UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

TEZĂ DE DOCTORAT

Domeniul PSIHOLOGIE

FORMĂ ŞI CULOARE ÎN EVALUAREA ŞI

PSIHOTERAPIA PERSOANELOR ÎN VÂRSTĂ

- Rezumat -

Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. Nicolae MITROFAN

Doctorand:
Rozeta CODREANU (DRĂGHICI)

2010

1
 CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………......................................1

PARTEA TEORETICĂ

I. PROBLEMATICA ÎMBĂTRÂNIRII ŞI PERSOANELOR

ÎN VÂRSTĂ DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGICĂ ............................2
II. EVALUAREA GERONTOPSIHOLOGICĂ .........................................5
III. PSIHOTERAPII INTEGRATIVE CU SUPORT
EXPRESIV-CREATIV LA VÂRSTNICI ...............................................6

PARTEA PRACTICĂ
A. STUDIU EVALUATIV GERONTOPSIHOLOGIC
IV. CORELAŢII ÎNTRE DEPRESIE ŞI DEFICITUL COGNITIV
ÎN ASOCIERE CU DISTORSIONAREA FORMEI
DESENULUI LA VÂRSTNICI ...............................................................8

B. EXPERIMENT GERONTOTERAPEUTIC
V. UN MODEL DE GRUP TERAPEUTIC EXPERIENŢIAL
CU SUPORT EXPRESIV-CREATIV LA
PERSOANE DE VÂRSTA A TREIA ……...........................................14

C. CONCLUZII GENERALE ŞI APRECIERI FINALE

STUDIU EVALUATIV GERONTOPSIHOLOGIC ...........................21
EXPERIMENT GERONTOTERAPEUTIC ........................................25
CONTRIBUŢII PERSONALE ŞI ORIGINALE .................................28

2
 INTRODUCERE
Provocarea secolului XXI nu va fi aceea de a da timpului timp, ci de a da timpului
calitate (Fontaine R., 1999). Îmbătrânirea ne priveşte pe toţi, un pic mai mult cu fiecare zi
din viaţa noastră. Îmbătrânirea nu este un fenomen negativ, pozitiv sau neutru, este o
realitate pe care trebuie să o acceptăm şi să o integrăm.
Din această perspectivă, lucrarea de faţă îşi propune o mai bună înţelegere a
asocierii cognitiv - afectiv la vârstnici şi, în particular, a efectului formei şi culorii în
relaţie cu acestea. Teza este structurată în două părţi, prima cu argumente de natură
teoretică şi a doua de factură observaţională şi experimentală.
Am pornit de la perspectiva de abordare a psihologului clinician, dar şi a
psihoterapeutului practician confruntat cu nevoia de a defini un cadru de abordare şi
înţelegere a problematicii specifice persoanei de vârsta a treia.
Pe scurt, cele două metode, evaluare şi psihoterapie, sunt discutate în capitole
distincte în partea teoretică, iar în partea practică sunt cercetări de sine stătătoare, care
converg către obiectivul central al programului de studiu.
În raport cu sediul leziunii cortico-cerebrale şi cauza care a produs-o, analiza
tulburărilor neuropsihopatologice ale desenului şi expresiei plastice reprezintă o
veritabilă şi specifică metodă de psihodiagnostic, cu valoare neuropsihologică şi clinică.
La nivel psihologic, culoarea este strâns legată de afectivitatea individului, putând fi în
acelaşi timp un instrument psihodiagnostic şi psihoterapeutic. Orice comportament
posedă un aspect structural şi unul afectiv. Acesta e motivul pentru care am folosit forma
şi culoarea în evaluare şi psihoterapie.
Ca ansamblu cele două părţii se integrează căpătând unitate şi consistenţă la
nivelul problematicii studiate, cât şi la nivelul perspectivei generale şi metodologice de
analiză. Focusul lucrării este nu neapărat asupra tulburării depresive şi cognitive la
vârstnici, cât asupra asupra utilizării desenului ca instrument comun în evaluarea şi
psihoterapia acestora.
Considerente detaliate asupra acestor aspecte sunt prezentate în prima parte a
lucrării, regăsindu-se în fiecare capitol această perspectivă, predominant calitativă, care
este dublată în partea a doua de apelul la o metodologie obiectivă de cercetare,
psihometrică şi experimentală.

3
 Sub aspectul structurii formale, pe lângă cele două părţi: teoretică şi practică,
fiecare având căte trei capitole, lucrarea conţine cuprins, motivaţie introductivă,
bibliografie selectivă pentru fiecare capitol şi anexe.
Bibliografia selectivă la fiecare capitol, în funcţie de topica acestuia, reuneşte
titluri din domenii multiple şi conexe, cum ar fi psihologia vârstelor, neuropsihologie,
psihologie clinică, psihodiagnostic, psihopatologie, psihologie diferenţială, psihologie
experimentală, psihoterapie, dar şi cu alte discipline ca medicină, neurofiziologie,
genetică, sociologie, etică, filozofie, antropologie, gerontologie, geriatrie şi
psihogeriatrie. Bibliografia conţine 451 de titluri de referinţă şi actualitate din reviste de
specialitate, cărţi şi documentaţie electronică.

PARTEA TEORETICĂ
I. PROBLEMATICA ÎMBĂTRÂNIRII ŞI PERSOANELOR
ÎN VÂRSTĂ DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGICĂ
Primul capitol al lucrării are un titlu generic, referindu-se atât la contextul general
al îmbătrânirii şi psihologiei vârstei a treia cât şi la cunoştinţele actuale privind
caracteristicile îmbătrânirii psihologice normale şi patologice.
Îmbătrânirea unui individ este plurală, fiind rezultatul a trei tipuri de îmbătrâniri:
biologică, psihologică şi socială. Îmbătrânirea poate fi optimală, fiziologică, normală,
când vârsta cronologică corespunde cu vârsta biologică. În opoziţie cu aceasta există
îmbătrânire nefiziologică, patologică, care poate fi prematură sau accelerată. Există şi
abateri în sens pozitiv, îmbătrânire reuşită sau tardivă, când datele biometrice corespund
cu o grupă de vârstă mai mică.
Lucrările recente au subliniat necesitatea abordării integrative a îmbătrânirii şi au
contribuit în evoluarea acestui concept. Un model sistemic şi holistic este propus
(Baltes P. şi colab., 1997) în scopul de a percepe persoana vârstnică în globalitatea sa.
Acest model operaţionalizează noţiunea de îmbătrânire umană în accepţiunea conceptului
multifactorial care trebuie să ia în calcul diferite domenii (Dérouesné C, 1996) -
Conceptul de „use-dependency”: doar sinapsele cu regularitate active rezistă, celelalte
degenerează şi sunt deci eliminate.

4
 Heterogenitatea profilurilor cognitive ale subiecţilor vârstnici se explică, în mare
parte, prin aceste noţiuni de rezerve şi de resurse cognitive individuale, proprii fiecăruia.
Sub efectul stimulării ambientale, activitatea cerebrală se modifică. Cu cât creierul este
mai stimulat, cu atât mai bună va fi intensitatea activităţii neuronale, prelungind viaţa
acivă, conform principiului „funcţia creează organul”.
Performanţa cognitivă la această vârstă este rezultanta complexă a experienţei
acumulate, a celor învăţate şi utilizate cu preponderenţă, şi a procesului de
neurodegenerare fiziologică cerebrală.
- Şi la această etapă de vârstă, cogniţia este determinată de interacţiunea complexă
a factorilor interni, genetici, şi a celor externi, educaţionali şi socio-culturali.
- Primele subfuncţii cognitive care se pierd sunt cele care se dezvoltă ultimele şi
anume funcţiile executive dependente de lobul frontal cerebral.
Tulburările afectivităţii determinate de involuţia fiziologică sau de „scleroza
vasculară cerebrală” sunt frecvente la vârsta înaintată. În sfera afectivităţii se observă, ca
şi în aceea a motivaţilor, modificări ce apar din decada a şaptea. Aceste modificări
constituie nucleul transformărilor suferite odată cu vârsta la nivelul personalităţii.
Adaptarea la îmbătrânire depinde de mecanismele de apărare folosite în timpul vieţii
adulte şi este diferită de la o persoană la alta. „Fiecare îmbătrâneşte aşa cum a trăit”
(„On vieillit comme on a veçu” - Ajuriaguera).
Creativitatea şi psihoterapia sunt interconectate la un nivel fundamental, iar
creativitatea nu scade cu vârsta, ea se menţine. Creativitatea este un proces de adaptare a
vârstei a treia. Nimeni nu poate să trăiască, şi încă mai puţin să creeze, fără a-şi revendica
dreptul la o bucăţică de nemurire (Aulagnier P., 1979).
Un aport teoretic al acestei lucrări constă în demarcarea obiectului şi limitelor
Gerontopsihologiei clinice şi practic conturarea rolului psihologului în clinica de geriatrie
cu schematizarea modului în care poate contribui psihologul, în relaţia cu pacienţii, cu
familia sau cu ceilalţi membri ai echipei terapeutice, la o evoluţie favorabilă a afecţiunii.
Evaluarea psihologică a persoanei vârstnice solicită din partea psihologului
clinician o formare practică şi teoretică situată la răscrucea psihologică, gerontologică,
neurologică şi psihiatrică.

5
 Pe lângă condiţiile ce ţin de specializarea obţinută sau de tipul de formare parcurs,
pentru o buna integrare a psihologului în cadrul unei clinici de geriatrie este absolut
necesară înţelegerea şi acceptarea lucrului interdisciplinar. În activitatea sa, psihologul
va adapta metodele şi tehnicile diagnostico-terapeutice la problematica medicală cu care
se confruntă echipa de îngrijire din clinică. De asemenea este important să ofere asistenţă
psihologică familiei şi celor care au în grijă vârstnicul cu probleme (Joubert C., 2001).

Figura 1. Schematizarea modului în care poate contribui psihologul, în relaţia cu

pacienţii, cu familia sau cu ceilalţi membri ai echipei gerontoterapeutice
la o evoluţie favorabilă a afecţiunii.

Grupuri de
expresie mediată

Psihoterapie
Întreţinerea
suportivă individuală
familie -
pacient Echipa terapeutică (de îngrijire)

Familie

Pacient
vârstnic

Psihoterapie
Întreţinerea de familie
suportivă
pentru
familie
Suport
individual

6
II. EVALUAREA GERONTOPSIHOLOGICĂ
Capitolul al doilea tratează problematica generală şi rolul evaluării
gerontopsihologice, cu specificul evaluării cognitive şi a depresiei la vârstnici, dar şi
forma şi culoarea ca repere psihodiagnostice.
Evaluarea psihogerontologică reprezintă o viziune nouă, originală de abordare a
problematicii persoanei în vârstă, permiţând o depistare precoce şi eficientă, metodele
întrebuinţate în acest scop sunt utilizate în majoritatea serviciilor de gerontologie din
lume, dovedindu-şi pe deplin validitatea.
Amploarea pe care a luat-o în ultimele decenii evaluarea psihologică în geriatrie
reflectă aprecierea tot mai mare a valorii pe care o are în:
▪ Stabilirea diagnosticului, spre exemplu diagnosticul diferenţial demenţă - depresie
sau identificarea tulburărilor de comportament asociate debutului unor boli neurologice;
▪ Stabilirea măsurilor de îngrijire şi de reabilitare a diverselor funcţii;
▪ Diagnoza iniţială, intermediară şi finală, ca parte a unui proces farmacoterapeutic
sau/şi psihoterapeutic sau de reabilitare;
▪ Diagnoza periodică a funcţiilor cognitiv-intelectuale, în cazul afecţiunilor cronice,
mai ales a celor degenerative (se stabileşte gradul şi calitatea ameliorării sau agravării);
▪ Cercetările din domeniul geriatriei şi gerontologiei, psihiatriei, psihologiei clinice,
neurologiei clinice, reabilitării funcţionale.
Oricare ar fi starea de boală, elementele cognitive şi afective sunt nelipsite în
tabloul morbid al vârstei a treia.
Funcţiile instrumental-simbolice cerebrale (limbajul oral, funcţia grafică, funcţia
plastică) sunt în interrelaţii specifice în stări de normalitate şi boală. Expresia plastică este
un mecanism neuropsihologic pe baza căruia se edifică desenul, iar din punct de vedere
mental o funcţie instrumental-simbolică a creierului.
Expresia plastică are un caracter strict individual, specific, în raport cu trăsăturile
caracteriale ale subiectului respectiv, cu capacităţile acestuia de expresie, cu aptitudinile,
nivelul cultural, sfera perceptivă, imaginaţia, afectivitatea şi dinamica activităţii lui.
Expresia se relevă ca având o latură psihologică pură, cea dependentă de structura şi
dinamica personalităţii.

7
 Dezorganizarea „involutiv-regresivă” este aspectul cel mai frecvent şi specific
observat în cazurile dezorganizării patologice a desenului. Desenul şi expresia plastică
sunt reprezentate bilateral pe suprafaţa emisferelor cerebrale ocupând arii corticale
simetrice.
Multe dintre testele de tip screening cognitiv conţin itemi de praxie vizual-
constructivă. Testul motor de structurare vizuală Bender-Gestalt („Visual motor Bender
Gestalt Test”, B.G.T. - Bender L., 1938) este cel mai cunoscut dintre testele de desen
utilizate în clinică.
Psihologia Gestaltului consideră că unităţile organizate sau configuraţiile
structurate reprezintă formele elementare de reacţii dialogice, cel puţin la nivelul
conduitei şi în câmpul senzorial. Gestaltul corespunde configuraţiilor de stimuli.
În testul de structurare vizuală L. Bender, analiza figurilor se face într-o manieră
multidimensională. Factori specifici de interpretarea sunt grupaţi în funcţie de oganizarea
elementelor din desen, folosirea spaţiului, reproducerea formei, deformările configuraţiei,
perseverări, comportarea în timpul lucrului. Performanţele la test pot fi independente de
abilitatea de a desena, dar sunt semnificativ în relaţie cu nivelul educaţional.
În timp ce culoarea este mai evidentă şi impresionează puternic fondul nostru
afectiv, formele prezintă o varietate mult mai mare de configuraţii şi au o forţă de
individualizare mai pregnantă presupunând participarea intelectului, după cum susţine
cercetătorul american E. Schachtel.

III. PSIHOTERAPII INTEGRATIVE CU SUPORT

EXPRESIV-CREATIV LA VÂRSTNICI
Acest capitol se referă la scopurile şi indicaţiile psihoterapiei la vârstnici şi
utilizarea terapiilor expresive.
Psihoterapia nu poate fi ignorată ca opţiune terapeutică la vârsta a treia şi este un
interes în creştere în această arie (Loverstone S., Howard R., 1997). Dacă metodele
psihoterapiei utilizate în domeniul geriatric nu sunt diferite de ansamblul metodelor
utilizate în alte domenii, ceea ce este particular şi specific în abordarea vârstnicilor este
relaţia terapeutică. Particularităţile relaţiei terapeut-pacient sunt determinate de ambii
termeni ai diadei.

8
 În procesul atât de complex al decompensării personalităţii vârstnicului,
creativitatea artistică exprimată prin căile de expresie plastică – desen, pictură, modelaj,
sculptură, măşti, colaje – şi expresivitatea mimico-gestuală – muzica prin ritm şi melodie
– au un rol foarte important în şi la procesul terapeutic (Saul S., 1988). Toate acestea sunt
modalităţile unui act de comunicare bipolar: cu propria fiinţă şi cu cei din afară.
Psihoterapia de grup expresivă are valoare specială la persoanele în vârstă cu
tulburări depresive şi anxioase. Existenţa numeroaselor pierderi în relaţii, în abilităţi
creează o serie de leziuni narcisice concretizate în pierderea respectului de sine şi într-o
varietate de simptome psihologice. Temele mari de lucru sunt: pierderi sociale, boli
fizice, reducerea senzorială, autonomie-dependenţă, singurătate, conflicte
intergeneraţionale, încercări de menţinere a nivelului de speranţă.
Tehnicile expresive constituie o legătură între metodele de diagnostic şi cele
terapeutice (Roşca M., 1975). Desenul, ca tehnică terapeutică şi psihodiagnostică, poate
fi utilizat atât în terapia individuală cât şi cea de grup.
Diferitele terapii expresive şi creative ajută persoana în vârstă în redescoperirea şi
exprimarea sinelui, constituie o nouă modalitate de a trăi şi creează sensul de a fi bine
(Saul S., 1988). Terapeutul decide ce mediere este mai apropiată (desenat, pictat,
modelaj, colaj) pentru fiecare individual.
Grupul psihoterapeutic indiferent de fundalul său teoretic realizează o societate
miniaturală şi o instanţă frecvent necesară către societatea reală.
În terapia experienţială, desenul este o provocare în lucrul terapeutic, iar
terapeutul însoţeşte clientul în autoexplorarea sa. De asemenea este importantă diagnoza
experienţială – să-l pui pe client într-o situaţie redată prin intermediul desenului şi apoi
să-i oferi posibilitatea de a dialoga pe baza acesteia. Pornind de la elementul semnificativ,
în acel moment pentru client, se poate începe totodată şi travaliul terapeutic.
Terapeutul experienţialist asigură clientului aflat în impas existenţial o punte
spre realitate, participă la eliberarea acestuia de teamă şi complexe afective, redându-i
speranţa şi libertatea, psihoterapia propunând o valorizare a vieţii pe care nevroza o
contestă. Viaţa, sensul, creativitatea şi arta, în sensul cel mai larg, reprezintă exact acelaşi
lucru (Mitrofan I., 2007). În cadrul vârstei a treia o abordare pragmatică a problemelor
umane oferă posibilitatea de a adăuga „noi sensuri” vieţii.

9
 PARTEA PRACTICĂ
Argumentele teoretice din primele trei capitole prefigurează cele două metode
avute în vedere în partea practică a cestei lucrări: studiul evaluativ gerontopsihologic şi
experimentul gerontoterapeutic.
Cercetarea de faţă concretizează aceste metode în două studii, unul observaţional
transversal şi unul experimental. Studiile s-au desfăşurat la Institutul Naţional de
Gerontologie şi Geriatrie “Ana Aslan” Bcureşti, având ca subiecţi persoane cu vârsta
peste 65 de ani.

A. STUDIU EVALUATIV GERONTOPSIHOLOGIC

IV. CORELAŢII ÎNTRE DEPRESIE ŞI DEFICITUL COGNITIV
ÎN ASOCIERE CU DISTORSIONAREA FORMEI
DESENULUI LA VÂRSTNICI
Până la 25% dintre persoanele de peste 65 de ani prezintă tulburări depresive şi
cognitive (Kokmen E. şi colab., 1991; Koenig H., Blazer D., 1992; Blazer D., 1994).
O serie de studii au atestat în ultimii ani corelaţii posibile dintre cele două patologii,
ambele cu o frecvenţă destul de mare în rândul pacienţilor de vârsta a treia.
Asocierea depresie şi disfuncţie cognitivă este cunoscută în literatura de
specialitate. Similitudinile existente la nivelul tabloului clinic şi neurocognitiv al
depresiei şi demenţei incipiente la vârstnici ridică probleme de diagnostic diferenţial
(Popescu C. şi colab., 2004). Identificarea unor indici care să poată orienta diagnosticul
diferenţial precoce este foarte utilă pentru conturarea planului terapeutic şi formularea
prognosticului.
Datele recente au evidenţiat prezenta unor deficite ale funcţiilor executive încă
din stadiile timpurii ale demenţei Alzheimer (Perry R.J., Hodges J.R., 1999; 2000),
afectarea acestor funcţii fiind deseori semnalată şi la depresivi, în general, şi la cei
vârstnici, în special. S-au raportat şi afectări ale funcţiilor vizuospaţiale (Pallson S. şi
colab., 2000) sau verbale în depresie (Abas M.A. şi colab., 1990; Brown R.G. şi colab.,
1994; Beats B. şi colab., 1996), deficite ale acestor funcţii apărând şi în demenţă.
Cuvinte cheie: depresie, deficit cognitiv, distorsionare formă desen, vârstnici

10
 Obiectivele cercetării
Cercetarea şi-a propus identificarea corelaţiilor între depresie şi disfuncţia
cognitivă la persoane de vârsta a treia, stabilirea raportului calitativ al depresiei cu
scăderea eficienţei cognitive şi asocierea acestora cu prezenţa distorsionării formei
desenului.
S-au studiat particularităţile funcţionării neurocognitive la vârstnicii cu depresie
sau/şi tulburări cognitive uşoare sau moderate şi s-a analizat posibilitatea derivării unui
indice neuropsihologic care să permită o cât mai bună şi mai rapidă psihodiagnoză,
respectiv asocierea depresie - deficit cognitiv cu distorsionarea formei desenului.
S-au studiat diferenţele existente între sexe, între cele patru grupe de vârstă (65-69
ani, 70-74 ani, 75-79 ani şi 80-84 ani) şi pe nivele de educaţie (1-4 clase, 5-8 clase, liceu,
studii superioare), făcând corelaţii între reproducerea formei desenului – distorsionarea
formei desenului - şi vârstă, educaţie, prezenţa depresiei şi/sau deficitului cognitiv.
Comparând prezenţa erorilor tip distorsiune gestalt desen la vârstnici în funcţie de
prezenţa tulburării depresive şi disfuncţiei cognitive scopul propus poate fi de a stabili:
- dacă desenul depinde de tulburarea cognitivă,
- dacă desenul depinde de tulburarea depresivă.
Ipotezele cercetării
Ipoteza generală: în ce măsură prezenţa depresiei geriatrice influenţează
eficienţa cognitivă, care este nivelul acestei influenţe, deci în ce măsură sub influenţa
depresiei se modifică parametrii funcţionării cognitive la vârsta a treia.
Ipotezele de lucru au fost:
I1: Cu cât depresia este de intensitate mai mare cu atât nivelul deficitului cognitiv
este mai mare la vârsta a treia;
I2: Depresia endogenă influenţează mai mult decât depresia reactivă deficitul
cognitiv la persoanele vârstnice;
I3: Nivelul deficitului cognitiv este mai mare la persoanele de vârsta a treia cu
depresie decât la cele fără depresie;
I4: Distorsionarea formei desenului este mai frecventă odată cu înaintarea în vârstă;
I5: Prezenţa erorilor tip distorsiune gestalt este influenţată de nivelul educaţional la
vârstnici;

11
I6: Incidenţa distorsionării formei desenului se corelează cu prezenţa deficitului
cognitiv;
I7: Incidenţa erorilor de tip distorsiune gestalt desen se corelează cu prezenţa
depresiei geriatrice.

Modelul cercetării
S-au studiat 742 de pacienţi internaţi în I.N.G.G. “Ana Aslan” (595 femei şi
147 bărbaţi) cu vârste cuprinse între 65 şi 84 de ani - fără/cu diagnostic clinic de tulburare
cognitivă sau/şi depresivă uşoară sau moderată.
S-au urmărit parametrii: sex, vârstă, educaţie, prezenţa/absenţa diagnosticului de
tulburare cognitivă sau depresivă. Au existat două etape de confirmare diagnostic clinic:
la internare şi la externare.
Selecţia subiecţilor pentru studiu s-a făcut pe baza respectării criteriilor de
incudere şi excludere stabilite (după modelul trialurilor clinice).
În funcţie de psihopatologia absentă / existentă – tulburare depresivă sau /şi
deficit cognitiv - întregul grup de subiecţi a fost împărţit în patru loturi:
 Lotul N: Normal, care a cuprins subiecţi cu îmbătrânire psihologică normală,
fără deficit cognitiv sau depresie clinică;
 Lotul C: Cognitiv disfuncţional, care a cuprins pacienţi cu deficit cognitiv, uşor
sau moderat, diagnosticat conform criteriilor DSM - IV sau Petersen;
 Lotul P: Psihopatologie mixtă, care a cuprins pacienţi care au deficit cognitiv şi
tulburare depresivă în acelaşi timp;
 Lotul D: Depresie, care a cuprins pacienţi cu tulburare depresivă, uşoara sau
moderată, diagnosticată conform criteriilor DSM IV sau CIM -10.

Investigarea, evaluarea pacienţilor şi aprecierea rezultatelor psihologice au impus

alegerea şi aplicarea unor metodologii specifice din psihogeriatrie şi gerontologie în
vederea realizării scopului propus.

12
Fişa de evaluare gerontopsihologică
Pentru fiecare subiect inclus în lot s-a utilizat o baterie screening de teste
psihometrice şi scale psihopatologice completată de Proba motorie de structurare vizuala
Bender (faza de copiere a celor 9 desene).
S-a evaluat funcţia cognitivă prin testele screening MMSE (Mini-Mental
State Examination – 30 itemi) şi SPMSQ (Short Portable Mental Status Questionnaire –
10 itemi, corelat cu nivelul de educaţie), depresia prin testele GDS (Geriatric Depression
Scale - 15 itemi), HDRS (Scala de Depresie Hamilton - 21 itemi) şi DMS (Scala de
Diagnostic a Melancoliei – 10 itemi), iar ca test de desen s-a aplicat Testul Bender-
Gestalt BGT, test cu sistem de scorare obiectiv.

Distorsionarea formei desenului

Testul de structurare vizuală Bender, BGT (Bender visual motor gestalt test)
este construit în conformitate cu concepţia gestaltistă asupra percepţiei ca totalitate.
În raport cu modul în care pacientul copiază fiecare dintre modele se pot obţine
informaţii în legătură cu funcţia de structurare, definită de autoarea L. Bender ca “funcţia
prin care organismul integru răspunde ca un tot la o constelaţie dată de stimuli, răspunsul
fiind el însuşi o constelaţie, un ansamblu structural”. Se consideră că există un „rang
normal” în modul de reproducere a desenelor, iar deviaţile de la „rangul normal” reflectă
deviaţiile capacităţii intelectuale, ale percepţiei, ale stabilităţii emoţionale.
Am utilizat Sistemul de scorare Lacks (Lacks’ Scoring System, 1996) – varianta
screening computerizată (Software Windows - PAR, Inc.) focusând primele 6 erori care
constituie criteriul distorsionare formă desen: rotaţie severă, dificultăţi de acoperire,
simplificare, fragmentare, retogresie, perseverare tip A sau tip B.
Fiecare subiect a fost caracterizat prin 13 parametri socio-demografici,
psihometrici şi psihopatologici, rezultând 9646 date pentru lotul total. În SPSS s-a
realizat statistica descriptivă, corelaţiile, ecuaţiile de regresie şi graficele asociate acestora
În analiza statistică a datelor s-au folosit metode parametrice şi neparametrice adecvate
naturii variabilelor.

13
 Descrierea eşantionului studiat
Cercetarea s-a desfăşurat pe un număr de 742 subiecţi cu vârste cuprinse între
65 şi 84 de ani, media de vârsta fiind de 73,23 ani (SD 5,04).
Din totalul de 742 de pacienţi 595 au fost femei (ceea ce reprezintă 80,2%) cu
media de vârsta 73,03 ani (SD 5,00) şi 147 bărbaţi (adică 19,8% din total) cu media de
vârsta 74,06 ani (SD 5,11), raportul femei/bărbaţi fiind de 4 la 1.
Distribuţia celor patru loturi după criteriul psihopatologic apare astfel:
- Lotul Normal - lotul N : 194 de subiecţi vârstnici (26,1% din lotul total);
- Lotul Cognitiv disfuncţional - lotul C: 186 de subiecţi (25,1% din total);
- Lotul cu Psihopatologie mixtă - lotul P: 169 pacienţi (22,8% din total);
- Lotul cu Depresie - lotul D: 193 pacienţi (adică 26,0% din total).
Tulburarea cognitivă este diagnosticată la 47,8% de subiecţi din lotul total, adică
la 355 de pacienţi, dintre aceştia 186 de subiecţi au ca diagnostic doar tulburare cognitivă
(uşoară sau moderată) şi 169 de subiecţi au asociată şi patologie depresivă.
Tulburarea depresivă este diagnosticată la 48,8% de subiecţi din lotul total, adică
la 362 de pacienţi, dintre aceştia 193 de subiecţi au ca diagnostic doar tulburare
depresivă (de intensitate uşoară sau moderată) şi 169 de subiecţi au asociat şi diagnostic
de tulburare cognitivă.
Disfuncţia plastică indicată de prezenţa erorilor desenului tip distorsiune a
gestaltului (rotaţie severă, dificultăţi de acoperire, simplificare, fragmentare, retrogresie,
perseverare) apare la 252 de subiecţi, ceea ce reprezintă 34,0% din lotul total de subiecţi.
Datele arată o creştere procentuală a distorsionării formei desenului (formă desen
incorectă) pe grupe de vârstă în lotul total şi în funcţie de sex. Graficul liniar permite o
mai bună vizualizare a relaţiei dintre variabilele desen şi vârstă (Figura 2.).

Figura 2. Distribuţia procentuală a subiecţilor cu distorsionare formă desen

pe grupe de vârstă în lotul total

Desen corect Distorsiune gestalt

100%
76,2%
80%
64,9%
60,8% 58,6%
60%

40%
39,2% 41,4%
35,1%
20%
23,8%

0%
65-69 ani 70-74 ani 75-79 ani 80-84 ani

14
 Datele arată o scădere procentuală a erorilor desenului tip distorsiune gestalt
(formă desen incorectă) odată cu creşterea nivelului educaţional în lotul total şi în funcţie
de sex. Graficul liniar permite o mai bună vizualizare a relaţiei dintre variabilele desen şi
nivel de educaţie (Figura 3.).

Figura 3. Distribuţia procentuală a subiecţilor cu distorsionare formă desen în

funcţie de nivelul de educaţie în lotul total

Desen corect Distorsiune gestalt

100,0%
81,8% 88,9%
80,0%
63,3%
60,0% 50,5%

40,0% 49,5%
36,7%
20,0%
18,2% 11,1%
0,0%
1-4 clase 5-8 clase liceu facultate

Prezenţa erorilor desenului tip distorsiune a gestaltului la reproducerea formei

desenelor apare astfel în cele patru loturi (Figura 2): doar la 4,1% din subiecţii din lotul
Normal, adică la 8 subiecţi; la 59,7% din subiecţii din lotul Cognitiv disfuncţional,
respectiv la 111 pacienţi; la 65,7% din lotul cu Psihopatologie mixtă, adică la 111
subiecţi; la 11,4% din subiecţii din lotul cu Depresie, respectiv la 22 de subiecţi.

Figura 4. Distribuţia procentuală a subiecţilor cu distorsionarea formei desenului

în cele patru loturi

Desen corect Distorsiune gestalt

D 88,6% 11,4%

P 34,3% 65,7%

C 40,3% 59,7%

Lot N 95,9% 4,1%

0% 20% 40% 60% 80% 100%

15
 B. EXPERIMENT GERONTOTERAPEUTIC
V. UN MODEL DE GRUP TERAPEUTIC EXPERIENŢIAL
CU SUPORT EXPRESIV-CREATIV LA PERSOANE DE
VÂRSTA A TREIA
Obiectivul studiului l-a constituit validarea unui model de psihoterapie

experienţială de grup de tip unificator la vârstnici având la bază experimentarea prin

modalităţi creative şi de expresie vizual-plastică.

Pentru această cercetare am utilizat metode gestalt şi expresiv-creative

(colaj, desen, pictură, metaforă) în patru grupuri de lucru cu structură diferită, alcătuite
din pacienţi cu vârsta între 65 şi 79 de ani (în total 30 de subiecţi), suferind de tulburări
depresiv-anxioase, internaţi la I.N.G.G. „Ana Aslan”.
Experienţa de lucru cu persoanele în vârstă a condus la anumite observaţii
relevante de cazuri clinice în care am utilizat tehnici de psihoterapie expresivă şi
gestaltterapie. Tehnicile expresive folosite în procesul terapeutic aduc permanent
informaţii cu privire la pacient.
După parcurgerea şi selectarea surselor teoretice şi de actualitate care vizează
această problematică am extras principalele premise care stau la baza acestui experiment:
▪ Studiile au arătat că atât abordarea psihodinamică, cât şi cognitiv-comportamentală au
consecinţe egale la vârstnici.
▪ Nu se poate vorbi practic de inadecvarea psihoterapiei la vârstnici, iar în acest caz
psihoterapia experienţială diferă nu ca gen ci mai degrabă ca grad de cea cu persoane mai
tinere, nefiind implicate noi principii sau tehnici, ci doar adaptate cele cunoscute.
▪ Un grup de activitate (S. R. Slavson) este cel în care fără a minimaliza rolul de
instrument diagnostic şi terapeutic al grupului se pune accent pe aspectul operaţional,
grupul psihoterapeutic indiferent de fundalul său teoretic realizând o societate miniaturală
şi o instanţă frecvent necesară către societatea reală, “microcosmos” al vieţii reale
(Hunter M.), iar terapia de grup este adesea propusă pentru că ea confruntă mai bine
îmbătrânirea cu realitatea, având în vedere tulburările relaţionale ale vârstnicului
(Bleandonu G., 1991).

16
▪ Terapia de grup oferă beneficiu economic, în comparaţie cu terapia individuală,
şi îngrijire, susţinere şi suport ce permit persoanei în vârstă să-şi intensifice mecanismele
de coping, să rezolve conflictele (Morrin J., 1988).
▪ “Limbajul vizual” constituie un grup de comportamente stimul-răspuns care îi
îndeamnă pe oameni la comunicare, le reglează unele acte şi le permite exteriorizarea
unor stări afective, Terapia Unificării centrată pe modalităţi creative de expresie foloseşte
pretextul experienţial provocativ şi utilizează experimentul natural. .
▪ Psihoterapia experienţială uzitează termenii de “grup de terapie pentru normali în
dificultate” şi “optimizare” (I. Mitrofan, 1997), multe persoane cu tulburări emoţionale
fiind atrase de această formă de terapie în speranţa depăşirii stării de izolare şi a
dificultăţilor de relaţionare, efect posibil prin conştientizarea maximală a resurselor şi
limitelor proprii în context existenţialist-fenomenologic.
Cuvinte cheie: grup terapeutic, psihoterapie experienţială, persoane de vârsta a treia

Scopul demersului terapeutic de grup a fost, în principal: creşterea integrităţii persoanei

(congruenţa între experienţa interioară şi comportamentul exterior), o mai mare libertate
de opţiune, mai puţină dependenţă şi o mai mare extindere a experienţei. Scopul secundar
şi, de obicei, al pacientului este eliberarea de simptome şi readaptarea socială.
În stabilirea obiectivelor experimentale a trebuit să ţin seama de diferitele tipuri de
studiu existente şi de resursele disponibile.
Obiectiv general-teoretic:
Această cercetare îşi propune să aducă o contribuţie la cunoaşterea efectelor
unui program psihoterapeutic unificator de grup la persoanele de vârsta a treia,
care prezintă tulburări depresiv-anxioase, în ceea ce priveşte simptomatologia depresiv-
anxioasă, dar şi problemele de relaţionare şi funcţionarea globală.
Prin elaborarea unui model gerontoterapeutic integrativ, de tip experienţial cu suport
expresiv-creativ, se urmăreşte să se găsească un răspuns la întrebările:
 Care este evoluţia simptomatologiei depresiv-anxioase pe parcursul acestui program?
 Este eficient acest program psihoterapeutic unificator în recuperarea şi menţinerea de
comportamente adaptative la persoanele de vârsta a treia cu tulburări depresiv-anxioase?
 Care sunt efectele asupra funcţionării globale şi asupra calităţii vieţii persoanei în vârstă?

17
Obiective practic-aplicative:
♦ Ameliorarea simptomatologiei depresive (a dispoziţiei, a funcţionării mecanismelor
cognitive implicate).
♦ Dezvoltarea abilităţilor de interrelaţionare, ceea ce implică reducerea dificultăţilor
de relaţionare.
♦ Ameliorarea funcţionării globale care implică o bună funcţionare în toate planurile
existenţiale şi pe toate laturile psihicului (afectiv, cognitiv şi comportamental) în
relaţiile complexe care se stabilesc între ele.
Ipoteza generală de la care s-a pornit în realizarea acestui studiu a fost aceea că terapia
de grup prin utilizarea tehnicilor de tip experienţial cu suport vizual-creativ este eficientă
în cazul tulburărilor depresiv-anxioase la persoanele de vârsta a treia.
Elementele semnificative ale demersului terapeutic despre care s-a presupus că ar
contribui la o astfel de eficienţă se referă la experimentarea prin modalităţi creative şi de
expresie vizual-plastică, la modalitatea de desfăşurare (în grup), într-un climat afectiv
securizant, la relaţia terapeutică, de la adult la adult.
Reconvertirea evenimentelor negative în surse valoroase de experienţă, integrarea
creatoare a polarităţilor, obiective centrale în terapia unificării, corespund necesităţilor
persoanelor în vârstă cu depresie.
Ipoteze specifice
I1: În urma parcurgerii programului terapeutic se va reduce simptomatologia
depresiv-anxioasă.
I2: Efectele obţinute în ceea ce priveşte simptomatologia depresivă se menţin la şase
luni după încheierea psihoterapiei de grup.
I3: În urma parcurgerii programului terapeutic unificator se va îmbunătăţi
funcţionarea globală a persoanei.
I4: În urma parcurgerii programului terapeutic unificator se vor reduce problemele de
adaptare şi de funcţionare socială.
I5: La vârstnici grupul deschis, mai adaptat condiţiilor geriatrice, este la fel de
eficient ca şi grupul închis în cazul tulburărilor depresiv-anxioase.

18
Metodă şi tehnici
În vederea îndeplinirii obiectivelor s-a realizat un studiu experimental cu un
design de bază, grup închis şi grup deschis.
S-au folosit următoarele metode de cercetare: interviul şi observaţia;
metodele psihometrice; experimentul; metode statistico-matematice.
□ Variabila independentă: participarea la programul psihoterapeutic unificator.
□ Variabile dependente: simptomatologia depresivă hetero-evaluată, profunzimea
subiectivă a depresiei, interacţiunea socială, funcţionarea globală.
Screening subiecţi
Propria experienţă profesională ca trainer de grup de dezvoltare personală şi ca
psiholog clinician specializat în problematica persoanelor de vârsta a treia m-au ghidat în
a stabili câteva criterii generice de selecţie şi recomandare pentru psihoterapia de grup:
 pacienţi cooperanţi peste 65 de ani (fără deficit senzorial auditiv sau vizual accentuat);
 tulburări depresiv-anxioase fără elemente psihotice sau pulsiuni suicidare;
 tulburările afective ce nu se asociază cu o polipatologie somatică gravă
(insuficienţă renală, cardiacă sau pulmonară gravă).
A existat un screening impus de evaluarea gerontopsihologică, care a constat în
interviu, observaţie şi testare psihometrică, pentru fiecare subiect întocmindu-se o fişă
personală. Gradul de severitate al tulburării afective şi eficienţa cognitivă au constituit
criterii de selecţie pentru psihoterapie.
Criteriile generale de selecţie au fost aplicate de la primul contact cu pacientul şi
foaia de observaţie. Rezultatele testelor aplicate au constituit a doua etapă de screening.
Important pentru selecţie a fost interesul şi acordul pacientului pentru terapia de grup.
Testele screening utilizate au fost pentru depresie Scala de depresie geriatrică
(cut-off scor GDS ≥ 15) şi pentru eficienţa cognitivă Mini-Mental State Examination
(cut-off scor MMSE ≥ 24). Pentru studierea problemelor diagnostice ce se pun între
depresie şi tulburările organice cerebrale am combinat MMSE cu Testul Desenării
Ceasului (cotarea Sunderland).

19
 Am aplicat, de asemenea, Testul de structurare vizuală Lauretta Bender (Bender-
Gestalt, faza copiere) şi Subtestul 5 - Memoria cifrelor din Scala de Memorie Wechsler-I
(Wechsler Memory Scale, WMS – Wechsler D., 1974) mărind sensibilitatea testării stării
mentale (Bondi M.W., Salmon D.P., Kaszniak A.W., 1996). Pentru diagnosticul şi
evaluarea severităţii depresiei şi anxietăţii a fost utilizată Scala de evaluare a Depresiei
Hamilton – 21 itemi (HDRS) şi Scala de evaluare a Anxietăţii Hamilton (HARS).
Testarea baseline a urmărit şi investigarea stării generale de sănătate utilizând General
Health Questionnaire (Goldberg D., 1978) cu Subscala Disfuncţii Sociale
Pentru evaluarea cantitativă a efectelor demersului terapeutic s-a făcut o retestare
a fiecărui pacient. La şase luni după terapie am utilizat doar scala Hamilton de evaluare a
depresiei (HDRS), scorurile follow-up fiind utilizate pentru verificarea menţinerii în
timp a efectelor psihoterapiei asupra simptomatologiei depresive.
Utilizarea testelor de desen (Desenarea ceasului, Bender-Gestalt Test, Copierea
pentagoanelor din MMSE) în evaluare creează o punte de legătură şi facilitează aplicarea
modalităţilor creative şi de expresie plastică în demersul terapeutic, constituind şi
o verificare a disponibilităţii pacientului pentru acest tip de abordare.
Testele de desen au fost utilizate cu dublu scop: pentru diagnostic diferenţial, dar
şi pentru facilitarea aplicării modalităţilor de expresie plastică-vizuală şi familizarea cu
instrumentele provocative terapeutice.

Structura demersului terapeutic

i. evaluarea gerontopsihologică iniţială a fiecărui subiect;
ii. identificarea simptomelor, descrierea efectelor acestora (în plan afectiv,
cognitiv şi comportamental);
iii. formularea ipotezelor şi obiectivelor psihoterapeutice;
iv. stabilirea şi implementarea planului terapeutic;
v. evaluarea finală ;
vi. catamneza.

20
 Planul psihoterapeutic experienţial a cuprins trei direcţii:
1) analiza simbolică a simptomului (decriptare) – s-a avut în vedere atât
simptomul manifest (evaluare în funcţie de natura, durata, intensitatea,
frecvenţa, condiţiile în care apare sau reapare), cât şi simptomul mascat
(mediat de cele mai multe ori prin desen);
2) analiza planului existenţial (context) urmărit pe dimensiunea temporală,
din prezent spre trecut – identificarea perturbărilor apărute şi a consecinţelor
în planurile parental-filial, cuplu, social;
3) analiza planului transgeneraţional – temele cheie, miturile şi secretele
din inconştientul familial pot arăta ce rezolvă simptomul în planul
existenţial actual.
Cadrul formal al intervenţiei gerontoterapeutice de grup
Intervenţia psihologică de grup a presupus un număr total de 8 şedinţe, cu durata
150 de minute fiecare, derulate săptămânal.
Pentru această cercetare am utilizat metode gestalt şi expresiv-creative
(colaj, desen, pictură, metaforă) în grupuri de lucru cu structură diferită, alcătuite din
30 de pacienţi cu vârste între 65 şi 79 de ani, suferind de tulburări depresiv-anxioase,
internaţi la I.N.G.G. „Ana Aslan”.
În acest context am alcătuit patru grupuri de lucru care s-au desfăşurat în
perioada martie-aprilie şi septembrie-octombrie 2004 şi le-am folosit pentru studiu:
- un grup închis (un grup omogen de 6 participanţi) şi un grup deschis
(un grup neomogen de 9 participanţi) în prima perioadă,
- un grup închis (un grup omogen de 7 participanţi) şi un grup deschis
(un grup neomogen de 8 participanţi) în a doua perioadă.
Alegerea perioadelor a fost fixată în funcţie de nevoile generale ale vârstnicilor,
factorul climateric având mare importanţă pentru a asigura participarea la grup.
Grupul închis, cuprinde pacienţi selecţionaţi care încep în acelaşi moment
psihoterapia şi o continuă, împreună, până la încheiere. În astfel de situaţii, deşi
vom asista la o heterocronie a ameliorării, grupul este unitar sub aspectul funcţionării.
De asemenea, cercetarea în domeniul psihoterapiei de grup şi al relaţiilor interpersonale
se bucură în această formă de cea mai înaltă validare.

21
 Grupul deschis, are o funcţionare „continuă şi este mult mai legat de aspectele
dinamicii spitalizării prin faptul că pe măsură ce un pacient părăseşte grupul în urma
ameliorării sau diverselor situaţii fortuite, locul său este ocupat de un altul, care va fi cât
mai repede integrat în grup.

Rezultate şi discuţii
Datele rezultate în urma aplicării instrumentelor psihometrice au fost prelucrate
statistic folosind un software SPSS, urmărind să fie prezentate caracteristicile descriptive
şi rezultatele testării ipotezelor.
Având în vedere volumul mic al eşantionului şi maniera de evaluare (test - retest,
retest - follow-up la şase luni şi comparaţie între cele două grupuri experimentale),
am utilizat în analiza datelor testul t Student în trei situaţii:
 pentru evidenţierea semnificaţiei diferenţelor între cele două grupuri
experimentale, testul t pentru eşantioane independente;
 pentru stabilirea semnificaţiei diferenţei între media scorurilor obţinute la testarea
baseline şi media scorurilor la retestare de acelaşi grup, testul t pentru eşantioane pereche;
 pentru stabilirea semnificaţiei diferenţei între media scorurilor obţinute la test şi
media scorurilor la follow-up la şase luni după terapie de acelaşi grup, testul t pentru
eşantioane pereche.
Cele patru grupuri cu care am lucrat în paralel difereau ca structură în funcţie de
modul în care a avut loc intrarea sau ieşirea din grup a participanţilor – grup închis şi
grup deschis.
Grupul experimental închis este alcătuit din 13 membri: 6 bărbaţi şi 7 femei, cu
vârste între 65 şi 79 de ani şi media de vârstă de 71,23 ani.

Grupul experimental deschis este alcătuit din 17 membri: 8 bărbaţi şi 9 femei, cu

vârste între 65 şi 79 de ani şi media de vârstă de 70,29 ani.

Variabila independentă vârstă în cele două grupuri experimentale are aceeaşi

amplitudine (minim 65, maxim 79) şi medii apropiate (71,23 grup închis, respectiv 70,29
grup deschis).

Au existat diferenţe semnificative între scorurile pre- şi post-control la testele

clinice înainte şi după procesul psihoterapeutic.

22
 C. CONCLUZII GENERALE ŞI APRECIERI FINALE
STUDIU EVALUATIV GERONTOPSIHOLOGIC

● Cercetarea şi-a propus identificarea corelaţiilor între prezenţa depresiei şi

disfuncţiei cognitive la pacienţii vârstnici internaţi la INGG “Ana Aslan”, stabilirea
raportului calitativ al depresiei cu scăderea eficienţei cognitive şi asocierea acestora cu
reproducerea incorectă a formei desenului care ar putea permite o mai bună diferenţiere
şi eficientizare a depistării tulburărilor depresive şi cognitive la persoane de vârsta a treia.
● Ipoteza generală: în ce măsură prezenţa depresiei geriatrice influenţează
eficienţa cognitivă, care este nivelul acestei influenţe, deci în ce măsură sub influenţa
depresiei se modifică parametrii funcţionării cognitive la vârsta a treia. Contribuţia
personală, specială a fost utilizarea factorului distorsionare a formei desenului în vederea
derivării acestuia ca indice discriminant neuropsihologic care să permită o depistare cât
mai precoce şi eficientă a tulburărilor depresive şi cognitive la vârstnici.
● Studiul observaţional de tip transversal a fost efectuat în Clinicile I-IV al
Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie “Ana Aslan”- sediu, culegerea datelor
s-a realizat într-un interval de trei ani (2004-2006). Cercetarea s-a desfăşurat pe un lot
total de 742 de subiecţi cu vârste cuprinse între 65 şi 84 de ani (media de vârstă 73,23
ani) internaţi în I.N.G.G. “Ana Aslan” fără/cu diagnostic clinic de tulburare cognitivă
sau/şi depresivă. Au fost două etape de confirmare a diagnosticului clinic, la internare şi
la externare, iar evaluarea gerontopsihologică a fost programată în timpul spitalizării.
● Trebuie remarcat, în primul rând, că în lotul total numărul femeilor a fost mai
mare faţă de cel al bărbaţilor (595 de femei, 147 de bărbaţi) proporţia fiind de
aproximativ 4 la 1 în favoarea femeilor (Figura IV.1.). Proporţia de femei şi de bărbaţi
din lotul total este echivalentă cu proporţia observată în populaţia globală.
● Evaluarea gerontopsihologică a fost complexă. S-a evaluat funcţia cognitivă prin
testele screening: Mini-Mental State Examination şi Chestionarul Scurt de Evaluare
Cognitivă, depresia prin Scala de Depresie Geriatrică, Scala de Evaluare a Depresiei
Hamilton şi Scala de Diagnostic a Melancoliei, iar proba de desen utilizată a fost Proba
motorie de structurare vizuala Bender-Gestalt (faza de copiere a celor 9 desene).

23
● Testul de structurare vizuală Bender este construit în conformitate cu concepţia
gestaltistă asupra percepţiei ca totalitate. Am utilizat Sistemul de scorare Lacks –
varianta screening computerizată focusând primele 6 erori care constituie criteriul
distorsiune gestalt: rotaţie severă, dificultăţi de acoperire, simplificare, fragmentare,
retrogresie, perseverare. Pentru baza de date ne-a interesat prezenţa distorsiunii formei,
care se referă la distrugerea esenţială a gestaltului, şi nu frecvenţa erorilor.
● Întregul grup de subiecţi a fost împărţit în patru loturi în funcţie de cei doi
parametri dihotomici şi anume tulburare depresivă şi/sau tulburare cognitivă
diagnosticate clinic. Lotul N-Normal a cuprins subiecţi cu îmbătrânire psihologică
normală, fără tulburări cognitive sau depresive; Lotul C-Cognitiv disfuncţional a cuprins
pacienţi cu tulburare cognitivă, uşoara sau moderată, diagnosticată conform criteriilor
DSM IV şi Petersen; Lotul P-Psihopatologie mixtă a cuprins pacienţi care au tulburări
cognitive şi depresive în acelaşi timp; Lotul D-Depresie a cuprins pacienţi cu tulburare
depresivă fără elemente psihotice, diagnosticată conform criteriilor DSM IV şi ICD 10.
● Procentual cele patru loturi pe criterii de diagnostic psihopatologic sunt
aproximativ egal reprezentate în lotul total: lotul Normal - lotul N reprezintă 26,1% din
lotul total, lotul Cognitiv disfuncţional - lotul C reprezintă 25,1% din total, 22,8% este
lotul cu Psihopatologie mixtă - lotul P şi 26,0% din total lotul cu Depresie - lotul D, iar
pe grupe de vârstă există de asemenea o bună reprezentare a fiecărui lot.
● Tulburarea cognitivă (la 47,8% de subiecţi din lotul total) şi tulburarea depresivă
(la 48,8% de subiecţi din lotul total) apar reprezentate în procente aproximativ egale în
lotul total ceea ce concordă cu prevalenţa acestora la vârstnici, fiind psihopatologiile cu
reprezentativitatea cea mai mare. Până la 25% dintre persoanele de peste 65 de ani
prezintă tulburări depresive şi cognitive (Kokmen E. şi colab., 1991; Koenig H., Blazer
D., 1992; Blazer D., 1994).
● Prezenţa erorilor desenului tip distorsiune a gestaltului care indică disfuncţia
plastică apare la 252 de subiecţi, ceea ce reprezintă 34,0% din lotul total de subiecţi.
Reprezentarea procentuală fiind mare pe întreg lotul de vârstnici dă sens acestei cercetări
care s-a bazat mult pe observaţiile ocazionale, completate de studierea literaturii de
specialitate. Prezenţa erorilor desenului tip distorsiune a gestaltului la reproducerea
desenelor este diferit reprezentată în cele patru loturi.

24
● Prezenţa erorilor desenului tip distorsiune a gestaltului apare diferit reprezentată
pe sexe în întreg lotul. Erorile în reproducerea desenelor sunt cuantificate la 36,5% dintre
femeile vârstnice din studiu (217 subiecţi) şi la 23,8% dintre bărbaţi (35 de subiecţi).
Se obsevă o raportare procentuală diferită pe sexe faţă de lotul total, ponderea erorilor
tip distorsiune fiind mult mai mare la femei decât la bărbaţi, raportul fiind de 3 la 2.
Posibil ca acest aspect să ţină de abilitatea de a desena la bărbaţi şi care e întreţinută de
preocupările mai mult tehniciste pe parcursul vieţii lor active.
● La lotul Normal (194 de subiecţi vârstnici) remarcăm proporţia mai mare a
bărbaţilor faţă de femei (1 la 2,5) comparativ cu celelalte loturi, pe grupe de vârstă
proporţia este tot în avantajul bărbaţilor, reprezentarea procentuală a bărbaţilor atingând
maxim la categoria de vârstă 80-84 de ani (1 la 1,5). Disfuncţia plastică 4,1% nu este
reprezentativă pentru acest lot.
● La lotul cognitiv disfuncţional (186 de subiecţi cu deficite cognitive uşoare sau
moderate) disfuncţionalitatea cognitivă creşte la fiecare etapă de 5 ani, iar datele noastre
concordă cu cele din literatura de specialitate. Disfuncţia plastică are o mare
reprezentativitate procentuală 59,7%, erorile specifice care aparţin factorului deformare a
formei diferenţiind clar subiecţii cu deteriorare cognitivă.
● La lotul cu Psihopatologie mixtă (169 de pacienţi vârstnici cu deficite cognitive şi
depresie) remarcăm proporţia foarte mare a femeilor în lotul de studiu şi că disfuncţia
plastică are cea mai mare reprezentativitate procentuală 65,7%. De asemenea se remarcă
că nu există asociere între disfuncţia cognitivă şi depresie.
● La lotul cu Depresie (193 de pacienţi vârstnici cu depresie) remarcăm proporţia
mare a bărbaţilor la grupa de vârstă 80-84 de ani, cu reprezentare maximă masculină faţă
de celelalte grupe de vârstă (aproximativ 1 la 1,5) şi nivelul redus de instruire a
subiecţilor, majoritatea pacienţilor au terminat până la 4 clase (48,2% dintre subiecţi).
Disfuncţia plastică are reprezentativitate redusă 11,4% la acest lot.
● Se observă că între deficitul cognitiv şi depresie, după ce s-a exclus influenţa
variabilei vârstă, există o corelaţie care poate fi luată în considerare (coeficient de
corelaţie parţială r = -0,19 şi un prag de semnificaţie p = 0,007). Ca urmare, se poate
afirma că se acceptă prima ipoteză de lucru, deci nivelul deficitului cognitiv este cu atât
mai mare cu cât intensitatea depresiei geriatrice este mai mare.

25
● A doua ipoteză de lucru nu a fost confirmată, există asociere între disfuncţia
cognitivă şi depresia endogenă, dar existenţa unei corelaţii între disfuncţia cognitivă şi
depresia reactivă nu poate fi luată în considerare indiferent de mărimea coeficientului de
corelaţie (un prag de semnificaţie p>0,05).
● A treia ipoteză de lucru a fost că nivelul deficitului cognitiv este mai mare la
persoanele de vârsta a treia cu depresie decât la cele fără depresie. Ipoteza a fost
neconfirmată, negăsind diferenţe semnificative ale nivelului deficitului cognitiv în funcţie
de prezenţa depresiei pentru pragul de semnificaţie 0,05.
● Procedura SPSS pentru lotul total arată o valoare a testului Pearson Chi-Square de
14,56 (df = 3) şi un prag de semnificaţie al acestuia 0,002. Valoarea lui p pentru testul
chi-pătrat este mai mică decât nivelul 0,05, în consecinţă se respinge ipoteza de nul.
Prin urmare, a patra ipoteză a cercetării a fost confirmată, distorsionarea formei
desenului este mai frecventă odată cu înaintarea în vârstă.
● Procedura SPSS pentru lotul total arată o valoare a testului Pearson Chi-Square de
70,81 (df = 3) şi un prag de semnificaţie al acestuia p<0,0005. În consecinţă se respinge
ipoteza de nul, deci există asociere între prezenţa erorilor tip distorsiune gestalt desen şi
nivelul de educaţie la subiecţii vârstnici din lotul total. Prin urmare, a cincea ipoteză a
cercetării a fost confirmată, prezenţa erorilor tip distorsiune gestalt desen este influenţată
de nivelul educaţional la vârstnici.
● A şasea ipoteză a cercetării a fost confirmată, un coeficient de corelaţie negativ
(coeficientul Spearman -0,57, p < 0,0005) între cele două variabile (performanţa
reproducere desen şi deficitul cognitiv) indică, de fapt, o variaţie concomitentă pozitivă
între distorsionarea formei desenului şi deficitul cognitiv.
● A şaptea ipoteză de lucru a fost neconfirmată, negăsind concordanţă între
prezenţa erorilor tip distorsiune gestalt desen şi cea a depresiei geriatrice (un prag de
semnificaţie p>0,05). Aceasta nu înseamnă că nu există o corelaţie între cele două
variabile, ci doar că datele nu au putut să o pună în evidenţă.
● Nu există concordanţă între prezenţa erorilor tip distorsiune gestalt a desenului şi
cea a depresiei geriatrice, dar există o variaţie concomitentă pozitivă cu deficitul cognitiv,
ceea ce ar susţine utilizarea distorsionării formei desenului ca indice psihodiagnostic
diferenţial între cele două disfuncţii.

26
EXPERIMENT GERONTOTERAPEUTIC

● Obiectivul studiului experimental l-a constituit validarea unui model de

psihoterapie experienţială de grup de tip unificator la vârstnici având la bază
experimentarea prin modalităţi creative şi de expresie vizual-plastică. Această cercetare a
adus o contribuţie la cunoaşterea efectelor unui program psihoterapeutic unificator de
grup la persoanele de vârsta a treia, care prezintă tulburări depresiv-anxioase, în ceea ce
priveşte simptomatologia depresiv-anxioasă, dar şi problemele de relaţionare şi
funcţionarea globală.
● Metoda aplicată în acest studiu este nouă, inedită şi românească, o metodă de
factură experienţial-umanistă şi holistică, de altfel prima confirmare a rezultatelor acestei
metode la vârstnici a fost în 2000 prin premierea comunicării datelor primelor două
grupuri gerontoterapeutice la Al 28-lea Congres Internaţional de Psihogeriatrie.

● După parcurgerea şi selectarea surselor teoretice şi de actualitate principalele

premise de la care a pornit acest experiment sunt beneficiu economic pe care îl oferă
terapia de grup, în comparaţie cu terapia individuală, şi, având în vedere izolarea şi
dificultăţile de relaţionare a vârstnicului, utilizarea „limbajului vizual” care constituie
un grup de comportamente stimul-răspuns ce îi îndeamnă pe oameni la comunicare, le
reglează unele acte şi le permite exteriorizarea unor stări afective. Studiile au arătat că
atât abordarea psihodinamică, cât şi cognitiv-comportamentală au consecinţe egale în
depresia la vârstnici şi că este mai important a combina terapeut şi pacient cu un model
terapeutic decât a le găsi împreună acceptabile. Terapia Unificării centrată pe modalităţi
creative de expresie foloseşte pretextul experienţial provocativ şi utilizează experimentul
natural, iar experienţa personală a permis această abordare.
● Ipoteza generală de la care s-a pornit în realizarea acestui studiu a fost aceea că
terapia de grup prin utilizarea tehnicilor de tip experienţial cu suport vizual-creativ este
eficientă în cazul tulburărilor depresiv-anxioase la persoanele de vârsta a treia.
Elementele semnificative ale demersului terapeutic despre care s-a presupus că ar
contribui la o astfel de eficienţă se referă la experimentarea prin modalităţi creative şi de
expresie vizual-plastică, la modalitatea de desfăşurare (în grup), într-un climat afectiv
securizant, la relaţia terapeutică, de la adult la adult.

27
● Aceste elemente au permis în primul rând o experienţă pozitivă în grupul terapeutic.
În al doilea rând au permis individualizarea demersului terapeutic, cerinţă formulată tot
mai des în psihoterapia depresiei, conectarea între planurile sincrone de funcţionare ale
persoanei în vârstă (la nivel afectiv, cognitiv şi comportamental). În al treilea rând au
făcut posibilă integrarea dimensiunii vieţii de familie şi extinderea socială, relevate, de
asemenea, ca fiind importante în psihoterapia depresiei.
● Pentru această cercetare am utilizat metode gestalt şi expresiv-creative
(colaj, desen, pictură, metaforă) în patru grupuri de lucru cu structură diferită, alcătuite
din pacienţi cu vârsta între 65 şi 79 de ani (în total 30 de subiecţi), suferind de tulburări
depresiv-anxioase, internaţi la I.N.G.G. „Ana Aslan”. Cele patru grupuri cu care am
lucrat difereau ca structură în funcţie de modul în care a avut loc intrarea sau ieşirea din
grup a participanţilor, grup închis şi grup deschis, criteriu după care s-a stabilit designul
experimental de bază.
● Evaluarea gerontopsihologică a constat în interviu, observaţie şi testare
psihometrică. Pentru fiecare subiect s-a întocmit o fişă personală în care s-au consemnat
rezultatele testelor la fiecare etapă: screenig, baseline, retestare şi follow-up. Testele
screening utilizate au fost pentru depresie Scala de depresie geriatrică şi pentru eficienţa
cognitivă Mini-Mental State Examination. La testarea baseline s-au utilizat pentru
evaluarea severităţii depresiei şi anxietăţii Scalele de evaluare a Depresiei şi Anxietăţii
Hamilton, pentru eficienţa cognitivă Subtestul Memoria cifrelor din Scala de Memorie
Wechsler-I şi pentru investigarea stării generale de sănătate General Health
Questionnaire şi Subscala Disfuncţii Sociale. Pentru evaluarea cantitativă a efectelor
demersului terapeutic s-a făcut şi o retestare a fiecărui pacient la încheierea psihoterapiei
de grup şi follow-up la 6 luni.
● Utilizarea testelor de desen (Desenarea ceasului, Bender-Gestalt Test – faza de
copiere, Copierea pentagoanelor din MMSE) în evaluare a creat o punte de legătură şi
a facilitat aplicarea modalităţilor creative şi de expresie plastică în demersul terapeutic,
constituind şi o verificare a disponibilităţii pacientului pentru acest tip de abordare.
Ca alternativă şi complementare a mijloacelor standard de psihodiagnoză a fost utilizat
psihodiagnosticul experienţial, constituind o bază de evaluare progresivă, comparativă
a fiecărui client cu el însuşi.

28
● În alcătuirea programului terapeutic de opt şedinţe (20 de ore) au fost selectate
acele tehnici care aveau ca efecte anticipate în special restructurări şi reintegrări la nivelul
imaginii de sine, descoperirea de noi laturi şi capacităţi ale propriei persoane ca şi
posibilitatea de a integra experienţele negative anterioare. Psihoterapia expresivă pe lângă
problematica vârstnicului a surprins aspecte ale vieţii psihice ale pacientului, posibilităţile
sale de relaţionare şi capacitatea sa de a face faţă evenimentelor vieţii.
● Prima ipoteză de lucru a experimentului a fost că în urma parcurgerii programului
terapeutic se va reduce intensitatea simptomatologiei depresiv-anxioase. Există diferenţe
semnificative între scorurile pre- şi post-control (testul t pentru eşantioane pereche) la testele
clinice ale perioadei pre- şi post-experimentale. Analiza scorurilor obţinute de subiecţi la
retestare cu ajutorul Scalelor Hamilton de Evaluare a Depresiei (HDRS) şi Anxietăţii (HARS)
nu indică simptomatologie depresiv-anxioasă semnificativă clinic, practic se poate vorbi
de remisia tulburării depresiv-anxioase pentru fiecare grup experimental. Ca urmare, prima
ipoteză de lucru a fost acceptată.
● A doua ipoteză de lucru a fost că progresul obţinut în ceea ce priveşte simptomatologia
depresivă se menţine la şase luni după încheierea psihoterapiei de grup. S-a determinat
semnificaţia diferenţei între mediile scorurilor obţinute la Scala de Depresie Hamilton
(HDRS) la testarea baseline (înainte de începerea terapiei), la retestare (după încheierea terapiei)
şi follow-up la 6 luni după terapie, cu ajutorul testului t pentru eşantioane pereche.
A doua ipoteză de lucru a fost confirmată, efectele obţinute în ceea ce priveşte simptomatologia
depresivă se menţin la şase luni după încheierea terapiei la fiecare grup experimental.
O stare asimptomatică de cel puţin 6 luni indică o bună remisiune clinică, deci o bună amendare
terapeutică a fenomenelor depresive.
● A treia ipoteză de lucru a fost că în urma parcurgerii programului terapeutic se va produce
o îmbunătăţire a funcţionării globale, evidenţiată prin scoruri semnificativ mai mici la finalul
psihoterapiei de grup decât la testarea iniţială. Diferenţa este semnificativă din punct de vedere
statistic între cele două medii ale scorurilor Evaluării Sănătăţii Generale, înainte şi după procesul
psihoterapeutic. Reducerea scorului global GHQ-12 a fost de 72,34% la grupul închis, respectiv
71,38% la grupul deschis, deci ipoteza a fost confirmată. Calitatea răspunsului terapeutic este
condiţionată şi de ameliorarea funcţiilor cognitive, s-a observat că diferenţa este semnificativă
statistic (p<0,0005) şi între cele două medii ale scorurilor Subtestului 5–Memoria cifrelor (5-WMS).

29
● A patra ipoteză de lucru a fost că în urma parcurgerii programului terapeutic unificator
se vor reduce problemele interpersonale, prin creşterea adaptării şi funcţionării sociale.
Acest fapt a fost evidenţiat prin scoruri semnificativ mai mici la Subscala Disfuncţii Sociale,
la retestare în comparaţie cu testarea baseline. Prin aplicarea t-testului pentru eşantioane pereche
s-a găsit o diferenţa semnificativă din punct de vedere statistic (un prag de semnificaţie
p<0,0005) între cele două medii ale scorurilor Subscalei Disfuncţii Sociale (SDS), înainte
de începerea şi la încheierea procesului psihoterapeutic, existând o reducere a disfuncţionării
sociale. Importanţa reducerii disfuncţionaltăţii sociale rezultă nu numai ca efect al procesului
terapeutic unificator, dar şi ca suport în menţinerea sănătăţii generale şi reducerea recurenţelor
depresiv-anxioase. A patra ipoteză de lucru a fost acceptată, în urma parcurgerii programului
terapeutic unificator s-a produs o îmbunătăţire a adaptării şi funcţionării sociale.
Dificultăţile relaţionale au fost folosite ca pretext pentru integrarea polarităţilor psihologice
implicate în conflicte şi neînţelegeri majore, rezultate din polarizarea excesivă într-o anumită
atitudine. În cadrul terapiei de grup subiecţii au experimentat ambele atitudini polare, ceea
ce a creat premisele pentru integrarea lor.
● A cincea ipoteză de lucru a fost că la vârstnicii cu tulburări depresiv-anxioase eficienţa
terapeutică este aceeaşi la grupul deschis, mai adaptat condiţiilor acestora şi contextului clinic,
ca şi la grupul închis, mai greu de obţinut ca structură. Pentru a determina echivalenţa dintre
cele două grupuri în ce priveşte simptomatologia depresiv-anxioasă şi evaluarea sănătăţii
generale s-a folosit testul t pentru eşantioane independente. Aceasta a permis identificarea
semnificaţiei diferenţei dintre mediile scorurilor obţinute de cele două grupuri la instrumentele
folosite – la testarea baseline, înainte de începerea terapiei, şi la retestare, la încheierea terapiei
de grup. Nu s-au găsit diferenţe semnificative între mediile distribuţiilor de scoruri corespunzătoare
grupului deschis faţă de grupul închis la nici unul din instrumentele folosite (HDRS, HARS,
5-WMS, GHQ-12, SDS), ceea ce înseamnă că efectele terapeutice în ceea ce priveşte
simptomatologia depresiv-anxioasă (evaluată cu ajutorul scalelor HDRS şi HARS), funcţionarea
cognitivă (5-WMS), funcţionarea globală (GHQ-12) şi adaptarea şi funcţionarea socială (SDS)
nu diferă în cele două grupuri. Ca urmare, se poate afirma că se acceptă a cincea ipoteză de
lucru şi, deci la vârstnicii cu tulburări depresiv-anxioase, grupul deschis este la fel de eficient
ca şi grupul închis, reducând problema dificilă a organizării unui astfel de grup ca structură.
Funcţia suportivă a fiecărui grup este aceeaşi pentru participanţi.

30
● Rezultatele obţinute au confirmat toate ipotezele formulate în cadrul cercetării şi
obiectivele propuse au fost îndeplinite. Ca urmare se poate considera că programul
psihoterapeutic unificator de grup propus a determinat reducerea simptomatologiei
depresiv-anxioase, dar şi a problemelor de relaţionare funcţionarea globală, la persoanele
de vârsta a treia care prezintă tulburări depresiv-anxioase. Încrederea, posibilitatea de a
comunica şi sentimentul apartenenţei la grup reprezintă beneficii nete pentru membrii
grupurilor, iar maniera concretă, experienţială în care au fost realizate aceste achiziţii devin
un bun personal, care poate fi utilizat şi în alte situaţii de viaţă.
● Psihoterapia experienţială în grupuri mici poate fi folosită pentru reducerea
simptomelor, dificultăţilor personale sau de relaţionare, ca formă de tratament de susţinere
pentru creşterea adaptării la unele probleme specifice vârstnicilor.
Viziunea holistică, sinergetică asupra fiinţei umane care stă la baza terapiei
Unificării s-a dovedit utilă în abordarea problematicii depresive, considerate ca un
construct dimensional în studiile de specialitate recente susţinute de un puternic factor
general.
Reconvertirea evenimentelor negative în surse valoroase de experienţă, integrarea
creatoare a polarităţilor, obiective centrale în terapia unificării, corespund necesităţilor
persoanelor în vârstă cu depresie.
De asemenea, abordarea transgeneraţională unificatoare corespunde ultimelor
noutăţi referitoare la factorii care declanşează, determină şi menţin tulburarea depresivă.
● Una dintre limitele studiului o constituie numărul mic de subiecţi pe care a fost
realizat, justificată şi impusă şi de condiţiile vârstei a treia ţinând cont de polimorbiditatea
şi dificultăţile curente legate de deplasare, transport.
De asemenea, se consideră că există încă problema grupului închis, dificil de
obţinut la vîrstnici, obiectivul secundar al cercetării a fost validarea grupului deschis, mult
mai adaptat condiţiilor geriatrice.
O limită a fost impusă chiar de principiul individualizării experienţei fiecărui
subiect care este aplicat în terapia Unificării şi de timpul alocat cercetării.

31
CONTRIBUŢII PERSONALE ŞI ORIGINALE

♦ Demersul ştiinţific realist prin abordarea riguroasă a stării prezente, concretizat în

cele trei capitole din partea teoretică a tezei, oferă o analiză comprehensivă a literaturii
de specialitate în psihogerontologie.

♦ În ce priveşte studiul observaţional (742 de subiecţi), analizând diferenţele

calitative ale eficienţei cognitive, statusului timic şi al asocierii celor două patologii la
grupe de vârstă diferite, dar şi prezenţa tulburării desenului în corelaţie cu înaintarea în
vârstă, de asemenea diferenţele existente între sexe şi pe nivele de educaţie, putem stabili
un protocol psihodiagnostic util în practica clinică geriatrică.
Cercetarea şi-a propus să studieze particularităţile funcţionării neurocognitive la
vârstnicii cu depresie sau/şi tulburări cognitive uşoare sau moderate şi să analizeze
posibilitatea derivării distorsionării formei desenului ca indice care să permită o depistare
cât mai precoce şi eficientă a acestor tulburări.
Selecţia pacienţilor admişi consecutiv în studiu a permis studierea ipotezelor de
lucru în lotul total şi pe patru loturi similare, omogene din punct de vedere al vârstei,
sexului şi nivelului de instruire.

Obiectivul principal al studiului nu a fost evaluarea pacienţilor cu depresie şi

tulburare cognitivă din punct de vedere demografic. Criteriile de includere şi excludere
au fost restrictive, protocolul de studiu a impus de la început cooperare din partea
pacienţilor şi ca urmare e posibil ca profilul loturilor de pacienţi să nu fi respectat
distribuţia depresiei şi tulburării cognitive în populaţia generală de peste 65 de ani.
În aceste condiţii, precizăm că datele socio-demografice nu pot reprezenta o referinţă,
dar trebuie prezentate ca atare.
Contribuţia personală, specială a fost utilizarea distorsionării formei desenului în
vederea derivării acestuia ca indice discriminant neurocognitiv care să permită o
depistare cât mai precoce şi eficientă a tulburărilor depresive şi cognitive la vârstnici.
Datele obţinute, chiar şi neconfirmarea unor ipoteze, stimulează noi cercetări,
conţinând implicaţii pentru o nouă conceptualizare a domeniului, dar şi implicaţii pentru
cercetări viitoare.

32
♦ Obiectivul studiului experimental (30 de subiecţi) l-a constituit validarea unui
model de psihoterapie experienţială de grup de tip unificator la vârstnici având la bază
experimentarea prin modalităţi creative şi de expresie vizual-plastică. Această cercetare a
adus o contribuţie la cunoaşterea efectelor unui program psihoterapeutic unificator de
grup la persoanele de vârsta a treia, care prezintă tulburări depresiv-anxioase, în ceea ce
priveşte simptomatologia depresiv-anxioasă, dar şi problemele de relaţionare şi
funcţionarea globală.
Metoda aplicată în acest studiu este nouă, inedită şi românească, o metodă de
factură experienţial-umanistă şi holistică, de altfel prima confirmare a rezultatelor acestei
metode la vârstnici a fost în 2000 prin premierea comunicării datelor primelor două
grupuri gerontoterapeutice la Al 28-lea Congres Internaţional de Psihogeriatrie.

Ipoteza generală de la care s-a pornit în realizarea acestui studiu a fost aceea că
terapia de grup prin utilizarea tehnicilor de tip experienţial cu suport vizual-creativ este
eficientă în cazul tulburărilor depresiv-anxioase la persoanele de vârsta a treia.
Elementele semnificative ale demersului terapeutic despre care s-a presupus că ar
contribui la o astfel de eficienţă se referă la experimentarea prin modalităţi creative şi de
expresie vizual-plastică, la modalitatea de desfăşurare (în grup), într-un climat afectiv
securizant, la relaţia terapeutică, de la adult la adult.
Aceste elemente au permis în primul rând o experienţă pozitivă în grupul terapeutic.
În al doilea rând au permis individualizarea demersului terapeutic, cerinţă formulată tot
mai des în psihoterapia depresiei, conectarea între planurile sincrone de funcţionare ale
persoanei în vârstă (la nivel afectiv, cognitiv şi comportamental). În al treilea rând au
făcut posibilă integrarea dimensiunii vieţii de familie şi extinderea socială, relevate, de
asemenea, ca fiind importante în psihoterapia depresiei.
Rezultatele obţinute au confirmat toate ipotezele formulate în cadrul cercetării şi
obiectivele propuse au fost îndeplinite. Ca urmare se poate considera că programul
psihoterapeutic unificator de grup propus a determinat reducerea simptomatologiei
depresiv-anxioase, dar şi a problemelor de relaţionare funcţionarea globală, la persoanele
de vârsta a treia care prezintă tulburări depresiv-anxioase. De asemenea, la vârstnicii cu
tulburări depresiv-anxioase, grupul deschis este la fel de eficient ca şi grupul închis,
reducând problema dificilă a organizării unui astfel de grup ca structură.

33