UNIVERSITATEA GEORGE BACOVIA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE, JURIDICE SI ADMINISTRATIVE

MANAGEMENT + ECTS – ANUL III

AUDIT
(CONTROL ȘI AUDIT INTERN)

CONF. UNIV. DR. RADU FLOREA

2020
 CONȚINUT

MODULUL 1. BAZELE TEORETICE ALE CONTROLULUI ECONOMIC-FINANCIAR

1.1. Definirea noţiunii de control
1.2. Rolul controlului în conducerea activităţilor economice
1.3. Controlul economic-financiar – parte integrantă a sistemului general de control
1.4. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un bun sistem de control economic-financiar
1.5. Funcţiile controlului economic-financiar
1.6. Clasificarea formelor de control economic-financiar
1.7. Limite şi restricţii în activitatea de control economic-financiar
1.8. Structura sistemului unitar de control
MODULUL 2. AUDITUL INTERN
2.1. Noţiuni generale
2.1.1. Scurt istoric
2.1.2. Domeniul de aplicare
2.1.3. Categorii de audit intern
2.2. Funcţia de audit
2.3. Definirea Auditului Intern
2.4. Organizarea Auditului Intern
2.5. Standarde de Audit Intern
2.6. Derularea misiunilor de audit intern
Definirea noţiunii de control
Activitatea de control presupune cel puţin trei
elemente esenţiale:

Cunoaştere,
Constatare,
Comparare.

În unele situaţii pot interveni anumite toleranţe, iar

concluziile finalizează acţiunile de control.
Modelul general al acţiunilor de control

1 STABILIREA
SITUAŢIEI IDEALE 3 STABILIREA
SITUAŢIEI
REALE

PRECIZAREA
2 TOLERANŢELOR
ADMISE

COMPARAREA CELOR DOUĂ SITUAŢII ŞI DETERMINAREA

4 DIFERENŢELOR DINTRE ELE (ABATERILE)

FORMULAREA CONCLUZIILOR ŞI PROPUNERILOR

5
ROLUL CONTROLULUI – controlul intern

Obiective, programe şi SCOP CONTROL

sarcini
-cunoaştere
-constatare
-măsurare
-evaluare
Alegerea mijloacelor şi
-comparare
metode de lucru
-apreciere
preliminară

EFECT
Organizarea şi desfăşurarea
activităţii

Măsuri de reglare / autoreglare CONCLUZII

(funcţionarea optimă a sistemului)

ROLUL CONTROLULUI – controlul administrativ

NORME JURIDICE
cu caracter organizatoric şi funcţional, APRECIEREA STĂRII
financiar şi fiscal, social etc. DE CONFORMITATE
cu normele legale în
vigoare

ORGANE DE CONTROL
ale puterii legislative şi executive

UNITĂŢI PATRIMONIALE
Desfăşurarea activităţilor economice şi
financiare specifice, de către
persoanele juridice şi fizice
(întreprinzători şi comercianţi)

MĂSURI
COERCITIVE
ROLUL CONTROLULUI – controlul extern independent (neutru)
(Auditul)
Norme ale domeniului
(ex. Contabile)

Formaţie (Serviciu, Cunoştinţe satisfcătoare

Compartiment, Birou, etc) Limbaj de ale domeniului
de specialitate specialitate (ex. Contabilitate)

Fapte şi Imaginea faptelor şi

Emitent MESAJ Receptor fenomenelor
fenomene
(ex. conturi contabile) economice
economice (certificată de Audit)

Norme de control

Experienţă Experienţă
Mijloace de prelucrare Mijloace adecvate
şi stocare specifice

AUDIT
 Controlul economic-financiar – parte integrantă a sistemului general de control

În domeniul economic controlul vizează în principal cele trei laturi de

bază ale activităţilor ce se desfăşoară în unităţile patrimoniale:
- latura tehnică sau profesională (care se referă la specificul sau
conţinutul propriu-zis al activităţii);
- latura economică (legată de ansamblul mijloacelor antrenate în
realizarea respectivei activităţi);
- latura financiară (care vizează procurarea resurselor, eficienţa muncii
şi rezultatele obţinute).

Corespunzător acestor trei laturi:

- control tehnic,
- control economic,
- control financiar
 Controlul economic-financiar – parte integrantă a sistemului general de control

Controlul tehnic - aspectele tehnologice ale proceselor de producţie şi

de circulaţie, proprietăţile fizice şi chimice ale bunurilor şi caracteristicile
sau parametrii mijloacelor ce participă la desfăşurarea unei activităţi.
Se exercită de cadre sau organe specializate, în împrejurări cum sunt:
recepţionarea materialelor, utilajelor sau mărfurilor aprovizionate;
obţinerea unor produse sau semifabricate din producţie proprie;
terminarea unor operaţiuni, procese, lucrări sau unor faze ale acestora.
Pot fi asimilate controlul unor proiecte sau documentaţii, urmărirea pe
parcurs a desfăşurării proceselor tehnologice, asistenţa tehnică de
specialitate.
 Controlul economic-financiar – parte integrantă a sistemului general de control

Controlul economic - activitatea de producţie şi cea gestionară a

agenţilor economici, modul de gospodărire şi utilizare a resurselor
materiale şi umane, realizarea integrală şi la timp a obiectivelor propuse.
Intră sub incidenţa acestui control modul de utilizare (completă şi
raţională) a bazei tehnice, organizarea muncii şi productivitatea acesteia,
nivelul şi structura costurilor, specializarea unităţilor sau subunităţilor
economice şi raporturile lor de cooperare, respectarea angajamentelor
economice si a disciplinei contractuale.
La nivelul macroeconomic - îndeplinirea programelor naţionale de
dezvoltare economico-socială sau respectarea proporţiilor, nivelurilor şi
ritmurilor de dezvoltare a diferitelor ramuri şi subramuri în cadrul politicii
de stabilizare economică structurală.
Controlul economic poate fi efectuat în unităţi naturale, în unităţi valorice,
unităţi convenţionale sau în unităţi de muncă.
 Controlul economic-financiar – parte integrantă a sistemului general de control

Controlul financiar acţionează în sfera relaţiilor financiare, fiscale şi de credit,

urmărind constituirea şi utilizarea fondurilor la toate nivelurile economiei naţionale
şi asigurarea unei eficienţe maxime.
La nivelul unităţilor patrimoniale controlul financiar urmăreşte: elaborarea
bugetelor de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestora; rentabilizarea tuturor
activităţilor, produselor si sectoarelor; sporirea acumulărilor băneşti şi asigurarea
capacităţii de plată; creşterea resurselor proprii de finanţare; integritatea
patrimoniului, prevenirea, descoperirea şi recuperarea pagubelor suferite;
lichidarea cheltuielilor supradimensionate şi stoparea cazurilor de risipă;
respectarea disciplinei financiare şi fiscale.
Relaţiile financiare ale unităţilor patrimoniale cu exteriorul, cu mediul
economic, administrativ şi social în care acestea îşi desfăşoară activitatea:
obligaţiile financiare şi fiscale ale întreprinderilor şi instituţiilor, raporturile lor cu
organismele de asigurare şi protecţie socială, eventualele subvenţii primite,
relaţiile de creditare şi alte operaţiuni efectuate prin bănci.
Controlul financiar se realizează cu ajutorul indicatorilor valorici de către organe
proprii ale unităţilor patrimoniale, şi prin intermediul unor organe specializate
din afară, aparţinând statului sau altor organisme publice.
 Controlul economic-financiar – parte integrantă a sistemului general de control

Între controlul economic şi cel financiar există nenumărate apropieri şi

interferenţe.
Controlul financiar este, în esenţa lui, o parte (o formă sau o varietate) a
controlului economic, limitat la sfera raporturilor financiare şi de credit.
Toate problemele ce fac obiect al controlului economic au consecinţe sau
implicaţii financiare, ele fiind urmărite şi sub aspectul aportului pe care îl
aduc la desfăşurarea eficientă a muncii, la obţinerea unor rezultate
financiare pozitive.

În economia noastră naţională se exercită de fapt şi de drept un control

economic-financiar care cumulează atât prerogativele controlului
economic, cât şi pe cele ale controlului financiar.
 Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un bun sistem de
control economic-financiar

a) Caracter unitar - fundamentat pe o concepţie clară cu privire la

conţinutul, organizarea şi metodologiile sale.
Caracterul unitar înlătură posibilitatea unor paralelisme sau suprapuneri
în munca de control, dar şi riscul omiterii unor sectoare, obiective sau
laturi ale activităţilor economice. Asta implică o bună organizare a muncii,
cunoaşterea temeinică a formelor şi metodelor de control, respectarea
riguroasă a periodicităţii controlului, fără a exclude intervenţia unor
acţiuni inopinate care să surprindă realitatea fenomenelor la un anumit
moment dat.
b) Multilateral şi sistematic, cuprinzând toate laturile activităţilor
economice, fiecare organism sau formă de control având precis delimitate
atribuţiile şi competenţele lor.
c) Caracter democratic - exercitat de o reţea largă de organe şi cu
participarea unor efective mari de specialişti în domeniul economic şi mai
ales în cel contabil, financiar şi fiscal.
 Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un bun sistem de
control economic-financiar

d) Operativitate şi promptitudine - pentru a avea eficienţa scontată,

orice acţiune de control trebuie declanşată la momentul potrivit şi
desfăşurată într-un timp cât mai scurt.
e) Rol educativ, determinându-i pe protagoniştii vieţii economice să
respecte legile ţării, să ocrotească avutul public şi privat, să asigure
protecţia consumatorului şi să nu recurgă la mijloace de concurenţă
neloială.
f) Caracter constructiv - obligarea organelor de control să sprijine, în
calitatea lor de specialişti, unităţile şi activităţile controlate, indicându-le
căile legale de urmat pentru prevenirea, identificarea şi lichidarea
propriilor neajunsuri.
 Funcţiile controlului economic-financiar

Funcţii specifice:
a) Funcţie de prevenire sau preventivă - preîntâmpinarea producerii
unor deficienţe sau încălcări ale disciplinei economice şi financiare.
Identificarea din timp a factorilor sau a cauzelor generatoare de rezultate
negative şi contracararea lor prin măsuri sau contramăsuri preliminare.
Funcţia de prevenire se realizează prin toate formele de control, dar mai
ales prin controlul financiar preventiv.
b) Funcţie de reglare sau regulatorie - urmăreşte coordonarea şi
sincronizarea acţiunilor individuale, adaptarea continuă a mijloacelor şi
metodelor de lucru, astfel încât rezultatele obţinute să fie cât mai
apropiate de sarcinile propuse sau de obiectivele stabilite anticipat.
Activitatea de conducere presupune cunoaşterea realităţilor şi adoptarea
unor decizii eficiente. Urmărind continuu stadiul realizărilor şi abaterile
înregistrate, controlul contribuie la reglarea sau autoreglarea activităţilor
economico-sociale prin conducerea operativă.
 Funcţiile controlului economic-financiar

Funcţii specifice:
c) Atunci când abaterile de la normele prestabilite depăşesc toleranţele
admise, când efectul util este departe de scopul propus, când se încalcă
principiile generale ale strategiei ori tacticii economice sau când metodele
şi mijloacele utilizate sunt total neadecvate, controlul economic-financiar
îndeplineşte o funcţie de corectare sau corectivă, indicând conducerii
erorile comise, mărimea sau gravitatea acestora şi căile de înlăturare a
lor. Funcţia corectivă intervine de regulă la încheierea unor etape, cicluri
sau faze şi se manifestă prin înlocuirea totală a deciziei iniţiale. "Deciziile
de corectare" sunt decizii noi, având o fundamentare mai realistă, şi pot
interveni atât în faza de proiectare, cât şi în faza de execuţie.
d) Funcţie de atestare-certificare - auditul financiar-contabil, a cărui
principală misiune este să certifice situaţiile financiare, atestând ca
acestea prezintă o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţelor şi
modificărilor poziţiei financiare.
 Funcţiile controlului economic-financiar

Funcţii specifice:
e) Funcţie de prevedere sau previzională - descifrarea tendinţelor
sau mersului evenimentelor viitoare.
Pe baza analizei realităţilor, pe baza rezultatelor estimative ale măsurilor
preconizate şi ţinând cont de legile dezvoltării economico-sociale,
controlul poate anticipa evoluţia unor procese şi fenomene sau
consecinţele lor, ajutând conducerea în asigurarea unei gestiuni
previzionale.

Funcţiile controlului, prin prisma practicii economice:

- funcţia de cunoaştere-evaluare a rezultatelor şi performanţelor;
- funcţia de îndrumare şi sprijin;
- funcţia de constrângere sau coercitivă.
 Clasificarea formelor de control economic-financiar

a) În funcţie de momentul exercitării lui, controlul economic-financiar poate fi

anterior, concomitent sau posterior.
Controlul anterior - înainte de efectuarea operaţiunilor economice; are drept
scop prevenirea unor încălcări ale disciplinei financiare sau angajării unor
cheltuieli supradimensionate, urmărind concomitent legalitatea, necesitatea,
oportunitatea şi economicitatea respectivelor operaţiuni. Se realizează în practică
prin analiza documentelor de dispoziţie prin care se contractează drepturi şi
obligaţii de natură patrimonială.
Controlul concomitent - în timpul desfăşurării operaţiunilor economice şi
financiare. În unităţile patrimoniale se exercită de consiliile de administraţie şi
persoanele cu funcţii de conducere (controlul ierarhizat sau operaţional), organele
tehnice şi de recepţie, reprezentanţii salariaţilor etc.
Controlul posterior - după consumarea sau efectuarea operaţiunilor
economice, având ca suport datele înregistrate în documentele de execuţie, în
evidenţele tehnico-operative şi în contabilitate. Organele specializate de control
au drept scop analiza rezultatelor obţinute sau a situaţiilor de fapt, depistarea
eventualelor deficienţe, a cauzelor şi a vinovaţilor de producerea lor, precum şi
stabilirea măsurilor pentru lichidarea acestora şi preîntâmpinarea repetării lor în
viitor.
 Clasificarea formelor de control economic-financiar
b) În funcţie de aria de cuprindere: control general şi control parţial; control
total şi control prin sondaj; control combinat sau mixt.
Controlul general sau de fond - totalitatea actelor şi faptelor referitoare la
activitatea economică şi financiară a întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei
supuse verificării - nici un sector de activitate şi nici un grup de operaţiuni nu
rămân în afara controlului.
Controlul parţial se exercită numai asupra unor sectoare, activităţi sau grupuri
de operaţii, care formează o subdiviziune sau o funcţie a unităţii verificate (ex. o
secţie, atelier, depozit, magazie, sau activitatea de desfacere, aprovizionare,
investiţii, remunerarea muncii etc.).
Controlul total - se verifică, fără excepţie, toate actele şi faptele ce
caracterizează activitatea dintr-un sector sau chiar din toate sectoarele
întreprinderii.
Controlul prin sondaj se exercită numai asupra unor documente, operaţiuni
sau bunuri, considerate ca fiind reprezentative pentru fenomenul verificat, alese
după anumite criterii sau luate la întâmplare. Controlul prin sondaj se foloseşte
numai în anumite cazuri şi situaţii, datorită posibilităţilor de omitere tocmai a
actelor şi faptelor generatoare de deficienţe.
 Clasificarea formelor de control economic-financiar

Controlul combinat sau mixt - folosirea concomitentă a formelor anterioare,

precum şi prin combinarea acestora cu forme ale controlului tehnic, administrativ,
juridic sau social. (control general şi total, control parţial efectuat prin sondaj,
folosirea probelor de laborator sau a expertizelor tehnice într-un control prin
sondaj etc.)
 Clasificarea formelor de control economic-financiar

c) În funcţie de scopul urmărit: tematic, complex, repetat şi sub formă

de anchetă.
Controlul tematic urmăreşte anumite aspecte concrete din viaţa
unităţilor controlate, putându-se exercita asupra unei singure
întreprinderi sau asupra mai multor unităţi de acelaşi fel.
Controlul complex urmăreşte o arie mai largă de probleme, depăşind
cadrul activităţilor economice şi financiare ale unităţilor supuse verificării.
Exercitarea controlului complex presupune participarea unor specialişti
din diverse domenii, nu numai din cel economic-financiar, "brigăzi mixte
de control" formate din economişti, ingineri, tehnicieni, medici, psihologi,
sociologi, cadre din aparatul puterii sau administraţiei de stat.
 Clasificarea formelor de control economic-financiar

Controalele repetate au ca obiect urmărirea evoluţiei unui fenomen

sau proces, a schimbărilor cantitative şi calitative ce se produc în starea
acestuia într-o perioadă determinată de timp. Se efectuează, de regulă,
atunci când rezultatele unei activităţi sunt constant nesatisfăcătoare sau
când se experimentează noi sisteme de organizare, administrare,
gestiune şi conducere.
Controlul sub formă de anchetă intervine în împrejurări speciale,
putând fi generat de existenţa unor sesizări şi reclamaţii, de constatarea
nesincerităţii documentelor întocmite la diferite compartimente sau
apariţia unor lipsuri nejustificate în gestiuni. Anchetele au ca punct de
plecare stările de lucruri sesizate, presupuse sau constatate, având drept
obiectiv confirmarea sau infirmarea acestora şi stabilirea exactă a
întinderii lor. La anchetă pot participa şi alte categorii de organe (de
jurisdicţie, de urmărire sau de cercetare penală), verificarea efectuându-
se printr-un contact mai strâns cu persoanele implicate, cărora li se
solicită adesea explicaţii verbale, note scrise sau declaraţii.
 Clasificarea formelor de control economic-financiar

d) În funcţie de modalităţile de exercitare: faptic şi documentar.

Controlul faptic se realizează prin verificarea la faţa locului a

operaţiunilor economice şi financiare, a existenţelor de active şi a stării
calitative a acestora, a stadiului în care se găsesc anumite procese (de
prelucrare, montaj, construcţie etc.). Principala formă de executare a
controlului faptic este inventarierea.

Controlul documentar se realizează prin verificarea indirectă a

operaţiunilor şi proceselor economice consemnate în acte. Controlul
documentar poate fi preventiv, concomitent sau postoperativ, în funcţie
de timpul în care se execută.
 Clasificarea formelor de control economic-financiar

e) Din punct de vedere al poziţiei organelor de control faţă de

întreprinderea, instituţia sau organizaţia verificată: organe din interiorul
sau din afara unităţii supuse verificărilor.

Controlul din interiorul unităţii este un atribut al conducerii, trebuie

exercitat obligatoriu în cadrul fiecărei întreprinderi, instituţii, organizaţii
etc. Acest control se realizează de organele de conducere şi de şefii
diferitelor compartimente şi poate îmbrăca forma controlului preventiv,
operaţional şi post-operativ.

Controlul economic-financiar exercitat din afara unităţilor -

verificările făcute şi informările cerute de organele ierarhic superioare,
diferitele forme ale controlului bancar, controlul exercitat de Curtea de
Conturi, Ministerul Finanţelor şi organele sale specializate, precum şi
controlul inspecţiilor şi inspectoratelor de profil.
Controlul exercitat din afară: controlul departamental şi controlul
extradepartamental.
 Limite şi restricţii în activitatea de control economic-financiar

a) Organele de control să nu contribuie crearea situaţiilor controlate sau

la întocmirea documentelor şi evidenţelor care le reflectă.

b) Pentru verificarea unei activităţi trebuie să existe obligatoriu o sursă de

informare autentică şi accesibilă organului de control.

c) Conţinutul şi complexitatea fiecărei acţiuni de control presupun un

anumit profil, nivel de calificare şi de competenţă al organului
însărcinat să o efectueze. Nu orice verificare poate fi încredinţată
oricărui organ de control economic-financiar.

d) Controlul economic-financiar este, în principiu, inoperant faţă de şefii

ierarhici.
 Limite şi restricţii în activitatea de control economic-financiar

e) În multe cazuri organele de control economic-financiar nu au dreptul să ia

direct hotărâri; asemenea hotărâri sunt de competenţa organelor de
conducere, organelor ierarhic superioare sau altor organe, generând o filieră
specifică de propunere a măsurilor şi de adoptare a deciziilor, în contextul
unor responsabilităţi delimitate.

f) Alte restricţii şi limitări pot fi impuse prin obiectivele controlului (modul

de selectare a acestora din ansamblul aspectelor posibile de controlat), de
factori subiectivi sau personali (pregătirea organelor de control,
inteligenţa şi perspicacitatea acestora, puterea de muncă şi capacitatea lor
de sinteză) sau chiar de anumiţi factori sociali (eventuale raporturi de
rudenie, de prietenie sau colegiale cu persoanele ce urmează a fi controlate),
Alte influenţe - generate de modul de organizare şi de apreciere a muncii de
control: cointeresarea materială a organelor de control, acordarea unor
stimulente morale, poziţia conducerii faţă de aceste organe sau faţă de
constatările şi propunerile lor, gradul de răspundere personală.
 Structura sistemului unitar de control

Principii fundamentale:

a) Principiul prevederii şi organizării activităţilor economico-

sociale.
Activităţilor economice pot face obiectul unor acţiuni de control numai în
măsura în care sunt bine organizate, având stabilite anticipat modalităţile
sau parametrii desfăşurării lor. În cazul activităţilor pentru care nu s-au
stabilit sarcini precise controlul rămâne fără obiect. Pentru a deveni
efectiv controlabile, se impune ca încă din faza de proiectare şi
organizare a respectivelor activităţi să fie prevăzute şi incluse în sistem
punctele şi momentele de intervenţie, formele şi metodele de control care
se vor utiliza.
 Structura sistemului unitar de control

b) Principiul autonomiei, competenţei şi autorităţii controlului.

Pentru a desfăşura o muncă eficientă, organele de control trebuie să fie

relativ independente faţă de unitatea sau activitatea controlată.

Calitatea muncii de control este influenţată de competenţa profesională şi

juridică a controlorilor.
Competenţa profesională: nivelul de pregătire, volumul de cunoştinţe
sau priceperea organului de control, calităţi personale dintre cele
înnăscute ori dobândite prin experienţă.
Competenţa juridică sau legală - sfera de atribuţii recunoscute de
lege şi dreptul organelor de control de a acţiona în cadrul acestora.

Autoritatea controlului - dreptul legitim, puterea organelor de control

de a dispune măsuri obligatorii în sarcina unităţilor sau persoanelor
verificate şi de a aplica sancţiuni celor vinovaţi.
 Structura sistemului unitar de control

c) Principiul adaptabilităţii controlului la structurile organizatorice

şi funcţionale ale unităţilor sau activităţilor controlate.
Formele şi metodele de control trebuie să fie suficient de suple sau de
elastice, pentru a se adapta cu uşurinţă la specificul activităţilor controlate, la
structurile lor de organizare şi desfăşurare. Rigiditatea controlului sau
utilizarea unor metode stereotipe nu vor putea asigura eficienţa scontată.

d) Principiul apropierii controlului de locurile unde se iau deciziile şi

unde se concretizează răspunderile pentru administrarea
patrimoniului.
Aplicarea unui asemenea principiu urmăreşte în principal înlăturarea verigilor
intermediare şi inutile din munca de control. Răspunderile pentru integritatea
patrimoniului şi pentru realizarea sarcinilor propuse revin în primul rând
unităţilor patrimoniale şi consiliilor lor de administraţie. Controlul trebuie
efectuat mai întâi din interiorul unităţii, de către organele de conducere şi de
organele specializate proprii sau de la nivelurile imediat superioare.
 Structura sistemului unitar de control

I. Controlul economic şi financiar exercitat de stat

I.1. Controlul general economic al statului
- controlul parlamentar;
- controlul guvernamental;
- controlul efectuat prin organismele specializate de control ale statului
I.2. Controlul financiar şi fiscal
- organe aparţinând Curţii de Conturi a României, Ministerului Finanţelor şi
organelor financiare locale

II. Controlul propriu al unităţilor patrimoniale

- controlul invizibil
- controlul ierarhizat (operaţional sau de compartiment)
- controlul financiar preventiv
- controlul gestionar şi auditul intern

III. Controlul extern independent sau neutru

IV. Alte forme de control

- controlul efectuat de bănci asupra unităţilor pe care le creditează
- acţiunile specifice de verificare întreprinse de organele de urmărire şi
cercetare penală
- controlul social-obştesc.
 AUDITUL INTERN

Noţiuni generale

Istoric

Cuvântul audit îşi are originea în latinescul audire (a asculta).

Procesul de audit, respectiv auditul intern se regăseşte ca făcând parte din

viaţa unei întreprinderi în perioada recesiunii economice americane de la începutul
secolului al XX-lea (nevoia ca auditorii financiari, externi, să se bazeze pe o serie de
lucrări efectuate de personal independent, dar angajat al întreprinderii).

Auditorii externi utilizau aceste ajutoare numai pentru lucrările din sistemul
financiar şi contabilitate, dar cu timpul domeniul de competenţă s-a lărgit, auditul
intern devenind o funcţie a întreprinderii.
 Organizarea şi dezvoltarea profesiei de auditor intern

1941 - Institutul Internaţional al Auditorilor Interni (IIA – Institute of Internal

Auditors), în SUA – în prezent peste 85000 de specialişti în mai mult de 120 de ţări din
întreaga lume

1960 - Institutul Francez al Auditorilor şi Consultanţilor Interni (IFACI) - afiliat

la IIA. IFACI a contribuit la modul de înţelegere a rolului şi locului auditului intern,
precum şi la poziţionarea funcţiei de audit intern în cadrul oricărei entităţi.

Confederaţia Europeană a Institutelor de Audit Intern

Uniunea francofonă a Auditului Intern

Auditorii interni au început să fie specialişti cu experienţă, crescând

diversitatea pregătirilor profesionale, a profilelor, a atragerii de experţi datorită
evoluţiei funcţiei şi a competenţei profesioniştilor.
Economia reală a impus renunţarea înţelesului auditului intern legat numai
de funcţia financiar-contabilă şi creşterea acoperirii acestuia prin ataşarea
funcţiei de audit intern la direcţia generală a unei entităţi. Auditul intern este
subordonat conducătorilor entităţilor devenind un instrument puternic de depistare a
riscurilor din organizaţiile în care funcţionează.

Evoluţia funcţiei de audit intern - revizuiri în anii 1981, 1991, 2002, ultima
constituind o revizuire totală. (Legea 672/2002 privind auditul public intern).
 Organizarea şi dezvoltarea profesiei de auditor intern

România

Până în anul 2000 nu exista nici o reglementare cu privire la auditul intern, această
activitate nefăcând parte din cultura organizaţională şi nici din cerinţele proprietarilor de
entităţi. Deseori se confunda conceptul de audit intern cu ceea ce se practica,
control intern, şi acela obligatoriu numai pentru entităţile cu capital de stat sau
majoritar de stat.

Aplicarea IAS-IFRS şi auditarea situaţiilor financiare, aplicarea directivelor europene - în

anul 2000 s-au introdus reglementări minimale referitoare la auditul intern (Ordinul
MF 1267/21.09.2000 pentru aprobarea Normelor Minimale de Audit Intern – M.Of.
480/02.10.2000).

Entităţile care erau supuse auditului financiar s-au conformat voluntar organizând
compartimente de audit intern.

Băncile comerciale (la presiunea BNR) au elaborat primele manuale de audit intern.

Preocupări de îmbunătăţire a activităţii de control datorită începerii inspecţiilor de

audit intern şi verificării sistemului de control intern de către auditorii financiari.
 Organizarea şi dezvoltarea profesiei de auditor intern

România
Din anul 2003, auditul intern este reglementat şi monitorizat de Camera Auditorilor
Financiari (CAFR) - organism de utilitate publică fără scop lucrativ.
Responsabilii pentru organizarea activităţii de audit intern, coordonarea
lucrărilor/angajamentelor şi semnarea rapoartelor de audit intern trebuie să aibă
calitatea de auditor financiar.
Numai entităţile care aplică IAS-IFRS şi auditează situaţiile financiare au obligaţia
constituirii cadrului organizatoric pentru funcţionarea auditului intern.
Camera Auditorilor Financiari din România a asimilat integral standardele internaţionale
de audit intern şi a elaborat norme de audit intern necesare organizării şi exercitării
activităţii, sub forma normelor de calificare şi a celor de funcţionare, precum şi a
modalităţilor practice de aplicare.
Rolul Camerei Auditorilor Financiari din România – obiective prioritare:
- cercetarea,
- profesionalizarea practicienilor auditului intern (formări profesionale, pregătire de
specialitate şi continuă, potrivit standardelor internaţionale),
- schimburi profesionale între practicieni şi cei care se ocupă de cercetarea din domeniul
auditului intern,
- promovarea auditului intern ca funcţie nouă, dar deosebit de importantă a oricărei
entităţi,
-legătura cu organismele profesionale şi instituţionale din ţară şi din străinătate.
 Organizarea şi dezvoltarea profesiei de auditor intern

România

Auditul public intern, cel care se organizează şi se desfăşoară în instituţiile publice

sau entităţile care gestionează fonduri publice interne sau europene, a avut progrese
mai rapide ca urmare a obligativităţii implementării cerinţelor de audit intern prin
asimilarea în legislaţia românească a directivelor europene. (Ex. Legea 672/2002)

În prezent există încă discuţii teoretice referitoare la cum trebuie să fie organizat auditul
intern, cum să fie privit din punctul de vedere al poziţionării sale în cadrul entităţilor,
care să fie metodele şi instrumentele cele mai potrivite - este necesar să avem în vedere
tradiţiile, diferenţele culturale, de vocabular, de înţelegere, de aplicare centralizată sau
descentralizată.
 Domeniul de aplicare

Evoluţia auditului intern a impus abordarea din punctul de vedere al aplicării sale
efective, al metodologiilor, instrumentelor folosite şi rezultatelor obţinute.
Elemente definitorii se regăsesc în complexitatea realităţilor: între întreprinderi există
diferenţe de dezvoltare, de cultură managerială, de priorităţi, implementarea
într-un grad mai mare sau mai mic a auditului intern.

Eliminarea confuziilor dintre auditul financiar (extern) şi auditul intern:

Auditul financiar (extern) se aplică, în general, doar funcţiei contabile pe baza
situaţiilor financiare întocmite de managementul entităţii - auditorul financiar verifică
sistemul de control prin testele specifice în vederea creşterii gradului de încredere în
situaţiile financiare supuse auditării.

Auditorul intern, prin procedeele specifice, examinează şi prezintă opinii

referitoare la audituri operaţionale. (toate funcțiile unei entități)
Există o legătură strânsă între auditorii financiari şi cei interni, auditorii financiari fiind
interesaţi de toate funcţiile entităţii pentru că acestea contribuie la generarea de
influenţe în rezultatele entităţii şi în indicatorii înscrişi în situaţiile financiare. Cele două
tipuri de audit sunt într-o acţiune complementară cu scopul de a reflecta o imagine
fidelă a activităţii entităţii.
 Categorii de audit intern

În funcţie de natura auditului sau de obiective s-au identificat mai multe categorii de
audit, dintre care tradiţionale sunt cele de regularitate sau conformitate şi de
eficacitate.
Ulterior s-au dezvoltat auditul de management şi cel de strategie.

a) Auditul de regularitate

A fost considerat tradiţional pentru că la vremea respectivă auditorul verifica dacă

regulile şi procedurile sunt bine aplicate, dacă se respectau organigramele, sistemele de
informare etc.

Auditorul intern are la bază un sistem de referinţă - munca sa este clarificată, el

acţionând prin constatări şi comparări privind aplicarea referențialului. Interpretarea,
eventualele deficite sau dezechilibre produse, reprezintă consecinţe pe care le
raportează celui care a dispus auditul.

Auditul de regularitate sau de conformitate are ca scop compararea realităţii cu sistemul

de referinţă propus.
Categorii de audit intern

b) Auditul de eficacitate
Auditul de eficacitate este mai complex, situându-se pe o scară superioară în evoluţia
auditului intern, ţine cont de cultura organizaţională pentru că se referă la calitate şi nu
la un sistem de referinţă.

Eficacitatea se referă la calitatea muncii şi a rezultatelor obţinute prin respectarea

regulilor adoptate de entitate, dar eficacitatea depinde de modul în care s-a desfăşurat
efectiv activitatea.

Se mai poate numi audit de performanţă, care reflectă calitatea măsurilor adoptate
prin rezultatele înregistrate.

- eficacitatea reprezintă atingerea obiectivelor fixate, respectiv răspunsul entităţii la

aşteptări
- eficienţa înseamnă de a face cât mai bine posibil, respectiv de a obţine cea mai bună
calitate în ceea ce priveşte cunoştinţele, comportamentele şi comunicarea.
Categorii de audit intern

c) Auditul de management
Auditul de management sau auditul de conducere se poate aprecia din mai multe
perspective, putându-se utiliza trei abordări:

- practica dominată - responsabilul sectorului auditat îi prezintă auditorului intern

politica pe care trebuie să o aplice; auditorul intern se va asigura că există o politică şi în
ce măsură aceasta este exprimată cu claritate de cel care o are în responsabilitate.
Auditorul intern va analiza modul în care politica sectorială corespunde strategiei
întreprinderii sau politicilor cuprinse şi rezultate din strategie.
- aplicarea politicii în cadrul entităţii - auditorul intern se va asigura că pe teren
politica este cunoscută, înţeleasă şi, evident, aplicată, auditorul intern având rolul de
“controlor” al controlului intern.
De asemenea se poate vorbi de conformitate în sensul conformităţii dintre politică şi
aplicarea sa.
- elaborarea strategiei - trebuie să fie un proces formalizat prin care să se realizeze
armonizarea propunerilor şi aprobarea de către direcţia generală, având ca efect
existenţa unei strategii definite şi aprobate şi care se aplică.
Categorii de audit intern

d) Auditul de strategie

Reprezintă o confruntare între toate politicile şi strategiile entităţii cu mediul în care

aceasta se află pentru verificarea coerenţei globale.
Rolul auditorului intern se limitează la semnalarea incoerenţelor direcţiei generale,
responsabilă cu modificarea parţială sau fundamentală a unor puncte pentru a asigura
coerenţa globală.

În concluzie, orice funcţie a entităţii poate fi supusă celor patru niveluri de audit:
- nivelul 1 – auditul de regularitate/conformitate
- nivelul 2 – auditul de eficacitate
- nivelul 3 – auditul de management
- nivelul 4 – auditul de strategie
 Funcţia de audit
Funcţia de audit intern are trei caracteristici importante: noutate, universalitate şi
periodicitate.
În viaţa reală auditul intern poate fi privit ca având un caracter represiv sau preventiv,
dar experienţa a impus renunţarea la astfel de abordări, căpătând teren tot mai mult
latura de consiliere şi de consultanţă (noutate).
Auditul intern reprezintă o funcţie universală pentru că se aplică tuturor
entităţilor, dar şi tuturor funcţiilor oricărei entităţi (se poate extinde şi la alte tipuri
de organizaţii).
Acestea pot avea funcţia de audit intern organizată prin intermediul unor angajaţi ai
entităţilor, fără a avea structuri specializate sau create special în acest scop. În
asemenea situaţii apar riscuri legate de incompatibilităţi şi conflicte de interese.
Auditul intern - o funcţie care aduce plusvaloare, cel puţin prin auditul de
eficacitate.
Auditul intern s-a dezvoltat prin creşterea dimensiunii multinaţionale a entităţilor, care au
fost interesate să verifice dezvoltarea şi funcţionarea sistemului de control intern, cu
toate componentele lui.
Obiectivele şi metodologia auditului intern sunt universale - se aplică tuturor
activităţilor, ceea ce va asigura un control asupra acestora.
Auditorul intern aplică normele sale profesionale asupra tuturor funcţiilor: financiară şi
contabilă, comercială şi logistică, fabricare/producţie, informatică, gestiune,
managerială.
Funcţia de audit intern este o funcţie periodică pentru cei care sunt auditaţi, funcţia
având caracter permanent în cadrul entităţii.
Cei auditaţi au legătură cu auditorii interni atunci când activitatea lor intră în planul de
audit şi pentru o perioadă scurtă de timp care nu depăşește trei luni într-un an.
 Definirea Auditului Intern

Argumente în favoarea auditului intern - caracterizare:

- auditul intern reprezintă o funcţie de asistenţă acordată managementului -

munca auditorului este de consultanţă pe care o asigură tuturor celor cu care acesta
vine în contact.

Auditorul intern având la bază metoda şi utilizând instrumente specifice emite

o judecată asupra dispoziţiilor din cadrul entităţii: reguli, proceduri, organizare,
sistem de informare etc., adică asupra sistemului de control intern.

Auditorul intern dispune de norme de referinţă care-i dau autoritate, de

metodă şi instrumente care-i garantează eficacitatea.

Un auditor intern trebuie să fie independent şi perceput ca independent, să

aibă autonomie care îi vor permite să formuleze ipoteze şi sa facă recomandări.

Auditorul intern are un grad de libertate, oferit de planul de misiune,

activitatea lui fiind periodică.
 Definirea Auditului Intern

Argumente în favoarea auditului intern - caracterizare:

- auditul intern nu are legătură cu personalul entităţii decât în măsura în care

acesta este implicat în furturi, fraude. În rest auditul se adresează modului în care
structurile entităţii îndeplinesc regulile proprii din entitate. El urmăreşte
obiective, realizări şi responsabilităţi, care sunt ataşate unor angajaţi, dar scopul lui nu
este angajatul, ci modul de aplicare şi reflectare în rezultatele entităţii.

În rapoartele de audit care cuprind recomandări nu se menţionează persoane, decât în

cazuri excepţionale, pentru că auditorul şi managementul au nevoie să cunoască ce nu
funcţionează în sistem.

- auditorul intern este independent (caracterul dublu al independenţei - independenţa

serviciului în cadrul entităţii, dar şi a auditorului intern prin practica obiectivităţii).

Dispar practicile prin care auditorii interni sunt chemaţi să elaboreze norme, proceduri,
să organizeze sistemul de control intern al entităţii (incompatibil). Auditorul intern nu va
mai putea să emită o opinie independentă, obiectivă asupra dispoziţiilor
managementului dacă el însuşi este autorul.

Independenţa şi obiectivitatea pot fi păstrate şi atinse prin profesionalismul auditorului

intern - acesta poate depista disfuncţii importante şi propune recomandări pertinente,
fundamentate, acceptându-se că acţionează pentru binele entităţii.
 Definirea Auditului Intern

Versiunea franceză a definiţiei internaţionale (aprobată de Consiliul de Administraţie al

IFACI la 21 martie 2000) - definiţia oficială a auditului intern este următoarea:

Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă care dă unei

organizaţii o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control asupra
operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile, şi contribuie la
adăugarea unui plus de valoare.
Auditul intern ajută această organizaţie să îşi atingă obiectivele evaluând,
printr-o abordare sistemică şi metodică, procesele sale de management al
riscurilor, de control, şi de guvernare a întreprinderii, şi făcând propuneri
pentru a le consolida eficacitatea.

Definiţia auditului intern în versiunea americană nu diferă semnificativ de cea din

versiunea franceză, diferenţa fiind dată de traducerea termenului american –
governance – prin guvernarea sau conducerea întreprinderii.
 Definirea Auditului Intern

În legislaţia românească auditul intern este definit mai sintetic şi mai pragmatic, astfel:
Auditul intern reprezintă activitatea de examinare obiectivă a ansamblului
activităţilor entităţii economice în scopul furnizării unei evaluări
independente a managementului riscului, controlului şi proceselor de
conducere a acestuia.

Legea română (Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de

audit financiar), stabilește şi principalele obiective ale auditului intern:
a) verificarea conformităţii activităţilor din entitatea economică auditată cu politicile,
programele şi managementul acestuia, în conformitate cu prevederile legale;

b) evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi nefinanciare

dispuse şi efectuate de către conducerea unităţii în scopul creşterii eficienţei activităţii
entităţii economice;

c) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informaţiilor financiare şi nefinanciare

destinate conducerii pentru cunoaşterea realităţii din entitatea economică;

d) protejarea elementelor patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere şi identificarea

metodelor de prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel.
 Organizarea Auditului Intern

Abordarea funcţiei de audit intern din punct de vedere al organizării cuprinde atât
organizarea compartimentului de audit intern, cât şi organizarea muncii şi gestionarea
competenţelor şi resurselor necesare pentru efectuarea auditului intern.

Organizarea are în vedere cel puţin următoarele componente:

a. - organizarea compartimentului
- structuri posibile
- resurse profesionale
b. – organizarea muncii
- carta de audit
- planul de audit intern
- manualul de audit intern
- dosarele de audit şi documentele de lucru
- documentaţia şi alte mijloace
c. – eficacitatea compartimentului
d. – comitetul de audit
 Organizarea Auditului Intern

a. Organizarea compartimentului de audit intern

a.1. Structuri posibile

Adoptarea unei structuri depinde de cultura organizaţională, de poziţionarea funcţiei de

audit intern şi de criteriile pe care le-au avut în vedere managerii entităţilor.
În general sunt două criterii în ceea ce priveşte organizarea compartimentului
de audit intern:

- dimensiunea entităţii (organizaţiei) şi

- adoptarea unui audit centralizat ori a unuia descentralizat.

Dimensiunea entităţii (organizaţiei) este importantă în alegerea

numărului de auditori interni care să răspundă necesităţilor entităţii.
(la o întreprindere mică şi mijlocie se poate constitui un compartiment compus din 1
până la 3 persoane, la o mare companie naţională sau multinaţională numărul auditorilor
interni poate varia între 20 şi 100 de auditori interni. Această dimensiune este relativă şi
ţine cont dacă entitatea activează pe plan intern sau şi pe plan internaţional).
 Organizarea Auditului Intern

a. Organizarea compartimentului de audit intern

a.1. Structuri posibile

Auditul centralizat sau descentralizat reprezintă o opţiune privind modul

în care sunt localizate şi utilizate echipele de auditori interni.
O entitate poate opta pentru cazul în care toţi auditorii interni sunt grupaţi la
sediul social al acesteia într-o singură echipă sau auditorii interni sunt grupaţi în atâtea
echipe câte unităţi autonome are entitatea.
Criteriul poate fi folosit combinat dacă vorbim de entităţi mari naţionale sau
multinaţionale care, în funcţie de obiectivele urmărite, pot utiliza echipele de auditori
interni locale în interdependenţă cu o echipă centrală, aflată la sediul social al entităţii.
O mare entitate multinaţională are disponibilitatea de a adopta un audit
descentralizat dacă există organizată o echipă la sediul acesteia şi servicii de audit intern
în fiecare ţară, compartimentul fiind ataşat structurii naţionale, chiar dacă în interiorul
fiecărei ţări structura este centralizată.
Descentralizare pe două niveluri: naţional şi local (în ambele cazuri criteriul
descentralizării presupune existenţa unui serviciu central).
 Organizarea Auditului Intern

a. Organizarea compartimentului de audit intern

a.1. Structuri posibile

Auditul centralizat sau descentralizat - avantaje şi dezavantaje pe linia coerenţei

activităţii şi pregătirii profesionale, a contactului direct şi permanent cu realitatea din
teren, esenţială pentru a atinge performanţe şi a îndeplini obiectivele oricărei misiuni de
audit intern.
Auditul centralizat la o mare entitate - două formule consacrate:
- o primă variantă este cea prin care direcţia de audit intern este împărţită în misiuni,
având câte un responsabil (şef de misiune), misiunile fiind organizate pe domenii de
competenţă, funcţii ale entităţii:
- mediu industrial sau tehnic,
- marketing, vânzări şi logistică
- contabilitate şi gestiune
- informatică şi mediu IT
Aceasta presupune existenţa unor auditori specializaţi pe activităţi, pe funcţiile unei
entităţi, ceea ce duce la o recrutare dificilă, dar şi la costuri suplimentare legate de
calificare.
- a doua variantă - nu are specializări pe misiuni, toţi auditorii fiind la dispoziţia entităţii
pentru a forma echipe de seniori şi juniori, cu şefi de misiune în funcţie de obiective,
disponibilităţi şi capacităţi.
Auditorii utilizaţi în această variantă sunt numiţi generalişti, apelându-se la specialişti
externi pentru anumite misiuni care au nevoie de calificări speciale.
 Organizarea Auditului Intern

a. Organizarea compartimentului de audit intern

a.1. Structuri posibile

Auditul descentralizat - este nevoie de un serviciu central de Audit Intern şi de

compartimente în structurile locale, serviciul central având atribuite patru misiuni
importante:
- definirea normelor
- definirea politicii şi mijloacelor de pregătire profesională
- auditul Auditului
- realizarea de misiuni specifice
La organizaţiile de dimensiune medie auditul intern se poate organiza sub
forma unui compartiment sau funcţia să fie exercitată de un singur auditor intern, dar
poziţia sa fiind ataşată celui mai înalt nivel ierarhic.
Entităţile de mărime medie au avut în vedere ca un auditor intern să
corespundă la circa 1000 de salariaţi.
Un auditor singur are multe handicapuri de depăşit, cum ar fi lipsa de auditori
specializaţi pe anumite funcţii ale entităţii, imposibilitatea de a putea îndeplini toate
obiectivele care revin auditului intern, uneori chiar lipsa de încredere din partea
managementului.
De aceea, se poate aprecia că la o entitate care doreşte să beneficieze de
rezultatele unui audit intern este necesar să se organizeze un compartiment compus din
cel puţin trei persoane, ceea ce ar permite specializarea muncii, creşterea competenţei şi
obţinerea de rezultate folositoare entităţii.
 Organizarea Auditului Intern

a. Organizarea compartimentului de audit intern

a.2. Resurse profesionale

Resursele profesionale sunt reprezentate de auditorii interni care pot fi recrutaţi

din rândul celor care au calificare şi autorizare pentru a practica profesia.
Profesia de auditor intern este o profesie reglementată şi poate fi exercitată numai cu
respectarea cadrului legal privind accesul şi exercitarea profesiei.
Recrutarea auditorilor interni se poate face din două surse:
 din interiorul organizaţiei (în majoritatea cazurilor)
 din exteriorul organizaţiei.
Prima abordare are în vedere faptul că numai un bun cunoscător al mediului intern al
entităţii poate exercita cu succes mandatul de auditor intern şi poate surprinde
problematica de corectat.
Experienţa multor entităţi a impus nevoia de îmbinare a utilizării resurselor interne cu
cele atrase din exterior, politici care au avut ca efect dinamizarea activităţii şi realizarea
de echipe capabile.
Selecţionarea auditorilor interni din interiorul sau din exteriorul organizaţiei presupune ca
aceştia să dovedească unele calităţi: aptitudini de comunicare, cunoaşterea tehnicilor de
audit (potrivit normelor profesionale), cunoașterea domeniului.
Norma de calificare 1210 – Competenţa (Modalitatea Practică de Aplicare 1201-1)
prevede: “Auditorii interni trebuie să deţină cunoştinţele, priceperea şi celelalte
competenţe necesare exercitării responsabilităţilor lor individuale.”
 Organizarea Auditului Intern

a. Organizarea compartimentului de audit intern

a.2. Resurse profesionale

1. Orice auditor intern trebuie să deţină anumite cunoştinţe, pricepere şi competenţe

precise în domenii ca: aplicarea normelor, procedurilor şi tehnicilor de audit; principiile şi
tehnicile contabile; principii de management; principii de bază referitoare la economie,
drept comercial, fiscalitate, finanţe, metode cantitative şi tehnologii ale informaţiei.
2. Auditorii interni trebuie să dispună de bune calităţi relaţionale şi să ştie să comunice
eficient, fiind nevoie să se cultive şi menţine relaţii bune cu clienţii misiunii.
3. Auditorii interni trebuie să fie capabili să comunice oral şi în scris pentru a putea expune
clar şi eficace obiectivele, aprecierile, concluziile şi recomandările misiunii.
4. Responsabilul auditului intern trebuie să definească criterii adecvate de formare
profesională generală şi de experienţă pentru a stabili posturile de auditori interni, având în
vedere natura activităţilor şi nivelul de responsabilitate. Este necesar să se obţină o
asigurare rezonabilă cu privire la calificările şi competenţa candidaţilor.
5. Întregul personal al auditului intern trebuie să deţină cunoştinţele şi priceperea
indispensabile practicării profesiei în cadrul organizaţiei.

La fel de importantă, pe lângă recrutare, este pregătirea profesională atât cea de

bază, cât şi cea continuă.
 Organizarea Auditului Intern

b. Organizarea muncii
b.1. Carta de audit

Carta de audit este documentul constitutiv al funcţiei de Audit intern, care are rolul de
prezentare şi cunoaştere pentru celelalte compartimente şi funcţii ale entităţii.

Carta de audit intern, are ca scop să definească:

- stabilirea serviciului de audit intern în cadrul organizaţiei
- autorizarea accesului la documente, persoane şi bunuri, acces necesar îndeplinirii
corespunzătoare a misiunilor
- sfera de activitate a auditului intern

Carta de audit intern trebuie să fie în formă scrisă – permite trimiterea acestui document în
vederea examinării şi aprobării Consiliului.

După aprobare se difuzează la nivelul entităţii - nivelurilor ierarhice care vor fi auditate /
managementului implicat în activitatea de audit intern.
 Organizarea Auditului Intern
b.2. Planul de audit

Planul de audit este obligatoriu - potrivit Normei de funcţionare 2010 – Planificarea:

“Responsabilul auditului intern trebuie să realizeze o planificare bazată pe riscuri în scopul
definirii priorităţilor în acord sau în coerenţă cu obiectivele organizaţiei”.
În practică se întâlnesc situaţii diverse, planificarea rezumându-se doar la misiuni ordonate
de management (activitatea se desfăşoară doar la solicitarea conducerii organizaţiei).

Caracteristici ale planului de audit:

- conţinut exhaustiv - planul de audit trebuie să cuprindă toate temele, funcţiile,
procesele şi serviciile care pot fi auditate.
Conţinutul exhaustiv al planului - consecinţe:
- un plan integral nu poate fi elaborat dintr-o dată, finalizarea presupunând mai mulţi ani -
completarea şi actualizarea planului
- planul nu va niciodată terminat pentru că el va suferi în permanenţă modificări
referitoare la completare, îmbogăţire, anulare parţială, adaptare la funcţii noi sau
dezvoltare a obiectivelor deja cuprinse etc.
- caracterul exhaustiv necesită abordarea multiformă a temelor de audit intern tocmai
pentru a acoperi toate funcţiile şi procesele organizaţiei.
 Organizarea Auditului Intern
b.2. Planul de audit

Caracteristici ale planului de audit:

- planificarea multianuală şi analiza globală a riscurilor - planificarea pe mai mulţi ani
(de la trei la cinci ani).
Auditarea unei funcţii, unui proces, a unor teme sau servicii nu se face la acelaşi interval de
timp pentru toate, unele fiind supuse auditului anual, altele la doi, trei sau cinci ani, în
funcţie de importanţa riscului.
Riscul va fi cel care va determina frecvenţa auditării. Auditul intern trebuie să dezvolte
instrumente de măsurare, tehnici specializate care să permită emiterea unei opinii, unui
raţionament profesional cu privire la riscul şi importanţa acestuia din zona supusă
auditării.
Metoda de determinare a riscului şi importanţei acestuia trebuie să fie simplă şi uşor de
implementat, aceasta având în vedere trei criterii: o apreciere a controlului intern, o
apreciere cantitativă şi o apreciere calitativă.
Sistemul de apreciere ne poate de asigurări referitoare la calitatea controlului şi
vulnerabilitatea entităţii auditate.
Se poate opera cu noţiuni precum: control intern adaptat, control intern insuficient şi
control intern cu lacune grave.
 Organizarea Auditului Intern
b.2. Planul de audit

Caracteristici ale planului de audit:

- structura predeterminată a planului de audit intern - acesta va avea o formă unitară de
prezentare, un format standard (coloane)
- primele două coloane cuprind elemente referitoare la auditurile anterioare:
- anul în care a avut loc ultimul audit
- timpul alocat pentru a realiza planul anterior de audit care se exprimă în zile/auditor sau în
săptămâni/auditor
- a treia coloană se referă la coeficientul de risc întâlnit care determină frecvenţa adoptată
în cadrul planului
- a patra coloană precizează care sunt misiunile de audit şi clasificarea acestora în audituri
ale structurilor, funcţiilor şi proceselor, temelor
- coloanele de la cinci la șapte (nouă) au ca scop repartizarea auditurilor pe anii următori
potrivit frecvenţei determinate (3 sau 5 ani).
 Organizarea Auditului Intern
b.2. Planul de audit

Elaborarea planului de audit are în vedere parcurgerea a cinci etape obligatorii:

- realizarea sau actualizarea unei liste complete a misiunilor de audit intern
- calcularea sau actualizarea coeficientului de risc al fiecărei misiuni de audit intern,
stabilirea periodicităţii misiunilor de audit intern
- redactarea proiectului de plan după consultarea principalilor responsabili şi exprimarea
acestuia în timp/auditor
- ajustarea în funcţie de resursele disponibile şi de solicitările managementului
- aprobarea planului de audit intern de către management sau comitetul de audit.
 Organizarea Auditului Intern

b.3. Manualul de audit intern

Manualul de audit intern reflecta organizarea şi regulile specifice ale compartimentului de

audit intern şi va cuprinde obiective minimale cu privire la:
- definirea în mod precis a cadrului de lucru
- sprijinirea pregătirii/integrării auditorului intern debutant
- utilizarea ca sistem de referinţă.
 Organizarea Auditului Intern

b.4. Dosarele de audit şi documentele de lucru

Orice misiune de audit intern trebuie să se încheie cu întocmirea unui dosar compus din
cele mai semnificative documente de lucru, obligativitatea fiind determinată de
obligativitatea existenţei unei probe care să susțină afirmaţiile din Raportul de audit intern.
Culegerea probelor de audit intern se face atât în timpul derulării misiunii la faţa locului,
cât şi după terminarea acesteia, atunci când este nevoie de informaţii suplimentare.
Dosarele de audit cuprind, în general, două categorii de documente:
- documente cu caracter descriptiv: analize de posturi, organigrame, tabele de riscuri,
diagrame de relaţii, circuit de documente etc.
- documente cu caracter explicativ: foi de lucru precum interviurile, chestionare, tabele
comparative, fişe de calcul cu ajustări, determinarea rezultatului testelor etc.
 Organizarea Auditului Intern

b.5. Documentaţia şi alte mijloace

Documentaţia se poate clasifica în externă şi internă

Documentaţia externă se compune, în general, din lucrări şi reviste specializate de audit
intern, documente ale organismelor profesionale, rapoarte, studii, analize.
Documentaţia internă – este elaborată sau colectată de compartimentul de audit intern.
De regulă, cele mai importante sunt Ghidurile profesionale pe misiuni, care stau la baza
activităţii auditorilor interni.

Ghidurile de audit se întocmesc pe baza chestionarului de control intern şi a programului

de audit, astfel încât pentru fiecare punct de control intern regăsit in chestionar să existe
descrise instrumentele şi mijloacele care trebuie utilizate, pentru fiecare întrebare fiind
indicat riscul posibil.
 Organizarea Auditului Intern

c. Eficacitatea serviciului

Eficacitatea se poate măsura prin mai multe instrumente:

- indicatori,
- benchmarking,
- sondaj de opinie.

- măsurarea realizării planului şi rezultatele îmbunătăţirilor aduse:

numărul de misiuni efectuate/numărul de misiuni prevăzute în plan
- măsurarea duratei medii a misiunilor de audit:
numărul de zile de audit/numărul de misiuni
- măsurarea evoluţiei pregătirii profesionale alocate fiecărui auditor
numărul de zile de pregătire profesională/zile lucrate

- măsurarea evoluţiei exhaustivităţii şi a calităţii planului de audit

numărul de misiuni neprevăzute/numărul de misiuni
- aprecierea recomandărilor
recomandări refuzate/totalul recomandărilor
- măsurarea calităţii implementării recomandărilor
recomandări nerealizate/recomandări acceptate
 Organizarea Auditului Intern

d. Comitetul de audit şi guvernarea corporativă

Comitetul de audit are responsabilităţi referitoare la garantarea calităţii informațiilor şi

rapoartelor către acţionari, a remunerărilor şi numirilor administratorilor, asigurând
acţionarii de independenţa opiniilor formulate.