Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Procedura Insolvenţei
Procedura Insolvenţei
Obiective:
Prezentarea definiţiei procedurii insolvenţei şi a caracterelor acestei
proceduri
Identificarea în textul Legii nr. 85/2006 modificată a celor două modalităţi
de realizare a procedurii insolvenţei – procedura generală şi procedura
simplificată; cunoaşterea semnificaţiei fiecăreia dintre acestea şi a
domeniului de aplicare
Observarea şi reţinerea noutăţilor aduse de Legea nr.85/2006 cum ar fi:
aplicarea procedurii insolvenţei nu doar comercianţilor, ci şi altor persoane
juridice de drept privat care desfăşoară activităţi economice etc.
Cunoaşterea condiţiilor de fond şi de formă necesare declanşării procedurii
insolvenţei
Definirea şi compararea noţiunilor de insolvenţă, insolvabilitate, refuz de
plată, jenă financiară
Identificarea (şi reţinerea) în textul Legii nr. 85/2006 modificată, a
participanţilor la procedura insolvenţei şi observarea distincţiei dintre
noţiunea de participanţi şi cea de organe care aplică procedura
Cunoaşterea procedurii propriu zise (declanşarea prin cererile introductive,
deschiderea prin încheierea de deschidere, efectele deschiderii procedurii,
planul de reorganizare, procedura falimentului regulile de lichidare )
Cunoaşterea situaţiilor în care judecătorul–sindic poate pronunţa o hotărâre
de închidere a procedurii, cât şi a efectelor acestei hotărâri
Identificarea în textul Legii nr.85/2006, modificată şi cunoaşterea
aspectelor privind răspunderea membrilor organelor de conducere a
societăţii comerciale
Secţiunea 1
Aspecte introductive
Secţiunea 2
Definiţia, scopul şi caracterele procedurii insolvenţei
Caracterul unitar
Procedura insolvenţei are caracter unitar, indiferent de rezultatele economice
obţinute.
Procedura are caracter unitar şi în sensul că există o unică procedură, fie că este
generală, fie simplificată la care participă toţi creditorii .
Caracterul general
Procedura insolvenţei are caracter general deoarece vizează întregul patrimoniu
(întreaga „avere”) a debitorului.
Acest caracter este mai evident în cazul falimentului, când, în principiu, toate
bunurile debitorului pot fi executate silit, cu excepţia acelora care, potrivit legii, nu pot
face obiectul executării silite.
Caracterul judiciar
Procedura insolvenţei are, potrivit denumirii, caracter judiciar, deci se dezbate în
faţa instanţei de judecată sub autoritatea şi prin intermediul acesteia.
Administrarea efectivă a procedurii se realizează cu ajutorul mai multor organe,
respectiv, instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi
lichidatorul.
Caracterul operativ
Conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 modificată, „Organele care aplică
procedura, respectiv: instanţele judecătoreşti, judecătorul sindic, administratorul
judiciar şi lichidatorul au îndatorirea să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi
operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a
drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la aceste acte şi operaţiuni”.
Operativitatea sau celeritatea rezolvării operaţiilor în cadrul unui proces este un
principiu fundamental al desfăşurării proceselor, în general, şi a celor comerciale, în
special. Comerţul presupune ca activitatea să se desfăşoare rapid, cunoscându-se
sintagma „timpul costă bani”. Pornind de la necesităţile practice, legiuitorul a avut grijă
ca, în toate reglementările în materie comercială, să prevadă norme juridice în aplicarea
principiului celerităţii. Este firesc ca, în cadrul procedurii reorganizării judiciare şi a
falimentului să existe dispoziţii legale prin care creditorii să aibă posibilitatea de a fi
plătiţi cât de repede posibil, de către debitorii lor.
Toate cheltuielile aferente procedurii instituite de prezenta lege, potrivit art. 4 alin. 1
vor fi suportate din averea debitorului.
În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare.
Acest fond se constituie din majorarea cu 20% a taxelor plătite de persoanele fizice
şi/sau juridice la oficiul registrului comerţului pentru orice servicii prestate de acesta, sau
după caz, pentru serviciile de înregistrare în registrul societăţilor agricole sau în registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor care desfăşoară activităţi economice.
Secţiunea 3
Condiţiile necesare pentru declanşarea procedurii insolvenţei
Legea nr. 85/2006 capitolul II, are ca titlu „Participanţii la procedura insolvenţei”,
titlu pe deplin justificat deoarece, în cadrul procedurii participă persoane care nu pot fi
incluse în categoria „organe” cum ar fi: adunarea creditorilor, comitetul creditorilor etc.
Conform art. 5 din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura sunt:
instanţele judecătoreşti;
judecătorul - sindic;
administratorul judiciar;
lichidatorul.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevăzute de prezenta lege
sunt de competenţa secţiei de insolvenţă a tribunalului în jurisdicţia căruia se află
sediul debitorului astfel cum figurează în registrul comerţului, respectiv în registrul
societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi sunt exercitate de
către judecătorul sindic.
Face excepţie recursul împotriva hotărârilor date de judecătorul sindic, în baza art. 8
din Legea nr. 85/2006, în acest caz fiind competentă curtea de apel. Acest text
legal stabileşte, pe de o parte, competenţa materială (ratione materiae) şi, pe de altă parte,
competenţa teritorială (ratione teritorii) a instanţei judecătoreşti abilitată să aplice
procedura reorganizării judiciară şi a falimentului.
Competenţa materială
Competenţa materială revine, potrivit legii, tribunalului, care are plenitudine de
competenţă în materie comercială, cu excepţiile prevăzute de lege.
Competenţa teritorială
În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 85/2006 competent să aplice procedura
reorganizării judiciare şi a falimentului este tribunalul în jurisdicţia căruia se află
sediul debitorului.
Într-una din soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti, s-a arătat că ceea ce
interesează în cadrul procedurii falimentului este sediul comercial al societăţii, respectiv
locul unde se află principalele bunuri ale debitorului .
12
În opinia noastră, această soluţie nu este corectă faţă de dispoziţia cuprinsă în art. 6
din Legea nr. 64/1995, republicată, în prezent, Legea nr. 85/2006, care stabileşte compe-
tenţa exclusivă a tribunalului în jurisdicţia căruia se află sediul debitorului care figurează
în registrul comerţului. Aşadar, legiuitorul nu vorbeşte despre sediul comercial unde se
află bunurile principale ale debitorului, ci de sediul acestuia aşa cum este înregistrat la
Oficiul Registrului Comerţului.
Legiuitorul stabileşte competenţa tribunalului în raza căruia se află sediul
debitorului, pe considerentul că în acest teritoriu pot fi găsite mai uşor probele necesare
admiterii sau respingerii cererii de aplicare a procedurilor şi, în primul rând, situaţia
financiară, care, este ştiut, trebuie să fie vizată de administraţia financiară de la sediul
principal al debitorului. Precizarea făcută de legiuitor, respectiv „sediul debitorului” este
valabilă şi se aplică în situaţia în care debitorul are în alte localităţi din ţară sau din
străinătate sucursale, birouri, puncte de lucru, entităţi lipsite de personalitate juridică.
Curtea de apel va fi instanţa de recurs, pentru hotărârile pronunţate de judecătorul
sindic, potrivit legii.
Legea nr. 85/2006 prevede dispoziţii derogatorii de la dreptul comun (codul de
procedură civilă) în materia îndeplinirii actelor procedurale (citarea părţilor, comunicarea
sau notificarea oricărui act de procedură, termenul în care trebuie soluţionat recursul,
regula potrivit căreia, hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate de
instanţa de recurs).
Ca noutate, actuala Lege privind procedura insolvenţei prevede că citarea părţilor,
comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin
Buletinul procedurilor de insolvenţă, editat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului,
care va fi realizat şi în forma electronică.
VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE
Potrivit art. 13 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, adunarea creditorilor va fi convocată
şi prezidată după caz, de către administratorul judiciar sau lichidator, dacă legea sau
judecătorul-sindic nu dispune altfel.
Creditorii cunoscuţi vor fi convocaţi de administratorul judiciar sau de lichidator
în cazurile prevăzute de lege.
Adunarea creditorilor va fi convocată şi la cererea creditorilor deţinând creanţe în
valoare de cel puţin 30% din valoarea totală a acestora. Participarea creditorilor în cadrul
adunărilor se face personal, sau prin împuternicit cu procură specială şi autentificată.
De regulă, nu sunt admise declaraţiile scrise trimise de creditori, cu excepţia cazului
când legea admite votul prin adeziune. Dacă se admite votarea prin corespondenţă,
creditorii pot transmite votul lor printr-un înscris, semnătura fiind legalizată de notarul
public ori certificată şi atestată de către avocat sau printr-un înscris în format electronic,
căruia i s-a încorporat, ataşat sau asociat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un
certificat valabil.
La şedinţele adunării creditorilor vor participa debitorul şi un delegat al salariaţilor
acestuia votând pentru creanţele reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti.
În cadrul şedinţelor adunării creditorilor, hotărârile se adoptă în prezenţa titularilor
de creanţe însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor, cu excepţia cazurilor
când legea cere majoritate specială, iar deciziile se adoptă cu votul titularilor unei
majorităţi a creanţelor prezente;
Stabilirea unor criterii de calcul a valorii totale a creanţelor se va face în funcţie de
tabelul preliminar şi cel definitiv al creanţelor.
VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE
1. La termenul de judecată din 20 septembrie 2007, creditoarea SC OTS SA
a solicitat instanţei să dispună în sarcina administratorului judiciar convocarea adunării
creditorilor în vederea confirmării sau nu în funcţie a administratorului judiciar desemnat
de judecătorul-sindic. La data de 3 noiembrie 2007, a avut loc adunarea creditorilor
având ca ordine de zi confirmarea administratorului judiciar desemnat de judecătorul-
sindic. Creditoarea SC OTS SA a prezentat o cerere de schimbare a lichidatorului judiciar
SC RRAL SRL cu administratorul SC BE SRL. În cadrul adunării creditorilor legal
constituită, fiind prezenţi creditori ale căror creanţe însumate reprezentau 59,3% din
valoarea totală a creanţelor s-a votat pentru schimbarea administratorului judiciar de către
creditorii deţinând 54, 6% din totalul creanţelor, restul creditorilor prezenţi votând
împotrivă. În consecinţă, administratorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic a
apreciat că s-a hotărât schimbarea sa, solicitând instanţei să ia act de hotărârea adunării
creditorilor.
Va admite judecătorul-sindic cererea de schimbare a administratorului judiciar?
4.7. Lichidatorul
VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE
Potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, va putea introduce cerere, Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare, împotriva persoanelor juridice aflate sub supravegherea
şi controlul acesteia, care îndeplinesc criteriile prevăzute de dispoziţiile legale speciale
pentru pornirea procedurii prevăzute de prezenta lege.
Potrivit art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, republicată, cererea debitorului va
trebui să fie însoţită de următoarele acte:
- bilanţul contabil certificat de administrativ şi cenzor auditor, şi copii de pe
registrele contabile curente;
- listă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile din băncile prin care
debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din
registrele de publicitate;
- listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele
120 de zile anterioare formulării cererii introductive;
- lista numelor şi a adreselor creditorilor, indiferent de tipul de creanţe ale acestora
(certe sau sub condiţie, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente,
necontestate sau contestate), arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă;
- descriere sumară a modului de reorganizare;
- contul de profit şi pierderi pentru anul anterior depunerii cererii;
- lista membrilor grupului de interes economic, sau după caz, a asociaţilor cu
răspundere nelimitată pentru societăţile în nume colectiv şi în comandită simplă.
- declaraţia debitorului cu privire la procedura pentru care optează: procedura de
reorganizare a activităţii pe baza unui plan sau procedura de lichidare a averii.
- declaraţia pe proprie răspundere autentificată de notar sau certificată de avocat din
care să rezulte că nu a fost condamnat pentru vreuna din infracţiunile prevăzută
de lege.
În situaţia în care debitorul nu dispune în momentul înregistrării cererii de
vreuna din informaţiile arătate mai sus, are la dispoziţie un termen de 5 zile, înăuntrul
căruia urmează să depună şi să înregistreze informaţia respectivă la tribunal. În situaţia în
care dosarul nu este completat cu toate actele şi informaţiile necesare în termenul impus
de lege, cererea va fi respinsă.
Scopul cererii introductive este plata datoriilor pe care debitorul le are faţă de
creditori.
Există o singură excepţie legală potrivit căreia debitorul nu are posibilitatea de
a cere reorganizarea societăţii. Este vorba de dispoziţia din art. 28 lit. j, unde se arată că
debitorul nu poate cere reorganizarea judiciară dacă, în ultimii cinci ani, s-a mai făcut o
astfel de cerere sau a fost obiectul unei astfel de cereri introduse de creditori. Or, pentru a
se observa acest lucru, legea prevede obligaţia debitorului de a da o declaraţie pe proprie
răspundere sau de a prezenta un certificat de la Oficiul Registrului Comerţului, sau, după
caz, un certificat din Registrul societăţilor agricole.
VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE
Secţiunea 6
Situaţia unor acte juridice încheiate de debitor
Secţiunea 7
Primele măsuri
Secţiunea 8
Planul de reorganizare
VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE
Secţiunea9
Reorganizarea
S e c ţ i u n e a 10
Falimentul
Potrivit art. 107 din lege, intrarea în faliment are loc în următoarele cazuri:
debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în faliment ori nu şi-a declarat intenţia de
reorganizare, iar nici unul dintre subiectele îndreptăţite nu au propus un plan de
reorganizare ori nici un plan dintre cele propuse nu a fost acceptat şi confirmat;
debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de
reorganizare, ori planul propus nu a fost acceptat şi confirmat şi nici o altă
persoană îndreptăţită nu a propus un plan de reorganizare sau nici unul dintre
planurile propuse nu a fost acceptat sau confirmat;
nu au fost îndeplinite obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate.
Judecătorul-sindic pronunţă o sentinţă, sau după caz o încheiere prin care se decide
intrarea în faliment.
Prin aceeaşi hotărare de intrare în faliment, judecătorul-sindic va pronunţa
dizolvarea societăţii debitoare dispunând:
ridicarea dreptului de administrare al debitorului;
desemnarea unui lichidator, în cazul procedurii generale provizorii, stabilirea
atribuţiilor şi a remuneraţiei acestuia;
termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitor/administrator către
lichidator;
întocmirea şi predarea către lichidator în termen de zece zile a unei liste
cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora de la data
intrării în faliment;
notificarea intrării în faliment.
VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE
VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE
1. În fapt, la data de 8 iulie 2007, tribunalul a deschis prin sentinţă procedura insolvenţei
împotriva debitoarei S.C. AS S.R.L.
Deschiderea procedurii a fost notificată debitoarei, iar aceasta nu şi-a declarat intenţia de
reorganizare. La data de 1 octombrie 2007, tribunalul a deschis procedura falimentului
împotriva debitoarei, i-a ridicat dreptul de administrare, a dispus dizolvarea acesteia şi a
desemnat lichidator judiciar. În raportul său asupra cauzelor insolvenţei, lichidatorul a
omis să indice persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitoarei. La
26 octombrie 2007, AP, unul dintre cei trei creditori, a formulat în nume propriu o cerere
prin care a solicitat judecătorului sindic să fie autorizat pentru a introduce o acţiune de
atragere a răspunderii personale împotriva administratorului debitoarei, iar sumele de
bani ce s-ar obţine în urma executării silite să-i revină în totalitate, deoarece este titularul
unei creanţe însumând 65% din valoarea totală a acestora.
Cuvinte- cheie:
Bibliografie selectivă:
1. Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept Comercial, Ediţia
4, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 241-278;
2. Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul
Juridic , Bucureşti, 2009, p. 689-795;
3. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, modificată prin: O.U.G. nr.
86/2006, O.U.G. nr. 173/2008, Legea nr. 25/2010, Legea nr. 169/2010, Legea nr.
177/2010.