Fișă de lectură

Ciuleandra, Liviu Rebreanu

Editura Liviu Rebreanu, București 2014

Ciuleandra se deschide cu un motto: ,,Și nu știi că tu ești ticălos și mișel și sărac și orb și gol. ”,
Apocalipsa, III, 17. Acesta are caracter anticipativ, deoarece prezintă ipostaza finală a
protagonistului, evidențiind totodată contrastul dintre esență și aparență.

Acțiunea romanului se desfășoară pe două planuri: unul în care se relatează interacțiunea

personajelor în timp real, cronologic, și un plan revolut al amintirilor despre Mădălina, în care
este explorat psihicul lui Puiu și se caută motivul crimei. Cele două planuri alternează,
evidențiind structura tematică a romanului (tema alienării individului, psihologia criminală,
degradarea morală). Titlul romanului poate fi privit din două perspective, având un sens
conotativ și unul denotativ. Ciuleandra este un dans plin de patos, ,,(...) cine n-a văzut
Ciuleandra nu-și poate închipui beția dansului!”1, în care ,,în același ritm nebunesc, flăcăi și fete
se frământă, tremură, tropăie.”2, dând frâu liber nebuniei și sentimentelor. În raport cu conținutul
textului, rolul titlului este acela de a evidenția destinul lui Puiu Faranga, evoluția sa fiind
asemănătoare modului de desfășurare al dansului. Inițial este cumpătat, apoi îsi ucide fără motiv
soția, are remușcări și, în final, se izolează în nebunia sa. Ciuleandra poate să însemne, de
asemenea, începutul unei vieți noi pe Mădălina și sfârșitul vieții pentru Madeleine.

Romanul Ciuleandra debutează brusc, cu scena în care protagonistul, Puiu Faranga, fiu al
fostului ministru de justiție, Policarp Faranga, își ucide soția, pe Mădălina, Liviu Rebreanu
utilizând analepsa ca procedeu narativ. Pentru a-și salva fiul de închisoare, Policarp Faranga
dezvoltă un plan bine pus la punct: dorește să-l interneze pe Puiu într-un sanatoriu unde se
cunoștea cu doctorii, obligându-l să simuleze nebunia. În pofida acestui fapt, Policarp începe să
se îngijoreze că planul său nu ar putea fi pus în aplicare când, în locul doctorului pe care îl
cunoștea, îl găsește pe doctorul Ion Ursu, un om incoruptibil. În acest moment, i-a în calcul
posibila mutare a lui Puiu la alt sanatoriu.

Rămas orfan de la o vârstă fragedă, Puiu a fost crescut și protejat de tată și mătușa Matilda. Până
la vârsta de 30 de ani, s-a bucurat de plăcerile vieții. Tatăl său l-a ghidat în viață, el fiind și cel
care a vrut să reîmprospăteze sângele familiei alegând să îl însoare cu o fată de la țară și tot el l-a
împins spre nebunie. În timpul consultațiilor, Puiu îi destăinuie doctorului Ursu că nu cunoaște
motivul pentru care a ucis-o pe Mădălina. În dicuțiile cu doctorul, Puiu rememorează tot ce îl
leagă de Madeleine, despre cum a cunoscut-o și cum a fost pregătită pentru aristocrația
bucureșteană ,,Toată chestia pornește dintr-un capriciu al tatălui meu, numai din capriciul lui...
Vei vedea și dumneata și ai să-mi dai dreptate!...”. Policarp Faranga dorea împrospătarea
sângelui, iar cum Puiu era singurul moștenitor, trebuia să se sacrifice pentru binele neamului său,
1
p. 99, Afirmație a lui Puiu Faranga într-o discuție cu doctorul Ursu
2
p. ibidem
căsătorindu-se cu o fată care să fie atât pe placul lui, cât și e placul tatălui său. Ajunși dintr-un
accident în Vărzari, o cunoaște pe Mădălina, de care se îndrăgostește și o alege pentru a-i fi
nevastă.

Sanatoriul, locul în care ar fi trebuit să-și limpezească mintea și să-și recapete liniștea, devine un
spațiu sufocant atunci când Puiu Faranga începe să se autoanalizeze și încearcă să găsească
răspunsuri pentru toate întrebările care îl macină. Când gardianul său, Andrei Leahu, îi
povestește despre cum a fost înșelat de nevastă și s-a stăpânit să nu o omoare, singura scuză pe
care Puiu o găsește pentru fapta sa este că purta în sângele său instinctul criminal ,,Un simplu
țăran a fost în stare să renunțe la tot, să înfrunte necunoscutul unei vieți noi, numai ca să evite
tentația de-a suprima viața unei femei ticăloase!”3. Puiu devine superstițios, punând toate cele
întâmplate pe seama numărului fatidic 13. Când iese la plimbare în curtea sanatoriului, vede o
casă cu numărul 13, ceea ce îl face să analizeze faptul că toate întâmplările din viața sa s-au
petrecut sub semnul acestui număr: s-a căsătorit cu Mădălina pe 13, ziua ei era pe 31, adică un 13
întors care i-a prezis destinul, numărul mașinii era alcătuit din 13 și 31, iar înmormântarea fetei a
avut loc marți, 13 februarie. Puiu Faranga realizează ca instinctul criminal a mocnit mereu în el,
doar că tatăl său a reușit să-l țină în frâu, lăsându-l, de exemplu, să vâneze ,,Dacă nu m-am putut
abține nici cât gardianul, înseamnă că am avut în minte instinctul criminal înnăscut!”4. Așa cum
și-a omorât soția, în acea clipă de nebunie, putea să omoare pe orice altcineva ,,Instinctul nu-i
cerea să omoare pe cutare anume, ci să omoare pe cineva, indiferent cine.”5

Psihologia protagonistului este complexă, conflictul său interior fiind unul zbuciumat. În
momentul în care rolul pacient-doctor se inversează și doctoral Ursu îi mărturisește lui Puiu cât
de mult a iubit-o pe Mădălina și planurile pe care le aveau împreună, protagonistul realizează că
soția sa nu a fost a lui cu adevărat, inima ei era la Ursu și că acesta este realul motiv al crimei.

În finalul romanului, Policarp Faranga reușește să obțină aprobarea pentru ca fiul său să fie mutat
la un alt sanatoriu, dar doctoral Ursu îi dă o veste tulburătoare ,,[...] fiul dumneavoastră e grav
bolnav și trebuie internat într-o casă de sănătate!”6. Când a mers să-l vadă, Puiu dansa necontenit
ciuleandra

3
p. 79
4
p. 81
5
ibidem
6
p. 148