1

Ana-Cristina Bredicean

Cătălina Giurgi-Oncu

Ion Papavă

PSIHIATRIE

– curs pentru asistente medicale –

Editura “Victor Babeş”

Timişoara, 2020
 2

Editura „Victor Babeş”

Piaţa Eftimie Murgu 2, cam. 316, 300041 Timişoara
Tel./ Fax 0256 495 210
e-mail: evb@umft.ro
www.umft.ro/editura

Director general: Prof. univ. emerit dr. Dan V. Poenaru

Director: Prof. univ. dr. Andrei Motoc

Colecţia: MANUALE
Coordonator colecţie: Prof. univ. dr. Sorin Eugen Boia
Referenţi ştiinţifici:
Conf. univ. dr. Liana Dehelean
Conf . univ. dr. Monica Ienciu

ISBN: 978-606-786-166-2

© 2020 Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt

rezervate. Reproducerea parţială sau integrală a
textului, pe orice suport, fără acordul scris al
autorilor este interzisă şi se va sancţiona conform
legilor în vigoare.
 3

CUPRINS

1.PSIHISMUL UMAN ŞI NIVELE FUNCŢIONALE ............................. 5

2.RITMURILE BIOLOGICE...................................................................... 8
3.NIVELELE FUNCȚIONALE ALE PSIHISMULUI ........................... 11
3.1. Nivelul instinctual ............................................................................... 11
3.2. Nivelul afectiv ..................................................................................... 15
3.3. Nivelul cognitiv .................................................................................. 17
3.4. Nivelul motivațional și volițional ....................................................... 25
3.5. Nivelul spiritual valoric ...................................................................... 27

4.PERSONALITATEA ............................................................................... 28
5.REACȚIA LA STRES SEVER ȘI TULBURAREA DE ADAPTARE .. 33
5.1. Reacția acută la stres ............................................................................. 33
5.2. Tulburarea de adaptare ......................................................................... 34
5.3. Tulburarea de stres posttraumatic ......................................................... 34

6. TULBURĂRILE ANXIOASE .................................................................. 36

6.1. Tulburarea de anxietate generalizată ....................................................... 37
6.2. Tulburarea de panică ............................................................................... 38
6.3. Tulburările fobice .................................................................................... 39
6.3.1. Fobia socială ..................................................................................... 39
6.3.2. Fobiile specifice ................................................................................. 40
6.3.3. Agorafobie ....................................................................................... 41
7. TULBURAREA CONVERSIV-DISOCIATIVĂ .................................... 42
8. TULBURĂRILE SOMATOFORME ..................................................... 45
9. TULBURAREA OBSESIV-COMPULSIVĂ ......................................... 48
10. TULBURĂRILE DISPOZIȚIEI AFECTIVE ....................................... 52
10.1. Tulburarea depresivă recurentă (tulburarea monopolar depresivă) ....... 54
10.2. Tulburarea afectivă bipolară ................................................................ 57
 4

11. TULBURĂRILE PSIHOTICE ................................................................. 61

11.1. Schizofrenia ........................................................................................... 61
11.2. Tulburările delirante persistente ............................................................ 67
11.3. Tulburările psihotice acute şi tranzitorii .............................................. 69
12. ALCOOLISMUL ....................................................................................... 71
12.1. Intoxicația alcoolică acută .................................................................... 72
12.2. Beţia patologică ..................................................................................... 73
12.3. Dependenţa alcoolică ............................................................................ 73
12.4. Sevrajul alcoolic .................................................................................... 74
12.5. Delirium tremens ................................................................................... 74
13. TOXICOMANIILE .................................................................................. 78
14. PATOLOGIA DETERIORATIVĂ ......................................................... 88
14.1. Demența Alzheimer ............................................................................. 90
14.2. Demenţele vasculare .............................................................................. 92
 5

1. PSIHISMUL UMAN ŞI NIVELE FUNCŢIONALE

Psihismul uman este o formă complexă de manifestare a creierului cu

scopul adaptării continue la cerinţele exterioare şi interioare ale organismului.
Este împărţit în 3 niveluri: conştient, inconştient şi subconştient.

Fig..1 – Nivelele psihismului

Nivelul conştient reprezintă partea care realizează adaptarea şi

integrareapersoanei în viaţa de zi cu zi. A fi conştient înseamnă a gândi, a
comunica, a stabili relaţii, a sintetiza probleme, a te adapta la situaţii noi.

Elementul central al psihismului conștient este conştiinţa, care

are mai multe forme:
Starea de veghe - vigilitate
Conștiință de sine – ca poziție socială
Conștiință morală
Conștiința bolii (insight)

Toate persoanele trec zilnic între starea de somn şi cea de veghe

(vigilitate). Acesta este un bio-psiho-ritm circadian. În starea normală de veghe
orice persoană receptează şi înţelege informaţiile care vin din mediul
 6

înconjurător, este foarte atentă la ele, reacţionează prin diverse comportamente

la semnificaţiile informaţiilor şi păstrează în memorie cele experimentate.
Spunem că omul treaz se afirmă prin această vigilitate, care este structurată ca
un „câmp al conştienţei actuale”.

Câmpul actual de conștiință are:

a) Nivel de claritate:
Câmp de conștiință clar
Câmp de conștiință denivelat, de exemplu:
Obnubilarea
Hipervigilența (o stare de alertă, ce poate să
apară în anxietate, intoxicații cu psihostimulente)
Scăderea vigilenței (în oboseala psihică)
Comă vigilă
b) Conținut
Câmp de conștiință îngustat - de ex. starea crepusculară (o
îngustare punctiformă, neselectivă, dar păstrând anumite
contacte de legătură cu realitatea – ex. beția patologică,
reacţii explozive severe sau afect patologic)
Expansiunea câmpului de conștiință (stări de exaltare,
meditație, ce pot apărea în diferite intoxicații acute ≠
experienţa psihedelică)
c) Disociația câmpului actual de conștiință: o dezintegrare a unității
câmpului de conștiință; ex. în stările disociative isterice: amnezii,
fugă, transă, posesiune, personalitatea multiplă.
Conştiinţa de sine esteelementul pe care îl avem la îndemână și îl
folosimuşor, adică, în orice moment al stării de vigilitate, noi suntem conştienţi
de cine suntem.
 7

Conştiinţa morală reprezintă totalitatea ideilor şi principiilor

uneipersoane, care îi imprimă o conduită adecvată, în raport cu societatea,
familia, persoanele apropiate.
Nivelul subconştient cuprinde toate actele care au fost odată
conştiente,dar care, în prezent, se desfăşoară fără controlul conştientului. Este
acea parte care cuprinde: amintirile, deprinderile, ticurile, automatismele.
Nivelul inconştient este cel mai controversat, el cuprinzând
tendinţeascunse, conflicte emoţionale generate de personalitate şi este puţin
previzibil. Are rol pozitiv, de exemplu, rol de energizare şi dinamizare a întregii
vieţi psihice. El este principalul depozit pentru procesele informaţionale, dar şi
pentru cele motivaţionale.
 8

2. RITMURILE BIOLOGICE

Ritmurile biologice se înscriu în grupul mare al bioritmurilor și își au

originea în "orologiile interioare", fiind coordonate de nucleul suprachiasmatic
al hipotalamusului.
Somnul este o stare fiziologică periodică, reversibilă, caracterizată prin
abolirea conștiinței și diminuarea răspunsurilor la stimuli (creierul este mai
reactiv la stimuli interni, decât la stimuli externi).
Trecerea de la faza de veghe la somn şi, ulterior, revenirea la faza de
veghe, se realizează astfel:
1. Faza hipnogogică
2. Somn Non-REM – refacerea metabolică și biologică.
3. Somn REM – de consolidare a informaţiei.
4. Faza hipnopompică
Tulburări ale ritmului circadian somn-veghe
Se referă la:

Durată

Calitate

Inversiunea ritmului

Parasomnii
1. Tulburări ale duratei somnului

Insomnia = scăderea duratei de somn pe 24 ore, în comparație cu
necesarul.
o Totală- ex. în episodul maniacal, consumul
desubstanţepsihoactive
o Parțială
De adormire (persoana nu poate să adoarmă - ex.
patologia anxioasă)
 9

De trezire (persoana se trezește în cursul nopții și nu

poate readormi - ex. patologia depresivă)
Hipersomnia = creșterea duratei de somn pe 24 de ore, în
comparație cu necesarul - ex. tulburări organice, nevroze
2. Tulburări ale calității somnului
Dissomnia – durata nu este afectată, dar somnul este neodihnitor,
cu oboseală matinală (ex. patologia nevrotică)
3. Inversarea ritmului somn-veghe – în delirium
4. Parasomniile = evenimente episodice anormale, ce apar în cursul
somnului
Coşmarurile – de obicei în a II-a parte a somnului.
Somnambulismul
o în prima parte a perioadei de somn.
o este o stare crepusculară, cu îngustarea punctiformă a
câmpului actual de conştiinţă și automatism ambulator
nocturn.
o Ulterior, este prezentă amnezia episodului.
Pavor nocturn – stare de agitaţie, precedată de un coşmar și urmată
de o trezire incompletă.
Starea confuzională
Reprezintă o alterare a câmpului actual de conştiință, atât ca nivel de
vigilitate, cât și ca arie (conținut).
Viața psihică se desfășoară haotic, nu mai există intenționalitate, nu mai
există percepție structurată, nu mai există înțelegerea situației și, în consecință,
apare dezorientarea temporo-spațială şi, uneori, şi cea autopsihică şi allopsihică.
Pe lângă starea de dezorientare pot să apară şi:
Halucinații, predominant vizuale
Tulburări de atenţie: hipomnezie, amnezie de fixare
Memoria este afectată, limbajul poate fi incoercibil
 10
Stare de inhibiție sau agitație psihomotorie
Inversiunea ritmului somn-veghe

Delirium tremens
Intoxicaţii cu substanţe
Infecţii severe cu febră
Postpartum
Tulburări hidro-electrolitice, acido-bazice
Tumori cerebrale
Traumatisme cerebrale
 11

3. NIVELELE FUNCȚIONALE ALE PSIHISMULUI

Schematizate în modelul piramidal:

3.1. Nivelul instinctual

Pulsiunile instinctive sunt tendințe generate la nivel instinctive, ce
motivează comportamentul individului.
Instinctul sexual
Are un scop biologic – perpetuarea speciei – și un scop psihologic –
obținerea plăcerii.
1. Disfuncțiile sexuale
a) Tulburări ale dorinței sexuale - scădere
- creștere
b) Tulburări ale excitației sexuale
c) Dispareunie (durere în timpul actului sexual)
d) Vaginism (contracții involuntare ale musculaturii vaginului)
e) Tulburări ale orgasmului - scăzut
- crescut
 12

2. Parafiliile
a) Partener anormal
- Masturbarea
- Incestul (partenerul este o rudă de gradul I)
- Pedofilia
- Gerontofilia
- Zoofilia – partener animal
- Necrofilia
b) Conduite anormale
- Exibiționism
- Fetişism (manipularea obiectelor feminine de
îmbrăcăminte)
- Travestitism
- Voyeurism (contemplarea scenelor sexuale)
- Masochism
- Sadism

Instinctul matern
Are ca şi scop protejarea copilului, dezvoltându-se la femei din perioada
de sarcină.
La bărbați, instinctul patern se dezvoltă treptat, după naşterea copilului.
Perturbarea instinctului matern:
Copil nedorit
Sentimentul de copil "în plus"
Copilul cu tată necunoscut sau care refuză recunoașterea
Rejectarea, abandonul copilului
Pruncuciderea
 13

Instinctul alimentar
Are un scop biologic de perpetuare a speciei.
1) Tulburări cantitative
Hiperfagia (bulimia) = consumul excesiv și impulsiv de alimente
Explicaţie: bulimia nervoasă (consumul excesiv, impulsiv de alimente, ce apare
în episoade recurente, cu creșterea în greutate)
Consumul excesiv de lichide (potomania)
Inapetența
Anorexia
Explicaţie: anorexia nervoasă (incapacitatea identificării cu propria schemă
corporală)
2) Tulburări calitative
Pica – ingerarea de alimente necomestibile (ex. în retardul mental)

Instinctul vital
Reprezintă acea capacitate de apărare a vieții și integrității corporale. În
cadrul acestui instinct se vorbeşte de autoagresivitate şi de heteroagresivitate.
1) Agresivitatea
Îndreptată asupra propriei persoane (autoagresivitate: automutilare,
parasuicid, suicid)
Îndreptată asupra altei persoane: verbală, comportamentală
(heteroagresivitate)
a) Automutilare – vizează integritatea corporală:
Crestare impulsivă, superficială
Înghițire de obiecte ascuțite pentru a obține un beneficiu
secundar
Ex. personalitățile de tip borderline, schizofrenia.
 14

b) Parasuicidul - reprezintă intenția de a muri, fără ca aceasta să fie

reală, cu scopul de a-i impresiona şi manipula pe cei din jur.
- Actul e demonstrativ, cu măsuri de siguranță pentru a fi
descoperit la timp;
- Deseori, actul este impulsiv, nejustificat;
- Alege o modalitate mai puțin violentă;
- Lasă scrisori lacrimogene;
- Aruncă responsabilitatea asupra celorlalți;
Ex. în stări conflictuale, tulburări de personalitate.
c) Suicidul
- Intenția reală de a muri;
- Planificat, își ia măsuri de a nu fi găsit;
- Alege o modalitate violentă: spânzurare, exfenestrare, aruncare
în faţa trenului;
- Dacă lasă scrisori, își asumă responsabilitatea actului suicidar.

- Patologie: depresie, schizofrenie, psihoze halucinatorii,

alcoolism;
- Normalitate:
Condiționat de o stare emoțională (disperare, decepţie);
Condiționat de un raționament obscur (rușine);
Ca și protest public;
Suicid altruist;
Suicid de onoare (în cultura japoneză).
 15

3.2. Nivelul afectiv

Afectivitatea (timia) este prezentată din următoarele perspective:
a) Endotimie (interioară), ce se referă la dispoziția afectivă de fond,
necondiționată de factori exteriori, ce poate oscila între cei doi poli opuși (bună
dispoziție – proastă dispoziție).
b) Exotimie (exterioară), reprezentată de reacţiile afective (veselie, frică,
furie etc.) la diverși stimuli.
Există o afectivitate:
Tranzitivă – îndreptată spre persoanele din jur;
Netranzitivă – centrată pe propria persoană (egocentrism,
autodepreciere);
a) Sensibilitate (capacitatea de a rezona afectiv cu ceilalți)
b) Expresivitate (expunere a trăirilor interioare)
Din punct de vedere al intensității trăirilor afective, distingem:
Emoția – trăire intensă, declanșată brusc, la stimuli exteriori, de
durată scurtă, însoțită de reacții vegetative;
Afectul – trăire foarte intensă, ce lasă urme adânci, de obicei
declanșată de o persoană înalt semnificativă pentru individ (ex. răutate
din partea unui prieten);
Sentimentul – debut treptat sau lent, poate fi controlat rațional, cu
intensitate ce poate varia pe parcurs;
Pasiune – spre deosebire de sentiment, nu poate fi controlată
rațional.
Cele mai importante tulburări afective sunt:
1. Hiperemotivitatea: hipersensibilitate și hiperactivitate faţă de
intensitatea stimulilor declanșatori.
2. Labilitatea emoțională: trecerea rapidă de la o stare emoțională
într-una opusă (ca trăsătură de personalitate, stări nevrotice, la bătrâni).
 16

3. Afectul patologic: trăire foarte intensă, în special conflictuală, în

care individul este conștient de ceea ce face, dar nu ia în calcul consecințele
actelor sale.
4. Anxietatea: frică nejustificată, generalizată (fără obiect), cu
presentimentul unui pericol imminent, ce nu poate fi precizat și cu o stare de
așteptare încordată, tensionată.
5. Atacul de panică – frică intensă paroxistică, tematizată (frica de
moarte, de a pierde controlul), de scurtă durată.
6. Fobia – frică patologică cu obiect, excesivă față de gradul de
periculozitate al obiectului, cu intenția de evitare a obiectului fobogen (în
contact cu obiectul – atac de panică).
7. Depresia – este echivalentul patologic al tristeții normale și este
caracterizată prin: apăsare sufletească, durere morală intensă, fără capacitatea de
a se bucura, sentiment de autodepreciere, inutilitate, fără perspectivă.
8. Euforie – elație – stare de bine, fericire, veselie cu sentimentul de
atotștiință, putere, expectanță pozitivă pentru viitor.
9. Disforie – o stare de iritare morocănoasă.
10. Ambivalență afectivă – coexistența de trăiri emoționale diametral
opuse.
11. Inversiunea afectivă – ură apărută brusc față de o persoană
familială.
12. Suspiciozitate – sentimentul de bănuială, neîncredere față de o
persoană.
13. Răceală afectivă – incapacitatea de a resimți sentimente.
14. Apatie – scădere marcată a dispoziției afective, areactivitate,
insensibilitate.
15. Aplatizare – limitarea paletei și intensităţii trăirilor afective.
16. Tocirea afectivă – scăderea intensității, expresivității afective și
absența rezonanței afective.
 17

3.3. Nivelul cognitiv

Atenția (prosexia)
Funcția ce orientează, focalizează psihismul conștient înspre un anumit
sector al realității.
Atenția se caracterizează prin:
 Selectarea stimulilor relevanți;
 Concentrare pe un anumit stimul;
 Persistență – capacitatea de a menține atenția la un nivel optim de
concentrare;
 Mobilitate – capacitatea de a muta atenția pe un alt stimul;
 Dispersie – aria de atenție superficială în jurul stimulului principal
Tulburări de atenție
1. Hipoprosexia – scăderea atenției (depresie, epuizare).
2. Hiperprosexie – creșterea atenției (episod maniacal).

Percepția
Aceasta este funcția psihică prin care realitatea obiectivă este reflectată
subiectiv (necesită prezența unui obiect în realitate).
Tulburări ale percepției
1. Tulburări cantitative:
a. Hiperestezia (exagerarea percepției);
b. Hipoestezia (diminuarea
percepției); Întâlnite mai mult în patologia
somatică.
2. Tulburări calitative
a. Iluzia – este o percepție falsă (adică cu o altă semnificație
decât cea reală) cu obiect (obiect ce există în realitate - ex.
psihoze, iluzia de schemă corporală)
b. Halucinația – este o percepție fără obiect, percepută în
spațiul exterior individului.
 18

 Vizuale:
- simple
- scenice
 Olfactive (percepere de mirosuri);
 Gustative;
 Auditive (cele mai frecvente):
- Simple (pocnituri, sunete);
- Complexe – voci:
- comentative (mai multe voci care
discută între ele);
- apelative (vocea se adresează
persoanei);
- imperative (vocea dă ordine
persoanei) - sunt cele mai
periculoase;
Halucinațiile apar în psihoze.
c. Pseudohalucinaţii – când vocile sunt percepute în cap sau în
corp.
Apar în schizofrenie și alte psihoze.

Memoria
Funcția psihică, ce are rolul de a:
- Înregistra informația, atât timp cât este necesar pentru procesarea
acesteia.

Memoria imediată (de foarte scurtă durată).

Memoria de lucru (menține temporar informația și
după dispariția stimulului, permițând executarea
proceselor cognitive).
19

- Înregistrarea și stocarea informației pentru o perioadă delimitată de

timp:

Scurtă – memoria de scurtă durată;

Lungă – memoria de lungă durată;
- Evocarea informației (amintiri).
Din perspectiva procesului de prelucrare a informației, distingem:
- Memoria de fixare;
- Memoria de evocare;
Există o uitare normală, deoarece canalul informațional nu este nelimitat.
Tulburările memoriei:
1. Cantitative
a. Hipomnezia (scăderea):
1. De fixare
2. De evocare
Ex. anxietate, depresie.
b. Amnezia
Lacunară (o perioadă scurtă de timp)

Comă
Confuzie (delirium) (alterarea memoriei de scurtă
durată, cu relativă păstrare a memoriei de lungă
durată )

Selectivă (uită anumite informații, evenimente, în special cu încărcătură

negativă – frustrări, dezamăgiri)
 20

Anterogradă (pe axa timpului – după debutul problemei)

Ex. Sindromul Korsakov (alcoolic, posttraumatic)

- păstrează memoria imediată
- abolirea memoriei de scurtă durată și lungă durată și a evocării
informațiilor vechi (dezorientare în ordonarea succesiunii secvențelor
biografice)
- confabulaţii
- euforie
- anosognozie
Retrogradă (ce activează anterior debutului problemei)

Ex. Demență
- amnezie anterogradă (de scurtă și lungă durată)
- amnezia retrogradă se asociază în timp.
c. Hipermnezia (creșterea funcției mnezice), ex. manie, toxicomanie, în
situații de pericol vital extrem.
2. Tulburări calitative = paramnezii (ex. demențe, alte patologii
organice):
- Ecmnezia – plasarea în prezent a unor amintiri din trecut;
 21

- Criptamnezia – persoanele își atribuie un material făcut de

altcineva;
- Deja/jamais vu/connu (deja/niciodată văzut, trăit, cunoscut).

Gândirea
Presupune mai multe procese, care se realizează secvenţial:
Raționamentul – din două sau mai multe judecăți se obţine o
judecată nouă;
Deducția – raționament logic, independent de experienţă;
Inducția – o lege generală, pornind de la un număr mare de fapte;
Intuiția – formă de cunoaștere imediată, bazată pe experienţa
anterioară și nu prin raționament;
Judecata – capacitatea de a gândi logic.

Tulburări de gândire:
1. Tulburări
cantitative a. De
ritm ideativ
Fugă de idei – gândire accelerată, având ca exprimare
verbală – vorbire rapidă, telegrafică (vorbire rapidă =
logoree);
Ex. episod maniacal, intoxicații
Mentism (număr mare de gânduri, ce se derulează
rapid);
Lentoare ideativă – gândire lentă (cu vorbire lentă, cu
pauze, monosilabică = bradilalie);
Baraj mental (întrerupere bruscă a fluxului gândirii);
Fading mental (lentoare progresivă, până la
întreruperea fluxului gândirii).
 22

b. De conținut
Sărăcirea conținutului vorbirii (ex. depresie);
Exagerarea conținutului vorbirii (idei multe) (ex.
episod maniacal).
2. Tulburări calitative
a. Ideea obsesivă
Idee intruzivă, penetrantă, recurentă, ce parazitează gândirea,
pacientul recunoscând caracterul propriu, dar fără să poată lupta
împotriva ei, în ciuda tuturor încercărilor.
b. Ideea prevalentă
Idee ce pleacă de la un fapt real, dar care acaparează toate
preocupările pacientului (nu recunoaște caracterul patologic și nu
se poate sustrage caracterului patologic)
c. Ideea delirantă
Convingere patologică ce derivă de la o judecată falsă, fără
substrat real, ce nu poate fi combătută cu argumente logice, al
cărei caracter patologic nu este recunoscut de pacient.
Din punct de vedere al conținutului, distingem:
- Delir senzitiv de relație – convingerea că nimic nu este întâmplător, totul are
o semnificație în raport cu subiectul, oamenii vorbesc, râd de pacient, își fac
semne;
- Delir de persecuție – prejudiciu – are teme ca: urmărire, amenințare, intenție
de omorâre, otrăvire.
Cele două tipuri de delir sunt cunoscute sub denumirea de delir
paranoid.
- Delir de culpă, vinovăție.
- Delir de inutilitate.
- Delir de capacități deosebite (delir de grandoare): convingerea că deține
puteri deosebite, are capacități deosebite, supranaturale, parapsihologice.
 23

- Delir de gelozie: convingerea că partenerul înșeală.

- Delir mistic: convingerea că are o relație specială cu divinitatea, este
Dumnezeu, trimisul Său, identificându-se cu figuri religioase.
- Delir bizar – un ansamblu de teme, convingeri total imposibile, ce implică
mecanisme fizice, parapsihologice bizare, ce se petrec fără voia pacientului,
cu sentimentul de străin.
- Delir de control și influență a gândurilor (uneori și a sentimentelor,
acţiunilor)
– sunt influențate, controlate din afară, de către ceilalți.
- Delir de inserție a gândurilor (gândurile sunt introduse în corp – mintea
pacientului).
- Delir de retragere a gândurilor (gândurile sunt extrase din mintea
pacientului).
- Furtul gândirii (sentimentul că i se fură gândurile).
- Citirea gândurilor (sentimentul că cineva îi citește, îi cunoaște gândurile).
- Sonorizarea gândirii (sentimentul că gândurile se aud tare, ca la
radio).
3. Tulburări formale
a) Gândire digresivă – se abate de la tema discursului, dar, până la urmă,
ajunge la ea.
b) Gândirecircumstanțială – amănuntele sunt ridicate la rang de esență,
adezivitate puternică la temă, răspunde la întrebări, dar revine la tema veche.
c) Disociație (incoerență) ideo-verbală – ideile se asociază la întâmplare
(uneori și cuvintele), se pierde structura gramaticală și sensul (text total
incomprehensibil = salată de cuvinte).
Uneori, se formează sensuri noi ale cuvintelor sau chiar cuvinte noi.
 24

Expresivitatea mimico-gestuală
Expresivitatea mimico-gestuală ajută la evidenţierea trăirilor psihice
interioare, fiind, în mod normal, concordantă cu acestea și adecvată realității.
Cele mai importante tulburări psihopatologice sunt:
- Hiperexpresivitatea – ex. manie, personalitate histrionic;
- Hipoexpresivitatea – ex. depresie, schizofrenie;
- Grimasele – contorsionarea musculaturii feței - ex. schizofrenie;
- Manierismele – exagerarea cu pierderea semnificației funcționale - ex.
schizofrenie.
Mișcări anormale:
- Tremor – mișcări involuntare, ritmice;
- Ticuri – mișcări bruște, repetitive, involuntare;
- Stereotipii – repetare fără semnificație;
- Tahikinezie – exagerarea mișcărilor;
- Bradikinezie – diminuarea mișcărilor.
Tulburări ale comportamentului
1. Neliniște psiho-motorie - ex. anxietate, manie.
2. Agitație psiho-motorie – grad maxim de neliniște psiho-motorie,
dezordonată, cu posibilă auto, heteroagresivitate - ex. psihoze, stări
confuzionale.
3. Inhibiție psiho-motorie - ex. depresie.
4. Stupor – grad maxim de inhibiție psiho-motorie cu absența mișcărilor - ex.
depresie, psihoze.
5. Negativism – ignoră comenzile examinatorului sau, uneori, execută contrarul
- ex. schizofrenie.
6. Comportament bizar – dezorganizat, lipsit de sens - ex. schizofrenie.
7. Comportament dramatic, teatral – ex. histerie.
8. Comportament dezinhibat – decenzurat, fără convenții sociale - ex. manie.
9. Comportament impulsiv – detensionare prin trecerea imediată la act - ex.
 25

personalitate instabil-emoțională, tulburări de control al impulsului

(piromanie, cleptomanie).
10. Comportament compulsiv – acte fizice sau mentale utilizate de pacient
pentru a reduce tensiune interioară - ex. tulburare obsesiv-compulsivă.
 26

Intelectul
Trebuie să facem referire la următoarele aspecte:
1. Inteligența rațională (gândirea logică)
- Se referă la rapiditatea găsirii unei soluții într-o situație dată.
- Se măsoară prin coeficientul de inteligență (QI).
- Scăderea inteligenței apare în retardul mental (oligofrenie).
- Creșterea QI – persoană supradotată.
2. Imaginația – imagini, amintiri, care prin combinații duc la o
neoproducție cu funcție anticipatorie.
- Scăderea imaginației – la anumite tipuri de personalitate.
- Creșterea imaginației – persoane isterice.

3.4. Nivelul motivațional și volițional

Distingem:
- instanțe motivaționale (cu referință la nevoi instinctuale sau pulsiuni,
dorințe, interes, curiozitate, voință, aspiraţii).
- procese motivaționale (activarea instanțelor motivaționale, deliberare,
decizie, trecere la act, persistență în act pentru atingerea scopului).
Cele mai importante tulburări ale acestui nivel sunt:
1. Tulburări globale, inclusiv ale energiei psihice:
- Diminuarea globală (indiferență față de orice, apragmatism); ex.
depresie;
- Inhibiție (necesită efort suplimentar pentru a depăși obstacolul);
- Creșterea generală; ex. episod maniacal.
2. Tulburări ale tendințelor la act
- Absența, inhibarea tendințelor la act (pulsional, afectiv,
atimhormie);
- Declinul pulsiunilor, afectelor;
 27

- Exagerarea pulsiunilor, afectelor;

- Pulsiuni patologice: pentru droguri, cleptomanie, piromanie,
gambling, mitomanie, dromomanie.
- Pierderea/creșterea intereselor;
- Ambivalență, ambitendență (incapacitatea de a acționa din cauza
indeciziei ... și da...și nu);
3. Tulburări ale proceselor motivaționale și voliționale
- Hiperdeliberarea – decizie luată dificil sau tardiv;
- Hipodeliberarea – decizie luată nejustificat de repede;
- Absența deliberării, cu trecere automată la act;
- Hipo/Abulie:
Voință insuficientă pentru a controla tendințele
neacceptabile;
Nu poate impune decizia luată;
Nu se poate impune împotriva actului de voință al
altei persoane;
Ex. depresie, structuri de personalitate particulare
- Hiperbulia – se referă la afectarea calitativă a
voinței Ex. personalități particulare, psihopate,
paranoice
- Nerespectarea deciziei luate
Trecere la act prin incapacitatea de control voluntar al
impulsurilor = acte impulsive;
Trecere la act după o scurtă rezistență = act compulsiv
- Ex. patologia obsesiv-compulsivă

4. Tulburări ale perseverării în actul demarat

- Perseverare dificilă (finalizare dificilă);
- Perseverare rigidă.
 28

3.5. Nivelul spiritual valoric

Dimensiunea morală
Conştiinţa morală se referă la totalitatea valorilor, normelor morale, care
stau la baza funcționării în societate.
Distingem valori: individuale, familiale, de apartenență la un grup și
universale.
Afectarea dimensiunilor morale apare la tulburările de personalitate.
 29

4. PERSONALITATEA

De multe ori în viaţă ne simţim derutaţi de reacţiile persoanelor din jurul

nostru, adică se întâmplă lucruri la care nu ne aşteptăm, iar, în acele momente,
ne dorim să înţelegem felul în care gândeşte o persoană şi ce simte o persoană
pentru a acţiona în acel mod. Există situaţii în care suntem surprinşi chiar şi de
modul nostru de răspuns la o anumită situaţie şi ne întrebăm de ce, oare, am
reacţionat în acel mod atunci? Toate aceste lucruri se întâmplă datorită felului
nostru de a fi, adică datorită trăsăturilor noastre de personalitate.
Personalitatea este formată din două părţi:
Temperament – care se moşteneşte
Caracter – care se formează de-a lungul vieţii, prin interacţiunile pe
care le avem până în jurul vârstei de 25 ani
Etiologie:
Determinismul este plurifactorial, complex și nonliniar.
Sunt incriminați:
factori biologici (genetici, biochimici, anatomo-morfologici)
- psihosociali (parentali, modele educaționale disfuncționale).
Tablou clinic general:
- Sunt afectate toate planurile de funcționare: profesional, familial, social,
determinând disfuncționalitatea.
- Subiectul nu simte nevoia de schimbare, este mulțumit de sine, încercând să-
i facă pe alții să se schimbe, să se adapteze cerințelor sale.
- Comportamentul este, de obicei, inflexibil, într-o varietate de situații, deci
predictibil.
- Nu învață din experiența anterioară.
- Nu are conștiinţa modului său patologic de a gândi, simți, acționa (este, deci,
ineducabil, incurabil).
- Poate fi factor de vulnerabilitate pentru diverse boli psihice.
 30

Tulburarea de personalitate de tip paranoid se caracterizează prin:

1. Megalomanie;
2. Sensibilitate mare la critică;
3. Tendinţa la ranchiună şi răzbunare;
4. Suspiciozitate;
5. Hipervigilenţă (nu se confesează nici prietenilor);
6. Interpretativitate: subiectul are tendinţa de a interpreta totul în defavoarea sa;
7. Tenacitate în lupta pentru drepturile proprii;
8. Comportament revendicativ, cverulent, procesoman.

Tulburarea de personalitate de tip schizoid se caracterizează prin:

1. Dezinteres pentru relaţii strânse sau intime;
2. Indiferenţă la critică sau laudă;
3. Excentricitate, noncoformism;
4. Viaţă solitară;
5. Răceală afectivă;
6. Preocupare pentru fantezii şi introspecţie;
7. Preferinţă pentru activităţile solitare şi abstracte;

Tulburarea de personalitate de tip instabil - emoțional

Tipul impulsiv:
1. Instabilitate emoţională
2. Lipsa controlului impulsurilor

Tipul borderline:
1. Relaţii interpersonale strânse şi intense;
2. Eforturi disperate de a evita un abandon real sau imaginar;
3. Impulsivitate cu potenţial de autovătămare (cheltuieli excesive, sex, abuz de
substanţe, bulimie, şofat imprudent);
 31

4. Instabilitatea imaginii de sine;

5. Instabilitate afectivă cu reacţii afective intense (euforie, anxietate, iritabilitate,
furie);
6. Comportament de autovătămare, tentative, ameninţări cu suicidul;
7. Sentiment de gol interior, ideaţie paranoidă.

Tulburarea de personalitate de tip histrionic

1. Nevoia de a fi în centrul atenţiei, de fi admirat, iubit: egoism de tip captativ,
cu slabă capacitate de transfer afectiv;
2. Sociabilitate superficială (prieteniile se fac uşor şi, tot la fel, se pierd);
3. Superficialitate afectivă cu labilitate emoţională;
4. Toleranţă redusă la frustrare cu hiperemotivitate (exagerare în exprimarea
emoţiilor), plâns facil;
5. Sugestionabilitate;
6. Comportament teatral, manipulator afectiv (uneori, şantaj afectiv prin
parasuicid), seducător, de atragere a atenţiei asupra sa.

Tulburarea de personalitate de tip disocial (antisocial)

1. Dispreţ pentru drepturile şi sentimentele celorlalţi;
2. Dispreţ faţă de legi şi normele sociale, cu violarea acestora;
3. Utilizarea minciunii, intrigilor, şantajului, complicităţilor, în vederea obţinerii
profitului personal;
4. Iresponsabilitate la locul de muncă (nu se poate adapta, schimbă numeroase
locuri de muncă), în familie (părăsirea partenerei şi copiilor);
5. Toleranţă redusă la frustrare şi impulsivitate;
6. Agresivitate;
7. Incapacitatea de a simţi remuşcare şi de a învăţa din pedepse.
 32

Tulburarea de personalitate de tip anankast

1. Standarde exagerate autoimpuse (perfecţionism inhibant) şi impuse şi
celorlalţi;
2. Devoţiune pentru muncă (nejustificată din punct de vedere material) în dauna
timpului liber (hobby, relaţii interpersonale);
3. Aderenţă la convenţiile sociale şi normele morale;
4. Neputinţa de a se dispensa de obiecte inutile;
5. Parcimonie;
6. Reticenţă de a-şi delega responsabilităţile;
7. Autoritarism şi verificarea subordonaţilor;
8. Rigiditate;
9. Controlul exprimării emoţiilor.

Tulburarea de personalitate de tip anxios – evitant

1. Preocupare excesivă şi frică de a fi rejectat şi criticat;
2. Sentimente de inferioritate, de inadecvare în plan social;
3. Reticenţă în a lega relaţii interpersonale, dacă nu e sigur că e plăcut;
4. Reticenţă faţă de relaţiile intime;
5. Inhibiţie în relaţiile interpersonale noi;
6. Reticenţă în a-şi asuma riscuri sau responsabilităţi;
7. Evitarea activităţilor ce implică relaţii interpersonale.

Tulburarea de personalitate de tip dependent

1. Neîncredere în capacităţile proprii;
2. Dificultate în luarea deciziilor fără supervizare sau de a iniţia proiecte proprii;
3. Nevoia ca alţii să-şi asume responsabilitatea pentru el;
4. Sentiment de neajutorare, atunci când trebuie să ia singur deciziile;
5. Incapacitate de a-şi exprima dezacordul sau acceptarea unor sarcini neplăcute
pentru a obţine sau a evita pierderea suportului din partea celorlalţi;
 32

6. Căutarea neîntârziată a unei noi relaţii de supervizare, atunci când precedenta

se destramă;
7. Preocupare nejustificată, frică de a nu fi lăsat să se descurce pe cont propriu.

Tulburarea de personalitate de tip narcisic

1. Sentiment de autoimportanţă;
2. Preocupare pentru fantezii de succes, de putere, de frumuseţe;
3. Credinţa că este ”unic”;
4. Nevoie de admiraţie excesivă;
5. Nevoie de tratamente speciale, de supunere a celorlalți la dorinţele lui;
6. Profită de alte persoane pentru a-şi atinge scopurile personale;
7. Lipsa empatiei;
8. Invidie faţă de alte persoane.

Diagnostic diferențial
1) Modificări de personalitate determinate de o cauză organică
(tumori, traumatisme, demențe).
2) Modificări de personalitate după o psihotraumă majoră.

Tratament
Este o utopie. Teoretic există o serie de abordări psihoterapeutice, dar cu
finalitate practică aproape nulă. Dintre abordările terapeutice, terapia cognitiv-
comportamentală este eficientă.
Este luat în calcul ajutorul profesionist, atunci când există dorință și
motivație prin autoeducaţie a persoanei.
 33

5. REACȚIA LA STRES SEVER ȘI TULBURAREA DE

ADAPTARE

5.1. Reacția acută la stres

Este o tulburare care se dezvoltă la un subiect fără nicio tulburare

mentală anterioară evenimentului de viață și care durează câteva ore sau zile.
Evenimentul de viață este reprezentat de:
experiență traumatică, care implică amenințarea serioasă la securitatea
sau integritatea fizică a subiectului sau a unor persoane iubite
schimbare neobișnuit de bruscă și amenințătoare în poziția socială a
subiectului (ex: catastrofe naturale, accident, atac criminal, luptă, viol).
Trebuie să existe o legătură temporală clară între impactul cu evenimen-
tul și dezvoltarea simptomatologiei, care apare imediat sau în primele 2-3 zile.

Simptomele sunt variate:

perplexitate, cu unele îngustări ale câmpului de
conștiență; incapacitate de a înțelege stimulii externi și
dezorientare;
stupor (disociativ) sau agitație și hiperactivitate (fugă), anxietate,
tahicardie, transpirații, înroșirea feței, tremor;
fenomene de derealizare, depersonalizare.
În general, tabloul clinic este schimbător și niciun tip de simptome nu
predomină un timp îndelungat. Simptomele se remit rapid, în câteva ore sau
zile.
Tratamentul medicamentos presupune administrarea de anxiolitice sau
neuroleptic în doze scăzute. Importantă este intervenția de psihoterapie, de
model cognitiv-comportamental.
 34

5.2. Tulburarea de adaptare

Tulburările de adaptare apar după impactul cu un eveniment stresant și
care interferează cu performanța și funcționarea socială a unei persoane.
Tipurile de evenimente stresante sunt:
pierderea unei persoane apropiate/iubite (reacție de
doliu); separarea;
schimbări semnificative de viață (imigrare, stare de
refugiat); prezența unei boli fizice grave.

Manifestările clinice sunt reprezentate de:

dispoziție depresivă;
anxietate;
sentiment de incapacitate de a face față, de a planifica viitorul sau de a
continua situația prezentă.
Durata simptomatologiei nu depășește 6 luni, cu excepția reacției
depresive prelungite, care poate dura peste 6 luni.
Tratamentul medicamentos constă din administrarea de antidepresive,
stabilizatori afectivi sau neuroleptice în doze scăzute. Importantă este intervenția
de psihoterapie de model cognitiv-comportamental.

5.3. Tulburarea de stres posttraumatic

Această tulburare apare după un interval liber de timp, la o persoană care
a avut un eveniment stresant, de natură amenințătoare sau catastrofică
excepțională, care poate să cauzeze o suferință profundă la aproape oricine.
Evenimentul stresant poate fi:
atac violent, inclusiv viol, capturare, răpire
și tortură; supraviețuitor al unui atac
criminal; moartea neașteptată a unei
persoane iubite; dezastru natural.
 35

Tabloul clinic constă în:

episoade de rememorări repetate ale traumei (flash-back-uri);
insomnie de adormire, somn fragmentat, întrerupt de coșmaruri și
vise legate de eveniment;
sentimente persistente de tocire emoțională, amorțire, detașare de alți
oameni;
scăderea interesului față de activități plăcute, nereactivitate față de
ambianță, evitarea a tot ceea ce amintește de traumă;
iritabilitate, izbucniri agresive;
anxietate și depresie.

Tratamentul medicamentos constă din administrarea de

antidepresive, stabilizatori afectivi sau neuroleptice. Importantă este
intervenția de psihoterapie de model cognitiv-comportamental, cu
expunerea la amintirile despre traumă și expunerea in vivo la ceea ce
subiectul evită.
 36

6. TULBURĂRILE ANXIOASE

Anxietatea normală este un răspuns normal la pericole și stres, fiind

absolut necesară pentru supraviețuire, permiţând, de asemenea, şi copingul la
stres.
Anxietatea patologică se caracterizează prin faptul că:
Apare un sentiment de disconfort;
Este persistentă;
Nu include modalități de coping;
Are efecte negative asupra vieții.

Teorii etiologice
1. Teoria cognitivă – are la bază o interpretare cognitivă neadecvată,
catastrofică, cu caracter de pericol imminent, a unor senzații somatice
neconfortabile sau a unor emoții neconfortabile.
2. Teoria comportamentală – atacurile de panică sunt răspunsuri
condiționate la situații amenințătoare.
3. Teoria existențială – persoana care trăiește o viață lipsită de sens are, de
fapt, un vid existențial și acest vid este umplut de anxietate.
4. Teoria psihodinamică – anxietatea este un afect ce aparține ego-ului și
acționează ca sistem de alertă, atunci când există un pericol “internal” (ex.
conflicte intrapsihice, pulsiuni, dorințe și cenzură).
5. Teoria genetică – anxietatea apare la 1/2 dintre pacienții cu rude afectate
de tulburări anxioase.
6. Teoria biologică – cu implicarea sistemelor de neurotransmisie cerebrală:
- Disfuncție serotoninergică
- Alterarea sistemului inhibitor GABA-ergic
 37

7. Teoria psihosocială
- Evenimente stresante de viață (în special, cele ce afectează
sentimentul de securitate);
- Perioade stresante, cu creșterea responsabilităţilor.
8. Trăsături particulare de personalitate
- Dependență
- Personalităţi evitante.

6.1. Tulburarea de anxietate generalizată

Este o frică difuză, fără obiect (nu poate preciza de ce îi este frică), dar cu
un sentiment că ceva rău se va petrece.
Acest sentiment nu poate fi controlat, determină o marcată suferință
subiectivă și o stare de îngrijorare permanentă (legată de problemele de zi cu zi,
chiar minore), dar și o stare de așteptare anxioasă („să se întâmple răul”).
Îngrijorarea este asociată cu:
- Neliniște psihomotorie accentuată vesperal (seara);
- Tensiune intrapsihică;
- Tensiune musculară (poate da cefalee, dureri musculare);
- Hiperactivitate vegetativă (transpirații, dificultăți de respirație,
palpitații, tulburări digestive, urinare);
- Oboseală;
- Tulburări de concentrare a atenției;
- Iritabilitate;
- Insomnie: de adormire, somn superficial, coşmaruri.
Evoluția este cronică și pot apărea complicații: depresie, alcoolism,
atacuri de panică.
 38

6.2. Tulburarea de panică

Are ca element central atacul de panică, care este o criză paroxistică de
frică intense, ce se instalează brusc, durează puțin (10-15 min.), cu sfârșit brusc
şi este dominat de senzația subiectivă catastrofală că ceva dramatic se va petrece
sau chiar senzaţia de moarte iminentă.
Simptomele atacului de panică:
a. Simptome corporale – palpitații, tahicardie, dificultăți de a respira,
tremor, transpirații reci sau valuri de căldură, dureri toracice, greață, nod în gât,
amețeli, senzație de cădere (nu poate sta în picioare, fuge pământul de sub
picioare).
b. Simptome cognitive – modalitate anormală de a gândi – gândire
catastrofală: „voi muri” (infarct, accident vascular cerebral), „voi înnebuni”,
„voi pierde controlul”.
c. Simptome comportamentale – neliniște, agitație psihomotorie,
fugă, inhibiție psihomotorie, nepreocupare față de preajmă, cu scanare selectivă
a mediului pentru posibilul pericol ce precede atacul.
De obicei, primul atac de panică apare spontan (deși se pot decela: stres
emoțional, epuizare fizică, consum de toxice). Ulterior, apar atacuri de panică
recurente, la interval variabil de timp, în care pacientul se adresează de repetate
ori serviciului de urgență (acuzând că are o boală somatică gravă). Între
atacurile de panică există intervale libere de simptome, dar, pe parcurs, poate să
apară anxietate anticipatorie (frică de a nu face un atac de panică) și conduită de
evitare (evitarea situațiilor în care apar atacurile de panică).
Evoluția se poate prelungi (luni, ani) și pot apărea comorbidități, precum:
depresia, hipocondria, consumul nociv de alcool sau benzodiazepine, tulburarea
de anxietate generalizată.
 39

6.3. Tulburările fobice

Tulburarea fobică se împarte în trei categorii: fobie socială, fobii
specifice și agorafobie.

Fig. 2 – Tulburări fobice

6.3.1. Fobia socială

Fobia socială se caracterizează printr-o frică persistentă, exagerată,
irațională de a presta o activitate într-o situație socială în care există
posibilitatea de a fi într-o ipostază jenantă, umilitoare sau de a fi supus
comentariilor critice ale altora: de ex. frica de a nu roși în public, de a vorbi în
public (bâlbâială), de a mânca în public, de a intra în contact cu persoane
străine.
La nivel cognitiv există anumite scheme disfuncționale (de ex. „trebuie să
fiu perfect”), astfel încât persoana se simte vulnerabilă. Modul patologic,
negativ de a gândi („alții vor râde de mine”) va determina o stare afectivă,
emoțională negativă. În situația fobogenă apar atacuri de panică. Doar gândul la
situația fobogenă poate determina anxietate anticipatorie.
 40

Comportamental, există o stare de hipervigilență pentru a depista

„pericolele” (dar intră în acțiune un cerc vicios: cu cât mai mult te preocupă
faptul că ești în centrul atenției, cu atât simptomele vor fi mai intense și cu atât
mai mică va fi încrederea în sine, ceea ce va accentua modul patologic, negativ
de a gândi).
Totodată, se dezvoltă și o conduită de evitare a situațiilor fobogene, cu
dorința de a se proteja, de a se securiza. Conduitele de evitare pot să fie active,
când persoana refuză direct să facă acțiunea respectivă sau evitare pasivă, când
persoana face în așa fel încât să nu ajungă în situația respectivă.
Acest fapt are consecințe negative asupra funcționării globale a persoanei
(cu imposibilitatea de îndeplinire a diverselor roluri).
Evoluția este persistentă, cu perioade de acutizări și de ameliorare, chiar
remisiuni.

6.3.2. Fobiile specifice

Se caracterizează printr-o frică patologică cu obiect (disproporțională, ca
intensitate, față de gradul de periculozitate al obiectului și percepută ca
irațională de către subiect, care însă nu poate controla frica). Clinic, se
caracterizează prin:

- Existența situației sau obiectului fobogen;

- Apariția atacului de panică la confruntarea cu obiectul fobogen;
- Anxietate anticipatorie;
- Conduită de evitare a situației fobogene sau de securizare.

- Exemple de obiecte/situații fobogene: animale, elemente naturale

(furtuni), apă, tunet, spații înguste, lift, înălțime, sânge, injecții și altele.
Evoluția este îndelungată, persoanele ajungând la psihiatrie în momentul
în care le este afectată funcționarea socială.
 41

6.3.3. Agorafobia
Agorafobia este o anxietate ce apare în situațiile sau locurile din care
ieșirea (scăparea) poate fi dificilă sau în care nu există posibilitatea de acordare
a ajutorului (în caz că apare un atac de panică).
Ex.: a fi singur acasă, a fi într-o mulțime, a sta la o coadă, a fi pe un pod,
a fi în tren, autobuz, mașină, avion. Ca urmare, se dezvoltă conduita de evitare,
persoanele respective refuzând să mai iasă din casă, să meargă cu mijloacele de
transport în comun, să meargă la cumpărături etc.
Boala determină marcată suferință subiectivă și o scădere a nivelului
global de funcționalitate al persoanei.
 42

7. TULBURAREA CONVERSIV-DISOCIATIVĂ

Aceste tulburări erau tradiţional reunite sub sintagma „nevroză histerică”.

Prevalenţa în populaţia generală a acestora este între 0,1 şi 3%, cu
predominanţa acestora la sexul feminin. Tulburările disociative au o prevalenţă
pe durata întregii vieţi mai rară, comparativ cu cele conversive.
Apar mai frecvent la persoane cu un statut socio-economic mai scăzut şi
un nivel instructiv-educativ mai redus. De asemenea, ele sunt descrise mai
frecvent la persoanele cu tulburare de personalitate sau doar trăsături accentuate
de tip histrionic.
Deşi simptomatologia în cazul tulburărilor conversive şi chiar disociative
sugerează o afecţiune somatică, determinismul tulburărilor conversive şi
disociative este psihosocial, ele fiind rezultatul unei pulsiuni refulate.

Pulsiunea este o energie psihică concretizată printr-o dorință, reprezentare

(sexuală sau agresivă) şi este consecința unei excitații venite din interiorul
pacientului sau din exterior.

Refularea este un mecanism inconștient, prin care subiectul încearcă să

respingă sau să mențină în preconștient pulsiunile interzise ce vin în conflict cu
exigenţele morale sau cu realitatea.
Niciunul dintre cele două tipuri de simptome (conversive şi disociative)
nu sunt produse conştient de pacient, ele fiind diferite de simulare. Lipsa unor
simptome asociate, de tipul anxietăţii sau tensiunii intrapsihice create de
prezenţa simptomatologiei conversiv-disociative, determină aspectul de “la
belle indifférence”, pacientul manifestând o aparentă indiferenţă faţă de
suferinţa sa.
În cadrul tulburării conversive întâlnim simptome de tip motor şi de tip
senzorial.
 43

Simptomele de tip motor implică, în principal, musculatura striată şi

mimează, în primul rând, o tulburare neurologică. Ele implică paralizii şi
pareze, crize pseudoepileptice, sau alte tipuri de mișcări, ce sugerează un
sindrom neurologic (tremor, mișcări coreice, apraxie, abazii etc.).
Cele de tip senzorial presupun anestezii, parestezii, hiperestezii,
hipoestezii cutanate, cecitate, surditate, anosmie.
Toate aceste simptome, după cum s-a mai menţionat, au un determinism
psihogen şi corespund imaginaţiei şi concepţiei pe care o are persoana despre
boala somatică pe care o mimează, sau sunt împrumutate (inconştient) de la
persoane apropiate ce sunt bolnave (de exemplu, cu boli neurologice reale).
Manifestările acestei tulburări sunt deosebit de impresionante pentru
anturaj, pacientul putând avea un „beneficiu secundar” în urma lor, beneficiind
de mai multă atenţie şi protecţie din partea persoanelor din jur, impresionate.
Simptomele disociative se realizează prin disocierea câmpului actual de
conştiinţă şi apar, de obicei, după un eveniment traumatizant pentru individ
(accident, pierderea unei persoane apropiate, asistarea la o situație
traumatizantă, etc).
Aceste simptome cuprind: - amnezia disociativă (pacientul nu-şi
aminteşte dintr-un episod anterior anumite aspecte cu încărcătură emoţională
negativă); - fuga disociativă (stări crepusculare de conştiinţă), în care pacientul
se deplasează prin locuri din afara perimetrului cotidian, având o diminuare a
vigilităţii conştiente, fiind capabil de interacţiuni sociale simple şi păstrând o
funcţionare care să îi permită o orientare pentru a nu se accidenta. Nu este
capabil de interacţiuni complexe sau să recunoască anumite persoane. Durata
este de câteva ore sau zile. Uneori, în cadrul fugii, persoana îşi poate asocia o
identitate nouă; - transa; - personalitatea multiplă; - pseudodemenţa; -
psuedopuerilismul.
În toate tulburările conversive şi disociative se cere excluderea unui
determinism organic.
 44

Diagnosticul diferențialse face cu:

1. Simularea conștientă
2. Boli neurologice (în funcție de simptome)
3. Boli organice

Evoluţia tulburării conversive este fluctuantă, cu perioade de remisiune şi

de compensare (în mare măsură, condiţionate de factori ambientali şi de
succesul sau insuccesul psihoterapiilor). Tulburările disociative au, de obicei, un
debut şi un final brusc. Spre deosebire de conversii, tulburările disociative au o
tendinţă mai scăzută la recurenţă.
Tratamentul acestor tulburări este, în principal, cel ce implică
psihoterapia, aceasta fiind orientate, în special, pe managementul simptomului
şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Astfel, se recomandă psihoterapie suportivă,
terapie prin sugestie, hipnoză şi psihananliză.
Ca şi tratament medicamentos, se recomandă antidepresive, gen inhibitori
specifici ai recaptării de serotonină (cu acţiune pe serotonină) sau duale (cu
acţiune pe serotonină şi noradrenalină), în asociere cu anxiolitice, pe perioade
determinate de timp, în perioadele de acutizare.
 45

8. TULBURĂRILE SOMATOFORME

Tulburările somatoforme sunt un grup de afecţiuni, care au ca şi

manifestare comună trăirea disconfortantă a propriei corporalităţi. În cadrul
acestor tulburări, cele mai cunoscute sunt Tulburarea de somatizare şi
Tulburarea hipocondriacă.

Tulburarea de somatizare
În cadrul acesteia, subiectul se plânge de multiple senzaţii corporale
neplăcute, divers localizate, şi algii, cu debut, de cele mai multe ori, cu mult
înaintea primului contact psihiatric.
Ca şi în cazul tulburării conversive, aceste simptome nu au la bază o
tulburare organică diagnosticabilă şi nici nu sunt produse voluntar sau ca
expresie a unei intenţii deliberate de a obţine beneficii în urma situaţiei de om
bolnav.
Simptomele acestei afecţiuni, conform criteriilor DSM, pot fi împărţite
în: “- simptome algice: cefalee, dureri abdominale, dureri de spate, articulaţii,
extremităţi, toracice, rectale, în cursul menstruaţiei, a raportului sexual ori
micţiunii.
- simptome gastro-intestinale: greaţă, flatulenţă, vărsături, sindrom diareic sau
intoleranţă la diverse alimente.
- simptome din sfera sexuală: indiferenţă sexuală, disfuncţie erectilă sau
ejaculatorie, menstruaţii neregulate, sângerare menstruală excesivă, vărsături pe
toată durata sarcinii.
- simptome pseudoneurologice: simptome de conversie, cum ar fi deteriorarea
coordonării sau echilibrului, paralizie sau scăderea localizată a forţei musculare,
dificultate în deglutiţie sau senzaţia de nod în gât, afonie, retenţie de urină,
halucinaţii, pierderea senzaţiei tactile sau de durere, diplopie, cecitate, crize
 46

epileptice, simptome disociative, cum ar fi amnezia ori o pierdere a conștienței

(alta decât leșinul).”
Aceste simptome nu pot fi explicate complet de o afecţiune somatică
cunoscută sau de efectele directe sau secundare ale unui medicament, drog. În
cazul existenţei unei afecţiuni generale asociate, aceste simptome sunt în exces
faţă de simptomatologia expectată din partea acestei afecţiuni.
Debutul, de obicei, este înainte de 30 de ani, şi evoluţia este îndelungată
(câţiva ani), simptomele migrând frecvent dintr-o zonă în alta a corpului.
Evoluţia este prelungită, fluctuantă, deseori tinzând spre cronicizare. Ea se poate
complica cu intervenţii chirurgicale inutile, dependenţă de medicamente şi
polimedicaţie nenecesară.

Diagnosticul diferențial se face cu:

- Bolile organice (există substrat organic pathologic, care să explice
simptomatologia)
- Tulburarea delirantă persistentă, subtipul somatic (convingerile sunt
de intensitate delirantă, pot fi bizare)
- Tulburarea hipocondriacă (în cazul acesteia, accentul se pune pe ideea
de a avea o boală)
- Simularea conștientă
- Tulburările depresive sau anxioase (avem sindroamele
corespunzătoare prezente)

Tulburarea hipocondriacă
În cadrul acestei afecţiuni, subiectul are preocupări patologice, privitor la
faptul de a avea una sau mai multe boli severe şi progresive. Preocuparea
persistă, în ciuda examinărilor medicale, ce nu confirmă existenţa unei boli
somatice.
 47

Şi în cadrul acestei afecţiuni subiectul prezintă acuze somatice

persistente, iar senzațiile corporale normale sau banale sunt adesea interpretate
ca fiind anormale și semne ale unei afecţiuni somatice “grave”.
Preocuparea hipocondriacă (indiferent de contextul clinic psihiatric în
care apare) este mare consumatoare de servicii medicale, pacientul neacceptând
asigurările medicilor că nu suferă de nicio boală somatică.

Diagnosticul diferențial al tulburării hipocondriace se face cu:

- Tulburarea delirantă persistentă, subtipul somatic (pacientul, în cazul
acesteia, are o convingere de intensitate delirantă)
- Tulburarea de somatizare (accentul este pus pe simptome și nu pe
ideea de boală)
- Tulburările depresive (avem sindromul depresiv prezent)
- Tulburările anxioase (avem sindroamele anxioase prezente)

Tratamentul tulburărilor somatoforme este, de asemenea, psihoterapic

şimedicamentos. Şi în acest caz, psihoterapiile sunt centrate pe conştientizarea,
managementul simptomului, suport şi creşterea calităţii vieţii.
Terapia medicamentoasă, în cazul tulburării de somatizare, se recomandă,
de asemenea, a se face pe perioade determinate de timp, pentru a se evita abuzul
şi dependenţa, cu antidepresive şi anxiolitice.
 48

9. TULBURAREA OBSESIV-COMPULSIVĂ

Reprezintă o afecţiune psihică cu o prevalenţă în populaţia generală de 1-

2% şi o repartiţie pe sexe egală.
În etiologia aceste afecţiuni sunt menţionaţi atât factori biologici, cât şi
psihologici.

În cadrul factorilor biologici, menţionăm:

- factorii genetici (concordanţa mai mare la gemenii monozigoţi, faţă de cei
dizigoţi);
- factorii anatomopatologici (modificări ale lobului frontal, cingulumului sau ale
nucleului caudat bilateral);
- factorii fiziopatologici (disfuncţii în neurotransmisia serotoninergică şi
dopaminergică);
- factorii autoimuni (asocierea simptomelor obsesiv-compulsive cu bolile
autoimune ale ganglionilor bazali).
Sub aspectul etiologiei psihologice, menționăm:
- teoria psihodinamică (se realizează regresia din faza oedipală în cea anală,
căreia îi este caracteristică ambivalenţa)
- teoria vulnerabilitate-stres (implică existenţa unui teren predispozant, asupra
căruia factorii stresanţi acţionează și declanşează tulburarea; ca şi teren
predispozant, se aminteşte personalitatea anankastă sau psihastenă)
- teoria învăţării (obsesia este văzută ca un stimul condiţionat, ce produce
anxietate, care este redusă apoi de compulsii şi ritualuri).
Tabloul clinic al acestei afecţiuni este dominat de prezenţa gândurilor,
obsesiilor şi a actelor compulsive recurente. Acestea sunt consumatoare mari
din timpul pacientului, producând un disconfort crescut (deoarece sunt
violente, obscene sau fără sens) şi interferă semnificativ cu rutina normală şi
funcţionarea acestuia.
 49

Obsesiile sunt gânduri, impulsuri, ruminaţii, îndoieli, fobii obsesive sau

imagini recurente şi persistente, ce parazitează gândirea şi determină anxietate,
detresă. Ele sunt recunoscute de subiect ca fiind proprii, iar acesta încearcă să
lupte împotriva lor, să le reziste, însă fără succes. Cele mai frecvente obsesii
sunt cele de contaminare, nevoia de simetrie şi a aranja lucrurile într-o anumită
ordine, îndoielile sau obsesiile sexuale.
Compulsiile sunt acte mentale (număratul, rugăciuni, etc.) sau
comportamentale (spălatul pe mâini, aranjarea, colecţionarea, verificarea,
rectificarea, evitarea, etc), ce sunt văzute de pacient ca reducând anxietatea şi
prevenind un eveniment sau o situaţie temută. Ele pot fi corelate sau nu cu
obsesiile. Compulsiile au un caracter repetitiv, stereotip, excesiv, parazitant şi
sunt consumatoare de mult timp. De obicei, şi acest comportament este văzut de
subiect ca fiind fără sens şi ineficient, acesta făcând repetate încercări de a
rezista declanşării actului.
Debutul simptomatologiei se realizează înaintea vârstei de 35 de ani, un
sfert dintre persoanele afectate având chiar un debut înaintea vârstei de 14 ani.
La sexul masculin avem un debut mai precoce, decât la sexul feminin. Debutul
poate avea loc după un eveniment stresant.
Evoluția cea mai frecventă este cronică, cu remisiuni și exacerbări.
Aceasta se poate însoți și de apariția gândurilor suicidare la aproximativ
jumătate dintre subiecți.
Cele mai frecvente comorbidități sunt:
- Tulburările anxioase
- Tulburările afective periodice (Tulburarea depresivă recurentă sau
bipolară)
- Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă
Tulburarea obsesiv-compulsivă este prezentă și la subiecți cu alte afecțiuni
psihiatrice (la cei cu schizofrenie, se menționează o prevalență de aproximativ
de 12%).
 50

Diagnosticul diferențial se face cu:

- Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă (în cadrul acesteia, nu
apar obsesii și compulsii ca răspuns la acestea)
- Tulburările anxioase (prezența ruminațiilor, comportamentelor de evitare
și nevoia de asigurare pot să fie comune ambelor patologii);
- Tulburarea depresivă (ruminațiile din depresie nu au caracter intruziv și
deranjant);
- Ticurile;
- Tulburările de comportament alimentar.

Tratamentul acestei afecţiuni presupune o intervenţie

atâtmedicamentoasă, cât şi psihoterapică.
Ca şi medicamente, sunt necesare antidepresive care să stimuleze
transmisia serotoninergică. Primul tratament cu rezultate pozitive a fost cel cu
antidepresivul triciclic Clomipramină (Anafranil). Cele mai utilizate, în prezent,
sunt antidepresivele din seria SSRI (Inhibitori Specifici ai Recaptării de
Serotonină) în doze mari şi timp prelungit (Fluvoxamină, Fluoxetină,
Paroxetină, Sertralină, Escitalopram, Citalopramum).
În cazul TOC, dozele terapeutice sunt duble, faţă de cele necesare pentru
tratamentul depresiei. De asemenea, eficacitatea tratamentului se evaluează
după 4-12 săptămâni de administrare.
Se mai recomandă şi anxioliticele, dintre acestea, eficacitate demonstrând
clonazepamul, care ridică însă problema dependenţei, tratamentul trebuind să
fie de lungă durată.
Efecte benefice s-au observat, de asemenea, prin asocierea de
antipsihotice la medicaţia antidepresivă serotoninergică.
Ca şi psihoterapie, de primă intenţie este psihoterapia cognitiv-
comportamentală. Ea constă, în esenţă, din antrenarea subiectului de către
psihoterapeut în provocarea activă a obsesiei (şi/sau compulsiei) şi rezistenţa
 51

voluntară pentru un timp, faţă de aceasta (amânarea trăirilor sau

comportamentului respectiv).
De asemenea, se recomandă psihoterapie suportivă, cu inspirarea
sentimentului de încredere.
Alte abordări mai includ psihoterapia psihodinamică şi terapia familială,
însă rezultatele acestora au fost neconcludente.
Cele mai bune rezultate terapeutice s-au obţinut prin asocierea terapiei
medicamentoase cu psihoterapia cognitiv-comportamentală.
 52

10. TULBURĂRILE DISPOZIȚIEI AFECTIVE

Sub această titulatură găsim un grup de afecţiuni psihice cronice, ce au ca

şi definitoriu modificarea cantitativă episodică a dispoziţiei afective.
Cele mai cunoscute entităţi nosologice în cadrul acestora sunt Tulburarea
depresivă recurentă (Tulburarea monopolar depresivă) şi Tulburarea afectivă
bipolară.
Ca urmare a faptului că o parte din factorii etiologici ai acestor afecţiuni
sunt comuni, ei vor fi abordaţi împreună, cu sublinierea diferenţelor, acolo unde
este cazul. Etiologia acestora este plurifactorială, aceştia putând acţiona pe
parcursul întregii vieţi, începând chiar înainte de naştere. Aceşti factori pot fi
împărţiţi în biologici şi psihologici, în continuare fiind menţionați cei mai
importanţi.
Factorii biologici:
a) Factorii genetici – contribuţia lor etiologică a fost argumentată prin studii
familiale, pe adopţii şi diferenţele dintre gemenii monozigoţi şi cei
dizigoţi. Cel mai frecvent asociate cu tulburările afective au fost genele
situate pe cromozomii 5, 11 și X. De asemenea, s-a observat existenţa
unei agregări familiale a tulburărilor dispoziţiei afective.
b) Neurotransmiţătorii – în depresie, principalii neurotransmiţători implicaţi
sub aspect patogenetic sunt serotonina, noradrenalina şi dopamina, o
scădere a activităţii cerebrale a acestora ducând la apariţia simptomelor
depresive. În manie, este posibil să existe o hiperactivitate de tip
dopaminergic şi noradrenergic.
c) Factorii neuroendocrini – este bine cunoscut faptul că în depresie se
constată o hiperactivitate a axului hipotalamo-hipofizo-suprarenalian, cu
hipercortizolemie cronică. Un alt ax neuroendocrin implicat în episoadele
 53

afective, îl constituie axul hipotalamo-hipofizo-tiroidian. Acesta ar fi

implicat, în mod particular, în patologia bipolară.
d) Modificările somnului – la pacienţii aflaţi în episod depresiv s-au
constatat următoarele modificări: scăderea latenţei pentru prima perioadă
de somn REM, o preponderenţă mai mare a somnului REM, raportat la
toată durata somnului, comparativ cu subiecţii normali, scăderea duratei
totale a somnului, cu apariţia insomniei de trezire, etc. La subiecţii aflaţi
în manie este cunoscut faptul că există o scădere a duratei somnului
necesar. De asemenea, deprivarea de somn are efecte antidepresive, acest
lucru având şi implicaţii terapeutice.
e) Neuranatomie – s-a constatat implicarea unor anumite zone din creier,
precum hipocampul, cortexul prefrontal, girusul cingulat anterior,
talamusul, nucleul caudat, nucleul accumbens şi a amigdalei cerebrale.
Episoadele depresive prelungite au fost asociate cu un grad de hipotrofie
hipocampică, proporţională cu durata episodului, şi responsabilă de
tulburările memoriei de scurtă durată din cadrul episoadelor depresive.
Dacă în depresie aceste regiuni sunt asociate cu o scădere a funcţiei, în
manie, se observă o creştere a activităţii acestora.
f) Fenomenul de „kindling” – conform acestei ipoteze, dacă episoadele
afective iniţiale sunt declanşate reactiv, apoi parţial reactiv, ulterior, pe
parcursul evoluţiei bolii, acestea pot să apară spontan, fără niciun
eveniment declanșator. Acest fenomen ar avea ca şi substrat antomic lobii
temporali (suportul biologic al emoţiei).
Factorii psihologici:
a) Teoriile psihanalitice – au la bază pierderea simbolică sau reală a unei
persoane iubite sau obiect al iubirii, care este percepută ca rejecţie de
către depresiv. Mania este văzută ca un mecanism de defensă împotriva
unei depresii subjacente.
 54

b) Factori asociați personalității - cei cu personalitate dependentă, evitantă

sau obsesională sunt predispuşi spre a dezvolta depresie monopolară, iar
cei cu trăsături de tip instabil-emoţional sunt predispuşi spre bipolaritate.
c) Evenimentele stresante de viaţă – în special, evenimentele de tip pierdere
(decese, despărţiri, divorţuri etc.) vulnerabilizează individul pentru a
dezvolta, ulterior, o patologie a dispoziţiei depresive.
d) Teoriile cognitive – au la bază triada cognitivă a lui Beck, conform căreia
depresivul: i) are o imagine de sine negativă; ii) interpretează negativ
toate trăirile avute; iii) percepţie şi anticipare negativă a viitorului.

10.1. Tulburarea depresivă recurentă (tulburarea monopolar

depresivă)
Tulburarea monopolar depresivă se manifestă prin episoade recurente de
tip depresiv, limitate în timp, cu o durată minimă de 2 săptămâni.
Conform cu literatura americană de specialitate, prevalenţa pe
durataîntregii vieţi la populaţia americană a fost de 16,6%. Aceasta este mai
frecventăla femei, debutul situându-se, cel mai frecvent, în jurul vârstei de 40 de
ani.
Diagnosticul de Tulburare depresivă recurentă necesită prezenţa a minim
două episoade depresive. Episoadele depresive pot fi de diverse intensităţi şi
durate (durata minimă fiind două săptămâni), uneori şi cu elemente psihotice.
Tabloul clinic al episoadelor depresive este reprezentat de simptoma-
tologia sindromului depresiv. Conform ICD 10, pentru un episod depresiv este
necesară prezența, pentru minimum 2 săptămâni, a cel puțin două din
simptomele majore (dispoziție depresivă, pierderea interesului și a plăcerii,
fatigabilitate crescută) şi a cel puţin două simptome adiţionale (reducerea
capacității de concentrare; reducerea stimei de sine și a autoîncrederii; idei de
vinovăție și lipsă de valoare; viziune tristă și pesimistă asupra viitorului; idei sau
acte de auto-vătămare sau suicid; somn perturbat; apetit alimentar diminuat).
 55

Evoluţia tulburării este de tip episodic, cu remisiune completă

interepisodic, iniţial, însă, cu timpul, episoadele devin tot mai lungi, iar
remisiunile tot mai scurte.
Tratamentul tulburării depresive recurente este medicamentos şi
psihoterapic.
Tratamentul medicamentos presupune trei faze:
A) Tratamentul fazei acute – are ca obiectiv remisiunea simptomatologiei
episodului curent
B) Tratamentul de consolidare – are ca scop menţinerea remisiunii
obţinute anterior şi evitarea recăderii
C) Tratamentul de întreţinere – urmăreşte prevenirea recurenţelor. După
cel de-al doilea episod depresiv, ca urmare a riscului crescut de
recurenţă, se sugerează continuarea tratamentului antidepresiv pe toată
durata vieții.
Tratamentul medicamentos se realizează cu antidepresive şi, în unele
cazuri, se recomandă şi asocierea de antipsihotice.
Doza de antidepresiv se creşte progresiv, în funcţie de toleranţă, efecte
pozitive şi secundare, până la cea maxim recomandată. Rezultatele terapeutice
se aşteaptă în 1-3 săptămâni; în lipsa lor, se poate schimba antidepresivul. În
cazul deciderii întreruperii tratamentului antidepresiv, aceasta nu trebuie să se
facă brusc, ci prin reducerea progresivă a dozelor.

În continuare sunt redate principalele clase de antidepresive, cu cei mai

cunoscuţi reprezentanţi ai acestora:
1) Triciclicele: Cele mai utilizate preparate sunt Imipramina (Antideprin),
Amitriptilina, Clomipramina (Anafranil) sau Doxepina. Acţiunea
terapeutică se bazează pe blocarea recaptării serotoninei şi a
noradrenalinei. Datorită efectelor secundare, sunt mai puţin folosite în
prezent, în detrimentul altora cu un profil de siguranţă mai crescut.
 56

2) Tetraciclicele: Principalele preparate sunt Mianserina şi Maprotilina. Au

un mecanism de acţiune asemănător cu cel al triciclicelor, dar cu mai
puţine efecte adverse şi cardiotoxicitate redusă.
3) Inhibitorii specifici (selectivi) ai recaptării serotoninei (S.S.R.I.):

Modul de acţiune constă în blocarea recaptării serotoninei din fanta

sinaptică de către pompa presinaptică. Sunt printre cele mai utilizate
antidepresive în prezent (Citalopram).
4) Modulatori ai serotoninei, prin reprezentatul Trazodona. Acesta are o
acţiune favorabilă şi asupra somnului, anxietăţii şi sexualităţii.
5) Inhibitorii duali ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei
(Venlafaxina - acţionează parţial şi asupra recaptării dopaminei la doze
mari; Duloxetina) au acţiune rapidă şi eficacitate crescută.
6) Inhibitori ai recaptării noradrenergice şi dopaminergice
(Bupropionul)
7) Antidepresive noradrenergice și specific serotoninergice (Mirtazapina)
- cu o utilizare tot mai crescută, în ultima perioadă.
În cazul prezenţei simptomelor psihotice în cadrul episoadelor depresive
recurente, se recomandă antipsihoticele atipice. De asemenea, Quetiapina,
Amisulpirida, Sulpirida şi Olanzapina, în doze mici, sunt recomandate şi în
cazul absenţei simptomatologiei psihotice, ca medicaţie adjuvantă
antidepresivelor, pe perioade limitate de timp.

Psihoterapia
În afara perioadelor de depresie de intensitate cel puţin medie, sunt utile
intervenţiile psihoterapeutice.
Ca şi abordare psihoterapeutică, sunt recomandate terapia cognitivă,
terapiile comportamentale asertive, terapia interpersonală, terapia familială sau
terapiile psihodinamice.
 57

Alte tratamente cu indicaţie în depresie sunt Terapia cu

luminăstrălucitoare (pentru depresia cu pattern sezonier), Terapia prin
stimulare magnetică transcraniană, Terapia electroconvulsivantă (TEC) şi
Deprivarea de somn.

10.2. Tulburarea afectivă bipolară

Tulburarea afectivă bipolară (TAB) este o boală psihică cronică,
caracterizată printr-o alternare extremă a dispoziţiei, de la episoade de tip
depresiv la episoade de tip maniacal/hipomaniacal.
Prevalenţa acesteia în populaţia americană, pe parcursul vieţii, a fost
raportată ca fiind în jur de 4%. În ceea ce priveşte repartiţia pe sexe, literatura
de specialitate menţionează un raport de 1:1 între femei:bărbați. Deşi poate
debuta la orice vârstă, vârful de incidenţă se situează sub vârsta de 30 de ani.
Ca şi în cazul Tulburării depresive recurente, etiologia acestei afecţiuni
este plurifactorială, cu factori de natură biologică şi factori psihologici.

Fig. 2 – Tulburarea afectivă bipolară

 58

După cum s-a mai menţionat, afecţiunea se manifestă prin alternanţa unor
episoade maniacale şi depresive, de diverse intensităţi, configuraţii clinice şi
durate. Episoadele afective pot fi şi cu elemente psihotice sau cu stări mixte
depresive şi maniacale (alterne sau concomitente).
Dacă pentru episodul depresiv tabloul clinic a fost menţionat în cadrul
tulburării depresive recurente, tabloul clinic al episodului maniacal este centrat
de sindromul maniacal.
Deci, ca şi simptome, găsim: a) la nivelul expresivităţii mimico-gestuale,
vorbirea accelerată, logoreică, uneori telegrafică, mimica exagerată cu gestică
amplă, largă, vestimentație în culori stridente, podoabe încărcate; b) la nivel
instinctual, se observă creşterea tuturor pulsiunilor instinctive, cu creșterea
apetitului alimentar, a libidoului, hipersociabilitate cu familiaritate accentuată;
c) în plan afectiv, găsim starea euforică şi/sau iritabilă; d) în plan cognitiv, avem
atenția dispersă, hipermobilă, dar ineficientă; memoria este orientată pe
evenimente pozitive, cu hipomnezie de fixare secundară deficitului atenţional;
percepția este exagerată, uneori cu prezența de halucinații; gândirea este
accelerate, cu fugă de idei, conținut pozitiv: idei de putere, supravalorizare,
abilități deosebite, planuri multiple; e) în plan comportamental se descrie
nelinişte psihomotorie sau agitaţie psihomotorie, comportament decenzurat,
dezinhibat şi riscant (nu ia în considerare consecințele – face împrumuturi în
bancă, cheltuie bani pe lucruri inutile, etc); f) simptome somatice cu nevoie
redusă de somn, energie crescută, hipoestezie algică, etc. Pentru stabilirea
diagnosticului de episod maniacal, simptomatologia trebuie să fie prezentă cel
puţin o săptămână.
În cadrul acestei tulburări pot să mai apară şi episoadele hipomanicale,
acestea reprezentând o formă diminuată de manie.
Pentru diagnosticul pozitiv de Tulburare afectivă bipolară sunt necesare
cel puțin două episode, dintre care cel puţin unul să fie cu simptome maniacale
 59

(episod maniacal, hipomaniacal sau afectiv mixt). Astfel, succesiunea doar a

episoadelor maniacale impune diagnosticul de Tulburare afectivă bipolară.
Evoluţia şi în cadrul acestei afecţiuni este cronică, de tip episodic, cu
remisiune completă, cel puţin în prima parte a evoluţiei, ulterior, între episode,
putând persista simptome reziduale.
Tratamentul Tulburării afective bipolare presupune atât o abordare
medicamentoasă, cât şi psihoterapeutică.
Tratamentul medicamentos se face cu timostabilizatoare în toate fazele de
evoluţie a bolii, cu antipsihotice atipice, ca urmare a valenţelor
timostabilizatoare ale acestora, pentru tratarea atât a episodului maniacal, cât şi
ca tratament de întreţinere, şi cu antidepresive pentru episoadele depresive cu
evoluţie nefavorabilă (însă, cu mare atenţie, pentru a nu se produce declanşarea
unui episod maniacal iatrogen).
Ca şi stabilizatori afectivi, avem:
a) Sărurile de litiu: Carbonatul de litiu – necesită monitorizare tiroidiană
și a funcției renale.
b) Anticonvulsivante clasice: carbamazepina (necesită monitorizarea
hemoleucogramei, ca urmare a riscului de leucopenie) şi acidul
valproic (ca urmare a riscului de trombocitopenie şi hepatocitoliză,
necesită monitorizare hepatică şi sanguină)
c) Anticonvulsivante de nouă generație: Lamotrigina, Gabapentina

Medicaţia antipsihotică folosită în tratamentul Tulburării afective

bipolare:
a) Clasice: Haloperidolul, folosit doar în cadrul episodului maniacal
b) Atipice: Olanzapina, Quetiapina (necesită monitorizarea greutăţii şi a
profilului lipidic), ce pot fi folosite în orice fază a bolii; Aripiprazolul,
pentru tratamentul episodului maniacal şi prevenirea recurenţelor
maniacale; Risperidona, pentru tratamentul episodului maniacal.
 60

Episodul de boală, de obicei, se tratează în spital (în special, cel maniacal),

în timp ce prevenția recăderilor se face în ambulatorul de specialitate, cu
supravegherea activă a pacientului.
Ca şi psihoterapie, se indică:
- Psihoeducație – pentru cunoașterea bolii.
- Psihoterapie cognitivă – pentru schimbarea distorsiunilor cognitive.
- Psihoterapia sistemică familială (modificarea relațiilor în familie)
 61

11. TULBURĂRILE PSIHOTICE

Per ansamblu, tulburările psihotice reprezintă un grup de perturbări

psihice grave ca intensitate, în cadrul cărora, pentru subiect, este intens
modificată percepţia, înţelegerea şi reprezentarea lumii şi a sinelui. Din punct de
vedere semiologic, psihoza se referă la prezenţa delirului, a halucinaţilor, a
absenţei conştiinţei bolii. În cadrul psihozei avem perturbarea profundă a
relaţiei psihoticului cu realitatea.
Ideile delirante sunt definite drept credinţe false, ferme, puternic
menţinute şi neschimbătoare în faţa dovezii care le infirmă, ce nu sunt în
consonanţă cu educaţia şi cadrul cultural şi social al persoanei, și apar pe un
câmp de conștiință clar.
Halucinațiile sunt percepții fără obiect, necriticate de subiect (acesta este
convins că obiectul există). Acestea pot fi vizuale, auditive, olfactive, gustative
sau tactile.

11.1. Schizofrenia
Denumită iniţial Dementia Praecox, deoarece era văzută ca o boală
psihică ce apare la tineri (praecox) şi conduce la o deteriorare cognitivă
progresivă şi ireversibilă (dementia), în prezent, schizofrenia reprezintă
afecţiunea psihică cea mai cunoscută şi intens studiată în cadrul psihiatriei.
Prevalenţa pe durata întregii vieţi este de aproximativ 1%, cu o repartiţie
egală pe sexe şi cu un debut la o vârstă mai tânără la bărbați.
Etiologia acesteia este plurifactorială, în determinismul ei intervenind
factori biologici (genetici, biochimici și anatomopatologici), sociali (familii cu
expresivitate emoțională crescută, mama schizofrenogenă și mesaje
contradictorii în familie) şi psihologici (structură de personalitate de model
schizoid).
 62

Ca şi factori biochimici, menţionăm tulburările în transmisia

dopaminergică, serotoninergică, a acetilcolinei şi a glutamatului.
Sub aspect anatomopatologic, s-au observat modificări, precum scăderea
globală în volum a cortexului frontal, reducerea în volum a girusului temporal
superior stâng, a hipocampului şi amigdalei, absența asimetriei normale între
emisfere sau ventriculomegalie.
Debutul schizofreniei este, de obicei, lent, progresiv şi se realizează cel
mai frecvent între ultima parte a adolescenţei şi mijlocul anilor 30.
Tabloul clinic al schizofreniei se caracterizează printr-o combinaţie
semiologică de 4 macrosindroame:
pozitiv
negativ
dezorganizat
cataton

Fig. 2- Macrosindroame în schizofrenie

 63

o Macrosindromul pozitiv, constând din: idei delirante

(predomină tematica paranoidă), sindromul de transparenţă-influenţă (citirea,
sonorizarea sau transmiterea gândurilor, furtul gândirii, retragerea şi inserţia
gândirii, dirijarea xenopatică a comportamentului şi sentimentelor, etc.),
halucinaţii (cele mai specifice sunt halucinaţiile auditive, comentative; dar
şi cele imperative sau apelative);
o Macrosindromul negativ, constând din: deficit de
intenţionalitate (curiozitate, interes), anafectivitate, sociabilitate scăzută; gândire
sărăcită, restrictivă, stereotipă;
o Macrosindromul dezorganizat, ce se manifestă în plan ideo-verbal,
prin tulburări formale (deraiere, incoerenţă, baraj mental, manierism,
tulburări logice, semantice) şi în planul perturbării motivaţiei fireşti,
argumentării, expresivităţii şi comportamentului.
o Macrosindromul cataton, ce se manifestă prin stupor sau excitaţie
psiho-motorie, posturing, rigiditate, negativism şi flexibilitate ceroasă,
simptome ce se manifestă, în special, în planul comportamental.
Cele mai frecvente idei delirante sunt cele cu tematică paranoidă, precum:
- Ideile delirante de persecuţie-prejudiciu, cu teme de:
urmărire,ameninţare, intenţie de omorâre, otrăvire, etc; deseori, delirul de
grandoare se asociază cu delirul de persecuţie. Pacientul se simte jignit de
gesturi, cuvinte, atitudini, are convingerea că este observat şi urmărit, că
împotriva lui se complotează.
- Ideile delirante mistice sau religioase sunt reprezentate de convingerea
bolnavului că este un mesager divin, că este un înger sau diavol sau chiar
instanţa divină supremă, că este purtătorul unui mesaj de ordin spiritual,
religios.
- Ideile delirante de referință și senzitiv-relaționale: constau în
convingerea pacientului că persoane necunoscute sau din anturaj exercită asupra
sa influenţe negative şi că, prin cuvinte, gesturi, acţiuni, fac aprecieri
 64

defavorabile asupra calităţilor sale intelectuale, morale, fizice sau sexuale. Cel
de referință se referă, în special, la faptul că pacientul crede că ceea ce se
întâmplă în mass-media are legătură cu el (un articol citit în revistă, o reclamă
de la televizor, o melodie este considerată de pacient ca având legătură cu el)
- Ideile delirante de control (de influenţă xenopatică) determină
convingereasubiectului că este controlat, supravegheat şi dirijat, influenţat
permanent. Face
parte din sindromul de automatism mental.
În cadrul sindromului de transparență-influență, pacientul crede că unele
gânduri nu sunt ale lui şi i-au fost implantate de alte persoane sau o agenţie
(inserția gândurilor), anumite gânduri i-au fost extrase din mintea lui de anumite
forţe exterioare (furtul gândurilor) sau că gânduri nepovestite de el sunt
cunoscute de alţi oameni prin difuzarea acestora prin unde radio, telepatie sau
alte căi (difuziunea gândirii). Prin transparența gândirii, pacientul trăiește
sentimentul neplăcut al pierderii intimității vieții psihice. În plus, prin
fenomenul de influență („influenţă xenopată”), subiectul are impresia că alţii îi
controlează şi dirijează afectivitatea, senzaţiile corporale, acţiunile. El se simte
ca un automat dirijat din exterior.
Pentru formularea unui diagnostic de schizofrenie, tabloul clinic ar trebui
să dureze, conform sistemului american actual de diagnostic (DSM-5), în cadrul
primului episod, cel puţin 6 luni (dintre care, cel puţin 1 lună de simptome
floride evidente), iar, conform sistemului internaţional de clasificare ICD 10
WHO, cel puţin 1 lună de simptome floride.

Formele clinice de schizofrenie

Forma paranoid, în care predomină simptomele pozitive (este, în prezent, cea
mai frecventă).
Forma dezorganizantă (hebefrenă), în care predomină dezorganizarea ideo-
verbală şi comportamentală.
Forma catatonă, în care predomină sindromul cataton.
 65

Forma nediferenţiată, se manifestă cu simptome din toate ariile menţionate.

Forma reziduală, în care, în mod obligatoriu, pacientul a prezentat, cândva
pe parcursul evoluţiei, cel puţin un episod productiv cu simptomatologie
pozitivă (delir, halucinaţii etc.), dar, în prezent, în tabloul clinic, nu sunt
prezente decât simptome negative (schizo-deficitare).
Forma simplă, caracterizată doar prin simptomatologie negative, fără ca
pacientul să fi avut vreodată în istoricul bolii simptomatologie pozitivă.
În prezent, se consideră că evoluţia şi prognosticul schizofreniei sunt mai
variabile şi mai puţin predictibile decât ale oricărei alte tulburări psihice de
intensitate asemănătoare.
O clasificare a evoluţiei, care să fie utilă, atât în practica clinică, cât şi în
sensul riguros statistic, este cea îmbrăţişată de ICD 10 şi DSM V cu unele
modificări:
1. episod psihotic unic urmat de remisiune completă
2. episod psihotic unic urmat de remisiune incompletă
3. episoade psihotice multiple cu remisiune completă interepisodică
4. episoade psihotice multiple cu remisiune incompletă interepisodică
5. evoluţie continuă, fără remisiune
Ca factori de prognostic pozitiv pentru această afecţiune, menţionăm:
debutul la vârstă mai înaintată; debutul de tip acut; forma clinică paranoidă;
prezenţa elementelor afective; funcționarea premorbidă bună; absența
încărcăturii genetice; rețeaua de suport social adecvată; durata scurtă a primului
episod.
Putem afirma că există o importantă heterogenitate şi variabilitate în
evoluţia şi prognosticul schizofreniei.
 66

Tratamentul schizofreniei este medicamentos şi

psihoterapic.Tratamentul medicamentos se face atât în faza acută, cât şi
în cea de
întreţinere. El implică utilizarea neurolepticelor. În prezent, ele se clasifică, în
funcţie de modul de acţiune, în:
Sedative: clorpromazina, levomepromazin şi tioridazin
Incisive: haloperidol, trifluoperazin
Bimodale: amisulpirid, sulpirid
Atipice: olanzapina, risperidona, quetiapina, aripiprazol, ziprasidona și
clozapina
Alegerea neurolepticului se face în funcție de simptomatologia clinică
prezentă:
1. simptome pozitive: neuroleptice incisive, neuroleptice bimodale sau
neuroleptice atipice
2. simptome negative: neuroleptice atipice, neuroleptice bimodale (doze mici)
3. simptome dezorganizante: neuroleptice incisive, neuroleptice atipice
4. simptome catatone: neuroleptice incisive, neuroleptice atipice (administrate
injectabil)
Durata tratamentului, în general, după un prim episod de schizofrenie,
este de minim 2 ani, după două episoade de schizofrenie este de 5 ani, iar după
trei episoade, toată viața. Decizia de întrerupere sau continuare a tratamentului
de întreținere se ia de medicul psihiatru împreună cu pacientul.
Tratamentul psihoterapic trebuie să includă şi aspectul social al acestei
afecţiuni. Astfel, psihoterapia se începe cât mai precoce şi trebuie, în primul
rând, să ia în calcul tendinţa pacientului spre izolare şi necomunicare. Astfel,
trebuie favorizat contactul interpersonal-social, prin prezenţa pacienţilor la
activităţi de club, gimnastică şi jocuri sportive, ergoterapie şi activităţi cultural
artistice.
Intervenţiile psihoterapeutice trebuie să fie de tipul terapiei cognitiv-
comportamentale, terapiei familiale, psihodramei şi psihoeducației.
Psihoeducaţia este foarte importantă în realizarea aderenţei terapeutice a
pacientului, tratamentul schizofreniei fiind de lungă durată, uneori întreaga
viaţă.
 67

11.2. Tulburările delirante persistente

Reprezintă un grup de psihoze cu evoluţie cronică, în care simptomul
principal este delirul sistematizat. În cadrul lor găsim Paranoia şi Parafrenia.
Ele au fost considerate a fi afecţiuni rare, însă este unanim acceptat faptul
că numărul lor real este mai mare decât cel raportat, ca urmare a contactului cu
serviciile psihiatrice.
Debutul acestora are loc, în general, la vârstă adultă, de obicei după 35 de
ani, iar evoluţia acestora este cronică.

Paranoia
Reprezintă principala entitate nosologică din cadrul Tulburărilor delirante
persistente. Se descrie mai frecvent la persoanele ce prezintă premorbid trăsături
paranoide de personalitate.
Tabloul clinic este centrat de un delir sistematizat, aparent logic, ce
motivează comportamentul pacientului. Acesta trebuie să fie prezent cel puţin 3
luni, pentru susţinerea diagnosticului. Nu sunt prezente halucinaţii, fenomene de
transparenţă-influenţă, tulburări de serie schizo-negativă şi dezorganizante.
Temele delirante prezente în cadrul paranoiei sunt:
Tema de persecuţie. Pacientul trăieşte continuu sentimentul de
ostilitatedin partea altor persoane sau structuri organizatorice, ce au potenţialul
de a-i face rău subiectului. Persoanele implicate în sistemul de persecuţie pot fi
din cadrul rudelor, vecinilor, a doctorilor, poliţiei, pot fi structuri din securitate
sau guvern, etc.
Tema somatică. În cadrul acesteia, principalatemă o
reprezintădismorfofobia sau hipocondria delirantă.
Tema erotomană. Subiectul este convins că o altă persoană de sex
opus(de obicei, o persoană cu un statut superior ei) este îndrăgostită de el.
Tema megalomană, de invenţie. În cadrul acestei teme, subiectul
esteconvins că a descoperit ceva extraordinar (tratamentul cancerului,
perpetuum
 68

mobile etc.) şi cere recunoaşterea oficială a invenţiei sale sau se consideră

descendentul unei familii ilustre, sau chiar o persoană cu misiune divină
specială, creând diferite grupuri acolite.
Tema de gelozie. Subiectul este convins de faptul că partenerul îl
(o)înşală, deşi nu există dovezi concrete, iar argumentele sunt considerate
nerezonabile pentru anturaj. Apare mai frecvent la bărbați.
Tema de relaţie. Subiectul trăieşte cu sentimentul că alţii sunt
preocupaţişi atenţi critic faţă de el. Se simte privit în mod deosebit (eventual,
alţii întorc capul după el), se discută despre el, este bârfit, râd de el, încearcă să-l
dezonoreze, etc. Există şi o variantă în care el are convingerea că în mass-media
(televizor, ziare) se vorbeşte sau apar informaţii care se referă la el.

Parafrenia
Reprezintă o psihoză asemănătoare cu schizofrenia paranoid, ca şi tablou
clinic, însă cu mai puţine tulburări de gândire, cu o mai bună păstrare a
afectivităţii, cu o mai puţină deteriorare a personalităţii. Caracteristica acestei
psihoze este delirul fantastic, însoţit de multiple tipuri de halucinaţii (în special,
vizuale şi auditive) şi sindromul de transparenţă-influenţă. Şi în acest caz,
simptomatologia trebuie să dureze mai mult de trei luni.
Caracteristică parafreniei este prezenţa dublei contabilităţi (pacientul face
distincţia dintre lumea reală şi lumea imaginară). În cazul decompensării, apare
o intricare între lumea reală și cea imaginară, pacientul pierzând dubla
contabilitate.
Evoluţia tulburărilor delirante persistente este, în mod obişnuit, cronică,
dar nedeteriorativă (comparativ cu situaţia evolutivă a schizofreniei).
Tratamentul tulburărilor delirante persistente este, în primul rând,
neuroleptic (vezi secţiunea tratamentului de la schizofrenie). În funcţie de
prezenţa unei simptomatologii afective asociate, se mai pot adăuga
antidepresive, anxiolitice şi/sau stabilizatoare timice.
 69

11.3. Tulburările psihotice acute şi tranzitorii

Şi în cazul acestora, prezenţa în populaţia generală este considerată ca
fiind rară, prevalenţa şi incidenţa acestora fiind necunoscută.
Ele pot debuta la orice vârstă, cu o preponderenţă mai mare la sexul
feminin. Debutul este acut (în două săptămâni) şi precedat, de obicei, de o
situaţie stresantă. Tabloul clinic este dominat de prezenţa delirurilor cu teme
variate, a halucinaţiilor de diverse tipuri şi a sindromului de transparenţă-
influenţă. Însă, caracteristic la acest tablou clinic, este starea variabilă şi rapid
schimbătoare prezentă la multe dintre tulburările psihotice acute (schimbarea
tematicii delirante, a tipurilor de halucinaţii, a stării afective: de la anxietate,
iritabilitate şi depresie la euforie şi extaz etc.) şi care este numită, în acest caz,
“polimorfă”.
Uneori, tabloul clinic nu este aşa de complex și polimorf, cum a fost
descris anterior. El se poate reduce doar la deliruri paranoide, însoţite de
halucinaţii, anxietate secundară, depresie sau euforie; se poate rezuma chiar la
delir senzitiv-relaţional, dublat de o stare depresiv-anxioasă.
În ceea ce priveşte durata acestor episoade, în cazul în care avem
simptomatologie tipică macrosindromului pozitiv din schizofrenie, aceasta nu
trebuie să depăşească o lună, caz în care diagnosticul trebuie schimbat în cel de
schizofrenie. Dacă tabloul clinic se reduce, însă, doar la deliruri paranoide,
aceste episoade pot dura până la 3 luni, după care diagnosticul se va schimba în
cel de tulburare delirantă persistentă.
În funcţie de prezenţa polimorfismului, ce implică variabilitatea şi
schimbarea rapidă a simptomatologiei (de la o zi la alta sau chiar pe parcursul
unei zile) sau a simptomelor tipice de schizofrenie, principalele subgrupe
diagnostice ale tulburărilor psihotice acute şi tranzitorii sunt următoarele:
1) Tulburare acută polimorfă fără simptome de schizofrenie;
2) Tulburare acută polimorfă cu simptome de schizofrenie;
3) Tulburare psihotică acută schizophrenia-like.
4) Alte tulburări psihotice acute predominant delirante.
 70

Evoluţia pe termen scurt a tulburărilor psihotice acute şi tranzitorii este

spre remisiune completă a simptomatologiei psihotice, cu revenire la nivelul
anterior de funcţionare al persoanei. Trebuie menţionată, însă, tendinţa spre
recurenţă, condiţionată sau nu de existenţa unor triggeri.
Tratamentul este, de asemenea, în principal, medicamentos, cu
neuroleptice pe o perioadă determinată de timp, cel puţin pentru primele două
episoade.
 71

12. ALCOOLISMUL

Ce este adicția? O tulburare comportamentală complexă, care

semanifestă prin utilizarea în exces a obiectului adicției, indiferent de
consecințe. Obiectul adicției, cu timpul, centrează viața acelei persoane,
consecința fiind trecerea pe plan secund a familiei, a relațiilor personale, a
studiilor sau a carierei.
Se spune că fiecare dintre noi are o adicție, fie că este vorba de mâncare,
fumat, emoții puternice sau de compania unui prieten. Sunt multe lucruri în
viață, de care noi, oamenii, depindem, pe care dorim să le avem, dar nu le
numim adicții, dacă nu sunt excesive și nu cauzează probleme de sănătate,
interpersonale sau sociale. În realitate, problema adicției este mult mai
profundă, fiind o chestiune de raportare a eului la sine, la ceilalți și, în același
timp, la procesul motivațional. Adicția necesită o abordare multidisciplinară, cu
implicarea, în primul rând, a psihiatriei, dar și a psihologiei, sociologiei şi,
chiar, a antropologiei.
De ce ne interesează adicțiile? La prima vedere, adicția pare o
opțiunepersonală, adică, ceva de genul “ beau cât vreau, … consum ce substanțe
vreau, ca să mă simt bine … fumez cât doresc…”, realitatea este, însă, alta,
deoarece sunt afectate atât viaţa personală, cât şi sănătatea fizică şi psihică, prin
prezența unor boli somatice sau psihice, care apar ca și consecințe. O
consecință, chiar mai tristă, este aceea că în acest joc sunt prinşi toţi cei
apropiaţi, familie, prieteni, colegi de muncă şi, practic, adicția devine o
problemă cu implicaţii sociale grave. Familia şi prietenii suferă, de multe ori,
într-o măsură mult mai mare decât persoana afectată, mai ales din cauza
neputinţei de a-l ajuta.
 72

Există mai multe tipuri de consum de alcool:

1. Consumul experimental;
2. Consumul integrat social;
3. Consumul abuziv-nociv pentru sănătate;
4. Consumul cronic cu dependență (etilism cronic maladiv).

Etiopatogenie:
Cei mai importanți factori incriminați sunt:
1. Factorii genetici
- Studii pe gemeni arată un risc crescut la gemenii
monozigoți față de cei dizigoți;
- Studiile familiale arată o aglutinare a rudelor consumatoare
în anumite familii;
- Băieții tatălui consumator au risc mai mare de a face boala,
decât fetele;
- Studii pe adopție implică foarte mult și importanța
aspectului educației;
2. Factori biochimici;
3. Personalități predispuse: - dependentă, anxios-evitantă, instabil
emoțională, antisocială;
4. Conflicte și atmosferă familială disfuncțională (soție dominatoare);
5. Anturaj consumator la persoane vulnerabile

12.1. Intoxicația alcoolică acută

Poate apărea accidental, la consumatori habituali sau la consumatori
dependenți.
Tabloul clinic este stadial, în funcție de gradul de alcoolemie:
dezinhibiție, logoree, tulburări de echilibru, vorbire dificilă, mers ebrios,
confuzie, somn, comă.
 73

12.2. Beţia patologică

Apare la persoane cu microleziuni cerebrale (deseori, după traumatisme
craniene).
La cantități mici de alcool consumat, apare o stare crepusculară, cu mare
potențial agresiv și amnezie lacunară a episodului.

12.3. Dependenţa alcoolică

Consum cronic de alcool, în cantități variabile, pe perioade lungi;
Persoana pierde controlul asupra cantității ingerate;
Utilizarea majorității timpului pentru a procura alcool;
Consumă alcool, în ciuda problemelor nocive asupra sănătății și în
ciuda problemelor produse de alcool în cadrul familiei, la locul de muncă. De
obicei, atribuie aceste probleme altor cauze;
Consumul de alcool devine prioritar față de alte lucruri, situații ce
ar trebui luate în calcul ca priorități necesare;
Consumul de alcool este sursă de plăcere;
Apare toleranța (în timp, pentru același efect dorit, trebuie să
consume o cantitate mai mare de alcool) – ulterior, toleranța poate să scadă;
La oprirea bruscă, apare sevrajul;
După o perioadă de abstinență, reluarea consumului de alcool face
să reapară dependența;
Consumul constant, îndelungat de alcool, cu dependență, determină
etilism cronic.
La persoana cu etilism cronic maladiv, se analizează:
Modalitatea de consum
o Continuu
o Intermitent – dipsoman.
Durata de timp
Cantitatea consumată zilnic
 74

Tipul de băutură
Dacă subiectul consumă alcool singur sau în grup

12.4. Sevrajul alcoolic

Apare la oprirea bruscă a consumului de alcool, la o persoană cu
dependență etanolică.
Tabloul clinic inițial se caracterizează prin: neliniște psihomotorie,
anxietate (chiar atacuri de panică), insomnie, incapacitatea de a duce un lucru la
bun sfârșit, transpirații, tremurături.
Uneori, poate să apară o criză comițială inaugurală.
Sevrajul netratat duce la apariția unei complicații severe, și anume:

12.5. Delirium tremens

Clinic, se caracterizează prin:
Denivelarea câmpului actual de conștiință, cu modificarea vigilităţii;
Dezorientare temporo-spațială, situațională, adesea cu false recunoașteri;
Scăderea capacității de concentrare și persistență a atenției;
Afectarea memoriei imediate și de scurtă durată, cu amnezie lacunară a
episodului;
Gândire haotică, cu vorbire incoerentă;
Halucinații, predominant vizuale și cutanate (animale mici, ce se urcă pe
corp), dar și scenico-panoramice;
Neliniște, agitație psihomotorie;
Inversarea ritmului somn-veghe;
Evoluție fluctuantă;
Accentuare vesperală;
Tremurături generalizate;
Transpirații masive;
Vărsături;
Oscilații tensionale, tahicardie, aritmii;
 75

Febră;
Deshidratare;
Tulburări acido-bazice, hidro-electrolitice;
Crize comițiale;
Comă – deces.

Tratamentul sevrajului Tratamentul Deliriumului tremens

Hidratare per os
Vitamine B1, B6 per os
Anxiolitice: Meprobamat
Anticonvulsivante: Carbamazepină
Hidratare în perfuzii (glucoză, ser
fiziologic – atenție la HTA, DZ)
Corectarea dezechilibrelor electrolitic
și acido-bazic
Vitamine B1, B6 injectabil
Anxiolitice: Diazepam injectabil
Antipsihotice: Haloperidol

Monitorizare: puls, TA, EKG, glicemie, probe hepatice, diureză.

Complicațiile etilismului cronic maladiv

Somatice:
- Gastro-intestinale (gastrită, enterită, sindrom de malabsorbție)
- Pancreatită
- Steatoză hepatică
- Hepatită alcoolică
- Ciroză hepatică
- Cardio-vasculare
Neurologice:
- Simptome cerebeloase
- Polinevrită
 76

- Sindrom Korsakov
- Crize comițiale

- Sevraj complicat cu delirium tremens

- Depresie cu risc suicidar
- Anxietate
- Tulburare delirantă (delir de gelozie)
- Demență

- Pierderea locului de muncă

- Separare – divorț
- Pierderea prietenilor anteriori (înlocuirea cu prietenii de pahar)
- Comportament antisocial (agresivitate, furt, accidente de circulație,
crime)
- Degradarea globală
- Mari dificultăți financiare

Tratamentul persoanei cu consum de alcool

Impune evaluarea stadiului în care se află:
1. Tratamentul de dezintoxicare – în spital, se axează pe tratamentul
sevrajului şi al deliriumului tremens.
2. Tratamentul aversiv cu DISULFIRAM (are ca scop condiționarea
negativă la alcool) – a se lua în calcul riscurile și beneficiile (asocierea alcool +
disulfiram poate duce la deces).
3. Tratament simptomatic
- Anxiolitice – ATENȚIE! RISC DE DEPENDENȚĂ
- Antidepresive – Coaxil
- Hipnotice
- Tratamentul afecțiunilor somatice (hepatotrofice, trofice cerebrale).
 77

4. Tratament psihoterapic
- Motivație pentru abstinență !!!
- Logoterapie (găsirea altor soluții la problemele de viață)
- Terapia cognitiv-comportamentală
- Terapie suportivă individuală sau de grup
- ALCOOLICI ANONIMI!!!
- Terapie familială
Tratamentul este de durată, complex, făcut de echipe multidisciplinare.
Dezideratul este obținerea și menținerea abstinenței. De-a lungul timpului sunt
posibile recăderi (reluarea consumului), ce impun aceeași atitudine terapeutică
complexă.
 78

13. TOXICOMANIILE

Toxicomania este o stare fizică şi psihică rezultată din consumul unui

medicament (deturnat de la utilizarea lui terapeutică), drog ilicit sau altă
substanţă, pentru care nu există interdicţie ilicită (cafea, nicotină), caracterizată
prin modificări comportamentale şi prin alte reacţii (întotdeauna şi prin
pulsiunea de a consuma substanţa respectivă).
- Obişnuinţa – dependenţa psihică – dependenţa psihologică, este
impulsiunea de a consuma, cu scopul de a obţine plăcere sau de a
anula o tensiune intrapsihică; ea poate avea efecte negative asupra
individului.
- Dependenţa fizică – corespunde unor necesităţi ale organismului de a
consuma drogul, în vederea asigurării unui eventual echilibru.
- dă fenomene de impregnare cronică;
- toleranţă (necesitatea de a creşte cantitatea pentru a obţine
aceleaşi efecte dorite);
- sevraj (la abstinenţă);
- efecte negative asupra individului, familiei, societăţii.

Epidemiologie
- greu de recoltat date;
- grup de risc – copii, adolescenţi.

Cauze
- disponibilitatea drogului;
- personalitatea vulnerabilă: imaturitate, fragilitate, slăbiciunea eului,
viaţă condusă după principiul plăcerii, afirmare narcisică, negăsirea unor soluţii
pentru rezolvarea conflictelor (evadare);
- obiceiuri sociale (contagiunea);
 79

Ce apare caracteristic?
- consum abuziv pe o perioadă lungă de timp;
- dorinţă persistentă de consum;
- incapacitate de a controla consumul;
- supune celelalte plăceri, dorinţe şi activităţi procurării şi consumului
drogului;
- consum continuu, indiferent de complicaţiile somatice;
- comportament maladaptativ socio-familial-profesional;
- fenomene de toleranţă;
- riscul de sevraj caracteristic substanţelor respective.

Substanţe:
1. OPIOIZII
Mod de prezentare:
OPIUL: ingerat, fumat
MORFINA: ingerată, injectată
HEROINA: injectată (shoot), fumată, prizată
Heroina pură e o pulbere albă cu gust amar, frecvent este amestecată cu
chinină, stricnină, glucoză, talc, făină, bicarbonat şi devine colorată. Risc de
reacţie anafilactică!
SPEED BALL (dublu flash): injectarea unui amestec de opiacee cu
cocaină sau amfetamină.
HEROINA – INTOXICAŢIE
 80
INTOXICAŢIA: PSIHIC INTOXICAŢIA: SOMATIC
EUFORIE ANALGEZIE
CU SEDARE (FERICIRE PASIVĂ) BRADICARDIE
APATIE, detaşare de lumea exterioară, DEPRESIE RESPIRATORIE ŞI A
distractibilitate REFLEXULUI DE TUSE
Sentimente de pace, uitare CONSTIPAŢIE
Injecţia i.v. produce o senzaţie intensă de GREAŢĂ, VĂRSĂTURI
plăcere asociată cu căldură (flash),
VASODILATAŢIE PERIFERICĂ
comparată adesea cu orgasmul
(cu senzaţie de căldură, furnicături,
transpiraţie)
MIOZĂ

INTOXICAŢIA SEVERĂ: TRATAMENTUL INTOXICAŢIEI

OBNUBILARE, COMĂ Cu antagonişti:
MIOZĂ NALORFINA
DEPRESIE RESPIRATORIE NALOXON
COLAPS

OPIOIZII dau TOLERANŢĂ, E importantă durata de acţiune a

DEPENDENŢĂ PSIHICĂ ŞI preparatelor:
BIOLOGICĂ
PENTAZOCINA 2-3 ore
MEPERIDINA 2-3 ore
HEROINA ŞI CODEINA 3-4 ore
MORFINA 3-4 ore
METADONA 12-24 ore

Sevrajul la heroină apare la 8-10 ore de la TRATAMENT

ultima priză:
Reechilibrare hidro-electrolitică
CRAMPE ABDOMINALE, MIALGII
Tranchilizante injectabile,
ÎN MEMBRE
neuroleptice, antalgice non
RINOREE, LACRIMAŢIE, DIAREE, morfinice
TRANSPIRAŢII, GREAŢĂ, FEBRĂ
Substituţie cu Metadonă
MIDRIAZĂ, PILOERECŢIE
ANXIETATE, INSOMNIE, AGITAŢIE,
NEVOIA DE DROG
 81

2. CANNABIS
Mod de administrare:
INHALARE: efectul se instalează rapid (după câteva minute) şi
durează câteva ore)
Ţigară: cannabis amestecat cu tutun sau cocaină (JOINT)
Pipă specială
INGESTIE: efectul este mai întârziat (3 ore) şi mai
slab
Dulciuri
Băuturi
- Efectul se realizează prin intermediul neuronilor GABA
- Există un analog endogen: ANANDAMIDA (ananda= fericire)
- Dă dependenţă psihică şi toleranţă instalată lent. E considerat drog slab,
dar este, totodată, poarta de trecere spre droguri mai puternice.
- Se poate doza în urină

INTOXICAŢIE SOMATIC PSIHIC

ACUTĂ
Conjunctive injectate Beţia cannabică
Tahicardie Delirium toxic
Foame (hipoglicemie) Psihoză paranoidă
Uscăciunea gurii Anxietate (horror trip)
Hipotermie
Hipotensiune

INTOXICAŢIE Atrofie cerebrală Sindrom amotivaţional:

CRONICĂ
Deprimarea apatie,
spermatogenezei
dezinteres
BPCO, cancer bronho-
pulmonar Încetinire intelectuală
Afectarea memoriei
 82

BEŢIA CANNABINOIDĂ
I EXCITAŢIE Euforie
EUFORICĂ
Expansivitate
Logoree

II EXALTARE Hiperestezie senzorială

SENZORIALĂ ŞI
Hiperemotivitate, ilaritate, impulsivitate,
AFECTIVĂ
agresivitate

III EXTAZ liniştit Distorsiuni perceptive în timp şi spaţiu

Halucinaţii

IV SOMN

3. COCAINA
Forme de prezentare:

CLORHIDRAT DE COCAINĂ Pudră care se prizează

(COKE, ZĂPADĂ) Efect rapid: 15-60 min
Durata: 4-6 ore
Se dizolvă şi se administrează ca băutură
revigorantă sau se injectează i.v. (flash):
cocaină cu heroină i.v. – speedball
Pudra se poate aplica pe mucoase.

ALCALOID DE COCAINĂ Se fumează în pipe sau în ţigarete de

marijuana.
FREEBASE (cocaină clorhidrat cu
alcalii şi eter)
CRACK (cocaină clorhidrat cu
bicarbonat de sodiu, amoniac şi apă)
 83

Manifestări clinice

INTOXICAŢIA PSIHIC SOMATIC

ACUTĂ
Euforie activă, insomnie, Midriază, HTA +/-AVC
apetit redus, energie
Aritmii +/-IMA
crescută, încredere în
Febră, transpiraţii
sine, logoree, anxietate,
Convulsii, greaţă
Delirium
Prurit şi leziuni de grataj
INTOXICAŢIA Apatie sau violenţă Caşexie
CRONICĂ
Psihoză cocainică Perforaţii ale mucoasei
(halucinaţii vizuale, nazale
tactile, paranoidie)
Emfizem pulmonar
Efectul euforizant (high) DUREAZĂ PUŢIN şi este urmat de o senzaţie de
iritabilitate, care împinge cocainomanul să continue consumul, până la
epuizarea sa sau a stocului. După aceea, se instalează CRASH-UL, cu
depresie, foame, oboseală, anxietate şi o dorinţă chinuitoare de a-şi procura
drogul (dependenţa psihologică, craving-ul).

4. AMFETAMINE
AMFETAMINELE CLASICE stimulează eliberarea dopaminei:
LEVOAMFETAMINA
DEXTROAMFETAMINA
METHAMFETAMINA
METILFENIDAT (RITALINA)
AMFETAMINE DESIGNER stimulează eliberarea dopaminei,
noradrenalinei şi serotoninei, combinând efectele amfetaminelor
clasice cu cele ale halucinogenelor.
MDMA (ECSTASY, ADAM)
MDEA (EVE)
MDA
 84

UTILIZATORI: CĂILE DE ADMINISTRARE:

Studenţi înaintea examenelor
Oameni de afaceri surmenaţi
Sportivi înaintea competiţiilor
Soldaţi în marşurile lungi
Şoferii de cursă lungă pentru a
combate somnul
Femei pentru a slăbi
UTILIZAREA ÎN MEDICINĂ
Oral (efect după o oră şi
durează 6 ore)
I.V. shooting
I.M.
Inhalare
Fumat (durată ore) – ICE
Toxicomanii la amfetamine sunt
denumiţi speedfreaks (monştrii vitezei).

Decongestionare nazală
(methamfetamina)
Narcolepsie
Sindrom hiperkinetic
Depresii rezistente la tratament

INTOXICAŢIA PSIHIC SOMATIC

ACUTĂ
Euforie Tahicardie
Excitaţie Polipnee
HTA
Dispariţia foamei, oboselii, Hipertermie
somnului Scădere ponderală
Creşterea pragului durerii Midriază
Stimă de sine crescută Valuri de căldură, frisoane
Anxietate
PSIHOZA AMFETAMINICĂ ÎN CAZURILE SEVERE:
(1-3 zile)
Halucinaţii vizuale şi tactile Fibrilaţie ventriculară
Convulsii
Efect PARANOIA Crize HTA cu AVC
Idei de urmărire, sau insuficienţă cardiac
halucinaţiiauditive Cefalee
 85

RUN = utilizarea în permanenţă, în doze de până la 10 injecţii pe zi, mai

multe zile/săptămâni, după care urmează CRASH-UL:
DEPRESIE, IRITABILITATE
OBOSEALĂ
HIPERSOMNIE
FOAME
Pentru a scăpa de depresie, se asociază HIPNOTICE.
Depresia se poate complica cu SUICID.

5. HALUCINOGENELE
- psihedelice: produc senzaţia de expansiune a minţii
- psihodisleptice: perturbă mintea
- psihotomimetice: mimează psihoza
AMANITA MUSCARIA – Afganistan, PSILOCYBINA - utilizată de
mayaşi, MESCALINA – utilizată de azteci, ATROPA BELLADONNA
LSD dietilamida acidului lisergic (sintetizat în 1938 de dr. Hoffmann)
 86

EXPERIENŢA PSIHEDELICĂ BAD TRIP

Faza I (2 ore) Experienţă asemănătoare cu atacul
Relaxare, euforie, sociabilitate de panică

Luciditate, efecte somatice Uneori, se asociază halucinaţiile

simpaticomimetice şi delirul

Faza II (2 ore)
Distorsiuni perceptive:
iluzii vizuale geometrice,
sinestezii
Faza III
Perceperea distorsionată
a timpului
Sentiment de dedublare, FREETRIP (FLASH-BACK)
de decorporare, depersonalizare Recurenţe spontane şi tranzitorii ale
Sentimentul de capacităţi experienţei psihedelice (secunde,
deosebite, disoluţia eu-lui într-un extaz minute), care apar mult după ce
mistic drogul a fost eliminat din organism
Perceperea organelor
interne, retrăirea unor evenimente
foarte îndepărtate
Psihoză paranoidă, delirium

6. BARBITURICELE

INTOXICAŢIE SEVRAJ
Beţia barbiturică: Brutal cu risc vital:
Dezinhibiţie psihomotorie Anxietate, iritabilitate
Logoree Tahicardie, transpiraţii
Labilitate emoţională Oscilaţii tensionale
Iritabilitate, agresivitate Greaţă
Ataxie, dizartrie Delirium
Tulburări de atenţie şi memorie Mioclonii, criză grand mal
Comă cu depresie respiratorie
 87

Tratament

Evaluarea statusului actual, care constă din:

- substanţa sau substanţele utilizate (frecvent, politoxicomanie) şi în ce doze

(rar, toxicomanul recunoaşte dozele adevărate).
- se obţin informaţii şi de la aparţinători
- statusul somatic actual
Se utilizează preparatele utilizate de toxicoman, în cazul tranchilizantelor
şi hipnoticelor sau înrudite (methadonă în cazul morfinei şi heroinei). Iniţial, ½
din doza bănuită, apoi scădere treptată.
Asociere de neuroleptice sedative sau antidepresive anxiolitice (nu dau
dependenţă) şi măsuri de reechilibrare hidro-electrolitică POSTCURĂ în
servicii specializate, psihoterapie individuală, de grup.
Toxicomanul se prezintă rar din proprie iniţiativă:
- când nu se mai descurcă financiar şi trebuie să-şi scadă dozele
- când este cu adevărat motivat
 88

14. PATOLOGIA DETERIORATIVĂ

Demența reprezintă un sindrom clinic caracterizat de deteriorarea globală

a psihismului dobândită, progresivă şi spontan ireversibilă, cu manifestări în
plan neuropsihologic (amnezia, tulburările de atenție, apraxia, agnozia etc.),
neuropsihiatric (depresie, anxietate, ideația paranoidă, modificările de
comportament etc.) și cel al activităților zilnice uzuale (efectuarea sarcinilor
casnice uzuale, probleme de alimentare, igienă etc.).
Ariile cognitive afectate frecvent în demenţe sunt reprezentate de:
memorie, atenţie, orientare, gândire şi vorbire, calcul şi judecată.

Principalele simptome din cadrul tabloului clinic general sunt:

1. Tulburări de memorie:
- afectarea memoriei de scurtă durată (incapacitatea de a învăţa
lucruri noi);
- afectarea memoriei de lucru (dificultăți în realizarea simultană a
mai multor sarcini, dificultăți de planificare, organizare);
- amnezie antero-retrogradă, cu ştergerea treptată, din prezent spre
trecut, a achizițiilor mnezice;
2. Tulburări de atenție - afectarea concentrării şi a persistenței;
3. Gândirea și vorbirea devin sărace, concrete, stereotipe (repetă
amintirile vechi), putând ajunge până la incoerenţă ideo-verbală sau
mutism;
4. Dezorientare în timp-spațiu
5. Calcul – discalculie, până la acalculie
6. Apraxia - în condițiile unui sistem nervos motor și senzitiv integru,
pacientul nu mai are abilități în desfășurarea unor activități, precum
îmbrăcarea, utilizarea corectă a cuțitului, lingurii, etc.
 89

7. Agnozia – nu mai recunoaște lucruri sau persoane (nu se mai

recunoaște în oglindă) – dezorientarea auto și allopsihică
8. În plan afectiv: labilitate, iritabilitate, anxietate, depresie, tocire
afectivă.
9. Modificări de comportament cu accentuarea unor trăsături de
personalitate, precum egocentrismul, psihorigiditatea, avariţia;
retragere socială sau dezinhibiţie; crize de agitație psihomotorie;
dromomanie, etc.
10. Simptome neurologice (diferite, în funcție de tipul de demență)
11. Dificultăți de autoadministrare, autoîngrijire, în fazele avansate
fiind nevoie de supraveghere permanentă.
12. Complicații somatice:
- Cașexie, incontinență sfincteriană, dificultăți de deglutiţie, deces.

În funcţie de mecanismul etiopatogenetic, demenţele se pot împărţi în

următoarele clase:
1. Demenţe degenerative: Boala Alzheimer, Boala Pick, Boala Parkinson,
Coreea Huntington, Demenţa cu corpi Lewy
2. Demenţe induse de consumul de substanţe psihoactive: Demenţa
etanolică, etc.
3. Demenţe vasculare: Demenţa multi-infarct, Lacunarism cerebral,
Infarctele strategice
4. Demenţe induse de boli somatice generale: SIDA, Sifilis, PESS,
Creutzfeld-Jakobs, Hipotiroidism, Hipercalcemie, Hipoglicemie, Boli hepatice,
Tumori cerebrale, Hematoame etc.
 90

14.1. Demența Alzheimer

Reprezintă cel mai frecvent tip de demenţă (55% din totalul demenţelor),
prevalenţa sa crescând odată cu vârsta, ajungând la peste 20% după 80 de ani.
Dacă debutul bolii se situează sub vârsta de 65 de ani, avem boală
Alzheimer cu debut precoce; se consideră boală Alzheimer cu debut tardiv, dacă
debutul are loc după vârsta de 65 de ani.

Anatomopatologie
Modificările histopatologice specifice bolii sunt evidenţiate la nivelul
cortexului şi hipocampului şi constituie triada:
- ghemuri neurofibrilare (cortex, hipocamp);
- plăci senile de amiloid beta (cortex, hipocamp);
- degenerescenţă granulo-vacuolară (hipocamp);
Inițial este afectat hipocampul, apoi cortexul temporal și ulterior, în
evoluție, cortexul frontal și parietal (și cel occipital, uneori).
Etiopatogenia acestei boli nu este încă cunoscută, existând mai multe
ipoteze, cu implicarea diverşilor factori:
- Factorii genetici;
- Factorii biochimici: afectarea sistemelor de neurotransmiţători, în
special, a activităţii acetilcolinei;
- Factorii toxici: excesul de aluminiu;
- Factorii infecţioşi: infecţia cu un virus lent;
- Factorii autoimuni;
Diagnosticul de Demenţă Alzheimer este doar unul probabil, cel de
certitudine fiind pus doar histopatologic (prezenţa leziunilor specifice:
ghemurile neurofibrilare, plăcile senine sau degenerescenţele neurofibrilare).
Diagnosticul este susținut:
o Imagistic: creier în miez de nucă, dilatarea şanţurilor și
aventriculilor cerebrali, atrofie cerebrală progresivă.
 91

o Teste psihologice: MINI MENTAL STATE EXAMINATION

Debutul bolii este insidios, boala evoluând de la un deficit mic spre unul
moderat și sever, pe o pantă cu accentuare progresivă. Cele mai frecvente
simptome inițiale sunt tulburările de memorie și dezorientarea în timp și spațiu.
Decesul se produce în 4 sau 10 ani de la punerea diagnosticului şi se
datorează tulburărilor de deglutiţie.

Tratament:
1) Medicamentos
Alegerea medicaţiei se va face în funcţie de stadiul evolutiv al bolii.
În cazul formei uşoare (MMSE>20), se va opta pentru inhibitori de
colinesterază: Donepezil 5-10 mg/zi; Rivastigmina 6-12 mg/zi; Galantamină 12
– 24 mg/zi.
Pentru forma moderată (MMSE între 10 şi 19), se recomandă un inhibitor
de acetilcolinesterază, asociat sau nu cu memantinum (anti glutamatergic),
asociere recomandată, în special, la scoruri MMSE mai mici de 15. În acest
stadiu, memantina poate fi recomandată şi în monoterapie, ca alternativă la
medicaţia combinată (10-20 mg/zi).
În cadrul formei severe (MMSE <10), memantina reprezintă tratamentul
de primă alegere. În situaţia în care răspunsul clinic la memantină este
nesatisfăcător, se optează pentru asocierea de memantină cu inhibitori de
colinesterază.
Alte medicamente folosite în tratamentul demenţei sunt:
a) Nootropele (Piracetam, Pramistar, Cerebrolysin) sunt folosite în formele
uşoare sau medii de boală, ca medicaţie adjuvantă sau monoterapie, dacă
inhibitorii de acetilcolinesterază nu sunt toleraţi.
b) Antioxidanţi (Selegilina, extractul standardizat de Ginkgo Biloba, vitamina
E) sunt utilizaţi în formele uşoare şi medii de boală, ca şi tratament adjuvant.
c) Vasodilatatoare (Piritinol, Cinarizină, Pentoxifilin), ca şi tratament adjuvant.
 92

2) Trainingul abilităților cognitive

3) Îngrijire – cât este posibil la domiciliu și, ulterior, în instituții specializate
4) Corectarea deficitelor asociate (auz, văz)
5) Psihoeducaţia aparţinătorilor

14.2. Demenţele vasculare

Sunt cele mai frecvent întâlnite demenţe, după boala Alzheimer.
Diferențierea acestora față de Demența Alzheimer este greu de făcut la
vârstnici, în absența unor informații heteroanamnestice.
Ele au la bază o deteriorare cerebrală, a cărei cauză o reprezintă
accidentele vasculare cerebrale ischemice sau hemoragice.
Clasificare:
Demenţa multi-infarct (infarcte multiple corticale produse de emboli,
trombi proveniți din plăci ateromatoase; istorie și semne clinice de
AVC)
Demenţa subcorticală – leziuni situate în substanța albă profund; istorie
de HTA.
Demenţa mixtă cortico-subcorticală

Caracteristicile generale ale demenţelor vasculare:

- clasic, debutul este acut, de obicei după un accident cerebral mai mare,
cu agravarea în trepte (după fiecare accident vascular)
- alteori, debutul este lent, dar cu agravare și evoluție în trepte
- intensitatea simptomelor este fluctuantă
- deficitele cognitive afectează anumite sectoare, lăsându-le intacte pe
altele, în funcţie de localizarea infarctelor (aspect „pătat”)
- semne neurologice de focar: piramidal, extrapiramidal, pseudobulbar
(embol emoțional – labilitate afectivă)
 93

- în antecedentele personale ale pacientului, se pot pune în evidenţă

factori de risc vasculari (accidente vasculare cerebrale, boli cardio-
vasculare, în special cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială etc.)

Diagnosticul se realizează ca urmare a existenţei tabloului clinic de tip

deteriorativ demenţial. Boala cerebro-vasculară va fi documentată prin prezenţa
semnelor neurologice focale şi imagistic (CT sau RMN cerebral). De asemenea,
trebuie să existe o relaţie de tip cauză-efect între demenţă şi boala cerebro-
vasculară.

Tratament
Scopul este prevenirea unor noi AVC-uri, pentru a evita deteriorarea
cognitivă secundară a acestor pacienţi (antiagregante, statine, hipotensoare,
vasodilatatoare cerebrale, etc.)
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE
„VICTOR BABEŞ” TIMIŞOARA
FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ

CAIET DE STAGIU
PENTRU PSIHIATRIE ADULŢI
ANUL VI MEDICINĂ GENERALĂ

Liana Dehelean
Virgil Radu Enătescu
Cristina Bredicean
Ion Papavă
Radu Romoşan
Cătălina Giurgi-Oncu

1
 COLECŢIA
MANUALE

2
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE
„VICTOR BABEŞ” TIMIŞOARA
FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ

CAIET DE STAGIU
PENTRU PSIHIATRIE ADULŢI
ANUL VI MEDICINĂ GENERALĂ

Conf.univ.dr. Liana Dehelean

Şef de lucrări Virgil Radu Enătescu
Şef de lucrări Cristina Bredicean
Asist. Ion Papavă
Asist. Radu Romoşan
Asist. Cătălina Giurgi-Oncu

Editura „Victor Babeş”

Timişoara, 2013

3
Editura „Victor Babeş”
Piaţa Eftimie Murgu 2, cam. 316, 300041 Timişoara
Tel./ Fax 0256 495 210
e-mail: evb@umft.ro
www.evb.umft.ro

Director general: Prof. univ. dr. Dan V. Poenaru

Director: Prof. univ. dr. Andrei Motoc

Colecţia: MANUALE
Coordonator colecţie: Prof. univ. dr. Andrei Motoc
Referent ştiinţific: Prof. univ. dr. Pompilia Dehelean

Indicativ CNCSIS: 324

© 2013 Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate.

Reproducerea parţială sau integrală a textului, pe orice suport, fără acordul scris
al autorilor este interzisă şi se va sancţiona conform legilor în vigoare.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

4
 CUPRINS:
I. Evaluarea pacientului cu tulburare psihică:
I.1.Tulburările psihice 7
(Conf. Dr. Liana Dehelean)
I.2. Particularităţile foii de observaţie în psihiatrie 9
(S.L. Dr. Virgil Radu Enătescu)
I.3. Examinarea stării psihice a adultului 14
(As. Dr. Ion Papavă, Conf. Dr. Liana Dehelean)
I.4. Investigaţii şi teste psihologice pentru pacientul adult 21
(Conf. Dr. Liana Dehelean)
II. Principalele aspecte sindromologice şi nosologice în psihiatrie:
II.1. Glosar de definiţii operaţionale 24
(Conf. Dr. Liana Dehelean)
II.2. Principalele sindroame psihiatrice 27
(Conf. Dr. Liana Dehelean)
II.3. Diagnosticul în psihiatrie 42
(Conf. Dr. Liana Dehelean)
II.4. Nosologia psihiatrică 49
(Conf. Dr. Liana Dehelean, As. Dr. Radu Romoşan,
As. Dr. Cătălina Giurgi-Oncu)
III. Conexiuni între suferinţa neurologică, psihiatrică şi cea
indusă de alcool şi alte droguri
III.1. Epilepsiile, sindroame neurologice, starea confuzională,
demenţele, alcoolismul 81
(Conf. Dr. Liana Dehelean)
III.2. Alte toxicomanii 95
(S.L. Dr. Cristina Bredicean)
IV. Autoagresivitatea şi heteroagresivitatea 98
(Conf. Dr. Liana Dehelean)
V. Managementul pacienţilor cu tulburări psihice:
V.1. Strategii terapeutice medicamentoase şi nemedicamentoase 102
(Conf. Dr. Liana Dehelean)
V.2. Reabilitarea psiho-socială 113
(S.L. Dr. Cristina Bredicean, As. Dr. Ion Papavă)
VI. Bibliografie 115
VII. Abrevieri 116
VIII. Exerciţii 116

5
CAPITOLUL I. EVALUAREA PACIENTULUI CU TULBURARE
PSIHICĂ

OBIECTIVE DIDACTICE:

1. ASIMILAREA CONCEPTELOR DE TULBURARE PSIHIC

2. ÎNSUŞIREA ÎNTOCMIRII FOII DE OBSERVAŢIE PSIHIATRICE
3. ÎNSUŞIREA PROCEDURILOR DE EVALUARE A STĂRII PSIHICE
A UNEI PERSOANE ADULTE

ÎNTREBĂRI DE REFLECŢIE:

1. Care este viziunea dumneavoastră asupra bolnavului psihic?

…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………
2. După ce criterii vă apreciaţi starea de sănătate mintală?
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………
3. Ce aţi aştepta în calitate de beneficiar al serviciilor de sănătate
mintală?
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………

EXERCIŢII:
1. Care sunt cele mai cunoscute prejudecăţi despre “bolnavii psihici”.

2. Încercaţi timp de 20 minute un joc de rol cu un coleg prieten în care să

jucaţi rolul pacientului sau al examinatorului (la alegere). Notaţi-vă
impresiile şi discutaţi-le cu ale partenerului de joc de rol.

6
I.1. TULBURĂRILE PSIHICE

Psihiatria este acel domeniu al medicinii care studiază şi tratează

tulburările psihice. Datorită faptului că până în prezent nu s-au putut
evidenţia markeri diagnostici organici pentru bolile psihice, s-a preferat
utilizarea termenului de tulburare psihică în loc de boală psihică. Există
două instrumente de clasificare şi descriere a tulburărilor psihice: ICD
(Clasificare Internaţională a Maladiilor) elaborat de Organizaţia Mondială a
Sănătăţii şi DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders)
elaborat de Asociaţia Psihiatrică Americană.
Tulburările psihice ale adultului se pot clasifica în patru mari categorii:
- Tulburări reactive: reacţia acută la stres, tulburarea de stres post-
traumatic, tulburările de adaptare. În acest tip de tulburări psihice, cauza
determinantă este reprezentată de o psihotraumă (catastrofă naturală sau
produsă de om), sau de schimbări durabile ce ţin sau nu de ciclul normal
al vieţii care necesită un efort de adaptare (sarcină, decesul unui membru
al familiei, emigrare).
- Tulburări nevrotice : tulburările anxioase (tulburarea de panică,
tulburarea anxietăţii generalizate, tulburările fobice, tulburarea obsesiv-
compulsivă, tulburarea depresivă recurentă). În acest tip de tulburări
psihice, etiopatogenia este plurifactorială intervenind factori declanşatori
(evenimentele stresante de viaţă) care se suprapun peste o vulnerabilitate
personologică (tulburări de personalitate). Pacientul nevrotic nu pierde
contactul cu realitatea, are conştiinţa bolii şi este dispus să urmeze
tratamentul prescris.
- Tulburări psihotice: schizofrenia, tulburarea schizoafectivă, tulburările
delirante persistente, tulburările psihotice acute şi tranzitorii, tulburarea
depresivă recurentă, tulburarea afectivă bipolară. În acest tip de tulburări
psihice, etiopatogenia este plurifactorială intervenind factori declanşatori
(evenimente stresante de viaţă, consum de droguri) care se suprapun peste
o vulnerabilitate genetică. Pacientul psihotic pierde contactul cu realitatea,
nu are conştiinţa bolii şi rareori este dispus să urmeze tratamentul prescris.
- Tulburări de personalitate se caracterizează prin accentuarea globală a
trăsăturilor de personalitate, pacientul fiind egosinton (mulţumit cu sine
însuşi), iar comportamentul rigid, predictibil şi maladaptativ
Alături de aceste patru mari categorii, sunt descrise şi alte tipuri de patologie
ţinând de sfera instinctualităţii (de exemplu, tulburări ale instinctului
alimentar, tulburări ale instinctului sexual), al controlului impulsurilor

7
(cleptomania, piromania, trichotillomania). O altă categorie de entităţi
nosologice au însă determinism organic cert (retardul mintal şi demenţele)
sau sunt induse de substanţe psihoactive (toxicomaniile).
Tulburările psihice se pot manifesta printr-un singur episod de boală,
sau evoluează prin multiple episoade ce apar şi se remit în timp. Aceste
episoade reflectă vulnerabilitatea individuală. La început, episoadele se pot
remite spontan, întârziind adresarea pacientului la medic. În cazul
tulburărilor psihotice, odată cu trecerea timpului episoadele devin tot mai
dificil de tratat, se remit incomplet (cu defect) şi vulnerabilizează individul
pentru noi recurenţe de boală. Tulburările de personalitate sunt un tip
anevolutiv de patologie psihiatrică.
Unele tulburări psihice se manifestă prin simptome ce au echivalent
în normalitate (de exemplu depresia are ca echivalent în normalitate
tristeţea). Aspectul patologic este dat de intensitatea mare şi durata mai
lungă de manifestare (de ordinul săptămânilor sau lunilor). În aceste condiţii
funcţionarea individului în familie, în societate, sau la locul de muncă este
grav afectată. Alte tulburări psihice reprezintă forme mai atenuate ale unor
tulburări psihice importante (de exemplu, ciclotimia şi distimia faţă de
tulburarea afectivă bipolară şi tulburarea depresivă recurentă).
În general tulburările nevrotice se pot trata în ambulatoriu,
tratamentul fiind medicamentos şi psihoterapeutic. Internarea în spital este
impusă fie de stabilirea diagnosticului, fie de o severitate mai mare a
tabloului clinic (depresia însoţită de idei suicidare). Tulburările psihotice
necesită internare în timpul episoadelor de boală. Tratamentul tulburărilor
psihotice este predominant medicamentos. Tulburările de personalitate se
tratează extrem de dificil, prin psihoterapie, cu eficienţă discutabilă.
Tulburările psihice se pot însoţi uneori de autoagresivitate sau
heteroagresivitate (agresivitate orientată spre alte persoane), dar acest fapt
nu reprezintă o regulă.
În concluzie, patologia psihiatrică propriu-zisă se manifestă prin
entităţi nosologice numite tulburări psihice la care nu s-a putut dovedi
existenţa vreunui substrat organic şi nici markeri diagnostici specifici.
Această patologie nu este rezultatul unei simulări premeditate, nu poate fi
pusă pe seama bolilor organice, nici pe seama intoxicaţiei cu (sau sevrajului
la) droguri, medicamente sau substanţe toxice. Intensitatea simptomelor este
suficient de mare pentru a produce afectarea funcţionării individului în plan
familial, social, academic sau ocupaţional.

8
 I.2. PARTICULARITĂŢILE FOII DE OBSERVAŢIE ÎN
PSIHIATRIE

Foaia de observaţie clinică generală, pe scurt foaia de observaţie,

utilizată în unităţile spitaliceşti de psihiatrie, reprezintă cel mai important
document medical ce conţine toate informaţiile referitoare la pacienţii
internaţi în această modalitate. Foaia de observaţie prezintă trei valenţe
importante: este un document medico-ştiinţific, medico-judiciar şi contabil.
În sistemul naţional de sănătate, pe lângă foaia de observaţie clinică
generală, începând din 2003 s-a introdus obligativitatea colectării
electronice a datelor clinice la nivel de pacient în toate spitalele din
România. În psihiatrie, alături de rubricile comune cu celelalte specialităţi
clinice, foaia de observaţie conţine şi o serie de alte rubrici particulare, ce
permit colectarea unor informaţii ce întregesc imaginea pacientului din
perspectivă diacronă biografică dar şi descrierea cadrului familial şi a
microgrupului socio-cultural din care pacientul provine. Spre deosebire de
afecţiunile medico-chirurgicale unde informaţiile referitoare la boală sunt
delimitate la o perioadă de timp clar circumscrisă, în tulburările psihice
perspectiva biografică longitudinală a dezvoltării individului poate oferi
informaţii la fel de valoroase ca cele din perioada premergătoare debutului.
1. În prima parte a foii de observaţie sunt completate datele paşaportale
ale pacientului, acestea având o valoare limitată şi relativă în
desfăşurarea algoritmului diagnostic:
- Numele şi prenumele pacientului – poate să ne indice apartenenţa
etnică a persoanei, cu specificaţia că anumite aspecte
psihopatologice apar mai frecvent la anumite etnii (de exemplu
depresia şi suicidul la populaţia maghiară sau sindromul Ganser la
cei de etnie romă);
- Data naşterii – debutul anumitor afecţiuni psihiatrice se corelează
cu anumite grupe de vârstă (de exemplu debutul schizofreniei la o
vârstă mai tânără sau debutul demenţelor neurodegenerative la
vârsta a treia);
- Adresa de domiciliu, la care este indicat să se adauge şi un număr
de telefon în cazul în care se doreşte contactarea aparţinătorilor –
referitor la tulburările psihice de tip şi intensitate nevrotică, s-a
observat o distribuţie mai frecventă a tulburărilor anxioase la
persoanele ce provin din mediu urban, în timp ce tulburările
somatoforme sunt mai frecvente la cei din mediul rural cu un nivel
mai redus de instrucţie;
- Ocupaţia şi locul de muncă – existenţa unui loc de muncă poate fi
indicator al unei funcţionalităţi profesionale premorbide mai bune;
9
 - Nivelul de instruire;
- Documentele de identitate;
- Statutul şi categoria de asigurat;
2. Tipul internării – care poate fi urgenţă, trimitere de către medicul de
familie sau din ambulatoriul de specialitate, etc.
3. Criteriu de internare – urgenţă, diagnostic, tratament, etc.
4. Diagnosticul de trimitere – efectuat de către medicul care îndrumă
pacientul spre spitalul de psihiatrie; în situaţia debuturilor şi a
diagnosticelor efectuate de către alţi specialişti decât psihiatrii,
validitatea acestor diagnostice poate fi mai redusă.
5. Diagnosticul la internare – este efectuat de către specialistul psihiatru
care preia cazul în momentul prezentării acestuia la spital.
6. Diagnosticul la 72 ore – aparţine medicului curant.
7. Diagnosticul la externare – va conţine:
- Diagnostic principal: este diagnosticul ce a determinat internarea
pacientului; prezintă 2 perspective: una transversală referitoare la
diagnosticul episodului actual (de exemplu, Episod maniacal fără
simptome psihotice) şi una longitudinală (în situaţia mai multor
episoade) a tulburării în cadrul căreia apare episodul actual (de
exemplu, în acest caz , Tulburare afectivă bipolară)
- Diagnostice secundare: pot fi atât psihiatrice (de exemplu,
Tulburare de personalitate de tip anankast) dar şi medico-
chirurgicale (de exemplu, Ulcer gastro-duodenal)
- ÎNCADRAREA DIAGNOSTICĂ SE VA FACE ÎN
CONFORMITATE CU MANUALUL DIAGNOSTIC AL OMS -
ICD-10 (Clasificarea Internaţională a Maladiilor, ediţia 10-a)
8. La rubrica Motivele internării se va menţiona modalitatea de referire a
pacientului către clinica de psihiatrie şi tipul internării, dacă pacientul se
internează cu voia sa şi persoanele care au însoţit pacientul la internare
(uneori este necesar să-i contactăm pentru a ne oferi informaţii
suplimentare referitoare la starea pacientului anterior internării), precum
şi tabloul clinic în momentul internării alcătuit atât din simptome
subiective cât şi din semne obiective comportamentale.
În cadrul anamnezei vor fi completate următoarele rubrici comune tuturor
specialităţilor clinice:
9. Antecedente heredo-colaterale patologice – se vor consemna toate
afecţiunile psihiatrice şi medicale cronice de care au suferit sau suferă
rudele de sânge ale pacientului. În mod particular, datorită statutului

10
 stigmatizant pe care îl asociază, se va întreba despre cazurile de suicid şi
despre dependenţa etanolică prezentă la rudele pacientului.
10. Antecedentele personale – fiziologice (naştere, dezvoltare
psihomotorie, parcurgerea perioadelor de criză bio-psihologică,
menarha, ciclu, S/N/A) şi patologice (tulburări de dezvoltare, boli
somatice, TCC., etc.)
11. Condiţii de viaţă şi de muncă – se va nota numărul membrilor familiei,
tipul de locuinţă şi numărul de camere pe care îl are aceasta, precum şi
dacă trăieşte în condiţii corespunzătoare (dacă locuinţa este încălzită,
dacă are apă caldă sau alte facilităţi, etc.); de asemenea, se vor menţiona
şi condiţiile în care lucrează (de exemplu, în mai multe schimburi, dacă
este nevoit să suporte intemperiile sau alte tipuri de stres).
12. Comportamente (fumat, alcool etc.) – se va menţiona numărul, tipul
ţigărilor şi frecvenţa fumatului, precum şi cantitatea, calitatea băuturii
alcoolice şi frecvenţa consumului de alcool.
13. Medicaţie de fond administrată înaintea internării (inclusiv
preparate hormonale şi imunosupresoare) – se vor consemna
medicamentele administrate în regim ambulatoriu pentru toate
afecţiunile de care suferă pacientul. Se va avea în vedere, atât
posibilitatea ca unele preparate medicamentoase să contribuie la apariţia
unor simptome sau afecţiuni psihiatrice (de exemplu, interferonul alfa şi
prednisonul pot determina apariţia unor stări depresive de intensitate
variabilă), cât şi perspectiva posibilelor interacţiuni medicamentoase în
cazul în care pacientul urmează şi alte tratamente (tratament cu
izoniazidă, tratamentul cu anticoagulante orale).
14. Istoricul bolii – va fi structurat în funcţie de numărul de episoade până
în prezent:
- Dacă pacientul se află la primul episod, se va specifica de cât timp
şi în ce mod s-a produs debutul (brusc sau lent insidios), precum şi
dacă au existat factori declanşatori (de exemplu, evenimente
stresante de viaţă, schimbări de viaţă etc.); se va elabora o listă
generală de simptome cu cotarea intensităţii în dinamică a acestora,
defalcat pe intervale de timp de 2 – 3 zile, pe tot parcursul internării
( de exemplu, severe +++, moderate ++, uşoare +, prezenţa
îndoielnică +/-, lipsa simptomului -)
- Dacă pacientul a avut mai multe episoade anterioare în cadrul
aceleaşi afecţiuni psihiatrice, se va nota debutul afecţiuni actuale
(primul episod) de cât timp, modalitatea de debut şi dacă au existat
factori declanşatori; apoi se vor menţiona episoadele ulterioare -
11
 condiţionare, debut, tablou clinic(listă de simptome-cu durata şi
intensitatea acestora), internări, respondenţă şi aderenţă terapeutică;
intervale între episoade - inclusiv tratamente de întreţinere, eventuale
dizabilităţi sau restricţii în participarea socială; în cele din urmă se va
descrie episodul actual - debut, circumstanţele debutului, evoluţia
până în momentul examinării - cu elaborarea unei liste de simptome
(cu precizarea intensităţii acestora în dinamică)
15. Examenul clinic general, investigaţii paraclinice şi examenul stării
psihice actuale (vor fi discutate ulterior)
16. Diagnostic de etapă
17. Plan de investigaţii
18. Strategie terapeutică
19. Program individualizat de reinserţie socio-profesională
20. Epicriza - cu precizarea managerului de caz şi a dispensarizării în
ambulatoriu, precum şi recomandările terapeutice la externare.
Tot în cadrul anamnezei, în cadrul datelor biografice, vor exista rubrici care
sunt specifice doar pentru foaia de observaţie clinică utilizată în psihiatrie:
21. Familia de origine – se vor nota următoarele:
- Regiunea istorică/judeţul în care s-a născut pacientul, dacă
familia de origine a fost legal sau nelegal constituită, câţi fraţi
(gradul fratriei) şi al câtelea născut (rangul) a fost pacientul;
- Se va descrie mama – vârsta la naşterea pacientului, firea şi
ocupaţia mamei; de asemenea se va nota dacă pacientul deţine
informaţii despre cum a fost naşterea acestuia (complicaţii
perinatale) şi despre dezvoltarea psihomotorie a acestuia (dacă a
avut retard de vorbire, de mers dificultăţi instrumentale în clasele
primare în a învăţa să scrie, citească şi să calculeze, etc)
- Se va descrie tatăl - vârsta la naşterea pacientului, firea tatălui şi
ocupaţia;
- Se va nota cum a perceput pacientul relaţia maritală a părinţilor
(armonioasă sau dizarmonică – de exemplu cu numeroase conflicte)
- Se va nota cum a decurs relaţia pacientului cu părinţii şi cu fraţii
(armonioasă versus dizarmonică – de exemplu, unul din părinţi
s-a comportat hiperpunitiv sau neafectuos cu pacientul, etc.)
22. Ciclu instructiv – va fi defalcat pe cicluri şcolare – primar, gimnazial,
liceal şi eventual universitar – iar rezultatele şcolare vor fi obiectivate pe
seama notelor deoarece prin prisma afecţiunii psihiatrice actuale,
pacientul fie se poate subevalua retrospectiv (de exemplu în depresie),
fie supraevalua retrospectiv (de exemplu în episodul maniacal).
12
23. Ruta profesională – vor fi menţionate toate locurile de muncă avute
până în prezent şi eventual motivul pentru care pacientul a schimbat mai
multe locuri de muncă (de exemplu, consumul de alcool sau firea mai
problematică a pacientului).
24. Relaţiile erotico-afective – se va menţiona vârsta la care pacientul şi-a
început viaţa sexuală şi dacă relaţiile au fost statornice sau din contră se
plictisea repede într-o relaţie (de exemplu, la personalităţile borderline)
25. Familia proprie – se notează vârsta la care s-a căsătorit pacientul, vârsta
partenerului (aceeaşi, mai mare sau mai mică), motivaţia care a stat la baza
deciziei de a se căsători (din dragoste, la îndemnul părinţilor, etc) şi modul
cum a decurs căsnicia până în prezent (relaţie maritală armonică versus
dizarmonică); dacă a avut alte căsnicii anterioare se va întreba motivul
pentru care a divorţat de partenerii anteriori (de exemplu, consumul de
alcool sau firea problematică a pacientului sau a partenerului de viaţă).
26. Stagiul militar – la bărbaţii aparţinând generaţiilor când stagiul miliar
era obligatoriu, se va nota dacă acesta a fost satisfăcut în totalitate,
modul în care s-a adaptat iniţial la regimul militar de viaţă (de exemplu,
dacă a prezentat stări reactive de tip anxietate sau depresie la începutul
stagiului); în cazul în care nu a fost încorporat în armată, se vor nota
motivele pentru care s-a întâmplat acest lucru (de exemplu, din motive
medicale poate chiar de natură psihiatrică)
27. Personalitatea premorbidă – această rubrică, de regulă, se bazează pe
autodescriere; se vor nota toate trăsăturile caracteriale ale pacientului; este de
preferat ca tabloul personalităţii să fie întregit cu informaţii de la apropiaţi,
deoarece este foarte posibil ca pacientul să nu îşi recunoască trăsăturile de
personalitate negative; uneori se pot nota şi hobby-urile pacientului care pot
oferi informaţii limitate asupra structurii caracteriale ale acestuia (de
exemplu, preferinţă pentru activităţi solitare la cei cu trăsături schizoide).
28. Evenimentele stresante de viaţă – se vor nota evenimentele
semnificative din viaţa pacientului; acestea se pot împărţi în evenimente
cu semnificaţie de tip pierdere (reală sau simbolică), vulnerabilizatoare
pentru depresie, şi evenimente cu semnificaţie de tip pericol ce pot
vulnerabiliza persoana pentru anxietate.

13
 I.3. EXAMINAREA STĂRII PSIHICE A ADULTULUI

Examenul psihic se referă la descrierea stării mintale a pacientului în

momentul evaluării. Constituie o parte însemnată a foii de observație
psihiatrice și o caracteristică a sa. În medie examinarea stării mintale a unui
pacient efectuată durează aproximativ 30 - 40 minute.
Examenul psihic este constituit din următoarele elemente:
I. Descrierea generală a pacientului
 Comportament non-verbal:
 Îmbrăcăminte
o Culorile folosite: închise, cenușii – în depresie;
deschise, discordante – în manie.
o Combinații neobișnuite/bizare în schizofrenie (uneori
cu accesorii neobișnuite ce au o semnificație simbolică – ex. o eșarfă legată
pe frunte ca simbol al regalității), la personalitatea schizoidă sau în demență
(indicând apraxie);
o Nepotrivită cu vârsta – putând indica imaturitate
emoțională;
o Nepotrivită cu sexul –ex. la transsexuali și travestiți;
 Igiena corporală este de obicei neglijată în depresie
(uneori), schizofrenie, la alcoolici sau în demență.
 Mers: Neobișnuit de lent (depresie); Neobișnuit de
rapid (manie).
 Expresivitate mimico-gestuală
o Nelinişte psihomotorie: anxietate, manie, delirium,
agitaţie catatonă;
o Inhibiţie psihomotorie: depresie, stupor cataton;
o Stereotipii, perseverări;
o Echo - mimie, - praxie, - lalie: schizofrenie catatonă;
o Manierisme: schizofrenie dezorganizantă;
o Reacţii extrapiramidale la neurolepticele incisive:
tremor, akatizie, diskinezie tardivă.
 Postura – exprimarea non-verbală a afectului:
 Postura depresivă: capul flectat, privirea în jos,
mâinile în poale, facies cu comisurile în jos;
 Postura anxioasă: postură încordată, facies crispat;

14
  Catalepsia din stuporul cataton: flexibilitatea ceroasă
cu menţinerea capului sau mâinii timp îndelungat într-o poziţie imprimată
chiar şi incomodă;
 Distonia acută: contracturi musculare susţinute de
tipul: opistotonus, trismus, torticolis, crize oculogire;
 Factori ce intervin în desfășurarea interviului:
hiperactivitate (ex. în manie), negativism verbal, scăderea concentrării
atenției, distractibilitatea atenției, atitudinea către intervievator (ex.
suspiciozitate, încercarea unui schimb de roluri, ambivalența,
ambitendența), coerența discursului (este sever afectată în manie sau în
schizofrenie).
II. Stabilirea contactului psihic depinde de:
 Atitudinea pacientului față de medic care poate să fie:
cooperantă, evazivă (evită răspunsurile clare), ostilă, agresivă,
revendicativă;
 Atitudinea medicului față de pacient, aceasta ținând de
calitatea serviciului medical;
 Vorbirea: spontaneitatea, viteza răspunsului, vocabularul,
tonul vocii, calitatea discursului, solilocvia (pacientul vorbește singur),
neologismele (pacientul inventează cuvinte noi), salata de cuvinte (în manie
sau schizofrenie), sărăcirea vorbirii (în schizofrenie).
III. Ritmul nictemeral
 Insomniile - de adormire: în anxietate; de trezire: în
depresie;
 Hipersomniile: ex. narcolepsia;
 Parasomniile (tulburări calitative): ex.
somnambulismul, pavorul nocturn, coșmarul.
IV. Conștiința bolii: prezentă (în nevroze) sau absentă (în
psihoze – chiar dacă admite prezența halucinațiilor comentative injurioase, a
delirului paranoid, simptomatologie chinuitoare, pacientul nu admite boala).

V. Examenul psihic pe nivele funcționale

1. Câmpul actual de conștiință: Gradul de vigilitate (ex.

scăzut în starea de obnubilare); Conștiința de sine sau de mediu – orientarea
temporo-spațială auto- și allopsihică;

2. Nivelul instinctual
a) Instinctul alimentar: anorexie / hiperfagie / bulimie;
15
 b) Instinctul sexual: disfuncţii sexuale, parafilii;
c) Instinctul vital: tentativă de suicide;
d) Instinctul gregar
 Contact social scăzut, retragere socială: în depresie,
schizofrenie;
 Contact social crescut, hipersociabilitate: în manie.
 Comportament social inadecvat: în retardul mintal,
demență, stări confuzionale de natură organică;
e) Instinctul matern: abandon / pruncucidere.

3. Nivelul afectiv
 Tulburări cantitative: depresie, manie, anxietate,
fobii,
 Tulburări calitative: Incongruenţă afectivă;
Ambivalenţă afectivă; Inversiune afectivă;
4. Nivelul cognitiv-intelectiv
a) Atenția (prosexia) – atribute: concentrare ≠ dispersie;
persistență ≠ mobilitate;
 Hipoprosexia de concentrare și persistență (în
depresie și anxietate) / de dispersie și mobilitate (în depresie);
 Hiperprosexia de concentrare și persistență (în
depresie pentru evenimentele negative și pentru propria suferință) / de
dispersie și mobilitate (în manie și anxietate).
b) Percepția
 Tulburări cantitative: Hipoestezia (în obnubilare,
stări confuzionale, deficit al organelor de simț, oboseală); Hiperestezia (în
migrenă);
 Tulburări calitative:
o Iluzia: percepția cu obiect dar fără izomorfism
(cu atribuirea altei semnificații obiectului): iluzia optică, în stări
hipnagogice, hipnopompice, dar și în patologice – în schizofrenie – iluzia de
schemă corporală;
o Halucinația: percepția clară, în exteriorul
corpului, fără obiect și fără critică; sunt vizuale, auditive (apelative,
comentative, imperative, injurioase), tactile, olfactive, gustative - în
schizofrenie;
o Pseudohalucinația: percepția clară, în
interiorul corpului, fără obiect și fără critică; în schizofrenie;

16
 o Halucinoza: percepția clară, în exteriorul
corpului, fără obiect dar cu critică - la bătrâni cu ateroscleroză.
c) Memoria: Hipomnezii – de fixare (în depresie sau
anxietate) / de evocare (obnubilare, depresie); Amnezii – în demență;
Hipermnezii – de fixare (nu sunt patologice) / de evocare (manie,
toxicomanii).
d) Gândirea
 Tulburări cantitative: fuga de idei (manie);
bradipsihie (depresie, intoxicație etanolică); barajul mental (schizofrenie) –
întreruperea bruscă a fluxului gândirii; mentismul – apariția bruscă a unui
număr mare de gânduri ce se desfășoară fără control.
 Tulburări calitative:
o ideea obsesivă (tulburarea obsesiv-
compulsivă, ruminații depresive, în schizofrenie - cu caracter bizar);
o ideea delirantă: convingere patologică, fără
substrat real, ce nu poate fi combătută cu argumente logice și are caracter
parazitant. (Ex. delir de persecuție, prejudiciu, urmărire, otrăvire – în
schizofrenie; delir de vinovăție, incapacitate, inutilitate – în depresie);
o idee prevalentă: pornește de la un fapt real dar
acaparează toate preocupările, argumentele logice sunt recunoscute și
acceptate.
 Tulburări formale: gândirea digresivă (discurs cu
multe digresiuni dar cu revenire la tema inițială), circumstanțială
(adezivitate puternică la tema discursului), disociația ideo- verbală (gândirea
își pierde coerența);
e) Inteligența - se măsoară prin QI (normal: 70-130).
5. Nivelul volițional: se referă la deliberare, decizie, trecere la
act şi persistenţă în act - Incapacitate de a lua decizii; Impulsivitate (lipsa
deliberării); Abulie ( lipsa voinţei).
6. Nivelul spiritual valoric – conștiința morală – totalitatea
valorilor, normelor morale ce stau la baza funcționării sociale.
a) Absenţa conştiinţei morale – în tulburarea de
personalitate antisocială.
b) Stima de sine scăzută (depresie) sau crescută (manie).

17
 EXAMENUL PSIHIC – REGULI GENERALE:

1. Examenul psihic este precedat de examenul somatic al pacientului şi este

completat de diverse examene de laborator, examinări neuroimagistice)
pentru a exclude patologia organică şi cea indusă de consumul de
droguri.
2. Pentru evitarea pierderii unor simptome relevante ce au drept consecinţă
un examen psihic şi un diagnostic incomplet este utilă examinarea
pacientului pe nivele funcţionale: nivelul instinctual, afectiv, cognitiv,
volitiv, spiritual-valoric.
3. Se investighează principalele sindroame: anxios /fobic, depresiv
/maniacal, obsesiv-compulsiv, halucinator, delirant, etc.
4. Anamneza este făcută sincron cu examenul obiectiv psihiatric (dialogul
cu pacientul se face concomitent cu observarea limbajului nonverbal:
atitudine, postură, igienă, mimică etc.). De exemplu, existenţa
halucinaţiilor sau delirurilor poate fi sugerată de comportamentul
motivat halucinator sau delirant al pacientului.
5. Anamneza trebuie completată cu heteroanamneza (informaţii luate de la
persoane care cunosc pacientul) pentru a valida sau completa datele
oferite de pacienţi. Acest lucru este important la pacienţii psihotici care
disimulează sau neagă simptomele, pacienţii toxicomani care
minimalizează sau neagă comportamentul toxicoman sau pacienţii cu
tulburări de personalitate care pot simula (pacienţi cu tulburare de
personalitate antisocială), sau amplifica (pacienţi cu tulburare de
personalitate histrionică) tabloul clinic.
6. Investigarea simptomelor psihotice sau legate de consumul de droguri
pune următoarele dificultăţi:
a. Pacientul nu are conştiinţa bolii, prin urmare nu relatează
spontan simptomele
b. Pacientul nu are încredere în medic şi disimulează (ascunde) sau
neagă simptomele.
c. Pacientul este vizibil ostil faţă de psihiatru şi nu cooperează dând
răspunsuri vagi, evazive sau negând simptomele
În aceste cazuri sunt importante tact, răbdare şi perseverenţă din
partea investigatorului şi corelarea informaţiilor obţinute de la
pacient cu cele de la aparţinători, prieteni, colegi, vecini.
7. Examinatorul trebuie să-şi adapteze
a. tonul şi ritmul întrebărilor la dispoziţia afectivă a pacientului

18
 b. întrebările la nivelul de înţelegere şi de cultură generală specifice
pacientului
8. Unele întrebări legate de relaţiile intime, de consumul de droguri, de
ideaţia suicidară sau de simptomele „neobişnuite” (psihotice) ar putea fi
considerate ofensatoare sau prea directe de către pacient. În acest sens
ele pot fi reformulate sau precedate de elemente introductive care să le
atenueze impactul nedorit (de exemplu: unii oameni consumă alcool
pentru a scăpa de tristeţe)
9. Întrebările trebuie să fie la început deschise lăsând pacientul să dea
detaliile.
10. Notarea cuvintelor sau expresiilor utilizate de pacient este importantă,
dar trebuie făcută în aşa fel încât să nu trezească suspiciuni.
11. În investigarea ideilor delirante trebuie ţinut cont de mediul de
provenienţă al pacientului (cultural) şi anume de tradiţiile sau credinţele
în care a fost crescut şi la care aderă. Din această cauză informaţiile
luate de la persoanele din anturajul pacientului sunt esenţiale.
12. Abordarea simptomelor delirante şi halucinatorii trebuie făcută printr-o
atitudine de „neutralitate binevoitoare”. Examinatorul manifestă răbdare
şi seriozitate atunci când pacientul îşi descrie trăirile halucinatorii sau îşi
expune convingerile delirante. Examinatorul poate cere explicaţii
suplimentare sau îşi poate exprima nedumeriri în legătură cu trăirile sau
convingerile bizare ale pacientului, dar fără a-şi exprima vădit
dezacordul sau acordul cu acestea.

19
 EXAMENUL PSIHIC OBIECTIV

Nivel Funcţii investigate Simptome

Câmpul Gradul de vigilitate Insomnii, obnubilare, coşmaruri
actual de Conştiinţa de sine şi Orientarea temporo-spaţială- auto-
conştiinţă mediu şi allopsihică
Nivelul Instinct alimentar Anorexie/hiperfagie/bulimie
instinctual Instinct sexual Disfuncţii sexuale, parafilii
Instinct vital Tentativă de suicid
Instinct gregar Izolare socială/sociabilitate
Instinct matern Abandon/pruncucidere
Nivelul Dispoziţia afectivă Depresie, manie, anxietate, fobii,
afectiv de fond iritabilitate,
Reacţiile afective Hiper/hipoexpresivitate afectivă
Labilitate afectivă, Incongruenţă
afectivă
Ambivalenţă afectivă, Inversiune
afectivă
Nivelul Atenţia Hipo/hiperprosexie
cognitiv- Percepţia Iluzii, halucinaţii
intelectiv Memoria Hipo/hipermnezie de fixare sau de
Gândirea evocare
Coerenţă (disociaţie),
fluenţă(baraj mental), volum
(presiunea gândirii, mentism),
viteză (tahi/bradipsihie), grad de
abstractizare, conţinut (delir,
obsesii, stereotipii)
Inteligenţa Vocabular, nivel de instruire
Nivelul Deliberare, decizie, Incapacitate de a lua decizii
voliţional trecere la act şi Impulsivitate (lipsa deliberării)
persistenţă în act Abulie ( lipsa voinţei)
Nivelul Norme morale, de Absenţa conştiinţei morale
spiritual- conduită socială, Stima de sine (culpabilitate sau
valoric creativitate megalomanie)

20
 I.4. INVESTIGAŢII ŞI TESTE PSIHOLOGICE PENTRU
PACIENTUL ADULT

În practica clinică psihiatrică se utilizează teste psihologie pentru

clarificarea diagnosticului atunci când informaţiile obţinute din anamneză,
heteroanamneză sau examinarea obiectivă sunt insuficiente sau
contradictorii examene de laborator şi examinări neuroimagistice pentru a
exclude patologia organică sau indusă de substanţe
Testele psihologice sunt de mai multe categorii:
- teste proiective (Rorschach, Szondi) sunt utile atunci când
diagnosticul este incert: furnizează indici de psihoză sau de
organicitate când informaţiile oferite de anamneză şi
heteroanamneză nu sunt clare.
- teste cognitive care investighează funcţiile cognitive ale cortexului
prefrontal (funcţii executive, memoria de lucru etc.) utilizate mai
ales la pacienţii psihotici (cu schizofrenie, tulburare afectivă
bipolară)
- teste de inteligenţă (matricele progresive ale lui Raven, Wechsler
Adult Intelligence Scale)
- deficitul de funcţionare cognitivă: Bender-Gestalt, testul figurii
complexe Rey
Scalele de cuantificare a intensităţii simptomelor şi a răspunsului la
tratament. Aceste instrumente vizează fie psihopatologia generală (de
exemplu Scala Scurtă de Evaluare Psihiatrică - Brief Psychiatric Rating
Scale – BPRS), fie â psihopatologia specifică:
- Depresia: scale de autoevaluare (Beck Depression Inventory), sau de
heteroevaluare (Hamilton Depression Rating Scale- HAM-D,
Montgomery-Asberg Depression Rating Scale- MADRS)
- Anxietatea: Hamilton Anxiety Scale – HAM-A
- Obsesiile şi compulsiile: Yale–Brown Obsessive Compulsive Scale -
YBOCS
- Deficite cognitive: Mini Mintal State Examination - MMSE
- Simptomele de schizofrenie: Scala de Evaluare a Simptomelor
Pozitive şi Negative din schizofrenie - PANSS
- Trăsăturile de personalitate: Personality Assessment Schedule - PAS,
Minnesota Multiphasic Personality Inventory – MMPI

21
 Examenele de laborator se realizează pentru:
- a exclude boli organice (mai ales endocrine): hormonii tiroidieni
- a depista consumul de substanţele psihoactive (examene toxicologice
în sânge şi urină)
- a evidenţia consecinţele unui consum cronic de alcool (gamma GTP,
transaminazele, anemia macrocitară, hiperuricemie)
- a evidenţia efecte secundare ale medicaţie psihotrope (modificări ale
hemoleucogramei, ale transaminazelor, nivelului prolactinemiei)
Examenele electrofiziologice cele mai utilizate sunt electroencefalografia
(EEG) şi electrocardiograma (ECG). Uneori este utilă polisomnografia.
- EEG este utilă pentru depistarea traseelor iritative şi undelor lente ce
indică o suferinţă organică (epilepsii, tumori).
- ECG exclude boli ale inimii (tahiaritmii) sau evidenţiază posibilele
efecte adverse ale medicaţiei psihotrope (alungirea intervalului QTc
lung cu riscul instalării torsadei vârfurilor).
- Polisomnografia este utilizată mai ales în cercetare. Ea evidenţiază
modificări ale arhitecturii somnului (scăderea latenţei somnului
REM, raportul somn REM şi somn NREM).

Neuroimagistica cerebrală este utilă pentru excluderea patologiei organice

(tumori, abcese, chisturi, accidente vasculare cerebrale, traumatisme cranio-
cerebrale, hidrocefalie cu presiune normală, demielinizare).
- Rezonanţa magnetică nucleară are avantajul unei rezoluţii mai bune
şi a lipsei iradierii, dar este foarte scumpă.
- Tomografia computerizată este mai ieftină, dar are o rezoluţie mai
mică. Este utilă mai ales pentru evidenţierea patologiei vasculare
cerebrale (accidentele vasculare ischemice apar sub forma unor
formaţiuni hipodense, în timp ce accidentele vasculare hemoragice
apar sub forma unor leziuni hiperdense).
- Neuroimagistica cerebrală funcţională (PET, SPECT) evidenţiază
funcţionalitatea diverselor regiuni ale creierului şi se utilizează mai
ales în cercetare.
În diagnosticarea demenţelor, tomografia cerebrală evidenţiază atrofia
corticală care poate fi predominant temporo-parieto-occipitală (în demenţa
Alzheimer) sau predominant frontală (în demenţa frontală Pick). Semnele
atrofiei corticale sunt următoarele:
- Lărgirea spaţiului dintre cutia craniană şi creier
- Dilatarea ventriculară
- Lărgirea şanţurilor (sulcilor) dintre girusurile cerebrale.
22
CAPITOLUL II. PRINCIPALELE ASPECTE SINDROMOLOGICE
ŞI NOSOLOGICE ÎN PSIHIATRIE

CUPRINS:

 GLOSAR DE DEFINIŢII OPERAŢIONALE

 PRINCIPALELE SINDROAME PSIHIATRICE
 DIAGNOSTICUL ÎN PSIHIATRIE
 NOSOLOGIA PSIHIATRICĂ

23
 II.1. GLOSAR DE DEFINIŢII OPERAŢIONALE

ABULIE: absenţa voinţei

AGITAŢIE: stare caracterizată printr-o marcată nelinişte psihomotorie
dezordonată, fără sens dar perturbatoare, însoţită sau nu de agresivitate
verbală sau fizică.
AGORAFOBIE: frica de a fi într-o situaţie sau într-un loc de unde subiectul
nu poate să scape sau nu poate fi salvat în cazul în care face un atac de
panică (frica de spaţii largi, aglomerate, de mijloace de transport, tuneluri,
poduri, frica de a fi departe de casă – mediu securizant)
AKATIZIE: nelinişte psihomotorie indusă de tratamentul neuroleptic
ALOGIE: vorbire săracă din punct de vedere al conţinutului informaţional
AMBIVALENŢĂ AFECTIVĂ: prezenţa simultană la acelaşi subiect a două
sentimente contrare.
AMINTIRE DELIRANTĂ: amintire reală dar reinterpretată de către subiect
din perspectiva delirului său.
ANHEDONIE: pierderea capacității de a se mai bucura în situaţii în care
anterior subiectul resimţea plăcere.
ANXIETATE: frică fără obiect. Se referă la anticiparea unui pericol iminent
dar care nu poate fi precizat de către subiect.
ATAC DE PANICĂ: scurt episod de frică intensă şi paroxistică însoţită de
simptomatologie vegetativă
AUTOMATISM MENTAL: convingerea că sentimentele, gândurile şi
acţiunile nu mai aparţin subiectului în cauză ci îi sunt impuse din exterior şi
contrar voinţei acestuia (delir de influenţă xenopatică). Se asociază adesea
cu pierderea intimităţii personale a gândurilor (citirea, furtul, sonorizarea
gândurilor subiectului) în cadrul SINDROMULUI DE TRANSPARENŢĂ -
INFLUENŢĂ
BLOCAJUL GÂNDIRII: întreruperea bruscă a fluxului ideativ, fără o
cauză exterioară. Se poate asocia cu sentimentul de furt al gândurilor.
BULIMIE : comportament alimentar ce constă în ingerarea unei cantităţi
mari de alimente (uneori dulciuri) într-un timp foarte scurt
COMPULSII constrângeri interioare puse în practică (acte) cu un caracter
repetitiv şi ritualic, utilizate ca mecanism de luptă împotriva obsesiilor sau
pentru a preveni producerea unui eveniment negativ în viitor.
CONFABULAŢIA: umplerea compensatorie a unui gol mnezic cu elemente
inventate, provenite din imaginaţie, dar pe care subiectul le crede reale
(halucinaţia de memorie).
DELIRIUM: în sens restrâns = stare confuz-onirică acută şi reversibilă
caracterizată prin dezorientare predominant temporo-spaţială, halucinaţii
vizuale sau scenice asemănătoare visului şi anxietate cu nelinişte psiho-
motorie. În sens larg = stare confuzională.

24
DELIRUL: convingerea patologică (absolută, imposibil de combătut cu
argumente logice sau care nu cedează nici în faţa evidenţei) fără substrat
real, ce apare pe fondul unui câmp de conştiinţă clar. În cazul în care
convingerile subiectului sunt împărtăşite de comunitatea din care face parte,
având deci un caracter cultural sau religios, nu poate fi diagnosticat un delir.
DELIR PARANOID : delir cu tematică de persecuţie
DEPERSONALIZARE: sentimentul de modificare stranie a propriului corp,
de detaşare de propriul corp sau de propriile sentimente, trăiri
NEREALIZARE: subiectul percepe mediul înconjurător ca fiind ireal, totul
pare lipsit de culoare, artificial sau mort. Oamenii sunt percepuţi ca fiind
artificiali, devitalizaţi.
DISFORIE : proastă dispoziţie iritabilă
DISMORFOFOBIE: percepţia propriei înfăţişări ca fiind schimbată, urâtă
cu deformarea trăsăturilor.
DISOCIAŢIA CÂMPULUI ACTUAL DE CONŞTIINŢĂ : dezintegrarea
unităţii funcţionale existente între percepţiile, memoria, conştiinţa de sine
(identitatea sa) şi mediu şi comportamentul motor al subiectului. Tulburările
disociative includ: depersonalizarea şi derealizarea, amnezia disociativă,
fuga disociativă, stuporul disociativ.
DISOCIAŢIE (DEZORGANIZARE) IDEO-VERBALĂ : incoerenţă atât în
plan ideativ cât şi verbal (subiectul sare de la o idee la alta fără să poată
explica logic legătura dintre idei)
DISPOZIŢIA DELIRANTĂ: dispoziţie afectivă anxioasă ce precede
instalarea unui delir (şi atunci este secundară perceperii unor modificări
stranii ale mediului sau propriului corp) .
ECHOPRAXIE, ECHOLALIE, ECHOMIMIE: imitarea gesturilor, a
cuvintelor şi a mimicii altor persoane.
EGODISTONIE şi EGOSINTONIE: sentiment de nemulţumire respectiv de
mulţumire cu sine însuşi.
FLEXIBILITATE CEROASĂ: menţinerea timp îndelungat a unei poziţii
imprimate pasiv. Se asociază cu hipertonia (rigiditatea)
FOBIE: frică patologică cu obiect, percepută de subiect ca fiind iraţională şi
însoţită de un comportament de evitare a obiectului fobogen sau de
securizare.
FUGA DE IDEI: vorbire aparent incoerentă secundară imposibilităţii de a
vorbi în ritmul (alert) în care subiectul gândeşte.
HALUCINAŢIILE: percepţii fără obiect, proiectate în afara corpului şi
necriticate de subiect.
HIPEREMOTIVITATE: reacţie afectivă disproporţionată faţă de
intensitatea stimulului.
HIPOPROSEXIE de concentrare: scăderea capacităţii de concentrare a
atenţiei

25
ILUZIILE: percepţii cu obiect dar cu distorsionarea acestuia în ceea ce
priveşte forma, mărimea, relaţia figură/fond putând genera o falsă
identificare a obiectului. Sunt criticate de subiect.
INCONGRUENŢĂ (DISCORDANŢĂ) AFECTIVĂ: reacţii afective
paradoxale, incongruente cu natura stimulului (bucurie după o veste tristă,
tristeţe după o veste bună)
INVERSIUNE AFECTIVĂ : transformarea nejustificată a sentimentelor de
afecţiune faţă de o persoană familiară subiectului în sentimente de ură
pentru această persoană.
IRITABILITATEA : susceptibilitatea la reacţii explozive, disproporţionate
faţă de intensitatea stimulului pe fondul unui calm aparent
LABILITATEA AFECTIVĂ : trecerea bruscă de la o trăire afectivă la o
trăire afectivă contrară celei anterioare.
MANIE : dispoziţie afectivă caracterizată prin veselie patologică ca
intensitate, durată, mod de apariţie şi reactivitate.
MANIERISMELE : expresivitate mimico-gestuală exagerată şi care şi-a
pierdut semnificaţia funcţională (mimică şi gesturi făcute fără sens )
MITOMANIA : evocarea unor amintiri adevărate la care subiectul adaugă
involuntar detalii fictive produse de imaginaţia sa făcând expunerea mai
spectaculoasă (iluzia de memorie)
NEGATIVISM: pasiv (subiectul nu răspunde la un salut sau nu execută o
comandă) şi activ (subiectul face contrariul comenzii)
OBNUBILARE : denivelare a câmpului actual de conştiinţă în sensul
reducerii vigilităţii, asociată cu o încetinire a funcţiilor psihice şi lipsă de
claritate în gândire.
PERCEPŢII DELIRANTE: interpretarea delirantă a unei percepţii reale
PERSEVERARE: repetarea fără sens a unor cuvinte sau gesturi iniţial
adecvate.
RUMINAŢII: tendinţa de a se gândi îndelungat, repetitiv şi uneori steril la
anumite evenimente sau idei (religioase, metafizice etc.)
STEREOTIPIILE : repetarea fără sens a unor cuvinte sau mişcări
SALATĂ DE CUVINTE: grad maxim de disociere ideo-verbală în care se
pierde chiar structura gramaticală a propoziţiei
VERBIGERAŢIE (PALILALIE): repetarea fără sens a unor sunete sau
cuvinte
SOLILOCVIA: vorbirea de unul singur
STUPOR: lipsa totală sau aproape totală a mişcărilor spontane ale
pacientului şi reducerea marcată a reacţiilor faţă de mediul înconjurător.
TRĂIREA OBSESIVĂ : se referă la idei, imagini, îndoieli, tendinţe spre
acte (absurde, inacceptabile, auto- sau heteroagresive), ruminaţii, ce se
impun minţii subiectului în mod repetat şi persistent, producând suferinţă
prin parazitarea gândirii. Subiectul recunoaşte că obsesiile sunt patologice.

26
 II.2. PRINCIPALELE SINDROAME PSIHIATRICE

DEFINIŢIE: sindromul este format din semne şi simptome care se asociază

frecvent având un substrat funcţional comun şi o coerenţă internă
ATENŢIE: sindromul nu reprezintă un diagnostic de boală deoarece poate
avea mai multe etiologii, iar într-un episod de boală se pot întâlni mai multe
sindroame

1. Sindromul conversiv şi disociativ

2. Sindromul atacului de panică
3. Sindromul anxietăţii generalizate
4. Sindromul fobic
5. Sindromul obsesiv-compulsiv
6. Sindromul depresiv
7. Sindromul maniacal
8. Sindromul halucinator
9. Sindromul delirant
10. Sindromul de transparenţă-influenţă
11. Macrosindroame în schizofrenie: productiv, deficitar, de
dezorganizare, cataton
12. Sindromul confuzional (sindromul de delirium)
13. Sindromul demenţial

OBIECTIVE DIDACTICE:

1. ÎNŢELEGEREA ŞI ÎNSUŞIREA CONCEPTULUI DE SINDROM

2. ÎNSUŞIREA PRINCIPALELOR SINDROAME PSIHIATRICE

3. SEMNIFICAŢIA PRINCIPALELOR SINDROAME PSIHIATRICE

27
 SINDROAMELE CONVERSIV ŞI DISOCIATIV

SINDROMUL DE SINDROMUL
CONVERSIE DISOCIATIV AL
SOMATICĂ A STĂRII DE
SUFERINŢEI CONŞTIINŢĂ
PSIHICE
! Nu are nici o legătură
acuze neurologice fără cu disociaţia ideo-
substrat organic: verbală din schizofrenie
amnezie disociativă
hipo/anestezie în globală sau parţială
mănuşă sau şosetă care (selectivă pentru
nu respectă evenimentele,
dermatoamele, cecitate neplăcute)
sau vedere ca prin stare crepusculară cu
tunel, sau diplopie, comportament automat
afonie, paralizie cu manifestat prin fugă
reflexele nemodificate, psihogenă şi amnezia
criză pseudoepileptică, episodului (datorită
tulburări de echilibru, îngustării câmpului
tremor generalizat actual de conştiinţă)

Aceste sindroame se însoţesc adesea de:

- Discrepanţă evidentă faţă de boala organică
- Teren predispozant: personalitate histrionică (sugestionabilitate
crescută)
- Toleranţă paradoxală (la belle indifférence) deoarece suferinţa psihică
se converteşte în suferinţa corpului (beneficiul primar)
- Context de apariţie special: în prezenţa unei terţe persoane (beneficiul
secundar), după conflicte /frustrări

28
 SINDROMUL ATACULUI DE PANICĂ

Frica de moarte iminentă

Frica de a înnebuni
NIVEL
Derealizare
Depersonalizare
PSIHIC

Tahicardie
Dispnee
SOMATIC Uscăciunea gurii
Nod în gât
Disconfort abdominal
Senzaţie de leşin
Parestezii
Transpiraţii
Tremor
Valuri de frig sau de
căldură

Agitaţie sau Inhibiţie

COMPORTAMENTAL

Atacurile de panică se întâlnesc în:

TULBURAREA DE PANICĂ FOBII

atacuri de panică imprevizibile atacuri de panică în cazul expunerii la

obiectul sau situaţiile fobogene

atacuri de panică recurente > 4/ lună conduită de evitare sau securizare

frica de noi atacuri sau de implicaţiile anxietate anticipatorie în cazul în care

acestora situaţia fobogenă nu poate fi
evitată

29
 SINDROMUL ANXIETĂŢII GENERALIZATE

Îngrijorare nejustificată
Anticiparea unui pericol
NIVEL neprecizat, necontrolabil
Aşteptare tensionată
PSIHIC Hipervigilitate cu insomnie
de adormire şi treziri frecvente
Oboseală
Concentrare dificilă
Iritabilitate

Tensiune musculară
 Crampe
SOMATIC  Cefalee
 Lombalgii
 Dureri toracice
Imposibilitatea relaxării
Tresăriri frecvente
Simptome vegetative minore

Nelinişte motorie
Frecarea mâinilor
COMPORTAMENTAL Privire investigatorie

Se întâlneşte în tulburarea anxietăţii generalizate când:

sindromul are o DURATĂ de peste 6 luni, iar
ÎNGRIJORAREA nu are ca obiect:
- apariţia unui nou atac de panică (tulburarea de panică)
- teama de a se simţi stânjenit în public (fobia socială)
- contaminarea (tulburarea obsesiv-compulsivă)
- separarea de casă sau rudele apropiate (anxietatea de separare)
- creşterea ponderală (anorexia nervoasă)
- multiplele acuze corporale (tulburarea de somatizare)
- boală gravă (hipocondrie)

30
 SINDROMUL FOBIC

FOBIA = frică patologică cu obiect (exagerată în raport cu gradul de

periculozitate al obiectului), de al cărei caracter iraţional subiectul este
conştient

Prezenţa OBIECTULUI/ ATAC DE PANICĂ

SITUAŢIEI FOBOGENE situaţional (la întâlnirea cu
ex: aglomeraţia obiectul/situaţia fobogenă)

SINDROMUL
FOBIC

CONDUITĂ DE EVITARE a ANXIETATE

obiectului /situaţiei fobogene ANTICIPATORIE atunci
sau CONDUITĂ DE când obiectul / situaţia
SECURIZARE (însoţitor) fobogenă nu poate fi evitată

31
 SINDROMUL OBSESIV-COMPULSIV

OBSESIILE sunt trăiri Impulsiunile obsesive sunt

de tipul: tendinţe la acte în general absurde,
- gânduri blasfemiatoare, auto- sau
- îndoieli heteroagresive, dar pe care
- ruminaţii subiectul nu le pune niciodată în
- impulsiuni practică dar se teme că nu va
- fobii obsesive rezista să nu le pună în practică
cu conţinut:
contaminare
ordine, simetrie,
obsesiile
precizie
sexual asediază  aparţin subiectului
agresiv mintea (nu sunt introduse în
religios cap de la distanţă ca în
şi caracter: sindromul de
- penetrant transparenţă-influenţă
- persistent  considerate absurde
- recurent (spre deosebire de ideile
delirante)
 resimţite neplăcut
(deoarece au caracter
PARAZITANT)

COMPULSII (ritualuri)
sunt acte fizice sau
Dacă subiectul încearcă să
mentale
facă abstracţie de obsesii şi
sau mentale
să se abţină de la actul
Cu conţinut de:
compulsiv apare o stare de
- spălare luptă ANXIETATE intensă
- verificare
- colecţionare
- evitare
- numărare (aritmomanie) Compulsiile reprezintă uneori o
şi caracter: strategie de luptă împotriva obsesiilor,
- excesiv reducând anxietatea generată de
- repetitiv obsesii, dar nu pentru multă vreme,
- stereotip deoarece apare îndoiala efectuării
corecte a ritualului mai ales în cazul
32
actelor automate care nu sunt
conştientizate şi pot fi uşor uitate
 SINDROMUL DEPRESIV

NIVEL INSTINCTIV
Izolare socială
Inapetenţă cu scădere ponderală
Apetit sexual diminuat
Diminuarea instinctului matern
Ideaţie suicidară
NIVEL AFECTIV
tristeţe patologică
iritabilitate (+/-)
NIVEL COGNITIV
Atenţie: concentrarea atenţiei pe trecutul dureros
Percepţie: percepţie estompată
Memorie: fixarea şi evocarea evenimentelor triste
Gândire: lentă, ideaţie cu conţinut trist , pesimist
delir de vinovăţie, de inutilitate, de incapacitate,
delir hipocondriac (cancer, sifilis SIDA),
delir Cotard (negare, imortalitate, enormitate)
NIVEL VOLIŢIONAL
deliberare îndelungată
demarare dificilă în act
ASPECT neglijenţă vestimentară, culori închise
VORBIREA
bradilalică, laconică, cu latenţă în răspunsuri, şoptită
EXPRESIVITATEA MIMICO-GESTUALĂ
Facies depresiv, postură depresivă,
HIPOKINEZIE până la stupor
COMPORTAMENT
INHIBIŢIE Inhibat
PSIHO-MOTORIE SOMNUL
insomnie de trezire (ora 3-4 dimineaţa), coşmaruri
cu conţinut morbid (morţi, cimitire)

33
 SINDROMUL MANIACAL

NIVEL INSTINCTIV
Sociabilitate crescută
bulimie
hipererotism
NIVEL AFECTIV
bună dispoziţie patologică
iritabilitate (+/-)
NIVEL COGNITIV
Atenţie: dispersă şi mobilă
Percepţie vie, pregnantă
DEZINHIBIŢIE Memorie: fixare dificilă, evocare uşoară
PSIHO - MOTORIE Gândire: flux ideativ accelerat până la fugă
de idei, ideaţie cu conţinut optimist,
delir megaloman (personalitate ilustră,
filiaţie ilustră, omnipotenţă, omniscienţă),
de bogăţie, delir mesianic, de reformă socială
NIVEL VOLIŢIONAL
deliberare pripită
lipsa perseverenţei în act
ASPECT extravagant cu fardare,
podoabe în exces, vestimentaţie în culori vii
VORBIREA
tahilalie, logoree, exprimare telegrafică
aparent incoerentă (fugă de idei), pe ton ridicat
EXPRESIVITATEA MIMICO-GESTUALĂ
hiperexpresivitate mimico – gestuală
HIPERKINEZIE până la agitaţie
COMPORTAMENT
expansiv, decenzurat
SOMNUL
Necesar redus de somn

34
 SINDROMUL HALUCINATOR

PERCEPŢIE FĂRĂ OBIECT

(nu există obiectul perceput)

ABSENŢA CRITICII (cu toate acestea,

subiectul e convins că obiectul există /
(HALUCINAŢIE)
PREZENŢA CRITICII (HALUCINOZĂ)

PROIECŢIA SPAŢIALĂ în raport cu

corpul pacientului
În exterior – HALUCINAŢIE
În interior - PSEUDOHALUCINAŢIE

COMPORTAMENT
INTERPRETAREA DIAGNOSTICĂ A HALUCINATOR
HALUCINAŢIILOR
Pacientul discută cu
AUDITIVE OLFACTIVE
halucinaţiile auditive
Schizofrenie GUSTATIVE
sau întoarce capul în
Comentative Epilepsie (crize
direcţia de unde aude
Imperative (grave) uncinate)
vocile
Epilepsie Psihoze (cu delir
Pacientul priveşte în-
de otrăvire
grozit halucinaţiile vi-
secundar)
zuale (uneori scenice
asemănătoare visului –
VIZUALE ŞI NEPATOLOGICE onirice ) şi poate par-
TACTILE la adormire = ticipa la cele scenice
cauză organică sau hipnagogice Pacientul se apără
sevraj/ intoxicaţie la trezire = înfricoşat de halucina-
(alcool/cocaină) hipnopompice ţiile zoomorfe (muşte,
- delirium tremens durează câteva gâze şobolani) care îl
secunde atacă sau pe care le
simte sub piele (se
scarpină, se curăţă)

35
 SINDROMUL DELIRANT

DELIRUL: convingere TRĂIRILE DELIRANTE

absolută (care nu poate  delirul
fi combătută cu  dispoziţia delirantă
argumente logice şi nu  percepţia delirantă
cedează nici în faţa  amintirea delirantă
evidenţei) într-o idee
falsă, ce survine pe un
câmp de conştiinţă clar Delirul SISTEMATIZAT:
(dg diferenţial cu temele delirante se leagă într-un
delirium) şi trebuie sistem delirant coerent
interpretat în funcţie de (paranoia)
tradiţiile în care a Delirul NESISTEMATIZAT
crescut subiectul temele delirante nu se leagă
logic între ele (schizofrenie)

DELIRUL DIN PARANOIA DELIRUL ÎN SCHIZOFRENIE

- Delir de prejudiciu material - Delirul paranoid (tematică de
(malpraxis, moştenire, pensie) persecuţie, otrăvire, urmărire)
- Delir megaloman, de invenţie - Delir de influenţă xenopatică
- Delir de persecuţie (sindromul de transparenţă -
- Delir de relaţie (referinţă): totul influenţă sau automatismul mental)
are legătură cu persoana în cauză - Delir mistic
(ştiri radio TV presă) - Delir de posesiune demonică
- Delir erotoman - Delir de grandoare
- Delir de gelozie
TEMELE DELIRULUI TEMELE DELIRULUI
MANIACAL DEPRESIV
(delir megaloman) - Autodepreciere (inutilitate,
- Personalitate ilustră incapacitate)
- Filiaţie ilustră - Vinovăţie
- Omnipotenţă, omniscienţă - Ruină materială
- Bogăţie - Boală gravă sau ruşinoasă (delirul
- Reformă socială, religioasă hipocondriac)
- Negaţie, imortalitate, enormitate
(triada Cotard)

36
 SINDROMUL DE TRANSPARENŢĂ – INFLUENŢĂ
(AUTOMATISMUL MENTAL)

INFLUENŢA: TRANSPARENŢA
Se exercită în planul GÂNDIRII :
- gândirii  Citirea gândurilor
- comportamentului persoanei în cauză
exemple:  Sonorizarea
 furtul gândurilor gândirii
 inserţia gândurilor  Transmiterea la
 impunerea de la distanţă a
distanţă a unor gândurilor
gânduri sau acte pe
care pacientul le Trăirea este de tip
consideră străine egodiston cu
(influenţă sentimentul neplăcut
xenopatică) şi de al pierderii intimităţii
care se vieţii psihice
desolidarizează

ATENŢIE !!!
Trăirea este de tip egodiston (e resimţită neplăcut) şi pasiv (pacientul este
subiectul influenţei şi nu autorul ei)
Trebuie diferenţiate actele impuse (controlul comportamentului – delir de
control) de executarea ordinelor primite pe calea halucinaţiilor auditive
imperative (în cazul halucinaţiilor imperative pacientul execută ordinul dat
de voci).
În acest sens ÎNTOTDEAUNA SE VA ÎNTREBA DESPRE
MECANISMUL PRIN CARE SE PRODUCE INFLUENŢA:
- vrăji, descântece (mai ales în mediul rural)
- telepatie, biocurenţi
- unde electromagnetice sau dispozitive electronice (radio, TV,
computere, cip-uri implantate) mai ales în mediul urban

37
 MACROSINDROAME ÎN SCHIZOFRENIE

SINDROMUL PRODUCTIV SINDROMUL DE

DEZORGANIZARE
Sindrom halucinator Disociaţie ideo-verbală
Sindrom delirant Comportament bizar,
Sindrom de transparenţă - influenţă Ambivalenţă,
Incongruenţă afectivă

pot fi concomitente în
acelaşi episod sau pot
alterna de la un episod
la altul

. ..

SINDROM CATATON SINDROM DEFICITAR

Hipertonie cu flexibilitate ceroasă Retragere socială

Stereotipie Neglijarea igienei personale
Sugestionabilitate şi vestimentare
Negativism Tocire / aplatizare afectivă
Inhibiţie sau agitaţie psihomotorie Alogie, Abulie

38
 SINDROMUL CONFUZIONAL (DELIRIUM)

CARACTERISTICI
- debut acut
- evoluţie scurtă (dg. ≠ demenţa)
?
- intensitate fluctuantă
- inversarea ritmului somn -
veghe
- tulburări de atenţie cu amnezie
secundară (dg. ≠ demenţa)

SIMPTOME SOMATICE SIMPTOME PSIHICE

SEMNELE VEGETATIVE DE TULBURAREA + TULBURAREA
SEVRAJ CONŞTIINŢEI DE VIGILITĂŢII
SIMPTOME DE INTOXICAŢIE SINE ŞI MEDIU
SEMNE DE FOCAR
SD. MENINGIAN DEZORIENTARE Anxietate cu
FEBRĂ TIMP ALTE PERSOANE nelinişte motorie
ASTERIXIS +/-
halucinaţii
INVESTIGAŢII PARACLINICE vizuale, tactile

sau

Obnubilare cu
inhibiţie motorie
SPAŢIU SITUAŢIE

SD. ORGANIC ACUT = DELIRIUM = STARE CONFUZIONALĂ

39
 SINDROMUL DEMENŢIAL
COGNITIV: manifestări AFECTIV
progresiv ireversibile ce domină  depresie
tabloul clinic  anxietate
 atenţia: scade concentrarea  iritabilitate
 percepţia: +/- iluzii,  labilitate emoţională
halucinaţii  reacţie catastrofică
 memoria: iniţial amnezie de  tocire afectivă
fixare (e afectată
achiziţionarea de informaţii
noi), apoi amnezie de evocare,
sindrom Korsakov COMPORTAMENT
 dezorientare temporo-spaţială  indiferent faţă de
apoi auto/ allopsihică examinator
 gândirea:  absurd
- lentă  nelinişte nocturnă
- restrictivă  dezinhibiţie
- concretă VORBIRE
- incoerentă  echolalie
- delir de prejudiciu (secundar  perseverări,
tulburărilor mnezice) cu ostilitate stereotipii
îndreptată împotriva membrilor  verbigeraţie
de familie sau vecinilor  mutism
Demenţa Alzheimer:
Initial amnezie de fixare, apoi de
evocare Demenţa vasculară
„Sd. celor 3 A”: afazie, agnozie, Deficit cognitiv în diferite
apraxie; anosognozie sectoare, cu debut acut(precedat
În final caşexie, incontinenţă de accident vascular cerebral),
sfincteriană evoluţie fluctuantă şi
agravare în trepte
Demenţa prefrontală (Pick) Semne neurologice de focar:
Fond de apatie, abulie peste care sindrom piramidal,
se suprapun bufee de iritabilitate pseudobulbar, extrapiramidal,
sau euforie, dezinhibiţie în plan Conştiinţa deficitului cognitiv
instinctual (alimentar, sexual) şi păstrată cu reacţie catastrofică =
comportamental, anosognozie plâns la conştientizarea sa)

40
ÎNTREBĂRI:
1. Care din următoarele situaţii defineşte o trăire obsesivă:
a) tânără de 18 ani preocupată de excesul ponderal, recurge la
provocarea de vărsături, la laxative sau diuretice.
b) Student în anul I la filologie preocupat de gânduri care îi sunt
impuse împotriva voinţei sale de forţe exterioare malefice
c) Călugăriţă de 30 de ani chinuită de tendinţe blasfemiatoare în
timpul slujbelor la care participă
d) Jucător pasionat de poker de 39 de ani, preocupat de problemele
financiare pe care le are în urma unor înfrângeri repetate
e) Bărbat de 32 ani preocupat de ideea de a da foc pădurii de la
marginea oraşului pentru a trăi pe viu spectacolul unui incendiu

2. Un pacient psihotic, care tocmai a spart o farfurie este întrebat de ce a

făcut acest lucru. Răspunde că nu el a vrut să spargă farfuria dar Mihai i-a
spus să o spargă. Acesta din urmă este un personaj imaginar cu care
vorbeşte adesea pacientul. Comportamentul pacientului se datorează:
a) sindromului de transparenţă-influenţă
b) sindrom obsesiv-compulsiv
c) sindrom halucinator cu halucinaţii imperative
d) sindrom delirant paranoid
e) sindrom maniacal cu agitaţie psihomotorie

3. Sunteţi chemat să consultaţi un pacient care nu mişcă şi nu vorbeşte. La

ridicarea mânii sale constataţi hipertonia şi păstrarea mâinii în poziţie
ridicată. Comportamentul pacientului se datorează unui sindrom de tip:
a) comatos produs de hiperglicemie
b) stupor melancolic
c) comatos produs de hipoglicemie
d) stupor cataton
e) mutism selectiv

41
 II.3. DIAGNOSTICUL ÎN PSIHIATRIE

CUPRINS:

 DEMERSUL DIAGNOSTIC
 CRITERII DE DIAGNOSTIC
 CRITERII DE SEVERITATE A SIMPTOMATOLOGIEI
 CĂUTAREA FACTORILOR VULNERABILIZANŢI ŞI PROTECTIVI
(FORMULAREA MULTIAXIALĂ A DIAGNOSTICULUI)

OBIECTIVE DIDACTICE:

1. ÎNSUŞIREA CRITERIILOR DE DIAGNOSTIC ÎN PSIHIATRIE

2. ÎNSUŞIREA DEMERSULUI DIAGNOSTIC ÎN PRACTICA

CLINICĂ

3. FORMULAREA UNUI DIAGNOSTIC PE AXE ÎN PSIHIATRIE

42
 CRITERIILE DE DIAGNOSTIC

TABLOUL CLINIC fie DURATA

- episodului
Un număr minim de (schizofrenie >6 luni)
simptome dintr-o listă de - simptomelor
mai multe simptome (obsesia > 1 oră)
fie FRECVENŢA
(tulburarea de panică:
> 4 atacuri de panică pe lună)

TULBURARE
PSIHICĂ

INTENSITATEA DIAGNOSTICUL
SIMPTOMATOLOGIEI DIFERENŢIAL

Afectarea funcţionării Excluderea

individului în - altor boli psihice
- familie - bolilor organice
- societate - consumului de
- loc de muncă / şcoală medicamente sau droguri
- simulării premeditate

43
 DEMERSUL DIAGNOSTIC

BOALĂ

EPISOD Noţiunea implică:

Vulnerabilitate
SINDROM Noţiunea Debut
implică: Istoric
Evoluţie
SIMPTOME Noţiunea Unul sau Complicaţii
implică: mai multe Prognostic
sindroame Tratament
Simptome ce Debut
se asociază Intensitate
având un Durată
substrat Tratament
funcţional
comun şi o
coerenţă
internă

Dacă acesta este demersul diagnostic în practica clinică, utilizarea

examenului psihic pe nivele funcţionale oferă următoarele avantaje:
- oferă un algoritm de căutare a simptomelor ce nu permite omisiuni, ceea
ce este foarte important în cazul existenţei COMORBIDITĂŢII
- oferă o ordonare logică în formularea scrisă sau orală a examenului
psihic
SPIRITUAL
NIVEL VOLITIV VALORIC

COGNITIV –
INTELECTIV
AFECTIV

INSTINCTIV

44
 CRITERII DE SEVERITATE A SIMPTOMATOLOGIEI

Afectarea funcţionării în familie Afectarea funcţionării la

locul de muncă

Ianuarie

Februarie

Afectarea funcţionării în societate Durata de la debutul

simptomelor

Multe simptome în psihiatrie au un echivalent în normalitate de exemplu

depresia are echivalent în normalitate tristeţea. Depresia este o tulburare a
dispoziţiei afective caracterizată prin tristeţe patologică. Caracterul
patologic este dat de :
- intensitatea mare
- durata mare
- modul de apariţie: absenţa factorilor declanşatori
- reactivitate: lipsa de reactivitate la încurajări sau aflarea veştilor
bune
45
CĂUTAREA FACTORILOR VULNERABILIZANŢI ŞI PROTECTIVI

FACTOR DE PROTECŢIE VULNERABILITATEA DE

REŢEAUA DE SUPORT SOCIAL FOND
- PERSONALITATEA
FAMILIA ŞI / SAU PRIETENII - ANTECEDENTELE
PATOLOGICE
PERSONALE ŞI
HEREDO-COLATERALE

VULNERABILITATEA DE MOMENT (CIRCUMSTANŢIALĂ)

Ianuarie

Situaţia locativă
Situaţia familială
Situaţia profesională
Vârsta

46
FORMULAREA MULTIAXIALĂ A DIAGNOSTICULUI (DUPĂ DSM)

Contabilizarea factorilor de vulnerabilitate este folosită în formularea

diagnosticului psihiatric pe mai multe axe:

AXA I TULBURĂRILE
CLINICE
PSIHOPATOLOGICE

AXA II TULBURĂRI DE
PERSONALITATE

RETARD MENTAL

AXA III BOLI SOMATICE ASOCIATE

cu sau fără legătură cu tulburarea
psihică
AXA IV FACTORI DE STRES PSIHO-SOCIALI ŞI
DE MEDIU (psihotraume, evenimente
stresante de viaţă, conflicte, frustrări, reţea
de suport social ineficientă)

AXA V EVALUAREA GLOBALĂ A FUNCŢIONĂRII

(SCOR GAF)

EXEMPLU:
I. TULBURARE DEPRESIVĂ RECURENTĂ
II. TULBURARE DE PERSONALITATE DE TIP OBSESIV-
COMPULSIV (ANANKAST)
III. ANGINĂ PECTORALĂ
IV. PROBLEME LA LOCUL DE MUNCĂ
V. SCOR GAF 10 (TENTATIVĂ SUICIDARĂ EŞUATĂ)

47
ÎNTREBĂRI

1. La cabinetul unui medic de familie se prezintă o femeie în vârstă de 30 de

ani care acuză insomnie de adormire. Medicul îi prescrie un hipnotic şi îi
programează următoarea vizită. Atitudinea medicului este:
a) corectă, pacientei prescriindu-se un tratament adecvat simptomului
pentru care pacienta a apelat la medic
b) incorectă deoarece medicul trebuia să o întrebe pe pacientă dacă nu
cumva lucrează în ture sau mai ia şi altă medicaţie.
c) Corectă deoarece medicul trebuie să vadă un număr mare de pacienţi
şi nu are timpul fizic de a intra în amănunte atunci când nu este
confruntat cu o boală organică sau cu o urgenţă.
d) Incorectă deoarece medicul trebuia să investigheze un posibil
sindrom anxios
e) Incorectă deoarece medicul trebuia să investigheze o posibilă cauză
organică (tuse rebelă produsă de o afecţiune pulmonară)

2. La consultaţie este adus de familie un tânăr de 20 de ani care în ultimele

săptămâni a început să cheltuiască exagerat. Iniţial se împrumuta de la
colegi sau rude dar acum, părinţii îl acuză că a început să fure din casă bani.
Părinţii au remarcat că fiul lor a început să consume mai frecvent alcool
Tânărul este bine dispus, se mişcă mult. În ultimul timp părinţii au observat
că a slăbit mult şi are insomnii. Are multă energie şi randament şcolar bun
dar colegii se plâng că în ultima vreme este anxios, se fereşte de ei şi crede
că e urmărit de poliţie. În plus, relaţiile cu părinţii sunt demult tensionate,
tânărul având inversiune afectivă faţă de aceştia.
a) Tânărul vine cu sindrom maniacal cu delir incongruent şi are
tulburare afectivă bipolară şi va primi tratament neuroleptic
b) Tânărul vine cu un sindrom maniacal şi un sindrom paranoid şi are o
tulburare schizoafectivă şi va primi tratament neuroleptic
c) Tânărul este consumator de droguri stimulante (cocaină sau
amfetamine) pe care le asociază cu alcoolul şi trebuie adresat unui
centru DETOX.
d) Tânărul nu are nici o tulburare psihică sau somatică ci vrea să se
răzbune pe părinţii pe care îi descrie ca fiind reci afectiv şi
neimplicaţi
e) Tânărul vine cu un sindrom paranoid (delir de urmărire şi anxietate
secundară) pe care încearcă să-l „trateze” cu alcool şi este posibil să
facă un debut de schizofrenie
48
 II.4. NOSOLOGIA PSIHIATRICĂ

CUPRINS:

1. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL ŞI SCHEMA NOSOLOGICĂ

ÎN PSIHIATRIE
2. TULBURĂRILE ANXIOASE
a. TULBURAREA ANXIETĂŢII GENERALIZATE = TAG
b. TULBURAREA DE PANICĂ = TP
c. AGORAFOBIA
d. FOBIA SOCIALĂ
e. FOBIILE SIMPLE (SPECIFICE)
3. TULBURĂRILE CONVERSIVĂ, DISOCIATIVĂ ŞI DE
SOMATIZARE
4. TULBURAREA OBSESIV-COMPULSIVĂ
5. TULBURĂRILE AFECTIVE PERIODICE
a. TULBURAREA DEPRESIVĂ RECURENTĂ = TDR
b. TULBURAREA AFECTIVĂ BIPOLARĂ = TAB
6. SCHIZOFRENIA
7. REACŢIILE PSIHOPATOLOGICE
8. RETARDUL MENTAL
9. TULBURĂRILE DE PERSONALITATE

OBIECTIVE DIDACTICE:

1. ÎNSUŞIREA UNOR NOŢIUNI FUNDAMENTALE LEGATE

DE TULBURĂRILE PSIHICE
2. EXEMPLIFICAREA PATOLOGIEI PSIHIATRIC PRIN
CAZURI ROBOT
3. ÎNŢELEGEREA CAZURILOR PSIHIATRICE DIN
PERSPECTIVA PSIHOPATOLOGICĂ

49
 DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL ŞI SCHEMA NOSOLOGICĂ
ÎN PSIHIATRIE

SIMULARE PREMEDITATĂ
PENTRU OBŢINEREA UNUI
BENEFICIU SECUNDAR

INTOXICAŢIE BOLI ORGANICE

SAU SEVRAJ SIMPTOME CARE
DROGURI PSIHICE DETERMINĂ
MEDICAMENTE SIMPTOME
SUBSTANŢE PSIHICE
TOXICE

TULBURĂRI PSIHICE
REACŢII NEVROZE PSIHOZE TULBURĂRI DE
PSIHOPATOLOGICE PERSONALITATE
acute:
rc. acută la stres n. depresivă Tulburarea Tulburarea de
-stupor emoţional n. anxioasă afectivă personalitate:
-fuga patologică bipolară
- tulburarea schizoidă
-leşinul isteric de panică Tulburarea
-criza explozivă depresivă paranoidă
- tulburarea histrionică
subacute: anxietăţii recurentă
rc. anxios- generalizate Schizofrenia instabilă
paranoidă n. fobică Tulburarea emoţional
rc. de doliu -agorafobia schiezo- antisocială
afectivă anankastă
rc. Ganser -fobia socială Tulburările
tulburarea de stres -fobiile simple psihotice dependentă
posttraumatic
prelungite
(specifice) acute şi anxios-evitantă
n. obsesiv- tranzitorii
tulburarea de compulsivă (scurte)
adaptare: n. isterică Tulburări
rc. anxioasă - tulburarea delirante
rc. depresivă conversiv- persistente
rc. anxios-depresivă disociativă - paranoia
rc. cu tulburări de -tulburarea de - parafrenia
conduită somatizare - delirul
indus

50
TULBURAREA ANXIETĂŢII GENERALIZATE, TULBURAREA DE
PANICĂ, AGORAFOBIA, FOBIA SOCIALĂ, FOBIILE SIMPLE
Datele personale
Sex: Femei > bărbaţi
Vârstă medie de debut:
20 ani TAG, 25 ani TP
Domiciliu actual
Loc de naştere
Profesie
Stare civilă
Confesiune religioasă
Antecedente heredo-colaterale
Psihiatrice: TAG: factor genetic
important
TP: factor genetic slab
Nepsihiatrice
Antecedente personale
Ciclu instructiv-profesional
Condiţii de viaţă: consum
secundar de alcool pentru a prinde
curaj, consumul de cafea
accentuează simptomele anxioase
Condiţii de muncă
Reţea de suport: în cazul
indivizilor agorafobici, care refuză
să mai iasă din casă, apare
dependenţa de membrii
anturajului imediat
51
Motivele internării
- insomnie de adormire
- atacuri de panică
- frica de a mai ieşi din casă
Urgenţă: da în caz de atac de
panică
Singur / adus
Familia de origine
- mamă hiperprotectoare
- uneori atmosferă familială
încordată cu certuri între
părinţi la care asistă
copilul
Familia proprie
Personalitatea premorbidă
Perfecţionistă (anankastă)
Psihastenă
Anxios evitantă
- nesiguranţă de sine, sentiment
de inferioritate
- evitarea relaţiilor sociale noi
datorită fricii de critică sau
rejecţie
Istoricul bolii (episoadele anterioare)
Copilărie: +/- anxietate de separare, +/- fobie şcolară
Frică de a dormi singur în pat ( copilul doarme cu unul din părinţi)
Frică de a dormi singur în cameră sau cu uşa închisă
Frică de întuneric (lumină aprinsă peste noapte)- fobii simple

Adolescenţă: +/- fobie socială

Adult tânăr: atacuri de panică imprevizibile care duc la comportament

de evitare a din ce în ce mai multor situaţii sau locuri până se dezvoltă
agorafobia. Există însă şi agorafobie fără istoric de atacuri de panică

Adult: episoade de anxietate generalizată cu sau fără atacuri de panică,

+/- idei hipocondriace
+/- depresie
+/- alcoolism secundar
Episodul actual diagnostice: Tulburarea anxietăţii generalizate
posibile Tulburarea de panică
Agorafobie, Fobie socială,
Fobii simple
Debut Tablou clinic Tratament
Sd. anxietăţii generalizate: 1. medicamentos
Fobii simple: insomnie de adormire, griji - anxiolitice
la şcoală nejustificate, oboseală, tensiune - antidepresive
Fobia socială: musculară, iritabilitate, nelinişte 2. psihoterapie
15- 20 ani psihomotorie, concentrare dificilă - suportivă, tehnici
TAG: 20 ani Sd. atacului de panică: frică de de control al frecv.
TP: 25 ani moarte iminentă, tahicardie, resp. (în TP)
Agorafobie: transpiraţii, dispnee, nod în gât, - de relaxare:
15 –35 ani tremurături, senzaţie de leşin training autogen,
Sd. fobic: obiect fobogen, atac de meloterapie
panică, evitare/securizare (în caz de TAG)
- comportamentală
desensibilizare
sistematică (fobii)
- cognitivă

52
Caz P.S., 32 de ani, sex feminin
Consultă psihiatrul pentru oboseală marcată, iritabilitate, insomnie de
adormire, îngrijorare nejustificată. Simptomele le are de câteva luni dar în
ultima vreme nu mai poate lupta cu ele. Antecedentele personale patologice
sunt nesemnificative.
Familia de origine: copil unic într-o familie legal constituită. Părinţii au
studii superioare se înţeleg bine între ei, sunt hiperprotectori şi au stimulat
performanţele şcolare ale pacientei. Tatăl are cardiopatie ischemică.
Familia proprie: căsătorită de doi ani cu un coleg de serviciu. Soţul este cu 2
ani mai mare şi îşi doreşte copii. Soţia pune pe primul plan însă cariera. În
ultima vreme apar mici conflicte cu soţul care îi reproşează că a devenit
extrem de iritabilă.
Ciclul instructiv-profesional: 12 clase (şcoală + liceu teoretic), facultatea de
chimie, lucrează actualmente ca inginer chimist.
Tabloul clinic: pacienta acuză o stare de nelinişte mai ales seara: „atunci nu
mai am stare şi mă plimb prin casă ca un leu în cuşcă”. Deseori seara simte
o stare de frică intensă de foarte scurtă durată însoţită de palpitaţii, senzaţie
de slăbiciune în membre şi lipsă de aer. A remarcat că în ultima vreme se
enervează foarte uşor şi culpabilizează acest lucru. Adoarme cu dificultate
trebuind să treacă cel puţin o oră până să poată adormi. Dacă în timpul zilei
caută să aibă tot timpul o activitate, seara, în pat este asaltată de un val de
griji în legătură cu viitorul pe care îl vede nesigur. Afirmă că de fapt
„întotdeauna am trăit în viitor şi nu m-am bucurat niciodată de prezent”.
Somnul este neodihnitor. Uneori are coşmaruri în care e urmărită şi nu
reuşeşte să fugă suficient de repede ca în realitate, „parcă fug cu
încetinitorul”. La locul de muncă, colegii îi reproşează că e crispată şi
încruntată. Nu s-ar fi prezentat la psihiatru dacă simptomatologia nu s-ar fi
agravat în ultimele săptămâni când s-au acumulat probleme la serviciu
(perspectiva restructurării personalului) şi în familia de origine (tatăl a
trebuit să fie internat în mai multe rânduri la cardiologie pentru crize
prelungite de angină pectorală).
Personalitate premorbidă: pacienta se descrie ca fiind o persoană preocupată
de ordine şi curăţenie. Acasă, i s-a spus că bucătăria ei seamănă cu
laborator. Nu are covoare cu franjuri pentru ca altfel ar fi obsedată să măture
franjurii ori de câte ori sunt stricaţi. Nu suportă scamele. Este adepta
lucrului bine făcut chiar dacă cere mai mult timp şi de multe ori pleacă mai
târziu de la serviciu decât ceilalţi colegi. Verifică ceea ce face atât ea cât şi
personalul din subordinea sa. Nu-şi delegă cu uşurinţă responsabilităţile de
serviciu decât acelor colegi pe care-i consideră la fel de serioşi ca ea.
53
TULBURĂRILE CONVERSIVĂ, DISOCIATIVĂ ŞI DE SOMATIZARE

Datele personale Motivele internării

Sex: Femei > bărbaţi Tremor generalizat, cefalee sau
Vârstă de debut: sub 30 ani oboseală rebelă, parestezii
Domiciliu actual „ criză de spasmofilie”
Loc de naştere sindrom amnestic, fugă psihogenă
Profesie acuze somatice multiple fără o
Stare civilă cauză organică
Confesiune religioasă Urgenţă: da - frecvent adus de
salvare
Singur / adus –frecvent adus

Antecedentele heredo-colaterale Familia de origine

Psihiatrice: Frecvent copilărie nefericită cu
certuri între părinţi sau abuz
Nepsihiatrice fizic

Antecedentele personale Familia proprie

Frecvent comportament
Ciclu instructiv-profesional manipulator, soţul sau copiii
preluând toate sarcinile de
gospodărie ce reveneau
pacientei

Condiţii de viaţă: Personalitatea premorbidă

Personalitate histrionică
Condiţii de muncă:
- egoism de tip captativ cu
- nevoia de a fi iubit, admirat şi în
Ocuparea timpului liber:
centrul atenţiei
- sugestionabilitate mare
Reţea de suport: redusă datorită
- sociabilitate, comportament
superficialităţii relaţiilor cu ceilalţi
hiperexpresiv şi manipulator
(capacitate redusă de transfer
- toleranţă redusă la frustrare
afectiv)

54
Istoricul bolii (Episoadele anterioare)

+/- tentative parasuicidare repetate: nu există dorinţa reală de muri, ci

dorinţa de a impresiona anturajul, trecerea la act este de multe ori
impulsivă chiar în faţa persoanei cu care este în conflict, nu sunt alese
mijloace sigure: supradoză de medicamente inofensive, crestarea pielii în
dreptul venelor. Se iau precauţii de a fi găsit în timp util sau se lasă la
vedere flaconul de medicament utilizat.
+/- crize explozive isterice sau leşinuri isterice la frustrare sau conflicte
internări repetate şi lungi la psihiatrie, pacientul insistând să fie tratat şi
adoptând rolul de bolnav.

Episodul actual Diagnostic: Tulburare conversivă

Tulburare disociativă
Tulburare de somatizare
Debut Tablou clinic Tratament
Frecvent în urma Sindrom de conversie 1. psihoterapie
unui conflict sau a somatică: parestezii sau
unei frustrări. anestezie ce nu respectă - centrată pe
dermatoamele, paralizii cu simptom
Simptomatologia reflexele nemodificate, (sugestia simplă
este impresionantă cecitate, crize sau armată)
pentru cei din anturaj pseudoepileptice
frecvent fiind adus Sindrom disociativ: amnezie - de analiză a
Salvarea globală sau selectivă, fugă conflictului
psihogenă intrapsihic
Pacientul pare Sindrom de somatizare: acuze
indiferent „la belle somatice multiple aparţinând
indifférence” mai multor organe şi sisteme: 2. tratament
în raport cu dureri, simptome digestive, medicamentos în
intensitatea neurologice, din sfera sexuală caz de
simptomatologiei şi comorbiditate
se lasă în grija psihiatrică
medicului

55
Caz A.M., 39 ani, sex feminin.
Este îndrumată la psihiatrie de către medicul O.R.L.-ist, unde a fost adusă de
familie pentru că nu mai poate vorbi. Neconstatându-se simptome de suferinţă
organică şi aflându-se că în ultimele zile a suferit o psihotraumă, este
îndrumată la psihiatru, după un prealabil consult neurologic. În cadrul
consultului, rezultă că înţelege tot ce i se spune; face semne din mâini şi din
buze pentru a transmite faptul că nu poate să se exprime verbal. Nu se
constată simptome care să exprime o suferinţă a aparatului fonator sau a
sistemului nervos central. Datele obţinute de la soţ scot în evidenţă
următoarele: a crescut într-o familie cu 5 copii, fiind cea mai mică dintre ei şi
în mare măsură neglijată educativ de părinţi. A îngrijit-o mai mult o bunică
care i-a îndeplinit toate dorinţele. Ca şi copil a fost vioaie. A prezentat
enuresis. Era “capricioasă”, voia să obţină tot ce dorea; în caz contrar plângea,
făcea scandal. Era simpatizată de colege şi colegi, având iniţiativă şi ştiind să
povestească atrăgător. La 15 ani profesorii şi părinţii s-au sesizat de legăturile
sale cu un băiat puţin mai mare, legătură care s-a terminat cu un scandal
melodramatic. Apoi s-a “cuminţit”. A devenit ambiţioasă, dorind să urmeze
medicina. Nu a reuşit la examenul de admitere, astfel încât s-a angajat ca
programatoare la un centru de calcul. Se căsătoreşte la 23 de ani cu un medic
şi au o fată. Căsnicia nu e însă fericită şi se despart după 3 ani. Copilul
rămâne la ea. Se recăsătoreşte la 29 de ani cu un coleg de serviciu, un
funcţionar cu 10 ani mai în vârstă, liniştit, calm, care se preocupă de creşterea
copilului. Nu au alţi copii. În creşterea fetiţei este hiperprotectoare. La
serviciu doreşte să aibă rezultate bune. E mereu evidenţiată, are diverse
funcţii sociale. La 36 de ani este suspectă de tumoră mamară. După multiple
examinări se decide că nu e nici un pericol de malignitate. Peste un an soţul
face un infarct; îl îngrijeşte cu devoţiune şi acesta îşi revine. În anul următor,
îi mor ambii părinţi. La serviciu se fac reorganizări, este mutată în alt sector.
Invidiată un timp, i se reproşează acum tot mai mult o serie de atitudini. Este
schimbată din funcţiile pe care le deţinea. Ciclul menstrual devine neregulat.
Apar insomnii, sentimentul că nimeni nu o mai înţelege şi nu o mai sprijină.
Se simte părăsită, i se face milă de propria situaţie: “iată cum am ajuns”,
“nimeni nu-ţi este recunoscător”, se gândeşte ea. În acest context, fiica de 15
ani fuge de acasă cu un băiat. La aflarea veştii “leşină”. Apoi, pleacă de acasă
şi rătăceşte pe străzi, până noaptea târziu, când soţul o întâlneşte pe o bancă în
cimitir. Întoarsă acasă, în zilele următoare acuză cefalee, plânge. Nu mai
poate mânca nimic, simte că nu mai poate mişca picioarele şi nu se mai scoală
din pat. Medicul chemat nu constată modificări neurologice care să explice
imposibilitatea de deplasare. Peste un timp, fiica se întoarce şi în cadrul unor
“explicaţii” îi spune că a fost o mamă rea, neînţelegătoare, egoistă, care nu a
înţeles nimic din sufletul copilului său. În mijlocul acestei discuţii, vocea
pacientei se frânge brusc. De atunci nu mai poate vorbi.

56
 TULBURAREA OBSESIV-COMPULSIVĂ
Datele personale
Sex: bărbaţi = femei
Vârstă (media de debut: 20 ani)
Domiciliu actual
Loc de naştere
Profesie
Stare civilă
Confesiune religioasă
Antecedentele heredo-colaterale
Psihiatrice:
boala ticurilor (Gilles de la
Tourette)
tulburarea obsesiv-compulsivă
tulburarea de personalitate
anankastă
Nepsihiatrice: coree
Antecedentele personale
Ciclu instructiv-profesional
de obicei individul are un nivel
socio-economic bun
Condiţii de viaţă
Condiţii de muncă
Ocuparea timpului liber (hobby)
Reţeaua de suport social
activităţile zilnice sunt parazitate de
obsesii şi ritualuri care uneori pot
ocupa toată ziua
57
Motivele internării
- consecinţele obsesiilor şi/sau
compulsiilor: întârziere la serviciu,
pierderea a prea mult timp cu
îndeplinirea ritualurilor
- depresie
Urgenţă da/nu
Singur / adus
Familia de origine
Un membru al familiei
perfecţionist
Familia proprie
De multe ori celibat
Personalitatea premorbidă
Perfecţionistă (anankastă)
- preferinţă pentru ordine în timp
(planificări) şi spaţiu
- standarde morale înalte impuse
propriei persoane dar şi celorlalţi
- devoţiune pentru muncă cu ore
peste program, sacrificarea
timpului liber în interesul muncii
- imposibilitatea delegării
responsabilităţilor
- rigiditate, parcimonie
Istoricul bolii (episoadele anterioare)

Copilărie : TICURI (uneori)

Adolescent, adult tânăr : OBSESII + ANXIETATE +/- COMPULSII

Adult EPISOADE OBSESIV - COMPULSIVE +/- DEPRESIE

Episodul actual Diagnostic : tulburare obsesiv-compulsivă

Debut Tablou clinic Tratament

Sindrom obsesiv: idei 1. medicamentos
Acut după un obsesive, ruminaţii antidepresive:
eveniment stresant dar obsesive, impulsiuni - clomipramina
mai frecvent cronic obsesive, îndoieli - SSRI: Sertralină
obsesive, fobii obsesive Fluvoxamină
La bărbaţi boala cu caracter: penetrant, anxiolitice
debutează la vârste persistent, recurent şi neuroleptice - în
mai tinere. egodistonic cazurile foarte severe
Sindrom compulsiv: (boală obsesivă)
acte comportamentale 2. psihoterapie
(spălare, verificare, cognitiv -
evitare, colecţionare) comportamentală
sau mentale (numărare: 3. TEC în caz de eşec
dungi, stâlpi, pomi, la chimio - şi
etc.) ce au caracter psihoterapie
excesiv, repetitiv şi 4. psihochirurgie (în
stereotip =ritualuri cazuri excepţionale)
Anxietate în cazul
reţinerii de la
compulsie
Depresie

58
Caz G.E., 42 de ani, sex masculin, inginer mecanic.
Ajunge la medicul psihiatru din proprie iniţiativă, după ce a venit de încă 5 ori la
cabinetul de consultaţie, dar a plecat înainte de a-i veni rândul la consultaţie. În cabinet
se prezintă în ţinută corectă, îngrijită. Are un caiet în care şi-a sistematizat simptomele
şi pe care-l prezintă medicului. Contactul psihic este bun, dar exprimarea pacientului
este ezitantă; mereu revine asupra celor spuse, pentru a fi sigur că a fost bine înţeles.
Bine orientat spaţio-temporal şi mnezic. Are conştiinţa unei suferinţe psihice
chinuitoare şi nu întrevede posibilitatea de a ieşi din starea actuală. Se plânge mai ales
de insomnie, nesiguranţă, dificultăţi în decizie, gânduri şi intenţii (de act) care îi vin
fără voia sa şi nu le poate stăpâni, verificări chinuitoare (plecând de acasă, trebuie să se
întoarcă de 3-4 ori pentru a verifica dacă a închis uşa, a stins lumina sau a închis apa).
Pacientul creşte într-o familie ca şi copil unic. Tatăl, o fire corectă, dar rigidă, a pretins
tot timpul o disciplină strictă: orele de masă erau fixe, timpul la joacă bine precizat, nu
avea voie să întârzie seara peste o anumită oră. Mama a fost hiperprotectoare, dar mai
mult anxioasă decât afectuoasă. Copilul a crescut mai mult cu bunica. S-a dovedit de
mic încăpăţânat. Ulterior, nu s-a dovedit prea sociabil: la jocurile cu copii nu a dovedit
multă iniţiativă, preferând să stea mai retras. Între 6 şi 7 ani a prezentat ticuri ale feţei.
La şcoală a fost cuminte, conştiincios, hiperordonat, muncitor. A luat mereu premii,
fiind dat ca exemplu pozitiv. I-a plăcut să asculte muzică şi să citească, să rezolve
probleme de matematică. Nu a avut boli deosebite. Nu a consumat alcool. A studiat
politehnica cu bune rezultate. Nu a făcut sport şi nici nu a mers la dans. Ca inginer şi-a
făcut datoria cu multă seriozitate; un lucru început dorea să fie bine terminat. Se
căsătoreşte la 25 de ani cu o colegă, mai mult la iniţiativa acesteia. Au un băiat care,
crescând, a devenit neascultător. Au apărut şi s-au agravat divergenţe în familie, legate
de firea sa mai ursuză, care nu agreează întâlnirile mondene. Soţia se plictiseşte, merge
la spectacole cu prietenii de familie, îi reproşează lipsa de interes pentru familie.
Divergenţe apar şi în ceea ce priveşte educaţia copilului. La serviciu, fiind apreciat, este
promovat într-o funcţie de conducere. Îşi ia în serios activitatea, petrece aproape tot
timpul în secţie. Este mereu frământat de insuficienta organizare a producţiei, de prea
multa dezordine pe care o constată în unele sectoare, de indiferenţa şi neseriozitatea
unor subalterni, caută să compenseze deficienţele constatate prin muncă proprie. Îşi
prelungeşte şederea la serviciu; noaptea se gândeşte cum să rezolve a doua zi
problemele. Dar, rezultatele întârzie. Ba mai este şi criticat. Începe să nu mai poată
adormi şi să se trezească devreme. Scade pofta de mâncare. Este constipat. Devine
nesigur de sine, verifică de mai multe ori dacă a făcut un lucru bine sau rău, dacă l-a
făcut sau nu l-a făcut. Fără voia sa îi vin în minte probleme de serviciu de care nu poate
scăpa. Şi, la fel, îi vine în minte câte o melodie, câte o problemă absurdă, care-i
paralizează conştiinţa. Uneori, tot fără voie, numără pietrele de pavaj sau stâlpii de
telegraf. A devenit trist, morocănos; a slăbit în greutate. A început să se gândească că ar
putea să fie bolnav (poate de cancer?!). Se gândeşte şi la o infecţie cronică. Se spală pe
mâini de 10-20 ori/zi. Îşi face planuri amănunţite, în scris, înainte de a trece la acţiune.
Verifică mereu totul. Randamentul scade progresiv. Apare nelinişte, panică, tristeţe.
Trecând peste un pod, îi vine în minte “ce-ar fi dacă m-aş arunca ?” In tramvai îi vine
să înjure pe alţii şi cu mare greutate se abţine. După multe ezitări, în sfârşit, se prezintă
la medic.
59
 TULBURĂRILE AFECTIVE PERIODICE
Datele personale
Sex: Femei >bărbaţi (TDR)
Femei = bărbaţi (TAB)
Vârstă 40 ani (TDR) / 30ani (TAB)
Domiciliu actual
Loc de naştere
Profesie
Stare civilă
Confesiune religioasă
Antecedentele heredo-colaterale
Psihiatrice: TAB, TDR, alcoolism
Nepsihiatrice
Antecedentele personale
Depresie secundară:
- scleroza în plăci, AVC
- flebotromboză (TAB)
Se caută activ:
- cardiopatie
- glaucom cu unghi închis
- adenom de prostată
- epilepsie
Ciclu instructiv-profesional
Condiţii de viaţă
Uneori alcoolism secundar (alcoolul
ca „soluţie la o problemă”)
Condiţii de locuit precare
Condiţii de muncă: şomaj sau
pensionarea (la bătrâni) cu afectarea
bugetului şi pierderea statutului
social
Ocuparea timpului liber: important
de investigat pentru anhedonie
Reţea de suport: frecvent lipseşte
60
Motivele internării
- tulburări de memorie şi atenţie
- acuze somatice: psihalgii,
disfuncţie sexuală
- inapetenţă, scădere ponderală
Urgenţă – stupor melancolic
- tentativă de suicid
- episod maniacal
Singur / adus
Familia de origine
- pierderea mamei la vârste mai
mici de 11 ani
Familia proprie
- Probleme conjugale de lungă
durată
- Lipsa unei relaţii suportive cu
un alt adult
- Doliu sau singurătate (la
vârstnici)
- Îngrijirea a 3 sau mai mulţi
copii sub 14 ani
Personalitatea premorbidă
Vulnerabilitate pentru depresie:
Trăsături perfecţioniste (mai ales)
Trăsături ale personalităţii
dependente
Trăsături anxios - evitante
Trăsături histrionice
Istoricul bolii (episoadele anterioare)

TAB tip I (episoade depresive, maniacale, mixte)

TAB tip II (episoade depresive şi hipomaniacale)

Tulb. ciclotimă (ep. subdepresive şi hipomaniacale)

TDR (episoade depresive)

Tulburarea distimică (ep. subdepresive lungi)

Episodul actual diagnostic: TDR, TAB, tulburare distimică,

tulburare ciclotimă
Debut Tablou clinic Tratament

Depresie exogenă - Sindrom depresiv sau Episod depresiv

Psihotraumă: deces - sindrom maniacal sau 1. medicaţie:
reacţie sindrom mixt antidepresive +/-
psihopatologică de cu / fără simptome stabilizatori ai
doliu psihotice (delir afectivităţii +/-
congruent sau uneori neuroleptic
Acumulare de incongruent cu starea 2. eşec la tratam.
evenimente stressante afectivă) medicamentos: TEC
de viaţă la o - Sindrom depresiv cu 3. psihoterapie
personalitate stupor melancolic cognitivă tip Beck
vulnerabilă – nevroză - Sindrom maniacal cu Episod maniacal
depresivă agitaţie psihomotorie neuroleptice +
- Sindrom depresiv- Romparkin +
Depresie endogenă anxios (insomnie mixtă stabilizatori ai
Lipsa factorilor şi nelinişte) afectivităţii
declanşatori – TDR

TAB
Deprivare de somn
Abuz de substanţe
stimulante (cocaină)

61
Caz I.G., 33 ani, sex feminin, căsătorită
Internată de urgenţă la solicitarea familiei pentru nervozitate, iritabilitate,
dispoziţie tristă, plâns facil, idei de vinovăţie şi inutilitate.
Antecedente personale patologice: convulsii(la 9 luni), diagnosticată cu
tulburare psihică în urmă cu 11 ani.
Familia de origine: născută într-o familie legal constituită. Fratrie gr.2,
ord.2. Relaţii bune intrafamiliale. Mama este descrisă ca o fire sociabilă ( cu
care se aseamănă pacienta).Tata este descris ca o fire răbdătoare,
perseverentă.
Familia proprie: actualmente pacienta se află la a 2-a căsătorie. Primul soţ
este descris ca fiind certăreţ şi uneori violent. Afirmativ o supunea la diverse
agresiuni sexuale. Divorţul a fost pronunţat în urmă cu 6 ani datorită
“nepotrivirilor de caracter”
Ciclul instructiv-profesional: Absolventă a 12 clase. Actualmente profesează
ca educatoare.
Personalitate premorbidă: clienta se descrie ca o fire labilă emoţional.
Evenimente stressante de viaţă (ESV): divorţ (în urmă cu 6 ani), despărţirea
de cel de al doilea soţ (cu 2 săptămâni înainte de internarea actuală)
Istoricul tulburării psihice: pacienta se află la a 6-a internare într-o clinică de
psihiatrie. Prima internare este în urmă cu 11 ani.
Simptomele actuale includ: dispoziţie tristă marcată (cu plâns facil), idei de
vinovăţie (“pentru că este bolnavă”) şi inutilitate, anhedonie, neîncredere în
sine, insomnii mixte. Aceste simptome alternează cu perioade în care este de
o veselie exagerată, de un entuziasm continuu (cu un “chef de muncă
intens”), o energie vitală crescută, cu un comportament dezinhibat si
necontrolat (face împrumuturi exagerate, se implică în proiecte nerealiste,
conduce imprudent). În această perioadă pacienta vorbeşte mult, tare, trece
rapid de la o idee la alta, nu se poate concentra, are o nevoie redusă de
somn(se trezeşte doar după câteva ore de somn cu o energie debordantă).
Uneori în timpul zilei aude voci de bărbaţi şi de femei(care nu există în
realitate) care-i spun lucruri plăcute( o laudă). Activitatea socio-profesională
a pacientei este perturbată, fapt confirmat de către ancheta realizată de către
asistentul social. Aceste perioade de schimbări(cicluri) ale dispoziţiei
durează în medie 3-4 zile. Din relatările pacientei în urma unui conflict cu
fostul soţ aceasta a distrus o serie de lucruri din casă. Pacienta nu are în
momentul examinării actuale conştiinţa bolii psihice. Aderenţa terapeutică
este redusă, pacienta neurmând la domiciliu tratamentul prescris de către
medicul curant.

62
 SCHIZOFRENIA
Datele personale
Sex: Femei = bărbaţi
Vârstă la debut : 15-35 ani
Domiciliu actual
Loc de naştere
Profesie: rar termină studiile şi se
angajează
Stare civilă: rar căsătorit
Confesiune religioasă: important
de investigat în cazul delirului
mistic
Antecedentele heredo-colaterale
Psihiatrice: schizofrenie, tulburare
de personalitate schizoidă
Nepsihiatrice
APP
- suferinţă pre/perinatală
APF: UM la femei
Ciclu instructiv-profesional
rar studii superioare
Condiţii de viaţă: adesea ca
rezultat al deteriorării produse de
boală subiectul nu se poate
descurca pe cont propriu, necesită
locuinţă protejată.
Condiţii de muncă: adesea se
impune pensionarea pacientului
sau participarea la activităţi de
ergoterapie sau ateliere protejate
Ocuparea timpului liber: boala
predispune pacientul la pierderea
interesului pentru orice activitate
Reţea de suport: adesea pacientul
este rejectat de familie
63
Motivele internării
 Agitaţie psihomotorie
 Comportament bizar
 Randament şcolar /
profesional redus
Urgenţă: frecvent
internare forţată: uneori necesară
Singur / adus: adus de familie sau
poliţie
Familia de origine
Familie cu expresivitate
emoţională crescută ( conflicte,
rejecţie)
Familia proprie
Adesea pacientul este necăsătorit
Existenţa unei familii proprii care
să-l susţină este un factor de
prognostic pozitiv
Personalitatea premorbidă
Se caută trăsăturile personalităţii
schizoide:
- răceală afectivă
- indiferenţă la critică sau laudă
- dezinteres pentru relaţii sociale,
activitate sexuală
- preferinţa pentru activităţi
solitare şi abstracte
- nonconformism, excentricitate
comportamentală şi vestimentară
Istoricul bolii (episoadele anterioare)

22% din cazuri 1 episod cu remisiune

completă

35% din cazuri > episoade cu

remisiune completă

8% din cazuri > episoade cu

remisiune incompletă

35% din cazuri >episoade, remisiune

Episodul actual diagnostic: schizofrenie paranoidă,

Debut
insidios cu simptome
deficitare:
- retragere socială
- tulburări de atenţie şi
memorie
derealizare depersonalizare
anxietate
acut: cu simptome
productive
- delir
- halucinaţii
- agitaţie psihomotorie
- comportament bizar
dezorganizantă (hebefrenă),
catatonă,
nediferenţiată
Tablou clinic Tratament
Sindrom productiv: 1. Medicamentos
- delir paranoid Pentru delir,
- sindrom de halucinaţii,
disociaţie, agitaţie
transparenţă-influenţă psihomotorie:
- halucinaţii auditive neuroleptice
Sd. de dezorganizare convenţionale sau
- disociaţie ideo- atipice
verbală Pentru
- incongruenţă sau simptomatologie
ambivalenţă afectivă deficitară:
- comportament bizar neuroleptice
- manierisme atipice sau
bimodale - în doză
Sindrom deficitar mică
- retragere socială 2.Eşec la tratament
- aplatizare afectivă medicamentos:
- alogie, abulie TEC
Sindrom cataton 3.Programe de
reabilitare psiho-
socială

64
Caz D.V., sex masculin, 22 ani, student an II la Institutul Politehnic, necăsătorit.
Adus la Spitalul de Psihiatrie de părinţi.
Prezentare: ţinută neglijentă (stare igienică precară; nebărbierit, părul nespălat),
privire inexpresivă, tâmpă, gestică stereotipă, facies imobil, “aer” bizar,
convenţional, neliniştit, nemulţumit de aptul că este adus la medic, fără a opune
însă o opoziţie evidentă. Nedormit, slab, longilin, vorbeşte distant şi “rece” cu un
aer de superioritate neînţeleasă. Contactul cu medicul se stabileşte cu dificultate.
Motivele internării. Spontan, pacientul nu acuză nici un simptom, din contră, este
contrariat că a fost adus la consultaţie, nefiind bolnav. Din relatările părinţilor aflăm
însă: o progresivă scădere a randamentului intelectual; a repetat a doua oară anul
universitar, abandonându-l la jumătate. Stăm mai mult închis în casă, nu doreşte să
vadă pe nimeni, fumează foarte multe (aprinde o ţigară de la alta), consumă cafea în
cantităţi mari. De câteva săptămâni se spală sporadic, refuză să-şi vadă părinţii,
primeşte mâncarea prin uşa întredeschisă, iar după ce a mâncat (cantitativ puţin)
pune vesela murdară la pragul uşii. Lasă impresia că studiază zi şi noapte, se ocupă
de filozofie, scrie poezii, fără însă a lăsa pe nimeni să se apropie de ceea ce face.
Personalitate premorbidă: Tip biologic astenic, longilin, copil cu o dezvoltare
psiho-motorie corespunzătoare normei, mai retras, timid, evită confruntările directe
cu cei din grupul de joacă. Elev silitor, cu rezultate şcolare peste medie, nu-l
interesau fetele, prefera să citească decât să meargă la o întâlnire cu colegii.
Istoricul bolii: într-o reconstituire anamnestică, părinţii recunosc retroactiv
modificări ale comportamentului, instalate în urmă cu doi ani, pe care le-au
interpretat ca o indispoziţie consecutivă unei decepţii sentimentale. A devenit mai
retras, visător, neatent, dând impresia că este preocupat de probleme deosebite.
Acest eveniment s-a produs în primul an de facultate, şi a fost corelat cu oboseala
survenită în urma examenului de admitere, a adaptării mai dificile la solicitările
mediului universitar. Din aceeaşi perioadă datează pasiunea pentru filozofie şi
poezie, concretizată prin cumpărarea şi împrumutarea a o serie de cărţi filozofice şi
de poezie.
În anul doi de facultate (cu profil tehnic), părinţii au observat un dezinteres pentru
materiile predate. Tânărul a devenit mai “neglijent”, s-a detaşat de prietenii care-l mai
frecventau, considerându-i incapabili să susţină o discuţie intelectuală. Preocupările
extrauniversitare îi răpeau majoritatea timpului, argumentând părinţilor noua sa
orientare spre filozofie. Repetă anul universitar, dar randamentul său intelectual scade
progresiv, devine stereotip, sărac în idei. În domeniul filozofiei foloseşte noţiuni şi
categorii lipsite de conţinut real; este incapabil de înţelegerea şi reformularea
problemelor; gândirea i se împotmoleşte în ineficienţă. Examenul psihic relevă
răspunsuri corecte şi coerente la întrebările cu un grad de dificultate scăzut. Pe măsură
ce dialogul se prelungeşte iar gradul de abstractizare al discuţiei creşte, apar net
deficienţe logice, incoerenţa ideatorie (ca de exemplu într-un exemplu de interpretare a
unei poezii proprii “Semnul lui Brâncuşi reprezintă bărbatul şi femeia, iar fiecare este
alt plan, dar pentru că semnifică depărtarea şi apropierea… soarele este androgin).
65
Caz I.D., 18 ani, muncitor necalificat, necăsătorit.
Adus de urgenţa, cu salvarea, contenţionat, după ce a spart în casă
televizorul, geamuri, bibelouri.
Prezentare: îmbrăcat sumar, cămaşa ruptă are pete de sânge; prezintă
escoriaţii şi tăieturi în regiunea anterioară a ambelor coapse şi pe braţe.
Părul răvăşit, facies “tâmp”, râde în hohote, nemotivat; gesturi obscene,
mimică contrastantă cu starea de agitaţie; scuipă, înjură. Râde fără “noimă”,
foloseşte cuvinte triviale; mişcările sunt necontrolate, fără scop şi finalitate.
Nu răspunde întrebărilor, se zbate, urlă, dă din picioare şi din mâini, are
mişcări haotice. Iritat, excitat, pare să nu sesizeze lumea din jurul său; privirea
este aţintită în gol. Scoate sunete monosilabice, sau cuvintele folosite sunt
puse cap la cap, fără nici o legătură, anarhic, incoerent. Furie agresivă, fără
obiect specific, sparge şi loveşte tot ce este în jurul său. Necesită
contenţionare şi sedare neuroleptică. La câteva zile după internare, perioadă în
care a fost în continuare agitat psihomotor, chiar după administrarea
neurolepticelor, în doze ridicate, starea sa se modifică, devine apatic, liniştit,
stă mai mult în pat, nu mai comunică. Rămâne imobil în pat, refuză să
mănânce, iniţial opunând rezistenţă. La ordinele scurte şi simple face
contrariul. Dacă i se spune “deschide gura”, el strânge maxilarele. După o zi,
nu se mai scoală din pat, nici pentru necesităţile biologice. Daca este sculat
din pat rămâne în poziţia respectivă, dacă i se ridică o mână, rămâne în
aceeaşi poziţie un timp îndelungat. Are aspectul unei păpuşi de ceară, c i se
poate imprima orice formă (plasticitate ceroasă). Doarme în poziţii bizare, cu
capul ridicat deasupra pernei, suspendat în aer (perna psihică). După aplicarea
electroşocului starea se ameliorează, se hrăneşte singur, se scoală din pat.
Motivele internării: stare de mare agitaţie psihomotorie, incoerenţă verbală,
agresivitate marcată. Istoricul bolii: debut brusc, în ziua precedentă, cu stare
de nelinişte, anxietate, bizarerii comportamentale. Nu au existat motive psiho-
traumatizante sau ingestii de substanţe toxice care să explice starea prezentă.
Nu a excelat în privinţa rezultatelor şcolare, fiind un elev submediocru.
Provine dintr-o legătură întâmplătoare a mamei cu un bărbat căruia nu-i
cunoaşte antecedentele personale. A fost un copil jucăuş; la vârsta de 18 ani,
nefiind pe deplin maturat, a abandonat şcoală după absolvirea a 8 clase,
schimbând trei locuri de muncă, ca muncitor necalificat, sezonier. Obişnuia
să se joace cu copii mai mici ca el; în ultimul timp a fost atras în special de
grupuri anomice de adolescenţi. Vagabonda, părăsea locul de muncă,
mergând la film. Seara, venea târziu noaptea. A fost amendat pentru
tulburarea liniştii publice într-un local, fiind în tovărăşia altor tineri fără
ocupaţie. Examenul psihic: criză de agitaţie psiho-motorie, incoerenţă
verbală, discordanţă, stereotipie, stupor cataton, negativism, catalepsie.

66
Caz M.D., sex feminin, 43 ani
Se internează la insistenţele medicului întreprinderii, care surprinde ciudăţenii în
comportamentul pacientei. În primele zile de internare, atitudinea pacientei este
rezervată, prudentă, evită să vorbească medicului despre “adevăratele” ei probleme.
Treptat, după mai multe întâlniri cu medicul de salon, se hotărăşte să “vorbească”.
Antecedentele heredo-colaterale şi personale sunt nesemnificative. Viaţa pacientei a
fost extrem de bogată în evenimente. A fost o fire energică, cu imaginaţie vie,
iubitoare de frumos, sensibilă. Întreaga viaţă a fost trăită cu o încărcătură afectivă
bogată. De câţiva ani se schimbă. Deşi citea mult, cu pasiune, în ultima vreme
încetează să mai citească. Este tot mai mult preocupată de probleme care interferează
cu domeniul supranaturalului. Pretinde că are capacitatea de a comunica cu spiritele;
şi că, mai ales spiritul soţului ei (decedat în urmă cu zece ani) noaptea, trece mereu
prin camera ei. Ştie că este el după anumite semne numai de ea ştiute. Probabil vine
s-o avertizeze, ştiind că ea este deţinătoarea unui mare secret – cunoaşte acţiunea
unor plante care ar putea vindeca şi cancerul, dar nu are curajul să divulge acest
secret, pentru a nu periclita viaţa fiului ei. Se simte urmărită, ştie că este urmărită,
verificată, controlată, de toate maşinile din oraş, de oameni deghizaţi, de agenţi
străini care o spionează şi îi urmăresc acţiunile. La locul de muncă şi acasă este
influenţată prin radiaţii electromagnetice a căror surse sunt toate firele electrice din
pereţi şi toate cuiele din pereţi; drept urmare a demontat şi acasă şi la locul de muncă
firele electrice de pe pereţi şi a scos toate cuiele. Mai mult chiar, acasă şi-a scos
parchetul ca să găsească microfoanele cu care i se citesc gândurile. Aude voci care îi
comentează acţiunile, vede fiinţe ciudate care apar ori de câte ori vrea să vorbească
cuiva despre ceea ce se întâmplă cu ea. Chiar medicului curant îi este teamă să
vorbească de ceea ce se întâmplă cu ea, pentru că “vede” în spatele medicului o fiinţa
ameninţătoare. Universul acesta fantastic se desfăşoară în parale cu viaţa de toate
zilele a pacientei şi a permis mult timp inserţia ei mulţumitoare în viaţa socio-
profesională. În momentul în care lumea fantastică a spiritelor şi a urmăritorilor s-a
suprapus realităţii, pacienta ajunge în spital mai ales simţindu-se deranjată de
“influenţe exterioare” faţă de care are o reacţie afectivă anxioasă, cu insomnii,
nelinişte, epuizare. Examenul psihic: câmp de conştiinţă clar, cu bună orientare auto
şi allo-psihică. În plan perceptiv sunt prezente halucinaţii auditive (zgomote
nocturne, voci care-i comentează acţiunile şi care o ameninţă). În planul gândirii este
prezent un delira relativ bine sistematizat, cu temă fantastică: comunicarea cu
spiritele, deţinerea unui secret de importanţă mondială, alături de delirul de influenţă
exterioară. Prezenţa sindromului de automatism mental este demonstrabilă atât prin
sentimentul şi convingerea pacientei că i se înregistrează gândurile cât şi prin
consecinţele acestor trăiri: demontarea parchetului, scoaterea cuielor din pereţi şi a
firelor electrice. Inserarea pacientei într-o asemenea reţea delirant fantastică nu-i
conferă acesteia conştiinţa bolii. Aceasta ajunge la psihiatrie doar în momentul când,
epuizată, nu mai rezistă “influenţei” şi “urmăririi”. Afectivitatea ajunge să fie intens
depresivă, cu anxietate, până la stări de angoasă nocturnă, în momentele în care simte
prezenţa spiritelor.
67
 REACŢIILE PSIHOPATOLOGICE

Datele personale Motivele internării

Sex: Femei = bărbaţi  Atac de panică
Vârstă la debut: orice vârstă  Agitaţie psihomotorie
Domiciliu actual: schimbări de  Anxietate cu insomnie
domiciliu, emigrare (în cazul  Coşmaruri recurente
tulburărilor de adaptare)  Depresie
Loc de naştere  Abuz de sedative, alcool,
Profesie: militari care au participat la droguri
războaie, misiuni de pace, misiuni Urgenţă: da / nu
speciale (în cazul tulburării de stres Singur / adus: adus de familie sau
posttraumatic) poliţie
Stare civilă: frecvent necăsătorit
Confesiune religioasă (uneori
conversiune religioasă sau pierderea
credinţei în divinitate)

Antecedentele heredo-colaterale Familia de origine:

Psihiatrice: Abuzuri în familie (în cazul
Nepsihiatrice: tulburării de stres posttraumatic)

APP: Familia proprie

traume în copilărie (în cazul
tulburării de stres posttraumatic)
boli somatice (în cazul tulburărilor
de adaptare)
Ciclu instructiv-profesional
Separare de un membru al familiei
prin divorţ, deces
Sarcină, creşterea unui copil mic

Condiţii de viaţă: clase sociale Personalitatea premorbidă:

defavorizate (în cazul tulburări de
dependentă,
adaptare)
paranoidă,
Condiţii de muncă: concediere,
instabil-emoţională
promovare, pensionare
Ocuparea timpului liber:
Reţea de suport social: absentă sau
ineficientă

68
Istoricul bolii
Psihotrauma: eveniment extrem de impresionant în care subiectul se poate
simţi ameninţat în mod brusc, cu moartea, cu grave injurii psihologice, cu
integritatea sa fizică. Poate fi vorba de situaţii care apar în războaie sau
revoluţii, de situaţii în care persoana este atacată direct (atac fizic, tâlhărie,
molestare, viol), atacuri teroriste, tortură, încarcerare, accidente de
automobil sau tren, asistarea la moartea sau rănirea violentă a celor
apropiaţi, dezastre naturale
Schimbări importante de viaţă (pubertate, îmbătrânire, promovare,
pensionare, emigrare, divorţ, doliu)
Evoluţie autolimitată: max. 1 lună (reacţia acută la stres), sub sau peste 3
luni (tulburarea de stres posttraumatic), 6 luni - 2 ani (tulburarea de
adaptare)
Episodul actual Diagnostic: reacţie acută la stres, tulburare de
stres posttraumatic, tulburări de adaptare
Debut Tablou clinic Tratament
- acut: ore, o zi după Reacţia acută la stres: 1. medicamentos
o psihotraumă (reacţia atac de panică intens cu anxiolitic,
acută la stres) detaşare, derealizare, antidepresiv
- subacut după o depersonalizare, 2. psihoterapic:
psihotraumă, timp de agitaţie sau inhibiţie terapie suportivă
latenţă până la 6 luni psiho-motorie intervenţie în criză
(tulburarea de stres Tulburarea de stres abreacţie
posttraumatic) posttraumatic: terapie de grup
- subacut până la 3 - anxietate
luni după o schimbare - evitarea
importantă de viaţă persoanelor,
(tulburările de situaţiilor corelate
adaptare) cu psihotrauma
- amnezie disociativă
- flashback-uri
- coşmaruri repetitive
ale psihotraumei
Tulburările de adaptare:
- anxietate
- depresie
- tulburări de conduită
- tablou mixt
69
Caz T.M., 50 ani, contabil, văduv.
Pacientul este adus de colegi la psihiatru după ce au constatat că
performanţele sale la locul de muncă au diminuat, se autoizolează şi mai
nou, apare la serviciu după ce a consumat băuturi alcoolice.
Din anamneză reiese că pacientul a supravieţuit unui accident rutier. El
conducea maşina în care erau prezente soţia şi fiica sa. Soţia a murit în urma
accidentului, în timp ce pacientul şi fiica sa au scăpat cu viaţă.
După patru luni de recuperare aparent calmă după accident, pacientul
dezvoltă tulburări de somn, cu somn superficial şi coşmaruri repetate pe
tema accidentului. Se sperie de orice zgomot şi devine neliniştit seara. Evită
toate situaţiile care i-ar putea declanşa amintiri despre accident. Nu mai
şofează şi nici nu mai foloseşte acest mijloc de transport cu alţi şoferi. Evită
să vorbească despre ce s-a întâmplat în acea zi şi, în mod interesant, când
este întrebat de rude, pare sa aibă dificultăţi în a-şi aminti detalii despre ziua
accidentului, în ciuda faptului că nu a fost în comă. Uneori, amintiri ale
accidentului, sub formă de flashback, îl chinuiesc în timpul zilei, fapt care îi
afectează funcţionarea în plan familial, ocupaţional şi social.

70
 RETARDUL MINTAL

Datele personale Motivele internării

Sex: Femei = bărbaţi  Agitaţie psihomotorie
Vârstă la debut: 0-12 ani  Auto- sau heteroagresivitate
Domiciliu actual Urgenţă: da / nu
Loc de naştere Singur / adus: adus de familie sau
Profesie: în funcţie de nivelul de poliţie
severitate al retardului
Stare civilă: frecvent necăsătorit
Confesiune religioasă
Antecedentele heredo-colaterale Familia de origine
Psihiatrice:
Nepsihiatrice: boli genetice
APP Familia proprie
- boli genetice, infecții pre-, peri- Adesea pacientul este necăsătorit
și postnatale, expunere la substanţe
toxice, AVC, tumori, traume
fizice, malnutriție severă,
deficiență de iod
Ciclu instructiv-profesional
persoanele cu retard mental ușor
sunt școlarizabile (școală
ajutătoare – 4 clase)
Condiţii de viaţă: adesea Personalitatea premorbidă
necorespunzătoare
Condiţii de muncă:
Ocuparea timpului liber:
Reţea de suport social: frecvent
necorespunzătoare

71
Istoricul bolii (episoadele anterioare)

Copilărie : internări multiple la serviciile de neuropsihiatrie infantilă.

Adolescent, adult tânăr: internări în servicii de neuropsihiatrie infantilă

/ psihiatrie adulți; tulburări de conduită/comportament, auto- sau
heteroagresivitate verbală/fizică (varianta dizarmonică).

Episodul actual Diagnostic: Intelect de limită / Retard mental

ușor/moderat/sever cu/fără tulburări de
comportament

Debut Tablou clinic Tratament

Acut după un Deficite intelectiv- 1. medicamentos al
eveniment stresant cognitive tulburărilor
minor/major - deficit de vorbire, comorbide
(conflicte citit, scris, calcul psihiatrice: depresie
interpersonale). - deficit de atenție / (antidepresive)
memorie agitație psihomotorie
Grade de severitate: - deficit de înțelegere / și alte tulburări de
judecată comportament
-intelect de limită (antipsihotice tipice
(scor QI =70-84) - neliniște/agitație sau atipice,
psihomotorie. stabilizatori timici).
-retard mental ușor - heteroagresivitate 2. psihoterapic:
verbală sau fizică terapie suportivă
(scor QI=50-69)
- autoagresivitate și/sau educațională,
-retard mental - iritabilitate consiliere parentală /
- labilitate emoțională familială, activități
moderat/sever
- reacții depresiv- de grup
(scor QI=20-49) anxioase la stres
-retard mental - rar: episoade psihotice
profund
(scor QI < 20)

72
Caz B.T., sex masculin, 19 ani, necăsătorit
Este adus în regim de urgență de către părinți, pentru un comportament
agresiv apărut brusc, în contextul unor certuri în familie. Pacientul este
agitat psihomotor, amenință familia și cadrele medicale că va fi foarte rău
dacă nu va fi lăsat să plece, afirmând că s-a săturat să-i fie dirijată viața de
către părinți.
Vocabularul folosit este sărac, pacientul având momente când se leagănă în
timp ce vorbește. Igiena corporală și vestimentară este corespunzătoare.
Pacientul prezintă un deficit cognitiv, atențional și mnezic, nefiind capabil
să relateze care a fost cauza certurilor repetate cu familia sau să
argumenteze comportamentul său, insistând însă pe faptul că îi este dirijată
viața.
Părinții relatează faptul că pacientul a fost născut prematur, prin cezariană,
având o greutate la naștere de 1400 g. Dezvoltarea psihomotorie a fost
întârziată (a început să meargă la vârsta de 2 ani și 8 luni și să vorbească la
vârsta de 3 ani și 2 luni).
A urmat școala ajutătoare (4 clase) şi a lucrat timp de 2 săptămâni într-o
croitorie, dar nu a făcut față la locul de muncă, intrând în conflict cu restul
angajaților.
Nu a avut niciodată vreo relație afectivă.
La vârsta de 4 ani și 6 luni pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral
sever (prin cădere). Ulterior acestui eveniment, a devenit retras, non-
comunicativ și agresiv atât fizic cât și verbal față de părinți dar și față de alte
persoane cu care a intrat în contact.
Pacientul a avut multiple internări la Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă,
pentru raptusuri agresive și episoade depresive.
Testul Raven non-verbal relevă un scor QI de 62.

73
 TULBURĂRILE DE PERSONALITATE

PERSONALITATEA = modul constant de a simţi, gândi, acţiona şi

reacţiona al unui individ

PRINCIPALEL TRĂSĂTURI GENERALE ALE TULBURĂRILOR

E TIPURI DE PERSONALITATE
 trăsăturile de personalitate sun accentuate
excesiv şi global
 comportament maladaptativ (ce afectează
funcţionarea individului în familie, în societate
sau la locul de muncă), rigid (inflexibil într-o
varietate mare de împrejurări) şi durabil
(anevolutiv)
 egosintonie (persoana este mulţumită cu sine
însăşi) şi alloplasticitate (persoana nu simte
nevoia de a se schimba pe sine, ci mai degrabă
pe ceilalţi)
 vulnerabilitate pentru alte tulburări psihice
 patoplasticitate (modificarea tabloului clinic al
patologiei comorbide)
 debut în adolescenţă sau la vârsta adultului tânăr

SCHIZOIDĂ 1. indiferenţă faţă de critică sau laudă

2. nevoia de a duce o existenţă solitară
3. răceală afectivă (capacitate diminuată de a-şi
exprima sentimentele)
4. dezinteres pentru relaţiile strânse sau intime
5. preocupare pentru fantezii şi introspecţie
6. preferinţă pentru activităţi solitare şi abstracte
7. excentricitate, nonconformism
PARANOIDĂ 1. megalomanie, suficienţă
2. hipervigilenţă şi preocupare nejustificată în legătură
cu lipsa de loialitate a prietenilor sau colegilor
3. sensibilitate la critică
4. suspiciozitate
5. interpretativitate, hipervigilenţă
6. ranchiună
7. cverulenţă, procesomanie
74
ANTISOCIALĂ 1. dispreţ pentru, sau violarea drepturilor şi siguranţei
celorlalţi
2. lipsă de conformare la normele sociale, legi
3. utilizarea minciunii, vicleniei, complicităţii în
scopul obţinerii profitului personal
4. iresponsabilitate la locul de muncă sau în onorarea
unor obligaţii financiare
5. impulsivitate, toleranţă redusă la frustrare
6. iritabilitate şi agresivitate
7. Incapacitate de a resimţi vinovăţie sau de a învăţa
din pedepse
HISTRIONICĂ 1. nevoia de a fi în centrul atenţiei, egoism de tip
captativ, slabă capacitate de transfer afectiv
2. sociabilitate
3. sugestionabilitate
4. toleranţă redusă la frustrare
5. hiperemotivitate (exagerare în exprimarea
emoţiilor), plâns facil
6. superficialitate, labilitate emoţională
7. comportament teatral, manipulator, seducător, de
atragere a atenţiei asupra sa prin aspectul fizic
(seducţie prin comportament şi înfăţişare)
INSTABILĂ Tipul impulsiv: instabilitate emoţională şi lipsa
EMOŢIONAL controlului impulsurilor (explozii de violenţă la critică)
Tipul borderline:
1. relaţii interpersonale intense şi instabile
2. eforturi disperate de a evita un abandon real sau
imaginar
3. impulsivitate cu potenţial de autovătămare
(cheltuieli, sex, abuz de substanţe, bulimie, condus
auto)
4. instabilitatea imaginii de sine
5. instabilitate afectivă cu reacţii afective intense
(disforie, anxietate, iritabilitate, furie şi agresivitate)
6. comportament de autovătămare, ameninţări, gesturi
suicidare recurente
7. sentiment de gol interior, ideaţie paranoidă

75
ANANKASTĂ, 1. perfecţionism inhibant (incapacitatea de a îndeplini
PERFECŢIONISTĂ
OBSESIV-
o sarcină
COMPULSIVĂ 2. datorită standardelor exagerat autoimpuse)
3. devoţiune pentru muncă (nejustificată din punct de
vedere material) în dauna distracţiilor şi relaţiilor
interpersonale
4. preocupare pentru ordine, reguli, organizare
5. aderenţă la convenţiile sociale, la normele morale
6. neputinţa de a se dispensa de obiecte inutile, fără
valoare afectivă
7. reticenţă în a-şi delega responsabilităţile
8. rigiditate, încăpăţânare
9. parcimonie

ANXIOS 1. preocupare şi frică excesivă de a fi rejectat sau

EVITANTĂ criticat
2. sentimente de inferioritate, de a fi inadecvat în plan
social
3. reticenţă faţă de relaţiile intime
4. reticenţă de a lega relaţii interpersonale dacă nu e
sigur că este plăcut
5. inhibiţie în relaţiile interpersonale noi
6. reticenţă în a-şi asuma riscuri sau responsabilităţi
7. evitarea activităţilor ce implică relaţii interpersonale

DEPENDENTĂ 1. dificultate în luarea de decizii banale fără

supervizare sau de a iniţia proiecte proprii
2. nevoia ca alţii să-şi asume responsabilitatea pentru el
3. neîncredere în capacităţile proprii de judecată
4. sentiment de neajutorare atunci când trebuie să ia
singur decizii
5. incapacitate de a-şi exprima dezacordul sau
acceptarea unor sarcini neplăcute pentru a obţine
sau a evita pierderea suportului din partea celorlalţi
6. căutarea neîntârziată a unei noi relaţii de
supervizare atunci când precedenta se destramă
7. preocupare nejustificată, frică de a nu fi lăsat să se
descurce pe cont propriu

76
Caz C.M., 35 ani, sex masculin, muncitor necalificat la un trust de
construcţii-montaj; necăsătorit.
Internat prin Comisia de expertiză medico-legală, în vederea stabilirii
diagnosticului psihiatric. Inculpat sub acuzaţia de furt repetat din avutul
obştesc şi particular. La proces apărarea a invocat “boala psihică” a
pacientului, iar judecătorul a dispus expertiza medicală. Se prezintă singur
pentru internare. Starea somatică şi psihică consemnată de medicul de gardă
la sosirea pacientului în spital, elevă absenţa simptomelor subiective şi a
semnelor obiective, atât în plan somatic, cât şi sub cel psihic.
Pacientul relatează că părinţii săi sunt agricultori. S-a născut şi a copilărit în
mediul rural. Tatăl său, un om violent, brutal, consumator sistematic de
băuturi alcoolice concentrate, a fost implicat în multe scandaluri, a fost
condamnat penal de mai multe ori pentru delicte diverse. Îi făcea plăcere să-şi
chinuiască membrii de familie. A avut scurte internări într-un spital psihiatric
şi a fost supus odată unei expertize medicale. Mama pacientului este descrisă
de acesta ca o fire supusă, pasivă, care angrenată în treburile unei gospodării
pe care o conducea mai mult singură (soţul ei lipsind adesea mai mult de
acasă), nu a avut timp să se ocupe prea multe de educaţia copiilor. Mai are 3
fraţi, dintre care 2 sunt membrii CAP, al treilea, etilic cu comportament
violent, rătăceşte prin ţară, fără a se putea stabili undeva ca rezidenţă şi loc de
muncă. Atmosfera familială în timpul copilăriei a fost mereu tensionată de
scandalurile provocate de tatăl său. Consideră că părinţii lui au manifestat
indiferenţă faţă de el şi îi blamează pentru acest lucru: recunoaşte însă că nici
el nu şi-a iubit niciodată membrii familiei. A încheiat doar şcolarizarea
obligatorie, a încercat de mai multe ori dar nu a reuşit să termine nici un curs
de calificare profesională. Explică performanţele şcolare mediocre prin
neînţelegerea pe care profesorii – ca şi părinţii săi – au manifestat-o faţă de el,
pedepsindu-l des şi - consideră el – pe nedrept. După terminarea şcolii a
încercat să lucreze în mai multe locuri, dar peste tot a întâmpinat neînţelegere
şi injustiţie, motiv pentru care nu a rămas mult în nici o întreprindere, unde,
mereu, i se repartizau munci care nu i se potriveau. Stagiul militar l-a efectuat
integral, la o unitate de muncă pe şantiere; afirmă că nu se împăca deloc cu un
regim de ordine pe care-l consideră excesiv de autoritar şi împotriva căruia a
protestat uneori, fiind sancţionat pentru acest lucru. Reia apoi activitatea ca
muncitor necalificat, schimbând iar numeroase locuri de muncă, plecând de
regulă prin demisie sau desfacerea contractului de muncă pentru indisciplină.
Nu este căsătorit, afirmă pacientul, deoarece nu a găsit încă o tovarăşă de
viaţă potrivită. În urma unei “greşeli de tinereţe” este obligat prin sentinţă
judecătorească să plătească unei femei pensie alimentara pentru un copil
natural. Are puţini prieteni. Afirmă că nu consumă decât ocazional băuturi
alcoolice. Acuză prietenii săi de care acum se desolidarizează că după
77
serbarea unei zile onomastice la care el a consumat alcool, aceştia l-au
antrenat într-o escapadă în care nu şi-a dat bine seama ce face (fiind în stare
de ebrietate), urmarea fiind că s-a trezit, nevinovat, inculpat sub acuzaţia de
furt calificat. Afirmă că nu a suferit de nici o boală în trecut, dar că în
adolescenţă a suferit o puternică lovitură la cap, după care a leşinat fără însă a
primi ulterior îngrijiri medicale. Crede că totuşi trebuie să aibă o “boală la
cap”, urmare a loviturii primite, altfel nu-şi explică cum de a putut să-l aducă
o cantitate de alcool într-o stare de “inconştienţă” în care a comis fapte care
“nu-i stau în caracter”, pe care nu le-ar fi comis niciodată cu mintea lucidă.
Din relatările – ulterioare – a unei rude a pacientului şi din datele anchetei
sociale la domiciliul său actual şi la locul de muncă rezultă că pacientul a
oferit cu dezinvoltură o versiune incompletă şi – în parte – neadevărată a
istoriei biografice a vieţii sale. Sunt adevărate cele afirmate despre tatăl său,
dar pacientul, din fragedă copilărie a manifestat variate tulburări de
comportament acasă sau la şcoală: era nedisciplinat, obraznic, lipsea mult de
acasă şi de la şcoală, vagabondând într-o rea companie; a început să mintă şi
să fure; de timpuriu a început să bea şi să fumeze. Îi plăcea să chinuiască
animalele şi pe copii mai mici decât el. Nu a putut fi îndreptat nici prin vorbă
bună, nici prin sancţiuni drastice. A escrocat multă lume, a sedus multe fete,
făcându-şi un “titlu de glorie” printre “prietenii” săi din aceste lucruri, fără a
manifesta niciodată milă faţă de suferinţa altora sau remuşcare pentru faptele
rele săvârşite. Consideră întotdeauna că aşa trebuie trăită viaţa, profitând fără
scrupule pe socoteala celor naivi. Din cauza firii sale nu a fost tolerat în nici
un colectiv de muncă. Vecinii de apartament se plâng de repetate petreceri,
urmate de scandal, care au loc la el acasă. Randamentul său profesional a fost
mereu mic, căutând mereu să lucreze cât mai puţin şi să profite cât mai mult,
dând vina neîndeplinirii normei pe ceilalţi. Este, de fapt, un consumator
cronic înveterat de băuturi alcoolice. A avut numeroase incidente cu organele
de poliţie şi justiţie, dar a reuşit până acum să se disculpe. Este cunoscut
faptul că împreună cu “prietenii” săi au comis numeroase acte delictuale;
acesta din urmă nu a mai putut fi negat, deoarece a fost prins asupra faptului
(în flagrant delict). Se autocaracterizează (în contradicţie cu implicatele
biografiei sale reale) ca un om sociabil, activ, intransigent, uneori însă
influenţabil. Nu crede că ar prezenta o “fire” anormală.
Examenul actual somatic şi psihic nu relevă simptome sau semne
semnificative pentru vreo boală psihică sau somatică. Nu s-a administrat nici
o terapie medicamentoasă, nefiind nici o indicaţie. Examenul neurologic: fără
modificări obiective; EEG: fără grafeme patologice; Examenul testologic
(Szondi, Rorschach; Rosenzweig): slabă toleranţă şi conformism de grup,
intoleranţă la frustrare, hedonism, egocentrism, cenzor moral absent.
Observaţia catamnestică: pacientul rămâne cooperant, caută în continuare să
78
“facă o bună impresie”. Conduită intraspitalicească ireproşabilă. Solicită des
bilete de voie, pentru a ieşi în oraş, sub diverse pretexte.
ÎNTREBĂRI:
1. Pacient în vârstă de 22 ani este adus de familie pentru internare
deoarece de 3 săptămâni pacientul stă baricadat în camera sa şi nu
comunică cu membrii familiei. Uneori prezintă bizarerii comportamen-
tale de tipul solilocviei. Medicului psihiatru îi spune cu mare dificultate
că părinţii sunt implicaţi într-o conspiraţie împotriva lui, motiv pentru
care îi urăşte. Pacientul nu se simte dator să dea explicaţii despre acest
fapt şi nici întrebările ţintite nu reuşesc să clarifice această presupusă
conspiraţie.. Diagnosticul cel mai probabil este:
a) schizofrenie formă simplă
b) schizofrenie formă dezorganizantă (hebefrenă)
c) schizofrenie formă nediferenţiată
d) schizofrenie formă paranoidă
e) tulburare schizoafectivă tipul schizodepresiv
2. Bărbat în vârstă de 60 de ani, adus de familie în consultaţie ambulatorie
pentru un comportament impulsiv şi dezinhibat (fără respectarea
normelor de conduită socială). În timpul interviului bărbatul pare
euforic dar veselia sa nu contaminează asistenţa. Scuipă pe jos iar
pantalonii sunt pătaţi de urină. Diagnosticul cel mai probabil este:
a) tulburare afectivă bipolară, episod maniacal
b) tulburare de personalitate antisocială
c) demenţă frontală Pick
d) tulburare de personalitate histrionică
e) demenţă Alzheimer
3. La consultaţie se prezintă o pacientă care acuză gastralgii, cefalee,
amorţeli sau furnicături în membre, tremor generalizat al corpului.
Cere cu insistenţă să fie tratată pentru simptomatologia pe care o are
cu atât mai mult cu cât psihiatrul este ultima speranţă a sa după
nenumărate consulturi internistice şi chirurgicale. Diagnosticul cel
mai probabil este:
a) paranoia cu delir de otrăvire
b) tulburarea anxietăţii generalizate
c) depresie
d) tulburare de somatizare
e) tulburare hipocondriacă

79
CAPITOLUL III. CONEXIUNI ÎNTRE SUFERINŢA
NEUROLOGICĂ, PSIHIATRICĂ ŞI CEA INDUSĂ DE ALCOOL ŞI
ALTE DROGURI

CUPRINS:

 SINDROAME NEUROLOGICE CE SE POT ASOCIA

TULBURĂRILOR PSIHICE SAU NECESITĂ DIAGNOSTIC
DIFERENŢIAL CU TULBURĂRILE PSIHICE

1. epilepsia generalizată – crizele grand mal

2. crizele epileptice parţiale complexe – epilepsia temporală
3. sindromul piramidal
4. sindromul extrapiramidal
5. sindromul pseudobulbar
6. sindromul de arteră cerebrală anterioară (ACA), medie (ACM) şi
posterioară (ACP)

 STAREA CONFUZIONALĂ (DELIRIUM)

 DEMENŢELE
 ALCOOLISMUL ŞI ALTE TOXICOMANII

OBIECTIVE DIDACTICE:

1. ÎNŢELEGEREA CORELAŢIEI DINTRE ANATOMIA

SISTEMULUI NERVOS CENTRAL ŞI SIMPTOMATOLOGIA
DIN DEMENŢĂ

2. ASIMILAREA UNOR CRITERII DE DIAGNOSTIC

DIFERENŢIAL ÎNTRE PATOLOGIA ORGANICĂ
NEUROLOGICĂ ŞI CEA PSIHOGENĂ PSIHIATRICĂ

80
 III.1. EPILEPSIILE, SINDROAME NEUROLOGICE, STAREA
CONFUZIONALĂ, DEMENŢELE, ALCOOLISMUL

DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL ÎNTRE CRIZA EPILEPTICĂ

GRAND MAL ŞI CRIZA ISTERICĂ PSEUDOEPILEPTICĂ

EPILEPSIA GENERALIZATĂ – criza GRAND MAL

Prodrom Debut Faza Faza Faza re- Trezire

(20%) tonică clonică zolutivă
Migrene Pierderea Strigăt Contrac- Somn Confuzie
Parestezii cunoştin- Contracţie ţii cloni- profund cu/fără
Tremurături ţei tonică ge- ce sime- stertoros agitaţie
Disconfort Cădere neralizată trice şi Hipoto- psiho-
digestiv cu lovire Devierea ritmice nie mus- motorie
Mioclonii conjugată Muşcare culară Amnezia
a globilor a limbii Hipere- episodului
oculari mie Oboseală
Cianoză facială musculară
Emisie de
urină,
fecale
Cu câteva De obicei 10 – 20 1 –2 1-4
zile înaintea brutal secunde minute ore
crizei

Diagnostic diferenţial al crizei

grand mal se face cu:
Criza pseudoepileptică din
isterie
 Prezenţa unei terţe persoane
 Căderea se produce cu evitarea
traumatismului
 Absenţa incontinenţei
sfincteriene
 Contracţiile sunt dezordonate
 Limba nu este muşcată
 Lipseşte amnezia episodului

81
 DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL AL CRIZELOR PARŢIALE
COMPLEXE CU PATOLOGIA PSIHIATRICĂ

CRIZELE PARŢIALE COMPLEXE – EPILEPSIA TEMPORALĂ

Aură în 10% cazuri Criza propriu-zisă post ictal

Criză parţială simplă: Denivelarea sau îngustarea Somn /

 motorie: clipit câmpului actual de conştiinţă confuzie
 senzitivă: Tipuri:
parestezii Crize psiho-senzoriale
 senzorială: (halucinoze vizuale-onirice,
fosfene, iluzii micropsice sau
zgomot de macropsice, halucinaţii
clopote, miros auditive, olfactive-crize
de sulf ars, uncinate)
gust neplăcut Crize psiho-motorii:
 vegetativă: automatisme: comportamente
palpitaţii, stereotipe simple sau complexe
disconfort Manifestări cognitive: deja sau
epigastric care jamais vu, vecu
se extinde în Manifestări afective: anxietate,
torace, gât depresie, euforie

Specifică fiecărui 2-3 minute

pacient

Diagnosticul diferenţial al
epilepsiei temporale se face cu
Crepusculul isteric
Episoadele psihotice
EEG- normal, frecvent reacţie la
frustrare, eşec, conflict
Bolnavul psihotic nu critică
halucinaţiile

82
 PRINCIPALELE SINDROAME NEUROLOGICE

SINDROMUL  hipertonie spastică cu Sindromul

PIRAMIDAL semnul lamei de piramidal trebuie
briceag căutat în cazul
apare în urma afectării  ROT accentuate demenţelor vas-
căilor piramidale  reflex cutanat culare care întot-
(cortico - spinale) abdominal abolit deauna se înso-
 semn Babinski ţesc de simptome
prezent neurologice de
 clonus tip:
-sindrom
piramidal
-sindrom
pseudobulbar
-sindrom
extrapiramidal
SINDROMUL Sindrom hiperton – Sindromul
EXTRAPIRAMIDAL hipokinetic (paleostriat) extrapiramidal
 hipertonie de tip poate fi conse-
apare în urma plastic cu semnul roţii cinţa efectului
afectării căilor dinţate medicaţiei
extrapiramidale  tremor de repaus neuroleptice
 hipokinezie (antipsihotice)
care blochează
Sindrom hipoton – receptorii
hiperkinetic dopaminergici la
(neostriat) nivelul conexiunii
 hipotonie musculară substanţă neagră
 hiperkinezie: mişcări mezencefalică –
coreice sau atetozice ganglioni bazali
SINDROMUL  disfagie pentru solide Sindromul
PSEUDO-BULBAR  disartrie (vorbire pseudobulbar este
apare în urma afectării explozivă cu cadenţă frecvent asociat
căilor cortico – variabilă) demenţei
bulbare  labilitate emoţională Alzheimer
plâns, râs la stimuli
minori

83
 SINDROAMELE DE ARTERĂ CEREBRALĂ

SINDROMUL DE ARTERĂ CEREBRALĂ ANTERIOARĂ

1. hemiplegie, monoplegie controlaterală predominant crurală
2. hemianestezie controlaterală predominant crural
3. apraxia mersului
4. tulburări sfincteriene
5. apariţia reflexelor primitive (reflex de apucare forţată)
6. devierea globilor oculari spre focarul lezional
7. sindrom prefrontal (moria)

SINDROM DE ARTERĂ CEREBRALĂ MEDIE

1. hemiplegie controlaterală predominant facio-brahială
2. hemianestezie controlaterală predominant facio-brahială
3. hemianopsie homonimă controlaterală
4. paralizia mişcării de deviere conjugată laterală a globilor oculari
5. afazie mixtă: Broca şi Wernicke ( emisfer dominant)
6. sindrom Gerstmann (emisfer dominant)
sindrom Anton-Babinski şi hemineglijenţă (emisfer
nondominant
7. apraxie de îmbrăcare, apraxie constructivă, apraxie ideo-motorie

SINDROM DE ARTERĂ CEREBRALĂ POSTERIOARĂ

1. hemianopsie homonimă controlaterală cu păstrarea vederii
maculare sau cvadrananopsie
2. agnozie vizuală, prosopagnozie
3. sindrom de deconectare posterioară: alexie fără agrafie
4. tulburări de memorie
5. sindrom talamic (anesthesia dolorosa) sau hemibalism
6. sindrom Weber, sindrom Parinaud (paralizia mişcării verticale în
sus a globilor oculari)
7. sindrom confuzional

84
 PRINCIPALELE SINDROAME CORTICALE
SINDROMUL DE LOB FRONTAL
sindrom prefrontal:
- modificări de personalitate: apato-
abulie, labilitate emoţională, iritabilitate
sau euforie care nu contaminează asis-
tenţa, dezinhibiţie (în planul conduitei în
societate, în plan alimentar şi sexual),
- afectarea funcţiilor executive: de
efectuare a unui plan, anticipare a
consecinţelor unei acţiuni, feedback
- tulburări de gândire abstractă,
- tulburări de organizare a materialului
de învăţat
- perseverare
prezenţa reflexelor primitive:
o supt
o palmo-mentonier
o apucare forţată
motor:
- aria 4: iritare - crize motorii
jacksoniene
leziune - hemiplegie
- aria motorie suplimentară: devierea
capului şi globilor oculari spre partea
opusă iritaţiei, respectiv spre partea
lezată
- aria 44 Broca: afazie motorie
girusul paracentral: tulburări
sfincteriene
SINDROMUL DE LOB TEMPORAL
aria auditivă primară:
- iritaţie: halucinoze auditive elementare
sau complexe (cuvinte – emisferul
dominant, muzică – emisferul
nondominant)
- leziune: surditate corticală
aria 22 Wernicke: afazia senzorială
cvadrananopsie
ariile 28, 29 iritaţie: halucinoze olfactive
amnezie anterogradă sau fenomene
deja vu sau jamais vu
tulburări de echilibru, senzaţii de
plutire, scufundare, deplasare
comportament de fugă sau atac
85
SINDROMUL DE LOB PARIETAL
ariile 3,1, 2
iritaţie: parestezii
leziune: anestezie
atopognozie
astereognozie
pierderea sensibilităţii
discriminatorii
tulburări gustative
ariile 5,7 : agnozia tactilă
cvadrananopsie
apraxie ideo-motorie (emisfer
dominant)
sindrom Gerstmann (emisfer
dominant)
agnozie digitală
agnozie stânga – dreapta
acalculie
agrafie
sindrom Anton – Babinski (emisfer
nondominant)
hemiasomatognozie
anosognozie / anosodiaforie
hemineglijenţă (emisfer nondominant)
apraxie construcţională (emisfer
nondominant)
apraxie de îmbrăcare (emisfer
nondominant)
SINDROMUL DE LOB OCCIPITAL
aria 17:
iritaţie: halucinoze vizuale elementare
leziune: hemianopsie homonimă cu
păstrarea vederii maculare sau vedere
tunelară prin afectare bilaterală, Sd.
Anton: cecitate corticală + anosognozie
ariile 18, 19:
iritaţie: iluzii, halucinoze complexe
leziune: agnozie vizuală: alexie,
agnozia culorilor (emisfer dom.),
agnozie spaţială, prosopagnozia
(emisfer nondominant)
Sd. Balint: incapacitatea de
direcţionare voluntară a privirii
SCHEMA LOCALIZĂRII PRINCIPALELOR SINDROAME ŞI
SEMNE NEUROLOGCE

Sindrom prefrontal:
Apato-abulie
Dezinhibiţie
Labilitate emoţională
Euforie sau iritabilitate
Afectarea gândirii abstracte

Paralizia mişcării
conjugate a globilor
oculari
Afazie
Broca
hemiplegie
Afazie de
conducere
Hemianestezie

Afazie
Wernicke
Hemineglijenţă

Sindrom
Gerstmann:
Agnozie digitală
Agnozie stânga- Sindrom Anton-Babinski:
dreapta Asomatognozie
Acalculie Anosognozia deficitului
Agrafie

Apraxie
Apraxie construcţională şi
ideo-motorie de îmbrăcare

Alexie Prosopagnozie

86
 GANGLIONII BAZALI ŞI SINDROMUL EXTRAPIRAMIDAL

Ganglionii bazali sunt formaţiuni alcătuite din substanţă cenuşie situate

în substanţa albă. Din acest grup fac parte:
 nucleul lenticular: globul palid (paleostriat) şi putamenul (neostriat)
 corpul caudat (neostriat)

Din substanţa neagră a mezencefalului pleacă axonii neuronilor

dopaminergici spre ganglionii bazali. Dopamina are efect inhibitor asupra
acetilcolinei.
Neurolepticele blochează receptorii dopaminici din ganglionii bazali,
prin urmare, dopamina nu se va mai putea fixa pe receptorii săi de tip D2.
Acetilcolina scoasă de sub controlul dopaminei, va determina apariţia unui
sindrom extrapiramidal. Pentru a contracara acest efect advers al medicaţiei
neuroleptice incisive, se vor administra anticolinergice.
Serotonina, acţionând pe receptorii 5HT2A inhibă secreţia de dopamină.
Antipsihoticele de nouă generaţie (antipsihoticele atipice) au un dublu
antagonism: blochează atât receptorii dopaminici, cât şi receptorii
serotoninici 5HT2A. Prin urmare, dopamina nu va mai fi inhibată de
serotonină şi va intra în competiţie cu antipsihoticul pentru receptorii
deopaminici. Astfel se explică riscul redus al antipsihoticelor atipice de a
produce sindrom extrapiramidal.

87
 DELIRIUM (STAREA CONFUZIONALĂ)

ETIOLOGIE CARACTERISTICI
1. NEUROLOGICĂ (AVC, debut acut
infecţii, epilepsie, TCC,
evoluţie scurtă (dg. ≠ demenţa)
encefalopatie Wernicke)
2. INTOXICAŢII (alcool,
intensitate fluctuantă
alte droguri, medicamente) inversarea ritmului somn-veghe
3. SEVRAJE (alcool, alte tulb. de atenţie cu amnezie
droguri, medicamente) secundară (dg. ≠ demenţa)
4. INSUFICIENŢE
 Hepatică
 Respiratorie
 Renală
5. HIPOGLICEMIE
6. DEZECHILIBRE
HIDRO- Mai frecvent
ELECTROLITICE la bătrâni şi
7. FEBRĂ copii

SIMPTOME SOMATICE SIMPTOME PSIHICE

- SEMNELE TULBURAREA + TULBURAREA
VEGETATIVE DE CONŞTIINŢEI DE VIGILITĂŢII
SEVRAJ SINE ŞI MEDIU
- SIMPTOME DE Anxietate cu
INTOXICAŢIE nelinişte
- SEMNE DE FOCAR DEZORIENTARE motorie
- SD. MENINGIAN TIMP PERSOANĂ vizuale, tactile
SAU CEFALEE +/- halucinaţii
- FEBRĂ sau
- ASTERIXIS
Obnubilare cu
INVESTIGAŢII paraclinice inhibiţie
Imagistică, laborator SPAŢIU SITUAŢIE motorie

88
Caz L.B., 50 ani, sex masculin.
Medicul psihiatru este chemat în consult la serviciul de interne unde L.B.
este internat de 4 zile cu o bronhopneumonie. S-a constatat că nu se mai
poate comunica bine cu pacientul, care nu răspunde adecvat la întrebări,
vorbeşte singur, uneori neinteligibil, păstrează uneori timp îndelungat
aceeaşi poziţie bizară, cu privirea în gol, cu refuz alimentar.
L.B. este miner. Copilăria şi istoria vieţii nu e marcată de evenimente
deosebite somatice şi psihice. E căsătorit, are trei copii, soţia casnică. A fost
o fire sociabilă. Obişnuia, după tura în mină, să consume alcool cu colegii,
fără a ajunge însă în stare de ebrietate şi având un comportament adecvat
social. Fumează un pachet/zi. La 40 de ani a avut o comoţie cerebrală fără
urmări deosebite. Înaintea de îmbolnăvirea actuală, singurul fapt ce se putea
semnala era că arăta mai îmbătrânit decât în mod obişnuit bărbaţii de 50 de
ani; de asemenea, potenţa începuse să scadă.
În condiţiile unei expuneri deosebite la intemperii, pacientul face o
bronhopneumonie care nu ridică probleme deosebite de diagnostic medical.
S-a început şi tratamentul antibiotic. Pacientul se alimentează însă cu
greutate. Temperatura este de 40. În acest context, starea psihică se
modifică. Pacientul exprimă suferinţă. Privirea nu se mai “leagă” de
obiectele şi persoanele din jur. Apoi, false recunoaşteri de persoane.
Pacientul nu răspunde totdeauna adecvat la întrebări. Confundă ziua, luna şi
anul în care se află; nu ţine minte informaţiile care i se dau, nu ştie
întotdeauna nici unde se află. Vorbeşte deseori singur, încet, bolborosind
ceva lipsit de coerenţă. Se preocupă desfăcând (deşirând) cu degetele
pijamaua. Alteori priveşte neliniştit în jur, vrea să se scoale, să plece, dar
recade pe pat. Alteori, stă nemişcat, cu privirea în gol, în poziţie bizară,
opunându-se mobilizării, refuzând alimentele.

89
 DEMENŢELE
DEFINIŢIA DEMENŢEI
deteriorare
- globală a psihismului
- dobândită
- progresivă
- spontan ireversibilă
alterând DEMENŢĂ
funcţiile intelective
ANTERIOARĂ POSTERIOARĂ
viaţa afectivă
Pick Alzheimer
conduita socială
afectează afectează funcţiile
acompaniindu-se în final
conduita socială cognitive
de deteriorare somatică:
şi viaţa afectivă - amnezie de
caşexie, incontinenţă
- abulie fixare apoi
sfincteriană
- apatie Sindromul celor
TIPURI:
- euforie sau 3A :
Demenţa Alzheimer
iritabilitate - afazie
Demenţa Pick
- labilitate - agnozie
Demenţa vasculară
- dezinhibiţie - apraxie

DEMENŢA VASCULARĂ
Tip: lacunarism multiinfarct
Infarcte: lacunare corticale
Cauza: HTA ateroscleroza
Paraclinic:FO, CT profil lipidic

DEMENŢĂ DEMENŢĂ
CORTICALĂ SUBCORTICALĂ
Ramuri
Alzheimer: Parkinson: perforante
Lacunarism: ale ACM
- tulb. mnezice - tulb. motorii
- afazie - dizartrie
- apraxie - lentoare
- agnozie - depresie
ACM = artera cerebrală medie, FO = fund de ochi, CT = tomografie computerizată
90
ALGORITM DIAGNOSTIC ÎN FAŢA UNUI SINDROM DEMENŢIAL

SIMPTOME SINDROMUL DEMENŢIAL

SEVERITATE UŞOR MEDIU SEVER

capabil să trebuie asistat la dependenţă
îndeplinească îndeplinirea completă de
sarcini simple sarcinilor simple îngrijitori

EVOLUŢIE PROGRESIV TEMPORARĂ

IREVERSIBILĂ ≠ DEPRESIE
≠ DELIRIUM

ETIOLOGIE DEMENŢE DEMENŢE ALTE DEMENŢE

DEGENERATIVE VASCULARE
 proces
 PRIMARE  Demenţa expansiv:
Alzheimer multi- -tumoră
Pick infarct -abces
-chist
 SECUNDARE  Demenţa -hematom
b. Parkinson de tip  infecţii
Coreea lacunarism -sifilis III
Huntington cerebral -HIV
-Creutzfeldt Jakob
lacunele  metabolice
= infarcte mici - deficit B1
în capsula - boli hepatice
internă, - uremie
talamus şi - hipoglicemie
ganglionii  endocrine:
bazali - mixedem
 toxice: alcool
 Infarctele  anoxice: IC, IR
strategice  traumatisme
(dementia
 Boala pugilistica)
Binswanger  hidrocefalie cu
presiune
normală

91
Caz P.I., 70 ani, sex feminin,
Adusă la spital de familie pentru că în ultima vreme a început să-i acuze că
o fură. Iese pe balcon şi strigă după hoţi.
Pacienta este cooperantă, calmă, nu ştie de ce este în spital şi spune că se
simte foarte bine. Când se pune problema unui eventual prejudiciu, ea
povesteşte cum, nu demult, un vechi prieten al soţului ei a sosit în vizită la
ei şi, deşi a fost bine primit şi găzduit, a început să fure lucruri din casă.
Pacienta este convinsă de acest lucru, motiv pentru care a început să
revendice de la oaspete lucrurile furate (bibelouri, tacâmuri, macrameuri).
Devine certăreaţă şi revendicativă şi faţă de familie pe care o acuză că îi fură
o serie de acte de proprietate.
Rugată să dea relaţii despre soţul său, pacienta nu-şi mai aminteşte decât
numele acestuia. Acelaşi lucru se repetă când e rugată să furnizeze datele
biografice proprii. Nu-şi mai aminteşte vârsta sa, locul de naştere, numele
fraţilor şi surorilor ei. Nu ştie în ce oraş, judeţ şi la ce spital, etaj sau salon
se află. Nu reţine cuvintele pe care e rugată să le memoreze. Nu poate să
facă calcule sau să copieze o figură după model. Cu toate acestea, pacienta
nu pare deranjată de deficitul mnezic. Zâmbeşte şi e cooperantă.
Examenul obiectiv somatic pune în evidenţă tegumente şi mucoase palide,
ţesut celular subcutanat slab reprezentat, suflu sistolic în focarul mitral,
reflex osteo-tendinos viu la membrul inferior stâng, semnul Babinski la
membrul inferior stâng, incontinenţă sfincteriană.
La examenul MMSE apar: dezorientare temporo-spaţială, acalculie, amnezie
de fixare, disgrafie, incapacitatea de a copia un desen model. Desenul
ceasului: orele nu sunt puse corect şi nici acele ceasornicului nu indică ora
cerută.
Tomografia computerizată evidenţiază o atrofie corticală difuză. Nu se
decelează formaţiuni înlocuitoare de spaţiu sau accidente vasculare
cerebrale.
După trei săptămâni de la internarea pentru precizare de diagnostic, starea
pacientei rămâne staţionară.

92
 ALCOOLISMUL
TULBURĂRI INDUSE DE
ALCOOL
Psihiatrice
1. intoxicaţia (+/- delirium)
2. reacţia de sevraj (+/-
delirium tremens)
3. Sd. amnestic (Korsakov)
4. demenţă
5. tulburări afective (depresie)
6. tulburări anxioase
7. tulburări psihotice
(halucinoza alcoolică sau
delir de gelozie)
8. tulburări de somn
9. disfuncţii sexuale
10. suicid
Somatice
11. varice, cancer esofagian
12. Sd Mallory-Weiss gastrită,
ulcer gastro-duodenal
13. pancreatită
14. steatoză, hepatită, ciroză
15. polineuropatie periferică
16. encefalopatia Wernicke
17. epilepsie
18. anemie macrocitară
19. imunitate deficitară cu risc
mare pentru pneumonie,
TBC
20. cardiomiopatie dilatativă
21. contractură Dupuytren
22. hipoglicemie, cetoacidoză
hiperlipidemie,
hiperuricemie
23. carenţă vitaminică B1 şi B6
24. traumatisme
93
DEPENDENŢA DE ALCOOL
1. consum în cantităţi şi pe
perioade mai mari decât ar dori
subiectul
2. continuarea consumului în
ciuda efectelor nocive ale
acestuia
3. dorinţă şi încercări eşuate de a
înceta consumul
4. toleranţă
5. reacţie de sevraj la
întreruperea consumului
6. cheltuirea timpului pentru
obţinerea şi consumul de alcool
7. întâietatea alcoolului faţă de
familie sau carieră
! reluarea consumului de alcool
după o perioadă de abstinenţă
determină recăderea („un pahar e
prea mult, iar o mie nu sunt
suficiente”- Alcoolicii Anonimi)
DELIRIUM TREMENS apare
la un alcoolic cu dependenţă
biologică după 3 zile de la
sevrajul brutal:
- stare confuzională cu
dezorientare temporo-spaţială +/-
halucinaţii vizuale şi tactile
zoomorfe micropsice, scene
onirice, anxietate, nelinişte
psihomotorie, reacţie de apărare,
insomnie asociate cu
- transpiraţii, vărsături însoţite de
deshidratare şi oscilaţii
tensionale, tahicardie,
tremurături, midriază
hiperpirexie +/- convulsii
Caz C.L., 47 ani, sex masculin, frizer.
Este adus în serviciul de urgenţa psihiatrică de către soţie, care constată că
în ultimele nopţi nu a mai dormit, nu mai poate comunica normal cu el,
vorbeşte uneori de neînţeles, parcă vede anumite lucruri care nu există.
La primul consult pacientul are un aspect dezordonat. Facies cu
teleangiectazii. Transpiră abundent, tremură. Nu priveşte interlocutorul în
ochi, parcă priveşte cu atenţie într-o direcţie ca şi cum ar vedea ceva pe care
medicul nu îl vede. Uneori face mişcări de parcă ar lua de pe corpul său
ceva ar arunca. Contactul se stabileşte dificil. Este dezorientat temporo-
spaţial şi mnezic, cu false recunoaşteri. Mimica anxioasă, exprimă repulsie.
Din vorbirea pacientului rezultă că e preocupat de “gândacii şi şerpii care se
urcă pe el şi de care ar dori să scape”. La examenul somatic limba este
prăjită, ficatul la 3 degete sub rebord cu dureri la apăsarea moleţilor.
S-a dezvoltat într-o familie cu un tată alcoolic şi o mamă dominatoare, care
a căutat să-i domine pe toţi din casă. Fratele mai mare a fugit de acasă la 15
ani, stabilindu-se la nişte rude şi neţinând legătura cu familia. Pacientul s-a
dezvoltat ca un om fără voinţă, dependent de alţii, nesigur de sine, emotiv.
După o şcolarizare mediocră, se califică frizer. Încă din perioada calificării a
ajuns să consume alcool, împreună cu colegii de serviciu da şi singur uneori.
Apoi, consumul de alcool a devenit constant, cu toate reproşurile soţiei. A
încercat de mai multe ori să renunţe la alcool, fără a reuşi. Bea şi pentru ca
“să nu-i mai tremure mâinile”, spune pacientul.
Cu 5 zile înainte de internare, face o gripă pentru care stă la pat 2 zile. În
această perioadă şi cea următoare întrerupe consumul de alcool. După
trecerea febrei, rămâne astenic, fără poftă de mâncare. Nu mai doarme
noaptea. Şi, astfel, noaptea, în loc de somn, apare o stare de dezorientare, cu
uşoară nelinişte şi diverse “viziuni”. Mai ales, vede animale care-l atacă sau
se urcă pe el. Cu o zi înainte de internare, această “dezorientare” şi nelinişte
persistă şi ziua. Nu mai nimereşte în camera sa, îşi confundă soţia cu o rudă
îndepărtată. Vorbeşte uneori de neînţeles. Nu răspunde la toate întrebările.
Se comportă ca şi cum ar vedea lucruri pe care cei din jur nu le văd. Nu se
alimentează. Transpiră abundent, are febră 40. Familia, alarmată, cheamă
salvarea să-l ducă la spital.

94
 III.2. ALTE TOXICOMANII

Consumul de droguri reprezintă una din provocările cu care se

confruntă societatea in prezent, efectele directe sau indirecte ale acestuia
relevându-l ca pe un fenomen îngrijorător.
Drogul este o substanţă psihoactivă care poate crea dependenţă psihică
şi/sau fizică.
Clasificarea drogurilor în funcţie de efectele lor asupra sistemului nervos
central:
- Deprimant: opioizi, alcool, cannabis, benzodiazepine, barbiturice si
substanțe volatile
- Stimulant: cocaina, amfetamine, cafeina, nicotina
- Halucinogen: MDMA (ecstasy), droguri psihedelice (LSD,
mescalina, psilocybina), fenciclidina, cannabis
Moduri de administrare: ingerare (opiu, cannabis, amfetamine, droguri
psihedelice, benzodiazepine, barbiturice), injectare (heroină, cocaină,
amfetamine), prizare (cocaină), inhalare (opiu, cocaină, tutun, cannabis,
substanţe volatile)
Tipuri de consum:
- Consum experimental - pentru testarea efectelor substanţei
- Consum abuziv - subiectul poate controla consumul de drog în
absenţa stimulilor care determina consumul (prieteni, pipe)
- Consum addictiv - subiectul nu mai poate controla consumul de
substanţă, instalându-se toleranţa şi dependenţa de drog
Manifestări clinice:
Sunt foarte variate in funcție de tipul de drog, de cantitatea utilizată, de
particularităţile individuale:
- Intoxicaţie acuta: inhibiţie (drogurile sedative) sau agitaţie
psihomotorie (drogurile stimulante), stări extatice (drogurile
halucinogene), manifestări clinice psihotice (drogurile
halucinogene, amfetaminele), manifestări somatice
- Sevraj: în general manifestări opuse stării de intoxicaţie
Personalitatea premorbidă: personalităţile predispuse sunt cele
caracterizate prin impulsivitate sau prin stimă de sine scăzută
Complicaţiile sunt numeroase şi foarte variate:
- legate de modul de viaţă al toxicomanului: boli cu transmitere
sexuală, legate de promiscuitate şi prostituţie (infecţii cu HIV şi
virusuri hepatice)

95
 - tuberculoza - care se caracterizează prin faptul că este rezistentă
la medicaţia specifică
- leziuni buco-dentare, care apar ca urmare a deficitului de igienă
buco-dentară, a malnutriţiei şi a consumului de drog
- legate de modul de administrare injectabil - principalii germeni
incriminaţi sunt: stafilococul auriu, streptococul, bacili aerobi
Gram negativi, coci şi bacili Gram negativi, candida şi
aspergillus
o infecţii ale pielii: furuncule, abcese cutanate, celulite,
limfangite, flebite, tromboflebite septice, piomiozite,
necroze, gangrene şi embolii gazoase.
o metastaze septice cu puncte de plecare cutanat: osoase,
cardiace (endocardite infecţioase), pulmonare, cerebrale,
generale (septicemie).
- episoade depresive care prezintă câteva trăsături particulare,
cum ar fi o mai mare frecvenţă a iritabilităţii şi a
comportamentelor agresive, violente generate de scăderea
toleranţei la frustrare.
- stări confuzionale caracterizate prin: dezorientare temporo-
spaţială; denivelarea câmpului de conştiinţă cu amnezie
anterogradă, acompaniată uneori de agresivitate incontrolabilă,
halucinații auditive, vizuale şi tactile sau chiar idei delirante cu
tema de persecuţie.
- episoade psihotice cu halucinaţii, idei delirante, fenomene de
transparenţă-influenţă
Tratamentul toxicomaniilor este complex şi dificil:
- Tratament farmacologic de urgenţă: în intoxicația acută se pot
administra antagoniști ai substanțelor ingerate, în sevrajul
complicat cu stare confuzională se realizează reechilibrarea
hidro-electrolitică, se pot utiliza tranchilizante, eventual
neuroleptice
- Tratamentul farmacologic de substituţie (programe naţionale de
substituţie cu methadonă pentru heroinomani)
- Tratamentul psihoterapeutic: psihoterapie cognitive-
comportamentală, psihoterapie familial, logoterapie, terapie de
grup

96
 ÎNTREBĂRI:

Pacientă de 54 de ani diabetică, este adusă la secţia de urgenţe

medicale în comă hipoglicemică. La trezirea din comă pacienta
prezintă grave tulburări mnezice. I se face o tomografie
computerizată care evidenţiază o atrofie corticală uşoară şi o
formaţiune hipodensă în lobul occipital. În plus se constată tulburări
de câmp vizual. După ieşirea din comă şi reechilibrarea metabolică,
pacienta este transferată la secţia de neurologie. Sunteţi chemat să o
examinaţi dar constataţi că tulburările memoriei de evocare sunt încă
prezente, pacienta spunând că înainte de a-şi pierde cunoştinţa a
ameţit. Pacienta poate scrie dar nu poate citi nimic oricât de mari sunt
literele. Una din fiicele ei o vizitează şi constataţi împreună cu
aceasta, că pacienta nu poate da relaţii despre familia proprie. În
decurs de câteva zile pacienta îşi recapătă treptat memoria. Opţiunea
diagnostică cea mai probabilă este:
a) Demenţă vasculară
b) Accident vascular cerebral în teritoriul arterei cerebrale
posterioare
c) Tumoră cerebrală occipitală
d) Encefalopatie metabolică corelată cu hipoglicemia
e) Traumatism cranio–cerebral cu hematom în zona occipitală
Diagnosticul pozitiv îl puneţi în funcţie de:
a) evoluţia tulburării de memorie
b) rezultatul tomografiei computerizate
c) boala de fond a pacientei (diabet zaharat insulino-dependent)
d) proba scrisului şi a cititului
e) semne de hipertensiune intracraniană

Un pacient hipertensiv în vârstă de 65 de ani este internat în clinica

de psihiatrie şi obţine un scor de 24 de puncte (din 30) la examenul
minimal al stării mentale (mini mental state examination). Peste
câteva zile scorul creşte la 26 (scorul normal pentru vârsta lui şi
nivelul său de pregătire este de 28 ). Cum explicaţi această creştere a
scorului?

97
CAPITOLUL IV. AUTOAGRESIVITATEA ŞI
HETEROAGRESIVITATEA

CUPRINS:

 AUTOAGRESIVITATEA: SUICIDUL ŞI PARASUICIDUL

 HETEROAGRESIVITATEA ŞI AGITAŢIA PSIHOMOTORIE

OBIECTIVE DIDACTICE:

1. ASIMILAREA CONCEPTELOR DE AUTO ŞI

HETEROAGRESIVITATE
2. ÎNSUŞIREA TEHNICILOR DE ANAMNEZĂ ÎN CAZUL
PACIENŢILOR CU IDEAŢIE SAU TENTATIVE SUICIDARE
3. ÎNSUŞIREA CONDUITEI DE ADOPTAT ÎN CAZUL
EXAMINĂRII PACIENTULUI AGRESIV

98
 AUTOAGRESIVITATEA: SUICIDUL ŞI PARASUICIDUL
Suicidul se caracterizează prin următoarele:
- există o intenţie reală de a muri
- este planificat, se iau măsuri pentru a asigura reuşita
- metodele alese sigure, uneori violente: spânzurare, aruncare de la
înălţime, în faţa unui vehicul, sau în ape curgătoare, fântâni, împuşcare,
ingestie substanţe toxice sau de medicamente cu potenţial letal
Ideaţia suicidară poate apărea atât în contextul unei tulburări psihice,
cât şi în absenţa acesteia (condiţionat de stări emoţionale, condiţionat
cultural, condiţionat de dorinţa de a protesta sau de altruism). În psihiatrie
suicidul se întâlneşte mai frecvent în:
- tulburările afective
- schizofrenie
- alcoolism cronic, alte toxicomanii
- tulburări de personalitate
Factorii de risc pentru suicid:
- sexul masculin, vârsta (tineri şi vârstnici),
- impulsivitatea,
- ereditatea, boala psihică sau organică (boli terminale, handicapante),
- mediul (urban),
- anotimpul (primăvara),
- religia (confesiunile permisive),
- şomajul, izolarea socială,
- tentativele anterioare.
Ideaţia sau tentativa suicidară reprezintă o urgenţă psihiatrică şi necesită
internarea persoanei. Abordarea acestui subiect în timpul anamnezei nu
trebuie evitată deoarece nu face comportamentul suicidar mai probabil.
Întrebările pot fi mai vagi, mai generale (Aţi simţit vreodată că viaţa nu mai
are sens, sau că nu mai merită trăită?), sau mai specifice (V-a trecut prin
gând să vă luaţi viaţa?, Aveţi un plan în acest sens?, Aţi încercat vreodată /
recent să vă sinucideţi?). Trebuie identificaţi factorii protectivi: familia,
prietenii, convingerile religioase.
Nu întotdeauna pacientul este sincer atunci când neagă ideaţia suicidară de
la început sau în cursul tratamentului.
Parasuicidul se caracterizează prin mimarea demonstrativă a suicidului,
fără să existe intenţia reală de a muri. Este utilizat mai ales ca metodă de
atragere a atenţiei sau şantaj afectiv de către personalităţi dizarmonice. Este
adesea reactiv, realizat în context impulsiv, iar metodele alese sunt mai
puţin sigure sau violente (medicamente inofensive). Adesea este însoţit de
scrisori lacrimogene care aruncă responsabilitatea asupra anturajului sau
prietenilor. Este mai frecvent la femei. Parasuicidul se poate complica
uneori din greşeală cu suicidul.

99
 HETEROAGRESIVITATEA ŞI AGITAŢIA PSIHOMOTORIE
Agresivitatea poate apărea la persoanele cu tulburare psihică în
anumite situaţii. Nu este o caracteristică a tulburării psihice. Agresivitatea
poate fi structurată şi direcţionată asupra unei/unor persoane anume sau
poate fi nestructurată, dezordonată. Ea poate avea diverse grade de
severitate de la agresivitatea verbală (ironii, ameninţări, înjurături) până la
cea fizică mai mult sau mai puţin violentă.
Agresivitatea poate fi:
- premeditată: la indivizii cu tulburare de personalitate de tip antisocial /
dissocial, respectiv la toxicomani atunci când au nevoie de bani pentru
procurarea drogului.
- reactiv-impulsivă: în caz de agitaţie psiho-motorie în schizofrenie (gene-
rată de anxietatea de autoapărare), în tulburarea afectivă bipolară (furor
maniacalis), în stările de intoxicaţie sau sevraj la alcool şi alte droguri
Agitaţia psiho-motorie reprezintă gradul maxim de nelinişte psiho-
motorie însoţită de agresivitate. Este o urgenţă psihiatrică. În situaţia în care
o persoană devine prin comportamentul său un pericol pentru sine sau
pentru cei din jur, se impune conform legii, internarea nonvoluntară.
Aceasta se face pe baza documentaţiei furnizate de aparţinători, vecini,
poliţişti, asistenţi de ambulanţă (declaraţii scrise şi semnate), la care se
adaugă cea întocmită de medicul examinator.
Riscul agresiv este mai mare la persoanele cu antecedente de
violenţă sau cu tulburări de personalitate, cu afectare cerebrală (epilepsie,
patologie de lob frontal), sau cu toxicomanie.
Conduita în cazul pacienţilor agitaţi şi agresivi:
- examinarea trebuie să aibă loc într-o cameră de unde scăparea să fie
uşoară pentru medic şi personalul sanitar
- examinarea trebuie să aibă loc în prezenţa mai multor persoane
- examinatorul trebuie să aibă acces uşor la uşă sau la alarmă
- examinatorul trebuie să stea întotdeauna cu faţa la persoana agresivă şi
să păstreze o distanţă confortabilă faţă de aceasta. Mâinile trebuie ţinute
la vedere
- examinatorul trebuie să adopte o atitudine calmă şi să evite escaladarea
violenţei printr-un limbaj sau o atitudine nepotrivite
- imobilizarea persoanei agresive necesită cinci persoane (cap şi patru
membre)
- imobilizarea persoanei agresive trebuie făcută de personalul sanitar, nu
de medicul curant.
- medicul curant urmăreşte starea persoanei imobilizate (contenţionate)
100
CAPITOLUL V. MANAGEMENTUL PACIENŢILOR CU
TULBURĂRI PSIHICE

CUPRINS:
 STRATEGII TERAPEUTICE MEDICAMENTOASE ŞI
NEMEDICAMENTOASE: TRATAMENTUL MEDICAMENTOS ÎN
PSIHIATRIE
 REABILITAREA PSIHO-SOCIALĂ

OBIECTIVE DIDACTICE:

1. ÎNSUŞIREA EFECTELOR TERAPEUTICE ŞI SECUNDARE ALE

MEDICAŢIEI PSIHOTROPE ÎN STRÂNSĂ CORELAŢIE CU
MECANISMUL DE ACŢIUNE

2. ÎNSUŞIREA UNOR NOŢIUNI DE BAZĂ DESPRE PRINCIPALELE

TIPURI DE PSIHOTERAPII

3. ÎNVĂŢAREA PRINCIPIILOR DE REABILITARE PSIHO-SOCIALĂ

A BENEFICIARILOR SERVICIILOR DE SĂNĂTATE MINTALĂ

101
 V.1. STRATEGII TERAPEUTICE MEDICAMENTOASE ŞI
NEMEDICAMENTOASE

MEDICAŢIA PSIHOTROPĂ:
ANTIPSIHOTICELE
ANTIDEPRESIVELE
ANXIOLITICELE ŞI HIPNOTICELE
TIMOSTABILIZATORII
ANTICOLINESTERAZICELE

1. Etiopatogenia tulburărilor psihice nu este lămurită, prin urmare

tratamentul cu medicaţie psihotropă (deşi este fundamentat teoretic)
rămâne simptomatic determinând la cazurile respondente o
remisiune ad integrum sau parţială. Recurenţele sunt posibile atunci
când dozele de întreţinere sunt ineficiente sau medicaţia este luată cu
pauze. Diagnosticul diferenţial al tulburării psihice faţă de o altă
tulburare organică este important pentru a nu trata simptomatic şi
întârzia diagnosticul unei boli organice severe manifestate prin
simptome psihice (de exemplu o tumoră cerebrală)
2. Antipsihoticele, antidepresivele şi timostabilizatorii nu dau
dependenţă biologică. Întreruperea tratamentului neuroleptic sau
antidepresiv se poate însoţi de recădere (acelaşi episod de boală) sau
recurenţă (un nou episod de boală). Majoritatea anxioliticelor şi
hipnoticelor pot da dependenţă biologică dacă sunt administrate în
doze mari, timp îndelungat.
3. Efectele secundare şi interacţiunile medicamentoase sunt
multiple. Din această cauză ele trebuie cunoscute şi prevenite sau
combătute. Administrarea medicaţiei psihotrope ar trebui făcută doar
după o anamneză şi un examen obiectiv somatic minuţios făcute.
Efectele secundare pot fi observate clinic sau evidenţiate paraclinic.
4. Datorită efectelor secundare medicaţia psihotropă se va administra în
doze progresiv crescânde, se va menţine o anumită perioadă doza
eficientă datorită riscului de recurenţă, apoi reducerea dozelor se va
face treptat pentru a preveni reacţia de rebound (reapariţia
simptomelor de boală după oprirea bruscă a medicamentului) sau
reacţia de sevraj (simptome opuse faţă de cele tratate de medicament).
5. Timostabilizatorii (stabilizatorii dispoziţiei afective) sunt reprezentaţi
de sărurile de litiu şi unele antiepileptice (valproatul, carbamazepina,
lamotrigina). În afară de lamotrigină, au risc teratogen important.
6. Anticolinesterazicele previn degradarea acetilcolinei, mediator cu rol
important în atenţie, memorie şi motivaţie, dar sunt utile numai în
stadiile precoce ale demenţelor, în cazul în care acestea sunt depistate.
102
 ANTICOLINESTERAZICELE

CLASIFICARE
RIVASTIGMINĂ DONEPEZIL GALANTAMINĂ
Inhibitor neselectiv de Inhibitor selectiv de Inhibitor selectiv de
acetilcolinesterază şi acetilcolinesterază acetilcolinesterază
butirilcolinesterază şi modulator al
receptorului
nicotinic
Efecte secundare Efecte secundare Efecte secundare
sistemice colinergice sistemice colinergice mai colinergice mai rare
rare
Acţiune intermediară Acţiune lungă Acţiune
2 prize zilnice o priză zilnică intermediară
2 prize zilnice
Interacţiuni Interacţiuni Interacţiuni
medicamentoase: nu medicamentoase: da medicamentoase: da
Eficienţă: în fazele PRECOCE ale demenţei Alzheimer, atât timp cât
mai există neuroni colinergici în nucleul bazal al lui Meynert

Efectele
Colinesterazele
secundare
sunt enzime care
colinergice:
degradează
Depresie
acetilcolina
respiratorie
(neuromediator cu
Bradicardie
rol în vigilitate,
Hipo TA
atenţie, memorie)
Sialoree
Transpiraţii
Prin efectul lor Lăcrimare
inhibitor asupra Greaţă
colinesterazelor, Vărsături
anticolinesterazele Crampe
reduc degradarea Diaree
acetilcolinei Convulsii

Mecanismul de acţiune al anticolinesterazelor

103 la nivelul neuronilor colinergici
 NEUROLEPTICELE (ANTIPSIHOTICELE CONVENŢIONALE)

Efectele neurolepticelor asupra SNC prin antagonizarea

receptorilor dopaminergici

CORTEX
PREFRONTAL GANGLIONI
Accentuarea BAZALI
simptomatologiei Sd. extrapiramidal
deficitare (SEP)
- distonie acută
- akatizie
- sindrom
parkinsonian
SISTEM LIMBIC - diskinezie tardivă
Efect antipsihotic:
antihalucinator,
antidelirant
TRUNCHI
CEREBRAL
SISTEM TUBERO-
Efect antiemetic
INFUNDIBULAR
Sindrom amenoree -
galactoree (SAG)

Descoperirea medicaţiei antipsihotice de primă generaţie

(antipsihoticele convenţionale sau neurolepticele) la jumătatea secolului XX
a fost de o importanţă deosebită deoarece a permis ca tratamentele violente
aplicate persoanelor cu tulburări psihice (duşuri, come insulinice, cămăşi de
forţă şi electroșocuri) să ţină de domeniul trecutului.
Electroşocurile (tratamentul electroconvulsivant – TEC) sunt astăzi
folosite doar în ultimă instanţă, atunci când tratamentul medicamentos
corect indicat şi administrat nu este eficient.
Antipsihoticele sunt utilizate în psihiatria adultului pentru
următoarele efecte:
- antipsihotic (antihalucinator, antidelirant - NL incisive, antipsihotice
atipice, antipsihotice bimodale în doze mari),
- sedativ (în caz de agitaţie psihomotorie şi anxietate psihotică - NL
sedative, antipsihotice atipice sedative),
- dinamizant (NL bimodale) şi
- de ameliorare a funcţiilor cognitive (antipsihoticele atipice).

104
 Principalele efecte secundare ale neurolepticelor convenţionale
(prin antagonizarea receptorilor):

SEDATIV H ALFA ANTIADRENERGIC

1 1 - hipotensiune ortostatică
- congestie nazală
- disfuncţie ejaculatorie
neuroleptic
ANTICOLINERGIC
convenţional
- midriază SAG: sd. amenoree -
- gură uscată galactoree
- constipaţie SEP: sd. extrapiramidal
- retenţie urinară Ach
D2

CLASIFICARE: AGITAŢIE PSIHOMOTORIE :

CONVENŢIONALE ATIPICE haloperidol im, clorpromazină im
(neurolepticele) Clozapina olanzapină im, aripiprazol im
Olanzapina SIMPTOME POZITIVE:
SEDATIVE Quetiapina I antipsihotic convenţional sau
Clorpromazina Risperidona atipic
Levomepromazina Ziprasidona Eşec sau SEP atunci
Aripiprazol II CLOZAPINĂ
INCISIVE Eşec
Haloperidol BIMODALE III TEC
Flupentixol Sulpirid SIMPTOME NEGATIVE:
Flufenazină Amisulprid N. BIMODAL SAU ATIPIC

Strategia unui tratament antipsihotic

4-6 săpt 6 luni 1 an / 5 ani / toată viaţa

acut consolidare menţinere

dispariţia simptomelor prevenirea recăderilor prevenirea recurenţelor
antipsihotice depot
antipsihotic sau long acting
+ /- idem preparat depot injection:
haloperidol decanoat
anticolinergic administrat flupentixol decanoat
(în caz de SEP) 1/lună, 2/lună olanzapină LAI
injectabil im risperidonă LAI

Tratament oral sau injectabil (în cazul lipsei aderenţei la tratament)

105
 ANTIDEPRESIVELE
Inhibitorii MAO
irev. Iproniazid, TYR NA
Fenelzină TRP 5HT
rev. Moclobemid

ANTAGONISM
ALFA 2
MAO ADRENERGIC
BLOCHEAZĂ Mianserina
RECAPTAREA
Mirtazapina
neselectiv
SEROTONINĂ +
NORADRENALINĂ
ADT (triciclice)
Venlafaxina BLOCAREA
selectiv RECEPTORILOR
NA, ACH, H1: efecte
SEROTONINĂ secundare
SSRI AGONISM asupra
selectiv receptorilor 5HT2A şi
NORADRENALINĂ 5HT3: efecte secundare
serotoninergice
Reboxetina AGONISM asupra
Maprotilina receptorilor 5HT1A:
efecte antidepresive şi
anxiolitice

În depresie se constată un deficit de noradrenalină şi serotonină la nivelul

sinapselor cerebrale. Antidepresivele corectează aceste deficite acţionând prin:
a) inhibarea pompelor de recaptare a neuromediatorilor
b) antagonizarea receptorilor alfa 2 presinaptici inhibitori
c) inhibarea enzimelor MAO din mitocondrii
d) agonism asupra unor receptori postsinaptici (5HT1A)
În funcţie de mecanismul de acţiune, antidepresivele pot avea efect:
- antidepresiv dinamizant (utilizate în depresia cu inhibiţie
psihomotorie)
- antidepresiv sedativ (utilizate în depresia asociată cu anxietate)
Creşterea cantităţii de neuromediator în fanta sinaptică determină în decurs
de 2 săptămâni reducerea compensatorie a numărului de receptori
postsinaptici ai neuromediatorului respectiv eveniment corelat cu debutul
efectului antidepresiv (down-regulation)
Blocarea receptorilor postsinaptici poate determina efecte secundare sau poate
proteja de unele efecte secundare serotoninergice (greaţă, vărsături, cefalee,
insomnie, nelinişte, tremor, disfuncţie sexuală – date în special de SSRI).

106
 Efectele secundare ale antidepresivelor

H1 ALF
SEDATIV A1 ANTIADRENERGIC
- hipotensiune ortostatică
- congestie nazală
antidepresiv - disfuncţie ejaculatorie
ANTICOLINERGIC
- midriază
- gură uscată BLOCAREA REC.
- constipaţie Ach 5HT 5HT2 ŞI 5HT3:
- retenţie urinară Evitarea insomniei şi a
stărilor dispeptice

Strategia unui tratament antidepresiv CLASIFICARE CLINICĂ

AD DINAMIZANTE
4-6 săptămâni 3- 6 luni I MAO
ADT desipramină
nortriptilină

AD INTERMEDIARE
acut consolidare menţinere ADT: imipramină
dispariţia prevenirea prevenirea clomipramină
simptomelor recăderilor recurenţelor maprotilina
AD SSRI (escitalopram,
citalopram, sertralină,
+/- AD +/- stabilizator afectiv fluvoxamină, fluoxetină,
neuroleptic (Li, carbamazepină, valproat) paroxetină)
venlafaxina
AD SEDATIVE
ATENŢIE ADT: amitriptilină
! efect antidepresiv după 2 săptămâni trimipramină
! pasaj la act (sinucidere) doxepin
! viraj maniacal mianserină,
! scăderea pragului convulsivant mirtazapină
trazodonă
! efectul cardiotoxic (Sd. chinidinic)

107
 ANXIOLITICELE (TRANCHILIZANTELE) ŞI HIPNOTICELE

EFECT

ANXIOLITIC
Barbituric GABA = antianxios
BZD TRANCHILIZANT
= liniştire, ataraxie
SEDATIV
= scăderea vigilităţii
= somnolenţă
Clor HIPNOTIC
Hiperpolarizarea celulei = inducerea somnului

GABA este principalul neuromediator inhibitor al SNC. Acţionând pe

receptorii săi, GABA deschide canalele de clor. Pătrunderea sarcinilor
negative de clor în celulă va determina hiperpolarizarea celulei făcând-o
neresponsivă la stimulare. Benzodiazepinele potenţează legarea GABA de
receptorii săi iar barbituricele acţionează direct pe canalele de clor.

CLASIFICARE EFECTELE ŞI
INDICAŢIILE BZD
ANXIOLITICE
ANXIOLITIC
BZD non BZD (anxietate paroxistică şi
Alprazolam Buspironă generalizată)
Diazepam Meprobamat
Bromazepam Hidroxizin
MIORELAXANT
Oxazepam
(anxietate generalizată)
HIPNOTICE
HIPNOTIC
(insomnii)
BZD non BZD
Nitrazepam Imovane
Flunitrazepam Stilnox ANTICONVULSIVANT
Temazepam Barbiturice (status epilepticus)
Triazolam Gluthetimid (mioclonii)
Cloralhidrat

108
 Efectele secundare ale benzodiazepinelor

DEPENDENŢĂ SEDARE SAU REACŢIE

PSIHOLOGICĂ ŞI PARADOXALĂ cu
BIOLOGICĂ delirium sau agitaţie la
la administrare în doze bătrâni
mari, timp îndelungat Se contraindică consumul
concomitent de ALCOOL

HIPOTONIE BENZO
MUSCULARĂ cu DIA SCĂDEREA
scăderea timpilor de reacţie ZEPINE RĂSPUNSULUI LA CO2
risc de accidente circulaţie Se contraindică în
Se contraindică în insuficienţa respiratorie şi
miastenia gravis apneea nocturnă

AMNEZIE ANTEROGRADĂ Se contraindică în GLAUCOMUL

Se indică în preanestezie CU UNGHI ÎNCHIS

T1/2 sub 5h T1/2 5-24h T1/2 peste 24h

Midazolam Alprazolam Diazepam
Triazolam Lorazepam Clonazepam
Temazepam Nitrazepam
Flunitrazepam

Risc mai mare de dependenţă

Sevraj mai rapid REGULILE TRATAMENTULUI CU
Sevraj mai brutal BENZODIAZEPINE (BZD)
1. tratament de scurtă durată
SEVRAJUL LA BZD (3 săptămâni, maximum 3 luni)
Delirium (stare confuzională) 2. tratament discontinuu în cazul
Tremurături, convulsii folosirii unui preparat
Anxietate 3. doza mai mare se dă seara
Nelinişte psihomotorie 4. evitarea asocierii cu alcoolul
Insomnie 5. scăderea treptată a dozelor

109
 TRATAMENTUL PSIHOTERAPEUTIC ÎN PSIHIATRIE
(PSIHOTERAPIILE)

TIP DESCRIERE INDICAŢII

Intervenţia în Utilizarea unor tehnici de rezolvare a Tratamentul este
criză (criza: problemelor cu scopul de a determina scurt şi intensiv
deces, divorţ, o adaptare eficientă în prezent dar şi  Reacţii
catastrofă în viitor. Criza poate provoca o psiho-
naturală, etc.) schimbare din partea pacientului sau patologice
poate dezvălui modalităţi adecvate de
reacţie la stres ulterior
Terapia Iniţiată alături de medicaţia psihotropă, Nu necesită
suportivă constă în ascultarea empatică, sfătuirea pregătire
încurajarea, pacientului cu menţiunea specială din
că pacientul va fi întotdeauna cel care partea
ia deciziile în ceea ce îl priveşte! terapeutului
Psihanaliza Analistul îl ajută pe pacient să-şi Tratamentul este
conştientizeze conflictul intrapsihic lung şi costisitor
! este generator de simptome prin (mai multe
contraindicată interpretarea asociaţiilor libere şedinţe
în psihoze (pacientul întins pe canapea, fără a-l săptămânale,
(schizofrenie vedea pe analist, vorbeşte liber şi fără timp de câţiva
sau tulburări rezerve despre ceea ce îi vine în ani). Pacientul
afective minte atunci), a viselor, fanteziilor, trebuie să fie
periodice) transferului (asupra analistului a bine motivat şi
emoţiilor legate de persoane cu care dispus să
subiectul a avut în trecut relaţii) sau a vorbească
comportamentului adoptat de pacient  Nevroze
în timpul sau în afara şedinţelor
Terapia Se bazează pe ideea conform căreia Durata este
cognitivă comportamentele maladaptative sunt scurtă (15-20
consecinţa unor distorsiuni de gândi- şedinţe în 3 luni)
re de unde şi necesitatea recunoaşterii  Depresie
şi corectării acestora din urmă. Sunt nepsihotică
examinate gândurile ilogice, stereo- (triada Beck)
tipe şi de multe ori inconştiente cu  Anxietate
ajutorul jurnalelor (pacientul trebuie  Toxicomanii
să scrie ce gândeşte în anumite
situaţii) oferindu-se alternative.
110
Terapia Terapeutul încheie un contract Durata în timp
comportamentală terapeutic cu pacientul având ca este limitată
obiectiv modificarea acelor modele (luni de zile
comportamentale învăţate care sunt până la un an)
maladaptative (generatoare de  Fobii
simptome psihopatologice). Se  Bulimie
recurge la analiza comportamentului  Disfuncţie
pacientului utilizând jurnale sexuală
întocmite de acesta.  Boli în care
Tehnicile se bazează pe manifestarea
- condiţionarea clasică: expunere simptomelor
treptată (desensibilizarea sistematică) e influenţată
sau brutală (flooding) la agentul de stres:
anxiogen concomitent cu însuşirea HTA, astm,
unor tehnici de relaxare (training durere
autogen) sau utilizare de
medicamente anxiolitic
- condiţionarea operantă
Terapia Familia este concepută ca un sistem Şedinţe de
familială aflat în permanentă schimbare aprox. 2 ore, o
sistemică (formarea sa, apariţia copiilor, dată pe
plecarea lor) şi interacţiune cu mediul săptămână,
exterior. Intervenţia nu este centrată durată limitată
pe membrul familiei care prezintă în timp
simptome de boală, ci pe relaţiile  La copil şi
disfuncţionale care se stabilesc între adolescent:
membrii familiei (coaliţii, dublă tulburări de
legătură) în încercarea lor de a se conduită,
adapta şi de a menţine sistemul refuz şcolar,
familial în echilibru. Analiza şi enurezis,
explicarea interacţiunilor dintre anorexie
membrii familiei are scopul de a:  criză
- restabili ierarhii clare între aceştia familială
- determina renunţarea la modelele (doliu,
disfuncţionale de relaţionare între divorţ...)
membrii sistemului familial  terapie
- ameliora comunicarea între aceştia adjuvantă în
- echilibra tendinţele de coeziune sau schizofrenie,
de individualizare excesivă toxicomanii
111
Terapiile de Se bazează pe ideea că cel mai Şedinţe de grup
grup important factor terapeutic este de o oră şi
grupul însuşi (prin coeziune şi jumătate o dată
interacţiuni între participanţi). Alţi sau de două ori
factori terapeutici: pe săptămână
- speranţa insuflată restului grupului Se fac în scop
de cei care au beneficiat cu succes de psihoeducaţional
terapie (oferirea
- învăţare din interacţiunea cu ceilalţi pacienţilor sau
membri ai grupului familiilor
- posibilitatea exprimării libere a acestora de
emoţiilor şi observarea feedback-ului informaţii
din partea grupului despre boală sau
- schimburi de informaţii între tratament)
membrii grupului în - parte cu rol sau de
psihoeducaţional sau de autoajutor
conştientizare a faptului că experienţa Frecvent aceste
de boală nu este ceva individual ci se terapii sunt
regăseşte şi la ceilalţi membrii utilizate de
(universalitatea problemelor) persoane fără
formaţie
Grupuri de alcoolici (Alcoolicii medicală şi de
Anonimi) aceea sunt
Grupuri multifamiliale (familiile uneori privite cu
pacienţilor psihotici) rezervă de
Grupuri de pacienţi psihotici psihiatrii
Grupuri de bolnavi cu cancer, infarct
miocardic, diabet, etc.
Psihodramă

ATENŢIE !

INIŢIEREA UNUI TRATAMENT PSIHOTERAPIC TREBUIE

FĂCUTĂ DOAR LA INDICAŢIA MEDICULUI PSIHIATRU
DUPĂ CE ACESTA A ELIMINAT ORICE CAUZĂ ORGANICĂ
CARE SĂ EXPLICE SIMPTOMELE PSIHICE

112
 V.2. REABILITAREA PSIHO-SOCIALĂ
Reabilitarea psiho-socială (RPS) cuprinde totalitatea măsurilor de
îngrijire a unui subiect cu probleme de sănătate mintală de lungă durată, în
vederea reîntoarcerii lui în societate. Se bazează pe ideea de reintegrare socio-
profesională a persoanei, adică revenirea la nivelul de funcționare anterior
episodului de boală. Reabilitarea psiho-socială presupune un demers
individualizat, de implicare şi de responsabilizare a subiectului în cadrul
contextului său social.
Principiile RPS:
1. Considerarea prioritară a laturii sociale în defavoarea celei
medicale
2. Susținerea potențialului de schimbare chiar și la persoanele cu
dizabilități
3. Punctul de interes este persoana
4. Orientare pe nevoile practice și cotidiene
5. Recunoașterea drepturilor și a capacității de a lua decizii a
persoanelor cu probleme
6. Reducerea distanței medic-persoane cu probleme
7. Intervențiile structurate pe comportamente, nu pe simptome
8. Evitarea spitalizărilor inutile
9. Dezvoltarea unor capacități de coping adecvat și a unei rețele
de suport social
10. Durată nelimitată
Scopul reabilitării psiho-sociale este:
1) reducerea directă a dizabilităţii;
2) dezvoltarea unor noi abilităţi care să contracareze sau să compenseze
afectarea care a generat dizabilitatea;
3) manipularea ţintită a mediului, astfel încât acesta să crească în
suportivitate şi să susţină o funcţionare mai bună a persoanei.
Programele de RPS. includ:
- evaluarea nevoilor persoanelor cu probleme de sănătate mintală
- programe de psihoterapii (individuale sau de grup, cu implicarea familiei)
- programe de terapii vocaţionale
- programe psihoeducaţionale
- programe de reabilitare prin servicii de suport locativ
Programele de RPS sunt concepute pentru a întări abilităţile şi
deprinderile necesare indivizilor, în aşa fel încât să vină în întâmpinarea
nevoilor vocaţionale, de socializare şi de dezvoltare personală ale acestora.
Reabilitarea psiho-socială, prin toate măsurile pe care le cuprinde,
vizează o creștere a funcționării sociale a persoanei cu probleme de sănătate
mintală și, implicit o creștere a calității vieții, aspecte ce sunt de mare interes
în psihiatria contemporană.

113
ÎNTREBĂRI:
1. Un pacient cu demenţă Alzheimer a fost peste zi neliniştit psihomotor.
El se trezeşte noaptea, iese din salon pe coridor. Incapabil să-şi
regăsească salonul, intră în altele şi trezeşte pacienţii producând multă
gălăgie. Acestui pacient i se administrase în prealabil un anxiolitic. Care
?:
a) meprobamat
b) alprazolam
c) diazepam
d) midazolam (Dormicum)
e) bromazepam
2. Un medic îşi autoadministrează alprazolam pentru crize de anxietate
paroxistică cu tremor, palpitaţii şi dispnee. În ultima săptămână a crescut
doza la 3mg/zi. Deoarece consideră că a luat prea mult dar îi este frică să
renunţe la alprazolam pentru că altfel face crizele respective, se
hotărăşte să consulte un psihiatru pe motiv că a ajuns dependent de
alprazolam. Psihiatrul trebuie să-l lămurească de faptul că nu e
dependent pentru că:
a) ar fi trebuit să fi luat luni de zile 3mg/zi alprazolam
b) atacul de panică nu seamănă cu reacţia de sevraj
c) alprazolamul nu dă dependenţă biologică
d) sevrajul implică prezenţa stării confuzionale
e) atacurile de panică nu au legătură cu sevrajul, ci ţin de tulburarea
de panică
3. Un pacient cunoscut cu schizofrenie paranoidă este adus la secţia de
urgenţe medicale prezentând o deviaţie conjugată a globilor oculari în
sus însoţită de contractură musculară susţinută. Se va administra:
a) haloperidol
b) romparkin
c) diazepam
d) plegomazin (clorpromazină i.m.)
e) fluanxol (flupentixol i.m)

114
VI. BIBLIOGRAFIE:

1. *** , Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, 4th

Edition,. Text revision (DSM IV – TR), American Psychiatric
Association, Washington D.C., 2000
2. *** , I.C.D.-10, Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament -
Simptomatologie şi diagnostic clinic, OMS Geneva 1992, Ed. ALL,
Bucureşti, 1998.
3. Cummings J.L., Trimble M.R., Concise Guide to Neuropsychiatry and
Behavioral Neurology, 2nd edition, American Psychiatric Publishing
Inc. Washington DC, London, England.
4. Dehelean L., Sturz O., Marin A., Caiet de Stagiu pentru Psihiatrie
Adulţi, Lito U.M.F.T, Timişoara, 2003.
5. Dehelean M., Dehelean P., Ienciu M., Lăzărescu M., Marin A.,
Romoşan F., Curs de psihiatrie generală pentru vârsta adultă şi
înaintată, Lito U.M.F.T. Timişoara, 1998
6. Gelder M., Gath D., Mayou R., Tratat de psihiatrie Oxford, Ed.
A.P.L.R., 1994
7. Gelder M., Mayou R., Cowen P., Shorter Oxford Textbook of Psychiatry
4th edition, Oxford University Press, Oxford, 2001
8. Goldberg D. Ghid de Psihiatrie Practică, ed. a III-a, Bucureşti, Ed.
Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1997.
9. Howland R.D., Mycek M.J., Pharmacology 3rd edition, in Lippincott’s
Illustrated Reviews, R.A. Harvey and P.C. Champe editors, Lippincott
Williams & Wilkins, 2006.
10. Lăzărescu M. Psihiatrie, sociologie, antropologie, Editura Brumar,
Timişoara, 2002
11. Leff J.P, Isaacs A.D. Psychiatric examination in clinical practice,
Blackwell Scientific Publication, 1979
12. Sadock BJ, Sadock V.A. Kaplan and Sadock’s Synopsis of Psychiatry,
Behavioral Sciences / Clinical Psychiatry, Lippincott Williams &
Wilkins, 9th edition, 2003.
13. Semple D., Smyth R., Oxford Handbook of Psychiatry, 2nd edition,
Oxford University Press, 2009.
14. Stahl S.M., Stahl’s Essential Psychopharmacology - Neuroscientific
Basis and Practical Applications, second edition, Cambridge University
Press, Cambridge, 2008
15. Winokur G., Clayton Paula J., The Medical Basis of Psychiatry, second
edition, W.B. Saunders Company, 1994
16. Zaman R., Makhdum A., Churchill’s Pocketbook of Psychiatry,
Churchill-Livingstone, 2000.
115
VII. ABREVIERI
5HT = serotonină
ACA = artera cerebrală anterioară
ACH = acetilcolină
ACM = artera cerebrală medie
ACP = artera cerebrală posterioară
AD = antidepresiv
ADT = antidepresive triciclice
AVC = accident vascular cerebral
BZD = benzodiazepine
CT = tomografie computerizată
D = dopamină
FO = fund de ochi
GABA = acid gamma-amino-butiric
GAMMA GTP = gamma-glutamil transpeptidaza
H = histamină
HIV = virusul imunodeficienţei umane
IC = insuficienţă cardiacă
IR = insuficienţă respiratorie
IMAO = inhibitori de monoamino-oxidaze
NA = noradrenalină (norepinefrină)
NL = neuroleptic
PET = tomografie computerizată prin emisie de pozitroni
RPS = reabilitare psiho-socială
S/A/N = sarcini, avorturi, naşteri
SAG = sindrom amenoree-galactoree
SEP = sindrom extrapiramidal
SSRI = selective serotonin reuptake inhibitor - inhibitor selectiv al
recaptării serotoninei
SIDA = sindromul de imunodeficienţă dobândită
SPECT = tomografia computerizată prin emisie de foton unic
TCC = traumatism cranio-cerebral
TAB = tulburare afectivă bipolară
TAG = tulburarea anxietăţii generalizate
TDR = tulburarea depresivă recurentă
TEC = tratament elecroconvulsivant
TIR = tirozină
TOC = tulburare obsesiv-compulsivă
TP = tulburare de panică
TRP = triptofan
MDMA = 3,4-metilenedioxi-N-metilamfetamina
LSD = dietilamida acidului lisergic

116
 VIII. EXERCIŢII
1. Un pacient se prezintă la medic având următoarele simptome:
insomnie de adormire, nelinişte, stare tensionată. Se plânge de faptul
că în ultima lună are pierderi de memorie şi este mai iritabil. De
asemenea prezintă o cefalee vesperală mai ales fronto-temporală.
Simptomele clinice orientează spre următorul diagnostic:
a. Episod depresiv
b. Episod maniacal
c. Tulburarea anxietăţii generalizate
d. Tulburare de panică
e. Demenţă Alzheimer
2. O pacientă tânără, de 20 de ani, se prezintă la unitatea de primire
urgenţe cu următoarele simptome: dispnee, palpitaţii, hipertensiune
arterială, dureri de perete toracic în punct fix, tremor, frică de
moarte. Electrocardiograma indică o tahicardie sinusală. Analizele
de laborator infirmă o patologie organică sau indusă de vreo
substanţă psihoactivă. Pacienta este trimisă în consult psihiatric cu
următorul diagnostic
a. Criză spasmofilică
b. Atac de panică
c. Tulburare conversivă
d. Episod maniacal
e. Tulburare hipocondriacă
3. O femeie de 30 de ani este adusă la psihiatrie pentru tulburări de
comportament debutate în urmă cu un an, dar care s-au accentuat
progresiv. Pacienta verifică de un număr excesiv de ori dacă a închis
lumina, geamurile sau uşa de la intrare. Se asemenea, are o frică
intensă de murdărie şi microbi, motiv pentru care se spală excesiv pe
mâni, iar atunci când iese pe stradă poartă întotdeauna mănuşi.
Examenul clinic evidenţiază leziuni tegumentare la nivelul mâinilor.
Diagnosticul psihiatric cel mai probabil este:
a. Tulburare obsesiv-compulsivă
b. Tulburare hipocondriacă
c. Tulburare fobică specifică (fobie de microbi)
d. Tulburare conversivă
e. Tulburarea anxietăţii generalizate
4. Un tânăr de 19 ani este adus de ambulanţă şi familie în urgenţă la
psihiatrie deoarece în ultima lună are un comportament bizar: se
închide în camera sa, scoate din priză televizorul şi calculatorul,
117
 verifică prizele şi telefoanele căutând microfoane ascunse. Spune că
este urmărit pe stradă de serviciile secrete. Simptomele au debutat în
urmă cu 8 luni, când a devenit mai retras şi mai suspicios, evitând
până şi contactele cu foştii prieteni. Analizele toxicologice nu indică
prezenţa drogurilor în organismul tânărului. Diagnosticul cel mai
probabil este:
a. Episod maniacal
b. Episod depresiv
c. Episod de schizofrenie paranoidă
d. Episod de anxietate generalizată
e. Episod obsesiv-compulsiv
5. O fată de 30 de ani este adusă la psihiatrie în urgenţă de familie
deoarece în ultima vreme prezintă grave tulburări de comportament:
cheltuieşte foarte mulţi bani, se fardează excesiv, nu doarme decât
două ore pe noapte, în restul timpului ascultând muzică tare şi
deranjând vecinii. Pacienta se consideră o persoană deosebit de
inteligentă şi refuză internarea pe motiv că este perfect sănătoasă, are
foarte multe de făcut şi nu poate să-şi piardă vremea în spital.
Diagnosticul diferenţial psihiatric se face între:
a. Schizofrenia paranoidă
b. Episodul maniacal
c. Intoxicaţia cu amfetamine
d. Intoxicaţia cu opiacee
e. Tulburarea conversiv-disociativă
6. Un bărbat de 50 de ani dă în judecată medicul chirurg şi spitalul în
care a fost internat deoarece, în urma operaţiei la care a fost supus se
simte tot mai rău. Este convins că medicii au uitat în abdomen o
pensă, motiv pentru care prezintă crampe abdominale, senzaţii de
balonare şi debacluri diareice. A făcut nenumărate plângeri către
Colegiul Medicilor şi către direcţiunea spitalului, dar fără rezultat
pentru că toţi medicii sunt înţeleşi între ei şi se apără. A fost din
totdeauna un om mai suspicios din fire, încrezător în forţele proprii
şi un neobosit luptător pentru drepturile sale. Diagnosticul psihiatric
cel mai probabil este:
a. Tulburare delirantă persistentă (paranoia) pe fond de
tulburare de personalitate paranoidă
b. Schizofrenie paranoidă pe fond de tulburare schizoidă de
personalitate
c. Tulburare hipocondriacă
118
 d. Tulburare de somatizare
e. Tulburare conversivă
7. O femeie de 30 de ani, se prezintă la medicul psihiatru extrem de
îngrijorată deoarece de câteva luni are palpitaţii, tremor generalizat,
dureri abdominale, cefalee în vertex şi tulburări de dinamică sexuală.
Soţul nu o înţelege şi nu o susţine afectiv, motiv pentru care au loc
multiple certuri în cuplu. În urmă cu o lună, după o asemenea ceartă,
pacienta a încercat să se sinucidă cu medicamentele pe care le-a găsit
în casă (10 tablete de diazepam), acuzându-şi soţul de răceală şi
indiferenţă. A fost dusă de urgenţă la spital şi i s-a recomandat un
consult psihiatric. Diagnosticul psihiatric cel mai probabil este:
a. Episod depresiv sever cu risc suicidar
b. Tulburare hipocondriacă
c. Tulburare de somatizare
d. Tulburarea anxietăţii generalizate
e. Tulburarea obssesiv-compulsivă
8. O femeie în vârstă de 40 de ani se prezintă la medicul de familie
pentru tulburări de somn debutate în urmă cu o lună. Ea adoarme
uşor dar se trezeşte în cursul nopţii fără să mai poată readormi. Pofta
de mâncare este scăzută cu apariţia unui deficit ponderal. Femeia se
plânge că se achită cu dificultate de îndatoririle gospodăriei iar la
serviciu randamentul a scăzut. Nimic nu-i mai stârneşte interesul şi
uneori se întreabă dacă îşi va mai reveni vreodată la starea
anterioară. Medicul de familie iniţiază o serie de analize şi consulturi
printre care şi unul psihiatric cu următorul diagnostic:
a. Episod anxios
b. Episod depresiv
c. episod hipocondriac
d. Episod de neurastenie
e. Episod conversiv
9. Un bărbat de 30 de ani este judecat pentru distrugere de bunuri
materiale şi vătămare corporală gravă în urma unei altercaţii într-un
bar. La proces susţine că nu ar fi dorit să producă nici un rău
nimănui, dacă nu ar fi fost provocat de victimă. În plus, băuse şi sub
influenţa alcoolului şi-a pierdut pe moment luciditatea, cerând
circumstanţe atenuante prin discernământ diminuat. Bărbatul trăieşte
în concubinaj, nu are un loc de muncă stabil şi a mai avut în trecut
probleme cu Poliţia pentru abateri de la ordinea publică. Coeficientul
de inteligenţă este 110. Diagnosticul psihiatric ce mai probabil:
119
 a. Tulburare de personalitate de tip instabil emoţional
b. Tulburare de personalitate de tip antisocial (dissocial)
c. Tulburare de personalitate de tip histrionic
d. Tulburare de personalitate de tip dependent
e. Tulburare de personalitate de tip paranoid
10. O femeie în vârstă de 70 de ani este adusă de familie la spital pentru
agitaţie nocturnă, dorinţa de a pleca de la domiciliu pentru a se duce
la mama sa. Pacienta prezintă de câţiva ani tulburări de memorie pe
care familia le-a pus pe seama vârstei. Examinarea psihiatrică
evidenţiază tulburări de calcul, de scris, afectarea memoriei de scurtă
durată, dezorientare temporo-spaţială. Tomografia computerizată
arată atrofie corticală. Diagnosticul cel mai probabil este:
a. Stare confuzională
b. Demenţă Alzheimer
c. Demenţă vasculară
d. Demenţă mixtă Alzheimer şi vasculară
e. Depresie la vârsta a treia
11. O femeie de 40 de ani a suferit un accident de maşină soldat cu
victime morţi şi răniţi. A supravieţuit accidentului fără complicaţii
medicale grave. După câteva luni de la accident, pacienta adoarme
dificil noaptea, are coşmaruri cu scena accidentului, este tensionată,
neliniştită şi neliniștită. De la accident refuză să mai urce în vreo
maşină. Diagnosticul psihiatric cel mai probabil este de:
a. Tulburare anxios-fobică
b. Tulburare de adaptare
c. Tulburare acută de stres
d. Tulburare posttraumatică de stres
e. Reacţie depresivă
12. Un bărbat în vârstă de 55 de ani este adus la psihiatrie de la secţia de
gastro-enterologie unde a fost internat pentru gastrită şi hepatită
toxică etanolică. Motivele trimiterii sunt comportamentul bizar
(pacientul vede şobolani în salon de care se sperie), agitaţie
nocturnă. Examenul medical relevă răspunsuri neadecvate la
întrebări, dezorientare temporo-spaţială, transpiraţii, vărsături,
tremor al extremităţilor, tahicardie cu hipertensiune arterială.
Diagnosticul cel mai probabil este:
a. Schizofrenie paranoidă
b. Criză epileptică temporală
c. Intoxicaţie cu droguri halucinogene
120
 d. Stare confuzională secundară sevrajului alcoolic
e. Accident vascular cerebral
13. Un bărbat de 65 de ani este adus la psihiatrie pentru pierderi de
memorie, disfazie, stări de pierdere a lucidităţii în gândire. În urmă
cu o lună a avut un accident vascular cerebral soldat cu hemiplegie
predominant brahio-facială. Tomografia computerizată evidenţiază
zone ischemice multiple situate cortical. Bărbatul suferă de
cardiopatie ischemică şi diabet zaharat de tip II. Diagnosticul cel mai
probabil este:
a. Accident vascular cerebral în teritoriul arterei cerebrale
posterioare
b. Demenţă vasculară multiinfarct
c. Demenţă Alzheimer
d. Demenţă mixtă Alzheimer şi vasculară
e. Demenţă vasculară de tip lacunarism cerebral
14. O femeie de 35 de ani se prezintă la psihiatru pentru un episod
depresiv moderat. Acest episod nu este indus de vreo boală organică
sau de vreo substanţă psihoactivă. În antecedente pacienta prezintă 3
episoade depresive, un episod maniacal şi o operaţie de
tiroidectomie. În episoadele depresive pacienta recunoaşte că utiliza
alcool pentru a se refugia în somn. Diagnosticul psihiatric cel mai
probabil este:
a. Tulburare depresivă recurentă, episod actual depresiv
b. Tulburarea afectivă bipolară, episod actual depresiv
c. Tulburare de adaptare, episod actual depresiv
d. Episod depresiv indus de alcool
e. Episod depresiv pe fond de hipotiroidie

121