U.C.B.

‘’FACULTATEA DE STIINTE ALE EDUCATIEI,DREPT SI

ADMINISTRATIE PUBLICA

NUME: DINEI MIHAELA

SPECIALIZAREA: ADMINISTRATIE PUBLICA EUROPEANA

ANUL: II

EXAMEN: INSTITUTII EUROPENE

TEMA PROIECTULUI: CONSILIUL UNIUNII EUROPENE - VERITABILUL

LEGISLATIV AL U.E.

REFERAT
 In cadrul consiliului U.E., ministrii din guvernele tuturor statelor member se reunesc pentru
a discuta, modifica si adopta acte legislative si pentru a coordona politici. Impreuna cu
Parlamentul European, Consiliul este principalul organism cu putere decizionala al Uniunii
Europene.

Consiliul se prezintă ca un organ interguvernamental ce reprezintă interesul statelor membre.

Deşi Tratatele nu prevăd nici o ierarhie între Instituţii, Consiliul deţine un rol dominant.
Regulile ce privesc constituirea şi funcţionarea sa sunt conţinute în articolele 2-8 din Tratatul de
fuziune (TF) din 1965, cât şi în Regulamentul intern elaborat de Consiliu, în aplicarea art. 5 TF.
Denumit şi Consiliul de Miniştri, Consiliul Uniunii Europene reprezintă Statele Membre, la
reuniunile sale participând miniştri ai acestora.

Consiliul a fost înfiinţat prin tratatele fondatoare, în anii ‘50. Spre deosebire de Parlamentul
European, care a fost, încă din 1958, o instituţie comună pentru toate cele trei Comunităţi
Europene, a existat câte un Consiliu pentru fiecare comunitate, până la intrarea în vigoare a
Tratatului de fuziune, în 1967.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, potrivit Deciziei 93-591 din 8

noiembrie 1993, Consiliul Comunităţilor Europene şi-a schimbat denumirea în Consiliul Uniunii
Europene.

Consiliul este format din reprezentanţii statelor membre, la nivel ministerial, împuterniciţi
(abilitaţi) să angajeze guvernele statelor membre, prin intermediul cărora acestea sunt implicate
în domeniul decizional la nivel politic şi juridic.

Potrivit art. 2 din Tratatul de fuziune „fiecare guvern delegă pe unul dintre membrii săi”,
dispoziţie care implică următoarele consecinţe juridice: numai persoanele care au calitatea de
membru al guvernului unuia dintre statele membre pot sta în Consiliu;

- statele nu pot delega pentru Consiliu un înalt funcţionar, oricare ar fi rangul său, dacă nu are
calitatea de membru al guvernului;

-fiecare stat are dreptul doar la un reprezentant;

-în funcţie de ordinea de zi a lucrărilor Consiliului, statele pot delega membri ai guvernului cu
atribuţii corespunzătoare problemelor ce fac obiectul dezbaterilor.

-Ca organ interguvernamental, Consiliul funcţionează în forma sa normală ca o reuniune a

miniştrilor de externe ai statelor membre.

În această formă el se reuneşte cel puţin odată pe lună, dezbătând problemele de politică
generală a Uniunii.
Componenţa Consiliului Uniunii variază funcţie de subiectele abordate.

Sunt astfel posibile zece formaţii:

- Afaceri Generale;

- Afaceri Externe;

- Afaceri Economice şi Financiare;

- Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori;

- Competitivitate;

- Justiţie şi Afaceri Interne;

- Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie;

- Agricultură şi Pescuit;

- Mediu;

- Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport.

Nu există o ierarhie între formațiunile Consiliului, deși Consiliul Afaceri Generale are un rol
special de coordonare și răspunde de aspectele instituționale si administrative. De asemenea,
Consiliul Afaceri Generale are un domeniu de competență special. Oricare dintre cele 10
formațiuni ale Consiliului poate adopta un act care să se înscrie în domeniul de competență al
unei alte formațiuni. Prin urmare, oricare ar fi actul legislative adoptat de Consiliu, formațiunea
nu este menționată nicăieri.

Preşedinţia Consiliului

Preşedinţia este deţinută de către fiecare Stat Membru timp de şase luni, prin rotaţie, potrivit
unei ordini stabilite prin Tratat (art. 203 alin. 2, introdus prin TMs) şi are rolul de a organiza şi
prezida reuniunile şi de a veghea la coerenţa şi la continuitatea procesului de decizie. Pe 1
ianuarie 2021, preşedinţia a fost preluată de Portugalia.

Statele membre care dețin Președinția lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei,
denumite „triouri”. “Președinția Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe, este
asigurată, pe o perioadă de 18 luni, de grupuri prestabilite de trei state membre.

Acest sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trioul stabilește obiective pe
termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor
fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele 3
țări își pregătește propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni. Trioul actual este alcătuit din
președințiile Germaniei, Portugaliei si Sloveniei.

Tratatele i-au conferit preşedintelui atribuţii mai mult secundare şi de ordin procedural. Realul
său statut a fost însă conturat de practică care i-a atribuit un rol intern manifestat în principal în
raporturile cu Parlamentul European în domeniul relaţiilor externe ale Uniunii.

Consiliul se reuneşte la convocarea preşedintelui, din iniţiativa acestuia ori a unuia din membrii
săi, sau la solicitarea Comisiei, de regulă o data pe lună. Este necesară prezenţa unei majorităţi a
membrilor Consiliului care sunt, conform Tratatului, îndreptăţiţi să voteze, spre a se da
posibilitatea Consiliului să procedeze la vot.

Preşedintele stabileşte ordinea de zi provizorie pe care o înaintează membrilor Consiliului cu

patruzeci de zile înaintea reuniunii. Ordinea de zi definitivă este hotărâtă de Consiliu la începerea
sesiunii. Pentru înscrierea altor probleme pe ordinea de zi se cere unanimitatea exprimată prin
vot.

Reuniunile Consiliului au loc cu uşile închise. Doar membrii Comisiei au dreptul de a

participa şi de a lua cuvântul în afara membrilor Consiliului. Hotărârile sunt luate doar de
membrii Consiliului. Asupra problemelor mai puţin importante şi când a intervenit un acord
prealabil între reprezentanţii permanenţi şi reprezentantul Comisiei, hotărârea este luată de
membrii

Regimul deliberărilor şi al votului

Ordinea de zi provizorie cuprinde două părţi:

-Prima parte – Deliberări legislative;

-A doua Parte – Activități fără caracter legislativ;

Punctele înscrise în fiecare parte a ordinii de zi provizorii sunt împărțite în puncte A și puncte B.
-puncte A – problemele asupra cărora nu mai sunt necesare dezbateri, hotărârea luându-se direct.
Asupra acestora s-a realizat deja un acord în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi.
Dacă, la cererea unui membru al Consiliului sau al Comisiei sunt necesare dezbateri asupra unuia
dintre puncte, în acest caz punctul respectiv se retrage de pe ordinea de zi, dacă nu se hotărăşte
altfel în Consiliu.

-puncte B – problemele care necesită dezbateri. Dacă, în urma dezbaterilor nu se realizează un

acord, problema respectivă va fi înaintată Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi spre a fi
analizată în cadrul acestui organ şi a se încerca realizarea acordului la nivelul său, după care va fi
din nou înaintată Consiliului pentru a lua o hotărâre.
 Consiliul va proceda la vot la iniţiativa preşedintelui. Votul se dă într-o anumită ordine
prevăzută de Regulament.Consiliului, fără noi dezbateri.

Modalităţi de vot: votul cu majoritate simplă are un domeniu restrâns de aplicare; în

acest caz 14 din cele 27 de state membre trebuie să se pronunţe în chestiuni de procedură
(adoptarea propriului regulament de procedură și organizarea secretariatului său general,
adoptarea Statului comitetelor prevăzute de tratate) și pentru a solicita Comisiei să realizeze
studii sau să înainteze propuneri; votul cu unanimitate se aplică în domenii considerate sensibile,
precum PESC, impozitare, azil şi imigraţie. Fiecare Stat Membru are drept de veto în aceste
decizii.

-votul cu majoritate calificată este un sistem particular UE, având un domeniu extins de
aplicare.

Pentru a fi adoptată o decizie, pe baza propunerii Comisiei Europene, trebuie întrunit votul
favorabil din partea a 55% dintre statele membre (15 state), reprezentând cel puțin 65% din
populația UE.

De la 1 noiembrie 2014, în Consiliu se aplică o nouă procedură pentru votul cu majoritate

calificată (cunoscută și sub denumirea de regula majorității duble), potrivit căreia, atunci când
Consiliul votează cu privire a o propunere a Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politică de securitate, se întrunește o majoritate calificată dacă sunt
îndeplinite două condiții: 55% din statele membre votează pentru – în practică, aceasta înseamnă
15 din 27; propunerea este sprijinită de un număr de state membre care reprezintă cel puțin 65%
din totalul populației UE. În acest caz, minoritatea de blocare trebuie să încludă cel puțin patru
membri ai Consiliului care să reprezinte peste 35% din populația UE.

Atributiile Consiliului

-funcţia legislativă (cea mai mare parte a legislaţiei UE este adoptată de Consiliu, alături de
Parlamentul European), actele Consiliului – regulamente şi directive – aplicându-se direct
subiectelor de drept avute în vedere;

-coordonarea politicilor statelor membre: Consiliul UE coordonează politicile economice ale

Statelor Membre, în baza unor orientări generale în acest domeniu.

De asemenea, Consiliul este responsabil cu „metoda deschisă de coordonare”,aplicata în domenii

precum educaţia, ocuparea forţei de muncă sau sănătatea publică;

-încheierea acordurilor internaţionale între UE şi alte state sau organizaţii internaţionale: în

raporturile externe, cât şi în cele interne, Consiliul se manifestă ca un organ executiv; în relaţiile
cu statele terţe el reprezintă Uniunea, încuviinţează purtarea negocierilor, dă mandat Comisiei să
îl reprezinte în raporturile externe şi la negocieri.

Consiliul semnează acorduri între UE şi state nemembre sau între UE şi diferite organizaţii
internaţionale. În interiorul UE, Consiliul poate încheia acorduri între Statele Membre în domenii
cum ar fi impozitarea, dreptul societăţilor comerciale, protecţia consulară, precum şi în cadrul
pilonului al treilea (Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală).

Funcţia bugetară: Bugetul UE este decis anual de către Consiliul UE, împreună cu
Parlamentul European, Consiliul luând deciziile finale cu privire la cheltuielile obligatorii.

Elaborarea politicii externe şi de securitate comună (PESC): Politica externă, securitatea şi

apărarea sunt domenii în care fiecare Stat Membru acţionează independent. Cu toate
acestea,acţiunea comună se dovedeşte, de multe ori, mai eficientă. Statele membre UE iau decizii
comune în acest domeniu, în cadrul Consiliului UE, principalul for de desfăşurare a cooperării
interguvernamentale în acest domeniu. Secretarul general al Consiliului UE deţine funcţia de
Înalt Reprezentant pentru PESC, asistând Consiliul în elaborarea şi în aplicarea deciziilor
politice. De asemenea, poate derula, în numele Consiliului, dialog politic cu state terţe. Pentru a
putea răspunde mai eficient la crizele internaţionale, a fost creată o „Forţă de reacţie rapidă”,
care poate îndeplini numai misiuni umanitare, misiuni de salvare, de menţinere a păcii şi alte
misiuni de gestiune a crizelor. În astfel de operaţiuni, Consiliul este asistat de Comitetul Politic şi
pentru Securitate, Comitetul Militar al Uniunii Europene şi Statul Major Militar al Uniunii
Europene.

Coordonarea cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală: pentru a combate

infracţiunile transfrontaliere, este necesară o cooperare între tribunalele, forţele de poliţie,
serviciile vamale şi serviciile de imigraţie din toate Statele Membre.

Bibliografie:

1.Suportul de curs

2.Site-ul official al U.E.