FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

PROGRAM DE STUDII: FINANTE SI BANCI

Studiul privind evolutia recomandarilor gestiunii bancare de la Basel 1 la Basel 3

CUPRINS:

• Introducere
• Rolul Acordului Basel
• Acordul Basel I
• Acordul Basel II
• Acordul Basel III
• Concluzii
• Bibliografie
 INTRODUCERE

Începând cu anii ’80, pe plan internaţional, remarcăm preocupări în domeniul stabilirii cadrului
general al administrării riscurilor bancare. Rolul central în cadrul acestui demers îi revine Comitetului de
Supraveghere Bancară de la Basel sau Comitetul de la Basel, cum este numit în ţara noastră, oferă un forum pentru
cooperarea privind problemele de supraveghere bancară.
Comitetul de la Basel nu are nici o autoritate supranaţională formală de supraveghere, şi concluziile
sale nu au, şi nici nu s-a intenţionat să aibă vreodată, putere legală. Un obiectiv important al Comitetului a fost
acoperirea golurilor în supravegherea internaţională prin intermediul a două principii: nici o entitate bancară nu va
scăpa supravegherii şi supravegherea trebuie să fie adecvată.
 În anul 1988, Comitetul de la Basel a decis să introducă un sistem de măsurare a capitalului, cunoscut
sub denumirea de Acordul Basel privind Capitalul – Basel I. Acordul impunea un standard de capital minim pentru
bănci, potrivit căruia, capitalul de bază al unei bănci trebuia menţinut la un nivel de cel puţin 8% din expunerea
băncilor. Acest acord a fost progresiv introdus în numeroase ţări în care îşi desfăşurau activitatea bănci
internaţionale active.
Conştientizând importanţa deosebită pe care stabilirea unui cadru legal solid şi transparent o poate
avea asupra redării încrederii în sistemul bancar, autorităţile internaţionale în domeniul supravegherii au înaintat în
iunie 1999 noi propuneri de îmbunătăţire a reglementărilor Acordului Basel I.
Astfel a apărut un nou acord Basel – Basel II. Obiectivul principal al Basel II a fost să încurajeze
băncile să-și amelioreze capacitatea lor de măsurare și de gestionare a riscurilor pe care le au.
În 2008-2009 criza globală a dat de înțeles că principiile și regulamentele Basel II nu mai lucrează.
Astfel, apare necesitatea apariției unor standarde care ar permite supravegherea bancară și evitarea crizelor viitoare.
Conform iniţiatorilor noului acord, Basel III încearcă să îmbine supravegherea micro si macro-prudenţială, fiind in
acelaşi timp un cadru de management al riscului la nivel de bancă (preluat din Basel I şi Basel II) şi un cadru de
management al riscului sistemic, la nivel de sistem bancar.

ROLUL ACORDULUI BASEL

Rolul Comitetului Basel pentru Supraveghere Bancară (BCBSBasel Committee on Banking

Supervision) a fost să promoveze întarirea capitalului instituţiilor de credit şi stabilitatea sistemului bancar global
chiar de la înfinţarea sa. În acest sens, instituţiile de credit au fost preocupate să deţină fonduri proprii de cel puţin
8% în raport cu activele ponderate după gradul lor de risc. Acordul a introdus indicatorii de adecvare a capitalului,
bazat pe alcătuirea ponderată în funcţie de risc a activelor băncii şi a expunerilor extrabilanţiere, care garantează
menţinerea unei valori adecvate a capitalului şi a rezervelor, în scopul protejării solvabilităţii.
Scopul principal al legislaţiei europene stabilite („A doua directivă bancară”) a fost de a armoniza
legile şi metodologiile instituţiilor de credit astfel încât să poată fi înfiinţate şi să poată opera liber în ţările UE .
 Dintre principalele elemente propuse de „A doua directivă bancară” se pot evidenţia:
a) capital minim necesar de 5 milioane EURO pentru instituţiile de credit, cu provizioane speciale
pentru băncile mai mici;
b) principii de garantare pentru ţările gazdă a dreptului de control asupra lichidităţii instituţiilor de
credit;
c) stabilirea unei licenţe bancare unice pentru a permite activitatea oriunde în cadrul UE, care se
bazează pe „controlul ţării gazdă” şi „recunoaştere mutuală”;
d) provizion pentru monitorizarea persoanelor fizice şi juridice care deţin o parte importantă din
acţiunile băncii;
e) supraveghere şi control asupra participării pe termen lung a băncilor în firmele non-financiare.

O consecinţă survenită ca urmare a recomandarile comitetului de supraveghere este că instituţiile de

credit nu trebuie să accepte o expunere pe client sau grup de clienţi corelaţi, mai mare decât 40% din fondurile
proprii. Dar cea mai importantă consecinţă a fost că prin introducerea obligatorie a unui nivel minim de capital
bancar care să fie corelat cu îndatorarea faţă de terţe persoane alimitat concurenţa neloială dintre bănci şi atragerea
clienţilor prin promovarea agresivă a unor produse şi servicii bancare.

ACORDUL BASEL I

Bazele Acordului au fost puse în anul 1986 când între SUA şi Marea Britanie s-a convenit un acord
pentru a stabili standarde privind gradul minim de adecvare al capitalului.
Acordul bilateral s-a bazat pe abordarea de către Marea Britanie a problemei privind capitalul adecvat
în funcţie de gradul de risc, având ca obiectiv să se îmbunătăţească capitalizarea sectoarelor bancare din cele două
ţări şi să se uniformizeze câmpul de acţiune în cele două pieţe financiare concurente.
Standardele au fost stabilite pe baza şi pe premisa că mărimea capitalului serveşte ca un tampon
împotriva insolvabilităţii sau a pierderilor neprevăzute.
 Acordul de la Basel a crescut motivaţia necesară procesului stabilirii unei rate unice a solvabilităţii pe
întreaga Uniune Europeană care la rândul lor a legitimat extinderea cadrului Basel la instituţiile de credit în general
şi nu numai la băncile care desfăşoară operaţiuni externe.
Ca urmare a negocierilor, Comitetul şi-a însuşit propunerile în decembrie 1987 şi le-a răspuns tuturor
autorităţilor de supraveghere pentru a determina reacţii.
În 1988 s-a ajuns la o înţelegere în direcţia unei convergenţe internaţionale în ceea ce priveşte
măsurarea riscului de credit pe baza unor standarde minime de adecvare a capitalului.
Primul Acord de la Basel, elaborat în anul 1988, aduce ca un element de noutate faţă de reglementările
anterioare în domeniu ideea îmbunătăţirii calităţii managementului riscului şi stabilirea unui nivel al capitalizării
băncii calculat în funcţie de senzitivitatea la risc a activelor sale (a creditelor acordate). În acest context a fost
introdus indicele Cook, definit ca raport între capitalurile proprii ale oricărei instituţii de credit şi activele sale
ponderate în funcţie de risc. Nivelul minim al acestui indicator a fost stabilit la 8%.

Principiile de bază privind adecvarea capitalului stipulate de convenţia de la Basel:

a.minimul 8% din activele ajustate în funcţie de risc trebuie să fie deţinute sub formă de capital de
bază (capital de rang I+II);
b.minimul 50% din capitalul băncii trebuie să fie capital de rang I;
c.restul capitalului de bază poate să fie format din capital de rangul II (capital suplimentar);
d.sunt luate în calcul elemente din afara bilanţului (garanţii, cambii);
e.fiecare ţară îşi poate stabili şi aplica propriile criterii privind gradul de adecvare al capitalului, dar
nivelul minim este stabilit prin Convenţia de la Basel.
Principalele obiective pe care acest prim Acord le urmărea în planul disciplinei financiar-bancare
constau în: protecţia clienţilor împotriva eventualelor riscuri sistemice care pot să apară la nivel financiar, în
conferirea unei stabilităţi sporite sistemului bancar şi în imprimarea unui grad ridicat de eficienţă operaţiunilor
bancare prin diminuarea probabilităţii de apariţie şi manifestare a pierderilor la nivelul portofoliului de credite
gestionat de către bancă.
Aș dori să evidențiez faptul că, deși a fost deosebit de complex și inovator la momentul elaborării,
Acordul Basel I nu a mai corespuns tendințelor noi de evoluție a pieței financiare.
 ACORDUL BASEL II

Acordul Basel II a adus un plus de valoare reglementărilor prudențiale.

Faţă de vechiul acord, prin noul acord instituţiile de credit au devenit mai conştiente de riscurile
procesului bancar a căror manifestare le poate afecta punându-se accentul pe riscul de credit, de piaţă şi operaţional.
În România activitatea de supraveghere prudenţială a sistemului bancar este desfăşurată de catre BNR
care, în conformitate cu prevederile legale în materie verifică cum sunt aplicate Recomandările Comitetului de
Supraveghere Bancară de la Basel. . Implementarea acordului Basel II a contribuit la îmbunătăţirea rating-ului de
ţară pentru România, însă în acelaşi timp a avut influenţe neconforme asupra politicii de creditare.
Consecinţa de bază a acordului Basel II a fost promovarea unor metode eficiente de evaluare şi
administrare a riscului bancar, iar ajustările care s-au efectuat pe fiecare fază a activităţilor bancare, întărind
capitalul bancar a facut posibilă rezistenţa bancilor la criza financiară.
Procesul de implementare al Acordului Basel II este şi va fi un proces ce impune o serie de provocări
la nivelul instituţiilor de credit din România, dar şi pentru banca centrală, respectiv Banca Naţională a României,
prin stabilirea unui cadru de reglementări și norme care vin în sprijinul aplicării rapide și eficiente a acestui acord
Prevederile Acordului de Capital Basel II sunt grupate într-o structură de trei piloni, care se referă la:
1) Pilonul 1- Cerinţe minime de capital,
2) Pilonul 2- Supravegherea adecvării
3) Pilonul 3- Disciplina de piaţă.
Pilonul I a stabilit cerintele minime de capital, cuprinzand reguli flexibile si avansate de determinare a
cerintelor minime de capital pentru riscul de piata, riscul de credit si un nou tip de risc - riscul operational.
Pilonul 2
Referitor la principiile privind supravegherea prudenţială introduse de Basel II, în opinia mea trebuie
remarcat faptul că managementul băncii este responsabil pentru administrarea riscului și menţinerea capitalului la
un nivel corespunzător profilului de risc asumat, în timp ce autorităţile de supraveghere sunt responsabile pentru
crearea cadrului general și să vegheze ca acesta să fie respectat (evaluarea corespunzătoare a cerinţelor de capital de
către bănci și întreprinderea de acţiuni corespunzătoare dacă nu sunt satisfăcute de rezultatele obţinute de bancă în
acest domeniu).
Pilonul 3
Pentru realizarea unei discipline de piaţă corespunzătoare, Basel II a prevăzut cerinţe de publicare
periodică (semestrială sau chiar trimestrială) a unor informaţii privind activitatea băncilor, astfel încât partenerii de
afaceri să fie informaţi din timp asupra evoluţiei riscurilor și performanțelor financiare ale acestora.
În urma crizei financiare globale din anul 2008, Comitetul de Supraveghere Bancară a exprimat
importanța revizuirii Acordului Basel II. Structura Acordului Basel II descrie o măsură mai detaliată și un standard
minim pentru adecvarea capitalului pe care autoritățile naționale de supraveghere au ȋncercat să le implementeze
prin adoptarea de reguli interne și proceduri de adoptare. S-au îmbunătățit regulile existente prin alinierea cerințelor
de reglare a capitalului la riscurile inerente cu care băncile se confruntă.
 ACORDUL BASEL III

Dacă Acordurile Basel I şi II, prin cerinţele emise, au contribuit la o mai bună capitalizare a băncilor,
în prezent s-a simţit nevoia unor noi politici prudenţiale mai complexe, care au dus la decizia de a realiza un nou
acord, respectiv Acordul Basel III.
 Basel III reprezintă o revizuire fundamentală a cadrului de reglementare şi supraveghere a industriei
bancare pe viitor, obiectivul fiind consolidarea stabilităţii sistemului financiar.
Acordul Basel III are drept obiectiv consolidarea stabilităţii sistemului bancar, prin aplicarea unor
standarde exigente menite a îmbunătăţi capacitatatea acestuia de a absorbi şocurile din sectorul economic şi
financiar, precum şi de a reduce riscul de contagiune dinspre sectorul financiar spre economia reală. Noile standarde
au în vedere perfecţionarea managementului riscurilor, creşterea cerinţelor de transparenţă şi publicare ale
instituţiilor de credit, precum şi rezolvarea problemelor băncilor de importanţă sistemică.
Noile standarde BASEL III se deosebesc fundamental de standardele BASEL I şi BASEL II, prin
faptul că au o sferă de acoperire mult extinsă şi că măsurile sunt deopotrivă microprudenţiale (se adresează
riscurilor individuale ale băncilor) şi macroprudenţiale (sunt destinate riscurilor manifestate la nivelul întregului
sistem bancar).
Cerinţele specificate în noul acord se refera la un volum ridicat al lichidităţilor de calitate ridicată pe
care bancile trebuie sa il detina si la efectul de pârghie ca indicator suplimentar de adecvare a capitalului introdus
pentru a evita îndatorarea excesivă a băncilor.
În ţara noastră acest indicator era utilizat de către Banca Naţională a României în scop de analiză.
Efectul de pârghie se calculează ca raport între fondurile proprii de nivel I şi activele bilanţiere la valoare medie.
În ceea ce priveşte cadrul microprudenţial, Basel III aduce noutăţi pentru toate cele trei componente
ale ecuaţiei capitalului: capital reglementat, activele ponderate funcţie de risc şi rata de solvabilitate.
În ceea ce priveşte definiţia capitalului, acordul Basel III pune accent sporit pe finanţarea prin
emisiunea de acţiuni comune. Astfel, reduce lista instrumentelor de finanţare ce constituie capitalul de rang 1 (tier
1) şi elimină capitalul de rang 3 (tier 3). De asemenea introduce reguli mai stricte de transparenţă în ceea ce priveşte
capitalul.
În ceea ce priveşte activele ponderate funcţie de risc, acordul Basel III include cerinţe de capital mai
ridicate pentru activităţile de tranzacţionare pe pieţele financiare: activele pentru tranzacţionare (trading book),
produsele de securitizare, riscul de credit pentru instrumentele tranzacţionate pe pieţele OTC (produsele derivate si
contractele repo). Ca urmare, cerinţele de capital pentru trading book sunt estimate a creşte de aproximativ patru ori
comparativ cu cele cerute de acordul Basel II.
O noutate adusă de acest acord este şi măsura luată în ceea ce priveşte conservarea capitalului. Astfel,
Basel III introduce cerinţa ca băncile să menţină un capital tampon de 2,5 la sută din activele ponderate funcţie de
risc, capital constituit din emisiunea de acţiuni comune.
 Tot un element de noutate adus de noul acord este referirea la cadrul macroprudeţial, la nivel de sistem
bancar, în încercarea de a combate riscul sistemic. Acestă nouă dimensiune constă în cinci elemente:
1.Rata de levier (leverage ratio)
2. Măsuri pentru evitarea prociclicităţii
3. Sistemul macroprudenţial pentru băncile importante pentru sistemul bancar
4. Sistemul macroprudenţial pentru pieţele şi infrastructurile importante pentru sistemul bancar
5. Managementul riscului sistemic

CONCLUZII

În opinia mea, aceste acorduri Basel au rolul de a oferi o mai bună capitalizare a băncilor, o
supraveghere adecvată a activității bancare, ceea ce determină mediul de afaceri, respectiv clienții băncilor să capete
încredere în bănci și să reînceapă activitatea de creditare.
 Criza a demonstrat că problemele unei singure bănci într-o anumită ţară sau regiune, pot afecta întregul
sector financiar, dincolo de frontierele naţionale, ilustrând deficienţele modelelor de estimare a riscului. Potrivit
Comitetului de la Basel, severitatea crizei a fost amplificată de către sectorul bancar, ca urmare a faptului că instituţiile
de credit au avut expuneri mult prea mari, un efect de levier peste limitele acceptabile, acestea fiind acompaniate de
erodarea treptată a nivelului şi calităţii capitalului, împreună cu rezerve insuficiente de lichiditate.
Comitetul de la Basel a propus instituţiilor de supraveghere elaborarea unor norme metodologice privind
armonizarea standardelor minime de lichiditate care să asigure băncilor stabilitate pe termen de o lună în perioade de
criză financiară şi să promoveze o elasticitate a activităţii băncilor pe termen lung. Recomandările privind adecvarea
capitalul şi lichiditatea au constituit subiectul unor numeroase consultări cu băncile centrale ale statelor membre şi
totodată s-au stabilit şi elaborat noi strategii ce vor fi impuse sub o nouă paradigmă privind managementul instituţiilor
de credit. Datorită inovaţiilor instituţiilor de credit privind oferta de produse şi servicii bancare, Comitetul Basel pentru
Supraveghere Bancară se întruneşte de regulă din 10 în 10 ani şi impune permanent o nouă disciplină bancară.
La momentul actual Acordurile Basel descriu reguli care sunt respectate de către un număr tot mai mare
de bănci. Cu toate că la începutul apariției acordurile doar membrii erau obligați să respecte și să promoveze principiile
acordurilor Basel, acum aria de acoperire este tot mai mare, fiind într-o continuă creștere.
Pentru a face faţă eşecurilor pieţei relevate de criză, un cadru revizuit, BASEL III a fost propus de către
Comitetul de la Basel, sugerând o abordare mult mai sensibilă la schimbările extreme şi neprevăzute din piaţă.
Basel III este mai mult decât un regulament pentru instituţiile financiare într-o lume postcriză şi va
afecta fundamental profitabilitatea industriei bancare. Reformele vizează nivelul microprudenţial, cu scopul de a creşte
rezistenţa instituţiilor bancare individuale la perioadele de stres şi, respectiv, nivelul macroprudenţial, cu scopul de a
reduce frecvenţa crizelor financiare. Noile standarde sunt menite a îmbunătăţi capacitatea sectorului bancar de a absorbi
şocurile, printr-o gestionare superioară a riscurilor sub coordonatele unei guvernanţe consolidate şi în condiţii de
transparenţă crescută.
Scopul acordului "Basel III" este de a oferi pe piaţă o imagine mai bună a lichidităţii instituţiilor de
credit cu privire la riscurile asumate, creditând.

BIBLIOGRAFIE

https://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2010-04.I/27_LUCIAN_ION_MEDAR.pdf
http://www.store.ectap.ro/articole/669_ro.pdf
 https://ro.scribd.com/document/134372517/Basel-1-2-3
https://ro.scribd.com/doc/289469368/Recomandarile-Basel
https://ro.scribd.com/doc/91391869/Riscuri-bancare-si-Basel-pptx
https://ro.scribd.com/document/82431772/Acordurile-BASEL
https://ro.scribd.com/doc/268477119/BASEL-III-2
https://ro.scribd.com/document/248652156/Abordarea-Acordurilor-Basel-2014
https://ro.scribd.com/doc/97904568/Cerin%C8%9Bele-de-reglementare-impuse-de-Acordul-BASEL-
III-Impactul-macroeconomic
https://ro.scribd.com/document/432243062/Acordurile-Basel
https://www.academia.edu/16738020/Tesu_ramona_rez_ro
 Popa, A., Fira, B., Vasilescu, L.G.,(2005), Posibile implicații ale introducerii Acordului Basel II în
România, Analele Universității din Oradea, Oradea
 Teșu, R.V., (2013), Basel I, II, III: Challenges To The Bank’s Capital Adequacy, Analele Facultǎții din
Oradea,Oradea
 Hennie van Greuning, Sonja Brajovic Bratanovic , Analiza şi Managementul riscului bancar, Casa de
Editură Irecson, Bucureşti, 2003;
 Roxin Luminiţa Gestiunea riscurilor bancare, Ed. Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1997.