Contact direct

Tema nr.6 Tehnologia comercială

1.Concept, componente, tendințe în evoluția tehnologiei comerciale
2.Interferențe economice – sociale și mutații în domeniul tehnologiilor comerciale
3. Componente secvențiale ale procesului tehnologic dintr-un magazin

Literatura:
1. http://www.prouniversitaria.ro/carte/tehnologii-comerciale/rasfoire/

INTRODUCERE
Ramura importanta a oricărei economii naționale, comerțul este un complex de activități cu
importanta sociala care trebuie sa corespunda nivelului general de dezvoltare și de civilizație a
comunitarii pe care o deservește.
In contextul economic actual, caracterizat de concurenta acerba dintre
agenții economici de pe piață, în condițiile globalizării și extinderii marilor rețele
comerciale, realizarea unui comerț modern si adaptat exigentelor consumatorilor
necesita cunoașterea și utilizarea celor mai performante tehnologii comerciale.
Proiectarea tehnologiilor comerciale presupune acoperirea integrala a tuturor proceselor si
operațiilor care au loc în cadrul magazinelor începând cu:
 obiectivele punctului de vânzare,
 amplasamentului acestuia,
 designul și amenajarea magazinului,
 asortimentul de mărfuri,
 dotarea tehnica,
 gama serviciilor oferite,
 politica de preț,
 formele de vânzare,
 activitățile promoționale,
 și nu în ultimul rând terminând cu activitatea forței de vânzare.
Absenta planificării resurselor și a fluxului aferent oricăreia dintre aceste activități poate genera
disfuncționalități asupra întregii activități comerciale.
Prin urmare, punctul de vânzare, adică locul în care pătrunde clientul și unde el își efectuează
cumpărăturile, trebuie să prezinte o imagine proprie care sa-l individualizeze față de concurenții săi și
să-i definească personalitatea. De asemenea, fiecare tip de magazin, prin ambianta sa proprie, trebuie
să transmită un mesaj clientului și să creeze o atmosferă plăcuta pentru cumpărător, deoarece aceasta
atmosfera se identifici cu mediul ce produce efecte emoționale asupra cumpărătorului, efecte ce
sporesc probabilitatea lui de a cumpăra.
1.Concept, componente, tendințe în evoluția tehnologiei comerciale

Tehnologia reprezintă un sistem de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice

materializate în documentaţii privind procedee, proceduri şi programe de lucru,
echipamente utilizate de oameni pentru realizarea uneia sau a mai multor categorii
de activităţi utile, cu o anumită finalitate de natură materială sau imaterială.
Tehnologiile de producţie, de exemplu. au drept scop fabricarea, exploatarea, întreţinerea unor
categorii de produse.
Rezumând, vom admite că tehnologia este modalitatea concretă de a realiza o anumită activitate
sau că noţiunea de tehnologie abordată în sens larg cuprinde metodele de lucru, oamenii şi
echipamentele fără de care activităţile respective nu pot deveni operative.
Conceptul de tehnologie aplicat în sfera comerţului interior cuprinde ansamblul
proceselor, metodelor, condiţiilor tehnice şi organizatorice care concură la obţinerea
produsului comercial, respectiv la realizarea mărfurilor la consumatori.

Tehnologia comercială evoluează în permanenţă chiar dacă schimburile sunt mai lente şi de mai
mică amploare decât în alte ramuri.
Tendinţe în evoluţia tehnologiei comerciale:
 simplificarea tehnologiei comerciale, realizată prin eliminarea sau transferarea în afara
comerţului a unor operaţii ale tehnologiei clasice, reducerea numărului verigilor intermediare,
preluarea de către industrie, total sau parţial, a unor operaţiuni efectuate tradiţional în comerţ
(preambalarea, cântărirea, dozarea), centralizarea şi industrializarea producţiei de preparate
culinare, extinderea formelor moderne de vânzare, îndeosebi a autoservirii pe mari suprafeţe
comerciale;
 raţionalizarea tehnologiei comerciale, care presupune o mai judicioasă aşezare în flux a
componentelor sale, evitarea blocării activităţii, folosirea într-o proporţie cât mai mare a
capacităţii de lucru a spaţiilor comerciale, a utilajelor şi lucrătorilor. O tehnologie raţională
trebuie să asigure productivitatea muncii şi condiţii optime de lucru pentru personalul
comercial şi, în acelaşi timp, să ofere posibilităţi de efectuare a cumpărăturilor într-un timp
minim. De fapt, soluţiile raţionalizării tehnologiei comerciale a unui magazin vizează, pe
prim plan, îndeplinirea sarcinii de aprovizionare a populaţiei şi crearea de condiţii comode
şi plăcute pentru cumpărare.
Tehnologia unui punct de vânzare (procesul tehnologic comercial) se referă la mijloacele şi
procedeele cu ajutorul cărora se desfăşoară mişcarea mărfurilor, vânzarea şi încasarea contravalorii lor.
Prin urmare procesul tehnologic comercial este format din totalitatea operaţiilor concomitente sau
succesive necesare asigurării obţinerii produsului comercial.
 În procesul tehnologic comercial se creează relaţii de intercondiţionare între forţa de muncă
(lucrătorii comerciali), obiectele muncii (mărfuri) şi mijloacele de muncă (utilajele comerciale).
Obiectele muncii în comerţ pot fi obiecte singulare (unităţi de produs), un asortiment de produse
sau unităţi de stocare. Comercianţii trebuie să dispună de numeroase cunoștințe, informaţii despre
obiectele muncii şi interrelaţiile în cadrul proceselor tehnologice comerciale.
Mijloacele de muncă sunt acele elemente materiale pe care omul le interpune între el şi obiectele
muncii. Mijloacele de muncă sunt utilizate datorită proprietăţilor lor (mecanice, estetice, ergonomice),
inclusiv ca mijloc de acţiune asupra obiectelor muncii, cu un scop precis.
În categoria mijloacelor de muncă sunt incluse:
clădirile sau orice fel de amenajări destinate activităţii de comerţ închise sau deschise;
echipamente comerciale (mijloacele de transport interne, mobilier comercial, inventar comercial,
utilaj de măsurare și cântărire, mașini de calcul, utilaje frigorifice ș.a.);
Fluxul tehnologic comercial reprezintă succesiunea logică a operaţiilor care compun un proces
tehnologic bine individualizat în spaţiu şi timp.
În contextul actual, tehnologia comercială are drept obiect concret,
ansamblul legităţilor, operaţiilor, proceselor, fluxurilor şi schemelor tehnologice
grupate în diferite activităţi tehnico-economice desfăşurate de-a lungul
distribuţiei bunurilor/serviciilor.
O formă aparte a tehnologiilor comerciale o reprezintă tehnologiile specifice comerţului
electronic. De altfel, în definirea acestui tip de comerţ, cei mai mulţi specialişti surprind o serie de
aspecte privind tehnologiile comerciale, un exemplu în acest sens fiind definiţia corespunzător căreia
comerţul electronic reprezintă realizarea pe cale electronică a activităţilor comerciale.
Se bazează pe procesarea şi transmiterea electronică a datelor incluzând text, sunete şi imagini şi
cuprinde diferite activităţi, precum:
 comercializarea electronică a produselor şi serviciilor,
 livrarea prin reţea a bunurilor,
 transferul electronic de capital,
 transmiterea electronică a foilor de expediţie,
 marketingul direct şi service-ul în garanţie şi post-garanţie.
În condiţiile extinderii marilor reţele comerciale în întreaga lume în contextul globalizării,
realizării unui comerţ modern şi adaptat exigenţelor consumatorilor este necesară cunoaşterea şi
utilizarea celor mai performante tehnologii comerciale. Înţelegerea şi punerea în practică a progreselor
realizate în acest domeniu este posibilă numai în condiţiile unei corecte însuşiri a conceptelor şi
instrumentarului fundamental al tehnologiilor comerciale.
 2. Interferențe economice – sociale și mutații în domeniul tehnologiilor comerciale
Prin conţinutul său, tehnologia comercială are multiple conexiuni cu ştiinţele exacte - fizică,
chimie , matematică - dar şi cu alte ştiinţe: economice, sociale etc. Reprezentative în acest sens sunt
interferenţele surprinse în tabelul următor:
Tabel 2.1. - Interferenţe ale tehnologiei comerciale cu alte ştiinţe

Domeniul Conexiuni cu tehnologia comercială

economie tehnologia adoptată prezintă interes din punctul de vedere al efortului si

efectului economic
marketing cercetarea comportamentului consumatorului stă la baza implementării
tehnologiilor
merceologie stabilirea asortimentului care urmează a fi comercializat
analiza economico eficientizarea suprafeţelor comerciale
financiară
juridic respectarea legilor ce privesc protecţia consumatorilor şi a mediului
ergonomie adoptarea tehnologiilor adecvate unor condiţii ergonomice optime pentru
desfăşurarea activităţii forţelor de vânzare, dar şi în ce priveşte consumatorii
(sistemul de iluminare utilizat, lăţimea căilor de circulaţie etc.)
estetica designul exterior şi interior al magazinului, tehnici de etalare a mărfurilor
utilaje comerciale selectarea și dotarea unităților comerciale cu echipamente comerciale
merchandising totalitatea tehnicilor și previziunilor necesare pentru a se vinde marfa
potrivită la locul potrivit, în cantități potrivite, la timpul și preșul potrivit
urbanism /arhitectură amplasarea şi profilarea reţelei comerciale, încadrarea arhitecturală

Ca urmare a evoluţiei formelor de comerţ şi tehnologiilor de-a lungul timpului, comerţul a

cunoscut profunde mutaţii dobândind noi caracteristici şi valenţe. Cele mai importante etape
parcurse în comerţ, consecinţe ale progresului tehnico-ştiinţific sunt reflectate prin succesiunea celor
şase mari revoluţii parcurse în acest sector de activitate:
apariţia marilor magazine,
dezvoltarea sucursalismului
apariţia magazinelor populare,
introducerea autoservirii în supermagazine şi hipermagazine
apariţia centrelor comerciale,
extinderea comerţului electronic.

Fiecare dintre etapele menţionate a avut la bază unul sau mai multe atribute ale tehnologiei
comerciale, cea mai sensibilă sub aspectul conţinutului, particularităţilor şi provocărilor fiind
revoluţia comerţului electronic aflată în plină desfăşurare.
 I. Prima etapă este caracterizată de apariţia marilor magazine, la
mijlocul secolului al XIX-lea, care a dat naştere conceptului de
atracţie comercială a punctului de vânzare şi a creat o structură
comercială caracterizată prin:
 suprafaţă mare şi ofertă complexă de mărfuri;
 despecializarea, alegerea produselor şi mai ales punerea în valoare a mărfii,
expusă pentru prima dată la vedere şi cu posibilitatea atingerii ei de către
clientelă, după un principiu al merchandisingului.
Marile magazine, definite ca formă de comerţ cu amănuntul care oferă un sortiment complet de
mărfuri alimentare şi nealimentare în acelaşi spaţiu sau în spaţii adiacente grupate pe raioane, se
caracterizează în principal prin intermediul următoarelor aspecte:
♦ o suprafaţă întinsă destinată vânzării ( peste 2500 mp.) divizată pe minim 5 raioane care
conţin numeroase grupe de mărfuri şi o mare varietate a sortimentelor astfel încât fiecare raion se
constituie într-un magazin specializat (Macy's în-New York, Harrods în Londra, Au Printemps în
Paris etc);
♦ practicarea unor preţuri în general mai reduse decât în magazinele obişnuite;
♦ diversificarea serviciilor propuse clienţilor: acordarea de credite, livrarea produselor, birouri
de turism, agenţii pentru spectacole, cabine telefonice, oficii bancare, tranzacţii imobiliare, la
care se pot adăuga saloane de coafură, cosmetică, restaurante cu autoservire, cafenele,
prezentări ocazionale de modă.

II. A doua etapă succede primei etape după o perioadă de aproximativ 20 de

ani şi presupune dezvoltarea sucursalismului , care a permis constituirea
unor firme puternice în comerţul cu amănuntul şi o puternică extindere a
atracţiei comerciale a acestor structuri comerciale.
Întreprinderile cu sucursale multiple reprezintă societăţi comerciale care deţin mai multe puncte
de vânzare prin intermediul cărora distribuie produse alimentare sau nealimentare pe care le cumpără
cu ridicata sau la fabrică. Sistemul, practicat prima oară în S.U.A. pentru a reduce costurile de
distribuţie şi a vinde la cele mai mici preţuri, a fost preluat în 1886 şi în Franţa în regiunea Reims,
unde o societate de Ajutor Mutual a deschis mai multe magazine alimentare.
Succint, principalele caracteristici ale sucursalismului sunt următoarele:
♦ reprezintă forme de comerţ integrat preluând atât funcţiile comerţului cu ridicata, cât şi ale
comerţului cu amănuntul. Funcţia en-gros este asigurată prin intermediul centralelor de
cumpărare proprii, a întreprinderilor la care sunt afiliate sau chiar plecând de la producţia
proprie, iar funcţia de desfacere este asigurată de magazinele pe care le deţin aceste societăţi;
 ♦ aprovizionarea magazinelor se face în mod prioritar de la serviciile centrale (direcţii generale
responsabile cu politica generală a societăţii care se află la conducerea sucursalelor);
♦ exercitarea activităţii de către magazine sub emblema sau sigla comună a diferitelor societăţi
afiliate unei centrale;
♦ practicarea unor preţuri competitive datorită cumpărării în cantităţi mari.
După anul 1950 numărul întreprinderilor cu sucursale s-a redus dificultăţi care au condus la
declinul unor grupuri extrem de înfloritoare până atunci: Radar, Viniprix şi preluarea lor de
distribuitori aflaţi într-o fază de expansiune (Cora de exemplu).
Motivele acestor eşecuri au vizat în primul rând neadaptarea la noile condiţii ale pieţei,
centralizarea excesivă, autonomia redusă a responsabililor magazinelor, impunerea preţurilor.
Dezvoltarea autoconcurenţei în cadrul grupurilor, transformarea fiecărui punct de vânzare într-un
veritabil centru de profit şi descentralizarea sunt principalele soluţii pentru revitalizarea acestei forme
de comerţ, fapt confirmat de modul de funcţionare a grupului Casino, unul dintre cele mai reputate
grupuri sucursaliste alimentare din lume.

III. A treia etapă s-a desfăşurat între cele două războaie, după un concept
american: apariţia magazinelor populare, care pun accent pe un
asortiment restrâns de articole nealimentare, cu viteză de rotaţie foarte
mare.
Dezvoltarea lor a fost favorizată de conjunctura economică dintre cele două războaie mondiale când
criza existentă a forţat consumatorii să recurgă la reducerea cheltuielilor de consum.
Primul magazin de acest tip a fost deschis în anul 1879, în S.U.A., de către Woolworth cu
emblema "Five and ten" (preţuri unice de 5 şi 10 cenţi la toate produsele din ofertă) şi a fost urmat în
scurt timp de numeroase alte firme, atât din S.U.A., cât şi din Europa. Deşi în timp sistemul s-a
modificat trecându-se la o diversificare a preţurilor, principiul a rămas acelaşi: vânzarea la preţuri
reduse a unor produse obişnuite.
Magazinele populare se caracterizează prin intermediul următoarelor particularităţi:
 centrul de atracţie este constituit de raionul alimentar care este foarte bine aprovizionat şi
practică preţuri mult mai reduse decât în comerţul cu amănuntul;
 celelalte standuri conţin o gamă relativ redusă de produse: există un număr maxim de 7000
-10000 de articole, în timp ce în cadrul magazinului universal se comercializează peste 250.
000 de referinţe;
 este utilizată vânzarea cu autoservire ;
 serviciile pentru clientelă sunt puţin dezvoltate, manifestându-se însă tendinţa de creştere a
acestora;
  suprafaţa de vânzare se încadrează în general între 600-800 mp, existând de asemenea tendinţa
de extindere.
"Populare" la început, în sensul că se adresau unei clientele modeste, acest tip de magazine
dovedesc în prezent că merită un nume mult mai prestigios. Diversificarea sortimentului comercializat,
amplificarea serviciilor practicate sunt doar câteva dintre tendinţele manifestate de magazinele
populare în ultimii ani, caracteristici care le conferă competitivitate şi le fac la fel de atractive pentru
clienţi ca şi până acum.

IV. A patra etapă caracterizează anii ’50 în Statele Unite, prin apariţia
supermagazinelor cu profil dominant alimentar, care practică
autoservirea, cu locuri de parcare puse la dispoziţia clienţilor.
Apariţia autoservirii a constituit elementul de bază al politicii
supermagazinelor şi hipermagazinelor facilitând viaţa clienţilor deveniţi
consumatori, atraşi de câştigul de timp şi libertatea procurate prin această nouă formă de
vânzare.
Caracterizată prin faptul că toate fazele actului de vânzare (întâmpinarea clientului, prezentarea
produsului, argumentarea, efectuarea de vânzări complementare şi chiar transportul mărfurilor la
domiciliu) se realizează fără vânzător, autoservirea prezintă următoarele particularităţi:
 circulaţia liberă a clienţilor în cadrul spaţiului de vânzare;
 etalarea mărfurilor pe rafturi accesibile clienţilor, realizându-se astfel o vânzare vizuală;
 efectuarea plăţii tuturor cumpărăturilor printr-o singură operaţie la casele de marcat amplasate
la ieşirea din magazin ( raion);
 absenţa vânzătorilor, precum şi a modalităţilor de prezentare tradiţionale;
 importanţa acordată modului de ambalare a produselor, vânzărilor promoţionale şi reclamelor,
reînnoite cel puţin o dată pe săptămână;
 gruparea articolelor înrudite din punctul de vedere al gradului de utilizare.
Strâns legată de primul tip de magazin care a utilizat-o (supermagazinul), autoservirea prezintă
următoarele avantaje majore pentru clienţi:
selectarea liberă a mărfurilor fără să existe constrângeri din partea vânzătorului, clienţii
având posibilitatea să compare nestingheriţi preţurile şi eventual să revină asupra
deciziei de cumpărare a articolelor selectate;
prin vizualizarea mărfurilor în cadrul raioanelor pe măsura înaintării consumatorilor în
spaţiul de vânzare pot fi sugerate în mod simplu produsele necesare acestora;
economisirea timpului clienţilor.
 Din punctul de vedere al firmei comerciale ce utilizează autoservirea, ca principal avantaj se
distinge sporirea cifrei de afaceri, îndeosebi datorită creşterii volumului cumpărăturilor de impuls, dar
şi a practicării unor preţuri inferioare în raport cu cele practicate de comercianţii tradiţionali.
Deşi autoservirea nu reprezintă o formă de comerţ, constituie fără îndoială inovaţia care a
stat la baza celor mai performante modalităţi de distribuire a mărfurilor în secolul trecut şi în
prezent.
Implementarea şi extinderea sa în cadrul punctelor de vânzare a generat:
 adoptarea a noi tehnologii comerciale - standardizări ale echipamentelor comerciale,
 extinderea merchandising-ului vizual,
 dezvoltarea sistemelor de codificare a mărfurilor şi a scanner-elor etc.

V. A cincia etapă, la începutul anilor ’60, apariția centrelor comerciale

independente care concentrează sub acelaşi acoperiş mai mulţi
comercianţi independenţi sau firme specializate în prestarea unor
servicii.
Deşi primul centru comercial a fost înfiinţat în 1938 la New Jersey, aceste centre
s-au dezvoltat îndeosebi după al doilea război mondial având drept obiectiv major asigurarea dotărilor
comerciale necesare locuitorilor marilor oraşe. Treptat, serviciile s-au diversificat prin orientarea către
distracţie şi petrecerea timpului liber, ceea ce a dus la creşterea atracţiei comerciale şi în acelaşi timp a
mărimii centrelor.
Apariţia şi dezvoltarea centrelor comerciale în S.U.A. şi apoi în întreaga lume s-au datorat în
principal următoarelor motive:
 abandonul între cele două războaie mondiale a centrelor oraşelor de către clasele înstărite,
urmate de clasele de mijloc. Deci, magazinele s-au orientat către aceleaşi zone, amplasându-se
la periferia marilor oraşe în locuri rezervate exclusiv activităţii comerciale. Ulterior, creşterea
populaţiei din mediul rural şi suburbiile unor mari oraşe europene, îndeosebi din Franţa, a
favorizat şi în aceste zone dezvoltarea comercială a centrelor comerciale periferice;
 dezvoltarea automobilului care a permis reducerea timpului necesar parcurgerii unor distanţe
mai mari şi efectuarea cumpărăturilor grupate indiferent de volumul sau greutatea lor.

VI. A şasea etapă este declanșată de e extinderea comerţului electronic.

Deşi existent de peste 30 de ani, comerţul electronic cunoaşte în prezent
o amploare deosebită ca urmare a înlocuirii treptate a tranzacţiilor de tip
tradiţional cu tehnologii moderne de informaţii.
 Prezentarea avantajelor conferite de comerţul electronic, trebuie făcută în dublu sens. Astfel, din
punct de vedere al cumpărătorului principalul avantaj îl reprezintă economisirea timpului necesar
tranzacţiei, în timp ce din punctul de vedere al firmelor ce utilizează acest tip de comerţ, se disting
următoarele avantaje:
 creşterea substanţială a vitezei de comunicare;
 sporirea considerabilă a eficienţei;
 reducerea unor costuri (cu poşta, mesageria, cu corespondenţa în general);
 consolidarea relaţiilor cu partenerii de afaceri: furnizori şi clienţi;
 extinderea capacităţii de atragere a noi clienţi;
 modalitate rapidă şi comodă de furnizare a informaţiilor despre o firmă şi produsele sale prin
intermediul unor site-uri web;
 existenţa unor canale alternative de vânzare.
Cunoscut în principal prin intermediul magazinelor virtuale care pot fi vizitate într-un timp scurt
de un număr ridicat de consumatori, comerţul electronic a cunoscut de-a lungul timpului mai multe
stadii de dezvoltare şi tehnologii aplicabile, corespunzătoare implantării următoarelor tipuri principale
de sisteme electronice şi video:
a) apariţia videotextului, tehnică de transmitere şi prelucrare a informaţiilor prin intermediul
liniilor telefonice sau de cablu şi redare vizuală a acestora pe televizor sau pe un terminal de calculator
al unui abonat. Videotextul reprezintă, de fapt, denumirea generică aplicată tuturor sistemelor
proiectate în vederea informării consumatorilor la domiciliu. Prin intermediul acestui sistem,
consumatorii pot comunica de la distanţă cu o firmă de comerţ care ca urmare gestionării unei baze de
date permite prezentarea unui videocatalog şi selectarea de către consumatori a produselor dorite prin
intermediul instrucţiunilor videotext.
b) Videodiscul reprezintă, de asemenea un sistem electronic interactiv compus din discuri laser
conţinând un volum amplu de informaţii, imagini colorate şi animate (în mişcare), texte şi sunete care
pot fi vizualizate pe un televizor la domiciliu sau chiar în incinta magazinelor. Unul dintre promotorii
acestui sistem, 1-a reprezentat renumitul lanţ de magazine universale Sears, ale cărui videocataloage în
stadiul experimental conţineau demonstraţii ale produselor, prezentări de modă şi reclamele Sears
televizate.
c) Videologurile au reprezentat următoarea etapă de evoluţie a cumpărăturilor pe bază de catalog
prin prezentarea acestuia sub forma unor benzi video procurate de către consumatori în mod gratuit sau
în schimbul unei taxe cu care este creditat pentru orice cumpărătură.
c) Promovarea prin cablu constă în transmiterea de către comercianţi pe ecranele televizoarelor
a unei mare diversităţi de informaţii ( etalări de produse şi modul de utilizare a acestora, prezentări de
modă etc). Prin intermediul acestui sistem, telespectatorii pot achiziţiona produsele prezentate şi
efectua plata dintr-un cont bancar sau printr-o carte de credit prin utilizarea unui dispozitiv specific.
Prezentarea videocataloagelor prin cablu poate fi realizată în cadrul emisiunilor televizate la anumite
intervale orare sau la cererea expresă a persoanelor interesate în obținerea informaţiilor şi
achiziţionarea unor produse.
d) Utilizarea sistemelor video în interiorul magazinului are în vederea furnizarea unor
răspunsuri anterior înregistrate la întrebările puse în mod frecvent de către consumatori, prezentări de
demonstraţii prin videocasete, reclame etc.
Un exemplu în acest sens este prezentat în caseta următoarea. Creată de Magister Software,
aplicaţia InfoTouch, din magazinul BricoStore, este un sistem interactiv de comunicare care prezintă
informaţii cu privire la raioanele magazinului, permite căutarea articolelor în catalogul de produse,
afişarea descrierilor şi vizualizarea fotografiei articolului respectiv. Identificarea clienţilor şi afişarea
detaliilor cu privire la punctajele promoţionale acumulate de aceştia sunt realizate prin intermediul
cârdului de fidelitate.

3. Componente secvențiale ale procesului tehnologic dintr-un magazin

Procesele tehnologice reprezintă totalitatea operaţiilor, activităţilor
concomitente sau succesive necesare obţinerii produsului tehnologiei comerciale.
Poate fi definit şi drept etapă a unui flux tehnologic.
Procesele tehnologice pot fi grupate în funcţie de mai multe criterii, dintre care
semnificative sunt următoarele:
a) din punct de vedere al importanţei, procesele pot fi :
 principale,
 secundare.
În cazul magazinului, procesele care se desfăşoară în cadrul magazinului, fac parte din categoria
proceselor principale, spre deosebire de depozite în cadrul cărora toate procesele care au ca obiect
marfa sunt principale, iar cele referitoare la primirea, recepţia şi circulaţia ambalajelor sunt procese
secundare.
b) în funcţie de nivelul tehnic se disting procese:
 manuale,
 mecanizate,
 automatizate
 şi robotizate;
b) din punct de vedere al modului de desfăşurare în timp, procesele pot fi:
 continue,
 discontinue
  combinate.
Un proces este continuu atunci când desfăşurarea activităţilor, respectiv funcţionarea instalaţiilor
este continuă; întreruperile apărând numai în perioadele de revizii, reparaţii capitale sau verificări de
gestiune;
c) în funcţie de conţinut, procesele tehnologice se grupează în procese:
 de bază,
 auxiliare
 de deservire.
Prin intermediul proceselor de bază se asigură condiţiile necesare punerii în operă a utilităţii
bunului sau serviciului. Procesele auxiliare sunt reprezentate de acele procese care asigură condiţiile
necesare desfăşurării proceselor de bază, în timp ce procesele de deservire se referă la întreţinerea,
repararea mijloacelor de muncă, echipamentelor şi instalaţiilor, precum şi la controlul calitativ şi
deplasarea spaţială a bunurilor şi obiectelor muncii.
Fiecare proces tehnologic se realizează prin mai multe metode tehnologice, subîmpărţite în
procedee tehnologice. Metodele tehnologice indică schimbări esenţiale necesare realizării produselor,
precum transferul de proprietate la aprovizionare, transformarea sortimentului industrial în sortiment
comercial la stocare şi, de asemenea, transferul de proprietate la vânzare, proces în cadrul căruia uneori
apar şi modificări fundamentale de altă natură, cum ar fi anumite segmentări, porţionări etc.
Procedeele tehnologice indică modul concret şi mijloacele tehnice prin intermediul cărora se
realizează procesele tehnologice. În comerţ principalele procese care au loc sunt: aprovizionarea,
stocarea şi vânzarea.
Fluxul tehnologic, următoarea componentă a secvenţială a tehnologiei comerciale, reprezintă
succesiunea logică a proceselor de transformare a materiilor prime în produse. Se mai poate defini ca
fiind o succesiune logică a diferitelor categorii de operaţii exercitate asupra obiectului muncii.
Schema tehnologică reprezintă:
a) totalitatea utilajelor, mijloacelor de muncă solicitate de metodele/procedeele dintr-un flux
tehnologic;
b) succesiunea mijloacelor necesare executării operaţiilor prin intermediul cărora se realizează
procesele tehnologice.
În comerţ, schema tehnologică trebuie să răspundă cerinţelor a trei fluxuri: fluxul mărfurilor,
clienţilor şi personalului.
 Componentele secventiale ale procesulului tehnologic dintr-un magazin.
         Procesul tehnologic al unui magazin este considerat un sistem de activități principale si
secundare, mai mult sau mai puțin continue, desfășurate simultan sau succesiv.
Procesele principale se desfășoară în sala de vânzare si sunt reprezentate de toate activitățile
care contribuie în mod direct la desfacerea mărfurilor. Procesele secundare se desfășoară în spatiile
auxiliare ale magazinului si sunt reprezentate de activități conexe, de susținere, facilitare a celor din
prima categorie.
I. PROCESE SECUNDARE
   a. Recepția mărfurilor
  - preluare de la furnizori;
- dezambalarea;
- verificarea documentelor însoțitoare,
- identificarea mărfurilor;
- controlul cantitativ (numărare, cântărire) si calitativ (integral sau prin sondaj);
  b.   Depozitarea mărfurilor
 - așezare în rafturi, pe palete, în stive;
- conservare (păstrare)
-  manipulare si transport;
c. Pregătirea mărfurilor pentru vânzare
-  sortare;
- porționare;
- prelucrare;
- cântărire;
-  preambalare si ambalare;
-  marcarea prețului;
-  ștergere de praf;
- montare și alte operații care asigura utilitatea produsului
-  transportul mărfurilor în sala de vânzare;
II. PROCESE PRINCIPALE
a. Prezentarea si vânzarea mărfurilor
- repartizarea sortimentului în sala de vânzare;
- expunerea mărfurilor pe mobilier;
- marcarea preturilor la locul de amplasare pe mobilier;
- oferirea de consultanta;
- demonstrații practice la locul de vânzare;
- (uneori) întocmirea, atașarea bonurilor de plata;
b. Încasarea si eliberarea mărfurilor
-  transportul mărfurilor spre casă;
- înregistrarea preturilor;
- calcularea sumei de plată;
- primirea contravalorii mărfurilor;
-  ambalarea si eliberarea mărfurilor;
III. PROCESE SECUNDARE
a. Circulația ambalajelor goale
- preluarea ambalajelor de la clienți;
- restituirea sumei de garanție;
- gruparea pe tipuri de ambalaje (cutii, cartoane, recipiente, etc);
- transportul ambalajelor.

  Proiectarea tehnologiei comerciale urmărește:

 stabilirea celor mai adecvate soluții pentru vehicularea, păstrarea, depozitarea și pregătirea
mărfurilor pentru vânzare;
 alegerea celor mai raționale forme de desfășurare a acestora (în special forme de expunere si
vânzare a mărfurilor);
 determinarea necesarului de utilaje comerciale în funcție de asortimentul de mărfuri si formele
de vânzare practicate;
 asigurarea unui raport judicios între efectivul personalului comercial si cel al vizitatorilor
magazinului, pe de o parte si între utilajele comerciale si specificul mărfurilor comerciale pe de
alta parte.

 Componentele secvențiale ale procesul tehnologic comercial dintr-un depozit

             Tehnologia comerciala a unui depozit este reprezentata de ansamblul proceselor, mijloacelor
materiale si umane cu ajutorul cărora se desfășoară recepția, formarea asortimentului comercial,
manipularea și păstrarea mărfurilor. O tehnologie eficienta, raționala trebuie să conducă la o înaltă
productivitate a muncii, în condiții optime de munca pentru lucrători, concomitent cu asigurarea
aprovizionării rapide cu mărfuri a comercianților detailiști, în cantitățile și structura sortimentală
necesare consumului populației din fiecare zona.
         Procesul tehnologic al unui depozit comercial este format din activități principale si
secundare. Activitățile principale se desfășoară în cadrul (în legătura directa) incintei de depozitare.
I. PROCESE PRINCIPALE
a. Primirea mărfurilor:
-       aducerea mijlocului de transport la rampa de descărcare;
-       verificarea documentelor însoțitoare;
-       descărcarea mărfurilor;
b. Recepția mărfurilor:
-       identificarea mărfurilor;
-       confruntarea cu specificațiile din facturi, contracte;
-       controlul cantitativ (numărarea, măsurarea, cântărirea, etc);
-       controlul calitativ (sondaj sau integral);
-       întocmirea documentelor de intrare a mărfurilor eventual a proceselor-verbale privind
neconcordantele fata de specificațiile din documente;
-       păstrarea în custodie a mărfurilor necorespunzătoare calitativ până la rezolvarea litigiilor cu
furnizorii;
-       (eventual) trimiterea mostrelor de produse si a documentelor  specificative (cantități, preturi,
modele, mărimi, culori, desene către spatiile în care are loc primirea clienților, purtarea negocierilor,
încheierea tranzacțiilor;
b. Depozitare – păstrare - vânzare:
- formarea unitarilor de depozitare paletizare;
- așezarea mărfurilor paletizare în celulele de stelaj;
- așezarea mărfurilor vrac în stive, grămezi;
- conservarea (păstrarea) mărfurilor;
- primirea comenzilor de la beneficiari;
- formarea comenzilor;
  - întocmirea avizului de expediție;
c. Expediția mărfurilor:
-       distribuția loturilor de mărfuri categorii: beneficiari, rute de transport, zone de distribuție;
-       predarea loturilor centralizate beneficiarilor;
-       încărcarea în mijloacele de transport;
-       predarea documentelor semnate de beneficiari compartimentului financiar.
II. PROCESE SECUNDARE
a. Primirea, recepția si restituirea ambalajelor de transport aparținând furnizorilor si a ambalajelor
recuperabile:
-       primirea, recepția, sortarea ambalajelor de transport (returnabile) de la furnizori (containere, palete,
lăzi, etc);
-       (eventual) recondiționarea și restituirea ambalajelor de transport;
-       primirea, recepția, sortarea, recondiționarea ambalajelor proprii (recuperabile);

Cerințe ale proiectării tehnologiei comerciale

          Proiectarea tehnologiei comerciale consta în delimitarea, planificarea, stabilirea modului de
desfășurare a activităților necesare pentru realizarea produsului comercial în concordanta
cu  particularitățile unității.
           Reperele procesului de proiectare a tehnologiei comerciale:
 caracteristicile tehnico - constructive inclusiv amplasarea punctelor fixe ale construcției
(intrări, ieșiri, scări, lifturi) si amplasamentul unității;
 mărimea și structura vânzărilor existente sau previzionate;
 dimensiunea si structura sortimentului comercial;
 formele de vânzare;
 caracteristicile sălii de vânzare, modul de implantare a raioanelor (unul sau mai multe nivele);
 gradul de încărcare cu mărfuri pe mp suprafața de vânzare sau de depozitare;
 raportul dintre suprafața de vânzare totala, suprafața ocupata la sol de mobilier si cea de expunere a
mărfurilor;
 numărul și structura personalului comercial,  cerințele antropometrice privind organizarea
locurilor de munca;
 dispozițiile si deciziile legale cu privire la protecția împotriva incendiilor si asigurarea
securității muncii.