CUNOSTINTE MINIME OBLIGATORII

ANUL I

1. Osmolaritatea mediului intra- şi extracelular: ~300 miliosmoli per litru.

Osmolaritatea serică poate fi calculată după formula:
Osm = (2 x natremie + glicemia/18 + uree serică) / 2,8;
unde: concentraţia Na seric se exprimă în mEq/l; concentraţia glucozei şi ureei serice se
exprimă în mg/dl.

2. pH extracelular
- 7,4 în plasma sângelui arterial (celulele nu supravieţuiesc la un pH mai mic de 6,8 sau
mai mare de 7,8)
- 7,35 în plasma sângelui venos
- 7,4 în lichidul interstiţial

3. Concentraţia de Na în mediul intra- şi extracelular

- mediu intracelular: 10-37 mEq / l
- lichid interstiţial: 136 mEq / l
- plasma sanguină: 140  5 mEq / l
Variaţii patologice:
- valori crescute: Na+ plasmatic > 145 mEq/l → hipernatremie
- valori scăzute: Na+ plasmatic < 135mEq/l → hiponatremie (devine manifestă clinic la
valori mai mici de 130 mEq/l).

4. Concentraţia de K în mediul intra- şi extracelular

- mediul intracelular: 150 mEq / l
- plasma sanguină: 3,6-4,8 mEq/1 şi 3,9-5,3 mEq/1 (peste 60 ani)
Variaţii patologice:
- valori crescute: K+ > 5,3 mEq/l → hiperkaliemie (peste 7 mEq/l prezintă risc vital, iar
peste 9 mEq/l este letală)
- valori scăzute: K < 3,5 mEq/l → hipokaliemie (moderată: 2,5 – 3 mEq/l; severă < 2,5
mEq/l)

5. Concentraţia de Ca în mediul intra- şi extracelular

- mediul intracelular: 10-7 M
- plasma sanguină: 2,1-2,6 mEq / l
- total: 8,9-10,7 mg / dl
- ionic: femei 4,75- 5,3 mg / dl; bărbaţi 4,9-5,5 mg / dl
Variaţii patologice:
- valori crescute: hipercalcemie → creşterea Ca2+ ionizat din plasmă > 5,9 mg/dl sau a
calcemiei totale > 10,6 mg/dl
- valori scăzute: hipocalcemie → Ca+2 total < 8,5 mg/dl sau a Calciului ionizat < 4mg/dl
6. Concentraţia de Mg în mediul intra- şi extracelular
- mediul intracelular: 2,6 mEq / l
- plasma sanguină: 1,5 - 2,5 mEq / l (1,7-2,3 mg/dl)
Variaţii patologice:
- valori crescute: hipermagneziemie (peste 2,5 mEq/l)
- valori scăzute: hipomagneziemie (sub 1,5 mEq/l)

7. Concentraţia de Cl– în mediul intra şi extracelular

– în mediul intracelular: 1 – 3 mEq/l
– în mediul extracelular: 95 – 105 mEq/l
– în mediul interstiţial: ~ 115 mEq/l

8. Concentraţia totală a proteinelor în plasma sanguină: 6,3-8,6 g / dl

9. Proteinograma (clasificarea proteinelor după masa molară şi concentraţiile lor

plasmatice):
- proteine totale: 6,3-8,6 g / dl 100%
- albumine: 3,1-4,3 g / dl 55-70%
- globuline: 1,9-3,5 g /dl 30-45%
- fibrinogen: 0,2-0,4 g / dl
Raport albumine globuline = 1,5 – 2,5

10. Fracţii globulinice (% din totalul proteinelor plasmatice)

1  0,1-0,3 g/dl 3-7 %
2  0,6-1,0 g/dl 7-10 %
  0,7-1,4 g/dl 9-17 %
  0,0-1,6 g/dl 12-20 %

11. Concentraţia acidului uric în plasmă: 4 - 8,6 mg / dl

12. Concentraţia bicarbonatului în plasmă: 21-29 mEq / 1

13. Amilazemia: 35-115 U / l

14. Bilirubina:
- totală < 1,0 mg / dl
- directă < 0,6 mg / dl

15. Concentraţia colesterolului în plasmă:

- total: valoare optimă < 200 mg / dl
- LDL-colesterol: optim <100 mg / dl
- HDL-colesterol: optim 40-60 mg / dl
- esterii colesterolului: 60-75% din total de colesterol
Fosfolipide: 180-320 mg / dl

16. Creatinina serică: 0,8-1,2 mg/dl

17. Glicemia a jeun: 60-100 mg/dl (în funcţie de metoda folosită)

18. Lactat dehidrogenaza (LDH): 100-260 U/1

19. Transaminaza oxalic piruvică (TGO) sau aspartat aminotransferaza (AST):

- bărbaţi: 15-45 U / l
- femei : 5-30 U / l

20. Transaminaza glutampiruvică (TGP) sau alanin aminotransferaza (ALT):

- bărbaţi 10-40 U / l
- femei 5-35 U / l

21. Hematocritul. Definiţie, valori normale:

Definiţie: reprezintă volumul ocupat de hematii într-un anumit volum de sânge, după
centrifugare. Are valoare orientativă în stabilirea diagnosticului unei anemii sau a unei
poliglobulii precum şi în evaluarea altor boli hematologice. Valoarea Ht variază direct
proporţional cu numărul de hematii.
Valori normale:
 la bărbat: 46,5  5 %
 la femeie: 42  5 %
 la nou-născut: 56  5 %
 la copil: 40  5 %
Variaţii patologice:
- valori crescute ale Ht → policitemie,
- valori scăzute → oligocitemie.

22. Număr de hematii în sânge. Valori normale:

Eritropoieza (prodecerea hematiilor) are loc la nivelul măduvei roşii hematogene.
Hematiile au rol în transportul O2 şi CO2. Forma de disc biconcava acestora este ideală
pentru această funcţie.
Valori normale:
3
 la bărbat = 4.500.000 – 5.000.000 / mm de sânge;
3
 la femeie = 4.200.000 – 4.500.000 / mm de sânge;
3
 la copil = 5.000.000 – 6.000.000 / mm de sânge.
Variaţii patologice:
- număr crescut de hematii → eritrocitoză;
- număr scăzut de hematii → anemie.

23. Concentraţia hemoglobinei în sânge:

Hemoglobina (Hb) este o metaloproteină din structura eritocitului cu rol în transportul
gazelor respiratorii dinspre şi spre membrana alveolo-capilară.
Valori normale:
 la bărbat = 14-18 g / dl;
 la femeie = 12-16 g / dl;
 nou-născut = 18-27 g / dl;
 copil sub 1 an = 10-15 g / dl;
 copil sub 10 ani = 12-17 g / dl.
Variaţii patologice ale Hb:
- valori scăzute ale Hb: anemie, sarcina (datorită unei creşteri disproporţionate a
volumului plasmatic faţă de masa eritrocitară), la vârstnici (scadere graduala a Hb);
- valori crescute ale Hb: eritrocitoza / policitemie, habitatul la peste 2000 m altitudine.

25. Valoarea globulară (VG): definiţie, valori normale

Definiţie: este un indice de culoare relativ care permite aprecierea încărcării procentuale
cu hemoglobină a sângelui de cercetat în funcţie de numărul de eritrocite.
Se calculează după relaţia:
VG = concentraţia Hb / Nr. hematii
Valori normale: 0,85 – 1,15
Variaţii patologice:
- scăderea < 0,85 → hipocromie (încărcare insuficientă cu hemoglobină a hematiilor);
- creşterea > 1,15 → hipercromie (nu exprimă o situaţie reală deoarece hematiile nu se
pot încărca cu hemoglobină peste 34%)

26. Volumul eritrocitar mediu (VEM): definiţie, valori normale

Definiţie: reprezinta volumul ocupat de un singur eritrocit
Se calculează după relaţia:
VEM = valoarea hematocritului x 10/număr hematii
Valori normale: 82 - 92 μ3 (normocite).
Variaţii patologice:
- valori cuprinse între 110 - 140 μ 3 celulele se numesc macrocite (până la megalocite);
- valori cuprinse între 50 - 70 μ3 se numesc microcite

27. Conţinutul eritrocitar mediu în hemoglobină (HEM): definiţie, valori normale

Definiţie: reprezintă cantitatea de hemoglobină conţinută într-un eritrocit.
Se calculează astfel:
HEM = cantitatea de hemoglobină /numărul de hematii x 10-6
Valori normale = 26 – 31 μg
Variaţii patologice:
- valori crescute apar la macrocite (peste 31 μg); când VEM este crescut;
- valori scăzute apar la microcite (sub 26 μg); semnifică anemie feriprivă severă.

28. Concentraţia eritrocitară medie de hemoglobină (CHEM)

Definiţie: reprezintă procentul din volumul eritrocitar ocupat de hemoglobină.
Se calculează după formula:
CHEM = Hb x 100/Ht
Valorile normale: 32% şi 34%.
Variaţii patologice:
- valori crescute: nu există;
- valori scăzute semnifică anemie feriprivă.

29. Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH): definiţie, valori normale.

Definiţie: reprezintă viteza cu care sedimentează hematiile într-o probă de sânge recoltată
pe anticoagulant în 1h (sau 2h).
VSH este un test screening nespecific în suspiciunea de reacţie inflamatorie. Afecţiunile
care determină creşterea proteinelor de fază acută ( reacţiile inflamatorii), cele asociate cu
creşterea policlonală a imunoglobulinelor, dar şi gamapatiile monoclonale conduc la
creşterea VSH. VSH variază invers proporţional cu numărul de hematii.
Valori normale:
 la bărbat: 0-13 mm/1h
 la femeie: 0-20 mm/1h
 sarcină: 35 mm / 1h;
 nou-născut: 0,5 mm / 1h
 la copil: 9-12 mm / 1h.
Variaţii patologice ale VSH:
- valori scăzute ale VSH: policitemie (datorită dispunerii hematiilor în rulouri),
leucocitoză severă, anomalii ale eritrocitelor (siclemie, anizocitoză, sferocitoză - datorită
formei neregulate sau a volumului mai mic al hematiilor), disproteinemii.
- valori crescute ale VSH: infecţie, persoane în vârstă, sex feminin, sarcina, anemie
(viteza fluxului ascendent de plasmă este modificat, astfel încât agregatele de hematii din
sânge sedimentează mai rapid), inflamaţie, neoplazie.

30. Număr de leucocite în sânge: valori normale.

Leucocitele sunt elemente figurate ale sangelui care intervin în apărarea specifică şi
nespecifică a organismului.
Valori normale:
 adult: 4.000-8.000 / mm3 de sange
 nou-născut: 15.000-30.000 / mm3 de sange
 sugar: 9.000-15.000 / mm3 de sange
 copil sub 6 ani: 4.000-10.000 / mm3 de sange
Variaţii patologice:
- număr scăzut → leucopenie: infecţii virale, neoplasme, boli autoimune, anumite
medicamente;
- număr crescut → leucocitoză: infecţie, o afecţiune a măduvei roşii hematogene sau a
sistemului imun

31. Formula leucocitară: definiţie, valori normale.

Formula leucocitară constă in diferentierea numarului total de leucocite circulante in cele
cinci tipuri de leucocite (exprimate procentual si in numar absolut) cu functii distincte.
% nr. / mm3 de Cresterea Scaderea
sânge numarului numarului
agranulocite:
limfocite: 25-35 % 1.500-2.400 limfocitoza limfopenie
monocite: 4-8 % 240-600 monocitoza monocitopenie
granulocite:
neutrofilele 60-70 % 3.000-4.800 neutrofilie neutropenie
eozinofilele 1- 4 % 300-400 eozinofilie eozinopenie
bazofilele 0-1 % 20-80 bazofilie bazopenie
32. Timpul de sângerare (TS): definiţie, valori normale:
Definiţie: durata sângerării induse prin puncţie dermică (lobul urechii, pulpa degetului)
cu ac Francke (incizie cu dimensiuni standardizate 3-4 mm). TS explorează faza
vasculară şi trombocitară a hemostazei. TS se determina preoperator (inclusiv în cazul
interventiilor stomatologice).
Valori normale: 2- 4 minute (prin tehnica Duke).

33. Timp de coagulare (TC). Definiţie, valori normale:

Definiţie: intervalul de timp dintre momentul recoltării sângelui venos şi cel al coagulării
complete – formarea unei reţele de fibrina (apariţia unei mase semisolide). TC detectează
coagulopatii congenitale sau dobândite. TC se determina preoperator (inclusiv în cazul
interventiilor stomatologice).
Valori normale:
- metoda capilară in vitro (pe o lama din sticla): 8-10 minute.

34. Numărul plachetelor sanguine (trombocite): valori normale.

Trombocitele sunt elemente figurate ale sângelui cu rol în hemostază.
Valori normale: 200.000-300.000 / mm3
Variaţii patologice
- număr crescut: trombocitoza;
- număr scăzut: trombocitopenie.

35. Determinarea grupelor sanguine din sistemul ABO:

Principiu: aglutinarea eritrocitelor de către anticorpii antieritrocitari este exprimată prin
formarea de hemaglutinate (grunji vizibili cu ochiul liber).
A. determinarea aglutinogenului (metoda Beth-Vicent):
- pe o lamă de sticlă se pun 3 picături de ser hemotest de la stânga la dreapta din grupele
O (anti-A, anti-B), A (anti-B)si B(anti-A). La fiecare din acestea se adaugă o cantitate
foarte mică de sânge proaspăt recoltat prin puncţie dermică (în proporţie de 1/10). Se
omogenizează cu un alt colţ al lamei de sticlă şi se observă cu ochiul liber după 2-3
minute. Prezenţa aglutinogenului corespunzător aglutininei din serul hemotest determină
aglutinarea; sedimentul este roşu spre deosebire de menţinerea culorii roşietice iniţiale în
absenţa aglutinogenului;
B. determinarea aglutininei (metoda Simonin):
- pe o lamă de sticlă se pun 3 picături din sângele de cercetat. Se adaugă la fiecare în
ordine de la stângă la dreapta o cantitate foarte mică de suspensii de hematii – test
(grupele 0, A şi B). Se citeşte rezultatul ca mai sus.
Determinarea grupelor sanguine în sistemul ABO este obligatorie pentru efectuarea unei
transfuzii de sânge.

36. Determinarea grupelor sanguine din sistemul Rhesus (Rh):

Factorul Rh este un antigen specific de grupă sanguină prezent pe eritrocite.
Pe o lamă de sticlă se pune o picatură de ser anti-Rh (anti-D) şi se adaugă cu colţul unei
alte lame o cantitate foarte mică din sangele de cercetat (în proporţie de 1/10), recoltat
prin puncţie dermică. Se omogenizează şi se observă cu ochiul liber după 2-3 minute:
aglutinarea hematiilor denota prezenta factorului Rh (pacient Rh pozitiv).
Determinarea grupelor sanguine în sistemul Rh este obligatorie pentru efectuarea unei
transfuzii de sânge.

37. Tehnica tubajului gastric

Recoltarea sucului gastric se realizează pe nemâncate cu sau fără stimularea secreţiei
gastrice cu excitanţi (alimentari: prânzuri de probă, cine de probă sau medicamentoşi:
histamina, insulina). Pentru tubajul gastric se utilizează 2 tipuri de sonde: Foucher şi
Einhorn.
- sonda Faucher (tub de cauciuc de construcţie specială) este groasă, are un diametru de 1
cm şi o lungime de 75 de cm; se introduce numai pe cale bucală;
- sonda Einhorn este subţire, are un diametru de 0,5 cm şi o lungime de 150 cm. Se
introduce pe cale bucală sau nazală. La capătul distal, sonda prezintă o olivă metalică
care poate ajuta la verificarea radiologică a poziţiei sale în tubul digestiv.
Tehnica de lucru: Se aşează pacientul pe scaun, se scoate proteza dentară dacă este cazul.
Pacientul prinde cu mâinile o tăviță renală şi o va ţine sub bărbie. Se va apleca puţin
înainte şi va deschide gura. Asistenta, aşezată în dreapta pacientului va lua sonda umezită
şi o va introduce până în faringe. Pentru a împiedica reflexul de vomă, se poate badijona
în prealabil faringele cu xilină. Bolnavul va fi invitat să înghită, în timp ce sonda este
împinsă cu blândeţe. Prezenţa în stomac a capătului distal al sondei permite aspirarea
conţinutului gastric (cu seringa ataşată la capătul proximal al sondei).

38. Recoltarea secreţiei biliare prin tubaj duodenal

Sondajul duodenal reprezintă introducerea sondei Einhorn dincolo de stomac, prin
pilor în duoden.
Tehnica de lucru: sonda Einhorn se introduce pe cale orală sau nazală până la diviziunea
40 sau peste (în funcţie de înălțimea pacientului), cu subiectul în poziţie şezândă, prin
înghiţire. Ulterior subiectul este culcat în decubit lateral drept, şi se continuă introducerea
sondei până la diviziunea 80, în decurs de 20-30 de minute. Prezenţa sondei în duoden se
face prin control radiologic. Cu seringa ataşată la capătul proximal al sondei se aspiră
conţinutul duodenal. Tubajul clasic se efectuează în 3 timpi şi se urmăreşte recoltarea:
-Bila A coledociană: galben închis, vâscos; reprezintă un amestec de bilă, secreţie
pancreatică şi intestinală.
-Bila B veziculară: apare la 15-30 min după administrarea pe sondă a 20 ml sulfat de
magneziu 33%, care are efect colecistokinetic (determină contracţia veziculei biliare, cu
eliminarea bilei în duoden); galben verzui
-Bila C hepatică: galben auriu; reprezintă secreţia biliară în forma sa iniţială.
Scopul tubajului duodenal:
a) expolorator : extragerea conţinutului duodenal format din conţinutul gastric, bila şi
suc pancreatic. Examinările de laborator permit aprecierea funcţiei biliare hepatice, a
cailor extrahepatice.
b) terapeutic: drenarea căilor biliare, introducerea unor medicamente cu acţiune directă
asupra ficatului, căilor biliare sau tubului digestiv, cu posibila aspiraţie continuă în cazul
ocluziilor sau subocluziilor intestinale, precum şi după intervenţii chirurgicale pe tubul
digestiv.
39. Determinarea debitului secreţiei gastrice în condiţii bazale şi de stimulare
maximă (Kay)
- înaintea probei (cu 24 - 48 ore) se suprimă administrarea medicamentelor
(anticolinergice, antacide, sedative sau stimulatoare) ce pot altera secreţia gastrică;
- cu 10-14 ore înainte de efectuarea tubajului gastric pacientul nu consumă nici un
aliment;
a. Determinarea debitului secreţiei gastrice în condiţii bazale
- primul volum extras (30-40 ml) reprezintă secreţia nocturnă. In caz de stenoză pilorică
secreţia gastrică este abundentă şi conţine resturi alimentare consumate cu două zile în
urmă;
- la interval de 60 min se aspiră din nou fracţiunea de suc gastric (un volum fiziologic
între 40-60 ml într-o oră), care conţine acid clorhidric 2 mEq/l; reprezintă debitul bazal
de acid/oră (DAB).
- se calculează după formula:
DAB = Volumul (ml) x Concentraţia ionilor de H+ (mEq/1000).
b. Determinarea debitului secreţiei gastrice în condiţii de stimulare maximă (Kay)
- secreţia stimulată se apreciază prin testul cu histamină (0,025 mg/kgcorp) sau
pentagastrină (6 mg/kgcorp) sau insulină (24UI/10kgcorp). Histamina stimulează 80%
din celulele parietale ale glandelor fundice;
- în prealabil se administrează (cu 30 min) preparate antihistaminice pentru evitarea
efectelor nedorite ale histaminei (cefalee, greţuri, scăderea tensiunii arteriale);
- se recoltează 4 probe de suc gastric la intervale de 15 min. Volumul şi concentraţia de
HCl atinge maximumul după 30-45 minute;
- se calculează debitul de acid maximal posthistaminic după formula:
DAM = Volumul (ml) x Concentraţia H+ (mEq/l);
- DAM este dependent de natura stimulării (histamină, gastrină, insulină, pentagastrină) si
are o valoare medie de 18 mEq/l;
- se poate utiliza testul supramaximal cu histamină-calciu (clorură de calciu 15 mg/kg
corp), răspunsul este superior celorlalte teste şi este utilizat la diagnosticarea aclorhidriei.

40. Determinarea acidităţii sucului gastric; valori normale

Se neutralizează sucul gastric (filtrat) cu NaOH 0,1N în prezenţă de reactiv Topfer şi
fenolftaleină.
Schimbări de culoare în cursul titrării: iniţial roşu, apoi galben-portocaliu, la pH~3,5 →
aciditate "liberă" şi, în final, roz intens, la pH~8,2 → aciditate "totală".

Valori normale Unităţi clinice HCl (g/l)

liber 15 0,9 - 1
combinat 25 1 – 1,25
total 40 2,5 – 3,5