Facultatea de Educație Fizică și Sport

Specializarea: Sport și Performanță Motrică

Anul II

Subgrupa 1

Student: ENACHI-SAVIUC-PAVĂL OANA

BAZELE GENERALE ALE ANTRENAMENTULUI SPORTIV

Temă

Curs 1

1.6. PROBLEME DE REFLEXIE ȘI TEME DE DEZBATERE

a) Explicați modul în care motricitatea influențează dezvoltarea personalității

ființei umane.

Mișcarea este o caracteristică a omului, ca formă de existență a materiei

vii, care este definit de mișcare. Se constată că motricitatea este una dintre funcțiile
importante, chiar vitale ale omului.

Motricitatea, ca proces evolutiv, însotește omul pe tot parcursul vieții sale:

Astfel, activitatea motrică în primul an de viață cunoaște un progres

evident, plecând de la mișcarea necontrolată a segmentelor corpului, la apariția
diverșilor stimuli și continuând cu târârile, rotogolirile, mersul cu sprijin pe palme
și genunchi și ajungând, spre finalul primului an de viață, la a se ridica în poziția
stând și la efectuarea primilor pași de mers, iar în unele cazuri chiar și alergare.

Motricitatea copiilor de la 1 la 3 ani este faza în care se continuă evoluția

motrică a copilului, în care dezvoltarea sistemului nervos central ocupă un loc
important.

Pentru această vârstă, motricitatea se află sub semnul imitației, a formelor

și a culorilor. Deprinderile de bază care prind contur în această etapă sunt: mersul,
iar mai apoi alergarea . Tot în această fază, se creează premisele pentru apariția
primelor încercări de aruncare a unor obiecte și totodată încercarea de a sări, dar
copilul este limitat de posibilitățile anatomice și motrice încă reduse.

Motricitatea de la 3 la 6 ani.

Comportamentul motric al copilului suferă modificări substanțiale datorită

încercării de a se integra în mediul social (grădiniță, cluburi sportive) și a nevoii de
comunicare (având în vedere că posibilitățile sunt reduse în această etapă de
evoluție, mișcarea segmentelor corpului poate transmite mesaje celorlalți copii).

În această fază crește precizia mișcărilor, se dezvoltă calitativ alergarea,

amplitudinea mișcărilor pentru aruncare crște și ea, iar săriturile au un nou indice
de coordonare.

Motricitatea în această etapă a vieții se realizează prin achiziții psiho-

motrice concretizate prin echilibru, coordonare și modalități diverse de deplasare.

Motricitatea copiilor peste 6 ani – dezvoltarea fizică și psihică accentuată

impune o atenție motrică sporită, caracteristicile copiilor fiind favorabile însușirii
de acțiuni motrice.

Motricitatea la această vârstă se remarcă prin posibilități evidente de

învățare motrică, fixarea mișcărilor fiind realizată numai după repetări susținute și
sistemice. Alergarea, săriturile, prinderile și aruncările capătă noi valențe de
coordonare, implicând tot organismul.
 Motricitatea la vârsta adolescenței.

Această etapă este concentrată pe definirea calității de adult și continuarea

dezvoltării personalității.

Motricitatea se exprimă prin adaptări superioare ale ogranismului ca

urmare a aplicării de stimuli extrem de diversificați, precum și prin construirea de
raționamente logice ca forme de răspuns la acei stimuli.

Motricitatea la vârsta mijlocie se regăsește în următoarele finalități:

volum complex de deprinderi și priceperi motrice, capabilități perceptive motrice
ridicate, capacități superioare de a transmite mesaje cu ajutorul comunicării
nonverbal și capacitatea de a practica independent exerciții fizice.

b) Care sunt caracteristicile care diferențiază deprinderile motrice de calitățile

motrice?

DEPRINDERI MOTRICE CALITĂȚI MOTRICE

- sunt componente ale conduitei

voluntare a omului, fiind formate în - sunt componente indispensabile
mod conștient; efectuării activității fizice;
- se perfecționează treptat si neuniform; - se dezvoltă în mod natural;
- se pierd treptat dacă nu sunt fixate prin - nu se dobândesc și nu se capătă pe
repetări multiple; parcursul existenței;
- se formează într-un timp relativ lung; - se pot perfecționa în timp.
- se caracterizează printr-o rapidă și
eficientă aferentație inversă;
- sunt condiționate de factori subiectivi
și obiectivi;
- sunt unice si ireversibile.
 c) Precizați tipurile de calități motrice în funcție de rolul pe care îl au asupra
finalității acțiunii motrice.

Calitățile motrice, în funcție de rolul pe care îl au asupra finalității

acțiunii, se clasifică astfel:

 Calitatea motrică dominantă;

 Calitățile motrice combinate;
 Calitățile motrice complexe.

Curs 2

2.6. PROBLEME DE REFLEXIE ȘI TEME DE DEZBATERE

a) Precizați și caracterizați tipurile principale de efort, având drept

criteriu de clasificare sursa de energie necesară desfășurării efortului.

Tipurile principale de efort sunt:

1. EFORTUL DE TIP ANAEROB se relizează prin lipsa totală sau parțială a

oxigenului. Intensitatea acestui tip de efort poate fi maximală și submaximală, iar
durata efortului este mică, între 0 și 40 de secunde.

În funcție de substratul energetic utilizat, efortul anaerob poate fi:

 a) ALACTACID, care se relizează prin lipsa totală a oxigenului. Intensitatea
efortului este supramaximală, având o durată mică, între 0-6 secunde, însă potrivit
unor autori, limita maximă poate ajunge până la aproximativ 10 secunde.

Efortul de tip anaerob alactacid are ca substrat energetic sistemul

fosfagenelor (ATP și CP).

b) LACTACID, se realizează prin lipsa parțial-totală a oxigenului.Intensitatea

efortului este maximală și supramaximală, având o durată între 6 și 40 de secunde,
dar poate ajunge până la 60 de secunde, după cum afirmă unii autori.

Efortul de tip anaerob lactacid are ca substrat energetic imediat tot ATP-ul,
dar resinteza lui se realizează prin glicoliză anaerobă, din care rezultă acidul lactic.

2. EFORTUL DE TIP AEROB se realizează în condiții de aprovizionare

aproape totală cu oxigen în timpul efortului. Intensitatea efortului este medie și
submaximală, iar durata acestui tip de efort este mai mare – peste 10 minute.

Se caracterizează printr-un volum mare de lucru – durată, număr de repetări,

număr de exerciții, număr de serii etc.

După primele 2-3 minute în care organismul lucrează în deficit de oxigen, în funcție
de nivelul atins de consumul real de oxigen, există două tipuri de comportare: stare
relativă (argostază) – întâlnită în eforturile de intensitate moderată și stare stabilă
adevărată – se regăsește în eforturile de intensitate mică, în care se poate realiza
aprovizionarea totală cu oxigen pe tot parcursul efortului.

3. EFORT DE TIP MIXT – în care sunt prezente, în proporții relativ egale,

atât procesele anaerobe, cât și cele aerobe.

Intensitatea efortului este submaximală, iar durata acestuia se încadrează

între 40 de secunde și 10 minute.
b) Explicați impactul pe care îl are raportul dintre principalii parametri ai efortului
asupra solicitării generale de antrenament.

Pentru a putea explica ce impact are raportul dintre principalii parametri ai

efortului asupra solicitării generale de antrenament trebuie, mai întâi, să
indentificăm și să definim termenii (parametrii).

Astfel, primul paramentru important este VOLUMUL EFORTULUI, care

reprezintă cantitatea totală de lucru mecanic efectuat. Acesta este componenta
cantitativă a efortului de antrenament.

Al doilea parametru important, INTESITATEA EFORTULUI, care este

dată de cantitatea de lucru mecanic efectuat în unitatea de timp. Intensitatea este
componenta calitativă a efortului.

Intensitatea efortului condiționează în mare măsură consumul de energie

din timpul efortului și nivelul solicitărilor funcționale necesare acoperirii acestui
efort.

Un alt parametru este DENSITATEA (DURITATEA) EFORTULUI.

Acesta este considerat ca fiind raportul dintre durata efortului și durata pauzei de
după efort, precum și de caracterul acestei pauze.

Ultimul paramentru este COMPLEXITATEA EFORTULUI. Acest factor

este determinat de numărul de acțiuni motrice executate în timpul unei activități
specific, precum și de structura biomecanică a acestor acțiuni.

Volumul efortului de antrenament poate fi un factor de creștere a

capacității de efort aerob, pentru că, păstrând constante valorile celorlalți
paramentri ai efortului (intensitate, complexitate și densitate) și crescând volumul
de lucru, crește implicit și nevoia de oxigen.

Volumul efortului influențează și capacitatea de efort anaerob. Acest lucru

este posibil prin corelarea directă cu intnesitatea efortului efectuat.

Densitatea efortului raportează toți ceilalți parametri (volum, intensitate,

complexitate) la pauza de după efort și totodată și la caracterul acesteia.
 Complexitatea efortului influențează doar într-o mică măsură capacitatea
de efort aerob și anaerob a organismului , în comparație cu ceilalți parametri ai
efortului.

Raportul principalilor parametri ai efortului, pe parcursul ciclurilor de

prgătire sau pe parcursul unei lecții, are o foarte mare importanță pentru dirijarea
științifică a întregului process de pregătire.

Volumul și intensitatea, cei mai importanți dintre parametrii efortului, sunt

într-un raport de proporționalitate inversă în toate componentele structurale și
organizatorice ale procesului de pregătire sportivă. Deci, valorilor mari ale
volumului de efort le vor corespunde valori scăzute proporțional ale intensității.

De reținut este faptul că, scăderea oricăruia dintre cei doi parametri
nu se va face sub valorile medii, indiferent de pregătirea sportivului.

Volumul efortului asigură baza dobândirii și realizării formei sportive, în

timp ce intensitatea acestuia determină calitatea formei sportive.

În concluzie, există un echilibru și o combinație optimă între volumul,

intensitatea, densitatea și complexitatea efortului, care sunt programate în
conformitate cu cerințele și principiile antrenamentului sportiv, atunci când
dinamica efortului este îndreptată cu certitudine spre atingerea formei sportive
maxime și creșterea continuă a capacității de performanță.

c) Precizați și explicați metodele generale utilizate în susținerea efortului de

antrenament.

Metodele generale utilizate în susținerea efortului de antremanet sunt:

Metoda continuă – este utilizată în cadrul exercițiilor fizice ciclice și

automatizate ( alergări, înot, canotaj etc).
 Metoda fracțională (cu intervale) - este utilizată tot în cadrul exercițiilor
ciclice, dar este bazată pe variația intensității încărcăturii. Durata pauzei dintre
repetări este fixă, ea putând fi scurtată sau prelungită progresiv în funcție de
obiectivul stabilit prin solicitarea de antrenament propusă.

Metoda în circuit este specifică exercițiilor care nu implică intervale și

constă în schimbarea exercițiului atunci când se lucrează pentru o altă grupă
musculară.

Metoda competițională constă în executarea unui exercițiu ( sau a mai

multor) de antrenament sub formă de competiție. Condiția care trebuie să fie
neapărat îndeplinită este cea a executării unui exercițiu cu intensitate maximă în
condiții regulamentare de competiție.

Această metodă este folosită în special pentru pregătirea sportivilor tineri,

neexperimentați, dar este recomandată și în pregătirea sportivilor experimentați,
pentru verificarea nivelului atins în acel moment.

Metoda ludică este foarte apropiată de metoda competițională, singura

diferență fiind legată de regulament, care nu mai este atat de strict.

Această metodă este recomandată în pregătirea sportivilor începători.

Curs 8

8.6. PROBLEME DE REFLEXIE ȘI TEME DEZBATERE

a) Precizați și explicați direcțiile de acțiune ale componentelor antrenamentului

sportiv.

Direcțiile de acțiune sunt :

o Orientarea padagogică a antrenamentului

o Orientarea biologic
 o Orientarea psihologică
o Orientarea sociologică
o Orientarea igienică
o Orientarea etică
o Orientarea estetică

Lipsește pagina 117 din curs. Cred că răspunsul la acestă întrebare era în
acea pagină. Nu am găsit informații care să mă ajute să rapund la acest exercițiu în
alte surse.

b) Care sunt particularitățile adaptării în antrenament și în competiții?

Adaptarea în antrenamentul sportiv are o serie de particularități specifice

fiecărei ramuri de sport, a vechimii în sport, a stării de sănătate etc. Principalele
particularități fiind:

 Amplitudinea/plasticitatea adaptării;
 Durata adaptării;
 Eficiența/economicitatea adaptării;
 Ascendența/evoluția adaptării;
 Specificitatea adaptării.

Particularitățile adaptării în competiție sunt:

 Intensitatea stimulului;
 Durata stimulului;
 Densitatea stimulului;

 Cantitatea stimului;
 Încărcătura totală de antrenament.
c) Specificați elementele care diferențiază adaptarea de scurtă durată față de
adaptarea de lungă durată.

Adaptarea de scurtă durată:

- se manifestă în timpul executării diferitelor exerciții sau imediat după

efectuarea acestora;
- relațiile de răspuns ale subiecților sunt diferite și în strânsă legătură cu
nivelul de pregătire al acestora;
- presupune parcurgerea a 3 faze: în prima fază sunt stimulate diferite organe
și sisteme, care alcătuiesc suportul desfășurării activității; în a doua fază are
loc o echilibrare a proceselor fiziologice și energetic care susțin desfășurarea
efortului; iar faza a treia este caracterizată printr-o accentuată dereglare a
stării de echilibru;
- apar modificări morfo-funcționale.

Adaptarea de lungă durată:

- are ca efect hiperfuncția organelor și sistemelor, datorită efectuării

sistematice și judicioase a eforturilor de antrenament;
- apar noi schimbări structurale la nivelul organelor și sistemelor, simultan cu
creșterea capacității funcționale a acestora;
- crește capacitatea de coordonare a mișcărilor;
- se desfășoară în 3 etape: prima etapă este mobilizarea sistemică a resurselor
funcționale ale organismului, a doua etapă este creșterea sistematică,
planificată a eforturilor, iar ultima etapă presupune realizarea adaptării
stabile îndelungate.
Curs 9

9.6. PROBLEME DE REFLEXIE ȘI TEME DE DEZBATERE

a) Explicați, prin comparație, diferențele dintre principiile generale și cele

specifice ale procesului de antrenament sportive ca proces psiho-pedagogic.

Principii generale Principii specifice

- sunt comune atât educației fizice cât și -sunt caracteristice antrenamentului

antrenamentului sportive; sportiv;
-vizează o gamă variată de subiecți; -sunt accesibile doar pentru înalta
-nu sunt impuse neapărat cerințe de peformanță;
conținut și metodico organizatorice. -realizează o pregătire multilaterală (pe
nivele de pregătire).

b) Realizați un studiu comparativ al principalelor categorii ale mijloacelor

antrenamentului sportiv.

Principalele categorii ale mijloacelor de antrenament sportiv sunt:

I. Mijlocele de antrenament sau de lecție;

II. Mijloace pentru refacerea capacității de efort;
III.Mijloace competiționale.
 I. Mijloacele de antrenament sau de lecție – se împart în 3 grupe:

a)Mijloace ale pregătirii generale: care urmăresc dezvoltarea capacității

funcționale sau însușirea de depinderi motrice de bază sau aplicativ-utilitare etc.

Exercițiile specifice acestui mijloc au o pondere foarte mare în pregătirea

începătorilor și avansaților. În această categorie de exerciții sunt cuprinse mișcări
împrumutate din alte ramuri sportive, dar cu obiectiv precis –PREGĂTIREA
GENERALĂ.

b)Mijloace cu caracter mixt: care urmăresc îndeplinirea obiectivelor

lecțiilor de antrenament , pentru însușirea sau corectarea procedeelor tehnice
specifice ramurii/probei sportive.

c)Mijloace ale pregătirii specifice: cuprind exerciții proprii anumitor

ramuri/probe sportive. Se regăsesc exerciții de inițiere (vizează dezvoltarea
tehnicilor în stadiu inițial) și exerciții de dezvoltare (dezvoltă aptitudinile
condiționale). Mijloacele pregătirii au o pondere ridicată pe măsură ce pregătirea
se apropie de perioada competițională.

II. Mijloace pentru refacerea capacității de efort

Una dintre componentele de bază ale antrenamentului sportiv este

refacerea rapidă a capacității de efort. Mijloacele specifice de acționare pot fi:
specifice - dirijate de medicul specialist / psiholog și nespecifice – aplicate de către
antrenor/sportiv.

Mijloacele de refacere se clasifică astfel:

a) Mijloacele specific pregătirii psiholigice;

b) Mijloace de refacere neuropsihică – ex. acupunctură;
c) Mijloace de refacere neuromusculare – ex. saună;
d) Mijloace de refacere endocrine metabolică – ex. oxigenare;
e) Mijloace de refacere cardio-respiratori – ex. masaj;
 III. Mijloacele competiționale

Sunt realizate din reproducerea efectivă/simulată a condițiilor oficiale de

concurs, având la bază stimulentul determinant pe care îl are întrecerea.

Aceste mijloace conțin exercițiile cele mai globale și mai sintetice.

Curs 10

10.6. PROBLEME DE REFLEXIE ȘI TEME DE DEZBATERE

Realizați, pe baza bibliografiei recomandate, un model al campionului (cu

toate componentele sale) pentru o ramură sportivă sau probă, la alegere.

Indicatorii și valorile modelului concursului rezultă din înregistrarea

parametrilor ca urmare a participării sportivilor de înaltă performanță la viața
competițională.

Diversitatea măsurătorilor făcute evidențiază potențialul compex al

sportivului (biologic și psihic), exprimat atât de diversificat în antrenament și în
concurs.

Sursele acestui potențial uman remarcabil sunt multiple, știința sportului

identificând în mod esențial: vârsta optimă, tipul constituțional (component
somato-fiziologică), tipul psihologic ( trăsăturile de personalitate) și modelul de
antrenament. Deci, un campion olimpic sau mondial, concentrează o serie de
atribute care îi oferă valoarea de campion, ele fiind esențiale în definirea lui.

Având doar unele atribute, subiectul nu poate aspira decat într-o mică
măsură la titlul de campion.

Atributele rămân constante, variază doar valorile lor.

 Elementele component ale modelului campionului:

a) Vârsta campionului

Pe temeiul statisticilor, operează ca un vector axial al performanței sportive,

ca un gen de regulă, omul având în jurul vârstei de 20-25 de ani o disponibilitate
sportită de a reliza performanțe de valoare internațională. Este vorba de vârsta
cronologică, cea mai obiectivă dintre toate categoriile incluse în taxonomia acestui
concept.

b) Biotipul constituțional al campionului

Problemelor de biotipologie generală le-a fost asigurată o atenție deosebită

din partea oamenilor e știință.

Variabilele stabilite penrtu acest element sunt: înălțimea, greutatea,

dezvoltarea toracelui și a capului, lungimea mâinilor si picioarelor etc.

Implicația biotipologiei în ansamblul factorilor care determină dimensiunea

performanței sportive este demonstrată de observațiile efectuate asupra dinamicii
valorilor în timp.

c) Componenta medico-biologică a modelului campionului are câteva

particularități:

*Vârsta performanței maxime – factorul biologic determinant este

reprezentat de vârsta maturizării depline a organelor și sistemelor limitative.

*Starea de sănătate – ea este considerată ca o strare de echilibru între forțele

organismului și diversele solicitări (cărora trebuie să le facă față).

De aceea sportivul de performanță trebuie să aibă o stare de sănătate apropiată de

starea optimă.
 În modelul medico-biologic al campionului, starea de sănătate ocupă un loc
impotant, fără ea nu ar putea fi posibile efectuarea cotelor de efort corespunzătoare
performanțelor, adaptarea rapidă la schimbările de mediu și fus orar, impuse de
marile competiții internaționale sau păstrarea echilibrului psihic în condiții
stresante etc.

*Starea funcțională

Se modifică funcțiile organelor și sistemor corpului, ca urmare a eforturilor

din antrenament și competiții.

Pentru modelul biologic al campionului sunt semnificative două aspecte

funcționale. Primul se referă la datele care reflectă starea generală a organismului,
iar cel de-al doilea la modul de funcționare a organelor și sistemelor.

La sportivii care prestează eforturi anaerboe, modelul medico-biologic al

campionului se caracterizează prin valori optime ale sistemului neuromuscular.

Campionii din sporturile cu efort aerob au cele mai mari modificări

funcționale la nivelul sitemului cardiovascular.

*Capacitatea de efort – nivelul celor două forme ale capacității de efort este
în strânsă strânsă legătură cu caracterul solicitărilor în anatremanent și competiții.

Campionii din sporturile/probele bazate pe efort anaerob au mult dezvoltată

puterea anaerobă maximă absolută și puterea anaerobă maximă relativă.

La sportivii care relizează efort aerob, un nivel foarte ridicat îl au

capacitatea de efort aerob absoluă și capacitatea de efort aerob relativă.

Dezvoltarea inegală a celor două forme ale capacității de efort la campioni

care prestează în competiții efort cu caracter anaerob sau cu caracter aerob, pune in
discuție necesitatea dezvoltării fizice multilateral în sportul de performanță.
 d) Compoenta psihologică a modelului campionului

Pentru a putea stabili un record, un sportiv are nevoie și de motive subiective

- proprii psihicului. Dorința unui sportiv de a fi primul în disciplina pe care o
practică implică factorul motivațional.

Deci, campionul nu poate obține victoria fără o participare plină de

concentrare, mobilizare, pasiune, gândire creatoare și originalitate - în esență, fără
a valorifica factorul psihologic.

În concluzie, modelul campionului rezultă dintr-un ansamblu de profiluri

diferite, de esență biologică (tipul constituțional, vârsta cronologică optimală,
capacitatea de efort) și psihică ( trăsturi de persoalitate și psihomotricitate) ale
căror valori conturează profilul viitorului campion, capabil să-și însușească
cunoștințele tehnico-tactice impuse de exigențele concursului.

Curs 11

11.6. PROBLEME DE REFLEXIE ȘI TEME DE DEZBATERE

a) Enumerați elementele de conținut ale pregătirii tehnice și precizați raportul

dintre acestea.

Elementele de conținut ale pregătirii tehnice sunt: ELEMENTUL

TEHNIC, PROCEDEUL THENIC și STILUL.

Elementul tehnic este o structură motrică fundamentală a practicării unei

ramuri de sport.

Procedeul tehnic este modul concret de executare a elementului tenic.

Procedeul tehnic rezultă din experiența practică a sportivilor și antrenorilor

care doresc mereu să folosescă cele mai eficiente și moderne modalități de execuție
a unui element tehnic. Prin urmare, din punct de vedere teoretic, elementul tehnic
poate fi realizat prin numeroase procedee tehnice.

De obicei, elementele tehnice au un grad de stabilitate mai ridicat decat

procedeele tehnice, care sunt mai dinamice și mai schimbătoare.

Stilul este modul particular de executare a unui procedeu tehnic.

Stilul este caracteristic sportivilor de înaltă performanță. Acesta putând

influența înbogățirea tehnicii, dacă particularizările unor procedee tehnice sunt
preluate de către ceilalți sportivi. Astfel, pot apărea noi procedee tehnice.

b) Care este diferența semnificativă dintre concepția tactică și planul tactic?

Concepția tactică are un caracter prospectiv, fiind contruită pe schema

logică a modelelor teoretice (formă de model), pe când planul tactic cuprinde
măsurile stabilite în vederea rezolvării problemelor tactice și desfășurarea
acțiunilor de atac și apărare.

c) Forma sportivă este o stare de moment sau efectul pregătirii programate?

Faceți precizrile necesare.

Forma sportivă este o stare superioară de adaptare, creată ca urmare a

stimulilor de antrenament și concretizată în cele mai bune rezultate obținute în
competițiile pentru care a fost programată.

Scopul procesului de pregătire sportivă este dezvoltarea capacității de

performanță în vederea obținerii unor rezultate valoroase, concretizate în titluri,
recorduri sau calificării în diferite etape competiționale.
 Forma sportivă are 3 faze: obținerea (intrarea în faroma sportivă,
menținerea (valorificarea) formei sportive și pierderea (ieșirea treptată) formei
sportive. Peste aceste 3 faze swe suprapun cele 3 perioade ale unui macrociclu:
perioada pregătitoarev- instalarea formei sportive, perioada competitivă –
valorificarea formei sportive și perioada de tranziție- ieșirea din forma sportivă.

Esența capacității de performanță o constituie forma sportivă.

Dispoziția optimă pentru randamentul sportivului, pentru manifestarea

capacității de performanță în momentul și locul potrivit este forma sportivă,
potrivit lui R. Manno (1996).

Având în vedere precizările aduse, consider că forma sportivă este efectul

pregătirii programate și nu o stare de moment.