Hemograma cu form.

leucocitara, Hb,Ht,indici si reticulocite

31 Lei

Hemoleucograma completa consta din masurarea urmatorilor parametri:

numar de leucocite;
numar de eritrocite;
concentratia de hemoglobina;
hematocrit;
indici eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina
eritrocitara medie (HEM), concentratia medie de hemoglobina (CHEM) si
largimea distributiei eritrocitare (RDW);
numar de trombocite si indici trombocitari: volumul trombocitar mediu
(VTM) si largimea distributiei trombocitare (PDW);
formula leucocitara;
+/- numar de reticulocite.
Hemograma este un test screening de baza, fiind unul din cele mai frecvent
cerute teste de laborator, reprezentand adesea primul pas in stabilirea
statusului hematologic si diagnosticul diverselor afectiuni hematologice si
nehematologice. Cuantificarea parametrilor hematologici asociata uneori cu
examinarea frotiului de sange aduce informatii pretioase, orientand in
continuare spre efectuarea altor teste specifice .
Pregatire pacient
Hemograma se poate recolta jeun (pe nemancate) sau postprandial (trebuie
totusi evitate mesele bogate in lipide care pot interfera cu anumiti parametri ai
hemogramei).
Sexul, varsta pacientului, precum si anumite conditii cum ar fi: starea de soc,
varsaturi incoercibile, administrarea masiva de lichide i.v. etc., care pot duce
la deshidratarea, respectiv hiperhidratarea pacientului, precum si anumite
tratamente urmate de pacient trebuie comunicate laboratorului.
Este de preferat evitarea pe cat posibil a stresului in momentul recoltarii.
In cazul monitorizarii regulate (zilnic sau la doua zile) a anumitor parametri,
proba de sange pentru efectuarea hemogramei trebuie obtinuta in acelasi
moment al zilei (datorita fluctuatiilor fiziologice circadiene ale unor
parametri)
.
Specimen recoltat, recipient si cantitate recoltata sange venos recoltat
pe anticoagulant: EDTA tripotassium/dipotasium/disodium (vacutainer cu
capac mov/roz K3 EDTA); la copii mici se poate recolta sange capilar din
deget/calcai pe heparina (microtainer).
Se amesteca continutul prin inversiunea usoara a tubului de cca. 10 ori.
9

4;6;9;19

Tubul trebuie sa fie umplut cel putin trei sferturi pentru ca raportul
sange/anticoagulant sa fie optim (concentratia recomandata de EDTA este de
1.2 2.0 mg/mL de sange) .
Cauze de respingere a probei
tub incorect;
specimen coagulat;
specimen hemolizat;
cantitate insuficienta .
Prelucrare necesara dupa recoltare daca proba nu este trimisa imediat la
laborator trebuie refrigerata .
Stabilitate proba 36-48 ore la temperatura camerei (18-26C) sau la
frigider (28C) pentru determinarea hemoglobinei si numaratorile de celule.
Este recomandat ca probele sa fie analizate in primele 6 ore de la recoltare.
Nu se recomanda depasirea acestui interval pentru determinarea indicilor
eritrocitari si hematocritului. Daca proba a fost refrigerata, trebuie echilibrata
la temperatura camerei inainte de a fi analizata .
Metoda de determinare analizor automat pe principiul citometriei in flux cu
fluorescenta utilizand LASER semiconductor si focusare hidrodinamica .
4;6;9;19

NUMARUL DE ERITROCITE (NUMARUL DE CELULE ROSII)

Numarul de eritrocite reprezinta testul de baza pentru evaluarea eritropoiezei.
Eritrocitele sunt investigate in continuare prin masurarea concentratiei de
hemoglobina si a hematocritului, iar pe baza lor analizorul calculeaza indicii
eritrocitari: VEM, HEM, CHEM si RDW, care caracterizeaza din punct de
vedere calitativ populatia eritrocitara.
Eritrocitele sunt cele mai numeroase celule din sange, sunt anucleate, fiind
necesare pentru respiratia tisulara. Eritrocitele sunt cele mai specializate
celule ale organismului, principala functie constand in transportul 02 de la
plaman la tesuturi si transferul CO2 de la tesuturi la plaman. Acest lucru se
realizeaza prin intermediul hemoglobinei continute in eritrocite. Forma
eritrocitelor de disc biconcav confera raportul volum/suprafata optim pentru
schimbul de gaze si le asigura acestora deformabilitatea in timpul traversarii
microcirculatiei.
Indicatii in combinatie cu hematocritul si concentratia de hemoglobina,
numarul de eritrocite este util in detectarea si monitorizarea anemiei si
eritrocitozei/policitemiei.
Metoda de determinare eritrocitele sunt numarate de analizorul automat in
timpul trecerii acestora printr-un orificiu prin care sunt dirijate intr-un singur
rand prin metoda de focusare hidrodinamica
.
4;6-8;9;14;16;19

Valori de referinta valori diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa

7.1.1); se exprima in numar de eritrocite x10 /L (mm ) sau numar de eritrocite
x10 /L .
Semnificatie clinica
Numarul de eritrocite ca singur parametru are valoare diagnostica mica; o
evaluare corecta a masei de eritrocite a organismului poate fi obtinuta doar in
corelatie cu hematocritul. Numarul de eritrocite este influentat de modificarile
volumului plasmatic, ca de exemplu in sarcina sau in tulburari ale echilibrului
hidro-electrolitic .
1. Scaderea numarului de eritrocite: determina anemie. Anemia este definita
din punct de vedere functional printr-o masa eritrocitara insuficienta pentru
asigurarea unei cantitati adecvate de oxigen tesuturilor periferice. In practica,
se considera anemie atunci cand concentratia de hemoglobina, hematocritul
si/sau numarul de eritrocite sunt sub valorile de referinta . Diagnosticul este
dificil daca doar unul din parametri este sub valorile limita; in acest caz
hemograma trebuie monitorizata in continuare pentru stabilirea unui
diagnostic corect.
In anemia acuta datorata hemoragiei, numarul de eritrocite si concentratia de
hemoglobina raman nemodificate in primele ore datorita pierderii
concomitente de plasma; ele incep sa scada pe masura ce se produce
corectia deficitului volemic.
In anemiile cronice volumul sanguin este aproape normal prin cresterea
compensatorie a volumului plasmatic, iar numarul de eritrocite si hematocritul
sunt de obicei scazute. Totusi, in conditiile asociate cu microcitoza marcata
(anemie feripriva severa, talasemie), numarul de eritrocite poate ramane in
limite normale sau poate fi chiar crescut.
Anemia relativa este o conditie caracterizata prin masa normala de eritrocite,
dar cu volum sanguin crescut prin cresterea volumului plasmatic, ca de
exemplu in sarcina, splenomegalie masiva. In aceasta situatie proteinele
totale plasmatice sunt la limita inferioara a normalului, spre deosebire de
anemia cronica in care proteinele totale sunt in limite normale .
Pentru a identifica cauza anemiei, informatiile privind istoricul bolii si
examinarea fizica trebuie integrate cu cateva teste de laborator cheie, cum ar
fi determinarea numarului de reticulocite, indicilor eritrocitari, examinarea
frotiului de sange colorat si eventual a maduvei osoase. Prezenta altor
anomalii hematologice (trombocitopenie, anomalii ale leucocitelor) orienteaza
diagnosticul spre o posibila insuficienta medulara datorata anemiei aplastice,
unei boli hematologice maligne sau dislocarii maduvei osoase prin procese
patologice de cauza extrahematologica. Pancitopenia poate aparea si ca
urmare a distructiei periferice sau sechestrarii celulare prin hipersplenism.
6

12

4;6;14

19

2. Cresterea numarului de eritrocite (concentratiei de hemoglobina si/sau

hematocritului) determina eritrocitoza. Eritrocitoza poate fi rezultatul cresterii
masei eritrocitare totale (policitemie/eritrocitoza absoluta) ori poate fi
consecinta reducerii volumului plasmatic (eritrocitoza relativa/falsa) .
Clasificarea eritrocitozei
A. Eritrocitoza/policitemie relativa (peudoeritrocitoza): hemoconcentratie;
sindromul Gaisbck.
B. Policitemie (eritrocitoza absoluta)
Policitemie primara: policitemia vera; policitemia primara familiala.
Policitemie secundara:
Secundara scaderii oxigenarii tisulare (eritrocitoza fiziologica/hipoxica):
eritrocitoza de altitudine;
boli pulmonare: cord pulmonar cronic; hipertensiune pulmonara
primara;
boli congenitale de cord cianogene;
sindroame de hipoventilatie: hipoventilatie alveolara primara;
sindromul Pickwick; apneea de somn;
hemoglobine anormale: ereditare/dobandite (medicamente,
substante chimice, fumat: carboxihemoglobina);
policitemia familiala.
Secundara productiei aberante de eritropoietina (eritrocitoza
nefiziologica):
boli renale: carcinomul renal si alte tumori renale; rinichiul
polichistic; rinichiul in potcoava; hidronefroza; stenoza de artera renala;
carcinomul hepatocelular si alte tumori hepatice;
tumori vasculare cerebeloase;
leiomiomul si tumori fibroide uterine;
boli endocrine: sindrom Cushing, hiperaldosteronism primar,
tumori ovariene virilizante, sindrom Barter, feocromocitom;
medicamente: androgeni, abuz de eritropoietina;
policitemia familiala.
3. Policitemie idiopatica.
Interferente
1. Recoltarea cu pacientul in pozitie culcata determina scaderea numarului de
eritrocite (si hematocritului) cu 5 10% (prin redistribuirea lichidului din spatiul
interstitial spre circulatie datorita modificarii presiunii hidrostatice la nivelul
membrelor inferioare).
2. Stresul poate determina cresterea numarului de eritrocite.
3. Staza venoasa prelungita >2 minute in timpul venopunctiei determina
cresterea numarului de eritrocite cu ~10% (si cresterea semnificativa a
hematocritului). De asemenea, recoltarea dupa efort fizic intens determina
14

14

1.
2.

4;6;8;16;19

cresterea numarului de eritrocite cu pana la 10% (ca si cresterea concentratiei

de hemoglobina). Toate acestea se datoreaza hemoconcentratiei.
4. Deshidratarea cu hemoconcentratie consecutiva (soc, arsuri severe,
obstructie intestinala, varsaturi/diaree persistente, abuz de diuretice) poate
masca prezenta anemiei. De asemenea, hiperhidratarea pacientului
(administrarea masiva de lichide i.v.) poate determina niveluri fals scazute ale
numarului de eritrocite.
5. Prezenta aglutininelor la rece in titru mare determina, daca sangele este
pastrat la temperatura camerei, niveluri fals scazute ale numarului de
eritrocite si un VEM fals crescut; in consecinta hematocritul este fals scazut,
iar HEM si CHEM sunt crescute.
6. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate interfera cu
determinarea numarului de eritrocite.
7. Trombocitele mari/macrotrombocitele (ex.: din trombocitemia esentiala) pot
fi numarate ca eritrocite.
8. Numeroase medicamente pot determina cresterea sau scaderea numarului
de eritrocite:
pot scadea numarul de eritrocite aproape toate clasele de
medicamente;
pot determina cresteri ale numarului de eritrocite: corticotropina,
glucocorticoizii, danazolul, eritropoietina, antitiroidienele, hidroclorotiazida,
pilocarpina, mycophenolatul .
6

HEMATOCRITUL (VOLUMUL PACHETULUI DE CELULE)

Hematocritul masoara raportul dintre volumul ocupat de eritrocite si volumul
sanguin total.
Indicatii detectarea si monitorizarea anemiei si policitemiei.
Metoda de determinare analizorul automat calculeaza hematocritul prin
determinarea numarului de eritrocite/L de sange si masurarea amplitudinii
impulsurilor in eritrocite prin metoda luminii dispersate .
Valori de referinta diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa 7.1.1).
Hematocritul se exprima ca fractie decimala/ca procent .
Semnificatie clinica
Hematocritul depinde de masa eritrocitara, volumul eritrocitar mediu si
volumul plasmatic.
De obicei, atunci cand hematiile sunt de marime normala, modificarile
hematocritului le urmeaza pe cele ale numarului de eritrocite. Totusi in anemia
micro-/macrocitara relatia poate sa nu se pastreze. De exemplu, in talasemie
hematocritul scade deoarece hematiile microcitare ocupa un volum mai mic,
in timp ce numarul de eritrocite poate fi normal/crescut .
1.Scaderea hematocritului:
9

8;16

 anemie; la un Hct <30% (0.30) un pacient este moderat sever anemic;

cresterea volumului plasmatic (sarcina).
2. Cresterea hematocritului:
eritrocitoza/policitemie;
hemoconcentratie (ex.: soc; aport insuficient de lichide: copii mici, varstnici;
poliurie etc.) .
Valori critice un Hct <20% poate determina insuficienta cardiaca si deces;
Hct >60% se asociaza cu coagularea spontana a sangelui .
Interferente
1. Excesul de anticoagulant (cantitate insuficienta de sange) determina
scaderea volumului eritrocitar si in consecinta scaderea Hct determinat
manual (efect mai pronuntat pentru K3-EDTA decat pentru K2-EDTA).
2. In sangele arterial Hct este cu ~2% mai mare decat in sangele venos.
3. In reticulocitoza, leucocitoza marcata, prezenta
de crioglobuline sau macrotrombociteanalizorul automat poate determina
valori fals crescute ale Hct (volumele mai mari ale reticulocitelor si leucocitelor
intra in calculul Hct).
4. Valori fals scazute ale Hct pot aparea in cazuri de hemoliza in vitro,
autoaglutinare, microcitoza
.
8

4;6;8;16;19

HEMOGLOBINA
Hemoglobina reprezinta componentul principal al eritrocitelor (95% din
proteinele citoplasmatice eritrocitare) si serveste ca vehicul pentru transportul
O2 si CO2. Hemoglobina este o proteina conjugata constand dintr-un tetramer
format din 2 perechi de lanturi polipeptidice (globine), fiecare dintre acestea
fiind conjugat cu un grup hem, un complex al unui ion de fier cu pigmentul
rosu, porfirina, care confera sangelui culoarea rosie. Fiecare gram de
hemoglobina poate transporta 1.34 mL O2 per 100 mL de sange.
Hemoglobina serveste de asemenea ca tampon in lichidul extracelular. In
tesuturi, la pH scazut, O2 se disociaza de Hb; Hb deoxigenata se leaga de
ionii de hidrogen; in eritrocite anhidraza carbonica converteste CO2 in
bicarbonat si ioni de hidrogen. Pe masura ce ionii de hidrogen se leaga de
hemoglobina, ionii bicarbonat parasesc celula; pentru fiecare ion bicarbonat
care paraseste celula intra un ion de clor .
Formele de hemoglobina prezente in mod normal in circulatie includ:
deoxihemoglobina (HHb), oxihemoglobina (O2Hb), carboxihemoglobina
(COHb) si methemoglobina (MetHb), toate acestea fiind determinate
impreuna in sangele total. In anumite situatii clinice diferitele forme de Hb pot
fi determinate individual .
Indicatii impreuna cu Hct si numarul de eritrocite, este utila pentru
detectarea si monitorizarea anemiei si policitemiei.
6

19

Metoda de determinare Hb este determinata automat prin metoda

fotometrica in urma conversiei in SLS-Hb cu ajutorul unui surfactant Sodium
Lauryl Sulfate .
Valori de referinta diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa 7.1.1). Hb
se exprima in g/L sau g/dL. In cazul exprimarii ca si concentratie in mmol/L se
utilizeaza urmatorii factori de conversie :
mmol/L = g/L x 0.0621
mmol/L = g/dL x 0.621
g/dL= mmol/L x 1.61
g/L= mmol/L x 16.1
Numarul de eritrocite, Hb si Hct pot fi analizate aplicand regula lui trei : daca
eritrocitele sunt normocitare/normocrome: nr. Er x3 ~ valoarea Hb.
Hematocritul poate fi estimat din hemoglobina utilizand urmatoarea formula:
Hct = Hb (g/dL) x 2.8 + 0.8 sau Hct = Hb x 3
Daca exista o deviere semnificativa de la aceasta regula trebuie verificata
existenta de anomalii ale indicilor eritrocitari si aspectul frotiului de sange .
Semnificatie clinica
1.Scaderea hemoglobinei sub nivelurile de referinta determina aparitia
anemiei. Hb trebuie evaluata impreuna cu Hct, numarul de eritrocite, indicii
eritrocitari si morfologia celulara pe frotiu pentru clasificarea anemiei. O
valoare normala a concentratiei de Hb nu exclude anemia datorata
hemoragiei acute.
In sarcina concentratia de hemoglobina scade cu 23 g/dL datorita unei
cresteri disproportionate a volumului plasmatic fata de masa eritrocitara .
La nou-nascut masa eritrocitara este mai mare la nastere decat la adult si
scade continuu in prima saptamana de viata, Hb putand ajunge pana la 9 g/dL
in saptamanile 1112 de viata (anemie fiziologica). Scaderea apare mai
precoce si este mai pronuntata la prematuri. Nivelurile de la adult sunt atinse
in jurul varstei de 14 ani; la varstnici apare o scadere graduala a concentratiei
de hemoglobina.
2. Cresterea hemoglobinei apare in eritrocitoza/policitemie. Dupa convietuirea
un timp indelungat la altitudine survine o crestere a Hb corespunzatoare la 1
g/dL pentru 2000 m.
Valori critice la Hb <5g/dL apare insuficienta cardiaca si poate surveni
decesul;
o concentratie de Hb >20 g/dL poate duce la blocarea capilarelor ca urmare
a hemoconcentratiei .
Interferente
1. Turbiditatea serului
datorata hiperlipemiei (hipertrigliceridemiei), leucocitozei >50000/L, tromboci
9

19

19

tozei >700000/L sau hiperproteinemiei determina valori fals crescute ale

hemoglobinei.
2. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate afecta determinarea
Hb (prin fenomenul de floculare).
3. Efortul fizic intens poate determina cresterea Hb.
4. Interferente medicamentoase
-numeroase medicamente pot scadea Hb;
-pot creste Hb: gentamicina, methyldopa
.
6

4;6;8;16;19

INDICII ERITROCITARI
Evaluarea eritrocitelor din punct de vedere al volumului si continutului in
hemoglobina se realizeaza prin masurarea sau calcularea urmatorilor
parametri:
Volumul eritrocitar mediu (VEM) reprezinta volumul ocupat de un singur
eritrocit.
Metoda de determinare VEM este calculat dupa urmatoarea formula:
Hct (%) x 10
VEM =
Nr.Er.(x10 /L)
Prin metoda automata VEM este determinat prin impartirea sumei volumelor
eritrocitare la numarul de eritrocite .
Valori de referinta VEM se exprima in micrometri cubi sau femtolitri (fL). La
adult este cuprins intre 80 100 fL (valori mai mari la nou-nascuti, precum si
la varstnici; valori mai mici la copii pana la 18 ani vezi anexa 7.1.1) .
Semnificatie clinica
VEM este un indice util pentru clasificarea anemiilor si poate sugera
mecanismul fiziopatologic al afectarii eritrocitare. Impreuna cu ceilalti indici
eritrocitari, poate permite detectarea precoce a unor procese care vor cauza
anemie. VEM depinde de osmolaritatea plasmatica si numarul diviziunilor
eritrocitare.
1. VEM normal: anemie normocitara (daca se asociaza cu RDW <15).
Clasificarea anemiilor normocitare
I. Anemie asociata cu raspuns eritropoietic adecvat:
Anemie posthemoragica.
Anemie hemolitica (poate fi si usor macrocitara).
II. Anemie asociata cu secretie scazuta de eritropoietina:
Afectarea sursei de eritropoietina:
Renala: anemia din insuficienta renala.
Hepatica: anemia din bolile hepatice.
Reducerea stimulului (scaderea nevoilor tisulare de oxigen):
Anemia din insuficientele endocrine.
6

Malnutritia protein-calorica.
Anemia din bolile cronice (poate fi si microcitara) .
III. Anemie asociata cu raspuns medular inadecvat:
Aplazia eritroida pura, anemia aplastica (pancitopenie).
Boli medulare infiltrative: primare hematologice sau secundare (anemia
mieloftizica).
Anemii mielodisplazice.
Anemii diseritropoietice (anemia diseritropoietica congenitala tip II).
Deficit de fier precoce.
2. VEM scazut (<80 fL): anemie microcitara. Majoritatea anemiilor microcitare
se datoreaza sintezei deficitare de hemoglobina, adesea asociata cu deficitul
de fier sau cu alterarea utilizarii fierului, precum si cu unele conditii ereditare.
Datorita acestei deficiente precursorii eritroizi parcurg mai multe diviziuni
decat in mod normal, ducand la formarea de eritrocite mature de dimensiuni
mai mici. RDW este >15 .
Clasificarea anemiilor microcitare
I. Afectiuni ale metabolismului fierului:
Anemia feripriva.
Anemia din bolile cornice.
Atransferinemia congenitala.
Anemia microcitara hipocroma congenitala cu supraincarcare cu fier
(sindromul Shahidi-Nathan-Diamond).
II. Boli ale sintezei moleculelor de globina:
Alfa si beta-talasemia.
Sindroamele de hemoglobina E (AE, EE, E-beta-talasemia).
Sindroamele de hemoglobina C (AC, CC).
Hemoglobinele instabile.
III. Boli ale sintezei de hem si porfirina:
Anemia sideroblastica ereditara (X-linkata, autosomala).
Anemia sideroblastica dobandita (anemia sideroblastica idiopatica cu
sideroblasti inelari, anemia sideroblastica asociata cu boli mieloproliferative
sau alte boli maligne).
Anemia sideroblastica dobandita reversibila (din alcoolism, indusa de
medicamente: izoniazida, cloramfenicol, din intoxicatia cu plumb de obicei
normocitara).
Cea mai frecventa cauza este deficitul de fier, anemia feripriva fiind cea mai
intalnita forma de anemie de pe glob .
3. VEM crescut (>100 fL): anemia macrocitara. Pe baza criteriilor biochimice
si morfologice anemiile macrocitare se pot imparti in doua grupuri: anemii
megaloblastice si non-megaloblastice .
7

7;19

In anemiile megaloblastice marca morfologica este reprezentata de prezenta

precursorilor eritroizi anormali in maduva osoasa, caracterizati prin dimensiuni
crescute si alterari specifice in aspectul cromatinei nucleare. Aceste celule
distincte reprezinta expresia morfologica a unei anomalii biochimice, respectiv
intarzierea sintezei de ADN. Rata sintezei hemoglobinei, respectiv sinteza
ARN, nu este afectata in timp ce rata diviziunilor celulare este redusa, in
consecinta componentele citoplasmatice, in special Hb sunt sintetizate in
exces in timpul intarzierii intre diviziunile celulare, ducand la formarea unor
eritrocite de dimensiuni crescute. Cele doua modificari caracteristice de pe
frotiul de sange care permit diferentierea anemiilor megaloblastice sunt
prezenta macroovalocitelor si a neutrofilelor cu nucleu hipersegmentat. In
anemia megaloblastica VEM este de obicei >110 fL (110 130 fL, chiar pana
la 160 fL).
Clasificarea patogenica a anemiilor megaloblastice
I. Deficitul de vitamina B12:
A. Dieta deficitara (rara: vegetarianismul strict, de lunga durata, fara oua si
produse lactate; mai frecventa la copiii nascuti din mame strict vegetariene
sau la cei cu diete restrictive in fenilcetonurie).
B. Malabsorbtie de vitamina B12:
Anemia pernicioasa (boala autoimuna caracterizata prin atrofie gastrica
si pierderea factorului intrinsec).
Deficienta ereditara de factor intrinsec (anemia pernicioasa ereditara).
Malabsorbtia vitaminei B12 din alimente (chirurgia gastrica, pacienti cu
gastrita si aclorhidrie, infectia cu Helicobacter pylori).
Insuficienta pancreatica.
Sindromul Zollinger-Ellison.
Competitia biologica pentru vitamina B12: proliferarea bacteriana a
intestinului subtire (anomalii structurale: diverticuli, stricturi, fistule, ansa oarba
sau ale motilitatii: disfunctia autonoma din diabet); infestarea cu
Diphyllobothrium latum.
Boli ileale: sprue tropical, boli intestinale inflamatorii, boala celiaca,
rezectii ileale, by-pass jejuno-ileal pentru obezitate, radioterapia cu afectarea
ileonului, boli ileale infiltrative (limfom, sclerodermie).
Malabsorbtia familiala selectiva a vitaminei B12 (Sindromul ImerslundGrsbeck).
Malabsorbtia vitaminei B12 indusa de toxice si medicamente: alcool,
colchicina, metformin, neomicina, colestiramina, acid paraaminosalicilic.
C. Defecte in tranportul si metabolismul intracelular al vitaminei B12:
Boli genetice: mutatii genetice care afecteaza metabolismul intracelular
al cobalaminei (aciduria metilmalonica si hiperhomocisteinemia); deficienta de
transcobalamina II.
3

Toxicitatea oxidului nitros .

II. Deficitul de folati:
A. Dieta deficitara (prematuri, dieta exclusiv lactata la sugari fara suplimentare
cu folati, dieta restrictiva din fenilcetonurie, abuzul de alcool).
B. Nevoi crescute: sarcina, alaptare, copii in perioada de crestere, anemia
hemolitica cronica, boli neoplazice, hipertiroidism.
C. Pierderi crescute: dializa cronica.
D. Malabsorbtie de folati:
Boli intestinale: sprue tropical, boala celiaca, boli intestinale inflamatorii,
rezectii jejunale.
Dermatita herpetiforma.
Aclorhidria endogena sau iatrogenica.
Insuficienta pancreatica in care se administreaza terapie de substitutie
orala.
E. Deficit de folati indus toxic/medicamentos: abuzul de alcool, sulfasalazina,
anticonvulsivante (in special hidantoinele; acidul valproic), antifolati
(metotrexat, trimetoprim-sulfametoxazol, pirimetamina), contraceptivele orale.
F. Defecte mostenite ale transportului si metabolismului:
Deficitul de tetradidrofolat reductaza.
Malabsorbtia ereditara de folat.
III. Boli mostenite ale sintezei de ADN: aciduria orotica, sindromul LeschNyhan, anemia megaloblastica responsiva la tiamina.
IV. Defecte ale sintezei ADN induse toxic/medicamentos:
Antagonisti purinici (6-mercaptopurina, 6-tioguanina, azatioprina).
Antagonisti pirimidinici (citozinarabinozida).
Hidroxiuree.
Agenti alchilanti (ciclofosfamida).
Zidovudina (AZT).
Arsenic.
V. Cauze diverse: eritroleucemie, leucemie acuta mieloida, sindrom
mielodisplazic .
Anemiile macrocitare non-megaloblastice nu au un mecanism patogenic
comun; ele reprezinta anemiile macrocitare in care precursorii eritroizi
medulari sunt normali; sinteza ADN nu este afectata; VEM este de obicei,
usor crescut (100 110 fL).
Clasificarea anemiilor macrocitare non-megaloblastice
I. Asociate cu eritropoieza accelerata: anemia hemolitica si posthemoragica.
II. Alcoolism (cresterea medie este ~5 fL, adica 5-10% peste valoarea medie a
subiectilor de control; normalizarea VEM se produce dupa 3-4 saptamani de
abstinenta); VEM reprezinta un test screening util pentru depistarea
alcoolismului ocult.
3;7

3;7

III. Boli hepatice.

IV.Sindroame mielodisplazice.
V. Anemia mieloftizica.
VI. Anemia aplastica.
VII. Anemia sideroblastica dobandita.
VIII. Anemia diseritropoietica ereditara (tipurile I si III).
IX. Anemia Diamond-Blackfan.
X. Hipotiroidism.
Interferente
1. Prezenta de dubla populatie eritrocitara (micro- si macrocitara, cand se
asociaza anemia feripriva cu anemia megaloblastica) poate determina un
VEM normal. In aceasta situatie RDW este >15, pe histograma efectuata de
analizorul automat se observa aspectul caracteristic de curba cu doua
cocoase, iar confirmarea prezentei dublei populatii eritrocitare se face prin
examinarea frotiului de sange. Dubla populatie este caracteristica pentru
anemiile sideroblastice (o populatie microcitara hipocroma si una relativ
normocitara) si anemiei feriprive dupa inceperea terapiei de substitutie cu fier.
2. VEM fals crescut: reticulocitoza marcata (>50%), leucocitoza marcata
(>50000/L)hiperglicemie marcata (>600 mg/dl), prezenta de aglutinine la
rece, intoxicatia cu metanol(si, in consecinta creste Hct, iar CHEM scade).
3. VEM fals scazut: hemoliza in vitro, prezenta de eritrocite
fragmentate, excesul de EDTA.
4. Daca pragul inferior al analizorului este fixat prea sus, este calculat un VEM
mai mare deoarece eritrocitele mai mici nu sunt masurate, iar daca pragul
superior este prea mare sunt masurate si leucocitele, iar VEM este
crescut
.
Hemoglobina eritrocitara medie (HEM) este o masura a continutului
mediu de hemoglobina pe eritrocit.
Metoda de determinare HEM este calculat de analizorul automat conform
formulei:
Hb(g/dL) x 10
HEM =
Nr.Er.(x10 /L)
Valori de referinta HEM se exprima in picograme (pg/10 g). Valorile
normale la adult sunt 2634 pg sau 0.4-0.53 fmol (valori mai mari la nounascut; vezi anexa 7.1.1).
Semnificatie clinica in majoritatea anemiilor HEM se coreleaza cu VEM,
astfel anemiile microcitare sunt de obicei hipocrome (uneori hipocromia poate
preceda microcitoza), cele normocitare sunt de obicei normocrome, iar
conditiile care cresc HEM determina in general, daca nu intotdeauna, VEM
crescut, deoarece continutul eritrocitar normal de Hb este ~95% din
4;6;8;15;18

-12

concentratia de Hb maxim posibila (anemiile macrocitare, anemia

regenerativa observata de exemplu in timpul substitutiei cu fier a anemiei
feriprive, la nou-nascut).
Interferente
1. Hiperlipidemia, leucocitoza >50000/L determina HEM fals crescut (Hb fals
crescuta).
2. Concentratie crescuta de heparina determina HEM fals crescut.
3. Prezenta aglutininelor la rece determina HEM fals crescut
.
Concentratia eritrocitara medie de hemoglobina (CHEM) masoara
concentratia medie de Hb dintr-un volum dat de eritrocite (sau raportul dintre
masa de Hb si volumul de eritrocite).
Metoda de determinare CHEM este calculat de analizorul automat conform
formulei :
Hb (g/dL) x 100
CHEM =
Hct (%)
Valori de referinta CHEM se exprima in g/dL. Valorile normale la adult sunt
32-36 g/dL (320-360 g/L) (vezi anexa 7.1.1) .
Semnificatie clinica VEM este un indice extrem de valoros in clasificarea
anemiilor, dar HEM si CHEM, de obicei, nu aduc in plus informatii relevante
clinic. Totusi, au un rol important in controlul de calitate al laboratorului,
deoarece acesti indici variaza foarte putin de la o zi la alta pentru un
specimen dat, daca pacientul nu este transfuzat.
Datorita comportamentului similar al volumului eritrocitar si continutului in Hb
al fiecarui eritrocit in parte, CHEM ramane constant in multe afectiuni
hematopoietice
.
1. CHEM scazut (<30g/dL): apare in anemiile hipocrome (anemia feripriva,
unele talasemii).
2. CHEM crescut: cu exceptia sferocitozei ereditare si a unor cazuri
homozigote de siclemie si hemoglobina C, CHEM nu depaseste valoarea de
37 g/dL; aceasta valoare este aproape de nivelul de solubilitate a Hb si
cresterea in continuare a concentratiei de Hb poate duce la cristalizarea ei.
Acuratetea determinarii CHEM depinde de factorii care afecteaza masurarea
fie a Hct, fie a Hb.
Interferente
1. CHEM poate fi fals crescut in hiperlipemie, prezenta de aglutinine la rece in
titru mare, prezenta de rulouri.
2. In hiperglicemia marcata (>600 mg/dL) CHEM poate fi fals scazut (VEM si
Hct fals crescute)
.
Largimea distributiei eritrocitare (RDW) este un indice eritrocitar care
cuantifica heterogenitatea volumului celular (gradului de anizocitoza).
4;6;8;15;18

4;6;8;16;19

4;6;8;16;19

Metoda de determinare RDW este calculat de analizorul automat in functie

de prezenta de anomalii ale frecventei relative la anumite niveluri de
discriminare, existenta a doua sau a mai multor peak-uri si largime de
distributie anormala. Distributia VEM intr-o proba este prezentata sub forma
unui grafic in care pe abscisa se proiecteaza volumul eritrocitar, iar pe
ordonata frecventa relativa .
Deviatia standard a marimii eritrocitelor x 100
RDW (CV%) = VEM
Valori de referinta 11.6-14.8 coeficient de variatie (CV) a volumului
eritrocitar .
Semnificatie clinica
RDW este util in caracterizarea initiala a anemiilor, in particular a anemiei
microcitare, desi alte teste sunt de obicei necesare pentru confirmarea
diagnosticului. Astfel RDW este util in diferentierea beta-talasemiei minore
necomplicate, in care VEM este scazut, iar RDW normal de anemia feripriva,
in care VEM este scazut, iar RDW crescut (cresterea RDW este un semn
precoce in deficitul de fier) . RDW este usor crescut in beta-talasemia minora
cu anemie usoara . Unele studii au aratat ca RDW nu diferentiaza betatalasemia minora de anemia feripriva decat daca este utilizat un cut-off mai
mare (17%) . De asemenea permite diferentierea intre anemia din bolile
cronice (VEM normal/scazut, RDW normal) si anemia feripriva incipienta
(VEM normal/scazut, RDW crescut) .
RDW crescut: anemia feripriva, anemia megaloblastica, diferite
hemoglobinopatii (S, S-C, S--talasemia), anemia hemolitica imuna,
reticulocitoza marcata, prezenta de fragmente eritrocitare, aglutinare,
dimorfism eritrocitar (inclusiv pacientii transfuzati sau cei tratati recent pentru
deficiente nutritionale).
RDW normal: anemia din bolile cronice, beta-talasemia heterozigota, anemia
hemoragica acuta, anemia aplastica, sferocitoza ereditara, boala cu Hb E,
siclemia.
Nu exista o cauza cunoscuta pentru RDW scazut
.
Interferente:
1. Alcoolismul creste RDW.
2. Prezenta aglutininelor la rece
9

7;16

4;6;8;16;19

4;6;8;16

RETICULOCITELE
Reticulocitele sunt eritrocite anucleate tinere, imature, care contin acizi
nucleici reziduali (ARN). Dupa expulzarea nucleului eritrocitele raman in
maduva pana la 4 zile, timp in care are loc o scadere continua a numarului de
poliribozomi (care contin ARN) si a sintezei de hemoglobina. Aceste eritrocite

tinere se maturizeaza complet in circulatia periferica in cca. 1-2 zile dupa ce

parasesc maduva osoasa, timp in care pierd complet capacitatea de sinteza
proteica (respectiv poliribozomii care contin ARN), iar sinteza de Hb
inceteaza. Reticulocitele apar pe frotiul colorat Wright-Giemsa ca celule
policromatofile (materialul nucleic reticular se coloreaza in albastru-gri) de
volum mai mare decat cel al eritrocitelor mature. Materialul reticular se
coloreaza cu coloranti supravitali ca albastru cresil briliant/albastru de metilen.
In mod normal, in absenta anemiei, un numar mic de reticulocite este prezent
in circulatie (in fiecare zi ~1% din eritrocite sunt inlocuite cu eritrocite tinere
eliberate din maduva). Determinarea numarului de reticulocite ofera informatii
despre capacitatea medulara de a sintetiza celule rosii ca raspuns la o
suprasolicitare fiziologica, cum este anemia
.
Indicatii:
1. Diferentierea tipurilor de anemii in: neregenerative si regenerative/hiperregenerative.
2. Monitorizarea raspunsului la tratamentul de sustitutie cu fier, acid folic /
vitamina B12.
3. Evaluarea eritropoiezei dupa transplant medular, in anemia aplastica
indusa de medicamente citotoxice/sau in tratamentul cu eritropoietina.
Metoda de determinare
1. Metoda manuala numarare microscopica.
2. Numararea automata analizor automat pe principiul citometriei in flux cu
fluorescenta si LASER semiconductor.
Valori de referinta
Adult: 0.5-2% din nr. total de Er.
Nou-nascut: 2.5-6.5% din nr. total de Er (scade la nivelul de la adult din a
doua saptamana de viata).
Nr. absolut = 30-120 x 10 /L sau x 10 /L.
In prezenta anemiei nr. de Rt trebuie corectat deoarece este fals crescut cand
se raporteaza la nr. scazut de Er al pacientului anemic :
`
%Rt x Hct pacientului
% Rt corectat = 45
In continuare trebuie facuta o corectie suplimentara deoarece Rt eliberate sub
stimularea intensa a eritropoietinei raman in circulatie un timp aproximativ
dublu fata de timpul de supravietuire al Rt normale (aproximativ o zi). Se
calculeaza astfel indicele de productie reticulocitara (IPR) din %Rt corectat si
un factor de corectie care depinde de Hct pacientului:
Hct (%)
Factor de corectie
40-45
1.0
35-39
1.5
4;6-8;16;19

5;7

25-34
2.0
15-24
2.5
<15
3.0
IPR = % Rt corectat / factorul de corectie
Un IPR <2 indica un raspuns medular inadecvat, in timp ce un IPR >2
sugereaza ca maduva osoasa raspunde adecvat gradului de anemie .
Semnificatie clinica determinarea nr. relativ sau absolut de Rt reprezinta
un indicator important al activitatii eritropoietice medulare, furnizand o
apreciere initiala daca anemia se datoreaza alterarii productiei eritrocitare sau
pierderii de eritrocite in circulatie (prin sangerare sau hemoliza) .
1. Numar crescut de reticulocite (reticulocitoza): este indicator de eritropoieza
regenerativa (cresterea productiei eritrocitare medulare sub actiunea
eritropoietinei; sub stimulare maxima maduva poate produce eritrocite de 6-8
ori mai mult fata de rata normala).
Hemoragia acuta: debutul si gradul reticulocitozei depind de cantitatea
de sange pierduta; de obicei, reticulocitoza apare in a 2 a 3 zi si ajunge
pana la 5-15%.
Anemia hemolitica: anemia hemolitica imuna (test Coombs +) idiopatica
sau secundara, transfuzii de sange incompatibil, boli hemolitice ereditare
(defecte membranare eritrocitare: sferocitoza ereditara, eliptocitoza ereditara
etc.; defecte enzimatice: deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza, deficit de
piruvat kinaza etc.), hemoglobinopatii (siclemie, sindroame talasemice etc.),
anemii hemolitice dobandite (anemia hemolitica microangiopatica; infectii:
malarie, clostridii; agenti chimici si medicamente oxidante/neoxidante;
hemodializa; veninuri; hemoglobinuria paroxistica nocturna; anemia hemolitica
cu acantocite din bolile hepatice).
Sindroamele hemolitice usoare se pot asocia cu concentratii normale de Hb si
reticulocitoza de 2-5%.
Anemiile hemolitice acute se pot asocia cu reticulocitoza de >50%.
In hipersplenism este prezenta o anemie hemolitica usoara cu numar de Rt
usor crescut.
Tratamentul de substitutie cu fier, acid folic/vitamina B12 al anemiilor
deficitare in acesti factori: regenerarea eritropoiezei este marcata intr-o
saptamana de tratament de cresterea numarului de Rt, iar o reticulocitoza
maxima de 10-20% apare dupa 2-4 saptamani de tratament.
Tratamentul cu eritropoietina: o crestere usoara a nr. de Rt apare dupa
24 ore (cu eliberarea din maduva de Rt imature, mari, cu continut mare de
ARN), nivelul maxim este atins dupa 4-6 zile, iar normalizarea survine dupa 810 zile.
Aplazia medulara indusa de medicamente citotoxice: o crestere a nr. de
Rt poate precede alti parametri hematologici cu cateva zile.
5

1;4;5

2. Numar scazut de reticulocite (reticulocitopenia): apare in anemii nonregenerative, cum ar fi deficitul de fier/folat/vitamina B12, aplazia medulara
(deficitul persistent de Rt sugereaza un prognostic prost), anemia din bolile
cronice, insuficienta medulara (anemia mieloftizica).
Determinarea numarului de Rt are importanta in special in anemia
normocitara. Anemia microcitara cu feritina si saturatie a transferinei normale
si nr. de Rt crescut sugereaza o hemoglobinopatie. Reticulocitoza in
combinatie cu anemia macrocitara sugereaza deficit de folat/vitamina B12
partial tratat, iar anemia hemolitica poate fi usor macrocitara .
Unele analizoare furnizeaza un parametru suplimentar: fractia reticulocitelor
imature (IRF). Stabilirea indexului de maturitate a reticulocitelor furnizeaza
informatii complementare numarului de reticulocite in evaluarea activitatii
eritropoietice.
IFR reprezinta procentul de reticulocite care au un continut crescut sau
intermediar de ARN. Valorile de referinta specifice metodei de lucru a
laboratorului nostru sunt diferite in functie de sex:
barbati: 2.3-13.4%
femei: 3.0-15.9%.
Studiile efectuate au aratat faptul ca IRF constituie un indicator mai sensibil si
mai specific decat numarul de reticulocite determinat izolat, in urmatoarele
situatii clinice:
monitorizarea regenerarii medulare post transplant sau chimioterapie
(ex. IRF scade la 2-3 zile dupa incheierea chimioterapiei si creste inainte de o
noua cura);
monitorizarea succesului transplantului renal (instalarea productiei de
eritropoietina);
monitorizarea tratamentului anemiilor cu fier, vitamina B12 si folati;
monitorizarea tratamentului cu eritropoietina la copii, pacienti cu
insuficienta renala cronica, sindrom mielodisplazic, SIDA;
monitorizarea efectelor toxice medulare induse de AZT;
evaluarea anemiilor normocrome de diverse etiologii;
diagnosticul si monitorizarea anemiilor aplastice;
detectia crizei aplastice in anemiile hemolitice;
stabilirea momentului prelevarii de celule stem dupa tratamentul cu
factori de crestere sau chimioterapie;
detectia hemoragiilor oculte sau a anemiilor hemolitice compensate;
estimarea hipoxiei cronice in afectiuni pulmonare sau cardiopatii
cianogene (este indusa o activitate eritropoietica crescuta);
clasificarea anemiilor.
4;5

Referitor la clasificarea anemiilor, in tabelul de mai jos sunt prezentate

modificarile numarului absolut de reticulocite si al FRI in diverse tipuri de
anemie:
Conditii clinice

Numar reticulocite

Fractia reticulocitelor
imature

Aplazie medulara,
criza aplastica in
anemii hemolitice

Anemii hipoplazice

Regenerare medulara

sau N

Boli cronice

sau N

Deficit de fier

sau N

Deficit de folat sau vit.

B12

sau N

Talasemii

N sau

N sau

Mielodisplazii

Variabil

N sau

Anemii hemolitice

Hemoragie sau anoxie

N sau

In concluzie, IRF corelat cu numarul de reticulocite constituie un indicator util

al activitatii eritropoietice, furnizand informatii similare cu indicele productiei
reticulocitare (IPR), care fiind insa un parametru calculat si nu un rezultat al
masurarii directe poate fi inlocuit de acestea .
9

NUMARUL DE TROMBOCITE (NUMARUL DE PLACHETE)

Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice anucleate bogate in granule,
rotund-ovalare, plate, in forma de disc, cu diametrul de 2-4. Trombopoieza
are loc in maduva osoasa incepand cu celula progenitoare multipotenta,
continua cu megakariocitopoieza care include proliferarea megakariocitara si
maturarea megakariocitelor cu formarea de trombocite. In mod normal, doua
treimi din trombocite se gasesc in circulatie, iar o treime sunt stocate in splina.
Trombocitele sunt implicate in hemostaza si in initierea proceselor de reparare
tisulara si vasoconstrictie dupa injuria vasculara si in timpul proceselor
inflamatorii, aderarea si agregarea plachetara avand ca rezultat formarea
trombusului plachetar care astupa rupturile din peretii vaselor mici.

Indicatii
investigarea unei sangerari neexplicate, unei boli hemoragice sau a
unei boli trombotice;
in cadrul unui profil de coagulare;
monitorizarea bolilor asociate cu insuficienta medulara;
monitorizarea in timpul tratamentelor care pot induce supresie medulara
(iradiere, chimioterapie etc.)
.
Metoda de determinare trombocitele sunt numarate de analizorul automat
prin aceeasi metoda ca eritrocitele, in timpul directionarii lor intr-un singur
rand printr-un orificiu, prin metoda de focusare hidrodinamica .
O estimare a numarului de trombocite pe un frotiu de sange bine efectuat
constituie un control valoros al numarului de trombocite determinat prin
metoda automata. In general, cand frotiul este examinat cu obiectivul de 100x
fiecare trombocit observat/camp reprezinta ~10000 Tr x10 /L. In consecinta,
un frotiu normal trebuie sa prezinte in medie cel putin 14 Tr/camp .
Valori de referinta 150-450 x 10 /L.
Semnificatie clinica
1. Cresterea numarului de trombocite (trombocitoza/trombocitemie)
A. Trombocitoza tranzitorie se datoreaza mobilizarii trombocitelor din pool-ul
extravascular: efort fizic, nastere, administrare de epinefrina.
B. Trombocitoza primara:
Trombocitemia ereditara (rara; autosomal dominanta; mutatie a genei
trombopoietinei de pe cromozomul 3).
Sindroame mieloproliferative (hematopoieza clonala): trombocitemia
esentiala, policitemia vera, leucemia mieloida cronica, metaplazia mieloida cu
mielofibroza.
C. Trombocitoza secundara/reactiva (productia persistenta a unuia sau mai
multor factori trombopoietici, in special interleukina 6, care actioneaza asupra
megakariocitelor):
boli infectioase;
boli inflamatorii;
boli maligne;
regenerarea rapida dupa hemoragie/anemie hemolitica;
rebound dupa refacerea post-trombocitopenie;
asplenia anatomica (splenectomie)/functionala (de exemplu din
siclemie);
deficitul de fier;
postchirurgical .
In sindroamele mieloproliferative cronice trombocitoza este frecventa si poate
constitui un mecanism fiziopatologic important in producerea hemoragiei si
trombozei. Trombocitele circulante sunt mari, dismorfice si anormale
4;6;8;10;12-14;16;17;19

15

13

functional. Pacientii cu trombocitoza reactiva pot avea valori ale trombocitelor

la fel de mari ca in bolile mieloproliferative (de ordinul milioanelor), dar
hemoragia si tromboza sunt neobisnuite. Trombocitele circulante sunt mari,
rotunde, normale functional .
2. Scaderea numarului de trombocite (trombocitopenia): este cea mai
frecventa cauza de sangerare. Trombocitopenia poate aparea prin
mecanisme diferite:
A. Distructie accelerata a trombocitelor: este cea mai frecventa cauza de
trombocitopenie; aceasta determina stimularea trombopoiezei ducand la
cresterea numarului, marimii si maturatiei megakariocitelor medulare.
Datorata unor procese imunologice:
autoimune: idiopatica/secundara (infectii, sarcina, boli vasculare
de colagen, boli limfoproliferative, tumori solide, medicamente etc.);
mecanismul este reprezentat de prezenta de autoanticorpi anti-trombocitari de
tip IgG si/sau IgA, mai rar IgM, care activeaza complementul si determina
scurtarea duratei de viata a trombocitelor prin indepartarea din circulatie de
catre sistemul fagocitic mononuclear splenic;
aloimune: trombocitopenie neonatala; purpura posttransfuzionala.
Datorata unor procese non-imunologice:
microangiopatii trombotice: coagulare intravasculara diseminata,
purpura trombotica trombocitopenica, sindrom hemolitic uremic, sindromul
HELLP din sarcina (hemoliza/eclampsie, cresterea enzimelor hepatice si
scaderea trombocitelor);
alterarea trombocitelor prin suprafete vasculare anormale
(valvulopatii, ateroscleroza extensiva, proteze vasculare, catetere, circulatie
extracorporeala etc.);
infectii: virusuri (rubeola/oreion neonatal, citomegalovirus,
parvovirus B19, vaccinuri), bacterii (septicemie, meningococemie, boala
Lyme), Mycoplasma pneumoniae, protozoare (malarie).
B. Productie scazuta de trombocite:
Hipoplazie megakariocitara: medicamente mielosupresive (agenti
alchilanti, antimetaboliti, medicamente citotoxice), radiatii ionizante, anemie
aplastica, boli medulare infiltrative, medicamente care produc hipoplazie
medulara prin mecanism idiosincrazic (cloramfenicol), substante care
supreseaza selectiv megakariocitele (clorotiazide, estrogeni, etanol).
Trombopoieza ineficienta: anemia megaloblastica.
Alterarea mecanismului de reglare a trombopoiezei: deficit de
trombopoietina; trombocitopenia ciclica.
Trombocitopenii ereditare: trombocitopenia amegakariocitara
congenitala, trombocitopenia cu absenta radiusului, anomalia May-Hegglin,
sindromul Wiskott-Aldrich (microtrombocitopenia X-linkata),
4;13

macrotrombocitopenia X-linkata cu diseritropoieza, sindromul Bernard-Soulier,

sindromul plachetelor gri etc.
Purpura trombocitopenica amegakariocitara pura dobandita (rara).
C. Distributie anormala a trombocitelor:
Boli ale splinei (neoplazice, congestive, infiltrative, infectioase); de
obicei trombocitopenie usoara = 50-10010 /L.
Hipotermia.
Dilutia trombocitelor prin transfuzii masive.
Numeroase medicamente au fost asociate cu trombocitopenia imuna. Cele
mai comune medicamente incriminate sunt: heparina (1% din pacienti),
quinidina, quinina, rifampicina, trimetoprim-sulfametoxazol, danazol,
metildopa, acetaminofen, digoxin, interferon-alfa etc.
Trombocitopenia se asociaza clinic cu sangerari cutaneo-mucoase: petesii,
purpura, gingivoragii, epistaxis, pana la sangerari gastrointestinale, pulmonare
si genitourinare. Sangerarile spontane sunt rare la >6010 Tr/L (pot aparea
sangerari posttraumatice, postoperatorii) .
Valori critice
1. Trombocitoza >1.510 /L, precum si trombocitoza la pacienti varstnici
si/sau cu boli cardiovasculare prezinta risc de tromboza, mai rar de
hemoragie .
2. Trombocitopenia <2010 /L se asociaza cu risc de sangerari spontane
interne/externe (risc 1% de hemoragii intracraniene) .
Interferente
1. Trombocitele cresc la altitudine, in timpul iernii, dupa efort fizic intens,
traume.
2. Trombocitele scad inaintea menstruatiei si in sarcina.
3. O falsa trombocitopenie poate fi indicata de analizorul automat si se
datoreaza unei erori de numarare:
formarea de agregate/aglutinate trombocitare (pseudotrombocitopenie)
induse de anticoagulantul EDTA se datoreaza prezentei de aglutinine
(autoanticorpi), care sunt imunoglobuline de tip IgG, IgA/IgM si care induc
aglutinarea in vitro a trombocitelor dependente de anticoagulant (care induce
expunerea unor situsuri antigenice la care se vor lega anticorpii); nu exista
nici o asociere cunoscuta cu vreo boala/medicament; este cea mai frecventa
cauza de falsa trombocitopenie. Frotiul de sange periferic evidentiaza
agregatele trombocitare; pentru o numaratoare exacta a trombocitelor se
recomanda recoltarea unei picaturi de sange din pulpa degetului si folosirea
modulului capilar al analizorului.
prezenta de trombocite gigante;
satelitismul plachetar (adsorbtia trombocitelor pe suprafata neutrofilelor
segmentate);
3

12;17

prezenta aglutininelor la rece care poate determina aglutinare

independenta de EDTA.
4. Prezenta de fragmente eritrocitare, microsferocite, fragmente leucocitare
(fragmente nucleare si citoplasmatice limfocitare in leucemia limfoida cronica)
poate determina niveluri fals crescute ale trombocitelor
.
5. Interferente medicamentoase:
Cresc trombocitele: cefazolin, ceftriaxon, clindamicin, danazol,
diltiazem, dipiridamol, epoetin alfa, eritropoietina, fludarabina, gemfibrozil,
glucocorticoizi, imipenem, imunoglobuline, interferon alfa-2a, isotretinoin,
lansoprazol, litiu, lomefloxacin, megestrol, meropenem, metilprednisolon,
metoprolol, miconazol, moxalactam, netilmicina, ofloxacina, contraceptive
orale, penicilamina, propranolol, steroizi, ticlopidina, zalcitabina, zidovudina .
Scad trombocitele: abciximab, acetaminofen, acetazolamida,
albendazol, albuterol, alemtuzumab, alopurinol, acid aminocaproic,
aminoglutetimid, amiodarona, amitriptilina, amoxicilina, amfotericina B,
ampicilina, amrinona, anagrelid, anticonvulsivante, antineoplazice, trioxid de
arseniu, asparaginaza, aspirina, aur, azatioprina, azitromicina, barbiturice,
vaccin BCG, benazepril, betaxolol, subsalicilat de bismut, bleomicina,
candesartan, capecitabina, captopril, carbamazepin, carbenicilin, carmustina,
carvedilol, cefaclor, cefamandol, cefazolin, cefoxitin, ceftriaxon, cefuroxim,
clorambucil, cloramfenicol, clordiazepoxid, clorochina, clorotiazida,
clorfeniramin, clorpromazina, clorpropamid, cimetidina, cladribina,
clindamicina, clofibrat, clonazepam, clopidogrel, cotrimoxazol, codeina,
colchicina, ciclofosfamida, citarabina, dacarbazina, dalteparin, danazol,
diazoxid, diclofenac, didanozina, dietilstilbestrol, digitala, digoxin, diltiazem,
difenhidramina, disopiramida, docetaxel, doxepin, doxorubicin, doxiciclina,
enalapril, epirubicin, eprosartan, eritromicina, esomeprazol, etanercept, acid
etacrinic, etosuximid, etidronat, etopozid, etretinat, factor VIIa, famotidina,
fenoprofen, flecainida, fluconazol, flucitozin, fludarabina, 5-fluorouracil,
flufenazin, fluvastatin, fondaparinux, furosemid, gabapentin, ganciclovir,
gemcitabina, gentamicina, glimepirid, gliburid, granisetron, vaccin antihepatita
B, hidralazina, hidroclorotiazida, hidroxiclorochina, hidroxiuree, ibuprofen,
idarubicina, ifosfamida, imatinib, imipenem, imipramina, imunoglobulina,
indinavir, indometacin, infliximab, interferon alfa-2a, interleukina-2, irinotecan,
isoniazida, isosorbid, isotretinoin, itroconazol, ketoprofen, lamivudina,
lansoprazol, lepirudin, levamizol, levodopa, lisinopril, lomefloxacin, lomustin,
lovastatin, loxapin, vaccin antirubeolic, vaccin antirujeolic, mecloretamina,
acid mefenamic, meloxicam, melfalan, meprobamat, 6-mercaptopurina,
meropenem, mesalamina, metformin, metazolamida, meticilina, metotrexat,
metsuximid, metildopa, metisergid, metoprolol, metronidazol, milrinona,
mitoxantrona, moricizina, morfina, moxalactam, micofenolat, acid nalidixic,
4;6;8;16;17;19

naproxen, netilmicina, nicardipina, nitrofurantoin, nitroglicerina, nizatidina,

norfloxacin, nortriptilina, nistatin, ofloxacin, paclitaxel, pamidronat,
penicilamina, penicilina, pentamidina, pentostatin, pentoxifilina, fenobarbital,
fenotiazine, indolol, piroxicam, vaccin antipolio, pravastatin, prednison,
probenecid, procainamida, procarbazina, promazina, prometazina,
propafenona, propranolol, protriptilina, pirazinamida, pirimetamina, raloxifen,
ramipril, rezerpina, rifampicina, vaccin antirubeolic, sargramostin,
spironolactona, stavudin, streptomicin, sulfametoxazol, sulfasalazina,
sulfoniluree, sulindac, tacrolimus, tamoxifen, tetraciclina, tiabendazol, tiazide,
tioguanina, tioridazina, tiotepa, ticarcilina, ticlopidina, timolol, tinzaparin,
tobramicina, tocainida, tolbutamid, tolmentin, topotecan, trimetoprim, vaccin
antiurlian, acid valproic, vancomicina, vinblastina, vincristina, vinorelbina,
zidovudina .
VOLUMUL TROMBOCITAR MEDIU (VTM)
indica uniformitatea de
marime a populatiei trombocitare. Este util in diagnosticul diferential al
trombocitopeniei
.
Metoda de determinare: este calculat de analizorul automat dupa
urmatoarea formula:
PCT (Plachetocrit) (%)
VTM (fL) = - x1000
Nr. trombocite (x10 /L)
De asemenea, analizorul automat calculeaza largimea distributiei
trombocitare (PDW) asemanator cu calcularea largimii distributiei
eritrocitare .
Valori de referinta VTM = 7.4-13 fL sau m .
PDW = 8-16.5 coeficient de variatie (CV) a volumului trombocitar .
Semnificatie clinica VTM poate fi utilizat impreuna cu PDW pentru
distingerea conditiilor asociate cu productie scazuta de trombocite de cele
asociate cu distructie plachetara crescuta.
1. VTM crescut:
In general VTM variaza invers proportional cu numarul de trombocite, cu
volume plachetare mai mari observate la pacientii trombocitopenici la care
trombocitele sunt scazute datorita distructiei periferice si unui turn-over
plachetar crescut (ca in purpura trombocitopenica idiopatica) .
VTM este caracteristic crescut in hipertiroidism si in bolile mieloproliferative .
In trombocitopoieza ineficienta asociata cu hematopoieza megaloblastica
din deficitul de vitamina B12 si/sau acid folic trombocitele circulante sunt
anormal de mari.
VTM poate fi crescut dupa splenectomie; este crescut in pre-eclampsie,
la fumatorii aterosclerotici (cresterea VTM la fumatori a fost propusa ca factor
de risc pentru ateroscleroza) .
6

4;6;16;17

4;6;16;17

16

4;16

Plachete mari sunt prezente in faza de recuperare dupa trombocitopenia

indusa dealcool . Exista cateva forme de trombocitopenie ereditara
caracterizate prin prezenta de trombocite gigante (VTM = 16-30 fL): sindromul
Bernard-Soulier si macrotrombocitopeniile ereditare cu transmitere autosomal
dominanata (sindroamele Fechtner, Sebastian, May-Hegglin si Epstein) .
In trombocitoza, VTM este de obicei crescut in bolile mieloproliferative
(asociat cu morfologie anormala) si normal in trombocitozele reactive (infectii,
tumori, boli inflamatorii etc.) .
2. VTM scazut:
Numarul de trombocite si VTM sunt de obicei scazute in conditiile asociate
cu alterarea productiei de trombocite: hipoplazia megakariocitara, anemia
aplastica, chimioterapie, de asemenea in trombocitopenia septica . Odata
cu ameliorarea tabloului clinic si refacerea dupa chimioterapie, VTM creste
inaintea cresterii numarului de trombocite.
Pacientii cu hipersplenism au trombocite mai mici decat cei cu PTI, astfel
marimea trombocitelor poate servi ca mijloc pentru diferentierea intre
trombocitopenia cauzata de distructia imunologica a plachetelor fata de
sindroamele cu splenomegalie .
Prezenta de fragmente trombocitare (de ex. in leucemie) se poate asocia cu
VTM scazut .
Dintre trombocitopeniile ereditare sindromul WiskottAldrich si trombocitopenia X-linkatase asociaza cu microcitoza trombocitara
(VTM ~jumatate fata de valorile normale) .
Exista dovezi ca VTM se coreleaza cu tendinta de sangerare la pacientii
trombocitopenici: la VTM >6.4 fL scade semnificativ frecventa sangerarilor;
astfel VTM ar putea fi util in aprecierea oportunitatii administrarii de transfuzii
de trombocite .
Interferente
Plachetele tind sa se mareasca in primele doua ore in EDTA, micsorandu-se
din nou o data cu prelungirea stocarii probei, facand dificila standardizarea
masuratorilor. De aceea interpretarea VTM si PDW trebuie facuta cu
precautie . VTM si PDW pot avea valori false daca numarul de Tr este
<10000/L .
4

16;19

13

4;16;17

4;16

10;19

16

NUMARUL DE LEUCOCITE (NUMARUL DE CELULE ALBE) SI FORMULA

LEUCOCITARA
Leucocitele se impart in doua grupe principale: granulocite si a-/nongranulocite. Granulocitele sunt denumite astfel datorita prezentei in
citoplasma de granulatii distincte si se identifica trei tipuri de granulocite in
functie de afinitatile de colorare pe frotiul de sange colorat Wright: neutrofile,
eozinofile si bazofile. De asemenea, aceste celule sunt denumite si leucocite

polimorfonucleare datorita nucleului multilobulat. Nongranulocitele care

constau din limfocite si monocite nu contin in general granulatii citoplasmatice
distincte si au nucleul nonlobulat, fiind denumite si leucocite
mononucleare
.
Indicatii evaluarea infectiilor, inflamatiilor, necrozelor tisulare, intoxicatiilor,
alergiilor, bolilor mieloproliferative si limfoproliferative acute si cronice,
tumorilor maligne, depresiei medulare (iradiere, medicamente citotoxice,
imunosupresoare, antitiroidiene etc.) .
Metoda de determinare leucocitele sunt determinate de analizorul automat
(dupa ce hematiile sunt lizate, iar leucocitele sunt colorate cu o substanta
fluorescenta cu afinitate pentru acizii nucleici) prin metoda de citometrie in flux
cu fluorescenta utilizand LASER semiconductor. De asemenea, sunt efectuate
doua scatergrame bidimensionale. In scatergrama 4 DIFF axa x reprezinta
intensitatea luminii dispersate lateral (respectiv complexitatea interna a
celulelor), iar axa y intensitatea fluorescentei laterale (respectiv continutul de
acizi nucleici), sunt proiectate cele cinci clase leucocitare si grupul de umbre
eritrocitare, precum si anumite semnale de avertizare. In scatergrama
WBC/BASO axa x reprezinta intensitatea luminii dispersate lateral, iar axa y
intensitatea luminii dispersate frontal (respectiv marimea celulelor) si sunt
proiectate trei grupuri, respectiv grupul de umbre eritrocitare, grupul de
bazofile si grupul de alte leucocite .
Valori de referinta la adult = 4000-10000/L sau 4-1010 /L;
la copii valori mai mari, diferite in functie de varsta (vezi anexa7.1.1).
Semnificatie clinica
1.Variatii fiziologice ale leucocitelor
cresterea si dezvoltarea: la nou-nascuti si copii numarul de leucocite
este crescut, cu scaderea treptata a valorilor, cu atingerea valorilor de la adult
intre 18-21 ani;
variatii rasiale: la negrii din Africa numarul de neutrofile si monocite este
mai mic, iar numarul de eozinofile mai mare;
fluctuatii diurne si de la o zi la alta: influentate de lumina; de asemenea
activitatea obisnuita determina valori mai mari ale leucocitelor dupa-amiaza,
dar care tind sa ramana in limite normale;
variatii climatice si sezoniere: caldura si radiatiile solare intense ar
determina leucocitoza, iar rezidenta prelungita in Antarctica determina
leucopenie; lumina artificiala si ultravioleta determina limfocitoza;
anoxia acuta determina neutrofilie;
in primele zile de rezidenta la altitudine crescuta apare leucocitoza
asociata cu limfopenie si eozinopenie, urmate de limfocitoza si eozinofilie
usoare;
2;4;6;8;12;16;18-20

6;8;12

exercitiile fizice intense determina leucocitoza marcata, de obicei pe

seama neutrofilelor segmentate (se datoreaza trecerii neutrofilelor marginate
in circulatie), dar poate fi prezenta si limfocitoza; normalizarea survine in mai
putin de o ora; gradul leucocitozei se coreleaza cu intensitatea efortului fizic si
nu cu durata sa;
crizele convulsive determina cresterea numarului de leucocite;
injectiile cu epinefrina determina leucocitoza, in special neutrofilie;
atacurile de tahicardie paroxistica pot determina leucocitoza;
durerea, greata, varsaturile, anxietatea pot determina leucocitoza in
absenta infectiei, prin redistribuirea celulelor marginate spre circulatie;
anestezia cu eter determina leucocitoza, iar narcoza cu compusi
barbiturici de obicei scade numarul de leucocite;
in perioada ovulatorie poate aparea leucocitoza usoara si eozinopenie;
in sarcina apare leucocitoza usoara, iar neutrofilia se accentueaza
odata cu apropierea termenului; de asemenea, in timpul travaliului apare
neutrofilie uneori pronuntata, cu normalizarea valorilor dupa 4-5 zile si
asociata cu eozinopenie.
Majoritatea variatiilor fiziologice se explica prin stimularea cortexului adrenal.
Administrarea de cortizon si hidrocortizon se asociaza cu neutrofilie (datorata
probabil scaderii efluxului din sange si cresterii eliberarii medulare), urmata de
eozinopenie si limfopenie .
2. Leucocitoza: L >10000/L sau >1010 /L se datoreaza de obicei unei
cresteri a numarului de neutrofile sau limfocite; mai rar celelalte clase de
leucocite determina cresterea numarului absolut de leucocite. O crestere
proportionala a tuturor tipurilor de leucocite se datoreaza hemoconcentratiei.
a. Infectiile reprezinta cauza majora de leucocitoza. O infectie acuta
tipica se caracterizeaza printr-o faza de atac neutrofilica, o faza reactiva
monocitica si o faza de recuperare limfocitico-eozinofilica. In infectiile cronice
poate persista oricare din aceste trei faze. Infectiile virale si unele infectii
bacteriene (febra tifoida) nu urmeaza in mod normal acest curs. Gradul
leucocitozei depinde de severitatea infectiei, varsta si rezistenta pacientului,
precum si de rezerva medulara.
b. Alte cauze de leucocitoza:
hemopatii maligne;
traumatisme/injurii tisulare, de exemplu interventii chirurgicale,
necroze tisulare;
tumori maligne (in special carcinomul bronsic);
toxine, uremie, eclampsie, coma, tireotoxicoza;
medicamente: cloroform, chinina, factori de crestere etc.;
hemoliza acuta;
hemoragie acuta;
18

postsplenectomie .
3. Leucopenie: <4000/L sau <410 /L (valorile cuprinse intre 2500-4000/L
sunt considerate borderline, in timp ce valorile <2500/L sunt cert anormale)
se poate datora urmatoarelor cauze:
infectii virale, unele infectii bacteriene, infectii bacteriene severe;
hipersplenism;
depresie medulara produsa de intoxicatie cu metale grele, benzen,
radiatii ionizante, medicamente: chimioterapice, barbiturice, antibiotice,
antihistaminice, anticonvulsivante, antitiroidiene, arsenic, diuretice, analgezice
si antiinflamatorii;
boli medulare primitive: leucemie (aleucemica), anemie megaloblastica,
sindroame mielodisplazice, anemie aplastica, boli congenitale (anemia
Fanconi, discheratoza congenitala);
boli medulare secundare: granuloame, metastaze .
Interferente
1. Numar fals crescut de leucocite: prezenta de eritrocite rezistente la liza (la
nou-nascuti, reticulocitoza), prezenta de eritroblasti circulanti in numar
mare, trombocitele gigante (pot fi numarate ca leucocite), prezenta
de crioglobuline (la temperatura camerei se formeaza cristale proteice care
sunt numarate ca leucocite; dispar dupa incalzirea probei la
37C),paraproteinemia, prezenta de aglutinine la rece.
2. Numar fals scazut de leucocite: prezenta de leucocite
alterate (chimioterapie, sepsis) nu sunt incluse in numaratoare .
Valori critice numar de leucocite <500/L, respectiv >30000/L .
Formula leucocitara consta in diferentierea numarului total de leucocite
circulante in cele cinci tipuri de leucocite, exprimate procentual si respectiv in
numar absolut, fiecare dintre acestea indeplinind o functie specifica.
Actualmente este de preferat raportarea fiecarui tip de leucocite in valori
absolute. Formula leucocitara este efectuata automat de catre analizor. Exista
anumite situatii insa in care este necesara efectuarea manuala a formulei
leucocitare: numar de leucocite prea mic/prea mare, prezenta de celule
anormale semnalizata de analizor prin anumite mesaje de avertizare/chiar
esecul analizorului de a indica formula leucocitara. In aceste cazuri se
efectueaza numaratoarea microscopica: frotiu de sange venos (recoltat pe
EDTA; heparina poate produce deformari ale leucocitelor) sau frotiu de sange
capilar .
18

18

4;6;8;19
6

Neutrofilele (granulocitele polimorfonucleare neutrofile) cel mai

numeros tip de leucocite, joaca un rol major in apararea antiinfectioasa
primara a organismului prin fagocitarea si digestia microorganismelor, iar
activarea lor necorespunzatoare poate duce la lezarea tesuturilor normale ale

organismului prin eliberarea de enzime si agenti piogeni. In momentul aparitiei

infectiei sunt produsi agenti chemotactici care determina migrarea neutrofilelor
la locul infectiei si activarea functiilor defensive ale acestora, cu fagocitarea
agentului respectiv, urmata de eliberarea granulelor in vezicula de fagocitoza
si distrugerea agentului infectios. Acest efect este adesea asociat cu
cresterea productiei si eliberarii neutrofilelor din maduva osoasa.
Granulopoieza are loc la nivelul maduvei osoase, considerandu-se ca
granulocitele neutrofile, eozinofile si bazofile urmeaza acelasi model de
proliferare, diferentiere, maturare si eliberare in sange. Mieloblastii,
promielocitele si mielocitele reprezinta compartimentul mitotic, celulele fiind
capabile de replicare, iar metamielocitele, neutrofilele nesegmentate si
neutrofilele segmentate reprezinta compartimentul postmitotic/de diferentiere.
In afara maduvei osoase, granulocitele neutrofile se gasesc in tesuturi,
circulante la nivelul vaselor de sange si marginate care adera la endoteliul
vascular. Cresterea neutrofilelor circulante se datoreaza fie eliberarii din
maduva osoasa, fie mobilizarii neutrofilelor marginate. In cazul unei stimulari
puternice metamielocitele si mielocitele pot ajunge in sangele periferic .
Valori de referinta: la adult = 2000-8000/L sau 2-810 /L; 45-80% din
leucocite;
la copii valori mai mici in functie de varsta (vezi anexa 7.1.1).
Semnificatie clinica
1. Neutrofilia: >8000/L sau 810 /L:
Pseudoneutrofilia (cresterea numarului de neutrofile circulante pe
seama neutrofilelor marginate): efort fizic intens, stres (plansul la copii),
travaliu, menstruatie.
Infectii bacteriene acute localizate si generalizate: neutrofilie pana la
15000-20000/L, foarte rar chiar pana la 50000/L; pot aparea granulatii
toxice si devierea la stanga a formulei leucocitare, cu cresterea procentului de
neutrofile nesegmentate (normal 1-4% din neutrofile), iar in cazul unui stimul
puternic cu eliberarea de precursori medulari (metamielocite, mielocite). In
infectii foarte severe poate aparea deviere la stanga degenerativa cu
cresterea formelor imature fara leucocitoza (prognostic nefavorabil) sau
reactie leucemoida (leucocite >25000/L, devierea formulei leucocitare,
uneori pana la mieloblast).
Infectii virale, fungice si parazitare: de obicei, neutrofilia este usoara si
este prezenta doar in faza initiala.
Sepsis neonatal.
Boli inflamatorii cronice: vasculite, artrita reumatoida, bronsita, colita,
dermatita, pielonefrita, pancreatita.
Boli metabolice: coma diabetica, coma uremica, coma hepatica, atacul
acut de guta, eclampsia, tireotoxicoza.
18

Necroza tisulara: arsuri, infarct miocardic.

Toxice si medicamente: corticosteroizi, plumb, mercur, monoxid de
carbon, digitala, veninuri.
Hemoragia acuta (neutrofilie pana la 25000/L in a 3 -a 5 zi), proceduri
chirurgicale majore, anemia hemolitica, postsplenectomie.
Tumori maligne, in special carcinoame (gastrointestinal, pulmonar):
neutrofilia apare ca urmare a reactiei inflamatorii, necrozei tumorale,
producerii de factori de crestere granulopoietici de catre tumora.
Boli mieloproliferative cronice (leucemia mieloida cronica, policitemia
vera, trombocitemia esentiala, metaplazia mieloida cu mielofibroza)
.
2. Neutropenia: se clasifica in usoara (1000-1500/L), moderata (5001000/L) si severa (<500/L); agranulocitoza reprezinta o forma severa de
neutropenie cu absenta totala a neutrofilelor circulante. Neutropenia severa
se asociaza cu risc crescut de infectii cu localizare orala (ulcere, periodontita),
cutaneo-mucoasa (piele, perirectal, genital), iar in neutropenia prelungita
infectii sistemice (pulmonare, gastrointestinale, hematogene). Cauze de
neutropenie:
A. Pseudoneutropenia: efectuarea hemogramei dupa un timp indelungat de
la recoltare, prezenta paraproteinemiei care produce aglutinarea neutrofilelor,
marginarea neutrofilelor.
B. Neutropenia dobandita:
Infectii bacteriene severe, septicemie in special cu bacterii Gram
negative; infectii virale: neutropenia survine in primele 1-2 zile si persista 3-7
zile, de obicei fara semnificatie clinica; neutropenie prelungita poate aparea in
infectii cu virusul hepatitic B, virusul Epstein-Barr, HIV; infectii cu protozoare
(malarie), fungi, rickettsii.
Substante chimice, toxice si medicamente:
Neutropenie indusa imun: aminopirina, penicilina, antitiroidiene,
aur, quinidina.
Inhibitia granulopoiezei dependenta de doza: antibiotice lactamice, carbamazepina, acid valproic.
Lezarea directa a micromediului medular sau a precursorilor
mieloizi de catre medicament sau metabolitii acestuia.
Medicamente care pot produce neutropenie:
Metale grele: aur, arseniu, mercur.
Analgezice si antiinflamatorii: aminopirina, fenilbutazona,
indometacin, ibuprofen, acid acetilsalicilic, barbiturice, mesalazina, quinina.
Antipsihotice si antidepresive: fenotiazine, imipramin, desipramin,
diazepam, clordiazepoxid, meprobamat, haloperidol.
Anticonvulsivante: acid valproic, fenitoin, etosuximid,
carbamazepin, lamotrigin.
a

4,6;8;18;19

Antitiroidiene: tiouracil, propiltiouracil, metimazol, carbimazol,

perclorat de potasiu, tiocianat.
Medicamente cardiovasculare: procainamida, captopril,
propranolol, hidralazina, metildopa, diazoxid, nifedipin, propafenona,
ticlopidina, enalapril, amiodarona, quinidina.
Antihistaminice: cimetidina, ranitidina, famotidina.
Antimicrobiene: peniciline, cefalosporine, vancomicina,
cloramfenicol, gentamicina, clindamicina, doxiciclina, flucitozina,
nitrofurantoin, griseofulvin, metronidazol, rifampicina, izoniazida,
streptomicina, mebendazol, pirimetamina, levamisol, sulfonamide, etambutol,
ciprofloxacin, trimetoprim, imipenem.
Antimalarice: clorochin, hidroxiclorochin, quinacrin, dapsona.
Antivirale: zidovudina, aciclovir, ganciclovir, terbinafin.
Antidiabetice: clorpropamid, tolbutamid.
Diuretice: acid etacrinic, acetazolamida, tiazide, spironolactona.
Diverse: alopurinol, colchicina, bezafibrat, tamoxifen,
penicilamina, acid retinoic, metoclopramid, Rauwolfia, etanol, imunoglobuline
intravenoase, omeprazol, levodopa.
Neutropenia nutritionala: casexie, stari debilitante, anorexie nervoasa,
deficit de vitamina B12 si folat, deficit de cupru.
Neutropenia imuna (prezenta de anticorpi anti-neutrofile):
neutropenia autoimuna primara (80% din cazuri apar la copii <1an;
neutropenia autoimuna cronica idiopatica) sau secundara (lupus eritematos
sistemic, granulomatoza Wegener, artrita reumatoida, hepatita cronica,
limfocitoza T-, transplant medular, transfuzii);
neutropenia isoimuna neonatala.
Sindromul Felty: artrita reumatoida, splenomegalie si neutropenie.
Neutropenia asociata cu activarea complementului: expunerea sangelui
la membrane artificiale (dializa, afereza, by-pass cardiopulmonar), anafilaxie.
Are loc agregarea si aderarea neutrofilelor la endoteliul vascular, in special
pulmonar.
Hipersplenism.
Chimioterapia in cancer, tratamentul cu metotrexat in artrita reumatoida.
Radiatii ionizante.
Boli hematopoietice: leucemia (aleucemica), anemia aplastica.
C. Neutropenia congenitala si cronica:
Neutropenia congenitala severa (sindromul Kostmann).
Neutropenia ciclica (oscilatii periodice ale numarului de neutrofile de la
neutropenie severa <200/L la niveluri aproape normale): ereditara sau
dobandita.
Neutropenia benigna cronica: familiala si nonfamiliala.

Neutropenia idiopatica cronica severa.

Neutropenia asociata cu defecte imune congenitale: agamaglobulinemia
X-linkata, sindromul de hiper-IgM, dis-gamaglobulinemia tip I, deficienta de
IgA, hipo-gamaglobulinemia familiala.
Disgeneza reticulara (neutropenie severa, limfopenie,
agamaglobulinemie si absenta imunitatii mediate celular).
Neutropenia asociata cu anomalii fenotipice: sindromul Shwachman,
hipoplazia cartilaj-par, diskeratoza congenitala, sindromul Barth, sindromul
Chdiak-Higashi.
Mielokathexis.
Sindromul leucocitelor lenese.
Boli metabolice: glicogenoza tip Ib, metilmalonic acidemia .
Interferente vezi variatii fiziologice ale leucocitelor, pseudoneutrofilia si
pseudoneutropenia.
Valori critice numar de neutrofile <200/L sau agranulocitoza risc de
infectii sistemice fatale.
1

Limfocitele reprezinta o populatie celulara heterogena care difera in functie

de origine, durata de viata, localizare la nivelul organelor limfoide si functie.
Desi unele caracteristici morfologice ca: marimea, granularitatea, raportul
nucleo-citoplasmatic diferentiaza populatiile limfocitare una de cealalta, ele nu
ofera indicii privind tipul si functia lor. Majoritatea limfocitelor din sange sunt
mici, desi sunt comune si forme mai mari, cum ar fi limfocitele mari granulare
care contin granulatii azurofile in citoplasma.
65-80% din limfocite sunt celule T, 8-15% sunt celule B, iar ~10% sunt celule
natural killer (NK) (celulele NK sunt morfologic distincte, unele dintre acestea
fiind identice cu limfocitele mari granulare). Numai 2% din limfocite sunt
prezente in sange. Limfopoieza are loc la nivelul organelor limfoide. Organele
limfoide primare sunt maduva osoasa si timusul, unde are loc diferentierea
antigen-independenta a limfocitelor din precursorii imaturi (limfocitele B se
matureaza in maduva, iar limfocitele T in timus unde migreaza de la nivel
medular). Dupa acest stadiu precoce de diferentiere, limfocitele
imunocompetente sunt eliberate si se localizeaza in arii specifice din organele
limfoide secundare: splina, ganglionii limfatici, placile Peyer de la nivelul
intestinului si inelul Waldeyer, unde are loc stadiul final, antigen-dependent al
diferentierii limfocitare si distribuirea de celule efectoare complet diferentiate a
produsilor acestora spre alte zone ale organismului.
Plasmocitele reprezinta celule B complet diferentiate, cu citoplasma
abundenta, intens bazofila, uneori granulara si nucleu excentric, rotundovalar, cu cromatina densa cu aspect de spite de roata. Plasmocitele nu
sunt prezente in mod normal in sange. Frecvent sunt intalnite celule

intermediare (limfoplasmocite), ca in infectiile virale, inclusiv mononucleoza

infectioasa sau in bolile imunologice cu hipergamaglobulinemie.
Celulele B controleaza raspunsul imun umoral mediat de anticorpi specifici
antigenului ofensator. Celulele B cu memorie au durata lunga de viata si nu
produc anticorpi pana in momentul restimularii antigenice, cand raspund la
doze mult mai mici de antigen, prolifereaza clonal si produc o cantitate de
anticorpi de 7-10 ori mai mare decat celule B neexperimentate antigenic.
Celulele T sunt implicate in raspunsul imun mediat celular si includ celulele T
helper CD4 , celulele T supresor CD8 si celulele T citotoxice .
Valori de referinta adult: 1000-4000/L sau 1-410 /L; 20-55% din
leucocite;
la copii valori mai mari in functie de varsta (vezi anexa7.1.1).
Semnificatie clinica
1. Limfocitoza: >4000/L:
A. Cauze benigne:
Infectii virale:
Limfocitoza infectioasa (apare in special la copii).
Mononucleoza infectioasa: produsa de virusul Epstein-Barr, afecteaza
in special adolescentii si adultii tineri, produce un tablou hematologic
caracteristic cu limfo-monocitoza si prezenta pe frotiul de sange de limfocite
atipice, activate (celulele Downey).
Alte infecti virale: infectii virale ale tractului respirator superior, infectii cu
citomegalovirus, rujeola, oreion, varicela, hepatita acuta virala, infectie acuta
cu HIV.
Alte infectii: infectii cronice (tuberculoza, sifilis), tuse convulsiva,
toxoplasmoza, febra tifoida, bruceloza.
Numarul de limfocite poate depasi 15000/L in limfocitoza infectioasa,
mononucleoza infectioasa, tusea convulsiva.
Boala Crohn, colita ulcerativa.
Boala Addison.
Boala serului, hipersensibitate medicamentoasa.
Vasculite.
Limfocitoza policlonala persistenta (conditie benigna rara, care
afecteaza tipic femei fumatoare de varsta mijlocie, cu tendinta familiala, cu
prezenta de limfocite binucleate cu citoplasma abundenta).
Sindromul de splenomegalie hiperreactiva din malarie.
B. Cauze maligne:
Cu celula B: leucemia limfocitara cronica, leucemia prolimfocitara cu
celula B, leucemia cu celule paroase, faza leucemica din limfoamele
nonhodgkin, macroglobulinemia Waldenstrm.
+

6;15;19

Cu celula T: leucemia prolimfocitara cu celula T, leucemia/limfomul cu

celula T al adultului, sindromul Szary, leucemia cu limfocite mari granulare.
2. Limfopenie: <1000/L:
Imunodeficiente congenitale: sindroame de imunodeficienta combinata.
Infectia HIV (scaderea selectiva a celulelor CD4 ).
Chimioterapia (in special analogii nucleozidici: fludarabina, cladribina
produc scaderea marcata a celulelor CD4 , care poate persista ani de zile),
radioterapia, medicatia imunosupresoare.
Lupus eritematos sistemic (sunt prezenti anticorpi anti-limfocitari care
produc liza complement mediata a limfocitelor); boala mixta de tesut conjuctiv;
dermatomiozita.
Tuberculoza avansata (miliara): scaderea marcata a celulelor CD4 .
Virusul gripal (limfopenia apare tipic dupa rezolvarea infectiei).
Boala Hodgkin si alte malignitati.
Anemia aplastica.
Administrarea de ACTH/corticosteroizi; tumori hipofizare secretoare de
ACTH; boala Cushing.
Pierderi crescute la nivelul tractului intestinal prin obstructia drenajului
limfatic: tumori, boala Whipple, limfangiectazie intestinala; boli inflamatorii
intestinale.
Uremia.
Diverse: sarcoidoza, insuficienta cardiaca congestiva, boli debilitante
severe, muscaturi de sarpe, arsuri, anestezie, proceduri chirurgicale, by-pass
cardiopulmonar.
3. Plasmocitele: nu sunt prezente in mod normal in sange; sunt crescute in:
Mielom multiplu, leucemia cu plasmocite.
Cancer: ficat, san, prostata.
Ciroza.
Artrita reumatoida, lupusul eritematos sistemic.
Boala serului.
Unele infectii bacteriene, virale, parazitare
.
Interferente vezi variatii fiziologice ale leucocitelor; efortul fizic, stresul,
menstruatia pot produce limfocitoza.
Interferente medicamentoase :
Cresc limfocitele: acid aminosalicilic, cefaclor, ceftazidim, clorambucil,
clorpropamid, dexametazona, gabapentin, G-CSF, griseofulvin, haloperidol,
levodopa, narcotice, ofloxacin, propiltiouracil, quazepam, spironolactona,
triazolam, acid valproic.
Scad limfocitele: alprazolam, asparaginaza, benzodiazepine,
ceftriaxon, clorambucil, ciclosporina, dexametazona, eprosartan, fludarabina,
acid folic, furosemid, hidrocortizon, ibuprofen, irinotecan, levofloxacin, litiu,
+

4;6;8;15;19

mecloretamina, mirtazepina, muromonab-CD3, nelfinavir, ofloxacin,

olsalazina, pamidronat, pentostatin, fenitoin, quazepam, terbinafina, tiamina,
trastuzumab, triazolam.
Valori critice numar de limfocite <500/L creste riscul de infectii, in special
virale .
Numar de celule CD4 sever scazut este cel mai bun indicator unic de infectii
oportuniste .
6

18

Monocitele sunt cele mai mari celule din sange; fac parte din sistemul
fagocitic mononuclear/reticuloendotelial compus din monocite, macrofage si
precursorii lor medulari. Monocitele sunt eliberate in sange si, dupa un scurt
timp in circulatie, migreaza in diferite tesuturi, intamplator sau specific, ca
raspuns la diferiti factori chemotactici. In tesuturi, ca raspuns la diferiti stimuli
solubili, ele se diferentiaza in macrofage tisulare, cu calitati morfologice si
functionale caracteristice, proces care a fost denumit activare si care este
reversibil (dezactivare). Celulele sistemului fagocitic mononuclear sunt foarte
primitive filogenetic, nici un animal neputand trai fara ele. Indeplinesc o
varietate larga de functii importante in organism, incluzand indepartarea
particulelor straine si celulelor senescente, moarte sau alterate, reglarea
functiilor altor celule, procesarea si prezentarea de antigene in reactiile imune,
participarea in diferite reactii inflamatorii, distrugerea bacteriilor si celulelor
tumorale. Monocitele si macrofagele produc numerosi factori bioactivi:
enzime, factori ai complementului, factori de coagulare, specii reactive de
oxigen si azot, factori angiogenetici, proteine de legare (transferina,
transcobalamina II, fibronectina, apolipoproteina E), lipide bioactive (derivati ai
acidului arahidonic), factori chemotactici, citokine si factori de crestere (IFN
si , IL 1,3,6,8,10,12, FGF, PDGF, TNF, M-CSF) .
Valori de referinta 0-1000/L sau 0-110 /L; 0-15% din leucocite .
Semnificatie clinica
1. Monocitoza: >1000/L:
Cele mai frecvente cauze sunt infectiile bacteriene, tuberculoza,
endocardita bacteriana subacuta, sifilisul, bruceloza.
Leucemia mielomonocitara cronica, leucemia monoblastica acuta, boli
mieloproliferative cronice.
Carcinoame: stomac, san, ovar.
Boala Hodgkin, limfoame.
Recuperarea dupa neutropenie, chimioterapie, transplant medular
(semn favorabil).
Tezaurismoze (boala Gaucher).
Boli parazitare (malarie, Kala-azar, tripanosomiaza), rickettsioze, infectii
micotice.
1;6;16

Boli gastrointestinale: colita ulcerativa, enterita regionala, sprue, ciroza

hepatica.
Boli de colagen, sarcoidoza.
Postchirurgical, postsplenectomie.
Reactii medicamentoase.
Intoxicatie cu tetracloretan.
Tratament cu factori de crestere granulo-monocitari.
2. Monocitopenie: <100/L (conditie extrem de rara):
Tratament cu prednison (tranzitoriu).
Leucemia cu celule paroase.
Infectii severe care determina si neutropenie.
Infectie HIV.
Anemie aplastica .
Interferente vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.
Interferente medicamentoase:
Cresc monocitele: alprazolam, ampicilina, carbenicilina, clorpromazina,
griseofulvin, haloperidol, lomefloxacin, metsuximid, penicilamina, piperacilina,
prednison, propiltiouracil, quazepam.
Scad monocitele: alprazolam, triazolam .
1;4;8;19

Eozinofilele (granulocitele eozinofile) au fost initial descrise pentru

granulatiile lor intracitoplasmatice caracteristice care manifesta afinitate
crescuta pentru colorantii acizi, cum ar fi eozina, si care apar colorate rosustralucitor in microscopia optica. Eozinofilele sunt celule mobile, cu originea in
maduva osoasa, urmand acelasi model de proliferare, diferentiere, maturare
si eliberare in sange ca si granulocitele neutrofile; nucleul lor este de obicei
bilobat, dar sunt adesea observati si trei sau mai multi lobi.
La indivizii sanatosi se gasesc in numar mic in sange, dar devin predominante
in sange si tesuturi in asociere cu diferite boli alergice, parazitare sau boli
maligne. Prezenta eozinofilelor in caile respiratorii si mucoasa intestinala,
numarul cat si starea lor de activare, a fost asociata atat cu maifestarile IgEdependente cat si IgE-independente ale bolilor alergice. Totusi, rolul
imunologic si importanta eozinofilului in patogeneza astmului nu sunt pe
deplin clarificate. Eozinofilele contin cel putin cinci tipuri diferite de granulatii
intracitoplasmatice; granulatiile cristaloide contin cea mai mare parte a
proteinelor cationice cu incarcatura mare, incluzand proteina bazica majora,
peroxidaza, proteina cationica eozinofilica si neurotoxina derivata din
eozinofil, implicate in alterarile tisulare observate in astm si alte boli alergice.
Eozinofilia indusa de alergeni sau paraziti este dependenta de celula T si este
mediata de citokine eliberate de limfocitele sensibilizate. Eozinofilul produce si
stocheaza pana la 29 de mediatori cunoscuti, citokine, chemokine si factori de
6;9;18

crestere, importante in reactiile inflamatorii in care este implicata aceasta

celula (produsi ai acidului arahidonic, interleukine 1-6, 8, 9-13, 16, IFN,
TNF, TGF, TGF1, NGF, PDGF-B,SCF, GM-CSF, eotaxina, MIP-1,
RANTES).
Valori de referinta: 0-700/L sau 0-0.710 /L (0-7% din leucocite); valori mai
mici la copiii pana la 1 an (vezi anexa 1).
Semnificatie clinica
1. Eozinofilia >700/L:
Boli alergice:
Astmul bronsic: exista o corelatie intre hiperreactivitatea bronsica
si gradul eozinofiliei; biopsia bronsica identifica prezenta eozinofilelor in caile
respiratorii; in astmul intrinsec/nonatopic in care lipseste dependenta de un
raspuns imun dependent de IgE, exista o crestere similara a eozinofilelor in
caile aeriene.
Dermatita atopica, urticaria, edemul angioneurotic, sensibilizarea
la aspirina, alergii medicamentoase (trimetoprim-sulfametoxazol, penicilina,
tetraciclina, nitrofurantoin), febra fanului.
Esofagita eozinofilica (posibil asociata cu alergie la alimente),
gastroenterita eozinofilica, proctocolita eozinofilica (asociata cu alergia la
laptele de vaca, desi poate aparea si la copii hraniti cu formule de soia sau
alimentati la san).
Asocierea dintre infiltrate pulmonare si eozinofilie apare in:
Sindromul Lffler (infiltrat eozinofilic pulmonar tranzitoriu) se
poate asocia cu infestarea cu specii de Ascaris.
Angeita alergica si granulomatoasa (sindromul Churg-Strauss
tablou astmatiform, eozinofilie si vasculita sistemica).
Vasculita de hipersensibilizare.
Aspergiloza bronho-pulmonara alergica (se caracterizeaza printrun tablou de astm, test cutanat pozitiv la aspergilus si prezenta de anticorpi
precipitanti anti-aspergilus).
Eozinofilia tropicala (infestare parazitara pulmonara: filariaza).
In plus, reactiile medicamentoase, sindromul hipereozinofilic si infestatiile
parazitare se pot asocia cu eozinofilie si infiltrate pulmonare.
Boli neoplazice:
Sindromul hipereozinofilic idiopatic: rar, mai frecvent la barbati
(B:F=9:1), eozinofilie pana la 50000/L, diferentiat de leucemia eozinofilica
prin absenta blastilor, determina afectare organica multipla, alterare nervoasa
centrala si deces de obicei prin disfunctie cardiaca.
Leucemia eozinofilica.
Boala Hodgkin si limfoamele maligne.
Bolile mieloproliferative cronice.
9

4;6;8;9;18

Carcinomul bronsic (prin productie excesiva de IL5).

Boli gastrointestinale: boala Crohn, colita ulcerativa.
Infectia HIV: se poate datora infestatiilor parazitare intercurente, reactiei
la trimetoprim-sulfametoxazol utilizat pentru tratamentul infectiei cu
Pneumocystis carinii.
Infestari parazitare in special helmintice (trichineloza, chist hidatic,
schistosomiaza, fascioloza, toxocaroza larva migrans viscerala,
cisticercoza, scabie), in special in timpul fazei de migrare tisulara.
Boli cutanate: pemfigus vulgaris, dermatita herpetiforma, eritem
exsudativ multiform.
Boli infectioase (febra rosie), in convalescenta dupa alte infectii.
Eozinofilia familiala (rara).
Eozinofilie iatrogena: tratamentul bolilor maligne cu IL-2, administrarea
de GM-CSF, rejetul alogrefei.
Sindromul eozinofilie-mialgie: produs de ingestia de L-triptofan, potential
fatal (polineuropatie ascendenta Guillain-Barr-like).
Rinita eozinofilica nonalergica.
!Cele mai mari valori ale numarului de eozinofile (>1500/L) apar in sindromul
hipereozinofilic idiopatic, leucemia cu eozinofile, trichineloza si dermatita
herpetiforma .
2. Eozinopenia se datoreaza in general unei productii crescute de steroizi,
care acompaniaza majoritatea conditiilor de stres si se asociaza cu:
Sindromul Cushing.
Medicamente: ACTH, corticosteroizi, epinefrina, tiroxina,
prostaglandine.
Infectii acute.
Interferente : vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.
1. Ritmul circadian: numarul de eozinofile este minim dimineata si creste de la
pranz pana dupa miezul noptii.
2. Conditiile de stres scad numarul de eozinofile.
3. Interferente medicamentoase:
Cresc eozinofilele: alopurinol, alprazolam, acid aminosalicilic,
amoxicilina, amfotericina B, ampicilina, aztreonam, benazepril, captopril,
carbamazepin, carbenicilina, cefoperazon, cefotaxim, ceftazidim, ceftriaxon,
cefalexin, cloramfenicol, clorpromazina, ciprofloxacin, clindamicina, clofibrat,
clonazepam, danazol, dapsona, desipramina, diazoxid, diclofenac, doxepin,
doxorubicina, doxiciclina, enalapril, etosuximid, flucitozina, fluorouracil,
flufenazina, furazolidon, famciclovir, gemfibrozil, gentamicina, haloperidol,
vaccin anti-hepatita A, ibuprofen, imipenem, isoniazida, lamotrigin,
lansoprazol, levodopa, acid mefenamic, mefenitoin, metsuximid, metisergid,
moxalactam, naproxen, nitrofurantoin, nizatidina, norfloxacina, ofloxacina,
6;18

4;6;8

penicilinamina, pentazocin, perfenazina, piperacilina, piroxicam, procarbazina,

propafenona, ramipril, ranitidina, rifampicina spironolactona, streptomicina,
sulfametoxazol, sulfasalazina, tetraciclina, tioridazina, ticarcilina, ticlopidina,
tobramicina, triazolam, trifluoperazina, trimipramina, trovafloxacin, acid
valproic, zalcitabina .
Scad eozinofilele: amitriptilina, aspirina, captopril, clozapin,
corticotropin, desipramina, etosuximid, indometacin, nortriptilina, olsalazina,
procainamida, rifampicina, sulfametoxazol, triazolam .
6

Bazofilele (granulocitele bazofile) si mastocitele sunt doua populatii de

leucocite bazofile care prezinta multe asemanari, dar si unele diferente.
Ambele tipuri de celule contin granulatii intracitoplasmatice care se coloreaza
metacromatic cu coloranti bazici. De asemenea, ambele exprima pe suprafata
lor o isoforma tetramerica (2) a receptorului cu afinitate mare pentru IgE.
Cand acest receptor cu afinitate mare este legat de alergenul sensibilizant
sau de anticorpii anti-IgE, atat bazofilele, cat si mastocitele sunt activate, fiind
indusa sinteza si secretia de mediatori. Prin aceste mecanisme bazofilele si
mastocitele sunt factori importanti in inflamatiile alergice si alte fenomene
imune si inflamatorii.
Bazofilele sunt celule avand kinetica si istoria naturala a granulocitelor, care
se matureaza in maduva, circula in sange si retin anumite trasaturi
ultrastructurale caracteristice dupa migrarea in tesuturi in timpul proceselor
inflamatorii si imunologice (hipersensibilitate cutanata bazofilica, astm). Nu
exista evidente convingatoare ca bazofilele se metamorfozeaza in mastocite
dupa migrarea in tesuturi.
Mastocitele se matureaza in mod obisnuit in afara maduvei osoase sau
circulatiei in general in tesutul conjunctiv si cavitatile seroase. Exista
anumite conditii in care numarul de progenitori mastocitari din circulatie poate
fi crescut.
Bazofilele si mastocitele difera semnificativ in ceea ce priveste fenotipul de
suprafata, forma si structura nucleului; bazofilele au in general mai putine
granule si o morfologie mai omogena decat mastocitele. Exista, de
asemenea, diferente in ceea ce priveste mediatorii stocati si cei nou sintetizati
dupa activare. Ambele celule contin histamina, PAF si metaboliti ai acidului
arahidonic, considerate importante in patogeneza bolilor inflamatorii, cum ar fi
astmul. O distinctie majora consta in proteinazele care sunt continute in
cantitate abundenta in mastocite. Ambele celule produc citokine, spre
exemplu bazofilele produc cantitati mari de IL-4 si IL-13, in timp ce repertoriul
mastocitelor include un spectru larg de citokine, asociate cu fenotipurile Th1 si
Th2 (cum ar fi TNF).

De asemenea, rolul bazofilelor si mastocitelor in inflamatiile alergice difera in

functie de stimulii care activeaza fiecare celula. Cateva populatii mastocitare
raspund la unele neuropeptide, iar asocierea anatomica stransa dintre
mastocite si nervi constituie evidenta componentei neurogenice-dependente
de mastocite a reactiilor alergice.
Degranularea anafilactica survine dupa stimularea receptorului pentru IgE sau
prin alti stimuli cum ar fi componente ale complementului. Degranularea
anafilactica poate fi extensiva implicand majoritatea granulelor. Dar in
numeroase reactii inflamatorii in care apare infiltrare mastocitara si bazofilica,
cum ar fi hipersensibilitatea cutanata intarziata, poate aparea o degranulare si
secretie de mediatori mult mai putin exploziva (piecemeal degranulation).
Dupa degranulare, celule sunt capabile sa se refaca si sa functioneze din
nou .
Valori de referinta bazofile = 0-200/L sau 0-0.210 /L (0-2% din
leucocite) .
Semnificatie clinica
1. Bazofilia: >200/L:
Numarul de bazofile si precursori mastocitari este crescut in boli
alergice: rinita alergica, polipoza nazala, sinuzita cronica, astm, dermatita
atopica, alergii medicamentoase.
In leucemia megakarioblastica din sindromul Down (trisomia 21) exista
diferentiere bazofilica (care poate include mastocitele) din progenitorii
leucemici.
Leucemia mieloida cronica si alte sindroame mieloproliferative cronice
(policitemia vera, metaplazia mieloida cu mielofibroza). Nivelul bazofiliei are
valoare prognostica, iar criza bazofilica anunta faza blastica terminala din
leucemia mieloida cronica. Hiperhistaminemia din leucemia mieloida cronica
si celelalte sindroame mieloproliferative se coreleaza cu numarul si turnoverul bazofilelor (si posibil si al mastocitelor).
Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa (o forma pediatrica de
proliferare mastocitara limitata, cu localizare cutanata) numar crescut de
bazofile si precursori mastocitari in sange.
Leucemie bazofilica.
Boala Hodgkin.
Anemie hemolitica cronica, postsplenectomie.
Postradiatii ionizante.
Infectii: tuberculoza, varicela, gripa.
Injectarea de particule straine.
Hipotiroidism.
2. Bazopenia: <20/L:
Infectii in faza acuta.
2

Reactii de stres (sarcina, infarct miocardic).

Dupa tratament prelungit cu steroizi, chimioterapie, iradiere.
Absenta ereditara a bazofilelor.
Febra reumatica acuta la copii.
Hipertiroidism.
3. Prezenta de precursori mastocitari in sange:
Urticarie, astm.
Soc anafilactic.
Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa, leucemia cu mastocite.
Macroglobulinemie, limfoame cu invazie medulara.
Insuficienta corticosuprarenaliana
Boli hepatice si renale cronice.
Osteoporoza
.
Interferente medicamentoase:
Cresteri ale bazofilelor: desipramina, paroxetin, tretinoin, triazolam.
Scaderi ale bazofilelor: procainamida, tiopental .
4;6;8;19

Nr. neutrofile
Vrst

Nr.
eritrocite
(x106/L)

<1 luna 3.9-5.9

1 luna

2-3 luni

4-5 luni

3.3-5.3

3.3-5.3

3.5-5.1

Hb
(g/dL)

13.419.8

10.717.1

9.413.0

10.314.1

Ht
(%)

4165

3355

2842

3244

VEM
(fL)

85120

85110

84106

7697

HEM
(pg)

3037

2936

2734

2532

CHEM
(g/dL)

28-35

28-35

28-35

29-37

Nr.
leucocite(x103/L)

5.0-20.0

5.0-20.0

6.0-17.5

6.0-17.5

Limfocite
%

Monoci
%

Total
%

Nesegm.%

Segm.%

cite

cite

2040

0-5

20-35

35-65

0-15

1.09.5

0-0.5

1.0-9.0

2.0-17.0

0-1.7

2040

0-5

20-35

40-70

0-10

1.09.5

0-0.5

1.0-9.0

2.0-17.0

0-1.0

1550

0-10

15-40

40-70

0-10

1.08.5

0-1.0

1.0-7.5

4.0-13.5

0-1.0

1550

0-10

15-40

40-70

0-10

1.08.5

0-1.0

1.0-7.5

4.0-13.5

0-1.0

6-8 luni

9-11
luni

4.0-5.3

1 an

4.1-5.3

2-3 ani

4-5 ani

6-8 ani

9-11
ani

1214
ani

1517
ani

3.9-5.5

3.7-4.9

3.7-4.9

3.8-4.9

3.9-5.1

11.414.0

11.414.0

11.314.1

11.014.0

11.014.0

11.514.5

12.015.0

3341

3341

3240

3242

3242

3341

3443

7089

7089

7089

7389

7389

7589

7690

2530

2530

2230

2531

2531

2531

2632

32-37

32-37

32-38

32-37

32-37

32-37

32-37

4.1-5.2

12.016.0

3545

7794

2632

32-37

3.8-5.0

11.515.0

3444

7695

2632

32-36

4.2-5.6

11.716.6

3748

7995

2732

32-36

3.9-5.1

11.715.3

3444

7898

2634

32-36

6.0-17.5

6.0-17.5

6.0-17.5

6.0-17.0

5.5-15.5

5.0-14.5

4.5-13.5

4.5-13.5

4.5-13.0

1550

0-10

15-40

40-70

0-10

1.08.5

0-1.0

1.5-7.5

4.0-13.5

0-1.0

1550

0-10

15-40

40-65

0-10

1.08.5

0-1.0

1.5-7.5

4.0-10.5

0-1.0

2065

0-10

20-55

40-65

0-10

1.58.5

0-1.0

1.5-7.5

4.0-10.5

0-1.0

3075

0-10

30-65

30-55

0-10

1.58.5

0-1.0

1.5-7.5

3.0-9.5

0-1.0

3075

0-10

30-65

25-55

0-10

1.58.5

0-1.0

1.5-7.5

2.0-8.0

0-1.0

3075

0-10

30-65

20-55

0-10

1.58.0

0-1.0

1.5-7.0

1.5-7.0

0-1.0

3575

0-10

35-65

20-55

0-15

1.88.0

0-1.0

1.8-7.0

1.5-6.5

0-1.0

4075

0-10

40-65

20-55

0-15

1.88.0

0-1.0

1.8-7.0

1.5-6.5

0-1.0

4075

0-10

40-65

20-55

0-15

1.88.0

0-1.0

1.8-7.0

1.5-6.5

0-1.0

1844
ani

4564
ani

6574
ani

4.3-5.7

13.217.3

3949

8099

2734

32-37

3.8-5.1

11.715.5

3545

81100

2734

32-36

4.2-5.6

13.117.2

3950

81101

2735

32-36

3.8-5.3

11.716.0

3547

81101

2734

31-36

3.8-5.8

12.617.4

3751

81103

2734

31-36

3.8-5.2

11.716.1

3547

81102

2735

32-36

4.0-10.0

4.0-10.0

4.0-10.0

4580

0-4

45-76

20-55

0-15

2.08.0

0-0.4

2.0-7.6

1.0-4.0

0.3-1.0

4580

0-4

45-76

20-55

0-15

2.08.0

0-0.4

2.0-7.6

1.0-4.0

0.3-1.0

4580

0-4

45-76

20-55

0-15

2.08.0

0-0.4

2.0-7.6

1.0-4.0

0.3-1.0

Bibliografie
1. B Weinberg. Monunuclear Phagocytes. In Wintrobes Clinical Hematology.
Philadelphia ed. 2004, 349-377.
2. Befus D, Denburg J. Basophilic Leukocytes: Mast Cells and Basophils. In Wintrobes
Clinical Hematology. Lippincott, Williams, and Wilkins, Philadelphia, 11 ed. ed. 2004,
336-345.
3. Carmel L. Megaloblastic Anemias: Disorders of Impaired DNA Synthesis. In
Wintrobes Clinical Hematology. Lippincott, Williams, and Wilkins, Philadelphia, 11 ed.
2004, 1367-1413.
4. DeMott W, Tilzer L. Hematology. In Laboratory Test Handbook. Hudson (Cleveland)
ed. 1994, 517-617.
5. Desai S. Complete Blood Count. In Clinicianss Guide to Laboratory Medicine.
Hudson (Cleveland) ed. 2004, 13-18.
6. Fischbach F. Blood Studies: Hematology and Coagulation; Appendix J: Effects of the
Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of
Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, Philadelphia, 8 ed.
2009, 67-110, 1227-1247.
7. Glader B. Anemia: General Considerations. In Wintrobes Clinical Hematology,
Philadelphia. 2004, 948-975.
8. J Wallach. Hematologic Diseases. In Interpretation of Diagnostic Tests. Philadelphia
ed. 1996, 293-316.
9. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type:
Catalog
10. Lacy P, Becker A, Moqbel R. The Human Eosinophil. In Wintrobes Clinical
Hematology. Philadelphia, ed. 2004, 311-329.
11. Levine S. Miscellaneous Causes of Thrombocytopenia. In Wintrobes Clinical
Hematology, Philadelphia. Philadelphia ed. 2004, 1565-1570.
12. Levine S. Thrombocytopenia: Pathophysiology and Classification. In Wintrobes
Clinical Hematology. Philadelphia ed. 2004, 1529-1531.

13. Levine S. Thrombocytosis. In Wintrobes Clinical Hematology. Philadelphia ed.

2004, 1591-1597.
14. Means R. Erythrocytosis. In Wintrobes Clinical Hematology. Philadelphia ed. 2004,
1495-1505.
15. Paraskevas F. Lymphocytes and Lymphatic Organs. In Wintrobes Clinical
Hematology. Philadelphia, ed. 2004, 409-433.
16. Perkins S. Examination of the Blood and Bone Marrow. In Wintrobes Clinical
Hematology. Philadelphia, ed. 2004, 3-21.
17. Rodgers G. Diagnostic Approach of the Bleeding Disorders. In Wintrobes Clinical
Hematology. Philadelphia ed. 2004, 1511-1526.
18. Skubitz K. Neutrofilic Leukocytes. In Wintrobes Clinical Hematology. Philadelphia
ed. 2004, 268-303.
19. Thomas L, Bartl R. Hematology. In Clinical Laboratory Diagnostics. 1998, 463-547.
20. Watts R. Neutropenia. In Wintrobes Clinical Hematology