VERSUL ALB.

VERSUL LIBER

În poezia modernă, versificația este mult mai liberă de constrângeri față de poezia
din epocile anterioare. Această eliberare de formele tradiționale le permite poeților
să-și exprime gândurile sau trăirile într-un mod cât mai apropiat de ritmul propriei
gândiri, al înregistrării percepțiilor sau al trăirilor sufletești. Astfel, apar noi tipuri de
versuri, a căror grupare în strofe este opțională:

 versurile albe, care păstrează ritmul și măsura, dar nu au rimă;

Tu eşti în vară, eu sunt în vară. În vară pornită
către sfârşit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor.
Cu gând ducăuş - mângâi părul pământului.
Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit.
(Lucian Blaga, La cumpăna apelor)

 versurile libere, care renunță la ritm și rimă și au măsură variabilă.

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
(Nichita Stănescu, Către Eminescu)