Sunteți pe pagina 1din 27

PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII

ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

MĂRUL NU CADE DEPARTE DE COPAC:

STILURILE DE ATAŞAMENT ŞI
VULNERABILITATILE DE PERSONALITATE LA
DEPRESIE ÎN TREI GENERAŢII DE FEMEI

Transmiterea între generaţii a ataşamentului de insecuritate a fost examinată într-un


eşantion comunitar de 300 de participanţi, format din grupe de cate 100 de femei din trei
generaţii. S-a emis ipoteza că vulnerabilităţile personale medieză asocierea dintre ataşamentului
nesigur şi depresia din fiecare generaţie. Constatările arată congruenţa semnificativa a trăsăturii
vulnerabilităţii şi a stilurilor de ataşament între generaţii. Mai mult, dimensiunile ataşamentului
şi vulnerabilităţile de personalitate celei de-a doua generaţii au fost alese să medieze rezultatele
variabilelor de ataşament şi vulnerabilitatea dintre prima şi a treia generaţie. Aprecierea a
susţinut următoarele ipoteze între si in interiorul generaţiilor: între generaţii, auto-critica a fost
aleasă să medieze asocierea dintre ataşamentul nesigur şi depresie; în interiorul generaţiilor,
depresia, dar nu şi auto-critica, mediază asocierea între evaluările ataşamentului nesigur dintre
mame şi fiicele lor. Acest studiu constituie o primă abordare la delimitarea rolului jucat de auto-
critică în asocierea dintre auto-critică şi depresie de-a lungul generaţiilor.

Cuvinte cheie: transmiterea între generaţii; vulnerabilitatea de personalitate, auto-


critica; dependenţa; atasament; depresie.

În ultimii ani, interesul teoretic şi clinic în relaţia dintre ataşamentul nesecurizant şi


suferinţă psihologică a crescut semnificativ, ca interes în continuitatea stilurilor de ataşament
între generaţii.
Deşi relaţiile dintre ataşament şi primejdiile psihologice în mod special depresia, sunt
evidente atât în interiorul cât şi între generaţii, câteva studii anterioare au dovedit că ar putea
explica mecanismele anterioare ale acestor asocieri. În studiul de faţă, ne-am propus sa
investigam trasaturile vulnerabilităţilor personalitatii ca mecanisme care ar putea ilumina în
continuare transmiterea între generaţii a ataşamentului nesigur şi relaţia ataşament-depresie.

Concentrându-se pe trei generaţii de femei, au fost asumate trei niveluri de mediere:


1. Între fiecare generaţie, un model de mediere a fost propus în care ataşamentul nesigur
afectează trasatura vulnerabilitatii de personalitate, care, la rândul său, duce la depresie.
2. În interiorul generaţiilor, am explorat, teoretic, două teorii alternative bazate pe
mediere în care depresia maternă sau, alternativ, trăsătura vulnerabilităţii materne la depresie
duce la un ataşament nesigur la fice, care, la rândul lor, încurajează trasatura vulnerabilităţi de
personalitate a fiicelor care conduc la depresie.
3. Congruenta între generaţii a fost asumată în fiecare a doua generaţie (G2) nivelurile de
depresie, dimensiunile ataşamentului şi trăsăturile vulnerabilităţii de personalitate medieză

1|Page
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

asocieri între prima generaţie (G1) şi a treia generaţie (G3) respectiv nivelurile de depresie,
ataşament, şi trăsăturile vulnerabilitatii de personalitate.
Teoria ataşamentului postulează că relaţiile timpurii cu îngrijitorii duce la construirea de
modele interne de lucru care ghideaza aşteptările şi comportamentul în relaţiile viitoare.
Conceptul de modele interne de lucru de ataşament a fost propus ca o construcţie
cognitivă şi afectivă care include amintirile respondentului, percepţiile şi aşteptările în relatiile
semnificative cu alţii.
Un grup tot mai mare de cercetare empirică a extins studiul ataşamentului dincolo de
copilărie, propunând, pe motive teoretice, o clasificare a modelelor interne de lucru ale adultilor
determinate de pozitivitatea modelelor de sine şi a altora. Pozitivitatea de sine implică gradul în
care sinele este adorabil şi demn, şi de gradul în care alţii se aşteapta să raspunzi sinelui.
Pozitivitatea altora implică aşteptările unei persoane despre disponibilitatea semnificativa şi de
sprijin a altora.
Modelul scăzut pozitiv de sine este caracterizat prin anxietate cu privire la apropierea şi
dependenţa de alţii pentru stima de sine iar modelul redus pozitiv ale altora este caracterizat de
evitarea de intimitate.
Modele pozitive scăzute si ridicate ale sinelui şi ale altora definesc patru modele diferite
de fixare: sigure (model pozitiv de sine si al altora), preocupat (model negativ de sine si model
pozitiv al altora), de respingere (model pozitiv de sine şi model negativ al altora) şi înfricoşător
(model negativ de sine şi al altora).

Continuitatea ataşamentului

Teoria lui Bowlby precizează că reprezentările ataşamentului sunt în mod semnificativ


stabile de-a lungul timpului (continuu) şi încă deschise la schimbările produse de experienţele de
viaţă a ataşamentului relevant. Aspectele principale ale acestei continuităţii au fost extinse în
centrul gândirii teoretice şi dovezilor empirice: continuitatea între ataşamentului sigur al mamei
şi atasamentul sigur al copilului şi continuitatea reprezentărilor ataşamentului de la copilărie la
vârsta adultă. Cercetarea concentrându-se asupra relaţiilor copil-mamă a furnizat dovezi bine
stabilite de corespondenţa între modelele de părinţi interiorizate de relaţii şi de clasificarea
ataşamentului copilului. Studiile empirice au constatat corespondenţa ridicata între stilul de
ataşament al mamei, măsurată prin Interviul Atasamentului Adultului şi stilul ataşamentului
copilului în situaţia stranie dacă datele au fost examinate prospectiv, retroactiv, sau concomitent.
În general, persoanele fizice clasificate la fel de sigure sunt mult mai susceptibile de a avea copii.
Acest lucru se dovedeşte a fi adevărat chiar şi în studii prospective în care stilurile atasamentului
părinţilor sunt evaluate înainte de nasterea copilului. Calitatea de îngrijire şi interacţiunile
părinte-copil au fost considerate a fi principalele mecanisme responsabile pentru transmiterea
stilurilor de ataşament între mamă şi copil. George şi Solomon au propus ca, capacitatea de a
oferi protecţie, care caracterizează sistemul de îngrijire a comportamentului, este o transformare
matură de experienţe anterioare relaţionale şi reprezentanţele lor. Din perspectiva teoriei
evoluţiei, Belsky a susţinut că experienţele precoce de îngrijire se traduc în aşteptările de a îngriji
şi a capacităţilor la maturitate. Cercetările recente oferă dovezi cu un grad moderat de
corespondenţă între copilăria timpurie şi reprezentările ataşamentului pentru adulţi. Studiile
efectuate de Waters, Merrick, Treboux, Crowell, Albersheim, Klohnen si Bera au arătat
corespondenţe importante de securitate-insecuritate între copilarie si maturitate, precum şi
posibilităţile de a schimba în funcţie de experienţele de viaţă. Weinfield, Sroufe, şi Egeland au
furnizat dovezi de discontinuitate legală (adică, discontinuitate, care poate fi explicată în
conformitate cu principiile principale ale teoriei ataşamentului) ale stilurilor de ataşament din
2|Page
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

copilăria timpurie la maturitate. Fraley, într-o meta-analiză a acestei probleme, a concluzionat că


există un grad moderat de stabilitate în ataşamentul de la copilarie la maturitate.
În studiul de faţă, vom explora un aspect suplimentar al construirii continuităţii
ataşamenului: modelul de lucru a continuităţii ataşamentului de la mama la fiica. Continuitatea
între reprezentările atasamentului mamei şi fiicei este o corelare plauzibilă a corespondenţei
dintre mamă si copil şi de la reprezentările ataşamentului de la copil la adult. Deoarece modele
interne pentru copii sunt afectate de modele interne ale mamele şi sunt relativ stabile până la
maturitate, se poate emite ipoteza unei continuităţi moderate ale stilurilor de ataşament între
mame şi fiice.

Ataşamentul şi Depresia: în interiorul şi între generaţii

Modelul Bowlby propune ca modelele interiorizate ale experienţelor timpurii de îngrijire


nu sunt numai prototipuri pentru relatiile în raport cu alţii, ci constituie contextul în care copilul,
şi mai târziu adultul, organizează şi reglementează experienţe emoţionale.Cercetarile privind
ataşamentul pentru adulţi oferă dovezi ale relaţiilor dintre stilurile de ataşament şi reglementarea
emoţională de sine în populaţiile de adolescenţi şi adulţi. Din această perspectivă, stiluri
ataşament sunt privite ca reguli care ghidează răspunsurile individuale în situaţii de primejdie.

Kobak şi Sceery, de exemplu, au sugerat că persoanele sigure tind să gestioneze stresul în


mod eficient şi să nu fie deprimate, întrucât persoanele de raportare folosesc stiluri de ataşament
nesigur şi strategii de adaptare, ceea ce duce la depresie. Modele de ataşament nesigur au fost
alese să se asocieze cu nivelurile mai ridicate a simptomatologiei depresive în probele clinice
pentru adulţi. În special, stilurile de ataşament care implică un model de sine negativ s-au
dovedit a fi predictive la depresie.
Dimpotrivă, modele de lucru caracteristice ataşamentului nesigur au fost alese pentru a
reduce sensibilitatea la depresie. Mai mult decât atât, ataşamentului nesigur la adulţi raportează
mai multe simptome psihice, tulburări de alimentaţie, şi niveluri mai ridicate de stres în situatii
stresante.
Studiile empirice de transmitere între generaţii a stilurilor de ataşament au arătat că
ambele stiluri ale ataşamentul mamei şi nivelurile de depresie prezic pentru copii un ataşament
nesigur. Aceste studii au raportat în mod constant o asociere semnificativă între depresia maternă
şi calitatea ataşamentului copiilor cu un ataşament sigur în mod semnificativ mai puţin probabilă
atunci când mamele au fost deprimate. În plus faţă de factorii genetici, ai cercetării cu privire la
mecanismul de asociere între depresia maternă şi stilul ataşamentului la urmaşi a abordat relaţiile
părinte-copil.
Ataşamentul nesigur a fost găsit în mod repetat a fi asociat cu răspunsuri negative, de
respingere şi insensibilitate parentală care caracterizează mamele deprimate.
Experienta coplesitoare şi negativă a copilului în timp, duce la dezvoltarea unei concepţii
de sine ca ineficace.
O trecere în revistă a ataşamentului şi depresiei în literatura de specialitate prezinta atât
continuitatea ataşamentului, cât şi orientarea ataşamentului între generaţii şi o asociere
persistentă între depresie şi stiluri ataşamentului nesigur în fiecare generaţie. Făcând un pas mai
departe în această direcţie, studiul de faţă analizează ipoteza că vulnerabilităţile specifice
personalitătii la depresie, dependenţa şi auto-critica, joacă un rol important în legătura dintre
ataşamentul nesigur şi depresie între şi dintre generaţii. În următoarea secţiune, vom prezenta
conceptul lui Blatt şi a colegilor săi desprea vulnerabilitate trăsătura de personalitate la depresie

3|Page
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

şi dovezile empirice de asociere dintre aceste vulnerabilităţi de personalitate şi stilurile de


ataşament.
VULNERABILITATEA-Trasatura de personalitate la depresie

Blatt a propus un model de dezvoltare a personalităţii care a fost aplicat la studiul


ambelor procese normale şi patologice.Blatt a caracterizat dezvoltarea personalităţii ca integrarea
capabilităţilor unei persoane pentru auto-definitie (auto-critica) şi corelarea interpersonală
(dependenţă). Procesul de auto-definire se referă la dezvoltarea unei realităţi, pozitivă în esenţă
şi din ce în ce mai integrată de auto-definire şi identitatea de sine". Procesul de înrudire
interpersonală este definit ca fiind "capacitatea de a stabili din ce în ce mai multe relaţii
interpersonale mature, reciproce şi de satisfacţie ". Aceste două modalităţi de bază ale existenţei
umane au fost menţionate în diferite contexte teoretice ca autonomie şi predare, agenţie şi
comuniune şi realizarea sau puterea faţă de afiliere sau de intimitate. Auto-definirea şi
capabilităţile de înrudire sunt asumate pentru a dezvolta în cea mai mare parte, contextul unor
relaţii interpersonale precoce. Studiile empirice confirma rolul de calitate a practicilor parentale
în dezvoltarea de vulnerabilităţi dependente şi auto-critică la depresie.
De exemplu, McCranie şi Bass au raportat asocieri semnificative între vulnerabilitate,
auto-critică şi răceala parentală şi între vulnerabilitate, auto-critică şi aşteptările ridicate de
realizare. Ei au constatat, de asemenea că dependenţa a fost asociată cu stricteţea, controlul şi
inconsecvenţa de îngrijire. Echilibrul adecvat dintre capacităţile de auto-definire si înrudire
contribuie la o evoluţie autosuficientă care, la rândul lor, facilitează stabilirea de relaţii
interpersonale stabile.
Cu toate acestea, un accent excesiv pe una dintre aceste dimensiuni s-a constatat la
persoanele fizice predispuse la depresie. Supra-accentuarea relaţiilor de înrudire – dependenţa -
se caracterizează printr-o preocupare excesivă cu disponibilitatea de iubire, ingrijire, de sprijin şi
de o nevoie sporită de apropiere şi de sprijin interpersonal. Stresul exagerat pe auto-definire -
auto-critica, este asociată cu standardele dure şi năzuinţele sporite pentru stăpânire şi realizare,
precum şi o nevoie marcantă pentru cunoaştere. Formularea acestui model de vulnerabilitate la
depresie este congruentă cu modelul sociotropic a lui Beck şi tipurile autonome de depresie sau
alte dominanţe şi alte tipuri de depresie dominante ale lui Arieti şi Bemporad.
Conceptele de dependenţă şi de auto-critica au fost validate empiric folosind
Chestionarul Experientelor Depresive (DEQ).
DEQ include elemente alese pentru a reprezenta experienţele comune, mai degrabă decât
simptomele evidente, ale persoanelor deprimate. Primul factor DEQ, dependenţa, include
preocupările legate de abandon, neajutorare, şi singurătate şi nevoia de relaţii apropiate şi
dependente interpersonale. Elementele de încărcare de pe al doilea factor DEQ, auto-critica,
reflectă o preocupare continuă cu eşec, sentimente ambivalente despre sine şi pentru alţii şi o
poziţie de auto-critică. Un volum considerabil de cercetare empirică a demonstrat relevanţa auto-
criticii şi dependenţei ca vulnerabilitate personală la depresie.
Asocierea dintre auto-critică şi depresie a fost demonstrată în mai multe probe de
comunitate. Deşi dependenţa este, de asemenea, asociată cu depresia, există, de asemenea,
indicii că dependenţa ar putea genera relaţii de susţinere interpersonale care au atenuat
sentimentele depresive. Acest model de rezultate implică faptul că vulnerabilitatea variabilelor
de personalitate, cum ar fi dependenţa şi auto-critica afecteză calitatea relaţiilor interpersonale,
prin urmare, reduce sau exacerbează nivelurile individuale ale depresiei.

4|Page
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

Ataşamentul şi vulnerabilitatea

Levy, Blatt, Shaver, Zuroff şi Fitzpatrick au furnizat dovezi cu privire la asocierea dintre
ataşamentul nesigur şi vulnerabilitatea la depresie dependente de auto-critică. Aceste cercetări au
descoperit o asociere între stilurile de frică, teamă şi auto-critică şi între stilul de ataşament
preocupat şi dependenţa determinată prin auto-rapoarte. Recent, Reis şi Grenyer coroborează
asocierea între ataşamentul fricos şi auto-critică şi între ataşamentul preocupat şi dependenţă.
Într-un studiu al vulnerabilitaţii la depresie în cuplurile căsătorite, Besser şi Priel au constatat că
în conformitate cu obiectivele auto-raportării şi de asemenea, în funcţie de raporturile conjugale,
pozitivitatea scăzută şi auto-dimensiunea ataşamentului au fost asociate cu o înaltă auto-critică şi
ambele au fost asociate cu rezultate mari la depresie.
Blatt şi Homann au revizuit datele disponibile cu privire la caracteristicile părinţilor ca
persoane auto-critice şi dependente şi a concluzionat că există o legătură indisolubilă între aceste
vulnerabilităţi de personalitate şi ataşamentul nesigur. Aceşti autori deduc că modele de lucru
depreciate de sine şi a altora, crează o vulnerabilitate remarcabilă la depresie: dificultăţile
ataşamentului individual nesigur duc la o separare care caută constanta de siguranţă şi sprijin, şi
o anticipare de respingere şi de critică, prin urmare, produce niveluri foarte scăzute ale
respectului de sine şi creşte nevoia de confirmare. Mai recent, Thompson şi Zuroff au dezvoltat
un model de dezvoltare a auto-criticii în rândul adolescentelor. Conform acestui model,
ataşamentul nesigur al fiicelor mediază relaţiile dintre căldura maternă şi vulnerabilitatea auto-
criticii fiicelor.
Literatura de specialitate asupra ataşamentulului şi trăsăturii vulnerabilităţii la depresie
indică faptul că punctul de vedere negativ de sine care caracterizează atât stilurile fricos cât şi
stilul ataşamentului nesigur preocupat ar putea stabili plauzibil un stil auto-represiv, neîncrezător
care caracterizează auto-critica. În plus, rezultatele sugerează că ataşamentul preocupat ar putea
juca un rol important în dezvoltarea vulnerabilităţii dependenţei la depresie. Astfel, atât frica cât
şi stilurile ataşamentului de preocupare, care se corelează cu principalele vulnerabilităţi ale
personalităţii existente în literatura de specialitate, include un model negativ de sine. De notat că
nesiguranţa şi trasaturile vulnerabilităţii la depresie sunt legate între ele dar totuşi distincte ca
construcţie.
Deşi ambele, ataşamentul şi vulnerabilitatea personalitatii, descriu experienţe şi
comportamente şi sunt conectate la organizarea cognitivă, ele diferă în aceea că auto-critica şi
dependenţa se referă la un anumit mod de a gândi şi a simţi despre sine (de exemplu, evaluarea
negativa de sine, în funcţie de alţi , stabilirea unor standarde nerealiste, etc), în timp ce un model
negativ de sine în contextul teoriei ataşamentului se referă la sentimente generale negative despre
sine în relaţie cu alţii, incluzănd un sentiment de lipsă de iubire (neiubit şi neiubit).
Această distincţie sugerează că auto-critica şi dependenţa s-ar putea referi la aspecte
specifice ale modelului negativ mai general a sinelui în relaţie cu alţii.

Studiul de faţă

Conexiunile teoretice şi empirice între ataşamentul nesigur şi depresie, precum şi


ataşamentul nesigur şi vulnerabilitatea la depresie, dintre şi între generaţii, servesc drept context
pentru studiul de faţă cu privire la transmiterea între generaţii a stilurilor de ataşament pentru
adulţi. Aşa cum este detaliat mai sus, cercetarea privind relaţiile dintre ataşament şi depresie
prezinta o transmisie semnificativă între generaţii, ale depresiei şi stilurilor de ataşament, precum
5|Page
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

şi legăturile strânse între ataşamentul nesigur şi depresie, între si de-a lungul generaţiilor.
Depresia maternă asociată cu ataşamentul nesigur al descendenţilor între stilurile atasamentului
nesigur, acestea incluzând auto-reprezentările negative sunt strâns asociate cu depresia. O
paralelă între studiile de cercetare distincte asociate între auto-dimensiunile ataşamentului
negativ şi trăsăturile de vulnerabilitate a personalităţii la depresie între generaţii: auto-critica
asociată cu frica şi dependenţa, cu preocuparea stilului de ataşament. Pentru a explora
transmiterea între generaţii a depresiei, trăsătura vulnerabilitatii personalităţii şi insecuritatea
ataşamentului de-a lungul celor trei generatii, am invocat trei căi simultane de mediere între si
dintre generatii, asociate cu insecuritatea ataşamentului, vulnerabilitatea de personalitate şi
depresia, după cum urmează:

Calea 1. Potrivit literaturii de specialitate existente, ne aşteptăm ca nesiguranţa


ataşamentului, depresia şi trăsătura de vulnerabilitate evaluate la bunici (G1), se vor asocia cu
nesiguranţa ataşamentului, depresia şi trăsătura de vulnerabilitate evaluate la mame (G2). Acest
model este de aşteptat să se repete între mame şi nepoate (G3). Mai mult decât atât, promovarea
aceastei linii de gândire, a emis ipoteza că insecuritatea ataşamentului, depresia şi trăsătura de
vulnerabilitate evaluate, medieză congruenta între G1,G2 şi G3 în aceste evaluări.

Calea 2. În cadrul fiecărei generaţii, auto-critica şi dependenţa sunt de aşteptat să


medieze efectele de orientare a ataşamentului asupra depresiei; aceasta este, insecuritatea
ataşamentulului se presupune că afectează auto-critica sau/şi dependenţa, care, la rândul lor,
afectează depresia în fiecare generaţie.

Calea 3a. Între generaţii, vulnerabilitatea la depresie a bunicilor este de aşteptat să


medieze efectul orientarii ataşamentului bunicii pe orientarea ataşamentului mamei. Acest model
este de aşteptat să se repete în următoarea generaţie.

Calea 3b. Alternativ, între generaţii, depresia bunicii este de aşteptat să medieze efectul
de orientare a ataşamentului bunicii pe orientarea ataşamentului mamei. Acest model este de
aşteptat să se repete în următoarea generaţie.

Luate împreună, aceste căi au emis ipoteza unor efecte care sugerează un model în care
trăsăturile de vulnerabilitate a mamei la depresie (sau simptomatologia depresivă) duce la
orientarea ataşamentului nesigur al fiicelor care, la rândul lor, promovează vulnerabilitatea la
depresie a fiicelor (sau simptomatologia depresiva), ceea ce conduce la depresie (sau
simptomatologia depresiva; a se vedea figura 1).

Trebuie remarcat faptul că acest model de studiu se concentrează asupra femeilor,


deoarece mama este, în majoritatea cazurilor primul îngrijitor. În plus, dat fiind faptul că
depresia este o problemă majoră de sănătate care afectează femeile la o rată dublă faţă de cea a
bărbaţilor, există o valoare euristică pentru cercetarea depresiei concentrată la femei.

Era de aşteptat ca utilizarea unui model a celor trei generaţii (triada bunica, mama şi
fiică) şi indicatorii multipli (auto-pozitivitatea [PS] şi pozitivitatea altora [PO], dimensiunea
ataşamentului, dependenţa, auto-critica si depresia) ar consolida constatările noastre prin
reducerea unor prejudecăţi asupra varianţei metodei care au fost problematice în studiile
anterioare cu privire la asociaţiile între trăsătura vulnerabilităţii la depresie, insecuritatea
ataşamentului şi depresie.
6|Page
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

Depresia Depresia Depresia


bunicii mamei nepoatei

Auto-critica Auto-critica Auto-critica


bunicii mamei nepoatei

Atasamentul Atasamentul Atasamentul


nesigur al nesigur al nesigur al
bunicii mamei nepoatei

Figura 1 oferă o reprezentare grafică a acestor ipoteze.


Figura 1 Modelul teoretic.
NOTĂ: Sunt prezentate modele generale conceptuale care stau la baza prezentului studiu. Figura prezintă
un model de mediere, care presupune că vulnerabilitatea personalităţii bunicii, depresia şi ataşamentul, afecteaza
depresia, vulnerabilitatea personalităţii şi ataşamentul nepoatei respectiv prin vulnerabilitatea personalităţii şi
ataşamentul mamei. Dincolo de asocierile între generaţii, intervine un proces:
În cadrul fiecărei generaţii, efectul de nesiguranţă a ataşamenluit la depresie se presupune a fi mediat prin
efectul său asupra vulnerabilităţii personalităţii.
Mai mult decât atât, între generaţii, depresia bunicii şi/sau vulnerabilitatea personalităţii se presupune că
afectează orientarea ataşamentului mamei, şi depresia mamei şi/sau vulnerabilitatea personalităţii afectează
orientarea ataşamentului nepoatei. Liniilele întrerupte sunt prognozate a media (reprezentat de către) ipoteza în
interiorul, între, şi de-a lungul mediatorilor între generaţii.

Au fost propuse următoarele ipoteze:

Ipoteza 1: congruenţa evaluărilor asupra celor trei generaţii.


(a) Depresia, securitatea ataşamentului şi vulnerabilitatea personalităţii la depresie sunt
asociate între şi de-a lungul generaţiilor. De exemplu, nivelurile de depresie G1 asociate cu
niveluri de depresie G2 şi nivelurile de depresie G2 asociate cu niveluri de depresie G3 (între
asocierea generaţiilor) şi nivelurile de depresie G1 asociate cu niveluri de depresie G3 (de-a
lungul asocierei generaţiilor).
(b) Transmiterea depresiei, ataşamentului şi vulnerabilităţii personalităţii de la bunici
(G1) la nepoate (G3) este mediată de depresia, ataşamentul şi respectiv vulnerabilitatea
personalitatii mamei (G2).
Ipoteza 2: Medierea în fiecare generaţie.
Vulnerabilitatea personalitatii (dependenţa şi auto-critica) medieză asocierea dintre
nesiguranţa ataşamentului şi depresie în fiecare generaţie.
7|Page
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

Ipoteza 3: Medierea între generaţii.


Vor fi comparate două modele alternative de mediere pentru transmiterea insecurităţii
ataşamentului: (a) între generaţii, nivelurile de depresie a mamelor medieză asocierea
insecuritatii ataşamentului dintre mame şi fiice şi (b) între generaţii, asocierea dintre
insecuritatea ataşamentului mamei şi fiicei este mediată de auto-critica sau vulnerabilitatea
dependentei la depresie la mamei.

METODA
Participanţi
Iniţial, au răspuns la apelul nostru pentru voluntariat un eşantion de 120 persoane, pentru
a lua parte la un studiul despre personalitatea bunicilor, mamelor şi fiicelor. O cerinţă pentru
participarea la studiu a fost acordul tuturor celor trei generaţii. Potenţialele participante au fost
întâlnite şi intervievate la una din casele membrilor familiei. Din acest bazin de potenţiale
participante, 83,3% au fost acceptate să participe la studiu. Restul de 16,7% (20 triade) nu au
participat la studiu, deoarece 17 bunici (85% din cele care nu sunt acceptate) şi 3 mame (15%
din cele care nu sunt acceptate) nu vorbesc fluent ebraica. Astfel, proba finală include 100 triade
de bunici (vârsta medie = 73ani, SD = 7.28; educaţie formală = 9.77 ani, SD = 2.84), mame
(vârsta medie = 47.91 ani, SD = 5.55; educaţie formală = 13.52 ani, SD = 2.97) şi nepoate (vârsta
medie = 22.82 ani, SD = 4.11; educaţie formală = 12.69 ani, SD = 1,57), care au fost eligibile
pentru a participa şi completa chestionarele noastre. Deoarece triadele care nu au participat au
fost excluse din analiza suplimentară înainte de a completa chestionarele, comparaţiile cu
participanţii care au terminat studiul nu au putut fi făcute.

Măsuri
DEQ ( Chestionarul Experientelor Depresive )
DEQ a fost utilizat pentru a evalua vulnerabilitatea la depresie. DEQ este o scară de 66 de
elemente pe care randamentele celor trei factori ortogonali - dependenţa, autocritica si
eficacitatea, atunci când subiectul principalelor componente este supus unei analize este rotit.
Primii doi factori evaluează modele de experienţă care conţin predispoziţii la stări depresive şi
prin urmare, sunt adecvate pentru a fi utilizate la o populatie non-clinică.
Factorul dependenţă reflectă o preocupare cu abandon şi de separare, sentimente de a fi
neiubit şi teama de pierdere (de exemplu, „ fără sprijinul altora, care sunt apropiati, aşi fi
neajutorat").
Al doilea factor, autocritica, reflectă preocupările legate de eşec şi de vinovăţie, de auto-
critică şi fiind în imposibilitatea de a respecta standardele înalte stabilite de către sine şi de către
alţii (de exemplu, "Nu este ceea ce esti, dar ceea ce aţi realizat contează ").
Al treilea factor, eficacitatea, reprezintă capacitatea de adaptare personală şi o tărie
interioară (de exemplu, "am mai multe resurse interioare"). Rezultatele la aceşti trei factori nu au
fost utilizati în studiul de faţă, deoarece eficacitatea nu este un factor de risc pentru depresie.
Coerenţa internă şi fiabilitatea test-retest au fost adecvate. Elemente au fost convertite la a la z şi
înmulţită cu factorul de greutate a coeficientului în conformitate cu normele israeliene (Priel,
Besser şi Shahar, 1998). Corelaţiile între perechile de rezultate pe cei trei factori DEQ, obţinuti
folosind limba engleză şi versiunea ebraică a DEQ au fost găsite a fi în medie de 0.91 . Potrivit
lui Blatt şi al colegilor săi (1976), fiecare dintre rezultatele celor 66 articole ar trebui să fie
8|Page
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

standardizate şi înmulţite cu greutatea coeficientului factorului obţinut în proba normată pentru


sarcini pe auto-critică şi dependenţă. În acest sistem de rezultate unitate-greutate, toate cele 66
articole, în raport cu coeficienţii factor-greutate, contribuie la forma finală a rezultatelor
dependenţei şi auto-criticii. Prin urmare, fiabilitatea coeficienţilor de consistenţă internă sunt
raportate numai pentru întregul chestionar DEQ.
În proba de faţă, am obţinut fiabilitatea coeficienţilor de consistenţă internă α=0.86,
α=0.89, şi α=0.90 pentru bunici, mame şi respectiv nepoate.

Centrul pentru cercetarea şi studierea depresiei epidemiologice (CES-D).

CES-D a fost folosită pentru a măsura simptomele depresive. CES-D este o scară de 20
de elemente concepute pentru a măsura nivelul actual a simptomatologiei depresive la populaţie.
Fiecare element este evaluat pe o scală de la 0 la 3 şi măsoara următoarele aspecte ale depresiei:
dispoziţia depresivă, sentimentele de vinovăţie şi inutilitatea, sentimentele de neajutorare şi
disperare, retard psihomotor, pierderea poftei de mâncare şi tulburările de somn. Această scală a
fost dovedită a fi valabilă şi de încredere în multe exemple diferite israeliene. În proba de faţă,
am obţinut fiabilitatea coeficienţilor de consistenţă internă α=0.85, α=0.90 şi α=83 pentru bunici,
mame şi respectiv nepoate.

Chestionarul Relaţiei (RQ).

RQ a fost utilizat pentru a evalua stilul ataşamentului la adult. RQ este format din patru
paragrafe scurte care descriu un model prototip de ataşament (sigur, preocupat, evitant fricos, sau
de respingere evitanta). În primul rând, participanţii selectează paragraful care le descrie cel mai
exact acurateţea în procedura cunoscută sub numele de clasificarea ataşamentului categoric.
Apoi, participanţii evaluează pe o scară de 5 puncte, în măsura în care fiecare dintre cele patru
paragrafe le reprezintă într-o procedură cunoscută sub numele de clasificarea ataşamentului
continuu. Deşi unele motive de îngrijorare au fost exprimate cu privire la utilizarea măsurilor de
un singur element pentru a evalua ataşamentul, construcţia valabilităţii acestei măsuri a fost
demonstrată într-o varietate de contexte. De exemplu, RQ auto-raportării arata convergenţa
moderată cu rating bazat pe interviuri de ataşament şi sunt legate teoretic de directiile prezise de
variabile precum comportamentul interpersonal, reprezentările materne şi sprijinul conjugal. În
plus, RQ a produs rezultate foarte similare cu cele găsite cu o dezvoltare mai recenta a măsurii
de dimensiune.
Următoarele recomandări cu privire la relevanţa continuă peste măsurile categorice de
ataşament pentru adulţi, analizele noastre s-au axat pe rezultatele PS-ului şi PO-ului sub formă
de dimensiuni ale ataşamentului continuu. Dimensiunea PS a fost calculată prin însumarea
punctajelor celor doua modele de ataşament care implică două modele pozitive de sine (sigur şi
respins), precum şi scăderea rezultatelor modelelor de ataşament care implică două modele
proprii negative (preocuparea şi frica). Dimensiunea PO a fost calculată prin însumarea
punctajelor de modele de ataşament care implică două modele pozitive ale altora (sigur şi
preocupat), precum şi scăderea rezultatelor modelelor de ataşament care implică două modele
negative ale altora (de respingere şi teamă). În proba de faţă, am obţinut fiabilitatea coeficienţilor
de consistenţă internă α=0.83, α=0.80, şi α=0.84 pentru clasificarea ataşamentului continuu
pentru bunici, mame şi respectiv nepoate.

Procedura

9|Page
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

După primul contact cu participanţii, triadele eligibile au fost întâlnite şi intervievate la


una din casele membrilor familiei. Fiecare membru al triadei a completat pachetul de chestionare
în timp ce erau aşezati în camere separate. După ce fiecare membru a completat chestionarul de
fond, au completat DEQ, CES-D şi RQ.
Chestionarele au fost scrise în ebraică. Ordinea de prezentare a chestionarelor a fost
aleatoare în interiorul şi între triade.

REZULTATE

Scopul principal al acestui studiu a fost de a demonstra cele trei ipoteze.

Ipoteza 1 presupune asocierea de-a lungul generaţiilor: (a) Depresia, nesiguranţa


ataşamentului şi vulnerabilitatea personalitatii la depresie sunt transmise pe trei generaţii, şi (b)
transmiterea depresiei, insecuritatii ataşamentului şi vulnerabilitatea personalitatii de la bunici
(G1) la nepoate (G3 ) este mediata de către generaţia de mame (G2).

Ipoteza 2 presupune medierea între generaţii: vulnerabilitatea personalităţii mediază


asocierea dintre nesiguranţa ataşamentului şi depresie.

Ipoteza 3 presupune medierea dintre generaţii:


Am comparat două alternative, teoretice pe baza: (a) nivelurile de depresie ale mamelor
medieza asocierea dintre insecuritatea ataşamentului mamei faţă de fiica în întreaga generaţie, şi
(b) asocierea dintre insecuritatea ataşamentului mamei faţă de fiica este mediată de
vulnerabilitatea personalitatii mamei la depresie în întreaga generaţie.
Seriile corelate, regresiile şi calea ecuaţiilor structurale modelate (SEM), analizează cum
au fost utilizate pentru a testa aceste asocieri intre ipoteze.

Statistici Descriptive

Diferenţele între cele trei generaţii au fost testate folosind generarea MANOVA (Analiza
multivariată a varianţei (Multivariate analysis of variance) este o astfel de tehnică, adecvată
atunci când există mai multe variabile dependente.) ca variabilă independentă şi toate variabilele
din studiu ca variabile dependente. Tabelul 1 prezintă mijloacele univariate, SD s, şi F s a acestei
analize. Niveluri de auto-critică, dependenţă, PS, şi PO au dovedit a fi similare în întreaga
generaţie, dar la bunici nivelurile actuale de stare de spirit depresiv au fost semnificativ mai mare
la decat la fiicele lor, F (1, 297) = 18.90, p <0.0001, iar nepoatele, F (1, 297) = 13.23, p <0.0001.
Nici o diferenţă semnificativă nu a fost găsită între rezultatele mamelor şi nepoatelor depresive,
F (1, 297) = 0,50, p > 0.48.

Bunica Mama Nepoata


Variabile F (2,297)a
M SD M SD M SD
De sine pozitiv b 0,98 2,82 0,79 2,92 1,16 2,78 0,42
c
Pozitivitatea altora 0,02 3,13 0,63 2,85 0,69 2,74 1,62
Autocritica -0,57 0,95 -0,85 1,01 -0,81 0,90 2,46
Dependenta -0,35 0,88 -0,56 0,87 -0,57 0,78 2,30
CES-D d 27,32 8,64 22,30 8,47 23,12 7,32 10,88***

10 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

NOTĂ: N = 100 triadele trei generaţii. CES-D = Centrul pentru Studii Scalare epidemiologice a
depresiei.
a. Două variante de testare.
b. Auto- pozitivitatea = (securizat + respins) - (+ fricos preocupat).
c. Pozitivitatea altora = (securizat + preocupat) - (+ respins teama).
d. Simptomatologia depresiva.
*** p <0.001

În studiul de faţă, 47%, 22%, 13.67% şi 17.33% dintre participanţi au raportat fiind
sigure, fricoase, preocupate şi respectiv respins. Distribuţiile stilurilor de ataşament între cele trei
generaţii (a se vedea Tabelul 2a) nu diferă în mod semnificativ, x 2 ( df =6 ) =7.14 , p=0.31
Ipoteza 1a presupune asocierea de-a lungul generaţiilor; Depresia, nesiguranţa
ataşamentului şi vulnerabilitatea personalităţii la depresie sunt transmise pe trei generaţii.
TABELUL 2: Analiza Stilurilor de Atasament

11 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

NOTĂ: G1 = prima generaţie; G2 = a doua generaţie; G3 = treia generaţie.

Asocierea de-a lungul generaţiilor cum se poate observa în tabelul 2b, concordanţa dintre
bunici şi clasificările ataşamentului mamelor au fost semnificative:

x 2 ( G 1−G 2 )( df =9 )=71.73 , p< 0.0001; K ( G 1−G2)=0.49 , SE=0.06 , aprox. T = 8.14, p <


0.0001; V lui Cramer = 0.49, p <0.0001.
Tabelul 2b prezintă, de asemenea, o concordanţă semnificativă între clasificările
atasamentului mamelor şi nepoatelor:
2
x ( G 2−G 3 ) ( df =9 )=64,55 , p <0.0001 ; K (G 2−G 3 )=0.45 , SE=0.07,SE = 0.07, aprox . T =
7.26, p < 0.0001; V lui Cramer = 0.46, p <0.0001.
În cele din urmă, concordanţa dintre bunici şi clasificările ataşamentului nepoatelor a
fost, de asemenea, semnificativa:

x 2 ( G 1−G 3 ) ( df =9 )=50.86 , p <0.0001 ; K (G 1−G 3 )=0.37 , SE=0.068, aprox . T = 6.35, p <


0.0001; V lui Cramer = 0.41, p <0.0001.

Tabelul 3 prezintă corelaţiile dintre evaluările fiecarei generaţii a dimensiunilor


ataşamentului (PS şi PO), rezultatele factorilor DEQ şi ai depresiei (CES-D). Au fost găsite
asociaţii pozitive semnificative, moderate în mărime, între factorii celor trei generaţii DEQ şi
dimensiunile ataşamentului PS si PO. Cu toate acestea, au fost obţinute corelaţii nesemnificative,
scăzute şi pozitive pentru rapoartele stării de spirit depresiv a celor trei generaţii. Pentru a se
asigura că corelaţiile obţinute au fost din cauza naturii triadice a eşantionul nostru, am amestecat
triadele aleatoriu, astfel încât bunicile au fost compensate cu fiicele şi nepoatele, care nu au fost
legate de aceeaşi familie. Aceste date au obtinut corelaţii nesemnificative.

12 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

TABELUL 3: Corelatii intre generatii: Chestionarul Relaţiilor, Chestionarul


experienţelor depresive şi Centrul pentru Scala variabilelor studiilor epidemiologice
Depresie (CES-D)

NOTĂ: N = 100 triade de trei generaţii; test cu două variante.


a. Auto- pozitivitatea = (securizat + respins) - (+ fricos preocupat).
b. Pozitivitaea altora = (securizat + preocupat) - (+ respins teama).
c. Simptomatologiei depresiva.

Ipoteza 1b: transmiterea depresiei, insecurităţii ataşamentului şi vulnerabilitatea


personalitatii de la bunici (G1) la nepoate (G3 ) este mediata de către generaţia de mame
(G2). Pentru a testa rolul de mediator al mamei (G2) variabilele RQ şi DEQ în asociere cu
variabilele bunicii (G1) CES-D, RQ, şi variabilele DEQ ale nepoatelor(G3) CES-D, RQ, au fost
efectuate modele de regresie. Unitatea de analiză (Kenny, 2003; Kenny şi Judd, 1986) a fost
generată (între-modelul subiecţilor, cu n = 100 pentru fiecare generaţie).
În urma recomandarii lui Baron şi Kenny (1986), au fost efectuate trei regresii. În prima
regresie, a fost investigată relaţia directă dintre variabila independentă (G1) şi variabila
dependentă (G3). În cazul în care această relaţie are o semnificaţie, a fost examinat modelul
mediator. În a doua regresie, a fost estimată relaţia dintre variabila independentă şi mediator
(G2). În a treia regresie, a fost investigată relaţia dintre variabila independentă şi variabila
dependentă, pentru controlul ipotezei mediator. În acest model, medierea ar fi indicată de către
următoarea combinaţie:
(a) o relaţie semnificativă între variabila independentă şi ipoteza mediator,
(b) o relaţie semnificativă între ipoteza mediator şi variabila dependentă, şi
(c) o scădere în relaţia directă dintre variabila independentă şi variabila dependentă.
Dacă relaţia directă în (c) a rămas semnificativă, medierea parţială ar fi indicată, în timp
ce în cazul în care această relaţie directă nu a mai rămas semnificativă, atunci ar fi indicat o
mediere integrală. Ca un alt test de mediere, MacKinnon, Lockwood, Hoffman, West, şi Sheets
au facut calcule pentru a examina semnificaţia relaţiei indirecte între variabila independentă şi
variabila dependentă, prin intermediul ipotezei mediator. Patru modele au fost explorate (a se
vedea figura 2), cate unul pentru fiecare dintre următoarele patru variabile: PS, PO, auto-critica
şi dependenţă. Deoarece au fost găsite asociaţii nesemnificative pentru cele trei generaţii pentru
scorurile CES-D, depresia nu a îndeplinit criteriile iniţiale de mediere (nu există nici un efect a fi
mediate).

Căile directe de la G1 la G3 pentru factorii DEQ şi pentru factorii RQ au fost


semnificative (a se vedea valorile în paranteze în figura 2). Cum se poate observa în figura 2,
rezultatele bunicilor (G1), nu au mai fost semnificativ asociate cu rezultatele nepoatelor (G3), cu

13 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

excepţia măsurarii PS, şi rezultatele mamelor (G2), au fost predictori semnificativi ai rezultatelor
nepoatelor (G3).
Au fost controlate si raportate parţi din căile directe a coeficienţilor de de la G1 la G3
odată cu raportarea la mediatorul G2 (a se vedea valorile din afara parantezelor în Figura 2) au
fost semnificative în funcţie de testul Z, z' = 2.00, p < 0.045; z' = 2.41, p < 0.016; z' = 2.57, p <
0.01, şi z' = 2.83, p < 0.005, pentru auto-critica, dependenţă, PS, şi respectiv PO. Astfel, cu
excepţia parţială a medierei semnificative pentru PS, scorurile G2 sunt aproape complete,
mediatorii asocierei dintre scorurile G1 şi G3. Cum se poate observa în figura 2, rapoartele
bunicilor (G1), au fost semnificativ asociate cu rapoartele mamelor, care, la rândul lor, au fost
semnificativ asociate cu rapoartele nepoate lor (G3) pentru cele patru variabile analizate.

Medieri în cadrul şi între generaţii: Strategia analitică

Tabelul 4 prezintă corelaţii între dimensiunile ataşamentului, auto-criticii, dependenţei şi


depresiei în fiecare generaţie. În cadrul fiecărei generaţii, am găsit asocieri semnificative între
dimensiunea redusă a ataşamentul PS şi auto-criticii şi evaluările vulnerabilităţii dependenţei de
personalitate. În plus, în fiecare generaţie, am gasit asocieri semnificative între evaluările de
auto-critică, PS scăzut, şi depresie. Dependenţa nu a fost asociată cu nivelurile de depresie în
oricare dintre cele trei generaţii, şi dimensiunea PO de fixare a fost asociată cu factori de
vulnerabilitate a personalităţii, nici cu depresie în oricare dintre cele trei generaţii. Examinarea
efectelor a PO × PS şi dependenţa interacţiunilor auto-criticii asupra nivelurilor de depresie, de
asemenea, nu produce rezultate semnificative. Deoarece PO şi dependenţa nu a produs asocieri
semnificative cu rezultate de depresie în oricare dintre cele trei generaţii, au fost excluşi de la
analizele noastre ulterioare ale modelelor de mediere în interiorul generaţiei următoare după
criteriile lui Baron şi Kenny .

TABELUL 4: Corelatii în interiorul generaţiilor: Chestionarul Relaţiilor, Chestionarul


experienţelor depresive şi Centrul pentru Scala variabilelor studiilor epidemiologice Depresie
(CES-D)

Mai mult, cum se poate observa în figura 2, asocierea auto-criticii lui G1 cu auto-critica
lui G3 s-a dovedit a fi nesemnificativă (demonstrând că aceasta este mediată de auto-critica lui
G2). În consecinţă, am exclus acest drum de la toate analizele ulterioare păstrând în acelaşi timp
asocierea lui G1 PS cu PS G3, care a rămas semnificativ indicând astfel doar medierea parţială.
Variantele modelelor au fost efectuate cu ajutorul SEM (Hoyle si Smith, 1994). Utilizând
AMOS 4.0 (Arbuckle, 1999), care se bazează pe variaţia şi covariaţia matricei, am testat gradul
de adecvare a modelului de măsurare şi se potrivesc cu modele structurale care folosesc estimări
cu risc maxim.
Am folosit statistici chi-pătrat ca un indice potrivit pentru a evalua modul în care modelul
propus (de exemplu, matricea covarianta care reprezinta ipoteza modelului nostru specificat) să

14 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

se potrivească datelor comparative cu matricea observată generată de datele empirice observate.


O nesemnificativă chi-pătrat a fost în mod tradiţional utilizată ca un criteriu pentru a nu respinge
un model SEM, un nesemnificativ chi-pătrat indică faptul că diferenţa de matrice de covariante a
parametrilor estimaţi pe baza modelului fiind evaluat nu este diferit de matricea observată pe
baza datelor empirice. Cu toate acestea, criteriul de sensibilitate este foarte strict şi este
influenţat de numărul de variabile şi de participanţi (Landry, Smith, Swank, Miller si Loncar,
2000). Am folosit, prin urmare, 2 indici care se potrivesc suplimentar: raportul chi-patrat/df,
rădăcina medie pătrată eroarea de aproximare (RMSEA), indicele comparativ (CFI), bunătatea
indicelui potrivit (GFI) şi indicele potrivirii elementare (IFI).Unitatea de analiză (Kenny, 2003;
Kenny şi Judd, 1986) a fost generată (între modelul subiecţilor cu n = 100 pentru fiecare
generaţie).
Modelul nostru (figura 1) include variabile numai observate. Ca o primă etapă, înainte de
a folosi aceste variabile separat, pentru a testa în interiorul şi între generaţii, am vrut să excludem
posibilitatea unui vulnerabilităţ unice care stă la baza construirii personalităţii, ataşamentului şi
măsurarile depresive în fiecare generaţie, precum şi celor trei măsuri (depresie, PS, şi auto-
critica). Modelele preliminare de măsurare au abordat aceste probleme.

Modele preliminare de măsurare

Cerere a fost formulată că există o suprapunere considerabilă între construcţia depresiei


şi auto-critică. Pentru a lua în considerare acest lucru atunci când testăm modele noastre, am
controlat varianta comună a măsurilor depresiei cu variabilele DEQ şi RQ care au participat la
modele. Este, de asemenea, cazul în care orientarea auto-criticii descrise nu este independentă
de stiluri de ataşament. Această măsurare a variabilelor dintr-o singură sursă ar putea duce la
degradarea construcţiilor ca urmare a dispozitiilor respondenţilor sau a trasaturilor de
personalitate la nivel mondial.
Deoarece fiecare dintre aceste variabile este măsurată în interiorul generaţiilor, de auto-
raport, ele au în comun variaţia metodei identice. Ar putea fi susţinut, prin urmare, că pentru
fiecare generaţie, toate variabilele ar putea fi consumate sub o constructie latentă:
vulnerabilitatea. Pentru a exclude această posibilitate, am realizat un model de măsurare pre-
liminar, în care am definit o construcţie latentă vulnerabilitatea, reprezentată de trei indicatori:
PS scăzut, auto-critica si depresia pentru fiecare generaţie. În modelul de măsurare, vulne-
rabilitatea celor trei construcţii au fost definite pentru a putea fi corelate (corelaţii între trei
construcţii latente exogene).
Acest model de măsurare a dus la următorii indici de potrivire, toate au fost
inacceptabile:
X2(24,N=100)=115.12; X2/df=4.80, p<0.0001; GFI=0.82; CFI=0.50; IFI=0.52;
RMSEA=0.20.
Deşi acest model de măsurare indică faptul că variabilele în generaţie nu au o măsura
latentă singură construită astfel permiţându-ne să le folosim separat pentru a testa ipotezele
noastre în generaţie, ipotezele noastre, de asemenea, implica căile între generaţii care ar captura
două fenomene: un efect de cauzalitate şi variaţia metodei partajate. Asta este, măsurarea
parametrilor nostri pentru cele trei generaţii, utilizând aceleaşi măsuri (DEQ, CES-D, şi RQ) ar
putea duce la asociaţiile între generaţi pentru aceeaşi construcţie din cauza metodei partajată de
variaţie. Ar putea fi susţinut, prin urmare, că aceleaşi variabile în diferite generaţii ar putea fi
subsumate in trei mari construcţii latente: depresie, auto-critica, şi PS. Pentru a exclude această
posibilitate, am efectuat un al doilea model de măsurare preliminar, în care am definit trei
construcţii latente -depresia, auto-critica, şi PS - fiecare reprezentată de trei indicatori: punctajele
15 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

obţinute pentru variabila măsurată utilizând aceeaşi măsură pentru cele trei generaţii (punctajul
obţinut pentru variabilele obţinute între generaţii pentru aceleaşi măsuri au fost un factor latent
pentru cei trei indicatori de încărcare). În modelul de măsurare, cele trei constructii măsurate au
fost definite pentru a fi corelate (corelaţii între trei constructii exogene latente).
Acest model de măsurare a dus la următorii indici de potrivire, toate au fost, de
asemenea, inacceptabile:
X2(24,N=100)=107.99; X2/df=4.50, p<0.0001; GFI=0.81; CFI=0.54; IFI=0.57;
RMSEA=0.19.
Rezultatele acestui model a sugerat că între variabilele generaţiei nu măsura o construcţie
latentă singura şi că noi le-ar putea folosi separat, pentru a testa ipotezele generaţiei, fără
controlul erorilor. Am continuat astfel, pentru a testa pentru modelele propuse calea din
interiorul şi între-generaţii, utilizând variabile observate (a se vedea figura 1).

Ipoteza 2: în interiorul generaţiilor, autocritica mediază asociere între PS şi depresie

În interiorul generaţiilor, am emis ipoteza ca autocritica mediază efectul scăzut al PS


asupra depresiei.
După Baron şi Kenny (1986), am estimat în prima etapă, simultan între toate cele trei
generaţii, efectele directe a PS-ului scăzut asupra depresiei (predictor asupra rezultatului). În a
doua etapă, am estimat efectele directe ale PS-ului redus de auto-critica (predictor pe mediator).
Ambele modele sunt incluse în acelaşi timp, între generaţiile asociaţiilor deja obţinute de PS şi
autocritică.
Modelul specifică un efect direct al PS asupra depresiei (figura 3a; predictor asupra
rezultatului), de asemenea, controlul pentru asociaţiile între generaţiile de depresie a dus la
următorii indici acceptabili:
X2(6, N=100)=12.73; X2/df =2.1; p>0.05; GFI=0.96; CPI=0.91; IFI=0.92;
RMSEA=0.01.
Aceste rezultate au indicat că dincolo de asociaţiile între generaţiile de PS şi controlul în
timp a asociaţiilor generaţii de depresie, PS are efecte semnificative asupra depresiei în toate cele
trei generatii (a se vedea figura 3a).

16 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

Figura 2. asociaţiile între generaţii şi chestionarul relatiilor, chestionarul experienţelor factorilor


depresivi de la bunică (generaţia 1) la nepoată (generaţia 3) şi rolul de mediator al mamei (generaţia 2).
Notă: Estimările sunt ingrosate si coeficientul de regresie semnificativ βs. Numerele din paranteze sunt βs
înainte de introducerea rezultatelor mamelor în model. Cercurile mici reprezintă diferenţele reziduale, iar săgeţile
unidirecţionale descriu ipoteza link-urilor de direcţie sau de cauzalitate.

Modelul specifică efectele directe ale PS-ului redus de autocritică (figura 3b; predictor pe
mediator), mediat de G2 de auto-critică (care prin urmare nu sunt incluse în model), rezultat în
următorii indici acceptabili de cuviinţă:

X2(7,N=100)=11.42; X2/df =1.63, p>0.12; GFI=0.96; CFI=0.95; IFI=0.96;


RMSEA=0.000.

17 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

Aceste rezultate indică faptul că dincolo de asociaţiile între generaţii de PS şi control


pentru asociaţiile între generaţii de niveluri de autocritică,PS scăzut are efecte semnificative
asupra auto-criticii in toate cele trei generatii (a se vedea figura 3b).
Aceste modele au indicat şi au verificat existenţa unor efecte cerute iniţial de predictorii
semnificatifi(PS), cu privire la rezultatele (CES-D) şi de predictorii(PS), pe mediatorii (auto-
critica) simultan între toate cele trei generatii .
Noi am propus ca dincolo de asociaţiile între generaţii de auto-critică şi PS scăzut, în
timp ce controlul între generaţiile nivelurilor de depresie, autocritica mediază efectele scăzute ale
PS asupra depresiei în fiecare generaţie. Specificarea completă directă în modelul de efecte
indirecte a dus la următorii indici acceptabil de cuviinţă:

X2(19,N=100)=30.70; X2/df=1.62, p>0.05; GFI=0.95; CFI=0.94; IFI=0.94;


RMSEA=0.01.

Figura 3(a) efectele pozitive a sinelui scăzut asupra depresiei (predictor asupra
rezultatului).

18 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

(b) efectele pozitive ale sinelui scăzut pe auto-critica (predictor pe mediator).


NOTĂ: Primul model (figura 3a), a fost estimat în timpul controlului pentru asociaţiile între nivelurile de
depresie a celor trei generaţii. Aceste căi au fost nesemnificative, să se simplifice prezentarea şi au fost eliminate
din figura. Cercuri mici reprezintă variaţiile reziduale; săgeţile unidirecţionale descriu ipoteza link-urilor de
direcţie sau de cauzalitate.

Ipoteza 3: Modele teoretice alternative pentru mediere între Generaţii

Am propus două explicaţii teoretice concurente pentru asociaţiile peste generaţii între
stilurile de ataşament nesigur între mame şi fiice. În primul rând depresia mamelor, a fost
asumată să medieze efectul de nesiguranţă a ataşamentului mamei pe ataşamentul nesigur al
fiicelor; alternativ, personalitatea auto-critică a mamelor a fost asumată de a juca rolul de
mediator în asocierea stilurilor de ataşament între mame şi fiice
Primul model: depresia mamelor mediază între generaţii evaluări a ataşamentului
nesigur. Primul model teoretic a propus ca depresia într-o generaţie să conducă la orientarea
ataşarii în generaţia următoare. Am adaugat la modelul precedent efectul de depresie G1 pe PS
G2 şi efectul de depresie G2 pe PS G3 (a se vedea figura 4).
Specificarea modelului complet între şi dintre generaţii are ca efect următorii indici:

X2(17,N=100)=23.56; X2/df=1.39, p>0.05; GFI=0.95; CFI=0.96; IFI=0.97;


RMSEA=0.01.

Cum se poate observa în figura 3a, caile directe de la PS la depresie au fost semnificative,
βG1 = - 0.20, t = - 2.01, p < 0.05;
βG2 = - 0.28, t = - 2.92, p < 0.01; şi
βG3 = - 0.23, t = - 2.35, p < 0.02.

Figura 4 arată, totuşi, că în modelul de mediere complet aceste asociaţii au scăzut şi au


devenit nesemnificative, βG1 = - 0,07; βG2 = - 0,13; şi βG3 = - 0,07,

19 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

Coeficienţii căilor directe de la PS la depresie, mediatorul auto-criticii a fost controlat, şi


au fost semnificative în conformitate cu testul Z (MacKinnon şi alţii, 2002):

z'G1 = 2.37, p < 0.018;


z'G2 = 2.53, p < 0.011; şi
z'G3 = 2.58, p < 0.009.

Astfel, dincolo de asociaţiile între generaţiile a auto-criticii cu PS-ul scăzut şi controlul


asociaţiilor între generaţii a CES-D şi întreagul efect al generaţiilor de depresie a mamelor
asupra PS-ului scăzut al fiicelor, rapoartat la auto-critică, sunt aproape complete (deşi mediatorii
nu sunt neapărat exclusivi)iar asocierile dintre rapoartele scăzute ale PS-ului şi rapoartele
depresiei. Acest lucru indică faptul că dimensiunea scăzută a PS-ului şi ataşamentul stau la baza
factorului de vulnerabilitate a personalităţii auto-criticii:

βG1 = 26, t = -2.68, p<0.01;


βG2 = 31, t = -3.40, p <0.001; şi
βG3 = 26, t = -2.89, p <0.01,

care, la rândul său, asociate cu niveluri de depresie relevă:

βG1 = 0.48, t = 5.40, p <0.0001;


βG2 = 0.37, t = 3.96, p <0.0001; şi
βG3 = 0.52, t = 6.06, p <0.0001.

Mai mult decât atât, am constatat că nivelurile ridicate ale depresiei materne asociate cu
PS-ul scăzut al fiicelor:
β G1-G2 = 17, t = -1.98, p <0.05, şi
β G2-G3 = 18, t = -2.11, p <0.05;

PS-ul scăzut, la rândul său, asociat cucritica de sine a fiicelor, care, la rândul lor sunt
asociate cu nivelurile de depresie a fiicelor (a se vedea figura 4). Cum se poate observa în Figura
4, asociaţiile între ataşamentul mamelor şi fiicelor sunt controlate în timp ce efectul de depresie
si ataşamentul fiicelor rămân semnificative.
Acest lucru indică faptul că, dincolo de asociaţiile generaţiilor, PS are efecte
semnificative indirecte asupra PS în următoarea generaţie prin efectele sale asupra depresiei; PS-
ul matern scăzut este în mod semnificativ asociat cu depresia mare, care, la rândul său, este
asociată cu un nivel scăzut al PS-ului la fiice. Aceste efecte nu au modificat efectele
semnificative obţinute la bunici.
PS-ul asupra mamei şi PS-ul mamelor asupra PS-ului nepoatelor sunt găsite în modelele
anterioare care demonstrează astfel, efectele semnificative indirecte pentru PS-ul mamelor pe
Ps-ul fiicele prin efectul de depresie al mamelor pe PS-ul fiicelor.
Modelul final (a se vedea figura 4) este reprezentat pentru 25%, 20%, şi 29% din variaţia
în CES-D şi de 7%, 19%, şi 17% a variaţiei auto-criticii pentru G1, G2 şi G3, şi respectiv, pentru
22% şi 31% din variaţia în PS pentru G2 şi G3.

20 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

Figura 4 modelul complet.


În cadrul generaţiilor: rolul de mediator al auto-criticii în asociere cu depresia scăzută de sine pozitivă şi
Între generaţii: efectul depresiei materne asupra depresiei scăzute de sine pozitive
NOTA: Modelul a fost estimat în timpul controlului pentru asociaţiile nivelurilor de depresie pe trei
generaţii .Estimările îngrosate sunt standardizate parametrilor de risc maxim. Cercuri mici reprezintă variaţiile
reziduale; săgeţile unidirecţional descriu ipoteza link-uri de direcţie sau de cauzalitate.

Al doilea model: Mamele auto-critice mediază între generaţii asocierile evaluărilor


ataşamentului nesigur.
Al doilea model teoretic a propus că critica de sine într-o generaţie conduce la o
orientarea a ataşamentului în generaţia următoare (în timp ce controlează asocierea între
generaţii a PS-ului, auto-criticii si depresiei). Pentru a examina acest model alternativ, s-au
propus căi suplimentare de la auto-critica lui G1 la PS-ul scăzut a lui G2 si de la auto-critica lui
G2 la PS-ul scăzut a lui G3 au fost adăugate la modelul prezentat în Figura 4. Acest model a fost
realizat, de asemenea,cu potriviri adecvate:

χ2 (15,N=100)=23.00; χ2/df=1.53, p>0.08; GFI=0.95; CFI=0.96; IFI=0.96; RMSEA=0.02.

Cu toate acestea, o comparaţie între acest model şi modelul prezentat în Figura 4


sugerează că adăugarea acestor căi nu îmbunătăţeşte semnificativ modelul potrivit:

Δχ2 (2,N =100) = 0,56 ns.

Căile semnificative obţinute anterior nu au fost modificate.


21 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

În plus, efectele directe adăugate de la auto-critica lui G1 la PS-ul scăzut a lui G3,
indică β = 0.07 ns, şi de la auto-critica lui G2 la PS-ul scăzut a lui G3, β = 0.02 ns, au fost
nesemnificative. Pentru a se asigura că aceste efecte nesemnificative, nu au fost obţinute din
cauza specificării modelului nostru de efecte ale depresie lui G1 la PS-ul scăzut a lui G2 şi de la
depresia lui G2 la PS-ul scăzut a lui G3, ne-am reevaluat efectele auto-criticii lui G1 pe PS-ul
scăzute a lui G2 şi de auto-critica lui G2 pe PS-ul scăzut a lui G3, în timp ce aceste efecte au fost
eliminate. Rezultatele au indicat faptul că trasele semnificative obţinute anterior nu au fost
modificate, iar efectele de la auto-critica lui G1 la PS-ul scăzut a lui G3 ,β = - 0.01 ns, şi de la
auto-critica lui G2 la PS-ul scăzute a lui G3, β = 0.07 ns , a rămas nesemnificativă.
Pentru a obţine modelul cel mai econom, am modificat modelul prezentat în Figura 4 prin
eliminarea statistică a căilor nesemnificative; am eliminat căile nesemnificative directe de la PS
la CESD pentru trei generaţii.
Modelul final, relevă date foarte bune:

χ2(20, N =100) = 26.33; χ2/df =1,32; p>0.06; GFI=0.94; CFI=0.97; IFI=0.97;


RMSEA=0.000.

Nu a fost găsită nici o diferenţă semnificativă în schimbarea între precedentul model şi


cel redus :
Δχ2 (3, N=100) = 2.77 ns.

CONCLUZII

1. Au fost găsite asocieri semnificative pentru personalitate între generaţii, precum şi


pentru rezultatele ataşamentului (atât la nivel categoric cat şi dimensional), dar nu pentru
rezultatele la depresie.
2. Asocierile semnificative obţinute între ratingurile G1 şi G3 au fost mediate în mod
semnificativ de G2, cu excepţia pentru dimensiunea de ataşament PS, care a demonstrat atât un
efect direct de pe G1 G3, precum şi un efect semnificativ indirect prin intermediul lui PS G2.
3. În interiorul generaţiilor, auto-critica, dar nu dependenţa şi PS scăzut, rezultatele
scăzute ale PO, s-au dovedit a fi în mod semnificativ asociate cu depresia.
4. În cadrul generaţiilor, asocierile între PS-ul scăzut şi depresie au fost mediate de auto-
critică.
5. Din cele două modele teoretice concurente propuse pentru transmiterea între generaţii
a insecuritatii ataşamentului, nivelurile de depresie a mamei, dar nu nivelurile auto-criticii, s-au
constatat în mod semnificativ (deşi nu în totalitate) că medieză asocierile PS-ului scazut dintre
mame şi fiice.
Modelul final (a se vedea figura 4) indică faptul că dincolo de asocierile semnificative
între generaţii şi ipoteza rolului de mediator a lui G2, în fiecare generaţie, PS-ul scăzut
(insecuritatea atasamentului) asociat cu auto-critica, care, la rândul lor, afectează depresia. În
plus, depresia maternă de-a lungul generaţiilor duce la un ataşament nesigur la fiice, care la
rândul lor duce auto-critica şi vulnerabilitatea la fiice la un nivel ridicat de depresie.

22 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

DISCUŢIE

Studiul actual reprezintă o primă încercare de a examina asocierile insecurităţii


ataşamentului şi vulnerabilitatea la depresie în trei generaţii de femei.
Mai mult decât atât, acest studiu constituie o primă abordare a delimitarii rolului jucat de
auto-critică în asocierea dintre modelele negative ale sinelui şi depresia de-a lungul generatiilor.
În studiul de faţă, interesul nostru principal a fost să explorăm rolul de mediator a
trăsăturii vulnerabilităţii în asocierea dintre nesiguranţa ataşamentului şi starea de spirit
depresivă în interiorul generaţiilor şi în transmiterea insecurităţii ataşamentului între generaţii.
Privind, modelul între mai multe generaţii, am explorat relaţia între toate ce urmează:
depresia auto-raportării bunicilor, fetelor si nepoatelor; dimensiunile ataşamentului PS-ului şi
PO-ului; şi trăsătura vulnerabilităţii de auto-critică şi dependenţă.
Constatările acestui studiu au sprijinit ipoteza asocierii între generaţii şi a demonstrat
asumarea efectului de mediere de către G2: insecuritatea ataşamentului bunicilor (G1) şi
vulnerabilitatea personalitatii la depresie asociată cu nepoatele lor (G3), insecuritatea
ataşamentului şi vulnerabilitatea personalităţii la depresie şi prin asocierea insecurităţii
ataşamentului şi vulnerabilitatea personalităţii la depresie a bunicilor şi mamelor (G2).
Rezultatele generale au subliniat evaluari importante între generaţii a continuităţii ataşamentului
şi vulnerabilităţii. În plus, rezultatele studiului nostru indica două asocieri principale:
În primul rând, în interiorul generaţiilor, auto-critica a fost aleasă să medieze asocierea
dintre PS-ul scăzut şi depresie.
În al doilea rând, între generaţii şi de-a lungul asocierii între generaţii, depresia mamelor
afectează PS-ul scăzut al fiicelor, care, la rândul lor, favorizează auto-critica şi depresia la fiice.

Continuitatea între generaţii

Descoperirile noastre cu privire la asocierile categorice a modelelor de ataşament între


generaţii indică faptul că stilurile ataşamentului a fetelor sunt în cele mai multe cazuri similare
cu stilurile de ataşament a mamelor (vezi tabelul 2).
Deşi distribuţia celor 4 stilurilor de ataşament nu diferă semnificativ între cele trei
generaţii şi în general, există o transmitere semnificativă a modelelor de ataşament între
generaţii, concluziile prezentate în tabelul 2 au indicat unele schimbări categorice a modelelor de
ataşament între generaţii, în principal, modificările de la insecuritatea ataşamentului într-o
generaţie la securitatea ataşamentului in următoarea generatie. Congruenţa între generaţii a
stilurilor de ataşament sugerează o legătură importantă între modelele de ataşament şi practicile
de ocrotire: grija primită de către un copil ar putea produce un model de ataşament care
influenţează stilul parental a acestui copil în viitor. Un astfel de model a fost sugerat de
perspectiva teoriei evoluţiei lui Belsky.
Similitudinile în modelele ataşamentului între generaţii găsite în studiul de faţă ridică
problema coexistenţei de continuitate cu fluctuaţiile bine-cunoscute dinamice în funcţionarea
sistemului de comportament ataşant (de exemplu, Davila, Burge, si Hammen, 1997). Bowlby
(1973) consideră interacţiunile precoce cu ingrijitorii ca a fi formative, dar el propune ca
modelul de lucru a ataşamentului să fie continuu revizuit în lumina a noi experienţe inter-
relaţionale. Două perspective generale au fost recent propuse şi discutate în literatura de
specialitate pe ataşament. Fraley (2002) a atribuit numele revizionist bazat pe o perspectivă care
presupune că reprezentările ataşamentului timpuriu sunt revizuite şi actualizate în funcţie de
experienţele individuale în curs de desfăşurare şi, prin urmare, poat sau nu poat corespunde la
reprezentările ataşamentului mai târziu.
23 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

A doua perspectivă, careia Fraley îi atribuie numele prototip, presupune că reprezentările


ataşamentului timpuriu sunt păstrate pe parcursul dezvoltării şi au un efect în curs de desfăşurare
privind dinamica ataşamenuluit pe tot parcursul vieţii. Corelaţiile moderate obţinute în studiul de
faţă ar putea indica faptul că aşteptările timpurii persista cu o oarecare măsură pentru că indivizii
au tendinţa de a obţine de la reacţiile lor medii ca sunt congruente cu modele lor interne de lucru.
Descoperirile noastre au sprijinit într-o anumită măsură, de prototip ca proces în care prototipul
moderat timpuriu influenţează interacţiunile ulterioare indicând astfel o relativă stabilitate,
împreună cu schimbarea. Această ipoteză este întărită de dispariţia asocierilor între generaţii,
atunci când acestea sunt tratate ca eşantioane independente.
Pe fondul asemănărilor şi asocierilor între generaţii s-au găsit pentru factori ai
vulnerabilităţii de personalitate şi dimensiunile ataşamentului, este important să se reamintească
faptul că nivelurile de depresie diferă între generaţii: bunicile au raportat niveluri semnificativ
mai ridicate de depresie decât fiicele şi nepoatele lor.
Aceste diferenţe sunt în conformitate cu recunoaşterea crescută a prevalenţei la depresie
în maturitatea târzie(de exemplu, Alexopoulos, Young, si Meyers, 1993). În plus, în timp ce
variabilele de personalitate au fost asociate între generaţii, corelaţia pozitivă cu un nivel scăzut
nesemnificativ între generaţii au fost obţinute pentru rapoartele de stare depresivă. Aceste
rezultate sugerează că, deşi vulnerabilităţile trasaturii ar putea fi transmise de la o generaţie la
următorea, starea actuală depresivă este mai afectată în mod semnificativ de experienţele fiecărui
individ în particular. Aceste constatări pun în lumină o conceptualizare a vulnerabilităţii la
depresie cum rezultă în principal din istoricul relaţiilor unui individ, în timp ce simptomatologiei
depresivă actuală pare a fi mai afectată în mod semnificativ de factorii contextuali (Priel şi
Besser, 2002).
Asocierile semnificative între generaţii privind dimensiunile ataşamentului şi
vulnerabilitatea personalităţii la depresie poat fi privite din două perspective diferite, dar
complementare: de mediu şi de neurodezvoltarea punctelor de vedere genetice. În funcţie de
perspectiva de mediu, în care contribuţia unui mediu parental mai puţin optim ca un mecanism
plauzibil de transmitere între generaţii a vulnerabilităţii este conformă cu concluzia că
importanţa sensibilităţii şi rolul ingrijirii ca parte a ataşamentului sunt necesare pentru
deyvoltarea ataşamentului sigur al copilului (Belsky,1999). Cercetarile privind trăsătura
vulnerabilităţii la depresie demonstrează că mamele au un nivel ridicat de auto-critica şi se
angajeză în niveluri mai ridicate de feedback negativ decat mamele care nu au un nivel ridicat de
auto-critica (Thompson şi Zuroff,1998). Asocierea între generaţii a trasaturilor personalităţii pot
fi, de asemenea, privite din perspectiva neurodezvoltării complementare (Perry,1997).
Cercetările din acest domeniu au afirmat că experienţele din copilărie afectează dezvoltarea
creierului, care, la rândul lor, influenţează dezvoltarea emotională, comportamentală şi cognitivă.
Cu profile genetice disponibile din ce în ce mai avansate şi având în vedere stadiul actual
al cunoştinţelor în domeniul geneticii comportamentale, în special Reiss si colegii sai (Reiss,
Cederblad si altii, 2001;.. Reiss, Pederson, şi alţii, 2001) a activităţii intense şi sistematice,
oamenii de stiinta au fost în măsură să stabilească o relaţie între harta genetică a fiecărui individ
şi o predispoziţie la depresie (de exemplu, Bonnier si altii, 2002.). În plus, s-a raportat că
transmiterea genetica poate fi considerată pentru unele componente ale predicţiei de la statutul
ataşamentului parental la ataşamentul sigur al copilului (van Ijzendoorn, 1992). Astfel,
cercetarea creierului subliniază, de asemenea, impactul de experienţe timpurii şi presupune
transmiterea între generaţii a trăsăturilor.
Mai mult, literatura de specialitate privind transmiterea între generaţii a riscului
sugerează că părinţii şi copiii pot avea unele trăsături comune de personalitate moştenite care
promovează, sau împiedica, atât dezvoltarea părintelui cât si a copilului (de exemplu, McGue şi
24 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

Lykken,1992). De exemplu, factorii genetici au fost implicaţi în diferenţe individuale în


optimism (Schulman, Keith, si Seligman, 1993) şi nevroză (Jang, Livesley, Angleitner, Riemann,
si Vernon, 2002). În cele din urmă, în timp ce rezultatele unui studiu comportamental genetic
recente care implică 300 de perechi de gemeni facut de către Spinath şi O'Connor (2003) indica
suprapuneri modeste între personalitate şi parientalitate, co-variaţii fenotipice variate descoperite
au fost atribuite în mare măsură factorilor non-genetici. Cu toate acestea, este important să
reţinem că influenţa genetică nu se opune efectelor factorilor de mediu şi că prezintă
caracteristici de îngrijire părintească, cum ar fi sensibilitatea receptivă sunt produs de bază
cumulative a influenţelor genetice şi de mediu.
Mediu şi perspectivele de neurodezvoltare genetică pot fi integrate într-o conceptualizare
a transmiterii intre generaţii a trasaturii vulnerabilităţii de personalitate ca o tranzacţie dinamică
între evenimente de mediu şi caracteristici psihice, uneori înnăscute.

Medierea dintre generatii

Rezultatele studiului actual au confirmat ipoteza medierii auto-criticii in asocierea dintre


nesiguranţa ataşamentului şi depresie. Aceste rezultate arată că în fiecare din cele trei generaţii,
dimensiunea scăzuta a auto-ataşamentului pozitiv a fost asociată cu auto-critica şi dependenţa.
Cu toate acestea, doar auto-critica şi dimensiunea scăzuta a auto-ataşamentului pozitiv au fost
asociate cu depresia. Aceste constatări sunt congruente cu cercetarile privind vulnerabilitatea
auto-criticii şi cu concluziile anterioare cu privire la pozitivitatea scăzută a auto-dimensiunii a
ataşamentului ca vulnerabilitate la depresie (de exemplu, Besser şi Priel, 2003a; Besser si altii,
2002;. Hammen şi alţii , 1995). Percepţiile de sine ca nedemne ar putea fi una dintre predictori
de dezvoltare a auto-criticii, care, la rândul său, este asociata cu o vulnerabilitate mai mare la
depresie. Pozitivitatea scăzută de sine a fost semnificativ asociată cu dependenta, cum era de
aşteptat, dar nu a dus la creşterea simptomatologiei depresive. Aceste constatări se alătura unui
literaturi acumulate pe problema diferenţelor dintre dependenţă şi auto-critică ca factori de
vulnerabilitate în rândul femeilor. Dependenţa care presupune o orientare primară faţă de ceilalţi,
nu poate duce la depresie fără de factori contextuali specifici, cum ar fi ajutorul social crescut
(Priel & Besser,1999,2002). Într-o analiză a studiilor cu diferite populaţii, Helgeson (1994) a
prezentat dovezi ample pentru orientarea spre sine ca un factor de vulnerabilitate. În acelaşi timp,
o orientare primară faţă de alţii în rândul femeilor (care ar caracteriza dependenţa) nu pare să
constituie o vulnerabilitate de sănătate mintală la toate, chiar dacă ar putea fi o diateza de boală
psihică (Helgeson, 1994). Astfel, studiul de dependenţă poat fi confundat cu rolul de gen sau cu
circumstanţe variabile specifice în viaţă. Studiile suplimentare, inclusiv exemplele de femei şi
bărbaţi sunt importante pentru o mai bună înţelegere a corelaţiei intre dependenţă ţi trăsătura
vulnerabilităţii.

25 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

Medierea în interiorul generatiilor

Analizele noastre au indicat că, atunci când controlul pentru nivelurile de depresie în
fiecare generaţie, nivelurile de depresie la bunici afectează semnificativ nesiguranţă
ataşamentului mamelor. Deşi depresia într-o generaţie nu a fost aleasă a fi în mod semnificativ
asociată cu depresia, în generaţia următoare, rezultatele noastre au demonstrat efecte
semnificative între generaţii intre depresie mamelor si orientarea ataşamentului fiicelor (PS
scăzut), care, in final , promovează auto-critica şi vulnerabilitatea la depresie a fiicelor. Această
constatare este similara cu argumentul lui Blatt şi Homann (1992) că diferenţele de stil de
ataşament preced diferenţelor individuale în auto-critica şi depresie. În plus, concluziile studiului
de faţă au confirmat ipoteza că atasamentul nesigur al mamelor care tind să fie auto-critice sunt
predispuse la depresie. În plus, similar cu literatura de specialitate amplă privind efectele
depresiei materne, descoperirile noastre sugereaza ca depresia maternă s-ar putea asocia cu
practicile evitante de îngrijire a copilului, care duc la nesiguranţa ataşamentului fiicelor , care, la
rândul lor, promovează auto-critica şi depresia
Depresia maternă (dar nu auto-critica maternă) mediază asocierea ataşamentului nesigur
dintre mame şi fiice. Auto-critica maternă şi niveluri materne de depresie au fost găsite să se
asocieze cu practicile parentale mai puţin optime. Cu toate acestea, depresia maternă apare ca
cea mai puternică variabilă, care afectează ataşamentul nesigur al urmaşilor, plauzibil din cauza
efectelor puternice cu privire la practicilor parentale.
Se poate argumenta că nivelurile de depresie la mame sunt direct asociate cu tulburările
reale în relaţiile mama-copil. Mai mult decât atât, depresia maternă a fost găsită să constituie cel
mai puternic predictor al depresiei. Hammen si colegii sai au remarcat implicaţiile extinse a
simptomatologiei depresive materne, argumentând că acesta nu este neapărat o depresie materne
în sine, care transmite riscul de depresie, ci, mai degrabă, că depresia copilului are loc în
contextul funcţionării materne depreciate şi condiţii de stres cronic în familie, precum şi în
contextul starii de spirit disforice materne. S-a emis ipoteza că receptivitatea senzitivă parentală
este principalul mecanism prin care se transmite ataşamentul sigur (de exemplu, Priel şi Besser,
2000).
Mickelson, Kessler şi Shaver (1997) au sugerat că comportamentul personal a faptului
că, părinţii nu controlează cu uşurinţă (de exemplu, depresia), tendinţa de a fi asociat cu un stil
de ataşament adult nesigur adult la urmaşi.
Nonconfirmarea modelului în care autocritica mediază asocierea dintre ataşamentul
nesigur între mame şi fiice relevă o diferenţă importantă între auto-critică şi depresie, evaluate în
acest studiu. Aceste diferenţe au fost observate de către Zuroff si altii (2004), demonstrând astfel
că auto-critica este o dimensiune continuă care poate fi identificată şi măsurată independent de
nevroză, depresie şi contextul social. Descoperirile noastre susţin că principalul principiu al lui
Blatt: variabilele vulnerabilităţii de personalitate nu poat fi reduse la simptomatologiei depresivă,
indicând această auto-critică ca o stare de spirit, cu mai puţine efecte nocive asupra practicilor
grijulii decat depresia. În plus, teoretic, se poate presupune că auto-critica maternă, nu poate
afecta în mod necesar depresia copiilor, ci, mai degrabă, aspectele legate de dezvoltarea copilului
legate de competenţa percepută şi realizarile, cum ar fi motivaţia intrinsecă sau realizările.
Aceasta este o problemă care merită cercetări suplimentare.
Din punct de vedere metodologic, folosirea noastă de raporturi şi indicatori multipli,
măsurată în acelaşi mod pentru toate generaţiile, întăreşte concluziile că, creşte valabilitate şi
reduce variaţia metodei. Rezultatele noastre indica, de asemenea, importanţa de a trece dincolo
de un accent diadic simplu la unul cuprinde un proces care se mută de la diada părinte-copil la o
diada nou în următoarea generaţie.
26 | P a g e
PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII
ŞTEFĂNUCĂ DANIELA – PIPP.Gr.3

Limite şi Sugestii

Deşi investigaţiile actuale au dat multe descoperiri unice, unele limite trebuie să fie
recunoscute.
Dacă părinţii şi bunicii ar putea contribui, de asemenea, la transmiterea între generaţii a
modelelor de ataşament şi a vulnerabilităţii la depresie rămâne o întrebare importantă pentru
continuarea cercetărilor. În al doilea rând, pentru a putea trage concluzii în ceea ce priveşte
procesul pe termen lung sunt necesare cercetări amanunţite. Deşi am folosit tehnici extinse de
colectare a datelor, investigaţiile curente au fost transversale în natură şi cauzalitate, prin urmare
nu sunt justificate. De exemplu, o întrebare importantă este dacă depresia cauzează auto-critica,
mai degrabă decât un alt mod intern. Cercetările suplimentare, folosind modelul longitudinal şi
două măsuri de timp din fiecare construcţie în cadrul unui model transversal ar putea rezolva
această problemă. În plus, deşi în modelele noastre de măsurare a studiului se indică faptul că
am putea folosi variabile în cadrul şi între generaţii separat,pentru a testa ipoteza noastră, este
încă, cazul în care variabilele observate rămâne singurul model valabil, fiind considerat a fi făra
erori de măsurare(de exemplu, parametrii estimărilor directe între generaţii presupune două
fenomene, un efect de cauzalitate şi metoda de variaţie comună).
În consecinţă, studiile viitoare între generaţii vor folosi variabile latente cu indicatori
multipli (metode şi măsurări multiple) vor avea un beneficiu în controul metodei variaţiilor
comune între triadele celor trei generaţii.
În al treilea rând, este evident că generalizarea acestor descoperiri nu a fost încă stabilită;
cercetările viitoare ar trebui să exploreze această problemă în alte comunităţi şi în eşantioanele
clinice provenite dintr-o varietate de culturi şi cu respondenţi atât mai tineri cât şi mai în vârstă.
În al patrulea rând, cercetările folosind tehnica interviului şi evaluările externe de
variabile, este important să evalueze validitatea rezultatelor obţinute. De exemplu, cercetarea
care utilizează evaluările directe de comportament parental şi interacţiunile de familie se pot
dovedi utile în promovarea studiului mecanismelor de căutare pentru transmiterea între generaţii
a factorilor vulnerabilitătii de personalitate. În cele din urmă, atenţia trebuie să fie acordată
întrebării de specificitate.
Cercetările suplimentare trebuie să investigheze posibilitatea că ataşamentul nesigur şi
auto-critica pot de asemenea să contribuie, la tulburări şi simptome de anxietate.
În cadrul acestei limitări, studiul actual reprezintă o primă încercare de a examina
transmitere ataşamentului nesigur al adultului de-a lungul celor trei generaţii de femei şi să
studieze asocierile cu trăsătura vulnerabilităţii la depresie. Mai mult decât atât, acest studiu
constituie o primă abordare la delimitarea rolului jucat de depresie şi auto-critica în asocierea
dintre modelele negative de sine şi vulnerabilităţile la depresie de-a lungul generaţiilor.

27 | P a g e

S-ar putea să vă placă și