SUBIECTE DE EXAMEN – SESIUNEA IUNIE 2012

1. Noţiunea şi clasificarea obligaţiilor

NOłIUNEA SI CLASIFICAREA OBLIGAłIILOR

Noţiunea de obligaţie civilă
obligaţia este acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul
subiectului activ, numit creditor, de a cere subiectului pasiv, numit debitor, a
da, a face sau a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de
neexecutare de bunăvoie.
clasificarea obligaţiilor
obligaţiile se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii:
• după izvoare:
1) obligaţii născute din acte juridice;
2) obligaţii născute din fapte juridice.
• după obiectul lor:
1) obligaţii de a da, obligaţii de a face si obligaţii de a nu face;
2) obligaţii pozitive si obligaţii negative;
3) obligaţii de rezultat sau obligaţii determinate;
4) obligaţii de mijloace sau obligaţii de prudenţă si diligenţă.
• După sancţiunea juridică proprie:
1) obligaţii civile perfecte;
2) obligaţii civile imperfecte sau naturale.
• După opozabilitatea lor:
1) obligaţii obişnuite;
2) obligaţii reale;
3) obligaţii opozabile si terţilor.

2. Conţinutul raportului obligaţional

Este raportul juridic stabilit între 2 sau mai multe persoane, în conţinutul căruia
intră subiectul activ denumit creditor, de a cere subiectului pasiv denumit debitor –
căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare – să dea, ă facă sau să nu facă ceva.
Structura raportului juridic obligaţional implică trei elemente: subiectele,
conţinutul şi obiectul.

3. Izvoarele obligaţiilor

Prin izvor de obligaţii se înţelege acel fapt juridic – în sens larg – care
dă nastere unui raport juridic obligaţional. Sunt izvoare de obligaţii: actele
juridice: contractul si actul juridic unilateral; faptele juridice: faptele juridice
licite si faptele juridice ilicite.

4. Noţiunea şi clasificarea contractului

1
Noţiune. Potrivit art.942 C. civ., contractul este acordul între două sau mai multe
persoane, pentru a constitui sau a stinge între dânsii raporturi juridice. În doctrină,
contractul este definit ca fiind acordul de voinţă între două sau mai multe persoane,
prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi si obligaţii, adică un raport juridic
de obligaţii.
Clasificarea contractelor
Contractele se clasifică în funcţie de mai multe criterii.
1. După modul de formare:
- contracte consensuale – acele contracte care se încheie prin simplul acord
De voinţă al părţilor; în dreptul nostru, contractele consensuale constituie
Regula;
- contracte solemne – acele contracte pentru a căror încheiere valabilă se
Cere respectarea unei anumite forme, care, de regulă, este forma autentică;
- contracte reale – acele contracte care se caracterizează prin faptul că pentru
Formarea lor manifestarea de voinţă a părţilor trebuie să fie urmată de
Remiterea materială a lucrului.
2. După conţinutul lor:
- Contracte sinalagmatice – acele contracte care se caracterizează prin
Reciprocitatea si interdependenţa obligaţiilor;
- contracte unilaterale – acele contracte care dau nastere la obligaţii numai în
Sarcina uneia din părţi, cealaltă parte având numai calitatea de debitor.
3. După scopul urmărit de părţi:
- Contracte cu titlu oneros – acele contracte la încheierea cărora fiecare parte
Urmăreste obţinerea unui folos patrimonial în schimbul folosului patrimonial
Procurat celeilalte părţi. La rândul lor, acestea se subclasifică în : contracte
Comutative – acele contracte la încheierea cărora fiecare parte cunoaste atât
Existenţa, cât si întinderea obligaţiilor; contracte aleatorii – acele contracte la
Încheierea cărora părţile cunosc doar existenţa obligaţiilor, nu si întinderea
Acestora, existând sansa unui câstig sau riscul unei pierderi, care depinde de
Un eveniment incert, viitor, alea; contracte cu titlu gratuit – acele contracte la
Încheierea cărora o parte procură celeilalte părţi un folos patrimonial, fără a
Urmări obţinerea, în schimb, a unui folos patrimonial.
Contractele cu titlu gratuit se subsclasifică, la rândul lor, în: contracte
Dezinteresate – acele contracte prin care se urmăreste a se procura un folos
Patrimonial, fără ca dispunătorul să-si micsoreze patrimoniul; liberalităţi –
Contractele prin care se procură un folos patrimonial prin micsorarea
Patrimoniului dispunătorului.
4. După modul de executare:
- contracte cu executare imediată – acele contracte a căror executare se
Realizează printr-o singură prestaţie din partea debitorului;
- contracte cu executare succesivă – acele contracte în care executarea
Prestaţiei se face în timp sub forma unor prestaţii succesive.
5. După efectele produse:
- contracte constitutive – acele contracte care dau nastere la drepturi si
Obligaţii care nu au existat anterior încheierii lor;
- contracte translative – acele contracte prin care are loc transmiterea unui
Drept patrimonial, de la transmiţător la dobânditor;
- contracte declarative – acele contracte prin care se consolidează un drept
Existent anterior.
6. După modul de reglementare:

2
- contracte numite – acele contracte care au o denumire si reglementare
proprie;
- contracte nenumite – acele contracte care nu au o denumire si reglementare
proprie.
7. După corelaţiile existente între ele:
- contracte principale – acele contracte care au o existenţă de sine stătătoare,
soarta lor juridică nedepinzând de soarta altor contracte;
- contracte accesorii – acele contracte care au o soartă juridică dependentă
de alte contracte preexistente.
8. după modul de realizare a acordului de voinţă:
- contracte negociate – acele contracte prin care părţile contractante convin
Asupra clauzelor contractuale;
- contracte de adeziune – acele contracte care cuprind în conţinutul lor clauze
Prestabilite de una dintre părţile contractante, cealaltă parte neputând
Negocia, având însă opţiunea de a le accepta, si atunci contractul se încheie,
Sau de a nu le accepta;
- contracte obligatorii – acele contracte a căror încheiere este impusă prin
Lege.

5. Încheierea contractului. Condiţiile de fond

Încheierea contractelor este guvernată de principiul bunei – credinţe

Art.1183 alin.2 noul Cod civil, prevede că partea care se angajează într-o negociere
este ţinută să respecte exigenţele bunei – credinţe. Părţile nu pot conveni limitarea
sau excluderea acestei obligaţii, iar conform alin.3, este contrară exigenţelor bunei –
credinţe, între altele, conduita părţii care iniţiază sau continuă negocieri fără intenţia
de a încheia contractul.
Condiţiile de fond sunt cele referitoare la:
- manifestarea de voinţă- caracterul precis al ofertei şi intenţia de a se obliga
- destinatarul ofertei
Termeni introduşi de noul Cod civil:
- propunere cu caracter public, adică cea adresată unor persoane nedeterminate
care nu este, de fapt, o ofertă, decât în anumite condiţii (art.1189);
- solicitarea de oferte – solicitarea de a formula oferte, adresată uneia sau mai
multor persoane determinate, nu constituie, prin ea însăşi, ofertă de a contracta
(art.1190).

6. Oferta de a contracta

Oferta de a contracta. prin aceasta se înţelege o propunere – scrisă, verbală sau

tacită – făcută în acest scop unei anumite persoane sau publicului de a încheia un
contract în anumite condiţii. oferta de a contracta reprezintă prima manifestare de
voinţă a consimţământului si trebuie să întrunească condiţiile generale ale acestuia,
adaptate însă la specificul ofertei.

7. Acceptarea ofertei

Acceptarea ofertei este a doua latură a consimţământului si reprezintă un răspuns în

care se manifestă acordul cu oferta primită.

3
8. Principiul forţei obligatorii a contractului. Excepţiile de la principiu

Acest principiu este reglementat în art.1270 contractul valabil încheiat are putere de
lege între părţile contractante.
Excepţiile de la principiu sunt :
- cazurile de restrângere a forţei obligatorii
- cazurile de extindere a forţei obligatorii
- impreviziunea
Cazuri de restrângere
- Situaţiile prevăzute în mod expres de lege în care contractul îşi încetează efectele
înainte de termen, datorită dispariţiei unui element al său
- Încetarea contractului de locaţiune din cauza pieirii totale sau considerabile a
lucrului – art.1818 alin.1
- Încetarea contractului de închiriere a locuinţei în termen de 30 de zile de la data
înregistrării decesului chiriaşului – art.1834 alin.1
Încetarea contractului de mandat din cauza morţii, incapacităţii sau falimentului
mandantului ori a mandatarului – art.2030 lit.c
cazuri de extindere
- Prelungirea efectelor contractului cu executare succesivă datorită suspendării
temporare a executării acestuia, pe tot timpul cât durează cauza de suspendare
- Moratoriul legal - acordarea prin lege a unui termen care are ca efect amânarea
generală a executării unor obligaţii contractuale de către o anumită categorie de
debitori, în considerarea unor împrejurări excepţionale (crize economice, conflicte
militate etc)
impreviziunea
- Revizuirea efectelor anumitor contracte din cauza ruperii echilibrului contractual în
urma schimbării împrejurărilor avute în vedere de părţi în momentul încheierii
contractului
- Vizează contractele sinalagmatice, cu titlu oneros, comutative şi cu executare
succesivă
Reglementarea legală – art.1271 noul Cod civil

9. Principiul relativităţii efectelor contracrului. Excepţii de la principiu

Principiul relativităŢii efectelor contractului

Acest principiu poate fi definit ca regula potrivit căreia contractul produce efecte
numai faŢă de părŢile contractante, el neputând să profite sau să dăuneze altor
persoane.
ExcepŢia reală de la acest principiu este stipulaŢia pentru altul sau contractul în
folosul unei terŢe persoane.
Contractul în folosul unei terŢe persoane este acel contract prin care o persoană –
numită promitent – se obligă faŢă de altă persoană – numită stipulat – să dea, să
facă sau să nu facă ceva în folosul unei persoane străine de această convenŢie –
numită terŢ beneficiar.

10. Opozabilitatea contractului faţă de terţi.

4
Opozabilitatea reprezintă modul de a defini obligativitatea contractului în raport cu
terŢii. Aceasta înseamnă că orice contract se impune terŢilor ca o realitate juridică,
ce nu poate fi ignorată.
ExcepŢia de la acest principiu apare în cazul în care un terŢ va fi îndreptăŢit
să ignore existenŢa unui contract si, pe cale de consecinŢă, a drepturilor si
obligaŢiilor născute din acesta.

11. Simulaţia

Este operaŢiune juridică în care, printr-un contract aparent – public, ostensibil -, dar
mincinos, nereal, se creează o altă situaŢie juridică decât cea stabilită printr-un
contract ascuns, dar adevărat –contraînscrisul.
Pentru a ne găsi în prezenŢa simulaŢiei este necesar ca actul secret să fie încheiat
concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent.
SimulaŢia se poate înfăŢisa în trei forme: contractul fictiv; contractul deghizat;
contractul prin interpunere de persoană.

12. Excepţia de neexecutare a contractului

ExcepŢia de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziŢia

uneia din părŢile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea
obligaŢiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-si execute
propria obligaŢie.
Nu există în Codul civil o reglementare de principiu a excepŢiei de
neexecutare, dar există aplicaŢii ale sale în materie de vânzare, schimb si depozit
neremunerat.

13. Rezoluţiunea contractului

RezoluŢiunea contractului este o sancŢiune a neexecutării culpabile a contractului

sinalagmatic cu executare imediată, constând în desfiinŢarea retroactivă a acestuia
si repunerea părŢilor în situaŢia anterioară.
Temeiul juridic al rezoluŢiunii îl reprezintă art.1020 C. civ.
RezoluŢiunea este de două feluri: judiciară si convenŢională.

14. Rezilierea contractului

Rezilierea se aplică în cazul neexecutării culpabile a unor contracte sinalagmatice cu

executare succesivă si face să înceteze efectele contractului numai pentru viitor.

15. Riscul contractului

Riscul contractului este o consecinŢă a neexecutării contractului ca urmare a unei

imposibilităŢi fortuite, adică a unei cauze independente de orice culpă a vreuneia
dintre părŢi.
În contractul sinalagmatic, riscul îl suportă debitorul obligaŢiei imposibil de executat,
în sensul că, neputând să-si execute propria obligaŢie, dintr-un motiv de forŢă
majoră sau caz fortuit, el nu poate pretinde celeilalte părŢi să-si execute obligaŢia.

5
În Codul civil nu există dispoziŢii de principiu privind riscul contractului, dar sunt
aplicaŢii ale acestui efect specific în materia contractului de locaŢiune si a
contractului de antrepriză.
În cazul contractelor translative de proprietate, regula consacrată în legislaŢie este
aceea că riscul contractului îl suportă partea care avea calitatea de proprietar în
momentul pieirii fortuite a lucrului – res perit domino.

16. Gestiunea de afaceri

Este un fapt ilicit şi voluntar, prin care o persoană numită gerant săvârşeşte fapte
materiale sau încheie acte juridice în interesul altei persoane, numite gerat, fără a
avea mandat din partea acestuia.
Reglementată de prev. Art. 987 – art. 991 Cod civil

17. Plata nedatorată

Executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a

făcut-o fără intenţia de a plăti datoria altuia.
Persoana care efectuează plata se numeşte solvens, iar persoana care primeşte
plata se numeşte accipiens.

18. Îmbogăţirea fără justă cauză

Este faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama
patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.

19. Formele răspunderii civile delictuale

1. Răspunderea pentru fapta proprie (art. 998-999 cod civil)

2. Răspunderea pentru fapta altei persoane ce poate fi de 3 feluri:
-răspunderea părinţilor pentru faptele ilicite săvârşite de copii lor minori
(art. 1000 alin 2 cod civil);
-răspunderea institutorilor şi meşteşugarilor pentru prejudiciile cauzate
de elevii şi ucenicii aflaţi sub supravegherea lor (art. 1000 alin 4 Cod civil)
-răspunderea comitenţilor pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor în
fucţiile încredinţate (art. 1000 alin 3 Cod civil)
3. Răspunderea pentru lucrări, edificii şi animale, care poate fi la rândul ei de trei
feluri, şi anume:
-răspunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucrările aflate în
paza sa juridică(art. 1000 alin 3 Cod civil)
-răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale aflate în paza
juridică a unei persoane (art. 1003 Cod civil)
-răspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciul cauzat prin
ruina sau viciul de construcţie (art. 1002 Cod civil)

20. Prejudiciul, condiţie a răspunderii civile delictuale

6
 Prejudiciul poate fi definit ca fiind rezultatul, efectul negativ suferit de o
anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană ori ca
urmare a faptei unui animal sau lucru pentru care va fi angajată răspunderea unei
anumite persoane.
Ca urmare a producerii unui prejudiciu, dacă sunt îndeplinite şi celelalte
condiţii de existenţă, va fi angajată răspunderea civilă delictuală a autorului faptei
ilicite sau, după caz, şi răspunderea penală a acestuia. Ca urmare a angajării
răspunderii penale delictuale, dacă autorul faptei ilicite este găsit vinovat, acestuia i
se va aplica de către instanţa de judecată o sancţiune civilă care constă în obligarea
lui la acoperirea daunelor produse, deci la plata despăgubirilor.

21. Fapta ilicită, condiţie a răspunderii civile delictuale

Fapta ilicită este un element şi o condiţie esenţiale, atât în cadrul răspunderii

civile în general, fie ea delictuală sau contractuală, cât şi în cazul formelor
răspunderii civile delictuale, alături de prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta
ilicită şi prejudiciu, vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul şi capacitatea delictuală a
autorului faptei.
Astfel, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală şi, astfel a
obliga autorul faptei la plata despăgubirilor, este necesar ca prejudiciu să fi fost
produs printr-o faptă ilicită.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este definită ca fiind
orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii
dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.

22. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu

Este necesar întotdeauna ca pentru a fi angajată răspunderea unei persoane

să existe o legătură între fapta ilicită săvârşită şi prejudiciul cauzat. Acest raport
reprezintă atât un element dar şi una din condiţiile esenţiale pentru existenţa
răspunderii civile delictuale, precum şi ale tuturor formelor de răspundere, alături de
fapta ilicită, prejudiciu, vinovăţie şi capacitatea delictuală.
Pentru determinarea raportului de cauzalitate au fost propuse următoarele
criterii:
-sistemul cauzalităţii necesare: potrivit căruia cauza este fenomenul care,
precedând efectul, îl provoacă în mod necesar;
-sistemul indivizibilităţii cauzei cu condiţiile: care consideră că fenomenul –
cauză nu acţionează izolat, ci este condiţionat de mai multi factori care nu produc în
mod nemijlocit efectul, dar îl favorizează, astfel încât aceste condiţii alcătuiesc,
împreună cu împrejurarea cauzală, o unitate indivizibilă, în cadrul căreia ele ajung să
dobândească, prin interacţiune cu cauza, un rol cauzal.

23. Vinovăţia, condiţie a răspunderii civile delictuale

Este reglementată de prev. art. 998-999 Cod civil.

Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică pe care autorul faptei ilicite a avut-o în
momentul imediat anterior săvârşirii faptei ilicite, faţă de faptă şi faţă de urmările
acesteia. Fapta ilicită, ca manifestare exterioară, presupune ca antecedent un proces

7
psihic complex, de conştiinţă şi de voinţă, proces care ia sfârşit prin a se manifesta în
exterior, deci a se obiectiva sub forma acţiunii sau a inacţiunii.
Pentru a fi considerată răspunzătoare de propria faptă se cere ca persoana să
aibă discernământul faptelor sale, adică să aibă capacitate delictuală. Lipsa
discernământului echivalează cu absenţa factorului intelectiv, respectiv a lipsei
vinovăţiei.

24. Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicţie

Părinţii răspund integral faţă de victimă pentru prejudiciul cauzat de minor. Când
minorul a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei ilicite, victima are
posibilitatea să cheme în judecată fie pe minor singur, fie pe părinţii săi singuri, fie
deopotrivă pe părinţi şi pe minor.
Temeiul juridic al răspunderii părinţilor minorului este art. 1000 alin 2 cod civil
iar temeiul juridic al răspunderii minorului va fi art. 998 sau 999 Cod civil, deci el va
răspunde pentru fapta proprie.
În cazul în care s-a stabilit judecătoresc răspunderea atât a părinţilor cât şi a
minorului, răspunderea lor va fi solidară, n temeiul art. 1003 Cod civil.

25. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului

Sediu materiei îl constituie art. 1000 alin 3 cod civil care prevede „Comitenţii răspund
de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile care li s-au încredinţat”.
Comitentul este persoana care are posibilitatea de a da instrucţiuni, de a
direcţiona, îndruma şi controla activitatea celeilalte persoane, denumită prepus, care
are obligaţia de a urma îndrumările şi directivele primite.
Comitentul este un garant legal pentru repararea daunei provocate de prepus.
El a fost instituit răspunzător nu pentru că ar avea vreo culpă în săvârşirea faptei
ilicite şi producerea prejudiciului, ci în scopul de a asigura victimei repararea
integrală a pagubei. Comitentul are dreptul să ceară prepusului său restituirea în
întregime a despăgubirilor avansate victimei. Acest drept al comitentului este un
drept specific al obligaţiei „in solidium”, temeiul său constituindu-l art. 1108 Cod civil,
pct. 3. Dacă prejudiciul a fost cauzat de doi sau mai mulţi prepuşi ai aceluiaşi
comitent, acesta poate cere oricăruia dintre ei restituirea întregii sume plătite,
deoarece faţă de comitent prepuşii care au săvârşit fapta rămân solidar obligaţi,
potrivit prevederilor art. 1003 Cod civil. Împotriva regresului comitatului prepusul se
poate apăra numai dovedind fapta proprie a comitentului, faptă care ar fi determinat,
în tot sau în parte, producerea prejudiciului.

26. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

Răspunderea paznicului juridic pentru prejudiciul cauzat de animale reprezintă un alt

tip de răspundere civilă delictuală indirectă şi are un caracter obiectiv, unde nu se
cere proba existenţei culpei celui care are atributul supravegherii animalului, operând
prezumţia absolută care nu poate fi răsturnată probându-se contrariul.
Temeiul juridic al răspunderii paznicului pentru repararea daunei pricinuite de
animale care se află sub supravegherea lor se află în art. 1001 Cod civil care instituie
următoarele: „proprietarul unui animal, sau acela care se serveşte cu/de dândul, în

8
cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul
se află sub paza sau, sau că a scăpat”.

27. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului

Răspunderea proprietarului pentru ruina edificiului reprezintă o altă formă a

răspunderii civile delictuale care are un caracter obiectiv, întrucât nu se mai cere a se
proba culpa proprietarului în ipoteza când ruina edificiului asupra căruia are un drept
de proprietate a cauzat unei alte persoane un prejudiciu.
Astfel, art. 1002 Cod civil precizează „proprietarul unui edificiu este
responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea
lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie”.
Persoana responsabilă (proprietarul edeficiului) se poate exonera de
răspundere numai în următoarele cazuri:
-atunci când ruinarea edificiului a avut loc datorită forţei majore, nu şi cazului
fortuit;
-cauza determinată a prăbuşirii imobilului nu a fost lipsa de întreţinere sau
vreun viciu de construcţie, ci fapta unei terţe persoane;
-cauza ruinei edificiului a fost chiar fapta victimei.

28. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general

Temeiul juridic al răspunderii „paznicului” pentru prejudiciile cauzate de lucruri

în general se află în dispoziţiile art. 1000 alin 1 Cod civil care precizează expresis
verbis că : „suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta
persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub
paza noastră”.
Pentru a fi natrenată răspunderea civilă delictuală a paznicului juridic, în
termeiul art. 1000 alin 1 Cod civil, victima prejudiciului va trebui să dovedească :
-existenţa şi întinderea prejudiciului;
-raportul de cauzalitate dintre „fapta lucrului” şi prejudiciul creat ( nu se referă
la fapta paznicului juridic în raport cu prejudiciul, întrucât faţă de acest raport există o
prezumţie absolută de cauzalitate).
Dacă aceste două condiţii generale sunt probate de victimă, atunci celelalte
elemente ale răspunderii paznicului juridic sunt prezumate.

29. Modalităţile obligaţiilor.Condiţia

Condiţia este un element viitor şi nesigur ce se va produce, care suspendă fie

naşterea, fie stingerea unui contract sau a unei obligaţii.
La condiţie incertitudinea vizează realizarea evenimentului viitor.
Caracteristiciile condiţiei sunt: este un eveniment viitor, este nesigur că se va
întâmppla şi afectează existenţa obligaţiei.

30. Modalităţile obligaţiilor.Termenul

Termenul (art. 1022-1025 Cod civil) este un eveniment viitor şi sigur că se va

produce, de care depinde executarea sau stingerea unei obligaţii.

9
 În ceea ce priveşte termenul suspensiv, trebuie subliniat faptul că acest
termen nu afectează existenţa obligaţiei, ci numei exigibilitatea, cu alte cuvinte
obligaţia există, dar nu este exigibilă.
Termenul extinctiv marchează momentul stingerii obligaţiei, astfel încât,
raportul juridic de obligaţie îşi produce efectele doar în momentul împlinirii acestuia.
Termenul extinctiv constă, din punct de vedere practic, într-o succesiune de termene
suspensive. Acest termen reprezintă data stingerii obligaţiei.
Renunţarea la termen. Cel în favoarea căruia este prevăzut, poate renunţa la
el. Aceasta înseamnă că obligaţia devine pură şi simplă, adică imediat exigibilă.
Decăderea din beneficiul termenului intervine când debitorul se află în stare de
insolvabilitate sau când debitorul micşorează în mod culpabil garanţia oferită
creditorului (gaj, ipotecă, privilegii).

31. Obligaţiile divizibile

Obligaţia conjunctă sau divizibilă este acea obligaţie cu pluralitate de prestaţii

în privinţa posibilităţii de a plăti.

32. Obligaţiile indivizibile

Obligaţia indivizibilă este acea obligaţie care, datorită obiectului ei sau convenţiei
părţilor, nu poate fi împărţită între subiectele ei, activ sau pasiv.

33. Obligaţiile solidare

Obligaţia solidă este acea obligaţie cu subiecte multiple în cadrul căreia

fiecare creditor poate cere debitorului întreaga datorie sau fiecare dintre debitorii
solidari poate fi obligat la executarea integrală a prestaţiei datorate de toţi debitorii

34. Executarea obligaţiilor.Plata

Plata reprezintă efectul specific raportului juridic operaţional. Poate fi definită

ca fiind executarea voluntară a unei obligaţii către debitor, indiferent de obiectul ei
sau o convenţie între cel care face plata şi cel care primeşte plata.
Plata este reglementată de art. 1092-1121 Cod civil.

35. Mijloacele de protecţie a drepturilor creditorului

Pentru a evita ca la scadenţă debitorul să apară ca fiind insolvabil, legea acordă

creditorilor chirografari anumite mijloace juridice destinate a asigura conservarea
patrimoniului debitorului lor.
Aceste măsuri sunt:
1) cererea de a pune sechestru asigurator pe anumite bunuri ale debitorului;
2) cererea de efectuare a inscripţiei sau transcripţiei imobiliare;
3) dreptul creditorului de a interveni în procesele debitorului cu privire la bunuri din
patrimoniul său şi în procesele de împărţeală ale debitorului;
4) dreptul creditorului de a intenta acţiunea în declararea simulaţiei.

10
36. Cesiunea de creanţă

Cesiunea de creanţă este actul juridic încheiat între cedent, cel care transmite
creanţa, şi cesionar, cel care dobândeşte creanţa, prin care primul substituie în locul
său pe al doilea, acesta devenind noul debitor al debitorului – numit debitor cedat.
Codul civil reglementează cesiunea de creanţă în materia vânzării – cumpărării în
art. 1391 –1398.
Condiţiile cesiunii de creanţă sunt următoarele: să îndeplinească toate
condiţiile de valabilitate ale contractului; nu este necesar consimţământul debitorului
cedat; pentru opozabilitatea faţă de terţi se cere notificarea debitorului sau
acceptarea cesiunii făcută de debitorul cedat.
Cesiunea de creanţă produce efecte între părţi şi faţă de terţi.

37. Subrogaţia

Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei este instituţia juridică prin
care, în temeiul convenţiei (subrogaţie convenţională) sau în temeiul legii (subrogaţie
legală), o persoană care plăteşte o datorie a altuia – solvens –către creditor –
accipiens – ia locul creditorului plătit. Din definiţie rezultă că subrogaţia poate fi
legală sau convenţională, care, la rândul său, poate fi consimţită de creditor sau
consimţită de debitor.

38. Preluarea datoriei

Modurile de transferare a obligaţiilor sunt novaţia (prezentată mai jos) şi

delegaţia.

39. Novaţia

Novaţia este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o
obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie.
Felurile novaţiei:
1) novaţia obiectivă – se produce între creditorul şi debitorul iniţial, dar în raportul
juridic obligaţional se schimbă obiectul sau clauza acestuia;
2) novaţia subiectivă:
• novaţia prin schimbare de debitor – are loc atunci când un terţ se
angajează faţă de creditor să plătească datoria, fără ca, pentru aceasta, să se
ceară concursul debitorului iniţial;
• novaţia prin schimbare de creditor – constă în substituirea unui
nou creditor celui vechi, debitorul devenind obligat faţă de noul creditor şi
fiind liberat faţă de cel vechi.

Condiţiile novaţiei sunt următoarele: să fie respectate toate condiţiile de

validitate ale contractului; existenţa unei obligaţii valabile; noua obligaţie să conţină
un element nou faţă de vechea obligaţie; să existe intenţia de a nova – animus
novandi.
Părţile acestui raport juridic sunt: delegant – debitorul iniţial, delegat
– debitorul care se obligă, delegatar – creditorul care primeşte angajamentul.

11
40. Compensaţia

Compensaţia este acel mod de stingere specific obligaţiilor reciproce, în cadrul

cărora aceleaşi persoane sunt, în acelaşi timp, creditor şi debitor, una faţă de
cealaltă, prin care obligaţiile se sting până la concurenţa celei mai mici.
Reglemenatarea generală a compensaţiei este dată de dispoziţiile art. 1143-
1153 Cod civil.

41. Confuziunea

Este acel mod de stingere a obligaţiilor care constă în întrunirea în aceeaşi

persoană a calităţii de creditor şi de debitor al aceleiaşi obligaţii.
Confuziunea se aplică tuturor obligaţiilor de natură contractuală sau
extracontractuală, existând între persoane fizice sau persoane juridice.
În raporturile dintre persoane fizice, confuziunea apare în materia succesiunii,
atunci când succesiunea este acceptată pur şi simplu.
În raporturile dintre persoanele juridice, confuziunea operează în cazul în care
două persoane juridice între care există un raport obligaţional se reorganizează prin
comasare sau divizare.
Confuziunea stinge obligaţia cu toate garanţiile şi accesoriile sale.

42. Remiterea de datorie

Este renunţarea cu titlu gratuit a creditorului de a-şi valorifica creanţa pe care

o are împotriva debitorului său. Într-o altă formulare, este un mod voluntar de
stingere a obligţiei care constă în renunţarea creditorului, cu consimţământul
debitorului, la dreptul de creanţă.
Remiterea de datorie este reglementată de art. 1138-1142 Cod civil.

43. Imposibilitatea fortuită de executare

Imposibilitatea fortuită de executare a obligaţiei de către debitor este un mod

de stingere a obligaţiei care operează datorită faptului că debitorul este în
imposibilitatea absolută de executare a prestaţiei pe care o datorează, din cauză de
forţă majoră.
Acest mod de stingere a obligaţiei este reglementată de art. 1156 Cod civil.

44. Fidejusiunea

Fidejusiunea este un contract , întrucât fidejusorul „se leagă de către creditor”,

prin care acesta se îndatorează către cealaltă parte (creditor) să execute obligaţia
asumată de al treilea (debitor), dacă cel din urmă nu o face.
Este reglemenatată de art. 1652 Cod civil, conform căruia „cel ce garantează
o obligaţie către creditor de a îndeplini el însuşi obligaţia pe care debitorul nu o
îndeplineşte”.

12
 Această „legare” poate avea loc chiar fără ştirea debitorului, după cum
prevede legiuitrul în art. 1655 alin 1 Cod civil – poate deveni fidejusor chiar „fără
ordinea şi chiar fără ştirea celui pentru care se obligă”.
În consecinţă, vom întâlni două contracte, unul principal care vizează pe
debitorul şi creditorul obligaţiei, care garantează personal şi unul accesoriu care are
ca părţi creditorul anterior şi fidejusorul. Fidejusorul faţă de părţile contractului
principal este un terţ, întrucât el nu s-a obligat direct faţă de creditor şi nu este parte
contractantă.
Contractul de fidejusiune este un contract accesoriu, consensual, unilateral şi
cu titlu gratuit.

45. Garanţiile autonome

Scrisoarea de garantie . (1) Scrisoarea de garantie este angajamentul

irevocabil si neconditionat prin care o persoana, denumita emitent, se obliga, la
solicitarea unei persoane denumite ordonator, in considerarea unui raport
obligational preexistent, dar independent de acesta, sa plateasca o suma de bani
unei terte persoane, denumita beneficiar, in conformitate cu termenii angajamentului
asumat. Art. 2.321-2.322
(2) Angajamentul astfel asumat se executa la prima si simpla cerere a beneficiarului,
daca prin textul scrisorii de garantie nu se prevede altfel.
(3) Emitentul nu poate opune beneficiarului exceptiile intemeiate pe raportul
obligational preexistent angajamentului asumat prin scrisoarea de garantie si nu
poate fi tinut sa plateasca in caz de abuz sau de frauda vadita.
(4) Emitentul care a efectuat plata are drept de regres impotriva ordonatorului
scrisorii de garantie .
(5) In lipsa unei conventii contrare, scrisoarea de garantie nu este transmisibila odata
cu transmiterea drepturilor si/sau obligatiilor din raportul obligational preexistent.
(6) Beneficiarul poate transmite dreptul de a solicita plata in cadrul scrisorii de
garantie, daca in textul acesteia s-a prevazut in mod expres.
(7) Daca in textul scrisorii de garantie nu se prevede altfel, aceasta produce efecte
de la data emiterii ei si isi inceteaza de drept valabilitatea la expirarea termenului
stipulat, independent de remiterea originalului scrisorii de garantie .
Art. 2.322. Scrisoarea de confort. (1) Scrisoarea de confort este acel angajament
irevocabil si autonom prin care emitentul isi asuma o obligatie de a face sau de a nu
face, in scopul sustinerii unei alte persoane, denumita debitor, in vederea executarii
obligatiilor acesteia fata de un creditor al sau. Emitentul nu va putea opune
creditorului nicio aparare sau exceptie derivand din raportul obligational dintre
creditor si debitor .
(2) In cazul in care debitorul nu isi executa obligatia, emitentul scrisorii de confort
poate fi obligat numai la plata de daune-interese fata de creditor, si numai daca
acesta din urma face dovada ca emitentul scrisorii de confort nu si-a indeplinit
obligatia asumata prin scrisoarea de confort.
(3) Emitentul scrisorii de confort care a cazut in pretentii fata de creditor are drept de
regres impotriva debitorului.

46. Noţiunea şi caracterele juridice ale privilegiilor

Privilegiul este dreptul recunoscut unui creditor, care decurge din

13
calitatea creanţei sale, de a fi preferat celorlalţi creditori, chiar dacă aceştia sunt
ipotecari.
Caracterele juridice:

47. Clasificarea privilegiilor

Conform Codului civil, privilegiile pot fi clasificate în trei categorii:

a) privilegii generale: privilegii generale asupra tuturor bunurilor
mobile şi imobile ale debitorului; privilegii generale asupra tuturor bunurilor mobile;
b) privilegii speciale asupra anumitor bunuri mobile;
c) privilegii speciale asupra anumitor bunuri imobile;
d) privilegiile sunt reglementate în art. 1722.-1745 şi art. 1780-1815 C.
civ. completat cu art. 409 C. pr. civ.

48. Noţiunea şi caracterele juridice ale ipotecii

Noţiune: este acel drept real accesoriu având ca obiect un bun imobil al
debitorului sau al altei persoane, fără deposedare, care conferă creditorului ipotecar
dreptul de a urmări imobilul respectiv în stăpânirea oricum s-ar afla şi de aplăti cu
prioritate faţă de ceilalţi creditori din preţul acelui bun.
Caractere juridice:
Ipoteca este un drept real, imobiliar, accesoriu, indivizibil şi specializat.
Este un drept real întrucât poartă asupra unui bun care rămâne în posesia
debitorului sau terţului garantat, care nefiind deposedaţi de acel bun exercită în
continuare atributele dreptului de proprietate asupra acestuia, posesia şi folosinţa
nefiind cedate creditorului ipotecar, ca şi în cazul dezmembrămintelor dreptului de
proprietate. Dreptul este opozabil erga omnes dacă sunt respectate formalităţile de
publicitate.
Ipoteca este un drept real imobiliar, întrucât poartă numai asupra bunurilor
imobile prin natura lor (art. 462-465 Cod civil), cât şi asupra accesoriilor lor (bunuri
imobile prin destinaţia lor potrivit art. 468-470 Cod civil). De asemenea, potrivit art.
1750 pct. 2 cod civil, se mai poate ipoteca şi uzufructul asupra acestor imobile.
Imobilele trebuie să se afle în circuitul civil.
Este un drept accesoriu, întrucât garantează un drept de creanţă de a cărei
valabilitate şi existenţă depinde, potrivit adagiului : „accesorium sequitur principale”.
Ipoteca conferă creditorului ipotecar, aşa cum rezultă şi din definiţie, posibilitatea de
urmărire a bunului, indiferent în mâna cui s-ar afla, precum şi posibilitatea de
prioritate faţă de ceilalţi creditori.
Potrivit art. 1746 alin 2 Cod civil, ipoteca este indivizibilă în sensul că se
întinde asupra întregului imobil, chiar dacă s-a făcut o plată divizibilă.
De asemenea, garanţia imobiliară trebuie să fie specializată, întrucât alminteri
nu este valabilă. Astfel se cere a se determina imobilul ipotecat, dar şi valoarea
creanţei garantate.

49. Felurile ipotecii

În legislaţia noastră ipoteca este de 2 feluri – legală şi convenţională (art. 1748

Cod civil)

14
 Potrivit art. 1749 alin 2 cod civil „ipoteca convenţională este aceea care ia
naştere din convenţia părţilor, cu formele prescrise de lege”. În vederea încheierii
unui contract de ipotecă, se cer a fi îndeplinite condiţiile generale de validitate a unui
contract, instituite de art. 948 Cod civil (capacitatea de a contracta, consimţământul
valabil al părţii ce se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită). Pe lângă aceste
condiţii, mai trebuie îndeplinite şi nişte condiţii speciale –capacitatea de a garanta
(capacitatea deplină de exerciţiu, în sensul că cel care are capacitate de a înstrăina
un imobil are şi capacitatea de a-l ipoteca), persoana care constituie ipoteca
(debitorul sau o terţă persoană) trebuie să fie titularul dreptului de proprietate asupra
bunului ipotecat, precum şi respectarea condiţiilor de formă impuse art. 1772 Cod
civil (nerespectarea formei autentice duce la nulitatea absolută a contractului de
ipotecă)
În cazul ipotecii legale , ca şi în cazul gajului legal, este fără deposedare.
Constituirea garanţiei se face prin contract încheiat în scris, fără ca legiuitorul
să impună „ad validitatem” necesitatea formei autentice.

50. Condiţiile de fond ale ipotecii convenţionale

Condiţiile de fond privesc persoana care constituie ipoteca, care trebuie să aibă
capacitate de exerciţiu deplină şi calitatea de proprietar actual al bunului.

51. Condiţiile de formă ale contractului de ipotecă

Sunt impuse de art. 1772 Cod civil care precizează că „ad validitatem” se
cere forma autentică a actului de constituire a ipotecii.
Trebuie să cuprindă următoarele 3 elemente:
-indicarea naturii şi situaţiei şi situaţiei fiecărui imobil destinat garanţiei
ipotecare de către proprietarul imobilului (garant ipotecar sau fidejusor ipotecar de
către cei doi împreună);
-precizarea prin act a sumei pentru care s-a constituit ipoteca;
-stabilirea cauzei obligaţiei garantate, în sensul precizării raportului juridic
operaţional preexistent în conţinutul actului subsecvent de constituire a ipotecii.

52. Ipoteca legală

Ipoteca legală este acea formă de ipotecă care ia naştere în virtutea unei
dispoziţii legale.
Dispoziţiile prevăzute în Codul civil cu privire la cazurile de ipotecă legală au
fost abrogate.
În prezent se poate reţine că sunt cazuri de ipotecă legală:
1. ipoteca prevăzută de art. 10 din Legea nr. 22/1969, potrivit căruia garanţiile
suplimentare a căror obligativitate este stabilită de lege pot să constea nu numai în
fidejusiune ori în gaj, dar şi într-o ipotecă;
2. ipoteca legatarilor cu titlu particular al unor sume de bani sau bunuri fungibile
asupra bunurilor imobile succesorale, prevăzută de art. 902 alin. 2 Cod civil;
3. ipoteca prevăzută de art. 12 din Decretul – Lege nr. 61/1990 conform căruia
creditele acordate de Casa de Economii şi Consemnaţiuni pentru cumpărarea de
locuinţe din fondurile statului vor fi garantate prin constituirea unei ipoteci asupra
locuinţei dobândite şi art. 15 din Legea nr. 85/1992 modificată prin Legea nr.

15
76/1994, conform căruia, în cazul în care vânzarea se face cu plata preţului în rate,
unitatea vânzătoare îşi garantează încasarea preţului prin înscrierea ipotecii asupra
locuinţei;
4. ipoteca prevăzută de art. 166 Cod procedură penală, care reglementează o
ipotecă legală cu caracter asigurător având ca obiect bunurile imobile sechestrate.

53. Efectele ipotecii

Ipoteca produce 3 categorii de efecte:

1. faţă de debitor
2. faţă de creditor
3. faţă de terţul dobânditor al imobilului.

54. Transmiterea ipotecii

Transmiterea drepturilor asupra obiectului ipotecii

(1) Debitorul ipotecar nu are dreptul să dispună de proprietatea ipotecată fără

acordul scris al creditorului ipotecar.
(2) Actul juridic prin care este transmis dreptul de proprietate asupra bunului imobil
ipotecat fără consimţămîntul scris al creditorului ipotecar este nul.
(3) Transmiterea în folosinţă a bunului imobil ipotecat fără consimţămîntul scris al
creditorului ipotecar este nulă.
(4) Excepţie de la regula stabilită la alin.(1) sînt cazurile în care proprietatea
ipotecată este lăsată prin testament. Este nulă clauza care limitează dreptul
debitorului ipotecar de a lăsa prin testament bunul imobil ipotecat.
(5) În cazul transmiterii, inclusiv al înstrăinării bunului imobil ipotecat către terţi,
ipoteca subzistă, cu excepţia cazurilor în care creditorul ipotecar consimte în scris
asupra încetării ipotecii.

55. Stingerea ipotecii

Ipoteca se poate stinge pe 2 căi:

a) pe cale accesorie, ca urmare a stingerii raportului juridic operaţional
garantat. Obligaţia garantată se poate stinge prin plată, darea în plată, remiterea de
datorie, compensaţia, confuziunea, etc. Efecte identice vor produce şi nulitatea sau
anulabilitatea actului de constituire a obligaţiei garantate.
b) pe cale principală, adică într-un mod independent de obligaţia garantată.
Art. 1800 Cod civil enumeră câteva moduri de stingere a ipotecii: prin renunţarea
creditorului la ipotecă, prin purga realizată de dobânditorul imobilului ipotecat, prin
prescripţia achizitivă(în ipoteza în care imobilul ipotecat este uzucapat de un terţ, prin
anularea actului constitutiv al ipotecii, prin rezoluţiunea dreptului de proprietate al
constituitorului ipotecii (debitor sau o terţă persoană), prin pieirea bunului ipotecat,
caz în care are loc o subrogaţie cu titlu particular, întrucât garanţia se strămută fie
asupra indemnizaţiei de asigurare, fie asupra despăgubirii primite de la persoana
responsabilă pentru pierderea lucrului.

16
56. Noţiunea şi caracterele juridice ale gajului

Gajul (amanetul) reprezintă un contract accesoriu, real, unilateral şi indivizibil,

în virtutea căruia debitorul sau o terţă persoană remite (predă material) creditorului
sau unei terţe persoane un bun imobil corporal sau necorporal individualizat sau
determinat generic ori universalitatea de bunuri mobile, pentru a garanta executarea
unei obligaţii.
Caractere juridice:
Contractul de gaj este un contract accesoriu, real, unilateral şi indivizibil.
Este un contract accesoriu întrucât soarta lui juridică depinde de soarta
juridică a unui contract principal(spre exemplu contract de împtrumut).
Este un contract real dacă este cu deposedare, întrucât se consideră că s-a
încheiat valabil numai dacă acordul de voinţă al părţilor este urmat şi de remiterea
materială a bunului fie către creditor, fie către „al treilea ales de părţi” (art. 1688 Cod
civil)
Este un contract unilateral, întrucât naşte obligaţii doar în persoana
creditorului gajist, care are obligaţia de a păstra bunul până la executarea obligaţiei
de către debitor sau altă persoană interesată sau chiar neinteresată. După acest
moment, creditorul gajist are îndatorirea de a restitui bunul persoanei de la care l-a
primit.
Caracterul indivizibil rezultă din faptul că, în principiu, bunul care formează
obiectul contractului de gaj are menirea de a garanta în întregime obligaţia principală.

57. Dreptul de retenţie

Noţiune: Există atunci când creditorul poate refuza restituirea unui bun
debitorului, deşi bunul nu constituie obiectul unui drept de gaj. În asemenea situaţiei
legea sau principiile generale ale dreptului recunosc existenţa unui drept de retenţie
în persoana debitorului, deşi nu a existat un acord de voinţă al părţilor cu privire la
această posibilitate.
Dreptul de retenţie nu este reglementat explicit în Codul civil, fiind rolul
creanţei moderne a doctrinei de specialitate, în urma sintetizării practicii judiciare,
existând şi în prezent unele rezerve cu privire la reţinerea acestuia în cadrul
garanţiilor reale.
Se mai poate defini ca fiind un drept real imperfect de garanţie potrivit căruia
creditorul are dreptul de a refuza atâta timp cât nu i s-a plătit datoria remiterea unui
bun mobil sau imobil, aparţinând debitorului său, dacă datoria se află într-un raport
de conexiune cu acel bun.

17