Sunteți pe pagina 1din 1

„Cine nu-şi creează viitorul rămâne fără El” V. Dorogan, P.

Todos

“Menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte cultivând destoinicirile intelectuale în


inima copilului, trebuinţa de a învăţa toată viaţa”. ( Ioan Slavici)

Şcoala n-ar trebui să fie o magazie de cunoştinţe străine, ci o gimnastică a întregii


individualităţi a omului, elevul nu este un hamal, care-şi încarcă memoria cu sacii de coji aleunor
idei străine, sub care geme, ci un om care exercită toate puterile proprii ale inteligenţei,întărindu-
şi aparatul intelectual, precum un gymnast îşi împuterniceşte până în gradul cel mai mare
aparatul fizic, fie n vigoare, fie-nîndemânare”.
Societatea noastră se afla într-o continuă evoluție pe toate planurile și în toate
compartimentele vieții. Zi de zi trebuie să facem față unor numeroase provocări, sa ne adaptăm
condițiilor sociale, politice, morale și economice. La baza societății stă, indiferent de aria la care
ne raportăm, educația. Educația a însoțit istoria omenirii de-a lungul timpului, asigurând
transmiterea cunoștintelor, a deprinderilor și descoperirilor din generație în generație. Educația
reprezintă o
acțiune socială, desfâșurandu-se în scopul cultivării naturii umane, iar prin cultivarea omului
ajută la dezvoltarea societății.
În ultimele decenii s-a schimbat în întregime modul în care trăim şi gândim, în care muncim şi
în care ne raportăm la ştiinţă, lucru care a determinat schimbări structurale, profunde în toate
domeniile vieții. Ritmul rapid al acestor schimbări a condus la constituirea unei problematici
complexe a lumii contemporane, care a situat omenirea în fața unei alternative extreme: o
implinire umană fără precedent sau o catastrofă finală; ceea ce se va întâmpla depinde de
înțelegerea și acțiunile oamenilor. Din păcate însă, sistemul de învăţământ a cunoscut doar
modificări superficiale. În zilele noastre, reformarea învăţământului este o provocare mondială,
la care experţii în domeniu răspund cu experimente educaţionale ingenioase, greu de imaginat
de către elevii de odinioară.

Evolutia actuala si viitoare a lumii este influentata si va fi din ce in ce mai marcata de rapida
dezvoltare si extindere a noilor tehnologii informationale, de anumitor tipuri de munca umana de
catre masini, ceea ce se va reflecta in radicale transformari ale profesiunilor si mobilitatii
profesionale si in tipurile de abilitati si de competente necesare pentru exercitarea lor.
Prezentul va fi întotdeauna temelia viitorului, așa cum trecutul e baza a tot ceea ce am dobândit noi
astăzi; deci ideile de azi ar putea fi rezolvarea problemelor de mâine, asemeni versurilor lui Eminescu: La
steaua care-a răsărit E-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit, Luminii sa ne-ajungă. Gestionarea
timpului liber și a preocupărilor personale de azi ar putea duce la o școală online în viitorii 20 de ani, la
un învățământ online, atât de controversat acum.

S-ar putea să vă placă și