BILET nr.

13

1.Puncția venoasă pentru recoltare de sânge;

Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de
puncţie.
Scop
explorator
 recoltarea sângelui pentru examene de laborator: biochimice, hematologice, serologice şi
bacteriologice
terapeutic
 administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei intravenoase
 recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale
 executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui
 sângerare 300-500 ml în EPA, HTA
Locul puncţiei
Se examinează calitatea şi starea venelor:
 v. de la plica cotului (bazilică şi cefalică), unde se formează un „M” venos prin
anastomozarea lor
 v. antebraţului
 v. de pe faţa dorsală a mâinii
 v. subclaviculare
 v. femurale
 v. maleolare interne
 v. jugulare şi epicraniene(mai ales la sugar şi copilul mic).
Pentru evidenţierea venelor
 se fac mişcări în sensul circulaţiei de întoarcere cu partea cubitală a mâinii pe faţa
anterioară a antebraţului
 se introduce mâna şi antebraţul în apă caldă
 pentru evidenţierea venelor la care nu se poate aplica garoul se face o presiune digitală pe
traiectul venei deasupra locului puncţiei(în sensul circulaţiei venoase)
materiale
de protecţie
 pernă elastică pentru sprijinirea braţului
 muşama
 aleză
pentru dezinfecţia tegumentului tip I
 tampon
 alcool
instrumentar şi materiale sterile
 ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10, 10/10 mm(în funcţie de scop)
 seringi de capacitate(în funcţie de scop)
 pense
 mănuşi chirurgicale
 tampoane
alte materiale
 garou sau bandă Esmarch
 eprubete uscate şi etichetate
 cilindru gradat
 fiole cu soluţii medicamentoase
 soluţii perfuzabile
 tăviţă renală
(materialele se vor pregăti în funcţie de scopul puncţiei)
pacientul
pregătire psihică: se informează asupra scopului puncţiei
pregătire fizică: pentru puncţia la venele braţului , antebraţului:
- se aşează într-o poziţie comodă atât pentru pacient, cât şi pentru persoana care execută
puncţia (decubit dorsal)
- se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia
de întoarcere la nivelul braţului
- se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă
- se dezinfectează tegumentele
 - se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei strângându-l a.î. să
oprească circulaţia venoasă fără a comprima artera
- se recomandă pacientului să deschidă pumnul venele devenind astfel turgescente
execuţie
Asistenta îmbracă mănuşile sterile şi se aşează vizavi de bolnav:
 se fixează vena cu policele mâinii stângi, la 4-5 cm sub locul puncţiei, exercitând o
uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine
 se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizolul în sus, în mâna dreaptă,
între police şi restul degetelor
 se pătrunde cu acul traversând, în ordine, tegumentul – în direcţie oblică (unghi de 30 de
grade), apoi peretele venos – învingându-se o rezistenţă elastică, până când acul
înaintează în gol
 se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei
 se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu seringa
 se continuă tehnica în funcţie de scopul puncţiei venoase: injectarea medicamentelor,
recoltarea sângelui, perfuzie
 în caz de sângerare, se prelungeşte acul de puncţie cu un tub din polietilenă care se
introduce în vasul colector, garoul rămânând legat pe braţ
 se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului şi a
pumnului
 se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere a acului şi se
retrage brusc acul
 se comprimă locul puncţiei 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se face toaleta locală a tegumentului
- se schimbă lenjeria dacă este murdară
- se asigură o poziţie comodă în pat
- se supravegheză pacientul
Pregătirea sângelui pentru trimiterea la laborator se face imediat, eprubetele se etichetează, se
completează formularele de trimitere.
Reorganizarea : materialele refolosibile se dezinfectează, se spală , se pregătesc pt.sterilizare;
deşeurile se îndepărtează.
Se notează puncţia în f.o.
Accidente Intervenţii
 Hematom (prin infiltrarea sângelui  se retrage acul şi se comprimă locul
în ţesutul perivenos) puncţiei 1-3 minute
 Străpungerea venei (perforarea  se retrage acul în lumenul venei
peretelui opus)
 Ameţeli, paloare, lipotimie  se întrerupe puncţia, pacientul se aşează
în decubit dorsal fără pernă, se anunţă
medicul

B. Prezentați planul de îngrijire al pacientului cu hepatită acută virală.

1. Definiţie:
Hepatită virală acută A este o boală infecţioasă determinată de virusul hepatic A (din genul Enterovirus)
cu caracter hepatotrop, provocând o boală generală a organismului şi mai ales a ficatului.
2. Culegere de daye
a. Circumstanţe de apariţie:
- factorii determinanţi:
 transmitere pe cale fecal – orală (digestivă);
 contact direct sau indirect;
- factorii favorizanţi:
 vârsta (hepatita A domină la vârsta copilăriei);
 deficienţe de igienă personală, comunală (ape contaminate) şi alimentară
 persoane cu infecţii inaparente în colectivităţile de copii;
 lipsa de cunoştinţe ale pacientului şi ale familiei despre boală.
b. Manifestări de dependenţă:
-debut pseudo-gripal cu febră, dureri musculare, manifestări catarale respiratorii
- debut digestiv cu semne de gastroduodenită – manifestări digestive
- anorexie (cu repulsie de alimente, balonare)
- greaţă, vărsături
- dureri: epigastrice, cefalee
- senzaţie de greutate în hipocondrul drept
- prurit
- icter al tegumentelor şi sclerelor
- astenie pronunţată, ameţeli
- insomnie sau somnolenţă
- irascibilitate sau apatie
- oligurie cu urini hipercrome
- constipaţie cu scaune decolorate
c. Examinări paraclinice:
- examinări curente:
 Leucograma şi VSH, au valoare în a indica etiologia virală (leucopenie cu VSH normal sau
chiar încetinit, datorită hemoconcentraţiei)
 Examenul urinei (urobilinogen crescut, bilirubină prezentă)
- examinări patogenice, cu valoare de a stabili suferinţa hepatocelulară:
 Transaminazele (TGP, TGO), aldalozele, şi sideremia cresc.
- examinări specifice:
 Imunoelectromicroscopia – decelează antigenul hepatic A din materiile fecale
 Decelarea anticorpilor anti HAV, prin testul radioimun (RIA) sau imunoenzimatic (ELISA)
- alte investigaţii:
 Sindromul de inflamaţie (teste de disproteinemie, electroforeza)
 Sindromul colestatic (bilirubina, fosfataza alcalină)
 Sindromul de deficit funcţional hepatic (testele de coagulare, metabolismul glucidic).
3. Probleme de dependenta
 Hipertermie legata de manifestarea generala infectioasa, fara frisoane;
 Disconfort legat de prurit, de durerile musculare, articulare, de manifestarile digestive,
manifestarile catarale;
 Greturi, varsaturi legate de gastroduodenita;
 Anorexie legata de afectarea stomacului, intestinului si alterarea gustului;
 Alterarea nutritiei prin deficit din cauza anorexiei, greturilor si varsaturilor;
 Dureri-epigastrice, de cap, articulare, musculare legate de infectia care afecteaza aceste organe;
 Diminuarea mobilitatii fizice (intoleranta la activitati) legata de astenie, ameteli, alterarea
metabolismului;
 Afectarea tegumentelor si mucoaselor legate de urticarie, de coloratia galbena (bilirubinei
crescute);
 Eliminare urinara inadecvata (prin ologurie la inceput) legata de retentia hidrica sau tulburare in
metabolismul apei si al electrolitilor, cu cresterea lichidului extracelular;
 Constipatie sau diaree legata de insuficienta secretorie a pancreasului exocrin, de colestaza;
 Cunostinte insuficiente asupra bolii si legate de regimul igieno-dietetic;
 Anxietate legata de evolutia prognosticului bolii;
 Risc de infectii bacteriene sau virale supraadaugate, legate de starea de nutritie anterioara (in
special carente de proteine), de boli cronice asociate.
4. Obiectivele de îngrijire
Vizează:
- diminuarea febrei şi a pruritului;
- ameliorarea vărsăturilor şi a greţurilor;
- reducerea durerilor ( de cap, epigastrice, musculare, articulare);
- o hidratare şi stare de nutriţie adecvată;
- ameliorarea confortului fizic şi psihic.
Pacientul:
- să se deplaseze fără ajutor;
- să aibe tegumente şi mucoase curate, integre;
- să prezinte o diureză şi un tranzit intestinal normal;
- să nu prezinte anxietate;
- să fie instruit asupra regimului igieno-dietetic;
- să cunoască principalele grupe de alimente şi conţinutul lor în factori nutritivi;
-să nu prezinte infecţii intercurente bacteriene sau virale.
5. Intervenţii autonome şi delegate:
Toate intervenţiile vizează: protejarea ficatului, sprijinirea regenerării celulelor hepatice, corectarea
reacţiilor inflamatorii şi a altor dezechilibre funcţionale, protejarea pacientului de alte infecţii, limitarea
transmiterii bolii.
1.Izolarea pacientului , de obicei în spital cel puţin 2 săptămâni de la debutul bolii
2.Observarea funcţiilor vitale şi înregistrarea valorilor, lor în FO
3.Asigurarea odihnei: repaus la pat, în perioada acută a bolii, după perioada acută, repaus relativ în
covalescenţă, apoi reluarea treptată a activităţii
4.Combaterea febrei: microclimat corespunzător în salon, îmbrăcăminte lejeră, medicaţie antipiretică
prescrisă de medic
5.Combaterea vărsăturilor: ingerarea de cantităţi mici (30-60 ml) de lichide reci (ceai, siropuri diluate), la
intervale de 30 – 60 minute, la acelaşi interval se pot da pacientului bucăţi mici gheaţă pe care le suge.
6.Observarea semnelor de dezhidratare
7.Respectarea dietei (mese mici şi frecvente) , în funcţie de toleranţa digestivă sau de apetitul pacientului:
 Dietă lichidă 1,5 – 2 l pe zi, hidro-lacto-zaharată (sucuri de fructe, în special citrice, ceaiuri,
compoturi, supe de zarzavat, lapte, iaurt)
 Apoi, dieta va cuprinde alimente şi preparate uşor digerabile, care să asigure un aport suficient
de glucide şi un aport suficient de aminoacizi necesari regenerării celulare
8.Asigurarea tranzitului intestinal normal se realizează prin: regim de fructe, zarzavaturi, la indicaţia
medicului, clisme sau laxative
9.Administrarea medicamentelor la indicaţia medicului: simptomatice, hepatotrope, vitamine, corticoizi –
în formele severe
10.Educarea pacientului:
 Pentru cruţarea ficatului, pacientul va evita asocierea altor noxe (efort, abuz alimentar, toxice,
etc.)
 Va evita consumarea alimentelor interzise: prăjeli, rântaşuri, grăsimi animale, conserve,
afumături, alcool
 Pentru dispensarizare corectă, pacientul va fi informat că dispariţia icterului şi a celorlalte
semne nu înseamnă vindecare totală; refacerea ficatului necesită timp mai îndelungat (2-3luni)
şi urmărirea se face timp de 12 luni (clinic şi prin examene de laborator)
 Familia şi pacientul va fi încurajată să pună întrebări, să se informeze despre boală, regim
igieno-dietetic
 Informarea pacientului despre transmiterea bolii şi a modului de prevenire a hepatitei de tip A.