SCLAVIA DE-A

LUNGUL TIMPULUI

Prof. Cornelia Cucu

Liceul cu Program Sportiv
Bacău
Sclavia a fost parte a societăţii umane încă de la
început şi continuă să prospere şi astăzi. Să
aruncăm o privire prin istorie şi să vedem cum a
apărut, dezvoltat şi supravieţuit în timp.
SUMAR
 1.Semnificaţia termenului
2.Sclavia în Antichitate
3.Comerţul negru
4.Sclavia în epoca modernă
5.Sclavia în Ţările Române
6.Sclavia în zilele noastre
SEMNIFICAŢIA
TERMENULUI
 Sclavia (din latinescul medieval sclavus < slavus)
desemnează condiţia umană a persoanelor (sclavii) care
lucrează pentru un stăpân fără remuneraţie şi care nu
dispun de drepturi asupra propriei persoane. Sclavii trebuie
să îndeplinească toate ordinele stăpânului de la naştere sau
capturare (trecerea de la libertate la sclavie) până la moarte
sau eliberare (trecerea de la sclavie la libertate). Din punct
de vedere istoric, sclavia înseamnă, prin definiţie, negarea
egalităţii între oameni, iar filosofic sclavii erau consideraţi o
specie aparte şi inferioară. Sclavia poate fi definită şi ca o
„stare de totală dependenţă politică, socială şi economică în
care este ţinută o ţară, o categorie socială, un individ”.
 SCLAVIA ÎN
ANTICHITATE
 Primele documente care atestă prezenţa sclaviei într-o mare
civilizaţie sunt cele din Sumer (Mesopotamia), însă într-o
formă limitată. În Egiptul Antic, mai ales în perioada
Imperiului Nou, un anumit număr de sclavi caracteriza o
anumită importanţă socială. Cei mai mulţi indivizi deveneau
sclavi în urma capturării lor în timpul războaielor sau prin
răpire. Sclavia ,ca practică socială şi economică , s-a dezvoltat
în antichitatea greco-romană. Statutul social şi rolul sclavilor
era considerat inferior sau chiar inexistent în relaţia cu o
persoană liberă. În societatea antică grecească, sclavia era
fundamentată din punct de vedere filosofic.
 Aristotel vedea sclavia ca o garanţie indispensabilă a
oamenilor liberi de a-şi putea dedica timpul politicii şi bunei
guvernări a cetăţii. Între secolele V î.Hr. şi I d.Hr. sclavia
romană a cunoscut o perioadă de puternică intensificare şi
extindere. Victoriile şi cuceririle Romei au dus la un influx
stabil de sclavi, iar sclavia a afectat toate nivelurile
societăţii. O consecinţă a acestui fapt a fost alungarea
micilor fermieri şi a lucrătorilor liberi de pe teritoriile lor,
creându-se astfel o masă urbană nelucrătoare. În perioada
imperială, condiţiile de muncă pentru sclavi
s-au îmbunătăţit treptat, încurajate de ideile primilor
creştini.
 Biblia şi sclavia

Biblia nu acceptă sau interzice în mod expres sclavia. În “Noul

Testament”, Iisus vindecă un sclav iar stăpânul său îl felicită
pentru credinţa sa. Iisus nu condamnă proprietarii de sclavi şi
nu ne este sugerat în nici un fel cum că sclavia ar fi o greşeală.
Apostolul Pavel nu se ocupă direct cu instituţia sclaviei, foarte
importantă în societatea vremurilor sale, decât numai din
perspectivă sacramentală şi eshatologică: “Iar voi, stăpânilor,
faceţi tot aşa faţă de ei, lăsând la o parte ameninţarea, ştiind că
Domnul lor şi al vostru este în ceruri şi că la El nu încape
părtinire” (Efeseni 6, 9). “Vechiul Testament” merge puţin mai
departe şi le aminteşte oamenilor să-şi trateze sclavii ca pe
semenii lor. Motivul cel mai probabil pentru această
discrepanţă morală este că la acel moment sclavia nu numai că
era peste tot, dar era considerată normală şi morală şi astfel nu
a existat nici un motiv de menţionare.
 Sclavii ,la momentul
respectiv, erau în general
mult mai bine trataţi decât
sclavii “moderni” şi de obicei,
după ce îşi îndeplineau
datoriile şi strângeau banii să
îşi plătească răscumpărarea
erau liberi.

Codul lui Hammurabi

COMERŢUL NEGRU
 Odată cu descoperirea şi cucerirea Americii, europenii aveau
nevoie de mână de lucru ieftină. La început, au fost înrobite
aşezările indigene americane, însă legislaţia spaniolă a interzis
curând practica respectivă. Acest lucru a determinat
importarea sclavilor africani, care aveau o rezistenţă fizică mai
mare, şi proveneau din societăţi care acceptau, practicau şi
menţineau ele însele sclavia; astfel, se apreciază că mai puţin de
2% dintre sclavii negri aduşi în America ,pe toată perioada
comerţului cu sclavi negri , au fost indivizi capturaţi de către
europeni, în timp ce 98 % dintre ei erau sclavi negri cumpăraţi
de la proprietari de sclavi negri. Începând cu secolul al XVI-
lea, cererea continuă de mână de lucru pe continentul
american a făcut din comerţul cu sclavi (comerţul negru) din
Africa de Vest o afacere profitabilă.
Până în secolul al XVII-lea s-a înregistrat o creştere majoră a
numărului de sclavi, datorită importanţei acestora pe
plantaţiile de mare întindere din America de Nord, de Sud şi
Caraibe. Această dezvoltare a comerţului negru a fost
însoţită, în cele mai multe cazuri, de un puternic sentiment
rasist: negrii erau consideraţi fiinţe inferioare, fără drepturi
din punct de vedere juridic, simple obiecte, fiind comparaţi
adeseori cu animalele; devenise un obicei să fie exploataţi la
maximum, în condiţii severe, până la moarte. Sursa de sclavi
era Africa, iar Insula Gorée, din largul coastei actualei
capitale senegaleze Dakar(colonie franceză), era locul unde se
realiza efectiv comerţul cu sclavi.
 SCLAVIA ÎN
EPOCA MODERNĂ
 În secolul al XVIII-lea, opinia progresistă din Europa s-a
întors împotriva sclaviei, însă aceasta era apărată de
puternice interese constituţionale. Mişcările aboliţioniste au
apărut din două principii fundamentale: răspândirea noilor
idealuri filosofice şi politice, dezvoltate din principiile
Iluminismului, care culminează cu “Declaraţia Drepturilor
Omului şi ale Cetăţeanului “(1789) din cadrul Revoluţiei
Franceze, şi extinderea unui nou model economic, apărut în
urma Revoluţiei industriale din Anglia, care a făcut ca
sistemul sclavagist să fie mai puţin rentabil comparativ cu
sistemul de muncă remunerat.
În Franţa, articolul “toate fiinţele se nasc libere şi egale” nu
s-a aplicat la început în cazul sclavilor. Sclavii au iniţiat, în
1790, o serie de revolte în colonia Saint Domingue, lucru care
a condus la abolirea sclaviei prin 1793. În 1794, Convenţia
Naţională confirmă abolirea sclaviei, lucru care se aplică
pentru toate coloniile. Napoleon I reinstaurează sclavia în
1802, reprimând brutal toate încercările de rezistenţă. Când
idealurile Revoluţiei Franceze s-au făcut simţite în Caraibe,
sclavii conduşi de Toussaint L'Ouverture, Napoleon cel
Negru, au înfiinţat o republică independentă în 1803 care
avea să devină Haiti. Sclavia este abolită pentru totdeauna în
timpul celei de-a doua republici franceze, în 1848.
În 1772, printr-o hotărâre legislativă, sclavia a fost interzisă
în Anglia. Ea a continuat, însă, în coloniile britanice din
Marea Caraibelor, unde cultivarea trestiei de zahăr aducea
mari profituri. În anii 1780, William Wilberforce a întreprins
o campanie menită să pună capăt comerţului cu slavi.
Wilberforce a reuşit să-i convingă pe membrii parlamentului
să interzică comerţul cu sclavi în Imperiul Britanic. Astfel,
mai multe hotărâri legislative britanice -1807, 1827, 1833 şi
1834 - declară abolirea slaviei. Majoritatea ţărilor europene,
sub o puternică presiune britanică, fac acelaşi lucru între
1830 şi 1860.
 În noile ţări independente din America Latină abolirea se
produce uneori în cadrul procesului de dobândire a
independenţei, alteori în primii ani de independenţă. Printre
ultimele ţări care au abolit sclavia se numără Cuba (1886) şi
Brazilia (1888). În Statele Unite ale Americii, sclavia a fost
abolită întâi în nordul industrial (lucru care a cauzat
Războiul Civil), urmând să fie eradicată şi în sud până în
1868. Începând cu anii 1960, Mişcarea de Corectitudine
Politică din acea ţară promovează pentru descendenţii
sclavilor negri numele de afro-americani, sau african-
americani chiar dacă numele de „negri” continuă să fie
folosit.
Sclavia în Brazilia
Sclavi americani eliberaţi
 Tara Libertăţii
Liberia este o ţara mică de pe coasta de vest a Africii. În anul
1822, Liberia s-a constituit ca o colonie de sclavi americani
eliberaţi. Recunoscători preşedintelui american James Monroe
au numit capitala statului Liberia chiar după numele
acestuia ,Monrovia. În 1847, sclavii eliberaţi şi-au declarat
independenţa şi astfel o nouă naţiune s-a născut oficial . În
primii săi 133 de ani, ţara a fost condusă de un singur partid de
americano-liberieni. În mod ironic, doar copiii celor care
făceau parte din acest partid au fost consideraţi cetăţeni cu
drept de vot . Liberia este prima şi singura (până acum) naţiune
africană care a ales ca preşedinte o femeie (Ellen Johnson-
Sirleaf). Engleza liberiană (limba oficială a ţării) este de fapt
limba engleză vorbită de sclavii afro-americani în secolul al
XIX-lea. Sclavii eliberaţi care formează acum poporul liberian,
au transformat această ţară într-o replică a oraşelor din
 SCLAVIA ÎN
ŢĂRILE ROMÂNE
 Primele atestări ale prezenţei rromilor în principatele româneşti
datează din 1385 ( Muntenia) şi 1414 ( Moldova) ; este vorba de
documente în care rromii sunt menţionaţi ca bunuri ale unor
mănăstiri. După înfrângerile suferite în faţa Imperiului Otoman, viaţa
socială şi economică s-a schimbat, societatea orăşenească s-a divizat în
bresle meşteşugăreşti iar numărul sclavilor de etnie rromă a crescut
prin transformarea ţăranilor în şerbi. Rromii erau recunoscuţi ca
meşteşugari pricepuţi în prelucrarea lemnului şi aveau o mare valoare
economică. În funcţie de anumite criterii, rromii se împărţeau în ţigani
de casă sau de ogor , respectiv, domneşti, boiereşti sau mănăstireşti.
Până în secolul al XVI-lea, termenul de „rob” şi „ţigan” era sinonim cu
„sclav”. Sclavii se puteau căsători doar cu consimţământul stăpânului.
Dacă cei doi soţi aveau stăpâni diferiţi, consimţământul ambilor stăpâni
era necesar, în caz contrar ei erau despărţiţi şi copiii lor împărţiţi între
stăpâni. Abia în secolul al XVIII-lea, căsătoria a fost declarată
indisolubilă, dar acest fapt era pur teoretic. În cazuri excepţionale, un
rob putea fi eliberat de stăpânul său, devenind român sau om liber.
 În Transilvania, aflată sub dominaţie maghiară, rromii
primesc în secolul al XV-lea statutul de iobagi ai coroanei
prin care căpătau dreptul de a umbla prin ţară şi de a poposi
pe pământurile coroanei, autonomia internă a cetelor de
rromi, toleranţă faţă de ne-apartenenţa la religia creştină şi
absenţa obligaţiilor militare. Rromii trebuiau să plătească un
anumit tribut coroanei, mai mic însă decât populaţia
sedentară. În perioada habsburgică, s-a iniţiat o politică de
asimilare forţată. Rromilor li s-a interzis să vorbească limba
rromani şi să poarte costumele lor tradiţionale fiind forţaţi să
folosesască termenul de Uj Magyar (maghiar nou) atunci
când se refereau la etnia lor.
 Odată cu dezvoltarea economiei de piaţă , în secolul al XIX-
lea, exploatarea sclavilor se intensifică. Felul în care erau
trataţi varia în funcţie de proprietar . Importanţa unui boier
creştea în funcţie de numărul de sclavi pe care îi deţinea.
“Legiuirea Caragea” (1818) din Ţara Românească conţinea
articolul :„Toţi ţiganii sunt născuţi robi” şi „Ţiganii fără
stăpân sunt proprietatea statului”. Un număr mic de boieri,
simţind vremurile în schimbare, şi-au eliberat robii.
 Un afiş din Ţara
Românească,
din 1852, care anunţă o
licitaţie de sclavi (ţigani)
 O nouă generaţie de români şcoliţi în vest începe să
îmbrăţişeze opiniile progresiste apărute în Europa. Vocile
“occidentalilor” devin din ce în ce mai pregnante,
declanşând un puternic val anti-sclavagist. Sclavia începe să
fie considerată o practică diabolică şi este abolită în
perioada 1843-1855. Iniţial au fost eliberaţi peste un sfert de
milion de sclavi. Mulţi dintre ei au părăsit ţara, fiind
antrenaţi în decursul a câtorva generaţii în cea de a treia
mare migraţie a rromilor (după plecarea din India în urmă
cu un mileniu şi migraţia din Asia în Europa).
 SCLAVIA ÎN
ZILELE NOASTRE
 “Convenţia cu privire la Sclavie”, semnată de Societatea
Naţiunilor pe 25 septembrie 1926 (în vigoare din 9 martie 1927)
aboleşte sclavia şi creează un mecanism internaţional care
urmăreşte aplicarea convenţiei. Organizaţia Naţiunilor Unite, ca
urmaşă a Societăţii Naţiunilor, este chemată să aplice prevederile
Convenţiei. Chiar dacă , sclavia a fost interzisă oficial în aproape
toate ţările, ea continuă să existe , atât în forma sa tradiţională,
cât şi în forma sa modernă. Studii recente menţionează existenţa
a 27 de milioane de sclavi în întreaga lumea.Mauritania a fost
acuzată, în mod repetat, de lipsă de fermitate în desfiinţarea
sclaviei pe teritoriul său.Sudanul este o altă ţară, care pe fondul
conflictului interetnic şi interreligios permite sclavia. Un fenomen
similar este înregistrat şi în Haiti, unde forma locală de sclavie
(„restavec”, formă de sclavie acceptată cultural de către populaţia
ţării) nu a fost eliminată. În lumea întreagă, există 1,4 milioane de
sclavi sexuali, mare parte femei, însă şi bărbaţi sau copii.
 Bibliografie

1.Arborele Lumii , “Sclavia”, Istorie Universala 63,

Editura Marshall Cavendish Partworks Ltd, 1995
2. Achim,V., Ţiganii în istoria României, Bucureşti, 1998
3.Manea, I., Munca in Antichitate – un destin al
sclavilor?, “Historia”, 13 octombrie 2011
4. www.wikipedia.org
SFÂRŞIT