Raspunderea juridica a salariatilor

Raspunderea disciplinara

Contractului individual de munca se caracterizeaza prin subordonarea

salariatului fata de angajator. Salariatul este obligat sa respecte normele de
disciplina a muncii deoarece nu se poate concepe o munca, oricare ar fi aceasta,
intr-un sistem determinat de relatii sociale, fara existenta unor norme disciplinare
obligatorii.

In toate cazurile, prerogativa de conducere a angajatorului se transpune in

practica prin posibilitatea acestuia de a da ordine, scrise sau verbale care, daca
sunt legale, trebuie executate de catre salariati. In caz contrar, executand un ordin
ilegal, salariatii vor raspunde disciplinar.

In concluzie, daca se executa un ordin legal, chiar inoportun, atat seful

ierarhic superior cat si salariatii nu vor raspunde disciplinar.

Raspunderea disciplinara este o raspundere specifica dreptului muncii,

izvorata din incheierea contractului individual de munca. Ea are caracter intuitu
personae, deoarece raspunde disciplinar numai salariatul care a savarsit cu
vinovatie o abatere disciplinara, neputand exista o raspundere disciplinara pentru
altul, sau o transmitere a ei mostenitorilor salariatului

Legea reglementeaza in favoarea angajatorului posibilitatea ca atunci cand

salariatul savarseste o abatere disciplinara sa-l poata sanctiona disciplinar.
Rezulta ca savarsirea unei abateri disciplinare constituie, legal, conditia necesara
si suficienta pentru a interveni raspunderea disciplinara.

Conform art. 263 alin. 2 din Codul muncii, abaterea disciplinara este o
fapta in legatura cu munca, constand intr-o actiune sau inactiune savarsita cu
vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale,
regulamentul intern, contractul individual de munca aplicabil, ordinele si
dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

Raspunderea disciplinara poate fi cumulata cu alte forme ale

raspunderii juridice. Daca prin aceeasi fapta, salariatul a incalcat atat normele
de disciplina a muncii, dar i-a produs angajatorului si un prejudiciu material,
raspunderea disciplinara poate fi cumulata cu raspunderea patrimoniala. Tot
astfel, daca salariatul savarseste prin fapta sa o contraventie (prevazuta expres de
lege), dar incalca si normele de disciplina, cele doua forme de raspundere juridica
se pot cumula (raspunderea contraventionala cu raspunderea disciplinara). Daca
salariatul savarseste o infractiune la locul de munca sau in legatura cu munca,
fapta in cauza va constitui si abatere disciplinara. In acest caz, “penalul tine in loc
disciplinarul”; salariatul nu va putea fi sanctionat disciplinar inainte de a se
constata vinovatia lui si de a fi condamnat definitiv potrivit normelor de drept
penal.

Legislatia muncii nu reglementeaza cauzele de neraspundere disciplinara (s

525g65f au de exonerare de raspundere disciplinara). Ca urmare, se aplica, prin
analogie, cauzele de neraspundere penala si in materie disciplinara,
respectiv: legitima aparare; starea de necesitate; constrangerea fizica/morala;
cazul fortuit; forta majora; eroarea de fapt; executarea ordinului legal de serviciu;
din contra, executarea unui ordin vadit ilegal, dat de superiorul ierarhic, nu-l
exonereaza pe salariat de raspunderea disciplinara.

Din randul cauzelor de exonerare prevazute in materie contraventionala,

infirmitatea este retinuta, prin analogie, si in calitate de cauza de neraspundere a
salariatului (in materie disciplinara).

Sanctiunile disciplinare generale (aplicabile tuturor salariatilor),

enumerate exhaustiv in art. 264 din Codul muncii sunt:
     avertismentul scris: reprezinta comunicarea scrisa facuta salariatului prin care
i se atrage atentia asupra faptei savarsite si i se pune in vedere ca, daca nu se
va indrepta si va savarsi noi abateri, va fi sanctionat disciplinar mai grav;
     suspendarea contractului individual de munca pentru o perioada ce nu poate
depasi 10 zile lucratoare, caz in care nemuncind, salariatul nu-si primeste nici
salariul;
     retrogradarea din functie cu acordarea salariului corespunzator functiei in care
s-a dispus retrogradarea, pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile;
     reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%;
     reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere
pe o perioada de 1 – 3 luni, cu 5 – 10%, (fiind vorba aici de salariatul cu
functie de conducere);
     desfacerea disciplinara a contractului de munca.

Amenda disciplinara este interzisa, neputandu-se stabili de catre

angajator.

In toate cazurile, pentru toate categoriile de angajatori, trebuie ca, inaintea aplicarii
sanctiunii disciplinare, sa aiba loc cercetarea disciplinara. Codul muncii precizeaza ca
cercetarea nu este obligatorie in cazul in care ar urma sa se aplice sanctiunea avertismentului
scris. Insa, dispozitiile contractului colectiv de munca unic la nivel national (art. 75 alin. 1)
precizeaza ca si in cazul aplicarii avertismentului scris angajatorul are obligatia de a efectua
cercetarea disciplinara prealabila. In toate cazurile, asa cum am aratat, din comisia de
cercetare a abaterii disciplinare va face parte, fara drept de vot, in calitate de observator si un
reprezentant al organizatiei sindicale al carui membru este salariatul cercetat (art. 75 alin. 2).

Salariatul in cauza trebuie ascultat de comisie si este necesar sa se verifice apararile

acestuia.

In absenta cercetarii disciplinare, sanctiunea disciplinara este nula.

Potrivit Codului muncii, toate sanctiunile disciplinare prevazute de art. 264 se aplica
numai de catre angajator.
 Legea nu enumera, fapta de fapta, abaterile disciplinare, ca in cazul infractiunilor sau
al contraventiilor, deoarece acest lucru, practic, nu este posibil. Ca urmare, alegerea sanctiunii
disciplinare ramane la latitudinea angajatorului, in functie de:

        cauzele si gravitatea faptei;

        imprejurarile in care a fost savarsita;
        gradul de vinovatie a salariatului;
        daca salariatul a avut sau nu si alte abateri;
        urmarile abaterii.

Aplicarea sanctiunii disciplinare se poate face in termen de 30 de zile calendaristice

de la data cand cel in drept (angajatorul) a luat cunostinta de savarsirea abaterii disciplinare,
dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei respective. Valabilitatea deciziei de
sanctionare este conditionata de respectarea ambelor termene in mod cumulativ.

Pentru aceeasi abatere se poate aplica numai o singura sanctiune disciplinara.

Sub sanctiunea nulitatii absolute, conform art. 268 alin. 2 din Cod, decizia de
sanctionare disciplinara trebuie sa cuprinda:

        descrierea faptei;

        precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul
intern sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost
incalcate de salariat;
        motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de
salariat sau motivele pentru care, in conditiile prevazute de
art. 267 alin. 3 (cand salariatul nu s-a prezentat la cercetarea
disciplinara fara un motiv obiectiv), nu a fost efectuata
cercetarea;
        temeiul de drept (textul legal) in baza caruia se aplica
sanctiunea disciplinara;
        termenul in care sanctiunea poate fi contestata;
        instanta judecatoreasca la care sanctiunea poate fi contestata.
 Decizia de sanctionare disciplinara se comunica obligatoriu, in scris,
salariatului in cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte
de la data comunicarii.

Impotriva aplicarii oricarei sanctiuni disciplinare salariatul poate

introduce o plangere la tribunalul in a carui raza teritoriala acesta isi are
domiciliul/resedinta in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii
deciziei de catre angajator.

In afara acestor norme privind raspunderea disciplinara, cuprinse in Codul

muncii, care constituie dreptul comun disciplinar, exista si un drept disciplinar
specific, aplicabil anumitor categorii de salariati, carora li se aplica sanctiuni
specifice.

Raspunderea patrimoniala

A. Raspunderea angajatorului

Pentru a interveni raspunderea angajatorului pentru

prejudiciile cauzate salariatilor sai, trebuie intrunite,

conform art. 269 din Codul muncii, cumulativ, urmatoarele

conditii:

·        sa existe fapta ilicita a angajatorului (fie directa, fiind

savarsita de organele de conducere ale acestuia, fie

indirecta, respectiv savarsita de oricare salariat, in

calitate de prepus al persoanei juridice - angajator);

 ·        salariatul sa fi suferit un prejudiciu material sau/si

moral in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau

in legatura cu serviciul;

·        intre fapta ilicita a angajatorului si prejudiciul

material sau/si moral suferit de salariat sa existe un

raport de cauzalitate.

Culpa angajatorului este prezumata. Dar, prezumtia

de vinovatie a angajatorului este relativa, acesta avand

posibilitatea de a proba ca nu si-a indeplinit obligatiile

izvorate din contractul individual de munca datorita unei

cauze ce nu ii poate fi imputata.

Situatiile cele mai frecvente in care se pune problema

raspunderii patrimoniale a angajatorului, in masura in care

salariatul a fost prejudiciat sunt urmatoarele:

·        instanta sesizata cu o contestatie impotriva

concedierii salariatului constata ca masura dispusa de

angajator este nelegala sau netemeinica si, in

consecinta, dispune acordarea de despagubiri morale

sau/si daune morale;

·        instanta penala constata nevinovatia unui salariat

care – datorita asa-ziselor fapte incompatibile cu

functia detinuta – a fost suspendat din functie (urmare

 a sesizarii organelor de cercetare penala de catre

angajator);

·        intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata

acestuia (totala sau partiala);

·        neacordarea concediului de odihna, total sau partial,

pana la sfarsitul anului calendaristic urmator anului in

care salariatul nu a beneficiat de concediu;

·        impiedicarea sub orice forma a salariatului de a

munci etc.

In ipoteza in care angajatorul raspunde patrimonial

fata de salariatul sau, prejudiciul pe care este obligat sa-l
acopere cuprinde atat paguba efectiv produsa cat si
beneficiul nerealizat.

Din cele de mai sus, rezulta ca – urmare a modificarii

art. 269 din Codul muncii, prin Legea nr. 237/2007 –

angajatorul datoreaza despagubiri atat in ipoteza

prejudicierii materiale a salariatului sau, cat si pentru

eventualele prejudicii morale produse acestuia.

Reglementarea legala nu este insa simetrica, in

sensul ca salariatul – asa cum se va vedea ulterior – nu

raspunde pentru prejudiciile morale pe care le-ar produce

angajatorului sau. Functionarii publici, deoarece raspund

reparatoriu potrivit normelor dreptului comun (dreptul

civil) raspund si pentru prejudiciile materiale si pentru cele

morale.

B. Raspunderea salariatilor

a) Raspunderea patrimoniala a salariatilor, reglementata de art. 270 si

urm. din Codul muncii, poate fi definita ca o varietate a raspunderii civile
contractuale, avand anumite particularitati determinate de specificul raporturilor
juridice de munca. Acestea sunt:

-         este conditionata de existenta si executarea contractului individual de munca;

-         poate avea ca obiect numai repararea prejudiciilor materiale produse
angajatorului;
-         ca regula, nu opereaza prezumtia de culpa;
-         in cazul in care prejudiciul a fost produs de mai multi salariati si nu se poate
stabili gradul de vinovatie al fiecaruia, raspunderea patrimoniala individuala
se stabileste proportional cu salariul sau net;
-         repararea prejudiciului produs de salariati se realizeaza, de regula, prin
echivalent banesc;
-         fata de cauzele de neraspundere patrimoniala din dreptul civil (si comercial)
opereaza in plus si riscul normal al serviciului;
-         stabilirea raspunderii patrimoniale se realizeaza, in absenta acordului partilor,
prin procedura solutionarii conflictelor de drepturi;
-         executarea silita are un caracter limitat;
-         in contract nu se pot insera clauze de agravare a raspunderii salariatului.

b) Elementele raspunderii patrimoniale

Cel care a produs prejudiciul trebuie sa aiba calitatea de salariat al

angajatorului pagubit.
 In situatia in care o persoana presteaza munca pentru angajator, fara a
avea si calitatea de salariat, chiar daca produce un prejudiciu in dauna
angajatorului prin savarsirea unei fapte in legatura cu munca sa, cel vinovat va
raspunde civil fara a fi incidente normele specifice din Codul muncii.

Daca insa angajatorul a fost pagubit de salariatul unui alt angajator, in

cadrul indeplinirii unor atributii de serviciu, nu se pot cere despagubiri de la
salariatul respectiv decat in situatia in care cel in cauza era detasat la angajatorul
pagubit (si raspunderea sa va fi de drept al muncii).

Administratorii societatilor comerciale, daca au produs un prejudiciu,

raspund potrivit regulilor de la mandatul comercial, iar nu conform normelor din
Codul muncii.

Fapta ilicita si personala a salariatului trebuie sa fie savarsita in

legatura cu munca sa.

Fapta salariatului prin care acesta aduce un prejudiciu angajatorului se

considera a fi ilicita in masura in care salariatul nu isi respecta obligatiile de
serviciu astfel cum rezulta ele din lege, contractul colectiv de munca aplicabil,
contractul individual de munca, regulamentul intern sau fisa postului.

Se considera fapta in legatura cu munca (potrivit cerintelor art. 270 alin. 1

Codul muncii) nu numai fapta savarsita in exercitarea propriu-zisa a atributiilor
de serviciu, ci si orice alta fapta care, intr-o forma sau alta, are legatura cu
atributiile de serviciu. Daca insa fapta se produce pe parcursul programului de
lucru dar nu are nicio legatura cu munca, salariatul va raspunde potrivit normelor
dreptului civil.
 In cadrul raspunderii patrimoniale regula o constituie raspunderea
unipersonala, adica salariatul vinovat raspunde individual pentru prejudiciul
cauzat prin fapta sa.

Raspunderea patrimoniala este exclusa ori de cate ori se constata

existenta unor cauze care, potrivit legii, inlatura caracterul ilicit al faptei
salariatului respectiv. Sunt cauze de neraspundere:

        starea de necesitate;

        executarea unei obligatii legale sau contractuale;
        forta majora si cazul fortuit;
        riscul normal al serviciului care cuprinde: riscul normat, respectiv cel
stabilit prin acte normative, inclusiv perisabilitatile si riscul nenormat
stabilit de catre angajator (in sectorul privat).

Prejudiciul reprezinta acea modificare a patrimoniului din cauza

faptei ilicite a salariatului care consta fie intr-o diminuare a activului, fie
intr-o crestere a pasivului patrimonial.

Prejudiciul, in cazul raspunderii patrimoniale a salariatului, trebuie sa fie:

    real – deoarece salariatul raspunde pentru valorile efectiv pierdute din
patrimoniul angajatorului nu si pentru valorile stabilite ca pierdere numai
nominal;
    cert – prejudiciul trebuie sa fie evaluat precis intr-o suma de bani;
    actual – de regula, un prejudiciu este cert in masura in care este si actual, si
un prejudiciu viitor trebuie luat in considerare daca producerea lui este certa;
    direct – sa fie cauzat angajatorului sau;
    material – salariatul neraspunzand si pentru daunele morale1[1];
    sa nu fi fost reparat.

1
 Evaluarea prejudiciului se face, in absenta unor reglementari specifice
potrivit normelor dreptului civil, in raport cu preturile existente la momentul in
care se realizeaza acordul partilor ori in momentul sesizarii instantei de judecata
de catre cel pagubit.

In cazul degradarilor de bunuri, evaluarea pagubelor se face in toate

situatiile tinandu-se seama de gradul real de uzura al bunului astfel:

-         in cazul in care bunul poate fi reconditionat se iau in calcul cheltuielile

aferente acestui scop;
-         daca bunul poate fi revalorificat cu pret redus se va lua in considerare
diferenta dintre pretul bunului respectiv si pretul ce se obtine, ca atare, prin
valorificare sa;
-         daca bunul nu poate fi utilizat decat ca materie prima, se va lua in calcul
diferenta dintre pretul bunului si pretul materiei prime pe care a inlocuit-o spre
a se produce astfel un alt bun.

Raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.

Pentru a exista raspunderea patrimoniala prejudiciul produs in patrimoniul

angajatorului trebuie sa fie efectul faptei ilicite savarsite de salariat in legatura cu
munca sa.

Vinovatia reprezinta elementul subiectiv al raspunderii patrimoniale,

constand in atitudinea salariatului fata de consecintele negative ale faptei
savarsite.

Raspunderea patrimoniala a salariatului este o forma de raspundere

subiectiva; ca urmare, fara constatarea vinovatiei salariatului care a produs
prejudiciul, raspunderea patrimoniala este inadmisibila.

Recuperarea efectiva a prejudiciului de catre angajator se poate realiza:

 - fie pe cale amiabila;

- fie pe calea asumarii de catre salariat a unui angajament de plata scris

prin care recunoaste vinovatia sa si prejudiciul produs;

- fie, in sfarsit, daca primele cai nu sunt posibile, prin intermediul

instantei judecatoresti (in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile
data in favoarea angajatorului).

Conform art. 273 si art. 275 din Codul muncii, suma stabilita pentru
acoperirea daunelor (pe cale amiabila sau judecatoreasca):

- se retine in rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei in

cauza din partea angajatorului;

- ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul net, fara a putea depasi
impreuna cu celelalte retineri – daca acestea exista – jumatate din salariul
respectiv;

- daca acoperirea prejudiciului prin rate lunare nu se poate face intr-un

termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rata de retineri,
angajatorul se poate adresa – dupa cei 3 ani – executorului judecatoresc in
conditiile Codului de procedura civila.

Exista doua ipoteze in care raspunderea salariatilor fata de angajator este

integral civila, neaplicandu-se normele din Codul muncii:

- cand fapta prejudiciabila a fost savarsita fara nici o legatura cu

obligatiile (atributiile) de serviciu;

- cand paguba s-a produs prin savarsirea unei fapte penale.

Raspunderea contraventionala
 Raspunderea contraventionala constituie o forma de raspundere juridica
de sine statatoare care nu face parte din legislatia (dreptul) muncii.

Codul muncii se refera doar la sanctionarea anumitor contraventii, iar nu

la raspunderea contraventionala in ansamblul ei. Exista si o suita de nenumarate
alte contraventii reglementate prin celelalte acte normative apartinand legislatiei
muncii.

Constatarea tuturor contraventiilor se realizeaza, de regula, de Inspectia

muncii si se sanctioneaza cu amenda contraventionala stabilita de actele
normative pentru fiecare caz.

A). Contraventii reglementate de Codul muncii:

a). In legatura cu incheierea contractului individual de munca:

- primirea la munca a persoanelor fara incheierea unui contract individual

de munca potrivit art. 16 alin. 1 din Codul muncii (in forma scrisa, in limba
romana);

- stipularea in contractul individual de munca a unor clauze contrare

dispozitiilor legale.

b). In legatura cu executarea contractului individual de munca:

-         nerespectarea dispozitiilor privind garantarea in plata a salariului minim

brut pe tara;

-         incalcarea prevederilor art. 134 din Codul muncii (referitor la acordarea
zilelor de sarbatoare legala) si art. 137 din Codul muncii (referitor la
compensarea/plata zilelor lucrate de sarbatoare legala);
 -         incalcarea obligatiei prevazute la art. 135 din Codul muncii (de a se
respecta programele de lucru adecvate – stabilite prin hotarare a
Guvernului in zilele de sarbatoare legala – pentru unitatile sanitare si
pentru cele de alimentatie publica);

-         nerespectarea dispozitiilor privind limitele muncii suplimentare;

-         nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repaosului

saptamanal;

-         neacordarea indemnizatiei prevazute de art. 53 alin. 1 din Codul muncii

in cazul in care angajatorul isi intrerupe temporar activitatea, cu
mentinerea raporturilor de munca;

-         incalcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte.

-         incalcarea prevederilor art. 34 alin. 5 din Codul muncii (a obligatiei de a

elibera salariatului un document care sa ateste activitatea acestuia,
vechimea in munca, in meserie si in specialitate).

c) In legatura cu conflictele de munca:

-         impiedicarea sau obligarea, prin amenintari ori prin violente, a unui
salariat sau a unui grup de salariati sa participe la greva ori sa munceasca
in timpul grevei.

B). Contraventii reglementate de alte acte normative:

Cu titlu de exemplu, se pot evidentia urmatoarele:

a). In legatura cu incheierea contractului individual de munca.

 - neinregistrarea in termen de 20 de zile de la data incheierii lor a
contractelor individuale de munca incheiate de angajatori (persoanele fizice;
societatile comerciale cu capital privat; asociatiile cooperatiste; asociatiile
familiale; asociatiile, fundatiile, organizatiile sindicale si patronale; orice alte
organizatii care sunt constituite si functioneaza potrivit legislatiei romane);

-         angajarea de catre operatorii economici a personalului fara examen

medical prealabil si fara confirmarea scrisa a medicului ca locul de munca
sau meseria propriu-zisa nu este contraindicata din punct de vedere
medical pentru salariat;

-         neasigurarea, de catre angajatori, a conditiilor necesare efectuarii

examenului medical la angajare;

-         nerespectarea recomandarilor medicale ca urmare a examinarilor

medicale in vederea angajarii;

-         angajarea unor persoane in locuri de munca in care exista riscul de

transmitere a unor boli, precum: sectorul alimentar, zootehnic, instalatii de
alimentare cu apa potabila, colectivitati de copii si alte unitati de interes
public, fara respectarea normelor in vigoare;

-         incadrarea fara autorizatie de munca a unui strain de catre o persoana

fizica sau juridica din Romania;

-         neincadrarea in munca a persoanelor cu handicap conform pregatirii lor

profesionale si capacitatii de munca, atestate prin certificatul de incadrare
in grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel judetean sau
al sectoarelor municipiului Bucuresti;

-         discriminarea unei persoane pentru motivul ca apartine unei anumite rase,
nationalitati, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate,
 respectiv din cauza convingerilor, varstei, sexului sau orientarii sexuale a
acesteia, intr-un raport de munca si protectie sociala, cu exceptia cazurilor
prevazute de lege, manifestata cu prilejul incheierii raportului de munca;

-         refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja in munca o persoana
pentru motivul ca aceasta apartine unei anumite rase, nationalitati, etnii,
religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate ori din cauza
convingerilor, varstei, sexului sau orientarii sexuale a acesteia, cu exceptia
cazurilor prevazute de lege.

b). In legatura cu executarea contractului individual de munca:

-         mentinerea unei persoane intr-un loc de munca pentru care organele
sanitare au stabilit o contraindicatie medicala temporara sau permanenta
potrivit instructiunilor Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de
Sanse;

-         neluarea masurilor privind programarea salariatilor la controlul medical

periodic potrivit reglementarilor tehnice ale Ministerului Sanatatii Publice
si neurmarirea efectuarii integrale a acestuia;

-         neasigurarea, de catre angajatori, a supravegherii starii de sanatate si a

expunerii profesionale prin servicii medicale de medicina muncii;

-         nerespectarea recomandarilor medicale ca urmare a controalelor medicale

periodice;

-         depasirea in zonele de munca a limitelor admisibile stabilite prin normele

generale de protectia muncii pentru microclimat, cu exceptia cazurilor in
care cerintele sau natura procesului tehnologic impun conditii climatice
speciale;
-         depasirea in zonele de munca a limitelor admise pentru zgomote si
vibratii stabilite, prin normele generale de protectie a muncii;

-         neacordarea materialelor igienico-sanitare, in scopul asigurarii igienei

personale, in completarea masurilor generale luate pentru prevenirea
imbolnavirilor profesionale;

-         neacordarea de catre persoanele juridice si fizice, care utilizeaza in

activitatea lor salariati, a echipamentului individual de protectie pentru
personalul expus riscurilor de accidentare si de imbolnavire profesionala;

-         neanuntarea la directia de sanatate publica teritoriala a cazurilor de boli

profesionale acute si a accidentelor colective de munca de catre
conducerile unitatilor de orice fel;

-         nerespectarea reglementarilor in vigoare privind munca in schimburi, a

timpului de munca, a regimului pauzelor, luand in considerare existenta
unor factori de risc in mediul de munca si capacitatea de adaptare a
salariatilor;

-         repartizarea femeilor gravide in locuri de munca cu expunere la unele

substante chimice, precum: plumb, mercur, sulfura de carbon, benzen si
alte substante chimice toxice, precum si la trepidatii, radiatii nucleare,
ridicare si purtare de greutati si ortostatism prelungit;

-         utilizarea tinerilor sub varsta de 16 ani la efectuarea operatiunilor

manuale de incarcare, descarcare si transport si a tinerilor sub varsta de 18
ani la operatiunile cu materiale si produse periculoase foarte toxice si/sau
explozive;
-         utilizarea tinerilor sub varsta de 18 ani la locurile de vopsit care implica
utilizarea carbonatului bazic de plumb, a sulfatului de plumb sau a
miniului de plumb si a tuturor produselor ce contin acesti pigmenti;

-         nerespectarea de catre conducerile unitatilor cu orice profil de activitate a

masurilor prescrise de organele medicale competente in scopul pastrarii
capacitatii de munca si al prevenirii imbolnavirilor;

-         utilizarea de catre salariati a unui numar de tichete de masa mai mare
decat numarul de zile in care sunt prezenti la lucru in unitate;

-         impiedicarea, in orice mod, de catre un angajator, persoana fizica sau

juridica, a inspectorilor de munca sa isi exercite controlul in limitele
prevazute de lege;

-         refuzul unui angajator, persoana fizica sau juridica, de a aduce la

indeplinire masurile obligatorii, dispuse de inspectorul de munca, la
termenele stabilite de acesta, in limitele si cu respectarea prevederilor
legale;

-         neindeplinirea obligatiei de a pastra si completa carnetele de munca ale

salariatilor de catre inspectoratele teritoriale de munca in a caror raza
teritoriala isi are sediul angajatorul, respectiv de catre inspectoratele
teritoriale de munca in a caror raza teritoriala isi desfasoara activitatea
sediile secundare infiintate de catre angajator;

-         refuzul angajatorului de a permite intrarea in incinta unitatii a

inspectorilor de munca ori de a pune la dispozitie acestora documentele
solicitate;

-         mentinerea in munca a unui strain care nu are autorizatie de munca;

-         nerespectarea cotelor de contributie de asigurari sociale stabilite conform
legii;

-         neachitarea de catre angajator a indemnizatiilor de asigurari sociale care

se suporta din fonduri proprii;

-         neindeplinirea de catre angajatorii care au incadrat in munca, conform

legii, persoane din randul beneficiarilor de indemnizatii de somaj a
obligatiei de a anunta in termen de 3 zile agentiile pentru ocuparea fortei
de munca la care acestia au fost inregistrati;

-         nerespectarea dispozitiilor legale potrivit carora este interzisa orice forma
de discriminare bazata pe criteriul de sex;

-         neindeplinirea de catre angajatori a obligatiei de a informa permanent

salariatii, inclusiv prin afisare in locuri vizibile, cu privire la drepturile pe
care acestia le au in ceea ce priveste respectarea egalitatii de sanse si de
tratament intre femei si barbati in relatiile de munca;

-         neindeplinirea de catre angajatori a obligatiei de a comunica

asiguratorului accidentele soldate cu incapacitate de munca sau cu decesul
asiguratilor;

-         furnizarea de informatii eronate la stabilirea contributiilor datorate sau a

prestatiilor cuvenite – in cazul asigurarii pentru accidente de munca si boli
profesionale - daca fapta nu este savarsita cu intentie;    

-         nedesemnarea de catre angajator a unuia sau a mai multor lucratori

pentru a se ocupa de activitatile de protectie si de activitatile de prevenire
a riscurilor profesionale din intreprindere si/sau unitate;
-         neindeplinirea de catre angajator a urmatoarelor obligatii: de a lua
masurile necesare pentru acordarea primului ajutor si stingerea
incendiilor;

-         nerespectarea de catre angajator a obligatiei de a

transmite reprezentantilor angajatilor: evolutia

recenta si evolutia probabila a activitatilor si situatiei

economice a intreprinderii; situatia, structura si

evolutia probabila a ocuparii fortei de munca in cadrul

intreprinderii, precum si cu privire la eventualele

masuri de anticipare avute in vedere, in special atunci

cand exista o amenintare la adresa locurilor de

munca; deciziile care pot duce la modificari

importante in organizarea muncii, in relatiile

contractuale sau in raporturile de munca, inclusiv

cele vizate de legislatia romana privind procedurile

specifice de informare si consultare in cazul

concedierilor colective si al protectiei drepturilor

angajatilor, in cazul transferului intreprinderii;

-         nerespectarea obligatiei angajatorului de a initia

consultari cu reprezentantii angajatilor;

-         transmiterea cu rea-credinta de informatii incorecte

sau incomplete, de natura a nu permite

reprezentantilor angajatilor formularea unui punct de

 vedere adecvat pentru pregatirea unor consultari

ulterioare;

c). In legatura cu incetarea contractului individual de munca:

-         neindeplinirea de catre angajator a obligatiei de a prezenta carnetele

de munca ale salariatilor la inspectoratele teritoriale de munca, la
incetarea contractelor individuale de munca ale acestora, in vederea
certificarii inscrierilor efectuate;

-         nerespectarea de catre angajatori a obligatiei de a acorda preaviz,

conform prevederilor Codului muncii sau ale contractului colectiv
de munca, salariatilor care urmeaza sa fie disponibilizati;

-         neexecutarea de catre angajatori – in cazul concedierilor colective –

a obligatiei de a instiinta agentiile pentru ocuparea fortei de munca
in vederea adoptarii unor masuri pentru combaterea somajului si
prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri cu
cel putin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de
concediere;

-         neparticiparea salariatilor care urmeaza sa fie disponibilizati – in

perioada preavizului - la serviciile de preconcediere realizate de
agentiile pentru ocuparea fortei de munca ori de alti furnizori de
servicii de ocupare din sectorului public sau privat, acreditati,
selectati de catre acestea, in conditiile legii;

-         nerespectarea prevederilor legale potrivit carora transferul

intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acestora nu poate
constitui motiv de concediere individuala sau colectiva a salariatilor
de catre angajatorul-cedent ori de catre angajatorul-cesionar;
 -         discriminarea unei persoane pentru motivul ca apartine unei anumite
rase, nationalitati, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii
defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, varstei, sexului sau
orientarii sexuale a acesteia, intr-un raport de munca si protectie
sociala, cu exceptia cazurilor prevazute de lege, manifestata cu
prilejul incetarii raportului de munca.

C). In legatura cu negocierea contractului colectiv de munca:

-         neindeplinirea de catre angajator a obligatiei de negociere colectiva;

-         neintroducerea de catre partile contractante – atat la negocierea

contractului colectiv de munca unic la nivel national, de ramura, cat
si la negocierea contractelor colective de munca la nivel de unitati –
a unor clauze de interzicere a faptelor de discriminare si, respectiv, a
unor clauze privind modul de solutionare a sesizarilor/reclamatiilor
formulate de persoanele prejudiciate prin asemenea fapte.

Raspunderea penala

Raspunderea penala, ca forma a raspunderii juridice, este raportul juridic

penal de constrangere, nascut ca urmare a savarsirii unei infractiuni intre stat, pe
de o parte, si infractor, pe de alta parte, constand in dreptul statului, ca
reprezentant al societatii, de a trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica
sanctiunea prevazuta pentru infractiunea savarsita si de a-l constrange sa o
execute, si in obligatia infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se
supune sanctiunii aplicate, urmarindu-se restabilirea ordinii de drept, restaurarea
autoritatii legii.

Legislatia muncii reglementeaza numai acele infractiuni care pot fi savarsite

in legatura cu raporturile de munca.
 A). Infractiuni reglementate de Codul muncii

a). In legatura cu incheierea contractului individual de munca:

-         incadrarea in munca a minorilor cu nerespectarea conditiilor legale de

varsta.

b). In legatura cu executarea contractului individual de munca:

-         neexecutarea unei hotarari judecatoresti definitive privind plata salariilor

in termen de 15 zile de la data cererii de executare adresata angajatorului
de partea interesata;

-         folosirea minorilor pentru prestarea unor activitati cu incalcarea

prevederilor legale referitoare la regimul de munca al minorilor.

c). In legatura cu incetarea contractului individual de munca:

-         neexecutarea unei hotarari judecatoresti definitive privind reintegrarea in

munca a unui salariat (concediat anterior nelegal sau netemeinic).

B). Infractiuni reglementate de alte norme din legislatia muncii

a). In legatura cu incheierea contractului individual de munca:

-         fapta persoanei care in mod repetat utilizeaza persoane care desfasoara
activitati salarizate, fara respectarea dispozitiilor legale ce reglementeaza
incheierea contractului individual de munca.

b). Infractiuni reglementate de alte norme din legislatia muncii in legatura cu

executarea contractului individual de munca:
 -         stabilirea in mod repetat de catre angajator – pentru salariatii incadrati in
baza contractului individual de munca – a unor salarii sub nivelul
salariului minim brut pe tara garantat in plata;

-         neluarea vreuneia dintre masurile legale de securitate si sanatate in munca

de catre persoana care avea indatorirea de a lua aceste masuri, daca se
creeaza un pericol grav si iminent de producere a unui accident de munca
sau de imbolnavire profesionala;

-         nerespectarea de catre orice persoana a obligatiilor si a masurilor stabilite

cu privire la securitatea si sanatatea in munca, daca prin aceasta se creeaza
un pericol grav si iminent de producere a unui accident de munca sau de
imbolnavire profesionala;

-         refuzul repetat al unei persoane de a permite, potrivit legii, accesul

inspectorilor de munca in oricare dintre spatiile unitatii sau de a pune la
dispozitia acestora documentele solicitate;

-         sustragerea de la obligatia privind plata contributiilor la bugetul

asigurarilor pentru somaj;

c). In legatura cu dialogul social:

-         impiedicarea exercitiului dreptului de libera organizare sau asociere

sindicala, in scopurile si in limitele prevazute de lege;

-         conditionarea sau constrangerea, in orice mod, avand ca scop limitarea

exercitarii atributiilor functiei membrilor alesi in organele de conducere
ale organizatiilor sindicale;

-         furnizarea de date neconforme cu realitatea la dobandirea personalitatii

juridice a organizatiei sindicale, precum si in timpul fiintarii acesteia.
c). In legatura cu conflictele de munca:

-         declararea grevei de catre organizatori, cu incalcarea dispozitiilor legale

care prevad ca participarea la greva este libera, nimeni neputand fi
constrans sa participe la greva sau sa refuze sa participe;

-         declararea grevei – fara respectarea prevederilor legale – de catre:

magistrati (procurori, judecatori), personalul Ministerului Apararii si al
institutiilor si structurilor din subordinea sau coordonarea acestuia,
personalul angajat de fortele armate straine stationate pe teritoriul
Romaniei, personalul militar si functionarii publici cu statut special din
cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative si din
institutiile si structurile din subordinea sau coordonarea acestuia,
personalul militar al Serviciului Roman de Informatii, al Serviciului de
Informatii Externe, al Serviciului de Telecomunicatii Speciale, alte
categorii de personal carora, prin legi organice, li se interzice exercitarea
acestui drept; personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de
orice fel; personalul imbarcat pe navele marinei comerciale sub pavilion
romanesc;

-         declararea grevei de catre organizatori, cu incalcarea conditiei legale

esentiale ca in unitatile sanitare si de asistenta sociala, de telecomunicatii,
ale radioului si televiziunii publice, in unitatile de transporturi pe caile
ferate, inclusiv pentru gardienii feroviari, in unitatile care asigura
transportul in comun si salubritatea localitatilor, precum si aprovizionarea
populatiei cu gaze, energie electrica, caldura si apa, sa se asigure serviciile
esentiale, dar nu mai putin de o treime din activitatea normala, cu
satisfacerea necesitatilor minime de viata ale comunitatilor locale;

-         declararea grevei de catre salariatii din unitatile sistemului energetic

national, din unitatile operative de la sectoarele nucleare, din unitatile cu
foc continuu fara respectarea cerintei legale de a se asigura cel putin o
treime din activitate, care sa nu puna in pericol viata si sanatatea
oamenilor si care sa asigure functionarea instalatiilor in deplina siguranta.