Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din

București
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Teatrul Național "I. L. Caragiale" București este o

instituție publică culturală, aflată în subordinea Ministerului
Teatrul Național „Ion Luca
Culturii și Cultelor. Este situat în centrul capitalei, vizavi de Caragiale”
Universitate.

Cuprins
Istoricul fondării instituției și al clădirii din 1852
Clădirea din 1973
Presa vremii
Locația București
Activitate teatrală România
Note Capacitate 2.880
Proprietar Ministerul Culturii
Bibliografie
Site site web oficial (https://www.tnb.r
Legături externe o/)
Modifică text (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title
=Teatrul_Na%C8%9Bional_%E2%80%9EIon_Luca_
Caragiale%E2%80%9D_din_Bucure%C8%99ti&acti
Istoricul fondării instituției și al on=edit&section=0)

clădirii din 1852

În aprilie 1836, "Societatea Filarmonica" – societate
culturală înființată de I.H. Rădulescu și Ioan Cîmpineanu –
cumpără Hanul Cîmpinencii pentru a construi în acel loc
clădirea Teatrului Național și începe colectarea de bani și
materiale pentru acest scop. În 1840, "Obșteasca Adunare"
propune domnitorului Alexandru Ghica un proiect pentru
construcția Teatrului Național cu cheltuiala statului.
Proiectul este aprobat la 4 iunie 1840. Domnitorul
Gheorghe Bibescu reia ideea înființării teatrului și aprobă o
nouă locație: fostul han Filaret. Locul hanului Filaret a fost
ales din mai multe motive: se întindea până la mijlocul
Podului Mogoșoaiei (azi, Calea Victoriei) și se afla Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din
oarecum în centrul orașului; după cutremurul din 1838, București, după renovare, aprilie 2017
hanul suferise pagube importante și trebuia dărâmat.

Din raportul din 13 august 1843 al comisiei însărcinate cu ridicarea teatrului, rezultă că sunt necesari 20.300 de
galbeni pentru întreaga construcție a teatrului. La acea data nu erau disponibili decât 13.000 de galbeni.
Gheorghe Bibescu prin „Înaltă Rezoluție” spune: „Am fi dorit ca acel teatru să se săvârșească cu 13.000 de
galbeni” și cere comisiei să facă economie dar și acordul în caz de nevoie pentru fonduri suplimentare „din
capitolul extraordinar al Visteriei”. Acestea deoarece Bibescu
considera „clădirea Teatrului în orașul Bucureștilor fiind un lucru care
privește nu numai la folosul acestui oraș, dar a totului neamului
Românesc, prin influența izbăvitoare ce va avea atât asupra bunelor
năravuri cât și asupra desăvârșirii limbii Naționale și dezvoltării
literaturii Românești.”

În septembrie 1843, comisia ia legătura cu trei mari arhitecți din Paris,

Viena și München pentru întocmirea unui plan. Pentru aceste planuri
s-au plătit 3.150 lei pentru cel din Paris, 2.523 lei pentru cel de la
Fosta clădire a Teatrului Național,
Viena și 120 de galbeni pentru cel de la München [1]. În urma după Primul Război Mondial
analizei, comisia se hotărăște pentru planul arhitectului C. Roesner din
München. Pentru că domnitorul nu este mulțumit, în 1845 se depun
noi planuri. Este preferat planul arhitectului catalan Xavier Villacrosse (cu studii în Franța, și arhitect-șef al
orașului București[2]), asupra căruia arhitectul vienez A. Hefft, chemat în 1846 de către noua comisie, își dă
acordul.

Conform unei mărturii a lui Pantazi Ghica, pe locul viitorului Teatru Național se afla, pe la 1830, „o băltoacă
mare, verde-neagră, în care orăcăiau broaștele, pe când rațele se bălăceau în șanțurile largi de-a lungul
Podului…” („Podul Mogoșoaiei”, devenit Calea Victoriei după Războiul de Independență)[3]

Spre sfârșitul anului 1847, comisia se modifică din nou iar din mai 1848[4] încep lucrările la ridicarea teatrului,
lucrări întrerupte de evenimentele revoluționare din iunie 1848. În august 1849, după instalarea pe tron a
domnitorului Barbu Știrbei, se reia licitația pentru terminarea construcției.

Suma prevăzută inițial n-a fost suficientă. În ianuarie 1852 s-a raportat
domnului că pentru construcție s-au cheltuit 1.518.675 lei și până la
terminarea lucrării mai erau necesari 1.039.961 lei. Dar și aceste
prevederi au fost depășite. Toate cererile arhitectului Hefft erau
aprobate de Știrbei. În cursul anului 1852 lucrările s-au desfășurat într-
un ritm intens. Decorațiunile interioare au fost realizate de germanul
Mühldörfer.

La 31 decembrie 1852 are loc inaugurarea Teatrului Național, cu

piesa "Zoe sau Amantul împrumutat", vodevil cu cântece,[6] piesă
Hotelul Novotel, a cărui intrare
tradusă de Bobescu, cu muzică de Wachman, având ca actori reproduce cu fidelitate faţada fostului
principali pe Nina Valery și Costache Caragiale. Clădirea teatrului a
Teatru Naţional.[5]
fost construită în stil baroc în cea mai mare parte, avea un parter cu
338 staluri, trei rânduri de loji, un foaier luxos cu scări de marmură de
Carrara și o mare galerie, unde aveau acces studenții și elevii, în mod gratuit. Sala în întregime avea 1000 de
locuri, era socotită a treia în Europa ca mărime, și avea o acustică excelentă.[7] Fațadele laterale ale teatrului
dădeau pe două străzi ce coborau: în dreapta strada Matei Millo până la strada Sf.Ionică și în stânga, strada
Câmpineanu, până la strada Știrbei Vodă.

În primii doi ani de la deschidere, teatrul a fost luminat cu lumânări de seu iar din 1854 s-au folosit lămpi cu
ulei de rapiță. Mai târziu, teatrul a fost luminat cu gaz aerian și apoi, cu lumină electrică. În 1875, Teatrul cel
Mare din București devine Teatru Național, sub directoratul scriitorului Alexandru Odobescu.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact în 26 august 1944, aviația germană a executat o
misiune de distrugere a Palatului Telefoanelor, bomba însă a ratat ținta și a căzut pe Teatrul Național, care se
găsea de cealaltă parte a străzii. Deși clădirea Teatrului Național a fost distrusă, teatrul a continuat să
funcționeze cu două scene "de împrumut" - Sala "Studio" și Sala Comedia. Terenul vechiului Teatru National
a rămas viran până în anii 1990, când s-a construit acolo Hotelul Novotel. Porticul de intrare al clădirii
dispărute în 1944 a fost reconstruit, simbolic, devenind portalul de intrare în noua construcție cu fațadă de
sticlă a hotelului[8].

Clădirea din 1973

Actuala clădire a teatrului a fost inaugurată în versiunea ei
originală în decembrie 1973 [9], modificată apoi considerabil
în 1983-84, revenindu-se la forma inițială exterioară în 2012-
2014.

Proiectul inițial (1964-1973) a fost semnat de arhitecții Horia

Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu (et al), structura de
rezistență de inginerul Alexandru Cișmigiu [10]. Clădirea
Teatrului Național, care a fost construită cu trei săli de
spectacol, respectiv: Sala Mare, în corpul A și Sala Mica și
Sala Atelier în Corpul C, a fost inaugurată succesiv între 20
decembrie 1973 și anul 1976. Clădirea a rămas neterminată la Teatrul Naţional din Bucureşti, în forma sa din
exterior, deoarece Nicolae Ceaușescu nu a agreat niciuna perioada 1983-2012
dintre variantele de frescă prezentate pentru a fi executate pe
pereții rămași „în zidărie aparentă”, se pare că din cauză că nu apărea și el reprezentat. Ulterior, cărămida
aparentă din zona rezervată frescelor a fost îmbrăcată cu un placaj din marmură de Rușchita.[11]

Modificarea din 1983 - În anii 1980, la cererea lui Nicolae Ceaușescu, clădirea a fost complet remodelată la
exterior și parțial la interior (s-au păstrat parțial din versiunea originală foaierele), de către o echipă condusă de
arhitectul Cezar Lăzărescu. Clădirea concepută de echipa lui Horia Maicu a fost remarcabilă la vremea ei, cu o
expresie care se înscria în modernismul anilor '60, dar a rămas neterminată la exterior - fresca cu istoria
teatrului, care trebuia să acopere trei fațade ale teatrului, nu a fost niciodată realizată, lăsând corpul teatrului în
zidarie de cărămidă aparentă, sub "pălăria" de beton armat, elegantă, care îi devenise simbol și care i-a fost
totodată fatidică (faptul că forma clădirii nu amintea de o "casă" în sens clasic și aducea cu o pălărie, pare să fi
fost cauza pentru care Ceaușescu a cerut remodelarea ei). La interior, două mari tapiserii, probabil cele mai
importante lucrări ale artei decorative românești la acea dată și până astăzi, au supraviețuit incendiului din anii
'70 și pot fi admirate și acum, în foaierul sălii mari. Autori sunt: Șerban Gabrea și Florin Ciubotaru (tapiseria
"Istoria Teatrului") și Ion Nicodim. "Recarosarea" lui C. Lăzărescu a înlocuit modernismul clădirii originale,
realizat în materiale de calitate, cu elemente realizate în materiale sărace, pseudo-clasicizante, tipice anilor în
care s-a construit și Casa Poporului sau Victoria Socialismului, iar în Europa de vest era în plin triumf
postmodernismul istoricizant. Capacitatea sălilor a fost parțial mărită (prin îndesirea scaunelor, așa cum s-a
întâmplat și la Sala Palatului) și au apărut spațiile intermediare cu galerii de artă și cele "interstițiale" cu
Lăptăria lui Enache sau terasa "La motoare".

Remodelarea din 2012 În anul 2012 s-a început remodelarea clădirii teatrului[12], eliminând adaosurile din
perioada Ceaușescu (fațadele create de Cezar Lăzărescu, care ascundeau "pălăria" lui Horia Maicu au făcut ca
teatrul să fie vulnerabil la seisme. Pentru ca teatrul să redevină mai sigur, a fost îndepărtată fațada de 1.200 de
tone.[13]). Proiectul este condus de arhitectul Romeo Belea. Numărul locurilor din săli creste de la 1720 la
2880 [14]. Vor exista mai multe săli decât în varianta din 1973 a clădirii, astfel:

Sala Mare (tip italian) 900 locuri

Sala Studio (transformabilă în tip italian, elisabetan, arena) 590 locuri
Sala Atelier (teatru experimental) 250 locuri
Sala Pictura ( transformabilă în tip italian,elisabetan, arena) 300 locuri
Sala Mica (transformabilă în tip italian redus, elisabetan, arena) 240 locuri
 Sala în Aer Liber, 300 locuri
Sala Media (multifuncțională: expoziții, recitaluri, reuniuni, conferințe, proiecții – cu scaune
înșiruite) 300 locuri

Clădirea teatrului, asa cum fusese ea modificată în anii '80, nu corespundea standardelor de statică și seismică
(atât celor din 1983, cât și celor actuale din 2006), din punct de vedere al structurii de rezistență. Remodelarea
construcției TNB costa 63,2 milioane Euro (brut), din care 28 milioane Euro provin de la Banca de Dezvoltare
a Consiliului Europei. Conform contractului, execuția urma să dureze 2 ani și 4 luni.[15]

După mai bine de 4 ani de lucrări de reabilitare, redeschiderea oficială a clădirii TNB a avut loc la 10
noiembrie 2014.[16],[17]

Presa vremii
La deschiderea Teatrului Național, în 1852, în presă au apărut articole care au descris acest eveniment.
Vestitorul românesc scria [...] toți banii adunați în această seară au fost destinați pe seama săracilor și se va
[vor] împărți cu o scumpă cercetare și nepărtinire între cei mai întrebuințați [lipsiți], de către o comisie
rânduită într-adins. [...] După aceasta se ridică cortina și actorii români își jucară fiecare în parte rola
[rolul], cu o artă ce face onoare d-lui director Caragiali.

În ziarul Trompeta Carpaților, Cezar Boliac scria: [...] Afluența publicului fu atât de mare, încât prețul unui
bilet de intrare se urcă până la un galben pentru un loc de parter. Lojile scânteiau de luxul poleielilor și de
toaletele elegante ale doamnelor, ale căror parure prețioase reflectau razele nenumăratelor lumini și semănau
ca niște fluturi într-un stup de albine.

Ziarul bucureștean în limba germană „Bukarester Deutsche Zeitung” scria în nr. 2 [...] Monumentul este clădit
într-un stil nobil și într-adevăr artistic; proporțiunile îi sunt potrivite și distinsa-i simplicitate este imposantă.
Teatrul cel nou din București este fără îndoială unul din cele mai frumoase teatre din Europa și o podoabă a
Capitalei. Are un parter de 338 de staluri, împărțite în două categorii, trei rânduri de loji frumos decorate și
deasupra o largă și încăpătoare galerie.

Activitate teatrală
În prezent, Teatrul Național București își prezintă spectacolele în patru săli: Sala Mare (1.155 locuri), Sala
Amfiteatru (353 locuri), Sala Atelier (fără scenă fixă, 94-219 locuri) și Sala Studio 99 (fără scenă fixă, 75-99
locuri).

În cei peste 150 de ani de existență, Teatrul Național București a prezentat pe scenă multe din cele mai
semnificative piese din dramaturgia universală. A avut reprezentații de succes atât în țară cât și în afara ei:
Franța, Germania, Austria, Iugoslavia, Italia, Anglia, Spania, Portugalia, Grecia, Brazilia, etc.

Printre personalitățile vremii care s-au aflat la conducerea Naționalului se numără: Costache Caragiale (primul
director), Matei Millo, C.A. Rosetti, Alexandru Odobescu, Ion Ghica, Grigore C. Cantacuzino, I.L. Caragiale,
Alexandru Davila, Pompiliu Eliade, Ion Bacalbașa, Constantin Rădulescu-Motru, Victor Eftimiu, Ion
Minulescu, Liviu Rebreanu, Ioan Gr. Periețeanu, Ion Marin Sadoveanu, Camil Petrescu, Haig Acterian,
Nicolae Carandino, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Radu Beligan, Andrei Șerban, Fănuș Neagu .
În 2005, în urma unui concurs, în funcția de director general al teatrului a fost numit actorul Ion Caramitru [18].

Note
1. ^ Elena Grigoriu, Zorii teatrului cult în Țara Românească care citează Arhivele Statului,
 Ministerul Lucrărilor Publice ds. 46/1841
2. ^ Plimbare de o zi prin Bucureștii anului
1943 (http://ziarullumina.ro/file-de-poveste/pl
imbare-de-o-zi-prin-bucurestii-anului-1943)
3. ^ 1923, Teatrul Național (http://cutiacuvechit
uri.wordpress.com/2013/02/24/1923-teatrul-n
ational/)
4. ^ Elena Grigoriu, Zorii teatrului cult în Țara
Românească
5. ^ Muzeul TNB, istorie a teatrului românesc
(http://www.tnb.ro/index.php?page=muzeul-t
nb-film-cu-muzeul)
6. ^ Expresie preluată din ziarele vremii.
7. ^ Ghidul Bucureștilor, 1935
8. ^ fotografii și istorie a celor două clădiri ale
Teatrului Național Bucuresți, și ale noului
Hotel Novotel, construit pe amplasamentul
vechiului teatru (http://viapontica.wordpress.
com/2009/02/27/reconstructed-facades-of-bu
charest-grand-old-buildings-seeds-of-a-new-
trend/)
9. ^ www.cimec.ro (http://www.cimec.ro/scripts/t
eatrenou/istoric_teatru.asp?sq2=Teatrul%20
Na%C5%A3ional%20'Ion%20Luca%20Cara
giale'%20-%20Bucure%C5%9Fti&sq3=4101
01)
10. ^ Celac/Carabela/Marcus-Lapadat,
București, arhitectură și modernitate, un ghid
adnotat, ed. Simetria, 2005
11. ^ Teatrul Național I. L. Caragiale București (h
ttp://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2
013/06/28/teatrul-national-i-l-caragiale-bucur
esti-iii/)
12. ^ A început modernizarea Teatrului Național
| Ziarul Financiar (http://www.zf.ro/business-c
onstruct/a-inceput-modernizarea-teatrului-na
tional-8196106)
13. ^ Teatrul Național este mai ușor cu 1.200 de
tone (http://www.click.ro/news/bucuresti/teatr
ul-national-usor-tone_0_1240076139.html)
14. ^ Teatrul National I. L. Caragiale Bucuresti.
Refacere si modernizare (II) | Revista
Constructiilor (http://www.revistaconstructiilo
r.eu/index.php/2013/05/08/teatrul-national-i-l-
caragiale-bucuresti-refacere-si-modernizar
e/)
15. ^ Teatrul National Bucuresti – Refacere si
modernizare | Revista Constructiilor (http://w
ww.revistaconstructiilor.eu/index.php/2013/0
4/11/teatrul-national-bucuresti-refacere-si-m
odernizare/)
16. ^ Modernizarea TNB a ajuns la final.
Clădirea are o rezistență pentru un cutremur
de 8 grade (http://stiri.tvr.ro/modernizarea-tnb
-a-ajuns-la-final--cladirea-are-o-rezistenta-pe
ntru-un-cutremur-de-8-grade_52516.html)
17. ^ Teatrul National Inaugurare7 2014 (http://w
ww.mediafax.ro/cultura-media/teatrul-nationa
l-bucuresti-a-fost-inaugurat-primul-spectacol-
in-sala-mare-va-fi-realizat-de-dan-puric-galer
ie-foto-13523860/foto/) Teatru National a fost
inaugurat
18. ^ www.9am.ro, „Caramitru director la Teatrul
Național” (http://www.9am.ro/stiri-revista-pres
ei/Monden/11352/Caramitru-director-la-Teatr
ul-National)

Bibliografie
George Potra, Din Bucureștii de altădată, ed. Științifică și Enciclopedică, 1981
Elena Grigoriu, Zorii teatrului cult în Țara Românească , ed. Albatros, 1983
Ghidul Bucureștiului, 1935

Legături externe
Site web oficial (http://www.tnb.ro)
Articol în România Liberă privitor la propunerea de readucere a teatrului la forma inițială (http://
www.romanialibera.ro/a116152/teatrul-national-bucuresti-ar-putea-fi-readus-la-forma-initiala.ht
ml)
Teatrul National pe harta (http://www.harta.bucurestilive.ro/#eD0yNDMzNzMzJnk9NTgwMDcx
MiZ6PTAmbz02ODQ0MjQ3MTMm/)
Teatrul Național în forma lui inițială (ilustrate din anii 1970) (http://ziarero.realitatea.net/forum/vi
ewtopic.php?p=52323#52323)
 68 de ani de când Teatrul cel Mare a fost bombardat din greșeală (http://jurnalul.ro/calendar/68-
de-ani-de-cand-teatrul-cel-mare-a-fost-bombardat-din-greseala-621860.html), 23 august 2012,
Luminita Ciobanu, Jurnalul Național
Cum s-a născut Teatrul Bucureștean (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cum-s-
nascut-teatrul-bucurestean), Alexandra Butnaru, Historia
158 de ani de la deschiderea oficială a Teatrului Național din București (http://www.amosnews.
ro/arhiva/158-ani-deschiderea-oficiala-teatrului-national-din-bucuresti-31-12-2010), 31
decembrie 2010, Amos News
Plimbare de o zi prin Bucureștii anului 1943 (http://ziarullumina.ro/file-de-poveste/plimbare-de-
o-zi-prin-bucurestii-anului-1943), 31 ianuarie 2008, Ion Mitican, Ziarul Lumina

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Teatrul_Național_„Ion_Luca_Caragiale”_din_București&oldid=14079378

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 3 aprilie 2021, ora 02:01.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.