Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Metode de Control Al Imbinarilor Sudate
Metode de Control Al Imbinarilor Sudate
Autorul:
Student Valentin CHIRCU, an I ITT
Îndrumător:
Conf.dr. chim. Gabriela PLĂIAȘU
Rezumat: Lucrarea de faţă prezintă: tipurile de defecte ale îmbinărilor sudate, modul de
determinare a lor (prin metode distructive și metode nedistructive) şi remedierea acestora. Este
important să se determine şi să se identifice defectele îmbinărilor sudate şi ale sudurilor deoarece
acestea, nesesizate, pot produce defectări în funcţionarea utilajelor şi instalaţiilor industriale; de
exemplu: în instalaţiile energetice şi magistrale de gaz importanţa îmbinărilor sudate este foarte
mare. O sudură necorespunzătoare prin execuţie, având defecte neadmisibile poate ceda în
timpul exploatării, declanşând o avarie care necesită oprirea unei întregi centrale electrice,
putând provoca accidente umane cât şi pagube materiale foarte mari. Pentru realizarea
construcţiilor sudate de calitate este necesară efectuarea unui control minuţios, atât preventiv,
asupra materialelor şi dispozitivelor folosite, cât şi în timpul execuţiei, după care se efectuează
un control final al construcţiei realizate. La aceste controale trebuie să participe nu numai
organele serviciului de control tehnic de calitate, ci şi organele de execuţie, care să constate
calitatea lucrului efectuat de ei.
1
1. INTRODUCERE
2.PREZENTAREA TEMEI
b) retasurile sunt goluri de contracţie; pot fi interioare cu pereţii neregulaţi, oxidaţi sau
exterioare sub formă de pâlnie la piese turnate. În cazul sudurilor se mai numesc şi cratere.
a) Metode nedistructive
b) Metode distructive
Prin metodele distructive, îmbinările sudate sunt supuse unor solicitări mecanice,
prelucrări care modifică starea iniţială a acestora.
Metodele nedistructive nu influenţează şi nu modifică proprietăţile îmbinărilor sudate,
supuse controlului.
Din categoria metodelor nedistructive fac parte:
Controlul îmbinărilor sudate cu radiaţii penetrante (radiografic);
Controlul îmbinărilor sudate cu ultrasunete;
Controlul îmbinărilor sudate cu pulbere magnetică;
Controlul îmbinărilor sudate cu substanţe penetrante.
2.1 Etapele controlului îmbinărilor sudate sunt urmatoarele:
materiile prime (materia primă trebuie cunoscută din punct de vedere al compoziției
chimice, proprietăți mecanice și lipsa defectelor ascunse. Defectele ascunse se
identifică uneori cu radiații sau prin ultrasunete, exemplul unor construcții sudate
realizate din piese turnate sau combinații între piese turnate și piese forjate).
controlul final (se face vizual, dimensional și prin încercări. Încercările îmbinărilor sudate
pot fi distructive, nedistructive sau analize metalografice, analize spectrale, analize cu
radiații etc).
O portiune a lerei este realizată după profilul unei spirale logaritmice și servește la
măsurarea cusăturilor de colț, iar o altă porțiune este dreaptă și se folosește pentru măsurarea
cusăturilor cap la cap.
Examinarea aspectului îmbinărilor sudate se face pentru detectarea eventualelor defecte
în cusătură sau ZIT cu aparate uzuale de mărit cum sunt lupele, microscoapele portabile; pentru
examinarea sudurilor amplasate în zone greu accesibile se folosesc aparate de construcție
specială.
- aplicarea unui lichid activ, penetrant, pe suprafața piesei de controlat, în prealabil curațată;
Lichidul capilar activ pătrunde în defectele deschise la suprafața, de unde este absorbit de
către developant. Caracteristica penetrantului (culoare, fluorescență etc.) permite punerea în
evidență a defectului pe fondul developantului.
Tipuri de penetranți:
Penetranții curent folosiți sunt de două tipuri: colorați și fluorescenți. Penetranții colorați
sunt în general de culoare roșie, iar developanții aferenți, de culoare albă. Defectele se
evidențiază ca un desen roșu pe un fond alb. Penetranții fluorescenți emit radiații vizibile sub
acțiunea radiațiilor ultraviolete. După îndepărtarea excesului de penetrant, zona controlată se
acoperă sau nu cu developant și se iradiază în ultraviolet. Defectele se evidențiază cu un desen
luminos pe un fond întunecat.
Pentru controlul sudurilor se folosesc în general truse portabile care conțin penetrantul,
developantul, solutia de curățire (cleaner) și de asemenea materiale de curățire (cârpe, perii etc.).
După curățare suprafețele se usucă, pentru ca apa sau solvenții rămași în defecte să nu
împiedice intrarea penetrantului în defecte.
După uscare penetrantul se aplică prin pulverizare, imersare sau pensulare, urmărindu-se
o udare uniformă a suprafeței. Timpul de penetrare va fi cel recomandat de furnizor, în general
10 min pentru penetranții cu postemulsifiere și 20 min pentru penetranții cu emulsificatori.
Temperatura suprafeței va fi între 15-50˚C, admițând încălziri sau răciri locale.
Deoarece tipul și marimea defectelor sunt greu de apreciat în cazul unei difuzii excesive a
penetrantului se recomandă observarea repetată la diferite intervale de timp, atât înainte cât și
după scurgerea timpului de developare. Se pot trage astfel concluzii asupra adâncimii defectului
(extinderea în timp a zonei colorate indică un defect adânc).
- fisurile apar sub forma unei linii continue a cărei lățime depinde de adâncimea defectului;
- fisurile înguste sau suprapunerile parțial sudate apar sub forma de linii întrerupte sau ca o
linie punctată;
- porozitatile apar fie ca o grupare de puncte, fie ca o tenta de culoare.
Încercările hidraulice sunt destinate controlului cusaturilor sudate atat la etanșeitate, cât
și la rezistența, recipientelor și aparatelor care funcționează sub presiune. Umplerea poate fi
parțială sau totală, precum și cu o presiune hidrostatică, suplimentară, aceasta din urmă fiind
folosită la cazane, aparate și conducte care lucrează la presiune. Presiunea de încercare este de
1,5 - 2 ori presiunea de regim. După ce produsul este mentinut la presiune ridicată, aceasta este
micșorată până la presiunea de regim și, de-a lungul cusăturilor, de o parte și de alta, la distanța
de ~20 mm, se ciocăneste cu un ciocan cu cap rotund de maximum 1,5 kg. În cazul conductelor,
acestea se compartimentează cu vane și fiecare compartiment este supus încercării.
În cazuri speciale, se recurge la presiuni hidraulice mari, corespunzătoare limitei de
curgere a materialului care se stabileste cu ajutorul tensiometrelor montate pe produsele
încercate. După încercare, produsul respectiv este supus unei recoaceri de detensionare în
vederea îndepărtării tensiunilor remanente create la încercări.
Cusăturile corpurilor de nave se încearcă: prin udarea lor cu jet de apă puternic, prin
umplerea în zig-zag a compartimentelor până la o anumită înălțime, prin umplerea completă și
crearea unei suprapresiuni etc., în funcție de destinația navei și mărimea ei.
F. Controlul metalografic
Controlul distructiv se face pe epruvete prelevate din îmbinare, din piese apendice sau
executate special pentru încercari. În cazul probelor executate special, condițiile de execuție
trebuie să fie identice cu cele aplicate construcțiilor caracterizate.
Pentru fiecare încercare se iau cate 3 epruvete sau numărul de epruvete indicat în
documentație. Încercările mecanice distructive la care pot fi supuse îmbinările sudate sunt:
- încercarea la forfecare.
4. Concluzii și prespective
În concluzie metodele de control ale îmbinarilor sudate sunt foarte importante deoarece
acestea pun în evidență defectele care produc avarii ale utilajelor, instalațiilor industriale.
Prin defect se înţelege abaterea de la formă, dimensiune, aspect, continuitate, structură
etc., prescrise pentru sudură sau îmbinarea respectivă în documentaţia tehnică a produsului sau in
standarde.
Defectele pot apărea atât în sudură, cât şi în zonele învecinate sudurii. La exterior, sudura
trebuie să aibă un aspect lucios, cu solzi mărunţi, uniform repartizaţi, de o formă uşor bombată în
cazul sudurilor cap la cap şi plană sau uşor concavă la sudurile de colţ. Sudura trebuie să fie de
aceeaşi lăţime pe toată lungimea îmbinării sudate. În interior sudura trebuie să fie compactă fără
pori sau incluziuni ; ea trebuie să aibă aceleaşi caracteristici mecanice ca şi materialul de bază
sau puţin mai mari.
Defectele pot proveni atât de la pregătirea pieselor şi asamblarea lor înaintea operaţiei de
sudare, cât şi la sudarea îmbinărilor respective. Zonele influenţate termic din jurul sudurii nu
trebuie să conţină structuri defavorabile.
Defectele care se produc în suduri pot fi de natură diferită, unele comune procedeelor de
sudare, altele specifice procesului folosit. Indiferent de natura defectului, ele pot fi clasificate în
două grupe, şi anume:
- defecte exterioare care se produc la suprafaţa sudurii şi se pot observa, în general,
cu ochiul liber sau cu lupă;
- defecte interioare, incluse în sudură şi care se pot constata cu aparate speciale de
detecţie sau după ruperea sudurilor.
1. Metode distructive;
2. Metode nedistructive.
Prin metodele distructive, îmbinările sudate sunt supuse unor solicitări mecanice,
prelucrări care modifică starea iniţială a acestora.
Metodele nedistructive nu influenţează şi nu modifică proprietăţile îmbinărilor sudate,
supuse controlului.
Bibliografie
1. Rezumat.................................................................................................................pag 1
2. 1.Introducere..........................................................................................................pag 2
3. 2. Prezentarea temei..............................................................................................pag 2
Controlul metalografic..........................................................................pag 14
5. 4. Concluzii și prespective....................................................................................pag 16
6. Bibliografie...........................................................................................................pag 17