APARATE ORTODONTICE FIXE

Stud gr 3509
Cojocaru Anna
Podorojnîi Mihail
 Reprezintă construcţii biomecanice, aplicate
permanent în cavitatea bucală.
 Se fixează în cavitatea bucală cu lianţi speciali.

 Se activează doar de către medic.

 În momentul îndepărtării se distrug

AVANTAJE
 Pot fi aplicate în dentiţia permanentă până la o
vârstă mai târzie.
 Scăderea marcată a timpului tratamentului
ortodontic.
 Sunt uşor suportate de pacient, lăsând liber palatul
dur şi spaţiul limbii.
 Pot declanşa deplasări în cele 3 planuri ale
spaţiului.
 Controlul deplasării apicale.
 Pot produce deplasări dentare specifice.
 Nu pot fi îndepărtate de pacienţi după bunul lor
plac.
DEZAVANTAJE
 Necesită o igienă riguroasă a cavităţii bucale.
 Favorizează apariţia leziunilor carioase.

 Pot cauza recesiuni paradontale.

 Pot apărea deplasări dentare nedorite, consecutive

unor forţe secundare.
 Pot determina rizalize patologice.

 Pretind o tehnică laborioasă şi un timp de lucru mai

mare la fotoliu.
 Se folosesc mai puţin în dentiţia mixtă.

 Sunt costisitoare.
ELEMENTELE COMPONENTE
 Elemente de agregare.
 Ataşe sau ataşamente (accesorii).

 Elemente active.
ELEMENTELE DE AGREGARE SUNT
ELEMENTELE CU CARE APARATURA FIXĂ SE
APLICĂ PE DINŢI. ACESTEA SUNT:

 Inele ortodontice – centuri metalice, care se

aplică pe dinţii neşlefuiţi, respectă
parodonţiul marginal, fiind la distanţă de
acesta şi nu înalţă ocluzia. Se fixează de
suprafeţele dentare cu cimenturi speciale.
 Mai frevcent se aplică pe molarii 1 şi 2, dar
se pot aplica şi pe alţi dinţi. Tabla din care
se confecţionează este de 0,1 - 0,15 mm.
INELUL ORTODONTIC
CLASIFICARE
După modul de confecţionare, pot fi:
 inele prefabricate;

 inele construite.

Inelele prefabricate sunt livrate într-o gamă variată de

dimensiuni şi forme, dar se pare că cel mai precis
inel este cel construit.
După modul de realizare, inelele pot fi:
 Confecţionate prin lipire cu lot;

 Confecţionate prin plicaturare;

 Confecţionate prin sudură electrică prin puncte.

REGULI DE CIMENTARE
 Marginea inelului trebuie să fie paralelă cu
suprafaţa ocluzală a dintelui.
 Inelul nu trebuie să lezeze ţesutul paradontal.

 Inelul trebuie să permită igienizarea corectă a

coletului dentar.
 Tubuşorul trebuie să ocupe o poziţie corectă.
ELEMENTELE ACCESORII SUNT
REPREZENTATE DE:

 Bracket-uri;
 Tubuşoare;

 Butoni;

 Cârlige;

 Bare.
BRACKET-URILE
 Sunt dispozitive care se fixează pe dinţii anteriori
de molarul de 6 ani. Părţile componente ale
bracket-ului:
 baza – partea ce se ataşează pe suprafaţa dintelui.
În dependenţă de dintele pe care se aplică, are
diferită curbură.
 corpul – partea la care aderă celelalte componente.
 aripioarele – pot fi 2 sau 4. Pe ele se aplică sârma
de ligatură sau inelele elastice, cu scop de a fixa
arcul.
 slotul – şanţul central, ce poate fi rotund sau
paralelipipedic în secţiune. În el se aplică arcul.
CLASIFICAREA BRACKET-URILOR
După materialul confecţionat:
 metalice (oţel inoxidabil, aliajele Ti, poleite cu Au).
 din masă plastică (compozite);
 din ceramică;
 combinate.
După tipul informaţiilor:
 standard Edgewise.
 Tweed Edgewise.
 Ricketts.
 Andrews.
 Damon.
 Begg Light Wire.
După lăţime:
 simple;
 duble.
După modul de fixare în slot a arcului:
 tradiţionali;
 sisteme Speed (activi şi pasivi).
După poziţionarea pe dinţi:
 vestibulari.
 orali (linguali):
 individuale (Incognito, Harmony);
 standarde.
BRACKEŢI LINGUALI
TUBUŞOARELE
 Sunt elemente în care se introduc capetele arcului,
asigurând stabilitatea acestuia. Au lungime de 3-4
mm, formă rotundă, ovală sau rectangulară pe
secţiune. După poziţia lor faţă de axul arcadei pot fi
orale sau vestibulare. Faţă de relaţia cu planul
ocluzal, pot fi veticale (perpendiculare pe planul de
ocluzie) sau orizontale (paralele cu planul de
ocluzie). Se aplică, de obicei, la nivelul molarilor,
servind ca loc de sprijin pentru elementele active.
Pot fi utilizate şi la nivelul zonei frontale, unde
servesc ca loc de acţiune a elementului activ.
BUTONII
 Elemente sub formă de ciupercă de 0,5 – 2 mm.
Ele servesc ca punct de aplicare a forţei
ortodontice. Butonii metalici se fixează pe inele prin
sudură electrică în puncte. Butonii acrilici se
ataşează direct pe dinţi, prin intermediul tehnicii
colajului.
CÂRLIGELE
 Sunt realizate din sârmă rotundă de 0,5-0,6 mm. Se
fixează prin sudură electrică pe inele sau cu retenţii
în materialul acrilic, fiind deschise în sensul invers
tracţiunii.
Barele
 Elemente auxiliare rigide, ce fac legătură dintre
elementele de agregare a aparaturii fixe. Bara
poate fi cu secţiune rotundă sau ovală, slujind în
acelaşi timp ca mijloc de dispersare a forţelor, cât şi
ca loc de aplicare a lor. Barele au, de regulă, poziţii
vestibulare în treimea medie a coroanei, în lungul ei
fiind fixate alte elemente accesorii, care exercită
forţe asupra unor sectoare limitate.
TERAPIA ANOMALIILOR DENTO-MAXILARE, ÎN
MAJORITATEA CAZURILOR, CUPRINDE 6 STADII:

1. Controlul ancorajului;
2. Nivelarea şi alinierea;
3. Controlul overbite;
4. Reducerea overjet;
5. Închiderea spaţiului;
6. Finisarea.
 Se deosebesc mai multe tehnici de tratament cu
aparate ortodontice fixe, printre care:
1. Tehnica “Edgewise”.
2. Twin-wire-arch.
3. Tehnica Tweed-Merrifeld.
4. Tehnica Begg.
5. Tehnica Rickets.
TEHNICA EDGEWISE
 A fost descrisă de Angle. Noul aparat necesită inele
pe toţi dinţii, prevăzute cu bracket-uri perfecţionate.
Arcul dreptunghiular este curbat pe cant, adică pe
latura mică. Arcul e menţinut în bracket-uri prin
ligaturi. Cu acest aparat se puteau realiza rapid
toate tipurile de deplasări:
1. de ordinul I (deplasări vestibulo-linguale, rotaţii,
ingresiuni, egresiuni);
2. de ordinul II (deplasări meziale şi distale);
3. de ordinul III (deplasări coronare şi radiculare prin
torque).
TWIN-WIRE-ARCH
 În 1930 apare Arcul bifilar Johnson – un aparat
construit din 2 arcuri rotunde, foarte subţiri, care
produceau forţe uşoare pentru derotarea şi
alinierea incisivilor superiori. Cele 2 arcuri din oţel,
situate vestibular, cu diametrul de 0,25 mm sunt
introduse în tubi terminali de dimensiuni mai mari,
care pătrund în tubuşoarele molare de 0,9 mm.
Arcul e rigid în segmentele laterale şi flexibil în
zona frontală. Dacă malpoziţiile sunt accentuate,
arcul poate fi angajat parţial la început sau numai
unul din fire, pentru a reduce forţa aplicată.
TEHNICA BEGG SE CARACTERIZEAZĂ PRIN:
 Utilizarea unui bracket specific.
 Folosirea exclusivă a arcurilor rotunde.
 Folosirea exclusivă a unui ancoraj intraoral.
 Deplasările dentare se fac prin versiune, urmată de
redresare.
 Utilizarea arcurilor auxiliare pentru torque şi uprighting.
Begg utilizează forţe uşoare, iar pentru crearea spaţiului
recurge la extracţia primilor premolari, în ambele
arcade.
Arcurile utilizate sunt din oţel australian Wilcock, sunt
subţiri (0,14; 0,16; 0,18), dar îşi păstrează elasticitatea
şi rezistenţa perioade îndelungate. Ataşele sunt
caracteristice pentru tehnica Begg şi se aplică pe inele
la nivelul tuturor dinţilor.
 Tratamentul începe la 3-4 săptămâni după extracţiile
dentare şi are 3 stadii:
I. Se aplică inele cu ataşe pe toţi dinţii şi arcuri cu bucle
verticale, având scop corectarea anomaliilor verticale,
sagitale, transversale, a rotaţiilor, a înghesuirilor
dentare.
II. Are drept obiective menţinerea corecturilor precedente
şi închiderea spaţiilor restante după extracţia
premolarilor.
III. Reprezintă etapa deplasărilor apicale, în care se
urmăreşte redresarea axială la nivel incisiv, canin,
premolar. Sun folosite resorturi auxiliare speciale,
prefabricate, care se introduc cu un capăt în tubuşorul
vertical al bracket-ului, iar cu celălalt capăt se ataşează
la nivelul arcului principal, pentru a obţine mişcarea de
upright.
TEHNICA BIOPROGRESIVĂ A LUI RICKETTS
 Robert Ricketts a utilizat o interpretare
teleradiografică computerizată proprie, putând face
predicţii de creştere şi construcţii schematizate,
pentru a oferi un plan de tratament vizualizat (VTO).
Un factor fundamental al şcolii lui Ricketts este
folosirea osului cortical ca sursă de ancoraj şi
eliminarea rezistenţei corticale, când e iniţiată
deplasarea dentară. În acest concept, terapia
ortodontică e aplicată în acord cu specificul tipului
facial, modelul muscular şi necesităţile funcţionale
individuale.
TERAPIA BIOPROGRESIVĂ FOLOSEŞTE 10
PRINCIPII DE BAZĂ:
1. Folosirea unui sistem propriu de diagnostic, plan de
tratament, avaluarea ancorajelor şi monitorizarea
rezultatelor.
2. Control torque pe toată perioada tratamentului.
3. Ancoraj muscular şi cortical.
4. Deplasarea tuturor dinţilor într-o anumită direcţie cu aplicaţii
proprii.
5. Modificări ortopedice.
6. Tratamentul overbitului înainte de corectarea overjetului.
7. Terapia cu arcuri segmentare.
8. Supracorecţie.
9. Deblocarea malocluziilor într-o secvenţă progresivă pentru a
restabili funcţiile.
10. Folosirea elementelor prefabricate pentru creşterea calităţii
şi eficienţei tratamentului.
ELEMENTE COMPONENTE A APARATULUI FIX ÎN
TEHNICA RICKETTS:

 Ataşe cu informaţii proprii.

 Arcul de bază (Utility Arch).

 Arcuri secţionate (segmentare).

TEHNICA TWEED - MERRIFIELD
 Merrifield a continuat opera lui Tweed, făcând numeroase
studii privind:
• limitele danturii;
• dimensiunea etajuli facial inferior;
• analiza spaţiului total;
• analiza ţesuturilor moi;
• diagnosticul diferencial.
 A introdus:
• conceptul forţelor direcţionate secvenţiale;
• o tehnologie mai precisă a curburilor;
• un nou concept de preparare a ancorajului şi repoziţionare a
dinţilor;
• un controlo constant al fiecărei etape de tratament, printr-un
sistem de lecturare a informaţiilor în raport cu poziţia dinţilor.
 INDIVIDUALIZAREA TRATAMENTULUI
ORTODONTIC

 Anomaliile ortodontice sunt diverse şi individuale.

Respectiv, tratamentul se va individualiza în
conformitate cu tabloul clinic, cu vârsta la care
pacientul s-a adresat medicului. Dacă sunt obiceiuri
vicioase, astea trebuie să se înlăture în primul rînd.
Ulterior se alege metoda de tratament, care poate
fi:
• precoce;
• normal;
• tardiv.
MULŢUMIM PENTRU ATENŢIE!