FISA TEHNICA NR 1

ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR PE CALE PARENTERALA

❖ Definitii
❖ Calea parenterală -calea ce ocoleşte tubul digestiv .
-calea injectabila de adm. a medicamentelor.
Dat fiind faptul ca, in afara injectiilor, si alte cai ocolesc tubul digestiv (ex: calea
respiratorie), notiunea de cale parenterala a fost reconsiderata, pastrand in sfera ei
numai calea injectabila de administrare a medicamentelor.

❖ Injectia- introducerea în stare lichidă în organism a unor substanţe prin intermediul unui ac care
traversează ţesuturile organismului, acul fiind adaptat la o seringa ce conţine soluţia
medicamentoasă (antibioticul) de administrat.

❖ Antibioticele - (greacă anti- contra, bios- viaţă) sunt o grupă de medicamente care se folosesc la
tratamentul etiologic al bolilor (bolilor infecţioase provocate de bacterii). Sunt folosite datorită
acţiunii lor bactericide de a omorî bacteriile sau protozoarele.

Antibioticele pot acţiona:

✓ bacteriostatic de frânare a înmulţirii bacteriilor
✓ bactericid de eliminare a bacteriilor
✓ bacteriolitic liza membranei bacteriene ce determină de fapt moartea lor.

❖ Scopul adm. parenterale

▪ Terapeutic-adm. medicamente.
▪ Explorator- testarea sensibilitatii organismului fata de diferite substante.

❖ Avantajele
▪ Evitarea tractului digestiv (medicamente iritante sau toxice), unele fiind sensibile la acţiunea
sucurilor digestive (hormoni şi vaccinuri);
▪ Dozarea corectă a unui medicament ce ajunge în sânge;
▪ Inlocuirea căii bucale în caz de obstacole ce apar în deglutiţie, hemoragii digestive, intervenţii pe
tubul digestiv;
▪ Obţinerea unei unui efect rapid → viteza de absorbţie fiind imediată la administrarea iv.; viteză
medie la injecţia IM şi lentă la injecţia SC;
▪ Posibilitatea administrării medicamentelor şi la bolnavii inconştienţi, cu hemoragie
digestiva,varsaturi

➢ Administrarea parenterală a antibioticelor se realizează prin:

▪ Injecţie intramusculară (soluţii, suspensii);
▪ Injecţie intravenoasă (soluţii cristaline);
▪ Perfuzii (soluţii cristaline, izotone, hipetone);

IZOTONIC=cu aceeași presiune osmotică ca a serului sanguin

Solutii izotonice, soluții apoase, contin ioni in concentratie egala cu cea a organismului
(fiziologica);

1
 Serul sanguin are aceeasi presiune osmotica ca si solutia de clorura de sodiu
0,9%.→Cea mai simplă soluție de acest tip este o soluție apoasă 0,9% de clorură de
sodiu (NaCl)

Solutii hipertonice care contin ioni in concentratie > decat cea fiziologica;
Solutii hipotonice care contin ioni in concentratie < decat cea fiziologica.

Presiunea osmotica depinde de numarul de particule din solutie.

La injectarea unei solutii hipotonice, deci cu o presiune osmotica mai mica decat a
serului sanguin, apa traverseaza peretele celular pentru a determina egalizarea presiunii
osmotice, ceea ce duce la umflarea celulei si la spargerea ei. Fenomenul se numeste
endosmoza si poate produce edeme si convulsii.

Administrarea intravenoasa a unor solutii hipertonice, deci cu o presiune osmotica mai

mare decat a serului sanguin, conduce la complicatii din cele mai grave. Astfel, solutiile
de glucoza hipertone se adm. Controlat, cu dozare corecta altfel provoaca hiperglicemie,
glicozurie, deshidratare celulara, diureza osmotica, pierderea apei si a electrolitilor,
deshidratare generala si coma. Pot fi prezente si alte fenomene: tromboflebita,
hemoragie cerebrala, stop cardiac.

➢ Locurile parenterale (tesuturile) in care se introduce med. :

▪ i.d.-grosimea dermului
▪ s.c.-tesut subcutanat
▪ i.m.-tesut muscular
▪ i.v.;i.a. -vase de sange
▪ inj.intracardiaca- in inima
▪ inj. in maduva rosie a oaselor-in interventia de urgenta
▪ inj. intraosoasa- in spatiul subarahnoidian

Ti Scop Locul Sol adm. Resorbtia

p. ul
I. testar Reg.lipsite de foliculi pilosi -izotone f. lenta
d. e ✓ fata externa a bratului si coapsei
s. terap Reg.bogate in tesut lax,extensibil -izotone ✓ Incepe la 5-10
c. eutic ✓ fata externa a bratului -sol. cristaline: min de la adm.
✓ fata superoexterna a coapsei ✓ insulina, ✓ Dureaza in
✓ fata supra-si subspinoasa a omoplatului ✓ histamina, functie de cant.
✓ reg.subclaviculara ✓ cofeina adm.
✓ flancurile peretelui abdominal

I. terap Muschi voluminosi lipsiti de -izotone ✓ Incepe imediat

m eutic trunchiuri mari de vase si nervi: -uleioase dupa adm.
. ✓ -reg.superoexterna a fesei -coloidale, cu ✓ Se termina in 3-5
✓ -fata externa a bratului,muschiul deltoid densit. mare min
Mai lenta ptr.sol.
uleioase
I. terap Vene sanguine: -izotone ✓ Instant
v. eutic ✓ Vene de la plica cotului(bazilica, -hipertone
cefalica)
✓ Venele antebratului

2
 ✓ Venele de pe fata dorsala a mainii
✓ Venele maleolare interne
✓ Venele epicraniene

➢ Pregătirea psihică
▪ Se informeaza pacientul privind scopul si locul injectiei si eventualele reactii pe care le
va prezenta in timpul injectiei
▪ Se obtine acordul pacientului si verbal si scris (semneaza)

➢ Pregatirea fizică
▪ Se aseaza pacientul in pozitie confortabila – in functie de tipul si de locul injectiei

➢ Pregatirea materialelor
▪ Seringi sterile de unica folosinta
▪ Ace sterile ptr. dizolvare si aspirare
▪ Medicamentul de adm.
▪ Sol.ptr.dizolvare
▪ Tampoane vata, tifon
▪ Dezinfectante(alcool sanitar)
▪ Tavita renala
▪ Garou
▪ Pernita
▪ Musama

➢ Tehnica

▪ Se verifica prescripţia medicala a antibioticului ce trebuie administrat

▪ Se verifica calea de administrare
▪ Se verifica termenul de valabilitate
▪ Se spală pe maini ,se dezinfecteaza şi se imbracă mănuşile sterile
▪ Se dezinfecteaza si se îndepărtează capacul de plastic al flaconului de dizolvat si al
solventului (flacon
▪ de ser fiziologic 0,9% sau apa distilate)
▪ Se dezinfecteaza din nou
▪ Se aspiră solventul (ser fizilogic sau apă distilată) in seringă
▪ Se introduce solventul in flaconul cu pulbere, după evaporarea alcoolului
▪ Sescoate acul şi se agită flaconul până la dizolvarea completă
▪ Seschimba acul cu altul steril
▪ Se aspiră in seringă o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce urmează a fi
aspirată din flacon
▪ Se dezinfecteză dopul de cauciuc din nou, se introduce acul in flacon pâna la nivelul
dopului de cauciuc si se introduce aerul
▪ Se retrage pistonul seringii sau se lasă să se golească singur conţinutul flaconului in
seringă
▪ Se schimbă din nou acul
▪ Se elimină aerul din seringă
▪ Sealege locul de adm.
▪ Se dezinfecteaza → se asteapta sa se evapore dezinfectantul

3
▪ Se adm. medicamentul
▪ Se supravegheaza locul si starea generala a bolnavului (resp., culoarea fetei)

❖ Dacă administrarea antibioticului se face prin perfuzie se va proceda conform

administrării prin perfuzie

➢ Reorganizarea locului
▪ Selectarea deşeurilor rezultate conform Precauţiunilor Universale Standard.

➢ Ingrijirea ulterioară a pacientului

▪ Supravegherea pacientului pentru a sesiza la timp reacţii alergice (pot apărea la repetarea
unui tratment cu antibiotice după un anumit interval de timp şi chiar dacă la testarea
acestuia nu au apărut reacţii alergice).

➢ De reţinut
✓ testarea sensibilităţii la antibiotice înainte de începerea tratamentului este obligatorie;
✓ nu se asociază in aceeasi seringă alt antibiotic sau alte medicamente;
✓ injectiile cu antibiotice se fac in conditii de asepsie perfectă;
✓ penicilina dizolvată se administrează în maximum 24 h;
✓ asistentul medical va evita sensibilizarea sa faţă de antibiotice prin folosirea mănuşilor în
timpul manipulării şi dizolvării acestora.

FISA TEHNICA NR 2

ADMINISTRAREA INSULINEI

➢ Definitie
▪ Insulina este secretata de celulele beta, ale insulelor Langerhans ale pancreasului
▪ Este singurul hormon hipoglicemiant cunoscut
▪ Este medicamentatul care asigură supravieţuirea pacienţilor cu diabet zaharat tip 1 şi
controlul glicemiilor pentru un număr semnificativ si în creştere a pacienţiilor cu diabet
zaharat tip 2 şi agravidelor cu diabet gestaţional.

❖ Descoperirea tratamentului cu insulină este legată de numele medicului român Nicolae

Paulescu (1869 –1931)
❖ El a fost primul cercetător care a descris și a extras din pancreas bovin substanța care
apoi a fost denumită insulină
❖ Institutul Național de Diabet din București îi poartă numele.
✓ Glicemia bazală este valoarea glicemiei măsurată dimineața, la trezire, înainte de luarea
medicamentelor și a micului dejun.
✓ Glicemia preprandială este valoarea glicemiei măsurată înainte de orice masă.
✓ Glicemia postprandială este valoarea glicemiei la minimum 1 oră după începerea mesei.
- În cea mai mare parte a cazurilor aceasta se măsoară la 2 ore după ce se început să se
manance.
- Glicemia postprandială are un rol la fel de important ca și glicemia bazală deoarece

4
 cercetarea a dovedit că și glicemia crescută exagerat după masa, crește riscul de a face
mai târziu (peste câţiva ani) infarct miocardic sau accident vascular cerebral
➢ Scopul
▪ De a scadea glicemia (nivelul de glucoza din sange)
▪ Este med. care asigură supraviețuirea pacienților cu diabet zaharat tip 1 şi con trolul
glicemiilor paciențiilor cu diabet zaharat tip. 2

➢ Indicaţii → Cand se administreaza

▪ Diabet zaharat tip 1 (indicaţie absolută)
▪ Diabet zaharat tip 2:
✓ Atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice orale
combinate cu dieta nu se ating obiectivele terapeutice
✓ Episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecţii moderate sau severe)
✓ Pre- şi intra- şi postoperator când se suspendă medicaţia orală la un bolnav diabetic
✓ În cazul contraindicaţiilor preparatelor orale (insuficienţa hepatică şi renală)
✓ Reacţii adverse ale unor preparate orale
✓ Diabetul zaharat gestaţional care nu se rezolvă prin dietă
✓ Urgenţe hiperglicemice (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară

➢ Tipuri de insulină
→ Există trei feluri de insuline:

❖ 1. INSULINE BAZALE (insuline cu durată lungă de acțiune)

✓ Se adm. o dată sau de două ori pe zi și au rolul de a menține cât mai constant nivelul
glicemiei pe parcursul întregii zile.
❖ 2. INSULINE RAPIDE sau PRANDIALE (insuline cu durată scurtă de acțiune)
✓ Acele tipuri de insulină care scad repede glicemia.
✓ Se adm., în principal, atunci când pacientul mananca dar şi atunci când, pur şi simplu,
dorim să reducem valorile mari ale glicemiei

❖ 3. INSULINE PREMIXATE
✓ Se adm. de obicei de două ori pe zi (foarte rar de trei ori), înainte de micul dejun și cină și
sunt amestecuri de insuline bazale și rapide în diferite proporții.

TIP DE INSULINĂ ÎNCEPUTU ACȚIUNE ACȚIUNE

L MAXIMĂ TOTALĂ
ACȚIUNII
1. INSULINE 2 –4 ore 4 –8 ore sau 10 – 24 ore
BAZALE Acțiune constantă
toată
ziua
2. INSULINE 15 – 60 1 – 4 ore 3 – 8 ore
RAPIDE minute
sau PRANDIALE
3. INSULINE 15 – 60 două momente de 10 – 16 ore
PREMIXATE minute acțiune maximă
–vezi detalii la
secțiunea insuline
premixate

❖ 1. INSULINELE BAZALE sunt de două feluri:

5
▪ Insuline cu acțiune lungă
✓ Cu durată de acțiune de aproximativ 24 de ore.
✓ Acestea sunt:
o Lantus → Care se administrează o dată pe zi
o Levemir → Care se administrează o dată sau de două ori pe zi.
❖ Insuline cu acțiune intermediară
✓ Se folosesc ca și insuline bazale dar nu asigură 24 de ore un nivel constant deinsulină în
sânge.
✓ Se administrează în general de două ori pe zi.
✓ Ele sunt:
o Insuman Bazal
o Humulin N
✓ Acțiunea lor este judecată cu ajutorul glicemiilor bazale.
✓ Se folosesc în majoritatea regimurilor de insulină și injectarea lor nu este legată în
general de momentul meselor

TIP DE INSULINĂ ÎNCEPUTU ACȚIUNE ACȚIUNE

L MAXIMĂ TOTALĂ
ACȚIUNII
Insuline cu 2 ore Acțiune Aproape
acțiune lungă constantă 24 ore
•Lantus aproape toată
•Levemir ziua
Insuline cu 2-4 ore 4-8 ore 10-16 ore
acțiune
intermediară
•Insuman Bazal
•Humulin N

❖ 2. INSULINE RAPIDE sau PRANDIALE

✓ Sunt acele tipuri de insulină care scad repede glicemia.

✓ Ele se folosesc, în principal, atunci când mâncăm dar şi atunci când, pur şi simplu, dorim
să reducem valorile mari ale glicemiei.
✓ mare parte a alimentelor din stomac prin digestie sunt transformate în glucoză care
ajunge în sânge și rezultă astfel o creștere a glicemiei.
✓ Rolul cel mai important al insulinelor rapide este de a controla aceste creșteri ale
glicemiei care se produc după ce mâncăm

→Există 2 feluri de insuline rapide:

▪ Insulinele rapide moderne (analogi rapizi) → care poartă medical numele de insuline
cu acțiune rapidă și sunt forme îmbunătățite de insulină.
✓ Sunt fabricate prin tehnologie modernă (biotehnologie) și au proprietăți foarte apropiate
de insulina secretată de pancreasul uman.
✓ Ele se absorb repede de la locul injecției și produc o scădere imediată a glicemiei.
✓ Cele trei preparate existente în țara noastră sunt:

6
o Apidra (insulină glulizină),
o Humalog (insulină lispro)
o Novorapid (insulină aspart)

▪ Insulinele rapide clasice (convenționale) → care medical sunt denumite insuline cu

durată scurtă de acțiune
✓ Aceste insuline se absorb mai încet de la locul injectării și stau în corp mai mult decât
analogii rapizi.
✓ Ele trebuie injectate înainte cu aproximativ 30 de minute de masă.
✓ În România sunt trei produse de acest fel:
o Actrapid (insulină umană rapidă),
o Humulin R (insulină umană rapidă)
o Insuman Rapid (insulină umană rapidă).

TIP DE INSULINĂ ÎNCEPUTU ACȚIUNE ACȚIUNE

L MAXIMĂ TOTALĂ
ACȚIUNII
Analogi rapizi 15 minute 1-2 ore 3 - 4 ore
● Apidra(insulin
glulizina)
● Humalog(insulin
lispro)
● Novorapid(insulin
aspart)
Insuline rapide 30 -60 min 2.4 ore 4-8 ore
clasice (umane)
● Actrapid
● Humulin R
● Insuman Rapid

❖ 3. INSULINE PREMIXATE

✓ Sunt amestecuri realizate în fabrică de insulină prandială și bazală în anumite proporții.

✓ Cele mai frecvente proporții sunt 25 –30 % insulină prandială și 70 –75 % insulină bazală
( 25/75 și 30/70).
✓ Se folosesc în general de două ori pe zi:→ înainte de micul dejun și înainte de cină.
✓ Pentru a măsura acțiunea lor este nevoie de măsurarea atât a glicemiilor preprandiale cât
și a celor postprandiale

TIP DE INSULINĂ ÎNCEPUTU ACȚIUNE ACȚIUN

L MAXIMĂ E
ACȚIUNII TOTALĂ
Amestecuri de insuline 30 –60 2 – 4 ore/ 10–16

7
 rapide clasice(umane) cu minute 4 – 8 ore ore
insuline cu acțiune
intermediară
•Humulin M3
•Insuman Comb 25
•Insuman Comb 50
•Mixtard 30
Amestecuri de analogi 15 minute 1 –2 ore/ 10–16
•Humalog Mix 25 (25% 4 –8 ore ore
insulina lispro si 75%
suspensie de protamina a
insulinei lispro)
•Humalog Mix 50 (50%
insulina lispro si 50%
suspensie de protamina a
insulinei lispro)
•Novomix 30 (30%
insulinaaspart si 70%
suspensie de protamina a
insulinei aspart)

➢ Păstrarea insulinei

▪ Se păstrează de regulă la frigider între 2 - 8°, nu în congelator sau aproape de acesta.

▪ In vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte.
▪ Nu se încălzeşte înainte de administrare.
▪ Flaconul integru şi/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30° la
întuneric, nu mai mult de 28 de zile.
▪ Dacă timpul este depăşit se pierde valabilitatea.

➢ Stabilirea dozei şi tipului de insulină

▪ Se face de către medic, individualizat

▪ Medicul instruieşte pacientul cum să-şi ajusteze dozele în funcţie de conţinutul de
hidrocarbonaţi din dietă
▪ Tipul de insulină este ales în funcţie de toleranţa pacientului
▪ Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic

➢ Cale de administrare
▪ injectie subcutanata-sc
▪ injectie intravenoasa-(iv- in perfuzie- in coma)

➢ Reguli de administrare

➢ Precautiuni generale
▪ Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări:
▪ -insulinele rapide au aspect limpede, clar.

8
▪ -insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, fără flocoane.
▪ Prezența flocoanelor presupune schimbarea flaconului.
▪ Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în poziție
orizontală şi rulare blând între palme de 30-40 de ori.
▪ Nu se face agitație în poziție verticală → produce bule şi imperfecțiuni la dozare.
▪ Dacă nu se omogenizează , nu se administrează .
▪ Nu se amestecă insuline cu concentrații diferite şi nici tipuri diferite de insulină.
▪ Dacă este necesar se folosesc seringi separate.

➢ Precautiuni speciale
▪ Insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc în situații de urgență
metabolică , în stări febrile, boli infecțioase, traumatisme, intervenții chirurgicale.
▪ Insulinele rapide sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. intrând în acțiune în
mai puțin de 10 minute.
▪ Deasemenea se pot administra pe cale S.C. şi I.M.

➢ Alegerea locului în funcție de tipul de insulina:

▪ 1/3 medie a bratului fata externa,
▪ in regiunea supero-externa a coapsei,
▪ in flancurile peretelui abdominal,
▪ regiunea subclaviculara,
▪ regiunea supra si subspinoasa a omoplatului (zona scapulara)
→ Locul de adm. se schimba la fiecare administrare
→ Pentru insulinele rapide - abdominal - cu excepția a 5 cm în jurul ombilicului, zonă în
care absorbția e cea mai rapidă
→ Insuline intermediare: coapsă , fesă
→ Pentru pacienții slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidiană şi
coapsă , într-un unghi de 45°
▪ În regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face începând sub un unghi de 90°
▪ Exercițiul fizic creşte rata absorbției prin creşterea fluxului sanguin
▪ Deasemenea expunerea la căldură (baie, masarea zonelor, plajă ) favorizează absorbția
mai rapidă şi glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme
▪ Expunerea la frig încetineşte absorbția, alimentele fiind administrate cu câteva minute
mai târziu.
▪ Rotația locului de injecție (în aceeaşi arie ținând seama de timpul de absorbție al
insulinei) este important pentru prevenirea complicațiilor (lipohipertrofia -depunere
excesivă de grăsime sau lipoatrofia - topirea țesutului grăsos subcutanat).
▪ Dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8 secunde fără să se maseze
pentru a nu grăbi absorbția insuline

➢ Reducerea durerii este posibilă dacă:

▪ Soluția se injectează la temperatura camerei
▪ Aerul se elimină corect
▪ Zona se spală sau se dezinfecteaza cu alcool şi se aşteaptă evaporarea (alcoolul
inactiveaza insulina)
▪ Alcoolul se poate inlocui cu ser fiziologic.
▪ Zona trebuie să fie relaxată
▪ Pătrunderea în piele se face rapid
▪ Nu se schimbă direcția acului

9
▪ Se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) în funcție de regiune

➢ Pregatirea bolnavului
▪ psihica: informare, explicarea tehnicii si a efectului, obtinerea consimtamantului
▪ fizica: asezarea pacientului in functie de locul ales

➢ Materiale sanitare
▪ -tampon cu ser Fiziologic,
▪ -manusi sterile,
▪ -tavita renala
▪ -seringa de 0,5mi sau 1 ml cu gradatii marcate in unitati de insulina (u.i), .
▪ -flacon cu insulina sau sistem de injectare “pen” cu doze prestabilite

➢ Executie
▪ se spala si dezinfecteaza mainile
▪ se imbraca manusilesterile
▪ se dezinfecteaza cu un tampon cu ser fiziologic
▪ se face un pliu
▪ pt. zona abdominala si fesiera si patrundem cu acul perpendicular pe pliu 90°
▪ pt.regiunea fesiera si coapsa patrundem cu acul in unghi de 45°
▪ se injecteaza lent-dupa injectare se scoate brusc acul,
▪ nu se maseaza locul.

➢ Supravegherea pacientului
▪ Pot apare complicații:
✓ Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15 gr hidrocarbonați (3bucăți de
zahăr) sau se administreaza IV glucoza 33%.
✓ Edemul insulinie - apare la pacienții nou descoperiți din cauza retenției hidrosaline la
începutul inițierii tratamentului cu insulină
✓ Lipodistrofia hipertrofică - creşterea în volum a țesutului adipos nevascularizat ceea ce
încetineşte mult absorbția insulinei
✓ Lipodistrofia atrofică - diminuarea țesutului adipos subcutanat la locul administrării
insulinei, mai frecvent la femeile tinere
✓ Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros
✓ Alergia generalizată - de la urticarie până la şocul anafilactic

Cu excepția hipoglicemiei pe care o sesizează asistenta si bolnavul, celelalte vor

fiinterpretate şi evaluate de medicul specialist.

FISA TEHNICA NR 3

TEHNICA DE EXECUTARE I.V.

➢ Definitie
❖ Injectia intravenoasa consta in introducerea solutiilor cristaline, izotonice sau
hipertonice prin intermediul unui ac in circulatia venoasa. Se efectuiaza prin punctie
venoasa

10
❖ Injecţia intravenoasă: se efectuează mai intai puncţia venoasă, apoi se efectueaza
injectarea medicamentului intravenos.

➢ Scop
▪ Terapeutic- administrarea unor medicamente sub forma injectiei in vederea:
➢ tratarii rapide a problemelor medicale ale pacientului
➢ realizarea unei concentraţii înalte în sânge a medicamentului, într-un timp scurt.

▪ Explorator -se administreaza substante radiopace de contrast radiologic

✓ Substanţele administrate i.v. au acţiune sistemică rapidă, prin administrarea

medicamentului direct în torentul circulator.
✓ Pacientul trebuie supravegheat deoarece efectele sunt rapide si imediate
✓ Pe această cale se administrează cantităţi mai mari de substanţe active hidrosolubile.

➢ Nu se utilizează această cale pentru administrarea substanţelor liposolubile- soluţii

uleioase → produc embolii grăsoase şi consecutiv moartea.
➢ Se evită administrarea substanţelor iritante (risc de producere a flebitelor).

➢ Contraindicaţii
▪ Refuzul pacientului
▪ Alergie medicamentoasă cunoscută la medicamentul respectiv
▪ Medicament liposolubil sau iritant

➢ Locul
▪ Pentru administrarea tratamentului i.v. la adult se aleg venele accesibile ale membrului
superior nondominant:
✓ vena cefalică si vena bazilică unde se formeaza un pliu “M' venos prin anastomozarea lor.
✓ vena medio-cubitală,
✓ vena radială
✓ arcada venoasă dorsală a mâinii.

▪ La nou născut se utilizează venele membrului inferior (arcada venoasă dorsală a

piciorului, venele gambei) şi venele epicraniene.
▪ In cazul pacienţilor cu tratament parenteral i.v. de lungă durată, ordinea puncţionării
venelor este întotdeauna dinspre capătul distal spre cel proximal al membrelor.

Se va evita puncţionarea:
✓ venelor situate în vecinătatea unei articulaţii
✓ regiunile care prezinta : procese recuperative, piadermite, eczeme, nevralgii,
traumatisme, etc.

➢ Pregatirea bolnavului

▪ Psihica:
✓ Se confirma identitatea pacientului
✓ Se informeaza pacientul privind scopul si locul injectiei si efectele dorite şi nedorite
(reactii pe care le poate prezenta in timpul injectiei )
✓ Se explica tehnica si eventualele reactii pe care le poate prezenta in timpul injectiei

11
✓ Se obtine acordul (consimtamantul) pacientului verbal si scris (semneaza)

▪ Fizica:

✓ Se sigura intimitatea pacientului

✓ Asezarea pacientului in functie de locul ales:
- pacientul este pozitionat in pozie decubit dorsal, sezand sau semisezand, bratul fiind in
extensie, antebratul in supinatie, cotul sprijinit pe un rulou sau o pernuta protejata de
musama si aleza.
✓ Verificarea locurilor de elecţie, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate acentuată sau cu
infecţie

➢ Pregătirea materialelor necesare:

▪ de protectie- musama, aleza, perna ptr.sprijinirea bratului

▪ tavă medicală/cărucior
▪ manusi sterile
▪ medicatia prescrisa
▪ soluţia utilizată pentru diluţie
▪ seringi sterile cu ac de unică utilizare sterile, de capacităţi adecvate cantităţii de
medicament prescris
▪ 2-3 ace de lungimi variabile (2,5-3cm).
▪ garou
▪ paduri alcoolizate
▪ comprese sterile
▪ bandaj adeziv
▪ solutie diluata de heparina

➢ Efectuarea procedurii:

▪ Se verifica medicatia prescrisa și identitatea pacientului

▪ Se verifica data expirarii
▪ Se Pregătesc materialele pentru administrarea injecţiei i.v
▪ Se poziţionează pacientul în decubit dorsal, cu membrul superior în extensie completă a
cotului sau în poziţie
sezândă pe scaun, cu cotul în extensie și braţul sprijinit pe un suport textile pe spătarul
scaunului;
▪ Se spala si dezinfecteaza mainile
▪ Se folosesc mănuşi de unică folosinţă
▪ Se dezinfecteaza gatul fiolajelor nesparte si dopurile de cauciuc ale flacoanelor de diluat
si a serului ptr. dilutie

✓ In timpul lucrului ne pozitionam vis-a-vis de pacient

▪ Se aspira medicamentul din fiola dupa care schimbam acul cu unul de lumen mai mic
▪ Se confirma identitatea pacientului din nou
▪ Se aplica un garou deasupra locul de punctionare(10 cm.)pentru destinderea si
evidentierea venelor
▪ Se alege locul punctiei

12
✓ Dacă venele nu sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care favorizează
evidenţierea acestora prin venodilataţie (mişcări repetate de închidere-deschidere a
pumnului, aplicare locală de comprese calde, introducerea mâinii în apă caldă sau
poziţionarea declivă a mâinii).

▪ Se dezinfecteaza locul punctionarii cu un pad alcoolizat, prin miscari circulare din centru
spre periferie, pentru a evita contaminarea locului de punctionare
▪ Se asteapta 30 sec pentru exercitarea efectului antiseptic si sa se usuce dezinfectantul

✓ Este interzis a palpa vena dupa dezinfectare

▪ Se mentine bratul pacientului inclinat in jos

▪ Se intinde pielea pentru imobilizarea venei si facilitarea penetrarii acului prin cuprinderea
extremelor in mana stanga in asa fel ca policele sa fie situat la 4-5 cm sub locul punctiei,
exercitand miscarea de tractiune si compresiune in jos asupra tesuturilor vecine
▪ Se punctioneaza vena cu acul la un unghi de 30 de grade cu amboul in sus
▪ Se aspira in seringa pentru a vedea daca este introdus corect in vena ( apare sange)
▪ Se indeparteaza garoul si se injecteaza substanta

✓ Nu se vor efectua miscari circulare si nu se va flecta antebratul pe brat (risc de

producere a hematomului).
✓ Atentie! Nu se injecteaza aer in vasele de sange deoarece se poate produce EMBOLIE
GAZOASA ce duce la EXITUS=MOARTE.

▪ La terminarea injectarii se aspira din nou pentru a vedea daca acul a fost tot timpul in
vena si daca intreaga medicatie a fost corect introdusa.
▪ Se scoate acul din vena printr-o miscare rapida si se preseaza locul punctionarii cu
compresa sterila timp de 3 - 5minute pentru hemostază completă
▪ Se aplica un bandaj adeziv

➢ Îngrijirea ulterioara a pacientului

▪ Observaţi locul injecţiei pentru sângerare
▪ Ajutaţi pacientul să ocupe o poziţieconfortabilă
▪ Explicaţi-i conduita ulterioară dacă medicamentul a fost administrat în scop explorator
▪ Supravegheaţi pacientul pentru a surprinde unele complicaţii şi anunţaţi medical dacă
apar

➢ Reorganizarea locului de muncă

▪ Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU
▪ Acul se colecteaza necapişonat
▪ Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
▪ Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a efectuat
injecția, data şi ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.

➢ Evaluarea eficacităţii procedurii

➢ Rezultate aşteptate/dorite:

▪ Medicamentul este injectat lent când vena este corect puncţionată

13
▪ Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop
▪ Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop explorator

➢ Rezultate nedorite / Ce faceţi?

●Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor substanţe iritante
pentru intima vasului (ex. Soluţiile hipertone)
✓ Injectaţi lent soluţia

●Senzaţia de uscăciune în faringe şi valul de căldură

✓ Injectaţi soluţia foartelent
✓ Comunicaţi cu pacientul

●Hematomul prin perforarea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea garoului
✓ Aplicaţi comprese umede reci

●Ameţeli, lipotimie, colaps

✓ se anunţă medicul
●Reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator
✓ se anunţă medical și se intervine de urgenţă conform protocolului

➢ Complicaţiile injectiilor intravenoase

●Perforarea venei este rezultatul unui defect de tehnică şi se soldează cu injectarea

paravenoasă a drogului administrat Secundar acesteia pot apare echimoze, hematoame
locale şi fiebite în cazul injectării paravenoase a unui medicament iritant.
● Traumatismele venoase repetate ca urmare a utilizării frecvente a aceleiaşi vene sau
injectării de substanţe cu potenţial iritant determină trombofîebite.
● Punctionarea unei artere se datorează unui defect de tehnică. Accidentul este sugerat
de apariţia în seringă a sângelui arterial, de culoare mai deschisă decât cel venos.
● La injectarea accidentală intraarterială a medicamentului pacientul resimte o durere
locală vie, însoţită de spasm arterial, cu albirea şi ulterior cianoza mâinii şi degetelor.
● La administrarea injecţiilor i.v. este posibilă producerea sincopei vagale, de teama. In
cazul pacienţilor anxioşi, hipervagotoni.
● In cazul administrării i.v. este posibilă, ca la orice cale de administrare a medicaţiei,
apariţia reacţiilor alergice.
● Administrarea rapidă a unei cantităţi mari de alergen acestea pot îmbrăca aspectul cel
mai grav, ai socului anqfilactic. Intr-o asemenea situaţie se întrerupe administrarea
medicamentului, se păstrează acul în venă, se schimbă seringa şi se administrează
medicaţia de urgenţă (Adrenalină, Hemisuccinat de hidrocortizon).

➢ Consideratii speciale:
✓ Deoarece medicamentele administrate prin injectie intravenoasa directa au efect imediat,
in cazul pacientilor alegici poate aparea socul anafilactic. In aceasta situatie ( cand
pacientul devine dispneic, cianotic etc) trebuie chemat imediat medicul si se incep
manevrele de resuscitare

✓ Daca apar semne de extravazare se intrerupe injectarea si se reia tehnica tinand cont de
substanta pierduta prin extravazare

14
➢ Incidente/ accidente
1. Flebalgia: durere localizata pe traiectul venelor, datorita unei injectii prea
rapide sau
de substanta care irita tunica interna a vasului.
2. Hematomul: apare in urma perforarii unei vene.
3. Senzatia de uscaciune (valuri de caldura): la nivelul faringelui datorita lezarii
unui
vas.
4. Injectarea solutiei paravenos (pe langa vena): manifestata prin tumefierea
brusca a
tesutului, dureri accentuate iar in timp, urmate de necroza daca solutia
administrate a
fost iritanta.
5. Ameteli/lipotimie/colaps: se intrerupe administrarea si se anunta medicul.
6. Embolia gazoasa si cea uleioasa duc la exitus (moarte).
Refacerea venei are nevoie de 24 de ore, de aceea in acest timp nu se mai
efectueaza
alta injectie

15
 FISA TEHNICA NR 4

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN PERFUZIE

➢ Definiţie:
✓ Perfuzia reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor substanţe
medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a organismului.

➢  Scop:
▪ hidratarea şi mineralizarea organismului;
▪ administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
▪ depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
▪ completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterala

➢ Materiale necesare:
▪ Seringi şi ace sterile adecvate
▪ Mănuşi de unică utilizare
▪ Soluţie perfuzabilă (punga sau flacon) în termen de valabilitate, cu aspect nemodificat
▪ Trusa de perfuzat (perfuzor cu filtru sau fără filtru) în termen de valabilitate, integră
▪ Materiale pentru puncţie venoasă, branulă/canulă sau fluturaş
▪ Leucoplast sau material pentru fixarea aparatului de perfuzie.
▪ Tăviţă renală, stativ

➢ Locul puncţiei pentru perfuzie:

▪ la adulţi sunt preferate venele de la plica cotului (cefalica, bazilică şi median cubitală);
▪ evitaţi vena dureroasă la palpare; selectaţi venele bine dilatate;
▪ la bătrâni, dacă este posibil evitaţi: - venele dorsale ale mâinii, braţul dominant pentru
puncţie venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
▪ examinaţi calitatea şi starea venelor

➢ Pregătirea pacientului:
▪ Psihica:
✓ Se confirma identitatea pacientului
✓ Se informeaza pacientul privind scopul si locul injectiei si efectele dorite şi nedorite
(reactii pe care le poate prezenta in timpul injectiei )
✓ Se explica tehnica si eventualele reactii pe care le poate prezenta in timpul injectiei
✓ Se obtine acordul (consimtamantul) pacientului verbal si scris (semneaza)

▪ Fizica:
✓ Se sigura intimitatea pacientului
✓ Asezarea pacientului in functie de locul ales:
- Se aşează bolnavul cât mai comod, în decubit dorsal, cu braţul sprijinit pe pernă elastică
(sau pe suport) → se utilizează pe cât posibil braţul folosit mai puţin.
- Poziţia trebuie să fie cât mai comodă şi relaxată, accesibilă puncţiei.
✓ Verificarea locurilor de elecţie, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate acentuată sau cu

16
 infecţie

➢ Pregătirea flaconului
▪ Se spală şi se dezinfectează mâinile, se pun mănușile
▪ Se controlează soluţia de perfuzat: etichetă, conţinut, valabilitate, aspect limpede, clar,
integritate, etanşeitate, corespondenţa cu soluţia recomandată.
▪ Temperatura soluţiei perfuzabile trebuie să fie de 18-240C (temperatura camerei). Încălzirea
flacoanelor în urgenţă se va face cu mijloace specifice – termostat, contact cu organismul
uman.
▪ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
▪ Se controlează aparatul de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate,
corespondenţa cu soluţia recomandată şi se desface aparatul de perfuzie.
▪ Se dezinfectează dopul de cauciuc.
▪ Se închide prestubul aparatului de perfuzie.
▪ Se îndepărtează teaca de protecţie a acului şi se puncţionează dopul de cauciuc cu acul
trocar al aparatului, și se deschide căpăcelul tubului de aer; în cazul în care avem tub de
aer separat se îndepărtează teaca de protecţie a acului tubului de aer şi se puncţionează
dopul de cauciuc (nu este necesar în cazul utilizării soluţiilor perfuzabile ambalate în
pungi),
▪ Se suspendă flaconul, cu perfuzorul montat, pe stativ.
▪ Presaţi uşor picurătorul (camera de scurgere a perfuzorului) şi lăsaţi să se umple până la
jumătate
▪ Înlăturaţi capacul protector de la capătul tubului şi deschideţi clema/prestubul
▪ Lăsaţi lichidul să curgă până ce se elimină bulele de aer, din tubul perfuzorului formând o
coloană, ţinând tubul perfuzorului curbat cu amboul în sus pentru a nu se pierde mult
lichid
▪ Închideţi clema/prestubul şi puneţi capacul protector

➢ Execuţie
▪ Se examinează calitatea venelor.
▪ Protejați lenjeria de pat prin aplicarea de mușama și aleză
▪ Se execută puncția venoasă
▪ Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare, încercaţi procedeele:

❖ rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul

❖ daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i se
umple venele, apoi reaplicaţi garoul
❖ înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de10-15'

▪ Dezinfectaţi tegumentul (tampon cu alcool timp de 60 secunde) folosind mişcări circulare

de la centru în afară cu câţiva cm.
▪ Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea
deasupra venei
▪ Îndepărtaţi capacul protector de pe amboul tubului de perfuzor şi adaptaţi perfuzorul la ac
▪ Ataşaţi acul perfuzorului la tubul perfuzorului şi puncţionaţi vena ţinând acul cu bizoul în
sus, în mâna dreaptă şi introduceti-l la un unghi de 10-30°, deasupra venei sau dintr-o
parte a venei (poziţia oblică)
▪ Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi acul în venă,
1-2cm
▪ Dezlegaţi garoul şi cereţi pacientului să desfacă pumnul

17
▪ Dacă se instalează perfuzia cu branulă/canulă sau, fluturaş, atunci fixaţi cu degetul arătător
de la mâna stângă exercitând presiune la 3cm deasupra locului puncţiei
▪ Extrageţi mandrenul de pe lumenul branulei şi ataşaţi capătul branulei la tubul perfuzorului
▪ Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul soluţiei să curgă; examinaţi ţesutul din jurul
zonei de intrare pentru semne de infiltraţii
▪ Fixaţi rata de curgere a soluţiei de 60 picături/minut.
▪ Aplicaţi pansament steril peste locul puncţiei
▪ Fixaţi acul, branula/canula, fluturaşul cu benzi de leucoplast, sau bandă non alergică
▪ Aplicaţi eticheta pe punga sau flaconul de soluţie, indicând data, ora, medicaţia adăugată şi
doza
▪ Rata de flux a perfuziei (debitul) este fixată de medic şi se calculează după următoarea
formulă:
Picături = Volum total x picături /ml
Minute Timpul total de infuzie în minute

➢ Îngrijiri după tehnică

▪ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.
▪ Se extrage acul brusc din venă sau se retrage amboul.
▪ Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.
▪ În cazul când pacientul are montată o branulă se îndepărtează amboul perfuzorului şi se
închide branula în condiţii de asepsie perfectă.
▪ Se înveleşte bolnavul şi se aşează comod.
▪ Se supraveghează şi, dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde.
▪ Se notează în foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.
➢ Observaţii
▪ Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă
pentru a împiedica pătrunderea aerului în perfuzor şi pentrua reţine 2-3ml de soluţie
pentru control, în cazul în care s-ar produce un accident (intoleranţă).
▪ Este obligatorie NOTAREA PE FLACON→ ORA DE APLICARE, RITMUL DE
ADMINISTRARE, COMPONENŢA SOLUŢIILOR PERFUZATE,
MEDICAMENTELE ADĂUGATE, ORA DE ÎNTRERUPERE A PERFUZIEI,
NUMELE ASISTENTEI CARE A MONTAT PERFUZIA.
▪ La pacienții diabetici administrarea de glucoză, indiferent de concentraţie, impune
tamponarea cu insulină la recomandarea medicului

Cantitate Concentra Pacient cu Pacient

de ţie % glicemie cu
glucoză normală diabet
250 ml 5% 2,5 u.i. 6 u.i
500 ml 5% 5 u.i. 12 u.i.
250 ml 10% 5 u.i. 12 u.i.
500 ml 10% 10 u.i. 24 u.i.
250 ml 20% 10 u.i. 24 u.i.
500 ml 20% 20 u.i 48 u.i.
▪ Abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de
urgenţă majoră şi pentru scurtă durată pentru a evita complicaţiile tromboembolice şi
septice.
▪ Nu se refolosesc recipientele sau pungile cu soluţii perfuzabile a căror conţinut nu a fost
epuizat!
▪ Locul perfuziei este recomandat să fie schimbat la fiecare 72 ore.
18
➢ SCHIMBAREA SOLUTIILOR PERFUZABILE

➢ Obiectivele procedurii
✓ Menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptică.

➢ Pregătirea materialelor
▪ Tavă medicală sau căruciorul pentru tratamente
▪ Soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
▪ Soluţii perfuzabile recomandate, în termen de valabilitate, în cantitatea prescrisă
▪ Seringi/ace sterile adecvate, mănuşi sterile
▪ Recipiente de colectare a deşeurilor

➢ Pregătirea pacientului

▪ psihică: informaţi şi explicaţi procedura pacientului și despre o nouă soluţie perfuzabilă şi

potenţialele efecte adverse
▪ fizică: verificaţi poziţia pacientului

➢ Efectuarea procedurii:
▪ Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile
▪ Pregătiţi soluţia pentru schimbare - dacă este pungă de soluţie se desface ambalajul
protector şi se deschide
▪ capacul metalic, iar la flacon se îndepărtează capacul.
▪ Închideţi prestubul perfuzorului pentru a stopa curgerea soluţiei
▪ Îndepărtaţi din stativ punga/flaconul gol păstrând câţiva ml de soluţie
▪ Scoateţi rapid acul perfuzorului din punga/flaconul gol şi introduceţi-l în punga/flaconul
plin cu soluţie după ce dezinfectaţi dopul
▪ Suspendaţi în stativ punga/flaconul cu soluţie
▪ Redeschideţi prestubul şi ajustaţi debitul
▪ Verificaţi prezenţa aerului pe tubul perfuzorului şi îndepărtaţi-l dacă este cazul astfel:
închideţi prestubul, loviţi tubul cu degetul pentru ca bulele mici să se ridice în picurătorul
perfuzorului
▪ Pentru o cantitate mare de aer înţepaţi cu un ac şi seringa tubul de latex al perfuzorului, de
la capătul perfuzorului, după ce a fost dezinfectat, şi aspiraţi aerul în seringă
▪ Reglaţi din nou debitul de curgere al soluţiei
▪ Asiguraţi-vă că picurătorul perfuzorului este plin cu soluţie o treime sau jumătate
▪ Aplicaţi eticheta pe pungă sau flaconul de soluţie, indicând data, ora schimbării, medicaţia
adăugată,doza

➢ Îngrijirea pacientului
▪ Evaluaţi semnele vitale
▪ Observaţi semnele pentru rehidratare şi deshidratare
▪ Verificaţi periodic debitul soluţiei

➢ Reorganizarea locului de muncă

▪ Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
▪ Îndepărtaţi mănuşile și spălaţi mâinile
▪ Notați în planul de îngrijire: schimbarea soluţiei perfuzabile, ora, cantitatea, tipul de soluţie
perfuzabilă, eventuale modificări în starea pacientului

19
Evaluarea eficacităţii procedurii

● Rezultate aşteptate/dorite:
▪ Evaluarea răspunsului pacientului la administrarea soluţiilor perfuzabile la fiecare oră arată
că:
▪ Administrarea soluţiei este corectă, pacientul primeşte volumul de lichide corect
▪ Linia venoasă rămâne accesibilă - se asigură perfuzarea soluţiei în spaţiuli.v.

● Rezultate nedorite/Ce faceţi

▪ Debitul de curgere al soluţiei este incorect
▪ Verificaţi permeabilitatea branulei
▪ Verificaţi presiunea de scurgere a lichidului, modificaţi la nevoie înălţimea
▪ Mişcaţi puţin acul pentru a îndepărta bizoul acului de peretele venei
▪ Pacientul primeşte mai puţin sau mai mult din cantitatea de soluţie prescrisă
▪ Respectaţi cantitatea perfuzabilă prescrisă

▪ SCHIMBAREA PERFUZORULUI

▪ Obiectivele procedurii - menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptică.

▪ Pregătirea materialelor
✓ Tavă medicală sau căruciorul pentru tratamente
✓ Eticheta
✓ Trusa de perfuzie integră, în termen de valabilitate
✓ Seringi/ace sterile adecvate
✓ Tampoane, soluţie dezinfectantă
✓ Mănuşi de protecție
✓ Recipiente de colectare a deşeurilor

▪ Pregătirea pacientului
✓ psihică: informarea şi explicarea procedurii pacientului şi inofensivitatea ei
✓ fizică: asiguraţi-vă că stă în poziţia corectă, având în vedere că timpul de menţinerea
perfuziei creşte

▪ Efectuarea procedurii:
✓ Spălaţi mâinile
✓ Îmbrăcaţi mănuşile
✓ Pregătiţi trusa de perfuzie pentru schimbare
✓ Desfaceţi ambalajul protector
✓ Închideţi clema/prestubul perfuzorului nou
✓ Înlăturaţi capacul protector al acului tubului perfuzorului
✓ Inseraţi rapid acul perfuzorului în punga/flaconul cu soluţie
✓ Apăsaţi pe camera perfuzorului pentru a fi umplută cu cel puţin o treime sau jumătate
soluţie
✓ Înlăturaţi capacul protector de la celălalt capăt al tubului
✓ Deschideţi clema şi lăsaţi să curgă soluţia până când bulele de aer au dispărut
✓ Închideţi clema/prestubul şi puneţi la loc capacul protector al tubului
✓ Închideţi clema/prestubul vechiului perfuzor

20
✓ Scoateţi rapid acul perfuzorului folosit
✓ Detaşaţi tubul perfuzorului folosit de la branulă/canulă şi îndepărtaţi-l
✓ Menţineţi sterilitatea, îndepărtaţi rapid capacul protector al tubului perfuzorului nou şi
ataşaţi branula/canula
✓ Deschideţi clema/prestubul şi fixaţi debitul de curgere al soluţiei

▪ Îngrijirea pacientului
✓ Încurajaţi pacientul - diminuează anxietatea, promovează cooperarea şi previne mişcările
bruşte ale extremităţilor care pot disloca acul sau cateterul, branula/canula
✓ Supravegheaţi în continuare perfuzia

▪ Reorganizarea locului de muncă

✓ Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conformP.U.
✓ Îndepărtaţi mănuşile și spălaţi mâinile
✓ Notaţi în planul de îngrijire: schimbarea perfuzorului, ora, data

▪ Evaluarea eficacităţii procedurii

● Rezultate aşteptate/dorite:
✓ Pacientul a înţeles nevoia de continuare a perfuziei
✓ Administrarea soluţiei este corectă,
✓ Pacientul primeşte un volum de lichide conform cu prescripţia
✓ Perfuzorul este accesibil
✓ Tubul perfuzorului este ataşat corect şi soluţia nu curge pe lângă tub

● Rezultate nedorite/Ce faceţi

✓ Scăderea sau absenţa curgerii soluţiei care este indicată prin descreşterea ratei
✓ Soluţia curge pe lângă tub
✓ Reglaţi debitul la valoarea indicată de medic
✓ Verificaţi racordul, eventual schimbaţi

▪ Complicaţiile terapiei intravenoase

➢Infiltraţia
➢Tromboflebitele
➢Bacteriemia
➢Supraîncărcarea circulatorie
➢Embolia
➢Eşecul mecanic (încetinirea fluxuluii.v.)

❖ Infiltraţia are drept cauză - deplasarea canulei/branulei i.v. dintr-o venă rezultând
perfuzarea de fluide în ţesuturile din jur.

▪ Manifestări clinice:
✓ Umflarea, albirea şi răcirea tegumentelor din jur
✓ Disconfort - depinde de natura soluţiei
✓ Ritmul de curgere este mai încet sau se opreşte
✓ Absenţa întoarcerii sângelui în cateterul i.v. şi pe tubul perfuzorului

▪ Măsuri preventive:
✓Asiguraţi-vă că tubulatura distală este suficient securizată cu bandă adezivă pentru a
preveni deplasarea canulei/branulei la unele mişcări ale pacientului

21
 ✓Puneţi atelă la braţ sau mână dacă este necesar
✓Verificaţi locul pentru terapia i.v. frecvent în vederea evitării complicaţiilor

❖ Tromboflebitele - Cauze:
✓Rănirea venei în timpul punţiei venoase, calibrul mare al acului/cateterului utilizat sau
utilizarea prelungită aacului/cateterului
✓Iritarea venei datorită perfuzării rapide sau soluţiilor care produc iritaţie (ex. Soluţii de
glucoză hipertonică, potasiu).
✓Cheag format la capătul acului sau cateterului (din oţel sau material plastic) datorită
încetinirii ritmului de perfuzare

▪ Manifestări clinice:
✓ Sensibilitate, apoi durere de-a lungul venei
✓ Umflătură, căldură şi roşeaţă la locul unde este instalată perfuzia; vena poate apare ca o
dungă roşie deasupra locului de inserţie

▪ Măsuri preventive:
✓ Fixarea sigură a acului /cateterului la locul de inserţie
✓ Schimbarea locului de inserţie cel puţin odată la 72 ore
✓ Folosirea venelor mari pentru perfuzarea soluţiilor iritante, moderează iritaţia
✓ Diluarea suficienta a agenţilor iritanţi înainte de perfuzare

▪ Intervenţiile nursing:
✓ Aplicarea compreselor reci imediat pentru a reduce durerea şi inflamaţia
✓ Mai târziu puneţi comprese calde pentru a stimula circulaţia şi promova absorbţia
✓ Notaţi intervenţiile şi evaluarea

❖ Bacteriemia - Cauze:
✓ Cele care stau la baza flebitelor cresc de 18 ori riscul
✓ Materiale contaminate sau soluţii
✓ Menţinerea prelungită a unui dispozitiv IV (cateter, branulă/canulă, ac, tub, pungă cu
soluţie)
✓ Inserţia i.v. sau schimbarea pansamentului nonaseptică
✓ Contaminarea încucişată de către pacient cu alte zone infectate ale corpului
✓ Pacientul cu boli critice sau imunodepresiv este supus cel mai mult riscului de bacteremie

▪ Manifestări clinice:
✓ Creşterea temperaturii, frisoane
✓ Greaţă,vărsături
✓ Indispoziţie, puls crescut
✓ Durere de spate, de cap
✓ Poate duce la şocul septic cu hipotensiune arterială
✓ Posibile semne ale infecţiei locale, la locul de inserţie i.v. (ex. roşeaţă, durere, scurgere
mirositoare)

▪ Măsuri preventive:
✓ Urmaţi aceleaşi măsuri subliniate la tromboflebite
✓ Utilizaţi asepsia strictă la inserţia i.v. sau la schimbarea pansamentului
✓ Utilizaţi perfuzorul cu filtru
✓ Soluţiile nu ar trebui ţinute mai mult de 24 de ore

22
✓ Schimbaţi locul de inserţie i.v. la 48-72 de ore
✓ Schimbaţi pansamentul la locul de inserţie i.v. la 24-48 de ore
✓ Schimbaţi perfuzorul la 24-48 de ore
✓ Menţineţi integritatea sistemului de perfuzare

▪ Intervenţii nursing:
✓ Întreruperea perfuziei şi retragerea canulei/branulei/cateterului
✓ Retragerea canulei/branulei/cateterului:
• se face în condiţii de asepsie
• se taie cu o foarfecă sterilă extremitatea acestora,
• se introduce într-o epubetă sterilă
• se trimite imediat la laborator pentru analiză
✓ Se verifică semnele vitale
✓ Se încurajează pacientul
✓ Se recoltează leucocitoza, la indicaţia medicului
✓ Se evaluează pentru infecţie (urină, spută, plăgi)
✓ Se notează intervenţiile

❖ Supraîncărcarea circulatorie - Cauza:

✓ Introducerea unei cantităi excesive de fluid i.v. (în special riscul este pentru pacienţii în
vârstă, copii şi pentru pacienţii cu insuficienţă cardiacă sau renală)

▪ Manifestări clinice:
✓ Creşte TA şi pulsul
✓ Creşte presiunea venoasă centrală, distensia venelor (venele jugulare)
✓ Dureri de cap, anxietate
✓ Respiraţie scurtă, tahipnee, tuse
✓ Durere în piept (dacă are istoric de boală coronariană)

Măsuri preventive:
✓ Trebuie să ştiţi dacă pacientul a avut boli de inimă sau rinichi
✓ Se monitorizează ritmul de curgere al perfuziei
✓ Se pune atelă la braţ sau mână dacă sunt fluctuaţii mari ale ritmului de curgere date de
mişcările pacientului
▪ Intervenţiile nursing:
✓ Se încetinşte ritmul perfuziei şi se anunţă medicul
✓ Se monitorizează îndeaproape pentru semnele de supraîncărcare
✓ Se ţine pacientul cu trunchiul ridicat pentru a favoriza respiraţia
✓ Se notează intervenţiile şi evaluarea

❖ Embolia - Cauze:
✓ Riscul este mare în liniile venose centrale, când aerul intră în cateter/branulă/flexulă pe
durata schimbării perfuzorului (aerul aspirat pe durata inspiraţiei datorită presiunii
negative intratoracice)
✓ Bulele de aer scăpate din tubulatură şi împinse în circulaţia venoasă

▪ Manifestările clinice:
✓ Scăderea TA, creşterea pulsului
✓ Cianoza, tahipneea
✓ Creşterea presiunii venoase centrale

23
✓ Schimbări în procesul de gândire, în starea de conştiență

▪ Măsuri preventive:
✓ Se scoate aerul din tubulatură înainte de a perfuza pacientul
✓ Se schimbă pungile cu soluţie înainte de a se termina
✓ Se asigură că toate conexiunile sunt sigure

▪ Intervenţii nursing:
✓ Imediat se întoarce pacientul pe partea stângă şi cu capul mai jos pe pat, în această poziţie
aerul se va ridica în atriul drept
✓ Se anunţă medicul și se linişteşte pacientul
✓ Se notează intervenţiile şi se evaluează permanent

❖ Incidente mecanice (încetinirea fluxului i.v.) - Cauze:

✓ Acul poate poate fi lipit de peretele venei sau poate ieşi din venă şi se opreşte curgerea
soluţiei
✓ Acul se poate înfunda cu un cheag
✓ Răsucirea, cudarea tubului sau cateterului

▪ Evaluarea nursing şi intervenţii:

✓ Se evaluează semnele infiltraţiei locale (umflătură, răcirea tegumentului)
✓ Se deslipeşte banda adezivă şi se verifică dacă tubulatura şi cateterul sunt răsucite
✓ Se retrage canula/branula dacă acestea s-au lipit de peretele venei sau dacă a ieşit în afara
venei
✓ Se ridică sau se coboară acul pentru a preveni astuparea, blocarea prin poziţia oblică

➢ Incidente,accidente
✓ hiperhidratarea prin perfuzie in exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar
acut: tuse, expectoratie, polipnee, cresterea T.A.
▪ se reduce ritmul perfuziei sau chiar se intrerupe complet, se injecteaza cardiotonice.

✓ embolie pulmonara prin patrunderea aerului in curentul circulator. Se previne prin:

▪ eliminarea aerului din tub inainte de instalarea perfuziei, intreruperea ei inainte de golirea
completa a flaconului
▪ nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea si aparitia de frisoane.

✓ coagularea sangelui pe ac sau canula-

▪ se previne prin introducerea pe lumen a solutiei de heparina
▪ revarsarea lichidului perivenos-flebita-durere,creste temperatura tegumentului,eritem de-
a lungul venei-se anunta medicul
▪ lichidul nu se scurge desi acul este in vene-se verifica pozitia acului,se mobilizeaza
putin,se verifica presiunea lichidului

➢ Consideratii speciale:
✓ terapia intravenoasa produce de cele mai multe ori anxietate bolnavului.

✓ pentru a-i reduce teama si a ne asigura de cooperarea sa, procedura trebuie explicata
pacientului in detaliu.

✓ astfel, se va explica pacientului ca va ramane la locul punctionarii un cateter de plastic la

24
 care se va atasa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor solutii indicate de medic sau o
seringa pentru adminstrarea antibioticelor sau altor substante prescrise.

✓ se va explica pacientului ca aceasta il scuteste de inteparea repetata pentru adminstrarea

tramentului

✓ i se va explica, de asemenea, ca durata si tipul tratamentulu vor fi indicate de medic

✓ se aduce la cunostinta pacientului orice modificare survenita in schema de tratament

✓ de-a lungul tratamentului pacientul trebuie invatat sa anunte orice modificare in rata de
administrare potrivita de asistenta( daca perfuzia se opreste sau merge mult mai rapid),
daca incepe sa-l doara .

✓ de asemenea, i se va preciza ca nu va trebui sa loveasca sau sa bruscheze locul unde

branula este inserata

✓ se va explica tehnica indepartarii acului/branulei, cat timp se va tine compresie la locul de

insertie cat  si faptul ca va fi apt sa isi foloseasca mana respectiva la fel de bine ca inainte
de montarea branulei

FISA NR. 5

TEHNICA MASURARII SI NOTARII T.A.

➢ Definiție
❖ Tensiunea arterială este presiunea exercitată de către sânge asupra pereţilor arterelor
atunci când inima bate (tensiune arterială sistolică) şi atunci când inima se odihneşte
(tensiune arterială diastolică). Se măsoară în milimetri coloană de mercur (mmHg).

➢ Scop
✓ evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa determinată de
elasticitatea şi calibrul vaselor)

➢ Obiectivele procedurii
✓ Determinarea presiunii sistolice și diastolice la internare pentru a compara starea curentă
cu valorile normale
✓ Evaluare stării pacientului in ce priveste volumul de sange, randamentul inimii și
sistemul vascular
✓ Aprecierea raspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și medicamente

25
➢ Materiale necesare
✓ Stetoscop biauricular;
✓ Tensiometru cu manşeta adaptată vârstei
✓ Comprese cu alcool medicinal;
✓ Culoare roșie ( pix, cariocă,creion);
✓ Foaie de temperatură (F.T), carnet de adnotări personale

➢ Pregatirea pacientului
▪ psihică:
✓ Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea;
✓ Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare întrucât emoţiile
influenţează presiunea sângelui;
▪ fizică:
✓ aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând sau în
ortostatism conform indicaţiei medicale
➢ Condiții de măsurare corectă a TA
✓ dimineata pe nemâncate sau la 3 ore după masă
✓ repaus fizic și psihic 10 min
✓ Pe foaia de temperatură TA se poate nota cifric în rubrica rezervată acestui scop sau
grafic prin hașurarea cu creion roșu între valoarea maximă și ce minimă – un pătrățel egal
o unitate.

➢ Efectuarea procedurii:
✓ Se şterg olivele şi părţile metalice ale stetoscopului dacă este necesar, cu comprese cu
alcool si se alege braţul potrivit pentru aplicarea manşetei, permițând pacientului să
adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în
sus;
✓ Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional are dureri, dacă a făcut
exerciţii de mişcare sau măsurarea TA nu este o urgenţă;
✓ Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii, fie prin dezbrăcare dacă aceasta
(mâneca) este prea strâmtă pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de aplicare a
manşetei;
✓ Verificaţi dacă manşeta conţine aer și scoateţi aerul din manşetă, la nevoie, deschizând
ventilul de siguranţă şi comprimând manşeta în palme
✓ Închideţi ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta
✓ Aplicaţi manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5-5 cm deasupra plicii
cotului şi fixaţi-o.
✓ Palpaţi artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu degetele;
✓ Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi olivele în urechi;
✓ Umflaţi manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce priviţi acul
manometrului, până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra punctului în care pulsul a
dispărut (nu se mai aud bătăi în urechi);
✓ Decomprimaţi manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă; înregistraţi mental cifra
indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care, în urechi, auziţi prima
bătaie clară (lup-dup); această cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau
maximă;
✓ Înregistraţi numărul care corespunde bătăii de final în timp ce continuaţi decomprimarea
manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
✓ Îndepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului și înregistraţi valorile

26
 măsurate în carnetul personal, notând: numele bolnavului, data înregistrării, valorile
obţinute (T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7cmHg).

➢ Reprezentarea grafică T. A.

✓ Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1cmHg.
✓ Reprezentaţi grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare roșie, aşezat pe
verticala timpului (D sau S); latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea
sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului reprezintă T.D. (tensiunea diastolică)

➢ Evaluare a eficacităţii procedurii

➢ Rezultate aşteptate/dorite:
✓ T.A. a pacientului este în limitele normale corespunzătoare vârstei;
✓ Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru

➢ Rezultate nedorite
✓ Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rata normală a
persoanelor de aceeaşi vârstă;
✓ Sunetele obţinute nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a facilita o apreciere
exacta a T.A.

➢ Îngrijirea pacientului
❖ Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
✓ intoleranţă la activitate si alterarea menţinerii sănătăţii
✓ alterarea randamentului inimii;
✓ exces de volum lichidian
✓ deficit de cunoştinţe;
✓ alterarea nutriţiei;

➢ Modificări în situaţiile selectate

✓ Ridicaţi braţul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde înainte de reverificarea
presiunii dacă auziţi cu dificultate sunetele (bătăile cardiace) în urechi;
✓ Alegeţi o manşeta lată şi aşezaţi pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată a arterei
poplitee;
✓ Măsuraţi presiunea arteriala prin metoda palpatorie, în lipsa stetoscopului auricular;
întotdeauna veti obţine exact numai tensiunea sistolică prin aceasta metodă.
➢ Educarea pacientului

✓ Sfătuiţi pacienţii adulţi să-şi măsoare T.A. cel puţin o dată pe an;
✓ Informaţi pacienţii despre utilitatea automăsurării TA., la domiciliu, prin echipament
digital; deşi costisitor este mult mai uşor să citeşti valorile.
✓ Instruiţi pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt
oscilante; dacă are hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia medicamentele în mod regulat,
să reducă consumul de sare, să-şi verifice greutatea şi să înveţe tehnici de managementul
stressului;
Vârsta Valori normale ale Limite superioare ale
T.A: normalului
1 an 95/65 mmHg nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg

27
 10-13 ani 110/65 mmHg 124/84 mmHg
14-17 ani 110/70 mmHg 134.89 mmHg
18 – adult 110/70 mmHg 139.89 mmHg
✓ Informaţi pacientul/familia care sunt valorile în funcţie de vârstă; oferiţi, eventual, un
tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos.

❖ Metoda oscilometrică
Este o alta metodă de măsurare a TA prin comprimarea progresivă a arterelor prin
manșeta pneumatică ce provoacă vibrații din partea pereților arteriali. Intensitatea acestor
vibrații este în funcție de gradul de comprimare și astfel tensiunile maxime și minime pot
fi determinate prin observare sau înscrierea acestor vibrații exprimate de acul
manometrului metalic sub forma unor oscilații. Aparatele utilizate se numesc oscilometre.

28
 FISA NR. 6

TEHNICA INJECTIEI I.D.

➢ Definiţie
❖ Introducerea strict intradermic a soluţiilor izotone, în organism, prin intermediul unui ac
fin cu vârf tăiat scurt, ataşat la o seringă.
❖ Cantitatea de substanta injectabila, la o administrare, i.d nu trebuie sa depaseasca 0,01-
0,1 ml

➢ Scop
✓ Explorator → intradermoreactie→ testari:
▪ la diverşe substanţe medicamentoase cu uz terapeutic (xilină, diluţii din diverse antibiotice
▪ la tuberculină sau PPD.
✓ Terapeutic → (se utilizeaza mai rar) → desensibilizări faţă de alergenii identificaţi
→ imunoterapie în neoplazii
→ vaccinarea BCG
✓ Anestezic → infiltrarea dermică cu anestezic.

➢ Locul injecţiei intradermice

▪ Se aleg regiunile în care reacţia locală determinată de injecţia i.d. poate fi bine observată.
▪ Se preferă regiunile anatomice puţin pigmentate, slab cheratinizate, cu pilozitate redusă

✓ fata anterioara a antebratului

✓ fata externa a bratului si a coapsei
✓ orice regiune in scop de anestezie

▪ Solutii administrate- sol. izotone usor resorbabile, cu densitate mica

▪ Resorbtia- foarte lenta.

➢ Pregătirea bolnavului
▪ psihică:
✓ informaţi şi explicaţi pacientului procedura si scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite
✓ obţineţi consimţământul verbal si scris

29
▪ fizică:
✓ cercetaţi zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă a braţului şi a
coapsei
✓ stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate
✓ poziţionaţi pacientul în funcţie de locul selectat şi de starea sa: decubit dorsal, poziţie
şezândă sau semişezândă

➢ Materiale şi instrumente necesare

✓ De protectie- musama, aleza, perna ptr.sprijinirea bratului
✓ Seringi sterile de dim. adecvate cu ace f. mici
✓ Soluţia de injectat.
✓ Medicatia prescrisa
✓ Manusi sterile
✓ Ace sterile
✓ Ser pentru dizolvat -ser fiziologic ( pentru testari)
✓ Paduri alcoolice
✓ Comprese sterile
✓ Bandaj adeziv

➢ Tehnica de execuţie
✓ Se confirma identitatea pacientului
✓ Se verifica prescriptia medicala
✓ Se verifica data de expirare a medicatiei
✓ Obţineţi informaţii suplimentare despre medicament, dozare, efectele posibile
✓ Intervievaţi pacientul pentru a identifica profilul alergologic al acestuia precum şi
experienţa legată de testare
✓ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
✓ Se alege zona de injectare
✓ Se comunica pacientului zona aleasa pentru injectare
✓ Efectuaţi diluţia necesară şi stabiliţi doza corectă conform procedurii standard, acolo
unde este cazul
✓ Aspiraţi soluţii în seringă respectând procedura
✓ Eliminaţi aerul din seringă
✓ Se indica pacientului sa-si sprijine antebratul, cu partea ventrala expusa
✓ Se curata locul ales cu un pad alcoolizat si se verifica sa nu aiba pilozitati, leziuni, edeme,
echimoze
✓ Se lasa sa se evapore alcoolul pe piele (ptr. exercitarea efectului aseptic) inainte de
injectare

▪ De evitat dezinfectia pielii cu alcool in cazul intradermoreactiei la tuberculina

✓ Se prinde antebratul pacientului cu o mana si se intinde pielea

✓ Cu cealalta mana se ia seringa cu acul atasat si se indreapta sub un unghi de 10-15 grade
fata de antebrat
✓ Se introduce acul imediat sub piele si se injecteaza lent
✓ Se va simti o mica rezistenta la administrare si va aparea o papula alba de aspectul cojii
de portocala,diametru 5-6mm, inaltime de 1-2mm la 0,1 soluţie injectată.

▪ Daca aceasta nu apare, inseamna ca acul este prea adanc introdus , se va retrage si se
va relua tehnica de la inceput
30
✓ Dupa injectare se va retrage acul sub acelasi unghi sub care a fost introdus.

▪ Nu se maseaza locul injectarii deoarece poate irita tesuturile si poate afecta rezultatul
testului

✓ Se incercuieste locul administrarii cu un marker pentru a se stii apoi cat de mult se

modifica marginile semnului care trebuie citit
✓ Pacientul este instruit:
✓ sa nu se spele in zona respectiva pana cand testul nu va fi citit
✓ sa nu comprime locul injectiei
✓ Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
✓ Se colecteaza seringa cu ac in recipientele colectoare specifice conform PU
✓ Se scot manusile; se colecteaza conform PU
✓ Se spala si dezinfecteaza mainile
✓ Se ordonează materialele folosite

➢ Ingrijirea ulterioara a pacientului

✓ Ajutaţi pacientul să adopte o poziţie confortabilă şi să rămână în repaus la pat

✓ Menţineţi zona injecţiei accesibilă observaţiei
✓ Supravegheaţi atent pacientul după testarea sensibilităţii la anumite
medicamente( antibiotice, anestezice) sau alergeni
✓ Anunţaţi medicul şi interveniţi de urgenţă în caz de complicaţii

➢ Citirea reacției locale se face după ≈ 30min testari antibiotice; 72 ore în cazul IRD la
tuberculină

➢ Reorganizarea locului de munca

✓ Aruncaţi materialele folosite în containere speciale;
✓ acul se aruncă necapisonat
✓ Spălaţi-vă mâinile

➢ Notarea procedurii
✓ Notaţi procedura în fişa de proceduri sau în planul de îngrijire: nume, prenume, substanţa
administrată, doza, data şi ora inoculării
✓ Notaţi data şi ora citirii reacţiei locale precum şi caracteristicile

➢ Rezultate aşteptate/dorite
✓ Medicamentul este administrat respectând cele cinci reguli:
▪ pacientul identificat,
▪ medicamentul prescris,
▪ doza corectă,
▪ calea adecvată,
▪ timpul potrivit
✓ Pacientul este liniştit, relaxat iar la locul inoculării nu apar reacţii majore de sensibilizare
✓ Se intervine de urgenţă conform protocolului

➢ Rezultate nedorite / Ce faceţi ?

31
● Vârful acului nu pătrunde în derm şi soluţia se scurge în afară
▪ Se pătrunde cu aproximativ 1 mm mai profund în grosimea dermului

● Acul pătrunde prea adânc, determinând o infiltraţie difuză fără să se formeze papula albă
delimitată
▪ Se retrage uşor acul şi se repoziţionează în grosimea dermului

● La locul testării apar reacţii pozitive sau intens pozitive : vezicule, ulceraţii, necroza
ţesutului
▪ Se anunţa medicul

● Lipotimie, risc de accidentare prin cădere dacă pacientul nu rămâne în repaus la pat
▪ Se lămureşte pacientul despre obligativitatea menţinerii repausului la pat 30 de minute
după injecţie

● Reacţie anafilactică sau şoc anafilactic care ameninţă viaţa

▪ Se anunţă medicul
▪ Se intervine de urgenţă conform protocolului

➢ Incidente şi accidente

✓ Revărsat lichidian→ când acul a intrat parţial în derm.

✓ Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală →
când acul a pătruns prea profund.
✓ Lipotimie, reacție anafilactică sau chiar șoc → când se introduc soluţii alergene.
✓ Tulburări trofice → din cauza distensiei puternice prin injectarea de soluţii hipotone.
✓ Necroza unor porţiuni de tegument → prin reacţie intensă la locul injecţiei.

➢ Observaţii

✓ Pentru anestezie locală injecţia se poate face pe orice suprafaţă a corpului → obligatoriu
după testarea sensibilităţii organismului la anestezic!
✓ În cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină, Hemisuccinat
de Hidrocortizon, cardiotonice.
✓ Nu se injectează în regiunile cutanate cu foliculi piloşi.

32
 FISA Nr. 7

TEHNICA INJECTIEI S.C.

Definiţie
❖ Introducerea în ţesutul celular subcutanat (hipoderm) a unui medicament în doza
prescrisă (max. 1,5 ml) prin intermediul unui ac
✓ Această cale de administrare a medicamentelor este preferată atunci cand se doreşăte
absorbţia lentă şi continuă asubstanţei → ex. administrarea insulinei sau heparinei

✓ Resorbtia- incepe de la 5-10 min de la adm. si dureaza in functie  de cantitatea

de  substanta administrata

➢ Scopul
✓ Terapeutic → injectarea soluţiilor cristaline

33
➢ Locul injecţiei subcutanate

▪ Regiuni bogate in tesut celular, lax, extensibil:

✓ Faţa externă a braţului ( regiunea deltoidiană)

✓ Faţa supero-externă a coapsei.
✓ Flancurile peretelui abdominal.
✓ Fata supra- si subspinoasa a omoplatului
✓ Regiunea subclaviculară.

● Fată laterală (externa)a braţului este favorabilă pentru acest tip de injecţie deoarece
este puţin dureroasă şi ţesutul adipos subcutanat nu conţine la acest nivel vase sanguine
mari.

● Abdomenul (regiunea periombilicală )este preferată pentru administrarea heparinei

deoarece stratul adipos subcutanat este binereprezentat la acest nivel.

● Injectiile subcutanate sunt contraindicate in zonele inflamate, edematiate, care prezinta

felurite leziuni sau semne din nastere.

● Pot fi, de asemnea, contraindicate persoanelor cu tulbrari de coagulare.

● Cand tratamentul subcutanat se administreaza timp indelungat, cum este cazul insulinei,
locurile de adminstrare se vor alege prin rotatie

➢ Solutii administrate:
✓ sol izotone, nedureroase ;
✓ sol cristaline : insulina, cofeina, histamina, anticoagulante

➢ Pregătirea pacientului
▪ psihică
✓ Se anunţă bolnavul şi i se explică scopul, efecte dorite şi nedorite, orarul de administrare
dacă este cazul
✓ Se obţine consimţmântul verbal si scris

▪ fizică:
✓ asiguraţi intimitatea pacientului
✓ aşezaţi pacientul în funcţie de starea sa → în mod obişnuit se aşează pacientul în poziţie
şezândă cu mâna sprijinită pe şold sau în decubit dorsal
✓ se dezveleşte locul ptr.adm.

➢ Materiale şi instrumente necesare

● tava medicala sau carucior pentru transport
● de protectie- musama, aleza, perna ptr.sprijinirea bratului
● manusi sterile
● medicatia prescrisa
● seringi si adecvate adm. s.c.
● ace sterile hipodermice, cu bizoul ung.

34
 ● soluţie dezinfectantă (alcool)
● ser pentru dizolvat -Ser Fiziologic
● paduri alcoolice
● comprese sterile
● bandaj adeziv

➢ Efectuarea tehnicii
✓ Verificati prescriptia și identitatea pacientului
✓ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
✓ Se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal( cu exceptia celor care
au un aspect particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un aspect tulbure)
✓ Se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special inainte administrarii primei
doze
✓ Daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage doza indicata,
scotand aerul din seringa.
✓ Apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanata
✓ Daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de
cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba
acul cu cel pentru injectia subcutanata

▪ Tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza

capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea
cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din
flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va umple singura cu
cantitatea necesara

✓ Se asigura intimitate
✓ Se selecteaza un loc pentru injectare (avandu-se in vedere ca trebuie alternate)
✓ Se sterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat incepand din centrul zonei alese
spre exterior prin miscari circulare
✓ Se lasa alcoolul sa se ususce pe piele pentru a preveni introducerea de alcool subcutanat
in timpul injectiei, ceea ce produce o senzatie de usturime pacientului
✓ Se indeparteaza capisonul acului de la seringa
✓ Cu o mana se pliaza pielea din zona aleasa, cu o miscare ferma , formand un pliu de tesut
adipos
✓ Se atentioneaza pacientul ca va simti o intepatura
✓ Pătrundeţi cu rapiditate în tegument cu bizoul acului în sus în stratul subcutanat la 45°
sau 90° la o adâncime de 2-4 cm
✓ Se aspira pentru a vedea daca suntem intr-un vas de sange
✓ Daca apare sange la aspiratie se va arunca seringa si se va incepe tehnica de la inceput

▪ Nu se aspira atunci cand se fac injectii cu heparina si cu insulina ( nu este necesar la

insulina, iar la heparina poate produce hematom)

✓ Mentineti pliul si injectaţi lent soluţia medicamentoasă cu presiune uşoară pentru a nu

destinde brusc ţesutul subcutanat.
✓ Extrageri acul cu rapiditate după aplicarea tamponului cu alcool lângă ac
✓ Nu recapsulaţi acul

35
✓ După injectare se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru a
închide traiectoria acului şi a favoriza circulaţia locală în vederea accelerăriire sorbţiei.

▪ Masarea nu se va face atunci cand se adminstreaza insulina sau heparina

✓ Se indeparteaza compresa si se verifica locul pentru a depista eventualele sangerari sau

echimoze
▪ Resorbţia începe după 5-10 minute de la injectare.

➢ Ingrijirea ulterioara a pacientului

✓ Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă în repaus
✓ Observaţi în permanenţă faciesul pacientului, tegumentele, comportamentul (posibil
frison, agitaţie)
➢ Reorganizarea locului de munca

✓ Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU ( Precauţiunilor Universale)

✓ Acul se colecteaza necapişonat
✓ Indepărtaţi-vă mănuşile
✓ Spălaţi-vă pe mâini

➢ Notarea procedurii
✓ Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire ; - nume, prenume; - data şi ora
administrării; - tipul soluţiei administrate, doza.

➢ Rezultate aşteptate/dorite

✓ Medicamentul este injectat lent în zona selectată când nu se aspiră sânge

✓ Pacientul prezintă răspuns favorabil la medicamentul injectat, fară efecte adverse sau
secundare
✓ Facies relaxat, comportament adecvat

➢ Rezultate nedorite / Ce faceţi ?

● Acul înţeapă un vas de sânge atunci când este introdus în ţesutul subcutanat.
✓ In acest caz acul şi seringa cu soluţia respectivă se aruncă şi se pregătesc altele pentru
injectare în alt loc

● Zona devine roşie, indurată sau dureroasă după injectare

✓ Se aplică comprese reci sau gheaţă

● Durere violentă prin atingerea unei terminaţii nervoase sau distensie bruscă a ţesutului
● Ruperea acului Se masează locul
✓ Se extrage acul

➢ Incidente şi accidente
✓ durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau distensia bruscă a ţesuturilor.
✓ durere – la administrarea de soluţii de clorură de sodiu.
✓ ruperea acului.
✓ necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare a solutiilor medicamentoase.

36
✓ hematoame,echimoze
✓ abces – prin infectarea hematogenă.
✓ infecţii – prin nerespectarea normelor de igienă.

➢ Observaţii
✓ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc → se schimbă periodiclocul.
✓ NU se injectează substanţe iritante.
✓ NU se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule etc.
✓ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.
✓ Prin acelaşi ac se pot injecta mai multe fiole de medicament, fie prin detaşarea seringii şi
reîncărcarea ei, fie prin adaptarea altei seringi de iaîncărcată.
✓ Dacă cantitatea de soluţie injectabilă este mai mare se schimbă direcţia acului sub piele
fără a fi scos din locul pe unde traversează pielea.

➢ Consideratii speciale
✓ Locul indicat de adminstrare a heparinei este  in abdomenul inferior, sub ombilic
✓ Se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de injectare pentru a preveni
complicatiile (lipodistrofia, de exemplu, un raspuns imun normal al organismului ce
apare in cazul injectarii repetate in acelasi loc)
✓ Nu se dezinfecteaza cu alcool la administrarea insulinei
✓ Dupa injectarea cu heparina, se mentine seringa cu acul inca 10 secunde inainte de a se
scoate. Se va evita masarea zonei de injectare
✓ Daca apar echimoze la locul injectarii cu heaprina se poate aplica gheata in priele 5
minute dupa injectare si apoi se face compresie

37
 FISA NR. 8

ALIMENTAREA PACIENTULUI PRIN SONDA NASO-GASTRICA

➢ Definiţie
✓ Alimentaţia pacientului de către altă persoană, când starea generală nu ii permite să se
alimenteze singur şi trebuie ajutat
➢ Scop
✓ Introducerea alimentelor în stomac folosind sonda nazo-gastrică (→prin faringe si
esofag in stomac )la: pacienți:
▪ inconștienți,
▪ cu tulburări de deglutiție,
▪ cu negativism alimentar, cu intoleranță sau hemoragii digestive,
▪ operați pe tubul digestiv și organele anexe,
▪ cu stricturi esofagiene și ale cardiei, care impiedică pătrunderea bolului alimentar din
cavitatea bucalî in stomac

➢ Contraindicaţii:
✓ după intervenţii recente pe tubul digestiv
✓ hemoragii digestive masive;
✓ în absenţa tranzitului intestinal;
✓ obstructie intestinală completă;
✓ diarei dificil de controlat, care produc dezechilibre hidro- electrolitice;
✓ pancreatite severe;
✓ stare de șoc manifest clinic.

➢ Pregatirea bolnavului
▪ psihica:
✓ Se confirma identitatea pacientului
✓ Informarea , se explica procedura si efectul pacientului pentru a ne asigura de
✓ cooperarea sa si pentru a-i reduce anxietatea -unde este cazul(pacient constient)
✓ Obtinerea consimtamantului verbal si scris (la comatosi → de la familie)
▪ fizica:
✓ Asezarea pacientului in pazitie comoda

➢ Pregatirea materialelor
▪ de protectie:
✓ musama si aleza
✓ 2 sorturi de cauciuc sau material plastic
✓ Prosoape
▪ sterile:
✓ Sonda gastrică Faucher si Einhorn
✓ 2 seringi de 20 ml.
✓ seringă Guyon
✓ manusi sterile

38
✓ pense hemostatice
✓ aparat de perfuzie a alimentelor
▪ nesterile
✓ tavita renala
✓ pahar cu apa aromata
✓ Pâlnie, tub de cauciuc, prestub
✓ Soluţie de cocaină 2%
✓ Leucoplast
✓ Raţia de lichide alimentare
✓ Amestecuri alimentare: ouă crude, lapte, zahăr, cacao, sare, vitamine, unt, smântână

▪ Alimentele sa nu prezinte prezinte grunji, sa fie la temperatura corpului,sa aiba

valoare calorica
glicerină sau ulei de vaselină pentru lubrefiere

Pregătirea psihică: i se explică importanța și necesitatea tehnicii cât și colaborarea cu

noi în timpul efectuării ei, precum și familiarizarea cu felul de mâncare ce îi va fi dat,
obținerea consimțământului.

Pregătirea fizică: pacientul va fi așeazat în poziție confortabilă, în poziția sezând în pat

sau pe un scaun.

Efectuarea procedurii:
✓ Spălați mâinile și îmbrăcați mănușile;
✓ Introduceți sonda gastrică, verificați poziția acesteia și fixați extremitatea liberă a
sondei cu leucoplast de față și de urechea pacientului (vezi tubajul duodenal);
✓ Controlați conținutul gastric și la nevoie aspirați staza;
✓ Folosiți amestecurile preparate pentru alimentarea pe sonda, lipsite de grunji sau alte
conglomerate, care ar putea astupa sonda (vor fi mixate foarte bine);
✓ Pregătiți aparatul de perfuzie, umpleți rezervorul picuratorului, eliminați aerul din
tubul de legătură și racordați perfuzorul la sondă;
✓ Introduceți rația zilnică în 4-6 doze, foarte încet, cu aparatul de perfuzie atașat la
extremitatea liberă a sondei,
✓ Încălziți lichidul alimentar la temperatura corpului;
✓ Verificați viteza de scurgere a picuratorului; nu se va administra mai mult de 200-
250 ml întro oră;
✓ Administrați pe sonda 200-300 de ml de apă pentru spălarea perfuzorului și a
sondei, apoi insuflați puțin aer, pentru a o goli complet și închideți extremitatea liberă cu
o clamă Hoffmann sau o pensă Pean, împiedicând picurarea rămășițelor de lichid din
sonda în faringe și laringe, acestea putând fi aspirate de bolnavul inconștient, lipsit de
reflexul tusei;
✓ Asigurați-vă că pacientul primește rația adecvată, cantitativ și calitativ și i se
asigură necesarul de lichide;

Îngrijirea pacientului
❖ Așezați  pacientul întro poziție comodă și închideți sonda între două administrări;
❖ Urmăriți pacientul pentru a sesiza apariția grețurilor, vărsăturilor, balonării,
crampelor, diareei;

39
❖ Îndepărtați sonda când se termină indicația de alimentare artificială, respectând
pașii de la tubajul nazo-gastric sau la intervale stabilite de medic (2-3 zile - sondele de
cauciuc, 4-7 zile  sondele de polietilen);
❖ Lăsați un interval liber de 6-8 ore pe timpul nopții până la montarea unei noi
sonde, pentru refacerea circulației la nivelul mucoasei și, dacă nu există o contraindicație,
schimbați nara;
❖ Mobilizați sonda rămasă pe loc pentru a evita lezarea mucoasei;
❖ Verificați dacă senzația de foame a dispărut sau a diminuat;

Reorganizarea locului de muncă

→ Îndepărtați mănușile și materialele folosite în containere speciale;
→ Spălați-vă mâinile;
Notarea procedurii
Notați:
● Procedura și numele celui care a efectuat-o,
● Data, ora, cantitatea și felul alimentelor administrate
● Reacții adverse, intoleranță (greață, vomă)
Evaluarea eficacității procedurii
Rezultate așteptate/dorite:
➢ Pacientul a tolerat bine administrarea alimentelor pe sonda gastrică
➢ Pacientul este satisfăcut
Rezultate nedorite/Ce faceți:
Pacientul prezintă greață, vărsături:
→ Consultați medicul
→ Poate fi o intoleranta sau o reactie la unele alimente
Pacientul prezintă leziuni la nivelul mucoasei nazale și uscăciunea mucoasei bucale:
→ Asigurați-i o bună igienă a cavității bucale ,
→ Mobilizați sonda
→ Schimbați nara după asigurarea unui repaus între îndepărtarea și repunerea sondei
Pacientul prezintă tuse și semne de sufocare:
→ Ați greșit procedura și alimentele au ajuns în căile aeriene
→ Retrageți sonda și o reintroduceți pe cale esofagiană
→ Anunțați medicul pentru a stabili măsuri de prevenire a bronhopneumoniei de
aspirație
→ Acordați o atenție deosebită pacientului inconștient

Recomandări
➢ Sondele de cauciuc pot fi lăsate pe loc 2-3 zile, menținerea lor peste acest termen
poate cauza leziuni ale mucoasei nazale
➢ Sondele de polietilen pot fi menținute și tolerate mai mult, până la 4-7 zile.
➢ Este recomandabil ca sonda să fie mobilizată de mai multe ori în cursul zilei,
favorizând prin aceasta circulația sanguină normală la nivelul suprafețelor apăsate/presate
de ea;
➢ La 3-5 zile, sonda trebuie îndepărtată pentru 6-8 ore (repausul de noapte), după
care se va putea reintroduce, însa prin nara de partea opusă.
➢ Este important ca alături de aportul caloric și vitaminic, pacientul să primească și
rația corespunzătoare de lichide pentru acoperirea necesităților hidrice care trebuie
calculate exact. 

40
 FISA NR. 9

APLICAREA PIPEI GUEDEL

Definiţie:
➢ Aplicarea PIPEI GUEDEL = Intubaţia oro-faringiană si reprezintă introducerea
canulei oro-faringiane (pipa Guedel), în cavitatea bucală a pacientului între limbă şi
palatul dur, având drept scop menţinerea permeabilităţii căilor aeriene.
➢ Pipa oro-faringeală facilitează şi aspiraţia oro-faringeală.
➢ Pipa Guedel este un tub de plastic curbat prevăzut la extremitatea sa orală cu o
margine dilatată pentru a împiedica alunecarea dispozitivului în calea aeriană.
➢ Are mai multe dimensiuni, de la cele pentru nou-născut (1 sau 2) la cele pentru adult
(4, 5 sau 6 la un adult obez) (fig. 1);
➢ Estimarea dimensiunii necesare pentru fiecare caz se face prin măsurarea distanței de
la comisura bucală la unghiul mandibulei(fig.2).

41
➢ La pacienții cu reflexele de fund de gât păstrate este permanent prezent riscul de
stimulare a reflexului de vomă şi/sau de inducere a unui laringospasm; din acest motiv
canula oro-faringiană este rezervată stărilor de comă profundă.

Materiale necesare:
● pipa oro-faringiană de mărime potrivită
● apăsător limbă, mănuși, tăviță renală
● echipament necesar aspirației naso-faringiene
● trusă de urgență
● apă oxigenată, apă
● aplicator cu capăt de bumbac pentru testarea reflectivității

Tehnica de inserție:
- se pun mănuşile, se plasează pacientul în decubit dorsal, capul în hiperextensie
dacă nu sunt contraindicaţii
- se deschide gura pacientului şi se verifică dacă există corpi străini susceptibili de
a fi împinşi în laringe, se îndepărtează proteza dacă există
- se introduce canula în cavitatea orală cu concavitatea spre palatul dur, urmând ca
la capătul cursei să fie rotită cu 1800 C. Rotaţia minimalizează riscul împingerii limbii
spre posterior

- se poziționează pacientul în decubit lateral sau doar capul întors într-o parte,
pentru a preveni astfel aspiratul gastric în caz de vărsături
- dacă pipa va fi menținută mai mult, ea se va scoate și se va spăla la fiecare 4 ore
cu apă oxigenată și apoi cu apă simplă, se va efectua toaleta bucală standard. La fiecare
schimbare de pipă, se va inspecta gura pentru a observa eventualele leziuni bucale
datorate acesteia
- se va verifica frecvent poziționarea pipei
- când pacientul își recapătă conștiența și este capabil să înghită, se va îndepărta
pipa trăgând-o afară și în jos, urmând curbatura naturală a gurii. Dupa îndepătare, se
testează reflexele de tuse și voma ale pacientului pentru a se asigura că pipa nu a fost
îndepărtată prematur (se atinge peretele posterior al faringelui pentru reflexul de vomă și
orofaringele posterior pentru cel de tuse cu un aplicator cu capăt de bumbac)

Complicații:
- spargerea dinților, leziuni bucale, sângerări, etc. sunt complicații care pot apărea
la inserția pipei
- dacă respirația nu este eficientă se poate administra suplimentar oxigen pe mas

42
 FISA NR. 10

INSTALAREA UNUI CATETER VENOS PERIFERIC

Definiţie
Cateterismul venos reprezinta totalitatea modalităţilor prin care se asigură acces direct,
disponibil în permanenţă şi de durată, la sistemul vascular al unui pacient .
Cateterismului venos presupune instalarea unui tub de plastic (branulă/flexulă) în
lumenul venos, percutan sau prin denudare venoasă.
Vena cateterizată poate aparţine sistemului venos periferic (superficial sau profund), sau
poate fi reprezentată de una din venele cave - cateterism venos central. (executat de
medic)
Scop:
Explorator 

43
 ● recoltarea sangelui petru examenele de laborator precum cele biochimice,
hematologice, serologice si bacteriologice
Terapeutic
● administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi a perfuziei intravenoase
● recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale
● executarea tranfuziei de sange sau derivate ale sangelui
● sângerare în cantitate de 30-500 ml în edemul pulmonar acut, hiperteniune arterial
● alimentaţie parenterală
● terapie intravenoasă prelungită
● măsurarea presiunii venoase centrale şi monitorizare hemodinamică cu cateterul
Swan – Ganz
● stimularea cardiacă temporară sau permanentă - hemodializă şi alte tehnici de epurare
extrarenală (hemofiltrare, hemoperfuzie)

Indicatii: Acces venos permanent pe toată durata existenţei branulei.

Contraindicatii: Inserţia unui cateter periferic este contraindicată la braţul sau mîna care
prezintă leziuni, edeme, arsuri, la braţul sau mâna corespunzătoare plăgii operatorii la
pacientele mastectomizate. De obicei, dacă o venă este lezată ( hematom, echimoza etc)
se va alege un nou loc de puncţionare întotdeauna deasupra zonei lezate, niciodată sub
zona lezată.
Loc de elecţie:
- venele dorsale ale mâinii
- vena cefalică – spre partea radială a antebraţului
- vena bazilică – spre partea ulnară a antebraţului
- vena mediană a antebraţului
- venele dorsale ale piciorului
Puncţionarea - cateterizarea venelor cefalică şi bazilică Locul de elecţie pentru puncţie
este plica cotului.
Abordul la nivelul membrelor inferioare este utilizat în special la copil şi mai rar la adult
datorită riscului de tromboflebită.
Când este necesar un abord venos de scurtă durată (recoltarea de sânge), acesta se
poate realiza cu ajutorul unui ac după care acul este retras.
Dacă este necesar un abord venos mai îndelungat acesta se va realiza prin montarea
unui cateter venos periferic (CVP): canulă de plastic cu mandren metalic care va fi
retras după pătrunderea în venă, rămânând pe loc doar canula de plastic, canulă care
poate fi menţinută chiar şi 2-3 zile în anumite condiţii (în funcţie de calitatea canulei:
PVC, teflon, poliuretan) (Fig.1).
CVP pot fi de diferite dimensiuni existând un cod de culoare în funcţie de grosimea
cateterului. Dimensiunea canulei care urmează a fi montată va fi corespunzătoare
calibrului venei.
Un abord deloc de neglijat şi extrem de util în urgenţă când nu se reuşeşte canularea
venelor de la nivelul membrelor este cel de la nivelul venei jugulare externe. Poziţia
Trendelenburg crescând presiunea venoasă în teritoriul cav superior permite o mai bună
vizualizare a venelor jugulare externe (jugularele devin turgescente).
La nou-născut abordul venos periferic se poate face uşor la nivelul venelor epicraniene.
De asemenea în urgenţă abordul intraosos la nivelul tibiei poate fi folosit pentru
resuscitare volemică până la montarea unui CVP.
Selectarea cateterului şi a locului de inserţie se va face în funcţie de tipul, durata şi
frecvenţa tratamentului pe care pacientul le are prescrise, accesibilitatea patului venos al

44
pacientului, vârsta şi constituţia fizică a pacientului. Dacă este posibil, se va alege o venă
la braţul sau mâna nondominantă.
Locurile preferate de puncţionare venoasă sunt vena cefalică şi basilica a braţului şi cele
de pe partea dorsală a mâinii. Se pot aborda şi venele de la nivelul piciorului, dar creşte
riscul de tromboflebită. Un cateter periferic permite adminstrarea de soluţii lichide, sânge
şi derivate din sânge, şi menţine accesul venos permanent. 

Pregatirea bolnavului
Pregătirea psihică
✓ se explică necesitatea montării branulei;
✓ se obţine consimţământul pacientului;
✓ se explică procedura pacientului pentru a-i reduce anxietatea (care poate produce
vasoconstrictie şi implicit, un abord mai dificil al venelor) şi pentru a ne asigura de
cooperarea sa.
Pregătirea fizica:
✓ se asigură intimitatea pacientului (dacă este cazul);
✓ se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul în care trebuie montată branula,
pentru a-i fi cât mai comod;
✓ se selectează locul puncţionării. Daca se prevede o terapie intravenoasă de lungă
durată se va începe cu venele din porţiunea distală pentru a schimba, cu timpul, locul
puncţionării din ce în ce mai proximal. Dacă trebuie administrată o substanţă iritantă sau
un volum mai mare de lichide, se va alege o venă mare;

Materiale necesare:
● paduri dezinfectante
● mănuşi sterile
● garou
● cateter pentru vena periferică ( branula )
● seringă cu soluţie normal salină
● benzi adezive pentru fixarea canulei;
● bandaj elastic tip plasă pentru stabilizarea cateterului
● ser heparinat pentru spălarea cateterului (10-20 ui heparină/ml ser fiziologic).
● tăviță renală;

Tehnica puncţiei venoase periferice

 se poziţionează pacientul într-o poziţie confortabilă, cu braţul sprijinit şi poziţionat în
jos pentru a permite umplerea venelor braţului şi mâinii;
 se aplică garoul la aproximativ 15 cm mai sus de locul de puncţionare, pentru a dilata
venele;
 se verifică pulsul radial. Dacă acesta nu este palpabil se va lărgi puţin garoul pentru a
nu face ocluzie arterială;
 se palpează o venă cu ajutorul indexului şi al degetului mijlociu al mâinii
nondominante;
 se trage de piele pentru a fixa vena;
 dacă vena nu se simte bine se va alege alta;
 dacă este palpabilă dar nu suficient de palpabilă se cere pacientului să iţi închidă şi să-
şi deschidă pumnul de câteva ori sau se tapotează cu degetele de-a lungul venei
 garoul nu se va menţine mai mult de 3 minute. Dacă în tot acest timp nu s-a reuşit
inserarea cateterului se va desface garoul pentru câteva minute şi se va relua tehnica
 se pun mănuşile sterile

45
 se dezinfectează locul ales pentru puncţionare cu paduri alcoolizate dinspre interior
spre exterior şi se lasă să se usuce pielea ( uneori, va fi necesar ca în prealabil să fie
îndepărtat părul din zona respectivă la pacienţii cu pilozitate accentuată)
 se va lua branula în mâna dominantă şi se va ţine între police şi index ( dacă are
aripioare branula se va ţine de acestea ) iar cu policele mâinii nondominate se va trage
pielea de sub venă pentru a o fixa şi a o exprima( ea va apare angorjata )
 se va avertiza pacientul că va simţi o înţepătură
 se va introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de aproximativ 15
grade, direct prin piele pâna în venă printr-o singură mişcare, verificând dacă apare sânge
în capătul cateterului care confirmă că acesta este în venă
 din momentul în care apare sângele există mai multe metode de a introduce cateterul în
venă.
● Se desface garoul apoi fie se continuă împingerea cu grijă ( pentru a nu perfora vena
prin celălalt perete) a cateterului până la jumătatea sa şi apoi se scoate acul în acelaşi
timp cu împingerea totală a canulei de plastic, atasându-se imediat, fie perfuzorul, fie
seringa, presând uşor pe venă pentru împiedicarea sângerării; fie se scoate acul imediat
după puncţionarea venei şi apariţia sângelui şi se ataşează rapid şi steril perfuzorul
soluţiei de administrat.
 după introducerea cateterului se curăţă locul cu paduri alcoolizate, se aruncă acul
cateterului în recipientul de înţepătoare
 se fixează cateterul cu un fixator semipermeabil după ce se usucă dezinfectantul pe
piele
 fixatorul se desface în mod steril şi se aplică pe locul de inserţie lipind bine marginile
pentru a preveni ieşirea accidentală a cateterului
● peste branulă se va aplica un bandaj elastic tip ,, plasă” care va proteja branula
împotriva agațării de haine se vor schimba fixatoarele branulei la pacienţii cu terapie
intravenoasă îndelungată la fiecare 48 de ore sau ori de câte ori acestea se dezlipesc sau
se murdăresc
● se va schimba cateterul la fiecare 72 de ore la pacienţii care necesită aceasta şi se va
alterna locul de inserţie a acestuia
● pacienţii  cu catetere periferice vor trebui învăţaţi să-l îngrijească / protejeze şi cum să
identifice eventualele complicaţii şi disfuncţionalităţi
● pacientul va trebui să-şi inspecteze periodic acasă locul de inserţie şi să anunţe echipa
de îngrijiri dacă apar edeme, roşeaţă, durere.
● pacientul nu va trebuii să lovească sau să bruscheze locul unde branula este inserată
● dacă apar secreţii la locul de inserţie a cateterului, capătul acestuia va fi tăiat cu o
foarfecă sterilă direct într-un recipient steril şi trimis la laborator pentru analizare
● se  indică pacientului să-şi restrângă pentru 10 minute activitatea membrului în care a
avut cateterul şi să păstreze bandajul adeziv timp de 1 oră de la îndepărtarea branulei.
● Se inspectează locul puncţionării pentru a observa eventualele semne de infecţie
(roşeaţă şi durere la locul puncţiei), infiltraţie (edem), şi tromboflebita (roşeaţă,durere de-
a lungul venei,edem). Dacă oricare din aceste semne este prezent se acoperă zona de
puncţionare cu un pansament steril şi se scoate cateterul. Se face compresie până cand se
opreşte sângerarea şi se aplică un bandaj adeziv. Apoi se introduce un alt cateter într-o
altă zonă.
● se va inspecta branula scoasă pentru ca să nu lipsească din ea porţiuni care să se fi
rupt accidental şi să intre în circulaţia sangvină a pacientului

Întreţinerea unui cateter venos periferic

▪ zona în care este montat cateterul va fi frecvent inspectată pentru a observa

46
eventual apariţia inflamaţiei (flebita) care necesită extragerea imediată acateterului;
▪ după terminarea administrării medicaţiei sau soluţiilor perfuzabile pe cateter
acesta va fi spălat cu ser heparinat şi închis;
▪ un cateter nefolosit se va spăla cel puţin de două ori pe zi cu ser heparinat;
▪ murdărirea leucoplastului cu sânge sau udarea lui cu soluţii perfuzabile face
obligatorie schimbarealui.
a. Montarea unei truse de perfuzie(Fig.4)
▪ se face în condiţii de maximă sterilitate;
▪ se desface trusa de perfuzie sterilă;
▪ se închide dispozitivul de reglare a vitezei depicurare;
▪ se introduce în dopul flaconului sau în punga de perfuzie trocarul camerei
depicurare.
▪ Dacă flaconul este din sticlă, lângă trocarul trusei de perfuzie se introduce şi
un ac pentru aer.
▪ Se umple jumătate din camera de picurare prin exercitarea unei presiuni
asupra acesteia; se deschide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare şi se umple trusa
de perfuzie cu soluţia perfuzabilă având grijă să se elimine tot aerul de pe tub. Se închide
dispozitivul de reglare a picăturilor, se conectează la cateter după care se deschide
dispozitivul de reglare a picăturilor la ritmul dorit
▪ Camera de picurare are încorporat un filtru care împiedică particulele de cauciuc
care se pot desprinde din dopul flaconului la introducerea trocarului trusei să
ajungăintravascular.
Trusele prin care se administrează soluţii cristaloide sau coloide (trusele de perfuzie) sunt
diferite de trusele prin care se administrează sânge sau produşi de sânge (truse de
transfuzie), diferenţa constă în filtrele specializate pentru administrarea de sânge şi
produşi de sânge.

Complicaţii posibile
Complicaţiile care pot surveni în cadrul terapiei intravenoase pe cateter periferic trebuie
avute în vedere, prevenite, iar, dacă apar, cunoscute metodele de acţionare în aceste
situaţii. Aceste complicaţii sunt:
● flebitele ( roşeată la locul de inserţie şi de-a lungul venei, durere, edem, scleroză
venei, uneori febră) datorate fie păstrării timp îndelungat a unui cateter în venă,
medicamente sau soluţii administrate care au pH prea mare sau prea mic sau osmolaritate
crescută, deplasarea branulei în venă prin fricţionare. Flebitele pot fi prevenite prin
schimbarea la timp a cateterelor şi securizarea lor printr-o fixare atentă , împiedicând
mişcare în venă;
● impermeabilitatea cateterului ( perfuzia nu mai curge , iar dacă pacientul are
infuzomat sau injectomat acesta intră în alarmă) datorită neheparinizării perodice a
cateterului după fiecare administrare, nefolosirii îndelungate sau formării de cheaguri de
sânge atunci când pacientul se plimbă şi sângele umple cateterul şi staţionează acolo.
Permeabilitatea cateterului se poate menţine prin heparinizare sau adminstrare de soluţie
normal salină după fiecare folosire şi învăţarea pacientului să ţină mână cu branula
ridicată în dreptul cotului atunci când se plimbă;
● hematom ( sensibilitate crescută la orice atingere a zonei, vânătaie, impermeabilitate)
datorită perforării peretului opus în timpul inserării cateterului, compresie ineficientă
după îndepărtarea branulei. Se va scoate branula, se va aplica compresie. Formarea de
hematoame poate fi prevenită prin efectuarea corectă a tehnicii de inserţie a cateterului,
de o mărime potrivită a venei abordate şi prin eliberarea garoului cât mai repede posibil
după inserţia cateterului;

47
● secţionarea cateterului, de obicei capătul acestuia care este introdus în venă, datorită
reinserţiei acului de-a lungul tecii de plastic, în timp ce cateterul este în venă. Se va
încerca recuperarea părţii secţionate dacă este la vedere, dacă nu, se aplică garou
deasupra locului de inserţie şi se anunţă medicul şi radiologul. Secţionarea cateterului se
poate preveni neintroducând niciodată acul înapoi în cateter pentru a încerca inserţia sa,
ci se scot amândouă odată şi se încearcă încă o dată inserţia cu alt cateter;
● reacţii vasovagale ( colaps brusc al venei în timpul puncţionării, paloare, ameţeală,
greaţă, transpiraţii, hipotensiune ) datorită producerii de spasm venos cauzat de anxietate
şi durere .Pacientul va fi aşezat în pat cu picioarele mai sus decat capul, este incurajat sa
respire adanc, se masoara semnele vitale. Aceste situatii pot fi prevenite prin explicarea
procedurii pacientului, reducerea anxietatii acestuia si eventual, folosirea unui anestezic
local inainte de punctionarea venei;
● tromboze ( durere , roşeaţă , umflătură , impermeabilitate) datorită afectării celulelor
endoteliale ale venelor favorizând formarea de trombi. Se va îndepărta cateterul şi se va
insera într-o alta zonă, se vor aplica comprese cu apă călduţă, se va supraveghea
pacientul şi observa dacă apar semne de infecţie. Formarea trombozelor poate fi
prevenită prin inserţia unui cateter periferic folosind o  tehnică corectă, fără a leza vena;
● infecţii sistemice ca septicemia sau bacteriemia ( febra, frisoane, indispoziţie fără
motiv aparent) datorită unei tehnici nesterile, apariţiei flebitelor severe care favorizează
dezvoltarea organismelor, fixare insuficientă a branulei ceea ce permite mişcarea ei în
venă şi introducerea organismelor în circulaţia sangvină, menţinerea îndelungată a unui
cateter, sistem imun slab dezvoltat sau folosirea unor soluţii perfuzbile contaminate. Se
va anunţa imediat medicul la apariţia semnelor specifice descrise. Se va îndepărta
cateterul şi se vor obţine culturi de la locul inserţiei, se va tăia cu o foarfecă sterilă
capătul cateterului şi se va trimite la laborator pentru analizare, se vor monitoriza
semnele vitale, se va administra medicaţia si antibioterapia prescrise. Prevenirea
infecţilor sistemice se poate face folosind cu stricteţe o tehnică sterilă atât la inserţia
cateterlui cât şi la cuplarea perfuzoarelor la soluţiile de perfuzat şi la branulă, la
întreruperea perfuziilor sau la îndepărtarea cateterului;
● reacţii alergice ( prurit, urticarie, edem la locul de inserţie a cateterului)

48
 FISA NR. 11
ADMINISTRAREA OXIGENULUI ”CU OCHELARI”

Definiție - Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în

scopul îmbogățirii aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge
până la 100%.
Scop – terapeutic - Asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin
combaterea hipoxiei determinată de:
✓ scăderea oxigenului alveolar;
✓ diminuarea hemoglobinei;
✓ tulburări în sistemul circulator.
La nivelul tesuturilor O2 este utilizat sub formă dizolvată în plasmă, cantitatea de 0,3 ml
oxigen la 100 ml sânge. Oxigenoterapia necesită 1,8-2,2 ml la 100 ml sânge la
administrarea O2 sub o atmosferă.
Indicații: = hipoxii circulatorii (insuficiență cardiacă, edem pulmonar, infarct miocardic)
= hipoxie respiratorie (șoc, anestezii generale, complicații postoperatorii, nou născuți).
Materiale necesare
 sursă de oxigen, umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conţinând apă
sterilă;
49
 sondă nazală, cateter nazal, mască de oxigen , în funcţie de metoda aleasă
 material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei, mănuşi de cauciuc
Surse de oxigen:
➢ stație centrală de oxigen sau microstație
➢ butelie de oxigen (de 300-10.000l oxigen comprimat la 150 atm.)
➢ concentratoare/extractoare de oxigen
Pentru a se putea administra, presiunea se reglează cu reductorul de presiune
(debitmetrul, care indică volumul în litri de oxigen pe minut) și se modifică cu ajutorul
barbotorului.

Fig.1 Poziționarea corectă a celor două sonde care pătrund în nări

Precauţii în utilizarea surselor de oxigen

 deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa trebuie atenționată
 pacienții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări
în preajma sursei de oxigen
 se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
 se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale
sintetice) şi a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
 aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen
 transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în
timpul transportului
 buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu
inele metalice, departe de calorifer sau sobă
 cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul, a locului de amplasare a
extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora

50
Pregătirea pacientului
a) psihică: - dacă este conştient informaţi pacientul explicând procedura şi necesitatea
ei pentru a obţine colaborarea
b) fizică: asiguraţi pacientului o poziţie comodă şi verificaţi libertatea căilor
respiratorii

Ochelarii pentru oxigen se fixează după urechi și prezintă 2 mici sonde de plastic care
pătrund în nări. Se recomandă la copii și bolnavi agitați.
- este metoda cea mai frecvent utilizată
- permit administrarea oxigenului în concentrație de 25-45%
- pot fi utilizați pentru o terapie pe termen lung
- nu pot fi utilizați la pacienții cu afecțiuni ale mucoasei nazale
- permit alimentarea și comunicarea

La flux mai mare de 4l/min apare uscăciunea mucoaselor, iritația și disconfortul (este
necesară umidificarea)

Incidente şi accidente
 dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi împins de
oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
 în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate,
pot apărea:
✓ iritare locală a mucoasei
✓ congestie și edem alveolar
✓ hemoragie intra-alveolară
✓ atelectazie
✓ pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală
Îngrijirea pacientului

✓ Supravegheaţi bolnavul şi controlaţi frecvent permeabilitatea sondei, observaţi

faciesul, semnele vitale (respiraţia în special), culoarea tegumentelor, starea de conştienţă
✓ Asiguraţi îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O2 usucă mucoasa
✓ Schimbaţi zilnic sonda şi narina folosind mănuşi
✓ Notaţi data şi ora începutului şi sfârşitului oxigenoterapiei şi debitul/min

51
Beneficiile oxigenoterapiei precoce
✓ Ameliorarea hipertensiunii pulmonare
✓ Ameliorarea funcției ventriculului stâng și drept
✓ Creșterea toleranței la efort
✓ Corectarea hipoxemiei
✓ Reducerea dispneei
✓ Ameliorarea funcției cerebrale
-Îmbunătățirea calității vieții și a supraviețuirii

FISA NR. 12
TEHNICA SONDAJULUI VEZICAL LA BĂRBAȚI

Definiție: Procedură prin care se realizează introducerea unei sonde urinare în vezica
urinară pentru a facilita scurgerea urinii în vederea evacuării vezicii urinare.
Obiectivele tehnicii
➢ drenajul de urgență al urinii ce retenționează în vezica sau în caz de incontinenţă
➢ ameliorarea funcției renale în cazul unei insuficiențe cronice generate de un
obstacol subvezical ce nu se poate îndepărta până la reechilibrarea biologică abolnavului;
➢ prevenirea apariției de glob vezical postoperator, cu efecte negative locale şi
generale
➢ obţinerea unei mostre de urină pentru examene de laborator
➢ efectuarea spălaturii vezicale
Principii
- respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie;
- selectarea tipului de sondă şi a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie cateterizată;
- manevră blândă de introducere a sondei;
- golire lentă a vezicii, cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a 150-
200 ml urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
- fixare a sondei a demeure (umflarea balonaşului sondei Foley).
Indicații
➢ retenţii acute de urină (postoperator, post-traumatic)
➢ retenţii cronice incomplete de urină (adenom sau neoplasm prostatic)
➢ după explorarea instrumentală a vezicii urinare şi a căilor urinare (cistoscopie,
ureteroscopie)
52
➢ după manevre terapeutice (litotriţie extracorporeală)
➢ în pregătirea preoperatorie: intervenţii chirurgicale în micul bazin, perineu,
intervenţii chirurgicale dedurată
➢ la bolnavii comatoşi
➢ la pacienţii la care este importantă monitorizarea balanţei hidro-electrolitice.
Măsurarea diurezei obţinute prin sondaj vezical se face la intervale diferite de timp:
✓ din oră în oră: la cazurile cu oligurie
✓ la 12 ore: cu măsurarea osmolarităţii, glicozuriei, corpi cetonici şi sânge
✓ la 24 de ore: pentru determinarea clearance-ului creatininei, măsurarea electroliţilor, a
fosfaţilor şi a substanţelor toxice (în intoxicaţii), a amilazelor urinare(pancreatita)
Contraindicații
➢ suspiciunea de ruptură traumatică de uretră - fracturi pe micul bazin
➢ infectii acute ale uretrei;
➢ hemoragii
➢ stricturi uretrale strânse
➢ prezența unei proteze endo-uretrale sau a unui sfincter artificial
➢ afecțiuni prostatice
Pregătirea materialelor necesare
➢ Sonde de diferite forme şi dimensiuni; diametrul este exprimat în unităţi “french”
sau “gauge” (1 mm = 3 Gauge =3French)
● Charrière 14-18 pentru femei
● Charrière 12-14 pentru bărbați.
Tipuri de sonde:
a) FOLEY: simple ( 2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical prezintă:
- un canal pentru evacuarea urinii: se conectează la punga colectoare
- un canal pentru umflarea balonaşului pentru prevenirea ieşirii sondei (cu volume
diferite de la 5 la 30ml)
- +/- canal suplimentar pentru lavaj vesical
- Proprietăţi:
- cele mai folosite – sondaj àdemeure-
- din material mai moale ( latex)- pentru sondaj vezical pe termen scurt,
aproximativ o săptămână
- sonde siliconate folosite pentru sondajul de lungă durată, aproximativ
5săptămâni
53
 Fig. 1 - Sonda Foley

b) SONDA NELATON SAU THIEMAN

- nu au balonaş de fixare
- sunt mai rigide
- folosite pentru sondajul de scurtă durată,intermitent sau în cazurile în care nu se
reuşeşte cateterizarea cu sonde Foley (ex: adenom de prostată)

Fig 2 - Sonda Nelaton

➢ materiale pentru toaleta genitală igienică
- apă și săpun
- mănuși nesterile de unică folosință
- prosop, aleză
➢ material pentru toaleta genitală antiseptică
- soluție de cloramină, povidone iod- Betadine pentru ginecologie; Clorhexidina
în concentrație < 0,2% este iritantă pentru mucoase
- comprese sterile: în număr de 8 pentru femei și 5 pentru bărbați
- mănuși nesterile pentru toaletă
➢ mănuși sterile pentru introducerea sondei
➢ pungi colectoare: sunt gradate pentru măsurarea diurezei; au sistem de
evacuare

54
➢ seringă de 10 ml sterile, comprese sterile și câmp steril
➢ apă distilată, în lipsă ser fiziologic (pentru umplerea balonaşului)
➢ lubrefiant hidrosolubil (ulei de parafină steril, gel cu xilină steril,etc).
➢ vase sterile pentru colectarea urinei
➢ recipient pentru colectarea deșeurilor
➢ materiale pentru igiena mâinilor
Pregătirea asistentului medical
➢ Verificarea prescripției medicale și pregătirea materialelor necesare realizării
➢ Pregătirea unei suprafețe curate și dezinfectate pentru așezarea materialelor
➢ Spălarea pe mâini cu apă și săpun sau dezinfectarea cu soluții hidro-alcoolice

Pregătirea pacientului
a) Psihică
- informați pacientul cu privire la necesitatea sondajului și obțineți consimțământul
- asigurați intimitatea cu ajutorul unui paravan
b) Fizică - aşezaţi pacientul în decubit dorsal, cu picioarele întinse şi uşor depărtate,
cu o pernă tare sub bazin
Execuție
La bărbat avem o lungime mai mare a uretrei; prezența celor 2 curburi sagitale, prima
convexă anterior la nivelul uretrei peniene, cea de-a doua convexă posterior la zona de
trecere dintre uretra membranoasa şi uretra peniană – bulbul uretrei; prezența prostatei):
Bolnav aşezat in decubit dorsal; medicul la dreapta bolnavului;
Toaleta genitală igienică
- Spălarea mâinilor cu apă și săpun
- Se pun mănușile de unică folosință
- Se spală regiunea genitală cu apă și săpun de la exterior la interior și de sus în
jos,fără întoarcere pentru a evita diseminarea germenilor de la nivel anal la nivelul penian
- Se clătește regiunea, șterge fără afreca
- Se scot mănușile și se colectează în recipientul special
Toaleta genitală antiseptică
- Se spală mâinile și se pun mănușile sterile
- Se prinde penisul cu o compresă sterilă
- Decalotați și dezinfectaţi glandul şi meatul urinar folosind 3 comprese soluție
antiseptică
55
- cu a 4-a compresă se șterge încă odată numai meatul urinar
- a 5-a compresă se protejează/izolează meatul,
- se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
Pregătirea materialelor pentru sondaj
- așezarea câmpului steril și a materialelor sterile necesare sondajului(sondă,
mănuși, soluție fiziologică, lubrefiant,seringă)
- se pun mănușile sterile
- se încarcă seringa și se pregătește sistemul de drenaj
Introducerea sondei
✓ lubrefierea sondei ținute în mâna dreaptă; prindeţi extremitatea liberă a sondei între
degetul mic şi inelar
✓ introducerea sondei lubrefiate -10-15 cm ,cu blândețe până se trece de valvula
Guérin, apoi sub acțiunea de uşoară tracționare a penisului spre zenit, urmată de acțiunea
de basculare a penisului între coapse
✓ Poziționarea corectă este anunțată de apariția primelor picaturi de urină
✓ Se umflă balonașul cu 10-20 ml ser fiziologic și se tracționează ușor pentru a verifica
că sonda nu coboară
✓ Recalotarea glandului pentru evitarea apariției edemului
✓ Se scot mănușile și se colectează materialele conform precauțiunilor universale
✓ Spălarea mâinilor
✓

Fig. 3 – Introducerea sondei: femeie (A), bărbat(B)

Îngrijirea după tehnică

➢ ajutaţi pacienta/pacientul să seîmbrace
➢ aşezaţi pacientul în poziţiecomodă
➢ verificaţi dacă pacienta/pacientul acuză disconfort,durere

56
➢ se verifică temperatura, aspectul,culoarea și mirosulurinei
➢ bilanțul intrărilor șiieșirilor
➢ notați în foaia deobservație data, ora, scopul sondajului, cine l-a efectuat, aspectul și
cantitatea urinii eliminate și dacă au apărut probleme în timpul efectuăriisondajului.
Accidente/ incidente
✓ infecţii urinare joase (cistite) şi ascendente (nefrite, pielonefrite): se produc mai ales
prin nerespectarea regulilor de asepsie; apar după sondajele prelungite; reprezintă o
problemă de tratament ( germeni multirezistenţi) frisoane, ascensiune termică
✓ leziuni mecanice ( hemoragii, căi false, leziunisfincteriene
✓ hemoragia “ex vacuo” prin evacuarea bruscă a unui “glob”vezical
✓ lipsa de progresie a sondei (strictura uretrala, creare de cale falsă) → retragere a
sodei, reluare a manevrei cu altă sondă, cateterizare instrumentară (beniqué), puncție
suprapubiană;
✓ absența scurgerii urinare după intrarea în vezică (cheaguri care au astupat orificiile
sondei) → spălare – aspirare cu seringa Guyon
Observații
➢ Dacă sonda nu se poate introduce
✓ alegeţi sonde mai subţiri
✓ controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
✓ verificaţi dacă pacientul nu are malformaţii/stricturi ale meatului urinar
➢ Sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor – schimbaţi sonda
➢ Pacientul acuză dureri, sângerează – anunţaţi medicul
➢ Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus
✓ Încercaţi şi desfundaţi prin aspirare
✓ Schimbaţi sonda

57
 FISA NR. 13
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCŢIA OSOASĂ (PUNCŢIA
STERNALĂ)

Definiție: Puncția osoasă reprezintă crearea unei comunicări între mediul extern și zona
spongioasă a osului, străbătând stratul sau corticala, prin intermediul unui ac.
Scop
- Explorator – pentru măduva osoasă hematogenă în vederea stabilirii structurii
compoziţiei măduvei, precum şi studierii elementelor figurate ale sângelui în diferite faze
ale dezvoltării lor, în cursul îmbolnăvirii organelor hematopoietice.
- Terapeutic - se face în vederea administrării unor medicamente, transfuzii de sânge
intraosoase (când celelalte căi de administrare nu sunt posibile, din cauza arsurilor,
obezităţii, aparate ghipsate.
Puncţia osoasă se poate executa şi la oamenii sănătoşi, pentru recoltarea de măduvă în
vederea transfuzării ei la bolnavi cu patologii ale organelor hematopoetice.
Indicatii – boli hematologice
Materiale necesare:
✓ 2 ace de puncţie; acul este format dintr-un trocar confecţionat din oţel foarte rezistent,
de lungimea a circa 5 cm, cu un calibru de 1-2 mm şi cu un vârf scurt dar foarte ascuţit și
este prevăzut cu mandren. Extremitatea externă a acului se lăţeşte în formă de disc, pe
care se adaptează mandrenul, pe această extremitate se va sprijini palma medicului, care
execută puncţia. Acul e prevăzut cu un disc apărător, reglabil.
✓ seringă de 10-20 ml pentru aspirarea ţesutului medular,
✓ o sticlă de ceasornic,
✓ o pensă
✓ seningă de 2-5 ml cu ace pentru anestezie, novocaină, lame sau lamele.
✓ materiale pentru dezinfectarea regiunii puncţionate
✓ mănuși sterile
✓ tifon steril pentru pansament, leucoplast
Dacă puncţia se face cu scop terapeutic, în loc de instrumente de laborator (sau pe lângă
acestea) se vor pregăti soluții medicamentoase care trebuie administrate. Instrumentele se
pregătesc pe o măsuţă acoperită cu un câmp steril, în condiţii de asepsie perfectă, întrucât
măduva osoasă este foarte susceptibilă la infecţie.
Pregătirea bolnavului
58
- Psihică se informează pacientul asupra necesităţii intervenţiei, obținându-se
consimțământul informat
- Fizică – se controlează în preziua puncției timpul de sângerare, timp de coagulare și
timp Quick.
✓ pentru puncţia sternală bolnavul este asezat în decubit dorsal, cu trunchiul uşor
ridicat.
✓ decubit ventral pe un plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectati pentru puncția
în creasta iliacă
✓ locul ales pentru puncţie va fi spălat, la nevoie ras, apoi dezinfectat cu alcool şi
badijonat cu tinctură de iod.
Locul puncției – este de obicei la nivelul oaselor superficiale, ușor accesibile
- sternul poate fi puncţionat: manubriul sau corpul sternului sau la înălţimea coastei a-
IV-a sau a V-a, sau în spaţiul al 2-lea sau al 3-lea intercostal, puţin în afară de linia
mediană
- spina iliacă posterosuperioară
- creasta iliacă
- maleolele tibiale
- calcaneul
Locuri de elecție pentru puncția osoasă

59
Tehnica puncției: Puncţia se execută în sala de tratament
✓ se spală pe mâini asistenta și medicul
✓ se dezbracă regiunea și se așează în poziția corespunzătoare
✓ se badijonează locul cu tinctură de iod, se izolează regiunea dezinfectată cu câmpuri
sterile
✓ asistenta medicală prezintă medicului soluţia de novocaină aspirată în seringă pentru
anestezia ţesuturilor moi de deasupra osului, inclusiv periostul, se badijonează din nou
locul anesteziat şi după 15-20 min, necesare pentru instalarea anesteziei, se poate executa
puncţia
✓ Asistenta medicală prezintă medicului instrumentele în timpul puncţiei.
✓ Prima dată se oferă pensa, cu care medicul alege acul de puncţie.
✓ Medicul fixează discul apărător la distanţa presupusă necesară (10-16 mm) şi apoi

60
străpunge vertical în locul ales pentru puncţie, pătrunzând prin lama exterioară a osului
cu ajutorul presiunii exercitate asupra extremităţii manderenului cu podul palmei.
✓ După pătrunderea acului în cavitatea medulară al sternului medicul extrage
mandrenul din ac şi-l dă în mâna asistentei medicale, care îl păstrează steril.
✓ Asistenta medicală predă medicului seringa de 10 sau 20 ml pregătită pentru aspiraţie
şi pe care medicul o adaptează la ac şi aspiră cu ea conţinutul medular.
✓ În timpul aspirării bolnavul simte o senzaţie dureroasă retrosternală, foarte penibilă.
După 1-2 sec. după aspiraţie apare în seringă măduva osoasă. Cantitatea de măduva
osoasă necesară pentru examinări este de 0,5-1 ml.
✓ Măduva roşie hematogenă are aspectul sângelui, însă întinsă pe lamă e vâscoasă, cu
multe sfacele de ţesut grăsos.
✓ Dacă puncţia sternală s-a făcut cu scop terapeutic sau dacă o puncţie exploratorie e
continuată cu administrarea substanţelor medicamentoase pe cale intramedulară, se va
pregăti din timp aparatul de perfuzie sau transfuzie cu soluțiile respective, care se va
racorda la acul fixat în os. Pe cale intramedulară se pot administra numai soluţii izotonice
picătură cu picătură. Ritmul de administrare nu trebuie să depăşească 15-20 pic pe minut.
Cu acest ritm se pot administra până la 1500-2000 ml de sol. în 24 ore, într-un singur loc.
✓ După terminarea operaţiei de recoltare sau administrare se îndepărtează acul de
puncţie. Locul puncţiei se badijonează şi se aplică un plasture.
Ingrijirea ulterioară a pacientului
- se asigură repausul la pat și se supraveghează starea generală și semnele vitale
- se observă pansamentul dacă se îmbibă cu sânge
Accidente posibile:
- imediate
 puncția albă - nu se poate extrage nimic din cavitatea medulară din cauza unei poziţii
greşite a acului-înfundarea acului (care e desfundat cu mandrenul steril).
 perforație ale organelor interne – inima, plămâni; perforarea lamei posterioare a
sternului
 pneumotorax
- tardive
● Hematoame
● Introducerea infecţiei în cavitatea medulară – osteomielita
● Tulburări de creștere la copii dupa puncția tibială
Pregătirea măduvei extrase pentru trimiterea la laborator:
61
Măduva extrasă este amestecată cu sânge provenit din sinusurile măduvei. Din acest
motiv seringa în care se găseşte acest amestec trebuie repede evacuată, căci sângele poate
să se coaguleze în ea. Despărţirea parţială a ţesutului medular de sânge se face prin
evacuarea conţinutului seringii pe un plan înclinat (sticla de ceasornic cu convexitatea
întoarsă în sus),unde sângele se scurge, lăsând pe loc sfaciile grăsoase de ţesut mieloid.
Acestea sunt culese şi întinse pe lame degresate, la fel ca şi frotiurile de sânge. În cursul
unei puncţii se pregătesc de obicei 3- 4 lame cu frotiu de ţesut medular şi la indicaţia
medicului se vor executa şi alte recoltări pentru numărarea elementelor nucleate, pentru
numărarea elementelor reticulocite, pentru examinări histogice sau se vor face însemnări
pe medii de cultură. Produsele recoltate pentru probe se trimit fără întârziere la laborator
cu formularele de recoltare completate. Mediile de cultură însămânţate se pun cât mai
devreme în termostat.
Rezultate
1. Rezultate normale:
- măduva conține cantități normale de grăsimi, țesut conjunctiv și fier. Numărul de
celule mature și în creștere este normal.
- nu sunt semne ale unei infecții;
- nu se despistează celule canceroase (leucemie, limfom);
- celelule canceroase nu s-au răspândit în organism.
2. Rezultate anormale:
- celulele măduvei sunt anormale;
- sunt prea multe sau prea puține celule iar țesutul medular nu are aspect normal;
- măduva osoasă conține prea mult sau prea puțin fier;
- se depistează semne ale infecției;
- se depistează celule canceroase;
- măduva osoasă a fost înlocuită de țesut cicatrizant.

62
 FISA NR. 14
RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENUL SUMAR DE URINĂ

Urina = lichid secretat de rinichi, produs al metabolismului, depozitat în vezica urinară și

eliminat din organism prin uretră.
Scopul recoltărilor:
● Informare asupra stării funcţionale renale.
● Stabilirea diagnosticului clinic şi bacteriologic.
● Stabilirea tratamentului general.
Examene efectuate:
Examen fizic. Se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea, pH-ul.
Examen biochimic. Se determină: albumina, glucoza, creatinina, ureea, pigmenţii
urinari, corpii cetonici, ionograma, sedimentul urinar.
Examen bacteriologic → urocultura.

Recoltarea urinei pentru examen sumar de urină

Obiectivele procedurii
- determinarea densităţii, ph-ului, glucozei, albuminei, urobilinogenului
- examinarea sedimentului urinar.
Pregătirea materialelor
- tavă medicală/cărucior
- recipient curat şi uscat sau steril pentru femeie
- seringă şi ace sterile, tampoane cu alcool
- pensă pentru clamparea sondei - când mostra de urină (10ml) este recoltată pe sondă à
demeure
- mănuşi de cauciuc pentru manipularea urinei.
Pregătirea pacientului
a) Psihică:
- informaţi pacientul conştient
- explicaţi-i procedura în termeni accesibili
- obţineţi colaborarea și consimțământul
b) Fizică:
- dezbrăcarea pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii și a pudorii,
63
recomandari privind alimentaţia, toaleta regiunii, dezinfecţia organelor genitale externe,
asigurarea confortului fizic.
- efectuaţi toaleta genito-urinară la femeie;
Efectuarea procedurii:
Explicaţi pacientului care-şi recoltează singur urina:
- să-şi spele mâinile, să folosească mănuşi de unică folosinţă
- să se aşeze într-o poziţie în care jetul urinar să fie dirijat în recipient: ortostatism la
bărbat şi poziţie şezândă la femeie
- să colecteze 10 ml urină direct în recipient, din urina de dimineaţă prin emisia spontană
din mijlocul jetului (urina de dimineaţă este mai concentrată şi are un ph mai scăzut);
- să aşeze capacul pe gura recipientului după recoltare
- să-şi spele mâinile
- să eticheteze recipientul.
În caz de recoltare pe sonda à demeure:
- clampaţi sonda cu 15' înainte de recoltare
- spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- dezinfectaţi sonda
- puncţionaţi sonda cu acul adaptat la seringă
- aspiraţi 10 ml de urină în seringă
- transferaţi urina în recipient
- spălaţi-vă mâinile
- etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, secţia, examenul cerut, data
şi ora recoltării
- transportaţi urina la laborator imediat.
Reorganizarea locului de muncă
- colectaţi materialele folosite în containere speciale conform P.U. (precauţiuni
universale)
- spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.
Notarea procedurii
Notaţi:
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- data şi ora recoltării.
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite
64
- mostra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginsală sau cu sânge menstrual
- urina nu conţine albumină sau glucoză, are o culoare galbenă aurie (normocromă)
- sedimentul urinar nu conţine celule descuamate de pe tractul urinar.
Rezultate nedorite/Ce faceţi ?
- mostra de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sânge menstrual:
- aruncaţi urina;
- recoltaţi în afara perioadei de menstruaţie ;
- faceţi toaleta locală înainte;
- urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut:
- anunţaţi medicul;
- sedimentul urinar conţine numeroase leucocite, hematii, celule descuamate sau epitelii:
- anunţaţi medicul care poate să recomande alte examene, mai relevante din urină

65
 FISA NR. 15
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚIA PERITONEALĂ
(PARACENTEZĂ)

Definește traversarea peretelui abdominal și pătrunderea în cavitatea peritoneală, cu

ajutorul unui ac sau trocar. Dacă este urmat de plasarea unui cateter intraperitoneal, care
permite efectuarea fie a lavajului, fie a dializei peritoneale, vorbim de lavaj peritoneal.
Scop:
➢ explorator - pentru confirmarea prezenţei sau precizarea naturii unui revărsat
peritoneal diagnosticat clinic, precum şi în cazul unui traumatism abdominal cu
suspiciune de hemoperitoneu prin leziune de viscer parenchimatos
➢ evacuator - pentru evacuarea lichidului peritoneal din colecţii libere voluminoase
care produc tulburări respiratorii şi hemodinamice, ca urmare a compresiunii pe
diafragm, vena cavă inferioară; pentru drenajul colecţiilor septice intraabdominale;
pentru dializă peritoneală
Indicațiile paracentezei
1. analiza unui revărsat peritoneal diagnosticat clinic
2. depistarea unui hemoperitoneu la pacienții politraumatizați la care se suspectează
leziuni ale organelor interne
3. evacuarea unui revărsat lichidian peritoneal în vederea ameliorării funcției
respiratorii și circulatorii
4. ascita în tensiune (în cadrul unei insuficiențe cardiace, ciroze hepatice sau sindrom
nefrotic)
5. ascitã la pacienți decompensați (febrili, cu distensie abdominalã dureroasã, iritație
peritonealã, hipotensiune, encefalopatie)
6. evidentierea colecțiilor pelvine, la femei (sarcina extrauterină ruptă, chist de ovar,
hidrosalpinx, piosalpinx), prin puncționarea fundului de sac Douglas
7. suspiciune de ascită neoplazicã
8. pacienți cu dializã peritonealã care acuzã dureri abdominale, febrã sau alte semne și
simptome de sepsis
Contraindicațiile paracentezei
- bolnavii febrili, cu stare generală foarte alterată
- hemoragii digestive recente
- abdomenul acut chirurgical, sarcină
66
- colecții închistate (peritonita tuberculoasă, ascita închistată)
- prezența de aderențe peritoneale (zone cicatriciale posttraumatice sau postoperatorii)
- diateze hemoragice (necorectate), pacienți cu meteorism abdominal
- infecții tegumentare (celulitã) la locul puncției
● Materialul necesar:
✓ ac/trocar steril pentru puncție, cateter special din plastic siliconat (trusă de perfuzie)/
tub de drenaj (50cm)
✓ câmp steril, comprese sterile, seringi 2 ml+ace injecție sterile
✓ 1-2 fiole novocaină 1%, tonicardiace
✓ mănuși, mușama, aleză
✓ alcool, tinctura de iod
✓ cearșaf împăturit în 3 pe lungime și materiale pentru fixare la perete
✓ leucoplast
✓ vas colector 10 l/galeată, paravan
Pregătirea bolnavului :
- psihică- se explică necesitatea tehnicii, obținându-se consimțământul informat
- fizică
✓ înainte de efectuarea paracentezei, pacientul va fi evaluat prin examen general şi
local; în caz de politraumatism este importantă starea de conştienţă; cunoaşterea
antecedentelor permite stabilirea contraindicaţiilor sau precauţiilor; statusul respirator şi
hemodinamic vor fi monitorizate, mai ales în situaţia unei evacuări importante de lichid,
generatoare de hipovolemie prin deplasare intercompartimentală a lichidelor
organismului. Testele de hemostază sunt obligatorii. Se recomandă efectuarea unei
ecografii abdominale pentru localizarea lichidului şi evaluarea cantităţii
✓ cu 15 min. înainte se administrează un tonicardiac
✓ își golește vezica
✓ se așază mușamaua cu aleza în regiunea lombară și cearsaful împăturit
Pozitia pacientului:
- pentru puncția peritoneală cu abord în fosa iliacă stângă pacientul este așezat în
decubit dorsal, ușor înclinat spre stânga (sau chiar în decubit lateral stâng), la marginea
patului, (favorizând astfel acumularea declivă a lichidului).
Locul puncției:
a) în fosa iliacă stângă (colonul descendent fiind situat într-un plan posterior, spre
deosebire de cec, care este foarte aproape de peretele abdominal anterior în fosa iliacă
67
dreaptă), pe linia spino-ombilicală, la unirea 1/3 distale cu 2/3 proximale (corespondentul
punctului McBurney pe stânga) sau la jumatatea distanței dintre cele 2 repere (punctul
Monroe - richter). Acul se introduce în plină matitate percutorie, evitând vasele
superficiale (paracenteza se efectuează des la pacienți cirotici, cu hipertensiune portală, la
care desenul venos este adesea accentuat). Puncția se poate realiza și sub ghidaj
ecografic, pentru mai multa siguranță și pentru depistarea colecțiilor localizate.
b) subombilical - la jumătatea distantei ombilico-pubiană, în dializa peritoneală, de
preferat,
c) sau supraombilical la 2-3 cm pe linia mediană în caz de suspiciune de fractură de
bazin sau dacă vezica urinară destinsă nu poate fi evacuată

Locuri de puncţie posibile pentru puncţia peritoneală.

Locul puncției abdominale

Figura 1

Tehnica puncției peritoneale

În alegerea locului de puncţie vor fi evitaţi muşchii drepţi abdominali (risc de hemoragie
prin lezarea vaselor epigastrice), cicatricile abdominale (risc de perforare a organelor
cavitare aderente la peretele abdominal), precum şi cadranele superioare ale
abdomenului.
Descrierea tehnicii propriu-zise:
✓ se dezvelește regiunea abdominală
✓ se dezinfectează zona cu tinctura de iod și se izolează cu câmpuri sterile
✓ se poate practica anestezie locală cu xilină 1%, strat cu strat (tegument, strat
muscular, peritoneu parietal), astfel că se pregăteşte seringa cu xilină 1% şi se înmânează

68
medicului care va
efectua anestezia locală
✓ se atașează trocarul la mandren sau acul la o seringă
✓ se introduce acul/trocarul perpendicular pe peretele abdominal (3-4 cm); depășirea
peritoneului este semnalată printr-o senzație de "scăpare în gol"
✓ la scoaterea mandrenului sau aspirarea cu seringa apare lichid peritoneal
✓ inițial se recoltează eventualele probe pentru analiza lichidului peritoneal
(biochimică, citologică, bacteriologică)
✓ dacă puncția este evacuatorie, se atașează tubul de dren la ac/trocar/cateter și se
permite scurgerea lichidului în recipientul colector; nu se vor evacua mai mult de 5-6
litri/ședință și nu se va depăși un debit de 1 litru/5 minute (dacã se tenteazã evacuarea a
mai mult de 5 litri, pacientul va primi simultan lichide în perfuzie intravenoasã).
✓ dacă puncția este terapeutică, după evacuarea colecțiilor septice/neoplazice se
introduc antibiotice/citostatice
✓ după evacuarea cantității de lichid stabilite, se extrage brusc acul/trocarul, apoi se
masează zona pentru a suprima traiectul de puncţie prin deplasarea laterală a planurilor și
se pansează.
✓ se cutează pielea de o parte și de alta a locului puncției și se fixează cu leucoplast
✓ se înfășoară strâns abdomenul cu cearșaful și capetele se fixează cu agrafe
✓ se etichetează şi se trimit imediat probele la laborator.
Îngrijirea pacientului
- Se aşază pacientul în aşa fel încât locul puncţiei să fie cât mai sus.
- Se asigură în salon o temperatură optimă de 20-22 C° şi linişte pentru pacient
- Se menţine bandajul compresiv în jurul abdomenului 5-6 ore.
- Se supraveghează în permanenţă pacientul cel puţin 24 de ore după puncţie,
anunţându-se medicul la orice suspiciune. După paracenteză, pacientul trebuie
monitorizat sub aspectul tensiunii arteriale, frecvenței cardiace, temperaturii și frecvenței
respiratorii
- Se oferă la pat pacientului toate materialele de care are nevoie.
- Se alimentează pacientul la pat.
- Se administrează medicația prescrisă şi se urmăresc efectele acesteia.
Reorganizarea locului de muncă
- Se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform P.U.
- Se îndepărtează mănuşile și se spală pe mâini cu apă curată şi săpun.
69
- Se notează efectuarea puncției în foaia de observaţie, data, ora, cantitatea, aspectul
lichidului
Incidentele și accidentele paracentezei
 imposibilitatea pătrunderii trocarului (se incizează tegumentul cu vârful bisturiului )
 puncție negativă, prin obstrucția acului cu fragmente tisulare (se introduce xilină sau
ser fiziologic pentru dezobstruare sau se repetă puncția în alt loc), alegerea eronată a
locului de puncție
 oprirea scugerii lichidului peritoneal denotă obstrucția acului cu un franjur epiploic sau
cu membrane fibrinoase (se va încerca minima mobilizare a acului sau repetarea puncției)
Complicații
➢ sincopa (reflexul vagal sincopal poate apărea datorită înțepării peritoneului sau
evacuarii prea rapide a unei cantități mari de lichid): se va practica resuscitarea
cardiorespiratorie.
➢ hemoragii digestive sau intraperitoneale (apar datorită decompresiunii bruște a
cavității peritoneale, în special la persoanele cu risc hemoragic - cirotici, ulceroși,
malnutriți)
➢ hematoame (prin lezarea vaselor parietale)
➢ lezarea splinei (la pacienții cu splenomegalie importantă)- necesită hemostaza
chirurgicală
➢ lezarea ficatului (la pacienții cu hepatomegalie importantă, când puncția se practică
în fosa iliacă dreaptă)
➢ lezarea viscerelor cavitare (anse intestinale, vezica urinară)
➢ fistule parietale la locul puncției
➢ supurații locale (apărute ca urmare a nerespectării măsurilor de asepsie și antisepsie)

70
 FISA NR. 16
TEHNICA RECOLTĂRII EXUDATULUI FARINGIAN

Definiţie Un exudat faringian este un examen care constă din prelevarea de secreții de la
nivelul cavității faringiene (gâtului )
Scop – explorator
 identificarea prezenței unei infecții bacteriene, fungice sau virale la nivelul acestei
regiuni, sau
 depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni
Obiectivele procedurii
- Identificarea agenţilor patogeni la purtători sănătoşi şi bolnavi
- Efectuarea antibiogramei
Mostra de secreții prelevată de la nivelul cavității faringiene este plasată întrun recipient
care stimulează creșterea microorganismului care a determinat boala (în cazul în care
acesta există). Tipul de microorganism va fi identificat ulterior prin examinare la
microscop, prin efectuarea unor teste chimice sau prin ambele metode. În cazul în care pe
mediul de cultură nu crește niciun organism, testul este negativ.
Microorganisme care pot determina afecțiuni ale faringelui sunt:
➢ Candida albicans, acest fung (ciupercă) determină apariția de afte bucale, o infecție
a cavității bucale și a limbii
➢ Neisseria meningitidis, aceasta bacteria poate determina meningita
➢ Streptococul β hemolitic de tip A, această bacterie poate determina infecție
streptococică a faringelui, scarlatina sau febra reumatică.
Pregătirea materialelor
- de protecţie - masca de tifon;
- sterile: spatula linguală, eprubetă cu tampon faringian, ser fiziologic;
- nesterile: tăviţă renală, mănuși de unică folosință,
Pregatirea pacientului
✓ psihică se va explica pacientului tehnica și se va obține consimțământul informat
✓ fizică: - se anunţă să nu mănânce, să nu bea apă, să nu ia antiseptice pentru gât,
să nu se instileze soluţii dezinfectante în nas, să nu facă gargară, să nu se spele pe dinţi, în
dimineaţa recoltării
✓ Avertizaţi aparţinătorul că va trebui să-şi susţină copilul în braţe pentru
recoltare (în cazul când avem de recoltat de la copii)
71
Efectuarea procedurii
✓ Verificați dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura
✓ Spălaţi mâinile cu apă şi săpun și îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
✓ Folosiţi masca de protecţie
✓ Invitaţi pacientul să deschidă larg gura și să încline capul pe spate
✓ Se va efectua presiune pe limba cu ajutorul unei spatule plate (apăsător de limbă),
apoi se va examina gura și gâtul.
✓ Cu un tampon faringian steril se va preleva o mostră de secreții de la nivelul părții
posterioare a faringelui, din jurul amigdalelor și de la nivelul oricărei zone inflamate a
cavității bucale.
✓ Mostra de secreții faringiene poate fi obținută și prin spălătura faringiană. Această
procedură presupune efectuarea unor gargare cu mici cantități de ser fiziologic, apoi
eliminarea lichidului întrun recipient steril. Această metodă oferă o cantitate mai mare de
secreții, crescând acuratețea rezultatului culturii faringiene.

✓ În cazul copiilor recoltarea se poate efectua prin punerea pacientului să tușească la

nivelul unui recipient steril, se mai numește "metoda plăcilor tușite". Acest lucru evită
traumatizarea inutilă a copilului.
✓ se spală pe mâini cu apă şi săpun și se transportă produsul la laborator evitând
suprainfectarea
Reorganizarea locului de muncă
✓ Colectaţi deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
✓ Spălaţi şi curăţaţi instrumentele folosite
✓ Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
✓ Îndepărtaţi mănuşile/masca
✓ Notarea în foaia de observaţie (se notează data recoltării, numele persoanei care
a efectuat recoltarea, dacă s-au făcut însămânţări sau nu).

Pregătirea produsului pentru laborator

- Etichetaţi recipientul în care s-a făcut recoltarea și completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate:
- Recoltarea s-a efectuat fără incidente
72
- Produsul nu a fost suprainfectat
Rezultate nedorite/ce faceţi?
- Se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul faringian se
îmbibă cu salivă sau se ating dinţii, limba - repetaţi recoltarea folosind alt tampon
- Pacientul poate prezenta senzaţie de greaţă, voma prin atingerea luetei - rugaţi
pacientul să inspire adânc şi apoi să stea nemişcat în timpul recoltării
Ce se simte în timpul recoltarii secrețiilor?
* In timpul recoltarii secrețiilor poate apărea senzația de vomă în momentul atingerii
părții posterioare a faringelui cu tamponul. Manevra poate fi dureroasă dacă faringele
este inflamat (roșu).
De reținut!
● majoritatea infecțiilor faringelui (gâtului) sunt cauzate de virusuri, dar unele infecții
pot fi cauzate de streptococ β hemolitic de tip A , iar afecțiunea se numește infecție
streptococică, complicațiile infecției streptococice ce pot apărea în cazul în care infecția
nu este tratată adecvat cu antibiotic, sunt reumatismul articular acut, glomerulonefrita,
sinuzita sau infecția la nivelul urechii
● o cultură negativă exclude de obicei, dar nu întotdeauna, existența unei infecții
faringiene,
● factori ce pot influenta rezultatul includ: cantitatea de secreții recoltate, modalitatea
de efectuare a culturii, tipul de cultură efectuată și tratamente anterioare cu antibiotice
● sensibilitatea bacteriei la antibiotice (antibiograma) se poate efectua pentru a alege
tratamentul cel mai adecvat împotriva bacteriei sau virusului identificat prin cultura
faringiană
● unele persoane pot fi purtătoare de bacterii la diferite niveluri, dar nu dezvoltă
semne sau simptome de infecție; deoarece 30% dintre copiii mici și adolescenți pot fi
purtători, o cultură faringiană este recomandată în acest caz numai dacă istoricul
pacientului și examenul fizic sugerează prezența unei infecții
● timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore
● recoltarea se face nu numai în angine ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o
infecţie faringiană (nefrite,RAA).
FISA NR. 17
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚIA RAHIDIANĂ

Definitie - Reprezintă gestul medical de pătrundere cu un ac în spaţiul subarahnoidian la

73
nivel:
✓ lombar (puncţia lombară);
✓ toracal (puncţia toracală);
✓ suboccipital (puncţia suboccipitală), până la vizualizarea lichidului cefalorahidian
(LCR)
Scop
a) Explorator:
✓ măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian (L.C.R.) şi prelevarea unei cantităţi
pentru examene: citologice, biochimice, bacteriologice;
✓ în traumatismele cranio-cerebrale şi accidentele vasculare cerebrale pentru aprecierea
aspectului L.C.R. - sanguinolent - semn de hemoragie; pentru măsurarea presiunii
acestuia;
✓ injectarea unor substanţe de contrast în mielografie
b) Terapeutic:
✓ administrarea de anestezice, antibiotice
✓ decomprimarea în cazul în care presiunea L.C.R. este crescută (asociind cefalee şi
edem papilar)
Indicaţiile puncţiei rahidiene sunt următoarele:
a) diagnostică – pentru diagnosticul meningitelor bacteriene, virale, fungice,
tuberculoase, luetice, al hemoragiei subarahnoidiene, al afecţiunilor maligne sau
demielinizante ale SNC (tumori, scleroză multiplă), precum şi în
b) sindromul Guillain-Barre sau după traumatismele craniocerebrale; se bazează pe
recoltarea LCR în vederea examenului macroscopic, microscopic (fizicochimic,
citologic, bacteriologic)
c) terapeutică – pentru administrarea medicaţiei specifice în unele afecţiuni neurologice
(antibiotice, citostatice);
d) pentru realizarea accesului la spaţiul subarahnoidian în vederea injectării de aer
(pneumo-encefalogramă), substanţe de contrast sau izotopi radioactive (proceduri
imagistice)
e) efectuarea anesteziei subarahnoidiene –rahianestezia

Contraindicaţiile metodei sunt următoarele:

a) infecţii ale tegumentului sau ale spaţiului peridural în vecinătatea locului de puncţie
b) tratamentul cu anticoagulante sau existenţa unei coagulopatii

74
c) hipertensiunea intracraniană prin formaţiuni expansive intracraniene (hematom
subdural, abces cerebral, tumori de fosă posterioară) cu edem papilar la examenul
fundului de ochi sau semne neurologice de focar
d) come de etiologie neprecizată
e) convulsii tonico-clonice
f) refuzul bolnavului

Locul de puncţie
✓ Puncția lombară la nivelul spaţiilor interspinoase L2-L3, L3-L4 sau L4- L5,
D12-L1 Pentru aceasta se va alege ca reper anatomic linia orizontală care uneşte cele
două creste iliace (linia Tuffier), care corepunde apofizei interspinoase L4.
✓ Puncția dorsală - D6-D7
✓ Puncția suboccipitală – între protruberanța occipitală externă și apofiza axisului,
pe linia mediană

Fig. 1. Locul puncţiei rahidiene

Pregătirea materialelor
- Cărucior rulant pentru materiale sau tavă medicală;
- Mănuşi sterile, câmpuri sterile, comprese sterile;
- Ace sterile pentru puncţie lungi de 8-10 cm, subţiri cu bizou scurt, prevăzute cu
mandren şi uneori cu "introducer";
- Soluţii dezinfectante (betadină sau alcool iodat);
- Anestezic local
- Seringi sterile de 2-5 ml;
- Eprubete sterile;
- 1-2 tăviţe renale;

75
- monometru Claude pentru măsurarea presiunii L.C.R
- Soluţii de injectat când este cazul;
Pregătirea pacientului
Înainte de efectuarea puncţiei lombare, este obligatoriu un examen neurologic, precum şi
examinarea fundului de ochi pentru a exclude un sindrom de hipertensiune intracraniană.
a) psihică: se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate,
importanţă, durată; și obţine consimţământul informat scris al pacientului.
b) fizică:
➢ se administreaza premedicaţie destinată prevenirii sincopei vagale
➢ se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea sau scopul şi locul
puncţiei. Poziţia pacientului este de regulă şezândă pe un plan dur, cu capul flectat la
maximum pe piept şi coatele sprijinite pe genunchi în vederea unei deschideri cât mai
mari a spaţiilor interspinoase, membrele inferioare sprijinite pe un scăunel. Această
poziţie poate fi menţinută de un ajutor plasat în faţa bolnavului.
➢ Se atenţionează pacientul să menţină poziţia exactă, iar în timpul procedurii să nu se
mişte.
➢ În decubit lateral: la marginea mesei de operaţie sau a patului, pe un plan rigid cu
coapsele flectate pe abdomen şi gambele flectate pe coapse, capul în flexie maximă,
coloana vetrebrală arcuită, umerii în plan vertical ,( poziția “spate de pisică”)
➢ Se asigură intimitatea pacientului cu paravan dacă procedura se execută la salon.
Poziţia corectă a pacientului reprezintă o condiţie absolută a reuşitei puncţiei.
Tehnica puncţiei rahidiene:
✓ se identifică pacientul;
✓ se aşază pacientul într-una din poziţiile amintite în funcţie de starea sa şi
recomandarea medicului;
✓ se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative;
✓ se controlează ca tempereratura camerei să fie de 20°C;
✓ se ofera mănușile sterile medicului
✓ toaleta planului tegumentar cu antiseptic (betadină) în 3 rânduri, precum şi a
policelui stâng al medicului; acesta va repera spaţiul interspinos ales pentru puncţie
✓ se încarcă seringa cu anestezic și se oferă medicului pentru anestezia locală la
nivelul locului de puncţie (infiltrarea plan cu plan)
✓ pătrunderea se va face cu acul cu mandren perpendicular pe linia mediană, în
mijlocul spaţiului interspinos; introducerea acului se va face progresiv prin ligamentul
76
interspinos, ligamentele galbene şi dura mater, însoţită de retragerea periodică a
mandrenului pentru a verifica poziţia acului; penetrarea ligamentului galben şi a durei
mater conferă medicului senzaţia de diminuare a rezistenţei la avansarea acului
✓ scoaterea mandrenului, observând scurgerea primelor picături de LCR pe ac;
recoltarea de LCR se va face în eprubete sterile
✓ retragerea bruscă a acului la finalul puncţiei
✓ masarea locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima traiectul
de puncţie prin deplasarea laterală a planurilor)
✓ aplicarea unui pansament steril pe locul de puncţie
✓ repaus la pat pe plan orizontal, fără pernă, minimum 8 ore

Fig. 2 - 3 Ace de puncție și poziţia pacientului pentru puncţia lombară

Îngrijirea pacientului
- Se aşază pacientul foarte atent pe cărucior în poziţie orizontală şi la fel şi în pat;
- Se menţine pacientul fără pernă şi nemişcat cel puţin 6 ore până la 24 ore;
- Se alimentează pacientul la pat numai după 6 ore;
- Se oferă pacientului pernă după 24 ore;
- Se observă cu atenţie mişcările extremităţilor,
- Se evaluează capacitatea de micţiune a pacientului;
- Se monitorizează funcțiile vitale ale pacientului
Reorganizarea locului de muncă
- Se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform P.U.
- Se îndepărtează mănuşile.
- Se spală pe mâini cu apă curată şi săpun.

77
- Se notează în fişă, în dosarul/planul de îngrijire data, ora, cantitatea, aspectul
lichidului extras, precum şi tratamentul efectuat;
Precauţii:
- temporizarea procedurii la pacienţii cu edem papilar sau semne neurologice de
hipertensiune intracraniană, până la excluderea procesului expansiv intracranian.
Incidentele şi accidentele puncţiei rahidiene sunt reprezentate de:
➢ puncţia “albă” (nu se extrage LCR): cauzele pot fi poziţia necorespunzătoare a
pacientului, obstruarea acului cu un fragment tisular, obstacol osos (necesită retragerea
acului şi repuncţionare), lungimea insuficientă a acului, direcţia lateral a acestuia,
hipotensiunea marcată a LCR;
➢ scurgere foarte lentă a LCR prin pătrunderea insuficientă a acului în spaţiul
subarahnoidian – impune împingerea uşoară a acului
➢ puncție traumatică - apariţia lichidului sanguinolent pe ac – prin lezarea unui
vas din plexul peridural; dacă nu se limpezeşte după câteva picături, se va retrage acul şi
se va puncţiona alt spaţiu interspinos
➢ durere brutală într-un membru inferior - în caz de înţepare a unei rădăcini
nervoase
➢ imposibilitatea puncţionării foarte frecventă la vârsnici din cauza osificării
ligamentare şi la obezi (canalul rahidian situat profund);
➢ lipotimie mai ales la pacienţii care nu au fost sedaţi anterior şi la care puncţia se
realizează în poziția şezând;
➢ cefalee şi rahialgie, o complicaţie frecvent întâlnită care pare a fi determinată de
scăderea presiunii L.C.R.;
Complicaţiile puncţiei rahidiene sunt următoarele:
✓ sincopa vagală– la pacienţii anxioşi, datorată reflexelor vagale inhibitorii
declanşate de emoţie sau durere, lipsei sedării ori a anesteziei incorect efectuate; impune
decubitul dorsal, măsuri de reechilibrare volemică
✓ cefaleea – poate fi prevenită prin folosirea de ace foarte subţiri şi
respectarea decubitului dorsal după puncţie
✓ contaminarea LCR cu apariţia meningitei sau empiemului subdural sau
peridural
✓ foarte rară, datorită nerespectării asepsiei;
✓ hematomul compresiv subarahnoidian – apare în cazul efectuării puncţiei
rahidiene la pacienţii cu tulburări de coagulare sau aflaţi sub tratament anticoagulant
78
(prin înţeparea unui vas) şi poate duce la paraplegie
✓ sindromul de angajare – complicaţie foarte gravă, letală, apare în urma
efectuării puncţiei la un pacient cu hipertensiune intracraniană
✓ supuraţia la locul de puncţie

FISA NR. 18
TEHNICA SPĂLĂTURII AURICULARE

Definiţie: Prin spălătură auriculară se înţelege spălarea conductului auditiv extern prin
introducerea unui curent de lichid.
Scop - terapeutic
 îndepărtarea secreţiilor (puroi, cerumen) şi a corpilor străini ajunşi în urechea externă
accidental sau voluntar
 tratamentul otitelor cronice
Materiale necesare
- muşama, prosop, aleză
- seringă Guyon,
79
- casoletă cu comprese sterile, tampoane de vată sterile
- lichidul de spălătură la 37°C sau soluţia medicamentoasă prescrisă
- tăviţă renală
- halat de unică folosinţă
- scaun
Pregătirea pacientului
➢ psihică: se anunţă pacientul şi i se explică scopul tehnicii
➢ fizică:
✓ în cazul dopului de cerumen, cu 24 ore înainte se instilează în conductul auditiv
extern de 3 ori pe zi soluţie de bicarbonat de Na în glicerină 1/20
✓ în cazul dopului epidermic se instilează soluţie de acid salicilic 1 % în ulei de
vaselină
✓ în cazul corpilor străini hidrofili (boabe de legume şi cereale), se instilează alcool
✓ în cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se aplică un
tampon cu alcool cu efect narcotizant
✓ pacientul se aşează în poziţie şezând pe scaun, protejat cu prosopul
✓ se aşază tăviţa sub urechea pacientului care va ţine capul înclinat spre tăviţă

Efectuarea spălăturii
✓ se spală şi dezinfectează mâinile asistentei şi se îmbracă cu halatul de unică
folosinţă
✓ se verifică temperatura lichidului de spălătura (3l de apă fiartă şi răcita - nu se adaugă
altă apă) şi se încarcă seringa Guyon
✓ se aşază tăviţa renală sub urechea pacientului care înclină capul spre tăviţă şi o
susţine
✓ se cere pacientului să deschidă gura (conductul se lărgeşte şi conţinutul patologic
se îndepărtează mai uşor)
✓ se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna stângă, iar cu dreapta
80
injectează lichidul de spălătură spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea
✓ se repetă operaţia până ce lichidul este curat
✓ se usucă conductul auditiv extern cu tampoane de vată
✓ se îndepărtează tăviţa renală
✓ medicul controlează rezultatul spălăturii prin otoscopie
✓ se introduce un tampon de vată în conduct
✓ se aşează pacientul în decubit dorsal 1/2-1oră
✓ se examinează lichidul de spălătură
✓ se îndepărtează materialele şi se face colectarea deşeurilor conform P.U.
✓ se spală mâinile
✓ se notează tehnica şi rezultatul spălăturii (corpi străini extraşi etc.) în F.O.
Observaţii - pot apărea accidente ca vărsături, ameţeli, lipotimie, dureri, traumatizarea
timpanului datorate presiunii prea mari sau temperaturii scăzute sau crescute a lichidului
de spălătură.

FISA NR. 19
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚIA PLEURALĂ

Definiție: Toracocenteza (puncția pleurală) constă în introducerea acului în cavitatea

pleurală, indicată în scop diagnostic (explorator) sau terapeutic.
Indicații diagnostice:
- existența unei colecții lichidiene intrapleurale evidențiate clinic (matitate toracică cu
abolire a vibrațiilor vocale şi a murmurului în zona respectivă) şi radiologic→identificare
a naturii revărsatului.
Indicații terapeutice:
 evacuarea unor colecții intrapleurale mari: hidrotorax (în insuficiența cardiacă),
hematom masiv posttraumatic, pleurezie serofibrinoasă abundentă nerezolvată medical,
pleurezie purulentă;
 introducere topică de substanțe medicamentoase (antibiotice, citostatice).
Contraindicații:
- colecții închistate paramediastinale sau paravertebrale
- pneumotorax traumatic ventilat mecanic – risc de transformare în pneumotorax cu
supapa și de fistulă bronhopleurală

81
- suspiciune de anevrism de aortă
Materiale necesare:
- Antiseptice: alcool iodat, betadină
- Tampoane și porttampon (pensă)
- seringi, ace sau trocare sterile, de unică folosinţă

- anestezic (xilina 1-2%), atropină1%

- mănuşi sterile
- robinet cu 3 căi
- eprubete sterile pentru examene bacteriologice
- eprubete cu anticoagulant –heparină - pentru examene citologice și biochimice
- dispozitiv de aspirație,
- tuburi de dren, recipient colector
- comprese sterile și leucoplast
Loc de puncție:
➢ în colecțiile libere din pleură → puncție în spatiul VIII intercostal pe linia axilară
posterioară;
➢ în colecțiile închistate → puncție în centrul matității, evitând traiecte care să lezeze
anumite formațiuni anatomice;
➢ în pneumotoraxul compresiv (sufocant, cu supapa, în tensiune) → puncție urmată de
pleurostomie în spatiul II intercostal pe linia medioclaviculară;
➢ în hemopneumotorax → puncție urmată de pleurostomie în spatiul VI intercostal pe
linia axilară medie sau posterioară;
➢ se evită regiunea cardiacă şi portiunea toracală de sub coasta IX (risc de pătrundere în
peritoneu).

82
Fig. 1 Locul puncției pleurale

Pregătirea pacientului
- Fizică și psihică: se explică pacientului gestul medical ce urmează a fi efectuat,
rațiunea acestuia, beneficiul scontat, riscul eventual, precum și măsurile medicale de
minimalizare a acestuia. Manevra nu va fi facută fără consimțământul pacientului.
- Înainte de efectuarea puncției se va face radiografia toracică și este benefic a se
determina TS, TC și grupul sanguin al pacientului
- Premedicaţie:
➢ se administrează codeină, cu o oră înainte, pentru prevenirea tusei
➢ atropină 1% s.c. administrată cu 20-30 minute înaintea puncției pleurale pentru a
evita șocul vagal, în absența contraindicaţiilor (glaucom sau adenom de periuretral cu
retenție cronică de urină)
➢ Ne se administrează medicatie sedativă - benzodiazepine sau opiacee - datorită
riscului de detresă respiratorie, în special la vârstnici
Poziția bolnavului:
➢ clasic: bolnav aşezat pe marginea patului, cu torace uşor flectat anterior şi coate
sprijinite pe genunchi (deschidere maximă a spațiilor intercostale), susținut de ajutor
➢ poziţie sezândă, călare pe scaun, cu fața la spătarul acestuia, cu brațele sprijinite
pe spătar sau cu brațul de partea hemitoracelui puncționat ridicat deasupra capului
➢ poziţie sezândă, pe scaun, în lateral cu partea sănatoasă înspre spătarul acestuia,
cu brațul de partea sănătoasă sprijinit pe spătar, iar celălalt braț ridicat deasupra capului,
punându-se în evidență locul de elecție al puncției.
➢ daca pacientul nu poate menține poziția sezandă, puncția pleurală se poate
efectua în decubit lateral de partea sănătoasă, cu spatele la operator şi brațul de partea
bolnavă ridicat deasupra capului.
➢ indiferent de poziție, ridicarea braţului și apneea la sfârşitul unui inspir profund
în momentul puncţionării determină lărgirea spaţiilor intercostale, facilitând execuţia
manevrei.
➢ pe toată durata manevrei, o asistentă medicala se va plasa în fața pacientului,
supraveghindu-l
Tehnica propriu-zisă:
✓ dezinfecție a regiunii cu tinctura de iod;

83
✓ anestezie strat cu strat (inclusiv pleura);
✓ se așteaptă 10-15 minute instalarea efectului. Pentru majoritatea pacienților este
inutilă realizarea anesteziei dacă puncția se realizează cu ace de puncție obișnuite
✓ reperare cu vârful indexului a marginii superioare a coastei ce delimitează inferior
spațiul intercostal respectiv;
✓ cu acul montat la seringă, sau cu un robinet cu 3 căi interpus între ac și seringă (dacă
se dorește evacuarea colecției lichidiene ), se pătrunde brusc, perpendicular, prin piele,
razant cu marginea superioară a coastei; se străbat apoi muşchii intercostali (1- 3 cm
grosime), fascia endotoracică şi pleura parietală;
✓ aspirare de lichid, 20-30 ml pentru analiza biochimică, bacteriologică, citologică;
✓ în cazul puncției terapeutice evacuatorii: ataşare la acul de puncție sau trocar, prin
intermediul robinetului cu trei căi după închiderea lui, a unui tub de dren racordat la un
recipient de colectare, eventual drenaj aspirativ;
✓ se vor evacua maxim 1500 ml de lichid pleural într-o sedinţă terapeutică.
✓ închiderea robinetului și retragerea acului, masare a locului de puncție cu tampon de
alcool, pansament steril.
✓ eprubetele cu lichidul recoltat, etichetate corespunzător, se vor transporta la laborator
✓ se îndepartează materialele folosite respectând precauțiunile standard
Supravegherea pacientului după puncție
După puncție pacientul va fi supravegheat urmărindu-se eventuala apariţie a tusei, a
durerilor toracice, dispneii, transpirației, tahicardiei, setei sau hipotensiunii arteriale.
După puncție se recomandă repetarea radiografei toracice. Aceasta este obligatorie în
cazul apariției semnelor menționate (suspiciune de pneumotorax).
Complicaţiile puncţiei pleurale
Incidente:
✓ lezare a unui vas din pachetul subcostal, cu scurgere de sânge pe ac, durere vie
iradiată intercostal, hematom al peretelui → retragere a acului, compresie locală;
✓ înțepare a pulmonului, cu scurgere de sânge aerat → retragere a acului;
✓ oprire bruscă a jetului (obliterare a acului de către pulmon sau false membrane) ce
denotă evacuarea aproape totală a lichidului, fie obstruarea lumenului acului printr-un
fragment biologic →mobilizare a acului, dezobstrucție cu mandren. Dacă suspicionăm o
pleurezie închistată cu cloazonări, după reverificare radiologică se repetă puncţia la
nivelul altui spațiu intercostal
✓ puncție „albă” → eventuala repetare sub ghidaj echografic.
84
✓ tusea apare relativ frecvent și impune oprirea manevrării acului, retragerea ușoară
a acestuia și/sau întreruperea temporară a evacuării pleurale. Uneori tusea precede
instalarea sincopei vagale.
Accidente:
✓ edem pulmonar acut (evacuare prea rapidă, evacuare a mai mult de 1200 ml lichid),
cu dispnee, cianoză, tuse, expectorație rozată spumoasă, raluri subcrepitante „în valuri”,
semne de insuficință cardiacă; datorat evacuării rapide a unei cantităţi prea mari de lichid
într-o singură sedinţă, la cei cu colecţii lichidiene mari cronice→tonicardiace,
oxigenoterapie;
✓ sincopa vagală (prin reflex vagal cu punct de plecare pleural) manifestată prin
bradicardie – hipotensiune, reflexe urmate de pierderea cunoștinței → întreruperea
toracocentezei, resuscitare cardiorespiratorie;
✓ pneumotorax poate rezulta ca urmare a lezării plămânului sau prin pătrunderea
aerului în pleură, prin lumenul acului de puncție → drenaj aspirativ;
✓ hemotorax secundar lezării vaselor intercostale, cu hemoragie intrapleurală
✓ hemoragii interne cu șoc hemoragic secundare lezării ficatului sau splinei, cu
hemoperitoneu sau hemoragii intraparenchimatoase sau capsulare, în cazul în care
puncția a fost efectuată prea decliv, fără ghidaj radioscopic
✓ infectare a revărsatului pleural (transformare în pleurezie purulentă), datorită
nerespectării regulilor de asepsie → evacuare puroi→ antibioticoterapie.

85
 FIȘA NR. 20
PREGĂTIREA PACIENTULUI ȘI EFECTUAREA ELECTROCARDIOGRAMEI
(E.K.G.)

Definiţie: Electrocardiograma, cunoscută și sub abrevierea din limba engleză, EKG sau
ECG, constituie un test simplu, nedureros care înregistrează activitatea electrică a
inimii, în repaus, la efort sau pe 24-48 ore (Holter-ECG). Se înregistrează un traseu cu
mai multe unde, fiecare având semnificații precise în interpretarea specialistului
cardiolog. Unda P corespunde contracțiilor atriale, traseul undei QRS al ventriculelor,
unda T reflectă repolarizarea ventriculară. Repetarea acestei activități are ca rezultat
ritmul cardiac.
O electrocardiogramă este indicată pentru:
➢ evaluarea unei dureri de piept inexplicabile, în special când se suspicionează un
posibil infarct;
➢ alte cauze posibile ale durerii de piept ce pot fi diagnosticate printr-o
electrocardiogramă sunt aritmiile, hipertrofia unei camere (pereții camerei sunt îngroșați),
inflamația sacului ce înconjoară inima (pericardita), scăderea fluxului sanguin către inimă
(ischemia)
➢ monitorizarea activității electrice a inimii
➢ diagnosticarea hipertrofiei ventriculare
➢ monitorizarea eficienței și a efectelor secundare ale unor medicamente ce pot afecta
activitatea electrică a inimii
➢ verificarea funcționarii unor dispozitive mecanice (peace-makere sau defibrilatoare)
implantate în inimă cu scopul de a menține regulat ritmul acesteia.
O electrocardiogramă poate fi folosită pentru a evalua simptomele unei afecțiuni cardiace
(precum o durere inexplicabilă de piept, dispneea, amețeli, palpitații sau o stare de
slăbiciune) sau funcția cardiacă, atunci când există factori de risc pentru boli cardiace
(precum diabetul zaharat, hipercolesterolemia, fumatul, hipertensiunea arterială, sau
istoric familial de afecțiuni cardiace la vârste tinere).
Materiale necesare:
✓ aparatul de EKG
✓ hârtie pentru tipărit
✓ comprese
✓ gel.

86
Pregătirea pacientului
Inregistrarea EKG-ului necesită repausul psihic și fizic absolut al bolnavului. În acest
scop asistentul medical va pregăti bolnavul din punct de vedere psihic căutând să-i
îndepărteze orice frica, neliniștea  sau tensiunea nervoasă. Bolnavul trebuie să se
odihnească 10- 15 min înainte de înregistrare, de aceea este recomandat să fie adus în
camera de înregistrare pe cărucior sau fotoliu rulant.
Asistentul medical trebuie să asigure o temperatură optimă a camerei, 20- 21 ºC.
Bolnavul va fi așezat comod în poziția DD și va fi rugat să-și relaxeze musculatura.
TEHNICA:  
Pregatirea echipamentului:
→ se plasează aparatul în apropierea patului pacientului, pe o suprafață plană
→ se atașează la priză
→ dacă pacientul este deja cuplat la un monitor cardiac se vor îndepărta electrozii
acestuia
→ se verifică aparatul de EKG să aibă hârtie de printat
Efectuarea:
- se confirmă identitatea pacientului și se setează aparatul conform cerințelor de plasare a
electrozilor
- se explică procedura pacientului și faptul că nu va trebui să vorbească și să se miște în
timpul acesteia
- se așază pacientul în decubit dorsal în pat, cu mâinile pe lângă el
- se vor expune etremitatile mainilor si picioarelor pentru a atasa electrozii
- i se comunică pacientului că picioarele nu trebuie să atingă tăblia patului
- se vor aplica electrozii pe zone plate, nu pe mușchi, pentru a nu interfera cu activitatea
aparatului
- dacă anumite zone prezintă pilozitate crescută aceasta va trebui îndepărtată prin radere
sau scurtare
- se aplică gel pe locurile de plasare a electrozilor. Nu se va folosi alcool deoarece poate
distruge electrozii
- se fixează 4 electrozi pe membre, iar 6 precordial.
- se verifică electrozii să fie curați și apoi se aplică pe extremitățile membrelor, conform
indicațiilor de pe electrozi și culorilor ajutătoare:
→ roșu pentru mâna dreaptă, 
→ galben pentru mâna stângă, 
87
→ negru pentru piciorul drept, 
→ verde pentru piciorul stâng
- electrozii de pe piept se vor așeza astfel:
→ V1 (roșu) – spațiul 4 intercostal în dreapta sternului,
→ V2 (galben) - spațiul 4 intercostal în stânga sternului,
→ V3 (verde) – la jumatatea distanței dintre V2 și V4 ,
→ V4 (maron) – spațiul 5 intercostal în dreptul liniei de mijloc a claviculei,
→ V5 (negru) - la jumătatea distanței dintre V4 și V6,
→ V6 (violet)– spațiul 5 intercostal în dreptul liniei de mijloc a axilei, la același nivel cu
V4 (adică, de la dreapta pacientului spre stânga: roșu, galben, verde, maron,
negru, violet)

Figura.1 Poziționarea electrozilor Figura 2. EKG

- dacă EKG-ul trebuie făcut la o femeie, electrozii se vor plasa sub sâni
- se deschide EKG-ul și se lasă câteva secunde să apară traseul
- se verifică dacă traseul înregistrat indică poziționarea corectă a electrozilor
- se cere pacientului să se relaxeze și să respire normal, să stea nemișcat și să nu
vorbească și se printează rezultatul
- se îndepartează electrozii, se șterge pacientul de gel, se ajută să se acopere, se șterg
electrozii și se strânge aparatul de EKG
 După înregistrarea cardiogramei se deblochează aparatul, se îndepartează electrozii de pe
pacient și se notează pe electrocardiogramă numele, prenumele, vârsta, data și ora
înregistrării, semnatura celui care a efectuat înregistrarea. EKG - ul este interpretat
întotdeauna de medic în completarea datelor clinice.

88
 FIȘA NR. 21
TEHNICA EXECUTĂRII PERFUZIEI

Definiţie: reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor

substanţe medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a
89
organismului.
Scop:
-hidratarea şi mineralizarea organismului;
-administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
-depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
-completarea proteinelor sau a unor componente sanguine prin transfuzie.
-alimentarea pe cale parenterală
Pregătirea materialelor
- tavă medicală
- trusa pentru perfuzat
- soluții prescrisă
- garou
- tavița renală;
- stativ prevăzut cu brățări cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
- 1 - 2 seringi
- o pernă cu mușama;
- o pensă hemostatică;
- comprese sterile;
- antiseptic pentru tegument
- romplast;
- foarfece;

Pregătirea echipamentului:
-se verifică data de expirare a soluțiilor de administrat, volumul și tipul soluțiilor
-se verifică aspectul lor (să nu fie tulburi, precipitate etc)
-se agită soluția în stativ
-se înlătură capacul sau dopul protector și se dezinfectează cu un pad alcoolizat
porțiunea unde va fi introdus perfuzorul
- se introduce cu seringa sterilă un alt medicament în solutia perfuzabilă dacă acest lucru
este indicat și se va eticheta flaconul specificând medicația introdusă
- se desface perfuzorul și se introduce în soluție având grijă să nu atingem capătul său de
nimic pentru a-l păstra steril
- se clampează perfuzorul și apoi se presează camera de umplere pâna se umple jumătate
- se declampează perfuzorul și se golește de aer lăsând lichidul să curgă în tăviță până
90
când nu mai este nicio bulă de aer
- dacă soluția este în flacon de sticlă va trebui să se deschidă filtrul de aer pentru ca ea să
curgă
- dacă este în pungă de plastic nu este nevoie
- se detașează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului și se atașează perfuzorul
la ac/branula
- se etichetează flaconul de soluție cu data și ora administrării

Pregătirea psihică și fizica a bolnavului

-I se explică bolnavului necesitatea tehnicii.
-Se așază bolnavul pe pat, în decubit dorsal, cât mai comod, cu antebrațul în extensie și
pronație.

Efectuarea perfuziei
-spălarea pe mâini cu apă și sapun,
- se îmbracă mănușile
-se examinează calitatea venelor.
-se aplică garoul de cauciuc la nivelul brațului.
-se aseptizează plica cotului cu alcool.
-se cere bolnavului să închidă pumnul
-se efectuează puncția venei alese.
-se verifică poziția acului în venă
-se îndepărtează garoul și se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac.
-se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în vena și se reglează viteza
de scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în functie de necesitate.
-se fixează cu leucoplast amboul acului/branula și porțiunea tubului învecinat acestuia, de
pielea/tegumentul bolnavului
-se supraveghează permanent starea bolnavului și funcționarea aparatului de perfuzat.

Dacă este necesar se pregătește cel de-al II-lea flacon cu substanța medicamentoasă,
încălzindu-l la temperatura corpului.
Înainte ca flaconul să se golească complet, se închide prestubul pentru a împiedica
pătrunderea aerului în perfuzor și se racordează aparatul de perfuzie la noul flacon.
Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului să curgă; operația de schimbare trebuie
91
să se realizeze cât mai repede, pentru a nu se coagula sângele refulat din ac și se reglează
din nou viteza de perfuzat a lichidului.
Înainte de golirea flaconului se închide prestubul, se exercită o persiune asupra venei
puncționate cu un tampon îmbibat în soluție dezinfectantă și printr-o mișcare bruscă, în
direcția axului vasului de sânge, se extrage acul din venă.
Se dezinfectează locul puncției , se aplică un pansament steril și se fixează cu romplast.

Calculul ritmului de administrare a soluțiilor perfuzabile (rata de flux)

- Formula 1: total soluție/total ore=ml/ora
- Formula 2: ml/ora x factor picurator=picături/ora
- Formula 3: total soluție x factor picurător/nr.ore x 60min=picături/min
Unde factor picurător:
Picurător copii=micro=60 pic/ml
Picurător adulți-macro-15 pic/ml
Picurător sânge=10 picături/ml

Exemplu-un pacient are prescris 1000 mlde soluție de administrat în 6 ore

Picături/minut=1000 x 15 /6 x60 = aprox 42

Îngrijirea bolnavului după tehnică

-Se așază bolnavul confortabil în patul său.
-Se administrează bolnavului lichide călduțe (dacă este permis).
-Se supraveghează bolnavul.

Reorganizarea locului de muncă

-se notează în foaia de observație data, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat
perfuzia.
- se colectează deșeurile conform Precauțiunilor Universale
Incidente, accidente
-hiperhidratarea prin perfuzie în exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar acut:
tuse, expectorație, polipnee, creșterea T.A. - se reduce ritmul perfuziei sau chiar se
întrerupe complet, se injectează cardiotonice.
-embolie pulmonară prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin:
eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea ei înainte de golirea
92
completă a flaconului
-nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea și apariția de frisoane.
-coagularea sângelui pe ac sau canulă - se previne prin introducerea pe lumen a soluției
de heparină
-revărsarea lichidului perivenos –flebita - durere, crește temperatura tegumentului, eritem
de-a lungul venei - se anunță medicul
-lichidul nu se scurge deși acul este în venă - se verifică poziția acului, se mobilizează
puțin, se verifică presiunea lichidului

Consideratii speciale:
- terapia intravenoasă produce de cele mai multe ori anxietate bolnavului.
- pentru a-i reduce teama și a ne asigura de cooperarea sa, procedura trebuie explicată
pacientului în detaliu.
- astfel, se va explica pacientului că va rămâne la locul puncționarii un cateter de plastic
la care se va atașa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor soluții indicate de medic sau o
seringă pentru adminstrarea antibioticelor sau altor substanțe prescrise.
-se va explica pacientului că aceasta îl scutește de înteparea repetată pentru adminstrarea
tramentului
-i se va explica, de asemenea, că durata și tipul tratamentului sunt indicate de medic
-se aduce la cunoștința pacientului orice modificare survenită în schema de tratament
-de-a lungul tratamentului pacientul trebuie învățat să anunțe orice modificare în rata de
administrare potrivită de asistentă (dacă perfuzia se oprește sau merge mult mai rapid),
dacă incepe să-l doară locul puncției.
-de asemenea, i se va preciza că nu va trebui să lovească sau să bruscheze locul unde
branula este inserată
-se va explica tehnica îndepărtării branulei, cât timp se va ține compresie la locul de
inserție cât și faptul că va fi apt să își folosească mâna respectivă la fel de bine ca înainte
de montarea branulei.

93
 FIȘA NR. 22
PREGĂTIREA FLACOANELOR CU PULBERI PENTRU INJECTARE

Scop: administrarea medicamentelor prin injecții

Pregătirea materialelor
94
– seringi sterile adaptate volumului de injectat;
– ace sterile: pentru aspirarea medicamentului de injectat, pentru realizarea injecţiei;
– medicamentele prescrise;
– comprese sterile;
– soluţii antiseptice;
– o tavă medicală curată;
– un container (cutie galbenă de plastic) pentru tăietoare/înțepătoare;
Efectuarea procedurii
– se verifică prescripţia medicală, data prescripţiei produsului, termenul de valabilitate,
integritatea ambalajelor înainte de a începe procedura;
a) Dizolvarea pulberilor
– se aspiră în seringă solventul (lichidul) pentru dizolvare;
– se îndepartează capacelul metalic/plastic al flaconului și se dezinfectează dopul de
cauciuc;
– se așteaptă evaporarea alcoolului
– se pătrunde cu acul prin dopul de cauciuc şi se introduce cantitatea de solvent prescrisă
– se asigură flaconul până la dizolvarea completă a pulberii, fără să se retragă acul cu
seringă;
– se aspiră medicamentul diluat în seringă şi se elimină bulele de aer;
– se îndepărtează acul cu care s-a aspirat, se aruncă în container şi se adaptează acul
pentru injecţie lăsându-l în teaca protectoare
b) Aspirarea soluției din flaconul închis cu dop de cauciuc
✓ se dezinfectează dopul de cauciuc și se așsteaptă evaporarea alcoolului
✓ se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluție ce urmează a fi
aspirată
✓ se introduce acul prin dopul de cauciuc în flacon, până la nivelul dopului și se
introduce aerul
✓ se retrage pistonul sau se lasă să se golească singur conținutul flaconului în seringa
sub presiunea din flacon
✓ se schimbă acul seringii cu care s-a perforat dopul de cauciuc, cu un ac nou pentru
efectuarea injecției

DE REȚINUT:
➢ Flacoanele neetichetate sau de pe care s-a şters inscripţia nu se folosesc
95
➢ Trebuie să fie utilizat: un ac - o seringă - o injecţie;
➢ Se recomandă utilizarea flacoanelor mono-doză pentru eliminarea riscului de
contaminare încrucişată;
➢ Doar în lipsa alternativei pot fi utilizate flacoane multidoze:
● Utilizaţi o seringă şi ac sterile, pentru fiecare aspirare din flaconul multidoză;
● Nu lăsaţi niciodată acul în flaconul cu multidoze;
● Marcaţi flaconul deschis cu multidoze: data şi ora deschiderii şi Numele, Prenumele
persoanei care a deschis flaconul.
Flacoanele multidoze trebuie aruncate dacă:
• Este expirat timpul de 24 ore de la deschidere;
• Pe flacon nu este indicată data, ora deschiderii;
• Există riscul de contaminare, chiar dacă termenul de valabilitate nu a expirat;
• Nu a fost corect păstrat

96
 FISA NR. 23
TEHNICA MĂSURĂRII RESPIRAȚIEI ȘI NOTAREA ÎN FOAIA DE
TEMPERATURĂ

Definiţie: respiraţia reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul
înconjurator, necesar procesului de oxidare din organism, și de a elimina dioxidul de
carbon rezultat din arderile celulare.
Scop - evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Obiectivele procedurii
✓ determinarea ratei respiratorii la internare, pentru a servi ca bază de comparare cu
măsurătorile ulterioare
✓ monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului
respirator
✓ evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele care afectează
sistemul respirator
Elemente de apreciat
~ Tipul de respirație: costal superior (femei); costal inferior (bărbaţi); abdominal
(copii, bătrâni)
~ Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
~ Ritmul respirator.
~ Frecvenţa respiraţiei.
~ Simetria mişcărilor toracice.
Materiale şi instrumente necesare
~ Cronometru (ceas cu secundar).
~ Creion verde.
~ Foaie de temperatură.

Pregătirea bolnavului
~ Nu se anunţă pacientul şi nu se explică tehnica → bolnavul îşi poate modifica
voluntar caracterele respiraţiei (frecvenţa) rezultând valori eronate în urma măsurării.
~ Se aşează pacientul în decubit dorsal.
Execuţie
~ Se observă mișcările de ridicare și coborâre a toracelui cu fiecare inspirație și
97
expirație prin aplicarea mâinii, cu fața palmară pe suprafața toracelui bolnavului.
~ Se numără inspiraţiile timp de 1 minut.
Notarea
o consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură așezat
direct pe linia orizontala din rubrica corespunzatoare pentru dimineața (D) sau seara (S)
o unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei
o în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută cât şi
caracteristicile respiraţiilor:
Ex. RS = 20 resp/min
RD = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat. Prin unirea
valorilor succesive rezultă → CURBA RESPIRAŢIEI.
Interpretarea valorilor obținute
➢ Normal
 În repaus rata respiraţiei în limite normale caracteristice vârstei: respirația se face pe
nas, este liniștită, fără zgomote, fără efort, regulată,
 Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conștient, orientat
temporo-spațial
Frecvenţa normală: în funcţie de vârstă, sex, poziţie, temperatura mediului ambiant,
starea de veghe sau de somn.
Nou născut = 40 (50) r/minut. Copil mic 20 r/minut. Bărbat 18 r/minut. Femeie 16
r/minut.
➢ Patologic:
 Rata respiratorie este mai mare sau mai mică față de valorile normale caracteristice
vârstei
 Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin zgomote respiratorii
anormale, efort respirator, utilizarea mușchilor respiratori accesori, ortopnee, piele palidă
sau cianotică.
 Pacientul poate avea una sau mai multe probleme de dependență :
- intoleranță la activitate, anxietate
- alterarea confortului
- posibilă insuficiență respiratorie, alterarea schimburilor gazoase

Valorile normale caracteristice vârstei

98
Vârsta Rata medie/minut
Nou-născut 30-50
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 16-18
Bărbat 14-18
Femeie 16-20
Vârstnic 15-25

99
 FISA NR. 24
PREVENIREA ȘI TRATAREA ESCARELOR

Definiție – Escarele sunt leziuni ale tegumentelor interpuse între 2 planuri dure (os şi
pat). Presiunea constanta la nivelul unei portiuni a pielii reduce aportul de sânge la acea
zona si in final produce moartea celulelor, lezarea pielii si formarea de ulceratii. Escarele
de decubit apar mai ales la persoanele care stau mult timp la pat, de obicei la
pacientiispitalizați.
Cauze - Persoanele în vârstă care nu se pot mobiliza, au o dieta necorespunzătoare, astfel
încât pot dezvolta în timp malnutriție protein-calorică și deshidratare. Din aceste cauze
pielea devine mai subțire, uscata și își pierde elesticitatea. In aceste condiții se pot
produce escarele de decubit, dacă se asociază cu:
✓ presiune constantă la nivelul pielii și țesuturilor
✓ leziuni datorită frecării de suprafete rugoase, exemplu cearșafuri (leziuni de
frecare)
✓ alunecarea într-un pat sau un scaun, producându-se astfel cute de piele care
vor afecta circulația sangelui la acel nivel.
Regiuni expuse escarelor
1) Decubit dorsal
- Regiunea occipitală
- Omoplaţi
- Coate
- Regiunea sacrococcigiană
- Călcâie
2) Decubit lateral
- Umăr
- Regiunea trohanteriană
- Feţele laterale ale genunchilor
- Maleole
3) Decubit ventral
- Tâmple
- Umeri
- Creasta iliacă
- Genunchi
100
- Degetele picioarelor
Riscurile sunt determinate de: starea generală, starea nutriţională, starea psihică,
capacitatea de mobilizare, incontinenţa, starea pielii. Evaluarea riscului la escare se face
la internarea bolnavului în spital şi la fiecare 8-10 zile, în funcţie de evoluţie.
Se produc în 4 etape:
1. în prima faza pielea prezinta o culoare roșiatică (eritem)
2. în a 2-a faza apare flictena, și mai apoi soluția de continuitate (ruperea pielii) și se
formează ulcerația care este dureroasă
3. în a 3-a faza ulceratia se extinde la straturile adânci subcutanat și mușchi
4. în a 4-a faza ulcerația merge până la os și apare necroza
Mijloace de prevenire
Se adresează cauzelor locale sau favorizante şi reprezintă „cartea de vizită" a asistentei
medicale. Escarele por apărea în câteva ore sau în câteva zile, formarea lor fiind
variabilă, depinzând de factorul de risc şi de toleranţa pielii la presiune îndelungată.
Principiile tratamentului preventiv
Schimbarea de poziţie
- evită imobilizarea
- se face la 2 sau 3 ore; la nevoie, mai des
- este necesară o foaie de supraveghere a escarelor, în care se notează:
- orele de schimbare şi poziţia: 14 – DD; 16– DLS; 18-DD;20-DLD
- aspectul cutanat
- zonele de masaj
Asigurarea confortului şi menţinerea bolnavului într-o stare de igienă perfectă
Se va avea în vedere:
✓ evitarea cutelor lenjeriei de pat, renunţarea la lenjeria de corp
✓ spălarea zilnică, cu apă şi săpun şi ungerea regiunilor expuse umezelii,
ştiut fiind faptul că pielea unsă se macerează mai greu decât pielea uscată (în caz de
incontinenţă, se apelează la sonda Foley).
✓ scuturarea patului zilnic sau ori de câte ori este nevoie
Folosirea materialelor complementare, necesare pentru prevenirea escarelor
Se pot folosi:
- saltele speciale (eventual, blană deoaie)
- perne de diverse dimensiuni şi forme (pentru genunchi, tendonul lui Achile)
- colaci de cauciuc
101
- pentru ungerea pielii, oxid de zinc cu vitamina A+D2
- talc pe pânză
Alimentaţie şi hidratare echilibrată - Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine -
pentru a favoriza cicatrizarea - şi în vitamine, ţinând cont însă de vârsta şi greutatea
bolnavului. În ceea ce priveşte hidratarea, necesarul de lichide se va completa cu 1,5 - 2 l
la 24 de ore.
Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate - prin masaj
Obiective
✓ favorizează vascularizaţia profundă şi superficială
✓ îndepărtează celulele descuamate şi destupă glandele sebacee
✓ rehidratează pielea (masaj cu unguent hidratant sau apă şi săpun)
✓ favorizează starea de bine şi confort înlătură durerea, anxietatea, ajută la găsirea
forţei şi energiei
Indicaţii:
✓ pentru toţi bolnavii imobilizaţi care prezintă factori de risc
✓ în momentul schimbării poziţiei, pe toate regiunile expuse
Principii:
✓ se face întotdeauna pe pielea curată, după ce bolnavul a fost spălat şi i s-a
schimbat aşternutul
✓ se face cu un unguent pe mâna goală, în direcţia circulaţiei de întoarcere de jos
în sus, iar la ceafă şi umeri invers-de sus în jos şi circular spre exterior
✓ se face pe o zonă mai mare decât suprafaţa interesată
✓ masajul nu trebuie să fie dureros, poziţia bolnavului să fie confortabilă, iar
durata sa de aproximativ 15minute.
Contraindicaţii: - nu se face bolnavului cu febră, suferind de cancer, cu infecţii ale pielii
sau cu septicemie
Materiale necesare:- unguentul
Instalarea pacientului: - se închid ferestrele, se aşază bolnavul într-o poziţie variabilă, în
funcţie de zonă şi, în acelaşi timp confortabilă pentru asistenta medicală.
 Prin utilizarea alternativă de cald şi
frig- se face în loc de masaj
Obiective: - favorizează revascularizaţia tisulară, provocând, alternativ, o
vasodilataţie şi o vasoconstricţie locală (se face de mai multe ori).
Indicaţii: - escare stadiul II
102
Poziţia bolnavului: - ca la masaj
Materiale necesare: - cuburi de gheaţă şi apă caldă
Tehnica:
- se aplică compresa cu gheaţă de mai multe ori pe locul escarei, pentru a obţine o
vasoconstricţie
- apoi, se încălzeşte şi se usucă zona prin tamponare, până se obţine o vasodilataţie
- se face de 3-4ori
Tratament:
1. local, în funcţie de stadiu
● pt. stadiul I, masaj, unguente, violet de genţiană
● pt. stadiul II, cald şi frig, pansament gras (cu zahăr),
bioxiteracor
● pt. stadiul III, pansamente
2. General - Se referă la alimentaţie, tratamentul cu antibiotice şi al stării
generale.
Complicaţii:
- infecţii locale ale plăgii
- septicemie
Materiale necesare pentru tratatarea escarelor:
✓ materiale folosite la efectuarea pansamentului!
✓ apă, săpun, manusi, tavita renala, solutie de mercurocrom, pudra, unguent, colacei din
cauciuc/fasa, comprese, leucoplast, cutie cu instrumentar steril.
Pregatirea psihică - se explică tehnica și se obține consimțământul
Pregatirea fizică - se așează pacientul în poziție comodă
Tehnica:
✓ se spală mâinile și se îmbracă mănușile
✓ se toaletează leziunea și tratează in functie de gradul escarei
✓ se aplica pudra/unguent/ mercurocrom, apoi se aplica comprese sterile si se panseaza
ca orice plagă;
✓ în cazul unei escare de grad III sau IV se va face toaleta chirurgicală a plăgii,
debridarea ei, utilizarea pansamentelor hidroactive, funcție de gradul escarei (cele pe
baza de nitrat de argint, alginat de calciu- Sorbalgon, hydrotul, hydrocolletc.
✓ plaga/escara se tratează ca o plagă infectată, aplicând tehnica pansamentului
Reorganizarea locului de muncă - colectarea deșeurilor conform precauțiunilor
103
universale/standard
Incidente și accidente - suprainfecții/supurații
- necroză

FISA NR. 25
PUNCȚIA VENOASĂ

Definiție: Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul

unei vene (de regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru
examinări de laborator. Administrarea medicamentelor, respectiv a soluţiilor perfuzabile
pe cale intravenoasă constituie obiectul injecţiei, respectiv perfuziei intravenoase.
104
Indicaţii/obiective ale puncţiei venoase sunt următoarele:
✓ recoltarea unor eşantioane de sânge
✓ injectarea medicamentelor pe calea de administrare intravenoasă
✓ asigurarea accesului la venă pentru perfuzii de scurtă durată (reechilibrare hidro-
electrolitic si acido-bazică, administrarea preparatelor de lipide injectabile,
aaminoacizilor şi a soluţiilor glucozate izotone)
Contraindicaţiile manoperei sunt reprezentate de:
✓ epuizarea capitalului venos periferic, consecutivă flebitelor superficiale repetate
✓ prezenţa de arsuri, eczeme sau infecţii tegumentare la locul ales pentru puncţie
✓ traumatismele (fracturi) care interesează membrul unde se doreşte efectuarea puncţiei
✓ paralizia membrului unde se doreşte efectuarea puncţiei.
Locul de puncţie este reprezentat în principiu de orice venă superficială (periferică) de
orice calibru, cu condiţia ca acul să fie strict în lumenul venei. În mod obişnuit, puncţia
venoasă se realizează la nivelul venelor superficiale de la plica cotului. Pot fi avute în
vedere pentru puncţia venoasă și vene profunde mari (subclaviculară, femurală), în
situaţia când venele superficiale nu sunt vizibile sau sunt colabate (pacient aflat în şoc).
Loc de elecție
- Venele de la plica cotului – vena cefalică, vena bazilică, vena mediană
- Fata dorsala a mainii- arcada palmara superficial, vene metacarpiene
- In ultima instanță venele de pe fata dorsala a piciorului, vena femurala
- La sugari se
utilizează venele membrului inferior –(arcada venoasă dorsală a piciorului, venele
gambei)- și venele epicraniene
Pregătirea materialelor
- Garou
- Mănuşi de unică folosinţă
- Seringi; ace; o canulă Buterfly (fluturaş); sistem vacutainer (după scop)
- Tampon,alcool
- Muşama, aleză
- Etichetă, eprubete
- Bandă adezivă nonalergică
- Formulare pentru laborator
- Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
- Recipient pentru colectarea materialelor
105
Pregătirea pacientului - Verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) psihică:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea puncției, anuntaţi-l că e puţin
dureroasă și încurajaţi-l pentru a reduce anxietatea
- Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie,
stare de greaţă, vărsătură și obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi
locul puncţiei
✓ decubit dorsal cu membrul superior în adductie pentru recoltarea în spital
✓ şezând pe scaun cu membrul superior sprijinit în extensie și supinație – recomandat
pentru recoltarea n ambulator
- Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul
Efectuarea procedurii:( vena superficiala de la nivelul plicii cotului)
✓ Identificaţi pacientul
✓ Spălaţi mâinile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea
✓ Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica cotului,
mai rar cele de pe faţa dorsală a mâinii
✓ Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
✓ Aplicaţi garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind
direcţionate departe de zona de puncţie
✓ Palpaţi vena
✓ Montaţi seringa şi ataşaţi acul
✓ Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
✓ Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare încercaţi următoarea
tehnică:
a) Rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru
a i se umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe venă pentru a deveni mai
vizibilă
c) Înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de10-15'
✓ Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool de 60 grade) folosind mişcări
circulare de la centru în afară cu câţiva cm, pentru a evita introducerea potenţialei flore
de pe piele în interiorul vaselor pe perioada efectuării procedurii
106
✓ Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se
întinde pielea dreaptă pe venă
✓ Ţineţi acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi introduceţi-l la un unghi de 30°-
45, de deasupra venei
✓ Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi cu
acul în venă1-2cm
✓ În cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului
✓ Aspiraţi sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea analizelor
indicate de medic)
✓ Dacă curgerea sângelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza şi
hemoconcentraţia care pot modifica rezultatele testelor de laborator
✓ Dacă curgerea sângelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decât înainte de a retrage
acul cu seringa cu sânge (dacă tehnica nu impune altfel)
✓ Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul cu
seringa
✓ Aplicaţi o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3' sau până
se opreşte sângerarea; aceasta previne extravazarea în ţesuturile din jur, cu cauzarea
hematomului
✓ După oprirea sângerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
✓ Transferaţi sângele din seringă în eprubete, după ce aţi detaşat acul de la seringă
✓ Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba
recoltată, secţia care trimite proba de sânge la laborator
✓ Este contraindicată flexia antebrațului pe brat cu tamponul tinut în plica cotului

Fig. 1-2 - Tehnica puncţiei unei vene superficiale de la plica cotului

Îngrijirea pacientului
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă

107
- Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
- Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verificati locul punctiei venoase pentru a fi siguri ca nu s-a dezvoltat un hematom
Reorganizarea locului de muncă
- Colectaţi deşeurile conform P.U. în recipiente speciale
- Îndepărtaţi mânuşile si spălaţi mâinile
- Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului
- Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi ce probe
aţi recoltat, când au fost trimise la laborator
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
✓ Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
✓ Semnele vitale sunt normale
✓ Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase
✓ Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
✓ Leşinul, starea de greaţă sau voma – anunţaţi medicul
✓ Anxietatea - discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-l
✓ Refuzul pacientului privind puncţia venoasă – anunţaţi medical
✓ Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur /Hematomul - comprimaţi locul cu un
tampon steril, nu repetaţi înţepătura în aceeaşi zonă; aplicaţi compresă rece; aplicaţi
unguente care favorizează resorbţia
✓ Hemoliza sângelui recoltat - repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
✓ Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
✓ Infecţia - evitarea ei prin efectuarea procedurii în siguranţă
Incidentele, accidentele şi complicaţiile puncţiei venoase sunt repezentate de:
✓ imposibilitatea de puncţionare a unei vene superficiale – situaţie întâlnită la obezi,
persoane cu vene subţiri ori sclerozate ca urmare a multor injecţii intravenoase făcute
anterior, precum şi la persoane aflate în şoc (colaps); impune puncţionarea unei vene
profunde sau descoperire de venă
✓ neexteriorizarea de sânge la aspiraţie – în situaţia în care bizoul acului nu a pătruns
complet în lumen, ori dacă vârful acului a trecut prin ambii pereţi ai venei şi a ajuns
înapoia acesteia; puncţia va trebui repetată în alt loc
108
✓ puncţionarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoşte după aspectul
arterial al sângelui exteriorizat
✓ lezarea nervului median în foseta antecubitală
✓ hematomul la locul puncţiei – prin nerespectarea indicaţiei de comprimare a venei
puncţionate
✓ reacţia inflamatorie la locul puncţiei – consecutivă nerespectării măsurilor de asepsie
şi antisepsie
✓ tromboflebita superficială
Consideraţii speciale
✓ Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braţ, o venă
deja utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
✓ Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
✓ Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
✓ Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
✓ Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă, shunt
arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
✓ Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă, se
menţine o presiune fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din
venă pentru a preveni formarea unui hematom
✓ Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta
creşte riscul de tromboflebită
✓ La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii la braţul dominant
pentru puncţia venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
✓ La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
In cazul imposibilității realizării abordului venos periferic, se poate realiza puncția venei
jugulare externe (venei subclaviculare), respectiv a venei femurale.

109
 FISA NR. 26
TEHNICA MĂSURĂRII PULSULUI ȘI NOTAREA ÎN FOAIA DE
TEMPERATURĂ

Definitie Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan

dur, osos şi este sincronă cu sistola ventriculară.

Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare.

Indicaţii
- determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
- obţinerea de informaţii despre activitatea inimii şi despre starea arterelor;
- aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stres.
Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tavă medicală:
- Ceas de mână cu secundar sau cronometru
- Culoare roşie (creion, pix sau carioca)
- Carnet de adnotări personale
110
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică
- se explică pacientului procedura pentru a reduce emoţiile, teama şi a obţine
colaborarea;
- se asigură un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
Pregătirea fizică
- se asigură un repaus fizic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
- se aşează pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:
● în decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în
extensie, mâna în supinaţie (palma orientată în sus);
● în poziţie semişezândă (în pat sau în fotoliu) antebraţul în unghi drept sprijinit pe
suprafaţa patului, mâna în supinaţie şi extensie.
Efectuarea procedurilor
- se spală mâinile;
- se reperează artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa anterioară
(internă), în şanţul radial aflat în prelungirea policelui;
- se plasează degetele index, mediu şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale reperate;
- se exercită o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se perceapă
sub degete pulsaţiile sângelui;
- se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
- se numără timp de 1 minut pulsaţiile percepute sub degete, sau 30 secunde şi se
înmulţește cu doi numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut;
- se apreciază ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp ce se măsoară
frecvenţa;
- se înregistrează frecvenţa pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului,
salonul, data înregistrării, rata;
- se spală mâinile.
Reprezentarea grafică a pulsului în foaia de temperatură
- se socotesc pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură câte 4 pulsaţii;
- se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat direct pe
linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S (seara), pentru
valorile care cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
- se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat în
mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care cresc din 2
111
în 2 (ex.: 62, 66, 70);
- se uneşte primul punct, printr-o linie cu săgeată, cu rubrica pulsului aflată în partea
dreaptă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură;
- se obţine curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace
măsurate bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
- pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa să înscrie în limitele normale
corespunzătoare vârstei;
- tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate;
- pacientul este liniştit.
Rezultate nedorite
- rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
- pulsul radial nu este perceptibil;
- pulsul este aritmic;
- amplitudinea este mică sau crescută;
- pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole;
- pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare:
- intoleranţă la activitate;
- alterarea confortului;
- deficit de volum lichidian;
- exces de volum lichidian;
- alterarea perfuziei tisulare.
Modificări în situaţiile selectate
- dacă pulsul radial nu este palpabil se caută alte artere accesibile pentru măsurare:
● artera temporală: la un lat de deget deasupra şi lateral de stânca temporalului, în
dreptul pavilionului auricular;
● artera carotidă externă (dreaptă sau stânga): pe faţa anterioară a gâtului, în
şanţul delimitat de laringe (anterior) şi muşchiul sternocleidomastoidian (lateral);
● artera pedioasă - pe faţa dorsală a piciorului, în dreptul primului şanţ
intermetatarsian;
● artera femurală - în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa;
● apex (vârful inimii) - pulsul apical, în spaţiul 5 intercostal (i.c.) pe linia
medioclaviculară stângă;
112
- la copiii sub 2 ani se evită măsurarea pulsului radial întrucât rata crescută şi aria mică
de palpare pot determina valori inexacte;
- la copiii peste 2 ani rata pulsului radial se obţine atunci când sunt liniştiţi sau dorm,
întrucât este dificil să obţii colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemişcată;
- la copil, pentru o acurateţe maximă, rata pulsului se numără timp de 1 minut.
Educarea pacientului
- se învaţă pacientul să-şi măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau
temporală întrucât sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
- se instruieşte pacientul să exercite o presiune uşoară folosind 3 degete pentru palpare;
- se informează pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice
vârstei;
- se instruieşte pacientul/familia să ia legătura cu medical curant ori de cate ori valorile
ratei pulsului sunt deviate de la normal şi starea generală a pacientului se modifică.
- se oferă pacientului un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos:

Vârsta Rata aproximativă Rata medie

Nou-născut 120 -160 140

1- 100-140
120
2luni(sugar)
12 luni - 2 80-130
110
ani
2 ani- 6 ani 75-120 100
6 ani - 12 ani 75-110 95
Adolescent 60-100 80
Adult 60-100 80

113
 FISA NR. 27
TEHNICA RECOLTĂRII COPROCULTURII

Definiție: Investigaţia urmăreşte izolarea şi identificarea agenţilor etiologici motiv pentru

care prelevarea trebuie făcută cât mai aproape de debutul bolii şi înaintea instituirii
oricărui tratament antimicrobian.
Prelevarea se face din scaunul emis spontan sau direct din rect.
Indicații - se recomandă în toate formele de diaree acută când emisia de materii fecale
este frecventă;
Prelevarea din scaun emis spontan
Materiale necesare:
● Paravan;
● Mască;
● Mănuși de protecție;
● Ploscă sau bazinet;
● Recipient steril pentru recoltare probă/coprocultor
● Mușama și aleză;
● Învelitoare;
● Hârtie igienică;
● Pregatirea psihică: se comunică cu bolnavul pentru a fi relaxat, explicăm importanța
tehnicii, montăm paravanul în jurul patului;
● Pregatirea fizică: se dezbracă bolnavul în partea inferioară și îl rugăm să-și flecteze
genunchii și să-i îndepărteze. Se realizează o rulare a păturii și a cearșafului la picioarele
bolnavului apoi se protejează patul cu mușama și aleză;
TEHNICA:
Asistenta medicală se spală pe mâini cu apă și săpun, îmbracă mănușile de protecîie  și
masca. (plosca o încălzește în apă fierbinte și o usucă, ea fiind dezinfectată prin
SUMERJARE (scufundare).
➢ pacientul este rugat să anunţe apariţia senzaţiei de defecaţie iminentă
➢ pacientul este îndrumat să aibă scaun într-o ploscă. La fel şi pacientul care îşi
recoltează singur acasă. Dacă pacienţii vor folosi toaleta şi nu plosca, scaunul se va
amesteca cu apa de toaletă interferând cu rezultatul testului. De asemena, scaunul nu
trebuie amestecat cu urină deoarece pH-ul acesteia poate inhiba creşterea bacteriilor din
scaun.
114
➢ se pun mănuşi, şi cu ajutorul unei spatule se va recolta din scaun cea mai
reprezentativă mostră.
➢ se va pune în recipient şi se va închide capacul.
➢ dacă pacientul elimină împreună cu scaunul sânge, mucus, puroi, acestea trebuie
incluse în mostra recoltată.
 Cu mâna stângă ridicăm bazinul bolnavului, și introducem plosca cu mâna dreaptă, din
partea laterală a patului, sub fesele bolnavului după care se rotește între coapsele acestuia.
Se acoperă bolnavul cu cearșaful sau învelitoarea și asistenta se îndepărtează, pentru a
lăsa intimitatea bolnavului.
Cât timp bolnavul va elimina, asistenta va fi prin salon (nu va părăsi salonul), iar când
bolnavul a terminat, acesta o strigă. Vom scoate plosca în linie dreaptă, după ce în
prealabil l-am sters în regiunea perianală cu  hârtie igienică. Plosca se va acoperi cu
capacul sau învelitoarea și se va îndepărta pentru deversare la toaletă, dar nu înainte de a
se recolta cu coprorecoltorul, “fragmente” din materiile fecale pentru coprocultură.
Se îmbracă bolnavul, se acoperă, se aerisește salonul. Asistenta medicală se spală pe
mâini cu apă și săpun, dupa ce în prealabil a îndepărtat materialele din salon și a
dezbrăcat mănușile.
De reținut!
- se recomandă pacientului să folosească pentru defecare containere de unică utilizare
din material plastic sau carton care pot fi decontaminate sau îndepărtate cu uşurinţă după
folosire;
- în lipsa acestora se folosește un vas de metal dezinfectat prin fierbere;
- pacientul este instruit să nu urineze în vasul în care a defecat;
- se recoltează din masa fecaloidă cu spatula coprocultorului, în mod deosebit
prelevarea făcându-se din porţiuni lichide mucoase sau sanghinolente dacă există;
- cantitatea recoltată este 3-5 cm3;
- se recomandă în infecţii la purtătorii de shigella sau sallmonela: prelevarea se poate
face cu sonda Nelaton sau cu tampoane adecvate.
Prelevarea rectală - Recoltarea cu sonda Nelaton
Material necesar
- sonde nelaton sterile nr (14-16);
- seringă de 10 ml sterilă;
- mănuşi de unică folosinţă;
- eprubete sterile.
115
Pregătirea pacientului
- se face toaleta ano-perineală;
- se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra
flectat.
Efectuarea procedurii
- se spală mâinile;
- se îmbracă mănuşi sterile;
- se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificiul anal;
- se introduce sonda la o profunzime de aproximativ 15 cm şi se racleză uşor peretele,
nu se folosesc geluri lubrifiante;
- se fixează seringa la capătul sondei şi se execută 1-2 aspiraţii;
- se retrage sonda şi se introduce într-o eprubetă în mediul de conservare.
Prelevarea rectală - Recoltarea cu ajutorul tamponului steril
Materiale necesare
- tampoane sterile cu tija lungă, tamponul fiind bine ataşat pentru a nu permite retenţia
intrarectală. Se pot folosi tampoane comerciale în tuburi de plastic cu sau fără mediul de
conservare;
- eprubete sterile.
- ser fiziologic steril;
- mănuși de unică folosinţă;
Pregatirea pacientului
- se face toaleta ano-perineală;
- se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra
flectat.
Efectuarea procedurii
- se spală mâinile;
- se îmbracă mănuşi sterile;
- se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificul anal;
- tamponul trebuie umezit în ser fiziologic;
- se introduce tamponul în rect şi se roteşte uşor;
- se retrage uşor tamponul se introduce în eprubetă sterilă.
Observaţii
Scaunul recoltat se trimite imediat la laborator după etichetarea corespunzătoare.
Nu se congelează. 
116
 FISA NR. 28
RECOLTAREA GLICEMIEI PRIN PUNCȚIE VENOASĂ

117
Definitie: Glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentrația glucozei în
sânge.
Scop: explorator
Materiale necesare:
✓ mănuși,garou
✓ tavițărenală,
✓ ac dublu și holder,
✓ eprubetă cu capac gri cu 4mg florură de sodiu sau cu capac roșu fără anticoagulant.
✓ tampon cu alcool,
Pregătirea psihică - se explică tehnica pacientului și se obține consimțământul.
Pregatirea fizică – recoltarea se face a jeun, pacientul fiind în repaus alimetar de cel
puțin 8 ore
Tehnica:
✓ se verifică identitatea pacientului și recomandarea
✓ spală mâinile, se îmbracă mănusile
✓ se alege locul deelecție
✓ se aplică garoul deasupra locului deelecție
✓ se puncționează vena cu acul dublu atașat la hoder, acul este cu bizoul însus
✓ se introduce vacutainerul fie cel cu capac gri, fie cel cu capac roșu în holder,
✓ se face recoltarea sângelui
✓ se aplica tamponul, se retrage acul, se face compresie cu tamponul 3-5minute.
✓ proba de sânge va fi dusă la laboratorul de biochimie după ce a fost etichetată cu
datele de identificare a pacientului
Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.
Valori normale ale glicemiei: 0,80-1,10 mg/dl

FISA NR. 29
RECOLTAREA URINEI PENTRU UROCULTURĂ

Definiție - Urina reprezintă soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate
118
din metabolismul intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism.
Terminologie
* micţiune = emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare
* diureză = cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore
Recoltarea probelor de urina pentru examenele biochimice de laborator aduce informații
asupra funcției rinichiului și a căilor urinare, precum și asupra stării întregului organism

RECOLTAREA ASEPTICĂ A URINEI - UROCULTURA

În mod normal urina conținută în căile urinare este sterilă, exceptând segmental inferior
al uretei, invecinat meatului urinar, prezentând o abundentă floră microbiană saprofită.
Aceasta floră saprofită contaminează în momentul micțiunii porțiunea inițială a jetului
urinar.
Examenul bacteriologic al urinei presupune recoltarea adecvată a mostrelor de urină
pentru urocultură, transportul corect al probelor la laborator, estimarea cantitativă a
conținutului bacterian al uroculturii și determinarea antibiogramei în cazul uroculturilor
pozitive.
Obiectivele procedurii
- Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea
antibiogramei
Pregătirea materialelor
a) pentru prelevarea fără sondaj pregătiţi:
✓ Apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
✓ Antiseptic pentru dezinfecţia meatului uretral
✓ Comprese sterile
✓ Recipient pentru colectarea sterilă a urinei
✓ Bazinet dacă este necesar
✓ Container pentru deşeuri
b) pentru prelevarea pe sonda urinară à demeure pregătiţi:
✓ Tavă medicală/cărucior
✓ Comprese sterile
✓ Antiseptic; soluţie de clorhexidină
✓ Seringă şi ace sterile, recipient/eprubeta sterilă
✓ Container pentru aruncarea materialelor folosite

119
c) pentru prelevarea prin sondaj intermitent pregătiţi:
✓ Tavă medicală/cărucior
✓ Sondă vezicală pentru bărbat sau femeie
✓ Comprese sterile si recipient steril pentru recoltarea urinei
Pregătirea pacientului
a) psihică:
✓ explicaţi pacientului necesitatea prelevării
✓ asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii
✓ instruiţi pacientul conştient şi valid cum să recolteze singur
b) fizică:
✓ efectuaţi toaleta genito-urinară la pacientul nedeplasabil
✓ asiguraţi condiţii pentru efectuarea toaletei la pacientul valid
✓ asiguraţi intimitatea pacientului.
Efectuarea procedurii:
- Verificaţi prescripţia medicală și identificaţi pacientul
- Prelevaţi prin una din metodele enumerate mai jos în funcţie de starea pacientului
sau recomandarea medicală
a) prelevarea fără sondaj:
✓ spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
✓ recoltaţi urina de la bărbat sau femeie după toaleta genito-urinară cu apă şi săpun
şi clătire abundentă; uscaţi regiunea, dezinfectaţi meatul uretral cu comprese sterile
îmbibate în antiseptic
✓ colectaţi urina, în recipientul steril, din mijlocul jetului
✓ acoperiţi tubul steril
b) prelevarea de către pacientul conştient şi capabil să urineze în mod voluntar
✓ explicaţi pacientului modul de derulare a procedurii: recoltarea se face din
porțiunea mijlocie a urinei matinale emise spontan, după toaleta riguroasă (cu apă și
săpun, clătirea abundentă cu apa sterilă). Acest tip de recoltare se mai numește și
urocultură “ din zbor”. La femei pt a preveni contaminarea urinii cu secreții genitale, se
recomandă introducerea unui tampon vaginal înainte de recoltarea urinei
✓ nu se vor folosi soluții antiseptice pentru toaletarea organelor genitale externe.
✓ daţi-i pacientului flaconul steril
✓ cereţi-i pacientului să-şi spele mâinile după prelevarea urinei
c) prelevarea pe sonda urinară àdemeure
120
✓ spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
✓ folosiţi mănuşi de unică folosinţă
✓ dezinfectaţi locul de prelevare, cu comprese sterile îmbibate în antiseptic
✓ puncţionaţi tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă şi prelevaţi
cantitatea necesară de urină
✓ transferaţi urina din seringă în flaconul pentru laborator
✓ aruncaţi acul şi seringa în containerul special
✓ dacă diureza este scăzută:
✓ clampaţi sonda sub locul de prelevare fără s-o lezaţi
✓ aşteptaţi 10-15' ca să se adune o cantitate suficientă de urină pentru
examen
d) prelevarea prin sondaj intermitent- utilizată numai la pacienți comatoși sau
necooperanți, deoarece riscul infectarii vezicale, chiar în conditii riguroase de asepsie,
este crescut:
✓ Introduceţi sonda vezicală respectând tehnica sondajului vezical la bărbat sau femeie
✓ Menţineţi sonda pe durata evacuării urinei
✓ Lăsaţi urina să curgă în bazinet şi recoltaţi apoi în recipientul pentru laborator
✓ Evacuaţi tot conţinutul vezicii urinare
✓ Îndepărtaţi sonda şi dezinfectaţi meatul urinar
✓ Aruncaţi materialele folosite în container
✓ Spălaţi-vă mâinile si ajutaţi pacientul să se îmbrace
e) recoltarea prin puncție suprapubiană este rezervată unui număr restrâns de
indicații (pacienților necooperanți, cu septicemii sau stare generală foarte gravă, de
vârste extreme)
Îngrijirea pacientului
- Pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale
- Supravegheaţi pacientul purtător de sondă, asiguraţi-vă că este permeabilă şi
racordată la punga colectoare
Reorganizarea locului de muncă
- colectati materialele folosite în recipiente speciale conform precațiunilor universale
(P.U.)
- notarea procedurii
Pregătirea produsului pentru laborator
Respectaţi următoarele reguli generale:
121
✓ Transportaţi imediat eşantionul la laborator (în max. 60 min) pentru a evita
multiplicarea
germenilor (la temperatura camerei numărul germenilor se dublează în 30 min.) sau
păstraţi- l la frigider la +4°C în cazul în care examenul se face mai târziu (nu mai mult de
12ore)
✓ Etichetaţi mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP, data şi ora
recoltării
✓ Însoţiţi monstra de o fişă de informaţii cu date clinice (t°, starea de sănătate a
pacientului, motivul)
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate:
- Absenţa contaminării în timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei genito-
urinare şi dezinfecţiei meatului urinar
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- Contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente în regiunea periuretrală în timpul
emisiei (bacteriurie slabă <10000 germeni/ml)
- Repetaţi procedura respectând normele de igiena locală
- Multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de oră în afara frigiderului
- Păstrarea prea mult la rece duce la precipitarea uraţilor ceea ce împiedică analiza
ulterioară a urinei
- Respectaţi normele generale de pregătire a produsului pentru laborator
- Emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic
- Oferiţi timp sau recoltaţi prin sondaj vezical (în caz de urgenţă)
Interpretarea rezultatelor
Urocultura cantitativă se realizează în laboratorul de bacteriologie, prin metoda diluțiilor
zecimale seccesive. Mediile de cultură uzuale sunt geloza lactozată (evidențierea
bacteriilor din familia Enterobacteriacee), geloza sânge (evidențierea cocilor și bacililor
Gram pozitivi și negative). Pentru evidențierea bacilului Koch se utilizează medii
speciale de cultură (Lowenstein –Jensen) sau inocularea intraperitoneală a animalelor de
laborator (cobai).
Dupa incubarea mediilor de cultură însămânțate la 37 grade C timp de 24 h se numără
coloniile dezvoltate, exprimarea rezultatelor făcându-se în germeni (UFC/ml)
Estimarea rezultatelor uroculturii cantitative:
- Urocultura pozitivă > 105UFC/ml
122
- Bacteriurie nesemnificativă: 103- 105UFC/ml
În cazul uroculturii pozitive (bacteriurii semnificative) este importantă identificarea
agentului etiologic implicat și a sensibilității acestuia la antibiotic (ABG)
Coloniile bacteriene dezvoltate pe mediile de cultură sunt identificate pe baza
caracterelor morfologice, enzimatice și serologice, precum și prin teste de hemoliză
imună RIA sau ELISA.
Germenii frecvent implicați în determinismul infecțiilor urinare sunt: Escherichia coli,
Proteus, Pseudomonas, Klebsiela, Enterobacter. Mai rar sunt izolați stafilococul auriu,
anaerobi sau mycoplasme.
Antibiograma este obligatorie în orice bacteriurie semnificativă. Testarea sensibilității
germenilor bacterieni in vitro se efectuează prin două metode: metoda diluțiilor și metoda
difuzimetrică. Exprimarea rezultatelor în buletinul de analize se poate face fie direct,
cantitativ, fie calitativ.

123
 FISA NR. 30
RECOLTĂRI DE RUTINĂ OBLIGATORII
ÎNAINTEA UNOR INTERVENȚII CHIRURGICALE

Pregătirea pacienților înainte de intervenție chirurgicală este un proces complex care

cuprinde mai multe etape și care poate îmbrăca aspecte diferite în raport cu
motivul pentru care se practică intervenția chirurgicală (tipul de intervenție chirurgicală),
starea generală a pacientului, precum și timpul pe care îl avem la dispoziție, până în
momentul în care se face intervenția chirurgicală. Sunt situații în care pregătirea
preoperatorie se poate face ,,ca la carte’’, cu toate etapele ei. Sau sunt situații de urgență
în care pregătirea operatorie este sumară, reducându-se la gesturi esențiale și absolut
necesare, pentru a scurta cât mai mult posibil timpul, cum este cazul urgențelor
chirurgicale majore. O bună pregatire preoperatorie a pacientului îmbunătățeste
prognosticul intervenției chirurgicale și reduce mortalitatea intra- și postoperator.

Investigații inainte de operație.

Preoperator se recomandă efectuarea unor analize uzuale de sânge (hemoleucograma,
grup sangvin și Rh, VSH, uree și creatinină serică, transaminaze serice, coagulograma),
utile pentru a evalua statusul biologic al pacientului. De rutină va fi investigată și funcția
inimii, cu ajutorul unei electrocardiograme. În funcție de tipul afecțiunii și al intervenției
chirurgicale programate, vor fi recomandate investigații specifice: ecografie, radiografie,
CT sau RMN, etc. Toți pacienții care necesită anestezie generală vor fi examinați
preoperator de medicul anestezist;
Examenele de rutină sunt examene de laborator, obligatorii înaintea tuturor
intervențiilor chirurgicale, indiferent de timpul avut la dispoziție pentru pregătire și
indiferent de starea generală a pacientului :
-          Hemoleucograma completă;
-          Timp de sângerare și coagulare;
-          Timpul Quik ;
-          Fibrinogenul;
-          V.S.H ;
-          Determinarea grupei sanguine și Rh;
-          Uree sanguină;
-          Creatinină;
124
-          Glicemie;
-          Transaminaze;
-          Examen de urină;

Transportul probelor la laborator

- probele se etichetează și se transportă de urgență la laborator.
Examene hematologice
Hemoleucograma completă ( HGL)
- recipientul de recoltare - vacumtainer cu capac mov/roz – K3 EDTA
- este o analiză care măsoară următoarele cantități:
➢ RBC (eritrocite sau hematii) – Numărul de globule roșii din sânge
➢ WBC (leucocite ) – Numărul de globule albe din sânge
➢ HGB (hemoglobina) – Cantitatea totală de hemoglobină din sânge
➢ PLT (plachete sau trombocite) – Numărul de trombocite
➢ HCT (hematocrit) – Masa de globule roșii dintr-un anumit volum de sânge exprimată
în procente
➢ Numărătoare diferențiață a leucocitelor (formula leucocitară):
✓ neutrofilele(NEU)
✓ eozinofilele(EOS)
✓ limfocitele(LY)
✓ monocitele(MO)
✓ basophile(BAS)
➢ Indici eritrocitari: evaluarea hematiilor (eritrocitelor) din punct de vedere al
volumului și conținutului în hemoglobină se realizează prin măsurarea sau calcularea
următorilor parametri:
✓ volumului eritrocitar mediu (VEM, MCV);
✓ hemoglobina eritrocitară medie (HEM, MCH);
✓ concentrația eritrocitară medie de hemoglobină (CHEM, MCHC);
✓ lărgimea distribuției eritrocitare (RDW)
Hematiile sunt cele mai numeroase celule din sânge și totodată cele mai specializate
celule ale organismului, având rol în ransportul O2 de la plămâni la țesuturi și transferul
CO2
de la țesuturi la plămâni (lucru care se realizează prin intermediul hemoglobinei conținute

125
în hematii). Cantitatea de oxigen receptionata de tesuturi depinde de numarul si
functionarea globulelor rosii si hemoglobinei.
Valori normale
- bărbați = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub; - femei=3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub
Poliglobulia definește valorile crescute ale numărului de eritrocite; apare în insuficiența
respiratorie, bolile cardio-pulmonare, etc.
Anemia definește valorile scăzute ale numărului de eritrocite, apare în hemoragii,
hemoliza, insuficiența măduvei hematogene din intoxicații, iradiere, infectii, etc.
Hemoglobina este elementul principal al hematiilor care are rol în
transportul de oxigen (oxihemoglobina) și a dioxidului de carbon (carboxihemoglobina).
Fiecare gram de hemoglobină poate transporta 1,34 ml oxigen per 100 ml de sânge.
Valori normale
- la bărbați = 13-16 g la 100 ml sânge; - la femei = 11-15 g la 100 ml sânge
Scăderea hemoglobinei sub valorile de referință determină apariția anemiei iar creșterea
hemoglobinei conduce la aparitia eritrocitozei (numită și policitemie).
Hematocritul măsoară raportul dintre volumul ocupat de hematii și volumul
sanguin total. El depinde de masa de hematii, de volumul mediu al hematiilor și de
volumul plasmatic, astfel că atunci când hematiile sunt de mărime normală, modificările
hematocritului le urmează pe cele ale numărului de hematii.
Valori normale
- la bărbați = 40-48%; - la femei = 36-42%
Indicii eritrocitari VEM indică volumul mediu al eritrocitului.
Valori normale: 80 - 100 μm3
Variații patologice:
• valori mai mici decât 80 μm3 caracterizează microcitele (în cazul anemiei prin deficit
de Fe, microsferocitoza)
• valori mai mari de 100 μm3 caracterizează macrocitele (în cazul anemiei prin deficit de
acid folic și vitamina B12, anemia Biermer, anemia megaloblastica)
CHEM reprezintă concentrația medie de Hb/100 ml eritrocite.
Valori normale: 32 - 36 g Hb/100 ml eritrocite (normocromie).
Variatii patologice: valori < 31 g Hb/100ml eritrocite definesc hipocromia.
HEM reprezintă cantitatea de Hb conținută de un eritrocit.
Valori normale: 20 - 34 pg. (picogram-1 pg = 10⁻¹² g = 10⁻¹⁵ kg).
Variații patologice: valori mai mici decât 20 pg definesc hipocromia.
126
Indicele de Distribuție Eritrocitar (RDW – Red Cell Distribution Width) RDW -
reprezintă deviația standard a mediei volumelor eritrocitare raportate la VEM și se
determină cu ajutorul histogramelor – curbe de distribuție % a mărimii celulelor.
Valori normale: 11,5 - 14,5 %.
Variații patologice: variabilitatea crescută a volumului eritocitelor definește Anizocitoza
(RDW crescut). Astfel, cu cât RDW va fi mai mare, cu atât anizocitoza este mai marcată.
WBC – Leucocitele sau globulele albe sunt celule ale sistemului imunitar produse de
măduva osoasă și care apară organismul de boli infecțioase și de corpuri străine.
Valori normale
- la adulți = 4000-8000 pe 1 mm cub; - la copii (1-6 ani) = 4000-10000 pe 1 mm cub.
Leucocitoza (L>10000/μl), Leucopenie (L<4000/μL).
Există diferite tipuri de celule albe care în mod normal apar în sânge: Neutrofile (PMN),
Eozinofile (EO), Bazofile (BAS), Limfocite (LY), Monocite (MO).
PLT – Trombocitele reprezintă un tip special de celule ale sângelui cu rol
important în procesul de coagulare. Dacă un pacient nu are o cantitate suficientă de
trombocite în sânge, poate fi supus unui risc crescut de hemoragii și echimoze.
Valori normale 150 000-400 000/mm cub
- creșterea numărului de trombocite conduce la trombocitoză
- scăderea numărului de trombocite conduce la trombocitopenie care este cea mai
frecventă cauza de sângerare. 
Timp de sângerare
Este o analiză care determină capacitatea de coagulare a sângelui. Cu un ac se înțeapă
ușor lobul urechii astfel încât să iasă o picătură de sânge, apoi se cronometrează timpul
care trece până cand întepătura nu mai sângerează.
Valori normale 3-4 minute.
Prelungirea TS indică o perturbare în mecanismul de coagulare a sângelui, cu tendință la
hemoragie. 
Timp de coagulare
Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sângelui în cazul unei hemoragii sau în
vederea unei operații chirurgicale, se determină timpul de coagulare după cum urmează:
se recoltează o picatură de sânge din pulpa degetului, se pune pe o lamă de sticlă și se
cronometrează timpul care a trecut până la coagularea sângelui.
Valori normale 5-8 minute.

127
Depășirea acestui timp (t.c. crescut) arată că, coagularea sângelui se face cu întârziere,
fapt ce poate predispune la sângerări, la hemoragii.
Scăderi anormale - un timp de coagulare scăzut (sub cinci minute) indică o coagulare
anormal de rapidă a sângelui putând duce la coagularea sângelui chiar în vasele sanguine,
așa cum se întâmplă în unele infecții microbiene. 
Timpul Quick este un test screening pentru diagnosticul deficiențelor de coagulare.
Valori normale 12-15 secunde sau 80-100%.
Un timp de protrombină prelungit se întâlnește în deficiența de factori II, V,VII sau X,
deficiența de vitamina K, hemoragie, afecțiuni hepatice, obstrucție biliară, terapie cu
anticoagulante orale, absorbție deficitară a grăsimilor. Dozarea timpului de protrombină (
timpul Quick) este o metodă de explorare a factorilor coagulării din sistemul extrinsec ( I,
II, V, VII, și X), în prezența de tromboplastină tisulară în exces. Determinarea timpului de
protrombină se utilizează pentru controlul terapiei anticoagulante orale și explorarea căii
extrinseci a coagulării.
APTT- Timpul parțial de tromboplastină activată (APTT) este o metodă care măsoară
activitatea totală a sistemului intrinsec de coagulare. APTT prelungit apare în deficiențe
ale sistemului intrinsec de coagulare, terapie cu heparină, streptokinază, urokinază,
deficiență de vitamina K, hipofibrinogenemie, afecțiuni hepatice. Un APTT scăzut apare
în hemoragii acute, cancer hepatic etc.
Fibrinogenul este factorul I plasmatic al coagularii; este o proteină globulară prezentă în
plasma sanguină care, sub acțiunea trombinei, este hidrolizată parțial rezultand o proteină
insolubilă, fibrină. Afectarea nivelului plasmatic al fibrinogenului este expresia afectării
directe a diverselor organe, între care a ficatului, ca sediu principal al sintezei sale.
Valori normale 200-400mg/dl
Creșteri ale valorii fibrinogenului au fost observate în inflamații, infarct miocardic acut,
sindrom nefrotic, cancer, sarcina. Un fibrinogen scăzut apare în afecțiuni hepatice,
cancer,etc.
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) - este o probă care exprimă grosimea
stratului de depunere a eritrocitelor (hematiilor), exprimat în milimetrii [mm], în
eprubetă, într-un interval de o oră [1h], 2 ore [2h] sau o zi [24h]. După cum se ştie, în
plasmă, eritrocitele se află în suspensie. După recoltarea unei probe de sânge şi depunerea
ei într-o eprubetă împreună cu o substanţă anticoagulantă, are loc o sedimentare a
hematiilor (eritrocitelor) care constă în depunerea lor la fund, proces ce are loc simultan
cu limpezirea, clarificarea probei în partea ei superioară.
128
Mod de recoltare – puncție venoasă cu holder+ac - vacumtainer cu capac negru sau
seringa de 2 ml și ac de puncție venoasă;
Valori normale:
- barbat: 1 – 10 mm/ora; - femeie: 2 – 13 mm/ora;
Variații fiziologice:
• la femei, V.S.H.-ul crește în timpul menstruației;
• la femei, V.S.H.-ul crește în sarcina (mai ales în ultimele luni).
Variatii patologice:
• Cresterea V.S.H.-ului apare în boli infecțioase sau inflamatorii (pneumonii, reumatism
articular acut, tuberculoza activă, septicemie, pielonefrite), în anemii, infarct miocardic,
leucemii, neoplasme, etc.
• Scaderea V.S.H.-ului apare în poliglobulii, etc.

Determinarea grupei sanguine și Rh;

✓ pentru stabilirea compatibilitatii transfuzionale, evitându-se astfel accidentele
posttransfuzionale;
✓ pentru ca, în cazul unei transfuzii, sângele administrat să nu conțină antigene în plus
față de sângele primitorului, antigene care ar putea provoca aloimunizare și accidente cu
ocazia unor transfuzii ulterioare;

BIOCHIMIE- SÂNGE
Ureea este sintetizată în ficat ca și produs secundar al dezaminării aminoacizilor.
Eliminarea ei în urină reprezintă calea majoră de excreție a azotului. Concentrațiile
plasmatice crescute de uree apar ca rezultat al unei diete hiperproteice, al catabolismului
crescut al proteinelor, după hemoragii gastrointestinale, deshidratare medie, șoc sau
funcționare cardiacă defectuoasă sau datorită tratamentului cu glucocorticoizi (uremie
pre-renală). Uremia post-renală este cauzată de factori care obstrucționează fluxul urinar:
nefrolitiaza, tumori sau hipertrofie a prostatei. Utilitatea ureei ca indicator al funcției
renale este limitată de variabilitatea concentrației plasmatice ca rezultat al factorilor non-
renali.
Creatinina - este produsul catabolic final al creatinei (sau fosfocreatinei). Cantitatea
produsă în fiecare zi este legată de masa musculară. Creatinina este filtrată liber de către
glomerulii renali (mici cantități sunt reabsorbite și de asemenea sunt secretate de către
tubuli).
129
Dozarea creatininei este realizată aproape exclusiv pentru evaluarea funcției rinichilor
(perfuzie renală defectuoasă, pierdere a funcționării nefronilor) și în monitorizarea
dializei renale.
Valori crescute ale creatininei sanguine apar în următoarele situații: funcționare renală
defectuoasă, nefrită cronică, afecțiuni musculare (cauzate de gigantism, acromegalie,
miastenia gravis, distrofie musculară, poliomielita), afecțiuni cardiace congestive, șoc,
deshidratare
Valori scazute apar în: afecțiuni ale ficatului avansate și severe, dietă proteică inadecvată,
sarcină.
Glicemia - reprezintă una din constantele fundamentale ale mediului intern, iar
determinarea sa este modalitatea cea mai frecventă de evaluare globală a metabolismului
intermediar al hidraților de carbon. Glucoza este formată la nivelul ficatului prin digestia
carbohidraților și prin conversia glicogenului în glucoză. Nivelul glicemiei este reglat, în
principal, prin acțiunea a doi hormoni și anume insulina și glucagonul, insulina crescând
permeabilitatea membranelor
celulare pentru glucoză, facilitând transportul glucozei în celule, stimulând formarea
glicogenului și reducerea nivelului glicemiei, iar glucagonul accelerând scindarea
glicogenului în glucoză, determinând creșterea glicemiei.
Valori normale: obiectiv glicemia<100mg/dl
Creșteri anormale: Valori crescute (hiperglicemia) sunt prezente în următoarele cazuri:
• Diabetul de origine pancreatică
•Diabetul de origine hipofizară
•Diabetul de origine suprarenala
•Diabetul de origine tiroidiană
• Unele infecții
• Intoxicatii (oxid de carbon, cofeina)
• Unele tumori
•Accidente cerebro-vasculare
Scăderi anormale: Hipoglicemia estet prezentă în:
• Insuficiența cortico-suprarenală (boala Addison)
•Insuficiența tiroidiană
• Insuficiența antehipofizară
• Insuficiența hepatică gravă
•Administrarea unor doze mari de insulina
130
TGO, TGP
Prin măsurarea transaminzelor se măsoara afectarea ficatului. În mod normal aceste
enzime se găsesc în celulele ficatului dar când acestea sunt distruse enzimele ajung în
sânge. Cele mai folosite enzime sunt TGO (AST) și TGP (ALT).
TGO - înseamnă transaminaza glutamică oxaloacetică sau aminotransferaza aspartat
(AST) iar TGP - înseamnă transaminaza glutamică piruvică sau alaninaminotransferaza
(ALT)
- TGO se găseste în mod normal în multe țesuturi, inclusiv în ficat, mușchi, rinichi,
inima, creier. Este eliberată în sânge când unul din organe este afectat, deci nu este foarte
specifică pentru afectarea ficatului.
- TGP, în schimb se găseste în majoritate în ficat. Se găseste și în alte oragane dar în
general valori mari ale TGP în sange înseamnă o afectare hepatică. Este deci destul de
specifică pentru afectarea ficatului.
Cele mai mari creșteri ale transminazelor se găsesc în hepatita A sau B, supardoza de
paracetamol, șoc hipovolemic. Creșterile moderate ale transaminzelor se întâlnesc cel
mai des. Sunt deseori descoperite întamplător în cursul unor analize de rutină la persoane
sănătoase. Cea mai comună cauză a acestor creșteri este depunerea de grăsime în ficat,
care poate fi cauzată de alcool, diabet și obezitate. Hepatita cronică de tip C este și ea o
cauză de creștere moderată a transaminazelor. Medicamente care cresc transaminazele:
Acid valproic, Aspirina, Diclofenac, Fenilbutazona, Fenitoin, Ibuprofen, Naproxen,
Carbamazepina, Fenobarbita, Tetraciclina, Sulfonamidele, Izoniazida, Sulfametoxazol
Trimetoprim, Nitrofurantoin, Statinele, Amiodarona, Chinidina, Antidepresivele
triciclice.
Examenele speciale in functie de organul pe care se intervine . Explorarea paraclinica a
aparatului digestiv ( stomacului , duodenului ) constituie un adjuvant , de multe ori in
precizarea diagnosticului aducand elemente obiective privind felul leziunii , localizarea ei
, intinderea , raportul cu formatiunile din jur , repercusiunile asupra starii  generale , etc.
Aceste examene sunt reprezentate de : radiografia abdominala.
Tehnica recoltării cu sistemul vacutainer (Fig.2)

131
132
 FISA NR. 31
SONDAJUL GASTRIC

Definiție: sondajul reprezintă introducerea unei sonde sau cateter de cauciuc sau material
plastic, prin căile naturale, într-o cavitate naturală a organismului.
Sondajul gastric reprezintă introducerea unui tub de cauciuc (sonda Faucher) sau
polietilen (sonda Einhorn) prin faringe și esofag în stomac.

Scopul sondajului gastric poate fi:

1. Explorator: recoltarera produselor cavității sondate (gastrică) în vederea efectuării

examenelor de laborator, pentru evaluărea funcției chimice și secretorii

2. Terapeutic:  
o evacuarea conținutului cavității sondate
o introducerea unor substanțe medicamentoase
o hidratare & alimentare
o curățarea cavității de substanțe dăunătoare/toxice organismului introduse accidental
Contraindicații
➢ ingestia de produși caustici, spumante, hidrocarburi
➢ utilizarea căii nazale în traumatismele faciale și cranio-cerebrale
➢ menținerea în poziție a unei sonde gastrice introdusă doar în scop de lavaj gastric
➢ flexia capului în traumatismul cervical.
Principii de respectat
Instrumentele folosite pentru sondaje și spălături trebuie să corespundă unor criterii
generale, astfel:
• suprafața instumentelor să fie netedă, pentru a nu leza mucoasele
• materialul din care sunt confecționate să fie rezistent pentru a nu se rupe în cursul
manoperei
• vârful sondelor să fie bont pentru a nu produce leziuni ale canalelor sau conductelor
prin care sunt introduse și pentru a nu forma căi false
• respectarea regulilor de asepsie
• în cazul spălăturilor, cantitatea de lichid trebuie să fie întotdeauna mai mică decât

133
capacitatea organului spălat
• este interzisă introducerea lichidului de spălat sub presiune
• conținutul evacuat prin sondaje și spălături se inspectează și se notează în foaia de
observație
Pregătirea materialelor:
De protecție:
● două șorțuri din cauciuc sau material plastic
● mușama și aleza
● prosoape
Sterile:
● sonda Faucher sau Einhorn
● 2 seringi de 20 ml
● casoleta cu manuși de cauciuc
● pense hemostatice, eprubete
Nesterile:
● tavița renală
● tava medicală, pahar cu apă aromată
● recipient pentru colectare
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică: se informează pacientul și i se explică necesitatea tehnicii. Este rugat
să respecte indicațiile date în timpul sondajului, se obține consimțământul.
Pregătirea fizică: se așează pacientul pe un scaun cu spetează, cu spatele cât mai drept.
Se protejează cu șorțul de cauciuc sau de material plastic. Se așează tăvița renală sub
barbia pacientului pentru a capta saliva ce se scurge din cavitatea bucală. Este solicitat să
mențină tăvița în această poziție. Pacientul nu va mânca în dimineața efectuării
examenului.
Efectuarea sondajului
➢ Asistenta se spală pe mâini cu apă și săpun.
➢ Îmbracă șorțul de cauciuc, își pune mănușile sterile
➢ Umezește sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe și esofag.
➢ Se așează în dreapta bolnavului și îi fixează capul cu mâna stângă, ținându-l între
mâna și torace,
➢ Prinde cu mâna dreaptă extremitatea rotunjită a sondei ca pe un creion.
➢ Cere pacientului să deschidă larg gura, să respire adânc și introduce capătul sondei

134
până la peretele posterior al faringelui, cât mai aproape de rădăcina limbii, invitând
bolnavul să înghită.
➢ Verifică prezența sondei în stomac prin aspirarea conținutului stomacal cu ajutorul
seringii.
➢ Se fixează sonda, apoi așează la extremitatea liberă a sondei balonul Erlenmeyer sau 
aspiră sucul gastric cu seringa.
➢ Extragerea sondei se face după ce se insuflă câțiva ml de aer și se închide capătul
liber cu o pensă;
➢ Când capătul liber al sondei ajunge în gura pacientului îl prinde cu mâna stângă și
îndepartează sonda.
➢ Golește conținutul sondei în vasul colector și așează sonda în tăvița renală.
Ingrijirea ulterioară a pacientului
● I se oferă un pahar cu apă aromată să-și clătească gura
● Se îndepărtează tăvița și șorțul de cauciuc
● Se așează pacientul în poziție comodă
Reorganizarea locului de muncă
→ Îndepărtați mănușile și materialele folosite în containere speciale;
→ Spălați-vă mâinile;
Notarea procedurii
Notați:
● Procedura și numele celui care a efectuat-o,
● Data, ora, reacții adverse, intoleranță (greață, vomă)

FISA NR. 32
TIPURILE DE REGIMURI ALIMENTAȚIA ACTIVĂ,
CALCULAREA RAȚIEI ALIMENTARE

135
DEFINIŢIE: asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale
bolnavului.
Prin alimentaţie se urmăreşte:
- acoperirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului, cele necesare creşterii
(copii) cât şi cele necesare refacerii pierderilor prin cheltuieli exagerate;
- să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale a
metabolismului, creşterii şi celorlalte funcţii ale organismului;
- să favorizeze condiţiile prielnice procesului de vindecare;
- să prevină o evoluţie nefavorabilă în cazul unei înbolnăviri latente, să împiedice
transformarea bolilor acute în cronice, precum şi apariţia recidivelor;
- să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alte metode de tratament.
Pentru o alimentaţie corectă trebuie să asigurăm necesităţile cantitative şi calitative ale
organismului

Calculul raţiei alimentare (calorice)

Definiţie: Raţia alimentară (calorică) reprezintă proporţia alimentelor de origine animală

sau vegetală, pe 24 ore, conţinute în dietă.

● Raţia calorică este în funcţie de:

● Vârstă.
● Sex.
● Greutate
● Activitatea prestată.
● Starea de sănătate.
● Starea de boală.

● Condiţii:
● Raţia trebuie să corespundă cantitativ şi calitativ.
● Să asigure necesarul potrivit nevoilor organismului.
● Se măsoară în calorii.
● Raţia minimă medie pentru organismul în repaus este de 1600 calorii.

Necesar caloric:
136
➢ În repaus absolut = 25 calorii/kg corp.
➢ În activitate minimă = 30 calorii/kg corp.
➢ În activitate medie = 35 calorii/kg corp.
➢ În activitate intensă (intelectuală, studenţi) = 40 calorii/kg corp.
➢ În activităţi foarte grele (mineri) = 45-60 calorii/kg corp.
➢ Necesarul caloric pentru bolnav de 60 kg în repaus absolut = 1500 cal/24 ore.
➢ Un copil necesită un plus de 30% calorii.
➢ Un bătrân necesită cu 15% calorii mai puţin.
➢ Necesarul creşte la bolnavul în ambulator, creşte în activitate.
➢ Pentru fiecare grad de temperatură este necesar un plus de 13% calorii.
➢ Pentru stări de agitaţie necesarul creşte cu până la 30%.
Valoarea calorică a principiilor alimentare:
● 1 g glucide = 4,1 cal.
● 1 g proteine = 4,1 cal.
● 1 g lipide = 9,3 cal.
Conţinutul raţiei echilibrate:
● 400 g glucide – 6 g / kg corp.
● 70 g lipide – 1g / kg corp.
● 70 g proteine – 1 g / kg corp.
Există un echilibrul între principiile nutritive:
● 50-55% glucide.
● 10-15% proteine.
● 40% proteine animale.
● 60% proteine vegetale.
● 30-40% lipide.
● 35% de origine animală.
● 65% de origine vegetală (uleiuri).
Calculul raţiei calorice:
● Aportul de glucide şi lipide depinde de vârstă, perioade de dezvoltare, consum
energetic, stare de boală.
● Raţia de proteine – la copii creşte cu 3,5 g/kg corp/24 ore, iar la bătrâni scade.
Dacă organismul este supus unui regim de foame va consuma din resursele proprii
(rezerve) circa 11g / 24 h, slăbire rapidă mascată printr-o retenţie mascată de apă.
Asigurarea aportului de substanţe alimentare poate fi calculată ţinându-se seama de
137
valoarea energetică a principiilor alimentare (hidraţi de carbon, proteine = 4,1 calorii,
grăsimile = 9,3 calorii)
În acest scop asistenta trebuie:
- să cântărească bolnavul la internare şi să controleze evoluţia greutăţii în timpul
spitalizării;
- să aprecieze cheltuielile energetice în plus;
- să calculeze valorile calorice ale alimentelor pe bază de tabele care trebuiesc afişate în
camera asistenţilor;
Asigurarea necesităţilor calitative
- regimul alimentar trebuie să cuprindă toţi factorii necesari pentru menţinerea vieţii şi
asigurarea tuturor funcţiilor organismului în condiţii normale
Hidraţi de carbon - sursă principală energetică a organismului (50% din necesar);
excepţii fac diabetul zaharat, colita de fermentaţie
În cazuri febrile – hidrocarbonate lichide şi siropuri, ceaiuri, limonade, sucuri de fructe

Substanţe proteice:
- materie primă a fermenţilor şi hormonilor
- creşterea necesarului de proteine în afecţiuni ca:
- insuficienţă hepatică
- tulburări de digestie
- arsuri întinse
- hemoragii
- boli febrile
- necesarul de proteine la organism sănătos este de 1-1,5 g/ kg corp/24 h
Grăsimile
- substanţe cu valoare calorică înaltă; necesarul de lipide al organismului este de 1-1,5
g/kg corp, ceea ce reprezintă 30-40% din raţia energetică totală a organismului
- raţia de grăsimi se reduce în:
- insuficienţă hepatică
- insuficienţă pancreatică
- nefroză
- ateromatoză
- obezitate
- se măreşte în:
138
- stări de subnutriţie
- arderi exagerate, hipertiroidism.
Vitaminele
- necesare pentru menţinerea metabolismului normal al organismului;
- necesarul de vitamine creşte în majoritatea îmbolnăvirilor ajungînd până la:
- 150 mg vit.C
- 25 mg vit. B, B6
- 8 mg vit. PP
- 20 mg vit. K, şi este asigurat prin introducerea fructelor, salatelor, legumelor
Apa şi sărurile minerale
- necesităţile de apă zilnică sunt 2500-3000 ml/24 h
- necesităţile de Na 4 g/24 h; K 3,4 g/24 h; Ca 2 g; Mg 0,15 g; Fe, I – cantitate mai mică
- necesarul de apă şi săruri minerale creşte în :
- transpiraţie abundente
- diaree, vărsături
- hemoragii
- plasmoragii (arsuri întinse)
- diureză exagerată
- boli febrile
Pierderile de apă se completează cu ape minerale, supe, sucuri, soluţie Ringer
Pierderile de săruri se completează cu soluţii hipertonice de săruri minerale
Deci necesităţile calitative ale organismului cuprind compoziţia chimică şi starea de
agregare a alimentelor (lichide, semilichide, solide)
Alimentele supuse proceselor de pregătire suferă transformări calitative în compoziţia lor
chimică:
- prăjirea grăsimilor eliberează acizi graşi greu suportaţi în afecţiuni duodenale, vezicale,
interzişi în boli ulceroase;
- prin prăjire carnea îşi păstrează toate substanşele componente
- prin fierbere carnea pierde substanţe organice şi minerale;
- alimentele preparate la cald rămân sărace în vitamine.

ALIMENTAŢIA DIETETICĂ - Regimuri alimentare

Regimul alimentar sau dieta constituie partea integrantă din conduita terapeutică a
139
pacientului prin alimentele ingerate.
Înseamnă o contribuţie la tratarea pacientului, prin alimentele ingerate. Regimurile
dietetice sunt foarte variate, în funcţie de calitatea şi cantitatea alimentelor ce le compun.
în funcţie de cantitatea alimentelor, regimurile pot fi hipocalorice si hipercalorice. Din
punct de vedere calitativ ele sunt adaptate diverselor categorii de îmbolnăviri.
Regimurile dietetice urmăresc:
- punerea în repaus şi cruţarea unor organe, aparate şi sisteme:
- regim de cruţare a intestinului gros - în dizenterie;
- regim de cruţare a mucoasei bucale - stomatită;
- regim de cruţare a stomacului - gastrită, ulcer gastric;
- regim de cruţare a ficatului - hepatită, ciroză;
- regim de cruţare a rinichiului - nefrită, glomerulonefrită, insuficienţă renală acută;
- la alcătuirea regimurilor de cruţare se va ţine seama de compoziţia chimică a
alimentelor, de modul de preparare, precum şi de starea lor de agregare (starea de
consistență );
- echilibrul unor funcţii deficitare sau exagerate ale organismului:
- în colita de fermentaţie - regim bogat în proteine;
- în colita de putrefacţie - regim bogat în hidrocarbonaţi;
- în ciroza hepatică - restricţie de lichide;
- în insuficienţa cardiacă - restricţie de lichide;
- compensarea unor tulburări rezultate din disfuncţia glandelor endocrine:
- se va stabili toleranţa la glucide în diabetul zaharat; regimul va corespunde acestei
toleranţe;
- satisfacerea unor nevoi exagerate ale organismului:
- în boli infecţioase - regim bogat în vitamine;
- afecţiuni osoase - regim bogat în calciu;
- în tratamentul cu hormoni corticosuprarenali - regim bogat în proteine;
- îndepărtarea unor produse patologice de pe pereţii intestinali:
- produse patologice ca: mucus, puroi, se pot îndepărta cu ajutorul regimului de mere rase
sau morcovi.
- în vederea alcătuirii unui regim dietetic cât mai variat este necesară cunoaşterea
echivalenţelor calitative şi cantitative ale principiilor alimentare.
- numărul regimurilor dietetice este variat în funcţie de diversitatea îmbolnăvirilor, de
stadiul şi de gravitatea acestora.
140
Regimuri alimentare

Regimu Indicaţii:
l - în primele zile postoperator, diarei acute, gastrite acute
hidric - alimente permise:
- supe limpezi de legume, ceaiuri îndulcite cu zaharină sau
neîndulcite, zeamă de orez, supe diluate şi degresate din carne,
apă fiartă şi răcită

Hidro- Indicaţii:
zaharat - perioada de debut a hepatitei epidemice: insuficienta renală
acută, insuficienţa hepatică acută, colecistita acută, în perioada
febrilă a bolilor infecţioase
- alimente permise
- sucuri de fructe îndulcite, ceaiuri îndulcite, zeamă de compot,
zeamă de orez
- se administrează în cantităţi mici şi repetate

Semilic Indicaţii:
hid - colecisitita subacută, perioada icterică a hepatitei epidemice,
ciroza hepatică, varice esofagiene, după primele zile ale
infarctului miocardic acut
- alimente permise:
- supe de făinoase, supe de legume, piureuri de legume, fructe
coapte, făinoase, sufleuri de brânză de vaci
- mese mici cantitativ si mai frecvente

Lactat Indicaţii:
- în primele 3-5 zile ale fazei dureroase a bolii ulceroase, în
primele zile după hemoragia digestivă superioară
- alimente permise
-1000-2000 ml lapte, eventual îmbogăţit cu friscă sau smântână

Lacto- Indicaţii:
făinos - după puseul acut al ulcerului în remisiune, după operaţii pe
stomac
- alimente permise

141
 -brânză de vaci, ouă moi, caş, lapte, piureuri de legume,
smântână, frişcă, făinoase

Hepatic Indicaţii:
- hepatită cronică agresivă, ciroză hepatică decompensată,
neoplasm hepatic
- alimente permise
- brânză de vaci, caş, urdă, iaurt, carne slabă fiartă, pâine albă
prăjită, legume, făinoase, fructe coapte, biscuiţi, supe de făinoase,
unt 10 g/zi, ulei 20-30 g/zi.

Renal Indicaţii:
- glomerulonefrită acută difuză, insuficienţă renală -alimente
permise
- salată de crudităţi cu untdelemn, fructe crude coapte, compot,
supe de legume şi făinoase, prăjituri cu mere, caş, brânză de vaci,
urdă, gălbenuş de ou, frişcă, pâine fără sare

Cardio- Indicaţii:
vascula - cardiopatii decompensate, hipertensiune arterială, infarct
r miocardic acut în a doua săptămână de boală
- alimente permise
- lapte, iaurt, brânzeturi, carne slabă fiartă, salată de sfeclă, fructe
crude sau coapte, compot, aluat de tartă, dulceaţă, unt 10 g şi ulei
30 g/zi

Diabeti Indicaţii:
c - diabetul zaharat
- în funcţie de toleranţa la glucide va cuprinde alimente cântărite
în mod obligatoriu şi alimente necântărite:
- alimente cântărite: pâine, lapte, cartofi, făinoase, legume uscate,
fructe
-alimente necântărite: peşte, carne, mezeluri, ouă, supe de carne,
sosuri fără făină, ulei

Hipo- Indicaţii:
caloric - obezitate, cruţarea unor organe, hipertensiune arterială

142
 - 240 calorii - 300 g brânză de vaci - 400 calorii - lapte, brânză de
vaci, carne albă, legume, mere
- 600 calorii din aceleaşi alimente

Hiper- Indicaţii: – pacienţi subnutriţi.

caloric

MODURI DE ALIMENTARE A BOLNAVULUI

Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia.
Asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului,
stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi
administrarea alimentelor pe cale naturală sau artificială, constituie sarcini elementare ale
îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:
● activ – pacientul mănâncă singur în sala de mese sau în salon
● pasiv – pacientului i se introduc alimentele în gură
● artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice.

Alimentarea activă se poate face în sala de mese, în salon; la masă sau la pat.

OBIECTIVELE PROCEDURII
• Asigurarea necesităţilor calorice şi calitative în funcţie de vârsta şi starea organismului
• Favorizarea procesului de vindecare, consolidarea rezultatelor terapeutice şi prevenirea
cronicizării unor îmbolnăviri
În sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită; porţiile aranjate estetic sunt
aşezate pe mese mici (4 persoane). Se invită pacientele la masă, se invită să se spele pe
mâini. Felurile de mâncare se servesc pe rând, vesela folosită se ridică imediat. Nu se
ating alimentele cu mâna.
Se observă dacă pacientul a consumat alimentele; în caz contrar se află motivul şi se iau
măsuri.

143
În salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul pacientului
(tăviţă, scuipători, ploscă). Se invită pacientul să se spele pe mâini, se ajută să se aşeze la
masă; servirea mesei se face ca în sala de mese.
În salon, la pat: se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salon la masă. Se aşează
pacientul în poziţie confortabilă, este invitat să se spele pe mâini, asistenta servindu-i
materialele necesare şi protejând lenjeria de pat cu muşama. Se adaptează masa specială
la pat şi se serveşte masa la fel ca în salon la masă.

FISA NR. 33
TEHNICA TOALETEI UNEI PLĂGI ÎN PRIMELE ORE

Definiție: Plăgile sau rănile sunt leziuni traumatice caracterizate prin întreruperea

continuității tegumentelor sau a mucoaselor (soluție de continuitate). Leziunea pielii sau
a mucoasei se poate produce cu sau fără leziuni tisulare de profunzime.
Criterii de clasificare:
A. După tipul de acțiune a agentului vulnerant (traumatic), plăgile pot fi:
1. mecanice: - prin tăiere;
                     - prin înțepare, arme albe, insecte, etc.
                     - prin contuzii, prin lovire;
                     - prin strivire;
144
                     - prin arme de foc;
                     - prin mușcătura de animale sălbatice sau domestice;
2. termice: acestea pot fi provocate de căldură, frig, electricitate;
3. plăgi provocate de agenți ionizanți prin iradiere denumite și radiații;
4. plăgi provocate de agenți chimici: acizi, baze, săruri;
B. După circumstanțele de producere,plăgile pot fi:
o accidentale (accidente de muncă, accidente casnice, accidente de circulație);
o plăgi intenționale (agresiunile, suicidul);
o plăgi iatrogene provocate de intervențiile chirurgicale, de infecții, de puncții;
 C. După timpul scurs de la producere, avem:
o plăgi recente (sub 6 ore);
o plăgi vechi (care depășesc 6 ore de la producere și care întotdeauna acestea se
consideră plăgi infectate);
 D. După profunzime, vom avea:
✓ plăgi superficiale (la suprafața tegumentului);
✓ plăgi profunde;
 E. După straturile anatomice interesate, avem:
✓ plăgi ne-penetrante (când nu depășesc învelișul seros);
✓ plăgi penetrante (când se referă la lezarea seroasei parietale cum ar fi peritoneu,
pleură, etc.). Plăgile penetrante pot fi simple sau perforate (când interesează și un viscer
parenchimatos sau cavitar).
 F. După evoluție, vom avea:
✓ plăgi necomplicate;
✓ plăgi complicate;
Caracteristicile plăgilor:
Plăgile prin tăiere – au marginile regulate, limitate; se vindecă repede; cele operatorii
sunt de obicei aseptice.
Plagile prin înțepare – sunt cele mai frecvente dar și cele mai înșelătoare. Gravitatea lor
este în raport cu adâncimea, cu sediul și gradul de infectare. Plăgile limitate adânci,
favorizează dezvoltarea germenilor anaerobi. Plăgilor prin înțepare cu creionul chimic, li
se va acorda o atenție deosebită, mai ales când în plagă rămân resturi de creion deoarece
substanța chimică a creionului continuă să acționeze și să distrugă țesuturile. Înțepăturile
mâinii pot produce leziuni inflamatoare, de ex: determinând panarițiu.

145
Plăgile prin contuzii – în cazul unor contuzii profunde se pot produce leziuni distructive,
deci, plăgi ale organelor profunde cum ar fi: creier, splină, ficat, rinichi, intestin, mușchi,
etc. fără să existe o plagă a pielii.
Plăgile prin mușcătura de animale – acestea se supra-infectează cu regularitate. Ele
reprezintă poarta de intrare pentru turbare. Mușcătura de viperă, produce fenomene
generale toxice.
Plăgile prin arme de foc – acestea se caracterizează prin destrucții mari și sunt foarte
complexe.
Simptomatologia plăgilor:       
În cadrul simptomatologiei plăgilor, vom decela:
➢ simptome locale;
➢ semne obiective;
➢ semne generale;
            Simptomele locale:
1. Durerea este variabilă ca intensitate, poate ceda spontan sau după administrare de
antialgice. Reapariția ei cu caracter pulsatil, atrage atenția asupra dezvoltării infecției.
2. Impotența functională poate fi parțială sau totală și are drept cauză durerea sau
lezarea elementelor musculo-articulare, osoase sau nervoase.
  Semne obiective:
1. prezența unei soluții de continuitate – aceste soluții pot apărea în plăgile mai mari, așa
numitele plăgi cu mari decelări, putându-se observa distrugerile atât la nivelul pielii cât și
la nivelul vaselor, a nervilor, a mușchilor, a oaselor (sub formă de fragmente osoase) sau
aceste organe pot sa iasă prin marginile plăgii ceea ce denumim noi eviscerație.
2. Hemoragia este variabilă ca și abundență a sângerării în funcție de vasul lezat.
   Semne generale:
1. Pulsul poate fi rapid (tahicardic) în plăgile însoțite de hemoragii externe sau interne
sau însotit de șoc traumatic.                          
2.T.A. dacă scade, indică prezența unei hemoragii sau a unui șoc traumatic.
3. Febra poate avea semnificația debutului infecției sau resorbția unor hematoame.
Vindecarea plăgilor - se poate realiza prin: 
→ vindecare primară;
→ vindecare secundară;
→ vindecare terțiară;
            Vindecarea primară („per primam”) este vindecarea care se obține de la început,
146
fără complicații. Este vindecarea ideală pentru orice plagă operatorie, producându-se în
6-8 zile.
            Vindecarea secundară  („per secundam”) în acest tip de vindecare este
întotdeauna prezentă infecția spre deosebire de vindecarea primară.
            Vindecarea terțiară („per terțiam”) se produce atunci când o plaga evoluează un
timp pe linia vindecării secundare și apoi se suturează în scopul scurtării evoluției.
Tratamentul local al plăgilor
Tratamentul variază în functie de nivelul la care se acordă asistența (la locul accidentului,
la cabinet medical sau în spital). Indiferent de nivelul la care se intervine pentru a îngriji
o plagă în mod corespunzator, se cere ca:
❖ îngrijirea plăgii să se facă în condiții de asepsie perfectă;
❖ să se asigure prin pansament o bună absorbție a secrețiilor;
❖ plaga să fie protejată de factorii nocivi (termici și infecțiosi) din mediul înconjurător;
❖ să fie asigurat un repaus al regiunii lezate;
Evolutia și complicațiile plăgilor:
➢ orice plagă accidentală se consideră contaminată cu microbi, chiar din momentul în
care s-a produs
➢ în primele 6 ore de la producerea plăgii, forțele proprii organismului, combat efectul
nociv al microbilor, distrugându-i (prin fagocitoză)
➢ dacă nu s-a tratat o plagă în primele 6 ore = microbii, atât cei aerobi, cât și cei
anaerobi, se dezvoltă foarte mult
 Plăgile netratate în timp util, devin purulente, se pot complica cu: cangrene gazoase,
flegmoane, abcese, septicemii.
 Primele măsuri de prim ajutor care se iau în situația unor plăgi, vor urmări: hemostaza,
aplicarea unui pansament protector, transportul accidentatului la o unitate sanitară.
Îngrijirea plăgilor recente care nu au depășit 6 ore de la accident:     
TEHNICA:
a) toaleta și dezinfecția tegumentului:
  - când plaga se află întro regiune cu pilozitate, se îndepărtează părul prin radere regiunii
din jurul plăgii până la o distanță de 6 cm de marginea ei;
- spălarea tegumentului din jurul plăgii cu apă și săpun, apoi cu ser fiziologic;
- dezinfecția în jurul plăgii cu tinctură de iod, apoi cu alcool, prin mișcări circulare, din
jurul plăgii spre exterior.
 b)  toaleta plăgii: curățirea plăgii prin turnare în jet, cu apă sterilă (fiartă și răcită), ser
147
fiziologic, antiseptice neiritante (cloramina 0,2 - 0,4 %, permanganat de K 1/4000 -
culoare roz-pal - și mai bine cu apă oxigenată 3%). Aceste substanțe au rolul de a
îndepărta, cu ajutorul jetului, în mod mecanic, impuritățile și de a dezinfecta plaga.
Urmează apoi tamponarea plăgii cu comprese și tampoane de tifon sterile.
NU SE FACE TAMPONAREA CU VATĂ !
            ATENȚIE!: nu se toarnă niciun fel de substanță în plăgile penetrante,
perforante, în organe și cavități naturale. Se poate face o tamponare superficială a
plăgii cu tampoane de tifon umezite în substanțe neiritante.
c)  dezinfecția din nou a tegumentului : cu tinctură de iod apoi cu alcool.
ATENȚIE: aceste substanțe dezinfectante să nu intre în plagă pentru că sunt foarte
iritante.
 d) acoperirea plăgii: se face cu comprese sterile (din pachetele ermetic închise), care
trebuie să depășească marginile plăgii cu 2-3 cm. Compresele nu trebuie manevrate în așa
fel încât să se atingă cu mâinile suprafețe ce vin în contact cu plaga.
 e)  fixarea pansamentului: se face cu galifix, leucoplast sau prin înfășare (bandajare), în
funcție de regiunea unde se află plaga, de intinderea ei și de eventualele ei complicații.
 DE REȚINUT!:
→ primul ajutor în îngijirea plăgilor va urmări prevenirea infectării lor
→ e necesară spălarea pe mâini înainte de începerea manevrelor
→ respectarea cu strictețe a măsurilor de asepsie constituie succesul vindecării rapide și
fără complicații
→ înaintea efectuării pansamentului, se administrează antialgice (Algocalmin), eventual
și sedative, pentru calmarea durerilor și liniștirea bolnavului.
OBSERVAȚII:
Este interzisă explorarea instrumentală, oarbă a unei plăgi în afara unui serviciu
chirurgical de specialitate.
Plăgile vechi care depăsesc 6 ore de accident se consideră plăgi infectate. Li se face
același tratament ca și la plăgile recente însă plaga nu se suturează primar.

148
 FIȘA NR. 34
TESTAREA SENSIBILITĂȚII LA ANTIBIOTICE

Definiţie - Testarea sensibilităţii reprezintă injectarea strict intradermic a unor soluţii

diluate din substanţa medicamentoasă ce urmează a fi administrată (antibiotic).
Antibioticele sunt substanţe chimice organice produse de microorganisme sau obţinute
prin sinteză sau semisinteză, care în doze foarte mici inhibă dezvoltarea
microorganismelor patogene.
Reacţia alergică este reacţia exagerată, anormală, a organismului unor persoane care
intră în contact cu un alergen, o substanţă care la majoritatea celorlalte persoane nu
produce acest efect.
Reacţia anafilactică sau anafilaxia reprezintă o reacţie acută de hipersensibilitate
generalizată sau sistemică severă cu debut rapid și care poate duce la deces.

Scop: - prevenirea reacţiilor alergice și/sau anafilactice care pot să apară în urma
administrării antibioticelor, unele dintre cele mai alergene medicamente, motiv pentru
care este necesară efectuarea unei testări, înainte de administrarea primei doze.

149
Materiale necesare:
- seringă de 10 ml sterilă
- ac de aspiraţie steril
- seringă pentru administrarea intradermică a soluţiei diluate
- alcool medicinal
- tampoane de vată
- mănuşi de portecţie
- antibioticul ce urmează a fi testat şi administrat
- ser fiziologic pentru realizarea diluţiei

Pregătirea fizică și psihică - constă în informare asupra dozei, a scopului și a

eventualelor reacţii prezente în caz de alergie, precum și a locului unde vom efectua
testarea – fața internă a antebraţului (lipsită de pilozităţi), rugând pacientul să se aşeze
întro poziţie comodă (semișezând, decubit dorsal). Pacientul este informat că nu are voie
să atingă locul injectat, să se spele sau să producă grataj.
Realizarea procedurii: raport 1/1000 UI/ml
✓ se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
✓ în fața pacientului se pregăteşte diluția - se realizează diluarea unui gram de substanţă
activă (a medicamentului - Ampicilina 1g.,Cefort 1g) cu 10 ml ser fiziologic (dacă
flaconul are 1,5 grame, se diluează cu 15 ml ser fiziologic), rezultând diluție 100 000
UI/ml.
✓ în seringa de 10 ml se aspiră 1 ml din soluţia diluată și se adaugă 9 ml ser, rezultând
10 000 UI/ml;
✓ se evacuează 9 ml soluţie din seringă și se adaugă alţi 9 ml ser, rezultând 1 000
UI/ml.
✓ din soluţia obţinută 1+ 9=10 ml, se aspiră 0,1ml soluţie ce se administrează pe faţa
anterioară a antebraţului, intradermic. Locul injectării va fi însemnat.
Tehnica injectării intradermice este următoarea: asistenta medicală schimbă mânuşile, se
spală pe mâini și îmbracă altele noi, dezinfectează locul injecţiei, întinde și imobilizează
pielea cu indicele și policele mâinii stângi. Cu mâna dreaptă ia seringa și pătrunde cu
bizoul acului în sus în grosimea dermului, injectează lent soluţia până la formarea unei
papule cu aspect de coajă de portocală, cu diametrul de 5-6 mm și înălțime de 1-2 mm,
apoi retrage acul brusc și nu tamponează locul injecţiei.

150
Reorganizarea locului de muncă
→ colectează acele în cutia destinată deşeurilor tăietoare/înțepătoare, mănuşile,
flacoanele de la antibiotic și seringile în cutia de deşeuri infecțioase, apoi se spală pe
mâini.
→ se consemnează rezultatul testării în FOCG.
Pacientul va fi supravegheat, până la interpretarea reacţiei cutanate, din punct de vedere
al stării generale și al reacţiei locale, educându-1 să nu șteargă și să nu preseze zona.

Interpretarea testării cutanate:

✓ Reacţia cutanată se citeşte la 15-30 minute. Dacă la locul injectării nu apar: eritem,
prurit, papulă, urticarie, edem, se poate considera că nu există alergie la medicamentul
testat. La 30 de minute după citirea reacţiei, se administrează antibioticul.
✓ In cazul în care apare reacţie alergică locală (eritem, prurit, papulă, urticarie, edem) se
anunţă medicul curant, care decide conduita ulterioară.
Observaţie - înainte de realizarea testării se va avea în vedere, o eventuală/posibilă
reacţie alergică, de aceea vor fi pregătite medicamentele necesare pentru a putea interveni
- adrenalină, hemisuccinat de hidrocortizon.

151
 FIȘA NR. 35
TESTUL DE TOLERANȚĂ LA GLUCOZĂ PE CALE ORALĂ (TTGO)

Definiţie Testul de toleranţă la glucoză reprezintă testul ce evaluează capacitatea

organismului de a metaboliza administrarea unei doze măsurate de glucoză, cu
determinarea nivelurilor plasmatice şi urinare ale glicemiei la intervale regulate, utilizat
în special pentru diagnosticarea diabetului zaharat.
Recomandări pentru efectuarea testului de toleranţă la glucoză oral (TTGO)
- pacienţi cu glicemie bazala modificata (impaired fasting glucose, IFG);
- antecedente familiale de diabet zaharat;
- obezitate;
- istoric de infecții recurente (cutanate sau urinare);
- episoade inexplicabile dehipoglicemie;
- paciente cu avorturi spontane, nasteri premature, nașteri de feţi morţi sau macrosomi;
- glicozurie tranzitorie sau hiperglicemie în cursul sarcinii,
- după intervenții chirurgicale, traumatisme, stres, infarct miocardic, administrare de
ACTH.
Contraindicaţiile testului
- testul nu trebuie efectuat la pacientii cu paralizie hipokaliemica periodică;
- testul nu este indicat in caz de: hiperglicemie bazala ≥ 126 mg/dL la doua
152
determinari;
- valori ale glicemiei bazale constant normale;
- valori ale glicemiei postprandiale ≥200mg/dL la doua determinari;
- diabet zaharat clinic manifest;
- diabet secundar (ex. dupa administrare de hormoni).
Pregătirea pacientului
Ultimul consum de alimente trebuie sa fie cu cel putin 8 ore (nu mai mult de 16 ore)
înaintea efectuarii testului; este permisa ingestia unor cantitati mici de apa. Pacientul
trebuie sa aiba o dieta normala in ultimele 72 ore (>150g glucide/zi si abstinenta de la
alcool). Este interzis fumatul si efortul fizic pe durata efectuării testului.
Efectuarea testului
Adulți: Se vor administra în interval de 5 minute 75g glucoză anhidră dizolvată în apă
rece.
Copii: Cantitatea de glucoza este administrată funcție de greutatea pacientului:1,75g/kg
corp–max. 75 g. Se vor recolta 2 probe de sânge: imediat înainte de administrarea
glucozei şi după 120 minute. In anumite situații clinice, la solicitarea medicului, se pot
recolta mai multe probe la: 30, 60, 90, 120, 180 minute.
Reactii adverse: unele persoane pot prezenta greata sau pot avea simptome vaso-vagale
in cursul efectuarii testului.
Interpretarea rezultatelor - Interpretarea valorilor glicemiei bazale și în cadrul testului
de toleranța la glucoză se efectueaza conform criteriilor ADA (American Diabetes
Association):

Normo- Conditii asociate cu Diabet

glicemie risc crescut zaharat
de diabet zaharat
Glicemie bazală <100 100-126 mg/dL (5,6- ≥126mg/dL
mg/dL 6,9mmol/L) (7.0mmol/
(<5.6 (glicemie bazala L)
mmol/L) modificata)
Glicemie la 2 ore <140mg/d 140-200 mg/dL (7.8- ≥200
dupa L 11.1mmol/L) mg/dL
administrarea a (7.8mmol/ (intoleranta la glucoza) (≥11.1
75g glucoza L) mmol/L)

153
Testul de toleranta la glucoză este util nu numai in diagnosticul diabetului zaharat, ci si in
identificarea pacientilor cu intoleranta la glucoza (impaired glucose tolerance,IGT).
Persoanele cu IFG, ca si cele cu cele cu IGT, fac parte dintr-un grup intermediar, care,
desi nu indeplineste criteriile de diagnostic ale diabetului zaharat, prezinta niveluri ale
glucozei prea mari pentru a fi considerate normale. Acestea persoane trebuie considerate
categorii de risccrescutpentru diabet si afectiuni cardiovasculare. IFG si IGT se asociaza
cu obezitate (in special abdominala), hipertensiune arteriala si dislipidemie
(trigliceridecrescute si HDL-colesterol scazut). Cresterea activitatii fizice, scaderea
ponderala si administrarea anumitor agenti farmacologici previn sau intarzie dezvoltarea
diabetului la persoanele cu intoleranta la glucoza.

Alte conditii clinice asociate cu modificarea toleranței la glucoză:

✓ Scăderea tolerantei la glucoza cu valori crescute ale glicemiei poate aparea:
postgastrectomie, in ingestia excesiva de glucoza, hiperlipidemie tipurile III, IV si V,
hemocromatoza,boala Cushing, leziuni SNC.
✓ Scăderea tolerantei la glucoza cu hipoglicemie poate aparea in: boala von Gierke,
boli hepatice severe, niveluri crescute deepinefrina.
✓ Creșterea tolerantei la glucoza cu aplatizarea curbei (obtinuta din valorile glicemiei
la 30, 60, 90, 120, 180 minute) poate aparea in: hiperplazie sau tumori ale celulelor
insulare pancreatice, malabsorbtie (sprue, boala celiaca, boala Whipple), boala Addison,
hipopituitarism, hipoparatiroidism, hipotiroidie, boli hepatice1.
Limite si interferente
Testul are valoare limitata în diagnosticul diabetului zaharat la copii și este rar indicat in
acest scop. Fumatul poate crește nivelurile de glucoza. Dieta alterata (ex. regim pentru
scaderea in greutate) poate scadea toleranta la glucoză și sugera un “fals diabet”. Bolile
infectioase si interventiile chirurgicale pot afecta toleranta la glucoza, de aceea testul se
recomanda a fi efectuat la un interval de 2 saptamani de la episodul acut. Repausul
prelungit la pat poate de asemenea sa afecteze rezultatele testului; atat cat este posibil,
testul se va efectua doar la pacienti ambulatori.
Alte conditii patologice care pot genera rezultate fals patologice la testul de toleranta la
glucoza: ulcer duodenal, gastrectomie, hipokaliemie, hipermagneziemie.
• Medicamente
Creșterea toleranței la glucoză: atenolol, clofibrat, gliburid, fenitoin, guanetidina,
154
lisinopril, inhibitori MAO, metformin, metoprolol, nandrolol, octreotid, prazosin.
Scăderea toleranței la glucoză: acebutolol, acid nicotinic, atenolol, betametazona,
calcitonina, clorpromazina, clofibrat, contraceptive orale, estrogeni conjugati, cortizon,
danazol, dexametazona, diazoxid, dietilstilbestrol, foscarnet, furosemid, hormon de
crestere, hidroclorotiaziad, imipramina, interferon alfa-2a, litiu, medroxiprogesteron,
metilprednisolon, metoprolol, naproxen, niacinamida, nifedipin, pindolol, prednisolon,
prednison, prometazina, spironolactona, streptozocin, triamcinolon, triamteren,
verapamil.
Dacă este posibil, medicația trebuie întrerupta cu cel putin 3 zile înainte de test (în special
contraceptive orale, diuretice tiazidice, corticosteroizi,fenotiazine)

FIȘA NR. 36
SPĂLĂTURA OCULARĂ

Definiţie Prin spălătura oculară se înţelege introducerea unui lichid în sacul

conjunctival.
Scop: - terapeutic
- în procesele inflamatoare ale conjunctivei
- în prezenţa unor secreţii conjunctivale abundente
- pentru îndepărtarea corpilor străini
Materiale necesare
✓ casoletă cu comprese, tampoane de vată sterile
✓ undină (căniță cu cioc) sau alt recipient picurător
✓ soluţii antiseptie la 370C: acid boric 3%, oxicianură de mercur 1/6000, ser
fiziologic, apă bicarbonatată 22‰
✓ tăviţă renală
✓ mănuşi de unică folosinţă
Pregătirea pacientului
➢ psihică: - se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea şi inofensivitatea
tehnicii
➢ fizică:
155
✓ se aşează pacientul în poziţie şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus; sau
în poziţie decubit lateral
✓ se protejează ochiul sănătos cu o compresă sterilă
✓ se protejează cu un prosop în jurul gâtului
✓ se aşează tăviţa renală lipită de gât, de partea ochiului ce urmează a fi spălat (susţinută
de bolnav sau ajutor)
✓ dacă starea generală nu permite poziţia şezând, pacientul va sta în decubit dorsal sau
lateral, cu capul aplecat înapoi
Efectuarea spălăturii – este nevoie de două asistente: una supraveghează pacientul şi-l
menţine în poziţia aleasă, cealaltă efectuează tehnica
✓ se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei
✓ se verifică temperatura lichidului de spălătură: 37°C (temperatură mai joasă
declanşează reflexul de închidere a pleoapelor)
✓ se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de
spălare
✓ se deschide fanta palpebrală cu degetele mâinii stângi şi toarnă încet lichidul din
undină (sau alt recipient) în sacul conjunctival, evitând corneea
✓ se solicită pacientului să rotească ochiul în toate direcţiile
✓ se repetă tehnica la nevoie şi verifică prezenţa corpilor străini în lichidul de
spălătură (când este cazul)
✓ se îndepărtează tăviţa renală
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se usucă faţa pacientului şi se aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului cu o
compresă sau tampon
- se îndepărtează compresa sterilă de pe ochiul protejat şi se aşează pacientul în poziţie
comodă
Reorganizarea locului/ notarea în F.O.
- se notează tehnica,numele persoanei care a efectuat-o şi aspectul lichidului de
spălătură
- se colectează materialelor conform P.U.
Incidente şi accidente
- traumatisme oculare sau lezarea ochiului prin manevre incorecte
- infecţii prin diseminarea infecţiei la celălalt ochi
Observaţii
156
- ciocul undinei va fi ţinut la distanţă de 6-7 cm de ochiul pacientului pentru ca
eventualele mişcări reflexe produse de acesta sau gesturile greşite ale asistentei să nu
traumatizeze ochiul cu vârful recipientului
- lichidul de spălătură de la un ochi nu va fi folosit şi pentru celălalt ochi
- Spălătura se poate efectua și prin stoarcerea unor tampoane de vată sterile îmbibate în
soluție antiseptică;

Imagini video: https://www.youtube.com/watch?v=UpZv7za3YaI

FIȘA NR. 37
SPĂLĂTURA VAGINALĂ

Definiție: Prin spălătură vaginală se înțelege introducerea unui curent de lichid – apă sau
soluție medicamentoasă – în vagin, care, după ce spală pereții vaginali, se evacuează pe
lângă canulă.
Scop
➢ Terapeutic: îndepărtarea conținutului vaginal (normal sau patologic), dezlipirea
exudatelor patologice de pe mucoasă
- Dezinfecția locală înaintea intervențiilor chirurgicale
- Calmarea durerilor
- Reducerea proceselor inflamatorii
Materiale necesare
✓ Canula vaginală cu duza perforată (pentru reducerea presiunii lichidului)
✓ Soluţie la temperatura corpului (cantitatea şi tipul recomandate de medic)- 2l solutie
medicamentoasa: apa oxigenată, soluție de cloramină, permanganat de potasiu 1/2000,
oxicianura de mercur 1/4000
✓ Irigator, bazinet, paravan, pensă
✓ Gel pentru lubrifiere
✓ Tampoane de vată
✓ Stativ pentru suspendarea irigatorului,
✓ Aleză, muşama, pled

157
✓ Mănuşi sterile

Figura1. Irigator
Pregătirea pacientului
a) psihică: explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a recomandat spălatura și
instruiţi pacienta să stea liniştită şi relaxată, să comunice eventualele senzaţii neplăcute;
obţineţi consimţământul
b) fizică:
✓ asiguraţi intimitatea - izolare cu paravan
✓ se protejează patul cu mușamaua și aleza
✓ instruiţi pacienta să-şi golească vezica și asiguraţi poziţia corectă (ginecologică)
✓ se acoperă regiunea vulvei cu un strat subțire d de vaselină ( pentru spălături calde)
Efectuarea procedurii:
✓ Verificaţi recomandarea medicală, temperatura lichidului, identificaţi pacienta
✓ Înveliţi pacienta cu un pled şi aşezaţi muşamaua şi aleza sub pacientă
✓ Spălaţi mâinile
✓ Clampaţi tubul şi puneţi în irigator soluţia la temperatura corpului
✓ Declampaţi tubul, evacuaţi aerul şi reclampaţi
✓ Îmbrăcaţi mănuşi sterile
✓ Spălaţi perineul cu tampoane de vată umezite cu apă caldă, începeţi curăţirea
dinspre partea anterioară spre spate, folosind tamponul o singură dată
✓ Lubrifiaţi canula cu gel sau vaselină
✓ Agăţaţi punga/irigatorul în stativ la o înălţime de 50-70 cm de la simfiza pubiană
✓ Îndepărtaţi cu o mână labiile, iar cu cealaltă introduceţi canula în vagin,
înclinând-o spre faţă apoi spre spatele pacientei; introduceţi aproximativ 8 -10 cm (la 10
-11cm se atinge fundul de sac vaginal)
✓ Îndepărtaţi pensa şi permiteţi soluţiei să curgă sub forţa gravitaţiei; rotiţi cu
blândeţe canula în timpul irigaţiei
✓ Clampaţi tubul înainte de terminarea lichidului şi îndepărtaţi canula cu blândeţe
✓ Permiteţi pacientei să stea pe masă câteva minute pentru a elimina lichidul în

158
totalitate
✓ Spălaţi regiunea vulvară cu apă şi săpun şi uscaţi bine cu un prosop
✓ Examinaţi aria perineală, aspectul lichidului; dacă lichidul conţine mucus, puroi
sau sânge prezentaţi medicului
✓ Îndepărtaţi mănuşile si materialele utilizate conform P.U.
✓ Spălați-vă pe mâini şi notaţi procedura
Îngrijirea pacientei și reorganizarea locului:
- Conduceţi pacienta la pat şi aşezaţi-o într-o poziţie confortabilă
- Verificaţi starea pacientei (dureri, senzaţii neplăcute)
- Instruiţi pacienta cum să-şi facă singură spălătura dacă este nevoie

159
 FIȘA NR. 38
TEHNICA CLISMEI EVACUATOARE SIMPLĂ

Definiţie: Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide
în intestinul gros (prin anus, în rect şi colon).
Scop: evacuator (clismele evacuatoare pot fi: simple, înalte, prin sifonaj, uleioase,
purgative)
✓ evacuarea conţinutului intestinului gros (constipaţie, înainte de naştere)
✓ pregătirea pacientului pentru examinări radiologice (rectoscopie,
irigoscopie)
✓ pregătirea preoperatorie înainte de intervenţii chirurgicale pe colon şi rect
Materiale necesare
✓ de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitoare
✓ sterile: canulă rectală, casoletă cu comprese
✓ nesterile: stativ pentru irigator, irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime şi 10
mm diametru, tăviţă renală, bazinet, soluţia pentru clismă (apă caldă la 35°C-37°C, 500-
1000 m1 pentru adulţi, 250 ml pentru adolescenţi, 150 ml pentru copil, 50-60 ml pentru
sugari) la care se adaugă: sare -1 linguriţă la un litru de apă, ulei - 4 linguri la 1 litru de
apă sau glicerină - 40 gr. la 500 ml , săpun -1 linguriţă rasă la 1litru.
✓ substanţă lubrifiantă (vaselină), mănuşi de unică folosinţă
Pregătirea pacientului
- psihică:
1. Explicați pacientului procedura, solicitându-i colaborarea
2. Explicați scopul procedurii, efectele asteptate dar și eventualele efecte nedorite
3. Obtineți consimțământul informat
- fizică:
✓ se izolează patul cu paravanul şi se protejează cu muşamaua şi aleza

160
✓ se aşază pacientul în funcţie de starea generală în poziţie:
- decubit dorsal, cu membrele inferioare uşor flectate
- decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi dreptul flectat
- genupectorală
✓ se aşază bazinetul sub regiunea sacrală şi se înveleşte pacientul cu învelitoare
Execuţie
✓ se verifică prescripţia şi identitatea pacientului, temperatura apei/soluţiei
medicamentoase
✓ se umple irigatorul şi se evacuează aerul şi prima coloană de apă; irigatorul se
fixează pe stativ
✓ se lubrifiază canula rectală pe o lungime de 5-7 cm cu o compresă de tifon (setul
de unică folosinţă pentru clismă poate avea canula prelubrifiată)
✓ se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
✓ se îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă se
introduce canula 7-10 cm prin anus în rect, cu vârful îndreptat înainte, în direcţia vezicii
urinare, a ombilicului și apoi orizontalizând-o prin mişcări de rotaţie, până se învinge
rezistenţa sfincterului anal
✓ dacă rezistenţa se menţine şi după trecerea de anus, lăsaţi să se scurgă o cantitate
mică din soluţia pentru clismă, retrageţi puţin canula şi apoi continuaţi introducerea,
rugând pacientul să respire adânc de câteva ori – nu forţaţi introducerea canulei!
✓ Deschideţi circuitul şi introduceţi soluţia încet, pe o perioadă de 5 – 10 minute,
comunicând în permanenţă cu pacientul pentru a afla cum se simte
✓ Înainte de terminarea soluţiei pensaţi tubul, extrageţi canula rectală şi aşezaţi-o
în tăviţa renală
✓ Explicaţi-i pacientului că este nevoie să reţină soluţia timp de 10-15 minute
✓ Ștergeți regiunea perianală și aduceţi pacientul în decubit lateral drept şi peste
câteva minute în decubit dorsal pentru a facilita pătrunderea lichidului la o adâncime mai
mare (dacă este posibil şi nu există contraindicaţii)
✓ Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă, în caz contrar folosiţi
bazinetul pentru captarea scaunului, la pat, în cazul pacienţilor imobilizaţi
✓ Înlăturaţi mănuşile şi curățați și dezinfecați materialele utilizate
✓ Spălaţi-vă pe mâini
Îngrijirea pacientului după procedură și reorganizarea locului:
- se efectuează toaleta regiunii anale pe un bazinet curat, dacă pacientul este
161
imobilizat
- se îndepărtează materialele de protecţie şi se aşează pacientul comod, se
înveleşte
- se aeriseşte salonul
- se notează în F.O. efectuarea clismei şi comportamentul pacientului pe parcursul
procedurii
- se îndepărtează materialele folosite conform P.U.

162
 FIȘA NR. 39
SPĂLĂTURA GASTRICĂ

Definiţie Prin spălătură gastrică înţelegem evacuarea toxicelor necaustice (medicamente)

sau a conţinutului stomacal (reziduuri alimentare) în caz de stenoza pilorică .
Scop – terapeutic - evacuarea conţinutului stomacal toxic
Indicaţii
● intoxicaţii alimentare sau cu substanţetoxice
● stază gastrică însoţită de procesefermentative
● pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pestomac
● pregătirea pentru examengastroscopic
Contraindicţii
▪ intoxicaţii cu substanţecaustice
▪ hepatite cronice; varice esofagiene
▪ îmbolnăviri cardio-pulmonaredecompensate
▪ ulcer gastric în perioadadureroasă
▪ cancergastric
Materiale necesare
- 2 şorţuri din material plastic, prosoape
- sonda gastrică Faucher sterilă,pâlnie
- mănuşi de unică folosinţă, pensăhemostatică
- cană de sticlă sau de metal de 5 l cu apă caldă la25-26°C
- recipient pentru captarea lichidului (găleată,lighean)
- medicamente :cărbune animal, alt antidot la indicaţia medicului
Pregătirea pacientului
✓ psihic:- se anunţă şi se explică pacientului importanţa examenului în vederea
obţinerii colaborării sale
✓ fizic : se aşează pacientul pe scaun şi se protejează cu un prosop în jurul gâtului;
se aşează şorţul de cauciuc; se îndepărtează proteza dentară (când este cazul); i se oferă
tăviţa renală şi este rugat să şi-o ţină sub bărbie(pentru captarea salivei şi pentru
imobilizareapacientului)
163
Execuţie
✓ asistenta se spală pe mâini, îmbracă mănuşi de unică folosinţă şi şorţul
decauciuc
✓ umezeşte sonda, se aşează în dreapta pacientului şi îi fixează capul între mână şi
torace, cerându-I pacientului să deschidă gura, să respireadânc
✓ introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape
de rădăcina limbii invitând pacientul să înghită, prin deglutiţie, sonda pătrunde în esofag
şi prin mişcări blânde de împingere ajunge în stomac (la marcajul 40-50 cm la arcada
dentară)
✓ la capătul liber al sondei se adaptează pâlnia şi se aduce la nivelul
toraceluipacientului
✓ se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se umple pâlnia care se ridică
apoi deasupra capuluipacientului
✓ înainte ca ea să se golească complet, se coboară cu 30-40 cm sub nivelul
epigastrului în poziţie verticală pentru a se aduna în ea lichidul dinstomac
✓ se goleşte conţinutul pâlniei în vasulcolector
✓ se repetă operaţia până ce lichidul este curat, limpede, fără resturi alimentare sau
substanţe străine
✓ se îndepărtează pâlnia, se pensează capătul liber al sondei după care aceasta se
extrage cu atenţie, pentru a se împiedica scurgerea conţinutului ei în faringe, de unde ar
putea fi aspirat de pacient
✓ dacă spălătura s-a efectuat pentru eliminarea unor substanţe toxice ingerate
accidental sau voluntar, tot ceea ce s-a evacuat din stomac se va păstra pentru examinarea
de către medic, iar un eşantion va fi trimis la laborator
Îngrijirea ulterioară a pacientului
✓ se oferă pacientului un pahar cu apă călduţă să-şi clătească gura şi se şterg
mucozităţile de pe faţă şi bărbie
✓ se îndepărtează tăviţa renală şi şorţul, se aşează pacientul în poziţie comodă,
notându-se în F.O. spălătura
Accidente şi incidente:
~ Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând respiraţie profundă.,
anestezie cu soluţie de cocaină 2%
~ Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, hiperemia feţei, cianoză – se
îndepărtează imediat sonda.
164
~ Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin
insuflaredeaercuseringa
~ Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii

165
 FIȘA NR. 40
TEHNICA EFECTUĂRII TRANSFUZIEI (INDIRECTE) DE SÂNGE

Definiţie .Transfuzia reprezintă o metodă terapeutică care constă în introducerea de sânge

izo- grup, izo-Rh sau de derivate de sânge în sistemul circulator al bolnavului.
Scop: terapeutic
- refacerea volumului intravascular (atunci când au avut loc pierderi mari de sânge,
deşi resusitarea volemică de urgenţă se realizează cu soluţii cristaloide/coloide),
- corectarea hemoglobinei (cu masă eritrocitară), a numărului de leucocite (cu masă
leucocitară), a numărului de trombocite sau a factorilor de coagulare 8, cu plasmă
proaspătă congelată sau concentrate trombocitare)
Materiale necesare
✓ Tava medicală sau cărucior pentru tratamente
✓ Seringi/ace, mănuşi sterile adecvate
✓ Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh şi trusa de transfuzie (perfuzor cu filtru)
✓ Branulă, soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
✓ Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
✓ Muşama, stativ, recipiente de colectare a deşeurilor
Pregătireapacientului
▪ psihică: - Informaţi şi explicaţi procedura pacientului şi obţineţi consimţământul
informat în scris
▪ fizică: - pacientul nu va mânca proteine animale cu cel puţin 2 ore înainte sau după
terminarea transfuziei; poziţia pacientului - va fi de decubit dorsal; se va alege locul
pentru puncţia i.v.
Efectuarea procedurii:
✓ verificaţi indicaţia de transfuzie şi cantitatea de sânge, identitatea pacientului,
integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic al sângelui
✓ spălaţi mâinile, puneţi mănuşile sterile
✓ se efectuează proba de compatibilitate Jeanbreau
✓ se execută ultimul control pretransfuzional la patul pacientului
✓ încălziţi sângele la temperatura corpului,
✓ deschideţi trusa de transfuzat şi inseraţi acul transfuzorului în punga sau flaconul
cu sânge, eliminând aerul din acesta; ulterior închideţi clema/prestubul
✓ se realizează puncţia venoasă, fie utilizând branula/fluturaş sau direct pe ac, ce se
166
fixează apoi cu leucoplast
✓ deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul sângelui să curgă
✓ efectuaţi proba biologică Oelecker
✓ se reglează ritmul transfuziei - 40 picături/minut în mod obişnuit şi se aplică o
etichetă pe flacon/pungă de sânge cu ora la care a început transfuzia
✓ după terminarea transfuziei se închide prestubul, se retrage acul şi aplicăun
tampon cu alcool
✓ punga sau flaconul în care trebuie să rămână aprox. 5-6 ml de sânge se pastrează,
în eventualitatea unor verificari în caz de accidente posttransfuzionale tardive
Îngrijirea pacientului
✓ Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi v verificaţi semnele vitale la
fiecare 15', în prima jumătate de oră după începerea transfuziei, şi la fiecare jumătate de
oră sau la o oră după transfuzie.
✓ Informaţi pacientul/familia să anunţe în caz de prurit (mâncărime), dispnee,
ameţeli, dureri în spate sau în piept, deoarece acestea pot fi reacţii ale transfuziei
Reorganizarea locului
✓ Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
✓ Îndepărtaţi mănuşile, spălaţi mâinile, notaţi în foaia de observaţie administrarea
transfuziei, numărul scris pe punga sau flaconul de sânge, ora la care a început transfuzia,
ora la care s-a terminat şi eventualele reacţii ale pacientului
Accidente /incidente :
✓ Embolia pulmonară - manifestată prin agitaţie, cianoză, dureri toracice, tuse
chinuitoare, hemoptizie
✓ Hemoliza intravasculară cu blocaj renal, şoc posttransfuzional, acidoza
metabolică, stop cardiac prin hipotermie
✓ Şocul hemolitic
Observaţii
✓ Nu încălziţi sângele în apă caldă, sau deasupra surselor de căldură, evitaţi
agitarea pungii/flaconului
✓ Respectaţi asepsia și nu umpleţi camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate
urmări ritmul de curgere

Probe de compatibilitate
In vitro ( în afara organismului viu; în laborator) – proba Jeanbreau
167
Scop: decelează anticorpii din serul bolnavului, care ar putea distruge eritrocitele
donatorului
- pune în evidență incompatibilitatea în sistemul OAB
Materiale:
- lame de sticlă curate, degresate, uscate
- flaconul sau punga cu sângele de cercetat
- seringi și ace sterilizate
- pipete, mănuți de protecție
- termostat, vată, alcool
Pregătirea pacientului - psihică și fizică ca la puncția venoasă
Execuția
-asistenta se spală pe mâini
-îmbracă mănușile sterile
- recoltează sânge prin puncție venoasă
- introduce proba de sânge la centrifugă
- pune o picătură din plasma primitorului pe o lamă peste care adaugă eritrocite de la
donator
- respectă proporția de 1/10 între globule și ser
- citește rezultatul după 5 minute, la rece
- adaugă o picătură de papaină și introduce la termostat timp de 30 minute
Interpretare
-dacă în picatură se produce aglutinarea, sângele primitorului nu este compatibil cu
sângele donatorului
-dacă nu se produce aglutinarea, sângele este compatibil și poate fi transfuzat

In vivo (în organismul viu)  - proba Oelecker

Scop :   - verificarea, în plus, dar obligatorie, a felului în care prirnitorul reacționează
față de sângele ce i se introduce intravenos, prin transfuzie.
Materiale:
- instrumentele și materialele necesare efectuării unei transfuzii (vezi transfuzia)
- medicamentele necesare pentru eventuale accidente posttransfuzionale
Execuția
- asistenta se spală pe mâini
- îmbracă mănuși sterile
168
- instalează aparatul de transfuzie
- lasă să se scurgă prin picurator primii 20 ml de sânge
- reglează ritmul de scurgere la 10-15 picături/minut, timp de 5 minute
- supraveghează foarte atent pacientul timp de 5 minute
   - dacă apar semnele incompatibilității de grup (senzație de frig, frison, cefalee, dureri
lombare, tahicardie, urticarie, congestia feței), întrerupe transfuzia și anunță medicul
- dacă nu apar semnele incompatibilității de grup, introduce din nou 20 ml sânge
în  ritm mai rapid după care reglează ritmul la 10-15 picături/minut
- supraveghează pacientul timp de 5 minute
- dacă nu apar semnele incompatibilității de grup, continuă transfuzia în ritmul prescris.
 DE STIUT:
-   în stabilirea incompatibilității de grup se vor observa simptomele obiective și sesizările
spontane ale pacientului
DE EVITAT:
- A se pune întrebări frecvente pacientului ce ar sugera anumite simptome, îngreunând
orientarea în fața cazului.
Conform ORDIN   Nr. 1224 din 9 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor privind
activitatea unităților de transfuzie sanguină din spitale, Art. 16. - Ultimul control
pretransfuzional se efectuează obligatoriu, la patul bolnavului, şi cuprinde următoarele:
a)  verificarea identităţii pacientului;
b)   verificarea aspectului macroscopic şi a integrităţii unităţii de transfuzat;
c)  verificarea compatibilităţii dintre unitatea de sânge selectată şi pacient:
-   determinarea grupului sanguin ABO şi Rh(D) la pacient;
-   determinarea grupului sanguin ABO şi Rh(D) la unitatea de transfuzat;
-  verificarea documentaţiei;
-  înregistrarea în foaia de observaţie.

169
 FIȘA NR. 41
TEHNICA TESTĂRII DICK

Definiţie - test de receptivitate utilizat în scarlatina și constă în injectarea intradermică a

unei cantități de 0,1ml de toxină scarlatinoasă Dick (toxina elaborată de streptococii
hemolitici patogeni).
Indicații
 Copii contacți din focarele de scarlatină, copii simptomatici la care se ridică
suspiciunea de scarlatină
 In scopul estimării riscului anual de infecție (studii epidemiologice)
Contraindicaţii
● de principiu nu există contraindicații.Totuși se recomandă amânarea efectuării
testării în caz de stări febrile, boli eruptive în faza acută.
De reținut:
Scarlatina este o boală infecțioasă acută endemo-epidemică, determinată de tipuri
toxigene de streptococ betahemolitic din grupul A, caracterizată printr-un complex
simptomatic inițial cu angină, vărsături și febră, urmat de apariția unui exantem
caracteristic (eritem punctat) și, ulterior, de descuamație. Lucrările soților Dick au
demonstrat definitiv etiologia streptococică a scarlatinei. Tot soții Dick au izolat toxina
eritrogenă, au realizat testul intradermic cu toxina (care le poartă numele) și au preparat
un ser antitoxic (serul Dick-Dochez), pentru tratamentul scarlatinei. Soții Dick au crezut
atunci că agentul bolii era un anumit streptococ, pe care l-au denumit Str. scarlatinae. In
1933, Lancefield a diferențiat streptococii beta-hemolitici în 19 grupuri, arătând că
streptococii care provoacă scarlatina aparțin grupului A.
      Pentru a produce scarlatina, un streptococ trebuie să posede proprietatea de a secreta
o exotoxină, denumita toxina eritrogenă, responsabilă de sindromul toxic al scarlatinei
(erupție, febră, fenomene nervoase și digestive), iar organismul respectiv să fie receptiv,
ceea ce se constată prin intradermoreacția Dick.

Materiale necesare
 Seringã de 1 ml gradatã, cu un ac intradermic subțire (5/10) şi scurt (1cm)
 Fiola cu toxină eritrogenă (0,1ml)
 Tampoane, dezinfectant, mănuși de unică folosință
Loc de electie: faţa anterioarã a antebraţului stâng, la unirea 1/3 superioare cu 2/3
170
inferioare, la distanţã de leziuni cutanate sau cicatrici

Pregătirea pacientului:
- se explică în termeni accesibili procedura şi se obţine consimţământul informat;
- se descoperă membrul superior stâng sau numai antebraţul.

Tehnica
~ Verificarea prescriptiei și a identitatii pacientului
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se întinde şi se imobilizează pielea antebraţului cu policele, indexul şi mediusul
mâinii stângi.

~ Se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii, la un

unghi de 10- 15 grade față de planul cutanat, cu bizoul în sus, până dispare complet
orificiul acului.
~ Se injectează lent soluția (0,1 ml) în grosimea stratului dermic.
~ Se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm diametru, o
înălţime de 1-2 mm la 0,1 soluţie injectată, lipsa papulei indică injectarea subcutanatã şi
impune reluarea manevrei în altã zonã (la antebraţul opus).
~ Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
~ Se educă pacientul să nu se scarpine, să nu se spele pentru a nu influenţa reacţia
locală;

Reorganizarea locului
✓ Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU

171
✓ Îndepărtaţi mănuşile, spălaţi mâinile, notaţi în foaia de observaţie, tehnica
efectuată, ora, numele celui care a efectuat-o şi eventualele reacţii ale pacientului.
Incidente şi accidente
~ Revărsat lichidian→ când acul a intrat parţial în derm.
~ Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de
portocală → când acul a pătruns prea profund.
~ Lipotimie, reacție anafilactică sau chiar șoc → când se introduc soluţii alergene.
~ Necroza unor porţiuni de tegument → prin reacţie intensă la locul injecţiei.

A. CITIRE - La 24-48 de ore se citeste reactia, prin măsurare

✓ Identificarea marginilor laterale ale INDURAȚIEI prin palpare, eventual prin trecerea
unui pix/creion peste margini cu presiune foarte uşoarã
✓ Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al
INDURAŢIEI şi exprimarea în mm
✓ Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul indurației!!

B. INTERPRETARE
IDR Dick prin care se testează susceptibilitatea la scarlatină (prezența sau absența
anticorpilor antitoxină eritrogenă).
Reacție pozitivă (prezența unui eritem cu diametru mai mare de 10 mm) semnifică lipsa
de anticorpi protectori anti-toxină eritrogenă, deci susceptibilitatea de a face scarlatină.
Reacție negativă (absența eritemului la locul administrării toxinei eritrogene) semnifică
prezența anticorpilor protectori anti-toxină eritrogenă, deci un organism protejat față de
o astfel de infecție.

FIȘA NR. 42
TEHNICI DE MOBILIZARE A PACIENTULUI
172
Scop: 
- prevenirea complicaţiilor;
- stimularea tonusului muscular, fizic şi psihic.
Materiale necesare
- cadru mobil;
- agitator;
- baston;
- cârje.
Pregătirea pacientului
Se anunţă pacientul şi se explică importanţa mobilizării precoce.
Pentru anumiţi pacienţi se cere acordul medicului privind tipul şi durata mobilizării
(paralizaţi, operaţi, cu infarct miocardic).

Mobilizarea pasivă
- se fac mişcări de flexie, extensie, rotaţie, abducţie, aducţie, supinaţie, pronaţie;
- se masează membrele în sensul circulaţiei de întoarcere;
- se comunică permanent cu pacientul pentru a afla dacă are dureri;
- se controlează pulsul.
Ridicarea în poziţia şezând
a)În pat
- se ridică după tehnica schimbării poziţiei;
- se sprijină cu perne;
- se poate ridica singur cu ajutorul unei agăţători.
b)La margine patului
Executarea de către o singură persoană
- se introduce o mână sub axile şi una sub regiunea poplitee;
- pacientul se poate prinde de gâtul persoanei care face manevra;
- se rotesc picioarele pacientului într-un unghi de 90° şi sunt lăsate să atârne uşor la
marginea patului;
- se sprijină dacă pacientul nu îşi poate menţine poziţia.
Executarea de către două persoane
- se introduce câte o mână sub omoplaţi, iar cealaltă sub regiunea poplitee;
- se ridică pacientul în poziţie şezând şi se roteşte cu un unghi de 90°, fiind adus la
173
marginea patului;
- reaşezarea în pat se face executând mişcările în ordine inversă.
c)Aşezarea pacientului în fotoliu
- se aşează pacientul la marginea patului;
- se aduce fotoliul cu rezemătoarea laterală la marginea patului;
- persoana se aşează în faţa pacientului, introduce mâinile sub axilă;
- pacientul se ridică uşor în picioare (ajutat de către una sau două persoane);
- se întoarce pacientul cu spatele spre fotoliu şi se aşează cu grijă;
- se acoperă cu un pled;
- readucerea în pat se face executând mişcările în sens invers.
d)Ridicarea pacientului în poziţie ortostatică
- se aduce pacientul la marginea patului;
- se susţine şi se ridică în picioare fiind susţinut;
- se observă pacientul, se aşează în pat dacă are ameţeli;
- reaşezarea în pat se face executând mişcările în sens invers.
e)Efectuarea primilor paşi
- se întreabă medicul dacă pacientul poate fi mobilizat;
- se ridică întâi în poziţie şezând, apoi este adus la marginea patului;
- se ridică în picioare şi se observă comportamentul;
- se sprijină de braţ sau se oferă un cadru mobil şi se parcurge distanţa recomandată de
medic;
- se creşte distanţa progresiv;
- pacientul este încurajat să se deplaseze şi singur pe măsură ce starea sa permite.

174
 FIȘA NR. 43
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC-
HEMOCULTURA

Definiţie: Hemocultura = test diagnostic care permite identificarea prezenţei anormale a

microorganismelor patogene (bacterii, fungi) în sângele pacientului, prin metode
microbiologice ± imunohistochimice ( însămânțarea pe un mediu de cultură)
Obiectivele procedurii
● Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de
cultură
● Efectuarea antibiogramei
Indicaţii:
Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii, evocatoare
pentru septicemii, infecţii severe de focar cu risc de septicemie (pielonefrite,
bronhopneumonii) ori endocardită infecţioasă:
❖ Sindrom infecţios sever (stare septică);
❖ Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă;
❖ Sindrom febril la un pacient valvular/protezat valvular;
❖ Şoc septic;
❖ Frison.
Materiale necesare:
✓ 2 seturi de recipiente care conţin medii sterile de cultură (câte un flacon separat
pentru germeni aerobi şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologic.
✓ Pentru fiecare tip de mediu de cultură se verifică atent cantitatea de sânge venos care
trebuie recoltată, astfel încât să se asigure raportul optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml
sânge venos sau 5 ml sânge venos la 50 ml mediu de cultură).
✓ Recoltarea celor 2 hemoculturi se poate face în aceeaşi etapă (imediat după frison)
sau la interval de 15 minute ori conform indicaţiei medicului (o oră interval).
✓ Mănuşi sterile, garou, holder, masca, lampă de spirt şi chibrituri dacă sunt utilizate
flacoanele cu mediu de cultură ce necesită dezinfecţia gâtului flaconului
✓ Antiseptice: Betadină, Cloramina (pentru pacienţii alergici la iod);
✓ 2 seringi de 10 ml pentru recoltarea sângelui venos; 5 ace sterile (unul pentru
recoltare, alte 4 pentru trasferul sângelui recoltat în flacoanele cu medii de cultură);

175
Flacoane de hemocultura cu medii aerobe şi anaerobe tip BACTEC
✓ Tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecţia dopurilor
flacoanelor cu medii de cultură).
✓ Recoltarea sângelui venos pentru hemocultura se poate face şi în sistem închis, cu
dispozitive speciale de tip vacutainer (sistem BACTEC)

Pregătirea pacientului
a) psihică: -informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea se
poate repeta și obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
✓ poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit deoarece poate
prezenta frisoane
✓ Alegeţi vena cea mai turgescentă
✓ Spălaţi regiunea plicii cotului cu apă şi săpun
✓ Dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină

Descrierea gestului:participă două asistente medicale

✓ Verificarea indicaţiei medicale pentru recoltarea hemoculturii; a identităţii
pacientului;
✓ Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de protecţie;
✓ Antiseptizarea tegumentelor cu betadină/cloramină, în vederea puncţiei venoase;
✓ Recoltarea cu seringa a 20 ml sânge prin puncţie venoasă periferică - vezi puncția
venoasă
✓ Introducerea sângelui venos recoltat în flacoanele de hemocultură se face cu
respectarea atentă a următoarelor etape:
● Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei biologice
(previne contaminarea);

176
● Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de introducerea
celor 10 ml sânge venos în flacon (previne contaminarea); sau flambarea gâtului
flaconului înainte de introducerea sângelui în flacon
● Rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei;
● Gestionarea corespunzătoare a instrumentarului şi materialelor folosite;
● Dezbrăcarea mănuşilor folosite şi colectarea corespunzătoare a acestora;
● Spălarea mâinilor şi uscarea lor;
● Etichetarea corespunzătoare a probelor biologice recoltate, pentru a fi trimise la
laboratorul de microbiologie.
În buletinul care însoţeşte probele se vor preciza: datele generale ale bolnavului,
diagnosticul medical prezumptiv, temperatura cutanată a pacientului în momentul
recoltării, tratamentul efectuat anterior cu antibiotice (medicamentul, doza şi durata
terapiei), medicul curant al bolnavului şi asistenta medicală care a efectuat recoltarea
probelor, ora recoltării. Hemoculturile recoltate sunt trimise rapid laboratorului de
microbiologie pentru a fi puse la termostat, la 36,5 - 37 °C.
Documentarea procedurii efectuate în fişa/foaia de observaţie, descărcarea/notarea
instrumentarului şi materialelor folosite.

Îngrijirea pacientului
- Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă şi acoperiţi-l pentru că frisonează
- Observați faciesul, tegumentele (extremităților), comportamentul pacientului

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:
- Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie
ASEPSIA ( gr a= fără, sepsis= putrefacţie ) reprezintă ansamblul de măsuri prin care se
împiedică contactul dintre germeni şi plaga operatorie sau accidentală. Deoarece se
previne infecţia, asepsia este o metodă profilactică
ANTISEPSIA ( gr anti= împotriva, sepsis= putrefacţie ) reprezintă totalitatea
mijloacelor prin care se urmăreşte distrugerea germenilor prezenţi într-o plagă, pe
tegumente sau în mediu. Ea este o metodă curativă.

Rezultate nedorite/ce faceţi? - accidente /incidente ale puncţiei venoase

✓ imposibilitatea de puncţionare a unei vene superficiale – situaţie întâlnită la obezi,

177
persoane cu vene subţiri ori sclerozate ca urmare a multor injecţii intravenoase făcute
anterior, precum şi la persoane aflate în şoc (colaps); impune puncţionarea unei vene
profunde sau descoperire de venă
✓ neexteriorizarea de sânge la aspiraţie – în situaţia în care bizoul acului nu a pătruns
complet în lumen, ori dacă vârful acului a trecut prin ambii pereţi ai venei şi a ajuns
înapoia acesteia; puncţia va trebui repetată în alt loc
✓ puncţionarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoşte după aspectul
arterial al sângelui exteriorizat
✓ lezarea nervului median în foseta antecubitală
✓ hematomul la locul puncţiei – prin nerespectarea indicaţiei de comprimare a venei
puncţionate
✓ reacţia inflamatorie la locul puncţiei – consecutivă nerespectării măsurilor de asepsie
şi antisepsie
✓ tromboflebita superficială

Atenţie: Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor.

Rezultatul hemoculturilor
Este comunicat de laboratorul de microbiologie în următoarele 7-10 zile de la recoltarea
probelor (în funcţie de agentul patogen implicat).
Sunt urmărite zilnic macroscopic. Pozitivarea hemoculturilor se face în 2-3 zile în cazul
agenţilor patogeni uzuali. Microorganismele patogene care se dezvoltă mai lent sau
necesită condiţii speciale de cultură reclamă un timp mai îndelungat de dezvoltare sau
medii speciale (îmbogăţite) de cultură.
Odată identificat agentul patogen implicat, se testează şi sensibilitatea acestuia la diverse
antibiotice (antibiograma).

Erori de interpretare ale hemoculturilor:

➢ Rezultatele fals pozitive pot fi cauzate de contaminarea accidentală a probelor, în
timpul recoltării sau manipulării acestora.
➢ Rezultatele fals negative pot fi explicate de implicarea unor agenţi patogeni
neuzuali, care se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură sau de
efectuarea unor tratamente anterioare cu antibiotice. Din acest motiv se recomandă
recoltarea hemoculturilor înainte de iniţierea oricărui tratament antibiotic sau după o
178
întrerupere de minim 72 ore (până la o săptămână) a antibioticelor (în "fereastra
terapeutică").

Precauţii esenţiale pentru eficienţa diagnostică a hemoculturilor:

Pentru evitarea surselor de eroare menţionate se recomandă:

➢ Respectarea strictă a măsurilor de asepsie la recoltarea sângelui pentru; hemocultură
şi în cursul manipulării probelor (tehnică impecabilă, respectarea proporţiei sânge/mediu
= 1/5- 1/10, evitarea contaminării probelor în cursul inoculării sângelui venos);
➢ Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele 24 de ore
de la evocarea diagnosticului posibil de septicemie/endocardită infecţioasă (înainte de
iniţierea antibioticoterapiei sau în "fereastră terapeutică");
➢ Avizarea laboratorului de microbiologie asupra datelor clinice ale pacientului şi
supoziţiilor de diagnostic emise de medicul clinician (colaborare multidisciplinară, lucrul
în echipă).

179
 FIȘA NR. 44
TEHNICA IRIGOSCOPIEI

Definiţie: Irigoscopia (clisma exploratorie) este examenul radiologic al colonului cu

administrarea substanţei de contrast – sulfat de bariu în suspensie pe cale rectală, prin
clismă. Examenul se mai numeşte şi clismă baritată.
Scop:- observarea modificărilor anatomice ale colonului, după o pregătire a colonului –
evacuarea completă a acestuia de materii fecale şi umplerea lui cu substanţă de contrast.
Materiale necesare
✓ de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitoare
✓ sterile: canulă rectală, casoletă cu comprese
✓ nesterile: stativ pentru irigator, irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime şi 10
mm diametru, sonde rectale, tăviţă renală, bazinet, soluţia pentru clismă (apă caldă la
35°C-37°C, 500- 1000m1 pentru adulţi, 250 ml pentru adolescenţi, 150 ml pentru copil,
50-60 ml pentru sugari) la care se adaugă : sare -1 linguriţă la un litru de apă, ulei - 4
linguri la 1 litru de apă sau glicerină - 40 gr la 500 ml , săpun -1 linguriţă rasă la 1litru.
✓ substanţă lubrifiantă (vaselină), mănuşi de unică folosinţă
✓ sulfat de bariu în suspensie -  (300-500 gr BaSO4/1000-1500 ml apă uşor încălzită
sau 200 gr BaSO4 + Bolus alba 300 gr/1000 ml apă caldă, la 37° C), ulei de ricin, sonda
Strauss
✓ Pregătirea pacientului
~ se anunţă pacientul cu 2-3 zile înainte, explicându-i-se necesitatea tehnicii,
administrându-i-se un regim de cruţare neiritant, neexcitant, neflatulent format din:
brânză de vaci, smântână, ouă fierte, carne slabă fiartă, orez fiert, pâine uscată. Cu o zi
înaintea examinării, se administrează un regim hidric cu piureuri, iar în ziua examinării
pacientul nu va consuma lichide, nu va mânca, nu va fuma.
Tehnica irigoscopiei
~ Se efectuează, după masă, o clismă evacuatoare, şi apoi, se administrează 2 linguri de
ulei de ricin (clisma singură elimină numai resturile de materii fecale din rect şi sigmoid).
~ Se conduce pacientul la serviciul de radiologie unde va fi ajutat să se dezbrace şi va fi
aşezat pe masa de examinare unde se face clisma baritată, după tehnica obişnuită a
clismei – la indicaţia medicului radiolog.
~ Se întrerupe curentul de lichid ori de câte ori bolnavul are senzaţie de defecare sau la
indicaţia medicului (clisma se execută sub ecran radiologic).
180
~ Se întrerupe introducerea substanţei de contrast când bariul a ajuns în cec, se închide
rectul cu sonda Strauss, după insuflarea de aer cu pompa şi după introducerea substanţei
opace.
~ Medicul examinează radiologic modificările anatomice ale colonului.
~ După tehnică se administrează purgativ (o lingură ulei de ricin).
~ Pacientul va avea scaunul colorat în alb datorită sulfatului de bariu eliminat
~ Se îndepărtează materialele folosite
Îngrijirea pacientului
~ După tehnică se solicită pacientului să elimine substanţa de contrast (după terminarea
examinării) sau se face o clismă evacuatoare, în caz contrar
~ Se face toaleta regiunii perianale, se îmbracă pacientul şi se conduce la pat.
~ Se notează examinarea în foaia de observaţie.

Irigoscopia se completează la nevoie cu irigografia.

Metoda Fischer – examenul radiologic cu dublu contrast
~ Colonul mai poate fi explorat şi prin metoda cu dublu contrast Fischer.
~ Când colonul se umple prin clismă baritată (după terminarea acesteia) pacientul va fi
solicitat să evacueze parţial substanţa de contrast sau, închizând rectul cu sonda Strauss,
al cărei balon introdus în rect va fi umplut cu aer; se introduc apoi în colon 100 ml aer, cu
presiune moderată, sub ecran radiologic pentru control
Atenţie! Aerul introdus sub presiune poate perfora colonul.
Observaţii:
~ Irigoscopia şi irigografia pun în evidenţă în rectocolita ulcerohemoragică lipsa de
haustraţii colice, îngustarea calibrului colic şi aspectul de tub rigid, imagini lacunare
datorită prezenţei polipilor sau imagini de “plus de umplere” în ulceraţiile mari.
~ De asemenea se pot observa uneori stenoze colice, unice sau multiple.

181
 Figura1. Sonde rectale

FIȘA NR. 45
TEHNICA RECOLTĂRII SECREȚIEI NAZALE

Definiție:Exsudatul nazal este o investigaţie bacteriologică care se realizează prin

recoltarea de secreţii de la nivelul mucoasei nazale.
Indicații: în depistarea portajului de Staphylococcus aureus sau Streptococcus pyogenes.
Prin examenul bacteriologic al exsudatului nazal se pot identifica și alți germeni:
meningococ, Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, serotipul B,
182
Corynebacterium diphtheriae și chiar enterobacterii.
Material necesar
➢ Mănuși
➢ eprubete cu medii de cultură
➢ tampon subțire fixat pe porttampon,
➢ se pregătește numărul corespunzător de tuburi de exsudat necesar: dacă pe
recomandare se specifică doar examenul bacteriologic al exsudatului nazal dintr-o
anumită nară (stângă sau dreaptă) se pregătește doar un tub; dacă pe recomandare se
specifică examen bacteriologic al exsudatului nazal din ambele nări, se pregătesc două
tuburi de exsudat cu mediu de transport.
➢ etichete
➢ formulare pentru laborator
Pregătirea pacientului
➢ se explică procedura pentru a-i reduce anxietatea și a ne asigura de cooperarea sa
➢ se explică pacientului că va avea senzație de strănut sau vomă dar că procedura va
dura mai puțin de un minut
Efectuarea tehnicii - recoltarea se face dimineaţa, după trezirea pacientului
➢ confirmarea identității pacientului
➢ bolnavul este aşezat pe un scaun cu faţa către o sursă de lumină artificială, iar ceafa îi
este sprijinită de spătar
➢ prin una dintre nări, asistenta medicală introduce, cu blândețe, un tampon pe care îl
împinge uşor de-a lungul planşeului nazal până ce se atinge peretele posterior
nazofaringian
➢ tamponul este rotit uşor pentru a facilita desprinderea secreţiei nazale
➢ se introduc tampoanele în tuburile cu medii de cultură
➢ se etichetează probele: ND (nara dreaptă), NS (nara stângă), se completează
formularele de laboator și se trimit împreună cu probele la laborator
➢ se scot mănușile și se spală mâinile
De reținut!
Transportul probelor și însămânțarea trebuie realizate în cel mult 2 ore de la prelevare
dacă nu se utilizează medii de conservare și transport (Stuart/Amies) și în maximum 24
de ore, dacă se apelează la acestea.
În general, prelevarea probelor nazale nu este dureroasă, cu excepţia cazurilor în care
există răni (de exemplu, furuncule). Atunci cînd la nivelul vestibulului nazal există răni,
183
asistenta va ridica cu mâna lobul nazal, pentru a facilita introducerea cu atenţie a
tamponului. 
Îngrijirea pacientului
➢ aşezaţi pacientul în poziţie comodă
➢ verificaţi dacă pacienta/pacientul acuză disconfort, durere
➢ notați în foaia de observație data, ora recoltării, cine a efectuat-o
Reorganizarea locului
✓ Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU

FIȘA NR. 46
TEHNICA SONDAJULUI VEZICAL LA FEMEI

Definiție: Procedură prin care se realizează introducerea unei sonde urinare în vezica
urinară pentru a facilita scurgerea urinii în vederea evacuării vezicii urinare.
Obiectivele tehnicii
➢ drenajul de urgență al urinii ce retenționează în vezica sau în caz de incontinenţă
➢ ameliorarea funcției renale în cazul unei insuficiențe cronice generate de un
obstacol subvezical ce nu se poate îndepărta până la reechilibrarea biologică abolnavului;
➢ prevenirea apariției de glob vezical postoperator, cu efecte negative locale şi
generale
184
➢ obţinerea unei mostre de urină pentru examene de laborator
➢ efectuarea spălaturii vezicale
Principii
- respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie;
- selectarea tipului de sondă şi a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie cateterizată;
- manevră blândă de introducere a sondei;
- golire lentă a vezicii, cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a 150-
200 ml urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
- fixare a sondei a demeure (umflarea balonaşului sondei Foley).
Indicații
➢ retenţii acute de urină (postoperator, post-traumatic)
➢ retenţii cronice incomplete de urină (adenom sau neoplasm prostatic)
➢ după explorarea instrumentală a vezicii urinare şi a căilor urinare (cistoscopie,
ureteroscopie)
➢ după manevre terapeutice (litotriţie extracorporeală)
➢ în pregătirea preoperatorie: intervenţii chirurgicale în micul bazin, perineu,
intervenţii chirurgicale dedurată
➢ la bolnavii comatoşi
➢ la pacienţii la care este importantă monitorizarea balanţei hidro-electrolitice.
Măsurarea diurezei obţinute prin sondaj vezical se face la intervale diferite de timp:
✓ din oră în oră: la cazurile cu oligurie
✓ la 12 ore: cu măsurarea osmolarităţii, glicozuriei, corpi cetonici şi sânge
✓ la 24 de ore: pentru determinarea clearance-ului creatininei, măsurarea electroliţilor, a
fosfaţilor şi a substanţelor toxice (în intoxicaţii), a amilazelor urinare(pancreatita)
Contraindicații
➢ suspiciunea de ruptură traumatică de uretră - fracturi pe micul bazin
➢ infectii acute ale uretrei;
➢ hemoragii
➢ stricturi uretrale strânse
➢ prezența unei proteze endo-uretrale sau a unui sfincter artificial
➢ afecțiuni prostatice
Pregătirea materialelor necesare
➢ Sonde de diferite forme şi dimensiuni; diametrul este exprimat în unităţi “french”
sau “gauge” (1 mm = 3 Gauge = 3French)
185
● Charrière 14-18 pentru femei
● Charrière 12-14 pentru bărbați.
Tipuri de sonde:
a) FOLEY: simple (2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical prezintă:
- un canal pentru evacuarea urinii: se conectează la punga colectoare
- un canal pentru umflarea balonaşului pentru prevenirea ieşirii sondei (cu volume
diferite de la 5 la 30ml)
- +/- canal suplimentar pentru lavaj vezical
- Proprietăţi:
- cele mai folosite – sondaj àdemeure-
- din material mai moale ( latex)- pentru sondaj vezical pe termen scurt,
aproximativ o săptămână
- sonde siliconate folosite pentru sondajul de lungă durată, aproximativ 5
săptămâni
b) NELATON SAU THIEMAN
- nu au balonaş de fixare
- sunt mai rigide
➢ materiale pentru toaleta genitală igienică
- apă și săpun
- mănuși nesterile de unică folosință
- prosop, aleză
➢ material pentru toaleta genitală antiseptică
- soluție de cloramină, polividon iod 10% 25 ml sol.uz extern - Betadine pentru
ginecologie; Clorhexidina în concentrație < 0,2% este iritantă pentru mucoase
- comprese sterile: în număr de 8 pentru femei și 5 pentru bărbați
- mănuși nesterile pentru toaletă
➢ mănuși sterile pentru introducerea sondei
➢ pungi colectoare: sunt gradate pentru măsurarea diurezei; au sistem de
evacuare
➢ seringă de 10 ml sterile, comprese sterile și câmp steril
➢ apă distilată, în lipsă ser fiziologic (pentru umplerea balonaşului)
➢ lubrefiant hidrosolubil (ulei de parafină steril, gel cu xilină steril, etc).
➢ vase sterile pentru colectarea urinei
➢ recipient pentru colectarea deșeurilor
186
➢ materiale pentru igiena mâinilor
Pregătirea asistentului medical
➢ Verificarea prescripției medicale și pregătirea materialelor necesare realizării
➢ Pregătirea unei suprafețe curate și dezinfectate pentru așezarea materialelor
➢ Spălarea pe mâini cu apă și săpun sau dezinfectarea cu soluții hidro-alcoolice
Pregătirea pacientei
a) Psihică
- informați pacienta cu privire la necesitatea sondajului și obțineți consimțământul
- asigurați intimitatea cu ajutorul unui paravan
b) Fizică – așezați pacienta în poziție ginecologică
Execuție
➢ Toaleta genitală igienică
➢ așezarea pacientei pe bazinet
➢ se pun mănușile de unică folosință
➢ efectuaţi toaleta regiunii înghinale și vulvare cu apă şi săpun de sus în jos, pentru a
evita diseminarea gemenilor de la nivel anal la nivel vaginal. Insistați la nivelul labiilor.
➢ clătiți și apoi ștergeți cu un tampon fără a freca
➢ îndepărtați bazinetul așezând pacienta pe pat
➢ scoateți și îndepărtați mănușile folosite
➢ Toaleta genitală antiseptică
- Spălarea mâinilor
- Se pun mănușile sterile
- Se realizează toaleta genitală utilizând comprese cu antiseptic pentru dezinfecția
organelor genitale
● 2 comprese: una pentru pliu inghinal drept și una pentru cel stâng
● 2 comprese pentru labile mari
● 2 comprese pentru labiile mici
● a 7-a pentru stergerea meatului urinar
● a 8-a compresa acoperiți meatul urinar
● se scot și se îndepărtează mănușile
➢ Pregătirea materialelor pentru sondaj
- se întinde câmpul steril pe masă
- așezarea materialelor sterile pe acesta: sonda, comprese sterile, seringa,
lubrefiantul hidrosolubil, fiolele de apă distilată sau serul fiziologic,
187
- se spală mâinile și se pun mănușile sterile
- se încarcă seringa cu ser
- se aplică lubrifiantul pe o compresă și se lubrefiază sonda
➢ Introducerea sondei urinare
- prindeţi sonda între degetele mediu şi inelar ale mâinii dominante
- orientaţi vârful sondei lubrifiate în sus, ţinând-o ca pe un creion în timpul scrisului
- introduceţi sonda în uretră la o adâncime de 4-5 cm,până apar primele picături de
urină
- se umple balonașul cu 5-10 ml ser fiziologic sau apă distilată
- se retrage sonda pentru a o fixa la nivelul colului vezical
- se conectează la punga colectoare și se verifică acesta din ½ în ½ de oră
- eliminați materialele contaminate conform precauțiunilor universale
- îndepărtați mănușile și spălați-vă pe mâini
Îngrijirea după tehnică
➢ ajutaţi pacienta/pacientul să se îmbrace
➢ aşezaţi pacientul în poziţie comodă
➢ verificaţi dacă pacienta/pacientul acuză disconfort, durere
➢ se verifică temperatura, aspectul, culoarea și mirosul urinei
➢ bilanțul intrărilor și ieșirilor
➢ notați în foaia deobservație data, ora, scopul sondajului, cine l-a efectuat, aspectul și
cantitatea urinii eliminate și dacă au apărut probleme în timpul efectuării sondajului.
Accidente/ incidente
✓ infecţii urinare joase (cistite) şi ascendente (nefrite, pielonefrite): se produc mai ales
prin nerespectarea regulilor de asepsie; apar după sondajele prelungite; reprezintă o
problemă de tratament ( germeni multi rezistenţi) frisoane, ascensiune termică
✓ leziuni mecanice (hemoragii, căi false, leziuni sfincteriene)
✓ hemoragia “ex vacuo” prin evacuarea bruscă a unui “glob” vezical
✓ lipsa de progresie a sondei (strictură uretrală, creare de cale falsă) → retragerea sodei,
reluare a manevrei cu altă sondă, cateterizare instrumentară (beniqué), puncție
suprapubiană;
✓ absența scurgerii urinare după intrarea în vezică (cheaguri care au astupat orificiile
sondei) → spălare – aspirare cu seringa Guyon
Observații
➢ Dacă sonda nu se poate introduce:

188
✓ alegeţi sonde mai subţiri
✓ controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
✓ verificaţi dacă pacientul nu are malformaţii/stricturi ale meatului urinar
➢ Sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor – schimbaţi sonda
➢ Pacientul acuză dureri, sângerează – anunţaţi medicul
➢ Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus:
✓ Încercaţi şi desfundaţi prin aspirare
✓ Schimbaţi sond

FIȘA NR. 47
TEHNICA SPĂLĂTURII VEZICII URINARE

Definiție - Prin spălătură vezicală se înțelege introducerea unei soluții medicamentoase

prin sondă sau cateter în vezica urinară
Indicații/scopTerapeutic
➢ dezlipirea exudatelor patologice de pe mucoasă
➢ pregătirea în vederea unor explorări (cistoscopie, pielografie)
➢ profilaxia şi tratamentul complicaţiilor în cazul sondei ”â demeure”
Contraindicații
➢ Traumatisme la nivelul tractului urinar inferior
➢ Hemoragie
Pregătirea materialelor
➢ materiale pentru toaleta genitală igienică
- apă și săpun
- mănuși nesterile de unică folosință
- prosop, aleză
➢ material pentru toaleta genitală antiseptică
- soluție de cloramină, polividon iod 10% 25 ml sol.uz extern - Betadine pentru
ginecologie; Clorhexidina în concentrație < 0,2% este iritantă pentru mucoase
- comprese sterile: în număr de 8 pentru femei și 5 pentru bărbați
- mănuși nesterile pentru toaletă
➢ mănuși sterile pentru introducerea sondei
189
➢ apă distilată, în lipsă ser fiziologic (pentru umplerea balonaşului)
➢ lubrefiant hidrosolubil (ulei de parafină steril, gel cu xilină steril, etc).
➢ recipient pentru colectarea deșeurilor
➢ soluţie pentru spălătură 1 litru, recomandată de medic (ser fiziologic, Rivanol
0,1-2%, nitrat de Ag 1-4%0, oxicianat de mercur 1/5000, ser fiziologic)
➢ seringa Guyon
➢ materiale pentru protecția patului
➢ recipient de colectare a deșeurilor
Pregătirea pacientului
a) psihică:
✓ Instruiţi pacienta/pacientul, explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a
recomandat spălătura
✓ Instruiţi pacienta/pacientul să stea liniştit şi relaxat, să comunice eventualele
senzaţii neplăcute și obţineţi consimţământul
b) fizică:
- asiguraţi intimitatea - izolare cu paravan
- se protejează patul cu mușama și aleză
- se golește vezica prin sondaj vezical
- poziția - la femei - poziție ginecologică
- la bărbați - decubit dorsal, cu picioarele întinse şi uşor depărtate, cu o pernă
tare sub bazin
Execuție
➢ Verificaţi recomandarea și identificați pacienta și explicaţi desfăşurarea procedurii
➢ Pregătirea materialelor pentru sondaj
- se întinde câmpul steril pe masă
- așezarea materialelor sterile pe acesta: sonda, comprese sterile, seringa,
lubrefiantul hidrosolubil, fiolele de apă distilată sau serul fiziologic,
- se spală mâinile și se pun mănușile sterile
- se încarcă seringa cu ser
- se aplică lubrifiantul pe o compresă și se lubrefiază sonda
➢ Introducerea sondei urinare
- prindeţi sonda între degetele mediu şi inelar ale mâinii dominante
- orientaţi vârful sondei lubrifiate în sus, ţinând-o ca pe un creion în timpul scrisului
- introduceţi sonda în uretră la o adâncime de 4-5 cm, până apar primele picături de
190
urină
- se umple balonașul cu 5-10 ml ser fiziologic sau apă distilată
- se retrage sonda pentru a o fixa la nivelul colului vezical
➢ Adaptaţi la sondă seringa Guyon şi introduceţi 80 - 100 ml soluţie încălzită la 37°
cu o presiune moderată
➢ Detaşaţi seringa şi lăsaţi lichidul să se scurgă
➢ Repetaţi operaţia de câteva ori până când lichidul eliminat este limpede
➢ Închideţi sonda Foley sau adaptaţi o pungă colectoare dacă pacientul are sondă
permanentă
➢ Îndepărtați mănușile, colectați deșeurile conform P.U. și spălați mâinile
Îngrijirea pacientului
➢ Ajutaţi pacientul să se îmbrace și aşezaţi-l în poziţie comodă și verificaţi dacă
acuză disconfort, durere
➢ Notați în foaia de observație efectuarea spălăturii, ora, soluția utilizată, cine a
efectuat tehnica
Accidente/ incidente
➢ Durere
➢ Hemoragii
➢ Înfundarea sondei
➢ Lezarea uretrei
➢ Posibilă infecție
Observații
➢ Procedura se execută în condiții de asepsie perfectă a materialelor și a manevrelor
➢ În cazul astupării sondei cu cheaguri de sânge - se va elibera prin insuflare de aer
sau ser fiziologic, tehnica executâdu-se cu prudență pentru a preveni complicațiile.

191
 FIȘA NR. 48
RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE

Definiție: Secrețiile purulente se recoltează de pe suprafața tegumentelor, din plăgi

supurate, ulcerații, etc.
Scop :
          - explorator - depistarea florei microbiene și efectuarea antibiogramei
          - terapeutic - evacuarea și tratarea colecțiilor purulente
Pregatire materiale:
          - eprubete, ansă de platină - 2-3 lame de sticlă bine degresate - seringi şi ace - ser
fiziologic - alcool iodat - tinctură de iod -betadine - pipete Pasteur - lampa de spirt,
chibrituri.
Pregătirea pacientului
- psihică:
               - se anunță și i se explică necesitatea efectuării examinării
- fizică:
          - se așază în poziția adecvată
Recoltarea din vezicule, pustule, ulcerații:
                        - se curăță, se dezinfectează suprafața lor
                        - se sterilizează ansa (încălzire la roșu), se lasă să se răcească
                        - se recoltează o mică porțiune de puroi, de sub crustă/de pe marginea
ulcerațiilor
                         - se trece pe o lama de sticlă, sterilă și se face frotiu
        Recoltarea din papule, noduli, alte leziuni inflamatorii:
                        - se dezinfectează tegumentul cu tinctură de iod
                        - se puncționează regiunea cu ac steril montat la seringă
                        - se plimbă acul în mai multe direcţii până se obţine serozitate la aspirare
                        - se spală seringa cu ser fiziologic
                        - se introduce lichidul în eprubeta sterilă și se închide cu dopul, după
192
flambare
         Recoltarea din abcese, flegmoane, colecții:
                        - abcese, flegmoane deschise - se recoltează aseptic cu o pipetă Pasteur,
flambată și răcită/ansa de platină
                        - abcese închise - se puncționează cu seringa
Îngrijirea pacientului după recoltare
- se pansează leziunea;
- se monitorizează pacientul în continuare.
Notarea procedurii
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire/F.O.
- Notaţi data, ora, cine a efectuat procedura
Pregătirea produsului pentru laborator
- Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării,
examenul cerut. Transportul se face în cel mult 2 ore, iar pentru anaerobi se anunță
laboratorul cu o oră înainte pentru regenerarea mediilor de cultură.
Reorganizarea locului de muncă
- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform P.U.
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile

193
 FIȘA NR. 49
INTERVENȚIILE ASISTENTEI LA O NAȘTERE-SCORUL APGAR

În asistarea nașterii pe cale naturală se vor urmări:

1. Perioada I-a, ce corespunde dilatării colului uterin, cu durata de până la 10-12 ore la
primipare sau 6-7 ore la multipare.
2. Perioada a II-a, de expulzie a fătului, cu durata de 20-30 de minute.
3. Perioada a III-a, de expulzie a placentei, cu durata de 30 de minute.
Pe tot parcursul nașterii se vor supraveghea următorii parametri:
- contracțiile uterine.
- raporturile prezentației cu canalul dur.
- starea membranelor.
- aspectul lichidului amniotic.
- bătăile cordului fetal, ritmul cardiac fetal.

Intervenții ale asistentei

→ supraveghează bătăile cordului fetal la intervale de 30 minute la început, apoi la 15
minute, urmărește succesiunea contracțiior uterine, durata lor
→ consemnează, la indicația medicului, modificarea colului, starea membranelor în
foaia anexă obstetricală
→ semnalează apariția unor fenomene (tulburări de dinamică, suferință fetală),
→ administrează medicația conform prescripției medicale
→ supraveghează starea gravidei prin măsurarea pulsului, tensiunii arteriale,
temperaturii; urmărește comportamentul
→ urmărește aspectul lichidului amniotic, raportează asupra modificărilor 
→ pregătește materialele necesare pentru asistența la naștere:câmpuri sterile,
mănuși sterile, material de dezinfecție, pense, foarfeci sterile, ață pentru cordonul
ombilical, materiale pentru îngrijirea nou-născutului, materiale pentru prevenirea
oftalmiei gonogocice, medicamente pentru dirijarea travaliului etc
194
→ colaborează permanent cu gravida, consiliind-o cum să respire, și să-și prelungească
voluntar contracțiile
→ supraveghează perineul în timpul expulziei, anunță medicul pentru perinectomie sau
epiziotomie în cazul în care opune rezistență
→ asistă expulzia respectând timpii
→ dezobstruează căile respiratorii ale nou-născutului,
→ secționează și ligaturează cordonul ombilical
→ observă semenele de dezlipire a placentei; pierderi mici de sânge, contracții uterine sl
abe,  coborârea fundului uterin sub ombilic și a cordonului restant, uter dur contractat,
apăsarea deasupra sinfizei pubiene nu determină ridicarea cordonului restant
→ prinde placenta cu palmele făcute căuș, răsucește membranele pentru evitarea ruperii
și rămânerii acestora în cavitate
→ verifică integritatea placentei pe ambele fețe, acordând atenție deosebită cotiledoanel
or 
→ verifică integritatea țesuturilor moi materne (col, perineu)
→ colaborează cu medicul în vederea suturării
Măsuri de îngrijire a nou-născutului în sala de nașteri
➢ Se aspiră secrețiile din nas, gură, faringe (cu aspiratorul sau cu o sondă Nelaton
moale).
➢ Se leagă, se pensează și se secționează cordonul ombilical. După încetarea pulsaților
cordonului, se aplică un clips la 2 cm de inserția abdominală și se secționează deasupra
lui cu un forfece steril.
➢ Se tamponează cu tinctură de iod bontul ombilical, se acoperă cu comprese sterile
îmbibate cu alcool și se fixează prin înfășare cu o fașă sterilă.
➢ Se stabilește sexul și integritatea corporală
➢ Se evaluează ritmul cardiac,  calitatea respirației, tonusului muscular, reflexele de
iritabilitate, colorația tegumentelor și mucoaselor pentru a se calcula scorul APGAR.
Observație: pansamentul bontului se supraveghează atent în primele 24 de ore pentru
depistarea unei eventuale hemoragii.

195
Ce este scorul APGAR?

Scorul APGAR (nota bebelușului la naștere) este doar un indice relativ de apreciere a
stării de sănătate a nou-născutului, care apreciază starea clinică post-natal precoce și
ghidează atitudinea terapeutică imediată a neonatologului, fără însă a se constitui într-un
factor de prognostic pe termen lung în privința evoluției ulterioare a nou-născutului.
Nu a fost conceput să prezică sănătatea pe termen lung a copilului,
comportamentul, statusul intelectual sau personalitatea lui.
Deși scorul Apgar a fost dezvoltat înca din 1952 de către medicul anestezist Virginia
Apgar, e posibil să fi auzit de această notă ca fiind un acronim
pentru Activitate, Puls, Grimasă (mimică), Aspect (înfățișare) și Respirație.
Testul Apgar este efectuat, de obicei, de două ori asupra copilului: prima dată la 1
minut după naștere și apoi la 5 minute după naștere. Rar, atunci când există temeri în
legatură cu starea bebelușului și primele 2 teste efectuate au avut un scor slab, testul se
poate repeta pentru a treia oară la 10 minute după naștere.
Sunt utilizați, de obicei, cinci factori pentru a evalua condiția bebelusului și fiecare dintre
acești factori este notat pe o scală de la 0 la 2, doi fiind nota maximă:
● activitate și tonicitatea musculaturii
● pulsul (ritmul cardiac)
● grimasa (răspunsuri reflexe)
● aspect (culoarea pielii)
● respirație
Se adună notele acestor cinci factori și se obține scorul Apgar. Nota rezultată poate varia
între 0 și 10, nota 10 fiind cel mai bun scor posibil.
Un copil care obține nota 7 sau mai mult la 1 minut după naștere este considerat a
avea o stare de sănătate bună, în general. Totuși, un scor mai mic nu înseamnă că nou
născutul este sănătos sau normal, dar se poate presupune că are pur și simplu nevoie de
ceva îngrijiri medicale imediate, cum ar fi aspirarea căilor respiratorii sau oxigen pentru
a-l ajuta să respire, după care copilul va fi bine.
La 5 minute dupa naștere, scorul Apgar se recalculează și dacă nota nou născutului
nu s-a îmbunătățit, ajungând la 7 sau mai mult, sau există alte temeri, medicul și
asistentele pot continua îngrijirile medicale și-l vor monitoriza îndeaproape. Unii copii se
nasc cu probleme la nivelul plămânilor și al inimii; altora le ia doar puțin mai mult timp
să se adapteze vieții din afara pântecului. Majoritatea nou-născuților cu un scor Apgar
196
inițial de 7 sau mai mic vor fi foarte sănătoși, în cele din urmă.
Apreciera stării clinice a nou născutului în funcție de SCORUL APGAR:
→ 8-10=stare clinică bună, nou născutul respiră normal singur, are ritm cardiac mai
mare de 100/min., tegumentele au culoarea roz.
→ 5-7= nou născutul are apnee primară, nu respiră initițial spontan, iar respirația se reia
după manevrele tactile (fricțiuni ușoare între reg. dintre omoplați). Ritmul cardiac este
de 100b/min., dar culoarea tegumentelor rămâne cianotică (asfixie albastră)
→ 3-4= nou născutul nu respiră spontan, în pofida stimulării tactile, iar ritmul cardiac
este mai mic de 100b/min.
→ 0-2= nou născutul nu respiră, nu are bătăi cardiace, este hipoton, cianotic și nu
reacționează reflex la dezobstrucția căilor aeriene(asfixie albă).

Testul Apgar
Scor Apgar 2 1 0
Normal (peste
Ritmul cardiac Sub 100 bătăi Absent
100 bătăi pe
(pulsul) pe minut (fără puls)
minut)
Rata și efort
Respirație rară Absentă
Respirația normal,
și neregulată, (fără
(rata și efortul) plânset
plânset "slab" respirație)
"sănătos"
Grimasele ("reflexul Trageri, Miscări faciale Absente
de iritabilitate") strănut, tuse, doar atunci (fără

197
 sau plânset
când este răspuns la
atunci când
stimulat stimuli)
este stimulat
Bratele și
Fără
Activitatea Activ, mișcări picioarele sunt
mișcări,
(tonusul muscular) spontane flexate, cu
tonus inert
puține mișcări
Culoare Culoare
Normală peste
normală (dar cianotică
Aparența tot (mâinile și
mâinile și (albastru
(culoarea pielii) picioarele sunt
piciorele sunt spre gri)
roz)
cianotice) peste tot

FIȘA NR. 50
TEHNICA RECOLTĂRII SECREȚIILOR VAGINALE

Definiție: Secrețiile vaginale sunt transsudate ale mucoasei vaginale ce conțin celule

198
epiteliale descuamate și germeni în funcție de vârstă, sănătate sau boală.
Scop/indicaţii
- determinarea agenților patogeni care produc infecţii vulvovaginale: Trichomonas
vaginalis,
Candida albicans, chlamidia, haemophilus, gardnerella, alți germeni banali
- stabilirea diagnosticului bacteriologic
- stabilirea tratamentului
- descoperirea proceselor tumorale
Materiale necesare
- valve vaginale sterile sau specul – nelubrifiate;
- tampoane de vată montate pe porttampon sterile;
- pipete absorbante sterile;
- ser fiziologic steril;
- lame de sticle curate, degresate, uscate;
- mănusi de unică folosinţă;
Pregătirea psihică și fizică a pacientei
- se anunță bonava și i se explică necesitatea, importanța și inofensivitatea tehnicii
- cu 2 zile înainte de recoltare se recomandă repaus terapeutic şi sexual 
- nu se fac irigaţii vaginale cu cel puțin 24 h înaintea procedurii;
- nu se folosesc ovule sau creme vaginale cu cel puţin 2 zile înainte;
- nu se administrează tratamente antiinfecţioase cu cel puţin 8 zile înaintea prelevării;
- nu se face prelevare dacă există sângerare vaginală.
Efectuarea procedurii
- se aşază pacienta în poziţie ginecologică pe masă;
- se montează valvele sau speculul;
- se umectează (dacă este nevoie) tampoanele cu ser fiziologic;
Prima prelevare se face din fundul de sac vaginal posterior.
- produsul recoltat se întinde pe lama într-un strat subţire, se aplică o picătură de ser
fiziologic şi eventual o picătură de albastru de Cresyl, peste lamă se pune o lamelă;
A doua prelevare se face în acelaşi mod, iar după întinderea pe lamă se aplică o picătură
de soluţie apoasă de hidroxid de potasiu 5%-10% şi apoi lamelă.
Ingrijirea după tehnică - bolnava va fi ajutată să coboare de pe masa ginecologică, să
se îmbrace și va fi condusă în salon unde va fi ajutată să se instaleze comod în pat.
Pregătirea produsului pentru laborator - se completează buletinul de analiză, se
199
notează examenul cerut, proveniența produsului recoltat (secreție vaginală sau secreția
colului uterin)
- produsele recoltate trebuie examinate în maxim 1-2ore
- se transporta la laborator în maxim o oră de la recoltare
Din produsele recoltate se fac frotiuri și însămânțări pe medii de cultură

Reorganizarea locului de muncă

- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile

200
 FIȘA NR. 51
RECOLTAREA SPUTEI PENTRU BACILUL KOCH

Definitie - Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secrețiilor ce se expulzează din

căile respiratorii prin tuse
Scop – explorator pentru examinari macroscopice, citologice, bacteriologice,
parazitologice, în vederea stabilirii diagnosticului
Sunt necesare 2 probe de spută pentru pacienții suspecți de tuberculoză și 2 probe de
spută pentru pacienții aflați sub tratament antituberculos pentru urmărirea rezultatelor
chimioterapiei;
Probele de spută se vor recolta fie ”pe loc” (produs extemporaneu), fie dimineața
devreme (produs matinal);
Materiale necesare:
- recipiente din plastic transparent (3-4 cm diametru, 5-6 cm înălțime și 30-50 ml
capacitate) cu capac cu filet
- formular pentru laborator în trei exemplare standardizat
- servețele sau batiste de unică întrebuințare
Pregătirea pacientului:
➢ Psihică:
- se anunță și i se explică necesitatea recoltării
- se instruiește pacientul să nu înghită sputa, să nu o împraștie
- să expectoreze numai în recipientul special
- să nu introducă în recipient salivă
➢ fizică:
 pacientul este sfătuit să-și clătească gura cu apă pentru a îndepărta resturile alimentare;
i se arată cum ce deschide recipientul, să realizeze câteva inspirații profunde urmate de
câteva secunde de apnee pentru o bună mobilizare a secrețiilor traheo-bronsice și
inducerea tusei
Înainte de recoltare:
➢ Completarea Formularului pentru examenul sputei BK:
● Denumirea unităţii de tratament unde s-a recoltat sputa;
● Data: ziua, luna, anul;
● Numele pacientului: se înscrie numele întreg;
● Vârsta în ani;
201
● Sexul: se bifează ”M” sau”F”;
● Adresa: se înscrie adresa reală și completă a pacientului (în unele cazuri adresa
de flotant)
● Clasificarea afecțiunii: se bifează ``”pulmonar” sau ”extrapulmonar” și
localizarea;
● Motiv examinare: se bifează diagnostic dacă proba a fost recoltată de la un
suspect de tuberculoza; urmărire chimioterapie dacă proba a fost recoltată de la un
pacient aflat sub tratament!
● Numărul de identificare al produsului: numărul care se înscrie pe exteriorul
recipientului de sputa;
● Unitatea TBC apărținatoare: se înscrie numărul de înregistrare din registrul
districtual de pe fișa de tratament pentru pacienții aflați în tratament;
● Data recoltarii: zi/luna/an; și semnatura celui care face recoltarea;
Buletinul va fi parafat de medic și va conține codul numeric personal al pacientului
Colectarea propriu-zisă
- Asistenta înmânează pacientului recipientul
- Pacientul este condus în camera de recoltare, când camera de recoltare nu
există, afară (în aer liber), unde este supravegheat prin vizor/geam sau direct de catre un
cadru sanitar
- La întoarcerea pacientului din camera de recoltare se verifică cantitatea și
calitatea sputei (3-5 ml sputa purulentă); dacă aceasta nu corespunde se repetă manevra
de recoltare;
- Pacientul este informat când să aducă următorul eșantion (un eșantion va fi dat
odată cu prezentarea la medic, recoltat sub supraveghere, al doilea a doua zi dimineață,
spută matinală auto-recoltată)
- După ce colectează al 2-lea eșantion, pacientul este informat când să se
prezinte pentru rezultat.
- Depozitarea eșantioanelor recoltate se va face în frigiderul (+4 0) din
camera de recoltare, după verificarea închidereii capacelor recipientelor
- Transportul probelor de spută la laboratorul din incinta spitalului sau din altă
locație se va face fie imediat, fie în maximum o saptămână de la recoltare;
- Probele se vor transporta într-o cutie de transport prevazută cu despărțituri
pentru fixarea și separarea flacoanelor de spută, împreună cu formularul de examinare a
sputei;
202
La persoanele care nu tușesc și nu expectorează spontan sau înghit expectorația (copii,
femei) se vor aplica tehnici speciale de provocare și recoltare a sputei:
✓ Aerosoli expectoranți cu soluție de NaCl 10%
✓ Lavaj laringo-traheal cu ser fiziologic steril
✓ Tubajul gastric folosind sonde Nelaton sau Einhorn
✓ Aspiratul bronșic sau lavajul bronho-alveolar prin fibrobronhoscopie.
Interpretare
- Laboratorul va comunica rezultatul la examenul direct al sputei pentru BAAR
în 24 h: rezultatul poate fi pozitiv sau negativ pentru BAAR (bacili acido-alcoolo
rezistenți)
- în 4-6 săptămâni vom avea un rezultat după însămânțarea pe un mediu de
cultura solid
(Lovenstein-Jensen) sau 1-2 săptămâni dupa însămânțarea pe mediu lichid; care poate fi
pozitiv pentru BAAR sau negativ

FIȘA NR. 52
TEHNICA RECOLTĂRII ADDIS-HAMBURGER

203
 Definiție: Proba Addis - Hamburger este un test de laborator folosit pentru a
stabili, existența hematiilor în urina (hematuria), existența leucocitelor în urina
(leucocituria), în cazul diagnosticării și monitorizării afecțiunilor renale și ale tractului
urinar.
Leucocitele pot fi prezente în urină, sub un anumit nivel, fără a exista o stare patologică.
Rezultatele examinării urinei - proba Addis – Hamburger coroborate cu informațiile
examenului clinic vor stabili cu precizie diagnosticul.
Proba Addis - Hamburger constă în stabilirea numărului de globule roșii (eritrocite) și
de globule albe (leucocite) eliminate în urină pe minut prin numărarea elementelor
celulare conținute în eșantionul de urină. Numărul de elemente celulare găsite se exprimă
pe mililitru de urină și pe minut.
Proba ADDIS poate stabili și prezența în urină a celulelor epiteliale, prezența cilindrilor
urinari, prezența cristalelor, prezența florei microbiene, ce pot avea o semnificație clinică.

Pregătirea materialelor
● vas cu apă caldă 
● săpun 
● prosop 
● mănuşi 
● recipient gradat 
● comprese sterile 
● soluţie antiseptică 
● recipient steril cu capac (urocultor) 
● etichete 
● formular cerere analiză pentru laborator 

Pregătirea psihică și fizică a bolnavului

➢ se anunţă bolnavul cu o zi înainte de efectuarea probei și i se explică necesitatea
recoltării, se obține consimțământul
➢ se recomandă regim fără lichide cu 24 ore înainte.
➢ asigurarea intimităţii
Recoltarea urinei
● dimineaţa, bolnavul este rugat să urineze, se notează ora exactă; această urină se
aruncă.
204
● pacientul rămâne la pat, timp de 3 ore, fără să consume  lichide în tot acest timp
● după cele 3 ore se face toaleta zonei genitale cu apă și săpun, apoi se va şterge cu
comprese sterile
● se recoltează întreaga cantitate de urină (recoltarea se face din jet prin emisiune
spontană sau prin cateterism vezical)
● măsurați cantitatea de urină emisă sau aproximați,  agitați și puneți  o mostră întrun
urocultor
● se închide foarte bine recipientul  pentru a preveni vărsarea şi contaminarea probei de
urină
● se trimite la laborator, întrun interval cât mai scurt, notându-se exact intervalul de
timp între cele două micţiuni şi volumul urinei de la a două micţiune 
 Îngrijirea pacientului
➢ Ajutaţi pacientul să se îmbrace și aşezaţi-l în poziţie comodă
➢ Notați în foaia de observație efectuarea recoltării, ora, cine a efectuat tehnica

INTERPRETARE: normal se elimină prin urină 1000 hematii/minut şi 1000 - 2000

leucocite/min.
ATENŢIE!
La femei nu se fac recoltări în perioada menstruală.
 

FIȘA NR. 53
PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU BRONHOSCOPIE

Definiție: explorarea arborelui traheo-bronșic cu ajutorul bronhoscopului rigid sau

flexibil (fibrobronhoscopul).
Bronhoscopul rigid se ompune dintr-o serie de tuburi metalice de 30-40 cm lungime și
4-9 cm diametru prevăzute cu un canal central „de observare și lucru” și laterale de
205
iluminare, administrare de oxigen etc. Bronhoscoapele rigide sunt prevăzute
cu orificii laterale, au extremitatea distală tăiată oblic și fin polizată, pentru a nu provoca
leziuni; lumina este condusă prin fibra optică, tubul fiind conectat,  ca și opticele de
examinare, la o sursă de lumină, printr-un sistem special de cabluri. Opticele - tuburi
rigide ce se introduc prin tubul metalic descris - sunt conectate la aceeași sursă de lumină
și permit vizualizări cu ajutorul unor prisme speciale, la 180°, 450 și 90°. Ca anexe
bronhoscopul rigid are tuburi de aspirație, pense de biopsie de diferite modele,
porttampoane etc.
Fibrobronhoscopul e mai ușor acceptat de pacient. Imaginea este transmisă printr-un
sistem de fibre optice. Extremitatea lui este flexibilă și examinatorul îi poate imprima
diferite unghiuri de examinare, astfel încât se poate examina, și conducte aerifere de
gradul IV sau V (bronhii segmentare și subsegmentare). 
Ambele sisteme au avantaje și dezavantaje. Astfel, sistemul rigid permite o mai largă
gamă de manevre terapeutice, dar nu vizualizează un câmp de ramificații de amploarea
sistemului flexibil.
Indicații:
Indicațiile bronhoscopiei flexibile sunt foarte largi acoperind aproape toată patologia
pulmonară. Se pot împărți, din punct de vedere didactic, în mai multe grupe:
a. indicații diagnostice:
- pneumonie recurentă sau persistentă
- tuse persistentă
- hemoptizie
- wizing local
-aspecte radiologice anormale: adenopatie hilară sau
mediastinală, infiltrate - suspiciune de fistulă bronhopleurală
- disfonia
- pneumopatii interstițiale difuze
- stadializarea cancerului pulmonar
- evaluarea leziunilor căilor aeriene posttraumatic
- evaluarea și supravegherea transplantului pulmonar
b. indicatii terapeutice:
- tratamentul stenozelor traheo-bronșice
- montarea stenturilor sau protezelor endobronșice
- rezecții tumorale endobronșice
206
 - extragerea corpilor străini
- crioterapie
- laserterapie
- electrocauter
- bronhoaspirații – hemoptizii, supurații pulmonare
c. indicatii speciale:
- intubația cu ghidaj bronhoscopic
- ghidarea traheostomiei percutanate
- administrare locală de medicamente
- monitorizarea în scop de cercetare
Contraindicații:
Contraindicațiile în bronhoscopia flexibilă nu sunt cu caracter absolut datorită
caracterului destul de blând al investigației. Bronhoscopia trebuie să fie precedată de
anamneză, examen obiectiv clinic și probe paraclinice curente (EKG, spirograma,
radiografie pulmonară față și profil).
Contraindicații respiratorii:
- astm bronsic în criză
- disfuncții ventilatorii
- hemoptizii masive recent oprite
Contraindicatii cardiovasculare:
- infarct miocardic mai recent de trei luni
- angina pectorală instabilă
- tulburări de ritm cardiac majore
-sindrom de venă cavă superioră (pericol de edem
laringian și sângerări postbiopsie)
Alte contraindicații:
- bolnavi în stadii terminale
- vârsta înaintată
- pacienți cu boală comițială (xilina scade pragul
convulsigen)
- deficit de coagulare (pentru biopsie)
Complicații:
În literatură nu sunt menționate complicații importante. Foarte rar pot apărea complicații
majore legate de manevre speciale de bronhoscopie (biopsia transbronșică).
207
Exista două complicații majore legate de biopsia transbronsică: pneumotoraxul și
hemoragia, putând necesita intervenții de terapie intensivă.
Alte complicații posibile sunt: laringospasm, bronhospasm sever, tuse excesivă,
desaturare ușoară, hipoxemie moderată, aritmii cardiace, și extrem de rar edem pulmonar
acut sau infarct miocardic.
Pregătirea instrumentelor și materialelor necesare:
• măști de unică folosință sau casolete cu măști sterile, mănuși sterile, casolete cu
tampoane și comprese de tifon sterile; pense porttampon; oglindă frontală, seringă
laringiană, tăvița renală, aparatele (bronhoscop sau fibroscop) cu toate anexele sterilizate.
• important - sterilizarea componentelor aparatelor principale și a anexelor se face ținând
cont de instrucțiuni (fiecare component are alt mod de sterilizare, prevăzut în instrucțiuni,
de ex. ultraviolete, glutaraldehide)
- se verifică sursa de lumină și corecta cuplare a cablurilor
- se verifică aspiratorul și etanșeitatea legăturilor
- vor fi la îndemană: flaconul cu anestezic (xilină 2%, flaconul cu ser fiziologic, flaconul
cu soluție de adrenalină 1%, seringi de 10 ml de unică folosință, tampoane, comprese de
tifon).
- suprafața mesei pe care se află instrumentarul e încălzită la 40- 45°, pentru a preveni
aburirea instrumentarului optic.
Pregătirea psihică și fizica  a pacientului
- pacientul trebuie convins de necesitatea examenului, asupra riscului pe care și-l asumă
refuzându-l, lipsind medicul de informare diagnostică esențială
- pacientul trebuie convins că, deși neplăcut, examenul nu e dureros în sine, iar
incidentele sau accidentele survin foarte rar
- se creează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea lui în toate
momentele examinării, punându-l în legătură cu alți pacienți cărora li s-a efectuat o
bronhoscopie sau fibroscopie
- în ziua premergătoare examinării, se execută o testare la xilină pentru a depista o alergie
la acest anestezic;
- la indicația medicului, pacientul va fi sedat atât în seara premergătoare explorării, cât și
în dimineața zilei respective
- pacientul trebuie anunțat că nu trebuie să mănânce dimineața
- pentru anestezie, e așezat pe un scaun, în mâna dreaptă va ține o tăviță renală sau o
scuipătoare, iar cu mâna stângă, dupa ce își deschide larg gura, își scoate limba, și-o
208
imobilizează cu două degete deasupra și policele dedesupt
- într-un prim timp, medicul, cu ajutorul unui spray cu xilina 2%, îi anesteziază limba,
orofaringele și hipofaringele, urmând să anestezieze arborele traheobronșic, instilând,
picatură cu picatură, anestezicul ușor încălzit, cu ajutorul unei seringi laringiene
- pacientul este condus în camera de bronhoscopie
Bronhoscopia
Participarea la efectuarea tehnicii (sunt necesare două asistente medicale)
- asistenta I  așază pacientul pe masa de examinare în decubit dorsal, cu extremitatea
cefalică în extensie
- sub umerii lui, se plasează o pernă tare, care, ridicând capul la 12-15 cm, ajută la
extensia acestuia
- orientează capul în direcția indicată de medic, pentru a permite acestuia o orientare cât
mai completă
- asistenta II servește medicul cu instrumentele și materialele solicitate (dacă masa de
examinare este prevazută cu o tetieră, este nevoie doar de o singură asistentă)
∎ ATENȚIE:
- ambele asistente, înainte de examinare, se vor spăla pe mâini și vor purta mască sau
cagulă
Fibroscopia
Participarea la efectuarea tehnicii (sunt necesare două asistente)         
- pacientul este așezat pe un scaun; asistenta I conectează pacientul la sursa de oxigen,
asigurându-se că acesta primește debitul recomandat de medic
- asistenta I se plasează în spatele pacientului, îi fixează piesa bucală aflată în
trusa fibroscopului, pe care o va avea sub control tot timpul examinării, imobilizând-o
din lateral cu indexul și degetul mijlociu, de la ambele mâini
- asistentei II îi revine atribuția de a servi  medicul cu instrumentarul necesar
Supravegherea pacientului după bronhoscopie/fibroscopie:
După examinarea bronhoscopică, pacientul nu va mânca o oră. Asistenta va supraveghea,
în acest timp, parametrii vitali (puls, TA etc.), anunțând imediat medicul dacă survin
modificări ale acestora.
Asistenta va avea la îndemană hemostatice, pe care le va administra în cazul unei
hemoptizii, chiar inainte de a anunța medicul (Adrenostazin, Dicinone, E.A.C., Venostat
etc.)
Incidente și accidente (de bronhoscopie și/sau ale fibroscopului)
209
- hemoragii, diseminări tuberculoase sau suprainfecții cu diferiți germeni, dureri în gură;
disfagie sau orofagie, dureri retrosternale, cefalee; insomnie, tuse; expectorație, stare
subfebrilă.

Figura1.Bronhoscop Figura 2.
Fibrobronhoscop

FIȘA NR. 54
PREGĂTIREA PREOPERATORIE

OBIECTIVE SPECIFICE
Pregatirea pacientului pentru operatie prin :
·        restrictionarea aportului de alimente si lichide
·        pregatirea campului operator (suprafata cutanata)

210
·        recoltarea produselor pentru examene de laborator
·        efectuarea igienei personale si a altor nevoi de baza
·        asigurarea sigurantei pacientului dupa administrarea medicatiei preanestezice
Pregatirea documentelor pacientului pentru operatie prin:
·        revederea semnaturii consimtamantului chirurgical
·        completarea cu acuratete a listei operatorii
Furnizarea, preoperator, de informatii si instructiuni pacientului si familiei.

PRINCIPII DE INGRIJIRE
 Operatia este un eveniment important in viata pacientului, generator de stress fizic si
psihic.
†      Teama de spital, de anestezie, de operatie, de suferinta postoperatorie fac ca bolnavii
sa fie anxiosi, agitati, deprimati psihic.
†      Incizia operatorie determina durere si predispune la infectii.
†      Anestezicele si drogurile analgezice au efect depresiv asupra organismului
diminuand durerea dar si capacitatea de reactie a pacientului fata de stimulii din mediul
inconjurator.

PREGATIREA PREOPERATORIE GENERALA DIN ZIUA CARE PRECEDE

OPERATIA
PREGAREA PSIHICA A BOLNAVULUI
Se recomanda tact si intelegere empatica in comunicarea cu pacientul pentru a reduce
disconfortul psihic creat de teama de operatie, anestezie.
†      Se recomanda selectarea pacientilor pe saloane, evitandu-se contactul celor nou
internati cu cei care au avut o evolutie postoperatorie dificila, grava sau cu muribunzii.
†      Se linisteste pacientul cu privire la anestezie, durere si procedurile preoperatorii
†      Se respecta opiniile pacientului legate de credinte si conceptii.
†      Se ofera informatii clare, accesibile legate de actul operator si de consecintele
acestuia (limitari, mutilari).
†      Se obtine consimtamantul scris al pacientului constient, adult sau al familiei in cazul
minorilor sau al pacientilor inconstienti.
†      Se stabileste data interventiei si se comunica bolnavului.
†      Consimtamantul informat in interventiile chirurgicale este responsabilitatea
medicului; nursa este responsabila din punct de vedere etic, nu legal, actionand ca un
211
avocat al pacientului (verificand daca pacientul a inteles informatiile primite si daca sunt
respectati toti pasii in pregatirea preoperatorie).
†      Formele de consimtamant trebuie semnate inainte ca pacientul sa primeasca
medicatia sedativa, preanestezica.
†      Se administreaza, la indicatia medicului sedative, hipnotice in seara dinaintea
interventiei pentru a asigura o odihna adecvata in timpul noptii
IGIENA PACIENTULUI
Se face baie, sau dus, sau toaleta pe regiuni, la pat, in cazul bolnavilor nedeplasabili.
†      Se curata cu atentie zonele de flexie si cea ombilicala pentru a reduce riscul infectiei
prin flora cutanata.
CREAREA CAMPULUI OPERATOR
 Se depileaza zona de interventie prin raderea pilozitatilor cu un aparat de ras individual,
pe o suprafata larga (15 / 25cm) avand grija sa nu se creeze solutii de continuitate.
†      Se interzice folosirea cremelor depilatoare care pot da reactii alergice si iritatii ale
mucoaselor din zonele intime.
†      Nu se depileaza sprancenele in cazul interventiilor la nivelul globului ocular.
†      Se dezinfecteaza zona rasa cu alcool medicinal sau betadina (se exclude riscul
la alergie prin anamneza)
†      Se acopera campul operator cu un camp steril.
†      In caz de urgenta imediata, bolnavul va fi ras  la pat sau la UPU inainte de a fi
transportat la blocul operator.
†      Se contraindica, temporar, actul operator in caz de leziuni cutanate in regiunea unde
urmeaza sa se desfasoare interventia.
SUPRAVEGHEREA INAINTEA OPERATIEI
Se masoara si se reprezinta grafic functiile vitale : temperatura, puls, T.A., respiratie.
†      Se cantareste bolnavul si se apreciaza talia pentru dozarea premedicatiei si
anestezicelor.
†      Se semnaleaza medicului eventualele modificari ale tegumentelor din zonele
prevazute pentru interventie cum ar fi semnele de inflamatie sau de alergie.
†      Se noteaza si se raporteaza eventualele simptome de infectie a cailor respiratorii
superioare, precum si aparitia menstruatiei la femei.
INVESTIGAREA PARACLINICA
Se verifica, obligatoriu, pentru toate tipurile de interventii chirurgicale :
·        grupul sanguin si factorul Rh
212
·        hemograma
·        glicemia
·        ureea
·        creatinina sanguina
·        electrolitii serici
·        probele hepatice
·        factorii de coagulare
·        sumarul de urina
†      Se efectueaza :
·         ECG, radiografie pulmonara.
GOLIREA INTESTINULUI TERMINAL
Se face clisma evacuatoare in seara dinaintea si in dimineata interventiei chirurgicale in
caz de interventii pe tubul digestiv.
†      Se administreaza un laxativ cu 12-24 ore inaintea interventiei daca actul operator nu
se desfasoara pe tubul digestiv si tranzitul bolnavului este normal.
RESTRICTIA ALIMENTARA
   Se scade aportul alimentar oral cu o zi inainte de operatie.
†      Se sisteaza aportul de alimente si lichide de la orele 21, in seara de dinaintea
operatiei.
†      Se interzice fumatul cu o seara inainte de operatie, precum si consumul de bauturi
alcoolice.
PREGATIREA PREOPERATORIE DIN ZIUA OPERATIEI
MASURI GENERALE

Se supravegheaza pacientul sa ramana nemancat si sa nu fumeze.

†      Se masoara functiile vitale si vegetative: temperatura, puls, T.A..
†      Se apreciaza starea generala si comportamentul.
†      Se comunica medicului eventualele modificari patologice ale functiilor vitale, tusea,
coriza, diareea, aparitia menstruatiei la femei si modificari din zona de interventie.
†      Se indeparteaza bijuteriile, ceasul, peruca, protezele (dentare, membrele artificiale),
agrafele de par, lentilele de contact.
†      Se cere pacientei sa-si faca toaleta de dimineata fara folosirea machiajului sau a
lacului de unghii, a rujului, pentru o buna observare a extremitatilor.
†      Se invita pacientul sa-si goleasca ca urinara sau se monteaza aseptic o sonda cala,
213
daca medicul indica
†      Se strange parul lung intr-o boneta, sau se impleteste in coada, iar pacientul imbraca
o pijama curata, deschisa, iar femeile camasa de noapte.
ADMINISTRAREA PREMEDICATIEI

Se administreaza medicatia preanestezica (premedicatia) cu 60 de minute inainte  de

operatie, daca administrarea este orala si cu 45 de minute inainte de operatie – in
administrarea parenterala
†      Se interzice pacientului sa se mai ridice din pat dupa administrarea premedicatiei
deoarece are actiune sedativa si deprima circulatia, determinand hipotensiune arteriala
ortostatica.
†      Se predau obiectele de valoare, bijuteriile bolnavului familiei sau nursei-sefe,
insotite de procesul verbal.
TRANSPORTUL BOLNAVULUI LA SALA DE  OPERATIE
Se transporta bolnavul la sala de operatie cu un mijloc adecvat starii sale – cu brancarda,
patul rulant, bine acoperit si insotit de nursa.
†      Se insoteste bolnavul de documentele administrative: F.O. cu rezultatele
investigatiilor, cu consimtamantul scris.
†      Se evita transportul prea devreme la sala de operatie pentru a nu stresa bolnavul.
†      Se verifica lista operatorie (data, ora, regiunea operatorie).
PREGATIREA SALONULUI POSTOPERATOR
†      Se pregateste, intre timp, salonul pentru primirea, in conditii optime, a operatului :
·        igiena salonului
·        aerisirea salonului
·        schimbarea lenjeriei de pat
·        asigurarea cu material de protectie a patului.
†      Se verifica sursa de oxigen, de aspiratie.
†      Se pregatesc :
·        tensiometru si stetoscop biauricular
·        stativ
·        trusa de perfuzat
·        solutii perfuzabile si medicamente prescrise de medic pentru perioada
postoperatorie
·        urinar
214
·        bazinet
·        tavita renala
·        alte materiale in functie de tipul interventiei si de ingrijiri (borcan de drenaj, de
aspiratie, etc).

FIȘA NR. 55
PREGĂTIREA POSTOPERATORIE

DEFINITIE
†      Perioada postoperatorie imediata = perioada care dureaza de la sfarsitul interventiei
chirurgicale pana la restabilirea starii de cunostinta si a functiilor vitale; se mai numeste
perioada de trezire.
215
†      Perioada postoperatorie precoce – incepe din momentul in care pacientul a fost
complet recuperat din anestezie si se termina in momentul externarii.
OBIECTIVE
Restabilirea homeostaziei fizice si psihice.
†      Prevenirea si tratarea prompta a complicatiilor postoperatorii imediate si precoce.
†      Managementul durerii
SUPRAVEGHEREA POSTOPERATORIE IMEDIATA
Se face in timentul postoperator.
†      Se supravegheaza functiile vitale (R, P, T°, T.A., starea de constienta, durerea,
SpO2) din 15’ in 15’ pana devin stabile si se noteaza in fisa de trezire a operatului.
†      Se raporteaza imediat medicului anestezist si chirurgului orice modificare (cianoza
cu transpiratii, tirajul muschilor intercostali, in caz de obstructie respiratorie, de
exemplu).
†      Se observa aspectul general al operatului: in mod obisnuit este palid, cu extremitati
reci, cu psihic lent si sensibil la durere.
†      Se verifica permeabilitatea si pozitia cateterelor, sondelor, tuburilor de dren.
TRANSPORTUL DE LA BLOCUL OPERATOR
  Se aplica masuri de protectie si de siguranta a pacientului, mai ales in cazul celor agitati.
†      Se transporta operatul cu functiile vitale si vegetative stabile in salonul postoperator
sau in STI.
†      Se evita, pe timpul transportului, zdruncinaturile, curentii de aer.
†      Se impune atentie sporita la tuburile de dren, perfuzie, sonda de aspiratie, plaga
operatorie.
SUPRAVEGHEREA POSTOPERATORIE  PRECOCE
A.SUPRAVEGHEREA PLAGII OPERATORII
 Se observa pansamentul: in mod normal este curat, fara  secretii seroase sau
sanguinolente.
†      Se schimba pansamentul la 24 de ore p.o., iar dupa 3 zile plaga operatorie poate fi
lasata libera daca evolutia este buna.
†      Se schimba pansamentul precoce cand :
·        este umed si favorizeaza contaminarea bacteriana a plagii.
·        pacientul prezinta semne clinice generale si locale de infectie a plagii (febra,
frisoane, durere si congestie locala); in acest caz se recolteaza secretie din plaga pentru
examen bacteriologic si antibiograma.
216
†      Se schimba mesele – acolo unde exista – odata cu pansamentul.
†      Se scot firele de sutura in a 5ª – a 7ª zi partial sau total in functie de indicatia
medicului si de evolutia plagii.
†      Se supravegheaza racordul drenului la punga colectoare ce va fi mentinuta decliv si
se noteaza caracteristicile lichidului de drenaj (culoare, aspect, cantitate).
†      Se penseaza sau se instruieste pacientul sa mentina  punga mai jos de nivelul de
insertie a drenului in timpul mobilizarii.
†      Se scurteaza sau se indeparteaza drenul atunci cand medicul indica.
B.SUPRAVEGHEREA STARII TERMICE
†      Se masoara T° si se reprezinta grafic in F.T.
†      Se combate frisonul – prin incalzirea pacientului cu paturi suplimentare sau buiote
cu apa calda asezate pe partile laterale ale corpului sau se administreaza sedative la
indicatia medicului.
†      Se supravegheaza si raporteaza semnele de hipotermie: somnolenta, reactii
incetinite, respiratie rara, T.A. si P scazute ca urmare a scaderii metabolismului bazal,
temperatura rectala in jur de 34°-35° C.
†      Se semnaleaza medicului orice crestere patologica a T° corpului si se incearca
scaderea acesteia prin metode fizice (aplicatii reci, impachetari).

C.SUPRAVEGHEREA ELIMINARILOR
†      La cei cu sonda cala à demeure :
·        se verifica permeabilitatea, racordul sondei
·        se noteaza caracteristicile urinei: culoare, aspect, cantitate, se goleste la timp punga
colectoare
†      La cei fara sonda cala:
·        se stimuleaza reluarea mictiunilor.Spontan in primele 6 – 8 ore postoperator
·        se verifica prezenta “globului cal” daca pacientul nu urineaza spontan
·        se ofera bazinetul sau urinarul pentru captarea urinei la pat; atentie la bolnavii de
sex masculin care urineaza mai greu in pozitie de clinostatism
·        se anunta medicul daca bolnavul nu urineaza (este in anurie din cauza “postului”
pre-, si postoperator sau are “glob cal”).
·        se face sondaj cal, in conditii aseptice, daca bolnavul prezinta “glob cal” si nu poate
mictiona spontan.
217
†      Se supravegheaza reluarea tranzitului intestinal pentru gaze, in a 2ª zi p.o. si in a 3ª -
a 4ª  zi p.o., pentru materii fecale exceptand pacientul cu interventii pentru hemoroizi sau
fistula anala la care defecatia trebuie amanata pana la vindecarea plagii operatorii.
†      In situatii speciale (bolnavul nu elimina gaze si nu are scaun) :
·        se pune tub de gaze : 15 - 20 minute, maxim 1 ora
·        se face masaj abdominal sau se pun supozitoare cu glicerina; clisma evacuatoare,
administrarea de amestec litic (ser fiziologic + Plegomazin + Propranolol) sau de solutii
hipertone (Manitol) se fac numai la indicatia medicului.

D.SUPRAVEGHEREA ALIMENTATIEI
†      Se recomanda reluarea alimentatiei in prima zi p.o., daca interventia chirurgicala nu
este la nivelul aparatului digestiv sau pe abdomen; alimentele vor fi usor digerabile,
neflatulente.
†      In cazurile obisnuite, de chirurgie curenta, schema reluarii alimentatiei este
urmatoarea :
·        in ziua operatiei – nimic pe gura; se umezesc buzele, se face hidratare parenterala
cu solutii prescrise de medic.
·        dieta hidrica – in prima zi p.o., daca bolnavul nu varsa.
·        dieta usor digerabila – in a doua zi p.o.
·        dieta obisnuita – dupa ce bolnavul a avut scaun.
E. MANAGEMENTUL DURERII
†      Se identifica localizarea si intensitatea durerii pe o scala de la 1 la 10, si se
inregistreaza informatiile referitoare la durere exprimate de pacient, postoperator.
†      Se administreaza medicatia analgezica prescrisa de medic, respectand doza si
intervalul de administrare.
†      Se supravegheaza efectele terapeutice si nonterapeutice ale analgezicelor
(hipoventilatie, hipotensiune, risc de aspiratie a varsaturilor in caile respiratorii).
†      Se aplica masuri alternative ale durerii :
·        metode fizice: aplicatii locale calde sau reci, schimbarea
pozitiei, gimnastica respiratiei, masaj, aromaterapia.
·        psihoterapie: consta in controlul durerii de catre pacient prin autosugestie si prin
hipnoza si exersarea, preoperator, a tehnicilor de relaxare pentru a scadea consumul de
analgezice postoperator.
F.SUPRAVEGHEREA STARII DE CONSTIENTA SI A COMPORTAMENTULUI
218
†      Se supravegheaza starea de constienta, mai ales la pacientii in varsta, la cei cu
administrare de analgezice p.o., cu antecedente de alcoholism, depresie sau cu
dezechilibre electrolitice.
†      Se consemneaza si se raporteaza manifestari ca: agitatie, cosmaruri, insomnia sau
somnolenta, tulburari de sensibilitate (care insotesc deseori confuzia), delir cu halucinatii.
†      Se supravegheaza, in permanenta, bolnavul si se mentine o sursa de lumina pe
timpul noptii, la cei agitati care au tendinte de autoagresiune manifestate prin smulgerea
sondelor, perfuziei, drenurilor.
†      Se explica, cu calm si rabdare, pacientului scopul tuburilor, sondelor, perfuziilor.
G. MOBILIZAREA OPERATULUI
†      Se recomanda mobilizarea precoce a operatului exceptand cazurile cu interventii
ortopedice la nivelul membrelor inferioare, coloanei vertebrale, interventii pe cord,
pacienti adinamici, cu complicatii p.o. imediate.
†      Se schimba pozitia din ora in ora in primele 24 de ore p.o. pentru a favoriza
expansiunea plamanilor si pentru a preveni pneumonia hipostatica sau  atelectazia
(colabarea alveolelor)
†      Se solicita pacientului sa execute miscari active ale membrelor inferioare din ora in
ora sau se fac miscari pasive ale articulatiilor de la membre, masaje in sensul circulatiei
venoase.
H. EXAMENE DE LABORATOR SI EXPLORARI IMAGISTICE
†      Sunt recomandate de catre medic la bolnavii:
·        cu pierderi mari de sange in timpul interventiei chirurgicale
·        cu risc de hemoragie postoperatorie (ex. bolnavi  tarati, cu ciroza hepatica, cu
tulburari de coagulare, cu hemostaza precara)
·        care au suferit interventii chirurgicale de mare amploare
·        aflati in stare critica
†      Se efectueaza obligatoriu in perioada postoperatorie imediata, conform  indicatiei
medicale, urmatoarele examene :
·        hemograma completa
·        coagulograma
·        biochimie sanguina
·        gazele sanguine
·        radiografia pulmonara la pat
COMPLICATIILE POSTOPERATORII OBIECTIVELE PROCEDURII
219
†      Supravegherea si ingrijirea postoperatorie, atente si competente au ca obiective:
·        Grabirea vindecarii si reducerea perioadei de spitalizare
·        Prevenirea sechelelor postoperatorii si a mortalitatii
·        Prevenirea cicatricilor inestetice in cazul operatiilor pe zone expuse

TIPURI DE COMPLICATII POSTOPERATORII

a) Dupa factorul temporal:
·        Complicatii imediate: apar in primele ore post-operator
·        Complicatii precoce: apar in primele zile post-operator
·        Complicatii tardive: apar dupa saptamani, luni sau chiar ani de zile de la interventia
chirurgicala (ex.eventratia)
b) Dupa localizare si mod de manifestare:
·        Complicatii locale: la nivelul plagii operatorii
·        Complicatii generale: la nivelul unor aparate sau sisteme, sau chiar al intregului
organism
c) Dupa gravitate:
·        Complicatiile minore – care se vindeca repede si nu influenteaza starea generala
·        Complicatii majore – care se vindeca greu, sunt costisitoare si/sau lasa sechele cu
implicatii sociale, profesionale sau economice
·        Complicatii letale – dificil de controlat care determina decese si au uneori implicatii
juridice
COMPLICATIILE POSTOPERATORII IMEDIATE
SOCUL - survine cel mai adesea in primele 5 ore care urmeaza interventiei
CAUZE:
      Deficitul lichidian preoperator agravat de vasodilatatia
      determinata de anestezie
      Hemoragie intraoperatorie insuficient compensata
      Pierdere importanta hidroelectrolitica
SEMNE DE RECUNOASTERE:
      Puls tahicardic, filiform
      Angoasa si teama
      Lipsa de aer
      Scaderea T.S. (tensiunii sistolice) la 90-80 mm Hg.
      Paloarea si racirea pielii, transpiratii reci
220
      Cianoza extremitatilor, oligurie
      Somnolenta, apatie sau stare de agitatie
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
      Supravegherea stricta a bolnavului si semnalarea
imediata a semnelor incipiente
      Incalzirea bolnavului prin suplimentarea de paturi
      Oxigenoterapie dupa permeabilizarea cailor
respiratorii superioare
      Administrarea tratamentului etiologic si simptomatic
prescris
      Monitorizarea functiilor vitale si vegetative: puls,
T.A., respiratie, diureza
      Administrarea de sange, plasma, electroliti conform
indicatiei medicului
      Comunicarea si sustinerea psihica a
bolnavului/apartinatorilor

ASFIXIA – bolnavul se sufoca prin lipsa de aer

CAUZE
†      Obstructia bronsica si hipoventilatia, mai ales la cei obezi, cu distensie
abdominala ; hipovolemia
†      Edemul pulmonar acut prin supraincarcare lichidiana prin perfuzii i.v.
†      Obstacol in caile respiratorii superioare: varsatura inhalata, caderea posterioara a
limbii, etc.
†      Consecinta recurarizarii (anestezicele de tip curara paralizeaza musculatura
respiratorie)
SEMNE DE RECUNOASTERE
†      Agitatie, cianoza
†      Dispnee sau apnee
†      Tiraj, cornaj
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
†      Anuntarea medicului
†      Aspirarea secretiilor si permeabilizarea cailor respiratorii
†      Administrarea de O2 sau carbogen (amestec de O2 cu CO2)
221
†      Asigurarea pozitiei proclive a bolnavului
†      Monitorizarea functiilor vitale si vegetative si a concentratiei gazelor in sange
†      Pregatirea de urgenta a materialelor necesare pentru intubatie sau traheostomie acolo
unde este cazul
VARSATURILE
CAUZE
†      Efectul anesteziei rahidiene sau generale
SEMNE DE RECUNOASTERE
†      Paloare, transpiratii reci, tahicardie
†      Varsaturi pe gura (sau pe langa sonda daca nu se aspira la timp) care pot deveni
incoercibile ducand la dilatatia acuta de stomac
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
†      Plasarea bolnavului cu capul mai sus, orientat lateral
†      Sustinerea bolnavului si captarea varsaturilor in conditii de protectie a vestimentatiei
si a lenjeriei de pat
†      Observarea si raportarea caracteristicilor varsaturilor
†      Punerea unei sonde gastrice daca medicul indica
†      Administrarea medicatiei antiemetice
†      Notarea pierderilor prin varsatura, urina, scaun in vederea efectuarii bilantului hidric
†      Rehidratarea bolnavului conform prescriptiei
HEMORAGIA EXTERNA poate fi:
†      Hemoragie la nivelul plagii operatorii
†      Hemoragie subcutanata (hematom parietal)
 CAUZE
†      Ligatura defectuoasa
†      Desfacerea suturii
SEMNE
†      Pansament imbibat cu sange
†      Sange pe tubul de dren si in punga colectoare
†      Semne de soc
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
†      Anuntarea medicului
†      Schimbarea pansamentului si efectuarea pansamentului compresiv
†      Administrarea medicatiei hemostatice
222
†      Efectuarea tratamentului antisoc conform prescriptiei medicului
HEMORAGII INTERNE
†      Sunt mai frecvente la blonzi si roscati.
†      Pot fi: intraseroase: hemotorax, emoperitoneu, hemopericard; intraviscerale
(gastrointestinale)
 CAUZE
†      Hemostaza insuficienta intraoperatorie
†      Tulburari de coagulare
†      Traumatisme ale anselor intestinale (intraoperator)
SEMNE DE RECUNOASTERE:
†      Angoasa, agitatie
†      Paloare, sete, stare sincopala, soc
†      Dispnee in caz de hemotorax
†      Balonare si durere brusca in caz de hemoperitoneu
†      Colaps si cianoza in caz de hemopericard
†      Hematemeza, melena in caz de hemoragie
      gastro-intestinala
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
†      Anuntarea de urgenta a medicului care hotaraste atitudinea terapeutica
†      Administrarea tratamentului simptomatic prescris
†      Recoltarea sangelui pentru bilant biologic: HLG, HT, teste de coagulare si
mentinerea liniei venoase in asteptare
†      Aplicatii locale reci pe toarce, abdomen, cu actiune hemostatica
†      Administrarea medicatiei hemostatice
†      Pregatirea bolnavului pentru reinterventie acolo unde este cazul
COMPLICATIILE POSTOPERATORII PRECOCE SI TARDIVE
TULBURARI PULMONARE
a) PNEUMONIA HIPOSTATICA - inflamatia alveolelor prin hipoventilatie
CAUZE
†      Imobilizarea prelungita
†      Staza secretiilor si reducerea ventilatiei pulmonare
SEMNE DE RECUNOASTERE
†      Febra, dispnee, tahicardie, junghi toracic
†      Tuse initial seaca, iritativa, apoi cu  expectoratie
223
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
†      Schimbarea pozitiei bolnavului
†      Mobilizarea secretiilor prin tuse asistata, percutii in regiunea interscapulara
†      Administrarea tratamentului simptomatic prescris: antialgice, fluidifiante,
expectorante
†      Prelevarea de sputa pentru cultura si antibiograma
†      Administrarea antibioticelor si a oxigenului pe sonda endonazala
†      Monitorizarea functiilor vitale si vegetative: T º, puls, T.A., respiratie, diureza.
b) EMBOLIA PULMONARA – survine adesea in ziua a 5 a - a 6a postoperator
prin obstructia unei artere pulmonare printr-un cheag de sange provenit, cel mai frecvent,
din periferie
CAUZE
†      Interventii abdominale, ginecologice, ortopedice
†      Absenta tratamentului preventiv anticoagulant
SEMNE DE RECUNOASTERE
†      Durere toracica atroce, dispnee si cianoza
†      Tuse cu expectoratie sangvinolenta
†      Stare de soc, oprirea inimii si deces rapid
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
†      Anuntarea de urgenta a medicului
†      Prinderea unei vene periferice pentru bilantul biologic si administrarea tratamentului
prescris de medic: anticoagulante, trombolitice, antialgice
†      Administrarea oxigenului umidificat pe masca
†      Pregatirea bolnavului pentru efectuarea radiografiei pulmonare la pat
†      Pregatirea bolnavului pentru reinterventie daca medicul indica
c) EDEMUL PULMONAR ACUT (EPA) – reprezinta inundarea brutala cu plasma a
alveolelor care deterioreaza rapid functia cardio-respiratorie
CAUZE
†      Reanimare vasculara exagerata cu solutii sau sange
†      Operat tarat, cu cardiopatie
SEMNE DE RECUNOASTERE
†      Dispnee cu polipnee, puls tahicardic, filiform
†      Cresterea T.A., cianoza extremitatilor
†      Expectoratie patognomonica, rozata, spumoasa la nivelul buzelor
224
†      Bolnavul este angoasat, acoperit de transpiratii
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
†      Anuntarea de urgenta a medicului
†      Pozitionarea bolnavului cu gambele atarnate pentru reducerea circulatiei venoase (de
intoarcere) si a presiunii in circulatia pulmonara
†      Administrarea oxigenului pe sonda endonazala, umidificat, cu 2/3 apa sterila si 1/3
alcool (care previne spumarea)
†      Prinderea unei linii venoase periferice si administrarea tratamentului prescris de
medic: diuretice, tonicardiace, vasodilatatoare periferice, anxiolitice
†      Pregatirea bolnavului si materialelor necesare pentru intubatie si ventilatie asistata
daca medicul indica.
†      Monitorizarea functiilor vitale si vegetative
TROMBOFLEBITA – inflamatia unei vene, de regula periferice
CAUZE
†      Interventii pe micul bazin
†      Imobilizarea
†      Obezitatea
SEMNE DE RECUNOASTERE
†      Roseata si inflamatie de-a lungul venei
†      Durere in molet, accentuata de dorsoflexia piciorului
†      Cresterea temperaturii si a pulsului (puls catarator)
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
†      Asigurarea repausului la pat cu membrul inferior ridicat
†      Aplicatii locale cu rivanol, antiinflamatoare
†      Administrarea tratamentului cu anticoagulante
†      Monitorizarea functiilor vitale si vegetative
†      Supravegherea efectelor terapeutice si nonterapeutice ale medicamentelor
administrate
†      Verificarea testelor de coagulare prin recoltarea de sange venos, la indicatia
medicului
†      Instruirea pacientului sa nu se loveasca, sa nu se maseze la nivelul moletului.
TULBURARI DIGESTIVE SI INTESTINALE
 a) PERITONITA – inflamatia mucoasei peritoneale
SEMNE DE RECUNOASTERE in peritonita generalizata:
225
†      Febra, frisoane
†      Oligurie, varsaturi
†      “Abdomen de lemn” (contractura abdominala)
†      Dureri abdominale intense, continue si permanente
†      absenta scaunului si a gazelor
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
†      Anuntarea medicului
†      Monitorizarea functiilor vitale si vegetative
†      Administrarea tratamentului prescris: antibiotice – pe cale parenterala, aplicatii reci
pe abdomen protejand pielea
†      Pregatirea bolnavului pentru reinterventia chirurgicala, adesea necesara pentru
tratarea cauzei peritonitei, drenajul cavitatii
b) OCLUZIA INTESTINALA (ILEUSUL) – ingustarea lumenului intestinal care
impiedica trecerea gazelor si a materiilor fecale
CAUZE
†      Mecanice: bride aderentiale, volvulus, cancer.
†      Paralitice: atonie intestinala, mai ales la cei care au avut peritonita.
SEMNE DE RECUNOASTERE
†      Durere paroxistica sau colicativa
†      Varsaturi reflexe la inceput, legate de durere, care devin rapid stercorale, cu miros
fecaloid – in ocluzii inalte
†      Oprirea tranzitului intestinal pentru materii fecale si gaze
†      Balonarea (meteorismul abdominal)
†      Alterarea starii generale
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
†      Raportarea de urgenta a simptomatologiei medicului
†      Punerea sondei de aspiratie nasogastrica la indicatia medicului si aspirarea lichidului
intermitent cu seringa sau continuu
†      Notarea pierderilor: lichid de aspiratie, diureza
†      Crearea accesului la o vena periferica si reechilibrarea hidroelectrolitica
†      Sistarea alimentatiei naturale (pe gura)
†      Pregatirea bolnavului pentru rezolvarea chirurgicala a obstacolului atunci cand
medicul indica
c) FISTULELE DIGESTIVE POSTOPERATORII – sunt comunicari anormale
226
 CAUZE
†      Desfacerea anastomozei sau a suturii digestive care determina iesirea continutului
digestiv
†      Bolnavi denutriti, casectici, tratati cu cortizon
†      Distensia intestinala
SEMNE DE RECUNOASTERE
†      Scurgere anormala din plaga sau pe dren; caracteristicile lichidului sunt in functie de
natura fistulei:
·        lichid intestinal in fistula digestiva
·        lichid clar, ca “apa de stanca” in fistula pancreatica
·        lichid galben-verzui in fistula biliara
·        imposibilitatea de a se alimenta pe cale orala in fistulele digestive
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
†      Notarea si raportarea pierderilor prin fistula (calitate, cantitate)
†      Efectuarea bilantului hidric
†      Crearea accesului vascular pentru reechilibrarea hidroelectrolitica si administrarea
medicatiei prescrise: antibiotice, insulina
†      Schimbarea pansamentului in conditii de asepsie riguroasa
†      Protejarea tegumentului din jurul drenului cu o crema protectoare
d) EVISCERATIA – survine adesea in a 6a – a 8a zi postoperator. Reprezinta iesirea
viscerelor abdominale prin solutii de continuitate ale peretelui, totale, care le fac direct
vizibile
CAUZE
†      Factori operatori care tin de tipul de incizie, de sutura, de drenurile scoase prin plaga
operatorie
†      Factori postoperatori:
      ●Cresterea presiunii intraabdominale prin tuse, varsaturi, ileus, retentie de urina
      ●Infectarea plagii din interior sau din exterior
†      Factori care tin de teren (bolnav):
      ●Obezitate sau denutritie, hipoproteinemie
      ●Cancer, diabet zaharat
      ●Tratamente cu citostatice, cortizon
SEMNE DE RECUNOASTERE
†      Indepartarea buzelor plagii
227
†      Viscerele se vad in plaga
†      Pacientul acuza o senzatie de ruptura la nivelul abdomenului
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
†      Asigurarea repausului la pat
†      Refacerea pansamentului in conditii de asepsie si fixarea cu un bandaj elastic in jurul
abdomenului
†      Instilarea la indicatia medicului, de ser fiziologic steril in plaga pentru a preveni
uscarea viscerelor
†      Pregatirea bolnavului pentru reinterventie chirurgicala daca se indica
e) EVENTRATIA – reprezinta iesirea unor viscere abdominale sub piele, prin zone
slabite ale peretelui aparute dupa unele operatii sau traumatisme. Este o complicatie
tardiva.
CAUZE
†      Care tin de bolnav: varsta inaintata, obezitate, diabet zaharat, carente alimentare,
constipatie, eforturi fizice sustinute.
†      Care tin de natura interventiei operatorii: incizii mari pe abdomen, materiale de
sutura proaste, supuratii postoperatorii, ileus, etc,
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
†      Pregatirea bolnavului pentru operatie

FIȘA NR. 56
RECOLTAREA SÂNGELUI ÎN VACUTAINERE
(ORDINEA UMPLERII, COD DE CULORI)

Recoltarea sângelui în vacutainere, la adult, se realizează prin puncţie venoasă. Definiţie

Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei vene (de
regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru examinări de

228
laborator.
Loc de elecţie:
- Venele de la plica cotului – vena cefalică,vena basilică, vena mediană
- Fața dorsală a mâinii- arcada palmară superficial,vene metacarpiene
- În ultimă instanță venele de pe fața dorsală a piciorului, vena femurală
- La sugari se utilizează venele membrului inferior – (arcada venoasă dorsală a
piciorului, venele gambei)- și venele epicraniene
Materiale necesare
 eprubete vacutainer:
→ cu dop negru pentru VSH (conţine anticoagulant-citrat de natriu 3,8%);
→ cu dop mov pentru hemoleucogramă (conţine anticoagulant E.D.T.A.- acid-etilen-
diamino-tetraacetic 1%);
→ cu dop roşu - fără anticoagulant pentru probe biochimice,
→ cu dop bleu (conţine anticoagulant- citrate de natriu 3.8%, raportul sânge
/anticoagulant este de 9/1) pentru fibrinogen;
→ cu dop gri pentru glicemie - conţine anticoagulant florura de natriu;
→ cu dop albastru pentru teste de coagulare – au anticoagulant: citrat trisodic,
raportul sânge/anticoagulant este 9/1
 soluţie dezinfectantă (alcool), tampon de vată, garou,
 tăviţă renală, mănuşi de unică folosinţă,
 holder, ace duble de puncţie
 recipient pentru colectarea deşeurilor.
Pregătirea pacientului
a) psihică:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea puncției, anuntaţi-l că e puţin
dureroasă și încurajaţi-l pentru a-i reduce anxietatea
- Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie,
stare de greaţă, vărsătură și obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi
locul puncţiei
✓ decubit dorsal cu membrul superior în adductie pentru recoltarea în spital
✓ şezând pe scaun cu membrul superior sprijinit în extensie și supinație – recomandat
pentru recoltarea în ambulator
229
- Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul

Efectuarea procedurii:
✓ se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă, se dezinfectează locul de
elecţie
✓ desfaceţi acul prin răsucirea capacului sigilat, înlăturaţi capacul şi expuneţi partea
filetată, având grijă să nu îndepărtaţi teaca sterilă a acului, înşurubaţi acul dublu la holder
✓ aplicaţi garoul pe antebraţul pacientului, puncţionaţi vena ajutându-vă de degetul
mare şi indexul mâinii drepte
✓ inversaţi poziţia mâinii, apăsaţi vacutainerul cu degetul mare al mâinii drepte, indexul
şi degetele mijlocii susţinându-l
✓ sângele este atras de vacuumul din vacutainer şi curge cu viteză proprie; eliberaţi
garoul din jurul braţului pacientului imediat ce a apărut sânge în vacutainer, ajuntându-vă
cu mâna stângă şi susţinând în continuare holderul
✓ retrageţi vacutainerul cu mâna dreaptă, apăsând uşor cu degetul mare pe una din
marginile holderului
✓ pentru a asigura o omogenizare optimă a sîngelui cu anticoagulantul, efectuaţi 8-10
mişcări de inversiune a tubului
✓ dacă se recoltează mai mult de un vacutainer, inseraţi cel de-al doilea tub şi repetaţi
paşii descrişi mai sus
✓ retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi exercitaţi o presiune timp de 2 –
3 minute

Ordinea recoltării tuburilor

În cazul în care este nevoie să se obţină mai multe probe dintr-o singură puncție, se
recomandă să se respecte următoarea ordine de recoltare a tuburilor:
1. recipientele pentru hemocultură;
2. tuburile fără aditivi (cu dop roșu);
3. tuburile ce conţin citrat (cu dop bleu, albastru, gri);
4. tuburile ce conţin heparină;
5. tuburile ce conţin EDTA (cu dop mov).
Reorganizarea locului de muncă:
✓ se colectează deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
✓ se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile cu apă şi săpun;
230
✓ se notează procedura în dosarul/planul de îngrijire
✓ se notează şi reacţia pacientului în timpul procedurii
Incidente şi accidente
- perforarea venei şi apariţia hematomului local, ameţeli, paloare accentuată,
lipotimie

231
 FIȘA NR. 57
MĂSURAREA GREUTĂȚII ȘI ÎNĂLȚIMII CORPORALE

Obiectivele procedurii
- măsurarea greutăţii pacientului pentru stabilirea stării de nutriţie şi a reţinerii apei în
organism;
- aprecierea raportului dintre înălţime şi greutate.
Pregătirea materialelor
- cântar pentru adulţi;
- antropometru (sau cântar antropometru);
- carnet pentru notarea valorilor.
Pregătirea pacientului
Psihică:
- se explică pacientului măsurătorile şi se stabileşte împreună ora potrivită (în cursul
zilei);
- se asigură pacientul, dacă este cazul, că se respectă intimitatea.
Fizică
- se ajută pacientul să se dezbrace de halat ;
- se instruieşte pacientul să nu mănânce, să urineze şi să elimine scaunul.
Efectuarea procedurii
Măsurarea înălţimii
- se aşează pacientul în picioare cu spatele la tijă şi la cursorul taliometrului;
- se roagă pacientul să stea cu spatele drept şi călcâiele lipite de tija taliometrului ;
- se coboară cursorul până la capul pacientului şi se citeşte pe tijă gradaţia înălţimii.
Măsurarea greutăţii
- se aduce balanţa în echilibru şi se imobilizează tija indicatoare ;
- se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile :
✓ pacient nemâncat;
✓ vezica urinară golită;
✓ scaun eliminat;
✓ se asigură că poartă aceleaşi haine la fiecare cântărire;
✓ se foloseşte acelaşi cântar;
- se adaugă cursoarele pe kilograme şi grame, sau cursorul aproape de greutatea
estimată a pacientului;
232
- se cere pacientului să urce pe cântar;
- se deschide braţul (tija) şi se mişcă cele două cursoare (cursorul) până acul se
stabileşte din nou la zero;
- se fixează scara cursorului şi se cere pacientului să coboare.
- se conduce pacientul la pat (dacă este nevoie);
- este ajutat să se aşeze în pat.
Notarea procedurii
- se notează valorile înălţimii şi greutăţii;
- se precizează dacă din diverse motive nu pot fi îndeplinite toate condiţiile impuse
pentru realizarea de măsurători exacte.
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate
- cântărirea s-a făcut corect;
- rezultatul atestă o evoluţie bună.
Rezultate nedorite
- valorile obţinute arată scăderea greutăţii la pacienţii slăbiţi, denutriţi, creşterea
greutăţii şi reţinerea apei în organism;
- se verifică respectarea regimului alimentar.

FIȘA NR. 58
233
 REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

Medicamentele sunt substanţe sau asocieri de substanţe utilizate cu scop:

- terapeutic, pentru ameliorarea sau/şi tratarea bolilor şi simptomelor;
- preventiv, pentru a preveni apariţia manifestărilor patologice.
Medicamentele pot fi de origine:
- naturală;
- vegetală;
- animală;
- minerală;
- chimice de sinteză, obţinute fie prin constituirea în laborator a substanţelor active
naturale, fie prin combinarea unor elemente chimice care tind spre o substanţă activă
originală
- medicamente obţinute prin metode genetice.
Medicamentele actuale sunt din ce în ce mai eficace, dar uneori, cu riscuri mari. Acestea
pentru că ele trebuie să fie prescrise printr-un document medical. S-au creat numeroase
forme de medicamente în scopul facilitării administrării lor şi creşterii la maxim a
eficacităţii acestora.
Clasificarea medicamentelor după uz
Medicamente de uz intern - cuprind toate medicamentele care acţionează după ce ajung
în circulaţia sanguină pe diferite căi: orală (per os) sau parenterală (pe altă cale decât cea
digestivă). Medicamentele de uz intern se prezintă sub următoarele forme: pudre,
siropuri, picături, poţiuni, suspensii, comprimate, tablete, drajeuri, capsule, granule,
supozitoare.
Medicamente de uz extern - unele sunt aplicate pe suprafaţa pielii sănătoase, altele sunt
folosite pentru tratarea unor leziuni cutanate
Medicamentele de uz local - sunt destinate tratamentului afecţiunilor locale, spre
exemplu colirurile pentru afecţiunile oculare sau aerosolii în diferite afecţiuni pulmonare.
Medicamentele nu rămân active pe perioade nedefinite. Excipienţii acestora, adică
suportul principiilor active se degradează după un anumit timp. De aceea, pe ambalajul
medicamentelor figurează data expirării, data de la care medicamentul nu mai trebuie sa
fie utilizat.
Medicamentele generice - sunt copii ale medicamentelor de referinţă care şi-au pierdut
exclusivitatea după un număr de ani de comercializare.
234
Preţul medicamentelor generice este de 30% până la 40% mai mic faţă de al
medicamentelor de referinţă. Actualmente, din raţiuni economice, se tinde spre
promovarea medicamentelor generice atunci când există.
Administrarea medicamentelor pune pe umerii asistentei o mare responsabilitate.
Greșelile provenind din nerespectarea dozelor, a căilor de administrare, administrarea
unor medicamente alterate sau schimbările de medicamente pot da naștere la accidente
grave, chiar fatale. Din acest motiv, la administrarea medicamentelor asistenta va ține
seama de anumite reguli generale.
1)     Respectarea întocmai a medicamentului prescris -> asistenta nu are voie să
schimbe medicamentul prescris cu un alt medicament cu efect asemănător, fără aprobarea
prealabilă a medicului. Dacă asistenta nu are la dispoziție medicamentul sau preparatul
prescris, va cere aprobarea medicului pentru înlocuirea cu un alt preparat.
2)     Identificarea medicamentelor administrate -> asistenta va verifică eticheta de pe
medicamente la preluarea acestora, apoi înainte de administrare, la scoaterea sau vărsarea
lor din ambalajul respectiv și a treia oară, când controlează cantitatea ramasă. Ea va
pastra fiolele medicamentelor administrate sub forma de injectii, pana la desfasurarea
efectului lor. Asistenta trebuie sa recunoasca medicamentele dupa ambalare, consistenta,
mod de cristalizare, miros, gust, fluiditate. In cazul tabletelor, drajeurilor si a capsulelor
operculate se vor lua in considerare diametrul, grosimea, forma, culoarea, invelisul lor
extern, precum si eventualele inscriptii sau initiale. Orice greseala poate fi inlaturata daca
asistenta cunoaste bine medicamentele cu care lucreaza si nu administreaza nici un fel de
medicament asupra caruia are cea mai mica indoiala.
3)     Verificarea calitatii medicamentelor administrate -> odata cu verificarea
medicamentului, asistenta va verifica daca acesta nu este cumva alterat. Decolorarea sau
supracolorarea, precipitate, sedimente sau flocoane in solutii, lichefierea medicamentelor
solide, tulburarea sau opalescenta solutiilor injectabile denota o alterare a lor.
Medicamentele alterate nu vor fi administrate bolnavilor. Prin alterare unele
medicamente isi pierd din eficacitate, altele insa se transforma in produse toxice,
daunatoare organismului. In unele cazuri, tulburarea substantelor injectabile in fiole
inchise poate fi indepartata prin incalzire, iar injectia poate fi administrata, numai daca
instructiunile de folosire anexate la fiole mentioneaza categoric acest lucru.
4)     Respectarea cailor de administrare -> nerespectarea cailor de administrare duce la
periclitarea efectului medicamentulor, la efecte nedorite, contrarii, precum si la
complicatii locale la locul injectiilor. Din acest motiv, atat in foile de observatie ale
235
bolnavului, cat si in condicile de predare a serviciului se vor specifica, pe langa fiecare
medicament, si calea prin care trebuie administrat : p.o. (per os), s.c.(subcutanat), i.m.
(intramuscular), i.v. (intravenos), S. (supozitoare) .
5)     Respectarea dozajului prescris -> odata cu identificarea medicamentelor se vor
verifica si dozele prescrise. Dozele notate in foile de observatie trebuie sa corespunda cu
cele din condicile de predare . Dozele uzuale terapeutice trebuie sa fie notate pe
ambalajul medicamentelor, pe flacoanele si pe cutiile din aparat . Insa, controlul cel mai
eficace trebuie sa fie cunostiintele asistentei in ceea ce priveste limitele terapeutice ale
dozelor de medicamente cu care lucreaza.
6)     Respectarea orarului de administrare -> medicamentele vor fi administrate in
ritmul prescris. Nerespectarea orarului poate duce la fenomene cumulative si de
intoxicatii grave, sau invers, la ineficacitatea tratamentului. Medicamentele se
descompun sau se elimina din organism la anumite limite de timp. Administrarea la
intervale mai scurte decat timpul lor de eliminare duce la cumularea de la doze
terapeutice la doze toxice sau chiar letale. Respectarea intervalului dintre doze prezinta o
deosebita importanta in cazul medicamentelor la care limita intre doza terapeutica si doza
toxica este foarte apropiata. Insa, in alte cazuri, prin eliminarea relativ rapida  a
medicamentelor din organism concentratia lor va scadea sub nivelul terapeutic daca
asistenta intarzie cu administrarea dozelor urmatoare. Astfel, de exemplu, dozele
obisnuite de antibiotice trebuie administrate la ore fixe, caci prelungirea intervalului de
administrare duce la scaderea nivelului util al medicamentului in sange, ceea ce
favorizeaza formarea obisnuintei si deci a antibiorezistentei microorganismului in cauza .
7)     Respectarea somnului bolnavului -> bolnavii nu vor fi treziti din somnul
fiziologic niciodata pentru administrarea medicamentelor simptomatice, precum si pentru
majoritatea celor patogenice. Bolnavii se trezesc din somn in cazul administrarii
medicamentelor etiologice (antibiotice, chimioterapice). Trezirea pacientilor trebuie
facuta cu mult tact, blandete pentru a nu-i speria, cautandu-se in acelasi timp ca ei sa fie
deranjati cat mai putin.
8)     Evitarea incompatibilitatii dintre medicamente  -> asistenta isi poate simplifica
munca, cand administreaza mai multe medicamente deodata, prin turnarea solutiilor sau
picaturilor diferite in acelasi pahar sau tragerea diferitelor solutii injectabile in aceeasi
seringa . Astfel, ea reduce si numarul injectiilor si menajeaza pacientul de intepaturi, dar
numeroase medicamente devin insa ineficace sau chiar daunatoare, prin transformare,
precipitare, degradare, daca se amesteca cu altele. De aceea asistenta trebuie sa stie ca
236
incompatibilitatile de actiune ale medicamentului privesc prescriptia medicului, dar
incompatibilitatile de asociere la administrare o privesc pe ea .
9)     Administrarea imediata a medicamentelor deschise -> fiolele, odata deschise,
vor fi injectate imediat . Nu trebuie practicata pastrarea unei cantitati din continutul lor
pentru o a doua administrare .Medicamentele sterile, odata deschise, de obicei se
infecteaza; pe de alta parte, contactul solutiilor cu aerul poate sa scada eficacitatea
medicamentului, sau sa-l degradeze complet. Solutiile per os vor fi de asemenea
administrate imediat pentru a nu se concentra prin evaporare sau a nu precipita .
10) Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor -> asistenta va
pastra o ordine precisa in administrarea diferitelor medicamente. Medicatia va incepe cu
administrarea tabletelor, solutiilor si picaturilor, va continua apoi cu injectiile si, la
sfarsit., ovulele vaginale si supozitoarele. Inversarea ordinii de administrare ar crea
dezgustul bolnavilor, cu toate ca asistenta manipuleaza supozitoarele cu manusi de
cauciuc.
11) Luarea medicamentelor in prezenta asistentei -> medicamentele vor fi
administrate personal de catre asistenta. Pentru cele prescrise per os se va folosi o
lingurita sau paharel; ea va executa personal aplicatiile locale, instilarea de picaturi in
ochi si nas, introducerea supozitoarelor (se va folosi mult tact, pentru a nu jigni bolnavul
in demnitatea lui) .
12) Servirea bolnavului spitalizat cu doze unice de medicamente -> la bolnav nu
trebuie sa ramana nici un medicament, de aceea el va primi deodata numai o doza unica,
pe care o va lua in prezenta asistentei.
13) Lamurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise -> daca bolnavul
primeste pentru prima data medicamentul respective, asistenta ii va explica ce anume
asteapta medicul de la aceste medicamente si in cat timp se va instala efectul lor.
Asistenta trebuie sa previna bolnavul asupra eventualelor manifestari secundare care se
pot ivi in urma utilizarii anumitor medicamente si, trebuie sa lamureasca bolnavul asupra
diferentierii manifestarilor de boala de efectele secundare ale medicamentelor.
14) Raportarea imediata catre medicul sectiei a greselilor de administrare a
medicamentelor -> orice greseala, ca: schimbare de medicamente, de dozaj,
nerespectarea cailor sau orarului de administrare se raporteaza imediat medicului care,
luand cunostiinta de greseala comisa, poate lua masuri pentru a preveni complicatiile care
s-ar ivi in urma acestei greseli. Neraportarea la timp a greselilor poate atrage dupa sine
consecinte grave, chiar fatale pentru bolnav, pentru care asistenta raspunde, uneori chiar
237
in fata legii.
15) Prevenirea infectiilor intraspitalicesti -> la administrarea parenterala a
medicamentelor se vor pastra conditiile riguroase ale asepsiei. La administrarea perorala
se vor utilize recipiente si vesela individuala, iar supozitoarele vor fi introduce cu manusi
de cauciuc, dupa care asistenta se spala pe maini. Daca in cursul medicatiei asistenta
atinge cu mana de gura, saliva sau alte dejectii ale bolnavului, se va spala bine pe maini
cu sapun, inainte de a distribui medicamentele celorlalti bolnavi. Pentru medicamentele
injectabile va utiliza seringi si ace sterile, separate pentru fiecare injectie, chiar si la
acelasi bolnav.

238
 FIȘA NR. 59
TEHNICA DE EXECUTARE A INJECȚIEI INTRAMUSCULARE

Definiţie - Introducerea de substanţe medicamentoase – soluţii izotone cristaline,

uleioase sau a unei substanţe coloidale în stratul muscular, prin intermediul unui ac ataşat
la o seringă.
Scop
Terapeutic . Efectul medicaţiei administrate i.m. se instalează mai lent faţă de i.v., dar
mai rapid de 4-5 ori decât cele s.c. Efectul maxim se instalează în aproximativ 20-45 de
minute de la injectareai.m.
Locul injecţiei intramusculare
~ Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul supero-
extern fesier).
~ Muşchii externi şi anteriori ai coapsei – 1/3mijlocie.
~ Muşchiul deltoid.
~ La sugari – regiunea mijlocie acoapsei.

239
Fig. 1 -Loc de elecție - deasupramareluitrochanter Fig. 2- Loc de elecție–pătratul
supero-externfesier
muschiul gluteus medius( fesier mijlociu)

Materiale şi instrumente necesare

~ Material general pentru executarea uneiinjecţii.
~ Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată.
~ Ac intramuscular lung (4, 5, 6, 7 cm) cu bizou lung.
~ Soluţia medicamentoasă.
Pregătirea pacientuli
~ Se identifică și se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează pacientul în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau în picioare.
~ Se dezveleşte locul ales.
Execuţie
~ Verificarea presciptiei
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Obişnuit se injectează la nivelul pătratului supero-extern fesier.
~ Se dezinfectează locul injecției cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie
moale.
~ Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă şi se injectează lent.
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea
resorbţiei.

240
Intervenţii după tehnică
~ Se aşează bolnavul comod, în repaus, 5-10minute..
~ Se ordonează materialele folosite.
Incidente şi accidente
~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase –
se retrage acul şi se schimbă locul injecţiei.
~ Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare a medicamentului.
~ Hematom.
~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
~ Embolie uleioasă –introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de
sânge.
~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
Observaţii
~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee,
foliculită, furuncule
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Verificarea poziţiei acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea seringii.
~ Cantitatea maximă de medicament injectat este de 5 ml → pentru a nu se mări
riscul de infecţii – abces post injectabil.

241
 FIȘA NR. 60
POZIȚIILE PACIENTULUI ÎN PAT

  

 Scop: Asistentele trebuie sa cunoasca pozitiile pe care le iau pacientii in pat, pozitia in

care acestia trebuie adusi cu ocazia unor ingrijiri si examinari speciale si manoperele prin
care se asigura schimbarile de pozitie.
In functie de starea generala si de boala sa, bolnavul ocupa in pat o pozitie activa, pasiva
sau fortata.
Pozitia activa – pacientul se misca singur, nu are nevoie de ajutor
Pozitia pasiva – pacientul nu poate sa-si schimbe singur pozitia, si-a pierdut forta fizica,
are nevoie de ajutorul altei persoane; bolnavi grav, adinamici
Pozitia fortata – pacientul are o postura inadecvata; pozitia poate fi:
1. determinata de afectiunea de baza (in tetanos, meningita)
2. ca o reactie de aparare a organismului (in crizele de dureroase de ulcer sau in colica
biliara)
3. ca o masura profilactica in prevenirea unor complicatii (prevenirea emboliei in cazul
tromboflebitei)
4. ca masura terapeutica (folosirea aparatelor de extensie – conditie esentiala a
tratamentului)
5. alte pozitii fortate

242
 Poziti Cum se realizeaza Afectiunile/situatiil Observatii
a e care o impun
Decub Culcat pe spate cu fata -dupa punctie -Previne contractura muschilor
it in sus lombara abdominali
dorsal -fara perna -unele afectiuni ale -Este mai confortabila cu genunchii
Pozitia -cu o perna subtire coloanei vertebrale indoiti-poz. Fowler
Fowle -cu 2 perne (pozitie (suprafata tare) -mentinuta timp indelungat=dureri
r obisnuita si comoda) -anemii post- lombare : se introduce un sul subtire la
hemoragice nivelul coloanei lombare
-unele afectiuni Zone explorate: capul, gatul, toracele
cerebrale anterior, plamanii, sanii, inima,
-pacienti slabiti bdomenul, extremitatile, zonele de
-adinamici palpare a pulsului.
-operati
Semisez -culcat pe spate -afectiuni cardiace si -Mentinerea indelungata necesita masuri
and -toracele formeaza cu pulmonare de prevenire a escarelor (colaci de
linia orizontala un -perioada de cauciuc sub regiunea fesiera) si a altor
unghi de 30-45s convalescenta complicatii.
Se realizeaza: unele categorii de -Este interzisa pacientilor cu
-cu un nr. mai mare de operatii Ø        tulburari de deglutitie
perne -varstnici Ø        comatosilor
-cu rezemator mobil -primul ajutor dat
-cu somiera articulata pacientilor cu
Ca pacientul sa nu afectiuni
alunece, se aseaza sub cardiorespiratorii
regiunea poplitee o
perna indoita sau un
sul din patura invelit
intr-un cearsaf rasucit
la extremitati si
introdus sub saltea .
Sub talpi se pune un
sprijinitor. 
Sezand In pat: -in stare grava -In vederea examinarii pacientului,
-trunchiul formeaza cu -dispneici, in caz de pozitia sezand realizeaza expansiunea
membrele inferioare pneumonii intinse completa a plamanilor si permite o mai
un unghi drept -insuficienta buna examinare a partii superioare a
-pacientul are coapsele cardiaca corpului.
flectate pe bazin si -in perioada -Pacientii slabiti d.p.d.v.fizics-ar putea sa
gambele sunt in acceselor de astm nu poata sta in aceasta pozitie ; ei vor fi
semiflexie pe coapse bronsic asezati in decubit dorsal cu extremitatea
-genunchii sunt astfel -varstnici cefalica a somierei ridicata.
ridicati -dupa anumite -Pacientii cu insuficienta cardiaca in
Pozitia se realizeaza: interventii cursul acceselor de dispnee nocturna, se
-prin ridicarea partii chirurgicale (glanda aseaza de mai multe ori la marginea
cefalice a somierei tiroida) patului cu picioarele atarnate; sub talpi

243
 articulate (cu ajutorul se aseaza un taburet.
manivelei)   Zone explorate: capul, gatul, spatele,
-cu sprijinitorul de toracele posterior, plamanii, sanii, axila,
perne inima, extremitatile superioare.
-sau se vor pune 4-5
perne asezate in
trepte ; capul se va
sprijini cu o perna
mica
-sub bratele
pacientului se poate
aseza cate o perna ; pt.
a impiedica
alunecarea  se aseaza
sub regiunea poplitee
o perna indoita sau un
sul din patura invelit
intr-un cearsaf rasucit
la extremitati si
introdus sub saltea .
Sub talpi se pune un
sprijinitor. 
In fotoliu: este asezat
confortabil, bine
imbracat si acoperit cu
patura
Decubit Poate fi drept sau stg: -in pleurezii Ø        pt.a impiedica aparitia escarelor
lateral -culcat pe o parte -meningite  -intre genunchi si maleole se introduc
-capul sprijinit pe o -dupa interventii inele de vata
singura perna intratoracice  -sub trohanterul mare, un colac de
-mb. inf. flectate usor -dupa interventii cauciuc imbracat
-sau mb.inf.ce este in renale Ø        varstnicii, adinamicii vor fi intorsi
contact cu suprafata -in cazul drenajului la intervale regulate de 1-2-3 ore
patului intins, iar cavitatii pleurale pt.prevenirea complicatiilor
celalat indoit Se mai impune: Ø        daca pacientul are un mb.inf:
-spatele sprijinit cu o Ø        in cursul - paralizat
perna sau un sul sau efectuarii toaletei - fracturat
cu rezematoare Ø        schimbarii - dureros
speciale lenjeriei - operat
Ø        administrarii acesta va fi mentinut in cursul manoperei
clismelor si de intoarcere de catre asistenta si asezat
supozitoarelor pe un suport pregatit in prealabil.
Ø        masurarii Zonele ce pot fi explorate : inima
temperaturii pe cale (decubit lateral stg) ; pozitia este ideala,
rectala pt. a auzi murmurul cu sonor redus.

244
 Ø        pt.punctia
lombara
Ø        in cursul
sondajului duodenal
Ø        drenajului
postural
Pozitie -Decubit dorsal, -pe masa de operatie Ø        favorizeaza o buna circulatie
decliava eventual lateral, cu in cazul sincopelor pentru centrii vitali
Trendele capul mai jos decat din cursul anesteziei Ø        in decubit lateral se aseaza at.cand
nbug restul corpului generale este pericol de aspirare a secretiilor
Se realizeaza prin: -in anemii acute
-ridicarea extremitatii -pt.autotransfuzii
distale a patului -pt.oprirea
-diferenta intre cele 2 hemoragiilor
extremitati ale membrelor inf.si
patului  poate varia de organelor genitale
la 10 la 60cm feminine dupa
-sub capul pacientului interventii
se poate pune o perna ginecologice
subtire -dupa rahianestezie
-se protejeaza capul -pt.a favoriza
pacientului cu o perna drenajul secretiilor
asezata vertical la din caile respiratorii
capataiul patului superioare
-pentru evitarea
alunecarii de pe masa
de operatie, pacientul
este fixat in chingi sau
rezematoare speciale
de umar
Pozitie - oblica cu capul mai - pentru extensia
procliva sus coloanei cervicale
(Trendel (tratament
enburg ortopedic)
inversat)
Decubit - culcat pe abdomen - in paralizia unor - este pozitia de noapte pt.sugari si copii
ventral - capul intr-o parte pe grupuri musculare; mici
o perna subtire hemiplegie - nu este posibila fara perna pt.anumite
- membrele superioare - in escare extinse boli cardiace si pulmonare
asezate la stga si la - drenarea unor
dr.capului colectii purulente
- cu fata palmara pe - inconstienti
suprafata patului
- cu degetele in
extensie
  Sub glezne:

245
 - o perna cilindrica
Sub torace si abdomen
se pot aseza perne
subtiri, moi
Pozitie -      decubit dorsal -          pt.examene - Examinarea se face dupa golirea vezicii
ginecolo -          cu genunchii ginecologice si urinare si a rectului
gica indoiti obstetricale - pozitie jenanta si inconfortabila
-          coapsele -          faciliteaza - nu se prelungeste prea mult examinarea
indepartate introducerea - pacienta tb.mentinuta bine acoperita
  Se poate realiza: speculului vaginal-
-          in pat valvelor
-          pe masa de -          pt.examinari
examinare rectale (rectoscopie,
- pe masa ginecologica tuseu rectal)
care are sprijinitor
pt.mb.inferioare, iar
sub placa de sezut are
o tavita mobila
Pozitia -          pacientul asezat - pt. explorarea - este o pozitie jenanta, inconfortabila
genup pe genunchi, acestia zonei rectale - pacientii cu artrita sau alte deformari
ectoral fiind usor indepartati articulare nu o vor putea practica
a -          aplecat inainte
pieptul atinge planul
orizontal (masa de
examinat)

Tipuri de poziţii:
1. Decubit dorsal

246
3. Decubit lateral (drept sau stâng).

3. Decubit ventral - Decubit ventral cu capul întors lateral:

247
4. Poziţia semişezândă .

5. Poziţia genu-pectorală, torticolis, ”cocoș de pușcă”

Poziţiile pacientului în pat

248
 FIȘA NR. 61
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU HEMOLEUCOGRAMĂ (HLG)

Definiţie - Hemoleucograma completă (HLG) este o analiză care măsoară următorii

parametri din sânge:
● Numărul de globule roşii din sânge - eritrocite (RBC)
● Numărul de globule albe din sânge - leucocite (WBC)
● Cantitatea totală de hemoglobină din sânge (HGB)
● Procentul de globule roşii = hematocrit (HCT)
● Media volumului globulelor (MCV ) - mărimea globulelor roșii
● Media globulară a hemoglobinei (MCH)
● Concentrația medie a hemoglobinei (MCHC)
● Numărul de trombocite (PLT)
Scop - furnizează informaţii despre numărul tutoror tipurilor de celule, cât şi despre
mărime, formă şi alte caracteristici fizice
- furnizarea diagnosticelor pentru anumite boli
- determinarea stării de sănătate a unui individ
- monitorizarea unor afecţiuni: anemia
Pregătirea materialelor
249
- Tavă medicală/cărucior
- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac mov)
- Soluţie dezinfectantă (alcool); tampon de vată, garou, tăviţă renală, mănuşi de unică
folosinţă,
Pregătirea pacientului
a) psihică: informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul
informat
b) fizică: - atenţionaţi pacientul să nu mănânce cel puţin 12 ore şi să stea în repaus
fizic la pat
- poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă şi
alegeţi vena cea mai proeminentă
Efectuarea procedurii:
a) prin metoda clasică – vezi puncția venoasă
- aspiraţi în seringa 1,5 - 2ml sânge pe care îl transferaţi apoi din seringă în flaconul cu
EDTA
- agitaţi flaconul prin mişcare circulară lentă pe o suprafaţă plană
b) prin metoda vacuette
- spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
- montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
- aplicaţi garoul și puncţionaţi vena îndepărtând cauciucul de pe ac – partea superioară
- fixaţi tubul vacuette destinat recoltării HLG şi umpleţi până la semn recipientul cu
sânge
- dezlegaţi garoul şi retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool timp de 2-5'
- răsturnați vacutainerul de câteva ori și etichetați-l, completând apoi buletinul pentru
laborator
Îngrijirea pacientului şi reorganizarea
Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi un plasture observând faciesul,
tegumentele, comportamentul pacientului
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
- Îndepărtaţi mănuşile și spălaţi mâinile cu apă şi săpun
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
- Puncţia se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare de confort iar sângele
250
nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematom
Rezultate nedorite ( probleme potenţiale) /Ce faceţi?
- Perforarea venei şi apariţia hematomului, pacientul poate prezenta ameţeli, paloare,
lipotimie
- Se produce coagularea, hemolizarea sângelui sau nu s-a respectat raportul
sânge/anticoagulant.

FIȘA NR. 62
RECOLTAREA SÂNGELUI pentru viteza de sedimentare a hematiilor (VSH)

Definiţii - Viteza de sedimentarea a hematiilor (VSH) este o analiză curentă,

nespecifică, destul de frecventă care evidenţiază existenţa unei inflamaţii şi
monitorizează evoluţia acesteia.
VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintro probă de sânge anticoagulat
întro oră. Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-ul este mai mare, fiind
un indicator de răspuns de fază acută. O creștere a VSH-ului apare la cel putin 24 ore
după inițierea răspunsului inflamator, iar după încheierea răspunsului de fază acută scade
cu un timp de înjumătățire de 96-144 ore.
Indicații
- Test screening în suspiciunea de reacții inflamatorii, infecții, boli autoimune,
discrazii plasmocitare.
- Monitorizarea evoluției și tratamentului în anumite boli: arterita temporală,
polimialgie reumatică, artrita reumatoidă, reumatism articular acut, lupus eritematos
sistemic, boala Hodgkin, tuberculoză, endocardită bacteriană.
- Diagnosticul arteritei temporale, polimialgiei reumatice
Pregătireamaterialelor
- materiale pentru puncţia venoasă
- seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
251
- eprubetă şi anticoagulant soluţie de citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu citrate de
sodium 3,8% (capac/dop negru)
Pregătirea pacientului
a) psihică: informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul
informat
b) fizică: informaţi pacientul că recoltarea se face à jeun/postprandial; poziţionaţi-l ca
pentru puncţia venoasă şi alegeţi vena cea mai uşor abordabilă
Efectuarea procedurii:
a) prin metoda clasică – vezi puncţia venoasă
- aspiraţi în seringă 0,4 ml citrat de Na 3.8% şi introduceţi-l în eprubetă
- aspiraţi în seringă 1,6 ml sânge pe care îl introduceţi de asemenea în eprubeta cu
citrat de sodium 3,8%
b) prin metoda vacuette - se utilizează tubul vacuette destinat recoltării VSH, cu dop
negru
- se desface garoul şi se umple până la semn recipientul cu sânge, raportul
sânge/anticoagulant trebuie să fie 4/1
- retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool care se menţine timp de 2- 3 min,
şi răsturnaţi lent tubul vacuette
- etichetaţi eprubeta/vacutainerul, completaţi fişa de laborator și transportaţi-l la
laborator
Îngrijirea pacientului
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra
tamponului
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului, locul puncţiei
Reorganizarea locului de muncă
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
- Îndepărtaţi mânuşile şi spălaţi mâinile
- Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultateaşteptate/dorite:
- Puncţia venoasă se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare de confort
- Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematomul local
Rezultate nedorite
- Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotimie
- Se produce coagularea sângelui sau hemoliza sângelui
252
- Perforarea venei şi apariţia hematomului -aplicaţi o compresă rece şi apoi un
unguent care favorizează resorbţia

FIȘA NR. 63

RECOLTAREA ȘI DETERMINAREA GLICEMIEI PRIN PUNCȚIE CAPILARĂ

GLUCOMETRUL este un sistem test de asistență pentru investigarea nivelului de

glucoză în sânge. Este utilizat în cazurile pacienților cu diabet zaharat atat în condiții
casnice cât și clinice.
Materiale necesare: glucometru, teste, lanţete sterile, dispozitiv de înţepare, mănuși,
tampon cu alcool, comprese uscate, tăviță renală.
Loc de elecție: pulpa degetului medius/inelar
Pregătirea pacientului: fizică și psihică - se comunică pacientului tehnica, i se va
explica procedura pentru a-i reduce anxietatea și a ne asigura de cooperarea sa.
Tehnica de determinare a glicemiei cu glucometrul:
Spălarea mâinilor și îmbrăcarea mănușilor
 Se scot bandeletele de test dinfolie
 Se introduce capătul bandeletei de test în fanta pentru bandeletă aglucometrului
 Se împinge bandeleta înăuntru până când se opreşte Glucometrul porneşte automat
şi apare:
 Ora, luna şi ziua
 Mesajul “Aplicaţi proba de sânge”, indică faptul că glucometrul este pregătit să se
aplice proba de sânge pe bandeleta de test pentru glicemie
Recoltarea unei picături de sânge

253
● se selectează locul puncției (deget sau lobul urechii pentru adulți, călcâie pentru nou-
născut)
● se spală mâinile și se pun mănușile
● dacă este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede
timp de 10 minute
se pregătește glucometrul (se calibrează și de deschide) și apoi se puncționează locul
dintr-o singură mișcare scurtă și rapidă
● prima picătură se șterge cu un tampon uscat
● a doua picătură de sânge se aplică pe bandeleta test introdusă în glucometru, atunci
când apare mesajul „aplicați picătura” asigurându-ne că este o cantitate suficientă de
sânge, apoi se așteaptă câteva secunde până aparatul afișează rezultatul
● după recoltare se aplică un tampon cu alcool menținând compresie pe locul
puncționării pâna se oprește sângerarea
● se notează rezultatul afișat pe ecranul glucometrului, data șiora.
● rezultatul testării glicemiei apare pe ecranul de afişaj şi este stocat în memoria
glucometrului.
Oprirea glucometrului
● Când se scoate bandeleta de test din fanta aparatului, glucometrul se opreşte
automat. Reorganizarea locului conform P.U.

254
 FIȘA NR. 64
PANSAMENTUL
(DEFINIȚIE, PRINCIPII, TIPURI, ANTISEPTICE-PLAGĂ/TEGUMENT,
FIXARE)

Definiţie: Pansarea reprezintă actul chirurgical prin care se aseptizează și se protejează o

plagă, țesut sau organ față de acțiunea agresivă a diverșilor agenți, înlesnind o bună
cicatrizare.
Cuvântul „pansament” se utilizează pentru numirea materialului ce se aplică nemijlocit
pe plagă sau regiunea afectată a corpului cu scop curativ.
Prin „bandaj” înțelegem fâşii, meşe de tifon sau alte texturi similare destinate pentru
acoperirea unei porţiuni a corpului cu scop de a o proteja de factorii nocivi ai mediului
sau fixarea pansamentului pe locul afectat.Va fi efectuat de 2 persoane: una servește
materialul, iar cealaltă efectuează pansamentul și bandajul.
Scop: pansamentul protejază plaga de factori nocivi (mecanici, termici, climaterici și
infectioși ai mediului înconjurator), asigură o bună absorție a secrețiilor, un repaus
perfect al regiunii lezate și favorizează cicatrizarea.
Materiale necesare pentru realizarea pansamentului:
✓ substantele antiseptice pentru curățirea și dezinfecția plăgii - apa oxigenată, rivanol,
cloramină, betadină; și a tegumentelor din jur: alcool iodat 2%, tinctura de iod,
✓ casoleta cu materialele care realizează protecția plăgii și care sunt ușoare, se pot
steriliza, nu sunt iritante pentru tegumente, sunt absorbante: compresele din tifon; vată
hidrofilă (bumbac prelucrat și degresat).
✓ materiale de fixare: leucoplast (se aplică pe tegument ras și degresat; este
impermeabil pentru aer), feși de tifon diferite mărimi (realizează „înfășarea”chirurgicală).
✓ cutie cu instrumentar chirurgical steril
✓ tăviță renală, mănuși sterile, mănuși de protecție.
Tipuri de pansamente:
1. Pansamentul protector pentru plăgi care nu secretă, nu prezintă tub de dren (plaga
operatorie, locul unei injecții sau puncții, locul unde este montat un cateter venos) pentru
a realiza protecția față de mediul înconjurator.
2. Pansamentul absorbant pentru plagi drenate sau secretante, cu un strat de comprese
și un strat de vată.
3. Pansamentul ocluziv pentru plăgi însoțite de leziuni osoase peste care se aplică

255
aparatul gipsat pentru imobilizare.
4. Pansamentul compresiv pentru plăgi sângerande în scop hemostatic, pentru
imobilizarea unei articulații în caz de entorsă sau pentru reducerea unei cavități
superficiale după puncționare.
5. Pansamentul umed are ca obiectiv diminuarea edemului inflamator, contraindicat în
plăgi care secretă.
Efectuarea unui pansament corect trebuie să respecte următoarele principii:
1. Să fie făcut în condiții aseptice
✓ Folosiți materiale de protectie și instrumente sterile
✓ Spălați și dezinfectati mâinile, îmbrăcați mănuși sterile
✓ Serviți materialele folosind pense și nu introduceti în casoleta sau în trusa de
instrumente pensa cu care ați lucrat în plagă; nu folosiți aceleași instrumente la alți
pacienți
2. Să fie absorbant
✓ Asigurați absorbția secrețiilor pentru a favoriza cicatrizarea, utilizând comprese de
tifon și vată hidrofilă
3. Să fie protector
✓ Acoperiți plaga cu comprese sterile și vată asfel încât dimensiunile lor să depașească
marginile plăgii cu cel puțin 1-2cm

✓ Dacă plaga este expusă microbilor, protejați plaga cu un start mai gros de tifon și
vată
4. Să nu fie dureros
✓ Actionați cu blândețe, răbdare, la recomandarea medicului administrați un calmant
dacă trebuie
✓ Spălați plaga prin turnare și absorbiți surplusul de lichid și secrețiile prin tamponare
✓ Nu fixați pansamentul prea strâns pentru a nu jena circulația și a nu produce durere,
iar dacă exista indicații limitați mișcările în acea zonă
5. Să fie schimbat la timp
✓ Verificați indicația medicului cu privire la schimbarea pansamentului
✓ La plăgile chirurgicale care sunt curate și uscate pansamentul va fi schimbat mai rar
✓ În cazul plăgilor secretante schimbați pansamentul ori de câte ori este nevoie
✓ Anuntați medicul și controlați plaga dacă pacientul acuză durere sau prezintă febră
fără altă cauză, schimbați pansamentul cu această ocazie.
256
Pregătirea psihică: se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii, se obține
consimțământul;
Pregătirea fizică: se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie pansat,
cât mai comod
Procedura de lucru:
✓ pansamentul este efectuat de două persoane (medic-asistent medical/doi asistenți
medicali)
✓ asistentul medical pregăteste pacientul, materialele necesare și servește medicul
✓ se spală mâinile și se îmbracă mănușile sterile/de protecție atât asistenta cât și
medicul
● se asigură intimitatea pacientului, dacă este cazul
● se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie pansat, cât mai comod
● dezinfectarea mâinilor
● îmbrăcarea mănuşilor
● se examinează plaga şi tegumentele din jur. Dacă plaga a fost pansată se desface
faşa şi se ridică pansamentul vechi cu multă blândeţe, pentru a nu produce dureri prin
dezlipire brutală; dacă nu se desprinde se înmoaie cu cloramina şi apoi se ridică
pansamentul cu pensa sterilă. Îndepărtarea vechiului pansament se poate face şi cu
mănuşile, care ulterior se aruncă şi se îmbracă altele pentru toaleta şi dezinfecţia plăgii
În cazul unei plăgi operatorii cu vindecare per primam:
● se aseptizează plaga cu soluţie betadină prin ştergere,
● se dezinfectează din nou tegumentul din jurul plăgii
● se acoperă plaga cu 2-3 comprese sterile care să depăşească marginile plăgii cu
cel puţin 1-2 cm,
● se fixează cu leucoplast.
În cazul pansamentului per secundam:
● se observă plaga, se curăţă tegumentul din jurul plăgii de urmele de leucoplast cu
substanţe degresante, se dezinfectează tegumentul din jurul plăgii cu tampon steril
îmbibat cu alcool iodat 1%; tinctură de iod sau alcool sanitar, circular, de la interior spre
exterior.
● se îndepărtează din plagă eventualele secreţii prin tamponare cu comprese sterile
uscate
● se aruncă fiecare compresă utilizată în tăviţă,
● se toarnă în plagă apa oxigenată, având rol dezinfectant, hemostatic şi de îndepărtare 
257
a impuritaţilor şi secreţiilor (prin efervescenţa produsă),
● se curăţă marginile plăgii periferic, de câteva ori, la fiecare ştregere se foloseşte un alt
tampon steril,
● se şterg marginile plăgii cu un tampon uscat
● se dezinfectează tegumentele sănătoase din jurul plăgii cu alcool iodat 1%; tinctură de
iod sau alcool de 70 grade
● se acoperă plaga cu 2-3 comprese sterile care să depăşească marginile plăgii cu
cel puţin 1-2 cm, sau îmbibate cu soluţii antiseptice indicate,
● se fixează pansamentul cu leucoplast sau prin bandajare cu o faşă în funcţie de
regiune.
Îngrijirea pacientului după tehnică:
● bolnavul se aşează în poziţie cât mai comodă
● regiunea lezată se pune în repaus pentru a se reduce durerea şi a
asigura vindecarea cât mai rapidă
● se acoperă bolnavul, se observă faciesul şi comportamentul pacientului la durere
● se analizează aspectul tegumentelor pentru ca pansamentul să nu jeneze
circulaţia
Reorganizarea locului de muncă
✓ se strâng materialele, deşeurile se selectează şi se aruncă în cutiile special destinate;
✓ se spală mâinile cu apă şi săpun, dezinfectare cu alcool;
✓ se notează tehnica în foaia de observaţie

Principii ale înfășării/bandajului:

✓ punctul de plecare și de terminare trebuie să fie la distanță de plagă;
✓ la membre, înfășarea se începe de obicei de la extremitate spre rădăcină (în
sensul circulației de întoarcere), prin benzi de fixare;
✓ să acopere în întregime pansamentul;
✓ să fie elastică (să nu jeneze circulația) → pe traiectul vaselor mari se așază peste
un strat de vată;
✓ să nu producă dureri (pretejarea zonelor iritate și a nervilor → să nu fie
comprimate exagerat);
✓ să permită mișcările articulațiilor peste care trece.
Tehnica înfășării:
✓ aplicarea se face cu ambele mâini: se ține sulul de fașă în mâna dreaptă, prins
258
între police și cele patru degete, iar capătul inițial se prinde cu mâna stângă);
✓ primul tur de fașă se trece circular, la 10-15 cm de plagă, fiind acoperit în
totalitate de al doilea tur (pentru fixare);
✓ următoarele ture se trag oblic, având grijă să acopere jumătate din zona
precedentă; modul de trecere poate fi diferit (oblic, în evantai, etc.);
✓ după terminarea înfășării, se trag din nou 1-2 ture circulare, iar capătul terminal
se fixează la bandaj prin înnodare sau lipire cu leucoplast.

Înfășarea chirurgicală (bandajul) = metoda de fixare a unui pansament la nivelul unei

plăgi (eventual compresivă) sau de imobilizare temporară a unei fracturi, luxații sau
entorse; se realizează cu ajutorul unei feșe = o bandă de tifon, pânză, altă țesătură elastică
sau chiar hârtie specială cu proprietăți elastice și absorbante, a cărei lățime se recomandă
a fi aproximativ egală cu cu diametrul regiunii care se înfașă (excepție degetele); se
descriu mai multe modalități de înfășare:
- înfășare circulară: rapidă și simplă, este  indicată  în  regiuni cilindrice (cap, gât, torace,
abdomen, braț);
- înfășare în spirală:  este indicată  la membre,  în  regiuni  tronconice  și pe
suprafețe  întinse;

- înfășare în evantai:  este indicată în cazul fixării pansamentului în jurul

articulațiilor  cotului  și genunchiului;
- înfășare răsfrântă:  este  indicată în aceleași regiuni ca înfășarea în spirală,  fiind mai
etanșă;

259
-înfășare  "în  spic  de  grâu"  ("spica"):  se  aplică  la  rădăcina  membrelor  sau  în
cazul  pansamentului compresiv  dupa  amputatia  de sân la femei;
- înfășare în formă de 8: este indicată în plagile mâinii, în plăgile periarticulare și în
entorsele articulației tibio-tarsiene;
- înfășare recurentă: indicată pentru acoperirea bonturilor de amputație, la membre, la
nivelul calotei craniene (se executa cu 2-3 feșe).
Tipuri de înfășare pe regiuni:
a) la nivelul calotei craniene: capelina (boneta), mitra lui Hippocrat, etc.;
b) la nivelul feței: praștia (în regiunea nazală), căpăstrul (în regiunea bărbiei);
c) la nivelul orbitelor: monoclul, binoclul;

d) la nivelul toracelui: înfășarea circulară, spica sânului, bandajul Desault, bandajul

Velpeau, eșarfa lui J. L. Petit (cu basmale în 3 sau 4 colțuri);

260
Bandajul Desault este destinat pentru fixarea membrului, flexat în unghi drept în
articulaţia cubitală, la cutia toracică. Acest bandaj, ca şi precedentul se utilizează în
fracturi de claviculă şi după repoziţia luxaţiei umărului.
Bandajul Velpeau este destinat pentru fixarea membrului superior flexat în articulaţia
cubitală către cutia toracică. Pentru aceasta, mâna membrului fixat este poziţionată pe
umărul contralateral.
e) la nivelul umărului și axilei: bandaj în 8 (Watson-Jones), în spică sau cu basma
(cravata biaxilară a lui Mayor);

261
f) la nivelul degetelor:  înfășare circulară, înfășare în 8, spica;
g) în  regiunea  inghinală:  spica inghinofemurală  unilaterală  sau  bilaterală;

h) pansamentele scrotului: bandaj în T, suspensor etc.;

i) în regiunea perineală și anală: bandaj în T;
j) bontul de amputație: înfășare recurentă cu o fașă sau cu 2 feșe, etc.
k) în regiunea piciorului: înfășare în 8 etc..

262
 FIȘA NR. 65
DETERMINAREA GRUPELOR SANGUINE

PRINCIPIU: determinarea se bazează pe reacţia de aglutinare, reacţie antigen- anticorp

între antigenele eritrocitare A, B şi aglutininele alfa, beta din ser pe lamă sau în tub. Se
poate utiliza proba Beth-Vincent care identifică aglutinogenele cunoscând aglutininele
sau proba Simonin care identifică aglutininele cunoscând aglutinogenele.
Importanta cunoasterii grupelor sanguine:
În practica medicală:
▪ pentru stabilirea compatibilitatii transfuzionale, evitandu-se astfel accidentele
posttransfuzionale;
▪ pentru ca, în cazul unei transfuzii, sângele administrat să nu conțină antigene în plus
față de sângele primitorului, antigene care ar putea provoca aloimunizare și accidente cu
ocazia unor transfuzii ulterioare;
▪ pentru studiul și prevenirea bolii hemolitice a nou născutului, datorata incompatibilității
antigenice între eritrocitele mamei și eritrocitele fătului.
În medicina legală:
▪ pentru stabilirea paternității sau maternității;
▪ pentru identificarea victimelor sau agresorilor. Descoperirea unor tehnici speciale face
posibilă determinarea grupelor sanguine de pe diverse obiecte.
Alte domenii:
▪ în antropologie, etnologie, genetică și pentru studierea structurii membranelor celulare;
▪ pentru a facilita donarea de sânge în caz de accidente colective sau calamități
MATERIAL NECESAR:
● lame de sticlă (eventual cu godeu),
● hemoteste AB, A şi B,
● eritrocite test A, B;
● recoltarea din pulpa degetului necesită ac, vată, alcool
● pentru metoda Beth Vincent; sânge recoltat prin venopuncţie şi separarea
serului pentru metoda Simonin.
Hemotestele reprezintă seruri sanguine provenind de la persoane de grup sanguin
cunoscut;
- hemotestul AB conţine aglutinine alfa, beta;
- hemotestul A aglutinine beta şi
263
- hemotestul B aglutinine alfa.
Eritrocitele test sunt de grupa O, A şi B.
TEHNICA
1. Metoda Beth-Vincent
Pe o lamă se pune succesiv, cu pipete diferite, câte o picătură de hemotest în ordine: A, B
şi AB; cu colţul unei lame se adaugă o mică cantitate de sânge pe fiecare picătură de
hemotest utilizând de fiecare dată un alt colţ şi omogenizându-se. Picătura de sânge ar
trebui să fie de 10 ori mai mică decât cea de hemotest. Se imprimă mişcări circulare
uşoare lamei urmărindu-se apariţia aglutinării în primele 2- 3 minute.
Interpretarea rezultatelor
Sunt posibile următoarele situaţii :
1. aglutinarea absentă în toate cele trei picături, sângele cercetat este de grup O
2. aglutinarea se produce doar cu serurile AB şi B, atunci avem grupa B;
3. aglutinarea se produce doar cu serurile AB şi A , atunci avem grupa A;
4. aglutinare în toate cele trei picături , atunci sângele este de grup AB .

Figura nr. 1 Interpretarea rezultatelor metodei Beth -Vincent, Simonin si a Rh-ului

2. Metoda Simonin

Pe o lamă de sticlă se pun trei picături din serul de cercetat; în prima picătura de ser se
adaugă eritrocite test A, în a doua eritrocite B. Adaosul şi amestecul pentru fiecare
picătură se realizează cu colţul unei lame, schimbându-se la fiecare picătură. Raportul
între eritrocite şi ser trebuie să fie de aproximativ 1 la 10. Citirea se face prin rotirea lentă
a lamei în primele 2- 3 minute.
Interpretare :
1. aglutinarea cu eritrocitele A şi B corespunde grupei O (serul conţine ambele tipuri de
aglutinine);
2. lipsa de aglutinare cu eritrocitele A şi aglutinare cu eritrocitele B (serul conţine
aglutinine beta) corespunde grupei A;
264
3. aglutinare cu eritrocite A şi lipsa de aglutinare cu eritrocitele B corespunde grupei B ,
serul de cercetat conţinând aglutinine alfa;
4. dacă nu apare aglutinare în nici una dintre picături, serul este lipsit de aglutinine
corespunzând grupei AB.
Factori de eroare în determinarea grupelor sanguine
1. utilizarea unor hemoteste infectate/ eritrocite test, întrucât pot apărea reacţii fals
pozitive
nespecifice;
2. citirea cu întârziere poate produce pseudoaglutinări;
3. utilizarea unor hemoteste sau eritrocite test învechite ;
4. nerespectarea raportului între sânge şi hemotest, respectiv ser şi eritrocite test .
SISTEMUL Rh
Sistemul Rh este un alt grup de antigene din membrana eritrocitară. Persoanele
caucaziene care prezintă acest antigen se numesc Rh pozitive (85 %), iar cele care nu-l au
se numesc Rh negative. Acest sistem cuprinde şase tipuri de antigene : C,D,E,c,d,e.
Prezenţa antigenului C exclude prezenţa antigenului c, la fel şi pentru celelalte antigene.
Cel mai răspândit în populaţie (85 %) şi cu antigenitate mare este antigenul D.

PRINCIPIU: reacţie de aglutinare între serul anti Rh (D) şi sângele de cercetat.

MATERIAL NECESAR: ser anti Rh, lame de sticlă, pipete, ac vată, alcool.
TEHNICA: pe o lamă de sticlă se depune o picătură de ser anti Rh peste care se adaugă,
cu colţul unei lame, o picătură de sânge recoltată din pulpa degetului. Se omogenizează
uşor şi se imprimă mişcări circulare uşoare lamei. Se citeşte în primele 2-3 minute.

INTERPRETARE
Dacă sângele de cercetat este aglutinat rezultă că este Rh pozitiv; dacă nu se produce
aglutinare este Rh negativ.

Între sistemul ABO şi Rh există următoarele deosebiri majore ;

-antigenul Rh este prezent numai în membranele eritrocitare (nu şi în alte celule );
-în sistemul Rh nu există în mod spontan anticorpi anti Rh în plasmă. Aceşti anticorpi
apar în următoarele circumstanţe :
 după tranfuzie de sânge Rh pozitiv la persoană Rh negativă (concentraţii mari apar
după 2-4 luni);
265
 mamă Rh negativă şi făt Rh pozitiv (Rh pozitiv fiind caracter dominant). O mama Rh
negativă cu făt Rh pozitiv la prima sarcină nu dezvoltă de obicei o cantitate mare de
aglutinine anti Rh pentru a produce efecte nefavorabile;
 3 % dintre copii Rh pozitivi născuţi la a doua sarcină prezintă semne de eritroblastoză
fetală, iar 10 % din copiii din a treia sarcină dezvoltă boala.
Soluţiile :
-exsanguinotransfuzia (înlocuirea completă a sângelui nou-născutului cu sânge Rh
negativ);
-administrarea la mama Rh negativă în primele 36-72 ore după naştere anticorpi anti D
intravenos (distrug eritrocitele Rh pozitive ajunse în circulaţia maternă).

266
 FIȘA NR. 66
TUBAJUL DUODENAL

Definiție: Sondajul sau tubajul duodenal reprezintă introducerea unei sonde Einhorn
dincolo de pilor, realizând o comunicare între duoden și mediul exterior.
Scopul poate fi:
Explorator:
● Extragerea conținutului duodenal format din conținutul gastric, bila (A, B, C), suc
pancreatic și secreție proprie;
● Aprecierea funcției biliare hepatice, a căilor extrahepatice;
● Descoperirea unor modificări anatomo-patologice ale organelor care dau aspectul,
cantitatea, compoziția chimică sau morfologică sucurilor extrase prin sondaj;
● Evidențierea unor boli parazitare ale duodenului sau căilor biliare.
Terapeutic:
● Drenarea căilor biliare și introducerea unor medicamente care au acțiune directă
asupra ficatului, a căilor biliare sau a tubului digestiv. Acestea vor acționa fie local, fie se
vor resorbi prin pereții intestinali, ajungând prin vena portă în ficat, de unde apoi vor fi
excretate împreuna cu bila în căile biliare, urmând calea circulației entero-hepatice;
● Alimentația artificială – se introduc lichide hidratante și alimente lichide în
organismul pacienților inconștienți sau cu imposibilitatea de înghițire;
● Aspirație continuă: în cazul ocluziilor sau subocluziilor intestinale; după intervenții
chirurgicale pe tub digestiv (postoperator).
Materiale necesare
- de protecție: mușama și aleză, șorț de cauciuc sau alt material
impermeabil, prosoape;
-     sterile: sonda Einhorn, două seringi de 20 ml, mănuși de cauciuc sterile, pensa
hemostatică, medii de cultură, eprubete;
-    nesterile: tăvița renală, tava medicală, stativ pentru eprubete, pahar cu apa aromată,
perna cilindrică dură sau pătura rulată, hârtie de turnesol roșie sau albastră;
-     medicamente: sulfat de magneziu 30%, ulei de măsline, novocaină, soluții necesare
hidratării și alimentării (materialele se aleg în funcție de scopul sondajului);

Pregătirea pacientului:
- psihică
267
● se explică scopul şi necesitatea;
● se obține consimţământul;
- fizică
-  pacientul va fi nemâncat;
-          se izolează patul cu un paravan;
-          se protejează cu mușama și aleză;
-          se așează pacientul în poziția sezând la marginea patului
-          se protejează cu șorțul din material plastic;
-          se îndepărtează proteza şi se plasează într-un pahar cu apă;
-          i se dă tăvița renală să o țină sub bărbie.
- se alege nara funcţională;
Efectuarea procedurii:
→ asistenta se spală pe mâini și îmbracă mănuși sterile;
→ prinde sonda umezită cât mai aproape de olivă și o introduce cu blândețe prin
cavitatea bucală sau nazală până în faringe;
→ cere pacientului să respire adânc, cu gura deschisă și să înghită de câteva ori până
când oliva trece în esofag;
→ cu mișcări blânde ajută înaintarea sondei până la marcajul de 45 cm la arcada dentară,
moment în care se consideră că sonda a trecut de cardia și a pătruns în stomac;
→ se așeaăa pacientul în decubit lateral drept, cu trunchiul ușor ridicat și capul în jos,
coapsele flectate pe bazin;
→ se introduce perna cilindrică sub regiunea hepatică;
→ se impinge ușor sonda spre pilor până la marcajul de 60 cm;
→ se continuă introducerea sodei cu răbdare și atenție concomitent cu acțiunea de
înghițire a ei de către pacient (1-2 cm la 3-5 minute); este atenţionat că înghiţirea rapidă
favorizează încolăcirea sondei în stomac;
→ când diviziunea 75 cm se află la arcada dentară, oliva sondei a ajuns în duoden (după
cca 1-1 și ½ ore de la pătrunderea ei în stomac;

Verificarea poziției sondei:

➢ introducerea capătului liber al sondei întro eprubetă - normal se scurge bila; dacă nu
se scurge bila sau lichidul scurs nu are aspectul bilei se verifică dacă sonda a ajuns în
duoden sau s-a încolăcit în stomac
268
➢ se insuflă 60 ml de aer prin sonda cu seringa și după un minut se aspiră; dacă sonda a
ajuns în duoden se recuperează mai puțin de 20 ml;
➢ se introduc 10 ml lapte care nu mai pot fi recuperaţi - sonda este un duoden; dar poate
fi extras dacă se află în stomac
➢ control radiologic, sonda urmărindu-se sub ecran, ea fiind vizibilă datorită
impregnarii cu săruri de plumb.
➢ la diviziunea 75 la arcada dentară, sonda este în duoden şi se continuă tubajul în
conformitate cu scopul urmărit.
Captarea bilei:
➢ după 1-1 ½ de la pătrunderea sondei, la capătul liber al sondei apare bila A,
coledociană de culoare galben-aurie, care se colectează întro eprubetă;
➢ se verifică reacția sucului duodenal cu hârtia de turnesol; (Principala utilizare a
hârtiei de turnesol este pentru a determina dacă o soluție are caracter acid sau
bazic/alcalin. Pentru a determina dacă o substanță este neutră este necesară o hârtie de
turnesol, jumătate albastră, jumătate roșie. Când substanța este așezată pe hârtie,
culoarea hârtiei ar trebui să rămână neschimbată sau să devină purpurie, atât partea
albastră, cât și cea roșie.  Hârtia de turnesol se colorează în ROȘU în mediu acid
,VIOLET în mediu neutru și ALBASTRU -VIOLET în mediu bazic).
➢ se introduc prin sondă 40 ml soluție sulfat de magneziu 33%, sterilă, încălzită la
temperatura camerei pentru a favoriza drenarea bilei veziculare;
➢ se închide extremitatea liberă a sondei prin înnodare sau cu o pensă;
➢ după 15-30 minute se deschide sonda și se colectează 30-40 ml bilă vâscoasă de
culoare castanie – bila B, veziculară;
➢ la indicația medicului se pot recolta 3-5 ml bilă B întro eprubetă sterilă sau pe medii
de cultură pentru examen bacteriologic;
➢ după evacuarea bilei B se colectează o bilă clară, aurie, care provine direct din ficat –
bila C hepatică, aceasta fiind în cantitate mai mare se va capta întrun recipient
corespunzător;
➢ extragerea sondei se face după ce se insuflă câțiva ml de aer și se închide capătul liber
cu o pensă;
➢ extremitatea sondei se va ține sub nivelul stomacului pacientului pentru a împiedica
scurgerea conținutului ei în faringe sau în cavitatea bucală; se golește conținutul sondei și
se așează în tăvița renală.
Îngrijirea pacientului după procedură:
269
● sonda poate să rămână pe loc pentru îndeplinirea scopului propus;
● sonda se poate retrage în 3 paşi:
a). întâi până la nivelul stomacului;
b). apoi până la nivelul faringelui;
c). cu o mişcare rapidă se extrage în cavitatea bucală;
● se oferă pacientului să-şi clătească gura cu apă aromată
● se șterg mucozitățile de pe față și bărbie;
● se îndepărtează șorțul din material plastic;
● se așează pacientul în poziție comodă.

Pregătirea produsului pentru examen de laborator:

● se determină cantitatea de bilă obținută;
● se etichetează recipientele;
● se trimit probele la laborator.

Reorganizarea locului de muncă

→ Îndepărtați mănușile și materialele folosite în containere speciale;
→ Spălați-vă mâinile;

Notarea procedurii
Notați:
● Procedura și numele celui care a efectuat-o, data, ora
● Reacții adverse, intoleranță (greață, vomă)

Accidente:
-   înnodarea sondei datorită contracțiilor pereților stomacului în timpul senzației de
vărsături;
-    încolăcirea sondei în stomac;
-    grețuri și vărsături;
-    imposibilitatea drenării bilei cauzată de un obstacol funcțional (spasmul sfincterului
Oddi) sau anatomic (coagularea bilei vâscoase, malformații, compresiuni prin tumori de
vecinătate).
- Sunt situații când sonda nu pătrunde în duoden datorită spasmului piloric, în acest caz
se încearcă neutralizarea sucului acid stomacal cu bicarbonat de sodiu soluție 10%, 20-40
270
ml .
- Relaxarea spasmului piloric se face prin administrarea de medicamente antispastice.
- În cazul înnodării sondei în stomac extragerea se va face cu atenție pe cale bucală cu
ajutorul unei spatule linguale sau a unei pense.
- Relaxarea sfincterului Oddi se poate realiza prin introducerea a 5-10 ml de novocaină,
soluție 1-2 %.
- Trebuie evitată aspirarea conținutului sondei la extragerea ei, oboseala pacientului prin
prelungirea duratei sondajului peste 3 ore; grăbirea înaintării sondei; depășirea duratei de
execuție (3 ½ ore).

271
 FIȘA NR. 67
INTRADERMOREACȚIA (IDR) LA TUBERCULINĂ

Definiţie Constã în injectarea strict intradermicã de antigene din MTB (derivat de

proteine purificate = purified protein derivative, PPD), care provoacã o reacţie de
hipersensibilitate întârziatã, ce duce la acumularea localã de celule mononucleare
(limfocite şi fagocite mononucleare) exprimatã macroscopic printr-o zonã de induraţie la
locul injectãrii. Este folositã numai pentru diagnosticul infecţiei tuberculoase; nu poate
face diferenţa între prezenţa infecţiei latente şi prezenţa bolii tuberculoase active. PPD
este standardizatã la nivel internaţional.
Indicații
 Copii contacți din focarele de tuberculoză, copii simptomatici la care se ridică
suspiciunea de tuberculoză
 Infectații HIV
 Colectivitățile de copii preșcolari, la intrarea în colectivitate și cu ocazia apariției
unui focar de TB în această colectivitate
 In scopul estimării riscului anual de infecție (studii epidemiologice)
Contraindicaţii
● de principiu nu există contraindicații.Totuși se recomandă amânarea efectuării
testării în caz de stări febrile, boli eruptive în faza acută.
Principii tehnice:
Tuberculina este un filtrat obţinut din cultura de bacili Koch. Orice alergie la tuberculină
arată, de fapt, un contact prealabil al pacientului cu bacilul Koch (primo-infecţia bacilară)
sau cu bacilul Calmette - Guerin (vaccinarea BCG).
Pentru a releva această alergie este suficient să punem în contact organismul pacientului
cu o mică cantitate de tuberculină.
Acest lucru se realizează prin I.D.R. la tuberculină sau Reacţia Mantoux. Doza de
tuberculină administrată este de 10-50 unităţi.

Materiale necesare
 Seringã de 1 ml gradatã din 0,01 sau 0,02 ml cu un ac intradermic subțire (5/10) şi
scurt (1cm)
 PPD standardizatã în concentrație de 20 U / ml (2 U/0,1ml)
 tampoane, dezinfectant, mănuși de unică folosință
272
Loc de electie: faţa anterioarã a antebraţului stâng, la unirea 1/3 superioare cu 2/3
inferioare, la distanţã de leziuni cutanate sau cicatrici

Pregătirea pacientului:
- se explică în termeni accesibili procedura şi se obţine consimţământul informat;
- se descoperă membrul superior stâng sau numai antebraţul.

Tehnica
- spălarea pe mâini
- dezinfecţia locului de elecție cu alcool sanitar
- urmați aceeasi pași ca la injecția intradermică (se introduc de 0,1 ml din soluţia de
20U/ml)
- injectarea corectã este urmată de apariţia unei papule albe, în coajă de portocalã;
lipsa papulei indică injectarea subcutanatã şi impune reluarea manevrei în altã zonã (la
antebraţul opus).
- se educă pacientul să nu se scarpine, să nu se spele pentru a nu influenţa reacţia locală;

A. CITIRE - La 72 de ore de la inoculare, prin măsurare

✓ Identificarea marginilor laterale ale INDURAȚIEI prin palpare, eventual prin trecerea
unui pix/creion peste margini cu presiune foarte uşoarã
✓ Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al
INDURAŢIEI şi exprimarea în mm
✓ Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul indurației!!
B. INTERPRETARE

În funcţie de diametrul indurației/reacţiei:

✓ Reacţie pozitivă - se produce aşa-zisul „viraj tuberculinic”, când la locul

inoculării diametrul induraţiei depăşeşte 5-6mm. În acest caz se recomandă radiografie
pulmonară pentru decelarea eventualelor leziuni produse de infecţia bacilară. Pacientul
este luat în evidenţa TBC şi se aplică măsuri de izolare şi de prevenire a răspândirii
infecţiei la cei din jur.
✓ Reacţia negativă - dacă la locul inoculării nu apare nici un halou, culoarea şi
aspectul pielii fiind nemodificate; această reacţie negativă înseamnă că pacientul n-a avut
273
nici un contact cu bacilul koch sau cu bacili de tip Calmette - Guerin.

FIȘA NR. 68
ASPIRAȚIA GASTRICĂ

274
Definiție:– golirea stomacului de conținut prin intermediul unui tub introdus în stomac și
menținerea stomacului gol, prin efectuarea unor manevre de aspirație.
Indicații:         
➢ – sindromul de stază gastrică – este o  indicație majoră;
➢ - uzual este efectuată în următoarele cazuri:
➢obstrucție intestinală (ocluzie)
➢ileus paralitic
➢preoperator, în intervenții chirurgicale abdominale, gastrice (ulcer gastric perforat,
varice esofagiene sau gastrice)
➢postoperator (gastrectomie, colecistectomie)
Precizare : În afară de așa-zisă aspirație activă, continuă,  intubația gastrică de
evacuare a conținutului stomacal are următoarele indicații:
– obstacol digestiv la nivelul stomacului, duodenului sau pilorului
– hemoragie digestivă superioară (HDS), cu acumularea unor cantități mari de sânge în
stomac
– pareza gastrică în cadrul tubului digestiv, de stres

Echipamentul necesar :
– cărucior, tava medicală
- sonda nazo–gastrică (se folosesc de obicei sonde cu lumen mic, preferându-se în
ultimul timp, sonde de plastic, cu vârf bont și câteva orificii laterale = sonde LEVIN cu
un singur lumen).
În lipsa unor asfel de sonde, ele pot fi improvizate din truse de perfuzie.
Orice sonda de aspirație gastrică va trebui să aibă notate, înainte de a fi introduse,
dimensiunile de 50 si 60 cm de la capătul distal).
–materiale pentru protecția   pacientului și a patului (șervețele, șorțuri, tăvița renală,
mușama, aleză)
– recipient pentru proteza dentară (dacă este nevoie)
– material necesar pentru curățarea nărilor (la nevoie)
– lubrifiant  (hidrosolubil)
- seringa de 20 ml
– recipient pentru lichidul de aspirație
– hârtie de turnesol pentru testarea acidității
– pensa hemostatică (la nevoie)
275
-pompa de aspirație sau seringa de calibru mai mare
Pregătirea pacientului:
→ explică pacientului scopul tubajului, explică manevra, obține consimțământul și
cooperarea acestuia,
→ asigură izolarea pacientului,
→ asigură pacientului o poziție cât mai confortabilă și relaxantă, îl informează
asupra duratei intervenției/procedurii
→ îndepărtează proteza dentară -dacă există-întrun recipient etichetat cu nume,
prenume

Efectuarea manevrei: 
– înainte de toate, asistenta roagă pacientul să-și sufle nasul, pe rând, fiecare nară sau
curăță nările dacă este necesar
– întreabă pacientul dacă are defect nazal
– măsoară, cu aproximație, distanța de la nările pacientului la stomac și notează pe tubul
nazogastric sau măsoară distanța de la ureche la nas
-introduce sonda în stomac
-verifică dacă sonda a ajuns în stomac prin una din urmatoarele metode:
 –  aspiră conținutul gastric și testează aciditatea cu hârtie de turnesol
– introduce 20 ml aer în stomac cu ajutorul unei seringi, în timp ce o a
doua  asistentă ascultă abdomenul cu ajutorul unui stetoscop: un vuiet va fi auzit în cazul
plasarii corecte a sondei în stomac.
– securizează sonda la nas sau față, cu bandă adezivă
– aspiră conținutul gastric printr-o aspirație continuă sau intermitentă, în funcție de
indicațiile medicului.
După suprimarea aspirației gastrice asistenta:
 – se asigură că, după manevră, pacientul stă cât mai confortabil
– îndepărtează materialele folosite
– înregistrează tehnica efectuată
– monitorizează pacientul pentru orice efecte post-manevră și le raportează medicului
De reținut:
♦Aspirația continuă poate fi efectuată: cu ajutorul unei pompe sau prin introducerea
capătului distal al sondei naso-gastrice întrun recipient așezat mai jos decât stomacul
pacientului.
276
♦Aspirația intermitentă: cu ajutorul unei pompe sau cu ajutorul unei seringi. Între
aspirații, capătul sondei se închide.
♦Dacă există suspiciunea unei astupări a sondei, ea va fi permeabilizată prin introducerea
unor mici cantități de aer sau ser fiziologic (nu se folosesc soluții hipertone)
♦Cantitatea lichidului de stază aspirată din stomac va fi măsurată cu exactitate și
calculată ca pierdere în cadrul bilanțului hidric.
♦Suprimarea aspirației gastrice se face după o pensare prealabilă  de cca. 6 ore a sondei
de aspirație, timp în care nu trebuie să apară semne de intoleranță gastrică.
♦Comunicarea, în special cea verbală, poate fi redusă, punând la îndemâna pacientului o
coală de hârtie și un creion, ce pot fi de un real ajutor pentru pacient.
Promovarea confortului :
– prevenirea lezării mucoaselor
– securizarea sondei, la nas sau la față, atunci când aceasta a ajuns în stomac, de așa
manieră încât aceasta să nu preseze mucoasa nazală; restul sondei se fixează la pat sau
la hainele pacientului
– lubrifierea sondei cu lubrifiant solubil în apă
– păstrarea umedă a mucoaselor;  se pot oferi pacientului bomboane tari ce trebuie supte
și care stimulează salivația
– îngrijirea frecventă a cavității bucale și nazale pentru a preveni uscăciunea lor datorate
prezenței sondei
– eliminarea excesului de secreții din jurul nărilor și aplicarea de lubrifiant hidrosolubil
pentru a preveni consolidarea secrețiilor
– modificarea frecventă a poziției pentru a preveni presiunea exercitată de sondă
asupra mucoasei faringiene.

Fig. Sonda nazo-gastrica Levin

277
278
 FIȘA NR. 68
ADMINISTRAREA BCG-ULUI (BACILLUS CALMETTE GUERIN)

Definiţie -Vaccinarea BCG reprezintă o vaccinare obligatorie în ţara noastră, pentru

profilaxia tuberculozei. Se efectuează în maternitate tuturor nou-născuţilor cu greutatea
mai mare de 2500 gr, începând din ziua 4-5 până la vârsta de 60 zile. Nu se recomandă
revaccinările .
Vaccinarea BCG se realizează pe cale intradermică, cu vaccin liofilizat (tulpina BCG-
IC72, este pusă la punct în 1972 de Institutul Cantacuzino, obținută prin treceri succesive
pe medii SAUTON)

Materiale necesare
- seringă de 1ml cu ac intradermic, 5 ml cu ac intramuscular sterile
- fiola de vaccin şi solvent
- tampoane cu dezinfectant, tincură de iod
- mănuşi de unică folosinţă

Prepararea suspensiei de vaccin

✓ Se ia fiola de vaccin și cea de solvent
✓ Se dezinfectează gâtul fiolelor cu tinctura de iod și se pilește ușor
✓ Se deschide fiola de solvent
✓ Se trece la des
plastic ce se găsește în ambalaj;deschiderea se face lent pentru a evita risipirea
conținutului prin pătrunderea bruscă a aerului (ele fiind condiționate în vid)
✓ Cu seringa de 5 ml se aspiră 2 ml solvent și se trec în fiola de vaccin
✓ Aspirăm de 2-3 ori lichidul în seringă pentru omogenizare. Suspensia astfel obținută
conține 0,10 mg bacili/0,1 ml și se utilizează cât mai curând (după cel mult o oră) fiind
tot timpul protejată de lumina directă și de căldură.

Tehnica vaccinării
Vaccinarea propriu-zisă se face folosind o seringă de 1 ml și un ac intradermic cu bizou
scurt.
Acul se atașează seringii după ce s-a aspirat suspensia de vaccin cu acul intramuscular:
✓ Se eliberează braţul stâng şi se dezinfectează cu alcool faţa posterioară a treimii
279
medii a brațului stâng
✓ După evaporarea alcoolului, cu mâna stângă prindem brațul respectiv întinzând
tegumentul treimii medii a acestuia între police și medius, iar cu mâna dreaptă se
introduce strict intradermic acul (cât mai superficial), apoi injectăm 0,1 ml vaccin; la
locul injectarii se realizeaza o papulă cu diametrul de 6-7 mm, albicioasă, ischemică, cu
aspect în „coaja de portocală”
✓ Se retrage acul; am realizat vaccinarea.
Reacția locală vaccinală se formează în 2-4 săptămâni sub forma unui nodul roșu –
violaceu; nodulul se poate ulcera, formându-se o crustă care se elimina. La locul
vaccinării rămâne o cicatrice denivelată fața de tegumentele din jur, la început de culoare
violacee, apoi alb-sidefie cu diametrul de 5-6 mm și care constituie locul vaccinării.
Reacțiile vaccinale durează în medie 2-3 luni, uneori mai mult.
Cicatricile vaccinale cu dimensiunea sub 3 mm dovedesc o vaccinare ineficientă. Nu se
aplică tratament local la nivelul reacției vaccinale. După un interval de 8-10 săptămâni de
la vaccinare se instalează alergia vaccinală.

Complicațiile vaccinării BCG

✓ Sunt rare și benigne, rar apar reacții locale precoce cu evoluție rapidă spre ulcerație
(fenomenul Koch la alergici)
✓ Altele sunt reacții de dimensiuni mari–18-20mm la nodulii și de10-20mm la ulcerații
– sau abcese locale cu evolutie indelungata, ca urmare a introducerii unei suspensii
vaccinale insuficient omogenizate sau a unei injectari subcutanate.
✓ Excepțional pot apărea adenopatii axilare de peste 10 mm, cu evoluție spre abcedare.
Nu se administrează chimioterapie antituberuloasă, ci numai tratament local (chiuretarea
abcesului și aplicarea locala de rifampicina).

Contraindicaţiile vaccinarii BCG

✓ IDR pozitiv, tuberculoză activă, imunodeficienţe congenitale
✓ SIDA, boli febrile, convalescenţa dupa boli infecțioase
✓ 6 luni după hepatita virală
✓ Afecțiuni dermatologice acute, leucemii, limfoame, boli maligne
✓ Greutate < 2500 gr la naștere

Observaţii: 1 ml suspensie contine 1mg bacili, iar la 0,1 ml cât este doza vaccinală,
280
avem 0,1 mg bacili, teoretic aproximativ 200 000 corpi bacilari. Vaccinul se păstrază la
adapost de lumină, la temperatura de + 4 grade C (frigider) și se utilizează numai în
limitele de valabilitate înscrise pe fiecare fiolă.

281
 FIȘA NR. 69
ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR
Definiţie - Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare,
fiind administrate pentru prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei
tromboembolice.
Factorii care favorizează boala tromboembolică
● Alterarea peretelui vascular
● Staza circulatorie din cauza imobilizării
● Hipercoagulabilitatea
Indicaţii
✓ Flebitele membrelor inferioare în:
● Obstetrică - după naştere sau avort
● Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, intervenţii pelvine
la femei cu obezitate sau cu boli venoase; după intervenţii pentru proteză de şold sau
genunchi
● Medicală - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungită
✓ Embolie: pulmonară, periferică în membrele inferioare, în teritoriul mezenteric,
în cardiopatii embolice
✓ Tromboza coronariană: infarct miocardic
✓ Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare
✓ Chirurgia cardiacă, a vaselor mari
Medicamente utilizate - forme de prezentare
A. Soluţii injectabile
1. Heparina
➢ Se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salină izotonă urmată
de perfuzie continuă
➢ Acţionează prin blocarea ultimei faze a coagulării, inhibă trombina şi
împiedică transformarea fibrinogenului în fibrină
➢ Nu se amestecă în perfuzie cu preparate de calciu, papaverină, sau cu alte
medicamente.
➢ Heparina este inactivată de sucurile digestive şi nu trece prin membrane.
Forme de prezentare:
- Heparin soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml -5000 ui/ml
- Heparin Sandoz 25000ui/5ml - soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml -5000
282
ui/ml
- Heparine sodique - soluţie injectabilă - flacoane de 5ml -5000 ui/ml
- Heparine fracționate (cu greutate molculară mică = HGMM)
Reviparinum, Enoxaparinum, Nadroparinum, Dalteparinum
✓ Soluţii apoase injectabile pentru administrare S.C. şi I.V.
✓ Pentru administrare şi manevrare corectă se citeşte cu atenţie prospectul
✓ Locuri de administrare: deasupra crestei iliace, la nivelul abdomenului (la
5 cm distanţă de ombilic), la nivelul braţului şi coapsei
✓ După dezinfecţia locală se face un pliu cutanat care va fi menţinut tot
timpul injectării, pentru a evita introducerea soluţiei intramuscular
✓ După injectare se menţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde pentru a
evita refularea medicamentului prin înţepătură
✓ Nu se masează locul pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor
✓ Nu se amestecă în soluţie cu alte preparate
✓ Administrarea se face la interval de 12 h, conform indicaţiei medicale
✓ Locul injectării nu influenţează rata de absorbţie
Reviparinum prezentat sub formă de:
- Clivarin MULTI - soluţie injectabilă, flacoane de 6ml –5726 unit/ml
- Clivarin PEN - soluţie injectabilă 5726 unit/ml, cartuş pen umplut cu 10 doze 0,25
ml, 0,25ml= 1432 ui
• Se administrează în pliul cutanat prin înţepătură perpendiculară, fără aspiraţie
• Dezinfecţia se face într-un singur sens
• După injectare dispozitivul de administrare se ţine în poziţie 10 secunde, apoi se dă
drumul la pliu
- Clivarin 0,25 ml/1432 ui; 0,6 ml/3346 ui;
• se prezintă în seringi preumplute unidoză
• se administrează înaintea şedinţei de dializă în bolus intraarterial sau în pliu
cutanat între ombilic şi creasta iliacă, pe faţa anterioară a coapsei, perpendicular, fără
aspiraţie.
Enoxaparinum prezentat sub formă de :
- Clexane - soluţie injectabilă - 100 mg enoxaparină sodică/ml, flacoane de 3ml
- Clexane 10 000 ui/ml - soluţie injectabilă în seringi preumplute de 1 ml (100 mg/ml
- 1 mg enoxaparină sodică = 0.01 ml soluţie injectabilă)
- Clexane injectabil în seringi preumplute de 0,2 ml/ 2000 ui, 0,4 ml/4000 ui,
283
0,6ml/6000 ui, 0,8 ml/8000 ui
• Nu se administrează i.m.
• Nu se elimină bula de aer înainte de injectare
- Nadroparinum prezentat sub denumirea de Fraxiparine - 2850 u.i./0,3 ml – seringi
preumplute de 0,3 ml/2850u.i., 3800 u.i./0,4 ml; 5700 u.i/0,6 ml; 7600u.i./0,8ml
- Deltaparinum prezentat sub denumirea de Fragmin, seringi preumplute (10000
ui/ml) Fragmin : 0,2 ml/2500 ui, 0,2ml/5000 ui, 0,3ml/7500 ui, 0,6ml/1500ui
• Se administrează S.C. în peretele abdominal prin înţepătură perpendiculară. Se poate
administra şi i.v. prin perfuzie continuă şi intrarterial în bolus, la începutul şedinţei de
dializă.
B. Forme pentru administrare pe cale orală
Anticoagulante cumarinice (Antivitamine K)
- Împiedică sinteza hepatică a factorilor coagulării dependentă de vitaminaK
- Se recomandă în profilaxia trombozelor venoase şi accidentelor tromboembolice
după intervenţii chirurgicale la pacienţii cu risc crescut, la bolnavii cu proteze valvulare,
grefe vasculare, stenoză mitrală.
Acenocumarolum produs sub denumirea de:
- Acenocumarol - cp. - 2mg
- Sintrom - cp. - 4mg
- Trombostop - cp.- 2mg;
• se păstrează la 15-25°, ferit de lumină
• atenţie - vărsături – disfuncţii hepatice
Reacţii adverse:
• Hemoragii - gastrointestinale, cerebrale, la nivelul tractului urogenital (hematurie),
uter (menoragii sau metroragii)
• Reacţii adverse: greaţă, vărsături, reacţii alergice, urticarie, dermatite, febră,
alopecie reversibilă
Precauţiuni speciale privind administrarea subcutanată
✓ Injectarea subcutanată se pretează la cantităţi mici de soluţie
✓ Se folosesc ace subţiri, lungi de 12 mm, care garantează injectarea
medicamentului în ţesutul subcutanat
✓ Acul subţire scade riscul antrenării germenilor
✓ Se preferă introducerea verticală la 90° scăzând riscul lezării unor filete
nervoase şi vaselor de sânge, ceea ce face ca durerea să fie mai mică şi riscul de hematom
284
scăzut
✓ Acele mai lungi pot fi introduse sub un unghi de 45°, cu atenţie, pentru a nu
ajunge în grosimea muşchiului.
Supravegherea pacientului
A. Înaintea tratamentului
✓ Se determină grupul sanguin şi Rh
✓ Medicul stabileşte bolnavii cu risc de hemoragie: ulcerul gastroduodenal, boli
hemoragice, insuficienţa hepatică şi renală, AVC recent; gravide, hipotensiunea arterială
severă
✓ Se determină timpul de protrombină înaintea tratamentului cu anticoagulante
cumarinice (este crescut în ciroză şi hepatită)
B. În timpul tratamentului
- Nu se fac injecţii i.m. şi s.c, există risc de hematom
- Se supravegheză apariţia hemoragiilor
• gingivoragii, epistaxis
• hemoragii după ras
• hematuria - se colectează urina într-un borcan şi se examinează
• scaunul cu sânge
✓ În cazul sângerârilor, la recomandarea medicului, se administrează
PROTAMINA în tratamentul cu Heparină şi FITOMENADIONĂ în tratamentul cu
trombostop
✓ Nu se fac endoscopii şi nici puncţii
✓ Se face controlul biologic al coagulării: timpulHowell, INR în
heparinoterapie şi timpul de protrombină în tratamentul cu anticoagulante orale
✓ În timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la celălalt braţ
✓ În cazul administrării subcutanate recoltarea se face la 6-8 ore de la injecţie
✓ Se monitorizează starea generală întrucât pot apare: frison, febră,vomă.
✓ Pacientul este informat să nu ia alte medicamente fără recomandarea
medicului deoarece unele potenţează efectul iar altele îl diminuează
✓ Atenţie deosebită se acordă pacientului tratat cu anticoagulante cumarinice,
deoarece tratamentul se face ambulator şi nu poate fi supravegheat permanent
✓ Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor: salicilaţi, paracetamol,
fenilbutazonă, laxative, hormoni tiroidieni, unele antibiotice (tetraciclină, cloramfenicol),
sulfamide, analgetice
285
✓ Medicamente care scad efectul anticoagulante lor: pansamentele gastrice,
antiacide, barbiturice, unele tranchilizante şi neuroleptice, diuretice mercuriale, digitalice,
inhibitori tiroidieni.
Educaţia pacientului
Se instruieşte pacientul:
✓ Să ia medicamentele după orarul stabilit de medic; administrarea se face mai
ales seara pentru ca medicul să poată corecta la nevoie doza după valoarea timpului de
protrombină determinat în timpul zilei
✓ Dacă omite o doză, o poate lua în interval de 8 ore, după care se sare peste priză
şi se ia doza la ora obişnuită în ziua următoare
✓ Să nu-şi modifice singur dozele
✓ Să nu întrerupă brusc tratamentul, există risc de hipercoagulabilitate şi
tromboembolie
✓ Să se autosupravegheze şi să depisteze semnele de supradozare (hemoragii)
✓ Să se prezinte cu regularitate la medic pentru recoltarea probelor decoagulare
✓ Să anunţe stomatologul sau alt medic, dacă este cazul, că este în tratament cu
anticoagulante orale(ACO)
✓ Să nu practice sporturi violente care presupun lovituri, căderi sau muncă intensă
✓ Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a tratamentului
(2-4 săptămâni) pentru că acţiunea se menţine între 2-5 zile după încetarea administrării,
în funcţie de anticoagulantul folosit
✓ Să evite expunerea la căldură, canicula creşte efectul
✓ Să consume o alimentaţie echilibrată şi să nu exagereze cu alimente bogate în
vitamina K: brocoli, spanac, varză, conopidă, sparanghel, mărar, mazăre verde, soia,
tomate, urzici, gălbenuş de ou, ficat (porc, vită), salată verde, suc de grape-fruit.
✓ Să nu consume alcool în exces, potenţează efectul ACO
✓ Să nu folosească plante medicinale care influenţează efectulACO:
• scad timpul de protrombină: sunătoarea, lucerna, ceaiul verde, gingseng,
coacăze negre
• cresc timpul de protrombină sau riscul de hemoragie: usturoiul, ceaiul verde,
ginko biloba
✓ Să evite fumatul, deoarece fumul de ţigară poate scădea efectulACO
✓ Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant
✓ Să evite tăieturile; în caz de hemoragie să aplice un pansament compresiv şi să
286
se prezinte de urgenţă la spital
✓ Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguină şi
anticoagulantul folosit; data începerii tratamentului şi durata probabilă, doza
administrată, modul de administrare (un comprimat seara sau două administrări pe zi la
12 ore preferabil la aceeaşi oră)

287