N.V.

Gogol
CARTOFORII

Sunt vechi povești din vremi apuse!

SCENA I

O cameră la un han dintr-un oraș oarecare. lharev intră, însoțit de Aleksei, slujitor la han,
și de Gavriușka, servitorul propriu.

ALEKSEI: Poftiți, poftiți, vă rog! Aceasta-i cămăruța dumneavoastră! Cea mai liniștită din
câte sunt, nici pic de zgomot n-o să auziți.

IHAREV: Zgomot n-o fi, dar, pesemne, niște armăsari pur-sânge din armata de cavalerie
aveți destui, nu?

ALEKSEI: Binevoiți, adică, să vă referiți la purici? Dacă o să vă înțepe vreun purice ori
vreo ploșniță, noi răspundem. Asta v-o dăm în scris!

IHAREV (lui Gavriușka): Du-te și descarcă din caleașcă. (Gavriușka iese. Lui Aleksei.)
Cum te cheamă?

ALEKSEI: Aleksei.

IHAREV: Ascultă, Aleksei (cu importanță), ia spune-mi, cine mai locuiește la voi?

ALEKSEI: Pai, acum locuiesc mulți, aproape toate camerele sunt ocupate,

IHAREV: Cine anume?

ALEKSEI: Șvohnev Piotr Petrovici, colonelul Krughel, Stepan Ivanovici Uteșitelnîi.

IHAREV: Da’ nu știi, cărți joacă?

ALEKSEI: Oho! De șase nopți la rând, joacă întruna.

IHAREV: Ia aici două ruble! (I le vâră în mână.)

ALEKSEI (cu plecăciune): Mulțumesc frumos.

1
IHAREV: O să mai primești.

ALEKSEI: Vă foarte mulțumesc.

IHAREV: Și joacă numai între ei?

ALEKSEI: Nu. De curând l-au curățat pe locotenentul Artunovski iar la prințul Șenkin au
câștigat treizeci și șase de mii.

IHAREV: Na, ține-aici, o hârtie de zece! Și dacă mă servești cinstit, o să mai primești!
Recunoaște, cărțile tu le-ai cumpărat, nu-i așa?

ALEKSEI: Nu, le-au cumpărat ei, împreună.

IHAREV: De la cine?

ALEKSEI: De la Vahrameikin, un negustor de-aici.

IHAREV: Minți, minți, hoțomanule.

ALEKSEI: Pe legea mea.

IHAREV: Bine. O să discutăm mai pe urmă. (Gavriușka intră cu o valijoară.) Pune-o aici.
Acum mergeți și pregătiți-mi să mă spăl și să mă bărbieresc. (Slujitorii ies.)

SCENA II

lharev deschide valijoara, care este plină cu pachete de cărți de joc.

IHAREV: Ah, ce splendoare! Fiecare duzină face o avere. Toate au fost obținute cu trudă
și sudoare. Tot ce-i aici reprezintă un capital. Poți să-l lași moștenire copiilor! Iată-l,
pachețelul meu sfânt! O perlă – pur și simplu! Și perla asta a căpătat și un nume, da:
Adelaida Ivanovna! Să mă slujesti, draga mea, cum m-a slujit și surioara ta, să-mi câștigi,
ca și ea, optzeci de miișoare, și când o să ajungi la țară, la moșie, o să-ți înalț un
monument de marmură. O să-l comand la Moscova. (Auzind zgomot, închide la repezeală
valijoara.)

SCENA III

Aleksei și GAVRIUȘKA aduc un lavoar cu lighean, o cană mare de turnat, precum și un

prosop.

IHAREV: Și domnii aceia unde sunt acum? Acasă?

2
ALEKSEI: Da, acum sunt în sala cea mare.

IHAREV: Ma duc să văd ce-i de capul lor. (lese.)

SCENA IV

Aleksei și Gavriușka.

ALEKSEI: Veniți de departe?

GAVRIUȘKA: Păi, de la Riazan.

ALEKSEI: Sunteti din gubernia Riazan?

GAVRIUȘKA: Nu, din gubernia Smolensk.

ALEKSEI: Așa, vasăzică. Prin urmare moșia o aveți in gubernia Smolensk?

GAVRIUȘKA: Nu, nu doar în Smolensk. În Smolensk, o sută de suflete și în Kaluga

optzeci.

ALEKSEI: Da, înțeleg. Moșia-i în două gubernii.

GAVRIUȘKA: Da, în două gubernii. Și avem doar un rând de servitori: Ignati, care
servește la masă, Pavlușka, care îl însoțea înainte pe boier, Gherasim – lacheu, Ivan –
așișderea, și el lacheu, Ivan – îngrijitorul câinilor, alt Ivan – muzicant, pe urmă bucătarul
Grigori, Semion – tot bucătar, Varuha – grădinar, Dementi – surugiu. Asta-i rânduiala la
noi.

SCENA V

Aceiași, Krughel, Șvohnev (intrând cu băgare de seamă).

KRUGHEL: Zău, mi-e teamă că o să ne găsească aici.

ȘVOHNEV: Nu te teme, Stepan Ivanovici o să-ș țină de vorbă... (Lui Aleksei.) Du-te,
drăguțule, ești chemat jos.

Aleksei iese. Șvohnev se apropie iute de Gavriușka.

ȘVOHNEV: Din ce loc ți-e boierul?

3
GAVRIUȘKA: Acum, din Riazan.

ȘVOHNEV: Moșier?

GAVRIUȘKA: Moșier.

ȘVOHNEV: Joacă?

GAVRIUȘKA: Rupe!

SVONEV: Na! Ține mândrețea asta. (Îi întinde o bancnotă.) Acum povestește. Totul!

GAVRIUȘKA: Da’ nu mă spuneți?

KRUG: Mormânt!

ȘVOHNEV: Să n-ai frică! Ce zici, acum e în câștig, nu?

GAVRIUȘKA: Dumneavoastră îl cunoașteți pe colonelul Cebotariov?

ȘVOHNEV: Nu, da’ de ce?

GAVRIUȘKA: Cu trei săptămâni în urmă, noi l-am lefterit de optzeci de mii, bani gheață, în
plus o caleașcă varșoviană, o casetă, și un covor, și niște epoleți de aur curat – i-am dat
unui șarlatan pe șaizeci de ruble.

ȘVOHNEV (uitându-se semnificativ la Krughel): Auzi? Optzeci de mii! (Krughel clatină din
cap.) Crezi că e ceva necurat? O să aflăm îndată. (Lui Gavriușka.) Ascultă, ce face
domnul când rămâne acasă singur?

GAVRIUȘKA: Ce să facă? E bine știut ce face. El este boier, așa că se poartă frumos: nu
face nimic.

ȘVOHNEV: Minți, pesemne că nu lasă cărțile din mână.

GAVRIUȘKA: N-am de unde să știu. Eu sunt cu boierul numai de două săptămâni. Înainte
îl însoțea doar Pavlușa. Îi mai avem pe Gherasim, lacheu, pe Ivan tot lacheu, pe Ivan
îngrijitor de câini, pe Ivan muzicantul, pe Dementi surugiul, iar deunăzi au mai luat unu’ din
sat.

ȘVOHNEV (lui Krughel): Crezi ca-i măsluitor?

KRUGHEL: Tot ce se poate.

ȘVOHNEV: Dar, de încercat, tot încercăm.

4
 les amândoi în mare grabă.

SCENA VI

Gavriușka singur.

GAVRIUȘKA: Tare șmecheri domnii ăștia! Oricum, mulțumesc pentru rublișoare. O să-i
iau Matrionei o bonetă și ștrengarilor ălora mici niște turtă dulce. Ah, frumoasă-i viața asta
de hoinar! Mereu capeți câte ceva. Când boierul te trimite și cumperi ceva, dintr-o rublă,
zece copeici tot rămân în buzunarul tău. Dacă stai să te gândești ce viață duc domnii pe
lumea asta! Se plimbă pe unde poftesc! I s-a urât la Smolensk – se duce la Riazan, nu-i
place la Riazan – hai la Kazan. Dacă nici la Kazan nu-i convine – dă-i drumul până, hăt, la
laroslav. laca, nici până acum nu știu care dintre orașe este mai slăvit, Riazan ori Kazan.
Kazanul trebuie să fie mai slăvit, pentru că la Kazan...

SCENA VII
lharev, Gavriușka, pe urmă Aleksei.

IHAREV: După cum mi se pare, nu-i nimic de capul lor. De altfel... Ah, ce poftă am să-i
curăț nițeluș! Doamne, tare mult mi-ar plăcea! Numai ce mă gândesc – și începe să-mi
bată inima! (la pămătuful, săpunul, se așază în fața oglinzii și începe să se bărbierească .)
Pur și simplu, îmi tremură mâna. Nici nu pot să mă bărbieresc.

Intră Aleksei.

ALEKSEI: Nu doriți să mâncați ceva?

IHAREV: Cum să nu, cum să nu! Adu o gustare pentru patru persoane. Icre, somon, vreo
patru sticle de vin. (Arătând spre Gavriușka.) Dar, mai întâi, ospătează-l pe el.

ALEKSEI (lui Gavriușka): Poftim la bucătărie. Masa dumitale este pregătită.

Gavriușka iese.

IHAREV (continuând să se bărbierească): Ascultă! Cât ți-au dat? Mult?

ALEKSEI: Cine?

IHAREV: Hai, nu mai face pe prostu’, spune!

ALEKSEI: Da, mi-au dat pentru că i-am servit.

IHAREV: Cât? Cincizeci de ruble?

5
ALEKSEI: Da, cincizeci de ruble mi-au dat.

IHAREV: Eu n-o să-ți dau cincizeci, ci... uite colo pe masă o hârtie de-o sută de ruble. Ia-o,
nu-ti fie frică, n-o să te muște! Nu ți se cere nimic altceva, decât corectitudine, înțelegi?
Cărțile pot să fie de la Vahrameikin sau de la alt negustor, nu mă interesează. Însă, uite, ai
de la mine o duzină în plus. (Îi dă o duzină de cărți sigilată.) Înțelegi?

ALEKSEI: D’apăi, cum să nu înțelegem? Puteți să vă bizuiți fără grijă, ne cunoaștem

treaba!

IHAREV: Cărțile să le ascunzi cât se poate de bine, nu care cumva sa te dibuie, ori să te
vadă.

Pune pămătuful și săpunul deoparte și se sterge cu prosopul.

Aleksei iese.

IHAREV: Ah, ce bine-ar fi, ar fi tare bine. Mărturisesc că-mi doresc nespus să-i ridiculizez.

SCENA VIII

Șvohnev, Krughel și Stepan lvanovici. Uteșitelnăi intră, salutând cu încinăciuni.

IHAREV (îi întâmpină cu o plecăciune): Îmi cer iertare. Cum vedeți, camera nu se remarcă
prin eleganță deosebită: patru scaune și nimic altceva.

UTEȘITELNÎI: Primirea călduroasă a amfitrionului e mai prețioasă decât orice confort.

ȘVOHNEV: Camera nu contează dacă oamenii sunt cumsecade.

UTEȘITELNÎI: Nimic mai adevărat. Eu n-aș putea să exist fără anturaj. (Lui Krughel.) Ții
minte, venerabile, când am sosit aici? Eram singur-singurel. Închipuiți-vă: nu aveam nici
un cunoscut. Într-un cuvânt – o plictiseală de moarte. Pe neașteptate, ursita a făcut să mă
întâlnesc cu el, pe urmă, întâmplarea mi l-a scos în cale pe el... Ah, cât am fost de
bucuros! Nu pot, nu pot și pace să stau fără o companie de prieteni. Nici măcar un ceas!
Sunt gata să povestesc tuturor tot ce am pe suflet.

KRUGHEL: Asta, frate, la tine-i mai curând un viciu, decât o virtute. Tot ce-i prea mult
strică. Cu siguranță că ai fost înșelat de multe ori.

UTEȘITELNÎI: Da, am fost înșelat, am fost înșelat și mereu o sa fiu înșelat. Cu toate astea
nu pot să tac. Spun tot!

6
KRUGHEL: Mărturisesc că eu nu pot să înțeleg una ca asta. Să fii sincer cu orișicine!
Când e vorba de prieteni – asta-i altceva.

UTEȘITELNÎI: Așa este. Însă omul aparține societății.

KRUGHEL: Aparține, dar nu pe de-a-ntregul.

UTEȘITELNÎI: Ba da, pe de-a-ntregul.

KRUGHEL: Nu, nu pe de-a-ntregul.

UTEȘITELNÎI: Ba da, pe de-a-ntregul.

KRUGHEL: Nu, nu pe de-a-ntregul.

UTEȘITELNÎI: Ba da, pe de-a-ntregul.

ȘVOHNEV (lui Uteșitelnîi): Ei poftim, ei poftim... Dragul meu, nu te mai contrazice, că n-ai
dreptate.

UTEȘITELNÎI (enervându-se): Nu, o să vă dovedesc. Asta-i o îndatorire... Asta-i... asta-i...

asta-i... asta-i o datorie! Asta-i... asta-i... asta-i...

ȘVOHNEV: Ei, poftim a luat-o razna! E nemaipomenit de aprig: primele două cuvinte, din
tot ce spune, încă le mai înțelegi, însă mai departe – să te ferească Dumnezeu.

UTEȘITELNÎI: Nu pot, nu pot! Dacă este vorba de îndatoriri sau de datorie, eu uit de toate.
De obicei, anunt dinainte: „Domnilor, dacă vine vorba despre așa ceva, vă rog să mă
scuzați, dar eu mă înflăcărez, zău, mă înflăcărez și uit de mine“. Mă cuprinde o amețeală
ca și când aș fi beat. Și simt cum fierbe fierea în mine, fierbe fierea-n mine!

IHAREV (aparte): Ușurel, amice! Îi cunoaștem noi pe cei ce se inflăcărează și uită de ei la

auzul cuvântului „îndatorire“. Poate că, într-adevăr, îți fierbe fierea, dar nu într-un caz ca
ăsta. (Tare.) Domnilor, câtă vreme se discută despre sfintele îndatoriri, ce-ați zice dacă ne
așezăm și punem de-un?

În timp ce ei discutau, pe masă au fost aranjate gustările pentru un mic dejun.

UTEȘITELNÎI: Mă rog, n-aș zice nu, dacă nu-i pe miză mare.

KRUGHEL: Niciodată nu mă dau în lături de la plăceri nevinovate.

IHAREV: Cred că în hanul acesta putem găsi niște cărți?

ȘVOHNEV: O, numai să porunciți.

7
IHAREV: Cărți!

Aleksei trebăluiește pe lângă masa de joc.

IHAREV: Dar, până una-alta, domnilor, vă rog! (Arătând cu mâna spre gustări și
apropiindu-se de ele.) Somonul, mi se pare, nu-i cine știe ce, icrele însă, ei, treacă-
meargă!

ȘVOHNEV (introducând o bucată în gură): Ba nu, somonul e grozav.

KRUGHEL (la fel): Și cașu-i bun. Nici icrele nu-s rele.

ȘVOHNEV (lui Krughel): Mai ții minte ce caș pe cinste am mâncat cu două săptămâni în
urmă?

KRUGHEL: Nu, eu n-o să uit în viața mea cașul pe care l-am mâncat la Piotr
Aleksandrovici Aleksandrov.

UTEȘITELNÎI: Dar știi matale, venerabile, când e bun cașul? Când, după ce ai prânzit o
dată, te așezi din nou la masă – iată când își arată valoarea adevarată.

IHAREV: Bine-ați venit, domnilor, poftiți, cărțile sunt pe masă.

UTEȘITELNÎI (apropiindu-se de masa de joc): lată-le, bătrâne, iată-le! Auzi, Șvohnev,

cărțile... ce zici? De când n-am mai... Câți ani au trecut...

IHAREV (aparte): Hai, isprăvește cu fățărnicia!...

UTEȘITELNÎI: Vrei să ții dumneata banca?

IHAREV: Da’ nu prea mare – dacă-mi dati voie, cinci sute de ruble. Vreți să tăiați? ( Pune
miza.)

Începe jocul. Răsună exclamații.

ȘVOHNEV: Un pătrar, un as, amândouă de câte zece.

UTEȘITELNÎI: Ia dă-mi, frate, pachetul.

KRUGHEL: Îmi dați voie să adaug un nouar?

UTEȘITELNÎI: Șvohnev, dă-mi creta. Adaug și scad.

ȘVOHNEV: Drăcia dracului, parole!

8
UTEȘITELNÎI: Și cinci ruble la miză!

KRUGHEL: Atandé1! Dati-mi voie să mă uit, cred că în pachet ar trebui să mai fie încă doi
treiari.

UTEȘITELNÎI (sare de pe scaun, aparte): Ce mama dracului, ceva, aici, nu-i în regulă.
Sunt alte cărți, este evident.

Jocul continuă.

IHAREV (lui Krughel): Dați-mi voie să vă întreb: merg amândouă?

KRUGHEL: Amândouă!

IHAREV: Nu plusați?

KRUGHIEL: Nu.

IHAREV (lui Șvohnev): Dumneata ce faci, nu mizezi?

ȘVOHNEV: Dați-mi voie să sar peste turul ăsta. (Se scoală de pe scaun, se apropie iute
de Uteșitelnîi și-i vorbeste cu zor.) La dracu’, frate. Pun pariu că ăsta a măsluit cărțile. Și
mai face și alte figuri. Este un trișor clasa întâi!

UTEȘITELNÎI (agitat): Și ce facem? Să renunțăm totuși la cele optzeci de mii?

ȘVOHNEV: Desigur, trebuie să renunțăm, dacă nu i le putem lua.

UTEȘITELNÎI: Mă rog, asta rămâne de văzut, deocamdată însă trebuie să ne explicăm!

ȘVOHNEV: Cum?

UTEȘITELNÎI: Să-i mărturisim totul.

ȘVOHNEV: De ce?

UTEȘITELNÎI: O să-ți spun pe urmă. Și mergem.

Se apropie amândoi de Iharev și îl bat, din amândouă părțile, pe umăr.

UTEȘITELNÎI: Destul, nu vă mai cheltuiți energia de pomană!

IHAREV (tresărind): Poftim?

1
În original, transcrierea fonetică a exclamației franțuzești attendez! (așteptați!, stați o clipă!).
9
UTEȘITELNÎI: Ce să mai lungim vorba: oare un frate nu-și recunoaște fratele?

IHAREV (politicos): Îmi îngăduiți să vă întreb în ce sens trebuie să înțeleg aceste vorbe?

UTEȘITELNÎI: Păi, simplu, fără cuvinte de prisos și fără alte nazuri. Noi am remarcat
iscusința dumneavoastră și, vă rugăm să ne credeți, știm să recunoaștem meritele. Iată de
ce, în numele amicilor noștri, vă propun o alianță prietenească. Unind cunoștințele și
capitalurile noastre, vom fi în stare să acționăm incomparabil cu mai mult succes, decât
am face-o separați.

IHAREV: În ce măsura pot să apreciez franchețea cuvintelor dumneavoastră?...

UTEȘITELNÎI: lată în ce măsură: la sinceritate, noi răspundem cu sinceritate.

Recunoaștem sincer, chiar aici, că am pus la cale să vă lăsăm lefter, deoarece v-am luat
drept un om obișnuit. Acum însă vedem că dumneavoastră cunoașteți tainele supreme.
Ce mai, trișați cu mare pricepere!
Așadar, acceptați prietenia noastră?

IHAREV: Nu pot să refuz o propunere atât de cordială.

UTEȘITELNÎI: Atunci, să ne dăm mâinile cu toții. (Toți, unul câte unul, îi strâng mâna lui
Iharev.) De acum încolo, totul este comun, jos cu fățărnicia și cu mofturile. Îngăduiți-mi să
vă întreb de când ați început să studiați adâncurile cunoștințelor în materie?

IHAREV: Mărturisesc că din fragedă junețe n-am aspirat la altceva. Încă din școală, în
timpul lecțiilor țineam banca pentru colegii mei.

UTEȘITELNÎI: Așa am presupus și eu. Această artă nu se poate deprinde dacă nu e

practicată încă din copilărie. Șvohnev, îți amintești de acel copil neobișnuit?

IHAREV: Care copil?

UTEȘITELNÎI: Hai, povestește.

ȘVOHNEV: Această întâmplare n-am s-o uit niciodată. Într-o zi, cumnatul dumnealui
(arată către Uteșitelnîi), Andrei Ivanovici Piatkin, îmi zice: „Șvohnev, vrei să vezi o
minune? Un băiat de unsprezece ani, fiul lui Ivan Mihalovici Kubîșev, măsluiește cărțile cu
atâta măiestrie, cum n-o face nici un jucător! / Du-te în județul Tetiușevski să vezi cu ochii
dumitale! Cum să vă spun? Recunosc că am plecat numaidecât în județul Tetiușevski.
Întreb de satul lui Ivan Mihalovici Kubîșev, nimeresc direct la el, poruncesc să fiu anunțat.
Iese un bărbat de vârstă respectabilă. Mă recomand și zic „Vă rog să mă scuzați, am auzit
că v-a dăruit Dumnezeu cu un băiat excepțional„. „Da, recunosc“ zice (și mie mi-a plăcut
că vorbea firesc, fără pretenții, fără codeală), da zice, așa este, deși nu se cade ca tatăl
să-și laude propriul copil, dar, într-adevăr, într-un fel este o minune. Mișa! strigă, „vino

10
încoace și arata-i oaspetelui ce ești în stare! Băiatul, aproape un copil, nici nu-mi ajungea
la umăr, iar în ochii lui nu se citea nimic deosebit. Când a amestecat și a-nceput să
împartă cărțile – pur și simplu mi-a luat piuitul! Întrecea orice închipuire.

IHAREV: E cu putință să nu fi observat nimic?

ȘVOHNEV: Absolut nimic, nici o dovadă! Deși eram, vă dați seama, cu ochii-n patru.

IHAREV: Asta-i de neconceput!

UTEȘITELNÎI: Este un fenomen, ce mai, un fenomen.

IHAREV: Ei, dar nu trebuie să uităm că, pe lângă asta, mai trebuie și cunoștințele bazate
pe agerimea ochiului, pe studierea atentă a punctișoarelor de pe dosul cărților.

UTEȘITELNÎI: Acum, acest lucru e mult mai ușor. Punctișoarele și semnele de pe spate
au ieșit din uz. Acum se căznesc să studieze cheia.

IHAREV: Cheia desenului, adică?

UTEȘITELNÎI: Da, cheia desenului de pe spatele cărților. Într-un oraș, al cărui nume nu
vreau să vi-l dezvălui, trăiește un cetățean amabil care nu se ocupă decât cu așa ceva. În
fiecare an primește de la Moscova câteva sute de pachete de cărți, de la cine anume –
rămâne secret. Obligația lui este să examineze desenul de pe spatele fiecărei cărți și să
trimită cheia. Cică, fii atent, desenul de pe doiar este dispus așa, de pe cutare carte – uite-
așa! Numai pentru așa ceva el primește cinci mii pe an, bani gheață.

IHAREV: Păi, ce face el este un lucru foarte important.

UTEȘITELNÎI: Da, de altminteri, așa trebuie să fie. Asta-i ceea ce în economia politică se
numește diviziunea muncii. Altfel, omenirea n-ar mai exista.

IHAREV: Îngăduiți-mi să vă pun o întrebare. Cum ați procedat până acum ca să puneți în
circulație pachetele cu cărți? Că nu-i cu putință întotdeauna să cumperi servitorii.

UTEȘITELNÎI: Doamne păzește! Pe lângă toate, este și periculos. Asta înseamnă uneori
să te vinzi pe tine însuți. Noi procedăm altfel. Să vedeți cum am procedat odată: vine
agentul nostru la iarmaroc și trage la hanul din oraș, dându-se drept negustor. Încă n-a
izbutit să-și închirieze tarabă. Cuferele și baloturile le ține deocamdată în cameră. Stă el la
han, consumă, bea, mănâncă și, pe neașteptate, dispare fără să plătească. Stăpânul
hanului vine și răscolește toată camera, Bagă de seamă că a rămas un balot. Îl desface, și
ce si vezi? – o sută de duzini de cărți. Firește, cărțile au fost vândute numaidecât la licitație
publică. Le-a vândut mai ieftin cu o rublă și negustorii s-au bătut pe ele. În patru zile, tot
orașul s-a curățat la cărți.

11
IHAREV: Foarte ingenios.

ȘVOHNEV: Da, și la moșierul acela?

IHAREV: La moșier ce-a mai fost?

KRUGEL: A, păi, și trebșoara asta a fost descurcată destul de bine. Nu știu dacă îl
cunoașteți pe moșierul Arkadi Andreevici Dergunov, om foarte bogat. Joacă excelent, este
de o cinste fără. seamăn. Și nici cea mai mică posibilitate să trișezi. Se îngrijește de toate,
la el vin oameni educați, șambelani, casa – un palat, satul, gradinile – totul după model
englezesc. Ce mai tura-vura – un boier rus în adevăratul înțeles al cuvântului. Eram de trei
zile musafirii lui. Cum să ne apucdim de treabă? Pur și simplu nu aveam nici o posibilitate.
În sfârșit, am născocit ceva. Într-o dimineață, chiar pe lânga curtea conacului, trece în
goană, o troică. Căruța era plină cu niște bravi flăcăi beți cum nu se mai poate: răcneau
niște cântece și biciuiau caii ca nebunii. La un astfel de spectacol, cum se obișnuește, a
dat năvală toată servitorimea. Privesc cu gura căscată, râd și bagă de seamă că din
căruță a căzut ceva. Dau fuga, se uită si ce văd? Un geamantan. Fac semne cu mâna,
strigă: „Hei, oprește!“ Degeaba, nimeni nu-i aude, dispăruseră, doar nori de praf pe tot
drumul. Au deschis geamantanul, în care au găsit niște rufe, niște haine, două sute de
ruble și vreo patruzeci de duzini de pachete cu cărți de joc. Firește, la bani n-au vrut să
renunțe, dar cărțile au ajuns pe mesele de joc ale boierului și, chiar a doua zi către seară,
toți, și amfitrionul, și oaspetii, au rămas fără o Iețcaie în buzunar și banca a sărit în aer.

IHAREV: Foarte ingenios. Vedeți, unii numesc asta escrocherie sau, mă rog, îi dau tot felul
de alte nume, când de fapt nu e decât agerime a minții, progres.

UTEȘITELNÎI: Acești oameni nu înțeleg jocul. În joc nu există favoritism. Jocul nu știe de
nimic. Chiar dacă tata se așază să joace cu mine cărți, îl las Iefter și pe tata. Să nu te
așezi! Aici toți sunt egali.

IHAREV: Tocmai asta nu înțeleg unii, că un jucător poate fi omul cel mai virtuos. Am un
cunoscut care e înzestrat cu harul trișatului și poate să facă orice vreți, dar își dă și ultima
copeică unui cerșetor. Și cu toate acestea nu refuză pentru nimic în lume să se asocieze
trei contra unu, ca să-l curețe în mod cert de tot ce are. Însă, domnilor, dacă tot am dat-o
pe sinceritate, o să vă arăt un lucru uluitor: știți dumneavoastră ce este acela un pachet de
cărți cu adevărat pus la punct? Din care eu pot să ghicesc orice carte de la o distanță
considerabilă?

UTEȘITELNÎI: Știu, dar poate este de alt gen.

IHAREV: Pot să mă laud față de dumneavoastră că altul la fel n-o să găsiți. Aproape o
jumătate de an de trudă. Două săptămâni după asta n-am mai fost în stare să suport
lumina soarelui. Doctorul se temea să nu fi făcut oftalmie. (Scoate din valijoară.)
Priviți-l! Și vă rog să nu vă supărați că are un nume, ca oamenii.

12
UTEȘITELNÎI: Cum adică nume?

IHAREV: Da, nume. L-am botezat Adelaida Ivanovna.

UTEȘITELNÎI (surâzând): Auzi, Șvohnev, păi, asta-i o idee cu totul nouă, să numești
pachetul de cărți Adelaida Ivanovna. Găsesc chiar că este foarte spiritual.

ȘVOHNEV: Splendid: Adelaida Ivanovna! Excelent!

UTEȘITELNÎI: Adelaida Ivanovna. Și pe deasupra — nemțoaică! Auzi, Krughel, bună de

nevastă pentru tine.

KRUGHEL: Ce fel de neamț mai sunt și eu? Bunicul a fost neamț, însă nici el nu mai știa
nemțește.

UTEȘITELNÎI (cercetând pachetul): Da, asta-i adevărată comoară. Și n-au absolut nici un
semn. E oare cu putință să ghiciți orice carte indiferent de la ce distanță?

IHAREV: O să mă așez la cinci pași de dumneavoastră. Sunt gata și garantez cu două mii
de ruble că nu greșesc.

UTEȘITELNÎI: Bun. Asta ce carte este?

IHAREV: Șeptar.

UTEȘITELNÎI: Perfect. Asta?

IHAREV: Valet.

UTEȘITELNÎI: Așa e, pe toți dracii. Și asta?

IHAREV: Trei.

UTEȘITELNÎI: Formidabil!

KRUGHEL (ridicând din umeri): Formidabil!

ȘVOHNEV: Formidabil!

UTEȘITELNÎI: Dați-mi voie să le mai examinez o dată. (Examinează pachetul.) Uluitoare

treabă. Merită s-o botezi cu un nume. Dați-mi însă voie să remarc că e greu de folosit în
practică. Poate doar când ai ca partener un jucător fără prea multă experiență. Căci
pachetul trebuie să-l înlocuiești personal.

IHAREV: Asta se face însă numai când jocul este foarte îndârjit, când jocul s-a încins

13
într-atât, încât până și cel mai versat jucător este tulburat. Și e de ajuns ca omul să se
zăpăcească doar puțintel că, pe urmă, poți să faci orice cu el. Știți dumneavoastră că până
și cu cel mai bun jucător se întâmplă fenomenul care se cheamă a fi năuc de joc? Când
joacă două zile și două nopți la rând, fără să doarmă, — se năucește negreșit. Și când
jocul se încinge la culme, eu întotdeauna schimb pachetul. Credeți-mă, toată chestia e
să-ți păstrezi sângele rece când celălalt se înfierbântă. Și sunt mii de mijloace de a
distrage atenția celorlalți. Mii!

UTEȘITELNÎI: Care va să zică, după câte văd, pe lângă măiestrie, sunteți înzestrat și cu
virtutea de a vă păstra sângele rece. Asta-i mare lucru. Cunoștința cu dumneavoastră a
devenit acum pentru noi și mai valoroasă. Haideți acum să lăsăm la o parte sclifoseala și
etichetele de prisos și să ne tutuim!

IHAREV: Trebuia s-o facem demult.

UTEȘITELNÎI: Hei, băiete! Șampanie! Pentru alianța noastră!

IHAREV: Întocmai! Pentru asta merită să bem.

ȘVOHNEV: Ne-am adunat aici pentru fapte măreţe, avem toate armele în mână, avem şi
forţe, doar un singur lucru ne mai lipseşte...

IHAREV: Aşa, aşa e, ne lipseşte doar fortăreaţa pe care trebuie s-o atacăm. Asta-i
beleaua!

KRUGEL: Ne lipsește un fraier!

UTEȘITELNÎI: Ce să-i faci? Deocamdată ne lipseşte inamicul. (Uitându-se fix în ochii lui
Șvohnev.) Ce zici? Ai o figură care parcă ar vrea să spună că avem un inamic.

ȘVOHNEV: Avem, însă... (se opreşte).

UTEȘITELNÎI: Ştiu pe cine ai în vedere.

IHAREV: Pe cine, pe cine? Cine este?

UTEȘITELNÎI: E, fleacuri, fleacuri îi trec prin minte. Ştii, se află aici, în trecere, un moşier,
Mihail Aleksandrovici Glov. Ei, da’ ce să ne mai batem capul, dacă el nu joacă. Nu joacă şi
pace! Ne-am tot învârtit pe lângă el... Eu l-am curtat o lună întreagă. Ne-am împrietenit,
i-am câştigat încrederea, dar tot degeaba.

IHAREV: Ascultă, nu s-ar putea să ne vedem cu el? Poate că, cine ştie..

UTEȘITELNÎI: Eu îţi spun dinainte că o să ne trudim de pomană.

14
IHAREV: Măcar să încercăm, să mai încercăm o dată.

ȘVOHNEV: Hai, adu-l, totuşi, încoace. Dacă nu izbutim, cel puţin stăm de vorbă. De ce să
nu încercăm?

UTEȘITELNÎI: Mă rog, pentru mine nu-i mare lucru. O să-l aduc.

IHAREV: Adu-l, te rog, fără zăbavă.

UTEȘITELNÎI: Bine, bine. Am înţeles. (Iese.)

SCENA IX
Aceiaşi, mai puţin Uteșitelnîi.

IHAREV: Vezi? N-ai de unde să ştii. Uneori, o treabă ţi se pare cu totul imposibilă...

ŞVOHNEV: Sunt de aceeaşi părere. Căci aici n-ai de-a face cu Dumnezeu, ci cu un om. Şi
omu-i om. Astăzi nu, mâine nu, poimâine nu, dar în a patra zi, dacă te ţii serios de capul
lui, o să spună da. Câte unul face pe nebunul că-i inaccesibil, dar dacă îl priveşti mai de
aproape îţi dai seama că te-ai alarmat degeaba.

KRUGHEL: Totuşi, ăsta nu-i aşa.

IHAREV: Ah, dacă ar fi!... Nici nu puteţi să credeţi cum a renăscut în mine, acum, setea de
activitate. Trebuie să ştiţi că ultimul meu câştig de optzeci de mii, la colonelul Cebotariov,
s-a întâmplat luna trecută. De atunci n-am practicat deloc — o lună întreagă! Nici nu puteţi
să vă închipuiţi ce plictiseală am îndurat tot timpul acesta. O plictiseală de moarte!

ȘVOHNEV: Înţeleg situaţia. Este exact precum situaţia unui comandant de oşti. Vă daţi
seama ce simte el pe timp de pace? Aşa ceva, dragul meu, nu poate fi numit decât antract
fatal. Cunosc asta din proprie experienţă, cu aşa ceva nu se glumeşte.

IHAREV: Oare mă crezi? Dacă cineva ar deschide un joc doar pe cinci ruble, sunt în stare
să mă aşez la masă şi să joc.

ȘVOHNEV: Natural. Să știi că aşa au pierdut unii dintre cei mai iscusiţi jucători. Se
plictisesc, n-au ce face şi, din nenorocire, dau peste unul dintre aceia numiţi ageamii/
peste vreun începător şi atunci pierd mai mult ca sigur!

IHAREV: Şi e bogat Glov ăsta?

KRUGHEL: O! Are bani cu grămada. Pare-mi-se că stăpâneşte în jur de o mie de suflete

de ţărani.

15
IHAREV: Ah, la dracu’, ce-ar fi să-l îmbătăm? Să comand nişte şampanie?

ŞVOHNEV: Ei poftim! Nu pune în gură nici picătură.

IHAREV: Ce să ne facem cu omul ăsta? Cum să-l abordăm? Nu ştiu, totuşi, mă gândesc
că... vedeţi voi, jocul este un lucru ispititor. Cred că numai dacă s-ar aşeza lângă jucători
să chibiţeze, mai pe urmă n-o să se mai poată abţine.

ŞVOHNEV: Desigur, o să încercăm. Uite, aici, mai la o parte, aranjez cu Krughel unul mic.
Foarte mic. Nu trebuie să-i atragem atenţia prea ostentativ, ştii, bătrânii sunt suspicioşi.

Se aşază la o parte cu cărţile.

SCENA X

Aceiaşi, Uteșitelnîi şi Mihail Aleksandrovici Glov, un bărbat de vârstă respectabilă.

UTEȘITELNÎI: Iharev, îţi recomand pe Mihail Aleksandrovici Glov!

IHAREV: Mărturisesc că aşteptam de mult această onoare. Locuind la acelaşi han...

GLOV: Şi mie îmi pare foarte bine de cunoştinţă. Păcat însă că s-a întâmplat tocmai când
să plec...

IHAREV (oferindu-i un scaun): Poftiţi, vă rog!... Va aflaţi de mult în oraşul ăsta?

Uteșitelnîi, Șvohnev si Krughel şuşotesc între ei.

GLOV: Ah, dragul meu, aşa mi s-a urât de oraşul ăsta! Aş fi tare bucuros să mă smulg de
aici cât mai repede cu putinţă.

IHAREV: Şi vă reţin treburile, nu-i aşa?

GLOV: Treburile, păi, dar... sunt o povară pe capul meu treburile astea!

IHAREV: De bună seamă, un proces?

GLOV: Nu, slavă Domnului, nici un proces, deşi s-ar putea zice că este totuşi vorba de o
situaţie dificilă. Îmi mărit fata, dragul meu, domnişoară de optsprezece ani. Vă daţi seama
în ce situaţie mă aflu eu ca părinte? Am venit să fac cumpărături şi mai ales să ipotechez
o moşie. Afacerea a fost încheiată, dar nici până acum cei de la Casa de Credit nu mi-au
eliberat banii. Stau aici de pomană, nu mai am ce face.

16
IHAREV: Fiţi amabil, aş putea să ştiu pentru ce sumă aţi binevoit să ipotecaţi moşia?

GLOV: Două sute de mii. Trebuia să-i primesc zilele acestea, dar nu ştiu de ce
tărăgănează. Şi mi-e Iehamite să mai stau aici! Căsătoria fetei... mă aşteaptă o mulţime de
treburi. Aşa că m-am decis să nu mai aştept şi să renunţ.

IHAREV: Cum? Nu mai vreţi să aşteptaţi banii?

GLOV: Ce să fac, dragul meu? Puneţi-vă în situaţia mea. Iaca, s-a făcut o lună de când nu
mi-am văzut nevasta şi copiii. Nici scrisori nu primesc, Dumnezeu ştie ce se întâmplă pe
acolo. Încredinţez toată afacerea feciorului meu, care rămâne aici. Mi s-a urât de-atâta
alergătură. (Adresându-se lui Șvohnev şi lui Krughel.) Ce faceţi, domnilor? Mi se pare că
v-am deranjat. Aveaţi ceva treburi?

KRUGHEL: Fleacuri. Nimic serios. Neavând ce face, ne-am zis să punem de-un joc.

GLOV: Ah, domnilor, ascultaţi ce vă spune un om bătrân. Dumneavoastră sunteţi tineri.

Fireşte, în asta nu-i nimic rău dacă-i un joc de distracţie, apoi, într-un joc de două parale
nu poţi pierde cine ştie ce. Aşa este, totuşi... Ehei, domnilor, am jucat şi eu şi ştiu din
experienţă. Totul pe lume începe de la o treabă de nimic, dar vezi că un joc mic se
isprăveşte cu unul mare.

ŞVOHNEV: Ei poftim, ei poftim, dumneavoastră atribuiţi acum consecinţe importante

tuturor nimicurilor, ceea ce constituie întotdeauna năravul obişnuit al oamenilor în vârstă/
bătrâni.

GLOV: De fapt nici nu sunt chiar aşa de în vârstă. Aprecierile mele sunt extrase din
experienţă.

ȘVOHNEV: Eu nu mă refer la dumneavoastră. Dar, în general, batrânii au acest obicei. De

pildă, dacă ei s-au fript cu ceva sunt ferm convinşi că şi altul se va frige în acelaşi fel.
Dacă ei au pornit pe un drum şi, uitând gura căscată, alunecă şi cad pe gheaţă, de acum
încep să strige şi scot şi o lege că pe cutare drum nimeni nu mai are voie să meargă,
pentru că într-un loc este alunecuş şi toţi o să cadă sigur în nas. Fără să ia câtuşi de puţin
în consideraţie că altul poate n-o să uite gura căscată, şi cizmele lui poate că au tălpi care
nu alunecă. Nu, ei nu judecă în acest fel. Dacă un câine a muşcat un om pe stradă,
înseamnă că toţi câinii muşcă şi oamenilor le este interzis să mai iasă pe stradă.

GLOV: Aşa o fi, dragul meu. Este drept că, pe de o parte, bătrânii au această meteahnă.
Dar să nu spuneţi că tinerii sunt nişte îngeri. Prea Ie este iute galopul şi, Doamne păzeşte,
pot să-şi frângă una-două gâtul!

ȘVOHNEV: Vedeţi, tocmai asta este că la noi nu există cale de mijloc. Tinerii îşi fac de
cap, lucru ce deranjează pe unii, iar când bătrâneţea se apropie devin nişte ipocriţi, ceea
ce, de asemenea, deranjează pe alţii.

17
GLOV: Ce părere bună aveţi despre bătrâni!

ȘVOHNEV: V-am jignit? Acesta-i adevărul şi nimic mai mult.

IHAREV: Daţi-mi voie să fac o remarcă. Părerea ta este prea categorică...

UTEŞITELNÎI: În privinţa cărţilor, eu sunt întru totul de acord cu Mihail Aleksandrovici. Şi

eu am jucat, am jucat zdravăn. Dar, mulţumesc cerului, m-am lăsat pentru totdeauna. Şi
nu pentru că m-aş fi ruinat sau aş fi fost pornit împotriva sorţii. Credeţi-mă, asta nu
înseamnă nimic. Faptul că pierzi nu-i atât de important pe cât este de importantă liniştea
sufletească. Numai emoţiile pe care le trăieşti în timpul jocului, spună cine ce-o vrea, ne
scurtează viaţa. Ne-o scurtează!

GLOV: Aşa e, dragul meu, zău, aşa e! Ce observaţie înţeleaptă! Dă-mi voie să-ţi pun o
întrebare indiscretă. De câtă vreme am onoarea să fiu cunoştinţa dumitale, şi nici până
acum...

UTEŞITELNÎI: Ce întrebare?

GLOV: Dă-mi voie să te întreb, deşi este o coardă sensibilă, câţi ani ai?

UTEŞITELNÎI: Treizeci şi nouă.

GLOV: Ca să vezi! Ce înseamnă treizeci şi nouă de ani? Eşti încă tânăr! Ce-ar fi dacă la
noi, în Rusia, ar fi mai mulţi oameni care judecă atât de înţelept? Doamne-Dumnezeule, ce
ar însemna asta? Ar fi pur şi simplu veacul de aur, veacul fericirii primordiale. Zău, îi sunt
tare recunoscător destinului că te-am cunoscut.

IHAREV: Credeţi-mă, şi eu împărtăşesc această părere. Copiilor nu Ie-aş îngădui nici

măcar să pună mâna pe cărţi. Dar oamenii maturi de ce să nu se distreze, să nu se
amuze? De pildă, un batrân respectabil, care nu mai poate să dănţuiască...

GLOV: Da, aşa este. Dar, vă rog să mă credeţi, în viaţa noastră există atâtea plăceri,
atâtea îndatoriri, am putea să le spunem sfinte. Ah, domnilor, ascultaţi ce vă spune un
bătrân! Omul nu are o menire mai nobilă, decât viaţa în sânul familiei. Tot ceea ce vă
înconjoară pe dumneavoastră nu este decât emoţie, nelinişte, agitaţie, zău, dar fericirea
adevărată n-aţi gustat-o încă. Nu ştiu dacă mă credeţi, dar abia aştept clipa să-i revăd pe
ai mei. Zău! Mi-o şi închipui pe fiică-mea cum mi se aruncă de gât: „Tăticuţul meu,
tăticuţul meu drag şi scump!” Feciorul a venit şi el de la liceu... nu l-am văzut de şase
luni... Pur şi simplu nu-mi ajung cuvintele, zău aşa! După asta nici nu-ţi mai vine să te uiţi
la cărţi.

IHAREV: Eu zic că nu trebuie să amestecaţi sentimentele de părinte cu cărţile de joc. N-au

de-a face unele cu altele....

18
ALEKSEI (intră şi se adresează lui Glov): Slujitorul dumneavoastră întreabă ce face cu
geamantanele? Porunciţi să le scoată afară? Caii sunt pregătiţi.

GLOV: Vin numaidecât! Mă scuzaţi, domnilor, vă părăsesc pentru câteva clipe. (Iese.)

SCENA XI
Şvohnev, Iharev, Krughel, Uteșitelnîi.

IHAREV: Nu, nu-i nici o speranţă!

UTEŞITELNÎI: V-am spus de la început. Nu înţeleg, cum de nu vă daţi seama cu cine aveţi
de-a face. Nu trebuie decât să aruncaţi o privire ca să vă daţi seama dacă omul e sau nu e
dispus să joace.

IHAREV: Cred, totuşi, că trebuie să stăm cu gura pe el. Nu înţeleg de ce I-ai susţinut?

UTEŞITELNÎI: Altfel nu se poate, fratele meu. Cu oameni ca el, trebuie să umbli cu multă
isteţime. Altfel intră la bănuială că ai de gând să-l cureţi de parale.

IHAREV: Ei, şi ce scofală a ieşit din asta? Că oricum pleacă.

UTEŞITELNÎI: Stai puţin, nu te grăbi. Încă nu-i totul pierdut.

SCENA XII

Aceiaşi şi Glov.

GLOV: Domnilor, daţi-mi voie să vă mulţumesc că mi-aţi oferit deosebita plăcere de a vă

cunoaşte. Păcat însă că tocmai trebuie să plec. Dar poate dă Dumnezeu şi ne-om mai
întâlni pe undeva.

ȘVOHNEV: Nu încape îndoială. Se întâlneşte el munte cu munte, darămite om cu om.

Numai soarta să vrea.

GLOV: Zău, adevărat grăit-aţi. Dacă vrea destinul, o să ne vedem chiar mâine. Nimic mai
adevărat. Vă las cu bine, domnilor! Vă sunt adânc recunoscător! Iar dumitale, Stepan
Ivanovici, nici nu ştiu cum să-ţi mulţumesc. Zău, mi-ai îndulcit singurătatea.

UTEŞITELNÎI: Vă rog, n-aveţi pentru ce. V-am servit şi eu cu ce am putut.

GLOV: Păi, dacă eşti atât de drăguţ, te-aş mai ruga pentru o favoare!

19
UTEŞITELNÎI: Orice!

GLOV: Fă să coboare liniştea în sufletul unui bătrân părinte!

UTEŞITELNÎI: Orice!

GLOV: Îl las aici pe Saşa al meu. Un flăcău de ispravă şi suflet de aur. Dar este încă
necopt, nu te poţi bizui pe el: douăzeci şi doi de ani, ce vârstă e asta? Aproape un copil...
A isprăvit cursul şcolar şi nu vrea să mai audă de nimic altceva, decât de husari. Eu îi zic:
„Saşa, e prea devreme, mai aşteaptă, mai întâi trebuie să iei bine seama! Ce să cauţi la
husari, de unde ştii, poate că ai înclinaţii civile. Aproape că n-ai văzut lumea, timpul nu
fuge nicăieri!” Ştiţi şi dumneavoastră cum e firea junelui. La husari îi iau ochii vestonul
strălucitor, broderiile bogate. Ce poţi să-i faci? Dacă asta îl atrage pe el, n-ai cum să-l
opreşti... Atunci, Stepan Ivanovici, dragul meu, fii generos! Acum rămâne singur. I-am
încredinţat câteva trebuşoare. Dar e prea tânăr, i se poate întâmpla orice, ori să-l înşele
conţopiştii de la Casa de Credit, ori... nu poţi să ştii... Ia-l sub protecţia dumitale,
supraveghează-i toate acţiunile, nu-l lăsa să facă rele. Fii aşa de bun, dragul meu! (Îi
prinde amândouă mâinile.)

UTEŞITELNÎI: Vă rog, vă rog! Tot ce poate face un tată pentru feciorul lui, asta am să fac
eu pentru el.

GLOV: Ah, dragul meu! (Se îmbrăţişează şi se sărută.) Se vede cât de colo omul cu inima
bună, zău! Să te răsplătească Dumnezeu! La revedere, domnilor, vă doresc numai bine,
din tot sufletul!

IHAREV: Umblaţi sănătos. Drum bun!

ŞVOHNEV: Să-i găsiţi bine pe toţi ai casei!

GLOV: Vă mulţumesc, domnilor!

UTEŞITELNÎI: Eu o să vă conduc, nu de alta dar să vă văd plecat!

GLOV: Ah, dragul meu, cât eşti de bun!

les amândoi.

SCENA XIII
Șvohnev, Krughel, Iharev.

IHAREV: Şi a zburat pasărea noastră!

20
ȘVOHNEV: Am fi avut cu ce ne procopsi.

IHAREV: Vă mărturisesc că în clipa când a rostit: două sute de mii, mi-a tresărit inima în
piept.

KRUGHEL: Asemenea sumă te face să te simţi bine chiar şi numai când te gândeşti! Două
sute de mii...

ȘVOHNEV: Eu m-aş mulţumi şi cu jumătate.

KRUGHEL: Eu m-aş împăca şi cu un sfert.

ȘVOHNEV: Să nu minţi, neamţule, o să vrei mai mult.

KRUGHEL: Ca om cinstit...

ȘVOHNEV: Ei poftim, nu fă pe nebunul.

SCENA XIV

Aceiaşi şi Uteșitelnîi, care intră grăbit, cu faţa radiind de

bucurie.

UTEȘITELNÎI: Domnilor, nu-i nimic, nu-i nimic c-a plecat! Naiba să-l ia, cu atât mai bine! A
rămas fiul. Taică-său i-a lăsat procură să ridice banii de la Casa de Credit, şi m-a
însărcinat pe mine să supraveghez totul. Flăcăul este un băiat de ispravă, vrea neapărat
să intre la husari. O să avem recoltă bogată. Am zburat, vi-l aduc numaidecât!

lese în fugă.

SCENA XV
Șvohnev, Krughel, lharev.

IHAREV: Bravo, Uteșitelnîi!

ȘVOHNEV: Bravo! Treaba ia o întorsătură prielnică!

Toţi îşi freacă mâinile bucuroşi.

IHAREV: Halal, Uteşitelnîi! Acum îmi dau seama de ce se dădea el pe lângă Glov şi îi
ţinea mereu isonul. Câtă dibăcie! Câtă subtilitate!

21
ŞVOHNEV: O, în privinţa asta are un talent extraordinar!

KRUGHEL: Are aptitudini fantastice!

IHAREV: Mărturisesc că în momentul în care tatăl a spus că îşi lasă feciorul aici, m-a
fulgerat şi pe mine gândul, dar numai pentru o clipă, pe când el numaidecât... Ce
perspicacitate!

ŞVOHNEV: O, încă nu-l cunoşti prea bine.

SCENA XVI

Aceiaşi, Uteşitelnîi şi Glov Aleksandr Mihalîci,

fiul lui Mihail Aleksandrovici.

UTEŞITELNÎI: Domnilor! Vă recomand pe Aleksandr Mihalîci Glov, un camarad excelent.

Vă rog să-l îndrăgiţi ca şi pe mine.

ŞVOHNEV: Îmi pare bine... (Îi strânge mâna.)

IHAREV: Cunoştinţa dumneavoastră...

KRUGHEL: Daţi-mi voie să vă strâng în braţe.

GLOV: Domnilor! Eu...

UTEŞITELNÎI: Fără mofturi, fără mofturi. Domnilor, egalitate înainte de toate! Glov! Vezi?
Aici, cu toţii, suntem prieteni! lată de ce — ducă-se dracului eticheta! Haideţi să ne tutuim!

ŞVOHNEV: Întocmai, să ne tutuim!

GLOV: Să ne tutuim! (Strânge mâna tuturor.)

UTEȘITELNÎI: Aşa, bravo! Hei, băiete, şampanie! Remarcaţi, domnilor, că încă de pe

acum figura lui are ceva de husar! Nu, tatăl tău, ca să nu spunem vorbe urâte, este un
mare măgar — scuză-mă, ne tutuim doar —, cum de i-a trecut prin cap să-i hărăzească
acestui voinic o slujbă de conţopist?! Ia zi, frăţioare, cât de curând e nunta surorii tale?

GLOV: Dracu’ s-o ia, cu nunta ei cu tot! Mor de necaz că, din pricina ei, tata m-a ţinut trei
luni la ţară.

UTEŞITELNÎI: Ia spune, e frumoasă sora ta?

GLOV: Frumoasă... Dacă nu mi-ar fi soră... crede-mă, n-aş ierta-o.

22
UTEŞITELNÎI: Bravo, bravo, husarule! Acum se vede husarul din el! Ascultă, m-ai ajuta
dacă aş vrea s-o fur?

GLOV: De ce nu? Te-aş ajuta.

UTEȘITELNÎI: Bravo, husarule! Iată ce înseamnă un husar adevărat, drăcia dracului!

Băiete, şampanie! Categoric — este pe gustul meu. Tare îmi plac oamenii sinceri. Stai,
dragul meu, lasă-mă să te îmbrăţişez!

ȘVOHNEV: Lasă-mă să-l îmbrăţişez şi eu. (Îl îmbăţişează.)

IHAREV: Vreau şi eu să-l îmbrăţişez. (Îl îmbăţişează.)

KRUGHEL: Dacă-i aşa, atunci hai să-l îmbrăţişez şi eu. (Îl îmbăţişează.)

Aleksei aduce o sticlă de şampanie, ţinând cu degetul dopul, care

pocneşte şi zboară în tavan. Umple cupele.

UTEŞITELNÎI: Domnilor, în sănătatea viitorului căpitan de husari! Să fie cel mai mare
viteaz, cel mai mare donjuan, cel mai mare beţivan, cel mai mare... într-un cuvînt — să fie
ce doreşte!

TOŢI: Să fie ce doreşte! (Beau.)

GLOV: (ridicând cupa.) În sănătatea întregii husărimi!

TOŢI: În sănătatea întregii husărimi! (Beau.)

UTEŞITELNÎI: Domnilor, trebuie să-l iniţiem neîntârziat în toate tradiţiile husăreşti. De

băut, după cât se vede, bea acceptabil, dar ăsta-i un fleac. Trebuie să fie un cartofor dintre
cei mai puternici! Joci?

GLOV: Aş juca, da’ n-am bani.

UTEŞITELNÎI: Auzi prostie! N-are bani! Să ai doar cu ce te aşeza la masă, că acolo o să

fie bani, o să câştigi numaidecât.

GLOV: Păi, ştiţi, n-am nici cu ce să mă aşez la masă.

UTEŞITELNÎI: Te primim să joci pe datorie. Doar ai procură să ridici banii de la Credit. O

să aşteptăm, iar când o să ţi-i dea, ne achiţi de îndată datoria. Până atunci poţi să ne dai o
poliţă. Dar ce zic eu? Ca şi cum tu ar trebui să pierzi neapărat. Tu poţi să câştigi la iuţeală
câteva mii, bani peşin.

23
GLOV: Şi dacă pierd?

UTEŞITELNÎI: Nu ţi-e ruşine? Ce fel de husar eşti tu după toate astea? Fireşte aici — una
din două: ori câştigi, ori pierzi. În asta constă toată frumuseţea, în risc rezidă virtutea
principală. Mă rog, oricine poate să nu meargă la risc. În mod cert, şi cel mai prăpădit
copist poate da dovadă de bravură, şi un jidan se poate căţăra pe zidul unei cetăţi!

GLOV: (dând din mână). La dracu’, dacă-i aşa, joc! De ce să mă iau după tata!

UTEŞITELNÎI: Bravo, căpitane! Băiete — cărţi! (Îi toarnă în pahar.) Ce îţi trebuie întâi
şi-ntâi? Îţi trebuie îndrăzneală, vervă şi forţă... Aşa să fie, domnilor, o să vă fac un stosişor
de douăzeci şi cinci de mii. (Împarte cărţile la stânga şi la dreapta.) Hei, husarule... Tu,
Șvohnev, pe ce pui? (Împarte.) Foarte curios cad cărţile. Este interesant pentru calcule!
Valetu-i mort, câştigă nouă. Ce ai acolo, ce ţi-a căzut? Dar husarul, ce ziceţi de husar?
Remarci, Iharev, cu câtă iscusinţă măreşte miza? Şi asul încă nu vrea să iasă. Ce faci
Şvohnev, nu-i mai torni? Aha, iată-l, iată-l şi pe domnul as! L-a înhăţat Krughel. Neamţul
are întodeauna noroc. Câştigă patru, trei câştigă... Bravo, bravo, husarule! Auzi, Șvohnev,
husarul are încă de pe acum aproape cinci mii câştig.

GLOV: (îndoaie o carte): La dracu’! Paroli pe! A, uite încă un nouar pe masă, merge şi el,
plus cinci sute la miză!

UTEȘITELNÎI: (continuând să împartă): Oho! Bravo, husarule! Şeptarul mort... ah, nu, plié,
la dracu’, plié, din nou plié. A, husarul a pierdut! Ei, ce să-i faci, frăţioare? Nu-i totdeauna
praznic, doar când vrea Dumnezeu. Krughel, mai isprăveşte cu număratul! Hai, pune-o pe
aia care ai tras-o. Bravo, ai câştigat, husarule! De ce nu-l felicitaţi? (Toţi îl felicită şi beau,
ciocnind paharele.) Se zice că dama de pică trădează întotdeauna, dar eu nu cred asta.
Şvohnev, îţi aminteşti de bruneţica ta, căreia îi ziceai dama de pică? Pe unde-o fi acum,
drăguţa de ea? Te pomeneşti că şi-o fi făcând de cap pe undeva. Krughel! A ta e moartă!
(Lui lharev.) Şi a ta e moartă! Șvohnev, a ta de asemenea. A plesnit şi husarul!

GLOV: La dracu’, va banque!

UTEŞITELNÎI: Bravo, husar! Asta zic şi eu purtare de husar! Ai văzut, Șvohnev, cum ies la
iveală adevăratele simţăminte? Până acum, totul la el arăta că o să fie husar. Dar,
priveşte, poţi să zici că de acum este husar. Ca să vezi cum e firea omului... Eşti mort,
husarule.

GLOV: Va banque!

UTEȘITELNÎI: Oho! Bravo, husarule. Pe cincizeci de mii în cap! Iată ce înseamnă

mărinimie! Du-te şi caută, să vezi unde mai găseşti o astfel de însuşire... Asta se numeşte
faptă de vitejie! Este mort husarul!

GLOV: Va banque, la dracu’, va banque!

24
UTEȘITELNÎI: Oho-ho, husarule! Pe o sută de mii! Ce ziceţi de el? Dar ochişorii, priviţi-i
ochişorii! Ai băgat de seamă, Şvohnev, cum îi strălucesc ochişorii? Asta-i de-acum eroism!
Şi craiul nu mai vine. Uite, Șvohnev, ia dama de caro. Ia, neamţule, înghite un şeptar!
Routé, hotărât routé! Pur și simplu, carte mică! Riga, pesemne, nu există în pachetul ăsta:
zău, foarte curios. Aha, iată-l, iată-l... Ești mort, husarule!

GLOV: (înfierbântându-se). Va banque, ce mama dracului, va banque!

UTEȘITELNÎI: Nu, frățioare, stai! Ai spulberat două sute de mii. Mai întâi, tebuie să
plătești, fără asta nu putem începe un joc nou. Pentru o sumă așa de mare nu te putem
credita pe cuvânt.

GLOV: De unde să iau? Acum n-am cum să vă plătesc.

UTEȘITELNÎI: Semnează o poliță.

GLOV: Nici o problemă, de acord. (la pana.)

UTEȘITELNÎI: Dă-ne și procura pentru primirea banilor.

GLOV: Poftim și procura.

UTEȘITELNÎI: Acum semnează asta... și asta. (Îi întinde niște hârtii să le semneze.)

GLOV: Vă rog, sunt de acord să fac orice. Poftim, am semnat. Acum, hai să jucăm!

UTEȘITELNÎI: Nu, frățioare, stai așa! Arată mai întâi banii!

GLOV: Da, o să vă plătesc. Puteți să fiți siguri.

UTEȘITELNÎI: Nu, frățioare, banii pe masă!

GLOV: Ce înseamnă asta? E pur și simplu o mârșăvie ce faceți.

KRUGHEL: Nu, nu-i mârșăvie.

IHAREV: Nu, asta-i cu totul altceva. Șansele, frățioare, nu sunt egale.

ȘVOHNEV: În felul acesta reiese că te-ai așezat să joci cu noi ca să ne lași cu buzunarele
goale. Toată lumea știe că cine se așază să joace fără bani, se așază cu gândul să-i lase
lefteri pe ceilalți.

GLOV: Care-i soluția? Ce doriți? Fixați orice dobândă vreți, accept orice. O să plătesc
dublu.

25
UTEȘITELNÎI: Și ce să facem frate, cu dobânda ta? Uite, îți plătim noi orice dobândă vrei;
numai dă-ne cu împrumut.

GLOV: (disperat și cât se poate de hotărât) Vă rog să-mi spuneți ultimul vostru cuvânt:
Vreți să jucați sau nu?

ȘVOHNEV: Adu banii și jucăm.

GLOV: (scoțând un pistol din buzunar) În cazul acesta, domnilor, îngăduiți-mi să vă spun
adio. De-acum n-o să ne mai vedem pe lumea asta.

lese în fugă luând și pistolul.

UTEȘITELNÎI: (speriat) Hei! Stai! Ce-i cu tine? Ai înnebunit? Alerg după el! Dacă, Doamne
ferește, chiar se împușcă.

Iese în fugă.

SCENA XVII
Șvohnev, Krughel, Iharev.

IHAREV: Să vedeți balamucul dracului, dacă smintitul ăsta se împușcă.

ȘVOHNEV: Să-l ia dracu’, n-are decât să se împuște, dar nu acum: încă n-am intrat în
posesia banilor. Asta-i beleaua!
KRUGHEL: Mi-e frică de orice. Totul e cu putință...
3

SCENA XVIII
Aceiași, Uteșitelnîi și Glov.

UTEȘITELNÎI: (ținându-l pe Glov, de brațul cu pistolul) Ce faci, ce faci, frățioare, ai căpiat?

Auziți, domnilor, ce i-a trecut prin cap! Să-și vâre pistolul în gură și să tragă! Așa, hai? Nu
ți-ar fi rușine!

TOȚI: (strângându-se în jurul lui) Ce-i cu tine? Ce-i cu tine? Doamne, ce ți s-a năzărit?

ȘVOHNEV: Și mai zici că-i băiat deștept, să se împuște dintr-un fleac.

IHAREV: Ehei, așa toată Rusia ar trebui să se împuște. Nu cred că există unul care să nu
fi pierdut ori să nu fie cât pe-aci să piardă. Daca nu s-ar întâmpla și asta, atunci cum ar fi
cu putință să câștigi? Judecă și tu!

26
UTEȘITELNÎI: Ești un prost, dă-mi voie să-ți spun! Nu-ți dai seama ce noroc te așteaptă.
Nu pricepi cât ai câștigat prin faptul că ai pierdut?

GLOV (înciudat): Ce naiba, chiar așa de prost mă socotiți? Unde vedeți voi câștigul – când
ai pierdut două sute de mii?! Drăcia dracului!

UTEȘITELNÎI: Ah, Doamne, ce netot! Pai, știi tu ce faimă îți creezi cu asta la regiment?
Auzi, ce bagatelă! Nici nu s-a făcut căpitan, dar a și pierdut două sute de mii! Păi pentru
asta husarii or să te poarte pe brațe!

GLOV (înviorându-se): O să mă poarte pe brațe?! La dracu’, trăiască husărimea!

UTEȘITELNÎI: Bravo! Trăiască husarii! Ta-ra-ram-ta-ta! Șampanie!

Sunt aduse mai multe sticle cu șampanie!

GLOV: (ridicând paharul): Trăiască husarii!

IHAREV: Să trăiască husarii, drăcia dracului!

ȘVOHNEV: Ta-ra-ram-ta-ta! Trăiască husarii!

GLOV: Pe toate scuip, dacă-i pe-așa!... (Pune paharul pe masă) Beleaua e ce fac când
ajung acasă? Tată, tată-ă!... (Se ia cu mâinile de păr).

UTEȘITELNÎI: Da’ de ce să ajungi la tata, acasă? N-ai nevoie!

GLOV (holbându-și ochii): Ce spui?

UTEȘITELNÎI: De aici mergi direct la regiment! Îți dăm noi bani de echipament. Frate
Șvohnev, să-i dăm vreo două sute de ruble, să aibă căpitanul cu ce petrece! Am observat
că are o fată în oraș... Una bună, nu-i așa?

GLOV: Tiii, drăcie! Alerg direct la ea, o s-o iau cu asalt!

UTEȘITELNÎI: Grozav husar, ce ziceți? Șvohnev, n-ai o hârtie de două sute de ruble?

IHAREV: Uite că-i dau eu. Să petreacă pe cinste!

GLOV (ia bancnota si o flutură în aer): Șampanie!

TOȚI: Șampanie!

Sunt aduse alte sticle cu șampanie.

27
GLOV: Trăiască husarii!

UTEȘITELNÎI: Traiască... Șvohnev, știi ce mi-a trecut prin minte? Hai să-l legănăm pe
brațe, cum făceam la noi la regiment! Hai, apucați-I!

Toți îl înconjoară, îl apucă de mâini și de picioare și îl leagănă fredonând un catren

cunoscut pe o melodie cunoscută.

TOȚI: Te iubim la nebunie,

Vrem să fii șef pe vecie!
Ție inima ni-e dată
Fiindcă ne ești ca un tată!

GLOV (cu paharul ridicat): Ura!

TOȚI: Ura!

Îl lasă pe dușumea. Glov trântește paharul de podea, toți își sparg paharele, care
zdrobindu-le cu călcâiul, care trântindu-le de podea.

GLOV: Mă duc direct la ea!

UTEȘITELNÎI: Putem să venim și noi după tine, ce zici?

GLOV: Nu, nici pomeneală! Dacă îndrăznește careva, ne-om bate în săbii.

UTEȘITELNÎI: Aoleu! Ce spadasin fioros! Nu-i așa? Gelos și focos ca un drac. Domnilor,
eu cred că din el o să iasă pur și simplu un Burțov, donjuan și zurbagiu. La revedere,
husarule. Umblă sănătos. Nu te mai reținem!

GLOV: Vă las cu bine.

ȘVOHNEV: Să vii mai pe urmă să ne povestești și nouă cum ai tras-o în sabie,

spadasinule.

(Glov iese)

SCENA XIX

Aceiași, mai puţin Glov.

UTEȘITELNÎI: Câtă vreme banii nu sunt încă în mâinile noastre, trebuie să ne purtăm
delicat cu el.

28
ȘVOHNEV: De un singur lucru mă tem: să nu tărăgăneze cu banii ăia de la Casa de
Credit.

UTEȘITELNÎI: Da, asta ar fi tare neplăcut. De altfel... știți și voi, pentru așa ceva există
oameni care ar putea impulsiona. Oricum ai întoarce-o, va trebui să dăm ceva unuia ți
altuia, așa, ca să respectăm rânduiala.

SCENA XX

Aceiași și funcționarul Zamuhrîșkin

(bagă capul pe ușă; este îmbrăcat într-un frac cam ponosit).

ZAMUHRÎȘKIN: Îmi îngăduiți să vă întreb: nu cumva Glov Aleksandr Mihailovici este pe-
aici?

ȘVOHNEV: Nu este. A ieșit adineauri. Dar ce aveți cu el?

ZAMUHRÎȘKIN: Păi am venit în legătură cu chestiunea dumnealui, pentru plata banilor.

UTEȘITELNÎI: Dar dumneata cine ești?

ZAMUHRÎȘKIN: Sunt funcționar la Credit.

UTEȘITELNÎI: A, poftiți. Luati loc, vă rog! Această chestiune ne interesează pe toți în

modul cel mai profund. Mai ales că am încheiat câteva tranzacții amicale cu Aleksandr
Mihailovici. Iată de ce puteți să fiți sigur că și dânsul, și dânsul, și dânsul (arătându-i cu
degetul pe toți) îți vor fi cât se poate de recunoscători. Însă am dori să primim cât mai
repede posibil banii de la Casa de Credit.

ZAMUHRÎȘKIN: Să știți, totuși, că mai devreme de două săptămâni nu este câtuși de puțin
cu putință.

UTEȘITELNÎI: Nu, este foarte târziu. Dumneata uiți că recunoștința noastră...

ZAMUHRÎȘKIN: Ba nu. Asta se înțelege de la sine. Cum aș putea să uit? Banii or să

ajungă la noi nu mai devreme de o săptămână jumate. Acum în tot Creditul nu găsești o
copeică. Săptămâna trecută am primit o sută cincizeci de mii. N-a mai rămas nimic, mai
așteaptă încă trei moșieri, din februarie și-au ipotecat moșiile.

UTEȘITELNÎI: Ei, asta pentru alții, dar pentru noi ca prieteni... Trebuie să ne cunoaștem
mai îndeaproape... Păi, de ce nu? Ești doar de-al nostru! Cum ai zis că te cheamă? Cum?

ZAMUHRÎȘKIN: Psoi Stahici.

29
UTEȘITELNÎI: Ascultă, Psoi Stahici! Ce-ai zice să discutăm ca niște vechi amici. Ce mai
faci? Cum îți mai merg treburile? Slujba?

ZAMUHRÎȘKIN: Ce-i cu slujba? A, păi, ce să fie, se știe, ne facem slujba.

UTEȘITELNÎI: Da’ veniturile de la slujbă, afar’ de simbrie, altele, știi dumneata, sunt mari?

ZAMUHRÎȘKIN:Firește. Altfel, spuneți și dumneavoastră – din ce să trăiești?

UTEȘITELNÎI: Dar la voi, la Credit, spune drept, toți sunt șperțari?

ZAMUHRÎȘKIN: De ce mă întrebați? E-e, văd că râdeți! Of, domnilor!... Că la fel și domnii

scriitori, îți bat mereu joc de cei care iau mită. Iar dacă te uiți mai bine, iau mită și scriitorii.
Ba chiar și cei care sunt mai sus ca noi. Chiar și cei ca dumneavoastră, domnilor, doar că
i-au născocit un nume mai simandicos: donație, ofrandă ori Dumnezeu mai știe ce. Dar, de
fapt, este vorba de același șperț:

ȘVOHNEV: Ei poftim, după câte văd, Psoi Stahici s-a supărat. Uite ce înseamnă să te
atingi de cinstea unui om.

ZAMUHRÎȘKIN: Păi, cum știți și dumneavoastră, cinstea e o treabă delicată. Dar aici n-
avem de ce să ne supărăm. Eu, dragilor, mi-am trăit traiul.

UTEȘITELNÎI: Destul, Psoi Stahici, hai să vorbim ca între prieteni! Așadar, ce mai faci?
Cum o mai duci? Cu lumea cum te descurci? Ai nevastă, copilași?

ZAMUHRÎȘKIN: Slavă Domnului. Mi-a dăruit Dumnezeu. Doi băieți, care urmează școala
județeană, și alti doi mai mici. Unul aleargă doar în cămășuță, iar celălalt, deocamdată, nu
aleargă. Merge în patru labe.

UTEȘITELNÎI: Ei, dar cu mânuțele (face din mână ca și cum ar lua bani) se pricep să facă
așa?

ZAMUHRÎȘKIN: Zău, vedeți cum sunteți, domnilor! Ați început din nou!

UTEȘITELNÎI: Ei, lasă, lasi, Psoi Stahici, doar suntem între prieteni. Ce-i rău în asta? Doar
ești de-al nostru. Hei, dați-i o cupă de șampanie lui Psoi Stahici! Iute! De acum trebuie să
fim prieteni intimi. O să venim și noi la dumneata în ospeție.

UTEȘITELNÎI: Ascultă, Psoi Stahici, te rugăm, în legătură cu mica noastră afacere. Noi o
să-ți dăm îndeajuns, iar dumneata te descurci acolo cu șefii dumitale. Dar, pentru
Dumnezeu, Psoi Stahici, mai repede! Ce zici?

30
ZAMUHRÎȘKIN: O să ne străduim. (Ridicându-se) Dar sincer vă spun: așa de repede cum
vreți dumneavoastră nu este cu putință. Mă jur în fața lui Dumnezeu că la Credit nu
găsești acum o para chioară. Dar o să ne străduim.

ȘVOHNEV: Psoi Stahici! Auzi, Psoi Stahici! (Se uită încoace și încolo) Străduiește-te!

UTEȘITELNÎI: Psoi Stahici, Psoi Stahici, te rugăm, scoate-ne din nevoie! Cât mai repede!

ZAMUHRÎȘKIN (din ușă): Păi, cum v-am spus. O să ne străduim.

UTEȘITELNÎI: Pe toți dracii, asta o să dureze o veșnicie! (Se lovește cu palma peste
frunte) Nu! Alerg, alerg după el. Poate izbutesc ceva. N-o să-mi pară rău de bani. O să-i
dau trei mii din banii mei, lua-l-ar toți dracii!

SCENA XXI

Șvohnev, Krughel, lharev.

IHAREV: Firește, ar fi bine să primim banii mai repede.

ȘVOHNEV: Și avem atâta nevoie, ne arde buza!
KRUGHEL: Ah, de l-ar îndupleca în vreun fel.
IHAREV: Da’ ce, parcă treburile voastre...

SCENA XXII
Aceiași și Uteșitelnîi

UTEȘITELNÎI (intră disperat): Pe toți dracii! Mai devreme de patru zile zice că este
imposibil. Ah, îmi vine să mă dau cu capul de toți pereții!

IHAREV: Dar de ce atâta grabă dintr-o dată! Oare nu mai puteți aștepta patru zile?

ȘVOHNEV: Aici e aici, frate, că pentru noi este o chestiune foarte importantă.

UTEȘITELNÎI: Să mai așteptăm?

KRUGEL: Nijni suntem așteptați să sosim dintr-un ceas într-altul?.

UTEȘIT Ah, încă nu ți-am spus că de patru zile am primit veste să ne grăbim cât putem de
repede și să facem rost neapărat de bani, indiferent cât de mulți.

31
KRUG: Un negustor vinde fier de șase sute de mii. Marți are loc tranzacția finală și nu
primește decât bani gheață.

ȘVONEV: Pe lângă asta, ieri a venit unul cu fibre de cânepă în valoare de cinci sute de
mii.

IHAREV: Și ce-i cu asta?

UTEȘITELNÎI: Cum ce-i? Păi, bătrânii au rămas acasă, dar și-au trimis feciorii în locul lor.

IHAREV: Ca și cum feciorii se vor pune să joace negreșit?

UTEȘITELNÎI: Da’ tu pe ce lume trăiești? În China sau unde? Nu știi ce sunt feciorii de
negustori? Sau cum își crește negustorul odrasla? Ori să nu stie nimic, ori să știe ce îi
trebuie unui nobil, nu unui negustor. Firește, odrasla așa ajunge, merge la
braț cu ofițerii, o duce numai în chefuri.

KRUGEL: Ăștia, frate, sunt pentru noi oamenii cei mai rentabili.

ȘVONEV Ei nu știu, proștii, că fiecare rublă cu care ne înșală la prăvălie ne-o înapoiază
înmiit.

IHAREV: Și afacerile sunt absolut sigure?

UTEȘITELNÎI: Cum să nu fie sigure?

KRUGEL: Altfel nu ne-ar fi trimis veste.

ȘVONEV: Totul este ca și în mâinile noastre.

UTEȘIT: De acum fiece minut este prețios.

IHAREV: Eh, la dracu’! Atunci, ce mai stăm? Domnilor, păi, condiția a fost să acționăm
împreună?!

UTEȘITELNÎI: Da, și în asta constă câștigul nostru. Ascultă ce mi-a trecut prin minte. Tu,
deocamndată nu ai motiv să te grăbești. Bani ai – optzeci de mii. Dă-ni-i nouă și noi îți
dăm în schimb polițele lui Glov. Tu o să primești sigur o sută cincizeci de mii, cu alte
cuvinte – dublu, iar pe noi ne îndatorezi, fiindcă noi, acum, avem atâta nevoie de bani,
încât suntem bucuroși să plătim trei copeici pentru una singură.

IHAREV: Mă rog, de ce nu? Ca să vă dovedesc că relațiile de prietenie... (se apropie de

valijoară și scoate un teanc de bancnote) Poftim, aveți aici optzeci de mii!

32
UTEȘITELNÎI: Uite, ai aici polițele! Acum mă duc repede după Glov. Trebuie să fie prezent
și să facem totul după rânduială! Krughel, du banii în camera mea, uite cheia de la valiză.
(Krughel iese) Ah, dacă am putea aranja să putem pleca deseară. (lese.)

IHAREV: Firește, firește. Nu trebuie să mai întârziați aici nici o clipă.

ȘVOHNEV: Te sfătuiesc să nu zăbovești nici tu. Îndată ce-o să primești banii, să vii
neîntârziat la noi. Știi ce poți să faci cu două sute de mii? Poți să arunci iarmarocul în aer...
Vai, am uitat să-i spun lui Krughel... ceva foarte important. Așteaptă-mă o clipă, mă întorc
numaidecât. (lese în mare grabă.)

SCENA XXIII
lharev singur.

IHAREV: Ce întorsătură au luat lucrurile! Ce spuneți? Azi dimineață aveam optzeci de mii,
iar acum, către seară – două sute de mii. Grozav, nu-i așa? Pentru alții asta înseamnă un
veac de slujbă, de trudă, prețul unei veșnice șederi pe scaun, al lipsurilor și al sănătății
zdruncinate. Aici, însă, în câteva ore, în câteva clipe, am devenit bogat ca un prinț
suveran! Două sute de mii sunt bani, nu glumă! Unde găsești acum două sute de mii?
Care moșie, care fabrică îți aduc două sute de mii. Îmi închipui cum mi-ar fi stat să fiu la
țară, să mă zbucium cu arendașii și cu țăranii pentru a strânge un venit de tre mii anual.
Dar învățătura parcă-i lucru de nimic? Că ignoranța, care se lipește de tine la țară, n-o mai
poți răzui nici cu cuțitul. Și cum mi-aș fi cheltuit timpul? În discuții cu arendașii și cu
țăranii... Eu însă vreau să stau de vorbă cu oameni culți! Acum mi-am asigurat
bunăstarea. Acum am vreme din belșug. Dacă vreau să mă duc la Petersburg – mă duc la
Petersburg. O să merg la teatru, vizitez monetăria, o să mă plimb pe la palat, pe cheiul
englezesc, prin Grădina de Vară. Sau mă duc la Moscova, și o să iau masa la „far”. Pot să
mă îmbrac după moda din capitală, să fiu și eu în rând cu ceilalți, să-mi îndeplinesc datoria
de om instruit. Și oare cui trebuie să mulțumesc pentru toate astea? Tocmai acelui fapt
care se cheamă șarlatanie. Prostii! Nu-i câtuși de puțin șarlatanie. Șarlatan poți să devii
într-o clipă, pe când aici este vorba de practică, de studiu. Dar, să zicem că-i șarlatanie.
Păi, este un lucru indispensabil. Ce te-ai face fără ea? Într-un fel oarecare este un
avertisment. Păi, de pildă, dacă n-aș cunoaște toate subtilitățile, dacă n-aș pricepe toate
dedesubturile, aș fi înșelat fără doar și poate. Uite, chiar astăzi, au vrut să mă înșele, dar
și-au dat seama că n-au de-a face cu un muritor obișnuit și au recurs chiar ei la ajutorul
meu. Nu, inteligența-i lucru mare! În societate îți trebuie rafinament. Eu privese viața dintr-
un alt unghi de vedere. Să trăiești ca toți proștii – nu-i mare ispravă, să-i înșeli pe toți și să
nu fii înșelat – iată care-i adevăratul țel, adevărata menire.

SCENA XXIV
lharev și Glov (care intră în mare grabă).

33
GLOV: Unde au dispărut? Nu sunt aici? Am fost în camera lor – pustiu!

IHAREV: Acum au fost aici. Au ieșit pentru câteva clipe.

GLOV: Au ieșit? Și au luat bani de la tine?

IHAREV: Da, cu ei socotelile-s încheiate. Acum urmezi tu.

SCENA XXV
Aceiași și Aleksei.

ALEKSEI (adresându-i-se lui Glov): Ați binevoit să mă întrebați unde sunt cei trei domni?

GLOV: Da.

ALEKSEI: Păi, cum să vă spun, au plecat.

GLOV: Cum au plecat?

ALEKSEI: Uite așa. De o jumătate de oră îi aștepta trăsura cu caii pregătiți.

GLOV (plesnindu-și palmele): Am fost păcăliți amândoi!

IHAREV: Ce-i prostia asta? Nu pricep nimic din ce spui. Uteșitelnîi trebuie să se întoarcă
dintr-o clipă într-alta aici. Dar știi că acum toată datoria ta trebuie să mi-o plătești mie. Mi-a
fost transferată.

GLOV: Care, mama dracului, datorie?! O să mai primești tu datorie, ehei!... Nu-ți dai
seama că ai fost tras pe sfoară ca cel din urmă nătărău?

IHAREV: Ce prostii îndrugi tu acolo? Se vede că beția încă îți răvășește mintea.

GLOV: Atunci ne-o răvăștește la amândoi. Da’ trezește-te o dată. Tu crezi că eu sunt
Glov? Eu sunt Glov cum ești tu împăratul chinezilor!

IHAREV (neliniștit): lartă-mă, ce prostii îndrugi tu acolo? Păi, și taică-tău... și...

GLOV: Bătrânul? În primul rând că nu-i tată, și dracu’ știe dacă o să facă vreodată copii! În
al doilea rând, nu este Glov, ci Krînițîn, și nici Mihail Aleksandrovici, ci Ivan Klimîci, și tot
din șleahta lor.

34
IHAREV: Ascultă aici! Tu să vorbești serios, cu asta nu se glumește!

GLOV: Unde vezi dumneata glume? Păi, și eu am participat la farsa asta, dar și eu am fost
păcălit. Pentru osteneală mi-au făgăduit trei mii de ruble.

IHAREV (apropiindu-se de el; agresiv): Hei, ți-am spus să nu glumești! Mă crezi cumva
idiot?... Și procura, și Casa de Credit... și funcționarul de la Credit care adineauri a fost
aici, Psoi Stahici Zamuhrîșkin? Ăi fi crezând că nu pot să trimit după el numaidecât?

GLOV: În primul rând că nu-i funcționar de la Credit, ci locotenent-major în retragere, și el

din șleahta lor, și nu-i deloc Zamuhrîșkin, ci Muzafeikin, și nici Psoi Stahici, ci Flor
Semionovici!

IHAREV (disperat): Da’ tu cine, mama dracului, ești? Spune, cine ești?

GLOV: Cine sunt eu? Eu am fost un om onorabil care a devenit escroc fără voie. M-au
curățat de tot ce am avut, m-au lăsat în pielea goală. Ce era să fac? Că doar nu puteam
să mor de foame? Pentru trei mii am acceptat să iau și eu parte la farsă, să te tragem pe
sfoară, să te înșelăm. Toate astea ți le spun deschis. Vezi, procedez cinstit!

IHAREV (cuprins de turbare, îl apucă de guler): Ești un șarlatan!...

ALEKSEI (aparte): Ehei, se vede treaba că se lasă cu păruială. Trebuie să dispar de aici.
(/ese.)

IHAREV (trăgându-l după el): Hai, vino-ncoace! Hai cu mine!

GLOV: Încotro? Unde?

IHAREV: Unde? (Cuprins de frenezie.) Unde? La tribunal! La judecată!

GLOV: Iartă-mă, dar n-ai nici un drept.

IHAREV: Ce-ai zis? N-am nici un drept? Când am fost jefuit, mi s-au furat banii ziua-n
amiaza mare de către niște șarlatani? Și să n-am dreptul? Când alții mă fură?! N-am
dreptul? Ei, lasă, la pușcărie, în Siberia, să-mi spui că n-am dreptul! Așteaptă numai și-o
să vezi cum o să fie prinsă toată șleahta voastră de șarlatani! O să aflați ce înseamnă să
înșelați încrederea și corectitudinea oamenilor cumsecade. Legea! Legea! Să vă judece
legea! (îl trage mereu după el.)

GLOV: Legea?! Dar tu ai respectat legea? Puteai să invoci legea numai în cazul când nici
tu n-ai fi încălcat-o. Dar adu-ți aminte: te-ai asociat cu ei ca să înșelați și să curățați pe
altul – poate pe mine! Și pachetele de cărți nu erau aranjate tot de tine? Ehei, nu,
frățioare! Chestiunea este că tu n-ai nici un drept sa te plângi!

35
IHAREV (disperat, se lovește cu palma peste frunte): Ptiu, drace, așa este!...
(Epuizat, cade pe scaun. În vremea asta, Glov își ia tălpășița.)

IHAREV: Ptiu, ce uneltire drăcească!

GLOV (ivindu-se în ușă): Consolează-te! Necazul tau e doar pe jumătate. Tu o ai pe

Adelaida Ivanovna! (Dispare.)

IHAREV (în culmea furiei): S-o ia dracu’ pe Adelaida Ivanovna!l (Înhață un pachet de cărți
și îl azvârle în ușă. Dame și doiari se risipesc pe dușumea.) Simt că mă apucă nebunia
când mă gândesc cu câtă finețe, cu câtă iscusință drăcească am fost păcălit! Si tatăl, și
fiul, și funcționarul Zamuhrîșkin! Toți s-au dus, și li s-a pierdut urma! Și nici măcar nu pot
să mă plâng!

Zvâcnește în sus de pe scaun și se plimbă agitat prin cameră.

După toate astea, să te văd cum mai faci pe șmecherul! Cum îți mai folosești rafinamentul
minții! Poftim: descoperă mijloace, perfecționează-te!... La dracu’, nu merită nici râvna, nici
toată truda! Căci chiar lângă tine se va gasi oricând un șmecher care să te șmecherească!
Un șarlatan în stare să-ți dărâme dintr-o lovitură edificiul la care ai ostenit ani de zile! (Dă
din mână înciudat.) Ducă-se dracului toate! Ce lume de escroci! Norocul cade pleașcă
numai pe capul unuia prost de dă în gropi, care habar n-are de nimic, care nu se gândește
la nimic, nu face nimic, ci doar joacă baston pe o para chioară, cu niște cărți slinoase!

36
37