Diaconu Adriana Dorina

Sindroame infecţioase majoare

Pentru a începe abordarea aceastei teme este important de cunoscut sensul semantic medical al
cuvântului "sindrom". Sindromul reprezintă o asociaţie caracteristică de semne şi simptome ce au în
general un mecanism de producere comun , dar cauze diferite. Sindromul reprezintă etapa iniţială cea
mai frecventă de realizare a unui diagnostic diferenţial corect.

Deasemenea există şi o diferenţă între termenul infecţie care reprezintă prezenţa şi multiplicarea
agentului patogen în organismul gazdă care induce o reacţie a gazdei şi termenul boală infecţioasă
care este o formă a infecţiei în care apar modificări anatomo-funcţionale care depăsesc un prag critic,
exprimate prin semne, simptome si modificari biologice, cauzate de conflictul dintre microorganismul
agresor si gazda

Bolile infecțioase rămân una dintre principalele cauze de mortalitate şi morbiditate atât în țările
dezvoltate, cât și în țările în curs de dezvoltare. Sindroamele infecțioase distincte din punct de vedere
clinic pot fi cauzate în general de mai multe organisme diferite. Atât infecțiile acute, cât și cele cronice
conduc în mod obișnuit la o serie de semne şi simptome ce alcătuiesc sindromului infecțios în funcţie
de localizare. Evaluarea infecției nediagnosticate ar trebui să fie ghidată de istoric, examinarea fizică și
factorii de risc infecțioși.

Principalele sindroame clinice infecţioase majore sunt :

 Sindromul febril
 Sindromul icteric
 Sindromul diareic
 Sindromul meningian
 Sindromul pneumonic
 Sindromul eruptiv
 Sindromul adenomegalic

Sindroamele reprezintă o parte vastă a medicinei clinice, fiind necesară sintetizarea didactică a
acestora. De menţionat este că toate sindroamele pot să apară separat, dar şi concomitent cu celelalte,
alcătuind împreună un tablou clinic complet.

1. Sindromul febril

Febra reprezintă creşterea temperaturii corporale perifecrice în condiţii de repaus peste 38 º C

dimineaţa şi 38,3 º C seara. Este important de menţionat că temperatura centrală este mai ridicată cu
0,50C faţă de temperatura periferică. Febra este unul dintre cele mai comune simptome nespecifice ale
multor afecţiuni, iar o febră înaltă şi persistentă reprezintă o urgenţă medicală.

În cazul febrei este foarte importantă cunoaşterea clasificării diverse a acesteia:

 După intensitate:
o Febră joasă (subfebrilitate) 37.2º 38º C
o Febră moderată 38º 40º C
o Febră înaltă sau hipertermia : >40 º C
 După durată:
o Febră acută : < 20 zile
o Febră prelungită : > 20 zile
 După evoluţia curbei febrile
o Febră remitentă: temperaturi crescute peste valorile normale , cu variatii zilnice >1 0C
o Febră intermitentă ( septica ): variaţii zilnice ale temperaturii în valori crescute şi
valori normale
o Febră continuă: temperaturî crescută permanent, cu variaţii zilnice minore (<1 0C)
o Febră recurentă : alternanţe de perioade de zile , săptamâni cu temperaturi normale şi
crescute
o Febră ondulantă : creşterea treptată a temperaturii , care se menţine crescuta câteva
zile , apoi scade progresiv

2. Sindromul icteric

Icterul este coloraţia galbenă a tegumentelor, mucoaselor şi plasmei datorită acumulării în exces
a pigmenţilor biliari, respectiv dată de creşterea bilirubinei serice totale peste 0,8mg/dl. Este important
de ştiut că icterul nu este o boala ci un semn de boală.
Apariția icterului într-o anumită perioadă în cursul multor boli infecțioase este o chestiune bine
cunoscută. Dintre acestea, malaria, în special soiul estivo-toamnal, febra tifoidă și tifos, febra galbenă,
precum și procesele septice, septicemia și piemia, oferă exemple obișnuite și tipice. Pentru
comoditatea clasificării, a fost obiceiul împărțirii formelor obișnuite de icter în două clase:
1. Hematogen, care apare atunci când germenul specific sau produsele acestuia determină o
distrugere excesivă a hematiilor, deci hemoliză. În aceste cazuri, urina conține doar puțin pigment
biliar .
2. Hepatogenă sau obstructivă care poate să apară în diverse etiologii, una infecţioasă fiind dată
de ascaris lumbricoides.
 O altă clasificare este cea legată de tipul de bilirubină, putând fi cu bilirubină directă şi cu
bilirubină indirectă.

Etiologia comună:

Virale Bacteriene Fungice Protozoare

Borrelia
VHA Histopalsmosis Toxoplasmosis
bacterium
Leptospira
VHB Ascaris lumbricoides
canicola
Rickettsia
VHC
prowazekii
Flavivirus(febra galbenă) Salmonella Typhi

3. Sindromul diareic

Sindromul diareic sau cunoscuta diaree acută infecţioasă este o manifestare comună a infecţiilor
ce apar în tractul digestiv, iar aproximativ 4-6 milioane de decese sunt cauzate de acest sindrom
infecţios. Cauzele microbiene, fie prin multiplicarea în intestin, fie din cauza efectelor toxinei
preformate, sunt cele mai importante motive pentru tulburările gastrointestinale acute la o persoană
altfel sănătoasă.

Diareea este definită ca eliminarea unei cantitati crescute de fecale (> 300 ml/24 ore) şi de
obicei asociata cu reducerea consistentei materiilor fecale si cresterea frecventei emisiilor (> 3
scaune/zi)

Clasificarea este şi aici importantă, ajutând la punerea diagnosticului corect:

o Dupa evolutie
 Acută (< 2saptamani)
 Subacută (2-4 saptamani)
 Cronică (>4 sapatamani)
o Dupa caracteristicile scaunelor
 Apoasă
 Sanghinolentă
 Muco-pio-sanghinolentă
o Dupa mecanismul fiziopatologic
  Osmotică
 Secretorie
 Inflamatorie
o Dupa locul aparitiei:
 comunitară
 nozocomială
 dobandită în călătorie

Etiologia cea mai comună a diareei infecţioase este prezentată în tabel:

Virale Bacteriene Protozoare Fungice

Norovirus Salmonella enterica serotypes Cryptosporidium parvum Candida albicans
Rotavirus Campylobacter spp. Entamoeba histolytica
Astrovirus Clostridium difficile Giardia lamblia
Calicivirus Escherichia coli Balantidium coli
Adenovirus Vibrio cholerae
Citomegaloviru
V. parahaemolyticus
s
Yersinia enterocolitica
Shigella spp.
Clostridium perfringens
Bacillus cereus
Clostridium botulinum

Sindromul diareic variază în severitate de la episoade relativ banale cauzate de:

 tulpini de stafilococ producător de enterotoxină.
 Clostridium perfringens
 Bacillus cereus;
Sindroame sistemice care pun viața în pericol:
 botulism cauzat de Cl. botulinum
 colită pseudomembranoasă severă cauzată de Cl. Difficile.

Este important ca sindromul diareic să fie recunoscut corect. Pentru facilitarea recunoşterii se
iau în considerare câteva precizări anamnestice şi epidemiologice:
 Evolutia:
o acuta
o cronica
 Terenul:
 o imunocompetent
o imunodeprimat
 Utilizarea recentă de antibiotice
 Călatorii recente
o Zone tropicale
o Zone cu sanitaţie deficitară
 Caz izolat/ epidemic

Ultimul lucru improtant de luat în seama când vine vorba de diareea acută infecţioasă este legat
de complicaţiile importante ce pot să apară. Acestea sunt :
 Deshidratarea acută
 Sindrom pseudooclusiv
 Evoluţia spre sepsis

3. Sindromul meningean

Sindromul meningean este definit ca un sindrom caracterizat prin apariția de simptome

meningeale ca cefalee, rigiditate a gâtului, vărsături, fotofobie și disfuncție cerebrală ca confuzia şi
coma pe o durată de ore până la zile. Este identificat de un număr anormal de leucocite în LCR.

Cauzele de meningită acută infecţioasă:

Virale Bacterială Protozoare Fungice

Enteroviruşi(echoviruses,
polioviruses, Treponema pallidum Toxoplasma gondii Cryptococcus neoformans
coxsackieviruses)
Herpes simplex Leptospira canicola Acanthamoeba Candida albicans
Mycobacterium
Arbovirus Naegleria fowleri
tuberculosis
Urlian Neisseria meningitidis Cysticercus cellulosae
Streptococcus pneumoniae Plasmodium falciparum
Listeria monocytogenes
Haemophilus influenzae

4. Sindromul pneumonic.

Sindromul pneumonic se prezintă cel mai des drept pneumonie şi reprezintă infecţia
parenchimului pulmonar de către diverşi patogeni: viruşi, fungi, paraziţi, etc. Înţelegând acest aspect,
pneumonia nu se poate încadra ca fiind o singură boală şi mai degrabă este considerată un grup de
infecţii, fiecare având epidemiologia, tabloul clinic şi evoluţia diferită.
  Dupa modul de imbolnavire:
 Pneumonii comunitare : debuteaza <48 ore de la internare si > 14 zile de la externare
 Pneumonii asociate asistentei medicale >72 ore de la internare
 Pneumonii la personae cu imunodepresii
 Dupa aspectul radiologic:
 interstitiale
 lobare
 bronhopneumonii
 Dupa etiologie

Majoritatea pacienților prezintă frisoane cu debut brusc, febră, tuse, sputa mucopurulenta, dureri
toracice pleuritice, oboseala, anorexie, transpiratii, și greață, 20% din pacienţi nu au tuse. Apar semne
de suferință respiratorie în cazuri severe. Toate constatările sunt mai puțin pronunțată la vârstnici la
care prezentarea poate fi insidioasă cu confuzie, dureri abdominale. Rar pot să apară herpes labial la
40% din pacienți cu pneumonie pneumococică şi miringită buloasă în Mycoplasma pneumonie).

Pneumonia asociată cu asistenţa medicală este principala cauză a deceselor legate de infecția în
spital. Definită ca pneumonie care se dezvoltă la mai mult de 48-72h după internare.

Șaizeci la sută din cazuri sunt cauzate de bacterii Gram negative aerobe, majoritatea fiind
Enterobacterii și Pseudomonas spp. Alte cauze includ S. aureus, S. pneumoniae și anaerobi precum
Clostridium spp., Fusobacterium spp.

5. Sindromul eruptiv

Sindormul eruptiv este un capitol vast al sindroamelor infecţioase, fiind o manifestare cu

etiologie variată şi de asemenea de severitate diferită.

Un subcapitol important este reprezentat de erupţiile specifice copilăriei.

5.1. Scarlatina

Boală infecţioasă eruptivă , cauzată de streptococul β hemolitic grup A, manifestată prin febră,
exantem şi enantem caracteristice, urmate de descuamaţie şi uneori complicaţii precum şocul toxic,
artrita, miocardita, hepatita, nefrita, encefalita, otita, RAA, GNA difuza , eritemul nodos , coreea şi
uveita.

5.2. Rujeola

Boala infectioasa acuta produsa de v. rujeolic , caracterizata prin tuse , coriza , febra , exantem
maculo-papulos , si enantem specific, semnul Koplick.
 5.3. Rubeola

Boală infecţioasă acută produsa de virusul rubeolic, caracterizată prin catar respirator uşor,
adenopatii şi exantem maculo-papulos.

5.4. Exantemul subit sau Roseola Infantum

Cauza este infecția primară cu herpesvirusul uman 6 (HHV-6). Prezentarea clasică a roseolei
infantile este un sugar de 9-12 luni care dezvoltă acut febră mare. După 3 zile febra dispare şi apare o
erupție maculo-papuloasă distribuită pe gât, faţă, trunchi şi extremităţi.

5.5. Varicela şi Herpes Zoster :

Varicela este o boală infecţioasă acută produsă de primoinfecţia cu virusul varicelo-zosterian,

caracterizatp prin exantem si enantem veziculos. La exantem se observă erupţia pe scalp, faţă, trunchi
apoi generalizat.

Maculele evoluează spre papule, apoi vezicule în 24 ore, iar în final ăn cruste în ziua 4 care cad
în ziua 10. Veziculele pot să aibă aspect clar ca “picatura de rouă”, conţinut tulbure sau pot fi
ombilicate.

Herpesul Zoster este o erupţie maculo-papulo-eritematoasă şi veziculo-crustoasă. Veziculele

sunt grupate in buchete, apoi in bule policiclice confluente. Erupţia este sispusa de-a lungul unei
radacini nervoase senzitive. Afectează unul sau mai multe metamere, unilateral. Localizările uzuale
sunt toracic, oftalmic, maxilar, crural, fesier, etc.

5.6. Impetigo

Cauzat de S. Aureus şi apare la nivelul feței și extremităților. Leziunile încep ca vezicule mici
care se dezvoltă în bule care se rup, eliberând o descărcare galbenă, mielicelică care formează cruste
groase.

6. Sindromul Adenomegalic

Ganglionii limfatici sunt formaţiuni anatomice care prin natura lor de filtru pot fi afectate în
diverse boli ale organelor a căror limfă o drenează. În practica medicală se acordă deosebită
importanţă ganglionilor superficiali, dar nu trebuie uitată şi componenta profundă a acestui sistem. Cu
toate că cauzele sunt diverse, etiologia cea mai comună este apariţia acestora în infecţii.

Grupele ganglionare palpabile sunt :

 la extremitatea cefalică
o suboccipitali
o preauriculari
o retroauriculari
 o parotidieni
 zona cervicală
o jugulari externi
o jugulari interni
o submandibulari
o submentonieri
o supraclaviculari
 membrul superior
o axilari
o supracondilieni
 membrul inferior
o inghinali
o poplitei

Manifestările principale sunt legate de mărirea ganglionilor, durerea şi sensibilitatea acestora,

modificarea consistenţei şi formei, iar în unele cazuri particulare pot calcifica sau fistuliza.

Etiologia sindromului adenomegalic este extrem de variat, cauzele cele mai frecvente fiind
prezentate în tabel.

Virale Bacteriene Fungice Protozoare

HIV Brucella Histoplasmosis Toxoplasmosis
Epstein–Barr Corynebacterium Diphtheriae Coccidiomycosis Leishmaniasis
Herpes Simplex Leptospira Cryptococcosis
Cytomegalovirus Treponema pallidum
Urlian Streptococ betahemolitic grup A
Rujeolic Bartonella henselae
Rubeolic Francisella tularensis
Virusul hepatic B Salmonella typhi
Borrelia bacterium
Yersinia pestis

Bibliografie :

1. Arbune, Prof. Dr. Manuela, Note de curs – Boli infecţioase, 2021, Facultatea de Medicină şi
Farmacie Dunărea de jos Galaţi
2. Bruckner I. Ion, Semiologie Medicală, Editura Medicală
3. Dennis L. Kasper, Stephen L. Hauser, Anthony S. Fauci, Harrison’s Principles of Internal
Medicine 20e, McGraw-Hill Medical, New York, 2018, ISBN: 978-1-25-964404-7
4. Garz D. Hammer, MD, PhD, Stephen J. McPhee, MD, Pathophysiology of Disease: An
introduction to Clinical Medicine, Eight edition, McGraw-Hill Education, New York, 2019,
ISBN: 978-1-26-002651-1
5. M. Estee Torok, Ed Moran, Diona J. Cooke, Oxford Handbook of Infectious Diseases and
Microbiology 2nd ED, Oxford University Press, Oxford, 2017, ISBN 978– 0– 19– 967132– 8
6. Michel Tibayrenc, Enczclopedia of infectious dissease, Jons Wiley and Sons, New Jersey,
2007, ISBN 978– 0– 19– 967132– 8
7. Slack, R. C., US Library of Medicine, Infective syndromes, 2012
8. Abdullah A Abba, Clinical approach to Lymphadenopathy, ResearchGate, 2012
9. Jama Network, JAUNDICE IN ACUTE INFECTIONS