Cele mai vechi civilizaţii ale Orientului antic (egipteană, mesopotamiană, hi-

tită, ariană, indiană, chineză ş.a.) au parcurs un îndelungat şi complex proces de

dezvoltare economică, socială, politică şi culturală în evoluţia lor de la perioada

arhaică, preistorică la cea istorică. Orientul antic a dat naştere primelor forme

de guvernare organizată. Popoarele orientale au înregistrat progrese notabile în

diverse domenii (matematică, geometrie, astronomie, medicină, filozofie, legi-

slaţie etc.). Apariţia scrisului, inventarea alfabetului, a cifrelor, alcătuirea calen-

darelor etc. reprezintă contribuţii remarcabile ale Orientului antic la dezvoltarea

civilizaţiei umane. Popoarele orientale au creat o bogată mitologie cu caracter

politeist şi monoteist şi o cultură originală, cu manifestări demne de reţinut în

domeniile literaturii, arhitecturii, sculpturii, picturii, muzicii ş.a.

O caracterizare generală a literaturilor Orientului antic se impune

nu numai pentru a depăşi o înrădăcinată la noi tradiţie europocentri-

stă în studiul literaturii universale, dar şi pentru că popoarele orien-

tale au dat lumii strălucite modele de cultură şi civilizaţie, inclusiv

importante modele literare, cu nimic inferioare celor create în ţările

europene. Are perfectă dreptate comparatistul francez René Etiemble

cînd spune că „unul dintre meritele secolului nostru (adică secolul al

XX-lea) va fi cel de a fi înţeles că Orientul merită mai mult decît o

literatură de călători grăbiţi, iar orientalii – mai mult decît curiozitatea

condescendentă a turistului“.

Literatura egipteană veche, pe parcursul istoriei sale multiseculare, a

fost scrisă într-o singură limbă – cea egipteană, deşi formele scrisului

egiptean au fost diverse, evidenţiindu-se trei sisteme de scriere: iero-

glifică, hieratică şi demotică. Un egiptolog a observat că raporturile

dintre aceste trei forme de scriere egipteană se aseamănă scrisului

nostru de tipar, de mînă şi stenografic. Literatura egipteană cuprinde

opere pur literare, dar şi texte care, indiferent de conţinut, au valoare

estetică şi manifestă interes pentru personalitatea umană. Cele mai

vechi texte reprezintă inscripţii ritualice şi magice, descoperite pe

pereţii interiori ai piramidelor faraonilor din dinastiile a V-a şi a VI-a,

numite Textele piramidelor. În literatura egipteană a existat şi o bogată

tradiţie a „învăţăturilor“, evidenţiindu-se Învăţăturile lui Ptahhotep, cu

peste patruzeci de sfaturi, majoritatea începînd cu „Dacă tu...“ şi avînd,

în multe privinţe, un scop pur utilitarist, dar actual şi astăzi („Dacă

eşti dregător căruia i se adresează o cerere, ascultă liniştit ce-ţi spune

petiţionarul. Nu-l respinge înainte de a ţi se destăinui, înainte de a-ţi

spune de ce a venit la tine“).