Sunteți pe pagina 1din 15

Cuprins

I. Introducere.Politica monetară

II. Orientări ale politicii monetare în România

III. Reforma instituțională în sprijinul politicii monetare


III.1. Obiectivele politicii monetare a Băncii Naționale a României
III.2. Obiectivele intermediare ale politicii monetare
III.3. Obiectivele operaționale ale politicii monetare

IV. Instrumente de politică monetară


IV.1. Instrumente directe de politică monetară
IV.2. Instrumente indirecte de politică monetară

V. Studiu de caz pe exemplul României anii 2007-2009

VI. Concluzie

VII. Bibliografie

1
I. Introducere.Politica monetară

Actualitatea subiectului analizat. În condițiile în care celelalte pârghii economice


erau, practic, imposibil de utilizat, politica monetară s-a dovedit a fi singura în măsură să ducă
la îndeplininirea măsurărilor de stabilizare, chiar dacă aceasta, la început, s-a făcut cu destul
de multe eforturi.
Scopul prezentului proiect constă în:
• cercetarea bazelor teoretice și metodologice ale politicii monetare ca o totalitate
a formelor de organizare a relațiilor financiare;
• cercetarea bazelor analizei și gestiunii stabilității financiare;
• determinarea influenței diverselor elemente ale mecanismului financiar;
• elaborarea unui sistem de măsuri privind gestiunea stabilității monetare;
• elaborarea recomandărilor practice privind perfecționarea politicilor monetare
actuale.

Subiectul: Politica Monetară a BNR-ului în perioada anilor 2007-2009.

Structura și volumul lucrării: Lucrarea constă din introducere, trei capitole, concluzii,
bibliografie. Este expusă pe 16 de pagini și cuprinde 6 grafice și trei figuri.
În introducere se fundamentează actualitatea temei, se determină scopul de bază al
proiectului, se examinează conținutul structural al lucrării.
În capitolul I ” Orientări ale politicii monetare în România ” se examinează
concepțiile privind orientarea politicii monetare.
În capitolul II ” Reforma instituțională în sprijinul politicii monetare ” se arată
principalul obiectiv urmărit care este constituirea Băncii Centrale ca bancă de sine stătătoare.
În capitolul III ” Instrumente de politică monetară ” se evidențiază utilizarea unui set
de instrumente prin intermediul cărora Banca Centrală să-și exercite influența la nivelul
economiei.

Cuvinte cheie: politică monetară, mecanism financiar, instrumente monetare, agregate


monetare, inflație, curs valutar, cerere și ofertă de monedă, masă monetară, investiții, credit,
rata rezervelor obligatorii, dobândă, scadență, preț, active financiare.

”Politica monetară constituie un demers complex și subtil. În această lume cunoștințele


solide ale specialiștilor bancari se asociază cu finețea unor observații sociologice și
psihologice. Toate, dublate de experiență li de spirit creator. Ne confruntăm de prea multe ori
cu un fenomen pe care economiștii îl numesc ”iluzie monetară”: convingerea că sporurile
câștigurilor salariale sunt benefice, chiar dacă prețurile cresc”.1

1
Isărescu, Mugur, Economia românească în perspectiva anului 2000:Piața și politica valutară în România, Banca
Națională a României, 1999, pag15

2
Ceea ce trebuia să se realizeze, în definitiv, în plan monetar, era restabilirea încrederii în
propria monedă, în condițiile în care economia în tranziție este, de cele mai multe ori,
confruntată cu o puternică dolarixare.

II. Orientări ale politicii monetare în România


Experiențele acumulate în ceea ce privește politica de macrostabilizare, în condițiile
manifestării unui puternic fenomen inflaționist, arată că eficiența politicii de macrostabilizare
este generată de respectarea a două condiții esențiale:
• stabilirea cu prioritate a unui obiectiv fundamental de politică de
macrostabilizare, în jurul acestuia urmând a se contura celelalte obiective;
• atribuirea politicii monetare a rolului specific economiilor de piață și anume
acela de a asigura stabilitatea nivelului general al prețurilor.
În fond, aceste două condiții se pot suprapune, în sensul că obiectivul central al politicii
de macrostabilizare să fie asigurarea stabilității prețurilor, rolul central în asigurarea acestuia
revenind politicii monetare.
Intervențiile autorității monetare se manifestă, pe de o parte, la un nivel strategic
(specific, în fond, nivelului macroeconomic, deoarece prin măsurile adoptate, se are în vedere
realizarea obiectivelor finale ale politicii macroeconomice) și la un nivel tactic.

Figura 1 Structura politicii monetare (cazul general al economiilor contemporane)

3
Figura 2 evidențiază obiectivele politicii monetare a Băncii Naționale a României,
precum și instrumentele ce stau la baza atingerii obiectivelor propuse.

Figura 2 Structura politicii monetare în cazul României

Dacă obiectivele fundamentale sunt localizate la nivel macroeconomic și vizează, în


definitiv, influențarea economiei în ansamblul său, obiectivele intermediare vizează șinte ce
pot fi localizate la nivelul sistemului bancar. Toate aceste ținte nu pot fi supuse acțiunii
directe de influențare exercitată prin măsurile de politică adoptate de autoritatea monetară .
Pentru a realiza toate aceste obiective, Banca Centrală își stabilește țintele operaționale care se
află cel mai aproape de intervențiile sale, operaționalizarea acestor ținte fiind rezultatul
utilizării celor mai moderne instrumente de care dispune, de preferință instrumnente cu
acțiune indirectă asupra variabilelor macroeconomice.

III. Reforma instituțională în sprijinul politicii monetare


Pentru a putea realiza acest angrebaj de interdependențe și influențe, reprezentat tocmai
de aplicareamăsurilor de politică monetară, era necesar un cadru instituțional care să
favorizeze succesul acestor măsuri.
Principalul obiectiv urmărit în această direcție viza constituirea Băncii Centrale ca bancă
de sine stătătoare, care să-și asume responsabilitățile în planul elaborării și aplicării politicii
monetare. Chiar în primul an de tranziție este posibil acest lucru prin separarea funcțiilor
comercială și de Bancă Centrală ale Băncii Naționale:
• Banca Națională a României a devenit Banca Centrală;

4
• Banca Comercială Română a preluat funcțiile comerciale ale BNR, devenind
astfel, bancă de depozit.
III.1. Obiectivele politicii monetare a Băncii Naționale a României
Exercitarea influenței politicii monetare asupra economiei se poate realiza numai în
măsura în care obiectivele de politică monetară stabilite sunt atinse prin măsurile adoptate.
Exercitarea unei influențe asupra economiei presupune o înlănțuire de obiective care să
permită Băncii Centrale, prin acțiunile întreprinse, să ajungă la obiectivul final.
”Vârful de lance” al politicii monetare este reprezentat de obiectivul fundamental care,
după cum am mai precizat, este obiectivul final al politicii macroeconomice. Pentru a
influența ansamblul economiei, Banca Centrală trebuie să acționeze, direct sau indirect,
asupra acelor domenii pe care le poate influența, de aici generându-se, mai departe, influența
la nivelul întregii economii.

III.2. Obiectivele intermediare ale politicii monetare


Prin intermediul obiectielor, trebuie să se realizeze, în definitiv, prezentarea direcțiilor
de acțiune ale Băncii Centrale în ceea ce privește măsurile de politică monetară.”Brunner și
Meltzer defineau problema obiectivelor intermediare ca o problemă de delegare a unei
strategii optime care să conducă politica monetară în condiții de incertitudine și de
înregistrare de lag-uri în ceea ce privește obținera de informații despre obiectivele
fundamentale ale politicii”2. Obiective intermediare de politică monetară sunt:
• Cursul valutar;
• Rata dobânzii de piață;
• Agregatele monetare;
• Nivelul creditului din economie;
• Prețul altor active financiare.
III.3. Obiectivele operaționale ale politicii monetare
Realizarea obiectivelor stabilite prin programul de politică monetară depinde tocmai de
tactica adoptată de Banca Centrală în această direcție; altfel spus, de obiectivele operaționale
pe care, prin intermediul acțiunii exercitate prin folosirea instrumentelor de politică monetară,
le poate influența în mod direct, variația acestora generând modificări la nivelul principalelor
variabile monetare din economie care, mai departe, influențează economia în ansamblul său.
De-a lungul timpului, în cadrul țintelor operaționale s-au inclus:
• Controlul creditului;
• Controlul ratei dobânzii pe termen scurt de pe piața interbancară;
• Controlul bazei monetare.

2
Friedman, Benjamin M”Target, instruments and indicators of monetary policy”, Journal of Monetary
Economics, nr.1. 1975, pag 456

5
IV. Instrumente de politică monetară
Aplicarea măsurilor de politică monetară necesită utilizarea unui set de instrumente prin
intermediul cărora Banca Centrală să-și exercite influența la nivelul economiei. Clasificarea
instrumentelor de politică monetară în instrumente directe și indirecte este preztată mai jos:
VII.1. Instrumente directe de politică monetară
Se consideră că adoptarea acestui instrument este determinată de mai multe motive,
printre care:
• Ușurința aparentă de implementare a acestui instrument;
• Percepția relativă legată de acuratețea cu care pot fi realizate obiectivele
monetare și cele legate de credit;
• În condițiile unei piețe cvasiinexistente sau în curs de dezvoltare, ca de altfel și
ale unei Bănci Centrale în curs de restructurare, s-a dovedit a fi cel mai eficient
instrument de politică monetară la momentul respectiv;
IV.2. Instrumente indirecte de politică monetară
Exercitarea rolului efectiv de Bancă Centrală de către autoritatea monetară este legată și
de modul în care aceasta reușește să imprime, în plan monetar, direcția dorită prin intermediul
acelor instrumente de politică monetară care să genereze influențe asupra pieței, și nu direct
asupra instituțiilor monetare din cadrul acesteia: altfel spus , eficiența politicii monetare este
legată de capacitatea Băncii Centrale3 de a stabili mixul de instrumente indirecte care să
conducă la atingerea obiectivelor finale al politicii macroeconomice.

Figura 3 Structura instrumentelor de politică monetară


Studiu de caz pe exemplul României anii 2007-2009
3
Ghizari, Iota Emil, Obiective ale politicii monetare în România, Academia Română, Institutul Național de
Cercetări Economice, București, 1999

6
Perioada intrărilor masive de capitaluri.
Una dintre cauzele care au condus la intrări masive de capital în economiile emergente
în ultima perioadă a fost lichiditatea abundentă. Lichiditatea abundentă în economiile
dezvoltate a făcut ca ratele dobânzii să se mențină la niveluri joase și volatilitatea pe piețele
financiare să se reducă. Mai mult, în ciuda abundenței de lichiditate, creșterea economică în
țările avansate a încetinit în ultimii ani, randamentele în multe industrii scăzând la niveluri
relativ joase.

În România, aceste intrări au fost mari în perioada 2004-2008. Perspectiva economică


bună oferită de aderarea la o uniune economică a fost o altă cauză majoră a creșterii intrărilor
concomitente de capitaluri în multe țări. Este cazul țărilor care au aderat la Uniunea
Europeană sau la NAFTA. Investitorii străini au acționat în ipoteza că apartenența la uniune
reprezintă o ancoră care limitează fluctuațiile ratei de schimb, reduce costurile capitalului prin
diminuarea spread-urilor de risc și menține prețurile acțiunilor la niveluri satisfăcătoare. O
detaliere a surselor intrărilor masive de capital în țările Europei Centrale și de Est (ECE) este
oferită de Milesi-Ferretti și Lane (2006).

Intrările de capitaluri străine în România s-au intensificat începând din anul 2004. De la
8,4 procente din PIB în 2004, deficitul contului curent a ajuns la 13,5 procente din PIB în
2007 și la 12,3 procente din PIB în 2008. Datoria externă pe termen mediu și lung a sectorului
privat a crescut de la 12,9 procente din PIB în 2004 la 25,6 procente din PIB în 2008, adică
decirca de 2 ori (Grafic 1).
Grafic 1

Sursa: Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor Publice, Institutul Național


de Statistică

7
Adâncimea financiară a economiei românești în 2004 (măsurată ca M3/PIB) era mică,
de numai 25,6 procente. Intrările masive de capitaluri au mărit valoarea acestui indicator, dar
ea se situează în continuare la un nivel relativ scăzut după standardele economiilor dezvoltate
(34,5 procente din PIB în 2008). Dată fiind adâncimea financiară relativ mică, efectele
intrărilor de capital au apărut rapid și au fost semnificative (Grafic 2).
Grafic 2

Sursa: Banca Națională a României, Institutul Național de statistică

Băncile au devenit dependente de finanțarea externă și dezechilibrele dintre activele în


valută ale companiilor și gospodăriilor și pasivele lor în valută au crescut. În 2004, în sectorul
companiilor, diferența dintre depozitele în valută și împrumuturile în valută era de
aproximativ -5 miliarde lei, iar în martie 2009 această diferență era de 7 ori mai mare (-34
miliarde lei). În sectorul gospodăriilor, diferențele erau de +5 miliarde lei și, respectiv, -28
miliarde lei . Aceste dezechilibre reprezintă una dintre cele mai mari vulnerabilități ale
economiei românești, fiind principalele canale prin care eventuala stopare a finanțării externe
se transferă în deprecierea cursului de schimb.
Grafic 3

Depozitele și creditele în valută

Sursa: Banca Națională a României

8
România a fost imprudentă între anii 2004-2008. În România au fost două cauze pentru
această imprudență, ambele pe deplin explicate în literatura de specialitate. Prima a fost aceea
că decidenții au considerat că „timpurile bune” au venit odată pentru totdeauna, ceea ce
evident însemna că expansiunea cheltuielilor putea fi permanentă. A doua a fost anul electoral
2008, care a amplificat cheltuielile și mai mult. Politica fiscală laxă a cheltuielilor a pus
bazele pentru o contracție fiscală involuntară în eventualitatea scăderii economiei.

Ajustarea macroeconomică după încheierea intrărilor masive de capitaluri


Panta curbelor, reflectând ajustările, depinde în mod direct de anticipările și deciziile
investitorilor străini în legătură cu politicile macroeconomice și structurale. În 2008, criza
financiară mondială a generalizat un sentiment de neîncredere și a crescut aversiunea la risc a
investitorilor în mod semnificativ. Dimensiunea deficitului de cont curent, dependența
băncilor de finanțarea externă, necesarul relativ mare de finanțare externă și raportul ridicat
între creditele în valută și depozitele în valută au făcut din economia României o destinație
riscantă pentru investitori. Calculele au arătat că pentru anul 2009 România ar fi putut avea
un deficit de finanțare estimat între 7,5 și 16 miliarde de euro, depinzând de sentimentul
investitorilor străini și de dorința lor de a reînnoi liniile de finanțare ale băncilor și ale
companiilor private. Acest sentiment negativ s-a reflectat în deprecierea leului în perioada
octombrie 2008 – februarie 2009. În aceste condiții, autoritățile au decis să promoveze politici
care să asigure reduceri minime ale finanțărilor externe ale României.

Încă din decembrie 2008, s-a avut în vedere ca programul economic să fie centrat pe
reducerea deficitului extern atât în sectorul public, cât și în sectorul privat, pe minimizarea
amplitudinii recesiunii, pe evitarea unei crize a ratei de schimb și pe temperarea presiunilor
inflaționiste. Atingerea acestor obiective a făcut necesară conceperea de măsuri de ajustare
care să aducă economia pe o pantă sustenabilă în condiții de minimizare a pierderilor,
inclusiv în termenii ocupării forței de muncă.

În condițiile încheierii bruște a episodului de intrări masive de capital, evoluția cursului


leului a ridicat probleme deosebite. Așa cum, în trecut, intrările de valută au supraapreciat
leul cu mult peste nivelul indicat de factorii fundamentali ai cursului de schimb, reducerea
finanțării externe și incertitudinea au tins să determine deprecieri nejustificate ale leului.

Provocările au fost cu atât mai mari cu cât, în pofida cumpărărilor mari de valută
efectuate în perioada 2005-2007, BNR a reușit doar să atenueze aprecierea nesustenabilă a
leului și nu să o evite în totalitate. Mai mult, creditele în valută au avut o dinamică susținută
și o eventuală depreciere rapidă și excesivă a leului ar fi creat efecte negative în lanș la
nivelul sistemului bancar.

În consecință, în acest context nou, politica băncii centrale privind intervențiile pe piața
valutară a fost ghidată de filozofia conform căreia o volatilitate înaltă a cursului de schimb
este dăunătoare atât pentru obiectivul privind inflația, cât și pentru sănătatea sectorului real și
a celui financiar. O economie emergentă de dimensiuni mici și cu un grad semnificativ de

9
deschidere este expusă permanent pericolului unor mișcări de capital cu potențial
destabilizator la nivelul pieței financiare, mai ales al celei valutare. Intervențiile valutare au
avut în vedere, în primul rând, ca o depreciere excesivă a monedei naționale să fie evitată, iar
nivelul deprecierii și pasul acesteia să fie corelate cu progresele înregistrate în ajustarea
contului curent. În vederea atingerii acestui obiectiv, banca centrală a urmărit evoluția
cursului de schimb real efectiv, în corelație cu presiunile la adresa competitivității externe ce
decurg din derularea negocierilor salariale. În al doilea rând, intervențiile valutare au fost
calibrate în funcție de evoluția rezervelor valutare. Rezervele valutare acumulate în urma
intervențiilor din perioada de supraapreciere, la care s-au adăugat sumele primite în contextul
acordului de finanțare convenit cu FMI, UE și alte instituții financiare internaționale, au
permis băncii centrale să intervină în sprijinul monedei naționale; în pofida intervențiilor
efectuate, rezervele oficiale s-au menținut permanent la un nivel confortabil. Banca centrală
are în vedere nu doar valoarea absolută a rezervelor valutare, ci și indicatorii derivați: rezerva
valutară exprimată în luni de importuri de bunuri ți servicii și raportul dintre rezerva valutară
și datoria externă pe termen scurt au rămas la nivelurile anterioa e sau au cunoscut
îmbunătățiri.
Grafic 4

Rezervele valutare la BNR: indicatori derivați

Sursa: Banca Națională a României, Institutul Național de Statistică

În al treilea rând, mărimea și momentul intervențiilor au fost legate și de controlul


lichidității pe piața monetară, în condițiile în care finanțarea deficitului bugetar s-a realizat, în
anumite perioade, într-o măsură semnificativă prin utilizarea sumelor primite în contextul
acordului de finanțare cu FMI, UE și alte instituții financiare internaționale. BNR a furnizat
lichiditate băncilor prin intermediul operațiunilor de piață , după ce în anii anteriori, pe fondul
excedentului de lichiditate generat de intrările mari de capital, se aflase în postura de debitor
net față de sistemul bancar. Recursul la intervenția valutară în acest scop a fost motivat de
încercarea de a evita inversări temporare ale poziției BNR de creditor față de sistemul bancar,
care ar fi fost de natură să creeze probleme la nivelul mecanismului de transmisie a politicii
monetare.

10
Operațiuni de furnizare de lichiditate
Grafic 5

Sursa: Banca Națională a României

În consecință, se poate afirma că intervențiile valutare au fost utile nu doar pentru


menținerea cursului de schimb într-un interval compatibil cu fundamentele macroeconomice,
ci și pentru gestionarea optimă a lichidității pe piața monetară.

Opțiunea BNR nu a fost singulară, regimul de flotare controlată a monedei naționale


fiind practicat și de alte bănci centrale, iar importanța intervențiilor valutare în instrumentarul
acestora majorându-se după declanșarea crizei financiare globale. Băncile centrale ale țărilor
din Europa Centrală și de Est cu regim de curs flexibil – Cehia, Polonia, România și Ungaria
– s-au pronunțat explicit, într-o declarație comună din februarie 2009, împotriva acceptării
unei deprecieri excesive a monedelor locale – nejustificată în raport cu fundamentele
economice și de natură să creeze mișcări destabilizatoare – și s-au angajat să intervină pentru
a o combate.

În cazul economiei românești, unele ajustări ar fi fost foarte dureroase fără asistență
financiară externă. De exemplu, dacă riscul apariției gap-ului de finanțare s-ar fi materializat
la nivelul maxim anticipat pentru anul 2009, atunci cel mai probabil presiunile de depreciere a
leului ar fi rezultat într-o criză a cursului de schimb, cu efecte negative asupra inflației și
implicit asupra activelor financiare ale populației denominate în lei. Alte ajustări,cum ar fi
diminuarea cheltuielilor publice, inclusiv a celor cu salariile, în condițiile în care în timpul
ciclului de intrări mari de capitaluri acestea ajunseseră la niveluri nesustenabile, ar fi purtat
marca unei credibilități reduse. În acest context, acordurile cu UE și cu FMI au furnizat două
elemente esențiale pentru economia românească: acoperirea deficitului de finanțare externă și
credibilitate.

11
Grafic 6

România

Sursa: BCE, BRI

Importul de credibilitate de la UE și FMI a făcut ca unele finanțări private să nu se mai


reducă sau să se reducă mai puțin. Pe aceste căi, măsurile incluse în acordurile menționate au
asigurat finanțarea economiei românești. Această finanțare s-a reflectat pozitiv în câteva
direcții: investiții relativ mai mari comparativ cu situația în care nu s-ar fi încheiat acordurile;
atenuarea deprecierii și temperarea volatilității cursului de schimb al leului în raport cu euro și
alte valute; semnarea acordului de la Viena, prin care băncile și-au luat angajamentul să
reînnoiască liniile de finanțare și să mențină rate de adecvare a capitalului la niveluri
asigurătorii. În ceea ce privește evoluția viitoare a cursului real efectiv al monedei naționale,
este de dorit stabilizarea acestuia în jurul unui nivel compatibil cu un deficit de cont curent ce
poate fi acoperit confortabil prin investiții străine directe.

Scăderea presiunilor de depreciere a leului și, implicit, o diminuare ceteris paribus a


presiunilor inflaționiste care apar prin intermediul canaluluicursului de schimb, împreună cu
eforturile de consolidare la nivel fiscal au permis băncii centrale să treacă la relaxarea

12
prudentă a politicii monetare, ceea ce va atenua panta de scădere a PIB, fără amplificarea
presiunilor inflaționiste.

Concluzie

Realizarea programului de stabilizare macroeconomică s-a dovedit a fi una dintre


priorităţile autorităţilor în ceea ce priveşte realizarea tranziţiei de la economia centralizată la
cea de piaţă. Puternicele dezechilibre înregistrate la nivel macroeconomic au condus la un
drum anevoios în redresarea economică.Ceea ce este important de menţionat este faptul că
politica monetară, în calitate de componentă principală a politicii macroeconomice, s-a
dovedit a fi ineficiantă ca urmare a slabei recţii a economiei la măsurile adoptate, aceasta şi
datorită lipsei susţinerii celorlalte componente ale politicii de stabilizare.Chiar dacă măsurile
de politică monetară erau orientate în direcţia susţinerii stabilităţii interne sau externe a
monedei naţionale, rezultatele s-au dovedit nu de puţine ori destabilizatoare, inducînd presiuni
şi mai mari la nivelul preţurilor din economie.

Prin complexitatea mecanismelor sale, care de cele mai multe ori cu greu pot fi
controlate şi chiar contractate, inflaţia s-a dovedit cauza principală a dezechilibrelor, factorul
pertubator al economiei în lupta acesteia pentru macrostbilizare.Elaborarea politicii monetare
într-un astfel de cadru era o adevărată piatră de încercare atît pentru autorităţile ce o elaborau,
cît şi pentru economie.Stabilirea obiectivului final al politicii monetare trebuia să evidenţieze
direcţia de acţiune a autorităţilor, fără, însă, a impune implicarea directă pe piaţă.

O primă condiţie pentru realizarea acestui obiectiv era legată de realizarea


restructurării sistemului bancar.Mai departe, dezvolatrea pieţelor monetare şi financiare era în
masură să furnizeze băncii centrale instrumentele în baza cărora să poată realiza un control
dinamic al ofertei de monedă, care să conducă la retragerea excesului de lichiditate din
economie şi, mai departe, la remonetizarea economiei şi, implicit, la reducerea presiunilor
exercitate asupra cursului valutar, presiuni concretizate în deprecierea rapidă a monedei
naţionale.

De facto, politica monetară a BNR joacă rolul central în cadru programului de


macrostabilizare.Imposibilitatea pervizionării evoluţiei economiei româneşti a condus la
implimentarea politicii monetare cu o mare nesiguranţă.Dificultăţi deosebite au apărut în
momentul elaborării programelor de politică monetară.Stabilirea obiectivelor intermediare era
dificil de realizat datorită slabei dezvoltări a pieţei şi a ritmului lent de dezvoltare a acestora,
fapt ce limita numărul variabilelor macroeconomice pe care BNR le putea lua în considerare.

13
Slaba legătură dintre agregatele monetare şi evoluţia PIB din economia românescă a îngreunat
determinarea obiectivului intermediar de politică monetară.Astfel adoptarea ancorei
monetare(devalorizarea controlată a cursului valutar fixat al leului) s-a dovedit a fi singura
soluţie viabilă pentru asigurarea stabilizării macroeconomice.

Pe întreaga perioadă de tranziţie, BNR a încercat să limiteze creşterea nivelului ofertei


de monedă din economie, totodată în condiţiile date ale economiei româneşti a încercat să
asigure o stimulare a cererii de monedă, astfel încît să se elimine fenomenul de devalorizare a
economiei. Controlul agregatelor monetare a fost îngreunat de faptul că cererea de monedă
era foarte volatilă şi orice şoc generat la nivelul economiei manifestîndu-se mult mai puternic
la nivelul cererii de monedă.

Chir dacă în perspectivă se urmăreşte trecerea la ţinerea directă a inflaţiei, BNR


trebie să cunoască anticipat care vor fi modificările la nivelul cererii de monedă, pentru ca
măsurile adoptate să poată conduce la menţinerea ratei inflaţiei în limitele preconizate prin
politică bazată pe ţinta inflaţionistă.În acelaşi timp, această politică monetară trebuie să fie
susţinută şi de o politică fiscală fermă, care să conducă la menţinerea deficitlui bugetar în
limitele impuse de instituţiile financiare internaţionale.În acelaşi timp, BNR trebuie categoric
să excludă monetarizarea deficitului bugetar pe baza cumpărării directe de titluri, chiar dacă
acestea pot fi utilizate pentru sterilizarea masei monetare.Alternativa credem că ar fi
emisiunea a propriilor titluri de către BNR, prin intermediul cărora să poată influenţa
lichiditatea de bani din economie.

Pe de altă parte, politica monetară trebuie să fie susţinută de finalizarea politicii de


restructurare a economiei, impunîndu-se în primul rînd, finalizarea procesului de privatizare şi
eliminarea societăţilor care îşi acoperă pierderile pe baza profitabilităţii altor societăţi.Astfel
spus, trebuie eliminate acele societăţi care nu fac altceva decît să sporească nivelul
arieratelor(implicit, al deficitului cvasifiscal) şi al creditelor neperformante din cadru
sistemului bancar.

14
Bibliografie

 Gheorghe Sandu – “Finante și Piețe financiare ” Editura


Economică,București 2010

 Carmen Năstase – ”Microeconomie concepte fundamentale” Editura


SEDCOM Libris, Iași 2011

 Carmen Năstase – ”Macroeconomie concepte fundamentale” Editura


Didactică și Pedagogică, București 2008

 Revista ”Capital”

 ”Hotărârea CA al BNR pe probleme de politică monetară”

 Bran P. - ”Relații financiare și monetare internaționale” Editura Economică,


București, 1995

 www.worldbank.org

 www.biblioteca.ase.ro

 www.biblioteca.usv.ro

15