Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Propunere de Politică Publică
Propunere de Politică Publică
Variante de soluționare
Impactul economic 1
Opțiunea 2
Se va face un recensământ al populației cu scopul de a se identifica și menține
controlul, astfel se vor afla toate persoanele ce au încheiat un contract cu firma de salubrizare.
În acest mod, se va stabili care este populația ce nu a apelat la servicii de salubrizare și a
folosit mijloace alternative prin care au debarasat deșeurile, se încearcă aflarea motivului
îentru care au ales acest lucru și unde anume și-au debarasat deșeurile până în momentul de
față.
Astfel se va afla daca mijloacele alternative de debarasare a deșeurilor, cele care nu implică
firmele de salubrizare private, sunt eventuale cauze ale poluării.
Impactul economic 2
Economic:Acest proces este ma costisitor iar rezultatele pot apărea într-o perioadă mai lungă
de timp, însă aceasta este o alternativă ce poate demonstra și remedia problemele ce țin de
poluare. Social:Locuitorii României vor locui într-un mediu mult mai prielnic, iar poluarea în
acest caz poate fi ușor remediată. Ecologic:Solul, apa și aerul nu vor mai avea de suferit în
urma poluării.
Buget estimat 2- 2.000.000 euro
Opțiunea 3
Se va crea o campanie de publicitate cu ajutorul căreia cetățenii români vor lua la cunoștință
problemele la care se expun în cazul în care nu folosesc un mod de reciclare a deșeurilor,
cetățenii vor lua la cunoștiință mijloacele prin care aceștia se pot debarasa de deșeuri. În
condițiile în care anumite persoane sunt sceptice cu privire la această modalitate de reciclare,
vor primii informații suficiente astfel încât să adopte o poziție favorabilă.
Această campanie va avea loc în fiecare oraș al României, atât în mediul urban, cât și în cel
rural. Informațiile vor fi transmise atât cu ajutorul mijloacelor verbale, cât și non-verbale. Vor
avea loc campanii de publicitate online, la radio, al televiziune și prin intermediul afișelor
publicitare.
Impactul economic 3
Economic:Consturile pentru această campanie vor fi foarte mici în raport cu impactul pozitiv
pe care l-ar avea asupra populației României. Social:Locuitorii României vor învăța de ce
reciclarea este un lucru prielnic pentru sănătatea loc, pentru sănătatea celor din jur și pentru
mediul înconjurător. Locuitorii României se vor adapta astfel la un mod de viață Occidental,
modern. Vor trăi într-o mediu mult mai curat. Ecologic:Solul, apa și aerul nu vor mai avea de
suferit în urma poluării.
Buget estimat 3- 500.000 euro
Cetățenii României nu vor mai trebui să plătească taxe pentru a dispune de mijloace ecologice
de debarasare a deșeurilor cu scopul de a fi motivați în continuare și de a preveni poluarea.
Crearea unui sistem în care materialele reciclabile sunt aduse la un punct de reciclare, ori
deșeurile sunt preluate direct de la locuința fiecărui cetățean cu ajutorul unui autoturism
special.