COMUNICARE INTERPERSONALĂ ȘI SOCIALIZARE

Este tipul de comunicare definitoriu și obligatoriu din punct de vedere social. Pe de o

parte comunicarea interpersonală a apărut o dată cu apariția omului pe pământ, sub formă de
homo sapiens și pe de altă parte nici o construcție socială (grup, comunitate, națiune etc) nu
poate exista în afara comunicării interpersonale, fiind exclisiv dependentă de acest fenomen.
Comunicarea interpersonala este deci un proces complex care poate sa fie descris, în
termeni simplificati, prin aceea că un emițător si un receptor schimba mesaje între ei, mesaje
care conțin deopotriva si idei si sentimente și care sunt transmise prin participare directă.
Obiectivele comunicării interpersonale sunt următoarele:
a) Persuadarea interlocutorului – este un fenomen caracteristic actului comunicațional în
general, care se manifestă prin intenția emițătorului de a provoca un anumit tip de efecte
asupra receptorilor. Aceste efecte se manifestă gradual, în funcție de eficiența mesajului
transmis, pornind de la captarea atenției, înțelegerea corectă a sensurilor, reținerea
conținutului (memorarea) și în ultimă instanță convingerea și interiorizarea informațiilor.
b) Autocunoaşterea: presupune dirijarea interacţiunii cu partenerii de comunicare în aşa
fel încât să-i determine să ne destăinuie constatările pe care le-au făcut în legătură cu
trăsăturile şi manifestările noastre ce scapă propriei capacităţi de observare;
c) Descoperirea lumii exterioare: cunoştinţele omului despre lume provin din multe
surse, dar schimbul direct de informaţii cu interlocutorii umani ocupă un loc important
deoarece este cel mai eficient mod prin care informațiile se fixează și devenin parte a
personalităţii noastre.
d) Stabilirea şi menţinerea de relaţii semnificative cu alte fiinţe umane: William Schutz
afirmă că printre factorii ce determină comportamentul nostru comunicaţional un loc
determinant îl ocupă nevoile interpersonale, pe care le clasifică astfel:
– Nevoia de incluziune care se manifestă sub forma aspiraţiei de a obţine de la ceilalţi
recunoaşterea valorii proprii. Dorim să fim acceptaţi într-un anumit grup de referinţă, dar nu
oricum, ci pe baza măcar a unei calităţi care să ne distingă de ceilalţi. Nevoia de incluziune ne
împinge să ne comportăm în aşa fel încât să ne remarcăm, să ieşim în relief.
– Nevoia de control, expresie a dorinţei de a impune celorlalţi voinţa noastră, de a-i conduce
ori măcar influenţa, pe faţă sau din umbră.
– Nevoia de afecţiune - Unii oameni sunt calzi şi prietenoşi în toate relaţiile lor, chiar şi în
cele cu totul pasagere. Ei aşteaptă un comportament asemănător şi din partea celorlalţi,
deoarece nevoia lor de afecţiune e mai mare decât a altora. Când această nevoie este mai
estompată, avem de-a face cu persoane care preferă să îşi ţină semenii la distanţă, evitând
intimitatea, ceea ce poate să le creeze renumele de oameni încrezuţi, orgolioşi sau snobi. O
atare atitudine provoacă interlocutorului o stare de disconfort, care îngreunează considerabil
comunicarea.
e) Ajutorarea semenilor reprezintă motivaţia şi obiectivul unei clase bogate de
comunicări interpersonale. Poţi ajuta pe cineva sfătuindu-l bine, consolându-l într-un moment
greu, acordându-i asistenţă profesională etc. Comunicarea în scopul ajutorării face obiectul
unor profesiuni distincte, precum cea de medic, preot, profesor, consilier etc.
f) Jocul şi distracţia implică şi ele o comunicare interpersonală. Aparent marginal şi
frivol, jocul ocupă în viaţa omului şi a omenirii un loc mult mai important decât consimte să-i
acorde opinia comună.
O trăsătură specifică a comunicării interpersonale este importanţa retroacţiunii, dată
fiind promptitudinea răspunsului ce caracterizează acest tip de comunicare. Chiar dacă nu
îmbracă o formă verbală, replicile sunt aici, de regulă, imediate. Mimica, privirea, gesturile,
“aerul” receptorului îl informează pe emiţător cu privire la efectul mesajelor sale şi îi îngăduie
să-şi dirijeze discursul în aşa fel încât să-I asigure maximum de eficacitate.

BIBLIOGRAFIE
 Camelia Beciu, Sociologia comunicarii si a spatiului public, Iași Polirom 20016
 Ion-Ovidiu Pânişoară - Comunicarea eficientă, Polirom Iași 2015
 Melvin L. DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, teorii ale comunicării de masă, Editura
Polirom, Iasi 1999
 Ioan Drăgan, Paradigme ale Comunicării de Masă, Ed. Şansa, Bucureşti 1996
 Vasile S. Dâncu, Cultură şi comunicare de masă. Prelegeri şi note de curs, Cluj-
Napoca, 2000