Instanțele comunicării narative

Instanţele comunicării narative: autor, narator, eul liric, personaj, cititor

Autor- persoana reală care imaginează şi scrie un text literar

Personaj- construcţie imaginară ce există doar în lumea ficţiunii

Cititorul- persoana reală căreia îi este adresat textul literar

Naratorul– o „voce” care prezintă, relatează operele epice.

– perspectiva narativă: uniperspectivism (punct de vedere al unui singur narator)

pluriperspectivism (punctul de vedere al mai multor naratori)

– tipuri:

1. Narator omniscient

– naraţiunea la persoana a III-a

– naratorul ştie tot, personajele n-au nici un secret faţă de el ( el este Creatorul lumii lui)

– viziune totală, viziune „dindărăt”

– focalizare zero (focalizare= unghiul, poziţia din care sunt percepute evenimentele)

– naratorul este detaşat, impersonal

– narator extradiegetic/ heterodiegetic (se află în afara acţiunii relatate)

– povestirea se numeşte heterodiegeză

1. Naratorul personaj

– naraţiunea la persoana I

– naratorul cunoaşte doar cât personajul

– viziunea este „împreună cu”

– focalizarea internă

– naratorul este intradiegetic/ homodiegetic (se află în interiorul acţiunii relatate)

– povestirea se numeşte homodiegeză (povestire homodiegetică)

  

1. Naratorul martor

– cunoaşte puţin, doar ce aude sau vede

– viziunea „din afară”

– focalizarea externă

Eul liric – „vocea” autorului în operele lirice

– tipuri                      – subiectiv (la persoana I şi a II-a), obiectiv (la persoana a III-a)

 

Aplicații:
 

1. Identificați tipul de instanță narativă din textele:

2. „Eram însurat de doi ani cu o colegă de la universitate şi bănuiam că mă înşală”.
…………………………………
3. „Cuza-voda și Kogălniceanu se supărară foarte rău pentru această brutalitate, iar conu Mihalache
chiar îi spuse căpitanului că va fi destituit. Plecară și pe drum discutară despre o lege care să
interzică bătaia. Alexandru Ioan Cuza era de acord că trebuie să dispară acest obicei, dar nu vedea
cum s-ar fi putut aplica o asemenea lege.” ………………………………………
4. ”Când ies de dimineață din casă, o trăsură din trap mare intră pe strada mea; în trăsură, madam
Caliopi Georgescu, o bună prietină. O salut respectos.” ……………………………………..

1. „Nenorocita privighetoare

Cânta-n pădure a ei durere,

Natura-ntreagă da ascultare,

Tot împrejuru-i era tăcere. […]

Un măgar mare ce-o ascultase,

Şi ca un aspru judecător

Capul pleoştise, sau râdicase

 Câte-o ureche,-n semn de favor, … ” …………………………………….

h.„Pe coastele Calabrei* vaporu-naintează

În unda luminoasă ce noaptea fosforează*;

El taie-o brazdă lungă pe-al mării plai senin,

Şi luna, vas de aur, pluteşte-n ceruri lin.”………………………………………….

1. „Cu legănări abia simţite şi ritmice, încet-încet,

Pe pajiştea din faţa casei, caişii, zarzării şi prunii,

Înveşmântaţi în haine albe se clatină în faţa lunii,

Stând gata parcă să înceapă un pas uşor de menuet.” ………………………………………….

1. „Stihuri, zburaţi acum din mâna mea

Şi şchiopătaţi în aerul cu floare,

Ca păsările mici de catifea

Ce-ncep în mai să-nveţe şi să zboare.” ………………………………………….

1. „Toate

Cuvintele mele sunt stricate

Şi s-au îmbătat.

Le vezi? Au căzut, s-au sculat.

Au vrut să alerge şi să se joace,

Dar beţia le-a prăvălit încoace.

Nu mai ştiu ce spun şi îs

Bolnave de râs.” ………………………………………………

  

1. „Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă

În recea mea-ncruntată suferinţă.

Dacă-ncepui de-aproape să-ţi dau ghies,

Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des.” ………………………………………………..

 

2.Identifică instanțele comunicării și mărcile prezenței acesteia în texte după modelul:

 

a.„Astăzi, când le scriu pe hârtie, îmi dau seama, iar şi iar, că tot ce povestesc nu are importanţă
decât pentru mine, că nici nu are sens să fie povestite. Pentru mine însă, care nu trăiesc decât o
singură dată în desfăşurarea lumii, ele au însemnat mai mult decât războaiele pentru cucerirea
Chinei, decât şirurile de dinastii egiptene, decât ciocnirile de aştri în necuprins, căci singura
existenţă reală e aceea a conştiinţei”

Textul are un narator- personaj (homodiegetic), subiectiv, implicat în acțiune, care cunoaște limitat, doar cât
personajul său. Narațiunea este la persoana I, homodiegetică iar focalizarea este internă. Câteva mărci ale
prezenței naratorului- personaj sunt pronumele personal „le”, locuțiunea verbală la persoana I sg. „îmi dau
seama”, pron. pers. „mine” etc.

1. Când să fi fost ziua aceea care îmi vine în minte mereu? Câți ani să fi avut? Optsprezece?
Nouăsprezece? Era în orice caz într-o după-amiază de sfârșit de vară sau început de septembrie,
sau poate că nu era, dar astfel de zile au în ele nemișcarea unei zile de vară și lumina aceea a zilei
de toamnă care, de bogată ce e, oprește parcă și ea pe loc trecerea timpului.”

1. „Viaţa mi-a devenit în curând o tortură continuă. Ştiam că nu mai pot trăi fără ea. […] Era, în
toate planurile mele. În toate bucuriile viitorului”.

 
  

1. Birjarul a închis portița în urma ei și, în clinchet de zurgălăi, Adela s-a dus. De pe canapeaua de
dinainte, și-a mai scos capul de câteva ori din landou, cu fluturări de voal – voalul care-mi
dezmierdase buzele pe drumul spre Văratic și pe care de atunci nu și-l mai pusese niciodată – și,
la o cotitură a drumului, după o dugheană dărăpănată, dispăru într-o singură clipă cea din urmă
fluturare a voalului roz.”

1. „Şi pentru nori, aceste flamuri sure

Ce se târăsc pe culmi şi ocolesc

Din miazănoapte către răsărituri,

Cuvine-se adânc să-ţi mulţumesc. ”

1. „Şi-mbrăţişaţi alături plângem, plângi blândă, candidă vestală,

Din lacrimi liniştea sporeşte, ş-a fi târziu pricepi ce-nsamnă.

Brânduşele-nfloresc de-a pururi şi poate soarele de toamnă

S-o-nduioşa ca să-ţi arunce pe frunte mândra lui beteală.”

 
  

2. Ilustrează un episod din vacanță dintr-o perspectivă obiectivă apoi subiectivă.