Funcțiile Parlamentului European

1. Funcția legislativă a PE
✓ Anterior Tratatului de la Lisabona, potrivit art. 192 TCE, Parlamentul European
„participă” la procesul ce conducea la adoptarea actelor comunitare, nu în sensul de a
pune în evidență un simplu rol „contributiv, participativ” – nedecizional la acest
proces – ci pentru a pune în lumină faptul că procesul legislativ comunitar se
caracteriza prin cooperarea mai multor instituții și organisme comunitare, chiar
dacă participarea acestora, este adevărat, avea ponderi diferite. Astfel, Consiliul
era organul legislativ principal, urmat de Parlamentul European, în timp ce, în
principiu, Comisia avea (ca și în prezent) competența de inițiativă legislativă și de
executare a actelor comunitare. Comitetul Economic și Social și Comitetul
Regiunilor, ca și Comisia, în aceeași măsură, aveau (ca și în prezent) statutul de
participanți la procesul legislativ comunitar.
✓ În prezent, prin Tratatul de la Lisabona, funcția legislativă în Uniunea
Europeană revine, în principiu, în egală măsură PE și Consiliului, care este
exercitată, potrivit art. 289 TFUE, prin:
 procedura legislativă ordinară (procedura co-deciziei), ce constă în
adoptarea în comun de către PE și Consiliu a unui act legislativ (a unui
regulament, a unei directive sau a unei decizii) la propunerea Comisiei,
numită și procedura co-deciziei. Această procedură este definită la art. 294
TFUE;
 procedura legislativă specială, ce constă în adoptarea unui act legislativ
(a unui regulament, a unei directive sau a unei decizii) de către PE cu parti-
ciparea Consiliului sau de către Consiliu cu participarea PE, la inițiativa
unui grup de state membre sau a PE, la recomandarea BCE sau la solicitarea
CJUE sau a BEI.
Dintre procedurile speciale, menționăm: concilierea, cooperarea, avizarea (pro-
cedura avizului conform).
2. Funcția bugetară a Parlamentului European
Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură
legislativă specială, adoptă bugetul anual al Uniunii (potrivit art. 314 și art. 315
TFUE). Fiecare instituție a Uniunii întocmește până la 1 iulie o situație estimativă a
cheltuielilor sale pentru exercițiul bugetar anual.

1
 Comisia grupează aceste situații într-o propunere de proiect de buget, căreia îi
atașează un aviz care poate conține estimări diferite (o estimare a veniturilor și o
estimare a cheltuielilor).
Comisia trebuie să prezinte această propunere de proiect PE și Consiliului
până la data de 1 septembrie a anului care precede execuția bugetară. Până la
convocarea unui comitet de conciliere, Comisia poate modifica proiectul de buget în
cursul procedurii.
Consiliul adoptă poziția sa asupra proiectului de buget, pe care o transmite,
alături de motivele care au condus la adoptarea poziției respective, PE până la data
de 1 octombrie a anului care precede anul execuției bugetului.
Dacă în termen de patruzeci și două de zile de la transmitere, PE:
 aprobă poziția Consiliului, bugetul este adoptat;
 nu a luat o hotărâre, bugetul este considerat aprobat;
 adoptă amendamente, proiectul astfel modificat se transmite Consiliului și
Comisiei. În acest caz, președintele PE, în consens cu președintele Consiliului,
convoacă fără întârziere comitetul de conciliere. În situația în care Consiliul
informează PE că aprobă toate amendamentele sale, în termen de zece zile,
comitetul de conciliere nu se mai întrunește.
Comitetul de conciliere are misiunea de a ajunge, pe baza pozițiilor PE și ale
Consiliului, la un acord asupra unui proiect comun în termen de douăzeci și una de
zile de la data convocării sale.
Comisia participă la toate lucrările comitetului de conciliere și ia toate
inițiativele necesare pentru a promova apropierea pozițiilor PE și ale Consiliului.
Parlamentul și Consiliul aprobă proiectul comun, având la dispoziție
paisprezece zile calculate de la data la care comitetul de conciliere și-a dat acordul
pentru aprobarea proiectului comun (în termen de douăzeci și una de zile).
În termenul prevăzut anterior, de paisprezece zile:
 bugetul este considerat adoptat definitiv potrivit proiectului comun dacă PE și
Consiliul aprobă fiecare proiectul comun sau nu iau o hotărâre, ori în cazul în
care una dintre aceste instituții aprobă proiectul comun, iar cealaltă nu ia o
hotărâre;
 Comisia prezintă un nou proiect de buget dacă PE și Consiliul resping
proiectul comun, ori în cazul în care una dintre aceste instituții respinge
proiectul comun, iar cealaltă nu ia o hotărâre;

2
  Comisia prezintă un nou proiect de buget dacă PE respinge proiectul
comun, iar Consiliul îl aprobă;
 PE aprobă proiectul comun, dar Consiliul îl respinge, PE poate decide, într-un
termen de paisprezece zile de la data respingerii de către Consiliu, confirmarea
tuturor sau doar a anumitor amendamente.
În cazul în care unul din amendamentele PE nu este confirmat, se reține poziția
aprobată în comitetul de conciliere referitoare la linia bugetară care face obiectul
acestui amendament. Pe această bază, bugetul este considerat adoptată definitiv.
De asemenea, Comisia poate prezenta un nou proiect de buget dacă, în
termenul inițial de douăzeci și una de zile acordat comitetului de conciliere,
acesta nu ajunge la un acord asupra unui proiect comun.
Președintele PE constată că bugetul este adoptat definitiv dacă procedura de
adoptare a bugetului a fost îndeplinită, potrivit art. 314 par. 1 și 7 TFUE.

*
✓ Referitor la „Execuția bugetului și descărcarea bugetară” (art. 317-319 TFUE),
Parlamentului European și Consiliului li se prezintă anual de către Comisie:
- conturile exercițiului încheiat, aferente operațiunilor bugetare,
comunicându-se, de asemenea, și un bilanț financiar care descrie activul și pasivul
Uniunii;
- un raport de evaluare a finanțelor Uniunii bazat pe rezultatele obținute,
raportându-se în special la indicațiile PE.
În ceea ce privește controlul asupra execuției bugetare, potrivit art. 78 din
Regulamentul de procedură, revine PE prin încredințarea acestei sarcini comisiilor
competente pentru buget și control bugetar.
✓ De asemenea, Parlamentul are competența de a acorda, la recomandarea
Consiliului, descărcarea Comisiei de execuția bugetară (art. 319 TFUE). În acest
scop, PE analizează, ulterior Consiliului, conturile, bilanțul financiar și raportul de
evaluare menționat anterior.
✓ În exercitarea funcției bugetare, PE și Consiliul adoptă prin regulamente:
a) normele financiare care definesc, în special, procedura care trebuie adoptată
pentru stabilirea și execuția bugetului și pentru predarea și verificarea conturilor;
b) normele de organizare a controlului răspunderii participanților la execuția
bugetului, în special a ordonatorilor și contabililor (art. 322 par. 1 TFUE).
3. Funcția de control politic a PE se exercită în moduri diferite.
3
  Funcția de control a PE asupra Comisiei începe a se exercita, în primul rând,
prin alegerea candidatului pentru funcția de președinte al Comisiei.
Pe durata mandatului Comisiei, Controlul PE se exercită după cum urmează:
- poate cere Comisiei să prezinte orice propunere corespunzătoare privind
chestiunile despre care consideră că necesită elaborarea unui act al Uniunii pentru
punerea în aplicare a tratatelor. Dacă nu prezintă propuneri, Comisia comunică PE
motivele sale (art. 225 TFUE);
- Parlamentul este pe deplin informat de Comisie despre cooperarea acestei
instituții cu statele membre și coordonarea acțiunilor lor pentru realizarea obiectivelor
menționate de tratat în cadrul politicii industriale (art. 173 par. 2 TFUE);
- în contextul posibilității membrilor Comisiei de a asista la toate ședințele
Parlamentului aceștia sunt audiați, la cererea lor, în numele Comisiei, potrivit unei
proceduri orale [art. 230 alin. (1) TFUE];
- Comisia este obligată să răspundă oral (prin unul sau mai mulți membri) sau în
scris la întrebările care îi sunt adresate de Parlamentul European sau de membrii
acestuia [art. 230 alin. (2) TFUE];
- Comisia prezintă raportul general anual Parlamentului European, pe care
acesta îl dezbate în ședință publică (art. 233 TFUE).
Raportul general este însoțit de un raport anual asupra situației agricole în
Uniune1, un raport asupra politicii în domeniul concurenței, un raport anual despre
realizarea obiectivelor din domeniul politicii sociale (art. 159 TFUE), un raport
privind progresele înregistrate în realizarea coeziunii economice, sociale și teritoriale
(la fiecare trei ani, potrivit art. 176 TFUE), un raport anual prezentat de Ombudsmanul
European despre rezultatul investigațiilor sale [art. 228 par. 1 alin. (3) TFUE], un
raport anual privind execuția bugetului (art. 318 TFUE) și un raport anual privind
realizarea obiectivelor în domeniul combaterii fraudei (art. 325 par. 5 TFUE).
De asemenea, în raportul său anual către PE, Comisia consacră un capitol special
evoluției sociale în Uniune. PE poate invita Comisia să elaboreze rapoarte pe
probleme specifice ale situației sociale (art. 161 TFUE).
Aceste rapoarte constituie pentru Parlament o sursă de informare asupra activității
instituțiilor Uniunii.

1 Această practică a început în 1975, la cererea Parlamentului European.

4
 - se instituie comisii parlamentare care pregătesc deciziile ce se iau de
Parlament, care vor stabili contacte cu membrii Comisiei, mai ales când Parlamentul
nu se află în ședință efectiv. În cadrul lor sunt audiați membrii Comisiei și alți oficiali;
- Comisia răspunde în fața PE, în calitate de organ colegial (art. 234 TFUE).
Astfel, PE, sesizat printr-o moțiune de cenzură privind activitatea Comisiei, se poate
pronunța asupra acestei moțiuni numai după cel puțin trei zile de la depunerea
acesteia și numai prin vot deschis. În cazul în care moțiunea de cenzură se adoptă
cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate și de către majoritatea membrilor
care compun PE, membrii Comisiei trebuie să demisioneze colectiv din funcțiile
lor, iar Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate trebuie
să demisioneze din funcțiile pe care le exercită în cadrul Comisiei. Aceștia rămân
în funcție și continuă să gestioneze afacerile curente până la înlocuirea lor (art. 17
TUE). În acest caz, mandatul membrilor Comisiei numiți pentru a-i înlocui expiră la
data la care ar fi trebuit să expire mandatul membrilor Comisiei obligați să
demisioneze colectiv din funcțiile lor.
Acest instrument este îndreptat însă numai împotriva întregii Comisii, ca organ
colegial, nu și împotriva comisarilor în mod individual.
Acest instrument are limita de a nu putea fi folosit decât împotriva întregii Comisii,
ca organ colegial, nu și împotriva comisarilor în mod individual. În anul 2000,
Comisia și Parlamentul European au semnat o Convenție-cadru, potrivit căreia, atunci
când Parlamentul își exprimă neîncrederea față de un membru al Comisiei,
președintele Comisiei va considera serios dacă nu cumva este cazul să îi ceară
comisarului respectiv să demisioneze. Tratatul de la Nisa, mai mult decât acest
aranjament politic, a modificat art. 217 TCE [alin. (1), (3) și (4), în prezent abrogate
prin Tratatul de la Lisabona], prevăzând că un comisar este obligat să-și prezinte
demisia dacă președintele Comisiei i-o cere. În anul 2005 Convenția-cadru a fost
modificată, în sensul că atunci când Parlamentul își exprimă neîncrederea față de un
comisar președintele Comisiei ori cere comisarului să demisioneze, ori îi explică
decizia Parlamentului.
 Parlamentul poate constitui comisii temporare de anchetă pentru a examina
pretinsa încălcare a normelor de drept sau cazurile de administrare defectuoasă de
către instituțiile Uniunii sau alte organe ale acesteia.
În îndeplinirea sarcinilor sale, PE, la cererea unui sfert dintre membrii săi, poate
constitui o comisie temporară de anchetă pentru a examina, fără a aduce atingere
atribuțiilor conferite prin TFUE altor instituții sau organe, oficii sau agenții, pretinsa
5
încălcare a normelor de drept sau administrare defectuoasă în aplicarea dreptului
Uniunii, cu excepția cazului în care faptele afirmate sunt examinate de o instanță
judecătorească și atât timp cât procedura jurisdicțională nu este încheiată [art. 226 alin.
(1) TFUE].
Comisia temporară de anchetă își încetează existența prin depunerea raportului său
[art. 226 alin. (2) TFUE].
Modalitățile de exercitare a dreptului de anchetă se stabilesc de PE, hotărând prin
regulamente, din proprie inițiativă, în conformitate cu o procedură legislativă specială,
după aprobarea de către Consiliu sau Comisie.
 Orice cetățean al Uniunii, precum orice persoană fizică sau juridică având
reședința sau sediul social într-un stat membru are dreptul de a adresa
Parlamentului, cu titlu individual sau în asociere cu alți cetățeni sau cu alte
persoane, o petiție privind un subiect care ține de domeniile de activitate ale Uniunii
și care îl privește în mod direct (art. 227 TFUE).
Se recunoaște, astfel, oricărui cetățean al UE, precum și oricărei persoane fizice
sau juridice rezidentă sau având sediul său statutar într-un stat membru, un drept de
petiționare. Acest drept a fost introdus de TMs în TCE prin art. 21, în prezent
reformulat prin art. 20 par. 2 lit. d) TFUE, potrivit căruia „cetățenii Uniunii se bucură,
printre altele, de dreptul de a adresa petiții Parlamentului European, de a se adresa
Ombudsmanului European, precum și dreptul de a se adresa instituțiilor și organelor
consultative ale Uniunii în oricare dintre limbile tratatelor și de a primi răspuns în
aceeași limbă” [în condițiile
art. 20 par. 2 lit. d) și art. 227 TFUE].
Petițiile trebuie să privească direct petiționarul, iar petiția să privească un subiect
care are legătură cu dreptul Uniunii.
Pentru ca petițiile să fie declarate admisibile, Comisia parlamentară pentru
petiții reține următoarele criterii:
1. petițiile să se raporteze la conținutul tratatelor și la dreptul derivat al Uniunii;
2. petițiile să se raporteze la subiecte care, deși nu sunt legate cu exactitate de
dreptul Uniunii, pot totuși să se refere la o evoluție previzibilă a Uniunii;
3. petițiile să se raporteze la activitățile unei instituții sau ale unui organ al Uniunii.
 Parlamentul numește Mediatorul European, denumit și Ombudsman,
pentru valorificarea dreptului de petiționare menționat anterior.
Mediatorul European este abilitat să primească plângerile ce provin de la orice
cetățean al Uniunii sau de la orice persoană fizică sau juridică cu reședința sau sediul
6
social într-un stat membru, care privesc cazuri de administrare defectuoasă în
activitatea instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, cu excepția Curții
de Justiție a UE în exercitarea funcțiilor acesteia. Acesta investighează plângerile
primite și întocmește un raport cu privire la acestea [art. 228 par. 1 alin. (1) TFUE].
Numai în aparență ar exista un conflict de competență între Comisia parlamentară
și Mediator, în realitate, prima soluționează petițiile prin care sunt reclamate neregulile
sesizate în statele membre, în timp ce Mediatorul are în vedere numai petițiile ce privesc
„abuzurile” comise de instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, spre exemplu:
abținerile nejustificate ale acestora, acțiunea contradictorie cu obligațiile legale,
discriminarea, abuzul de putere, lipsirea sau refuzul ilegal de informație, inechitatea,
neglijența.
Misiunea Ombudsmanului este de a efectua investigațiile pe care le consideră
justificate, din proprie inițiativă sau pe baza plângerilor care i-au fost adresate direct
sau prin intermediul unui membru al PE,, cu excepția cazului în care pretinsele fapte
fac sau au făcut obiectul unei proceduri judiciare [art. 228 par. 1 alin. (2) TFUE].
Dacă Mediatorul a constatat un caz de administrare defectuoasă, acesta sesizează
instituția, organul, oficiul sau agenția în cauză, care dispune de un termen de trei luni
pentru a-i comunica punctul său de vedere, apoi va transmite un raport Parlamentului
și instituției în cauză. Cu privire la rezultatul acestor investigații, este informată și
persoana care a formulat plângerea [art. 228 par. 1 alin. (2) TFUE].
De altfel, în fiecare an Mediatorul prezintă un raport Parlamentului despre
rezultatele investigațiilor sale [art. 228 par. 1 alin. (3) TFUE].
Referitor la mandatul Ombudsmanului, potrivit art. 228 par. 2 TFUE, se
precizează următoarele:
- Ombudsamnul este ales, după fiecare alegere a PE, pe durata legislaturii, pe cinci
ani;
- mandatul acestuia poate fi reînnoit;
- poate fi destituit de Curtea de Justiție a UE, la plângerea PE, în cazul în care nu
mai îndeplinește condițiile necesare exercitării funcțiilor sale sau a comis o abatere
gravă.
Ombudsamanul își exercită funcțiile, potrivit mandatului său, în deplină
independență. În acest sens, acesta nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni din partea
vreunui guvern, instituție, organ, oficiu sau agenție. Se va supune, prin urmare, numai
statutului și condițiilor generale de exercitare a funcțiilor sale stabilite de Parlamentul

7
European, care hotărăște prin regulamente din proprie inițiativă, în conformitate cu o
procedură legislativă specială, după avizul Comisiei și cu aprobarea Consiliului.
Pe durata exercitării mandatului, Ombudsmanul nu are dreptul să exercite nicio
altă activitate profesională, remunerată sau nu (art. 228 par. 4 TFUE).
 Funcția de supraveghere și control a PE se exercită și în privința
Consiliului, dar în foarte puține cazuri, datorită poziției de egalitate a acestor instituții
în privința exercitării funcțiilor legislative și bugetare în cadrul Uniunii.
Exemplificăm în acest sens:
- art. 36 alin. (2) TUE, potrivit căruia PE poate adresa Consiliului întrebări sau
poate formula recomandări (inclusiv Înaltului Reprezentant pentru PESC) în cadrul
PESC;
- în cadrul politicii economice Consiliul adoptă o recomandare care stabilește
orientările generale ale acestei politici și cu privire la care informează Parlamentul
European (art. 121 par. 2 TFUE).
4. Funcțiile consultative ale PE. Anterior AUE, Consiliul a îndeplinit, în
exclusivitate, calitatea de for legislativ, fiind obligat, prin acest statut, să consulte PE
înaintea adoptării unui act comunitar. Prin AUE, ca și prin tratatele ulterioare acestuia,
crescând puterile PE în procesul decizional, s-au redus proporțional și cazurile în care
această instituție era consultată în vederea adoptării unui act legislativ.
Funcțiile consultative ale Parlamentului rezultă din prevederi specifice ale
tratatelor, spre exemplu, atunci când Consiliu are obligația legală de a consulta
Parlamentul, fie în cazul în care această instituție urmează să dea un aviz conform,
fie consultativ. Totuși, Consiliul a fost de acord de nenumărate ori să consulte
Parlamentul și în cazurile nestipulate expres în Tratat (anterior tratatului de la
Lisabona, cu referire la TCE).
Consultarea reprezintă cea mai simplă formă de participare a Parlamentului
la procesul legislativ, instituția având, prin această atribuție, mai degrabă un rol
participativ, decât decizional, motiv pentru care considerăm că Tratatul de la
Lisabona a reglementat-o ca funcție separată.
Formularea utilizată de tratate în acest caz este „Consiliul adoptă dispozițiile (…)
după consultarea PE” sau „Consiliul adoptă o decizie după consultarea PE” (spre
exemplu, art. 332, art. 333, art. 127 par. 6, art. 129 par. 4, și altele TFUE).
Atunci când Consiliul emite acte legislative (regulamente, directive sau decizii),
consultarea Parlamentului este inițiată de către Consiliu pe baza propunerii
înaintată de către Comisie. Atâta timp cât Consiliul nu a luat o hotărâre (în privința
8
emiterii actului normativ), Comisia își poate modifica propunerea pe tot parcursul
procedurilor care duc la adoptarea unui act al Uniunii (art. 293 par. 2 TFUE). Prin
aceasta, se permite Comisiei să țină cont de o eventuală opinie a Parlamentului prin
înaintarea unei propuneri modificate conform acestei opinii.
În anul 1990 (februarie) Comisia a propus un „Cod de conduită” prin care să se
asigure o cooperare mai eficientă în procesul decizional, Parlamentul având un rol mai
important în domeniul relațiilor externe. Consultarea Parlamentului este
obligatorie, deși opiniile acestuia nu au acest caracter. Spre exemplu, în actele
legislative adoptate trebuie menționat faptul că a fost consultat Parlamentul [art. 296
alin. (2) TFUE2], iar atunci când este expres prevăzut de Tratat acest lucru, consultarea
Parlamentului constituie o „cerință procedurală esențială”, iar neconformitatea
Consiliului cu această cerință reprezintă un motiv pentru anularea de către Curtea de
Justiție a reglementării în cauză. Prin urmare, dacă instituția Consiliului a luat o
hotărâre cu nerespectarea obligației de consultare a Parlamentului, ea poate fi
declarată nulă.
De asemenea, actul normativ adoptat de Consiliu nu trebuie să menționeze dacă
opinia Parlamentului a fost favorabilă sau nu, cu excepția situației în care pentru
aderarea de noi state Tratatul solicită „avizul conform”, iar obținerea unui aviz negativ
în acest caz oprește procesul de aderare.
Un act normativ ce constituie o modificare la propunerea Comisiei nu poate fi
adoptat de Consiliu decât prin vot unanim (art. 293 par. 1 TFUE).
Tratatele fac referire expresă la noțiunea de aviz în puține rânduri, iar atunci
când o face, nu se exprimă în legătură cu natura acestuia, conform sau consultativ.
Avizul ce urmează a fi dat este, de cele mai multe ori, consultativ, deoarece
atunci când Tratatul a avut în vedere ca avizul să fie conform, textul legal al acestuia
a precizat acest lucru, considerăm noi, și prin utilizarea formulei „după aprobarea
Parlamentului”, de exemplu, art. 329 par. 1 și altele, toate TFUE, cazuri care se
încadrează însă în procedură referitoare la „avizul conform”.
5. Parlamentul European alege președintele Comisiei (art. 14 par. 1 TUE). În
acest sens, Consiliul European propune PE un candidat la funcția de președinte al
Comisiei. Acest candidat este ales de PE cu majoritatea membrilor care îl compun.
Dacă acest candidat nu întrunește majoritatea, Consiliul European propune, în termen

2 Art. 296 alin. (2) TFUE prevede în acest sens că „actele juridice se motivează şi fac trimitere la propunerile, cererile sau

avizele prevăzute de tratate”.

9
de o lună, un nou candidat, care este ales de Parlamentul European în conformitate
cu aceeași procedură (art. 17 par. 7 TUE).
6. Statutul jurisdicțional al Parlamentului European. Dacă, inițial, la
începuturile construcției comunitare Parlamentul avea doar calitatea de a interveni în
cazurile aflate pe rol, ulterior, poziția sa a fost consolidată. Potrivit hotărârilor Curții
de Justiție (cele anterioare Tratatului de la Lisabona), i se recunoaște și calitatea de a
introduce acțiuni directe în fața acesteia. Curtea a acceptat acțiunile intentate de
Parlament împotriva reglementărilor Consiliului cu condiția ca acțiunile respective să
aibă ca obiect asigurarea prerogativelor Parlamentului – susținute pe mijloace
întemeiate exclusiv pe încălcarea acestor prerogative – cu scopul de a se asigura
echilibrul instituțional în Uniune/Comunitate.
Și pe cale legislativă, potrivit art. 263 TFUE (fost art. 230 TCE, modificare
introdusă de TMs), Curtea controlează legalitatea actelor legislative, a actelor
Consiliului, ale Comisiei și ale BCE, altele decât recomandările și avizele, și a actelor
Parlamentului European și ale Consiliului European menite să producă efecte juridice
față de terți.
Parlamentul poate avea calitatea de pârât în cadrul următoarelor acțiuni:
- acțiunea în anulare (art. 263 TFUE). Actele Parlamentului pot fi supuse
controlului de legalitate ca efect al modificării art. 230 par. 1 TCE (în prezent, art.
263 TFUE), prin TMs. În reglementarea anterioară nu era prevăzută o asemenea
posibilitate, dar ea a fost admisă în jurisprudența Curții;
- acțiunea referitoare la abținerea instituțiilor Uniunii de a acționa (acțiunea în
carență, potrivit art. 265 TFUE);
- trimiterea preliminară în interpretare și în examinare de validitate a actelor
adoptate de instituțiile Uniunii (art. 267 TFUE).
Prin Tratatul de la Nisa, Parlamentul European a fost inclus între instituțiile care
au legitimare activă deplină [art. 263 alin. (2) TFUE], fără a se mai face vreo referire
la protejarea prerogativelor sale (nemaifiind prevăzut alături de Curtea de Conturi și
de BCE ca având competența de a introduce acțiuni în scopul protejării prerogativelor
sale).
De asemenea, Parlamentul poate fi invitat de către Curte spre a-i furniza informații
în cadrul acțiunilor directe sau al trimiterilor pentru obținerea unei hotărâri
preliminare.
✓ Statutul jurisdicțional al Parlamentului European este pus în lumină și de
regulamentul de procedură al acestei instituții. Astfel, se prevede că „în termenele
10
stabilite de tratate și de statutul CJUE pentru acțiunile introduse de instituțiile UE sau
de persoane fizice sau juridice, PE examinează legislația Uniunii și măsurile de
punere în aplicare pentru a se asigura că tratatele, în special în ceea ce privește
drepturile Parlamentului, au fost respectate în totalitate”. Acțiunea este introdusă
la Curtea de Justiție, de către Președinte, în numele Parlamentului, în conformitate cu
recomandarea comisiei competente.
7. Alte competențe ale Parlamentului European
 PE își alege președintele și biroul dintre membrii săi (art. 14 par. 4 TUE).
 Parlamentul își adoptă regulamentul de procedură, hotărând cu majoritatea
voturilor membrilor săi. Actele Parlamentului sunt publicate în condițiile prevăzute în
tratate și de acest regulament (art. 232 TFUE).
 PE, hotărând prin regulamente din proprie inițiativă, în conformitate cu o
procedură legislativă specială, stabilește statutul și condițiile generale privind
exercitarea funcțiilor membrilor săi (art. 223 par. 2 TFUE).
 PE și Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu o procedură
legislativă ordinară, stabilesc statutul partidelor politice la nivel european
[menționate la art. 10 alin. (4) din TUE], în special regulile de finanțare a acestora
(art. 224 TFUE).
 PE, hotărând prin regulamente din proprie inițiativă, în conformitate cu o
procedură legislativă specială, stabilește statutul și condițiile generale de exercitare
a funcțiilor Ombudsmanului, după avizul Comisiei și cu aprobarea Consiliului (art.
228 par. 4 TFUE).
 Parlamentul, la propunerea comisiei competente, desemnează o persoană
pentru comitetul format din șapte persoane însărcinat să controleze capacitatea
candidaților de a exercita funcțiile de judecător și avocat general în cadrul Curții
de Justiție și în cadrul Tribunalului (art. 107a din Regulamentul de procedură al
PE).
 Numește membrii Curții de Conturi, în condițiile art. 108 din Regulamentul
de procedură al PE.
 Numește membrii Comitetului Director al Băncii Centrale Europene, în
condițiile art. 109 din Regulamentul de procedură al PE.
 PE poate încheia acorduri interinstituționale. PE poate încheia acorduri cu
alte instituții în contextul aplicării tratatelor sau în scopul îmbunătățirii sau clarificării
procedurilor. Aceste acorduri se pot prezenta sub formă de declarații comune, de
schimburi de scrisori sau de coduri de conduită sau de alte instrumente adecvate.
11
 Atribuțiile Parlamentului European în cadrul acțiunii externe
a Uniunii
✓ Parlamentul European trebuie consultat:
 în cazul încheierii unor acorduri între Uniune și unul sau mai multe state
sau organizații internaționale, în condițiile art. 218 TFUE, când Consiliul
adoptă decizia privind încheierea acordului, „după aprobarea PE” (în cazul
avizului conform) sau „după consultarea Parlamentului” (în cazul avizului
consultativ, potrivit competenței sale consultative).
✓ Parlamentul European trebuie informat:
 cu ocazia încheierii unor acorduri formale privind un sistem al cursului de
schimb al monedei euro în raport cu monedele statelor terțe. În acest caz,
președintele Consiliului informează PE cu privire la adoptarea,
modificarea sau renunțarea la cursurile centrale ale euro.
✓ În cadrul PESC, „Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate consultă periodic Parlamentul cu privire la aspectele principale
și opțiunile fundamentale din domeniul politicii externe și de securitate comună și
ale politicii de securitate și apărare comună și îl informează în privința evoluției
acestora”. Acesta se asigură că punctele de vedere ale PE să fie luate în considerare
în mod corespunzător. Reprezentanții speciali pot fi implicați în activitate de
informare a PE.
Parlamentul European poate adresa întrebări sau formula recomandări
Consiliului și Înaltului Reprezenatnt. „Parlamentul European organizează de două
ori pe an o dezbatere privind progresele înregistrate în domeniul punerii în aplicare a
PESC, inclusiv a politicii de securitate și apărare comună” (art. 36 TUE).

Relațiile Parlamentului European cu parlamentele naționale

✓ Între Parlamentul European și parlamentele naționale au fost stabilite legături
formale de cooperare, materializate, inițial, prin întâlniri sistematice între
președinții parlamentelor naționale și, ulterior, prin întâlniri sistematice ale
fracțiunilor și comisiilor parlamentare.
Printr-o Declarație (nr. 14 atașată la TCE, anterior Tratatului de la Lisabona), TMs
a prevăzut că, atunci când este nevoie, Parlamentul European și parlamentele
naționale să se reunească sub forma „Conferinței parlamentelor”, urmând ca acest for

12
să fie consultat în privința principalelor orientări ale UE, fără a se aduce atingere
competențelor Parlamentului European și parlamentelor naționale.
✓ Parlamentele naționale ale statelor membre sunt informate periodic de către
Parlament cu privire la activitățile sale.
În acest sens, în baza art. 9 din Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în
UE, se organizează și promovează o cooperare interparlamentară concretă și
constantă, care se negociază în baza unui mandat încredințat Conferinței președinților,
după consultarea Conferinței președinților de comisie.
În acest scop, în 1989 a fost creat, în cadrul unei reuniuni, la Madrid, COSAC –
Conferința inter-parlamentară a organismelor specializate în afaceri europene,
la care membrii parlamentelor naționale ale statelor membre ale UE au convenit să
consolideze rolul parlamentelor naționale în raport cu problemele comunitare, prin
reunirea lor în Comitete pentru Afaceri Europene.
COSAC a fost recunoscut în mod oficial într-un Protocol la Tratatul de la
Amsterdam, care a fost încheiat de către șefii de stat sau de guvern în luna iunie 1997.
Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în UE a intrat în vigoare la 1 mai
1999.
Potrivit acestui protocol, COSAC, printre altele, poate adresa instituțiilor UE orice
contribuție pe care o consideră adecvată cu privire la activitățile legislative ale UE.
Obiectivele COSAC sunt:
1. să permită un schimb permanent de informații, precum și cele mai bune practici
și opinii cu privire la problemele Uniunii, în afaceri, între parlamentele naționale și
Parlamentul European;
2. să asigure exercitarea efectivă a competențelor parlamentelor naționale în UE,
în special în zona de monitorizare a principiilor subsidiarității și proporționalității;
3. să promoveze cooperarea cu parlamentele din țările terțe.
COSAC se întrunește în reuniuni bianuale, fiecare parlament național este
reprezentat de șase membri. Parlamentele naționale din țările candidate și țările în curs
de aderare trimit în calitate de invitați câte trei observatori.
În contextul acestor preocupări, Tratatul de la Amsterdam a prevăzut într-o
„Declarație privind rolul Parlamentelor naționale în UE” că este important să se
încurajeze o mai mare participare a parlamentelor naționale la activitățile UE, urmând
ca guvernele statelor membre să aibă în vedere ca propunerile Comisiei să fie
transmise în timp util parlamentelor naționale pentru informare sau pentru o eventuală
examinare.
13
 ✓ Potrivit Tratatului de la Lisabona, legăturile formale dintre parlamentele
naționale și PE sunt consacrate expres în TFUE. În acest sens, Parlamentele
naționale contribuie activ la buna funcționare a Uniunii (art. 12 TUE):
- prin participarea la cooperarea interparlamentară dintre parlamentele
naționale și cu PE, în conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor
naționale în cadrul UE, menționat anterior;
- prin participarea, în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție, la
mecanismele de evaluare a punerii în aplicare a politicilor Uniunii în acest
spațiu, în conformitate cu art. 70 TFUE, și prin implicarea în controlul politic
al Europol și în evaluarea activităților Eurojust, în conformitate cu art. 88 și
art. 85 TUE.
 În primul rând, pentru promovarea și consolidarea cooperării operaționale în
materie de securitate internă, în cadrul Consiliului se instituie un comitet permanent,
la ale cărei lucrări pot fi implicați reprezentanții organelor, ai oficiilor și ai agențiilor
în cauză ale Uniunii. Parlamentul European și parlamentele naționale sunt
informate cu privire la derularea acestor lucrări (art. 70 TFUE).
 În al doilea rând, Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin
regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, determină structura,
funcționarea, domeniul de acțiune și atribuțiile Eurojust. Aceste regulamente
stabilesc, de asemenea, condițiile de implicare a Parlamentului European și a
parlamentelor naționale la evaluarea activităților Eurojust [art. 85 par. 1 alin. (2)
TFUE].
 În al treilea rând, Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente
în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc structura, funcționarea,
domeniul de acțiune și atribuțiile Europol. Aceste regulamente stabilesc, de
asemenea, procedura de control al activităților Europol de către Parlamentul
European, la care parlamentele naționale sunt asociate [art. 88 par. 2 alin. (2)
TFUE].
✓ La propunerea Președintelui, Conferința președinților desemnează membrii
delegației Parlamentului la COSAC și le poate conferi acestora mandat. De altfel,
Conferința președinților desemnează membrii delegației PE la orice conferință sau
organism echivalent la care participă reprezentanți ai parlamentelor și îi conferă
acesteia un mandat în conformitate cu rezoluțiile pertinente ale Parlamentului.

14
 Bibliografie: Ioana-Nely Militaru, Dreptul Uniunii Europene, Ediția a III-a,
Editura Universul Juridic, București, 2017, pag. 202 - 216

15