Consiliul Uniunii Europene, denumit şi consiliul de Miniştri, este principalul

organ legislativ al Uniunii. Consiliul de Miniştri este format din miniştri delegaţi de
către guvernele statelor membre pe care le reprezinta fiecare aparte(art.15Tratatul
privind Uniunea Europeana). Consiliul reprezintă ideile /politica a Uniunii Europene
, Consiliul mai mult ca atât oferă un impuls pentru realizarea obiectivelor și
reprezentarea politicii a Uniunii.
Ce merge vorba despre natura juridică a consiliului , este reprezentat în
articolul 26 din Tratatul privind UE, care menționează următoarea ” Consiliul
European identifică interesele strategice ale Uniunii, stabilește obiectivele și definește
orientările generale ale politicii externe și de securitate comune, inclusiv în ceea ce
privește chestiunile având implicații în materie de apărare. Acesta adoptă deciziile
necesare... Consiliul elaborează politica externă și de securitate comună și adoptă
deciziile necesare pentru definirea și punerea în aplicare a acesteia, pe baza
orientărilor generale și a liniilor strategice definite de Consiliul European.”
Faptul că Consiliul este o entitate juridică unică are trei consecinţe , care sunt
următoarele
-În primul rând, un act juridic cu privire la orice subiect care intră în domeniul de
competenţă al Uniunii poate fi adoptat în mod formal de către orice formaţiune a
Consiliului. De exemplu, o formaţiune a Consiliului poate adopta ca punct „A” un
text care ţine de competenţele altei formaţiuni. Un act al Consiliului are aceeași
valoare juridică indiferent de formaţiunea care l-a adoptat.
-În al doilea rând, deoarece Consiliul este o entitate juridică unică, nu există o ierarhie
între diferitele formaţiuni ale Consiliului. Cu toate acestea, este necesar să se
sublinieze rolul de coordonator pe care îl deţine Consiliul Afaceri Generale și
responsabilitatea acestuia pentru chestiunile instituţionale, administrative și
orizontale, precum și competenţele specifice ale Consiliului Afaceri Externe.
Consiliul Afaceri Externe „elaborează acţiunea externă a Uniunii, în conformitate cu
liniile strategice stabilite de Consiliul European, și asigură coerenţa acţiunii Uniunii”
(a se vedea punctul 2.C). Rolul de arbitru revine Consiliului European care, în
conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din TUE, „oferă Uniunii impulsurile
necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările și priorităţile politice generale”
-În al treilea rând, întrucât Consiliul este o entitate juridică unică, normele aplicabile
Președinţiei se aplică oricărei persoane care prezidează oricare dintre formaţiunile
Consiliului, inclusiv formaţiunea Afaceri Externe, sau, după caz, oricărei persoane
care prezidează unul dintre grupurile de pregătire ale Consiliului, cu excepţia cazului
în care se specifică altfel în REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ AL CONSILIULUI
[articolul 1 alineatul (5) al doilea paragraf din RPC].

Înainte de a începe a vb despre funcționarea Consiliului European , ar trebui de

menționat faptul că sunt 10 formațiuni ale Consiliului , care fiecare răspunde despre
competențele sale , și anume
1 Afaceri Generale;
2. Afaceri Externe ( 4 );
3. Afaceri Economice și Financiare ( 5 );
4. Justiţie și Afaceri Interne ( 6 );
5. Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori;
6. Competitivitate (piaţă internă, industrie, cercetare și spaţiu) ( 7 );
7. Transporturi, Telecomunicaţii și Energie;
8. Agricultură și Pescuit;
9. Mediu;
10. Educaţie, Tineret, Cultură și Sport ( 8 ).
Consiliul Afaceri Generale pregătește reuniunile Consiliului European și urmărește
aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, în colaborare cu președintele Consiliului
European și cu Comisia, inclusiv coordonarea tuturor activităţilor pregătitoare,
coordonarea generală a politicilor, a chestiunilor instituţionale și administrative, a
dosarelor orizontale care afectează mai multe politici ale Uniunii.
Consiliul Afaceri Externe elaborează acţiunea externă a Uniunii, în conformitate cu
orientările strategice stabilite de Consiliul European, și asigură coerenţa acţiunii
respective

Condiţiile în care funcţionează Consiliul sunt stabilite prin Tratatul asupra

Uniunii Europene, Tratatele institutive şi Regulamentul interior elaborat chiar de către
de Consiliu.
Funcţionarea Consiliului ridică, în principal, problema preşedinţiei, a modului de
deliberare şi a organelor auxiliare
A. Preşedinţia Consiliului
Este asigurată, prin rotaţie, de către fiecare stat membru, pentru o perioadă de 6
luni. Ministrul al cărui stat asigură preşedinţia este desemnat să pregătească şi să
conducă lucrările Consiliului. Practica a ţinut să accentueze rolul jucat de preşedintele
Consiliului şi, în special, al preşedintelui Consiliului Afacerilor generale.
 Reuniunile Consiliului au loc cu uşile închise. Numai membrii Comisiei au
acces şi dreptul la cuvânt. Deciziile Consiliului nu pot li luate decât de miniştrii înşişi.
Totodată, atunci când este vorba de chestiuni mai puţin importante şi când intervine
un acord unanim între reprezentanţii permanenţi şi reprezentantul Comisiei, decizia
este luată de Consiliu fără a mai avea loc discuţii.
B. Reguli si metode de exercitare a dreptului de vot
a. Majoritatea simplă
Votul majorităţii simple (50% + 1) este prezentat ca modalitatea de drept
comun în Tratatul CE.. Acest tip de vot nu este solicitat decât în cazurile-limită.
b. Majoritatea calificată
Majoritatea calificată (2/3) este modalitatea cea mai frecvent prevăzută.
» Luxemburg: 2 voturi;
» Danemarca, Finlanda, Irlanda: 3 voturi pentru fiecare;
» Austria, Suedia: 4 voturi pentru fiecare;
» Belgia, Grecia, Ţările de Jos, Portugalia: fiecare stat având 5 voturi;
» Spania: 8 voturi;
» Germania, Franţa, Italia, Regatul Unit: fiecare stat având 10 voturi.
În cazul în care Consiliul statuează asupra unei propuneri formulate de către
Comisie, din totalul celor 87 de voturi, 62 de voturi trebuie să fie favorabile deciziei.
Dacă propunerea nu este formulată de către Comisie, din cele 87 de voturi posibile,
pentru adoptarea unei decizii sunt necesare 62 de voturi favorabile aparţinând a cel
puţin 10 state membre.
c. Unanimitatea
Votul unanim dă fiecărui stat un drept de veto(de a se opune adoptării).
Unanimitatea este rezervată pentru cazuri limitate, al căror număr trebuia să se reducă
pe parcursul perioadei de tranziţie, trecerea la majoritatea calificată trebuind să devină
mai frecventă odată cu creşterea acestei perioade şi trecerea la aşa-numita perioadă
definitivă (1 ianuarie 1970).
d. Deliberarea
Preşedintele stabileşte o ordine de zi provizorie, ordine de zi care se aprobă prin
adoptarea de către Consiliu. În continuare, se fac precizările necesare cu privire la
punctele asupra cărora se cere votul, deoarece în structura ordinii de zi se regăsesc
două părţi (capitole):
- partea A: Este dată de punctele ordinii de zi asupra cărora nu se cer dezbateri,
nefiind necesar nici votul participanţilor;
- partea B: Cuprinde problemele (punctele existente pe ordinea de zi) care impun
deliberări, dezbateri şi, implicit, aprobarea (adoptarea) or prin votul participanţilor. Ca
procedură, reţinem faptul că, după desfăşurarea deliberărilor, dezbaterilor, de regulă,
se ajunge la un punct de vedere comun, punct de vedere care este supus la vot,
adoptându-se problemele care fac obiectul punctului respectiv, sau se retrimit spre
rediscutare în organismele Consiliului.
Reţinem ca atribuţii ale Consiliului pe următoarele:
- se ocupă (în conformitate cu prevederile tratatelor iniţiale) cu coordonarea generală
a acţiunilor comunitare cu acţiunile statelor Membre, având în vedere faptul că
politicile economice naţionale nu sunt de competenţă exclusiv naţională;
- Consiliul este veritabilul suprem legislativ comunitar, cel puţin în spiritul
prevederilor Tratatelor, elaborând regulamente şi directive;
- unele atribuţii, în materie normativă, au fost delegate de către Consiliu Comisiei,
prin procedura delegării de putere, procedură acceptată prin Actul unic european
(acest lucru se întâmplă deoarece Consiliul este supus unor permanente fluctuaţii
politice existente în statele membre, iar Comisia are o mai mare stabilitate);
- Consiliul îşi păstrează un rol neobişnuit pentru el ca instituţie consultativă şi de
tutelă a Comisiei (înalta autoritate). Astfel, în anumite cazuri, el este doar consultat,
alteori, însă, el este chemat să-şi expună părerea conformă uneori pentru unanimitate.
El este cel ce poate autoriza Comisia să fixeze dobânda împrumutului plecând de la 1
%. În afara iniţiativei Comisiei, el poate prescrie punerea în aplicare a unui regim de
cote de producţie sau de preţuri maxime sau minime.