FISA TEHNICA NR 1

ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR PE CALE PARENTERALA

 Definitii
 Calea parenterală -calea ce ocoleşte tubul digestiv .
-calea injectabila de adm. a medicamentelor.
Dat fiind faptul ca, in afara injectiilor, si alte cai ocolesc tubul digestiv (ex: calea respiratorie), notiunea
de cale parenterala a fost reconsiderata, pastrand in sfera ei numai calea injectabila de administrare a
medicamentelor.

 Injectia-introducerea în stare lichidă în organism a unor substanţe prin intermediul unui ac care traversează
ţesuturile organismului, acul fiind adaptat la o seringa ce conţine soluţia medicamentoasă (antibioticul) de
administrat.

 Antibioticele - (greacă anti- contra, bios- viaţă) sunt o grupă de medicamente care se folosesc la tratamentul
etiologic al bolilor (bolilor infecţioase provocate de bacterii). Sunt folosite datorită acţiunii lor bactericide de a
omorî bacteriile sau protozoarele.

Antibioticele pot acţiona:

 bacteriostatic de frânare a înmulţirii bacteriilor
 bactericid de eliminare a bacteriilor
 bacteriolitic liza membranei bacteriene ce determină de fapt moartea lor.

 Scopul adm. parenterale

 Terapeutic-adm. medicamente.
 Explorator- testarea sensibilitatii organismului fata de diferite substante.

 Avantajele
 Evitarea tractului digestiv (medicamente iritante sau toxice), unele fiind sensibile la acţiunea sucurilor digestive
(hormoni şi vaccinuri);
 Dozarea corectă a unui medicament ce ajunge în sânge;
 Inlocuirea căii bucale în caz de obstacole ce apar în deglutiţie, hemoragii digestive, intervenţii pe tubul digestiv;
 Obţinerea unei unui efect rapid → viteza de absorbţie fiind imediată la administrarea iv.; viteză medie la injecţia
IM şi lentă la injecţia SC;
 Posibilitatea administrării medicamentelor şi la bolnavii inconştienţi, cu hemoragie digestiva,varsaturi

 Administrarea parenterală a antibioticelor se realizează prin:

 Injecţie intramusculară (soluţii, suspensii);
 Injecţie intravenoasă (soluţii cristaline);
 Perfuzii (soluţii cristaline, izotone, hipetone);

IZOTONIC=cu aceeași presiune osmotică ca a serului sanguin

Solutii izotonice, soluții apoase,contin ioni in concentratie egala cu cea a organismului (fiziologica);

Serul sanguin are aceeasi presiune osmotica ca si solutia de clorura de sodiu 0,9%.→Cea mai simplă
soluție de acest tip este o soluție apoasă 0,9% de clorură de sodiu (NaCl)

Solutii hipertonice care contin ioni in concentratie > decat cea fiziologica;
Solutii hipotonice care contin ioni in concentratie < decat cea fiziologica.

Presiunea osmotica depinde de numarul de particule din solutie.

La injectarea unei solutii hipotonice, deci cu o presiune osmotica mai mica decat a serului sanguin, apa
traverseaza peretele celular pentru a determina egalizarea presiunii osmotice, ceea ce duce la umflarea
celulei si la spargerea ei. Fenomenul se numeste endosmoza si poate produce edeme si convulsii.
1
 Administrarea intravenoasa a unor solutii hipertonice, deci cu o presiune osmotica mai mare decat a
serului sanguin, conduce la complicatii din cele mai grave. Astfel, solutiile de glucoza hipertone se adm.
Controlat, cu dozare corecta altfel provoaca hiperglicemie, glicozurie, deshidratare celulara, diureza
osmotica, pierderea apei si a electrolitilor, deshidratare generala si coma. Pot fi prezente si alte
fenomene: tromboflebita, hemoragie cerebrala, stop cardiac.

 Locurile parenterale (tesuturile) in care se introduce med. :

 i.d.-grosimea dermului
 s.c.-tesut subcutanat
 i.m.-tesut muscular
 i.v.;i.a. -vase de sange
 inj.intracardiaca- in inima
 inj. in maduva rosie a oaselor-in interventia de urgenta
 inj. intraosoasa- in spatiul subarahnoidian

Ti Scop Locul Sol adm. Resorbtia

p. ul
I. testar Reg.lipsite de foliculi pilosi -izotone f. lenta
d. e  fata externa a bratului si coapsei
s. terap Reg.bogate in tesut lax,extensibil -izotone  Incepe la 5-10
c. eutic  fata externa a bratului -sol. cristaline: min de la adm.
 fata superoexterna a coapsei  insulina,  Dureaza in
 fata supra-si subspinoasa a omoplatului  histamina, functie de cant.
 reg.subclaviculara  cofeina adm.
 flancurile peretelui abdominal

I. terap Muschi voluminosi lipsiti de -izotone  Incepe imediat

m eutic trunchiuri mari de vase si nervi: -uleioase dupa adm.
.  -reg.superoexterna a fesei -coloidale, cu  Se termina in 3-5
 -fata externa a bratului,muschiul deltoid densit. mare min
Mai lenta ptr.sol.
uleioase
I. terap Vene sanguine: -izotone  Instant
v. eutic  Vene de la plica cotului(bazilica, -hipertone
cefalica)
 Venele antebratului
 Venele de pe fata dorsala a mainii
 Venele maleolare interne
 Venele epicraniene

 Pregătirea psihică
 Se informeaza pacientul privind scopul si locul injectiei si eventualele reactii pe care le va prezenta in
timpul injectiei
 Se obtine acordul pacientului si verbal si scris (semneaza)

 Pregatirea fizică
 Se aseaza pacientul in pozitie confortabila – in functie de tipul si de locul injectiei

 Pregatirea materialelor
 Seringi sterile de unica folosinta
 Ace sterile ptr. dizolvare si aspirare
 Medicamentul de adm.
 Sol.ptr.dizolvare

2
 Tampoane vata, tifon
 Dezinfectante(alcool sanitar)
 Tavita renala
 Garou
 Pernita
 Musama

 Tehnica

 Se verifica prescripţia medicala a antibioticului ce trebuie administrat

 Se verifica calea de administrare
 Se verifica termenul de valabilitate
 Se spală pe maini ,se dezinfecteaza şi se imbracă mănuşile sterile
 Se dezinfecteaza si se îndepărtează capacul de plastic al flaconului de dizolvat si al solventului (flacon
 de ser fiziologic 0,9%sau apa distilate)
 Se dezinfecteaza din nou
 Se aspiră solventul (ser fizilogic sau apă distilată) in seringă
 Se introduce solventul in flaconul cu pulbere, după evaporarea alcoolului
 Sescoate acul şi se agită flaconul până la dizolvarea completă
 Seschimba acul cu altul steril
 Se aspiră in seringă o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce urmează a fi aspirată din flacon
 Se dezinfecteză dopul de cauciuc din nou, se introduce acul in flacon pâna la nivelul dopului de cauciuc si
se introduce aerul
 Se retrage pistonul seringii sau se lasă să se golească singur conţinutul flaconului in seringă
 Se schimbă din nou acul
 Se elimină aerul din seringă
 Sealege locul de adm.
 Se dezinfecteaza → se asteapta sa se evapore dezinfectantul
 Se adm. medicamentul
 Se supravegheaza locul si starea generala a bolnavului (resp., culoarea fetei)

 Dacă administrarea antibioticului se face prin perfuzie se va proceda conform

administrării prin perfuzie

 Reorganizarea locului
 Selectarea deşeurilor rezultate conform Precauţiunilor Universale Standard.

 Ingrijirea ulterioară a pacientului

 Supravegherea pacientului pentru a sesiza la timp reacţii alergice (pot apărea la repetarea unui tratment cu
antibiotice după un anumit interval de timp şi chiar dacă la testarea acestuia nu au apărut reacţii alergice).

 De reţinut
 testarea sensibilităţii la antibiotice înainte de începerea tratamentului este obligatorie;
 nu se asociază in aceeasi seringă alt antibiotic sau alte medicamente;
 injectiile cu antibiotice se fac in conditii de asepsie perfectă;
 penicilina dizolvată se administrează în maximum 24 h;
 asistentul medical va evita sensibilizarea sa faţă de antibiotice prin folosirea mănuşilor în timpul
manipulării şi dizolvării acestora.

FISA TEHNICA NR 2

3
 ADMINISTRAREA INSULINEI

 Definitie
 Insulina este secretata de celulele beta, ale insulelor Langerhans ale pancreasului
 Este singurul hormon hipoglicemiant cunoscut
 Este medicamentatul care asigură supravieţuirea pacienţilor cu diabet zaharat tip 1 şi controlul glicemiilor
pentru un număr semnificativ si în creştere a pacienţiilor cu diabet zaharat tip 2 şi agravidelor cu diabet
gestaţional.

 Descoperirea tratamentului cu insulină este legată de numele medicului român Nicolae Paulescu (1869 –1931)
 El a fost primul cercetător care a descris și a extras din pancreas bovin substanța care apoi a fost denumită insulină
 Institutul Național de Diabet din București îi poartă numele.
 Glicemia bazală este valoarea glicemiei măsurată dimineața, la trezire, înainte de luarea medicamentelor și a micului dejun.
 Glicemia preprandială este valoarea glicemiei măsurată înainte de orice masă.
 Glicemia postprandială este valoarea glicemiei la minimum 1 oră după începerea mesei.
- În cea mai mare parte a cazurilor aceasta se măsoară la 2 ore după ce se început să se manance.
- Glicemia postprandială are un rol la fel de important ca și glicemia bazală deoarece cercetarea a dovedit că și glicemia
crescută exagerat după masa, crește riscul de a face mai târziu (peste câţiva ani) infarct miocardic sau accident vascular
cerebral
 Scopul
 De a scadea glicemia (nivelul de glucoza din sange)
 Este med. care asigură supraviețuirea pacienților cu diabet zaharat tip 1 şi con trolul glicemiilor paciențiilor cu diabet zaharat
tip. 2

 Indicaţii → Cand se administreaza

 Diabet zaharat tip 1 (indicaţie absolută)
 Diabet zaharat tip 2:
 Atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice orale combinate cu dieta nu se
ating obiectivele terapeutice
 Episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecţii moderate sau severe)
 Pre- şi intra- şi postoperator când se suspendă medicaţia orală la un bolnav diabetic
 În cazul contraindicaţiilor preparatelor orale (insuficienţa hepatică şi renală)
 Reacţii adverse ale unor preparate orale
 Diabetul zaharat gestaţional care nu se rezolvă prin dietă
 Urgenţe hiperglicemice (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară

 Tipuri de insulină
→ Există trei feluri de insuline:

 1. INSULINE BAZALE (insuline cu durată lungă de acțiune)

 Se adm. o dată sau de două ori pe zi și au rolul de a menține cât mai constant nivelul glicemiei pe
parcursul întregii zile.
 2. INSULINE RAPIDE sau PRANDIALE (insuline cu durată scurtă de acțiune)
 Acele tipuri de insulină care scad repede glicemia.
 Se adm., în principal, atunci când pacientul mananca dar şi atunci când, pur şi simplu, dorim să reducem
valorile mari ale glicemiei

 3. INSULINE PREMIXATE
 Se adm. de obicei de două ori pe zi (foarte rar de trei ori), înainte de micul dejun și cină și sunt amestecuri
de insuline bazale și rapide în diferite proporții.

TIP DE INSULINĂ ÎNCEPUTUL ACȚIUNE MAXIMĂ ACȚIUNE

ACȚIUNII TOTALĂ
1. INSULINE BAZALE 2 –4 ore 4 –8 ore sau 10 – 24 ore
Acțiune constantă toată
4
 ziua
2. INSULINE RAPIDE 15 – 60 1 – 4 ore 3 – 8 ore
sau PRANDIALE minute
3. INSULINE 15 – 60 două momente de 10 – 16 ore
PREMIXATE minute acțiune maximă
–vezi detalii la
secțiunea insuline
premixate

 1. INSULINELE BAZALE sunt de două feluri:

 Insuline cu acțiune lungă

 Cu durată de acțiune de aproximativ 24 de ore.
 Acestea sunt:
o Lantus → Care se administrează o dată pe zi
o Levemir → Care se administrează o dată sau de două ori pe zi.
 Insuline cu acțiune intermediară
 Se folosesc ca și insuline bazale dar nu asigură 24 de ore un nivel constant deinsulină în sânge.
 Se administrează în general de două ori pe zi.
 Ele sunt:
o Insuman Bazal
o Humulin N
 Acțiunea lor este judecată cu ajutorul glicemiilor bazale.
 Se folosesc în majoritatea regimurilor de insulină și injectarea lor nu este legată în general de momentul
meselor

TIP DE INSULINĂ ÎNCEPUTUL ACȚIUNE MAXIMĂ ACȚIUNE

ACȚIUNII TOTALĂ
Insuline cu acțiune 2 ore Acțiune constantă Aproape
lungă aproape toată ziua 24 ore
•Lantus
•Levemir
Insuline cu acțiune 2-4 ore 4-8 ore 10-16 ore
intermediară
•Insuman Bazal
•Humulin N

 2. INSULINE RAPIDE sau PRANDIALE

 Sunt acele tipuri de insulină care scad repede glicemia.

 Ele se folosesc, în principal, atunci când mâncăm dar şi atunci când, pur şi simplu, dorim să reducem
valorile mari ale glicemiei.
 mare parte a alimentelor din stomac prin digestie sunt transformate în glucoză care ajunge în sânge și
rezultă astfel o creștere a glicemiei.
 Rolul cel mai important al insulinelor rapide este de a controla aceste creșteri ale glicemiei care se produc
după ce mâncăm

→Există 2 feluri de insuline rapide:

 Insulinele rapide moderne (analogi rapizi) → care poartă medical numele de insuline cu acțiune
rapidăși sunt forme îmbunătățite de insulină.
 Sunt fabricate prin tehnologie modernă (biotehnologie) și au proprietăți foarte apropiate de insulina
secretată de pancreasul uman.
 Ele se absorb repede de la locul injecției și produc o scădere imediată a glicemiei.
 Cele trei preparate existente în țara noastră sunt:
o Apidra (insulină glulizină),
5
o Humalog (insulină lispro)
o Novorapid (insulină aspart)

 Insulinele rapide clasice (convenționale) → care medical sunt denumite insuline cu durată scurtă de
acțiune
 Aceste insuline se absorb mai încet de la locul injectării și stau în corp mai mult decât analogii rapizi.
 Ele trebuie injectate înainte cu aproximativ 30 de minute de masă.
 În România sunt trei produse de acest fel:
o Actrapid (insulină umană rapidă),
o Humulin R (insulină umană rapidă)
o Insuman Rapid (insulină umană rapidă).

TIP DE INSULINĂ ÎNCEPUTUL ACȚIUNE ACȚIUNE

ACȚIUNII MAXIMĂ TOTALĂ
Analogi rapizi 15 minute 1-2 ore 3 - 4 ore
 Apidra(insulin glulizina)
 Humalog(insulin lispro)
 Novorapid(insulin aspart)
Insuline rapide clasice 30 -60 min 2.4 ore 4-8 ore
(umane)
 Actrapid
 Humulin R
 Insuman Rapid

 3. INSULINE PREMIXATE

 Sunt amestecuri realizate în fabrică de insulină prandială și bazală în anumite proporții.

 Cele mai frecvente proporții sunt 25 –30 % insulină prandială și 70 –75 % insulină bazală ( 25/75 și
30/70).
 Se folosesc în general de două ori pe zi:→ înainte de micul dejun și înainte de cină.
 Pentru a măsura acțiunea lor este nevoie de măsurarea atât a glicemiilor preprandiale cât și a celor
postprandiale

TIP DE INSULINĂ ÎNCEPUTUL ACȚIUNE ACȚIUNE

ACȚIUNII MAXIMĂ TOTALĂ
Amestecuri de insuline rapide 30 –60 2 – 4 ore/ 10–16
clasice(umane) cu insuline cu acțiune minute 4 – 8 ore ore
intermediară
•Humulin M3
•Insuman Comb 25
•Insuman Comb 50
•Mixtard 30
Amestecuri de analogi 15 minute 1 –2 ore/ 10–16
•Humalog Mix 25 (25% insulina lispro si 75% 4 –8 ore ore
suspensie de protamina a insulinei lispro)
•Humalog Mix 50 (50% insulina lispro si 50%
suspensie de protamina a insulinei lispro)
•Novomix 30 (30% insulinaaspart si 70%
suspensie de protamina a insulinei aspart)

6
 Păstrarea insulinei

 Se păstrează de regulă la frigider între 2 - 8°, nu în congelator sau aproape de acesta.

 In vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte.
 Nu se încălzeşte înainte de administrare.
 Flaconul integru şi/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30° la întuneric, nu mai mult
de 28 de zile.
 Dacă timpul este depăşit se pierde valabilitatea.

 Stabilirea dozei şi tipului de insulină

 Se face de către medic, individualizat

 Medicul instruieşte pacientul cum să-şi ajusteze dozele în funcţie de conţinutul de hidrocarbonaţi din dietă
 Tipul de insulină este ales în funcţie de toleranţa pacientului
 Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic

 Cale de administrare
 injectie subcutanata-sc
 injectie intravenoasa-(iv- in perfuzie- in coma)

 Reguli de administrare

 Precautiuni generale
 Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări:
 -insulinele rapide au aspect limpede, clar.
 -insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, fără flocoane.
 Prezența flocoanelor presupune schimbarea flaconului.
 Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în poziție orizontală şi rulare
blând între palme de 30-40 de ori.
 Nu se face agitație în poziție verticală → produce bule şi imperfecțiuni la dozare.
 Dacă nu se omogenizează , nu se administrează .
 Nu se amestecă insuline cu concentrații diferite şi nici tipuri diferite de insulină.
 Dacă este necesar se folosesc seringi separate.

 Precautiuni speciale
 Insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc în situații de urgență metabolică , în stări febrile,
boli infecțioase, traumatisme, intervenții chirurgicale.
 Insulinele rapide sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. intrând în acțiune în mai puțin de 10
minute.
 Deasemenea se pot administra pe cale S.C. şi I.M.

 Alegerea locului în funcție de tipul de insulina:

 1/3 medie a bratului fata externa,
 in regiunea supero-externa a coapsei,
 in flancurile peretelui abdominal,
 regiunea subclaviculara,
 regiunea supra si subspinoasa a omoplatului (zona scapulara)
→ Locul de adm. se schimba la fiecare administrare
→ Pentru insulinele rapide - abdominal - cu excepția a 5 cm în jurul ombilicului, zonă în care absorbția e
cea mai rapidă
→ Insuline intermediare: coapsă , fesă
→ Pentru pacienții slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidiană şi coapsă , într-un
unghi de 45°
 În regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face începând sub un unghi de 90°
7
 Exercițiul fizic creşte rata absorbției prin creşterea fluxului sanguin
 Deasemenea expunerea la căldură (baie, masarea zonelor, plajă ) favorizează absorbția mai rapidă şi
glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme
 Expunerea la frig încetineşte absorbția, alimentele fiind administrate cu câteva minute mai târziu.
 Rotația locului de injecție (în aceeaşi arie ținând seama de timpul de absorbție al insulinei) este important
pentru prevenirea complicațiilor (lipohipertrofia -depunere excesivă de grăsime sau lipoatrofia - topirea
țesutului grăsos subcutanat).
 Dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8 secunde fără să se maseze pentru a nu
grăbi absorbția insuline

 Reducerea durerii este posibilă dacă:

 Soluția se injectează la temperatura camerei
 Aerul se elimină corect
 Zona se spală sau se dezinfecteaza cu alcool şi se aşteaptă evaporarea (alcoolul inactiveaza insulina)
 Alcoolul se poate inlocui cu ser fiziologic.
 Zona trebuie să fie relaxată
 Pătrunderea în piele se face rapid
 Nu se schimbă direcția acului
 Se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) în funcție de regiune

 Pregatirea bolnavului
 psihica: informare, explicarea tehnicii si a efectului, obtinerea consimtamantului
 fizica: asezarea pacientului in functie de locul ales

 Materiale sanitare
 -tampon cu ser Fiziologic,
 -manusi sterile,
 -tavita renala
 -seringa de 0,5mi sau 1 ml cu gradatii marcate in unitati de insulina (u.i), .
 -flacon cu insulina sau sistem de injectare “pen” cu doze prestabilite

 Executie
 se spala si dezinfecteaza mainile
 se imbraca manusilesterile
 se dezinfecteaza cu un tampon cu ser fiziologic
 se face un pliu
 pt. zona abdominala si fesiera si patrundem cu acul perpendicular pe pliu 90°
 pt.regiunea fesiera si coapsa patrundem cu acul in unghi de 45°
 se injecteaza lent-dupa injectare se scoate brusc acul,
 nu se maseaza locul.

 Supravegherea pacientului
 Pot apare complicații:
 Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15 gr hidrocarbonați (3bucăți de zahăr) sau se
administreaza IV glucoza 33%.
 Edemul insulinie - apare la pacienții nou descoperiți din cauza retenției hidrosaline la începutul inițierii
tratamentului cu insulină
 Lipodistrofia hipertrofică - creşterea în volum a țesutului adipos nevascularizat ceea ce încetineşte mult
absorbția insulinei
 Lipodistrofia atrofică - diminuarea țesutului adipos subcutanat la locul administrării insulinei, mai
frecvent la femeile tinere
 Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros
 Alergia generalizată - de la urticarie până la şocul anafilactic
8
 Cu excepția hipoglicemiei pe care o sesizează asistenta si bolnavul, celelalte vor fi interpretate şi evaluate
de medicul specialist.

FISA TEHNICA NR 3

TEHNICA DE EXECUTARE I.V.

 Definitie
 Injectia intravenoasa consta in introducerea solutiilor cristaline, izotonice sau hipertonice prin
intermediul unui ac in circulatia venoasa. Se efectuiaza prin punctie venoasa

 Injecţia intravenoasă: se efectuează mai intai puncţia venoasă, apoi se efectueaza injectarea
medicamentului intravenos.

 Scop
 Terapeutic- administrarea unor medicamente sub forma injectiei in vederea:
 tratarii rapide a problemelor medicale ale pacientului
 realizarea unei concentraţii înalte în sânge a medicamentului, într-un timp scurt.

 Explorator -se administreaza substante radiopace de contrast radiologic

 Substanţele administrate i.v. au acţiune sistemică rapidă, prin administrarea medicamentului direct în
torentul circulator.
 Pacientul trebuie supravegheat deoarece efectele sunt rapide si imediate
 Pe această cale se administrează cantităţi mai mari de substanţe active hidrosolubile.

 Nu se utilizează această cale pentru administrarea substanţelor liposolubile-soluţii uleioase → produc

embolii grăsoase şi consecutiv moartea.
 Se evită administrarea substanţelor iritante (risc de producere a flebitelor).

 Contraindicaţii
 Refuzul pacientului
 Alergie medicamentoasă cunoscută la medicamentul respectiv
 Medicament liposolubil sau iritant

 Locul
 Pentru administrarea tratamentului i.v. la adult se aleg venele accesibile ale membrului superior
nondominant:
 vena cefalică si vena bazilică unde se formeaza un pliu “M' venos prin anastomozarea lor.
 vena medio-cubitală,
 vena radială
 arcada venoasă dorsală a mâinii.

 La nou născut se utilizează venele membrului inferior (arcada venoasă dorsală a piciorului, venele
gambei) şi venele epicraniene.
 In cazul pacienţilor cu tratament parenteral i.v. de lungă durată, ordinea puncţionării venelor este
întotdeauna dinspre capătul distal spre cel proximal al membrelor.

Se va evita puncţionarea:
 venelor situate în vecinătatea unei articulaţii
 regiunile care prezinta : procese recuperative, piadermite, eczeme, nevralgii, traumatisme, etc.

9
  Pregatirea bolnavului

 Psihica:
 Se confirma identitatea pacientului
 Se informeaza pacientul privind scopul si locul injectiei si efectele dorite şi nedorite (reactii pe care le
poate prezenta in timpul injectiei )
 Se explica tehnica si eventualele reactii pe care le poate prezenta in timpul injectiei
 Se obtine acordul (consimtamantul) pacientului verbal si scris (semneaza)

 Fizica:

 Se sigura intimitatea pacientului

 Asezarea pacientului in functie de locul ales:
- pacientul este pozitionat in pozie decubit dorsal, sezand sau semisezand, bratul fiind in extensie,
antebratul in supinatie, cotul sprijinit pe un rulou sau o pernuta protejata de musama si aleza.
 Verificarea locurilor de elecţie, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate acentuată sau cu infecţie

 Pregătirea materialelornecesare:

 de protectie- musama, aleza, perna ptr.sprijinirea bratului

 tavă medicală/cărucior
 manusi sterile
 medicatia prescrisa
 soluţia utilizată pentru diluţie
 seringi sterile cu ac de unică utilizare sterile, de capacităţi adecvate cantităţii de medicament prescris
 2-3 ace de lungimi variabile (2,5-3cm).
 garou
 paduri alcoolizate
 comprese sterile
 bandaj adeziv
 solutie diluata de heparina

 Efectuarea procedurii:

 Se verifica medicatia prescrisa și identitatea pacientului

 Se verifica data expirarii
 Se Pregătesc materialele pentru administrarea injecţiei i.v
 Se poziţionează pacientul în decubit dorsal, cu membrul superior în extensie completă a cotului sau în
poziţie
sezândă pe scaun, cu cotul în extensie și braţul sprijinit pe un suport textile pe spătarul scaunului;
 Se spala si dezinfecteaza mainile
 Se folosesc mănuşi de unică folosinţă
 Se dezinfecteaza gatul fiolajelor nesparte si dopurile de cauciuc ale flacoanelor de diluat si a serului ptr.
dilutie

 In timpul lucrului ne pozitionam vis-a-vis de pacient

 Se aspira medicamentul din fiola dupa care schimbam acul cu unul de lumen mai mic
 Se confirma identitatea pacientului din nou
 Se aplica un garou deasupra locul de punctionare(10 cm.)pentru destinderea si evidentierea venelor
 Se alege locul punctiei

 Dacă venele nu sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care favorizează evidenţierea acestora
prin venodilataţie (mişcări repetate de închidere-deschidere a pumnului, aplicare locală de comprese

10
 calde, introducerea mâinii în apă caldă sau poziţionarea declivă a mâinii).

 Se dezinfecteaza locul punctionarii cu un pad alcoolizat, prin miscari circulare din centru spre periferie,
pentru a evita contaminarea locului de punctionare
 Se asteapta 30 secpentru exercitarea efectului antiseptic si sa se usuce dezinfectantul

 Este interzis a palpa vena dupa dezinfectare

 Se mentine bratul pacientului inclinat in jos

 Se intinde pielea pentru imobilizarea venei si facilitarea penetrarii acului prin cuprinderea extremelor in
mana stanga in asa fel ca policele sa fie situat la 4-5 cm sub locul punctiei, exercitand miscarea de
tractiune si compresiune in jos asupra tesuturilor vecine
 Se punctioneaza vena cu acul la un unghi de 30 de grade cu amboul in sus
 Se aspira in seringa pentru a vedea daca este introdus corect in vena ( apare sange)
 Se indeparteaza garoul si se injecteaza substanta

 Nu se vor efectua miscari circulare si nu se va flecta antebratul pe brat (risc de producere a

hematomului).
 Atentie! Nu se injecteaza aer in vasele de sange deoarece se poate produce EMBOLIE GAZOASA ce duce
la EXITUS=MOARTE.

 La terminarea injectarii se aspira din nou pentru a vedea daca acul a fost tot timpul in vena si daca
intreaga medicatie a fost corect introdusa.
 Se scoate acul din vena printr-o miscare rapida si se preseaza locul punctionarii cu compresa sterila timp
de 3 - 5minute pentru hemostază completă
 Se aplica un bandaj adeziv

 Îngrijirea ulterioara a pacientului

 Observaţi locul injecţiei pentru sângerare
 Ajutaţi pacientul să ocupe o poziţieconfortabilă
 Explicaţi-i conduita ulterioară dacă medicamentul a fost administrat în scop explorator
 Supravegheaţi pacientul pentru a surprinde unele complicaţii şi anunţaţi medical dacă apar

 Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conformPU
 Acul se colecteaza necapişonat
 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a efectuat injecția, data şi
ora administrării; tipul soluţiei administrate,doza.

 Evaluarea eficacităţii procedurii

 Rezultate aşteptate/dorite:

 Medicamentul este injectat lent când vena este corect puncţionată

 Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop
 Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop explorator

 Rezultate nedorite / Ce faceţi?

Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor substanţe iritante pentru intima
vasului (ex. Soluţiile hipertone)
 Injectaţi lentsoluţia

Senzaţia de uscăciune în faringe şi valul de căldură

 Injectaţi soluţia foartelent
11
 Comunicaţi cu pacientul

Hematomul prin perforarea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea garoului
 Aplicaţi comprese umede reci

Ameţeli, lipotimie, colaps

 se anunţămedicul
Reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator
 se anunţă medical și se intervine de urgenţă conform protocolului

 Complicaţiile injectiilor intravenoase

Perforarea venei este rezultatul unui defect de tehnică şi se soldează cu injectarea paravenoasă a drogului
administrat Secundar acesteia pot apare echimoze, hematoame locale şi fiebite în cazul injectării
paravenoase a unui medicament iritant.
Traumatismele venoase repetate ca urmare a utilizării frecvente a aceleiaşi vene sau injectării de
substanţe cu potenţial iritant determină trombofîebite.
Punctionarea unei artere se datorează unui defect de tehnică. Accidentul este sugerat de apariţia în
seringă a sângelui arterial, de culoare mai deschisă decât celvenos.
La injectarea accidentală intraarterială a medicamentului pacientul resimte o durere locală vie, însoţită
de spasm arterial, cu albirea şi ulterior cianoza mâinii şi degetelor.
La administrarea injecţiilor i.v. este posibilă producerea sincopei vagale, de teama. In cazul pacienţilor
anxioşi, hipervagotoni.
In cazul administrării i.v. este posibilă, ca la orice cale de administrare a medicaţiei, apariţia reacţiilor
alergice.
Administrarea rapidă a unei cantităţi mari de alergen acestea pot îmbrăca aspectul cel mai grav, ai
socului anqfilactic. Intr-o asemenea situaţie se întrerupe administrarea medicamentului, se păstrează acul
în venă, se schimbă seringa şi se administrează medicaţia de urgenţă (Adrenalină, Hemisuccinat de
hidrocortizon).

Consideratii speciale:
 Deoarece medicamentele administrate prin injectie intravenoasa directa au efect imediat, in cazul
pacientilor alegici poate aparea socul anafilactic. In aceasta situatie ( cand pacientul devine dispneic,
cianotic etc) trebuie chemat imediat medicul si se incep manevrele de resuscitare

 Daca apar semne de extravazare se intrerupe injectarea si se reia tehnica tinand cont de substanta pierduta
prin extravazare

 Incidente/ accidente
1. Flebalgia: durere localizata pe traiectul venelor, datorita unei injectii prea rapide sau
de substanta care irita tunica interna a vasului.
2. Hematomul: apare in urma perforarii unei vene.
3. Senzatia de uscaciune (valuri de caldura): la nivelul faringelui datorita lezarii unui
vas.
4. Injectarea solutiei paravenos (pe langa vena): manifestata prin tumefierea brusca a
tesutului, dureri accentuate iar in timp, urmate de necroza daca solutia administrate a
fost iritanta.
5. Ameteli/lipotimie/colaps: se intrerupe administrarea si se anunta medicul.
6. Embolia gazoasa si cea uleioasa duc la exitus (moarte).
Refacerea venei are nevoie de 24 de ore, de aceea in acest timp nu se mai efectueaza
alta injectie

FISA TEHNICA NR 4

12
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN PERFUZIE

 Definiţie:
 Perfuzia reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor substanţe
medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a organismului.

 Scop:
 hidratarea şi mineralizarea organismului;
 administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
 depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
 completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterala

 Materiale necesare:
 Seringi şi ace sterile adecvate
 Mănuşi de unică utilizare
 Soluţie perfuzabilă (punga sau flacon) în termen de valabilitate, cu aspect nemodificat
 Trusa de perfuzat (perfuzor cu filtru sau fără filtru) în termen de valabilitate, integră
 Materiale pentru puncţie venoasă, branulă/canulă sau fluturaş
 Leucoplast sau material pentru fixarea aparatului de perfuzie.
 Tăviţă renală, stativ

 Locul puncţiei pentru perfuzie:

 la adulţi sunt preferate venele de la plica cotului (cefalica, bazilică şi median cubitală);
 evitaţi vena dureroasă la palpare; selectaţi venele bine dilatate;
 la bătrâni, dacă este posibil evitaţi: - venele dorsale ale mâinii, braţul dominant pentru puncţie venoasă
deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
 examinaţi calitatea şi starea venelor

 Pregătirea pacientului:
 Psihica:
 Se confirma identitatea pacientului
 Se informeaza pacientul privind scopul si locul injectiei si efectele dorite şi nedorite (reactii pe care le
poate prezenta in timpul injectiei )
 Se explica tehnica si eventualele reactii pe care le poate prezenta in timpul injectiei
 Se obtine acordul (consimtamantul) pacientului verbal si scris (semneaza)

 Fizica:
 Se sigura intimitatea pacientului
 Asezarea pacientului in functie de locul ales:
- Se aşează bolnavul cât mai comod, în decubit dorsal, cu braţul sprijinit pe pernă elastică (sau pe suport)
→ se utilizează pe cât posibil braţul folosit mai puţin.
- Poziţia trebuie să fie cât mai comodă şi relaxată, accesibilă puncţiei.
 Verificarea locurilor de elecţie, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate acentuată sau cu infecţie

 Pregătirea flaconului
 Se spală şi se dezinfectează mâinile, se pun mănușile
 Se controlează soluţia de perfuzat: etichetă, conţinut, valabilitate, aspect limpede, clar, integritate,
etanşeitate, corespondenţa cu soluţia recomandată.
 Temperatura soluţiei perfuzabile trebuie să fie de 18-240C (temperatura camerei). Încălzirea flacoanelor în
urgenţă se va face cu mijloace specifice – termostat, contact cu organismul uman.
 Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
 Se controlează aparatul de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate, corespondenţa cu soluţia
recomandată şi se desface aparatul de perfuzie.
13
 Se dezinfectează dopul de cauciuc.
 Se închide prestubul aparatului de perfuzie.
 Se îndepărtează teaca de protecţie a acului şi se puncţionează dopul de cauciuc cu acul trocar al aparatului, și
se deschide căpăcelul tubului de aer; în cazul în care avem tub de aer separat se îndepărtează teaca de
protecţie a acului tubului de aer şi se puncţionează dopul de cauciuc (nu este necesar în cazul utilizării
soluţiilor perfuzabile ambalate în pungi),
 Se suspendă flaconul, cu perfuzorul montat, pe stativ.
 Presaţi uşor picurătorul (camera de scurgere a perfuzorului) şi lăsaţi să se umple până la jumătate
 Înlăturaţi capacul protector de la capătul tubului şi deschideţi clema/prestubul
 Lăsaţi lichidul să curgă până ce se elimină bulele de aer, din tubul perfuzorului formând o coloană, ţinând
tubul perfuzorului curbat cu amboul în sus pentru a nu se pierde mult lichid
 Închideţi clema/prestubul şi puneţi capacul protector

 Execuţie
 Se examinează calitatea venelor.
 Protejați lenjeria de pat prin aplicarea de mușama și aleză
 Se execută puncția venoasă
 Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare, încercaţi procedeele:

 rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul

 daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i se umple venele,
apoi reaplicaţi garoul
 înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de10-15'

 Dezinfectaţi tegumentul (tampon cu alcool timp de 60 secunde) folosind mişcări circulare de la centru în
afară cu câţiva cm.
 Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea deasupra venei
 Îndepărtaţi capacul protector de pe amboul tubului de perfuzor şi adaptaţi perfuzorul la ac
 Ataşaţi acul perfuzorului la tubul perfuzorului şi puncţionaţi vena ţinând acul cu bizoul în sus, în mâna
dreaptă şi introduceti-l la un unghi de 10-30°, deasupra venei sau dintr-o parte a venei (poziţia oblică)
 Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi acul în venă, 1-2cm
 Dezlegaţi garoul şi cereţi pacientului să desfacă pumnul
 Dacă se instalează perfuzia cu branulă/canulă sau, fluturaş, atunci fixaţi cu degetul arătător de la mâna
stângă exercitând presiune la 3cm deasupra locului puncţiei
 Extrageţi mandrenul de pe lumenul branulei şi ataşaţi capătul branulei la tubul perfuzorului
 Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul soluţiei să curgă; examinaţi ţesutul din jurul zonei de intrare
pentru semne de infiltraţii
 Fixaţi rata de curgere a soluţiei de 60 picături/minut.
 Aplicaţi pansament steril peste locul puncţiei
 Fixaţi acul, branula/canula, fluturaşul cu benzi de leucoplast, sau bandă non alergică
 Aplicaţi eticheta pe punga sau flaconul de soluţie, indicând data, ora, medicaţia adăugată şi doza
 Rata de flux a perfuziei (debitul) este fixată de medic şi se calculează după următoarea formulă:
Picături = Volum total x picături /ml
Minute Timpul total de infuzie în minute

 Îngrijiri după tehnică

 Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.
 Se extrage acul brusc din venă sau se retrage amboul.
 Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.
 În cazul când pacientul are montată o branulă se îndepărtează amboul perfuzorului şi se închide branula în
condiţii de asepsie perfectă.
 Se înveleşte bolnavul şi se aşează comod.
 Se supraveghează şi, dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde.
 Se notează în foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.
14
 Observaţii
 Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă pentru a împiedica
pătrunderea aerului în perfuzor şi pentrua reţine 2-3ml de soluţie pentru control, în cazul în care s-ar
produce un accident (intoleranţă).
 Este obligatorie NOTAREA PE FLACON→ ORA DE APLICARE, RITMUL DE ADMINISTRARE,
COMPONENŢA SOLUŢIILOR PERFUZATE, MEDICAMENTELE ADĂUGATE, ORA DE ÎNTRERUPERE A
PERFUZIEI, NUMELE ASISTENTEI CARE A MONTAT PERFUZIA.
 La pacienții diabetici administrarea de glucoză, indiferent de concentraţie, impune tamponarea cu
insulină la recomandarea medicului

Cantitate Concentraţ Pacient cu Pacient

de ie % glicemie cu
glucoză normală diabet
250 ml 5% 2,5 u.i. 6 u.i
500 ml 5% 5 u.i. 12 u.i.
250 ml 10% 5 u.i. 12 u.i.
500 ml 10% 10 u.i. 24 u.i.
250 ml 20% 10 u.i. 24 u.i.
500 ml 20% 20 u.i 48 u.i.
 Abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de urgenţă majoră şi
pentru scurtă durată pentru a evita complicaţiile tromboembolice şi septice.
 Nu se refolosesc recipientele sau pungile cu soluţii perfuzabile a căror conţinut nu a fost epuizat!
 Locul perfuziei este recomandat să fie schimbat la fiecare 72 ore.

 SCHIMBAREA SOLUTIILOR PERFUZABILE

 Obiectivele procedurii
 Menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptică.

 Pregătirea materialelor
 Tavă medicală sau căruciorul pentru tratamente
 Soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
 Soluţii perfuzabile recomandate, în termen de valabilitate, în cantitatea prescrisă
 Seringi/ace sterile adecvate, mănuşi sterile
 Recipiente de colectare a deşeurilor

 Pregătirea pacientului

 psihică: informaţi şi explicaţi procedura pacientului și despre o nouă soluţie perfuzabilă şi potenţialele
efecte adverse
 fizică: verificaţi poziţia pacientului

 Efectuarea procedurii:
 Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile
 Pregătiţi soluţia pentru schimbare - dacă este pungă de soluţie se desface ambalajul protector şi se deschide
 capacul metalic, iar la flacon se îndepărtează capacul.
 Închideţi prestubul perfuzorului pentru a stopa curgerea soluţiei
 Îndepărtaţi din stativ punga/flaconul gol păstrând câţiva ml de soluţie
 Scoateţi rapid acul perfuzorului din punga/flaconul gol şi introduceţi-l în punga/flaconul plin cu soluţie după
ce dezinfectaţi dopul
 Suspendaţi în stativ punga/flaconul cu soluţie
 Redeschideţi prestubul şi ajustaţi debitul
 Verificaţi prezenţa aerului pe tubul perfuzorului şi îndepărtaţi-l dacă este cazul astfel: închideţi prestubul,

15
 loviţi tubul cu degetul pentru ca bulele mici să se ridice în picurătorul perfuzorului
 Pentru o cantitate mare de aer înţepaţi cu un ac şi seringa tubul de latex al perfuzorului, de la capătul
perfuzorului, după ce a fost dezinfectat, şi aspiraţi aerul în seringă
 Reglaţi din nou debitul de curgere al soluţiei
 Asiguraţi-vă că picurătorul perfuzorului este plin cu soluţie o treime sau jumătate
 Aplicaţi eticheta pe pungă sau flaconul de soluţie, indicând data, ora schimbării, medicaţia adăugată,doza

 Îngrijirea pacientului
 Evaluaţi semnele vitale
 Observaţi semnele pentru rehidratare şi deshidratare
 Verificaţi periodic debitul soluţiei

 Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
 Îndepărtaţi mănuşile și spălaţi mâinile
 Notați în planul de îngrijire: schimbarea soluţiei perfuzabile, ora, cantitatea, tipul de soluţie perfuzabilă,
eventuale modificări în starea pacientului

 Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:
 Evaluarea răspunsului pacientului la administrarea soluţiilor perfuzabile la fiecare oră arată că:
 Administrarea soluţiei este corectă, pacientul primeşte volumul de lichide corect
 Linia venoasă rămâne accesibilă - se asigură perfuzarea soluţiei în spaţiuli.v.

Rezultate nedorite/Ce faceţi

 Debitul de curgere al soluţiei este incorect
 Verificaţi permeabilitatea branulei
 Verificaţi presiunea de scurgere a lichidului, modificaţi la nevoie înălţimea
 Mişcaţi puţin acul pentru a îndepărta bizoul acului de peretele venei
 Pacientul primeşte mai puţin sau mai mult din cantitatea de soluţie prescrisă
 Respectaţi cantitatea perfuzabilă prescrisă

 SCHIMBAREA PERFUZORULUI

 Obiectivele procedurii - menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptică.

 Pregătirea materialelor
 Tavă medicală sau căruciorul pentru tratamente
 Eticheta
 Trusa de perfuzie integră, în termen de valabilitate
 Seringi/ace sterile adecvate
 Tampoane, soluţie dezinfectantă
 Mănuşi de protecție
 Recipiente de colectare a deşeurilor

 Pregătirea pacientului
 psihică: informarea şi explicarea procedurii pacientului şi inofensivitatea ei
 fizică: asiguraţi-vă că stă în poziţia corectă, având în vedere că timpul de menţinerea perfuziei creşte
16
 Efectuarea procedurii:
 Spălaţi mâinile
 Îmbrăcaţi mănuşile
 Pregătiţi trusa de perfuzie pentru schimbare
 Desfaceţi ambalajul protector
 Închideţi clema/prestubul perfuzorului nou
 Înlăturaţi capacul protector al acului tubului perfuzorului
 Inseraţi rapid acul perfuzorului în punga/flaconul cu soluţie
 Apăsaţi pe camera perfuzorului pentru a fi umplută cu cel puţin o treime sau jumătate soluţie
 Înlăturaţi capacul protector de la celălalt capăt al tubului
 Deschideţi clema şi lăsaţi să curgă soluţia până când bulele de aer au dispărut
 Închideţi clema/prestubul şi puneţi la loc capacul protector al tubului
 Închideţi clema/prestubul vechiului perfuzor
 Scoateţi rapid acul perfuzorului folosit
 Detaşaţi tubul perfuzorului folosit de la branulă/canulă şi îndepărtaţi-l
 Menţineţi sterilitatea, îndepărtaţi rapid capacul protector al tubului perfuzorului nou şi ataşaţi
branula/canula
 Deschideţi clema/prestubul şi fixaţi debitul de curgere al soluţiei

 Îngrijirea pacientului
 Încurajaţi pacientul - diminuează anxietatea, promovează cooperarea şi previne mişcările bruşte ale
extremităţilor care pot disloca acul sau cateterul, branula/canula
 Supravegheaţi în continuare perfuzia

 Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conformP.U.
 Îndepărtaţi mănuşile și spălaţi mâinile
 Notaţi în planul de îngrijire: schimbarea perfuzorului, ora, data

 Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:
 Pacientul a înţeles nevoia de continuare a perfuziei
 Administrarea soluţiei este corectă,
 Pacientul primeşte un volum de lichide conform cu prescripţia
 Perfuzorul este accesibil
 Tubul perfuzorului este ataşat corect şi soluţia nu curge pe lângă tub

Rezultate nedorite/Ce faceţi

 Scăderea sau absenţa curgerii soluţiei care este indicată prin descreşterea ratei
 Soluţia curge pe lângă tub
 Reglaţi debitul la valoarea indicată de medic
 Verificaţi racordul, eventual schimbaţi

 Complicaţiile terapiei intravenoase

 Infiltraţia
 Tromboflebitele
 Bacteriemia
 Supraîncărcarea circulatorie
 Embolia
 Eşecul mecanic (încetinirea fluxuluii.v.)

 Infiltraţiaare drept cauză - deplasarea canulei/branulei i.v. dintr-o venă rezultând perfuzarea de fluide în
ţesuturile din jur.
17
  Manifestări clinice:
 Umflarea, albirea şi răcirea tegumentelor din jur
 Disconfort - depinde de natura soluţiei
 Ritmul de curgere este mai încet sau se opreşte
 Absenţa întoarcerii sângelui în cateterul i.v. şi pe tubul perfuzorului

 Măsuri preventive:
 Asiguraţi-vă că tubulatura distală este suficient securizată cu bandă adezivă pentru a preveni deplasarea
canulei/branulei la unele mişcări ale pacientului
 Puneţi atelă la braţ sau mână dacă este necesar
 Verificaţi locul pentru terapia i.v. frecvent în vederea evitării complicaţiilor

 Tromboflebitele - Cauze:
 Rănirea venei în timpul punţiei venoase, calibrul mare al acului/cateterului utilizat sau utilizarea
prelungită aacului/cateterului
 Iritarea venei datorită perfuzării rapide sau soluţiilor care produc iritaţie (ex. Soluţii de glucoză
hipertonică, potasiu).
 Cheag format la capătul acului sau cateterului (din oţel sau material plastic) datorită încetinirii ritmului de
perfuzare

 Manifestări clinice:
 Sensibilitate, apoi durere de-a lungul venei
 Umflătură, căldură şi roşeaţă la locul unde este instalată perfuzia; vena poate apare ca o dungă roşie
deasupra locului de inserţie

 Măsuri preventive:
 Fixarea sigură a acului /cateterului la locul de inserţie
 Schimbarea locului de inserţie cel puţin odată la 72 ore
 Folosirea venelor mari pentru perfuzarea soluţiilor iritante, moderează iritaţia
 Diluarea suficienta a agenţilor iritanţi înainte de perfuzare

 Intervenţiile nursing:
 Aplicarea compreselor reci imediat pentru a reduce durerea şi inflamaţia
 Mai târziu puneţi comprese calde pentru a stimula circulaţia şi promova absorbţia
 Notaţi intervenţiile şi evaluarea

 Bacteriemia - Cauze:
 Cele care stau la baza flebitelor cresc de 18 ori riscul
 Materiale contaminate sau soluţii
 Menţinerea prelungită a unui dispozitiv IV (cateter, branulă/canulă, ac, tub, pungă cu soluţie)
 Inserţia i.v. sau schimbarea pansamentului nonaseptică
 Contaminarea încucişată de către pacient cu alte zone infectate ale corpului
 Pacientul cu boli critice sau imunodepresiv este supus cel mai mult riscului de bacteremie

 Manifestări clinice:
 Creşterea temperaturii, frisoane
 Greaţă,vărsături
 Indispoziţie, puls crescut
 Durere de spate, de cap
 Poate duce la şocul septic cu hipotensiune arterială
 Posibile semne ale infecţiei locale, la locul de inserţie i.v. (ex. roşeaţă, durere, scurgere mirositoare)

 Măsuri preventive:
18
 Urmaţi aceleaşi măsuri subliniate la tromboflebite
 Utilizaţi asepsia strictă la inserţia i.v. sau la schimbarea pansamentului
 Utilizaţi perfuzorul cu filtru
 Soluţiile nu ar trebui ţinute mai mult de 24 de ore
 Schimbaţi locul de inserţie i.v. la 48-72 de ore
 Schimbaţi pansamentul la locul de inserţie i.v. la 24-48 de ore
 Schimbaţi perfuzorul la 24-48 de ore
 Menţineţi integritatea sistemului de perfuzare

 Intervenţii nursing:
 Întreruperea perfuziei şi retragerea canulei/branulei/cateterului
 Retragerea canulei/branulei/cateterului:
• se face în condiţii de asepsie
• se taie cu o foarfecă sterilă extremitatea acestora,
• se introduce într-o epubetă sterilă
• se trimite imediat la laborator pentru analiză
 Se verifică semnele vitale
 Se încurajează pacientul
 Se recoltează leucocitoza, la indicaţia medicului
 Se evaluează pentru infecţie (urină, spută, plăgi)
 Se notează intervenţiile

 Supraîncărcarea circulatorie - Cauza:

 Introducerea unei cantităi excesive de fluid i.v. (în special riscul este pentru pacienţii în vârstă, copii şi
pentru pacienţii cu insuficienţă cardiacă sau renală)

 Manifestări clinice:
 Creşte TA şi pulsul
 Creşte presiunea venoasă centrală, distensia venelor (venele jugulare)
 Dureri de cap, anxietate
 Respiraţie scurtă, tahipnee, tuse
 Durere în piept (dacă are istoric de boală coronariană)

Măsuri preventive:
 Trebuie să ştiţi dacă pacientul a avut boli de inimă sau rinichi
 Se monitorizează ritmul de curgere al perfuziei
 Se pune atelă la braţ sau mână dacă sunt fluctuaţii mari ale ritmului de curgere date de mişcările
pacientului
 Intervenţiile nursing:
 Se încetinşte ritmul perfuziei şi se anunţă medicul
 Se monitorizează îndeaproape pentru semnele de supraîncărcare
 Se ţine pacientul cu trunchiul ridicat pentru a favoriza respiraţia
 Se notează intervenţiile şi evaluarea

 Embolia - Cauze:
 Riscul este mare în liniile venose centrale, când aerul intră în cateter/branulă/flexulă pe durata schimbării
perfuzorului (aerul aspirat pe durata inspiraţiei datorită presiunii negative intratoracice)
 Bulele de aer scăpate din tubulatură şi împinse în circulaţia venoasă

 Manifestările clinice:
 Scăderea TA, creşterea pulsului
 Cianoza, tahipneea
 Creşterea presiunii venoase centrale
 Schimbări în procesul de gândire, în starea de conştiență
19
  Măsuri preventive:
 Se scoate aerul din tubulatură înainte de a perfuza pacientul
 Se schimbă pungile cu soluţie înainte de a se termina
 Se asigură că toate conexiunile sunt sigure

 Intervenţii nursing:
 Imediat se întoarce pacientul pe partea stângă şi cu capul mai jos pe pat, în această poziţie aerul se va
ridica în atriul drept
 Se anunţă medicul și se linişteşte pacientul
 Se notează intervenţiile şi se evaluează permanent

 Incidente mecanice (încetinirea fluxului i.v.) - Cauze:

 Acul poate poate fi lipit de peretele venei sau poate ieşi din venă şi se opreşte curgerea soluţiei
 Acul se poate înfunda cu un cheag
 Răsucirea, cudarea tubului sau cateterului

 Evaluarea nursing şi intervenţii:

 Se evaluează semnele infiltraţiei locale (umflătură, răcirea tegumentului)
 Se deslipeşte banda adezivă şi se verifică dacă tubulatura şi cateterul sunt răsucite
 Se retrage canula/branula dacă acestea s-au lipit de peretele venei sau dacă a ieşit în afara venei
 Se ridică sau se coboară acul pentru a preveni astuparea, blocarea prin poziţia oblică

 Incidente,accidente
 hiperhidratarea prin perfuzie in exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar acut: tuse,
expectoratie, polipnee, cresterea T.A.
 se reduce ritmul perfuziei sau chiar se intrerupe complet, se injecteaza cardiotonice.

 embolie pulmonara prin patrunderea aerului in curentul circulator. Se previne prin:

 eliminarea aerului din tub inainte de instalarea perfuziei, intreruperea ei inainte de golirea completa a
flaconului
 nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea si aparitia de frisoane.

 coagularea sangelui pe ac sau canula-

 se previne prin introducerea pe lumen a solutiei de heparina
 revarsarea lichidului perivenos-flebita-durere,creste temperatura tegumentului,eritem de-a lungul venei-se
anunta medicul
 lichidul nu se scurge desi acul este in vene-se verifica pozitia acului,se mobilizeaza putin,se verifica
presiunea lichidului

 Consideratii speciale:
 terapia intravenoasa produce de cele mai multe ori anxietate bolnavului.

 pentru a-i reduce teama si a ne asigura de cooperarea sa, procedura trebuie explicata pacientului in detaliu.

 astfel, se va explica pacientului ca va ramane la locul punctionarii un cateter de plastic la care se va atasa
un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor solutii indicate de medic sau o seringa pentru adminstrarea
antibioticelor sau altor substante prescrise.

 se va explica pacientului ca aceasta il scuteste de inteparea repetata pentru adminstrarea tramentului

 i se va explica, de asemenea, ca durata si tipul tratamentulu vor fi indicate de medic

 se aduce la cunostinta pacientului orice modificare survenita in schema de tratament

20
 de-a lungul tratamentului pacientul trebuie invatat sa anunte orice modificare in rata de administrare
potrivita de asistenta( daca perfuzia se opreste sau merge mult mai rapid), daca incepe sa-l doara .

 de asemenea, i se va preciza ca nu va trebui sa loveasca sau sa bruscheze locul unde branula este inserata

 se va explica tehnica indepartarii acului/branulei, cat timp se va tine compresie la locul de insertie cat si
faptul ca va fi apt sa isi foloseasca mana respectiva la fel de bine ca inainte de montarea branulei

FISA NR. 5

TEHNICA MASURARII SI NOTARII T.A.

 Definiție
 Tensiunea arterială este presiunea exercitată de către sânge asupra pereţilor arterelor atunci când inima
bate (tensiune arterială sistolică) şi atunci când inima se odihneşte (tensiune arterială diastolică). Se
măsoară în milimetri coloană de mercur (mmHg).

 Scop
 evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa determinată de elasticitatea şi
calibrul vaselor)

 Obiectivele procedurii
 Determinarea presiunii sistolice și diastolice la internare pentru a compara starea curentă cu valorile
normale
 Evaluare stării pacientului in ce priveste volumul de sange, randamentul inimii și sistemul vascular
 Aprecierea raspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și medicamente
 Materiale necesare
 Stetoscop biauricular;
 Tensiometru cu manşeta adaptată vârstei
 Comprese cu alcool medicinal;
 Culoare roșie ( pix, cariocă,creion);
 Foaie de temperatură (F.T), carnet de adnotări personale

 Pregatirea pacientului
 psihică:
 Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea;
 Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare întrucât emoţiile influenţează
presiunea sângelui;
 fizică:
 aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând sau în ortostatism conform
indicaţiei medicale
 Condiții de măsurare corectă a TA
 dimineata pe nemâncate sau la 3 ore după masă
 repaus fizic și psihic 10 min
 Pe foaia de temperatură TA se poate nota cifric în rubrica rezervată acestui scop sau grafic prin hașurarea
cu creion roșu între valoarea maximă și ce minimă – un pătrățel egal o unitate.

 Efectuarea procedurii:
 Se şterg olivele şi părţile metalice ale stetoscopului dacă este necesar, cu comprese cu alcool si se alege
braţul potrivit pentru aplicarea manşetei, permițând pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu
braţul susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;

21
 Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional are dureri, dacă a făcut exerciţii de
mişcare sau măsurarea TA nu este o urgenţă;
 Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii, fie prin dezbrăcare dacă aceasta (mâneca) este
prea strâmtă pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de aplicare a manşetei;
 Verificaţi dacă manşeta conţine aer și scoateţi aerul din manşetă, la nevoie, deschizând ventilul de
siguranţă şi comprimând manşeta în palme
 Închideţi ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta
 Aplicaţi manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5-5 cm deasupra plicii cotului şi fixaţi-o.
 Palpaţi artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu degetele;
 Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi olivele în urechi;
 Umflaţi manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce priviţi acul manometrului,
până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra punctului în care pulsul a dispărut (nu se mai aud bătăi în
urechi);
 Decomprimaţi manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă; înregistraţi mental cifra indicată de acul
manometrului în oscilaţie în momentul în care, în urechi, auziţi prima bătaie clară (lup-dup); această cifră
reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;
 Înregistraţi numărul care corespunde bătăii de final în timp ce continuaţi decomprimarea manşetei; acesta
reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
 Îndepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului și înregistraţi valorile măsurate în
carnetul personal, notând: numele bolnavului, data înregistrării, valorile obţinute (T.A. = 130/70 mmHg
sau T.A.= 13/7cmHg).

 Reprezentarea grafică T. A.

 Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1cmHg.
 Reprezentaţi grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare roșie, aşezat pe verticala timpului
(D sau S); latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea sistolică) iar latura de jos a
dreptunghiului reprezintă T.D. (tensiunea diastolică)

 Evaluare a eficacităţii procedurii

 Rezultate aşteptate/dorite:
 T.A. a pacientului este în limitele normale corespunzătoare vârstei;
 Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru

 Rezultate nedorite
 Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rata normală a persoanelor de aceeaşi
vârstă;
 Sunetele obţinute nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a facilita o apreciere exacta a T.A.

 Îngrijirea pacientului
 Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
 intoleranţă la activitate si alterarea menţinerii sănătăţii
 alterarea randamentului inimii;
 exces de volum lichidian
 deficit de cunoştinţe;
 alterarea nutriţiei;

 Modificări în situaţiile selectate

 Ridicaţi braţul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde înainte de reverificarea presiunii dacă auziţi
cu dificultate sunetele (bătăile cardiace) în urechi;
 Alegeţi o manşeta lată şi aşezaţi pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată a arterei poplitee;
 Măsuraţi presiunea arteriala prin metoda palpatorie, în lipsa stetoscopului auricular; întotdeauna veti
obţine exact numai tensiunea sistolică prin aceasta metodă.
 Educarea pacientului

 Sfătuiţi pacienţii adulţi să-şi măsoare T.A. cel puţin o dată pe an;
22
 Informaţi pacienţii despre utilitatea automăsurării TA., la domiciliu, prin echipament digital; deşi
costisitor este mult mai uşor să citeşti valorile.
 Instruiţi pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt oscilante; dacă are
hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia medicamentele în mod regulat, să reducă consumul de sare, să-şi
verifice greutatea şi să înveţe tehnici de managementul stressului;
 Informaţi pacientul/familia care sunt valorile în funcţie de vârstă; oferiţi, eventual, un tabel cu valori
orientative ca în exemplul de mai jos.
Vârsta Valori normale ale Limite superioare ale
T.A: normalului
1 an 95/65 mmHg nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg
10-13 ani 110/65 mmHg 124/84 mmHg
14-17 ani 110/70 mmHg 134.89 mmHg
18 – adult 110/70 mmHg 139.89 mmHg

 Metoda oscilometrică
Este o alta metodă de măsurare a TA prin comprimarea progresivă a arterelor prin manșeta pneumatică ce
provoacă vibrații din partea pereților arteriali. Intensitatea acestor vibrații este în funcție de gradul de
comprimare și astfel tensiunile maxime și minime pot fi determinate prin observare sau înscrierea acestor
vibrații exprimate de acul manometrului metalic sub forma unor oscilații. Aparatele utilizate se numesc
oscilometre.

FISA NR. 6

TEHNICA INJECTIEI I.D.

 Definiţie
 Introducerea strict intradermic a soluţiilor izotone, în organism, prin intermediul unui ac fin cu vârf tăiat
scurt, ataşat la o seringă.
 Cantitatea de substanta injectabila, la o administrare, i.d nu trebuie sa depaseasca 0,01-0,1 ml

 Scop
 Explorator→ intradermoreactie→ testari:
 la diverşe substanţe medicamentoase cu uz terapeutic (xilină, diluţii din diverse antibiotice
 la tuberculină sau PPD.
 Terapeutic → (se utilizeaza mai rar) → desensibilizări faţă de alergenii identificaţi
→ imunoterapie în neoplazii
→ vaccinarea BCG
 Anestezic → infiltrarea dermică cu anestezic.

 Locul injecţiei intradermice

 Se aleg regiunile în care reacţia locală determinată de injecţia i.d. poate fi bine observată.
 Se preferă regiunile anatomice puţin pigmentate, slab cheratinizate, cu pilozitate redusă

 fata anterioara a antebratului

 fata externa a bratului si a coapsei
 orice regiune in scop de anestezie

 Solutii administrate- sol. izotone usor resorbabile, cu densitate mica

 Resorbtia- foarte lenta.
23
 Pregătirea bolnavului
 psihică:
 informaţi şi explicaţi pacientului procedura si scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite
 obţineţi consimţământul verbal si scris
 fizică:
 cercetaţi zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă a braţului şi a coapsei
 stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate
 poziţionaţi pacientul în funcţie de locul selectat şi de starea sa: decubit dorsal, poziţie şezândă sau
semişezândă

 Materiale şi instrumente necesare

 De protectie- musama, aleza, perna ptr.sprijinirea bratului
 Seringi sterile de dim. adecvate cu ace f. mici
 Soluţia de injectat.
 Medicatia prescrisa
 Manusi sterile
 Ace sterile
 Ser pentru dizolvat -ser fiziologic ( pentru testari)
 Paduri alcoolice
 Comprese sterile
 Bandaj adeziv

 Tehnica de execuţie
 Se confirma identitatea pacientului
 Se verifica prescriptia medicala
 Se verifica data de expirare a medicatiei
 Obţineţi informaţii suplimentare despre medicament, dozare, efectele posibile
 Intervievaţi pacientul pentru a identifica profilul alergologic al acestuia precum şi experienţa legată de
testare
 Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
 Se alege zona de injectare
 Se comunica pacientului zona aleasa pentru injectare
 Efectuaţi diluţia necesară şi stabiliţi doza corectă conform procedurii standard, acolo unde este cazul
 Aspiraţi soluţii în seringă respectând procedura
 Eliminaţi aerul din seringă
 Se indica pacientului sa-si sprijine antebratul, cu partea ventrala expusa
 Se curata locul ales cu un pad alcoolizat si se verifica sa nu aiba pilozitati, leziuni, edeme, echimoze
 Se lasa sa se evapore alcoolul pe piele (ptr. exercitarea efectului aseptic) inainte de injectare

 De evitat dezinfectia pielii cu alcool in cazul intradermoreactiei la tuberculina

 Se prinde antebratul pacientului cu o mana si se intinde pielea

 Cu cealalta mana se ia seringa cu acul atasat si se indreapta sub un unghi de 10-15 grade fata de antebrat
 Se introduce acul imediat sub piele si se injecteaza lent
 Se va simti o mica rezistenta la administrare si va aparea o papula alba de aspectul cojii de
portocala,diametru 5-6mm, inaltime de 1-2mm la 0,1 soluţie injectată.

 Daca aceasta nu apare, inseamna ca acul este prea adanc introdus , se va retrage si se va relua tehnica
de la inceput

 Dupa injectare se va retrage acul sub acelasi unghi sub care a fost introdus.

 Nu se maseaza locul injectarii deoarece poate irita tesuturile si poate afecta rezultatul testului

24
 Se incercuieste locul administrarii cu un marker pentru a se stii apoi cat de mult se modifica marginile
semnului care trebuie citit
 Pacientul este instruit:
 sa nu se spele in zona respectiva pana cand testul nu va fi citit
 sa nu comprime locul injectiei
 Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
 Se colecteaza seringa cu ac in recipientele colectoare specifice conform PU
 Se scot manusile; se colecteaza conform PU
 Se spala si dezinfecteaza mainile
 Se ordonează materialele folosite

 Ingrijirea ulterioara a pacientului

 Ajutaţi pacientul să adopte o poziţie confortabilă şi să rămână în repaus la pat

 Menţineţi zona injecţiei accesibilă observaţiei
 Supravegheaţi atent pacientul după testarea sensibilităţii la anumite medicamente( antibiotice, anestezice)
sau alergeni
 Anunţaţi medicul şi interveniţi de urgenţă în caz de complicaţii

 Citirea reacției locale se face după ≈ 30min testari antibiotice; 72 ore în cazul IRD la tuberculină

 Reorganizarea locului de munca

 Aruncaţi materialele folosite în containere speciale;
 acul se aruncă necapisonat
 Spălaţi-vă mâinile

 Notarea procedurii
 Notaţi procedura în fişa de proceduri sau în planul de îngrijire: nume, prenume, substanţa administrată,
doza, data şi ora inoculării
 Notaţi data şi ora citirii reacţiei locale precum şi caracteristicile

 Rezultate aşteptate/dorite
 Medicamentul este administrat respectând cele cinci reguli:
 pacientul identificat,
 medicamentul prescris,
 doza corectă,
 calea adecvată,
 timpul potrivit
 Pacientul este liniştit, relaxat iar la locul inoculării nu apar reacţii majore de sensibilizare
 Se intervine de urgenţă conform protocolului

 Rezultate nedorite / Ce faceţi ?

Vârful acului nu pătrunde în derm şi soluţia se scurge în afară
 Se pătrunde cu aproximativ 1 mm mai profund în grosimea dermului

Acul pătrunde prea adânc, determinând o infiltraţie difuză fără să se formeze papula albă delimitată
 Se retrage uşor acul şi se repoziţionează în grosimea dermului

La locul testării apar reacţii pozitive sau intens pozitive : vezicule, ulceraţii, necroza ţesutului
 Se anunţa medicul

Lipotimie, risc de accidentare prin cădere dacă pacientul nu rămâne în repaus la pat
 Se lămureşte pacientul despre obligativitatea menţinerii repausului la pat 30 de minute după injecţie

25
 Reacţie anafilactică sau şoc anafilactic care ameninţă viaţa
 Se anunţă medicul
 Se intervine de urgenţă conform protocolului

 Incidente şi accidente

 Revărsat lichidian→ când acul a intrat parţial în derm.

 Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală → când acul a
pătruns prea profund.
 Lipotimie, reacție anafilactică sau chiar șoc → când se introduc soluţii alergene.
 Tulburări trofice→ din cauza distensiei puternice prin injectarea de soluţii hipotone.
 Necroza unor porţiuni de tegument → prin reacţie intensă la locul injecţiei.

 Observaţii

 Pentru anestezie locală injecţia se poate face pe orice suprafaţă a corpului → obligatoriu după testarea
sensibilităţii organismului la anestezic!
 În cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină, Hemisuccinat de
Hidrocortizon, cardiotonice.
 Nu se injectează în regiunile cutanate cu foliculi piloşi.

FISA Nr. 7

TEHNICA INJECTIEI S.C.

Definiţie
 Introducerea în ţesutul celular subcutanat (hipoderm) a unui medicament în doza prescrisă (max. 1,5 ml)
prin intermediul unui ac
 Această cale de administrare a medicamentelor este preferată atunci cand se doreşăte absorbţia lentă şi
continuă asubstanţei → ex. administrarea insulinei sau heparinei

 Resorbtia- incepe de la 5-10 min de la adm. si dureaza in functie de cantitatea

de substanta administrata

 Scopul
 Terapeutic → injectarea soluţiilor cristaline

 Locul injecţiei subcutanate

 Regiuni bogate in tesut celular, lax, extensibil:

 Faţa externă a braţului ( regiunea deltoidiană)

 Faţa supero-externă a coapsei.
 Flancurile peretelui abdominal.
 Fata supra- si subspinoasa a omoplatului
 Regiunea subclaviculară.

Fată laterală (externa)a braţului este favorabilă pentru acest tip de injecţie deoarece este puţin dureroasă
şi ţesutul adipos subcutanat nu conţine la acest nivel vase sanguine mari.

Abdomenul (regiunea periombilicală )este preferată pentru administrarea heparinei deoarece stratul
adipos subcutanat este binereprezentat la acest nivel.
26
 Injectiile subcutanate sunt contraindicate in zonele inflamate, edematiate, care prezinta felurite leziuni
sau semne din nastere.

Pot fi, de asemnea, contraindicate persoanelor cu tulbrari de coagulare.

Cand tratamentul subcutanat se administreaza timp indelungat, cum este cazul insulinei, locurile de
adminstrare se vor alege prin rotatie

 Solutii administrate:
 sol izotone, nedureroase ;
 sol cristaline : insulina, cofeina, histamina, anticoagulante

 Pregătirea pacientului
 psihică
 Se anunţă bolnavul şi i se explică scopul, efecte dorite şi nedorite, orarul de administrare dacă este cazul
 Se obţine consimţmântul verbal si scris

 fizică:
 asiguraţi intimitatea pacientului
 aşezaţi pacientul în funcţie de starea sa → în mod obişnuit se aşează pacientul în poziţie şezândă cu mâna
sprijinită pe şold sau în decubit dorsal
 se dezveleşte locul ptr.adm.

 Materiale şi instrumente necesare

tava medicala sau carucior pentru transport
de protectie- musama, aleza, perna ptr.sprijinirea bratului
manusi sterile
medicatia prescrisa
seringi si adecvate adm. s.c.
ace sterile hipodermice, cu bizoulung.
soluţie dezinfectantă (alcool)
ser pentru dizolvat -Ser Fiziologic
paduri alcoolice
comprese sterile
bandaj adeziv

 Efectuarea tehnicii
 Verificati prescriptia și identitatea pacientului
 Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
 Se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal( cu exceptia celor care au un aspect
particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un aspect tulbure)
 Se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special inainte administrarii primei doze
 Daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage doza indicata, scotand aerul din
seringa.
 Apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanata
 Daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de cauciuc, se reconstituie
lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba acul cu cel pentru injectia subcutanata

 Tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza capacul flaconului se
introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea cantitate echivalenta cu doza care
trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si
seringa se va umple singura cu cantitatea necesara

 Se asigura intimitate
 Se selecteaza un loc pentru injectare (avandu-se in vedere ca trebuie alternate)
 Se sterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat incepand din centrul zonei alese spre exterior

27
 prin miscari circulare
 Se lasa alcoolul sa se ususce pe piele pentru a preveni introducerea de alcool subcutanat in timpul
injectiei, ceea ce produce o senzatie de usturime pacientului
 Se indeparteaza capisonul acului de la seringa
 Cu o mana se pliaza pielea din zona aleasa, cu o miscare ferma , formand un pliu de tesut adipos
 Se atentioneaza pacientul ca va simti o intepatura
 Pătrundeţi cu rapiditate în tegument cu bizoul acului în sus în stratul subcutanat la 45° sau 90° la o
adâncime de 2-4 cm
 Se aspira pentru a vedea daca suntem intr-un vas de sange
 Daca apare sange la aspiratie se va arunca seringa si se va incepe tehnica de la inceput

 Nu se aspira atunci cand se fac injectii cu heparina si cu insulina ( nu este necesar la insulina, iar la
heparina poate produce hematom)

 Mentineti pliul si injectaţi lent soluţia medicamentoasă cu presiune uşoară pentru a nu destinde brusc
ţesutul subcutanat.
 Extrageri acul cu rapiditate după aplicarea tamponului cu alcool lângă ac
 Nu recapsulaţi acul
 După injectare se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru a închide traiectoria
acului şi a favoriza circulaţia locală în vederea accelerăriire sorbţiei.

 Masarea nu se va face atunci cand se adminstreaza insulina sau heparina

 Se indeparteaza compresa si se verifica locul pentru a depista eventualele sangerari sau echimoze
 Resorbţia începe după 5-10 minute de la injectare.

 Ingrijirea ulterioara a pacientului

 Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă în repaus
 Observaţi în permanenţă faciesul pacientului, tegumentele, comportamentul (posibil frison, agitaţie)
 Reorganizarea locului de munca

 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU ( Precauţiunilor Universale)

 Acul se colecteaza necapişonat
 Indepărtaţi-vă mănuşile
 Spălaţi-vă pe mâini

 Notarea procedurii
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire ; - nume, prenume; - data şi ora administrării; - tipul
soluţiei administrate, doza.

 Rezultate aşteptate/dorite

 Medicamentul este injectat lent în zona selectată când nu se aspiră sânge

 Pacientul prezintă răspuns favorabil la medicamentul injectat, fară efecte adverse sau secundare
 Facies relaxat, comportament adecvat

 Rezultate nedorite / Ce faceţi ?

Acul înţeapă un vas de sânge atunci când este introdus în ţesutul subcutanat.
 In acest caz acul şi seringa cu soluţia respectivă se aruncă şi se pregătesc altele pentru injectare în alt loc

Zona devine roşie, indurată sau dureroasă după injectare

 Se aplică comprese reci sau gheaţă

Durere violentă prin atingerea unei terminaţii nervoase sau distensie bruscă a ţesutului
Ruperea acului Se masează locul
28
 Se extrage acul

 Incidente şi accidente
 durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau distensia bruscă a ţesuturilor.
 durere – la administrarea de soluţii de clorură de sodiu.
 ruperea acului.
 necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare a solutiilor medicamentoase.
 hematoame,echimoze
 abces – prin infectarea hematogenă.
 infecţii – prin nerespectarea normelor de igienă.

 Observaţii
 Se evită injectarea repetată în acelaşi loc → se schimbă periodiclocul.
 NU se injectează substanţe iritante.
 NU se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită, furuncule etc.
 Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.
 Prin acelaşi ac se pot injecta mai multe fiole de medicament, fie prin detaşarea seringii şi reîncărcarea ei,
fie prin adaptarea altei seringi de iaîncărcată.
 Dacă cantitatea de soluţie injectabilă este mai mare se schimbă direcţia acului sub piele fără a fi scos din
locul pe unde traversează pielea.

 Consideratii speciale
 Locul indicat de adminstrare a heparinei este in abdomenul inferior, sub ombilic
 Se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de injectare pentru a preveni complicatiile
(lipodistrofia, de exemplu, un raspuns imun normal al organismului ce apare in cazul injectarii repetate in
acelasi loc)
 Nu se dezinfecteaza cu alcool la administrarea insulinei
 Dupa injectarea cu heparina, se mentine seringa cu acul inca 10 secunde inainte de a se scoate.Se va evita
masarea zonei de injectare
 Daca apar echimoze la locul injectarii cu heaprina se poate aplica gheata in priele 5 minute dupa injectare
si apoi se face compresie

FISA NR. 8

ALIMENTAREA PACIENTULUI PRIN SONDA NASO-GASTRICA

 Definiţie
 Alimentaţia pacientului de către altă persoană, când starea generală nu ii permite să se alimenteze
singur şi trebuie ajutat
 Scop
 Introducerea alimentelor în stomac folosind sonda nazo-gastrică (→prin faringe si esofag in stomac )
la: pacienți:
 inconștienți,
 cu tulburări de deglutiție,
 cu negativism alimentar, cu intoleranță sau hemoragii digestive,
 operați pe tubul digestiv și organele anexe,
 cu stricturi esofagiene și ale cardiei, care impiedică pătrunderea bolului alimentar din cavitatea bucalî
in stomac

 Contraindicaţii:
 după intervenţii recente pe tubul digestiv
 hemoragii digestive masive;
 în absenţa tranzitului intestinal;
29
 obstructie intestinală completă;
 diarei dificil de controlat, care produc dezechilibre hidro- electrolitice;
 pancreatite severe;
 stare de șoc manifest clinic.

 Pregatirea bolnavului
 psihica:
 Se confirma identitatea pacientului
 Informarea , se explica procedura si efectul pacientului pentru a ne asigura de
 cooperarea sa si pentru a-i reduce anxietatea -unde este cazul(pacient constient)
 Obtinerea consimtamantului verbal si scris (la comatosi → de la familie)
 fizica:
 Asezarea pacientului in pazitie comoda

 Pregatirea materialelor
 de protectie:
 musama si aleza
 2 sorturi de cauciuc sau material plastic
 Prosoape
 sterile:
 Sonda gastrică Faucher si Einhorn
 2 seringi de 20 ml.
 seringă Guyon
 manusi sterile
 pense hemostatice
 aparat de perfuzie a alimentelor
 nesterile
 tavita renala
 pahar cu apa aromata
 Pâlnie, tub de cauciuc, prestub
 Soluţie de cocaină 2%
 Leucoplast
 Raţia de lichide alimentare
 Amestecuri alimentare: ouă crude, lapte, zahăr, cacao, sare, vitamine, unt, smântână

 Alimentele sa nu prezinte prezinte grunji, sa fie la temperatura corpului,sa aiba valoare calorica
glicerină sau ulei de vaselină pentru lubrefiere

Pregătirea psihică: i se explică importanța și necesitatea tehnicii cât și colaborarea cu noi în timpul
efectuării ei, precum și familiarizarea cu felul de mâncare ce îi va fi dat, obținerea consimțământului.

Pregătirea fizică: pacientul va fi așeazat în poziție confortabilă, în poziția sezând în pat sau pe un scaun.

Efectuarea procedurii:
 Spălați mâinile și îmbrăcați mănușile;
 Introduceți sonda gastrică, verificați poziția acesteia și fixați extremitatea liberă a sondei cu
leucoplast de față și de urechea pacientului (vezi tubajul duodenal);
 Controlați conținutul gastric și la nevoie aspirați staza;
 Folosiți amestecurile preparate pentru alimentarea pe sonda, lipsite de grunji sau alte conglomerate,
care ar putea astupa sonda (vor fi mixate foarte bine);
 Pregătiți aparatul de perfuzie, umpleți rezervorul picuratorului, eliminați aerul din tubul de legătură
și racordați perfuzorul la sondă;
 Introduceți rația zilnică în 4-6 doze, foarte încet, cu aparatul de perfuzie atașat la extremitatea
liberă a sondei,
30
 Încălziți lichidul alimentar la temperatura corpului;
 Verificați viteza de scurgere a picuratorului; nu se va administra mai mult de 200-250 ml întro oră;
 Administrați pe sonda 200-300 de ml de apă pentru spălarea perfuzorului și a sondei, apoi insuflați
puțin aer, pentru a o goli complet și închideți extremitatea liberă cu o clamă Hoffmann sau o pensă Pean,
împiedicând picurarea rămășițelor de lichid din sonda în faringe și laringe, acestea putând fi aspirate de
bolnavul inconștient, lipsit de reflexul tusei;
 Asigurați-vă că pacientul primește rația adecvată, cantitativ și calitativ și i se asigură necesarul de
lichide;

Îngrijirea pacientului
 Așezați pacientul întro poziție comodă și închideți sonda între două administrări;
 Urmăriți pacientul pentru a sesiza apariția grețurilor, vărsăturilor, balonării, crampelor, diareei;
 Îndepărtați sonda când se termină indicația de alimentare artificială, respectând pașii de la tubajul
nazo-gastric sau la intervale stabilite de medic (2-3 zile - sondele de cauciuc, 4-7 zile sondele de
polietilen);
 Lăsați un interval liber de 6-8 ore pe timpul nopții până la montarea unei noi sonde, pentru
refacerea circulației la nivelul mucoasei și, dacă nu există o contraindicație, schimbați nara;
 Mobilizați sonda rămasă pe loc pentru a evita lezarea mucoasei;
 Verificați dacă senzația de foame a dispărut sau a diminuat;

Reorganizarea locului de muncă

 Îndepărtați mănușile și materialele folosite în containere speciale;
 Spălați-vă mâinile;
Notarea procedurii
Notați:
 Procedura și numele celui care a efectuat-o,
 Data, ora, cantitatea și felul alimentelor administrate
 Reacții adverse, intoleranță (greață, vomă)
Evaluarea eficacității procedurii
Rezultate așteptate/dorite:
 Pacientul a tolerat bine administrarea alimentelor pe sonda gastrică
 Pacientul este satisfăcut
Rezultate nedorite/Ce faceți:
Pacientul prezintă greață, vărsături:
 Consultați medicul
 Poate fi o intoleranta sau o reactie la unele alimente
Pacientul prezintă leziuni la nivelul mucoasei nazale și uscăciunea mucoasei bucale:
 Asigurați-i o bună igienă a cavității bucale ,
 Mobilizați sonda
 Schimbați nara după asigurarea unui repaus între îndepărtarea și repunerea sondei
Pacientul prezintă tuse și semne de sufocare:
 Ați greșit procedura și alimentele au ajuns în căile aeriene
 Retrageți sonda și o reintroduceți pe cale esofagiană
 Anunțați medicul pentru a stabili măsuri de prevenire a bronhopneumoniei de aspirație
 Acordați o atenție deosebită pacientului inconștient

Recomandări
 Sondele de cauciuc pot fi lăsate pe loc 2-3 zile, menținerea lor peste acest termen poate cauza
leziuni ale mucoasei nazale
 Sondele de polietilen pot fi menținute și tolerate mai mult, până la 4-7 zile.
 Este recomandabil ca sonda să fie mobilizată de mai multe ori în cursul zilei, favorizând prin
aceasta circulația sanguină normală la nivelul suprafețelor apăsate/presate de ea;
 La 3-5 zile, sonda trebuie îndepărtată pentru 6-8 ore (repausul de noapte), după care se va putea
reintroduce, însa prin nara de partea opusă.
31
  Este important ca alături de aportul caloric și vitaminic, pacientul să primească și rația
corespunzătoare de lichide pentru acoperirea necesităților hidrice care trebuie calculate exact.

FISA NR. 9

APLICAREA PIPEI GUEDEL

Definiţie:
 Aplicarea PIPEI GUEDEL = Intubaţia oro-faringiană si reprezintă introducerea canulei oro-
faringiane(pipa Guedel), în cavitatea bucală a pacientului între limbă şi palatul dur, având drept scop
menţinerea permeabilităţii căilor aeriene.
 Pipa oro-faringeală facilitează şi aspiraţia oro-faringeală.
 Pipa Guedel este un tub de plastic curbat prevăzut la extremitatea sa orală cu o margine dilatată
pentru a împiedica alunecarea dispozitivului în calea aeriană.
 Are mai multe dimensiuni, de la cele pentru nou-născut (1 sau 2) la cele pentru adult (4, 5 sau 6 la un
adult obez) (fig. 1);
 Estimarea dimensiunii necesare pentru fiecare caz se face prin măsurarea distanței de la comisura
bucală la unghiul mandibulei(fig.2).
 La pacienții cu reflexele de fund de gât păstrate este permanent prezent riscul de stimulare a reflexului
de vomă şi/sau de inducere a unui laringospasm; din acest motiv canula oro-faringiană este rezervată
stărilor de comă profundă.

Materiale necesare:
 pipa oro-faringiană de mărime potrivită
 apăsător limbă, mănuși, tăviță renală
 echipament necesar aspirației naso-faringiene
 trusă de urgență
 apă oxigenată, apă
 aplicator cu capăt de bumbac pentru testarea reflectivității

Tehnica de inserție:
- se pun mănuşile, se plasează pacientul în decubit dorsal, capul în hiperextensie dacă nu sunt
contraindicaţii
- se deschide gura pacientului şi se verifică dacă există corpi străini susceptibili de a fi împinşi în
laringe, se îndepărtează proteza dacă există
- se introduce canula în cavitatea orală cu concavitatea spre palatul dur, urmând ca la capătul cursei
să fie rotită cu 1800 C. Rotaţia minimalizează riscul împingerii limbii spre posterior

- se poziționează pacientul în decubit lateral sau doar capul întors într-o parte, pentru a preveni
astfel aspiratul gastric în caz de vărsături
- dacă pipa va fi menținută mai mult, ea se va scoate și se va spăla la fiecare 4 ore cu apă oxigenată
și apoi cu apă simplă, se va efectua toaleta bucală standard. La fiecare schimbare de pipă, se va inspecta
gura pentru a observa eventualele leziuni bucale datorate acesteia
- se va verifica frecvent poziționarea pipei
- când pacientul își recapătă conștiența și este capabil să înghită, se va îndepărta pipa trăgând-o
afară și în jos, urmând curbatura naturală a gurii. Dupa îndepătare, se testează reflexele de tuse și voma
ale pacientului pentru a se asigura că pipa nu a fost îndepărtată prematur (se atinge peretele posterior al
faringelui pentru reflexul de vomă și orofaringele posterior pentru cel de tuse cu un aplicator cu capăt de
bumbac)

Complicații:
32
- spargerea dinților, leziuni bucale, sângerări, etc. sunt complicații care pot apărea la inserția pipei
- dacă respirația nu este eficientă se poate administra suplimentar oxigen pe mas

FISA NR. 10

INSTALAREA UNUI CATETER VENOS PERIFERIC

Definiţie
Cateterismul venos reprezinta totalitatea modalităţilor prin care se asigură acces direct, disponibil în
permanenţă şi de durată, la sistemul vascular al unui pacient .
Cateterismului venos presupune instalarea unui tub de plastic(branulă/flexulă) în lumenul venos, percutan
sau prin denudare venoasă.
Vena cateterizată poate aparţine sistemului venos periferic (superficial sau profund), sau poate fi
reprezentată de una din venele cave - cateterism venos central. (executat de medic)
Scop:
Explorator
 recoltarea sangelui petru examenele de laborator precum cele biochimice, hematologice, serologice si
bacteriologice
Terapeutic
 administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi a perfuziei intravenoase
 recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale
 executarea tranfuziei de sange sau derivate ale sangelui
 sângerare în cantitate de 30-500 ml în edemul pulmonar acut, hiperteniune arterial
 alimentaţie parenterală
 terapie intravenoasă prelungită
 măsurarea presiunii venoase centrale şi monitorizare hemodinamică cu cateterul Swan – Ganz
 stimularea cardiacă temporară sau permanentă - hemodializă şi alte tehnici de epurare extrarenală
(hemofiltrare, hemoperfuzie)

Indicatii: Acces venos permanent pe toată durata existenţei branulei.

Contraindicatii:Inserţia unui cateter periferic este contraindicată la braţul sau mîna care prezintă leziuni,
edeme, arsuri, la braţul sau mâna corespunzătoare plăgii operatorii la pacientele mastectomizate. De
obicei, dacă o venă este lezată ( hematom, echimoza etc) se va alege un nou loc de puncţionare
întotdeauna deasupra zonei lezate, niciodată sub zona lezată.
Loc de elecţie:
- venele dorsale ale mâinii
- vena cefalică – spre partea radială a antebraţului
- vena bazilică – spre partea ulnară a antebraţului
- vena mediană a antebraţului
- venele dorsale ale piciorului
Puncţionarea - cateterizarea venelor cefalică şi bazilică Locul de elecţie pentru puncţie este plica cotului.
Abordul la nivelul membrelor inferioare este utilizat în special la copil şi mai rar la adult datorită riscului de
tromboflebită.
Când este necesar un abord venos de scurtă durată (recoltarea de sânge), acesta se poate realiza cu
ajutorul unui ac după care acul este retras.
Dacă este necesar un abord venos mai îndelungat acesta se va realiza prin montarea unui cateter venos
periferic (CVP): canulă de plastic cu mandren metalic care va fi retras după pătrunderea în venă,
rămânând pe loc doar canula de plastic, canulă care poate fi menţinută chiar şi 2-3 zile în anumite
condiţii (în funcţie de calitatea canulei: PVC, teflon, poliuretan) (Fig.1).
CVP pot fi de diferite dimensiuni existând un cod de culoare în funcţie de grosimea cateterului.

33
Dimensiunea canulei care urmează a fi montată va fi corespunzătoare calibrului venei.
Un abord deloc de neglijat şi extrem de util în urgenţă când nu se reuşeşte canularea venelor de la nivelul
membrelor este cel de la nivelul venei jugulare externe. Poziţia Trendelenburg crescând presiunea
venoasă în teritoriul cav superior permite o mai bună vizualizare a venelor jugulare externe (jugularele
devin turgescente).
La nou-născut abordul venos periferic se poate face uşor la nivelul venelor epicraniene. De asemenea în
urgenţă abordul intraosos la nivelul tibiei poate fi folosit pentru resuscitare volemică până la montarea
unui CVP.
Selectarea cateterului şi a locului de inserţie se va face în funcţie de tipul, durata şi frecvenţa tratamentului
pe care pacientul le are prescrise, accesibilitatea patului venos al pacientului, vârsta şi constituţia fizică a
pacientului. Dacă este posibil, se va alege o venă la braţul sau mâna nondominantă.
Locurile preferate de puncţionare venoasă sunt vena cefalică şi basilica a braţului şi cele de pe partea
dorsală a mâinii. Se pot aborda şi venele de la nivelul piciorului, dar creşte riscul de tromboflebită. Un
cateter periferic permite adminstrarea de soluţii lichide, sânge şi derivate din sânge, şi menţine accesul
venos permanent.

Pregatirea bolnavului
Pregătirea psihică
 se explică necesitatea montării branulei;
 se obţine consimţământul pacientului;
 se explică procedura pacientului pentru a-i reduce anxietatea (care poate produce vasoconstrictie şi
implicit, un abord mai dificil al venelor) şi pentru a ne asigura de cooperarea sa.
Pregătirea fizica:
 se asigură intimitatea pacientului (dacă este cazul);
 se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul în care trebuie montată branula, pentru a-i fi cât mai
comod;
 se selectează locul puncţionării. Daca se prevede o terapie intravenoasă de lungă durată se va începe
cu venele din porţiunea distală pentru a schimba, cu timpul, locul puncţionării din ce în ce mai proximal.
Dacă trebuie administrată o substanţă iritantă sau un volum mai mare de lichide, se va alege o venă mare;

Materiale necesare:
 paduri dezinfectante
 mănuşi sterile
 garou
 cateter pentru vena periferică ( branula )
 seringă cu soluţie normal salină
 benzi adezive pentru fixarea canulei;
 bandaj elastic tip plasă pentru stabilizarea cateterului
 ser heparinat pentru spălarea cateterului (10-20 ui heparină/ml serfiziologic).
 tăviță renală;

Tehnica puncţiei venoase periferice

 se poziţionează pacientul într-o poziţie confortabilă, cu braţul sprijinit şi poziţionat în jos pentru a
permite umplerea venelor braţului şi mâinii;
 se aplică garoul la aproximativ 15 cm mai sus de locul de puncţionare, pentru a dilata venele;
 se verifică pulsul radial. Dacă acesta nu este palpabil se va lărgi puţin garoul pentru a nu face ocluzie
arterială;
 se palpează o venă cu ajutorul indexului şi al degetului mijlociu al mâinii nondominante;
 se trage de piele pentru a fixa vena;
 dacă vena nu se simte bine se va alege alta;
 dacă este palpabilă dar nu suficient de palpabilă se cere pacientului să iţi închidă şi să-şi deschidă
pumnul de câteva ori sau se tapotează cu degetele de-a lungul venei
 garoul nu se va menţine mai mult de 3 minute. Dacă în tot acest timp nu s-a reuşit inserarea cateterului
se va desface garoul pentru câteva minute şi se va relua tehnica
34
 se pun mănuşile sterile
 se dezinfectează locul ales pentru puncţionare cu paduri alcoolizate dinspre interior spre exterior şi se
lasă să se usuce pielea ( uneori, va fi necesar ca în prealabil să fie îndepărtat părul din zona respectivă la
pacienţii cu pilozitate accentuată)
 se va lua branula în mâna dominantă şi se va ţine între police şi index ( dacă are aripioare branula se va
ţine de acestea ) iar cu policele mâinii nondominate se va trage pielea de sub venă pentru a o fixa şi a o
exprima( ea va apare angorjata )
 se va avertiza pacientul că va simţi o înţepătură
 se va introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de aproximativ 15 grade, direct prin
piele pâna în venă printr-o singură mişcare, verificând dacă apare sânge în capătul cateterului care
confirmă că acesta este în venă
 din momentul în care apare sângele există mai multe metode de a introduce cateterul în venă.
 Se desface garoul apoi fie se continuă împingerea cu grijă ( pentru a nu perfora vena prin celălalt
perete) a cateterului până la jumătatea sa şi apoi se scoate acul în acelaşi timp cu împingerea totală a
canulei de plastic, atasându-se imediat, fie perfuzorul, fie seringa, presând uşor pe venă pentru
împiedicarea sângerării; fie se scoate acul imediat după puncţionarea venei şi apariţia sângelui şi se
ataşează rapid şi steril perfuzorul soluţiei de administrat.
 după introducerea cateterului se curăţă locul cu paduri alcoolizate, se aruncă acul cateterului în
recipientul de înţepătoare
 se fixează cateterul cu un fixator semipermeabil după ce se usucă dezinfectantul pe piele
 fixatorul se desface în mod steril şi se aplică pe locul de inserţie lipind bine marginile pentru a preveni
ieşirea accidentală a cateterului
 peste branulă se va aplica un bandaj elastic tip ,, plasă” care va proteja branula împotriva agațării de
haine se vor schimba fixatoarele branulei la pacienţii cu terapie intravenoasă îndelungată la fiecare 48 de
ore sau ori de câte ori acestea se dezlipesc sau se murdăresc
 se va schimba cateterul la fiecare 72 de ore la pacienţii care necesită aceasta şi se va alterna locul de
inserţie a acestuia
 pacienţii cu catetere periferice vor trebui învăţaţi să-l îngrijească / protejeze şi cum să identifice
eventualele complicaţii şi disfuncţionalităţi
 pacientul va trebui să-şi inspecteze periodic acasă locul de inserţie şi să anunţe echipa de îngrijiri dacă
apar edeme, roşeaţă, durere.
 pacientul nu va trebuii să lovească sau să bruscheze locul unde branula este inserată
 dacă apar secreţii la locul de inserţie a cateterului, capătul acestuia va fi tăiat cu o foarfecă sterilă
direct într-un recipient steril şi trimis la laborator pentru analizare
 se indică pacientului să-şi restrângă pentru 10 minute activitatea membrului în care a avut cateterul şi
să păstreze bandajul adeziv timp de 1 oră de la îndepărtarea branulei.
 Se inspectează locul puncţionării pentru a observa eventualele semne de infecţie (roşeaţă şi durere la
locul puncţiei), infiltraţie (edem), şi tromboflebita (roşeaţă,durere de-a lungul venei,edem). Dacă oricare
din aceste semne este prezent se acoperă zona de puncţionare cu un pansament steril şi se scoate
cateterul. Se face compresie până cand se opreşte sângerarea şi se aplică un bandaj adeziv. Apoi se
introduce un alt cateter într-o altă zonă.
 se va inspecta branula scoasă pentru ca să nu lipsească din ea porţiuni care să se fi rupt accidental şi să
intre în circulaţia sangvină a pacientului

Întreţinerea unui cateter venos periferic

 zona în care este montat cateterul va fi frecvent inspectată pentru a observa eventual apariţia
inflamaţiei (flebita) care necesită extragerea imediată acateterului;
 după terminarea administrării medicaţiei sau soluţiilor perfuzabile pe cateter acesta va fi spălat
cu ser heparinat şi închis;
 un cateter nefolosit se va spăla cel puţin de două ori pe zi cu ser heparinat;
 murdărirea leucoplastului cu sânge sau udarea lui cu soluţii perfuzabile face obligatorie
schimbarealui.
a. Montarea unei truse de perfuzie(Fig.4)
 se face în condiţii de maximăsterilitate;
35
 se desface trusa de perfuziesterilă;
 se închide dispozitivul de reglare a vitezei depicurare;
 se introduce în dopul flaconului sau în punga de perfuzie trocarul camerei depicurare.
 Dacă flaconul este din sticlă, lângă trocarul trusei de perfuzie se introduce şi un ac pentru aer.
 Se umple jumătate din camera de picurare prin exercitarea unei presiuni asupra acesteia; se
deschide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare şi se umple trusa de perfuzie cu soluţia perfuzabilă
având grijă să se elimine tot aerul de pe tub. Se închide dispozitivul de reglare a picăturilor, se conectează
la cateter după care se deschide dispozitivul de reglare a picăturilor la ritmul dorit
 Camera de picurare are încorporat un filtru care împiedică particulele de cauciuc care se pot
desprinde din dopul flaconului la introducerea trocarului trusei să ajungăintravascular.
Trusele prin care se administrează soluţii cristaloide sau coloide (trusele de perfuzie) sunt diferite de
trusele prin care se administrează sânge sau produşi de sânge (truse de transfuzie), diferenţa constă în
filtrele specializate pentru administrarea de sânge şi produşi de sânge.

Complicaţii posibile
Complicaţiile care pot surveni în cadrul terapiei intravenoase pe cateter periferic trebuie avute în vedere,
prevenite, iar, dacă apar, cunoscute metodele de acţionare în aceste situaţii. Aceste complicaţii sunt:
 flebitele ( roşeată la locul de inserţie şi de-a lungul venei, durere, edem, scleroză venei, uneori febră)
datorate fie păstrării timp îndelungat a unui cateter în venă, medicamente sau soluţii administrate care au
pH prea mare sau prea mic sau osmolaritate crescută, deplasarea branulei în venă prin fricţionare.
Flebitele pot fi prevenite prin schimbarea la timp a cateterelor şi securizarea lor printr-o fixare atentă ,
împiedicând mişcare în venă;
 impermeabilitatea cateterului ( perfuzia nu mai curge , iar dacă pacientul are infuzomat sau
injectomat acesta intră în alarmă) datorită neheparinizării perodice a cateterului după fiecare administrare,
nefolosirii îndelungate sau formării de cheaguri de sânge atunci când pacientul se plimbă şi sângele umple
cateterul şi staţionează acolo. Permeabilitatea cateterului se poate menţine prin heparinizare sau
adminstrare de soluţie normal salină după fiecare folosire şi învăţarea pacientului să ţină mână cu branula
ridicată în dreptul cotului atunci când se plimbă;
 hematom ( sensibilitate crescută la orice atingere a zonei, vânătaie, impermeabilitate) datorită
perforării peretului opus în timpul inserării cateterului, compresie ineficientă după îndepărtarea branulei.
Se va scoate branula, se va aplica compresie. Formarea de hematoame poate fi prevenită prin efectuarea
corectă a tehnicii de inserţie a cateterului, de o mărime potrivită a venei abordate şi prin eliberarea
garoului cât mai repede posibil după inserţia cateterului;
 secţionarea cateterului, de obicei capătul acestuia care este introdus în venă, datorită reinserţiei
acului de-a lungul tecii de plastic, în timp ce cateterul este în venă. Se va încerca recuperarea părţii
secţionate dacă este la vedere, dacă nu, se aplică garou deasupra locului de inserţie şi se anunţă medicul şi
radiologul. Secţionarea cateterului se poate preveni neintroducând niciodată acul înapoi în cateter pentru a
încerca inserţia sa, ci se scot amândouă odată şi se încearcă încă o dată inserţia cu alt cateter;
 reacţii vasovagale ( colaps brusc al venei în timpul puncţionării, paloare, ameţeală, greaţă,
transpiraţii, hipotensiune ) datorită producerii de spasm venos cauzat de anxietate şi durere .Pacientul va fi
aşezat în pat cu picioarele mai sus decat capul, este incurajat sa respire adanc, se masoara semnele vitale.
Aceste situatii pot fi prevenite prin explicarea procedurii pacientului, reducerea anxietatii acestuia si
eventual, folosirea unui anestezic local inainte de punctionarea venei;
 tromboze ( durere , roşeaţă , umflătură , impermeabilitate) datorită afectării celulelor endoteliale ale
venelor favorizând formarea de trombi. Se va îndepărta cateterul şi se va insera într-o alta zonă, se vor
aplica comprese cu apă călduţă, se va supraveghea pacientul şi observa dacă apar semne de infecţie.
Formarea trombozelor poate fi prevenită prin inserţia unui cateter periferic folosind o tehnică corectă,
fără a leza vena;
 infecţii sistemice ca septicemia sau bacteriemia ( febra, frisoane, indispoziţie fără motiv aparent)
datorită unei tehnici nesterile, apariţiei flebitelor severe care favorizează dezvoltarea organismelor, fixare
insuficientă a branulei ceea ce permite mişcarea ei în venă şi introducerea organismelor în circulaţia
sangvină, menţinerea îndelungată a unui cateter, sistem imun slab dezvoltat sau folosirea unor soluţii
perfuzbile contaminate. Se va anunţa imediat medicul la apariţia semnelor specifice descrise. Se va
îndepărta cateterul şi se vor obţine culturi de la locul inserţiei, se va tăia cu o foarfecă sterilă capătul
36
cateterului şi se va trimite la laborator pentru analizare, se vor monitoriza semnele vitale, se va administra
medicaţia si antibioterapia prescrise. Prevenirea infecţilor sistemice se poate face folosind cu stricteţe o
tehnică sterilă atât la inserţia cateterlui cât şi la cuplarea perfuzoarelor la soluţiile de perfuzat şi la branulă,
la întreruperea perfuziilor sau la îndepărtarea cateterului;
 reacţii alergice ( prurit, urticarie, edem la locul de inserţie a cateterului)

0.64 / 0,06
FISA NR. 11
ADMINISTRAREA OXIGENULUI ”CU OCHELARI”

Definiție - Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în scopul îmbogățirii

aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge până la 100%.
Scop – terapeutic - Asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin combaterea
hipoxiei determinată de:
 scăderea oxigenului alveolar;
 diminuarea hemoglobinei;
 tulburări în sistemul circulator.
La nivelul tesuturilor O2 este utilizat sub formă dizolvată în plasmă, cantitatea de 0,3 ml oxigen la 100 ml
sânge. Oxigenoterapia necesită 1,8-2,2 ml la 100 ml sânge la administrarea O2 sub o atmosferă.
Indicații: = hipoxii circulatorii (insuficiență cardiacă, edem pulmonar, infarct miocardic)
= hipoxie respiratorie (șoc, anestezii generale, complicații postoperatorii, nou născuți).
Materiale necesare
 sursă de oxigen, umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conţinând apă sterilă;
 sondă nazală, cateter nazal, mască de oxigen , în funcţie de metoda aleasă
 material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei, mănuşi de cauciuc
Surse de oxigen:
 stație centrală de oxigen sau microstație
 butelie de oxigen (de 300-10.000l oxigen comprimat la 150 atm.)
 concentratoare/extractoare de oxigen
Pentru a se putea administra, presiunea se reglează cu reductorul de presiune (debitmetrul, care indică
volumul în litri de oxigen pe minut) și se modifică cu ajutorul barbotorului.

37
Fig.1 Poziționarea corectă a celor două sonde care pătrund în nări

Precauţii în utilizarea surselor de oxigen

 deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa trebuie atenționată
 pacienții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în preajma sursei
de oxigen
 se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
 se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale sintetice) şi a
materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
 aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen
 transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul transportului
 buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu inele metalice,
departe de calorifer sau sobă
 cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul, a locului de amplasare a extinctoarelor și a
modului de utilizare a acestora
Pregătirea pacientului
a) psihică: - dacă este conştient informaţi pacientul explicând procedura şi necesitatea ei pentru a
obţine colaborarea
b) fizică: asiguraţi pacientului o poziţie comodă şi verificaţi libertatea căilor respiratorii

Ochelarii pentru oxigen se fixează după urechi și prezintă 2 mici sonde de plastic care pătrund în nări. Se
recomandă la copii și bolnavi agitați.
- este metoda cea mai frecvent utilizată
- permit administrarea oxigenului în concentrație de 25-45%
- pot fi utilizați pentru o terapie pe termen lung
- nu pot fi utilizați la pacienții cu afecțiuni ale mucoasei nazale
- permit alimentarea și comunicarea

La flux mai mare de 4l/min apare uscăciunea mucoaselor, iritația și disconfortul (este necesară
38
umidificarea)

Incidente şi accidente
 dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi împins de oxigen în căile
respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
 în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate, pot apărea:
 iritare locală a mucoasei
 congestie și edem alveolar
 hemoragie intra-alveolară
 atelectazie
 pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală
Îngrijirea pacientului

 Supravegheaţi bolnavul şi controlaţi frecvent permeabilitatea sondei, observaţi faciesul, semnele vitale
(respiraţia în special), culoarea tegumentelor, starea de conştienţă
 Asiguraţi îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O2 usucă mucoasa
 Schimbaţi zilnic sonda şi narina folosind mănuşi
 Notaţi data şi ora începutului şi sfârşitului oxigenoterapiei şi debitul/min

Beneficiile oxigenoterapiei precoce

 Ameliorarea hipertensiunii pulmonare
 Ameliorarea funcției ventriculului stâng și drept
 Creșterea toleranței la efort
 Corectarea hipoxemiei
 Reducerea dispneei
 Ameliorarea funcției cerebrale
 Îmbunătățirea calității vieții și a supraviețuirii

FISA NR. 12
TEHNICA SONDAJULUI VEZICAL LA BĂRBAȚI

39
Definiție: Procedură prin care se realizează introducerea unei sonde urinare în vezica urinară pentru a
facilita scurgerea urinii în vederea evacuării vezicii urinare.
Obiectivele tehnicii
 drenajul de urgență al urinii ce retenționează în vezica sau în caz de incontinenţă
 ameliorarea funcției renale în cazul unei insuficiențe cronice generate de un obstacol subvezical ce
nu se poate îndepărta până la reechilibrarea biologică abolnavului;
 prevenirea apariției de glob vezical postoperator, cu efecte negative locale şi generale
 obţinerea unei mostre de urină pentru examene de laborator
 efectuarea spălaturii vezicale
Principii
- respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie;
- selectarea tipului de sondă şi a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie cateterizată;
- manevră blândă de introducere a sondei;
- golire lentă a vezicii, cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a 150-200 ml urină (risc
de hemoragie „ex vaquo”);
- fixare a sondei a demeure (umflarea balonaşului sondei Foley).
Indicații
 retenţii acute de urină (postoperator, post-traumatic)
 retenţii cronice incomplete de urină (adenom sau neoplasm prostatic)
 după explorarea instrumentală a vezicii urinare şi a căilor urinare (cistoscopie, ureteroscopie)
 după manevre terapeutice (litotriţie extracorporeală)
 în pregătirea preoperatorie: intervenţii chirurgicale în micul bazin, perineu, intervenţii chirurgicale
dedurată
 la bolnavii comatoşi
 la pacienţii la care este importantă monitorizarea balanţei hidro-electrolitice.
Măsurarea diurezei obţinute prin sondaj vezical se face la intervale diferite de timp:
 din oră în oră: la cazurile cu oligurie
 la 12 ore: cu măsurarea osmolarităţii, glicozuriei, corpi cetonici şi sânge
 la 24 de ore: pentru determinarea clearance-ului creatininei, măsurarea electroliţilor, a fosfaţilor şi a
substanţelor toxice (în intoxicaţii), a amilazelor urinare(pancreatita)
Contraindicații
 suspiciunea de ruptură traumatică de uretră - fracturi pe micul bazin
 infectii acute ale uretrei;
 hemoragii
 stricturi uretrale strânse

40
 prezența unei proteze endo-uretrale sau a unui sfincter artificial
 afecțiuni prostatice
Pregătirea materialelor necesare
 Sonde de diferite forme şi dimensiuni; diametrul este exprimat în unităţi “french” sau “gauge” (1
mm = 3 Gauge =3French)
 Charrière 14-18 pentru femei
 Charrière 12-14 pentru bărbați.
Tipuri de sonde:
a) FOLEY: simple ( 2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical prezintă:
- un canal pentru evacuarea urinii: se conectează la punga colectoare
- un canal pentru umflarea balonaşului pentru prevenirea ieşirii sondei (cu volume diferite de la 5 la
30ml)
- +/- canal suplimentar pentru lavaj vesical
- Proprietăţi:
- cele mai folosite – sondaj àdemeure-
- din material mai moale ( latex)- pentru sondaj vezical pe termen scurt, aproximativ o săptămână
- sonde siliconate folosite pentru sondajul de lungă durată, aproximativ 5săptămâni

Fig. 1 - Sonda Foley

b) SONDA NELATON SAU THIEMAN

- nu au balonaş de fixare
- sunt mai rigide
- folosite pentru sondajul de scurtă durată,intermitent sau în cazurile în care nu se reuşeşte
cateterizarea cu sonde Foley (ex: adenom de prostată)

41
Fig 2 - Sonda Nelaton
 materiale pentru toaleta genitală igienică
- apă și săpun
- mănuși nesterile de unică folosință
- prosop, aleză
 material pentru toaleta genitală antiseptică
- soluție de cloramină, povidone iod- Betadine pentru ginecologie; Clorhexidina în concentrație <
0,2% este iritantă pentru mucoase
- comprese sterile: în număr de 8 pentru femei și 5 pentru bărbați
- mănuși nesterile pentru toaletă
 mănuși sterile pentru introducerea sondei
 pungi colectoare: sunt gradate pentru măsurarea diurezei; au sistem de evacuare
 seringă de 10 ml sterile, comprese sterile și câmp steril
 apă distilată, în lipsă ser fiziologic (pentru umplerea balonaşului)
 lubrefiant hidrosolubil (ulei de parafină steril, gel cu xilină steril,etc).
 vase sterile pentru colectarea urinei
 recipient pentru colectarea deșeurilor
 materiale pentru igiena mâinilor
Pregătirea asistentului medical
 Verificarea prescripției medicale și pregătirea materialelor necesare realizării
 Pregătirea unei suprafețe curate și dezinfectate pentru așezarea materialelor
 Spălarea pe mâini cu apă și săpun sau dezinfectarea cu soluții hidro-alcoolice

Pregătirea pacientului
a) Psihică
- informați pacientul cu privire la necesitatea sondajului și obțineți consimțământul
- asigurați intimitatea cu ajutorul unui paravan
b) Fizică - aşezaţi pacientul în decubit dorsal, cu picioarele întinse şi uşor depărtate, cu o pernă tare
sub bazin
Execuție
42
La bărbat avem o lungime mai mare a uretrei; prezența celor 2 curburi sagitale, prima convexă anterior la
nivelul uretrei peniene, cea de-a doua convexă posterior la zona de trecere dintre uretra membranoasa şi
uretra peniană – bulbul uretrei; prezența prostatei):
Bolnav aşezat in decubit dorsal; medicul la dreapta bolnavului;
Toaleta genitală igienică
- Spălarea mâinilor cu apă și săpun
- Se pun mănușile de unică folosință
- Se spală regiunea genitală cu apă și săpun de la exterior la interior și de sus în jos,fără întoarcere
pentru a evita diseminarea germenilor de la nivel anal la nivelul penian
- Se clătește regiunea, șterge fără afreca
- Se scot mănușile și se colectează în recipientul special
Toaleta genitală antiseptică
- Se spală mâinile și se pun mănușile sterile
- Se prinde penisul cu o compresă sterilă
- Decalotați și dezinfectaţi glandul şi meatul urinar folosind 3 comprese soluție antiseptică
- cu a 4-a compresă se șterge încă odată numai meatul urinar
- a 5-a compresă se protejează/izolează meatul,
- se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
Pregătirea materialelor pentru sondaj
- așezarea câmpului steril și a materialelor sterile necesare sondajului(sondă, mănuși, soluție
fiziologică, lubrefiant,seringă)
- se pun mănușile sterile
- se încarcă seringa și se pregătește sistemul de drenaj
Introducerea sondei
 lubrefierea sondei ținute în mâna dreaptă; prindeţi extremitatea liberă a sondei între degetul mic şi
inelar
 introducerea sondei lubrefiate -10-15 cm ,cu blândețe până se trece de valvula Guérin, apoi sub
acțiunea de uşoară tracționare a penisului spre zenit, urmată de acțiunea de basculare a penisului între
coapse
 Poziționarea corectă este anunțată de apariția primelor picaturi de urină
 Se umflă balonașul cu 10-20 ml ser fiziologic și se tracționează ușor pentru a verifica că sonda nu
coboară
 Recalotarea glandului pentru evitarea apariției edemului
 Se scot mănușile și se colectează materialele conform precauțiunilor universale
 Spălarea mâinilor


43
Fig. 3 – Introducerea sondei: femeie (A), bărbat(B)

Îngrijirea după tehnică

 ajutaţi pacienta/pacientul să seîmbrace
 aşezaţi pacientul în poziţiecomodă
 verificaţi dacă pacienta/pacientul acuză disconfort,durere
 se verifică temperatura, aspectul,culoarea și mirosulurinei
 bilanțul intrărilor șiieșirilor
 notați în foaia deobservație data, ora, scopul sondajului, cine l-a efectuat, aspectul și cantitatea urinii
eliminate și dacă au apărut probleme în timpul efectuăriisondajului.
Accidente/ incidente
 infecţii urinare joase (cistite) şi ascendente (nefrite, pielonefrite): se produc mai ales prin
nerespectarea regulilor de asepsie; apar după sondajele prelungite; reprezintă o problemă de tratament
( germeni multirezistenţi) frisoane, ascensiune termică
 leziuni mecanice ( hemoragii, căi false, leziunisfincteriene
 hemoragia “ex vacuo” prin evacuarea bruscă a unui “glob”vezical
 lipsa de progresie a sondei (strictura uretrala, creare de cale falsă) → retragere a sodei, reluare a
manevrei cu altă sondă, cateterizare instrumentară (beniqué), puncție suprapubiană;
 absența scurgerii urinare după intrarea în vezică (cheaguri care au astupat orificiile sondei) → spălare
– aspirare cu seringa Guyon
Observații
 Dacă sonda nu se poate introduce
 alegeţi sonde mai subţiri
 controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
 verificaţi dacă pacientul nu are malformaţii/stricturi ale meatului urinar
 Sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor – schimbaţi sonda
 Pacientul acuză dureri, sângerează – anunţaţi medicul
 Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus
 Încercaţi şi desfundaţi prin aspirare

44
 Schimbaţi sonda
FISA NR. 13
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCŢIA OSOASĂ (PUNCŢIA STERNALĂ)

Definiție: Puncția osoasă reprezintă crearea unei comunicări între mediul extern și zona spongioasă a
osului, străbătând stratul sau corticala, prin intermediul unui ac.
Scop
- Explorator – pentru măduva osoasă hematogenă în vederea stabilirii structurii compoziţiei măduvei,
precum şi studierii elementelor figurate ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării lor, în cursul
îmbolnăvirii organelor hematopoietice.
- Terapeutic - se face în vederea administrării unor medicamente, transfuzii de sânge intraosoase (când
celelalte căi de administrare nu sunt posibile, din cauza arsurilor, obezităţii, aparate ghipsate.
Puncţia osoasă se poate executa şi la oamenii sănătoşi, pentru recoltarea de măduvă în vederea transfuzării
ei la bolnavi cu patologii ale organelor hematopoetice.
Indicatii – boli hematologice
Materiale necesare:
 2 ace de puncţie; acul este format dintr-un trocar confecţionat din oţel foarte rezistent, de lungimea a
circa 5 cm, cu un calibru de 1-2 mm şi cu un vârf scurt dar foarte ascuţit și este prevăzut cu mandren.
Extremitatea externă a acului se lăţeşte în formă de disc, pe care se adaptează mandrenul, pe această
extremitate se va sprijini palma medicului, care execută puncţia. Acul e prevăzut cu un disc apărător,
reglabil.
 seringă de 10-20 ml pentru aspirarea ţesutului medular,
 o sticlă de ceasornic,
 o pensă
 seningă de 2-5 ml cu ace pentru anestezie, novocaină, lame sau lamele.
 materiale pentru dezinfectarea regiunii puncţionate
 mănuși sterile
 tifon steril pentru pansament, leucoplast
Dacă puncţia se face cu scop terapeutic, în loc de instrumente de laborator (sau pe lângă acestea) se vor
pregăti soluții medicamentoase care trebuie administrate. Instrumentele se pregătesc pe o măsuţă acoperită
cu un câmp steril, în condiţii de asepsie perfectă, întrucât măduva osoasă este foarte susceptibilă la
infecţie.
Pregătirea bolnavului
- Psihică se informează pacientul asupra necesităţii intervenţiei, obținându-se consimțământul informat
- Fizică – se controlează în preziua puncției timpul de sângerare, timp de coagulare și timp Quick.
 pentru puncţia sternală bolnavul este asezat în decubit dorsal, cu trunchiul uşor ridicat.

45
 decubit ventral pe un plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectati pentru puncția în creasta iliacă
 locul ales pentru puncţie va fi spălat, la nevoie ras, apoi dezinfectat cu alcool şi badijonat cu tinctură
de iod.
Locul puncției – este de obicei la nivelul oaselor superficiale, ușor accesibile
- sternul poate fi puncţionat: manubriul sau corpul sternului sau la înălţimea coastei a- IV-a sau a V-a,
sau în spaţiul al 2-lea sau al 3-lea intercostal, puţin în afară de linia mediană
- spina iliacă posterosuperioară
- creasta iliacă
- maleolele tibiale
- calcaneul
Locuri de elecție pentru puncția osoasă

46
Tehnica puncției: Puncţia se execută în sala de tratament
 se spală pe mâini asistenta și medicul
 se dezbracă regiunea și se așează în poziția corespunzătoare
 se badijonează locul cu tinctură de iod, se izolează regiunea dezinfectată cu câmpuri sterile
 asistenta medicală prezintă medicului soluţia de novocaină aspirată în seringă pentru anestezia
ţesuturilor moi de deasupra osului, inclusiv periostul, se badijonează din nou locul anesteziat şi după 15-
20 min, necesare pentru instalarea anesteziei, se poate executa puncţia
 Asistenta medicală prezintă medicului instrumentele în timpul puncţiei.
 Prima dată se oferă pensa, cu care medicul alege acul de puncţie.
 Medicul fixează discul apărător la distanţa presupusă necesară (10-16 mm) şi apoi străpunge vertical
în locul ales pentru puncţie, pătrunzând prin lama exterioară a osului cu ajutorul presiunii exercitate
asupra extremităţii manderenului cu podul palmei.
 După pătrunderea acului în cavitatea medulară al sternului medicul extrage mandrenul din ac şi-l dă în
mâna asistentei medicale, care îl păstrează steril.
 Asistenta medicală predă medicului seringa de 10 sau 20 ml pregătită pentru aspiraţie şi pe care
medicul o adaptează la ac şi aspiră cu ea conţinutul medular.
 În timpul aspirării bolnavul simte o senzaţie dureroasă retrosternală, foarte penibilă. După 1-2 sec.
după aspiraţie apare în seringă măduva osoasă. Cantitatea de măduva osoasă necesară pentru examinări
este de 0,5-1 ml.
 Măduva roşie hematogenă are aspectul sângelui, însă întinsă pe lamă e vâscoasă, cu multe sfacele de
ţesut grăsos.
 Dacă puncţia sternală s-a făcut cu scop terapeutic sau dacă o puncţie exploratorie e continuată cu
administrarea substanţelor medicamentoase pe cale intramedulară, se va pregăti din timp aparatul de
perfuzie sau transfuzie cu soluțiile respective, care se va racorda la acul fixat în os. Pe cale intramedulară
se pot administra numai soluţii izotonice picătură cu picătură. Ritmul de administrare nu trebuie să
depăşească 15-20 pic pe minut. Cu acest ritm se pot administra până la 1500-2000 ml de sol. în 24 ore,
într-un singur loc.

47
 După terminarea operaţiei de recoltare sau administrare se îndepărtează acul de puncţie. Locul puncţiei
se badijonează şi se aplică un plasture.
Ingrijirea ulterioară a pacientului
- se asigură repausul la pat și se supraveghează starea generală și semnele vitale
- se observă pansamentul dacă se îmbibă cu sânge
Accidente posibile:
- imediate
 puncția albă - nu se poate extrage nimic din cavitatea medulară din cauza unei poziţii greşite a acului-
înfundarea acului (care e desfundat cu mandrenul steril).
 perforație ale organelor interne – inima, plămâni; perforarea lamei posterioare a sternului
 pneumotorax
- tardive
 Hematoame
 Introducerea infecţiei în cavitatea medulară – osteomielita
 Tulburări de creștere la copii dupa puncția tibială
Pregătirea măduvei extrase pentru trimiterea la laborator:
Măduva extrasă este amestecată cu sânge provenit din sinusurile măduvei. Din acest motiv seringa în care
se găseşte acest amestec trebuie repede evacuată, căci sângele poate să se coaguleze în ea. Despărţirea
parţială a ţesutului medular de sânge se face prin evacuarea conţinutului seringii pe un plan înclinat (sticla
de ceasornic cu convexitatea întoarsă în sus),unde sângele se scurge, lăsând pe loc sfaciile grăsoase de
ţesut mieloid. Acestea sunt culese şi întinse pe lame degresate, la fel ca şi frotiurile de sânge. În cursul
unei puncţii se pregătesc de obicei 3- 4 lame cu frotiu de ţesut medular şi la indicaţia medicului se vor
executa şi alte recoltări pentru numărarea elementelor nucleate, pentru numărarea elementelor reticulocite,
pentru examinări histogice sau se vor face însemnări pe medii de cultură. Produsele recoltate pentru probe
se trimit fără întârziere la laborator cu formularele de recoltare completate. Mediile de cultură însămânţate
se pun cât mai devreme în termostat.
Rezultate
1. Rezultate normale:
- măduva conține cantități normale de grăsimi, țesut conjunctiv și fier. Numărul de celule mature și în
creștere este normal.
- nu sunt semne ale unei infecții;
- nu se despistează celule canceroase (leucemie, limfom);
- celelule canceroase nu s-au răspândit în organism.
2. Rezultate anormale:
- celulele măduvei sunt anormale;
- sunt prea multe sau prea puține celule iar țesutul medular nu are aspect normal;
48
- măduva osoasă conține prea mult sau prea puțin fier;
- se depistează semne ale infecției;
- se depistează celule canceroase;
- măduva osoasă a fost înlocuită de țesut cicatrizant.

49
 FISA NR. 14
RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENUL SUMAR DE URINĂ

Urina = lichid secretat de rinichi, produs al metabolismului, depozitat în vezica urinară și eliminat din
organism prin uretră.
Scopul recoltărilor:
 Informare asupra stării funcţionale renale.
 Stabilirea diagnosticului clinic şi bacteriologic.
 Stabilirea tratamentului general.
Examene efectuate:
Examen fizic. Se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea, pH-ul.
Examen biochimic. Se determină: albumina, glucoza, creatinina, ureea, pigmenţii urinari, corpii
cetonici, ionograma, sedimentul urinar.
Examen bacteriologic → urocultura.

Recoltarea urinei pentru examen sumar de urină

Obiectivele procedurii
- determinarea densităţii, ph-ului, glucozei, albuminei, urobilinogenului
- examinarea sedimentului urinar.
Pregătirea materialelor
- tavă medicală/cărucior
- recipient curat şi uscat sau steril pentru femeie
- seringă şi ace sterile, tampoane cu alcool
- pensă pentru clamparea sondei - când mostra de urină (10ml) este recoltată pe sondă à demeure
- mănuşi de cauciuc pentru manipularea urinei.
Pregătirea pacientului
a) Psihică:
- informaţi pacientul conştient
- explicaţi-i procedura în termeni accesibili
- obţineţi colaborarea și consimțământul
b) Fizică:
- dezbrăcarea pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii și a pudorii, recomandari privind
alimentaţia, toaleta regiunii, dezinfecţia organelor genitale externe, asigurarea confortului fizic.
- efectuaţi toaleta genito-urinară la femeie;
50
Efectuarea procedurii:
Explicaţi pacientului care-şi recoltează singur urina:
- să-şi spele mâinile, să folosească mănuşi de unică folosinţă
- să se aşeze într-o poziţie în care jetul urinar să fie dirijat în recipient: ortostatism la bărbat şi poziţie
şezândă la femeie
- să colecteze 10 ml urină direct în recipient, din urina de dimineaţă prin emisia spontană din mijlocul
jetului (urina de dimineaţă este mai concentrată şi are un ph mai scăzut);
- să aşeze capacul pe gura recipientului după recoltare
- să-şi spele mâinile
- să eticheteze recipientul.
În caz de recoltare pe sonda à demeure:
- clampaţi sonda cu 15' înainte de recoltare
- spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- dezinfectaţi sonda
- puncţionaţi sonda cu acul adaptat la seringă
- aspiraţi 10 ml de urină în seringă
- transferaţi urina în recipient
- spălaţi-vă mâinile
- etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, secţia, examenul cerut, data şi ora recoltării
- transportaţi urina la laborator imediat.
Reorganizarea locului de muncă
- colectaţi materialele folosite în containere speciale conform P.U. (precauţiuni universale)
- spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.
Notarea procedurii
Notaţi:
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- data şi ora recoltării.
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite
- mostra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginsală sau cu sânge menstrual
- urina nu conţine albumină sau glucoză, are o culoare galbenă aurie (normocromă)
- sedimentul urinar nu conţine celule descuamate de pe tractul urinar.
Rezultate nedorite/Ce faceţi ?
- mostra de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sânge menstrual:
- aruncaţi urina;
- recoltaţi în afara perioadei de menstruaţie ;

51
 - faceţi toaleta locală înainte;
- urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut:
- anunţaţi medicul;
- sedimentul urinar conţine numeroase leucocite, hematii, celule descuamate sau epitelii:
- anunţaţi medicul care poate să recomande alte examene, mai relevante din urină

FISA NR. 15
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚIA PERITONEALĂ (PARACENTEZĂ)

Definește traversarea peretelui abdominal și pătrunderea în cavitatea peritoneală, cu ajutorul unui ac sau
trocar. Dacă este urmat de plasarea unui cateter intraperitoneal, care permite efectuarea fie a lavajului, fie
a dializei peritoneale, vorbim de lavaj peritoneal.
Scop:
 explorator - pentru confirmarea prezenţei sau precizarea naturii unui revărsat peritoneal diagnosticat
clinic, precum şi în cazul unui traumatism abdominal cu suspiciune de hemoperitoneu prin leziune de
viscer parenchimatos
 evacuator - pentru evacuarea lichidului peritoneal din colecţii libere voluminoase care produc
tulburări respiratorii şi hemodinamice, ca urmare a compresiunii pe diafragm, vena cavă inferioară; pentru
drenajul colecţiilor septice intraabdominale; pentru dializă peritoneală
Indicațiile paracentezei
1. analiza unui revărsat peritoneal diagnosticat clinic
2. depistarea unui hemoperitoneu la pacienții politraumatizați la care se suspectează leziuni ale
organelor interne
3. evacuarea unui revărsat lichidian peritoneal în vederea ameliorării funcției respiratorii și circulatorii
4. ascita în tensiune (în cadrul unei insuficiențe cardiace, ciroze hepatice sau sindrom nefrotic)
5. ascitã la pacienți decompensați (febrili, cu distensie abdominalã dureroasã, iritație peritonealã,
hipotensiune, encefalopatie)
6. evidentierea colecțiilor pelvine, la femei (sarcina extrauterină ruptă, chist de ovar, hidrosalpinx,
piosalpinx), prin puncționarea fundului de sac Douglas
7. suspiciune de ascită neoplazicã
8. pacienți cu dializã peritonealã care acuzã dureri abdominale, febrã sau alte semne și simptome de
sepsis
Contraindicațiile paracentezei
- bolnavii febrili, cu stare generală foarte alterată
- hemoragii digestive recente
- abdomenul acut chirurgical, sarcină

52
- colecții închistate (peritonita tuberculoasă, ascita închistată)
- prezența de aderențe peritoneale (zone cicatriciale posttraumatice sau postoperatorii)
- diateze hemoragice (necorectate), pacienți cu meteorism abdominal
- infecții tegumentare (celulitã) la locul puncției
 Materialul necesar:
 ac/trocar steril pentru puncție, cateter special din plastic siliconat (trusă de perfuzie)/ tub de drenaj
(50cm)
 câmp steril, comprese sterile, seringi 2 ml+ace injecție sterile
 1-2 fiole novocaină 1%, tonicardiace
 mănuși, mușama, aleză
 alcool, tinctura de iod
 cearșaf împăturit în 3 pe lungime și materiale pentru fixare la perete
 leucoplast
 vas colector 10 l/galeată, paravan
Pregătirea bolnavului :
- psihică- se explică necesitatea tehnicii, obținându-se consimțământul informat
- fizică
 înainte de efectuarea paracentezei, pacientul va fi evaluat prin examen general şi local; în caz de
politraumatism este importantă starea de conştienţă; cunoaşterea antecedentelor permite stabilirea
contraindicaţiilor sau precauţiilor; statusul respirator şi hemodinamic vor fi monitorizate, mai ales în
situaţia unei evacuări importante de lichid, generatoare de hipovolemie prin deplasare
intercompartimentală a lichidelor organismului. Testele de hemostază sunt obligatorii. Se recomandă
efectuarea unei ecografii abdominale pentru localizarea lichidului şi evaluarea cantităţii
 cu 15 min. înainte se administrează un tonicardiac
 își golește vezica
 se așază mușamaua cu aleza în regiunea lombară și cearsaful împăturit
Pozitia pacientului:
- pentru puncția peritoneală cu abord în fosa iliacă stângă pacientul este așezat în decubit dorsal, ușor
înclinat spre stânga (sau chiar în decubit lateral stâng), la marginea patului, (favorizând astfel
acumularea declivă a lichidului).
Locul puncției:
a) în fosa iliacă stângă (colonul descendent fiind situat într-un plan posterior, spre deosebire de cec,
care este foarte aproape de peretele abdominal anterior în fosa iliacă dreaptă), pe linia spino-ombilicală, la
unirea 1/3 distale cu 2/3 proximale (corespondentul punctului McBurney pe stânga) sau la jumatatea
distanței dintre cele 2 repere (punctul Monroe - richter). Acul se introduce în plină matitate percutorie,
evitând vasele superficiale (paracenteza se efectuează des la pacienți cirotici, cu hipertensiune portală, la

53
care desenul venos este adesea accentuat). Puncția se poate realiza și sub ghidaj ecografic, pentru mai
multa siguranță și pentru depistarea colecțiilor localizate.
b) subombilical - la jumătatea distantei ombilico-pubiană, în dializa peritoneală, de preferat,
c) sau supraombilical la 2-3 cm pe linia mediană în caz de suspiciune de fractură de bazin sau dacă
vezica urinară destinsă nu poate fi evacuată

Locuri de puncţie posibile pentru puncţia peritoneală.

Locul puncției abdominale

Figura
1

Tehnica puncției peritoneale

În alegerea locului de puncţie vor fi evitaţi muşchii drepţi abdominali (risc de hemoragie prin lezarea
vaselor epigastrice), cicatricile abdominale (risc de perforare a organelor cavitare aderente la peretele
abdominal), precum şi cadranele superioare ale abdomenului.
Descrierea tehnicii propriu-zise:
 se dezvelește regiunea abdominală
 se dezinfectează zona cu tinctura de iod și se izolează cu câmpuri sterile
 se poate practica anestezie locală cu xilină 1%, strat cu strat (tegument, strat muscular, peritoneu
parietal), astfel că se pregăteşte seringa cu xilină 1% şi se înmânează medicului care va
efectua anestezia locală
 se atașează trocarul la mandren sau acul la o seringă
 se introduce acul/trocarul perpendicular pe peretele abdominal (3-4 cm); depășirea peritoneului este
semnalată printr-o senzație de "scăpare în gol"
 la scoaterea mandrenului sau aspirarea cu seringa apare lichid peritoneal
 inițial se recoltează eventualele probe pentru analiza lichidului peritoneal (biochimică, citologică,
bacteriologică)
 dacă puncția este evacuatorie, se atașează tubul de dren la ac/trocar/cateter și se permite scurgerea

54
lichidului în recipientul colector; nu se vor evacua mai mult de 5-6 litri/ședință și nu se va depăși un debit
de 1 litru/5 minute (dacã se tenteazã evacuarea a mai mult de 5 litri, pacientul va primi simultan lichide în
perfuzie intravenoasã).
 dacă puncția este terapeutică, după evacuarea colecțiilor septice/neoplazice se introduc
antibiotice/citostatice
 după evacuarea cantității de lichid stabilite, se extrage brusc acul/trocarul, apoi se masează zona
pentru a suprima traiectul de puncţie prin deplasarea laterală a planurilor și se pansează.
 se cutează pielea de o parte și de alta a locului puncției și se fixează cu leucoplast
 se înfășoară strâns abdomenul cu cearșaful și capetele se fixează cu agrafe
 se etichetează şi se trimit imediat probele la laborator.
Îngrijirea pacientului
- Se aşază pacientul în aşa fel încât locul puncţiei să fie cât mai sus.
- Se asigură în salon o temperatură optimă de 20-22 C° şi linişte pentru pacient
- Se menţine bandajul compresiv în jurul abdomenului 5-6 ore.
- Se supraveghează în permanenţă pacientul cel puţin 24 de ore după puncţie, anunţându-se medicul la
orice suspiciune. După paracenteză, pacientul trebuie monitorizat sub aspectul tensiunii arteriale,
frecvenței cardiace, temperaturii și frecvenței respiratorii
- Se oferă la pat pacientului toate materialele de care are nevoie.
- Se alimentează pacientul la pat.
- Se administrează medicația prescrisă şi se urmăresc efectele acesteia.
Reorganizarea locului de muncă
- Se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform P.U.
- Se îndepărtează mănuşile și se spală pe mâini cu apă curată şi săpun.
- Se notează efectuarea puncției în foaia de observaţie, data, ora, cantitatea, aspectul lichidului
Incidentele și accidentele paracentezei
 imposibilitatea pătrunderii trocarului (se incizează tegumentul cu vârful bisturiului )
 puncție negativă, prin obstrucția acului cu fragmente tisulare (se introduce xilină sau ser fiziologic
pentru dezobstruare sau se repetă puncția în alt loc), alegerea eronată a locului de puncție
 oprirea scugerii lichidului peritoneal denotă obstrucția acului cu un franjur epiploic sau cu membrane
fibrinoase (se va încerca minima mobilizare a acului sau repetarea puncției)
Complicații
 sincopa (reflexul vagal sincopal poate apărea datorită înțepării peritoneului sau evacuarii prea rapide
a unei cantități mari de lichid): se va practica resuscitarea cardiorespiratorie.
 hemoragii digestive sau intraperitoneale (apar datorită decompresiunii bruște a cavității peritoneale,
în special la persoanele cu risc hemoragic - cirotici, ulceroși, malnutriți)
 hematoame (prin lezarea vaselor parietale)

55
 lezarea splinei (la pacienții cu splenomegalie importantă)- necesită hemostaza chirurgicală
 lezarea ficatului (la pacienții cu hepatomegalie importantă, când puncția se practică în fosa iliacă
dreaptă)
 lezarea viscerelor cavitare (anse intestinale, vezica urinară)
 fistule parietale la locul puncției
 supurații locale (apărute ca urmare a nerespectării măsurilor de asepsie și antisepsie)

FISA NR. 16
TEHNICA RECOLTĂRII EXUDATULUI FARINGIAN

Definiţie Un exudat faringian este un examen care constă din prelevarea de secreții de la nivelul cavității
faringiene (gâtului )
Scop – explorator
 identificarea prezenței unei infecții bacteriene, fungice sau virale la nivelul acestei regiuni, sau
 depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni
Obiectivele procedurii
- Identificarea agenţilor patogeni la purtători sănătoşi şi bolnavi
- Efectuarea antibiogramei
Mostra de secreții prelevată de la nivelul cavității faringiene este plasată întrun recipient care stimulează
creșterea microorganismului care a determinat boala (în cazul în care acesta există). Tipul de
microorganism va fi identificat ulterior prin examinare la microscop, prin efectuarea unor teste chimice
sau prin ambele metode. În cazul în care pe mediul de cultură nu crește niciun organism, testul este
negativ.
Microorganisme care pot determina afecțiuni ale faringelui sunt:
 Candida albicans, acest fung (ciupercă) determină apariția de afte bucale, o infecție a cavității bucale
și a limbii
 Neisseria meningitidis, aceasta bacteria poate determina meningita
 Streptococul β hemolitic de tip A, această bacterie poate determina infecție streptococică a
faringelui, scarlatina sau febra reumatică.
Pregătirea materialelor
- de protecţie - masca de tifon;
- sterile: spatula linguală, eprubetă cu tampon faringian, ser fiziologic;
- nesterile: tăviţă renală, mănuși de unică folosință,
Pregatirea pacientului
 psihică se va explica pacientului tehnica și se va obține consimțământul informat
 fizică: - se anunţă să nu mănânce, să nu bea apă, să nu ia antiseptice pentru gât, să nu se

56
instileze soluţii dezinfectante în nas, să nu facă gargară, să nu se spele pe dinţi, în dimineaţa recoltării
 Avertizaţi aparţinătorul că va trebui să-şi susţină copilul în braţe pentru recoltare (în cazul când
avem de recoltat de la copii)
Efectuarea procedurii
 Verificați dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura
 Spălaţi mâinile cu apă şi săpun și îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
 Folosiţi masca de protecţie
 Invitaţi pacientul să deschidă larg gura și să încline capul pe spate
 Se va efectua presiune pe limba cu ajutorul unei spatule plate (apăsător de limbă), apoi se va examina
gura și gâtul.
 Cu un tampon faringian steril se va preleva o mostră de secreții de la nivelul părții posterioare a
faringelui, din jurul amigdalelor și de la nivelul oricărei zone inflamate a cavității bucale.
 Mostra de secreții faringiene poate fi obținută și prin spălătura faringiană. Această procedură
presupune efectuarea unor gargare cu mici cantități de ser fiziologic, apoi eliminarea lichidului întrun
recipient steril. Această metodă oferă o cantitate mai mare de secreții, crescând acuratețea rezultatului
culturii faringiene.

 În cazul copiilor recoltarea se poate efectua prin punerea pacientului să tușească la nivelul unui
recipient steril, se mai numește "metoda plăcilor tușite". Acest lucru evită traumatizarea inutilă a copilului.
 se spală pe mâini cu apă şi săpun și se transportă produsul la laborator evitând suprainfectarea
Reorganizarea locului de muncă
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
 Spălaţi şi curăţaţi instrumentele folosite
 Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
 Îndepărtaţi mănuşile/masca
 Notarea în foaia de observaţie (se notează data recoltării, numele persoanei care a efectuat
recoltarea, dacă s-au făcut însămânţări sau nu).

Pregătirea produsului pentru laborator

- Etichetaţi recipientul în care s-a făcut recoltarea și completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate:
- Recoltarea s-a efectuat fără incidente
- Produsul nu a fost suprainfectat
Rezultate nedorite/ce faceţi?

57
- Se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul faringian se îmbibă cu salivă
sau se ating dinţii, limba - repetaţi recoltarea folosind alt tampon
- Pacientul poate prezenta senzaţie de greaţă, voma prin atingerea luetei - rugaţi pacientul să inspire
adânc şi apoi să stea nemişcat în timpul recoltării
Ce se simte în timpul recoltarii secrețiilor?
* In timpul recoltarii secrețiilor poate apărea senzația de vomă în momentul atingerii părții posterioare a
faringelui cu tamponul. Manevra poate fi dureroasă dacă faringele este inflamat (roșu).
De reținut!
 majoritatea infecțiilor faringelui (gâtului) sunt cauzate de virusuri, dar unele infecții pot fi cauzate de
streptococ β hemolitic de tip A , iar afecțiunea se numește infecție streptococică, complicațiile infecției
streptococice ce pot apărea în cazul în care infecția nu este tratată adecvat cu antibiotic, sunt reumatismul
articular acut, glomerulonefrita, sinuzita sau infecția la nivelul urechii
 o cultură negativă exclude de obicei, dar nu întotdeauna, existența unei infecții faringiene,
 factori ce pot influenta rezultatul includ: cantitatea de secreții recoltate, modalitatea de efectuare a
culturii, tipul de cultură efectuată și tratamente anterioare cu antibiotice
 sensibilitatea bacteriei la antibiotice (antibiograma) se poate efectua pentru a alege tratamentul cel mai
adecvat împotriva bacteriei sau virusului identificat prin cultura faringiană
 unele persoane pot fi purtătoare de bacterii la diferite niveluri, dar nu dezvoltă semne sau
simptome de infecție; deoarece 30% dintre copiii mici și adolescenți pot fi purtători, o cultură faringiană
este recomandată în acest caz numai dacă istoricul pacientului și examenul fizic sugerează prezența unei
infecții
 timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore
 recoltarea se face nu numai în angine ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o infecţie faringiană
(nefrite, RAA).
FISA NR. 17
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚIA RAHIDIANĂ

Definitie - Reprezintă gestul medical de pătrundere cu un ac în spaţiul subarahnoidian la nivel:

 lombar (puncţia lombară);
 toracal (puncţia toracală);
 suboccipital (puncţia suboccipitală), până la vizualizarea lichidului cefalorahidian (LCR)
Scop
a) Explorator:
 măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian (L.C.R.) şi prelevarea unei cantităţi pentru examene:
citologice, biochimice, bacteriologice;
 în traumatismele cranio-cerebrale şi accidentele vasculare cerebrale pentru aprecierea aspectului

58
L.C.R. - sanguinolent - semn de hemoragie; pentru măsurarea presiunii acestuia;
 injectarea unor substanţe de contrast în mielografie
b) Terapeutic:
 administrarea de anestezice, antibiotice
 decomprimarea în cazul în care presiunea L.C.R. este crescută (asociind cefalee şi edem papilar)
Indicaţiile puncţiei rahidiene sunt următoarele:
a) diagnostică – pentru diagnosticul meningitelor bacteriene, virale, fungice, tuberculoase, luetice, al
hemoragiei subarahnoidiene, al afecţiunilor maligne sau demielinizante ale SNC (tumori, scleroză
multiplă), precum şi în
b) sindromul Guillain-Barre sau după traumatismele craniocerebrale; se bazează pe recoltarea LCR în
vederea examenului macroscopic, microscopic (fizicochimic, citologic, bacteriologic)
c) terapeutică – pentru administrarea medicaţiei specifice în unele afecţiuni neurologice (antibiotice,
citostatice);
d) pentru realizarea accesului la spaţiul subarahnoidian în vederea injectării de aer (pneumo-
encefalogramă), substanţe de contrast sau izotopi radioactive (proceduri imagistice)
e) efectuarea anesteziei subarahnoidiene –rahianestezia

Contraindicaţiile metodei sunt următoarele:

a) infecţii ale tegumentului sau ale spaţiului peridural în vecinătatea locului de puncţie
b) tratamentul cu anticoagulante sau existenţa unei coagulopatii
c) hipertensiunea intracraniană prin formaţiuni expansive intracraniene (hematom subdural, abces
cerebral, tumori de fosă posterioară) cu edem papilar la examenul fundului de ochi sau semne neurologice
de focar
d) come de etiologie neprecizată
e) convulsii tonico-clonice
f) refuzul bolnavului

Locul de puncţie
 Puncția lombară la nivelul spaţiilor interspinoase L2-L3, L3-L4 sau L4- L5, D12-L1 Pentru
aceasta se va alege ca reper anatomic linia orizontală care uneşte cele două creste iliace (linia Tuffier),
care corepunde apofizei interspinoase L4.
 Puncția dorsală - D6-D7
 Puncția suboccipitală – între protruberanța occipitală externă și apofiza axisului, pe linia mediană

59
Fig. 1. Locul puncţiei rahidiene
Pregătirea materialelor
- Cărucior rulant pentru materiale sau tavă medicală;
- Mănuşi sterile, câmpuri sterile, comprese sterile;
- Ace sterile pentru puncţie lungi de 8-10 cm, subţiri cu bizou scurt, prevăzute cu mandren şi uneori cu
"introducer";
- Soluţii dezinfectante (betadină sau alcool iodat);
- Anestezic local
- Seringi sterile de 2-5 ml;
- Eprubete sterile;
- 1-2 tăviţe renale;
- monometru Claude pentru măsurarea presiunii L.C.R
- Soluţii de injectat când este cazul;
Pregătirea pacientului
Înainte de efectuarea puncţiei lombare, este obligatoriu un examen neurologic, precum şi examinarea
fundului de ochi pentru a exclude un sindrom de hipertensiune intracraniană.
a) psihică: se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanţă, durată; și
obţine consimţământul informat scris al pacientului.
b) fizică:
 se administreaza premedicaţie destinată prevenirii sincopei vagale
 se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea sau scopul şi locul puncţiei. Poziţia
pacientului este de regulă şezândă pe un plan dur, cu capul flectat la maximum pe piept şi coatele
sprijinite pe genunchi în vederea unei deschideri cât mai mari a spaţiilor interspinoase, membrele
inferioare sprijinite pe un scăunel. Această poziţie poate fi menţinută de un ajutor plasat în faţa
bolnavului.
 Se atenţionează pacientul să menţină poziţia exactă, iar în timpul procedurii să nu se mişte.
60
 În decubit lateral: la marginea mesei de operaţie sau a patului, pe un plan rigid cu coapsele flectate pe
abdomen şi gambele flectate pe coapse, capul în flexie maximă, coloana vetrebrală arcuită, umerii în plan
vertical ,( poziția “spate de pisică”)
 Se asigură intimitatea pacientului cu paravan dacă procedura se execută la salon. Poziţia corectă a
pacientului reprezintă o condiţie absolută a reuşitei puncţiei.
Tehnica puncţiei rahidiene:
 se identifică pacientul;
 se aşază pacientul într-una din poziţiile amintite în funcţie de starea sa şi recomandarea medicului;
 se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative;
 se controlează ca tempereratura camerei să fie de 20°C;
 se ofera mănușile sterile medicului
 toaleta planului tegumentar cu antiseptic (betadină) în 3 rânduri, precum şi a policelui stâng al
medicului; acesta va repera spaţiul interspinos ales pentru puncţie
 se încarcă seringa cu anestezic și se oferă medicului pentru anestezia locală la nivelul locului de
puncţie (infiltrarea plan cu plan)
 pătrunderea se va face cu acul cu mandren perpendicular pe linia mediană, în mijlocul spaţiului
interspinos; introducerea acului se va face progresiv prin ligamentul interspinos, ligamentele galbene şi
dura mater, însoţită de retragerea periodică a mandrenului pentru a verifica poziţia acului; penetrarea
ligamentului galben şi a durei mater conferă medicului senzaţia de diminuare a rezistenţei la avansarea
acului
 scoaterea mandrenului, observând scurgerea primelor picături de LCR pe ac; recoltarea de LCR se
va face în eprubete sterile
 retragerea bruscă a acului la finalul puncţiei
 masarea locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima traiectul de puncţie prin
deplasarea laterală a planurilor)
 aplicarea unui pansament steril pe locul de puncţie
 repaus la pat pe plan orizontal, fără pernă, minimum 8 ore

61
Fig. 2 - 3 Ace de puncție și poziţia pacientului pentru puncţia lombară

Îngrijirea pacientului
- Se aşază pacientul foarte atent pe cărucior în poziţie orizontală şi la fel şi în pat;
- Se menţine pacientul fără pernă şi nemişcat cel puţin 6 ore până la 24 ore;
- Se alimentează pacientul la pat numai după 6 ore;
- Se oferă pacientului pernă după 24 ore;
- Se observă cu atenţie mişcările extremităţilor,
- Se evaluează capacitatea de micţiune a pacientului;
- Se monitorizează funcțiile vitale ale pacientului
Reorganizarea locului de muncă
- Se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform P.U.
- Se îndepărtează mănuşile.
- Se spală pe mâini cu apă curată şi săpun.
- Se notează în fişă, în dosarul/planul de îngrijire data, ora, cantitatea, aspectul lichidului extras,
precum şi tratamentul efectuat;
Precauţii:
- temporizarea procedurii la pacienţii cu edem papilar sau semne neurologice de hipertensiune
intracraniană, până la excluderea procesului expansiv intracranian.
Incidentele şi accidentele puncţiei rahidiene sunt reprezentate de:
 puncţia “albă” (nu se extrage LCR): cauzele pot fi poziţia necorespunzătoare a pacientului,
obstruarea acului cu un fragment tisular, obstacol osos (necesită retragerea acului şi repuncţionare),
lungimea insuficientă a acului, direcţia lateral a acestuia, hipotensiunea marcată a LCR;
 scurgere foarte lentă a LCR prin pătrunderea insuficientă a acului în spaţiul subarahnoidian –
impune împingerea uşoară a acului
 puncție traumatică - apariţia lichidului sanguinolent pe ac – prin lezarea unui vas din plexul
peridural; dacă nu se limpezeşte după câteva picături, se va retrage acul şi se va puncţiona alt spaţiu
interspinos
 durere brutală într-un membru inferior - în caz de înţepare a unei rădăcini nervoase
 imposibilitatea puncţionării foarte frecventă la vârsnici din cauza osificării ligamentare şi la
obezi (canalul rahidian situat profund);
 lipotimie mai ales la pacienţii care nu au fost sedaţi anterior şi la care puncţia se realizează în
poziția şezând;
 cefalee şi rahialgie, o complicaţie frecvent întâlnită care pare a fi determinată de scăderea
presiunii L.C.R.;
Complicaţiile puncţiei rahidiene sunt următoarele:

62
 sincopa vagală– la pacienţii anxioşi, datorată reflexelor vagale inhibitorii declanşate de
emoţie sau durere, lipsei sedării ori a anesteziei incorect efectuate; impune decubitul dorsal, măsuri de
reechilibrare volemică
 cefaleea – poate fi prevenită prin folosirea de ace foarte subţiri şi respectarea decubitului
dorsal după puncţie
 contaminarea LCR cu apariţia meningitei sau empiemului subdural sau peridural
 foarte rară, datorită nerespectării asepsiei;
 hematomul compresiv subarahnoidian – apare în cazul efectuării puncţiei rahidiene la
pacienţii cu tulburări de coagulare sau aflaţi sub tratament anticoagulant (prin înţeparea unui vas) şi poate
duce la paraplegie
 sindromul de angajare – complicaţie foarte gravă, letală, apare în urma efectuării puncţiei la
un pacient cu hipertensiune intracraniană
 supuraţia la locul de puncţie

FISA NR. 18
TEHNICA SPĂLĂTURII AURICULARE

Definiţie: Prin spălătură auriculară se înţelege spălarea conductului auditiv extern prin introducerea unui
curent de lichid.
Scop - terapeutic
 îndepărtarea secreţiilor (puroi, cerumen) şi a corpilor străini ajunşi în urechea externă accidental sau
voluntar
 tratamentul otitelor cronice
Materiale necesare
- muşama, prosop, aleză
- seringă Guyon,
- casoletă cu comprese sterile, tampoane de vată sterile
- lichidul de spălătură la 37°C sau soluţia medicamentoasă prescrisă
- tăviţă renală
- halat de unică folosinţă
- scaun
Pregătirea pacientului
 psihică: se anunţă pacientul şi i se explică scopul tehnicii
 fizică:
 în cazul dopului de cerumen, cu 24 ore înainte se instilează în conductul auditiv extern de 3 ori pe

63
zi soluţie de bicarbonat de Na în glicerină 1/20
 în cazul dopului epidermic se instilează soluţie de acid salicilic 1 % în ulei de vaselină
 în cazul corpilor străini hidrofili (boabe de legume şi cereale), se instilează alcool
 în cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se aplică un tampon cu
alcool cu efect narcotizant
 pacientul se aşează în poziţie şezând pe scaun, protejat cu prosopul
 se aşază tăviţa sub urechea pacientului care va ţine capul înclinat spre tăviţă

Efectuarea spălăturii
 se spală şi dezinfectează mâinile asistentei şi se îmbracă cu halatul de unică folosinţă
 se verifică temperatura lichidului de spălătura(3l de apă fiartă şi răcita - nu se adaugă altă apă) şi se
încarcă seringa Guyon
 se aşază tăviţa renală sub urechea pacientului care înclină capul spre tăviţă şi o susţine
 se cere pacientului să deschidă gura (conductul se lărgeşte şi conţinutul patologic se îndepărtează
mai uşor)
 se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna stângă, iar cu dreapta injectează lichidul de
spălătură spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea
 se repetă operaţia până ce lichidul este curat
 se usucă conductul auditiv extern cu tampoane de vată
 se îndepărtează tăviţa renală
 medicul controlează rezultatul spălăturii prin otoscopie
 se introduce un tampon de vată în conduct
 se aşează pacientul în decubit dorsal 1/2-1oră
 se examinează lichidul de spălătură
 se îndepărtează materialele şi se face colectarea deşeurilor conform P.U.
 se spală mâinile
 se notează tehnica şi rezultatul spălăturii (corpi străini extraşi etc.) în F.O.
Observaţii - pot apărea accidente ca vărsături, ameţeli, lipotimie, dureri, traumatizarea timpanului
datorate presiunii prea mari sau temperaturii scăzute sau crescute a lichidului de spălătură.

64
 FISA NR. 19
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚIA PLEURALĂ

Definiție: Toracocenteza (puncția pleurală) constă în introducerea acului în cavitatea pleurală, indicată
în scop diagnostic (explorator) sau terapeutic.
Indicații diagnostice:
- existența unei colecții lichidiene intrapleurale evidențiate clinic (matitate toracică cu abolire a
vibrațiilor vocale şi a murmurului în zona respectivă) şi radiologic→identificare a naturii revărsatului.
Indicații terapeutice:
 evacuarea unor colecții intrapleurale mari: hidrotorax (în insuficiența cardiacă), hematom masiv
posttraumatic, pleurezie serofibrinoasă abundentă nerezolvată medical, pleurezie purulentă;
 introducere topică de substanțe medicamentoase (antibiotice, citostatice).
Contraindicații:
- colecții închistate paramediastinale sau paravertebrale
- pneumotorax traumatic ventilat mecanic – risc de transformare în pneumotorax cu supapa și de fistulă
bronhopleurală
- suspiciune de anevrism de aortă
Materiale necesare:
- Antiseptice: alcool iodat, betadină
- Tampoane și porttampon (pensă)
- seringi, ace sau trocare sterile, de unică folosinţă

- anestezic (xilina 1-2%), atropină1%

- mănuşi sterile
- robinet cu 3 căi
- eprubete sterile pentru examene bacteriologice
- eprubete cu anticoagulant –heparină - pentru examene citologice și biochimice
- dispozitiv de aspirație,
- tuburi de dren, recipient colector
- comprese sterile și leucoplast
Loc de puncție:
 în colecțiile libere din pleură → puncție în spatiul VIII intercostal pe linia axilară posterioară;
 în colecțiile închistate → puncție în centrul matității, evitând traiecte care să lezeze anumite

65
formațiuni anatomice;
 în pneumotoraxul compresiv (sufocant, cu supapa, în tensiune) → puncție urmată de pleurostomie în
spatiul II intercostal pe linia medioclaviculară;
 în hemopneumotorax → puncție urmată de pleurostomie în spatiul VI intercostal pe linia axilară
medie sau posterioară;
 se evită regiunea cardiacă şi portiunea toracală de sub coasta IX (risc de pătrundere în peritoneu).

Fig. 1 Locul puncției pleurale

Pregătirea pacientului
- Fizică și psihică: se explică pacientului gestul medical ce urmează a fi efectuat, rațiunea acestuia,
beneficiul scontat, riscul eventual, precum și măsurile medicale de minimalizare a acestuia. Manevra nu
va fi facută fără consimțământul pacientului.
- Înainte de efectuarea puncției se va face radiografia toracică și este benefic a se determina TS, TC și
grupul sanguin al pacientului
- Premedicaţie:
 se administrează codeină, cu o oră înainte, pentru prevenirea tusei
 atropină 1% s.c. administrată cu 20-30 minute înaintea puncției pleurale pentru a evita șocul vagal,
în absența contraindicaţiilor (glaucom sau adenom de periuretral cu retenție cronică de urină)
 Ne se administrează medicatie sedativă - benzodiazepine sau opiacee - datorită riscului de detresă
respiratorie, în special la vârstnici
Poziția bolnavului:
 clasic: bolnav aşezat pe marginea patului, cu torace uşor flectat anterior şi coate sprijinite pe
genunchi (deschidere maximă a spațiilor intercostale), susținut de ajutor
 poziţie sezândă, călare pe scaun, cu fața la spătarul acestuia, cu brațele sprijinite pe spătar sau cu
brațul de partea hemitoracelui puncționat ridicat deasupra capului
 poziţie sezândă, pe scaun, în lateral cu partea sănatoasă înspre spătarul acestuia, cu brațul de
partea sănătoasă sprijinit pe spătar, iar celălalt braț ridicat deasupra capului, punându-se în evidență locul
de elecție al puncției.

66
 daca pacientul nu poate menține poziția sezandă, puncția pleurală se poate efectua în decubit
lateral de partea sănătoasă, cu spatele la operator şi brațul de partea bolnavă ridicat deasupra capului.
 indiferent de poziție, ridicarea braţului și apneea la sfârşitul unui inspir profund în momentul
puncţionării determină lărgirea spaţiilor intercostale, facilitând execuţia manevrei.
 pe toată durata manevrei, o asistentă medicala se va plasa în fața pacientului, supraveghindu-l
Tehnica propriu-zisă:
 dezinfecție a regiunii cu tinctura de iod;
 anestezie strat cu strat (inclusiv pleura);
 se așteaptă 10-15 minute instalarea efectului. Pentru majoritatea pacienților este inutilă realizarea
anesteziei dacă puncția se realizează cu ace de puncție obișnuite
 reperare cu vârful indexului a marginii superioare a coastei ce delimitează inferior spațiul intercostal
respectiv;
 cu acul montat la seringă, sau cu un robinet cu 3 căi interpus între ac și seringă (dacă se dorește
evacuarea colecției lichidiene ), se pătrunde brusc, perpendicular, prin piele, razant cu marginea
superioară a coastei; se străbat apoi muşchii intercostali (1- 3 cm grosime), fascia endotoracică şi pleura
parietală;
 aspirare de lichid, 20-30 ml pentru analiza biochimică, bacteriologică, citologică;
 în cazul puncției terapeutice evacuatorii: ataşare la acul de puncție sau trocar, prin intermediul
robinetului cu trei căi după închiderea lui, a unui tub de dren racordat la un recipient de colectare,
eventual drenaj aspirativ;
 se vor evacua maxim 1500 ml de lichid pleural într-o sedinţă terapeutică.
 închiderea robinetului și retragerea acului, masare a locului de puncție cu tampon de alcool,
pansament steril.
 eprubetele cu lichidul recoltat, etichetate corespunzător, se vor transporta la laborator
 se îndepartează materialele folosite respectând precauțiunile standard
Supravegherea pacientului după puncție
După puncție pacientul va fi supravegheat urmărindu-se eventuala apariţie a tusei, a durerilor toracice,
dispneii, transpirației, tahicardiei, setei sau hipotensiunii arteriale. După puncție se recomandă repetarea
radiografei toracice. Aceasta este obligatorie în cazul apariției semnelor menționate (suspiciune de
pneumotorax).
Complicaţiile puncţiei pleurale
Incidente:
 lezare a unui vas din pachetul subcostal, cu scurgere de sânge pe ac, durere vie iradiată intercostal,
hematom al peretelui → retragere a acului, compresie locală;
 înțepare a pulmonului, cu scurgere de sânge aerat → retragere a acului;
 oprire bruscă a jetului (obliterare a acului de către pulmon sau false membrane) ce denotă

67
evacuarea aproape totală a lichidului, fie obstruarea lumenului acului printr-un fragment biologic
→mobilizare a acului, dezobstrucție cu mandren. Dacă suspicionăm o pleurezie închistată cu cloazonări,
după reverificare radiologică se repetă puncţia la nivelul altui spațiu intercostal
 puncție „albă” → eventuala repetare sub ghidaj echografic.
 tusea apare relativ frecvent și impune oprirea manevrării acului, retragerea ușoară a acestuia și/sau
întreruperea temporară a evacuării pleurale. Uneori tusea precede instalarea sincopei vagale.
Accidente:
 edem pulmonar acut (evacuare prea rapidă, evacuare a mai mult de 1200 ml lichid), cu dispnee,
cianoză, tuse, expectorație rozată spumoasă, raluri subcrepitante „în valuri”, semne de insuficință
cardiacă; datorat evacuării rapide a unei cantităţi prea mari de lichid într-o singură sedinţă, la cei cu
colecţii lichidiene mari cronice→tonicardiace, oxigenoterapie;
 sincopa vagală (prin reflex vagal cu punct de plecare pleural) manifestată prin bradicardie –
hipotensiune, reflexe urmate de pierderea cunoștinței → întreruperea toracocentezei, resuscitare
cardiorespiratorie;
 pneumotorax poate rezulta ca urmare a lezării plămânului sau prin pătrunderea aerului în pleură, prin
lumenul acului de puncție → drenaj aspirativ;
 hemotorax secundar lezării vaselor intercostale, cu hemoragie intrapleurală
 hemoragii interne cu șoc hemoragic secundare lezării ficatului sau splinei, cu hemoperitoneu sau
hemoragii intraparenchimatoase sau capsulare, în cazul în care puncția a fost efectuată prea decliv, fără
ghidaj radioscopic
 infectare a revărsatului pleural (transformare în pleurezie purulentă), datorită nerespectării regulilor de
asepsie → evacuare puroi→ antibioticoterapie.

FIȘA NR. 20
PREGĂTIREA PACIENTULUI ȘI EFECTUAREA ELECTROCARDIOGRAMEI (E.K.G.)

Definiţie: Electrocardiograma, cunoscută și sub abrevierea din limba engleză, EKG sau ECG, constituie
un test simplu, nedureros care înregistrează activitatea electrică a inimii, în repaus, la efort sau pe 24-
48 ore (Holter-ECG). Se înregistrează un traseu cu mai multe unde, fiecare având semnificații precise în
interpretarea specialistului cardiolog. Unda P corespunde contracțiilor atriale, traseul undei QRS al
ventriculelor, unda T reflectă repolarizarea ventriculară. Repetarea acestei activități are ca rezultat
ritmul cardiac.
O electrocardiogramă este indicată pentru:
 evaluarea unei dureri de piept inexplicabile, în special când se suspicionează un posibil infarct;
 alte cauze posibile ale durerii de piept ce pot fi diagnosticate printr-o electrocardiogramă sunt
aritmiile, hipertrofia unei camere (pereții camerei sunt îngroșați), inflamația sacului ce înconjoară inima

68
(pericardita), scăderea fluxului sanguin către inimă (ischemia)
 monitorizarea activității electrice a inimii
 diagnosticarea hipertrofiei ventriculare
 monitorizarea eficienței și a efectelor secundare ale unor medicamente ce pot afecta activitatea
electrică a inimii
 verificarea funcționarii unor dispozitive mecanice (peace-makere sau defibrilatoare) implantate în
inimă cu scopul de a menține regulat ritmul acesteia.
O electrocardiogramă poate fi folosită pentru a evalua simptomele unei afecțiuni cardiace (precum o
durere inexplicabilă de piept, dispneea, amețeli, palpitații sau o stare de slăbiciune) sau funcția cardiacă,
atunci când există factori de risc pentru boli cardiace (precum diabetul zaharat, hipercolesterolemia,
fumatul, hipertensiunea arterială, sau istoric familial de afecțiuni cardiace la vârste tinere).
Materiale necesare:
 aparatul de EKG
 hârtie pentru tipărit
 comprese
 gel.
Pregătirea pacientului
Inregistrarea EKG-ului necesită repausul psihic și fizic absolut al bolnavului. În acest scop asistentul
medical va pregăti bolnavul din punct de vedere psihic căutând să-i îndepărteze orice frica, neliniștea sau
tensiunea nervoasă. Bolnavul trebuie să se odihnească 10- 15 min înainte de înregistrare, de aceea este
recomandat să fie adus în camera de înregistrare pe cărucior sau fotoliu rulant.
Asistentul medical trebuie să asigure o temperatură optimă a camerei, 20- 21 ºC. Bolnavul va fi așezat
comod în poziția DD și va fi rugat să-și relaxeze musculatura.
TEHNICA:
Pregatirea echipamentului:
 se plasează aparatul în apropierea patului pacientului, pe o suprafață plană
 se atașează la priză
 dacă pacientul este deja cuplat la un monitor cardiac se vor îndepărta electrozii acestuia
 se verifică aparatul de EKG să aibă hârtie de printat
Efectuarea:
- se confirmă identitatea pacientului și se setează aparatul conform cerințelor de plasare a electrozilor
- se explică procedura pacientului și faptul că nu va trebui să vorbească și să se miște în timpul acesteia
- se așază pacientul în decubit dorsal în pat, cu mâinile pe lângă el
- se vor expune etremitatile mainilor si picioarelor pentru a atasa electrozii
- i se comunică pacientului că picioarele nu trebuie să atingă tăblia patului
- se vor aplica electrozii pe zone plate, nu pe mușchi, pentru a nu interfera cu activitatea aparatului

69
- dacă anumite zone prezintă pilozitate crescută aceasta va trebui îndepărtată prin radere sau scurtare
- se aplică gel pe locurile de plasare a electrozilor. Nu se va folosi alcool deoarece poate distruge electrozii
- se fixează 4 electrozi pe membre, iar 6 precordial.
- se verifică electrozii să fie curați și apoi se aplică pe extremitățile membrelor, conform indicațiilor de pe
electrozi și culorilor ajutătoare:
 roșu pentru mâna dreaptă,
 galben pentru mâna stângă,
 negru pentru piciorul drept,
 verde pentru piciorul stâng
- electrozii de pe piept se vor așeza astfel:
 V1 (roșu) – spațiul 4 intercostal în dreapta sternului,
 V2 (galben) - spațiul 4 intercostal în stânga sternului,
 V3 (verde) – la jumatatea distanței dintre V2 și V4 ,
 V4(maron) – spațiul 5 intercostal în dreptul liniei de mijloc a claviculei,
 V5 (negru) - la jumătatea distanței dintre V4 și V6,
 V6 (violet)– spațiul 5 intercostal în dreptul liniei de mijloc a axilei, la același nivel cu V4 (adică, de la
dreapta pacientului spre stânga: roșu, galben, verde, maron, negru, violet)

Figura.1 Poziționarea electrozilor Figura 2. EKG

- dacă EKG-ul trebuie făcut la o femeie, electrozii se vor plasa sub sâni
- se deschide EKG-ul și se lasă câteva secunde să apară traseul
- se verifică dacă traseul înregistrat indică poziționarea corectă a electrozilor
- se cere pacientului să se relaxeze și să respire normal, să stea nemișcat și să nu vorbească și se printează
rezultatul
- se îndepartează electrozii, se șterge pacientul de gel, se ajută să se acopere, se șterg electrozii și se
strânge aparatul de EKG

70
După înregistrarea cardiogramei se deblochează aparatul, se îndepartează electrozii de pe pacient și se
notează pe electrocardiogramă numele, prenumele, vârsta, data și ora înregistrării, semnatura celui care a
efectuat înregistrarea. EKG - ul este interpretat întotdeauna de medic în completarea datelor clinice.

FIȘA NR. 21
TEHNICA EXECUTĂRII PERFUZIEI

Definiţie: reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor substanţe

medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a organismului.
Scop:
-hidratarea şi mineralizarea organismului;
-administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
-depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
-completarea proteinelor sau a unor componente sanguine prin transfuzie.
-alimentarea pe cale parenterală
Pregătirea materialelor
- tavă medicală
- trusa pentru perfuzat
- soluții prescrisă
- garou
- tavița renală;
- stativ prevăzut cu brățări cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
- 1 - 2 seringi
- o pernă cu mușama;
- o pensă hemostatică;
- comprese sterile;
- antiseptic pentru tegument
- romplast;
- foarfece;

Pregătirea echipamentului:
-se verifică data de expirare a soluțiilor de administrat, volumul și tipul soluțiilor
-se verifică aspectul lor (să nu fie tulburi, precipitate etc)
-se agită soluția în stativ
-se înlătură capacul sau dopul protector și se dezinfectează cu un pad alcoolizat porțiunea unde va fi

71
introdus perfuzorul
- se introduce cu seringa sterilă un alt medicament în solutia perfuzabilă dacă acest lucru este indicat și se
va eticheta flaconul specificând medicația introdusă
- se desface perfuzorul și se introduce în soluție având grijă să nu atingem capătul său de nimic pentru a-l
păstra steril
- se clampează perfuzorul și apoi se presează camera de umplere pâna se umple jumătate
- se declampează perfuzorul și se golește de aer lăsând lichidul să curgă în tăviță până când nu mai este
nicio bulă de aer
- dacă soluția este în flacon de sticlă va trebui să se deschidă filtrul de aer pentru ca ea să curgă
- dacă este în pungă de plastic nu este nevoie
- se detașează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului și se atașează perfuzorul la ac/branula
- se etichetează flaconul de soluție cu data și ora administrării

Pregătirea psihică și fizica a bolnavului

-I se explică bolnavului necesitatea tehnicii.
-Se așază bolnavul pe pat, în decubit dorsal, cât mai comod, cu antebrațul în extensie și pronație.

Efectuarea perfuziei
-spălarea pe mâini cu apă și sapun,
- se îmbracă mănușile
-se examinează calitatea venelor.
-se aplică garoul de cauciuc la nivelul brațului.
-se aseptizează plica cotului cu alcool.
-se cere bolnavului să închidă pumnul
-se efectuează puncția venei alese.
-se verifică poziția acului în venă
-se îndepărtează garoul și se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac.
-se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în vena și se reglează viteza de scurgere a
lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în functie de necesitate.
-se fixează cu leucoplast amboul acului/branula și porțiunea tubului învecinat acestuia, de
pielea/tegumentul bolnavului
-se supraveghează permanent starea bolnavului și funcționarea aparatului de perfuzat.

Dacă este necesar se pregătește cel de-al II-lea flacon cu substanța medicamentoasă, încălzindu-l la
temperatura corpului.
Înainte ca flaconul să se golească complet, se închide prestubul pentru a împiedica pătrunderea aerului în

72
perfuzor și se racordează aparatul de perfuzie la noul flacon.
Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului să curgă; operația de schimbare trebuie să se realizeze
cât mai repede, pentru a nu se coagula sângele refulat din ac și se reglează din nou viteza de perfuzat a
lichidului.
Înainte de golirea flaconului se închide prestubul, se exercită o persiune asupra venei puncționate cu un
tampon îmbibat în soluție dezinfectantă și printr-o mișcare bruscă, în direcția axului vasului de sânge, se
extrage acul din venă.
Se dezinfectează locul puncției , se aplică un pansament steril și se fixează cu romplast.

Calculul ritmului de administrare a soluțiilor perfuzabile (rata de flux)

- Formula 1: total soluție/total ore=ml/ora
- Formula 2: ml/ora x factor picurator=picături/ora
- Formula 3: total soluție x factor picurător/nr.ore x 60min=picături/min
Unde factor picurător:
Picurător copii=micro=60 pic/ml
Picurător adulți-macro-15 pic/ml
Picurător sânge=10 picături/ml

Exemplu-un pacient are prescris 1000 mlde soluție de administrat în 6 ore

Picături/minut=1000 x 15 /6 x60 = aprox 42

Îngrijirea bolnavului după tehnică

-Se așază bolnavul confortabil în patul său.
-Se administrează bolnavului lichide călduțe (dacă este permis).
-Se supraveghează bolnavul.

Reorganizarea locului de muncă

-se notează în foaia de observație data, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat perfuzia.
- se colectează deșeurile conform Precauțiunilor Universale
Incidente, accidente
-hiperhidratarea prin perfuzie în exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar acut: tuse,
expectorație, polipnee, creșterea T.A. - se reduce ritmul perfuziei sau chiar se întrerupe complet, se
injectează cardiotonice.
-embolie pulmonară prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin: eliminarea aerului din
tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea ei înainte de golirea completă a flaconului
-nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea și apariția de frisoane.

73
-coagularea sângelui pe ac sau canulă - se previne prin introducerea pe lumen a soluției de heparină
-revărsarea lichidului perivenos –flebita - durere, crește temperatura tegumentului, eritem de-a lungul
venei - se anunță medicul
-lichidul nu se scurge deși acul este în venă - se verifică poziția acului, se mobilizează puțin, se verifică
presiunea lichidului

Consideratii speciale:
- terapia intravenoasă produce de cele mai multe ori anxietate bolnavului.
- pentru a-i reduce teama și a ne asigura de cooperarea sa, procedura trebuie explicată pacientului în
detaliu.
- astfel, se va explica pacientului că va rămâne la locul puncționarii un cateter de plastic la care se va atașa
un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor soluții indicate de medic sau o seringă pentru adminstrarea
antibioticelor sau altor substanțe prescrise.
-se va explica pacientului că aceasta îl scutește de înteparea repetată pentru adminstrarea tramentului
-i se va explica, de asemenea, că durata și tipul tratamentului sunt indicate de medic
-se aduce la cunoștința pacientului orice modificare survenită în schema de tratament
-de-a lungul tratamentului pacientul trebuie învățat să anunțe orice modificare în rata de administrare
potrivită de asistentă (dacă perfuzia se oprește sau merge mult mai rapid), dacă incepe să-l doară locul
puncției.
-de asemenea, i se va preciza că nu va trebui să lovească sau să bruscheze locul unde branula este inserată
-se va explica tehnica îndepărtării branulei, cât timp se va ține compresie la locul de inserție cât și faptul
că va fi apt să își folosească mâna respectivă la fel de bine ca înainte de montarea branulei.

FIȘA NR. 22
PREGĂTIREA FLACOANELOR CU PULBERI PENTRU INJECTARE

Scop: administrarea medicamentelor prin injecții

Pregătirea materialelor
– seringi sterile adaptate volumului de injectat;
– ace sterile: pentru aspirarea medicamentului de injectat, pentru realizarea injecţiei;
– medicamentele prescrise;
– comprese sterile;
– soluţii antiseptice;
– o tavă medicală curată;
– un container (cutie galbenă de plastic) pentru tăietoare/înțepătoare;
Efectuarea procedurii

74
– se verifică prescripţia medicală, data prescripţiei produsului, termenul de valabilitate, integritatea
ambalajelor înainte de a începe procedura;
a) Dizolvarea pulberilor
– se aspiră în seringă solventul (lichidul) pentru dizolvare;
– se îndepartează capacelul metalic/plastic al flaconului și se dezinfectează dopul de cauciuc;
– se așteaptă evaporarea alcoolului
– se pătrunde cu acul prin dopul de cauciuc şi se introduce cantitatea de solvent prescrisă
– se asigură flaconul până la dizolvarea completă a pulberii, fără să se retragă acul cu seringă;
– se aspiră medicamentul diluat în seringă şi se elimină bulele de aer;
– se îndepărtează acul cu care s-a aspirat, se aruncă în container şi se adaptează acul pentru injecţie
lăsându-l în teaca protectoare
b) Aspirarea soluției din flaconul închis cu dop de cauciuc
 se dezinfectează dopul de cauciuc și se așsteaptă evaporarea alcoolului
 se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluție ce urmează a fi aspirată
 se introduce acul prin dopul de cauciuc în flacon, până la nivelul dopului și se introduce aerul
 se retrage pistonul sau se lasă să se golească singur conținutul flaconului în seringa sub presiunea din
flacon
 se schimbă acul seringii cu care s-a perforat dopul de cauciuc, cu un ac nou pentru efectuarea injecției

DE REȚINUT:
 Flacoanele neetichetate sau de pe care s-a şters inscripţia nu se folosesc
 Trebuie să fie utilizat: un ac - o seringă - o injecţie;
 Se recomandă utilizarea flacoanelor mono-doză pentru eliminarea riscului de contaminare încrucişată;
 Doar în lipsa alternativei pot fi utilizate flacoane multidoze:
 Utilizaţi o seringă şi ac sterile, pentru fiecare aspirare din flaconul multidoză;
 Nu lăsaţi niciodată acul în flaconul cu multidoze;
 Marcaţi flaconul deschis cu multidoze: data şi ora deschiderii şi Numele, Prenumele persoanei care a
deschis flaconul.
Flacoanele multidoze trebuie aruncate dacă:
• Este expirat timpul de 24 ore de la deschidere;
• Pe flacon nu este indicată data, ora deschiderii;
• Există riscul de contaminare, chiar dacă termenul de valabilitate nu a expirat;
• Nu a fost corect păstrat

75
 FISA NR. 23
TEHNICA MĂSURĂRII RESPIRAȚIEI ȘI NOTAREA ÎN FOAIA DE TEMPERATURĂ

Definiţie: respiraţia reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul înconjurator, necesar
procesului de oxidare din organism, și de a elimina dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare.
Scop - evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei unor
complicaţii şi al prognosticului.
Obiectivele procedurii
 determinarea ratei respiratorii la internare, pentru a servi ca bază de comparare cu măsurătorile
ulterioare
 monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului respirator
 evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele care afectează sistemul respirator
Elemente de apreciat
~ Tipul de respirație: costal superior (femei); costal inferior (bărbaţi); abdominal (copii, bătrâni)
~ Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
~ Ritmul respirator.
~ Frecvenţa respiraţiei.
~ Simetria mişcărilor toracice.
Materiale şi instrumente necesare
~ Cronometru (ceas cu secundar).
~ Creion verde.
~ Foaie de temperatură.

Pregătirea bolnavului
~ Nu se anunţă pacientul şi nu se explică tehnica → bolnavul îşi poate modifica voluntar
caracterele respiraţiei (frecvenţa) rezultând valori eronate în urma măsurării.
~ Se aşează pacientul în decubit dorsal.
Execuţie
~ Se observă mișcările de ridicare și coborâre a toracelui cu fiecare inspirație și expirație prin
aplicarea mâinii, cu fața palmară pe suprafața toracelui bolnavului.
~ Se numără inspiraţiile timp de 1 minut.
Notarea
o consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură așezat direct pe linia
orizontala din rubrica corespunzatoare pentru dimineața (D) sau seara (S)
o unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei

76
o în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută cât şi caracteristicile
respiraţiilor:
Ex. RS = 20 resp/min
RD = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat. Prin unirea valorilor succesive
rezultă → CURBA RESPIRAŢIEI.
Interpretarea valorilor obținute
 Normal
 În repaus rata respiraţiei în limite normale caracteristice vârstei: respirația se face pe nas, este liniștită,
fără zgomote, fără efort, regulată,
 Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conștient, orientat temporo-spațial
Frecvenţa normală: în funcţie de vârstă, sex, poziţie, temperatura mediului ambiant, starea de veghe
sau de somn.
Nou născut = 40 (50) r/minut. Copil mic 20 r/minut. Bărbat 18 r/minut. Femeie 16 r/minut.
 Patologic:
 Rata respiratorie este mai mare sau mai mică față de valorile normale caracteristice vârstei
 Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin zgomote respiratorii anormale, efort
respirator, utilizarea mușchilor respiratori accesori, ortopnee, piele palidă sau cianotică.
 Pacientul poate avea una sau mai multe probleme de dependență :
- intoleranță la activitate, anxietate
- alterarea confortului
- posibilă insuficiență respiratorie, alterarea schimburilor gazoase

Valorile normale caracteristice vârstei

Vârsta Rata medie/minut
Nou-născut 30-50
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 16-18
Bărbat 14-18
Femeie 16-20
Vârstnic 15-25

77
 FISA NR. 24
PREVENIREA ȘI TRATAREA ESCARELOR

Definiție – Escarele sunt leziuni ale tegumentelor interpuse între 2 planuri dure (os şi pat).
Presiunea constanta la nivelul unei portiuni a pielii reduce aportul de sânge la acea zona si in final
produce moartea celulelor, lezarea pielii si formarea de ulceratii. Escarele de decubit apar mai ales la
persoanele care stau mult timp la pat, de obicei la pacientiispitalizați.
Cauze - Persoanele în vârstă care nu se pot mobiliza, au o dieta necorespunzătoare, astfel încât pot
dezvolta în timp malnutriție protein-calorică și deshidratare. Din aceste cauze pielea devine mai subțire,
uscata și își pierde elesticitatea. In aceste condiții se pot produce escarele de decubit, dacă se asociază cu:
 presiune constantă la nivelul pielii și țesuturilor
 leziuni datorită frecării de suprafete rugoase, exemplu cearșafuri (leziuni de frecare)
 alunecarea într-un pat sau un scaun, producându-se astfel cute de piele care vor afecta
circulația sangelui la acel nivel.
Regiuni expuse escarelor
1) Decubit dorsal
- Regiunea occipitală
- Omoplaţi
- Coate
- Regiunea sacrococcigiană
- Călcâie
2) Decubit lateral
- Umăr
- Regiunea trohanteriană
- Feţele laterale ale genunchilor
- Maleole
3) Decubit ventral
- Tâmple
- Umeri
- Creasta iliacă
- Genunchi
- Degetele picioarelor
Riscurile sunt determinate de: starea generală, starea nutriţională, starea psihică, capacitatea de
mobilizare, incontinenţa, starea pielii. Evaluarea riscului la escare se face la internarea bolnavului în spital
şi la fiecare 8-10 zile, în funcţie de evoluţie.

78
Se produc în 4 etape:
1. în prima faza pielea prezinta o culoare roșiatică (eritem)
2. în a 2-a faza apare flictena, și mai apoi soluția de continuitate (ruperea pielii) și se formează ulcerația
care este dureroasă
3. în a 3-a faza ulceratia se extinde la straturile adânci subcutanat și mușchi
4. în a 4-a faza ulcerația merge până la os și apare necroza
Mijloace de prevenire
Se adresează cauzelor locale sau favorizante şi reprezintă „cartea de vizită" a asistentei medicale.
Escarele por apărea în câteva ore sau în câteva zile, formarea lor fiind variabilă, depinzând de factorul de
risc şi de toleranţa pielii la presiune îndelungată.
Principiile tratamentului preventiv
Schimbarea de poziţie
- evită imobilizarea
- se face la 2 sau 3 ore; la nevoie, mai des
- este necesară o foaie de supraveghere a escarelor, în care se notează:
- orele de schimbare şi poziţia: 14 – DD; 16– DLS; 18-DD;20-DLD
- aspectul cutanat
- zonele de masaj
Asigurarea confortului şi menţinerea bolnavului într-o stare de igienă perfectă
Se va avea în vedere:
 evitarea cutelor lenjeriei de pat, renunţarea la lenjeria de corp
 spălarea zilnică, cu apă şi săpun şi ungerea regiunilor expuse umezelii, ştiut fiind faptul că
pielea unsă se macerează mai greu decât pielea uscată (în caz de incontinenţă, se apelează la sonda Foley).
 scuturarea patului zilnic sau ori de câte ori este nevoie
Folosirea materialelor complementare, necesare pentru prevenirea escarelor
Se pot folosi:
- saltele speciale (eventual, blană deoaie)
- perne de diverse dimensiuni şi forme (pentru genunchi, tendonul lui Achile)
- colaci de cauciuc
- pentru ungerea pielii, oxid de zinc cu vitamina A+D2
- talc pe pânză
Alimentaţie şi hidratare echilibrată - Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine - pentru a favoriza
cicatrizarea - şi în vitamine, ţinând cont însă de vârsta şi greutatea bolnavului. În ceea ce priveşte
hidratarea, necesarul de lichide se va completa cu 1,5 - 2 l la 24 de ore.
Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate - prin masaj
Obiective

79
 favorizează vascularizaţia profundă şi superficială
 îndepărtează celulele descuamate şi destupă glandele sebacee
 rehidratează pielea (masaj cu unguent hidratant sau apă şi săpun)
 favorizează starea de bine şi confort înlătură durerea, anxietatea, ajută la găsirea forţei şi energiei
Indicaţii:
 pentru toţi bolnavii imobilizaţi care prezintă factori de risc
 în momentul schimbării poziţiei, pe toate regiunile expuse
Principii:
 se face întotdeauna pe pielea curată, după ce bolnavul a fost spălat şi i s-a schimbat aşternutul
 se face cu un unguent pe mâna goală, în direcţia circulaţiei de întoarcere de jos în sus, iar la ceafă
şi umeri invers-de sus în jos şi circular spre exterior
 se face pe o zonă mai mare decât suprafaţa interesată
 masajul nu trebuie să fie dureros, poziţia bolnavului să fie confortabilă, iar durata sa de
aproximativ 15minute.
Contraindicaţii: - nu se face bolnavului cu febră, suferind de cancer, cu infecţii ale pielii sau cu
septicemie
Materiale necesare:- unguentul
Instalarea pacientului: - se închid ferestrele, se aşază bolnavul într-o poziţie variabilă, în funcţie de zonă
şi, în acelaşi timp confortabilă pentru asistenta medicală.
 Prin utilizarea alternativă de cald şi frig- se face în loc
de masaj
Obiective: - favorizează revascularizaţia tisulară, provocând, alternativ, o vasodilataţie şi o
vasoconstricţie locală (se face de mai multe ori).
Indicaţii: - escare stadiul II
Poziţia bolnavului: - ca la masaj
Materiale necesare: - cuburi de gheaţă şi apă caldă
Tehnica:
- se aplică compresa cu gheaţă de mai multe ori pe locul escarei, pentru a obţine o vasoconstricţie
- apoi, se încălzeşte şi se usucă zona prin tamponare, până se obţine o vasodilataţie
- se face de 3-4ori
Tratament:
1. local, în funcţie de stadiu
 pt. stadiul I, masaj, unguente, violet de genţiană
 pt. stadiul II, cald şi frig, pansament gras (cu zahăr), bioxiteracor
 pt. stadiul III, pansamente
2. General - Se referă la alimentaţie, tratamentul cu antibiotice şi al stării generale.

80
Complicaţii:
- infecţii locale ale plăgii
- septicemie
Materiale necesare pentru tratatarea escarelor:
 materiale folosite la efectuarea pansamentului!
 apă, săpun, manusi, tavita renala, solutie de mercurocrom, pudra, unguent, colacei din cauciuc/fasa,
comprese, leucoplast, cutie cu instrumentar steril.
Pregatirea psihică - se explică tehnica și se obține consimțământul
Pregatirea fizică - se așează pacientul în poziție comodă
Tehnica:
 se spală mâinile și se îmbracă mănușile
 se toaletează leziunea și tratează in functie de gradul escarei
 se aplica pudra/unguent/ mercurocrom, apoi se aplica comprese sterile si se panseaza ca orice plagă;
 în cazul unei escare de grad III sau IV se va face toaleta chirurgicală a plăgii, debridarea ei, utilizarea
pansamentelor hidroactive, funcție de gradul escarei (cele pe baza de nitrat de argint, alginat de calciu-
Sorbalgon, hydrotul, hydrocolletc.
 plaga/escara se tratează ca o plagă infectată, aplicând tehnica pansamentului
Reorganizarea locului de muncă - colectarea deșeurilor conform precauțiunilor universale/standard
Incidente și accidente - suprainfecții/supurații
- necroză

FISANR. 25
PUNCȚIA VENOASĂ

Definiție: Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei vene (de
regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru examinări de laborator. Administrarea
medicamentelor, respectiv a soluţiilor perfuzabile pe cale intravenoasă constituie obiectul injecţiei,
respectiv perfuziei intravenoase.
Indicaţii/obiective ale puncţiei venoase sunt următoarele:
 recoltarea unor eşantioane de sânge
 injectarea medicamentelor pe calea de administrare intravenoasă
 asigurarea accesului la venă pentru perfuzii de scurtă durată (reechilibrare hidro- electrolitic si acido-
bazică, administrarea preparatelor de lipide injectabile, aaminoacizilor şi a soluţiilor glucozate izotone)
Contraindicaţiile manoperei sunt reprezentate de:
 epuizarea capitalului venos periferic, consecutivă flebitelor superficiale repetate
 prezenţa de arsuri, eczeme sau infecţii tegumentare la locul ales pentru puncţie

81
 traumatismele (fracturi) care interesează membrul unde se doreşte efectuarea puncţiei
 paralizia membrului unde se doreşte efectuarea puncţiei.
Locul de puncţie este reprezentat în principiu de orice venă superficială (periferică) de orice calibru, cu
condiţia ca acul să fie strict în lumenul venei. În mod obişnuit, puncţia venoasă se realizează la nivelul
venelor superficiale de la plica cotului. Pot fi avute în vedere pentru puncţia venoasă și vene profunde
mari (subclaviculară, femurală), în situaţia când venele superficiale nu sunt vizibile sau sunt colabate
(pacient aflat în şoc).
Loc de elecție
- Venele de la plica cotului – vena cefalică, vena bazilică, vena mediană
- Fata dorsala a mainii- arcada palmara superficial, vene metacarpiene
- In ultima instanță venele de pe fata dorsala a piciorului, vena femurala
- La sugari se utilizează
venele membrului inferior –(arcada venoasă dorsală a piciorului, venele gambei)- și venele epicraniene
Pregătirea materialelor
- Garou
- Mănuşi de unică folosinţă
- Seringi; ace; o canulă Buterfly (fluturaş); sistem vacutainer (după scop)
- Tampon,alcool
- Muşama, aleză
- Etichetă, eprubete
- Bandă adezivă nonalergică
- Formulare pentru laborator
- Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
- Recipient pentru colectarea materialelor
Pregătirea pacientului - Verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) psihică:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea puncției, anuntaţi-l că e puţin dureroasă și încurajaţi-l
pentru a reduce anxietatea
- Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie, stare de greaţă,
vărsătură și obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi locul puncţiei
 decubit dorsal cu membrul superior în adductie pentru recoltarea în spital
 şezând pe scaun cu membrul superior sprijinit în extensie și supinație – recomandat pentru recoltarea n
ambulator
- Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul

82
Efectuarea procedurii:( vena superficiala de la nivelul plicii cotului)
 Identificaţi pacientul
 Spălaţi mâinile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea
 Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica cotului, mai rar cele de pe
faţa dorsală a mâinii
 Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
 Aplicaţi garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind direcţionate departe
de zona de puncţie
 Palpaţi vena
 Montaţi seringa şi ataşaţi acul
 Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
 Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare încercaţi următoarea tehnică:
a) Rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i se umple
venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe venă pentru a deveni mai vizibilă
c) Înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de10-15'
 Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool de 60 grade) folosind mişcări circulare de la
centru în afară cu câţiva cm, pentru a evita introducerea potenţialei flore de pe piele în interiorul vaselor
pe perioada efectuării procedurii
 Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea
dreaptă pe venă
 Ţineţi acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi introduceţi-l la un unghi de 30°- 45, de deasupra
venei
 Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi cu acul în venă1-
2cm
 În cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului
 Aspiraţi sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea analizelor indicate de medic)
 Dacă curgerea sângelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza şi hemoconcentraţia care
pot modifica rezultatele testelor de laborator
 Dacă curgerea sângelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decât înainte de a retrage acul cu seringa cu
sânge (dacă tehnica nu impune altfel)
 Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul cu seringa
 Aplicaţi o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3' sau până se opreşte
sângerarea; aceasta previne extravazarea în ţesuturile din jur, cu cauzarea hematomului
 După oprirea sângerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
 Transferaţi sângele din seringă în eprubete, după ce aţi detaşat acul de la seringă

83
 Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba recoltată, secţia
care trimite proba de sânge la laborator
 Este contraindicată flexia antebrațului pe brat cu tamponul tinut în plica cotului

Fig. 1-2 - Tehnica puncţiei unei vene superficiale de la plica cotului

Îngrijirea pacientului
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
- Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verificati locul punctiei venoase pentru a fi siguri ca nu s-a dezvoltat un hematom
Reorganizarea locului de muncă
- Colectaţi deşeurile conform P.U. în recipiente speciale
- Îndepărtaţi mânuşile si spălaţi mâinile
- Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului
- Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi ce probe aţi recoltat, când
au fost trimise la laborator
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
 Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
 Semnele vitale sunt normale
 Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase
 Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
 Leşinul, starea de greaţă sau voma – anunţaţi medicul
 Anxietatea - discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-l

84
 Refuzul pacientului privind puncţia venoasă – anunţaţi medical
 Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur /Hematomul - comprimaţi locul cu un tampon steril, nu
repetaţi înţepătura în aceeaşi zonă; aplicaţi compresă rece; aplicaţi unguente care favorizează resorbţia
 Hemoliza sângelui recoltat - repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
 Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
 Infecţia - evitarea ei prin efectuarea procedurii în siguranţă
Incidentele, accidentele şi complicaţiile puncţiei venoase sunt repezentate de:
 imposibilitatea de puncţionare a unei vene superficiale – situaţie întâlnită la obezi, persoane cu vene
subţiri ori sclerozate ca urmare a multor injecţii intravenoase făcute anterior, precum şi la persoane aflate
în şoc (colaps); impune puncţionarea unei vene profunde sau descoperire de venă
 neexteriorizarea de sânge la aspiraţie – în situaţia în care bizoul acului nu a pătruns complet în lumen,
ori dacă vârful acului a trecut prin ambii pereţi ai venei şi a ajuns înapoia acesteia; puncţia va trebui
repetată în alt loc
 puncţionarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoşte după aspectul arterial al sângelui
exteriorizat
 lezarea nervului median în foseta antecubitală
 hematomul la locul puncţiei – prin nerespectarea indicaţiei de comprimare a venei puncţionate
 reacţia inflamatorie la locul puncţiei – consecutivă nerespectării măsurilor de asepsie şi antisepsie
 tromboflebita superficială
Consideraţii speciale
 Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braţ, o venă deja utilizată
pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
 Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
 Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
 Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
 Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă, shunt arteriovenos, locuri ale
hematomului anterior, sau răniri
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă, se menţine o presiune
fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din venă pentru a preveni formarea unui
hematom
 Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta creşte riscul de
tromboflebită
 La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii la braţul dominant pentru puncţia
venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
 La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
In cazul imposibilității realizării abordului venos periferic, se poate realiza puncția venei jugulare externe

85
(venei subclaviculare), respectiv a venei femurale.

FISA NR. 26
TEHNICA MĂSURĂRII PULSULUI ȘI NOTAREA ÎN FOAIA DE TEMPERATURĂ

Definitie Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan dur, osos şi este
sincronă cu sistola ventriculară.

Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare.

Indicaţii
- determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
- obţinerea de informaţii despre activitatea inimii şi despre starea arterelor;
- aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stres.
Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tavă medicală:
- Ceas de mână cu secundar sau cronometru
- Culoare roşie (creion, pix sau carioca)
- Carnet de adnotări personale
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică
- se explică pacientului procedura pentru a reduce emoţiile, teama şi a obţine colaborarea;
- se asigură un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
Pregătirea fizică
- se asigură un repaus fizic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
- se aşează pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:
 în decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în extensie, mâna în
supinaţie (palma orientată în sus);
 în poziţie semişezândă (în pat sau în fotoliu) antebraţul în unghi drept sprijinit pe suprafaţa patului,
mâna în supinaţie şi extensie.
Efectuarea procedurilor
- se spală mâinile;
- se reperează artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa anterioară (internă), în şanţul
radial aflat în prelungirea policelui;
- se plasează degetele index, mediu şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale reperate;

86
- se exercită o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se perceapă sub degete
pulsaţiile sângelui;
- se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
- se numără timp de 1 minut pulsaţiile percepute sub degete, sau 30 secunde şi se înmulţește cu doi
numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut;
- se apreciază ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp ce se măsoară frecvenţa;
- se înregistrează frecvenţa pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului, salonul, data
înregistrării, rata;
- se spală mâinile.
Reprezentarea grafică a pulsului în foaia de temperatură
- se socotesc pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură câte 4 pulsaţii;
- se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat direct pe linia orizontală
din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S (seara), pentru valorile care cresc din 4 în 4 (ex.
64, 68, 76, 80);
- se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat în mijlocul pătratului din
rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care cresc din 2 în 2 (ex.: 62, 66, 70);
- se uneşte primul punct, printr-o linie cu săgeată, cu rubrica pulsului aflată în partea dreaptă a sistemului
de coordonate din foaia de temperatură;
- se obţine curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace măsurate bicotidian, pe
parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
- pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa să înscrie în limitele normale corespunzătoare vârstei;
- tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate;
- pacientul este liniştit.
Rezultate nedorite
- rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
- pulsul radial nu este perceptibil;
- pulsul este aritmic;
- amplitudinea este mică sau crescută;
- pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole;
- pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare:
- intoleranţă la activitate;
- alterarea confortului;
- deficit de volum lichidian;
- exces de volum lichidian;

87
- alterarea perfuziei tisulare.
Modificări în situaţiile selectate
- dacă pulsul radial nu este palpabil se caută alte artere accesibile pentru măsurare:
 artera temporală: la un lat de deget deasupra şi lateral de stânca temporalului, în dreptul
pavilionului auricular;
 artera carotidă externă (dreaptă sau stânga): pe faţa anterioară a gâtului, în şanţul delimitat de
laringe (anterior) şi muşchiul sternocleidomastoidian (lateral);
 artera pedioasă - pe faţa dorsală a piciorului, în dreptul primului şanţ intermetatarsian;
 artera femurală - în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa;
 apex (vârful inimii) - pulsul apical, în spaţiul 5 intercostal (i.c.) pe linia medioclaviculară stângă;
- la copiii sub 2 ani se evită măsurarea pulsului radial întrucât rata crescută şi aria mică de palpare pot
determina valori inexacte;
- la copiii peste 2 ani rata pulsului radial se obţine atunci când sunt liniştiţi sau dorm, întrucât este dificil
să obţii colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemişcată;
- la copil, pentru o acurateţe maximă, rata pulsului se numără timp de 1 minut.
Educarea pacientului
- se învaţă pacientul să-şi măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau temporală întrucât sunt
mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
- se instruieşte pacientul să exercite o presiune uşoară folosind 3 degete pentru palpare;
- se informează pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice vârstei;
- se instruieşte pacientul/familia să ia legătura cu medical curant ori de cate ori valorile ratei pulsului sunt
deviate de la normal şi starea generală a pacientului se modifică.
- se oferă pacientului un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos:

Vârsta Rata aproximativă Rata medie

Nou-născut 120 -160 140

1- 100-140 120
12 luni - 2
2luni(sugar) 80-130 110
2aniani- 6 ani 75-120 100
6 ani - 12 ani 75-110 95
Adolescent 60-100 80
Adult 60-100 80

88
 FISA NR. 27
TEHNICA RECOLTĂRII COPROCULTURII

Definiție: Investigaţia urmăreşte izolarea şi identificarea agenţilor etiologici motiv pentru care prelevarea
trebuie făcută cât mai aproape de debutul bolii şi înaintea instituirii oricărui tratament antimicrobian.
Prelevarea se face din scaunul emis spontan sau direct din rect.
Indicații - se recomandă în toate formele de diaree acută când emisia de materii fecale este frecventă;
Prelevarea din scaun emis spontan
Materiale necesare:
 Paravan;
 Mască;
 Mănuși de protecție;
 Ploscă sau bazinet;
 Recipient steril pentru recoltare probă/coprocultor
 Mușama și aleză;
 Învelitoare;
 Hârtie igienică;
 Pregatirea psihică: se comunică cu bolnavul pentru a fi relaxat, explicăm importanța tehnicii,
montăm paravanul în jurul patului;
 Pregatirea fizică: se dezbracă bolnavul în partea inferioară și îl rugăm să-și flecteze genunchii și să-i
îndepărteze. Se realizează o rulare a păturii și a cearșafului la picioarele bolnavului apoi se protejează
patul cu mușama și aleză;
TEHNICA:
Asistenta medicală se spală pe mâini cu apă și săpun, îmbracă mănușile de protecîie și masca. (plosca o
încălzește în apă fierbinte și o usucă, ea fiind dezinfectată prin SUMERJARE (scufundare).
 pacientul este rugat să anunţe apariţia senzaţiei de defecaţie iminentă
 pacientul este îndrumat să aibă scaun într-o ploscă. La fel şi pacientul care îşi recoltează singur acasă.
Dacă pacienţii vor folosi toaleta şi nu plosca, scaunul se va amesteca cu apa de toaletă interferând cu
rezultatul testului. De asemena, scaunul nu trebuie amestecat cu urină deoarece pH-ul acesteia poate
inhiba creşterea bacteriilor din scaun.
 se pun mănuşi, şi cu ajutorul unei spatule se va recolta din scaun cea mai reprezentativă mostră.
 se va pune în recipient şi se va închide capacul.
 dacă pacientul elimină împreună cu scaunul sânge, mucus, puroi, acestea trebuie incluse în mostra
recoltată.
Cu mâna stângă ridicăm bazinul bolnavului, și introducem plosca cu mâna dreaptă, din partea laterală a

89
patului, sub fesele bolnavului după care se rotește între coapsele acestuia. Se acoperă bolnavul cu
cearșaful sau învelitoarea și asistenta se îndepărtează, pentru a lăsa intimitatea bolnavului.
Cât timp bolnavul va elimina, asistenta va fi prin salon (nu va părăsi salonul), iar când bolnavul a
terminat, acesta o strigă. Vom scoate plosca în linie dreaptă, după ce în prealabil l-am sters în regiunea
perianală cu hârtie igienică. Plosca se va acoperi cu capacul sau învelitoarea și se va îndepărta pentru
deversare la toaletă, dar nu înainte de a se recolta cu coprorecoltorul, “fragmente” din materiile fecale
pentru coprocultură.
Se îmbracă bolnavul, se acoperă, se aerisește salonul. Asistenta medicală se spală pe mâini cu apă și
săpun, dupa ce în prealabil a îndepărtat materialele din salon și a dezbrăcat mănușile.
De reținut!
- se recomandă pacientului să folosească pentru defecare containere de unică utilizare din material
plastic sau carton care pot fi decontaminate sau îndepărtate cu uşurinţă după folosire;
- în lipsa acestora se folosește un vas de metal dezinfectat prin fierbere;
- pacientul este instruit să nu urineze în vasul în care a defecat;
- se recoltează din masa fecaloidă cu spatula coprocultorului, în mod deosebit prelevarea făcându-se din
porţiuni lichide mucoase sau sanghinolente dacă există;
- cantitatea recoltată este 3-5 cm3;
- se recomandă în infecţii la purtătoriide shigella sau sallmonela: prelevarea se poate face cu sonda
Nelaton sau cu tampoane adecvate.
Prelevarea rectală - Recoltarea cu sonda Nelaton
Material necesar
- sonde nelaton sterile nr (14-16);
- seringă de 10 ml sterilă;
- mănuşi de unică folosinţă;
- eprubete sterile.
Pregătirea pacientului
- se face toaleta ano-perineală;
- se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat.
Efectuarea procedurii
- se spală mâinile;
- se îmbracă mănuşi sterile;
- se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificiul anal;
- se introduce sonda la o profunzime de aproximativ 15 cm şi se racleză uşor peretele, nu se folosesc
geluri lubrifiante;
- se fixează seringa la capătul sondei şi se execută 1-2 aspiraţii;
- se retrage sonda şi se introduce într-o eprubetă în mediul de conservare.

90
Prelevarea rectală - Recoltarea cu ajutorul tamponului steril
Materiale necesare
- tampoane sterile cu tija lungă, tamponul fiind bine ataşat pentru a nu permite retenţia intrarectală. Se
pot folosi tampoane comerciale în tuburi de plastic cu sau fără mediul de conservare;
- eprubete sterile.
- ser fiziologic steril;
- mănuși de unică folosinţă;
Pregatirea pacientului
- se face toaleta ano-perineală;
- se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat.
Efectuarea procedurii
- se spală mâinile;
- se îmbracă mănuşi sterile;
- se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificul anal;
- tamponul trebuie umezit în ser fiziologic;
- se introduce tamponul în rect şi se roteşte uşor;
- se retrage uşor tamponul se introduce în eprubetă sterilă.
Observaţii
Scaunul recoltat se trimite imediat la laborator după etichetarea corespunzătoare.
Nu se congelează.

FISA NR. 28
RECOLTAREA GLICEMIEI PRIN PUNCȚIE VENOASĂ

Definitie: Glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentrația glucozei în sânge.

Scop: explorator
Materiale necesare:
 mănuși,garou
 tavițărenală,
 ac dublu și holder,
 eprubetă cu capac gri cu 4mg florură de sodiu sau cu capac roșu fără anticoagulant.
 tampon cu alcool,
Pregătirea psihică - se explică tehnica pacientului și se obține consimțământul.
Pregatirea fizică – recoltarea se face a jeun, pacientul fiind în repaus alimetar de cel puțin 8 ore
Tehnica:
 se verifică identitatea pacientului și recomandarea

91
 spală mâinile, se îmbracă mănusile
 se alege locul deelecție
 se aplică garoul deasupra locului deelecție
 se puncționează vena cu acul dublu atașat la hoder, acul este cu bizoul însus
 se introduce vacutainerul fie cel cu capac gri, fie cel cu capac roșu în holder,
 se face recoltarea sângelui
 se aplica tamponul, se retrage acul, se face compresie cu tamponul 3-5minute.
 proba de sânge va fi dusă la laboratorul de biochimie după ce a fost etichetată cu datele de identificare
a pacientului
Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.
Valori normale ale glicemiei: 0,80-1,10 mg/dl

FISA NR. 29
RECOLTAREA URINEI PENTRU UROCULTURĂ

Definiție - Urina reprezintă soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate din metabolismul
intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism.
Terminologie
* micţiune = emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare
* diureză = cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore
Recoltarea probelor de urina pentru examenele biochimice de laborator aduce informații asupra funcției
rinichiului și a căilor urinare, precum și asupra stării întregului organism

RECOLTAREA ASEPTICĂ A URINEI - UROCULTURA

În mod normal urina conținută în căile urinare este sterilă, exceptând segmental inferior al uretei,
invecinat meatului urinar, prezentând o abundentă floră microbiană saprofită. Aceasta floră saprofită
contaminează în momentul micțiunii porțiunea inițială a jetului urinar.
Examenul bacteriologic al urinei presupune recoltarea adecvată a mostrelor de urină pentru urocultură,
transportul corect al probelor la laborator, estimarea cantitativă a conținutului bacterian al uroculturii și
determinarea antibiogramei în cazul uroculturilor pozitive.
Obiectivele procedurii
- Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea antibiogramei
Pregătirea materialelor
a) pentru prelevarea fără sondaj pregătiţi:

92
 Apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
 Antiseptic pentru dezinfecţia meatului uretral
 Comprese sterile
 Recipient pentru colectarea sterilă a urinei
 Bazinet dacă este necesar
 Container pentru deşeuri
b) pentru prelevarea pe sonda urinară à demeure pregătiţi:
 Tavă medicală/cărucior
 Comprese sterile
 Antiseptic; soluţie de clorhexidină
 Seringă şi ace sterile, recipient/eprubeta sterilă
 Container pentru aruncarea materialelor folosite
c) pentru prelevarea prin sondaj intermitent pregătiţi:
 Tavă medicală/cărucior
 Sondă vezicală pentru bărbat sau femeie
 Comprese sterile si recipient steril pentru recoltarea urinei
Pregătirea pacientului
a) psihică:
 explicaţi pacientului necesitatea prelevării
 asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii
 instruiţi pacientul conştient şi valid cum să recolteze singur
b) fizică:
 efectuaţi toaleta genito-urinară la pacientul nedeplasabil
 asiguraţi condiţii pentru efectuarea toaletei la pacientul valid
 asiguraţi intimitatea pacientului.
Efectuarea procedurii:
- Verificaţi prescripţia medicală și identificaţi pacientul
- Prelevaţi prin una din metodele enumerate mai jos în funcţie de starea pacientului sau recomandarea
medicală
a) prelevarea fără sondaj:
 spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
 recoltaţi urina de la bărbat sau femeie după toaleta genito-urinară cu apă şi săpun şi clătire
abundentă; uscaţi regiunea, dezinfectaţi meatul uretral cu comprese sterile îmbibate în antiseptic
 colectaţi urina, în recipientul steril, din mijlocul jetului
 acoperiţi tubul steril
b) prelevarea de către pacientul conştient şi capabil să urineze în mod voluntar

93
 explicaţi pacientului modul de derulare a procedurii: recoltarea se face din porțiunea mijlocie a
urinei matinale emise spontan, după toaleta riguroasă (cu apă și săpun, clătirea abundentă cu apa sterilă).
Acest tip de recoltare se mai numește și urocultură “ din zbor”. La femei pt a preveni contaminarea urinii
cu secreții genitale, se recomandă introducerea unui tampon vaginal înainte de recoltarea urinei
 nu se vor folosi soluții antiseptice pentru toaletarea organelor genitale externe.
 daţi-i pacientului flaconul steril
 cereţi-i pacientului să-şi spele mâinile după prelevarea urinei
c) prelevarea pe sonda urinară àdemeure
 spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
 folosiţi mănuşi de unică folosinţă
 dezinfectaţi locul de prelevare, cu comprese sterile îmbibate în antiseptic
 puncţionaţi tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă şi prelevaţi cantitatea
necesară de urină
 transferaţi urina din seringă în flaconul pentru laborator
 aruncaţi acul şi seringa în containerul special
 dacă diureza este scăzută:
 clampaţi sonda sub locul de prelevare fără s-o lezaţi
 aşteptaţi 10-15' ca să se adune o cantitate suficientă de urină pentru examen
d) prelevarea prin sondaj intermitent- utilizată numai la pacienți comatoși sau necooperanți,
deoarece riscul infectarii vezicale, chiar în conditii riguroase de asepsie, este crescut:
 Introduceţi sonda vezicală respectând tehnica sondajului vezical la bărbat sau femeie
 Menţineţi sonda pe durata evacuării urinei
 Lăsaţi urina să curgă în bazinet şi recoltaţi apoi în recipientul pentru laborator
 Evacuaţi tot conţinutul vezicii urinare
 Îndepărtaţi sonda şi dezinfectaţi meatul urinar
 Aruncaţi materialele folosite în container
 Spălaţi-vă mâinile si ajutaţi pacientul să se îmbrace
e) recoltarea prin puncție suprapubiană este rezervată unui număr restrâns de indicații
(pacienților necooperanți, cu septicemii sau stare generală foarte gravă, de vârste extreme)
Îngrijirea pacientului
- Pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale
- Supravegheaţi pacientul purtător de sondă, asiguraţi-vă că este permeabilă şi racordată la punga
colectoare
Reorganizarea locului de muncă
- colectati materialele folosite în recipiente speciale conform precațiunilor universale (P.U.)
- notarea procedurii

94
Pregătirea produsului pentru laborator
Respectaţi următoarele reguli generale:
 Transportaţi imediat eşantionul la laborator (în max. 60 min) pentru a evita multiplicarea
germenilor (la temperatura camerei numărul germenilor se dublează în 30 min.) sau păstraţi- l la frigider
la +4°C în cazul în care examenul se face mai târziu (nu mai mult de 12ore)
 Etichetaţi mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP, data şi ora recoltării
 Însoţiţi monstra de o fişă de informaţii cu date clinice (t°, starea de sănătate a pacientului, motivul)
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate:
- Absenţa contaminării în timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei genito-urinare şi dezinfecţiei
meatului urinar
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- Contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente în regiunea periuretrală în timpul emisiei
(bacteriurie slabă <10000 germeni/ml)
- Repetaţi procedura respectând normele de igiena locală
- Multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de oră în afara frigiderului
- Păstrarea prea mult la rece duce la precipitarea uraţilor ceea ce împiedică analiza ulterioară a urinei
- Respectaţi normele generale de pregătire a produsului pentru laborator
- Emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic
- Oferiţi timp sau recoltaţi prin sondaj vezical (în caz de urgenţă)
Interpretarea rezultatelor
Urocultura cantitativă se realizează în laboratorul de bacteriologie, prin metoda diluțiilor zecimale
seccesive. Mediile de cultură uzuale sunt geloza lactozată (evidențierea bacteriilor din familia
Enterobacteriacee), geloza sânge (evidențierea cocilor și bacililor Gram pozitivi și negative). Pentru
evidențierea bacilului Koch se utilizează medii speciale de cultură (Lowenstein –Jensen) sau inocularea
intraperitoneală a animalelor de laborator (cobai).
Dupa incubarea mediilor de cultură însămânțate la 37 grade C timp de 24 h se numără coloniile
dezvoltate, exprimarea rezultatelor făcându-se în germeni (UFC/ml)
Estimarea rezultatelor uroculturii cantitative:
- Urocultura pozitivă > 105UFC/ml
- Bacteriurie nesemnificativă: 103- 105UFC/ml
În cazul uroculturii pozitive (bacteriurii semnificative) este importantă identificarea agentului etiologic
implicat și a sensibilității acestuia la antibiotic (ABG)
Coloniile bacteriene dezvoltate pe mediile de cultură sunt identificate pe baza caracterelor morfologice,
enzimatice și serologice, precum și prin teste de hemoliză imună RIA sau ELISA.
Germenii frecvent implicați în determinismul infecțiilor urinare sunt: Escherichia coli, Proteus,

95
Pseudomonas, Klebsiela, Enterobacter. Mai rar sunt izolați stafilococul auriu, anaerobi sau mycoplasme.
Antibiograma este obligatorie în orice bacteriurie semnificativă. Testarea sensibilității germenilor
bacterieni in vitro se efectuează prin două metode: metodadiluțiilor și metoda difuzimetrică.Exprimarea
rezultatelor în buletinul de analize se poate face fie direct, cantitativ, fie calitativ.
FISA NR. 30
RECOLTĂRI DE RUTINĂ OBLIGATORII
ÎNAINTEA UNOR INTERVENȚII CHIRURGICALE

Pregătirea pacienților înainte de intervenție chirurgicală este un proces complex care cuprinde mai multe
etape și care poate îmbrăca aspecte diferite în raport cu motivul pentru care se practică intervenția
chirurgicală (tipul de intervenție chirurgicală), starea generală a pacientului, precum și timpul pe care îl
avem la dispoziție, până în momentul în care se face intervenția chirurgicală. Sunt situații în care
pregătirea preoperatorie se poate face ,,ca la carte’’, cu toate etapele ei. Sau sunt situații de urgență în care
pregătirea operatorie este sumară, reducându-se la gesturi esențiale și absolut necesare, pentru a scurta cât
mai mult posibil timpul, cum este cazul urgențelor chirurgicale majore. O bună pregatire preoperatorie a
pacientului îmbunătățeste prognosticul intervenției chirurgicale și reduce mortalitatea intra-
și postoperator.

Investigații inainte de operație.

Preoperator se recomandă efectuarea unor analize uzuale de sânge (hemoleucograma, grup sangvin și Rh,
VSH, uree și creatinină serică, transaminaze serice, coagulograma), utile pentru a evalua statusul biologic
al pacientului. De rutină va fi investigată și funcția inimii, cu ajutorul unei electrocardiograme. În funcție
de tipul afecțiunii și al intervenției chirurgicale programate, vor fi recomandate investigații specifice:
ecografie, radiografie, CT sau RMN, etc. Toți pacienții care necesită anestezie generală vor fi examinați
preoperator de medicul anestezist;
Examenele de rutină sunt examene de laborator, obligatorii înaintea tuturor intervențiilor chirurgicale,
indiferent de timpul avut la dispoziție pentru pregătire și indiferent de starea generală a pacientului :
- Hemoleucograma completă;
- Timp de sângerare și coagulare;
- Timpul Quik ;
- Fibrinogenul;
- V.S.H ;
- Determinarea grupei sanguine și Rh;
- Uree sanguină;
- Creatinină;
- Glicemie;

96
- Transaminaze;
- Examen de urină;

Transportul probelor la laborator

- probele se etichetează și se transportă de urgență la laborator.
Examene hematologice
Hemoleucograma completă ( HGL)
- recipientul de recoltare - vacumtainer cu capac mov/roz – K3 EDTA
- este o analiză care măsoară următoarele cantități:
 RBC (eritrocite sau hematii) – Numărul de globule roșii din sânge
 WBC (leucocite ) – Numărul de globule albe din sânge
 HGB (hemoglobina) – Cantitatea totală de hemoglobină din sânge
 PLT (plachete sau trombocite) – Numărul de trombocite
 HCT (hematocrit) – Masa de globule roșii dintr-un anumit volum de sânge exprimată în procente
 Numărătoare diferențiață a leucocitelor (formula leucocitară):
 neutrofilele(NEU)
 eozinofilele(EOS)
 limfocitele(LY)
 monocitele(MO)
 basophile(BAS)
 Indici eritrocitari: evaluarea hematiilor (eritrocitelor) din punct de vedere al volumului și conținutului
în hemoglobină se realizează prin măsurarea sau calcularea următorilor parametri:
 volumului eritrocitar mediu (VEM, MCV);
 hemoglobina eritrocitară medie (HEM, MCH);
 concentrația eritrocitară medie de hemoglobină (CHEM, MCHC);
 lărgimea distribuției eritrocitare (RDW)
Hematiile sunt cele mai numeroase celule din sânge și totodată cele mai specializate celule ale
organismului, având rol în ransportul O2 de la plămâni la țesuturi și transferul CO2
de la țesuturi la plămâni (lucru care se realizează prin intermediul hemoglobinei conținute în hematii).
Cantitatea de oxigen receptionata de tesuturi depinde de numarul si functionarea globulelor rosii si
hemoglobinei.
Valori normale
- bărbați = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub; - femei=3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub
Poliglobulia definește valorile crescute ale numărului de eritrocite; apare în insuficiența respiratorie,
bolile cardio-pulmonare, etc.

97
Anemia definește valorile scăzute ale numărului de eritrocite, apare în hemoragii, hemoliza, insuficiența
măduvei hematogene din intoxicații, iradiere, infectii, etc.
Hemoglobina este elementul principal al hematiilor care are rol în
transportul de oxigen (oxihemoglobina) și a dioxidului de carbon (carboxihemoglobina).
Fiecare gram de hemoglobină poate transporta 1,34 ml oxigen per 100 ml de sânge.
Valori normale
- la bărbați = 13-16 g la 100 ml sânge; - la femei = 11-15 g la 100 ml sânge
Scăderea hemoglobinei sub valorile de referință determină apariția anemiei iar creșterea hemoglobinei
conduce la aparitia eritrocitozei (numită și policitemie).
Hematocritul măsoară raportul dintre volumul ocupat de hematii și volumul
sanguin total. El depinde de masa de hematii, de volumul mediu al hematiilor și de volumul plasmatic,
astfel că atunci când hematiile sunt de mărime normală, modificările hematocritului le urmează pe cele ale
numărului de hematii.
Valori normale
- la bărbați = 40-48%; - la femei = 36-42%
Indicii eritrocitari VEM indică volumul mediu al eritrocitului.
Valori normale: 80 - 100 μm3
Variații patologice:
• valori mai mici decât 80 μm3 caracterizează microcitele (în cazul anemiei prin deficit de Fe,
microsferocitoza)
• valori mai mari de 100 μm3 caracterizează macrocitele (în cazul anemiei prin deficit de acid folic și
vitamina B12, anemia Biermer, anemia megaloblastica)
CHEM reprezintă concentrația medie de Hb/100 ml eritrocite.
Valori normale: 32 - 36 g Hb/100 ml eritrocite (normocromie).
Variatii patologice: valori < 31 g Hb/100ml eritrocite definesc hipocromia.
HEM reprezintă cantitatea de Hb conținută de un eritrocit.
Valori normale: 20 - 34 pg.(picogram-1 pg = 10⁻¹² g = 10⁻¹⁵ kg).
Variații patologice: valori mai mici decât 20 pg definesc hipocromia.
Indicele de Distribuție Eritrocitar (RDW – Red Cell Distribution Width) RDW - reprezintă deviația
standard a mediei volumelor eritrocitare raportate la VEM și se determină cu ajutorul histogramelor –
curbe de distribuție % a mărimii celulelor.
Valori normale: 11,5 - 14,5 %.
Variații patologice: variabilitatea crescută a volumului eritocitelor definește Anizocitoza (RDW crescut).
Astfel, cu cât RDW va fi mai mare, cu atât anizocitoza este mai marcată.
WBC – Leucocitele sau globulele albe sunt celule ale sistemului imunitar produse de măduva osoasă și
care apară organismul de boli infecțioase și de corpuri străine.

98
Valori normale
- la adulți = 4000-8000 pe 1 mm cub; - la copii (1-6 ani) = 4000-10000 pe 1 mm cub.
Leucocitoza (L>10000/μl), Leucopenie (L<4000/μL).
Există diferite tipuri de celule albe care în mod normal apar în sânge: Neutrofile (PMN), Eozinofile (EO),
Bazofile (BAS), Limfocite (LY), Monocite (MO).
PLT – Trombocitele reprezintă un tip special de celule ale sângelui cu rol
important în procesul de coagulare. Dacă un pacient nu are o cantitate suficientă de trombocite în sânge,
poate fi supus unui risc crescut de hemoragii și echimoze.
Valori normale 150 000-400 000/mm cub
- creșterea numărului de trombocite conduce la trombocitoză
- scăderea numărului de trombocite conduce la trombocitopenie care este cea mai frecventă cauza de
sângerare.
Timp de sângerare
Este o analiză care determină capacitatea de coagulare a sângelui. Cu un ac se înțeapă ușor lobul urechii
astfel încât să iasă o picătură de sânge, apoi se cronometrează timpul care trece până cand întepătura nu
mai sângerează.
Valori normale 3-4 minute.
Prelungirea TS indică o perturbare în mecanismul de coagulare a sângelui, cu tendință la hemoragie.
Timp de coagulare
Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sângelui în cazul unei hemoragii sau în vederea unei
operații chirurgicale, se determină timpul de coagulare după cum urmează: se recoltează o picatură de
sânge din pulpa degetului, se pune pe o lamă de sticlă și se cronometrează timpul care a trecut până la
coagularea sângelui.
Valori normale 5-8 minute.
Depășirea acestui timp (t.c. crescut) arată că, coagularea sângelui se face cu întârziere, fapt ce poate
predispune la sângerări, la hemoragii.
Scăderi anormale - un timp de coagulare scăzut (sub cinci minute) indică o coagulare anormal de rapidă a
sângelui putând duce la coagularea sângelui chiar în vasele sanguine, așa cum se întâmplă în unele infecții
microbiene.
Timpul Quick este un test screening pentru diagnosticul deficiențelor de coagulare.
Valori normale 12-15 secunde sau 80-100%.
Un timp de protrombină prelungit se întâlnește în deficiența de factori II, V,VII sau X, deficiența de
vitamina K, hemoragie, afecțiuni hepatice, obstrucție biliară, terapie cu anticoagulante orale, absorbție
deficitară a grăsimilor. Dozarea timpului de protrombină ( timpul Quick) este o metodă de explorare a
factorilor coagulării din sistemul extrinsec ( I, II, V, VII, și X), în prezența de tromboplastină tisulară în

99
exces. Determinarea timpului de protrombină se utilizează pentru controlul terapiei anticoagulante orale și
explorarea căii extrinseci a coagulării.
APTT- Timpul parțial de tromboplastină activată (APTT) este o metodă care măsoară activitatea totală a
sistemului intrinsec de coagulare. APTT prelungit apare în deficiențe ale sistemului intrinsec de coagulare,
terapie cu heparină, streptokinază, urokinază, deficiență de vitamina K, hipofibrinogenemie, afecțiuni
hepatice. Un APTT scăzut apare în hemoragii acute, cancer hepatic etc.
Fibrinogenul este factorul I plasmatic al coagularii; este o proteină globulară prezentă în plasma sanguină
care, sub acțiunea trombinei, este hidrolizată parțial rezultand o proteină insolubilă, fibrină. Afectarea
nivelului plasmatic al fibrinogenului este expresia afectării directe a diverselor organe, între care a
ficatului, ca sediu principal al sintezei sale.
Valori normale 200-400mg/dl
Creșteri ale valorii fibrinogenului au fost observate în inflamații, infarct miocardic acut, sindrom nefrotic,
cancer, sarcina. Un fibrinogen scăzut apare în afecțiuni hepatice, cancer,etc.
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) - este o probă care exprimă grosimea stratului de depunere a
eritrocitelor (hematiilor), exprimat în milimetrii [mm], în eprubetă, într-un interval de o oră [1h], 2 ore
[2h] sau o zi [24h]. După cum se ştie, în plasmă, eritrocitele se află în suspensie. După recoltarea unei
probe de sânge şi depunerea ei într-o eprubetă împreună cu o substanţă anticoagulantă, are loc o
sedimentare a hematiilor (eritrocitelor) care constă în depunerea lor la fund, proces ce are loc simultan cu
limpezirea, clarificarea probei în partea ei superioară.
Mod de recoltare – puncție venoasă cu holder+ac - vacumtainer cu capac negru sau seringa de 2 ml și ac
de puncție venoasă;
Valori normale:
- barbat: 1 – 10 mm/ora; - femeie: 2 – 13 mm/ora;
Variații fiziologice:
• la femei, V.S.H.-ul crește în timpul menstruației;
• la femei, V.S.H.-ul crește în sarcina (mai ales în ultimele luni).
Variatii patologice:
• Cresterea V.S.H.-ului apare în boli infecțioase sau inflamatorii (pneumonii, reumatism articular acut,
tuberculoza activă, septicemie, pielonefrite), în anemii, infarct miocardic, leucemii, neoplasme, etc.
• Scaderea V.S.H.-ului apare în poliglobulii, etc.

Determinarea grupei sanguine și Rh;

 pentru stabilirea compatibilitatii transfuzionale, evitându-se astfel accidentele posttransfuzionale;
 pentru ca, în cazul unei transfuzii, sângele administrat să nu conțină antigene în plus față de sângele
primitorului, antigene care ar putea provoca aloimunizare și accidente cu ocazia unor transfuzii ulterioare;

100
BIOCHIMIE- SÂNGE
Ureea este sintetizată în ficat ca și produs secundar al dezaminării aminoacizilor. Eliminarea ei în urină
reprezintă calea majoră de excreție a azotului. Concentrațiile plasmatice crescute de uree apar ca rezultat
al unei diete hiperproteice, al catabolismului crescut al proteinelor, după hemoragii gastrointestinale,
deshidratare medie, șoc sau funcționare cardiacă defectuoasă sau datorită tratamentului cu glucocorticoizi
(uremie pre-renală). Uremia post-renală este cauzată de factori care obstrucționează fluxul urinar:
nefrolitiaza, tumori sau hipertrofie a prostatei. Utilitatea ureei ca indicator al funcției renale este limitată
de variabilitatea concentrației plasmatice ca rezultat al factorilor non-renali.
Creatinina - este produsul catabolic final al creatinei (sau fosfocreatinei). Cantitatea produsă în fiecare zi
este legată de masa musculară. Creatinina este filtrată liber de către glomerulii renali (mici cantități sunt
reabsorbite și de asemenea sunt secretate de către tubuli).
Dozarea creatininei este realizată aproape exclusiv pentru evaluarea funcției rinichilor (perfuzie renală
defectuoasă, pierdere a funcționării nefronilor) și în monitorizarea
dializei renale.
Valori crescute ale creatininei sanguine apar în următoarele situații: funcționare renală defectuoasă,
nefrită cronică, afecțiuni musculare (cauzate de gigantism, acromegalie, miastenia gravis, distrofie
musculară, poliomielita), afecțiuni cardiace congestive, șoc, deshidratare
Valori scazute apar în: afecțiuni ale ficatului avansate și severe, dietă proteică inadecvată, sarcină.
Glicemia - reprezintă una din constantele fundamentale ale mediului intern, iar determinarea sa este
modalitatea cea mai frecventă de evaluare globală a metabolismului intermediar al hidraților de carbon.
Glucoza este formată la nivelul ficatului prin digestia carbohidraților și prin conversia glicogenului în
glucoză. Nivelul glicemiei este reglat, în principal, prin acțiunea a doi hormoni și anume insulina și
glucagonul, insulina crescând permeabilitatea membranelor
celulare pentru glucoză, facilitând transportul glucozei în celule, stimulând formarea
glicogenului și reducerea nivelului glicemiei, iar glucagonul accelerând scindarea
glicogenului în glucoză, determinând creșterea glicemiei.
Valori normale: obiectiv glicemia<100mg/dl
Creșteri anormale: Valori crescute (hiperglicemia) sunt prezente în următoarele cazuri:
• Diabetul de origine pancreatică
•Diabetul de origine hipofizară
•Diabetul de origine suprarenala
•Diabetul de origine tiroidiană
• Unele infecții
• Intoxicatii (oxid de carbon, cofeina)
• Unele tumori
•Accidente cerebro-vasculare

101
Scăderi anormale: Hipoglicemia estet prezentă în:
• Insuficiența cortico-suprarenală (boala Addison)
•Insuficiența tiroidiană
• Insuficiența antehipofizară
• Insuficiența hepatică gravă
•Administrarea unor doze mari de insulina
TGO, TGP
Prin măsurarea transaminzelor se măsoara afectarea ficatului. În mod normal aceste enzime se găsesc în
celulele ficatului dar când acestea sunt distruse enzimele ajung în sânge. Cele mai folosite enzime sunt
TGO (AST) și TGP (ALT).
TGO - înseamnă transaminaza glutamică oxaloacetică sau aminotransferaza aspartat (AST) iar TGP -
înseamnă transaminaza glutamică piruvică sau alaninaminotransferaza (ALT)
- TGO se găseste în mod normal în multe țesuturi, inclusiv în ficat, mușchi, rinichi, inima, creier. Este
eliberată în sânge când unul din organe este afectat, deci nu este foarte specifică pentru afectarea ficatului.
- TGP, în schimb se găseste în majoritate în ficat. Se găseste și în alte oragane dar în general valori mari
ale TGP în sange înseamnă o afectare hepatică. Este deci destul de specifică pentru afectarea ficatului.
Cele mai mari creșteri ale transminazelor se găsesc în hepatita A sau B, supardoza de paracetamol, șoc
hipovolemic. Creșterile moderate ale transaminzelor se întâlnesc cel mai des. Sunt deseori descoperite
întamplător în cursul unor analize de rutină la persoane sănătoase. Cea mai comună cauză a acestor
creșteri este depunerea de grăsime în ficat, care poate fi cauzată de alcool, diabet și obezitate. Hepatita
cronică de tip C este și ea o cauză de creștere moderată a transaminazelor. Medicamente care cresc
transaminazele: Acid valproic, Aspirina, Diclofenac, Fenilbutazona, Fenitoin, Ibuprofen, Naproxen,
Carbamazepina, Fenobarbita, Tetraciclina, Sulfonamidele, Izoniazida, Sulfametoxazol Trimetoprim,
Nitrofurantoin, Statinele, Amiodarona, Chinidina, Antidepresivele triciclice.
Examenele speciale in functie de organul pe care se intervine . Explorarea paraclinica a aparatului
digestiv ( stomacului , duodenului ) constituie un adjuvant , de multe ori in precizarea diagnosticului
aducand elemente obiective privind felul leziunii , localizarea ei , intinderea , raportul cu formatiunile din
jur , repercusiunile asupra starii generale , etc. Aceste examene sunt reprezentate de : radiografia
abdominala.
Tehnica recoltării cu sistemul vacutainer (Fig.2)

102
 FISA NR. 31
SONDAJUL GASTRIC

Definiție: sondajul reprezintă introducerea unei sonde sau cateter de cauciuc sau material plastic, prin
căile naturale, într-o cavitate naturală a organismului.
Sondajul gastric reprezintă introducerea unui tub de cauciuc (sonda Faucher) sau polietilen (sonda
Einhorn) prin faringe și esofag în stomac.

Scopul sondajului gastric poate fi:

1. Explorator: recoltarera produselor cavității sondate (gastrică) în vederea efectuării examenelor de

laborator, pentru evaluărea funcției chimice și secretorii

2. Terapeutic:
o evacuarea conținutului cavității sondate
o introducerea unor substanțe medicamentoase
o hidratare & alimentare
o curățarea cavității de substanțe dăunătoare/toxice organismului introduse accidental
Contraindicații
 ingestia de produși caustici, spumante, hidrocarburi
 utilizarea căii nazale în traumatismele faciale și cranio-cerebrale
 menținerea în poziție a unei sonde gastrice introdusă doar în scop de lavaj gastric
 flexia capului în traumatismul cervical.
Principii de respectat
Instrumentele folosite pentru sondaje și spălături trebuie să corespundă unor criterii generale, astfel:
• suprafața instumentelor să fie netedă, pentru a nu leza mucoasele
103
• materialul din care sunt confecționate să fie rezistent pentru a nu se rupe în cursul manoperei
• vârful sondelor să fie bont pentru a nu produce leziuni ale canalelor sau conductelor prin care sunt
introduse și pentru a nu forma căi false
• respectarea regulilor de asepsie
• în cazul spălăturilor, cantitatea de lichid trebuie să fie întotdeauna mai mică decât capacitatea organului
spălat
• este interzisă introducerea lichidului de spălat sub presiune
• conținutul evacuat prin sondaje și spălături se inspectează și se notează în foaia de observație
Pregătirea materialelor:
De protecție:
 două șorțuri din cauciuc sau material plastic
 mușama și aleza
 prosoape
Sterile:
 sonda Faucher sau Einhorn
 2 seringi de 20 ml
 casoleta cu manuși de cauciuc
 pense hemostatice, eprubete
Nesterile:
 tavița renală
 tava medicală, pahar cu apă aromată
 recipient pentru colectare
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică: se informează pacientul și i se explică necesitatea tehnicii. Este rugat să respecte
indicațiile date în timpul sondajului, se obține consimțământul.
Pregătirea fizică: se așează pacientul pe un scaun cu spetează, cu spatele cât mai drept. Se protejează cu
șorțul de cauciuc sau de material plastic. Se așează tăvița renală sub barbia pacientului pentru a capta
saliva ce se scurge din cavitatea bucală. Este solicitat să mențină tăvița în această poziție. Pacientul nu va
mânca în dimineața efectuării examenului.
Efectuarea sondajului
 Asistenta se spală pe mâini cu apă și săpun.
 Îmbracă șorțul de cauciuc, își pune mănușile sterile
 Umezește sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe și esofag.
 Se așează în dreapta bolnavului și îi fixează capul cu mâna stângă, ținându-l între mâna și torace,
 Prinde cu mâna dreaptă extremitatea rotunjită a sondei ca pe un creion.
 Cere pacientului să deschidă larg gura, să respire adânc și introduce capătul sondei până la peretele

104
posterior al faringelui, cât mai aproape de rădăcina limbii, invitând bolnavul să înghită.
 Verifică prezența sondei în stomac prin aspirarea conținutului stomacal cu ajutorul seringii.
 Se fixează sonda, apoi așează la extremitatea liberă a sondei balonul Erlenmeyer sau aspiră sucul
gastric cu seringa.
 Extragerea sondei se face după ce se insuflă câțiva ml de aer și se închide capătul liber cu o pensă;
 Când capătul liber al sondei ajunge în gura pacientului îl prinde cu mâna stângă și îndepartează sonda.
 Golește conținutul sondei în vasul colector și așează sonda în tăvița renală.
Ingrijirea ulterioară a pacientului
 I se oferă un pahar cu apă aromată să-și clătească gura
 Se îndepărtează tăvița și șorțul de cauciuc
 Se așează pacientul în poziție comodă
Reorganizarea locului de muncă
 Îndepărtați mănușile și materialele folosite în containere speciale;
 Spălați-vă mâinile;
Notarea procedurii
Notați:
 Procedura și numele celui care a efectuat-o,
 Data, ora, reacții adverse, intoleranță (greață, vomă)

FISA NR. 32
TIPURILE DE REGIMURI ALIMENTAȚIA ACTIVĂ,
CALCULAREA RAȚIEI ALIMENTARE

DEFINIŢIE: asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului.
Prin alimentaţie se urmăreşte:
- acoperirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului, cele necesare creşterii (copii) cât şi cele
necesare refacerii pierderilor prin cheltuieli exagerate;
- să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale a metabolismului,
creşterii şi celorlalte funcţii ale organismului;
- să favorizeze condiţiile prielnice procesului de vindecare;
- să prevină o evoluţie nefavorabilă în cazul unei înbolnăviri latente, să împiedice transformarea bolilor
acute în cronice, precum şi apariţia recidivelor;
- să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alte metode de tratament.
Pentru o alimentaţie corectă trebuie să asigurăm necesităţile cantitative şi calitative ale organismului

105
Calculul raţiei alimentare (calorice)

Definiţie: Raţia alimentară (calorică) reprezintă proporţia alimentelor de origine animală sau vegetală, pe
24 ore, conţinute în dietă.

 Raţia calorică este în funcţie de:

 Vârstă.
 Sex.
 Greutate
 Activitatea prestată.
 Starea de sănătate.
 Starea de boală.

 Condiţii:
 Raţia trebuie să corespundă cantitativ şi calitativ.
 Să asigure necesarul potrivit nevoilor organismului.
 Se măsoară în calorii.
 Raţia minimă medie pentru organismul în repaus este de 1600 calorii.

Necesar caloric:
 În repaus absolut = 25 calorii/kg corp.
 În activitate minimă = 30 calorii/kg corp.
 În activitate medie = 35 calorii/kg corp.
 În activitate intensă (intelectuală, studenţi) = 40 calorii/kg corp.
 În activităţi foarte grele (mineri) = 45-60 calorii/kg corp.
 Necesarul caloric pentru bolnav de 60 kg în repaus absolut = 1500 cal/24 ore.
 Un copil necesită un plus de 30% calorii.
 Un bătrân necesită cu 15% calorii mai puţin.
 Necesarul creşte la bolnavul în ambulator, creşte în activitate.
 Pentru fiecare grad de temperatură este necesar un plus de 13% calorii.
 Pentru stări de agitaţie necesarul creşte cu până la 30%.
Valoarea calorică a principiilor alimentare:
 1 g glucide = 4,1 cal.
 1 g proteine = 4,1 cal.
 1 g lipide = 9,3 cal.
Conţinutul raţiei echilibrate:

106
 400 g glucide – 6 g / kg corp.
 70 g lipide – 1g / kg corp.
 70 g proteine – 1 g / kg corp.
Există un echilibrul între principiile nutritive:
 50-55% glucide.
 10-15% proteine.
 40% proteine animale.
 60% proteine vegetale.
 30-40% lipide.
 35% de origine animală.
 65% de origine vegetală (uleiuri).
Calculul raţiei calorice:
 Aportul de glucide şi lipide depinde de vârstă, perioade de dezvoltare, consum energetic, stare de
boală.
 Raţia de proteine – la copii creşte cu 3,5 g/kg corp/24 ore, iar la bătrâni scade.
Dacă organismul este supus unui regim de foame va consuma din resursele proprii (rezerve) circa 11g / 24
h, slăbire rapidă mascată printr-o retenţie mascată de apă.
Asigurarea aportului de substanţe alimentare poate fi calculată ţinându-se seama de valoarea energetică a
principiilor alimentare (hidraţi de carbon, proteine = 4,1 calorii, grăsimile = 9,3 calorii)
În acest scop asistenta trebuie:
- să cântărească bolnavul la internare şi să controleze evoluţia greutăţii în timpul spitalizării;
- să aprecieze cheltuielile energetice în plus;
- să calculeze valorile calorice ale alimentelor pe bază de tabele care trebuiesc afişate în camera
asistenţilor;
Asigurarea necesităţilor calitative
- regimul alimentar trebuie să cuprindă toţi factorii necesari pentru menţinerea vieţii şi asigurarea tuturor
funcţiilor organismului în condiţii normale
Hidraţi de carbon - sursă principală energetică a organismului (50% din necesar); excepţii fac diabetul
zaharat, colita de fermentaţie
În cazuri febrile – hidrocarbonate lichide şi siropuri, ceaiuri, limonade, sucuri de fructe

Substanţe proteice:
- materie primă a fermenţilor şi hormonilor
- creşterea necesarului de proteine în afecţiuni ca:
- insuficienţă hepatică
- tulburări de digestie

107
- arsuri întinse
- hemoragii
- boli febrile
- necesarul de proteine la organism sănătos este de 1-1,5 g/ kg corp/24 h
Grăsimile
- substanţe cu valoare calorică înaltă; necesarul de lipide al organismului este de 1-1,5 g/kg corp, ceea ce
reprezintă 30-40% din raţia energetică totală a organismului
- raţia de grăsimi se reduce în:
- insuficienţă hepatică
- insuficienţă pancreatică
- nefroză
- ateromatoză
- obezitate
- se măreşte în:
- stări de subnutriţie
- arderi exagerate, hipertiroidism.
Vitaminele
- necesare pentru menţinerea metabolismului normal al organismului;
- necesarul de vitamine creşte în majoritatea îmbolnăvirilor ajungînd până la:
- 150 mg vit.C
- 25 mg vit. B, B6
- 8 mg vit. PP
- 20 mg vit. K, şi este asigurat prin introducerea fructelor, salatelor, legumelor
Apa şi sărurile minerale
- necesităţile de apă zilnică sunt 2500-3000 ml/24 h
- necesităţile de Na 4 g/24 h; K 3,4 g/24 h; Ca 2 g; Mg 0,15 g; Fe, I – cantitate mai mică
- necesarul de apă şi săruri minerale creşte în :
- transpiraţie abundente
- diaree, vărsături
- hemoragii
- plasmoragii (arsuri întinse)
- diureză exagerată
- boli febrile
Pierderile de apă se completează cu ape minerale, supe, sucuri, soluţie Ringer
Pierderile de săruri se completează cu soluţii hipertonice de săruri minerale
Deci necesităţile calitative ale organismului cuprind compoziţia chimică şi starea de agregare a

108
alimentelor (lichide, semilichide, solide)
Alimentele supuse proceselor de pregătire suferă transformări calitative în compoziţia lor chimică:
- prăjirea grăsimilor eliberează acizi graşi greu suportaţi în afecţiuni duodenale, vezicale, interzişi în boli
ulceroase;
- prin prăjire carnea îşi păstrează toate substanşele componente
- prin fierbere carnea pierde substanţe organice şi minerale;
- alimentele preparate la cald rămân sărace în vitamine.

ALIMENTAŢIA DIETETICĂ - Regimuri alimentare

Regimul alimentar sau dieta constituie partea integrantă din conduita terapeutică a pacientului prin
alimentele ingerate.
Înseamnă o contribuţie la tratarea pacientului, prin alimentele ingerate. Regimurile dietetice sunt foarte
variate, în funcţie de calitatea şi cantitatea alimentelor ce le compun.
în funcţie de cantitatea alimentelor, regimurile pot fi hipocalorice si hipercalorice. Din punct de vedere
calitativ ele sunt adaptate diverselor categorii de îmbolnăviri.
Regimurile dietetice urmăresc:
- punerea în repaus şi cruţarea unor organe, aparate şi sisteme:
- regim de cruţare a intestinului gros - în dizenterie;
- regim de cruţare a mucoasei bucale - stomatită;
- regim de cruţare a stomacului - gastrită, ulcer gastric;
- regim de cruţare a ficatului - hepatită, ciroză;
- regim de cruţare a rinichiului - nefrită, glomerulonefrită, insuficienţă renală acută;
- la alcătuirea regimurilor de cruţare se va ţine seama de compoziţia chimică a alimentelor, de modul de
preparare, precum şi de starea lor de agregare (starea de consistență );
- echilibrul unor funcţii deficitare sau exagerate ale organismului:
- în colita de fermentaţie - regim bogat în proteine;
- în colita de putrefacţie - regim bogat în hidrocarbonaţi;
- în ciroza hepatică - restricţie de lichide;
- în insuficienţa cardiacă - restricţie de lichide;
- compensarea unor tulburări rezultate din disfuncţia glandelor endocrine:
- se va stabili toleranţa la glucide în diabetul zaharat; regimul va corespunde acestei toleranţe;
- satisfacerea unor nevoi exagerate ale organismului:
- în boli infecţioase - regim bogat în vitamine;
- afecţiuni osoase - regim bogat în calciu;
- în tratamentul cu hormoni corticosuprarenali - regim bogat în proteine;

109
- îndepărtarea unor produse patologice de pe pereţii intestinali:
- produse patologice ca: mucus, puroi, se pot îndepărta cu ajutorul regimului de mere rase sau morcovi.
- în vederea alcătuirii unui regim dietetic cât mai variat este necesară cunoaşterea echivalenţelor calitative
şi cantitative ale principiilor alimentare.
- numărul regimurilor dietetice este variat în funcţie de diversitatea îmbolnăvirilor, de stadiul şi de
gravitatea acestora.
Regimuri alimentare

Regimu Indicaţii:
l - în primele zile postoperator, diarei acute, gastrite acute
hidric - alimente permise:
- supe limpezi de legume, ceaiuri îndulcite cu zaharină sau
neîndulcite, zeamă de orez, supe diluate şi degresate din carne,
apă fiartă şi răcită

Hidro- Indicaţii:
zaharat - perioada de debut a hepatitei epidemice: insuficienta renală
acută, insuficienţa hepatică acută, colecistita acută, în perioada
febrilă a bolilor infecţioase
- alimente permise
- sucuri de fructe îndulcite, ceaiuri îndulcite, zeamă de compot,
zeamă de orez
- se administrează în cantităţi mici şi repetate

Semilic Indicaţii:
hid - colecisitita subacută, perioada icterică a hepatitei epidemice,
ciroza hepatică, varice esofagiene, după primele zile ale
infarctului miocardic acut
- alimente permise:
- supe de făinoase, supe de legume, piureuri de legume, fructe
coapte, făinoase, sufleuri de brânză de vaci
- mese mici cantitativ si mai frecvente

Lactat Indicaţii:
- în primele 3-5 zile ale fazei dureroase a bolii ulceroase, în
primele zile după hemoragia digestivă superioară
- alimente permise
-1000-2000 ml lapte, eventual îmbogăţit cu friscă sau smântână

110
Lacto- Indicaţii:
făinos - după puseul acut al ulcerului în remisiune, după operaţii pe
stomac
- alimente permise
-brânză de vaci, ouă moi, caş, lapte, piureuri de legume,
smântână, frişcă, făinoase

Hepatic Indicaţii:
- hepatită cronică agresivă, ciroză hepatică decompensată,
neoplasm hepatic
- alimente permise
- brânză de vaci, caş, urdă, iaurt, carne slabă fiartă, pâine albă
prăjită, legume, făinoase, fructe coapte, biscuiţi, supe de făinoase,
unt 10 g/zi, ulei 20-30 g/zi.

Renal Indicaţii:
- glomerulonefrită acută difuză, insuficienţă renală -alimente
permise
- salată de crudităţi cu untdelemn, fructe crude coapte, compot,
supe de legume şi făinoase, prăjituri cu mere, caş, brânză de vaci,
urdă, gălbenuş de ou, frişcă, pâine fără sare

Cardio- Indicaţii:
vascula - cardiopatii decompensate, hipertensiune arterială, infarct
r miocardic acut în a doua săptămână de boală
- alimente permise
- lapte, iaurt, brânzeturi, carne slabă fiartă, salată de sfeclă, fructe
crude sau coapte, compot, aluat de tartă, dulceaţă, unt 10 g şi ulei
30 g/zi

Diabeti Indicaţii:
c - diabetul zaharat
- în funcţie de toleranţa la glucide va cuprinde alimente cântărite
în mod obligatoriu şi alimente necântărite:
- alimente cântărite: pâine, lapte, cartofi, făinoase, legume uscate,
fructe
-alimente necântărite: peşte, carne, mezeluri, ouă, supe de carne,
sosuri fără făină, ulei

111
 Hipo- Indicaţii:
caloric - obezitate, cruţarea unor organe, hipertensiune arterială
- 240 calorii - 300 g brânză de vaci - 400 calorii - lapte, brânză de
vaci, carne albă, legume, mere
- 600 calorii din aceleaşi alimente

Hiper- Indicaţii: – pacienţi subnutriţi.

caloric

MODURI DE ALIMENTARE A BOLNAVULUI

Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia. Asigurarea aportului caloric
necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului, stabilirea regimului alimentar adecvat pentru
asigurarea condiţiilor de vindecare şi administrarea alimentelor pe cale naturală sau artificială, constituie
sarcini elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:
 activ – pacientul mănâncă singur în sala de mese sau în salon
 pasiv – pacientului i se introduc alimentele în gură
 artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice.

Alimentarea activă se poate face în sala de mese, în salon; la masă sau la pat.

OBIECTIVELE PROCEDURII
• Asigurarea necesităţilor calorice şi calitative în funcţie de vârsta şi starea organismului
• Favorizarea procesului de vindecare, consolidarea rezultatelor terapeutice şi prevenirea cronicizării unor
îmbolnăviri
În sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită; porţiile aranjate estetic sunt aşezate pe mese
mici (4 persoane). Se invită pacientele la masă, se invită să se spele pe mâini. Felurile de mâncare se
servesc pe rând, vesela folosită se ridică imediat. Nu se ating alimentele cu mâna.
Se observă dacă pacientul a consumat alimentele; în caz contrar se află motivul şi se iau măsuri.
În salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul pacientului (tăviţă, scuipători,
ploscă). Se invită pacientul să se spele pe mâini, se ajută să se aşeze la masă; servirea mesei se face ca în
sala de mese.
În salon, la pat: se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salon la masă. Se aşează pacientul în
poziţie confortabilă, este invitat să se spele pe mâini, asistenta servindu-i materialele necesare şi protejând
lenjeria de pat cu muşama. Se adaptează masa specială la pat şi se serveşte masa la fel ca în salon la masă.

112
 FISA NR. 33
TEHNICA TOALETEI UNEI PLĂGI ÎN PRIMELE ORE

Definiție: Plăgile sau rănile sunt leziuni traumatice caracterizate prin întreruperea continuității
tegumentelor sau a mucoaselor (soluție de continuitate). Leziunea pielii sau a mucoasei se poate produce
cu sau fără leziuni tisulare de profunzime.
Criterii de clasificare:
A. După tipul de acțiune a agentului vulnerant (traumatic), plăgile pot fi:
1. mecanice: - prin tăiere;
- prin înțepare, arme albe, insecte, etc.
- prin contuzii, prin lovire;
- prin strivire;
- prin arme de foc;
- prin mușcătura de animale sălbatice sau domestice;
2. termice: acestea pot fi provocate de căldură, frig, electricitate;
3. plăgi provocate de agenți ionizanți prin iradiere denumite și radiații;
4. plăgi provocate de agenți chimici: acizi, baze, săruri;
B. După circumstanțele de producere,plăgile pot fi:
o accidentale (accidente de muncă, accidente casnice, accidente de circulație);
o plăgi intenționale (agresiunile, suicidul);
o plăgi iatrogene provocate de intervențiile chirurgicale, de infecții, de puncții;
C. După timpul scurs de la producere, avem:
o plăgi recente (sub 6 ore);
o plăgi vechi (care depășesc 6 ore de la producere și care întotdeauna acestea se consideră plăgi
infectate);
D. După profunzime, vom avea:
 plăgi superficiale (la suprafața tegumentului);
 plăgi profunde;
E. După straturile anatomice interesate, avem:
 plăgi ne-penetrante (când nu depășesc învelișul seros);
 plăgi penetrante (când se referă la lezarea seroasei parietale cum ar fi peritoneu, pleură, etc.). Plăgile
penetrante pot fi simple sau perforate (când interesează și un viscer parenchimatos sau cavitar).
F. După evoluție, vom avea:
 plăgi necomplicate;
 plăgi complicate;
113
Caracteristicile plăgilor:
Plăgile prin tăiere – au marginile regulate, limitate; se vindecă repede; cele operatorii sunt de obicei
aseptice.
Plagile prin înțepare – sunt cele mai frecvente dar și cele mai înșelătoare. Gravitatea lor este în raport cu
adâncimea, cu sediul și gradul de infectare. Plăgile limitate adânci, favorizează dezvoltarea germenilor
anaerobi. Plăgilor prin înțepare cu creionul chimic, li se va acorda o atenție deosebită, mai ales când în
plagă rămân resturi de creion deoarece substanța chimică a creionului continuă să acționeze și să distrugă
țesuturile. Înțepăturile mâinii pot produce leziuni inflamatoare, de ex: determinând panarițiu.
Plăgile prin contuzii – în cazul unor contuzii profunde se pot produce leziuni distructive, deci, plăgi ale
organelor profunde cum ar fi: creier, splină, ficat, rinichi, intestin, mușchi, etc. fără să existe o plagă a
pielii.
Plăgile prin mușcătura de animale – acestea se supra-infectează cu regularitate. Ele reprezintă poarta de
intrare pentru turbare. Mușcătura de viperă, produce fenomene generale toxice.
Plăgile prin arme de foc – acestea se caracterizează prin destrucții mari și sunt foarte complexe.
Simptomatologia plăgilor:
În cadrul simptomatologiei plăgilor, vom decela:
 simptome locale;
 semne obiective;
 semne generale;
Simptomele locale:
1. Durerea este variabilă ca intensitate, poate ceda spontan sau după administrare de antialgice. Reapariția
ei cu caracter pulsatil, atrage atenția asupra dezvoltării infecției.
2. Impotența functională poate fi parțială sau totală și are drept cauză durerea sau lezarea elementelor
musculo-articulare, osoase sau nervoase.
Semne obiective:
1. prezența unei soluții de continuitate – aceste soluții pot apărea în plăgile mai mari, așa numitele plăgi
cu mari decelări, putându-se observa distrugerile atât la nivelul pielii cât și la nivelul vaselor, a nervilor, a
mușchilor, a oaselor (sub formă de fragmente osoase) sau aceste organe pot sa iasă prin marginile plăgii
ceea ce denumim noi eviscerație.
2. Hemoragia este variabilă ca și abundență a sângerării în funcție de vasul lezat.
Semne generale:
1. Pulsul poate fi rapid (tahicardic) în plăgile însoțite de hemoragii externe sau interne sau însotit de șoc
traumatic.
2.T.A. dacă scade, indică prezența unei hemoragii sau a unui șoc traumatic.
3. Febra poate avea semnificația debutului infecției sau resorbția unor hematoame.
Vindecarea plăgilor - se poate realiza prin:

114
 vindecare primară;
 vindecare secundară;
 vindecare terțiară;
Vindecarea primară („per primam”) este vindecarea care se obține de la început, fără complicații.
Este vindecarea ideală pentru orice plagă operatorie, producându-se în 6-8 zile.
Vindecarea secundară („per secundam”) în acest tip de vindecare este întotdeauna prezentă
infecția spre deosebire de vindecarea primară.
Vindecarea terțiară („per terțiam”) se produce atunci când o plaga evoluează un timp pe linia
vindecării secundare și apoi se suturează în scopul scurtării evoluției.
Tratamentul local al plăgilor
Tratamentul variază în functie de nivelul la care se acordă asistența (la locul accidentului, la cabinet
medical sau în spital). Indiferent de nivelul la care se intervine pentru a îngriji o plagă în mod
corespunzator, se cere ca:
 îngrijirea plăgii să se facă în condiții de asepsie perfectă;
 să se asigure prin pansament o bună absorbție a secrețiilor;
 plaga să fie protejată de factorii nocivi (termici și infecțiosi) din mediul înconjurător;
 să fie asigurat un repaus al regiunii lezate;
Evolutia și complicațiile plăgilor:
 orice plagă accidentală se consideră contaminată cu microbi, chiar din momentul în care s-a produs
 în primele 6 ore de la producerea plăgii, forțele proprii organismului, combat efectul nociv al
microbilor, distrugându-i (prin fagocitoză)
 dacă nu s-a tratat o plagă în primele 6 ore = microbii, atât cei aerobi, cât și cei anaerobi, se dezvoltă
foarte mult
Plăgile netratate în timp util, devin purulente, se pot complica cu: cangrene gazoase, flegmoane, abcese,
septicemii.
Primele măsuri de prim ajutor care se iau în situația unor plăgi, vor urmări: hemostaza, aplicarea unui
pansament protector, transportul accidentatului la o unitate sanitară.
Îngrijirea plăgilor recente care nu au depășit 6 ore de la accident:
TEHNICA:
a) toaleta și dezinfecția tegumentului:
- când plaga se află întro regiune cu pilozitate, se îndepărtează părul prin radere regiunii din jurul plăgii
până la o distanță de 6 cm de marginea ei;
- spălarea tegumentului din jurul plăgii cu apă și săpun, apoi cu ser fiziologic;
- dezinfecția în jurul plăgii cu tinctură de iod, apoi cu alcool, prin mișcări circulare, din jurul plăgii spre
exterior.
b) toaleta plăgii: curățirea plăgii prin turnare în jet, cu apă sterilă (fiartă și răcită), ser fiziologic,

115
antiseptice neiritante (cloramina 0,2 - 0,4 %, permanganat de K 1/4000 - culoare roz-pal - și mai bine cu
apă oxigenată 3%). Aceste substanțe au rolul de a îndepărta, cu ajutorul jetului, în mod mecanic,
impuritățile și de a dezinfecta plaga. Urmează apoi tamponarea plăgii cu comprese și tampoane de tifon
sterile.
NU SE FACE TAMPONAREA CU VATĂ !
ATENȚIE!: nu se toarnă niciun fel de substanță în plăgile penetrante, perforante, în organe
și cavități naturale. Se poate face o tamponare superficială a plăgii cu tampoane de tifon umezite în
substanțe neiritante.
c) dezinfecția din nou a tegumentului : cu tinctură de iod apoi cu alcool.
ATENȚIE: aceste substanțe dezinfectante să nu intre în plagă pentru că sunt foarte iritante.
d) acoperirea plăgii: se face cu comprese sterile (din pachetele ermetic închise), care trebuie să
depășească marginile plăgii cu 2-3 cm. Compresele nu trebuie manevrate în așa fel încât să se atingă cu
mâinile suprafețe ce vin în contact cu plaga.
e) fixarea pansamentului: se face cu galifix, leucoplast sau prin înfășare (bandajare), în funcție de
regiunea unde se află plaga, de intinderea ei și de eventualele ei complicații.
DE REȚINUT!:
 primul ajutor în îngijirea plăgilor va urmări prevenirea infectării lor
 e necesară spălarea pe mâini înainte de începerea manevrelor
 respectarea cu strictețe a măsurilor de asepsie constituie succesul vindecării rapide și fără complicații
 înaintea efectuării pansamentului, se administrează antialgice (Algocalmin), eventual și sedative,
pentru calmarea durerilor și liniștirea bolnavului.
OBSERVAȚII:
Este interzisă explorarea instrumentală, oarbă a unei plăgi în afara unui serviciu chirurgical de specialitate.
Plăgile vechi care depăsesc 6 ore de accident se consideră plăgi infectate. Li se face același tratament ca și
la plăgile recente însă plaga nu se suturează primar.

FIȘA NR. 34
TESTAREA SENSIBILITĂȚII LA ANTIBIOTICE

116
Definiţie - Testarea sensibilităţii reprezintă injectarea strict intradermic a unor soluţii diluate din substanţa
medicamentoasă ce urmează a fi administrată (antibiotic).
Antibioticele sunt substanţe chimice organice produse de microorganisme sau obţinute prin sinteză sau
semisinteză, care în doze foarte mici inhibă dezvoltarea microorganismelor patogene.
Reacţia alergică este reacţia exagerată, anormală, a organismului unor persoane care intră în contact cu
un alergen, o substanţă care la majoritatea celorlalte persoane nu produce acest efect.
Reacţia anafilactică sau anafilaxia reprezintă o reacţie acută de hipersensibilitate generalizată sau
sistemică severă cu debut rapid și care poate duce la deces.

Scop: - prevenirea reacţiilor alergice și/sau anafilactice care pot să apară în urma administrării
antibioticelor, unele dintre cele mai alergene medicamente, motiv pentru care este necesară efectuarea
unei testări, înainte de administrarea primei doze.

Materiale necesare:
- seringă de 10 ml sterilă
- ac de aspiraţie steril
- seringă pentru administrarea intradermică a soluţiei diluate
- alcool medicinal
- tampoane de vată
- mănuşi de portecţie
- antibioticul ce urmează a fi testat şi administrat
- ser fiziologic pentru realizarea diluţiei

Pregătirea fizică și psihică - constă în informare asupra dozei, a scopului și a eventualelor reacţii
prezente în caz de alergie, precum și a locului unde vom efectua testarea – fața internă a antebraţului
(lipsită de pilozităţi), rugând pacientul să se aşeze întro poziţie comodă (semișezând, decubit dorsal).
Pacientul este informat că nu are voie să atingă locul injectat, să se spele sau să producă grataj.
Realizarea procedurii: raport 1/1000 UI/ml
 se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
 în fața pacientului se pregăteşte diluția - se realizează diluarea unui gram de substanţă activă (a
medicamentului - Ampicilina 1g.,Cefort 1g) cu 10 ml ser fiziologic (dacă flaconul are 1,5 grame, se
diluează cu 15 ml ser fiziologic), rezultând diluție 100 000 UI/ml.
 în seringa de 10 ml se aspiră 1 ml din soluţia diluată și se adaugă 9 ml ser, rezultând 10 000 UI/ml;
 se evacuează 9 ml soluţie din seringă și se adaugă alţi 9 ml ser, rezultând 1 000 UI/ml.
 din soluţia obţinută 1+ 9=10 ml, se aspiră 0,1ml soluţie ce se administrează pe faţa anterioară a
antebraţului, intradermic. Locul injectării va fi însemnat.

117
Tehnica injectării intradermice este următoarea: asistenta medicală schimbă mânuşile, se spală pe mâini
și îmbracă altele noi, dezinfectează locul injecţiei, întinde și imobilizează pielea cu indicele și policele
mâinii stângi. Cu mâna dreaptă ia seringa și pătrunde cu bizoul acului în sus în grosimea dermului,
injectează lent soluţia până la formarea unei papule cu aspect de coajă de portocală, cu diametrul de 5-6
mm și înălțime de 1-2 mm, apoi retrage acul brusc și nu tamponează locul injecţiei.

Reorganizarea locului de muncă

 colectează acele în cutia destinată deşeurilor tăietoare/înțepătoare, mănuşile, flacoanele de la antibiotic
și seringile în cutia de deşeuri infecțioase, apoi se spală pe mâini.
 se consemnează rezultatul testării în FOCG.
Pacientul va fi supravegheat, până la interpretarea reacţiei cutanate, din punct de vedere al stării generale
și al reacţiei locale, educându-1 să nu șteargă și să nu preseze zona.

Interpretarea testării cutanate:

 Reacţia cutanată se citeşte la 15-30 minute. Dacă la locul injectării nu apar: eritem, prurit, papulă,
urticarie, edem, se poate considera că nu există alergie la medicamentul testat. La 30 de minute după
citirea reacţiei, se administrează antibioticul.
 In cazul în care apare reacţie alergică locală (eritem, prurit, papulă, urticarie, edem) se anunţă medicul
curant, care decide conduita ulterioară.
Observaţie - înainte de realizarea testării se va avea în vedere, o eventuală/posibilă reacţie alergică, de
aceea vor fi pregătite medicamentele necesare pentru a putea interveni - adrenalină, hemisuccinat de
hidrocortizon.

FIȘA NR. 35
TESTUL DE TOLERANȚĂ LA GLUCOZĂ PE CALE ORALĂ (TTGO)

Definiţie Testul de toleranţă la glucoză reprezintă testul ce evaluează capacitatea organismului de a

metaboliza administrarea unei doze măsurate de glucoză, cu determinarea nivelurilor plasmatice şi urinare
ale glicemiei la intervale regulate, utilizat în special pentru diagnosticarea diabetului zaharat.
Recomandări pentru efectuarea testului de toleranţă la glucoză oral (TTGO)
-
pacienţi cu glicemie bazala modificata (impaired fasting glucose, IFG);
-
antecedente familiale de diabet zaharat;
-
obezitate;
-
istoric de infecții recurente (cutanate sau urinare);
-
episoade inexplicabile dehipoglicemie;
-
paciente cu avorturi spontane, nasteri premature, nașteri de feţi morţi sau macrosomi;

118
-
glicozurie tranzitorie sau hiperglicemie în cursul sarcinii,
-
după intervenții chirurgicale, traumatisme, stres, infarct miocardic, administrare de ACTH.
Contraindicaţiile testului
-
testul nu trebuie efectuat la pacientii cu paralizie hipokaliemica periodică;
-
testul nu este indicat in caz de: hiperglicemie bazala ≥ 126 mg/dL la doua determinari;
-
valori ale glicemiei bazale constant normale;
-
valori ale glicemiei postprandiale ≥200mg/dL la doua determinari;
-
diabet zaharat clinic manifest;
-
diabet secundar (ex. dupa administrare de hormoni).
Pregătirea pacientului
Ultimul consum de alimente trebuie sa fie cu cel putin 8 ore (nu mai mult de 16 ore) înaintea efectuarii
testului; este permisa ingestia unor cantitati mici de apa. Pacientul trebuie sa aiba o dieta normala in
ultimele 72 ore (>150g glucide/zi si abstinenta de la alcool). Este interzis fumatul si efortul fizic pe durata
efectuării testului.
Efectuarea testului
Adulți: Se vor administra în interval de 5 minute 75g glucoză anhidră dizolvată în apă rece.
Copii: Cantitatea de glucoza este administrată funcție de greutatea pacientului:1,75g/kg corp–max. 75 g. Se
vor recolta 2 probe de sânge: imediat înainte de administrarea glucozei şi după 120 minute. In anumite
situații clinice, la solicitarea medicului, se pot recolta mai multe probe la: 30, 60, 90, 120, 180 minute.
Reactii adverse: unele persoane pot prezenta greata sau pot avea simptome vaso-vagale in cursul
efectuarii testului.
Interpretarea rezultatelor - Interpretarea valorilor glicemiei bazale și în cadrul testului de toleranța la
glucoză se efectueaza conform criteriilor ADA (American Diabetes Association):

Normo- Conditii asociate cu Diabet

glicemie risc crescut zaharat
de diabet zaharat
Glicemie bazală <100 100-126 mg/dL (5,6- ≥126mg/dL
mg/dL 6,9mmol/L) (7.0mmol/L
(<5.6 (glicemie bazala )
mmol/L) modificata)
Glicemie la 2 ore <140mg/d 140-200 mg/dL (7.8- ≥200 mg/dL
dupa L 11.1mmol/L) (≥11.1
administrarea a (7.8mmol/ (intoleranta la glucoza) mmol/L)
75g glucoza L)

Testul de toleranta la glucoză este util nu numai in diagnosticul diabetului zaharat, ci si in identificarea
119
pacientilor cu intoleranta la glucoza (impaired glucose tolerance,IGT).
Persoanele cu IFG, ca si cele cu cele cu IGT, fac parte dintr-un grup intermediar, care, desi nu indeplineste
criteriile de diagnostic ale diabetului zaharat, prezinta niveluri ale glucozei prea mari pentru a fi
considerate normale. Acestea persoane trebuie considerate categorii de risccrescutpentru diabet si
afectiuni cardiovasculare. IFG si IGT se asociaza cu obezitate (in special abdominala), hipertensiune
arteriala si dislipidemie (trigliceridecrescute si HDL-colesterol scazut). Cresterea activitatii fizice,
scaderea ponderala si administrarea anumitor agenti farmacologici previn sau intarzie dezvoltarea
diabetului la persoanele cu intoleranta la glucoza.

Alte conditii clinice asociate cu modificarea toleranței la glucoză:

 Scăderea tolerantei la glucoza cu valori crescute ale glicemiei poate aparea: postgastrectomie, in
ingestia excesiva de glucoza, hiperlipidemie tipurile III, IV si V, hemocromatoza,boala Cushing, leziuni
SNC.
 Scăderea tolerantei la glucoza cu hipoglicemie poate aparea in: boala von Gierke, boli hepatice
severe, niveluri crescute deepinefrina.
 Creșterea tolerantei la glucoza cu aplatizarea curbei (obtinuta din valorile glicemiei la 30, 60, 90,
120, 180 minute) poate aparea in: hiperplazie sau tumori ale celulelor insulare pancreatice, malabsorbtie
(sprue, boala celiaca, boala Whipple), boala Addison, hipopituitarism, hipoparatiroidism, hipotiroidie, boli
hepatice1.
Limite si interferente
Testul are valoare limitata în diagnosticul diabetului zaharat la copii și este rar indicat in acest scop.
Fumatul poate crește nivelurile de glucoza. Dieta alterata (ex. regim pentru scaderea in greutate) poate
scadea toleranta la glucoză și sugera un “fals diabet”. Bolile infectioase si interventiile chirurgicale pot
afecta toleranta la glucoza, de aceea testul se recomanda a fi efectuat la un interval de 2 saptamani de la
episodul acut. Repausul prelungit la pat poate de asemenea sa afecteze rezultatele testului; atat cat este
posibil, testul se va efectua doar la pacienti ambulatori.
Alte conditii patologice care pot genera rezultate fals patologice la testul de toleranta la glucoza: ulcer
duodenal, gastrectomie, hipokaliemie, hipermagneziemie.
• Medicamente
Creșterea toleranței la glucoză: atenolol, clofibrat, gliburid, fenitoin, guanetidina, lisinopril, inhibitori
MAO, metformin, metoprolol, nandrolol, octreotid, prazosin.
Scăderea toleranței la glucoză: acebutolol, acid nicotinic, atenolol, betametazona, calcitonina,
clorpromazina, clofibrat, contraceptive orale, estrogeni conjugati, cortizon, danazol, dexametazona,
diazoxid, dietilstilbestrol, foscarnet, furosemid, hormon de crestere, hidroclorotiaziad, imipramina,
interferon alfa-2a, litiu, medroxiprogesteron, metilprednisolon, metoprolol, naproxen, niacinamida,
nifedipin, pindolol, prednisolon, prednison, prometazina, spironolactona, streptozocin, triamcinolon,

120
triamteren, verapamil.
Dacă este posibil, medicația trebuie întrerupta cu cel putin 3 zile înainte de test (în special contraceptive
orale, diuretice tiazidice, corticosteroizi,fenotiazine)

FIȘA NR. 36
SPĂLĂTURA OCULARĂ

Definiţie Prin spălătura oculară se înţelege introducerea unui lichid în sacul conjunctival.
Scop: - terapeutic
- în procesele inflamatoare ale conjunctivei
- în prezenţa unor secreţii conjunctivale abundente
- pentru îndepărtarea corpilor străini
Materiale necesare
 casoletă cu comprese, tampoane de vată sterile
 undină (căniță cu cioc) sau alt recipient picurător
 soluţii antiseptie la 370C: acid boric 3%, oxicianură de mercur 1/6000, ser fiziologic, apă
bicarbonatată 22‰
 tăviţă renală
 mănuşi de unică folosinţă
Pregătirea pacientului
 psihică: - se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea şi inofensivitatea tehnicii
 fizică:
 se aşează pacientul în poziţie şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus; sau în poziţie decubit
lateral
 se protejează ochiul sănătos cu o compresă sterilă
 se protejează cu un prosop în jurul gâtului
 se aşează tăviţa renală lipită de gât, de partea ochiului ce urmează a fi spălat (susţinută de bolnav sau
ajutor)
 dacă starea generală nu permite poziţia şezând, pacientul va sta în decubit dorsal sau lateral, cu capul
aplecat înapoi
Efectuarea spălăturii – este nevoie de două asistente: una supraveghează pacientul şi-l menţine în poziţia
aleasă, cealaltă efectuează tehnica
 se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei
 se verifică temperatura lichidului de spălătură: 37°C (temperatură mai joasă declanşează reflexul
de închidere a pleoapelor)
 se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de spălare

121
 se deschide fanta palpebrală cu degetele mâinii stângi şi toarnă încet lichidul din undină (sau alt
recipient) în sacul conjunctival, evitând corneea
 se solicită pacientului să rotească ochiul în toate direcţiile
 se repetă tehnica la nevoie şi verifică prezenţa corpilor străini în lichidul de spălătură (când este
cazul)
 se îndepărtează tăviţa renală
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se usucă faţa pacientului şi se aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului cu o compresă sau
tampon
- se îndepărtează compresa sterilă de pe ochiul protejat şi se aşează pacientul în poziţie comodă
Reorganizarea locului/ notarea în F.O.
- se notează tehnica,numele persoanei care a efectuat-o şi aspectul lichidului de spălătură
- se colectează materialelor conform P.U.
Incidente şi accidente
- traumatisme oculare sau lezarea ochiului prin manevre incorecte
- infecţii prin diseminarea infecţiei la celălalt ochi
Observaţii
- ciocul undinei va fi ţinut la distanţă de 6-7 cm de ochiul pacientului pentru ca eventualele mişcări
reflexe produse de acesta sau gesturile greşite ale asistentei să nu traumatizeze ochiul cu vârful
recipientului
- lichidul de spălătură de la un ochi nu va fi folosit şi pentru celălalt ochi
- Spălătura se poate efectua și prin stoarcerea unor tampoane de vată sterile îmbibate în soluție
antiseptică;

Imagini video: https://www.youtube.com/watch?v=UpZv7za3YaI

FIȘA NR. 37
SPĂLĂTURA VAGINALĂ

Definiție: Prin spălătură vaginală se înțelege introducerea unui curent de lichid – apă sau soluție
medicamentoasă – în vagin, care, după ce spală pereții vaginali, se evacuează pe lângă canulă.
Scop
 Terapeutic: îndepărtarea conținutului vaginal (normal sau patologic), dezlipirea exudatelor patologice
de pe mucoasă
- Dezinfecția locală înaintea intervențiilor chirurgicale
- Calmarea durerilor

122
- Reducerea proceselor inflamatorii
Materiale necesare
 Canula vaginală cu duza perforată (pentru reducerea presiunii lichidului)
 Soluţie la temperatura corpului (cantitatea şi tipul recomandate de medic)- 2l solutie medicamentoasa:
apa oxigenată, soluție de cloramină, permanganat de potasiu 1/2000, oxicianura de mercur 1/4000
 Irigator, bazinet, paravan, pensă
 Gel pentru lubrifiere
 Tampoane de vată
 Stativ pentru suspendarea irigatorului,
 Aleză, muşama, pled
 Mănuşi sterile

Figura1. Irigator
Pregătirea pacientului
a) psihică: explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a recomandat spălatura și instruiţi pacienta să
stea liniştită şi relaxată, să comunice eventualele senzaţii neplăcute; obţineţi consimţământul
b) fizică:
 asiguraţi intimitatea - izolare cu paravan
 se protejează patul cu mușamaua și aleza
 instruiţi pacienta să-şi golească vezica și asiguraţi poziţia corectă (ginecologică)
 se acoperă regiunea vulvei cu un strat subțire d de vaselină ( pentru spălături calde)
Efectuarea procedurii:
 Verificaţi recomandarea medicală, temperatura lichidului, identificaţi pacienta
 Înveliţi pacienta cu un pled şi aşezaţi muşamaua şi aleza sub pacientă
 Spălaţi mâinile
 Clampaţi tubul şi puneţi în irigator soluţia la temperatura corpului
 Declampaţi tubul, evacuaţi aerul şi reclampaţi
 Îmbrăcaţi mănuşi sterile
 Spălaţi perineul cu tampoane de vată umezite cu apă caldă, începeţi curăţirea dinspre partea
anterioară spre spate, folosind tamponul o singură dată
 Lubrifiaţi canula cu gel sau vaselină
 Agăţaţi punga/irigatorul în stativ la o înălţime de 50-70 cm de la simfiza pubiană

123
 Îndepărtaţi cu o mână labiile, iar cu cealaltă introduceţi canula în vagin, înclinând-o spre faţă apoi
spre spatele pacientei; introduceţi aproximativ 8 -10 cm (la 10 -11cm se atinge fundul de sac vaginal)
 Îndepărtaţi pensa şi permiteţi soluţiei să curgă sub forţa gravitaţiei; rotiţi cu blândeţe canula în
timpul irigaţiei
 Clampaţi tubul înainte de terminarea lichidului şi îndepărtaţi canula cu blândeţe
 Permiteţi pacientei să stea pe masă câteva minute pentru a elimina lichidul în totalitate
 Spălaţi regiunea vulvară cu apă şi săpun şi uscaţi bine cu un prosop
 Examinaţi aria perineală, aspectul lichidului; dacă lichidul conţine mucus, puroi sau sânge
prezentaţi medicului
 Îndepărtaţi mănuşile si materialele utilizate conform P.U.
 Spălați-vă pe mâini şi notaţi procedura
Îngrijirea pacientei și reorganizarea locului:
- Conduceţi pacienta la pat şi aşezaţi-o într-o poziţie confortabilă
- Verificaţi starea pacientei (dureri, senzaţii neplăcute)
- Instruiţi pacienta cum să-şi facă singură spălătura dacă este nevoie

FIȘA NR. 38
TEHNICA CLISMEI EVACUATOARE SIMPLĂ

Definiţie: Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în intestinul gros
(prin anus, în rect şi colon).
Scop: evacuator (clismele evacuatoare pot fi: simple, înalte, prin sifonaj, uleioase, purgative)
 evacuarea conţinutului intestinului gros (constipaţie, înainte de naştere)
 pregătirea pacientului pentru examinări radiologice (rectoscopie, irigoscopie)
 pregătirea preoperatorie înainte de intervenţii chirurgicale pe colon şi rect
Materiale necesare
 de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitoare
 sterile: canulă rectală, casoletă cu comprese
 nesterile: stativ pentru irigator, irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime şi 10 mm diametru,
tăviţă renală, bazinet, soluţia pentru clismă (apă caldă la 35°C-37°C, 500- 1000 m1 pentru adulţi, 250 ml
pentru adolescenţi, 150 ml pentru copil, 50-60 ml pentru sugari) la care se adaugă: sare -1 linguriţă la un
litru de apă, ulei - 4 linguri la 1 litru de apă sau glicerină - 40 gr. la 500 ml , săpun -1 linguriţă rasă la
1litru.
 substanţă lubrifiantă (vaselină), mănuşi de unică folosinţă
Pregătirea pacientului
- psihică:

124
1. Explicați pacientului procedura, solicitându-i colaborarea
2. Explicați scopul procedurii, efectele asteptate dar și eventualele efecte nedorite
3. Obtineți consimțământul informat
- fizică:
 se izolează patul cu paravanul şi se protejează cu muşamaua şi aleza
 se aşază pacientul în funcţie de starea generală în poziţie:
- decubit dorsal, cu membrele inferioare uşor flectate
- decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi dreptul flectat
- genupectorală
 se aşază bazinetul sub regiunea sacrală şi se înveleşte pacientul cu învelitoare
Execuţie
 se verifică prescripţia şi identitatea pacientului, temperatura apei/soluţiei medicamentoase
 se umple irigatorul şi se evacuează aerul şi prima coloană de apă; irigatorul se fixează pe stativ
 se lubrifiază canula rectală pe o lungime de 5-7 cm cu o compresă de tifon (setul de unică
folosinţă pentru clismă poate avea canula prelubrifiată)
 se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
 se îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă se introduce canula 7-10
cm prin anus în rect, cu vârful îndreptat înainte, în direcţia vezicii urinare, a ombilicului și apoi
orizontalizând-o prin mişcări de rotaţie, până se învinge rezistenţa sfincterului anal
 dacă rezistenţa se menţine şi după trecerea de anus, lăsaţi să se scurgă o cantitate mică din soluţia
pentru clismă, retrageţi puţin canula şi apoi continuaţi introducerea, rugând pacientul să respire adânc de
câteva ori – nu forţaţi introducerea canulei!
 Deschideţi circuitul şi introduceţi soluţia încet, pe o perioadă de 5 – 10 minute, comunicând în
permanenţă cu pacientul pentru a afla cum se simte
 Înainte de terminarea soluţiei pensaţi tubul, extrageţi canula rectală şi aşezaţi-o în tăviţa renală
 Explicaţi-i pacientului că este nevoie să reţină soluţia timp de 10-15 minute
 Ștergeți regiunea perianală și aduceţi pacientul în decubit lateral drept şi peste câteva minute în
decubit dorsal pentru a facilita pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare (dacă este posibil şi nu
există contraindicaţii)
 Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă, în caz contrar folosiţi bazinetul pentru
captarea scaunului, la pat, în cazul pacienţilor imobilizaţi
 Înlăturaţi mănuşile şi curățați și dezinfecați materialele utilizate
 Spălaţi-vă pe mâini
Îngrijirea pacientului după procedură și reorganizarea locului:
- se efectuează toaleta regiunii anale pe un bazinet curat, dacă pacientul este imobilizat
- se îndepărtează materialele de protecţie şi se aşează pacientul comod, se înveleşte

125
- se aeriseşte salonul
- se notează în F.O. efectuarea clismei şi comportamentul pacientului pe parcursul procedurii
- se îndepărtează materialele folosite conform P.U.

FIȘA NR. 39
SPĂLĂTURA GASTRICĂ

Definiţie Prin spălătură gastrică înţelegem evacuarea toxicelor necaustice (medicamente) sau a
conţinutului stomacal (reziduuri alimentare) în caz de stenoza pilorică .
Scop – terapeutic - evacuarea conţinutului stomacal toxic
Indicaţii
 intoxicaţii alimentare sau cu substanţetoxice
 stază gastrică însoţită de procesefermentative
 pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pestomac
 pregătirea pentru examengastroscopic
Contraindicţii
 intoxicaţii cu substanţecaustice
 hepatite cronice; varice esofagiene
 îmbolnăviri cardio-pulmonaredecompensate
 ulcer gastric în perioadadureroasă
 cancergastric
Materiale necesare
- 2 şorţuri din material plastic, prosoape
- sonda gastrică Faucher sterilă,pâlnie
- mănuşi de unică folosinţă, pensăhemostatică
- cană de sticlă sau de metal de 5 l cu apă caldă la25-26°C
- recipient pentru captarea lichidului (găleată,lighean)
- medicamente :cărbune animal, alt antidot la indicaţia medicului
Pregătirea pacientului
 psihic:- se anunţă şi se explică pacientului importanţa examenului în vederea obţinerii colaborării
sale
 fizic : se aşează pacientul pe scaun şi se protejează cu un prosop în jurul gâtului; se aşează şorţul
de cauciuc; se îndepărtează proteza dentară (când este cazul); i se oferă tăviţa renală şi este rugat să şi-o
ţină sub bărbie(pentru captarea salivei şi pentru imobilizareapacientului)
Execuţie
 asistenta se spală pe mâini, îmbracă mănuşi de unică folosinţă şi şorţul decauciuc

126
 umezeşte sonda, se aşează în dreapta pacientului şi îi fixează capul între mână şi torace, cerându-I
pacientului să deschidă gura, să respireadânc
 introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape de rădăcina
limbii invitând pacientul să înghită, prin deglutiţie, sonda pătrunde în esofag şi prin mişcări blânde de
împingere ajunge în stomac (la marcajul 40-50 cm la arcada dentară)
 la capătul liber al sondei se adaptează pâlnia şi se aduce la nivelul toraceluipacientului
 se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se umple pâlnia care se ridică apoi deasupra
capuluipacientului
 înainte ca ea să se golească complet, se coboară cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului în poziţie
verticală pentru a se aduna în ea lichidul dinstomac
 se goleşte conţinutul pâlniei în vasulcolector
 se repetă operaţia până ce lichidul este curat, limpede, fără resturi alimentare sau substanţe
străine
 se îndepărtează pâlnia, se pensează capătul liber al sondei după care aceasta se extrage cu atenţie,
pentru a se împiedica scurgerea conţinutului ei în faringe, de unde ar putea fi aspirat de pacient
 dacă spălătura s-a efectuat pentru eliminarea unor substanţe toxice ingerate accidental sau
voluntar, tot ceea ce s-a evacuat din stomac se va păstra pentru examinarea de către medic, iar un eşantion
va fi trimis la laborator
Îngrijirea ulterioară a pacientului
 se oferă pacientului un pahar cu apă călduţă să-şi clătească gura şi se şterg mucozităţile de pe faţă
şi bărbie
 se îndepărtează tăviţa renală şi şorţul, se aşează pacientul în poziţie comodă, notându-se în F.O.
spălătura
Accidente şi incidente:
~ Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând respiraţie profundă., anestezie cu
soluţie de cocaină 2%
~ Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, hiperemia feţei, cianoză – se îndepărtează imediat sonda.
~ Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin insuflaredeaercuseringa
~ Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii

127
 FIȘA NR. 40
TEHNICA EFECTUĂRII TRANSFUZIEI (INDIRECTE) DE SÂNGE

Definiţie .Transfuzia reprezintă o metodă terapeutică care constă în introducerea de sânge izo- grup, izo-
Rh sau de derivate de sânge în sistemul circulator al bolnavului.
Scop: terapeutic
- refacerea volumului intravascular (atunci când au avut loc pierderi mari de sânge, deşi resusitarea
volemică de urgenţă se realizează cu soluţii cristaloide/coloide),
- corectarea hemoglobinei (cu masă eritrocitară), a numărului de leucocite (cu masă leucocitară), a
numărului de trombocite sau a factorilor de coagulare 8, cu plasmă proaspătă congelată sau concentrate
trombocitare)
Materiale necesare
 Tava medicală sau cărucior pentru tratamente
 Seringi/ace, mănuşi sterile adecvate
 Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh şi trusa de transfuzie (perfuzor cu filtru)
 Branulă, soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
 Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
 Muşama, stativ, recipiente de colectare a deşeurilor
Pregătireapacientului
 psihică: - Informaţi şi explicaţi procedura pacientului şi obţineţi consimţământul informat în scris
 fizică: - pacientul nu va mânca proteine animale cu cel puţin 2 ore înainte sau după terminarea
transfuziei; poziţia pacientului - va fi de decubit dorsal; se va alege locul pentru puncţia i.v.
Efectuarea procedurii:
 verificaţi indicaţia de transfuzie şi cantitatea de sânge, identitatea pacientului, integritatea pungii
de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic al sângelui
 spălaţi mâinile, puneţi mănuşile sterile
 se efectuează proba de compatibilitate Jeanbreau
 se execută ultimul control pretransfuzional la patul pacientului
 încălziţi sângele la temperatura corpului,
 deschideţi trusa de transfuzat şi inseraţi acul transfuzorului în punga sau flaconul cu sânge,
eliminând aerul din acesta; ulterior închideţi clema/prestubul
 se realizează puncţia venoasă, fie utilizând branula/fluturaş sau direct pe ac, ce se fixează apoi cu
leucoplast
 deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul sângelui să curgă
 efectuaţi proba biologică Oelecker

128
 se reglează ritmul transfuziei - 40 picături/minut în mod obişnuit şi se aplică o etichetă pe
flacon/pungă de sânge cu ora la care a început transfuzia
 după terminarea transfuziei se închide prestubul, se retrage acul şi aplicăun tampon cu alcool
 punga sau flaconul în care trebuie să rămână aprox. 5-6 ml de sânge se pastrează, în eventualitatea
unor verificari în caz de accidente posttransfuzionale tardive
Îngrijirea pacientului
 Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi v verificaţi semnele vitale la fiecare 15', în prima
jumătate de oră după începerea transfuziei, şi la fiecare jumătate de oră sau la o oră după transfuzie.
 Informaţi pacientul/familia să anunţe în caz de prurit (mâncărime), dispnee, ameţeli, dureri în
spate sau în piept, deoarece acestea pot fi reacţii ale transfuziei
Reorganizarea locului
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
 Îndepărtaţi mănuşile, spălaţi mâinile, notaţi în foaia de observaţie administrarea transfuziei,
numărul scris pe punga sau flaconul de sânge, ora la care a început transfuzia, ora la care s-a terminat şi
eventualele reacţii ale pacientului
Accidente /incidente :
 Embolia pulmonară - manifestată prin agitaţie, cianoză, dureri toracice, tuse chinuitoare,
hemoptizie
 Hemoliza intravasculară cu blocaj renal, şoc posttransfuzional, acidoza metabolică, stop cardiac
prin hipotermie
 Şocul hemolitic
Observaţii
 Nu încălziţi sângele în apă caldă, sau deasupra surselor de căldură, evitaţi agitarea
pungii/flaconului
 Respectaţi asepsia și nu umpleţi camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate urmări ritmul de
curgere

Probe de compatibilitate
In vitro ( în afara organismului viu; în laborator) – proba Jeanbreau
Scop: decelează anticorpii din serul bolnavului, care ar putea distruge eritrocitele donatorului
- pune în evidență incompatibilitatea în sistemul OAB
Materiale:
- lame de sticlă curate, degresate, uscate
- flaconul sau punga cu sângele de cercetat
- seringi și ace sterilizate
- pipete, mănuți de protecție

129
- termostat, vată, alcool
Pregătirea pacientului - psihică și fizică ca la puncția venoasă
Execuția
-asistenta se spală pe mâini
-îmbracă mănușile sterile
- recoltează sânge prin puncție venoasă
- introduce proba de sânge la centrifugă
- pune o picătură din plasma primitorului pe o lamă peste care adaugă eritrocite de la donator
- respectă proporția de 1/10 între globule și ser
- citește rezultatul după 5 minute, la rece
- adaugă o picătură de papaină și introduce la termostat timp de 30 minute
Interpretare
-dacă în picatură se produce aglutinarea, sângele primitorului nu este compatibil cu sângele donatorului
-dacă nu se produce aglutinarea, sângele este compatibil și poate fi transfuzat

In vivo (în organismul viu) - proba Oelecker

Scop : - verificarea, în plus, dar obligatorie, a felului în care prirnitorul reacționează față de sângele ce i
se introduce intravenos, prin transfuzie.
Materiale:
- instrumentele și materialele necesare efectuării unei transfuzii (vezi transfuzia)
- medicamentele necesare pentru eventuale accidente posttransfuzionale
Execuția
- asistenta se spală pe mâini
- îmbracă mănuși sterile
- instalează aparatul de transfuzie
- lasă să se scurgă prin picurator primii 20 ml de sânge
- reglează ritmul de scurgere la 10-15 picături/minut, timp de 5 minute
- supraveghează foarte atent pacientul timp de 5 minute
- dacă apar semnele incompatibilității de grup (senzație de frig, frison, cefalee, dureri lombare,
tahicardie, urticarie, congestia feței), întrerupe transfuzia și anunță medicul
- dacă nu apar semnele incompatibilității de grup, introduce din nou 20 ml sânge în ritm mai rapid după
care reglează ritmul la 10-15 picături/minut
- supraveghează pacientul timp de 5 minute
- dacă nu apar semnele incompatibilității de grup, continuă transfuzia în ritmul prescris.
DE STIUT:
- în stabilirea incompatibilității de grup se vor observa simptomele obiective și sesizările spontane ale

130
pacientului
DE EVITAT:
- A se pune întrebări frecvente pacientului ce ar sugera anumite simptome, îngreunând orientarea în fața
cazului.
Conform ORDIN Nr. 1224 din 9 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor privind activitatea
unităților de transfuzie sanguină din spitale, Art. 16. - Ultimul control pretransfuzional se efectuează
obligatoriu, la patul bolnavului, şi cuprinde următoarele:
a) verificarea identităţii pacientului;
b) verificarea aspectului macroscopic şi a integrităţii unităţii de transfuzat;
c) verificarea compatibilităţii dintre unitatea de sânge selectată şi pacient:
- determinarea grupului sanguin ABO şi Rh(D) la pacient;
- determinarea grupului sanguin ABO şi Rh(D) la unitatea de transfuzat;
- verificarea documentaţiei;
- înregistrarea în foaia de observaţie.
FIȘA NR. 41
TEHNICA TESTĂRII DICK

Definiţie - test de receptivitate utilizat în scarlatina și constă în injectarea intradermică a unei cantități de
0,1ml de toxină scarlatinoasă Dick (toxina elaborată de streptococii hemolitici patogeni).
Indicații
 Copii contacți din focarele de scarlatină, copii simptomatici la care se ridică suspiciunea de
scarlatină
 In scopul estimării riscului anual de infecție (studii epidemiologice)
Contraindicaţii
 de principiu nu există contraindicații.Totuși se recomandă amânarea efectuării testării în caz de
stări febrile, boli eruptive în faza acută.
De reținut:
Scarlatina este o boală infecțioasă acută endemo-epidemică, determinată de tipuri toxigene de streptococ
betahemolitic din grupul A, caracterizată printr-un complex simptomatic inițial cu angină, vărsături și
febră, urmat de apariția unui exantem caracteristic (eritem punctat) și, ulterior, de descuamație. Lucrările
soților Dick au demonstrat definitiv etiologia streptococică a scarlatinei. Tot soții Dick au izolat toxina
eritrogenă, au realizat testul intradermic cu toxina (care le poartă numele) și au preparat un ser antitoxic
(serul Dick-Dochez), pentru tratamentul scarlatinei. Soții Dick au crezut atunci că agentul bolii era
un anumit streptococ, pe care l-au denumit Str. scarlatinae. In 1933, Lancefield a diferențiat streptococii
beta-hemolitici în 19 grupuri, arătând că streptococii care provoacă scarlatina aparțin grupului A.
Pentru a produce scarlatina, un streptococ trebuie să posede proprietatea de a secreta o exotoxină,

131
denumita toxina eritrogenă, responsabilă de sindromul toxic al scarlatinei (erupție, febră, fenomene
nervoase și digestive), iar organismul respectiv să fie receptiv, ceea ce se constată prin intradermoreacția
Dick.

Materiale necesare
 Seringã de 1 ml gradatã, cu un ac intradermic subțire (5/10) şi scurt (1cm)
 Fiola cu toxină eritrogenă (0,1ml)
 Tampoane, dezinfectant, mănuși de unică folosință
Loc de electie: faţa anterioarã a antebraţului stâng, la unirea 1/3 superioare cu 2/3 inferioare, la distanţã
de leziuni cutanate sau cicatrici

Pregătirea pacientului:
- se explică în termeni accesibili procedura şi se obţine consimţământul informat;
- se descoperă membrul superior stâng sau numai antebraţul.

Tehnica
~ Verificarea prescriptiei și a identitatii pacientului
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se întinde şi se imobilizează pielea antebraţului cu policele, indexul şi mediusul mâinii stângi.

~ Se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii, la un unghi de 10- 15
grade față de planul cutanat, cu bizoul în sus, până dispare complet orificiul acului.
~ Se injectează lent soluția (0,1 ml) în grosimea stratului dermic.
~ Se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm diametru, o înălţime de 1-2
mm la 0,1 soluţie injectată, lipsa papulei indică injectarea subcutanatã şi impune reluarea manevrei în altã
zonã (la antebraţul opus).
~ Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.

132
~ Se educă pacientul să nu se scarpine, să nu se spele pentru a nu influenţa reacţia locală;

Reorganizarea locului
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
 Îndepărtaţi mănuşile, spălaţi mâinile, notaţi în foaia de observaţie, tehnica efectuată, ora, numele
celui care a efectuat-o şi eventualele reacţii ale pacientului.
Incidente şi accidente
~ Revărsat lichidian→ când acul a intrat parţial în derm.
~ Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală → când acul a
pătruns prea profund.
~ Lipotimie, reacție anafilactică sau chiar șoc → când se introduc soluţii alergene.
~ Necroza unor porţiuni de tegument → prin reacţie intensă la locul injecţiei.

A. CITIRE - La 24-48 de ore se citeste reactia, prin măsurare

 Identificarea marginilor laterale ale INDURAȚIEI prin palpare, eventual prin trecerea unui pix/creion
peste margini cu presiune foarte uşoarã
 Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al INDURAŢIEI şi exprimarea
în mm
 Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul indurației!!

B. INTERPRETARE
IDR Dick prin care se testează susceptibilitatea la scarlatină (prezența sau absența anticorpilor
antitoxină eritrogenă).
Reacție pozitivă (prezența unui eritem cu diametru mai mare de 10 mm) semnifică lipsa de anticorpi
protectori anti-toxină eritrogenă, deci susceptibilitatea de a face scarlatină.
Reacție negativă (absența eritemului la locul administrării toxinei eritrogene) semnifică prezența
anticorpilor protectori anti-toxină eritrogenă, deci un organism protejat față de o astfel de infecție.
FIȘA NR. 42
TEHNICI DE MOBILIZARE A PACIENTULUI

Scop:
- prevenirea complicaţiilor;
- stimularea tonusului muscular, fizic şi psihic.
Materiale necesare
- cadru mobil;
- agitator;

133
- baston;
- cârje.
Pregătirea pacientului
Se anunţă pacientul şi se explică importanţa mobilizării precoce.
Pentru anumiţi pacienţi se cere acordul medicului privind tipul şi durata mobilizării (paralizaţi, operaţi, cu
infarct miocardic).

Mobilizarea pasivă
- se fac mişcări de flexie, extensie, rotaţie, abducţie, aducţie, supinaţie, pronaţie;
- se masează membrele în sensul circulaţiei de întoarcere;
- se comunică permanent cu pacientul pentru a afla dacă are dureri;
- se controlează pulsul.
Ridicarea în poziţia şezând
a)În pat
- se ridică după tehnica schimbării poziţiei;
- se sprijină cu perne;
- se poate ridica singur cu ajutorul unei agăţători.
b)La margine patului
Executarea de către o singură persoană
- se introduce o mână sub axile şi una sub regiunea poplitee;
- pacientul se poate prinde de gâtul persoanei care face manevra;
- se rotesc picioarele pacientului într-un unghi de 90° şi sunt lăsate să atârne uşor la marginea patului;
- se sprijină dacă pacientul nu îşi poate menţine poziţia.
Executarea de către două persoane
- se introduce câte o mână sub omoplaţi, iar cealaltă sub regiunea poplitee;
- se ridică pacientul în poziţie şezând şi se roteşte cu un unghi de 90°, fiind adus la marginea patului;
- reaşezarea în pat se face executând mişcările în ordine inversă.
c)Aşezarea pacientului în fotoliu
- se aşează pacientul la marginea patului;
- se aduce fotoliul cu rezemătoarea laterală la marginea patului;
- persoana se aşează în faţa pacientului, introduce mâinile sub axilă;
- pacientul se ridică uşor în picioare (ajutat de către una sau două persoane);
- se întoarce pacientul cu spatele spre fotoliu şi se aşează cu grijă;
- se acoperă cu un pled;
- readucerea în pat se face executând mişcările în sens invers.
d)Ridicarea pacientului în poziţie ortostatică

134
- se aduce pacientul la marginea patului;
- se susţine şi se ridică în picioare fiind susţinut;
- se observă pacientul, se aşează în pat dacă are ameţeli;
- reaşezarea în pat se face executând mişcările în sens invers.
e)Efectuarea primilor paşi
- se întreabă medicul dacă pacientul poate fi mobilizat;
- se ridică întâi în poziţie şezând, apoi este adus la marginea patului;
- se ridică în picioare şi se observă comportamentul;
- se sprijină de braţ sau se oferă un cadru mobil şi se parcurge distanţa recomandată de medic;
- se creşte distanţa progresiv;
- pacientul este încurajat să se deplaseze şi singur pe măsură ce starea sa permite.

FIȘA NR. 43
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC-HEMOCULTURA

Definiţie: Hemocultura = test diagnostic care permite identificarea prezenţei anormale a

microorganismelor patogene (bacterii, fungi) în sângele pacientului, prin metode microbiologice ±
imunohistochimice ( însămânțarea pe un mediu de cultură)
Obiectivele procedurii
 Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de cultură
 Efectuarea antibiogramei
Indicaţii:
Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii, evocatoare pentru
septicemii, infecţii severe de focar cu risc de septicemie (pielonefrite, bronhopneumonii) ori endocardită
infecţioasă:
 Sindrom infecţios sever (stare septică);
 Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă;
 Sindrom febril la un pacient valvular/protezat valvular;
 Şoc septic;
 Frison.
Materiale necesare:
 2 seturi de recipiente care conţin medii sterile de cultură (câte un flacon separat pentru germeni aerobi
şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologic.
 Pentru fiecare tip de mediu de cultură se verifică atent cantitatea de sânge venos care trebuie recoltată,
astfel încât să se asigure raportul optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau 5 ml sânge venos
la 50 ml mediu de cultură).

135
 Recoltarea celor 2 hemoculturi se poate face în aceeaşi etapă (imediat după frison) sau la interval de
15 minute ori conform indicaţiei medicului (o oră interval).
 Mănuşi sterile, garou, holder, masca, lampă de spirt şi chibrituri dacă sunt utilizate flacoanele cu
mediu de cultură ce necesită dezinfecţia gâtului flaconului
 Antiseptice: Betadină, Cloramina (pentru pacienţii alergici la iod);
 2 seringi de 10 ml pentru recoltarea sângelui venos; 5 ace sterile (unul pentru recoltare, alte 4 pentru
trasferul sângelui recoltat în flacoanele cu medii de cultură);

Flacoane de hemocultura cu medii aerobe şi anaerobe tip BACTEC

 Tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecţia dopurilor flacoanelor cu medii de
cultură).
 Recoltarea sângelui venos pentru hemocultura se poate face şi în sistem închis, cu dispozitive speciale
de tip vacutainer (sistem BACTEC)

Pregătirea pacientului
a) psihică: -informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea se poate repeta și
obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
 poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit deoarece poate prezenta frisoane
 Alegeţi vena cea mai turgescentă
 Spălaţi regiunea plicii cotului cu apă şi săpun
 Dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină

Descrierea gestului:participă două asistente medicale

 Verificarea indicaţiei medicale pentru recoltarea hemoculturii; a identităţii pacientului;
 Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de protecţie;
 Antiseptizarea tegumentelor cu betadină/cloramină, în vederea puncţiei venoase;
 Recoltarea cu seringa a 20 ml sânge prin puncţie venoasă periferică - vezi puncția venoasă
 Introducerea sângelui venos recoltat în flacoanele de hemocultură se face cu respectarea atentă a
următoarelor etape:

136
 Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei biologice (previne
contaminarea);
 Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de introducerea celor 10 ml sânge
venos în flacon (previne contaminarea); sau flambarea gâtului flaconului înainte de introducerea sângelui
în flacon
 Rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei;
 Gestionarea corespunzătoare a instrumentarului şi materialelor folosite;
 Dezbrăcarea mănuşilor folosite şi colectarea corespunzătoare a acestora;
 Spălarea mâinilor şi uscarea lor;
 Etichetarea corespunzătoare a probelor biologice recoltate, pentru a fi trimise la laboratorul de
microbiologie.
În buletinul care însoţeşte probele se vor preciza: datele generale ale bolnavului, diagnosticul medical
prezumptiv, temperatura cutanată a pacientului în momentul recoltării, tratamentul efectuat anterior cu
antibiotice (medicamentul, doza şi durata terapiei), medicul curant al bolnavului şi asistenta medicală care
a efectuat recoltarea probelor, ora recoltării. Hemoculturile recoltate sunt trimise rapid laboratorului de
microbiologie pentru a fi puse la termostat, la 36,5 - 37 °C.
Documentarea procedurii efectuate în fişa/foaia de observaţie, descărcarea/notarea instrumentarului şi
materialelor folosite.

Îngrijirea pacientului
- Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă şi acoperiţi-l pentru că frisonează
- Observați faciesul, tegumentele (extremităților), comportamentul pacientului

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:
- Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie
ASEPSIA ( gr a= fără, sepsis= putrefacţie ) reprezintă ansamblul de măsuri prin care se împiedică
contactul dintre germeni şi plaga operatorie sau accidentală. Deoarece se previne infecţia, asepsia este o
metodă profilactică
ANTISEPSIA ( gr anti= împotriva, sepsis= putrefacţie ) reprezintă totalitatea mijloacelor prin care se
urmăreşte distrugerea germenilor prezenţi într-o plagă, pe tegumente sau în mediu. Ea este o metodă
curativă.

Rezultate nedorite/ce faceţi? - accidente /incidente ale puncţiei venoase

 imposibilitatea de puncţionare a unei vene superficiale – situaţie întâlnită la obezi, persoane cu vene
subţiri ori sclerozate ca urmare a multor injecţii intravenoase făcute anterior, precum şi la persoane aflate

137
în şoc (colaps); impune puncţionarea unei vene profunde sau descoperire de venă
 neexteriorizarea de sânge la aspiraţie – în situaţia în care bizoul acului nu a pătruns complet în lumen,
ori dacă vârful acului a trecut prin ambii pereţi ai venei şi a ajuns înapoia acesteia; puncţia va trebui
repetată în alt loc
 puncţionarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoşte după aspectul arterial al sângelui
exteriorizat
 lezarea nervului median în foseta antecubitală
 hematomul la locul puncţiei – prin nerespectarea indicaţiei de comprimare a venei puncţionate
 reacţia inflamatorie la locul puncţiei – consecutivă nerespectării măsurilor de asepsie şi antisepsie
 tromboflebita superficială

Atenţie: Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor.

Rezultatul hemoculturilor
Este comunicat de laboratorul de microbiologie în următoarele 7-10 zile de la recoltarea probelor (în
funcţie de agentul patogen implicat).
Sunt urmărite zilnic macroscopic. Pozitivarea hemoculturilor se face în 2-3 zile în cazul agenţilor patogeni
uzuali. Microorganismele patogene care se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură
reclamă un timp mai îndelungat de dezvoltare sau medii speciale (îmbogăţite) de cultură.
Odată identificat agentul patogen implicat, se testează şi sensibilitatea acestuia la diverse antibiotice
(antibiograma).

Erori de interpretare ale hemoculturilor:

 Rezultatele fals pozitive pot fi cauzate de contaminarea accidentală a probelor, în timpul recoltării sau
manipulării acestora.
 Rezultatele fals negative pot fi explicate de implicarea unor agenţi patogeni neuzuali, care se
dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură sau de efectuarea unor tratamente anterioare cu
antibiotice. Din acest motiv se recomandă recoltarea hemoculturilor înainte de iniţierea oricărui tratament
antibiotic sau după o întrerupere de minim 72 ore (până la o săptămână) a antibioticelor (în "fereastra
terapeutică").

Precauţii esenţiale pentru eficienţa diagnostică a hemoculturilor:

Pentru evitarea surselor de eroare menţionate se recomandă:

 Respectarea strictă a măsurilor de asepsie la recoltarea sângelui pentru; hemocultură şi în cursul
manipulării probelor (tehnică impecabilă, respectarea proporţiei sânge/mediu = 1/5- 1/10, evitarea

138
contaminării probelor în cursul inoculării sângelui venos);
 Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele 24 de ore de la evocarea
diagnosticului posibil de septicemie/endocardită infecţioasă (înainte de iniţierea antibioticoterapiei sau în
"fereastră terapeutică");
 Avizarea laboratorului de microbiologie asupra datelor clinice ale pacientului şi supoziţiilor de
diagnostic emise de medicul clinician (colaborare multidisciplinară, lucrul în echipă).

FIȘA NR. 44
TEHNICA IRIGOSCOPIEI

Definiţie: Irigoscopia (clisma exploratorie) este examenul radiologic al colonului cu administrarea

substanţei de contrast – sulfat de bariu în suspensie pe cale rectală, prin clismă. Examenul se mai numeşte
şi clismă baritată.
Scop:- observarea modificărilor anatomice ale colonului, după o pregătire a colonului – evacuarea
completă a acestuia de materii fecale şi umplerea lui cu substanţă de contrast.
Materiale necesare
 de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitoare
 sterile: canulă rectală, casoletă cu comprese
 nesterile: stativ pentru irigator, irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime şi 10 mm diametru,
sonde rectale, tăviţă renală, bazinet, soluţia pentru clismă (apă caldă la 35°C-37°C, 500- 1000m1 pentru
adulţi, 250 ml pentru adolescenţi, 150 ml pentru copil, 50-60 ml pentru sugari) la care se adaugă : sare -1
linguriţă la un litru de apă, ulei - 4 linguri la 1 litru de apă sau glicerină - 40 gr la 500 ml , săpun -1
linguriţă rasă la 1litru.
 substanţă lubrifiantă (vaselină), mănuşi de unică folosinţă
 sulfat de bariu în suspensie - (300-500 gr BaSO4/1000-1500 ml apă uşor încălzită sau 200 gr
BaSO4 + Bolus alba 300 gr/1000 ml apă caldă, la 37° C), ulei de ricin, sonda Strauss
 Pregătirea pacientului
~ se anunţă pacientul cu 2-3 zile înainte, explicându-i-se necesitatea tehnicii, administrându-i-se un regim
de cruţare neiritant, neexcitant, neflatulent format din: brânză de vaci, smântână, ouă fierte, carne slabă
fiartă, orez fiert, pâine uscată. Cu o zi înaintea examinării, se administrează un regim hidric cu piureuri,
iar în ziua examinării pacientul nu va consuma lichide, nu va mânca, nu va fuma.
Tehnica irigoscopiei
~ Se efectuează, după masă, o clismă evacuatoare, şi apoi, se administrează 2 linguri de ulei de ricin
(clisma singură elimină numai resturile de materii fecale din rect şi sigmoid).
~ Se conduce pacientul la serviciul de radiologie unde va fi ajutat să se dezbrace şi va fi aşezat pe masa de
examinare unde se face clisma baritată, după tehnica obişnuită a clismei – la indicaţia medicului radiolog.

139
~ Se întrerupe curentul de lichid ori de câte ori bolnavul are senzaţie de defecare sau la indicaţia
medicului (clisma se execută sub ecran radiologic).
~ Se întrerupe introducerea substanţei de contrast când bariul a ajuns în cec, se închide rectul cu sonda
Strauss, după insuflarea de aer cu pompa şi după introducerea substanţei opace.
~ Medicul examinează radiologic modificările anatomice ale colonului.
~ După tehnică se administrează purgativ (o lingură ulei de ricin).
~ Pacientul va avea scaunul colorat în alb datorită sulfatului de bariu eliminat
~ Se îndepărtează materialele folosite
Îngrijirea pacientului
~ După tehnică se solicită pacientului să elimine substanţa de contrast (după terminarea examinării) sau se
face o clismă evacuatoare, în caz contrar
~ Se face toaleta regiunii perianale, se îmbracă pacientul şi se conduce la pat.
~ Se notează examinarea în foaia de observaţie.

Irigoscopia se completează la nevoie cu irigografia.

Metoda Fischer – examenul radiologic cu dublu contrast
~ Colonul mai poate fi explorat şi prin metoda cu dublu contrast Fischer.
~ Când colonul se umple prin clismă baritată (după terminarea acesteia) pacientul va fi solicitat să
evacueze parţial substanţa de contrast sau, închizând rectul cu sonda Strauss, al cărei balon introdus în
rect va fi umplut cu aer; se introduc apoi în colon 100 ml aer, cu presiune moderată, sub ecran radiologic
pentru control
Atenţie! Aerul introdus sub presiune poate perfora colonul.
Observaţii:
~ Irigoscopia şi irigografia pun în evidenţă în rectocolita ulcerohemoragică lipsa de haustraţii colice,
îngustarea calibrului colic şi aspectul de tub rigid, imagini lacunare datorită prezenţei polipilor sau
imagini de “plus de umplere” în ulceraţiile mari.
~ De asemenea se pot observa uneori stenoze colice, unice sau multiple.

Figura1. Sonde rectale

140
 FIȘA NR.45
TEHNICA RECOLTĂRII SECREȚIEI NAZALE

Definiție:Exsudatul nazal este o investigaţie bacteriologică care se realizează prin recoltarea de secreţii de
la nivelul mucoasei nazale.
Indicații: în depistarea portajului de Staphylococcus aureus sau Streptococcus pyogenes.
Prin examenul bacteriologic al exsudatului nazal se pot identifica și alți germeni: meningococ,
Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, serotipul B, Corynebacterium diphtheriae și chiar
enterobacterii.
Material necesar
 Mănuși
 eprubete cu medii de cultură
 tampon subțire fixat pe porttampon,
 se pregătește numărul corespunzător de tuburi de exsudat necesar: dacă pe recomandare se specifică
doar examenul bacteriologic al exsudatului nazal dintr-o anumită nară (stângă sau dreaptă) se pregătește
doar un tub; dacă pe recomandare se specifică examen bacteriologic al exsudatului nazal din ambele nări,
se pregătesc două tuburi de exsudat cu mediu de transport.
 etichete
 formulare pentru laborator
Pregătirea pacientului
 se explică procedura pentru a-i reduce anxietatea și a ne asigura de cooperarea sa
 se explică pacientului că va avea senzație de strănut sau vomă dar că procedura va dura mai puțin de
un minut
Efectuarea tehnicii - recoltarea se face dimineaţa, după trezirea pacientului
 confirmarea identității pacientului
 bolnavul este aşezat pe un scaun cu faţa către o sursă de lumină artificială, iar ceafa îi este sprijinită de
spătar
 prin una dintre nări, asistenta medicală introduce, cu blândețe, un tampon pe care îl împinge uşor de-a
lungul planşeului nazal până ce se atinge peretele posterior nazofaringian
 tamponul este rotit uşor pentru a facilita desprinderea secreţiei nazale
 se introduc tampoanele în tuburile cu medii de cultură
 se etichetează probele: ND (nara dreaptă), NS (nara stângă), se completează formularele de laboator și
se trimit împreună cu probele la laborator
 se scot mănușile și se spală mâinile
De reținut!
Transportul probelor și însămânțarea trebuie realizate în cel mult 2 ore de la prelevare dacă nu se

141
utilizează medii de conservare și transport (Stuart/Amies) și în maximum 24 de ore, dacă se apelează la
acestea.
În general, prelevarea probelor nazale nu este dureroasă, cu excepţia cazurilor în care există răni (de
exemplu, furuncule). Atunci cînd la nivelul vestibulului nazal există răni, asistenta va ridica cu mâna lobul
nazal, pentru a facilita introducerea cu atenţie a tamponului.
Îngrijirea pacientului
 aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 verificaţi dacă pacienta/pacientul acuză disconfort, durere
 notați în foaia de observație data, ora recoltării, cine a efectuat-o
Reorganizarea locului
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU

FIȘA NR. 46
TEHNICA SONDAJULUI VEZICAL LA FEMEI

Definiție: Procedură prin care se realizează introducerea unei sonde urinare în vezica urinară pentru a
facilita scurgerea urinii în vederea evacuării vezicii urinare.
Obiectivele tehnicii
 drenajul de urgență al urinii ce retenționează în vezica sau în caz de incontinenţă
 ameliorarea funcției renale în cazul unei insuficiențe cronice generate de un obstacol subvezical ce
nu se poate îndepărta până la reechilibrarea biologică abolnavului;
 prevenirea apariției de glob vezical postoperator, cu efecte negative locale şi generale
 obţinerea unei mostre de urină pentru examene de laborator
 efectuarea spălaturii vezicale
Principii
- respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie;
- selectarea tipului de sondă şi a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie cateterizată;
- manevră blândă de introducere a sondei;
- golire lentă a vezicii, cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a 150-200 ml urină (risc
de hemoragie „ex vaquo”);
- fixare a sondei a demeure (umflarea balonaşului sondei Foley).
Indicații
 retenţii acute de urină (postoperator, post-traumatic)
 retenţii cronice incomplete de urină (adenom sau neoplasm prostatic)
 după explorarea instrumentală a vezicii urinare şi a căilor urinare (cistoscopie, ureteroscopie)
 după manevre terapeutice (litotriţie extracorporeală)

142
 în pregătirea preoperatorie: intervenţii chirurgicale în micul bazin, perineu, intervenţii chirurgicale
dedurată
 la bolnavii comatoşi
 la pacienţii la care este importantă monitorizarea balanţei hidro-electrolitice.
Măsurarea diurezei obţinute prin sondaj vezical se face la intervale diferite de timp:
 din oră în oră: la cazurile cu oligurie
 la 12 ore: cu măsurarea osmolarităţii, glicozuriei, corpi cetonici şi sânge
 la 24 de ore: pentru determinarea clearance-ului creatininei, măsurarea electroliţilor, a fosfaţilor şi a
substanţelor toxice (în intoxicaţii), a amilazelor urinare(pancreatita)
Contraindicații
 suspiciunea de ruptură traumatică de uretră - fracturi pe micul bazin
 infectii acute ale uretrei;
 hemoragii
 stricturi uretrale strânse
 prezența unei proteze endo-uretrale sau a unui sfincter artificial
 afecțiuni prostatice
Pregătirea materialelor necesare
 Sonde de diferite forme şi dimensiuni; diametrul este exprimat în unităţi “french” sau “gauge” (1
mm = 3 Gauge = 3French)
 Charrière 14-18 pentru femei
 Charrière 12-14 pentru bărbați.
Tipuri de sonde:
a) FOLEY: simple (2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical prezintă:
- un canal pentru evacuarea urinii: se conectează la punga colectoare
- un canal pentru umflarea balonaşului pentru prevenirea ieşirii sondei (cu volume diferite de la 5 la
30ml)
- +/- canal suplimentar pentru lavaj vezical
- Proprietăţi:
- cele mai folosite – sondaj àdemeure-
- din material mai moale ( latex)- pentru sondaj vezical pe termen scurt, aproximativ o săptămână
- sonde siliconate folosite pentru sondajul de lungă durată, aproximativ 5 săptămâni
b) NELATON SAU THIEMAN
- nu au balonaş de fixare
- sunt mai rigide
 materiale pentru toaleta genitalăigienică
- apă și săpun

143
- mănuși nesterile de unicăfolosință
- prosop,aleză
 material pentru toaleta genitală antiseptică
- soluție de cloramină, polividon iod 10% 25 ml sol.uz extern - Betadine pentru ginecologie;
Clorhexidina în concentrație < 0,2% este iritantă pentrumucoase
- comprese sterile: în număr de 8 pentru femei și 5 pentrubărbați
- mănuși nesterile pentru toaletă
 mănuși sterile pentru introducereasondei
 pungi colectoare: sunt gradate pentru măsurarea diurezei; au sistem deevacuare
 seringă de 10 ml sterile, comprese sterile și câmpsteril
 apă distilată, în lipsă ser fiziologic (pentru umplereabalonaşului)
 lubrefiant hidrosolubil (ulei de parafină steril, gel cu xilină steril,etc).
 vase sterile pentru colectareaurinei
 recipient pentru colectareadeșeurilor
 materiale pentru igienamâinilor
Pregătirea asistentului medical
 Verificarea prescripției medicale și pregătirea materialelor necesarerealizării
 Pregătirea unei suprafețe curate și dezinfectate pentru așezareamaterialelor
 Spălarea pe mâini cu apă și săpun sau dezinfectarea cu soluțiihidro-alcoolice
Pregătirea pacientei
a) Psihică
- informați pacienta cu privire la necesitatea sondajului și obținețiconsimțământul
- asigurați intimitatea cu ajutorul unuiparavan
b) Fizică – așezați pacienta în pozițieginecologică
Execuție
 Toaleta genitalăigienică
 așezarea pacientei pebazinet
 se pun mănușile de unicăfolosință
 efectuaţi toaleta regiunii înghinale și vulvare cu apă şi săpun de sus în jos, pentru a evita diseminarea
gemenilor de la nivel anal la nivel vaginal. Insistați la nivelullabiilor.
 clătiți și apoi ștergeți cu un tampon fără afreca
 îndepărtați bazinetul așezând pacienta pepat
 scoateți și îndepărtați mănușilefolosite
 Toaleta genitalăantiseptică
- Spălareamâinilor
- Se pun mănușilesterile

144
- Se realizează toaleta genitală utilizând comprese cu antiseptic pentru dezinfecția organelor
genitale
 2 comprese: una pentru pliu inghinal drept și una pentru celstâng
 2 comprese pentru labilemari
 2 comprese pentru labiilemici
 a 7-a pentru stergerea meatuluiurinar
 a 8-a compresa acoperiți meatulurinar
 se scot și se îndepărteazămănușile
 Pregătirea materialelor pentrusondaj
- se întinde câmpul steril pemasă
- așezarea materialelor sterile pe acesta: sonda, comprese sterile, seringa, lubrefiantul hidrosolubil,
fiolele de apă distilată sau serulfiziologic,
- se spală mâinile și se pun mănușilesterile
- se încarcă seringa cuser
- se aplică lubrifiantul pe o compresă și se lubrefiazăsonda
 Introducerea sondei urinare
- prindeţi sonda între degetele mediu şi inelar ale mâiniidominante
- orientaţi vârful sondei lubrifiate în sus, ţinând-o ca pe un creion în timpulscrisului
- introduceţi sonda în uretră la o adâncime de 4-5 cm,până apar primele picături deurină
- se umple balonașul cu 5-10 ml ser fiziologic sau apădistilată
- se retrage sonda pentru a o fixa la nivelul coluluivezical
- se conectează la punga colectoare și se verifică acesta din ½ în ½ deoră
- eliminați materialele contaminate conform precauțiuniloruniversale
- îndepărtați mănușile și spălați-vă pemâini
Îngrijirea după tehnică
 ajutaţi pacienta/pacientul să se îmbrace
 aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 verificaţi dacă pacienta/pacientul acuză disconfort, durere
 se verifică temperatura, aspectul, culoarea și mirosul urinei
 bilanțul intrărilor și ieșirilor
 notați în foaia deobservație data, ora, scopul sondajului, cine l-a efectuat, aspectul și cantitatea urinii
eliminate și dacă au apărut probleme în timpul efectuării sondajului.
Accidente/ incidente
 infecţii urinare joase (cistite) şi ascendente (nefrite, pielonefrite): se produc mai ales prin
nerespectarea regulilor de asepsie; apar după sondajele prelungite; reprezintă o problemă de tratament
( germeni multi rezistenţi) frisoane, ascensiune termică

145
 leziuni mecanice (hemoragii, căi false, leziuni sfincteriene)
 hemoragia “ex vacuo” prin evacuarea bruscă a unui “glob” vezical
 lipsa de progresie a sondei (strictură uretrală, creare de cale falsă) → retragerea sodei, reluare a
manevrei cu altă sondă, cateterizare instrumentară (beniqué), puncție suprapubiană;
 absența scurgerii urinare după intrarea în vezică (cheaguri care au astupat orificiile sondei) → spălare
– aspirare cu seringa Guyon
Observații
 Dacă sonda nu se poate introduce:
 alegeţi sonde mai subţiri
 controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
 verificaţi dacă pacientul nu are malformaţii/stricturi ale meatului urinar
 Sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor – schimbaţi sonda
 Pacientul acuză dureri, sângerează – anunţaţi medicul
 Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus:
 Încercaţi şi desfundaţi prin aspirare
 Schimbaţi sond
FIȘA NR. 47
TEHNICA SPĂLĂTURII VEZICII URINARE

Definiție - Prin spălătură vezicală se înțelege introducerea unei soluții medicamentoase prin sondă sau
cateter în vezica urinară
Indicații/scopTerapeutic
 dezlipirea exudatelor patologice de pe mucoasă
 pregătirea în vederea unor explorări (cistoscopie, pielografie)
 profilaxia şi tratamentul complicaţiilor în cazul sondei ”â demeure”
Contraindicații
 Traumatisme la nivelul tractului urinar inferior
 Hemoragie
Pregătirea materialelor
 materiale pentru toaleta genitalăigienică
- apă și săpun
- mănuși nesterile de unicăfolosință
- prosop,aleză
 material pentru toaleta genitală antiseptică
- soluție de cloramină, polividon iod 10% 25 ml sol.uz extern - Betadine pentru ginecologie;
Clorhexidina în concentrație < 0,2% este iritantă pentrumucoase

146
- comprese sterile: în număr de 8 pentru femei și 5 pentrubărbați
- mănuși nesterile pentru toaletă
 mănuși sterile pentru introducereasondei
 apă distilată, în lipsă ser fiziologic (pentru umplereabalonaşului)
 lubrefiant hidrosolubil (ulei de parafină steril, gel cu xilină steril,etc).
 recipient pentru colectareadeșeurilor
 soluţie pentru spălătură 1 litru, recomandată de medic (ser fiziologic, Rivanol 0,1-2%, nitrat de
Ag 1-4%0, oxicianat de mercur 1/5000, ser fiziologic)
 seringa Guyon
 materiale pentru protecția patului
 recipient de colectare a deșeurilor
Pregătirea pacientului
a) psihică:
 Instruiţi pacienta/pacientul, explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a recomandat spălătura
 Instruiţi pacienta/pacientul să stea liniştit şi relaxat, să comunice eventualele senzaţii neplăcute și
obţineţi consimţământul
b) fizică:
- asiguraţi intimitatea - izolare cu paravan
- se protejează patul cu mușama și aleză
- se golește vezica prin sondaj vezical
- poziția - la femei - poziție ginecologică
- la bărbați - decubit dorsal, cu picioarele întinse şi uşor depărtate, cu o pernă tare sub bazin
Execuție
 Verificaţi recomandarea și identificați pacienta și explicaţi desfăşurarea procedurii
 Pregătirea materialelor pentrusondaj
- se întinde câmpul steril pemasă
- așezarea materialelor sterile pe acesta: sonda, comprese sterile, seringa, lubrefiantul hidrosolubil,
fiolele de apă distilată sau serulfiziologic,
- se spală mâinile și se pun mănușilesterile
- se încarcă seringa cuser
- se aplică lubrifiantul pe o compresă și se lubrefiazăsonda
 Introducerea sondei urinare
- prindeţi sonda între degetele mediu şi inelar ale mâiniidominante
- orientaţi vârful sondei lubrifiate în sus, ţinând-o ca pe un creion în timpulscrisului
- introduceţi sonda în uretră la o adâncime de 4-5 cm, până apar primele picături deurină
- se umple balonașul cu 5-10 ml ser fiziologic sau apădistilată

147
- se retrage sonda pentru a o fixa la nivelul coluluivezical
 Adaptaţi la sondă seringa Guyon şi introduceţi 80 - 100 ml soluţie încălzită la 37° cu o presiune
moderată
 Detaşaţi seringa şi lăsaţi lichidul să se scurgă
 Repetaţi operaţia de câteva ori până când lichidul eliminat este limpede
 Închideţi sonda Foley sau adaptaţi o pungă colectoare dacă pacientul are sondă permanentă
 Îndepărtați mănușile, colectați deșeurile conform P.U. și spălați mâinile
Îngrijirea pacientului
 Ajutaţi pacientul să se îmbrace și aşezaţi-l în poziţie comodă și verificaţi dacă acuză
disconfort, durere
 Notați în foaia de observație efectuarea spălăturii, ora, soluția utilizată, cine a efectuat tehnica
Accidente/ incidente
 Durere
 Hemoragii
 Înfundarea sondei
 Lezarea uretrei
 Posibilă infecție
Observații
 Procedura se execută în condiții de asepsie perfectă a materialelor și a manevrelor
 În cazul astupării sondei cu cheaguri de sânge - se va elibera prin insuflare de aer sau ser fiziologic,
tehnica executâdu-se cu prudență pentru a preveni complicațiile.

FIȘA NR. 48
RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE

Definiție: Secrețiile purulente se recoltează de pe suprafața tegumentelor, din plăgi supurate, ulcerații, etc.
Scop :
- explorator - depistarea florei microbiene și efectuarea antibiogramei
- terapeutic - evacuarea și tratarea colecțiilor purulente
Pregatire materiale:
- eprubete, ansă de platină - 2-3 lame de sticlă bine degresate - seringi şi ace - ser fiziologic - alcool
iodat - tinctură de iod -betadine - pipete Pasteur - lampa de spirt, chibrituri.
Pregătirea pacientului
- psihică:
- se anunță și i se explică necesitatea efectuării examinării

148
 - fizică:
- se așază în poziția adecvată
Recoltarea din vezicule, pustule, ulcerații:
- se curăță, se dezinfectează suprafața lor
- se sterilizează ansa (încălzire la roșu), se lasă să se răcească
- se recoltează o mică porțiune de puroi, de sub crustă/de pe marginea ulcerațiilor
- se trece pe o lama de sticlă, sterilă și se face frotiu
Recoltarea din papule, noduli, alte leziuni inflamatorii:
- se dezinfectează tegumentul cu tinctură de iod
- se puncționează regiunea cu ac steril montat la seringă
- se plimbă acul în mai multe direcţii până se obţine serozitate la aspirare
- se spală seringa cu ser fiziologic
- se introduce lichidul în eprubeta sterilă și se închide cu dopul, după flambare
Recoltarea din abcese, flegmoane, colecții:
- abcese, flegmoane deschise - se recoltează aseptic cu o pipetă Pasteur, flambată și
răcită/ansa de platină
- abcese închise - se puncționează cu seringa
Îngrijirea pacientului după recoltare
- se pansează leziunea;
- se monitorizează pacientul în continuare.
Notarea procedurii
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire/F.O.
- Notaţi data, ora, cine a efectuat procedura
Pregătirea produsului pentru laborator
- Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării, examenul cerut.
Transportul se face în cel mult 2 ore, iar pentru anaerobi se anunță laboratorul cu o oră înainte pentru
regenerarea mediilor de cultură.
Reorganizarea locului de muncă
- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform P.U.
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile

149
 FIȘA NR. 49
INTERVENȚIILE ASISTENTEI LA O NAȘTERE-SCORUL APGAR

În asistarea nașterii pe cale naturală se vor urmări:

1. Perioada I-a, ce corespunde dilatării colului uterin, cu durata de până la 10-12 ore la primipare sau 6-7
ore la multipare.
2. Perioada a II-a, de expulzie a fătului, cu durata de 20-30 de minute.
3. Perioada a III-a, de expulzie a placentei, cu durata de 30 de minute.
Pe tot parcursul nașterii se vor supraveghea următorii parametri:
- contracțiile uterine.
- raporturile prezentației cu canalul dur.
- starea membranelor.
- aspectul lichidului amniotic.
- bătăile cordului fetal, ritmul cardiac fetal.

Intervenții ale asistentei

 supraveghează bătăile cordului fetal la intervale de 30 minute la început, apoi la 15 minute, urmărește
succesiunea contracțiior uterine, durata lor
 consemnează, la indicația medicului, modificarea colului, starea membranelor în foaia anexă
obstetricală
 semnalează apariția unor fenomene (tulburări de dinamică, suferință fetală),
 administrează medicația conform prescripției medicale
 supraveghează starea gravidei prin măsurarea pulsului, tensiunii arteriale, temperaturii; urmărește
comportamentul
 urmărește aspectul lichidului amniotic, raportează asupra modificărilor
 pregătește materialele necesare pentru asistența la naștere:câmpuri sterile, mănuși sterile, material de
dezinfecție, pense, foarfeci sterile, ață pentru cordonul ombilical, materiale pentru îngrijirea nou-
născutului, materiale pentru prevenirea oftalmiei gonogocice, medicamente pentru dirijarea travaliului etc

150
 colaborează permanent cu gravida, consiliind-o cum să respire, și să-și prelungească
voluntar contracțiile
 supraveghează perineul în timpul expulziei, anunță medicul pentru perinectomie sau epiziotomie în
cazul în care opune rezistență
 asistă expulzia respectând timpii
 dezobstruează căile respiratorii ale nou-născutului,
 secționează și ligaturează cordonul ombilical
 observă semenele de dezlipire a placentei; pierderi mici de sânge, contracții uterine slabe, coborârea
fundului uterin sub ombilic și a cordonului restant, uter dur contractat, apăsarea deasupra sinfizei pubiene
nu determină ridicarea cordonului restant
 prinde placenta cu palmele făcute căuș, răsucește membranele pentru evitarea ruperii și rămânerii
acestora în cavitate
 verifică integritatea placentei pe ambele fețe, acordând atenție deosebită cotiledoanelor
 verifică integritatea țesuturilor moi materne (col, perineu)
 colaborează cu medicul în vederea suturării
Măsuri de îngrijire a nou-născutului în sala de nașteri
 Se aspiră secrețiile din nas, gură, faringe (cu aspiratorul sau cu osondă Nelaton moale).
 Se leagă, se penseazăși se secționează cordonul ombilical. După încetarea pulsaților cordonului, se
aplică un clips la 2 cm de inserția abdominală și se secționează deasupra lui cu un forfece steril.
 Se tamponează cu tinctură de iod bontul ombilical, se acoperă cu comprese sterile îmbibate cu alcool
și se fixează prin înfășare cu o fașă sterilă.
 Se stabilește sexul și integritatea corporală
 Se evaluează ritmul cardiac, calitatea respirației, tonusului muscular, reflexele de iritabilitate,
colorația tegumentelor și mucoaselor pentru a se calcula scorul APGAR.
Observație: pansamentul bontului se supraveghează atent în primele 24 de ore pentru depistarea unei
eventuale hemoragii.

Ce este scorul APGAR?

Scorul APGAR (nota bebelușului la naștere) este doar un indice relativ de apreciere a stării de sănătate a
nou-născutului, care apreciază starea clinică post-natal precoce și ghidează atitudinea terapeutică imediată
a neonatologului, fără însă a se constitui într-un factor de prognostic pe termen lung în privința evoluției
ulterioare a nou-născutului.
Nu a fost conceput să prezică sănătatea pe termen lung a copilului, comportamentul, statusul
intelectual sau personalitatea lui.
Deși scorul Apgar a fost dezvoltat înca din 1952 de către medicul anestezist Virginia Apgar, e posibil să fi

151
auzit de această notă ca fiind un acronim pentru Activitate, Puls, Grimasă (mimică), Aspect (înfățișare)
și Respirație.
Testul Apgar este efectuat, de obicei, de două ori asupra copilului: prima dată la 1 minut după naștere și
apoi la 5 minute după naștere. Rar, atunci când există temeri în legatură cu starea bebelușului și primele 2
teste efectuate au avut un scor slab, testul se poate repeta pentru a treia oară la 10 minute după naștere.
Sunt utilizați, de obicei, cinci factori pentru a evalua condiția bebelusului și fiecare dintre acești factori
este notat pe o scală de la 0 la 2, doi fiind nota maximă:
 activitate și tonicitatea musculaturii
 pulsul (ritmul cardiac)
 grimasa (răspunsuri reflexe)
 aspect (culoarea pielii)
 respirație
Se adună notele acestor cinci factori și se obține scorul Apgar. Nota rezultată poate varia între 0 și 10, nota
10 fiind cel mai bun scor posibil.
Un copil care obține nota 7 sau mai mult la 1 minut după naștere este considerat a avea o stare de
sănătate bună, în general. Totuși, un scor mai mic nu înseamnă că nou născutul este sănătos sau normal,
dar se poate presupune că are pur și simplu nevoie de ceva îngrijiri medicale imediate, cum ar fi aspirarea
căilor respiratorii sau oxigen pentru a-l ajuta să respire, după care copilul va fi bine.
La 5 minute dupa naștere, scorul Apgar se recalculează și dacă nota nou născutului nu s-a îmbunătățit,
ajungând la 7 sau mai mult, sau există alte temeri, medicul și asistentele pot continua îngrijirile medicale
și-l vor monitoriza îndeaproape. Unii copii se nasc cu probleme la nivelul plămânilor și al inimii; altora le
ia doar puțin mai mult timp să se adapteze vieții din afara pântecului. Majoritatea nou-născuților cu un
scor Apgar inițial de 7 sau mai mic vor fi foarte sănătoși, în cele din urmă.
Apreciera stării clinice a nou născutului în funcție de SCORUL APGAR:
 8-10=stare clinică bună, nou născutul respiră normal singur, are ritm cardiac mai mare de 100/min.,
tegumentele au culoarea roz.
 5-7= nou născutul are apnee primară, nu respiră initițial spontan, iar respirația se reia după manevrele
tactile (fricțiuni ușoare între reg. dintre omoplați). Ritmul cardiac este de 100b/min., dar culoarea
tegumentelor rămâne cianotică (asfixie albastră)
 3-4= nou născutul nu respiră spontan, în pofida stimulării tactile, iar ritmul cardiac este mai mic de
100b/min.
 0-2= nou născutul nu respiră, nu are bătăi cardiace, este hipoton, cianotic și nu reacționează reflex la
dezobstrucția căilor aeriene(asfixie albă).

152
Testul Apgar
Scor Apgar 2 1 0
Normal (peste
Ritmul cardiac Sub 100 bătăi Absent
100 bătăi pe
(pulsul) pe minut (fără puls)
minut)
Rata și efort
Respirație rară Absentă
Respirația normal,
și neregulată, (fără
(rata și efortul) plânset
plânset "slab" respirație)
"sănătos"
Trageri,
Miscări faciale Absente
strănut, tuse,
Grimasele ("reflexul doar atunci (fără
sau plânset
de iritabilitate") când este răspuns la
atunci când
stimulat stimuli)
este stimulat
Bratele și
Fără
Activitatea Activ, mișcări picioarele sunt
mișcări,
(tonusul muscular) spontane flexate, cu
tonus inert
puține mișcări
Culoare Culoare
Normală peste
normală (dar cianotică
Aparența tot (mâinile și
mâinile și (albastru
(culoarea pielii) picioarele sunt
piciorele sunt spre gri)
roz)
cianotice) peste tot
FIȘA NR. 50
TEHNICA RECOLTĂRII SECREȚIILOR VAGINALE

153
Definiție: Secrețiile vaginale sunt transsudate ale mucoasei vaginale ce conțin celule epiteliale
descuamate și germeni în funcție de vârstă, sănătate sau boală.
Scop/indicaţii
- determinarea agenților patogeni care produc infecţii vulvovaginale: Trichomonas vaginalis,
Candida albicans, chlamidia, haemophilus, gardnerella, alți germeni banali
- stabilirea diagnosticului bacteriologic
- stabilirea tratamentului
- descoperirea proceselor tumorale
Materiale necesare
- valve vaginale sterile sau specul – nelubrifiate;
- tampoane de vată montate pe porttampon sterile;
- pipete absorbante sterile;
- ser fiziologic steril;
- lame de sticle curate, degresate, uscate;
- mănusi de unică folosinţă;
Pregătirea psihică și fizică a pacientei
- se anunță bonava și i se explică necesitatea, importanța și inofensivitatea tehnicii
- cu 2 zile înainte de recoltare se recomandă repaus terapeutic şi sexual
- nu se fac irigaţii vaginale cu cel puțin 24 h înaintea procedurii;
- nu se folosesc ovule sau creme vaginale cu cel puţin 2 zile înainte;
- nu se administrează tratamente antiinfecţioase cu cel puţin 8 zile înaintea prelevării;
- nu se face prelevare dacă există sângerare vaginală.
Efectuarea procedurii
- se aşază pacienta în poziţie ginecologică pe masă;
- se montează valvele sau speculul;
- se umectează (dacă este nevoie) tampoanele cu ser fiziologic;
Prima prelevare se face din fundul de sac vaginal posterior.
- produsul recoltat se întinde pe lama într-un strat subţire, se aplică o picătură de ser fiziologic şi eventual
o picătură de albastru de Cresyl, peste lamă se pune o lamelă;
A doua prelevare se face în acelaşi mod, iar după întinderea pe lamă se aplică o picătură de soluţie apoasă
de hidroxid de potasiu 5%-10% şi apoi lamelă.
Ingrijirea după tehnică - bolnava va fi ajutată să coboare de pe masa ginecologică, să se îmbrace și va fi
condusă în salon unde va fi ajutată să se instaleze comod în pat.
Pregătirea produsului pentru laborator - se completează buletinul de analiză, se notează examenul
cerut, proveniența produsului recoltat (secreție vaginală sau secreția colului uterin)
- produsele recoltate trebuie examinate în maxim 1-2ore

154
- se transporta la laborator în maxim o oră de la recoltare
Din produsele recoltate se fac frotiuri și însămânțări pe medii de cultură

Reorganizarea locului de muncă

- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile

FIȘA NR. 51
RECOLTAREA SPUTEI PENTRU BACILUL KOCH

Definitie - Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secrețiilor ce se expulzează din căile respiratorii
prin tuse
Scop – explorator pentru examinari macroscopice, citologice, bacteriologice, parazitologice, în vederea
stabilirii diagnosticului
Sunt necesare 2 probe de spută pentru pacienții suspecți de tuberculoză și 2 probe de spută pentru
pacienții aflați sub tratament antituberculos pentru urmărirea rezultatelor chimioterapiei;
Probele de spută se vor recolta fie ”pe loc” (produs extemporaneu), fie dimineața devreme (produs
matinal);
Materiale necesare:
- recipiente din plastic transparent (3-4 cm diametru, 5-6 cm înălțime și 30-50 ml capacitate) cu capac
cu filet
- formular pentru laborator în trei exemplare standardizat
- servețele sau batiste de unică întrebuințare
Pregătirea pacientului:
 Psihică:
- se anunță și i se explică necesitatea recoltării
- se instruiește pacientul să nu înghită sputa, să nu o împraștie
- să expectoreze numai în recipientul special
- să nu introducă în recipient salivă
 fizică:
 pacientul este sfătuit să-și clătească gura cu apă pentru a îndepărta resturile alimentare; i se arată cum ce
deschide recipientul, să realizeze câteva inspirații profunde urmate de câteva secunde de apnee pentru o
bună mobilizare a secrețiilor traheo-bronsice și inducerea tusei
Înainte de recoltare:
 Completarea Formularului pentru examenul sputei BK:

155
 Denumirea unităţii de tratament unde s-a recoltat sputa;
 Data: ziua, luna, anul;
 Numele pacientului: se înscrie numele întreg;
 Vârsta în ani;
 Sexul: se bifează ”M” sau”F”;
 Adresa: se înscrie adresa reală și completă a pacientului (în unele cazuri adresa de flotant)
 Clasificarea afecțiunii: se bifează ``”pulmonar” sau ”extrapulmonar” și localizarea;
 Motiv examinare: se bifează diagnostic dacă proba a fost recoltată de la un suspect de
tuberculoza; urmărire chimioterapie dacă proba a fost recoltată de la un pacient aflat sub tratament!
 Numărul de identificare al produsului: numărul care se înscrie pe exteriorul recipientului de
sputa;
 Unitatea TBC apărținatoare: se înscrie numărul de înregistrare din registrul districtual de pe fișa
de tratament pentru pacienții aflați în tratament;
 Data recoltarii: zi/luna/an; și semnatura celui care face recoltarea;
Buletinul va fi parafat de medic și va conține codul numeric personal al pacientului
Colectarea propriu-zisă
- Asistenta înmânează pacientului recipientul
- Pacientul este condus în camera de recoltare, când camera de recoltare nu există, afară (în aer
liber), unde este supravegheat prin vizor/geam sau direct de catre un cadru sanitar
- La întoarcerea pacientului din camera de recoltare se verifică cantitatea și calitatea sputei (3-5
ml sputa purulentă); dacă aceasta nu corespunde se repetă manevra de recoltare;
- Pacientul este informat când să aducă următorul eșantion (un eșantion va fi dat odată cu
prezentarea la medic, recoltat sub supraveghere, al doilea a doua zi dimineață, spută matinală auto-
recoltată)
- După ce colectează al 2-lea eșantion, pacientul este informat când să se prezinte pentru rezultat.
- Depozitarea eșantioanelor recoltate se va face în frigiderul (+4 0) din camera de recoltare,
după verificarea închidereii capacelor recipientelor
- Transportul probelor de spută la laboratorul din incinta spitalului sau din altă locație se va face
fie imediat, fie în maximum o saptămână de la recoltare;
- Probele se vor transporta într-o cutie de transport prevazută cu despărțituri pentru fixarea și
separarea flacoanelor de spută, împreună cu formularul de examinare a sputei;
La persoanele care nu tușesc și nu expectorează spontan sau înghit expectorația (copii, femei) se vor
aplica tehnici speciale de provocare și recoltare a sputei:
 Aerosoli expectoranți cu soluție de NaCl 10%
 Lavaj laringo-traheal cu ser fiziologic steril
 Tubajul gastric folosind sonde Nelaton sau Einhorn

156
 Aspiratul bronșic sau lavajul bronho-alveolar prin fibrobronhoscopie.
Interpretare
- Laboratorul va comunica rezultatul la examenul direct al sputei pentru BAAR în 24 h: rezultatul
poate fi pozitiv sau negativ pentru BAAR (bacili acido-alcoolo rezistenți)
- în 4-6 săptămâni vom avea un rezultat după însămânțarea pe un mediu de cultura solid
(Lovenstein-Jensen) sau 1-2 săptămâni dupa însămânțarea pe mediu lichid; care poate fi pozitiv pentru
BAAR sau negativ

FIȘA NR. 52
TEHNICA RECOLTĂRII ADDIS-HAMBURGER

Definiție: Proba Addis - Hamburger este un test de laborator folosit pentru a stabili, existența
hematiilor în urina (hematuria), existența leucocitelor în urina (leucocituria), în cazul diagnosticării și
monitorizării afecțiunilor renale și ale tractului urinar.
Leucocitele pot fi prezente în urină, sub un anumit nivel, fără a exista o stare patologică. Rezultatele
examinării urinei - proba Addis – Hamburger coroborate cu informațiile examenului clinic vor stabili cu
precizie diagnosticul.
Proba Addis - Hamburger constă în stabilirea numărului de globule roșii (eritrocite) și de globule albe
(leucocite) eliminate în urină pe minut prin numărarea elementelor celulare conținute în eșantionul de
urină. Numărul de elemente celulare găsite se exprimă pe mililitru de urină și pe minut.
Proba ADDIS poate stabili și prezența în urină a celulelor epiteliale, prezența cilindrilor urinari, prezența
cristalelor, prezența florei microbiene, ce pot avea o semnificație clinică.

Pregătirea materialelor
 vas cu apă caldă
 săpun
 prosop
 mănuşi
 recipient gradat
 comprese sterile
 soluţie antiseptică
 recipient steril cu capac (urocultor)
 etichete
 formular cerere analiză pentru laborator

Pregătirea psihică și fizică a bolnavului

157
 se anunţă bolnavul cu o zi înainte de efectuarea probei și i se explică necesitatea recoltării, se obține
consimțământul
 se recomandă regim fără lichide cu 24 ore înainte.
 asigurarea intimităţii
Recoltarea urinei
 dimineaţa, bolnavul este rugat să urineze, se notează ora exactă; această urină se aruncă.
 pacientul rămâne la pat, timp de 3 ore, fără să consume lichide în tot acest timp
 după cele 3 ore se face toaleta zonei genitale cu apă și săpun, apoi se va şterge cu comprese sterile
 se recoltează întreaga cantitate de urină (recoltarea se face din jet prin emisiune spontană sau prin
cateterism vezical)
 măsurați cantitatea de urină emisă sau aproximați, agitați și puneți o mostră întrun urocultor
 se închide foarte bine recipientul pentru a preveni vărsarea şi contaminarea probei de urină
 se trimite la laborator, întrun interval cât mai scurt, notându-se exact intervalul de timp între cele două
micţiuni şi volumul urinei de la a două micţiune
Îngrijirea pacientului
 Ajutaţi pacientul să se îmbrace și aşezaţi-l în poziţie comodă
 Notați în foaia de observație efectuarea recoltării, ora, cine a efectuat tehnica

INTERPRETARE: normal se elimină prin urină 1000 hematii/minut şi 1000 - 2000 leucocite/min.
ATENŢIE!
La femei nu se fac recoltări în perioada menstruală.

FIȘA NR. 53
PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU BRONHOSCOPIE

Definiție: explorarea arborelui traheo-bronșic cu ajutorul bronhoscopului rigid sau flexibil

(fibrobronhoscopul).
Bronhoscopul rigid se ompune dintr-o serie de tuburi metalice de 30-40 cm lungime și 4-9
cm diametru prevăzute cu un canal central „de observare și lucru” și laterale de iluminare, administrare
de oxigen etc. Bronhoscoapele rigide sunt prevăzute cu orificii laterale, au extremitatea distală tăiată oblic
și fin polizată, pentru a nu provoca leziuni; lumina este condusă prin fibra optică, tubul fiind conectat, ca
și opticele de examinare, la o sursă de lumină, printr-un sistem special de cabluri. Opticele - tuburi rigide
ce se introduc prin tubul metalic descris - sunt conectate la aceeași sursă de lumină și permit vizualizări cu
ajutorul unor prisme speciale, la 180°, 450 și 90°. Ca anexe bronhoscopul rigid are tuburi de aspirație,
pense de biopsie de diferite modele, porttampoane etc.
Fibrobronhoscopul e mai ușor acceptat de pacient. Imaginea este transmisă printr-un sistem de fibre

158
optice. Extremitatea lui este flexibilă și examinatorul îi poate imprima diferite unghiuri de examinare,
astfel încât se poate examina, și conducte aerifere de gradul IV sau V (bronhii segmentare și
subsegmentare).
Ambele sisteme au avantaje și dezavantaje. Astfel, sistemul rigid permite o mai largă gamă de
manevre terapeutice, dar nu vizualizează un câmp de ramificații de amploarea sistemului flexibil.
Indicații:
Indicațiile bronhoscopiei flexibile sunt foarte largi acoperind aproape toată patologia pulmonară. Se pot
împărți, din punct de vedere didactic, în mai multe grupe:
a. indicații diagnostice:
- pneumonie recurentă sau persistentă
- tuse persistentă
- hemoptizie
- wizing local
-aspecte radiologice anormale: adenopatie hilară sau mediastinală,
infiltrate - suspiciune de fistulă bronhopleurală
- disfonia
- pneumopatii interstițiale difuze
- stadializarea cancerului pulmonar
- evaluarea leziunilor căilor aeriene posttraumatic
- evaluarea și supravegherea transplantului pulmonar
b. indicatii terapeutice:
- tratamentul stenozelor traheo-bronșice
- montarea stenturilor sau protezelor endobronșice
- rezecții tumorale endobronșice
- extragerea corpilor străini
- crioterapie
- laserterapie
- electrocauter
- bronhoaspirații – hemoptizii, supurații pulmonare
c. indicatii speciale:
- intubația cu ghidaj bronhoscopic
- ghidarea traheostomiei percutanate
- administrare locală de medicamente
- monitorizarea în scop de cercetare
Contraindicații:
Contraindicațiile în bronhoscopia flexibilă nu sunt cu caracter absolut datorită caracterului destul de blând

159
al investigației. Bronhoscopia trebuie să fie precedată de anamneză, examen obiectiv clinic și probe
paraclinice curente (EKG, spirograma, radiografie pulmonară față și profil).
Contraindicații respiratorii:
- astm bronsic în criză
- disfuncții ventilatorii
- hemoptizii masive recent oprite
Contraindicatii cardiovasculare:
- infarct miocardic mai recent de trei luni
- angina pectorală instabilă
- tulburări de ritm cardiac majore
-sindrom de venă cavă superioră (pericol de edem laringian și sângerări
postbiopsie)
Alte contraindicații:
- bolnavi în stadii terminale
- vârsta înaintată
- pacienți cu boală comițială (xilina scade pragul convulsigen)
- deficit de coagulare (pentru biopsie)
Complicații:
În literatură nu sunt menționate complicații importante. Foarte rar pot apărea complicații majore legate de
manevre speciale de bronhoscopie (biopsia transbronșică).
Exista două complicații majore legate de biopsia transbronsică: pneumotoraxul și hemoragia, putând
necesita intervenții de terapie intensivă.
Alte complicații posibile sunt: laringospasm, bronhospasm sever, tuse excesivă, desaturare ușoară,
hipoxemie moderată, aritmii cardiace, și extrem de rar edem pulmonar acut sau infarct miocardic.
Pregătirea instrumentelor și materialelor necesare:
• măști de unică folosință sau casolete cu măști sterile, mănuși sterile, casolete cu tampoane și comprese
de tifon sterile; pense porttampon; oglindă frontală, seringă laringiană, tăvița renală, aparatele
(bronhoscop sau fibroscop) cu toate anexele sterilizate.
• important - sterilizarea componentelor aparatelor principale și a anexelor se face ținând cont de
instrucțiuni (fiecare component are alt mod de sterilizare, prevăzut în instrucțiuni, de ex. ultraviolete,
glutaraldehide)
- se verifică sursa de lumină și corecta cuplare a cablurilor
- se verifică aspiratorul și etanșeitatea legăturilor
- vor fi la îndemană: flaconul cu anestezic (xilină 2%, flaconul cu ser fiziologic, flaconul cu soluție de
adrenalină 1%, seringi de 10 ml de unică folosință, tampoane, comprese de tifon).
- suprafața mesei pe care se află instrumentarul e încălzită la 40- 45°, pentru a preveni aburirea

160
instrumentarului optic.
Pregătirea psihică și fizica a pacientului
- pacientul trebuie convins de necesitatea examenului, asupra riscului pe care și-l asumă refuzându-l,
lipsind medicul de informare diagnostică esențială
- pacientul trebuie convins că, deși neplăcut, examenul nu e dureros în sine, iar incidentele sau accidentele
survin foarte rar
- se creează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea lui în toate momentele
examinării, punându-l în legătură cu alți pacienți cărora li s-a efectuat o bronhoscopie sau fibroscopie
- în ziua premergătoare examinării, se execută o testare la xilină pentru a depista o alergie la acest
anestezic;
- la indicația medicului, pacientul va fi sedat atât în seara premergătoare explorării, cât și în dimineața
zilei respective
- pacientul trebuie anunțat că nu trebuie să mănânce dimineața
- pentru anestezie, e așezat pe un scaun, în mâna dreaptă va ține o tăviță renală sau o scuipătoare, iar cu
mâna stângă, dupa ce își deschide larg gura, își scoate limba, și-o imobilizează cu două degete deasupra și
policele dedesupt
- într-un prim timp, medicul, cu ajutorul unui spray cu xilina 2%, îi anesteziază limba, orofaringele
și hipofaringele, urmând să anestezieze arborele traheobronșic, instilând, picatură cu picatură, anestezicul
ușor încălzit, cu ajutorul unei seringi laringiene
- pacientul este condus în camera de bronhoscopie
Bronhoscopia
Participarea la efectuarea tehnicii (sunt necesare două asistente medicale)
- asistenta I așază pacientul pe masa de examinare în decubit dorsal, cu extremitatea cefalică în extensie
- sub umerii lui, se plasează o pernă tare, care, ridicând capul la 12-15 cm, ajută la extensia acestuia
- orientează capul în direcția indicată de medic, pentru a permite acestuia o orientare cât mai completă
- asistenta II servește medicul cu instrumentele și materialele solicitate (dacă masa de examinare este
prevazută cu o tetieră, este nevoie doar de o singură asistentă)
∎ ATENȚIE:
- ambele asistente, înainte de examinare, se vor spăla pe mâini și vor purta mască sau cagulă
Fibroscopia
Participarea la efectuarea tehnicii (sunt necesare două asistente)
- pacientul este așezat pe un scaun; asistenta I conectează pacientul la sursa de oxigen, asigurându-se că
acesta primește debitul recomandat de medic
- asistenta I se plasează în spatele pacientului, îi fixează piesa bucală aflată în trusa fibroscopului, pe care
o va avea sub control tot timpul examinării, imobilizând-o din lateral cu indexul și degetul mijlociu, de la
ambele mâini

161
- asistentei II îi revine atribuția de a servi medicul cu instrumentarul necesar
Supravegherea pacientului după bronhoscopie/fibroscopie:
După examinarea bronhoscopică, pacientul nu va mânca o oră. Asistenta va supraveghea, în acest timp,
parametrii vitali (puls, TA etc.), anunțând imediat medicul dacă survin modificări ale acestora.
Asistenta va avea la îndemană hemostatice, pe care le va administra în cazul unei hemoptizii, chiar inainte
de a anunța medicul (Adrenostazin, Dicinone, E.A.C., Venostat etc.)
Incidente și accidente (de bronhoscopie și/sau ale fibroscopului)
- hemoragii, diseminări tuberculoase sau suprainfecții cu diferiți germeni, dureri în gură; disfagie sau
orofagie, dureri retrosternale, cefalee; insomnie, tuse; expectorație, stare subfebrilă.

Figura1.BronhoscopFigura 2.Fibrobronhoscop

FIȘA NR. 54
PREGĂTIREA PREOPERATORIE

OBIECTIVE SPECIFICE
Pregatirea pacientului pentru operatie prin :
· restrictionarea aportului de alimente si lichide
· pregatirea campului operator (suprafata cutanata)
· recoltarea produselor pentru examene de laborator
· efectuarea igienei personale si a altor nevoi de baza
· asigurarea sigurantei pacientului dupa administrarea medicatiei preanestezice
Pregatirea documentelor pacientului pentru operatie prin:
· revederea semnaturii consimtamantului chirurgical
· completarea cu acuratete a listei operatorii
Furnizarea, preoperator, de informatii si instructiuni pacientului si familiei.

PRINCIPII DE INGRIJIRE
Operatia este un eveniment important in viata pacientului, generator de stress fizic si psihic.
† Teama de spital, de anestezie, de operatie, de suferinta postoperatorie fac ca bolnavii sa fie anxiosi,
agitati, deprimati psihic.
162
† Incizia operatorie determina durere si predispune la infectii.
† Anestezicele si drogurile analgezice au efect depresiv asupra organismului diminuand durerea dar si
capacitatea de reactie a pacientului fata de stimulii din mediul inconjurator.

PREGATIREA PREOPERATORIE GENERALADIN ZIUA CARE PRECEDE OPERATIA

PREGAREA PSIHICA A BOLNAVULUI
Se recomanda tact si intelegere empatica in comunicarea cu pacientul pentru a reduce disconfortul psihic
creat de teama de operatie, anestezie.
† Se recomanda selectarea pacientilor pe saloane, evitandu-se contactul celor nou internati cu cei care
au avut o evolutie postoperatorie dificila, grava sau cu muribunzii.
† Se linisteste pacientul cu privire la anestezie, durere si procedurile preoperatorii
† Se respecta opiniile pacientului legate de credinte si conceptii.
† Se ofera informatii clare, accesibile legate de actul operator si de consecintele acestuia (limitari,
mutilari).
† Se obtine consimtamantul scris al pacientului constient, adult sau al familiei in cazul minorilor sau al
pacientilor inconstienti.
† Se stabileste data interventiei si se comunica bolnavului.
† Consimtamantul informat in interventiile chirurgicale este responsabilitatea medicului; nursa este
responsabila din punct de vedere etic, nu legal, actionand ca un avocat al pacientului (verificand daca
pacientul a inteles informatiile primite si daca sunt respectati toti pasii in pregatirea preoperatorie).
† Formele de consimtamant trebuie semnate inainte ca pacientul sa primeasca medicatia sedativa,
preanestezica.
† Se administreaza, la indicatia medicului sedative, hipnotice in seara dinaintea interventiei pentru a
asigura o odihna adecvata in timpul noptii
IGIENA PACIENTULUI
Se face baie, sau dus, sau toaleta pe regiuni, la pat, in cazul bolnavilor nedeplasabili.
† Se curata cu atentie zonele de flexie si cea ombilicala pentru a reduce riscul infectiei prin flora
cutanata.
CREAREA CAMPULUI OPERATOR
Se depileaza zona de interventie prin raderea pilozitatilor cu un aparat de ras individual, pe o suprafata
larga (15 / 25cm) avand grija sa nu se creeze solutii de continuitate.
† Se interzice folosirea cremelor depilatoare care pot da reactii alergice si iritatii ale mucoaselor din
zonele intime.
† Nu se depileaza sprancenele in cazul interventiilor la nivelul globului ocular.
† Se dezinfecteaza zona rasa cu alcool medicinal sau betadina (se exclude riscul la alergie prin
anamneza)

163
† Se acopera campul operator cu un camp steril.
† In caz de urgenta imediata, bolnavul va fi ras la pat sau la UPU inainte de a fi transportat la blocul
operator.
† Se contraindica, temporar, actul operator in caz de leziuni cutanate in regiunea unde urmeaza sa se
desfasoare interventia.
SUPRAVEGHEREA INAINTEA OPERATIEI
Se masoara si se reprezinta grafic functiile vitale : temperatura, puls, T.A., respiratie.
† Se cantareste bolnavul si se apreciaza talia pentru dozarea premedicatiei si anestezicelor.
† Se semnaleaza medicului eventualele modificari ale tegumentelor din zonele prevazute pentru
interventie cum ar fi semnele de inflamatie sau de alergie.
† Se noteaza si se raporteaza eventualele simptome de infectie a cailor respiratorii superioare, precum
si aparitia menstruatiei la femei.
INVESTIGAREA PARACLINICA
Se verifica, obligatoriu, pentru toate tipurile de interventii chirurgicale :
· grupul sanguin si factorul Rh
· hemograma
· glicemia
· ureea
· creatinina sanguina
· electrolitii serici
· probele hepatice
· factorii de coagulare
· sumarul de urina
† Se efectueaza :
· ECG, radiografie pulmonara.
GOLIREA INTESTINULUI TERMINAL
Se face clisma evacuatoare in seara dinaintea si in dimineata interventiei chirurgicale in caz de interventii
pe tubul digestiv.
† Se administreaza un laxativ cu 12-24 ore inaintea interventiei daca actul operator nu se desfasoara pe
tubul digestiv si tranzitul bolnavului este normal.
RESTRICTIA ALIMENTARA
Se scade aportul alimentar oral cu o zi inainte de operatie.
† Se sisteaza aportul de alimente si lichide de la orele 21, in seara de dinaintea operatiei.
† Se interzice fumatul cu o seara inainte de operatie, precum si consumul de bauturi alcoolice.
PREGATIREA PREOPERATORIE DIN ZIUA OPERATIEI
MASURI GENERALE

164
Se supravegheaza pacientul sa ramana nemancat si sa nu fumeze.
† Se masoara functiile vitale si vegetative: temperatura, puls, T.A..
† Se apreciaza starea generala si comportamentul.
† Se comunica medicului eventualele modificari patologice ale functiilor vitale, tusea, coriza, diareea,
aparitia menstruatiei la femei si modificari din zona de interventie.
† Se indeparteaza bijuteriile, ceasul, peruca, protezele (dentare, membrele artificiale), agrafele de par,
lentilele de contact.
† Se cere pacientei sa-si faca toaleta de dimineata fara folosirea machiajului sau a lacului de unghii, a
rujului, pentru o buna observare a extremitatilor.
† Se invita pacientul sa-si goleasca ca urinara sau se monteaza aseptic o sonda cala, daca medicul
indica
† Se strange parul lung intr-o boneta, sau se impleteste in coada, iar pacientul imbraca o pijama curata,
deschisa, iar femeile camasa de noapte.
ADMINISTRAREA PREMEDICATIEI

Se administreaza medicatia preanestezica (premedicatia) cu 60 de minute inainte de operatie, daca

administrarea este orala si cu 45 de minute inainte de operatie – in administrarea parenterala
† Se interzice pacientului sa se mai ridice din pat dupa administrarea premedicatiei deoarece are
actiune sedativa si deprima circulatia, determinand hipotensiune arteriala ortostatica.
† Se predau obiectele de valoare, bijuteriile bolnavului familiei sau nursei-sefe, insotite de procesul
verbal.
TRANSPORTUL BOLNAVULUI LA SALA DE OPERATIE
Se transporta bolnavul la sala de operatie cu un mijloc adecvat starii sale – cu brancarda, patul rulant, bine
acoperit si insotit de nursa.
† Se insoteste bolnavul de documentele administrative: F.O. cu rezultatele investigatiilor, cu
consimtamantul scris.
† Se evita transportul prea devreme la sala de operatie pentru a nu stresa bolnavul.
† Se verifica lista operatorie (data, ora, regiunea operatorie).
PREGATIREA SALONULUI POSTOPERATOR
† Se pregateste, intre timp, salonul pentru primirea, in conditii optime, a operatului :
· igiena salonului
· aerisirea salonului
· schimbarea lenjeriei de pat
· asigurarea cu material de protectie a patului.
† Se verifica sursa de oxigen, de aspiratie.

165
† Se pregatesc :
· tensiometru si stetoscop biauricular
· stativ
· trusa de perfuzat
· solutii perfuzabile si medicamente prescrise de medic pentru perioada postoperatorie
· urinar
· bazinet
· tavita renala
· alte materiale in functie de tipul interventiei si de ingrijiri (borcan de drenaj, de aspiratie, etc).

FIȘA NR. 55
PREGĂTIREA POSTOPERATORIE

DEFINITIE
† Perioada postoperatorie imediata = perioada care dureaza de la sfarsitul interventiei chirurgicale
pana la restabilirea starii de cunostinta si a functiilor vitale; se mai numeste perioada de trezire.
† Perioada postoperatorie precoce – incepe din momentul in care pacientul a fost complet recuperat
din anestezie si se termina in momentul externarii.
OBIECTIVE
Restabilirea homeostaziei fizice si psihice.
† Prevenirea si tratarea prompta a complicatiilor postoperatorii imediate si precoce.
† Managementul durerii
SUPRAVEGHEREA POSTOPERATORIE IMEDIATA
Se face in timentul postoperator.
† Se supravegheaza functiile vitale (R, P, T°, T.A., starea de constienta, durerea, SpO2)
din 15’ in 15’ pana devin stabile si se noteaza in fisa de trezire a operatului.
† Se raporteaza imediat medicului anestezist si chirurgului orice modificare (cianoza cu transpiratii,
tirajul muschilor intercostali, in caz de obstructie respiratorie, de exemplu).
† Se observa aspectul general al operatului: in mod obisnuit este palid, cu extremitati reci, cu psihic
lent si sensibil la durere.
† Se verifica permeabilitatea si pozitia cateterelor, sondelor, tuburilor de dren.
TRANSPORTUL DE LA BLOCUL OPERATOR
Se aplica masuri de protectie si de siguranta a pacientului, mai ales in cazul celor agitati.
† Se transporta operatul cu functiile vitale si vegetative stabile in salonul postoperator sau in STI.
† Se evita, pe timpul transportului, zdruncinaturile, curentii de aer.
† Se impune atentie sporita la tuburile de dren, perfuzie, sonda de aspiratie, plaga operatorie.

166
SUPRAVEGHEREA POSTOPERATORIE PRECOCE
A.SUPRAVEGHEREA PLAGII OPERATORII
Se observa pansamentul: in mod normal este curat, fara secretii seroase sau sanguinolente.
† Se schimba pansamentul la 24 de ore p.o., iar dupa 3 zile plaga operatorie poate fi lasata libera daca
evolutia este buna.
† Se schimba pansamentul precoce cand :
· este umed si favorizeaza contaminarea bacteriana a plagii.
· pacientul prezinta semne clinice generale si locale de infectie a plagii (febra, frisoane, durere si
congestie locala); in acest caz se recolteaza secretie din plaga pentru examen bacteriologic si
antibiograma.
† Se schimba mesele – acolo unde exista – odata cu pansamentul.
† Se scot firele de sutura in a 5ª – a 7ª zi partial sau total in functie de indicatia medicului si de evolutia
plagii.
† Se supravegheaza racordul drenului la punga colectoare ce va fi mentinuta decliv si se noteaza
caracteristicile lichidului de drenaj (culoare, aspect, cantitate).
† Se penseaza sau se instruieste pacientul sa mentina punga mai jos de nivelul de insertie a drenului in
timpul mobilizarii.
† Se scurteaza sau se indeparteaza drenul atunci cand medicul indica.
B.SUPRAVEGHEREA STARII TERMICE
† Se masoara T° si se reprezinta grafic in F.T.
† Se combate frisonul – prin incalzirea pacientului cu paturi suplimentare sau buiote cu apa calda
asezate pe partile laterale ale corpului sau se administreaza sedative la indicatia medicului.
† Se supravegheaza si raporteaza semnele de hipotermie: somnolenta, reactii incetinite, respiratie rara,
T.A. si P scazute ca urmare a scaderii metabolismului bazal, temperatura rectala in jur de 34°-35° C.
† Se semnaleaza medicului orice crestere patologica a T° corpului si se incearca scaderea acesteia prin
metode fizice (aplicatii reci, impachetari).

C.SUPRAVEGHEREA ELIMINARILOR
† La cei cu sonda cala à demeure :
· se verifica permeabilitatea, racordul sondei
· se noteaza caracteristicile urinei: culoare, aspect, cantitate, se goleste la timp punga colectoare
† La cei fara sonda cala:
· se stimuleaza reluarea mictiunilor.Spontan in primele 6 – 8 ore postoperator
· se verifica prezenta “globului cal” daca pacientul nu urineaza spontan
· se ofera bazinetul sau urinarul pentru captarea urinei la pat; atentie la bolnavii de sex masculin care

167
urineaza mai greu in pozitie de clinostatism
· se anunta medicul daca bolnavul nu urineaza (este in anurie din cauza “postului” pre-, si
postoperator sau are “glob cal”).
· se face sondaj cal, in conditii aseptice, daca bolnavul prezinta “glob cal” si nu poate mictiona
spontan.
† Se supravegheaza reluarea tranzitului intestinal pentru gaze, in a 2ª zi p.o. si in a 3ª - a 4ª zi p.o.,
pentru materii fecale exceptand pacientul cu interventii pentru hemoroizi sau fistula anala la care defecatia
trebuie amanata pana la vindecarea plagii operatorii.
† In situatii speciale (bolnavul nu elimina gaze si nu are scaun) :
· se pune tub de gaze : 15 - 20 minute, maxim 1 ora
· se face masaj abdominal sau se pun supozitoare cu glicerina; clisma evacuatoare, administrarea de
amestec litic (ser fiziologic + Plegomazin + Propranolol) sau de solutii hipertone (Manitol) se fac numai
la indicatia medicului.

D.SUPRAVEGHEREA ALIMENTATIEI
† Se recomanda reluarea alimentatiei in prima zi p.o., daca interventia chirurgicala nu este la nivelul
aparatului digestiv sau pe abdomen; alimentele vor fi usor digerabile, neflatulente.
† In cazurile obisnuite, de chirurgie curenta, schema reluarii alimentatiei este urmatoarea :
· in ziua operatiei – nimic pe gura; se umezesc buzele, se face hidratare parenterala cu solutii
prescrise de medic.
· dieta hidrica – in prima zi p.o., daca bolnavul nu varsa.
· dieta usor digerabila – in a doua zi p.o.
· dieta obisnuita – dupa ce bolnavul a avut scaun.
E. MANAGEMENTUL DURERII
† Se identifica localizarea si intensitatea durerii pe o scala de la 1 la 10, si se inregistreaza informatiile
referitoare la durere exprimate de pacient, postoperator.
† Se administreaza medicatia analgezica prescrisa de medic, respectand doza si intervalul de
administrare.
† Se supravegheaza efectele terapeutice si nonterapeutice ale analgezicelor (hipoventilatie,
hipotensiune, risc de aspiratie a varsaturilor in caile respiratorii).
† Se aplica masuri alternative ale durerii :
· metode fizice: aplicatii locale calde sau reci, schimbarea pozitiei, gimnastica respiratiei, masaj,
aromaterapia.
· psihoterapie: consta in controlul durerii de catre pacient prin autosugestie si prin hipnoza si
exersarea, preoperator, a tehnicilor de relaxare pentru a scadea consumul de analgezice postoperator.
F.SUPRAVEGHEREA STARII DE CONSTIENTA SI A COMPORTAMENTULUI

168
† Se supravegheaza starea de constienta, mai ales la pacientii in varsta, la cei cu administrare de
analgezice p.o., cu antecedente de alcoholism, depresie sau cu dezechilibre electrolitice.
† Se consemneaza si se raporteaza manifestari ca: agitatie, cosmaruri, insomnia sau
somnolenta, tulburari de sensibilitate (care insotesc deseori confuzia), delir cu halucinatii.
† Se supravegheaza, in permanenta, bolnavul si se mentine o sursa de lumina pe timpul noptii, la cei
agitati care au tendinte de autoagresiune manifestate prin smulgerea sondelor, perfuziei, drenurilor.
† Se explica, cu calm si rabdare, pacientului scopul tuburilor, sondelor, perfuziilor.
G. MOBILIZAREA OPERATULUI
† Se recomanda mobilizarea precoce a operatului exceptand cazurile cu interventii ortopedice la
nivelul membrelor inferioare, coloanei vertebrale, interventii pe cord, pacienti adinamici, cu complicatii
p.o. imediate.
† Se schimba pozitia din ora in ora in primele 24 de ore p.o. pentru a favoriza expansiunea plamanilor
si pentru a preveni pneumonia hipostatica sau atelectazia (colabarea alveolelor)
† Se solicita pacientului sa execute miscari active ale membrelor inferioare din ora in ora sau se fac
miscari pasive ale articulatiilor de la membre, masaje in sensul circulatiei venoase.
H. EXAMENE DE LABORATOR SI EXPLORARI IMAGISTICE
† Sunt recomandate de catre medic la bolnavii:
· cu pierderi mari de sange in timpul interventiei chirurgicale
· cu risc de hemoragie postoperatorie (ex. bolnavi tarati, cu ciroza hepatica, cu tulburari de coagulare,
cu hemostaza precara)
· care au suferit interventii chirurgicale de mare amploare
· aflati in stare critica
† Se efectueaza obligatoriu in perioada postoperatorie imediata, conform indicatiei medicale,
urmatoarele examene :
· hemograma completa
· coagulograma
· biochimie sanguina
· gazele sanguine
· radiografia pulmonara la pat
COMPLICATIILE POSTOPERATORII OBIECTIVELE PROCEDURII
† Supravegherea si ingrijirea postoperatorie, atente si competente au ca obiective:
· Grabirea vindecarii si reducerea perioadei de spitalizare
· Prevenirea sechelelor postoperatorii si a mortalitatii
· Prevenirea cicatricilor inestetice in cazul operatiilor pe zone expuse

TIPURI DE COMPLICATII POSTOPERATORII

169
a) Dupa factorul temporal:
· Complicatii imediate: apar in primele ore post-operator
· Complicatii precoce: apar in primele zile post-operator
· Complicatii tardive: apar dupa saptamani, luni sau chiar ani de zile de la interventia chirurgicala
(ex.eventratia)
b) Dupa localizare si mod de manifestare:
· Complicatii locale: la nivelul plagii operatorii
· Complicatii generale: la nivelul unor aparate sau sisteme, sau chiar al intregului organism
c) Dupa gravitate:
· Complicatiile minore – care se vindeca repede si nu influenteaza starea generala
· Complicatii majore – care se vindeca greu, sunt costisitoare si/sau lasa sechele cu implicatii sociale,
profesionale sau economice
· Complicatii letale – dificil de controlat care determina decese si au uneori implicatii juridice
COMPLICATIILE POSTOPERATORII IMEDIATE
SOCUL - survine cel mai adesea in primele 5 ore care urmeaza interventiei
CAUZE:
 Deficitul lichidian preoperator agravat de vasodilatatia
 determinata de anestezie
 Hemoragie intraoperatorie insuficient compensata
 Pierdere importanta hidroelectrolitica
SEMNE DE RECUNOASTERE:
 Puls tahicardic, filiform
 Angoasa si teama
 Lipsa de aer
 Scaderea T.S. (tensiunii sistolice) la 90-80 mm Hg.
 Paloarea si racirea pielii, transpiratii reci
 Cianoza extremitatilor, oligurie
 Somnolenta, apatie sau stare de agitatie
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
 Supravegherea stricta a bolnavului si semnalarea
imediata a semnelor incipiente
 Incalzirea bolnavului prin suplimentarea de paturi
 Oxigenoterapie dupa permeabilizarea cailor
respiratorii superioare
 Administrarea tratamentului etiologic si simptomatic
prescris

170
 Monitorizarea functiilor vitale si vegetative: puls,
T.A., respiratie, diureza
 Administrarea de sange, plasma, electroliti conform
indicatiei medicului
 Comunicarea si sustinerea psihica a
bolnavului/apartinatorilor

ASFIXIA – bolnavul se sufoca prin lipsa de aer

CAUZE
† Obstructia bronsica si hipoventilatia, mai ales la cei obezi, cu distensie abdominala ; hipovolemia
† Edemul pulmonar acut prin supraincarcare lichidiana prin perfuzii i.v.
† Obstacol in caile respiratorii superioare: varsatura inhalata, caderea posterioara a limbii, etc.
† Consecinta recurarizarii (anestezicele de tip curara paralizeaza musculatura respiratorie)
SEMNE DE RECUNOASTERE
† Agitatie, cianoza
† Dispnee sau apnee
† Tiraj, cornaj
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
† Anuntarea medicului
† Aspirarea secretiilor si permeabilizarea cailor respiratorii
† Administrarea de O2 sau carbogen (amestec de O2 cu CO2)
† Asigurarea pozitiei proclive a bolnavului
† Monitorizarea functiilor vitale si vegetative si a concentratiei gazelor in sange
† Pregatirea de urgenta a materialelor necesare pentru intubatie sau traheostomie acolo unde este cazul
VARSATURILE
CAUZE
† Efectul anesteziei rahidiene sau generale
SEMNE DE RECUNOASTERE
† Paloare, transpiratii reci, tahicardie
† Varsaturi pe gura (sau pe langa sonda daca nu se aspira la timp) care pot deveni incoercibile ducand
la dilatatia acuta de stomac
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
† Plasarea bolnavului cu capul mai sus, orientat lateral
† Sustinerea bolnavului si captarea varsaturilor in conditii de protectie a vestimentatiei si a lenjeriei de
pat
† Observarea si raportarea caracteristicilor varsaturilor

171
† Punerea unei sonde gastrice daca medicul indica
† Administrarea medicatiei antiemetice
† Notarea pierderilor prin varsatura, urina, scaun in vederea efectuarii bilantului hidric
† Rehidratarea bolnavului conform prescriptiei
HEMORAGIA EXTERNA poate fi:
† Hemoragie la nivelul plagii operatorii
† Hemoragie subcutanata (hematom parietal)
CAUZE
† Ligatura defectuoasa
† Desfacerea suturii
SEMNE
† Pansament imbibat cu sange
† Sange pe tubul de dren si in punga colectoare
† Semne de soc
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
† Anuntarea medicului
† Schimbarea pansamentului si efectuarea pansamentului compresiv
† Administrarea medicatiei hemostatice
† Efectuarea tratamentului antisoc conform prescriptiei medicului
HEMORAGII INTERNE
† Sunt mai frecvente la blonzi si roscati.
† Pot fi: intraseroase: hemotorax, emoperitoneu, hemopericard; intraviscerale (gastrointestinale)
CAUZE
† Hemostaza insuficienta intraoperatorie
† Tulburari de coagulare
† Traumatisme ale anselor intestinale (intraoperator)
SEMNE DE RECUNOASTERE:
† Angoasa, agitatie
† Paloare, sete, stare sincopala, soc
† Dispnee in caz de hemotorax
† Balonare si durere brusca in caz de hemoperitoneu
† Colaps si cianoza in caz de hemopericard
† Hematemeza, melena in caz de hemoragie
gastro-intestinala
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
† Anuntarea de urgenta a medicului care hotaraste atitudinea terapeutica

172
† Administrarea tratamentului simptomatic prescris
† Recoltarea sangelui pentru bilant biologic: HLG, HT, teste de coagulare si mentinerea liniei venoase
in asteptare
† Aplicatii locale reci pe toarce, abdomen, cu actiune hemostatica
† Administrarea medicatiei hemostatice
† Pregatirea bolnavului pentru reinterventie acolo unde este cazul
COMPLICATIILE POSTOPERATORII PRECOCE SI TARDIVE
TULBURARI PULMONARE
a) PNEUMONIA HIPOSTATICA - inflamatia alveolelor prin hipoventilatie
CAUZE
† Imobilizarea prelungita
† Staza secretiilor si reducerea ventilatiei pulmonare
SEMNE DE RECUNOASTERE
† Febra, dispnee, tahicardie, junghi toracic
† Tuse initial seaca, iritativa, apoi cu expectoratie
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
† Schimbarea pozitiei bolnavului
† Mobilizarea secretiilor prin tuse asistata, percutii in regiunea interscapulara
† Administrarea tratamentului simptomatic prescris: antialgice, fluidifiante, expectorante
† Prelevarea de sputa pentru cultura si antibiograma
† Administrarea antibioticelor si a oxigenului pe sonda endonazala
† Monitorizarea functiilor vitale si vegetative: T º, puls, T.A., respiratie, diureza.
b) EMBOLIA PULMONARA – survine adesea in ziua a 5 a - a 6a postoperator
prin obstructia unei artere pulmonare printr-un cheag de sange provenit, cel mai frecvent, din periferie
CAUZE
† Interventii abdominale, ginecologice, ortopedice
† Absenta tratamentului preventiv anticoagulant
SEMNE DE RECUNOASTERE
† Durere toracica atroce, dispnee si cianoza
† Tuse cu expectoratie sangvinolenta
† Stare de soc, oprirea inimii si deces rapid
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
† Anuntarea de urgenta a medicului
† Prinderea unei vene periferice pentru bilantul biologic si administrarea tratamentului prescris de
medic: anticoagulante, trombolitice, antialgice
† Administrarea oxigenului umidificat pe masca

173
† Pregatirea bolnavului pentru efectuarea radiografiei pulmonare la pat
† Pregatirea bolnavului pentru reinterventie daca medicul indica
c) EDEMUL PULMONAR ACUT (EPA) – reprezinta inundarea brutala cu plasma a alveolelor care
deterioreaza rapid functia cardio-respiratorie
CAUZE
† Reanimare vasculara exagerata cu solutii sau sange
† Operat tarat, cu cardiopatie
SEMNE DE RECUNOASTERE
† Dispnee cu polipnee, puls tahicardic, filiform
† Cresterea T.A., cianoza extremitatilor
† Expectoratie patognomonica, rozata, spumoasa la nivelul buzelor
† Bolnavul este angoasat, acoperit de transpiratii
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
† Anuntarea de urgenta a medicului
† Pozitionarea bolnavului cu gambele atarnate pentru reducerea circulatiei venoase (de intoarcere) si a
presiunii in circulatia pulmonara
† Administrarea oxigenului pe sonda endonazala, umidificat, cu 2/3 apa sterila si 1/3 alcool (care
previne spumarea)
† Prinderea unei linii venoase periferice si administrarea tratamentului prescris de medic: diuretice,
tonicardiace, vasodilatatoare periferice, anxiolitice
† Pregatirea bolnavului si materialelor necesare pentru intubatie si ventilatie asistata daca medicul
indica.
† Monitorizarea functiilor vitale si vegetative
TROMBOFLEBITA – inflamatia unei vene, de regula periferice
CAUZE
† Interventii pe micul bazin
† Imobilizarea
† Obezitatea
SEMNE DE RECUNOASTERE
† Roseata si inflamatie de-a lungul venei
† Durere in molet, accentuata de dorsoflexia piciorului
† Cresterea temperaturii si a pulsului (puls catarator)
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
† Asigurarea repausului la pat cu membrul inferior ridicat
† Aplicatii locale cu rivanol, antiinflamatoare
† Administrarea tratamentului cu anticoagulante

174
† Monitorizarea functiilor vitale si vegetative
† Supravegherea efectelor terapeutice si nonterapeutice ale medicamentelor administrate
† Verificarea testelor de coagulare prin recoltarea de sange venos, la indicatia medicului
† Instruirea pacientului sa nu se loveasca, sa nu se maseze la nivelul moletului.
TULBURARI DIGESTIVE SI INTESTINALE
a) PERITONITA – inflamatia mucoasei peritoneale
SEMNE DE RECUNOASTERE in peritonita generalizata:
† Febra, frisoane
† Oligurie, varsaturi
† “Abdomen de lemn” (contractura abdominala)
† Dureri abdominale intense, continue si permanente
† absenta scaunului si a gazelor
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
† Anuntarea medicului
† Monitorizarea functiilor vitale si vegetative
† Administrarea tratamentului prescris: antibiotice – pe cale parenterala, aplicatii reci
pe abdomen protejand pielea
† Pregatirea bolnavului pentru reinterventia chirurgicala, adesea necesara pentru tratarea cauzei
peritonitei, drenajul cavitatii
b) OCLUZIA INTESTINALA (ILEUSUL) – ingustarea lumenului intestinal care impiedica trecerea
gazelor si a materiilor fecale
CAUZE
† Mecanice: bride aderentiale, volvulus, cancer.
† Paralitice: atonie intestinala, mai ales la cei care au avut peritonita.
SEMNE DE RECUNOASTERE
† Durere paroxistica sau colicativa
† Varsaturi reflexe la inceput, legate de durere, care devin rapid stercorale, cu miros fecaloid – in
ocluzii inalte
† Oprirea tranzitului intestinal pentru materii fecale si gaze
† Balonarea (meteorismul abdominal)
† Alterarea starii generale
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
† Raportarea de urgenta a simptomatologiei medicului
† Punerea sondei de aspiratie nasogastrica la indicatia medicului si aspirarea lichidului intermitent cu
seringa sau continuu
† Notarea pierderilor: lichid de aspiratie, diureza

175
 † Crearea accesului la o vena periferica si reechilibrarea hidroelectrolitica
† Sistarea alimentatiei naturale (pe gura)
† Pregatirea bolnavului pentru rezolvarea chirurgicala a obstacolului atunci cand medicul indica
c) FISTULELE DIGESTIVE POSTOPERATORII – sunt comunicari anormale
CAUZE
† Desfacerea anastomozei sau a suturii digestive care determina iesirea continutului digestiv
† Bolnavi denutriti, casectici, tratati cu cortizon
† Distensia intestinala
SEMNE DE RECUNOASTERE
† Scurgere anormala din plaga sau pe dren; caracteristicile lichidului sunt in functie de natura fistulei:
· lichid intestinal in fistula digestiva
· lichid clar, ca “apa de stanca” in fistula pancreatica
· lichid galben-verzui in fistula biliara
· imposibilitatea de a se alimenta pe cale orala in fistulele digestive
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
† Notarea si raportarea pierderilor prin fistula (calitate, cantitate)
† Efectuarea bilantului hidric
† Crearea accesului vascular pentru reechilibrarea hidroelectrolitica si administrarea medicatiei
prescrise: antibiotice, insulina
† Schimbarea pansamentului in conditii de asepsie riguroasa
† Protejarea tegumentului din jurul drenului cu o crema protectoare
d) EVISCERATIA – survine adesea in a 6a – a 8a zi postoperator. Reprezinta iesirea viscerelor abdominale
prin solutii de continuitate ale peretelui, totale, care le fac direct vizibile
CAUZE
† Factori operatori care tin de tipul de incizie, de sutura, de drenurile scoase prin plaga operatorie
† Factori postoperatori:
●Cresterea presiunii intraabdominale prin tuse, varsaturi, ileus, retentie de urina
●Infectarea plagii din interior sau din exterior
† Factori care tin de teren (bolnav):
●Obezitate sau denutritie, hipoproteinemie
●Cancer, diabet zaharat
●Tratamente cu citostatice, cortizon
SEMNE DE RECUNOASTERE
† Indepartarea buzelor plagii
† Viscerele se vad in plaga
† Pacientul acuza o senzatie de ruptura la nivelul abdomenului

176
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
† Asigurarea repausului la pat
† Refacerea pansamentului in conditii de asepsie si fixarea cu un bandaj elastic in jurul abdomenului
† Instilarea la indicatia medicului, de ser fiziologic steril in plaga pentru a preveni uscarea viscerelor
† Pregatirea bolnavului pentru reinterventie chirurgicala daca se indica
e) EVENTRATIA – reprezinta iesirea unor viscere abdominale sub piele, prin zone slabite ale peretelui
aparute dupa unele operatii sau traumatisme. Este o complicatie tardiva.
CAUZE
† Care tin de bolnav: varsta inaintata, obezitate, diabet zaharat, carente alimentare, constipatie, eforturi
fizice sustinute.
† Care tin de natura interventiei operatorii: incizii mari pe abdomen, materiale de sutura proaste,
supuratii postoperatorii, ileus, etc,
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
† Pregatirea bolnavului pentru operatie

FIȘA NR. 56
RECOLTAREA SÂNGELUI ÎN VACUTAINERE
(ORDINEA UMPLERII, COD DE CULORI)

Recoltarea sângelui în vacutainere, la adult, se realizează prin puncţie venoasă. Definiţie Reprezintă
gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei vene (de regulă periferică,
superficială) în vederea recoltării de sânge pentru examinări de laborator.
Loc de elecţie:
- Venele de la plica cotului – vena cefalică,vena basilică, vena mediană
- Fața dorsală a mâinii- arcada palmară superficial,vene metacarpiene
- În ultimă instanță venele de pe fața dorsală a piciorului, vena femurală
- La sugari se utilizează venele membrului inferior – (arcada venoasă dorsală a piciorului, venele
gambei)- și venele epicraniene
Materiale necesare
 eprubete vacutainer:
 cu dop negru pentru VSH (conţine anticoagulant-citrat de natriu 3,8%);
 cu dop mov pentru hemoleucogramă (conţine anticoagulant E.D.T.A.- acid-etilen-diamino-
tetraacetic 1%);
 cu dop roşu - fără anticoagulant pentru probe biochimice,
 cu dop bleu (conţine anticoagulant- citrate de natriu 3.8%, raportul sânge /anticoagulant este de
9/1) pentru fibrinogen;

177
 cu dop gri pentru glicemie - conţine anticoagulant florura de natriu;
 cu dop albastru pentru teste de coagulare – au anticoagulant: citrat trisodic, raportul
sânge/anticoagulant este 9/1
 soluţie dezinfectantă (alcool), tampon de vată, garou,
 tăviţă renală, mănuşi de unică folosinţă,
 holder, ace duble de puncţie
 recipient pentru colectarea deşeurilor.
Pregătirea pacientului
a) psihică:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea puncției, anuntaţi-l că e puţin dureroasă și încurajaţi-l
pentru a-i reduceanxietatea
- Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie, stare de greaţă,
vărsătură și obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi locul puncţiei
 decubit dorsal cu membrul superior în adductie pentru recoltarea înspital
 şezând pe scaun cu membrul superior sprijinit în extensie și supinație – recomandat pentru recoltarea
înambulator
- Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţilocul

Efectuarea procedurii:
 se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă, se dezinfectează locul de elecţie
 desfaceţi acul prin răsucirea capacului sigilat, înlăturaţi capacul şi expuneţi partea filetată, având grijă
să nu îndepărtaţi teaca sterilă a acului, înşurubaţi acul dublu la holder
 aplicaţi garoul pe antebraţul pacientului, puncţionaţi vena ajutându-vă de degetul mare şi indexul
mâinii drepte
 inversaţi poziţia mâinii, apăsaţi vacutainerul cu degetul mare al mâinii drepte, indexul şi degetele
mijlocii susţinându-l
 sângele este atras de vacuumul din vacutainer şi curge cu viteză proprie; eliberaţi garoul din jurul
braţului pacientului imediat ce a apărut sânge în vacutainer, ajuntându-vă cu mâna stângă şi susţinând în
continuare holderul
 retrageţi vacutainerul cu mâna dreaptă, apăsând uşor cu degetul mare pe una din marginile holderului
 pentru a asigura o omogenizare optimă a sîngelui cu anticoagulantul, efectuaţi 8-10 mişcări de
inversiune a tubului
 dacă se recoltează mai mult de un vacutainer, inseraţi cel de-al doilea tub şi repetaţi paşii descrişi mai
sus

178
 retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi exercitaţi o presiune timp de 2 – 3 minute

Ordinea recoltării tuburilor

În cazul în care este nevoie să se obţină mai multe probe dintr-o singură puncție, se recomandă să se
respecte următoarea ordine de recoltare a tuburilor:
1. recipientele pentru hemocultură;
2. tuburile fără aditivi (cu dop roșu);
3. tuburile ce conţin citrat (cu dop bleu, albastru, gri);
4. tuburile ce conţin heparină;
5. tuburile ce conţin EDTA (cu dop mov).
Reorganizarea locului de muncă:
 se colectează deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
 se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile cu apă şi săpun;
 se notează procedura în dosarul/planul de îngrijire
 se notează şi reacţia pacientului în timpul procedurii
Incidente şi accidente
- perforarea venei şi apariţia hematomului local, ameţeli, paloare accentuată, lipotimie

FIȘA NR. 57
MĂSURAREA GREUTĂȚII ȘI ÎNĂLȚIMII CORPORALE

Obiectivele procedurii
- măsurarea greutăţii pacientului pentru stabilirea stării de nutriţie şi a reţinerii apei în organism;
- aprecierea raportului dintre înălţime şi greutate.
Pregătirea materialelor
- cântar pentru adulţi;
- antropometru (sau cântar antropometru);
- carnet pentru notarea valorilor.
Pregătirea pacientului
Psihică:
- se explică pacientului măsurătorile şi se stabileşte împreună ora potrivită (în cursul zilei);
- se asigură pacientul, dacă este cazul, că se respectă intimitatea.
Fizică
- se ajută pacientul să se dezbrace de halat ;
- se instruieşte pacientul să nu mănânce, să urineze şi să elimine scaunul.
Efectuarea procedurii

179
Măsurarea înălţimii
- se aşează pacientul în picioare cu spatele la tijă şi la cursorul taliometrului;
- se roagă pacientul să stea cu spatele drept şi călcâiele lipite de tija taliometrului ;
- se coboară cursorul până la capul pacientului şi se citeşte pe tijă gradaţia înălţimii.
Măsurarea greutăţii
- se aduce balanţa în echilibru şi se imobilizează tija indicatoare ;
- se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile :
 pacient nemâncat;
 vezica urinară golită;
 scaun eliminat;
 se asigură că poartă aceleaşi haine la fiecare cântărire;
 se foloseşte acelaşi cântar;
- se adaugă cursoarele pe kilograme şi grame, sau cursorul aproape de greutatea estimată a pacientului;
- se cere pacientului să urce pe cântar;
- se deschide braţul (tija) şi se mişcă cele două cursoare (cursorul) până acul se stabileşte din nou la
zero;
- se fixează scara cursorului şi se cere pacientului să coboare.
- se conduce pacientul la pat (dacă este nevoie);
- este ajutat să se aşeze în pat.
Notarea procedurii
- se notează valorile înălţimii şi greutăţii;
- se precizează dacă din diverse motive nu pot fi îndeplinite toate condiţiile impuse pentru realizarea de
măsurători exacte.
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate
- cântărirea s-a făcut corect;
- rezultatul atestă o evoluţie bună.
Rezultate nedorite
- valorile obţinute arată scăderea greutăţii la pacienţii slăbiţi, denutriţi, creşterea greutăţii şi reţinerea
apei în organism;
- se verifică respectarea regimului alimentar.

FIȘA NR. 58
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

180
Medicamentele sunt substanţe sau asocieri de substanţe utilizate cu scop:
- terapeutic, pentru ameliorarea sau/şi tratarea bolilor şi simptomelor;
- preventiv, pentru a preveni apariţia manifestărilor patologice.
Medicamentele pot fi de origine:
- naturală;
- vegetală;
- animală;
- minerală;
- chimice de sinteză, obţinute fie prin constituirea în laborator a substanţelor active naturale, fie prin
combinarea unor elemente chimice care tind spre o substanţă activă originală
- medicamente obţinute prin metode genetice.
Medicamentele actuale sunt din ce în ce mai eficace, dar uneori, cu riscuri mari. Acestea pentru că ele
trebuie să fie prescrise printr-un document medical. S-au creat numeroase forme de medicamente în
scopul facilitării administrării lor şi creşterii la maxim a eficacităţii acestora.
Clasificarea medicamentelor după uz
Medicamente de uz intern - cuprind toate medicamentele care acţionează după ce ajung în circulaţia
sanguină pe diferite căi: orală (per os) sau parenterală (pe altă cale decât cea digestivă). Medicamentele de
uz intern se prezintă sub următoarele forme: pudre, siropuri, picături, poţiuni, suspensii, comprimate,
tablete, drajeuri, capsule, granule, supozitoare.
Medicamente de uz extern - unele sunt aplicate pe suprafaţa pielii sănătoase, altele sunt folosite pentru
tratarea unor leziuni cutanate
Medicamentele de uz local - sunt destinate tratamentului afecţiunilor locale, spre exemplu colirurile
pentru afecţiunile oculare sau aerosolii în diferite afecţiuni pulmonare. Medicamentele nu rămân active pe
perioade nedefinite. Excipienţii acestora, adică suportul principiilor active se degradează după un anumit
timp. De aceea, pe ambalajul medicamentelor figurează data expirării, data de la care medicamentul nu
mai trebuie sa fie utilizat.
Medicamentele generice - sunt copii ale medicamentelor de referinţă care şi-au pierdut exclusivitatea
după un număr de ani de comercializare.
Preţul medicamentelor generice este de 30% până la 40% mai mic faţă de al medicamentelor de referinţă.
Actualmente, din raţiuni economice, se tinde spre promovarea medicamentelor generice atunci când
există.
Administrarea medicamentelor pune pe umerii asistentei o mare responsabilitate. Greșelile provenind din
nerespectarea dozelor, a căilor de administrare, administrarea unor medicamente alterate sau schimbările
de medicamente pot da naștere la accidente grave, chiar fatale. Din acest motiv, la administrarea
medicamentelor asistenta va ține seama de anumite reguli generale.
1) Respectarea întocmai a medicamentului prescris -> asistenta nu are voie să schimbe

181
medicamentul prescris cu un alt medicament cu efect asemănător, fără aprobarea prealabilă a medicului.
Dacă asistenta nu are la dispoziție medicamentul sau preparatul prescris, va cere aprobarea medicului
pentru înlocuirea cu un alt preparat.
2) Identificarea medicamentelor administrate -> asistenta va verifică eticheta de pe medicamente la
preluarea acestora, apoi înainte de administrare, la scoaterea sau vărsarea lor din ambalajul respectiv și a
treia oară, când controlează cantitatea ramasă. Ea va pastra fiolele medicamentelor administrate sub forma
de injectii, pana la desfasurarea efectului lor. Asistenta trebuie sa recunoasca medicamentele dupa
ambalare, consistenta, mod de cristalizare, miros, gust, fluiditate. In cazul tabletelor, drajeurilor si a
capsulelor operculate se vor lua in considerare diametrul, grosimea, forma, culoarea, invelisul lor extern,
precum si eventualele inscriptii sau initiale. Orice greseala poate fi inlaturata daca asistenta cunoaste bine
medicamentele cu care lucreaza si nu administreaza nici un fel de medicament asupra caruia are cea mai
mica indoiala.
3) Verificarea calitatii medicamentelor administrate -> odata cu verificarea medicamentului,
asistenta va verifica daca acesta nu este cumva alterat. Decolorarea sau supracolorarea, precipitate,
sedimente sau flocoane in solutii, lichefierea medicamentelor solide, tulburarea sau opalescenta solutiilor
injectabile denota o alterare a lor. Medicamentele alterate nu vor fi administrate bolnavilor. Prin alterare
unele medicamente isi pierd din eficacitate, altele insa se transforma in produse toxice, daunatoare
organismului. In unele cazuri, tulburarea substantelor injectabile in fiole inchise poate fi indepartata prin
incalzire, iar injectia poate fi administrata, numai daca instructiunile de folosire anexate la fiole
mentioneaza categoric acest lucru.
4) Respectarea cailor de administrare -> nerespectarea cailor de administrare duce la periclitarea
efectului medicamentulor, la efecte nedorite, contrarii, precum si la complicatii locale la locul injectiilor.
Din acest motiv, atat in foile de observatie ale bolnavului, cat si in condicile de predare a serviciului se vor
specifica, pe langa fiecare medicament, si calea prin care trebuie administrat : p.o. (per os), s.c.
(subcutanat), i.m. (intramuscular), i.v. (intravenos), S. (supozitoare) .
5) Respectarea dozajului prescris -> odata cu identificarea medicamentelor se vor verifica si dozele
prescrise. Dozele notate in foile de observatie trebuie sa corespunda cu cele din condicile de predare .
Dozele uzuale terapeutice trebuie sa fie notate pe ambalajul medicamentelor, pe flacoanele si pe cutiile
din aparat . Insa, controlul cel mai eficace trebuie sa fie cunostiintele asistentei in ceea ce priveste limitele
terapeutice ale dozelor de medicamente cu care lucreaza.
6) Respectarea orarului de administrare -> medicamentele vor fi administrate in ritmul prescris.
Nerespectarea orarului poate duce la fenomene cumulative si de intoxicatii grave, sau invers, la
ineficacitatea tratamentului. Medicamentele se descompun sau se elimina din organism la anumite limite
de timp. Administrarea la intervale mai scurte decat timpul lor de eliminare duce la cumularea de la doze
terapeutice la doze toxice sau chiar letale. Respectarea intervalului dintre doze prezinta o deosebita
importanta in cazul medicamentelor la care limita intre doza terapeutica si doza toxica este foarte

182
apropiata. Insa, in alte cazuri, prin eliminarea relativ rapida a medicamentelor din organism concentratia
lor va scadea sub nivelul terapeutic daca asistenta intarzie cu administrarea dozelor urmatoare. Astfel, de
exemplu, dozele obisnuite de antibiotice trebuie administrate la ore fixe, caci prelungirea intervalului de
administrare duce la scaderea nivelului util al medicamentului in sange, ceea ce favorizeaza formarea
obisnuintei si deci a antibiorezistentei microorganismului in cauza .
7) Respectarea somnului bolnavului -> bolnavii nu vor fi treziti din somnul fiziologic niciodata
pentru administrarea medicamentelor simptomatice, precum si pentru majoritatea celor patogenice.
Bolnavii se trezesc din somn in cazul administrarii medicamentelor etiologice (antibiotice,
chimioterapice). Trezirea pacientilor trebuie facuta cu mult tact, blandete pentru a nu-i speria, cautandu-se
in acelasi timp ca ei sa fie deranjati cat mai putin.
8) Evitarea incompatibilitatii dintre medicamente -> asistenta isi poate simplifica munca, cand
administreaza mai multe medicamente deodata, prin turnarea solutiilor sau picaturilor diferite in acelasi
pahar sau tragerea diferitelor solutii injectabile in aceeasi seringa . Astfel, ea reduce si numarul injectiilor
si menajeaza pacientul de intepaturi, dar numeroase medicamente devin insa ineficace sau chiar
daunatoare, prin transformare, precipitare, degradare, daca se amesteca cu altele. De aceea asistenta
trebuie sa stie ca incompatibilitatile de actiune ale medicamentului privesc prescriptia medicului, dar
incompatibilitatile de asociere la administrare o privesc pe ea .
9) Administrarea imediata a medicamentelor deschise -> fiolele, odata deschise, vor fi injectate
imediat . Nu trebuie practicata pastrarea unei cantitati din continutul lor pentru o a doua administrare
.Medicamentele sterile, odata deschise, de obicei se infecteaza; pe de alta parte, contactul solutiilor cu
aerul poate sa scada eficacitatea medicamentului, sau sa-l degradeze complet. Solutiile per os vor fi de
asemenea administrate imediat pentru a nu se concentra prin evaporare sau a nu precipita .
10) Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor -> asistenta va pastra o ordine
precisa in administrarea diferitelor medicamente. Medicatia va incepe cu administrarea tabletelor,
solutiilor si picaturilor, va continua apoi cu injectiile si, la sfarsit., ovulele vaginale si supozitoarele.
Inversarea ordinii de administrare ar crea dezgustul bolnavilor, cu toate ca asistenta manipuleaza
supozitoarele cu manusi de cauciuc.
11) Luarea medicamentelor in prezenta asistentei -> medicamentele vor fi administrate personal de
catre asistenta. Pentru cele prescrise per os se va folosi o lingurita sau paharel; ea va executa personal
aplicatiile locale, instilarea de picaturi in ochi si nas, introducerea supozitoarelor (se va folosi mult tact,
pentru a nu jigni bolnavul in demnitatea lui) .
12) Servirea bolnavului spitalizat cu doze unice de medicamente -> la bolnav nu trebuie sa ramana
nici un medicament, de aceea el va primi deodata numai o doza unica, pe care o va lua in prezenta
asistentei.
13) Lamurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise -> daca bolnavul primeste pentru prima
data medicamentul respective, asistenta ii va explica ce anume asteapta medicul de la aceste medicamente

183
si in cat timp se va instala efectul lor. Asistenta trebuie sa previna bolnavul asupra eventualelor
manifestari secundare care se pot ivi in urma utilizarii anumitor medicamente si, trebuie sa lamureasca
bolnavul asupra diferentierii manifestarilor de boala de efectele secundare ale medicamentelor.
14) Raportarea imediata catre medicul sectiei a greselilor de administrare a medicamentelor ->
orice greseala, ca: schimbare de medicamente, de dozaj, nerespectarea cailor sau orarului de administrare
se raporteaza imediat medicului care, luand cunostiinta de greseala comisa, poate lua masuri pentru a
preveni complicatiile care s-ar ivi in urma acestei greseli. Neraportarea la timp a greselilor poate atrage
dupa sine consecinte grave, chiar fatale pentru bolnav, pentru care asistenta raspunde, uneori chiar in fata
legii.
15) Prevenirea infectiilor intraspitalicesti -> la administrarea parenterala a medicamentelor se vor
pastra conditiile riguroase ale asepsiei. La administrarea perorala se vor utilize recipiente si vesela
individuala, iar supozitoarele vor fi introduce cu manusi de cauciuc, dupa care asistenta se spala pe maini.
Daca in cursul medicatiei asistenta atinge cu mana de gura, saliva sau alte dejectii ale bolnavului, se va
spala bine pe maini cu sapun, inainte de a distribui medicamentele celorlalti bolnavi. Pentru
medicamentele injectabile va utiliza seringi si ace sterile, separate pentru fiecare injectie, chiar si la
acelasi bolnav.

FIȘA NR. 59
TEHNICA DE EXECUTARE A INJECȚIEI INTRAMUSCULARE

Definiţie - Introducerea de substanţe medicamentoase – soluţii izotone cristaline, uleioase sau a unei
substanţe coloidale în stratul muscular, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.
Scop
Terapeutic . Efectul medicaţiei administrate i.m. se instalează mai lent faţă de i.v., dar mai rapid de 4-5
ori decât cele s.c. Efectul maxim se instalează în aproximativ 20-45 de minute de la injectareai.m.
Locul injecţiei intramusculare
~ Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul supero-extern fesier).
~ Muşchii externi şi anteriori ai coapsei – 1/3mijlocie.
~ Muşchiul deltoid.
~ La sugari – regiunea mijlocie acoapsei.

184
Fig. 1 -Loc de elecție - deasupramareluitrochanter Fig. 2- Loc de elecție–pătratul supero-externfesier
muschiul gluteus medius( fesier mijlociu)

Materiale şi instrumente necesare

~ Material general pentru executarea uneiinjecţii.
~ Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată.
~ Ac intramuscular lung (4, 5, 6, 7 cm) cu bizou lung.
~ Soluţia medicamentoasă.
Pregătirea pacientuli
~ Se identifică și se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează pacientul în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau în picioare.
~ Se dezveleşte locul ales.
Execuţie
~ Verificarea presciptiei
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Obişnuit se injectează la nivelul pătratului supero-extern fesier.
~ Se dezinfectează locul injecției cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie moale.
~ Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă şi se injectează lent.
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea resorbţiei.
Intervenţii după tehnică
~ Se aşează bolnavul comod, în repaus, 5-10minute..
~ Se ordonează materialele folosite.
Incidente şi accidente
~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase – se retrage acul şi

185
se schimbă locul injecţiei.
~ Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare a medicamentului.
~ Hematom.
~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
~ Embolie uleioasă –introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge.
~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
Observaţii
~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită, furuncule
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Verificarea poziţiei acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea seringii.
~ Cantitatea maximă de medicament injectat este de 5 ml → pentru a nu se mări riscul de infecţii –
abces post injectabil.

FIȘA NR. 60
POZIȚIILE PACIENTULUI ÎN PAT

Scop: Asistentele trebuie sa cunoasca pozitiile pe care le iau pacientii in pat, pozitia in care acestia
trebuie adusi cu ocazia unor ingrijiri si examinari speciale si manoperele prin care se asigura schimbarile
de pozitie.
In functie de starea generala si de boala sa, bolnavul ocupa in pat o pozitie activa, pasiva sau fortata.
Pozitia activa – pacientul se misca singur, nu are nevoie de ajutor
Pozitia pasiva – pacientul nu poate sa-si schimbe singur pozitia, si-a pierdut forta fizica, are nevoie de
ajutorul altei persoane; bolnavi grav, adinamici
Pozitia fortata – pacientul are o postura inadecvata; pozitia poate fi:
1. determinata de afectiunea de baza (in tetanos, meningita)
2. ca o reactie de aparare a organismului (in crizele de dureroase de ulcer sau in colica biliara)
3. ca o masura profilactica in prevenirea unor complicatii (prevenirea emboliei in cazul tromboflebitei)
4. ca masura terapeutica (folosirea aparatelor de extensie – conditie esentiala a tratamentului)
5. alte pozitii fortate

186
 Pozitia Cum se realizeaza
Decubit Culcat pe spate cu fata in
dorsal sus
Pozitia -fara perna
Fowler -cu o perna subtire
-cu 2 perne (pozitie
obisnuita si comoda)
Semiseza -culcat pe spate
nd -toracele formeaza cu linia
orizontala un unghi de 30-
45s
Se realizeaza:
-cu un nr. mai mare de
perne
-cu rezemator mobil
-cu somiera articulata
Ca pacientul sa nu alunece,
se aseaza sub regiunea
poplitee o perna indoita sau
un sul din patura invelit intr-
un cearsaf rasucit la
extremitati si introdus sub
saltea . Sub talpi se pune un
sprijinitor.
Sezand In pat:
-trunchiul formeaza cu
membrele inferioare un
unghi drept
-pacientul are coapsele
flectate pe bazin si gambele
sunt in semiflexie pe coapse
-genunchii sunt astfel
ridicati
Pozitia se realizeaza:
-prin ridicarea partii cefalice
a somierei articulate (cu
ajutorul manivelei)
-cu sprijinitorul de perne
-sau se vor pune 4-5 perne
Afectiunile/situatiile
care o impun
-dupa punctie lombara
-unele afectiuni ale
coloanei vertebrale
(suprafata tare)
-anemii post-hemoragice
-unele afectiuni cerebrale
-pacienti slabiti
-adinamici
-operati
-afectiuni cardiace si
pulmonare
-perioada de
convalescenta
unele categorii de operatii
-varstnici
-primul ajutor dat
pacientilor cu afectiuni
cardiorespiratorii
-in stare grava
-dispneici, in caz de
pneumonii intinse
-insuficienta cardiaca
-in perioada acceselor de
astm bronsic
-varstnici
-dupa anumite interventii
chirurgicale (glanda
tiroida)
187
Observatii
-Previne contractura muschilor
abdominali
-Este mai confortabila cu genunchii
indoiti-poz. Fowler
-mentinuta timp indelungat=dureri
lombare : se introduce un sul subtire la
nivelul coloanei lombare
Zone explorate: capul, gatul, toracele
anterior, plamanii, sanii, inima,
bdomenul, extremitatile, zonele de
palpare a pulsului.
-Mentinerea indelungata necesita
masuri de prevenire a escarelor (colaci
de cauciuc sub regiunea fesiera) si a
altor complicatii.
-Este interzisa pacientilor cu
Ø tulburari de deglutitie
Ø comatosilor
-In vederea examinarii pacientului,
pozitia sezand realizeaza expansiunea
completa a plamanilor si permite o mai
buna examinare a partii superioare a
corpului.
-Pacientii slabiti d.p.d.v.fizics-ar putea
sa nu poata sta in aceasta pozitie ; ei vor
fi asezati in decubit dorsal cu
extremitatea cefalica a somierei
ridicata.
-Pacientii cu insuficienta cardiaca in
cursul acceselor de dispnee nocturna,
se aseaza de mai multe ori la marginea
patului cu picioarele atarnate; sub talpi
se aseaza un taburet.
 asezate in trepte ; capul se
va sprijini cu o perna mica
-sub bratele pacientului se
poate aseza cate o perna ; pt.
a impiedica alunecarea se
aseaza sub regiunea poplitee
o perna indoita sau un sul
din patura invelit intr-un
cearsaf rasucit la extremitati
si introdus sub saltea . Sub
talpi se pune un sprijinitor.
In fotoliu: este asezat
confortabil, bine imbracat si
acoperit cu patura
Decubit Poate fi drept sau stg:
lateral -culcat pe o parte
-capul sprijinit pe o singura
perna
-mb. inf. flectate usor
-sau mb.inf.ce este in
contact cu suprafata patului
intins, iar celalat indoit
-spatele sprijinit cu o perna
sau un sul sau cu
rezematoare speciale
Pozitie -Decubit dorsal, eventual
decliava lateral, cu capul mai jos
Trendele decat restul corpului
nbug Se realizeaza prin:
-ridicarea extremitatii distale
a patului
-diferenta intre cele 2
extremitati ale
patului poate varia de la 10
la 60cm
-sub capul pacientului se
poate pune o perna subtire
-se protejeaza capul
pacientului cu o perna
-in pleurezii
-meningite
-dupa interventii
intratoracice
-dupa interventii renale
-in cazul drenajului
cavitatii pleurale
Se mai impune:
Ø in cursul efectuarii
toaletei
Ø schimbarii
lenjeriei
Ø administrarii
clismelor si supozitoarelor
Ø masurarii
temperaturii pe cale
rectala
Ø pt.punctia lombara
Ø in cursul
sondajului duodenal
Ø drenajului postural
-pe masa de operatie in
cazul sincopelor din
cursul anesteziei generale
-in anemii acute
-pt.autotransfuzii
-pt.oprirea hemoragiilor
membrelor inf.si
organelor genitale
feminine dupa interventii
ginecologice
-dupa rahianestezie
-pt.a favoriza drenajul
secretiilor din caile
respiratorii superioare
188
Zone explorate: capul, gatul, spatele,
toracele posterior, plamanii, sanii, axila,
inima, extremitatile superioare.
Ø pt.a impiedica aparitia escarelor
-intre genunchi si maleole se introduc
inele de vata
-sub trohanterul mare, un colac de
cauciuc imbracat
Ø varstnicii, adinamicii vor fi
intorsi la intervale regulate de 1-2-3 ore
pt.prevenirea complicatiilor
Ø daca pacientul are un mb.inf:
- paralizat
- fracturat
- dureros
- operat
acesta va fi mentinut in cursul
manoperei de intoarcere de catre
asistenta si asezat pe un suport pregatit
in prealabil.
Zonele ce pot fi explorate : inima
(decubit lateral stg) ; pozitia este ideala,
pt. a auzi murmurul cu sonor redus.
Ø favorizeaza o buna circulatie
pentru centrii vitali
Ø in decubit lateral se aseaza
at.cand este pericol de aspirare a
secretiilor
 asezata vertical la capataiul
patului
-pentru evitarea alunecarii
de pe masa de operatie,
pacientul este fixat in chingi
sau rezematoare speciale de
umar
Pozitie - oblica cu capul mai sus - pentru extensia coloanei
procliva cervicale (tratament
(Trendele ortopedic)
nburg
inversat)
Decubit - culcat pe abdomen - in paralizia unor grupuri - este pozitia de noapte pt.sugari si
ventral - capul intr-o parte pe o musculare; hemiplegie copii mici
perna subtire - in escare extinse - nu este posibila fara perna pt.anumite
- membrele superioare - drenarea unor colectii boli cardiace si pulmonare
asezate la stga si la purulente
dr.capului - inconstienti
- cu fata palmara pe
suprafata patului
- cu degetele in extensie
Sub glezne:
- o perna cilindrica
Sub torace si abdomen se
pot aseza perne subtiri, moi
Pozitie - decubit dorsal - pt.examene - Examinarea se face dupa golirea
ginecolog - cu genunchii indoiti ginecologice si vezicii urinare si a rectului
ica - coapsele indepartate obstetricale - pozitie jenanta si inconfortabila
Se poate realiza: - faciliteaza - nu se prelungeste prea mult
- in pat introducerea speculului examinarea
- pe masa de vaginal-valvelor - pacienta tb.mentinuta bine acoperita
examinare - pt.examinari
- pe masa ginecologica care rectale (rectoscopie, tuseu
are sprijinitor rectal)
pt.mb.inferioare, iar sub
placa de sezut are o tavita
mobila
Pozitia - pacientul asezat pe - pt. explorarea zonei - este o pozitie jenanta, inconfortabila
genupect genunchi, acestia fiind usor rectale - pacientii cu artrita sau alte deformari
orala indepartati articulare nu o vor putea practica
- aplecat inainte
pieptul atinge planul
orizontal (masa de
examinat)

Tipuri de poziţii:
1. Decubit dorsal

189
3. Decubit lateral (drept sau stâng).

3. Decubit ventral - Decubit ventral cu capul întors lateral:

4. Poziţia semişezândă .

190
5. Poziţia genu-pectorală, torticolis, ”cocoș de pușcă”

Poziţiile pacientului în pat

FIȘA NR. 61
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU HEMOLEUCOGRAMĂ (HLG)

Definiţie - Hemoleucograma completă (HLG) este o analiză care măsoară următorii parametri din sânge:
 Numărul de globule roşii din sânge - eritrocite (RBC)
 Numărul de globule albe din sânge - leucocite (WBC)
191
 Cantitatea totală de hemoglobină din sânge (HGB)
 Procentul de globule roşii = hematocrit (HCT)
 Media volumului globulelor (MCV ) - mărimea globulelor roșii
 Media globulară a hemoglobinei (MCH)
 Concentrația medie a hemoglobinei (MCHC)
 Numărul de trombocite (PLT)
Scop - furnizează informaţii despre numărul tutoror tipurilor de celule, cât şi despre mărime, formă şi alte
caracteristici fizice
- furnizarea diagnosticelor pentru anumite boli
- determinarea stării de sănătate a unui individ
- monitorizarea unor afecţiuni: anemia
Pregătirea materialelor
- Tavă medicală/cărucior
- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac mov)
- Soluţie dezinfectantă (alcool); tampon de vată, garou, tăviţă renală, mănuşi de unică folosinţă,
Pregătirea pacientului
a) psihică: informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul informat
b) fizică: - atenţionaţi pacientul să nu mănânce cel puţin 12 ore şi să stea în repaus fizic la pat
- poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă şi alegeţi vena cea
mai proeminentă
Efectuarea procedurii:
a) prin metoda clasică – vezi puncția venoasă
- aspiraţi în seringa 1,5 - 2ml sânge pe care îl transferaţi apoi din seringă în flaconul cu EDTA
- agitaţi flaconul prin mişcare circulară lentă pe o suprafaţă plană
b) prin metoda vacuette
- spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
- montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
- aplicaţi garoul și puncţionaţi vena îndepărtând cauciucul de pe ac – partea superioară
- fixaţi tubul vacuette destinat recoltării HLG şi umpleţi până la semn recipientul cu sânge
- dezlegaţi garoul şi retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool timp de 2-5'
- răsturnați vacutainerul de câteva ori și etichetați-l, completând apoi buletinul pentru laborator
Îngrijirea pacientului şi reorganizarea
Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi un plasture observând faciesul, tegumentele,
comportamentul pacientului
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U.

192
- Îndepărtaţi mănuşile și spălaţi mâinile cu apă şi săpun
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
- Puncţia se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare de confort iar sângele nu se coagulează
şi nu se hemolizează, nu apare hematom
Rezultate nedorite ( probleme potenţiale) /Ce faceţi?
- Perforarea venei şi apariţia hematomului, pacientul poate prezenta ameţeli, paloare, lipotimie
- Se produce coagularea, hemolizarea sângelui sau nu s-a respectat raportul sânge/anticoagulant.

FIȘA NR. 62
RECOLTAREA SÂNGELUI pentru viteza de sedimentare a hematiilor (VSH)

Definiţii - Viteza de sedimentarea a hematiilor (VSH) este o analiză curentă, nespecifică, destul de
frecventă care evidenţiază existenţa unei inflamaţii şi monitorizează evoluţia acesteia.
VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintro probă de sânge anticoagulat întro oră. Cu cât
hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-ul este mai mare, fiind un indicator de răspuns de fază
acută. O creștere a VSH-ului apare la cel putin 24 ore după inițierea răspunsului inflamator, iar după
încheierea răspunsului de fază acută scade cu un timp de înjumătățire de 96-144 ore.
Indicații
- Test screening în suspiciunea de reacții inflamatorii, infecții, boli autoimune, discrazii plasmocitare.
- Monitorizarea evoluției și tratamentului în anumite boli: arterita temporală, polimialgie reumatică,
artrita reumatoidă, reumatism articular acut, lupus eritematos sistemic, boala Hodgkin, tuberculoză,
endocardită bacteriană.
- Diagnosticul arteritei temporale, polimialgiei reumatice
Pregătireamaterialelor
- materiale pentru puncţia venoasă
- seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- eprubetă şi anticoagulant soluţie de citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu citrate de sodium 3,8%
(capac/dop negru)
Pregătirea pacientului
a) psihică: informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul informat
b) fizică: informaţi pacientul că recoltarea se face à jeun/postprandial; poziţionaţi-l ca pentru puncţia
venoasă şi alegeţi vena cea mai uşor abordabilă
Efectuarea procedurii:
a) prin metoda clasică – vezi puncţia venoasă
- aspiraţi în seringă 0,4 ml citrat de Na 3.8% şi introduceţi-l în eprubetă

193
- aspiraţi în seringă 1,6 ml sânge pe care îl introduceţi de asemenea în eprubeta cu citrat de sodium
3,8%
b) prin metoda vacuette - se utilizează tubul vacuette destinat recoltării VSH, cu dop negru
- se desface garoul şi se umple până la semn recipientul cu sânge, raportul sânge/anticoagulant trebuie
să fie 4/1
- retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool care se menţine timp de 2- 3 min, şi răsturnaţi lent
tubul vacuette
- etichetaţi eprubeta/vacutainerul, completaţi fişa de laborator și transportaţi-l la laborator
Îngrijirea pacientului
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra tamponului
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului, locul puncţiei
Reorganizarea locului de muncă
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
- Îndepărtaţi mânuşile şi spălaţi mâinile
- Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultateaşteptate/dorite:
- Puncţia venoasă se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare de confort
- Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematomul local
Rezultate nedorite
- Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotimie
- Se produce coagularea sângelui sau hemoliza sângelui
- Perforarea venei şi apariţia hematomului -aplicaţi o compresă rece şi apoi un unguent care
favorizează resorbţia

FIȘA NR. 63

RECOLTAREA ȘI DETERMINAREA GLICEMIEI PRIN PUNCȚIE CAPILARĂ

GLUCOMETRUL este un sistem test de asistență pentru investigarea nivelului de glucoză în sânge.
Este utilizat în cazurile pacienților cu diabet zaharat atat în condiții casnice cât și clinice.
Materiale necesare: glucometru, teste, lanţete sterile, dispozitiv de înţepare, mănuși, tampon cu alcool,
comprese uscate, tăviță renală.
Loc de elecție: pulpa degetului medius/inelar
Pregătirea pacientului: fizică și psihică - se comunică pacientului tehnica, i se va explica procedura
pentru a-i reduce anxietatea și a ne asigura de cooperarea sa.
Tehnica de determinare a glicemiei cu glucometrul:
Spălarea mâinilor și îmbrăcarea mănușilor

194
 Se scot bandeletele de test dinfolie
 Se introduce capătul bandeletei de test în fanta pentru bandeletă aglucometrului
 Se împinge bandeleta înăuntru până când se opreşte Glucometrul porneşte automat şi apare:
 Ora, luna şi ziua
 Mesajul “Aplicaţi proba de sânge”, indică faptul că glucometrul este pregătit să se aplice proba de
sânge pe bandeleta de test pentru glicemie
Recoltarea unei picături de sânge
 se selectează locul puncției (deget sau lobul urechii pentru adulți, călcâie pentru nou-născut)
 se spală mâinile și se pun mănușile
 dacă este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede timp de 10 minute
se pregătește glucometrul (se calibrează și de deschide) și apoi se puncționează locul dintr-o singură
mișcare scurtă și rapidă
 prima picătură se șterge cu un tampon uscat
 a doua picătură de sânge se aplică pe bandeleta test introdusă în glucometru, atunci când apare mesajul
„aplicați picătura” asigurându-ne că este o cantitate suficientă de sânge, apoi se așteaptă câteva secunde
până aparatul afișează rezultatul
 după recoltare se aplică un tampon cu alcool menținând compresie pe locul puncționării pâna se
oprește sângerarea
 se notează rezultatul afișat pe ecranul glucometrului, data șiora.
 rezultatul testării glicemiei apare pe ecranul de afişaj şi este stocat în memoria glucometrului.
Oprirea glucometrului
 Când se scoate bandeleta de test din fanta aparatului, glucometrul se opreşte automat.
Reorganizarea locului conform P.U.

FIȘA NR. 64
PANSAMENTUL
(DEFINIȚIE, PRINCIPII, TIPURI, ANTISEPTICE-PLAGĂ/TEGUMENT, FIXARE)

Definiţie: Pansarea reprezintă actul chirurgical prin care se aseptizează și se protejează o plagă, țesut sau
organ față de acțiunea agresivă a diverșilor agenți, înlesnind o bună cicatrizare.
Cuvântul „pansament” se utilizează pentru numirea materialului ce se aplică nemijlocit pe plagă sau
regiunea afectată a corpului cu scop curativ.
Prin „bandaj” înțelegem fâşii, meşe de tifon sau alte texturi similare destinate pentru acoperirea unei
porţiuni a corpului cu scop de a o proteja de factorii nocivi ai mediului sau fixarea pansamentului pe locul
afectat.Va fi efectuat de 2 persoane: una servește materialul, iar cealaltă efectuează pansamentul și
bandajul.

195
Scop: pansamentul protejază plaga de factori nocivi (mecanici, termici, climaterici și infectioși ai
mediului înconjurator), asigură o bună absorție a secrețiilor, un repaus perfect al regiunii lezate și
favorizează cicatrizarea.
Materiale necesare pentru realizarea pansamentului:
 substantele antiseptice pentru curățirea și dezinfecția plăgii - apa oxigenată, rivanol, cloramină,
betadină; și a tegumentelor din jur: alcool iodat 2%, tinctura de iod,
 casoleta cu materialele care realizează protecția plăgii și care sunt ușoare, se pot steriliza, nu sunt
iritante pentru tegumente, sunt absorbante: compresele din tifon; vată hidrofilă (bumbac prelucrat și
degresat).
 materiale de fixare: leucoplast (se aplică pe tegument ras și degresat; este impermeabil pentru aer), feși
de tifon diferite mărimi (realizează „înfășarea”chirurgicală).
 cutie cu instrumentar chirurgical steril
 tăviță renală, mănuși sterile, mănuși de protecție.
Tipuri de pansamente:
1. Pansamentul protector pentru plăgi care nu secretă, nu prezintă tub de dren (plaga operatorie, locul
unei injecții sau puncții, locul unde este montat un cateter venos) pentru a realiza protecția față de mediul
înconjurator.
2. Pansamentul absorbant pentru plagi drenate sau secretante, cu un strat de comprese și un strat de
vată.
3. Pansamentul ocluziv pentru plăgi însoțite de leziuni osoase peste care se aplică aparatul gipsat pentru
imobilizare.
4. Pansamentul compresiv pentru plăgi sângerande în scop hemostatic, pentru imobilizarea unei
articulații în caz de entorsă sau pentru reducerea unei cavități superficiale după puncționare.
5. Pansamentul umed are ca obiectiv diminuarea edemului inflamator, contraindicat în plăgi care
secretă.
Efectuarea unui pansament corect trebuie să respecte următoarele principii:
1. Să fie făcut în condiții aseptice
 Folosiți materiale de protectie și instrumente sterile
 Spălați și dezinfectati mâinile, îmbrăcați mănuși sterile
 Serviți materialele folosind pense și nu introduceti în casoleta sau în trusa de instrumente pensa cu
care ați lucrat în plagă; nu folosiți aceleași instrumente la alți pacienți
2. Să fie absorbant
 Asigurați absorbția secrețiilor pentru a favoriza cicatrizarea, utilizând comprese de tifon și vată
hidrofilă
3. Să fie protector
 Acoperiți plaga cu comprese sterile și vată asfel încât dimensiunile lor să depașească marginile plăgii

196
cu cel puțin 1-2cm

 Dacă plaga este expusă microbilor, protejați plaga cu un start mai gros de tifon și vată
4. Să nu fie dureros
 Actionați cu blândețe, răbdare, la recomandarea medicului administrați un calmant dacă trebuie
 Spălați plaga prin turnare și absorbiți surplusul de lichid și secrețiile prin tamponare
 Nu fixați pansamentul prea strâns pentru a nu jena circulația și a nu produce durere, iar dacă exista
indicații limitați mișcările în acea zonă
5. Să fie schimbat la timp
 Verificați indicația medicului cu privire la schimbarea pansamentului
 La plăgile chirurgicale care sunt curate și uscate pansamentul va fi schimbat mai rar
 În cazul plăgilor secretante schimbați pansamentul ori de câte ori este nevoie
 Anuntați medicul și controlați plaga dacă pacientul acuză durere sau prezintă febră fără altă cauză,
schimbați pansamentul cu această ocazie.
Pregătirea psihică: se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii, se obține consimțământul;
Pregătirea fizică: se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie pansat, cât mai comod
Procedura de lucru:
 pansamentul este efectuat de două persoane (medic-asistent medical/doi asistenți medicali)
 asistentul medical pregăteste pacientul, materialele necesare și servește medicul
 se spală mâinile și se îmbracă mănușile sterile/de protecție atât asistenta cât și medicul
 se asigură intimitatea pacientului, dacă este cazul
 se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie pansat, cât mai comod
 dezinfectarea mâinilor
 îmbrăcarea mănuşilor
 se examinează plaga şi tegumentele din jur. Dacă plaga a fost pansată se desface faşa şi se ridică
pansamentul vechi cu multă blândeţe, pentru a nu produce dureri prin dezlipire brutală; dacă nu se
desprinde se înmoaie cu cloramina şi apoi se ridică pansamentul cu pensa sterilă. Îndepărtarea vechiului
pansament se poate face şi cu mănuşile, care ulterior se aruncă şi se îmbracă altele pentru toaleta şi
dezinfecţia plăgii
În cazul unei plăgi operatorii cu vindecare per primam:
 se aseptizează plaga cu soluţie betadină prin ştergere,
 se dezinfectează din nou tegumentul din jurul plăgii
 se acoperă plaga cu 2-3 comprese sterile care să depăşească marginile plăgii cu cel puţin 1-2 cm,
 se fixează cu leucoplast.
În cazul pansamentului per secundam:
 se observă plaga, se curăţă tegumentul din jurul plăgii de urmele de leucoplast cu substanţe

197
degresante, se dezinfectează tegumentul din jurul plăgii cu tampon steril îmbibat cu alcool iodat 1%;
tinctură de iod sau alcool sanitar, circular, de la interior spre exterior.
 se îndepărtează din plagă eventualele secreţii prin tamponare cu comprese sterile uscate
 se aruncă fiecare compresă utilizată în tăviţă,
 se toarnă în plagă apa oxigenată, având rol dezinfectant, hemostatic şi de îndepărtare a impuritaţilor şi
secreţiilor (prin efervescenţa produsă),
 se curăţă marginile plăgii periferic, de câteva ori, la fiecare ştregere se foloseşte un alt tampon steril,
 se şterg marginile plăgii cu un tampon uscat
 se dezinfectează tegumentele sănătoase din jurul plăgii cu alcool iodat 1%; tinctură de iod sau alcool
de 70 grade
 se acoperă plaga cu 2-3 comprese sterile care să depăşească marginile plăgii cu cel puţin 1-2 cm, sau
îmbibate cu soluţii antiseptice indicate,
 se fixează pansamentul cu leucoplast sau prin bandajare cu o faşă în funcţie de regiune.
Îngrijirea pacientului după tehnică:
 bolnavul se aşează în poziţie cât mai comodă
 regiunea lezată se pune în repaus pentru a se reduce durerea şi a asigura vindecarea cât mai rapidă
 se acoperă bolnavul, se observă faciesul şi comportamentul pacientului la durere
 se analizează aspectul tegumentelor pentru ca pansamentul să nu jeneze circulaţia
Reorganizarea locului de muncă
 se strâng materialele, deşeurile se selectează şi se aruncă în cutiile special destinate;
 se spală mâinile cu apă şi săpun, dezinfectare cu alcool;
 se notează tehnica în foaia de observaţie

Principii ale înfășării/bandajului:

 punctul de plecare și de terminare trebuie să fie la distanță de plagă;
 la membre, înfășarea se începe de obicei de la extremitate spre rădăcină (în sensul circulației de
întoarcere), prin benzi de fixare;
 să acopere în întregime pansamentul;
 să fie elastică (să nu jeneze circulația) → pe traiectul vaselor mari se așază peste un strat de vată;
 să nu producă dureri (pretejarea zonelor iritate și a nervilor → să nu fie comprimate exagerat);
 să permită mișcările articulațiilor peste care trece.
Tehnica înfășării:
 aplicarea se face cu ambele mâini: se ține sulul de fașă în mâna dreaptă, prins între police și cele
patru degete, iar capătul inițial se prinde cu mâna stângă);
 primul tur de fașă se trece circular, la 10-15 cm de plagă, fiind acoperit în totalitate de al doilea
tur (pentru fixare);

198
 următoarele ture se trag oblic, având grijă să acopere jumătate din zona precedentă; modul de
trecere poate fi diferit (oblic, în evantai, etc.);
 după terminarea înfășării, se trag din nou 1-2 ture circulare, iar capătul terminal se fixează la
bandaj prin înnodare sau lipire cu leucoplast.

Înfășarea chirurgicală (bandajul) = metoda de fixare a unui pansament la nivelul unei plăgi (eventual
compresivă) sau de imobilizare temporară a unei fracturi, luxații sau entorse; se realizează cu ajutorul unei
feșe = o bandă de tifon, pânză, altă țesătură elastică sau chiar hârtie specială cu proprietăți elastice și
absorbante, a cărei lățime se recomandă a fi aproximativ egală cu cu diametrul regiunii care se înfașă
(excepție degetele); se descriu mai multe modalități de înfășare:
- înfășare circulară: rapidă și simplă, este indicată în regiuni cilindrice (cap, gât, torace, abdomen, braț);
- înfășare în spirală: este indicată la membre, în regiuni tronconice și pe suprafețe întinse;
- înfășare în
evantai: este
indicată în
cazul fixării

pansamentului în jurul articulațiilor cotului și genunchiului;

- înfășare răsfrântă: este indicată în aceleași regiuni ca înfășarea în spirală, fiind mai etanșă;

-
înfășare "în spic
de grâu" ("spica"
): se aplică la ră
dăcina membrelo
r sau în
cazul pansamentu
lui compresiv dupa amputatia de sân la femei;
- înfășare în formă de 8: este indicată în plagile mâinii, în plăgile periarticulare și în entorsele
articulației tibio-tarsiene;

199
- înfășare recurentă: indicată pentru acoperirea bonturilor de amputație, la membre, la nivelul calotei
craniene (se executa cu 2-3 feșe).
Tipuri de înfășare pe regiuni:
a) la nivelul calotei craniene: capelina (boneta), mitra lui Hippocrat, etc.;
b) la nivelul feței: praștia (în regiunea nazală), căpăstrul (în regiunea bărbiei);
c) la nivelul orbitelor: monoclul, binoclul;

d) la nivelul toracelui: înfășarea circulară, spica sânului, bandajul Desault, bandajul Velpeau, eșarfa
lui J. L. Petit (cu basmale în 3 sau 4 colțuri);

Bandajul Desault este destinat pentru fixarea membrului, flexat în unghi drept în articulaţia cubitală, la
cutia toracică. Acest bandaj, ca şi precedentul se utilizează în fracturi de claviculă şi după repoziţia
luxaţiei umărului.
Bandajul Velpeau este destinat pentru fixarea membrului superior flexat în articulaţia cubitală către cutia
toracică. Pentru aceasta, mâna membrului fixat este poziţionată pe umărul contralateral.
e) la nivelul umărului și axilei: bandaj în 8 (Watson-Jones), în spică sau cu basma (cravata biaxilară a lui
Mayor);

200
f) la nivelul degetelor: înfășare circulară, înfășare în 8, spica;
g) în regiunea inghinală: spica inghinofemurală unilaterală sau bilaterală;

h) pansamentele scrotului: bandaj în T, suspensor etc.;

i) în regiunea perineală și anală: bandaj în T;
j) bontul de amputație: înfășare recurentă cu o fașă sau cu 2 feșe, etc.
k) în regiunea piciorului: înfășare în 8 etc..

FIȘA NR. 65
DETERMINAREA GRUPELOR SANGUINE

PRINCIPIU: determinarea se bazează pe reacţia de aglutinare, reacţie antigen- anticorp între antigenele
eritrocitare A, B şi aglutininele alfa, beta din ser pe lamă sau în tub. Se poate utiliza proba Beth-Vincent
care identifică aglutinogenele cunoscând aglutininele sau proba Simonin care identifică aglutininele
201
cunoscând aglutinogenele.
Importanta cunoasterii grupelor sanguine:
În practica medicală:
▪ pentru stabilirea compatibilitatii transfuzionale, evitandu-se astfel accidentele posttransfuzionale;
▪ pentru ca, în cazul unei transfuzii, sângele administrat să nu conțină antigene în plus față de sângele
primitorului, antigene care ar putea provoca aloimunizare și accidente cu ocazia unor transfuzii ulterioare;
▪ pentru studiul și prevenirea bolii hemolitice a nou născutului, datorata incompatibilității antigenice între
eritrocitele mamei și eritrocitele fătului.
În medicina legală:
▪ pentru stabilirea paternității sau maternității;
▪ pentru identificarea victimelor sau agresorilor. Descoperirea unor tehnici speciale face posibilă
determinarea grupelor sanguine de pe diverse obiecte.
Alte domenii:
▪ în antropologie, etnologie, genetică și pentru studierea structurii membranelor celulare;
▪ pentru a facilita donarea de sânge în caz de accidente colective sau calamități
MATERIAL NECESAR:
 lame de sticlă (eventual cu godeu),
 hemoteste AB, A şi B,
 eritrocite test A, B;
 recoltarea din pulpa degetului necesită ac, vată, alcool
 pentru metoda Beth Vincent; sânge recoltat prin venopuncţie şi separarea serului pentru metoda
Simonin.
Hemotestele reprezintă seruri sanguine provenind de la persoane de grup sanguin cunoscut;
- hemotestul AB conţine aglutinine alfa, beta;
- hemotestul A aglutinine beta şi
- hemotestul B aglutinine alfa.
Eritrocitele test sunt de grupa O, A şi B.
TEHNICA
1. Metoda Beth-Vincent
Pe o lamă se pune succesiv, cu pipete diferite, câte o picătură de hemotest în ordine: A, B şi AB; cu colţul
unei lame se adaugă o mică cantitate de sânge pe fiecare picătură de hemotest utilizând de fiecare dată un
alt colţ şi omogenizându-se. Picătura de sânge ar trebui să fie de 10 ori mai mică decât cea de hemotest.
Se imprimă mişcări circulare uşoare lamei urmărindu-se apariţia aglutinării în primele 2- 3 minute.
Interpretarea rezultatelor
Sunt posibile următoarele situaţii :
1. aglutinarea absentă în toate cele trei picături, sângele cercetat este de grup O
202
2. aglutinarea se produce doar cu serurile AB şi B, atunci avem grupa B;
3. aglutinarea se produce doar cu serurile AB şi A , atunci avem grupa A;
4. aglutinare în toate cele trei picături , atunci sângele este de grup AB .

Figura nr. 1 Interpretarea rezultatelor metodei Beth -Vincent, Simonin si a Rh-ului

2. Metoda Simonin

Pe o lamă de sticlă se pun trei picături din serul de cercetat; în prima picătura de ser se adaugă eritrocite
test A, în a doua eritrocite B. Adaosul şi amestecul pentru fiecare picătură se realizează cu colţul unei
lame, schimbându-se la fiecare picătură. Raportul între eritrocite şi ser trebuie să fie de aproximativ 1 la
10. Citirea se face prin rotirea lentă a lamei în primele 2- 3 minute.
Interpretare :
1. aglutinarea cu eritrocitele A şi B corespunde grupei O (serul conţine ambele tipuri de aglutinine);
2. lipsa de aglutinare cu eritrocitele A şi aglutinare cu eritrocitele B (serul conţine aglutinine beta)
corespunde grupei A;
3. aglutinare cu eritrocite A şi lipsa de aglutinare cu eritrocitele B corespunde grupei B , serul de cercetat
conţinând aglutinine alfa;
4. dacă nu apare aglutinare în nici una dintre picături, serul este lipsit de aglutinine corespunzând grupei
AB.
Factori de eroare în determinarea grupelor sanguine
1. utilizarea unor hemoteste infectate/ eritrocite test, întrucât pot apărea reacţii fals pozitive
nespecifice;
2. citirea cu întârziere poate produce pseudoaglutinări;
3. utilizarea unor hemoteste sau eritrocite test învechite ;
4. nerespectarea raportului între sânge şi hemotest, respectiv ser şi eritrocite test .
SISTEMUL Rh
Sistemul Rh este un alt grup de antigene din membrana eritrocitară. Persoanele caucaziene care prezintă
acest antigen se numesc Rh pozitive (85 %), iar cele care nu-l au se numesc Rh negative. Acest sistem
cuprinde şase tipuri de antigene : C,D,E,c,d,e. Prezenţa antigenului C exclude prezenţa antigenului c, la
fel şi pentru celelalte antigene. Cel mai răspândit în populaţie (85 %) şi cu antigenitate mare este antigenul
D.

203
PRINCIPIU: reacţie de aglutinare între serul anti Rh (D) şi sângele de cercetat.
MATERIAL NECESAR: ser anti Rh, lame de sticlă, pipete, ac vată, alcool.
TEHNICA: pe o lamă de sticlă se depune o picătură de ser anti Rh peste care se adaugă, cu colţul unei
lame, o picătură de sânge recoltată din pulpa degetului. Se omogenizează uşor şi se imprimă mişcări
circulare uşoare lamei. Se citeşte în primele 2-3 minute.

INTERPRETARE
Dacă sângele de cercetat este aglutinat rezultă că este Rh pozitiv; dacă nu se produce aglutinare este Rh
negativ.

Între sistemul ABO şi Rh există următoarele deosebiri majore ;

-antigenul Rh este prezent numai în membranele eritrocitare (nu şi în alte celule );
-în sistemul Rh nu există în mod spontan anticorpi anti Rh în plasmă. Aceşti anticorpi apar în următoarele
circumstanţe :
 după tranfuzie de sânge Rh pozitiv la persoană Rh negativă (concentraţii mari apar după 2-4 luni);
 mamă Rh negativă şi făt Rh pozitiv (Rh pozitiv fiind caracter dominant). O mama Rh negativă cu făt
Rh pozitiv la prima sarcină nu dezvoltă de obicei o cantitate mare de aglutinine anti Rh pentru a produce
efecte nefavorabile;
 3 % dintre copii Rh pozitivi născuţi la a doua sarcină prezintă semne de eritroblastoză fetală, iar 10 %
din copiii din a treia sarcină dezvoltă boala.
Soluţiile :
-exsanguinotransfuzia (înlocuirea completă a sângelui nou-născutului cu sânge Rh negativ);
-administrarea la mama Rh negativă în primele 36-72 ore după naştere anticorpi anti D intravenos
(distrug eritrocitele Rh pozitive ajunse în circulaţia maternă).

FIȘA NR. 66
TUBAJUL DUODENAL

Definiție:Sondajul sau tubajul duodenal reprezintă introducerea unei sonde Einhorn dincolo de pilor,
realizând o comunicare între duoden și mediul exterior.
Scopul poate fi:
Explorator:
 Extragerea conținutului duodenal format din conținutul gastric, bila (A, B, C), suc pancreatic și
secreție proprie;
 Aprecierea funcției biliare hepatice, a căilor extrahepatice;

204
 Descoperirea unor modificări anatomo-patologice ale organelor care dau aspectul, cantitatea,
compoziția chimică sau morfologică sucurilor extrase prin sondaj;
 Evidențierea unor boli parazitare ale duodenului sau căilor biliare.
Terapeutic:
 Drenarea căilor biliare și introducerea unor medicamente care au acțiune directă asupra ficatului, a
căilor biliare sau a tubului digestiv. Acestea vor acționa fie local, fie se vor resorbi prin pereții intestinali,
ajungând prin vena portă în ficat, de unde apoi vor fi excretate împreuna cu bila în căile biliare, urmând
calea circulației entero-hepatice;
 Alimentația artificială – se introduc lichide hidratante și alimente lichide în organismul pacienților
inconștienți sau cu imposibilitatea de înghițire;
 Aspirație continuă: în cazul ocluziilor sau subocluziilor intestinale; după intervenții chirurgicale pe tub
digestiv (postoperator).
Materiale necesare
- de protecție: mușama și aleză, șorț de cauciuc sau alt material
impermeabil, prosoape;
- sterile: sonda Einhorn, două seringi de 20 ml, mănuși de cauciuc sterile, pensa hemostatică, medii de
cultură, eprubete;
- nesterile: tăvița renală, tava medicală, stativ pentru eprubete, pahar cu apa aromată, perna cilindrică
dură sau pătura rulată, hârtie de turnesol roșie sau albastră;
- medicamente: sulfat de magneziu 30%, ulei de măsline, novocaină, soluții necesare hidratării și
alimentării (materialele se aleg în funcție de scopul sondajului);

Pregătirea pacientului:
- psihică
 se explică scopul şi necesitatea;
 se obține consimţământul;
- fizică
- pacientul va fi nemâncat;
- se izolează patul cu un paravan;
- se protejează cu mușama și aleză;
- se așează pacientul în poziția sezând la marginea patului
- se protejează cu șorțul din material plastic;
- se îndepărtează proteza şi se plasează într-un pahar cu apă;
- i se dă tăvița renală să o țină sub bărbie.
- se alege nara funcţională;
Efectuarea procedurii:
205
 asistenta se spală pe mâini și îmbracă mănuși sterile;
 prinde sonda umezită cât mai aproape de olivă și o introduce cu blândețe prin cavitatea bucală sau
nazală până în faringe;
 cere pacientului să respire adânc, cu gura deschisă și să înghită de câteva ori până când oliva trece în
esofag;
 cu mișcări blânde ajută înaintarea sondei până la marcajul de 45 cm la arcada dentară, moment în care
se consideră că sonda a trecut de cardia și a pătruns în stomac;
 se așeaăa pacientul în decubit lateral drept, cu trunchiul ușor ridicat și capul în jos, coapsele flectate pe
bazin;
 se introduce perna cilindrică sub regiunea hepatică;
 se impinge ușor sonda spre pilor până la marcajul de 60 cm;
 se continuă introducerea sodei cu răbdare și atenție concomitent cu acțiunea de înghițire a ei de către
pacient (1-2 cm la 3-5 minute); este atenţionat că înghiţirea rapidă favorizează încolăcirea sondei în
stomac;
 când diviziunea 75 cm se află la arcada dentară, oliva sondei a ajuns în duoden (după cca 1-1 și ½ ore
de la pătrunderea ei în stomac;

Verificarea poziției sondei:

 introducerea capătului liber al sondei întro eprubetă - normal se scurge bila; dacă nu se scurge bila sau
lichidul scurs nu are aspectul bilei se verifică dacă sonda a ajuns în duoden sau s-a încolăcit în stomac
 se insuflă 60 ml de aer prin sonda cu seringa și după un minut se aspiră; dacă sonda a ajuns în duoden
se recuperează mai puțin de 20 ml;
 se introduc 10 ml lapte care nu mai pot fi recuperaţi - sonda este un duoden; dar poate fi extras dacă se
află în stomac
 control radiologic, sonda urmărindu-se sub ecran, ea fiind vizibilă datorită impregnarii cu săruri de
plumb.
 la diviziunea 75 la arcada dentară, sonda este în duoden şi se continuă tubajul în conformitate cu
scopul urmărit.
Captarea bilei:
 după 1-1 ½ de la pătrunderea sondei, la capătul liber al sondei apare bila A, coledociană de culoare
galben-aurie, care se colectează întro eprubetă;
 se verifică reacția sucului duodenal cu hârtia de turnesol; (Principala utilizare a hârtiei de turnesol
este pentru a determina dacă o soluție are caracter acid sau bazic/alcalin. Pentru a determina dacă o
substanță este neutră este necesară o hârtie de turnesol, jumătate albastră, jumătate roșie. Când
substanța este așezată pe hârtie, culoarea hârtiei ar trebui să rămână neschimbată sau să devină

206
purpurie, atât partea albastră, cât și cea roșie. Hârtia de turnesol se colorează în ROȘU în mediu acid
,VIOLET în mediu neutru și ALBASTRU -VIOLET în mediu bazic).
 se introduc prin sondă 40 ml soluție sulfat de magneziu 33%, sterilă, încălzită la temperatura camerei
pentru a favoriza drenarea bilei veziculare;
 se închide extremitatea liberă a sondei prin înnodare sau cu o pensă;
 după 15-30 minute se deschide sonda și se colectează 30-40 ml bilă vâscoasă de culoare castanie –
bila B, veziculară;
 la indicația medicului se pot recolta 3-5 ml bilă B întro eprubetă sterilă sau pe medii de cultură pentru
examen bacteriologic;
 după evacuarea bilei B se colectează o bilă clară, aurie, care provine direct din ficat – bila C hepatică,
aceasta fiind în cantitate mai mare se va capta întrun recipient corespunzător;
 extragerea sondei se face după ce se insuflă câțiva ml de aer și se închide capătul liber cu o pensă;
 extremitatea sondei se va ține sub nivelul stomacului pacientului pentru a împiedica scurgerea
conținutului ei în faringe sau în cavitatea bucală; se golește conținutul sondei și se așează în tăvița renală.
Îngrijirea pacientului după procedură:
 sonda poate să rămână pe loc pentru îndeplinirea scopului propus;
 sonda se poate retrage în 3 paşi:
a). întâi până la nivelul stomacului;
b). apoi până la nivelul faringelui;
c). cu o mişcare rapidă se extrage în cavitatea bucală;
 se oferă pacientului să-şi clătească gura cu apă aromată
 se șterg mucozitățile de pe față și bărbie;
 se îndepărtează șorțul din material plastic;
 se așează pacientul în poziție comodă.

Pregătirea produsului pentru examen de laborator:

 se determină cantitatea de bilă obținută;
 se etichetează recipientele;
 se trimit probele la laborator.

Reorganizarea locului de muncă

 Îndepărtați mănușile și materialele folosite în containere speciale;
 Spălați-vă mâinile;

Notarea procedurii
Notați:
207
 Procedura și numele celui care a efectuat-o, data, ora
 Reacții adverse, intoleranță (greață, vomă)

Accidente:
- înnodarea sondei datorită contracțiilor pereților stomacului în timpul senzației de vărsături;
- încolăcirea sondei în stomac;
- grețuri și vărsături;
- imposibilitatea drenării bilei cauzată de un obstacol funcțional (spasmul sfincterului Oddi) sau
anatomic (coagularea bilei vâscoase, malformații, compresiuni prin tumori de vecinătate).
- Sunt situații când sonda nu pătrunde în duoden datorită spasmului piloric, în acest caz se încearcă
neutralizarea sucului acid stomacal cu bicarbonat de sodiu soluție 10%, 20-40 ml .
- Relaxarea spasmului piloric se face prin administrarea de medicamente antispastice.
- În cazul înnodării sondei în stomac extragerea se va face cu atenție pe cale bucală cu ajutorul unei
spatule linguale sau a unei pense.
- Relaxarea sfincterului Oddi se poate realiza prin introducerea a 5-10 ml de novocaină, soluție 1-2 %.
- Trebuie evitată aspirarea conținutului sondei la extragerea ei, oboseala pacientului prin prelungirea
duratei sondajului peste 3 ore; grăbirea înaintării sondei; depășirea duratei de execuție (3 ½ ore).

FIȘA NR. 67
INTRADERMOREACȚIA (IDR) LA TUBERCULINĂ

Definiţie Constã în injectarea strict intradermicã de antigene din MTB (derivat de proteine purificate =
purified protein derivative, PPD), care provoacã o reacţie de hipersensibilitate întârziatã, ce duce la
acumularea localã de celule mononucleare (limfocite şi fagocite mononucleare) exprimatã macroscopic
printr-o zonã de induraţie la locul injectãrii. Este folositã numai pentru diagnosticul infecţiei tuberculoase;
nu poate face diferenţa între prezenţa infecţiei latente şi prezenţa bolii tuberculoase active. PPD este
standardizatã la nivel internaţional.
Indicații
 Copii contacți din focarele de tuberculoză, copii simptomatici la care se ridică suspiciunea de
tuberculoză
 Infectații HIV
 Colectivitățile de copii preșcolari, la intrarea în colectivitate și cu ocazia apariției unui focar de TB
în această colectivitate
 In scopul estimării riscului anual de infecție (studii epidemiologice)
Contraindicaţii

208
 de principiu nu există contraindicații.Totuși se recomandă amânarea efectuării testării în caz de
stări febrile, boli eruptive în faza acută.
Principii tehnice:
Tuberculina este un filtrat obţinut din cultura de bacili Koch. Orice alergie la tuberculină arată, de fapt, un
contact prealabil al pacientului cu bacilul Koch (primo-infecţia bacilară) sau cu bacilul Calmette - Guerin
(vaccinarea BCG).
Pentru a releva această alergie este suficient să punem în contact organismul pacientului cu o mică
cantitate de tuberculină.
Acest lucru se realizează prin I.D.R. la tuberculină sau Reacţia Mantoux. Doza de tuberculină
administrată este de 10-50 unităţi.

Materiale necesare
 Seringã de 1 ml gradatã din 0,01 sau 0,02 ml cu un ac intradermic subțire (5/10) şi scurt (1cm)
 PPD standardizatã în concentrație de 20 U / ml (2 U/0,1ml)
 tampoane, dezinfectant, mănuși de unică folosință
Loc de electie: faţa anterioarã a antebraţului stâng, la unirea 1/3 superioare cu 2/3 inferioare, la distanţã
de leziuni cutanate sau cicatrici

Pregătirea pacientului:
- se explică în termeni accesibili procedura şi se obţine consimţământul informat;
- se descoperă membrul superior stâng sau numai antebraţul.

Tehnica
- spălarea pe mâini
- dezinfecţia locului de elecție cu alcool sanitar
- urmați aceeasi pași ca la injecția intradermică (se introduc de 0,1 ml din soluţia de 20U/ml)
- injectarea corectã este urmată de apariţia unei papule albe, în coajă de portocalã; lipsa papulei indică
injectarea subcutanatã şi impune reluarea manevrei în altã zonã (la antebraţul opus).
- se educă pacientul să nu se scarpine, să nu se spele pentru a nu influenţa reacţia locală;

A. CITIRE - La 72 de ore de la inoculare, prin măsurare

 Identificarea marginilor laterale ale INDURAȚIEI prin palpare, eventual prin trecerea unui pix/creion
peste margini cu presiune foarte uşoarã
 Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al INDURAŢIEI şi exprimarea
în mm
 Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul indurației!!

209
B. INTERPRETARE

În funcţie de diametrul indurației/reacţiei:

 Reacţie pozitivă - se produce aşa-zisul „viraj tuberculinic”, când la locul inoculării diametrul
induraţiei depăşeşte 5-6mm. În acest caz se recomandă radiografie pulmonară pentru decelarea
eventualelor leziuni produse de infecţia bacilară. Pacientul este luat în evidenţa TBC şi se aplică măsuri de
izolare şi de prevenire a răspândirii infecţiei la cei din jur.
 Reacţia negativă- dacă la locul inoculării nu apare nici un halou, culoarea şi aspectul pielii
fiind nemodificate; această reacţie negativă înseamnă că pacientul n-a avut nici un contact cu bacilul koch
sau cu bacili de tip Calmette - Guerin.

FIȘA NR. 68
ASPIRAȚIA GASTRICĂ

Definiție:– golirea stomacului de conținut prin intermediul unui tub introdus în stomac și menținerea
stomacului gol, prin efectuarea unor manevre de aspirație.
Indicații:
 – sindromul de stază gastrică – este o indicație majoră;
 - uzual este efectuată în următoarele cazuri:
obstrucție intestinală (ocluzie)
ileus paralitic
preoperator, în intervenții chirurgicale abdominale, gastrice (ulcer gastric perforat, varice esofagiene sau
gastrice)
postoperator (gastrectomie, colecistectomie)
Precizare : În afară de așa-zisă aspirație activă, continuă, intubația gastrică de evacuare a conținutului
stomacal are următoarele indicații:
– obstacol digestiv la nivelul stomacului, duodenului sau pilorului
– hemoragie digestivă superioară (HDS), cu acumularea unor cantități mari de sânge în stomac
– pareza gastrică în cadrul tubului digestiv, de stres

Echipamentul necesar :
– cărucior, tava medicală
- sonda nazo–gastrică (se folosesc de obicei sonde cu lumen mic, preferându-se în ultimul timp, sonde de
plastic, cu vârf bont și câteva orificii laterale = sonde LEVIN cu un singur lumen).

210
În lipsa unor asfel de sonde, ele pot fi improvizate din truse de perfuzie.
Orice sonda de aspirație gastrică va trebui să aibă notate, înainte de a fi introduse, dimensiunile de 50 si
60 cm de la capătul distal).
–materiale pentru protecția pacientului și a patului (șervețele, șorțuri, tăvița renală, mușama, aleză)
– recipient pentru proteza dentară (dacă este nevoie)
– material necesar pentru curățarea nărilor (la nevoie)
– lubrifiant (hidrosolubil)
- seringa de 20 ml
– recipient pentru lichidul de aspirație
– hârtie de turnesol pentru testarea acidității
– pensa hemostatică (la nevoie)
-pompa de aspirație sau seringa de calibru mai mare
Pregătirea pacientului:
 explică pacientului scopul tubajului, explică manevra, obține consimțământul și cooperarea
acestuia,
 asigură izolarea pacientului,
 asigură pacientului o poziție cât mai confortabilă și relaxantă, îl informează asupra duratei
intervenției/procedurii
 îndepărtează proteza dentară -dacă există-întrun recipient etichetat cu nume, prenume

Efectuarea manevrei:
– înainte de toate, asistenta roagă pacientul să-și sufle nasul, pe rând, fiecare nară sau curăță nările dacă
este necesar
– întreabă pacientul dacă are defect nazal
– măsoară, cu aproximație, distanța de la nările pacientului la stomac și notează pe tubul nazogastric sau
măsoară distanța de la ureche la nas
-introduce sonda în stomac
-verifică dacă sonda a ajuns în stomac prin una din urmatoarele metode:
– aspiră conținutul gastric și testează aciditatea cu hârtie de turnesol
– introduce 20 ml aer în stomac cu ajutorul unei seringi, în timp ce o a doua asistentă ascultă
abdomenul cu ajutorul unui stetoscop: un vuiet va fi auzit în cazul plasarii corecte a sondei în stomac.
– securizează sonda la nas sau față, cu bandă adezivă
– aspiră conținutul gastric printr-o aspirație continuă sau intermitentă, în funcție de indicațiile medicului.
După suprimarea aspirației gastrice asistenta:
– se asigură că, după manevră, pacientul stă cât mai confortabil
– îndepărtează materialele folosite

211
– înregistrează tehnica efectuată
– monitorizează pacientul pentru orice efecte post-manevră și le raportează medicului
De reținut:
♦Aspirația continuă poate fi efectuată: cu ajutorul unei pompe sau prin introducerea capătului distal al
sondei naso-gastrice întrun recipient așezat mai jos decât stomacul pacientului.
♦Aspirația intermitentă: cu ajutorul unei pompe sau cu ajutorul unei seringi. Între aspirații, capătul
sondei se închide.
♦Dacă există suspiciunea unei astupări a sondei, ea va fi permeabilizată prin introducerea unor mici
cantități de aer sau ser fiziologic (nu se folosesc soluții hipertone)
♦Cantitatea lichidului de stază aspirată din stomac va fi măsurată cu exactitate și calculată ca pierdere în
cadrul bilanțului hidric.
♦Suprimarea aspirației gastrice se face după o pensare prealabilă de cca. 6 ore a sondei de aspirație, timp
în care nu trebuie să apară semne de intoleranță gastrică.
♦Comunicarea, în special cea verbală, poate fi redusă, punând la îndemâna pacientului o coală de hârtie și
un creion, ce pot fi de un real ajutor pentru pacient.
Promovarea confortului :
– prevenirea lezării mucoaselor
– securizarea sondei, la nas sau la față, atunci când aceasta a ajuns în stomac, de așa manieră încât
aceasta să nu preseze mucoasa nazală; restul sondei se fixează la pat sau la hainele pacientului
– lubrifierea sondei cu lubrifiant solubil în apă
– păstrarea umedă a mucoaselor; se pot oferi pacientului bomboane tari ce trebuie supte și care
stimulează salivația
– îngrijirea frecventă a cavității bucale și nazale pentru a preveni uscăciunea lor datorate prezenței sondei
– eliminarea excesului de secreții din jurul nărilor și aplicarea de lubrifiant hidrosolubil pentru a preveni
consolidarea secrețiilor
– modificarea frecventă a poziției pentru a preveni presiunea exercitată de sondă asupra mucoasei
faringiene.

Fig. Sonda nazo-gastrica Levin

212
213
 FIȘA NR. 68
ADMINISTRAREA BCG-ULUI (BACILLUS CALMETTE GUERIN)

Definiţie -Vaccinarea BCG reprezintă o vaccinare obligatorie în ţara noastră, pentru profilaxia
tuberculozei. Se efectuează în maternitate tuturor nou-născuţilor cu greutatea mai mare de 2500 gr,
începând din ziua 4-5 până la vârsta de 60 zile. Nu se recomandă revaccinările .
Vaccinarea BCG se realizează pe cale intradermică, cu vaccin liofilizat (tulpina BCG-IC72, este pusă la
punct în 1972 de Institutul Cantacuzino, obținută prin treceri succesive pe medii SAUTON)

Materiale necesare
- seringă de 1ml cu ac intradermic, 5 ml cu ac intramuscular sterile
- fiola de vaccin şi solvent
- tampoane cu dezinfectant, tincură de iod
- mănuşi de unică folosinţă

Prepararea suspensiei de vaccin

 Se ia fiola de vaccin și cea de solvent
 Se dezinfectează gâtul fiolelor cu tinctura de iod și se pilește ușor
 Se deschide fiola de solvent
 Se trece la
deschiderea fiolei de vaccin după ce îi înfăşurăm gâtul în foița de material plastic ce se găsește în
ambalaj;deschiderea se face lent pentru a evita risipirea conținutului prin pătrunderea bruscă a aerului (ele
fiind condiționate în vid)
 Cu seringa de 5 ml se aspiră 2 ml solvent și se trec în fiola de vaccin
 Aspirăm de 2-3 ori lichidul în seringă pentru omogenizare. Suspensia astfel obținută conține 0,10 mg
bacili/0,1 ml și se utilizează cât mai curând (după cel mult o oră) fiind tot timpul protejată de lumina
directă și de căldură.

Tehnica vaccinării
Vaccinarea propriu-zisă se face folosind o seringă de 1 ml și un ac intradermic cu bizou scurt.
Acul se atașează seringii după ce s-a aspirat suspensia de vaccin cu acul intramuscular:
 Se eliberează braţul stâng şi se dezinfectează cu alcool faţa posterioară a treimii medii a brațului
stâng
 După evaporarea alcoolului, cu mâna stângă prindem brațul respectiv întinzând tegumentul
treimii medii a acestuia între police și medius, iar cu mâna dreaptă se introduce strict intradermic acul (cât

214
mai superficial), apoi injectăm 0,1 ml vaccin; la locul injectarii se realizeaza o papulă cu diametrul de 6-7
mm, albicioasă, ischemică, cu aspect în „coaja de portocală”
 Se retrage acul; am realizat vaccinarea.
Reacția locală vaccinală se formează în 2-4 săptămâni sub forma unui nodul roșu –violaceu; nodulul se
poate ulcera, formându-se o crustă care se elimina. La locul vaccinării rămâne o cicatrice denivelată fața
de tegumentele din jur, la început de culoare violacee, apoi alb-sidefie cu diametrul de 5-6 mm și care
constituie locul vaccinării. Reacțiile vaccinale durează în medie 2-3 luni, uneori mai mult.
Cicatricile vaccinale cu dimensiunea sub 3 mm dovedesc o vaccinare ineficientă. Nu se aplică tratament
local la nivelul reacției vaccinale. După un interval de 8-10 săptămâni de la vaccinare se instalează alergia
vaccinală.

Complicațiile vaccinării BCG

 Sunt rare și benigne, rar apar reacții locale precoce cu evoluție rapidă spre ulcerație (fenomenul Koch
la alergici)
 Altele sunt reacții de dimensiuni mari–18-20mm la nodulii și de10-20mm la ulcerații
– sau abcese locale cu evolutie indelungata, ca urmare a introducerii unei suspensii vaccinale insuficient
omogenizate sau a unei injectari subcutanate.
 Excepțional pot apărea adenopatii axilare de peste 10 mm, cu evoluție spre abcedare. Nu se
administrează chimioterapie antituberuloasă, ci numai tratament local (chiuretarea abcesului și aplicarea
locala de rifampicina).

Contraindicaţiile vaccinarii BCG

 IDR pozitiv, tuberculoză activă, imunodeficienţe congenitale
 SIDA, boli febrile, convalescenţa dupa boli infecțioase
 6 luni după hepatita virală
 Afecțiuni dermatologice acute, leucemii, limfoame, boli maligne
 Greutate < 2500 gr la naștere

Observaţii: 1 ml suspensie contine 1mg bacili, iar la 0,1 ml cât este doza vaccinală, avem 0,1 mg bacili,
teoretic aproximativ 200 000 corpi bacilari. Vaccinul se păstrază la adapost de lumină, la temperatura de +
4 grade C (frigider) și se utilizează numai în limitele de valabilitate înscrise pe fiecare fiolă.

215
 FIȘA NR. 70
ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR
Definiţie - Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare, fiind administrate
pentru prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei tromboembolice.
Factorii care favorizează boala tromboembolică
 Alterarea peretelui vascular
 Staza circulatorie din cauza imobilizării
 Hipercoagulabilitatea
Indicaţii
 Flebitele membrelor inferioare în:
 Obstetrică - după naştere sau avort
 Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, intervenţii pelvine la femei cu
obezitate sau cu boli venoase; după intervenţii pentru proteză de şold sau genunchi
 Medicală - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungită
 Embolie: pulmonară, periferică în membrele inferioare, în teritoriul mezenteric, în cardiopatii
embolice
 Tromboza coronariană: infarct miocardic
 Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare
 Chirurgia cardiacă, a vaselor mari
Medicamente utilizate - forme de prezentare
A. Soluţii injectabile
1. Heparina
 Se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salină izotonă urmată de perfuzie
continuă
 Acţionează prin blocarea ultimei faze a coagulării, inhibă trombina şi împiedică transformarea
fibrinogenului în fibrină
 Nu se amestecă în perfuzie cu preparate de calciu, papaverină, sau cu alte medicamente.
 Heparina este inactivată de sucurile digestive şi nu trece prin membrane.
Forme de prezentare:
- Heparin soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml -5000 ui/ml
- Heparin Sandoz 25000ui/5ml - soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml -5000 ui/ml
- Heparine sodique - soluţie injectabilă - flacoane de 5ml -5000 ui/ml
- Heparine fracționate (cu greutate molculară mică = HGMM) Reviparinum,
Enoxaparinum, Nadroparinum, Dalteparinum
 Soluţii apoase injectabile pentru administrare S.C. şi I.V.

216
 Pentru administrare şi manevrare corectă se citeşte cu atenţie prospectul
 Locuri de administrare: deasupra crestei iliace, la nivelul abdomenului (la 5 cm distanţă de
ombilic), la nivelul braţului şi coapsei
 După dezinfecţia locală se face un pliu cutanat care va fi menţinut tot timpul injectării,
pentru a evita introducerea soluţiei intramuscular
 După injectare se menţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde pentru a evita refularea
medicamentului prin înţepătură
 Nu se masează locul pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor
 Nu se amestecă în soluţie cu alte preparate
 Administrarea se face la interval de 12 h, conform indicaţiei medicale
 Locul injectării nu influenţează rata de absorbţie
Reviparinum prezentat sub formă de:
- Clivarin MULTI - soluţie injectabilă, flacoane de 6ml –5726 unit/ml
- Clivarin PEN - soluţie injectabilă 5726 unit/ml, cartuş pen umplut cu 10 doze 0,25 ml, 0,25ml= 1432
ui
• Se administrează în pliul cutanat prin înţepătură perpendiculară, fără aspiraţie
• Dezinfecţia se face într-un singur sens
• După injectare dispozitivul de administrare se ţine în poziţie 10 secunde, apoi se dă drumul la pliu
- Clivarin 0,25 ml/1432 ui; 0,6 ml/3346 ui;
• se prezintă în seringi preumplute unidoză
• se administrează înaintea şedinţei de dializă în bolus intraarterial sau în pliu cutanat între
ombilic şi creasta iliacă, pe faţa anterioară a coapsei, perpendicular, fără aspiraţie.
Enoxaparinum prezentat sub formă de :
- Clexane - soluţie injectabilă - 100 mg enoxaparină sodică/ml, flacoane de 3ml
- Clexane 10 000 ui/ml - soluţie injectabilă în seringi preumplute de 1 ml (100 mg/ml - 1 mg
enoxaparină sodică = 0.01 ml soluţie injectabilă)
- Clexane injectabil în seringi preumplute de 0,2 ml/ 2000 ui, 0,4 ml/4000 ui, 0,6ml/6000 ui, 0,8
ml/8000 ui
• Nu se administrează i.m.
• Nu se elimină bula de aer înainte de injectare
- Nadroparinum prezentat sub denumirea de Fraxiparine - 2850 u.i./0,3 ml – seringi preumplute de 0,3
ml/2850u.i., 3800 u.i./0,4 ml; 5700 u.i/0,6 ml; 7600u.i./0,8ml
- Deltaparinum prezentat sub denumirea de Fragmin, seringi preumplute (10000 ui/ml) Fragmin : 0,2
ml/2500 ui, 0,2ml/5000 ui, 0,3ml/7500 ui, 0,6ml/1500ui
• Se administrează S.C. în peretele abdominal prin înţepătură perpendiculară. Se poate administra şi i.v.
prin perfuzie continuă şi intrarterial în bolus, la începutul şedinţei de dializă.

217
B. Forme pentru administrare pe cale orală
Anticoagulante cumarinice (Antivitamine K)
- Împiedică sinteza hepatică a factorilor coagulării dependentă de vitaminaK
- Se recomandă în profilaxia trombozelor venoase şi accidentelor tromboembolice după intervenţii
chirurgicale la pacienţii cu risc crescut, la bolnavii cu proteze valvulare, grefe vasculare, stenoză mitrală.
Acenocumarolum produs sub denumirea de:
- Acenocumarol - cp. - 2mg
- Sintrom - cp. - 4mg
- Trombostop - cp.- 2mg;
• se păstrează la 15-25°, ferit de lumină
• atenţie - vărsături – disfuncţii hepatice
Reacţii adverse:
• Hemoragii - gastrointestinale, cerebrale, la nivelul tractului urogenital (hematurie), uter (menoragii
sau metroragii)
• Reacţii adverse: greaţă, vărsături, reacţii alergice, urticarie, dermatite, febră, alopecie reversibilă
Precauţiuni speciale privind administrarea subcutanată
 Injectarea subcutanată se pretează la cantităţi mici de soluţie
 Se folosesc ace subţiri, lungi de 12 mm, care garantează injectarea medicamentului în ţesutul
subcutanat
 Acul subţire scade riscul antrenării germenilor
 Se preferă introducerea verticală la 90° scăzând riscul lezării unor filete nervoase şi vaselor de
sânge, ceea ce face ca durerea să fie mai mică şi riscul de hematom scăzut
 Acele mai lungi pot fi introduse sub un unghi de 45°, cu atenţie, pentru a nu ajunge în grosimea
muşchiului.
Supravegherea pacientului
A. Înaintea tratamentului
 Se determină grupul sanguin şi Rh
 Medicul stabileşte bolnavii cu risc de hemoragie: ulcerul gastroduodenal, boli hemoragice,
insuficienţa hepatică şi renală, AVC recent; gravide, hipotensiunea arterială severă
 Se determină timpul de protrombină înaintea tratamentului cu anticoagulante cumarinice (este
crescut în ciroză şi hepatită)
B. În timpul tratamentului
- Nu se fac injecţii i.m. şi s.c, există risc de hematom
- Se supravegheză apariţia hemoragiilor
• gingivoragii, epistaxis
• hemoragii după ras

218
• hematuria - se colectează urina într-un borcan şi se examinează
• scaunul cu sânge
 În cazul sângerârilor, la recomandarea medicului, se administrează PROTAMINA în
tratamentul cu Heparină şi FITOMENADIONĂ în tratamentul cu trombostop
 Nu se fac endoscopii şi nici puncţii
 Se face controlul biologic al coagulării: timpulHowell, INR în heparinoterapie şi timpul de
protrombină în tratamentul cu anticoagulante orale
 În timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la celălalt braţ
 În cazul administrării subcutanate recoltarea se face la 6-8 ore de la injecţie
 Se monitorizează starea generală întrucât pot apare: frison, febră,vomă.
 Pacientul este informat să nu ia alte medicamente fără recomandarea medicului deoarece
unele potenţează efectul iar altele îl diminuează
 Atenţie deosebită se acordă pacientului tratat cu anticoagulante cumarinice, deoarece
tratamentul se face ambulator şi nu poate fi supravegheat permanent
 Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor: salicilaţi, paracetamol, fenilbutazonă,
laxative, hormoni tiroidieni, unele antibiotice (tetraciclină, cloramfenicol), sulfamide, analgetice
 Medicamente care scad efectul anticoagulante lor: pansamentele gastrice, antiacide,
barbiturice, unele tranchilizante şi neuroleptice, diuretice mercuriale, digitalice, inhibitori tiroidieni.
Educaţia pacientului
Se instruieşte pacientul:
 Să ia medicamentele după orarul stabilit de medic; administrarea se face mai ales seara pentru ca
medicul să poată corecta la nevoie doza după valoarea timpului de protrombină determinat în timpul zilei
 Dacă omite o doză, o poate lua în interval de 8 ore, după care se sare peste priză şi se ia doza la
ora obişnuită în ziua următoare
 Să nu-şi modifice singur dozele
 Să nu întrerupă brusc tratamentul, există risc de hipercoagulabilitate şi tromboembolie
 Să se autosupravegheze şi să depisteze semnele de supradozare (hemoragii)
 Să se prezinte cu regularitate la medic pentru recoltarea probelor decoagulare
 Să anunţe stomatologul sau alt medic, dacă este cazul, că este în tratament cu anticoagulante
orale(ACO)
 Să nu practice sporturi violente care presupun lovituri, căderi sau muncă intensă
 Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a tratamentului (2-4 săptămâni)
pentru că acţiunea se menţine între 2-5 zile după încetarea administrării, în funcţie de anticoagulantul
folosit
 Să evite expunerea la căldură, canicula creşte efectul
 Să consume o alimentaţie echilibrată şi să nu exagereze cu alimente bogate în vitamina K:

219
brocoli, spanac, varză, conopidă, sparanghel, mărar, mazăre verde, soia, tomate, urzici, gălbenuş de ou,
ficat (porc, vită), salată verde, suc de grape-fruit.
 Să nu consume alcool în exces, potenţează efectul ACO
 Să nu folosească plante medicinale care influenţează efectulACO:
• scad timpul de protrombină: sunătoarea, lucerna, ceaiul verde, gingseng, coacăze negre
• cresc timpul de protrombină sau riscul de hemoragie: usturoiul, ceaiul verde, ginko biloba
 Să evite fumatul, deoarece fumul de ţigară poate scădea efectulACO
 Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant
 Să evite tăieturile; în caz de hemoragie să aplice un pansament compresiv şi să se prezinte de
urgenţă la spital
 Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguină şi anticoagulantul folosit; data
începerii tratamentului şi durata probabilă, doza administrată, modul de administrare (un comprimat seara
sau două administrări pe zi la 12 ore preferabil la aceeaşi oră)

220