Sunteți pe pagina 1din 3

Radu Stanca (1920-1962) – poet și dramaturg.

Se naște la Sebeș, studiază Filosofia și Litere la


Universitatea din Cluj. Este asistentul lui Lucian Blaga la catedra de Filozofie a culturii
(1942-1945), apoi regizor la Sibiu (1949-1961) și la Teatrul Național din Cluj.

Urmează universitatea clujeană în exilul anilor 40 și se formează ca scriitor în cadrul Cercului


literar de la Sibiu.

În 1945 publică eseul Resurecția baladei, într-o încercare de teoretizare a unei posibile noi căi
pentru poezia românească.

Opera sa lirică a fost publicată în volumul postum Versuri (1966) și reprezintă expresia unei
sensibilități neoromantice, căreia i se asociază un tip de imaginație care tinde spre zonele
fantasticului.

În teatru valorizează mitologia și folclorul (Hora domnițelor), dar și revizitarea unor motive
fundamentale ale culturii (Oedip, Antigona).

Baladele lui Radu Stanca respectă în aparență structura epico-dramatică a speciei, însă ele
rămân în fond niște poeme lirice în care fiorul romantic este dublat de o notă ironică discretă.

În accepția lui Radu Stanca, balada poate lua trei forme:

Lamentația – are o formulă elegiacă - poetul își plânge dorurile, patimile, grijile sub
masca unui personaj (Un cneaz valah la porțile Sibiului)
Balada care povestește pur și simplu istorii dramatice (Fata cu vioara)
A treia are desfășurare scenică și replici între personaje, deci grandoare dramatică
Acestei ultime tipologii îi aparține Buffalo Bill, o parabolă lirică pe tema timpului, a
deșartei iluzii a omului că îl va putea opri vreodată din curgerea neabătută.

Titlul baladei este reprezentat de porecla unui soldat american (pe numele său adevărat,
William Frederick Cody), vânător de bizoni, adică bivoli („buffalos”, în engleză). După ce a
părăsit armata, Bill a pus bazele unei spectacol cu numele de „The Wild West Show” (în
română, „Spectacolul Vestului sălbatic”), menită să arate publicului american cum se trăia în
acea part a e a țării (cam așa ca în serialul Westworld…). În 1906 a susținut un turneu în mai
multe orașe din Ardeal, între care Alba Iulia, Sibiu, Brașov și Oradea.

Tema baladei este reprezentată de trecerea timpului care macină distrugător tot ce întâlnește în
calea sa. Tema se prezintă într-un mod inedit, Timpul fiind întruchipat de un negustor, „un
călător de vază”, apărut în scena unui jaf. Acesta captează atenția prin excentricitate și
indolență.

Structura

Balada „Buffalo Bill” cuprinde paisprezece strofe organizate în trei mari secvențe.

Primele cinci strofe reprezintă prima secvență,


următoarele șapte strofe, cea de-a doua parte a baladei

ultimele două strofe reprezintă secvența a treia

Începutul baladei, deci prima secvență, se concentrează pe descrierea spațiului, așadar


fundalul, contextul în care se petrece acțiunea – o atmosferă de film western și un jaf anticipat
al poștalionului: Deseară poştalionul va trece prin strâmtoare/ Iar noi îl vom surprinde la
locul cunoscut,/ Întocmai ca pe vremea când mânuiam topoare/ Şi flinte ghintuite. Întocmai
ca-n trecut.

Doar că jaful nu este unul simplu, în care un grup de tâlhari vor prăda bunurile ce se găsesc în
poștalion, ci acum, ținta este Timpul însuși, întruchipat de un negustor.

În cea de-a doua secvență se risipesc nelămuririle privind tema operei - trecerea ireversibilă și
distructivă a timpului. În acest sens, este realizat un portret al Timpului, care aduce adieri de
personaj fabulos, ca răsărit din mituri și povești:

Diseară poştalionul aduce-un domn de seamă.


Un călător de seamă şi-un hoţoman de soi,
Aduce Timpul-domnul pe care nicio vamă
Nu l-a putut vreodată întoarce înapoi.

Timpul este prezentat ca fiind o entitate cunoscută de către toți, nu surprinde pe nimeni prin
existența lui. Portretul acestuia este puternic hiperbolizat, ca al unui adevărat antagonist de
baladă: Bogat din cale-afară şi gras de nu-şi încape,/ Prin haină i se vede umflată punga
grea, el fiind prezentat în antiteză cu muritorii de rând.

El este Boierul cu palate şi herghelii în care/ Trag cai de rasă anii albaştri după ei,

Mai mult, este Un negustor de vinuri, când dulci şi când amare, adică un călător continuu,
care oferă momente fericite, dar și clipe de restriște. Ipostaza de negustor de vinuri amintește
de Dionysos, zeul grec al vinului, dar în același timp și de mitul faustic, un vânzător de iluzii,
de elixire magice.

Ultima secvență, care cuprinde ultimele două strofe, are rol de concluzie. Aceasta apare sub
forma unei adresări directe către membrii bandei de jefuitori:

Aşa că nu vă temeţi de el, va fi o luptă


Din cele mai uşoare, iar de-l vom prinde-n laţ,
În pânza veşniciei de astă dată ruptă,
Noi dintre toţi tâlharii vom fi cei mai bogaţi.

Capturarea timpului, le-ar aduce beneficii nevisate, bogății nenumărate, ar întrerupe pânza
care mereu se țese, deci ar dobândi tinerețe și viață veșnică, la fel ca în basme unde vremea nu
vremuiește.
Textul prezintă toate atributele unei opere epice: acțiune, narator și personaje, însă observăm
că desfășurarea epică nu are o mare complexitate, ea fiind reprezentată în special de
anticiparea unui eveniment decisiv: cel mai mare jaf din istorie, nematerializat, doar plănuit.

În balada „Buffalo Bill” se remarcă lirismul subiectiv, modul de expunere predominant fiind
reprezentat de monologul adresat.

Personajul-narator este unul dintre membrii bandei de tâlhari și este observat prin adresarea
către aceștia, anticipând jaful. Mărcile subiectivității sunt reprezentate de verbe, pronume și
forme pronominale la persoana întâi, plural: „noi”, „vom atinge”, „ne-nfigem”, „vom lupta”,
„am dat”.

La nivel prozodic se observă măsura de treisprezece-paisprezece silabe, ritmul iambic, iar


rima, încrucișată.

În concluzie, balada „Buffalo Bill”, de Radu Stanca, prezintă în manieră literară eterna
confruntare dintre om și timp, nestăvilita dorință a ființei trecătoare de a opri clipa.