Proiect Proceduri Amg

ORDINUL ASISTENȚILOR MEDICALI GENERALIȘTI,
MOAȘELOR ȘI ASISTENȚILOR MEDICALI DIN ROMÂNIA
PROCEDURI DE PRACTICĂ
PENTRU ASISTENȚII MEDICALI GENERALIȘTI
2019
1
CUPRINS
A PROCEDURI GENERALE
A-1 PREVENIREA ȘI CONTROLUL INFECȚIILOR
A-1.1. Definiții, factori şi surse de contaminare, căi de transmitere
A-1.2. Politici şi programe de supraveghere şi control a infecțiilor
A-1.3. Ghid de precauții standard
A-1.4. Precauții de prevenire a infecțiilor transmise pe cale aeriană
A-1.5. Precauţii de prevenire a infecţiilor transmise prin picături Flugge
A-1.6. Precauţii de prevenire a infecţiilor transmise prin contact direct
A-1.7. Spălarea mâinilor
A-1.8 Utilizarea mănușilor
A-1.9. Echipamentul de protecție
A-1.10. Utilizarea echipamentului de protecție
A-1.11. Colectarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitatea medicală
A-1.12. Dezinfecția
A-1.13. Deparazitarea
A-2 INSTRUMENTARUL ȘI STERILIZAREA
A-2.1. Pregătirea instrumentarului în vederea sterilizării
A-2.2. Pregătirea materialului textil în vederea sterilizării
A-2.3. Pregătirea aparaturii medicale sensibile în vederea sterilizării
A-2.4. Sterilizarea
A-3 CIRCUITUL PACIENTULUI ÎN SPITAL
A-3.1. Internarea
A-3.2. Transferul
A-3.3. Externarea
A-3.4. Intervenții în caz de deces
A-4 CONFORTUL PACIENTULUI
A-4.1. Schimbarea lenjeriei unui pat neocupat
A-4.2. Schimbarea lenjeriei unui pat ocupat cu pacient imobilizat
A-4.3. Schimbarea lenjeriei de corp la pacientul imobilizat
A-5 IGIENA PACIENTULUI
A-5.1. Toaleta generală
A-5.2. Baia parțială la pat
A-5.3. Igiena ochilor
A-5.4. Igiena mucoasei nazale
A-5.5. Igiena urechilor
A-5.6. Igiena cavității bucale
A-5.7. Igiena protezelor dentare
A-5.8. Igiena zilnică a părului prin pieptănare
A-5.9. Igiena părului prin spălare
A-5.10. Igiena unghiilor
A-6 CAPTAREA ELIMINĂRILOR
A-6.1. Captarea urinei
A-6.2. Captarea materiilor fecale
A-6.3. Captarea sputei
A-6.4. Captarea vărsăturilor
A-7 MOBILIZAREA ȘI TRANSPORTUL PACIENTULUI
A-7.1. Schimbarea poziției pacientului imobilizat la pat, adinamic
A-7.2. Mobilizarea pacientului
A-7.3. Transportul pacientului în spital
A-7.4. Transportul pacientului în afara spitalului
A-7.5. Transportul accidentaților
A-7.6. Transportul nou născuților, sugarilor și copiilor mici
A-8 ALIMENTAREA PACIENTULUI
A-8.1. Alimentația activă la pat
2
A-8.2. Alimentația pasivă
A-8.3. Alimentația artificială
A-8.3.1. Alimentația artificială – parenterală
A-8.3.2. Alimentația artificială pe sondă nazo-gastrică
A-8.3.3. Alimentația artificială prin gastrostomă
B SONDAJE, SPĂLĂTURI, CLISME
B-1. Sondajul gastric
B-2. Îndepărtarea sondei gastrice sau duodenale
B-3. Spălătura gastrică
B-4. Sondajul vezical la femeie
B-5. Sondajul vezical la bărbat
B-6. Sondajul vezical – îndepărtarea sondei
B-7. Spălătura auriculară
B-8. Spălătura oculară
B-9. Spălătura nazală
B-10. Spălătura vezicală
B-11. Spălătura vaginală
B-12. Clisma evacuatoare
B-13. Clisma pe colostomă (irigarea colostomei)
B-14. Utilizarea tubului de gaze
C PROCEDURI DE MONITORIZARE CLINICĂ ȘI BIOLOGICĂ
C-1 MONITORIZAREA PARAMETRILOR CLINICI
C-1.1. Măsurarea, supreavegherea și notarea temperaturii corporale
C-1.2. Măsurarea, supreavegherea și notarea pulsului
C-1.3. Măsurarea, supreavegherea și notarea tensiunii arteriale
C-1.4. Măsurarea, supreavegherea și notarea respirației
C-1.5. Măsurarea, supreavegherea și notarea diurezei
C-1.6. Măsurarea, supreavegherea și notarea greutății și înălțimii
C-1.7. Pulsoximetria
C-1.8. Monitorizarea Holter
C-1.9. Scorul Glasgow
RECOLTĂRI DE PRODUSE BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE PENTRU
C-2
EXAMENE DE LABORATOR - NOȚIUNI GENERALE
C-3 RECOLTAREA SÂNGELUI
C-3.1. Puncția capilară
C-3.2. Puncția venoasă
C-3.3. Puncția arterială
C-3.4. Recoltarea sângelui pentru examen hematologic
C-3.5. Recoltarea sângelui pentru teste de coagulare și fibrinogen
C-3.6. Recoltarea sângelui pentru determinarea VSH-ului
C-3.7. Recoltarea sângelui pentru examen biochimic
C-3.8. Recoltarea sângelui pentru determinarea glicemiei
C-3.9. Determinarea hemoglobinei glicozilate (glicate)
C-3.10. Recoltarea sângelui pentru examen serologic
C-3.11. Recoltarea sângelui pentru examen imunologic
C-3.12. Recoltarea sângelui pentru examen bacteriologic - hemocultura
C-4 RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN DE LABORATOR
C-4.1. Recoltarea urinei pentru examen sumar
C-4.2. Recoltarea urinei pentru examen bacteriologic - urocultura
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMEN DE
C-5
LABORATOR
C-5.1. Recoltarea materiilor fecale pentru coprocultură
C-5.2. Recoltarea materiilor fecale pentru examen coproparazitologic
C-5.3. Recoltarea materiilor fecale pentru hemoragii oculte
C-6 RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN
C-7 Recoltarea sputei pentru floră banală
3
C-7.1. Recoltarea sputei pentru examen bacteriologic al bacilului Koch
C-8 RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE
C-8.1. Recoltarea secrețiilor purulente din plăgi și colecții deschise
C-8.2. Recoltarea secrețiilor purulente din colecții închise
C-8.3. Prelevarea produselor pentru examene micologice
C-9 RECOLTAREA SECREȚIILOR GENITALE
C-9.1. Recoltarea secreției uretrale la bărbat
C-9.2. Recoltarea secrețiilor cervico-vaginale
D PROCEDURI DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
D-1. Aspecte generale referitor la administrarea medicamentelor
D-2 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ
D-2.1. Injecția intradermică (ID)
D-2.2. Injecția subcutanată (SC)
D-2.3. Injecția intramusculară (IM)
D-2.4. Injecția intramusculară în formă de Z
D-2.5. Injecția intravenoasă directă
D-2.6. Montarea cateterului venos periferic (CVP)
D-2.7. Îndepărtarea cateterului venos periferic (CVP)
D-2.8. Participarea la montarea și îndepărtarea cateterului venos central (CVC)
D-2.9. Administrarea medicamentelor pe injectomat (seringă automată)
D-2.10. Administrare parenterală prin implant subcutanat (Port-a-cath) – camera
implantabilă
D-2.11 Perfuzia
D-2.12. Transfuzia sanguină
D-2.13. Protocol de investigare/înregistrare a unei reacții acute transfuzionale
D-2.14. Autotransfuzia (transfuzia autologă)
D-3. Administrarea medicamentelor pe cale orală
D-4. Administrarea medicamentelor pe tegumente
D-5. Administrarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivală – instilația oculară
D-6. Administrarea medicamentelor în conductul auditiv extern
D-7. Administrarea medicamentelor prin instilație nazală
D-8. Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie - aerosoloterapia
D-8.1 Nebulizarea
D-9. Administrarea medicamentelor pe cale rectală
D-10. Administrarea medicamentelor pe cale vaginală
D-11. Administrarea medicamentelor prin sondă nazogastrică
D-12 ADMINISTRARE DE MEDICAMENTE DIVERSE
D-12.1. Administrarea oxigenului
D-12.2. Administrarea cortizonului
D-12.3. Administrarea insulinei
D-12.4. Administrarea anticoagulantelor
D-12.5. Administrarea diureticelor
D-12.6. Administrarea digitalicelor
D-12.7. Administrarea chimioterapicelor
D-12.8. Intradermoreacția la tuberculină
D-12.9. Vaccinarea BCG (Bacillus Calmette Guerin)
E PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚII – ASPECTE
GENERALE
E-1. Puncția pleurală – toracocenteza
E-2. Puncția abdominală – paracenteza
E-3. Puncția pericardică
E-4. Puncția rahidiană
E-5. Puncția articulară
E-6. Puncția osoasă – medulară
E-7. Puncția osoasă – biopsia medulară
E-8. Puncţia biopsică hepatică
E-9. Puncţia biopsică renală
4
E-10. Puncţia biopsică a unui nodul mamar
E-11. Biopsia cutanată
E-12. Puncția vezicii urinare
E-13. Puncția fundului de sac Douglas
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMINĂRI
IMAGISTICE
PROCEDURI GENERALE DE EXAMINARE IMAGISTICĂ- ASPECTE
F
GENERALE
F-1. Examinarea radiologică convențională cu radiații ionizante (raze x) - radioscopia /
radiografia
F-2. Examinarea imagistică convențională neiradiantă (cu ultrasunete) ecografia,
echoendoscopia
F-3. Examinarea imagistică de înaltă performanță cu radiații ionizante (raze x) –
tomografia computerizată (CT) fără substanță de contrast
F-4. Examinarea imagistică de înaltă performanță cu radiații ionizante (raze x) –
tomografia computerizată (CT) cu substanță de contrast
F-5. Examinarea imagistică de înaltă performanță cu radiații ionizante (raze x) – prin
angio-computer tomografic (angio-CT)
F-6. Examinarea imagistică de înaltă performanță neiradiantă – cu radiounde – prin
rezonanță magnetică nucleară (IRM, RMN) fără substanță de contrast
rezonanță magnetică nucleară (IRM, RMN) cu substanță de contrast
angio-IRM (ANGIO-RMN)
F-9. Examinarea imagistică cu radioizotopi - scintigrafia
F-10. Examinarea tomografică cu emisie de pozitroni (PET-CT)
F-11. Examinarea termografică cu radiații infraroșii
G
IMAGISTICE PE APARATE
G-1. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A SISTEMULUI OSTEOARTICULAR
G-1.1. Radioscopia / radiografia osteoarticulară
G-1.2. Artrografia
G-1.3. Osteodensimetria segmentară DXA
G-1.4. Scintigrafia osoasă
G-2. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI RESPIRATOR
G-2.1. Radioscopia /radiografia standard pulmonară
G-2.2. Scintigrafia pulmonară
G-3. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR
G-3.1 Ecocardiografia Doppler
G-3.2 Ecografia transesofagiană
G-3.3. Angiocardiografia
G-3.4 Angiografia coronariană
G-3.5. Aortografia
G-3.6. Angiografia diverselor vase
G-3.7. Angiografia digitalizată
G-3.8. Flebografia
G-3.9. Limfografia
G-3.10. Scintigrafia miocardică în perfuzie
G-4. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A TUBULUI DIGESTIV, COLECISTULUI ȘI
CĂILOR BILIARE
G-4.1. Radioscopia / radiografia abdominală simplă
G-4.2. Tranzit baritat cu contrast simplu
G-4.3. Irigografia – clisma baritată
G-4.4. Colangiografia
G-4.5. Examinarea ecografică a organelor digestive
G-5. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI RENAL
G-5.1. Radiografia renală simplă
5
G-5.2. Pielografia retrogradă
G-5.3. Cistografia
G-5.4. Scintigrafia renală
G-5.5. Examinarea ecografică renală
G-6. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A SISTEMULUI NERVOS
G-6.1. Radiografia craniană simplă
G-6.2. Radiografia cu substanță de contrast
G-6.3. Mielografia
G-7 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI GENITAL
G-7.1. Mamografia
G-7.2. Histerosalpingografia
EXAMINAREA IMAGISTICĂ A GLANDELOR ENDOCRINE
G-8. Scintigrafia tiroidiană
H
ENDOSCOPICE
H-1. Artroscopia
H-2. Fibrobronhoscopia
H-3. Pleuroscopia (toracoscopia)
H-4. Esofagogastroduodenoscopia
H-5. Colonoscopia
H-6. Rectosigmoidoscopia
H-7. Cistoscopia
H-8. Histeroscopia
H-9. Colposcopia
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXPLORĂRI
I
FUNCȚIONALE PE APARATE
I-1 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A APARATULUI RESPIRATOR
I-1.1. Spirometria
I-1.2. Spiroergografia
I-2. EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR
I-2.1. Electrocardiograma (în repaus și în efort)
I-3. EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A GLANDELOR ENDOCRINE
I-3.1. Testul toleranţiei la glucoza orală (TTGO)
I-4. EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A SISTEMULUI NERVOS
I-4.1. Electroencefalografia EEG)
I-4.2. Electromiografia (EMG)
I-5 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A ANALIZATORULUI VIZUAL
I-5.1. Determinarea acuității vizuale
I-5.2. Determinarea câmpului vizual
I-5.3. Determinarea simțului cromatic
I-5.4. Electroretinograma (ERG)
I-5.5. Tonometria oculară
I-5.6. Oftalmoscopia directă
I-5.7. Dilatarea pupilei
I-6 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A ANALIZATORULUI ACUSTIC
I-6.1. Teste auditive (audiometria tonală liminară)
J PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PROCEDURI DE
ÎNGRIJIRE SPECIFICE
J PROCEDURI CHIRURGICALE SPECIFICE
J-1. Îngrijiri preoperatorii
J-2. Îngrijiri preoperatorii specifice
J-3. Ablația firelor de sutură sau a agrafelor
J-4. Îngrijiri pre și post operatorii în afecțiunile oculare chirurgicale
J-5. Drenajul chirurgical
J-6. Drenajul pleural
J-7. Intubația traheală
J-8. Aspirația traheo-bronșică
6
J-9. Aspirația gastrică
J-10. Ventilația manuală
J-11. Ventilația mecanică
J-12. Îngrijirea pacientului cu colostomă /schimbarea pungii
J-13 Îngrijirea pacientului urostomizat
J-14. Tehnica generală a pansamentului
J-15. Efectuarea bandajului
K-1. Îngrijiri în candidoza bucală
K-2. Îngrijiri în intertrigo micozic
K-3. Îngrijirea pacientului cu ulcer de gambă
K-4. Îngrijirea picioarelor la un pacient cu erizipel
K-5 Îngrijirea pacientului cu cecitate
K-6. Îngrijirea escarelor
K-7. Conduita asistentului medical în cetoacidoza diabetică
K-8 Conduita asistentului medical în hipoglicemie
K-9. Managementul durerii – proceduri nemedicamentoase (relaxare, masaj)
K-10. Hemodializa
K-11. Dializa peritoneală
K-12. Manevra Heimlich
K-13. Defibrilarea externă automată
K-14. Resuscitarea cardio-pulmonară la adult
K-15. Resuscitarea cardio-pulmonară la copil
L PROCEDURI SPECIFICE ÎN PEDIATRIE
L-1. Supravegherea funcţiilor vitale și vegetative la copil
L-2. Măsurarea temperaturii corporale la copil
L-3. Măsurarea pulsului și tensiunii arteriale la copil
L-4. Măsurarea și supravegherea respirației la copil
L-5. Observarea și supravegherea scaunului la sugar și copilul mic
L-6. Scorul APGAR
L-7. Îngrijirea plăgii ombilicale
L-8. Baia nou născutului protejat de scutec
L-9. Îngrijirea feței copilului
L-10. Recoltarea probelor pentru laborator la sugar şi copilul mic
L-11. Recoltarea sângelui la copil prin puncție capilară
L-12. Testul Guthrie
L-13. Recoltarea sângelui la copil prin puncţie venoasă
L-14. Recoltarea / colectarea urinei la copil
L-15. Recoltarea materiilor fecale la copil
L-16. Supravegherea nou-născutului în incubator
L-17. Supravegherea nou-născutului aflat la fototerapie
L-18. Abordarea venelor periferice
L-19. Efectuare injecției intramusculare la sugar
L-20. Administrarea medicamentelor pe cale orală la copil
L-21. Instilarea endotraheală de surfactant
L-22. Oxigenoterapia la nou născut
L-23. Măsuri în cazul unor reacții apărute după administrarea medicamentelor la copil
L-24. Nutriția clinică enterală
M PROCEDURI SPECIFICE ÎN GERIATRIE- Noțiuni introductive
M-1. Evaluarea funcțională a vârstnicului
M-2. Îngrijirea persoanelor vârstnice
M-3. Tulburări de somn
M-4. Îngrijirea persoanelor cu demență
M-5. Căderile
M-6. Sindromul de imobilizare al vârstnicului
M-7. Incontinența urinară
7
COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-1 PREVENIREA ȘI CONTROLUL INFECȚIILOR
DEFINIȚII, FACTORI ŞI SURSE DE CONTAMINARE, CĂI DE

A-1.1.
TRANSMITERE
1. Definiție Infecția nosocomială [sau „infecție asociată asistenței medicale” (HAI)] conform
Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/945 A COMISIEI din 22 iunie 2018
O infecție nosocomială asociată spitalizării actuale este definită ca o infecție care
corespunde uneia dintre definițiile de caz și
o debutul simptomelor a fost în ziua a treia sau mai târziu (data internării fiind
considerate ziua 1) a spitalizării actuale sau
o pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale în ziua unu sau ziua a
doua și prezintă simptome de infecție la locul intervenției chirurgicale
înainte de ziua a treia sau
o un dispozitiv invaziv a fost plasat în ziua unu sau ziua a doua, determinând o
infecție asociată asistenței medicale înainte de ziua a treia.
O infecție nosocomială asociată unei spitalizări anterioare este definită ca o infecție
care corespunde uneia dintre definițiile de caz și
o pacientul se prezintă cu o infecție reinternat fiind la mai puțin de 48 de ore
de la internarea anterioară într-un spital de urgență sau
o pacientul a fost internat cu o infecție care corespunde definiției de caz pentru
o infecție la locul intervenției chirurgicale (ILIC), adică infecția la locul
intervenției chirurgicale apărute în primele 30 de zile de la intervenție (sau,
în cazul intervențiilor chirurgicale care implică un implant, infecția la locul
intervenției chirurgicale a fost profundă sau a afectat un spațiu/organ și a
apărut în primele 90 de zile de la intervenție, iar pacientul prezintă simptome
care corespund definiției de caz și/sau este sub tratament cu antimicrobiene
pentru infecția respectivă sau
o pacientul a fost internat iar în primele 2 zile prezintă simptome pentru
infecție cu Clostridium difficile la mai puțin de 28 de zile de la externarea
anterioară dintr-un spital de urgență.
2. Factori și surse de  Agenţii responsabili de contaminare

contaminare o Sunt foarte numeroși
intraspitalicești o Determină infecții mai mult sau mai puţin grave
o Adesea devin rezistenți la tratamente
o Agenţii patogeni sau microbii sunt:
 Bacteriile aerobe şi anaerobe
 Ciuperci sau levuri
 Paraziți
 Virusuri
 Prioni
 Sursele de contaminare în spital sunt reprezentate de:
o Pacienţi
o Personal de îngrijire
o Vizitatori
o Echipamente şi suprafețe contaminate
 Lenjerie de pat, saltele, toalete comune etc.
o Secreții, excreții, probe de laborator
o Răni/plăgi
o Materiale utilizate contaminate
o Alimentaţie
 Pacienții spitalelor sunt mai susceptibil la infecții datorită rezistenței naturale
diminuate de boală sau de unele medicamente (chimioterapice,
imunodepresoare)
 Toaletele comune sau proximitatea altor pacienţi măresc riscul infecţiilor
8
încrucişate
3. Căi de transmitere  Principalele căi de transmitere a infecţiilor sunt:
o Transmiterea interumană, cea mai frecventă este prin intermediul
mâinilor
o Calea aeriană
o Prin tuse, strănut, expectorație (picăturile lui Flugge), este
responsabilă de apariția unui procent de 10% dintre infecțiile
nosocomiale
o Aerosolii din dispozitivele de curățare sau din seringi pot
transporta particule microscopice care se găsesc în suspensie în
aer ce pot fi inhalate cu ușurință
o Inoculare cu ace sau soluţii contaminate
o Penetrarea organismului cu ocazia sondajelor urinare, intubației
orotraheale, inciziei operatorii
POLITICI ŞI PROGRAME DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL A

A-1.2.
INFECȚIILOR
1. Recomandări  Recomandările din procedurile de izolare au următoarele scopuri:
o Reducerea procedurilor inutile
o Utilizarea procedurilor invazive în unitățile de îngrijire intensivă
o Contracararea răspândirii agenţilor patogeni rezistenți la tratament
 În toate spitalele există departamentul de supraveghere şi control a infecţiilor
intraspitalicești
 Lunar sau trimestrial fiecare secție raportează, către acest departament, numărul
şi tipul de infecții intraspitalicești.
 Politicile şi procedurile de control a infecţiilor trebuie să fie clare şi cunoscute
de întregul personal medical
 Pentru a controla infecțiile sunt disponibile următoarele mijloace:
o Decontaminarea
o Curățenia
o Dezinfecţia
o Antisepsia
o Sterilizarea
 Decontaminarea, curățenia, dezinfecţia concură asepsia care reprezintă un
ansamblu de măsuri preventive ce împiedică introducerea germenilor patogeni în
organism
2. Decontaminarea  Se adresează exclusiv materialului murdar
 Se aplică materialelor inerte (suprafețe, instrumente)
 Are drept scop diminuarea numărului de microorganisme înainte de curățare,
protejarea personalului de o contaminare (instrumente de la sala de pansamente
sau sala de operații) şi evitarea diseminării microorganismelor în mediul
înconjurător.
3. Curățenia  Este acţiunea care constă în
o Îndepărtarea murdăriei (spălarea podelelor, suprafețelor etc.)
o Precede celelalte operații cu excepția decontaminării
4. Dezinfecția  Este operația care se aplică pe medii inerte
 Este treapta superioară a decontaminării
 Se aplică numai pe materiale şi suprafețe curate
5. Observații  Curățenia şi dezinfecţia pot fi realizate în aceiași operație pe o suprafață
datorită utilizării produselor de curățenie /dezinfecţie.
o Dacă dezinfecţia înlocuiește sterilizarea unui obiect, ea trebuie, în mod
imperativ să se facă în 2 timpi separați:
 Curățire
 Dezinfecţie
 Antisepsia este o metodă de combatere a infecției care se aplică țesuturilor vii,
eliminând sau distrugând microorganismele prezente în momentul derulării
procedurii
9
A-1.3. GHID DE PRECAUȚII STANDARD
1. Generalități Ministerului Sănătății aprobă Normele de supraveghere, prevenire
şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare,
Normele cuprind:
a) Organizarea activităţilor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor
asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare publice şi private cu paturi
b) Supravegherea şi raportarea infecţiilor asociate asistenţei medicale
c) Metodologia de supraveghere a expunerii accidentale a personalului care lucrează
în domeniul sanitar la produse biologice
d) Precauţiunile standard - măsuri minime obligatorii pentru prevenirea şi limitarea
infecţiilor asociate asistenţei medicale
2. Reguli de bază în  Consideră toţi pacienții potențial infectați
aplicarea  Consideră că sângele, alte fluide biologice şi țesuturile sunt contaminate cu
precauțiunilor HIV, HBV, HCV 3.
standard  Consideră că acele şi alte obiecte folosite în practica medicală sunt contaminate
după utilizare
 Contactul tegumentelor şi mucoaselor cu următoarele produse trebuie considerat
la risc:
o Sânge
o Lichid amniotic
o Lichid pericardic
o Lichid peritoneal
o Lichid pleural
o Lichid sinovial
o Lichid cefalorahidian
o Spermă
o Secreții vaginale
o Țesuturi
o Orice alte fluide organice vizibil contaminate cu sânge
3. Scop  Scopul aplicării precauțiunilor standard este prevenirea transmiterii infecţiilor
pe cale sanguină la locul de muncă al personalului.
4. Implementarea  Utilizarea echipamentului de protecţie adecvat, complet
precauțiunilor  Spălarea mâinilor şi a altor părţi ale tegumentelor
standard  Prevenirea accidentelor şi altor tipuri de expunere profesională
 Personal infectat cu HIV.
 Evaluarea riscului pe categorii de locuri de muncă şi activităţi prestate de
personalul medical în funcţie de contactul cu sânge şi alte lichide biologice
PRECAUȚII DE PREVENIRE A INFECȚIILOR TRANSMISE PE CALE

A-1.4.
AERIANĂ
1. Linii directoare  Transmiterea aeriană se realizează prin intermediul particulelor mici (</= 5 µm
în mărime) care transportă microbii și pot fi transferați prin intermediul
curenților de aer pe distanță mai mare de 2 m de la sursă . Aceste particule sunt
inhalate
2. Indicații  Afecțiunile care necesită astfel de precauţii sunt:

o Varicela
o Zona Zoster diseminat
o Zona Zoster localizat la pacienții imunodepresivi
o Rubeolă
o Tuberculoză
o Pacienţi traheostomizaţi
3. Materiale necesare  Pregătirea materialelor se realizează pe un cărucior:
o Cartelă pentru ușa camerei de izolare
o Măști chirurgicale
o Halate, mănuşi de unică folosinţă
10
o Materiale pentru igiena mâinilor
4. Efectuarea procedurii  Se plasează pacientul într-o cameră cu presiune negativă a aerului, în raport cu
coridoarele, aerul fiind direct evacuat spre exterior sau recirculat prin filtre
HEPA de înaltă frecvență cu 6-12 schimburi de aer pe oră.
 Se explică precauțiile de izolare pacientului şi familiei acestuia
 În rezervele cu anticameră (sasuri) riscul de circulație al aerului între cameră și
coridor este redus la minimum. În situația în care nu există astfel de facilități
pacientul este plasat singur într-o rezervă dotată cu grup sanitar și duș .
 Se afișează pe uşa camerei precauțiile specifice prevenirii transmiterii infecţiilor
pe cale aeriană
 Se instruiește pacientul ca în momentul tusei sau strănutului să-şi acopere nasul
şi gura cu șervețel de hârtie
 Se plasează un recipient (sac) pe una din lateralele patului pentru ca pacientul să
colecteze materialele folosite (șervețele, comprese)
 Se limitează mobilizarea pacientului în afara camerei
o Dacă trebuie să părăsească camera pentru anumite proceduri, pacientul
va purta o mască chirurgicală
o Serviciul de investigații /tratament va fi anunțat asupra precauțiilor de
izolare stabilite pentru ca pacientul să fie adus în camera de izolare cât
mai repede posibil
PRECAUȚII DE PREVENIRE A INFECȚIILOR TRANSMISE PRIN

A-1.5.
PICĂTURI FLUGGE
1. Linii directoare  Respectarea precauțiunilor previne răspândirea infecţiilor ce se transmit prin
picături infecțioase ( Flugge) expulzate în momentul tusei sau strănutului.
Picăturile infecțioase sunt prea grele pentru a pluti în aer și se transferă la mai
puțin de 2 m de la sursă.
 Răspândirea picăturilor poate fi:
o Directă – picăturile ajung prin inhalare la nivelul mucoaselor
o Indirectă - picăturile ajung pe suprafețe sau mâini și sunt transmise pe
mucoase sau alimente.
2. Indicații  Bolile care necesită astfel de precauţii sunt:
o Pneumonia cu hemophilus influenzae
o Difteria
o Faringita streptococică
o Pneumoniile bacteriene
o Scarlatina la copiii mici
o Parotidita epidemică
o Infecția cu adenovirusuri la copii
3. Efectuarea procedurii  Pacientul este plasat într-o cameră, singur sau se cohortează într-un salon cu alți
pacienți infectați cu același agent patogen
 Se explică procedurile de izolare
 Se afișează pe ușa camerei precauțiile de izolare
 Se spălă mâinile înainte şi după ieşirea din camera, cât şi pe parcursul
intervențiilor efectuate asupra pacientului
 Se fixează masca pe faţa pacientului, prinzând-o numai de șireturi în timpul
manipulării
 Se instruiește pacientul să utilizeze șervețele de hârtie, comprese pentru a-şi
acoperi gura şi nasul atunci când tuşeşte sau strănută şi să colecteze în
recipientul aflat lângă pat
 Asistentul medical poartă protectoare faciale atunci când lucrează la 1-2 metri de
pacient
 Vizitatorii poartpă halat de unică utilizare și mască facială
 Dacă pacientul trebuie să părăsească camera pentru investigații suplimentare va
purta o mască facială bine fixată pe gură şi nas
11
PRECAUȚII DE PREVENIRE A INFECȚIILOR TRANSMISE PRIN
A-1.6.
CONTACT DIRECT
1. Definiții  Transmiterea prin contact
o Direct, cu produse biologice ( microorganisme ce se transmit în mod direct
dela o perosnă la alta): în timpul asistenței medicale și îngrijirii pacientului
de către asistenții medicalisau în contact cu membrii familiei sau cu alți
pacienți
o Indirect prin intermediul suprafețelor/obiectelor contaminate - transferul
microorganismelor se reazlizează print-o contaminare intermediară
(contaminarea obiectelor, echipamentului, mâncării), când:
Igiena mâinilor personalului ce asigură actul medical/ îngrijire este
inadecvată
- Echipamentul nu este curățat, dezinfectat, sterilizat
corespunzător între pacienți
- Agenții patogeni sunt transportați prin instrumentar
2. Materiale necesare  Se pegătesc pe un cărucior
o Halate
o Măști chirurgicale
o Mănuşi de unică folosinţă
o Afișaj pentru camera de izolare
o Etichete
o Saci sau pungi de plastic
3. Efectuarea procedurii  Se explică procedurile de izolare
 Se afișează pe ușă aceste precauţii pentru informare
 Se spală mâinile înainte şi după ieşirea din cameră, şi după îndepărtarea
mănuşilor
 Probele biologice recoltate se plasează în cutii impermeabile, etichetate corect şi
se trimit imediat la laborator
 Vizitatorii vor purta mănuşi şi halate pe tot parcursul vizitei şi îşi vor spăla
mâinile după îndepărtarea echipamentului de protecţie
 Toate obiectele care vin în contact cu pacientul sunt plasate într-o singură pungă
impermeabilă şi se iau lua măsurile necesare pentru îndepărtarea sau pentru
dezinfectarea şi sterilizarea lor
 Se utilizează materiale separate pentru fiecare pacient în parte (termometre,
tensiometre, stetoscoape) pentru a reduce riscul transmiterii infecției încrucişate
 Se limitează mobilizarea pacientului în afara camerei
 În cazul deplasării pacientului se acoperă steril rănile existente
 Se utilizează echipamentul de protecţie în cazul contactului cu un mediu
contaminat cu microbi rezistenţi la antibiotice (enterococi rezistenţi la
vancomicină, Staphylococcus aureus rezistent la meticilină), sau Clostridium
difficile;
 Pacientul se instalează într-o rezervă singur sau într-un salon cu alt pacient
infectat cu acelaşi agent patogen;
 La intrarea în salon se îmbracă mănușile şi echipamentul de protecţie;
A-1.7. SPĂLAREA MÂINILOR

1. Definiție  Igiena mâinilor este o măsură minima obligatorie pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor
asociate asistenţei medicale. Utilizarea antisepticelor alcoolice este metoda preferată în toate
situaţiile clinice, cu excepţia cazurilor când mâinile sunt vizibil murdare (sânge, fluide
biologice) sau după examinarea pacienţilor cu infecţie cu Clostridium difficile sau
norovirus, situaţii în care trebuie utilizate apa şi săpunul (Anexa 4 Ordin MS nr. 1101/2016
privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate
asistenţei medicale în unităţile sanitare)
.
2. Scop  Spălarea mâinilor asigură igiena, protecţia şi securitatea persoanei şi a mediului său,
12
prevenind transmiterea germenilor purtaţi pe mâini. Este o sarcină autonomă, asistentul
medical este responsabil direct pentru asigurarea ei.
3. Tipuri de  Spălarea simplă a mâinilor elimină flora tranzitorie formată din enterobacterii, virusuri,
spălare levuri, ciuperci mai mult sau mai puţin patogene şi care nu se multiplică. Spălarea simplă
igienică a mâinilor se face utilizându-se apă și săpun lichid; procedura nu este un substitut
pentru dezinfecția igienică a mâinilor.
 Dezinfecția igienică a mâinilor elimină în totalitate flora tranzitorie şi diminuează flora
comensuală sau rezidentă (germenii oportunişti care se găsesc în mod natural pe piele,
exemplu: stafilococul auriu) care se multiplică anormal în absenţa măsurilor de igienă şi duc
la scăderea rezistenţei organismului. Dezinfecția igienică a mâinilor se face prin spălare sau
frecare, utilizându-se de rutină un produs antiseptic de preferat pe bază de alcooli; în cazurile
de infecție cu Clostridium difficile dezinfecția igienică a mâinilor se face cu apă și săpun, nu
cu soluții alcoolice;
 Dezinfecția chirurgicală a mâinilor se practică în sălile de operaţii, sălile de naştere, sălile
de pansamente, serviciile de urgenţă. Dezinfeția chirurgicală a mâinilor prin spalare sau prin
frecare este procedura care se realizează numai după dezinfecția igienică a mâinilor,
utilizându-se un produs antiseptic.
4. Indicații  Spălarea simplă a mâinilor se realizează:

La intrarea şi la ieşirea din serviciu;
o
Înainte şi după înlăturarea mănuşilor sau a oricărui tip de echipament de protecţie;
o
După orice gest contaminant;
o
După acordarea îngrijirilor igienice de confort sau hoteliere;
o
Cu ocazia intervențiilor și procedurilor invazive (injecţii, recoltare de sânge, montarea
o
unei sonde gastrice, realizarea pansamentului);
o Înainte de prepararea şi distribuirea alimentelor şi a medicamentelor administrate oral;
o După folosirea toaletei, batistei
o După activități administrative.
 Dezinfecția igienică a mâinilor se realizează:
o După îngrijirea unui pacient imunodepresiv sau purtător al unei infecţii;
o Cu ocazia realizării unei proceduri invazive (sondajul vezical);
o Cu ocazia aplicării măsurilor de izolare septică sau aseptică;
o După două secvenţe de îngrijire cu risc de contaminare la acelaşi pacient sau între doi
pacienţi.
 Dezinfecția chirurgicală a mâinilor se realizează:
o Cu ocazia unor proceduri cu risc înalt de infecţii (cateterismul central, puncţia lombară,
drenajul pleural);
o Pentru intervenţiile chirurgicale la blocul operator sau în serviciul de radiologie
intervenţională;
o În alte servicii de investigare;
o Pentru asistarea naşterilor.
5. Materiale Spălarea simplă a mâinilor

necesare  apă potabilă;
 săpun lichid;
 prosoape de unică folosinţă;
 recipient pentru deşeuri.
Dezinfecția igienică a mâinilor
 apă potabilă;
 săpun lichid antiseptic sau antiseptic pe bază de alcool;
 prosoape de unică folosinţă;
 recipient pentru deşeuri.
Dezinfecția chirurgicală a mâinilor
 apă sterilă;
 soluţie antiseptică cu spectru larg;
 periuţă sterilă de unică folosinţă impregnată cu soluţie antiseptică spumantă;
13
 soluţie sau gel hidroalcoolic;
 şerveţele sterile;
 saci pentru deşeuri;
 pubele cu senzori pentru deşeuri (neacţionate manual
6. Efectuarea  Spălarea simplă a mâinilor
procedurii o se descoperă mâinile şi antebraţele;
o se îndepărtează bijuteriile, ceasurile (unghiile să fie scurte, fără ojă sau gel);
o se deschide robinetul;
o se umezesc mâinile cu apă caldă;
o se aplică o doză de săpun lichid în palmă;
o se spală fiecare mână prin fricţionare și se insistă în spaţiile interdigitale, în jurul
unghiilor, la extremitatea degetelor, la police şi la articulațiile mâinilor cu
antebrațele;
o se clătesc mâinile cu apă caldă din abundenţă;
o se usucă prin tamponare cu şerveţele de unică folosinţă fără a reveni asupra unei zone
deja uscate;
o se închide robinetul (dacă nu este automatic) cu ultimul şerveţel utilizat;
o se aruncă şerveţelele la pubelă (fără să fie atinsă pubela cu mâna).
Timpul de spălare: 40-60 secunde.
 Dezinfecția igienică a mâinilor prin spălare
o se descoperă mâinile şi antebraţele;
o se deschide robinetul;
o se umezesc mâinile cu apă caldă;
o se aplică o doză de săpun lichid antiseptic;
o se spală fiecare mână prin fricţionare;
o se insistă în spaţiile interdigitale, în jurul unghiilor, la extremitatea degetelor, la
police şi la articulațiile mâinilor cu antebrațele;
o se clăteşte din abundenţă dinspre vârful degetelor spre articulaţiile mâinilor cu
antebrațele;
o se usucă prin tamponare cu şerveţele de unică folosinţă fără a reveni asupra unei
zone deja uscată;
o se închide robinetul (dacă nu este automatic) cu ultimul şerveţel utilizat;
o se aruncă şerveţelele la pubelă (fără să fie atinsă pubela cu mâna).
Timpul de spălare: 2-3 minute.
 Dezinfecția igienică a mâinilor prin fricționare
o se descoperă mâinile şi antebraţele;
o se aplică o doză de antiseptic pe bază de alcool în palmă;
o se fricţionează mâinile și se insistă în spaţiile interdigitale, în jurul unghiilor, la
extremitatea degetelor, la police şi la articulațiile mâinilor cu antebrațele;
o se usucă mâinile prin evaporare;
Timpul de dezinfectare: 20-30 secunde.
 Spălarea chirurgicală a mâinilor se efectuează în 3 timpi:
o Necesită purtarea unei măşti, calote şi utilizarea de şerveţele sterile pentru uscarea
mâinilor.
o Se pun în prealabil masca şi calota.
o Se prepară/pregăteşte peria impregnată cu soluţia spumantă antiseptică.
Timpul 1:
o se umezesc mâinile, articulaţiile, antebraţele până la coate, lăsând apa să curgă
dinspre degete spre coate;
o se aplică o doză de săpun antiseptic în palmă şi se face spumă din abundenţă prin
masajul efectuat de la extremitatea degetelor până la coate timp de 1 minut;
o se menţin mâinile deasupra coatelor în timpul acestei operaţii;
o se clătesc din abundenţă mâinile, articulaţiile și antebraţele lăsând apa să curgă
dinspre vârful degetelor spre coate;
14
Timpul 2
o se perie unghiile cu peria sterilă impregnată cu soluţie spumantă antiseptică timp
de cel puțin 30 de secunde pentru fiecare mână;
Timpul 3
o se pune în palmă o doză de săpun antiseptic
o se săpunesc cu grijă mâinile, încheieturile, antebraţele, timp de 1 minut pentru
fiecare mână și 30 secunde fiecare antebraț;
o se usucă, prin tamponare cu şerveţele sterile fiecare membru, începând de la
degete spre coate şi menţinând mâinile ridicate.
7. Evaluarea  Se respectă timpul (durata) minim (ă)

procedurii  Se respectă numărul de pulverizări a soluției hidroalcoolice
 După manipularea obiectelor obișnuite (stilou, căruț, cadrul patului etc.) spălarea mâinilor se
face regulat
 Toate persoanele care acordă îngrijiri pacienților respectă procedura spălării mâinilor
 Lupta împotriva infecțiilor asociate asistenței medicale este legată de igiena mâinilor
 Durata spălării mâinilor este proporțională cu riscul infecțios
8. Complicații  Dermatite determinate de utilizarea produselor antiseptice: săpun lichid blând (doux), săpun
și riscuri lichid antiseptic, soluţie spumantă antiseptică; în acest caz, este recomandat să se reducă sau
să se întrerupă utilizarea produsului respectiv şi să se aplice o cremă hidratantă după fiecare
spălare a mâinilor.
 Formarea unei pelicule uleioase, lipicioase prin utilizarea repetată a soluţiilor/gelurilor
hidroalcoolice; se recomandă spălarea cu apă din abundenţă a mâinilor.
 Uscarea şi iritarea pielii; se recomandă clătirea cu apă din abundenţă şi aplicarea, după
uscare, a unei creme emoliente de mâini
9. Observații
PROCEDURILE RECOMANDATE
pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc
(Anexa nr.3 Ordinul MS nr. 961/2016)
Nivelul de
Proceduri applicate Indicații
risc
Minim  spălarea simplă igienică a  când mâinile sunt vizibil murdare
mâinilor cu apă și săpun  la începutul și la sfârșitul programului de lucru
lichid  înainte și după utilizarea mănușilor (sterile sau nesterile)
 înainte și după activitățile de curățare
 înainte și după contactul cu pacienții
 după utilizarea grupului sanitar (WC)
Intermediar  spălare cu apă și săpun  după contactul cu un pacient septic izolat
lichid, urmată de dezinfecția  înainte de realizarea unei proceduri invasive
igienică a mâinilor prin  după orice contact accidental cu sângele sau cu alte lichide
frecare cu un antiseptic, de biologice
regulă pe bază de alcooli  după contactul cu un pacient infectat și/sau cu obiectele
sau din salonul acestuia
 dezinfecția igienică a  după toate manevrele potențial contaminante
mâinilor prin spălare cu apă  înainte de contactul cu un pacient izolat profilactic
și săpun antiseptic  înaintea manipulării dispozitivelor intravasculare,
tuburilor de dren pleurale sau similar
 între manevrele efectuate succesiv la același pacient
 înainte și după îngrijirea plăgilor
15
Înalt  dezinfecția chirurgicală a  înainte de toate intervențiile chirurgicale, obstetrical
mâinilor prin frecare cu  înaintea tuturor manevrelor care necesită o asepsie de tip
antiseptic pe bază de alcooli, chirurgical
după spălarea prealabilă cu
apă sterilă și săpun antiseptic
A-1.8. UTILIZAREA MĂNUȘILOR

1. Definiție  Mănușile sunt utilizate pentru asigurarea asepsiei pentru pacient și pentru
protejarea personalului medical de fluidele biologice ale pacientului.
2. Recomandări  Schimbarea mănușilor:
o După fiecare pacient
o Între două tipuri de îngrijiri
o În caz de întrerupere a actului medical
o În caz de rupere a mănușilor
 Păstrarea mănuşilor în pachetul /cutia originală până la folosire
 Mănușile trebuie să fie disponibile la punctul de îngrijire a pacientului
 Mănușile trebuie să fie folosite numai dacă sunt integre
3. Scop  Tegumentul personalului medical rămâne în contact exclusiv cu suprafața internă
a mănușii și nu va avea contact cu nici o altă suprafață
 Reducerea riscului de transmitere a microorganismelor de la un pacient la altul
 Prevenirea transmiterii microorganismelor prezente pe mâinile personalului
medico-sanitar în timpul atingerii tegumentelor sau mucoaselor pacienților se va
face în următoarele situații:
o Anticiparea contactului mâinilor cu sânge, lichide biologice
contaminate, alte lichide biologice cu urme vizibile de sânge, țesuturi
umane
o Abord venos sau arterial
o Recoltare de LCR
o Contact cu pacienți care sângerează, au plăgi deschise, escare de
decubit, alte leziuni cutanate
o Manipularea instrumentarului contaminat în vederea curățării,
decontaminării
4. Indicații  Se îmbracă mânușile înainte de:
contraindicații o Îngrijiri septice
o Toaleta anusului, feselor
o Înlăturarea pansamentelor
o Efectuarea procedurilor ce presupun contactul cu mucoase, lichide
biologice și patologice
o Montarea sondei gastrice
o Prelevări de sânge și alte produse biologice (urină, scaun, salivă etc)
 Purtarea mănușilor nu înlocuiește și nu exclude SPĂLAREA prealabilă a
mâinilor
5. Tipuri de mănuși  Mănuși sterile:
o Utilizate în chirurgie, obstetrică
o Utilizate în caz de examinare internă
o Utilizate în intervenții care implică contact cu regiuni ale corpului
o În abord vascular prin puncție
o La pacient cu soluții de continuitate a tegumentelor și mucoaselor
o La manipularea unor materiale potențial contaminate
o La nou-născuți în caz de:
 Intubație traheală
 Cateter vascular central (ombilical arterial/venos, epicutaneo-cav) și
periferic
 Exsangvinotransfuzie
 Montare, demontare și întreținere cateter uretral
 În caz de puncție pleurală, pericardică, abdominală, lombară etc
16
 Mănuşi nesterile:
o În examinări curente care implică contact cu mucoasele pacientului
o La manipularea materialelor contaminate
o Pentru curățenie
o La îndepărtarea produselor biologice contaminate
 Mănuşi de uz general, menaj, cauciuc:
o În activități de întreținere care implică contact cu sânge și alte produse
biologice considerate a fi contaminate
o La colectare de materialelor contaminate
o La curățarea și decontaminarea instrumentarului, materialului moale,
suprafețelor contaminate
o La manipularea materialelor contaminate
o La îndepărtarea produselor biologice
6. Îmbrăcarea mănușilor  Înainte de utilizarea mănușilor nesterile se efectuează:
nesterile o Spălare cu apă și săpun
o Igiena mâinilor prin fricționare cu un produs pe bază de alcool
 Îmbrăcarea mănușilor:
o Se extrage o mănușă din cutia originală
o Se atinge numai suprafața corespunzătoare încheieturii mâinii (marginea
manșetei)
o Se îmbracă prima mănușă
o Se extrage a doua mănușă și se atinge numai suprafața corespunzătoare
încheieturii mâinii
o Pentru a evita atingerea pielii antebrațului cu mâna înmănușată se
întoarce suprafața externă a mănușii ce urmează a fi îmbrăcată pe
degetele îndoite ale mâinii înmănușate astfel încât să permită îmbrăcarea
mănușii pe a doua mână
7. Îmbrăcarea mănușilor  Înaintea unei proceduri aseptice, se efectuează igiena mâinilor prin fricționare
sterile cu un produs pe bază de alcool sau prin spălare cu apă și săpun.
 Îmbrăcarea mănușilor sterile:
 Se verifică integritatea ambalajului
 Se deschide primul ambalaj nesteril pentru a expune al doilea ambalaj
steril, fără a-l atinge în interior
 Se pune al doilea ambalaj steril pe o suprafață curată, uscată fără a-l
atinge în interior și se deschide ambalajul
 Se utilizează policele și indexul mâinii nedominante pentru a prinde
marginea îndoită a manșetei mănușii
 Se introduce mâna dominantă în mănușă, prin alunecare, dintr-o
singură mișcare, păstrând manșeta îndoită /pliată la nivelul încheieturii
mâinii
 Se ridică a doua mănușă prin alunecarea degetelor mâinii înmănușate
sub manșeta mănușii
 Se introduce prin alunecare, dintr-o singură mișcare, mâna
nedominantă în a doua mănușă, evitând orice contact al mâinii
înmănușate cu o alta suprafață (contactul cu alte suprafețe constituie
compromiterea asepsiei și necesită schimbarea mănușilor)
 După îmbrăcarea mănușilor, dacă este necesar, se aranjează porțiunile
mănușilor care acoperă degetele și spațiile interdigitale până ce mănușile sunt
bine potrivite
 Se desface manșeta primei mâini înmănușate, prin alunecare delicată a degetelor
celeilalte mâini în interiorul îndoiturii (compromiterea asepsiei necesită
schimbarea mănușilor)
8. Îmbrăcarea mănușilor  Îmbrăcarea mănușilor sterile pentru o intervenție chirurgicală include aceleași
chirurgicale secvențe, cu următoarele mențiuni:
o Este precedată de dezinfecția chirurgicală a mâinilor
o Îmbrăcarea mănușilor se efectuează după îmbrăcarea halatului
chirurgical steril
17
o Deschiderea primului ambalaj (non-steril) este efectuată de către un alt
asistent medical
o Al doilea ambalaj (steril) este plasat pe o suprafață sterilă alta decât
cea utilizată pentru intervenția chirurgicală
o Mănușile sterile vor acoperi mânecile halatului steril în zona
încheieturilor mâinilor cu antebrațele
9. Dezbrăcarea  Se prinde o mănușă de la nivelul încheieturii mâinii, fără a atinge pielea și se
mănușilor dezbracă de pe mână astfel încât mănușa să se întoarcă pe dos
 Se ține mănușa scoasă în mâna înmănușată și se introduc 2 degete ale mâinii fără
mănușă în interior, între mănușă și încheietura mâinii
 Se îndepărtează a doua mănușă prin întoarcerea marginii exterioare peste mână,
degete și peste cealaltă mănușă prinsă în palmă (întoarcerea pe dos în
întregime)
 Se aruncă mănușile folosite în sacul pubelă
10. Observații  După îndepărtarea mănușilor, mâinile necesită spălare /fricționare cu apă și
săpun/soluții antiseptice
 Utilizarea mănușilor nu modifică și nu înlocuiește recomandările pentru igiena și
dezinfecția mâinilor cu apă și săpun sau fricționarea mâinilor cu un produs pe
baza de alcool
A-1.9. ECHIPAMENTUL DE PROTECȚIE

1. Definiție  Echipamentul de protecție este o barieră între personalul medico-sanitar și
sursa de infecție, utilizată în timpul activităților care presupun risc de infecție
2. Echipamente de  Mănuși:
protecție  Mănuşi de unică folosinţă:
o Pentru intervenții care implică contactul cu pacientul
o Abord vascular prin puncție
o Contactul cu pacientul care prezintă soluții de continuitate (plăgi)
o Manipularea unor materiale cu potențial de contaminare
o Dezobstruări de urgență ale căilor respiratorii
 Mănuși reutilizabile:
o Manipularea de materiale contaminate
o Proceduri de curățenie
o Îndepărtarea de produse biologice contaminate
 Mănuși de uz general:
o Colectarea materialelor contaminate
o Curățirea și decontaminarea instrumentarului
o Curățirea și decontaminarea suprafețelor contaminate
 Halate obișnuite:
o Utilizate în timpul tuturor activităților din unitățile medicale
 Șorțuri, bluze impermeabile, echipamente de protecție:
o Când se anticipează producerea de stropi, picături, jeturi cu produse
biologice potențial contaminate
o Protejarea tegumentelor personalului medical din secții cu profil
chirurgical
o În laboratoare
o În servicii de urgență
o În servicii de anatomie patologică, medicină legală
o În timpul unor activități administrative
 Mască facială:
o Protejează tegumentele și mucoasele bucală și nazală ale personalului
medical
o Contactul cu pacienţi cu meningită virală sau bacteriană
o Contactul cu pacienţi cu tuberculoză pulmonară care sunt bacil Koch
prezent
o Contactul cu pacienţi care tușesc
18
o Aspirarea secrețiilor traheo-bronșice pe canulă traheală
o Îngrijirea plăgilor supurate
o Pregătirea perfuziilor cu chimioterapice
o Pregătirea vaccinurilor pentru administrare / dizolvarea pulberilor
liofilizate
o Măștile trebuie să fie de tip filtru şi să fie bine fixate pe faţă
 Protectoare faciale:
o Ochelari
o Ecran protector
o Protejează tegumentele și mucoasele bucală, nazală, oculară
o Activităţi care presupun contaminarea sau stropirea cu diferite fluide
organice
o Săli de operație
o În timpul manipulării instrumentarului și a materialului textil steril
 Echipamente de resuscitare
o Protejează mucoasa bucală în timpul respirației artificiale
 Bonete:
o Simple sau impermeabile
 Cizme de cauciuc.
3. Observații  Se alege echipamentul în funcţie de scop
 Toate componentele echipamentului de protecţie se selectează în funcţie de
procedura care urmează a fi aplicată
A-1.10. UTILIZAREA ECHIPAMENTULUI DE PROTECȚIE

1. Scop  Prevenirea transmiterii infecţiilor de la persoana infectată la alţi pacienţi sau de
la membrii personalului de îngrijire la pacienţi
 Reducerea riscului infectării pacienților cu imunitate scăzută
2. Indicații  Utilizarea echipamentului individual de protecţie (mănuşi, halate, protectoare
contraindicații faciale) în funcţie de expunerea anticipată este o măsură minimă obligatorie
pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenței medicale
 Igiena mâinilor este întotdeauna etapa finală după îndepărtarea şi aruncarea
echipamentului
3. Folosirea  Se spală mâinile cu un agent de curățare antiseptic pentru a preveni dezvoltarea
echipamentului de microorganismelor în interiorul mănuşilor
protecție o Mănușile se vor pune astfel încât să acopere marginile mânecilor
halatului de protecţie
 Se îmbracă halatul şi se înfășoară de jurul împrejurul corpului peste uniforma
obișnuită pe care trebuie să o acopere complet
o Se leagă bine șireturile sau se trage fermoarul şi apoi se leagă bridele
halatului în jurul gâtului
 Se aşează masca confortabil peste nas şi gură şi se leagă șireturile măștii în
regiunea occipitală, suficient de sus ca să nu alunece
o Dacă sunt necesari ochelari de protecţie, masca se va așeza sub
marginea de jos a ochelarilor
4. Îndepărtarea  Se consideră că părțile externe ale echipamentului de protecţie sunt
echipamentului de contaminate
protecție  Cu mâna dominantă înmănușată se îndepărtează mânușa de pe mâna
nedominantă rulând în exterior manşeta acesteia
o Se îndepărtează şi mănușa de pe mâna dominantă introducând unul sau
două degete prin interiorul mănușii şi îndepărtând-o cu partea internă
în afară
o În timpul îndepărtării mănuşilor nu se va atinge pielea cu partea
externă a acestora
o Se aruncă mănusile în sacul special pentru echipamente contaminate
 Se dezleagă masca ținând-o numai de șireturi şi se depozitează, de asemenea, în
sacul pentru echipamente contaminate
19
o Dacă pacientul are o boală ce se răspândește pe calea aerului, masca se
va îndepărta ultima
 Se dezleagă halatul din jurul gâtului
 Se prinde halatul de partea externă dintre umeri şi se trage de pe mâneci
întorcându-l pe dos pe măsură ce este scos de pe corp, pentru a evita
contaminarea
o Se ține halatul protector cât mai departe de uniformă
o Se împăturește pe dos
o Se depozitează în recipientul pentru echipamente contaminate
5. Observații  Se spală mâinile şi antebrațele cu săpun şi agent antiseptic înainte de a ieși din
cameră (dacă chiuveta se află în camera pacientului)
 Se închide robinetul (dacă nu este automatic) folosind un prosop de hârtie ce se
aruncă în sacul pentru deșeuri
 Se acționează clanța ușii, pentru a o deschide, folosind un alt prosop de hârtie
curat
 Se va închide ușa camerei, pe dinafară, cu mâna neprotejată
 Dacă chiuveta este în altă cameră, se vor spăla mâinile şi antebrațele cu săpun şi
agent antiseptic după părăsirea camerei de izolare
 După fiecare procedură, căruciorul de lucru va fi curățat, dezinfectat şi dotat cu
materialele necesare unei alte proceduri
 Camera de izolare va fi complet curățată şi dezinfectată după externarea
pacientului
COLECTAREA SELECTIVĂ A DEȘEURILOR REZULTATE DIN

A-1.11.
ACTIVITATEA MEDICALĂ(conform OMS 1226/2012)
1. Definiții  Activitatea medicală este orice activitate de diagnostic, prevenție, tratament,
cercetare, precum şi de monitorizare şi recuperare a stării de sănătate, care implică
sau nu utilizarea de instrumente, echipamente, substanțe ori aparatură medicală
 Ambalajele pentru deșeuri rezultate din activitatea medicală reprezintă
recipiente şi containere utilizate pentru colectarea, ambalarea, transportul,
tratarea şi eliminarea finală a deșeurilor rezultate din activitatea medicală
 Colectarea deșeurilor medicale reprezintă orice activitate de strângere a
deșeurilor pe categorii, la sursă, şi stocarea temporară a deșeurilor în scopul
transportării acestora la o instalație de tratare /eliminare a deșeurilor
 Decontaminarea termică reprezintă operațiunea care se bazează pe acțiunea
căldurii umede sau uscate pentru îndepărtarea microorganismelor (patogene sau
saprofite) conținute în deșeurile medicale periculoase
 Deșeurile anatomo-patologice sunt fragmente şi organe umane, inclusiv
recipiente de sânge şi sânge conservat considerate infecțioase
 Deșeurile chimice şi farmaceutice sunt substanțe chimice solide, lichide sau
gazoase, care pot fi toxice, corozive ori inflamabile
o Medicamentele expirate, reziduurile de substanțe chimioterapeutice, pot
fi citotoxice, genotoxice, mutagene, teratogene sau carcinogene
 Deșeurile infecțioase prezintă proprietăți periculoase, conțin microorganisme
viabile sau toxine ale acestora, produc boli la om, sunt considerate deșeuri
periculoase
 Deșeurile înțepătoare-tăietoare sunt obiecte ascuțite care pot produce leziuni
mecanice prin înțepare sau tăiere, considerate deșeuri infecțioase/periculoase,
dacă au fost în contact cu fluide biologice sau cu substanțe periculoase
 Deșeurile medicale nepericuloase nu prezintă pericol pentru sănătatea umană şi
pentru mediu
 Deșeurile medicale periculoase rezultate din activități medicale prezintă
proprietățile periculoase
 Gestionarea deșeurilor medicale înseamnă:
o Colectarea
o Stocarea temporară
20
o Transportul
o Tratarea
o Valorificarea
o Eliminarea deșeurilor
 Instalația de incinerare este orice instalație tehnică fixă sau mobilă şi
echipamentul destinat tratamentului termic al deșeurilor, cu sau fără recuperarea
căldurii de ardere rezultate
 Prevenirea producerii deșeurilor medicale reprezintă totalitatea măsurilor care
au drept scop reducerea cantității de deșeuri medicale
 Producătorul de deșeuri medicale este orice persoană fizică sau juridică ce
desfăşoară activități medicale din care rezultă deșeuri medicale
 Spațiul central de stocare temporară a deșeurilor medicale reprezintă un
amplasament de stocare temporară a deșeurilor medicale, amenajat în incinta
unității care le-a generat, până la momentul la care acestea sunt evacuate în
vederea eliminării
 Tratarea deșeurilor medicale înseamnă operațiunile de pregătire prealabilă
valorificării sau eliminării, respectiv operațiunile de decontaminare la
temperaturi scăzute
 Unitatea sanitară este orice unitate publică sau privată, cu paturi sau fără paturi,
care desfăşoară activități în domeniul sănătății umane şi care produc deșeuri
2. Responsabilități în  Asistentul-șef din unitățile sanitare:
domeniul gestionării o Răspunde de aplicarea codului de procedură
deșeurilor medicale o Prezintă medicului șef de secție sau coordonatorului planificarea
necesarului de materiale pentru sistemul de gestionare a deșeurilor
medicale
 Asistentul medical din unitățile sanitare:
o Aplică procedurile stipulate de codul de procedură
3. Deșeuri  Deșeurile înțepătoare-tăietoare:
o Ace, ace cu fir, catetere
o Seringi cu ac
o Branule
o Lame de bisturiu
o Pipete
o Sticlărie de laborator ori altă sticlărie spartă
o În situația în care obiectele ascuțite au intrat în contact cu substanțe
/materiale periculoase sunt considerate deșeuri periculoase
 Deșeurile anatomo-patologice:
o Fragmente din organe și organe umane
o Părți anatomice
o Lichide organice
o Material biopsic
o Părți anatomice rezultate din laboratoarele de autopsie
o Recipiente pentru sânge și sânge etc.
 Deșeurile infecțioase:
o Sânge ori cu alte fluide biologice,
o Perfuzoare cu tubulatură
o Recipiente care au conținut sânge sau alte fluide biologice
o Câmpuri operatorii
o Mănuși
o Sonde și alte materiale de unică folosință
o Comprese, pansamente și alte materiale contaminate
o Membrane de dializă
o Pungi de material plastic pentru colectarea urinei
o Materiale de laborator folosite
o Scutece care provin de la pacienți cu boli infecțioase
o Cadavre de animale rezultate în urma activităților de cercetare și
experimentare etc.
21
 Deșeuri chimicale - acizi, baze, solvenți halogenați, alte tipuri de solvenți,
produse chimice organice și anorganice, soluții de formaldehidă etc.
 Deșeurile periculoase sunt marcate cu un asterisc (*)
4. Etapele minimizării  Achiziționarea de materiale care generează cantități mici de deșeuri
cantității de deșeuri  Utilizarea de metode şi echipamente moderne ce nu generează substanțe
chimice periculoase, cum ar fi:
o Înlocuirea metodei clasice de dezinfecție chimică cu dezinfecția pe bază
de abur sau de ultrasunete
o Înlocuirea termometrelor cu mercur cu cele electronice
o Utilizarea radiografiilor computerizate în locul celor clasice
 Gestionarea corectă a depozitelor de materiale şi reactivi
 Separarea la sursă prin asigurarea că deșeurile sunt colectate în ambalajele
corespunzătoare fiecărei categorii
 Tratarea deșeurilor prin utilizarea metodei de decontaminare termică la
temperaturi scăzute
 Eliminarea finală în condiții corespunzătoare, deșeurile tratate se elimină
prin metode cu impact minim asupra mediului
5. Recomandări  Colectarea separată a deșeurilor rezultate din activități medicale
 Colectării separate a deșeurilor în funcție de tipul şi natura deșeului
 Nu se amestecă deșeuri periculoase cu deșeuri nepericuloase
 În situația în care nu se realizează separarea deșeurilor, întreaga cantitate de
deșeuri se tratează ca deșeuri periculoase.
6. Ambalarea deșeurilor  Recipientul de colectare este de unică folosință şi se elimină odată cu conținutul
medicale  Codurile de culori ale recipientelor de colectare a deșeurile medicale sunt:
o Galben - pentru deșeurile medicale periculoase
o Negru - pentru deșeurile nepericuloase
 Pentru deșeurile infecțioase se foloseşte pictograma „Pericol biologic"
 Pentru deşeurile periculoase se folosesc pictogramele aferente proprietăților
periculoase ale acestora, respectiv: „Inflamabil", „Coroziv", „Toxic" etc.
 Pentru deşeurile infecțioase care nu sunt obiecte ascuțite se folosesc cutii din
carton prevăzute în interior cu saci galbeni din polietilenă sau saci din polietilenă
galbeni ori marcați cu galben.
 Pentru deşeurile infecțioase de laborator se folosesc cutii din carton rigid
prevăzute în interior cu sac galben de polietilen marcate cu galben
7. Colectarea deșeurilor  Deșeuri infecțioase care nu sunt obiecte ascuțite
o Se colectează în cutii din carton cu saci galbeni din polietilenă sau saci
din polietilenă galbeni ori marcați cu galben
 Deşeurile înțepătoare-tăietoare
o Se colectează separat în recipient din material plastic rigid rezistent la
acțiuni mecanice
o Recipientul este prevăzut la partea superioară cu un capac special care
să permită introducerea deșeurilor şi să împiedice scoaterea acestora
după umplerea recipientului
o Capacul recipientului are orificii pentru detașarea acelor de seringă şi a
lamelor de bisturiu
o Recipientele utilizate pentru deșeurile înțepătoare tăietoare infecțioase au
culoarea galbenă şi sunt marcate cu pictograma „Pericol biologic"
 Deșeurile infecțioase de laborator
 se folosesc cutii din carton rigid prevăzute în interior cu sac galben de
polietilenă, marcate cu pictograma „Pericol biologic"
 Containerul mobil pentru deșeuri infecțioase, anatomo-patologice şi părți
anatomice şi înțepătoare-tăietoare
o Reprezintă al doilea recipient în care se depun sacii, cutiile şi
recipientele pentru deșeurile periculoase, cu pereți rigizi
o Are marcaj galben, este etichetat „deşeuri medicale"
o Poartă pictograma „pericol biologic"
22
 Deşeurile anatomo-patologice
o Cele destinate incinerării sunt colectate în mod obligatoriu în cutii din
carton rigid
o La solicitarea beneficiarului, părțile anatomice pot fi înhumate sau
incinerate în condițiile legii
 Deşeurile periculoase chimice
o Se colectează în recipiente speciale, cu marcaj adecvat pericolului
(„Inflamabil", „Coroziv", „Toxic" etc.)
o Recipientele în care se colectează deșeurile chimice trebuie să fie
proiectate şi realizate în așa fel încât să împiedice orice pierdere de
conținut
o Deşeurile chimice periculoase în stare lichidă se colectează în
recipiente impermeabile
 Deşeurile chimice nepericuloase
o Se colectează separat în ambalajul original
 Deşeurile stomatologice
o Reprezentate de amalgamul dentar se colectează separat în containere
sigilabile şi sunt preluate de firme autorizate în vederea valorificării
 Deşeurile rezultate în urma administrării tratamentelor cu citotoxice şi
citostatice
o Reprezentate de corpuri de seringă cu sau fără ac folosite, sticle şi sisteme de
perfuzie, materiale moi contaminate, echipament individual de protecție
contaminat etc. Trebuie colectate separat, ambalate în containere de unică
folosință sigure, cu capac, care se elimină separat
 Deşeurile nepericuloase
o Se colectează în saci din polietilenă de culoare neagră, inscripționați „Deşeuri
nepericuloase"
o În lipsa acestora se pot folosi saci din polietilenă transparenți şi incolori
8. Stocarea temporară a  Spațiul central de stocare a deşeurilor are două compartimente:
deșeurilor o Un compartiment pentru deşeurile periculoase
o Un compartiment pentru deşeurile nepericuloase
 Durata stocării temporare a deşeurilor infecțioase nu poate să depășească un
interval de 48 de ore, cu excepția situației în care deşeurile sunt depozitate într-
un amplasament prevăzut cu sistem de răcire cu temperatură mai mică de 4°C,
când durata depozitării poate fi de maximum 7 zile
 Stocarea temporară a deşeurilor rezultate din activitățile medicale nu va depăși
24 de ore
 Personalul implicat în sistemul de gestionare a deşeurilor medicale periculoase
cunoaște:
o Tipurile de deşeuri produse în unitatea sanitară
o Riscurile pentru mediu şi sănătatea umană
o Planul de gestionare a deşeurilor rezultate din activități medicale, cu
regulamentele interne şi codurile de procedură pentru colectarea
separată pe categorii, stocarea temporară, transportul şi eliminarea
deşeurilor medicale periculoase, precum şi procedurile/protocoalele
aplicabile în caz de accidente sau incidente survenite în activitatea de
gestionare a deşeurilor
A-1.12. DEZINFECȚIA
1. Definiții  Dezinfecția - procedura de distrugere a majorității microorganismelor patogene
sau nepatogene de pe orice suprafețe (inclusiv tegumente), utilizându-se agenți
fizici și/sau chimici.
 Biocidele - substanțe utilizate în domeniul medical pentru dezinfecție
 Antiseptic - produsul biocid care fie inhibă dezvoltarea, fie distruge
microorganismele la nivelul tegumentelor/mucoaselor intacte pentru prevenirea
sau limitarea infecțiilor
23
 Biofilm - un strat subțire de microorganisme care aderă puternic la suprafețe
organice sau anorganice și care este foarte rezistent la unele substanțe biocide
2. Tipuri de dezinfecție  Dezinfecția de nivel înalt - procedura de dezinfecție prin care se realizează
distrugerea bacteriilor în forma vegetativă, fungilor, virusurilor, microbacteriilor
și a majorității sporilor bacterieni; aceasta metodă de dezinfecție se aplica și
dispozitivelor medicale reutilizabile care nu suportă autoclavarea
 Dezinfecția de nivel intermediar (mediu) - procedura de dezinfecție prin care
se realizează distrugerea bacteriilor în forma vegetativă, a fungilor, a
microbacteriilor și a virusurilor, fără acțiune asupra sporilor bacterieni
 Dezinfecția de nivel scăzut - procedura de dezinfecție prin care se realizează
distrugerea majorității bacteriilor în forma vegetativă, a unor fungi și a unor
virusuri, fără acțiune asupra microbacteriilor, sporilor de orice tip, virusurilor
neanvelopate și mucegaiurilor
3. Indicații  Dezinfecția se aplică numai după curățare și este urmată de clătire, după caz. În
situația în care suportul care trebuie tratat a fost contaminat cu produse
biologice, prima etapă este dezinfecția, apoi se realizează curățarea urmată de
încă o etapă de dezinfecție și clătire, după caz
 Dezinfecția prin căldură uscată (flambarea) este utilizată exclusiv în
laboratorul de microbiologie
 Dezinfecția prin căldură umedă se utilizează numai în cazul spălării
automatizate a lenjeriei și veselei, cu condiția atingerii unei temperaturi de peste
900C
 Dezinfecția cu raze ultraviolete este indicată în dezinfecția suprafețelor netede
și a aerului în boxe de laborator, săli de operații, alte spații închise, pentru
completarea măsurilor de curățare și dezinfecție chimică
 Dezinfecția prin mijloace chimice se realizează prin utilizarea produselor
biocide din grupa principală I, tip de produs 1 și 2, tip 4, 14 și 18 (menținerea
igienei în zona de distribuție și preparare a alimentelor sau cele utilizate în
activitățile de deratizare și dezinsecție)
 Produsele biocide încadrate în tipul 1 de produs sunt utilizate pentru:
o Dezinfecția igienică a mâinilor prin spălare
o Dezinfecția igienică a mâinilor prin frecare
o Dezinfecția pielii intacte
 Produsele biocide încadrate, conform prevederilor legale in vigoare, în tipul 2 de
produs sunt utilizate pentru:
o Dezinfecția suprafețelor
o Dezinfecția manuală a dispozitivelor medicale
o Dezinfecția prin imersie
o Dezinfecția la mașini automate
o Dezinfecția lenjeriei/material moale
4. Criterii de utilizare  Un produs se utilizează numai în scopul pentru care a fost avizat
 Se respectă întocmai indicațiile de utilizare de pe eticheta produsului
 Se respectă întocmai concentrația și timpul de contact precizate în avizul
produsului
 Se notează, pe flacon, data și ora deschiderii și data-limită până la care produsul
poate fi utilizat în conformitate cu recomandările producătorului
 La fiecare utilizare, flaconul se deschide și se închide corect
 Flaconul se manipulează cu atenție
 Se interzice transvazarea în alt flacon
 Se interzice recondiționarea flaconului
 Se interzice completarea unui flacon pe jumătate golit în alt flacon
 Se interzice amestecarea, precum și utilizarea succesivă a două produse diferite
 Se recomandă alegerea produselor care se utilizează ca atare și nu necesită
diluție
 Se preferă produsele condiționate în flacoane cu cantitate mică
 Flacoanele se păstrează la adăpost de lumină și departe de surse de căldură
24
5. Materiale necesare  Dispozitivele medicale utilizate în procedura de dezinfecție sunt reprezentate
de accesorii specifice utilizate în acest scop
6. Etapele dezinfecției de  Dezinfecție, cel puţin de nivel mediu
tip înalt  Curățare
 Dezinfecție de tip înalt prin imersie
 Clătire cu apă sterilă
 Procedurile de dezinfecție înaltă a dispozitivelor medicale termosensibile
sunt înregistrate în Registrul de dezinfecție înaltă a instrumentarului, în
care se completează urmatoarele date:
o Produsul utilizat și concentrația de lucru
o Data și ora preparării soluției de lucru
o Ora începerii fiecărei proceduri (ciclu) de dezinfecție
o Lista dispozitivelor medicale imersate la fiecare procedura
o Ora încheierii fiecărei proceduri
o Testarea cu bandelete a valabilității soluției, dacă a fost efectuată
o Numele și semnătura persoanei responsabile de efectuarea procedurii
7. Reguli generale de  Dezinfecția completează curățarea, dar nu o suplinește și nu poate înlocui
practică a dezinfecției sterilizarea
 Dezinfecția în focar utilizează dezinfectante cu acțiune asupra agentului patogen
incriminat
 Se respectă normele de protecție a muncii care să prevină accidentele și
intoxicațiile
 Personalul care utilizează în mod curent dezinfectantele va fi instruit cu privire la
noile proceduri sau la noile produse dezinfectante
 În fiecare încăpere există obligatoriu un grafic zilnic orar, în care se va înregistra
tipul operațiunii, ora de efectuare și semnătura, timpul de acțiune și concentrația
de lucru
 Controlul chimic și bacteriologic, prin sondaj, al soluțiilor dezinfectante în curs
de utilizare se realizează prin intermediul bandeletelor test aferente produsului
 Alegerea metodei de dezinfecție și/sau sterilizare pentru suprafețe, instrumentar
și echipamente ține cont de categoria din care acestea fac parte: noncritice,
semicritice și critice
 Suprafețele, instrumentarul și echipamentele sunt clasificate în:
o Critice - care vin în contact cu corpului uman
o Semicritice - care vin în contact cu mucoase intacte și nu penetrează
bariera tegumentară
o Noncritice - care nu vin frecvent în contact cu pacientul sau care vin în
contact numai cu pielea intactă a acestuia
8. Dezinfecția curentă  Este obligatorie în:
sau terminală o Secțiile de boli transmisibile
o Cazuri de infecții asociate asistenței medicale
o Situațiile de risc epidemiologic
o Secții unde sunt asistați pacienți imunodeprimați, arși, neonatologie,
prematuri, secții unde se practică grefe/transplant, secții de oncologie și
oncohematologie
o Blocul operator, blocul de nașteri
o Secțiile de reanimare, terapie intensivă
o Serviciile de urgență, ambulanța, locul unde se triază lenjeria
9. Aplicarea metodelor de  Pavimente (mozaic, ciment, linoleum, lemn etc.)
dezinfecție o Ștergere
o Curățare riguroasă
o Dezinfecție
 Pereți (faianță, tapet lavabil, uleiați etc.), uși, ferestre (tocărie)
o Ștergere
o Pulverizare
 Mobilier din lemn, metal sau plastic
o Ștergere
25
o Pulverizare
o dezinfecție de nivel scăzut sau mediu
 Mese de operație, mese instrumentar, suprafețe pentru pregătirea
tratamentului, suprafețe pentru depozitarea temporară a produselor
patologice recoltate, lămpi scialitice, mese de înfășat, mese de lucru în
laborator
o Ștergere
o Pulverizare
o Dezinfecție de nivel înalt
 Mușamale din cauciuc sau plastic, colac din cauciuc etc.
o Ștergere
o Imersie
o Dezinfecție de nivel mediu
o Curățare
 Cărucioare, tărgi
o Ștergere
o Curățare
o Dezinfecție de nivel mediu sau înalt
 Băi, băițe pentru copii, chiuvete, bazine de spălare
o Ștergere
o Curățare
o Dezinfecţie de nivel mediu sau înalt
 Ploști, olițe, urinare
o Imersie
o Mașini automate
o Curățare
o Se păstrează uscate în locuri special destinate
 Grupuri sanitare (WC, bazine, scaune WC, pisoare), grătare din lemn sau
plastic pentru băi și dușuri
o Ștergere
o Curățare
 Sifoane de pardoseală, sifoane de scurgere
o Se toarnă un produs dezinfectant de nivel scăzut
o Dezinfecție de nivel scăzut
 Găleți pentru curățare, ustensile (perii, mop, teu, lavete, cârpe etc.)
o Spălare
o Curățare
 Recipiente pentru colectarea deșeurilor menajere, pubele
o Spălare
o Curățare
 Lenjerie contaminată cu excremente, produse patologice și lenjerie care
provine de la bolnavi contagioși
o Imersie
 Echipament de protecție și de lucru din material textil
o Imersie
o Curățare
o Dezinfecție de nivel scăzut sau înalt
 Șorțuri impermeabile din cauciuc și plastic
o Ștergere
o Curățare
26
 Veselă, tacâmuri, alte ustensile de consum, echipamente
o Imersie sau ștergere
o Curățare
o Clătire
 Suprafețe (pavimente, pereți, mese)
o Ștergere
o Pulverizare
o Curățare
o Clătire
 Termometre (orale, rectale)
o Imersie
o Ștergere
o Curățare
o Clătire
Atenție : A nu se amesteca în timpul procesării termometrele orale cu
cele rectale
 Incubatoare, măști de oxigen
o Ștergere
o Curățare
o Dezinfecție de nivel înalt
 Saltele, huse pentru saltele, perne, pături, halate din molton, îmbrăcăminte
 În spații etanșeizate și în funcție de:
o Temperatură
o Umiditate relativă
o Timpul de expunere
o Vaporizare
 În saloane și alte spații de cazare în funcție de:
o Temperatură
o Umiditate relativă
o Timpul de expunere
o Doar în cazuri speciale (eliminatori de BK)
 Săli de operație, săli de naștere, saloane, cabinet
o Pulverizare
o În spații etanșe și în funcție de:
o temperatură
o umiditate relativă
o timpul de expunere
o Vaporizare/Aerosolizare
 Jucării din plastic, cauciuc sau lemn, jucării din material textile
o Spălare
o Ștergere
o Pulverizare
o Curățare
o Dezinfecție de nivel înalt sau mediu
o Clătire
 Telefoane
o Ștergere
o Curățare și dezinfecție de nivel scăzut sau mediu
 Ambulanțe, mijloace auto
o Pulverizare
o Ștergere
o Curățare
o Dezinfecție de nivel mediu sau înalt
27
A-1.13. DEPARAZITAREA
1. Definiție  Deparazitarea este procesul care urmărește distrugerea sau înlăturarea prin
metode chimice a organismelor parazite purtătoare și transmițătoare de boli
infecto-contagioase.
2. Scop  Îndepărtarea şi distrugerea paraziților care pot transmite îmbolnăviri
 Evitarea leziunilor de grataj şi păstrarea integrități tegumentelor
3. Materiale necesare  Paravan
 Piepten foarte des
 Soluţie antiparazitară- piretroid ped/piretrină CP
 Mănuși de unică folosință
 Bonetă din material plastic
 O bucată de pânză
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se anunță cu tact pacientul și se explică necesitatea controlului
parazitologic
 Pregătirea fizică:
o Părul pacientului este examinat pentru a depista ouăle şi paraziții
adulți; pacientul se dezbracă de hainele proprii şi se controlează
cusăturile, zonele cu păr ale pacientului
5. Efectuarea procedurii  Se asigură intimitatea pacientului cu ajutorul unui paravan
 Pacientul este așezat într-o poziție adecvată stării sale
 Se asigură o sursă de lumină
 Se spală mâinile şi se îmbracă mănușile
 Se descoperă capul şi dacă este cazul se despletește părul
 Se împarte părul în șuvițe şi se aplică soluția antiparazitară pe scalp și pe păr,
utilizând un tampon
 Se acoperă părul cu boneta de material plastic şi apoi cu o bucată de pânză sau
basma şi se menține între 30 minute și maxim 8 ore după care se spală capul
 Se scurtează părul numai cu acordul pacientului
 Se examinează celelalte părți păroase și se verifică cu atenție hainele,
trimițându-le la etuvare
6. Supravegherea  Pacientul este plasat într-o cameră izolată
pacientului  Se verifică efectul insecticidului prin controlul părului pentru a observa
persistența sau îndepărtarea ouălor de paraziți
 Se piaptănă părul deasupra unei bucăți de pânză albă
 Se îndepărtează paravanul şi materialele folosite, mănușile
 Se spală mâinile
7. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura (data, ora )
procedurii  Bilanț pozitiv:
o La controlul efectuat nu se observă paraziți, pacientul exprimă stare de
confort
o Nu prezintă leziuni de grataj
 Bilanț negativ / Ce faceți?
o La controlul efectuat se observă paraziți vii sau ouă de paraziți
o Se repetă procedura de deparazitare
28
COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-2 INSTRUMENTARUL ȘI STERILIZAREA
A-2.1. PREGĂTIREA INSTRUMENTARULUI ÎN VEDEREA STERILIZĂRII

1. Definiție  Dispozitivele medicale reutilizabile trebuie să fie libere de microbi în timpul unei
noi reutilizări
 Etapele indispensabile care permit garantarea dispozitivelor sterile pentru
utilizatori și pacienţi sunt:
o Predezinfectarea materialului imediat după utilizare
o Dezinfecția materialului și spălarea acestuia
o Uscarea imediată apoi sterilizarea după condiționare
 Presterilizarea reprezintă totalitatea manoperelor efectuate în vederea pregătirii
materialelor şi instrumentelor pentru sterilizare
 Curățarea dispozitivelor medicale reutilizabile poate fi efectuată manual sau
folosind mașini automate de spălat şi dezinfectat
2. Etapele presterilizării  Sortare
 Demontare
 Clătire
 Degresare
 Spălare inițială, după folosire
 Submerjare, dezinfecție chimică
 Dezinfecție termică
 Clătire
 Ștergere
 Ambalare
 Așezare în cutii
3. Cerințe  Cunoștințe cu privire la igienă și tehnica de curățare-dezinfecție
 Cunoștinte privind instrumentarul din blocul operator
4. Pregătirea  Spălarea mâinilor este necesară înainte de a pătrunde în zonele specifice
personalului  Verificarea absenței afecțiunilor ORL sau afecţiunilor cutanate ale personalului
de îngrijire
 În sterilizare centrală
o Ținuta recomandată specifică sterilizării, diferită de cea standard
cuprinde:
 Un sorț plastic lavabil
 O pereche de mănuși din plastic gros
 Ochelari de protecție
 O pereche de mănuşi de piele pentru scoaterea materialului curat
din mașinile de spălat
 Glugă de unică folosință (calotă)
 Supra-încălțări
 În serviciul îngrijirilor
o Ținuta este standard
o Protecțiile sunt necesare (predezinfectarea materialului înainte de
sterilizare etc.)
5. Curățarea manuală Curățarea manuală se efectuează prin:
o Metoda prin imersie
o Metoda non-imersie
 Metoda prin imersie
o Este obligatorie existenţa a două chiuvete cu adâncime mai mare, una
pentru spălare şi una pentru limpezire, precum şi a pistoalelor cu jet de
apă şi aer sub presiune
o Bazinul chiuvetei se umple cu apă până la jumătate, la temperatura de
450C şi se adaugă detergent enzimatic dozat conform recomandărilor
producătorului
29
o Dispozitivele medicale se deschid şi se dezasamblează
o Se scufundă complet instrumentele în apă cu detergent
o Se pot folosi pentru spălarea instrumentelor următoarele tehnici:
 Periere
 Ștergere
 Agitare
o Apa murdară sau contaminată se schimbă ori de câte ori este nevoie
o Periile folosite pentru curățare se dezinfectează şi se păstrează uscate
 Metoda non-imersie
o Anumite dispozitive medicale reutilizabile conțin componente ce nu se
pot scufunda în soluţii apoase (componente electrice /echipamente
electronice)
o Acestea necesită metoda de curățare manuală non-imersie
o Fiecare dispozitiv se curăță în conformitate cu instrucțiunile
producătorilor, de regulă prin ștergere sau periere
6. Curățarea mecanică Se realizează cu:
o Maşini automate de spălat şi dezinfectat
o Maşini cu ultrasunete
 Mașina cu ultrasunete
o Se foloseşte în cazul instrumentelor chirurgicale care prezintă zone
dificile de curățat sau instrumente goale pe dinăuntru, cum ar fi:
burghie, sonde
o Generează unde care dislocă depunerile din zonele greu accesibile
o Folosește apă potabilă şi detergent enzimatic
o Timpul de expunere a instrumentelor în mașina cu ultrasunete nu
depășește 10 minute
o Efectuează doar curățarea, nu şi dezinfecţia instrumentelor
 Acolo unde nu există mașini automate de spălat şi dezinfectat se
finalizează procesul de curățare manual şi se realizează o
dezinfecţie chimică respectând recomandările producătorului
 Mașina automată de spălat şi dezinfectat
o Etape:
 Prespălare rece – temperatura apei sub 350C pentru evitarea
coagulării proteinelor
 Spălarea principală – folosind apă caldă şi detergent alcalin la o
temperatură de aproximativ 600C
 Clătire – îndepărtarea reziduurilor chimice
 Dezinfecţia termică – minim un minut la temperatura de peste 900C
 Uscare – prin circularea aerului fierbinte
o Înainte de a fi introduse în mașina automată de spălat şi dezinfectat,
dispozitivele medicale sunt pregătite pe coșuri sau suporturi speciale
o Instrumentele chirurgicale se deschid la maxim posibil
o Instrumentele cu mai multe componente se dezasamblează piesă cu
piesă, pentru a permite ca apa cu detergent să vină în contact cu toate
suprafețele dispozitivelor
 Dispozitivele medicale care prezintă o adâncitură (borcane
colectoare, barbotoare etc.) se așează cu deschizătura în jos
pentru a preveni colectarea apei în interior
7. Inspectarea și  Toate instrumentele sunt inspectate vizual pentru a verifica starea de curățenie, și
asamblarea funcționalitate
 Inspectarea instrumentelor este urmată de împachetarea acestora
 Recepția la sterilizarea centrală
o Recepția la sterilizarea centrală constă în trierea dispozitivelor primite
pentru a elimina muchiile tăioase uitate și a verifica starea bună a
dispozitivelor
o Această triere este urmată de un nou spălat, în mașina de spălat specială
cu periere manuală prealabilă în cazul unui material care a ajuns
30
murdar sau foarte murdar
o După curățare, materialul este imediat uscat cu tifon curat sau de
preferință la aer steril sub presiune
8. Împachetarea  După inspectare, dispozitivele medicale sunt reasamblate, sortate după lista de
inventar şi ambalate, fie ca trusă de dispozitive medicale sau ca un singur
dispozitiv medical
 Pot fi ambalate în orice combinație de materiale (hârtie, pungi, role) sau în
containere pentru a menţine integritatea produsului. Dispozitivele medicale
împachetate în hârtie trebuie să folosească tehnica de împachetare tip plic sau
colet.
 Pentru împachetare dispozitivele trebuie să fie:
o Curate şi uscate
o Închise numai la prima treaptă a cremalierei – instrumentele articulate
(pentru a permite aburului să pătrundă)
o Asamblate
o Instrumentele de același fel sunt prinse în agrafă
o Cu protecţie pentru vârf
 Aranjarea instrumentelor în trusă, în coșuri sau tăviţe, se face de la stânga la
dreapta conform listei de inventar:
o Fiecare dispozitiv trebuie se verifică pe baza listei de inventar specifice
trusei respective
o Se recomandă aranjarea instrumentelor într-un singur rând şi protejarea
coșului cu o hârtie de sterilizare
o Distribuirea în mod egal a dispozitivelor pe suprafața coșului ajută la
prevenirea condensului
o Aşezarea dispozitivelor cu suprafețe concave cu gura în jos, pentru a
preveni acumularea condensului în interior
o Obiectele grele sunt aranjate astfel încât să nu deterioreze obiectele mai
delicate, mai ușoare
o Cablurile de la electrocauter să fie rulate larg şi plasate întotdeauna
deasupra instrumentelor
o Materialele consumabile se aşează întotdeauna deasupra instrumentelor
(comprese, lavete)
o Plasarea unui indicator fizico-chimic
 Dispozitivele necesită ambalarea înainte de sterilizare
 Materialul şi tehnicile de ambalare sunt proiectate să dețină şi să protejeze
dispozitivele pentru a facilita sterilizarea şi menținerea sterilității şi să permită
îndepărtarea aseptică a conţinutului trusei la punctul de utilizare
9. Materiale de ambalaj  Hârtie de împachetat:
pentru sterilizare o Hârtia creponată şi hârtia care combină celuloza cu fibrele sintetice este
utilizată obișnuit pentru sterilizarea cu abur, căldură uscată şi oxid de
etilenă.
o Hârtia este permeabilă la abur, aer şi vapori chimici
o Asigură o barieră eficientă
o Hârtia de împachetat este de unică folosinţă
o Nu se foloseşte în cazul sterilizării cu radiații gamma sau plasmă
 Punga cu o faţă transparentă, plată sau cu pliuri, din film transparent şi cea
de-a doua faţă de hârtie
o Punga are imprimați indicatori pentru sterilizarea cu abur, oxid de
etilenă si formaldehidă a căror culoare virează la parametrii sterilizării
o Porii hârtiei se dilată în timpul procesului de sterilizare, aerul din punga
sigilată este scos afară, iar aburul pătrunde în interior
o Porii se închid în momentul uscării pungii, izolând instrumentarul steril
de mediul exterior
o Punga se umple doar 3/4 din capacitatea ei, pentru a permite evacuarea
corespunzătoare a aerului şi penetrarea aburului
o Excesul de aer din pungă se elimină prin apăsare ușoară şi se asigură că
31
există cel puţin 2,5 cm suprafață disponibilă în jurul celor patru laturi
ale marginilor pungii pentru a se evita desfacerea acestora
o Se sigilează punga cu ajutorul aparatului de sigilat cu căldură la
180°C., în conformitate cu parametrii de etanșare corespunzători
o Pungile de hârtie sunt potrivite pentru sterilizarea cu abur, oxid de
etilenă, formaldehidă şi raze gamma, nu se folosesc pentru sterilizare cu
plasmă
 Container reutilizabil rigid cu filtre permanente sau de unică folosinţă
utilizate în cazul sterilizării truselor mari de instrumente chirurgicale prin metoda
abur sub presiune
 Materialele de împachetare se depozitează la temperatura camerei 18-22°C şi la o
umiditate relativă de 35%–70%
10. Etichetarea  Etichetarea truselor înainte de sterilizare va conţine date despre:
o Data sterilizării
o Numărul autoclavului
o Numărul ciclului de sterilizare
o Numele și prenumele persoanei care efectuează sterilizarea
A-2.2. PREGĂTIREA MATERIALULUI TEXTIL ÎN VEDEREA STERILIZĂRII

 Definiție  Materialul textil care se sterilizează este reprezentat de:
o Materialul moale din bumbac:
o Materialul pentru pansamente
o Materiale pentru secția de nou născuții
o Materiale din bumbac pentru secția ATI
 Pregătirea pentru  Materialul moale din bumbac:
sterilizare o Câmpuri de pânză mari şi mici, cu şi fără gaură, halate, bonete, calote,
măşti, mănuşi de bumbac, ciorapi chirurgicali
 Se spală, se fierb, se usucă, se verifică, se sortează, se
împachetează, se aşează în casolete în ordinea inversă folosirii,
pentru o singură utilizare
 Materialul pentru pansamente
o Compresele din bumbac de dimensiuni diferite, se aşează grupat în
truse în ordinea inversă folosirii, împreună cu meșe din tifon, feșe,
tampoane de vată, dreptunghiuri, pătrate de vată
 Materiale pentru secția de nou născuții, ATI
o Se pregătesc casolete cu scutece şi lenjerie pentru nou născuți,
pansamente pentru bontul ombilical, cearșafuri sterile pentru arși etc.
PREGĂTIREA APARATURII MEDICALE SENSIBILE ÎN VEDEREA

A-2.3.
STERILIZĂRII
1. Definiție  În categoria aparaturii medicale sensibile care poate fi sterilizată după utilizare
intră, în principal, endoscoapele și aparatura videochirurgicală
 Noile norme referitoare la tuburile cu endoscopuri impun șapte etape diferite
pentru dezinfectare:
o Pretratare (uscare și aspirare/insuflare a canalelor cu apă)
o Prima curățare
o Prima clătire
o A doua curățare
o Clătire intermediară
o Dezinfecție
o Clătire terminală
2. Pregătirea  După folosire:
endoscoapelor o Se demontează
o Se șterg
o Se spală mecanic cu perii, apă, detergenți
o Se clătesc
32
o Se usucă
o Se aşează în cutii metalice
 Lumenul pieselor tubulare se spală cu jet de presiune
o Tuburile metalice se pot fierbe în soluţie de bicarbonat de sodiu 2%
sau burat de sodiu 2% timp de 30 de minute.
 Se asamblează în momentul folosirii
 Sistemul optic şi electric
o Se sterilizează prin metode chimice cu temperatură şi presiune scăzută
3. Efectuarea procedurii  Endoscopie și videochirurgie
o Există mașini specifice pentru etapele de la 2 la 7.
o Un protocol special trebuie aplicat pentru tuburile de endoscopie
digestivă și bronșică
o Materialul de videochirurgie trebuie tratat în același mod
o Anumite părți ale materialului care nu suportă căldura umedă; respectă
nota fabricantului și parametrii de sterilizare sau se aplică sterilizarea
la rece
 Balonul și Masca AMBU
o Valva și garniturile măștilor sunt demontate
o Ansamblul Ambu demontat este imersat, apoi curățat, spălat și uscat
o Elementele care suportă căldura umedă sunt trimise la sterilizare
centrală
 Laringoscopul
o Noua generație de aparate suportă autoclavarea
o Protocolul de predezinfecție este la fel ca pentru materialul imersabil
o Din contră, pe modelele vechi, numai lama este demontabilă și poate fi
tratată ca și restul materialului
o Nu uitați cutia de aranjare și cleștele MAGILL: procedați în același
mod și trimitere la sterilizarea centrală
A-2.4. STERILIZAREA
1. Definiție  STERILIZAREA este operațiunea prin care sunt distruse toate
microorganismele, inclusiv sporii bacterieni de pe obiectele contaminate,
rezultatul acestei operațiuni fiind starea de sterilitate
 Sterilizarea face parte din categoria procedurilor speciale ale cărei rezultate
depind de buna funcționare a aparaturii utilizate și păstrarea corespunzătoare a
materialelor sterilizate
 CURĂȚAREA este etapa preliminară obligatorie, permanentă şi sistematică
în cadrul oricărei activităţi sau proceduri de îndepărtare a murdăriei (materie
organică şi anorganică) de pe suprafețe (inclusiv tegumente) sau obiecte, prin
operațiuni mecanice sau manuale, utilizându-se agenți fizici şi/sau chimici
2. Metode de sterilizare  În unitățile de asistență medicală, sterilizarea se realizează prin:
o Metode fizice (abur sub presiune)
o Metode combinate fizico-chimice (plasma)
 Sterilizarea cu aburi sub presiune (autoclavarea) este
metoda de elecție, dacă dispozitivul medical suportă această
procedură. Regimul de sterilizare este, de obicei, la
temperatura de 1390C, presiunea de 2,5 atm. și durata
propriu-zisă a sterilizării 30 de minute
 Metoda fizico-chimică (sterilizarea cu plasmă), care
utilizează ca agent de sterilizare peroxidul de hidrogen) se
poate utiliza pentru sterilizarea instrumentarului care nu
suportă autoclavarea
 Metoda de sterilizare este aleasă în funcție de material:
o Căldură umedă
o Acid paracetic
o Dezinfectant
33
 Sterilizarea se realizează numai cu aparate autorizate și avizate conform
prevederilor legale în vigoare
 Presiunea, temperatura și timpul de sterilizare reprezintă valori de siguranță
pentru eficacitatea sterilizării în funcție de aparat
 Vor fi respectate instrucțiunile de utilizare din cartea tehnică a aparatului cu
privire la temperatura, presiunea și timpul de sterilizare recomandate de
producător, în funcție de tipurile de materiale de sterilizat ambalate
 Personalul medical responsabil cu respectarea calității procedurilor de
sterilizare va fi instruit și calificat pentru fiecare tip de aparat de sterilizat și va
face dovada de certificare a acestui lucru
 Instrucțiunile de utilizare pentru fiecare sterilizator se vor afișa la loc vizibil
3. Controlul sterilizării  Controlul sterilizării se efectuează cu:
o Indicatorii fizico-chimici
o Testul de verificare a penetrării aburului (testul Bowie & Dick,
pentru autoclav)
o Indicatorii biologici
4. Valabilitatea sterilității  Pentru materiale ambalate în pungi hârtie-plastic sudate este de două luni
de la sterilizare, cu condiția menținerii integrității ambalajului
o Cu excepția celor pentru care producătorul specifică o alta perioadă
de valabilitate, cu condiția menținerii condițiilor specificate de acesta
 Pentru materiale ambalate în cutii metalice perforate sau în casolete cu
colier este de 24 de ore de la sterilizare, cu condiția menținerii închise.
o Excepție fac ambalajele dure pentru care producătorul precizează o
alta durată de valabilitate, cu condiția menținerii acestora în
condițiile precizate de producător
5. Sterilizarea apei  Sterilizarea apei pentru spălarea chirurgicală:
pentru spălarea o Se face în autoclav pentru sterilizarea apei, potrivit instrucțiunilor de
chirurgicală utilizare din cartea tehnică a acesteia, la o presiune de sterilizare de
1,5 bari și un timp de sterilizare de 30 de minute, precum și prin
intermediul diferitelor aparate, filtre sau alte dispozitive autorizate în
acest scop conform legii
o Se notează pe fiecare ambalaj data și ora sterilizării
o Sterilizarea prin metode fizice și fizico-chimice se înregistrează în
Registrul de evidență a sterilizării, care conține:
 Data și numărul aparatului
 Conținutul și numărul obiectelor din șarjă
 Numărul șarjei
 Temperatura și, după caz, presiunea la care s-a efectuat
sterilizarea
 Ora de începere și de încheiere a ciclului (durata)
 Rezultatele indicatorilor fizico-chimici și rezultatul testelor
biologice
 Semnătura persoanei responsabile cu sterilizarea și care
eliberează materialul steril
6. Sterilizarea cu plasmă  Sterilizarea cu plasmă:
 Este o metodă prin care se sterilizează la temperaturi joase dispozitive
medicale metalice și nemetalice, folosind ca agent de sterilizare peroxidul de
hidrogen
o Se pot steriliza prin această metodă instrumente și accesorii fabricate
din aluminiu, alamă, oțel inoxidabil, sticla, nylon, policarbonați,
polistiren, clorură de polivinil, acetat de vinil etilenă, silicon,
neopren, poliuretani, polietilena, polipropilena,
politetrafluoroetilena, precum și alte materiale ce necesită
sterilizarea în conformitate cu instrucțiunile producătorilor
o Pregătirea instrumentelor pentru sterilizare se face similar cu
practicile curente: curățarea și uscarea instrumentelor,
reasamblarea, împachetarea în material poros
34
o Sterilizatoarele cu plasmă se vor utiliza în conformitate cu
instrucțiunile producătorului, cu respectarea măsurilor de siguranță
menționate de acesta
o Verificarea corectitudinii și eficacității sterilizării se realizează prin
indicatori chimici și indicatori biologici
7. Sterilizarea cu oxid de  Sterilizarea cu oxid de etilenă nu este o metodă uzuală de sterilizare având
etilenă în vedere riscul toxic pentru personalul stației de sterilizare, pentru cei care
manipulează și pentru pacienții la care se utilizează obiectele sterilizate prin
aceasta metodă, motiv pentru care aceasta este utilizată în cazuri excepționale,
când nu există alte mijloace de sterilizare
8. Punerea materialelor  Materialul sterilizat este pus la dispoziția serviciilor cu indicații referitoare la
la dispoziția serviciilor verificarea sterilizării și datelor maximale de utilizare
 Stocarea trebuie să evite șocuri sau sfâșieri ale dispozitivelor care ar pune în
pericol sterilizarea
9. Evaluarea procedurii  Evaluarea procedurii de îngrijire
o Respectarea protocoalelor, etapă cu etapă, este fundamentală pentru
garantarea materialului neafectat de microbi în același timp pentru
pacienți dar și pentru personal
o Succesiunea operațiunilor trebuie să reprezinte un element important
pentru a valida fiecare etapa a protocolului, în legătură cu
responsabilul cu sterilizarea și practicianul responsabil cu igiena
o Scrierea și validarea protocoalelor trebuie să respecte normele de
calitate
 Evaluarea rezultatului sau obiectivelor ce trebuie atinse
 Material neafectat de microbi sau de murdărie la utilizare
 Condiționare realizată în scopul de a evita erorile de asepsie la dezambalare
10. Complicații și riscuri  Risc de neconformitate a cărui semnalizare trebuie consemnată
 Nerespectarea protocolului
 Formare neadaptată sau insuficientă a personalului
 Mașini neadecvate
 Funcționare necorespunzătoare a dispozitivelor din cauză că nu au fost
verificate
11. Observații  Toate dispozitivele medicale și materialele care urmează a fi sterilizate vor fi
curățate și dezinfectate înainte de a fi supuse unui proces de sterilizare
standardizat
COD PROCEDURI GENERALE

procedură
A-3 CIRCUITUL PACIENTULUI ÎN SPITAL
A-3.1. INTERNAREA
1. Definiție  Instalarea unui bolnav într-o unitate spitalicească în vederea efectuării
tratamentului și recuperării stării de sănătate
2. Documente necesare  Internarea cazurilor de urgență :
la internare o Conform legii asigurărilor de sănătate, toți pacienții beneficiază de
gratuitate la asistența medicală de urgență
o Pentru pacienții neasigurați încetarea/continuarea stării de urgență este
confirmată de medicul curant, înscrisa în foaia de observație și vizată de
șeful de secție
o Obținerea consimțământului informat al pacientului
o Refuzul pacientului pentru internare se consemnează
o Primirea și internarea pacientului în cel mai scurt timp de la sosirea în
spital
o Stabilirea unei relații pozitive cu pacientul, familia, reprezentantul legal
o Obținerea de informații privind starea de sănătate a pacientului
35
o Asigurarea unor îngrijiri de sănătate de calitate conforme cu așteptările
pacientului / familiei / reprezentantului legal
 Internarea bolnavilor asiguraţi: vizează respectarea următoarelor etape:
o Obținerea consimțământului informat al pacientului, familiei,
reprezentantului legal
o Refuzul pacientului pentru internare se consemnează
o Primirea și internarea pacientului în cel mai scurt timp de la sosirea în
spital
o Informarea pacientului, familiei sau reprezentantului legal, privind
Regulamentul de Ordine Interioară
o Înregistrarea datelor de identitate ale pacientului și completarea foii de
observație
o Identificarea pacientului de către organele abilitate în cazul pacienților
inconștienți, fără acte, familie sau aparținători
o Obținerea de informaţii privind starea de sănătate a pacientului
3. Scop  Scopul internării unui bolnav este asigurarea condițiilor necesare vindecării și
redobândirii independentei.
4. Structura serviciului  Serviciul de internări cuprinde cabinetele de consultații și un spațiu necesar
de internări aplicării procedurilor igienice:
o Spațiu de depozitare al rufelor curate
o Spațiu de depozitare a lenjeriei utilizate
o Spațiu pentru depozitarea echipamentului pacienților
o Cabine de baie
o Materiale dezinfectante și dezinsectizante
o Spațiu de control sanitar epidemiologic
5. Secția cu paturi  Organizarea saloanelor cu paturi trebuie să respecte normele sanitaro-
antiepidemice de spațiu, luminozitate, aerisire și de instalații sanitare
 Creșterea numărului de internări peste capacitatea unei secții determină
aglomerarea de pacienți, personal medico-sanitar, favorizând contaminarea
mediului din salon /secție /compartiment
 În afara saloanelor cu paturi, secția, compartimentul cuprinde și spațiul necesar
pentru activitățile aferente îngrijirii pacientului: sala de tratament, oficiu
alimentar și sala de mese, boxe pentru depozitarea de lenjerie curată și lenjerie
murdară, materiale de întreținere, substanțe dezinfectante, grupuri sanitare
 Din secția/ compartimentul cu paturi pacientul este însoțit /supravegheat
permanent de un cadru medical conform procedurii, în vederea investigațiilor de
laborator sau imagistice
6. Circuitul pacientului  Circuitul pacientului:
la internare o Camera de gardă
o Compartiment de internare
o Garderoba
o Spațiu necesar aplicării procedurilor igienice
o Secție /compartiment cu paturi
o Ambulatoriu/ laboratoare /radiologie /explorări funcționale
o Secție /compartiment cu paturi
o Garderobă
o Externare
 Circuitul pacientului la internarea de o zi:
o Camera de gardă
o Compartiment de internare de zi
o Garderoba (echipament de unică folosință)
o Ambulatoriu /laboratoare /radiologie /explorări funcționale
o Compartiment internare de zi
o Garderoba
o Externare
36
 Circuitul pacientului la internarea continua
o Recepție și unitatea de întocmire a datelor
o Cabinet de consultații
o Spațiu necesar aplicării procedurilor igienice:
o Garderoba
o Secția cu paturi
7. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică a pacientului: oferă acestuia /familiei /reprezentantului
legal, informaţii clare despre necesitatea internării
 Pregătirea fizică a pacientului: așezarea pacientului în pat într-o poziție
confortabilă , adaptată stării de sănătate precum și asigurarea intimității acestuia
8. Efectuarea procedurii  Asistentul medical se prezintă și stabilește o relație terapeutică asistent medical -
pacient
 Se efectueză interviul pacientului și evaluarea – culegerea de date
 Se măsoară greutatea și înălțimea pacientului
 Se apreciază semnele vitale ale pacientului
 Se realizează inventarul bunurilor de valoare ale pacientului în raport cu politica
serviciului medical
 Se explică pacientului/familiei/reprezentantului legal, regulamentul spitalului,
orarul meselor și al vizitelor
 Se informeză pacientul despre procedurile sau intervențiile la care va fi supus
9. Evaluarea procedurii  Bilanț pozitiv:
o Pacientul este relaxat și încrezător în echipa medicală
o Culegerea de date este realizată în primele 24 ore
o Familia /aparținătorii se simt confortabil întrucât pacientul este în
siguranță
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacient anxios și dezorientat
o Pacient sau aparținători cu deficit de comunicare a informațiilor privind
istoricul stării de sănătate
o Pacient necooperant care-și exprimă refuzul asupra internării
10. Măsuri de remediere a  Asistentul medical trebuie să comunice cu pacientul pentru a câștiga încrederea
rezultatelor nedorite acestuia în vederea diminuării stării de anxietate și nesiguranță
 Va asigura condițiile de confort ale pacientului
 Va pune întrebări scurte și clare pentru a favoriza obținerea unor răspunsuri
concrete
 Va consemna în documentele medicale refuzul pacientului de a se interna
11. Observații  Se asigură pregătirea pacientului pentru examinări și eventuale recoltări de
produse biologice și patologice conform procedurii
 Se aplică (după caz) primele măsuri terapeutice de urgență
 Se instituie măsuri de izolare în cazul pacienților cu boli infecțioase
 Echipamentul pacientului se păstrează/ depozitează în huse de protecție
 Se evită contaminarea mediului din interiorul serviciului și a producerii unor
infecții intraspitalicești
A-3.2. TRANSFERUL
1. Definiție  Transferul unui pacient între două unități sanitare, din care unitatea sanitară care-
l primește este de un nivel de competență și /sau dotare mai mare decât unitatea
sanitară care trimite pacientul
2. Scop  Principalul scop al transferului este asigurarea asistenței medicale optime pentru
siguranța pacientului
3. Pregătirea actelor  Fișa pacientului, în care s-au consemnat rezultatele evaluării și tratamentului
necesare efectuat de către medic înainte de transfer
 În fișa pacientului se consemnează și faptul că pacientul a fost informat asupra
riscurilor și a posibilelor beneficii ale transferului. Dacă pacientul refuză
transferul, acest lucru este documentat și motivele sunt explicate în fișa
pacientului
37
 Acceptul pentru transfer se obține de la spitalul care primește pacientul, înaintea
începerii procedurii de transfer
 Există și excepții, în cazul pacienților care necesită transfer de urgență fiind în
pericol mortal iminent
 Documentația ce cuprinde, investigațiile, rezultatele analizelor și investigațiilor,
tratamentul administrat precum și starea pacientului sunt copiate și transmise
spitalului care primește pacientul
 Investigațiile imagistice, precum și alte teste efectuate vor fi trimise împreuna cu
celelalte documente medicale ale pacientului
o Medicul este obligat să anunțe pacientul sau familia privind transferul
la o altă unitate spitalicească și să-i informeze asupra riscurilor și a
posibilelor beneficii ale acestui transfer
o Acceptul pacientului sau al aparținătorilor trebuie obținut înainte de
începerea procedurii de transfer
o Înainte de efectuarea transferului, medicii au obligația să evalueze
pacientul și să-i asigure tratamentul necesar stabilizării înaintea
transferului
5. Efectuarea procedurii  Obținerea recomandării medicale
 Informarea pacientului, familiei sau a aparținătorilor acestuia cu privire la
eventualul transfer
 Pregătirea efectelor pacientului, a biletului de transfer și a fișei medicale (FO)
 Pregătirea mijlocului de transport adecvat stării pacientului (fotoliu rulant,
brancardă sau cărucior rulant)
 Acoperirea pacientului pentru a-l proteja de frig și pentru a evita expunerea lui
pe parcursul transportului
 Asistentul medical trebuie să însoțească pacientul până la unitatea spitalicească
unde urmează să fie transferat
 Prezentarea și predarea pacientului echipei de îngrijire din unitatea unde acesta a
fost transferat
 Asistentul medical care a însoțit pacientul, trebuie să-i prezinte asistentei șefe
dosarul pacientului și/sau biletul de transfer
 Scoaterea pacientului din evidența secției
6. Persoana responsabilă  Medicul de gardă din UPU
de evaluarea  Medicul chirurg de gardă
pacientului și  Medicul internist de gardă
organizarea  Medicul neurolog de gardă
transferului  Medical ortoped de gardă
 Medicul cardiolog de gardă
7. Asigurarea îngrijirilor Medicul care solicită transferul are obligația să se asigure că:
pe durata transferului  Există personal calificat care să însoțească pacientul și care să facă față
eventualelor complicații
 Că există medicamente suficiente și echipamente care să facă față eventualelor
complicații
 Medicul care solicită transferul are obligația de a menționa competențele
echipajului care să asigure transferul și dotarea necesară în acest scop.
8. Evaluarea procedurii  Rezultate așteptate/dorite:
o Acceptarea transferului de către pacient, familie sau aparținători, după
ce au primit informațiile necesare
o Siguranța transferului pacientului
o Mulțumirea pacientului cu privire la organizarea și desfășurarea
transferului
 Rezultate nedorite / Ce faceți?
o Refuzul pacientului, familiei sau al aparținătorilor în ceea ce privește
transferul pacientului
38
o Nemulțumirea pacientului în ceea ce privește modul de organizare și
desfășurare a transferului
o Starea de nesiguranță a pacientului în unitatea spitalicească în care a
fost transferat
 Rolul asistentului medical:
o Asistentul medical va discuta și explica pacientului care sunt condițiile,
avantajele și dezavantajele unui transfer
o Asistentul medical va asigura un climat cald și de încredere pacientului,
el trebuie să comunice cu blândețe cu pacientul
o Consemnarea refuzului pacientului, familiei /aparținătorilor în FO, sub
semnătură
A-3.3. EXTERNAREA
1. Decizia externării  Medicul de salon stabilește data externării în funcție de evoluția și starea
pacientului
 Asistenta medicală va fi informată de către medic cu privire la decizia externării
 Medicul șef de secție are obligația de a controla la externare completarea F.O.
 Toate documentele necesare externării se completează în conformitate cu
REGULAMENTUL DE COMPLETARE A DOCUMENTELOR MEDICALE.
2. Responsabilități  Medicul curant are următoarele responsabilități:
o Decide data externării
o Completează fișa pacientului în vederea externării
o Verifică documentele eliberate la externare
o Informează și instruiește pacientul cu privire la recomandările
externării
 Medicul șef de secție are următoarele responsabilități:
o Aprobă externarea
o Întocmește biletul de ieșire și scrisoarea medicală
o Vizează FOCG
 Asistenta șefă are următoarele responsabilități:
o Înscrie pacientul externat în foaia de mișcare a bolnavilor.
 Asistenta medicală de salon are următoarele responsabilități:
o Face copii ale documentelor medicale conform procedurii și le prezintă
medicului pentru a fi semnate și parafate
o Educă pacientul privind recomandările la externare
o Anunță infirmiera cu privire la externarea pacientului
o Predă documentele necesare pacientului
 Infirmiera are următoarele responsabilități:
o Conduce pacientul la garderobă unde acesta preda hainele spitalului și
primește hainele personale
o Ajută pacientul să își facă bagajul și să se îmbrace
3. Scop  Asigurarea documentelor necesare.
 Pregătirea efectelor pacientului pentru externare.
4. Completarea  Medicul curant completează în fișa pacientului diagnosticul la externare, starea
documentelor la externare, recomandările, epicriza, etc
 Asistenta medicala consemnează procedurile efectuate (injecții, administrare de
medicamente, recoltări, pansamente, educarea pacientului etc.)
 Medicii chemați la consulturi interdisciplinare vor scrie codul acestor proceduri
 Medicul care certifică investigațiile paraclinice va înscrie codul procedurilor
 Registratorul înscrie codurile de procedura în F.O.
 Externarea și FOCG vor fi avizate de șeful de secție
 În ziua externării trebuie să se facă și raportarea electronica a F.O.
5. Documentele primite  Biletul de externare se va întocmi în două exemplare, din care unul se
de pacient la externare înmânează pacientului iar celălalt rămâne în fișa pacientului
 Rețeta și/ sau scrisoarea medicală cu antetul secției (cu datele de contact)
 Scrisoarea medicală va fi adresată medicului de familie al pacientului, se va
39
întocmi în două exemplare, unul se înmânează pacientului pentru a fi transmis
medicului de familie și unul rămâne în FOCG/FSZ
 Decontul de cheltuieli pe pacient externat trebuie întocmit în trei exemplare,
unul se înmânează pacientului, unul rămâne anexat la F.O., iar unul se transmite
departamentului financiar contabil
 Concediul medical completat de medicul curant conform legislației în vigoare și
vizat de șeful de secție când este cazul, referate medicale către serviciile de
expertiză a muncii (după caz)
 Recomandările către alt specialist
6. Externarea la cerere  Se va face de către medicul curant sau medicul de gardă la cererea expresă a
fără avizul medical pacientului sau a aparținătorilor acestuia (în cazul minorilor sau a celor care sunt
în imposibilitatea de a lua decizii). Se va consemna cererea pacientului în foaia
de observație.
 Numărul total de solicitări al externărilor la cerere, se va raporta lunar către
serviciul de statistică pentru a efectua analiza statistică a acestor solicitări
 Pacienții vor primi aceleași documente ca și cei externați în condiții obișnuite
7. Pregătirea pacientului  Anunțarea bolnavului și a familiei cu 2-3 zile înainte de externare
 În cazul pacienților nedeplasabili sau cu afecțiuni grave, asistența medicală de
salon va înștiința telefonic familia privind externarea pacientului
 Fixarea orei de plecare se stabilește consultând pacientul /familia sau
aparținătorul legal
 Asigurarea alimentației bolnavului până în momentul plecării
 Verificarea hainelor pacientului (dacă sunt corespunzătoare)
 Informarea pacientului cu privire la indicațiile primite de la medic și cuprinse în
biletul de ieșire
 Educarea pacientului privind respectarea regimului dietetic și continuarea
tratamentului prescris la domiciliu
 Explicarea necesității prezentării la control la data indicată de medic
8. Efectuarea procedurii  Medicul curant are obligația să completeze în epicriza și bilet de externare seria
și numărul rețetei compensate, seria numărul și durata concediului medical
 Pe biletul de externare se completează datele de identificare ale pacientului,
conform F.O. și a actelor de identitate prezentate de pacient, perioada internării,
rezumatul F.O. respectiv datele clinice , investigațiile, consulturile
interdisciplinare, tratamentul primit, evoluția sub tratament, recomandările
privind dieta, igiena, tratamentul la domiciliu, controalele periodice și cele
pentru alte afecțiuni prin medicul de familie sau specialist, măsuri profilactice
corespunzător vârstei și stării de sănătate ale pacientului, data prezentării la
următorul control, conform aprecierii medicului curant, rezultatele examinărilor
paraclinice și ale consulturilor interclinice efectuate pe parcursul internării
 Asistenta medicală de salon îi înmânează pacientului următoarele documente:
bilet de externare, scrisoare medicală, rețeta compensată, concediu medical
(după caz)
 La ultima vizită medicală, medicul și asistenta medicală vor informa pacientul
asupra regimului de viață ce trebuie urmat, regimul alimentar și tratamentul
prescris
 Prescrierea tratamentului va fi făcută pe rețete gratuite, compensate sau simple
 Pentru pacienții care au nevoie de tratament ambulatoriu se vor face precizările
în documentele medicale eliberate
9. Observații  Documentele medicale pentru externare vor fi eliberate de regulă după ora 14.00
 Pacientul este însoțit până la ieșirea din unitatea spitalicească
40
A-3.4. INTERVENȚII ÎN CAZ DE DECES
 Definiție  Cadavrele umane sunt persoanele care nu mai prezintă nici un fel de activitate
cerebrală, cardiacă și respiratorie și care sunt declarate decedate din punct de
vedere medical.
 Responsabilități  Confirmarea medicală a morţii cerebrale se face pe baza criteriilor de

diagnostic stabilite conform legii.
 Spitalul asigură anunţarea aparţinătorilor în cazul decesului pacientului, cu
respectarea procedurilor interne.
 Completarea  Certificatul medical constatator al decesului este întocmit de un medic
documentelor în caz de primar/specialist de pe secția unde a fost internat pacientul, cu excepția cazurilor
deces la care se efectuează autopsia anatomopatologică sau medico-legală.
 Întocmirea/completarea certificatului medical constatator al decesului poate fi
făcută numai după 24 ore de la declararea decesului.
 Decedatul este înscris în Registrul de înregistrare a decedaților, care include:
o Numele și prenumele
o Vârsta
o Ultimul domiciliu
o Data nașterii
o Codul numeric personal
o Data și ora decesului
o Secția unde a fost internat pacientul
o Numărul foii de observație
o Diagnosticul de deces
o Numele medicului curant
 Efectuarea procedurii  Decesul se constată de către medicul curant sau de medicul de gardă, după
de manipulare a caz, care consemnează data şi ora decesului în foaia de observaţie cu semnătură
cadavrelor în spital şi parafă, scrie epicriza de deces menționând data completării acesteia, semnează
şi parafează
 După constatarea decesului, cadavrul este păstrat 2 ore în secția unde a fost
internat pacientul, într-o cameră special amenajată
o Anunţarea aparţinătorilor sau reprezentantului legal despre survenirea
decesului se face după 2 ore de la constatarea acestuia de către un
reprezentant al spitalului, special desemnat
 Externarea și  După 2 ore de la deces, cadavrul este transferat la morgă de către brancardierii /
transportul infirmierii secției unde a decedat bolnavul și este depus în frigiderul mortuar /
decedatului camera frigorifică de la serviciul de anatomie patologică
 Decedatul este transportat dezbrăcat, fără obiecte prețioase precum inele,
cercei etc., învelit într-un cearșaf sau introdus într-un sac de plastic opac
 Se va menționa în scris, pe biletul de însoțire a decedatului, prezența de proteze
dentare fixe din aur
 Decedatului i se va aplica, de preferință pe antebraț, o brățară de identificare cu
numele și prenumele, vârsta, secția unde a fost internat, data și ora decesului,
numărul foii de observație
 Decedatul este transportat către Serviciul de Anatomie Patologică împreună cu
următoarele documente:
o Biletul de însoțire a decedatului către Serviciul de Anatomie Patologică
o Foaia de observație clinică generală, cu evoluția completată la zi,
inclusiv constatarea decesului și epicriza de deces, cu semnătură, parafă
și data efectuării.
o Buletinul / cartea de identitate / pașaportul decedatului
 Actele care însoțesc decedatul se transmit către medicul anatomopatolog prin
intermediul unui cadru medical din cadrul secției unde a decedat bolnavul cel
mai târziu până la ora 9,00 a zilei următoare survenirii decesului
 Externarea pacienților decedați va fi însoțită de îndeplinirea tuturor
activităților (formalităților) cuprinse în procedura de externare privind
codificarea cauzelor de boală și deces, precum și întocmirea biletului de ieșire
41
din spital
 Epicriza la externare va cuprinde epicriza de deces
 Autopsia  Art. 10 Legea nr. 104/2003
anatomopatologică o Autopsia anatomo-patologică se efectuează obligatoriu în toate decesele
survenite în spital care nu sunt cazuri medico-legale și unde este
necesară confirmarea, precizarea sau completarea diagnosticului clinic,
inclusiv decesul copiilor sub un an, indiferent de locul decesului, precum
și decesele materne care nu sunt cazuri medico-legale
o Nu se consideră deces sub 24 de ore decesul survenit în cursul
transferului între secții sau spitale, dacă nu exista dubii asupra
tratamentului aplicat sau a diagnosticului de deces, precum și decesul
survenit în cursul internării pentru o cură periodică a unei afecțiuni
cronice terminale, dacă nu există dubii asupra tratamentului aplicat sau
a diagnosticului de deces
o Pentru pacienții cu afecțiuni cronice cunoscute, bine investigate, în
condițiile în care aparținătorii nu au nici o rezervă asupra bolii si
tratamentului aplicat și își asumă în scris responsabilitatea pentru
aceasta, se poate dispune neefectuarea autopsiei, sub semnătură, de
către directorul spitalului, cu avizul șefului de secție unde a fost internat
decedatul, al medicului curant și șefului serviciului de anatomie
patologică
 Art. 11 Legea nr. 104/2003
o În toate cazurile în care există suspiciunea unor implicații medico-
legale prevăzute de lege, șeful serviciului de anatomie patologică din
cadrul spitalului anunță în scris, în termen de 24 de ore, organele de
urmărire penală competente pentru îndrumarea cazului către instituția
de medicină legală, potrivit competenței teritoriale prevăzute în
Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și
funcționarea instituțiilor de medicină legală, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 459/2001, cu modificările ulterioare. Aceeași procedură
se realizează și pentru decedații neidentificați și pentru cetățenii străini
decedați în spital. În aceste cazuri Certificatul de Deces este întocmit de
medicul anatomopatolog. În vederea autopsiei prosecturale sau medico-
legale, medicul curant (sau medicul reprezentant al secției respective)
va prezenta, obligatoriu, cel târziu la ora 9.00 a zilei următoare
survenirii decesului, la Serviciul de Anatomie Patologică /Institutul de
Medicină legală, Foaia de Observație, completată cu evoluția la zi și
epicriza de deces
 Conform legii, la autopsie va participa:
o Medicul curant
o Medicul șef de secție (în cazul în care acesta nu poate participa va
desemna un medic reprezentant al secției)
 Scutirea de autopsie  Pentru pacienții cu afecțiuni cronice cunoscute, bine investigate, în condițiile în
care aparținătorii nu au nici o rezervă asupra bolii și tratamentului aplicat și își
asumă în scris responsabilitatea pentru aceasta, se poate dispune neefectuarea
autopsiei sub semnătură, de către directorul spitalului, cu avizul șefului de secție
unde a fost internat decedatul, al medicului curant și al șefului serviciului de
anatomie patologică
 În cazul în care aparținătorii (familie, tutore, persoane care au legal în grijă
decedatul) NU doresc autopsia, vor face o cerere de scutire de autopsie, cerere
care trebuie vizată de:
o Medicul curant
o Medicul șef de secție
o Medicul anatomopatolog
o Directorul spitalului
 La cererea de autopsie se anexează în copie actul de identitate al celui care
solicită scutirea de autopsie
42
 Cererea de scutire de autopsie poate fi refuzată de oricare din cei enumerați, dacă
există motive întemeiate
 Expertiza medico-  Expertiza medico-legală este reglementată de Legea nr. 459/2001; Legea nr.
legală 104/2003; Legea nr. 271/2004 și se face atunci când:
o Moartea a fost violentă, chiar și atunci când există o anumită perioadă
între evenimentele cauzale și deces
o Cauza morții nu este cunoscută
o Cauza morții este suspectă
 Un deces este considerat moarte suspectă în urmatoarele situații:
o Moarte subită
o Decesul unei persoane a cărei sănătate, prin natura serviciului, este
verificată periodic din punct de vedere medical
o Moartea pusă în legătura cu o deficiență în acordarea asistenței medicale
sau în aplicarea măsurilor de profilaxie și de protecție a muncii
o Decesul pacientului care a survenit în timpul sau la scurt timp după o
intervenție diagnostică sau terapeutică medico-chirurgicală
 În aceste cazuri întocmirea certificatului medical constatator al
decesului este responsabilitatea medicului legist.
 Observații  Manevrele medicale post-mortem se efectuează numai după îndeplinirea a 24 ore
de ore de la deces:
o Autopsia anatomopatologică
o Completarea certificatului medical constatator de deces
o Îmbălsămarea
 În cazul donatorilor de organe și țesuturi este obligatorie respectarea normelor
pentru procedurile de prelevare, aprobate potrivit legii nr. 104/2003
 Dacă în termen de 3 zile nu se pot anunța aparținătorii și decedatul nu este ridicat
este anunțată în scris Poliția
COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-4 CONFORTUL PACIENTULUI
A-4.1. SCHIMBAREA LENJERIEI UNUI PAT NEOCUPAT

1. Definiție  Reprezintă pregătirea unui pat cu lenjerie curată.
2. Responsabilități  Asigurarea unui pat curat și confortabil pentru pacient
 Reducerea riscului de infecție și menținerea unui mediu curat prin îndepărtarea
lenjeriei murdare/folosite sau pătată cu sânge, secreții, dejecții
 Prevenirea leziunilor de imobilizare prin asigurarea absenței cutelor ce ar putea
determina puncte de presiune
3. Materiale necesare  Cărucior pentru lenjerie
 Lenjerie curată: cearceaf de pat, față de pernă, cearceaf de pătură/plic, aleză,
mușama
 Scaun
 Sac pentru colectarea lenjeriei murdare
4. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile și se pun mănușile de unică folosință
 Se pregătesc materiale necesare și se aduc lângă pat
 Se îndepărtează noptiera, scaunul de lângă pat (este nevoie de spațiu pentru
efectuarea procedurii)
 Se strânge lenjeria murdară și se introduce în sacul de colectare
 Se spală mâinile și se schimbă mănușile de unică folosință
 Se pune cearceaful de pat, pe saltea, la mijlocul ei, se întinde foarte bine, fără a
rămâne cute, o parte spre cap, iar cealaltă spre picioare
 Se introduce cearceaful adânc sub saltea, la ambele capete ale patului,
 Se face colțul:
43
o Cu mâna de lângă pat se prinde partea liberă a cearceafului la o
distanță de colț egală cu lungimea marginilor care atârnă și se ridică la
nivelul saltelei; se introduce sub saltea partea din triunghiul format care
o depășește, se lasă în jos apoi partea ridicată și se introduce sub saltea
restul triunghiului împreună cu partea laterală a cearceafului realizând
un plic
o Toate cele patru colțuri vor fi aranjate la fel
 Se întinde cearceaful plic pe pat și deasupra lui se pune pătura care va fi
introdusă în cearceaf fixându-se colțurile
 Perna se introduce în fața de pernă curată și se așază la capătul patului
 Se așază noptiera și scaunul la locul lor
 Se îndepărtează sacul cu lenjeria murdară din salon
 Se aerisește salonul
 Se îndepărtează mănușile de unică folosință
5. Evaluarea şi notarea  Procedura se notează (data și ora) în fișa de procedură
procedurii
SCHIMBAREA LENJERIEI UNUI PAT OCUPAT CU PACIENT

A-4.2.
IMOBILIZAT
1. Definiție  Reprezintă schimbarea unei lenjerii de pat murdare, după efectuarea toaletei
pacientului imobilizat în pat
2. Responsabilități  La schimbarea lenjeriei participă două persoane, iar aceasta se face în funcție de
poziția în care poate fi așezat pacientul ținându-se cont de limitele sale de
mobilizare
3. Scop  Asigurarea unui pat curat, confortabil pacientului
 Reducerea riscului de infecții și/ sau complicații la pacientul imobilizat,
menținând un mediu curat
 Prevenirea apariției escarelor (leziunilor de irigare deficitară a țesuturilor)
verificând inexistența cutelor, firimituri etc. care să creeze puncte de presiune.
4. Materiale necesare  Cărucior pentru lenjerie
 Lenjerie de pat curată: cearceaf de pat, față de pernă, cearceaf de pătură/plic,
aleză, mușama
 Se pregătesc materialele astfel:
o Se rulează cearceaful de pat pe dimensiunea mică (în înălțime), iar dacă
pacientul necesită mușama și aleză rulați-le împreună cu cearceaful
o Se îndepărtează pătura și se lasă pacientul ridicat în poziția șezând și
acoperit cu cearceaf sau învelit cu o pătură moale
o Se introduce pătura în cearceaful plic și se împachetează în armonică de
la început pe lățime și apoi încă o dată reducând cele două dimensiuni
(lungime, lățime) la o treime, așezați pe scaun o față de pernă
 Învelitoare de flanel sau o pătură moale
 Sac pentru colectarea lenjeriei murdare
 Scaun
 Paravan
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Se verifică identitatea pacientului
o Se informează pacientul asigurându-l de inofensivitatea procedurii
o Se explică pacientului modul de desfășurare a procedurii și contribuția
lui la realizarea acesteia
o Se obține consimțământul informat
 Pregătirea fizică
o Se schimbă lenjeria după efectuarea toaletei pacientului
o Se alege metoda de schimbare în funcție de poziția în care poate fi
44
așezat pacientul ținându-se cont de limitele sale de mobilizare
6. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile și se îmbracă mănușile de unică folosință
la pacientul care se  Se închide geamul, ușa, se asigură intimitatea pacientului cu ajutorul paravanului
poate mișca / ridica în  Se aduc lângă pat materialele necesare pe un scaun.
poziție șezând  Se ridică pacientul în poziția șezând, susținut de o parte și alta, cu câte o mână,
de cele două persoane care realizează procedura
 Pacientul rămâne acoperit cu cearceaful
 Se îndepărtează pernă și cearceaful murdar de sub saltea și se rulează pe
dimensiunea mică, și se derulează cel curat până aproape de pacient
 Se schimbă faţă de pernă și se aşează perna pe pat
 Pacientul este culcat în decubit dorsal şi este rugat să-şi ridice regiunea fesieră
(dacă nu poate este ajutat)
 Se continuă rularea cearceafului murdar spre picioarele pacientului şi derularea
celui curat
 Se ridică apoi membrele inferioare continuând rularea şi derularea
 Cearceaful murdar se introduce în sac
 Cearceaful curat se întinde bine şi se fixează la colțuri
 Se acoperă pacientul și se așază cât mai comod.
7. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile, se îmbracă mănușile
la pacientul care  Se degajă cearceaful murdar de sub saltea
rămâne în poziția  Se întoarce pacientul în decubit lateral, fiind susținut de persoana care ajută şi se
decubit trage perna spre marginea patului
 Se rulează cearceaful murdar până lângă pacient
 Se derulează cearceaful curat așezat de-a lungul patului până aproape de cel
murdar
 Pacientul de întoarce în decubit dorsal apoi în decubit lateral pe partea opusă,
fiind susținut în continuare de ajutor
 Se continuă rularea cearceafului murdar şi derularea celui curat
 Cearceaful murdar se introduce în sacul colector pentru lenjerie murdară
 Pacientul este readus în decubit dorsal și se așază perna cu fața schimbată sub
capul pacientului
 Cearceaful curat se întinde şi se fixează sub saltea
8. Schimbarea  Așezați cearceaful cu pătura deasupra pacientului astfel încât marginea liberă de
cearceafului plic dedesubt să fie sub bărbia bolnavului, iar cea de deasupra să fie orientată spre
picioarele pacientului
 Rugați pacientul sau o altă persoană să ţină marginea cearceafului sub bărbia
acestuia
 Așezați-vă de o parte a patului, iar ajutorul de cealaltă
 Prindeți cu mâna dinspre capul pacientului colțul liber al cearceafului curat, iar
cu cealaltă pe cel al cearceafului murdar
 Cu o mișcare rapidă, sincronizată, întindeți cearceaful curat împreună cu pătura
şi îndepărtați-l pe cel murdar
 Introduceți cearceaful murdar în sac
 Verificați dacă cearceaful de pat şi lenjeria de corp sunt bine întinse
 Efectuaţi pliul de confort la picioarele pacientului şi eventual fixați sub saltea, să
nu alunece
 Se îndepărtează învelitoarea și pacientul va fi acoperit cu pătura
 Sacul cu lenjeria murdară se îndepărtează
 Se îndepărtează mănușile, se spală mâinile
9. Supravegherea  Se așază pacientul în poziție comodă sau în cea recomandată de afecțiune
pacientului  Se verifică starea pacientului, orice modificare observată fiind anunțată
 Procedura nu se notează în foaia de observație
10. Evaluarea procedurii  Bilanț pozitiv/ Rezultate dorite:
o Schimbarea s-a făcut în condiții bune
o Pacientul prezintă stare de confort
45
o Pacientul acuză oboseală, dureri se procedează cu blândețe, se lasă
pacientului timp de odihnă
o Pacientul refuză schimbarea se discută încă o dată cu pacientul sau
apelați la aparținătorii
11. Observații  Aleza şi mușamaua pot fi schimbate după aceleași metode ținând cont de
posibilitatea de schimbare a poziției pacientului
A-4.3. SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP LA PACIENTUL IMOBILIZAT

1. Scop  Menținerea stării de igienă și confort
 Prevenirea escarelor de decubit
 Creşterea demnității pacientului
2. Indicații  În realizarea procedurii se va ține cont de tipul de îmbrăcăminte (pijama, cămașă
de noapte), de starea pacientului și de posibilitățile de mobilizare ale acestuia
3. Materiale necesare  Pijama/cămașă de noapte
 Cuvertură/pătură
 Sac pentru lenjeria murdară
 Paravan
 Scaun
o Se informează pacientul şi i se explică necesitatea procedurii și modul în
care poate colabora la realizarea ei
o În același timp se apreciază resursele pacientului și se obține
consimțământul și colaborarea lui
o Se va asigura intimitatea pacientului
5. Efectuarea procedurii  Se așază lenjeria curată pe un scaun în apropierea patului
– schimbarea  Se închide fereastra și ușa și se asigură intimitatea pacientului
pijamalei  Se spală mâinile și se îmbracă mănușile
 Se pliază pătura la picioarele pacientului
a) Dezbrăcarea și îmbrăcarea bluzei la pacientul care se poate ridica în poziție
șezândă
b) Se descheie nasturii bluzei de pijama
c) Se ridică pacientul în poziție șezândă și se dezbracă bluză murdară
introducând-o în sacul pentru lenjerie murdară
d) Se rulează pe rând fiecare mânecă a bluzei curate și se îmbracă fiecare
membru superior
e) Se așază în decubit dorsal pacientul și se încheie nasturii
b) Dezbrăcarea și îmbrăcarea bluzei la pacientul care nu se poate ridica
f) Se descheie nasturii bluzei murdare
g) Se întoarce pacientul în decubit lateral şi se dezbracă brațul eliberat
h) Se întoarce pacientul în decubit lateral opus şi se dezbracă celălalt braț
îndepărtând bluza
i) Se menține pacientul în decubit lateral
j) Se rulează mâneca bluzei curate şi se îmbracă brațul liber
k) Se întoarce cu blândețe pacientul în decubit lateral invers şi se îmbracă
celălalt braț întinzând bluza pe spate
l) Se aduce pacientul în decubit dorsal și se încheie nasturii bluzei
c) Îndepărtarea şi îmbrăcarea pantalonilor
 Se ridică regiunea lombosacrată a pacientului şi se trag cu grijă
pantalonii spre picioare
 Se așază pacientul pe pat
 Se ridică ușor membrele inferioare şi se continuă dezbrăcarea
 Se pun pantalonii murdari în sac
 Se rulează pantalonii curați și se îmbracă pe rând fiecare membru
46
inferior
 Se trag pantalonii până aproape de șezut
 Se coboară şi se aşează pe pat membrele inferioare
 Se ridică regiunea fesieră şi se trag în sus pantalonii
 Se întinde cearceaful dacă nu e bine întins
 Se învelește pacientul cu pătura
 Se îndepărtează sacul cu lenjerie murdară
 Se aerisește salonul și se spală mâinile
o Efectuarea a) Dezbrăcarea și îmbrăcarea cămășii la pacientul/pacienta care se poate ridica
procedurii – în poziție șezând
schimbarea o Se ridică șezutul pacientului şi se trage cămașa în sus
cămășii de noapte o Se ridică apoi pacientul în poziție șezând
o Se rulează cămașa până la ceafă şi se trece cămașa peste cap,
dezbrăcând membrele superioare
o Se introduce cămașa murdară în sacul de rufe murdare
o Se rulează fiecare mânecă a cămășii curate și se îmbracă fiecare
membru superior după care cămașa este trecută peste cap și întinsă
până aproape de șezutul pacientei
o Se așază pacienta în decubit dorsal și se ridică regiunea fesieră
întinzându-se bine cămașa
b) Dezbrăcarea și îmbrăcarea cămășii la pacientul/pacienta care nu se poate
ridica în poziție șezând (este nevoie de două persoane)
o Se ridică șezutul introducând mâinile sub regiunea fesieră şi se trage cât
mai mult cămașa spre regiunea lombară
o Se întoarce pacientul/pacienta cu blândețe în decubit lateral şi se
strânge cămașa până la axilă
o Se readuce pacientul/pacienta în decubit dorsal, apoi decubit lateral de
partea opusă şi se strânge cămașa
o Se readuce pacientul/pacienta în decubit dorsal, se ridică ușor umerii şi
se trage cămașa peste cap
o Se rulează cămașa de la poale spre guler și se ridică ușor capul și se
trece peste cap
o Se rulează pe rând fiecare mânecă și se îmbracă membrele superioare
o Se întoarce cu blândețe pacientul/pacienta în decubit lateral şi se întinde
cămașa apoi se readuce pacientul în decubit dorsal, apoi decubit lateral
opus şi se procedează la fel
o Se aşează pacientul/pacienta în decubit dorsal şi întinde bine cămașa
o Se întinde şi se fixează bine cearceaful de pat
o Se îndepărtează sacul cu rufe urdare și se spală mâinile
o Îngrijirea  Se aşează pacientul în poziție comodă și se observă faciesul, se măsoară pulsul
pacientului  Se verifică dacă pacientul se simte bine
o Evaluarea  Bilanț pozitiv:
procedurii o Schimbarea s-a făcut fără incidente
o Pacientul exprimă starea de confort, nu are dureri, nu se observă
modificări la nivelul tegumentelor
 Bilanț negativ / Ce faceți?:
o Pacientul prezintă eritem la nivelul punctelor de sprijin
 Se aplică pudră de talc
 Se schimbă poziția pacientului
 Se face masajul zonei
o Pacientul reclamă manevre brutale şi oboseală, dureri
 Se liniștește pacientul, rămâneți o vreme lângă el
 Se administrează un calmant dacă medicul recomandă
o Lenjeria nu este bine întinsă, pacientul acuză jenă
 Se întinde bine lenjeria de pat, corp și se verifică să nu existe
cute sau firimituri în pat
47
o Observații  La schimbarea lenjeriei de pat, corp se ține cont de starea pacientului, de
constrângerile fizice, eventuale leziuni ale membrelor, aparate gipsate, perfuzii
montate
 Partea vătămată se dezbracă ultima și se îmbracă prima
 La pacientul inconștient, este bine ca partea inferioară a corpului să nu fie
îmbrăcată, folosiți o bluză de pijama care să nu ajungă sub regiunea fesieră a
acestuia
COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-5 IGIENA PACIENTULUI
A-5.1. TOALETA GENERALĂ

1. Definiție  Este o îngrijire personalizată, având drept scop confortul, bunăstarea fizică și
psihică.
 Baia generală / dușul:
o Se face la internare
o Cel puţin de 2 ori pe săptămână în timpul spitalizării
o Înaintea intervențiilor chirurgicale
o Înaintea externării sau transferului
 Baia (duşul) se face dimineaţa înainte de masă sau seara, la 2 ore de la servirea
mesei
2. Scop  Menținerea tegumentelor curate
 Îndepărtarea microbiilor şi a murdărie de pe piele
 Asigurarea igienei corporale
3. Efecte  Activarea circulaţiei cutanate
 Stimularea funcţiilor pielii
 Favorizarea mobilizării anticorpilor din celulele endoteliale din ţesutul celular
subcutanat
 Crearea stării de confort
4. Indicații  Pierderea autonomiei fizice și/sau psihice parțiale sau complete
 Lipsa sau absența noțiunilor de igienă
 Baia nu va depăși 15 minute
 Muşama, aleză
 Recipient pentru apă
 Apă caldă, apă rece.
 Găleată
 Două bazinete
 Tăviţă renală
 Mănuşi de cauciuc
 Mănuşi de baie (3) → pentru faţă, trunchi şi membre, organe genitale
 Săpun neutru
 Şampon
 Alcool camforat
 Talc, pudrieră
 Trusă de unghii
 Perie şi pastă de dinţi
 Perie, pieptene, uscător de păr
 Lenjerie curată
 Creme protectoare
 Deodorant
48
6. Pregătire  Se asigură o temperatură adecvată în salon
 Se pregăteaște materialul necesar în ordinea folosirii
 Se acționează repede, precis, blând, fără a obosi pacientul
 Se menajează pacientul asigurându-se intimitatea
 Se convinge bolnavul cu tact şi delicatețe
 Se examinează regiunile expuse escarelor şi se acţionează în vederea prevenirii
lor
 Se îmbracă pacientul cu halat şi papuci şi se transportă la sala de baie
 Se închid geamurile şi uşa
 Se interzice deschiderea uşii în timpul toaletei
 Se verifică temperatura din cameră (200C)
 Se aleg şi se pregătesc materialele în funcţie de regiunea de spălat
 Proteza dentară mobilă se păstrează într-un pahar cu apă, acoperit
 Pregătirea căzii de baie:
o Se introduce în cadă apă fierbinte peste apa rece
o Cada se umple pe jumătate
o Se măsoară temperatura apei care trebuie să fie de 37-380C
 Pregătirea pacientului:
o Se anunță şi se explică tehnica
o Este invitat la baie să urineze
o Se dezbracă bolnavul
o Se protejează părul cu cască de baie
 Se introduce bolnavul cu atenţie în cadă şi se supraveghează reacțiile
7. Efectuarea procedurii  Pacientul se spală singur sau este ajutat
 După baie se face clătirea cu ajutorul dușului
 Se ajută bolnavul să iasă din cadă şi se înveleşte în cearșaf
 Se poate face o fricție cu alcool pentru închiderea porilor şi stimularea circulaţiei
 Se îmbracă bolnavul cu lenjerie curată, halat şi papuci
 Se piaptănă
 Se face toaleta cavităţii bucale
 Se taie unghiile
 Se transportă bolnavul la salon
8. Toaleta cu duș în  Pacientul este alungit pe un cărucior impermeabil în decubit dorsal
cărucior  Îngrijirile se efectuează în sala de baie
 Se pregătește materialului
 Se pregătește căruciorul de duș curat și dezinfectat
 Se pregătește pacientul
o Se transferă pacientul din pat pe cărucior cu ajutorul cearșafului
acestuia
o Se reglază temperatura apei fără a depăși 36°C
o Se udă și săpunește în întregime pacientul
o Cearșaful de transfer se lasă sub pacient
9. Toaleta la chiuvetă  Pacientul este instalat în sala de baie a camerei în fața chiuvetei
 Pregătirea materialului
o Se așează o cuvertură pe un scaun și sub picioare
o Se solicită participarea pacientulu în funcție de gradul de autonomie al
acestuia și de starea sa de oboseală, lăsându-l să facă tot ce poate face
o Se supraveghează pacientului
o Se reglează temperatura apei
o Se respectă pudoarea bolnavului ieșind din cabinetul de toaletă în timpul
toaletei genitale
o Se rămâne în proximitatea spacientului dacă este nevoie de intervenție
rapidă
o Pacientul este ajutat să se spele pe spate cu mănușa folosită pentru
partea superioara a corpului
o Se clătește, usucă fără frecare
49
o Se spală picioarele (cu ajutorul unui taburet), pentru care poate fi util un
lighean
o Se fricționează cu apă de toaletă dacă bolnavul dorește acest lucru.
o Se ajuă pacientul să se îmbrace din nou
o Se usucă bine spațiile interdigitale
o Pacientul este așezat comod în fotoliu sau pat
o Se reorganizează spațiul și se dezinfectează chiuveta
o Se spală mâinile
10. Supravegherea  Se aplică termofoare şi se administrează lichide calde dacă pacientul prezintă
pacientului frison
 Se întrerupe baia dacă starea pacientului se modifică, după care se acordă
îngrijirile de urgenţă
 Convalescenții după boli infectocontagioase vor face şi o baie dezinfectantă după
baia generală
 Bolnavii adinamici se spală spălaţi cu duşul
 În timpul băii bolnavii sunt supravegheați permanent
11. Evaluarea procedurii  Persoana este instalata în mod confortabil
 Igiena persoanei este asigurată
 Persoana este îmbrăcată și are un aspect respectabil
 Persoanei nu ii e frig
 Persoana nu riscă să cadă
 Persoana se simte încrezătoare
 Relația cu persoana este constanta și efectivă
 Gradul de autonomie este respectat
 Persoana nu a simțit graba sau lipsa de răbdare din partea îngrijitorului
 Pudoarea persoanei este respectată
12. Observații  Se recomandă pentru bolnavii mobilizabili duşul mobil, eventual în poziţie șezând
A-5.2. BAIA PARȚIALĂ LA PAT

1. Definiție  Toaleta pacientului reprezintă totalitatea măsurilor luate, de la internare până la
externare, pentru menținerea stării de igienă corporală
2. Condiții de  Pentru o bună desfășurare se va evalua starea pacientului, resursele lui, cât și în
desfășurare ce fel are nevoie de ajutor, limitele în care poate fi mobilizat
 Intervențiile se vor aplica pentru igiena zilnică sau, după caz, baia pe regiuni,
asigurându-se intimitatea pacientului
 Se va asigura o temperatură corespunzătoare a mediului ambiant
3. Scop  Menținerea igienei tegumentului
 Prevenirea apariției leziunilor cutanate
 Îmbunătățirea circulației sanguine
 Asigurarea stării de confort a pacientului
 Masă mobilă acoperită cu un câmp
 Trei prosoape de culori diferite (primul pentru față și gât, al doilea pentru trunchi
și membre, al treilea pentru organele genitale)
 Mănuși de baie de culori diferite (faţă, trunchi şi membre, organe genitale)
 Săpun neutru
 Perii de unghii
 Foarfece pentru unghii / pilă de unghii
 Perie de dinți / pastă de dinți
 Pahar pentru apă de clătit
 Pahar cu soluţie antiseptică pentru gargară
 Lighean /bazin cu apă caldă / termometru de baie
 Ploscă (bazinet)
50
 Găleata pentru apă murdară
 Mușama, aleză, cuvertură de flanelă /un cearșaf
 Alcool mentolat
 Pijamale şi lenjerie de pat curate
o Pacientul este informat și i se explică procedura stabilind exact în ce
constă implicarea lui,
o Se obține consimțământul
o Se stabilește împreună cu pacientul ora efectuării toaletei, ținând cont
de activitatea secției (orarul mesei, investigațiilor, tratamentului, vizita
etc.)
o Se apreciază starea pacientului pentru a evita o toaletă prea lungă,
obositoare
o Dacă starea pacientului permite, încurajați-l să se spele singur,
asigurându-i independența şi ajutați-l doar la nevoie
o Se asigură intimitatea pacientului
o Înainte de baie este întrebat pacientul dacă dorește să i se servească
urinarul sau plosca
6. Efectuarea procedurii  Se asigură o temperatură de peste 20° C în salon
 Se asigură că geamurile şi ușa sunt închise pe tot timpul procedurii
 Se aşează paravanul în jurul patului
 Se umple vasul cu 2/3 cu apă caldă (37°C—38°C), controlând temperatura apei
cu termometrul de baie
 Se aşează pacientul în poziție decubit dorsal
 Se dezbracă şi se acoperă cu cearșaf
 Pătura pliată se aşează pe un scaun sau pe pat la picioarele pacientului
 Se va descoperi progresiv numai partea care se va spăla
 Se acoperă perna cu o mușama, cearșaf sau aleză
 Se pune în faţă pacientului un prosop pentru a proteja învelitoarea
 Se respectă ordinea în care se va efectua toaleta
7. Toaleta feței și gâtului  Se spală mâinile și se îmbracă prima mănușă de baie, umezind-o se spală ochii
de la comisura internă la cea externă; folosind părți separate din mănușă pentru
fiecare ochi
 Se șterge imediat cu primul prosop
 Se spală fruntea de la mijloc spre tâmple, apoi se spală cu mișcări circulare
regiunea periorală şi perinazală
 Se insistă la urechi în șanțurile pavilionului şi regiunea retroauriculară spălând
cu / fără săpun, limpezind de câteva ori cu apă şi se șterge imediat
 Se spală gâtul, se limpezește și se usucă prin tamponare cu prosopul
 Se schimbă apa şi mănușa
8. Toaleta toracelui  Se spală cu mișcări ferme, evitând gâdilarea pacientului; se insistă la axile iar la
anterior femei, la pliurile submamare
 Se limpezește şi se usucă foarte bine: se folosește deodorant dacă pacientul
dorește
 Se observă respirația pacientului şi eventuale iritații ale pielii sau alte modificări
 Se acoperă toracele
9. Toaleta membrelor  Se întinde mușamaua şi aleza sub întreg membrul superior, deasupra învelitorii
superioare  Se spală prin mișcări lungi şi blânde începând de la articulația pumnului spre
umăr, stimulând astfel circulația venoasă
 Se limpezește cu apă şi se șterge imediat cu al doilea prosop
 Dacă este posibil se aşează mâna pacientului în bazinul cu apă caldă, pentru a
tăia mai ușor unghiile sau pentru a le curăța; se spală mâna pacientului cu săpun
insistând în spațiile interdigitale și se limpezește cu apă, uscând foarte bine
 Se repetă operațiunea cu celălalt membru superior după același principiu
51
10. Toaleta abdomenului  Se insistă la nivelul pliurilor inghinale, unde datorită transpirației şi lipsei de
igienă a unor persoane pot apărea foarte ușor iritații ale pielii
 Se insistă la nivelul ombilicului care la unii pacienți poate fi foarte murdar. Se
procedează astfel:
o Se îndepărtează depozitul de murdărie cu ajutorul unui tampon de vată
îmbibat în alcool şi montat pe un porttampon
o Se spală ombilicul cu apă şi săpun și se usucă foarte bine, apoi se unge
regiunea cu vaselină
 Se acoperă pacientul cu un cearceaf
11. Toaleta toracelui  Pacientul este așezat în poziție de decubit lateral, fiind susținut de asistentul
posterior și a regiunii medical
sacrate  Mușamaua şi aleza se întind sub trunchiul pacientului
 Se spală, se limpezește şi se usucă regiunea
 Se masează spatele pacientului cu alcool mentolat
 Se spală regiunea anală dinspre faţă spre spate, astfel încât să se evite
contaminarea regiunii perineale; se limpezește şi se usucă foarte bine regiunea
 Se observă starea pielii în zonele predispuse escarelor, proeminențele osoase în
punctele de sprijin
12. Toaleta membrelor  Se readuce pacientul în decubit dorsal
inferioare  Se înlocuiește apa, mănușa de baie şi prosopul cu altele curate
 Se întinde mușamaua şi aleza sub jumătatea inferioară a pacientului
 Se spală cu apă și săpun cu mișcări blânde, dinspre gleznă spre șold pentru a
stimula circulația venoasă, insistând la nivelul genunchiului, plicii poplitee, în
regiunea tendonului lui Ahile şi a calcaneului
ATENȚIE! NU SE MASEAZĂ!
 Se limpezește bine cu apă, se uscă cu prosopul, observând atent starea pielii în
zonele predispuse apariției escarelor
 Se spală picioarele prin introducerea lor într-un bazin cu apă, așezat pe pat ( se
protejează patul cu mușamaua), această metodă ușurând curățirea şi tăierea
unghiilor!
 Se acoperă pacientul cu cearșaful şi flanela
13. Toaleta organelor  Încheie toaletă la pat a pacientului
genitale și regiunea  Se înlocuiește apa, mănușa de baia şi prosopul cu altele curate
perianală  Se așează pacientul/pacienta în poziție ginecologică, așezând mușama şi aleza
sub regiunea sacrată
 Se introduce plosca sub pacient
 Se îmbracă mănușa de baie peste mănușa de cauciuc
 Se spală regiunea genitală dinspre anterior spre posterior, evitând regiunea anală;
folosiți săpun neutru (neiritant pentru piele şi mucoase)
 Se limpezește cu apă curată foarte atent pentru îndepărtarea săpunului; se poate
face cu ajutorul unui jet de apă turnat dintr-o cană
 Se pot folosi tampoane şi o pensă porttampon, având grijă să se curețe toate
pliurile şi să se schimbe des tampoanele pentru a nu transporta germeni dinspre
regiunea anală spre cea genitală
 Se îndepărtează bazinetul de sub pacient şi se șterg foarte bine organele genitale
şi regiunea din jur folosind al treilea prosop
14. Supravegherea  Se supraveghează funcțiile vitale, aspectul pielii în punctele de sprijin
pacientului fricționând cu alcool mentolat, în special regiunile predispuse la escare, pentru
activarea circulației sanguine
 Se schimbă lenjeria de corp şi pat şi se întinde bine pătura pentru a nu jena
pacientul
 Se acoperă pacientul şi se asigură o poziție de confort fizic şi psihic
 Dacă pacientul este purtător de sonde se verifică permeabilitatea și poziționarea
lor
 Se strâng materialele folosite şi lenjeria murdară în recipiente speciale
 Se îndepărtează mănușile şi se spală mâinile
52
15. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura, data, ora efectuării, numele persoanei care acordă
procedurii îngrijirea
 Se notează orice fel de modificări ale aspectului pielii, ale funcțiilor vitale şi se
informează medicul
 Bilanț pozitiv:
o Pacientul nu prezintă modificări ale tegumentelor
o Pacientul acuză dureri în timpul manevrelor
 Se lucrează blând, cu mișcări lente şi se comunică permanent cu
pacientul
 Se consultă medicul dacă poate fi administrat un calmant
o Pacientul prezintă eritem/escare la nivelul punctelor de sprijin
 Se informează medicul și se stabilesc măsuri concrete de
prevenire şi combatere a escarelor (masaj, aplicarea unor
unguente, schimbarea poziției, lenjeriei murdare, etc.)
 Se comunică informaţiile semnificative colegelor care asigură
continuitatea îngrijirilor
16. Observații  Materiale necesare se pregătesc în funcție de scop, de tipul de îngrijire baia la
pat, toaleta pe regiuni
A-5.3. IGIENA OCHILOR

1. Scop  Prevenirea infecțiilor oculare şi îndepărtarea secrețiilor
 Menținerea ochiului umed (la pacienții comatoși sau paralizați corneea fiind
expusă)
 Procedura se poate efectua în cadrul toaletei zilnice, sau după caz, independent
de aceasta
2. Materiale necesare  Soluţie de ser fiziologic, soluţie acid boric
 Soluţie de vitamina A cu picurător
 Lacrimi artificiale sau unguent oftalmic, prescris de medic
 Tampoane de tifon / comprese sterile
 Pansament steril şi bandă adezivă nealergică
3. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică - se informează pacientul şi se explică pacientului conștient,
cooperant procedura, obținând-se consimțământul informat
 Pregătirea fizică - se aşează pacientul în decubit cu capul ușor întors spre ochiul
care va fi spălat primul
4. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile şi se îmbracă mănușile
 Secrețiile sau crustele aderențe de gene/pleoape se îndepărtează prin ștergere
ușoară de la comisura externă spre cea internă folosind un tampon steril îmbibat
în ser fiziologic(pentru fiecare ștergere se folosește alt tampon)
 Procedura se repetă şi pentru celălalt ochi înclinând ușor capul
 Se instilează lacrimi artificiale sau unguent oftalmic la indicația medicului
 Pacientul este rugat să închidă ochii şi apoi se aplică soluţie de vitamina A pe
pleoape, protejând astfel pielea fragilă
 Pentru a menține ochii umeziți, se aplică un pansament steril îmbibat în ser
fiziologic şi fixat cu bandă adezivă; pansamentul se va schimba frecvent
 În cazul pacientului comatos se urmează aceiași pași descriși mai sus, se
deschide pleoapa pacientului, folosind câte o compresă sterilă pentru fiecare
pleoapă și se instilează în sacul conjunctival câte o picătură de vitamina A de 2
ori/zi
 Materialele folosite se colectează în recipiente speciale, mai ales dacă secreţiile
sunt purulente
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
5. Supravegherea  Se supraveghează pacientul și se schimbă frecvent pansamentul
pacientului  Se repetă îngrijirea conform orarului stabilit de medic
53
6. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura data, ora, soluțiile medicamentoase administrate, aspectul
procedurii secrețiilor, dacă s-au recoltat probe pentru examenul de laborator
o Procedura s-a desfășurat fără incidente, corneea este umedă
o Pacientul este agitat, există risc de lezare a corneei – se liniștește
pacientul şi se solicită ajutor
o Pacientul prezintă cruste – se aplică comprese umezite, călduțe şi se
îndepărtează apoi cu blândețe
7. Observații  Se schimbă frecvent pansamentul
 Se repetă îngrijirea conform orarului stabilit de medic
 Materialele folosite se colectează în recipiente speciale, mai ales dacă secrețiile
sunt purulente
A-5.4. IGIENA MUCOASEI NAZALE

1. Scop  Menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare
 Prevenirea apariției leziunilor la pacienții cu sonda nazofaringiană sau
nazogastrică
 Îndepărtarea secrețiilor şi crustelor
2. Materiale necesare  Tavă medicală
 Tampoane sterile montate pe bețișoare
 Soluţie sterilă de ser fiziologic
 Soluţie de apă oxigenată diluată
 Tăvița renală
 Recipient colectare deșeuri medicale
o Se informează pacientul şi este rugat să nu se miște
o Se așază pacientul în decubit dorsal
o Este rugat să-şi întoarcă ușor capul într-o parte
4. Efectuarea procedurii  Se verifică identitatea pacientului
 Se curăța fiecare fosă nazală cu câte un tampon steril îmbibat în ser fiziologic
 Dacă pacientul prezintă sonda nazofaringiană sau nazogastrică:
o Se dezlipește leucoplastul cu care este fixată sonda
o Se retrage sonda cca 5-6 cm
o Se curăță tubul cu un tampon de urmele de romplast
o Se îndepărtează crustele de pe mucoasa nazală cu un tampon umezit în
apă oxigenată și se reintroduce sonda gastrică
o Se fixează sonda
o Când sonda se schimbă se repune după o pauză de 6-8 ore
 Materialele utilizate se colectează în recipiente speciale
A-5.5. IGIENA URECHILOR

1. Scop  Menținerea stării de igienă a pavilionului urechii şi a conductului auditiv extern
 Îndepărtarea depozitelor naturale (cerumen) sau a celor patologice
 Aplicarea unor tratamente
2. Materiale necesare  Tava medicală
 Tampoane montate pe bețișoare
 Apă şi săpun
 Mănușă de baie
54
 Prosop
o Se informează pacientul şi se explică necesitatea procedurii și se obține
consimțământul informat
o Se așază pacientul în decubit dorsal şi este rugat să-şi întoarcă ușor
capul într-o parte
 Se curăța conductul auditiv extern cu un tampon uscat, fiecare cu un tampon
separat, executând cu blândețe mișcări de rotație
 Se curăță pavilionul urechii cu mănușa de bumbac cu săpun şi se insistă în
șanțurile pavilionului şi regiunea retroauriculară
 Se observă eventualele iritații retroauriculare sau leziuni produse prin
compresiune la bolnavii imobilizați
 Se limpezește şi se usucă bine cu prosopul, conductul şi pavilionul urechii
5. Supravegherea  Se supraveghează respirația pacientului și aspectul mucoasei
pacientului  Se introduce un tampon de vată absorbant în conductul auditiv extern
 Se verifică funcționalitatea sondelor după curățarea mucoasei nazale
6. Evaluarea şi notarea  Se notează în foaia de observație eventualele notificări, data, ora,
o Procedura s-a desfășurat fără incidente, pacientul respiră normal, căile
respiratorii sunt libere, nu sunt leziuni pe mucoasă
o Mucoasa nazală sângerează
 Se informează medicul pentru a stabili conduita
o Pacientul prezintă secreții otice
 Se anunță medicul și se realizează un consult de specialitate
A-5.6. IGIENA CAVITĂȚII BUCALE

1. Definiție și  Igiena buco-dentară trebuie realizată de preferință după fiecare masă
responsabilități  Precede întotdeauna o îngrijire a gurii cu aplicarea de produse medicamentoase,
pe baza de prescripție medicală, gargară sau prin introducerea de comprese sau
de bastonașe îmbibate și efectuarea unui masaj blând al părților implicate
 Pentru realizarea procedurii se vor aprecia resursele fizice ale pacientului pentru
a stabili modul de participare a acestuia, capacitatea de autonomie, starea mintală
 Atunci când pacientul este dependent, este vorba de introducerea în gura acestuia
a instrumentului ales (perie de dinți) în scopul de a realiza o curățare metodică a
gingiilor și a dinților, a limbii, obrajilor și palatului, cu scopul de a elimina
depozitele (alimentare, placa dentară, tartru) și de a umezi gura
2. Scop  Evaluarea stării de sănătate orală
 Îndepărtarea plăcii bacterien
 Reducerea posibilităților de infecție
 Îndepărtarea gustului şi mirosului neplăcut al cavității bucale
3. Indicații  Menținerea și/sau restaurarea igienei buco-dentare și a stării de bine a gurii când
afecțiunea sau handicapul perturbă caracteristicile fiziologice ale cavității bucale
și mucoaselor acesteia (buze, față internă a obrajilor, palatul, limba, gingiile,
dinții sau protezele, saliva)
 Conservarea integrității capacităților funcționale (hidratarea mucoasei bucale și a
buzelor, comunicare, respirație, alimentație), a respectului de sine (diminuarea
mirosurilor, a plăcii dentare), a schimbărilor relaționale
 Prevenirea dezvoltării microbiene
 Prevenirea și/sau tratarea alterărilor buco-dentare legate de patologiile
subiacente, cu efecte secundare ale anumitor terapeutici medicamentoase (cum ar
fi opioide, psihotrope, corticoide, benzodiazepine, anticolinergice) antrenând
uscăciunea bucală, chimioterapia sau radioterapia antrenând un dezechilibru
ionic și ulcerații,
55
 Deficit de autoîngrijire (prin dezinteres, lipsă de forța fizică, deficit cognitiv,
absența îngrijirilor dentare, proteza rău adaptată)
4. Materiale necesare  Materialul este ales în funcție de nivelul de cooperare, de dependența (fizică –
psihică) a persoanei îngrijite și în funcție de starea cavităţii sale bucale
Pentru pacientul conștient
 Periuța de dinți suplă cu capete rotunjite, peri moi, calibru adaptat la
capacitatea de deschidere a gurii și care să permită evitarea reflexului de vomă
 Periuțe interdentare sau fir de mătase dentară cerat pentru curățarea spațiilor
interdentare
 Pastă de dinți fluorată
 Pahar pentru dinți sau pahar de unică folosință
 Apa de la robinet
 Periuță personală
 Tăviță renală (recipient) pentru apa folosită
 Șervețele de hârtie, prosop, mușama
 Apa de gură, dacă e solicitată
 Tava pentru material
 Lumină naturală vie sau lampă de buzunar sau iluminat mobil
 Spatulă pentru limba de preferință plastifiată
 Oglindă dentară de unică folosință (facultativ)
 Revelator de placă dentară (facultativ, pentru a ajuta la eficiența periajului)
 Dacă este necesar, medicamentul prescris pentru îngrijirea gurii cu aplicarea de
produse medicamentoase sau de baie de gura antiseptice
Pentru pacient inconștient
o Material de aspirație montat și funcțional
o Set de îngrijire a gurii
o Pensă Kocher (facultativ)
o Pereche de mănuși de unică folosință nesterile
o Prosop burete sau de unică folosință
o Lampă de buzunar sau iluminat mobil
o Deschizător de gură și/sau canulă Guedel
o Aparat pentru jet dentar sau hidropulsor (recomandat, dar facultativ)
o Gel de umezire
o Balsam labial hidratant sau tip vaselină
o Dacă este necesar, medicament prescris pentru îngrijirea gurii cu
aplicare de produse medicamentoase sau pentru baie de gură antiseptică
o Tăviță renală
o Mănuși de unică folosință
 Halat, mască și mănuși de unică folosință
o Pacientul se informează şi i se explică necesitatea menținerii igienei
cavității bucale
o Dacă pacientul este inconștient îngrijirea se va efectua de către
asistentul medical
o Pacientul se așază în poziția adecvată:
 Șezând cu un prosop în jurul gâtului, dacă starea permite
 Decubit lateral cu capul ușor ridicat şi sprijinit pe o pernă
protejată cu prosop dacă pacientul este comatos
o Pacient inconștient
 Se verifică prezența reflexului faringian și deglutiției (risc de
inhalare bronhică în timpul îngrijirilor)
 Se instalează pacientul în decubit lateral
 Se folosește deschizătorul de gură, în funcție de amplitudinea
deschiderii acesteia sau de riscul de mușcare (reflex sau agitație),
56
sau se introduce spatula linguală (acoperită cu o compresă rulată
în cazul în care dentiția este absentă) între molarii posteriori
pentru a ține gura deschisă
o Pacient intubat-ventilat
 Se verifică etanșeitatea și presiunea balonasului sondei de
intubare sau canulei de traheotomie (pară și manometru de
control și reglaj al presiunilor scăzute)
 Se aspiră dacă este necesar secrețiile nazale, bucale, bronhice
6. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile și se îmbracă mănușile
 Se aduc materialele pregătite lângă patul pacientului
 Se verifică autonomia gestului de igienă bucodentară a pacientului și evaluarea
nevoii de ajutor.
 Pacientul conștient autonom se așază în poziție șezând sau semișezând
o Se servește pacientului periuța cu pastă şi paharul cu apă
o Se susține tăvița renală sub bărbia pacientului sau în aproprierea feței
acestuia așezată pe perna acoperită cu mușama şi prosop
o Pacientul este sfătuit să perie dinții timp de 2-3 minute în sens vertical,
pe ambele fețe pentru îndepărtarea depozitelor sau resturilor alimentare,
iar la final să-şi clătească gura cu multă apă şi apoi cu apă de gură
dacă dorește
 La pacientul inconștient se îndepărtează maxilarele cu ajutorul unui deschizător
de gură şi se fixează între molarii din spate pentru a menține gura deschisă
o Asistentul medical efectuează îngrijirea periind suprafața externă a
dinților folosind o cantitate mică de pastă şi apă
o Se aspiră cu seringa lichidul pentru a nu ajunge în căile respiratorii
o Dacă pacientul nu are reflex de deglutiție se renunță la pastă şi periuță
existând risc de aspirare în căile respiratorii
o Se folosește o spatulă linguală şi tampoane pentru a îndepărta obrajii şi
buzele şi pentru a curăța mucoasa bucală
o Se curăță suprafața internă a dinților şi limba, bolta palatină folosind
tampoane cu glicerină boraxată
o Dacă pacientul prezintă micoză - depozite albicioase de candida
albicans - se informează medicul ( prescrierea de badijonare cu
glicerină boraxată cu stamicin/nistatin)
o Protezele mobile se scot din gură și se spală, dezinfectează și se
păstrează într-o compresă sterile până ce pacientul își revine
o Se observă mucoasa orală, starea gingiilor şi dinților, limba
o Se ung buzele cu vaselină
7. Aplicarea produselor  Respectarea proporțiilor de eventuala diluare
medicamentoase  După ce ați realizat îngrijirea igienică a gurii, aplicați produsul prescris fie în baie
de gura, fie cu ajutorul unor bastonașe sau al unui deget înmănușat înconjurat de
o compresă, în prealabil îmbibate cu produsul, cu atenție să treceți peste întreaga
suprafața bucală în măsura în care puteți face acest lucru
 Se solicită pacientului să evite să bea în sfertul de oră ce urmează după aplicare
Pacient inconștient sau intubat-ventilat
o Se verifică starea gurii
o Se înmoaie bastonașele (sau compresa în jurul unei spatule pentru limba
unei pense clește Kocher) în apa care să conțină pastila de pasta de dinți
sau soluţie de bicarbonat de sodiu cu 14 ‰
o Se efectuaează îngrijirile fundului gurii spre partea din față a gurii,
trecând peste dinți, palat, limba, interiorul obrajilor; schimbați
bastonașele de câte ori acest lucru va fi necesar
o Se aplică eventual un gel umectat
o Se aspiră cavitatea bucală dacă este necesar
o Se curăță canula lui Guedel la fiecare îngrijire a gurii; schimbați în
funcție de protocolul serviciului
57
Pacient cu trismus
o Se umple cuva de ½ litru cu apă sterilă sau bicarbonat de sodiu la 14‰
sau orice alt produs lichid prescris
o Se instalează persoana în poziția semi-șezândă sau în decubit lateral
culcată în funcție de starea sa de conștiență și de oboseală
o Se glisează canula de aspirație în gură pentru a putea aspira simultan
lichidul instilat
o Se curăță succesiv fiecare față a arcadelor dentare folosind jetul rotativ
în spirala pentru igiena completă a gurii și monojetul continuu pentru a
atinge zonele specifice și pentru eliminarea depozitelor alimentare
Pacientul care se opune sau refuză îngrijirile
o Se reperează gesturile care facilitează deschiderea gurii
o Se programază frecvența îngrijirilor și reveniți
o În caz de eșec, se prevede împreuna cu medicul o sedare de scurtă
durată
8. Supravegherea  Pacientul se așază în poziție confortabilă în raport cu starea sa generală
pacientului  Se asigură o hidratare corespunzătoare pentru a preveni uscarea buzelor,
mucoasei bucale
 Se îndepărtează materialele folosite colectând în containere speciale pe cele cu
potențial de infecție
 Se verifică starea mucoaselor
 Se semnalează apariția sângerărilor, a durerii, a leziunilor, a mirosului, a
dezadaptării protezei
 Se supravegheaază revenirea stării de conștiență după o ședere temporară în
timpul de îngrijire
 Se verifică în paralel hidratarea generală; umeziți cu regularitate buzele dacă este
vorba de un tratament cu risc
 Se participă la conservarea unei guri intacte sau la intensificarea îngrijirilor
terapeutice ale gurii, de exemplu cu ajutorul unor fructe proaspete (hidratează și
răcoresc) sau ananas (contine o enzima proteolitică care digeră depozitele)
9. Complicații și riscuri  Rută falsă pentru lichid în timpul clătirii
 Mușcare prin reflex de închidere sau opunere la îngrijiri
 Ulcerarea mucoaselor din cauza unui periaj prea energic
 Sângerarea gingiilor
 Fără utilizare a băii de gură cu antiseptic la copiii cu vârsta de sub treizeci de luni
(cu excepția prescripției medicală)
10. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura data, ora, soluțiile utilizate, aspectul mucoasei, existența
procedurii eventualelor leziuni, sângerarea gingiilor, mirosul, depozitele
 Aplicarea produselor medicamentoase în cadrul strict al prescripției medicale și
respectând regulile de bună practică (diluare, termen de expirare, întârziere a
acțiunii, timp de contact)
o Pacientul nu prezintă leziuni la nivelul mucoasei bucale
 Nu sunt semne de apariție a candidozei bucale
 Dinți și/sau proteze curate, fără deşeuri
 Capacitate funcțională recuperată sau conservată (între altele: gust, apetit,
deglutiție, comunicare ameliorată)
 Diminuarea disconfortului, a durerii, a mirosurilor urâte
 Absența plăcii dentare vizibile
 Satisfacerea pacientului cu privire la confort, încredere în sine și comunicare cu
anturajul său
 Prevenirea suprainfecțiilor ORL și digestive
 Limitarea sau absența alterării legate de efectele secundare ale substanțelor
terapeutice
58
o Aspirarea lichidului în căile respiratorii - anunțați medicul
o Lezarea mucoasei bucale şi dinților cu deschizătorul sau
porttamponul - lucraţi cu atenție, solicitați ajutor la nevoie
 În caz de sângerare gingivală, apăsați cu un tampon (compresa din bumbac) timp
de câteva minute
 În caz de persistență, recurgeți la aplicarea unui tampon hemostatic
A-5.7. IGIENA PROTEZELOR DENTARE

1. Scop  Menținerea igienei protezei şi a cavității orale
2. Materiale necesare  Pahar mat
 Periuță
 Pastă de dinți
3. Pregătirea pacientului  Asiguraţi intimitatea acestuia dacă se jenează să-şi scoată proteza în prezența
altor persoane
4. Efectuarea procedurii  Curățați proteza la fel de frecvent ca și dinții naturali, după masă și la culcare
La pacient conștient
o Pacientul conștient este rugat să-şi scoată proteza și să o curețe
o Se solicită pacientului să respire larg, să închidă gura și să-și umfle
obrajii, să împingă de mai multe ori cu limba în fața contra protezei sau
se pot prinde cu degetul mare și arătătorul fiecărei mâini cele două
laturi ale protezei pentru a efectua o mișcare de basculă care să permită
desfacerea progresivă a acesteia
o Să pună proteza într-un pahar propriu netransparent, noaptea
La pacient inconștient
o Se îmbracă mânuși de unică folosință
o Se prinde proteza cu o bucată de tifon şi se îndepărtează cu blândețe
o Curățarea protezei se face trecând proteza sub un jet de apă curată,
perierea cu o perie dură (sau specific cu față dublă), pastă de dinți sau o
soluție specifică.
o Se clătește proteza cu apă curată și călduță sub robinet
o Se acoperă, dacă este necesar, partea dinspre palat cu un strat fin de
pudră adezivă sau pastă adezivă
o În cazul în care gura este foarte uscată, se redă proteza pacientului au
se plasează proteza în gura (sau umeziți cu o compresă)
A-5.8. IGIENA ZILNICĂ A PĂRULUI PRIN PIEPTĂNARE

1. Scop  Menținerea unui aspect fizic plăcut, a stării de bine şi păstrarea demnității
pacientului
2. Materiale necesare  Pieptene şi perie personale
 Clame, panglici
 Un prosop sau o aleză
o Se explică pacientului/pacientei necesitatea menținerii igienei părului
o Se evaluează resursele pacientului/pacientei pentru a stabili dacă îşi
poate pieptăna singur/singură părul sau are nevoie de ajutor
o Pacientul/pacienta se așază într-o poziție care-i permite starea generală
(șezând sau decubit lateral)
o Se acoperă umerii sau perna cu un prosop, o bucată de pânză, în funcție
de poziția pacientului/pacientei
4. Efectuarea procedurii  Se înmânează pacientului/pacientei materialele necesare şi este ajutat/ă să se
pieptene singură
 Se aşează pacientul pacienta într-o poziție confortabilă
 Dacă pacientul/pacienta nu se poate pieptăna singur, asistentul medical îmbracă
mănuşi dacă acesta prezintă leziuni la nivelul scalpului
59
 Se pieaptănă şi perie părul scurt, pe rând pe fiecare parte
 Se împarte părul lung sau buclat în șuvițe şi se piaptănă dinspre cap spre
rădăcina firului de păr
 Se împletește părul lung având grijă să nu jeneze pacientul/pacienta când stă în
decubit
 Se observă eventualele leziuni ale scalpului cât şi aspectul părului
5. Supravegherea  Se aşează pacientul/pacienta în poziție confortabilă (dacă este cazul)
pacientului  Se îndepărtează materialele folosite şi eventualele fire de păr căzute
o Pacientul/pacienta exprimă stare de confort, nu prezintă leziuni sau
paraziți
o Pacientul /pacienta prezintă paraziți - se efectuează deparazitarea
o Pacientul/pacienta are urme de sânge sau alte substanțe – se spală sau
se tunde
7. Observații  Nu tăiați părul decât dacă este absolut necesar și doar dacă obțineți
consimțământul
A-5.9. IGIENA PĂRULUI PRIN SPĂLARE

1. Scop  Menținerea igienei/sănătății părului şi a stării de bine a pacientului
 Îndepărtarea excesului de sebum
2. Materiale necesare  Suport pentru toaleta părului
 Vas pentru colectarea apei folosite
 Vas cu apă caldă, termometru de baie
 Săpun lichid/șampon
 Mușama şi aleză
 Prosoape
 Uscător de păr
 Perie, pieptene
 Paravan
o Se informează pacientul/pacienta
o Se evaluează resursele acestuia pentru a aprecia capacitatea lui de
implicare
o Se stabilește de comun acord ora spălării, obținându-se consimțământul
o se asigură poziția pacientului/pacientei în funcție de starea generală:
 Șezând, pe scaun cu spatele său cu faţă spre lavoar (sau în picioare
aplecat deasupra lavoarului)
 Șezând pe un scaun cu spătar alături de care se aşează al 2-lea scaun
pe care se pune ligheanul
 Decubit dorsal cu toracele ușor ridicat şi cu salteaua îndoită sub
torace lăsând somiera liberă spre capătul patului
 Decubit dorsal, orientat oblic, cu capul spre marginea patului
4. Efectuarea procedurii  Se asigură o temperatură de peste 20°C, în salon, iar geamurile şi ușa sunt
închise
 Se asigură intimitatea izolând patul cu un paravan
 În continuare se procedează în funcție de poziția aleasă şi de starea pacientului
o Cu pacientul în poziție șezând
 Se aşează pacientul pe un scaun sau în faţă lavoarului
o Cu pacientul în poziție de decubit
 Se așază suportul pentru toaleta părului sub cap și un prosop în
jurul gâtului pacientului
 Se susține cu o mână capul pacientului, iar cu cealaltă se
60
umezește și șamponează părul.
 Se apelează la ajutorul altei persoane pentru a turna apă.
 Masați ușor pielea capului cu vârful degetelor și spălați de 2-3
ori
 Se limpezește cu multă apă
 Se acoperă părul cu un prosop cald și ștergeți bine
 Se uscă părul
5. Îngrijirea pacientului  Se așază pacientul/pacienta comod în pat
 Se acoperă capul pacientului/pacientei dacă este necesar
 Se îndepărtează mănușile materialele folosite și se spală mâinile
6. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura data, observațiile făcute
o Pacientul exprimă stare de confort
o Nu prezintă leziuni ale scalpului
o Pacientul prezintă leziuni ale scalpului: informați medicul, eventual se
va consulta un dermatolog
A-5.10. IGIENA UNGHIILOR

1. Scop  Îndepărtarea depozitului subunghial
 Evitarea leziunilor prin grataj la pacienții, cu prurit
 Obținerea unei aparențe îngrijite a pacientului
2. Materiale necesare  Trusă de manichiură/pedichiură de preferat să fie personal a pacientului. În lipsă
se va folosi o trusă sterile pentru a se evita transmiterea bolilor de la un pacient
la altul (hepatita B, C, SIDA, dar și boli dermatologice precum onicomicozele,
panariții etc.)
 Prosop
 Tampoane și alcool medicinal
 Tăviță renală
o Se informează pacientul despre necesitatea procedurii și se obține
consimțământul
o Pacientul se așază în poziție de decubit dorsal cât mai comod
4. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile şi se îmbracă mănușile
 Se așază prosopul pe care se vor tăia unghiile
 Se dezinfectează cu un tampon cu alcool medicinal fiecare unghie de la degetele
mâinilor
 Cu mare atenție se taie unghiile, la nivelul degetului, apoi se pilesc
 Se procedează la fel și la unghiile de la degetele de la picioare
 Se evită lezarea țesuturilor adiacente, risc de infecții - panariții la diabetici.
5. Supravegherea  Pacientul este așezat comod
pacientului  Se îndepărtează materialele utilizate dezinfectându-le, sterilizându-le și
depozitându-le în locul special
 Se scot mănușile și se spală mâinile
6. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura data, ora, eventualele striații, îngroșări, modificări de
procedurii formă
 Pacientul exprimă stare de confort
7. Observații  Igiena unghiilor se face în cadrul băii pe regiuni sau separat
61
COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-6 CAPTAREA ELIMINĂRILOR
A-6.1. CAPTAREA URINEI

1. Documente de  Ordinul MS nr. 972/2010, pentru aprobarea Procedurilor, standardelor și
referință metodologiei de acreditare a spitalelor
 Legea nr.46/2003, privind drepturile pacientului
 Legea nr. 95/2006, privind reforma în sănătate
2. Scop  Golirea vezicii urinare la pacientul imobilizat
 Măsurarea cantității de urină eliminate
 Observarea aspectului urinei
 Obținerea unei mostre de urină pentru examene de laborator
 Ploscă/bazinet sau urinar
 Hârtie igienică
 Materiale pentru toaleta locală (dacă este cazul)
 Mușama şi aleză pentru protecţia patului
 Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului şi pacientului
 Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale.
o Încurajarea pacientului să solicite plosca sau urinarul când are nevoie
o Respectarea intimității şi demnității pacientului
o Izolarea pacientul cu un paravan
o Evaluarea resurselor pacientului
o Așezarea pacientul într-o poziție adecvată care să-i permită evacuarea
prin ridicarea extremității cefalice a patului dacă starea pacientului o
permite
5. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănușilor de unică folosință
 Îndepărtarea păturii pacientului şi protejarea patului cu mușama şi aleză
 Dezbrăcarea părții inferioare a corpului
 Se introduce plosca sub pacient sau se aşează urinarul între coapsele pacientului
(plosca sau urinarul pot fi încălzite prin clătire cu apă caldă şi uscate prin
ștergere cu hârtie igienică)
 Se acoperă pacientul cu pătura până finalizează actul micțiunii
 Se poate lăsa pacientul singur, dar se așteaptă dincolo de paravan, astfel încât să
poată anunța când a finalizat
 Se oferă pacientului hârtie igienică după micțiune, dacă starea acestuia permite
folosirea hârtiei
 Se îndepărtează bazinetul/plosca/urinarul, acoperind cu un material impermeabil
 Se efectuează la nevoie toaleta regiunii perineale pe alt bazinet special pregătit
 Se oferă pacientului lighean cu apă caldă, săpun şi prosop pentru spălarea
mâinilor dacă a folosit hârtie igienică
 Se îndepărtează sau se înlocuiește aleza dacă s-a umezit
 Se coboară capătul cefalic al patului până la o poziție comodă pentru pacient
 Se îndepărtează paravanul
 Se ralizează selectarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale
 Se îndepărtează mănușilor de unică folosință și se spală mâinilor
6. Supravegherea  Acordarea de ajutor pacientului la îmbrăcare (dacă este cazul)
pacientului  Așezarea pacientului într-o poziție comodă sau într-o poziție recomandată
 Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
 Acoperirea pacientului cu pătura
62
7. Evaluarea şi notarea  Se măsoară și se notează procedura: cantitatea, aspectul, întreruperea jetului,
procedurii eventualele senzații neplăcute (jenă, usturime)
A-6.2. CAPTAREA MATERIILOR FECALE

1. Scop  Golirea colonului la pacientul imobilizat
 Observarea aspectului materiilor fecale
 Măsurarea cantității de materii fecale eliminate
 Obținerea unei mostre de materii fecale pentru examene de laborator
 Asigurarea intimității pacientului imobilizat în vederea eliminării asistate a
materiilor fecale
 Ploscă/bazinet sau urinar
 Hârtie igienică
 Materiale pentru toaleta locală (dacă este cazul)
 Mușama şi aleză pentru protecţia patului
 Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical şi pacientului
 Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
o Încurajarea pacientului să solicite plosca sau urinarul când are nevoie
o Respectarea intimității şi demnității pacientului
o Așezarea pacientul într-o poziție adecvată care să-i permită evacuarea
permite
4. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile, se îmbracă mănușile de unică folosință
 Se îndepărtează pătura pacientului şi se protejează patul cu mușama şi aleză
 Se dezbracă partea inferioară a corpului
 Se solicită ajutorul unui alt membru al echipei de îngrijire pentru poziționarea
pacientului dacă starea nu-i permite să participe
 Se introduce plosca sub pacient sau se aşează urinarul între coapsele pacientului
(plosca sau urinarul pot fi încălzite prin clătire cu apă caldă şi uscate prin
ștergere cu hârtie igienică)
 Se acoperă pacientul cu pătura până finalizează actul eliminării materiilor fecale
 Se poate lăsa pacientul singur, dar se așteaptă dincolo de paravan, astfel încât să
poată anunța când a finalizat
 Se oferă pacientului hârtie igienică după defecare, dacă starea acestuia permite
folosirea hârtiei
 Se îndepărtează bazinetul/plosca/urinarul, acoperind-o cu un material
impermeabil
 Se efectuează la nevoie toaleta regiunii perineale pe alt bazinet special pregătit
 Se oferă pacientului recipient cu apă caldă, săpun şi prosop pentru spălarea
mâinilor dacă a folosit hârtie igienică
 Se îndepărtează sau se înlocuiește aleza dacă s-a murdărit
 Se îndepărtează paravanul
 Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
 Se îndepărtează mănușile de unică folosință și se spală mâinile
5. Supravegherea  Se acordă ajutor pacientului la îmbrăcare
pacientului  Se așează pacientul într-o poziție comodă sau într-o poziție recomandată.
 Se întinde lenjeriei de corp şi de pat și se acoperă pacientul cu pătura
6. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura: cantitatea, aspectul și caracteristicile patologice ale
63
procedurii scaunului (culoare, formă, prezența sângelui, puroiului, mucusului), prezența
durerii la defecare
A-6.3. CAPTAREA SPUTEI

1. Scop  Asigurarea eliminării asistate la pacientul imobilizat
 Prevenirea răspândirii infecției
 Observarea aspectului sputei eliminate
 Măsurarea cantității de spută eliminate
 Obținerea unei mostre de spută pentru examene de laborator
2. Materiale necesare  Recipient pentru captarea sputei din material plastic, transparent de 100 ml, cu
capac
 Soluţie dezinfectantă (pentru inactivarea germenilor)
 Pahar cu apă
 Șervețele de hârtie
 Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical şi pacientului
o Se explică pacientului importanța colectării sputei
o Se recomandă pacientului să utilizeze recipientul de unică utilizare
atunci când tușește și prezintă expectorație și să acopere recipientul de
fiecare dată,
o Se așază pacientul într-o poziție adecvată care să-i permită evacuarea
permite
4. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile, se îmbracă mănușile de unică folosință
 Se înmânează pacientului/se aduce în apropierea cavității bucale recipientul
pentru captarea sputei, în care s-a introdus soluţie dezinfectantă (excepție atunci
când se urmărește recoltarea sputei pentru examene de laborator, situație în care
recipientul este steril)
 Se tapotează ușor toracele pacientului şi se încurajează să tușească pentru a
elimina spută în recipient
 Se acordă ajutor pacientului imobilizat pentru a-și clăti gura cu apă şi oferirea de
șervețele de hârtie pentru a se șterge
 Se oferă pacientului recipient cu apă caldă, săpun şi prosop pentru spălarea
mâinilor dacă a folosit șervețele
5. Supravegherea  Așezarea pacientului într-o poziție comodă sau într-o poziție recomandată.
pacientului  Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
6. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura: cantitatea, aspectul (culoarea, forma) şi compoziția (roșie,
procedurii roz, brună, spumoasă, purulentă)
A-6.4. CAPTAREA VĂRSĂTURILOR

1. Scop  Asigurarea eliminării asistate la pacientul imobilizat
 Evitarea aspirării conţinutului gastric în căile respiratorii
 Observarea aspectului vărsăturii eliminate
 Măsurarea cantității de vărsătură eliminată
 Obținerea unei mostre de vărsătură pentru examene de laborator
2. Materiale necesare  Recipient pentru captarea vărsăturii – recipient cu capac
 Vas gradat
64
 Pahar cu apă
 Prosop/aleză
 Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical
o Încurajarea pacientului să solicite recipientul pentru captarea vărsăturii
când are nevoie
o Recomandarea de a efectua respirații profunde pentru a reduce senzația
de vomă
o Așezarea pacientul în poziție șezând dacă starea permite sau în decubit
lateral cu un prosop sau o aleză sub bărbie și obraz
4. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile şi se îmbrăcă mănușile de unică folosință.
 Se îndepărtează proteza dentară (unde este cazul)
 Se susține cu o mână fruntea pacientului, iar cu cealaltă mână se poziționează
tăvița renală sub bărbia pacientului său lângă faţă pacientului, în funcție de
poziția acestuia
 Se ajută pacientul pentru a-și clăti gura cu apă şi oferirea de șervețele de hârtie
pentru a se șterge
5. Supravegherea  Așezarea pacientului într-o poziție comodă sau într-o poziție recomandată pentru
pacientului evitarea aspirării conţinutul stomacal dacă vărsătura se repetă
6. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura: cantitatea, mirosul, conţinutul (mucos, alimentar, bilios,
procedurii fecaloid, sânge), simptomele premergătoare și orice alte acuze ale bolnavului
COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-7 MOBILIZAREA ȘI TRANSPORTUL PACIENTULUI
A-7.1. SCHIMBAREA POZIȚIEI PACIENTULUI IMOBILIZAT LA PAT

1. Principii  Asistentul medical trebuie adopte o poziție potrivită pentru a putea ridica pacientul
cu mai multă ușurință şi cu un efort fizic cât mai mic
 Prinderea pacientului se face precis şi sigur cu toată mâna, așezând palma pe
suprafața corpului pacientului astfel încât suprafața de contact să fie cât mai mare
 Așezarea asistentului medical se va face cât mai aproape de pat (de pacient) cu
picioarele depărtate pentru a avea o bază de susținere cât mai mare, genunchii
flectaţi, coloana vertebrală ușor aplecată (această poziție asigură protejarea
coloanei vertebrale prin diminuarea compresiunii asupra discurilor
intravertebrale şi asupra corpului vertebrei, permițând asistentului să utilizeze
forța coapsei şi a gambei, impulsionând toată energia ei spre picioare; prin
flectarea genunchilor, automat centrul de greutate coboară; această poziție este
mult mai convenabilă pentru a efectua mai ușor un efort cu membrele superioare
şi inferioare)
2. Responsabilități  Procedura se realizează de 1-2 persoane, una având rol de coordonator
3. Scop  Asigurarea confortului pacientului
 Prevenirea complicațiilor favorizate de imobilizare (escare, tromboze, încetinirea
tranzitului etc.)
4. Indicații  Schimbările pasive se efectuează la pacienți adinamici, imobilizați, inconștienți,
contraindicații paralizați, cu aparate gipsate etc.
5. Materiale necesare  Perne
 Suluri din pătură sau din alte materiale textile
65
 Sprijinitor pentru picioare
 Saci de nisip
6. Pregătirea  Se informează pacientul
pacientului  Se evaluează resursele pacientului şi capacitatea acestuia de a participa la
procedură
7. Schimbarea poziției  Asistentul medical se aşează la marginea patului spre care va fi întors bolnavul
din decubit dorsal în  Se pliază pătura spre partea opusă pentru a realiza un sul de sprijinire
decubit lateral  Se prinde umărul pacientului, se ridică şi se sprijină cu pătura
 Se sprijină apoi toracele pacientului cu o mână, şi cu mâna dinspre picioarele
acestuia se rotează bazinul şi membrele inferioare
 Membrul inferior de deasupra se flectează, cel de dedesubt rămâne întins
 Genunchiul superior se sprijină pe o pernă
 Spatele se sprijină cu pătura făcută sul
 Se reaşează patul, se întinde lenjeria și se acoperă pacientul.
8. Schimbarea poziției  Persoana care face schimbarea se aşează de partea patului spre care este întors
din decubit lateral în pacientul
decubit dorsal  Se îndepărtează perna de sub genunchi şi sulul din pătură
 Se aşează pacientul cu mișcări blânde în decubit dorsal
 Se introduc sub regiunea lombară şi sub genunchi pernițe mici sau materiale textile
împăturite pentru a respecta curbura fiziologică a coloanei şi pentru a evita
hiperextensia membrelor
 Se reaşează patul, se întinde lenjeria și se acoperă pacientul.
9. Schimbarea poziției  Realizată de o singură persoană
din decubit dorsal în o Se dezvelește pacientul până la mijloc
poziție șezând o Asistentul medical se aşează în faţă pacientului, acesta fiind rugat să
întoarcă privirea într-o parte
o Se prinde pacientul de sub axile şi se sprijină capul de antebraț
o Pacientul este rugat să se sprijine pe tălpi şi să se ridice ușor la comandă
 Se trage spre capul patului și se sprijină spatele cu perne
 Se fixează genunchii cu un sul şi tălpile cu un sprijinitor
 Realizată de două persoane
o Cele două persoane se aşează de o parte şi de alta a patului faţă în faţă
o Brațele dinspre capul pacientului se încrucișează pe spatele acestuia,
cealaltă mână se introduce în axilă
o Una dintre persoane comandă mişcarea
o Pacientul este tras spre capul patului şi se fixează poziția
10. Schimbarea poziției  Reașezarea pacientului în decubit dorsal din poziția șezând se face de către două
din poziție șezând în persoane
decubit dorsal  Cele două persoane se aşează de o parte şi de alta a patului faţă în faţă
 Una dintre persoane comandă mişcarea
 Se îndepărtează obiectele de sprijin de sub genunchi şi din dreptul tălpilor
 Brațele dinspre capul pacientului se încrucișează pe spatele acestuia, cealaltă mână
se introduce în axilă
 Cu o mișcare atentă pacientul este tras până ajunge în decubit dorsal, cu capul
sprijinit pe pernă
 Se fixează sulurile de sprijin sub regiunea lombară şi genunchi
 Se reaşează patul, se întinde lenjeria și se acoperă pacientul
11. Readucerea pe pernă  Se execută de două persoane așezate de o parte şi de alta a patului,
a pacienților o Se introduce mâna dinspre capul patului sub omoplații pacientului cu
alunecați în pat palma în sus, cealaltă mână se introduce sub regiunea fesieră a
pacientului, unde mâinile celor două persoane se unesc
o La comandă se ridică pacientul, folosind metoda membrelor inferioare
prin trecerea greutății de pe un picior pe altul; pentru a ușura efortul de
ridicare cele 2 persoane se pot sprijini cap în cap
 Readucerea pacientului pe pernă se poate face şi de către o singură persoana dacă
pacientul poate să se ajute flectându-şi genunchii şi împingând cu tălpile pe
66
suprafața patului
12. Observații  Cele mai frecvente mișcări pasive prin care se schimbă poziția bolnavului în pat
sunt:
o Întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi înapoi
o Aducerea bolnavului în poziție șezând la marginea patuluiâ
o Readucerea la loc a bolnavilor care au alunecat jos de pe pernă
 Important:
o Se explică întotdeauna pacientului clar ce se face cu el şi ce colaborare
așteptăm de la el
o Se urmărește atent pacientul în tot timpul manoperei
A-7.2. MOBILIZAREA PACIENTULUI

1. Definiție  Mobilizarea pacientului reprezentă mobilizarea în condiții de siguranță maximă
în cazul unei afecțiuni cronice avansate.
2. Responsabilități  Medicul stabilește tipul și durata mobilizării
 Asistentul medical execută procedura de mobilizare
3. Scop  Prevenirea eventualelor complicații
 Redobândirea tonusului muscular
 Menținerea mobilității articulare
 Prevenirea constipației și retenției urinare
 Prevenirea trombozelor, pneumoniilor, escarelor
 Prevenirea contracturilor musculare prin stimularea circulației
4. Materiale necesare  Agățători
 Cadru mobil
 Fotoliu
 Pled
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică a pacientului:
o Anunță pacientul și îi explică importanța mobilizării în procesul
vindecării
o Descrie mișcările ce urmează să le facă pacientul
 Pregătirea fizică a pacientului:
o Asistentul medical evaluează resursele fizice ale pacientului în raport cu
diagnosticul existent și cu starea generală
o Evaluează capacitatea de reacție și colaborare a pacientului
o Pacientul este îmbrăcat corespunzător
6. Mobilizarea pasivă  Asistentul medical realizează mișcări de flexie și de rotație ale capului
pacientului
 Se continuă cu exerciții pasive ale membrelor superioare și inferioare prin
mișcări de flexie, extensie, abducție, adducție, supinație și pronație, mobilizând
toate articulațiile cu blândețe
 Se comunică cu pacientul pentru a identifică eventualele dureri, se observă
permanent faciesul și starea pacientului
 Membrele se masează în sensul circulației venoase (de întoarcere)
7. Ridicarea pacientului  Asistentul medical ajută pacientul să se ridice în poziție șezând sprijinindu-l cu
în poziția șezând în pat perne sau folosind rezemătorul mobil
 Se montează deasupra patului o agățătoare mobilă și se încurajează pacientul să
se ridice, sprijinindu-l cu perne dacă este necesar
8. Ridicarea pacientului  Ridicarea pacientului în poziție șezând la marginea patului executată de o
în poziția șezând la singură persoană:
marginea patului o Asistentul medical introduce o mână pe sub regiunea omoplaților iar
cealaltă mână sub regiunea poplitee a pacientului
o Dacă este cazul, asistentul medical poate ruga pacientul să se prindă de
gâtul
o Rotește picioarele pacientului într-un unghi de 900, lăsându-le să atârne
ușor la marginea patului
o Asistentul medical observă permanent faciesul pacientului
67
 Ridicarea pacientului în poziție șezând la marginea patului executată de
două persoane:
o Cele două persoane se vor poziționa spre capul pacientului și-și vor
introduce mâinile sub omoplații pacientului
o Unul dintre cei doi asistenți medicali va introduce mâinile sub regiunea
poplitee a pacientului
o Prin sincronizarea mișcărilor se ridică spatele pacientului, rotind
picioarele cu 900 și aducându-le la marginea patului
o Se menține pacientul în această poziție, la început câteva minute, apoi se
crește treptat timpul
o În cazul în care pacientul prezintă modificări la nivelul faciesului,
devenind palid, cianotic sau acuză amețeli, se repoziționează în pat în
decubit dorsal și se măsoară funcțiile vitale
o Repoziționarea pacientului în pat în decubit dorsal se realizează prin
executarea mișcărilor în ordine inversă
9. Ridicarea pacientului  Pacientul este așezat în poziție șezând la marginea patului
în poziție ortostatică  Asistentul medical oferă papucii pacientului
 Asistentul medical se poziționează de o parte a pacientului, sprijinindu-l de sub
axile sau se poziționează în fața pacientului aflat în șezut la marginea patului
fixând cu genunchii, genunchii pacientului, iar cu mâinile sprijinindu-l de sub
axile
 Pacientul se sprijină de gâtul sau de umerii asistentului medical
 Se ridică pacientul în picioare
 Menține pacientul în ortostatism câteva minute, observând permanent faciesul
acestuia
 Asistentul medical întreabă pacientul dacă se simte bine
 În cazul în care pacientul acuză amețeli este așezat pe pat
 Repoziționarea pacientului în pat în decubit dorsal se realizează prin executarea
mișcărilor în ordine inversă
10. Așezarea pacientului  Pacientul este așezat la marginea patului
în fotoliu  Asistentul medical oferă papucii pacientului
 Se poziționează fotoliul cu rezemătoarea laterală lipită de marginea patului
 Asistentul medical se poziționează în fața pacientului introducând mâinile sub
axile, cerând pacientului să țină capul întors într-o parte
 Dacă sunt doi asistenți medicali se vor poziționa de o parte și de alta a
pacientului
 Fiecare dintre cei doi asistenți medicali prind pacientul subaxilar și-l ridică în
picioare
 Pacientul este rotit cu spatele spre fotoliu și așezat cu grija în fotoliu
 Pacientul este acoperit cu un pled în cazul în care temperatura aerului din
încăpere este mai scăzută
 Reașezarea pacientului în pat se realizează prin executarea mișcărilor în sens
invers
11. Efectuarea primilor  Medicul stabilește dacă pacientul se poate deplasa
pași  Asistentul medical poziționează pacientul în poziție șezând cât mai aproape de
marginea patului și apoi în ortostatism
 Sprijină pacientul de braț și apoi îl ajută să facă primii pași prin salon
 Distanța de deplasare se crește în raport cu recomandarea medicului
 Dacă starea generală a pacientului permite, asistentul medical oferă acestuia un
cadru mobil pentru a se putea deplasa singur
 Asistentul medical supraveghează permanent pacientul în timpul deplasării
 Încurajează permanent pacientul să se ridice și să se deplaseze pe măsura ce
starea generală a acestuia permite
12. Supravegheri și  Asistentul medical observă starea pacientului și măsoară tensiunea arterială,
îngrijiri pulsul, frecvența respirațiilor
 După procedură așează pacientul în poziție comodă
68
 Întinde lenjeria de pat pentru evitarea apariției escarelor
13. Reorganizarea locului  Materialele folosite se așează la locurile de depozitare
de muncă  Asistentul medical se spală pe mâini
o Pacientul se mobilizează conform programului de mobilizare
o Nu prezintă complicații generate de imobilizare
 Bilanț negativ:
o Pacientul refuză mobilizarea
o Cauze: prezența durerii, teama de durere, stare de slăbiciune,
prezența amețelilor
 Actiuni care să combată rezultatele nedorite:
o Se încurajează pacientul
o Se acorda mai mult timp pacientului pentru acomodare
o Se va acționa cu blândețe
o La recomandarea medicului, asistentul medical administrează
pacientului un calmant înaintea mobilizării
o Reducerea duratei mobilizării
15. Observaţii  Mobilizarea pacientului se poate face prin:
o Mișcări active (pe care le execută pacientul singur)
o Mișcări pasive (pacientul necesită ajutor)
o Mobilizarea pasivă se efectuează la pacienți adinamici, imobilizați,
inconștienți, paralizați, cu aparate gipsate etc.
A 7.3. TRANSPORTUL PACIENTULUI ÎN SPITAL

1. Definiție  În spital majoritatea bolnavilor se deplasează singuri, fără ajutor sau
supraveghere. Alţi bolnavi necesită însoțire şi sprijin. Bolnavii care au
contraindicat mersul trebuie transportați cu brancarda, scaun (fotoliu) rulant,
cărucior, pat rulant
 Transportul primar prezintă un grad de risc mai mare pentru că bolnavii nu sunt
pregătiți şi nu au un diagnostic cert
 Transportul secundar se face bolnavului internat care poate fi pregătit şi
transportat în funcţie de starea lui. Înaintea transportului se asigură eliminarea
urinară şi la nevoie eliminarea scaunului
 Pe timpul transportului bolnavii sunt atent supravegheați, iar asistenta însoţitoare
are obligația de a specifica în raportul ce însoțește predarea bolnavului să
specifice observațiile făcute
 Şi bolnavii mobilizabili vor fi însoțiți în timpul transportului prin spital etc. până
la externare, respectiv ieșire din spital
2. Transportul  Transport primar – transportul pacientului (victimei) către unitatea
pacientului sanitară:
o De la domiciliu la spital
o De la locul accidentului la spital
o Este un transport de urgenţă al pacienților insuficient pregătiți, fără
diagnostic precis
o Transportul primar pe distanțe relativ mici se face cu mijloace
motorizate
o Transportul accidentaților pe trasee montane se face de către echipele
salvamont
 Transport secundar – transportul bolnavului asistat:
o De la un salon la altul
o De la o secție la alta.
o De la un spital la altul
o În cadrul spitalului, la şi de la sala de operație, la laboratoare de
investigații şi tratamente etc.
o La domiciliu
3. Scop  Prevenirea durerile, apariției complicațiilor prin mobilizare (reapariției
hemoragiilor, agravarea șocului sau a traumatismelor etc.)
69
 Previrea agravării stării generale
 Ameliorarea funcţiilor vitale
4. Indicații de transport  Deplasarea pacienților cu afecțiuni grave ( în stare de şoc, inconștienți,
accidentaţi, cu hemoragii, adinamici, epuizaţi, febrili, cu insuficienţă cardio-
respiratorie gravă, suspecți sau confirmați cu infarct de miocard, operați,
afecțiuni ale membrelor, operați, cronici etc)
 Transport către şi de la diferite laboratoare sau cabinete de investigaţie şi
tratament etc.
5. Transportul cu targa  Targa este un mijloc de transport universal care se indică pentru distanțe mici
în spital  În mod obișnuit transportul pe targă se face în poziţie decubit dorsal
 Transportul bolnavului internat pe targă se face după aceleași principii ca şi
transportul accidentaților
 Bolnavul operat se transportă în poziţia decubit dorsal cu capul într-o parte
pentru a evita aspirarea eventualelor vărsături
6. Transportul cu  Transportul cu căruciorul rulant este specific secţiilor de chirurgie
căruciorul rulant  Cărucioarele sunt port-tărgi cu înălţimea mesei de operaţie şi sunt dotate cu roţi
pneumatice
 Se acoperă cu cearşaf curat şi se aduc lângă patul bolnavului
 Mutarea bolnavului pe cărucior se face de o manieră identică cu mutarea pe targă
 Bolnavul este învelit
 Operatul se aşează cu capul într-o parte → pentru a evita aspirarea vărsăturilor
 Împingerea căruciorului se face cu grijă, fără a zdruncina bolnavul
7. Transportul cu patul  Este forma ideală de transport a bolnavilor în spital care reduce transbordările la
rulant jumătate
 Picioarele patului sunt prevăzute cu roți (cu sistem de blocare a roților)
 Pregătirea şi transportul se face la fel ca şi cu căruciorul rulant
 Se recomandă bolnavilor gravi sau care nu pot fi mobilizaţi pentru:
o Explorări funcționali
o Examinări radiologice
o Transport dintr-un salon în altul
o Cură de aer pe terase
8. Transportul cu fotoliul  Se transportă bolnavii mai puţin gravi, cu afecţiuni ale membrelor inferioare,
(scaunul) rulant convalescenți etc.
 Se pregătește fotoliul cu pătură, cearșaf, muşama şi aleză
 Se îmbracă bolnavul peste pijama cu halat de molton, șosete şi papuci
 Se ajută bolnavul cu forță fizică diminuată să se ridice din pat şi să se aşeze în
fotoliu
 Bolnavii care au forță fizică pot fi lăsați să se aşeze şi să se ridice singuri sau cu
un ajutor minim
 Membrele inferioare așezate pe suporturi vor fi învelite cu cearşaf şi pătură
 Asistenta împinge fotoliu din spate
 Unele fotolii sunt pliante, altele sunt dotate cu motor electric şi dispozitiv
propriu de comandă
9. Transportul cu liftul  Transportul cu fotoliu rulant:
o Asistenta intră în lift şi trage fotoliu (bolnavul cu faţa la ușă)
o La coborâre asistenta împinge căruciorul înainte şi iese din lift
 Transportul cu căruciorul rulant:
o Brancardierul împinge patul rulant, apoi intră şi el în lift
o La coborâre, iese brancardierul şi trage patul afară
o Privirea bolnavului rămâne spre ieşire
70
A-7.4. TRANSPORTUL PACIENTULUI ÎN AFARA SPITALULUI
1. Pregătirea bolnavului  Se face pregătirea psihică a pacientului şi se anunță familia
pentru transportul în  Pregătirea fizică constă din toaletă, îmbrăcare, protecţie la frig
afara spitalului  Dacă pacientul este purtător de sondă urinară, se golește punga urinară
 Se verifică şi la nevoie se refac pansamentele
 Se măsoară tensiunea arterială, saturația oxigenului
 Se fac copii după toate documentele medicale
2. Mijloace de transport  Brancarda (targa) susținută de 1-5 persoane
al victimei  Pe brațe susţinut de 1-4 persoane
accidentului  Cu autosanitara
 Cu helicopterul
 Cu trenul, avionul sau vaporul
 Cu mijloace improvizate
3. Monitorizarea  Respirația  frecvenţă, saturația oxigenului, amplitudinea şi simetria mișcărilor
pacientului pe timpul hemitoracelui drept şi stâng
transportului  Circulaţia  frecvenţa cardiacă, pulsul periferic, tensiunea arterială,
monitorizarea electrocardiografică
 Starea de conștiență prin determinarea scorului Glasgow (normal 15-4)
 Temperatura  pacienţi febrili, hipotermici, cu frison, prematuri, nou născuți
 Culoarea tegumentelor  tegumente cianotice, palide
A-7.5. TRANSPORTUL ACCIDENTAȚILOR

1. Definiție  Transportul accidentaților reprezintă deplasarea victimei de la locul accidentului
la unitatea medicală
2. Etapele transportului  Degajarea victimei la locul accidentului
victimei  Ridicarea victimei de la sol
 Aşezarea victimei pe targă
 Transportul victimei
 Aşezarea victimei pe pat
3. Condiţii pentru  Transportul cu autosanitara → numai după acordarea primului ajutor pentru
transportul unei susținerea funcţiilor vitale
victime  Poziţia victimei → adaptată naturii şi topografiei leziunilor, stării de conștiență
sau de inconștiență
 Transportul de face supravegheat → de către o persoană competentă care poate
interveni la orice modificare a funcţiilor vitale (puls, respirație, tensiune
arterială) ale victimei
 Se evită în timpul transportului viteza excesivă, virajele, frânările sau
accelerările bruște
 Predarea victimei se face medicului de gardă pe baza unui protocol al
evenimentelor petrecute de la producerea accidentului şi până la internare
4. Mijloace de transport  Brancarda (targa) susținută de 1-5 persoane
 Pe brațe susţinut de 1-4 persoane
 Cu autosanitara
 Cu helicopterul
 Cu trenul, avionul sau vaporul
 Cu mijloace improvizate
5. Asigurarea  Cazuri de primă urgenţă:
transportului pe o Stop cardio-respirator
categorii de urgență o Hemoragii mari ce nu pot fi oprite prin garou
o Stare de şoc
 Cazuri de urgența a II-a:
o Hemoragii arteriale oprite prin garou
o Plăgi abdominale
o Amputații de membre
71
o Distrugeri osoase şi musculare
o Accidentat inconștient
 Cazuri de urgența a III-a:
o Traumatisme craniene, vertebrale, medulare, traumatisme de bazin
o Fracturi
o Leziuni de organe
o Plăgi profunde
o Hemoragii de tot felul
 Urgențe obișnuite
6. Observații Observaţii:
 În condiţii nepotrivite transportul poate constitui factor de agravare sau de
deces
 Un accidentat grav se transportă numai după efectuarea manevrelor de
resuscitare cardio-respiratorie sau manevre de hemostază în hemoragiile mari.
Odată începute manevrele de resuscitare cardio-respiratorie se vor continua şi pe
timpul transportului
 Victima decompensată circulator se transportă numai după reechilibrare.
 Nu se schimbă poziţia unui șocat se poate produce decesul
 În mod obișnuit, pentru distanțe relativ mici, se foloseşte transportul cu targa
 Transportul fără targă se poate face doar dacă leziunile sunt simple, bolnavul
este conștient şi nu sunt afectate organe de importantă vitală (inimă, plămân,
ficat, organele din bazin)
 Când deplasarea trebuie făcută prin spaţii foarte înguste unde nu poate pătrunde
targa, transportul victimei se poate face de către 1-2-3-4 persoane, transport pe
scaun, pe pătură etc.
 Orice manevră de transport şi transbordare traumatizează bolnavul, fapt
pentru care se recomandă pentru transport saltele din material plastic umplute
cu bile mărunte de polistiren şi aer. După așezarea bolnavului se pliază în jurul
lui, după care se videază salteaua care devine rigidă, imobilizând victima şi
totodată asigurându-i protecţia faţă de traumatisme, trepidații, variații de
temperatură etc. de menționat că acest tip de saltele sunt transparente la raze x.
Este o formă ideală de transport
A-7.6. TRANSPORTUL NOU NĂSCUȚILOR, SUGARILOR ȘI COPIILOR MICI

1. Transportul nou  Se face cu ambulanța de tip ART cu sursă de oxigen, monitor EKG, incubator,
născuților trusă de urgenţă
 Trusa de urgenţă va cuprinde cateter venos periferic, seringi sterile, perfuzoare,
soluţii perfuzabile, medicaţie de urgenţă (miofilin, atropină, adrenalină,
hemisuccinat de hidrocortizon), unele antibiotice, aspirator, sonde de aspiraţie,
pense sterile
 Pe timpul transportului se monitorizează mișcările respiratorii, frecvenţa
cardiacă, saturația în oxigen
2. Transportul sugarilor  Sugarii se transportă numai însoțiți de către mamă
și imaturilor  Vor fi supravegheați atent pe timpul transportului
 Mijloacele de transport vor fi prevăzute cu incubator sau cu încălzitoare,
coșulețe speciale căptușite cu pături de lână şi termofoare pentru a asigura o
temperatură de cca. 24-260C
 Mijloacele de transport vor fi dotate cu mijloace de administrare a oxigenului,
trusă pentru dezobstrucţia căilor respiratorii, trusă pentru pansamente, lenjerie de
rezervă, analeptice respiratorii şi cardiace
 Imaturul primește îngrijiri de urgenţă înaintea transportului, va fi îmbrăcat
corespunzător, învelit eventual în vată şi aşezat în incubator
 Pe timpul transportului se observă atent funcțiile vitale, paloarea tegumentară,
apneea, modificările pulsului
 Orice intervenție aplicată şi orice recomandare făcută de medic este consemnată
în raportul scris care se predă împreună cu sugarul sau imaturul – la fel ca şi în
72
cazul adulților
COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-8 ALIMENTAREA PACIENTULUI
A-8.1. ALIMENTAȚIA ACTIVĂ LA PAT

1. Definiție  Ajutarea pacientului nedeplasabil sau cu restricție de mobilizare să se alimenteze
singur la pat
2. Scop  Asigurarea necesităţilor calorice şi calitative în funcţie de vârsta şi starea
organismului
 Favorizarea procesului de vindecare, consolidarea rezultatelor terapeutice şi
prevenirea cronicizării unor îmbolnăviri
3. Indicații  Pacienți cu fracturi sau arsuri grave ale membrelor inferioare,
hemipareză/hemiplegie
 Pacienți cu restricții de mobilizare: insuficiență cardiacă, edeme masive ale
membrelor inferioare, IMA, operați pe membrele inferioare, pe cord
4. Materiale necesare  Tavă, tacâmuri, farfurii, cană cu cioc pentru supă/ ciorbă
 Pahar cu apă, pai, șervețele de masă, prosop
 Măsuță rulantă, adaptabilă la suprafața patului
 Materiale pentru igiena mâinilor, cavității bucale
5. Pregătirea mediului  Se îndepărtează, din salon, obiectele ce pot influența negativ apetitul pacientului
(urinare, ploști, tăvițe renale)
 Se izolează cu paravane, cu mult tact, pacienții cu aspect dezagreabil pentru
ceilalți: pacienți cu arsuri în zone expuse, cu piodermite întinse, cu plăgi
infectate
 Se aduce măsuța pentru alimentare lângă pat
o Se informează pacientul despre orarul meselor
o Se explică dieta pacientului și importanța acesteia pentru promovarea
sănătății
o Se ajută pacientul să adopte o poziție cât mai confortabilă, care să
favorizeze alimentarea (șezând, semișezând)
o Se servește pacientul cu materialele necesare pentru spălarea mâinilor,
se protejează lenjeria de corp a pacientului cu un prosop curat prins în
jurul gâtului
7. Pregătirea  Se adaptează măsuța pentru alimentare la pat și se fixează blatul în poziție
materialelor orizontală pentru a preveni înclinarea mesei și vărsarea alimentelor
 Se așează pe măsuță tava cu felurile de mâncare incluse în dieta indicată de
medic
 Se respectă regulile de igienă pentru stimularea apetitului pacientului: halat
curat, mâini curate cu unghii tăiate scurt, servire igienică, prezentare atractivă a
mesei
 Se verifică dacă farfuriile cu alimentele servite sunt suficient de calde
 Se sugerează pacientului să servească supa din cană cu cioc sau să bea lichidele
cu paiul pentru a evita riscul de răsturnare și deci de arsură, acolo unde este cazul
 Se taie în bucăți carnea, legumele, pâinea, la nevoie
8. Supravegherea  Se observă apetitul pacientului, respectarea dietei, mai ales în cazul celor cu
pacientului dietă hiposodată
 Se notează abilitățile pacientului de a se hrăni singur, la pat, legate de ducerea
alimentelor la gură, masticație, deglutiție
 Se îndepărtează, la sfârșitul mesei, materialele folosite
 Se servește pacientul cu materialele necesare pentru spălarea mâinilor, a dinților
9. Evaluarea procedurii  Se consemnează comportamentul pacientului în timpul meselor
73
 Se notează progresele, dificultățile prin:
o Observarea porțiilor consumate în timpul meselor, refuzul de a mânca
o Consemnarea aprecierilor pacientului: satisfacție, plăcere, dezgust/
repulsie
 Se notează manifestările apărute după mese: durere, greață, vărsături, balonare,
sughiț
 Se înscriu datele în fișa alimentară zilnică a pacientului și se analizează pentru a
adapta/ îmbunătăți autonomia pacientului în ce privește alimentarea la pat
A-8.2. ALIMENTAȚIA PASIVĂ

1. Definiție  Introducerea, cu ajutor, a alimentelor pe cale naturală pentru menținerea unei
stări nutriționale satisfăcătoare.
2. Indicații  Pacienți aflați în dificultate: cu fracturi sau arsuri grave ale membrelor
superioare, hemipareză/hemiplegie, tulburări de deglutiție, demență etc
 Pacienți cu dispnee, fatigabilitate și intoleranță la activitățile de autoîngrijire
 Pacienți cu tulburări de echilibru
3. Pregătirea mediului  Se îndepărtează ,din salon, obiectele ce pot influența negativ apetitul pacientului
(urinare, ploști, tăvițe renale)
 Se izolează cu paravane, cu mult tact, pacienții cu aspect dezagreabil pentru
ceilalți: pacienți cu arsuri în zone expuse, cu piodermite întinse, cu plăgi
infectate
 Se aduce măsuța pentru alimentare lângă pat
4. Materiale necesare Se pregătesc pe o tavă:
 Alimentele conform regimului alimentar, porționate în farfurii
 Tacâmuri
 Șervețele de masă
 Cană simplă sau cu cioc, tub păi pentru administrarea lichidelor, după caz
 Măsuță rulantă adaptabilă la suprafața patului
 Prosop pentru protecția lenjeriei de corp
o Se identifică pacientul și regimul alimentar recomandat
o Se obține acordul pacientului pentru a fi hrănit
o Se câștigă încrederea pacientului de către ajutor prin afișarea unei
aparențe fizice adecvate relației de ajutor: halat curat îmbrăcat peste
echipamentul obișnuit, părul strâns, eventual acoperit cu o bonetă,
mâini curate, unghii tăiate scurt
o Se așează pacientul în poziție semișezândă prin ridicarea extremității
cefalice a patului
o Se protejează lenjeria de corp cu un prosop curat așezat pe toracele
anterior și prins în jurul gâtului
o Se adaptează măsuța specială la patul pacientului și se așează tava cu
alimentele porționate pe aceasta, astfel încât pacientul să vadă ce i se
introduce în gură
o Se verifică temperatura alimentelor
6. Efectuarea procedurii  Asistentul medical se așează în dreapta pacientului, pe un scaun
 Se administrează lichidele (supe, ceaiuri) cu lingură, lingurița sau cu paiul în
funcție de posibilitățile de înghițire ale pacientului
 Se ridică ușor de pe pernă, cu mâna nedominantă, capul pacientului care nu
poate fi ridicat din poziția orizontală, iar cu mâna dominantă se introduce
lingura/lingurița, pe jumătate plină, dincolo de arcadele dentare, pentru a
favoriza înghițirea
 Se taie alimentele solide în bucăți mici, în prezența pacientului
 Se adaptează ritmul de administrare a alimentelor la posibilitățile de masticație și
deglutiție ale pacientului
74
 Se laudă performanțele pacientului, în timpul alimentării pentru a-l încuraja să
continue
 Se fac pauze dacă pacientul acuză greață, senzație de plenitudine, oboseală sau
refuză alimentele
 Se îndepărtează materialele folosite
7. Îngrijirea pacientului  Se așează pacientul în poziție comodă ,dacă nu poate singur
 Se reface patul, se îndepărtează eventualele resturi alimentare, se schimbă
lenjeria de pat la nevoie
 Se ajută pacientul să-și facă toaleta bucală, să se spele pe mâini
8. Evaluarea şi notarea  Se apreciază eficacitatea procedurii prin:
procedurii o Aspectul și culoarea tegumentelor, mucoaselor
o Greutate, indice de masă corporală, nivel de energie, stare generală
 Se notează procedura în foaia zilnică de alimentație a pacientului, cu notificările
specifice legate de apetit, toleranța digestivă, cantitatea de alimente și lichide
ingerate
A-8.3. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ

1. Definiție  Alimentaţie artificială, la adult, reprezintă introducerea alimentelor în organism
pe alte căi (artificiale) decât calea naturală – orală.
2. Tipuri de alimentație  Artificial → alimentele sunt introduse în organism prin
artificială o Sondă nazo- gastrică
o gastrostomă
o parenteral
o clismă (hidratare)
3. Scop/indicații  Punerea în repaus a esofagului după intervenții chirrugicale
 Asigurarea aportului hidric și nutrițional la pacienții:
o inconștienți
o cu tulburări de deglutiție
o psihopaților
o cu negativism alimentar
o cu intoleranţă digestivă sau hemoragii digestive superioare
o operați pe tubul digestiv
o cu stricturi esofagiene
A-8.3.1. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ – PARENTERALĂ

1. Definiție  Aportul nutritiv și hidric pe cale venoasă (parenterală), la pacientul adult, în caz
de imposibilitate, contraindicații sau insuficientă ingestie orală de alimente și
lichide
2. Indicații  Intervenții chirurgicale digestive, fistule digestive
 Diaree severă
 Pancreatită, stări de șoc, come
 Neoplazii ORL
 Enterite grave de iradiere
3. Materiale necesare  Soluții nutritive, energetice prescrise de medic în funcție de vârstă, sex,
suprafață corporală, patologie, metabolism bazal:
o Hidrolizate de proteine care conțin aminoacizi și potasiu
o Soluții lipidice
o Emulsii cu glucoză- lipide- acizi amânați
o Soluții de glucoză 5%, 10 %
o Ser fiziologic
o Suplimente vitaminice, dacă este cazul (polivitamine, vitamine. B1, B6,
C ,K
o Folați, oligoelemente, în special zinc și seleniu pentru susținerea
imunității sau a funcției miocardice
 Trusă de perfuzie, racorduri
 Pentru asepsie:
75
o Comprese sterile
o Soluții antiseptice
4. Pregătirea soluției  Se pregătește soluția nutritivă (condiționată, de regulă, în pungă de plastic și
nutritive conservată la o temperatură cuprinsă între 2 și 8 grade Celsius) conform utilizării
proprii a produsului
 Se lucrează într-un mediu închis, curat, degajat
 Se spală mâinile de manieră antiseptică, de către asistentul medical
 Se verifică integritatea ambalajului, doza, cantitatea și data prescripției
 Se desface ambalajul prin locul marcat
 Se răstoarnă punga, de mai multe ori, pentru a omogeniza conținutul
 Se atașează la pungă trusa de perfuzat conform procedurii
a. Se identifică și se informează pacientul despre necesitatea procedurii,
timpul de realizare, pentru a obține acordul și colaborarea
o Se invită pacientul să-și golească vezica
o Se așează pacientul în poziția cea mai confortabilă care să permită
accesul la abordul vascular (poziție de decubit dorsal, semidecubit
lateral)
6. Efectuarea procedurii  Se atașează amboul perfuzorului de la punga cu soluția nutritivă la robinetul de
la abordul venos, în condiții de asepsie perfectă
 Se stabilește debitul conform prescripției medicale
 Se supraveghează pacientul și alimentația parenterală pe toată durata derulării
procedurii
7. Evaluarea şi notarea  Absența efectelor secundare, nedorite, a complicațiilor
procedurii  Timpul, debitul și cantitățile sunt respectate
 Pacientul câștigă în greutate
 Rezultatele investigațiilor (ionogramă sanghină, proteinemie, trombocite, pH –
ul sanghin, metabolismul bazal ) sunt satisfăcătoare
 Se notează procedura în fișa de alimentare a pacientului
8. Complicații, incidente  Frisoane sau greață în cazul perfuzării prea rapide a produsului nutritiv
și accidente  Incompatibilități între diferitele produse perfuzate
 Intoleranță la soluțiile perfuzate
 Acidoză metabolică, trombocitopenie, insuficiență renală
A-8.3.2. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ PE SONDĂ NAZO-GASTRICĂ

1. Definiție  Alimentarea și hidratarea pacientului prin intermediul unei sonde nazogastrice
2. Indicații  Pacienți în stare critică, intubați
 Pacienți cu probleme mari de deglutiție (paralizie, abolirea reflexului de
deglutiție, alterarea stării de cunoștință)
 Pacienți denutriți, deshidratați
3. Materiale necesare  Mănuși de unică folosință
 Mască facială de protecție pentru asistentul medical
 Materiale pentru igiena gurii și a foselor nazale: tampoane de vată, comprese de
tifon, ser fiziologic steril, soluție antiseptică bucală
 Sondă nazo-gastrică sterilă
 Produsul de alimentație prescris de medic: produse farmaceutice ce conțin toți
nutrienții necesari (exemplu – fresubin, survimed) sau produse oficinale (de
bucătărie) reprezentate de produse măcinate și dizolvate sau suspendate în apă,
pentru a fi administrate printr-un tub relativ subțire cu diametru de 2-3 mm.
 Adeziv transparent
 Seringă de 50 ml, nutripompă sau infuzomat, în funcție de modalitatea de
alimentare
 Stativ pentru perfuzie
76
o Se informează pacientul conștient pentru a obține acordul informat și
colaborarea acestuia în timpul derulării procedurii
o Se așează pacientul în poziție semișezând sau șezând, dacă este posibil
o Se protejează toracele anterior al pacientului cu o aleză
o Se oferă pacientului tăvița renală
o Se îndepărtează proteza dentară, la nevoie
 Se pregătește soluția prescrisă de medic pentru igiena bucală
 Se îmbracă mănușile de unică folosință și se curăță succesiv,
schimbând tampoanele: gingiile, fața internă a obrajilor, bolta
palatină, limba și apoi fosele nazale
o Se măsoară distanța de la aripa nasului la tragus și apoi de la tragus la
scobitura sternală pentru a stabili pe ce lungime va fi introdusă sonda
gastrică
5. Efectuarea sondajului  Se solicită pacientului să mențină capul ușor deflectat pentru a facilita înaintarea
nazo-gastric sondei
 Se introduce sonda, pe cale nazală, până la nivelul orofaringelui
 Se fac pauze lăsând pacientul să se relaxeze și să respire calm:
o Prima pauză, după introducerea sondei pe nas și înainte de pasajul
orofaringian
o A doua pauză, după trecerea sondei de pasajul orofaringian; această
trecere poate fi ușurată de înghițirea unei mici cantități de apă
 Se continuă, apoi, progresia sondei, lent, până în stomac
 Se verifică poziția sondei în stomac prin:
o Injectarea de aer
o Aplicarea stetoscopului în regiunea epigastrică
o Ascultarea zgomotelor aerice caracteristice
 Se fixează sonda de aripa nasului cu un adeziv transparent
 Se aspiră, cu seringă, reziduul gastric înainte de a începe alimentarea
6. Efectuarea procedurii  Se îmbracă mănuși de unică folosință
de alimentare  Se verifică prescripția medicală: cantitatea, calitatea compoziției nutritive,
modul și debitul de administrare
 Se pregătește pompa de alimentare enterală în proximitatea pacientului,
infuzomatul sau seringa de 50 ml conform prescripției
 Se alimentează pacientul respectând modul de alimentare prescris:
o Continuă, cu infuzomatul, cu minimum 2 întreruperi/ zi cu durată de 30
minute fiecare, sincronizate cu alte manevre de îngrijire (igienă,
mobilizare)
o În bolusuri, cu seringa sau cu o nutripompă, asigurându-se un ritm lent
de 20 ml/min. pentru a evita distensia bruscă a stomacului și implicit
vărsătura
o Intermitentă, cu repaus nocturn de 8 ore, cu ajutorul pompei
 Se adaptează volumul nutrițional administrat cu pompa sau cu injectomatul la
durata administrării (300/400 ml maxim la o masă)
 Se spală sondă cu 30-40 ml de apă, după efectuarea alimentării, și apoi se
închide
7. Supravegherea  Se verifică permeabilitatea sistemului de alimentare
pacientului și a  Se schimbă zilnic plasturele adeziv și se observă semnele de intoleranță locală:
sistemului de iritație, roșeață
alimentare  Se notează semnele de intoleranță digestivă : greață, vărsături, diaree
 Se măsoară greutatea corporală
 Se verifică, la indicația medicului, glicemia la cei cu alimentație enterală
continuă
77
 Se notează volumul și aspectul reziduului gastric
8. Evaluarea şi notarea  Se apreciază eficacitatea procedurii prin:
procedurii o Curba ponderală, care trebuie să fie stabilă sau în ascensiune
o Toleranță digestivă bună, fără grețuri, vărsături
o Aspectul tegumentului și mucoaselor
o Criterii biologice prin intermediul analizelor de laborator : proteine
totale, albuminemie, transferinemie.
 Se notează în fișa de alimentație a pacientului critic: cantitatea, tipul de aliment,
ritmul de administrare, pauze, tipul de alimentare (continuă, intermitentă, în
bolusuri)
A-8.3.3. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ PRIN GASTROSTOMĂ

1. Definiție  Alimentarea și hidratarea pacientului prin intermediul unei gastrostome
 Gastrostoma este deschiderea chirurgicală şi fixarea la peretele stomacului în
scopul alimentării cu ajutorul unei sonde, atunci când calea esofagiană nu este
abordabilă
 În stomă se fixează o sondă de cauciuc prin intermediul căreia alimentele sunt
introduse în stomac cu o pâlnie sau seringă
2. Indicații  Pacienți în stare critică, intubați
 Pacienți cu probleme mari de deglutiție (paralizie, abolirea reflexului de
deglutiție, alterarea stării de cunoștință)
 Pacienți denutriți, deshidratați
 Pacienți cu gastrostomă
 Punerea în repaus a esofagului după operații, arsuri cu substanțe caustice după
ingestie voluntară sau accidentală
 Stricturi esofagiene postcaustice sau obstacole
 Când alimentarea artificială se impune vreme mai îndelungată
3. Materiale necesare  Alimente pasate, cu consistență foarte redusă, la temperatura corpului
 Pâlnie sau seringi de cel puţin 20-50 ml
 Baghetă pentru împingerea alimentelor
 Material pentru protecţia stomei
 Material pentru protecţia patului
4. Pregătirea pacientului  Este instruit cum se poate alimenta singur
5. Efectuarea procedurii  Pacientul îşi spală mâinile
 Să îndepărtează pensa care închide sonda
 Să adaptează pâlnia la capătul liber al sondei sau să monteze seringa
 Se introduc pe rând alimentele fără să se depășească 100 ml odată, pentru a nu
destinde stomacul şi pentru ca alimentele să nu se scurgă înafara
 Se alternează introducerea lichidelor cu semisolidele
 Doza pentru o masă nu trebuie să depășească 400 ml
 La sfârşitul mesei se administrează un lichid, pentru a spăla lumenul sondei
 Se închide sonda la sfârşitul alimentației
 Se fixează sonda în poziţie verticală
 Pacientul rămâne în poziţie şezândă sau semișezând (poziţia de decubit dorsal
favorizează „regurgitarea” conţinutului pe sondă)
 Este ajutat să-şi spele mâinile
6. Supravegherea  Se observă tegumentele din jurul stomei
pacientului  Se protejează pielea
 Se reface pansamentului din jurul stomei în capul regurgitării sucului gastric
7. Observații  Alimentarea poate fi făcută şi de altă persoană instruită în acest sens
 Când indicația de alimentare prin gastrostomă nu mai este de actualitate, sonda
se retrage şi se aşteaptă închiderea stomei
78
COD
SONDAJE, SPĂLĂTURI, CLISME
procedură
B
B-1. SONDAJUL GASTRIC

1. Definiție  Sondajul gastric reprezintă introducerea unei sonde în stomac prin nas
(nazogastric) sau gură (orogastric)
2. Scop  Diagnostic:
o Prelevare pentru examene de laborator (evidențierea agenților patogeni
microbieni în gastritele microbiene, cercetarea bacilului Koch la
pacienții care înghit sputa, examen toxicologic în intoxicații
medicamentoase)
o Confirmarea şi monitorizarea pierderilor de sânge în hemoragia
digestivă superioară
 Terapeutic
o Aspirarea conţinutului gastric
o Alimentația enterală
o Spălături gastrice în intoxicații
o Introducerea unor medicamente
 Tavă sau cărucior pentru tratamente
 Sondă sterilă din material plastic Levine sau Faucher CH 25-35 din PVC cu
vârf atraumatic prevăzut cu un conector luer, transparentă cu linie radiopacă cu
gradație la 1cm de la 15 la 75 cm, lungimea totală de 100 cm
 Seringă sterilă de 50 ml
 Pensă Kocher
 Stetoscop biauricular
 Soluţie pentru lubrifiere hidrosolubilă (aqua gel)
 Mănuși sterile
 Comprese de tifon
o Eprubete
o Recipient gradat/pungă colectoare pentru colectarea conţinutului
eliminat
o Alimente, medicamente în funcție de scop şi indicație
 Leucoplast, foarfecă
 Prosop, câmp pentru protecţia lenjeriei
 Pahar cu apă și pai/tub de sucțiune
 Prosop/aleză
o Se informează pacientul despre scopul și modul de derulare al
procedurii pentru a obține colaborarea
o Se respectă intimitatea pacientului prin izolare cu paravan
o Așezarea pacientul în poziție șezând sau semișezând dacă starea permite
sau în decubit lateral stâng
o În cazul sondei nazogastrice, pacientul este rugat sau ajutat să-şi curețe
nasul și se alege nara în funcție de permeabilitate, punând pacientul să
respire alternativ pe o nară sau alta
79
 Îndepărtarea protezei dentare (dacă pacientul prezintă)
 Protejarea lenjeriei pacientului cu un prosop sau un câmp plasat sub bărbie
 Măsurarea cu sonda gastrică a distanței dintre lobul urechii şi vârful nasului și
apoi distanța de la lobul urechii până la apendicele xifoid (în total aproximativ
50 cm la adult)
o Marcarea distanței pe sondă (sau se notează distanțele dacă sonda este
gradată
 Plasarea tăviței renale sub bărbia pacientului și susținerea ei de către pacient cu o
mână
 Lubrifierea vârfului sondei pentru a asigura înaintarea
 Introducerea cu grijă a sondei prin nara selectată, împingând-o spre spate în jos
 Încurajarea pacientului conștient să înghită lent saliva sau apă din pahar,
înghițirea se face lent și se împinge lent sonda până ajunge la primul semn
o Observarea permanentă a stării pacientului (dacă sonda a ajuns în
trahee pot să apară: tuse, cianoză, tulburări respiratorii)
 Înghițirea sondei de către pacient încet, până la al doilea semn
o Verificarea poziției sondei prin una din următoarele metode
o Introducerea aerului pe sondă cu seringa și auscultația zgomotelor cu
stetoscopul
o Aspirarea conţinutului stomacal cu seringa
o Introducerea capătului liber al sondei într-un pahar cu apă
o Pentru alimentație sau introducerea unor medicamente verificarea
trebuie făcută prin control radiologic
 Fixarea sondei cu leucoplast pe nas astfel încât să nu împiedice vederea şi să nu
preseze nasul
o Realizarea unei bucle din partea liberă a sondei pentru a permite
mişcarea liberă a capului şi se face a doua fixare
 Continuarea sondajului conform scopului şi indicației
o Atașarea la sondă a sistemului de aspirație/punga colectoare/
recipientul cu alimente/cu medicamente
 Așezarea pacientului în poziție comodă
 Pensarea sondei cu pensa Kocher
 Închiderea sondei între două folosiri
 Reorganizarea locului de muncă:
o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
o Îndepărtarea mănușilor de unică folosință și spălarea mâinilor
o Aerisirea salonului
6. Supravegherea sondei  Verificarea poziției sondei
și a pacientului o Verificarea narinei și igienizarea zilnică cu un tampon se vată umezit cu
apă caldă sau soluție hidrosolubilă
o Mobilizarea sondei zilnic printr-o mișcare ușoară de rotire pentru a
evita apariția aderențelor
o Schimbarea leucoplastului de fixare şi locul acestuia
o Verificarea permeabilității sondei
o Asigurarea igienei cavității bucale de 3 ori pe zi
o Asigurarea hidratării buzelor
o În cazul nutriției enterale, irigarea sondă cu aproximativ 30 ml de apă
sterilă înainte și după alimentație
 Supravegherea pacientului după procedură
o Așezarea pacientului într-o poziție comodă sau într-o poziție
recomandată
o Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
7. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura
procedurii  Măsurarea și notarea :
o Cantității, aspectului, conţinutului (mucos, alimentar, bilios, fecaloid,
sânge), simptomelor premergătoare și orice alte acuze ale bolnavului
80
8. Complicații, incidente  Măsuri pentru combaterea incidentelor
și accidente o Dacă pacientul nu colaborează, la recomandarea medicului se poate
folosi spray anestezic la montarea sondei
o Dacă sonda a pătruns în căile respiratorii (pacientul tuşeşte, se
cianozează) se retrage sonda, pacientul este lăsat să se liniștească, se
încearcă din nou montarea sondei
o Senzația de vomă se combate prin respirații profunde
9. Indicații pentru  Sondele siliconate pot fi lăsate pe loc 4-7 zile, iar cele de latex 2-3 zile
schimbarea sondei  Când există indicația de schimbare a sondei, între îndepărtare şi montare este
necesar un repaus de 6-8 ore în timpul nopții
 Sondajul se realizează folosind cealaltă narină
B-2. ÎNDEPĂRTAREA SONDEI GASTRICE SAU DUODENALE

1. Responsabilități  Îndepărtarea sondei gastrice intră în competența asistentului medical
2. Scop  Se îndepărtează sonda la terminarea procedurii de sondaj sau lavaj gastric sau
duodenal
3. Materiale necesare  Tavă sau măsuță pentru materiale
 Pensă Kocher
 Prosop
 Pahar cu apă
o Se informează pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
o Se așeză pacientul în poziție semișezând sau șezând în funcție de starea
generală
o Aplicarea unui prosop sub bărbia pacientului
5. Efectuarea procedurii  Se verifică recomandarea medicului privind îndepărtarea/schimbarea sondei
 Spălarea mâinilor și îmbrăcarea mănușilor de unică folosință
 Pensarea sondei cu pensa Kocher
 Îndepărtarea leucoplastului cu blândețe de pe nas şi faţă
 Pacientul este rugat să inspire şi să rămână în apnee
 Prinderea sondei între degete, pensarea ei, retragerea lentă până aproape de
faringe, apoi cu o mișcare rapidă îndepărtarea ei
o În timpul extragerii, sonda poate fi ghidată cu cealaltă mână folosind
șervețele sau prosop de hârtie, prinzând capătul liber
6. Supravegherea  Pacientul este rugat să respire normal
pacientului  Se oferă un pahar cu apă pentru clătirea gurii
 Se așează pacientul într-o poziție comodă sau recomandată
7. Evaluarea şi notarea  Procedura este notată
procedurii
B-3. SPĂLĂTURA GASTRICĂ

1. Definiție  Prin spălătură gastrică se înțelege evacuarea conținutului stomacal și curățarea
mucoasei gastrice de exudate și substanțe străine
 Spălătura gastrică se practică introducând în stomac o sondă de calibru mare care
permite într-un prim timp să se verse în stomac mai mulți litri de apă pentru a
evacua conţinutul
2. Scop  Evacuarea conținutului stomacal toxic
3. Indicații  Indicații:
contraindicații o Intoxicații alimentare
o Intoxicații cu substanțe toxice
81
o Stază gastrică însoțită de procese fermentative
o Pregătire preoperatorie de urgență
o Pregătire pentru gastroscopie
 Contraindicații:
o Intoxicații cu substanțe caustice
o Hepatite cronice, varice esofagiene
o Afecțiuni cardio-pulmonare decompensate
o Ulcer gastric în perioada dureroasă
o Cancer gastric
 Sonda Faucher sau sonde gastrice mai mici sterile, adaptate vârstei
o Pâlnia de 1 l – 1,5 l
o Seringă de 50 ml pentru aspirație
o Seringă de 20 ml pentru insuflație
o Cană de 5 l
o Lichid pentru spălătură în funcție de scop
o Vas colector gradat de cca 5 l
o Soluţie pentru lubrifiere (aqua gel)
 Eventual deschizător de gură, ustensile de intubație şi aspirație pentru pacient
inconștient
 2 șorturi impermeabile, pentru asistentul medical și pentru pacient
 Bandă leucoplast
 Cărbune animal, soluții antidot după caz
 Eprubete pentru recoltare, în caz de intoxicații
 Prosop, câmp pentru protecția lenjeriei
 Scaun
 Pahar cu apă
 Pensă Kocher
 Stetoscop biauricular
 Mănuşi de unică folosință
5. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică:
o Asistentul medical identifică pacientul și se verifică recomandarea medicală
o Se informează pacientul asupra necesității procedurii
o Se explică pacientului modul de derulare a procedurii și că poate avea
senzație de vomă
o Se instruiește pacientul să asculte comenzile asistentului medical
o Se obține colaborarea şi consimțământul
o Se asigură respectarea intimității prin izolarea pacientul cu un paravan
Pregătirea fizică:
o Se evaluează resursele pacientului
o Pacientul este așezat pe scaun cu fața spre lumină, dacă starea permite
o În cazul pacienților inconștienți sau comatoși se asigură poziția decubit
lateral stâng
o Se îndepărtează proteza
o Se oferă pacientului tăvița renală şi este rugat să o ţină sub bărbie cu
ambele mâini (imobilizează mâinile şi captează salivă)
6. Efectuarea procedurii  Asistentul medical aduce vasul colector lângă pacient
 Se spală mâinile și se îmbracă mănuşi de unică folosință
o Protejarea lenjeriei pacientului cu un prosop sau un câmp plasat sub
bărbie
o Îmbrăcarea pacientului cu șorțul de cauciuc
 Măsurarea cu sonda gastrică a distanței dintre lobul urechii şi vârful nasului și
82
apoi de la lobul urechii până la apendicele xifoid (aproximativ 50 cm la adult) și
marcarea locurilor măsurate pe sondă (dacă sonda nu este gradată)
 Se umezește sonda cu apă pentru a asigura înaintarea
 Se aşează asistentul în partea dreaptă a pacientului şi se fixează capul acestuia
între torace şi antebraț
 Se solicită pacientului să deschidă gura şi să respire profund
 Se introduce capătul rotunjit al sondei până la peretele posterior al faringelui,
aproape de rădăcina limbii, pacientul fiind invitat să înghită
 Se supraveghează permanent starea pacientului pentru a evita pătrunderea sondei
în căile respiratorii (atenție la facies, respirație, apariția tusei)
 Sonda înaintează încet în esofag spre stomac până la diviziunea 45-50 cm la
arcada dentară
 Se adaptează pâlnia la capătul liber al sondei
o Se coboară pâlnia sub nivelul toracelui şi se umple cu lichid la
temperatura de 25-26°, 300-500 ml
o Se ridică ușor pâlnia deasupra capului pacientului pentru a permite
pătrunderea lichidului în stomac
o Înainte de terminarea coloanei de lichid din pâlnie, aceasta se coboară
sub nivelul stomacului pentru a permite întoarcerea lichidului din
stomac conform principiului sifonajului
o Se golește conţinutul pâlniei în vasul colector
 Se repetă procedura de 4-5 ori până când lichidul eliminat este curat, fără resturi
alimentare sau alte substanțe, cantitatea de lichid folosit fiind de 3-5-10 l în
intoxicații
o Se detașează pâlnia
o Se pensează bine capătul liber al sondei pentru a nu permite
conţinutului din lumenul sondei să curgă în faringe sau cavitatea bucală
de unde ar putea fi aspirat
o Retrage sonda lent până la nivelul faringelui apoi cu o mișcare rapidă
se îndepărtează
 Se oferă pacientului un pahar cu apă să-şi clătească gura
 Se șterge gura şi bărbia pacientului
 Se îndepărtează tăvița renală
7. Verificarea poziției  Se introduce capătul liber al sondei într-un pahar cu apă şi se observă dacă apar
sondei bule de aer
 Se introduce aer prin sondă şi se ascultă pătrunderea aerului cu ajutorul unui
stetoscop plasat la nivelul regiunii epigastrice
 Aspirația conținutului gastric cu seringa
8. Supravegherea  Se supraveghează pacientul: dacă se cianozează, apare reflexul de tuse este
pacientului semn că sonda a ajuns în căile respiratorii – se retrage sonda
 Se supraveghează funcțiile vitale
 Este posibil ca pacientul să acuze disfagie ușoară care dispare fără tratament
 Pacientul este așezat într-o poziție comodă sau poziție recomandată
9. Reorganizarea locului  Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
 Se golesc recipientele și le curăță/dezinfectează
 Se îndepărtează mănuși de unică folosință și se spală mâinile
10. Evaluarea şi notarea  Se notează data, ora ,toleranța pacientului la procedură, aspectul, conținutul,
procedurii mirosul lichidului de spălătură
o Pacientul este colaborant și demonstrează înțelegerea informaţiilor
o Sonda este introdusă fără dificultate
o Sonda este permeabilă
o Pacientul nu acuză disconfort major
o Pacientul nu colaborează și demonstrează neînțelegerea
83
informaţiilor:
 Asistentul medical explică cu răbdare importanța procedurii și
la nevoie anunță medicul
 Se poate folosi un spray anestezic la recomandarea medicului
pentru a îndepărta senzațiile neplăcute
o Pacientul tuşeşte, se cianozează, prezintă tulburări respiratorii
pentru că sonda a ajuns în trahee:
 Se retrage sonda, se oferă pacientului un moment de relaxare
să se liniștească și se încearcă din nou manevrând sonda cu
blândețe
o Pacientul acuza senzație de voma, de iritație și stare de disconfort:
 Pacientul este sfătuit să respire profund pentru a combate
greața; se anunță medicul în caz de iritație și se aplică măsurile
stabilite de aceasta
11. Observații  O spălătură gastrică nu este dureroasă dar este neplăcută
 Nu necesită spitalizare
 În caz de intoxicații, primul lichid eliminat se captează separat pentru a se
putea face examinări!
 După efectuarea spălăturii, înainte de retragerea sondei, la indicația medicului se
administrează pe sondă antidot sau purgativ care va rămâne în stomac
B-4. SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE

1. Definiție  Sondajul vezical (cateterismul uretro-vezical) reprezintă introducerea unei
sonde/cateter vezical prin uretră în vezica urinară pentru evacuarea urinii.
2. Principii  Procedura se execută cu respectarea regulilor de asepsie și antisepsie
 Selectarea tipului de sondă și a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie
cateterizată
 Golirea lentă a vezicii cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a
150-200 ml urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
o Prelevarea de probe sterile pentru examene de laborator
o Depistarea modificărilor patologice de la nivelul uretrei și vezicii
urinare
o Determinarea reziduului vezical
o Introducerea unei substanțe de contrast în vederea cistografiei
 Terapeutic
o Evacuarea conţinutului vezicii urinare când aceasta nu se produce
spontan
o Captarea urinei în caz de incontinență urinară
o Monitorizarea diurezei
o Realizarea spălăturii vezicale
o Pregătirea preoperatorie
o Sondă uretro-vezicală sterilă (sonda Foley cu 2 căi și balonaș este cea
mai frecvent utilizată)
o Ser fiziologic sau apă sterilă
o Seringă sterilă de 5-10 ml
o Pensă Kocher
o Soluţie antiseptică pentru mucoase
o Soluţie sterilă pentru lubrifierea sondei (aqua gel)
o Tampoane şi comprese sterile
o Tăviță renală
o Bazinet
o Mănuşi sterile
84
o Câmp steril
 Mănuși de examinare
 Materiale pentru toaleta organelor genitale
 Mușama, aleză
 Pungă colectoare de urină
 1-2 recipiente sterile pentru recoltarea urinei
 Substanțe de contrast/medicamente în funcție de scop şi indicație
 Recipiente pentru colectare deșeuri
o Se explică scopul, modul de derulare a procedurii și a duratei
o Se explică modul de colaborare și se obține consimțământul
o Se evaluează resursele pacientei
o Așezarea pacientei în poziție ginecologică
o Respectarea intimității prin izolarea pacientei cu un paravan
6. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mânușilor de unică folosință.
o Dezbrăcarea părții inferioare a corpului pacientei
o Poziționarea bazinetului sub șezutul pacientei
o Efectuarea toaletei regiunii vulvare cu apă şi săpun
o Îndepărtarea bazinetului
o Acoperirea pelvisului cu un câmp steril, lăsând abordabil meatul urinar
 Schimbarea mănușilor de examinare cu cele sterile
 Evidențierea meatului urinar prin îndepărtarea labiilor mari și mici
 Dezinfectarea orificiului uretral de sus în jos cu soluție antiseptică, folosind 2-3
tampoane
 Prinderea sondei între police, index și degetele mediu şi inelar ale mâinii
dominante
 Lubrifierea sondei cu lubrefiant steril
 Introducerea sondei în uretră, la o adâncime de 4-5 cm, până apar primele
picături de urină
o Continuarea sondajului conform scopului și indicației
 Se introduc 5-10 ml de ser fiziologic /apă sterilă pe calea balonașului pentru a-l
umfla și poziționa sonda în vezică
 Atașarea la sondă a pungii colectoare /recipientului pentru recoltarea urinei
 Poziționarea pungii colectoare la marginea patului pacientei verificându-se
periodic
o Îndepărtarea mânușilor și spălarea mâinilor
7. Supravegherea  Pe toată perioada procedurii se comunică cu pacienta pentru susținerea psihică și
pacientei identificarea eventualelor situații de risc
 Supravegherea sondei
o Verificarea poziției sondei
 Supravegherea pacientei după procedură
o Îmbrăcarea pacientei
o Așezarea pacientei într-o poziție comodă sau recomandată
8. Evaluarea şi notarea  Notarea procedurii
procedurii  Se notează eventualele simptome ale pacientei, cantitatea, aspectul urinei
eliminate, eventuale situații speciale
85
B-5. SONDAJUL VEZICAL LA BĂRBAT
1. Definiție  Sondajul vezical (cateterismul uretro-vezical) reprezintă introducerea unei
sonde/cateter vezical prin uretră în vezica urinară pentru evacuarea urinii.
2. Principii  Procedura se execută cu respectarea regulilor de asepsie și antisepsie
 Selectarea tipului de sondă și a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie
cateterizată
 Golirea lentă a vezicii cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a
150-200 ml urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
3. Responsabilități  Primul sondaj vezical la bărbat se efectuează de către medic
 Procedura poate fi făcută de către asistentul medical pe baza unui protocol stabilit
şi semnat de medic
o Recoltare de probe sterile pentru examene de laborator
o Identificarea modificărilor patologice de la nivelul uretrei și vezicii
urinare
o Determinarea reziduului vezical
o Introducerea unei substanțe de contrast în vederea cistografiei
 Terapeutic:
o Evacuarea conţinutului vezicii urinare când aceasta nu se produce
spontan
o Captarea urinei în caz de incontinență urinară
o Monitorizarea diurezei
o Realizarea spălăturii vezicale
o Pregătirea preoperatorie
o Sondă uretro-vezicală sterilă (sonda Foley cu 2 căi și balonaș este cea
mai frecvent utilizată)
o Ser fiziologic sau apă sterilă
o Seringă sterilă de 5-10 ml
o Pensă Kocher
o Soluţie antiseptică pentru mucoase
o Soluţie sterilă pentru lubrifierea sondei (aqua gel)
o Tampoane şi comprese sterile
o Tăviță renală
o Bazinet
o Mănuşi sterile
o Câmp steril
 Materiale pentru toaleta organelor genitale
 Mușama, aleză
 Pungă colectoare de urină
 1-2 recipiente sterile pentru recoltarea urinei
 Substanțe de contrast/medicamente în funcție de scop şi indicație
 Recipiente pentru colectare deșeuri
o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei
o Explicarea modului de colaborare
o Obținerea consimțământului
o Respectarea intimității prin izolarea pacientului cu un paravan
o Așezarea pacientului în decubit dorsal, cu picioarele în extensie, ușor
depărtate cu o pernă tare sub bazin
86
7. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mânușilor de unică folosință
o Dezbrăcarea părții inferioare a corpului pacientului
o Poziționarea bazinetului sub șezutul pacientului
o Efectuarea toaletei glandului cu apă şi săpun
o Îndepărtarea bazinetului
o Acoperirea pelvisului cu un câmp steril, lăsând abordabil meatul urinar
 Schimbarea mănușilor de examinare cu cele sterile
 Evidențierea meatului urinar
 Dezinfectarea orificiului uretral cu soluție antiseptică, folosind 3 tampoane
 Prinderea sondei între police, index și degetele mediu şi inelar ale mâinii
dominante
 Lubrifierea sondei cu lubrefiant steril
 Introducerea sondei în uretră, la o adâncime de 10-15 cm
 În timpul introducerii sondei, penisul se ține în poziție verticală, se respectă
traiectul fiziologic al uretrei
o Continuarea sondajului conform scopului și indicației
 Se introduc 5-10 ml de ser fiziologic /apă sterilă pe calea balonașului pentru a-l
umfla și poziționa sonda în vezică
 Atașarea la sondă a pungii colectoare /recipientului pentru recoltarea urinei
 Poziționarea pungii colectoare la marginea patului pacientului
o Îndepărtarea mânușilor și spălarea mâinilor
o Aerisirea salonului.
8. Supravegherea  Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea
pacientului psihică și identificarea eventualelor situații de risc
 Supravegherea sondei
o Verificarea poziției sondei
 Supravegherea pacientului după procedură
o Îmbrăcarea pacientului
o Așezarea pacientului într-o poziție comodă, recomandată
9. Evaluarea şi notarea  Notarea procedurii în dosarul de îngrijire
procedurii  Se notează eventualele simptome ale pacientului, cantitatea, aspectul urinei
eliminate, eventuale situații speciale
B-6 SONDAJUL VEZICAL - ÎNDEPĂRTAREA SONDEI

1. Materiale necesare  Tavă sau măsuță pentru materiale
 Pensă Kocher
 Seringă de 10/20 ml
2. Efectuarea procedurii  Se verifică recomandările medicului privind îndepărtarea/schimbarea sondei
o Se explică procedura pacientului/pacientei
o Se așează pacientul în poziție decubit
o Se spală mâinile, se îmbracă mănușilor de unică folosință
o Se atașează seringa sondei și se aspiră serul fiziologic dezumflând
balonașul sondei
o Se extrage sonda
o Se introduce împreună cu punga colectoare după ce s-a golit, în
containerul special pentru colectarea deșeurilor medicale
o Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
o Se așează comod pacientul/pacienta
3. Evaluarea şi notarea  Procedura se notează în fișă
procedurii  Se notează eventualele reacții negative ale pacientului/pacientei
87
B-7 SPĂLĂTURA AURICULARĂ
1. Definiție  Spălătura auriculară este introducerea de lichid de irigare în conductului auditiv
extern pentru îndepărtarea secrețiilor sau a corpilor străini
2. Scop  Terapeutic:
o Îndepărtarea secrețiilor (puroi, cerumen)
o Îndepărtarea corpilor străini intraauriculari
3. Materiale necesare  Tavă sau cărucior pentru tratamente
 Mușama, aleză
 Prosop
 Materiale pentru spălarea mâinilor
 Recipiente pentru colectare deșeurilor
 Pensă porttampon
 Seringa de 20-50 ml, sterilă
o Lichid de spălătură: apă sterilă încălzită la 37°C
o Soluţie medicamentoasă prescrisă de medic
 Tampoane auriculare.
o Explicarea modului de colaborare, obținerea consimțământului
o Așezarea pacientul în poziție șezândă
o Protejarea scaunului /patului cu aleză şi cu mușama
o Protejarea pacientului cu prosopul așezat pe umăr, sub urechea afectată
o Așezarea pacientul în poziție șezândă
 Poziționarea tăviței renale sub urechea afectată, susținerea ei de către pacient şi
înclinarea ușoară a capului spre tăviță pentru ca lichidul să se scurgă în această
 Verificarea temperaturii lichidului de spălătură şi aspirarea lichidului în seringă
 Deschiderea gurii de către pacient, pentru lărgirea conductului auditiv
 Tragerea pavilionul urechii pacientului, în sus şi înapoi, cu mâna nedominantă
 Injectarea lichidului de spălătură în conduct, spre peretele postero-superior, cu
mâna dominantă şi apoi evacuarea lichidului
 Repetarea spălăturii de mai multe ori, până când lichidul este curat
 Uscarea conductului auditiv extern cu tampoane auriculare
 Introducerea în conductul auditiv extern a unui tampon de vată
o Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea mâinilor
6. Supravegherea  Așezarea pacientului în repaus, în decubit dorsal 15-30 minute şi evitarea
pacientului curentului de aer
procedurii  Se precizează aspectul, conţinutul lichidului de spălătură și acuzele bolnavului
88
B-8. SPĂLĂTURA OCULARĂ
1. Definiție  Spălătura oculară este introducerea de lichid de irigare în sacul conjunctival
pentru îndepărtarea secrețiilor sau a corpilor străini.
o Îndepărtarea secrețiilor
o Îndepărtarea corpilor străini
 Mușama, aleză
 Prosop
 Mănuşi de unică folosinţă
 Recipiente pentru colectarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale
 Pensă porttampon
 Pipetă sterilă
 Lichid de spălătură:
o Ser fiziologic încălzit la 37°C
o Soluţie medicamentoasă prescrisă de medic
 Comprese sterile
 Tampoane de tifon sterile
o Explicarea modului de colaborare, obținerea consimțământului
o Așezarea pacientul în poziție șezândă cu capul în extensie sau în decubit
lateral
o Protejarea scaunului /patului cu aleză şi cu mușama
o Protejarea pacientului cu prosopul așezat pe umăr, sub ochiul afectat
5. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă
 Poziționarea tăviței renale lângă obrazul pacientului, pe partea ochiului afectat,
susținerea ei de către pacient/alt asistent medical şi înclinarea ușoară a capului
spre tăviță pentru ca lichidul să se scurgă în această
 Poziționarea unei comprese sterile pe celălalt ochi
 Se așeză pe pleoapa superioară și pe cea inferioară a ochiului afectat a două
comprese mici de tifon îmbibate în soluția de spălare
o Verificarea temperaturii lichidului de spălătură şi aspirarea lichidului
în pipetă
 Deschiderea fantei palpebrale de către asistentul medical apucând de cele două
tampoane, cu mâna nedominantă
 Picurarea încet a lichidului de spălătură în sacul conjunctival cu mâna
dominantă, cu pipeta, de la o distanță de 6-7 cm de ochiul pacientului
o Solicitarea ca pacientul să își miște ochiul în toate direcțiile
o Repetarea spălăturii de mai multe ori
 Îndepărtarea tampoanelor de tifon de pe pleoape
 Îndepărtarea compresei de pe celălalt ochi
 Îndepărtarea tăviței renale
 Verificarea prezenței eventualilor corpi străini în lichidul de spălătură
o Ștergerea lichidului rămas în unghiul nazal al ochiului cu tampoane de
tifon
o Ștergerea feței pacientului cu prosopul
6. Supravegherea  Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea
89
pacientului psihică a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
 Așezarea pacientului în repaus, după efectuarea procedurii, în decubit dorsal 15-
30 minute şi evitarea curentul de aer
7. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura și se menționează:
procedurii o Aspectul, conţinutul lichidului de spălătură și acuzele bolnavului
B-9. SPĂLĂTURA NAZALĂ

1. Definiție  Spălătura nazală este evacuarea conținutului nazal prin introducerea de lichid
de irigare în cavitățile nazale. Se poate efectua baia nazală sau dușul nazal
2. Scop  Terapeutic
 Explorator
 Mușama, aleză
 Prosop
 Pipetă sterilă /irigator nazal steril
 Lichid de spălătură:
o Ser fiziologic încălzit la 37°C
o Soluţia medicamentoasă prescrisă de medic
o Se explică pacientului scopul, modul de derulare a procedurii și a
duratei, a modului de colaborare și se obține consimţământul
o Se valuează resurselor pacientului și se așează în poziţie șezândă
o Se protejează pacientul cu prosopul așezat sub bărbie
5. Baia nazală  Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă
 Poziționarea tăviței renale sub bărbia pacientului și susținerea ei de către pacient
sau altă persoană şi poziționarea în extensie a capului pacientului, ușor într-o
parte
o Verificarea temperaturii lichidului de spălătură şi aspirarea lichidului în
pipetă
o Așezarea pipetei la orificiul nazal și picurarea lentă a lichidului de
spălătură în cavitatea nazală cu mâna dominantă
 Se solicită pacientului să pronunțe „aaa” pentru obturarea foselor nazale și
ridicarea vălului palatin, împiedicând pătrunderea lichidului în căile respiratorii
 Se solicită pacientului să aducă capul în flexie pentru ca lichidul de spălătură să
se scurgă în tăvița renală
o Repetarea spălăturii de mai multe ori pentru fiecare nară
 Se îndepărtează tăvița renală
 Examinarea lichidul de spălătură
 Se șterge fața pacientului cu prosopul
 Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea
psihică a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc.
6. Dușul nazal  Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă
 Poziționarea tăviţei renale sub bărbia pacientului și susținerea ei de către
pacient/alt asistent medical
o Verificarea temperaturii lichidului de spălătură şi aspirarea lichidului în
irigatorul nazal
o Așezarea irigatorului la o înălțime de 30 cm în raport cu nivelul nasului
bolnavului:
 Golirea de aer a tubului irigatorului
90
 Se solicită pacientului să respire pe gură liniștit, fără a înghiți, fără a vorbi:
o Introducerea olivei nazale în nară și injectarea lentă a lichidului de
spălătură care se va scurge pe cealaltă nară în tăvița renală
o Repetarea spălăturii de mai multe ori pentru fiecare nară
 Îndepărtarea tăviței renale
 Examinarea lichidul de spălătură
 Ștergerea feței pacientului cu prosopul
psihică a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc.
7. Reorganizarea locului  Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
 Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea mâinilor
8. Supravegherea  Așezarea pacientului în repaus, în decubit dorsal 15-30 minute
pacientului  Întinderea lenjeriei de corp şi de pat.
procedurii o Aspectul, conţinutul lichidului de spălătură
o Acuzele bolnavului
B-10. SPĂLĂTURA VEZICALĂ

1. Definiție  Spălătura vezicală este introducerea de lichid de irigare și soluții
medicamentoase prin sondă în vezica urinară
2. Responsabilități  Medicul:
o Recomandă efectuarea procedurii
o Efectuează primul sondaj la bărbat
 Asistentul medical:
o Montează sonda
o Efectuează spălătura
o Notează tehnica
o Pregătirea pentru examinări: cistoscopie, pielografia
 Terapeutic:
o Îndepărtarea exsudatelor patologice rezultate din inflamația pereților
vezicii urinare
 Materiale pentru protecţie:
o Paravan
o Muşama, aleză
o Prosoape
o Materiale pentru spălarea mâinilor
o Mănuși sterile
o Recipiente pentru colectare de deșeuri rezultate din activitățile medicale
 Materiale pentru dezinfecţie şi toaletă externă:
o Betadină sau oxicianură de mercur 1/5000
o Bazinet
o Tăviţă renală
o Tampoane sterile
o Comprese sterile
o Pensă porttampon
 Materiale pentru spălătură:
o Sonda urinară Foley (dacă nu este montată)
o Două pense hemostatice
o Seringă sterilă de 20-50 ml sau dispozitiv de irigație steril
o Medii de cultură, la nevoie
o Ser fiziologic steril
91
o Soluţie de spălătură sterilă, la temperatura corpului, recomandată de
medic
o Soluţie de rivanol 0,1 -2%
o Nitrat de argint 1-4‰
o Ulei de parafină pentru lubrifiere
o Pungă colectoare pentru lichidul de spălătură
o Explicarea modului de colaborare, obţinerea consimţământului
o Se asigură respectarea intimităţii prin izolarea pacientul cu un paravan
o Protejarea patului cu aleză şi cu muşama
6. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de unică folosinţă
 Se efectuează toaleta organelor genitale externe
 Se efectuează sondajul vezical evacuator
o Se adaptează la sonda vezicală seringa sau dispozitivul de irigație
o Se introduc 80-100 ml soluţie
o Se detașează seringa /dispozitivul de irigație şi se lasă să se elimine
lichidul în punga colectoare
 Se repetă etapele spălăturii până când lichidul evacuat este clar, limpede
 Se extrage sonda vezicală după pensarea ei sau sonda rămâne pe loc, fiind
racordată, după caz, la o pungă colectoare de urină
7. Supravegherea  Așezarea pacientului într-o poziţie comodă sau într-o poziţie recomandată.
8. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura în dosarul de îngrijire
procedurii o Cantitatea
o Aspectul
o Conţinutul lichidului de spălătură
o Acuzele bolnavului
B-11. SPĂLĂTURA VAGINALĂ

1. Definiție  Spălătura vaginală reprezintă irigarea vaginului cu apă, soluţii antiseptice sau
medicamentoase la o presiune scăzută.
o Prevenirea și tratarea infecțiilor cervico-vaginale
o Asigurarea igienei şi a confortului pacientei
 Evacuator:
o Evacuarea secrețiilor cervico-uterine și vaginale, acumulate în vagin
 Muşama, aleză
 Materiale pentru igiena vulvei pacientei: apă caldă, săpun, prosop
o Specul sau valve vaginale sterile
o Tăviţă renală
o Irigator cu tub de cauciuc
o Soluție pentru spălătura vaginală:
 Soluţii antiseptice sau medicamentoase călduțe
 Pentru spălătura antiseptică a vaginului se poate utiliza 1000-
92
2000 ml de soluţie de betadină la temperatura de 37-38°C
o Canulă vaginală sterilă
o Mănuşi sterile
o Vas gradat
o Tampoane de vată
 Pensă pean
 Tampoane vulvare
o Identificarea pacientei
o Obţinerea consimţământului, explicarea modului de colaborare
o Respectarea intimităţii prin izolarea pacientei cu un paravan
o Evaluarea resurselor pacientei
o Evacuarea vezicii urinare
o Dezbrăcarea părții inferioare a corpului
o Acordarea de ajutor la așezarea pacientei în poziție ginecologică, pe
masa ginecologică
5. Efectuarea procedurii  Spălarea și dezinfectarea mâinilor
 Pregătirea lichidului de spălătură în vasul gradat și ajustarea temperaturii
lichidului
 Introducerea lichidul de spălătură din vasul gradat în irigator, evacuarea aerului,
închiderea tubului irigatorului și suspendarea irigatorului pe stativ la o înălțime
de 50-70 cm deasupra mesei ginecologice
o Acordarea de ajutor pacientei la dezbrăcare și adoptarea poziției
corespunzătoare pe masa ginecologică
o Îmbrăcarea mănuşilor sterile
o Introducerea valvelor în vagin
 Vizualizarea colului şi vaginului
 Retragerea valvelor
 Introducerea în vagin a canulei vaginale conectate la irigator:
o Îndepărtarea labiilor cu o mână, iar cu cealaltă mână introducerea
canulei în vagin aproximativ 8-10 cm, orientând-o la început spre
simfiza pubiană, apoi spre sacrul pacientei
o Deschiderea tubului irigatorului pentru a permite soluției să curgă (prin
forța gravitației)
o Rotirea lentă a canulei în timpul irigației
o Observarea lichidului evacuat
o Închiderea tubului înainte de terminarea lichidului și retragerea lentă a
canulei din vagin
 Rămânerea pacientei pe masa ginecologică timp de câteva minute, pentru a se
elimina lichidul de spălătură
o Spălarea vulvei cu apă şi săpun și ștergerea cu un prosop
o Aplicarea unui tampon la nivelul vulvei
o Acordarea de ajutor pacientei la coborârea de pe masa ginecologică
o Îndepărtarea mănuşilor și spălarea mâinilor
o Aerisirea salonului.
6. Supravegherea  Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacienta pentru susținerea psihică
pacientului a acesteia și identificarea eventualelor situații de risc
 Îmbrăcarea pacientei
 Așezarea pacientei într-o poziţie comodă în pat
 Supravegherea eliminărilor pe cale vaginală
7. Evaluarea şi notarea  Notarea procedurii:
93
procedurii o Aspectul lichidului eliminat
o Simptomele pacientei
B-12. CLISMA EVACUATOARE

1. Definiție  Clismă evacuatoare reprezintă introducerea unei sonde în intestinul gros prin
anus pentru a evacua conținutul intestinal
2. Scop general al clismei  Evacuator:
o Evacuarea conținutului intestinului gros
o Pregătirea pacientului pentru examinări endoscopice şi radiologice cu
sau fără introducerea de substanțe de contrast
o Pregătirea pentru intervenții chirurgicale
 Terapeutic:
3. Indicații  Clisma evacuatoare simplă:
o Pregătirea preoperatorie în intervențiile pe colon și intestin
o Pregătirea pentru investigații radiologice
o Eliminarea fragmentelor solide de fecale din părțile superioare ale
colonului
 Clisma prin sifonaj se efectuează pentru îndepărtarea exsudatelor, toxinelor
microbiene de pe suprafața mucoaselor, în pareze, suspiciune de ocluzie
intestinală
 Clisma uleioasă de utilizează la pacienții cu constipații cronice
 Materiale pentru protecţie:
o Paravan
o Muşama, aleză
o Învelitoare/pătură
o Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical
o Mănuși de unică utilizare
o Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
 Materiale pentru clismă:
o Irigator, tubulatură de unică folosință de 1,5-2 m și 10 mm diametru
o Canulă rectală sterilă sau de unică folosință
o Pară de cauciuc pentru sugar
o Tăviţă renală
o Ploscă
o Apă caldă (35-37°C) 500-1000 ml pentru adulți, 150 ml pentru copii,
50-60 ml pentru sugari
o Stativ pentru irigator
o Materiale pentru creşterea efectului purgativ:
 Ulei de ricin (4 linguri la 1 l apă)
 Glicerină (40 g la 500 ml apă)
o Vaselină pentru lubrifierea canulei
o Comprese sterile
o Vas colector
o Obţinerea consimţământului
o Se asigură respectarea intimităţii
o Așezarea pacientul în funcție de starea generală:
 Decubit lateral stâng cu membrul inferior întins şi cel drept
flectat
 Decubit dorsal cu membrele inferioare ușor flectate şi
94
coapsele depărtate (pentru pacienții adinamici)
 Genupectorală
6. Tipuri de clismă  Clismă evacuatoare simplă
evacuatoare  Clismă înaltă
 Clismă prin sifonaj
 Clismă uleioasă
 Clismă purgativă
7. Efectuarea clismei  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de unică folosinţă
evacuatoare simplă  Fixarea canulei la tubul irigatorului şi închiderea robinetului (la nevoie se aplică
o pensă)
 Verificarea temperaturii apei
 Umplerea irigatorului
 Deschiderea robinetul şi eliminarea aerului după care se închide din nou
 Lubrifierea canulei cu vaselină folosind comprese de tifon
 Fixarea irigatorului pe stativ
o Evidențierea orificiului anal cu mâna nedominantă şi introducerea
canulei 10-12 cm prin anus în rect cu vârful orientat anterior spre
vezica urinară apoi spre planul sacrului (pentru a respecta curbura
rectului)
o Deschiderea robinetului sau a pensei şi ridicarea irigatorului la
aproximativ 50 cm pentru a favoriza scurgerea lichidului
o Comunicarea cu pacientul pentru ca să inspire adânc, să se relaxeze şi
să rețină soluţia 10-15 minute
o Dacă pacientul acuză durere, disconfort sau crampe abdominale se
coboară irigatorul pentru a scădea presiunea lichidului
o Închiderea robinetului înainte de terminarea scurgerii lichidului (pentru
a nu pătrunde aer în colon)
o Retragerea canulei din rect, detașarea de tubul irigatorului şi punerea
ei în tăvița renală
 Schimbarea poziției pacientului din decubit lateral stâng în decubit dorsal și
menținerea câteva minute, apoi în decubit lateral drept câteva minute, pentru ca
soluția să pătrundă mai profund
o Evacuarea conținutul colonului se face în ploscă sau la toaletă
 Realizarea igienei perineului în cazul pacientului imobilizat la pat
8. Efectuarea clismei  Se efectuează la fel ca şi clisma simplă
înalte  Se înlocuiește canula rectală cu o canulă flexibilă care poate pătrunde în colon la
o profunzime de 30-40 cm
 Irigatorul se ridică la 1,5 m pentru a crește presiunea apei
 Cantitatea de apă utilizată este 2-3 litri la o temperatură mai scăzută (15-16°C)
pentru a crește efectul purgativ
o Pacientul este poziționat pentru fiecare 0,75 l apă în decubit lateral
stâng, decubit dorsal, decubit lateral drept
prin sifonaj o Canula este înlocuită cu o sondă semirigidă de 35-40 cm lungime cu
diametru de 1,5 cm prevăzută cu orificii largi
o Irigatorul se înlocuiește cu o pâlnie de 1,5 l conectată la tubul
irigatorului
o Cantitatea de apă utilizată este 6-10 litri la o temperatură mai ridicată
(35-40°C)
 Pensarea tubului de cauciuc lângă canulă
 Lubrifierea sondei şi introducerea ei prin mișcări de rotație până în colonul
sigmoid
95
 Ridicarea pâlniei la înălțimea de 1 m şi deschiderea pensei pentru a permite
pătrunderea apei în colon
 Înainte de golirea completă a apei din pâlnie se coboară pâlnia sub nivelul
colonului, lichidul de irigație scurgându-se înapoi în pâlnie împreună cu
fragmente de fecale, puroi, mucozități etc.
 Evacuarea lichidului de irigație în vasul colector
 Repetarea sifonajului de 5-6 ori până se elimină apă curată
uleioase  Se utilizează 200-400 ml ulei vegetal încălzit la 37°C care se introduce lent, în
15-20 minute
 Se menține uleiul în rect 6-12 ore
 Se execută seara, eliminarea se face dimineaţa
11. Efectuarea clismei  Efectul se bazează pe crearea unui mediu hiperton, atrage apa din țesuturi şi
purgative formează un scaun lichid ușor de eliminat
 Se efectuează la fel ca şi clisma simplă
 Se folosește o soluţie concentrată (250 ml apă cu 2-3 linguri MgSO4)
procedurii  Se notează aspectul și conţinutul lichidului de clismă și orice acuze ale
bolnavului
 În practică se pot folosi kituri de procedură pentru „clisma evacuatoare”
B-13. CLISMA PE COLOSTOMĂ (IRIGAREA COLOSTOMEI)

1. Definiție  Introducerea unei cantităţi de apă prin colostomia stângă, pentru golirea
intestinului
2. Scop  Golirea completă a intestinului de gaze, mucus şi materii fecale, pentru evitarea
purtării unei pungi colectoare, astfel încât pacientul să-şi poată efectua
activităţile zilnice
 Prima clismă se face a 8-a – a 10-a zi postoperator şi numai la recomandarea
medicului
 Cea mai favorabilă perioadă este în convalescență, între 3 săptămâni şi 2 luni
după intervenția chirurgicală
 Se face la interval de 2-3 zile, întotdeauna la aceiași oră
3. Materiale necesare  Un scaun decupat la mijloc, având dedesubt un colector
 Irigator pentru colostomie, tub adaptor
 Canula colotip (sub formă conică, de pâlnie) folosită în acest scop
 Apă călduță 700-800 ml
 Vaselină
 Un deget de mănușă (din latex)
 Un manșon de irigație
 Tampon opturator sau o pungă mică colectoare
 Mănuşi de unică folosinţă, comprese nesterile
 Un prosop
 Aleză
 Apă, săpun pentru curățirea zonei
 Doi saci pentru colectarea deşeurilor
4. Pregătirea pacientului  Se explică pacientului procedura
 Se instalează pacientul în poziţia semișezând
 Se urmărește efectuarea educaţiei pentru autonomie în viitor
5. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile și se pun mănușile
 Se îndepărtează dispozitivul aplicat de pe planul cutanat
 Se curăță pielea din jurul stomei cu apă şi săpun neutru, se usucă foarte bine
 Se aplică manșonul (o pungă colectoare deschisă la cele două extremităţi)
 Se închide extremitatea inferioară printr-un nod sau prin clampare sau se
96
introduce într-un recipient colector
 Folosind degetul de mănușă, se face un tuşeu la nivelul stomei, pentru a repera
poziţia pâlniei (colotipului)
 Se pregătește irigatorul cu apă călduţă (700-800 ml), se suspendă pe un suport,
aproximativ la înălțimea umărului pacientului
 Se elimină aerul din tubul irigatorului
 Se introduce colotipul lubrifiat la nivelul colostomei prin extremitatea
superioară a manșonului
 Se deschide circuitul şi apa se scurge în intestin în aproximativ 6-10 minute
 La terminarea irigației, se îndepărtează colotipul, se închide partea superioară a
manșonului cu o pensă şi se îndepărtează
 Se aşteaptă golirea totală a intestinului
 Evacuarea se face sub supravegherea asistentului medical
 Se curăță stoma cu apă şi săpun
 Stoma se acoperă cu pansament
 În timpul procedurii, pacientul este rugat să observe toate etapele, pentru a se
putea autoîngriji
6. Supravegherea  La nivelul stomei se face un pansament
pacientului  Se pune un tampon obturator sau o pungă mică opacă
 Pot apărea dureri abdominale, grețuri dacă golirea nu este completă
 Durerile pot fi produse şi de viteza prea mare a lichidului de spălătură, iar
acestea pot fi prevenite prin controlarea ritmului de scurgere
B-14. UTILIZAREA TUBULUI DE GAZE

1. Definiție  Utilizarea tubului de gaze reprezintă introducerea unui tub semirigid în colon
prin anus
2. Scop  Evacuator
3. Indicații  Evacuarea gazelor din colon în caz de meteorism abdominal
 Paravan
 Muşama, aleză
 Învelitoare/pătură
 Mănuși de unică utilizare
 Tub steril semirigid din plastic de 30-35 cm lungime şi 8-12 mm diametru cu
marginile rotunjite
 Ploscă
 Vaselină pentru lubrifierea tubului
o Se asigură respectarea intimităţii prin izolarea pacientul cu un paravan
o Așezarea pacientul în funcție de starea generală:
 Decubit lateral stâng cu membrul inferior întins şi cel drept
flectat
 Decubit dorsal cu membrele inferioare ușor flectate şi
coapsele depărtate (pentru pacienții adinamici)
6. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de unică folosinţă
 Se lubrifiază tubul cu vaselină folosind comprese de tifon
97
o Se îndepărtează fesele pacientului cu mâna nedominantă şi se introduce
tubul prin anus în rect cu vârful orientat anterior spre vezica urinară
apoi spre planul sacrului (pentru a respecta curbura rectului)
o Se introduce tubul 15-20 cm în colon
o Se menține tubul de gaze maxim 2 ore în colon
 Se retrage tubul din colon
o Se aerisește salonul
pacientului  Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
8. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura în fișă
procedurii  Se notează în dosarul de îngrijire acuzele bolnavului
COD
PROCEDURI DE MONITORIZARE CLINICĂ ȘI BIOLOGICĂ
procedură
C-1 MONITORIZAREA PARAMETRILOR CLINICI
MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA

C-1.1.
TEMPERATURII CORPORALE
1. Definiție  Menținerea temperaturii corpului în limite normale este necesitatea
organismului, de a-și menține starea de sănătate, înțeleasă ca o stare de bine
psihic, somatic și social a individului
 Menținerea temperaturii corpului în limite normale se realizează pe baza
principiului termostatului (termogeneză/termoliză)
 Uzual temperatura se măsoară la orele 7,00 și 18,00
 La nevoie pacientul poate fi termometrizat și la 30-60-120 minute sau se poate
face monitorizarea continuă a temperaturii
2. Scop  Evaluarea funcției de termoreglare și termogeneză
 Aprecierea evoluției unei boli, a refacerii pacientului după boală
 Determinarea răspunsului pacientului la măsurile inițiate în cazul creșterii sau
scăderii temperaturii corpului
3. Indicații  Termometrul se dezinfectează după fiecare pacient.
 Termometrele digitale vor fi șterse cu un tampon îmbibat în alcool medicinal.
4. Locul determinării  Axilă
 Plica inghinală
 Cavitatea bucală
 Rect
 Vagin
5. Tipuri de termometre  Termometru instantaneu (axial)
 Termometru digital
 Termometru oral tip suzetă
 Termometru cu infraroșu fără atingere
 Termometru timpanic
 Febertest
6. Factori care  Fumatul: eroare +/- 0,2 C0 dacă pacientul a fumat (în cazul determinării orale)
influențează  Ingestia de alimente /lichide reci /lichide fierbinți (în cazul determinării orale
determinarea  Clisma în cazul determinării rectale
 Transpirația /împachetările reci (în cazul determinării axilare)
7. Materiale necesare  Termometrul maximal, digital sau oricare alt termometru avut la dispoziție
 Tampoane de vată sau comprese
 Recipient cu soluţie dezinfectantă - cloramina 1%
 Alcool medicinal
98
 Lubrifiant dacă se folosește calea rectală
 Ceas
 Foaie de temperatură
 Creion albastru
o Se explică procedura pentru a obține colaborarea
o Se așază pacientul în poziția cea mai adecvată căii utilizate
 Decubit dorsal – pentru măsurarea în cavitatea bucală și axilară
 Decubit lateral - pentru măsurarea în cavitatea rectală
9. Măsurarea  Se spală mâinile și se pun mănușile
temperaturii în axilă  Se șterge termometrul electronic cu alcool
 Se ridică brațul pacientului și se șterge axila cu prosopul prin tamponare
 Se plasează termometrul cu bulbul în axilă paralel cu toracele
 Se apropie brațul de trunchi și se flectează antebrațul pe torace
 Dacă pacientul este slăbit, agitat, precum și la copii, brațul este susținut în
această poziție de către asistent
 Se menține termometrul în axilă timp de 1 minut, cel electronic se menține până
se aude un semnal sonor
 Se îndepărtează apoi termometrul și se citește gradația/displayul termometrului,
valoarea se notează în foaia de temperatură grafic și cifric
 Se spală, se clătește și se șterge cu un tampon cu alcool
10. Alte determinări în  În cazul termometrului electronic timpanic, se introduce captatorul acestuia
funcție de tipul de adaptat la un capișon de unică utilizare, în urechea pacientului, trăgându-se cu
termometru utilizat mâna liberă ușor de lobul urechi (pentru copilul mai mic de 1 an se trage de lob
în spate și în sus)
o Această mișcare va permite canalului urechii să se închidă perfect. Din
momentul în care termometrul este poziționat corect se apasă butonul de
pornire. Se citește temperatura după 3-4 secunde
 Termometrul de tip suzetă, care este ușor de utilizat la copii, pentru
determinarea valorii temperaturii, emite, de asemenea, un semnal sonor când se
înregistrează valoarea maximă (necesită 3 minute)
 În cazul termometrului cu infraroșu pentru determinare temperaturii la nivelul
frunții, acesta realizează o înregistrare rapidă (câteva secunde); se apasă butonul
termometrului și se citește valoarea temperaturii ce apare pe ecranul lui
11. Reprezentarea grafică  Se socotește pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte două
a temperaturii diviziuni de grad
 Se notează grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră așezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineață (D) sau
seară (S) pentru cifrele cu soț (pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
 Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră așezat
în mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) dacă cifrele sunt fără
soț (impare), exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc
 Se unesc astfel punctele obținute și se obține curba febrilă
 Se unește primul punct cu rubrica pentru temperatură aflată în partea dreaptă a
sistemului de coordonate din foaia de temperatură
o Temperatura obținută relevă o stare bună de sănătate a pacientului, iar
tegumentele sunt intacte fără iritații sau transpirație
o Temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, fiind cu
4-5 zecimi de grad mai joasă decât cea centrală
o Temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar
cu 0,4-0,5°
 Valorile normale ale temperaturii corporale:
99
Metoda de
Scala Celsius Scala Fahrenheit
determinare
Orală 37°C +/- 0,3 - 0,6 98,6°F +/- 0,5 - 1,0
Rectală 37,5°C +/- 0,3 - 0,6 99,6°F +/- 0,5 - 1,0
Axilară 36,5°C +/- 0,3 - 0,6 97,6°F +/- 0,5 - 1,0

o Pacientul prezintă disconfort, frisoane, tegument congestionat, iritat,
transpirat sau palid, rece, iar temperatura înregistrată impune măsuri
adecvate (valori mari, peste normal)
o Perioadele hipertermiei - temperatură peste 370 C
 Subfebrilitate – valoarea temperaturii între 37 - 38 0 C
 Febră moderată - valoarea temperaturii între 38 - 39 0C
 Febră ridicată - valoarea temperaturii între 39 - 40 0 C
 Hiperpirexie - valoarea temperaturii peste 400 C
13. Observații  Materialele necesare se pregătesc în funcție de calea aleasă pentru măsurare
 Se evită măsurarea temperaturii în cavitatea bucală și rectală în caz de leziuni
 Se amână măsurarea temperaturii în axilă dacă pacientul a făcut recent baie
 Se așteptă 15-30 minute înainte de măsurarea în cavitatea bucală dacă pacientul a
băut lichide calde sau reci
C-1.2. MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA PULSULUI

1. Definiție  Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan osos
și este sincronă cu sistola ventriculară
2. Scop  Evaluarea funcției cardiovasculare
3. Obiectivele procedurii  Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut
 Obținerea de informații despre activitatea inimii și starea arterelor
 Aprecierea răspunsului inimii la medicația cardiacă, activitate sau stres
4. Locul determinării  Oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos: artera
radială, artera femurală, artera humerală, artera carotidă, artera temporală
5. Elemente de apreciat  Ritmul
 Frecvența
 Amplitudinea
 Celeritatea
6. Materiale necesare  Ceas cu secundar
 Creion roșu
o Se anunță pacientul şi se explică tehnică pentru a obține colaborarea: o
stare emotivă poate modifica valoarea
o Repaus fizic şi psihic 5-10 minute înainte de determinare
o Se așeză pacientul în poziție confortabilă în funcție de starea generală:
 Decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulația
mâinii în extensie, mâna în supinație (palma orientată în sus)
 Poziție semișezând (în pat sau în fotoliu) antebrațul în unghi drept
sprijinit pe suprafața patului, mâna în supinație şi extensie
8. Efectuarea procedurii  Asistentul medical se sepală pe mâini
 Se repereazăi artera radială la extremitatea distală a antebrațului, pe fața anterioară
(internă) în șanțul radial aflat în prelungirea policelui
 Se plasează degetele index, mediu și inelar deasupra arterei radiale reperate
100
 Se exercită o ușoară presiune asupra arterei pe osul radius, astfel încât să percepeți
sub degete pulsațiile sângelui
 Fixați-vă un reper pe cadranul ceasului de mână
 Numărați timp de un minut pulsațiile percepute sub degete (se poate măsura şi timp
de 15 secunde sau 30 secunde – pulsul regulat – iar valoarea obținută se înmulțește
cu 4 sau cu 2)
 Se apreciază ritmul, amplitudinea și elasticitatea peretelui arterial în timp ce
măsurați frecvența
 Măsurarea – după aceiași tehnică – se poate face şi pe alte artere
9. Notarea pulsului  Notarea pulsului se poate face cifric sau grafic.
 Consemnarea valorii obținute printr-un punct pe foaia de temperatură, ținând cont că
fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsații
 Se realizează unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obținerea
curbei pulsului
 Consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor
pulsului se face după modelul de mai jos:
o PD = 80 /min
o PS = 90 /min
10. Evaluarea şi notarea  Bilanț pozitiv:
procedurii o Pulsul este bine bătut, regulat iar frecventa se înscrie în limite normale
corespunzătoare vârstei
o Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate
o Pacientul este liniștit
o Valori orientative:
Vârsta Rața Rata medie

Aproximativă
Nou-născut 120-160 140
1-2 luni 100-140 120
12 -2 ani 80-130 110
2- 6 ani 75-120 100
6 – 12 ani 75-110 95
Adolescent 60-100 80
Adult 60-100 80
Vârstnic Peste 80-90

o Rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei
o Pulsul radial nu este perceptibil
o Pulsul este aritmic
o Amplitudinea este mică sau crescută
o Pacientul este palid, anxios, acuză palpitații, extrasistole
o Pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependența
următoare :
 Intoleranță la activitate
 Alterarea confortului
 Deficit de volum lichidian
 Exces de volum lichidian
 Alterarea perfuziei tisulare
11. Observații  Căutați alte artere accesibile dacă pulsul radial nu este palpabil și măsurați pulsul la:
o Artera temporală - la un lat de deget deasupra și lateral de stâncă
temporalului, în dreptul pavilionului auricular
o Artera carotidă externă – dreapta sau stânga-pe fata anterioară a gâtului,
în șanțul delimitat de laringe (anterior) și mușchiul sternocleidomastoidian
(lateral )
o Artera pedioasă – pe fata dorsală a piciorului, în dreptul primului sunt
intermetatarsian
101
o Artera femurală – în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa
o Apex (vârful inimii )- pulsul apical- în spațiul V intercostal (i.c.) pe linia
medioclaviculară stânga
 Evitați măsurarea pulsului radial la copii sub 2 ani întrucât rata crescută și aria mică
de palpare pot determina valori eronate/inexacte
 La aceștia rata pulsului o obțineți când aceștia dorm sau sunt liniștiți, deoarece este
dificil să obții colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemișcată
 Numărați rata pulsului timp de un minut, la copil pentru o valoare exactă
12. Educarea pacientului  Pacientul este învățat să-și măsoare singur pulsul periferic la arterele carotida sau
temporală întrucât sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu
 Se instruiește pacientul să exercite o presiune ușoară folosind trei degete pentru
palpare
 Se informează pacientul/familia care sunt valorile normale caracteristice vârstei
 Se instruiește pacientul/familia să ia legătura cu medicul ori de câte ori valorile ratei
pulsului sunt deviate de la normal și starea generală a pacientului se modifica
 Se oferă eventual, un tabel cu valorile orientative
MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA TENSIUNII

C-1.3.
ARTERIALE
1. Definiție  Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de coloana de sânge asupra
peretelui vascular, în special asupra tunicii interne (endoteliul) în timpul
contracției și relaxării ritmice a inimii
2. Scop  Evaluarea funcției cardio-vasculare (forța de contracție a inimii, rezistența
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor)
3. Obiectivele procedurii  Determinarea presiunii sistolice și diastolice la internare pentru a compara starea
curentă cu valorile normale
 Evaluare stării pacientului în ce privește volumul de sânge, randamentul inimii și
sistemul vascular
 Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și medicamente
4. Recomandări  Măsurarea corectă a tensiunii arteriale prin metoda clasică - aparate cu mercur
procedurale - sau aparate electronice trebuie să respecte câteva reguli
o Măsurarea tensiunii arteriale (TA) să se facă după 5 minute de repaus,
șezând
o Brațul să fie la nivelul inimii
o Să nu se fumeze cu minim 15 minute înaintea măsurătorii
o Să nu se consume cafea în ora precedentă examinării
o Să nu se administreze stimulente adrenergice (ex. Epinefrina)
o La pacienții peste 65 de ani, diabetici sau sub tratament antihipertensiv
tensiunea arterială (TA) se va măsura și în picioare (ortostatism),
imediat și la câteva minute după schimbarea poziției
5. Materiale necesare  Stetoscop biauricular
 Tensiometru cu manșeta adaptată vârstei
 Comprese cu alcool medicinal
 Culoare roșie ( pix, cariocă, creion)
 Foaie de temperatură (F.T.)
 Carnet de adnotări personale
o Se explică pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obține
colaborarea
o Se așază pacientul în poziție confortabilă de decubit dorsal ori
semișezând sau în ortostatism conform indicației medicale
o Se alege brațul potrivit pentru aplicarea manșetei, permițând
pacientului să adopte poziția culcat sau așezat cu brațul susținut la
nivelul inimii şi palma îndreptată în sus
102
o Se amână măsurarea tensiunii arteriale dacă pacientul este tulburat
emoțional, are dureri, a făcut exerciții de mișcare, sau măsurarea nu
este o urgență
o Se descoperă brațul pacientului fie prin ridicarea mânecii, fie prin
dezbrăcare dacă aceasta (mâneca) este prea strâmtă pentru a nu crește
presiunea deasupra locului de aplicare a manșetei
7. Efectuarea procedurii  Se șterg olivele şi părțile metalice ale stetoscopului cu comprese cu alcool
 Se verifică dacă manșeta conţine aer, și se scoate aerul din manșetă, la nevoie,
deschizând ventilul de siguranță şi comprimând manșeta în palme
 Se închide ventilul de siguranță înainte de a umfla manșeta care se aplică
circular, în jurul brațului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului şi se
fixează
 Se palpează artera brahială sau radială exercitând o presiune ușoară cu degetele
 Se aşează membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceți olivele
în urechi
 Se umflă manșeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce se
privește acul manometrului, până când presiunea se ridică deasupra punctului în
care pulsul la artera radială nu se mai simte (nu se mai aud bătăi în urechi);
 Se decomprimă manșeta lent, deschizând ușor ventilul de siguranță; se
înregistrează mental cifra indicată de acul manometrului în oscilație în momentul
în care, în urechi, se aude prima bătaie clară (lup-dup); această cifră reprezintă
presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă
 Se înregistrează numărul care corespunde bătăii de final în timp ce se continuă
decomprimarea manșetei; acesta reprezintă TA diastolică sau minimă
 Se îndepărtează manșeta, se curăță şi dezinfectează olivele stetoscopului
 Se înregistrează valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele
pacientului, data înregistrării, valorile obţinute
o (TA = 130/70 mmHg sau TA= 13/7 cmHg)
8. Supravegherea  Pacientul este așezat comod în pat, se simte bine, nu este agitat
pacientului
9. Reprezentarea grafică  Socotiți pentru fiecare linie
a TA orizontală din foaia de temperatură,
10 cmHg sau 1 cmHg
 Reprezentați grafic valorile
înregistrate printr-un dreptunghi de
culoare roșie, așezat pe verticală
timpului (D sau S); latura de sus a
dreptunghiului reprezintă T.S.
(tensiunea sistolică), iar latura de
jos a dreptunghiului reprezintă
T.D. (tensiunea diastolică)
10. Evaluarea şi notarea  Pe foaia de temperatura TA se poate nota cifric în rubrica rezervată acestui scop
procedurii sau grafic prin hașurarea cu creion roșu între valoarea maximă și minimă – un
pătrățel egal o unitate
o TA. a pacientului este în limitele normale corespunzătoare vârstei;
pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru
o Valorile normale ale tensiunii arteriale
Valori normale ale Limite superioare

Vârsta
TA. ale normalului
1 an 95/65 cmHg Nedeterminate
6-9 ani 100/65 cmHg 119/79 cmHg
10-13 ani 110/65 cmHg 124/84 cmHg
14-17 ani 110/70 cmHg 134.89 cmHg
18 – adult 110/70 cmHg 139.89 cmHg
103
o Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de
rață normală a persoanelor de aceiași vârstă
o Sunetele obţinute nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a
facilita o apreciere exactă a TA
11. Observații  În lipsa stetoscopului auricular, presiunea arterială se poate determina prin
metoda palpatorie, se obține numai valoarea tensiunii sistolice prin această
metodă.
C-1.4. MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA RESPIRAȚIEI

1. Definiție  Respirația reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul
înconjurător, necesar procesului de oxidare din organism, și de a elimina
dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare
2. Scop  Determinarea respirației reprezintă un indiciu pentru stabilirea diagnosticului,
aprecierea evoluției bolii, recunoașterea unor complicații, aprecierea
prognosticului
3. Obiectivele procedurii  Determinarea ratei respiratorii la internarea pacientului, servește drept bază de
comparare cu determinările ulterioare
 Monitorizarea evoluției bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului
respirator
 Evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele primite
4. Recomandări  Monitorizarea, măsurarea și înregistrarea respirației depinde de o serie de
procedurale condiții care țin de pacient
o Intenția de măsurarea a respirației nu va fi anunțată pacientului,
deoarece există posibilitatea ca acesta să își modifice ritmul și
profunzimea respirației
5. Elemente de apreciat  Tipul de respirație:
o Costal superior (femei)
o Costal inferior (bărbați)
o Diafragmatică/abdominal (copii, bătrâni)
 Amplitudinea mișcărilor respiratorii:
o Hipopnee(hipoventilație)
o Hiperpnee ( hiperventilație)
 Ritmul respirator:
o Ritm normal
o Ritm modificat:
 Respirație Kussmaul (în acidoză, comă diabetic, sepsis, uremie)
 Respirație Chyne-Stokes (acidoză, intoxicație cu salicilați,
afecțiuni ale sistemului nervos central)
 Respirație Biot ( encefalită, sepsis)
 Frecvența respirației: eupnee, tahipnee, bradipnee, apnee
 Simetria mișcărilor toracice
6. Materiale necesare  Ceas cu secundar
 Creion verde (albastru)
7. Pregătirea pacientului  Asigurarea unui repaus de cel puțin 10 minute înainte de măsurarea respirației
 Se măsoară respirația pacientului fără al avertiza ( poate fi realizată în tipul
somnului) deoarece avertizarea lui poate determina modificări ale frecvenței,
amplitudinii sau ritmului respirator
 Se înregistrează rata respiratorie obținută în foaia de temperatură, foaia de
observație
9. Supravegherea  Încercați să comunicați cu pacientul și în cazul unei respirații dificile,
104
pacientului modificate, informați medicul imediat și consemnați aceasta în documentele
medicale
 Administrați medicația conform indicațiilor medicului
10. Reprezentarea grafică  Se socotește câte o respirație pentru fiecare linie orizontală din foaia de
a respirației temperatură
 Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare verde/albastră
așezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineață (D)
sau seară (S)
 Se unește primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respirației aflată în
partea dreaptă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură
 Prin unirea cu o linie a valorii prezente cu valoarea anterioară se obține curba
respirației
 În alte documente medicale se poate nota cifric atât valoarea obținută cât şi
caracteristicile respirațiilor: Ex. RS = 20 resp/min
o RD = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat
procedurii o Respirația pacientului este în limite normale caracteristice vârstei:
respirația se face pe nas, este liniștită, fără zgomote, fără efort, regulată
o Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate, pacientul nu prezintă
dispnee
o Valori normale caracteristice vârstei
Vârsta Rata medie/minut
Nou-născut 30-50
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 16-18
Bărbat 14-18
Femeie 16-20
Vârstnic 15-25
o Rata respiratorie este mai mare (tahipnee, polipnee) sau mai mică
(bradipnee) față de valorile normale caracteristice vârstei
o Pacientul poate avea una sau mai multe probleme de dependență:
 Intoleranță la efort
 Anxietate
 Alterarea confortului
 Clearance ineficient al căilor respiratorii
 Posibila insuficiență respiratorie
 Alterarea schimburilor gazoase
 Pacientul se așază în poziție semișezând, se administrează oxigen și se anunță
medicul
12. Erori procedurale  Măsurarea respirației nu s-a efectuat după o perioadă de repaus (pacientul poate
să efectueze o serie de activități care pot determina modificări respiratorii false)
 Măsurarea respirației s-a făcut imediat după ce pacientul a fumat, a mâncat sau
are dureri
 Pacientul este neliniștit, agitat
 Timpul în care s-a făcut măsurarea a fost prea scurt
105
C-1.5. MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA DIUREZEI
1. Definiție  Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore
2. Scop  Obținerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra
altor îmbolnăviri
 Cunoașterea volumului diurezei
 Efectuarea unor determinări calitative (analize biochimice) din cantitatea totală
de urină emisă
 Urmărirea bilanțului lichidian (intrări – ieșiri)
3. Materiale necesare  Vase cilindrice gradate, de 2-4 litri, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă distilată
(pentru a nu modifica compoziția urinei) şi acoperite
 Etichetă pentru notarea numelui pacientului
 Pix de culoare albastră
 Foaia de temperatură
o Se informează pacientul asupra necesității colectării corecte a urinei şi
se obține consimțământul
o Se va evalua pacientul pentru a determina capacitatea lui de a participa
la efectuarea procedurii
o Colectarea începe dimineață, la o anumită oră, şi se termină în ziua
următoare, la aceiași oră
o Se asigură spațiu de depozitare a recipientului de colectare a urinei
 Se verifică prescripția
 Se etichetează recipientul gradat cu datele de identificare ale pacientului:
numele/ prenumele pacientului, etajul, numărul salon, volumul de urină;
recipientul se ține la răcoare şi ferit de lumină, pentru a preveni descompunerea
urinei
 Se înmânează recipientul pacientului și i se prezintă desfășurarea procedurii
o Pacientul urinează dimineață la o oră fixă (ora 7,00) la toaletă sau la
pacientul sondat se golește punga urinară
o Se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a
doua zi, la aceiași oră, păstrându-se şi urină de la ultima emisie (ora
7,00)
o Golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare
 Ne asigurăm că pacientul a înțeles cum trebuie să procedeze
 A doua zi se verifică recipientul și se notează volumul de urină (diureza)
6. Reprezentarea grafică  Diureza se notează zilnic în foaia de temperatură a pacientului
a diurezei  Prin hașurarea pătrățelelor corespunzătoare cantității de urină şi zilei respective
 Spațiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de
urină
procedurii a. Diureza pacientului este în limite normale corespunzătoare vârstei
b. Pacientul se simte bine nu acuză tulburări la micțiune
o Diureza este sub valoare normală
o Diureza este peste valoarea normală
o Pacientul acuză jenă, dureri la micțiune
106
MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA GREUTĂȚII ȘI
C-1.6.
ÎNĂLȚIMII
1. Definiție  Măsurarea greutății și înălțimii reprezintă criterii de apreciere a stării de sănătate
a pacientului
2. Indicații  Toți bolnavii internați în spital vor fi cântăriți, cu excepția acelora la care
mobilizarea activă este contraindicată
3. Contraindicații  Pacienți cu infarct de miocard, tromboflebite, hemoragii, stări de șoc, traumatism
4. Scop  Pentru aprecierea stării de nutriție și a reținerii apei în organism
 Pentru stabilirea dozei terapeutice de medicamente
 Pentru calcularea rației alimentare, conform cu necesitățile calorice ale
organismului
 Pentru a urmări evoluția bolii
 Pentru urmărirea efectelor unui tratament (de exemplu tratamentul cu diuretice la
bolnavii cu edeme), se observă eficiența prin scăderea în greutate a pacientului,
după eliminarea lichidelor în exces
5. Materiale necesare  Cântar pentru adulți sau balanță antropometrică
 Carnet pentru notarea valorilor
o Se informează pacientul despre necesitatea măsurării greutății și
înălțimii
o Se obține consimțământul informat al pacientului
o Cântărirea se face dimineața pe nemâncate, eventual după ce pacientul
a urinat și a avut scaun
o Cântărirea se face la adult, de preferat, îmbrăcat în pijamale, fără
pantofi
o Pacientul va fi instruit să stea cu călcâiele lipite de tijă antropometrului
7. Determinarea greutății  Se verifică funcționalitatea cântarului sau balanței
corporale  Se invită pacientul să își scoată halatul gros și încălțămintea și să se urce pe
platforma cântarului
 Se deschide brațul balanței/cântarului și se echilibrează greutățile
 Se citesc valorile obținute
 Se imobilizează brațul cântarului/balanței, se coboară pacientul și se conduce în
salon
8. Determinarea înălțimii  Se așază pacientul în picioare cu spatele la tija și sub cursorul taliometrului
corporale  Pacientul este rugat să stea cu spatele drept și călcâiele lipite de tijă taliometrului
 Se deplasează cursorul până la nivelul vertexului pacientului și se citește pe tijă
înălțimea indicată de cursor.
9. Îngrijirea pacientului  Pacientul este condus în salon, până la pat și instalat în poziție comodă
 Se acoperă cu pătura
10. Evaluarea şi notarea  Valorile greutății și înălțimii se notează în foaia de observație a pacientului
procedurii  Se poate constata:
o Cântărirea s-a efectuat corect, rezultatul atestă o evoluție bună
o Valorile obţinute indică o scădere a greutății pacientului – se va verifica
respectarea regimului de către acesta
11. Observații  Menținerea greutății ideale este una din condițiile esențiale ale sănătății.
107
C-1.7. PULSOXIMETRIA
1. Definiție  Metodă neinvazivă de determinare a saturației în oxigen a sângelui periferic şi
frecvenţei (eventual formei) pulsului periferic
o SaO2 = raportul dintre conţinutul total în O2 al hemoglobinei şi
capacitatea potențială maximă a Hb de transport a oxigenului
o Normal SaO2 = 97 – 100%
o Sub SaO2 94% = hipoxemie; pacientul necesită oxigenoterapie
o SaO2= 88 – 83% = hipoxemie medie
o SaO2 <83% = hipoxemie gravă
 Principiul metodei este spectrofotometric (măsurarea cantității de lumină, o
anumită lungime de undă:
o Raze roșii sau infraroșii adsorbite de sângele integral circulant în rețeaua
capilară
o Restul razelor ajungând la un fotodetector aşezat diametral opus, pentru
determinarea SaO2) şi pletismografic (prin determinarea variațiilor de
volum se înregistrează frecvența pulsului şi eventual – în funcţie de tipul
monitorului – forma undei de puls)
o Forma traductorului aplicat în periferie variază în funcţie de vârsta
bolnavului şi locul de aplicare (clește / traductor flexibil)
2. Indicații/ Limite  Indicații
o Determinarea şi monitorizarea SaO2 în cazul pacienților
o Chirurgicali – „standard de aur” în monitorizarea intra şi post
operatorie
o Cu afecţiuni cardio-respiratorii
o Critici
 Limite
 Rezultate false în cazul:
o Tegumentelor murdare, nedegresate sau cu strat cornos de dimensiune
importantă, scuame, cruste groase
o Unghiilor colorate
o Cianozei periferice( tegumente „închise”) (hipotermie, şoc)
 Pulsoximetria oferă date corecte în cazul Hb normale şi valori ↓ în caz de:
o Methemoglobinemie (intoxicație cu nitriți)
o Carboxihemoglobinemie (intoxicație cu CO)
3. Pregătirea pacientului  Pregătirea materialelor:
o Pulsoximetru
o Păduri alcoolizate, acetonă, dacă este nevoie
 Pregătirea pacientului:
o Psihică – se explică pacientului modul de desfăşurare a procedurii şi
contribuția sa la realizarea acesteia și se obține consimțământul
o Fizică - se alege poziţia în funcţie de starea generală a pacientului: în
cazul pacientelor asistenta se va asigura că acestea nu au unghii false
sau ojă (se va șterge oja)
4. Efectuarea procedurii  Se spală simplu mâinile
 Nu este nevoie de mănuşi (traductorul nu se aplică pe tegument cu leziuni
sângerânde din cauza riscului de rezultate false)
 Se curăță şi degresează locul aplicării
 Se aplică traductorul:
o Sub formă de clește: la nivel digital/ pavilionul urechii
o Flexibil (atenție: așezați fotodetectorul în poziţie diametral opusă faţă de
sursa de lumină!):
 La nivel digital /regiune hipotenară, în cazul nou-născuților şi
sugarilor
 În cazul perceperii unei jene circulatorii locale se schimbă poziţia
traductorului
 Se pornește pulsoximetrul, se așteaptă câteva secunde și se citește rezultatul în
timp real pe monitor pulsoximetrul va afișa atât saturația în oxigen, cât și pulsul
108
 Dacă se va măsura saturația montând pulsoximetrul pe lobul urechii, se masează
zona întâi timp de 10-20 secunde cu un pad alcoolizat pentru a îmbunătății
circulaţia. Se lasă pulsoximetrul să măsoare timp de 3 minute până se va
stabiliza sau se măsoară de mai multe ori masând de fiecare dată zona înainte de
a așeza pulsoximetrul
 După măsurătoare, se îndepărtează pulsoximetrul și se șterge cu grijă cu un pad
alcoolizat, pacientul așezându-se comod în pat
5. Evaluarea şi notarea  Se notează valorile găsite în foaia de observație
procedurii
6. Observații  În cazul deplasării traductorului, jenei circulatorii locale, tegumentelor /
unghiilor necurățate, șocului / hipotermiei sau hemoglobinelor anormale se obțin
rezultate false
C-1.8. MONITORIZAREA HOLTER

1. Definiție  Holterul permite înregistrarea activităţii cardiace timp de 24 h prin intermediul
unor electrozi montați pe toracele pacientului şi legat de o cutie pe care acesta o
poartă tot timpul cât durează înregistrarea
2. Scop  Examenul este foarte important pentru înregistrarea fenomenelor paroxistice care
apar sau dispar brutal: aritmii, modificări ischemice
 Permite aprecierea efectelor tratamentului cu antiaritmice
3. Montarea electrozilor  Se îndepărtează pilozitatea, dacă este necesar
 Se aplică electrozii având grijă să fie bine montați pentru a limita cât mai mult
parazitarea înregistrării
4. Instruirea pacientului  Pacientul are obligația să supravegheze cutia aparatului în timpul celor 24 ore
 Nu face duș
 Duce o viață normală /obișnuită tot timpul înregistrării
 Pe o hârtie specială se înregistrează din oră în oră toate manifestările particulare:
palpitații, oboseală mare, efort mare
 Pacientul notează toate activităţile efectuate şi toate evenimentele la care
participă în 24 ore
 Nu trebuie să folosească aparatura electrică sau electronică (aparat de ras)
deoarece modifică traseul ECG
5. Efectuarea procedurii  Se verifică dispozitivul de înregistrare
 Se declanșează înregistrarea
6. Observații  Interpretarea rezultatelor se face de către medic, la sfârşitul înregistrării
(după 24 ore)
C-1.9. SCORUL GLASGOW

1. Definiție  Scala de comă Glasgow este un instrument prin care se poate evalua și
monitoriza nivelul de conștiență al unui pacient, de a cuantifica starea
comatoase, profunzimea comei în faza iniţială a unui traumatism cranian și în
toate cazurile de confuzie, indiferent de etiologie
 Scala de comă Glasgow este și un criteriu prognostic, utilizat în practica curentă,
în special în urgențe fiind un mijloc simplu și rapid de evaluare a pacientului
2. Descriere  Scorul Glasgow (Glasgow Coma Scale, GCS) a fost conceput de Teasdale şi
Jennett (1974) pentru a stadializa tulburările stării de conștiență
 Scorul cuprinde trei aspecte comportamentale măsurate independent
o Răspunsul ocular – eyes (E) sau (O)
o Răspuns verbal – (V)
o Răspunsul motor (M)
 şi a căror punctare însumată generează scorul total
o Minimum 3, maximum 15
3. Confirmarea comei  Examen fizic
 Teste de laborator
109
 Examinări cerebrale: CT, RMN, EEG
4. Indicații  Traumatisme craniene
 Accident vascular acut
 Comă nontraumatică
 Stop cardiac
 Trauma
 Hemoragii cerebrale
 Boli craniene degenerative
 Afectări fiziologice /metabolice severe (anoxie, hipotermie, diabet, dezechilibru
electrolitic sever)
 Encefalită/meningită
 Intoxicația cu medicamente, droguri
 Monitorizare: pacienți cronici în secția de terapie intensivă, pacienți în staționar
 Indicator al intervențiilor terapeutice - necesitatea de intubare a pacientului (scor
< 8 recomandă intubarea pacientului)
5. Efectuarea procedurii  Se verifică factorii ce pot interfera cu abilitatea pacientului de a răspunde la
stimuli
 Se vor observa mișcările oculare, capacitatea de a vorbi și mișcările corpului cu
și fără aplicarea stimulilor
1. Deschiderea ochilor – eyes (E) sau (O)
Criterii Rată Scor
Deschidere spontană înainte de - spontană 4p
stimul
După solicitarea de a deschide ochii - la stimuli verbali 3p
După stimul tactil (presiune la - la stimuli dureroși/presiune 2p
nivelul unui deget)
Nu deschide ochii - fără răspuns ocular, chiar 1p
la presiune supraorbitală
2. Răspunsul motor (M)
Răspunde la comenzile de mișcare  răspunde la comenzi 6p
verbale
Duce mâna la clavicula după  răspuns motor prin 5p
aplicarea unui stimul la acel nivel localizarea stimului dureros
Îndoaie coatele normal cu mișcări  răspuns motor prin 4p
normale retragerea unui membru
sau a ambelor, la stimulare
dureroasă – flexie normală
Îndoaie coatele, dar nu în mod  răspuns motor prin flexie 3p
normal anormală (fără orientare
spre locul dureros) a unui
membru sau a ambelor
membre superioare, la
stimularea dureroasă
(decorticare)
Întinde coatele  răspuns motor prin extensia 2p
membrului la stimularea
dureroasă (decerebrare)
Nici o mișcare a membrelor  nici un răspuns motor 1p
3. Răspuns verbal (V)
Spune numele corect, locul, data  adaptat, pacient orientat 5p
Comunică coerent dar neorientat,  confuz 4p
conversația confuză, dar are
capacitatea de a răspunde
110
Cuvinte sporadice inteligibile  cuvinte fără legătură 3p
Doar gemete și sunete neinteligibile  sunete neinteligibile 2p
Fără răspuns verbal  nu există răspuns verbal 1p
 Pentru copii sub 5 ani, răspunsul verbal se stabilește astfel:
Scor 2-5 ani 0-23 luni
5 Cuvinte și fraze potrivite Zâmbește și gângurește
corespunzător
4 Cuvinte nepotrivite Plânge și răspunde la consolare
3 Plâns persistent/țipete Plâns persistent nepotrivit și/sau
țipete
2 Sunete neinteligibile, Mormăieli, agitație și neliniște
mormăieli
1 Fără răspuns verbal Fără răspuns verbal
6. Evaluarea şi notarea  Scorul se exprimă sub forma GCS (scor total)= scor E + scor V + scor M
procedurii  Interpretarea scorului total:
o În traumatisme craniocerebrale (TCC)
 Scor 15 (maximum) = normal
 Scor 13-15 = TCC uşor /minor (letargie, somnolență)
 Scor 9-12 = TCC moderat (sedare, amorțire)
 Scor 3-8 = TCC sever (comă)
o În evaluarea comelor
 GCS 8 = comă grad I (vigilă)
 GCS < = 6-7 = coma grad II (propriu-zisă)
 GCS 4-5 = comă grad III (carrus)
 GCS 3 = comă grad IV (depășită)
• Sub 3 nu se poate clasifica
 În situația în care pacientul este intubat sau este prezent edemul palpebral,
aprecierea răspunsului verbal și respectiv ocular este imposibilă. în acest caz
pentru aceste răspunsuri se atribuie punctaj 1 și un indiciu atașat:
o E 1i și V 1t, unde "i" este "închis" și "t" este "tub endotraheal"
 Exemplu
o GCS 9 = E 2+ V 4+ M 3 indicând un scor total de 9, cu scor 2 pentru
răspunsul ocular, scor 4 pentru răspunsul verbal și scor 3 pentru
răspunsul motor – pacientul deschide ochii la stimul de presiune/durere,
comunică coherent dar este confuz și poate îndoi coatele după aplicarea
stimulului, dar nu în mod normal
COD
RECOLTĂRI DE PRODUSE BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE
procedură
C -2 PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
NOȚIUNI GENERALE
1. Responsabilități  Recoltarea produselor biologice și patologice(sânge, urină, secreții, umori etc)
pentru examene de laborator reprezintă una din intervențiile importante ale
asistentului medical
 Pentru recoltare produselor se impune cunoașterea, de către asistentul medical, a
algoritmului de recoltare și a regulilor recoltării, funcție de produsul recoltat și
de protocolul laboratorului
 Nerespectarea protocolului de recoltare poate determina o serie de valori false cu
influență asupra evoluției următoare a afecțiunii pacientului
 Solicitarea examinărilor paraclinice se face de către medicul specialist și primar
(solicită teste complexe) sau medicul rezident ( teste de rutină)
2. Scop  Aduce informații și completează simptomatologia bolilor cu elemente obiective
 Confirmă sau infirmă diagnosticul clinic
 Reflectă evoluţia afecțiunii precum şi eficacitatea tratamentului aplicat
111
 Confirmă vindecarea
 Semnalează apariția unor complicații
 Permite depistarea agenților infecțioși implicați în etiologia bacteriană, infecțioasă
 Permite depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni patogeni
3. Rolul asistentului  Să respecte orarul recoltărilor
medical  Să pregătească pacientul în vederea recoltării
 Să recolteze probele recomandate
 Să primească probele auto-recoltate de către pacienți
 Pentru bolnavii internați recoltarea se face:
o „a jeun” (recoltări între orele 7,00 – 9,00 a.m.) pentru testele curente
o 24 de ore din 24, pentru bolnavii critici
 Etichetează recipientele probelor cu etichete cu coduri de bare tipărite din sistemul
informatic
 Transportă probele de la laborator în condiţii de securitate
 Să utilizeze materiale și instrumentar steril, în termen de valabilitate
 Să realizeze pregătirea fizică și psihică a pacientului
 Să obțină consimțământul pacientului
 Să respecte algoritmul recoltării și să efectueze procedura cu profesionalism
 Să pregătească probele pentru laborator completând imediat și corect fie solicitarea
electronică fie buletinul de analize și să transporte în timpul recomandat probele al
laborator, evitând alterarea acestora
 Să supravegheze pacientul după procedură, iar dacă apar modificări în starea
pacientului să anunțe de urgență medicul pentru a se interveni
 Să colecteze materialele sanitare rezultate din activitatea medicală conform
reglementărilor în vigoare ( Ordin M.S. 1226/2016, Ordin M.S. 1101/2016)
4. Tipuri de analize -  Tipuri de examene
Recoltări de sânge o Hematologice
o Biochimice
o Bacteriologice
o Serologice, imunologice
o Parazitologice
 Modalități de recoltare
o Puncție capilară/înțepare:
 La adult: pulpa degetului, lobul urechii
 La copii: fața plantară a halucelui, călcâi
o Puncție venoasă
o Puncție arterială
 Recoltarea se face cu sistemul de vacuum, direct în vacutainer!
 Nu se recoltează în seringă pentru a transfera apoi în vacutainer ! Coagularea
începe imediat după scoaterea sângelui din vase !
 Atenție la proporția sânge -anticoagulant ! Proporție incorectă modifică
rezultatele testelor de coagulare şi a testelor hematologice
C-3 RECOLTAREA SÂNGELUI
C-3.1. PUNCȚIA CAPILARĂ

1. Definiție  Puncția capilară reprezintă prelevare de sânge capilar prin înțepare pentru
analize de laborator (HLG, dozarea hemoglobinei, glicemie)
2. Precauții  Plânsul excesiv poate influența rezultatele unor teste cum ar fi numărătoarea
leucocitelor
 Se recomandă o perioadă de așteptare de circa 30 minute între momentul
calmării copilului și efectuarea propriu-zisă a puncției
 Dacă proba este recoltată în timpul plânsului se solicită notarea pe cererea de
analize a acestui lucru
 Dacă un pacient este deshidratat sau prezintă circulație periferică săracă (ex. în
stare de șoc) poate fi imposibilă obţinerea unei probe de sânge corespunzătoare
112
3. Scop  Explorator:
o Puncţia este solicitată în special la copii mici dar și la adulți în anumite
cazuri:
 Arsuri severe întinse
 Obezitate
 Tendință la tromboze
 Pacienți vârstnici la care venele nu sunt accesibile sau sunt
foarte fragile
4. Locul de elecție  La adult:
o Pulpa degetului inelar sau mijlociu
o Lobul urechii
 La copil:
o Faţa plantară a halucelui
o Călcâi
5. Materiale necesare  Tavă medicală/cărucior medical
 Ace seringă sau lamelă sterilă
 Tampoane de vată
 Soluţie dezinfectantă
 Hârtie de filtru
 Mănuşi de protecţie
 Lame de sticlă
 Tuburi; pipete
 Seruri
o Informați şi explicați pacientului procedura
o Obțineți consimțământul informat
o Poziționați pacientul: șezând cu mâna sprijinită sau decubit, în funcţie
de
o starea generală
o Alegeți locul
7. Efectuarea procedurii  Verificați recomandarea medicală
 Spălaţi-vă pe mâini
 Îmbrăcați mănusile de protecţie
 Masați uşor locul efectuării puncţiei
 Aseptizați regiunea aleasă cu tampon de vată îmbibat în dezinfectant
 Așteptați evaporarea soluției dezinfectante
 Pe locul perfect uscat înfigeți acul la 2-3 mm profunzime (ca sângele să
țâșnească singur), perpendicular pe straturile cutanate
 Ștergeți prima picătură cu hârtie de filtru sau uscată
 Prelevați sângele în funcţie de scopul urmărit:
o Pe lama perfect uscată şi curată (frotiu- hemograma, grupa sanguină,
timp de sângerare şi coagulare)
o Se aspiră în tuburile (pentru analiza gazelor sanguine)
o Picătura se pune pe bandeletă sau stripsuri (glicemie)
o 2-3 picături pe fiecare extremitate a lamei (picătura groasă- dg. malarie
şi tifos exantematic)
o Ștergeți cu un tampon steril l
o Faceţi o ușoară compresiune
 Reorganizarea locului
o Acele, lanțetele folosite se colectează în recipiente speciale pentru
obiecte
o tăietoare, înțepătoare (cu pereți duri)
o Tampoanele de vată sau hârtia de filtru, mănusile se colectează în
recipiente speciale pentru materiale cu potențial infecțios
 Dezbrăcați mănusile
113
 Spălaţi-vă pe mâini
8. Supravegherea  Observați starea pacientului
pacientului  Aplicați un tampon steril uşor compresiv
9. Evaluarea şi notarea  Notați procedura în dosarul /planul de îngrijire:
procedurii o Data, motivul efectuării puncţiei
o Semnătura
o Pacient colaborant
o Pacientul nu prezintă sângerare
o Frotiul realizat este uniform, nu prezintă goluri
 Bilanț negativ (probleme potenţiale) /Ce faceţi?
o Sângerare la locul puncţiei
 Comprimați locul înțepăturii mai multă vreme
o Nu se obține suficient sânge
 Strângeți degetul de la distanță
o Apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modifică
rezultatele
o La nevoie repetați înțepătură
C-3.2. PUNCȚIA VENOASĂ

1. Definiție  Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei
vene (de regulă periferică, superficială) în vederea obținerii/recoltării unui
eșantion de sânge sau administrării unor medicamente (primul timp al injecției
intravenoase)
2. Responsabilități  Asistentul medical răspunde de corectitudinea efectuării procedurii, de pregătirea
fizică și psihică a pacientului și de respectarea condițiilor de asepsie și antisepsie
3. Indicațiile procedurii  Recoltarea unor eșantioane de sânge
 Obținerea unor informații despre statusul biochimic și biofizic a organismului
uman
 Cale de acces intravenoasă pentru injectarea medicamentelor
 Asigurarea accesului la venă pentru perfuzii de scurtă durată pentru reechilibrare
hidroelectrolitică și acidobazică
 Administrarea preparatelor de lipide injectabile, a aminoacizilor şi a soluțiilor
glucozate izotone
4. Contraindicațiile  Epuizarea capitalului venos periferic, consecutivă flebitelor superficiale repetate
procedurii  Prezența de arsuri, eczeme sau infecții tegumentare la locul ales pentru puncție
 Traumatismele (fracturi) care interesează membrul unde se dorește efectuarea
puncției
 Paralizia membrului unde se dorește efectuarea puncției.
 Mastectomie cu limfadenită
 Prezența fistulei arterio-venoase(dializă)
5. Loc de elecție  Orice venă superficială (periferică) de orice calibru,
 În mod obișnuit, puncția venoasă se realizează la nivelul:
o Venelor superficiale de la plica cotului (vena cefalică, vena bazilică, vena
mediană) – pentru recoltarea probelor de sânge
o Venele de pe fata dorsală a mâinii- arcada palmară superficială, vene
metacarpiene – utilizate mai ales pentru istalarea cateterului venos
periferic
o În ultimă instanță venele de pe fata dorsală a piciorului
! ATENȚIE risc mare de flebită.
 La sugari se utilizează venele membrului inferior (arcada venoasă dorsală a
piciorului, venele gambei) și venele epicraniene
6. Materiale necesare  Recomandarea medicului pentru recoltare

 Garou
114
 Ac de puncție
 Tampoane cu dezinfectant ( alcool, povidone etc.)
 Alte materiale în funcție de obiectivul urmărit
o Holder
o Ac dublu/ canulă buterfly (fluturaș);
o Eprubete - sistem vacuum (vacutainere) cu aditivi specifici în funcție de
analiza cerută
o Etichete/cod de bare
o Bandă adezivă non alergică
o Formulare pentru laborator
 Recipient pentru colectarea materialelor folosite
o Se informează şi se explică pacientului necesitatea procedurii
o Se explică pacientului cum poate participa la procedură, se încurajează
pentru a reduce anxietatea
o Pacientul este întrebat dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a
simțit leșin, transpirație, stare de greață, vărsătură
o Se asigură poziția corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului,
cu scopul şi locul puncției
 Decubit dorsal cu membrul superior în adducție pentru recoltarea în
spital
 Șezând pe scaun cu membrul superior sprijinit în extensie și supinație
– recomandat pentru recoltarea în ambalator
8. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul și se verifică indicația medicului privind scopul puncției
venoase
 Se examinează calitatea şi starea venelor şi se alege locul puncției
 Se selectează locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica
cotului, mai rar cele de pe faţă dorsală a mâinii
 Se pregătesc materialele și se notează numărul setului și numele bolnavului pe
eticheta recoltorului
 Se spală mâinile şi se pun mănușile
 Se aplică garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncție; capetele garoului fiind
direcționate departe de zona de puncție
 Se palpează vena
 Se atașează acul dublu la holder sau montați seringa și atașați acul
 Se recomandă pacientului să strângă pumnul
o Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simți la palpare:
 Se roagă pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
 Se dă drumul la garou şi pacientul este rugat să-şi coboare mâna
sub nivelul inimii pentru a i se umple venele, apoi se reaplică
garoul şi se bate încet pe venă pentru a deveni mai vizibilă
 Se înlătură garoul şi se pune o compresă caldă şi umedă pe venă
timp de 10-15'
 Se dezinfectează tegumentul cu alcool 70% sau tinctură de iod
 Se poziționează mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncție şi cu policele se
întinde pielea dreaptă pe venă
 Se ține acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi se introduce în venă sub un
unghi de 15°-300, de deasupra venei
 Pătrunderea în venă se constată prin scăderea rezistenței la înaintare, se urmărește
cursul venei 1-2 cm
o În cazul recoltării sângelui se continuă puncția conform obiectivului: se
introduc în holder, respectând ordinea de recoltare, întâi vacutainerele
fără aditivi ( pentru testele de biochimie, imunologie, serologie, hormoni,
115
toxicologie) și apoi cele cu anticoagulant iar la final probele de
coagulare, VSH-ul cu desfacerea garoului. Garoul nu va fi menținut mai
mult de 1 minut.
 Dacă s-a efectuat recoltarea conform recomandărilor, se extrage acul sub un
tampon cu dezinfectant și se roagă pacientul să exercite o compresie de max. 5
minute, fără a flecta brațul sau masă locul puncției, până se oprește sângerarea
 După oprirea sângerării se aplică un plasture
 Vacutainerele cu anticoagulant se răstoarnă cu mișcări lente pentru a realiza un
amestec omogen
 Se aplică etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba
recoltată, secția care trimite proba de sânge la laborator
 Se colecteze deșeurile în recipientele speciale
 Se așază pacientul în poziție comodă în pat și se supraveghează
9. Supravegherea  Așezați pacientul în poziție comodă
pacientului  Observați faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
 Întrebați pacientul dacă are stare de greață sau vomă
 Verificați locul puncției venoase pentru a fi siguri ca nu s-a dezvoltat un hematom
10. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura în fișa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire: data,
procedurii ora, ce probe s-au luat, cine a efectuat-o, dacă pacientul a prezentat reacții
atipice, dacă puncția a fost făcută pentru recoltare de sânge specificând probele
recoltate sau alt pentru alt scop.
o Puncția s-a efectuat fără incidente
o Pacientul a înțeles scopul puncției venoase
o Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate, semnele vitale sunt
normale
o Pacientul nu a prezentat leșin, stare de greață, vărsături, hematom
o Pacientul prezintă stare de rău: leșin, starea de greață sau vărsături:
 Se anunță medicul
o Pacientul prezintă anxietate:
 Se discută cu pacientul care este încurajat
o Refuzul pacientului privind puncția venoasă:
 Se anunță medicul
o Perforarea venei cu extravazarea sângelui în țesuturile din jur și apariția
hematomul:
 Se comprimă locul cu un tampon steril, nu se va repeta puncția în
aceiași zonă; se aplică o compresă rece, unguente care
favorizează resorbția
o Hemoliza sângelui recoltat:
 Se repetă recoltarea cu acordul pacientului
o Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
11. Complicații( incidente  Imposibilitatea de puncționare a unei vene superficiale – situație întâlnită la obezi,
și accidente) persoane cu vene subțiri ori sclerozate ca urmare a multor injecții intravenoase
făcute anterior, precum şi la persoane aflate în șoc (colaps); impune puncționarea
unei vene profunde sau descoperire de venă
 Neexteriorizarea de sânge la aspirație – în situația în care bizoul acului nu a
pătruns complet în lumen, ori dacă vârful acului a trecut prin ambii pereți ai venei
şi a ajuns înapoia acesteia; puncția va trebui repetată în alt loc
 Puncționarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoaște după aspectul
arterial al sângelui exteriorizat
 Lezarea nervului median în foseta antecubitală
 Hematomul la locul puncției – prin nerespectarea indicației de comprimare a venei
puncționate
 Reacția inflamatorie la locul puncției – consecutivă nerespectării măsurilor de
116
asepsie şi antisepsie
 Tromboflebita superficială
12. Observații  Niciodată nu efectuaţi puncția venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braț, o
venă deja utilizată pentru terapia i.v.
o Opriți perfuzia şi așteptați 5 min
 Nu recoltați din locuri aflate deasupra liniei intravenoase:
o Risc de hemodiluţie
 Nu efectuaţi puncția venoasă pe un loc deja infectat
 Evitați vena care este dureroasă la palpare
 Nu efectuaţi puncția venoasă, nu recoltați sânge dintr-o arie edematoasă, shunt
arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primește terapie anticoagulantă, se
menține o presiune fermă pe locul puncției venoase minim 5' după retragerea
acului din venă pentru a preveni formarea unui hematom
 Evitați folosirea venelor de la picioare pentru puncția venoasă, deoarece aceasta
crește riscul de tromboflebită
 La bătrâni, dacă este posibil, evitați venele dorsale ale mâinii la brațul dominant
pentru puncția venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independența
vârstnicului
 La copii locurile uzuale pentru puncția venoasă sunt scalpul sau piciorul
 În cazul imposibilității realizării abordului venos periferic pe una din căile
menționate anterior se poate realiza puncția venei jugulare externe, venei
subclaviculare, venei femurale
C-3.3. PUNCȚIA ARTERIALĂ

1. Definiție  Procedura ce constă în crearea unei căi de acces într-o arteră prin intermediul
unui ac de puncție
2. Responsabilități  Medicul execută puncția arterială și recoltează sânge arterial
 Asistentul pregătește materialul necesar, ajută medicul şi supraveghează locul
puncției după recoltare
o Asistenta poate recolta sânge arterial, la indicația şi sub supravegherea
medicului
3. Scop  Recoltare de sânge arterial (pentru determinarea gazelor sanguine arteriale)
 Administrare de medicamente intraarterial
 Efectuarea arteriografiei
 Monitorizarea invazivă continuă a tensiunii arteriale sau a gazometriei.
4. Loc  În general, recoltarea se face de la nivelul arterei radiale deoarece permite un
abord facil şi o compresie eficientă ulterioară
 Mai rar se puncționează artera femurală, deoarece NU permite un control
adecvat al hemostazei
 Extrem de rar este puncționată artera humerală.
5. Materiale necesare  Trusă de puncție arterială ce conţine:
o Seringă sterilă de 1 ml preheparinată
o Ac de puncție de calibru redus, pentru a nu traumatiza artera
o Comprese sterile, pansament, leucoplast
o Soluţie aseptică (Betadine etc.)
 Seringă sterilă de 2 ml cu ac şi anestezic local ( plasturi cu xilină 1%)
 Aparat special (ASTRUP) care calculează parametrii
o Se anunță pacientul și se explică importanța, necesitatea și modul de
realizare şi riscul de apariţie a durerii obținându-se colaborarea și
consimțământul
o Pacientul va fi așezat în decubit cu antebrațul sprijinit pe pat şi
articulația radiocarpiană în hiperextensie (până la 60°) peste un sul
117
așezat sub articulație; se preferă membrul superior nedominant
o Locul puncției este ras, dacă este cazul, şi dezinfectat din abundență.
Dacă seringa conţine heparină în soluţie, se golește complet pentru ca
rezultatele să nu interfere cu prezența bulelor de aer sau a unui surplus
de heparină
7. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi folosirea de mânuși nesterile
 Se palpează artera, se dezinfectează segmentul
 Se puncționează artera cu acul adaptat la seringa heparinată sub un unghi de 30°
faţă de axul arterei în șanțul radialei, avansând proximal ușor:
o Presiunea sistemică umple seringa cu sânge, împingând pistonul
acesteia
 Se scoate acul de la seringă şi se îndepărtează
 Se scot eventualele bule de aer din seringă şi se pune un căpăcel adecvat
 Se aplică un pansament compresiv, necircular, la locul puncției
 Se aruncă acele în containerul special rezervat acestui scop
 Se spală mâinilor
8. Supravegherea  Asistentul medical comprimă câteva minute locul puncției, pentru a evita
pacientului formarea hematomului; la pacienții sub tratament anticoagulant se menține
compresia mai mult timp
 Se supraveghează regulat locul puncției, în special dacă bolnavul este sub
tratament anticoagulant
9. Evaluarea şi notarea  Asistentul medical completează o fișă în care notează numele bolnavului,
procedurii înălțimea, greutatea, temperatura acestuia, condițiile de oxigenare (aer ambiant,
O2 pe sondă nazală, ventilație mecanică)
 Această fișă însoțește proba sanguină care trebuie transportată cât mai repede la
laborator
10. Complicații, incidente  Frecvent apar hematoame la locul puncției.
și accidente  Extrem de rar pot apărea:
o Puncția nervului radial
o Abcese în cazul puncționării repetate în aceiași zonă
o Fistule arterio-venoase
o Complicații ischemice locale.
11. Observații  În cazul abordului femural frecvent se puncționează vena (se constată că sângele
urcă extrem de greu în seringă şi este mult mai închis la culoare)
 Puncția arterială interferă cu medicația trombolitică
 Este importantă compresia eficientă de minimum 5 minute la locul puncției
 Prelevarea de sânge arterial este un gest de rutină în mediul spitalicesc, în special
în secțiile de terapie intensivă
 Deși este un gest simplu, necesită o îndemânare adecvată
C-3.4. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN HEMATOLOGIC

1. Definiție  Hemoleucograma completă (HLG) este o analiză de laborator care măsoară
următorii parametri din sânge:
o Numărul de globule roșii - eritrocite (RBC)
o Numărul de globule albe - leucocite (WBC)
o Cantitatea totală de hemoglobină (HGB)
o Procentul de globule roșii (hematocrit) (HCT)
o Media volumului globulelor (MCV) mărime globulelor roșii
o Media globulara a hemoglobinei (MCH)
o Concentrația medie a hemoglobinei (MCHC)
o Numărul de trombocite (PLT)
2. Scop  Furnizează informaţii despre numărul tuturor tipurilor de elemente figurate ale
sângelui, cât şi despre mărime, formă, şi alte caracteristici fizice ale acestora
 Furnizarea de informații pentru stabilirea diagnosticului
 Determinarea stării de sănătate a unui individ
118
 Monitorizarea unor afecțiuni: anemia
3. Materiale necesare  Tavă medicală/cărucior
 Holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
 Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac
mov )
 Soluţie dezinfectantă (alcool)
 Tampon de vată
 Garou
o Se informează şi se explică pacientului procedura şi se obține
consimțământul informat
o Se atenționează pacientul să nu mănânce cu cel puțin 12-8 ore înainte şi
să stea în repaus fizic la pat
o Se poziționează pacientul în decubit dorsal cu mâna pentru puncție
venoasă sprijinită și în extensie
o Se alege vena cea mai proeminentă
5. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul
 Se pun mănușile de protecție
 Se montează acul dublu la holder prin înșurubare
 Se aplică garoul și se puncționează vena cu acul dublu
 Se fixează tubul vacutainer destinat recoltării HLG şi se umple cu sânge
recipientul până la semn
 Se desface garoul şi se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool timp de
2- 5 minute
 Se răstoarnă vacutainerul de câteva ori
 Se aplică un plasture la locul puncției
 Se colectează deșeurile în recipiente speciale conform precauțiunilor standard
 Se îndepărtează mănușile /se spală mâinile cu apă şi săpun
 Se etichetează vacutainerul, completând apoi buletinul pentru laborator cu
nume/prenume, CNP-ul pacientului, numărul F.O., analiza cerută, secția etc.
 Se transportă la laborator produsul imediat
6. Supravegherea  Se aşează pacientul în poziție comodă, în pat, se observă faciesul, tegumentele,
pacientului comportamentul
7. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura în foaia de observație cu data și ora recoltării
procedurii  Bilanț pozitiv
o Puncția se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare de confort,
iar sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematom
o Perforarea venei şi apariția hematomului – se întrerupe puncția
o Pacientul poate prezenta amețeli, paloare, lipotimie – așezarea în
decubit dorsal a pacientului
o Se produce coagularea, hemolizarea sângelui sau nu s-a respectat
raportul sânge/anticoagulant – se repetă recoltarea
8. Observații  Nu se recoltează niciodată de la brațul sau piciorul care au fost
folosite pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deoarece rezultatul
poate fi afectat
 Se evită recoltarea din zonele edemațiate, șunturi arterio-venoase,
zone cu hematoame sau răni vasculare
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau face tratament cu anticoagulante,
compresia la locul puncției se face cel puțin 15 minute
119
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU TESTE DE COAGULARE ȘI
C-3.5.
FIBRINOGEN
1. Definiție  Fibrinogenul este factorul I al coagulării fiind o proteină sintetizată în ficat care,
în cursul procesului de coagulare este transformată în fibrină. Este o analiză
biochimică efectuată din sânge venos
 Timpul Quick – indice de protrombină (TQ; PT) evaluează activitatea
factorilor implicați pe calea „extrinsecă” și „comună” a coagulării: FVII-
proconvertina, FX-factorul Stuart-Prower, FV-proaccelerina, FII-protrombina și
FI-fibrinogenul
 Timp Quick, include INR
2. Scop  Explorator
3. Materiale necesare  Materiale pentru puncția venoasă
 Vacutainer cu capac bleu/albastru cu anticoagulant (citrat de sodiu)
 Pentru timp de protrombină - vacutainer cu citrat de Na (raport citrat de sodiu –
sânge=1/9). Ex. Vacutainer de 2,7 ml cu 0,3 ml citrat sau vacutainer de 1,8 ml cu
0,2 ml citrat
 Pentru fibrinogen vacutainer de 4,5 ml cu 0,5 ml citrat de Na (raport citrat de
sodiu – sânge=1/9)
o Se explică tehnica
o Recoltare à jeun (pe nemâncate)
5. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul și se verifică recomandarea
 Se realizează puncția venoasă pentru recoltarea sângelui – fibrinogen, TP, INR
 Se aplica tamponul
 Se retrage acul și se face compresiune la locul puncționării timp de 3-5 minute.
6. Exprimarea  Ca timp de coagulare – în secunde
rezultatelor pentru  Ca procent (%) din activitatea normală = activitatea protrombinică (AP);
teste de coagulare domeniul măsurabil = 10-100%
 Ca raport protrombinic (PR=PT pacient în sec/PT plasma normală în sec)
 Ca INR (Internațional Normalized Rațio)
 Valori de referință
o Normal activitatea de protrombină > 70%; valorile > 100% nu prezintă
semnificație clinică
o Interval terapeutic:
 INR=2.0–3.0 (2.5): pentru majoritatea situațiilor clinice: profilaxia și
tratamentul trombozei venoase; tratamentul embolismului pulmonar;
profilaxia emboliei sistemice la pacienții cu fibrilație atrială, infarct
miocardic (dacă se asociază aspirina), boala valvulară mitrala
reumatica, prolaps de valva mitrală, calcificare inelara mitrala,
trombus mobil de arc aortic, valve cardiace biologice sau proteze
mecanice bivalvulare aortice, chirurgia soldului și genunchiului,
tromboza de sinus venos sindrom antifosfolipidic
 INR=2.5-3.5 (3.0): valve cardiace mecanice, episoade
tromboembolice repetate la pacienți anticoagulanți cu INR terapeutic
 INR=3.0-4.0 (3.5): infarct miocardic, pacienți cu tromboza remisă de
proteză valvulară mecanica aortică
 INR=3.5-4.5 (4.0): pacienți cu tromboza remisă de proteză valvulară
mecanica mitrală
 INR=1.5-1.9: pacienți cu un prim episod neprovocat de tromboza
venoasă profundă sau embolism pulmonar, după primele 3 luni de
tratament, în cazul în care nu este posibilă testarea INR la interval de 4
săptămâni pentru monitorizarea tratamentului; prevenția primară a
infarctului miocardic la pacienți cu risc crescut
 Valori critice:
120
o INR>6 – risc hemoragic (mai ales la pacienții cu boli gastro-intestinale,
HTA, boli renale, cerebro-vasculare, tratament antiagregant, alte
medicamente potențiatoare).
7. Exprimarea  Valori de referință – variază în funcție de vârstă:
rezultatelor pentru
fibrinogen Vârsta Valori de referință (mg/dl)
0-1 an 160-390
2-10 ani 140-360
11-18 ani 160-390
> 18 ani 200-400
 Valori critice – <100mg/dl

o ! La valori <50mg/dl pot apărea evenimente hemoragice după
intervenții chirurgicale traumatice
o Valorile > 700mg/dl (determinări repetate după remiterea procesului
inflamator acut) indică un risc crescut pentru apariția bolilor
coronariene și cerebrovasculare
o Scăderi:
 Creșterea consumului de fibrinogen: în coagulare intravasculară
diseminată (CID) și în reacțiile de hiperfibrinoliză din cancere
metastatice, leucemie acută promielocitară, complicații
obstetricale
 Consumul moderat de alcool scade nivelul de fibrinogen
 Scăderea sintezei de fibrinogen: în afecțiuni hepatice severe:
ciroza hepatică, intoxicație cu ciuperci; insuficientă cardiacă
dreapta
 Terapia trombolitică: streptokinaza și urokinaza determina
scăderea pronunțată a fibrinogenului (valori < 10mg/dl)
 Terapia cu L-asparaginază
 Afibrinogenemia congenitală, caracterizată prin lipsa completă a
fibrinogenului, este una din cele mai rare deficiențe de factori ai
coagulării, este moștenita autosomal recesiv și apare la
homozigoți său dublu heterozigoți pentru mutațiile respective.
PT și APTT sunt prelungite la infinit datorită incapacității de a
produce fibrină
 La pacienții cu disfibrinogenemie congenitală fibrinogenul
coagulabil este scăzut, iar concentrația plasmatică a acestuia este
normală sau scăzută. Disfibrinogenemia congenitală este
moștenită autosomal dominant, aproximativ 50% din pacienți
sunt asimptomatici fiind descoperiți la testările de laborator de
rutină datorită timpilor de coagulare prelungiți, unul din patru
pacienți prezintă sângerare prelungită postoperator, iar 20%
prezintă tendința spre tromboza
o Creșteri:
 Creșterea sintezei de fibrinogen:
• În cadrul răspunsului de fază acută din infecții, inflamații,
tumori, traumatisme, arsuri. În cazul destrucției celulare
întinse (de ex. Intervenții chirurgicale, infarct miocardic,
radioterapie) fibrinogenul revine la normal după răspunsul
de faza acută, spre deosebire de procesele inflamatorii
cronice active din afecțiuni reumatismale și boli de colagen,
în care nivelul acestuia rămâne crescut pe durate lungi de
timp.
• Ca răspuns compensator la pierderea de proteine (în special a
albuminei) la pacienții cu sindrom nefrotic, mielom multiplu
• Boala hepatică, ciroza, tratament cu estrogeni, coagulare
intravasculară compensată
121
• Hipertensiune, diabet, obezitate
o Nivelurile crescute de fibrinogen se asociază cu risc crescut de boala
cardiovasculară atero-sclerotică (de ex. infarct miocardic acut și accident
vascular cerebral)
o Influența medicamentelor asupra valorilor fibrinogenului:
 Creșteri: contraceptive orale și estrogeni, aspirină, chimioterapice,
pirazinamida, uleiul de pește
 Scăderi: nivele crescute ale antitrombinei III, steroizi anabolizanți,
androgeni, L-asparaginaza, activatori ai plasminogenului, acid
valproic, atenolol, pentoxifilin, cefamandol, preparate cu fier, 5-
fluorouracil, clofibrat, danazol, kanamicina, medroxiprogesteron,
prednison, ticlopidina
8. Observații  Dacă puncția venoasă a eșuat, o nouă tentativa pe aceeași venă nu se poate face
decât după 10 minute
 La nou născuți concentrația fibrinogenului poate fi scăzută datorită imaturității
sistemului hemostatic și atinge nivelul de la adulți până la 21 zile postnatal
 La gravide fibrinogenul este crescut în mod fiziologic
 Niveluri crescute de fibrinogen pot fi întâlnite la fumători
C-3.6. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU DETERMINAREA VSH-ULUI

1. Definiție  Viteza de sedimentarea a hematiilor(VSH) este o analiză curentă, nespecifică,
destul de frecventă care evidențiază existența unei inflamații şi monitorizează
evoluţia acesteia
 VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge
anticoagulat într-o oră. Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-
ul este mai mare, fiind un indicator de răspuns de fază acută. O creștere a VSH-
ului apare la cel puțin 24 ore după inițierea răspunsului inflamator, iar după
încheierea răspunsului de faza acută scade cu un timp de înjumătățire de 96-144
ore
2. Scop  Test screening în suspiciunea de reacții inflamatorii, infecții, boli autoimune,
discrazii plasmocitare
 Monitorizarea evoluției și tratamentului în anumite boli: arterita temporală,
polimialgie reumatică, artrita reumatoidă, reumatism articular acut, lupus
eritematos sistemic, boala Hodgkin, tuberculoză, endocardită bacteriană
 Diagnosticul arteritei temporale, polimialgiei reumatice
3. Materiale necesare  Materiale pentru puncția venoasă
 Holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
 Vacutainer cu capac negru cu citrat de sodiu 3,8%
o Se informează şi se explică pacientului procedura
o Se informează pacientul că recoltarea se face à jeun /postprandial;
poziția ca pentru puncția venoasă şi se alege vena cea mai ușor
abordabilă
5. Efectuarea procedurii  Se recoltează sânge venos prin puncție venoasă
 Se identifică pacientul, se pregătesc materialele și se spală mâinile
 Se pun mănușile de protecție
 Se parcurg pașii ca pentru puncția venoasă, iar după puncționarea venei se
desface garoul şi se introduce vacutainerul cu dop negru în holder realizându-se
umplerea lui până la semn (de obicei 1,6 ml sânge + 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%)
raportul sânge/anticoagulant fiind de 4/1
 Se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se explică pacientului că
trebuie să îl mențină pe loc timp de 2- 3 minute
 Se răstoarnă lent vacutainerul de câteva ori
122
 Se colectează materialele folosite
 Se etichetează vacutainerul, se completează fișa de laborator și se transportă la
laborator
 Se notează procedura în foaia de observație cu data și ora recoltării
6. Supravegherea  Se aşează pacientul în poziție comodă, se aplică un plasture la locul punției
pacientului  Se observă faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului, locul puncției
7. Evaluarea şi notarea  Bilanț pozitiv
procedurii o Puncția venoasă se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare
de confort
o Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematomul
local
o Pacientul prezintă amețeli, paloare accentuată, lipotimie – se întrerupe
puncția
o Se produce coagularea sângelui sau hemoliza sângelui - greșeală de
recoltare, se cere acordul medicului şi pacientului pentru repetarea
recoltării
o Perforarea venei şi apariția hematomului – se aplică o compresă rece şi
apoi un unguent care favorizează resorbția
8. Observații  Nu se recoltează niciodată de la brațul sau piciorul care au fost
folosite pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deoarece rezultatul
poate fi afectat
 Se evită recoltarea din zonele edemațiate, șunturi arterio-venoase,
zone cu hematoame sau răni vasculare
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau face tratament cu
anticoagulante, compresia la locul puncției se face cel puțin 15 minute
C-3.7. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN BIOCHIMIC

1. Definiție  Recoltarea sângelui reprezintă una dintre cele mai comune proceduri medicale
 Examene biochimice: uree, creatinină, glicemie, rezervă alcalină, acid uric,
lipide, trigliceride, colesterol amilazemie, bilirubină, calciu, sideremie,
electroforeză etc
2. Scop  Recoltarea sângelui venos pentru examene biochimice se face pentru:
o Completarea datelor furnizate de examenul clinic
o Urmărirea evoluției stării pacientului sub tratamentul recomandat
3. Obiective  Determinarea componentelor biochimice ale sângelui în vederea aplicării
măsurilor competente în timp util în cazul modificărilor patologice
 Cercetarea prezenței sau absenței anticorpilor în serul pacientului pentru
diagnosticarea bolilor infecțioase
4. Materiale necesare  Materiale pentru puncție venoasă
 Vacutainere cu capac roșu/tuburi vacuette unele cu gel care ajută la separarea
mai rapidă a serului
 Ac dublu și holder
o Se informează pacientul
o Se explică procedura
o Pacientul este atenționat să nu mănânce şi să stea în repaus fizic cel
puţin 12 ore
o Recoltarea se face de regulă dimineaţa (între orele 7,00-9,00), pe
nemâncate (a jeun), cu excepția urgențelor medicale
o Se poziționează pacientul în funcţie de starea sa (șezând sau decubit
dorsal) cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă
123
o Se alege vena cea mai turgescentă
6. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul, se verifică indicația și pregătesc materialele necesare
 Se notează numărul setului și numele bolnavului pe eticheta recoltorului
 Se spală mâinile / dezinfectează
 Se îmbracă mănușile de unică folosinţă
 Se realizează puncția venoasă
 Se introduce vacutainerul (vidat, etanș) cu dop roșu, destinat recoltărilor pentru
examene biochimice în holder
 Se umple până la semn recipientul cu sânge (5-7 ml)
 Se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se exercită presiune
asupra acestuia 2-3'
 Se poate aplica o bandă adezivă nonalergică deasupra tamponului
 Colectați deșeurile rezultate în recipientele speciale
 Scoateți mănușile și spălați mâinile
 Proba recoltată se transportă la laborator în condiții de siguranță
7. Supravegherea  Așezați pacientul în poziţie comodă
pacientului  Observați faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
8. Evaluarea şi notarea  Notați procedura în dosarul/planul de îngrijire
o Prelevarea se face fără incidente, pacientul colaborează
 Bilanț negativ
o Hematom prin infiltrarea ţesutului paravenos
o Amețeli, paloare accentuată, posibilă lipotimie
o Sânge bemolizat
C-3.8. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU DETERMINAREA GLICEMIE

1. Definiție  Glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentrația glucozei în sânge
2. Responsabilități  Asistenta medicală răspunde de efectuarea corectă a procedurii, de corectitudinea
datelor pe care le consemnează în foaia de observație
3. Scop  Monitorizarea (controlul rapid) al nivelului glucozei din sânge la pacienții cu
diabet zaharat
 Autocontrolul în cadrul monitorizării diabetului zaharat insulino-dependent și
insulino necesitant
 Realizarea screening-ului pentru depistarea diabetului zaharat
 Depistarea hipoglicemiei
 Diagnostic diferențial între coma diabetică și cea non-diabetică
4. Loc  Determinarea capilară – pulpa degetului medius / inelar sau lobul urechii pentru
adulți, călcâie pentru nou născut
 Determinare venoasă – vezi puncția venoasă
5. Materiale necesare  Pentru determinarea prin puncție capilară
o Glucometru,
o Teste,
o Lansete sterile,
o Dispozitiv de înțepare,
o Mănuși
o Tampon cu alcool
o Comprese uscate
o Tăviță renală
 Pentru determinarea prin puncție venoasă
o Garou
o Mănuși
o Tampon cu dezinfectant
o Ac dublu cu holder sau seringă de 2 ml cu ac steril
o Vacutainer cu capac gri cu 4 mg fluorură de sodiu sau cu capac roșu
fără anticoagulant
124
o Tăviță renală
o Se comunică pacientului procedura pentru a-i reduce anxietatea și a ne
asigura de cooperarea sa
o Pentru determinare capilară
 Pacientul se spală pe mâini cu apă și săpun
 Uscarea mâinilor înainte de a începe testarea
o Pentru determinare venoasă
 Recoltarea se face a jeun
 Pacientul fiind în repaus alimentar de cel puțin 8 ore
 Poziția fiind de decubit sau semișezând pe scaun cu mâna
sprijinită
7. Efectuarea procedurii  Determinare capilară
o La prima utilizare a glucometrului se va face setarea acestuia:
 Se scoate o bandeletă test
 Se introduce capătul bandeletei de test în fanta pentru bandeletă a
glucometrului
 Se împinge bandeleta înăuntru până când se oprește
 Glucometrul pornește automat şi apare ora, luna şi ziua – setam
datele corecte
 Mesajul „aplicați proba de sânge”, indică faptul că glucometrul este
pregătit să se aplice proba de sânge pe bandeleta de test pentru
glicemie
o Se identifică pacientul și recomandarea
o Se spală mâinile și se pun mănușile
o Se selectează locul puncţiei
 Daca este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica
comprese calde, umede timp de 10 minute
o Se deschide aparatul prin introducerea bandeletei test în fanta pentru
bandeletă
o Se puncționează degetul inelar sau mijlociu lateral la nivelul ultimei
falange, iar prima picătură se șterge cu un tampon uscat
o A doua picătură de sânge se aplică pe bandeleta test atunci când apare
mesajul „aplicați picătura” asigurându-ne că este o cantitate suficientă
de sânge și se așteaptă apoi câteva secunde până aparatul afișează
rezultatul
 După recoltare se aplică un tampon cu alcool menținând
compresie pe locul puncționării până se oprește sângerarea
o Se notează rezultatul afișat pe ecranul glucometrului, data și ora
 Rezultatul testării glicemiei apare pe ecranul de afișaj şi este
stocat în memoria glucometrului valoarea glicemiei
o Oprirea glucometrului
 Când se scoate bandeleta test din fanta aparatului, glucometrul
se oprește automat
 Determinare venoasă
o Se verifică identitatea pacientului și recomandarea
o Se spală mâinile, se îmbracă mănusile
o Se alege locul de elecție
o Se aplică garoul deasupra locului de elecție
o Se dezinfectează locul de elecție
o Se puncționează vena cu acul dublu atașat la holder, acul fiind cu bizoul
în sus
o Se introduce vacutainerul, fie cel cu capac gri, fie cel cu capac roșu în
holder
o Se face recoltarea sângelui
o Se aplică tamponul, se retrage acul, se face compresie cu tamponul 3-5
125
minute
o Proba de sânge va fi dusă la laboratorul de biochimie după ce a fost
etichetată cu datele de identificare a pacientului
 Se îndepărtează mănușile și materialele folosite selectate conform precauțiunilor
universale
8. Supravegherea  Se notează procedura în foaia de observație, specificând valoarea glicemiei, data,
pacientului ora efectuării
 Pacientul prezintă stare de bine, este cooperant
9. Evaluarea şi notarea  Valoarea normală a glicemiei: 70-110 mg/dl
o Determinarea glicemiei s-a făcut în condiţii bune, fără a afecta starea
pacientului, nu prezintă sângerare la locul puncției
o Glucometru indică eroare  Se repetă determinarea
o Pacientul refuza determinarea glicemiei Discutați încă o dată cu
pacientul, apelați la aparținători dacă este cazul
o Pacientul prezintă sângerare la locul puncției Compresați locul
înțepăturii mai multă vreme
10. Observații  Pacienții cu diabet zaharat pot folosi pentru automonitorizarea glicemică atât
glucometrele, cât și senzorii de glicemie care permit un control glicemic
continuu
 Senzorul de glicemie mai poartă denumirea și de monitorizare glicemică
continuă sau CGM („continous glucose monitoring”).
 Senzorul de glicemie testează glicemia din lichidul interstițial. Este un mod mai
puțin invaziv de testare a glicemiei, funcționează 24 ore pe zi și poate include
alarme care alertează pacientul când nivelul glicemiei este prea mare sau prea
mic.
 Valoarea glicemiei recoltate din sânge capilar este cu aproximativ 20 mg mai
mare decât cea recoltată din sângele venos
C-3.9. DETERMINAREA HEMOGLOBINEI GLICOZILATE (GLICATE)

1. Definiție  Hemoglobină glicată (hba1c) constituie un test de evaluare şi monitorizare pe
termen lung a controlului glicemic la pacienții cu diabet zaharat
 Are rol predictiv în ceea ce priveşte riscul complicațiilor diabetului: nefropatia,
retinopatia, neuropatie
 Glicozilarea hemoglobinei este implicată în neuropatia diabetului zaharat și în
retinopatia diabetului zaharat. În ciclul de 120 de zile cât trăiesc globulele roșii,
moleculele de glucoză se leagă de hemoglobină formând hemoglobină
glicozilată
 Creșterea concentrației de hemoglobină glicozilată din sânge reflectă nivelul
mediu de glucoză la care au fost expuse hematiile în cursul ciclului vieții lor.
Măsurând hemoglobină glicozilată putem determina eficacitatea tratamentului
prin monitorizarea pe termen lung a reglării nivelului de glucoză serică
2. Recomandări  Testul se execută la un interval de:
o 3-4 luni la pacienții cu diabet zaharat tip 1
o 6 luni la pacienții cu diabet zaharat tip 2 (excepție: în sarcina - control
la 2 luni)
 Pacienții cu valori ale hba1c cuprinse în intervalul 5.7-6.4% ar fi bine să fie
incluși în categoria celor cu risc crescut pentru diabet, împreuna cu cei care
prezintă glicemie bazală modificată (impaired fasting glucose = IFG) sau
intoleranță la glucoză (impaired glucose tolerance = IGT)
3. Indicații  Diabet zaharat tip 1 instabil, cu modificări mari ale glicemiei de la zi la zi
 Diabetul copilului
 Diabetul la care pragul renal al glucozei este anormal
 Diabetul zaharat de tip 2, la paciente care devin însărcinate sau pacienți care și-
au modificat recent dietă, stilul obișnuit de viață sau medicația, astfel încât
126
controlul lor metabolic pare mai bun decât este în realitate
 Diabet gestațional
4. Materiale necesare  Materiale pentru puncţie venoasă
 Vacutainer cu EDTA K3 cu dop mov
5. Pregătirea pacientului  À jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după masă)
6. Efectuarea procedurii  Recoltarea se face prin puncție venoasă
 Se recoltează sânge venos în vacutainer cu dop mov, cu EDTA
7. Valori normale  Valorile normale ale hemoglobinei glicozilate sunt:
o 4%–5.9%.
 Persoanele cu diabet zaharat au adesea concentrații crescute de
hemoglobină glicozilată
 Corelația dintre HbA1c și nivelul de glucoză din sânge este următoarea:
 Testul nu se recomandă persoanelor care recent au avut o schimbare majoră în

dietă sau s-a instituit un tratament în ultimele 6 săptămâni
 De asemenea, testul nu este utilizat pentru cei diagnosticați cu anemie hemolitică
sau cu alte hemoglobinopatii
8. Interpretarea  Creșterea HbA1c indică prezența unei hiperglicemii în ultimele 2-3 luni
rezultatelor  Valorile sunt crescute la persoanele cu diabet zaharat controlat deficitar sau nou
diagnosticat
 Diabetul zaharat este controlat adecvat când se obțin valori sub 7%
 Nivelul HbA1c poate crește până la 20% în cazul unui control glicemic deficitar
 Scăderea HbA1c are loc treptat, pe durata mai multor luni, pe măsură ce
hematiile cu hemoglobină glicată normal le înlocuiesc pe cele cu niveluri
crescute
 Un rezultat crescut obținut la un pacient asimptomatic trebuie repetat pentru
confirmarea diagnosticului de diabet zaharat
 Avantajul analizei hemoglobinei glicate este că, spre deosebire de clasica analiză
care măsoară glicemia și care trebuie făcută pe nemâncate, nu necesită repaus
alimentar
o În prezent, testarea hemoglobinei glicate se poate face și cu ajutorul
aparatelor care utilizează sânge capilar
C-3.10. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN SEROLOGIC

1. Definiție  Prin examen serologic se determină prezența sau absența anticorpilor în serul
pacientului pentru diagnosticarea bolilor infecțioase
2. Examene serologice  Reacția Weill-Felix-pentru diagnosticul tifosului exantematic
 Reacția de precipitare sau floculare ca: Citochol, Kahn, Meinikè
 Reacția VDRL de microfloculare pe lama -în diagnosticul sifilisului
 Reacția Bordet-Wassermann - de fixare a complementului, pentru diagnosticul
sifilisului
 Dozarea antistreptolizinelor ASLO – pentru diagnosticarea reumatismului
articular acut, scarlatina
 Reacția Waler-Rose – pentru diagnosticarea P.R.(poliartrita reumatoidă)
 Reacția de hemaglutinare, hemaglutinoinhibare - diagnosticarea unor viroze
 Reacția Widal și reacția aglutinarea „Vi″- în diagnosticul febrei tifoide și
paratifoide
3. Scop  Determinarea componentelor biochimice ale sângelui în vederea aplicării
127
o Informați pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
puțin 12 ore, recoltarea se face de regulă dimineață (între orele 7,00-
9,00), pe nemâncate (a jeun) – cu excepția urgențelor medicale.
o Se poziționează pacientul în funcție de starea sa (șezând sau decubit
dorsal) cu mâna sprijinită ca pentru puncție venoasă și se alege vena
cea mai turgescentă
6. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul, se verifică indicația și se pregătesc materialele necesare
 Se spală mâinile și se dezinfectează
 Se îmbracă mănușile de unică folosință
 Se introduce vacutainerul (vidat, etanș) destinat recoltărilor pentru examene
serologice în holder
 Se umple până la semn recipientul cu sânge (5 - 7 ml)
 Notați procedura în dosarul/planul de îngrijire
procedurii o Recoltarea sa făcut fără incidente
o Pacientul acuză durere, se produce sângerare: se va lucra cu blândețe
o Suprainfecție cu alţi germeni: se va respecta asepsia şi antisepsia
9. Complicații, incidente  Hematom prin infiltrarea țesutului paravenos
și accidente  Amețeli
 Paloarea accentuată
 Posibilă lipotimie
C-3.11. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN IMUNOLOGIC

1. Definiție  Sistemul imunitar este esențial pentru supraviețuirea organismelor
multicelulare datorită agresiunii permanente a agenților infecțioși
(microorganisme și viruși)
 Unele persoane au o imunitate naturală, adică sunt rezistente din naștere la o
serie de boli
 Alte persoane își câștigă imunitatea, rezistența la boli, fie făcând o boală (pe
care a doua oară nu o mai fac), fie vaccinându-se contra unor anumite boli
2. Generalități  La baza imunității stă formarea de substanțe protectoare numite anticorpi
 Anticorpii sunt substanțe chimice complicate pe care îi fabrică organismul ca
răspuns la pătrunderea în sânge a numeroase substanțe străine organismului
128
(antigene) așa cum sunt microbii, virusurile, paraziții etc.
 Toate aceste reacții imunologice făcute fie în eprubetă, fie pe pielea omului
(indiferent dacă sunt pozitive sau negative) se repetă la diferite intervale de
timp, atât pentru stabilirea unui diagnostic corect, cât și pentru a constata dacă
tratamentul făcut a avut efectul scontat
 Aceste analize se fac pentru descoperirea acelor boli la care nu este posibilă
punerea în evidență a agentul patogen cauzator de boală din anumite motive
3. Scop  Explorator - pentru diagnosticarea unor boli: sifilis, HIV, reumatism
articular acut, febra tifoida, bruceloza, boli virale (determinare de Antigen HBs,
Anticorpi anti HBs, Hepatita A, Anticorpi anti HCV, Rubeola, Rujeola, Oreion,
Varicela Zoster) , boli parazitare – depistare de anticorpi : Echinococcus,
Toxocara, Chlamidia etc.
4. Examene imunologice  Markeri endocrini
( exemple) o 17-cetosteroizi
o ACTH
o Aldosteron seric
o Aldosteron urinar
o Beta Crosslaps (marker pentru osteoporoză)
 Markeri tumorali
o Alfa-fetoproteina A.F.P. (Calitativ)
o Alfa-Fetoproteina A.F.P. (Cantitativ)
o Antigen carcinoembrionar – CEA
o Catecolamine urinare
 Markeri infecțioși
o Ig G - Anticorpi Virus Epstein Barr, Anticorpi Antivirus Rujeolic,
Anticorpi Helicobacter Pylori, Citomegalovirus
o Ig M - Anticorpi Virus Epstein Barr, Anticorpi Antivirus Rujeolic,
Anticorpi anti HAV, Citomegalovirus, anticorpi anti Rickettsia Conori
o Testul ELISA
o Anticorpi anti malarie
o Test Paul Bunell - Anticorpi antimononucleoza infecțioasă
o Anticorpi HERPES 1 / 2
o Ig G + Ig M - Anticorpi Virus urlian
o Anticorpi virus Varicelo – Zosterian
5. Obiectivele procedurii  Determinarea componentelor biochimice ale sângelui în vederea aplicării

puțin 12 ore, recoltarea se face de regulă dimineață (între orele 7,00-
9,00), pe nemâncate (a jeun) – cu excepția urgențelor medicale
o Se poziționează pacientul în funcție de starea sa (șezând sau decubit
dorsal) cu mâna sprijinită ca pentru puncție venoasă și se alege vena
cea mai turgescentă
8. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul, se verifică indicația și se pregătesc materialele necesare
 Se spală mâinile și se dezinfectează
129
 Se introduce vacutainerul (vidat, etanș) destinat recoltărilor pentru examene
imunologice în holder
 Se umple până la semn recipientul cu sânge (5 - 7 ml)
 Notați procedura în dosarul/planul de îngrijire
procedurii o Pacientul nu acuză durere
o Recoltarea s-a făcut în condiţii de asepsie, nu există risc de
suprainfectare
o Pacientul acuză durere şi se produce sângerare:
 Lucraţi cu blândețe
o Suprainfectare cu alţi germeni:
 Respectați cu strictețe asepsia şi antisepsia
11. Complicații, incidente  Hematom prin infiltrarea țesutului paravenos
și accidente  Amețeli
 Paloarea accentuată
 Posibilă lipotimie
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC -

C-3.12.
HEMOCULTURA
1. Definiție  Hemocultura este un test diagnostic care permite identificarea prezenței
anormale a microorganismelor patogene (bacterii, fungi) în sângele pacientului,
prin metode microbiologice ± imunohisto-chimice (însămânțarea pe un mediu de
cultură)
2. Responsabilități  Pentru evitarea surselor de eroare menţionate asistentul medical răspunde de:
o Respectarea strictă a măsurilor de asepsie la recoltarea sângelui pentru
hemocultură şi în cursul manipulării probelor (tehnică impecabilă
respectarea proporției sânge/mediu = 1/5-1/10, evitarea contaminării
probelor în cursul inoculării sângelui venos)
o Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele
24 de ore de la evocarea diagnosticului posibil de
septicemie/endocardită infecțioasă (înainte de inițierea
antibioticoterapiei sau în „fereastră terapeutică")
o Avizarea laboratorului de microbiologie asupra datelor clinice ale
pacientului şi supozițiilor de diagnostic emise de medicul clinician
(colaborare multidisciplinară, lucrul în echipă)
3. Scop  Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânțare pe medii de
cultură
 Efectuarea antibiogramei
4. Indicații  Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii
evocatoare pentru septicemii, infecții severe de focar cu risc septicemie
(pielonefrite, Bronhopneumonii) ori endocardită infecțioasă:
o Sindrom infecțios sever (stare septică)
o Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă
o Sindrom febril la un pacient valvular /protezat valvular
o Șoc septic
o Frison
130
5. Materiale necesare  2 seturi de recipiente în sistem închis, cu dispozitive speciale de tip vacutainer
(sistem BACTEC) care conțin medii sterile de cultură (câte un flacon separat
pentru germeni aerobi şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologic
o Pentru fiecare tip de mediu de cultură se verifică atent cantitatea de
sânge venos care trebuie recoltată, astfel încât să se asigure raportul
optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau 5 ml sânge venos
la 50 ml mediu de cultură)
 Garou
 Holder
 Mască
 Antiseptice: betadină, alcool iodat, cloramina (pentru pacienții alergici la iod)
 Tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecția dopurilor
flacoanelor cu medii de cultură)
o Se informează şi se explică pacientului procedura, avertizându-l că
recoltarea se poate repeta și se obține consimțământul informat
o Se poziționează pacientul în decubit dorsal cu membrul superior
sprijinit deoarece poate prezenta frisoane
o Se alege vena cea mai turgescentă
o Se spală regiunea plicii cotului cu apă şi săpun (la nevoie) și se
dezinfectează cu alcool iodat, betadină
7. Efectuarea procedurii  Se verifică indicația de recoltare a hemoculturii; identitatea pacientului
cu sistem închis tip  Se spală mâinile şi se îmbrăcă mănușile de protecție
vacutainer (sistem  Se aseptizează tegumentele cu Betadină în vederea efectuării puncției venoase
BACTEC, Signal,  Se parcurg pașii ca pentru puncția venoasă,
BacT/Alert)  Dacă se folosește sistemul vacutainer se introduc flacoanele cu gât subțire în
holder și se realizează recoltarea
 Dacă se utilizează flacoane BacT/Alert se recoltează cu seringa 10 ml sânge și se
introduce sângele venos recoltat în flaconul de hemocultură cu respectarea atentă
a următoarelor etape:
o Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de
introducerea celor 10 ml sânge venos /flacon (previne contaminarea)
o Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a
probei biologice (previne contaminarea)
o Rotirea ușoară a fiecărui flacon pentru omogenizarea probei
 Se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se explică pacientului că
trebuie să îl mențină pe loc timp de 2- 3 minute
 Se colectează materialele folosite
 Se etichetează vacutainerele, se completează fișa de laborator și se transportă la
laborator
 Se notează procedura în foaia de observație cu data și ora recoltării
8. Supravegherea  Pacientul este reinstalat în poziție comodă şi este acoperit pentru că frisonează
pacientului  Se observă faciesul, tegumentele (extremităților), comportamentul pacientului
9. Evaluarea procedurii  Bilanț pozitiv
o Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie
o Pacientul prezintă amețeli, paloare accentuată, lipotimie – se întrerupe
puncția
o Perforarea venei şi apariția hematomului – se aplică o compresă rece şi
apoi un unguent care favorizează resorbția
10. Observații  Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor!
 În buletinul care însoțește probele se vor preciza:
o Datele generale ale bolnavului, diagnosticul medical prezumptiv,
131
temperatura cutanată a pacientului în momentul recoltării, tratamentul
efectuat anterior cu antibiotice (medicamentul, doza şi durata terapiei),
medicul curant al bolnavului şi asistenta medicală care a efectuat recoltarea
probelor, ora recoltării
 Hemoculturile recoltate sunt trimise rapid laboratorului de microbiologie pentru
a fi puse la termostat, la 36,5 - 37°C
COD
procedură
RECOLTAREA URINEI
C-4 RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN DE LABORATOR

1. Definiție  Urina reprezintă soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanțele rezultate din
metabolismul intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism.
 Micțiune = emisiune de urină, act fiziologic conștient de eliminare
 Diureză = cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore
2. Scop  Recoltarea probelor de urină pentru examenele biochimice, bacteriologice aduc
informații legat de
o Balanța hidro-electrolitică și acidobazică
o Funcționare rinichiului și starea căilor urinare, precum și asupra stării
întregului organism
o Identificarea germenilor patogeni și efectuarea antibiogramei în infecții
de tract urinar
o Eficiența tratamentelor în unele afecțiuni
3. Responsabilitățile  Pregătește pacientul în vederea recoltării
asistentului medical  Recoltează probele
 Primește probele auto-recoltate de la pacient
 Etichetează recipientele probelor cu etichete cu coduri de bare tipărite din
sistemul informatic
 Transportă probele de la punctul de recoltare în laborator în condiţii de securitate
a transportului şi a integrității probei
4. Tipuri de examene  Examen macroscopic al urinei cuprinde determinarea volumului urinar, a
aspectului urinei, al culorii și mirosului acesteia
 Examen fizic al urinei - se determină densitatea urinară și pH-ul
 Examen microscopic constă în examinarea sedimentului urinar - proteinemie,
glicozurie, corpi cetonici, amilazurie, uree urinară, ionogramă urinară(Ca, K, Na,
acid uric etc.)
 Examen bacteriologic( urocultura)
5. Modalități de recoltare  Din urina emisă spontan dimineața

 Prin sondaj vezical
 Prin puncție suprapubiană
 De pe sonda à demeure
 Colectarea urinei din 24 ore cu prelevarea unui eșantion din volumul total
6. Transportul probelor  Transportul și conservarea probelor de urină se face de către asistent imediat
la laborator după recoltare.
 Recipientele cu urină se etichetează și se expediază pentru a fi examinate în
maxim o oră de la recoltare.
 Daca acest interval nu poate fi respectat proba trebuie refrigerata la 4 grade.
 În afara datelor de identificare a pacientului cererea de analiza a probelor de
urina trebuie să specific: tipul produsului recoltat (din jet mijlociu, aspirat
suprapubian etc.), ora prelevării, dacă pacientul a fost sub cură de diureză sau
antibioterapie, examen solicitat.
132
C-4.1. RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN SUMAR
1. Definiție  Sumarul de urină reprezintă proba de urină care include determinarea
caracterelor fizice (culoare, aspect), caractere chimice (pH, proteine, glucoză,
corpi cetonici, hematii, bilirubină, urobilinogen, leucocite, nitriți) și examenul
microscopic al sedimentului urinar
o Identificarea substanțelor și a materialului celular din sumarul de urină
care pot semnifica stări patologice ale aparatului urinar, afecțiuni
hepatice sau metabolice
o Este un test utilizat atât pentru screening, cât și pentru diagnostic.
3. Materiale necesare  Recipient curat, uscat şi transparent
 Recipient gradat pentru colectarea urinei din 24 ore
 Pensă pentru clamparea sondei când recoltarea se face de pe sonda a demeure
 Materiale pentru toaleta organelor genitale externe
 Etichete/cod de bare
 Materiale pentru dezinfecția mâinilor
 Seringă de 20 ml cu ac hipodermic
 Tampon cu dezinfectant
 Paravan.
o Se informează pacientul cu o seară înainte şi se explică tehnica
o Se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea
o Dacă pacientul este capabil să recolteze singur corect proba de urină i
se explică clar etapele pe care trebuie să le respecte
o Se explică pacientului dacă sunt restricții alimentare, lichidiene sau
aportul de lichide este normal
5. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul și se verifică recomandarea
 Recoltarea de către pacient din micțiune spontană
o Se explică clar pacientului etapele care trebuie respectate
o Se face toaleta perineală;
o Se spală mâinile;
o Pacientul va realiza recoltarea din prima urină de dimineață 5 ml de
urină într-un recipient curat, uscat care ulterior se va închide etanș
o Se etichetează şi se trimite la laborator pentru determinarea albuminei,
glucozei şi a sedimentului urinar
 Recoltarea de către altă persoană din micțiune spontană (când pacientul nu
are capacitatea de a recolta singur)
o Se face toaleta perineală
o Se spală mâinile și se îmbracă mănușile de unică utilizare
o Se invită pacientul să declanșeze micțiunea, se recoltează din mijlocul
jetului
o Se închide colectorul
o Se etichetează și se expediază la laborator.
 Recoltarea urinei la pacientul cu sondă
o Se spală mâinile și se îmbracă mănușile
o Se clampează sonda urinară la câțiva cm deasupra locului prelevării
o Se aşteaptă 15-20 minute
o Se dezinfectează sonda la locul de prelevare, folosind alcool 70% sau un
alt dezinfectant adaptat
o Se puncționează sonda cu un ac hipodermic şi se aspiră cantitatea
necesară cu o seringă de 20 ml
o Se transferă urina din seringă în recipintul de colectare
o Se etichetează proba și se pregătește pentru laborator
o Se colectează materialele utilizate conform reglementărilor
133
 Recoltarea urinei din 24 ore:
o Indicații: teste analitice cantitative (proteinurie, glicozurie, electroliți)
o Etapele recoltării: la ora stabilită bolnavul urinează la toaletă. Urina
provenită din celelalte micțiuni din intervalul de 24h se adună într-un
recipient gradat, adecvat probei solicitate și se păstrează la rece. Un
eșantion ( 10 ml ) din volumul total de urină se trimite la laborator într-
un recipient curat însoțit de buletinul de analize pe care sunt notate
următoarele date: nume, prenume, vârstă, sex, volumul total de urină
din 24h, greutatea pacientului, natura regimului alimentar, volumul de
lichide ingerate, medicamente administrate
6. Supravegherea  Pacientul prezintă stare de bine, se așează comod în pat

pacientului
7. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura în fișa pacientului
o Mostra de urină nu este contaminată, are culoare aurie (normocromă)
 Bilanț negativ /ce faceți?
o Proba de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau sânge
menstrual  se aruncă proba; se recoltează în afara perioadei de
menstruație
o Urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut  se anunță medicul
o Sedimentul urinar conține numeroase elemente: leucocite, hematii – se
anunță medicul pentru a recomanda eventual alte analize mai relevante
8. Erori de colectare  Pacientul nu este corect informat
 Colectoarele nu sunt curate/uscate
 Cantitatea recoltată nu este suficientă sau este păstrată necorespunzător
RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC -

C-4.2.
UROCULTURA
1. Definiție  Urocultura este metoda ce constă din analiza unei probe de urină pentru
identificarea agenților patogeni care produc infecții ale tractului urinar
 Examenul bacteriologic al urinei presupune recoltarea adecvată a mostrelor de
urină, transportul corect al probelor la laborator, estimarea cantitativă a
conținutului bacterian al uroculturii și determinarea antibiogramei în cazul
uroculturilor pozitive
 În mod normal urina conținută în căile urinare este sterilă, exceptând segmentul
inferior al uretrei, învecinat meatului urinar, prezentând o abundentă flora
microbiană saprofită care contaminează în momentul micțiunii porțiunea inițială
a jetului urinar
2. Scop  Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor
 Efectuarea antibiogramei
3. Materiale necesare  Pentru recoltarea uroculturii prin emisie spontană:
o Apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
o Antiseptic pentru dezinfecția meatului uretral
o Comprese sterile
o Recipient pentru colectarea sterilă a urinei
o Bazinet steril la nevoie
o Container pentru deșeuri
o Paravan
 Pentru recoltarea uroculturii pe sonda urinară à demeure:
o Tavă medicală/cărucior
o Comprese sterile
o Antiseptic; soluţie de clorhexidină/ alcool iodat
o Seringă şi ace sterile, recipient/eprubeta sterilă
o Container pentru aruncarea materialelor folosite
134
o Paravan
o Se explică pacientului necesitatea prelevării, instruindu-l cum să
recolteze singur proba, dacă acesta este conștient și capabil să facă
recoltarea
o Pacientul va fi de asemenea instruit cum să colecteze urina din 24 ore
o Se face toaleta genito-urinară la pacientul nedeplasabil, iar la cel care
se deplasează se asigură condiţii pentru toaletă locală
5. Efectuarea procedurii  Se verifică prescripția medicală și se identifică pacientul
 Recoltarea se face prin una din metodele enumerate, în funcție de starea
pacientului sau recomandarea medicală
o Recoltarea de către pacientul conștient şi capabil să urineze în mod
voluntar
 Se explică pacientului modul de derulare a procedurii: recoltarea se
face din porțiunea mijlocie a primei micțiuni matinale emise spontan,
după toaleta riguroasă (cu apă și săpun) a regiunii perineale.
 Nu se vor folosi soluții antiseptice pentru toaletarea organelor
genitale externe
 Se înmânează pacientului recipientul steril
 Se cere pacientului să-şi spele mâinile după recoltarea urine
o Recoltarea pe sonda urinară à demeure
 Se spală mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
 Se folosesc mânuși de unică folosință
 Se dezinfectează locul de prelevare,
 Se puncționează sonda clampată cu 10-15' înainte de recoltare şi se
recoltează cantitatea necesară de urină
 Se transferă urina din seringă în recipientul steril pentru laborator
 Se aruncă acul şi seringa în containerul special
o Recoltarea uroculturii prin sondaj: metoda este utilizată numai la pacienți
comatoși sau necooperanți, deoarece riscul infectării vezicale, chiar în
condiții riguroase de asepsie, este crescut:
 Se execută procedura sondajului vezical și se face recoltarea urinei
 Se îndepărtează sonda şi se dezinfectează meatul urinar
 Se îndepărtează materialele folosite în container
 Se spală mâinile și se ajută pacientul să se îmbrace
o Recoltarea prin puncție suprapubiană este rezervată unui număr
restrâns de indicații (pacienților necooperanți, cu septicemii sau stare
generală foarte gravă, de vârste extreme) competența executării fiind a
medicului
 Proba de urină recoltată se transportă imediat la laborator (în max. 60 min)
pentru a evita multiplicarea germenilor (la temperatura camerei numărul
germenilor se dublează în 30 min.)
 Proba de urină recoltată poate fi păstrată la frigider la +4°C în cazul în care
examenul se face mai târziu (dar nu mai mult de 12 ore)
 Se etichetează mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP, data şi
ora recoltării
6. Supravegherea  Pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale
pacientului  Se supraveghează pacientul purtător de sondă, asigurându-ne că este permeabilă
şi racordată la punga colectoare
o Absența contaminării în timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei
genito-urinare şi dezinfecției meatului urinar
o Contaminarea probei de urină recoltate cu bacterii prezente în regiunea
135
periuretrală în timpul emisiei (bacteriurie slabă < 10000 germeni/ml):
 Se repetă procedura respectând normele de igiena locală
o Multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de o oră în afara
frigiderului sau păstrarea prea mult la rece duce la precipitarea uraților
ceea ce împiedică analiza ulterioară a urinei:
 Se respectă normele generale de pregătire a produsului pentru
laborator
o Emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic:
 Se oferă timp pacientului
 În caz de urgență se poate face recoltarea prin sondaj vezical
8. Observații  Antibiograma este obligatorie în orice bacteriurie semnificativă
C-5 RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMEN DE LABORATOR
1. Definiție  Scaunul (materii fecale, excremente) reprezintă un amestec de materii

neabsorbabile de către organism (alimente nedigerate, bacterii, mucus și celule
moarte) și eliminate din organism prin actul defecaţiei.
2. Generalități  Recoltarea materiilor fecale se realizează în vederea examinării lor
macroscopice, biochimice, bacteriologice şi parazitologice
 Examenele biochimice şi de digestie permit descoperirea unor tulburări în
secreţia fermenților digestivi, prezența microscopică a sângelui etc
o Depistarea germenilor patogeni responsabili de afecțiuni infecțioase ale
tubului digestiv
o Depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni patogeni
o Depistarea unor tulburări în digestia alimentelor
o Evaluarea eficacității tratamentului
4. Tipuri de examene  Examen coproparazitologic
 Examen bacteriologic (coprocultură)
 Determinarea hemoragiilor oculte în scaun
 Determinarea lipidelor în scaun
C-5.1. RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU COPROCULTURĂ

1. Definiție  Coprocultura reprezintă examenul bacteriologic din scaun
2. Scop  Diagnosticarea bolilor infecțioase, gastrointestinale
 Depistarea bacilului tific, dizenterie, tuberculos, vibrioni holerici şi
enterobacteriile toxiinfecțiilor alimentare
 Supravegherea evoluției bolilor
3. Indicații  Investigația urmărește izolarea şi identificarea agenților etiologici motiv pentru
care recoltarea trebuie făcută cât mai aproape de debutul bolii şi înaintea
instituirii oricărui tratament antimicrobian
 Recoltarea se face din scaunul emis spontan sau direct din rect
4. Materiale necesare  Coprocultor steril
 Tampoane sterilizate montate pe porttampoane şi introduse în eprubete sterile
prevăzute cu dop
 Sonda Nelaton sterilă în cazul recoltării de la copil
 Prosop de hârtie/hârtie igienică
 Pungă de hârtie
 Formular de recoltare
o Se informează pacientul sau familia despre procedură pentru a obține
colaborarea şi pentru a preveni o eliminare necorespunzătoare și
obțineți consimțământul informat
136
o Se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea: dacă
pacientul este capabil să realizeze recoltarea corect i se vor explica
foarte clar etapele procedurii
o Se atenționează pacientul să nu amestece scaunul cu urina
o Se instruiește pacientul să își facă toaleta perianală
o Se asigură toaleta perianală în cazul recoltării coproculturii
6. Efectuarea procedurii  Recoltarea coproculturii din scaun emis spontan
o Se recomandă în toate formele de diaree acută când emisia de materii
fecale este frecventă
o Se recoltează 3-5 cm3 materii fecale în recipiente sterile din material
plastic care pot fi îndepărtate cu ușurință după folosire. În lipsa
acestora se folosește un vas de metal dezinfectat prin fierbere
o Se recoltează din masa fecaloidă cu spatula coprocultorului, în mod
deosebit din porțiuni lichide mucoase sau sanghinolente dacă există
 Recoltarea coproculturii cu ajutorul tamponului steril
o Se spală mâinile şi se pun mănușile de unică folosință
o Se descoperă regiunea inferioară a corpului
o Se aşează pacientul în decubit lateral cu membrul inferior de deasupra
în flexiune maximă a coapsei pe abdomen, iar celălalt întins
o Se evidențiază orificiul anal
o Se introduce tamponul steril prin anus în rect şi se efectuează câteva
mișcări de rotație
o Se îndepărtează apoi, tamponul şi se introduce în eprubetă sterilă fără
să a se atinge marginea acesteia
o Se îndepărtează mănușile şi se spală mâinile
o Se etichetează recipientul și se trimite imediat la laborator pentru
însămânțare
 Recoltarea coproculturii la copilul mic utilizând sonda Nelaton
o Se aşează copilul, cu blândețe, în decubit lateral sau dorsal
o Se spală mâinile se pun mănușile și se vizualizează orificiul anal
o Se introduce sonda Nelaton pe o distanță de ≈ 10 cm, respectând
regulile de asepsie
o Se aspiră conţinutul colonic cu o seringă adaptată la capătul sondei
o Se îndepărtează seringa şi sonda din rect
o Se transferă conţinutul seringii (2-3 ml) într-un recipient steril pentru
coprocultură sau curat şi uscat pentru alte examene
o Se efectuează toaleta regiunii perianale, la nevoie
o Se etichetează recipientul și se trimite imediat la laborator
5. Recoltarea materiilor  Pacientul se instruiește să consume timp de 3 zile o dietă cu 100 grame lipide
fecale pentru (grăsimi)/zi
determinarea  Se colectează scaunele emise în 3 zile consecutive notându-se data și ora la care
cantitativă a lipidelor a fost obținut fiecare eșantion
 Se transportă probele la laborator
 În cazul copiilor, în special a nou-născuților, care nu pot ingera această cantitate
de grăsimi, se calculează un coeficient de retenție a lipidelor conform formulei:
o Coeficient de retenție a lipidelor = (lipide ingerate - lipide fecale)/lipide
ingerate x 100%. Un coeficient <95% indică steatoree
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile pentru a preveni contaminarea
7. Supravegherea  Se îmbracă pacientul şi se aşează comod
pacientului  Se aerisește camera
 Materialele folosite se colectează în containere speciale
8. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura în fișa pacientului
o Pacientul este compliant şi respectă întocmai instrucțiunile oferite
137
o Materiile fecale nu sunt amestecate cu urina
o Materiile fecale sunt amestecate cu urina
o Pacientul nu respectă dieta, ceea ce duce la obținerea unor reacții fals
pozitive  Se explică consecințele nerespectării dietei
o Materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura: camerei (peste
o oră) sau la frigider (peste 12 ore) ceea ce modifică acuratețea
testului Se respectă condițiile păstrării
o Pacientul refuză recoltarea Discutați încă o dată cu el și anunțați
medicul
9. Observații  Pentru punerea în evidenţă a agenților patogeni intestinali se fac coproculturi
timp de 3 zile consecutiv; dacă scaunul este lichid se recoltează 0,5 - 1 ml
 Probele se trimit fără întârziere la laborator (germenii sensibili mor repede
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMEN

C-5.2.
COPROPARAZITOLOGIC
1. Definiție  Prin acest examen este detectată prezența unor paraziți cu localizare intestinală,
în limitele impuse de ciclul biologic al fiecărui parazit
2. Paraziți  Protozoare: Giardia lamblia, Trichomonas intestinalis, Entamoeba spp.,
Blastocystis hominis
 Helminţi
o Nematode: Ascaris lumbricoides, Trichuris trichiura, Enterobius
vermicularis, Strongyloides stercoralis
o Trematode: Fasciola hepatica
o Cestode: Taenia spp., Hymenolepis nana, Diphyllobotrium latum
o Depistarea paraziților sau a ouălor de paraziți
o Depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de paraziți
o Evaluarea eficacității tratamentului aplicat
4. Indicații  Recoltarea se face fără utilizare de purgative uleioase sau laxative pe bază de
contraindicații cărbune
 Bazinet (ploscă), mușama, aleză
o Se informează pacientul sau familia despre procedură pentru a obține
colaborarea şi pentru a preveni o eliminare necorespunzătoare și
obțineți consimțământul informat
o Se asigură toaleta perianală în cazul recoltării coproculturii
7. Efectuarea procedurii  Întrucât defecarea nu se poate produce la cerere, se instruiește pacientul:
o Să-şi spele mâinile
o Să folosească mânuși de unică folosință
o Să defece în bazinet sau într-un recipient curat (oliță, spre exemplu, la
domiciliu)
o Să recolteze, cu lingurița coprocultorului câteva fragmente de fecale
(cca 50 g) din diferite zone, suspecte, ale scaunului (mucus, alimente
138
nedigerate)
o Să introducă lingurița coprocultorului în coprocultor și să îl închidă
o Să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănușilor
 Se etichetează recipientul cu nume, prenume, data şi ora recoltării, examenul
cerut
 Se transportă produsul imediat la laborator (max. 4 ore de la recoltare) sau dacă
nu este posibil să-l introducă într-o pungă de hârtie şi să-l păstreze în frigider nu
mai mult de 24 ore
procedurii o Pacientul este compliant şi respectă întocmai instrucțiunile oferite
o Produsul recoltat este transportat imediat la laborator evitâdu-se
suprainfectarea sau distrugerea ouălor de paraziți prin refrigerare
o Materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura: camerei (peste
o oră) sau la frigider (peste 12 ore) ceea ce modifică acuratețea testului
 se respectă condițiile păstrării
 Pacientul refuză recoltarea  discutați încă o dată cu el și anunțați medicul
9. Observații  Dacă pacientul nu este capabil să realizeze recoltarea se instruiește o persoană
din familie; în cazul pacientului internat incapabil să recolteze produsul,
prelevarea se va realiza de către o persoană instruită sau de către asistentul
medical
 Examenul coproparazitologic trebuie repetat de 3 ori din scaune emise spontan
consecutive (dacă pacientul are un scaun pe zi se aduce câte o probă în fiecare
zi; dacă are două scaune în aceiași zi se aduc ambele probe în recipiente diferite
şi încă o probă din ziua a doua)
C-5.3 RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU HEMORAGII OCULTE

1. Definiție  Proba ADLER (numit și test ADLER) reprezintă metoda prin care se permite
punerea în evidență a prezenței sângelui în materiile fecale – hemoragii oculte
în scaun
 În mod normal nu există sânge în materiile fecale
 Prezența sângelui în materiile fecale indică o afecțiune sângerândă a tubului
digestiv: ulcer gastric sau duodenal, polipi intestinali, rectocolita ulcero-
hemoragică, neoplasm, hemoroizi interni
 Determinarea hemoragiilor oculte este un test screening deosebit de important
pentru medicina preventiva. Numeroase studii au arătat că folosirea regulată a
acestui test, izolat sau împreună cu sigmoidoscopia, reduce semnificativ
mortalitatea prin cancer colo-rectal.
2. Scop  Depistarea cancerului colo-rectal
 Depistarea hemoragiilor digestive superioare sau inferioare
3. Indicații  Anemie cu etiologie necunoscută
contraindicații  Screening la persoanele cu vârstă mai mare de 50 de ani şi antecedente heredo-
colaterale pentru neoplasm gastrointestinal
o Screening-ul pacienților asimptomatici în scopul depistării cancerului
colo-rectal (se recomandă efectuarea anuală a testului la pacienții peste
45-50 ani)
o Suspiciune de hemoragie digestivă superioară sau inferioară (indiferent
de etiologie: benignă sau malignă) la pacienți cu disconfort abdominal,
alterări ale tranzitului intestinal, pierdere ponderală recentă sau anemie
feriprivă cronică inexplicabilă.
 Nu se recomandă recoltarea în următoarele situaţii:
o La femei în perioada menstruației sau la mai puțin de 3 zile de la
terminarea menstruației
o La pacienți cu leziuni hemoroidale sângerânde
o La pacienți cu hematurie
139
 Bazinet (ploscă), mușama, aleză
o Se informează pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
şi pentru a preveni o eliminare necorespunzătoare
o Înaintea recoltării scaunului pentru hemoragii oculte se recomandă o
dietă bogată în fibre vegetale sau un regim „alb" timp de 3 zile
o Se exclud 3 zile: carnea ,pește, legume și fructe verzi, medicamente și
suplimente nutritive cu conținut de fier, fără cochicină, salicilați,
potasiu, fenilbutazonă, indometacin, steroizi sau compuși de bismut
pentru a evita o posibilă sângerare cauzată de aceste medicamente se
asigură intimitatea pacientului
o Se verifică ca scaunul emis să nu fie contaminat de sânge provenit din
hemoroizi sângerânzi
6. Efectuarea procedurii  Recoltarea se poate face în același mod ca și la celelalte probe
 Se pot recolta materii fecale emise în orie moment al zilei, porțiuni de mărimea
unei alune din 3 locuri diferite (max. jumătate din recipient)
 Se transportă la laborator recipientul etichetat cu datele de identificare ale
pacientului și analiza cerută
 Se notează procedura în foaia de observație
7. Supravegherea  Se îmbracă pacientul şi se aşează comod
pacientului  Se aerisește camera
procedurii o Pacientul este compliant şi respectă întocmai instrucțiunile oferite
o Produsul recoltat este transportat imediat la laborator
o Pacientul nu respectă regimul alb, ceea ce duce la obținerea unor
reacții fals pozitive  se explică consecințele nerespectării dietei
o Reacții fals pozitive  contaminarea fecalelor cu sânge menstrual sau cu
urină hematurică
o Reacții fals negative:
 Difuzarea sângelui din bolul fecal în apa din WC.
o Reacții pozitive:
 Medicamente care produc sângerare gastrointestinală: aspirina,
corticosteroizi, antiinflamatoare nesteroidiene (indometacin,
ibuprofen, adagin, movalis etc.)
 Medicamente care produc colita (ex.:metildopa și unele antibiotice)
C-6 RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN
1. Definiție  Exsudatul faringian este o examinare ce consta din recoltarea de secreții de la

nivelul cavitații faringiene (gâtului)
140
2. Microorganisme de la  Candida albicans, acest fung (ciupercă) determină apariția de afte bucale, o
nivelul faringelui infecție a cavității bucale și a limbii
 Neisseria meningitidis care poate determina meningita
 Streptococul β hemolitic de tip A, poate determina infecția streptococică a
faringelui, scarlatina sau febra reumatică
3. Scop Explorator
 Identificarea prezenței unei infecții bacteriene, fungice sau virale la nivel oro-
faringian
 Identificarea stării de portaj (depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de
germeni)
 Efectuarea antibiogramei pentru stabilirea sensibilității la antibiotic
 Monitorizarea tratamentului
4. Materiale necesare  Masca de tifon
 Spatula linguală
 Eprubetă cu tampon faringian steril
o Se anunță pacientul să nu mănânce, să nu bea apă, să nu ia antiseptice
pentru gât, să nu instileze soluții dezinfectante în nas, să nu facă gargară,
să nu se spele pe dinți, în dimineață recoltării
o Poziția pacientului va fi șezând pe scaun cu capul plecat către spate
6. Efectuarea procedurii  Se verifică identitatea pacientului și dacă acesta a respectat recomandările privind
procedura
 Se spală mâinile cu apă şi săpun și se îmbraca mănușile de unică folosință
 Se folosește masca de protecție
 Se invită pacientul să deschidă gura larg și să încline capul pe spate
 Cu ajutorul unei spatula linguale se efectuează presiune pe limba pentru a
vizualiza gâtul
 Cu tamponul faringian steril se va recolta o mostră de secreții de la nivelul părții
posterioare a faringelui, prin mișcări de translație cu o ușoară apăsare asupra
mucoasei faringiene. De asemenea se recoltează secreții de pe suprafața
amigdalelor și zona periamigdaliană sau din oricare zonă faringiană dacă există
semne de inflamație locală
 Se retrage tamponul cu atenție pentru a nu atinge limba, dinții și buzele
 Se etichetează produsul și se transportă al laborator cât mai repede posibil
 Se notează în foaia de proceduri efectuarea acesteia
7. Supravegherea  Pacientul va fi așezat confortabil în pat
pacientului
procedurii o Recoltarea s-a făcut fără incidente
o Produsul nu a fost suprainfectat
o Rezultate eronate
 În timpul recoltării tamponul faringian se îmbibă cu salivă sau s-au
atins dinții, limba - se repetă recoltarea folosind alt tampon
o Pacientul prezintă senzație de greață, voma prin atingerea luetei
 Pacientul este rugat să inspire adânc şi apoi să stea nemișcat în timpul
recoltării
141
COD PROCEDURI DE MONITORIZARE CLINICĂ ȘI BIOLOGICĂ
procedură
RECOLTAREA SPUTEI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
C-7 RECOLTAREA SPUTEI PENTRU FLORĂ BANALĂ
1. Definiție  Sputa reprezintă totalitatea secrețiilor traheobronșice ce se expulzează din căile

respiratorii în urma unui acces de tuse.
o Identificarea germenilor responsabili de infecții respiratorii
o Diagnosticarea tuberculozei
o Identificarea celulelor modificate de procese inflamatorii sau neoplazice
3. Tipuri de examene  Examenele macroscopice (aspect, miros, cantitate, stratificare)
 Examene citologice (depistarea celulelor modificate, euzinofile )
 Examene bacteriologice (floră banală și antibiogramă)
 Examene parazitologice
4. Materiale necesare  Recipient steril cu capac etanș
 Etichetă / formular cerut de laborator
 Aerosol (clorură de sodiu hipertonă, acetilcisteină,) pentru a induce tusea, dacă
medicul indică
 Aparat de aerosoli
 Batiste igienice
 Pungi din material plastic
 Recipient colector pentru materialele folosite
5. Pregătirea  Pregătirea psihică:
pacientului o Informați pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea,
asigurându-ne că a înțeles cum se procedează
o Se instruiește pacientul să nu mănânce, să nu fumeze, să nu se spele pe dinți
sau să-şi clătească gura cu soluții dezinfectante înainte de recoltare pentru a
nu influența rezultatul
o Se instruiește să nu înghită sputa, să nu o împrăștie, să expectoreze numai în
recipientul dat,
6. Efectuarea  Recoltarea sputei prin tuse spontană
procedurii o Recoltarea se face într-o cameră special amenajată, sau în aer liber, pe
balcon, nu în salon cu ceilalți pacienți
o Se verifică recomandarea și identitatea pacientului
o Pacientul va fi condus în camera de spută
 Se instruiește pacientul să inspire şi să expire profund de câteva ori
provocându-şi tusea (cel puțin de 3 ori); la ultima expirație este
sfătuit să tușească profund şi să expectoreze în recipient, circa 15 ml
de spută
o Se pun mănușile de unică folosință și se acoperă recipientul cu capacul
o Se șterge exteriorul recipientului cu un șervețel
o Se introduce recipientul într-o pungă de material plastic
 Recoltarea sputei prin spălătură gastrică (la copii) – vezi tehnica spălăturii
gastrice
o Se introduce sonda Nelaton/Levine, în stomac, dimineață, pe nemâncate
o Se introduc prin sondă 200 ml apă distilată, bicarbonatată, călduță, care este
evacuată imediat sau extrasă cu seringa
o Lichidul recoltat se trimite imediat la laborator deoarece germenii căutați pot
fi distruși dacă stau mai mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric
o Dacă recoltarea se face pentru însămânțare şi lichidul trebuie trimis la alt
laborator, sucul obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na
 Recoltarea sputei utilizând aerosoloterapia
142
o Se utilizează la pacienții care nu expectorează
o Pacientul așezat în semișezând va efectua aerosoli cu ser fiziologic hiperton
sau o altă soluție expectorantă timp de 10 minute până la aerosolizarea
întregii cantități de soluție
o Ulterior pacientul începe să tușească, iar sputa expectorată se recoltează
într-un recipient steril, transparent, cu capac, care va fi etichetat și
transportat la laborator
o Se colectează materialele utilizate
7. Supravegherea  Pacientul va fi condus la salon, în pat și așezat comod
pacientului
8. Evaluarea şi  Bilanț pozitiv
notarea procedurii o Pacientul este compliant şi reușește să-şi recolteze sputa
o Respectarea indicațiilor de recoltare se reflectă în acuratețea rezultatului
testului
o Pacientul nu reușește să expectoreze şi înghite sputa (mai ales femeile şi
copiii) – se va instrui pacientul
 Se anunță medicul care recomandă altă tehnică de recoltare
o Sputa este amestecată cu salivă şi resturi alimentare din cavitatea bucală:
 Se repetă recoltarea instruind încă o dată pacientul şi ajutându-l să
respecte indicațiile de recoltare
RECOLTAREA SPUTEI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC AL

C-7.1.
BACILULUI KOCH
1. Scop  Explorator, în vederea stabilirii diagnosticului de tuberculoză pulmonară
 Sunt necesare 2 probe de spută pentru pacienții suspecți de tuberculoză, cât și
pentru pacienții aflați sub tratament antituberculos pentru urmărirea rezultatelor
chimioterapiei
 Probele de spută se vor recolta fie „pe loc” (produs extemporaneu), fie dimineața
devreme (produs matinal)
2. Materiale necesare  Recipiente din plastic transparent (3-4 cm diametru, 5-6 cm înălțime și 30-50 ml
capacitate) cu capac cu filet
 Formular pentru laborator în trei exemplare standardizat
 Șervetele sau batiste de unică întrebuințare
pacientului o Se anunță și se explică pacientului necesitatea recoltării
o Se instruiește să nu înghită sputa, să nu o împrăștie, să expectoreze numai
în recipientul special
o Pacientul va fi condus pentru recoltare într-un spațiu /cameră de recoltare
(în cazul în care aceasta nu există va fi condus afară sau pe balcon)
o Este sfătuit să nu consume alimente înainte de recoltare
o I se arată cum ce deschide recipientul
o Va realiza câteva inspirații profunde urmate de câteva secunde de apnee
pentru o bună mobilizare a secrețiilor traheo-bronșice și inducerea tusei
4. Efectuarea  Se identifică pacientul și se verifică recomandarea
procedurii  Se explică pacientului cum să expectoreze – vezi recoltarea sputei pentru floră
banală
 Pacientul se conduce în camera de recoltare unde este supravegheat prin vizor /geam
sau direct de către asistentul medical
 După ce pacientul realizează recoltarea (primul eșantion) este condus în salon:
o Se verifică cantitatea și calitatea sputei (3-5 ml spută purulentă)
o Dacă aceasta nu corespunde se repetă manevra de recoltare
o Se informează pacientul când să aducă următorul eșantion
 Depozitarea eșantioanelor recoltate se va face în frigiderul (+40) din camera de
recoltare, după verificarea etanșeității lor
143
 Se va completa formularul de analiză ce va însoți probele la laboratorul de
bacteriologie, respectând indicațiile de pe verso lui
 Transportul probelor de spută la laboratorul de bacteriologie se va face fie
imediat, fie în maxim o săptămână de la recoltare (în funcție de locul unde este
situat laboratorul) într-o cutie de transport prevăzută cu despărțituri pentru fixarea
flacoanelor
 La persoanele care nu tușesc și nu expectorează spontan sau înghit expectorația
(copii, femei) se vor aplica tehnici speciale de provocare și recoltare a sputei:
o Aerosoli expectoranți cu soluție de NaCl 10%
o Lavaj laringo-traheal cu ser fiziologic steril
o Tubajul gastric folosind sonde Nelaton la copii
o Aspiratul bronșic sau lavajul bronhoalveolar prin fibrobronhoscopie
COD
procedură
C-8 RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE
RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE

C-8.1.
DIN PLĂGI ȘI COLECȚII DESCHISE
1. Definiție  Colectarea de secreții purulente dintr-o leziune deschisă pentru identificarea, prin
examen de laborator, a microorganismelor care provoacă infecția
2. Scop  Identificarea germenilor responsabili de infecție
 Precizarea diagnosticului
 Determinarea antibiogramei, în vederea stabilirii tratamentului cu antibiotic
3. Indicații  Plăgi infectate
 Fistule
 Apariția unor colecții bacteriene la nivel
o Cutanat - pustule, furuncule, abcese,
o În tesuturile musculo-scheletale - abcese, flegmoane, osteomielita
o În ganglionii limfatici,
o În viscere - abcese
o În cavități preformate (sinusuri paranazale, meninge, peritoneu, sinovialele
articulare).
4. Materiale necesare  Trusă de mică chirurgie (trusă pentru efectuarea unui pansament) cu pense
anatomice, chirurgicale, hemostatice, foarfece, bisturiu etc.
 Material moale steril (tampoane, comprese, feșe)
 Soluții antiseptice pentru plagă şi tegument
 Ser fiziologic, pentru spălarea plăgii
 Bandă adezivă (romplast)
 Eprubetă cu tampon faringian steril
 Containere sau saci pentru deșeuri medicale
pacientului o Se informează pacientul despre procedură și se explică necesitatea
o Se informează pacientul că procedura poate fi dureroasa
o Se aşează în poziție comodă, în funcție de localizarea plăgii, se
administrează un calmant, la recomandarea medicului
6. Efectuarea  Se identifică pacientul și recomandarea
procedurii  Procedura se execută de medic sau de asistent (la recomandarea medicului)
 Se spală mâinile și se îmbracă mănușile sterile
 Se îndepărtează dacă leziunea este pansată vechiul pansament cu mișcări blânde, cu
ajutorul a două pense sterile
144
 Se aseptizează tegumentul din jurul plăgii,
 Se recoltează cu ajutorul tamponului, prin ștergerea secrețiilor din părțile profunde
ale plăgii sau din zonele cu granulație, de sub cruste
 Se introduce tamponul în eprubetă şi se aplică capacul prin înfiletare
 Pe tub și pe cererea de analize se lipesc etichete cu cod de bare unic corespunzător,
identic pentru cerere și tuburi sau alte recipiente cu produse recoltate în același
moment pentru același pacient
o Atât pe cerere cât si pe tubul cu produs se notează zona din care s-a făcut
recoltarea
 Produsele recoltate se trimit la laborator
 Se continuă efectuarea toaletei plăgii, se pansează steril locul (sau se aplică o
compresă cu marginile adezive)
 Se reorganizează locul de muncă și îndepărtarea materialelor folosite
7. Supravegherea  Pacientul se așează comod în pat și se supraveghează pansamentul aplicat
pacientului  Se monitorizează pacientul în continuare
 Se notează în foaia de evoluție a pacientului procedura, aspectul secreției, leziunii,
tegumentelor din jur
notarea procedurii o Pacientul nu acuză durere
o Recoltarea s-a făcut în condiţii de asepsie, nu există risc de suprainfectare
o Pacientul acuză durere şi se produce sângerare  lucraţi cu blândețe
o Suprainfectare cu alţi germeni  se respectă cu strictețe asepsia şi
antisepsia
o Rezultatul nu este corect pentru că produsul nu s-a trimis în timp util la
laborator
C-8.2. RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE DIN COLECȚII ÎNCHISE

1. Definiție  Colectarea de secreții purulente dintr-o leziune închisă, pentru identificarea, prin
examen de laborator, a microorganismelor care provoacă infecția, în vederea
precizării diagnosticului
2. Scop  Identificarea bacteriilor din colecții închise
 Precizarea diagnosticului
 Determinarea antibiogramei, în vederea stabilirii tratamentului cu antibiotic.
3. Loc  Pustule
 Abcese
 Furuncule
4. Materiale necesare  Seringă cu ac steril de 5-10 ml,
 Alcool 700
 Tampoane de vată sterile
 Eprubete cu mediu de cultură/eprubetă sterilă cu tampon fixat pe porttampon
 Tăviță renală.
 Containere sau saci pentru deșeuri medicale
pacientului o Se informează pacientul despre procedură și se explică necesitatea
o Se aşează în poziție comodă, în funcție de localizarea plăgii, se
administrează un calmant, la recomandarea medicului
6. Efectuarea  Se identifică pacientul și recomandarea
procedurii  Se conduce pacientul în sala de tratamente/intervenții chirurgicale
 Recoltarea este efectuată de medic
o Asistentul pregătește materialele necesare, pregătește pacientul și servește
145
medicul
 Se aseptizează locul cu un tampon îmbibat în alcool 700, pe zona unde există
colecția
 Se puncționează cu un ac adaptat la seringă, în locul de maximă fluctuenţă şi se
aspiră cam 1 ml de secreție
 Conținutul din seringă se poate introduce, imediat după ce a fost recoltat într-o
eprubetă sterilă
 Pe eprubetă și pe cererea de analize se lipesc etichete cu cod de bare, unic,
corespunzător, pentru același pacient
o Se notează pe cerere regiunea puncționată
 Se închide eprubeta cu capacul, se etichetează, se trimite la laborator;
 Se aplică de către medic, conduita terapeutică în cazul colecției purulente(evacuare,
toaletare, meşare și se pansează şi bandajează steril locul puncționat)
 Materialele folosite se îndepărtează
7. Supravegherea  Pacientul se așează comod în pat și se supraveghează pansamentul aplicat pe zona
pacientului colecției
 Se notează în planul de evoluție a pacientului procedura, aspectul secreției, leziunii,
tegumentelor din jur
notarea procedurii o Pacientul nu acuză durere
o Recoltarea s-a făcut în condiţii de asepsie, nu există risc de suprainfectare
o Pacientul acuză durere şi se produce sângerare  lucraţi cu blândețe
o Suprainfectare cu alţi germeni  respectați cu strictețe asepsia şi antisepsi
C-8.3. PRELEVAREA PRODUSELOR PENTRU EXAMENE MICOLOGICE

1. Definiție  Micozele (ciuperci) pot genera infecții micotice pe suprafața pielii şi / sau pe
anexele pielii
2. Scop/indicații  Examen microscopic
 Examen bacteriologic
 Diagnosticul dermatomicozelor
3. Materiale necesare  Tampon sau compresă sterilă
 Alcool 700/ alcool izopropilic
 Bisturiu steril
 Cutii Petri sterile
 Tampon de exsudat
 Ser fiziologic
 Bandă adezivă transparentă
 Lame de microscop
 Ac de seringă steril
 Pensă chirurgicală sterilă
 Foarfecă sterilă
 Apăsător de limbă steril / de unică folosință
 Mănuși
 Container pentru deșeuri medicale
4. Pregătirea  Se anunță bolnavul și se lămurește asupra caracterului inofensiv al recoltării
pacientului  Prelevarea probelor se fa face în cabinetyl de dermatologie
5. Efectuarea  Se spală mâinile cu apă și săpun
procedurii  Se îmbracă mănuşilor
 Prelevarea în micozele scalpului:
o Se examinează scalpul cu lampa Wood
o Se recoltează firele de păr fluorescente cu ajutorul unei pense sterile
o Firele de păr se obțin sprin smulgere atât din centrul cât și de la periferia
leziunii; se colectează într-o cutie Petri sterilă.
146
o Pe cutia Petri sterilă se aplică eticheta cu codul de bare identic cu cel din
cererea electronică de analize.
 Prelevarea în micoze cutanate:
o Se recomandă ca recoltarea să se facă din leziuni tinere , apărute recent și
care nu au fost tratate cu antimicotice
o Se badijonează suprafața leziunii cutanate cu un tampon sau compresă
îmbibată în alcool 700 pentru îndepărtarea bacteriilor de suprafață
o După uscarea zonei(evaporarea alcoolului), se raclează tegumentul de la
circumferința activă ( marginea leziunilor circinate) cu lama unui bisturiu
steril.
o Scuamele rezultate se colectează într-o cutie Petri sterilă
o Pe cutia Petri se lipeste eticheta cu codul de bare identic cu cel din cererea
electronică de analize.
o În cazul în care leziunea nu prezintă scuame sau este prea inflamată se
folosește un tampon de exsudat îmbibat în prealabil în ser fiziologic steril și
cu care se șterge energic zona respectivă.
o Pe eprubeta cu tamponul de exsudat se lipesșe eticheta cu codul de bare
identic cu cel din cererea electronică de analize.
o În cazul leziunilor veziculare sau buloase se va recolta plafonul veziculei
care se detașează utilizând vârful unui ac de seringă steril. Produsul se
depune într-o cutie Petri sterile pe care se lipește eticheta cu codul de bare
identic cu cel din cererea electronică de analize.
 Prelevarea în micozele mucoaselor (faringiana, nazala, linguala, vaginala)
o Se reiau manevrele și precauțiile de la recoltarea exsudatelor faringian,
nazal și al secrețiilor vaginale
o Se notează pe tampon „examen micologic”.
o Se lipește eticheta cu codul de bare identic cu cel din cererea electronică de
analize.
o Pentru exsudatul lingual se procedează astfel
 Pacientul se aşează pe scaun cu capul aplecat pe spate şi deschide gura
la maximum pentru a se evidenția peretele posterior al faringelui,
amigdalele, pilierii şi vârful palatin.
 Cu muchia unui apăsător de limbă se raclează suprafața limbii
 Exsudatul astfel recoltat se șterge de pe apăsătorul de limbă cu
tamponul de exsudat
 Se notează pe tampon „examen micologic”.
 Se lipește eticheta cu codul de bare identic cu cel din cererea electronică
de analize.
 Prelevarea în onicomicoze:
o Se recomandă două metode de recoltare:
o Se taie cu foarfeca sterilă extremitatea distală a unghiei afectate
o Se raclează cu lama unui bisturiu steril stratul superficial compact pentru
obținerea de scuame
o Indiferent de metoda folosită, produsul obținut (unghie sau scuame) se pune
în cutie Petri sterile pe se lipește eticheta cu codul de bare identic cu cel din
cererea electronică de analize
Reorganizarea locului de muncă:
o Se aruncă materialul infectat (ace, seringi, tampoane) în recipiente speciale
care se vor incinera
o Se decontaminează, se dezinfectează și se pregătesc pentru sterilizare
instrumentele folosite
6. Supravegherea  Bolnavul este ajutat să se instaleze într-o poziţie cât mai confortabila în pat
pacientului  Se notează procedura
147
COD
procedură
C-9 RECOLTAREA SECREȚIILOR GENITALE
C-9.1. RECOLTAREA SECREŢIEI URETRALE LA BĂRBAT

1. Definiție  Examenul secreției uretrale este metoda prin care se identifică agenții patogeni
responsabili de infecția uretrei masculine și / sau a prostatei
 Examenul secreției uretrale poate releva atât bacterii „obișnuite”, cât și fungi
(ciuperci), dar și microorganisme „speciale”, cum ar fi Chlamydia trachomatis,
Mycoplasma hommini sau Ereaplasma urealiticum, responsabile de uretrite sau
uretro-prostatite
2. Scop  Obţinerea informaţiilor referitoare la agenţii patogeni care produc infecții uretrale
3. Materiale necesare  Tampon de exsudat și mediu de transport
 Mănuşi sterile
 Etichete
 Pentru antigene genitale din secreția uretrală (Antigene Chlamydia trachomatis și
Mycoplasma/Ureaplasma)
o Flacon cu mediu pentru Ag Chlamydia trachomatis procurat din laborator
(capac mov); se păstrează la temperatura camerei
o Flacon cu mediu pentru Ag Mycoplasma/Ureaplasma procurat din
laborator (capac alb); se păstrează la frigider dacă nu este folosit în ziua
respectiva
pacientului o Se informează pacientul cu privire la necesitatea efectuării examenului,
momentul recoltării
o Se explică procedura, anunţându-se pacientul să nu urineze cu cel puțin 2
ore înainte de recoltare
o Se asigură pacientul de păstrarea confidențialității și se obține
consimțământul
o Poziția pacientului este de decubit dorsal
o Recoltarea se realizează dimineața fără ca pacientul să nu își facă toaleta
organelor genitale sau să urineze
o Se atenționează că recoltarea prevede o manevră neplăcută
o Se obține colaborarea
o Se asigură intimitatea
5. Efectuarea  Se identifică pacientul
procedurii  Se spală mâinile și se pun mănușile
 Se exercită o presiunea blândă asupra meatului uretral
 Se recoltează pe tampon secreția uretrală spontană sau provocată
o Dacă nu apare scurgere spontană, se prinde penisul între degetul medius și
inelar, iar cu degetul mare și indexul se deschide meatul urinar.
o În afara excitației sexuale și a micțiunii recente meatul urinar nu trebuie să
conțină fluid vizibil.
o Dacă în afara acestor două condiții, meatul prezintă urme de fluid, acestea
se prelevează pe tampon
 Dacă nu se poate face prelevare la nivelul meatului, se recoltează intrauretral cu
tamponul
o Tamponul se introduce în uretră, blând, cu mișcări fine de rotație până la o
adâncime de cca 2 cm
o La retragere se imprimă tamponului tot mișcări de rotație, evitând
contactul cu regiunile adiacente
 Se introduce tamponul în mediul de transport la laborator
 Recoltarea pentru antigene genitale din secreţia uretrală (Chlamydia trachomatis
și Mycoplasma hommini / Ureaplasma urealiticum) trebuie să se desfășoare în
148
urma aceleiași pregătiri și în aceleași condiţii
o După recoltare, vârful tamponului se introduce în recipientele speciale
corespunzătoare fiecărui antigen având grijă ca partea cu produs (dopul de
vată) să fie imersat în mediul de transport
 Pe recipiente se lipește eticheta cu cod de bare identică cu cea de pe cerere sau alte
recipiente recoltate pacientului în același timp
 Se colectează materialele
6. Supravegherea  Pacientul se așează comod în pat
pacientului  Se supraveghează funcțiile vitale, apariția durerii
 Se notează procedura în dosarul de îngrijire
C-9.2. RECOLTAREA SECREŢIILOR CERVICO-VAGINALE

1. Definiție  Este un test calitativ indirect care permite evaluarea funcției ovariene pe baza
modificărilor histologice şi citologice suferite de epiteliul vaginal sub influența
hormonilor ovarieni
 Examenul citotumoral Babeș-Papanicolau este un test complex utilizat pentru
depistarea leziunilor necanceroase şi a cancerelor incipiente cervicale la femeile
asimptomatice
2. Indicații  Indicații generale:
o Amenoree patologică, tulburări ale ciclului menstrual, menometroragii,
sterilitate, infertilitate, disfuncții endocrine cu repercusiuni asupra activităţii
ovariene, (hipofiza, tiroida, suprarenală) afecţiuni tumorale benigne sau
maligne mamare, controlul eficacităţii tratamentului hormonal
 Indicațiile examenului citotumoral Babeș-Papanicolau
o O dată pe an la femeile în vârstă de peste 18 ani care au activitate sexuală
o La femeile care nu prezintă leziuni cervicovaginale vizibile precum şi la cele
cu leziuni care evocă un proces inflamator sau distrofic la examenul clinic
sau colposcopic
o Infecții acute şi subacute genitale înalte, inflamaţii cervicovaginale prolaps
genital, cancerul genital
3. Materiale  Spatula Ayre (se evită spatulele de metal) pentru prelevarea vaginală și exocervicală
necesare  Perie mică cilindrică pentru prelevarea endocervicală
 Tampon de vată montat pe un porttampon pentru recoltare endocervicală
 Lame de sticlă cu extremități aspre, curate, degresate, uscate
 Fixator, alcool, eter în proporții egale
 Valve vaginale sau specul vaginal
4. Pregătirea  Se evită contactele sexuale şi spălăturile vaginale cu 5 zile înainte de începerea
pacientei prelevărilor şi pe parcursul acestora
 Este avertizată asupra programului de recoltare:
 La femeile cu ciclul ovarian scurt (21-24 zile) prelevările încep în ziua a 7-a
la interval de 2 zile
 La femeile cu ciclul de 28-32 zile se recoltează începând cu zilele 8-10 la
interval de 2 zile
 Nu se recoltează în caz de sângerare vaginală
 Pentru testul citotumoral Babeș-Papanicolau:
 Este avertizată sa nu efectueze nici o manevră vaginală cu 72 ore înaintea examenului
(toaleta vaginală, aplicații de ovule, creme vaginale)
 Se evită raporturile sexuale cu 24 ore înainte de recoltare
 Nu se efectuează manevre obstetricale cu 24 ore înainte (tușeu vaginal, colposcopie,
tamponamente vaginale etc.)
 Prelevarea se face în afara menstruației, în afara infecției locale şi de preferinţă în
perioada de mijloc a ciclului
5. Efectuarea  Se recoltează cu ansa de la nivelul fundurilor de sac vaginale laterale şi posterior
149
procedurii  Se realizează frotiuri care se trimit la laborator
 Recoltare pentru testul citotumoral Babeș-Papanicolau
o Se evidențiază cavitatea vaginală prin introducerea valvulelor sau speculului
nelubrifiate - recoltarea se face de la mai multe niveluri:
o Din fundul de sac vaginal
o De la nivelul exocolului utilizând pentru ambele tehnici spatula Ayre
efectuând o mișcare de raclaj
o De la nivel endocervical utilizând peria cilindrică (mai rar tamponul care
absoarbe unele celule)
o Se fac lame pentru fiecare zonă din care s-a efectuat recoltarea
o Întinderea secreției pe lama se face printr-o mișcare sinuoasă a spaţiului, de
la un capăt la celălalt fără a apăsa prea tare
o La extremitățile lamelor se notează numele pacientei precum şi tipul
prelevării (v-vaginală, c-exocol, e-endocol)
o Lamele se trimit la laborator
6. Evaluarea şi  Se face după mai multe clasificări (Papanicolaou, Richard, Bethesda)
notarea  Clasificarea Papanicolaou împarte frotiurile în 5 clase în funcţie de gradul de deviere
procedurii morfologică de la tipul normal:
o Clasa I – absența de celule anormale sau atipice
o Clasa a II-a – citologie atipică dar fără evidenţă pentru malignitate
o Clasa a III-a – citologie sugestivă, dar neconcludentă pentru malignitate
o Clasa a IV-a – citologie puternic sugestivă pentru malignitate
o Clasa a V-a – citologie concludenta pentru malignitate
7. Observații  Pentru completarea informaţiilor se mai pot realiza:
o Frotiul vaginal (la femei cu histerectomie totală pentru displazie sau
carcinom)
o Frotiul vulvar (pentru leziuni vulvare vizibile)
COD
PROCEDURI DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Procedură
D
D-1. Aspecte generale referitor la administrarea medicamentelor

1. Definiție  Prin medicament se înțelege orice produs de origine animală, vegetală, umană sau
chimică transformat într-o formă de administrare ( solidă sau lichidă), prescris de
medic și care este utilizat pentru tratamentul, prevenirea, ameliorarea sau vindecarea
unor boli și simptomele lor
2. Clasificare în  Sunt medicamente destinate pentru:

funcție de scop o Uz intern
 Cuprind toate medicamentele care acționează după ce ajung în
circulaţia sanguină pe diferite căi: orală (per os) sau parenterală (pe altă
cale decât cea digestivă)
 Se prezintă sub formă de: pudre, siropuri, picături, poţiuni,
suspensii, comprimate, tablete, drajeuri, capsule, granule,
supozitoare
o Uz extern
 Unele sunt aplicate pe suprafața pielii sănătoase, altele sunt folosite
pentru tratarea unor leziuni cutanate
o Uz local
 Sunt destinate tratamentului afecţiunilor locale, spre exemplu colirurile
pentru afecțiunile oculare sau aerosolii în diferite afecţiuni pulmonare
3. Responsabilități  Prescrierea medicamentelor intră în aria de competență și responsabilitatea
medicului
 Modul de administrare al medicamentelor este prescris de medic ținând cont de
următoarele considerente:
150
o Starea generală şi toleranță individuală a pacientului
o Particularități anatomice şi fiziologice ale pacientului
o Capacitatea de absorbție şi timpul acesteia
o Efectul asupra căii de administrare (mucoase, tegumentare)
o Interacțiunea dintre combinațiile de medicamente administrare
o Scopul urmărit şi evoluţia bolii pacientului
 Asistentul medical va respecta regulile generale de administrare a medicamentelor, va
nota și semna în planul de îngrijire al pacientului administrarea unui medicament, va
supraveghea pacientul după administrare și va anunța medicul în cazul apariției
reacțiilor adverse la medicamentele administrate
4. Forme  Pentru calea orală:
farmaceutice  Forme solide: comprimate, drajeuri, tablete, capsule, granule,
 Forme lichide
▪ Soluții: substanțe dizolvate în apă, alcool
▪ Mixturi: amestecuri de soluții sau soluții cu substanțe insolubile care rămîn
în suspensie
▪ Infuzii : sunt soluții care se obțin din produse vegetale ( frunze, flori) ce se
mențin în contact cu apa la o temperatură apropiată de cea de fierbere
▪ Decocturi: soluții extractive obținute prin fierberea unor materii prime
farmaceutice în apă
▪ Emulsii: preparate din două lichide ce nu se pot amesteca, unul fiind
dispersat în celălalt.
 Pentru calea parenterală:
Sunt preparate medicamentoase sterile și apirogene sub formă de soluții, suspensii
sau pulberi, care se administrează parenteral cu seringa sau utilizând trusa de perfuzie.
Termenul „parenteral” provine din cuvintele grecesti „par” = în afară de” și
„enteron”= „intestin”, semnificând medicamente care ocolesc tractul gastro - intestinal.
1. Forme farmaceutice injectabile administrate cu seringa
a) Soluții / suspensii sterile, ambalate în fiole sau flacoane
Aceste solutii pot fi :
 apoase putând fi administrate i.m. sau i.v.
 uleioase (de uz exclusiv intramuscular profund)
 depôt (creând un depozit de principiu activ la nivelul mușchiului sau
țesutului subcutanat; substanța medicamentoasă se eliberează lent, rărind
astfel ritmul de administrare)
b) pulberi pentru preparate injectabile - Sunt substanțe solide, sterile, ambalate
în flacoane exact dozate.
2. Forme farmaceutice perfuzabile
Sunt forme farmeceutice izotone, hipertone, sterile și apirogene, numai sub formă de
soluție apoasă, administrate strict intravenos cu dispozitive de perfuzare.
Solutiile perfuzabile pot conține :
 Substituenți de volum plasmatic (Dextran; Rheomacrodex) pentru bolnavii cu
volum circulant redus
 Electroliți ( NaCl 0,9%, sol. Ringer, soluții molare de KCl )
 Substanțe hepatoprotectoare (arginina; sorbitol)
 Glucoză, utilizată postoperator pentru alimentația parenterală, până la reluarea
tranzitului
 Hidrolizate de proteine care conțin aminoacizi și potasiu
 Substanțe hipertone care cresc diureza osmolară și reduc edemul cerebral
Pentru calea rectală formele farmaceutice folosite sunt:
 lichide, ex. clismele medicamentoase, volumul utilizat odată variind între 100 și
150 ml
 semisolide: unguente ano – rectale
 solide: supozitoarele
Forme farmaceutice vaginale
Sunt forme farmaceutice semisolide, sau solide administrate pe mucoasa vulvo -
vaginala în scopul obținerii unui efect terapeutic local.
151
Distingem:
 unguentele vulvo - vaginale - cu efect antifungic sau antiinflamator
 ovulele
 comprimate vaginale
Forme farmaceutice administrate pe mucoase

1. Forme farmeceutice oftalmice
o coliruri
o unguente oftalmice- se aplica pe pleoape si gene
o solutii care permit umectarea lentilelor de contact
2. Forme farmaceutice otologice- sunt forme farmaceutice lichide si semisolide
care instilate sau aplicate in conductul auditiv
3. Forme farmaceutice rino - faringiene
Sunt forme farmaceutice lichide sau semisolide, care instilate, pulverizate sau
aplicate la nivelul mucoasei nazale contribuie la tratamentul unor afecțiuni nazo -
faringiene.
Nazal pot fi administrate :
o picăturile nazale cu efect decongestionant local sau antialergic local
o spray-uri nazale cu efect antialergic local
o unguente nazale, cu efect emolient local
4. Forme farmaceutice buco - faringiene
Sunt forme farmaceutice lichide sau solide destinate tratamentului sau profilaxiei
unor afectiuni gingivo - buco - faringiene sau igienei cavității bucale.
Pe cale bucofaringiană pot fi administrate :
a) gargarisime („gargara” = a clăti cavitatea bucală fără a înghiți lichidul
respectiv)
b) colutorii, sunt forme farmaceutice lichide, de consistență vascoasă ce se aplică
pe gingii, limba și pereții interni ai cavității bucale, avand un efect terapeutic
local (antimicotic, antiinflamator, antiseptic local).
c) apă de gură- sunt solutii apoase sau hidroalcoolice cu efect dezodorizant și
antiseptic local
d) comprimate bucale (pentru supt)
e) comprimate sublinguale- utilizate în urgențe, întrucât eliberează rapid principiul
activ
Forme farmaceutice aplicate pe tegumente :

a) loțiuni
b) soluții alcoolice- utilizate pentru frecții sau badijonări locale
c) unguente cutanate cu efect antiinflamator și antibacterian
d) dispozitive transdermice
5. Căile de  Căi directe:
administrare o Calea cutanată
o Calea mucoaselor
o Calea digestivă → orală, sublinguală, gastrică, intestinală)
o Calea respiratorie → nazală, traheo-bronşică
o Calea ureterală și vaginală
 Căi indirecte – parenteral(injecții):
o calea subcutanată
o calea intramusculară
o calea intravenoasă
o calea intradermică
o alte căi parenterale
 calea intraarterială (rar)
 calea intrarahidiană
 calea seroaselor: intraperitoneal, intrapleural, intrapericardic,
intraarticular (acțiune locală administrare de antiinflamator)
 calea intracardiacă - în stop cardiac
152
6. Reguli generale  Respectarea medicamentului prescris (înlocuirea acestuia se face cu aprobarea
de administrare medicului)
 Identificarea medicamentelor de administrat – asistenta trebuie să recunoască forma de
prezentare, culoarea, mirosul, consistenţa, diametru, grosimea, inscripții, inițiale,
etichete
 Verificarea calităţii lor (timp de valabilitate, ambalaj, miros, decolorare,
supracolorare, precipitare, floculare – când nu este specificată flocularea în prospect,
integritate, tulburare, opalescență, lichefiere, modificarea consistenţei solidelor).
Medicamentele vor fi păstrare – în funcţie de recomandările din prospect – la rece, la
cald, la temperatura camerei, ferite de lumină sau umiditate
 Respectarea căilor de administrare a medicamentelor este obligatorie! Soluţiile
uleioase se administrează stric intramuscular, soluţiile hipertone se administrează
strict intravenos. Nerespectarea căii de administrare poate duce la complicații grave:
de exemplu, soluțiile uleioase introduse intravenos produc embolia uleioasă și chiar
decesul pacientului, soluțiile hipertone sunt incompatibile cu țesutul muscular,
subcutanat și produc necroza acestora.
 Respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic este important
( ritmul de eliminare din organism al medicamentelor este diferit, în unele cazuri dozele
administrate mai repede se pot cumula și atunci medicamentele devin toxice, altele se
elimină repede din organism și nu mai sunt eficiente sau pot determina chimiorezistență
- cazul antibioticelor) – unele medicamente se administrează înainte de masă –
pansamentul gastric, altele se administrează în timpul mesei – fermenții digestivi, altele
după masă – antiemetizante. Orarul de administrare se stabilește în funcţie de
alimentaţie, efectul terapeutic al medicamentului, timpul de eliminare din organism,
intoleranţă la medicamente, starea generală
 Respectarea dozei de administrare
 Respectarea somnului fiziologic al pacientului (excepţie fac antibioticele etc.)
 Evitarea incompatibilităților. Prin asociere unele medicamente pot deveni toxice sau
dăunătoare. Nu se asociază histamine cu antihistamine, sulfamide cu acidul
paraaminobenzoic, medicamente cu antidoturile lor. Unele incompatibilități sunt
căutate (procaina cu adrenalina, morfina cu atropina) pentru a obține efectul terapeutic
scontat
 Servirea bolnavului cu doza unică de medicament (TSS – tratament strict
supravegheat)
 Respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor: tablete, capsule, soluţii,
picături, injecții, ovule, supozitoare
 Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise (indicații, contraindicații,
incompatibilități, efecte secundare)
 Anunţarea imediată a greșelilor de administrare a medicamentelor (schimbarea
medicamentul, nerespectarea dozei, nerespectare căii, nerespectarea orarului)
 Administrarea imediată a medicamentului desfăcut sau deschis
 Prevenirea infecțiile asociate asistenței medicale prin respectarea măsurilor de
asepsie, igienă şi antisepsie pentru fiecare cale de administrare.
7. Doze de  În funcţie de cantitatea administrată, același produs poate acționa ca aliment,
medicament medicament sau toxic diferențiind:
o Doza terapeutică: doza administrată cu scop terapeutic, fără efect toxic.
Variază de la doza minimă cu efect terapeutic la doza maximă cu efect
terapeutic
o Doza maximă: doza administrată în cantitatea cea mai mare fără acţiune toxică
asupra organismului
o Doza toxică: doza administrată care provoacă fenomene toxice grave pentru
organism
o Doza letală: doza care conduce la decesul pacientului
o Doza de medicament introdusă în organism acționează diferit şi în funcţie de
calea de administrare datorită absorbției diferite:
 Administrate pe cale digestivă medicamentele sunt inactivate parțial de
sucurile digestive, astfel că medicamentul se absoarbe în sânge în
153
cantitate mai mică
 Administrate pe cale intramusculară medicamentele sunt absorbite lent
 Administrate pe cale intravenoasă medicamentele acționează în doză
integrală, cu efect rapid, puternic, violent
 Astfel, aceeași substanţă, în aceeași cantitate, datorită căii de administrare, poate
acţiona diferit, în unele cazuri chiar ca un toxic
 Doza de medicament acționează în funcţie de:
o Cantitate
o Vârstă
o Cale de administrare
o Medicație asociată
o Reactivitatea organismului
o Starea generală a pacientului
o Greutate şi înălțime
o Boli asociate
8. Observații  Se interzice depozitarea medicamentelor în noptiera bolnavului!
 Administrarea medicamentelor în spital este sarcina asistentei medicale
 Pentru prevenirea infecţiilor intraspitalicești se vor respecta strict normele igienice de
administrare
 Medicamentele se administrează pe calea şi după orarul stabilit de medic
COD
Procedură
D-2 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ
1. Definiție  Introducerea în organism a unor medicamente, substanțe active, cu ajutorul unor seringi
şi ace sterile, ocolind tubul digestiv
2. Indicații  Aplicarea tratamentelor medicamentoase injectabile
 Realizarea de monoteste sau intradermoreacții
 Teste de sensibilizare sau cure de desensibilizare
 Injectarea de produse necesare realizării unor investigații (produse radioopace,
radioactive, izotopi)
3. Loc de elecție  Injecțiile se pot face:
o În țesuturile organismului: intramuscular, subcutanat, intradermic
o Direct în circulația sanguină: injecția intravenoasă
4. Materiale  O tavă medicală curată
necesare  Seringi sterile adaptate volumului de injectat
 Ace sterile: pentru aspirarea medicamentului de injectat, pentru realizarea injecției
 Medicamentele prescrise
 Soluții antiseptice
 Un garou (în caz de injecție i.v.)
 Container pentru colectarea deșeurilor medicale
5. Pregătirea  Se oferă informaţii despre procedură şi despre modul de administrare
pacientului  Se explică natura produselor injectate şi utilitatea lor
 Se realizează instalarea confortabilă şi în siguranță a pacientului pentru ca injectarea să
se facă în cele mai bune condiții
6. Prepararea  Se verifică prescripția medicală, data prescripției produsului, integritatea ambalajelor,
soluției de înainte de a începe procedura
injectat  Se prepară medicamentul de injectat în funcție de condiționarea substanței active: fiolă
cu doză unică, flacon cu doze multiple, flacon cu pulbere de dizolvat
o În cazul fiolei / flaconului cu doză unică:
 Se dezinfectează gâtul fiolei cu o compresă îmbibată în alcool timp de
30 de secunde (timp de contact recomandat de Precauțiunile
Universale) și se rupe apoi gâtul fiolei
154
 Se montează acul de aspirație (mai gros) la amboul seringii
 Fiola, ținută între indexul şi degetul mare al mâinii nedominante, este
poziționată cu deschiderea în jos pentru a aspira conţinutul său
 Se aspiră numai cantitatea prescrisă de medic
 Se aruncă fiola
 Se tapotează ușor seringa şi se elimină bulele de aer
 Se îndepărtează acul de aspirație şi se aruncă în container
 Se adaptează la seringă acul pentru injectare, capișonat, şi se repune
seringa în ambalaj
o În cazul unui flacon cu doze multiple
 Se verifică data deschiderii flaconului şi modul de conservare:
 Ca regulă generală, un flacon deschis de mai mult de 8 ore, nu
mai trebuie utilizat
 În cazul insulinei, poate fi utilizată timp de 30 de zile de la
deschiderea flaconului
 Se șterge dopul de cauciuc al flaconului cu o compresă îmbibată în
soluţie antiseptică (în cazul primei utilizări trebuie mai întâi să se
îndepărteze căpăcelul metalic de deasupra)
 Se montează la seringă acul de aspirație
 Se aspiră cantitatea prescrisă din flaconul ținut răsturnat
 Se îndepărtează bulele de aer din seringă
 Se îndepărtează acul de aspirație şi se aruncă în container
 Se adaptează la seringă acul pentru injecție protejat (capișonat)
o În cazul flaconului cu pulbere de dizolvat
 Se aspiră în seringă solventul (lichidul) pentru dizolvare (ser fiziologic)
 Se dezinfectează dopul de cauciuc al flaconului
 Se injectează solventul în flaconul cu pulbere
 Se amestecă soluția până la dizolvarea completă a pulberii, fără să se
retragă acul cu seringa
 Se aspiră medicamentul diluat în seringă şi se elimină bulele de aer
 Se îndepărtează acul cu care s-a aspirat, se aruncă în container şi se
adaptează acul pentru injecție lăsându-l în teaca protectoare
D-2.1. Injecția intradermică (ID)

1. Definiție  Introducerea unei cantități mici de produs (mai puțin de 1 ml) în stratul dermic al pielii
 Terapeutic
3. Indicații  Injectarea de alergeni în piele ca metodă de diagnostic pentru aprecierea reacției la
contraindicații alergeni
 Testarea la tuberculină
 Testarea unor medicamente cu potențial de sensibilizare a organismului (antibiotice,
anestezice)
 Vaccinarea BCG
4. Loc de elecție  Fața anterioară a antebrațului, porțiunea medie
 Zona scapulară, subclaviculară
 Fața externă a brațului şi a coapsei
o Se evită zonele pigmentate, păroase sau intens keratinizate (îngroșate),
infectate
5. Materiale  Seringă sterilă de 1 ml. / seringă pentru tuberculină
necesare  Ac steril de 1-1,5 cm lungime, solidar, de regulă, la seringă
 Comprese sterile / tampoane de vată
 Soluţie antiseptică necolorată
 Soluția medicamentoasă corect dozată
 Colector de ace utilizate
155
pacientului o Se informează pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
o Se intervievează pacientul pentru a identifica profilul alergologic al acestuia
precum şi experienţa legată de testare
o Se alege locul de elecție
o Pacientul poate rămâne în picioare sau așezat
7. Efectuarea  Se spală mâinile şi se îmbracă mânușile
procedurii  Se aspiră soluția în seringă respectând procedura
 Se dezinfectează zona aleasă
 Se îndepărtează capacul de la ac prin tracțiune
 Se întinde pielea din zona aleasă folosind policele mâinii nedominante
 Se poziţionează seringa astfel încât acul să fie aproape paralel (tangent) cu pielea
pacientului la un unghi de 10-15" faţă de planul cutanat şi cu bizoul orientat în sus
 Se introduce acul aproximativ 4 mm astfel încât vârful să fie vizibil prin piele
 Se injectează lent soluția( 0,1 ml) împingând pistonul fără să se aspire
 Se observă formarea la locul inoculării a unei papule albe, cu aspect de coajă de
portocală și cu diametrul de 5-6 mm
 Se retrage acul fără să se maseze locul
 Se aruncă acul cu seringa în containerul special
 Se îndepărtează mănușile, se aplică un gel dezinfectant pe mâini
 Se supraveghează atent bolnavul şi reacția locală
8. Supravegherea  Se solicită pacientului să rămână așezat încă 20- 30 de minute după injectare
pacientului  Se supraveghează locul injecției după administrare
 Se monitorizează comportamentul, funcțiile vitale
 Se citește reacția locală în funcție de scopul ei
 Se notează procedura în fişa cu proceduri
9. Evaluarea Bilanț pozitiv
procedurii o Medicamentul este administrat respectând cele cinci reguli: pacientul identificat,
medicamentul prescris, doza corectă, calea adecvată, timpul potrivit
o Pacientul este liniştit, relaxat iar la locul inoculării nu apar reacţii majore de
sensibilizare
Bilanț negativ
o Vârful acului nu pătrunde în derm şi soluţia se scurge în afară
o Se pătrunde cu aproximativ 1 mm mai profund în grosimea dermului
o Acul pătrunde prea adânc, determinând o infiltraţie difuză fără să se formeze papulă
albă delimitată  Se retrage uşor acul şi se repoziţionenză în grosimea dermului
o La locul testării apar reacţii pozitive sau intens pozitive: vezicule, ulceraţii, necroza
ţesutului  Se anunţă medical
o Lipotimie, risc de accidentare prin cădere dacă pacientul nu rămâne în repaus la pat
 Se lămureşte pacientul despre obligativitatea menţinerii repausului la pat 30 de
minute după injecţie
o Reacţie anafilactică sau şoc anafilactic care ameninţă viaţa  Se anunţă medicul
și se intervine de urgenţă conform protocolului
10. Observații  Dacă produsul este conservat la rece, se lasă la temperatura ambiantă timp de o oră,
înainte de injectare
 Produsul liofilizat este reconstituit cu diluantul furnizat sau cu ser fiziologic
 Se prepară diluția pentru testare în cazul antibioticelor, conform procedurii standard
D-2.2. Injecția subcutanată (SC)

1. Definiție  Injectarea în țesutul subcutanat a unui produs terapeutic hidrosolubil, noniritant, în
condiții relativ simple și indolore
2. Responsabilități  În cadrul rolului propriu, asistentul medical este abilitat să practice injecția sau să
aplice un protocol care este datat și semnat de medic!
156
4. Indicații/obiective  Administrarea de insulină și de anticoagulante livrate în seringi preumplute
 Administrarea de produse medicamentoase ce nu pot fi utilizate pe cale venoasă sau
intramusculară
 Administrarea unor vaccinuri (ROR, varicelic)
5. Loc de elecție  Regiunea periombilicală la 2-3 cm distanță faţă de ombilic şi faţă de linia de centură
 Fața dorsolaterală a brațului la 8-12 cm deasupra cotului
 Fața antero-laterală a coapsei la 5-6 cm deasupra genunchiului
 Regiunea supra şi subspinoasă a omoplaților
6. Materiale  Seringi preumplute pentru anticoagulante cu greutate moleculară mică
necesare  Seringă specială pentru insulină,
 Stilou injector pentru insulină
 Produsul de injectat
 Ser fiziologic/apă distilată pentru reconstituirea soluției, dacă produsul este liofilizat
 Tampoane de vată, soluție dezinfectantă
 Cutii colectoare/ incineratoare pentru materialele rezultate din activitatea medicală
o Se selectează zona de elecție
o Se poziționează pacientul în funcție de locul ales: decubit dorsal, poziție
șezândă cu mâna sprijinită în șold, decubit ventral pentru zonele supra şi sub
spinoase ale omoplaților
o Înainte de administrare se identifică un eventual profil alergologic al
pacientului
8. Efectuarea  Se verifică prescripția medicală și identitatea pacentului
procedurii  Se verifică integritatea ambalajelor seringilor și termenul de valabilitate
 Se pregătește produsul pentru injectat folosind tehnica aseptică
 Se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință
 Se dezinfectează zona aleasă pentru injecție
! Nu se dezinfectează zona cu alcool în cazul injecției cu insulină
 Se formează un pliu cutanat, pentru a evita pătrunderea acului intramuscular, prinzând
pielea între degetele index, mediu și police și detașând-o de pe planurile profunde
 Se introduce acul perpendicular cu menținerea pliului sau în unghi de 45 grade la baza
pliului (în funcție de produs)
 La sfârșitul injectării, se retrage rapid acul cu seringa și se dezinfectează locul
9. Supravegherea  Se ajută pacientul să se îmbrace, să adopte o poziție comodă
pacientului  Se supraveghează locul injecției după administrare
 Dacă apar echimoze la locul injecției cu heparină, se recomandă aplicarea unei pungi
cu gheață în primele 5 minute după injectare urmată de compresie locală
 Se observă faciesul pacientului, tegumentele, comportamentul (posibil frison, agitaţie)
10. Evaluarea şi  Se apreciază eficacitatea procedurii prin:
notarea o Absența modificărilor locale, la locul injectării (roșeață, edem, hematom,
procedurii lipodistrofie)
o Atingerea obiectivelor terapeutice
o Pacientul a primit toate informațiile necesare
 Se notează procedura în fişa de proceduri (nume, data şi ora administrării, tipul
soluției, doza)
11. Complicații,  Durere violentă prin atingerea unei terminații nervoase sau /şi distensie bruscă a
incidente și țesutului
accidente  Durere la injectarea soluției de insulină direct de la frigider
 Hematom prin masarea locului de injectare a soluțiilor anticoagulante sau prin
injectarea produsului superficial, aproape de vasele epidermului
 Lipodistrofii prin injectarea repetată a produsului (în special a insulinei) în același
157
loc, fără a respecta principiul rotației locurilor în sensul acelor de ceasornic, precum și
distanța de 2 cm. între locurile de inoculare din aceeași zonă
 Semne de inflamație locală (căldură, roșeață, durere, tumefacție) prin nerespectarea
regulilor de asepsie
12. Observații  Nu se aspiră atunci când se fac injecții cu insulină şi cu heparină (în acest ultim caz
aspirarea poate produce hematom)
D-2.3. Injecția intramusculară (IM)

1. Definiție  Introducerea unei soluții medicamentoase în țesutul muscular cu ajutorul unei seringi
şi a unui ac sterile
3. Indicații  Administrarea soluțiilor uleioase, a medicamentelor cu efect retard (neuroleptice,
peniciline de tip Moldamin etc.)
 Administrarea unor vaccinuri (vaccinul antihepatită B, vaccinul HPV)
 Administrarea soluțiilor colorate prin metoda Z
 Injecția I.M. este efectuată, în general, când se dorește o absorbție rapidă sau când
calea orală este contraindicată
4. Loc  Cadranul supero-extern fesier (cel mai folosit)
 Treimea medie a feței externe a coapsei
 Mușchiul deltoid
5. Materiale  Ace din oțel inoxidabil sau nichel cu bizoul lung, cu lungime variabilă între 5 și 10
necesare cm în funcție de reprezentarea țesutului adipos; grosimea acelor va fi între 0,7-0,9 mm
în funcție de natura soluției de injectat
 Seringă adaptată cantității de injectat
 Produsul medicamentos de injectat (fiole, flacoane)
 Ser fiziologic sau soluția recomandată pentru prepararea soluției dacă produsul este
liofilizat sau se prezintă sub formă de pulbere
 Comprese de tifon /tampoane de vată, soluție dezinfectantă (alcool medicinal)
 Recipiente pentru colectarea materialelor folosite
o Se stabilește locul pentru injecție după inspectarea și palparea zonelor de
elecție
o Se poziționează pacientul în funcție de locul ales şi de starea sa generală:
 Decubit ventral
 Decubit lateral
 În picioare, dacă pacientul dorește, dar această poziție este de evitat
o Se evaluează riscul de alergie al pacientului prin anamneză înainte de
administrarea oricărui medicament nou
o Dacă există suspiciunea unei alergii se va efectua testarea pacientului înainte
de administrarea medicamentului, la indicația medicului
7. Efectuarea  Înainte de administrarea medicamentului, asistentul medical se va informa despre
procedurii acţiunea medicamentului, motivaţia administrării drogului, doza normală şi calea de
administrare, contraindicații şi reacții adverse
 Se verifică recomandare și identitatea pacientului
 Se practică un lavaj antiseptic al mâinilor sau lavaj simplu plus fricțiune cu o soluție
hidroalcoolică
 Se montează acul la seringă și se pregătește soluția dacă medicamentul este liofilizat
sau se prezintă sub formă de pulbere
 Se aspiră în seringă medicamentul
 Se elimină aerul din seringă și se schimbă acul cu altul protejat de teaca protectoare
158
 Se dezinfectează locul ales
 Se introduce rapid acul în țesut în unghi de 90° până la ambou, ținând seringa în mâna
dominantă, între police şi celelalte degete
 Se fixează amboul seringii între policele şi indexul mâinii nedominante
 Se aspiră încet, trăgând pistonul înapoi cu mâna dominantă, pentru a verifica poziția
acului
o Dacă apare sânge în seringă se retrage ușor acul şi se modifică poziția după
care se aspiră din nou; dacă şi de data aceasta se aspiră sânge se retrage
complet acul şi se reia procedura în alt loc.
 Se injectează lent soluția în țesutul muscular,
o Se observă reacțiile pacientului la primii mililitri injectați
 Se cere pacientului să rămână relaxat și se încetinește injectarea dacă produsul este
dureros
 Se retrag rapid acul și seringa la sfârșitul injectării și se aplică un tampon la locul
injecției masând ușor
 Se aruncă acul necapişonat în containerul special și se reorganizează locul de realizare
a procedurii
8. Supravegherea  Se ajută pacientul să se îmbrace, să adopte o poziție comodă
pacientului  Se supraveghează dacă apare durere după injecție
 Se evaluează locul injecției după 2-4 ore de la administrare
notarea o Absența durerii și a tulburărilor funcționale la nivelul membrului inferior
procedurii o Absența modificărilor locale, la locul injectării (roșeață, edem, noduli,
supurație)
o Atingerea obiectivelor terapeutice
soluției, doza)
10. Complicații,  Durere vie, amorțeli, furnicături sau alterarea funcției musculare în zona injecției
incidente și determinate de nerespectarea locurilor de elecție şi de iritarea nervului sciatic
accidente  Paralizia membrului inferior prin lezarea nervului sciatic
 Embolie prin injectarea într-un vas de sânge a soluției uleioase
 Noduli prin injectarea unor soluții care precipită sau a unui amestec de soluții
incompatibile
 Flegmon prin nerespectarea regulilor de asepsie/ antisepsie
 Reacții alergice în cazul injectării unui produs nou la care pacientul nu este testat
 Iritație periostală prin injectarea soluției la nivelul osului
 Ruperea acului
 Hematom prin lezarea unui vas de sânge
D-2.4. Injecția intramusculară în formă de Z

1. Definiție  Introducerea unor soluții medicamentoase exclusiv în mușchiul gluteal din cadranul
supero-extern fesier
3. Indicații  Administrarea substanțelor iritante şi a celor care colorează țesutul, cum ar fi
contraindicații produsele pe bază de fier
 Administrarea unor soluții medicamentoase la pacienții vârstnici, subnutriți
4. Loc  Mușchiul gluteal din cadranul supero-extern fesier
5. Materiale  Aceleași ca la injecția intramusculară
necesare  Soluția medicamentoasă
 Recipiente de colectarea deșeurilor medicale
6. Pregătirea  Se identifică pacientul și se obține consimțământul informat
pacientului  Se aşează pacientul în poziția care permite expunerea zonei gluteale din cadranul
supero-extern fesier (decubit dorsal sau decubit lateral relaxat)
159
7. Efectuarea  Se verifică prescripția medicală
procedurii  Se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință
 Se dezinfectează locul de elecție
 Se trage pielea în lateral în formă de „Z”, îndepărtând-o de pe locul ales pentru
injecție, manevră care se menține până la sfârșitul injectării
 Se introduce acul în țesutul muscular în unghi de 90°
 Se aspiră pentru a verifica poziția acului
o Dacă apare sânge în seringă se retrage ușor acul şi se modifică poziția după
care se aspiră din nou; dacă şi de data aceasta se aspiră sânge se retrage
complet acul şi se reia procedura în alt loc
 Se injectează soluția lent, dacă nu s-a aspirat sânge, şi apoi, aerul aspirat în seringă
odată cu substanța medicamentoasă
 Injectarea aerului după terminarea soluției ajută la prevenirea scurgerii de substanță
din ac în țesutul subcutanat în timpul retragerii
 Se aşteaptă încă 10 secunde după injectare şi apoi se retrage acul
o Se eliberează pielea care a fost trasă în „Z” pentru a acoperi locul de
inoculare
 Se evită masarea locului pentru a nu favoriza pătrunderea substanței iritante în țesutul
subcutanat
 Se solicită pacientului să se miște pentru a favoriza absorbția medicamentului
 Se colectează materialele folosite în containere speciale
 Se verifică după 1-2 ore locul injectării
 Se notează procedura în fişa cu proceduri a pacientului
8. Supravegherea  Dacă pacientul este imobilizat la pat, după injectare va fi ajutat să facă exerciții pasive
pacientului şi active în pat, pentru a facilita absorbția medicamentului
D-2.5. Injecția intravenoasă directă

1. Definiție  Furnizarea unei linii pentru administrarea medicamentelor direct în sistemul circulator
al pacientului, într-un timp scurt
 Explorator
3. Indicații  Administrarea soluțiilor izotone, hipertone
contraindicații  Administrarea substanțelor de contrast pentru explorări radiologice
 Realizarea unei concentrații înalte a medicamentului, în sânge, într-un timp scurt
4. Materiale  Seringă cu ac sterilă adaptată la cantitatea soluției de injectat
necesare  Produsul de injectat
o Se verifică calitatea produsului și termenul de valabilitate
 Garou
 Comprese de tifon/tampoane de vată
 Soluție dezinfectantă
 Câmp nesteril protector, pentru brațul pacientului și pentru pat
 Recipient pentru colectarea materialelor rezultate din activitatea medicală
pacientului o Informați pacientul despre procedură, efectele așteptate și eventualele reacții
nedorite
o Se obține colaborarea pe parcursul derulării procedurii
o Se verifică locurile de elecție evitând zonele cu echimoze, pilozitate
accentuată sau cu semne de infecție
 Injecția intravenoasă nu va fi efectuată în venele de la brațul cu
fistulă arterio-venoasă sau shunt arterio-venos, cu mastectomie,
cu paralizie sau alte tulburări circulatorii şi neurologice
160
o Se stabilește locul pentru injecție
o Se poziționează pacientul în funcție de locul ales şi de starea sa generală:
 Decubit dorsal
 Poziție semișezând
o Se aplică eventual un gel/cremă anestezică pe zona ce urmează a fi
puncționată
6. Efectuarea  Se face un lavaj antiseptic al mâinilor sau un lavaj simplu și o fricțiune hidroalcoolică
procedurii  Se reperează vena pentru puncție
 Se aplică garoul în jurul brațului, la cca.10 cm deasupra locului ales pentru puncție și
se palpează traiectul venei
 Se dezinfectează apoi, zona ce va fi puncționată
 Se puncționează, de preferință, vena bazilică de la plica cotului,
 Se aspiră ușor pentru a verifica dacă acul este în venă, situație în care se constată un
retur venos
 Se desface garoul
 Se începe injectarea lentă a soluției și se observă reacțiile pacientului
 Se extrage rapid acul adaptat la seringă, la sfârșitul injectării
 Se comprimă locul injecției cu tampon cu alcool 2 minute pentru hemostaza completă
7. Supravegherea  Se ajută pacientul să se îmbrace și să adopte o poziție comodă
pacientului  Se cere pacientului să anunțe o eventuală stare de rău sau persistența durerii după
injecție
notarea o Absența modificărilor locale, la locul injectării (roșeață, edem, hematom)
procedurii o Atingerea obiectivelor terapeutice
 Pacientul are o stare generală bună
soluției, doza)
9. Complicații,  Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluției sau prin introducerea unor substanțe
incidente și iritante pentru intima vasului
accidente  Hematom prin perforarea venei sau prin retragerea acului fără eliberarea garoului
 Amețeli, lipotimie, colaps
 Reacții anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator (soluții iodate)
 Accident de expunere la sângele pacientului
 Extravazarea soluției medicamentoase cu apariția flebitei
D-2.6. Montarea cateterului venos periferic (CVP)

1. Definiție  Abordul vascular periferic la o venă superficială este realizat prin punerea unui
cateter venos, pe cale transcutanată
2. Scop  Recoltare de sânge
 Administrare de medicamente sau spluții perfuzabile
3. Indicații  La pacienții aflați în stare gravă, în urgență
 La nou-născuți (venele epicraniene)
4. Materiale  Garou
necesare  Cateter venos periferic /branulă/flexulă corespunzător calibrului venei, care poate fi
menținut chiar 2-3 zile în anumite condiții
 Comprese de tifon/tampoane de vată
 Pansament steril, transparent, adeziv
 Câmp nesteril protector, pentru brațul pacientului și pentru pat
 Ser heparinat pentru spălarea cateterului (10-20 ui heparină/ml ser fiziologic).
 Container pentru materialele folosite
161
5. Pregătirea  Se avertizează/ informează pacientul, se instalează confortabil în pat și se asigură
pacientului și a cooperarea
materialelor  Se menține pacientul în poziția decubit pentru prevenirea tulburărilor de tip vagal și
pentru sprijinirea brațului
 Se evită, brațul de partea mastecomiei, chiuretajului ganglionar axilar, radioterapiei,
cu fistulă arterio-venoasă, hemiplegie, focar infecțios
procedurii  Materialele se aduc lângă pacient
 Se aplică garoul aproape de locul puncției
 După plasarea garoului pacientul este rugat să închidă şi să deschidă pumnul de mai
multe ori pentru creşterea fluxului sanguin în membrul respectiv și o mai bună
vizualizare a venelor;
 Se identifică vena ce urmează a fi puncţionată;
 Se dezinfectează zona pe o suprafaţă largă cu alcool;
 Se fixează pielea sub nivelul locului de puncţie cu policele mâinii stângi;
 Se ia cateterul venos periferic (CVP) în mâna dreaptă fără a atinge cu mâna sau cu
obiectele din jur zona care urmează a fi introdusă în venă. Se pătrunde prin piele la un
unghi de 10o-15o până în venă după care înaintăm cu acul sau CVP de-a lungul venei
 În cazul în care montăm un CVP pentru a evita străpungerea vasului după ce vârful
CVP a ajuns intravascular, fapt marcat de apariţia unei picături de sânge la capătul
transparent al mandrenului, acesta va fi menţinut pe loc împingându-se în continuare
în venă doar canula de plastic prin culisare pe mandren. După ce canula de plastic a
fost introdusă în totalitate intravenos se desface garoul, mandrenul metalic va fi retras
cu o mână, în timp ce mâna cealaltă va comprima vena pe canulă pentru a evita
extravazarea de sânge. Se spală canula cu ser heparinat după care se ataşează
căpăcelul, trusa de perfuzie sau seringa cu medicaţia care trebuie administrată.
 Fixarea CVP se va face cu plasturi transparenți pentru vizualizarea locului de inserție
a cateterului pe care se va nota data şi ora la care a fost montată canula
7. Întreținerea unui  Zona în care este montat cateterul va fi frecvent inspectată pentru a observa eventual
cateter venos apariţia inflamaţiei (flebita) care necesită extragerea imediată a cateterului;
periferic și  După terminarea administrării medicaţiei sau soluţiilor perfuzabile pe cateter, acesta
supravegherea va fi spălat cu ser heparinat şi închis;
pacientului  Un cateter nefolosit se va spăla cel puţin de două ori pe zi cu ser heparinat;
 Plasturele murdar cu sânge sau udarea lui cu soluţii perfuzabile face obligatorie
schimbarea lui.
 Un cateter va fi schimbat la 3 zile sau 72 ore
8. Montarea unei  Se face în condiţii de maximă sterilitate;
truse de perfuzie  Se desface trusa de perfuzie sterilă;
 Se închide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare;
 Se introduce în dopul flaconului sau în punga de perfuzie trocarul camerei de picurare.
Dacă flaconul este din sticlă, lângă trocarul trusei de perfuzie se introduce şi un ac
pentru aer.
 Se umple jumătate din camera de picurare prin exercitarea unei presiuni asupra
acesteia; se deschide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare şi se umple trusa de
perfuzie cu soluţia perfuzabilă având grijă să se elimine tot aerul de pe tub. Se închide
dispozitivul de reglare a picăturilor,
 Se conectează la cateter după care se deschide dispozitivul de reglare a picăturilor la
ritmul dorit;
 Camera de picurare are încorporat un filtru care împiedică particulele de cauciuc care
se pot desprinde din dopul flaconului la introducerea trocarului trusei să ajungă
intravascular.
 Trusele prin care se administrează soluţii cristaloide sau coloide (trusele de perfuzie)
sunt diferite de trusele prin care se administrează sânge sau produse de sânge (truse de
transfuzie), diferenţa constă în filtrele specializate pentru administrarea de sânge şi
produse de sânge.
9. Evaluarea şi  Cateterismul venei este eficient:
162
notarea o Canula este permeabilă
procedurii o Nu există durere
o Nu sunt semne inflamatorii locale
 Montarea cateterului permite administrarea tratamentului conform indicației
10. Complicații și  Risc septic:
riscuri o Este indispensabilă respectarea protocolului secției (procedura de dezinfecție
la momentul montării cateterului, ritmul de refacere a pansamentului și
schimbarea tubulaturii perfuziei)
 Obstrucția cateterului prin formarea de cheaguri
o Se verifică permeabilitatea canulei și se desfundă, la nevoie, respectând
protocolul secției
 Durere în momentul plasării cateterului și după aceea
o Se asigură anestezia locală
o Se respectă procedura de administrare a soluțiilor hipertone, iritante pentru
tunica venei
o Se observă traiectul venei pentru a surprinde semnele de flebită
 Embolia gazoasă; se scoate aerul de pe tubul perfuzorului înainte de montare, se
schimbă flaconul la timp
 Risc de contaminare cu sângele pacientului
o Se respectă precauțiunile de expunere prin contactul cu sânge prin purtarea
mănușilor de cauciuc, necapișonarea acului după folosire, colectarea acelor
folosite în containere speciale
D-2.7. Îndepărtarea cateterului venos periferic (CVP)

1. Scop  Prevenirea complicațiilor locale
2. Materiale  Comprese sterile
necesare  Soluţii antiseptice
 Bandă adezivă
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor
3. Recomandări  Dispozitivele intravenoase sunt schimbate în următoarele situaţii:
o La indicația medicului care întrerupe terapia intravenoasă
o Schimbarea locului puncţiei la 72 de ore pentru a continua terapia
intravenoasă
o Dacă la locul puncționării apar roşeaţă, edem, durere sau infiltrație
subcutanată
o Pentru a preveni sângerarea sau hematomul
 Nu se schimbă niciodată un dispozitiv intravenos în funcțiune la un pacient în stare
critică până când nu se execută cu succes, o altă puncţie venoasă
procedurii o Se explică procedura pacientului şi se avertizează pacientul că va simți o
ușoară senzaţie de arsură
 Se spală mâinile și se pun mănușile
 Se verifică dacă ordinul de terminare a terapiei i.v. a fost alocat
 Se îndepărtează plasturele şi pansamentul dacă există
 Se observă şi se notează starea locului puncţionat şi a ţesutului din jur
 Se aşează o compresă/tampon cu dezinfectant deasupra locului puncţionat, exercitând
o ușoară presiune
 Se îndepărtează acul din venă şi se comprimă locul
 Se verifică dacă dispozitivul din venă este intact
 Se îndepărtează compresa când sângerarea se oprește
 Se colectează materialele conform precauțiunilor standard
 Se îndepărtează mănușile
5. Supravegherea  Se verifică din nou după 15 minute locul puncţiei, pentru a ne asigura că sângerarea s-
163
pacientului a oprit
 Se instruiește pacientul să evite orice activitate la nivelul segmentului afectat
și să anunțe asistenta medicală dacă sângerarea reapare la locul puncţionat
 Se încurajează pacientul să crească ingestia de lichide dacă este posibil
6. Evaluarea şi  Se notează procedura de îndepărtare a dispozitivului intravenos în fişa de proceduri a
notarea pacientului
procedurii  Pacientul nu prezintă durere, flebită, edem sau eritem
D-2.8. Participarea la montarea și îndepărtarea cateterului venos central (CVC)

1. Definiție  Cateterul venos central este un cateter venos steril, confecționat din cauciuc
poliuretan sau silicon, care se introduce transcutan, într-o venă centrală de calibru
mare ( vena subclaviculară, jugulară sau femurală)
2. Responsabilități  Terapia venoasă centrală este o procedură de mare tehnicitate care intră în atribuțiile
medicului
 Asistentul medical ajută efectiv medicul în realizarea acestei proceduri
 Montarea unui cateter într-o venă centrală se va face obligatoriu în condiţii de
sterilitate absolută (altfel există riscul să apară infecţia de cateter sau chiar
endocardita)
3. Indicații/avantaje,  Indicaţii/avantaje
Riscuri/dezavantaje o Colaps circulator periferic (venele periferice sunt colabate prin prăbușirea
circulaţiei periferice
o Administrarea unor cantităţi mari de fluide în urgențe,
hipertone/catecolamine
o Tratament intravenos de durată
o Monitorizarea presiunii venoase centrale
 Riscuri/dezavantaje
o Complicații cu risc vital: pneumotorax, sepsis, formarea de trombi,
perforarea de organe şi vase intratoracice în timpul montării
o Întreruperea temporară a masajului cardiac extern
o Timp lung de instalare
4. Materiale  Pentru inserția cateterului venos central:
necesare  Echipament steril: mănuşi, mască facială, bonetă şi halat pentru persoana care
urmează să efectueze manopera de montare a cateterului;
 Soluţii dezinfectante, alcool iodat 1%, povidone iodine 10% sau clorhexidină 2%;
 Comprese, câmpuri sterile;
 Pensă şi portac sterile;
 Ac şi aţă sterilă pentru fixarea cateterului;
 Anestezic local: xilină 1% + seringă 5 ml şi ac pentru infiltraţie
 Trusă cateter venos care conține:
o Seringă de 5 ml;
o Ac de puncţie venoasă centrală sau canulă venoasă cu mandren metalic;
o Ghid seldinger în „j”;
o Dilatator;
o Cateter cu 1, 2, 3 sau mai multe lumene;
o Sistem de fixare a cateterului la piele
 Sistem transparent de pansare a cateterului
 Pentru îndepărtarea cateterului venos central:

o Trusă cu pense sterile, bisturiu
o Paduri alcoolizate /comprese sterile
o Pansament transparent, adeziv
o Foarfece sterilă, unguent cu betadină
o Recipiente sterile cu medii de cultură pentru însămânțarea sângelui recoltat
de pe vârful cateterului extras, dacă este necesar
164
5. Pregătirea  Se identifică pacientul
pacientului  Se obține consimțământul informat al pacientului /familiei
 Se face anamneza pacientului de către medic pentru a exclude un eventual istoric de
alergie la iod, xilină, latex
 Se monitorizează ECG+ puloximetrie
 Se poziționează pacientul îndecubit dorsal, cu membrele superioare întinse pe lângă
corp, în poziţie Trendelenburg cu un sul sub umeri cu capul în hiperextensie şi foarte
uşor rotat în partea opusă locului de puncţie. Poziţia Trendelenburg determină
creşterea presiunii venoase în teritoriul cav superior şi creşterea astfel a calibrului
vaselor la acest nivel.
 Se pregătește zona de intervenție:
o Radere la nevoie
o Dezinfecţie /aseptizare
o Evitându-se zonele iritate, inflamate
6. Efectuarea  Medicul care urmează să efectueze procedura va fi echipat steril
procedurii  Se pregătește câmpul larg cu soluție dezinfectantă de 3 ori
 Se acoperă zona de intervenție cu un câmp steril decupat la mijloc, astfel încât,
deschizătura să corespundă traiectului venei
 Se izolează zona care urmează a fi puncţionată cu comprese sterile(câmp steril) astfel
încât să realizăm un câmp steril cu o rază de cel puţin 40 cm în jurul locului de
puncţie.
 Se oferă medicului seringa cu Xilină pentru a efectua anestezia locală
 Se deschide şi se oferă medicului în mod steril trusa cu cateterul
 Medicul va realiza montarea cateterului, care va fi fixat cu ac și ață cu ajutorul
dispozitivului de fixare la 12-15 cm la piele, și pansat apoi steril
 Se aplică apoi fixatorul transparent, semipermeabil şi eticheta cu data inserției
cateterului venos central
7. Menținerea unui  Cateterul venos central (CVC) se pansează zilnic steril;
cateter venos  Orice manipulare (recoltare de sânge, administrare de soluţii perfuzabile sau
central și medicamente, măsurare de presiune venos centrală) la nivelul porturilor cateterului se
supravegherea va face în condiţii de maximă sterilitate;
cateterului și a  Pentru a putea utiliza mai uşor şi în condiţii de securitate porturile CVC la nivelul
pacientului acestora se vor monta prelungitoare şi robineţi cu 3 căi:
o Prelungitorul este un tub lung de plastic care poate fi conectat între CVC şi
trusa de perfuzie, pacientul are astfel posibilitatea să se mobilizeze fără riscul
de a-şi extrage accidental cateterul,
o Robinetul cu 3 căi este un sistem care are două căi de intrare şi una de ieşire,
oferind posibilitatea administrării concomitente a două soluţii perfuzabile în
acelaşi timp pe un singur port de cateter. De asemenea are un dispozitiv care
permite închiderea separată a fiecărei căi sau concomitentă a tuturor celor 3
căi fapt ce permite manipularea în condiţii de siguranţă a porturilor
cateterului, ataşarea şi detaşarea diferitelor soluţii perfuzabile putându-se
astfel realiza fără riscul de refluare a sângelui sau de apariţie a emboliei
gazoase (embolia gazoasă poate să apară în cazul în care portul cateterului
este lăsat deschis, pacientul este aşezat astfel încât cordul să fie situat decliv
faţă de cateter fapt ce va duce la aspiraţia aerului de pe cateter).
 Trusele de perfuzie, prelungitoarele şi robineţii care se ataşează la porturile CVC vor
fi schimbate zilnic;
 După terminarea tratamentului perfuzabil înainte de închiderea porturilor CVC
acestea vor fi spălate cu ser heparinat, deasemenea porturile care nu sunt utilizate şi
rămân închise se vor spăla cu ser heparinat de două ori pe zi.
 Se verifică periodic locul de inserție pentru a surprinde eventualele semne de
inflamație, deconectare sau drenaj
 Orice semn de infecţie la nivelul locului de inserţie al cateterului ne obligă la
extragerea acestuia şi însămânţarea vîrfului de cateter
165
8. Îndepărtarea  Se explică procedura pacientului
cateterului  Se aşează pacientul în decubit dorsal
 Se spală mâinile, se îmbracă mănuşi şi se aplică masca pe faţă
 Se îndepărtează şi se aruncă pansamentul vechi, fixatorul
 Se îndepărtează mănusile şi se fricționează mâinile cu un gel antiseptic
 Se îmbracă apoi mănuşi sterile
 Se inspectează zona de inserție a cateterului pentru a vedea dacă sunt semne de
inflamație
 Se taie firele de sutură utilizând bisturiul şi o pensă sterilă
 Se scoate cateterul printr-o mișcare sigură
 Se aplică unguent cu betadină pe locul de inserție, se acoperă cu o compresă sterilă şi
se fixează cu un bandaj adeziv, transparent şi semipermeabil
 Se inspectează cateterul îndepărtat pentru a vedea dacă este întreg şi dacă nu prezintă
semne de infecție
o În cazul în care se suspectează o infecție, se taie vârful cateterului cu o
foarfece sterilă, se introduce în recipientul steril cu mediu de cultură, se
etichetează şi se trimite la laborator pentru examinare
 Se aruncă materialele folosite în recipientele de colectare
9. Complicații,  Se monitorizează cu atenţie pacientul pentru a surprinde precoce semnele unor
incidente și complicații:
accidente o Embolie: paloare, cianoză, tuse seacă, dispnee, tahicardie, sincopă, şoc
o Pneumotorax: respirație superficială, asimetria mișcărilor toracice,
tahicardie, junghi toracic
 Se anunță medicul şi se intervine de urgenţă în caz de complicații
D-2.9. Administrarea medicamentelor pe injectomat (seringă automată)

1. Definiție  Principiul utilizării seringii automate constă în împingerea, cu ajutorul unui braț
mobil, a pistonului seringii în mod progresiv și constant, pentru a facilita înaintarea și
administrarea soluției cu un debit prestabilit
2. Scop  Administrarea unor concentrații medicamentoase cu o cantitate mică de solvent, pe o
perioadă de cel puțin 12 ore
3. Indicații  Administrarea pe cale intravenoasă a unor medicamente:
contraindicații o Heparină standard
o Chimioterapice
o Cardiotonice, diuretice
o Produse radio-opace
o Sandostatine
o Vasodilatatoare, antianginoase
o Opiacee
4. Materiale  O tavă medicală decontaminată sau de unică folosință
necesare  Comprese sterile
 Soluție antiseptică iodată
 Două ace
 O seringă sterilă de capacitate adecvată volumului soluției medicamentoase
 O seringă sterilă de 50 ml, opacă, dacă produsul trebuie protejat de lumină
 Tubulatura conectoare prevăzută cu robinet la capătul său
 Injectomat
 Produsul prescris pentru administrare
 Solventul prescris pentru utilizare (ser fiziologic sau glucoză 5%)
5. Pregătirea  Se calculează, în prealabil, dozele necesare la prepararea produsului și la diluția sa,
produsului de conform prescripției medicale
administrat  Se spală mâinile
 Se pregătește soluția medicamentoasă prescrisă de medic (se dizolvă pulberea de
antibiotic sau liofilizatul)
166
 Se aspiră în seringă de 50 ml medicamentul pregătit și apoi se completează cu
solventul prescris până la 50 de ml
 Se detașează acul cu care s-a aspirat și se elimină în containerul special
 Se adaptează tubulatura specială la seringa de calibru mare și se elimină bula de aer
 Se purjează apoi tubulatura
 Se trec datele de identificare pe o etichetă atașată la seringă: numele pacientului,
denumirea produsului, diluția, debitul selecționat, data/ora când a început și când se
va sfârși administrarea produsului
 Se elimină deșeurile medicale conform precauțiunilor universale
pacientului o Se informează pacientul despre procedură și importanța acesteia pentru a
obține colaborarea
o Se explică pacientului riscurile la care se expune dacă, spre exemplu,
trântește suportul seringii
o Se explică pacientului semnificația semnalelor luminoase și sonore ale
aparatului:
 Licărirea unui indicator luminos arată buna funcționare a sistemului
 Înainte de terminarea administrării va fi declanșat un semnal sonor (o
prealarmă)
o Se așează pacientul în poziție confortabilă ținând seama și de poziționarea
cateterului venos periferic
o Se verifică funcționalitatea cateterului
7. Efectuarea  Se aşează seringa încărcată în injectomat, pe un suport stabil, adaptat
procedurii  Se atașează aseptic tubul conector la cateter/ branulă
 Se pune seringa în funcțiune
 Se selectează, apoi, debitul, în ml/oră, calculat și verificat conform prescripției
 Se pornește injectomatul apăsând pe poziția start
8. Supravegherea  Se controlează în mod regulat dacă sistemul funcționează eficient prin:
pacientului o Verificarea menținerii debitului
o Volumul administrat/minut/oră
o Volumul rămas raportat la ora de montare a seringii
 Se verifică abordul venos
 Se detectează eventuale efecte indezirabile legate de produsul administrat și se
raportează medicului
9. Evaluarea şi  Se asigură buna cooperare a pacientului în ceea ce privește protecția aparatului și
notarea semnificația semnalelor sonore
procedurii o Se identifică cauza la cel mai mic semn de alarmă
 Se notează procedura în dosarul pacientului și în foaia de supraveghere
Administrarea parenterală prin implant subcutanat (PORT-A-CATH)

D-2.10.
camera implantabilă
1. Definiție  PORT-A-CATH este un cateter central, cu o extremitate plasată într-o venă profundă
de calibru mare, iar cealaltă adaptată unei camere de injectare
 Cateterul este din poliuretan sau silicon
 Ansamblul sistemului este radioopac
2. Condiții / reguli  Cunoașterea anatomiei circuitului venos toracic (cunoștinte despre circuitului venos
toracic)
 Recunoașterea semnelor de tromboză, de inflamație a membrului superior, de apariție
a circulației colaterale
 Recunoașterea semnelor (indicatorilor) procesului de cicatrizare
3. Indicații  Utilizarea camerei implantabile se recomandă în diferite situații:
o Menajarea capitalului venos al pacientului:
 Pentru administrarea chimioterapicelor cu risc crescut de necroză
167
tisulară (în caz de extravazare sanguină)
 Pentru administrarea unui tratament de lungă durată (citostatice,
chimioterapice)
o Administrare parenterală sau în cazurile de administrare a chimioterapicelor
la domiciliu (chimioterapie administrată la domiciliu)
o Când venele sunt greu accesibile (capital venos „modest”), fragile, distruse,
suprasolicitate
o În vederea diminuării riscului infecțios, prin evitarea contaminării directe a
sângelui prin poarta de intrare cutanată.
4. Materiale  Pregătirea materialelor necesare:
necesare o Pentru utilizarea cateterului:
 Acul Huber pentru cameră implantabilă – ac curb cu bizou lateral de
22 G sau 20 G, în funcție de vâscozitatea produsului de puncționat
(un ac drept se utilizează pentru simpla clătire a cateterului)
 Racord de 10 cm prevăzut cu 3 căi
 Seringa de 10 ml cu „zăvor”
 1 trocar
 O fiolă de 10 ml cu ser fiziologic
 Soluție anesteziantă de contact
o Există material gata pregătit pentru utilizare:
 Sistem prevăzut cu o pernuță sub ac pentru confort și un prelungitor
cu poziție laterală de injectare, clemă și vârf de metal
 Pentru respectarea asepsiei:
o Comprese sterile îmbibate cu antiseptic (conform protocolului secției)
o Pansament steril
o Tăviță renală
o Recipient pentru ace folosite
o Comprese sterile
o Un decontaminant și dezinfectant (conform protocolului secției)
 Pentru asistentul medical:
o Mască
o Mănuși sterile
o Material pentru spălarea antiseptică a mâinilor (conform protocolului)
pacientului o Se informează pacientul
o Se liniștește
o Se solicită consimțământul informat
o Se verifică integritatea pielii pacientului la nivelul zonei de puncție
o Se instalează pacientul confortabil în pat sau fotoliu
o Se aplică pomada anesteziantă cu minim 1/2 ore înainte de procedură în zona
camerei implantabile (în jur)
 Se evaluează dacă pacientul este pregătit fizic și psihic
6. Efectuarea  Se așează materialul pe câmpul steril care este ambalajul mănușilor
procedurii o Acest gest se face după ce s-a desfăcut ambalajul steril
 Purtarea materialului se face în mod steril, în cursul procedurii
 Se pregătesc compresele sterile și soluția dezinfectantă (prin îmbibarea compreselor
sterile)
o Aplică masca
o Își spală mâinile
o Organizează mediul, poziționează suportul pentru perfuzor lângă pacient, pe
partea cu camera
o Așează materialele necesare pe căruțul cu rotile, curat și decontaminat în
prealabil
o Solicită pacientului să întoarcă capul pe partea opusă celei cu camera și i se
aplică și lui masca
168
o Șterge pomada anesteziantă și decontaminează pielea
o Evaluează aspectul pielii, să nu prezinte anumite semne locale: durere,
eritem, edeme
o Îmbracă mănușile sterile
o Dezinfectează (aseptizează) pielea
o Aspiră 10 ml de ser fiziologic din fiola, ținând-o într-o compresă sterilă
o Purjează racordul legat la acul Huber cu seringa, apoi închide robinetul,
lăsând seringa cu ser fiziologic atașată la racord
o Se fixează camera implantată cu două degete și reperează cu indexul locul
puncției
 Se previne pacientul înainte de a puncționa
o Se efectuează puncția septumului poziționând acul perpendicular pe planul
cutanat și în centrul zonei flexibile de implantare, între două degete
o Se împinge acul, avansând până când atinge fundul metalic al camerei
o Se deschide robinetul, verificând:
 Permeabilitatea sistemului
 Să nu întâmpine rezistență dacă există durere
 Absența tumefacției prin extravazarea sângelui
o Se închide robinetul
o Se aplică pansamentul steril
o Se racordează perfuzia la robinet, acesta se închide și începe perfuzarea
o Se reglează debitul perfuziei
7. Supravegherea  Apariția frisoanelor și a hipertermiei (prin „descărcare bacteriană”)
pacientului o Se oprește perfuzia și injectarea efectuându-se o serie de hemoculturi
conform protocolului (pe cateter și pe calea periferică)
 Apariția durerii
 Debitul (catetere venoase centrale)
 Viteza perfuziei poate fi modificată în funcție de poziția cateterului
8. Evaluarea şi  Cateterul este manevrat aseptic și netraumatizant
notarea  Supravegherea este eficientă
procedurii  Este respectat protocolul
 Pacientul participă la îngrijire
 Rezultatele sau obiectivele propuse:
o Cateterul este permeabil, neinfectat, putând fi utilizat în orice moment
o Cateterul rămâne „a demeure”, pentru perioada prevăzută, fără a se ivi alte
complicații
9. Complicații și  Infecție locală și generală
riscuri  Extravazare
 Scurgerea lichidului în exterior
 Deplasarea (mișcarea) camerei sub piele
 Ruptura materialului
 Tromboză pe traiectul cateterului
 Flebita membrului superior sau inferior în cazul camerei implantate femural
 Intoleranță la material
 Deplasarea cateterului în circulația venoasă
 Accident de expunere la sânge
 Ablația acelor este riscantă pentru personal, se vor folosi sisteme de protecție
aflate pe piață, ortoză, spatulă
10. Observații  Pacientul va fi informat și educat referitor la igienă (dușul este permis abia când
plaga este cicatrizată)
 Femeile vor păstra sutienul permanent (zi și noapte) până la cicatrizarea completă,
pentru a evita exercitarea tracțiunii asupra suturii
 I se va înmâna pacientului o fișă cu recomandări, informări vizând:
o Riscurile legate de material (infecție, flebită, rejecție)
o Fotografia materialului utilizat cu explicații referitor la:
 Anatomia, traiectul cateterului, materialul și rolul său
169
o Precauții speciale pentru practicarea anumitor sporturi, care ar conduce la
mobilizarea (deplasarea) CIP-ului (tir cu pușca, arcul, raliuri
automobilistice, parașutism)
D – 2.11. Perfuzia
1. Definiție  Puncționarea unei vene periferice în condiții de asepsie riguroasă, cu ajutorul unui
cateter flexibil
2. Scop  Obținerea unui abord venos continuu
 Administrarea picătură cu picătură a soluțiilor medicamentoase
3. Indicații  Hidratare și aport de electroliți
 Nutriția parenterală
 Aport de medicamente
 Administrarea de produse de contrast pentru examene imagistice
4. Materiale  Stativ pentru perfuzie, de preferință mobil dacă pacientul este autonom
necesare  Material pentru protecția patului
 Garou
 Un produs antiseptic iodat sau clorhexidină alcoolică, dacă pacientul este alergic la
iod
 Trusă de perfuzie
 Robinet cu 3 cai de acces
o Pentru a permite introducerea simultană, pe branulă, a 2 soluții
medicamentoase
 Un cateter flexibil, ales în funcție de scop și de locul de puncție, prevăzut cu sistem
autoretractabil pentru a proteja personalul de riscul de accident prin înțepare
 Pansament ocluziv steril
 Colector de ace folosite
pacientului o Se informează pacientul despre importanța, durata și, eventual, aspectul
dureros al procedurii pentru a obține colaborarea
o Se recomandă reducerea aportului hidric pe cale orală pe durata procedurii
o Se instalează pacientul confortabil
o Se alege, de regulă, brațul nedominant și se practică depilarea zonei alese în
caz de pilozitate importantă
o Se explică pacientului gesturile ce trebuie evitate pentru a proteja abordul
venos precum și simptomele, complicațiile potențiale
6. Pregătirea liniei  Se verifică prescripția medicală
de perfuzie  Se spală mâinile
 Se pregătește aseptic linia principală de perfuzie:
o Se adaptează trusa de perfuzat la punga cu soluție
o Se umple picurătorul la jumătate
o Se elimină aerul (se purjează) de pe linia de perfuzie
o Se închide prestubul perfuzorului
o Se atașează, dacă este cazul, robinetul cu 3 căi, apoi prelungitorul care se va
racorda la cateter după introducerea acestuia în venă
 Se pregătește, dacă este indicat, și a doua linie de perfuzie, folosind tubulatura anexă
și se conectează la robinetul cu 3 căi
 Se clampează tubulatura perfuzorului și se conservă sterilitatea racordului terminal al
liniei venoase cu suportul protector sau cu o compresă sterilă îmbibată în antiseptic
iodat
 Se aplică eticheta de identificare pe punga/ pungile cu soluțiile perfuzabile (numele
pacientului, produse adăugate, data și ora preparării, ora administrării soluției)
 Se datează tubulatura principală, ea fiind schimbată la 24 de ore
170
7. Efectuarea  Se plasează brațul pacientului pe materialul de protecție a patului
procedurii  Se așează în proximitate perfuzia și racordul terminal al liniei de perfuzie, protejat
 Se caută vena adecvată pentru puncționare
 Se îmbracă mănuși de unică folosință
 Se montează cateterul venos periferic conform procedurii standard
 Se adaptează capătul terminal al liniei de perfuzie la cateter și se fixează cateterul cu
pansament ocluziv, incluzând și racordul terminal
 Se deschide linia venoasă și se stabilește debitul (nr. Picături/minut) conform
indicației medicale, după formula:
Debit= V/T x 3
V= volumul soluției în ml
T= Timpul, în minute, înmulțit cu 3, un factor de corecție
 Se colectează materialul folosit conform normelor în vigoare
 Se explică pacientului autonom că acel cateter flexibil (care se află în totalitate în
venă) îi permite să-și păstreze libertatea de mișcare, în limite rezonabile
 Se supraveghează locul puncționat pentru a detecta orice risc de extravazare sau de
inflamație, debitul, comportamentul pacientului, funcțiile vitale și vegetative
8. Supravegherea  Se verifică refluxul sanguin la racordul proximal care leagă cateterul la linia de
pacientului perfuzie, de cel puțin 3 ori/zi și înaintea oricărei administrări de produse
medicamentoase sau sanguine
 Se reface pansamentul (întotdeauna în condiții de asepsie) în cazul în care se pătează
sau se dezlipește
 Se retrage definitiv cateterul după închiderea liniei venoase și îndepărtarea
pansamentului ocluziv, în cazul in care nu mai este nevoie de el; în caz contrar se
schimbă cateterul la 4 zile (96 de ore)
 Se comprimă locul puncționat și se realizează un pansament compresiv, urmărind
evoluția locală
 Se supraveghează funcțiile vitale și vegetative (P, TA, Diureză, T)
 Se face bilanțul hidric pentru a preveni manifestările de supraîncărcare lichidiană și
creștere a presiunii în circulația pulmonară
notarea o Absența semnelor inflamatorii locale
procedurii o Funcții vitale și vegetative în limite normale
o Linia de perfuzie rămâne funcțională cel puțin 4 zile
o Rezultatele terapeutice sunt atinse
 Se notează procedura în Fișa de proceduri, zilnic, cu numele persoanei care a utilizat
linia venoasă, data și ora, soluții, doze, efecte
10. Complicații,  Reacție locală inflamatorie: eritem, durere, edem, căldură locală, care necesită
incidente și retragerea imediată a cateterului și punerea unei linii noi de perfuzie într-un loc diferit
accidente  Obstrucția cateterului care, de asemenea, necesită instalarea unei linii noi de perfuzie,
în alt loc
 Supraîncărcarea lichidiană cu creșterea TA și apariția EPA; necesită respectarea
debitului de perfuzare și controlul funcțiilor vitale și vegetative, efectuarea bilanțului
hidric
D-2.12. Transfuzia sanguină

1. Definiție  Este o procedură medicală ce prezintă introducerea de sânge izogrup izo_Rh, plasmă
sau derivate de sânge în sistemul circulator al pacientului
2. Responsabilități  Administrarea sângelui, plasmei și derivatelor de sânge se realizează doar de către
medic sau de asistentul medical
3. Scop  refacerea volumului intravascular (atunci când au avut loc pierderi mari de sânge,
deşi resusitarea volemică de urgenţă se realizează cu soluţii cristaloide/coloide),
 corectarea hemoglobinei(cu masă eritrocitară), a numărului de leucocite(cu masă
leucocitară), a numărului de trombocite sau a factorilor de coagulare 8 cu plasmă
171
proaspătă congelată sau concentrate trombocitar
4. Tipuri de  Transfuzie Homologă:
transfuzii o Procedura prin care un component sanguin /sânge recoltat de la un donator
o Este administrat unui pacient, altul decât donatorul
 Transfuzie Autologă:
o Procedura prin care un component sanguin /sânge recoltat de la o
persoana, special în acest scop este administrat aceleiași persoane
5. Tipuri de produse  Sânge integral
sanguine o Este recoltat într-un container de plastic steril, apirogen, de unică folosinţă care
conţine o soluţie anticoagulanta
o La adult, o unitate de sânge integral are un volum de 400/450/500ml
 Concentrat eritrocitar
o Este obţinut din sânge integral
o O unitate adult de concentrat eritrocitar conţine 200-250 ml,
 Concentrat trombocitar standard:
o Se obține prin concentrarea majorității trombocitelor dintr-o unitate de sânge
integral într-un volum redus de plasmă
o O unitate adult conţine 50-60 ml
o Indicații: trombocitopenie severă
 Concentrat leucocitar:
o Se obține din sânge integral din care s-au extras prin citafereza eritrocitele și
80% din plasmă
 Plasmă proaspătă /congelată:
o Se obține fie dintr-o unitate de sânge total, fie prin plasmafereza
o Se congelează la o temperatura (-250C) și într-un interval de timp care permit
menținerea adecvată a factorilor de coagulare în stare funcțională
o O unitate conţine 200-300 ml
 Albumină (proteină plasmatică) în concentrație de 5%, 25%:
6. Materiale  Trusă de transfuzie

necesare  Mănuşi
 Halat curat
 Pungă/ flacon cu Ser fiziologic
 Produsul sanguin izogrup, izo-Rh încălzit la temperatura corpului
 Stativ pentru suspendarea pungii cu produsul sanguin
 Materiale pentru montarea branulei, cateterului dacă este necesar
pacientului o Se explică procedura pacientului
o Se obține consimțământul scris
o În cazul minorilor semnează părinții
o Se măsoară funcțiile vitale ale pacientului
o Se solicită pacientului să rămână nemâncat cu cel puţin 2 ore înainte sau
după terminarea transfuziei
o Poziţia pacientului - va fi de decubit dorsal;
o Se alege locul pentru puncţia intravenoasă și se măsoară funcțiile vitale ale
pacientului
8. Efectuarea  Se spală mâinile, se îmbracă mănuşile
procedurii  Se verifică indicaţia de transfuzie şi cantitatea de sânge, identitatea pacientului
integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic al sângelu
 Se recoltează 2-4 ml de sânge pentru proba de compatibilitate JEANBREAU
 Verificarea finală, la patul bolnavului, este ultima ocazie de a depista o
eventuală eroare de identificare, care ar putea duce la transfuzarea unui
produs incompatibil!
 Se încălzește sângele la temperatura corpului
 Se deschide trusa de transfuzat şi se adaptează la punga cu ser fiziologic
172
o Dacă transfuzorul are 2 capete (transfuzor în y), un capăt se adaptează la
punga cu ser fiziologic, iar celălalt capăt la punga cu produsul sanguin
 Se suspendă punga /pungile în stativ
 Se umple camera de picurare la jumătate cu ser fiziologic, în timp ce tubul racordat la
punga cu sânge este închis
 Se elimină aerul din transfuzor lăsând să curgă câteva picături din soluţia de ser
fiziologic
o Dacă trusa de transfuzie are un singur tub, se închide prestubul, se schimbă
punga cu ser fiziologic cu cea cu sânge
 Se atașează apoi amboul transfuzorului la branulă sau cateter şi se ajustează ritmul de
scurgere în funcţie de tipul produsului sanguin
o Dacă transfuzorul este în y, se procedează la fel numai că nu mai este nevoie
să se schimbe pungile; în acest caz, se închide tubul adaptat la punga cu ser
şi se deschide tubul adaptat la punga cu sânge
 Se efectuează proba biologică Oelecker lăsând să curgă în jet 20 ml sânge după care
se reglează ritmul de scurgere la 10-15 pic./min timp de 5 minute
o Se supraveghează pacientul în acest interval şi dacă nu apar semne de
incompatibilitate se repetă operația (se lasă alţi 20 ml sânge să curgă în jet,
se reajustează ritmul la 10-15 pic./min. Timp de 5 min, în care se observă
bolnavul)
 Dacă nici de data aceasta nu apar semne de incompatibilitate se continuă transfuzia în
ritmul stabilit
 Se aplică pe pungă o etichetă cu data şi ora la care a început transfuzia
 Dacă apar reacții adverse /semne de incompatibilitate se oprește transfuzia cu sânge,
se continuă perfuzia cu soluţia salină şi se anunță imediat medicul
 După terminarea transfuziei se închide prestubul, se retrage acul şi aplică un tampon
cu alcool
 Punga sau flaconul utilizat în care trebuie să rămână aprox. 5-6 ml de sânge se
păstrează, în eventualitatea unor verificări în caz de accidente posttransfuzionale
tardive
9. Supravegherea  Se așează pacientul în poziție comodă și se supraveghează la fiecare 15 min în fiecare
pacientului jumătate de oră sau la o oră după transfuzie
 Se înregistrează orice eveniment apărut în cursul transfuziei (febră, frison, erupție
alergică)
 Se cere pacientului să semnaleze imediat orice senzație nouă sau anormală ce apare în
timpul sau după transfuzie
 În caz de reacţie adversă se aplică procedura standard
 Se supraveghează pacientul în următoarele 24-48 ore posttransfuzie
10. Evaluarea şi  Notarea procedurii:
notarea o După terminarea transfuziei se notează în fișa bolnavului ora, starea
procedurii generală a pacientului, sub semnătura asistentei care a efectuat transfuzia
o Descrieţi reacția pacientului şi starea sa
o Consemnați orice manifestare care ar putea schimba ceva în planul de
îngrijire
 Eficiența procedurii este influențată de:
o Compatibilitatea dintre sângele donatorului și cel al primitorului
o Respectarea condițiilor standard de pregătire și transfuzare
o Competența asistentului medical care efectuează transfuzia (de regulă
asistent medical de la UTS)
o Pacientul este bine instruit și colaborează pe toată durata de pregătire și
transfuzare
o Nu apar reacții adverse
o Scopul și obiectivele transfuziei sunt atinse
o Pacientul acuza dureri
o Discutaţi încă o dată cu pacientul
173
o Apelați la aparținători dacă este cazul
11. Complicații,  Accident infecțios manifestat prin:
incidente și o Stare de rău general apărută brutal, frisoane, hiper-, sau hipotermie
accidente o Dureri abdominale, grețuri, vărsături, diaree, dispnee etc.
 Accident alergic manifestat prin:
o Prurit mai mult sau mai puțin important, edem Quincke, dificultate în
respirație
 Simptomele pot să se agraveze în mod extrem de rapid
 Se recomandă respectarea normelor de hemovigilență și aplicarea intervențiilor
standard
12. Observații  Nu se administrează în punga cu produsul sanguin medicamente sau alte soluţii
perfuzabile
 Nu încălziţi sângele în apă caldă, sau deasupra surselor de căldură, evitaţi agitarea
pungii/flaconului
 Se respectă asepsia
 Nu se umple camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate urmări ritmul de curgere
 Se păstrează punga 2 ore după terminarea perfuziei
D-2.13. Protocol de investigare /înregistrare a unei reacții acute transfuzionale

1. Intervenții  Se oprește transfuzia şi se păstrează abordul venos cu ser fiziologic în timp ce se face
o evaluare iniţială a reacției acute
 Se anunță medicul
 Se raportează imediat toate reacțiile transfuzionale responsabilului cu hemovigilență
şi centrului de transfuzii de sânge furnizor
2. Înregistrări  Se înregistrează în foaia de observaţie a pacientului:
o Tipul reacției (febrilă, alergică, şoc)
o Intervalul între începutul transfuziei şi apariția reacției
o Tipul şi volumul transfuzat
o Codurile unice ale produselor transfuzate
3. Recoltări  Imediat după apariția reacției se recoltează următoarele probe de sânge, se
completează formularul de cerere de analize şi se trimite pts/cts furnizor
o Probă fără anticoagulant + o probă pe anticoagulant (EDTA) de la brațul
opus
o Hemocultură dacă se suspectează şoc septic
o Unitatea psl + trusa de transfuzie
o Prima emisie de urină post reacţie + proba pretransfuzională a pacientului
folosită la determinarea grupei sanguine şi a compatibilității
o Se completează un formular de raportare a reacțiilor transfuzionale
o După investigațiile inițiale se trimit la pts/cts
o Probe de sânge (1+1/EDTA) recoltate la 12 ore şi 24 ore de la apariția
reacţiei (de la brațul opus)
o Toate emisiile de urină (probe + volum) din următoarele 24 ore
D-2.14. Antotransfuzia (transfuzia autologă)

1. Definiție  Autotransfuzia este reinfuzia propriului sânge după ce a fost colectat şi filtrat
 Este efectuată înainte, în timpul şi după intervențiile chirurgicale sau traumatisme
2. Avantaje  Nu apar reacții postransfuzionale datorită incompatibilităților sau greșelilor de
stabilire a grupelor de sânge
 Nu se transmit boli
 Pierderea de sânge este înlocuită imediat
 Sângele autotransfuzat conţine un nivel normal de 2,3 diposfoglicerat care ajută la
oxigenarea țesuturilor
3. Linii directoare  Recoltarea de sânge pentru autotransfuzie se poate face preoperator şi este
recomandată pacienților cu intervenţii chirurgicale ortopedice, în timpul cărora se
pierde mult sânge
174
 Colectarea de sânge se poate face cu 4 până la 6 săptămâni înainte de operație
 De multe ori, în intervențiile chirurgicale cu pierderi mari de sânge, se foloseşte un
aparat conectat intraoperator şi postoperator la tubul de dren al plăgii, care preia
sângele pacientului, îl procesează şi îl autotransfuzează
 Trebuie monitorizată şi notată cantitatea de sânge care se autotransfuzează
4. Observații  Pacienții care au donat preoperator sânge vor fi sfătuiți să rămână în repaus la pat încă
10 minute după donare, să bea cât mai multe lichide în orele imediat următoare
 Pacienții cu autotransfuzie vor fi monitorizați cu atenţie în timpul transfuziei şi după
aceea întrucât pot să apară reacții vasovagale (hipotensiune, bradicardie şi
hipovolemie în special la pacienții vârstnici)
D-3. Administrarea medicamentelor pe cale orală

1. Definiție  Introducerea în organism, pe cale orală, prin înghițire, sublingual sau translingual, a
unei cantități de medicament
2. Scop Scop terapeutic cu efect local și general
3. Indicații  Administrarea tuturor formelor medicamentoase solide (comprimate, tablete, drajeuri,
capsule) și a unor forme lichide (siropuri, suspensii)
 Administrarea medicamentelor la domiciliu, de către pacient
 Diminuarea sau dispariția unor semne locale sau generale
4. Materiale  Se pregătesc pe căruciorul pentru medicamente:
necesare  Lista cu numele și prenumele pacienților, salonul, medicamentele prescrise, doza și
orarul de administrare sau un hebdomadar săptămânal (o schemă de tratament
prescrisă de medic) pentru pacientul tratat la domiciliu
 Medicamentele prescrise: comprimate, tablete, spray-uri
o Se verifică calitatea fiecărui medicament (culoare, aspect, integritate),
precum și termenul de valabilitate condiționare (blistere, flacoane)
o Se decupează blisterul cu foarfeca dacă medicamentul nu este condiționat
într-o alveolă individuală
o Se pun medicamentele pentru ora prescrisă într-un păhărel cu întrebuințare
unică, înainte de a le da pacientului.
 O pereche de foarfece
 Pahare de unică folosință / recipiente speciale pentru medicamente
 Flacon cu soluţie hidroalcoolică
pacientului o Se explică pacientului importanţa luării medicamentelor conform prescripției
medicale
o Se identifica capacitățile pacientului de a-şi administra tratamentul şi de a-l
supraveghea
o Se adaptează demersul educativ la nivelul de instruire al pacientului pentru a
asigura securitatea şi calitatea administrării tratamentului
o Se explică pacientului modalitățile de luare a medicamentelor:
 Pe nemâncate (à jeun), în timpul mesei sau după masă
 Cu un pahar cu apă, pentru capsule, tablete, comprimate
 Dizolvat în apă, pentru comprimatele care se dizolvă sau pentru
pulberi
 Fără diluție, pentru siropuri, suspensii sau pentru comprimatele care
se administrează sublingual
 Ținut sub limbă pentru cele care se absorb prin mucoasa sublinguală
(nitroglicerina, dicarbocalm, captopril)
 Pulverizare pe limbă (translingual) pentru spray-uri medicamentoase
și așteptată 10 secunde, după administrare, pentru a înghiți
o Se instalează pacientul confortabil (poziție semișezând sau șezând în pat sau
pe marginea patului)
o Se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate
175
procedurii  Se verifică încă o dată prescripția medicală la patul bolnavului, în momentul
administrării
 Se realizează o fricțiune hidroalcoolică a mâinilor sau se face un lavaj simplu înainte
de fiecare distribuire
 Se păstrează medicamentele în blisterele sau formele de condiționare proprii, până
când sunt luate
 Se aplică demersul educativ de autonomizare a pacientului şi de creștere a complianței
la tratament
 Se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate
7. Supravegherea  Se supraveghează comportamentul, starea de conștiență, funcțiile vitale, aspectul
pacientului tegumentelor
 Se notează orice modificări apărute în starea fizică și psihică a pacientului pentru a fi
raportate medicului (erupții cutanate, somnolență, stări depresive, răspuns psihotic)
8. Evaluarea şi  Se apreciază eficacitatea procedurii în funcție de rezultatele așteptate
notarea  Se notează procedura în fișa pacientului, sub semnătură
procedurii
D-4. Administrarea medicamentelor pe tegumente

1. Definiție  Administrarea medicamentelor pe suprafața tegumentelor face parte din tratamentul
topic, de uz extern
2. Indicații  Afecțiuni dermatologice, reumatologice
 Pregătirea câmpului operator înaintea intervențiilor chirurgicale
 Stimularea circulației.
3. Materiale  Tavă medicală sau cărucior pentru medicamente
necesare o Se pregătesc materialele pe tava medicală sau pe cărucior
 Medicamente prescrise: lichide, pudre, unguente/creme, mixturi, plasturi
o Se verifică termenul de valabilitate al medicamentului, integritatea
ambalajului
 Material pentru protecția patului
 Spatulă chirurgicală
 Pense porttampon
 Pansament semipermeabil transparent
pacientului o Se identifică pacientul și zona ce urmează a fi tratată
o Se informează despre scopul procedurii pentru a obține acordul și
colaborarea acestuia
o Se explică procedura pacientului, mai ales dacă, după externare, va trebui
să-și administreze singur medicamentul, la domiciliu
o Se așează pacientul într-o poziție confortabilă care să permită accesul la
zona ce trebuie tratată
o Se sfătuiește pacientul să rămână relaxat
5. Efectuarea  Se spală simplu mâinile și se îmbracă mănușile de unică folosință
procedurii  Se curăță, la nevoie, pielea de secreții, cruste, celule moarte sau de aplicațiile
medicamentoase vechi și apoi se schimbă mănușile
 Aplicarea unguentelor/cremelor:
o Se deschide tubul cu unguent/cremă punându-se capacul cu faţă externă în
jos pentru a evita contaminarea suprafeței interne a capacului
o Se aplică crema sau unguentul pe suprafața afectată direct din tub sau cu
ajutorul unei spatule
o Se masează zona prin mișcări lente, ușoare, până când unguentul pătrunde în
piele, rămânând un ușor luciu al pielii
176
o Se îndepărtează excesul de medicament cu o compresă sterilă
o Se evită frecarea zonei pentru a nu produce iritații
 Aplicarea aerosolilor spray:
o Se agită flaconul pentru a omogeniza compoziția
o Se ține flaconul la 10-15 cm de piele și se pulverizează fin medicamentul pe
zona indicată
 Aplicarea pudrei:
o Se usucă suprafața pielii după ce a fost curățată de reziduuri
o Se aplică un strat subțire de pudră cu ajutorul pulverizatorului, direct din
flacon
o Se protejează ochii, căile respiratorii dacă zona tratată se află în
proximitatea acestora
 Aplicarea patch-urilor (plasturilor):
o Se cercetează zona de aplicare și se rad pilozitățile la nevoie
o Se respectă instrucțiunile de aplicare în cazul plasturilor cu eliberare
treptată a substanței active
o Se notează data și ora aplicării patch-ului, pe suprafața sa externă (durata de
aplicare este de 12-24 de ore)
6. Supravegherea  Se alternează locurile de aplicare și se monitorizează pacientul pentru depistarea
pacientului unor eventuale efecte adverse, în cazul plasturilor cu efecte vasodilatatoare sau a
celor antireumatici
 Se șterge suprafața pielii cu un tampon îmbibat în soluția antiseptică (betadină, violet
de gențiană) montat pe un port-tampon
 Se supraveghează reacția locală
notarea o Atingerea efectelor terapeutice scontate
procedurii o Toleranță locală și generală bună
 Se notează procedura în fișa de îngrijire a pacientului
8. Complicații și  Reacție alergică locală
riscuri  Cefalee
 Hipotensiune arterială în cazul plasturilor cu efecte vasodilatatoare
 Congestie locală intensă
 Senzație de arsură
 Prurit în cazul plasturilor antireumatici
Administrarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivală –

D-5.
instilația oculară
1. Definiție  Instilația este o metodă de administrare, prin picurare, pe suprafața ochiului, a
diferitelor soluții medicamentoase
2. Scop  Spălătura oculară pentru îndepărtarea secrețiilor, a corpilor străini
 Irigația oculară continuă pentru dezinfecția și anestezia ochiului înaintea unor
intervenții
 Dilatarea pupilei pentru examinarea fundului de ochi
 Calmarea durerilor și a reacțiilor alergice locale
3. Indicații  Afecțiuni inflamatorii oculare: conjunctivite virale, bacteriene, alergice
 Ulcere corneene, glaucom
 Uveite
 Infecția cavității oculare după enucleație
 Arsuri chimice
4. Materiale  Comprese sterile
necesare  Mănuși de unică folosință, tăviță renală
 Flaconul cu soluția prescrisă prevăzut cu picurător sau soluții monodoze
o Se verifică prescripția
o Se verifică integritatea ambalajului, data deschiderii flaconului
o Un flacon deschis nu se conservă mai mult de 15 zile
o Se examinează aspectul soluției
177
pacientului o Se informează pacientul despre necesitatea procedurii
o Se obțin acordul și colaborarea pacientului în timpul desfășurării procedurii
o Se previne pacientul despre necesitatea ștergerii pleoapelor și a genelor cu o
compresă îmbibată în ser fiziologic
o Se așează pacientul în poziție semișezândă sau șezândă
o Se cere pacientului să încline ușor capul pe spate pentru a evita scurgerea
colirului direct în canalul lacrimal
procedurii  Se spală mâinile
 Se îndepărtează pansamentul ocular, dacă există și apoi se spală, din nou, mâinile
 Se continuă procedura în funcție de prescripția medicală, astfel:
 Instilație oculară:
o Se invită pacientul să privească în sus
o Se deprimă pleoapa inferioară
o Se instilează 1-2 picături, direct din flaconul cu picurător, fără să se atingă
corneea
o Se eliberează pleoapa inferioară după instilare
o Se solicită pacientului să închidă ușor pleoapele și să nu mai clipească astfel
încât colirul să se mențină mai mult timp pe suprafața ochiului
o Se șterge blând excesul de lichid de pe pleoape și obraji cu o compresă
o Se învață pacientul cum să-și instileze singur ochiul în condiții de asepsie și
de securitate și să evite automedicația; în caz contrar, trebuie să apeleze la
un ajutor apropiat
 Spălătură oculară:
o Se invită pacientul să-și țină tăvița renală sub bărbie, dacă este în poziția
șezând
o Se așează tăvița renală sub maxilarul inferior de partea ochiului la care se va
face spălătura, dacă pacientul este în decubit
o Se șterg cu grijă pleoapele pentru a îndepărta crustele, secrețiile
o Se îndepărtează pleoapele cu policele și indexul unei mâini, iar cu cealaltă se
spală ochiul dirijând jetul de soluție către unghiul extern al ochiului, către
tâmplă
o Se continuă irigarea până când sunt îndepărtate toate secrețiile
o Se irigă blând pentru a evita lezarea ochiului, a corneei
o Se șterg, pe rând, obrazul, pleoapele închise, cu tampoane diferite, la
sfârșitul procedurii
 Irigația oculară continuă
o Se procedează în aceeași manieră ca și la spălătura oculară, dar mult mai
mult timp, cel puțin 15 minute iar soluția se lasă să curgă în jet
o Se recomandă în scopul anestezierii ochiului la pacienții cu arsuri oculare
sau în vederea intervenției chirurgicale pentru cataractă
o Poate fi urmată de aplicarea unei mici cantități de pomezi sau unguent, direct
din tub pe conjunctiva pleoapei inferioare din unghiul intern al ochiului;
după aplicare, se solicită pacientului să închidă ochiul și se masează ușor
pleoapa superioară pentru a împrăștia pomada pe suprafața ochiului
7. Supravegherea  Se supraveghează reacțiile locale, comportamentul pacientului
pacientului
8. Evaluarea şi  Procedura este eficace dacă:
notarea o Sunt respectate precauțiunile de utilizare
procedurii o Procedura este indoloră, pacientul nu resimte durere sau arsură
o Efectul local a fost atins: ochiul este curat, fără secreții, zona oculară este
pregătită pentru intervenție, pupila s-a dilatat
9. Complicații, și  Risc de contaminare și de lezare a corneei dacă nu se respectă regulile de igienă și se
178
riscuri atinge corneea cu vârful flaconului
 Reacții adverse prin instilarea unui produs expirat sau care a fost deschis cu mai mult
de 15 zile înainte
 Creșterea presiunii intraoculare prin administrarea de soluții midriatice la un pacient
cu glaucom
 Se recomandă instilarea numai a soluțiilor prescrise de medicul specialist
D-6. Administrarea medicamentelor în conductul auditiv extern

1. Definiție  Aplicarea unor produse medicamentoase prescrise de medic în conductul auditiv
extern
2. Indicații  Inflamații și infecții otice fără leziuni timpanice
 Îndepărtarea cerumenului
 Anestezie locală
 Îndepărtarea insectelor ajunse accidental în ureche
3. Materiale  Se pregătesc materialele pe o tavă medicală
necesare o Se verifică termenul de valabilitate al produselor medicamentoase
o Se încălzește soluția la temperatura camerei
o Se prepară, în funcție de indicație, soluția pentru instilare (exemplu-
instilația cu hidrocortizon) - soluția prescrisă de medic în flacon cu picurător
o Tubul cu unguentul prescris
 Aplicator cu capăt de vată
 Dopuri pentru urechi din vată
 Sursă de lumină
pacientului o Se verifică identitatea pacientului și urechea afectată
o Se explică pacientului necesitatea și modul de derulare a procedurii
o Se așează pacientul în decubit lateral, pe partea opusă urechii afectate
o Se observă, cu ochiul liber, conductul extern auditiv
o Se șterge cu blândețe orice secreție observată întrucât poate diminua efectul
medicamentului
5. Efectuarea  Se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință
procedurii  Se lărgește conductul auditiv extern trăgând în sus și în spate pavilionul auricular,
pentru a facilita pătrunderea medicamentului
o Se aplică numărul de picături recomandat ținând picurătorul astfel încât
soluția să cadă pe peretele conductului auditiv și nu pe timpan
o Dacă se indică administrare de picături și unguent, se vor aplica întâi
picăturile
 Se cere pacientului să rămână culcat încă 5-10 minute pentru a lăsa medicamentul să
acționeze
6. Supravegherea  Se pune un dop de vată, lejer, în meatul auditiv, pentru a împiedica scurgerea
pacientului medicamentului și pentru a proteja pacientul de curenții de aer
 Se supraveghează pacientul pentru identificarea efectelor secundare nedorite : greață,
durere, vertij
 Se explică pacientului să evite ridicarea bruscă în caz de vertij
notarea o Medicamentele au fost administrate corect, respectând indicațiile medicale
procedurii o Pacientul exprimă stare de confort și diminuarea acuzelor
o Pacientul demonstrează înțelegerea informațiilor primite
 Se notează procedura în fișa de îngrijire a pacientului cu reacțiile acestuia la
procedură
8. Recomandări  Să evite curenții de aer și variațiile bruște de presiune atmosferică
pentru pacient /  Să nu utilizeze, pentru curățarea conductului auditiv, obiecte cu potențial lezional
familie local
179
 Să evite înotul în piscină
9. Observații  Se repetă procedura pentru cealaltă ureche la interval de cel puțin 10 minute, dacă este
indicat
 Se învață pacientul metoda de administrare a medicamentelor la domiciliu dacă
tratamentul necesită continuare la domiciliu
D-7. Administrarea medicamentelor prin instilație nazală

1. Definiție  Administrarea unor medicamente sub formă de picături, spray sau aerosoli, care se
absorb prin mucoasa nazală
2. Scop  Scop terapeutic cu efect local și general
3. Indicații  Catar nazal
 Rinite alergice
 Sinuzite
 Vegetații adenoide
 Diabet insipid
4. Materiale  Se pregătesc pe o tavă medicală sau cărucior pentru tratamente:
necesare o Medicația prescrisă: soluții pentru instilație, flacon cu aerosoli, tuburi cu
unguente
 Se verifică integritatea și termenul de valabilitate ale medicamentului
 Se citește posologia/modul de administrare dacă medicamentul este
nou
o Mănuși de unică folosință
o Tăviță renală
o Comprese de tifon/ șervețele de unică folosință
pacientului o Se identifică pacientul și se informează despre necesitatea procedurii
o Se obțin acordul și colaborarea pacientului în timpul derulării procedurii
o Se invită pacientul să-și sufle nasul
o Se așează pacientul în decubit dorsal
6. Efectuarea  Administrarea de picături nazale:
procedurii o Se spală mâinile și se îmbracă mănuși opțional
o Se solicită pacientului culcat să încline capul spre zona afectată
o Se fixează nara ridicând-o ușor şi așezând picurătorul exact la orificiul de
intrare orientându-l în sus şi spre linia mediană a nasului, pentru ca
medicamentul să ajungă în spatele cavității nazale și nu în gât
o Se introduce apoi picurătorul aproximativ 1 cm în nară fără a o atinge şi se
administrează doza prescrisă de medicament
o Se indică pacientului să-şi mențină poziția încă 5 minute de la administrare şi
să respire pe gură, permițând astfel medicamentului să acționeze local și să
nu se scurgă în afară
o Se explică pacientului că poate expectora în tăviță dacă medicamentul a
ajuns în gură sau gât
o Se șterge cu o compresă curată excesul de medicament de pe faţă pacientului,
dacă este cazul
o Se spală picurătorul cu apă caldă şi se lasă să se usuce, fiind indicat să se
folosească doar la același pacient
 Administrarea de spray-uri nazale:
o Se așează pacientul cu capul în hiperextensie
o Se comprimă o nară a pacientului şi se introduce capătul flaconului în
cealaltă nară
o Se instruiește pacientul să inhaleze eliberând concomitent o doză de
medicament, repede şi ferm, și să expire apoi pe gură
o Se va repeta manevra în aceiași nară sau în cealaltă, dacă este necesar
o Se instruiește pacientul să-şi mențină poziția încă câteva minute după
administrare, să inspire blând pe nas şi să expire pe gură, să evite să îşi sufle
nasul câteva minute
180
 Administrarea de medicamente sub formă de aerosoli:
o Se solicită pacientului să-şi sufle nasul
o Se agită flaconul înainte de utilizare şi se îndepărtează capacul
o Se ține flaconul între degetul mare şi arătător
o Se indică pacientului să întindă capul pe spate şi se introduce capătul
flaconului într-o nară în timp ce o comprimăm pe cealaltă
o Se eliberează o doză de medicament printr-o mișcare fermă şi rapidă
o Se agită din nou flaconul şi se introduce şi în cealaltă nară
o Se îndepărtează adaptatorul flaconului, se spală cu apă călduță şi se lasă să
se usuce fiind indicat să se folosească doar la același pacient
notarea o Atingerea efectelor terapeutice scontate
procedurii o Toleranță locală și generală bună
8. Observații  Tuburile sub presiune (ca sprayurile şi aerosolii) trebuie verificate să nu fie
accidentate sau perforate
 Pentru a evita contaminarea şi răspândirea infecțiilor, flacoanele se etichetează şi se
folosesc doar la un pacient
 Pacientul trebuie învăţat să îşi administreze singur şi corect medicamentele dacă este
necesar să continue administrarea şi acasă
 Pacientul trebuie avertizat să nu îşi administreze medicația un timp mai îndelungat
decât este prescris, deoarece aceasta îşi poate pierde efectul terapeutic sau dimpotrivă,
poate da dependență
 Pacientul trebuie informat asupra posibilelor efecte adverse ale tratamentului cât şi a
anumitor particularități ale medicamentelor administrate (de exemplu, la
administrarea de corticosteroizi sub formă de spray sau aerosoli, efectul poate apărea
la un interval cuprins între 2 zile şi 2 săptămâni)
 Pacientul va fi învăţat să îşi mențină o bună igienă orală şi nazală
Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie

D-8.
Aerosoloterapia
1. Definiții  Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezintă introducerea
medicamentelor gazoase si volatile prin mucoasa respiratorie cu absorbtia acestora la
nivelul alveolelor pulmonare.
 Vascularizatia întinsă și suprafata mare a alveolelor pulmonare constituie factori
favorizanți pentru absorbția gazelor, substanțelor gazificate, lichidelor sub formă de
vapori sau fin pulverizate, instilatie și inhalarea prafurilor nedizolvabile.
 Inhalarea substantelor medicamentoase cu ajutorul vaporilor de apă au scopul de a
dezinfecta si de a descongestiona mucoasele inflamate ale căilor inflamatorii
2. Scop Terapeutic
 Dezinfecție, decongestionarea mucoasei căilor respiratorii
 Îmbogățirea aerului inspirat în oxigen, pentru combaterea hipoxiei
 Fluidificarea sputei, expectoratiei
3. Indicații  Bronhopneumonii respiratorii
 Infecții ORL
 Încărcătură traheo- bronșică
 Uscăciunea mucoasei căilor respiratorii
4. Dispozitive de La ora actuală există trei tipuri de dispozitive de aerosoloterapie:
terapie  dispozitivele inhalatorii presurizate cu eliberare standardizată (spray-ul –pMDI)
inhalatorie-  dispozitivele inhalatorii cu pudră uscată (dry powder inhalers- DPI)
aerosoloterapie  nebulizoarele
5. Materiale  Recomandarea medicală
necesare  Medicamentul sub forma
 dispozitivului presurizat (spray) sau
 dispozitiv cu pulbere uscată (turbohaler, diskhaler, handihaler )
6. Administrarea  Se asează pacientul într-o poziţie relaxată, pe un scaun (sau în picioare);
181
aerosolului  Se scoate capacul de protectie al spray-ului;
utilizând pMDI(  Se ține spray-ul cu piesa bucală în jos, în ,,pensa’’ formată între degetul mare şi
spray) arătător;
 Se agită flaconul de 3 – 4 ori;
 Se instruiește pacientul
 să realizeze o expiraţie profundă, să plaseze piesa bucală în cavitatea
bucală între dinţi şi să strângă buzele în jurul ei, fără a o muşca
 să înceapă un inspir profund; imediat ce a început inspirul, să apese o
singură dată pe flacon;
 să contine inspirul pînă la capăt şi să își blocheaze respiraţia 10 secunde
(numără pînă la 10);
 Pentru a administra un al doilea puf, pacientul păstrează flaconul în poziţie verticală şi
aşteaptă aproximativ o jumătate de minut înainte de a repeta etapele (expir profund,
inspire profund, eliberarea unui puf)
Se instruiește pacientul să curețe flaconul cel puţin o dată pe săptămână.
 Se scoate flaconul de metal din învelişul de plastic al inhalatorului şi se îndepărtează
capacul piesei bucale.
 Se clăteste învelişul de plastic şi piesa bucală cu apă caldă.
 Se lasă la uscat într-un loc cald dar evitand căldura excesivă.
 Se pune flaconul şi capacul piesei bucale.
 Se poate adăuga în apă un detergent slab sau o soluţie de tipul celor folosite la
curăţarea biberoanelor pentru copii.
 Se clătește apoi cu apă curată înainte de uscare.
 NU SE PUNE FLACONUL DE METAL ÎN APĂ.
7. Inhalatoarele cu Pentru cei care nu pot utiliza corect dispozitivele tip spray sau pentru cei care nu
pulbere uscată tolerează gazul din aceste dispozitive, au fost concepute şi realizate inhalatoare cu pulbere
uscată. Cele mai cunoscute, în prezent, pe piaţa românească sunt:
1.Dispozitivul tip turbohaler - este un dispozitiv cilindric în care au fost încărcate doze
de medicament (50-200), sub formă de pulbere foarte fină
Cum se utilizează un turbohaler ? Pacientul va fi instruit astfel:
 Se deşurubează capacul de protecţie;
 Se ţine dispozitivul vertical, în mâna stîngă;
 Cu mâna dreaptă se răsucește inelul colorat aflat la baza turbohalerului spre dreapta,
15-20 grade, apoi spre stînga, pînă se aude un ,,clic”;
 Se trece dispozitivul în poziţie orizontală;
 Pacietul realizează o expirație forțată apoi își lipește buzele de vîrful dispozitivului şi
inspiră profund;
 Își ţine respiraţia 10 secunde, după care reia respiraţia normală.
 Se şterge turbohalerul şi se înşurubează capacul protector.
 O fereastră laterală îl va anunţa, prin apariţia unei benzi roşii, de ultimele doze.
 Pacientul își clătește gura, cu multă apă, după fiecare administrare, pentru a evita
dezvoltarea ciupercii bucale (candida).
 Nu se folosesc dispozitivele tip Turbuhaler în crize sau exacerbări
deoarece este necesar un inspir profund pentru a elibera doza optimă.
2.Dispozitivele tip ,,Diskhaler”

Dispozitive cu pulbere uscată tip ,,Diskhaler”, se utilizează datorită uşurinţei de
utilizare. Acest tip de dispozitiv poate fi încărcat cu 30 sau 60 doze şi este prevăzut cu un
contoar care semnalează numărul de doze rămase.
Cum se utilizeaza un Diskhaler ? - Instruirea pacientului
 Pacientul ține dispozitivul cu mîna stîngă, în poziţie orizontală;
 Cu mîna dreaptă împinge clapeta capacului de protecţie; va observa o a doua clapetă
şi un orificiu ovalar de inhalaţie (piesa bucală);
 Împinge pînă la capăt clapeta a doua, care armează aparatul;
 Își lipeștebuzele în jurul piesei bucale şi inhalează profund iar apoi își blochează 10
secunde rrespirația, urmată de reia o respiraţie normală;
182
 Închide dispozitivul tragînd simultan cele două clapete.
 Marele avantaj al acestui aparat este simplitatea de utilizare.
 Poate fi folosit în timpul crizelor sau în exacerbări deoarece cantitatea de
medicament eliberată nu depinde de fluxul inspirator !
După fiecare utilizare pacientul este rugat să își clătească gura cu apă (şi intermitent
cu soluţie de bicarbonat de sodiu alimentar).
3. Dispozitiv tip Handihaler -Mod De Administrare
Pentru a asigura administrarea corectă a medicamentului de către pacient, când se
utilizează handihaler-ul, pacientul va fi instruit de către medic/asistentul medical asupra
modului de utilizarea a inhalatorului.
Dispozitivul Hadihaler este alcătuit din:
1.Capacul de protecţie împotriva prafului
2.Aplicatorul bucal
3.Baza
4.Dispozitivul pentru perforare
5.Camera centrală
Instruireea pacientului
 Pentru a debloca capacul de protecţie împotriva prafului, se explică pacientului să
apese dispozitivul pentru perforare până la capăt şi apoi să îl elibereze.
 Să deschidă complet capacul de protecţie împotriva prafului, prin împingerea lui
în sus. Apoi se deschide aplicatorul bucal prin împingerea lui în sus
 Pacientul scoate o capsulă Spiriva din blister (numai înainte de administrare) şi se
pune în camera centrală. Nu are importanţă modul în care se pune capsula în
cameră.
 Închide bine piesa bucală până se aude un clic, lăsând deschis capacul de protecţie
împotriva prafului.
 Ține dispozitivul HandiHaler cu piesa bucală în sus şi se apasă numai odată
complet dispozitivul de perforare şi apoi se eliberează. Astfel se perforează
capsula şi se permite eliberarea medicamentului pentru inhalare.
 Să expire complet. Important: a se evita expirarea în piesa bucalăl
 Să introducă piesa bucală a dispozitivului HandiHaler în gură şi să strângă ferm
buzele în jurul lui. Să menţină capul în poziţie verticală şi să inspire încet şi
profund, dar suficient de puternic, pentru a auzi sau simţi vibraţia capsulei. Să
inspire până ce plămânii sunt plini cu aer; apoi să își ţină respiraţia cât mai mult
posibil şi, în acelaşi timp, să scoate dispozitivul HandiHaler din gură.
 Să reia respiraţia normală. Să repetă etapele încă o dată, până la golirea completă
a capsulei
 Să deschidă încă odată piesa bucală şi să îndepărteze capsula utilizată şi să o
arunce
 Să închidă piesa bucală şi capacul de protecţie împotriva prafului în vederea
păstrării dispozitivului HandiHaler
8. Supravegherea  Se urmăresc reacțiile pacientului, apariția tahicardiei, gust amar în gură
pacientului
9. Evaluarea şi  Se notează procedura, se monitorizează efectelor secundare
notarea  Bilanț pozitiv: Pacientul se simte bine, criza de dispnee se remite
procedurii  Bilanț negativ / Ce faceți?
o Pacientul acuză tahicardie, căldură, durere în piept
o Se întrerupe procedura şi se anunță medicul
D-8.1 Nebulizarea
1. Definiție  Transformarea unei substanțe /soluţii medicamentoase, cu ajutorul unui aparat de
aerosoli atașat unui flux de aer, în vapori fini ce pot fi inhalați cu ajutorul unei măști
183
faciale
 Pentru a putea fi inhalate diametrul particulelor inhalabile trebuie să fie de 1-5 µm
2. Medicamente  Medicamente disponibile pentru administrarea sub formă de aerosoli nebulizaţi
o Bronhodilatatoare de tip beta-2 agonişti cu acţiune scurtă pentru tratarea
crizelor: fenoterol, terbutalină, salbutamol etc.
o Bronhodilatatoare de tip anticholinergice: ipatropium şi tiotropium
o Corticosteroizi inhalatori pentru combaterea inflamației bronșice:
 Fluticasone, budesonide, beclometazonă etc.
o Expectorante: ambroxol, fluimucil, acetilcisteină etc.
3. Scop/obiective  Îndepărtarea bronhospasmului (astm bronşic, bronșită cronică, emfizem, alte afecțiuni
pulmonare în care bronhospasmul este un factor agravant)
 Fluidizarea secrețiilor şi vâcozităților pentru ușurarea expectorației
4. Indicații  Afecțiuni pulmonare cronice obstructive (astm bronșic, BPOC)
 Fibroză chistică
 Infecție cu Pneumocystis carinii
 Laringită acută, edem laringian al copilului
 Bronșită acută
 Pneumonie comunitară
 Rinite, sinuzite, otite acute sau cronice
5. Materiale  Nebulizator/ Sursă de oxigen
necesare  Soluţia de nebulizat
 Ser fiziologic 0,09 %
 Mască facială cu rezervor de unică utilizare pentru soluția medicamentoasă
 Seringă sterilă, ace sterile
 Ambalaj de polietilenă
 Recipient de colectarea deșeurilor
pacientului o Terapia cu aerosoli nu se va începe fără o pregătire prealabilă a pacientului
în legătură cu necesitatea procedurii, în ce constă această, utilizarea corectă
a dispozitivelor, mânuirea, curățirea /dezinfecţia lor, eventualele efecte
secundare după administrare
o Se obține, astfel acordul pacientului în vederea cooperării
o Se recomandă pacientului să nu fumeze înainte de nebulizare şi să nu
vorbească pe durata acesteia
o Se educă pacientul ca pe durata nebulizării să efectueze respirații adânci,
regulate, prin masca nebulizatorului pentru a ne asigura că medicația ajunge
în bronhii, bronhiole şi nu în orofaringe
7. Efectuarea  Se spală mâinile
procedurii  Se pregătește şi se asamblează echipamentul
 Se așează pacientul într-o poziţie confortabilă, șezând de obicei
 Se prepară doza pentru administrare într-o seringă sterilă
 Se introduce soluţia în nebulizator
 Se încurajează pacientul să respire vaporii prin masca de aerosoli pentru un efect
maxim
o Normal soluţia se administrează în 10-15 minute şi se explică acest lucru
pacientului
o Se rămâne cu pacientul până ce toată soluţia a fost vaporizată
 Pacientul spală masca de aerosoli la jet de apă şi usucă tubulatura şi piesa
bucală/masca facială după utilizare după care o introduce într-un ambalaj de
polietilenă până la administrarea următoare
 La externarea pacientului masca se va arunca la deșeuri contaminate de către
asistentul medical
8. Supravegherea  Dacă se utilizează o mască de aerosoli pacientul va trebui să se spele pe faţă după
184
pacientului efectuarea aerosolilor
 După procedură pacientul va fi instruit să își clătească gura cu apă cu bicarbonat sau
cu ceai de mușețel (prevenirea apariția candidozei oro-faringiene)
 Se aşează pacientul într-o poziţie comodă şi se observă eventuale reacții adverse
9. Evaluarea şi  Se notează procedura, se monitorizează efectelor secundare şi se vor raporta imediat
notarea ce apar
o Pacientul se simte bine, criza de dispnee se remite
o Pacientul acuză tahicardie, căldură, durere în piept
 Se întrerupe procedura şi se anunță medicul
10. Observații  Menținerea unui mediu sigur
o Nebulizarea nu este o procedură sterilă, dar trebuie menținute standarde de
curățenie şi dezinfecţie
 Asistenta trebuie să se spele pe mâini înainte şi după procedură
 Echipamentul pentru pacienţi trebuie menținut curat şi uscat şi va fi schimbat la 24
ore când nu este folosit
D-9. Administrarea medicamentelor pe cale rectală

11. Definiție  Introducerea prin anus în rect a unor medicamente care se topesc la temperatura
corpului si se absorb lent
12. Indicații  Stimularea peristaltismului intestinal și favorizarea defecației
 Reducerea fenomenelor inflamatorii locale
 Combaterea febrei și a simptomelor specifice unor aparate
13. Materiale  Se pregătesc materialele pe o tavă medicală sau cărucior pentru medicamente
necesare o Medicamentele prescrise de medic:
 Supozitoare, unguentul cu aplicator special, dispozitiv medical
pentru microclismă
o Se verifică corespondența între medicația prescrisă și cea eliberată de
farmacie
o Se verifică calitatea şi integritatea supozitoarelor, tuburilor cu unguente,
termenul de valabilitate
 Lubrifiant pentru supozitoare, dacă este nevoie
 Comprese de tifon/ prosop de hârtie
 Paravan pentru izolarea pacientului
pacientului o Informați pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
o Se asigură pacientul de respectarea intimității
o Se aşează pacientul în poziția SIMS (decubit lateral stâng cu membrul inferior
stâng întins și cel drept flectat)
o Se acoperă pacientul expunându-i doar zona fesieră
15. Efectuarea  Pentru supozitoare:
procedurii o Se îmbracă mâna dominantă cu o mănușă de cauciuc
o Se scoate supozitorul din ambalaj și se lubrifiază vârful la nevoie
o Se îndepărtează fesele cu mâna nedominantă pentru a evidenția zona anală
o Se cere pacientului să inspire adânc pentru a inhiba senzația de defecație și a
reduce disconfortul
o Se introduce supozitorul prin anus cu vârful conic orientat înainte și se
împinge până trece de sfincterul anal intern (cca 6 cm)
o Se curăță zona anală cu șervețele de hârtie
o Se solicită pacientului să rămână în aceeași poziție și să rețină supozitorul
cel puțin 15 minute până se topește, pentru a-și face efectul
 Pentru unguente:
185
o Se pun mănușile
o Se atașează aplicatorul la tub şi se lubrifiază
o Se așează pacientul în poziția SIMS şi se acoperă expunându-i doar zona
fesieră
o Se ridică fesa dreaptă cu o mână pentru a expune anusul
o Se indică pacientului să respire profund pe gură pentru a relaxa sfincterul
anal şi a reduce anxietatea şi disconfortul în timpul inserției
o Se introduce cu blândețe aplicatorul lubrifiat, direcționându-l spre ombilic
o Se presează încet pe tub pentru a elibera unguentul
o Se scoate aplicatorul şi se plasează comprese interfesier pentru a absorbi
excesul de unguent
o Se detașează aplicatorul şi se spală bine cu apă caldă şi săpun (se va folosi
doar la același pacient)
 Pentru dispozitivele medicale:
o Se deschide microclisma îndepărtând capacul canulei de siguranță
o Se aplică câteva picături în zona perianală și apoi se introduce ușor canula
în rect
o Se apasă microclisma (recipientul sub formă de burduf) până la capăt
o La sfârșitul aplicării monodozei, se menține comprimarea recipientului tip
„burduf” până la extracția completă a canulei, pentru a evita ca produsul să
fie aspirat
notarea o Rezultatele așteptate sunt atinse
procedurii o Pacientul exprimă stare de confort
o Nu apar efecte adverse
17. Complicații  Pacienți cu tulburări de ritm întrucât introducerea supozitoarelor intrarectal stimulează
nervul vag şi determină aritmii
 Pacienți operați recent în zona rectului sau a prostatei
 Pacienți cu rectoragie
18. Observații  Deoarece ingestia de lichide şi mâncare stimulează peristaltismul, supozitoarele
pentru combaterea constipației trebuie administrate cu 30 de minute înainte de masă
 Pacientul va fi învăţat să se abțină de la expulzia supozitorului
 Unii pacienți (de exemplu cei cu hemoroizi) nu-şi pot suprima senzația urgentă de
defecare şi nu pot reține supozitorul mult timp
 Pacientul trebuie informat că anumite supozitoare pot schimba culoarea scaunului
următor
D-10. Administrarea medicamentelor pe cale vaginală

1. Definiție  Aplicarea unguentelor, a capsulelor moi și ovulelor, a comprimatelor care conțin
substanțe antiparazitare /antibacteriene /antimicotice /hormonale în interiorul cavității
vaginale
2. Indicații și  Indicații:
contraindicații o Inflamații ale mucoasei vaginale produse de bacterii parazite, Trichomonas
sau ciuperci parazite (candida)
o Atrofie vaginală prin carență estrogenică
o Întârzierea cicatrizărilor cervico-vaginale
o Alergie la una din componentele medicamentelor
o Cancer estrogenodependent (pentru cele care conțin hormoni)
o Sarcină, alăptare
3. Materiale  Unguent /cremă de uz vaginal, ovule, capsule moi, comprimate
necesare  Aplicator de cremă
 Material pentru spălătură vaginală (dacă este necesar)
186
4. Efectuarea  Se verifică prescripția medicală și se confruntă cu medicamentele eliberate /procurate
procedurii  Se verifică termenul de valabilitate
 Se identifică pacienta
 Se evaluează capacitatea acesteia de a-și administra singură medicamentele
 Se face instruirea privind administrarea
 Se asigură intimitatea
 Se așează pacienta în decubit dorsal cu genunchii flectați, coapsele depărtate sau în
decubit lateral
 Se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință
 Dacă medicul recomandă se face la început o spălătură vaginală
5. Administrarea  Se scoate medicamentul din ambalaj
ovulelor,  Folosind două comprese se îndepărtează labiile mari evidențiind orificiul vaginal
capsulelor,  Se introduce medicamentul în canalul vaginal și se împinge ușor până în fundul de sac
tabletelor posterior
 Se instruiește pacienta să rămână în decubit 15 minute pentru a favoriza topirea și
absorbția
 Unele tablete (tricomicon) se umezesc ușor aproximativ 30 de secunde înainte de
administrare
o Administrarea se face de regulă seara, uneori și dimineața
6. Administrarea  Se deschide tubul de cremă perforând capacul de aluminiu cu extremitatea opusă a
cremelor cu capacului
ajutorul  Se înșurubează aplicatorul pe filetul tubului
aplicatoarelor  Se presează tubul în partea terminală până la umplerea completă a aplicatorului cu
cremă
o În caz de rezistență a pistonului, acesta se retrage puțin
 Se detașează aplicatorul și se închide tubul
 În poziție culcat, cu genunchii flectați, depărtați, se introduce cu atenție aplicatorul
profund în vagin
 Se împinge pistonul până la completa golire a aplicatorului
 Se retrage aplicatorul fără a atinge pistonul
 După utilizare aplicatorul se spală cu apă călduță și săpun, se usucă și se păstrează în
cutie până la folosirea următoare
7. Supravegherea  Pacienta poate acuza local, uneori, fenomene de sensibilizare (arsuri, iritații) ceea ce
pacientei impune anunțarea medicului
 Tratamentul nu se întrerupe în timpul menstruației
 În cazul vaginitelor se tratează și partenerul
 În timpul tratamentului nu se fac spălături vaginale, decât la indicația medicului
 Nu se folosesc tampoane intravaginale
D-11. Administrarea medicamentelor prin sondă nazogastrică

1. Definiție  Administrarea medicamentelor pe cale enterală în cazul imposibilității /restricției de
ingestie pe cale orală
2. Linii directoare  Se va evita administrarea medicației la ora mesei pentru a preveni introducerea unei
cantităţi prea mari de lichide odată (peste 400 ml la adulți)
 În cazul în care trebuie administrată şi medicația şi masa în același timp, se va
administra întâi medicația
 Dacă sonda nazogastrică este atașată la o pungă colectoare sau sistem de aspirare,
acesta trebuie oprit şi sonda clampată, cel puţin 30 minute după administrare
3. Indicații  Obstrucţie la nivel bucal sau esofagian (cancer, arsuri)
contraindicații  Tulburări majore de deglutiție (paralizie, dispariția reflexului de deglutiție, alterare
vigilenței)
4. Materiale  Medicația prescrisă
necesare  Aleză
 Seringă obișnuită de 50-60 ml
 Comprese de tifon /șervețele de unică folosinţă
187
 Recipient pentru mixarea medicamentelor, dacă este necesar
 Pensă pentru clampat sonda
 Apă la temperatura corpului
procedurii  Se verifică prescripția medicală
 Se spală simplu mâinile
 Se explică procedura pacientului conștient
 Se aşează pacientul în poziţie proclivă (capul şi toracele uşor ridicat) în cazul
administrării medicamentelor pe sondă nazogastrică
 Se mixează medicamentele solide şi se dizolvă cu apă
 Se aspiră în seringă soluţia medicamentoasă pregătită sau livrată ca atare
 Se verifică permeabilitatea sondei
 Se atașează seringa la sonda nasogastrică şi se introduce lent soluţia
 Se spală sonda nasogastrică cu 30-50 ml de apă caldă pentru a îndepărta urmele de
medicament
 Se detașează seringa şi se clampează sonda nazogastrică pentru 20-30 de minute după
administrarea medicamentelor
 Se poziționează pacientul pe partea dreaptă încă 30 min Pentru a facilita pătrunderea
medicamentelor în stomac şi pentru a preveni refluxul gastro-esofagian
 Se notează procedura în fișa de proceduri a pacientului
COD
Procedură
D-12 ADMINISTRAREA DE MEDICAMENTE DIVERSE
D-12.1. Administrarea oxigenului

1. Definiție  Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în scopul
îmbogățirii aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge până
la 100%
o Asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la țesuturi prin
combaterea hipoxiei determinată de:
 Scăderea oxigenului alveolar
 Diminuarea hemoglobinei
 Tulburări în sistemul circulator
o La nivelul țesuturilor O2 este utilizat sub formă dizolvată în plasmă,
cantitatea de 0,3 ml oxigen la 100 ml sânge
o Oxigenoterapia necesită 1,8-2,2ml la 100 ml sânge la administrarea O2 sub o
atmosferă
3. Indicații  Hipoxie circulatorie
o Insuficientă cardiacă
o Edem pulmonar
o Infarct miocardic
 Hipoxie respiratorie
o Șoc
o Anestezie generală
o Complicații postoperatorii
o Nou născuți
4. Materiale  Sursă de oxigen
necesare o Stație centrală de oxigen sau microstație
o Butelie de oxigen (de 300-10.000 l oxigen comprimat la 150 atm
o Concentratoare /extractoare de oxigen
 Sistem de delivrare a oxigenului
o Reductor
o Umidificator
188
o Debitmetru
 Dispozitiv adaptat de administrare a oxigenului funcție de starea pacientului:
o Sondă nazală
o Mască de oxigen
 Interfețe utilizate în administrarea oxigenului:
o Mască cu rezervor „The non rebreathing mask” - asigura un debit de
oxigen(10-15 l/min) și un FIO2 de 0.8-0.95(fracție inspirată a O2=FIO2)
o Mască cu reinhalare parțială „The parțial rebreathing mask”- asigură un Fi
O2 de 0.7-0.85
 Ajută la livrarea unor concentrații crescute de O2 la un flux redus
 La 6 L/min eliberează o concentrație de oxigen de 40-50 %, iar la 10-
15l/min de 60 %
o Mască Venturi care asigură un FIO2 controlat de 24%, 28%, 35%, 40% sau
60%. FIO2=20%+(4 x debit de O2 în l/min)
o Mască facială simplă - asigură un FIO2 de 0.40-0.60
pacientului o Dacă este conștient informați pacientul explicând procedura şi necesitatea ei
pentru a obține colaborarea
o Asiguraţi pacientului o poziţie comodă, semișezândă şi verificați libertatea
căilor respiratorii
6. Efectuarea  Administrare prin mască facială simplă
procedurii o Se verifică scurgerea oxigenului din sursă
o Se pune masca în mâna bolnavului pentru a ușura controlul măști și i se
susține mâna
o Debitul oxigenului poate ajunge până la 10-12 l/minut
o Se așează masca pe piramida nazală și apoi pe gură
o Când bolnavul s-a obișnuit cu masca, se așează cureaua de fixare în jurul
capului
o În general este greu suportată de bolnav datorită hamului de etanșeizare
 Administrare prin canulele nazale/ochelarii nazali
o Permite administrarea oxigenului în concentrație de 25-45%
o Se așează pacientul în poziție semișezândă - care favorizează expansiunea
pulmonară
o Se dezobstruează căile aeriene, dacă este nevoie
o Ochelarii pentru oxigen se fixează după urechi și apoi sub bărbie (prezintă 2
mici sonde de plastic care pătrund în nări)
 La flux mai mare de 4l/min apare uscăciunea mucoaselor, iritația și
disconfortul(este necesară umidificarea)
7. Supravegherea  Se supraveghează pacientul şi se controlează frecvent debitul și saturația oxigenului,

pacientului se observă faciesul, semnele vitale (respirația în special), culoarea tegumentelor, starea
de conștiență
 Se asigură îngrijirea nasului şi cavității bucale deoarece O2 usucă mucoasa oro-
faringiană
 Se monitorizează saturația pacientului utilizând fie pulsoximetria, fie gazometria
arterială funcţie de starea pacientului
8. Evaluarea şi  Se notează data şi durata oxigenoterapie şi debitul /min
notarea  Se notează saturația oxigenului
procedurii
9. Complicații,  Dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi împins de
incidente și oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
accidente  În cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate,
pot apărea:
o Iritare locală a mucoasei
o Congestie și edem alveolar
o Hemoragie intraalveolară
189
o Atelectazie
 Pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală
D-12.2. Administrarea cortizonului

1. Definiție  Cortizonul este un hormon de tip steroid, mai exact un glucocorticoid secretat de
glandele suprarenale, în mod natural
 Adesea, mai este numit și „hormonul de stres", deoarece nivelul său fluctuează în
funcție de starea emoțională și de stres fizic al persoanei
 Cortizonul (analogi de sinteză) reprezintă o clasă de medicamente care combat
inflamația, au efect antiinflamator marcat şi acţiuni importante asupra metabolismului
glucoproteic
2. Efecte  Micșorează nivelul inflamației în organism, diminuează formarea edemului local şi
menţin răspunsul vaselor la catecolamine
 Au proprietăți antialergice marcate
 Sunt eficace în toate tipurile de şoc circulator
 Influențează constantele hemogramei
 Scad apărarea organismului la infecții întârziind cicatrizarea
 Cresc secreţia gastrică de HCL
 Stimulează sistemul nervos central creând o stare de bine dar pot declanșa reacții
psihotice
 Favorizează retenția de sare şi apă
 Favorizează gliconeogeneza pe seama proteinelor
3. Indicații Indicații
 Boli reumatismale
 Lupus eritematos sistemic
 Scleroza multiplă
 Stări edematoase (glomerulonefrite sau nefrita lupică)
 Boli neoplazice în stadiul terminal pentru îmbunătățirea calităţii vieții şi pentru
profilaxia stărilor de greață şi vărsături provocate de chimioterapia antineoplazică
 Boli alergice
4. Forme de prezentare Preparate orale: prednison, medrol
 Preparate pentru administrare parenterală intramusculară și intravenoasă (Solu-
Medrol, dexametazonă, hidrocortizon hemisuccinat)
 Se anunță pacientul și se obține consimțământului lui
5. Pregătirea pacientului
 Se pregătește funcție de calea de administrare ( orală, intravenoasă, intramusculară)
6. Pregătirea  Se pregătesc funcție de calea de administrare: vezi administrarea orală, parenterală
materialelor (intramuscular și intravenos) a medicamentelor
7. Constituirea  Constituirea și administrarea SOLUȚIEI DE CORTIZON
soluțiilor în cazul o Pentru administrarea intramusculară de văzut injecția intramusculară
administrării o Pentru administrarea intravenoasă de văzut injecția intravenoasă
parenterale  Solu-Medrol - Flacon compartimentat:
o Se apasă pe activatorul de plastic pentru a forța pătrunderea solventului în
compartimentul inferior
o Se agita ușor pentru obținerea soluției
o Se îndepărtează porțiunea de plastic care acoperă centrul dopului
o Se sterilizează fata superioară a dopului cu un bactericid adecvat
o Se pătrunde cu acul prin centrul dopului până când vârful său este abia
vizibil
o Se întoarce flaconul cu gura în jos pentru a se extrage soluția
 Hidrocortizon Hemisuccinat - Flacon:
o În condiții aseptice se adaugă solventul în flaconul cu pulbere sterilă
o Se folosește numai solvent special
 Prepararea soluției perfuzabile:
o Mai întâi se reconstituie soluția așa cum este indicat
o Terapia poate fi inițiată prin administrarea soluției de metilprednisolon
succinat de sodiu intravenos timp de cel puțin 5 minute (pentru doze mai mici
190
de 250 mg) până la 30 de minute (pentru doze mai mari de 250 mg)
o Dozele ulterioare pot fi administrate similar
o Dacă se dorește, medicația poate fi administrata în soluții diluate, prin
amestecul soluției reconstituite cu dextroza 5% în apă, ser fiziologic sau
dextroza 5% în soluție de nacl 0,45% sau 0,9%
o Soluțiile rezultate sunt stabile din punct de vedere fizic și chimic timp de 48 de
ore
8. Precauții speciale  Doza este strict individualizată de către medic
 Preparatele cortizonice se administrează 2/3 din doză zilnică dimineaţa şi 1/3 după
amiază pentru a respecta nivelul maximal al secreției fiziologice a cortizolului
 Doza de întreținere se administrează dimineaţa
 Dozele sub 250 mg se pot administra i.v. lent în cel puţin 5', iar cele peste 250 mg în
PEV, în cel puţin 30'
 Doza se scade treptat conform recomandării medicale
 Soluţia obținută prin dizolvarea liofilizatului se păstrează maximum 48h
9. Supravegherea  Se monitorizează TA - există risc de creștere prin retenție hidrosalină
pacientului  Se recomandă dietă hiposodată, alimente bogate în calciu şi vitamina C (pentru
funcţionarea glandei corticosuprarenale şi prevenirea osteoporozei, în cazul
tratamentului de lungă durată cu cortizon)
 Se cântărește periodic în timpul tratamentului de lungă durată: există risc de obezitate
 Apar pirozisul şi epigastralgii -se administrează inhibitori ai secreției gastrice şi
regim alimentar de protecţie
 Se supraveghează scaunul, există risc de acutizare a ulcerului gastro-duodenal
 Se monitorizează glicemia:
o Crește prin gluconeogeneză
o Se recomandă regim hipoglucidic
o Se supraveghează atent pacienții cu diabet
 Pacientul poate acuza slăbiciune musculară, se pierde potasiu în timpul tratamentului -
se recomandă dieta hiperproteică
 Se supraveghează comportamentul pacientului: pot apare stări de agitație, insomnie,
tulburări psihotice
 Se observă aspectul tegumentelor - pot apărea edeme
10. Educația  Pacientul trebuie instruit:
pacientului o Să ia medicamentele după masă sau împreună cu gustarea
o Să respecte orarul de administrare: 2/3 din doză la ora 8 şi 1/3 din doză la
ora 16°° și să nu omită nici o doză de medicamente
o Să aibă asupra lui şi la îndemână medicamentele pentru a putea fi folosite în
caz de urgenţă
o Să evite situațiile de stres accentuate (febră, infecțiile, lucrări dentare,
accidente, crize personale sau familiale)
o Să nu modifice dozele fără acordul medicului
o Să-şi monitorizeze semnele şi simptomele care pot apare: anorexie, greață,
vărsături, slăbiciune, depresie, amețeală, poliurie, pierdere în greutate şi să
anunțe medicul
o Să se cântărească periodic, să observe modificarea feței (faţă în lună plină),
prezenţa edemelor, să-şi măsoare TA. În cazul creșterii ponderale să se
adreseze medicului
o Să consume o dietă hiposodată şi hiperproteică în timpul tratamentului şi să
consume moderat glucide
o Să echilibreze efortul fizic cu repausul și să evite activităţile suprasolicitante
o Să nu facă vaccinări, există risc de complicații neurologice
o Să nu întrerupă tratamentul brusc sau fără acordul medicului, fiind necesară
scăderea dozelor treptat
D-12.3. Administrarea insulinei

1. Definiție  Insulina este medicamentul care asigură supraviețuirea pacienților cu diabet zaharat tip
191
1 şi controlul glicemiilor pentru un număr semnificativ (în creștere) dintre pacienții cu
diabet zaharat 2 şi gravide cu diabet gestațional
2. Scop  Promovarea şi menținerea stării de bine, clinic şi psihologic al pacienților
 Evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice şi a cetoacidozei
3. Indicații  Diabet zaharat tip 1 (indicaţie absolută)
 Diabet zaharat tip 2:
o Atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice
orale combinate cu dieta nu se ating obiectivele terapeutice
o Episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecții moderate
sau severe)
o Pre-, intra- şi postoperator când se suspendă medicația orală
o În cazul contraindicațiilor preparatelor orale (insuficienţa hepatică şi renală)
o Reacții adverse ale unor preparate orale
 Diabetul zaharat gestațional care nu se rezolvă prin dietă
 Urgențe hiperglicemice (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară)
4. Tipuri de insulină  Insuline prandiale: analogi de insulină cu acțiune rapidă și insulină cu durată scurtă de
acțiune (regular)
 Insulinele prandiale se pot administra subcutanat și sunt singurele care se pot
administra intravenos, intramuscular și în pompele de insulină
 Analogii de insulină cu acțiune rapidă au absorbție rapidă (10-15 minute) și se
administrează cu 15-20 minute preprandial, însă pot fi administrați și în timpul mesei
sau postprandial
 Tipuri de analogi de insulină cu acțiune rapidă:
o Insulina Lispro (Humalog)
o Insulina Aspart (Fiasp. Novorapid)
o Insulina Glulisine (Apidra)
o Insulinele cu durată scurtă de acțiune intră în acțiune în 30-60 minute din
momentul injectării și de aceea se administrează cu 30 minute înainte de masă
o Tipuri de insuline cu durată scurtă de acțiune: Humulin R, Insuman Rapid
o Insuline cu acțiune intermediară (NPH): Monotard, Insulatard, Humulin N,
Insuman basal prezintă vârf de acțiune la 5-8 ore și variabilitate crescută a
acțiunii
o Analogi de insuline cu acțiune lungă (insuline bazale) - au durata de acțiune
între 18 -24 ore
 Tipuri de analogi de insuline cu acțiune lungă:
o Insulina Glargine (Toujeo)
o Insulina Detemir (Levemir)
o Insulina Abasaglar – medicament biosimilar (medicamentul de referință este
insulina Glargine)
 Amestecurile de insulină se realizează între insuline prandiale și insuline bazale:
o Formele premixate conțin, în proporții variabile (25/75, 30/70, 50/50),
insulină cu durată scurtă de acțiune și insuline NPH (Mixtard 30, Insuman
Comb 25, Insuman Comb 50, Humulin M3)
o Există și insuline premixate cu analog rapid Lispro și insulină NPH modificată
în proporții 25/75 și 50/50 (Humamix 25, Humamix 50), cât și cu analogul
rapid Aspart și insulină NPH (Novomix 30)
5. Forme de  Insulina se prezintă în țara noastră astfel:
prezentare o Flacoane de 5ml sau 10 ml ce conțin insulină în concentrație de 100UI/1 ml.
Din flacon insulina se administrează cu seringa
o Cartușe de 3ml ce conțin insulină în concentrație de 100UI/1 ml. Insulina se
administrează cu ajutorul penului sau, dacă se defectează, se poate folosi
seringa
o Sisteme preumplute (optiset, novolet, solostar) care conțin insulină în
concentrații diferite 100 UI/1 ml, 200 UI/1ml, 300 UI/1 ml ceea ce înseamnă că
nu se poate folosi seringa pentru administrare
 Administrarea insulinei se mai poate face și prin POMPĂ DE INSULINĂ care asigură
substituția bazală de insulină (rata bazală) și substituția prandială de insulină (bolus
192
prandial). Insulina administrată prin pompa de insulină poate fi insulină cu durată scurtă
de acțiune sau analogi rapizi de insulină.
 Păstrarea insulinei:
o Se păstrează de regulă la frigider între 2-8°, nu în congelator sau aproape de
acesta
o Nu trebuie utilizată insulina care a fost congelată
o În vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte
o Nu se încălzește înainte de administrare
o Flaconul integru şi/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub
30° la întuneric, nu mai mult de 28 de zile
o Dacă timpul este depășit se pierde valabilitatea
6. Stabilirea dozei și  Se face de către medic, individualizat
tipului de  Medicul
insulină o Instruiește pacientul cum să-şi ajusteze dozele în funcţie de conţinutul de
hidrocarbonați din dietă
o Tipul de insulină este ales în funcţie de toleranţa pacientului
o Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic
 Asistentul medical
o Administrează insulina conform indicațiilor, instruiește pacientul cum să-și
administreze injecția de insulină și îl asistă asigurându-se că acesta și-a însușit
corect modul de administrare și de păstrare a insulinei
o Instruiește de asemenea pacientul pentru recunoașterea semnelor de
hipoglicemie (transpirații, piele rece și umedă, palpitații, tremur, greață,
neliniște, paloare, creșterea tensiunii arteriale)
7. Materiale  Insulină în flacoane, cartușe sau PEN-uri preumplute
necesare  Seringi pentru insulină
8. Pregătirea  Pregătirea pacientului (vezi injecția subcutanată)
pacientului  Loc de elecție (vezi injecția subcutanată)
9. Efectuarea  Se verifică identitatea pacientului
procedurii  Se verifică concentrația insulinei ce urmează a fi administrată
 Administrarea insulinei se face prin injecție subcutanată în mod uzual
 Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări:
o Insulinele rapide au aspect limpede, clar
o Insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, fără flocoane;
prezenţa flocoanelor presupune schimbarea flaconului
 Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în poziţie
orizontală şi rulare blândă între palme de 30-40 de ori
o Agitația în poziţie verticală produce bule şi imperfecțiuni la dozare
o Dacă nu se omogenizează, nu se administrează
 Nu se amestecă insuline cu concentrații diferite şi nici tipuri diferite de insulină.
Dacă este necesar se folosesc seringi separate
10. Precauții speciale  Insulinele rapide
o Sunt singurele insuline care se folosesc în situaţii de urgenţă metabolică, în
stări febrile, boli infecțioase, traumatisme, intervenţii chirurgicale
o Sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. Intrând în acţiune în mai
puţin de 10 minute
o Se pot administra pe cale S.C. şi I.M.
 Alegerea locului în funcţie de tipul de insulină:
o Pentru insulinele rapide:
 Flancurile abdominale, cu excepția a 5 cm în jurul ombilicului, zonă în
care absorbția e cea mai rapidă
o Insuline intermediare:
 Coapsă
 Fesă
o Pentru pacienții slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona
deltoidiană şi coapsă, într-un unghi de 45°
193
o În regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face înțepând sub un unghi de
90°
 Exercițiul fizic crește rata absorbției prin creşterea fluxului sanguin
 Expunerea la căldură (baie, masarea zonelor, plajă) favorizează absorbția mai rapidă şi
glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme
 Expunerea la frig încetinește absorbția, alimentele fiind administrate cu câteva minute
mai târziu
 Rotația locului de injecție (în aceiași arie ținând seama de timpul de absorbție al
insulinei)este importantă pentru prevenirea complicațiilor:
o Lipohipertrofia - depunere excesivă de grăsime
o Lipoatrofia - topirea ţesutului grăsos subcutanat
 Dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8 secunde fără să se
maseze pentru a nu grăbi absorbția insulinei
 Reducerea durerii este posibilă dacă:
o Soluţia se injectează la temperatura camerei
o Aerul se elimină corect
o Zona se spală sau se dă cu alcool şi se aşteaptă evaporarea
o Zonă trebuie să fie relaxată
o Pătrunderea în piele se face rapid
o Nu se schimă direcţia acului
o Se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) în funcţie de regiune
11. Complicații  Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15g hidrocarbonați (3 bucăți de
zahăr)
 Edemul insulinic - apare la pacienții nou descoperiți din cauza retenției hidrosaline la
începutul inițierii tratamentului cu insulină
 Lipodistrofia hipertrofică - creşterea în volum a ţesutului adipos nevascularizat ceea
ce încetinește mult absorbția insulinei
 Lipodistrofia atrofică - diminuarea ţesutului adipos subcutanat la locul administrării
insulinei, mai frecventă la femeile tinere
 Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros
 Alergia generalizată - de la urticarie până la șocul anafilactic
 Cu excepția hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi interpretate şi
evaluate de medicul specialist
D-12.4. Administrarea anticoagulantelor

1. Definiție  Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare, fiind
administrate pentru prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei tromboembolice
2. Factori  Alterarea peretelui vascular
favorizanți  Staza circulatorie din cauza imobilizării
 Hipercoagulabilitatea
3. Indicații  Flebitele membrelor inferioare în:
o Obstetrică - după naștere sau avort
o Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, intervenţii pelvine la
femei cu obezitate sau cu boli venoase; după intervenţii pentru proteză de şold
sau genunchi
o Medicală - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungită
o Embolie: pulmonară, periferică în membrele inferioare, în teritoriul
mezenteric, în cardiopatii embolice
o Tromboza coronariană: infarct miocardic
o Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare
o Chirurgia cardiacă, a vaselor mari
4. Forme de A. Soluţii injectabile:
prezentare o Heparina care se poate administra intravenos (vezi injecția intravenoasă)
o Heparine cu greutate moleculară mică (clivarine, fraxiparine, enoxaparinum
etc.) Care se administrează prin injecție subcutanată
B. Forme pentru administrare pe cale orală:
o Anticoagulante cumarinice (Antivitamine K) - acenocumarolum produs sub
194
denumirea de: acenocumarol cp.-2mg, sintrom cp.- 4mg, trombostop cp.-2
5. Efectuarea  Pregătirea pacientului se va face în funcție de calea de administrare a anticoagulantelor
procedurii (oral, parenteral)
 Vezi administrarea orală, parenterală (subcutanată, intravenoasă) a medicamentelor
 Precauţii speciale privind administrarea subcutanată:
o Injectarea subcutanată se pretează la cantităţi mici de soluţie
o Se folosesc ace subţiri, lungi de 12 mm, care garantează injectarea
medicamentului în țesutul subcutanat și scade riscul antrenării germenilor
o Se preferă introducerea verticală la 90° scăzând riscul lezării unor filete
nervoase şi vaselor de sânge, ceea ce face că durerea să fie mai mică şi riscul
de hematom scăzut
o Acele mai lungi pot fi introduse sub un unghi de 45°, cu atenție, pentru a nu
ajunge în grosimea mușchiului
6. Supravegherea  Înaintea tratamentului
pacientului o Se determină grupul sanguin şi Rh
o Medicul stabilește bolnavii cu risc de hemoragie:
 Ulcerul gastroduodenal
 Boli hemoragice
 Insuficienţa hepatică şi renală
 AVC recent
 Gravide
 Hipotensiunea arterială severă
o Se determină timpul de protrombină înaintea tratamentului cu anticoagulante
cumarinice (este crescut în ciroză şi hepatită)
 În timpul tratamentului
o Nu se fac injecții intramusculare și subcutanate, există risc de hematom
o Se supraveghează apariția hemoragiilor
 Gingivoragii, epistaxis
 Hemoragii după ras
 Hematuria (se colectează urina într-un borcan şi se examinează)
 Scaunul cu sânge
o În cazul sângerărilor, la recomandarea medicului, se administrează
PROTAMINA în tratamentul cu Heparină şi FITOMENADIONĂ în tratamentul
cu trombostop
o Nu se fac endoscopii şi nici puncții
o Se face controlul biologic al coagulării: timpul Howell, INR în
heparinoterapie şi timpul de protrombină în tratamentul cu anticoagulante
orale
o În timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la celălalt braț
o În cazul administrării subcutanate recoltarea se face la 6-8 ore de la injecție
o Se monitorizează starea generală întrucât pot apare: frison, febră, vomă
o Pacientul este informat să nu ia alte medicamente fără recomandarea
medicului deoarece unele potențează efectul anticoagulantelor, iar altele îl
diminuează
 Atenție deosebită se acordă pacientului tratat cu anticoagulante cumarinice, deoarece
tratamentul se face ambulator şi nu poate fi supravegheat permanent
 Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor:
o Salicilați
o Paracetamol
o Fenilbutazonă
o Laxative
o Hormoni tiroidieni
o Unele antibiotice (tetraciclină, cloramfenicol)
o Sulfamide
o Analgetice
 Medicamente care scad efectul anticoagulantelor:
o Pansamentele gastrice
195
o Antiacide
o Barbiturice
o Unele tranchilizante şi neuroleptice
o Diuretice mercuriale
o Digitalice
o Inhibitori tiroidieni
7. Educația  Se instruiește pacientul:
pacientului o Să ia medicamentele după orarul stabilit de medic; administrarea se face mai
ales seară pentru ca medicul să poată corecta la nevoie doza după valoarea
timpului de protrombină determinat în timpul zilei
o Dacă omite o doză, o poate lua în interval de 8 ore, după care se sare peste
priză şi se ia doza la ora obișnuită în ziua următoare
o Să nu-şi modifice singur dozele
o Să nu întrerupă brusc tratamentul
 Există risc de hipercoagulabilitate şi tromboembolie
o Să se autosupravegheze şi să depisteze semnele de supradozare (hemoragii)
o Să se prezinte cu regularitate la medic pentru recoltarea probelor de coagulare
o Să anunțe stomatologul sau alt medic, dacă este cazul, că este în tratament cu
anticoagulante orale (ACO)
o Să nu practice sporturi violente care presupun lovituri, căderi sau muncă
intensă
o Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a
tratamentului (2-4 săptămâni) pentru că acţiunea se menţine între 2-5 zile după
încetarea administrării, în funcţie de anticoagulantul folosit
o Să evite expunerea la căldură, canicula crește efectul
o Să consume o alimentaţie echilibrată şi să nu exagereze cu alimente bogate în
vitamina K:
 Brocoli, spanac, varză, conopidă, sparanghel, mărar, mazăre verde,
soia, tomate, urzici, gălbenuș de ou, ficat (porc, vită), salată verde, suc
de grape-fruit
 Să nu consume alcool în exces, potențează efectul ACO
 Să nu folosească plante medicinale care influențează efectul ACO:
 Scad timpul de protrombină: sunătoarea, lucerna, ceaiul
verde, gingseng, coacăze negre
 Cresc timpul de protrombină sau riscul de hemoragie:
usturoiul, ceaiul verde, ginko biloba
 Să evite fumatul, deoarece fumul de țigară poate scădea efectul ACO
o Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant
o Să evite tăieturile; în caz de hemoragie să aplice un pansament compresiv şi să
se prezinte de urgenţă la spital
o Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguină şi
anticoagulantul folosit; data începerii tratamentului şi durata probabilă, doza
administrată, modul de administrare (un comprimat seara, sau două
administrări pe zi la 12 ore preferabil la aceiași oră)
D-12.5. Administrarea diureticelor

1.  Medicamentele diuretice sunt medicamente care au drept scop eliminarea surplusului
de apă din organism. Diureticele afectează balanța electrolitică a organismului,
acționând în special pe concentrațiile sanguinice de poatasiu și natriu.
 Clasificarea diureticelor țn fucnție de mecanismul de acțiune:
o Diuretice osmotice- manitol, glicerină
o Diuretice de ansă- furosemid
o Diuterice tiazidice – indapamida
o Diuretice economositoare de potasiu- spironolactona
o Iinhibitori de anhidrază carbonică - acetazolamidă
2. Responsabilități  Recomandarea diureticului, stabilirea dozei şi orarului de administrare sunt de
196
competența medicului
3. Scop/indicații  Eliminarea surplusului de apă din organism
 Scăderea presiunii intaroculare sau intracraniene ( insufiicență acută cu oligurie de
cauză ischemică)
 Insuficiență cardiacă congestivă
 Edem pulmonar acut
 Hipertensiune arterială
 Hipepotasemie, hipercalcemie
4. Modalități de  Intravenoasă – când este necesar un efect rapid
administrare  Oral - tablete
5. Supravegherea  Curba diurezei
tratamentului  Curba greutății
 Semnele clinice şi starea de hidratare
 Se recoltează probe biologice, urmărind principalii parametri ai funcției renale:
o Uree sangvină
o Creatinină
o Ionograma sangvină şi urinară
 Se face dozarea regulată a proteinelor, uricemia, glicemia, calcemia, permițând
depistarea efectelor indezirabile ale tratamentului
D-12.6. Administrarea digitalicelor

1. Definiție  Digitalicele sunt glucozide cardiotonice care au ca efect creşterea forței de contracție
a miocardului, reducerea frecvenţei cardiace, încetinirea conducerii intracardiace şi
creşterea excitabilității miocardului ventricular
2. Responsabilități  Recomandarea tonicardiacului, stabilirea dozei şi orarului de administrare sunt de
competența medicului
3. Indicații  Insuficienţa cardiacă
 Tulburările de ritm supraventricular
4. Pregătirea  Pacientul este avertizat că, la apariția semnelor precoce de intoxicație digitalică, să
pacientului meargă imediat la medic pentru o conduită terapeutică adecvată
5. Supravegherea  Observarea stării generale a pacientului pe durata tratamentului
tratamentului  Transmiterea oricăror semne de intoxicație sau efecte adverse care pot apărea, precum:
digitalic o Semne digestive: anorexie, grețuri, vărsături
o Semne oculare: discromatopsie la verde şi galben
o Semne neurologice: cefalee, fatigabilitate, vertij
o Semne cardiace: tulburări de ritm şi de conducere relevate prin
electrocardiogramă
o Manifestări alergice şi trombopenie (rar)
o Efecte adverse asupra sistemului nervos:
 Slăbiciune musculară, stare de rău
 Apatie
 Fatigabilitate
 Astenie
 Cefalee
 Tulburări de vedere
 Depresie
 Foarte rar psihoze
o Ginecomostia (în administrarea pe termen lung)
 Depistarea intoxicației digitalice trebuie să se facă sistematic la toţi pacienții aflați sub
tratament
 Se obţin prin interogări date despre manifestările extracardiace, adesea foarte precoce şi
prin ECG, care evidențiază extrasistole izolate, bloc atrioventricular sau fibrilație atrială
şi ritm ventricular lent
 Un mijloc simplu de supraveghere este urmărirea frecvenţei cardiace
6. Observații  Medicul poate cere un dozaj plasmatic al digitalicului în suspiciune de supradozare
197
D-12.7. Administrarea chimioterapicelor
1. Definiție  Chimioterapia reprezintă administrarea unui produs (cel mai adesea reconstituit) în
cadrul terapiei sau îngrijirilor paliative în bolile (afecțiunile) tumorale
 Aceste produse pot fi injectate printr-un cateter central venos sau periferic,
intramuscular (în cazuri speciale) prin cameră implantabilă, cateter intraabdominal,
intrapleural, sau administrat pe cale orală
 Tratamentul se însoțește de administrarea unor medicamente adjuvante: antiemetice,
antiinflamatoare steroidiene, antihistamice, antisecretorii, antipiretice,
chimioprotectoare, factori de creștere leucocitară, antianemice
 Pregătirea medicamentelor chimioterapice se efectuează sub o „hota” cu flux laminar
pentru protecția personalului și pentru calitatea reconstituirii produselor sau sub un
izolator în farmacia spitalului de către personalul farmaciei
2. Condiții  Cunoașterea medicamentelor prescrise, a intervalului de acțiune, a căii si modului de
indispensabile administrare, a efectelor secundare (locale și generale)
 Cunoștințe asupra protocolului și tehnicilor serviciului
 Utilizarea materialelor și a spaţiului (sanitar) specific
 Cunoștinte despre patologia în cauza și simptomele bolii (canceroase) respectiv
cunoștințe în cancerologie
 Cunoașterea medicamentelor adjuvante (prescrise individual sau incluse în protocol)
3. Indicații  Se va administra pacienților cu cancer, cu excepția celor care sunt tratați doar
chirurgical sau prin radioterapie
 În unele afecțiuni reumatismale
4. Materiale  Pentru medicamentele cu administrare pe cale orală, pentru protecție, este necesară
necesare purtarea mănușilor de unică folosință în timpul manipulării produselor
(medicamentoase)
 Pentru formele cu administrare parenterală (injectabilă) sunt importante
precauțiile de preparare: în unele unități spitalicești produsele sunt reconstituite –
pregătite –în izolator de către un „preparator farmacist”
o Izolatorul este un spațiu cu un capac de plexiglas ermetic, care constituie un
plan dur de lucru
o Accesul se face printr-o pereche de mănuşi fixe, evitându-se orice contact
direct cu exteriorul, spre a preveni riscul de pătrundere a germenilor în
izolator, sau proiectarea pulberilor în exterior
 În secție, locul (spațiul) rezervat pregătirii produselor trebuie să fie închis, spre a evita
mișcarea aerului
 Spațiul cuprinde:
o O hotă cu flux laminar dotată
o Extractor de aer care creează o depresiune pentru a evita dispersia
picăturilor de chimioterapie
o Un plan de lucru metalic perforat spre a permite circulația aerului
o Un geam vertical protector al feței, până la circa 30 cm deasupra planului de
lucru (amovibil pentru a permite întreținerea planului)
o O trapă pentru evacuarea deșeurilor, cu sac pentru deșeuri, ermetic, dublu, în
exteriorul hotei
o O ușă cu deschizătură strâmtă pentru trecerea produsului finit (pregătit) spre
exterior (secție)
o Un dulap de stocare (depozitare) a medicamentului cu frigider pentru
conservarea produsului
 Pentru reconstituire:
o Trocare
o Seringi cu „zăvor”
o Flacoane pentru perfuzie (soluție nacl, glucoza, soluţie Ringer)
o Tubulatură standard
o Tubulatură specifică ( opaca sau Codan pentru Taxol)
o Seturi de transferare adaptate flacoanelor (permit transferul între flacoane
pentru reconstituirea de produse liofilizate)
o Sistem de prelevare
198
 Pentru asepsie:
o Câmp de masă absorbant și impermeabil pentru a evita dispersia picăturilor
o Comprese sterile
o De reținut!
o Să se evite supraîncărcarea planului de lucru pentru a facilita circulația
fluxului (de exemplu: tăvița renală e inutilă)
o Să se elimine deșeurile prin trapa destinată acestui scop (eventual într-o cutie
ermetică fără a tria deșeurile)
 Ținuta vestimentară:
o Calotă
o Bluză (a doua bluză) nesterilă, cu mâneci mari, asigurând protecţia întregului
corp (peste costum cu tunică și pantalon)
o Mască, ochelari, două perechi de mănuși suprapuse sterile
5. Pregătirea  Pentru administrarea orală:
materialelor o Comprimatele sau gelurile se păstrează în ambalajul original până le înghite
pacientul
o Unele geluri se păstrează în frigider
o Se păstrează în loc uscat, neluminat, temperatura sub 250C
 Pentru formele injectabile:
o În general, se pornește hota cu 30 de minute înainte de începerea
reconstituirii medicamentului și se oprește la 30 de minute după încheierea
activității (sfârșitul pregătirii)
o Deșeurile se elimină în hotă fără a contamina interiorul sau exteriorul hotei
(spațiul, pe cei care pregătesc, manipulează, medicamentul)
o Se informează pacientul referitor la protocolul chimioterapiei
o Se explică perioada de tratament, numărul curelor, intervalul dintre ele,
ritmul, modul de administrare
o Se supraveghează funcțiile vitale, diureza, efectele secundare imediate și
tardive, tratamentul adjuvant, hiperhidratarea
o Se întreține comunicarea cu pacientul spre a-l îndruma spre participare și
adeziune
o Pacientul să fie susținut, încurajat
o Se protejează pacientul conform protocolului: casca refrigerantă pentru
diminuarea riscului de alopecie; de asemenea protejarea extremităților în
etuiuri refrigerante
o Se informează pacientul că aceste măsuri asigură o protecție parțială
6. Efectuarea  Pentru formele cu administrare orală:
procedurii o Se distribuie comprimatul sau gelula pacientului la ora prescrisă, în
ambalajul original
o Se oferă medicamentul, direct pacientului și, după caz, în timpul mesei sau la
distanța de aceasta, eventual cu medicamentul adjuvant, cu respectarea
riguroasă a prescripției medicale
 Pentru formele injectabile:
o Își spală mâinile (lavaj antiseptic)
o Poartă echipamentul de protecție (a 2-a bluză, calotă, masca chirurgicală –
nesterile conform protocolului)
o Montează perfuzia, soluţiile se administrează prin cateter periferic sau
central, camera implantabilă
o Supraveghează perfuzia și pacientul (parametrii vitali)
o „Clăteşte” calea de abord după perfuzie (după trecerea chimioterapicului)
o Elimină deșeurile cât mai aproape de pacient cu sac dublu ermetic
7. Supravegherea  Tratamentul se realizează în spital, dar și la domiciliu
pacientului  Necesită supravegherea medicului sau a asistentului medical în ambele situaţii
 Pacientul este obligatoriu informat asupra medicamentului, prescripției, protocolului
de absorbție a medicamentului
 Se previne pacientul asupra eventualelor efecte secundare, pentru a putea anunța
199
medicul dacă apar
 Este necesară colaborarea cu pacientul, informarea educativă
 Anumite produse provoacă fotosensibilizarea, de aceea se va proteja de soare
 În caz de sângerări (gingivoragii, epistaxis etc,) frisoane, febră, arsuri gastrice,
vărsături sau orice reacție neobișnuită – se anunță medicul curant
8. Evaluarea şi  Pacientul colaborează (are o atitudine cooperantă față de tratament), acceptă aplicarea
notarea protocolului
procedurii  Pacientul se simte (și exprimă) încurajat, susținut prin îngrijirile individualizate
 Curele să fie cât mai puţin anxiogene
 Tratamentul contribuie la îmbunătățirea calității vieții pacientului
9. Complicații și  Complicații caracteristice chimioterapiei în funcţie de medicament:
riscuri o Hipoplazie medulară
o Intoleranță digestivă (grețuri, vărsături, diaree, constipație)
o Astenie
o Febră
o Alopecie
o Stomatită
o Sterilitate
o Hipersensibilitate la medicamente (HTA, urticarie, bronhospasm)
o Toxicitate cardiacă, renală, hepatică, imunologică, auditivă, neurologică
(neuropatii periferice)
o Fotosensibilitate
 Complicații pentru calea parenterală
o Limfangite
o Inflamarea venelor
o Extravazare, necroză tisulară
D-12.8. Intradermoreacția la tuberculină (IDR)

1. Definiție  IDR la tuberculină constă în injectarea intradermică de antigene din MTB (derivat de
proteine purificate = Purified Protein Derivative - PPD), care provoacă o reacţie de
hipersensibilitate întârziată ce constă în acumularea locală de celule mononucleare
(limfocite şi fagocite mononucleare) exprimată macroscopic printr-o zonă de indurație
la locul injectării.
2. Scop  Este folosită numai pentru diagnosticul infecției tuberculoase
 Nu poate face diferența între prezenţa infecției latente şi prezenţa bolii tuberculoase
active
 PPD este standardizată la nivel internațional
3. Indicații  Indicații
contraindicații o Copii contacti din focarele de tuberculoză
o Copii simptomatici la care se ridică suspiciunea de tuberculoză
o Infectații HIV
o Colectivitățile de copii preșcolari, la intrarea în colectivitate și cu ocazia
apariției unui focar de tuberculoză în această colectivitate
o În scopul estimării riscului anual de infecție (studii epidemiologice)
 Contraindicații
o De principiu nu există contraindicații
o Se recomandă amânarea efectuării testării în caz de stări febrile, boli eruptive
în faza acută
4. Loc  Faţa anterioară a antebrațului, la unirea 1/3 superioare cu 2/3 inferioare, la distanță
de leziuni cutanate sau cicatrici
5. Materiale  Fiolă de tuberculină standardizată în concentrație de 20U/ml (2U/0,1 ml)
necesare  Seringa de 1 ml de tuberculină
 Tampon cu dezinfectant
6. Pregătirea  Pregătirea psihică
pacientului o Se explică necesitatea realizării intradermoreacției
200
o Pacientul se așază comod în șezut pe scaun
7. Efectuarea  Identificarea pacientului și verificarea prescripției
procedurii  Se spală mâinile, se pun mănușile
 Se încarcă seringa
 Se dezinfectează locul de elecție cu alcool sanitar
 Se injectează strict intradermic 0,1 ml din soluţia de 20 U/ml
o Injectarea corectă este urmată de apariția unei papule albe ,în coajă de
portocală; lipsa papulei indică injectarea subcutanată şi impune reluarea
manevrei în altă zonă (la antebrațul opus)
 Nu se tamponează, nu se scarpină, nu se spală, nu se freacă locul inoculării până la
citirea reacției
8. Evaluarea şi  Citirea reacției se face la 72 de ore de la injectare
notarea o İdentificarea marginilor laterale ale INDURAȚIEI prin palpare, eventual prin
procedurii trecerea unui pix /creion peste margini cu presiune foarte ușoară
o Măsurarea cu precizie (cu rigla transparentă) a diametrului transversal al
INDURAŢIEI şi exprimarea în mm
 Nu măsuraţi diametrul longitudinal şi Nu măsuraţi eritemul din jurul
indurației!!
 În funcţie de diametrul reacției:
o Reacţie tuberculinică > /= 10 mm este considerată pozitivă; diagnosticul este
de infecție tuberculoasă prezentă
o Reacţie tuberculinică < 10 mm este considerată negativă; diagnosticul este de
infecție tuberculoasă absentă
o Reacţie tuberculinică 5 mm este considerată pozitivă la cei cu risc mare de
progresie spre boală prin imunodepresie: infectați HIV, transplant de organe,
tratament imunosupresor (minim 15 mg/zi de prednison timp de minim o lună)
 În funcţie de testări consecutive (la 2 luni interval):
o Viraj tuberculinic = trecerea de la o reacţie negativă (< 10 mm) la una
pozitivă (10 mm) este
o Diagnostic pentru infecție tuberculoasă recentă
o Salt tuberculinic = creşterea diametrului reacției tuberculinice cu peste 10 mm
faţă de testarea anterioară; semnificație incertă
 Din anul 1982 se folosește la citire și aspectul calitativ al reacției după scara Palmer:
o Tip I – indurație fermă, lemnoasă la palpare sau/și flictene, necroză
o Tip II - indurație remitentă, elastică
o Tip III – indurație depresibilă
o Tip IV – ușoară împăstare a tegumentului la nivelul reacției, sesizabilă la
palpare superficială
 Rețineți
o Reacția la tuberculină nu informează asupra vechimii infecției și a gradului de
activitate a acesteia cu excepția următoarelor situații care exprima risc crescut
de îmbolnăvire
o Virajul recent al reacției la tuberculină în condițiile testării repetate la
intervale mai mici de 12 luni spunem că s-a realizat virajul când, fără
vaccinare BCG se înregistrează trecerea de la negativ la pozitiv
o Reacția pozitivă la copii mici până la 3 ani și cu cicatrice vaccinale sub 3 mm
o Saltul tuberculinic, adică creșterea intensității alergiei tuberculinice între 2
testări succesive cu > 10 mm, într-un interval de 6-12 luni, exprimând evoluția
infecției tuberculoase
o Intensitatea reacției locale la tuberculină nu semnifică obligatoriu prezența
bolii
o Interpretarea ei trebuie făcută în context epidemiologic, clinic, bacteriologic și
radiologic
9. Observații  Repetarea testărilor la intervale prea scurte, de exemplu la 2-3- luni, duce la o
201
sensibilizare cutanată cu răspuns mai intens („boster effect”) care poate fi interpretat
eronat drept salt tuberculinic
D-12.9. Vaccinarea BCG ( Bacillus Calmette Guerin)

1. Definiție  Vaccinarea BCG reprezintă o vaccinare obligatorie în țara noastră, pentru
profilaxia tuberculozei
 Se efectuează în maternitate tuturor nou-născuților cu greutatea mai mare de 2500
g, începând din ziua 4-5 până la vârsta de 60 zile
 Nu se recomandă revaccinările
 Vaccinarea BCG se realizează pe cale intradermică,
2. Materiale  Seringă de 1ml cu ac intradermic, 5 ml cu ac intramuscular sterile
necesare  Fiolă de vaccin şi solvent
 Tampoane cu dezinfectant, tinctură de iod
3. Prepararea  Se ia fiolă de vaccin și cea de solvent
suspensiei de  Se dezinfectează gâtul fiolelor cu tinctura de iod și se pilește ușor
vaccin  Se deschide fiolă de solvent
 Se trece la deschiderea fiolei de vaccin după ce îi înfășurăm gâtul în foița de
material plastic ce se găsește în ambalaj
 Deschiderea se face lent pentru a evita risipirea conținutului prin pătrunderea
bruscă a aerului (ele fiind condiționate în vid)
 Cu seringă de 5 ml se aspiră 2 ml solvent și se trec în fiola de vaccin
 Aspirăm de 2-3 ori lichidul în seringă pentru omogenizare
 Suspensia astfel obținută conține 0,10 mg bacili/0,1ml și se utilizează cât mai
curând (după cel mult o oră) fiind tot timpul protejată de lumina directă și de
căldură
4. Efectuarea  Se verifică recomandarea
vaccinării BCG  Se spală mâinile și se pun mănușile
 Se aspiră suspensia de vaccin cu un ac pentru injecție intramusculară
 Se atașează seringii acul pentru injecție intradermică
 Se eliberează brațul stâng şi se dezinfectează cu alcool faţa posterioară a treimii
medii a brațului stâng
 După evaporarea alcoolului, cu mâna stângă prindem brațul respectiv întinzând
tegumentul treimii medii a acestuia între police și medius, iar cu mâna dreapta se
introduce strict intradermic acul (cât mai superficial), apoi injectăm 0,1 ml vaccin;
la locul injectării se realizează o papulă cu diametrul de 6-7 mm, albicioasă,
ischemică, cu aspect în „coajă de portocală”
 Se retrage acul am realizat vaccinarea
 Reacția locală vaccinală se formează în 2-4 săptămâni sub formă unui nodul roșu–
violaceu:
o Nodulul poate ulcera, formându-se o crustă care se elimină
o La locul vaccinării rămâne o cicatrice denivelată față de tegumentele din
jur, la început de culoare violacee, apoi alb-sidefie cu diametrul de 5-6 mm
și care constituie locul vaccinării
o Reacțiile vaccinale durează în medie 2-3 luni, uneori mai mult
 Cicatricile vaccinale cu dimensiunea sub 3 mm dovedesc o
vaccinare ineficientă
 Nu se aplică tratament local la nivelul reacției vaccinale
 După un interval de 8-10 săptămâni de la vaccinare se instalează alergia vaccinală
5. Contraindicațiile  IDR pozitiv, tuberculoză activă, imunodeficiențe congenitale
vaccinării BCG  SIDA, boli febrile, convalescență după boli infecțioase
 6 luni după hepatită virală
 Afecțiuni dermatologice acute, leucemii, limfoame, boli maligne
 Greutate < 2500 gr la naștere
6. Complicații,  Sunt rare și benigne
incidente și  Rar apar reacții locale precoce cu evoluție rapidă spre ulcerație (fenomenul Koch la
202
accidente alergici)
 Altele sunt reacții de dimensiuni mari de 18-20 mm la nodulii și de 10-20 mm la
ulcerații sau abcese locale cu evoluție îndelungată, că urmare a introducerii unei
suspensii vaccinale insuficient omogenizate sau a unei injectări subcutanate
 Excepțional pot apărea adenopatii axilare de peste 10mm, cu evoluție spre abcedare
 Nu se administrează chimioterapie antituberuloasă, ci numai tratament local
(chiuretarea abcesului și aplicarea locală de rifampicină)
7. Observații  1ml suspensie conține 1mg bacili, iar la 0,1 ml cât este doză vaccinală avem 0,1
mg bacili, teoretic aproximativ 200 000 corpi bacilari
 Vaccinul se păstrează la adăpost de lumină, la temperatura de +40C (frigider) și se
utilizează numai în limitele de valabilitate înscrise pe fiecare fiolă
COD
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚII
Procedură
E Aspecte generale
1. Definiție  Puncţia reprezintă introducerea unui ac trocar într-un organ parenchimatos sau într-o
cavitate, crearea unei comunicări prin intermediul unui ac între mediul intern și cel
extern
2. Responsabilități  Medicul execută procedura
 Este o procedură delegată la care este nevoie de doi asistenți medicali
o Unul va susține și supraveghea pacientul
o Celălalt va servi medicul cu materialele necesare
o Evidențierea prezenței lichidului
o Examen histopatologic, bacteriologic
o Investigare endoscopică
o Examinare cu substanță de contrast
o Examinare biopsică
 Terapeutic
o Evacuarea lichidului
o Administrare de medicamente
4. Indicații  Indicații diagnostice:
contraindicații o Existența unei colecții lichidiene evidențiate clinic şi radiologic
o Recoltarea se face pentru identificarea naturii revărsatului
 Indicații terapeutice:
o Evacuarea unor colecții lichidiene mari
o Introducere topică de substanțe medicamentoase (antibiotice, citostatice etc.)
o Colecții închistate paramediastinale sau paravertebrale
o Procese inflamatorii tegumentare în zona locului puncției
o Infecții tegumentare la locul puncției
o Diateze hemoragice
o Bolnavi febrili, cu stare generală alterată
o Tratament cu anticoagulant sau existența unei coagulopatii
o Refuzul pacientului
5. Loc  Va fi ales de către medic în funcție de experiența acestuia sau riscul estimat pentru
eventuale accidente /incidente
 Pentru puncția hepatică:
o Fața anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană, imediat sub rebordul
costal sau în plină matitate
o De-a lungul liniei axilare posterioare în spațial IX sau X i.c. Dreaptă
 Petru puncția splenică:
o Spațiul VIII sau IX i.c. Stâng între linia axilara anterioară și cea medie în
afara rebordului costal
 Puncția ganglionară și a tumorilor solide
o Locul se alege în funcție de masa ganglionară sau tumorală selecționată
pentru examenul histopatologic
203
 Pentru puncția abdominală:
o În fosă iliacă stângă pe linia spino-ombilicală
o Subombilical, la jumătatea distanței ombilico-pubiană
o Supraombilical la 2-3 cm pe linia mediană
 Pentru puncția rahidiană:
o Puncția lombară la nivelul spațiilor interspinoase L2-L3, L3-L4 sau L4-L5,
D12-L1
o Puncția dorsală - D6-D7
o Puncția suboccipitală, între protuberanța occipitală externă și apofiza
axisului, pe linia mediană
 Pentru puncția articulară:
o Se puncționează frecvent articulațiile genunchiului, cotului, gleznei
6. Materiale  Cărucior de tratamente / tavă medicală acoperite cu câmp steril
necesare  Trusa pentru puncţie sterilă care conţine ace trocare specifice tipului de puncție
 Medicamente prescrise de medic- hemostatice, tonice-cardiace
 Trusa de transfuzie și sânge izo-grup, izo-Rh
 Anestezice: xilină novocaină,
 Seringi de 10 ml, 20 ml cu ac adaptat
 Soluţii fixatoare, lame de sticlă
 Flacoane sterile pentru examen bacteriologic și anatomopatologic
 Robinet cu 3 căi, tubulatură de legătură
 Tăvițe renale
 Pentru supraveghere: tensiometru, puloximetru
 Mănuşi sterile, nesterile
 Comprese/ tampoane de vată
 Soluţie dezinfectanta, betadină
 Câmpuri sterile
 Pansament colant
 Colector pentru ace folosite
 Sac pentru eliminarea deșeurilor septice
pacientului o Se informează pacientul cu privire Ia necesitatea, importanța, durata
procedurii
o Se obține consimțământul informat și colaborarea pacientului
o Se controlează TS, TC, indice de protrombină,
o Se măsoară şi se notează funcțiile vitale şi vegetative
o Se administrează medicație: coagulantă, sedativă prescrisă de medic cu 1-2
zile înainte, care se continuă și după puncție 1-2 zile (acesta pregătire se face
în special pentru puncția hepatică, splenică, renală)
o Se aşează pacientul în poziţie corespunzătoare în funcție de zona /locul
puncţionat astfel:
 Decubit dorsal cu trunchiul ușor ridicat
 Decubit dorsal cu membrele superioare pe lângă corp, necontractate
 Decubit lateral stâng cu mâna dreaptă sub cap
 Decubit lateral drept cu mâna stânga sub cap
 Decubit ventral cu un săculeț de nisip sau sul de material textil sub
abdomen
 Poziţie ginecologică
o Medicul stabilește locul şi pacientul este așezat în funcție de zonă care
urmează să fie puncționată
8. Efectuarea  Se asigură temperatura camerei în jur de 20°C
procedurii  Se identifică pacientul și se verifică recomandarea
 Se măsoară şi se notează funcțiile vitale şi vegetative
o Se aşează pacientul în poziţia corespunzătoare în funcție de tipul puncției
204
 Medicul şi asistentul se spală pe mâini cu apă curată şi săpun, apoi îmbracă mănuşi
sterile
o Se dezinfectează locul puncţiei cu betadină și se protejează zona cu câmp steril
o Se pregătește seringă cu Xilină şi se oferă medicului pentru a efectua anestezia
o Se efectuează puncţia de către medic
 Medicul extrage acul de puncție brusc la sfârşitul procedurii
 Se dezinfectează din nou locul puncţiei cu betadină
 Se aplică o compresă sterilă, care se fixează cu leucoplast
 Se îndepărtează mănusile și se spală pe mâini cu apă curentă şi săpun
o Lichidul sau fragmentul recoltat se pregătește pentru laborator și se
completează buletinul de analize
o Se introduc fragmentele de ţesut recoltat într-un recipient cu soluţie fixatoare
sau ser fiziologic
o Se transportă probele la laboratorul de antomie patologică, biochimie,
hematologie, bacteriologie însoțite de buletinul cu datele pacientului
9. Supravegherea  Asistentul supraveghează cu atenție pacientul pe tot timpul procedurii, susține bolnavul
pacientului în poziţia adecvat
 Se ajută pacientul să se îmbrace, eventual se transportă pacientul la salon și se menține
în repaus 24-48 ore
 Se aşează pacientul comod în pat
 Se aplică o compresă rece sau pungă cu gheață pe regiunea puncționată 30 minute
pentru prevenirea unei eventuale hemoragii
 Se administrează medicația prescrisă de medic (hemostatice, antalgice)
 Se monitorizează în permanență starea pacientului, funcțiile vitale şi vegetative
 Dacă apare febră sau hematuria, durerea, greața, dispneea, cianoza se anunță medicul
10. Evaluarea şi  Se notează:
notarea o Procedura în fișa pacientului şi în dosarul /planul de îngrijire
procedurii o Data, ora, organul puncţionat
o Orice observaţie legată de starea şi reacția pacientului
o Recomandările privind îngrijirile
o Scopul puncţiei, specificându-se şi ce probe au fost recoltate şi când au fost
trimise la laborator
11. Complicații, Sunt în funcție de tipul puncției
incidente și  Hemoragie
accidente  Ruptură de organ, țesut
 Tuse instantanee
 Pneumotorax
 Hemotorax
 Şoc neuro-vegetativ
 Bacteremie, septicemie (enterococ)
 Reacții alergice la anestezie, etc.
E-1. Puncția pleurală – toracocenteza

1. Definiție  Toracocenteza (puncția pleurală) constă în stabilirea unei legături între cavitatea
pleurală și mediul exterior prin intermediul unui ac de puncţie
3. Scop  Explorator – diagnostic
 Terapeutic
4. Indicații  Indicații diagnostice:
contraindicații o Existența unei colecții lichidiene intrapleurale evidențiate clinic (matitate
toracică cu abolire a vibrațiilor vocale şi a murmurului în zona respectivă) şi
radiologic
205
o Recoltarea se face pentru identificarea naturii revărsatului
 Indicații terapeutice:
o Evacuarea unor colecții intrapleurale mari:
 Hidrotorax (în insuficiența cardiacă)
 Hematom masiv posttraumatic
 Pleurezie serofibrinoasă abundenta nerezolvată medical
 Pleurezie purulenta
o Introducere topică de substanțe medicamentoase (antibiotice, citostatice)
o Colecții închistate paramediastinale sau paravertebrale (vezi diagnostic
diferențial cu anevrisme de aorta sau abcese reci osifluente)
o Pneumotorax traumatic ventilat mecanic – risc de transformare în
pneumotorax cu supapă și de fistulă bronhopleurală
o Suspiciune de anevrism de aortă
o Coexistentă unui abces rece osifluent
5. Materiale  Antiseptice: alcool iodat, betadină
necesare  Tampoane și porttampon (pensă)
 Seringi, ace sau trocare sterile, de unică folosinţă
 Anestezic (Xilină) 1-2 %, atropină%
 Robinet cu 3 căi
 Eprubete sterile pentru examene bacteriologice
 Eprubete cu anticoagulant - heparină - pentru examene citologice și biochimice
 Dispozitiv de aspirație
 Tuburi de dren, recipient colector max. 2-2,5 l
 Comprese sterile și leucoplast
6. Pregătirea  Pregătirea fizică și psihică a pacientului:
pacientului o Se explică pacientului gestul medical ce urmează a fi efectuat, rațiunea
acestuia, beneficiul scontat, riscul eventual, precum și măsurile medicale de
minimalizare a acestuia
o Manevra nu va fi făcută fără consimțământul pacientului
o Înainte de efectuarea puncției se va face radiografia toracică și este benefic a
se determina TS, TC și grupul sanguin al pacientului
 Premedicație:
o Se administrează codeină, cu o oră înainte, pentru prevenirea tusei
o Atropină 1% S.C. administrată cu 20-30 minute înaintea puncției pleurale
pentru a evita șocul vagal, în absența contraindicațiilor (glaucom sau adenom
periuretral cu retenție cronică de urină)
o Ne se administrează medicație sedativă - benzodiazepine sau opiacee -
datorită riscului de detresă respiratorie, în special la vârstnici
 Poziția bolnavului:
o Clasic bolnavul este așezat pe marginea patului, cu torace ușor flectat
anterior şi coate sprijinite pe o masă cu pernă (deschidere maximă a spațiilor
intercostale), susținut de ajutor în această poziție
o Poziţie șezând, călare pe scaun, cu fața la spătarul acestuia, cu brațele
sprijinite pe spătar sau cu brațul de partea hemitoracelui puncționat ridicat
deasupra capului
o Poziţie șezândă, pe scaun, în lateral cu partea sănătoasă înspre spătarul
acestuia, cu brațul de partea sănătoasă sprijinit pe spătar, iar celălalt braț
ridicat deasupra capului, punându-se în evidentă locul de elecție al puncției
o Dacă pacientul nu poate menține poziția șezândă puncția pleurală se poate
efectua în decubit lateral de partea sănătoasă, cu spatele la operator şi brațul
de partea bolnavă ridicat deasupra capului
 Indiferent de poziție, ridicarea brațului și apneea la sfârşitul unui inspir profund în
momentul puncționării determină lărgirea spațiilor intercostale, facilitând execuția
manevrei
7. Efectuarea  Se dezinfectează regiunea toracică cu tinctura de iod/betadină
206
procedurii  Se realizează anestezia strat cu strat (inclusiv pleura)
 Se așteaptă 10-15 minute instalarea efectului
o Pentru majoritatea pacienților este inutilă realizarea anesteziei dacă puncția
se realizează cu ace de puncție obișnuite
 Se reperează cu vârful indexului marginea superioară a coastei ce delimitează
inferior spațiul intercostal respectiv
 Primul asistent medical va pregăti sistemul pentru recoltare /aspirare a lichidului
pleural:
o Se montează acul la seringa de 20 ml sau se interpune un robinet cu 3 cai
între ac și seringă
o La capătul lateral al robinetului cu 3 căi, după închiderea lui, se va racorda
sistemul de aspirație (dacă se dorește evacuarea colecției lichidiene)
o Cu sistemul astfel pregătit medicul va pătrunde brusc, perpendicular, prin
piele, razant cu marginea superioară a coastei; se străbat apoi mușchii
intercostali (1-3 cm grosime), fascia endotoracică şi pleura parietală
 Se aspiră 20-30 ml de lichid pleural pentru analiza biochimică, bacteriologică,
citologică
o În cazul puncției evacuatorii, se vor evacua maxim 1500 ml de lichid pleural
într-o ședință terapeutică
 Se închide robinetul și se retrage acul, se masează locul de puncție cu tampon de
alcool, se aplică pansament steril
 Eprubetele cu lichidul recoltat, etichetate corespunzător, se vor transporta la laborator
cât mai repede posibil
 Se îndepărtează materialele folosite respectând PU
8. Supravegherea  Pe toată durata manevrei, o asistentă medicală se va plasa în fața pacientului,
pacientului supraveghindu-l
 După puncție pacientul va fi supravegheat urmărindu-se eventuala apariţie a tusei, a
durerilor toracice, dispneei, transpirației, tahicardiei, setei sau hipotensiunii arteriale
 După puncție se recomanda repetarea radiografiei toracice obligatorie în cazul
apariției semnelor menționate (suspiciune de pneumotorax sau mărire a
epanșamentului pleural)
9. Complicații,  Incidente:
incidente și o Lezarea unui vas din pachetul subcostal, cu scurgere de sânge pe ac, durere
accidente vie iradiată intercostal, hematom al peretelui
 Retragerea acului
 Compresie locală
o Înțeparea pulmonului, cu scurgere de sânge aerat:
 Retragerea acului
o Oprire bruscă a jetului (obliterare a acului de către pulmon sau false
membrane) ce denotă fie evacuarea aproape totală a lichidului, fie obstruarea
lumenului acului printr-un fragment biologic:
 Mobilizarea acului
 Dezobstrucție cu mandren
 Dacă se suspicionează o pleurezie închistată cu cloazonări, după
reverificare radiologică, se va repeta puncția la nivelul altui spațiu
intercostal
o Puncție „albă”:
 Eventuala repetare sub ghidaj ecografic
o Tusea apare relativ frecvent și impune:
 Oprirea manevrării acului
 Retragerea ușoară a acestuia
 Întreruperea temporară a evacuării pleurale
o Uneori tusea precede instalarea sincopei vagale
 Accidente:
o Edem pulmonar acut (evacuare prea rapidă, evacuare a mai mult de 1200 ml
lichid), cu dispnee, cianoza, tuse, expectorație rozată spumoasă, raluri
subcrepitante „în valuri”, semne de insuficiență cardiacă; datorat evacuării
207
rapide a unei cantități prea mari de lichid într-o singură ședință, la cei cu
colecții lichidiene mari cronice:
 Tonicardiace
 Oxigenoterapie
o Sincopa vagală (prin reflex vagal cu punct de plecare pleural) manifestată
prin bradicardie hipotensiune reflexe urmate de pierderea cunoștinței:
 Întreruperea toracocentezei
 Resuscitare cardiorespiratorie
o Pneumotoraxul poate rezulta ca urmare a lezării plămânului sau prin
pătrunderea aerului în pleură, prin lumenul acului de puncție:
 Drenaj aspirativ sau drenaj tip Béclère
o Hemotorax secundar lezării vaselor intercostale, cu hemoragie intrapleurală
o Hemoragii interne cu șoc hemoragic secundare:
 Lezări ale ficatului sau splinei
 Hemoperitoneu sau hemoragii intraparenchimatoase sau capsulare
 În cazul în care puncția a fost efectuată prea decliv ,fără ghidaj
radioscopic
o Infectarea revărsatului pleural (transformare în pleurezie purulentă), datorită
nerespectării regulilor de asepsie:
 Evacuare puroi
 Antibioticoterapie
E-2. Puncția abdominală – paracenteza

1. Definiție  Paracenteza reprezintă traversarea peretelui abdominal și pătrunderea în cavitatea
peritoneală, cu ajutorul unui ac sau trocar
 În cazul plasării unui cateter intraperitoneal, care permite efectuarea fie a lavajului, fie
a dializei peritoneale, vorbim de lavaj peritoneal
o Pentru confirmarea prezenței sau precizarea naturii unui revărsat peritoneal
diagnosticat clinic, precum şi în cazul unui traumatism abdominal cu
suspiciune de hemoperitoneu prin leziune de viscer parenchimatos
 Terapeutic evacuator:
o Pentru evacuarea lichidului peritoneal din colecții libere voluminoase care
produc tulburări respiratorii şi hemodinamice, ca urmare a compresiunii pe
diafragm, venă cavă inferioară
o Pentru drenajul colecțiilor septice intraabdominale
o Pentru dializă peritoneală
4. Indicații  Indicațiile paracentezei
contraindicații o Analiză unui revărsat peritoneal pentru diagnosticat clinic
o Depistarea unui hemoperitoneu la pacienții politraumatizați la care se
suspectează leziuni ale organelor interne
o Evacuarea unui revărsat lichidian peritoneal în vederea ameliorării funcției
respiratorii și circulatorii
o Ascită în tensiune (în cadrul unei insuficiențe cardiace, ciroze hepatice sau
sindrom nefrotic)
o Ascită la pacienți decompensați (febrili, cu distensie abdominală dureroasă,
iritație peritoneală, hipotensiune, encefalopatie)
o Evidențiere a colecțiilor pelvine, la femei (sarcină extrauterină ruptă, chist
de ovar, hidrosalpinx, piosalpinx), prin puncționarea fundului de sac
Douglas
o Suspiciune de ascită neoplazică
o Pacienți cu dializă peritoneală care acuză dureri abdominale, febră sau alte
semne și simptome de sepsis
208
 Contraindicațiile paracentezei
o Bolnavii febrili, cu stare generală alterată
o Hemoragii digestive recente
o Abdomenul acut chirurgical, sarcina
o Colecții închistate (peritonită tuberculoasă, ascită închistata)
o Prezența de aderențe peritoneale (zone cicatriciale posttraumatice sau
postoperatorii)
o Diateze hemoragice (necorectate)
o Pacienți cu meteorism abdominal
o Infecții tegumentare (celulită) la locul puncției
5. Locul puncției  În fosă iliacă stângă pe linia spino-ombilicală, la unirea 1/3 distale cu 2/3 proximale
(corespondentul punctului mcburney pe stânga) sau la jumătatea distanței dintre cele 2
repere (punctul Monroe-Richter). Puncția se poate realiza și sub ghidaj ecografic,
pentru mai multă siguranță și pentru depistarea colecțiilor localizate
 Subombilical - la jumătatea distanței ombilico-pubiană, în dializa peritoneală de
preferat
 Supraombilical la 2-3 cm pe linia mediană în caz de suspiciune de fractură de bazin
sau dacă vezica urinară destinsă nu poate fi evacuată
6. Materiale  Pentru anestezie local
necesare o Fiola cu soluţie anestezică
o Ace pentru S.C. și I.M.
o Seringa de 20 ml
 Pentru puncţia cu scop diagnostic
o Ace I.M. sau specifice
o Seringi de 20 ml
o Flacoane sterile pentru examen bacteriologic și anatomopatologic
 Pentru puncţia evacuatoare
o Ace I.M. sau specifice sau cateter venos
o Seringa de 20 ml
o Robinet cu 3 cai
o Tub de legătură
o Flacon steril pentru colectare
 Pentru supraveghere
o Tensiometru
o Cantar pentru asepsie
o Mănuşi sterile
o Comprese sterile
o Soluţie dezinfectanta
o Câmpuri sterile
o Pansament colant
o Colector pentru ace folosite
o Sac pentru eliminarea deșeurilor septice
pacientului o Se explică necesitatea tehnicii
o Se explică derularea procedurii
o Se explică poziția din timpul procedurii și necesitatea de a nu se mișca
o Pacientul este prevenit că procedura durează aproximativ 30 minute pentru
puncția exploratorie
o Se măsoară circumferința taliei și se cântărește pacientul
o Se măsoară TA și pulsul înaintea procedurii
o Înainte de efectuarea paracentezei, pacientul va fi evaluat prin examen
general şi local
o În caz de politraumatism este importantă starea de conștiență
o Cunoașterea antecedentelor permite stabilirea precauțiilor sau
contraindicațiilor
209
o Statusul respirator şi hemodinamic vor fi monitorizate în situația unei
evacuări importante de lichid, generatoare de hipovolemie prin deplasare
intercompartimentală a lichidelor organismului
o Testele de hemostază sunt obligatorii
o Se recomandă efectuarea unei ecografii abdominale pentru localizarea
lichidului şi evaluarea cantității
 Cu 15 minute înainte se administrează un tonicardiac
 Pacientul își golește vezica
 Se așează mușamaua cu aleză în regiunea lombară și cearșaf împăturit
8. Poziția  Pentru puncția peritoneală cu abord în fosa iliacă stângă pacientul este așezat în
pacientului decubit dorsal, ușor înclinat spre stânga (sau chiar în decubit lateral stâng), la
marginea patului, (favorizând astfel acumularea declivă a lichidului)
9. Efectuarea  Asistentul medical verifică recomandarea și identitatea pacientului, pregătește
procedurii materialele necesare și așază pacientul în poziția corespunzătoare
 Se spală mâinile și se pun mănușile atât de către medic cât și de către asistentul
medical
 Se dezvelește regiunea abdominală
 Se dezinfectează zona cu tinctura de iod și se izolează cu câmpuri sterile
 Asistentul medical pregătește și servește medicul cu seringă cu Xilină 1% pentru
anestezie locală
 Se pregătește sistemul pentru puncție:
o Se atașează acul la o seringă, având interpus un robinet cu 3 căi între ele,
cale pentru evacuare a robinetului fiind închisă
 Medicul introduce acul/trocarul perpendicular pe peretele abdominal (3-4 cm); și se
aspiră inițial cu seringa lichid peritoneal pentru analiza acestuia (biochimică,
citologică, bacteriologică)
o Dacă puncția este evacuatoare, se atașează tubul de dren (sistemul de
perfuzie) la ac/trocar/cateter și se permite scurgerea lichidului în recipientul
colector
 Nu se vor evacua mai mult de 3-4-5 litri/ședința și nu se va depăși un
debit de 1 litru/5 minute
 Dacă se tentează evacuarea a mai mult de 5 litri, pacientul va primi
simultan lichide în perfuzie intravenoasă
 Acul trocar se fixează la tegument
o Dacă puncția este terapeutică, după evacuarea colecțiilor septice/neoplazice
se introduc antibiotice/citostatice
 Asistenta urmărește scurgerea lichidului care se realizează sub influența presiunii
intraabdominale, fără să depășească 4-6 l la prima puncţie
 După evacuarea cantității de lichid stabilite, se extrage brusc acul/trocarul, apoi se
masează zona pentru stricarea paralelismului planurilor și se pansează
 Se cutează pielea de o parte și de altă a locului puncției și se fixează cu pansament
adeziv
 Se înfășoară strâns abdomenul pacientului cu cearșaf și capetele se fixează cu agrafe
 Se îndepărtează mănușile și se spală pe mâini cu apă curată şi săpun
 Se îndepărtează materialele folosite conform precauțiunilor
 Se etichetează şi se trimit imediat probele la laborator
10. Supravegherea  Se așează comod pacientul în pat, rămânând în repaus
pacientului  Se aşează pacientul în așa fel încât locul puncţiei să fie cât mai sus
 Se asigură în salon o temperatură optimă de 20-22C° şi liniște pentru pacient
 Se menţine bandajul compresiv în jurul abdomenului 5-6 ore
 Se monitorizează locul puncţiei pentru sângerare, scurgerea în continuare a lichidului,
apariția semnelor de inflamație
 Se monitorizează funcțiile vitale și se supraveghează în permanență pacientul cel
puțin 24 de ore după puncție, anunţându-se medicul la orice modificare a stării
pacientului
 Se alimentează pacientul la pat și se oferă acestuia toate materialele de care are nevoie
210
 Pacientul va fi servit la pat
 Se măsoară circumferința abdominal, se cântărește și se compară datele înainte de
puncţie
 Se administrează medicația prescrisă şi se urmăresc efectele acesteia
11. Evaluarea şi  Se notează în foaia de observație procedura data, ora, cantitatea de lichid evacuată,
notarea aspectul lui, cine a efectuat procedura și eventualele modificări în starea generală a
procedurii pacientului
o Pacientul are o stare de confort.
o Pacientul este mulțumit de îngrijirile primite
o Pacientul refuză procedura:
 Discutați încă o dată cu pacientul
 Apelați la aparținători dacă este cazul
12. Complicații,  Imposibilitatea pătrunderii trocarului (se incizează tegumentul cu vârful
incidente și bisturiului)
accidente  Puncție negativă, prin obstrucția acului cu fragmente tisulare (se introduce Xilină sau
ser fiziologic pentru dezobstruare sau se repetă puncția în alt loc), alegerea eronată a
locului de puncție
 Oprirea scurgerii lichidului peritoneal denotă obstrucția acului cu un franjur
epiploic sau cu membrane fibrinoase (se va încerca minima mobilizare a acului sau
repetarea puncției)
 Sincopă (reflexul vagal sincopal poate apărea datorită înțepării peritoneului sau
evacuării prea rapide a unei cantități mari de lichid):
o Se va practica resuscitarea cardiorespiratorie.
 Hemoragii digestive sau intraperitoneale (apar datorită decompresiunii bruște a
cavitații peritoneale, în special la persoanele cu risc hemoragic - cirotici, ulceroși,
malnutriți)
 Hematoame (prin lezarea vaselor parietale)
 Lezarea splinei (la pacienții cu splenomegalie importantă)
o Necesită hemostaza chirurgicală
 Lezarea ficatului (la pacienții cu hepatomegalie importantă, când puncția se practică
în fosă iliacă dreaptă)
 Lezarea viscerelor cavitare (anse intestinale, vezica urinară)
 Fistule parietale la locul puncției
 Supurații locale (apărute ca urmare a nerespectării măsurilor de asepsie și antisepsie)
13. Observații  În alegerea locului de puncție vor fi evitaţi muşchii drepţi abdominali (risc de
hemoragie prin lezarea vaselor epigastrice), cicatricile abdominale (risc de perforare a
organelor cavitare aderențe la peretele abdominal), precum şi cadranele superioare ale
abdomenului
E-3. Puncția pericardică

1. Definiție  Puncția pericardică este manevra medicală efectuată în scop diagnostic sau terapeutic,
presupunând extragerea sterilă a revărsatului lichidian acumulat în sacul pericardic
2. Responsabilități  Puncția pericardică va fi efectuata numai de către medic, ajutat de 2 asistente
medicale
 Puncția pericardică electiva trebuie efectuată de un medic experimentat
 În urgentă, în tamponada cardiacă cu compromiterea hemodinamică severă, puncția
pericardică evacuatorie va fi efectuată de medic
3. Scop  Scop explorator/diagnostic:
o Pentru precizarea diagnosticului pozitiv și etiologic al pericarditelor
/colecțiilor pericardice exsudative sau obţinerea de informaţii privind
mecanismul creșterii presiunii venoase centrale
 Scop terapeutic:
o Evacuarea lichidului pericardic cauzator de tamponadă cardiacă
211
o Introducerea intrapericardică a unor droguri în scop terapeutic (citostatice,
antibiotice, corticoizi, substanțe cu efect simfizant)
4. Contraindicații  Contraindicații absolute
o Incertitudine asupra diagnosticului etiologic al tamponadei (disecție de aorta
,ruptură cardiacă în cadrul unui infarct miocardic acut) până la obținerea
datelor de diagnostic imagistic
o Condiții tehnice sau personal necalificat
 Contraindicații relative
o Tratament anticoagulant oral
5. Precauții  Evitarea unei manevre oarbe, când există posibilitatea tehnică a efectuării puncției cu
ghidaj imagistic (de preferință ecocardiografic 2d - metoda Calaghan sau eventual,
radiologic - metoda Standford)
 Pregătirea corectă a pacientului premergătoare manevrei și verificarea bunei
funcționări a dotărilor tehnice necesare, inclusiv a trusei de urgență și a
defibrilatorului
6. Loc  Va fi ales de către medic în funcție de experiența acestuia sau riscul estimat de către
operator pentru eventuale accidente /incidente
 Locul de puncție recomandat este punctul Marfan (situat în unghiul format de
apendicele xifoid şi rebordul costal stâng - la 0,5 cm în stânga apendicelui xifoid şi la
0,5-1 cm inferior de rebordul costal stâng)
o Ca alternative: abordul prin unghiul xifocostal drept, abordul subxifoidian,
abordul prin spațiul V intercostal stâng la 1-2 cm medial de marginea stângă
a ariei matității cardiace (procedeul Curschmann) sau abordul prin spațiul
VII sau VIII intercostal stâng pe linia scapulară (abord posterior prin
procedeul Volkmann)
7. Materiale  Monitor ECG și tensiometru
necesare  Masa sterilă pentru instrumente
o Comprese sterile, leucoplast
o Tampoane și porttampon
o Dezinfectant pentru tegumente - alcool iodat, betadină
o Câmpuri sterile pentru delimitarea câmpului operator
o Echipament steril pentru medicul operator - halat, mănuși, bonetă
o Anestezic local - 20 ml Xilină 1%
o Seringa de unică folosință de 10 ml și ace sterile subțiri pentru anestezia
locală
o Seringa de unică folosință de 20 ml
o Robinet steril cu 3 căi și conector de polietilenă
o Canula sterilă lungă (minim 10 cm) cu bizou scurt, lumen larg 16 G
 Recipiente pentru prelevări de laborator - eprubete sterile pentru prelevări
bacteriologice, eprubete curate, uscate și heparinate sau citrate pentru examenele
biochimice și citologice ale lichidului extras
 Medicație de urgență: Xilină 1% .adrenalină, atropină
 Trusa pentru resuscitare cardiorespiratorie - în stare optimă de funcționare - balon
AMBU pentru ventilație asistată, trusa de intubație orotraheală, defibrilator
pacientului o Pacientului i se va explica necesitatea manevrei obținându-se acordul lui
pentru efectuarea puncției pericardice
 Pregătirea fizica
o Poziția pacientului este de regulă decubitul dorsal pe un plan dur (cu
toracele ușor elevat la 30 de grade faţă de planul orizontal) sau poziție
sprijinită, semișezând (45 grade față de planul patului) cât mai confortabil
o Administrarea de atropină 1mg s.c cu 20-30 min înaintea puncției pentru
prevenirea reacțiilor vagale, cu agravarea hipotensiunii arteriale,
bradicardie sau asistolă
o Asigurarea unei linii venoase și instituirea perfuziei cu ser fiziologic
o Combaterea anxietății prin sedare, eventual anestezie de scurtă durată cu
212
diazepam 5-10 mg i.v. sau midazolam inițial 2mg i.v în bolus în 30
sec.(repetabil până la doza totală de 0,07mg/kg, fără a depăși 1,5 mg i.v la
vârstnic)
 Riscurile anesteziei intravenoase: detresă respiratorie acută prin
mecanism central. În cazul acestui accident, antagonizarea specifică
se va efectua prin administrare rapidă de flumazenil 0,2 mg i.v în 15
sec, apoi 0,1 mg i.v. Rapid la fiecare minut, până la reluarea
respirației sau atingerea dozei maxime de 1 mg
o Monitorizare ECG și automată a TA
o Eventual oxigenoterapie pe sondă nazală sau mască pe parcursul
manoperelor
o Pregătirea câmpului operator, prin aseptizarea largă și repetată a
tegumentelor toracice și plasarea câmpurilor sterile operatorii
9. Efectuarea  Puncția se va realiza într-o încăpere unde există instalație de O2
procedurii  Se identifică pacientul și se verifică indicația
 Se administrează premedicația cu 30 minute înainte
 Se dezbracă toracele pacientului și se așează în poziția recomandată de medic
 Se realizează toaleta cu antiseptic şi izolarea cu câmpuri sterile a locului de puncţiei
 Se servește seringă cu anestezic medicului pentru anestezia locală la nivelul locului de
puncție (infiltrarea plan cu plan) pe circa 4-5 cm în profunzime, cu acul orientat spre
fosa supraclaviculară stângă
 Medicul execute puncția
o Pătrunderea se va face cu acul montat la seringă orientat în sus şi medial,
aproape în contact cu peretele toracic (sub un unghi de 20-30 grade faţă de
planul frontal în abordul Marfan), menținând o aspiraţie continuă asupra
pistonului seringii
o La momentul pătrunderii în cavitatea pericardică se extrage lichid sau se
percep impulsuri sincrone cu contracțiile cordului
o În acest moment, avansarea acului trebuie oprită şi se plasează un monitor pe
tegument
o Prin ac poate fi introdus la nevoie un cateter în scopul drenajului pericardic
o Retragerea bruscă a acului la finalul puncţiei
 Masarea locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima traiectul de
puncţie prin deplasarea laterală a planurilor)
 Aplicarea unui pansament steril pe locul de puncție
 Lichidul aspirat va fi transferat în eprubete și etichetat pentru a fi expediat la laborator
10. Supravegherea  Monitorizarea faciesului, respirației, pulsului, a ECG-ului continuă permite sesizarea
pacientului modificărilor determinate de înțeparea pericardului, a miocardului ventricular sau
atrial (denivelare ST, PR, aritmii, tulburări de conducere atrioventriculare)
 Îngrijirea pacientului după procedură
o Pacientul se așază în decubit dorsal cu toracele ușor ridicat
o Se monitorizează funcțiile vitale pentru identificarea eventualelor fenomene
de insuficiență cardiacă prin decomprimarea bruscă produsă de eliminarea
lichidului – se anunță medicul
11. Complicații,  Complicațiile puncţiei pericardice sunt următoarele:
incidente și o Sincopa vagală – cu hipotensiune şi bradicardie
accidente  Impune așezarea pacientului în poziţie Trendelenburg
 Măsuri de reechilibrare volemică
o Tulburări de ritm cardiac, inclusiv fibrilație ventriculară, asistolia, prin
puncționarea epicardului
 Necesită retragerea acului
o Hemopericard prin lezarea unei artere coronare sau puncționarea unei
cavități a inimii
o Leziune coronariană cu infarct miocardic consecutiv
o Contaminarea bacteriană a pericardului
 Necesită evacuarea colecției purulente şi tratament antibiotic
213
o Supurația la locul de puncţie
 Incidentele şi accidentele puncţiei pericardice sunt reprezentate de:
o Lezarea vaselor mari cu apariția de hematoame
o Lezarea unor viscere învecinate (ficat, stomac) cu apariția semnelor de
iritație peritoneală
o Pneumotorax prin înțeparea pleurei stângi
o În cazul pericardiocentezei cu traversarea accidentală a pleurei există riscul
de contaminare pleurală dacă avem dea face cu o colecție septică
pericardică
o Injectarea accidentală de aer în cavitățile inimii cu intenție de injectare în
sacul pericardic
12. Observații  Abordul propriu-zis va fi efectuat la 10 min după anestezia locală cu Xilină 1% a
planurilor superficiale, cu ajutorul trocarului/canulei 16 G montată la seringa de 20 ml
prin intermediul robinetului cu 3 căi
 Progresia intrapericardică se va face lent, sub aspirație continuă cu urmărirea atentă a
derivației electrocardiografice de monitor și a aspectului lichidului aspirat
 Apariția aritmiilor sau modificarea aspectului fazei terminale ST-T a complexelor de
bază sugerează leziune epicardică miocardică și impune retragerea acului
E-4. Puncția rahidiană

1. Definiție  Puncția rahidiană reprezintă gestul medical de pătrundere cu un ac special în spațiul
subarahnoidian la nivel:
o Lombar (puncţia lombară)
o Toracal (puncţia toracală)
o Suboccipital (puncţia suboccipitală)
Până la vizualizarea lichidului cefalorahidian (LCR)
o Măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian (LCR)
o Recoltarea unei cantități pentru examene: citologice, biochimice,
bacteriologice
o În traumatismele cranio-cerebrale şi accidentele vasculare cerebrale pentru
aprecierea aspectului LCR sanguinolent, semn de hemoragie, pentru
măsurarea presiunii acestuia
o Injectarea unor substanțe de contrast în mielografie
 Terapeutic:
o Administrarea de anestezice, antibiotice sau a agenţilor antimitotici (?)
o Decomprimarea în cazul în care presiunea LCR este crescută (asociind cefalee
şi edem papilar)
 Anestezic (rahianestezie)
3. Indicații  Indicațiile puncţiei rahidiene sunt următoarele:
contraindicații o Diagnostică
 Pentru diagnosticul meningitei bacteriene, virale, fungice, tuberculoase,
luetice, hemoragia subarahnoidiană, afecţiuni maligne sau
demielinizante ale SNC (tumori, scleroză multiplă)
 Sindromul Guillain-Barre sau după traumatismele craniocerebrale; se
bazează pe recoltarea LCR în vederea examenului macroscopic,
microscopic (fizico-chimic, citologic, bacteriologic)
o Terapeutică
 Pentru administrarea medicației specifice în unele afecțiuni neurologice
(antibiotice, citostatice)
 Pentru realizarea accesului la spațiul subarahnoidian în vederea
injectării de aer (pneumoencefalogramă), substanțe de contrast sau
izotopi radioactive (proceduri imagistice)
 Efectuarea anesteziei subarahnoidiene - rahianestezia
 Contraindicațiile metodei sunt următoarele:
o Infecții ale tegumentului sau ale spaţiului peridural în vecinătatea locului de
puncţie
214
o Tratamentul cu anticoagulante sau existenţa unei coagulopatii
o Hipertensiunea intracraniană prin formațiuni expansive intracraniene
(hematom subdural, abces cerebral, tumori de fosă posterioară) cu edem
papilar la examenul fundului de ochi sau semne neurologice de focar
o Come de etiologie neprecizată
o Convulsii tonico-clonice
o Refuzul bolnavului
4. Loc de elecție  Puncția lombară la nivelul spațiilor interspinoase L2-L3, L3-L4 sau L4-L5, D12-L1
o Pentru aceasta se va alege ca reper anatomic linia orizontală care unește cele
două crește iliace (linia Tuffier) care corespunde apofizei interspinoase L4
 Puncția dorsala- D6-D7
 Puncția suboccipitală – între protuberanța occipitală externă și apofiza axisului, pe
linia mediană
5. Materiale  Cărucior rulant pentru materiale sau tavă medicală
necesare  Mănuşi sterile, câmpuri sterile, comprese sterile
 Ace sterile pentru puncţie lungi de 8-10 cm, subțiri cu bizou scurt, prevăzute cu
mandren şi uneori cu „introducer"
 Soluţii dezinfectante (betadină sau alcool iodat)
 Anestezic local
 Seringi sterile de 2-5 ml
 Eprubete sterile
 1-2 tăviţe renale
 Monometru Claude pentru măsurarea presiunii LCR
 Soluţii de injectat când este cazul
pacientului o Se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate,
importanță, durată
o Se recomandă golirea vezicii urinare și a rectului
o Se administrează premedicație destinată prevenirii sincopei vagale
o Se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea sa, cu scopul şi
locul puncţiei
o Poziţia pacientului este de regulă șezând pe un plan dur, cu capul flectat la
maximum pe piept şi coatele sprijinite pe genunchi în vederea unei deschideri
cât mai mări a spaţiilor interspinoase
 Membrele inferioare sprijinite pe un scăunel. Această poziţie poate fi
menținută de un ajutor plasat în faţa bolnavului
 Se atenționează pacientul să mențină poziţia exactă, iar în timpul
procedurii să nu se miște
o În decubit lateral la marginea mesei de operație sau a patului, pe un plan rigid
cu coapsele flectate pe abdomen şi gambele flectate pe coapse, capul în flexie
maximă, coloana vertebrală arcuită, umerii în plan vertical (poziția „spate de
pisică”)
o Se asigură intimitatea pacientului cu paravan dacă procedura se execută la
salon
7. Efectuarea  Se identifică pacientul și indicația
procedurii  Se aşează pacientul într-una din pozițiile amintite în funcție de starea sa şi
recomandarea medicului
 Se măsoară şi se notează funcțiile vitale şi vegetative
 Se controlează ca temperatura camerei să fie de 20°C
 Se spală mâinile și medicul își pune mănușile sterile
 Se realizează toaleta locului puncției cu antiseptic (betadină) în 3 rânduri
 Medicul va repera spațiul interspinos ales pentru puncţie și fixează locul puncţiei intre
L4-L5 în mod obișnuit:
o Se dezinfectează locul puncţiei cu betadina
215
o Se oferă medicului mănuşi sterile
o Se încarcă seringă cu anestezic și se oferă medicului pentru anestezia locală la
nivelul locului de puncţie (infiltrarea plan cu plan)
o Se oferă medicului acul de puncţie steril
o Pătrunderea se va face cu acul cu mandren perpendicular pe linia mediană, în
mijlocul spaţiului interspinos
 Introducerea acului se va face progresiv prin ligamentul interspinos,
ligamentele galbene şi dura mater, însoțită de retragerea periodică a
mandrenului pentru a verifica poziţia acului
o Penetrarea ligamentului galben şi a durei mater conferă medicului senzația de
diminuare a rezistenței la avansarea acului
 Se scoate mandrenul, observând scurgerea primelor picături de LCR pe
ac
 Recoltarea de LCR se va face în 3 eprubete sterile 5-10 ml LCR care se
vor eticheta și se transportă la laborator
 Se oferă medicului manometrul Claude pentru măsurarea presiunii
LCR
 Se etichetează eprubetele si se trimit imediat la laborator
 Se oferă medicului seringile cu soluţii medicamentoase dacă puncţia se
face în scop terapeutic
o La finalul puncției medicul retrage acul brusc
 Se masează locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima traiectul
de puncţie prin deplasarea laterală a planurilor)
 Se aplică un pansament steril pe locul de puncţie
 Se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform PU
 Se îndepărtează mănușile și se spală pe mâini cu apă curată şi săpun
8. Supravegherea și  Se supraveghează pacientul tot timpul puncţiei
îngrijirea  Se asigură pacientului repaus la pat pe plan orizontal, fără pernă, minimum 8 ore
pacientului  Se menţine pacientul fără pernă şi nemişcat în decubit dorsal, cel puțin 6 ore până la 24
ore
 Se alimentează pacientul la pat numai după 6 ore
 Se oferă pacientului pernă după 24 ore
 Se observă cu atenție mișcările extremităților
 Se anunță medicul dacă apar furnicături sau amorțeli în picioare
 Se evaluează capacitatea de micțiune a pacientului
 Se monitorizează funcțiile vitale ale pacientului
 Se notează realizarea procedurii și eventualele modificării în starea pacientului pe
parcursul ei
9. Precauții  Temporizarea procedurii la pacienții cu edem papilar sau semne neurologice de
hipertensiune intracraniană, până la excluderea procesului expansiv intracranian
10. Evaluarea şi  Notați în registru şi în dosarul/planul de îngrijire data, ora și persoana care a
notarea efectuat procedura
procedurii  Descrieţi reacția pacientului şi starea sa
 Consemnați orice manifestare care ar putea schimba ceva în planul de îngrijire
o Procedura s-a desfășurat în condiţii optime
o Pacientul are o stare de confort
o Pacientul refuza
o Discutați încă o data cu pacientul
11. Complicații,  Incidentele şi accidentele puncţiei rahidiene sunt reprezentate de:
incidente și o Puncţia „albă” (nu se extrage LCR):
accidente  Introducerea defectuoasă a acului
216
 Cauzele pot fi poziţia necorespunzătoare a pacientului
 Obstruarea acului cu un fragment tisular, obstacol osos (necesită
retragerea acului şi repuncţionare)
 Lungimea insuficientă a acului, direcţia lateral a acestuia
 Hipotensiunea marcată a LCR
o Scurgere foarte lentă a LCR prin pătrunderea insuficientă a acului în spațiul
subarahnoidian:
 Impune împingerea ușoară a acului
o Puncție traumatică cu apariția de lichid sanguinolent pe ac:
 Prin lezarea unui vas din plexul peridural
 Dacă lichidul nu se limpezește după câteva picături, se va retrage acul
şi se va puncționa alt spațiu interspinos
o Durere brutală într-un membru inferior:
 În caz de înțepare a unei rădăcini nervoase
o Imposibilitatea puncționării foarte frecventă la vârstnici din cauza osificării
ligamentare şi la obezi (canalul rahidian situat profund)
o Lipotimie mai ales la pacienţi care nu au fost sedați anterior şi la care puncţia
se realizează în șezând
o Cefalee şi rahialgie, o complicație frecvent întâlnită care pare a fi determinată
de scăderea presiunii LCR
 Complicațiile puncţiei rahidiene sunt următoarele:
o Sincopa vagală:
 La pacienții anxioși, datorată reflexelor vagale inhibitorii declanșate de
emoție sau durere, lipsei sedării ori a anesteziei incorect efectuate
 Impune decubitul dorsal, măsuri de reechilibrare volemică
o Cefaleea:
 Poate fi prevenită prin folosirea de ace foarte subțiri şi respectarea
decubitului dorsal după puncţie
o Contaminarea LCR cu apariția meningitei sau empiemului subdural sau
peridural:
 Foarte rară, datorită nerespectării asepsiei
o Hematomul compresiv subarahnoidian:
 Apare în cazul efectuării puncţiei rahidiene la pacienții cu tulburări de
coagulare sau aflați sub tratament anticoagulant (prin înțeparea unui
vas) şi poate duce la paraplegie
o Sindromul de angajare:
 Complicație foarte gravă, letală, apare în urma efectuării puncţiei la un
pacient cu hipertensiune intracraniană
o Supurație la locul de puncţie
12. Observații  Înainte de efectuarea puncţiei lombare, este obligator un examen neurologic, precum şi
examinarea fundului de ochi pentru a exclude un sindrom de hipertensiune
intracraniană
 Poziția corectă a pacientului reprezintă o condiţie absolută a reușitei puncţiei
E-5. Puncția articulară

1. Definiție  Puncția articulară (artrocenteza) reprezintă realizarea unei comunicări instrumentale
intre cavitatea articulară și mediul extern
o Punerea în evidență a lichidului articular (diagnosticul artropatiilor) seros,
purulent, sanguinolent
o Recoltarea lichidului articular în vederea examinării
o Substanțe de contrast (artrografie)
 Terapeutic
217
o Evacuarea lichidului când determină disconfort, jenează articulară
o Administrare de medicamente în cavitatea articulara
o Corticosteroizi
o Agenți pentru sinovectomiei medicală, inducerea de anestezice locale
4. Contraindicații  Procese inflamatorii tegumentare în zona în are urmează a se efectua puncția
5. Loc  Se puncționează frecvent articulațiile genunchiului, cotului, gleznei
 Articulația cotului
o Se poate face pe cale laterală și cale posterioară
o Poziția bolnavului
 Șezut, cu cotul sprijinit pe masa de consultație
 În decubit ventral cu cotul flectat la 900
o Calea laterală
 Cea mai frecvent folosită: epicondilul lateral humeral, vârful
olecranului sau capul radial
o Calea posterioară
 Utilizată în luxația traumatică de cot (pentru anestezie loco-regională,
înainte de reducere)
 Pacientul va avea poziționat antebrațul în pronație, cu cotul flectat
peste 90°
 Articulația radio- carpiană
o Se poate face pe cale:
o Postero-externă (radială) = calea de elecție:
 Pacientul va fi așezat în șezut iar mâna va fi flectată la maximum în
poziţia palmară şi în abducţie cubitală (înclinare cubitală) pe un câmp
operator făcut sul
o Postero-internă (cubitală) - poziţia mâinii:
 Flexie palmară şi de adducţie (înclinare radială) sprijinită pe un câmp
operator făcut sul
 Articulația scapulo-humerală
o Se poate face pe:
o Cale anterioară:
 Periartrita scapulo-humerală
 Poziţia bolnavului
 Decubit dorsal cu membrul homolateral puncţiei în abducţie
15° şi cotul flectat la 90°
 Antebrațul şi mâna vor fi sprijinite pe abdomen
 Se poate utiliza şi poziţia şezândă, cu cotul flectat şi sprijinit
de membrul superior contralateral
o Cale laterală (transdeltoidiană):
 Este utilizată doar în luxația traumatică scapulo-humerală anterioară
când se practică anestezia loco-regională
o Cale posterioară:
 Poziţia bolnavului șezând sau decubit ventral
 Articulația coxo-femurală
o Se face pe două căi
o Calea anterioară:
 Poziţia bolnavului: decubit dorsal cu genunchiul ușor flectat sau în
extensie, coapsă în abducţie şi rotație externă de aproximativ 5°
 Risc: puncționarea arterei /venei femurale - se scoate acul și se
execută o apăsare de câteva minute pe arteră /venă
o Calea laterală (externă)
 Poziția bolnavului: decubit dorsal, cu genunchiul mult flectat cu
coapsă în abducție și rotație internă
 Articulația genunchiului
o Calea anterioară
 Poziția bolnavului: decubit dorsal cu genunchiul în flexie maximă sau
în poziție șezândă, cu gamba și piciorul atârnate peste marginea mesei
218
de consultație
o Calea laterală externă
 Poziția bolnavului: decubit dorsal cu genunchiul în extensie
 Articulația tibio-tarsiană
o Calea antero-medială și calea antero-laterală
 Poziţia bolnavului: decubit dorsal cu piciorul în flexie plantară
6. Materiale  Trusă cu seringi 5, 10, 20 cm3
necesare  Ace de diverse mărimi 0,8 x 50 mm, 0,8 x 100 mm
 2-3 pense
 Tampoane, mănuși sterile
 Pansamente sterile
 Antiseptice – betadină, alcool iodat
 Soluţie anestezică: Xilină 1% 20 ml
 Medicamente antiinflamatoare, antibiotice, substanțe de contrast radiologic
 Eprubete sterile (pentru culturi microbiologice, evaluarea numărului de leucocite)
 Recipiente pentru determinări speciale: factor reumatoid, microscopie în lumină
polarizată
 Mușama, aleză pentru protecția patului
pacientului o Informarea pacientului
o Obținerea consimțământului informat
o Pacientul se așează într-o poziție care să permită efectuarea puncției, cu
articulația relaxată
o Eventual articulația se așează pe o pernă
o Se marchează reperele anatomice și se îndepărtează pilozitatea
8. Efectuarea  Se identifică pacientul și se verifică indicația
procedurii  Se așează pacientul în funcție de articulația afectată și va fi susținut în cazul în care nu
își poate susține poziția singur
 Se protejează patul sub articulația puncționată
 Se spală mâinile și se pun mănușile - asistent medical și medic
 Se realizează de 2 ori dezinfecția locală (de la centru la periferie) efectuată cu tinctură
de iod
 Se izolează articulației cu câmpuri sterile
 Medicul efectuează anestezia locală cu Xilină 1 % (atenție la alergie!)-se va face
subcutanat - periaarticular-intraarticular
 Se realizează dezinfecția încă odată și apoi medicul efectuează puncția prin care se va
extrage lichid articular pentru laborator
 Dacă puncția are rol terapeutic se vor introduce medicamentele prescrise
o Asistentul medical va trece lichidul din seringă în eprubete și acestea vor fi
duse la laborator funcție de recomandarea medicului
 Se măsoară cantitatea de lichid și se notează aspectul lui
 Se extrage acului de puncţie
 Se aplică pansament steril, fixat cu fașă
 Se așează pacientul în poziție comodă în pat
9. Supravegherea  Se asigura repausul regiunii
pacientului  Se supraveghează starea generală, funcțiile vitale, aspectul pansamentului
 Se menține pansamentul compresiv și imobilizarea în atele eventual, timp de 24-48
ore sau atelă gipsată și repaus până la 7 zile atunci când se realizează tratament
intraarticular
10. Evaluarea şi  Se notează în foaia de observație procedura, ora, aspectul lichidului, cantitatea,
notarea eventualele modificări în starea generală a pacientului pe parcursul puncției
219
procedurii
11. Complicații,  Complicații imediate
incidente și o Lezarea pachetului vasculo-nervos, tumefieri, sângerări
accidente  Complicații tardive
o Infecția articulației
o Depigmentarea pielii în zona în care a fost introdus acul
12. Observații  În cazul citostaticelor şi izotopilor radioactivi se recomandă ca acul de puncţie să fie
spălat cu 1-2 cm3 ser fiziologic, înainte de a fi extras din articulație (pentru prevenirea
necrozelor periarticulare)
 Ce nu trebuie făcut:
o Nu se va face puncţia articulară în săli septice
o Nu se va face puncţia articulară la domiciliul bolnavului
E-6. Puncția osoasă – medulară

1. Definiție  Puncția osoasă reprezintă crearea unei comunicări prin intermediul unui ac, între
mediul extern și zona spongioasă a unui os lat sau scurt, străbătând stratul cortical
2. Scop Evaluarea morfologiei măduvei
Administrarea unor medicamente, transfuzii de sânge intraosoase (când celelalte căi de
administrare nu pot fi utilizate, din cauza arsurilor, obezității, aparate ghipsate)
3. Indicații  Boli hematologice - explorarea anomaliilor hematologice
 Confirmarea diagnosticului în afecțiuni hematologice oncologice ( boala Hodgkin,
leucemia mieloidă cronică, mielom multiplu, policitemia vera ert)
 Recoltarea de celule stem
4. Loc La nivelul oaselor superficiale, ușor accesibil:
o Sternul - manubriul sau corpul sternului la înălțimea coastei a-IV sau V sau în
spaţiul al 2-lea sau al 3-lea intercostal, puțin în afară de linia mediană
o Spina iliacă posterosuperioară
o Creasta iliacă a maleolele tibiale
o Apofizele spinoase ale ultimelor vertebre dorsale și primele vertebre lombare
o Calcaneu
5. Materiale  Câmp steril cu deschidere central
necesare  Seringă de 2-5 ml cu ace sterile pentru anestezie
 Flacon cu soluție fixatoare
 Novocaină sau gel anestezic
 Trocar Mallarmé
o Seringă de 10-20 ml pentru aspirarea țesutului medular
o Materiale pentru dezinfectarea regiunii puncționate
o Mănuși sterile
o Comprese sterile
 O sticlă de ceasornic
 Lame sau lamele pentru examenul microscopic
 Leucoplast
 Pansament uscat
 Soluții medicamentoase
o Materialele se pregătesc pe o măsuță acoperită cu un câmp steril, în
condițiile de asepsie perfectă,
pacientului o Se informează pacientul asupra necesității intervenției(etape, colaborare)
o În preziua puncției se realizează timpul de sângerare, timp de coagulare și
timpul Quick
o Pentru creșterea confortului pacientului se administrează un tranchilizant
 Poziția pacientului
 În decubit dorsal, cu trunchiul ușor ridicat – puncția sternului
220
 Decubit ventral pe un plan dur sau
 Decubit lateral cu genunchii flectaţi pentru puncția în creasta iliacă
Locul de elecție ales pentru puncţie va fi spălat, la nevoie ras, apoi dezinfectat cu
alcool şi badijonat cu tinctură de iod
7. Efectuarea  Se identifică pacientul și se verifică indicația și se conduce în sala de tratament
procedurii  Se spală mâinile (asistenta și medicul)
 Se dezbracă regiunea și se așază pacientul în poziția corespunzătoare
 Se badijonează locul puncției cu tinctură de iod
 Se izolează regiunea dezinfectată cu câmpuri sterile
 Asistentul medical prezintă medicului soluţia de novocaină aspirată în seringă pentru
realizarea anesteziei
 După 10-15 min, medicul execută puncţia
 Asistenta medicală prezintă medicului instrumentele în timpul puncţiei
 Medicul realizează puncția aspirativă
o Măduva roșie hematogenă are aspectul sângelui, însă întinsă pe lamă e
vâscoasă, cu multe sfacele de țesut grăsos
 Se continuă puncția puncție de scopul ei
 După terminarea procedurii se extrage acul de puncţie
 Se badijonează locul puncţiei și se aplică un pansament steril adeziv
 Asistentul medical preia produsul recoltat și fie se realizează un frotiu fie
produsul extras se examinează aplicat pe o sticlă de ceas
 Produsul aspirat, se transferă în flaconul cu substanța conservantă și se trimite la
laborator imediat în condițiile cerute de medic
 Se colectează materialele utilizate, se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
8. Supravegherea  Se asigură repausul la pat
pacientului  Se supraveghează starea generală a pacientului și semnele vitale
 Se observa pansamentul dacă se îmbibă cu sânge
9. Complicații  Puncția albă – ac înfundat (se desfundă cu mandrenul steril)
 Perforarea lamei posterioare a sternului
 Pneumotorax
 Hematom
 Infecție a cavității medulare – osteomielită
 Tulburări de creștere la copii după puncția tibială
10. Evaluare și  Se notează în fișa pacientului procedura, reacția acestuia, complicațiile ce por să
notarea apară
Bilanț negativ / Ce faceți?
o Pacientul acuză dureri – se anunță medicul și se administrează antalgice
o Pacientul prezintă hemeatom- se aplică pungă cu gheață
o Discutați încă o data cu pacientul
11. Observații  Puncţia osoasă se poate executa şi la persoane sănătoașe, pentru recoltarea de celule
stem în vederea realizării unui transplant
E-7. Puncția osoasă – biopsia medulară

1. Definiție  Biopsia medulară constă în obţinerea unui fragment de măduvă hematogenă în
vederea analizării și ulterior enunțării unui diagnostic pozitiv sau nu de boală
hematologică
2. Scop  Stabilirea diagnosticului și stadializarea afecțiunii hematologice , mai ales în cazul

afecțiunilor oncohematologice
 Verificarea remisiunii sau răspunsului la tratament a unor afecțiuni neoplazice de tip
limfom
221
3. Indicații  Suspiciunea de boală hematologică ( hemoleucogramă modificată)
 În scop diagnostic în afecțiuni de tip mieloproliferativ cronice sau limfoproliferative
cronice - limfom, mielom, mielodisplazii, sindroame mielodisplazice, aplazii
medulare.
 Pentru stadializarea bolii - mai ales în cadrul limfoamelor, dar și a altor patologii
cum ar fi aplazia medulară - aceasta procedură evidențiază în ce măsură este afectată
măduva hematogenă sau cât țesut sănătos restant mai există
 Evaluare terapeutică – absolut necesară în cazul limfoamelor care au avut
determinare medulară inițială și leucemiilor acute care nu au expresie moleculară sau
citogentică dovedită
4. Materiale  Trocar Jamshidi sau Mazabrand
necesare  Flacon cu lichid conservator pentru fragmentul recoltat
 Aceleași materiale ca pentru puncţia medulară
5. Pregătirea  La fel ca pentru puncţia osoasă
pacientului  Locul de elecție este creasta iliacă
 Poziţia pacientului este decubit ventral pe un plan dur cu o pernă sub abdomen sau
decubit lateral cu genunchi flectaţi
 Pacientul este avertizat că aspirația măduvei poate fi dureroasă
6. Efectuarea  Se face la fel și în aceleași condiţii ca și puncţia medulară
procedurii  Fragmentul recoltat este transferat în flaconul cu substanță conservată
 Locul puncţiei se presează folosind un tampon și se aplică un pansament steril adeziv
7. Supravegherea  Pacientul se va așeza comod în pat
pacientului  Se observă starea pacientului și se va anunța medicul dacă intervin modificări în
starea alui
8. Evaluarea şi  Se notează în registru şi în dosarul de îngrijire data, ora și persoana care a efectuat
notarea procedura
procedurii  Se descrie reacția pacientului şi starea sa
 Se consemnează orice manifestare intervenită în starea paicentului
o Pacientul acuză dureri – se anunță medicul și se administrează antalgice
o Pacientul prezintă hemeatom- se aplică pungă cu gheață
 Discutați încă o data cu pacientul
 Apelați la aparținători dacă este cazul
9. Complicații,  Puncție albă
 Hemoragie
 Infecție
 Fractură sternală
 Înțeparea accidentală a marilor vase ca urmare a perforării lamei osului
 Pneumotorax
E-8. Puncția biopsică hepatică

1. Definiție  Puncţia biopsică hepatică reprezintă procedura prin care, cu ajutorul unui ac se
colectează o mostră de țesut de la nivelul ficatului, care este analizată ulterior în
laborator
2. Responsabilități  Puncția biopsică este de competența medicului

 Asistentul medical ajută medicul la realizarea puncției, pregătește, supraveghează
pacientul, pregătește materialele și duce probă la laborator
3. Scop  Explorator: procedură standard în evaluarea afecțiunilor hepatice
4. Indicații  Icter aparent inexplicabil
contraindicații  Anomalii la nivelul ficatului descoperite în timpul unei ecografii ori a unui examen
computer tomograf
222
 Hepatomegalie
 Stadializarea hepatitei B sau C în vederea tratamentului
 Diagnostic diferențial între steatoza hepatică non-alcoolică și cea alcoolică
o Pneumonia în antecedentele recente
o Ascita
5. Loc  Faţa anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană, imediat sub rebordul costal
sau în plină matitate - la un ficat mărit
 De-a lungul iniei axilare posterioare în spaţiul IX sau X intercostal drept - la ficat în
limite normale
6. Materiale  Muşama şi aleză
necesare  Mănuşi de unică utilizare
 Alcool, tinctură de iod
 Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei
 Soluţii anestezice - Xilină 1%
 Ac pentru biopsie
 Seringi sterile
 Tampoane
 Recipient cu soluție fixatoare
 Medicamente hemostatice, tonice cardiace
7. Pregătirea  Se anunță bolnavul, se explică tehnica, scopul și riscurile acesteia şi se încurajează
pacientului ( procedura nu durează mai mult de 5 minute)
 Se obține consimțănântul scris al pacientului
 Se asigură pacientul că durerea va fi îndepărtată prin anestezie locală
 Se determină înainte TS, TC, TQ, trombocite
 Se întrerupe administraraea medicamentelor antiinflamatoare și a aspirinei cu o
săptămână înainte,
 Poziţia pacientului:
o Decubit dorsal cu trunchiul ușor ridicat sau decubit lateral stâng cu mâna
dreaptă sub cap
o Este important ca pacientul să stea complet nemișcat în timpul puncției
8. Efectuarea  Se verifică prescripția și identitatea pacientului
procedurii  Se administrează un sedativ pacientului
 Se conduce pacientul în sala de operație și este pregătit în mediul steril
 Se spală şi se dezinfectează mâinile.
 Se îmbracă mănuşile de protecţie
 Pacientul este ajutat să se dezbrace și va lua un halat special apoi va fi așezat pe masa
de operație în poziția corespunzătoare
 Se dezinfectează cu alcool iodat locul de elecție
 Asistenta medicală va prezenta medicului seringa cu anestezic
 Medicul realizează anestezia locală
 Se roagă pacientul să expire profund și apoi să își țină respirația cît timp medicul
introduce acul de puncție transcutan(se evită riscul de puncționare a plămânului)
 Medicul va recolta fragmentul tisular
 După extragerea acului se aplică pansament pe locul puncției
 Se conduce pacientul la pat și se asigură repausul
 Se colectează corect materialele utilizate
 Fragmentul biopsic este dus la laborator însoțit de formularul de examinare completat
corect și complet
! Este important ca pacientul să fie compliant și să încerce pe cât posibil să nu se miște
pe timpul puncției ( se evită riscul unor accidente)
Procedura nu durează mai mult de 15-30 minute și se efectuează sub ghidaj ecografic
9. Supravegherea  Se asigură repaus la pat 24-48 ore în decubit lateral drept
223
pacientului  Se supraveghează funcțiile vitale 24 ore
 Se aplică pungă cu gheață la locul puncţiei
 La nevoie se administrează calmante ale tusei
 Se informează medicul în cazul apariției complicațiilor – hemoragii
 Se recomandă pacientului să nu ridice greutăți sau să efectueze efcorturi intense
pentru o perioadă de timp
10. Complicații  Tuse instantanee
 Hemoragie
o Se administrează hemostatice
 Pneumotorax
 Leziuni traumatice ale intestinului, stomacului sau rinichilor
 Infecții peritoneale
11. Evaluarea Bilanț pozitiv:
pacientului o Pacientul prezintă stare de confort
o Pacientul acuză durere cu localizare retrosternală, epigastică cu sau fără
iradiere în umăr sau braț – se anunță medicul și se administrează antalgice
o Pacientul prezintă hemoragie - se aplică pungă cu gheață, hemostatice
o Pacientul prezintă dispnee, semne sau simptome sugestive de șoc (tegumente
palide, reci, umede, puls filiform), febră, tahicardie, balonare, scaun cu sânge
– se anunță medicul pentru a interveni în consecință
12. Observații  Biopsia hepatică nu este recomandată pacienților cu tulburări de hemostaza, cu deficit
de factori de coagulare, cu infecții sistemice sau afecțiuni cutanate active.
- O altă metodă prin care se poate realiza biopsia hepatică este reprezentată de cea
transvenoasă ce consta în introducerea unui cateter prin vena jugulară, cateter care
este apoi ghidat spre ficat. La nivelul ficatului se poate recolta prin acest cateter
fragmentul tisular necesar.
- În cazul în care este necesar un fragment tisular de dimensiuni mai mari, se poate
realiza o biopsie deschisă, în cadrul unei intervenții chirurgicale clasice
sau laparoscopice.
- Biopsia prin aspirație cu ac fin este recomandată când se dorește recoltarea unui
fragment tisular sau doar a unor celule, dar și a unei cantități de lichid. Dacă este
suspicionată o infecție, se pot realiza culturi microbiologice folosind lichidul recoltat.
O astfel de biopsie se poate realiza ghidată imagistic prin tomografie computerizată,
ecografie sau chiar rezonanță magnetică nucleară.
E-9. Puncția biopsică renală

1. Definiție  Biopsia renală este procedura prin care se obțin fragmente bioptice de la nivelul
parenchimului renal utilizând un ac sau alt instrument chirurgical. Fragmentele
obținute vor fi analizate microscopic cu scopul confirmării unor diagnostice pentru
afecțiuni ale rinichiului.
Modalități de prelevare:
o Biopsie percutană – prelevarea se realizează printr-un ac special semiautomat
de 16-18 G
o Biopsie deschisă – prelevarea de parenchim renal se realizează direct din
rinichi în timpul unei intervenții chirurgicale.
Modalități de realizare
o Biopsie renală ghidată prin ultrasunete – cea mai frecventă
o Biopsie renală ghidată prin computer tomograf
o Biopsia renală prelevată în cursul unei intervenții chirurgicale
2. Responsabilități  Puncția biopsică este de competența medicului
o Ajută medicul la realizarea puncției
o Pregătește și supraveghează pacientul
o Pregătește materialele și duce proba la laborator
224
o Examinare histopatologică
o Examinare bacteriologică a fragmentului de ţesut extras
o Stabilirea diagnosticului
4. Indicații Indicații
contraindicații  Insuficiență renală acută (care nu este determinată de necroza tubulară acută)
 Sinfrom nefrotic
 Proteinurie sau hematurie de cauză necunoscută
 Afecțiuni sistemice asociate cu afectare renală ( lupus eritematos sitemis, sindrom
Goodpasture granulomatoza Wegener
 Suspectarea rejetului de grefă renală, pentru a diferenția de alte cauze de insuficiență
renală
 Glomerulonefrita rapid progresivă
 Pentru ghidarea tratamentului
Contraindicații absolute și relative
o Rinichi unic congenital, ectopic
o Refuzul pacientului
o Neoplasm renal(risc de diseminare a celulelor tumorale)
o Hipertensiune arterială severă necontrolată
o Infecție urinară
o Boală renală stadiul 5
o Rinichi polichistic
o Deformări severe ale coloanei vertebrale
o Obezitatea
o Rinichi cu dimensiuni reduse
5. Loc  Regiunea lombară
o În dreptul discului intervertebral L1-L2 la 8 cm de linia mediană
o Se preferă puncția rinichiului drept față de cel stâng, pentru a evita lezarea
splinei sau a unor vase mari
6. Materiale  Cărucior de tratamente / tavă medicală acoperite cu câmp steril
necesare  Trusa pentru puncţie sterilă care conţine acul de puncție
 Comprese sterile, câmpuri sterile
 Soluţie antiseptică - betadină
 Mănuşi sterile şi romplast
 Seringi sterile de 20 ml sau de alte capacități
 Eprubete şi recipiente sterile cu soluții fixatoare
 Anestezice (Xilină% - 20 ml, novocaină)
 1-2 tăviţe renale
 Echipament cu ultrasunete sau raze X pentru puncția biopsie renală percutanată
pacientului o Se informează pacientul cu privire Ia efectuarea procedurii: necesitate,
importanță, durată
o Se obține consimțământul informat (în scris) al pacientului
o Se controlează TS, TC, TQ şi numărul de trombocite
o Se prelevă probe de urină pentru a exclude o patologie infecțioasă
o Se măsoară şi se notează funcțiile vitale şi vegetative
o Se recomandă evitarea aspirinei și a anticoagulantelor timp de 1-2 săptămâni
înainte
o Poziția pentru puncţia renală - decubit ventral, iar la pacienții transplantați
decubit dorsal

procedurii  Se poziționează pacientul în poziţia corespunzătoare și se descoperă regiunea unde se
efectuează puncția
225
 Medicul şi asistentul se spală pe mâini cu apă curată şi săpun, apoi îmbracă mănuşi
sterile
 Utilizarea echipamentului cu ultrasunete sau raze X pentru localizarea rinichiului
 Se marchează locul și se dezinfectează locul puncţiei cu betadină sau alcool iodat
 Asistentul medical pregătește seringa cu Xilină şi o înmânează medicului care
efectuează anestezia
 Pacientul este rugat să își țină respirația în timpul realizării manevrei care durează
aproximativ 30 secunde, sau câteodată mai mult atunci când se are în vedere
prelevarea de mai multe fragmente bioptice.
 Medicul efectuează puncția iar la finalul ei extrage acul brusc
 Se aplică o compresă sterilă pe locul puncției care se fixează cu leucoplast
 Se îndepărtează mănusile și se spală pe mâini cu apă curentă şi săpun
 Se pregătește fragmentul prelevat pentru laborator și se completează buletinul de
analize
9. Supravegherea  Se transportă pacientul la salon și se menține în repaus în decubit dorsal câteva ore
pacientului  Se monitorizează funcțiile vitale și se vor preleva probe biologice pentru a identifica o
eventuală hemoragie (tradusă prin scăderea hemoglobinei, a hematocritului) – necesită
transfuzie
 Se poate aplica o compresă rece sau pungă cu gheață pe regiunea puncționată 30
minute pentru prevenirea unei eventuale hemoragii
 Se administrează medicația prescrisă de medic (hemostatice, antalgice etc).
 Dacă apare febră sau hematurie, durere, greață, dispnee, cianoză - se anunță medicul
10. Evaluarea şi  Se notează:
notarea o Procedura în fișa pacientului şi în dosarul /planul de îngrijire
procedurii o Data, ora, organul puncţionat
o Orice observaţie legată de starea şi reacția pacientului
o Recomandările privind îngrijirile
o Scopul puncţiei, specificându-se şi ce probe au fost recoltate şi când au fost
trimise la laborator
11. Complicații  Hematurie mai mult de 24 ore
 Glob vezical
 Febră
 Pneumotorax
 Durere cu intensitate progresiv crescândă la nivelul locului biopsiei
 Vertij sau lipotimie
 Puncționarea unui vas mare de sânge
E-10. Puncția biopsică a unui nodul mamar

1. Definiție  Puncţia biopsică mamară este procedura prin care se obține un fragment mic de țesut
mamar considerat suspect sau patologic la examenul ecografic, cu scopul de a fi
analizat anatomopatologic.
Procedeele de biopsie mamara sunt de 2 tipuri:
 Biopsia percutană: se face cu ac de punctie special ecoghidată și se recoltează un
fragment mic (biopsia aspirativă cu ac fin sau biopsia cu ac gros tru-cut)
 Biopsia chirurgicală: incizională (se recoltează un fragment mai mare) sau
excizională (se recoltează in totalitate leziunea suspectă).
2. Responsabilități  Procedura medicală propriu-zisă este de competența medicului

 Asistentul participă activ la această manevră medicală și respectă cele precizate în
protocolul procedurii
3. Scop  Stabilirea diagnosticului
4. Materiale  Trusă cu instrumentar steril și ace sterile

necesare  Dezinfectat pentru tegument
 Comprese
226
 Mănuşi chirurgicale
 Flacon cu substanță fixatoare pentru fragmentul de țesut recoltat
 Soluţie Xilină 1-2% (dacă pacienta este alergică o alta soluţie tolerată)

pacientei o Pacienta va fi informată despre tehnica propusă, beneficiile și riscurile asociate
biopsiei mamare;
o Se va obține consimțământul informat
o Pacienta va fi supusă unui examen clinic al sânilor și se vor evalua rezultatele
analizelor și ale investigațiilor efectuate.
o Pacienta este așezată în decubit dorsal sau lateral cu brațele ridicate deasupra
capului pentru a etala glanda mamară pe planul osos al toracelui
o Pacienta va fi informată să intrerupă tratamentul anticoagulant dacă urmează unul
o Procedura se poate executa în condiții ambulatoriale, nefiind necesară spitalizarea
pacientei.
6. Efectuarea  Pacienta este așezată confortabil pe pat
procedurii  Se realizează examenul ecografic care confirmă leziunea și stabilește traectul optim
pentru efectuarea puncției
 Se dezinfectează tegumentele cu betadină
 Medicul va realiza anestezia locală și ulterior o incizie mică prin care se introduce
acul de puncție iar sub ghidaj ecografic se va realiza recoltarea mai multor fragmente
de țesut din leziunea suspect
 Fragmentele vor fi conservate imediat și trimise la laborator pentru examen
histopatologic
 Se expediază la laborator
 Se face compresiune la locul puncției ( previne hematomul) și se aplică un plasture
pentru 12 ore
 În cazul biopsiilor chirurgicale după sutura și pansamentul plăgii operatorii, pacienta
va fi supravegheată 2-3 ore si se va externa/transporta la salon cu recomandările
specifice pentru plaga chirurgicală.
 Se poate aplica gheață locală timp de 15 minute
7. Evaluarea şi  Se notează procedura în registru de consultații / planul de îngrijire data, ora și persoana
notarea care a efectuat-o
procedurii Bilanț pozitiv:
o Procedura s-a desfășurat în condiţii optime
o Pacienta are o stare de confort, este mulțumită de îngrijirile primite
o Biopsie percutană - pacienta acuză durere locală, hematom sau echimoză,
tumefacție – se anunță medical,
o Biopsie chirurgicală - pacienta prezintă durere, cicatrice hemoragie,
suprainfecție- se intervine în fucnție de caz
o Pacienta refuză - discutați încă o dată cu pacienta sau apelați la aparținători
dacă este cazul
E-11. Biopsia cutanată

1.Definiție  Biopsia cutanată este procedura medicală ce constă în prelevarea unui fragment tisular
tegumentar
 Este o procedură realizată de abicei de medicul dermatolog, sub anestezie locală.
2.Tipuri de biopsie 1. Biopsia de suprafață- shave biopsy
2. Biopsia prin puncție – punch biopsy
3. Biopsia chirurgicala: incizională sau excizională
Alegerea tipului de biopsie depinde de tipul de leziune existentă și de boala suspectată, de
întinderea și localizarea procesului patogen
3.Scop/ Indicații  Diagnosticarea cancerului de piele și stabilirea tipului histopatologic(în cazul unor
leziuni care sângerează, și-au schimbat culoarea etc.)
227
 Diagnosticarea unor afecțiuni dermatologice: psoriazis, dermatită
 Diagnosticarea unor infecții cutanate micotice sau bacteriene
 Stabilirea diagnosticului de certitudine în pemfigus bulos
4.Materiale necesare  Seringă sterilă cu ac steril conţinând lidocaină 1%
 Comprese sterile, soluţii antiseptice
 Mănuşi sterile,
 Bisturiu
 Electrocauter
 Material pentru pansamentul plăgii steril;
 Hemostatice locale
 Material de sutură în cazul biopsiilor chirurgicale
 Flacon cu soluţie fixatoare
 Etichete
5.Pregătireea  Psihic
pacientului o Medicul explică pacientului în ce constă procedura și cum se efectuează-
beneficii și riscuri
 Fizic
o Se întrerupe tratamentul anticoagulant
o Se investighează dacă pacientul este alergic la medicamente : antibiotice,
antiinflamatoare nesteroidiene, anestezice
6.Efectuarea  Se identifică pacientul și se verifică recomandarea pentru biopsie
procedurii  Se aşează pacientul în poziţie confortabilă, funcție de locul unde este situată leziunea
 Se dezinfectează locul ales cu alcool iodat, betadină
 Medicul realizează anestezia locală și realizează biopsia
 După biopsie se realizează compresia locală sau se aplică pansament funcție de tipul
biopsiei,
 Produsul recoltat se trimite la laborator împreună cu buletinul de examen
 Se colectează deşeurile conform precauțiilor universale
7.Supravegherea  Pacientul este instruit cum să îngrijiească plaga astfel încât să nu apară complicații
pacientului  În cazul în care s-a procedat la sutura chirurgicală, firele se vor scoate la câteva
zile(maximum 2 săptămâni) de la efectuarea procedurii
 Bandajele autoadezive hemostatice vor fi lăsate pe plagă până când cad singure(cam 7-
14 zile)
8.Complicații  Hemoragii locale

 Hematoame
 Infecție locală, celulită
 Febră, frisoane, tumefacție locală
Se va anunța medicul în aceste cazuri pentru a se interveni în consecință
E-12. Puncția vezicii urinare

1. Definiție  Puncția vezicii urinare (puncția suprapubiană) reprezintă introducerea percutană a
unui ac/trocar în vezica urinară
2. Responsabilități  Puncţia este efectuată de către medic ajutat de 1-2 asistenți medicali
o Prelevarea de probe sterile de urină pentru examene de laborator atunci când
sondajul uretro-vezical nu poate fi efectuat
o Introducerea unei substanțe de contrast pentru examenul radiologic al vezicii
urinare
 Terapeutic
o Evacuarea conţinutului vezicii urinare în retențiile acute de urină când
sondajul vezical nu poate fi executat (stricturi uretrale, hipertrofie de
prostată)
o Când sondajul este contraindicat (traumatisme uretrale sau ale vaginului)
228
4. Materiale  Paravan
necesare  Tavă sau cărucior pentru tratamente
 Muşama, aleză
 Pernă pentru zona sacrală
 Antiseptic pentru tegumente: betadină
 Tampoane sterile
 Pensă porttampon sterilă
 Anestezic local Xilină 1%
 Seringă sterilă de 2 ml cu ace sterile pentru administrarea anestezicului
o Ac/trocar pentru puncția vezicii urinare, asemănător celui pentru puncția
lombară (lungimea 10 cm, diametrul 1-1,5 mm)
o Seringă sterilă de 20 ml cu ace sterile
o Substanțe de contrast în funcție de scop şi indicație
o Pungă colectoare de urină
o 1-2 recipiente sterile pentru recoltarea urinei
o Vase colectoare pentru urină
 Pansament steril cu leucoplast, postpuncție
 Materiale pentru îndepărtarea pilozității
pacientului o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei
o Respectarea intimităţii prin izolarea pacientului cu un paravan
o Așezarea pacientului în decubit dorsal
o Raderea părului pacientului în regiunea pubiană și subombilicală
procedurii  Medicul:
o Stabilește locului de puncție:
 Deasupra simfizei pubiene pe linia mediană la 2 cm deasupra simfizei
o Îmbracă mănușile sterile
o Efectuează anestezia locală
o Izolarea locului prin acoperire cu câmpul steril
o Executarea puncţiei şi aspirarea urinei
o Adaptarea tubului de scurgere al urinei în vasul colector
 Retragerea acului de puncție
 Asistentul medical I:
o Spălarea și dezinfectarea mâinilor
o Pregătirea locului puncției, dezinfecție de tip iii
o Servirea medicului cu mănuși sterile, cu anestezic, cu câmpul steril, cu acul
de puncție atașat la seringă
o Recoltarea urinei în recipiente sterile
o Urmărirea evacuării de urină
o Dezinfectarea locului puncției după retragerea acului
o -aplicarea pansamentului postpuncție
 Asistentul medical II:
o Pregătirea materialelor
o Ajutor acordat pacientului la dezbrăcare și adoptarea poziției
229
corespunzătoare (decubit dorsal) cu o pernă sub zona sacrală
o Supravegherea pacientului în timpul puncţiei
o Urmărirea evacuării de urină
7. Supravegherea  Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea psihică a
pacientului acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
 Se îmbracă pacientul
 Așezarea pacientului într-o poziţie comodă la pat
 Supravegherea funcțiilor vitale și a pansamentului aplicat
8. Evaluarea şi  Notarea procedurii în dosarul de îngrijire
notarea  Măsurarea și notarea în dosarul de îngrijire:
procedurii o Cantitatea, aspectul urinei eliminate
o Simptomele pacientului
E-13. Puncția fundului de sac Douglas (culdocenteza)

1. Definiție  Puncția fundului de sac Douglas (culdocenteza) reprezintă introducerea
transvaginală a unui ac/trocar în fundul de sac Douglas
2. Responsabilități  Puncţia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical
o Evidențierea colecțiilor pelvine (sarcină extrauterină ruptă, chist de ovar,
hidrosalpinx, piosalpinx)
 Evacuator:
o Evacuarea colecțiilor pelvine
4. Materiale  Materiale pentru spălătura vaginală: irigator cu tub de cauciuc, canulă vaginală
necesare sterilă, soluție pentru spălătura vaginală
 Paravan
 Muşama, aleză
 Antiseptic pentru tegumente și mucoase: betadină
o Mănuşi sterile
o Tampoane sterile
o Câmpuri sterile
o Specul sau valve vaginale sterile
o Pensă porttampon sterilă
o Pensă pentru col sterilă
o Ac/trocar steril pentru puncția fundului de sac Douglas cu lungimea 10-
15 cm și diametrul 0,8-1 mm
o Seringă sterilă de 2 ml, 5 ml, 10 ml și ace sterile
o 1-2 recipiente sterile pentru recoltarea lichidului
 Medicamente sedative, analgezice
 Medicamente anestezice
 Ser fiziologic
pacientului o Identificarea pacientei
230
o Acordarea de ajutor la așezarea pacientei în poziție ginecologică anti-
trendelenburg, pe masa ginecologică
o Efectuarea unei spălături vaginale
6. Efectuarea  Medicul:
procedurii o Îmbrăcarea mănuşilor sterile
o Introducerea valvelor vaginale/speculului vaginal în interiorul vaginului
o Introducerea pensei de col în vagin și fixarea ei pe colul uterin
o Vizualizarea fundului de sac vaginal Douglas (fundul de sac vaginal
posterior)
o Aplicarea unui antiseptic în fundul de sac vaginal Douglas
o Efectuarea anesteziei locale
o Executarea puncţiei şi aspirarea lichidului
o Retragerea acului de puncție și tamponarea locului puncţiei
o Îndepărtarea pensei de pe colul uterin
o Îndepărtarea valvelor vaginale/speculului vaginal prin retragerea lor din
vagin
o Servirea medicului cu mănuși sterile, anestezic, seringă, ac de puncție
o Menținerea valvelor vaginale speculului vaginal în vagin în timpul
efectuării puncției
o Urmărirea evacuării de lichid
o Introducerea lichidului extras prin puncție în recipient steril care se
etichetează pentru a fi trimis la laborator
o Supravegherea pacientei în timpul puncţiei
7. Supravegherea  Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacienta pentru susținerea psihică a
pacientului acesteia și identificarea eventualelor situații de risc
 Îmbrăcarea pacientei după procedură
 Așezarea pacientei într-o poziţie comodă în pat
 Supravegherea funcțiilor vitale și a eliminărilor pe cale vaginală
notarea  Notarea în dosarul de îngrijire:
procedurii o Aspectul lichidului eliminat
o Simptomele pacientei
9. Interpretarea  Sângele proaspăt sugerează hemoragia de corp luteal (sarcină extrauterină,
rezultatelor hemoragia unui chist de ovar):
o Dacă sângele nu coagulează demonstrează existenţa hemoperitoneului
o Dacă are microcheaguri sugerează sarcină ectopică
 Sângele vechi sugerează un endometriom rupt (chist ovarian endometriozic)
 Lichidul seros poate fi de origine inflamatorie, neoplazică sau din chist de ovar
231
 Lichidul purulent sugerează boala inflamatorie pelvină acută (BIP), piosalpinx
 Lichidul sebaceu sugerează chist ovarian dermoid
 Puncţia albă nu exclude sarcină ectopică
10. Complicații,  Incidente:
incidente și o Puncţia negativă (obturare a vârfului acului cu un mic fragment tisular) -
accidente necesită introducerea de Xilină sau ser fiziologic pe ac, eventual
schimbarea locului de puncţie
 Accidente:
o Sincopă (reflexe vegetative produse prin înțeparea peritoneului sau golirea
rapidă a lichidului) - necesită măsuri de resuscitare cardiorespiratorie
o Hemoragie prin puncționarea unui vas
o Înțepare a viscerelor cavitare (intestin, colon, vezică) rar, dar grav (risc de
peritonită generalizată)
o Supurație parietală (nerespectarea regulilor de asepsie-antisepsie)
COD PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMINĂRI

Procedură IMAGISTICE
PROCEDURI GENERALE DE EXAMINARE IMAGISTICĂ
F. Aspecte generale referitor la examinarea imagistică

1. Definiție  Imagistica medicală este o specialitate ştiinţifică recentă, care reunește o largă
varietate de științe în scopul studierii modului în care se formează, înregistrează,
transmit, analizează, procesează, percep şi se stochează imagini ale organelor sau
țesuturilor, prin diferite tehnici
2. Responsabilități  Medicul:
o Stabilirea indicațiilor şi contraindicațiilor examinării imagistice sau procedurii
de radiologie intervențională
o Explicarea derularări procedurii
o Informarea în legătură cu riscurile
o Obţinerea consimţământului pacientului
o Efectuarea unor examene imagistice
o Interpretarea examenelor imagistice
o Explicarea rezultatului examinării
o Explicarea tipului de îngrijire postexaminare /postprocedură
o Participarea la pregătirea specifică a pacientului pentru examenul imagistic
/procedura de radiologie intervențională în funcţie de organul sau aparatul
examinat
o Pregătirea materialelor și documentelor care vor însoți pacientul la serviciul de
radiologie
o Stabilirea mijlocului de transport adecvat pacientului
o Însoțirea pacientul la/de la serviciul de radiologie
o Supravegherea pacientului după examenul imagistic /procedură de radiologie
intervențională
o Obţinerea rezultatelor examenului imagistic /procedurii de radiologie
intervențională pentru a fi prezentate medicului
3. Scop  Stabilirea diagnosticului
 Supravegherea evoluției unor boli
 Monitorizarea tratamentului
 Aplicare de terapii miniminvazive sub control radiologic
4. Indicații  Obţinerea unor informaţii despre aparate, organe și țesuturi, care sunt vizibile cu sau
fără substanțe de contrast
 Evaluarea durerii sau disconfortului
 Identificarea unor anomalii
5. Tipuri de  Examene imagistice în funcţie de factorul fizic utilizat:
examene o Investigații convenționale cu radiații ionizante (radiații x):
232
 Radioscopia
 Radiografia
 Osteodensitometria segmentară DXA
o Investigații convenționale neiradiante, cu ultrasunete:
 Ultrasonografia (ecografia)
 Ultrasonografia Doppler (ecografia Doppler)
o Investigații de înaltă performanță cu radiații ionizante (radiații x):
 Tomografia computerizată CT
 Angio-CT
o Investigații de înaltă performanță neiradiante, cu radiounde:
 Imagistica prin rezonanță magnetică IRM
 Angio-RMN
o Investigații de medicină nucleară, cu radioizotopi:
 Scintigrafia
 Tomografia computerizată prin emisie de pozitroni PET CT
o Investigații neiradiante, cu infraroșii:
 Termografia
6. Materiale  Se pregătesc materialele necesare în funcție de procedura recomandată
necesare
pacientului o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei
o Obţinerea consimţământului și colaborarea pacientului
o Respectarea intimităţii pacientului
o Îndepărtarea bijuteriilor sau obiectelor metalice de pe și din jurul corpului
pacientului
o Dezbrăcarea părții corpului care urmează a fi investigată sau pacientul va
rămâne îmbrăcat sumar
o Îndepărtarea pansamentelor, a unguentelor care ar putea influența imaginea
radiologică
o Calmarea durerii prin administrarea prealabilă a unui analgezic, la
recomandarea medicului, dacă în timpul examenului zona dureroasă va
necesita mobilizare
o Acordarea de ajutor pacientului în adoptarea poziției recomandate de medic
pentru examinare
o Testare preventivă a sensibilității la substanțele de contrast (conjunctivale,
intradermice) se efectuează la recomandarea medicului
8. Efectuarea  Pe toată perioada procedurii pacientul trebuie să rămână nemișcat
procedurii  Va fi supravegheat de către asistentul medical dintr-o cameră alăturată
9. Supravegherea  Se vor supraveghea funcțiile vitale, starea de conștiență, culoare tegumentelor
pacientului şi  Se va comunica cu pacientul prin intermediul unui speaker pentru susținerea psihică a
notarea acestuia și identificarea eventualelor situații de risc.
procedurii  Notarea procedurii în dosarul de îngrijire, precum și a eventualelor manifestări ,
modificări în starea pacientului
10. Complicații,  Substanțele de contrast iodate pot produce:
incidente și o Fenomene anafilactice sau chiar șoc anafilactic
accidente o Reacții adverse- de intoleranță
 Substanțele de contrast iodate non-ionice cu osmolaritate mică sau izoosmolare au
efecte adverse puţine şi sunt bine tolerate de pacient
 Fenomenele de intoleranță în urma utilizării substanţelor de contrast iodate sunt de
regulă ușoare şi dispar spontan. Aceste fenomene pot fi:
o Digestive (căldură abdominală, greață, vărsături)
o Respiratorii (prurit nazal, strănut, tuse, senzație de constricţie laringiană)
o Nervoase (senzaţie de neliniște, cefalee, tulburări vizuale)
 Aceste manifestări nu necesită, în general, nici o terapie specială şi
dispar chiar în timpul injectării substanţei de contrast
233
 Unele manifestări cutanate (urticaria localizată) dispar 5-10 minute mai
târziu
 Reacții adverse:
o Respirația - dispneea inspiratorie şi stridorul indică edem laringian, dispneea
expiratorie indică bronhospasm
o Culoarea - cianoză (hipoxie), roşeaţă (manifestări anafilactice), paloare (jenă
vagală)
o Aspectul cutanat - urticarie, edem facial
o Tensiunea arterială şi pulsul - tahicardia indică şoc anafilactic sau colaps
cardiovascular, bradicardia indică şoc vagal
o Se intervine la recomandarea medicului:
 Întreruperea administrării de substanţă de contrast
 Administrare de oxigen pe mască în cantitate mare (10-12l /minut) şi
aerosoli cu betamimetice (câte 2-3 pufuri de Salbutamol la fiecare 3-5
minute)
 Administrarea de adrenalină 0,3-0,5 mg subcutanat la fiecare 10-15
minute, hemisuccinat de hidrocortizon (250 mg la 6 ore),
antihistaminice (Tagamet 200-400 mg i.v. La 6 ore)
 Cateterizarea unei vene şi instalarea unei perfuzii cu ser fiziologic sau
Ringer (1 litru în 20 de minute) şi adrenalină (diluţie 10% – se începe
cu 0,2 mg (2 ml) i.v.
 Solicitarea serviciului de ATI, în cazul în care, cu mijloacele mai sus
menţionate, nu se obțin rezultate
11. Observații  În cazurile în care sunt absolut necesare investigații cu substanțe de contrast la
persoanele cu antecedente alergice sau când examinările au un risc ridicat este
recomandabilă colaborarea cu un medic reanimator, iar examinarea să fie efectuata
numai în secții de imagistică medicală dotate corespunzător cu mijloace de
rezolvare a complicațiilor
 Examenele imagistice se execută în servicii de radiologie și imagistică medicală de
către personal specializat şi special instruit
o Asistenții medicali din secțiile de spital şi cei din serviciile de radiologie și
imagistică medicală au obligația să identifice fenomenele de intoleranţă,
reacțiile adverse şi incidentele produse de substanțele de contrast iodate
o Asistenții medicali au obligația să acționeze prompt în cazul apariției unor
reacții adverse, la recomandarea şi sub supravegherea medicului sau conform
unui protocol semnat de medic
 Secțiile de imagistică medicală necesită dotare corespunzătoare pentru administrarea
substanțelor de contrast și pentru intervenție de urgență în cazul apariției complicațiilor
la administrarea substanțelor de contrast
Examinarea radiologică convențională cu radiații ionizante (raze x) –

F.1.
radioscopia / radiografia
1. Definiție  Examenele radiologice convenționale cu radiații ionizante sunt investigații imagistice
realizate cu ajutorul radiațiilor X, vibraţii electromagnetice cu lungime de undă
foarte scurtă, care au capacitatea de a penetra țesuturile şi de a produce imagini sau
umbre (în funcţie de densitate) ce pot fi înregistrate pe film fotografic
 Radioscopia expune atât pacientul, cât și examinatorul la pericolul iradierii, motiv
pentru care se tinde la înlocuirea procedurii cu radiografia
2. Investigații  Radioscopia este examinarea radiologică ce poate pune în evidență leziuni minime sau
chiar permite o apreciere a substratului patologic precizând sediul afecțiunii, întinderea
ei, starea evolutivă, eventualele complicații
 Radiografia (radiofotografia) este metoda care constă în expunerea pacientul la
aparatul de investigare cu raze X și fixarea imaginii furnizate de ecranul radioscopic pe
un film special de dimensiuni diferite
4. Contraindicații  Nerecomandat femeilor însărcinate
5. Materiale  Film radiologic pentru radiografii
234
necesare
pacientului o Identificarea pacientului
o Respectarea intimităţii pacientului
pacientului
necesita mobilizare
pentru examinare
7. Efectuarea  Introducerea pacientului în sala de examinare radiologică
procedurii  Acordarea de ajutor pacientului la dezbrăcare și adoptarea poziției corespunzătoare
 Supravegherea pacientului în timpul procedurii
 Acordarea de ajutor pacientului la îmbrăcare
8. Supravegherea  Pe toată perioada procedurii pacientul rămâne nemișcat și va fi supravegheat de către
pacientului asistentul medical dintr-o cameră alăturată
 Se va comunica cu pacientul prin intermediul unui speaker pentru susținerea psihică a
acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
notarea  Notarea în dosarul de îngrijire: simptomele pacientului
procedurii
10. Observații  Personalul medical care lucrează în laboratorul de radiologie cunoaște și respectă
protocoalele operaționale de imagistică medicală.
Examinarea imagistică convențională neiradiantă (cu ultrasunete) – ecografia,

F-2.
echoendoscopia
1. Definiție  Ecografia (ultrasonografia) este examinarea neinvazivă realizată cu ajutorul
ultrasunetelor pentru vizualizarea structurilor din țesuturile moi ale corpului, prin
înregistrarea reflectării undelor sonore îndreptate către țesuturi
3. Indicații,  Indicații
Avantaje, o Vizualizarea în timp real a organelor toracice și abdominale (aortă
Dezavantaje abdominală, inimă, ficat, vezică biliară şi canalele biliare, pancreas, rinichi,
ureterele, vezică urinară)
o Evaluarea motilității unor organe, a formei, dimensiunilor, poziției
o Evaluarea unor structuri slab vizualizate radiologic sau inaccesibile
o Stabilirea diagnosticului de sarcină, urmărirea ritmului de creștere a sarcinii,
evaluarea anexelor fetale, depistarea malformații fetale
 Avantaje:
o Pregătirea este minimă
o Nu este dureroasă
o Nu prezintă risc de radiații
o Nu necesită substanțe de contrast
o Se poate repeta fără risc
o Nu are contraindicații
o Nu necesită spitalizare, se poate efectua ambulatoriu
 Dezavantaje:
o Nu pot fi examinate structurile pline cu aer (plămân, intestin)
o La pacienții obezi undele ultrasonore sunt atenuate
235
o Gazele se pot interpune în faţă fluxului undelor
o Nu se utilizează pe zonele cu piele lezată (gelul se aplică numai pe piele
integră)
o Necesită imobilizarea copiilor
o Unele examene necesită post alimentar, unele necesită administrarea de lichide
pentru a folosi vezica urinară plină ca reper ecografic.
 Muşama, aleză
 Gel ecografic
 Prosop de hârtie
 -ecograf
5. Pregătirea  Psihică
o Obținerea de informații privind alergiile la latex
o Dezbrăcarea părții corpului care urmează a fi investigată
o Acordarea de ajutor la așezarea pacientului în poziția necesară
6. Efectuarea  Ecografia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical.
o Aplicarea gelului ecografic
o Efectuarea ecografiei
o Spălarea mâinilor
o Acordarea de ajutor pacientului la dezbrăcare și adoptarea poziției
corespunzătoare
o Supravegherea pacientului în timpul procedurii
 Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea psihică a
acesteia și identificarea eventualelor situații de risc
 Ecocardiografia permite vizualizarea şi aprecierea funcţiilor cordului
o Ecografia transtoracică se realizează cu transductorul pe toracele pacientului
o Ecografia transesofagiană este un examen endoscopic şi ultrasonor pentru
vizualizarea cordului din poziţia retrocardiacă
o Ecografie Doppler vasculară apreciază direcția fluxului sangvin, măsoară
viteza fluxului sangvin din artere și vene cu ajutorul ultrasunetelor
o Examenul ecografic duplex al arterelor carotide vizualizează arterele
carotide, măsoară amplitudinea pulsului carotidian, apreciază viteza şi direcţia
fluxului sanguin
o Ecografia tiroidiană diferențiază nodulii tiroidieni
o Ecografia abdominală permite vizualizarea aortei abdominale, ficatului,
vezicii biliare şi căilor biliare, pancreasului, rinichilor, ureterelor şi vezicii
urinare
o Ecografia pelvină permite vizualizarea vezică urinară, uter și ovare (la femei),
prostată (la bărbați), principalele vase de sânge și ganglionii limfatici
o Ecografia de prostată şi rect la bărbați permite evaluarea prostatei, veziculelor
seminale, rectului şi țesutului perirectal
o Ecografia pelvină în ginecologie se efectuează de regulă pe cale transvaginală
și este utilă în:
 Diagnosticarea tumorilor genitale benigne si maligne
 Diagnosticarea afecțiunilor trompelor uterine și a inflamațiilor
236
pelvine
 Stabilirea cauzei sângerărilor pe cale vaginală
 Identificarea sarcinilor extrauterine
 Monitorizarea ovulației prin vizualizarea foliculilor ovarieni la
persoanele cu infertilitate
o Ecografia în obstetrică oferă informații asupra existenţei sarcinii, locului de
nidaţie (cavitatea uterină sau în afara acesteia), inserției placentare (placenta
praevia), sarcinii unice sau multiple, prezentației, vârstei sarcinii, asupra
dezvoltării fătului în raport cu vârsta sarcinii, asupra feților macrosomi sau
retard de creștere intrauterin. Examinarea este inofensivă pentru făt
o Ecografia mamară permite studierea structurilor sânului, diferențierea
formațiunilor mamare benigne de cele maligne (împreună cu tehnica mai
avansată numită sonoelastografie), permite ghidarea puncțiilor mamare
percutane, aprecierea răspunsului tumoral la chimioterapie
o Ecografia scrotală poate vizualiza tumori testiculare benigne sau maligne,
orhita, hidrocelul, varicocelul, epididimul, hernia scrotală, criptorhidia,
infarctul testicular, torsiunea testiculară. Se poate utiliza pentru ghidarea
acului de biopsie în cazul unei suspiciuni de cancer de testicul
o Ecografia ochiului permite examinarea părților exterioare atunci când mediile
transparente sunt opace şi este utilă în diagnosticarea dezlipirii de retina,
retinoblastomului, dezlipirii de coroidă, corpilor străini intraoculari,
melanomului malign. Transductorul lubrefiat se aplică pe pleoapa închisă sau
direct pe cornee după o anestezie prealabilă cu picături
o Ecografia transfontanelară la nou-născuți și sugari permite vizualizarea
creierului, fereastra ecografică fiind, de obicei, fontanela anterioară și este
indicată în: prematuritate, hemoragii intracraniene și hidrocefalii (pentru
monitorizare), injurii hipoxice și traumatisme la naștere, meningită,
malformații de sistem nervos central, infecții congenitale, convulsii, retinopatie,
malformație cardiacă congenitală, anorexie, distrofie. În cazul bebelușilor
născuți prematur, ecografia transfontanelară se efectuează cât mai timpuriu și
se repetă după ce copilul împlinește 4-8 săptămâni
o Ecografia articulațiilor face posibilă identificarea patologiilor articulațiilor
șoldului la copii din primul an de viață. Ecografia de șold este o examinare
importantă pentru depistarea displaziei de dezvoltare a șoldului la nou-născuți
și sugari, de preferat, la vârsta de 4-6 săptămâni de viață, cu o monitorizare
dinamică ulterioară la necesitate. Această metodă de examinare ecografică
face posibilă detectarea prezenței nucleelor de osificare, care apar la vârsta de
3-6 luni
 Investigarea altor articulații: genunchiul, umărul, cotul,
încheietura mâinii și articulațiile mâinii, glezna și piciorul, se
realizează atât la adulți, cât și la copii. Metoda de investigare este
foarte informativă, cu posibilitatea de a efectua teste funcționale,
permite evidențierea modificărilor inflamatorii, metabolice, de
vârstă, posttraumatice
o Ecografia țesuturilor moi este utilizată pentru diagnosticarea diferitelor
formațiuni patologice sau tumorale (hemangioame, lipoame), traumele și
procesele inflamatorii la nivelul gâtului, feței, abdomenului și a altor părți ale
corpului. De asemenea cu ajutorul acestei investigații se efectuează evaluarea:
stratului cutanat și subcutanat, țesutului adipos, ganglionilor limfatici
superficiali, herniilor inghinale și femurale, mușchilor, permițând evaluarea
structurilor ce se află la o adâncime de până la 4-5 cm
 Reorganizarea locului de muncă
o Aerisirea cabinetului
7. Supravegherea  Pacientul este ajutat la îndepărtarea gelului cu șervetul de hârtie
pacientului  Îmbrăcarea pacientului
237
procedurii
Examinarea imagistică de înaltă performanță cu radiații ionizante (raze x) –

F-3.
tomografia computerizată (CT) fără substanță de contrast
1. Definiție  Tomografia computerizată (Computed Tomography, C.T. scan,
Tomodensitometrie) și este o metodă de investigație imagistică extrem de precisă,
atraumatică şi foarte rapidă, care foloseşte radiația X pentru a obține imagini detaliate, de
înaltă rezoluție, ale organelor interne, cu ajutorul computer-tomografului
o Deși se bazează pe utilizarea razelor X nu produce o imagine directă prin
fasciculul emergent, ci prin intermediul unor foarte numeroase măsurători
dozimetrice cu prelucrarea matematică a datelor culese
o Ea construiește, prin calcul, imaginea radiologică a unui strat transversal al
corpului examinat
o Este folosită pentru a investiga diferite segmente ale corpului: cap, gât, torace,
abdomen, pelvis şi musculo-scheletal
2. Avantaje  Rapiditate în examinare
 Doză mică de iradiere
 Furnizarea de imagini foarte clare
 Poate fi efectuată și pacienților aflați în stare gravă, cu funcţii vitale instabile, ce necesită
monitorizare (pacienţi conectați la aparate speciale - razele X nu interferează cu aceste
aparate)
 Furnizează date rapide legate de hemoragii interne sau alte leziuni grave, în cazul unor
traumatisme
 Recomandată în investigarea pacienților cu afecțiuni cardio-respiratorii grave, datorită
timpului scurt de achiziție al imaginilor, fapt ce reduce la numai câteva secunde timpul
de apnee
 Poate fi folosită în radioterapie pentru „planul de tratament” – identificarea cu precizie a
zonei ce trebuie iradiată
 În comparație cu radiografia tradițională, permite evidențierea unor structuri a căror
diferenţă de radioopacitate faţă de țesuturile învecinate este atât de redusă încât ea nu
poate să fie evidențiată prin examene radiologice tradiționale
 Realizarea de imagini tridimensionale ale regiunii studiate, detalii de structură, studiul
rapoartelor anatomice a regiunii explorate și evidențiază extensia de vecinătate a unui
proces patologic, putându-se efectua și reconstrucții tridimensionale, prin prelucrarea
imaginilor obţinute
 Utilizare în ghidarea procedurilor intervenționale
contraindicații o Cap: diferite afecțiuni
o Torace: afecțiuni ale inimii, aortei, plămânilor și esofagului. Afecțiunile care pot
fi descoperite la scanare sunt infecțiile, cancerul pulmonar, embolia pulmonară
anevrismele, metastazarea cancerului la nivelul toracelui sau în alte părți ale
corpului
o Abdomen: abcese, chisturi, infecții, tumori, anevrisme, corpuri străine,
hemoragii, adenopatii, obstrucții, diverticulită, litiază biliară
o Tract urinar: litiaza renală, obstrucții, tumori, infecții, hiperplazie de prostată
o Glande suprarenale: tumori sau creșterea în volum a glandelor
o Splină: leziuni traumatice ale splinei și determină dimensiunea acesteia
o Sistem musculo-scheletal: afecțiuni ale membrelor, articulațiilor
o Ghidarea acului în timpul drenării unui abces sau în timpul unei biopsii
o Nerecomandată femeilor însărcinate în primele 3 luni de sarcină, excepție cazul
în care viața femeii depinde de examinarea CT (de exemplu în cazul unui
anevrism cerebral rupt)
5. Metode  CT fără substanță de contrast
238
 CT cu substanță de contrast
 Angio-CT
6. Materiale  Nu sunt necesare
necesare
o Identificarea următoarelor situații:
 Pacientă însărcinată - din cauza riscului de apariție a malformațiilor fetale
 Pacientă care alăptează
 Pacient care prezintă alergii la vreun medicament sau la substanța de contrast
 Pacient cu diabet și care utilizează metformin ca medicament hipoglicemiant
 Pacient cu hipertiroidie - substanța de contrast poate cauza crize tireotoxice
 Pacient care urmează tratament cu iod radioactiv - substanța de contrast va
anula efectele tratamentului și va inhiba tiroida
 Pacient cu mielom multiplu
 Pacient cu astm, insuficiență cardiacă, renală, hepatită, ciroză
 Pacientul claustrofobic - care va fi sedat pe timpul examinării
 Pacient care a făcut alte radiografii în care s-a fost folosit bariul sau i s-a
administrat un tratament ce conține bismut în ultimele patru zile înaintea
investigației - aceste două substanțe sunt vizibile pe radiografie și fac dificilă
interpretarea rezultatului tomografiei computerizate
pacientului
radiologică
recomandarea medicului, dacă în timpul examenului zona dureroasă va necesita
mobilizare (pacienți cu fracturi, luxaţii, inflamaţii articulare acute)
o Folosirea de atele radiotransparente dacă membrul lezat nu poate fi menţinut
fără atele
o Recomandarea ca pacientul să nu mănânce cu 4 ore înainte dacă se
investighează abdomenul
o Administrarea prealabilă, la recomandarea medicului, a unui laxativ sau
efectuarea unei clisme dacă se investighează tractului intestinal inferior
o Sedarea pacientului, la recomandarea medicului, în cazul în care este considerat
necesar: pacienții agitați, cei care suferă de claustrofobie, copiii
pentru examinare
8. Efectuarea  Tomografia computerizată este interpretată de către medic și efectuată de către un
procedurii asistent medical din serviciul de radiologie
 Medicul:
o Interpretarea examenului CT
 Asistentul medical de la serviciul de radiologie:
o Introducerea pacientului în sala de examinare radiologică
corespunzătoare; decubit dorsal, pe masa tomografului, care va aluneca în
interiorul cilindrului, în timp ce scanerul din interior se va roti în jurul corpului
pentru a prelua imaginile
o Efectuarea CT
239
o Acordarea de ajutor pacientului la îmbrăcare
 Pe toată perioada procedurii pacientul trebuie să rămână nemișcat și va fi supravegheat
de către asistentul medical dintr-o cameră alăturată
9. Supravegherea  Nu este necesară o supraveghere strictă, pacientul poate părăsi imediat serviciul de
pacientului radiologie
 Transportul pacientului din sala de investigație la salon
procedurii
11. Observații  Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de căldură și gust metalic în gură la
injectarea substanței de contrast
 În cazul în care pacienta alăptează, va fi sfătuită să nu mai alăpteze 1-2 zile după
investigație, timp în care va fi eliminată din organism substanța de contrast
 Personalul medical care lucrează în laboratorul de radiologie cunoaște și respectă
protocoalele operaționale de imagistică medicală
Examinarea imagistică de înaltă performanță cu radiații ionizante (raze x) –

F-4.
tomografia computerizată (CT) cu substanță de contrast
1. Definiție  Tomografia computerizată (Computed Tomography, C.T. scan,
Tomodensitometrie) și este o metodă de investigație imagistică extrem de precisă,
atraumatică şi foarte rapidă, care foloseşte radiația X pentru a obține imagini detaliate,
de înaltă rezoluție, ale organelor interne, cu ajutorul computer-tomografului
 În tomografia computerizată sunt utilizate cel mai frecvent substanțe de contrast
iodate
o Substanța de contrast nu este radioactivă, este incoloră și hidrosolubilă și
permite vizualizarea mult mai clară a țesuturilor
2. Avantaje  Rapiditate în examinare
 Doză mică de iradiere
 Furnizarea de imagini foarte clare
 Poate fi efectuată și pacienților aflați în stare gravă, cu funcţii vitale instabile, ce
necesită monitorizare (pacienţi conectați la aparate speciale - razele X nu interferează cu
aceste aparate)
 Furnizează date rapide legate de hemoragii interne sau alte leziuni grave, în cazul unor
traumatisme
 Recomandată în investigarea pacienților cu afecțiuni cardio-respiratorii grave, datorită
timpului scurt de achiziție al imaginilor, fapt ce reduce la numai câteva secunde timpul
de apnee
 În comparație cu radiografia tradițională, permite evidențierea unor structuri a căror
diferenţă de radioopacitate faţă de țesuturile învecinate este atât de redusă încât ea nu
poate să fie evidențiată prin examene radiologice tradiționale
 Realizarea de imagini tridimensionale ale regiunii studiate, detalii de structură, studiul
rapoartelor anatomice a regiunii explorate și evidențiază extensia de vecinătate a unui
proces patologic, putându-se efectua și reconstrucții tridimensionale, prin prelucrarea
imaginilor obţinute
contraindicații o Cap: diferite afecțiuni
o Torace: afecțiuni ale inimii, aortei, plămânilor și esofagului. Afecțiunile care
pot fi descoperite la scanare sunt infecțiile, cancerul pulmonar, embolia
pulmonară anevrismele, metastazarea cancerului la nivelul toracelui sau în alte
părți ale corpului
240
o Abdomen: abcese, chisturi, infecții, tumori, anevrisme, corpuri străine,
hemoragii, adenopatii, obstrucții, diverticulită, litiază biliară
o Tract urinar: litiaza renală, obstrucții, tumori, infecții, hiperplazie de prostată
o Glande suprarenale: tumori sau creșterea în volum a glandelor
o Splină: leziuni traumatice ale splinei și determină dimensiunea acesteia
o Sistem musculo-scheletal: afecțiuni ale membrelor, articulațiilor
o Ghidarea acului în timpul drenării unui abces sau în timpul unei biopsii
o Nerecomandată femeilor însărcinate în primele 3 luni de sarcină, excepție
cazul în care viața femeii depinde de examinarea CT (de exemplu în cazul unui
anevrism cerebral rupt)
 Muşama, aleză
 Substanța de contrast
 Medicamente pentru prevenirea și combaterea reacțiilor adverse
 Materiale pentru puncția venoasă
 Materiale pentru puncția articulară
 Pacient care prezintă alergii la vreun medicament sau la substanța de
contrast
 Pacient cu diabet și care utilizează metformin ca medicament hipoglicemiant
investigației- aceste două substanțe sunt vizibile pe radiografie și fac dificilă
 Pacientul poate fi chemat cu o oră înainte de examinarea abdomenului
și cu o oră jumătate înainte de examinarea de abdomen și pelvis, astfel
încât substanța de contrast să aibă timp să acționeze
pacientului
o Recomandarea ca pacientul să nu mănânce cu 4 ore înainte, dacă se
investighează abdomenul
o Administrarea prealabilă, la recomandarea medicului, a unui laxativ sau
efectuarea unei clisme dacă se investighează tractului intestinal inferior
o Sedarea pacientului, la recomandarea medicului, în cazul în care este
241
considerat necesar: pacienții agitați, cei care suferă de claustrofobie, copiii
pentru examinare
7. Efectuarea  Tomografia computerizată cu substanță de contrast este interpretată de către medic și
procedurii efectuată de către un asistent medical din serviciul de radiologie
 Medicul:
o Interpretarea examenului CT
o Efectuează puncția (la nevoie)
interiorul cilindrului, în timp ce scanerul din interior se va roti în jurul corpului
pentru a prelua imaginile
o Efectuarea CT
procedurii
10. Complicații,  Echimoze sau hematoame la locul de puncție
incidente și  Infecție și durere la locul de puncție
accidente  Alergie la substanța de contrast sau unele medicamente
 Hemoragie importantă ce poate necesita transfuzie sangvină
11. Observații  Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de căldură și gust metalic în gură la
 Se recomandă pacientului, consumul unei cantități crescute de lichide pentru eliminarea
substanței de contrast
PROTOCOALELE OPERAȚIONALE DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ
Examinarea imagistică de înaltă performanță cu radiații ionizante (raze x) –angio-

F-5.
computer tomografic (angio-CT)
1. Definiție  Angio-computer tomografia (Angio-CT), combină tehnologia clasică a tomografiei
computerizate cu cea a angiografiei convenționale, pentru a crea imagini detaliate ale
vaselor de sânge din corp
 Tomografia computerizată standard se bazează pe absorbția diferențiată a razelor de tip
X de către structurile anatomice examinate. Procesarea computerizată a datelor permite
obţinerea de secțiuni fine ce pot fi reconstruite tridimensional în imagini detaliate ale
structurilor anatomice ale organismului uman
 Angio-CT este o investigație similară computer-tomografiei convenționale, dar
pacientului i se injectează substanța de contrast printr-o venă periferică cu puțin timp
înaintea investigării tomografice. Astfel, pentru că locul de injectare este reprezentat de
242
o venă periferică, angio-CT-ul reprezintă o investigație mult mai puțin invazivă decât
angiografia clasică
3. Indicații  Evaluarea structurilor vasculare
 Evaluarea afecțiunilor neurovasculare
 Caracterizarea anevrismelor, stenozelor și anomaliilor vasculare
 Analizarea vascularizației capului și a gâtului, incluzând arcul aortic și emergențele
arterelor cervicale
o Planificarea tratamentului intervențional
 În cazul accidentelor vasculare cerebrale, angio-CT este utilă pentru determinarea
etiologiei AVC, pentru evaluarea circulației cerebrale și a situației parenchimului
cerebral:
o Exclude cauzele care mimează AVC
o Indică prezența ocluziei, gradul și localizarea acesteia
o Precizează extensia trombului
o Evidențiază circulația colaterală și starea parenchimului cerebral
o Exclude disecția arterială cranio-cervicală
o Evidențiază și evaluează stenozele vasculare
o Poate face diferențierea între un tromb ocluziv total, subocluziv sau stenoză
aterosclerotică - patologie trombo-stenotică
 Pentru evaluarea pacienților cu AVC acut, angio-CT este o metodă rapidă și de
acuratețe, informațiile relevante în ceea ce privește atât calibrul și permeabilitatea
vasculară, cât și perfuzia parenchimatoasă fiind obținute la prima trecere a substanței de
contrast aplicată în bolus
 În afecțiunile carotidiene, angio-CT este folosită pentru evaluarea plăcilor extracraniene
(plăci calcificate și plăci moi) și pentru detecția trombului intraluminal
o Angio-CT și RM sunt minim invazive (se evită complicațiile inerente
cateterizării invazive), sunt mai rapide și mai ieftine decât angiografia rx
convențională
 Muşama, aleză
 Pacient care prezintă alergii la vreun medicament sau la substanța de
contrast
 Pacient cu diabet și care utilizează metformin ca medicament
hipoglicemiant
243
investigației- aceste două substanțe sunt vizibile pe radiografie și fac dificilă
pacientului
o Recomandarea ca pacientul să nu mănânce cu 4 ore înainte
pentru examinare
6. Efectuarea  Angio-CT este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent medical din
procedurii serviciul de radiologie
 Medicul
o Interpretarea examenului angio-CT
o Efectuarea puncției venoase și administrarea substanței de contrast
interiorul cilindrului, în timp ce scanerul din interior se va roti în jurul
corpului pentru a prelua imaginile
o Efectuarea CT
o Supravegherea pacientului în timpul investigației
o Realizarea unui pansament compresiv la locul puncției arteriale
o Acordarea de ajutor pacientului la coborârea de pe masa de examinare
radiologică
o Îndepărtarea mănușilor și spălarea mâinilor
7. Supravegherea  Este necesară o supraveghere strictă, pacientul nu poate părăsi imediat serviciul de
procedurii
10. Observații  Atenționarea pacientului că poate resimți senzație de căldură și gust metalic în gură la
244
Examinarea imagistică de înaltă performanță neiradiantă – cu radiounde prin

F-6.
rezonanță magnetică nucleară (RMN), fără substanță de contrast
1. Definiție  Imagistica prin Rezonanță Magnetică (IRM), având denumirea veche Rezonanță
Magnetică Nucleară (RMN) este o tehnică imagistică avansată, precisă, atraumatică,
fără efecte nocive asupra organismului, care utilizează un câmp magnetic foarte
puternic, undele radio și un computer pentru a produce imagini ale structurilor corpului
o Scanerul pentru IRM este un tub înconjurat de un magnet de dimensiuni
apreciabile de formă cilindrică
o Pacientul este plasat pe un pat mobil care se introduce în magnet. Principiile
de bază ale explorării imagistice prin rezonanță magnetică se bazează pe
fenomenul fizic al rotației protonilor de hidrogen în jurul axului propriu
(mișcare de spin)
o În stare de repaus, protonii de H din corpul omenesc sunt orientați anarhic
o Dacă sunt supuși unui câmp magnetic extern intens, ei se aliniază cu axul
paralel sau antiparalel cu direcţia câmpului magnetic
o Sub acţiunea unui alt câmp exterior, protonii îşi pierd orientarea şi alinierea,
revenind la poziţia lor iniţială de echilibru, trec printr-o fază de tangaj, care
constă într-o mișcare de rotație analogă mișcării unui titirez în timpul căreia
emit un semnal de rezonanță recepționat de bobinele detectoare
o Receptorul scanerului IRM detectează toate aceste schimbări, informațiile fiind
procesate de către un computer pentru a fi elaborată o imagine
2. Responsabilități  IRM (RMN) fără substanță de contrast
 IRM (RMN) cu substanță de contrast
 Angio-IRM (RMN)
4. AVANTAJE,  Avantaje:
Indicații o Furnizează imagini foarte clare
contraindicații o Exactitate în detectarea anomalii structurale, de compoziție și de funcţionare
ale corpului
o Poate fi repetată de câte ori este nevoie
o Furnizează date rapide legate de hemoragii interne sau alte leziuni grave, în
cazul unor traumatisme
o Nu iradiază
o Nu exista efecte secundare cunoscute
o Poate fi efectuată gravidelor, dar se recomandă evitarea în primele 12
săptămâni de sarcină
o Poate fi efectuată și pacienților aflați în stare gravă
 Indicații
o Cerebral - evaluează în detaliu anatomia SNC și detectează cele mai mici
modificări. Se utilizează pentru evaluarea vaselor sangvine, a parenchimului
cerebral, urechii medii si interne etc.
o Coloana vertebrală - oferă informații foarte precise despre discurile
intervertebrale, nervii spinali, integritatea corpurilor vertebrale, a
ligamentelor și a meningelui. În cazuri patologice, caracterizează foarte bine
modificările produse și extensia lor, fiind o unealtă foarte utilă pentru
neurochirurgi, neurologi și în recuperarea neuromotorie
o Sâni - evaluarea și diagnosticul pozitiv al complexei patologii mamare, pentru
depistarea cancerului de sân la femei și bărbați
o Gât - conține multe elemente viscerale ce pot fi investigate facil prin IRM
245
o Cardiac - evaluează morfologia și funcționalitatea cordului
o Articular-caracterizează mijloacelor de unire, cartilaje de acoperire,
meniscuri, ligamente, tendoane, segmentele osoase ce participă la alcătuirea
articulației, detectează rupturi de tendoane, ligamente, menisc, întinderi
ligamentare, acumulare fluidă, edem, bursite etc.
o Abdomen - informații valoroase despre organele abdominale, în special cele
parenchimatoase, glande, vase sangvine, ganglioni limfatici abdominali. Este o
metodă de caracterizare superioară a structurii organelor, față de Tomografia
Computerizata (CT) sau ecografie
o Interzisă pacienților cu stimulator cardiac (pace-maker), proteze valvulare
cardiace (metalice), stimulator neuronal, baterii implantate în corp, clipsuri
/stenturi /spirale intravasculare metalice cu componentă feroasă, fragmente
metalice (schije, așchii) la nivelul capului, în special ochi sau orbită, aparatele
auditive
 Precauții
o Firele metalice de sutură sternală după operațiile pe cord deschis sunt în
general compatibile, dar este nevoie a se verifica specificațiile
o Materialele de osteosinteză utilizate în ortopedie (plăci, tije, șuruburi) pot fi
compatibile cu rezonanța magnetică, este necesar ca pacientul să furnizeze
datele tehnice ale acestora pentru verificare
o
o Protezele articulare (șold, genunchi) pot fi de obicei scanate în funcție de
caracteristicile tehnice
o Lucrările dentare (plombe, proteze, implanturi dentare) sunt în general
compatibile, dar pot cauza artefacte în imagine (lipsa de informație,
distorsiuni) în zonele de apropiere
o Cateterele venoase centrale sunt în general compatibile, dar teste nevoie de
datele tehnice ale acestora, obținute de la medicul curant
o Plasele utilizate în operațiile de hernie sunt compatibile cu examinarea, chiar
dacă sunt metalice
o Dispozitivele uterine implantabile sunt de obicei compatibile cu examinare, dar
pot crea artefacte locale
o Cristalinul implantabil (in urma unei operații de cataracta) este compatibil
o Plasturii cu substanțe medicamentoase (nitroglicerina, nicotina,
anticoncepționale) trebuie îndepărtați înaintea examinării (conțin o parte
metalică ce poate cauza probleme in timpul examinării)
o Unele produse cosmetice conțin diferite pudre metalice care pot interfera cu
imaginea, producând artefacte și alterând calitatea imaginii, de aceea pentru
examinarea regiunii capului este bine să se realizeze demachierea prealabilă
5. Materiale  Sunt necesare auxiliare, ca părți componente ale aparatului RMN, pentru anumite zone
necesare de examinare.
o Identificarea următoarelor situații
 Pacientul claustrofobic poate fi sedat pe timpul examinării
 Pacient cu obiecte metalice în interiorul corpului
pacientului
246
o Atenționarea pacientului că metoda IRM poate implica un disconfort relativ în
ceea ce priveşte zgomotul aparatului în funcţionare
pentru examinare
7. Efectuarea  IRM (RMN) este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent medical
procedurii din serviciul de radiologie
 Medicul
o Interpretarea examenului IRM
corespunzătoare
o Decubit dorsal pe masa scanerului IRM, care va aluneca în interiorul
cilindrului
o Efectuarea IRM
procedurii
Examinarea imagistică de înaltă performanță neiradiantă – cu radiounde

F-7.
prin rezonanță magnetică nucleară (RMN), cu substanță de contrast
1. Definiție  Pentru examinarea IRM în unele patologii este folosită substanță de contrast care se
injectează printr-o venă periferică cu puțin timp înaintea investigației, pentru a da
detalii suplimentare în legătură cu procesul patologic
 Cel mai utilizat contrast în IRM este cel care are în componență gadoliniu.
 Substanțele de contrast utilizate în IRM determină mai puține reacții adverse decât
substanțele de contrast iodate nonionice
 Muşama, aleză
247
pacientului
pentru examinare
4. Efectuarea  IRM (RMN) este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent medical
procedurii din serviciul de radiologie
 Medicul
o Interpretarea examenului IRM
o Administrarea substanței de contrast pe cale intravenoasă, la nivelul
antebrațului /brațului, pentru vizualizarea clară a vaselor de sânge
corespunzătoare
o Decubit dorsal pe masa scanerului IRM, care va aluneca în interiorul
cilindrului
o Efectuarea IRM
procedurii
8. Observații  Atenționarea pacientului că metoda IRM poate implica un disconfort relativ în ceea ce
priveşte zgomotul aparatului în funcţionare, un aspect normal în această procedură.
Pacientul poate solicita dopuri pentru urechi înainte de începerea procedurii, dar nu va
mai avea posibilitatea de a comunica cu echipa medicală pe parcursul procedurii
 Atenționarea pacientului că poate resimți senzație de căldură și gust metalic în gură la
 Pacientul poate solicita oprirea procedurii în orice moment al derulării ei printr-o
simplă apăsare de buton
248
Examinarea imagistică de înaltă performanță neiradiantă – cu radiounde – prin

F-8.
angio-IRM (ANGIO-RMN)
1. Definiție  Angio-imagistica prin Rezonanță Magnetică (Angio-IRM, Angio-RMN), explorează
prin tehnici cu flux lent şi rapid artele şi venele din orice regiune a corpului și oferă
informaţii despre fluxul sanguin
3. Indicații  Afecțiuni ale venelor sau ale arterelor: anevrisme vasculare, tromb la nivel vascular,
ruptura parţială a peretelui vascular
 Detectarea bolilor aterosclerotice (plăci de aterom) în arterele carotide ce pot limita
fluxul sanguin cerebral și pot provoca accidente vasculare cerebrale
 Detectarea bolilor aterosclerotice la nivelul membrelor inferioare
 Detectarea afecțiunilor arterelor renale
 Vizualizarea fluxul de sânge la pacienții propuși pentru un transplant de rinichi
 Evaluarea unui stent după implantare și în evaluarea vaselor la pacienții propuși pentru
stentare
 Evaluarea arterelor care vascularizează o tumoră, înainte de intervenția chirurgicală sau
de alte proceduri precum chemoembolizarea sau radioterapia
 Identificarea disecțiilor de aorta sau a ramurilor sale majore
 Examinarea arterelor pulmonare pentru detectarea embolismului pulmonar sau
malformațiilor arterio-venoase pulmonare
 Tumorile ce prezintă raporturi strânse cu vasele arteriale
 Muşama, aleză
pacientului
pentru examinare
6. Efectuarea  Angio-IRM (Angio-RMN) este interpretată de către medic și efectuată de către un
procedurii asistent medical din serviciul de radiologie
 Medicul
249
o Interpretarea examenului angio-IRM
o Administrarea substanței de contrast pe cale intravenoasă, la nivelul
antebrațului/brațului, pentru vizualizarea clară a vaselor de sânge
corespunzătoare - decubit dorsal, pe masa scanerului IRM, care va aluneca în
interiorul cilindrului
o Efectuarea angio-IRM
procedurii
 Hemoragie importantă ce poate necesita transfuzie sangvin
10. Observații  Atenționarea pacientului că metoda angio-IRM poate implica un disconfort relativ în
ceea ce priveşte zgomotul aparatului în funcţionare, un aspect normal în această
procedură. Pacientul poate solicita dopuri pentru urechi înainte de începerea procedurii
dar nu va mai avea posibilitatea de a comunica cu echipa medicală pe parcursul
procedurii
 Pacientul poate solicita oprirea procedurii în orice moment al derulării ei printr-o
simplă apăsare de buton
 Atenționarea pacientului că poate resimți senzație de căldură și gust metalic în gură la
F-9. Examinarea imagistică cu radioizotopi - scintigrafia

1. Definiție  Scintigrafia foloseşte tehnica detectării emisiei radiației gamma a unei substanțe de tip
radiotrasor (radioizotopi, substanțe radiofarmaceutice) ce prezintă afinitate ridicată
pentru un anumit tip de organ sau ţesut, introdusă în organism anterior examinării
o Scintigraful este aparatul care detectează radiația gamma si formează
imaginea scintigrafică
2. Generalități  Examenele cu izotopi se efectuează numai în departamentul de medicină nucleară
 Radiotrasori:
o Iod131 (radioactivitate beta și gama, perioada de înjumătățire de 8 zile) este
folosit de peste 50 de ani pentru studiul activității tiroidei
o Tc-99m (o stare excitată metastabilă a nucleului de technețiu-99 cu o perioadă
250
de înjumătățire de 6 ore) este folosit pentru a studia scheletul și organe precum
creierul, ficatul sau plămânii
o Radiul și stronțiul sunt folosite pentru schelet
o Galiu-67 (Ga-67) util în diagnosticul bolilor inflamatorii sau infecții active,
tumori și abcese
contraindicații o Detectarea modificărilor structurale ale unor organe bazată pe existenţa unor
diferențe de concentrație a materialului radioactiv în țesuturile normale şi
anormale în ariile studiate
o Vizualizarea unor organe şi regiuni care nu pot fi investigate ecografic,
radiologic, la computer tomograf sau RMN
o Depistarea tulburărilor perfuziei tisulare la nivelul organelor şi țesuturilor
o Diferențierea tumorilor maligne de cele benigne
o Monitorizarea evoluției tumorilor şi a răspunsurilor la tratamente (iradiere,
chimioterapie)
o Nerecomandată femeilor însărcinate, care alăptează și care sunt în perioada
de menstruație
5. Avantaje,  Avantaje:
dezavantaje o Pregătirea este minimă
o Procedura nu este dureroasă
o Eliminarea substanţei radioactive se face relativ repede prin urină şi fecale:
 Technețiu, cel mai utilizat trasor, se reduce după 6 ore şi dispare după
24 ore
 Dezavantaje:
o Produsul radiofarmaceutice administrat poate determina senzație temporară
de căldură, reacții cutanate (prurit, eritem)
 Muşama, aleză
 Radiotrasor
 Seringi sterile
 Ace sterile
 Pipete
 Pahare de unică folosință
 Garou
 Tampoane de tifon
 Halat impermeabil de unică folosință
 Mască facială de unică folosință
 Botoșei de unică folosință
o Recomandarea de evitare a contactului fizic cu alte persoane în primele 24 de
ore de la examinare și de a sta la distanța de cel puțin 1 m față de copii și
femeile însărcinate timp de 1 săptămână
251
pacientului
o Acordarea de ajutor la așezarea pacientului în poziția recomandată
8. Efectuarea  Scintigrafia este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent medical
procedurii din departamentul de medicină nucleară
 Medicul:
o Interpretarea scintigrafiei
 Asistentul medical din departamentul de medicină nucleară:
o Introducerea pacientului în sala de administrare a radiotrasorului
o Administrarea dozei pregătite
o Însoțirea pacientului în sala de așteptare
o Însoțirea pacientului în sala de examinare
corespunzătoare
o Îndepărtarea echipamentului de radioprotecție
9. Supravegherea  Îmbrăcarea pacientului
pacientului
procedurii
11. Observații  Personalul medical care lucrează în laboratorul de medicină nucleară cunoaște și
respectă protocoalele operaționale de medicină nucleară
F-10. Examinarea tomografică cu emisie de pozitroni (PET-CT)

1. Definiție  Tomografia computerizată prin emisie de pozitroni (PET-CT) este cea mai
avansată tehnică de medicină nucleară care oferă informaţii rapide şi complete
referitoare la localizarea formațiunilor tumorale şi metabolismul acestora
2. Generalități  Echipamentul PET/CT combină două tipuri de scanare independente, ale căror
rezultate le procesează computerizat într-o singură imagine precisă ce conţine
informaţii detaliate:
o PET (Positron Emission Tomography) detectează activitatea metabolică
intensă a celulelor de tip tumoral
o CT (Computed Tomography) furnizează o imagine anatomică precisă oferind
detalii referitoare la locația, mărimea şi forma tumorilor
 Pentru examinarea PET-CT se foloseşte un radiotrasor o moleculă de glucoză marcată
radioactiv cu fluor (18F) - fluorodeoxyglucoza (FDG), care permite vizualizarea
activităţii metabolice a țesuturilor şi relevă modificările funcționale care apar.
Radioactivitatea injectată se înjumătățește la fiecare 110 minute şi va dispărea total în
12 ore. FDG-ul nu este toxic, a fost aprobat pentru acest tip de procedură medicală şi nu
au fost raportate reacții adverse
 Procedura de investigație PET/CT presupune realizarea a două etape de examinare
succesive, efectuate de același aparat:
o În prima etapă se va efectua o scanare de tip CT
o În etapa a două se va efectua scanarea PET ce implică utilizarea unei
substanțe radio-emisive (radiotrasor) care se injectează intravenos pacientului
anterior efectuării examinării; prin examinarea PET vor fi evidențiate
acumulările radiotrasorului în țesuturile cu activitate metabolică crescută,
celulele canceroase consumând energie /zahăr în cantităţi mai mari decât cele
normale
252
o Prin compunerea de către computer a celor două rezultate se obţin simultan
imagini referitoare la schimbările intervenite în metabolismul organismului
cauzate de tumori sau leziuni şi imagini privind localizarea, mărimea şi forma
acestora. Imaginea obținută prin combinarea celor două scanări oferă mult
mai multe detalii decât oricare tip de investigație dintre cele două considerate
separat
o Diagnosticarea precoce
o Localizarea, stadializarea şi evaluarea eficienţei conduitei terapeutice în
afecțiunile oncologice
contraindicații o Diferite afecțiuni ale creierului
o În multe afecțiuni şi, în special în cazul cancerului, investigația PET/CT poate
detecta schimbări morfologice cu 6 până la 12 luni înainte ca acestea să poată
fi detectate la nivel anatomic prin investigații tradiţionale (Investigația
Rezonanță Magnetică sau Tomografia Computerizată)
o Literatura ştiinţifică arată că investigația PET/CT poate duce la schimbări
semnificative în schema de tratament în circa 40% din cazuri
o Femei însărcinate/care alăptează
o Insuficienţa renală severă
o Hiperglicemie peste 150 mg/dl
 Muşama, aleză
 Pahar pentru administrarea orală de radiotrasor
 Pacientă însărcinată /care alăptează
 Pacient cu diabet
 Pacient care urmează tratament cu iod radioactiv
 Pacient cu astm, insuficiență renală
 Pacientul claustrofobic care va fi sedat pe timpul examinării
 Pacienții purtători de proteze ortopedice, stimulatoare cardiace, proteze
arteriale, proteze venoase implantate nu se expun niciunui risc (este
oportun să informeze medicul despre existenţa acestora)
 Pacient care a făcut alte radiografii în care s-a fost folosit bariul sau i s-
a administrat un tratament ce conține bismut în ultimele patru zile
înaintea investigației - aceste două substanțe fac dificilă interpretarea
rezultatului
o Investigația PET-CT durează în medie 2-3 ore, din care scanarea propriu-zisa
(timpul în care pacientul este expus la aparat) va fi de aproximativ 15 - 30 de
minute, în funcţie de tipul afecţiunii de care suferă
o Măsurarea înălțimii, greutății şi nivelului glicemiei pacientului
253
pacientului
o Recomandarea ca pacientul să consume alimente cu un conținut scăzut de
carbohidrați (fără dulciuri, pâine, paste făinoase, mazăre, fasole, sucuri) și
1,5-2 l de apă plată, cu o zi înaintea examinării
o Recomandarea ca pacientul să nu consume alcool sau cafea cu o zi înaintea
examinării
o Recomandarea, ca pacientul să nu consume alimente și lichide bogate în
calorii (cafea, ceai negru, alte băuturi dulci sau carbogazoase) cu 6 ore
dinaintea examinării, pentru a nu altera sensibilitatea examinării printr-un
nivel ridicat de glucoză în sânge. Poate consuma lichide fără zahăr (de
preferat apă plată)
 În cazul în care examinarea este programată după-amiaza, pacientul poate să consume
micul dejun cu 6 ore înainte de ora investigației (doar legume, carne şi lactate)
o Recomandarea ca pacientul să continue tratamentul medicamentos, conform
indicației medicului curant, însă nu medicamente care conțin zahăr (exemplu:
siropul de tuse)
o Recomandarea ca pacientul diabetic, să-și mențină, cu câteva zile înainte de
examinare, glicemia sub 150 mg/dl
o Interzicerea activităților fizice şi sportive cu cel puțin 72 ore înainte de
examinare
 Deoarece terapia produce modificări metabolice în zona tratată, examinarea PET-CT se
poate face la interval minim de:
o 2-3 luni după radioterapie
o 2-3 săptămâni după chimioterapie
o 6 săptămâni după o intervenție chirurgicală
pentru examinare
7. Efectuarea  PET-CT-ul este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent medical din
procedurii departamentul de medicină nucleară
 Medicul
o Interpretarea examenului radiologic
 Asistentul medical din departamentul de medicină nucleară:
o Introducerea pacientului în sala de administrare a radiotrasorului
o Administrarea pe cale intravenoasă, la nivelul antebrațului /brațului, a unei
cantități mici de substanţă radioactivă (10 mci FDG)
o Așteptarea timp de aproximativ 60 minute în acea încăpere special amenajată,
pentru ca substanţă de urmărire să se distribuie în organism și consumarea de
către pacient a 10 ml de substanţă de contrast, dizolvată în 1 litru de apă, acest
pas fiind necesar pentru o mai bună vizualizare a cavității abdominale
o Pentru a asigura eficiența examinării, în timpul de așteptare este indicată
relaxarea totală a pacientului, fără cel mai mic efort fizic şi fără utilizarea
telefonului
 Însoțirea pacientului în sala de examinare
 Acordarea de ajutor pacientului la dezbrăcare și adoptarea poziției corespunzătoare:
o Decubit dorsal pe masa tomografului care va aluneca în interiorul cilindrului
o Efectuarea PET-CT
de către asistentul medical dintr-o cameră alăturată. Se va comunica cu pacientul prin
intermediul unui speaker pentru susținerea psihică a acestuia și identificarea
eventualelor situații de risc
254
8. Supravegherea  Este necesară o supraveghere timp de 20 de minute a pacientului după care poate părăsi
pacientului serviciul
 Transportul pacientului din sala de așteptare la salon
procedurii
11. Observații  Se recomandă pacientului, consumul unei cantități crescute de lichide pentru eliminarea
 În cazul în care pacienta alăptează, va fi sfătuită să nu mai alăpteze 12 ore după
 Personalul medical care lucrează în laboratorul de medicină nucleară cunoaște și
respectă protocoalele operaționale de medicină nucleară
F-11. Examinarea termografică cu radiații infraroșii

1. Definiție  Termografia(CTI Computerised Thermal Imaging, IRT Infrared Thermal
Imaging), una dintre cele mai moderne metode de imagistică medicală, constă în
expunerea pacientului la o termocameră, măsurarea non-invazivă a radiației infraroșii
emise de corpul pacientului și generarea, cu ajutorul computerului, de hărți termice
colorate
 Principiul termografiei se bazează pe creșterea activității metabolice și a circulației
sangvine la nivelul unei leziuni, inflamații sau tumori
o Prin măsurarea cu termocameră a diferențelor termoenergetice minime în
diferite locuri, devine posibilă identificarea proceselor patologice în organism,
iar modificările organice sau funcționale pot fi detectate înaintea apariției
simptomelor
o Este complementară celorlalte investigații, nu le înlocuiește
2. Avantaje,  Avantaje
dezavantaje o Non-invazivă, nedureroasă, fără riscuri (nu iradiază, nu necesită substanțe de
contrast)
o Poate fi folosită la orice vârstă, pe orice zonă a corpului
o Nu presupune contactul cu aparatul, pacientul stă la distanță de aparat
o Poate să ofere informații asupra numeroaselor anomalii asimptomatice,
zonelor inflamate, tulburărilor circulatorii, modificărilor articulare,
proceselor tumorale
o Emisia de căldură a majorității țesuturilor inflamatorii și celulelor tumorale în
creștere este intensă, în timp ce producția de căldură a celulelor atrofice,
cicatrizate, cu tulburări funcționale este redusă
o Monitorizează procesele fiziologice din organism
o Durată relativ scurtă (5-30 minute)
o Costuri mai mici decât investigațiile de înaltă performanță (IRM, CT ș.a.) Sau
de medicină nucleară
 Dezavantaje
o Poate detecta căldura la o adâncime de maxim 5 mm de la suprafața corpului
o Nu se pot investiga: cutia craniană, cavitatea toracică, abdominală și pelvină.
3. Scop  Explorator: poate detecta afecțiuni ale pielii (neoplasme), ale aparatului genital
(afecțiuni mamare), afecțiuni ale coloanei vertebrale (artroze, spondiloze, discopatii,
hernia de disc), sinovite, tendinite, nevrite, bursite, afecțiuni ale venelor (varice) sau ale
arterelor (arteriopatia obliteranta), afețiuni ORL (sinuzita, rinita), endocrine (tiroidiene)
ș.a.
 Screening: poate detecta cancerul la sân cu mult timp înaintea mamografiei, cancerul
de piele
4. Materiale  Nu este cazul
necesare
255
o Nu se recomandă:
 Expunerea la soare timp îndelungat (mai ales arsuri solare) cu 5 zile
înainte de examinare
 Folosirea de loțiuni, creme, pudră sau fard în ziua examinării
 Raderea şi epilarea în ziua examinării
 Folosirea deodorantelor sau antiperspirantelor în ziua examinării
 Stimulări fizice sau alte tratamente (acupunctură, terapie fizică,
stimulare electrică a mușchilor, ultrasunete, masaj, comprese cu apă
rece sau caldă) cu 24 ore înainte de examinare
 Exerciții fizice cu 4 ore înainte de examinare
 Duș sau baie cu 1 oră înainte de examinare
 Administrarea de medicamente analgezice cu 4 ore înainte de
examinare
 Tutun, cafea, alcool cu 24 ore înainte de examinare
 Să se alimenteze cu 4-6 ore înainte
o Așteptarea în repaus, timp de 30 minute, în încăperea cu termograful pentru ca
organismul pacientului să se acomodeze cu temperatura mediului ambiant
pacientului
o Acordarea de ajutor la dezbrăcare și așezarea în poziția recomandată de
medic
6. Efectuarea  Efectuarea procedurii
o Interpretarea examinării imagistice
o Introducerea pacientului în sala de examinare
corespunzătoare (la distanță de 110-120 cm de aparat, nu mai departe de 200
cm)
 Pe toată perioada procedurii pacientul va fi supravegheat și se va comunica cu pacientul
prin pentru susținerea psihică a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
7. Supravegherea  Pacientul nu necesită o supraveghere atentă și poate părăsi imediat cabinetul de
pacientului termografie
procedurii
9. Observații  Personalul medical care lucrează în cabinetul de termografie cunoaște și respectă
256
COD PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
Procedură EXAMINĂRI IMAGISTICE PE APARATE
G-1 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A SISTEMULUI OSTEOARTICULAR
G-1.1. Radioscopia / radiografia osteoarticulară

1. Definiție  Examinarea radiologică a sistemului osteoarticular reprezintă examinarea cu raze X
a sistemului osteoarticular
2. Metode de  Radioscopia
examinare  Radiografia
 Artrografia
 Osteodensitometria segmentară DXA
o Studierea morfologiei oaselor şi a funcționalității unor articulații pentru
stabilirea diagnosticului
4. Indicații  Radioscopia este metoda cea mai simplă de examinare radiologică a sistemului
contraindicații osteoarticular care poate pune în evidenţă leziuni minime, iar în unele cazuri permite
chiar o apreciere a substratului patologic, precizând sediul afecțiunii, întinderea ei,
starea evolutivă, ca şi eventuale complicații
 Radiografia (radiofotografia) este metoda de bază în examinarea sistemului
osteoarticular
 Nerecomandat femeilor însărcinate
pacientului
radiologică
necesita mobilizare (pacienți cu fracturi, luxaţii, inflamaţii articulare acute)
o Folosirea de atele radiotransparente dacă membrul lezat nu poate fi menţinut
fără atele
o Efectuarea unei clisme evacuatorii, la recomandarea medicului, înaintea
radiografiei bazinului
pentru examinare
6. Efectuarea  Radiografia/radioscopia sistemului osteoarticular este interpretată de către medic și
procedurii efectuată de către un asistent medical din serviciul de radiologie
corespunzătoare
o Pe toată perioada procedurii pacientul trebuie să rămână nemișcat și va fi
supravegheat de către asistent dintr-o cameră alăturată
o Se va comunica cu pacientul prin intermediul unui speaker pentru susținerea
psihică a acestuia și identificarea situații de risc
7. Supravegherea  Nu este necesară o supraveghere strictă
pacientului  Pacientul poate părăsi imediat serviciul de radiologie
 Se asigură transportul pacientului din sala de investigație la salon
257
procedurii
G-1.2. Artrografia
1. Definiție  Artrografia este un examen radiologic care permite vizualizarea interiorului unei
articulații și realizarea unei explorări de finețe a suprafețelor articulare și a învelișului
cartilaginos
2. Responsabilități  Medicul execută puncția articulară
 Asistentul medical din serviciul de radiologie ajută medicul, pregătește și susține
pacientul și execută procedurile de examinare radiologică
o Studierea morfologiei oaselor şi a funcționalității unor articulații pentru
stabilirea diagnosticului
4. Indicații  Artrografia necesită o puncție articulară și injectarea unui produs de contrast:
contraindicații o Care poate fi aerul (artrografia gazoasă)
o Produs de contrast iodat (artropatia opacă sau iodată)
o Amestec al celor două metode (artrografie cu dublu contrast)
 Muşama, aleză
 Substanța de contrast, dacă este cazul
o Medicamente pentru prevenirea și combaterea reacțiilor adverse
 Pansament steril
 Seringi sterile de 5 ml, 10 ml
 Ace sterile
o Medicamente anestezice: Xilină
pacientului
radiologică
recomandarea medicului
pentru examinare
7. Efectuarea  Artrografia necesită puncția articulară efectuată de medic, cu anestezie locală, în sala
procedurii de tratament, ajutat de către un asistent medical de la serviciul de radiologie
 Medicul:
258
o Efectuarea puncției articulare și injectarea substanței de contrast
o Aplicarea unui pansament la nivelul articulației
 Pregătirea materialelor
 Acordarea de ajutor pacientului la dezbrăcare și adoptarea poziției
corespunzătoare
 Îmbrăcarea mănuşilor sterile
 Servirea medicului cu mănuși sterile, cu anestezic, cu seringi, cu
instrumente
 Supravegherea pacientului în timpul puncției articulare
 Acordarea de ajutor pacientului la coborârea de pe masa de tratament
 Îndepărtarea mănușilor și spălarea mâinilor
o Asigurarea transportului din sala de tratament în sala de examinare
radiologică, cu fotoliul mobil
corespunzătoare
de către asistent dintr-o cameră alăturată
acestuia și identificarea situații de risc.
9. Evaluarea şi  Medicul interpretează artrografia
notarea  Atenționarea pacientului că poate prezenta dureri câteva zile
procedurii  Poate apărea tumefacția articulației
 Recomandări pentru pacientul care a efectuat artrografie:
o Evitarea conducerii autoturismului și a efortului fizic timp de 24 de ore după
procedură
o Anunţarea medicului dacă durerea este intensă, articulația se înroșește,
tumefacția este accentuată sau apare febra
10. Complicații,  Durere
incidente și  Infecție
accidente  Reacții adverse la substanța de contrast
G-1.3. Osteodensimetria segmentară DXA (dual x-ray absorbtiometry)

1. Definiție  Osteodensitometria segmentară DXA (dual x-ray absorbtiometry) este o metodă
radiologică de evaluare a densității osoase în zonele cele mai predispuse fracturilor
osteoporotice (col femural, coloană vertebrală, antebraț)
o Studierea densității osoase pentru stabilirea diagnosticului
o Calculul riscului de demineralizare osoasă în timp
o Evaluarea răspunsului la tratament
259
 Cu o expunere minimă la radiații examinarea durează 5-7 minute
pacientului
pentru examinare
4. Efectuarea  DXA este interpretată de către medic
procedurii  Examinarea este efectuată de către un asistent din serviciul de radiologie
corespunzătoare
pacientului  Se îmbracă pacientul
 Pacientul poate părăsi imediat serviciul de radiologie
procedurii
G-1.4. Scintigrafia osoasă

1. Definiție  Scintigrafia osoasă este utilizată pentru a diagnostica:
o Cancerul de os
o Metastazele osoase
o Localizarea infecțiilor osoase
o Fracturile care nu sunt vizibile radiografic
o Sindromul algoneurodistrofic
o Osteonecrozele
 Scintigrafia osoasă se folosește și pentru a monitoriza:
o Evoluția protezelor
o Bolilor metabolice osoase
o Tumorilor benigne osoase
2. Avantaje  Avantajul examinării scintigrafice este faptul că scintigrafia este un test funcțional, în
sensul ca diferitele afecțiuni osoase sunt detectabile in faza metabolică, precoce, față de
celelalte tehnici imagistice care oferă preponderent informații anatomice. Scanarea
durează 30-60 minute
3. Rolul  Administrarea de Technețiu-99 i.v.
asistentului  Administrarea se face cu 1-3 ore înainte de înregistrare
medical
4. Observații  Se recomandă ca pacientul să bea cel puţin 2 litri de apă între injectare şi examinare
pentru eliminarea trasorului
260
G-2 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI RESPIRATOR
G-2.1. Radiografia standard pulmonară

1. Definiție  Examinarea a organelor conținute în cavitatea toracică, a aparatului respirator și
mediastinului, cu ajutorul razelor X
2. Metode de  Radiografia
examinare
o Studierea morfologiei aparatului respirator și a mediastinului, a funcționalității
aparatului respirator, a afecțiunilor aparatului respirator și a afecțiunilor
mediastinale pentru stabilirea diagnosticului
4. Indicații  Afecțiuni ale organelor toracice: aparat respirator, cardiovascular, sistem osos și a
mediastinului
o Obţinerea consimţământului și a colaborării pacientului
pacientului
pentru examinare
6. Efectuarea  Asistentul medical din serviciul de radiologie invită pacientul în sala de examinare
procedurii  Se verifică identitatea pacientului și recomandarea medicului( radiografie postero-
anterioară sau de profil)
 Se explică pacientului modul de desfășurare a examinării și să execute indicațiile
medicului/asistentului medical din radiologie ( să inspire profund, să rămână în apnee,
să-și schimbe poziția)
 Se ajută pacientul să se dezbrace și să adopte poziția corespunzătoare
 Se realizează radiografia,
 Pe tot parcursul efectuării acesteia se va supraveghea pacientul, care va rămâne nemișcat
și va executa comenzile primite
acestuia și identificarea situații de risc
 Se ajută pacientul să se îmbrace și este predat asistentului medical de salon care
însoțește pacientul
7. Supravegherea  Asistentul medical de pe secție va prelua și conduce pacientul la salon și îl va așeza
pacientului comod în pat
 Va recupera, de asemenea, foaia de observație a pacientului cu rezultatul investigației și
o va preda medicului curant al pacientului
procedurii
261
G-2.2. Scintigrafia pulmonară
1. Definiție Metodă de explorare a plămânilor cu ajutorul izotopilor radioactivi administrați pe cale
intravenoasă sau inhalatorie. Se efectuează în serviciul de medicină nucleară
Principiul metodei
 Determinarea distribuției fluxului sanguin regional pulmonar, datorită blocării
particulelor marcate radioactiv la nivelul capilarelor pulmonare, proporțional cu debitul
sanguin regional.
Se achizitionează imagini statice scintigrafice ale ariilor pulmonare în incidențe antero-
posterioare, oblice posterioare dreapta și stânga, oblice anterioare dreapta și stânga și dacă
este necesar se pot efectua și achiziția de cupe tomografice cu reconstrucție 3D a ariilor
lezionale pulmonare.
Se pot face determinări semicantitative ale perfuziei pulmonare în cadrul unui bilantului
preoperator cu estimarea capacității reziduale postrezectie pulmonară sau lobară în cancerul
pulmonar.
2. Tipuri  Scintigrafia pulmonară de perfuzie
 Scintigrafie pulmonară ventilație – se realizează cu un circuit spirografic în care s-a
introdus un gaz radioactiv (Kr,Xe) permite studii cantitative ale ventilației, global pe cei
doi plamâni, dierențiat stânga/dreapta, sau regional(baze, vârfuri)
 Scintigrafia cu trasori tumorali – se realizează prin injectarea intravenoasă a nuor
radiotrasori cu acumulare selectivă în țesutul neoplazic( Ca- citrat, Tc- bleomicină).
Procesele neoplazice se evidențiază prin imagini scintigrafice „pozitive”.
Radiofarmaceutice utilizate clinic sunt:
 99mTc-macroagregate de albumina umana (99mTc-MAA), formate prin denaturarea
la căldură a seralbuminei umane, livrate sub formă de truse cu preparare
extemporanee, relizează o legătură chimică stabilă pentru circa 3 ore după preparare.
 99mTc-microsfere de serumalbumina umana (99m-Tc-MSAU)
 ¹³³Xe (solutie injectabila) - radiotrasor obtinut in reactorul nuclear din 235-U, solvit
in ser fiziologic si administrat i.v., cu pacientul in apnee, va ajunge prin ventriculul
drept in circulatia pulmonara, iar apoi prin difuziune, în alveole.
3. Indicații  Diagnosticul tromboembolismului pulmonar
 Monitorizarea postterapeutică a unei embolii pulmonare (în certificarea evoluției
posttratament anticoagulant)
 Bilant preoperator cu estimarea capacității reziduale postrezecție pulmonară sau lobară în
cancerul pulmonar
 Monitorizare pre și postoperator a unui transplant pulmonar
 Evaluarea unor malformații congenitale pulmonare și a șunturilor cardiace
 Evaluarea și monitorizarea hipertensiunii pulmonare
 Evaluarea perfuziei regionale în boli pulmonare (BPOC, astm bronșic, fibroze
pulmonare)
4. Materiale  Substanța radiofarmaceutică - Technetiu 99 fiole pentru administrare intravenoasa sau

necesare Xenon133 care se administrează inhalator.
 Sistem de perfuzie
 Materiale pentru puncție venoasă
5. Pregătirea Psihică
pacientului  Se informează paicentul cu privire la desfășurarea procedurii, se anunță că nu este
traumatică
 Se ia consimțământul- pacientul va completa și semna declarația de acord pentru
efectuarea investigației
Fizică
 Se avertizează pacientul să nu mănânce în dimineața examenului
 Se întrerupe medicația cu o zi înainte
 Se așează în decubit dorsal pe masa de investigație
6. Efectuarea  Procedura este realizată de către medic, asistentul medical va pregăti pacientul,
procedurii materialele necesare și ajută medicul în realizarea procedurii
262
1. Scintigrafia de perfuzie
o Se realizează puncția venoasă și se administrează în perfuzie intravenoasă substanța
radioactivă
o După injectare substanța se distribuie funcție de debitul de perfuzie pulmonară și se
blochează la nivelul capilarelor pulmonare
o Se preiau imaginile de la nivelul plămânilpr cu ajutorul unei camere de scintilație,
pacientul fiind așezat în decubit dorsal
2. Scintigrafia de ventilație
o Se cere pacientului ca înainte de investigație să inhaleze prin inspir profund substanța
radioactivă, urmată de apnee 10 secunde
o Pacientul se așează în decubit dorsal și cu ajutorul camerei de scintilație se
vizualizează aria pulmonară
După procedură pacientul este condus la salon și așezat comod în pat
G-3 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR
G-3.1. Ecocardiografia Doppler

1. Definiție  Ecocardiografia (uneori denumita “eco doppler de cord sau ecografie cardiacă“) este
o evaluare a inimii folosind ultrasunete, ce poate oferi imagini precise ale mușchiului,
camerelor și structurilor inimii, cum ar fi valvele sau alte formațiuni.
Tipuri de ecocardiografie
 Ecocardiografia Doppler poate măsura fluxul de sânge (direcția, viteza, volumul)
din diferite părți ale inimii.
 Ecocardiografia avansată – practicată la pacienții cu afecțiuni (boli valvulare grave,
evaluări preoperatorii și postoperatorii (proteze, valvuloplastii), în cardiomiopatii,
boli congenitale, miocardite, post chimioterapie sau în neoplasme) care necesită un
set suplimentar de măsurători complexe, făcute în aceleasi conditii ca o ecografie
simplă.
 Ecocardiografia de resincronizare – în boli cardiace care afectează secvențialitatea
contracției, inima bate asincron, ineficient. Există o serie de parametri ecografici
speciali ce măsoară sincronismul contracțiilor cardiace, fiind măsurati la pacienții
care au nevoie de terapie de resincronizare sau pentru a monitoriza eficiența acesteia.
Se obțin informații despre structura și funcția inimii
 Dimensiunile inimii – dilatări ale cavităților sau îngroșări ale pereților
 Forța de contacție a inimii – se evaluează funcția de pompă a inimi atât global
(exprimată prin fracție de ejecție, care la o persoana normală este între 55-65%), cât
și regional (exprimat ca cinetică regională). Identificarea unor zone de contractilitate
redusă poate indica medicului afectarea arterelor coronare, caz în care pot fi indicate
investigații suplimentare precum coronarografia.
 Valvele cardiace – sunt evaluate deschiderea și închiderea lor
 Pericardul – prezența lichidului
o La pacienții cu modificări electrocardiografice
o Afecțiuni valvulare
o Suspiciunea de defecte cardiace congenitale
o Tumori cardiace
o Prezența unor trombi în cavitățile inimii
o Înainte de coronarografie
o La pacienții cu valve mecanice
o Ca evaluare screening la sportivi
 Muşama, aleză
 Gel ecografic
263
 Ecograf
pacientului o Se explică pacientului scopul, modul de derulare a procedurii și a duratei
o Pacientul va fi informat că este o procedură nedureroasă, neinvazivă, poate
mănca și își poate lua medicația înainte, nu durează mult și poate fi repetată
fără probleme, nu iradiază
o Se obţine consimţământul,
o Se respectă intimitatea pacientului prin izolarea pacientului cu un paravan
 Fizică
o Dezbrăcarea pacientului până la brâu și așezarea acestuia în decubit dorsal
stâng cu brațul stâng sub cap
6. Efectuarea  Verificarea identității pacientului și a recomandării
procedurii  Ecografia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical
 Medicul aplică gelul ecografic și efectuează ecografia
corespunzătoare
7. Supravegherea  Acordarea de ajutor pacientului la îndepărtarea gelului cu șervetul de hârtie

pacientului  Îmbrăcarea pacientului și conducerea acestuia la pat, în salon
procedurii
G-3.2. Ecografia transesofagiană

1. Definiție  Ecocardiografia este o tehnică de diagnostic ce folosește ultrasunetele pentru a vizualiza
structura și funcția inimii precum și emergența marilor vase de la nivelul cordului.
 În ecografia transesofagiană se folosește un tub flexibil subțire la vârful căruia este atașat
transductorul care emite ultrasunete, acest tub fiind introdus în esofag pentru vizualizarea
structurilor cardiace.
 Procedura se poate efectua la pacient în ambulatoriu, dar și internat în spital
2. Scop  Explorator – diagnostic
3. Indicații,  Depistarea unor surse cardiace de embolie (trombi, tumori, placi aterosclerotice care pot
determina AVC sau embolii la nivelul membrelor inferioare/superioare, rinichilor etc.)
 Evaluarea completă a funcționării protezelor valvulare (în special a protezelor în poziție
mitrală)
 Evaluarea completă a afectării valvelor cardiace în cazul endocarditei infecțioase
 Bolile aortei toracice (anevrism de aortă, disecție de aortă)
 Diagnosticul complet și evaluarea preoperatorie a anumitor boli cardiace congenitale
(defect de sept atrial)
4. Materiale  Anestezic local sub formă de aerosoli

necesare  Piesa bucală de plastic
 Sonda de examinare
 Monitor cardiac
 Ecograf
pacientului o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei acesteia(
264
aproximativ 10 minute)
o Obţinerea consimţământului, și a colaborării pacientului
o Obținerea de informații privind alergii la medicamente, latex, anestezice locale
o Se evaluează resurselor pacientului, dacă poartă proteza aceasta va fi scoasă pe
durata procedurii
o Se obțin informații cu privire la evenualele afecțiuni esofagiene, gastrice sau
hepatice ale pacientului
o Pacientul va fi în repaus alimentar cu 6 ore înainte de efectuarea ecografiei
o Poziția pacientului va fi fie sezând, fie decubit lateral
6. Efectuarea  Pacientul va fi condus de asistentul medical în sala de investigații
procedurii  Se așează pacientul în poziția recomandată de medic
 Se aplică electrozii pentru monnitorizrea activității cardiace
 Medicul realizează anestezia locală – la nivelul oro-faringelui
 Fixează apoi între arcadele dentare piesa bucală de plastic prin care se introduce
ulterior sonda de examinare
 Medicul efectuează investigația
 Asistenta va ajuta pacientul după investigație să se ridice și va înmâna acestuia
rezultatul dat de medic
7. Supravegherea  Pacientul poate prezenta senzație de greață cu vărsătură sau tuse la introducerea sondei
pacientului de examinare
 După realizarea investigației se instruiește pacientul că nu are voie să mănânce 2 ore, iar
în cazul în care s-a administrat un sedativ nu are voie să conducă
G-3.3. Angiocardiografia
1. Definiție  Angiocardiografia este o metodă radiologică de vizualizare a cavităților cardiace (drepte
– dextrograma, stângi - levograma) prin injectarea substanţelor de contrast iodate pe
calea unei vene periferice sau prin cateterism
 Se asigură efectuarea de radiografii înainte de administrarea substanţei de contrast
 Este necesară utilizarea unei seringi automate care să permită injectarea sub presiune şi
rapid a substanţei de contrast, precum şi un seriograf care efectuează radiografii rapide,
la intervale scurte de timp (6 / secundă)
o Cardiopatii congenitale şi câștigate: cardiopatii cianogene, anomalii
tricuspidiene, ale aparatului valvular aortic şi mitral, ale venelor pulmonare
3. Contraindicați  Nerecomandat femeilor însărcinate
i
4. Loc  Angiografiile se efectuează de medic în laboratorul de cateterism cardiovascular, în
condiții sterile și sub anestezie locală
 În timpul procedurii, pacientul nu va resimți durere, va rămâne conștient și poate
comunica cu medicul
 Muşama, aleză
o Substanța de contrast nonionice: Iopamiro 370, Ultravist, Omnipaque
o Catetere venoase periferice
o Catetere sterile pentru angiografie
o Seringi automate
 Ace sterile
265
 Medicamente anestezice: Xilină
pacientului
pentru examinare
 În cazul investigațiilor cu substanțe de contrast:
o Întreruperea tratamentului anticoagulant (de tipul sintrom, trombostop,
heparină) sau antiagregant plachetar (aspirină, plavix, trombex) sau ajustare
dozelor, cu câteva zile înainte de procedură, la recomandarea medicului curant
şi/sau cardiolog
o Întreruperea alimentării cu 4 ore înainte de procedură
7. Efectuarea  Examinarea radiologică prin cateterizare arterială
o Spălarea chirurgicală a mâinilor
o Îmbrăcarea echipamentului steril de protecție (halat, bonetă, mască, mănuși)
o Efectuarea asepsiei tegumentului
o Puncționarea arterei (în cazul arterei femurale, în triunghiul Scarpa, bolnavul
fiind în decubit dorsal)
 Introducerea prin acul de puncţie, în artera aleasă ca abord, a unui ghid
spiral metalic (mandren) şi îndepărtarea acului din arteră
 Introducerea cateterului, prin mișcări de înșurubare, până în zona de
investigat
 Extragerea mandrenul şi adaptarea cateterului la seringa de injectare sub
presiune
 Injectarea prin cateter a substanţelor de contrast 60-70 ml cu un debit de
30 ml/secundă
 Efectuarea de radiografii seriate la nivelul inimii și vaselor de sânge
 Interpretarea examinării imagistice
o Discutarea cu pacientul a rezultatului examinării imagistice
o Realizarea unei angiografii diagnostice durează aproximativ 30-60 de minute,
incluzând pregătirea pacientului
 În cazul identificării unor leziuni, angiografia diagnostică se poate
continua cu o procedură terapeutică
o În angiografia terapeutică, angiografia se efectuează în general în regim
ambulatoriu și nu necesită spitalizare
o La finalizarea procedurii miniminvazivă sau procedură de cardiologie
intervențională (sau ambele), se efectuează extragerea cateterului și se
realizează compresiunea manuală fermă a arterei folosite ca abord
corespunzătoare
266
o Servirea medicului cu echipament steril, cu anestezic, seringi, catetere,
instrumente
radiologică
o Spălarea mâinilor.
8. Supravegherea  Pacientul poate părăsi imediat serviciul de radiologie
pacientului  În cazul pacientului cu abord femural se recomandă o perioadă de repaus la pat de 8 – 12
ore, fără a face mișcări de flexie ale coapsei pe abdomen, cu membrul inferior în
extensie, acest interval putându-se prelungi la recomandarea medicului
 Se asigură transportul pacientului la salon, cu patul mobil
procedurii
 Formarea de trombi în artere
 Infarct miocardic
 Ruperea arterei
 Accident vascular cerebral
 Deces
11. Observații  Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de căldură la injectarea substanței de
contrast
 Compresiunea manuală fermă a arterei folosite ca abord este necesară pentru a permite
formarea unui mic cheag de sânge la locul de puncție și a evita apariția ulterioară a
hematoamelor importante. În timpul compresiunii, pacientul poate resimți disconfort,
senzație de presiune sau chiar durere (de diferite grade)
o Se recomandă pacientului, consumul unei cantități crescute de lichide pentru
eliminarea substanței de contrast
o Se recomandă femeilor care alăptează să întrerupă alăptarea timp de 24 de ore
după investigațiile cu substanțe de contrast, pentru eliminarea substanței de
contrast
protocoalele operaționale de imagistică medicală.
G-3.4. Angiografia coronariană

1. Definiție  Angiocoronarografia (angiografia coronariană) este o procedură de investigație ce
utilizează razele X și o substanță de contrast în vederea vizualizării arterelor coronare și a
eventualelor leziuni (stenoze, ocluzii) produse prin depunerea de grăsimi la nivelul
pereților acestora și înregistrarea drumului substanței de contrast pe un film radiologic, prin
clișee la intervale diferite sau în serie
o Angina pectorală
o Infarct miocardic
o Modificări importante ale electrocardiogramei
o Cardiomiopatie dilatativă
o Insuficiența cardiacă congestivă
267
o Stop cardiac resuscitat
o Afecțiuni cardiace congenitale
o Lipotimii, sincope la pacienți cu factori de risc cardiovasculari: hipertensiune
arterială, hipercolesterolemie, diabet zaharat
 În cazul unor leziuni stenozante (obstrucții), coronografia diagnostică se continuă cu o
procedură terapeutică
o Tratament medicamentos
o Angiopatie coronariana cu implant de stent
o Procedură chirurgicală (by-pass coronarian)
3. Indicații  Procedura este utilă pentru explorarea bolii coronariene, indică locul exact și severitatea
contraindicații unei ocluzii și aduce informații decisive în legătura cu tratamentul ulterior (medicamentos,
intervențional sau chirurgical)
 Muşama, aleză
o Substanța de contrast nonionice: Iopamiro 370, Ultravist, Omnipaque
o Catetere sterile pentru angiografie
o Seringi automate
 Ace sterile
pacientului
o Dezbrăcarea părții corpului care urmează a fi investigată sau pacientul va rămâne
îmbrăcat sumar
pentru examinare
şi/sau cardiolog
268
investigat
presiune
 Injectarea prin cateter a substanţelor de contrast 60-70 ml cu un debit de 30
ml/secundă
 În cazul identificării unor leziuni, angiografia diagnostică se poate
continua cu o procedură terapeutică
intervențională (sau ambele), se efectuează extragerea cateterului și se realizează
compresiunea manuală fermă a arterei folosite ca abord
corespunzătoare
instrumente
radiologică
ore, fără a face mișcări de flexie ale coapsei pe abdomen, cu membrul inferior în extensie,
acest interval putându-se prelungi la recomandarea medicului
procedurii
 Ruperea arterei
269
 Deces
contrast
hematoamelor importante:
o În timpul compresiunii, pacientul poate resimți disconfort, senzație de presiune sau
chiar durere (de diferite grade)
 Se recomandă femeilor care alăptează să întrerupă alăptarea timp de 24 de ore după
investigațiile cu substanțe de contrast, pentru eliminarea substanței de contrast
G-3.5. Aortografia
1. Definiție  Aortografia constă în examinarea radiologică a aortei şi a ramurilor sale după injectarea
substanței de contrast și înregistrarea drumului substanței de contrast pe film radiologic,
prin clișee la intervale diferite sau în serie
o Anevrism de aortă
o Disecție de aortă
o Formarea și existența unor trombi
 Coarctație de aortă
3. Indicații  Tehnica ortografiei diferă în funcție de porțiunea explorată:
contraindicații o Aortografia toracică
o Aortografia abdominală
 Aortografia toracică
o Constă în injectarea substanţei de contrast în aorta toracică, prin cateterism pe
calea humerală, axilară, subclaviculară sau pe cale femurală urmată de
efectuarea de radiografii seriate la nivelul aortei toracice, abdominale şi a
arterelor periferice ale membrelor inferioare şi superioare
o Tot prin cateterism se pot efectua explorări ale ramurilor aortei (arterele
carotide, subclaviculare, vertebrale, coronare, renale trunchiul celiac, artera
mezenterică etc.)
o Se realizează arteriografii selective
 Aortografia abdominală
o Se realizează prin puncţie translombară (metoda directă) sau pe cale femurală
prin cateterism retrograde
o Introducerea substanței de contrast și efectuarea de radiografii înainte de
administrare permite vizualizarea aortei, a femuralelor, arterelor gambei, până
la arterele digitale
o Prin folosirea cateterului cu vârful curbat se pot vizualiza ramurile viscerale ale
aortei abdominale, constituind arteriografia selectivă
 Muşama, aleză
 Substanța de contrast nonionice: Iopamiro 370, Ultravist, Omnipaque
270
 Ace sterile
 Catetere venoase periferice
 Catetere sterile pentru angiografie
 Seringi automate
pacientului
pentru examinare
şi/sau cardiolog
investigat
presiune
 Injectarea prin cateter a substanţelor de contrast 60-70 ml cu un debit de
30 ml/secundă
o La finalizarea procedurii se efectuează extragerea cateterului și se realizează
corespunzătoare
271
instrumente
radiologică
procedurii
 Ruperea arterei
 Deces
contrast
G-3.6. Angiografia diverselor vase

 Definiție  Angiografia este un examen radiologic care permite investigarea:
o Arterei pulmonare și a ramurilor principale
o Studiul circulației funcționale pulmonare prin:
 Angiopneumografia
 Angiografia pulmonară
 Metode de explorare radiologică a arterelor prin injectarea substanţelor de contrast
nonionice:
o Arteriografia carotidiană
o Arteriografia renală
o Arteriografia a membrelor inferioare și superioare
o Arteriografia cerebrală
o Arteriografia viscerală
 Scop  Diagnosticul trombozelor
 Diagnosticarea emboliilor pulmonare
272
 Diagnosticarea malformațiilor arterio-venoase pulmonare
 Loc  Angiografiile se efectuează de către medic în laboratorul de cateterism cardiovascular, în
comunica cu medicul
 Cea mai frecvent utilizată este cateterizarea femurală
 Materiale  Paravan
 Muşama, aleză
 Ace sterile
 Catetere venoase periferice
 Catetere sterile pentru angiografie
 Seringi automate
 Pregătirea  Pregătirea psihică
pacientului
pentru examinare
şi /sau cardiolog
 Efectuarea  Examinarea radiologică prin cateterizare arterială
o Puncționarea arterei (în cazul arterei femurale, în triunghiul Scarpa, bolnavul fiind
în decubit dorsal)
 Introducerea prin acul de puncţie, în artera aleasă ca abord, a unui ghid spiral
metalic (mandren) şi îndepărtarea acului din arteră
investigat
273
presiune
 Injectarea prin cateter a substanţelor de contrast 60-70 ml cu un debit de 30
ml/secundă
 În cazul identificării unor leziuni, angiografia diagnostică se poate continua cu o
procedură terapeutică
intervențională (sau ambele), se efectuează extragerea cateterului și se realizează
corespunzătoare
instrumente
radiologică
 Supravegherea  Pacientul poate părăsi imediat serviciul de radiologie
 Evaluarea şi  Notarea procedurii în dosarul de îngrijire
procedurii
 Complicații,  Echimoze sau hematoame la locul de puncție
 Ruperea arterei
 Deces
 Observații  Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de căldură la injectarea substanței de
contrast
274
G-3.7. Angiografia digitalizată

1. Definiție  Angiografia digitalizată este o metodă modernă de investigație radiologică care
evidențiază şi leziunile arterelor mici
o Se injectează substanţă de contrast într-un vas periferic de unde este antrenată
în teritoriul de explorat
o Prin prelucrare electronică după sistemul digital al imaginilor se obţin
informaţii asupra morfologiei vasculare, estompându-se celelalte structuri
anatomice
2. Contraindicații  Nerecomandat femeilor însărcinate.
3. Loc  Angiografiile se efectuează de către medic în laboratorul de cateterism cardiovascular, în
comunica cu medicul
 Muşama, aleză
 Ace sterile
pacientului
pentru examinare
şi /sau cardiolog
275
 Injectarea substanţelor de contrast 60-70 ml cu un debit de 30
ml/secundă
 Interpretarea examinării imagistice digitale
corespunzătoare
o Servirea medicului cu echipament steril, seringi, instrumente
o Realizarea unui pansament compresiv la locul puncției
radiologică
pacientului
procedurii
contrast
G-3.8. Flebografia
1. Definiție  Flebografia este o metodă de examinare radiologică a venelor prin administrarea
intravenoasă a substanţei de contrast și înregistrarea drumului substanței de contrast pe
un film radiologic, prin clișee la intervale diferite sau în serie
o Spre deosebire de aortografie și arteriografie, în flebografie concentrația
substanţei de contrast trebuie să fie mai scăzută de 30%, pentru prevenirea
acțiunii iritante, întrucât viteza de circulație este mai mică, în special în condiţii
patologice, şi contactul cu endovena este mai lung
o Ritmul de injectare al substanţei de contrast este mai lent decât la arteriografie,
iar efectuarea clișeelor radiografice se face la intervale mai mari de timp
 Flebografia transosoasă este indicată atunci când abordul venos este dificil. Cu ajutorul
unui trocar se pătrunde în spongioasa calcaneană în care se injectează substanţă de
contrast
2. Contraindicații  Nerecomandat femeilor însărcinate
276
3. Loc  Flebografia se efectuează de către medic în laboratorul de cateterism cardiovascular, în
comunica cu medicul
 Muşama, aleză
 Ace sterile
pacientului
pentru examinare
şi/sau cardiolog
procedurii o Spălarea chirurgicală a mâinilor
o Puncționarea venei
 Adaptarea la acul de puncție a seringii cu substanțe de contrast
 Efectuarea de radiografii seriate
corespunzătoare
o Servirea medicului cu echipament steril, seringi
277
radiologică
procedurii
contrast
G-3.9. Limfografia
1. Definiție  Limfografia reprezintă o metodă de investigare radiologică a vaselor limfatice şi
ganglionilor după administrarea unei substanțe de contrast și înregistrarea drumului
substanței de contrast pe un film radiologic, prin clișee la intervale diferite sau în serie
3. Indicații  Tumorile maligne ganglionare
contraindicații o Examinarea ajută la precizarea diagnosticului, a stadiului de evoluție, a
tratamentului aplicat şi a prognosticului bolnavilor tratați
 Examinarea nu este recomandată femeilor însărcinate
4. Loc  Limfografia se efectuează de către medic în laboratorul de cateterism cardiovascular,
în condiții sterile și sub anestezie locală
comunica cu medicul
 Muşama, aleză
o Substanța de contrast: Lipiodol ultrafluid sau substanţă de contrast
hidrosolubilă
o Seringi sterile de 5 ml, 10 ml
o Ace sterile
o Seringi automate
278
pacientului
pentru examinare
şi/sau cardiolog
o Injectarea unei substanțe colorate (patent bleu-violet sau albastru de metilen)
pe faţa dorsală a labei piciorului sau mâinii, interdigital și colorarea vaselor
limfatice
o Descoperirea chirurgicală a vasului limfatic prin incizie cutanată
deasupra locului de injectare a colorantului
o Puncționarea vasului limfatic cu un ac de calibru mic
o Injectarea substanţei de contrast în vasul limfatic, cu presiune constantă
într-un interval de timp lung. Injectarea se poate face cu seringa
automată
o Închiderea chirurgicală a vasului limfatic
o Efectuarea de radiografii la diferite intervale de timp în funcţie de teritoriul
limfatic explorat, imediat după terminarea injectării
o Ganglionii inghinali se opacifiază la 5-10 minute după injectare, ganglionii
pelvini la 10-15 minute, ganglionii lomboaortici la 20-25 minute, iar canalul
toracic după o oră
o Persistenţa substanţei de contrast la nivelul ganglionilor limfatici este de 5-6
luni până la un an
 Discutarea cu pacientul a rezultatului examinării imagistice
corespunzătoare
o Servirea medicului cu echipament steril, seringi, ace, anestezic, instrumente
279
radiologică
procedurii
11. Observații  În cazul în care nu este urmată de vreo procedură terapeutică, limfografia se efectuează
în general în regim ambulatoriu și nu necesită spitalizare îndelungată, uneori este
recomandată spitalizarea de zi
 Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de căldură la injectarea substanței de
contrast
G-3.10. Scintigrafia miocardică de perfuzie

1. Definiție  Scintigrafia miocardică de perfuzie permite detectarea și urmărirea bolilor coronariene
oferind informații despre funcția miocardului
o Se poate efectua în condiții de efort și în repaus pentru a putea compara funcția
cardiacă în cele două situații
 În scintigrafia cardiacă de repaus:
o Se folosesc technețiu 99, taliu 201
o Se administrează i.v. Cu 15 minute sau 4 ore înaintea examenului
 În scintigrafia de perfuzie:
o Injectarea radiotrasorului (technețiu 99, taliu 201) se face în timpul efortului
o Înregistrarea se face câteva minute mai târziu
2. Pregătirea  Nu mănâncă cel puţin 4 ore înainte
pacientului  Nu fumează cel puţin 4-6 ore înainte
 Se întrerupe medicația (cu acordul medicului) cel puţin cu 24 ore înainte
3. Rolul  Administrarea de Technețiu-99 i.v., Taliu 201
asistentului  Administrarea se face cu 1-3 ore înainte de înregistrare
medical
4. Observații  Se recomandă ca pacientul să bea cel puţin 2 litri de apă între injectare şi examinare pentru
eliminarea trasorului
280
EXAMINAREA IMAGISTICĂ A
G-4
TUBULUI DIGESTIV, COLECISTULUI ȘI CĂILOR BILIARE
G-4.1. Radiografia abdominală simplă

1. Definiție  Tubului digestiv se examinează cu raze X prin următoarele metode:
o Radiografia abdominală simplă (vedere generală a abdomenului)
o Radiografia abdominală cu substanță de contrast (tranzitul baritat)
o Irigografie (clisma baritată)
o Colecistografia
o Colangiografie
 Radiografia abdominală simplă (radiografia abdominală pe gol) constă în expunerea
bolnavului la raze X și fixarea imaginii furnizate de ecranul radioscopic pe un film
special, de diferite dimensiuni, putând pune în evidență:
o Pneumoperitoneul
o Acumularea anormală de aer în tractul digestiv
o Prezența unor mase abdominale
o Abcese intraabdominale
o Prezența calculilor radioopaci sau micști
o Prezența unor calcificări și a corpilor străini radioopaci
2. Responsabilități  Radiografia abdominală simplă (radiografia abdominală pe gol) este interpretată de către
medic și efectuată de către un asistent medical de la serviciul de radiologie
4. Indicații  Stabilirea diagnosticului în ulcer gastroduodenal, litiaza biliară, perforații, ocluzii,
contraindicații diverticulită, tumori ale tubului digestiv
 Evidențierea varicelor esofagiene, herniei hiatale şi a refluxului gastro-esofagian
 Examinarea nu este recomandată femeilor însărcinate
5. Pregătirea  Nu e necesară în cazul radiografiei abdominale simple
pacientului  Pregătirea psihică
o Identificarea pacientului
pacientului
pentru examinare
 Nu este necesară întreruperea alimentației / hidratării în ziua examinării
6. Efectuarea  Medicul realizează interpretarea examinării imagistice
procedurii  Asistentul medical de la serviciul de radiologie:
corespunzătoare
 Pacientul trebuie să rămână nemișcat pe toată perioada procedurii
281
procedurii
G-4.2. Tranzit baritat cu contrast simplu

1. Definiție  Tranzitul baritat cu contrast simplu constă în ingerarea unei cantități de aproximativ
200-250 ml de suspensie apoasă de sulfat de bariu, a cărei progresie este urmărită pe
ecranul radiologic
o Se fac radiografii, în diferite incidențe pe segmentele ce prezintă interes din
punct de vedere patologic, în primele 3-4 ore pentru intestinul subțire si la 24
ore pentru colon
o Oferă informații utile referitoare la funcționalitatea esofagului, stomacului,
intestinului, dar nu prezintă acuratețe în ceea ce priveşte morfologia
segmentelor examinate
contraindicații o Stabilirea diagnosticului în esofagite, ulcer gastroduodenal, stenoze, perforații,
diverticulită, tumori ale tubului digestiv
o Evidențierea varicelor esofagiene, herniei hiatale şi a refluxului gastro-
esofagian
o Hemoragii digestive recente și importante, perforațiile organelor abdominale,
ocluziile intestinale, fistulele digestive, bolnavii șocați și traumatizați, femeile în
perioada menstruală, femeile însărcinate
4. Materiale  Substanța de contrast: sulfatul de bariu 150 g
necesare  Recipient cu 100-250 ml apă;
 Spatula/lingura de lemn pentru omogenizare

pacientului
pentru examinare
 Întreruperea tratamentului cu preparate de bismut, calciu, fier, iod sau
cărbune timp de 2-3 zile înainte de examen, la recomandarea medicului
curant şi/sau gastroenterolog
 Respectarea unui regim alimentar fără reziduuri timp de 3 zile înainte de
examen:
o Se evită alimentele bogate în fibre vegetale, fructele crude sau
uscate, semințele, cerealele, brânza fermentată, sosurile
 Recomandarea unui regim alimentar ușor care să includă produse lactate
nefermentate, carne albă (peşte, pasăre), supă, ouă, pâine prăjită,
unt, biscuit, ceai
 Întreruperea alimentării cu o seară înainte de examinare
 Întreruperea fumatului cu 12 ore înainte de examinare
 Întreruperea alimentării și hidratării în ziua examinării
procedurii o Interpretează examinarea imagistică
282
o Pregătirea suspensiei de bariu prin adăugarea sulfatului de bariu 150 g la 100-
150 ml apă și omogenizarea cu spatula /lingură de lemn
corespunzătoare
o Acordarea de ajutor pacientului la ingerarea suspensiei de bariu
o Efectuarea radiografiei abdominale
de către asistentul medical /tehnician dintr-o cameră alăturată
7. Supravegherea  Transportul pacientului de la sala de investigație la salon
pacientului  Pentru a urmări sub ecran evacuarea bariului din stomac, umplerea intestinului subțire și
a colonului, pacientul va reveni la serviciul de radiologie și se vor efectua radiografii
abdominale la 2, la 8 și la 24 de ore
 Informarea pacientul că va putea să se alimenteze după 2 ore de la prima radiografie
abdominală
 Informarea pacientul că va evacua scaune albicioase în intervalul de 1-3 zile după
examinare
 Atenționarea pacientului că este posibilă constipația datorită ingestiei suspensiei de sulfat
de bariu
procedurii
9. Observații  Examinarea stomacului se mai poate face şi prin metoda tranzitului baritat cu contrast
dublu
o Ea se realizează, fie prin insuflarea de aer în stomac cu ajutorul unei sonde, fie
prin administrarea orală a unui amestec care generează gaze
o Amestecul gazogen utilizat este format din acid tartric şi bicarbonat de sodiu
G-4.3. Irigografia – clisma baritată

1. Definiție  Irigografia (clisma baritată) este metoda de vizualizare radiologică a colonului cu
ajutorul unei substanțe de contrast radiopace (sulfat de bariu)
contraindicații o În modificările anatomice ale colonului
o Poate evidenția polipi, dolicocolon, tumori
o Sarcină
o Cașexie
o Insuficiență circulatorie
o Abdomen acut
o Peritonite
o Tromboze
4. Materiale o Paravan
necesare o Muşama, aleză
283
o Substanţă de contrast: sulfatul de bariu 300-500 g
o Apă caldă (35-37°C) 1000-1500 ml pentru adulți,
o Irigator, tub de cauciuc lung de 1,5-2 m și 10 mm diametru
o Canulă rectală sterilă
o Sonda Strauss
o Pompă de aer
o Tăviţă renală
o Bazinet
o Stativ pentru irigator
o Vaselină pentru lubrifierea canulei
o Comprese sterile
pacientului
pentru examinare
 Întreruperea tratamentului cu preparate de bismut, calciu, fier, iod sau
cărbune timp de 2-3 zile înainte de examen, la recomandarea medicului
 Respectarea unui regim alimentar fără reziduuri început cu de 3 zile
înaintea efectuării investigației(se elimină produsele integrale sau pe bază
de tărâțe)
 Ultima masă înaintea examinării este la ora 12,00. De laaceastă oră până
după examinare nu se mai consumă alimente, pacientul consumă doar
lichide( supe,compot,ceai)
o Evacuarea colonului prin efectuarea a 2 clisme evacuatorii (una cu o seară
înainte și cea de-a doua în dimineața examinării) sau prin administrarea de
soluție Fortrans în preziua examinării cu suprimarea alimentației
o Administrarea medicației purgative la indicația medicului începe cu 24 ore
înaintea examinăriii
o La pacienții anxioși se administrează medicație sedativă
Prepararea soluției de Fortrans:
o Foarte important este ca după ultima masa ingerată să treacă minim 4 ore până se
începe a se bea soluția de pregătire
o sunt necesare 4 plicuri de Fortrans.
o Incepând cu ora 17 în ziua dinaintea examinării, se beau în decurs de circa 4 ore
– 4 litri de Fortrans (1plic/litru de apa), într-un ritm cât mai constant. Ritmul lent,
constant, previne balonarea abdominală, greața și voma (aceasta din urmă nu este
de dorit deoarece se pierde din substanța activă). Dacă gustul soluției de pregătire
este greu tolerabil se poate adauga zeamă de lamâie, zahar și în general orice fel
de lichide limpezi (ceaiuri, sucuri - fără pulpa de fructe) In final, se elimină un
scaun apos limpede. În cazuri rare, dacă scaunul nu este apos, explorarea este
dificil de efectuat și este bine de contactat asistenta sau medicul endoscopist
înainte ca pacientul să vina la explorare Explorarea se face după ora 8:00.
procedurii o Interpretarea examinării imagistice
284
o Pregătirea suspensiei de bariu
corespunzătoare
o Irigografia se efectuează în decubit dorsal și cuprinde trei etape succesive:
 Examenul în repleţie completă
 Se introduc retrograd 1-1,5 l de suspensie sulfat de bariu prin clismă
 Examinatorul urmărește progresia substanţei de contrast în fiecare
segment al intestinului gros, schimbând poziţia bolnavului în raport cu
poziţia și flexurile pe care le face intestinul gros în abdomen
 Rectul şi sigmoidul se examinează în poziţii oblice şi/sau de profil,
flexurile colice se examinează în poziţii oblice pentru a putea fi bine
desfăşurate, înlăturându-se suprapunerile, iar transversul se
vizualizează mai bine în decubit dorsal
 Se urmărește coloana suspensiei baritate până la nivelul cecului
 Depășirea valvei ileocecale atrage de la sine opacifierea ileonului şi
mascarea sigmoidului şi a cecului
 Se efectuează radiografii ale fiecărui segment
 Examenul după evacuare (mucografie)
 După repleţie bolnavul evacuează substanța de contrast și revine
pentru efectuarea unei radiografii
 Lumenul intestinului gros se reduce și resturile de substanţă de contrast
rămân între pliurile de mucoasă
 Examenul cu insuflaţie (examen în dublu contrast, proba Fischer)
 După ce suspensia baritată a fost evacuată, se închide rectul cu sonda
Strauss, al cărei balon introdus în rect va fi umplut cu aer
 Se introduc apoi în colon 100 ml aer, cu o presiune moderată, sub
control radiologic
 Metoda cere precauţii, aerul sub presiune poate perfora colonul
modificat patologic
 Metoda permite vizualizarea mai bună a contururilor mucoasei
colonului
 Pe toată perioada procedurii pacientul trebuie să rămână nemișcat și va fi supravegheat de
către asistentul medical /tehnician dintr-o cameră alăturată
7. Supravegherea  Transportul pacientului din sala de investigație la salon
pacientului  Informarea pacientul că va evacua scaune albicioase în intervalul de 1-3 zile după
examinare
 Atenționarea pacientului că este posibilă constipația datorită suspensiei de sulfat de bariu
procedurii
9. Observații  În suspiciuni de perforații sau ocluzii se folosesc substanțe de contrast hidrosolubile
 Pregătirea copiilor pentru examenul radiologie al colonului se va face după o pauză de
alimentaţie de 12 ore. Stomacul şi intestinele astfel golite nu mai necesită nici un
purgativ. Se va administra 400-500 g substanţă de contrast, conţinând 100-150 g sulfat de
bariu și canula rectală se va introduce la o adâncime de 5-10 cm
285
G-4.4. Colangiografia
1. Definiție  Colangiografia este examinarea radiologică a veziculei biliare și a căilor biliare
extrahepatice, după administrarea unei substanțe de contrast pe cale intravenoasă
contraindicații o Evidențierea poziției, mobilității, formei, volumului și evacuării veziculei biliare,
iar în cazul colangiografiei, și asupra căilor biliare principale
o Litiaza biliară
o Femeile însărcinate
o Insuficiență hepatică
o Hepatită în evoluție
o Intoleranță față de substanțele de contrast iodate
o Unele boli ale sângelui
 Muşama, aleză
 Substanța de contrast Pobilan 50%, Biligrafin
o Seringi sterile de 5 ml, 10 ml
o Ace sterile
o Garou
 Antiseptice pentru tegumente și mucoase: betadină, alcool sanitar
pacientului
pentru examinare
examen:
 Recomandarea unui regim alimentar cu alimente grase (ouă, smântână,
unt cu pâine) pentru a favoriza golirea vezicii biliare, în preziua
examenului
 Întreruperea alimentării cu 12 ore înainte de examinare
o Evacuarea colonului prin efectuarea a 2 clisme evacuatorii (cu 12 ore înainte și
cu 3 ore înaintea examinării)
 Administrarea de cărbune medicinal 6-10 drajeuri, cu 10 ore înaintea examenului și
triferment, la recomandarea medicului, pentru absorbția gazelor colice care pot masca
286
imaginea colecistului
o Administrarea în perfuzie a 250 ml ser fiziologic, cu 200 mg hemisuccinat de
hidrocortizon și 40 ml Pobilan 50%, la recomandarea medicului
procedurii o Interpretarea examinării imagistice
corespunzătoare
 Efectuarea puncției venoase și administrarea lentă, în decurs de 10
minute, a substanţei de contrast. La 10-20 minute după injectarea
substanței de contrast, aceasta opacifiază coledocul, iar la 30-60 minute
devine vizibilă și vezicula biliară
o Aplicarea unui pansament la locul puncției venoase
 Realizarea clișeelor radiologice la intervale scurte de 15 minute, dată
fiind eliminarea rapidă a substanței de contrast
radiologică
procedurii
10. Observații  Colangiografia se efectuează de către medic în laboratorul de radiologie, în condiții de
asepsie și antisepsie
comunica cu medicul
 Dacă nu se evidențiază căile biliare, la 40 minute după administrarea intravenoasă a
substanței de contrast, se administrează 2-3 linguri sirop de codeine 2% într-o singură
doză
G-4.5. Examinarea ecografică a organelor digestive

1. Definiție  Ecografia (Ultrasonografia) este examinarea neinvazivă realizată cu ajutorul
ultrasunetelor pentru vizualizarea structurilor din țesuturile moi, prin înregistrarea
reflectării undelor sonore îndreptate către țesuturi
Avantaje, o Vizualizarea în timp real a organelor abdominale (ficat, vezică biliară şi
3. Dezavantaje canalele biliare, pancreas)
287
o Evaluarea motilității unor organe, a formei, dimensiunilor, poziției
 Avantaje:
 Dezavantaje:
o Nu pot fi examinate structurile pline cu aer (intestin)
o Nu se utilizează pe zonele cu piele lezată (gelul se aplică numai pe piele integră)
o Unele examene necesită post alimentar şi întreruperea fumatului
 Muşama, aleză
 Gel ecografic
 Ecograf
o Post alimentar (inclusiv băuturi acidulate și cafea) cu cel puțin 6 ore înainte de
investigație, astfel ca stomacul să fie gol și conținutul gazos intestinal să fie
redus, permițând vizualizarea adecvată
o Cu 24 de ore înaintea examinării nu se vor consuma dulciuri sau alimente care
pot fermenta (fructe, lapte), iar cina din ziua precedentă trebuie să fie ușoară și
servită cel târziu la ora 19:00
o Poziționarea pacientului în funcţie de organul vizat, de obicei decubit dorsal
(prezenţa gazelor şi bariului în abdomen distorsionează imaginea)
6. Efectuarea  Ecografia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical
corespunzătoare
 Ecografia abdominală permite vizualizarea structurilor și organelor abdominale: aortei
288
abdominale, ficatului, vezicii biliare şi căilor biliare, pancreasului, rinichilor, ureterelor şi
vezicii urinare
 Ecografia de rect permite evaluarea rectului şi țesutului perirectal
o Efectuarea unei clisme evacuatorii cu aproximativ o oră înainte (prezența
materiilor fecale poate altera vizualizarea)
o Poziționarea în decubit lateral stâng sau decubit dorsal
procedurii
G-5 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI RENAL
G-5.1. Radiografia renală simplă

1. Definiție  Examinarea radiologică a aparatului renal reprezintă examinarea cu raze X a
rinichilor și a căilor urinare
 Radiografia renală simplă constă în expunerea bolnavului la raze X și fixarea imaginii
furnizate de ecranul radioscopic pe un film special, de diferite dimensiuni
2. Metode de  Radiografia renală simplă
examinare  Radiografia de tract urinar cu substanţă de contrast (urografia)
radiologică  Pielografia retrogradă
 Cistografia
contraindicații o Evidențierea conturului rinichilor, cavităților pielocaliceale, a căilor urinare,
prezenţa calculilor radiopaci sau radiotransparenţi, a tumorilor
o Stabilirea diagnosticului în malformațiile congenitale, boala chistică renală
o Nerecomandate femeilor însărcinate
5. Materiale  Cărbune mineral
necesare  Ulei de ricin
 Materiale pentru clisma evacuatorie
pacientului
pentru examinare
examen:
 Recomandarea unui regim alimentar cu produse lactate nefermentate,
289
carne albă (pește, pasăre), supă, ouă, pâine prăjită, unt, biscuiți, ceai cu
2-3 zile înainte
 Recomandarea unui regim alimentar hidric cu o zi înainte
 Întreruperea alimentării cu 12 ore înainte de examinare
 Administrarea de cărbune medicinal 6-10 drajeuri, cu 2 zile înaintea examenului și
triferment 2 tb de 3 ori pe zi, la recomandarea medicului, pentru absorbția gazelor colice
care pot masca imaginea colecistului
 Administrarea a 2 linguri ulei de ricin (sau alt purgativ) în seara dinaintea examenului, la
recomandare medicului
 Efectuarea unei clisme evacuatoare în dimineața examinării
 Recomandarea pacientului să-şi golească vezica înaintea examinării
7. Efectuarea  Radiografia renală simplă este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent
procedurii medical de la serviciul de radiologie
 Medicul:
corespunzătoare
de către asistentul medical /tehnician dintr-o cameră alăturată
pacientului  Pacientul nu necesită o supraveghere atentă
 Poate părăsi imediat serviciul de radiologie
procedurii
G-5.2. Pielografia retrogradă

1. Definiție  Pielografia retrogradă este examinarea radiologică a rinichilor și a căilor urinare,
executată cu substanță de contrast administrată prin cateter ureteral, sub controlul
cistoscopului
contraindicații o Examinarea radiologică a ureterelor pacienților la care urografia este
contraindicată
o Suspiciune de obstrucţie
o Rinichi nefuncţional
o Intoleranță la iod
o Insuficiență renală
o Insuficiență hepatică
o Afecțiuni cardiace grave
o Hipertiroidismul
o Femeile în perioada menstruală
290
o Substanța de contrast: odiston 30%
o Medicamente anestezice: gel uretral lubrifiant cu lidocaină pentru anestezie
locală
o Câmpuri sterile
o Tampoane sterile
o Seringi sterile de 5 ml, 10 ml, 20 ml
o Ace sterile
o Mănuşi sterile
 Antiseptice pentru tegumente și mucoase: betadină, alcool sanitar
 Muşama, aleză
o Ser fiziologic 200 ml
o Pense sterile
o Sonde ureterale radioopace lungi de 60-70 cm
o Sonde vezicale sterile
 2 tăviţe renale
 Materiale pentru igiena organelor genitale ale pacientului
pacientului
pentru examinare
 Respectarea unui regim alimentar fără reziduuri timp de 3 zile înainte de examen:
o Se evită alimentele bogate în fibre vegetale, fructele crude sau uscate, semințele,
cerealele, brânza fermentată, sosurile
 Recomandarea unui regim alimentar cu produse lactate nefermentate, carne albă (pește,
pasăre), supă, ouă, pâine prăjită, unt, biscuiți, ceai cu 2-3 zile înainte
o Recomandarea unui regim alimentar hidric cu o zi înainte
o Întreruperea alimentării cu 12 ore înainte de examinare
o Întreruperea fumatului cu 12 ore înainte de examinare
 Administrarea de cărbune medicinal 6-10 drajeuri, cu 2 zile înaintea examenului și
triferment 2 tb de 3 ori pe zi, la recomandarea medicului, pentru absorbția gazelor colice
care pot masca imaginea calculilor renali
 Administrarea a 2 linguri ulei de ricin (sau alt purgativ) în seara dinaintea examenului, la
recomandare medicului
 Efectuarea unei clisme evacuatoare în dimineața examinării
 Recomandarea pacientului să-şi golească vezica înaintea examinării
şi/sau cardiolog
6. Efectuarea  Pielografia se efectuează de către medic în laboratorul de radiologie, în condiții de
291
procedurii asepsie și antisepsie, ajutat de un asistent medical
 Cistoscopia diagnostică poate fi efectuată sub anestezie locală, mai ales în situația
folosirii cistoscopului flexibil
o În timpul procedurii, pacientul nu va resimți durere, va rămâne conștient și
poate comunica cu medicul
 Medicul:
o Efectuarea cistoscopiei
o Introducerea, sub controlul cistoscopului, a 5-10 ml substanţă de contrast ușor
încălzită pentru fiecare ureter
o Introducerea soluției se face cu presiune moderată, pacientul fiind supravegheat
o Recuperarea unei părţi din substanța de contrast prin aspirare
corespunzătoare
o Acordarea de ajutor medicului la efectuarea cistoscopiei și pielografiei
o Efectuarea de clișee radiologice după 5 minute de la introducerea substanţei de
contrast
radiologică
de către asistentul medical/tehnician dintr-o cameră alăturată
pacientului  Așezarea pacientului într-o poziţie comodă în pat
 Supravegherea funcțiilor vitale timp de 2 ore
 Recomandarea consumului crescut de lichide în primele 1-2 zile
 Anunţarea medicului dacă:
o Urina este roșie și conține cheaguri de sânge după mai multe urinări
o Dacă pacientul nu urinează în ultimele 8 ore
o Dacă prezintă febră, frisoane sau dureri abdominale
o Dacă urinează frecvent cantități mici de urină
procedurii
accidente  Infecție urinară
 Complicații datorate anesteziei
 Tromboză venoasă profundă
 Alergie la substanța de contrast sau unele medicamente
10. Observații  Atenționarea pacientului că poate prezenta: urinări frecvente și disurie câteva ore după
examinare și o ușoară sângerare în ziua examinării
292
G-5.3. Cistografia
1. Definiție  Cistografia (cisto-uretrografia micțională) este examinarea radiologică a vezicii
urinare și uretrei, după administrarea unei substanțe de contrast
o Acest examen se practică în 2 variante:
 Cistografia prin urografie intravenoasă se efectuează prin opacifierea
vezicii cu produsul de contrast injectat pe cale venoasă
 Cistografia pe cale retrogradă, în care substanța de contrast este
administrată în vezică prin cateterism
contraindicații o Stabilirea diagnosticului în litiaza urinară, tumori, polipi vezicali
o Existența unui reflux al urinei către rinichi în cursul micțiunii
o Intoleranță la iod
o Insuficiență renală
o Afecțiuni cardiace grave
o Hipertiroidism
o Femeile în perioada menstruală
4. Efectuarea 1. Cistografia prin urografie intravenoasă
procedurii a. Procedura este identică ca la urografie
2. Cistografia pe cale retrogradă
a. Procedura este identică ca la pielografia retrogradă
5. Observații  Clișeele radiologice sunt realizate în timp ce vezica urinară se umple în timpul micțiunii
sau după micțiune
G-5.4. Scintigrafia renală

1. Definiție  Scintigrafia renală este o metodă de investigare a funcției renale alături de urografie,
față de care prezintă câteva avantaje:
o Este ușor de realizat
o Oferă informații atât despre funcționarea rinichilor cât și despre anatomia lor
chiar și la nou-născut
o Radiofarmaceuticele utilizate nu au efecte sistemice și nu determină apariția
alergiilor
o Poate fi repetată ori de cate ori este nevoie
2. Indicații  Se poate realiza atât dinamic, cât și static cu multiple indicații:
 Evaluarea malformațiilor renale înainte și după intervenția chirurgicală
corectivă
 Obstrucții ale tractului urinar
 Studierea funcției renale la nivelul fiecărui rinichi în caz de uropatie uni- sau
bilaterală
 Transplant renal
 Identificarea cicatricilor
 Aprecierea extinderii cicatricilor după infecții acute
3. Observații  Se recomandă ca pacientul să bea 2 pahare de lichid.cu 0,5-1 oră înainte de investigație
G-5.5. Examinarea ecografică renală

1. Definiție  Ecografia (Ultrasonografia) este examinarea neinvazivă realizată cu ajutorul
ultrasunetelor pentru vizualizarea structurilor din țesuturile moi, prin înregistrarea
reflectării undelor sonore îndreptate către țesuturi
Avantaje, o Vizualizarea în timp real a rinichilor, ureterelor, vezici urinare
Dezavantaje o Evaluarea motilității unor organe, a formei, dimensiunilor, poziției
293
 Avantaje:
 Dezavantaje:
o Nu se utilizează pe zonele cu piele lezată (gelul se aplică numai pe piele integră)
 Muşama, aleză
 Gel ecografic
 Ecograf
o Pentru ecografia abdominală:
 Post alimentar (inclusiv băuturi acidulate și cafea) cu cel puțin 6 ore înainte de
investigație, astfel ca stomacul să fie gol și conținutul gazos intestinal să fie redus,
permițând vizualizarea adecvată
 Recomandarea, cu 24 ore înaintea examinării, să nu consume dulciuri sau alimente care
pot fermenta (fructe, lapte), iar cina din ziua precedentă trebuie să fie ușoară și să nu fie
servită mai târziu de ora 19:00
 Poziționarea pacientului în funcţie de organul vizat, de obicei decubit dorsal (prezenţa
gazelor şi bariului în abdomen distorsionează imaginea)
o Pentru ecografia pelvină
 Recomandarea consumului a 500 ml de apă plată într-un interval de 30
minute, cu o oră înainte de investigație
 Pacientul să nu urineze în acest interval chiar dacă există această senzație,
astfel vezica urinară va fi plină și va permite vizualizarea optimă a
structurilor învecinate (prostată)
 O vezică urinară parțial umplută poate să nu permită vizualizarea unor mici
detalii de perete (polipi, cancer vezical incipient)
 Uneori este necesară examinarea ecografică și după golirea vezicii urinare
o Pentru ecografia de prostată
 Efectuarea unei clisme evacuatorii cu aproximativ o oră înainte (prezența
materiilor fecale poate altera vizualizarea)
 Poziționarea în decubit lateral stâng sau decubit dorsal
6. Efectuarea  Ecografia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical
294
corespunzătoare
 Ecografia abdominală permite vizualizarea structurilor și organelor abdominale:
rinichilor, ureterelor şi vezicii urinare
 Ecografia pelvină permite vizualizarea organe de la nivelul pelvisului: vezică urinară,
prostată (la bărbați)
 Ecografia de prostată la bărbați permite evaluarea prostatei, veziculelor seminale
procedurii
G-6 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A SISTEMULUI NERVOS
G-6.1. Radiografia craniană simplă

1. Definiție  Examinarea radiologică a sistemului nervos reprezintă examinarea cu raze x a
encefalului, măduvei spinării, nervilor spinali și cranieni
2. Responsabilități  Personalul medical care lucrează în laboratorul de radiologie cunoaște și respectă
4. Contraindicații  Indicații
o Vizualizarea structurilor cerebrale șu osoase
o Tumori cerebrale sau neuromeningiene
o Înaintea unei intervenții chirurgicale intrarahidiene, pentru a-l ghida pe
chirurg
o Examinare nerecomandată femeilor însărcinate
o Îndepărtarea bijuteriilor sau obiectelor metalice de pe și din jurul capului /
corpului pacientului
pentru examinare
6. Efectuarea  Se execută o radiografie de craniu - față și profil
procedurii  Medicul interpretează examinarea imagistică
pacientului
notarea
procedurii
295
9. Observații  Metode de examinare radiologică
o Radiografia simplă
o Radiografia cu substanţă de contrast
o Mielografia
G-6.2. Radiografia cu substanță de contrast

1. Definiție  Examinarea radiologică a sistemului nervos reprezintă examinarea cu raze x a
encefalului, măduvei spinării, nervilor spinali și cranieni
 Radiografia de craniu se poate face și cu substanță de contrast administrată parenteral
contraindicații o Vizualizarea structurilor cerebrale
chirurg
 Muşama, aleză
 Substanța de contrast iodată hidrosolubilă
 Ace sterile
o În cazul investigațiilor cu substanțe de contrast:
 Întreruperea tratamentului anticoagulant (de tipul sintrom, trombostop,
heparină) sau antiagregant plachetar (aspirină, plavix, trombex) sau
ajustare dozelor, cu câteva zile înainte de procedură, la recomandarea
medicului curant şi/sau cardiolog
pacientului
medic
o Administrarea substanței de contrast
 Asistentul medical din serviciul de radiologie:
296
corespunzătoare pentru puncția rahidiană
o Aplicarea unui pansament steril la locul puncției rahidiene
o Servirea medicului cu echipament steril, materiale, instrumente
corespunzătoare pentru investigație
 Efectuarea de radiografii
radiologică
pacientului
notarea
procedurii
8. Complicații,  Cefalee
incidente și  Alergie la substanța de contrast sau unele medicamente
accidente
9. Observații  Introducerea IRM-ul și a CT-ului, investigații de înaltă performanță și precizie, a făcut
ca această metodă de examinare să fie din ce în ce mai puțin utilizată
 Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de disconfort la injectarea
substanței de contrast în primele 24 de ore
G-6.3. Mielografia
1. Definiție  Mielografia este o metodă radiologică de investigare a măduvei spinării, a rădăcinilor
nervilor cranieni și spinali și a meningelui, prin injectarea în spaţiul subarahnoidian a
unei substanțe de contrast iodate hidrosolubile, urmată de efectuarea de radiografii
contraindicații o Vizualizarea structurilor vertebrale şi paravertebrale lombare (vertebre,
discuri intervertebrale, ligamente musculare, măduva spinării) în diferite
sindroame neurologice
chirurg
 Muşama, aleză
297
 Substanța de contrast iodată hidrosolubilă
 Ace sterile
 Materiale și instrumente pentru puncție rahidiană
o În cazul investigațiilor cu substanțe de contrast:
 Întreruperea tratamentului anticoagulant (de tipul sintrom, trombostop,
heparină) sau antiagregant plachetar (aspirină, plavix, trombex) sau
ajustare dozelor, cu câteva zile înainte de procedură, la recomandarea
medicului curant şi /sau cardiolog
pacientului
medic
 Puncția rahidiană se efectuează de către medic, în condiții sterile și sub anestezie
locală. În timpul procedurii, pacientul nu va resimți durere, va rămâne conștient și poate
comunica cu medicul
o Puncționarea rahidiană, introducerea substanței de contrast iodate prin acul
de puncţie şi îndepărtarea acului
 Asistentul medical din serviciul de radiologie:
corespunzătoare pentru puncția rahidiană
o Aplicarea unui pansament steril la locul puncției rahidiene
o Servirea medicului cu echipament steril, cu anestezic, materiale, instrumente
corespunzătoare pentru investigație
 Efectuarea de radiografii
radiologică
298
pacientului
notarea
procedurii
8. Complicații,  Cefalee
incidente și  Echimoze sau hematoame la locul de puncție
accidente  Infecție și durere la locul de puncție
9. Observații  Introducerea IRM-ul și a CT-ului, investigații de înaltă performanță și precizie, a făcut
ca această metodă de examinare să fie din ce în ce mai puțin utilizată
 Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de disconfort la injectarea
substanței de contrast în primele 24 de ore
G-7 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI GENITAL
G-7.1. Mamografia
1. Definiție  Mamografia este examinarea convențională (cu raze x) a sânilor
o Este una din cele mai utilizate şi comune metode de investigație imagistică
practicate în medicina curentă
contraindicații o Obţinerea imaginilor structurii anatomice a sânului, în vederea diagnosticării
cu acuratețe a afecţiunilor mamare
o Evaluarea comparativă în cazul pacientelor cu istoric cunoscut de malignitate,
fie pentru evaluarea sânului restant, în cazul intervențiilor conservatoare, fie
pentru urmărirea sânului contralateral în cazul unei mastectomii
o Procedura de screening valoroasă, care poate detecta cancerul mamar într-un
stadiu incipient, chiar cu 2 ani înainte ca un nodul să poată fi palpat
 Majoritatea țărilor europene și S.U.A. Au programe de screening
pentru cancerul de sân. Acestea se adresează femeilor cu vârsta
cuprinsă între 50 și 70 ani și constau într-o examinare mamografică,
efectuată la interval de 2 ani.
 Există încă dezbateri în privința rolului screening-ului pentru femeile
cu vârsta între 40 și 49 de ani.
 Recomandarea actuală este de a particulariza indicația în funcție de
antecedentele familiale ale fiecărei femei din acest grup de vârstă
 Nu există date certe privind beneficiul screening-ului peste vârsta de 74
de ani
 Recomandările american cancer society (2015) sunt:
o Screening mamografic, începând cu vârsta de 45 ani, cu examinare anuală
până la 55 ani
o Evaluare mamografică la 2 ani interval după vârsta de 55 de ani
 În cazul pacientelor care au avut un cancer de sân, mamografiile se
299
efectuează anual 5 până la 10 ani postoperator
 Examene mamografice pot fi efectuate și bărbaților, în scop diagnostic, pentru
caracterizarea atât a leziunilor benigne, cât și maligne
o Sarcină sau suspiciune de sarcină
4. Materiale  Nu sunt necesare
necesare
o La femeile care prezintă menstruație se recomandă efectuarea examenului în
zile 8-12 ale ciclului menstrual, când sânii sunt mai puțin sensibili și nu există
riscul de apariție a unei sarcini
 La femeile cu sâni foarte sensibili se recomandă, administrarea de
paracetamol sau ibuprofen cu o oră înainte de investigație
o Evitarea consumului de produse pe bază de cofeină cu 2 zile înainte de
mamografie
o Evitarea utilizării de deodorante, pudre, loțiuni, parfumuri sau creme la
nivelul sânilor sau axilei
pacientului
o Dezbrăcarea părții superioare a corpului
o Acordarea de ajutor pacientei în adoptarea poziției recomandate de medic
pentru examinare
6. Efectuarea  Mamografia este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent medical
procedurii de la serviciul de radiologie
 Medicul
o Interpretarea radiografiilor
o Introducerea pacientei în sala de examinare radiologică
corespunzătoare
 Fiecare sân va fi examinat radiografic separat și se va cere pacientei să
fie în apnee pentru câteva secunde în timp ce se realizează fiecare
radiografie
 Pentru unele radiografii, sânul va fi comprimat pentru scurt timp între
doua plăci din material plastic radiotransparent
o Supravegherea pacientei în timpul procedurii
o Acordarea de ajutor pacientei la îmbrăcare
 Pe toată perioada procedurii pacienta vă rămâne nemișcată și va fi supravegheată de
către asistentul medical dintr-o cameră alăturată
 Se va comunica cu pacienta prin intermediul unui speaker pentru susținerea psihică a
7. Supravegherea  Îmbrăcarea pacientei
pacientului
notarea  Notarea în dosarul de îngrijire: simptomele pacientei
procedurii
9. Observații  Atenționarea pacientei că poate prezenta disconfort în timpul mamografiei, în funcție
300
de dimensiunea sânilor și de sensibilitatea lor
 Examenul mamografic se adresează și femeilor cu implante
o Acestea trebuie să informeze despre acest aspect pentru alegerea protocolului
de examinare adecvat
G-7.2. Histerosalpingografia
1. Definiție  Histerosalpingografia este examinarea radioscopică a canalului endocervical, a
cavității uterine şi a trompelor după injectarea pe cale intracervicală a unei substanțe
radioopace
contraindicații o Studierea permeabilității trompelor uterine
o Verificarea reușitei intervenției chirurgicale după intervenții plastice pentru
restabilirea permeabilității trompelor uterine
o Decelarea unor anomalii uterine sau tubare, precizarea sediului şi gradului
obstrucției
o În sângerarea internă se pot diagnostica polipi endometriali, fibroame uterine,
cancerul de endometru, endometrioza
o Procese inflamatorii de orice cauză
o Hemoragii uterine abundente
o Sarcină sau suspiciune de sarcină
o Alergie la iod
 Muşama, aleză
 Specul sau valve vaginale sterile
 Pensă pentru col sterilă
 Trusă sterilă cu dilatatoare de col uterin Hegar
 Salpingograf (aparat Schultz)
 Substanţă de contrast radioopacă: odiston, Ultravist
 Medicamente sedative, seringi pentru administrare (dacă este cazul)
zile 8-12 ale ciclului menstrual
o La femeile în menopauză se recomandă, de către medic, administrarea de
Etinilestadiol cu 8-10 zile înaintea examenului pentru a ușura dilatarea colului
301
o Acordarea de ajutor la așezarea pacientei în poziție ginecologică, pe masa
ginecologică
6. Efectuarea  Histerosalpingografia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical
procedurii o Histerosalpingografia se poate efectua cu anestezie locală
 Medicul:
o Introducerea valvelor vaginale /speculului vaginal în interiorul vaginului
o Vizualizarea colului uterin
o Aplicarea unui antiseptic la nivelul colului uterin
o Dilatarea colului uterin cu dilatatoare Hegar (nu este întotdeauna necesară)
o Introducerea canulei histrosalpingografului în canalul cervical și injectarea
lentă a substanței de contrast prin uter în trompe și peritoneu
o Retragerea histrosalpingografului
o Îndepărtarea valvelor vaginale /speculului vaginal prin retragerea din vagin
o Însoțirea pacientei la serviciul radiologie pentru efectuarea unei radiografii
simple a bazinului, fără substanțe de contrast
o Servirea medicului cu mănuși sterile, cu anestezic, cu seringi, cu instrumente
o Menținerea valvelor vaginale/speculului vaginal în vagin în timpul procedurii
o Supravegherea pacientei în timpul procedurii
o Efectuarea mai multor radiografii ale bazinului:
 Un clișeu de umplere
 Un clișeu de umplere completă
 Un clișeu lateral
 Un clișeu de control la 15-20 minute de la injectarea substanței de
contrast
 Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacienta pentru susținerea psihică a
pacientului  Așezarea pacientei într-o poziţie comodă în pat
notarea  Notarea în dosarul de îngrijire: simptomele pacientei
procedurii
9. Complicații,  Lipotimia (la pacientele anxioase)
incidente și  Lezarea colului uterin
accidente  Sângerare abundentă și prelungită
 Infecția uterină
 Durerea abdominală accentuată
302
 Perforația uterină
10. Observații  Atenționarea pacientei că poate prezenta:
o Dureri sub formă de crampe
o O ușoară sângerare 1-2 zile
 Anunţarea medicului în caz de sângerare importantă, asociată cu febră şi dureri
abdominale
EXPLORAREA IMAGISTICĂ A GLANDELOR ENDOCRINE

G-8.
Scintigrafia tiroidiană
1. Definiție  Scintigrafia tiroidiană este utilizată cel mai frecvent pentru a face un bilanț complet si
complex al funcției tiroidiene în corelare cu dozările hormonale și ecografia tiroidiană:
o Diagnosticarea cancerului tiroidian
o Evaluarea cancerelor tiroidiene înainte și după tratament
o Investigarea complexă a nodulilor tiroidieni identificați ecografic
o Diagnosticul hiperfuncției tiroidiene
o Diagnosticarea hipofuncției tiroidiene
2. Pregătirea  Înainte cu 3-4 săptămâni de investigație se exclud:
pacientului o Preparatele care blochează glanda tiroidă (preparate de iod, sedative,
valeriană, L-thyroxin, cordaron ș.a.)
o Substanțele de contrast
o Alimentele care conțin iod
COD PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMINĂRI

Procedură ENDOSCOPICE
H
H-1. Artroscopia
1. Definiție  Artroscopia este vizualizarea cavităților articulare și tratarea unor afecțiuni articulare,
cu ajutorul unui aparat denumit artroscop. Frecvent, astroscopia este folosită pentru
examinarea genunchiul şi umărului şi mai rar în cazul șoldului, gleznei, pumnului,
cotului sau articulației temporo-mandibulare
o Stabilirea diagnosticului în poliartrita reumatoidă, boala artrozică, afecţiuni
ale meniscului, chisturi, sinovită
 Terapeutic
o Efectuarea unor proceduri chirurgicale:
 Eliminare de menisc sau pinteni osoşi
 Reparare de ligamente
 Biopsie
 Muşama, aleză
 Pansament steril
 Ace sterile
 Artroscop cu anexe
 Trusă chirurgicală
303
 Material pentru sutură
 Recipient pentru material biologic recoltat prin biopsie
o Recomandare să nu consume alimente sau lichide cu 8 ore înainte de
investigație
o Dezbrăcarea regiunii care urmează a fi investigată
o Acordarea de ajutor la așezarea în poziția recomandată, pe masa de operație
5. Efectuarea  Artroscopia este efectuată de către medic, în sala de operație, ajutat de către un
procedurii asistent medical
 Artroscopia se poate efectua cu anestezie locală, regională sau generală.
 Intervențiile operatorii artroscopice se realizează sub anestezie regională sau generală,
dar artroscopia diagnostică poate fi efectuată sub anestezie locală
 Medicul:
o Efectuarea inciziilor
o Efectuarea artroscopiei
o Recoltare de material biologic prin biopsie
o Sutura inciziilor
o Aplicarea unui pansament la nivelul articulației
corespunzătoare
o Supravegherea pacientului în timpul artroscopiei
o Acordarea de ajutor pacientului la coborârea de pe masa de operație
o Asigurarea transportului din sala de operație la salon, cu patul mobil
pacientului  Aşezarea pacientului într-o poziţie comodă în pat
 Observarea semnelor de infecție (febră, tumefacție, durere intensă, eritemul, scurgerea
în continuare a lichidului prin incizie)
procedurii
8. Complicații, o Durere
incidente și o Leziuni intraarticulare
accidente o Hemoragie intraarticulară
304
o Infecție
o Complicații datorate anesteziei
o Tromboză venoasă profundă
9. Observații  Atenționarea pacientului că poate prezenta dureri câteva zile și că poate apărea
tumefacția articulației
 Recomandări pentru pacient:
o Poziționarea cu membrul inferior va fi mai sus
o Evitarea flectarea genunchiului câteva zile
o Aplicarea de gheață, comprese reci pentru reducerea edemului
o Folosirea mijloacelor de sprijin (baston, cârje) când se deplasează
 Anunţarea medicului dacă durerea este intensă, articulația se înroșește, tumefacția este
accentuată său apare febra
 Prezentarea la medic pentru suprimarea firelor de sutură după 7-10 zile
H-2. Fibrobronhoscopia
1. Definiție  Fibrobronhoscopia reprezintă manevra medicală care permite vizualizarea directă a
mucoasei laringiene și traheo-bronșice, cu ajutorul fibroscopului flexibil.
 Este o investigație de competența medicului, care va fi asistat pe timpul realizării
investigației de către asistentul medical de la sala de endoscopie.
 Asistenta de salon va trebui să pregătească pacientul pentru investigație, să îl însoțească
până la sala de endoscopie, apoi să îl conducă înapoi la salon după realizarea
endoscopiei și să îl supravegheze pentru a sesiza eventualele complicații ce ar putea să
apară
 Terapeutic
3. Indicații  Indicațiile fibroscopiei sunt foarte largi, acoperind aproape toată patologia pulmonară:
contraindicații o Indicații diagnostice:
 Pneumonie recurentă sau persistentă
 Tuse persistentă, wheezing, stridor, disfonie
 Hemoptizie
 Suspiciune de fistulă bronhopleurală
 Aspecte radiologice anormale: adenopatie hilară sau mediastinală,
atelectazii, ascensionarea diafragmului
 Pneumopatii interstițiale difuze
 Evaluarea leziunilor posttraumatice ale căilor aeriene
 Evaluarea si supravegherea transplantului pulmonar
 Stadializarea cancerului pulmonar etc.
o Indicații terapeutice:
 Tratamentul stenozelor traheo-bronșice
 Montarea stenturilor sau protezelor endobronșice
 Rezecții tumorale endobronșice
 Hemoptizii, supurații pulmonare
 Extragerea corpilor străini
 Crioterapie
 Laserterapie
 Electrocauterizare
o Absolute:
 Absența consimțământului pacientului sau a aparținătorilor sau
reprezentanților legali
 Efectuarea bronhoscopiei de către o persoană neexperimentată, fără
supraveghere competentă, într-un serviciu fără personal calificat şi fără
posibilitate de intervenție în situaţii de urgenţă (posibilitate de oxigenare în
cursul intervenției cu menținerea PaO2 peste 65mmHg, serviciu de ati
disponibil imediat)
305
 Disfuncții ventilatorii obstructive severe, astm bronşic instabil, cu valori
vems sub 30% din prezis
 Insuficiență respiratorie cu hipoxemie moderată severă sau cu hipercapnie
 Hipoxemie severă refractară sub 65mmhg pao2 după oxigenoterapie
 Aritmii maligne, cu instabilitate hemodinamică
 Diateze hemoragice severe
o Relative:
 Pacient necooperant
 Anevrism de aortă, infarct miocardic recent (sub 6 săptămâni), angină
pectorală instabilă
 Obstrucție traheală parțială și stenoze laringiene
 Ventilație mecanică
 Uremie si hipertensiune pulmonară (risc de hemoragii importante)
 Obstrucție de venă cavă superioară
 Debilitate, vârstă avansată, malnutriție, stări terminale
 Alergie sau contraindicațiile administrării anestezicelor
 Epilepsie, insuficiență circulatorie cerebrală
4. Materiale  Examenul se realizează în sala de endoscopie
necesare o Flaconul cu anestezic - xilocaină 1% sau 2%
o Flaconul cu ser fiziologic
o Flaconul cu soluție de adrenalină 1%
o Seringi de 5 ml, 10 ml , 20 ml, de unică folosință
o Tampoane, comprese de tifon sterile
o Măști de unică folosință sau casolete cu măști sterile
o Mănuși sterile
o Pense porttampon
o Oglindă frontală
o Seringă laringiană
o Tăviță renală
o Fibrobronhoscop cu instrumentar accesoriu care se introduce pe canalul de lucru și
cu ajutorul căruia sunt posibile diverse tehnici speciale: pense de biopsie, de corpi
străini, perii de brosaj (periajul bronșic), electrod electrocauter etc.
o Aspirator de secreții
o Pulsoximetru
o Tensiometru
o Echipament pentru administrarea oxigenului
o Recipient pentru material biologic recoltat prin biopsie
pacientului o Identificarea pacientului și informarea asupra necesității examenului
o Obţinerea consimţământului – pacientul trebuie convins că, deși este neplăcut,
examenul nu e dureros în sine, iar eventualele incidente/accidente survin foarte rar
o Pacientul va semna un consimțământ scris
o Se creează un climat de siguranță pentru a asigura cooperarea pacientului în toate
momentele examinării, punându-l în legătură cu alți pacienți cărora li s-a efectuat o
fibrobronhoscopie
o Întreruperea tratamentului anticoagulant (de tipul sintrom, trombostop, heparină)
sau antiagregant plachetar (aspirină, plavix, trombex), cu câteva zile înainte de
procedură, la recomandarea medicului curant şi/sau pneumolog
o Efectuarea unor investigații cu câteva zile înainte de procedură, la recomandarea
medicului: analize de sânge (hemoleucogramă, timp de sângerare, timp de
coagulare), raduografie pulmonară, spirometrie, ECG
o Stabilirea momentului optim pentru procedură dacă pacientul are diabet zaharat
insulino-dependent (eventual după doza și masa de dimineață)
o Administrarea unui sedativ seara și dimineața, înainte de investigație, la pacienții cu
anxietate
306
o Recomandarea să nu consume alimente sau lichide cu 6-8 ore înainte de investigație
o Acordarea de ajutor la așezarea în poziție semișezândă, pe scaunul stomatologic
o Monitorizarea tensiunii arteriale, pulsului, saturației oxigenului prin plasarea unui
pulsoximetru pe degetul pacientului și manșeta tensiometrului la nivelul brațului
 Pacientului i se montează o cale de acces venos periferic (branulă sau cateter venos
periferic)
6. Efectuarea  Asistentul medical de salon conduce pacientul la sala de endoscopie însoțit de
procedurii documentația acestuia(foaie de observație, radiografii, analize etc) unde este predat
asitentului de la sala de endoscopie
 Fibroscopia este efectuată de către medic, în sala de endoscopie .
 Pacientul este așezat comod în poziție semișezîndă în scaunul stomatologic
 Pentru monitorizarea pacientului se plasează pulsoximetrul pe degetul pacientului
(pentru monitorizarea saturației oxigenului) și manșeta tensiometrului pe braț ( pentru
măsurarea tensiunii arteriale); este pregătită și sursa de oxigen pentru a se putea
administra la nevoie oxigen pacientului
 Medicul și asistenta medicală își spală mâinile și își pun mănușile, vor purta de
asemenea halat de unică utilizare, bonetă și mască
 Pacientul va ține în mâna dreaptă o tăvița renală, iar cu mâna stângă, după ce îşi
deschide larg gura, îşi scoate limba și-o imobilizează cu două degete deasupra și
policele dedesubt
 Asistenta începe anestezia locală care se realizează în 3 timpi ( difuziune transmucoasă:
faringian, laringian și traheal) care va fi continuată de către medic
o Pacientului într-un prim timp, cu ajutorul unui spray cu Xilină 2%, i se
anesteziază limba, orofaringele și hipofaringele
o Apoi medicul urmează să anestezieze arborele traheobronşic, instilând, picătură
cu picătură, anestezicul ușor încălzit, cu ajutorul unei seringi laringiene
 Medicul realizează examinarea( dacă pacientul mai prezintă reflex de tuse, medicul va
administra anestezic prin fibroscop pentru “calmarea bronşiilor”).
 Pe durata examenului paicentul va sta relaxat, va respira calm, nu va încerca să
vorbească, nu va face mișcări bruște, nu va pune mâna pe fibroscop. Dacă ceva nu este
în regulă se va ruga pacientul să ridice o mână.
 După examen pacientul va fi condus la salon, transportul realizându-se pe fotoliu rulant
 Produsele patologice (secreții, biopsiile efectuate) se transportă la laborator cu
buletinele de analize completate corect
7. Supravegherea  Aşezarea pacientului într-o poziţie comodă în pat
pacientului  Supravegherea funcțiilor vitale
 Timp de o oră nu mănâncă şi nu bea lichide (anestezie la nivel oro-faringian)
 Administrare de O2 pe canula nazală spo2>92%
 În caz de biopsie transbronşică se face radiografie toracică (la o oră de la examenul
fibrobronhoscopic) pentru a exclude pneumotorax
 Pacientul va fi atenționat că este posibil să expectoreze o cantitate mică de sânge
o Trebuie să nu se alarmeze, să semnaleze sângerarea pentru a primi tratament
 Administrarea de hemostatice, analgezice, sedative, calmante ale tusei, la recomandarea
medicului
 Se va nota în dosarul de îngrijire realizarea endoscopiei și reacția pacientului după
examinare
8. Complicații  Durere
 Infecție
 Sângerare
 Hemoptizie
 Pneumotorax
 Alte complicații posibile sunt: laringospasm, bronhospasm sever, tuse excesivă,
desaturare ușoară, hipoxemie moderată, aritmii cardiace, edem subglotic, infecții post-
307
procedurale, perforații bronșice și extrem de rar edem pulmonar acut sau infarct
miocardic, respectiv stopul cardio-respirator
H-3. Pleuroscopia(toracoscopia)
1. Definiție  Toracoscopia (pleuroscopia) este o procedură medicală ce permite examinarea
cavității pleurale, biopsia și/sau rezecția unor mase tumorale cu ajutorul unui dispozitiv
de tipul endoscopului numit toracoscop sau pleuroscop.
2. Responsabilități  Toracoscopia este efectuată de către medic, în sala de operație, ajutat de un asistent
medical
o Revărsat pleural (pentru stabilirea caracterului benign sau malign al acestuia)
o Noduli pleurali (pentru stabilirea diagnosticului de mezoteliom sau determinări
secundare pleurale)
o Noduli pulmonari solitari
o Bolile pulmonare interstițiale difuze
o Ganglioni limfatici mediastinali, care nu sunt accesibili biopsierii prin
mediastinoscopie
o Mase mediastinale chistice sau solide
 Terapeutic:
o Revărsat pleural malign (pentru evacuarea lichidului și realizarea pleurodezei
chimice)
o Pneumotorax,
o Rezecții pulmonare
o Drenajul unui revărsat pericardic cu efectuarea unei ferestre pleuro-
pericardice la pacienții stabili hemodinamic și care pot tolera ventilația pe un
singur plămân (cel opus părții pe care se intervine chirurgical)
o Simpatectomii toracice (pentru hiperhidroză palmară și axilară)
o Excizie chist pericardic, chist bronhogenetic
4. Contraindicații  Aderențele pleurale dense (între plămân și cutia toracică) formate la pacienții care au
în antecedente o intervenție chirurgicală la nivelul toracelui sau la cei care au urmat
tratament chimio-radioterapic centrat pe cutia toracică
 Mase pulmonare mari cu dimensiuni de peste 7 cm
 Imposibilitatea de intubație oro-traheală cu sondă cu dublu lumen
 Instabilitate hemodinamică
5.Materiale  Câmpuri sterile
necesare  Antiseptic pentru tegumente și mucoase: betadină
 Seringi sterile de 5 ml, 10 ml, 20 ml;
 Ace sterile
 Toracoscop/pleuroscop, cu anexe
 Pense sterile
 Tăviţe renale
 Materiale și substanțe pentru spălarea mâinilor asistentului medical
6.Pregătirea  Pregătirea psihică
pacientului o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei;
o Administrarea unui sedativ seara și dimineața, înainte de investigație, la
pacienții cu anxietate
o Recomandarea să nu consume alimente sau lichide cu 12 ore înainte de
investigație
308
o Dezbrăcarea părții superioare a corpului(a toracelui)
o Acordarea de ajutor la așezarea în decubit lateral pe partea sănătoasă, pe
masa de investigație, brațul de deasupra va fi ridicat deasupra capului, palma
va fi așezată pe ceafă
o Se întrerupe medicația anticoagulantă cu cel puți o zi înainte
o Se realizează analize de sânge, urină, timp de sîngerare și coagulare, grup
sanguin și Rh, electrocardiogramă, radiografie pulmonară cu o zi înainte
7.Efectuarea  Toracoscopia:
procedurii o Se poate efectua cu anestezie generală și pacientul va fi intubat
 Medicul și asistentul medical spală mâinile
 Asistentul medical de la sală preia pacientul și îl ajută la dezbracarea toracelui și
adoptarea poziției corespunzătoare pe masa de examinare
 Se realizează dezinfecția toracelui, se plasează câmpurile sterile pe toracele pacientului
 Medicul
o Realizează anestezia generală și intubarea pacientului
o Realizează pneumotoraxul (prin introducerea a 300-400 ml aer în cavitatea
pleurală)
o Efectuarea toracoscopiei
o Recoltarea de material biologic prin biopsie
o Montarea unui tub de dren racordat la un sistem de aspirație, la sfârșitul
procedurii
o Va supraveghea pacientul în timpul toracoscopiei
o Trimite produsele recoltate la laborator
 După realizarea intervenției pacientul rămâne în secția ATI sub supraveghere pentru 24
ore
8.Supravegherea  Îmbrăcarea pacientului
pacientului și  Aşezarea pacientului într-o poziţie comodă în pat
notarea procedurii  Supravegherea funcțiilor vitale timp de 24 ore
 Efectuarea unei radiografii pulmonare de control, la recomandarea medicului
 Administrarea de analgezice, sedative, calmante ale tusei, la recomandarea medicului
 Notarea procedurii în dosarul de îngrijire
 Notarea eventualelor modificări survenite în starea pacientului
9.Complicații  Durere
 Infecție
 Hematom al peretelui toracic
H-4. Esofagogastroduodenoscopia
1. Definiție  Esofagogastroduodenoscopia (gastroscopia) reprezintă vizualizarea directă a
mucoasei esofagiene, gastrice și duodenale cu ajutorul unui instrument optic, numit
esogastroduodenoscop
2. Responsabilități  Esofagogastroduodenoscopia este efectuată de către medic, în sala de examinare, ajutat
de 1 asistent medical
3. Scop  Explorator (diagnostic):
o În tumori benigne sau maligne
o În hernia hiatală, esofagită, gastrită, duodenită, varice esofagiene
o În infecția cu Helicobacter Pylori
 Terapeutic:
o Polipectomie
o Tratament endoscopic pentru hemoragiile digestive
o Tratament cu laser
 Muşama, aleză
309
 Antiseptic pentru tegumente și mucoase
 Lubrefiant steril
 Esogastroduodenoscop cu anexe
 Pense sterile
 Seringi sterile de 2 ml
 Tăviţe renale
o Întreruperea tratamentului anticoagulant (de tipul sintrom, trombostop, heparină)
sau antiagregant plachetar (aspirină, plavix, trombex) sau ajustare dozelor, cu
câteva zile înainte de procedură, la recomandarea medicului curant şi/sau
gastroenterolog
o Administrarea unui sedativ seara, înainte de investigație, la pacienții cu anxietate
o Întreruperea alimentării cu o seară înainte de examinare (repaus digestiv minim 6
ore înainte de examinare)
o Pacientul nu se alimentează în dimineața investigației
pacientului
o Acordarea de ajutor la dezbrăcare și așezarea în decubit lateral stâng, cu
membrele inferioare ușor flectate
6. Efectuarea  Esofagogastroduodenoscopia se poate efectua:
procedurii o Cu anestezie locală a mucoasei faringelui
o Cu anestezie intravenoasă de scurtă durată
 Medicul:
o Efectuarea anesteziei
o Efectuarea esofagogastroduodenoscopiei
o Servirea medicului cu mănuși sterile, dezinfectant, anestezic, instrumente
o Supravegherea pacientului în timpul procedurii de
esofagogastroduodenoscopie
o Transportul pacientului din sala de investigație la salon
o Trimiterea materialelor recoltate la laborator
 Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul:
o Pentru susținerea psihică a pacientului
o Identificarea eventualelor situații de risc
310
 Administrarea de analgezice, sedative, la recomandarea medicului
notarea  Notarea în dosarul de îngrijire a simptomelor pacientului
procedurii
9. Complicații,  Durere toracică, abdominal
incidente și  Sângerare
accidente  Perforație
 Infecție
10. Observații  Atenționarea pacientului să nu se alimenteze timp de 2 ore după investigație
 Atenționarea pacientului că poate prezenta disfagie ușoară, disfonie și senzație de
balonare câteva ore după examinare (din cauza insuflării de aer în timpul endoscopiei)
H-5. Colonoscopia
1. Definiție  Colonoscopia este examinarea endoscopică ajutorul unui colonoscop a interiorului:
o Colonului sigmoid
o Colonului descendent
o Colonului transvers
o Colonului ascendent
o Ultimei anse ileale
2. Responsabilități  Colonoscopia este efectuată de către medic, în sala de examinare, ajutat de 1 asistent
medical
o Diagnosticarea polipilor și tumorilor colonice:
 Screening pentru cancer colorectal
o Screening al recurenței la pacienții cu cancer colorectal operat
o Screening în bolile inflamatorii ale colonului (rectocolita ulcerohemoragică,
boala Crohn) sau diverticuloză
o Afecțiuni colorectale manifestate sub formă de:
 Tulburări de tranzit intestinal (diaree / constipație)
 Sângerări oculte sau vizibile în scaun
 Dureri în etajul abdominal inferior
o Aspect anormal, dar insuficient pentru diagnostic, al irigografie (clismă
baritată)
o Stabilirea cu certitudine a diagnosticului de colon iritabil, prin excluderea
leziunilor de mucoasă colonică
o Recoltarea de biopsii de mucoasă colonică sau din tumori
 Terapeutic:
o Hemostază prin injectare
o Electrocoagulare sau ligatură
o Polipectomii simple sau cu injectare, ligatură și electrorezecție cu recuperarea
polipului pentru anatomie patologică
4. Contraindicații  Diverticulită acută
 Peritonită
 Colite bacteriene acute
 Sarcină
 Muşama, aleză
311
 Colonoscop, cu anexe
 Pense sterile
 Tăviţe renale
o Continuarea tratamentului cu medicație cardiologică, conform indicațiilor
medicului curant, cu o cantitate mică de apă
dozelor, cu câteva zile înainte de procedură, la recomandarea medicului
o Stabilirea momentului optim pentru procedură dacă pacientul are diabet
zaharat insulino-dependent (eventual înainte de doză de dimineață)
o Întreruperea tratamentului cu preparate de fier sau cărbune timp de 8 zile
înainte de examinare, la recomandarea medicului curant şi/sau
gastroenterolog
o Respectarea unui regim alimentar fără reziduuri timp de 3 zile înainte de
examen:
 Se evită alimentele bogate în fibre vegetale, fructele crude sau uscate,
semințele, cerealele, brânza fermentată, sosurile
 Regim alimentar care să includă produse lactate nefermentate, carne
albă (peşte, pasăre), făinoase, pâine albă, biscuiţi, produse dulci şi
produse grase
o Întreruperea alimentării cu o seară înainte de examinare
o Administrarea unui laxativ (Fortrans, moviprep, Picoprep, endofalk), la 3-4
ore distanță de la ultima masă, pentru pregătirea colonului.
 Cantitatea medie ingerată este de 2-4 litri de soluție laxativă, pe durata
a 2-6 ore, începând cu 8-14 ore înainte de intervenție, în funcție de ora
programării și soluția folosită
 La soluția laxativă se pot asocia lichide limpezi: apă, sucuri (fără
pulpa de fruct), supă, ceai, cafea slabă.
 Pregătirea colonului va fi terminată cu minim 5 ore înaintea examinării
propriu-zise
 Obiectivul pregătirii este eliminarea de scaune apoase, limpezi
o Întreruperea alimentării cu lichide cu 4 ore înainte de procedură
pacientului
membrele inferioare flectate
7. Efectuarea  Colonoscopia se poate efectua cu:
procedurii o Anestezie intravenoasă
o Anestezie generală
 Medicul:
312
o Efectuarea colonoscopiei
o Acoperirea zonei anoperineale cu un câmp steril prevăzut cu deschidere
centrală
o Supravegherea pacientului în timpul colonoscopiei
 Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru:
o Susținerea psihică a pacientului
o Identificarea eventualelor situații de risc
procedurii
incidente și  Sângerare rectală
 Infecție
11. Observații  Atenționarea pacientului să nu șofeze în ziua investigației
H-6. Rectosigmoidoscopia
1. Definiție  Rectosigmoidoscopia este examinarea endoscopică cu ajutorul unui
rectosigmoidoscop a:
o Pereților rectului
o Pereții colonului sigmoid
o Partea joasă a colonului stâng
2. Responsabilități  Rectosigmoidoscopia este efectuată de către medic, în sala de examinare, ajutat de 1
asistent medical.
contraindicații o Vizualizarea hemoroizilor, polipilor și tumorilor colonice (screening pentru
cancer colorectal)
o Screening al recurenței la pacienții cu cancer colorectal operat
o În bolile inflamatorii ale colonului (rectocolita ulcerohemoragică, boala
Crohn)
o Stabilirea cu certitudine a diagnosticului de colon iritabil, prin excluderea
leziunilor de mucoasă colonică
o Recoltarea de biopsii de mucoasă colonică, rectală sau din tumori
o Diverticulită acută
o Peritonită
o Colite bacteriene acute
313
o Sarcină
 Muşama, aleză
 Material pentru clismă
 Rectosigmoidoscop, cu anexe
 Pense sterile
 Tăviţe renale
o Continuarea tratamentului cu medicație cardiologică, conform indicațiilor
medicului, cu o cantitate mică de apă
dozelor, cu câteva zile înainte de procedură, la recomandarea medicului
o Întreruperea tratamentului cu preparate de fier sau cărbune timp de 8 zile
înainte de examinare, la recomandarea medicului curant şi/sau
gastroenterolog
o Respectarea unui regim alimentar fără reziduuri timp de 3 zile înainte de
examen: se evită alimentele bogate în fibre vegetale, fructele crude sau
o Recomandarea unui regim alimentar care să includă produse lactate
nefermentate, carne albă (peşte, pasăre), făinoase, pâine albă, biscuiţi,
produse dulci şi produse grase
o Întreruperea alimentării cu o seară înainte de examinare
o Efectuarea unei clisme evacuatorii înalte cu o seară înainte de examinare și a
unei clisme evacuatorii înalte sau prin sifonaj cu 2-3 ore înaintea examinării,
pentru a îndepărta complet resturile de materii fecale şi exsudatele patologice
o Întreruperea alimentării cu lichide cu 4 ore înainte de procedură
pacientului
membrele inferioare flectate
7. Efectuarea  Rectosigmoidoscopia se poate efectua fără anestezie sau cu anestezie intravenoasă
procedurii de scurtă durată
 Medicul:
o Efectuarea rectosigmoidoscopiei
314
o Acoperirea zonei anoperineale cu un câmp steril prevăzut cu deschidere
centrală
o Supravegherea pacientului în timpul rectosigmoidoscopiei
procedurii
incidente și  Sângerare rectală
 Infecție
H-7. Cistoscopia
 Definiție  Cistoscopia este examinarea endoscopică a vezicii urinare, uretrei, şi ureterelor cu
ajutorul unui aparat denumit cistoscop
 Scop  Explorator:
o Pentru observarea mucoasei vezicale, a orificiilor ureterale, a colului vezical
şi a uretrei, efectuarea de prelevări
o Introducerea unei sonde ureterale ghidate până în rinichi pentru a depista
cauza unei sângerări
 Terapeutic
o Plasarea cateterelor ureterale în pielografia retrogradă
o Realizarea unor intervenții chirurgicale: rezecția unor tumori, rezecția
prostatei hipertrofiate
o Extragerea calculilor vezicali sau extragerea unor corpi străini
 Contraindicații  Infecții ale vezicii urinare, prostatei, uretrei
 Traumatismele abdominale
 Adenoame periuretrale voluminoase
 Tuberculoză vezicală
 Materiale  Paravan
 Muşama, aleză
 Seringi sterile de 5 ml, 10 ml, 20 ml
 Ace sterile
315
 Ser fiziologic 200 ml
 Medicamente anestezice: gel uretral lubrifiant cu lidocaină pentru anestezie locală
 Cistoscop (rigid sau flexibil), cu anexe
 Pense sterile
 Două sonde uretrale radioopace lungi de 60-70 cm
 Sonde uretrovezicale sterile
 2 tăviţe renale
 Materiale pentru igiena organelor genitale ale pacientului
 Pregătirea  Pregătirea psihică
o Atenționarea că va avea senzația de micțiune la trecerea cistoscopului prin
uretră
o Administrarea unui sedativ cu 30 minute înainte de investigație la pacienții cu
anxietate
o Recomandarea să consume 500 ml lichide înainte de examen pentru a asigura
fluxul urinar, în cazul anesteziei locale
o Recomandarea să nu consume alimente sau lichide cu 12 ore înainte de
investigație în cazul anesteziei generale
o Recomandarea să micționeze înaintea realizării investigației
o Acordarea de ajutor la așezarea în poziție ginecologică, pe masa de
investigație
o Efectuarea igienei organelor genitale cu apă şi săpun
o Efectuarea, uneori, a unei clisme evacuatoare
o În unele cazuri medicul recomandă antibiotice cu o zi înainte şi 3 zile după
procedură
 Efectuarea  Cistoscopia este efectuată de către medic, în sala de operație, ajutat de un asistent
procedurii medical
 Cistoscopia se poate efectua cu anestezie locală, regională sau generală.
 Intervențiile operatorii cistoscopice:
o Se realizează sub anestezie regională sau generală
 Cistoscopia diagnostică:
o Poate fi efectuată sub anestezie locală, mai ales în situația folosirii
cistoscopului flexibil
 Medicul:
o Dezinfecția organelor genitale
o Plasarea câmpurilor sterile pe abdomen și coapsele pacientului
o Efectuarea anesteziei locale la nivelul uretrei, prin instilarea gelului lubrifiant
cu Lidocaină
o Efectuarea cistoscopiei
o Recoltare de material biologic prin biopsie
corespunzătoare
o Servirea medicului cu mănuși sterile, cu câmpuri sterile, cu dezinfectant, cu
316
anestezic, cu seringi, cu instrumente
o Supravegherea pacientului în timpul cistoscopiei
o Acordarea de ajutor pacientului la coborârea de pe masa de investigație
o Însoțirea pacientului din sala de investigație la salon
 Supravegherea  Îmbrăcarea pacientului
 Evaluarea şi  Notarea procedurii în dosarul de îngrijire
procedurii
 Complicații,  Durere
accidente  Infecție urinară
 Tromboză venoasă profundă
 Observații  Atenționarea pacientului că poate prezenta:
o Urinări frecvente
o Disurie câteva ore după examinare
o O ușoară sângerare în ziua examinării
 Recomandări pentru pacient:
o Anunţarea medicului dacă urina este roșie şi conţine cheaguri de sânge după
mai multe urinări
o Dacă nu urinează în ultimele 8 ore
o Dacă prezintă febră, frisoane sau dureri abdominale
o Dacă urinează frecvent cantităţi mici de urină
H-8. Histeroscopia
1. Definiție  Histeroscopia este vizualizarea cavității uterine prin endoscopie, cu ajutorul unui
aparat denumit histeroscop, după distensia cavității uterine
 Mediile de distensie utilizate cel mai frecvent sunt:
o Ser fiziologic
o Soluție Ringer lactat
o Glucoză
o Glicină
o Dextran
o Manitol
o Sorbitol
o În cancerul endometrial: stadializare, evaluarea extinderii spre colul uterin,
„second look” după tratamentul nechirurgical
o Evaluare postoperatorie postmiomectomie, postcezariană, postablație
histeroscopică de endometru (excizia histeroscopică a mucoasei uterine)
o Evaluarea endometrului după embolizarea fibroamelor uterine
 Explorator și terapeutic:
o Polipi endometriali /fibrom submucos (diagnostic și îndepărtarea acestora)
o Sinchii uterine (sindrom asherman) – diagnosticul și îndepărtarea acestora
o Sept uterin– diagnosticul și îndepărtarea acestora
o Sângerare uterină anormală – identifică cauza și oferă modalitatea
terapeutică (ablația de endometru)
o Evidențierea steriletelor inclavate în mucoasa uterină și extragerea lor
317
3. Contraindicații  Boala inflamatorie pelvină
 Infecțiile cu virus herpes
 Sângerarea pe cale vaginală
 Sarcina intrauterină
 Cancerul de col
 Stenoza cervicală severă
 Pacientă instabilă hemodinamic
 Muşama, aleză
 Pensă pentru col sterilă
 Ser fiziologic
 Trusă sterilă cu dilatatoare de col uterin Hegar
 Histeroscop
zile 8-14 ale ciclului menstrual; recomandarea nu e valabilă în urgențe şi la
femeile care utilizează contraceptive orale
Etinilestadiol cu 8-10 zile înaintea examenului pentru a ușura dilatarea colului
o Evitarea alimentării cu cel puţin 8 ore înainte
ginecologică
6. Efectuarea  Histeroscopia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical
procedurii  Histeroscopia se poate efectua cu anestezie locală, regională sau generală
 Intervențiile operatorii histeroscopice se realizează sub anestezie regională sau
generală în sala de operație, dar histeroscopia diagnostică poate fi efectuată într-un
cabinet de ginecologie sub anestezie locală
 Medicul:
o Vizualizarea colului uterin
o Aplicarea unui antiseptic la nivelul colului uterin
318
o Dilatarea colului uterin cu dilatatoare Hegar (nu este întotdeauna necesară)
o Introducerea histeroscopului în cavitatea uterină, distensia uterului și
inspecția uterului
o Realizarea unui act terapeutic dacă este cazul
o Retragerea histeroscopului
o Îndepărtarea valvelor vaginale/speculului vaginal prin retragerea din vagin
o Menținerea valvelor vaginale/speculului vaginal în vagin în timpul efectuării
histeroscopiei
o Supravegherea pacientei în timpul histeroscopiei
o Transportul produsului biologic recoltat prin biopsie la laborator
pacientului  Aşezarea pacientei într-o poziţie comodă în pat
notarea  Notarea în dosarul de îngrijire a simptomelor pacientei
procedurii
9. Complicații,  Durerea abdominală accentuată sau durerea pelvină care durează peste 48 ore
incidente și  Lezarea colului uterin
accidente  Perforația uterină
 Infecția uterină
 Sângerare abundentă și prelungită
 Tromboza venoasă profundă
10. Observații  Atenționarea pacientei referitor la prezența senzației dureroase abdominale sub formă
de crampe şi o ușoară sângerare 1-2 zile
 Anunţarea medicului în caz de sângerare importantă, asociată cu febră şi dureri
abdominale
 Nu se recomandă utilizarea tampoanelor interne cel puțin o lună după histeroscopie,
pentru a nu favoriza o infecție
 Atenționarea pacientei că prima menstruație după histeroscopie este de regulă mai
abundentă sau mai prelungită decât normal, iar menstruațiile pot fi neregulate timp de
câteva luni
319
H-9. Colposcopia
1. Definiție  Colposcopia este o metodă de investigație care permite vizualizarea colului uterin și a
vaginului, cu ajutorul unui aparat denumit colposcop
o Evidențiază leziunile displazice de la nivelul colului uterin și indică biopsia
țintită
o Recunoaște caracterul benign al leziunilor de la nivelul colului uterin și
vaginului, evitând biopsiile inutile
o Monitorizarea evoluției neoplaziilor cervicale
o Evaluare după tratament
 Muşama, aleză
 Acid acetic 3%
 Soluție lugol 1% (soluție de iodură de potasiu și de iod în apă)
 Colposcop
zile 8-14 ale ciclului menstrual
Etinilestadiol cu 8-10 zile înaintea examenului
o Evitarea toaletei vaginale, a contactului sexual, a tratamentelor intravaginale,
a explorărilor endouterine (histerosalpingografie, chiuretaje, histeroscopie) cu
5 zile înaintea examinării
ginecologică
5. Efectuarea  Colposcopia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical
o Badijonare cu acid acetic a colului uterin
o Poziționarea colposcopului în fața vulvei, la o distanță de aproximativ 20 cm
și inspecția vaginului și a colului uterin
o Aplicarea soluției lugol la nivelul colului uterin prin badijonare (testul lahm-
schiller)
o Poziționarea colposcopului în fața vulvei, la o distanță de aproximativ 20 cm și
inspecția vaginului și a colului uterin
o Retragerea colposcopului
o Îndepărtarea valvelor vaginale/speculului vaginal prin retragerea lor din
vagin
320
 Servirea medicului cu mănuși sterile, soluții, instrumente
 Menținerea valvelor vaginale/ speculului vaginal în vagin în timpul efectuării
colposcopiei
o Supravegherea pacientei în timpul colposcopiei
6. Supravegherea  Acordarea de ajutor la îmbrăcarea pacientei.
pacientului
notarea  Notarea în dosarul de îngrijire a simptomelor pacientei
procedurii
8. Observații  Asistentul medical va avea pregătite materialele și instrumentele necesare recoltării de
secreții vaginale pentru examenul bateriologic, examenul citologic și pentru biopsie
de col, care pot fi realizate de medic în timpul colposcopiei
 Colposcopia nu este o metodă de diagnostic invazivă, astfel că efectele secundare sunt
rare și se rezumă la un eventual disconfort vaginal, senzația de crampe și o ușoară
sângerare vaginală, dacă medicul a decis să efectueze și biopsie în timpul investigației

Procedură EXPLORĂRI FUNCȚIONALE PE APARATE
I-1 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A APARATULUI RESPIRATOR
I-1.1. Spirometria
1. Definiție  Spirometria este un test simplu ce măsoară cantitatea de aer pe care o persoană o poate
inspira sau expira într-o unitate de timp cu ajutorul unui aparat numit spirometru și
obținerea unei spirograme
 Spirograma este o curbă volum–timp
 Se poate efectuat atât în spital cât și în ambulatoriu
2. Obiectiv  Evaluarea funcției ventilatorii: capacitate vitală (CV), capacitate vitală forțată (CVF),
volum expirator maxim pe secundă(VEMS)
 Evaluarea fluxurilor expiratorii forțate, ventilația voluntară maxima (MVV), peak
expiratory flow (PEF), maximal (mid-)expiratory flow (MMEF) , FIF50%,
FIFmx (PIF).
3. Scop/Indicații Indicații:
contraindicații o Detectarea prezenței /absenței disfuncției (obstructive sau restrictive) sugerată de
anamneză sau ex clinic, de alte teste diagnostice radiografia toracica, gazele
sanguine
o Cuantificarea unei boli pulmonare cunoscute
o Evaluarea în timp a funcției pulmonare sau a tratamentului
o Evaluarea efectelor potenţiale sau a răspunsului la noxe profesionale sau de mediu
o Evaluarea riscului intervențiilor chirurgicale cunoscute ca afectând funcția
pulmonară (preoperator)
o Evaluarea alterării și/sau dizabilității: ex. Recuperarea funcțională respiratorie,
motive legale, militare
Contraindicații:
o Hemoptizia
321
o Pneumotoraxul
o Boli cardio-vasculare instabile
o Anevrismul (cerebral, aortă)
o Chirurgie oculara recenta,
o Intervenţii chirurgicale abdominale sau toracice recente
4. Materiale  Spirometru
necesare  Piese bucale sterile/dezinfectate
 Piesa pentru pensat nasul
 Scaun
 Recipient cu soluție dezinfectantă pentru piesele bucale folosite
5. Pregătirea Pregătirea fizică - pacientul va fi instruit
pacientului o Să nu mănânce copios, să nu bea băuturi acidulate înainte de procedură
o Să își golească vezica urinară înainte de test;
o Să poarte îmbrăcăminte lejeră, să nu strângă
o Să nu fumeze cu 4-6 ore înainte ,
o Se cântărește pacientul și se măsoară înălţimea: măsurarea se face fără încălţăminte,
cu picioarele apropiate, capul drept
o Se sfătuiește pacientul să nu își adimistreze medicația bronhodilatatoare înainte de
efectuarea testului
Spirometria se efectuează optim cu pacientul șezând pe scaun
Pregătirea psihică
o Pacientul se informează legat de efectuarea procedurii și se calmează anxietatea
legată de executarea corectă a testului
o Asistentul medical va explica cu răbdare tehnica, acompaniată eventual de o
demonstrație ar fi folositoare
6. Efectuarea  Se identifică pacientul și se conduce la laboratorul de explorări funcționale
procedurii  Se explică testul şi demonstrează procedura corectă
 Pacientul este rugat să respire calm/relaxat și complet
 Pacientul va prelua în mâna tubul aparatului
 Se aplică clipul nazal rugând pacientul să asculte comenzile
 Se roagă pacientul să introducă piesa bucală în gură, având grijă ca buzele să fie lipite
în jurul tubului, pacientul respiră linistit 30-40 secunde, doar pe gură prin piesa
bucală
 La comandă pacientul efectueză o inspiraţie maximală
 Apoi, tot la comandă va sufla cu putere maximă prin tub, expirând tot aerul din
plămâni; va expira „atât de puternic şi atât de rapid, încât să-şi simtă plămânii
complet goliți de aer”, pauza să dureze maxim 1-2 secunde – curba inscrisă va fi
capacitatea vitală (CV) reală
 Se încurajează permanent pacientul să expire puternic şi prelungit în limite
rezonabile, apoi să respire din nou relaxat
 Se solicită, apoi, pacientului să execute o inspirație maximă urmată de o expirație
forțată maximă, se măsoară, astfel, cantitatea de aer expirat în prima secundă -
aceasta reprezintă VEMS-ul
 Pacientul va continua expirul până când nu mai există aer de respirat, ceea ce, în
cazurile severe de BPOC poate dura 15 secunde sau mai mult
 Se vor efectua cel puţin 3 măsurători
Testele ce produc tuse sau dureri toracice nu sunt corespunzătoare şi nu vor fi luate în
considerare
7. Evaluarea şi  Pacientul este condus la salon
notarea  Nu reclamă durere sau stare de rău
procedurii  Pacientul poate prezenta dispnee – se administrează oxigen, medicație
bronhodilatatoare fie prin nebulizare fie parenteral funcție de gradul de dispnee
 Se monitorizează saturația oxigenului prin pulsoximetrie
8. Complicații,  Pneumotorax
incidente și  Hipertensiune intracraniană
accidente  Sincopa, amețeli
322
 Durere toracică
 Tuse paroxistică
 Desaturare în oxigen
 Bronhospasm
9. Observații Pentru diagnosticul astmului spirometria se repetă după administraea prin nebulizare a unui
bronhodilatator cu acţiune rapidă (test de bronhodilataţie) sau după administrarea
unui substanțe bronhoconstrictoare ce reproduce astfel simptomele astmului (test de
provocare la metacolină sau inhalarea de aerosoli salini concentraţi)
I-1.2. Spiroergografia
1. Definiție  Spiroergografia este un test de efort cu ajutorul căruia se analizează capacitatea de
adaptarea a reparației la solicitări suplimentare, limitele acestei capacități și se pun în
evidență modificări funcționale neevidențiate în repaus (acest test este comun
aparatului cardiovascular și respirator)
 În timpul testului se urmăresc o serie de parametri:
o Ventilația pulmonară
o Eliminarea co2
o Consumul de oxigen
o Saturația sângelui arterial în o2
o Pulsul
o Tensiunea arterială
 Testele de efort se pot efectua:
o Prin păstrarea intensității efortului de la început
o Prin creșterea intensității efortului treptat, cu perioade de repaus și perioade de
creștere a intensității efortului până la limita capacității, când nu mai crește
consumul de O2, iar în sânge apar valori scăzute ale oximetriei
2. Materiale  Spirograf
necesare  Oximetru
 Bicicleta ergometrică
 Covor rulant
3. Efectuarea  Dacă nu există contraindicații ale probei, se pregătește pacientul ca și pentru
procedurii spirometrie, se determină înainte TA, pulsul, frecventa respiratorie și se efectuează
electrocardiograma
 Bolnavul se racordează la spirograf și se determină oximetria, volumele pulmonare,
debitele ventilatorii după metodele obișnuite ale spirografiei, înainte de proba de
efort
 După determinarea parametrilor, pacientul respiră în repaus până la stabilirea
echilibrului respirator (minut-volum și consum de oxigen devin constant)
 Pacientul este invitat să execute un lucru mecanic dozat – bicicleta ergometrică,
banda rulantă - cu aceiași intensitate, urmărindu-se modul de adaptare a
organismului. Persoana examinată trece prin trei faze funcționale ale probei de
efort:
o Faza de adaptare care durează 2-3 minute, caracterizată prin creşterea
valorilor funcționale evaluate înainte de efort
o Faza de echilibru funcțional, în care parametri funcționali rămân la valori
crescute. Pacientul poate să realizeze același efort fără modificări
funcționale.
În condiţii normale, modificări funcționale apar numai la eforturi
mai mari de 150W
o Faza de revenire este perioada de după întreruperea efortului în care
parametrii funcționali revin la valorile inițiale din repaus, în mod normal în
3-5 minute. Dacă această perioadă este mai lungă înseamnă că organismul
are o capacitate de efort deficitară.
4. Evaluarea şi  Se notează procedura în fișa pacientului
notarea  Se notează reacțiile pacientului
procedurii  Medicul va interpreta rezultatele testului
323
o În funcţie de gradul de saturație în O2 al sângelui arterial la intensități diferite de
lucru se apreciază gradul insuficientei cardiorespiratorii
o Prin compararea parametrilor de repaus cu valorile obţinute în timpul efortului se
apreciază modul de adaptare a organismului
o O probă de efort modificată se face determinând „deficitul spirografic de O2”

I-2 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR
I-2.1. Electrocardiograma (în repaus și în efort)

1. Definiție  Electrocardiograma (EKG) înregistrează activitatea electrică a miocardului cu
ajutorul unor electrozi care captează polarizarea şi depolarizarea atriilor şi
ventriculelor
2. Responsabilități  Asistentul medical realizează înregistrarea, interpretarea fiind făcută de către
medic
3. Tipuri de  Electrocardiograma simplă
electrocardiogramă  Electrocardiograma de efort
 Monitorizarea Holter
4. Indicații  Angină pectorală
contraindicații  Suspiciune de infarct sau pericardită
 Aritmii
 Evaluare în cadrul testului de efort
 Monitorizarea evoluției și a unor tratamente
5. Pregătirea pacientului  Se informează pacientul că înregistrarea nu comportă nici o gravitate și nu este
dureroasă
o Pacientul este rugat să colaboreze urmând întocmai recomandările
asistentului medical
o Este așezat în decubit pe o canapea, brațele fiind lejer întinse pe lângă
corp
o Membrele inferioare sunt întinse, ușor depărtate, pentru ca electrozii să
nu se atingă între ei
o Legătura între pacient şi aparat se face prin cabluri de culori diferite
6. Efectuarea procedurii  Înregistrarea electrocardiogramei
o Se fixează electrozii pentru înregistrare
o Pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceștia se
ung cu un gel bun conducător de electricitate
o Montarea electrozilor se face astfel:
 La nivelul membrelor
 Roșu = mâna dreaptă
 Galben = mâna stângă
 Verde = picior stâng
 Negru = picior drept
 În zona precordială, fixarea se face astfel:
 V1 = numit punct parasternal drept situat în spațiul IV
intercostal, pe marginea dreaptă a sternului
 V2 = punctul parasternal stâng, situat în spaţiul IV
intercostal, pe marginea stângă a sternului
 V3 = situat între punctele V2 şi V4
 V4 = situat în spaţiul V intercostal pe linia medio-claviculară
stângă
 V5 = situat la intersecția de la orizontala dusă din V4 şi linia
axilară anterioară stângă
 V6 = situat la intersecția dintre orizontala dusă din V4 şi linia
axilară mijlocie stângă
 Se înregistrează:
324
o 3 derivații bipolare standard notate cu D1, D2, D3
o 3 derivaţii unipolare ale membrelor aVR, aVL, aVF
o 6 derivaţii precordiale : V1, V2, V3, V4, V5, V6
o După ce pacientul se liniștește, se face întâi testarea aparatului şi apoi
înregistrarea propriu-zisă
o Dacă aparatul înregistrează corect, se trece la efectuarea examenului
propriu-zis
o Pacientul este avertizat când trebuie să rămână în apnee
o Electrocardiograma este o succesiune de:
 Unde notate convențional cu litere: P, Q, R, S, T, U
 Segmente = distanța dintre 2 unde: PQ, ST
 Intervale = (unda + segment) notate QRS, PQ, QT, TP
7. Electrocardiograma de  Este un examen realizat sub supravegherea medicului, care poate fi asistat de o
efort asistentă, şi are rolul de a identifica insuficienţa coronariană care se manifestă la
efort.
 Pacientul este informat cu privire la modul de desfăşurare a testului.
 Efectuarea procedurii:
o Se montează electrozii
o Se face mai întâi o electrocardiogramă simplă
o Este pus apoi să pedaleze o bicicletă ergonomică sau să meargă pe un
covor rulant
o Programul durează în mod normal 20-30 minute
o În timpul efortului se înregistrează ECG, presiunea arterială
o Pacientul să aibă îmbrăcăminte lejeră
o Nu fumează înainte de test
o Mănâncă cu 2 ore înainte de test
o Comunică medicului tratamentul care l-a luat în ziua respectivă
o Pacientul este sfătuit să anunțe orice manifestare în timpul examenului:
durere, palpitații, jenă respiratorie
8. Evaluarea şi notarea  Pe electrocardiogramă se notează:
procedurii o Numele şi prenumele pacientului
o Vârsta, înălțimea, greutatea
o Medicația folosită (care influențează înregistrarea)
o Data şi ora înregistrării
o Semnătura celui care este înregistrat
9. Observații  Interpretarea electrocardiogramei este de competența medicului

I-3 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A GLANDELOR ENDOCRINE
I-3.1. Testul toleranţiei la glucoza orală (TTGO)

1. Definiție  Testul de toleranță la glucoză reprezintă testul ce evaluează capacitatea
organismului de a metaboliza administrarea unei doze măsurate de glucoză, cu
determinarea nivelurilor plasmatice şi urinare ale glicemiei la intervale regulate,
utilizat în special pentru diagnosticarea diabetului zaharat
2. Scop  Determinarea toleranței la glucoză în vederea stabilirii diagnosticului de diabet
zaharat la persoanele la care glicemia bazală(a jeun)este între 110-126 mg/dl
3. Indicații  Indicații pentru efectuarea testului de toleranță la glucoză oral (TTGO)
contraindicații o Pacienţi cu glicemie bazală modificată (impaired fasting glucose, IFG)
o Antecedente familiale de diabet zaharat
o Obezitate
o Istoric de infecții recurente (cutanate sau urinare)
o Episoade inexplicabile de hipoglicemie
o Gravidă ( săptămâna 24-28) cu istoric familial de diabet zaharat sau
325
paciente cu avorturi spontane, nașteri premature, nașteri de feţi morţi
sau macrosomi
o Glicozurie tranzitorie sau hiperglicemie în cursul sarcinii
o După intervenții chirurgicale, traumatisme, stres, infarct miocardic sau
administrare de ACTH
 Contraindicațiile testului
o Testul nu trebuie efectuat la pacienții cu paralizie hipokaliemică
periodică
o De asemenea testul nu este indicat în caz de hiperglicemie bazală ≥ 126
mg/dl la două determinări
o Valori ale glicemiei bazale constant normale
o Valori ale glicemiei postprandiale ≥200mg/dl la două determinări
o Diabet zaharat clinic manifest
o Diabet secundar (ex. După administrare de hormoni)
4. Materiale necesare  Materiale necesare puncției venoase pentru recoltarea glicemiei
 75 gr. Glucoză pulbere
 Cană de apă (200ml) cu apă
o Se explică necesitatea efectuării și modul de derulare a procedurii
obținându-se consimțământul și cooperarea pacientului
o Se face după de 3 zile de activitate fizică şi dietă obișnuite, fără
restricție de glucide
o Cu 12 ore înainte de test pacientul nu mai mănâncă nimic, nu fumează,
nu bea cafea
o Se informează că ingerarea de glucoză se face în 5 minute
o Este interzis fumatul și efortul fizic pe durata efectuării testului
6. Efectuarea procedurii  Efectuarea testului – orar de desfășurare 7, 30- 10,00
o Identificarea pacientului și verificarea prescripției
o Se spală mâinile și se pun mănușile
o La ora 7,30 se recoltează o probă de sânge prin puncție venoasă
 Se administrează apoi oral, într-un interval de 5-10 minute, 75
gr. Glucoză pulbere dizolvate în 200 ml apă, (la copii cantitatea
de glucoză este administrată funcție de greutatea pacientului:
1,75g/kgcorp – max. 75g)
o Apoi pacientul va sta 2 ore liniștit la pat, în repaus, poate bea apă, nu
consumă alte alimente
o După 2 ore( 9,30) se va recolta o altă probă de sânge
o În anumite situații clinice, la solicitarea medicului, se pot recolta mai
multe probe la: 30, 60, 90, 120, 180 minute
 Probele de sânge se etichetează și se duc la laborator
7. Supravegherea  Se verifică dacă pacientul prezintă greață, transpirații, stare de anxietate,
pacientului simptome vaso-vagale
o Dacă manifestările apar în timpul probei aceasta se întrerupe și
pacientul primește mâncare
 Se notează în foaia de observație efectuarea testului, data, ora, eventuale
reacții apărute
8. Evaluarea şi notarea  Interpretarea valorilor glicemiei bazale și în cadrul testului de toleranță la
procedurii glucoză se efectuează conform criteriilor ADA (American Diabetes
Association):
Condiții asociate cu
Normoglicemie Diabet zaharat
Risc crescut de DZ
100-126 mg/dl (5,6-6,9
<100 mg/dl (<5.6 ≥126 mg/dl
Glicemie bazală mmol/L) (glicemie bazală
mmol/L) (7.0 mmol/L)
modificată)
326
Glicemie la 2 ore
140-200 mg/dl (7.8-
după <140 mg/dl ≥200 mg/dl
11.1mmol/L) (intoleranța la
administrarea a (7.8 mmol/L) (≥11.1 mmol/L)
glucoză)
75g glucoză
 Testul de toleranță la glucoza este util nu numai în diagnosticul diabetului
zaharat, ci și în identificarea pacienților cu intoleranță la glucoză (impaired
glucose tolerance, IGT)
 Persoanele cu glicemie bazală modificată IFG, ca și cele cu cele cu intoleranță
la glucoză IGT, fac parte dintr-un grup intermediar, care, deși nu îndeplinește
criteriile de diagnostic ale diabetului zaharat, prezintă niveluri ale glucozei prea
mari pentru a fi considerate normale
o Aceste persoană trebuie considerate categorii de risc crescut pentru
diabet și afecțiuni cardiovasculare
o IFG și IGT se asociază cu obezitate (în special abdominală),
hipertensiune arterial și dislipidemie (trigliceride crescute și HDL-
colesterol scăzut)
o Creșterea activității fizice, scăderea ponderală și administrarea
anumitor agenți farmacologici previn sau întârzie dezvoltarea diabetului
la persoanele cu intoleranță la glucoză

I .4 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A SISTEMULUI NERVOS
I-4.1. Electroencefalografia (EEG)

1. Definiție  Electroencefalografia (EEG) reprezintă o tehnică de înregistrare și interpretare a
activităţii electrice a creierului
 Electroencefalograma (EEG) reprezintă înregistrarea, în timp, a activităţii
bioelectrice cerebrale
 Captarea se face prin intermediul unor electrozi așezați pe scalp, cuplați la un
aparat numit electroencefalograf
2. Indicații Stabilirea diagnosticul în:
 Epilepsie
 Sindromul confuzional
 Stările de leșin
 Traumatisme cranio-cerebrale
 Tumori cerebrale
 Infecții cerebrale, furnizând informaţii despre existența și localizarea unei
leziuni cerebrale sau focar declanșator pentru crizele epileptice
 Test adjuvant în diagnosticul de moarte cerebrală
3. Pregătirea pacientului Pregătirea fizică:
 Cu 3 zile înainte se întrerupe medicația care poate influența activitatea
cerebrală
 Se poziționează pacientul în decubit dorsal pe targă sau într-un fotoliu
prevăzut cu rezemătoare pentru cap
 Părul trebuie să fie spălat proaspăt sau degresat cu un amestec de alcool-
eter-acetonă
 În timpul tehnicii pacientul va sta cu ochii închiși, nemişcat, pentru evitarea
înregistrării biocurenților din timpul contracțiilor musculare și a
interpretării eronate a EEG
 Copii mici vor fi adormiți și apoi se va efectua înregistrarea
Pregătirea psihică:
 Se vor înlătura factorii emoționali
 Se va lamuri pacientul asupra inofensivității tehnicii (nu e dureroasa, este o
tehnica de o durata mai mare)
327
 Se va explica pacientului că această mașină nu citește gândurile
 Se va asigura odihna și liniștea necesară (inclusiv în timpul examinării)
4. Efectuarea procedurii  Se fixează electrozii metalici pe pielea capului cu ajutorul unor benzi elastice,
după o degresare prealabilă a acesteia (dacă este cazul)
 Se aşează la distanță egală (3-5 cm) simetric în regiunile frontale, parietale,
occipitale, temporale, precum şi pe ureche pentru derivațiile referențiale
 Biocurenții captați şi amplificați de dispozitivul electronic de amplificare sunt
înregistrați pe o hârtie specială, cu un oscilograf magnetic prevăzut cu o peniță
inscriptoare
5. Rezultate  Se înregistrează 3 unde normale (alfa, beta şi theta) şi o undă patologică în
stare de veghe, dar normală pentru anumite faze de somn - unda delta
o Undele alfa au o frecvență de 8-12 Hz şi se înscriu la subiectul cu
ochii închiși
o Undele beta se caracterizează printr-o frecvență de 14-30 Hz și se
înscriu când subiectul este treaz şi atent
o Undele theta au o frecvență de 4-7 Hz. Incidența undelor theta
crește progresiv pe măsura instalării fazelor de somn profund
 În caz de tulburări circulatorii majore, EEG arată o scădere globală a
activităţii corticale. Se produce o scădere a frecvenţei şi amplitudinii undelor
alfa în principal
6. Riscuri  În cazul efectuării unei electroencefalograme riscurile sunt minime, însă

stimularea luminoasă intermitentă sau hiperventilația pot produce crize
epileptice și de aceea examinarea se efectuează sub supervizarea unui medic ce
poate recunoaște criza și va institui imediat măsurile de siguranță și terapeutice
adecvate
 De reținut: electroencefalograma (EEG) nu reprezintă un test de cuantificare a
inteligenței!
7. Observații  După examinare se îndepărtează electrozii, se va șterge părul cu un prosop și
pacientul va fi condus la salon
I-4.2. Electromiografia (EMG)

1. Definiție  Este o metodă de investigare neurologică care înregistrează biocurenții produși
de muşchii scheletici în activitate (în timpul contracției musculare voluntare, în
repaus neînregistrându-se nimic)
2. Scop  Observarea şi înregistrarea tonusului muscular reflectat prin nivelul bazal al
activității electrice asociat mușchiului în repaus
 Compararea EMG a brâului dominant şi cel nedominant
 Înregistrarea activităţii electrice ale mușchilor în timpul efortului
 Observarea şi înregistrarea fenomenului de recrutare
 Compararea contracției izotonice cu cea isometrică
 Ascultarea „sunetelor” produse în timpul înregistrării EMG şi corelarea
acestora cu fenomenul de recrutare
3. Indicații Diagnosticarea unor boli nervoase și musculare
 Inflamația musculară (miozita)
 Bolile musculare (miopatie)
 Slăbiciune musculară (miastenie)
 Tulburări musculare prelungite patologic (miotonie)
 Sindromul lambert-eaton
 Myasthenia gravis
 Diastazei recti
4. Pregătirea pacientului Pregătirea fizică:
o Poziţia va fi corespunzătoare mușchiului interesat (decubit dorsal /ventral)
Pregătirea psihică:
o Informarea pacientului despre durata mare de timp a explorării, lămurirea
328
asupra necesității tehnicii și a posibilului disconfort (sau chiar dureri) la
inserarea electrozilor
5. Efectuarea procedurii Se deosebesc doua tipuri de examene:
 Examenul detectării activităţii musculare consta în înregistrarea activității
electrice spontane a unui mușchi, mai întâi în repaus, apoi în cursul unei
mișcări voluntare, cu ajutorul unui electrod, cel mai des în formă de ac,
înfundat în mușchi prin piele și legat la un aparat care furnizează pe un ecran
și pe hârtie un grafic, succesiune a unor unde sub forma de limbă, fiecare
reprezentând contracția unei unităţi motorii (grupa de celule musculare
comandate de una și aceiași celulă nervoasă).
 Examenul de stimulare și de detectare a activității musculare se bazează pe
aceleași principii, dar procedează în mod diferit, stimulând un nerv printr-un
curent electric de scurtă durată, nedureros. Nervul declanșează atunci
propriile reacții electrice care se propagă în toată lungimea sa înainte de a fi
transmise mușchiului corespunzător, de unde ele sunt culese.
Se poate astfel, pe de o parte să se calculeze viteza de conducție prin nerv și,
pe de altă parte, să se studieze conducție neuromusculara
Examenul se desfăşoară într-un cabinet medical sau în regim de consultație
spitalicească, fără o pregătire deosebită și durează între 20 și 30 minute

I-5 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A ANALIZATORULUI VIZUAL
I-5.1. Determinarea acuității vizuale

1. Definiție  În practica optometrică, acuitatea vizuală este o măsură cantitativă a abilității de
a identifica simboluri negre pe un fond alb, la o anumită distanță standard, pe
măsură ce mărimea simbolurilor variază.
 Acuitatea este cea mai cunoscută metodă clinică de măsurare a funcției vizuale
și este reprezentată de cea mai mică mărime care poate fi identificată
 Bine-cunoscuta expresie „vedere 20-20” se referă la distanța (măsurată în
picioare) la care diverse obiecte văzute („separate”) sub un unghi de 1 minut de
arc pot fi distinse clar ca și obiecte separate.
 Echivalentul metric este de „vedere 6-6”
2.Materiale necesare  Optotipul Snellen, care este un panou iluminat electric ce conţine 11 rânduri de
litere de mărimi diferite destinate a fi văzute sub un unghi vizual de 50 de la o
anumită distanță. În dreptul fiecărui rând este precizată distanța de la care un
ochi emetrop le citește. Pentru copii şi analfabeți literele sunt înlocuite de figuri
geometrice sau alte semne
 Trusa cu lentile pentru aprecierea dioptriei de corecție
 Ocluzor
3.Pregătirea pacientului Pregătirea psihică - se explică pacientului în ce constă procedura și se obțin
acordul și colaborarea acestuia în timpul derulării procedurii
Pregătirea fizică:
o Se plasează pacientul la o distanță de 6 metri față de optotip asigurându-se o
iluminare corespunzătoare pe suprafața panoului
o Se acoperă cu un ocluzor ochiul care nu este testat
4.Efectuarea procedurii  Se evaluează mai întâi ochiul cu vederea mai slabă, apoi celălalt
 Se începe arătând pacientului literele mari și apoi cele mai mici
 Se solicită pacientului să le identifice pe fiecare în parte, cu ochiul examinat, și
să le comunice examinatorului
 După ce au fost evaluați ambii ochi pentru vederea la distanță, se verifică
acuitatea vizuală pentru vederea de aproape ( de la 40 cm)
 Se măsoară apoi acuitatea vizuală binoculară
329
d
În principiu AV  , unde:
D
D = distanța de la care ochiul examinat a deosebit o literă
D = distanța de la care ochiul emetrop deosebește aceiași literă
6.Evaluarea şi notarea  Simbolurile modelului se numesc optotipuri
procedurii  La modelul Snellen tradițional, optotipurile sunt litere de tipar care au o
anumită geometrie și anume:
o Grosimea liniilor este egală cu grosimea spațiilor albe dintre linii
o Înălțimea și lățimea unui optotip este de 5 ori grosimea liniei
o Modelul Snellen utilizează numai 9 litere: C, D, E, F, L, O, P, T, Z
o Rândul desemnat ca 20/20 (sau 6/6) este cel mai mic rând pe care o
persoana cu acuitate vizuală normală îl poate citi de la o distanță de 20 de
picioare (sau 6 metri)
 Dacă vederea este scăzută, bolnavul vede numai rândurile cu litere mai mari,
care în mod normal sunt văzute de la distanțe mai mari
 Dacă AV este mai mică decât 1/50, examinatorul plimbă degetele prin faţa
ochiului, exprimându-se AV prin numărarea degetelor (n.d.) La 1 m, 50 cm sau
20 cm (se notează AVOD = n.d. 1 m)
 Uneori bolnavul percepe doar mişcarea mâinii sau numai lumina proiectată la
nivelul ochiului într-o cameră obscură
2. Observații  Se stabilește, de către medic, tipul de deficiență vizuală ( viciu de refracție,
ambliopie, cecitate) precum și lentilele necesare pentru corecția vederii de
aproape sau/și de la distanță
 Se notează rezultatul în fișa de consultații / scrisoarea medicală sau foaia de
observație
I-5.2. Determinarea câmpului vizual

1. Definiție  Câmpul vizual (CV) este reprezentat de totalitatea punctelor din spațiu care-și
proiectează imaginea pe retină atunci când ochiul (CV monocular) sau ochii (CV
binocular) se afla imobili în poziție primară
 Explorarea CV furnizează informații topografice asupra întregului
analizator vizual în cele trei segmente ale sale (de recepție, de transmisie
și central) permițând:
o Aprecierea sensibilității retinei
o Localizarea topografică a leziunilor pe căile optice
o Aprecierea sediului și întinderii leziunilor scoarței cerebrale
 CV poate fi: monocular sau binocular
2. Scop  Examinarea CV permite diagnosticul pozitiv și topografic al diferitelor
leziuni precum și urmărirea evoluției afecțiunii
3. Clasificarea metodelor  După maniera de prezentare a testului:
de examinare o În mișcare (perimetrie cinetică)
o Static (perimetrie statică)
 După valoarea de stimulare a testului:
o Liminară
o Supraliminară
o Frecvența critică de fuziune
o Metoda Armaly-Drance
 După maniera de execuție:
o Manual
o Automat
 Tehnicile de perimetrie automată prezintă avantaje deosebite:
o Fiind metode statice dau rezultate mult mai precise
o Elimină subiectivismul examinatorului
o Permit monitorizarea perfectă a fixației
o Există posibilitatea de a retesta automat punctele anormale
o Permit o gamă variată de programe de testare a CV
330
 Metode cinetice
o Implică prezentarea unui stimul cu luminozitate cunoscută în mișcare
dinspre nevăzut spre văzut până când pacientul raportează că stimulul a
fost perceput
 Principalele metode cinetice sunt:
o Metoda prin comparație
o Cu ecran plat: campimetria, angioscotometria, skiascotometria
o Cu cupolă: perimetria Goldmann
4. Metoda prin Metoda prin comparație permite obţinerea de informaţii grosiere privind câmpul
comparație vizual
Efectuarea procedurii:
o Pacientul și examinatorul se plasează la o distanță de 60-100 cm astfel
încât ochii să fie plasați la aceiași înălțime
o Atât pacientul, cât și examinatorul îşi înlătură ochelarii
o Pacientul și examinatorul acoperă ochiul de aceiași parte
o Pacientul va fixa tot timpul ochiul examinatorului
o Examinatorul va plasa la mijlocul distanței dintre ei un obiect (indexul)
pe care-l va deplasa treptat în cele 4 sau 8 direcții ale privirii dinspre
nevăzut spre văzut, respectiv dinspre periferie spre centru
o Deplasarea obiectului se face segmentar, iar după fiecare deplasare se
solicită pacientului să afirme dacă a văzut sau nu acest obiect
o După ce pacientul a văzut obiectul, deplasarea acestuia se continuă
același mod până în centru (permite evidențierea unor scotoame)
o Rezultatul se interpretează în funcţie de simultaneitatea perceperii de
către pacient și examinator a obiectului și va fi raportat la cv al
examinatorului
5. Perimetria Goldmann Perimetria Goldmann este cea mai folosită metodă de perimetrie cinetică
 Instrumentul constă într-o cupolă hemisferică cu raza de 30-33 cm, iar fondul
este alb mat
 Posedă un sistem constant de iluminare al fondului și un proiector de test cu un
indice mobil, cu suprafața și intensitatea luminoasă variabilă, în timp ce fondul
rămâne fix ca valoare
Efectuarea procedurii:
 Reglarea luminantei fondului la nivel fotopic, mezopic sau scotopic
 Subiectul cu ochiul congener ocluzat este lăsat 5 minute cu bărbia așezată în
mentonieră, pentru preadaptare
 În acest timp i se explică regulile pe care trebuie să le respecte pentru o bună
colaborare (fixare strict centrală, răspuns prompt prin „da” și „nu” la apariția sau
dispariția spotului)
 Se alege nivelul de iluminare și dimensiunea spotului
 Se plasează diagrama perimetrică, se notează diametrul pupilar
 Se centrează ochiul examinat prin vizor
 Se anunță pacientul că proba începe
o Cu ajutorul tamburului spotul este deplasat pe un meridian dinspre
nevăzut spre văzut cu viteză constantă până când bolnavul îl observă
o În acest moment spotul este stins și se continuă apoi deplasarea până în
centru
o Se trece ulterior pe alt meridian
o „Latitudinea “ observării este punctată pe diagramă
 Conversația trebuie redusă la minim pentru a nu obosi bolnavul, fixația trebuie
permanent controlată și corijată
Avantaje:
o Oferă o imagine globală asupra CV foarte corectă în periferie, mai puţin
corectă în regiunea centrală, cu informaţii destul de precise privind forma și
suprafața deficitelor
Dezavantaje:
o Nu dă informaţii despre intensitatea deficitelor
331
o Durată relativ mare pentru explorare complete (20’)
6. Metode statice Perimetria statică implică prezentarea unor stimuli cu luminozitate variabilă în
aceeași poziție, pentru a obține limita verticală (profunzimea) a câmpului vizual
Exista doua tehnici principale de testare în perimetria statică:
o Tehnica prag (liminară sau threshold) care utilizează un stimul staționar cu
intensitate variabilă pentru a măsura pragul vizual la o anumită poziție în CV
o Tehnica supraliminară (suprathreshold sau screening) constă în prezentarea
unui stimul cu o intensitate dată, constantă, ce permite sesizarea lui în orice
parte a câmpului vizual
Efectuarea procedurii
 Verificarea refracției și determinarea celei mai bune AV cu corecție pentru
distanță
 Dilatarea pupilei dacă aceasta este mai mică de 3 mm;
 Se explică pacientului care este scopul perimetrie și ce se aşteaptă de la el
 Pacientul va trebui să fixeze lumina spotului de culoare galbenă ce apare
permanent în centrul cupolei
 În jur vor apărea spoturi luminoase albe cu diferite mărimi și intensități
 Pacientului i se explică să nu privească după acele spoturi, dar să semnalizeze
recepționarea lor prin apăsare pe un buton pe care-l va ține în mână
 Se alege tipul de test dorit
 Se introduc datele personale ale pacientului
 Se calculează corecția optică necesară în funcţie de corecția determinată pentru
distanță
 Acuitatea vizuală și alte date specific afecțiunii
 Se plasează lentila pentru corecție, se acoperă ochiul controlateral al pacientului
cu un ocluzor special, se aşează pacientul cu capul pe suport astfel încât să stea
într-o poziţie cât mai comodă (pacientul trebuie să țină fruntea și bărbia
permanent în contact cu suportul) și se începe testarea
 Interpretarea cuprinde diferite componente:
 Informaţii generale despre pacient și programul utilizat
 Indici de siguranță
 Date de bază
 Parametri ce caracterizează pierderea difuză a sensibilității
7. Tehnici de perimetrie  SWAP (short wavelength automated perimetry) sau perimetria albastru pe
automată galben permite identificarea precoce a leziunilor și progresiei în glaucom.
Tehnica este utilă de asemenea în urmărirea persoanelor cu hipertensiune
intraoculară sau pentru detectarea unor afecţiuni neurologice
 HIGH-PASS RESOLUTION PERIMETRY utilizează ţinte circulare cu mărimi
variabile ce constau într-un centru alb și un inel întunecat la periferie prezentat
pe un fond alb
 PERIMETRIA CU DISCRIMINAREA MODELULUI (pattern
discrimination perimetry) prezintă un stimul ca o tablă de șah
I-5.3. Determinarea simțului cromatic

1. Definiție  Simțul cromatic este facultatea retinei de a percepe diferitele radiații
monocromatice din spectrul vizibil, emise sau reflectate de obiectele din jur
2. Vederea cromatică  Obiectele sunt văzute colorate, în măsura în care ele reflectă mai mult radiații
normală monocromatice şi le absoarbe pe celelalte
o Obiectele roșii reflectă radiații roșii
o Cele verzi reflectă radiații verzi etc.
o Obiectele albe reflectă toate culorile
o Obiectele negre absorb toate culorile
 Variațiile culorilor sunt în funcţie de calitățile caracteristice fiecărei culori în
parte:
o Tonul /nuanța
332
o Luminozitatea
o Saturația (gradul de puritate al culorii)
 Pentru a se explica cromatismul ochiului, se admite că în retina diurnă ar exista 3
feluri de conuri, ce conțin fiecare din ele un pigment fotosensibil pentru o
anumită culoare fundamentală:
o Unul pentru roșu
o Altul pentru verde
o Altul pentru violet
 Zona privilegiată a retinei în elaborarea mesajului colorat este la nivelul maculei
 Anomaliile senzației de culoare se manifestă prin confuzia culorilor de către
persoanele afectate care socotesc asemănătoare sau identice culori ce sunt
diferențiate de ochiul normal
3. Indicații Diagnosticarea:
 Discromaziilor congenitale: anomalia DALTON (lipsa de percepție a senzației
de roșu); lipsa senzației de verde (denteranopie); lipsa senzației de violet
(tritanopie)
 Cromatopsiilor - tulburări dobândite ale senzației cromatice în urma unor
intoxicații exogene sau prin perturbarea mediilor transparente (cataractă, afakie,
hemoragii în corpul vitros)
4. Metode de testare  Metode colorimetrele şi anomaloscoapele
o Reprezintă aparatura utilizată în cercetare sau centre specializate şi are ca
principiu obţinerea unei senzații cromatice identice cu aceea a unei plaje de
referinţă, prin amestecul altor culori pentru care se cunosc anumiți
parametri. aceste egalizări se pot realiza şi pe calculator
 Probe de asortare şi clasificare presupun recunoașterea de către subiect a unor
eșantioane colorate cu tonalități diferite şi clasificarea lor în ordinea
tonalităților; eșantioanele pot fi bucăți de lână sau pioni colorați
 Metode de confuzie
o Se bazează pe confundarea tonalităților la străluciri identice de către subiecții
cu vedere cromatică deficitară
o Există mai multe tipuri de tabele pseudoizocromatice, cele mai cunoscute
fiind Isihara şi Rabkin
o Aceste tabele reprezintă planșe în care anumite simboluri (cifre, litere, figuri
geometrice) sunt formate din plaje colorate de aceiași tonalitate, saturație şi
luminozitate diferite, pe un fond format din alte tonalități de aceiași saturație
şi luminozitate cu simbolurile
 Discromaţii (persoanele cu alterări ale simțului cromatic) identifică după
luminozitate tonurile pe care nu le văd, de cele pe care le văd. Testul este cu
atât mai sensibil, cu cât diferențele între tonuri sunt mai mici
o Există planșe de contraprobă, percepute doar de către discromaţi, nu şi de
către subiecții normali, ușoară diferenţă între semne şi fond e dată de
componenta albastră şi mascată de roșu şi verde). De asemenea, există şi
planșe de demonstrație pentru înțelegerea principiului percepute şi de către
normali şi de către discromaţi
o Timpul de recunoaștere al simbolului prezentat este de 15 sec
 Probe de denumire: din această categorie fac parte lanternele colorate (sau
cromatoscoapele). Metoda constă în prezentarea de stimuli colorați subiectului,
de diferite mărimi ce trebuie recunoscuți la distanță de 5m, subiectul trebuind
să precizeze tonul (culoarea). Intensitatea culorilor se poate modifica cu
ajutorul unor filtre, simulând modificarea culorii în funcţie de condițiile
atmosferice
5. Importanța depistării  La omul modern transmiterea informației prin organele de simț se face astfel:
discromaziilor Văz 90% ; Auz 5% ; Pipăit 2%; Gust 2%; Miros 1%.
 De aceea nu e totuna dacă exploatăm la maximum posibilitățile existente în
vedere. Pierderile de informație în cazul percepției culorilor diminuează
calitatea vieții, degradează siguranța prelucrării informaţiilor şi prin acestea
influențează în mod negativ timpul de reacţie a recunoașterii
333
 Dintre discromaziile congenitale, daltonismul sau lipsa de percepție a senzației
de roșu este cea mai importantă prin consecințele pe care le are.
I-5.4. Electroretinograma (ERG)

1. Definiție Electroretinograma reprezintă înregistrarea grafică a potențialului de acţiune
retiniană, provocat printr-o stimulare luminoasă
Potențialul electric de acţiune reprezintă activitatea cuplului receptor celula
senzorială-celula bipolară
2. Interpretare  În perioada de debut a unor afecţiuni ale nervului optic (nevritele retrobulbare,
atrofia optică, edem papilar) apar înregistrări ERG supranormale cu timpul retino-
cortical modificat
 În atrofiile optice (ereditare) și în unele nevrite retrobulbare (din scleroza
multiplă) componentă fotopică a ERG are amplitudine redusă
 Neuropatia prin alcool metilic determină un traseu subnormal prin reducerea
amplitudinii undei B din stadiul de preatrofiere
 ERG cu traseu plat apare în glaucomul absolut
3. Responsabilități Asistentul medical este responsabil de pregătirea cu atenţie a materialelor necesare și
de a ajuta medicul atunci când este cazul.
4. Tehnica  Pentru a realiza o electroretinogramă este necesară plasarea a 2 electrozi: unul
electroretinogramei pe cornee (lentila de contact) și unul periocular
 Protocolul standard al înregistrării ERG presupune o perioadă iniţială de adaptare
la întuneric (aproximativ 10 minute) pentru a înregistra componenta scotopică
(răspunsul bastonașelor), urmată de un flash luminos pentru a obține un efect
maximal
 Componenta fotopică este analizată separat, în condiţii de adaptare la lumină
 ERG de rutină este bifazică, fiind compusă dintr-o undă negativă „a” (generată de
fotoreceptori) urmata de o unda pozitiva „b”(generate de celulele Muller și
celulele bipolare)
 Alte variante tehnice includ: „flicker ERG”(stimularea exclusivă a conurilor
printr-un stimul luminos intens repetitiv) și „multi-input ERG”(permite
înregistrarea obiectiva a câmpului vizual)
 În „pattern-ERG” prezentarea unui stimul luminos în formă de tablă de șah
generează un răspuns bifazic care pare să aibă origine la nivelul celulelor bipolare
și ganglionare
 Aceasta ultimă metodă are aplicație directă în evaluarea leziunilor precoce din
glaucom
 Eversarea pleoapelor pentru îndepărtarea de corpi străini și a secrețiilor
 Întoarcerea pleoapelor se efectuează în scop explorator când trebuie să examinam
conjunctiva pleoapei
 Procedura se aplică când există senzația de corpi străini, conjunctivită
 Procedura îşi demonstrează eficacitatea în îndepărtarea corpilor străini și a
secrețiilor
5. Materiale necesare  Pentru întoarcerea pleoapei superioare se pot folosi degetele, bețișor cu vată în
vârf, depărtător Desmarres
6. Pregătirea  Pacientului i se explică procedura și necesitatea ei
pacientului  Pacientului i se face o anestezie de suprafață prin instilații conjunctivale
7. Efectuarea procedurii  Pacientul este aşezat pe scaunul biomicroscopului, este rugat să lase puţin capul
pe spate și să privească în jos
 Apoi cu degetul mijlociu al aceleiași mâini (bețișor cu vată în vârf) se apasă în
pliul de flexie al pleoapei în timp ce simultan ridicăm genele în sus; când genele
sunt scurte vom prinde uşor pielea marginii ciliare a pleoapei
 După examinare revenirea pleoapei în poziţie normală se produce spontan prin
reflexul de clipit, în caz contrar împingem cu degetele marginea ciliară în jos
 Uneori este necesară examinarea conjunctivei palpebrale posterioare, pentru
aceasta vom practica dubla pliere a pleoapei superioare; în acest caz se utilizează
334
un depărtător Desmarres cu care vom întoarce pleoapa superioară, după care se
depărtează Desmarres-ul spre anterior descoperind astfel conjunctiva palpebrală
posterioară și fundul de sac conjunctival superior
 Reorganizarea locului:
Se strâng materialele folosite și se aşează la locul lor și cele de unică
folosinţă se aruncă
8. Îngrijirea pacientului  Se șterge surplusul de lacrimi cu o compresă și se administrează picăturile
recomandate de medic
I-5.5. Tonometria oculară

1. Definiție  Este o metodă de măsurare a presiunii intraoculare cu ajutorul unui aparat
numit tonometru.
 Există mai multe tipuri de tonometrii care au la bază același principiu:
o Măsurarea deformării corneei sub acţiunea unei forțe externe
2. Indicații  Control oftalmologic de rutină, mai ales la persoanele cu vicii de refracție
 Monitorizarea tratamentului antiglaucomatos.
3. Materiale necesare  Tonometru manual (Schiotz) pentru tonometria prin indentaţie (presiune)
 Tonometru electronic care afișează pe un monitor valoarea tensiunii
intraoculare (TIO)
 Soluţii anestezice oculare
O Informare
O Explicare
O Obţinerea acordului
O Obţinerea cooperării în timpul procedurii
o Nu bea mai mult de 400-500 ml lichid înainte de test
o Nu consumă alcool cu cel puţin 12 ore înainte de test
o Nu fumează
o Se îndepărtează lentilele de contact, la nevoie
o Se aşează bolnavul în decubit dorsal pe o canapea, fără pernă
5. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile
 Se instilează în ambii ochi câte 1-2 picături de soluţie anestezică indicată de
medicul specialist
o Se cere pacientului să rămână nemişcat, să nu tușească, să nu clipească
sau să strângă pleoapele deoarece orice mișcare de acest tip poate mări
presiunea intraoculară
o Pacientul va fi rugat să-şi fixeze privirea asupra unui punct fix de pe
tavan în timp ce se apasă ușor corneea cu tija tonometrului, pentru
câteva secunde
 Se notează valoarea TIO indicată de tonometru
6. Supravegherea  Se anunță pacientul că s-ar putea să aibă o senzaţie de furnicătură la nivelul
pacientului ochiului în următoarele 24 ore
 Se interzice purtarea lentilelor de contact cel puţin 2 ore după efectuarea testului
7. Evaluarea şi notarea  Procedura este eficace dacă:
procedurii o Pacientul respectă instrucțiunile date
o Valorile obținute sunt interpretate corect
 Indentația corneană produsă este apreciată în unități de scală între 0 ( TIO
maximă) și 20 diviziuni (TIO minimă)
o Cu ajutorul unui tabel, unitățile de scală sunt transformate în mmhg (5
unități= 17,3 mmhg, valoarea tensiunii intraoculare)
 Valorile TIO convertite în mmhg sunt considerate normale dacă se situează în
intervalul 10- 21 mmHg.
 Se notează procedura în fișa de consultații /foaia de observație a pacientului
335
I-5.6. Oftalmoscopia directă
1. Definiție  Este un procedeu optic de examinare a polului posterior al globului ocular (corp
vitros, corp ciliar, papila nervului optic, retină, coroidă)
2. Responsabilități  Medicul execută explorarea, asistentul medical pregătește si supraveghează
pacientul
3. Indicații  Boli sistemice: HTA, AVC
 Boli oculare: glaucom, retinopatie diabetică etc.
o Informarea pacientului privind derularea procedurii
o Obţinerea acordului şi a colaborării în timpul examinării
 Pregătire fizică:
o Se instilează o soluţie midriatică (atropină, Mydrum) pentru dilatarea
pupilei
o Se conduce pacientul în camera obscură pentru examinare
5. Efectuarea procedurii  Medicul se aşează aproape de pacient şi cu oftalmoscopul la ochi (oftalmoscop
electric); se apropie la 5 cm de ochiul pacientului, proiectând fasciculul luminos
prin pupilă
 Se examinează ochiul drept al pacientului cu ochiul drept al medicului
oftalmolog şi ochiul stâng cu ochiul stâng al examinatorului
o Imaginea obținută este mărită de 15-20 ori
 Se cercetează papila nervului optic, vasele retiniene, regiunea peripapilară,
regiunea
 Maculară şi periferia retinei
6. Supravegherea  Se explică pacientului că din cauza pupilei mărite s-ar putea să vadă dublu până
pacientului la resorbția soluției midriatice
 Să poarte ochelari fumurii pentru că are fotofobie
 Să evite șofatul şi expunerea la soare (dacă examenul este făcut ambulatoriu).
I-5.7 Dilatarea pupilei

1. Responsabilități  Responsabilitatea asistentei medicale este legată de cunoașterea midriaticelor și
cicloplegicelor și a modului lor corect de administrare
2. Scop  Explorator: instilații de midriatice sau cicloplegice în vederea examinării
fundului de ochi sau a refracției
 Terapeutic: administrare de midriatice și cicloplegice în diverse boli (uveite,
iridociclite, dezlipire de retină operată)
o Procedura se aplică pentru administrarea medicamentelor topice care au
drept rezultat dilatarea pupilei
3. Materiale necesare  Compresie steril
 Picături
4. Pregătirea  Pregătirea psihică: se explică pacientului necesitatea tehnicii; vom explica
pacientului pacientului că picăturile pot induce o senzație de usturime ușoară, încălzire sau
arsură, dar care este tranzitorie
 Pregătirea fizică: se aşează pacientul confortabil pe scaun sau culcat cu ochii
deschiși și privirea ridicată
5. Efectuarea procedurii  Se trage uşor în jos pleoapa inferioară cu mâna liberă sau cu degetul mic al mâinii
care ține flaconul, deschizând fundul de sac conjunctival inferior
 La persoanele anxioase este nevoie să imobilizam și pleoapa superioară pentru a
învinge blefarospasmul
 Strângem apoi flaconul pentru a instila 1-2 picături; nu vom instila mai multe
picături imediat, deoarece urmatoarele picături le spală pe primele și nu vom
crește eficacitatea terapeutică
 De asemenea trebuie să respectăm un interval de minim 3-5 minute între
instilațiile unor coliruri diferite pentru a permite absorbția lor completă
 Pentru a limita efectele adverse sistemice, dar și pentru a crește remanența în
336
sacul conjunctival vor fi obturate căile lacrimale
 Se șterge surplusul de picături cu compresii sterile și se informează pacientul că o
perioade de timp variabilă vederea va fi neclară, neputând efectua diverse
activități (în special cele ce necesită vederea de aproape) și se sfătuiește pacientul
să evite lumina intensă deoarece îl va deranja
 Se strâng flacoanele cu picături și se aşează la locul lor, iar compresele folosite se
aruncă în locul special amenajat
6. Observații  Procedura îşi demonstrează eficacitatea în tratamentul diverselor afecţiuni
oftalmologice sau în depistarea altora

I-6 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A ANALIZATORULUI ACUSTIC
I-6.1. Teste auditive (audiometria tonală liminară)

1. Definiție  Măsurarea acuității auditive a pacientului cu ajutorul audiometrului.
 După natura sunetului întrebuințat, audiometria poate fi:
o Audiometrie tonală
o Audiometrie vocală
2. Indicații  Evaluarea auzului
 Identificarea nivelului și a tipului de hipoacuzie
 Aprecierea eficienței intervențiilor chirurgicale și a protezării auditive
3. Materiale  Audiometru, aparat ce conține soluții tehnice și program de calculator
necesare  Caști auditive
 Vibrator
 Cabină antifonată / insonoră
 Pregătirea mediului
o Acustica încăperii fără reverberații
o Intensitatea sunetelor ambientale trebuie să fie suficient de mică pentru a nu
masca semnalul test
o Nivelul de zgomot ambiental trebuie să corespundă nivelelor stabilite de
normele internaționale
pacientului o Se explică pacientului cum va decurge testarea
o Se instruiește pacientul:
 Să răspundă imediat ori de câte ori aude tonul în căști, chiar și atunci
când are impresia că aude sunetul
 Să se oprească atunci când nu mai aude sunetul
o Despre modalitatea de semnalizare: apăsarea pe buton atunci când pacientul
este perfect sănătos fizic și psihic; ridicarea unui deget; răspuns verbal (este
ultimul răspuns acceptat pentru că vocea poate modifica acustica conductului
auditiv)
o Pacientul nu va fi expus la zgomot cu cel puțin 3 ore înainte de testare
o Se recomandă să fie odihnit, relaxat pentru a se putea concentra în timpul
testării
o Este așezat în camera insonoră, pe un scaun, orientat cu profilul către
audiolog pentru a nu observa mișcările făcute de acesta
5. Efectuarea  Se selectează, în screeningul audiometrului, tonuri pure de sunete, generate
procedurii electronic precum și intervalul între frecvențele semnalelor testate (o octavă)
 Sunetele sintetizate sunt oferite pacientului:
o Prin intermediul unor căști auditive (când se studiază performanța auditivă a
urechii externe și medii)
o Prin intermediul unor vibratoare plasate direct pe craniu (în spatele urechii)
care au rolul de a transmite sunetele direct la urechea internă, pentru a
obține informații precise despre nivelul de auz al acesteia
337
 Sunetele au o intensitate succesiv crescătoare, iar pacientul trebuie să semnalizeze cea
mai mică intensitate la care aude sunetul
o Rezultatul obținut pentru fiecare frecvență (atât pentru cele acute, cât și
pentru cele grave) este denumit prag auditiv și se notează pe un grafic
(audiograma)
o Înregistrarea succesiva a auzului prin stimulare la cască, apoi la vibrator,
permite o estimare destul de precisă a sediului unde s-a instalat leziunea
care a provocat scăderea auzului
 Se testează separat auzul la fiecare ureche, acoperind, pe rând urechea
care nu face obiectul testării
 Se începe întotdeauna cu urechea cea mai bună, procedura de testare
vizând frecvențele conversaționale
 Se reinstruiește pacientul dacă semnalizează în absența sunetului
 Pe graficul audiogramei sunt reprezentate simbolurile corespunzătoare pragurilor de
auz, obţinute pe cele două căi, pentru ambele urechi
 Se utilizează culori diferite:
o Roșie pentru urechea dreaptă
o Albastră pentru stângă
6. Evaluarea şi  Eficiența procedurii este influențată de:
notarea o Capacitatea de colaborare a pacientului (fiind uneori dificil sau imposibil de
procedurii înregistrat la copii sau vârstnici)
o Respectarea condițiilor standard de mediu
o Nivelul de pregătire profesională a personalului care efectuează testarea
 Procedura este eficace dacă:
o Pacientul este bine instruit și colaborează pe toată perioada de testare (
maxim 15 minute)
 Graficele obținute reflectă cu fidelitate pierderile auditive
 Se notează pe audiogramă numele și prenumele pacientului, vârsta, rezultatul
testării
COD PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PROCEDURI DE

Procedură ÎNGRIJIRE SPECIFICE
J PROCEDURI CHIRURGICALE
J-1. Îngrijiri preoperatorii

1. Definiție  Procedură de îngrijire preoperatorie se face pentru intervenția chirurgicală
2. Scop  Reducerea impactului psihologic negativ legat de frica intervenției chirurgicale
 Evaluarea și corectarea eventualelor dezechilibre, tare
 Reducerea impactului biologic asupra organismului
 Reducerea consecințelor și pregătirea unei evoluții postoperatorii favorabile și de
scurtă durată
 Evitarea unor greșeli /neclarități
3. Pregătirea  Materiale în funcție de tipul investigației /tratamentului administrat
materialelor  Materiale pentru toaleta generală și locală cu crearea câmpului operator: apă caldă,
săpun, prosoape, unghieră, pieptene, dezinfectanți tegumente și comprese sterile
dacă se recomandă acoperirea câmpului cu pansament steril
 Sistem de perfuzie, transfuzie, soluții perfuzabile, medicamente în funcție de
tipul tratamentului recomandat
 Sistem pentru efectuarea clismei, a spălăturii vaginale (dacă se recomandă), urinar,
bazinet
 Lenjerie de pat /de corp curate
 Mănuși, echipamente protecție, recipiente colectoare, alte echipamente necesare
pacientului o Are la bază îndepărtarea stresului psihic generat de intervenția chirurgicală ce
urmează a fi efectuată
o Începe de la internare cu prezentarea și ajutarea pacientului să se adapteze la
338
condițiile de spital, de cazare și satisfacerea nevoilor legate de igiena intimă și
servirea mesei
o Ajutarea pacientului să țină legătura cu familia prin asigurarea programului de
vizită
o Respectarea pacientului și a opiniilor sale privind credința /obiceiurile etnice
o Ajutarea pacientului să cunoască medicul și echipa formată din categoriile de
personal, pe toți cei care îl vor ajuta pentru practicarea în cele mai bune
condiții a intervenției chirurgicale și o evoluție postoperatorie cât mai bună
o Câștigarea încrederii pacientului în ceea ce privește o îngrijire de calitate, în
eficiența operației, și vindecarea sa
o Se vor oferi pacientului informaţii clare, pe înțelesul său legate de boală și de
intervenția chirurgicală și care sunt riscurile ei
o Se explică de asemenea care sunt riscurile dacă nu se acceptă practicarea
operației
o Se încearcă în permanență ridicarea moralului pacientului, îndepărtarea fricii
legate de procedură și de o eventuală durere insuportabilă
o Se liniștește pacientul legat de anestezie și de riscurile acesteia
o Când avem un diagnostic (prezumție de neoplasm), sub coordonarea medicului
chirurg se alege modalitatea de informare a pacientului asupra adevărului
privind diagnosticul parțial sau total
o După discuția cu pacientul și informarea acestuia se cere consimțământul
/acceptul scris al acestuia (este responsabilitatea medicului, asistenta medicală
se asigură că pacientul a înțeles toată discuția legată de diagnostic și
intervenția chirurgicală)
o Se programează intervenția
o Se completează lista de operații cu datele pacientului
o Se verifică încă o dată toate documentele medicale ale pacientului
o Se combat anxietatea prin administrarea de anxiolitice și a unui hipnotic, la
recomandarea medicului anesteziat în seara dinaintea intervenției chirurgicale -
pentru asigurarea unui somn liniștit
o Evaluarea paraclinică și corectarea eventualelor deficiențe /tare în vederea
practicării intervenției chirurgicale - se face din momentul internării, fiind
completată pe parcurs până în preziua practicării intervenției
o Evaluarea obligatorie pentru toate tipurile de intervenții chirurgicale: grup
sanguine și Rh, hemogramă, glicemie, uree, probe de coagulare, creatinine,
electroliți serici, probe hepatice, sumar de urină
o Se completează cu următoarele evaluări: radiografie toracică standard,
electrocardiografie+/- consult cardiologic
o În funcție de rezultatele evaluării biologice +/- consult de specialitate - se
corectează pregătirea preoperatorie
5. Supravegherea  Se face evaluarea paraclinică
înainte de operație  Se măsoară și se trec în foaia de observație funcțiile vitale
 Se cântărește pacientul și se apreciază talia pentru dozarea premedicație și a
anestezicelor
 Se semnalează medicului eventualele modificări ale tegumentelor din zonele
prevăzute pentru intervenție cum ar fi semnele de inflamație sau de alergie
 Se notează și se raportează eventualele simptome de infecție a căilor respiratorii
superioare, urinare precum și apariția menstruației la femei
6. Restricționarea  Se scade aportul alimentar oral cu o zi înainte de operație
alimentației  Se vor consuma alimente ușor digerabile până la prânz și 2-3 litri de lichid până la
ora 21,00 din seara dinaintea operației
 Se interzice fumatul cu o seară înainte, precum și consumul de băuturi alcoolice
 Nu se alimentează pacientul în ziua operației
7. Pregătirea  Se face clismă evacuatorie în seara dinaintea operației și în dimineața intervenției,
intestinului dacă aceasta este pe tubul digestive
 Se poate face pregătirea intestinului prin administrarea de Fortrans
339
8. Pregătirea  Măsuri generale
preoperatorie din o Se supraveghează pacientul să nu mănânce, să nu consume lichide și să nu
ziua intervenției fumeze
o Se măsoară funcțiile vitale
o Se apreciază starea generală și comportamentul
o Se comunică medicului eventualele modificări patologice ale funcțiilor
vitale, tusea, coriza, diareea, apariția menstruației la femei, modificări din
zona de intervenție
o Se îndepărtează bijuteriile, peruca, ceasul, protezele (dentare, membrele
artificiale) agrafele de păr, lentile de contact, obiectele de valoare se
predau la aparținători
o Se cere pacientei să își facă toaleta de dimineață fără folosirea machiajului
sau a lacului de unghii, a rujului pentru o bună observare a extremităților
o Se strânge părul într-o bonetă, sau se împletește în coadă, iar pacientul
îmbracă o pijama curate, deschisă sau cămașă de noapte la femei
o Se pregătesc documentele: foaia de observație, analizele, radiografiile care
însoțesc pacientul în sala de operație
 Administrarea premedicației
o Se administrează medicația preanestezică cu 60 minute înainte de operație
în administrarea parenterală, dacă administrarea este orală se poate face
cu 45 minute înainte de operație
o Se interzice pacientului să se mai ridice din pat după administrarea
premedicației deoarece are acțiune sedativă și deprimă circulația,
determinând hipotensiune arterial ortostatică
o Se predau obiectele de valoare, bijuteriile familiei sau în lipsa acestora
asistentei de salon care le preia cu proces verbal și le predă asistentei șefe
 Transportul pacientului la sala de operație
o Se realizează transportul pacientului cu un mijloc adecvat stării sale - targă,
brancardă, pat rulant, bine acoperit și însoțit de asistentă
o Se evită transportul prea devreme la sală pentru a nu stresa pacientul
o Se verifică lista operatorie (data, ora, regiunea operatorie)
9. Pregătirea  Se aerisește salonul
salonului  Se schimbă lenjeria patului, aleza, mușamaua, traversa
postoperator  Se verifică instalația de oxigen și/sau de aspirație
 Se pregătesc: stativ, tensiometru cu stetoscop, trusă de perfuzat, soluții
perfuzabile, medicamente prescrise de medic pentru perioada postoperatorie,
tăviță renală, alte materiale în fucnție de tipul intervenției și de îngrijiri (borcan
de drenaj, de aspirație etc.)
 Se pregătește de asemenea bazinet, urinar
10. Evaluarea şi  Notarea procedurii
notarea procedurii o Notarea codului de procedură /procedura efectuată în foaia de observație,
la recomandarea medicului, în etapa preoperatorie
o Se consemnează eventualele aspect patologic: culoarea, consistența,
prezența sângelui, puroiului, mucusului
o Se înregistrează rezultatele investigațiilor, valorile parametrilor
monitorizați (temperatură, puls, tensiune arterială, respirație)
 Bilanț pozitiv
o Pacientul își învinge teama și capătă încredere în echipa operatorie
o Pacientul colaborează scopul de a reduce impactul actului operator este
atins
 Bilanț negativ
o Pacientul nu îți poate învinge teama și nu are încredere în echipa medicală
și de îngrijire
o Pacientul nu comunică, cu personalul medical și pot scăpa unele informaţii
importante, nu colaborează și procedurile de îngrijire se aplică cu greutate
o Pot apărea probleme intraoperatorii și/sau complicații postoperatorii
11. Responsabilitățile  Să asigure pregătirea fizică și psihică a pacientului
340
asistentului  Să asigure pregătirea materialelor și a investigațiile recomandate în vederea
medical practicării intervenției chirurgicale
 Monitorizarea și înregistrarea funcțiilor vitale
 Aplicarea tratamentelor pentru corectarea unor dezechilibre, tare
 Respectarea normelor de asepsie și antisepsie
J-2. Îngrijiri preoperatorii specifice

1. Definiție  Procedură preoperatorie pentru intervenția chirurgicală
2. Scop  Corectarea deficiențelor constate la evaluarea pacientului
 Restabilirea echilibrului fiziologic pentru o bună suportabilitate a actului operator
 Evitarea complicațiilor grave în timpul intervenției sau în postoperator
3. Indicații  Pacienți cu risc operator crescut creat de aparatul sau organul pe care se va interveni
 Pacienți cu afecțiuni preexistente: cardiovasculare, pulmonare, hepatice, renale,
diabet zaharat
4. Măsuri specifice  Măsuri specific legate de aparatul sau organul pe care se va desfășura operația
 În cazul intervențiilor pe APARATUL RESPIRATOR se practică:
o Aspirarea secrețiilor traheo-bronșice
o Medicație specific: fluidifiante ale secrețiilor, expectorante,
bronhodilatatoare
o Intubația cu sonde speciale - sonda CARLENS( prezintă 2 brațe, câte unul
pentru fiecare bronhie) când este necesară excluderea temporară a unui
plămân sau pentru a preveni inundația bronşică cu secreții (ex. Chist hidatic)
 În cazul operațiilor pentru stenoză pilorică și a operațiilor pe STOMAC
o Montarea unei sonde nazo-gastrică de aspirație a stazei gastrice, cu 3-4 zile
înainte de operație
o Spălătura gastrică în seara dinaintea operației
 În caz de OCLUZIE INTESTINALĂ
o Aspirație nasogastrică
o Reechilibrare hidroelectrolitică intravenoasă
 În cazul intervențiilor pe COLON ȘI RECT
o Golirea conținutului colonului cu 48-72 de ore înaintea operației prin:
 Regim alimentar cu puține reziduuri (carne, brânză, ouă, lapte, iaurt)
 Regim exclusive hidric cu 24 ore înaintea operației
 Administrarea de soluții hipertone cu 24 ore înainte operației:
Fortrans (care nu este metabolizat de flora intestinală și nu se
absoarbe prin mucoasa intestinală)
 Se administrează 4 plicuri dizolvate fiecare în câte 1 litru de
apă (4 litri în total) în seara care precede intervenția, fiecare
litru fiind băut într-o oră
 Reechilibrare hidroeletrolitică parenterală
 Clisma evacuatorie în cazul în care administrarea fortransului este
contraindicată (stare generală alterată, insuficiență cardiacă,
hipertensiune arterial etc.)
 Aseptizarea colonului prin administrarea parenterală de antibiotic
 Măsuri specifice legate de afecțiunile preexistente
o Se recomandă obținerea avizului de la medicul de specialitate (diabetolog,
cardiolog, gastroenterolog, neurolog etc.) Cu specificare riscului anestezico-
chirurgical și eventual a măsurilor terapeutice necesare pre- și postoperatorii
o Se vor evita intervențiile pentru afecțiuni cronice în primele 6-12 luni după un
infarct miocardic acut, accident vascular cerebral
o Se convertește medicația cardiacă și antihipertensivă sau de reglare a
glicemiei pe cale orală în terapie parenterală până la reluarea tranzitului și
alimentației postoperator
o Se face reechilibrarea hematologică parenterală (transfuzii) în cazul
pacienților cu anemie severă postoperator
 Se aplică măsuri specifice pentru PACIENȚII HEPATICI:
341
o Dieta hipercalorică, predominant glucidică
o Vitaminoterapie
o Reducerea aportului de proteine pentru a scădea riscul de apariție a
encefalopatiei portale (la cirotici)
o Se recomandă profilaxia riscurilor: infecțios, tromboembolic și al
hemoragiilor digestive acute „de stres” la pacienții cu risc major
procedurii o Notarea și înregistrarea parametrilor funcțiilor vitale
o Notarea și supravegherea bilanțului hidric
o Notarea procedurilor aplicate în vederea corectării dezechilibrului hidric și a
tarelor organice
 Bilanț pozitiv
o Corectarea deficiențelor
o Restabilirea echilibrului fiziologic
o Asigurarea unei bune pregătiri a organismului pentru practicarea intervenției
chirurgicale
o Prevenirea complicațiilor intra- și postoperatorii
o Bilanț negativ
o Pacientul nu reacționează la tratamentele aplicate
 Crește perioada de pregătire preoperatorie, dar și riscurile intra și postoperatorii.
6. Responsabilitatea  Să asigure pregătirea fizică și psihică a pacientului
asistentului medical  Să asigure pregătirea materialelor și a investigațiile recomandate în vederea practicării
intervenției chirurgicale
 Monitorizarea și înregistrarea funcțiilor vitale
 Aplicarea tratamentelor pentru corectarea unor dezechilibre, tare
 Respectarea normelor de asepsie și antisepsie
J-3. ABLAȚIA FIRELOR DE SUTURĂ SAU A AGRAFELOR

1. Definiție  Ablaţia firelor de sutură cutanată este un act medical prescris de medic, realizat la
nivelul unei plăgi cicatrizate
2. Responsabilități  Decizia de îndepărtare a firelor de sutură o ia medicul după 3-10 zile de la operație,
în funcţie de localizarea şi evoluţia plăgii, precum şi de tehnica de sutură utilizată
(fire sau agrafe)
3. Materiale necesare  Un câmp steril
 O pereche de pense sterile tip Kocher
 Un scalpel sau o foarfece mică sterilă
 O pensă pentru scos agrafe, sterilă în cazul îndepărtării agrafelor
 O pereche de mănuşi sterile
 Un flacon cu ser fiziologic
 Un flacon cu soluţie iodată (tip betadină)
 Bandelete autoadezive sterile
 O tăviță renală pentru colectarea materialelor folosite
4. Pregătirea  Se informează pacientul despre procedură pentru a obține cooperarea
pacientului  Se instalează confortabil
 Se asigură pacientul că procedura este indoloră, poate să resimtă o foarte ușoară
pișcătură
 Se solicită pacientului să semnaleze orice durere apărută în timpul procedurii şi să
nu pună mâinile pe plaga suturată
5. Efectuarea procedurii  Se verifică prescripția medicală, încă o dată, pentru a ne asigura asupra datei de
îndepărtare a firelor de sutură sau a agrafelor precum şi a metodei de realizare (de
către asistenta medicală de la sala de pansamente)
 Se îmbracă mănuşi sterile de cauciuc
 Se îndepărtează pansamentul şi mănușile utilizate
 Se spală din nou mâinile
 Se observă aspectul plăgii pentru a decela eventuale puncte de infecție şi /sau o
342
cicatrizare proastă
 Se avertizează medicul în caz de cel mai mic dubiu
 Se deschide trusa cu materiale sterile conservându-se sterilitatea acestora
 Se îmbracă mănuşi sterile de cauciuc
 Se curăță plaga cu comprese sterile îmbibate într-o soluţie antiseptică conform
prescripției medicului şi se lasă liberă
 În caz de sutură în puncte separate:
o Se localizează primul fir, menținând nodul cu o pensă sterilă şi decolându-
se uşor de piele
o Se secționează capătul firului puţin mai sus de piele
o Se trage uşor firul totdeauna spre centrul plăgii
o Se pune firul pe o compresă uscată pentru a ne asigura de îndepărtarea
totală a firelor
o Se procedează în aceiași manieră pentru fiecare fir pus
 La sfârşit, se poate aplica o bandeletă autoadezivă pentru a consolida cicatrizarea
plăgii dacă aceasta pare fragilă în momentul îndepărtării firelor
 În caz de sutură cu agrafe:
o Ablaţia se realizează progresiv, ea necesitând în prealabil desfacerea
acestora
o Se îndepărtează numai o agrafă din două
o Pentru aceasta, se fixează agrafa cu o pensă sterilă ținută într-o mână, iar
cu cealaltă mână (de regulă mâna dominantă) se ține pensa de pus agrafe
astfel încât să poată fi deschisă
o Se fixează uşor pensa Michel pe mijlocul agrafei apoi se închide /strânge
delicat
o Extremitățile agrafei trebuie apoi să se extragă din piele fără durere
pentru pacient
o Se pune agrafa pe o compresă uscată şi se procedează în aceiași manieră
pentru fiecare din agrafele restante
o Se verifică apoi ablația în totalitate a agrafelor recomandate de medic
6. Supravegherea  Se supraveghează plaga în cursul îndepărtării materialului de sutură (semne de
pacientului infecție, dezunirea marginilor suturate, durerea pacientului)
 Se instruiește pacientul să facă duş în zilele următoare şi nu baie în cadă
 Se educă pacientul să supravegheze plaga şi igiena după întoarcerea la domiciliu
J-4. Îngrijiri pre și post operatorii în afecțiunile oculare chirurgicale

1. Îngrijiri preoperatorii  Se pregătește pacientul pentru intervenția chirurgicală (dacă medicul indică şi
pacientul îşi dă acordul) astfel:
o Se pregătește pacientul psihic (informare, explicare, obţinerea
consimţământului informat)
o Se face pregătirea preoperatorie locală prin:
 Tunderea genelor cu o forfecuță unsă cu vaselină, în timp ce
pacientul stă în poziţie semișezândă pe scaunul oftalmologic, cu
ochii închiși ca atunci când doarme
 Verificarea permeabilității canalului lacrimal prin injectarea unei
soluţii saline (ser fiziologic) prin orificiul intern inferior al
canalului lacrimal, cu un ac bine adaptat la o seringă de 1-2 ml
 Spălarea ochiului prin instilarea repetată a unei soluţii izotone (ser
fiziologic) pentru îndepărtarea cililor şi a secrețiilor oculare
o Se măsoară şi se notează funcțiile vitale şi vegetative: t°, p, TA
o Se măsoară tensiunea intraoculară în caz de glaucom
o Se administrează soluţii micotice local, iar pe cale generală, diuretice
indicate de medic
o Se sistează alimentația cu cel puţin 12 ore înainte de operație (în caz de
anestezie generală)
o Se face clismă evacuatoare dacă medicul indică (în seara premergătoare
intervenției)
343
o Se recoltează produse biopatologice pentru examene de laborator:
glicemie, uree, TS, TC, examen sumar de urină, examen citobacteriologic
al secreției oculare
o Se perfuzează i.v. Manitol 10%, în dimineaţa zilei intervenției, la indicația
medicului
2. Îngrijiri  Se supraveghează şi se ajută pacientul în desfăşurarea activităţilor de bază:
postoperatorii o Alimentare, igienă, eliminare întrucât există riscul de accidentare mai ales
la cei cu binoclu
 Se schimbă pansamentul ocular la indicația medicului
 Se face tratamentul topic prescris, cu soluţii sau unguente pentru a preveni
infecțiile, a reduce inflamația şi a stimula vederea
 Se verifică acuitatea vizuală şi presiunea intraoculară şi se recomandă ochelari,
de regulă cu dioptrii mai mici decât înainte de operație
 În cazul intervențiilor prin facuemulsionare, se face o incizie foarte mică prin care
se introduce cristalinul foldabil (transplant de cristalin), iar pacientul nu necesită
internare în spital
o Se recomandă revenirea la control a doua zi şi apoi la intervale fixate de
medic, în funcţie de evoluţia locală
J-5. Drenajul chirurgical

1. Definiții  Drenajul constă în scurgerea lichidelor conţinute într-o plagă, într-un organ sau
într-o cavitate patologică cu ajutorul unui dren, unor meșe care se lasă pe loc sau a
unor laniere în scopul obținerii unei cicatrizări rapide
 Drenul este un tub suplu sau rigid, din cauciuc, material plastic, care servește la
evacuarea lichidelor patologice dintr-o plagă
 Lanierele sunt din cauciuc, ondulate, sterile şi sunt plasate într-o regiune unde se
produce o colecție
 Meșa este o bandă fină din pânză de bumbac care se introduce într-o plagă sau într-
o fistulă, pentru a împiedica închiderea printr-o cicatrizare prea rapidă şi a facilita
astfel scurgerea serozității
2. Indicații  Drenarea puroiului, a unei infecții, colecții
 Epanșamente pleurale
 Evacuarea lichidului în perioada post operatorie
3. Materiale necesare  Este nevoie de un cărucior supraetajat, curat şi decontaminat
o Pe etajul superior se aşează tot ce este steril şi curat
 Trusă pentru pansamente conţinând:
 Pense Kocher
 Un bisturiu sau o foarfece sterilă
 Un ac de siguranță steril în caz de laniere
 Câmp steril
 O pereche de mănuşi sterile
 Soluţii antiseptice iodate tip betadină
 Ser fiziologic
 Benzi adezive
 Material protector pentru pat
 Mănuşi nesterile
o Pe etajul inferior
 Tăviţe renale
 Saci pentru colectarea deşeurilor
 Un container pentru ace
4. Efectuarea procedurii  Se îndepărtează pansamentul murdar cu o pensă sau cu o mănușă de unică folosinţă
 Cu o foarfecă sterilă, se despică compresele în „y”, cu condiția să fie puse apoi într-
o pungă sterilă
o Se îndepărtează acul de siguranță vechi astfel:
o Se prinde acul cu o pensă anatomică;
o Se fixează cu pensa Kocher şi apoi se deschide cu pensa anatomică
344
o Se depun pensa Kocher şi acul de siguranță în recipientul rezervat
 Se curată şi se dezinfectează plaga începând cu partea cea mai curată
 Se curată în jurul drenului prin mișcări circulare sau centrifuge
 Se fixează drenul, se trece acul de siguranță prin dren și se închide apoi cu o pensă
anatomică
 Se taie segmentul de dren aflat deasupra acului de siguranță
 Dacă trebuie să se injecteze un antibiotic:
o Se dezinfectează drenul
o Se clampează apoi drenul cu o pensă Kocher
o Se înțeapă drenul pe partea laterală, sub pensă şi se injectează soluţia
o Se îndepărtează seringa şi acul
o Se declampează tubul de dren
 Se înconjoară drenul cu comprese sterile crestate pe mijloc
 Se acoperă apoi partea de deasupra drenului cu alte comprese necrestate
 Se fixează prin bandajare sau cu benzi adezive hipoalergice
 Se observă zilnic aspectul lichidului, cantitatea și se notează în foaia de observație
5. Observații  Îndepărtarea drenului se face la recomandarea medicului, atunci când nu se mai
scurge lichid
J-6. Drenajul pleural

1. Definiție  Drenajul pleural este o manevră medicală aseptică (intervenție chirurgicală)
având ca scop introducerea intrapleurală a unuia sau mai multor tuburi sterile de
dren, racordate la un sistem de aspiraţie, destinat evacuării conţinutului patologic
pleural
 El se compune dintr-un tub suplu de 1 cm diametru, plasat între cele 2 foițe
pleurale şi dintr-un sistem de aspiraţie exterior adaptat la o sursă de vid
 Procedura este executată, în exclusivitate, de către medic, care este ajutat de
asistentul medical, aceasta realizându-se în sala de operație
2. Responsabilități  Manevra va fi efectuată în condiţii corecte de asepsie, de către medic (chirurg,
pneumolog, ATI-st), cu ajutorul asistentei medicale
3. Indicații  Indicaţii:
contraindicații o Evacuarea unui pneumotorax spontan /accidental /iatrogen semnificativ
o Evacuarea unui hemotorax spontan/accidental/iatrogen
o Evacuarea unei colecții pleurale purulente constituite (empiem pleural)
o Tulburări de coagulare
o Incertitudinea diagnosticului medical
4. Materiale necesare  Masă sterilă pentru instrumentar
 Porttampon, tampoane, soluţie dezinfectantă (alcool iodat, betadină)
 Anestezic (Xilină 1% 20 ml)
 Seringi sterile de 10-20 ml şi ace pentru injecţii intramusculare 2 pense Kocher
Bisturiu cu lamă fină
 Comprese sterile, pansamente sterile, leucoplast
 Foarfec steril
 Ac, portac şi fire de ață /nylon nr. 8 sterile
 Tuburi pentru drenaj pleural (tip Monaldi sau Nelaton, nr. 14-20)
 Borcan steril, gradat, cu ser fiziologic /apă sterilă şi racord steril pentru fixarea
drenului pleural la borcanul de drenaj
 Eprubete pentru eventuale prelevări de laborator
 Materiale pentru supraveghere:
o Monitor cardiac
o Aparat de măsurat TA
o Pulsoximetru pentru măsurarea saturației de oxigen
345
pacientului o Informarea pacientului asupra intervenției şi necesității efectuării
acesteia şi obţinerea consimţământului bolnavului
o Pacientul condus în sala de operație
o Verificarea radiografică (faţă şi profil) a colecției pleurale şi
identificarea acesteia prin examenul clinic, cu alegerea sediului
toracotomiei
o Verificarea TA, pulsului şi a rezultatelor examenelor de laborator (Hb,
Ht, grup sangvin, Rh, TS, TC, trombocite, fibrinogen)
o Administrarea premedicației cu 30 min. Înaintea intervenției: codeină 1-3
cp, atropină 1 mg. S.c. Sau i.m. Şi diazepam 5-10 mg im. (dacă nu există
contraindicații)
o Pregătirea instrumentarului şi verificarea obligatorie a funcţionării
corecte a sistemului de drenaj aspirativ
o Plasarea pacientului în decubit dorsal (pentru toracotomia efectuată pe
cale anterioară) sau în decubit lateral pe partea sănătoasă (în cazul
abordului pe linia axilară mijlocie)
6. Efectuarea procedurii  Pregătirea aparatului de aspiraţie:
o Se scoate din ambalajul steril, se verifică integritatea
o Se umplu rezervoarele (borcanele) cu apă sterilă (cel pentru aspiraţie la
nivelul prescris)
o 20 cm coloană de apă, celălalt care aspiră aerul conținut în spaţiul
pleural, 500 ml, în funcţie de marca aparatului
o Se branșează la dispozitivul de vidare, se unește cu aparatul de aspiraţie,
se verifică funcționalitatea sa
o Se protejează extremitatea tubului steril care va fi racordat la drenul pus
în spaţiul pleural
o Se pregătește monitorul pentru supravegherea cardiacă, tensiometru şi
pulsoximetru
 Realizarea câmpului aseptic:
o Se reperează zona aleasă de medic pentru drenaj
o Se depilează larg zona toracică dacă este necesar
o Se spală, se decontaminează locul puncţiei cu betadină
 Pregătirea mediului:
o Se aşează o masă adaptabilă la suprafața patului pe care se aşează
materialul steril
o Se pregătește căruciorul cu materiale de urgenţă
o Toate persoanele prezente trebuie să poarte mască şi calotă
o Se face spălarea chirurgicală a mâinilor
o Se ajută medicul să îmbrace halatul steril şi mănusile sterile
7. Toracostomia pe tub  Verificarea clinică şi radiologică a prezenței colecției pleurale
prin pleurotomie  Alegerea atentă a sediului toracostomiei
minimă  Poziționarea adecvată a pacientului
 Aseptizarea riguroasă a tegumentelor cu betadină
 Realizarea anesteziei locale cu Xilină 1% (5 mg/kg), prin infiltrarea spaţiului
intercostal plan cu plan şi așteptarea instalării efectului anesteziei (minim 3
minute)
 Aşezarea câmpurilor sterile operatorii
 Incizia tegumentelor cu bisturiul, paralel cu marginea superioară a coastei ce
delimitează inferior spaţiul de toracostomie fixat, pe o lungime de 1-2 cm
 Disocierea cu pensa Pean introdusă perpendicular pe planul toracic a planurilor
moi (mușchi intercostal), până la pleura parietală
 Verificarea digitală a libertății cavităţii pleurale prin breșa produsă instrumental
 Introducerea tubului de toracostomie cu ajutorul unei pense curbe, cu avansarea
atraumatică a drenului superior şi anterior, maxim 15 cm
 Pensarea tubului de dren cu o pensă Kocher
 Fixarea la piele a tubului de dren prin coasere cu fir de ață sau nylon
346
 Racordarea tubului de dren pleural la sistemul de aspiraţie
 Depensarea tubului de dren pleural și verificarea acumulării lichidului în borcan
/sistem de drenaj pleural
 Dacă cantitatea de lichid pleural este mare se va pensa tubul pentru a preveni
revenirea prea rapidă a plămânului
 Medicul realizează pansamentul steril în jurul drenului
 Verificarea radiologică a poziției intraplurale a drenului şi a expansionării
pulmonului (radiografie de faţă şi profil)
 În tot timpul punerii drenului, asistenta supraveghează faciesul pacientului,
frecvenţa respiratorie, saturația în oxigen, frecvenţa cardiacă, durerea, percepția
8. Supravegherea  Aşezarea pacientului în poziţie antalgică (ridicat pe 3 perne, la 45°)
postoperatorie a  Plasarea borcanului de drenaj la minim 50 cm sub nivelul toracostomei
pacientului  Verificarea poziției tubului de dren în borcanul de aspiraţie (2 cm sub nivelul
lichidului steril din borcan) și verificarea aspirației
 Verificarea etanșeității sistemului de drenaj
 Verificarea permeabilității tuburilor
 Absența cudurilor tubului de dren
 Supravegherea atentă a aspectului şi cantității de lichid drenate
 Pensarea drenului la fiecare evacuare a conţinutului borcanului de drenaj
 Manevrarea pacientului şi deplasarea sa se va face numai după pensarea drenului
 Se monitorizează funcțiile vitale: T°, P, TA, R
 Se monitorizează durerea şi nivelul de anxietate al pacientului
9. Evaluarea şi notarea  Notarea procedurii:
procedurii o Notați în registru şi în dosarul /planul de îngrijire data, ora și persoana
care a efectuat drenajul pleural
o Descrieţi reacția pacientului şi starea sa
o Consemnați orice manifestare care ar putea surveni în starea pacientului
și anunțați medicul la nevoie
 Bilanț pozitiv
o Pacientul are o stare de confort.
o Pacientul este mulțumit de îngrijirile primate
o Sistemul de aspirație/ drenaj funcționează
 Bilanț negativ /Măsuri:
o Pacientul acuză dureri, pe tubul de dren apare sânge – se anunță
medicul, se administrează antalgice, hemostatice la recomandarea
acestuia
o Dispneea se accentuează – se anunță medical și pacientul va fi condus la
radiologie să facă radiografie pentru poziția drenului
10. Suprimarea drenului  Suprimarea drenului se va face la 24 ore după ce nu a mai evacuat aer sau când
pleural cantitatea de lichid drenat scade < 50 ml/24 ore
 În cazul pneumotoraxului menținerea drenului durează 7 zile, având ca scop
pleurodeza efectul direct iritant al drenului şi instilarea pe dren a 1-2 ml din soluţii
iritante sterile, 3-4 zile
 Înainte de suprimarea drenului, acesta va fi pensat 24 ore, cu verificarea la pensare
şi după 24 ore a reexpansionării pulmonului şi absenței colecțiilor reziduale
 Suprimarea drenului pleural se va efectua de către medic
 Plasarea pacientului în decubit lateral pe partea sănătoasă sau decubit dorsal
înlăturarea aseptica a pansamentului, iodarea tegumentelor din jurul tubului de
dren
 Secționarea firelor ce fixează drenul la piele cu un foarfec steril
 Pensarea tubului tangent la piele cu o pensă Kocher
 Bolnavul va respira cu glota închisă
 Se fixează tegumentele de la nivelul pleurotomiei între index şi police
 Se retrag lent primii centimetri ai drenului, apoi rapid
 Pasarea sterilă a plăgii de toracotomie şi fixarea pansamentului
11. Complicații în cursul  Complicațiile oricărei puncții pleurale
347
drenajului pleural  Complicații specifice drenajului pleural:
o Edem pulmonar acut ex vacuo
o Malpoziţia subpleurală a drenului
o Durere locală prin lezarea unui nerv intercostal
o Emfizem subcutanat
o Infecția lichidului pleural de la exterior
o Supurația pe traiectul drenului
o Astuparea drenului
o Ieşirea drenului
o Hemoragii exteriorizate pe dren (debit > 100 ml/h impune hemostaza
chirurgicală)
J-7. Intubația traheală (IOT)

1. Definiție  Intubația traheală (IOT) este cea mai bună metodă de asigurare a unei căi
aeriene patente şi protejate intraresuscitare
 Dacă este corect efectuată realizează următoarele:
o Cale aeriană patentă
o Cale aeriană protejată
o Posibilitatea aspirației căilor aeriene
o Posibilitatea de a ventila adecvat pacientul în timpul compresiilor
toracice
o Eliberarea unui membru al echipei de resuscitare
 Cale alternativă pentru administrarea de droguri
 Tentativa de intubare impune întreruperea compresiilor toracice dar, odată
asigurată calea aeriană, ventilațiile se pot desfășura fără oprirea compresiilor
 Salvatorul antrenat în managementul avansat al căilor aeriene trebuie să
efectueze laringoscopia directă fără întreruperea compresiilor toracice
o O scurtă pauză în efectuarea compresiilor este necesară doar când
sonda trece printre corzile vocale
o În caz contrar, pentru a evita întreruperea compresiilor toracice,
tentativa de intubaţie este amânată până la reluarea circulaţiei
spontane
 În anumite situaţii laringoscopia directă şi tentativa de intubaţie pot fi
imposibil de efectuat sau pot induce prin ele însele deteriorări în starea
pacientului
 Asemenea circumstanțe includ epiglotita, patologia faringelui (flegmoane,
tumori), trauma cerebrală (unde laringoscopia poate conduce la creşterea
importantă a presiunii intracraniene), trauma vertebrală cervicală (gesturile
intempestive pot transforma o leziune amielică în una cu interesare mielică)
o Acestor situaţii le sunt rezervate tehnici alternative (laringoscopia cu
fibră optică, cricotiroidotomia)
2. Dezavantajele IOT  Necesită instruire specială și experienţa
 Poate agrava o obstrucție aeriană de tipul epiglotitei
 Există riscul leziunilor locale: dinți, limbă, palat moale, boltă palatină, epiglotă
 Poate agrava eventualele leziuni ale coloanei cervicale
3. Indicații  Indicații IOT:
contraindicații o Stopul cardio-respirator
o Pacienți care nu ventilează în mod eficient:
 Frecvența respiratorie <5/min sau >30/min
 Apare în cazul statusului astmatic sau edemului pulmonar acut
 Hipertensiunea intracraniană
o Trauma: gcs<8 sau gcs<12 și în scădere vizibilă, traumatisme cranio-
cerebrale, faciale, volete costale, arsuri la nivelul feței și căilor aeriene
superioare, inhalare de fum
o În cazul în care există risc de aspirație: pacienți comatoşi cu gcs<6,
stomac plin, în cazul în care este necesară spălătura gastrică la
348
pacienții inconștienți
o În intoxicațiile cu gaze și la înecați la care este necesară furnizarea
unei fracții de oxigen maxime
o Aspirația secrețiilor bronșice sau spălătură bronşică
o În cazul pneumotoraxului, intubația se realizează după efectuarea
drenajului pleural
 Contraindicațiile relative ale IOT sunt:
o Laringita acută, traumatisme laringiene, edem laringian
 Corpi străini în căile aeriene superioare
 Infecții ale oro-faringelui, abcese sau complicații locale cu risc
hemoragic
o Intubația la pacienții cu leziune de coloană cervicală se face cu
menținerea capului în poziție intermediara de către o altă persoană
4. Materiale necesare  Mărimea sondei de IOT diferă în funcție de vârstă, sex și tipul constituțional:
o Femei și bărbați de constituție mică: 7-7,5
o Femei si bărbați de talie mare: 8-8,5-9
o Copii: (16 + vârsta) /4
 Laringoscop, în cele mai multe din situaţii laringoscop cu lama curbă tip
Macintosh
 Sonde traheale din material plastic siliconat, hipoalergenic, care au în structura
lor:
o Un balon gonflabil situat la extremitatea distală a sondei (care se
gonflează prin intermediul unui tub extern prevăzut cu supapă
unidirecțională)
o Un balonaș de control şi un racord situat la extremitatea proximală a
sondei la care se va adapta balonul Ambu sau tubulatura aparatului de
ventilație mecanică
 Valoarea imprimată cu caractere groase la nivelul 1/3 distale a
sondei arată valoarea în mm a diametrului intern al sondei.
Sondele cu diametrul intern cuprins între 7mm şi 9mm sunt
potrivite pentru marea majoritate a adulților
 Valorile imprimate cu caractere subţiri şi dispuse în lungul
sondei măsoară lungimea acesteia în cm. Aceste valori sunt de
mare importanță pentru a evita, fie intubația bronhiei principale
drepte prin introducerea în exces, fie plasarea sondei în faringe
prin introducerea insuficientă
 Se va urmări poziționarea sondei cu gradația de aproximativ 24
cm la bărbat şi 22 cm la femeie, măsurat la nivelul comisurii
bucale
 Seringi pentru umflarea balonașului (volumul de aer necesar este (inscripționat
pe balonaș)
 Piesă în „L” şi racord extensibil pentru balonul Ambu
 Mandren
 Pensă MAGILL pentru corpi străini
 Aspirator, sondă dură Yankauer şi sonde de aspiraţie flexibile
 Stetoscop
5. Verificarea poziției  Vizualizarea trecerii sondei printre corzile vocale
sondei de intubație  Observarea expansiunii cutiei toracice, care trebuie să fie simetrică bilateral
 Auscultația murmurului vezicular bilateral
 Lipsa zgomotelor în epigastru
 Prezența vaporilor de apă pe sonda de intubaţie
 Capnografie: detectarea CO2 la sfârșitul expirului
o Nu are valoare absolută, deoarece, în cursul opririi cardiace, valoarea
CO2 expirat este mai mică
 Pet CO2 are o valoare mai mare în detectarea reluării circulației spontane, în
timpul manevrelor RCP (se înregistrează o creștere imediată a acesteia)
 Pulsoximetrie
349
 Gaze arteriale
6. Efectuarea  Se pregătește trusa de intubaţie, balonul pentru ventilație și se verifică
intubației integritatea balonașelor sondelor de intubaţie
 Se deschide cu blândețe cavitatea bucală a pacientului, se îndepărtează
eventualele proteze și lucrări dentare mobile sau corpii străini
 Se aspiră secrețiile, sângele sau lichidul de vărsătură
 Se ține laringoscopul în mâna stângă, iar lama se introduce în cavitatea bucală
pe la nivelul comisurii drepte
 Lama încarcă limba și o împinge spre stânga
 Se avansează sub control vizual până când lama laringoscopului atinge șanțul
glosoepiglotic
 Se exercită o tracțiune pe laringoscop în sus și înainte, mișcare ce ridică limba
și maxilarul inferior
 Sonda ținută în mâna dreaptă este introdusă cu concavitatea în sus în
vecinătatea comisurii labiale drepte și se introduce ușor, sub control vizual, în
orificiul glotic
 Balonașul sondei de intubaţie trebuie să treacă dincolo de corzile vocale (sonda
de intubaţie este introdusă 22-23 cm de la nivelul arcadei dentare)
 După umflarea balonașului se scoate lama laringoscopului din șanțul
glosoepiglotic
 Decompresiunea bruscă a planșeului bucal poate declanșa reflexul de vomă
înainte de a fi securizate căile aeriene
 Se verifică poziționarea sondei prin ascultarea celor 2 arii pulmonare (în
regiunea axilară) și a zonei epigastrice
 Simetria murmurului vezicular și absența zgomotelor hidroaerice la nivel
epigastric arată că sonda este poziționată corect
 Sonda este fixată cu fașă sau fixator de sondă
 Pentru a evita mușcarea sondei, se introduce o pipă Guedel
o În cazul eșecului IOT, este de preferat retragerea sondei și continuarea
ventilației pe mască și balon sau folosirea uneia dintre metodele
alternative
7. Efectuarea  Se poziționează capul pacientului:
intubației oro- o Atunci când este posibil (când nu există suspiciune de leziune de
traheale coloană cervicală) se face extensia capului din articulația atlanto-
occipitală, în scopul alinierii căilor aeriene
 Preoxigenare-ventilaţie pe balon şi mască cel puţin 30 sec. Cu un fio2 (fracția de
inspir=fio2) de minim 0.85 (85% concentrație în oxigen)
 Intubația nu trebuie să dureze mai mult de 30 sec
o Depășirea acestui interval de timp impune reluarea preoxigenării
 Se deschide gura, îndepărtând mandibula cu mâna dreaptă:
o Inspecţie rapidă a cavităţii bucale pentru identificarea eventualilor
corpi străini şi aspirarea acestora dacă este necesar
o Cu laringoscopul în mâna stângă se pătrunde în cavitatea bucală la
nivelul comisurii bucale drepte, astfel încât limba să fie în întregime
spre stânga şi să permită identificarea următoarelor trei repere:
 Amigdalele /lojele amigdaliene:
 Nu introduceți lama laringoscopului cu toată lungimea
 Căutați reperul
 Lueta. Împingeți lama către stânga încărcând limba din
aproape în aproape
 Epiglota. Avansați uşor încărcând baza limbii,
vizualizând epiglota
 Se poziționează vârful lamei laringoscopului în șanțul glosoepiglotic şi se
efectuează o mișcare rectilinie oblic ascendentă în lungul mânerului
laringoscopului ca şi cum ați dori să duceți mânerul laringoscopului la unirea
tavanului cu peretele din faţă
350
o Această mișcare ridică epiglota şi evidențiază corzile vocale
 Se vizualizează glota
 Apertura laringiană este de formă triunghiulară sau rombică, corzile vocale fiind
albe-sidefii
 Compresia cricoidiană (manevra Selick), efectuată de către un ajutor poate
aduce mai bine glota şi corzile vocale în câmpul vizual
 Se aspiră secreţiile, vomismente şi eventualii corpi străini lichizi sau semilichizi
 Se introduce sonda oro-traheală sub control vizual, ținută între degetele mâinii
drepte ca un creion, cu vârful îndreptat în sus şi spre dreapta în direcţia
orificiului glotic
o Sonda este lăsată să alunece pe partea dreaptă a cavităţii
bucofaringiene, astfel încât introducerea acesteia prin orificiul glotic
să se facă „la vedere” şi va progresa până când balonașul depășește
corzile vocale (şi nu mai mult)
o Orice dubiu privind plasarea corectă a sondei trebuie să conducă la
retragerea acesteia şi repetarea întregii secvențe
 Se umflă balonașul în scopul fixării sondei în trahee şi limitării pierderilor
aeriene. Presiunea parietală pe trahee la nivelul punctului de ocluzionare trebuie
să fie sub valoarea presiunii hidrostatice capilare (30mmhg)
 Se atașează balonul Ambu sau aparatul de ventilație mecanică
 Se verifică acuratețea intubației vizual şi prin auscultația toracelui în cele patru
puncte toracice (subclavicular drept, subclavicular stâng, axilar drept, axilar
stâng) şi în epigastru
o Auscultația se va face totdeauna în toate cele cinci puncte şi totdeauna
în aceiași secvență
 Se ventilează cu o frecvență de 10-12 ventilații /min. Administrând O2 în
concentrație cât mai mare
 Se fixează sonda orotraheală la nivelul comisurii bucale cu benzi de leucoplast
/dispozitive speciale.
 Se plasează canula orofaringiană, pentru a preveni obstruarea sondei
o Laringoscopia şi intubația traheii vor dura cel mult 30 sec
o Depășirea acestui interval impune reoxigenarea
o Orice dubiu referitor la plasarea corectă a sondei în trahee duce la
retragerea acesteia, reoxigenare şi reluarea secvenței de intubaţie
8. Configurația  Nerecunoașterea intubării esofagului este cea mai importantă complicație a
poziției corecte a tentativei de intubaţie traheală
sondei de intubație o Acest risc este redus prin utilizarea de rutină a tehnicilor primare şi
traheală secundare de confirmare a poziției corecte a sondei
 Evaluarea primară:
o Observarea expansiunii ambelor hemitorace, auscultația câmpurilor
pulmonare axilar bilateral (murmurul vezicular trebuie să fie simetric)
şi în epigastru (unde nu trebuie să se audă zgomot)
o Semne clinice de confirmare a poziției corecte a sondei de intubaţie
(formarea de condens pe tub, ridicarea peretelui toracic, murmur
vezicular prezent la auscultația câmpurilor pulmonare, lipsa
zgomotelor de intrare a aerului în stomac) nu sunt eficiente în toate
situațiile
 Metodele secundare de confirmare a poziției sondei (concentrația CO2
expirat sau dispozitiv de detecție esofagiană) reduc riscul de nerecunoaștere a
intubării esofagiene
o Dacă există dubii asupra poziției se reia laringoscopia directă pentru a
vedea dacă sonda trece printre corzile vocale
 Nici una dintre tehnicile secundare de confirmare a poziției nu poate face
diferența între o sondă inserată în bronhie principală sau una corect plasată în
trahee
o Există prea puţine informaţii pentru a spune care este metoda optimă
de confirmare a poziției corecte a sondei de intubaţie intraresuscitare
351
o Toate dispozitivele trebuie considerate ca fiind adjuvante ale unei alte
tehnici de confirmare
o Nu există date care să cuantifice eficiența lor în monitorizarea poziției
sondei după plasarea iniţială
 Dispozitivul de detecție esofagiană generează o forță de sucțiune la capătul
traheal al sondei fie prin retracția pistonului unei seringi de volum mare, fie prin
gonflarea unei sfere flexibile comprimate
o Aerul din căile aeriene inferioare este uşor aspirat printr-o sondă
plasată în trahee (al cărei lumen este menţinut datorită cartilagiilor
rigide)
o Când sonda este amplasată în esofag, nu se poate aspira aer (esofagul
se colabează când este generată forța de sucțiune)
o În general, dispozitivul de detecție esofagiană poate fi utilizat cu succes
atât în prezenţa circulaţiei spontane cât şi în stopul cardiac, dar poate
genera confuzii în caz de obezitate excesivă, sarcină avansată sau astm
sever cu secreții traheale în cantitate mare
o În aceste circumstanțe traheea se poate colaba la aspiraţie
 Dispozitivul de detecție a dioxidului de carbon măsoară concentrația de CO2 în
aerul expirat
o Persistența CO2 în aerul expirat după 6 ventilații indică poziţia sondei
în trahee sau în bronhie principală
o Confirmarea poziției sondei deasupra carinei impune auscultaţia
toracelui bilateral, pe liniile axilare medii
o La pacienții cu circulație spontană prezentă, lipsa CO2 în aerul expirat
indică intubația esofagiană
o În timpul stopului cardiac, fluxul sanguin pulmonar poate fi atât de
scăzut încât concentrația de CO2 în aerul expirat este foarte redusă,
iar dispozitivul de detecție nu poate da informaţii asupra poziției sondei
o Prezenţa CO2 în volumul de aer expirat, în timpul resuscitării, este un
indicator de certitudine a poziției intratraheale (sau în bronhie
principală) a sondei; în absența CO2 în aerul expirat, cel mai bine,
poziţia sondei este confirmată printr-un dispozitiv esofagian
o Există o gamă largă de detectoare colorimetrice de CO2, dispozitive
electronice simple şi ieftine care pot fi utilizate atât în spital, cât şi în
prespital
9. Presiunea  Se efectuează în timpul laringoscopiei, de către un ajutor, cu scopul de a preveni
cricoidiană regurgitarea conţinutului gastric cu aspirația consecutivă a acestuia în arborele
(manevra Selick) bronşic
 Dacă este incorect executată sau este aplicată o forță excesivă, ventilația şi
intubația pot deveni mult mai dificile
 Dacă ventilația este imposibilă se reduce sau încetează complet presiunea
aplicată pe cartilagiul cricoid
 Dacă pacientul varsă se eliberează imediat cartilagiul cricoid
 Se aplică în sens anteroposterior, presând inelul cricoidian spre înapoi şi
comprimând astfel esofagul pe versantul anterior al corpului vertebrei cervicale
VI
 Presiunea trebuie menţinută până când sonda traheală este introdusă printre
corzile vocale şi balonașul este umflat
10. Complicații,  Probleme potenţiale în timpul intubației traheii:
incidente și o Particularități anatomice: gât scurt, dentiție proeminentă, mobilitate
accidente redusă a coloanei cervicale
o Fracturi dentare sau ale protezelor fixe
o Vărsătură şi regurgitare
o Trismus
o Traumă facială; arsuri ale feţei
o Intubația esofagiană
o Leziuni ale coloanei vertebrale cervicale
352
 În timpul manevrei de intubaţie pot apărea
o Edentație parțială
o Vărsături și aspirație bronşică
o Declanșarea unor reflexe cu potențial nociv: laringo-vagale -
bradicardie, hipotensiune, laringo- sau bronhospasm sau simpatice:
tahicardie, hipertensiune, aritmii
o Intubația bronhiei drepte, cu ventilarea unui singur plămân
o Pneumotorax
o Deplasarea unei leziuni cervicale instabile
o Intubația cu o sondă necorespunzătoare ca mărime
o Spargerea balonașului sondei
 Complicații:
o Intubația dificilă: la pacienții obezi, la cei cu circumferința mare a
gâtului, la gravide, la cei cu malformații ale arcadei dentare sau la
nivelul feței, trismus, microglosie, prognatism, retrognatism, edem
laringian (Quincke, arsuri de căi aeriene), deviații traheale traumatice
o Intubația esofagiana, nerecunoscută
o Traumatizarea orificiului bucal, a palatului moale, arcadei dentare,
corzilor vocale, cu sângerare secundară
J-8. Aspirația traheo-bronșică

1. Definiție  Aspirația traheobronşică constă în îndepărtarea secrețiilor din trahee şi bronhii prin
introducerea unei sonde cuplate la aspirator fie prin cavitatea bucală, fie prin fosele
nazale, prin traheostomă, prin canula traheală sau prin sonda endotraheală
2. Scop  Prevenirea pneumoniei determinată de stagnarea secrețiilor în căile aeriene la
pacienții imobilizați, la care reflexul de tuse este diminuat sau abolit sau care nu pot
să tușească
3. Recomandări  Se verifică semnele vitale ale pacientului (P, R, TA), zgomotele respiratorii (cornaj,
tiraj, respirație stertoroasă) şi starea generală pentru a putea face comparație cu
starea sa după aspirare
 Se verifică, la indicația medicului, concentrația gazelor sanguine prin recoltarea de
sânge arterial
 Se verifică capacitatea pacientului de a respira profund şi de a tuși, deoarece aceste
manevre ajută la mobilizarea secrețiilor spre partea superioară a arborelui
traheobronşic, facilitând aspirarea lor
 În cazul în care se efectuează aspiraţie nasotraheală, se va face un istoric al
pacientului în ceea ce priveşte deviaţia de sept, polipii nazali, epistaxisul, traumele
nazale etc.
 Diametrul sondelor se aspiraţie trebuie să fie mai mic de jumătate din diametrul
traheostomei sau sondei de intubaţie pentru a minimaliza hipoxia în timpul aspirării
 Aspirația trebuie efectuată regulat, din 3 în 3 ore sau mai des dacă pacientul este
foarte încărcat
 Se verifică aspiratorul
4. Materiale necesare  Sursă de oxigen portabilă sau pe perete
 Balon Ruben cu mască detașabilă
 Aspirator de perete sau portabil
 Sonde de aspirare de diferite mărimi
 Mănuşi sterile şi nesterile, mască facială
 Seringă pentru umflarea balonașului
 Soluţie cu ser fiziologic, flacon cu apă sterilă
 Seringă de 10 ml
 Recipient de colectare
5. Pregătirea  Se explică procedura pacientului chiar dacă nu este total conștient
pacientului  Se avertizează pacientul că aspirarea îi poate provoca tuse tranzitorie şi reflex de
353
vomă (uneori)
 Se poziționează pacientul în poziţie proclivă sau semișezând pentru a ușura
expansiunea plămânilor şi tusea productivă
6. Efectuarea  Se spală mâinile şi se îmbracă echipamentul de protecţie
procedurii  Se pune masca facială
 Se pregătesc două recipiente:
o Unul cu ser fiziologic
o Altul cu apă sterilă
 Folosind tehnica aseptică, se deschide folia protectoare a sondei de aspiraţie
 Se îmbracă mănuşi sterile considerând mâna dominantă sterilă şi cea nedominantă
nesterilă
 Cu mâna dominantă se scoate sonda de aspiraţie din ambalaj şi se înfășoară în jurul
mâinii pentru a nu atinge obiecte sau suprafețe nesterile cu ea
 Cu cealaltă mână, nesterilă se conectează se conectează capătul sondei la tubul de la
aspirator şi se setează acesta la valori cuprinse între 80-120 mmhg
 Cu mâna sterilă se introduce vârful cateterului în recipientul steril cu ser fiziologic
pentru a-l umecta
 Se introduce apoi cu seringa sterilă, soluţie sterilă prin lumenul sondei pentru a
facilita trecerea secrețiilor prin sondă
 Se oxigenează pacientul înainte de aspirare
 Se introduce sonda de aspiraţie pe una din fosele nazale (dacă pacientul este
neintubat), pe sonda de intubaţie (dacă este intubat) sau pe canula traheală prin
mișcări blânde, de rotație pentru a-i facilita înaintarea, până când pacientul începe să
tușească (15-20 cm)
 Se aspiră blând, intermitent, câte 10-15 sec., nu mai mult
o Pentru a nu crește timpul de aspirare se recomandă ca cel care face
aspirația să rămână în apnee
o Între retrageri, sonda se va înfășura în jurul mâinii dominante pentru a
preveni infectarea
 Dacă secreţiile sunt abundente şi vâscoase, se va spăla sonda introducând-o în
recipientul cu apă sterilă şi se va aspira din nou
 Se aspiră pe rând fiecare bronhie (dreaptă şi stângă), bronhia stângă fiind mai greu
de aspirat întrucât este mai lungă şi mai subțire decât cea dreaptă
 Se repetă procedura de aspiraţie a pacientului până când nu mai sunt secreții şi dispar
zgomotele hidroaerice şi semnele de tiraj
o Se evaluează aspectul secrețiilor bronșice
 După aspirare se aruncă materialele şi echipamentele folosite în recipientele de
colectare specifice
 Se spală tubul de conectare de la aspirator cu soluție normal salină
 Se scot mănușile și se spală mâinile
7. Supravegherea  Se poziționează pacientul comod
pacientului  Se supraveghează funcțiile vitale, saturația oxigenului
 Se descarcă și se notează procedura în fișa pacientului
 Se observă și se notifică medicului apariția de sânge în secreții, sau alte modificări
 După aspirație pacientul trebuie hiperventilat scurt timp fie mecanic fie manual
8. Evaluarea şi  Se notează procedura în Fişa pacientului
notarea procedurii
J-9. Aspirația gastrică

1. Obiective  Spălătura gastrică /lavaj gastric
 Golirea stomacului cu ajutorul unei sonde în caz de stază
 Ocluzie intestinală
 Pregătirea înaintea unei intervenţii chirurgicale
 Postoperator pentru prevenirea vărsăturilor
 Spălătura gastrică/ lavaj gastric
2. Materiale necesare  Sonde radioopace de cauciuc sau din material plastic steril (sonde Faucher sau
354
Einhorn)
 Seringa de 20 ml, seringa Guyon (50ml) sterilă
 Soluție pentru lubrifiere (aqua gel)
 Mănuşi de unica folosinţă
 Comprese
 Eprubete, pungă colectoare pentru colectarea conţinutului
 Pahar mat
 Leucoplast
 Prosoape, șervețele de hârtie
 Prosop, câmp sau alte materiale pentru protecţia lenjeriei
 Medicația prescrisa de medic pentru administrare
 Nutriția enterală prescrisă
3. Pregătirea  Pregătire psihică
pacientului o Explicați pacientului scopul și necesitatea, modul de derulare a procedurii,
durata
o Explicați modul de colaborare și contribuția pacientului la realizarea
procedurii
o Obțineți consimțământul informat al pacientului /aparținătorului în funcţie
de starea sa psihică
 Pregătire fizică
o Se alege poziţia în funcţie de starea generală
o Se îndepărtează proteza dentară și se pune într un pahar mat cu apă
o Sonda se poate introduce pe cale nazală sau bucală
o Pacientul este ajutat să-și curețe nasul
o Se alege nara în funcție de permeabilitate, punând pacientul să respire
alternativ pe o nară sau alta
4. Efectuarea  Se verifică prescripția medicală
procedurii  Se aleg materialele în funcţie de indicații
 Se identifică pacientul
 Se instalează pacientul în poziţie șezând sau semișezând
 Se îmbracă mănuşi de unică folosinţă
 Se protejează lenjeria pacientului cu un prosop sau un câmp plasat sub bărbie
 Se măsoară distanța dintre lobul urechii și vârful nasului până la apendicele xifoid
 Se marchează locul celor două măsurători sau se notează distanțele dacă sonda este
gradată
 Se dă pacientului să țină tăvița renală sub bărbie
 Se umezește vârful sondei pentru a asigura înaintarea
 Sonda se introduce cu grijă prin nara selectată împingând-o spre spate în jos
 Înghițirea se face lent, dând pacientului la nevoie cantităţi mici de apa
 Se observă starea pacientului deoarece pot apărea tusea, cianoza, tulburări respiratorii
ceea ce arată că sonda a ajuns în trahee
 Pacientul este rugat să înghită încet până la al doilea semn
 Cantitatea de lichid aspirată se măsoară, se notează și se ia în calcul la bilanțul hidric
 Se consemnează aspectul lichidului aspirat
 Se verifică poziţia sondei prin una din urmatoarele metode:
o Aspirarea conţinutul stomacal
o Introducerea aerului
o Introducerea capătului liber al sondei într-un pahar cu apă
o Pentru alimentație sau introducerea unor medicamente verificarea trebuie
făcută prin control radiologic
 Când sonda a ajuns în stomac la diviziunea 45 sau 55, în funcţie de calea pe care s-a
introdus, se fixează un leucoplast pe nas astfel încât să nu împiedice vederea și să nu
preseze nasul
 Se realizează o buclă din partea liberă a sondei pentru a permite mișcarea liberă a
355
capului și se face a doua fixare
 Pacientul este aşezat în poziţie comodă
 Se continuă tubajul conform scopului și indicației
 Între 2 folosiri:
o Sonda se clampează
o Se atașează la sondă punga colectoare
5. Supravegherea  Se verifică permeabilitatea sondei
aspirației  Dacă sonda se înfundă va fi permeabilizată cu ajutorul unei cantităţi mici de aer sau
ser fiziologic introdusă cu o forță moderată
 Se pensează sonda aproximativ 6 ore
 Se supraveghează starea pacientului
 Se identifică eventualele semne de intoleranță gastrică
 Sonda se extrage cu grijă respectând recomandările medicale
o Scoateți din salon materialele folosite la aceasta procedură
o Spălaţi-vă pe mâini
notarea procedurii o Notați în registru și în dosarul /planul de îngrijire data și ora și persoana
care a efectuat procedura
o Descrieţi reacția pacientului și starea sa
îngrijire
 Bilanț pozitiv
o Pacientul este mulțumit de îngrijirile primare
 Bilanț negativ
o Pacientul refuză
J-10. Ventilația manuală

1. Definiție  Ventilația manuală se face cu ajutorul balonului Ruben care are un dispozitiv de
atașare la mască, la sonda de intubaţie la traheostomă sau mască, putând astfel
ventila mecanic orice tip de pacient
 De obicei este folosită în urgențe
 Ventilația manuală poate fi folosită și temporar:
o Pacientul este decuplat de la ventilator pentru aspiraţie
o Schimbarea sau repoziționarea sondei
o Înainte de intubare
o Înainte de aspirare
o În timpul transportului unui pacient intubat
 Oxigenul administrat prin ventilația mecanică poate îmbunătăți un sistem
cardiorespirator compromis
2. Materiale necesare  Balon Ruben
 Mască
 Sursă de oxigen (portabilă sau în perete)
 Mănuşi
 Tub conector la sursa de oxigen
 Pregătirea echipamentului
o Chiar dacă pacientul este intubat sau traheostomizat se va alege și o mască
de mărime potrivită care se va atașa la balon
o Se atașează balonul la sursa de oxigen și se va ajusta rata în funcţie de
nevoile pacientului
3. Efectuarea  Se pun mănușile
procedurii  Înainte de folosirea balonului se verifică căile aeriene superioare ale pacientului
356
pentru depistarea eventualilor corpi străini și, dacă este posibil, vor fi înlăturați, acest
lucru putând duce la revenirea respirației spontane a pacientului
 De asemenea se aspiră pacientul pentru a îndepărta eventualele secreții (indiferent
dacă este sau nu intubat sau traheostomizat)
 Dacă se poate, se va îndepărta tăblia patului și se va sta la capul pacientului, în spate,
pacientul având capul și gatul în hiperextensie pentru a alinia căile aeriene și a ușura
resuscitarea
 Dacă pacientul este intubat se va scoate masca de la balon și se va atașa balonul la
sonda de intubat sau la traheostomă, apoi se va cupla la balon prelungirea de la sursa
de oxigen
 Dacă pacientul este neintubat și netraheostomizat, se va pune masca pe față (pe nas,
gură și bărbie), se va atașa balonul la mască și apoi se va atașa la balon prelungirea
de la sursa de oxigen
 Se menţine mana nondominantă pe mască pentru a o menţine etanșă pe față, iar cu
mâna dominantă se va comprima balonul la fiecare 5 secunde pentru un adult,
oferind astfel aproximativ 1l de oxigen pe minut. La copii se va comprima balonul la
fiecare 3 secunde
 Compresia pe balon se va face o dată cu inspirul pacientului dacă acesta respiră.
Niciodată nu se va face compresie pe balon în timpul expirului pacientului
 Se va supraveghea pacientul pentru a observa dacă pieptul se ridică și coboară în
concordanță cu compresiile balonului. Dacă nu apar mișcările respiratorii, se
reverifică poziţia căilor aeriene și permeabilitatea lor
4. Complicații,  Aspirarea lichidului de vărsătură care poate duce la pneumonie
incidente și  Distensie gastrică
accidente
5. Observații  Dacă pacientul are traumatisme cervicale se va evita hiperextensia capului,
folosindu-se în schimb subluxația de mandibulă pentru alinierea căilor aeriene
 Se va observa dacă pacientul varsă
o Dacă varsă, se va opri manevra, se va aspira imediat și apoi se va continua
ventilația
J-11. Ventilația mecanică

1. Definiție  Ventilația mecanică introduce și scoate aerul din plămânii pacientului
 Deși oferă ventilație, aparatura nu poate oferi și schimbul de gaze
 Ventilația mecanică oferă presiune negativă sau pozitivă pentru a ventila pacientul
2.Responsabilități  Asistenta va trebui să aibă pregătite circuitele pentru ventilator și să știe să le
monteze în caz de urgență
 Asistenta trebuie să supravegheze pacientul ventilat mecanic
3.Pregătirea  Se va explica procedura (când este posibil) pacientului sau familiei acestuia pentru a
pacientului reduce anxietatea
 Se face o investigaţie amănunțită a pacientului, inclusiv gazele sangvine pentru a
stabili punctul de pornire al terapiei
 Se va aspira pacientul ori de câte ori va fi nevoie
 Se setează alarmele ventilatorului și se adaugă umidificatorul
 Se verifică periodic conectarea dintre sondă și ventilator și se auscultă pacientul
urmărind mișcările pieptului
 Se reevaluează starea pacientului după aproximativ 30 de minute de la începerea
ventilației mecanice pentru a vedea dacă aceasta este eficientă sau trebuie modificată
 Se verifică tubulatura ventilatorului pentru a observa formarea condensului. Dacă s-a
format condens pe tubulatură se va decupla rapid ventilatorul și se va scutura
tubulatura într-un recipient pentru a îndepărta apa formată deoarece poate fi aspirată
de pacient. Condensul nu se va goli niciodată în umidificator, deoarece el poate fi
deja contaminat cu secrețiile pacientului
 Se verifică termometrul atașat ventilatorului pentru a verifica dacă temperatura
aerului administrat pacientului este apropiată de cea a corpului său
357
 Se va schimba și curăța tubulatura ventilatorului la un interval de aproximativ 48-72
de ore sau și mai des dacă este nevoie
 Când se indică se încep manevrele de desprindere treptată a pacientului de ventilator
4.Supravegherea  Se va schimba periodic poziţia pacientului intubat și se vor face exerciții pasive cu
pacientului extremitățile sale
 Când pacientul este mutat sau se schimbă tubulatura se va avea grija ca să nu ajungă
în plămânii săi condensul format pe tubulatura ventilatorului
 Se va verifica circulația periferică a pacientului, cât și volumul diurezei, pentru a
observa din timp eventualele semne de scădere a debitului cardiac
 Pacientul intubat este sedat și curarizat (acestea trebuie administrate împreună
deoarece curarizantele nu afectează nivelul de conștiență a pacientului), deci, cu atât
mai mult trebuie atent supravegheat pentru a-i suplini nevoile pe care nu le poate
exprima
 Se vor spăla periodic și acoperi ochii pacienților intubați sedați și curarizați
 Se oferă intimitate, lumina să nu fie puternică și să fie liniște pentru ca pacientul să
se poată odihni (oboseala poate întârzia momentul desprinderii de ventilator și
recăpătării respirației spontane
5.Sevrarea de ventilator  Sevrarea de ventilator începe odată cu stabilizarea leziunii pulmonare şi cu
soluționarea problemei ce a dus la instituirea ventilației mecanice
o Întreaga atenţie trebuie îndreptată spre desprinderea de ventilator cât se
poate de repede
o Problema recunoașterii momentului în care disfuncția pulmonară nu mai
are nevoie de protezare este extrem de dificilă
 Standardizarea nu este posibilă, parametrii clinici sunt supuși subiectivității, nu
există studii prospective, randomizate dezvoltate în această direcție
 De cele mai multe ori evaluarea la care sunt supuși bolnavii este o combinație de
elemente subiective cu măsurători obiective, precum gazele sanguine şi imaginile
radiologice pulmonare
 Procesul de sevrare de ventilator este în numeroase unităţi de terapie intensivă din
întreaga lume, cuantificat şi condus de medici rezidenți, asistente medicale şi
fiziokinetoterapeuţi
 Modalitatea clasică de abordare a unui bolnav ce trebuie sevrat de ventilator este
scăderea în trepte a suportului, marea majoritate a bolnavilor nu au însă nevoie de
acest abord prin care, din nefericire, se prelungește durata ventilației mecanice
 La două treimi din bolnavi, sevrarea de ventilator şi extubarea sunt simple după o
scurtă perioadă de respirație pe tub şi bineînțeles, după ce cauza pentru care au fost
puși pe ventilator a fost rezolvată
 Rămân 30% din bolnavii care au avut nevoie de intubaţie şi suport ventilator mai
mult de 24 de ore, care nu pot tolera tentativele inițiale de a respira fără suportul
aparatului
 Pentru ei s-au dezvoltat strategii de desprindere şi au fost analizate cauzele de
potențial insucces:
o Supunerea bolnavilor la teste de respirație spontană ce durează 5-10 min de
mai multe ori pe zi până ce clinicianul consideră că sunt apți a fi detubaţi
o Utilizarea metodelor de suport ventilator parțial simv sau psv, cu scăderea
suportului în trepte, până se ajunge în ore sau cel mai adesea zile, la ceea
ce se consideră suportul minim, după care bolnavii pot fi detubaţi
o Sau evaluarea bolnavului o singură dată în zi şi supunerea lui unui test de
respirație spontană în urma căruia dacă îl tolerează va putea fi detubat
o Desprinderea pacienților de ventilator este recomandat a se face pe baza
unei examinări zilnice, care să evalueze dacă cauza pentru care au fost
ventilați s-a remis, dacă sunt stabili hemodinamic şi în aceste condiţii
pregătiți pentru un test de respirație spontană
o O astfel de evaluare zilnică, care nici nu necesită intervenția medicului,
scurtează timpul de sevrare cu aproximativ 2 zile, reducând în final şi
durata globală a ventilației mecanice şi costul spitalizării în terapie
intensivă, fără însă a modifica durata globală a spitalizării sau mortalitatea
358
o Această evaluare zilnică a funcției respiratorii asociată stării generale a
pacientului, care să permită instituirea testului de respirație spontană,
trebuie să cuprindă:
 Semne de oxigenare corectă exprimată prin pao2/fio2>150-300 la
fio2=0.4-0.5 sau pao2>60mmhg la fio2 max. 0.4
 Peep<5-8cmh2o
 Tuse eficientă la aspirația traheală
 Stabilitate hemodinamică fără suport vasopresor sau inotrop
 Absența sedativelor în perfuzie continuă sau întreruperea lor din
timp
 Posibilitatea de a iniția respirație spontană
 Conștient, cu gcs>13
 Fără disfuncții electrolitice, cu un ph>7.25
 Temperatură <380C
 Hemoglobina 8-10g/dl
o Dacă bolnavul a trecut de această evaluare îndeplinind condițiile, se trece
la etapa următoare şi anume efectuarea testului de respirație spontană
6. Testul de respirație  Testul de respirație spontană este cea mai veche modalitate de sevrare de ventilator
spontană o În forma sa tradițională, bolnavul este decuplat de la ventilator şi primește
un supliment de oxigen umidificat
o Această modalitate poartă denumirea de sevraj pe tub în t, după aspectul
piesei ce se foloseşte
o Durata testului de respirație spontană variază, nefiind stabilit un timp
anume
 Testul, în variantă mai modernă şi datorită ajutorului noilor aparate performante,
poate fi efectuat şi fără a desprinde bolnavul de ventilator. Generația nouă de
ventilatoare răspunde foarte uşor la solicitările pacientului, în special cele ale căror
valve sunt declanșate de modificările de flux:
o Există mai multe avantaje în a face testul în această modalitate
o Nu este necesar nici un echipament adițional, iar dacă pacientul are
dificultăți, ventilația mecanică poate fi prompt restabilită
o În plus, el va putea beneficia de toate sistemele de monitorizare şi alarme pe
care le oferă ventilatorul (volum curent, frecvență respiratorie,
minut/volum, fio2 etc.), ceea ce va duce la identificarea rapidă a acelor
bolnavi care nu pot respira spontan
 Bolnavii ce au depășit cu succes un test de respirație spontană au 90% şanse să
rămână detubaţi mai mult de 48 de ore
 Cei ce nu tolerează un test de respiraţie spontană o fac destul de repede după
instituirea acestuia, media descrisă de diferiți autori
7. Observații  Trusa de urgență trebuie întotdeauna să fie la îndemână în cazul unui pacient
curarizat pentru a putea interveni rapid în caz de detubare accidentală
J-12. Îngrijirea pacientului cu colostomă /schimbarea pungii

1. Definiție  Colostoma reprezintă deschiderea şi fixarea colonului la suprafața peretelui
abdominal printr-o intervenție chirurgicală
 Colostomia este provizorie sau definitivă
2. Scop  Utilizarea unui dispozitiv etanș şi discret pentru colectarea materiilor fecale şi
menținerea integrității cutanate, ceea ce permite pacientului să desfășoare o activitate
fizică normală
3. Indicații  Colostomie provizorie în pediatrie
contraindicații o Malformație anorectală înaltă şi joasă
o Maladia Hirschsprung (dolicocolon)
o Atrezia de colon
o Traumatisme
 Colostomia provizorie la adult
o Polipoza familială
o Diverticuloză
359
o Cancer de colon
4. Materiale necesare  Punga pentru colostomie (nevidanjabilă, cu filtru de protecţie cutanată)
 Monoloc (pungă şi suport solidar) sau bibloc (pungă detașabilă de suport)
 Pudră cicatrizantă şi absorbantă, dacă pielea peristomală este iritată
 Doi saci colectori
 Foarfecă, un model pentru decupare (ghid de măsurare)
 Apă şi săpun neutru
 Pastă protectoare, pentru a asigura etanșeitatea
 Material pentru protecţia patului
5. Pregătirea  Se explică pacientului modul de desfăşurare a îngrijirii
pacientului  În primele 2-3 zile, plaga abdominală se pansează ca orice plagă chirurgicală
 În a 2-a sau a 3-a zi, se poate elimina prin stomie un scaun păstos mirositor
 Pacientul trebuie avertizat şi ajutat treptat să accepte noua imagine corporală
 Este anunțat că în a treia zi va purta o pungă
 Este susţinut şi ajutat pentru ca în viitor să fie capabil să se autoîngrijească (să-şi
schimbe singur punga)
 Se alege prima schimbare a pungii dacă este posibil, dimineța, înainte de masă, sau
la 2-3 ore după masă
 Este aşezat în poziţie decubit la primele schimbări sau în poziţie şezândă la
următoarele, când este capabil să-şi privească stoma şi să-şi schimbe punga singur
6. Efectuarea  Se spală mâinile, se dezinfectează
procedurii  Se pun mănuşi de unică folosinţă
 Se îndepărtează conţinutul pungii, dacă punga este vidanjabilă
 Se desface încet punga de sus în jos, fără să se tragă, pentru a evita evisceraţia:
o O mână fixează pielea abdominală, cealaltă detașează punga
 Se curăță tegumentele din jurul stomei cu apa şi săpun neutru
 Se usucă foarte bine zona peristomală prin tamponare cu un prosop de bumbac sau
de hârtie
 Se observă stoma care normal trebuie să fie umedă, roșiatică spre roz
 Se aplică pudra cicatrizantă şi absorbantă
 Se acoperă stoma cu o compresă
 Se selectează mărimea deschiderii stomei, folosindu-se ghidul de măsurare
 Se decupează cu ajutorul unei foarfeci porțiunea de aderare a dispozitivului stomic
pe piele sub formă de cerc, astfel încât deschiderea să fie cu jumătate de milimetru
mai mare decât stoma; dacă stoma nu este perfect rotundă se desenează cu ajutorul
unui marker conturul acesteia pe un suport de plastic transparent, care apoi se pune
pe planșa pungii coelctoare pentru decuparea cât mai corectă a deschiderii
 Pentru o mai bună aderare a pungii colectoare la piela, este preferabil să se
încălzească 1-2 minute flanșa pungii colectoare între palme, aceasta devenind mai
maleabilă și cu o priză mai bună la tegument
 Se îndepărtează compresa
 Se îndepărtează hârtia din porțiunea de lipire a dispozitivului stomic şi se aplică pe
piele începând de la polul inferior şi apăsând puţin până se lipește
 Se continuă îndepărtarea hârtiei şi lipirea dispozitivului
 Se lipește în continuare, prin apăsare uniformă, în sens circular, în jurul stomei, până
se fixează
 Se închide fanta de evacuare doar după aplicarea pungii pentru a preveni acumularea
de aer în interior. Dacă se folosește o pungă colectoare din două compartimente, se
aplică prima dată flanșa adezivă decupată al fel cca și în cazul pungii colectoare
unitare, apoi se atașează punga coelctaore pe inelul de plastic și se presează ușor
până la apariția unui „clic” și închiderea completă a pungii, în acest caz pungile
colectoare se pot schimba individual de câte ori este nevoie, flanșa rămânând
360
neschimbată până la 4-5 zile dacă nu prezintă scurgeri sau nu își schimbă culoarea
din cauza macerări(devine albicioasă și umflată). În cazul ileostomelor pungile
colectoare vor fi golite mai des, ținând cont că secrețiile sunt în cantitate mai mare și
mai fluide decât în cazul colostomelor
 În primele zile postoperator este bine să se aplice pungi transparente care permit
vizualizarea stomei și conținutului acesteia fără a mai fi nevoie să se dezlipească
punga pentru control
 Se colectează şi se îndepărtează materialele folosite
 Se îndepărtează mănușile
7. Supravegherea  Se aşează pacientul în poziţie şezândă sau decubit
pacientului  Se evaluează reacția după schimbare
 Se supraveghează să nu apară arsuri, iritații, necroză, eviscerații
 Se observă dacă punga este lipită
 Sistemul de colectare se schimbă la 2-3 zile, dacă nu se dezlipește
 Se urmărește starea de nutriție a pacientului pentru a controla pierderile de principii
alimentare
 Se consiliază pacientul asupra regimului alimentar adaptat perioadei postoperatorii și
afecțiunii acestuia
 Mobilizarea pacientului se realizează cu ajutor, la indicația medicului
notarea procedurii o Notați în registru și în dosarul /planul de îngrijire data, ora și persoana
care a efectuat schimbarea pungii
o Descrieţi reacția pacientului și starea sa
îngrijire
 Bilanț pozitiv
o Schimbarea pungii s-a efectuat în condiţii optime
 Bilanț negativ
o Pacientul acuză oboseală, dureri
o Pacientul refuză
J-13. Îngrijirea pacientului urostomizat

1. Definiție  Urostomia reprezintă deschiderea şi fixarea ureterului la suprafaţa peretului
abdominal printr-o intervenţie chirurgicală.
 Urostomiile pot fi unilaterale sau bilaterale, temporare sau definitive
2. Indicații  Afectiuni maligne ale aparatului renal (cancer de vezica, cancer de cai urinare,
cancer de ureter, cancer de uretra, cancer de bazinet renal, cancer de prostata)
 Traumatisme,
 Malformații congenitale,
 Vezica neurologică
3. Materiale necesare  Punga pentru urostomie cu valvă antireflux; monobloc (pungă şi suport solidar)
sau bibloc (pungă detaşabilă de suport);
 mănuşi de examinare;
 comprese sterile;
 prosop de bumbac sau hârtie
 pudră cicatrizantă şi absorbantă, crema protectoare dacă pielea peristomală este
iritată;
 tavită renală;
 1-2 pungi de urină cu evacuare ambalate individual pentru colectarea urinii
 foarfecă, un model pentru decupare (ghid de măsurare);
361
 apă şi săpun neutru;
 pastă adezivă , pentru a asigura etanşietatea (dacă este cazul);
 oglindă
 material pentru protecţia patului
4. Pregătirea Se explică pacientului modul de desfăşurare a îngrijirii;
pacientului  pacientul trebuie avertizat şi ajutat treptat să accepte noua imagine corporală;
 este anunţat că în următoarele zile va purta o pungă pentru colectarea urinii
 este susţinut şi ajutat pentru ca în viitor sa fie capabil să se autoîngrijească (să-şi
schimbe singur punga);
 este aşezat în poziţie decubit dorsal la primele schimbări sau în pozitie şezândă
sau în ortostatism la următoarele, când este capabil să-şi privească stoma şi să-şi
schimbe punga singur.
5. Efectuarea  Se spală mâinile, se dezinfectează;

procedurii  Se pun mănuşi de unică folosinţă;
 Se îndepartează conţinutul pungii, dacă punga este vidanjabilă;
 Se desface încet punga de sus în jos, fără să se tragă, pentru a evita evisceraţia:
o mână fixează pielea abdominală, cealaltă detaşează punga;
 Se curăţă tegumentele din jurul stomei cu apă şi săpun neutru;
 Se usucă foarte bine zona peristomală prin tamponare cu un prosop de bumbac
sau hârtie ;
 Se aplică pudra cicatrizantă şi absorbantă (daca este cazul)
 Se aplică cremă protectoare în cazul apariției iritațiilor peristomale, care se va
menține 30-60 min, după care se spală tegumentele cu apă și săpun, se usucă și
apoi se aplică punga;
 Se acoperă urostoma cu o compresă;
 Se selectează mărimea deschiderii urostomei, folosindu-se ghidul de măsurare;
 Se decupează cu ajutorul unei foarfeci porţiunea de aderare a dispozitivului
stomic pe piele sub formă de cerc, asftel încât deschiderea să fie cât urostoma;
 Pentru o mai bună adezivitate a pungii colectoare la piele este preferabil să se
încălzească 1-2 minute flanșa pungii colectoare între palme, aceasta devenind
mai maleabilă si cu o priză mai bună la tegument
 Se îndepărtează compresa;
 Se îndepărtează hârtia din porţiunea de lipire a dispozitivului stomic şi se
aplică pe piele începând de la polul inferior şi apăsând puţin până se lipeşte.
 Se continuă îndepărtarea hârtiei şi lipirea dizpozitivului; - se lipeşte în
continuare, prin apăsare uniformă, în sens circular, în jurul urostomei, până se
fixează;
 Se închide orificiu de evacuare doar după aplicarea pungii pentru a preveni
acumularea de aer în interior
 Dacă se folosește pungă colectoare din două componente se aplică prima dată
flanșa adezivă decupată la fel ca și în cazul pungii colectoare unitare, apoi se
atașează punga colectoare pe inelul de plastic și se presează ușor până la
apariția unui ,,clic" și închiderea completă a pungii, în acest caz pungile
colectoare se pot schimba individual de câte ori este nevoie, flanșa rămânând
neschimbată până la 4-5 zile dacă nu prezintă scurgeri sau nu își schimbă
culoarea din cauza macerării (devine albicioasă si umflată), apoi se atașează
punga colectoare de urină cu evacuare.
 În primele zile postoperator este de preferat să se aplice pungi transparente care
permit vizualizarea urostomei și conținutului acesteia fără a mai fi nevoie să se
dezlipească punga pentru control.
 Se colectează şi se îndepărtează materialele folosite;
 Se îndepartează mănuşile;
 Se spală mâinile.
6. Supravegherea  Se aşază pacientul în poziţie şezândă sau decubit;

362
pacientului  Se evaluează reacţia după schimbare;
 Se supraveghează să nu apară arsuri, iritaţii, necroză, evisceraţii, hemoragii;
 e observă dacă punga este lipită;
 Sistemul de colectare se schimbă la 2-3 zile, dacă nu se dezlipeşte.
 Se urmărește starea nutrițională și hidratarea pacientului pentru a se controla
pierderile de principii alimentare
 Se consiliază pacientul asupra regimului alimentar adaptat perioadei
postoperatorii și afecțiunii acestuia
 Mobilizarea pacientului se realizează cu ajutor, la indicația medicului .
7. Evaluarea şi Se notează în dosarul de îngrijire efectuarea manevrei

notarea procedurii Se notează orice modificare apărută în stare de sănătate a pacientului
Bilanț pozitiv
Schimbarea pungii s-a efectuat în condiţii optime
Pacientul are o stare de confort
Pacientul este mulțumit de îngrijirile primite
Bilanț negativ
Pacientul acuză oboseală, dureri
Pacientul refuză
Discutaţi încă o dată cu pacientul
Apelați la aparținători dacă este cazul
J-14. Tehnica generală a pansamentului

1. Definiție  În sens strict, pansamentul chirurgical reprezintă actul prin care se realizează și se
menține asepsia unei plăgi, în scopul cicatrizării ei
 În sens larg, pansamentul reprezintă totalitatea mijloacelor și metodelor care
realizează protecția unui țesut sau organ față de acțiunea agresivă a diverșilor
agenți; pansamentul gastric (administrarea unor medicamente cu rol protector asupra
mucoasei gastrice); pansamentul antiinflamator (aplicarea unor comprese umede
peste o regiune inflamată)
2. Responsabilități  Pentru realizarea unui pansament chirurgical sunt necesare:
o Cunoștințe de asepsie-antisepsie
o Cunoștințe de mică chirurgie
o Cunoștințe de biologie a plăgii
 Responsabilitățile asistentei medicale
o Să pregătească pacientul
o Să pregătească materialele necesare
o Să schimbe pansamentul la recomandarea medicului chirurg
o Să ajute medicul dacă el face pansamentul
o Să colecteze deșeurile cu risc biologic corespunzător
o Să pregătească instrumentarul corespunzător pentru sterilizare după
utilizarea lui
 Procedura se aplică pentru îngrijirea unei plăgi provocate /plăgi operatorii, în
sistemul medical în serviciile de chirurgie
3. Scop  Să prevină infectarea plăgii
 Să protejeze plaga împotriva factorilor externi
 Asigurarea hemostazei prin compresie
 Favorizarea vindecării rănii/plăgii
 Absorbția secrețiilor
 Protejează aplicațiile locale terapeutice
 Permite aplicații umede pe plăgile uscate
4. Tipuri de  Pansamentul uscat
pansamente o Se caracterizează prin utilizarea de comprese neimpregnate, menținute
printr-o bandă adezivă și care acoperă o plagă simplă, curățată în prealabil
cu ajutorul unei comprese sterile îmbibată cu un antiseptic
363
 Pansamentul umed
o Poate fi de două feluri:
 Pansamentul alcoolizat constituit din comprese îmbibate în alcool,
în general de 70, și acoperite cu un strat gros de vată și apoi de un
bandaj. Acest pansament provoacă o vasodilatație locală și o acțiune
antiinflamatorie și calmantă. El se aplică îndeosebi pe panariții și pe
plăgile foarte infectate. El trebuie reînnoit cu regularitate, cel puţin
de 4 ori pe zi
 Pansamentul pe bază de pastă antiflogistică are o acțiune
decongestionantă și antiseptică. El este utilizat mai ales în caz de
dermatoză acută și zemuindă. Pasta, încălzită la bain-marin, se pune
între două comprese, menținute dacă este posibil printr-un bandaj.
Pansamentul este aplicat cu grijă, cu scopul de a evita o arsură pe
zona inflamată. El trebuie să fie reînnoit de două ori pe zi
 Pansamentul gras este format dintr-o compresă și substanță grasă. Pansamentul gras
favorizează cicatrizarea. El nu aderă la plagă și permite reconstituirea epidermului
o Pansamentele grase preunse sunt făcute din tifon impregnat cu ulei, camfor,
amestecuri de produse cu acțiune antiinflamatorie și antibiotică sau doar cu
antibiotice
o Pansamentele grase pe bază de pomadă sau balsam sunt acoperite cu
comprese uscate, menținute cu bandă adezivă
o Substanțele utilizate au proprietăți protectoare și favorizează regenerarea
epidermului
 Pansamentul peliculă se obține prin pulverizarea unei substanțe. El se aplică de
plăgile în curs de cicatrizare și realizează o protecție cutanată invizibilă, sterilă,
permeabilă la aer, constituită dintr-un film (peliculă) de material plastic sau acrilic
 Pansamentul compresiv exercită o presiune asupra plăgii, este aplicat atunci când
plaga sângerează. El este menținut cu ajutorul unei benzi elastice adezive timp de
maximum 20 de minute
5. Materiale necesare  Masă de lucru pansamente
 Mănuși examinare/sterile
 Ochelari de protecție, mască
 Trusă /pachete cu instrumentar steril: pense hemostatice, pense anatomice, foarfece
 Tuburi de dren sterile
 Pungi /sisteme la care se racordează tuburile de dren
 Câmpuri sterile absorbante
 Soluții antiseptice pentru plagă și tegumentele din jur
 Substanțe medicamentoase: soluții, pulberi, unguente
 Pansamente grase /reconstructive sterile
 Material pentru înfășare și fixare: feșe de tifon, feșe elastice, romplast, benzi
adezive, plasă adezivă
 Recipient colectare materiale ascuțite, tăioase
 Sac /recipient colectare deșeuri rezultate în urma efectuării pansamentului, cu risc
biologic crescut
 Sac negru pentru gunoi menajer
pacientului o Se explică procedura pacientului și necesitatea efectuării pansamentului
o Se asigură intimitatea pacientului dacă este cazul
o Se poziționează pacientul în funcție de zona/segmentul ce urmează a fi
pansat
o Se alege poziția de decubit pentru a evita stările lipotimice
7. Efectuarea  Se identifică pacientul, zona de pansat și tipul de pansament necesar
procedurii  Se evaluează pacientul pentru a stabili dacă pansamentul se poate face la pat sau la
364
sala de pansamente; dacă se poate deplasa sau transporta cu scaunul cu rotile /targă
 Se pregătesc materialele în funcție de tipul pansamentului
 Strângem și acoperim părul, punem masca, spălăm mâinile și le dezinfectăm cu
alcool sau alt dezinfectant pentru mâini
 Îmbrăcăm mănuși sterile
 Se deschide trusa /kit-ul pentru pansamente sterile şi luăm 2 pense sterile
 Se îndepărtează pansamentul existent fără să agresăm pacientul
o Dacă pansamentul este lipit se umezește cu apă oxigenată sau ser fiziologic
o Se inspectează plaga, prezenţa congestiei, starea cicatricei
 Se observă starea pansamentului: prezintă secreţiile, cantitatea, aspectul, culoarea,
mirosul
 Se curăță tegumentele din jurul plăgii folosind tampoane îmbibate în eter pentru a
efectua degresarea sau îndepărtarea de pe tegumente a urmelor lăsate de materialele
folosite pentru lipirea pansamentului
 Apoi se dezinfectează tegumentele din jurul plăgii cu tampoane îmbibate în alcool,
alcool iodat /betadină de la marginea plăgii spre exterior, pentru a evita agresiunea
chimică /contaminarea
 Se spală plaga prin turnare pentru a nu produce durere, folosind una din soluțiile
dezinfectante recomandate
 Se absorb secrețiile din plagă prin tamponare pentru a nu produce durere
 Se efectuează în continuare tratamentul plăgii în funcție de natura și evoluția
acesteia, aplicând pomezi /medicamente /pansamente umede, în funcție de
recomandări
 Se acoperă cu comprese de tifon sterile care să nu depășească marginea plăgii cu 1-2
cm și aplicăm deasupra un strat de vată sterilă sau alt strat de comprese sterile, în
funcție de tipul pansamentului
 Se fixează pansamentul cu materiale adezive sau prin bandajare cu feșe, folosind un
procedeu adaptat regiunii (circular, în spirală, în evantai, cu fașă răsfrântă, în spic)
 Se transportă pacientul la salon și îl așezăm comod în pat dacă pansamentul s-a
realizat în sala de pansamente, punând regiunea lezată /cu plagă în repaus
o Deșeurile cu caracter infecțios se debarasează în sacul galben
o Deșeurile menajere (ambalaje se debarasează în sacul de culoare neagră
o Tăvița renală se degajează, se curăță, se spală și se imersează într-un
recipient care conține o soluție clorigenă
o Pensele, la sfârșitul pansamentului:
 Se imersează într-un recipient cu o soluție antiseptică și
dezinfectantă (de ex. Anyosime 0,5 %) pentru 15 minute
 Se scot și se clătesc
 Se imersează într-un alt recipient (încă odată) cu soluție antiseptică
și dezinfectantă (de ex. Anyosime 0,5 %) pentru încă 15 minute
 După cele 15 minute se scot și se spală cu o perie moale
 Se clătesc cu apă din abundență
 Se usucă
 Se pregătesc pentru sterilizare
 Se împachetează în folie
 Se așează în truse (sterilizare la poupinel)
o Se îndepărtează mănusile și se spală mâinile
o Se curăță măsuța de pansamente
8. Supravegherea  Se monitorizează pacientul pentru a sesiza eventuale modificări în starea pacientului
pacientului  Se observă faciesul și comportamentul la durere
 Observăm aspectul tegumentelor pentru ca pansamentul să nu jeneze circulaţia
 Se notează procedura în dosarul pacientului notând starea pansamentului şi a plăgii
notarea procedurii o Pacientul nu acuză durere, pansamentul nu-l deranjează
o Pansamentul este curat și bine fixat
365
o Plaga este în curs de vindecare
o Pansamentul protejează plaga de acțiunea factorilor externi
 Bilanț negativ
o Pacientul acuză durere
o Plaga este edemațiată și pansamentul infiltrat:
 La recomandarea medicului se aplică îngrijirea locală necesară
o Tegumentele își schimbă culoarea, apar amorțeli, furnicături
 Se reface pansamentul este prea strâns
o Pansamentul este infiltrat din cauza secrețiilor/ limfa/sânge
o Se asigură un pansament protector și absorbant cu mai multe straturi de
comprese și vată
o Ajutăm medicul să monteze unul sau mai multe tuburi de dren dacă este
cazul
o Pansament infiltrat se schimbă ori de câte ori este nevoie
J-15. Efectuarea bandajului

1. Definiție  Bandajarea reprezintă fixarea pansamentului prin înfășare
2. Scop  Fixarea pansamentelor:
o În regiuni în care substanțele adezive nu asigură acest lucru
(extremitate cefalică, regiuni articulare, extremități)
o În cazul unui pansament compresiv
o Imobilizarea temporară în traumatismele membrelor (entorse, luxații,
fracturi)
3. Materiale necesare  Feși de tifon de diverse mărimi: lățimea 5-20 cm, lungimea 2-5 m
 Feși elastice de diverse mărimi
 Foarfecă
 Leucoplast, cleme de prindere, plasă pentru fixare
 Paravan
 Recipiente pentru colectarea deșeurilor medicale
o Respectarea intimităţii prin izolarea pacientul cu un paravan
o Așezarea pacientul în funcţie de starea generală și de zonă care
urmează să fie bandajată
5. Efectuarea  Spălarea mâinilor
procedurii  Alegerea feșelor de dimensiuni corespunzătoare regiunii care urmează să fie
bandajată și scopului
 Alegerea tehnicii în funcție de regiunea care urmează să fie bandajată:
o Bandajare circulară
o Bandajare în spic
o Bandajare în spirală
o Bandajare în evantai
o Bandajare în „opt”
o Bandajare recurentă
 Executarea tehnicii cu fața către pacient
o Poziționarea feșii în mâna dominantă și realizarea a 2-3 ture circulare
suprapuse de fașă, la 10-15 cm distanță de plagă, pentru fixare
o După primul tur al bandajării, colțul liber al fâsei se răsfrânge peste
bandaj și se acoperă cu a doua tură de fașă pentru o fixare mai bună
o Continuarea bandajării aplicând ture de fașă suprapuse parțial, în
funcție de modalitatea selectată, până se acoperă zona interesată
o Menținerea feșii într-o tensiune moderată și aplicarea ei constantă și
366
uniformă, fără pliuri de material
 Realizarea bandajării la nivelul membrelor
o De la distal spre proximal, în sensul circulației venoase
o Verificarea pulsului la extremități și a culorii tegumentelor pe
parcursul bandajării membrelor
o Finalizarea prin realizarea a 2-3 ture circulare suprapuse de fașă, la
10-15 cm distanță de plagă, tăierea fâsei dacă e cazul și fixarea cu
clemă de prindere sau benzi de leucoplast
 Aplicarea de plasă de fixare, peste bandaj, în funcție de regiunea bandajată
psihică a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
 Reorganizarea locului:
o Aerisirea cabinetului /salonului
6. Supravegherea  Verificarea bandajului:
pacientului o Să fie bine fixat
o Să nu afecteze circulația sangvină
o Să nu producă leziuni cutanate
 Aşezarea pacientului într-o poziţie comodă sau într-o poziţie recomandată
7. Evaluarea şi  Notarea procedurii în dosarul de îngrijire, a tipului de bandaj utilizat
notarea procedurii  Notarea în dosarul de îngrijire a acuzelor bolnavului
COD ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE DE ASISTENTUL MEDICAL

PROCEDURĂ
K
K -1. Îngrijiri în candidoza bucală
1. Scop  Suprimarea factorilor favorizanți, de proliferarea locală a candidei:
o Corectarea glicemiei
o Prezenţa protezei dentare
o Uscăciunea gurii
o Medicamente, mai ales antibiotice
2. Îngrijiri  Echilibrarea diabetului
 Oprirea tratamentului favorizant, dacă este posibil
 Spălarea cavității bucale cu o suspensie antifungică, a protezei dentare
 Pacientul este instruit ca după spălarea protezei aceasta să fie ținută în soluţie
nahco3
 Spălarea de 3-4 ori pe zi cu soluţie de bicarbonat de sodiu pentru creşterea pH-ul
bucal
 Administrarea tratamentului recomandat
K-2. Îngrijiri în intertrigo micozic

1. Îngrijiri în intertrigo  Se face baie zilnică la picioare timp de 10 minute cu permanganat de potasiu
micozic diluat 1/10.000
 Se usucă bine cu prosop uscat
 Aplicarea de antifungice sub formă de cremă între degetele de la picioare
 Plasarea unor comprese rulate între degete pentru a permite pliurilor interdigitale
să fie bine aerate
2. Când plicile sunt  Se dezinfectează pliurile cu comprese îmbibate cu soluţie de clorhexidină sau
afectate dacă pliurile sunt foarte umede se va utiliza betadină sau nitrat de argint 1% în
conformitate cu recomandarea medicală
 Se usucă plicile folosind comprese absorbante
367
 Se poate lăsa în plică o compresă uscată
3. Recomandări  Se schimbă hainele
 Îngrijirile sunt efectuate de două ori pe zi în cazul în care secrețiile sunt umede
 Tratamentul durează în jur de 15 zile
4. Educarea pacientului  Igiena riguroasă
 Consiliere dietetică dacă pacientul pierde în greutate
 Pacientul poate să poarte șosete
 Foloseşte prosoape personale
 Suprimarea factorilor favorizanți atunci când se poate
K-3. Îngrijirea pacientului cu ulcer de gambă

1. Îngrijirea pacientului  Leziunea reprezintă pierderea de substanţă cutanată, de profunzime variabilă,
putând ajunge la os
 Este complicația cea mai gravă a tulburărilor trofice ca urmare a dificultăților
circulatorii locale, arteriale sau venoase
2.Supravegherea  Se evaluează durerea înainte şi după pansament
pacientului  Se supraveghează:
o Aspectul ulcerului: înmugurirea (burjonarea) excesivă, necroza,
extensie a leziunii, suprainfecția, culoarea verde şi mirosul caracteristic
arată o infecție cu piocianic) scurgeri /secreții
o Moralul pacientului, starea nutrițională, mobilitatea pacientului
 Se apreciază eficacitatea tratamentului /îngrijirii prin:
 Diminuarea durerii
 Evoluție favorabilă a plăgii:
o Absența secrețiilor
o Absența mirosurilor
o Epidermizarea
o Curățirea
 Mobilizarea pacientului
 Se observă efectele secundare:
o Starea tegumentelor din jurul ulcerului
o Intoleranța pansamentului
o Semne de infecție
3.Educarea pacientului  Să evite ortostatismul prelungit
 Să poarte haine lejere
 Să evite supragreutatea
 Să evite căldura
 Să ţină picioarele puţin mai sus când este în decubit dorsal
 Să practice înotul, mersul pe jos
 Baie la duş cu apă călduță pentru a evita vasodilatația
K-4. Îngrijirea picioarelor la un pacient cu erizipel

1. Definiție  Prevenirea erizipelului face apel la o bună igienă corporală şi la o folosire
corectă a antisepticilor topice, pentru că o mică leziune poate fi poarta de intrare
pentru streptococ responsabil de dermatoze infecțioase grave
2. Educația pacientului  Antisepticele alese nu trebuie să fie iritante şi hipersensibilizante pentru piele şi
mucoase
3. Îngrijiri igienice  Igiena picioarelor să se facă zilnic
 Se spală picioarele şi spaţiul interdigital cu apă călduță şi săpun neutru
 Se clătesc bine şi se usucă prin tamponare
 În absența infecției se face o baie de picioare o dată pe săptămână, cu o durată de
aproximativ 5-7 min
o Depășirea poate predispune la uscarea tegumentelor şi la leziuni
 Unghiile trebuie tăiate drept, fără să fie foarte scurte, pentru a evita unghia
368
încarnată
 Se hidratează pielea de pe picioare în fiecare zi cu o cremă nutritivă (fără
lanolină, deoarece este alergizantă), evitând spațiile interdigitale
 Se preferă ciorapii de bumbac, pentru a se evita macerația şi tulburările
circulatorii
o În cazul în care picioarele transpiră sau emană miros neplăcut, medicul
recomandă un antiseptic şi un antitranspirant specific pentru a preveni
umezeala şi încălzirea
 Schimbarea regulată a încălţămintei în funcţie de activităţile cotidiene
o Alegerea încălţămintei astfel încât să nu jeneze circulaţia şi să nu
producă leziuni
 Evitarea plasturilor autocolanți şi a spray-urilor deodorante, care deteriorează
pielea
 Nu se merge în picioarele goale, pentru a evita rănirea
 Se evită toate sursele de căldură care poate produce arsuri
 Se autoobservă picioarele şi orice modificare (roşeaţă, edem, fisură, leziune,
scurgere – se raportează medicului)
K-5. Îngrijirea pacientului cu cecitate

1. Definiție  Cecitatea este pierderea treptata a vederii datorita unor leziuni ale mediilor
transparente oculare, ale retinei, ale nervului optic sau ale centrilor corticali
2. Clasificare  Clasificare:
o Orbirea absoluta(fără perceptive luminoasă)
o Orbire „socială” atunci când pacientul nu poate efectua o activitate
practica având o acuitate vizuala sub 1/2
 După momentul apariției poate fi:
o Congenitală
o Dobândită:
 Temporară (datorită unor tulburări ischemice tranzitorii, HTA
edem cerebral)
 Definitivă (invazie tumorală, destrucția centrilor corticali, etc.)
3. Cauze  Glaucom, cataracta și miopie forte
 Traumatismele și arsurile
 Dezlipire de retină
 Sifilisul (afecțiunea sistemului nervos central=> atrofia nervului optic)
 Mai rar anomalii congenital
4. Strategia terapeutică  Tratamentul diferă în funcţie de cauzele orbirii
o Cecitatea corticală nu are tratament curativ
o Cataracta și lipsa congenitală a cristalinului se operează efectuând-se
implant de cristalin artificial
o În cecitatea pitiatică este indicată psihoterapia
 Strategia terapeutică cuprinde însă în principal două componente:
o Profilaxia și recuperarea /reeducarea orbilor, iar prima este de dorit dat
fiind faptul că e mult mai ieftină și mai confortabilă pentru pacient
o Profilaxia se face prin prevenția accidentelor de muncă și auto, evitarea
conflictelor armate, vaccinare, printr-un tratament adecvat medical și/sau
chirurgical al bolilor infecțioase, degenerative sau tumorale care pot
duce la orbire
o Reeducarea persoanelor cu cecitate dobândită este un proces complex
prin care acestea învață cu ajutorul celorlalte simțuri să se
autoîngrijească și să-și găsească un alt loc de muncă. Această reeducare
cuprinde mai multe faze:
 Reeducarea psihoterapeutică
 Reeducarea pedagogică presupune învățarea scrisului și cititului
Braille, Hebold, Wagner, dactilografie la mașină de scris pe
sistemul Dichte pentru ași putea continua studiile
369
 Reeducarea profesională care presupune învățarea unor meserii ca
masaj, împletituri de nuiele, de papură, țesături, tricotat, activităţi
artistice cântat la un instrument muzical și vizează reintegrarea în
muncă, atât pentru beneficiile materiale, cât mai ales pentru cele
psihice
5. Observații  În condițiile în care pacientul cu cecitate este spitalizat, având în vedere faptul că
nu este mediul pe care îl cunoaște el trebuie însoțit de către personalul sanitar de
câte ori este nevoie (sală consultații, sală mese, toaletă, etc.), este familiarizat cu
mobilierul din salon
 Pacientul trebuie ajutat să își facă toaleta zilnică
K-6. Îngrijirea escarelor

1. Definiție  Escara este definită ca o leziune a tegumentului rezultată din exercitarea unei
presiuni locale(compresie sau forfecare) de durată, pe un plan dur, os şi pat, ce
duce la tulburări ale circulației sanguine și limfatice, hipoxie periferică ( aport
redus de oxigen și nutrienți la accea zonă)
2. Cauze Factori predispozanți

 Factori intrinseci: vârsta înaintată, deficit neurologic, afecțiui vasculare,
deficiențe nutriționale, deshidratare. Cancer, diabet, septicemie, obezitate,
cașexie, sedare
 Factori extrinseci: compresia, forțele de forfecare, incontinența, transpirația,
tehnici defectuoase de mobilizare și poziția inadecvată în pat, igiena precară,
umezeala, medicația, îmbrăcămintea improprie
3. Regiuni predispuse 1) Decubit dorsal

escarelor - Regiunea occipitală
- Omoplaţi
- Coate
- Regiunea sacrococcigiană
- Călcâie
2) Decubit lateral
- Umăr
- Regiunea trohanteriană
- Feţele laterale ale genunchilor
- Maleole
3) Decubit ventral
- Tâmple
- Umeri
- Creasta iliacă
- Genunchi
- Degetele picioarelor
4. Evaluarea ulcerelor de Evaluarea riscului la escare se face la internarea pacientului în spital şi la fiecare 8-10
presiune zile, în funcţie de evoluţie.
 Gradul I: prurit, eritem tegumentar, microcirculația intactă
 Gradul II: eritem, microcirculație afectată, escoriații superficiale, vezicule
 Gradul III: pierdere de substanță în grosimea pielii și subcutanat, exudat
 Gradul IV: afectarea fasciei profunde, distrugere musculară, până la os, exudat,
necroză
 Gradul V: apariția fistulelor
5. Materiale necesare  Mănuși de unică utilizare
 Trusă de mică chirurgie pentru debridarea zonelor de necroză
 Ser fiziologic
 Seringi sterile de 20 ml
370
 Materiale pentru tratamentul local – pansamente hidroactive (Tender Wet 24,
Sorbalgon, PermaFoam, Hydrosorb/HydroTac/Hydrocoll, Grassolind pansament
Atrauman etc) utilizate funcție degradul escarei/tipul de leziune
 Material de fixare a pansamentului
 Recipinte de colectarea a materialului infecțios
6. Efectuarea procedurii Funcție de gradul escarei

 Se evaluează zonele predispuse escarelor
 Se dezinfectează tegunmentele din jurul plăgii, sănătoase cu alcool iodat, iar plaga
se va iriga cu ser fiziologic la temperatura corpului
 Escarele neinfectate trebuie acoperite cu pansament steril, schimbat zilnic. Poate fi
utilizat în escarele nesupurate pensamentul Operfilm, Hidrofilm care permite
vizualizarea evoluției plăgii și are avantajul că pacientul poate face duș.
 Dacă escarele depășesc stadiul 2 sau rana este deschisă, trtamentul va fi acordat de
medic
 Se realizează tratamentul local în funcție de stadiul escarei: doar în stadiul I, II și
III al escarelor
 Tratamentul constă în debridare autolitică (curățare non-invazivă a plăgii cu
păstrarea țesutului sănătos intact) – cu tender wet 24 sau Sorbalgon ce pot fi
aplicate și pe plăgi infectate
 Se vor utiliza pansamente hidroactive care reduc încărcătura microbiană și
realizează un control optim al calității de exudat prin absorbția secrețiilor în exces
și menținerea unui mediu umed necesar proliferării țesuturilor noi
 În faza de granulație ( formarea de țesut nou), în funcție de cantitatea de secreții
din plagă, se utilizează PermaFoam (secreții abundente). Hydrocoll (secreții
moderate) sau Hydrosorb/HydroTac (secreții minime sau plagă fără secreții).
Nu se aplică pe plaga infectată!
 La escara de gradul IV, cu afectarea mușchilor și oaselor (posibil infecție osoasă)
tratamentul cu pansamente hidroactive se va realiza numai după o intervenție
chirurgicală ( curățare în profunzime a escarei)
 După curățarea plăgii, la nevoie pansamentul poate fi fixat cu Omnifix
 Se colectează materialele utilizate conform precauțiunilor standard
! Nu se utilizează soluții pe bază de clor: citotoxice, inhibă circulația în capilare,

toxice pentru șesutul de granulaței, emnțin infalamația plăgii, irită pielea sănătoasă
! Apa oxigenată: distruge țesutul de garnulație, amcerează pielea sănătoasă, risc de
embolie la irigarea plăgilor cavitare închise, poate cauza durere la contact.
! Povidone iodat: poate întărzia vindecarea și dă risc de toxicitate la iod dacă este
folosit în plăgi mari
7. Prevenirea escarelor  Schimbarea poziţiei în pat. Mobilizarea se face la 2 ore sau mai des, la nevoie. În
de decubit foaia de observaţie se vor nota poziţia şi ora şi se va urmări aspectul cutanat.
 Asigurarea confortului şi menţinerea într-o stare perfectă de igienă. Evitarea
cutelor lenjeriei de pat şi de corp. Spălarea zilnică cu apă şi săpun şi masarea
regiunii cu soluţii speciale.
 Folosirea materialelor complementare pentru prevenirea escarelor: saltele speciale
antiescară, perne de diverse mărimi şi colaci de silicon; ungerea pielii cu soluţii de
oxid de zinc cu vitamina A şi D2.
 Alimentație bogată în proteine și hidratare echilibrată.
8. Factori care întârzie  Hipoxia, deshidratarea, exudatul în exces, scăderea temperaturii locale, prezența
vindecarea necrozei, corpi străini, noi traume, infecții, edem, inflamația, steroizi în doze mari
și timp îndelungat, deficit de nutriție/circulație, tehnici deficitare și materiale
nepotrivite
371
 Scăderea temperaturii prin expunere îndelungată a plăgii la temperatura ambiantă
în timpul efectuării pansamentului
 Irigarea(spălarea) plăgii cu soluții reci
 Deshidratarea prin expunerea plăgii la aer
9. Supravegherea  Pacientul va fi așezat comod în pat
pacientului și notarea  Se vor urmări reacțiile acestuia și va fi anunțată orice modificarea în starea lui
procedurii  Procedura se notează în dosarul de îngrijire a pacientului
K-7. Conduita asistentului medical în cetoacidoza diabetică

1. Definiție  Cetoacidoza diabetică se caracterizează prin deficiență absolută de insulină,
însoțită de alterarea severă a metabolismului lipidic și proteic și diureză osmotică
 Pentru definirea ei este obligatorie prezenţa a doi factori:
o Hiperglicemia
o Cetoza (creşterea producției şi concentrației corpilor cetonici în sânge)
o La aceștia se adaugă de multe ori şi un al treilea: acidoza
2. Circumstanțe de  Circumstanțe de apariţie (cauze)
apariție Diabet zaharat tip 1 Diabet zaharat tip 2
 Debutul diabetului zaharat  Afecțiuni intercurente:
 Deficitul acut de insulina, prin IMA, AVC, pneumonie,
întreruperea tratamentului infecții, boli infecțioase
 Boli infecțioase (bacteriene, virale)  Medicație: corticosteroizi,
diuretice tiazidice,
 Vărsături cu deshidratare severă
simpaticomimeticele
 Stres medical, emoțional sau
 Stres chirurgical său
chirurgical
medical
 Obstruarea cateterului de infuzie a
insulinei la pompele de insulina
 Coma cetoacidozică este o comă vigilă, pierderea stării de conștiență reprezintă
un indicator al severității acesteia sau al prezenței unei complicații
o Definiția comei este eminamente biologică:
 Ph < 7,00, RA < 10 mmol/L.
 Laboratorul mai arată hiperglicemie peste 700-800 mg%,
glicozurie şi cetonurie intense, precum şi tulburări
hidroelectrolitice
3. Manifestări de  Semne şi simptome care anunță coma:
dependență o Greață, vărsături, dureri abdominale, cefalee, mialgii, polipnee cu
halenă acetonică, glicemie peste 400 mg% , prezenta glicozuriei,
cetonuriei, RA = 16-20 mEq/l, pH> 7,35 – 7,31
 Semne şi simptome care anunță precoma diabetică:
o Aspect general modificat, cu facies palid sau, din contră, vultuos, uneori
cu extremități reci
o Semne de deshidratare: limbă uscată, prăjită, cu depozite alb-gălbui,
tegumente uscate cu pliu persistent, globi oculari hipotoni, tahicardie,
tendință la hipotensiune arterială, oligurie
o Respirație Kussmaul ca semn de acidoză
o Semne digestive: grețuri, vărsături (prin pareză gastrică), dureri
abdominale intense şi chiar apărare musculară („pseudoabdomen
acut”, ce poate duce la confuzia cu abdomenul acut chirurgical şi la
laparotomii inutile, mai ales în cetoacidozele inaugurale)
o Semne neurologice: astenie accentuată, scădere a tonusului muscular,
reducere până la abolire a reflexelor osteotendinoase, dezorientare şi
somnolenţă (aceste manifestări sunt cauzate de deshidratare, acidoză şi
creşterea osmolarităţii serului)
 Semne şi simptome din comă:
o Coma diabetică cetoacidozică este o stare extrem de gravă, ce pune în
pericol viața bolnavului în absența unui tratament competent.
372
o Semnele clinice sunt asemănătoare cu cele din precoma diabetică, dar
mult mai intense.
o Deshidratarea este maximă
o Dispneea Kussmaul devine impresionantă prin frecvența şi amplitudinea
respirațiilor, simptomatologia digestivă este severă
o Bolnavul este inert, flasc, cu sau fără pierdere de conștiență
 Trebuie menționat faptul că termenul de comă, în acest caz, nu
are semnificația clasică, aceea de pierdere a conştienţei.
 Aceasta este abolită numai în puţine cazuri (sub 10%)
4. Principii terapeutice  Evaluarea pacientului: funcții vitale, stare de conștiență, abuz de alcool,
evaluarea toleranței digestive, identificarea factorilor favorizanți
 Transport la spital
 Îndepărtarea/tratarea cauzei favorizante /precipitante a cetoacidozei
 Corectarea deficitului de insulină prin administrare de insulină rapidă
 Corectarea deficitelor hidroelectrolitice și acidobazice
 Evitarea complicațiilor terapiei CAD
5. Intervenții în spital  Primul gest terapeutic în cetoacidoza este realizarea unui abord venos și
administrarea de soluții saline
 Normalizarea echilibrului glicemic prin scăderea glicemiei funcție de
recomandările medicului
o Se utilizează doar insulină cu acțiune scurtă (Humulin R, Insuman
Rapid), administrată intravenos
o De preferință, insulina se administrează în infuzie continuă, doza
inițială fiind de 10 U/oră sau 0,1 u/kg/oră, cu posibilitatea creșterii
dozei în funcție de valorile glicemiei
o Doza de insulină se poate dubla la fiecare 2 ore, până la realizarea
obiectivelor glicemice
o Eficiența insulinoterapiei se consideră la o reducere a glicemiei cu
aproximativ 75mg/dl
 Dacă nu se poate realiza infuzia continuă, se recurge la
administrare i.v.
 Se poate administra i.m sau s.c dacă pacientul nu este în colaps
 Dozele mari de insulina trebuie evitate deoarece ele pot favoriza
 Hipoglicemie
 Hipokalemie
 Edem cerebral
6. Corectarea  Hidratare cu monitorizarea tensiunii arteriale și a diurezei
echilibrului o Obiectivele hidratării:
hidroelectrolitic și  Refacerea volumului circulator
acidobazic  Protecție împotriva hipoperfuziei coronariene, cerebrale și renale
 Înlocuirea pierderilor hidrice totale și intracelulare
 În primele 30-60 minute se va administra un litru, urmat de încă
un litru în următoarea oră
 La cei cu hipotensiune sau cu deshidratare severă se
administrează 3 litri
 Ulterior ritmul de hidratare va fi de 150-500ml/oră
 Se utilizează inițial soluții izotone, respectiv ser fiziologic
(soluție salină 0,9%) sau la nevoie soluții hipotone (soluție
salină 0,45%), în fucnție de natremie și statusul cardiac
 La valori glicemice sub 300 mg/dl se începe administrarea și de
soluții de glucoză 5% sau 10% tamponate cu insulină cu acțiune
scurtă
 Monitorizarea glicemică frecventă
o Monitorizarea glicemiei se face la fiecare oră, până la atingerea
valorilor optime, după care poate fi continuată la 2-4 ore
 Corectarea dezechilibrului electrolitic
o Capitalul total al K+ este întotdeauna foarte scăzut.
373
o Aprecierea potasemiei prin dozări repetate este extrem de importantă
pentru conducerea tratamentului, iar hipopotasemia trebuie corectată
prompt, din cauza riscului mare al aritmiilor ventriculare
o Administrarea kcl 7,45% se face pe vena periferică sau abord venos
central
 Soluția de kcl se folosește întotdeauna ca adaos în soluții perfuzabile
o Nu se administrează la cei cu insuficiență renală acută sau cronică
 1g kcl =13,5 mmol K (lmmol kcl =lml sol. Kcl 7,45%)
 Dacă K+ plasmatic > 5,5 mEq/I - nu se administrează kcl
 3,5- 5,5 mEq/1 -se administrează 20 mmol kcl/1 litru lichid
perfuzat 20 ml kcl 7,45% =1,5g kcl
 < 3,5 mEq/1 -se administrează 40 mmol kcl/1 litru lichid
perfuzat = 40 ml sol. Kcl 7,45% =3g kcl
 Kaliemia
o Este crescută la majoritatea pacienților cu CAD în momentul
diagnosticului
o Scăzută în momentul diagnosticului - indică un deficit sever în
depozitele de K+ ale organismului şi necesită corecție imediată
o Media deficitului de K+ este 3-5 mEq/kg corp
7. Combaterea acidozei  Indicații
o PH < 7 și bicarbonat plasmatic sub 5 mmol/l
o Semne de hiperkaliemie pe EKG
o Se utilizează cu prudență în amestec cu SF, ser bicarbonatat, până se
atinge valoarea de pH =7,10, aceasta înseamnă:
 Maxim 100 ml soluție bicarbonat 8,4%
 Maxim 600 ral sol. Bicarbonat 1,4%
 Numeroase come CAD pot şi trebuie a fi tratate fără
administrarea de bicarbonat
 Deficitul de bicarbonat = baze exces (RA normală – RA actuală
)*G*0,35 =mEq bicarbonat în practică se utilizează numai 1/3
din cantitatea calculată, cu prudență
 Riscurile administrării de bicarbonat
o Agravarea hipokaliemiei prin favorizarea pătrunderii K+ în celule
o Acidoza paradoxală a SNC
o Apare datorită permeabilității diferite pentru C02 (rapidă) şi HCO3"
(lentă) la nivelul barierei hematoencefalice
o Administrarea bicarbonatului crește concentrația C02 în LCR acidoză
localizată la nivelul SNC crește fluxul sanguin cerebral, edemul cerebral
şi creşterea presiunii intracraniene
o Supravegherea şi monitorizarea funcţiilor vitale
o Măsuri nespecifice:
 Sondaj vezical în cazul tulburărilor de conștiență- prezența
globului vezical, absența diurezei
 Sondă de aspirație nazo-gastrică - la pacienții comatoși
 Oxigenoterapie
 Colac pneumatic pentru a preveni escarele
 Antibiotice în cazul suspiciunii de infecție GA > 25000/mm3;
temp.= 37° C)
 Tratarea bolilor asociate
 Supravegherea eliminărilor patologice (vărsături) pentru
prevenirea bronhopneumoniei de aspiraţie
8. Observații  Medicul stabilește diagnosticul și planul terapeutic ce trebuie urmat
 Asistentul medical recunoaște simptomele cetoacidozei, anunță medicul și va
aplica planul terapeutic stabilit de medic
 Pacientul va fi supravegheat permanent pe durata episodului cetoacidozic și
după aceea pentru prevenirea complicațiilor
374
K-8. Conduita asistentului medical în hipoglicemie
1. Definiție  Hipoglicemia este definită ca fiind o scădere a concentrației de glucoză din
sânge (glicemie) sub 70 mg/dl.
o În funcție de severitatea hipoglicemiilor, se clasifică în:
 Hipoglicemie ușoară când persoana în cauză reușește să și-o
corecteze singură
 Hipoglicemie severă când este nevoie de intervenția anturajului
 Coma hipoglicemică, cea mai gravă formă
o Cantitatea de glucoză din sânge este reglată în principal, de trei
hormoni: insulina, glucagon și adrenalină
2. Diagnosticul de  Diagnosticul de hipoglicemie este stabilit de către medic și se bazează pe Triada
hipoglicemie Whiple:
o Simptome şi semne sugestive de hipoglicemie
o Valori scăzute ale glicemiei (< 70 mg/dl)
o Dispariția simptomelor după administrarea de glucoză
 Medicul stabilește planul terapeutic ce trebuie urmat
o Recunoaște semnele hipoglicemiei
o Identifică cauzele și anunță medical
o Acordă primul ajutor conform protocoalelor existente
o Aplică planul terapeutic
3. Cauze și factori de risc  Doze prea mari de insulină, sulfondiureice, combinații de 2 sau mai multe clase
de medicamente cu acțiune hipoglicemiantă
 Aport caloric redus
 Efort fizic fără adaptarea dozelor de insulină
 Consum de alcool
 Alterarea funcției renale
 Boli intercurente sau perioade de stres asociate cu inapetență
 Primele luni de sarcină
 Vechimea mare a diabetului zaharat
4. Simptomatologia  Simptomele hipoglicemiei
hipoglicemiei  Autonome  Neuroglicopenice  Neurologice
 Transpirații  Slăbiciune  Instabilitate
 Tremurături  Somnolență  Coordonare dificilă
 Palpitații,  Tulburări de  Vedere dublă
tahicardie concentrare  Încețoșarea vederi
 Paloare  Amețeală  Tulburări de
 Anxietate  Confuzie vorbire
 Nervozitate  Senzație de „cap tare”
 Comportament bizar
 Starea clinică:
o TA normală sau crescută
o Pupile dilatate
o Reflexe osteotendinoase accentuate
o Babinski pozitiv bilateral
5. Conduita de urgență  Recunoașterea semnelor și simptomelor de hipoglicemie
 Identificarea cauzelor
 Aplicarea planului terapeutic
 Stabilirea nivelului de conștiență
 Evaluarea primară: A,B,C,D, la pacienții cu leziuni evaluăm și E
o Dacă hipoglicemia este percepută şi pacientul conștient, consumul de
zahăr (de preferinţă dizolvat în apă sau sub forma de suc cu zahăr) este
indicat cât de repede posibil
o Imediat ce starea generală se ameliorează, este indicată măsurarea
glicemiei din deget, şi, în funcţie de situație, consumul unei gustări cu
375
absorbție mai lentă (de exemplu pâine, biscuiți, fructe)
 Dacă este un pacient comatos:
o Abord venos + 30-50 ml soluție glucoză 33% intravenos + instituirea
perfuziei cu glucoză 10-20%, 1 mg glucagon subcutanat sau
intramuscular
 Atenție! Frecvența relativ mare în populație a hipoglicemiilor apărute în special
în contextul verii și al eforturilor mari, a indus o falsă concepție cum că aceste
stări pot fi normale. Hipoglicemia poate fi însă vârful de iceberg ce ascunde o
afecțiune cu mult mai serioasă ce trebuie tratată!
6. Supravegherea și  Pacientul va fi instruit cum poate preveni hipoglicemia:
educarea pacientului o Să-şi noteze într-un carnet simptomele care au avertizat hipoglicemia;
o Să discute cu medicul cauzele hipoglicemiei care poate modifica schema
de tratament;
o Să-şi testeze glicemia pentru o anumită perioadă de timp după
hipoglicemie;
o Să aibă permanent asupra lui tablete de glucoză sau zahăr şi să
consume când apar semne de hipoglicemie;
o Se evită alimentele grase
 Dacă dimineaţa sunt semne de neuroglicopenie:
o Se cercetează glicemia în timpul nopții
o Să consume un supliment de glucide atunci când face un efort fizic
susținut
o Se ia o gustare mai târziu seară pentru a preveni hipoglicemia nocturnă
o Să schimbe locul injectării pentru evitarea lipodistrofiei hipertrofice
care împiedica absorbția insulinei
o Să-şi controleze glicemia când se urcă la volan sau pe bicicletă şi să
înceteze să conducă la cel mai mic semn de hipoglicemie.
 Pacientul trebuie atenționat că hipoglicemiile severe şi prelungite pot conduce la
afectarea ireversibilă a sistemului nervos
K-9. Managementul durerii – proceduri nemedicamentoase (relaxare, masaj)

1. Definiție  Stabilește modul de asigurare a tratamentului durerii acute și al dureri cronice
pentru pacienții internați în spital
 Durerea este un simptom tratabil
2. Responsabilități  Medicul: stabilește tratamentul optim pentru pacient
 Asistent medical: realizează manevrele medicale stabilite de medicul curant
3. Scop  Scopul tratamentului durerii este de îmbunătăţire a funcţionării, permițând
individului să lucreze, să meargă la școală sau să participe la alte activităţi zilnice
4. Durerea acută  Durerea acută trădează, din punct de vedere biologic, o destrucție tisulară cu
potențial de gravitate
 Este de fapt, un semnal de alarmă al organismului, menit să-i permită oprirea unei
activităţi distructive, facilitând procesul regenerator
 Durerea acuta rezulta în cea mai mare parte din boală, inflamație sau lezare a
țesuturilor
 Acest tip de durere apare în general brusc, de exemplu după traume sau intervenţii
chirurgicale, și poate fi însoțit de anxietate sau stres emoțional
 Cauza durerii acute poate fi de regulă diagnosticată și tratată iar durerea este
autolimitativă, adică este limitată la o perioadă de timp și la o anume severitate
 În unele cazuri rare ea poate deveni cronică
 Servește ca o avertizare privind o boală ori o amenințare pentru organism
 Durerea acută poate fi cauzată de multe evenimente sau circumstanțe, incluzând:
 Intervenția chirurgicală
o Oase rupte
o Arsuri sau tăieturi
o Lucrări dentare
376
5. Durerea cronică  Durerea cronică este larg privită ca reprezentând boala însăși
 Ea poate fi mult înrăutățită de către factorii de mediu și cei psihologici.
 Durerea cronică persistă o perioadă de timp mai lungă decât durerea acută și este
rezistentă la majoritatea tratamentelor medicale
 Ea poate și adesea chiar cauzează probleme grave pentru pacient
 Semnalele dureroase rămân active în sistemul nervos timp de săptămâni, luni sau
ani
 Efectele fizice includ tensiunea musculară, mobilitatea limitată, lipsa de energie și
schimbări în pofta de mâncare
 Efectele emoționale includ depresie, supărare, anxietate și teama de reîmbolnăvire
 O asemenea teamă poate împiedica persoana să revină la munca sa obișnuită sau la
distracțiile sale
 Acuzele frecvente de durere cronic includ:
o Durerea de cap
o Durerea dorsolombară
o Durerea legată de cancer
o Durerea artritică
o Durerea neurogenă (durerea rezultată din lezarea nervilor)
o Durerea psihogenă (durere datorata nu unei boli trecute sau leziuni sau
vreunui semn vizibil de leziune interioara)
 Durerea cronică poate avea la origine o traumă iniţială /leziune sau infecție sau
poate exista o cauză permanentă a durerii
 Totuși, unii oameni suferă de durere cronică în absența oricărei leziuni trecute sau
a oricărei dovezi de leziune corporală
 Sute de sindroame dureroase sau tulburări compun spectrul durerii
 Există cele mai benigne, trecătoare senzații de durere, cum sunt cele ca înțepătura
de ac
 Există durerile nașterii, durerea infarctului miocardic, precum și durerea ce uneori
survine după amputarea unui membru
 Exista și durerea care însoțește cancerul și durerea care urmează unei traume
severe, cum este cea legată de leziuni la nivelul capului și al coloanei vertebrale,
mostra sindroamelor dureroase frecvente este expusa mai jos în ordine alfabetică:
o Arahnoidita
o Artrita
o Boli vasculare sau leziuni vasculare
o Durerea de spate
o Durerea de arsura
o Durerea de cancer
o Durerile de cap
o Dureri de intervenție chirurgicala
o Durerea neuropatică
o Leziuni de stres repetat
o Răniri sportive
o Sindroamele de durere musculara miofasciale
o Sindromul distrofiei simpatice reflexe
o Sciatica
o Stenoza spinală
o Tulburări temporomandibulare
o Traume
 Zona Zoster si alte tulburări dureroase care afectează pielea
6. Tratamentul durerii  Tratament: antalgice + antiinflamatoare + derivați de morfină + analgezice +
mialgin
 Durerea poate fi controlata prin:
o Utilizarea schemei terapeutice în trei trepte conform OMS în funcţie de
intensitatea durerii
o Treapta I de tratament: paracetamol + antiinflamator nesteroidian +
adjuvante
377
o Treapta II de tratament: paracetamol + antiinflamator nesteroidian +
derivați de morfină (tramadol / DHC) + adjuvante
o Treapta III de tratament: paracetamol + antiinflamator nesteroidian +
derivați de morfină (tramadol / DHC) + morfina + adjuvante
o Medicamente antalgice, cum ar fi acetaminofen (paracetamol) sau
antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi aspirina sau ibuprofenul. Aceste
medicamente trebuie administrate urmând prescripția medicala și
prospectele medicale. Nu se recomandă administrarea de antiinflamatoare
nesterioidiene fără prescripție medicală mai mult de 10 zile fără a
consulta medicul curant
o O dietă sănătoasă
o Suplimentarea dietei cu vitamina D. Studii recente indică faptul că o
deficiență de vitamină D în dieta zilnică poate contribui la durerile
cronice. Vitamina D este vitală pentru absorbția calciului și fixarea lui în
oase și îmbunătățarea forței musculare
o Exerciții fizice zilnice, cum ar fi plimbatul sau înotul
o Somnul suficient
o Terapii complementare, cum ar fi acupunctura sau meditația
 Tratamentul paliativ poate ameliora o serie de simptome legate de boala, ca greața
sau dispneea (respirația dificilă). Durerea și controlul simptomelor este o parte
importantă a tratamentului bolii și a îmbunătăţirii calităţii vieții
 Dacă o persoană prezintă dureri în zilele dinaintea morţii, acest lucru se datorează
tipului de boală. Unele boli terminale ca și cancerul osos sau pancreatic, sunt mai
frecvent acompaniate de dureri decât alte boli terminale
 Durerea și alte simptome pot fi așa de importante, încât pacientul se poate gândi la
eutanasie. Cu toate acestea, durerea asociată morţii poate fi uşor controlată. Orice
durere trebuie comunicată medicului. Multe medicamente și metode alternative (ca
masajul) sunt disponibile pentru tratamentul durerii apărută înainte de procesul
morţii. În cazul în care afecțiunea împiedică pacientul să comunice cu medicul, se
recomanda ca acesta să comunice cu persoanele apropiate
 Exista pacienţi care vor să-și protejeze familia în legătură cu suferința lor. Cu toate
acestea, este indicat ca aceștia să comunice gradul de tolerabilitate al durerii,
pentru a putea fi informat medicul curant
K-10. Hemodializa
1. Definiție  Hemodializa este o metodă de tratament care constă în schimbul de apă şi
solvați, între sângele bolnavului şi o soluţie cu o compoziție de electroliți analogă
celei a plasmei normale (soluţie de dializă sau dializant), printr-o membrană
semipermeabilă
 Tratamentul prin hemodializă este o metodă de epurație extracorporală
intermitentă care se aplică, în special, bolnavilor cu insuficienţă renală
2. Responsabilități  Tratamentul prin hemodializă este ambulator (spitalizare de zi) dacă situaţia
bolnavului o permite, cu excepția inițierii tratamentului (primele 6-12 şedinţe de
hemodializă), care trebuie efectuată în condiţii de spitalizare
o Insuficienţa renală acută
o Insuficienţa renală cronică
o Intoxicații cu substanțe organice devalizabile (exogene, endogene)
o Dezechilibre grave hidro-electrolitice sau acido-bazice
o Insuficienţa cardiacă congestivă, ireductibilă
o Schizofrenie
o Psoriazis
 Rinichiul artificial suplinește parțial şi discontinuu numai funcțiile excretorii şi
homeostazia rinichiului normal, în timp ce funcțiile endocrină şi metabolică nu
sunt deloc substituite
4. Contraindicații  Stare de şoc
378
 Alergie la heparină
 Bolnav cu peritonită septică difuză şi tulburarea funcţiilor cerebrale, cardiace sau
pulmonare
 Bolnav cu perturbarea a patru funcţii vitale
 Bolnav cu vârsta peste 60 ani cu perturbarea a trei funcţii vitale
 Bolnav ventilat pentru insuficienţă respiratorie
 Sindroame hemoragipare (hemofilia, angiohemofilia von Willebrand etc.)
 Muşama, aleză
 Antiseptic pentru tegumente și mucoase: alcool sanitar, betadină
 Leucoplast
 Seringi sterile de 5 ml, 10 ml, 20 ml, 30 ml, 50 ml
 Ace sterile
 Fistuline
 Perfuzoare
 Seturi linii sânge (pompă simplă sau pompă dublă);
 Canule pentru puncționarea fistulei (arteriale, venoase sau pentru puncţie unică)
 Catetere
 Conectoare
 Adaptoare
 Aparatul de hemodializă
 Soluţia de hemodializă
 Sistem închis de drenare a soluţiei de dializă evacuată de aparat
 Priză pentru apă purificată
 Pense péan
 Tensiometru cu stetoscop biauricular
 Termometru
 Garou
 Vacutainere
 Cântar
 Ser fiziologic
 Medicamente anestezice pentru anestezie locală
 Medicamente: agenți stimulatori ai eritropoezei; preparate de fier injectabile;
heparine fracționate; derivați ai vitaminei D3¸ chelatori ai fosfaților; masă
eritrocitară
 Tăviţe renale
 Materiale pentru spălarea și dezinfecția mâinilor asistentului medical
o Intrarea pacientului în salonul de dializă se face în echipament de spital
curat şi adecvat (pijama, trening), fără bagaje sau însoțitori;
o Cântărirea bolnavului și notarea greutății în protocolul de dializă,
înainte de începerea dializei
o Măsurarea și notarea temperaturii și tensiunii arteriale în protocolul de
dializă, înainte de începerea dializei
o Controlul stării de igienă a bolnavului, examinarea sumară a
379
tegumentelor, sclerelor, cavităţii bucale
o Examinarea fistulei arterio-venoase cu alegerea locurilor de puncţie
o Recoltarea de sânge pentru determinarea compușilor azotați, a rezervei
alcaline, hemogramei şi hematocritului, la recomandarea medicului,
înainte de începerea intervenției
o Aşezarea bolnavului într-un pat balanță, comod, deoarece şedinţa poate
dura 4-4,5 ore; capul şi toracele bolnavului vor fi uşor ridicate, iar
membrele superioare fixate în poziţii accesibile puncționării vaselor de
sânge
 Pregătirea tehnică
o Pregătirea aparatului pentru hemodializă: dializor (tip de membrană, tip
de sterilizare, dată de expirare), verificarea dacă aparatul este alimentat
electric; parcurgerea programului de spălare şi dezinfectare a
aparatului; destinderea (spălarea) circuitului de dializă inițial cu 2 litri
de ser fiziologic, apoi cu 2 litri de ser fiziologic la care se adaugă 5 000
UI heparină
o Verificarea compoziției dializantului: concentrația în K+, Na+, Ca2+,
Mg2+, HCO3; dacă are sau nu glucoză
o Stabilirea parametrilor şedinţei actuale de dializă: conductivitate,
ultrafiltrare, corecția electroliților şi a bicarbonatului
o Verificarea sistemelor de monitorizare: aparatul îşi face testul, se
montează liniile de sânge pe aparat,
o Montarea seringii de heparină la pompa de injectare automată, având
grijă să fie umplut şi capilarul de legătură cu linia de sânge (arterial), se
programează debitul şi timpul de funcţionare ale pompei de heparină
7. Efectuarea procedurii  Asistentul medical:
o Verificarea stării tehnice a aparatului de dializă înaintea fiecărei dialize,
împreună cu inginerul/tehnicianul
o Pregătirea medicamentelor, materialelor și instrumentelor necesare
corespunzătoare
o Respectarea normelor de igienă privind soluţia de dializă
 Branșarea bolnavului cu fistulă arterio-venoasă Cimino-Brescia:
o Pregătirea unei seringi de 10 ml și încărcarea ei cu 0,3 ml heparină +
10 cm³ ser fiziologic;
o Aplicarea unui câmp steril sub antebrațul bolnavului;
o Aplicarea sau nu a garoului la nivelul brațului;
o Dezinfectarea tegumentului cu alcool şi, după uscare, puncționarea
fistulei cu acul de puncţie arterială în porțiunea din amonte a fistulei,
dar nu mai aproape de 5 cm de anastomoza arterio-venoasă;
o Injectarea pe fistulina arterială de heparină pregătită în seringa de 10
ml. Este doza de încărcare cu heparină
o Dezinfectarea tegumentului cu alcool, puncționarea fistulei cu acul de
puncţie venoasă în porțiunea din aval a fistulei, dar nu mai aproape de
5-7 cm faţă de puncţia arterială.
 Branșarea bolnavului cu cateter venos central (cu lumen dublu) nu diferă la
conectare faţă de momentele precedente:
 Sunt necesare două persoane, dintre care una poartă mănuşi
sterile şi va manipula ansele cateterului care sunt clampate
 Îndepărtarea capacului ansei arteriale şi montarea la linia arterială, după ce s-a
îndepărtat soluţia fiziologică heparinată din ansă
 Pornirea pompei de sânge cu un debit de 50-70 ml/min, cu înlocuirea cu sânge a
soluţiei fiziologice rămase în linie după destindere
 Pornirea pompei de injectare automată a heparinei
 Conectarea liniei venoase umplută cu sânge la fistulina de puncţie venoasă sau la
ansa venoasă a cateterului, după caz
380
 Creşterea treptată a debitului pompei de sânge cu 20-30 ml/min până la un debit
sanguin de ≥ 250 ml/min
 Pornirea ultrafiltrării, fixarea timpului de dializă
 Urmărirea parametrilor dializei specificați de medic în protocolul de dializă
 Heparinarea corectă şi adecvată a circuitului extracorporal şi efectuarea
tratamentelor medicamentoase în cursul dializei, conform prescripției medicale
o Măsurarea și notarea temperaturii și pulsului bolnavului la interval de
30 minute pe toată durata hemodializei şi ori de câte ori este necesar
o Informarea de urgenţă a medicului despre orice modificare a stării
generale a bolnavului dializat
o Recoltarea şi transportul la laborator în timp util a produselor biologice
recoltate la recomandarea medicului și notarea rezultatelor în
Protocolul ședinței de hemodializă;
 La bolnavii cu fistulă arterio-venoasă se oprește pompa de injectare a heparinei
cu 30 minute înainte de terminarea hemodializei
o Oprirea aparatului de hemodializă după 4 ore
 Măsurarea și notarea TA şi frecvenţei pulsului
 Administrarea pe linia venoasă a medicamentelor care au fost, eventual, indicate
 Oprirea pompei de sânge
 Extragerea acului de puncţie arterială, hemostază la locul de puncţie cu o
compresă sterilă
 Pornirea pompei de sânge cu un debit de 50-60 ml/min, până ce tot sângele este
restituit și apoi oprirea ei
 Extragerea acului de puncţie venoasă şi hemostază locală cu o compresă sterilă;
 Executarea pansamentul abordului vascular la sfârşitul dializei; pansamentul se
menţine 10-12 ore;
 Cântărirea pacientului, măsurarea temperaturii, tensiunii arteriale și pulsului (în
clino- şi ortostatism) și notarea lor în Protocolul ședinței de hemodializă;
 Supravegherea şi participarea la distribuirea hranei bolnavilor în timpul dializei,
luând toate măsurile de respectare a normelor de igienă;
 Însoțirea pacientului din sala de hemodializă la salon;
 Respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie la branșarea sau debranșarea
bolnavului de la aparatul de dializă şi pe toată durata şedinţei de dializă;
o Demontarea în bloc a liniilor şi dializorului de pe monitor
o Spălarea şi dezinfecţia aparatului de dializă la sfârşitul fiecărei şedinţe
de tratament, conform indicațiilor
pacientului  Așezarea pacientului într-o poziţie comodă în pat
9. Evaluarea şi notarea  Evidenţa şi monitorizarea bolnavilor hemodializaţi se face prin următoarele
procedurii documente medicale:
o Registrul de evidenţă a bolnavilor hemodializaţi
o Dosarul medical al bolnavului hemodializat care include:
 Fişa pentru de spitalizare de zi – completată la inițierea
tratamentului prin hemodializă şi actualizată la fiecare ședință de
dializă
 Consimțământul bolnavului de a efectua tratament prin
hemodializă
 Protocoalele şedinţelor de hemodializă – adăugate după fiecare
ședință de dializă
 Fişa sintetică de monitorizare a bolnavului dializat;
381
o Carnetul bolnavului dializat.
o Evidenţa serviciilor de hemodializă se face prin Protocolul şedinţei de
hemodializă şi Fişa pentru de spitalizare de zi
10. Complicații, incidente  Hipotensiunea arterială, mai frecventă la femei și la pacienții cu vârsta de peste
și accidente 60 de ani
 Crampe musculare, în a doua parte a ședinței de dializă
 Aritmii
 Grețuri, vărsături, cefalee, confuzie
 Infecții, mai ales dacă pacientul are un cateter venos ca linie de acces pentru
dializă
 Formarea trombilor și obstrucția liniei de acces, mai frecvent pe cateter
 Apariția pruritului: se agravează adesea în timpul sau imediat după finalizarea
ședinței
 Tulburări ale somnului
 Anemie
 Afecțiuni osoase ca urmare a incapacității rinichiului de a se implica în
metabolismul vitaminei D
 Depresie, anxietate
 Supraîncărcare volemică când pacientul nu respectă restricțiile dietetice impuse
de către medic
 Hemoragii, uneori severe, în funcţie de tipul de acces
 Infecții sistemice, endocardite, osteomielite, sepsis
 Complicații tehnice: emboli în dializor
 Filtrarea inadecvată a sângelui (produșii de metabolism se pot acumula în
organism)
 Blocarea completă a căii de acces prin trombi
 Neuropatii
 Apariția unor afecțiuni cardiovasculare
 Accidente vasculare cerebrale
 Amiloidoza dacă pacienții sunt sub hemodializă mai mult de 5 ani
K-11. Dializa peritoneală

1. Definiție  Dializa peritoneală este o metodă de tratament al insuficienței renale,
complementară cu hemodializa în care cavitatea abdominală a bolnavului este
folosită ca dializor, rolul de membrană dializantă revine peritoneului; lichidul
dializant este introdus în peritoneu, realizându-se o ascită artificială pe durata
tratamentului
 Tratamentul prin dializă peritoneală este o metodă de epurație intracorporală care
poate fi efectuat la domiciliu sau ambulator (spitalizare de zi), cu excepția
inițierii tratamentului (primele 14-21 zile de tratament prin dializă peritoneală),
care trebuie efectuată în condiţii de spitalizare
 Dializa peritoneală poate fi efectuată:
o Manual: dializă peritoneală continuă ambulatorie
o Automat: dializă peritoneală automatizată
 Dializa peritoneală continuă presupune prezenţa permanentă a soluţiei de dializă
în cavitatea peritoneală (24 ore pe zi, 7 zile pe săptămână), în vreme ce dializa
peritoneală intermitentă se administrează numai câteva zile pe săptămână sau
câteva ore pe zi, de obicei în cursul nopții
 În insuficiența renală acută durata dializei este 24 ore, volumul soluţiei de dializă
2.000 ml/schimb; 48 l/24 ore cu o durată a ciclului de 60 minute
 În insuficiența renală cronică durata dializei este 24 ore, volumul soluţiei de
dializă 2.000 ml/schimb; 4 schimburi/24 de ore, 8 l/24 ore.
 Dializa peritoneală continuă ambulatorie este o formă de dializă portabilă,
care necesită pungile cu lichid de dializă şi o linie de conectare a acestora la
382
cateterul de dializă peritoneală. Schimburile sunt efectuate manual de către
pacient sau de altă persoană din anturajul acestuia. Simplitatea sa, prețul de cost
redus şi independența de aparatura automată au făcut ca dializa peritoneală
continuă ambulatorie să devină forma cea mai populară de dializă peritoneală.
Ea permite menținerea stabilității fiziologice, controlul volemiei şi al tensiunii
arteriale la majoritatea pacienților
 Dializa peritoneală automatizată este o formă de dializă peritoneală, în care
schimburile sunt efectuate cu ajutorul unei mașini. Schimburile sunt mai scurte şi
mai frecvente decât în dializa peritoneală continuă ambulatorie. Dializa
peritoneală automatizată permite creşterea volumelor de dializat infuzate până la
20–30 litri în 24 ore, prin aceasta fiind utilă la pacienții anurici (în special, cei cu
masă corporală mare) și la pacienții care nu pot realiza Clearance-uri sau
ultrafiltrări adecvate în dializa peritoneală continuă ambulatorie. Administrarea
nocturnă a dializei peritoneale automatizată conferă în plus avantajul de a nu
perturba activitatea pacienților şi de a permite infuzarea unor volume mai mari
2. Responsabilități  Avantajele dializei peritoneale în comparație cu hemodializa:
o Controlul mai bun al volemiei şi al tensiunii arteriale (cel puţin în primii
ani de dializă peritoneală), datorită ultrafiltrării uniforme, continue a
sângelui
o Prezervarea mai bună a funcției renale reziduale, probabil datorită
stabilității tensiunii arteriale
o Pacienții cu dializă peritoneală necesită tratament cu eritropoietină în
doze semnificativ mai mici decât pacienții cu hemodializă, probabil
datorită prezervării mai bune a funcției renale reziduale şi absenței
pierderilor de sânge, ce apar în cursul hemodializei.
o Reducerea riscului de infecții virale hematogene (hepatită virală, HIV),
datorită lipsei accesului vascular şi a circulaţiei extracorporale
 mai bună calitate a vieții, în comparație cu hemodializa, oferind pacienților mai
multă libertate în organizarea vieții profesionale şi a timpului liber
o Dializa peritoneală nu necesită acces vascular, aparatură,
anticoagulante, iar personalul medical de îngrijire este mai redus și
costurile dializei peritoneale sunt, în medie, cu 25% mai mici decât ale
hemodializei
 Dezavantaje ale dializei peritoneale, în comparație cu hemodializa sunt:
o Riscul complicațiilor infecțioase (peritonite)
o Degradarea structurală şi funcțională, în timp, a membranei peritoneale
o Complicații metabolice: malnutriția proteică, hiperglicemia şi
dislipidemia
3. Scop /indicații  Scop terapeutic /indicații
,contraindicații o Insuficienţa renală acută
o Insuficienţa renală cronică
o Intoxicații cu substanțe organice dializabile (exogene, endogene)
o Dezechilibre grave hidro-electrolitice sau acido-bazice
o Insuficienţa cardiacă congestivă, ireductibilă
o Schizofrenie
o Psoriazis
o Rezecții mezenterice întinse
o Tumori abdominale mari
o Ileus
o Obezitate extremă
o Comunicări pleuro-peritoneale largi înnăscute/dobândite
o Intervenţii chirurgicale cu deschiderea peritoneului posterior
o Enterostomii
o Cisto-/ureterostomii
o Insuficienţă respiratorie
o Cecitate
383
o Tulburări psiho-neuro-motorii importante: psihoze, demență, retardare
mintală, paralizii, osteo-artropatii cu deficit funcțional al mâinilor,
împiedică efectuarea schimburilor.
4. Materiale necesare  Pregătirea medicamentelor, materialelor, instrumentelor și aparatelor
necesare
o Paravan
o Tavă sau cărucior pentru tratamente
o Muşama, aleză
o Câmpuri sterile
o Antiseptic pentru tegumente și mucoase: alcool sanitar, betadină
o Tampoane steril
o Leucoplast
o Seringi sterile de 5 ml, 10 ml, 20 ml, 30 ml, 50ml
o Ace sterile
o Pense sterile
o Perfuzoare
o Catetere peritoneale
o Conectoare
o Adaptoare
o Aparatul de dializă peritoneală
 Soluţia de dializă peritoneală, încălzită la temperatura corpului
o Stativ pentru suspendarea pungilor prevăzut cu două agățători reglabile
la înălțimi diferite
o Tensiometru cu stetoscop biauricular
o Termometru
o Garou
o Vacutainere
o Cântar
o Ser fiziologic
o Medicamente anestezice pentru anestezie locală
 Medicamente: agenţi stimulatori ai eritropoiezei; preparate de fier injectabile;
heparine fracționate; derivaţi ai vitaminei D3¸ chelatori ai fosfaților; masă
eritrocitară
 Tăviţe renale
 Materiale pentru spălarea și dezinfecția mâinilor asistentului medical
o Explicarea scopului, modului de derulare a procedurii și a duratei
o Bolnavi sub 18 ani, dacă nu există aparținători care îşi asumă
responsabilitatea terapiei
o Cântărirea bolnavului și notarea greutății în protocolul de dializă, înainte
de începerea dializei
o Măsurarea și notarea temperaturii, pulsului și tensiunii arteriale în
protocolul de dializă, înainte de începerea dializei
o Controlul stării de igienă a bolnavului, examinarea sumară a
tegumentelor
o Aşezarea bolnavului într-un pat comod, deoarece şedinţa poate dura 24
de ore, de obicei în schimburi; capul şi toracele bolnavului vor fi uşor
ridicate
 Pregătirea pentru tehnică
o Pregătirea aparatului pentru dializă
o Verificarea compoziției dializantului
384
6. Efectuarea procedurii  Asistentul medical:
 Spălarea și dezinfectarea mâinilor
 Verificarea stării tehnice a aparatului de dializă înaintea fiecărei dialize
 Pregătirea medicamentelor, materialelor și instrumentelor necesare
 Acordarea de ajutor pacientului la dezbrăcare și adoptarea poziției
corespunzătoare
 Participarea la puncţia abdominală efectuată de medic și la montarea
cateterului peritoneal
 Conectarea setului de transfer la cateterului peritoneal
o Drenarea dializantului din cavitatea peritoneală: declampează tubul
principal al setului de transfer şi ramul conectorului în Y corespunzător
pungii goale, permițând drenarea dializantului din cavitatea peritoneală
a bolnavului
o Spălarea conexiunii (flush) – clamparea tubului principal al setului de
transfer şi deschiderea ramului conectorului în Y corespunzător pungii
de dializant proaspăt, permițând trecerea a 100 ml de lichid dializant
proaspăt prin conexiune, spre punga cu dializant efluent. Prin această
manevră, se îndepărtează eventualele microorganisme contaminante
o Umplerea cavităţii peritoneale – ramul eferent al conectorului în Y este
clampat, tubul principal declampat, ceea ce permite trecerea
dializantului proaspăt pentru a umple cavitatea peritoneală
o Deconectarea: se clampează toate tuburile şi se deconectează setul de
transfer (împreună cu cele două pungi) de extensia cateterului
peritoneal
 Informarea de urgenţă a medicului despre orice modificare a stării generale a
bolnavului dializat
 Recoltarea şi transportul la laborator în timp util a produselor biologice recoltate
la recomandarea medicului și notarea rezultatelor în Protocolul ședinței de
dializă peritoneală
 Executarea pansamentul la sfârşitul dializei care se menţine 10-12 ore
 Cântărirea pacientului, măsurarea temperaturii, tensiunii arteriale și pulsului (în
clino- şi ortostatism) și notarea lor în Protocolul ședinței de dializă peritoneală
 Supravegherea şi participarea la distribuirea hranei bolnavilor în timpul dializei,
luând toate măsurile de respectare a normelor de igienă
 Respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie la conectarea sau deconectarea
bolnavului de la aparatul de dializă şi pe toată durata şedinţei de dializă
 Educația pentru sănătate a bolnavului care va efectua dializa peritoneală la
domiciliu pentru cunoașterea și respectarea:
o Normelor de igienă
o Camera unde se fac schimburile, spaţiul de depozitare a materialelor
pentru dializă
o Modului de transport şi de depozitare a soluţiei de dializă
o Orei de efectuare a schimburilor
o Modului de îngrijire a cateterului peritoneal
o Cantității de lichid care va fi introdusă în cavitatea peritoneală
o Cântărirea cantității de lichid din punga evacuatoare
o Notarea într-un caiet, după efectuarea fiecărui schimb: cantitatea de
lichid evacuată, aspectul lichidului drenat din cavitatea peritoneală,
puls, tensiune arterială, diureză, scaun
o Notarea într-un caiet, în fiecare dimineaţa, a greutății corporale
o Prezentarea de urgenţă la unitatea de dializă, în cazul unor complicații:
hiperhidratare, dureri abdominale, modificări ale aspectului
dializantului evacuat, ultrafiltrare scăzută, deconectări accidentale ale
sistemului
385
o Spălarea şi dezinfecţia aparatului de dializă la sfârşitul fiecărei şedinţe
de tratament, conform indicațiilor
8. Evaluarea şi notarea  Evidenţa şi monitorizarea bolnavilor dializaţi se face prin următoarele
procedurii documente medicale:
o Registrul de evidenţă a bolnavilor dializaţi
o Dosarul medical al bolnavului dializat care include:
 Fişa pentru de spitalizare de zi – completată la inițierea
tratamentului prin dializă şi actualizată la fiecare ședință de
dializă
 Consimțământul bolnavului de a efectua tratament prin dializă
 Protocoalele şedinţelor de dializă peritoneală– adăugate după
fiecare şedinţa de dializă
 Fişa sintetică de monitorizare a bolnavului dializat
 Carnetul bolnavului dializat
 Evidenţa serviciilor de dializă se face prin Protocolul şedinţei de dializă şi
 Fişa pentru de spitalizare de zi
9. Complicații, incidente  Complicații mecanice
și accidente o Imposibilitatea introducerii cateterului
o Leziuni ale organelor abdominale
o Hemoragii ale peretelui abdominal/intraperitoneale
o Tulburări de drenaj al dializantului
o Leziuni ale tegumentului abdominal
o Scurgeri de dializant
o Hernii/pseudo-hernii
o Ileus dinamic/mecanic
o Dureri lombare
 Complicații inflamatorii
o Inflamaţii ale orificiului cutanat/tunelului subcutanat
o Inflamaţii ale peritoneului: peritonite acute, insuficienţa membranei
peritoneale tip I, insuficienţa membranei peritoneale tip II (peritonita
sclerozantă)
 Alte complicații
o Tulburările metabolismului lipidic
o Tulburările metabolismului glucidic
o Malnutriția protein-calorică
K-12. Manevra Heimlich

1. Definiție  Manevra Heimlich reprezintă o intervenție de urgență care constă în
compresiunea bruscă a abdomenului pentru dezobstrucţia căilor aeriene în cazul
unui pacient care se sufocă prin aspirarea unui corp străin
 Este o manevră neinstrumentală (manuală) de dezobstrucție a căilor aeriene,
efectuată în mod „reflex” la toţi pacienții suspecți de o inhalație de corp străin
 Principiul manevrei este de a crea o hipertensiune abdominală bruscă, vizând
împingerea diafragmei în sus. Presiunea astfel transmisă aerului din aparatul
respirator permite mobilizarea corpului străin obstruant, care este practic ejectat
ca un „dop de șampanie”, întrucât inhalarea corpului străin se realizează prin
aspirația accidentală, având plămânii plini cu aer
2. Obstrucția cu corp  Moartea accidentală prin obstrucția cu corp străin a căilor aeriene deși rară,
străin a căilor aeriene poate fi prevenită; mai puțin de 1% din evenimentele de obstrucție cu corp străin
sunt mortale.
o Deoarece majoritatea cazurilor de obstrucția cu corp străin a căilor
386
aeriene apare, atât la copii cât și la adulți, în timpul mesei, frecvent,
aceste evenimente au martori
o Este nevoie de intervenție rapidă, cât timp victima este încă responsivă
 Recunoașterea obstrucția cu corp străin a căilor aeriene
o Pentru supraviețuirea unui eveniment de obstrucția cu corp străin a
căilor aeriene este necesară recunoașterea rapidă a urgenței
o Obstrucția cu corp străin a căilor aeriene nu trebuie confundată cu
leșinul, infarctul miocardic, epilepsia sau alte situații care pot produce
insuficiență respiratorie acută, cianoză sau pierderea stării de
conștiență
o În general obstrucția apare în timpul mesei, victima ducându-și frecvent
mâinile spre gât
o Pacienții cu obstrucție ușoară, în picioare sau așezați, conștienți, pot
vorbi, tuși și respiră cu dificultate
o Pacientul se agită pentru a atrage atenţia celor din jur şi îşi pune
mâinile în „v” pe piept
o Cei cu obstrucție severă nu pot vorbi, răspund prin mișcări ale capului și
nu mai pot respira sau au respirații zgomotoase, eforturile de tuse sunt
ineficiente, nezgomotoase și devin în scurt timp inconștienți
o Tirajul, semn al efortului inspirator, este prezent la nivelul mușchilor
cervicali
o Victima este căzută, inconștientă şi în stop respirator
o În recunoașterea evenimentului de obstrucție cu corp străin a căilor
aeriene este indicat că salvatorul să întrebe victima conștientă: „te-ai
înecat?”
3. Indicații  Toate stările de sufocare prin inhalare de corpi străini solizi
 Cel mai adesea este vorba de un corp străin blocat la nivelul laringelui
 Obstrucția căilor aeriene poate antrena un stop cardio-respirator
o Evacuarea corpilor străini care obstrucționează căile respiratorii ale
victimei
5. Materiale necesare  Nu sunt necesare materiale
6. Efectuarea procedurii  Algoritmul de intervenție în caz de obstrucția cu corp străin a căilor aeriene la
adult (poate fi utilizat și în cazul copiilor peste un an):
o Dacă victima prezintă semne de obstrucție ușoară a căilor aeriene:
 Se încurajează victima să tușească, fără a mai face altceva
o Dacă victima prezintă semne de obstrucție severă a căilor aeriene și este
conștientă, în picioare sau în șezut, se aplică până la 5 tracțiuni bruște:
o Salvatorul:
 Se va poziționa lateral și ușor în spatele victimei
 Una dintre mâini este plasată cu policele în jos, în punctul
„piston” situat între ombilic şi apendicele xifoid, iar cealaltă
mână o acoperă pe prima
 Se efectuează 4-5 tracțiuni bruște în sus şi în adâncime pentru a
crește presiunea abdominală şi a ridica diafragma
 Manevra se poate repeta de câte ori este nevoie
o După fiecare manevră se verifică dacă a fost înlăturat obstacolul
 Scopul nu este acela de a aplica toate cele 5 lovituri, ci ca fiecare
lovitură să fie capabilă să disloce corpul străin
o Dacă după cele 5 lovituri între omoplați, corpul străin nu a fost
înlăturat, se efectuează 5 comprimări abdominale bruște
o Salvatorul:
 Se poziționează în spatele victimei cu ambele brațe în jurul părții
superioare a abdomenului acesteia
 Va înclina ușor victima spre înainte
 Va plasa un pumn între ombilic și apendicele xifoid
 Va prinde pumnul cu cealaltă mână și va trage brusc spre în sus
387
și înapoi
 Va repeta de maxim 5 ori această manevră.
o Dacă obstrucția nu a fost înlăturată, se continuă alternând 5 lovituri
între omoplați cu 5 comprimări bruște ale abdomenului
 La marii obezi și la femeile gravide în ultimul trimestru, manevra este dificil
de efectuat, locul aplicării compresiunilor abdominale fiind jumătatea
inferioară a sternului
o Dacă victima devine inconștientă:
 Se așează ușor victima pe sol, în decubit dorsal
 Se alertează imediat Sistemul Medical de Urgență
 Se începe suportul vital de bază (SVB) direct cu aplicarea
compresiilor toracice.
 Personalul medical antrenat și cu experiență în detectarea
pulsului carotidian, va începe aplicarea compresiilor toracice
chiar dacă pulsul este prezent (pacient inconștient și cu
obstrucția cu corp străin a căilor aeriene)
 Salvatorul se plasează deasuprea victimei, în genunchi, de o

parte şi de alta a coapselor victimei şi comprimă brusc
epigastrul, totdeauna cu o mișcare ascendentă
 Se execută 4-5 compresări abdominale scurte
 Pacientului inconștient, plasat în decubit dorsal lateral stâng, i se
pot aplica lovituri toracice posterioare
o Când victima este un sugar sau un copil mic
 Se prinde sugarul de picioare, cu capul în jos
 Se aplică 3-4 lovituri, în regiunea toracală posterioară între
omoplați sau se culcă copilul cu capul în jos peste genunchii
salvatorului
 Se aplică 3-4 lovituri la nivelul toracelui posterior
 În cazul în care corpul străin nu este ejectat în afară, se caută la
nivelul orofaringelui de unde este îndepărtat
7. Supravegherea  Chiar și în cazul rezolvării cu succes al unei obstrucții cu corp străin a căilor
pacientului aeriene, sunt posibile complicații ulterioare datorate retenției de material străin
la nivelul tractului respirator superior sau inferior
 Pacienții cu tuse persistentă, dificultăți de deglutiție sau cu senzația de corp
străin retenționat la nivelul gâtului, dar și cei la care s-au efectuat comprimări
abdominale care pot determina leziuni interne grave, necesită evaluare
medicală, motiv pentru care necesită supravegherea funcțiilor vitale și a stării de
conștiență până la examinarea de către un medic
procedurii
388
K-13. Defibrilarea externă automată
1. Definiție  Defibrilarea externă automată reprezintă o intervenție de urgență care constă
în trecerea unui curent electric prin miocard, prin intermediul electrozilor
defibrilatorului, pentru a restabili ritmul cardiac normal. Este o manevră
esențială în lanțul supraviețuirii
 Defibrilarea precoce este manevră care influențează decisiv succesul unei
resuscitări la adult, deoarece în peste 80-90% din situațiile de stop cardiac
nontraumatic la adult sunt produse de tahiaritmii.
o Aducerea la timp (< 10 minute) a unui defibrilator crește de 5-6 ori rata
supraviețuirii în resuscitarea cardiorespiratorie.
o Apariția defibrilatoarelor automate (DEA) face posibilă utilizarea
acestora și de către asistenții medicali cu o pregătire minimă anterioară
o Tratamentul de urgență al victimelor care prezintă simptome de stop
cardiac, nu reacționează, nu respiră deloc sau nu respiră normal
3. Materiale necesare  Defibrilatorul extern automat (DEA) poate fi utilizat la adulți şi copiii peste 8
ani
o Pentru copii între 1 şi 8 ani se va folosi modulul pediatric
o Pentru copii sub 1 an nu se recomandă utilizarea defibrilatorului extern
automat
 Defibrilarea se realizează cu
o 150-360 J (defibrilator bifazic)
o 360 J (defibrilator monofazic)
 Defibrilatorul extern automat (DEA) prezintă:
o Analiza ritmului cardiac
o Alarmare înainte de eliberarea șocului electric
o Specificitate pentru recunoașterea ritmurilor defibrabile apropiată de
100%
4. Pregătirea pacientului  Așezarea pacientului în decubit dorsal
5. Efectuarea procedurii  Se asigură securitatea victimei, a salvatorului şi a persoanelor din jur
o În cazul în care victima nu respiră şi este inconștientă, salvatorul va
alerta serviciul de ambulanță
o Salvatorul va proceda la resuscitare cardiorespiratorie, conform
suportului vital de bază
o După sosirea defibrilatorului:
 Salvatorul îl va porni
 Îi va atașa padelele
 Va urma comenzile afișate
 În timpul șocului electric se va asigura că nimeni nu atinge
victima
o Defibrilarea externă va fi inițiată cât mai rapid, prin intermediul
padelelor defibrilatorului.
o Padelele pentru defibrilare externă la adult au diametrul de 8–12 cm și
vor fi plasate astfel încât să genereze un flux adecvat de curent
transmiocardic:
 O padelă subclavicular drept, laterosternal
 Cealaltă padelă în spațiul 5 intercostal pe linia medio-axilară
o Pentru a reduce impedanța transtoracică (rezistența la curgere a
curentului electric) padelele vor fi aplicate ferm pe torace (scade
distanța pe care o are de parcurs curentul electric)
 Dacă se indică şoc:
o Salvatorul se va asigura că nimeni nu atinge victima
o Va apăsa butonul de şoc şi va continua conform comenzilor vocale
 Dacă nu se indică şoc:
o Salvatorul va reîncepe suportului vital de bază, cu un raport compresii
toracice /insuflații de 30:2
o Va continua conform comenzilor afișate
389
6. Supravegherea  Necesită supravegherea funcțiilor vitale și a stării de conștiență până la preluarea
pacientului pacientului de către un echipaj specializat în suportul vital avansat
procedurii
K-14. Resuscitarea cardio-pulmonară la adult

1. Definiții  Resuscitarea cardiorespiratorie (RCR) reprezintă un sistem standardizat de
manevre, tehnici şi droguri, care se aplică în cazul stopului cardiac şi / sau
respirator şi care au drept scop asigurarea transportului sângelui oxigenat
la ţesuturi pentru protejarea funcţiei organelor vitale şi pentru crearea
condiţiilor favorabile reluării circulaţiei spontane.
 Stopul respirator (SR) apneea, reprezintă absența mișcărilor respiratorii. Inițial
pentru 5-10 minute, pulsul este prezent.
 Stopul cardiac (SC) este definit prin absența activității mecanice de pompă, ale
cărei caracteristici clinice sunt absența pulsului central ți pierderea stării de
conștiență. Respirația agonică (gasp-urile) poat fi prezentă pentru circa 5 minute
după oprirea cordului.
Stopul cardio-respirator se definește ca fiind abolirea completă a funcției
respiratorii şi circulatorii.
• Moarte clinică = absenţa conştienţei, mişcărilor respiratorii şi absenţa
pulsului la arterele mari, stare cu potenţial de reversibilitate.
• Moarte biologică = absenţa ireversibilă a funcţiilor organismului datorită
leziunilor celulare structurale ireversibile.
• Moarte cerebrală = absenţa ireversibilă a funcţiei creierului şi a trunchiului
cerebral generată de leziuni ireversibile (moarte neuronală).
Stare vegetativă persistentă = este statusul cronic caracterizat de pierderea
funcţiilor scoarţei cerebrale (pierderea funcţiilor de relaţie) cu păstrarea
totală sau parţială a funcţiilor trunchiului cerebral (păstrarea totală sau
parţială a funcţiilor vegetative
Moartea subită reprezintă moartea care survine pe neaşteptate, în 1-24 h
după debutul simptomelor, în prezenţa sau absenţa unei afecţiuni
preexistente cunoscute. (Mosby`s Medical Dictionary, 8 th edition, 2009,
Elsevier)
 Întreruperea circulaţiei cerebrale pentru 10 secunde duce la  scăderea
aportului de oxigen şi pierderea stării de conştienţă; deorece după 2-4
minute rezervele cerebrale de glucoză şi glicogen sunt consumate iar după
4-5 minute întreaga cantitate de ATP este epuizată.
2. Cauze stop cardio-  Stopul cardiac poate fi:
respirator o Primar, care se instalează după producerea unor tulburări de ritm şi de
conducere severe
 Fibrilaţia ventriculară (FV) şi tahicardia ventriculară (TV) fără puls
(63% din cazuri, marea majoritate pe fondul bolii coronariene) ;
 Asistolia (30% din cazuri);
 Activitatea electrică fără puls (AEFP) : disociaţia electro–mecanică
(DEM) (ritmuri idioventriculare, ritmuri ventriculare de scăpare) (7% din
cazuri), având drept cauze: hipovolemia, pneumotoraxul, tamponada
cardiacă, embolia pulmonară, tulburări electrolitice severe (hipopotasemie
severă, hipocalcemie, hipomagneziemie), acidoză, supradozări de droguri
(beta–blocante, blocante ale canalelor lente de calciu, sulfat de magneziu ).
o Secundar, care apare ca o consecinţă a afecţiunilor altor organe şi sisteme
 Stopul cardiac rapid indus: asfixia prin obstrucţie a căilor aeriene,
electrocutarea, înecul.
 Stopul cardiac lent indus: insuficienţă respiratorie, leziunile cerebrale
acute etc.
 Stopul respirator determinat de:
o Obstrucţia căilor aeriene superioare (prin căderea bazei limbii şi obstruarea
390
oro-faringelui la pacientul comatos, prin aspirarea de corpi străini sau
vărsătură, sânge sau prin laringo – spasm)
o Obstrucţia căilor aeriene inferioare: bronhospasm sever.
Stopul cardio-respirator se instalează consecință a scăderii perfuziei tisulare și
instalarea hipoxiei. Hipoxia duce la scăderea rapidă a nivelului de adenozintrifosfat
(ATP) și alterarea transportului transmembranar activ de sodiu și potasiu și
acumularea de ioni de calciu în celulăce determină o cascadă de reacții biochimice
care induc leziuni celulare ireversibile.
Elementul esențial este aplicarea promtă și corectă a manevrelor de resuscitare
cardio-respiratorie care să asigure reluarea circulației spontane și a funcției
neurologice adecvate post-resuscitare.
3. Lanțul supraviețuirii Reușita resuscitării este determinată de o serie de factori care se află în interrelație,
aceștia fiind cuprinși în noțiunea ”lanțul supraviețuirii”. Verigile lanțului
supraviețuirii sunt reprezentate de:
1. Recunoașterea rapidă a stopului cardiac și apelarea sistemului medical de
urgență 112.
2. Începerea manevrelor de resuscitare cât mai precoce; poate dubla sau tripla
supraviețuirea după un episod de fibrilație ventriculară
3. Defibrilarea precoce: resuscitarea imediată şi defibrilarea poate determina o
rată de supraviețuire de 49- 75%. Fiecare minut de întârziere duce la
scăderea supraviețuirii cu 10-15%
4. Asigurarea unui suport vital avansat adecvat
Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai
4.Suportul vital de bază Resuscitarea cardio-respiratorie cuprinde 2 faze

(SVB) 1. Suport vital de bază (SVB)
2. Suport vital avansat (SVA)
SVB reprezintă menţinerea libertăţii căilor aeriene, suportul ventilaţiei şi circulaţiei
fără ajutorul vreunui echipament cu excepţia dispozitivelor de protecţie.
Algoritmul suportului vital de bază:
Evaluează starea de conștiență
Strigă după ajutor
Deschide căile aeriene
Absența ventilațiilor
normale
Alertează 112
30 compresii
toracice
2 ventilații
30 compresii
90
80
70
60
50 Est
40
Vest
30
20 Nord
10
0
Trim Trim Trim Trim
1 2 3 4
La adult
1. Se asigură securitatea salvatorului, pacientului și a persoanelor din jur
391
Salvatorul se plasează în partea dreaptă a victimei la nivelul extremităţii cefalice.
2. Se evaluează starea de conştienţă a pacientului:

 se scutură uşor de umeri şi se întreabă cu voce tare:
"S-a întâmplat ceva?" „Sunteți bine /totul e în regulă?”
 asistentul medical în prezența unui pacient în colaps sau aprent
inconștient, afalt în spital, va chema ajutor întâi și apoi va evalua starea
de conștiență a victimei
3. a) Dacă pacientul/victima răspunde verbal sau prin mișcare:
 Se lasă victima în poziţia găsită, se evaluează starea ei și se solicită
ajutor la nevoie; în spital dacă pacientul este conștient, se administrează
oxigen, se monitorizează și i se stabilește o linie venoasă până la sosirea
liniei de gardă
 Se reevaluează starea pacientului periodic
b) Dacă pacientul/victima nu răspunde:
 Se strigă după ajutor
 Se poziționează în decubit dorsal, pe plan dur şi se eliberează căile
aeriene (o mână se plasează pe fruntea pacientului şi se împinge capul
spre spate, păstrând policele și indexul libere pentru eventuala pensare a
nasului – hiperextensia capului
 Cu vârfurile degetelor celeilalte mâni plasate sub menton se ridică
mandibula pentru a deschide căile aeriene
 În spital se îndepărtează orice corp străin cu o pensă sau se aspiră
secrețiile vizibile la nivelul cavității bucale cu aspiratorul
 Dacă se suspicionează traumă cervicală se vor deschide căile aeriene
folosind subluxaţia anterioară a mandibulei; menţinerea deschisă a
căilor aeriene şi ventilaţia adecvată eprezintă o prioritate în faţa unei
suspiciuni de leziuni spinală; dacă subluxaţia mandibulei este
insuficientă pentru deschiderea căilor aeriene se va recurge la o minimă
extensie a capului pentru deschiderea acestora folosind stabilizarea
manuală a capului pentru menţinerea acestuia în ax cu trunchiul ( sunt
necesari mai mulţi salvatori)
4. Menținând căile aeriene libere se verifică dacă pacientul respiră, în maxim
10 secunde:
 Privind mișcările peretelui toracic anterior
 Ascultând zgomotele respiratorii de la nivelul căilor aeriene
superioare
 Simțind fluxul de aer pe obraz
În primele minute după un stop cardiac, victima poate să respire foarte superficial
sau foarte neregulat. Nu trebuie confundat acest mod de respiraţie cu cel normal, de
aceea pacientul nu trebuie evaluat mai mult de 10 secunde iar dacă există dubii
asupra modului în care respiră pacientul trebuie luată o atitudine conformă cu cea din
cazul în care pacientul nu respiră
5. a) Dacă respiră normal:
 Se aşează în poziţia de siguranță
 Se trimite după ajutor
 Se reevaluează respirația
b) Dacă nu respiră normal:
 Se trimite după ajutor
 Se începe masajul cardiac extern
Masaj cardiac extern
 Se plasează podul palmei în centrul toracelui pacientului/victimei
 Se plasează podul palmei celeilalte mâini peste mâna aflată pe torace și se
întrepătrund degetele mâinilor, evitând compresia pe coste; poziționarea
mîinilor va fi perpendicular pe torace, cu coatele întinse
 Se comprimă sternul aproximativ 4-5 cm; după copresia toracele trebuie să
reeină la normal fără însă de a pierde contctul măinilor cu sternul. Frecvenţa
392
compresiilor este de 100/min
o În spital asistentul medical va căuta timp de 10 secunde exitența semnelor de
circulație sanguină
o Dacă pacientul nu are tuse, respirație, puls la carotidă (evaluare făcută nu mai
mult de 10 secunde) se începe suportul vital de bază - masaj cardiac extern
o Dacă pacientul nu respiră dar are puls la carotidă se va ventila cu o frecvență
de 10 ventilații/minut verificând pulsul carotidian la fiecare 10 ventilații
6. a) Se combină compresiile toracice cu ventilația artificială

 După 30 de compresii toracice se eliberează căile respiratorii prin
hiperextensia capului și pensarea nasului
 Assitentul medical/salvatorul inspiră normal, pune buzele în jurul gurii
victimei asigurând o bună etanșietate și expiră constant în gura victimei;
în timpul expirului se va privi ridicarea toracelui anterior.
 Se menține capul în hiperextensie, se îndepărtează gura de pacient/victimă
și se urmărește revenirea toracelui la poziția inițială Se execută 2
respirații succesive
 Se continuă compresiile toracice cu alternanța compresii-respirații 30:2
 Se întrerupe resuscitarea numai dacă pacientul respiră normal
 Dacă ventilațiile inițiale nu au determinat ridicarea peretelui toracic, ca
într-o respirație normală, atunci înaintea următoarei tentative se verifică
gura pacientului/victimei și se îndepărtează obstrucția vizibilă
b) Resuscitarea doar cu compresii toracice
 Se execută compresia toracică cu o frecvență de 100 compresii/minut
7. Resuscitarea se continuă până când:
 Pacientul/victima începe să respire normal
 Sosește ajutor calificat
 Salvatorul este epuizat
În spital
 O persoană începe resuscitarea - suport vital de bază, iar celelelate cheamă
echipa de resuscitare, pregătesc echipamentul și aduc defibrilatorul
 Dacă este un singur salvator accesta păsăsește pacientul pentru alertarea
echipei de resuscitare
 Secvența resuscitării este 30 compresii toracice cu 2 ventilații efectuate cu
echipament adecvat (pocket mask, mască laringiană sau mască-balon de
ventilație), intubația traheală fiind efectuată de personal antrenat și cu
experiență. Se administrează oxigen cât mai repede posibil
 După intubație compresiile toracice se efectuează neîntrerupt ( cu excepția
momentelor de defibrilare) cu o frecvență de 100/minut și 10 ventilații/minut,
evitându-se hiperventilarea pacientului. Dacă nu există echipament de
ventilație se practică ventilația gură la gură. În cazul în care salvatorul nu
poate sau nu vrea să facă ventilații se vor efectua doar compresii toracice
până la sosirea ajutorului sau echipamentului de ventilațiedacă defibrilatorul
este accesibil se aplică padelele pentru analiza ritmului. Padelele autoadezive
vor fi aplicate fără întreruperea compresiilor toracice. Compresiile toracice
vor fi începute imediat după defibrilare.
 Resuscitarea se continuă pănâ la sosirea echipei de rsuscitare sau până când
apcientul prezintă semne de viață.
 Dacă există personal suficient se obține acces venos și se administrează
medicamente conform protocolului de resuscitare
 În cazul unui pacient monitorizat care instalează stop cardio-respirator în
prezența salvatorului
o Se va continua resuscitarea și se cheamă ajutor
o Se aplică lovitura precordială dacă ritmul este șocabil iar
defibrilatorul nu este imediat disponibil
5.Poziția de siguranță  Utilizată în managementul victimelor inconștiente care respiră și cu semne de
circulație sanguină, fără leziuni ale coloanei cervicale.
393
 Poziția: decubit lateral
 Obstrucția căilor respiratorii în decubit dorsal la o victimă inconștientă se
poate realiza prin
o Vomă
o Secreții
o Limbă
 Scopul poziției:
o Menținerea libertății căilor aeriene
o Monitorizarea
o Respectarea curburilor anatomice ale coloane vertebrale
o Evitarea compresiilor pe pachetele vasculonervoase.
 Dezavantaj: compresia unui braț .
 Se recomandă urmărirea circulației periferice a brațului și înlăturarea
compresiei, când este necesa menținerea poziției mai mult timp prin
schimbarea poziție la fiecare 30 minute.
 Consiliul național al resuscitării recomandă următoarea secvenţă de manevre
pentru poziţia de siguranţă:
o dacă este cazul, se îndepărtează ochelarii victimei;
o salvatorul îngenunchează lateral de victima aflată în decubit dorsal şi cu
membrele pelvine întinse;
o braţul de partea salvatorului se poziţionează în unghi drept cu corpul, cotul
fiind îndoit şi palma orientată în sus;
o braţul de partea opusă se aduce peste torace de aceeaşi parte cu salvatorul şi
se poziţionează cu dosul palmei în contact cu obrazul;
o salvatorul prinde membrul inferior de partea opusă cu mâna chiar deasupra
genunchiului şi îl trage în sus, dar păstrând contactul piciorului cu solul (o
flectare incompletă a coapsei pe abdomen);
o cu o mâna pe genunchiul flectat şi cu cealaltă menţinând dosul mâinii
victimei pe obraz, se roteşte victima spre salvator în poziţie laterală, până
când piciorul flectat se sprijină pe sol;
o se ajustează poziţia membrului inferior de deasupra astfel încât coapsa şi
genunchiul să fie flectate în unghi drept
o se împinge şi se menţine capul spre posterior pentru a asigura libertatea
căilor aeriene; această manevră se realizează prin ajustarea poziţiei mâinii de
sub obraz;
o se verifică respiraţia la intervale regulate.
În ciuda dificultăţilor ce pot apare atât la antrenamente cât şi într-o situaţie reală,
rămâne fără îndoială faptul că plasarea unei victime inconştiente în poziţie de
siguranţă poate fi un gest salvator de viaţă.
6.Defibrilarea electrică
automată (DEA) ALGORITMUL UTILIZĂRII DEA
1. Trebuie asigurată securitatea salvatorului, victimei şi a celor din jur.
2. Dacă victima este inconştientă şi nu respiră normal, salvatorul va trimite pe cineva
după DEA şi va chema ambulanţa.
3. Salvatorul va începe RCP conform protocoalelor SVB
4. Imediat după sosirea defibrilatorului:
 va porni defibrilatorul şi ataşează padelele. Dacă există mai mult de un
resuscitator, SVB trebuie continuat în timpul efectuării acestor manevre
 vor fi urmate comenzile vocale sau cele afişate
 resuscitatorul se va asigura că nimeni nu atinge victima în timp ce DEA
analizează ritmul
5a. Dacă există indicaţie de şoc
 resuscitatorul se va asigura că nimeni nu atinge victima
 va apăsa butonul de şoc urmând instrucţiunile (DEA complet automate vor
 administra şocurile direct)
 va continua conform comenzilor vocale sau celor afişate
5b. Dacă nu există indicaţie de şoc
394
 salvatorul va reîncepe imediat SVB cu un raport compresii toracice: ventilaţii
de 30:2
 va continua conform comenzilor vocale sau celor afişate
6. Resuscitarea va continua până când:
 soseşte un ajutor calificat care preia resuscitarea
 victima începe să respire normal
 salvatorul este epuizat fizic
9. Eliberarea căilor  Trei manevre menite să elibereze CAS obstruate prin căderea limbii, şi anume:
aeriene - Adjuvanții o hiperextensie la nivelul articulaţiei atlanto-occipitale,
căii aeriene o ridicarea mandibulei,
o subluxaţia mandibulei.
 Hiperextensia capului şi ridicarea mandibulei
Realizare : o mână plasată pe fruntea pacientului împinge uşor capul spre spate, în
timp ce cealaltă mână ridică mentonul producând extensia structurilor cervicale
anterioare
 Subluxaţia mandibulei
o Este o manevră alternativă pentru deplasarea spre anterior a mandibulei şi
înlăturarea obstrucţiei produsă de palatul moale şi epiglotă. Indexul şi
celelalte degete se plasează în spatele gonionului mandibular, împingând
în sus şi spre anterior; policele împing uşor mentonul menţinând cavitatea
bucală deschisă.
o Când există suspiciunea de leziune de coloană cervicală, eliberarea căii
aeriene se face prin manevra de subluxare a mandibulei sau de ridicare a
acesteia, combinate cu stabilizarea manuală în linie a capului şi gâtului.
 Adjuvanții căii aeriene
o Pipa oro-faringiana( pipa Guedel)
o Pipa nazo-faringiană
o I-gel/Masca laringiană
o Combitubul
o Intubația traheală
10. Inserția pipei ora-  Inserția pipei oro-faringiană reprezintă introducerea canulei oro-faringiană, cel
faringiene mai frecvent denumită pipa Guedel în cavitatea bucală a pacientului între limbă
şi palatul dur, având drept scop menţinerea permeabilităţii căilor aeriene.Pipa
orofaringeală facilitează şi aspiraţia orofaringeală
 La pacientii cu reflexele de fund de gât păstrate este permanent prezent
riscul de stimulare a reflexului de vomă şi/sau de inducere a unui laringospasm;
din acest motiv canula oro-faringiană este rezervată stărilor de comă
profundă.
Materiale necesare:
 pipa orofaringiană de mărime potrivită
 apăsător limbă, mănuși
 echipament necesar aspirației nasofaringeale
 trusă de urgeță
 apă oxigenată, apă
 taviță renală
 aplicator cu capăt de bumbac pentru testarea reflectivității
Tehnica de inserție:
o se pun mănuşile, se plasează pacientul în decubit dorsal cu capul în
hiperextensie dacă nu sunt contraindicaţii
o se verifică dimensiunea pipei: estimarea dimensiunii necesare pentru fiecare caz
se face prin măsurarea distanţei de la comisura bucală la unghiul mandibulei
o se deschide gura pacientului şi se verifică dacă există corpi străini susceptibili
de a fi împinşi în laringe, se îndepărtează proteza dacă există
o se introduce canula în cavitatea orală cu concavitatea spre palatul dur, urmând
ca la capătul cursei să fie rotită cu 1800 . Această rotaţie minimalizează riscul
395
împingerii limbii spre posterior
o se poziționează pacientul în decubit lateral sau doar capul întors într-o parte,
pentru a preveni astfel aspiratul gastric în caz de vărsături
o dacă pipa va fi menținută mai mult, ea se va scoate și se va spăla la fiecare 4 ore
cu apă oxigenată și apoi cu apă simplă, se va efectua toaleta bucală standard. La
fiecare schimbare de pipa, se va inspecta gura pentru a observa eventualele
leziuni bucale datorită acesteia
o se va verifica frecvent poziționarea pipei
o când pacientul îți recapată conștiența și este capabil să înghită, se va îndepărta
pipa trăgând-o afara și în jos, urmând curbatura naturală a gurii. După
îndepărtare, se testează reflexele de tuse și de vomă ale pacientului pentru a se
asigura că pipa nu a fost îndepărtată prematur ( se atinge peretele posterior al
faringelui pentru reflexul de vomă și orofaringele posterior pentru cel de tuse cu
un aplicator cu capăt de bumbac )
 Complicații:
o spargerea dinților, leziuni bucale, sângerări etc.
o sunt complicații care pot apărea la inserția pipei
o dacă respirația nu este eficientă se poate administra suplimentar oxigen pe mască.
11. Suportul vital avansat  Suportul vital avansat necesită intervenția unei echipe de resuscitare dotate cu
(ALS) echipamentele și medicamentele necesare. Ritmurile cardiace ce apar în stopul
cardio-respirator și care necesită SVAsunt:
o Șocabile: fibrilația ventriculară (FV), tahicardia ventriculară fără puls (TV)
o Nonşocabile: asistolia, activitatea electrică fără puls (AEFP)
 Algoritmul de resuscitare avansată presupune existența echipei de resuscitare
instruită și antrenată, având toată dotarea și medicația necesară funcție de
situați/ritm cardiac apărut, medicul reanimator fiind cel care va conduce echipa
de resuscitare.
K-15. Resuscitarea cardio-pulmonară la copil

1. Definiție  Masajul cardiac extern se efectuează la nou-născut cu două degete plasate pe
linia intermamelonară, la copilul mic cu o singura mână plasată în treimea
inferioară a sternului; în ambele situații deplasarea sternului va fi de 1-2 cm, iar
frecvența masajului va fi > 100/min
 Respirația artificială – frecvența > 20/min, durata insuflației 1-1,5 secunde,
volumul – cât să determine expansionarea toracelui
 Medicație: Adrenalina 10 – 100 micrograme/kg corp
2. Recunoașterea  Semne sugestive de insuficiență respiratorie:
insuficienței o Tahipnee
respiratorii și o Utilizarea mușchilor respiratori accesori
circulatorii la copil o Retracția toracică severă
o Zgomote respiratorii absente/diminuate
o Agitație, scăderea nivelului de conștiență
o Hipotonie
o Cianoză (semn tardiv și preterminal)
 Semne sugestive de insuficiență circulatorie:
o Puls rapid, filiform
o Respirații profunde, rapide
o Agitație sau diminuarea nivelului de conștiență
o Tegumente palide, reci cu timp de reumplere capilară prelungit
o Oliguria
o Hipotensiunea (semn tardiv)
3. Suport vital de bază  Noile ghiduri de RCR la copil au încercat să simplifice protocolul de resuscitare
(SVB) la copil astfel încât să dispară situațiile în care copiii nu sunt resuscitați din cauza fricii de
a face rău. Această frică a fost alimentată de faptul că aceste protocoale erau
diferite faţă de cele de la adult
 În urma studiilor efectuate, s-a demonstrat că supraviețuirea este considerabil mai
396
mare dacă se practică RCR indiferent de protocolul aplicat (adult sau copil), faţă
de situaţia în care nu se resuscită, ci se aşteaptă o echipă specializată
 Raportul compresii /ventilații
o Se recomandă ca în situaţia în care este doar un singur salvator să se
practice RCR cu un raport 30:2 (ca la adult)
o În cazul în care sunt doi sau mai mulți salvatori se va practica RCR cu
un raport 15:2
 Masajul cardiac extern
o La sugar MCE se practică cu două degete în cazul unui singur salvator,
iar dacă sunt doi se practică folosind ambii polici
o La copilul mai mare de un an se practică MCE folosind una sau ambele
mâini
o Reevaluarea circulației și respirației se face după aproximativ un minut
o Activarea sistemului medical de urgență: după un minut de resuscitare
4. Defibrilarea electrică  Studii recente au arătat că defibrilatoarele electrice automate sunt capabile să
automată evalueze corect ritmul cardiac la copii şi extrem de rar ar putea să recomande
incorect administrarea unui şoc
 Conform noilor ghiduri de resuscitare se recomandă administrarea șocurilor la
copiii mai mari de un an (4J/kgc)
 Pentru administrarea șocurilor se recomandă folosirea padelelor pediatrice în
cazul copiilor intre 1 şi 8 ani (se pot folosi şi padelele pentru adulți în cazul în
care nu sunt disponibile cele pentru copii)
 În cazul copiilor mai mari de 8 ani se foloseşte protocolul de la adulți
COD
PROCEDURI SPECIFICE ÎN PEDIATRIE
Procedură
L
L-1. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative la copil

1. Definiție  Funcțiile vitale sunt considerate acelea a căror întrerupere bruscă și / sau
prelungită duce la decesul copilului, ceea e obligă la o intervenție terapeutică de
urgență
 În categoria funcțiilor vitale se încadrează următoarele funcții:
o Funcția respiratorie, reprezentată prin ventilația pulmonară, transportul
gazelor (oxigenul și dioxidul de carbon) prin sânge și respirația celulară
o Activitatea cardiacă, reprezentată prin contracțiile ritmice și eficiente
ale cordului, cu frecvența corespunzătoare vârstei(care va fi redată mai
jos, într-un tabel)
o Echilibrul sistemului vascular periferic, tensiunea arterială, frecvență și
amplitudinea pulsului periferic
o Funcția de termoreglare reprezentată prin păstrarea căldurii corporale
și a temperaturii organismului în limitele de 36 0 – 370 C. Reprezentat
prin temperatura extremităților
2. Culegerea datelor  Rapid se culeg informațiile furnizate de către aparținători sau însoțitori
 Se face o foarte scurtă observare și palpare a micului pacient
 Intervenția cu aparatură de profil pentru culegerea datelor de finețe și de mare
exactitate
 Aproape simultan încep manevrele de resuscitare (dacă este cazul)
3. Indicații Mijloace de evaluare și materiale necesare pentru aprecieri de exactitate
contraindicații  Observarea directă a micului bolnav, de preferință cât mai dezbrăcat.
o Astfel, prematurii și nou-născuți pot sta în incubator complet în pielea
goală (exceptând o aleză mică sub șezut) la o temperatură de 360–370C
o Copiii mai mari nu vor sta dezgoliți complet, pentru a li se menaja
pudoarea
 Se observă următoarele modificări:
o Colorației pielii, paloare, zone de cianoză (perinazală, a buzelor,
397
unghială)
o Bătăi ale aripioarelor nazale
o Fenomenul de tiraj
o Fenomenul de basculare inspiratorie toraco-abdominală
o Tot prin observație se pot număra ampliațiile toracelui în cadrul
mișcărilor respiratorii și eventuale modificări ale ariei precordiale
(bombare, bătăi intense)
 Palparea manuală simplă ne poate indica:
o Hipotermie sau hipertermie, confirmate ulterior prin măsurarea
termometrică
o Extremitățile reci (semn de colaps)
o Pulsații de amplitudine exagerată a unor artere periferice sau absența
totală a pulsațiilor din partea acestora
 Se pot percepe zgomote la copil:
o Tusea caracterul ei
o Cornajul (stridorul)
o Disfonia sau afonia
o Geamătul expirator
o Respirația ca un suspin (gasp)
4. Materiale necesare  Pentru copiii mai mari, termometre pentru temperatura corporală, de preferință
cele cu afișaj electronic
 Pentru prematuri și nou-născuții suferinzi există incubatoare computerizate
dotate cu senzori care se lipesc de piele, iar temperatura corporală, frecvența
respiratorie și ritmul cardiac apar afișate pe monitor (de notat că incubatorul are
și termometrul lui propriu pentru spațiul din interior)
 Tensiometre cu manșete de dimensiuni adecvate vârstei, de preferință
electronice, care redau tensiunea arterială sistolică, cea diastolică precum și alura
ventriculară/minut
 Puls-oximetre portative sau fixe, simple sau complexe, dotate cu senzori care
înregistrează transcutanat presiunea arterială a oxigenului, saturația periferică
în O2 presiunea parțială a dioxidului de carbon din sânge, date privind
echilibrul acidobazic din plasmă
5. Parametri normali în  Pentru funcția ventilatorie, în repaus, numărul mediu normal de respirații
raport cu vârsta /minut:
o Prematuri fără semne de suferință: 40-60 respirații /minut
o Nou –născut cu scor APGAR cel puțin 8:40 respirații /minut
o Sugari: 35/ minut
o Copii mici 1-2 ani: 30 / minut
o Copii de 4 ani: 25 /minut
o Adolescenți: 18/minut
o Femei adulte: 18 /minut
o Bărbați adulți: 16/minut
 Concentrația normală a gazelor transportate în sânge, înregistrată prin
pulsoximetrie
o Presiunea parțială arterială a oxigenului (pao2) 92 – 100mmHg
o Saturația periferică în oxigen (SatPO2): 100%
o Presiunea parțială arterială a dioxidului de carbon PaCO2
o PH plasmatic: 7,35 – 7,45
 Alura ventriculară (frecvența cardiacă), valorii medii în repaus (Atenție:
pulsul la arterele periferice este aproape imposibil de numărat manual la
prematuri, nou-născuți și sugari. Rezultatele se obțin numai prin aparatura de
profil)
o Prematuri și nou- născuți cu scor Apgar cel puțin 8: 120 – 140 bătăi
cardiace /minut
o Sugari: 120/ minut
398
o Copii de 2 ani: 110 / minut
o Copii de 5-7 ani: 90-100 /minut
o Copii de 8-10 ani: 80 /minut
o Copii la pubertate: 75-80 /minut
o Adulți: 60-75 /minut
 Tensiunea arterială sistolică /diastolică (valorii medii în repaus)
o Copii de 3 ani: 70/50 mmhg
o Copii de 6-8 ani: 90/60 mmhg – 100/60 mm Hg
6. Evaluarea  Dispariția manifestărilor care semnalau afectarea uneia sau mai multor funcții
procedurilor vitale
 De urmărit în continuare micul bolnav deoarece tulburările pot reapărea
 Normalizarea parametrilor fiziologici ai funcțiilor afectate
 Persistența dovezilor de beneficiu post terapeutic după tratament timp de mai
multe zile.
7. Observații  Reguli generale de reținut:
o Frecvența respiratorie /minut este cu atât mai mare cu cât vârsta este
mai mică
o Frecvența cardiacă/minut este cu atât mai mare cu cât vârsta este mai
mică
o Tensiunea arterială sistolică și cea diastolică cresc treptat odată cu
vârsta
L-2. Măsurarea temperaturii corporale la copil

1. Scop  Supravegherea sistematică în cadrul unei spitalizări
 Supravegherea unui sindrom infecțios
2. Materiale necesare  Termometrul electronic
 Comprese, soluţie dezinfectantă
 Capișoane pentru protecţia termometrului
 Carnet pentru notarea valorilor
3. Pregătirea copilului  Măsurarea se face dimineaţa şi seara sau conform recomandării medicale
 Pentru supravegherea în timpul spitalizării măsurarea se face înainte ca pacientul
să se ridice din pat
4. Efectuarea procedurii  Măsurarea în plici (axilar sau inghinală)
o Se aplică captatorul termometrului implicat în plica axilară având grijă
să se asigure un contact bun cu pielea
o Termometrul trebuie să fie bine poziționat
o Se aşteaptă 30 secunde când se aude semnalul sonor se citește
temperatura afișată
o Se adaugă 0-5 grade pentru a obține temperatura reală
 Măsurarea rectală
o Termometrul se introduce în rect depărtând fesele copilului
o Introducerea se face prin mișcări de rotație după ce termometrul a fost
capișonat
o În timpul măsurării termometrul se susține la copilul sugar
o Repetarea măsurării poate favoriza apariția ulcerațiilor la nivelul
peretelui rectal
o Măsurarea se face în repaus, la aceeași oră din zi
o În cazul infecţiilor măsurarea se face în frison în timpul convulsiilor în
transpirație
o Se scoate termometru se citește
o Se îndepărtează capișonul
 Măsurarea în cavitatea bucală
399
o Sonda termometrului se introduce într-un capișon din material plastic
o Se plasează sublingual
o Se menţine termometrul până sună
o Se scoate, se citește temperatura se îndepărtează capișonul
 Măsurarea în conductul auditiv
o Captatorul este protejat de un capișon de unică folosinţă, se introduce în
urechea pacientului
o Se rotește ușor fiind adus cât mai aproape de timpan
o Măsurarea se face înainte de sculare, copilul fiind în poziţie de decubit
L-3. Măsurarea pulsului și tensiunii arteriale la copil

1. Scop  Stabilirea ratei pulsului
 Depistarea unor modificări patologice
2. Efectuarea  Măsurarea pulsului
procedurii o La nou născut şi la sugar în primele luni de viață pulsul se poate măsura
în timpul somnului la nivelul fontanelei
o Pulsațiile se pot percepe şi număra aplicând mâna pe regiunea
precordială
o La copii mai mari măsurarea se poate face prin comprimarea unei artere
pe un plan dur: radială, cubitală, temporală, pedioasă, humerală,
femurală, carotidă
o La copilul supravegheat sistematic în timpul unei spitalizări măsurarea se
face de 2 ori pe zi dimineaţa şi seara odată cu temperatura
 În timpul măsurării copilul trebuie să fie liniștit deoarece agitația
şi plânsul accentuează bătăile inimii
 Măsurarea tensiunii arteriale
o Nu face parte dintre măsurările de rutină
o Atunci când este cazul măsurarea se face cu aparate pentru copii care au
manşeta îngustă adaptată mărimii brațului
o Tehnica măsurării este asemănătoare cu cea de la adult
3. Evaluarea şi  Pulsul la arterele periferice este aproape imposibil de numărat manual la
notarea procedurii prematuri, nou-născuți și sugari
 Rezultatele se obțin numai prin aparatura de profil
o Prematuri și nou-născuți cu scor Apgar cel puțin 8: 120-140 bătăi
cardiace /minut
o Sugari: 120/ minut
o Copii de 2 ani: 110 / minut
o Copii de 5-7 ani: 90-100 /minut
o Copii de 8-10 ani: 80 /minut
o Copii la pubertate: 75-80 /minut
L-4. Măsurarea și supravegherea respirației la copil

1. Scop  Depistarea modificărilor apărute în afecţiuni respiratorii
2. Efectuarea procedurii  Se face prin inspecţie/observaţie în timpul somnului
 Se dezbracă faţa anterioară toracelui şi a abdomenului
 Se aplică mâna pe toracele copilului
 Se aşteaptă 1-2 minute după atingerea copilului
 Se cronometrează, se numără mișcările de ridicare a toracelui
 În afară de frecvență se mai urmărește:
 Simetria mișcărilor toracice
 Ritmul şi amplitudinea respirației
 Prezenţa unor zgomote
 Se observă libertatea căilor respiratorii
 Măsurarea se face dimineaţa şi seara sau după un orar stabilit de medic în funcţie
400
de starea copilului
3. Evaluarea şi notarea  Parametrii normali la copil, în repaus ,respirații/ minut în raport cu vârsta:
procedurii o Prematuri fără semne de suferință: 40-60 respirații /minut
o Nou-născut cu scor Apgar cel puțin 8:40 respirații /minut
o Sugari: 35/ minut
o Copii mici 1-2 ani: 30 / minut
o Adolescenți: 18/minut
 Respirația trebuie să fie suplă fără geamăt sau însoțită de zgomot
 Faţa copilului trebuie să fie normal colorată
L-5. Observarea și supravegherea scaunului la sugar și copilul mic

1. Generalități  Aspectul şi culoarea scaunului diferă în funcţie de:
o Vârsta copilului
o Alimentaţie
o Stare de sănătate
2. Scop  Aprecierea modului de funcţionare a aparatului digestiv
 Depistarea unor boli însoțite de diaree sau de constipație
3. Scaun fiziologic  În primele 2-3 zile de la naștere, scaunul este verde-brun închis (meconiu)
 Sugarul alimentat la sân elimină scaune de culoare galben aurie care în contact
cu aerul capătă o tentă verzuie din cauza oxidării bilirubinei
 Numărul scaunelor la început este frecvent apoi scade fiind de 3-4 în jurul
vârstei de 6 luni
 Are miros acru
 Aderă la scutece
 Numărul scaunelor este de 1-2 în 24 ore
 Când alimentația se diversifică scaunul îşi schimbă culoarea
 Copilul alimentat artificial elimină un scaun consistent, galben deschis, care nu
aderă la scutece
4. Scaun patologic  Scaunul prezintă modificări privind consistenţa, cantitatea, compoziția, culoarea:
o Poate conţine elemente patologice
o Se însoțește de dureri, borborisme, tenesme
o Scaunele mucogrunjoase au consistență neomogenă, semilichidă, cu
particule solide şi mult mucus în forma de filamente şi flocoane, culoare
galben-verzuie
o Numărul poate ajunge la 5-10 în 24 ore
 Scaunele lichide şi semi-lichide:
o Au aspect spumos
o Sunt eliminate în jet
o Pot conţine grunji şi mucus
o Numărul lor ajunge la 30 în 24 ore
o Scaunele mucoase:
 Sunt lichide
 Cu mucus sub formă de grămezi vâscoase, gălbui cenușii,
asemănătoare unor plăgi
 Scaunele mucopurulente:
o Conţin mucus şi puroi
o Au culoare galben verzui; scaune mucosanghinolente
o Conţin: mucus grunji de materii fecale, sânge în cantităţi variabile
sau numai mucus şi sânge
5. Notarea scaunului o Numărul şi aspectul scaunului eliminat se notează folosind semne
convenționale:
o Scaun normal (|)
o Scaun semiconsistent /semilichid (/)
401
o Scaun apos (-)
o Scaun grunjos (z)
o Scaun mucus (x)
o Scaun cu sânge (s) şi se notează cu roșu
o Când scaunul conţine mai multe elemente se folosesc toate simbolurile
de exemplu
o (xz) mucogrunjos
o (xs) mucosanghilonet etc.
L-6. Scorul APGAR

1. Definiție  Scorul APGAR este sistemul de scor pus la punct de anestezista americană VIRGINIA
APGAR pentru evaluarea funcțiilor vitale ale nou – născutului, din primele minute de
viață și evoluția din primele minute de viață și evoluția după 3, 5 și 10 minute de la
naștere
A = APARENȚA (COLORAȚIA TEGUMENTELOR)
P = BĂTĂILE CORDULUI (PULSUL)
G = GRIMASA (REFLEXE)
A= ACTIVITATE MUSCULARĂ (TONUS)
R= RESPIRAȚIE
2.Principii Cinci parametri sunt notați de la 0 la 2, totalul putând ajunge la 10 (conform tabelului)
În funcție de rezultat, se vor aplica procedurile de îngrijire în vederea îmbunătăţirii scorului
3.Scop Urmărește copilul în evoluția sa și a mediului de viață
Îngrijește nou născutul în reanimare
4.Indicații  Tuturor nou născuților din primul minut de viață
contraindicații
5.Loc  Operațiunile se realizează în sala de naștere de către o moașă sau un pediatru
6. Efectuarea Cerințe
procedurii Să cunoască și să aprecieze funcțiile vitale ale unui nou-născut:
Frecvența cardiacă
Respirație
Tonus muscular
Excitabilitate (reflexe)
Colorația pielii
La La La
0 1 2 1 3 5
minut minut minut
PULS FĂRĂ < 100 / minut >100 / minut
(frecvența cardiacă) BĂTĂI
CORD
RESPIRAȚIE ABSENTĂ HIPOVENTILAȚI VENTILAȚI
E E NORMALA
TONUS FLASC MIȘCĂRI MIȘCĂRI
MUSCULAR SLABE ACTIVE
REFLEXE FĂRĂ GRIMASĂ REACȚIE
(EXCITABILITATE REACȚIE DE GENERALĂ,
) NEMULȚUMIRE ȚIPĂT
VIGUROS
COLORAȚIE ALB CIANOTIC ROZ
SAU LA
CIANOTI EXTREMITĂȚI
C
TOTAL
7. Supravegherea  În toate cazurile, scorul va fi reevaluat pentru estimarea evoluției stării noului născut sau
pacientului a eficienței reanimării, dacă a fost efectuată
8. Evaluarea şi Cel ce aplică procedura informează părinții asupra scorului care este un indicator
notarea O cotație < de 5 indică o nevoie urgentă de îngrijiri specifice, realizate în sala de
procedurii naștere
O cotație medie între 5 si 7, nu este semnificativă pentru acordarea unor îngrijiri
speciale; aceste îngrijiri nu trebuie să fie însă insuficiente pentru starea nou
născutului
Între 7 si 10 copilul are o sănătate bună
Între 4 si 7 la 1 minut de viață, starea copilului necesită o dezobstrucție a căilor
respiratorii superioare prin aspirare rino-faringiană câteodată urmată de o
402
ventilație cu masca de O2 pur
Dacă scorul este mai mic de 3, copilul este în stare de moarte aparentă și este
necesară reanimare imediată prin intubare traheală cu aspirare a căilor
respiratorii
9. Observații  Scorul APGAR este notat în carnetul de sănătate al copilului
L-7. Îngrijirea plăgii ombilicale

1. Definiție  Sunt metode de îngrijire ce constau în operațiuni de curățare și dezinfectare a
cordonului ombilical pentru a evita infectarea și pentru a permite o bună
cicatrizare a ombilicului
o Îngrijirea cordonului se face de la naștere până la căderea cordonului
(între 5 și 12 zile)
o Îngrijirea ombilicului se face până la completa cicatrizare în zona
ombilicală
2. Cerințe obligatorii  Cunoștinte de îngrijire a noului născut și privitoare la naștere
3. Indicații  Evitarea infecției
contraindicații  Favorizarea căderii cordonului ombilical
 Asigurarea cicatrizării rapide a ombilicului
 Accesați părinții în vederea obținerii autonomiilor în procesul de îngrijire
4. Materiale necesare  Soluție Dakin (hipoclorat de sodiu + o cantitate mică de permanganat de potasiu
sau soluţie de clorhexidină)
 Pubele
 Set schimbare completă
 Clește de tăiere pentru îndepărtarea clemelor Barr
5. Pregătirea copilului și  Aceste îngrijiri trebuie efectuate cel puţin o dată pe zi, după baie, chiar în plus
a părinților dacă bontul ombilical este umed sau murdar
 Pregătirea părinților și a copilului
o Verificați cunoștințele lor prioritare la aceste proceduri
o Informați-vă asupra posibilității participării părinților
o Verificați temperatura copilului
o Îndepărtați inele sau ceas de la mână
 Halat de protecție
6. Efectuarea procedurii  Spălați-vă atent pe mâini
o Cooptați mama, dacă și ea dorește să asiste sau dacă e nevoie
 Așezați copilul cu blândețe pe un covoraș de schimbat acoperit cu un prosop, într
–o poziție confortabilă, în siguranță
 Îndepărtați compresele ce protejează bontul ombilical
 Dacă cordonul este uscat:
o Procedați la îndepărtare cu cleștele Barr, cu dezinfectarea ustensilelor
în prealabil
o Curățați bontul ombilical printr-o dezinfectare largă din centru spre
periferie, atât în raza bontului, cât Și pe el însuși pentru a împiedica să
se aducă murdăriile spre capătul inserției
 Începând cu a doua zi după naștere, nu mai este util să protejam bontul prin
comprese, dar înfășurați o compresa sterilă în jurul bazei bontului dacă aceasta
supurează sau cordonul este invaginat
 Îndreptați sensul său spre bază (în caz că este băiat)
 Curățați ombilicul cu soluție DAKIN sau soluție de clorhexidină după căderea
bontului ombilical
7. Reorganizarea locului  Îmbrăcați copilul
 Încredințați copilul părinților sau așezați-l confortabil în pătuțul său
 Aranjați și curățați masa de lucru
 Îndepărtați deșeurile
 Spălați mâinile
403
8. Evaluarea şi notarea  Ombilic curat și cicatrizare completă
procedurii
9. Complicații, incidente  Infecție locală
și accidente
L-8. Baia nou născutului protejat de scutec

1. Definiție  Scufundarea parțială a copilului în apă, înfășat într-un scutec
2. Scop  Asigurarea confortului
 Asigurarea stării de bine și de siguranță
3. Indicații  Igiena nou născutului sau a prematurului a cărui stare de sănătate este
contraindicații satisfăcătoare și a cărui temperatură corporală este stabilă
 Relaxarea copilului agitat
 Îngrijirea relațională
4. Materiale necesare  Cameră încălzită
 Cădiță
 Prosop
 Șervețele
 Bureți
 Săpun
 Scutece de schimb
 Hăinuțe curate de schimb
 Pânză bumbac (pentru cazul în care ar avea scaun)
 Ser fiziologic pentru îngrijirea feței
 Dezinfectant
 Saci pubele
 Mânuși de toaleta (facultativ)
5. Pregătirea pacientului  Alegerea unui moment când copilul este treaz
 Efectuarea băii în orice moment al zilei
o Evitaţi să faceți baie dacă copilului îi este foame
 Vorbiți copilului și părinților săi dacă sunt prezenți
o Explicați scopul băii înfășat
6. Efectuarea procedurii  Spălați mâinile
 Umpleți cădiță cu apa la 370
o Verificați ca temperatura să fie mereu la 370 cât timp este copilul
scufundat
 Puneți un prosop pe masa de înfășat deasupra lenjeriei fine (scutec de pânză)
 Luați copilul, dezbrăcați-l
o În cazul scaunelor faceți o toaleta perineală
 Săpuniți copilul (cu mâinile) făcând masaj în ordinea următoare:
o Gât
o Brațe
o Mâini
o Trunchi
o Picioare
o Spate
o Cap
o Șezut
 Înfășurați copilul în scutec pentru a-i limita mișcările dezorganizate ale membrelor,
dar lăsând copilului un contact de piele liberă, pentru liniștea lui
 Scufundați încet copilul în apă și țineți-l corect
 Lăsați copilul să se relaxeze, să se obișnuiască cu apa și, progresiv, desfaceți
scutecul pentru a efectua spălarea (în mod special la cap)
 Scoateți copilul din apă lăsând scutecul în cădiță
o Înfășurați copilul imediat într-un prosop apoi ștergeți-l (începând cu
404
capul)
o Îmbrăcați partea de sus a corpului
o Faceți toaleta ombilicului și genitală, ștergând bine pliurile și verificând
integritatea pielii
o Terminați de îmbrăcat copilul
 Îngrijirea feței, nasului, ochilor, urechilor
o Folosiți ser fiziologic și comprese sterile
o Spălați mâinile
o Vorbiți copilului
o Începeți cu ochii, apoi urechile și terminați cu nasul
 Ochii
o Folosiți o compresă sau dischetă de bumbac umezită cu ser fiziologic, apoi
o compresă uscată
o Pornind de la unghiul intern către cel extern (dacă este prea murdar)
o Se îndepărtează cu grijă reziduurile
 Urechile
o Curățați pavilionul, zona retroauriculară și intrarea pe canalul auditiv
o Nu introduceți nimic pe canal
 Nas
o La nevoie, cu ajutorul unui bețișor de bumbac cu opritor, curățați fiecare
nară
o Fața este curățată cu ajutorul compreselor umede, apoi uscate
 Nu utilizați produse parfumate (chiar dacă sunt special pentru copii)
7. Supravegherea  Copilul prezintă tegumente rozate
pacientului  Comportamentul său este cel normal
8. Evaluarea şi notarea  Baia este adaptată tehnicii de baie prin înfășurare
procedurii  Cel ce aplică procedura manifestă o completă disponibilitate
 Absența de contraindicații a acestei tehnici (prezenta de catetere de exemplu)
 Copilul este calm și nu prezintă fenomene de stres
 Aceste proceduri se fac în conformitate cu disponibilitatea copilului înainte
sau după baie pentru a nu pierde liniștea dobândită prin efectuarea băii
9. Complicații, incidente  Apnee și/sau bradicardie la prematurii fragili
și accidente  Stres (agitație, stări de disconfort) dacă mediul nu este adaptat
 Inhalare bronşică în caz de manipulare greșită a lenjeriei (scutecul) în apă
 Hipotermie
L-9. Îngrijirea feței copilului

1.Definiție  Această metodă de igienă a parților sensibile (ochi, nas, urechi) ale feței se efectuează
în orice moment al zilei, conform nevoilor copilului
 În afară de o bună igienă, aceste îngrijiri aduc confortul și siguranța copilului
2. Scop  Îngrijirea igienică a copilului
 Menținerea stării de securitate a copilului
3. Indicații  Pentru igiena curentă
contraindicații  Obstrucții nazale
 Ochi înlăcrimați cu secreții purulente
4. Materiale  Ser fiziologic
necesare  Comprese (sterile pentru îngrijirea ochilor, în caz de conjunctivită)
 Bumbac hidrofil
 Halat de protecție
 Saci pubele
5. Pregătirea  Găsiți momentul când copilul și părinții sunt disponibili
copilului  Co-participanți: mama sau tatăl (dacă doresc)
 Așezați copilul cu blândețe, într-o poziție confortabilă și în siguranță pe un scutec de
schimb acoperit cu un prosop de baie
6. Efectuarea Ochi
405
procedurii o Se curăță ochiul, cu pleoapele închise, cu ser fiziologic, de la unghiul mai
curat al ochiului spre cel afectat, fără a se reveni
o Se schimbă compresa pentru fiecare ochi (reîncepeți cu o nouă compresă
dacă e nevoie)
Urechi
o Curățați pavilionul, lobul, zona retroauriculară și intrarea pe conductul
auditiv, cu o compresă sau dischete de bumbac ușor umed (ser fiziologic)
NU introduceți batoane de curățat urechea!!
Nas
o Rulați o bucată de bumbac între degete, umeziți-o cu ser fiziologic și curățați
fiecare nară (separat)
Tamponul se schimbă pentru cealaltă nară
Întreaga față
o Curățați fața cu ajutorul unei dischete de bumbac sau comprese cu ser
fiziologic
7. Supravegherea  În timpul procedurilor se vorbește copilului!
pacientului
8. Evaluarea şi  Etapele de îngrijire sunt respectate pentru evitarea infecțiilor
notarea  Compresele se schimbă cât de des este necesar, chiar dacă par curate
procedurii  Manevrele sunt blânde și pline de căldura (umană) însoțite de un ton al vocii relaxant
 Copilul este curățat de scuame sau impurități (mici bucățele de piele pot apărea)
 Pielea se poate înroși la o frecare exagerată
 Se permite observarea copilului, depistarea anomaliilor cutanate, a problemelor de
comportament
 Zilnic, la neonatologie, se poate repeta procedura
L-10. Recoltarea probelor pentru laborator la sugar şi copilul mic

1. Obiectivele  Stabilirea diagnosticului şi monitorizarea răspunsului terapeutic
activității  Stabilirea diagnosticului şi diferențierea tipului de anemie
 Identificarea tulburărilor de coagulare
 Monitorizarea hemostazei, a statusului trombolitic
 Identificarea tulburărilor metabolice şi endocrine
2. Probe recoltate  Sânge capilar
 Sânge venos
 Urină
 Scaun
4. Materiale Lame și lamele de laborator
necesare  Alcool de 70 grade
 Pipetă (vas capilar)
 Ac pentru înțepătură, lanțete sau lama pentru scarificare
 Pătură pentru înfășarea (imobilizarea) copilului
 Seringi /ace de unică folosinţă
 Vacutainere
 Material de dezinfecţie:
Alcool 70 grade
Tampoane sterile
Mănuşi de unica folosinţă
5. Pregătirea  Se verifică identitatea copilului
pacientului  Se verifică recomandarea medicului
 Se aşează copilul într-o poziţie comoda
 Se dezvelește piciorul ales pentru recoltare
6. Proceduri de  Recoltarea sângelui prin puncție capilară
406
recoltare  Recoltarea sângelui prin puncție venoasă
 Recoltarea probelor de urină la copil
 Recoltarea probelor de scaun la copil
7. Evaluarea şi  Procedurile de recoltare sunt notate în dosarul medical / dosarul e îngrijire al copilului
notarea
procedurii
L-11. Recoltarea sângelui la copil prin puncție capilară

1. Definiție  Recoltarea sângelui prin puncție capilară presupune relevarea unei picături de sânge din
călcâi cu ajutorul unei lanțete
2. Cerințe  Cunoașterea metodelor de recoltare a sângelui la un nou născut
3. Scop  Obţinerea unei mostre de sânge pentru determinarea glucozei şi hematocritului
 Efectuarea testelor de laborator pentru fenilcetonurie, galactozemie, hipotiroidism
4. Indicații  Prelevarea sangvină prin micrometode
contraindicații  Test de depistare neonatal
 Glicemie
 Gazometrie
5. Loc  Călcâiul
6. Materiale  Tavă medicală
necesare  Tetină cu soluție îndulcită
 Lanceta
 Ac pentru înțepătură sau lama pentru scarificare
 Glicotest
 Cititor de glicemie și banda
 Tuburi de prelevare
 Microtuburi de sticlă pentru Gazometrie
 Pipeta (vas capilar)
 Lame şi lamele de laborator
 Produse de decontaminare și dezinfectare Alcool de 70 grade
 Halat de protecție, calotă, mască
 Buletine de laborator /prescriere medicală /etichetate cu identitatea copilului
 Carte de blotter (pentru unele analize)
 Silicon bleu
 Container pentru obiecte de tăiat și înțepat
 Pungă, sac pentru deșeuri periculoase
7. Pregătirea  Aplicați metodele de combatere a durerii:
copilului  Vorbiți copilului, asigurați-l de un climat prietenos, liniștit, fără agresivitate
 Așezați copilul confortabil
 Informați-vă de eventuala participare a părinților
 Prevedeți o soluţie îndulcită pe o tetină
 Prevedeți un plasture analgezic (aplicat cu o oră înainte, acoperit ermetic)
 Se verifică identitatea copilului
 Se verifică recomandarea medicului
 Se aşează copilul într-o poziţie comodă
 Se dezvelește piciorul ales pentru recoltare
8. Efectuarea și  Legați calota, masca, halatul și realizați o spălătură antiseptică a mâinilor
supravegherea  Solicitați ajutorul părinților sau al unui coleg pentru ajutor
procedurii  Îndepărtați pijamaua, încălțările sau ciorapii
 Se examinează locul (marginea lateroexterna a călcâiului)
o Încălziți prin masaj călcâiul pentru a crește vascularizarea sangvină, ținând
strâns piciorul
407
o Curățați (spălați cu săpun și tamponați pentru uscare) și dezinfectați pielea
(conform protocolului)
o Se șterge surplusul de spirt cu o compresă uscată
o Se scarifică zona cu lama sau se înțeapă cu un ac steril, cu o lanțetă pe una din
părțile laterale (cu mănuși)
o Îndepărtați prima picătura cu un tampon uscat
 Prelevați ușor, succesiv pentru a se forma picături de sânge pe care le colectați cu
pipeta, în tuburi sau pe hârtie absorbantă (blotter)
o Dezinfectați zona înțepată
o Aplicați un pansament non adeziv și legați o compresa în jurul piciorului
o Încurajați copilul
 Evaluaţi gradul de durere, notați-l în dosarul de îngrijire
 Uscați hârtia absorbantă (blotter) timp de 3 ore la temperatura ambientală
Transmiteți produsele recoltate și etichetate la centrul de depistare
neonatal (în pungile prevăzute pentru tuburi), cu voucherele de
laborator !!!
9. Evaluarea şi  Etapele sunt respectate, ceea ce va conduce la evitarea unei prelevări în reluare și de a-i
notarea face rău copilului
procedurii  Neîntârzierea rezultatului de depistare
 Operativitate pentru un eventual tratament
10. Complicații,  Sângerarea poate persista
incidente și  Infectarea înțepăturii
accidente  Risc de leziune în caz de puncție în zona mediană a piciorului
 Risc de leziune de nerv în caz de puncție sub talpa piciorului
 Dureri și frisoane
 Accidente de expunere la sângerare!
L-12. Testul Guthrie

1. Definiție  Testul de depistare a bolilor metabolice (testul Guthrie), realizat în primele zile
de viață este un episod de microprelevare sangvină din călcâi
1. Recomandări  Acest test se efectuează începând din ziua a 3-a de alimentație, în maternitate
sau în secția de neonatologie
 Efectuați testul înaintea unei transfuzii sau a unei exsangvinotransfuzia
1. Indicații Permite depistarea următoarelor afecțiuni:
o Fenilcetonurie,
o Hipotiroidie congenitală
o Hiperplazie suprarenală,
o Drepanocitoza, anemie hemolitică,
o Mucovicidoza
2. Efectuarea procedurii  Examinări ale noului născut
 Verificarea vârstei exacte
 Se asigură că a primit 3 zile alimentație proteică (lapte)
o Se întreabă părinții dacă doresc să asiste la test și sunt informați de
necesitatea acestuia
o Li se transmite o notă informativă și se cere un accept (semnătură
pentru depistarea genetică)
 Se identifică foaia de test cu numele copilului
 Se completează documentul cu ajutorul părinților
 Se alege momentul prelevării (somn, prezența privilegiată a părinților)
1. Evaluarea şi notarea  Prelevarea este înscrisă în carnetul de sănătate de către medic (se evită orice
procedurii eroare)
 Părinții sunt preveniți de efectuarea testului
 Dacă ei au fost absenți vor primi rezultatele sau vor fi contactați în caz de dubiu
sau în caz de prelevare eronată
 Testul se realizează suficient de devreme pentru a preveni sau trata patologia
408
eventual depistată, permițând copilului o dezvoltare normală
1. Complicații, incidente  Risc de eroare în identitatea copilului
și accidente
L-13. Recoltarea sângelui la copil prin puncție venoasă

1. Responsabilități  Puncţia poate fi recoltata de către medic sau de un asistent medical special
instruit pe baza unui protocol elaborat și semnat de către medic
2. Scop  Obţinerea unei cantităţi mai mari de sânge pentru examene de laborator
3. Materiale necesare  Pătura pentru înfășarea (imobilizarea) copilului
 Seringi /ace de unică folosinţă
 Vacutainere
 Material de dezinfecţie: alcool 70 grade
4. Pregătirea copilului  Se înfaşă copilul după tehnica mumiei care permite imobilizare fără să jeneze şi
se lasă acces la zona jugulară
5. Efectuarea procedurii  Se identifică copilul pacient
o Se verifică recomandarea medicală
o Se stabilește locul:
 Vena jugulara externă, copilul fiind aşezat cu capul mai jos
decât, corpul folosind un prosop rulat sau marginea mesei
 Vena femurală „poziţia broaștei” copilul fiind fixat la nivelul
genunchilor cu mâna, evitând presiunea pe coapse
o Se dezinfectează locul şi se face puncţia venoasă
o După recoltare pe locul înțepăturii se aplică un tampon cu care se face
compresie
o Specimenele recoltate se trimit la laborator
L-14. Recoltarea / colectarea urinei la copil

1. Definiție  Prin termenul de colectare ne referim la una dintre următoarele proceduri:
Obţinerea, dimineaţa, pe nemâncate, a unui eșantion de câțiva ml de urină,
care să fie însă suficient pentru efectuarea examenului sumar de urină
Colectarea întregii cantităţi de urină emisă pe 24 de ore, calculând astfel
diureza în acest interval de timp
 Recoltarea urinei pentru urocultură este o procedură mai pretențioasă ce trebuie
efectuată cu multă acuratețe, deoarece nerespectarea unor reguli stricte poate
duce la suprainfectarea probei şi deci, la un rezultat fals pozitiv
2.Materiale necesare  Pentru sugari şi copii mici există săculeţi (pungulițe) mici din material plastic
transparent având forme deosebite pentru băieți şi pentru fetițe, care sunt
autocolante şi se pot lipi destul de etanș la piele, ca să nu li se scurgă conţinutul
 Pentru copiii mari eprubete sau cilindri colectori mici, etichetați cu numele
copilului, numărul salonului şi al patului
 Pentru aprecierea diurezei /24 ore, există borcane mari cilindrice gradate, din
sticlă în care se deversează fiecare probă de urină emisă, pentru a se putea face
totalul pe 24 de ore
 Pentru urocultură sunt necesare:
o Eprubete sau colectoare cilindrice mici, de o sterilitate perfectă, cu dop
etanș, steril şi el pe partea din interior
o Apă şi săpun pentru spălat regiunea care circumscrie meatul urinar şi
comprese sterile pentru uscare
3.Pregătirea copilului  Se face toaleta organelor genitale
 Se fixează în jurul perineului și vulvei o pungă sterilă din material plastic
 În lipsa pungii se urmărește atent copilul pentru a surprinde momentul micțiunii
4.Efectuarea procedurii Tehnica recoltării examenului sumar de urină
409
o Se recoltează dimineaţa, pe nemâncate
o La sugari şi copii mici:
 Se lipesc săculeţii (pungulițele) autocolante cât mai etanș, în
zonele unde se prevede că va fi eliminată urina (diferite la
băieți faţă de fetițe!).
 De îndată ce în pungulițe apare prima urină emisă, ele vor fi
dezlipite cu grijă, conţinutul va fi golit în eprubeta pregătită şi
etichetată şi trimisă la laborator
o La preșcolari se poate folosi prima urină, emisă într-o oliță foarte
curată, din care se toarnă în eprubete sau cilindri colectori cantitatea
(cca 10 ml) necesară pentru analize
o La copiii mari eșantionul matinal de urină poate fi colectat direct, prin
micționare în eprubetă sau în cilindrul colector din material plastic
Tehnica pentru determinarea diurezei /24 ore
o La copilul mare:
 Fiecare probă de urină emisă este deversată în borcanul
gradat de sticlă, aşezat de regulă sub pat şi acoperit
 După 24 de ore se calculează întreaga cantitate, se golește
borcanul, se spală şi se reîncepe imediat colectarea pentru
următoarele 24 de ore
o La sugar şi copilul mic este necesară improvizarea unor dispozitive
ajutătoare şi realizarea unei imobilizări care să asigure buna
funcţionare şi să excludă riscul unei traumatizări locale
Tehnica recoltării pentru urocultură:

o Urina poate fi recoltată în oricare perioadă a zilei
o Proba trebuie să ajungă imediat la laborator pentru însămânțarea pe
mediile necesare identificării coloniilor de germeni
 Întârzierea în analiza probei poate modifica rezultatul deoarece
la fiecare 20-30 de minute, numărul de bacterii din urină (dacă
există) se dublează, falsificând situaţia reală
Timpii recoltării la copilul mare:
o Se spală zona de piele din jurul meatului urinar cu apă caldă şi săpun,
apoi se usucă cu comprese sterile
o Sunt contraindicate soluţii antiseptice pentru spălare deoarece o cantitate
mică de antiseptic pătrunsă în eprubeta colectoare poate împiedica
formarea coloniilor bacteriene de la germenii existenți în urina infectată,
poate apărea astfel un rezultat fals negativ
o Copilul începe să urineze
o Se scoate dopul eprubetei (colectorului) steril, fără a atinge partea din
interior
o Aproximativ pe la jumătatea actului micţional, se introduce eprubeta
(colectorul) steril în calea jetului urinar, astfel încât să capteze câțiva ml
de urină
o Imediat eprubeta (colectorul) este închisă cu dopul propriu, etichetată şi
dusă la laborator
ATENȚIE, este cu desăvârșire interzisă atingerea cu degetele sau cu vreun obiect
nesteril marginile deschise ale colectorului steril, a părții interne a dopului de la
eprubetă sau colector, a zonei din jurul meatului urinar odată ce a fost spălată cu
ser fiziologic steril. Toate aceste abateri pot duce la apariția unui rezultat fals
pozitiv prin suprainfectarea probei.
Timpii recoltării la sugar şi copilul mic:
o Se spală zona de piele din jurul meatului urinar
o Se instalează pungulița /săculețul colector de urină steril, din material
plastic, adeziv la piele
o După prima emisie de urină, săculețul de plastic steril este desprins cu
grijă, conţinutul deversat într-o eprubetă sterilă cu dop steril, etichetată
cu numele copilului, numărul salonului şi al patului
410
o Dacă produsul recoltat nu poate fi dus imediat la laborator, eprubeta va fi
păstrată în frigider în poziţie verticală
o Dacă timp de 45 de minute de la instalare, în săculețul steril nu se
observă nici o emisie de urină, acesta va fi dezlipit, aruncat şi toată
operațiunea se reia de la început, cu spălarea regiunii şi cu un nou săculeț
steril
o Recoltarea urinei prin sondă uretro-vezicală sau prin puncţie
suprapubiană (care sunt metode invazive) este interzisă, exceptând unele
situaţii speciale, în care recoltarea va fi efectuată numai de către medic
o La oricare urocultură pozitivă (bacteriurie prezentă) sunt obligatorii
determinarea numărului de colonii bacteriene care se formează dintr-un
ml de urină pe mediul de cultură precum şi efectuarea antibiogramei.
5. Rezultate normale Pentru examenul sumar de urină:
o Aspect: clar, fără spumă
o Culoare: galben-citrin sau galben-pai
o Densitate (dacă a fost o cantitate suficientă pentru utilizarea
urodensimetrului): între 1002-1030
o PH: slab acid (între 6-7)
o Albumină: absentă sau urme fine
o Urobilinogen: normal
o Urobilină: normal
o Pigmenți biliari (bilirubină): absenți
o Săruri biliare: absente
o Glucoză: absentă
o Corpi cetonici: absenți
o Sediment urinar: celule epiteliale rare sau absente; hematii rare sau
absente; leucocite rare sau absente; cilindri absenți; cristale de urați,
fosfați, oxalați rare sau absente
Pentru diureza /24 ore
o La vârsta de 1 zi: până la 68 ml /24 ore
o La 2 zile: până la 80 ml /24 ore
o La 1-3 luni: câte 4 ml /kgcorp /oră
o La 4-9 luni: câte 3 ml /kgcorp /oră
În continuare se calculează:
 La sugar şi copilul mic: câte 1,5 ml urină /kgcorp / oră sau
aproximativ 900 ml /m2 /24 ore
 La copilul mare şi adolescent: câte 1 ml urină / kgcorp/ oră sau
aproximativ tot 900 ml /m2 /24 ore
Pentru urocultură
 În mod normal tractul urinar este steril
 Rezultat negativ - sub 10.000 de germeni (colonii) /ml:
 Rezultat nesemnificativ, posibilă suprainfectare - între 10.000–
100.000 de germeni (colonii) /ml:
 Rezultat nesigur - repetă proba
 Peste 100.000 de germeni (colonii) /ml şi pentru o singură
specie bacteriană:
 Se va cere antibiograma pentru a putea începe tratamentul etiologic
 Trebuie semnalată posibilitatea unor bacteriurie asimptomatice
411
L-15. Recoltarea materiilor fecale la copil
1. Efectuarea procedurii  Recoltarea probelor din scaun pentru examene de laborator:
o Pentru examenul coproparazitologic se recoltează din scaunul emis
spontan fără supozitor
o Prelevarea se face din zone care prezintă mucus, fragmente nedigerate
cantitatea fiind aproximativ 5 g
o Dacă scaunul nu prezintă modificări, recoltarea se face din mai multe
zone
o Pentru coprocultura recoltarea se face direct din rect cu sonda Nelaton
sterilă, materialele pentru recoltare, recipiente sterile
L-16. Supravegherea nou-născutului în incubator

1. Definiție  Incubatorul este un habitaclu închis cu pereți de plastic transparenți, prevăzut cu
ușițe ce permit:
o Observarea copilului
o Realizarea diferitelor manevre de îngrijire
o Atingere senzorială
 Totodată, orificiile incubatorului permit trecerea de tubulatură și sonde necesare
La interior, aerul ambient este încălzit, umidificat și împrospătat de către un aparat
2.Principiu de funcționare Incubator: habitaclu închis
o Se asigură reglarea automată a temperaturii incubatorului astfel încât
copilul se va găsi în condiții termice apropiate celor intrauterine
o Incubatorul permite o supraveghere vizuală a copilului, în conformitate
cu instrucțiunile de instalare, ținând cont și de patologia sa și asigură
protecție împotriva agenților infecțioși
Incubatorul de reanimare: spațiu deschis
o Este constituit dintr-o platformă cu planșe, mai largă decât în leagăn
pentru a facilita manevrele de îngrijire
o Copilul este încălzit cu ajutorul unor lămpi radiante plasate deasupra lui,
existând posibilitatea autoreglării termice, în funcție de temperatura
copilului
Leagăn încălzit
o Format dintr-o platformă cu planșe pe care se aşează o salteluță cu apa
încălzită printr-o rezistență a cărei temperatură este reglabilă
o Copilul este în aerul ambient, îmbrăcat, izolat de lumină și zgomot cu o
draperie și este mai aproape de părinți
3.Indicații, cerințe Indicații
o Nou născut prematur sau cu greutate mică la naștere
o Nou născut fragil (din punct de vedere hemodinamic, respirator,
instabilitate termică, alte patologii) având nevoie de supraveghere
clinică strică (colorație, mișcări anormale și depistarea de semne clinice
care ar putea duce la o agravare a stării de sănătate)
o Nou născut aflat sub fototerapie
Cerințe
o Cunoștințe în domeniu asupra noului născut sănătos și a celui cu riscuri
o Cunoașterea funcționarii incubatorului
o Reguli de reglare a temperaturii ambientale
o Utilizarea senzor de piele (pentru temperatura corporală)
o Alarme
o Toaleta și îngrijirea în incubator
o Prevenirea stresului și a stării de disconfort
4.Materiale necesare Material necesare
o Incubator spălat decontaminat, încălzit cu rezervor de apă sterilă sau
microbiologic controlată, fără calcar, umplut în momentul folosirii
o Gradare metrică (40 %) reglată
Pentru incubator
412
o O păturică pentru acoperirea saltelei
o O draperie
o Lenjerie fina sub cap
o Un cocon
o O pânză pentru acoperirea incubatorului
Pentru copil
o Un scutec
o O mică cămașă și șosete
5.Efectuarea procedurii  Informați familia și explicați necesitatea folosirii incubatorului, funcționarea lui
și posibilitățile de contact cu copilul
Instalarea copilului
o Dezbrăcați copilul
o Montați senzorul de piele și reglați temperatura medie în incubator
(termoreglarea este automată datorită prezenței electrodului)
o Instalați sau verificați alimentarea gastrică, perfuzia și oxigenul, dacă
este nevoie
o Montați electrozii, reglați alarmele
o Instalați un „buzunar“ pungă pentru urină
o Așezați copilul în coconul său, având picioarele libere
o Așezați mânuța pe fața sa (securitate)
o Acoperiți corpul cu lenjerie moale
o Respectați ritmul somn /veghe, acoperind incubatorul cu o draperie în
timpul somnului
o Diminuați lumina și zgomotele din jur
 Familia va fi informată despre aceste măsuri de confort și de posibilitatea de a
lua parte cu gesturi blânde de îngrijire
Îngrijirea zilnică a incubatorului
o Schimbați așternutul
o Curățați accesoriile
o Dezinfectați exteriorul și interiorul (cu apă sterilă sau ser fiziologic la
interior)
o Nu folosiți produse toxice, pe baza de fenili, aldehide, halogeni, acizi
sau alcool
o Refaceți patul și coconul și acoperiți cu o aleză înfășurată
Scoaterea copilului din incubator se face cu avizul medicului dacă
o Are o stare clinică și termică stabilă, maturitate suficientă
o Dacă copilul este la termen: temperatură stabilă
o Dacă copilul este prematur sau cu greutate mică: temperatura
corporală să fie stabilă și temperatura ambiantă necesară (în jur de
28/300)
o Dacă la îmbrăcarea în incubator temperatura din habitaclu este
diminuată (280) copilul conservă o temperatura corporală satisfăcătoare
 Scoaterea copilului din incubator se va face în perioada sa de veghe (deci de
îngrijire) și în prezența părinţilor
 Li se explica criteriile de scoatere din incubator, vor participa și ei la operațiuni
(îmbrăcarea copilului) pe toată perioada
 Se supraveghează temperatura corporală
 Se acoperă copilul în funcţie de necesitați (bonetă, hăinuțe suplimentare)
 Se evită agresiunile sonore și luminoase
 Se curăță și se decontaminează incubatorul
6.Supravegherea  Se observă și se notează temperatura copilului la ore fixe (din șase în șase ore)
pacientului  Asiguraţi-vă de poziţia corectă a senzorului de piele (va rămâne pe toata durata
sejurului copilului în incubator și nu trebuie îndepărtat)
 Se verifică higrometria
 Se întoarce copilul (în perioada de veghe) la dreapta, la stânga, pe spate
 Se curăță rezervorul de apă și se schimbă la 24 ore
o Pentru favorizarea relației părinți/copil, se recomandă contactul direct
413
cu copilul
7.Evaluarea procedurii  Controlul temperaturii
 Circulație corectă a aerului
 Mediul ambiant (lumina, zgomot) să nu deranjeze copilul (are grade de toleranța
scăzută)
 Așezarea în incubator adaptată copilului
 Se ține cont de patologia sa, astfel încât să nu l streseze
 Părinții participă la manevre observând și înțelegând procedurile
 Temperatura din incubator este menținută stabilă
 Copilul nu are dificultăți de termoreglare
 Curba ponderală este corectă
 Comportament adecvat
 Supravegherea stării sale clinice este optimă
8. Complicații, incidente Probleme de termoreglare
și accidente o Pierderi termice = regrupați operațiunile de îngrijire pentru a evita
deschiderea și închiderea ușițelor
o Temperatura neadecvată = efectuaţi reglaje, țineți ușițele închise,
supravegheați temperatura în caz de fototerapie (datorită căldurii
lămpilor)
Higrometrie inadecvata
o Supravegheați sistemul de umidificare
o Mențineți nivelul apei
Infecții nosocomiale din cauza lipsei de igiena in incubator
o Efectuaţi o întreținere minuțioasă zilnică
Disconfortul copilului
o Așezați-l în poziţie de flexie în cocon, nu împiedicați perioada de supt,
respectați perioada de somn
o Evitaţi agresiunile senzoriale
o Evitaţi să-i vorbiți tare
Probleme de inhalare și regurgitare
Arsuri în lipsa circulației aerului în interiorul incubatorului
o Nu obturați circulația aerului
o Poziționați salteaua astfel încât să se mențină circulaţia aerului
o Evitaţi curenții de aer care pot provoca o supraîncălzire
9.Observații Incubatorul este un dispozitiv (aparat) electric care necesită supraveghere
permanentă
L-17. Supravegherea nou-născutului aflat la fototerapie

1. Definiție ICTERUL este colorația galbenă a pielii și tegumentelor cauzată de excesul de
bilirubină sangvină. Riscul este înainte de toate cerebral (icter nuclear prin
atingerea nucleilor cenușii diencefalici)
FOTOTERAPIA este o metodă de tratament al icterului fiziologic al noului născut
o Fototerapia utilizează acțiunea spectrului „bleu” al luminii în contact cu
pielea
Fototerapia este transformarea bilirubinei sangvine liposolubile într-un derivat
hidrosolubil non- toxic prin foto-izomerizare la nivelul pielii prin lumina bleu sau
verde (lungimi de undă ale luminii solare) produse de lămpi plasate deasupra
și/sau în jurul copilului, la o distanța de cca 30-40 cm
2. Tipuri de fototerapie Există 3 feluri de fototerapie:
Fototerapie moderată
o Este vorba de un leagăn conținând lămpi așezate sub copil
o Radiații slabe
o Utilizat pentru o bilirubină < 200/250
Fototerapie clasică
o Lămpile = lumina ajunge de sus, pe jumătatea de corp expusa (față –
spate)
414
Fototerapie intensivă
o Tunelul = acest aparat îmbracă tot corpul copilului
o Bilirubina scade în ritm rapid de la 25% la 50% în 6 ore
3. Indicații, cerințe Indicații
obligatorii  Toți nou născuții prezintă icter
o Bilirubina este peste cea recunoscută ca non-toxică
o Limitele terapeutice sunt fixate printr-o curbă (de DIAMOND) în funcție
de 4 criterii:
 Vârsta în ore de viață
 Greutate la naștere
 Rate, procente de bilirubinemie
 Termen
Cerințe obligatorii
o Cunoștințe despre funcției hepatică și icterul fiziologic al noului născut
o Cunoștințe despre fiziopatologiei icterului (ciclul bilirubinei)
o Funcționarea rampei de fototerapie și a incubatorului
o Cunoștințe despre nou născutul normal și patologic
4. Materiale necesare  Incubator
 Lampa de fitoterapie
 Ochelari de fitoterapie pentru ochii copilului
 Punga de urina pentru băieți
 Lenjerie pentru a realiza un cocon
 Aleza absorbanta
 Senzor și electrod
5.Pregătirea copilului  Dezbrăcați copilul
 Așezați punga de urină, dacă copilul este băiat
 Montați electrozii
 Montați sonda de temperatură a pielii
 Montați ochelarii de fitoterapie
 Informați părinții despre procedura
 Dacă copilul este aşezat într un tunel de fitoterapie el stă pe plasă
6. Efectuarea procedurii Instalarea copilului
o Daca lămpile de fitoterapie sunt deasupra incubatorului se4 așeazăi
copilul fără a-l acoperi în coconul sau/ și pe o aleză absorbantă
Rolul asistentului medical
Se verifică
o Distanța dintre sursa de fitoterapie și pielea copilului (30-40 cm)
o Poziţia corectă a ochelarilor de fitoterapie
o Reglajul temperaturii incubatorului și higrometrie
o Temperatura corporală, frecvențele cardiace, respiratorii ale copilului
Se noteazăi
o Diureza, culoarea urinei și a scaunelor, greutatea copilului
o Comportamentul copilului
Se observă
o Colorația și hidratarea pielii (bea la cerere, suplimentar prin perfuzie la
recomandarea medicului)
Alte îngrijiri
o Calmați copilul dacă este agitat prin cuvinte calde, puneți mâna pe obraz,
dați-i o tetina (cu acordul părinţilor)
o Evitaţi trezirea și asiguraţi-vă de confortul sau
o Evitaţi razele de lumină prin înfășurarea incubatorului (protecţie și față
de cei din cameră)
o Urmăriți evoluţia icterului măsurând bilirubina
 Pentru realizarea manevrelor de îngrijire (schimbat, biberon) folosiți perioada de
veghe a copilului, stingeți lămpile de fitoterapie, înlăturați ochelarii copilului
 Aceasta permite și verificarea eficacităţii fitoterapiei
415
 După îngrijiri, în funcţie de intensitatea icterului, se poate propune părinţilor să-și
ia copilul în brațe (piele pe piele) pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă
 Așezați la loc copilul alternând pozițiile față-spate
 Alăptatul la sân accentuează icterul simplu, dar nu împiedică mama să alăpteze
7. Supravegherea  Timpul de expunere la fitoterapie este prescris de pediatru în funcţie de gravitatea
pacientului icterului
 În general se continuă până la regresia bilirubinei, apoi se întrerupe pentru a evita
fenomenul de recidivă (revenire) până în ziua 5
 Deshidratare: hidratați „per os” sau intravenos
8. Evaluarea şi notarea  Respectați timpii de expunere la fitoterapie, tăria, puterea lămpilor
procedurii  Vegheați la confortul și poziţia copilului
 Supravegheați evoluţia bilirubinei
 Verificați perioada de utilizare a lămpilor (de schimbat in mod regulat)
 Apreciați icterul în orele și zilele ce urmează (colorația pielii, urină, scaun)
 Verificați bilirubina cu ajutorul unui bilirubinometru sau prin proba sangvină
9. Complicații, incidente  Pericol de iradiere oculară, atenție la protecţia oculara
și accidente  Risc de apnee, urmăriți frecvența cardiacă și saturația de O2
 Hipertermie, urmăriți temperatura pielii copilului în mod continuu
 Avertizați părinții de pericolul expunerii ochilor la lumina fitoterapiei
L-18. Abordarea venelor periferice

1.Definiție  Introducerea unui cateter scurt sau a unui ac epicranian într-o venă periferică
2.Cerințe  Cunoașterea anatomiei rețelei venoase la membrele superioare și la craniu
3.Scop  Terapeutic (perfuzii, injecții)
 Diagnostic (probe de sânge)
4.Indicații  Recoltarea de probe de sânge
 Injecții cu medicamente și cu derivate din sânge
 Menținerea sau restabilirea echilibrului hidroelectrolitic
 Menținerea unui mijloc de abordare venos
5.Materiale necesare Pentru abordarea venoasă și fixarea dispozitivului
o Cateter scurt (diametru recomandat 26, 24, 22 G) sau epicranian
o Dispozitiv de fixare transparent
o Seringi de 5 ml
o Trocar
o Fiole cu soluție izotonică
o Tubulatură cu robinet pe 3 direcții
o Soluție perfuzabilă
o Soluție de medicamente si împingător pentru seringă electrică, dacă este
necesar
Pentru proba de sânge
o Tub de prelevare
o Ac epicranian
o Etichete de laborator
Pentru mediul aseptic
o Comprese sterile
o Spatiu de îngrijire
o Produse de decontaminare și dezinfectare
o Mănuşi non sterile
o Tăviţă
o Halate
o Saci pubele
o Recipient pentru acele sterile
6.Pregătirea pacientului Acțiuni în vederea combaterii durerii:
o Vorbiți copilului
o Asigurați un climat sigur, silențios și senin, fără lumină agresivă
416
o Așezați copilul în poziție confortabilă
o Informații despre eventuala participare a părinților
o Pregătiți o soluție îndulcită, cu tetină
o Pregătiți un plasture cu soluție analgezică (puneți-l cu o oră înainte)
acoperit cu bandă ermetică
o Prevedeți un ajutor
7.Efectuarea procedurii După recomandarea medicală și a gradului de urgență:
o Evaluați starea venoasă a copilului
o Dezinfectați pielea
o Alegeți locul anatomic cel mai bun pentru puncția venoasă
o Reperați vena, aplicați un garou (dacă locul ales este la încheietura
pumnului), palpați și vizualizați vena
Locul ales de obicei este craniul, datorită venelor mai vizibile
Evitaţi pliul cotului, riscul de perforare de arteră fiind accentuat
Introduceți cateterul scurt sau epicranian asigurându-vă de
buna poziționare (un retur venos trebuie să fie vizibil)
Pentru recoltare de probe
o După terminarea recoltării, comprimați punctul de puncție venoasă și
protejați-l cu un pansament non adeziv
Pentru perfuzie
o Fixați cateterul pe piele cu un pansament adeziv transparent pentru a
vizualiza traseul, calculați debitul perfuziei și reglați
1. Evaluarea şi notarea  Se efectuează conform procedurii de practică
procedurii  Se ține cont de durerea copilului, se pun în aplicare metodele de calmare
 Mediul ambiant al copilului să nu fie agresiv
 Permeabilitate la perfuzii (debit, extravazare)
 Fixarea perfuziei adecvate și non-traumatizante
9.Complicații și riscuri  Extravazare
 Dureri locale
 Infecții locale
 Desprinderea cateterului
L-19. Efectuare injecției intramusculare la sugar

1. Definiție  Introducerea unei soluţii medicamentoase recomandate de medic în țesutul
muscular
2.Loc  Mușchiul gluteal posterior
 Treimea medie a feței externe a coapsei (mușchiul vast lateral)
3.Materiale necesare  Medicamentul recomandat
 Ace pentru aspirarea medicamentului din fiolă/flacon
 Ac subțire şi mic adaptat grosimii mușchiului
o Seringi și ace de unică folosinţă, de diferite dimensiuni, în funcție de
vârstă
o Sunt de preferat branulele care se închid și pot rămâne în venă fiind
permeabile și reutilizabile
o Sunt indicate și ace cu aripioare de fluturaș (butterfly)
 Seringă de capacitate corespunzătoare cantității de soluţie medicamentoasă
recomandată
 Material de dezinfecţie - betadină nediluată
 Recipient pentru colectarea materialelor folosite
4.Efectuarea procedurii  Se verifica încă odată prescripția medicală
 Se identifica copilul
 Se alege locul:
o Treimea medie a feței externe a coapsei (mușchiul vast lateral) mai rar
fața anterioară
o Mușchiul gluteal posterior unde se fac de obicei injecții intramusculare
417
este foarte puţin dezvoltat la sugar și foarte aproape de nervul sciatic
o Se recomandă ca loc pentru injecție la copiii care merg de cel puţin 1 an
 Se dezinfectează locul cu o mână se fixează piciorul
o Cu o mișcare rapidă se înțeapă mușchiul, acul fiind ușor orientat oblic
o Se verifica poziţia acului și se injectează soluţia
o După injectare se aplică un tampon cu soluţie dezinfectantă și se retrage
acul
 Se colectează materialele folosite conform precauțiilor universale
5.Îngrijirea copilului după  Se liniștește copilul
procedură  Se aşează într-o poziţie comodă
 Se observă locul
6.Notarea procedurii  Notați în registru și în dosarul /planul de îngrijire data, ora și persoana care a
efectuat procedura
 Consemnați manifestarea care ar putea schimba ceva în planul de îngrijire
7.Observații  Atenție, este cu desăvârșire interzisă administrarea injectabilă a oricărui
medicament sau a oricărei soluții la temperatura scăzută din frigider.
Introducerea i.v poate provoca tulburări grave de ritm cardiac, introducerea i.m
sau s.c poate da necroze!
L-20. Administrarea medicamentelor pe cale orală la copil

1.Definiție  Se urmărește introducerea în organism pe cale orală unei cantităţi de
medicamente care să acționeze general sau local
2.Indicații contraindicații  Inhibă procesele inflamatorii
3.Materiale necesare  Pahare de unică folosinţă
 Pipetă
 Sticluță picurătoare
 Medicamente prescrise
 Apă, ceai, alt lichid recomandat
 Lingură, linguriță
 Apăsător de limbă
 Tavă sau măsuță mobilă
4.Pregătirea copilului  Se foloseşte metoda de joacă pentru a obține cooperare
 Se informează copilul că va primi un medicament şi nu bomboane
 Se informează asupra efectului şi reacțiilor adverse
 Se explică părinţilor rolul medicamentului, importanţa administrării, acţiunea şi
eventualele reacții adverse
 Se asigură o poziţie corespunzătoare în raport cu starea copilului
 Se verifică dacă sunt îndeplinite condițiile pentru administrare
 Dacă nu există nici o contraindicație se înlocuiește apa cu un alt lichid, de
preferat dulce (suc, ceai)
 Nu se folosesc alimente sau lichide preferate de copil deoarece le-ar putea refuza
mai târziu!
5.Efectuarea procedurii  Se aşează materialele pe o tavă sau cărucior pentru tratament
 Se verifică prescripția medicală:
o Numele medicamentului
o Doza
o Modul de administrare
o Calea de administrare
 Se identifică fiecare medicament pe care-l primește pacientul: eticheta ,
ambalajul
 Se pun dozele ce trebuie administrate într-un păhărel din material plastic
 Se verifică numărul salonului şi numele pacientului
 Se aduce tăvița /măsuța cu medicamentele în salon
418
o Se explică pacientului /părinţilor ce medicament primește, acţiunea
acestuia, dacă are gust neplăcut
 Se aşează pacientul în poziţie șezând dacă nu e nici o contraindicație sau o
poziţie comodă în care să poată bea lichidul în funcţie de starea acestuia
 Se servește pacientului doza unică
 Se zdrobește sau se fragmentează tabletele pentru a fi mai ușor de ingerat şi în
mod deosebit la copii mici
 Se foloseşte o cantitate mai mică de lichid pentru a coopera mai ușor
 La sugari se procedează astfel
o Se zdrobește medicamentul şi se pune într-o linguriță cu ceai
o Se introduce lingurița în gura copilului, se apasă ușor limba şi se
răstoarnă conţinutul
o Se aşteaptă până când copilul înghite şi apoi se retrage lingurița
6.Supravegherea  Pacientul poate acuza greață - nu trebuie lăsat singur
pacientului  Daca varsă o parte din medicament se anunță medicul
 Se urmărește aspectul tegumentului:
o Pot apărea erupții - se anunță medicul
o La apariția tulburărilor respiratorii se anunță medicul
o Se pregătește trusa de urgență
7.Evaluarea şi notarea Bilanț pozitiv/ Rezultate dorite:
procedurii o Medicamentele au fost administrare fără incidente
o Copilul este capabil să ingere și să metabolizeze fără greață sau
vărsături
o Copilul acceptă medicamentele, este cooperant
Copilul simte acţiunea și efectul medicamentului
Bilanț negativ /Ce faceți?
 Pacientul nu cooperează, refuză medicamentele  se anunță medicul
 Pacientul acuză senzaţie de greață și vomă
o Se supraveghează pacientul până când se simte bine
o Dacă este cazul, anunțați medicul
 Pacientul are reacţie alergică sau anafilactică se oprește administrarea și se
anunță medicul, se pregătesc medicamente antihistamice
o Daca reacția este severă:
 Se așează pacientul în decubit cu capul puțin ridicat
 Se evaluează semnele vitale la 10'-15'
 Se urmărește prezența hipotensiunii sau a dispneii
 Prezența dispneii impune administrarea de O2 pe mască 61/min
 Se asigură suport psihologic pacientului pentru a reduce anxietatea
 Se notează tipul și evoluţia reacției alergice
L-21. Instilarea endotraheală de surfactant

1.Definiție  Surfactantul este o substanță lipidică secretată în mod normal de celulele
alveolelor pulmonare ale fetusului, spre sfârșitul sarcinii
 Permite o bună distensie a alveolelor favorizează ventilația și ameliorează
schimbul gazos
2.Generalități  Boala membranelor hialine este o afecțiune pulmonară datorată unei insuficiențe
sau absenței de surfactant, ca un defect de maturizare a plămânilor
 Provoacă o suferință respiratorie la copilul prematur născut (înainte de
săptămâna a 35 a de sarcină)
 Suferința respiratorie este de gravitate variabilă, dar cu atât mai severă cu cât
este mai mare gradul de prematuritate
 Dacă o naștere prematură este previzibilă corticoterapia maternă preventivă
reduce riscurile de apariție a maladiei membranelor hialine prin ameliorarea
procedurii de surfactant de către fetus
 Absența surfactantului endogen (boala membranelor hialine) necesită injectarea
de surfactant exogen (produs natural de origine animală sau sintetic) în bronhiile
419
noului născut, printr-o sondă de intubație
3.Cerințe  Cunoașterea gradului de dezvoltare a fetusului
 Cunoașterea fiziologiei alveolare
 Cunoașterea patologiei pulmonare legate de apropierea nașterii
4.Indicații contraindicații  Tratament curativ al maladiei membrelor hialine
 La noul născut afectat de boală, criteriile gazometrice de gravitate indică
medicului necesitatea instilării endotraheale de surfactant
o Nevoile de FiO2 > 40
o O hiperxie < 50 mm Hg
o O hipercapnie > 55 mmhg
5.Materiale necesare Pentru instilare
o Fiole de surfactant exogen, conservat în frigider la +2 0 si +8 0 C
o Clește de prindere steril
o Seringă de 10 ml
o Ace (trocar)
o Sondă de aspirație
o Material de aspirație (priză de vid, recipient și sonde de mărime
adaptată)
o Racord
o Adaptor de sondă traheală
Pentru mediu aseptic
o Mănuşi sterile
o Halat steril de protecţie
o Mască (pentru medic și ajutor)
o Câmp steril
o Comprese sterile
o Tavă sterilă
o Tăviţă renală
Pentru supraveghere
o Pulsoximetru clește de prindere (sau bandă autocolantă)
o Aparat de supraveghere a ritmului cardiac (de monitorizare sau
electrozi)
o Aparat de tensiune arterială (manșeta)
o Aparat de supraveghere a TcPaO2 și TcPCO2 (cu electrozi)
o Cărucior de urgență
6.Montarea adaptorului Realizați montarea adaptorului pentru instilare de surfactant pe sonda de
pentru instilare intubare
o Preparați produsul de injectat
o Încălziți la 37oc, punându-l în cuvă timp de 15 minute înainte de
instilare
o Amestecați ușor de sus în jos pentru a obține o suspensie uniformă
o Aspirați doza necesară în seringa de 10 ml
o Adăugați un volum de aer (5ml/kg) în seringă
7.Pregătirea pacientului  Verificați buna poziționare a sondei de intubare printr-o radiografie pulmonară,
partea distală a sondei de intubare din față să fie puțin mai sus, deasupra carenei
 Supravegheați starea hemodinamică a copilului (tensiunea arterială, pulsul și
parametrii de ventilație trebuie să fie stabili)
 Aspirați secrețiile bronhice ale copilului prin sonda de intubare
 Puneți în practică metodele de combatere a durerii
 Informați părinții și explicați necesitatea și rezultatul scontat al procedurii
8.Efectuarea procedurii  Adaptați seringa la sonda de aspirare
 Deschideți glisiera adaptorului
 Introduceți sonda de aspirație în glisiera adaptorului de la sonda traheală, prin
bronhia principală, până când se sprijină pe carenă
 Luați sonda de 1 cm și blocați-o (cu glisiera)
 Instilați jumătate din cantitatea de produs în 15 secunde
 Curățați sonda până la extremitatea sa
420
 Întoarceți capul copilului în cealaltă parte pentru a-i injecta restul de produs în
cealaltă bronhie
 Instilați restul produsului și volumul de aer
 Îndreptați capul copilului
 Retrageți sonda
 Închideți glisiera adaptorului
 Reporniți presiunea inspirată la valoarea inițială la FEL și FIO2
9.Supravegherea  Supravegheați copilul:
pacientului o Reacție
o Frecvența respiratorie
o Frecvența cardiacă
o Tensiunea arterială
o Colorația tegumentelor
o Saturația de O2
 Vorbiți cu copilul, inspirați atitudine liniștitoare, evitați zgomotele și lumina
agresivă-realizați o spălare antiseptică a mâinilor
10.Evaluarea şi notarea  Instilarea de surfactant a fost realizată în cele 2 câmpuri pulmonare
procedurii  Procedura a fost realizată în condiții aseptice necesare
 Ventilația pulmonară și starea termodinamică a sugarului au fost ameliorate
11.Complicații, incidente  Bradicardie tranzitorie posibilă imediat după instilare
și accidente  Risc de hiperoxie ce impune la scăderea rapidă (conform recomandării) a
concentrației de O2 respirat cât și a substanțelor de ventilare
 Hiperoxie cu risc de toxicitate cerebrală și oftalmică
 La creşterea TcPCO2, medicul va scădea fio2 și va diminua frecvența
respiratorie și presiunea inspiratorie
 Vigilența față de riscul de creștere secundară a nevoilor de O2, impune uneori o
a doua instilare de surfactant, la 12 sau 24 ore mai târziu.
12.Observații  Nu folosiți aspirația bronşică în primele trei ore după instilare
 Păstrați numărul de lot al produsului și lipiți eticheta pe dosarul copilului
 Medicul mărește presiunea respiratorie cu 10 % si fio2 cu 10 % în timpul
injectării
L-22. Oxigenoterapia la nou născut

1. Definiție  Administrarea unui amestec gazos îmbogățit cu oxigen permite lupta contra
tulburărilor de ordin respirator sau a unei hipoxii și ameliorarea stării generale
în procesele inflamatorii grave la copil
2. Cerințe  Cunoștinte legate de
 Patologia respiratorie pediatrică
 Complicațiile și supravegherea terapiei cu oxigen
 Complicațiile și supravegherea ventilației artificiale
3. Metode  Terapia cu oxigen se poate administra conform indicațiilor și stării de gravitate a
copilului:
o Prin ochelari sau sondă cu oxigen
o Sub glugă HOOD
o Prin ventilație asistată invazivă (intubare endotraheală)
o Prin ventilație asistată non-invazivă (mască pentru CPAP
o Prin ventilare spontana și PEEP (positive and expiratory pressure)
Terapia cu oxigen este supravegheată prin:
o Pulsoximetrie
o Aprecierea presiunii parțiale în oxigen și a presiunii parțiale în gaz
carbonic prin electrozi lipiți pe piele (SaO2= saturație arterială a O2
TcPaO2 (presiune parțială transcutanată a oxigenului ) și TcPCO2
(presiune parțială transcutanată de gaz carbonic)
4. Indicații  Risc respirator neonatal
 Boala membranelor hialine (defect în producerea de surfactant)
421
 Inhalare de lichid amniotic
 Prematuritate cu imaturitate respiratorie
 Retard în resorbția de lichid alveolar
 Apnee prematură
 Chirurgie neonatală
 Diferite tulburări cu apnee, bradicardie
 Disconfort respirator acut
 Insuficiența respiratorie cronică (displazie bronhopulmonară, cardiopatie
congenitală)
5. Materiale necesare Pentru metode de oxigenoterapie
o Priza la sursa de oxigen centrală (mural) cu prelungitor, manometru și
racorduri
o Sistem de vidare (priză murală)
o Sistem de aer comprimat central (priză murală)
o Manometre adaptate
o Sisteme de umidificare de unică folosință și racord
Pentru supraveghere cardio-respiratorie
o Pulsoximetru cu clemă senzor (sau bandă autocolantă)
o Aparat de supraveghere a ritmului cardiac și respirator (electrozi
adaptați corespunzător)
o Aparat de supraveghere a Tc pao2 și Tc PCO2 (electrozi )
o Cărucior de urgență (în eventualitatea necesității unui drenaj pleural)
Pentru oxigenare prin glugă HOOD
o HOOD (sistem de respirație prin care amestecul de oxigen este
reîncălzit și umidificat în interiorul unei glugi de plexiglas acoperind
capul copilului)
o Amestecul de aer și oxigen este conectat prin tuburi sterile și reglat prin
manometru
Pentru oxigenare pe cale nazală
o Sonda nazală (de mărime adaptată)
o Ochelari de oxigen
o Sistem de fixare nazală
Pentru oxigenare prin ventilație asistată invazivă
o Material de intubare endotraheală permițând ventilația asistată
o Laringoscop (cu lamele adaptate, becuri și acumulatori de înlocuire
o Pensă MAGILL
o Fixare nazală
o Racord COBB
o Filtre
o Inel de fixare
o Lubrifiant siliconat
o Stetoscop pentru copii
o Cordon pentru fixare
o Sonda gastrică
o Respiratorul (verificat) și circuitele de ventilație de unică folosință
o Umidificator, încălzitor de respirație
o Material de aspirație nazofaringiana și endotraheală: manometru de
aspirație interior la 200 mbar, sonde de aspirație adaptate la sonda de
intubare (CH 5 la 10 conform sondei de intubare) și conectoare adaptate
o Fiole de ser fiziologic și seringi de 1ml pentru instilare endotraheală și
după nevoi
o Masca de ventilare AMBU manuală cu silicon de mărime 00 sau 01 (cu
legături)
o Material de intubare și reanimare
Pentru oxigenare prin ventilație non invazivă
o Aparat de respirat specific
o Sonda sau mască cu CPAP (continuous positive airways pressure)
422
o Stetoscop pentru copii
Pentru confort
o Material de îngrijire a gurii
o Filtru protector înainte de instalarea sondei nazale
Pentru mediul aseptic
o Mănuși nesterile
o Mănuşi sterile pentru aspirația endotraheală la copilul intubat
o Comprese sterile
o Saci pubelă
o Mască
6. Pregătirea  Se pregătește sosirea oxigenului, conectorul la manometru, umidificatorul (apa
materialului sterilă, aparat ermetic) și verificați racordurile
 Se pregătește materialul de supraveghere: electrozi, bandă autocolantă, captatori
de TcPaO2 și TcPCO2
 Reglați sistemele de alarmă: SaO2: TcPaO2 , TcPCO2-
 Se pregătește materialul util pentru punerea în funcțiune a oxigenului
 Se reglează debitul de oxigen din HOOD conform prescripției medicale (după
SaO2) Un debit de 6 l/min corespunde la o fio2 sub HOOD.
 Se verifică și reglează umidificatorul
 Se pregătește sonda endotraheală pentru intubarea
 Se pregătește materialului necesar pentru ventilarea artificială non invazivă
(sistem „infant flow”)
 Se pregătește materialului necesar pentru ventilarea artificială invazivă :
7. Pregătirea sugarului  Conform prescrierii medicale se adaptează modul terapiei cu oxigen la mărimea,
greutatea și confortul sugarului
 Asigurați eliberarea căilor aeriene superioare, prin înlăturarea obstrucțiilor la
gură și căi nazale și adoptând poziția optimă (capul pe linia axului corpului)
 Este necesar să practicăm o aspirație digestivă conform prescripției medicale
ceea ce va conduce la evitarea erorilor
 Poziționați copilul în decubit dorsal (conform tipului de oxigenare)
 Instalați copilul într-un „cocon” (aleza rulată) pentru a-i asigura o poziție
confortabilă
 Mișcările trebuie să fie cu gesturi precise cât mai puțin agresive menținând o
atmosferă calmă care permite prevenirea durerii
 Vorbiți sugarului și preveniți familia
8. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile
 Purtarea halatului de protecție
 Se atașează captatorul SaO2 în jurul unei extremități al unui membru (picior de
exemplu), fără a strânge
 Se lipesc electrozii de TcPaO2 și TcPCO2 pe torace unde electrozii monitorului
cardiac sunt deja plasați)
Pentru o oxigenare prin dispozitivul glugă HOOD
o Procedați la aspirarea căilor aeriene superioare (nas, gură) și aspiraţie
traheală dacă este nevoie
o Poziționați gluga în jurul capului copilului
o Reglați fio2 (debit aer/ oxigen)
Pentru o oxigenare pe cale nazală
o Puneți sonda nazală, verificând distanța de la nas până la faringe
o Fixați după protejarea pielii (cu film protector) prin „mustăți”
o Fixați ochelarii pentru oxigen (2 canule de 1 cm/ pe nas)
Pentru o oxigenare prin ventilație asistată invazivă
o Medicul intubează sugarul
o Sonda nazo-traheală este introdusă la 7 cm, (începând de la nara
copilului) când copilul cântărește 1000 g, câte un 1 cm este ajustarea
pentru fiecare 100 g suplimentare
Fixați sonda la nas printr-un sistem de fixare adaptat, după
423
verificarea poziției sondei printr-o radiografie pulmonară
Realizați aspirare endotraheală de manieră aseptică
Branșați ventilatorul automat (reglat de medic) la sondă
Instalați confortabil sugarul în incubator
Dacă ventilatorul automat nu este branșat imediat, ventilați cu
masca AMBU
o În decursul intubării, puneți o sondă gastrică și fixați
o Conectați sonda gastrică la un aspirator sau în pantă cu anexarea unei
pungi colectoare
Pentru o oxigenare prin ventilație asistată non-invazivă
o Un ventilator automat sau un aparat specific („infant flow”), respectând
aceleași condiții și pentru copilul intubat
9. Supraveghere Controlul materialului
o Verificați montarea periodic
o Reglați alarmele diferitelor aparate și verificați funcționarea lor
o Respectați parametrii prescriși în mod regulat
o Eliminați apa din tubulatură
o Asigurați-vă de buna funcționare și de reumplerea încălzitorului
/umidificator
o Supravegheați parametrii ventilatorului automat (fio2, frecvența
respiratorie, raport volumul, volum /min PEEP, reglare alarme)
o Temperatura electrozilor TcPaO2 și TcPCO2, să fie la 44 grade C (430C
pentru marii prematuri și schimbați electrozii la fiecare oră)
Supraveghere clinică
o Toate procedurile și elementele de observație trebuie notate pe o foaie
de supraveghere de către asistenta de serviciu
o Se supraveghează:
Frecvența respiratorie
Colorația tegumentelor
Frecvența cardiacă
Tensiunea arterială
Starea de conștiență
Amplitudinea mișcărilor toracice
Sa O2 TcPaO2 și TcPCO2
Eventuale semne respiratorii (tiraj, zgomote, scâncete)
o Starea respiratorie a copilului va conduce la modificarea parametrilor
de oxigenare
o Un fio2 aplicat la HOOD, dacă este superior față de 40 % trebuie avută
în vedere o eventuală intubare endotraheală
o Îngrijirile kineziterapeutice sunt efectuate
o Evaluarea durerii
o Grija pentru confort: nas, gură, masaje, poziție, protecția pielii
Specific pentru ventilațiile artificiale
o Supravegheați fio2, mișcările toracelui, auscultația pulmonară
o Realizați aspirare bronșică (aseptic) de câte ori este posibil (cel puţin de
4 ori) pentru evitarea blocajelor, fiți rapizi pentru a limita desaturarea
în O2 și nu afundați sonda de aspirare mai jos decât sonda de intubare
o Sonda este de folosință unică
o Aspirați la retragerea sondei
o Verificați adaptarea sugarului la ventilatorul automat
o Realizați aspirații endotraheale conform celor prescrise și nevoilor de
aspirare gastrică
10. Evaluarea şi notarea  Se efectuează fără traumatisme pentru copil
procedurii  Se urmărește evitarea durerii și disconfortului
 Se respectă ritmul biologic al sugarului, somnul său, păstrarea unui ambient
liniștit
 Prezența părinților lângă nou-născut este indispensabilă
424
 Frecvența respiratorie la nou-născut este de 30/min /la prematur 60/minut
 Frecventa cardiacă la un nou născut este de 140/min, la prematur: 160/minut
 Culoarea pielii: rozacee
 Absența mișcărilor anomale
 Nivelul de conștientă: reacție la îngrijiri, mișcări ale ochilor
 TcPaO2 = 70-80 mmhg
 TcPCO2 = 40- 50 mmhg
 SaO2 = 95%
 Diminuarea semnelor de luptă
11. Complicații  Hipoxia este periculoasă pentru celulele cerebrale
 Hiperoxia este nocivă și poate antrena sechele respiratorii și oculare
 Există risc de ex-tubare
 Arsuri cutanate prin electrozi TcPaO2 și TcPCO2 (trebuie schimbați la 4 ore)
 Citirea SaO2, TcPaO2 și TcPCO2 poate fi eronată și rămâne peste 4 ore
 Risc de escare la nări, evitați mișcările sondei
Măsuri în cazul unor reacții apărute după

L-23.
administrarea medicamentelor la copil
1.Instrumente și  Seringi și ace sterile de diferite dimensiuni, branulele, ace cu aripioare de
medicamente necesare fluturaș ( butterfly)
 Soluție de betadină nediluată
 Dispozitive de administrare a oxigenului
 Ventilator automat
 Ser fiziologic
 Sonde pentru intubație nazo-traheală sau oro-traheală
2.Administrarea  Oxigenul se administrează
medicamentelor o În incubator, unde concentrația maximă admisă este de 40%, pentru a
nu realiza o supradozare care să aibă drept complicație fibroplazia
retrolentală (retinopatia prematurului)
o Sub glugă de plexiglas („HOOD”)
o Pe mască facială
o Prin sondă nazofaringiană
o Prin „ochelari” pentru oxigen
o Sub clopot semietanș
o Ventilator automat, cu posibilitatea de a ajusta, volumele ventilate,
ritmul de funcționare, presiunea, amestecul cu oxigen
Opțiunile la nou născut, când este cazul, sunt între ventilarea cu
presiune pozitivă continuă pe căile respiratorii (continuous
positive airways pressure=CPAP) sau ventilarea cu presiune
pozitivă la sfârșitul expirației (positive end-expiratory
pressure=PEEP)
1. Adrenalină
o Soluție 1% de regulă administrată subcutanat
o În urgențe (stop cardio-respirator) se poate injecta i.v lent după diluare
1/10 în ser fiziologic (soluție clorură de sodiu 0,9 %)
 Pentru stările de acidoză este indicată soluția molară de bicarbonat de Na 8,4
% diluată în ser fiziologic și ușor încălzită la temperatura corpului, înainte de a
fi administrată i.v
o La nou –născuți va fi soluție de 4,2 %
3.Necesarul debitului de  Pentru un sugar sau copil mic
oxigen o Este necesar un debit de oxigen de 4-6 litri /minut
o Umidificat printr-un barbotor cu apă distilată și ușor răcit
4.Observații  Atenție, este cu desăvârșire interzisă administrarea injectabilă a oricărui
medicament sau a oricărei soluții la temperatura scăzută din frigider.
Introducerea i.v poate provoca tulburări grave de ritm cardiac, introducerea i.m
sau s.c poate da necroze!
425
 Pentru un sugar sau copil mic este necesar un debit de oxigen de 4-6 litri /minut,
umidificat printr-un barbotor cu apă distilată și ușor răcit
L-24. Nutriția clinică enterală

1. Definiție  Este vorba de o alimentaţie (lapte) continuă sau discontinuă, cu o sondă gastrică
pusă pe cale nazală sau bucală
 Această alimentație este atât calitativ, cât și cantitativ, adaptată nevoilor
copilului, permițându-i o dezvoltare staturo-ponderală satisfăcătoare
2. Responsabilități  Asistentul medical este obișnuit să practice procedurile fie la prescrierea
medicală care în absența unei urgențe este scrisă cantitativ și calitativ, datată și
semnată fie aplicând un protocol scris calitativ și cantitativ, prealabil întocmit,
datat și semnat de un medic
o Administrarea de alimentație pe sondă gastrică, sub rezerva celor
prevăzute și schimbarea sondei de alimentația gastrică
o Supravegherea pacienților și asistarea la nutriție enterală sau parentală
o Aplica sonde gastrice în vederea tubajului, aspirației, spălării sau
alimentației gastrice
 Actele privitoare la copii de la naștere până la adolescență și mai ales cele
enumerate aici, sunt dispuse pe priorități de către un asistent specializat în
puericultură și unul în curs de formare:
o Urmărește copilul în dezvoltarea sau mediul său de viață
o Supraveghează regimul alimentar
o Consemnează îngrijirea nou născutului în reanimare
3. Indicații  Previne apariția problemelor metabolice (hipoglicemie, hipocalcemie), scade
oboseala copilului completând o alimentaţie parenterală și /sau orală,
reintroducând progresiv alimentația după un act chirurgical sau un tub digestiv
 Alimentația clinică enterală poate fi înlocuită de o alimentație parenterală, după
necesități
 La prematur ea va permite o bună maturare a suptului
 Reflex de supt absent sau supt ineficace
o Datorită unei maturități neurologice ineficiente (poate avea restricții în
caz de sindrom neurologic accentuat )
o Deglutiția este ineficientă în mod real începând cu 34 săptămâni de
vârstă gestațională
 Prematurul cu probleme de creștere intrauterină
 Alterarea stării generale a copilului (cardiopatie, febră)
 Malformații ORL sau maxilo-faciale
 Probleme respiratorii (copilul este intubat și ventilat înainte de a fi alimentat)
 Realimentare postchirurgicală
 Nou născut de mamă diabetică
4. Cerințe  Cunoștințe în pediatrie
 Cunoștințe în nutriție
 Cunoștințe în manipularea sondelor gastrice
5. Materiale necesare Materiale pentru procedură
o Lapte matern de preferință
o Sonda gastrică de alimentare siliconată sau microsonde de tip nou de
mărime adaptată copilului
o Sondă lubrifiată în prealabil
o Stetoscop
o Seringă de 20 ml
o Seringă de 50 ml pentru „LUER-LOCK”
o Împingător seringă electrică prelungitor sau nutripompă cu tubulatură
Materiale pentru confort și asepsie
o Material de îngrijire bucală (folie)
o Tinctură benzoică sau filtru protector înainte de a monta sonda la nas
o Comprese sterile
426
o Saci pubele
6. Pregătirea copilului  Verificați o eventuala balonare abdominală
 Instalați confortabil copilul
 Vorbiți copilului
 Aranjați un mediu confortabil și liniștit
 Schimbați regulat pozițiile
 Informați familia
7. Efectuarea procedurii  Pregătiți un ajutor, spălați mâinile, purtați halat de protecție
 Instalați seringa electrică sau nutripompa (testați funcționarea)
 Înșurubați sonda nazo-gastrică (urmăriți recomandările care indică calea de
urmat: nas sau gură)
 Testați poziția sondei nazo-gastrice, injectând 2 ml de aer cu ajutorul unei
seringi și ascultați la stetoscop fără a uita să retrageți aerul injectat
 Fixați sonda la nas sau pe obraz având grijă să dați pe piele cu tinctură benzoică
(sau aplicarea unei benzi dermoprotectoare)
 Alegeți prelungitor și conectați-l la sondă
 Reglați împingătorul seringii electrice sau a nutripompei la debitul dorit,
prezicând ora de întrerupere
 Reglati alarmele dacă nu sunt automatice
 Vorbiți copilului, reconfortați-l și instalați-l confortabil
8. Supravegherea  Supravegheați toleranța alimentației. Să nu apară:
pacientului o Greață
o Vărsături
o Regurgitări
o Balonări
 Supravegheați-le, frecvența, aspectul
 Notați frecvența cardiacă, respiratorie, coloratura pielii, greutatea
 Supravegheați reziduurile, aspirând conținutul stomacului la fiecare schimbare a
seringii, pentru a constata cantitatea nedigerată și aspectul ei
o Reinjectați conţinutul gastric, conform protocolului
o În prezența unei cantități mari de reziduu, trebuie, sub prescripție să
reevaluați viteza sau numărul de administrări zilnice
 Supravegheați poziția sondei, conform reperelor supravegheați sistemul de
alarmă și tubulatura
 Folosiți o seringă fără a o expune (peste timpul de siguranță) la aer, chiar dacă ea
nu este goală
 Supravegheați starea de hidratare prin uscarea tegumentelor sau pliuri cutanate și
mai ales greutatea
 Supravegheați confortul copilului
o Umeziți gura, buza, mucoasa bucală
o Controlați nările și pielea
o Supravegheați apariția sau menținerea reflexului de supt
o Schimbați regulat sonda (conform protocolului)
o Înlesniți legătura părinte-copil
9. Evaluarea şi notarea  Laptele este administrat în mod aseptic
procedurii  Prescripțiile sunt respectate
 Temperatura laptelui este respectată
 Hrănirea este fracționată regulat conform indicațiilor
 Creșterea în greutate este progresivă
 Absența hipoglicemiei, hipocalcemiei, problemelor hidroelectrolitice
 Absența semnelor de deshidratare și absența edemelor
427
10. Complicații Alimentația enterală poate fi contraindicată:
o În absența tranzitului (ocluzie intestinala)
o Probleme de respirație acute
 Balonări (volumul stomacului unui prematur sub 27 săptămâni de vârstă
gestațională este de 5 ml)
 Diaree
 Enterocolite datorate laptelui sau creșterii prea rapide a alimentației
 Risc infecțios = lapte matern, pasteurizat, nesteril
 La apariția de reziduuri verzi, opriți hrănirea
 Căi greșite sunt de temut și trebuie foarte repede descoperite
COD
PROCEDURI SPECIFICE ÎN GERIATRIE
Procedură
M
Noțiuni introductive
1.Definiție  Îmbătrânirea este un proces caracterizat prin modificări treptate şi spontane, având ca
efect maturizarea în timpul copilăriei, pubertății şi perioadei de adult tânăr, şi apoi
declinul multor funcţii ale organismului în timpul vârstei a II-a şi a III-a
 Îmbătrânirea este un proces continuu care debutează la naştere şi continuă în toate
etapele vieții
 Are atât componenta pozitivă a dezvoltării, cât şi componenta negativă, declinul
 Tradițional, vârsta de 65 ani este considerată un „prag” deoarece este vârsta la
care oamenii sunt pensionați
M-1. Evaluarea funcțională a vârstnicului

1.Scop  Este efectuată pentru a evalua nivelul stării de bine al persoanei cât şi capacitatea, ca
adult vârstnic, de a-şi purta în mod autonom de grijă
 Va ajută la identificarea nevoilor personale şi a punctelor slabe în îngrijirea personală,
va furniza baza de la care se va porni întocmirea planului de îngrijire a cărui scop să fie
creşterea gradului de autonomie a vârstnicului, va oferi un feed-back în privinţa
tratamentului şi reabilitări
 Evaluarea se va folosi pentru a identifica şi suplini nevoile vârstnicului cu serviciile
potrivite cum ar fi asigurarea menajului, îngrijirea la domiciliu, îngrijirea zilnică care
să ajute pacientul să-şi mențină autonomia
 Sunt disponibile numeroase metode de întocmire a unei evaluări metodice funcționale
2.Metode de  Indexul Katz: privind activităţile traiului de zi cu zi este o metodă foarte des folosită
evaluare pentru evaluarea abilităților de a realiza 6 activităţi zilnice de îngrijire personală:
îmbăiere, îmbrăcare, asigurarea igienei, transferul, controlul sfincterelor, hrănirea.
Descrie nivelul funcțional al pacientului la un anumit moment în timp şi punctează
obiectiv performanțele sale
 Scala Lawton: evaluează capacitatea de a realiza activităţile de îngrijire personală mai
complexe. Se referă la activităţile necesare pentru a-şi susține traiul autonom cum ar fi:
capacitatea de a folosi telefonul, de a găti, de a face cumpărături, de a spăla rufe, de a
gestiona resursele financiare, de a-şi administra medicația şi de a-şi pregăti masa.
Activităţile sunt cotate pe o scală de la 1 la 3 începând cu autonomia (capacitate totală
de a realiza activităţile), continuând cu a avea nevoie de un oarecare sprijin şi sfârșind
cu incapacitatea totală
 Scala şi indexul Barthel: evaluează următoarele 10 funcţii în autoîngrijire: hrănirea,
mutarea din căruciorul cu rotile în pat şi invers, efectuarea igienei personale, deplasarea
până şi de la toaletă, îmbăierea, deplasarea pe suprafețe drepte, fără denivelări,
împingerea căruciorului cu rotile, urcarea şi coborârea scărilor, îmbrăcare /dezbrăcare,
menținerea continenței intestinale, controlarea vezicii urinare. Fiecare item este notat
428
conform cu gradul de asistență necesară; după un timp, rezultatele vor arăta o
îmbunătăţire sau un declin. O scală similară numită Scală de evaluare a autoîngrijirii
Barthel, e o scală mai detaliată privind evaluarea funcțională. Ambele instrumente
furnizează informaţii care ajută la determinarea tipului de îngrijire necesară. Scala de
Resurse Sociale OARS (Cercetări şi servicii pentru. vârstnicii din America) este un
instrument de evaluare dezvoltat la Universitatea Duke în 1978. Este o metodă
multidimensională şi evaluează nivelul funcţionării în următoarele 5 domenii: resurse
sociale, resurse economice, sănătate fizică, sănătate psihică şi activităţi ale traiului de zi
cu zi. Principalele activităţi ale traiului de zi cu zi includ mobilitatea, îmbrăcarea,
igiena personală, hrănirea, mersul la toaletă şi factori legați de incontinență. Totuși,
aceste activităţi pot fi extinse pentru a include şi activităţi instrumentale (cumpărături,
îngrijirea locuinței, utilizarea telefonului, plata facturilor, administrarea medicației,
gătitul şi spălarea rufelor) cât şi alte activităţi mai complexe (activităţi sociale,
voluntare, ocupaționale, recreative). Fiecare domeniu e marcat pe o scală de la 1 la 6.
La sfârşitul evaluării este determinat un scor cumulativ privind deficiențele. Cu cât
scorul este mai mic, cu atât mai mare este nivelul deficienței
3.Materiale  Documentaţia (formulare tip de completat) necesară uneia din metodele de evaluare
necesare funcțională care se foloseşte în spital
4 . Pregătirea  Se explică testul pacientului şi i se va comunica locația efectuării sale (camera de spital
pacientului sau de tratament).
2. Efectuarea  Se revede istoricul în materie de sănătate al pacientului pentru a obține date individuale
procedurii despre pacient şi pentru a înţelege problema în profunzime cât şi modificările fizice
subtile;
 Se obțin date biografice, inclusiv numele pacientului, vârsta, data nașterii şi așa mai
departe dacă acestea nu există deja
 Folosindu-se instrumente de evaluare funcțională, pacientul este rugat să răspundă la
întrebări. Dacă pacientul nu poate răspunde, se obțin răspunsurile de la cei care-i acordă
îngrijire
10. Considerații  Evaluarea funcțională a vârstnicului trebuie făcută cât mai repede din momentul
speciale internării sale
 Întreaga evaluare va fi revizuită şi actualizată de fiecare dată când o modificare
importantă apare în starea fizică şi mentală a pacientului
 Când este folosită scala Lawton, evaluarea pacientului se va face în termeni
specifici siguranței: de exemplu, o persoană poate fi capabilă să gătească o masă
simplă pentru sine dar poate uita aragazul aprins după ce a gătit
 Atât indexul Barthel cât şi scala de evaluare a autoîngrijirii Barthel sunt folosite
ca instrumente mai des în recuperarea vârstnicilor şi în îngrijirile pe termen lung
pentru a consemna îmbunătățirea capacităților pacientului
 În ciuda modificărilor ce apar în organism odată cu înaintarea în vârstă,
majoritatea funcţiilor rămân adecvate pe parcursul vieții, deoarece cele mai
multe organe au o capacitate funcțională mult mai mare decât cea necesară
organismului (rezervă funcțională)
 Boala, mai degrabă decât îmbătrânirea normală, este responsabilă pentru scăderea sau
pierderea capacității funcționale a organelor
 Chiar şi așa, declinul funcțional înseamnă că persoanele în vârstă au dificultăți la
adaptarea la variațiile factorilor de mediu, sunt mai sensibile la agenţii patogeni şi la
infecții şi au o predispoziție mai mare la reacții adverse ale medicamentelor. Persoanele
vârstnice nu mai sunt capabile de performanțe fizice
 Schimbările induse de vârstă sunt influențate şi de modul în care persoana a trăit. Un stil
de viață sedentar, dieta necorespunzătoare, fumatul şi abuzul de alcool şi droguri, pot
afecta multe organe pe parcursul timpului, adeseori mai mult decât îmbătrânirea singură
429
M-2. Îngrijirea persoanelor vârstnice
1. Particularități  În cazul vârstnicilor, ne aflăm în faţa a două procese care pot coexista:
o Procesul normal, natural de involuție
o Procesul patologic
 Este foarte important să stabilim dacă ne aflăm în faţa unui „pacient în vârstă”
sau în faţa unei „persoane cu modificări de îmbătrânire”
 Adesea vârstnicii care solicită asistență medicală, nu acuză suferințe morbide,
ci „fenomene regresive somatice şi funcționale, insuficiențe, impotențe a
căror etiologie este însuşi procesul de senescență” care nu poate avea un
tratament anume
2. Anamneza  Anamneza pacientului vârstnic are unele particularități:
vârstnicului o Datele furnizate de vârstnic nu sunt întotdeauna suficiente şi relevante,
ceea ce necesită orientarea interviului spre familie sau spre persoana
care îngrijește vârstnicul
o Bătrânului trebuie să i se vorbească mai tare şi mai ales mai rar şi mai
clar din cauza hipoacuziei de tip central (aude, dar nu înţelege)
o Presupune timp şi răbdare de a asculta vorbele pacientului, de cele
mai multe ori stufoase, cu reluări, mici amnezii
o Observația are rol important în aprecierea stadiului de îmbătrânire, a
vârstei cronologice sau biologice, mai ales pentru a vedea dacă vârsta
reală (în ani) a pacientului coincide cu vârsta biologică (felul cum
arată)
 În cazul în care aprecierea ne sugerează o vârstă mai mare
decât cea reală, ne aflăm în faţa unei îmbătrâniri precoce sau
accelerate
o Foarte importantă este cercetarea anamnestică a tratamentelor
efectuate anterior, suferinţele iatrogene fiind frecvente la vârstnic ca
urmare şi a tendinței acestuia de a lua multe medicamente
o O importanță deosebită o are observarea mersului
 Semiologia geriatrică este întotdeauna mai bogată, la semnele clinice
adăugându-se şi stigmatele îmbătrânirii
M-3. Tulburări de somn

1. Considerații generale  Organismul uman are nevoie de odihnă şi somn pentru a-şi conserva energia, a
preveni oboseala, a asigura o pauză în funcţionarea organelor şi a elimina
tensiunea
 Odihna depinde de gradul de relaxare fizică şi mentală. Se presupune că, dacă stai
întins în pat înseamnă odihnă dar, grijile şi alţi factori asociați de stres fac ca
muşchii din tot corpul să continue să se contracte chiar dacă activitatea fizică a
încetat. Realizarea odihnei depinde de această relație între psihic şi somatic
 Funcțiile corpului au perioade de activitate şi odihnă într-un ciclu continuu de
activitate (bioritmuri)
 Odihna „prin excelenţă” înseamnă somn neîntrerupt, revigorant şi recuperator
 Calitatea somnului se deteriorează cu vârsta
 Dissomnia reală a vârstnicului, care trebuie diferențiată de falsa insomnie (nu
dorm noaptea pentru că dorm ziua), include atât tulburări cantitative, hiposomnia,
cât şi tulburări ale ritmului normal (somn nocturn – veghe diurnă, în sensul
inversării). Studiile efectuate pe loturi de persoane vârstnice arată că:
o Nevoile de somn ale vârstnicului sunt mici comparativ cu adultul, cu toate
acestea timpul de somn total nu scade odată cu înaintarea în vârstă
o Comparativ cu adultul, la vârstnic, numărul de treziri poate însuma 1-2
ore de veghe nocturnă, comparativ cu câteva minute la adultul tânăr
o Un alt parametru al somnului, eficacitatea, prin care se înţelege raportul
dintre timpul de somn total sau real şi timpul petrecut în pat, cu lumina
aprinsă, suferă modificări odată cu înaintarea în vârstă; eficacitatea
430
somnului are o cădere marcată spre 70 de ani atât la bărbați cât şi la
femei
o S-a observat că bătrânul îşi recuperează prin somn diurn, inclusiv siesta,
pierderile datorate veghii nocturne; dormind ziua, el va dormi mai greu,
mai puţin noaptea, ceea ce duce la un cerc vicios.
3. Cauzele dissomniei la  Hipertrofia de prostată, prin fenomenul de polakiurie nocturnă pe care-l determină
vârstnic  Insomnia din această cauză are repercusiuni importante asupra organismului
vârstnic prin epuizare psihică, intelectuală, determinată de imposibilitatea de
refacere a sistemului nervos
 Refluxul gastro-esofagian ce poate fi corectat prin măsuri de igienă şi alimentaţie
corectă seara (cina cu 2-3 ore înainte de culcare, evitarea meselor copioase) şi
culcare în poziţie proclivă (pe pernă mai înaltă)
 Reumatismul articular dureros, cu orar mai ales nocturn, crampe musculare ale
membrelor inferioare prin tulburări circulatorii
 Tusea rebelă la vârstnicii fumători, cu bronșită cronică
 Insomnia iatrogenă, medicamentoasă (medicamente stimulente ale snc, hipnotice)
 Apneea nocturnă care se însoțește de sforăit puternic şi periodic, somn întrerupt
cu frecvente treziri, activităţi nocturne neobișnuite cum sunt ridicarea în șezut,
somnambulismul şi căderea din pat
4. Evaluarea calității  Informaţiile privind istoria somnului sunt importante şi se referă la:
somnului la vârstnic o Cât de bine doarme pacientul acasă
o De câte ori se scoală pe noapte
o La ce oră se culcă
o Ce deprinderi are înainte de culcare: servește o gustare, urmărește
programele TV, ascultă muzică, lecturează ceva, face exerciții fizice
o Poziţia favorită în pat, condițiile de microclimat din cameră (tº, ventilație,
iluminare)
o Somnifere sau alte medicamente luate în mod obișnuit care-i pot afecta
capacitatea de a adormi
o Anumite hobby-uri
o Starea de mulțumire existențială
o Percepția stării de sănătate (pentru a detecta posibile depresii)
 Datele obţinute de la persoana vârstnică trebuie confruntate cu ale îngrijitorului
sau ale membrilor familiei parte importantă a evaluării, necesară pentru
implementarea unor intervenţii adecvate este ținerea unui jurnal al somnului.
Acesta va asigura o înregistrare exactă a problemelor legate de somn şi va
identifica cauzele.
5. Intervenții  Intervențiile vor avea loc după o edificare completă asupra istoricului somnului
 Măsurile aplicate pentru asigurarea unui somn de calitate pentru pacientul în
vârstă vizează:
o Menținerea condițiilor care favorizează somnul (factori de mediu şi
obișnuințele dinainte de culcare)
o Ajutorul oferit pacientului pentru relaxare înainte de culcare prin
masarea spatelui, picioarelor sau servirea unor gustări dacă se solicită
(lapte cald, vin, coniac)
o Poziționare în pat, calmarea durerilor şi asigurarea căldurii știind că
vârstnicii sunt mai friguroși)
o Eliminarea cafeinei şi a teinei după amiaza şi seara (cafea, ceai,
ciocolată)
o Încurajarea exercițiilor zilnice şi reducerea somnului de zi la mai puţin
de 2 ore
o Efectuarea unei băi calde dacă vârstnicul o agreează şi nu se plânge de
amețeli după baie
431
M-4. Îngrijirea persoanelor cu demență
1. Definiție  Demența este o disfuncție intelectuală dobândită, persistentă şi cu evoluție
progresivă, afectând cel puţin două din următoarele procese mentale:
o Limbajul
o Memoria
o Orientarea temporo-spațială
o Comportamentul emoțional
o Personalitatea
o Cogniția (calculul, raționamentul, gândirea abstractă etc.)
2. Particularități  Cea mai precoce manifestare a demenței este de obicei uitarea
 Urmează apoi pierderea memoriei recente
 În final dezorientarea şi dezinserţia socială
o Pacienții se simt stânjeniți şi frustrați de pierderea abilităților, refuzând
să fie ajutaţi
o Acest fapt duce la încercarea de a-şi ascunde dificultățile, la rezistență
în a primi ajutor şi la refuzul de a mai face unele activităţi
3. Diagnosticarea  Tipul de demență (Alzheimer, demențe vasculare) influențează evoluţia şi
tratamentul acesteia
 În numeroase cazuri demența coexistă cu depresia şi cu delirul
 Diagnosticul se bazează pe:
o Istoricul bolii
o Examenul fizic şi al stării mentale
o Revizuirea atentă a medicației administrate şi a consumului de alcool
 Investigații de laborator pentru a elimina alte cauze ale disfuncțiilor
cognitive:
o Dozarea hormonilor tiroidieni
o VDRL
o Teste hepatice şi renale
o RMN-ul sau TC sunt recomandate în cazurile cu semne precoce de
demență apărute într-un interval de timp relativ scurt, de câteva luni
până la 1-2 ani
 Ambele investigații sunt utile pentru excluderea unor boli ce pot mima
demența de tip Alzheimer cum sunt hematoamele şi tumorile cerebrale,
accidentele vasculare ischemice sau hemoragice
4. Principii de îngrijire  Se menţine independența pacientului prin încurajarea acestuia să facă singur
anumite activităţi care sunt mai ușor de rezolvat
o Ajută la menținerea stimei de sine şi previne frustrarea
 Se evită confruntările de câte ori este posibil
o Se încearcă să nu fie contraziși dacă spun lucruri ciudate sau prosteşti
o Li se distrage atenţia dacă doresc să facă ceva nepotrivit, schimbând
subiectul sau îndepărtându-l de sursa interesului său absurd
 Se stabilesc rutine în îngrijirea persoanei cu demență, făcând aceleași lucruri la
aceleași ore şi asigurând o anumită predictibilitate în îndeplinirea activităţilor
 Se asigură un mediu sigur pentru pacientul cu demență
o Confuzia, pierderea coordonării fizice cresc posibilitatea de a cădea, de
aceea trebuie verificate zonele periculoase ca podelele alunecoase,
mobila plasată incomod, mochetele fixate necorespunzător
o Activităţile zilnice au un risc crescut pentru pacienţi:
 Pot deschide gazul
 Pot lăsa lumina aprinsă
 Arunca chibrituri aprinse într-un coș cu hârtie, etc.
 De aceea, anumite atenționări scrise („închideți gazul”, „opriți
apa”) ca şi eliminarea obiectelor periculoase pot diminua riscul
accidentelor casnice
 Se menţin canalele de comunicare deschise
o Pe măsură ce boala evoluează, problemele de comunicare între pacient
şi ceilalți vor fi din ce în ce mai mari
432
o Pacienții vor avea dificultăți în a se exprima şi a purta o conversație
 Pentru a menţine canalele de comunicare deschise se recomandă:
o Să se verifice dacă pacientul nu este afectat de tulburări de auz, vedere
sau de probleme stomatologice
o Să se vorbească simplu, clar, rar, numai despre un singur subiect
o Să se acorde persoanei mai mult timp pentru a răspunde
o Dacă persoana este confuză, să i se amintească, cu răbdare, informaţiile
esențiale folosind un obiect sau o imagine
o Să se încerce, prin vocabular adecvat, să nu se simtă contraziși sau să-i
jigniți, corectându-i cu bruschețe
o Să se folosească privirea şi atingerea pentru exprimarea sentimentelor
M-5. Căderile
1. Considerații generale  Căderile reprezintă o problemă majoră pentru vârstnici, mai ales pentru femei
 Echilibrul şi mişcarea necesită o interconexiune complexă a conștientului, a
funcţiilor neuromusculare şi cardiovasculare, precum şi capacitatea de adaptare
rapidă la o schimbare ambientală
 Vulnerabilitatea la cădere a persoanelor vârstnice, crește atunci când oricare
dintre aceste sisteme este suprasolicitat de un factor suplimentar, intern sau
extern
2. Cauzele căderilor  Factorii de risc care predispun la căderi, pot fi intrinseci (tulburări senzoriale,
afecţiuni musculoscheletale, demențele, efectul secundar al unor medicamente,
etc.) dar şi factori de mediu, care țin de zona ambientală , de obstacolele din
mediul înconjurător ca în tabelele de mai jos
3. Factorii de mediu  Zona ambientală sau factorul de mediu - Obiective şi recomandări:
care influențează o Toate zonele
riscurile de cădere  Prevenirea riscului prin:
• Asigurarea de încuietori accesibile la toate ușile de la
camere
• Iluminatul nocturn al holului, băii, dormitorului
o Podelele
 Dosuri antiderapante pentru carpete, utilizarea de carpete cu
firul scurt
 Fixarea capetelor carpetelor
 Aplicarea de ceară antiderapantă pe podele
 Îndepărtarea obiectelor mărunte (ex. încălțăminte)
o Scările
 Iluminare suficientă cu comutatoare la cele două capete ale
scărilor
 Balustrade bilaterale bine fixate şi la o distanță suficientă de
pereți
 Marcarea cu benzi reflectorizante a primei şi a ultimei trepte
 Evitarea depozitării unor obiecte pe treptele scărilor interioare
o Bucătăria
 Aşezarea obiectelor casnice în așa fel încât să nu fie necesară
întinderea sau aplecarea
 Folosirea unei scări-scaun pentru urcat
 Fixarea meselor pentru a nu se deplasa
o Baia
 Bare de sprijin pentru cadă, dușuri şi toaletă
 Plasarea de covorașe antiderapante sau de cauciuc în cadă sau
la duş
 Utilizarea de scaune de duş cu cap de duş manevrabil
 Carpete antiderapante, scaun de toaletă înălțat
 Îndepărtarea încuietorilor de la uși pentru a înlesni accesul în
caz de urgenţă
433
o Curtea şi intrările
 Repararea spărturilor din pardoseală, a gropilor din curte
 Îndepărtarea pietrelor, sculelor şi a altor obstacole, precum şi a
frunzelor umede şi a gheții
o Instituţii
 Amenajări ca în exemplele de mai sus
 Patul să aibă o înălțime convenabilă (circa 60 cm)
 Curățarea promptă a petelor şi lichidelor vărsate pe podea
 Folosirea corespunzătoare a mijloacelor de sprijin pentru mers
şi a cărucioarelor rulante
o Încălțămintea
 Utilizarea de pantofi cu tălpi dure, nealunecoase şi neaderente
 Purtarea de încălțăminte cu tocuri joase
 Evitarea mersului în ciorapi sau în papuci largi de care se pot
împiedica
4. Intervenții  Intervenții
o Medicale (delegate)
o Recuperatorii sau asupra mediului (autonome şi delegate)
 Reducerea acuității vizuale, a adaptării la întuneric şi a percepției în
profunzime
o Ochelari corectori; tratamentul cataractei
o Evaluarea siguranței locuinței
 Disfuncții vestibulare
o Evitarea medicației care afectează sistemul vestibular - examen
neurologic, examen ORL dacă este necesar
o Exerciții de adaptare
 Demența
o Decelarea cauzelor reversibile şi tratabile cum ar fi deshidratarea
o Evitarea sedativelor sau a medicaţie cu acţiune pe SNC
o Exerciții şi deplasări supravegheate
o Evaluarea siguranței în mediu casnic şi îndepărtarea eventualelor
obstacole
 Afecţiuni degenerative cervicale, neuropatie periferică, anemii, osteoporoză
o Evaluarea deficitului de vitamina B12 şi a gradului de osteoporoză
o Evaluarea stadiului de spondiloză cervicală şi a afectării circulaţiei
cerebrale - ameliorarea densităţii osoase
o Exerciţii de echilibru
o Corecţia adecvată a mersului
o Corecţia încălţămintei cu tălpi dure
o Evaluarea siguranței în mediul casnic
 Afecţiuni musculoscheletale
o Evaluarea integrității şi funcționalității aparatului locomotor
o Identificarea afecţiunilor piciorului care predispun la instabilitatea:
calusuri, duriloane, deformări, edeme
o Curățarea calusurilor, extragerea duriloanelor, tratarea edemelor
o Antrenamentul echilibrului şi a mersului
o Exerciţii de tonifiere musculară - sprijinirea vârstnicului în timpul
mersului sau utilizarea unui suport
o (baston, cadru) în timpul deplasării
o Evaluarea siguranței în mediu casnic
o Îngrijirea unghiilor, încălțăminte adecvată
 Hipotensiune posturală
o Evaluarea medicației primite
o Rehidratarea
o Modificarea factorilor situaționali (exemplu: mesele, modificarea
poziției)
o Exerciţii de dorsoflexie - purtarea de ciorapi elastici cu presiune
434
reglabilă
o Ridicarea extremității cefalice a patului
o Folosirea măsuțelor adaptabile la suprafață patului dacă afecțiunea
este gravă
5. Efectuarea procedurii  Medicamente (sedative, antidepresive, antihipertensive, antiaritmice,
anticonvulsivante, diuretice, hipoglicemiante) şi alcool
o Reducerea numărului total de medicamente administrate
o Evaluarea riscurilor şi beneficiilor pentru fiecare medicament în parte
o Selecționarea medicației: se alege agentul farmacologic cel mai puţin
activ asupra snc, cel mai puţin asociat cu hipotensiunea posturală şi cel
cu timpul de acţiune cel mai scurt
o Prescrierea celei mai reduse doze eficace
o Reevaluări frecvente ale riscurilor şi avantajelor medicației prescrise
o Supravegherea vârstnicului pentru evitarea tendinței la automedicație
o Educaţia vârstnicului/familiei privind efectele secundare ale unor
medicamente şi riscul de cădere
M-6. Sindromul de imobilizare al vârstnicului

1. Definiție  Sindromul de imobilizare este un sindrom specific geriatric care aduce o
condiționare etiologică complexă şi implicații medicale şi economice importante
 În producerea sindromului de imobilizare se disting factorii etiologici favorizanți
şi factorii determinanți, în realitate strâns intricați, în proporții şi cu ponderi
variabile de la caz la caz
2. Factori favorizanți  Vârsta
o Cu cât vârsta este mai înaintată, cu atât subiectul este mai expus să facă
sindrom de imobilizare
 Terenul
o Cu referire îndeosebi la bolile neuropsihice, subiecții anxioși, depresivi,
cei predispuși la îmbolnăviri psiho-somatice fiind mai expuși la a face
un sindrom de imobilizare
o Conduita anturajului familial, social, de îngrijire medicală, poate
constitui un factor favorizant sau chiar determinant în anumite situaţii
o Retragerea din activitatea profesională (pensionarea) pierdere
responsabilităţilor, a statutului şi rolurilor socio-profesionale,
subminează terenul predispunând la regresie intelectuală, fizică sau
psihică
o Dacă familia/anturajul persoanei în cauză nu manifestă o conduită de
respect şi integrare, ci una de respingere sau dimpotrivă de
hiperprotecţie, se creează premisele viitoare imobilizări
o Imobilizarea este un concept care se referă şi cuprinde toate
dimensiunile ființei umane: socială, fizică, psihică, intelectuală şi
spirituală
3. Factori determinanți  Afecțiunile grave, severe, invalidante care impun imobilizări de lungă durată:
o Accidentele vasculare cerebrale
o Accidentele coronariene
o Fracturile
o Intervențiile chirurgicale
o Tulburările respiratorii
o Crizele psihice
o Alterările stărilor generale prin boli intercurente
 În multe din aceste cazuri, instalarea sindromului de
imobilizare, ar putea fi evitată dacă, după perioada de
reanimare, de repaus sau imobilizare de necesitate, anxietatea
pacientului pe de o parte şi neglijența personalului de îngrijire
pe de altă parte, nu ar perpetua această stare.
 Afecţiuni psihice:
435
o Stări de depresie cu apatie-abulie
o Negativism, care netratate corect se complică relativ repede cu sindrom
de imobilizare, pacientul devenind cașectic, incontinent şi confuz
 Circumstanțe psihice în care vârstnicii îşi impun restricții de mobilizare, cum ar
fi:
o Teama exagerată pe care le-a provocat-o o criză episodică integral
reversibilă
o Vertijele benigne
o Atacurile ischemice tranzitorii
o O cădere soldată cu o leziune osteo-articulară fără gravitate (contuzie,
entorsă)
 Dacă nu se intervine energic, dar şi cu tact şi răbdare, acest „fals
sindrom de imobilizare”, autoimpus, poate duce spre
„organizarea” imobilizării şi deci spre o invaliditate greu de
reabilitat
 Afecţiuni benigne cu evoluție scurtă, simple indispoziții, pot sta la baza instalării
unui sindrom de imobilizare
o Pacientul se refugiază în boală, refuză să se ridice imediat ce episodul
acut /indispoziția au trecut şi ulterior nu se mai poate ridica întrucât
falsa imobilizare a devenit reală, prin somatizare
 Indiferent de cauze, sindromul de imobilizare odată constituit, are o
simptomatologie şi o evoluție bine determinate, cu particularități individuale, în
â funcţie de caz şi de patologia existentă
o Se apreciază că intervalul de timp scurs de la debutul imobilizării până
la instalarea invalidității este în medie de 5,5 luni cu limite extreme
între 10 zile şi 2 ani
o Familia/anturajul contribuie, de multe ori, la „fixarea” la pat a
pacientului prin aplicarea unei terapii exclusiv farmacologice şi nu o
„conduită reactivizatoare”, de stimulare, ajutorare a vârstnicului să se
mobilizeze
 În evoluţia sindromului de imobilizare se descriu 3 grupe de simptome:
o Psihice
o Somatice
o Metabolice
4. Simptomatologie  Simptome psihice
o Cele mai frecvente sunt:
 Anxietatea
 Depresia
 Dezorientarea
 Dependență regresivă, infantilă, manifestată prin dezinteres,
apragmatism, negativism, plâns, insomnie
 Simptome somatice
o Un simptom important care se instalează rapid şi progresiv, adâncind
invaliditatea, este amiotrofia care limitează inițial mișcările active, apoi
mișcările pasive, ducând la instalarea de retracții musculare şi redori
articulare
 Sindromul devine dureros, se instalează frica şi rezistența la
mișcări, ceea ce întreține imobilizarea
o Alte tulburări somatice ce se dezvoltă tot pe fondul imobilizării sunt:
 Leziunile cutanate, diminuarea peristaltismului intestinal şi
favorizarea constipației şi a fecalomului, tulburări respiratorii,
circulatorii, infecții urinare şi pulmonare
 Semne metabolice:
o Demineralizarea osoasă şi osteoporoza consecutivă
o Negativarea balanței azotate
o Precipitarea calculilor urinari
5. Tratament  Tratamentul sindromului de imobilizare
436
 Este preventiv şi curativ
 Tratamentul preventiv include următoarele principii:
o Tratamentul bolii cauzale, inițiat de urgenţă şi continuat în scopul
depășirii fazei de decubit obligatorii
o Încă din perioada de aplicare a terapiei intensive, se impun măsuri de
nursing convențional pentru prevenirea complicațiilor legate de
imobilizare şi anume:
 Toaleta pe regiuni la pat pentru menținerea pielii şi mucoaselor
curate şi intacte
 Toaleta cavității bucale şi a ochilor la pacientul inconștient, zilnic,
pentru prevenirea stomatitelor şi a leziunilor corneene
 Schimbarea poziției la interval de 2 ore ziua şi 3 ore noaptea,
observând şi masând punctele de sprijin pentru activarea circulației
 Efectuarea de masaje la nivelul membrelor inferioare pentru
prevenirea trombozelor şi mobilizarea pasivă a articulațiilor pentru
prevenirea anchilozelor
 Controlul sfincterelor prin utilizarea de pampers sau prin sondă à
demeure
o Hidratarea adecvată a pacientului pe cale parenterală sau enterală
până la redobândirea reflexului de deglutiție:
 Utilizarea de saltele antidecubit sau blănițe sintetice de oaie
pentru prevenirea escarelor
 „Ergoterapie de funcţie” – când pacientul devine conștient şi cooperant, care
constă în:
o Stimularea şi sprijinirea pacientului pentru a trece la efectuarea
gesturilor cotidiene: toaletă, alimentare, schimbarea activă a poziției,
trecerea din pat în fotoliu pentru perioade progresiv crescânde
o Kineziterapie de recuperare cu un specialist
o Când forma acută este lungă sau boala a survenit pe un teren cu multe
alte tare, la un subiect deprimat, echipa de îngrijire trebuie să apeleze,
alături de kineziterapie şi ergoterapie şi la psihoterapie din partea unui
specialist cu experiență în geropsihologie
 Tratamentul curativ
o Se aplică cel mai bine în unitățile specializate (servicii de cronici,
convalescență sau post-cură, recuperare, geriatrie) care au condițiile
necesare să aplice măsurile dificile de terapie recuperativă
o Tratamentul curativ se referă la:
 Tratamentul medicamentos şi igieno-dietetic
o Are indicații generale şi speciale pentru fiecare pacient în funcţie de
starea generală, de bolile asociate, de gradul așa-zisei „uzuri de
vârstă”
o Se urmărește combaterea denutriției prin aport de proteine, vitamine,
anabolizante, lichide, corectarea tulburărilor metabolice, controlul
infecţiilor urinare, corectarea anemiilor şi a stărilor de
hipercoagulabilitate, activarea metabolismului celulei nervoase prin
administrarea de psihoenergizante
 Reabilitarea vârstnicului
o Se aplică subiecților cu deficiențe fizice şi psihice şi presupune:
 Dezvoltarea acelor capacități şi forțe care să le permită
independența în autoservire, pentru nevoile de bază
 Mobilizarea din pat în fotoliu
 Mersul propriu-zis sau cu cârje, cadru metalic, baston
o Reabilitarea se face atât în interesul vârstnicului, cât şi al societăţii,
chiar dacă „restitutio ad integrum” nu mai este posibilă
o Reabilitarea este sinonimă cu alţi 2 factori:
 Readaptarea
 Recuperarea
437
 Readaptarea persoanelor vârstnice, în viziunea experților OMS, are în vedere
3 acţiuni:
o Reactivarea:
 Persoana vârstnică, pasivă, imobilizată, trebuie încurajată să-şi
reia viața cotidiană în mediul său normal
o Reinserţia socială:
 După boală sau chiar în timpul bolii, vârstnicul reia contactul cu
familia, prietenii, vecinii, încetând să mai fie izolat
o Reintegrarea:
 Vârstnicul îşi reia locul în societate, participă din plin la viața
normală, îşi reia adesea activitatea profesională sau alte
activităţi corespunzătoare capacității restante
6. Observații  Reabilitarea geriatrică se întinde pe o perioadă mai lungă, de 4-5 luni şi obligă la
o abordare interdisciplinară: medicală, psihologică, sociologică şi educaţională
M-7. Incontinența urinară

1. Noțiuni introductive  Este o tulburare funcțională a aparatului urinar întâlnită frecvent la vârstnici.
Alături de demență şi de imobilizare, incontinența urinară reprezintă o cauză
majoră de instituționalizare
 Tratată fie în spital fie la domiciliu, incontinența urinară a vârstnicului este un
fenomen în creștere care necesită costuri ridicate pentru echipamentele utilizate,
tratamentul eventualelor complicații ca şi pentru personalul de îngrijire
2. Educarea pacientului  Educarea pacientului /anturajului pentru prevenirea şi tratamentul
incontinenței urinare
o Măsurile de prevenire a incontinenței urinare la vârstnici trebuie să ţină
seama de caracteristicile anatomo-fiziologice, psihologice şi de
morbiditate ale organismului vârstnic
o Astfel, se știe că vârstnicii au o capacitate vezicală mai redusă, iar
golirea acesteia se face la intervale mai scurte decât la adult
3. Măsuri de prevenire  Câteva aspecte practice trebuie cunoscute, atât de vârstnic, cât şi de anturaj pentru
a incontinenței a preveni incontinența:
o Golirea completă a vezicii înainte şi după mese, şi la culcare
o Urinare de câte ori este nevoie
o Deprinderea de a urina la fiecare 2 ore în timpul zilei şi la fiecare 4 ore
noaptea, utilă în antrenamentul vezicii; acest lucru poate presupune
folosirea unui ceas deșteptător
o Se bea între 1½-2 l lichide pe zi înainte de orele 18,00; ajută la
funcţionarea normală a rinichilor
o Se elimină sau reduce consumul de cafea, ceai, cola şi alcool întrucât au
efect diuretic
o Diureticele prescrise se iau dimineaţa, după micul dejun
o Se limitează folosirea somniferelor, sedativelor şi alcoolului deoarece
scad senzația de micțiune şi pot produce incontinență mai ales noaptea;
o Persoanele supraponderale trebuie să slăbească;
o Se fac faceţi exerciții care să întărească muşchii pelvieni ce susţin vezica
urinară (femeile)
o Se asiguraţi că toaleta este aproape, uşor accesibilă şi luminată noaptea;
pot fi necesare bare de sprijin sau o toaletă supraînălțată
o Se folosește lenjerie protectoare de bumbac, tampoane igienice pentru
femei sau slipuri protectoare pentru bărbați dacă este necesar
o Zilnic se ia vitamina c sau se consumă citrice pentru a ajuta la acidifierea
urinei şi a diminua riscul unei infecții urinare
4. Măsuri generale de  Atitudine adecvată
îngrijire o Rolul asistentului medical este de a da persoanelor mature informaţii şi
mijloace care să permită acestora să-și mențină controlul corporal
 Accesibilitatea toaletei
438
o Este o intervenție adesea neglijată
o Se știe că circumstanțele de mediu pot contribui la incontinență în măsura
în care distanța care trebuie parcursă pe jos este mai mare decât timpul
dintre apariția senzației de micțiune şi micțiunea proriuzisă
o Cazurile nedeplasabile vor fi servite cu ploscă la pat
 Evitarea complicațiilor iatrogene determinate de medicamente cu efecte adverse
pe - vezică şi uretră
 Lenjerie de corp protectoare care să formeze un strat protector între piele şi
materialul umed
 Utilizarea de saltele absorbante
 Tehnici comportamentale - constau în programarea obișnuințelor de a folosi
toaleta după un orar fix, exerciții de atenuare a senzației de micțiune şi a stresului
cauzat de incontinență, exerciții de întărire a musculaturii planșeului pelvin şi a
sfincterului vezical
 Îngrijirea pielii, este esențială întrucât menţine intactă prima linie de apărare
împotriva infecţiilor
 Pielea care vine în contact cu urina trebuie spălată şi apoi uscată complet, după
care se va aplica un strat protector lubrifiant
 Nu vor fi neglijați nici pacienții care au îmbrăcăminte de protecţie (pampers, slip
protector)
439

Proiect Proceduri Amg

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proiect Proceduri Amg

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ORDINUL ASISTENȚILOR MEDICALI GENERALIȘTI,

MOAȘELOR ȘI ASISTENȚILOR MEDICALI DIN ROMÂNIA

DEFINIȚII, FACTORI ŞI SURSE DE CONTAMINARE, CĂI DE

2. Factori și surse de  Agenţii responsabili de contaminare

POLITICI ŞI PROGRAME DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL A

PRECAUȚII DE PREVENIRE A INFECȚIILOR TRANSMISE PE CALE

2. Indicații  Afecțiunile care necesită astfel de precauţii sunt:

PRECAUȚII DE PREVENIRE A INFECȚIILOR TRANSMISE PRIN

A-1.7. SPĂLAREA MÂINILOR

4. Indicații  Spălarea simplă a mâinilor se realizează:

5. Materiale Spălarea simplă a mâinilor

7. Evaluarea  Se respectă timpul (durata) minim (ă)

A-1.8. UTILIZAREA MĂNUȘILOR

A-1.9. ECHIPAMENTUL DE PROTECȚIE

A-1.10. UTILIZAREA ECHIPAMENTULUI DE PROTECȚIE

COLECTAREA SELECTIVĂ A DEȘEURILOR REZULTATE DIN

A-2.1. PREGĂTIREA INSTRUMENTARULUI ÎN VEDEREA STERILIZĂRII

A-2.2. PREGĂTIREA MATERIALULUI TEXTIL ÎN VEDEREA STERILIZĂRII

PREGĂTIREA APARATURII MEDICALE SENSIBILE ÎN VEDEREA

COD PROCEDURI GENERALE

 Responsabilități  Confirmarea medicală a morţii cerebrale se face pe baza criteriilor de

A-4.1. SCHIMBAREA LENJERIEI UNUI PAT NEOCUPAT

SCHIMBAREA LENJERIEI UNUI PAT OCUPAT CU PACIENT

A-4.3. SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP LA PACIENTUL IMOBILIZAT

A-5.1. TOALETA GENERALĂ

A-5.2. BAIA PARȚIALĂ LA PAT

A-5.3. IGIENA OCHILOR

A-5.4. IGIENA MUCOASEI NAZALE

A-5.5. IGIENA URECHILOR

A-5.6. IGIENA CAVITĂȚII BUCALE

A-5.7. IGIENA PROTEZELOR DENTARE

A-5.8. IGIENA ZILNICĂ A PĂRULUI PRIN PIEPTĂNARE

A-5.9. IGIENA PĂRULUI PRIN SPĂLARE

A-5.10. IGIENA UNGHIILOR

A-6.1. CAPTAREA URINEI

A-6.2. CAPTAREA MATERIILOR FECALE

A-6.3. CAPTAREA SPUTEI

A-6.4. CAPTAREA VĂRSĂTURILOR

A-7.1. SCHIMBAREA POZIȚIEI PACIENTULUI IMOBILIZAT LA PAT

A-7.2. MOBILIZAREA PACIENTULUI

A 7.3. TRANSPORTUL PACIENTULUI ÎN SPITAL

A-7.5. TRANSPORTUL ACCIDENTAȚILOR

A-7.6. TRANSPORTUL NOU NĂSCUȚILOR, SUGARILOR ȘI COPIILOR MICI

A-8.1. ALIMENTAȚIA ACTIVĂ LA PAT

A-8.2. ALIMENTAȚIA PASIVĂ

A-8.3. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ

A-8.3.1. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ – PARENTERALĂ

A-8.3.2. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ PE SONDĂ NAZO-GASTRICĂ

A-8.3.3. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ PRIN GASTROSTOMĂ

B-1. SONDAJUL GASTRIC

B-2. ÎNDEPĂRTAREA SONDEI GASTRICE SAU DUODENALE

B-3. SPĂLĂTURA GASTRICĂ

B-4. SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE

B-6 SONDAJUL VEZICAL - ÎNDEPĂRTAREA SONDEI

B-9. SPĂLĂTURA NAZALĂ

B-10. SPĂLĂTURA VEZICALĂ

B-11. SPĂLĂTURA VAGINALĂ

B-12. CLISMA EVACUATOARE

B-13. CLISMA PE COLOSTOMĂ (IRIGAREA COLOSTOMEI)

B-14. UTILIZAREA TUBULUI DE GAZE

MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA

 Bilanț negativ /Ce faceți?

C-1.2. MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA PULSULUI

Vârsta Rața Rata medie