Sindromul acut respirator sever (SARS- coV)

Coronavirusul sindromului respirator acut sever (SARS-CoV sau SARS-CoV-1) este o tulpină

de virus care provoacă sindromul respirator acut sever (SARS). Este un virus ARN monocatenar,
anvelopat, cu polaritate pozitivă, care infectează celulele epiteliale din plămâni. Virusul pătrunde în
celula gazdă prin legarea la receptorii angiotensinei II. Acesta infectează oamenii, liliecii și civetele de
palmier.

Pe 16 aprilie 2003, în urma epidemiei de SARS din Asia și cazurilor secundare în alte părți din
lume, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis un comunicat de presă care să ateste că
acel coronavirus identificat de un număr de laboratoare a fost cauza oficială a SARS. Centrul pentru
Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii și Laboratorul Național de
Microbiologie (NML) din Canada au identificat genomul SARS-CoV în aprilie 2003. Oamenii de știință de
la Universitatea Erasmus din Rotterdam, Olanda, au demonstrat că coronavirusul SARS
îndeplinește postulatele lui Koch, confirmându-l astfel drept agent cauzal. În
experimente, macacii infectați cu acest virus au dezvoltat aceleași simptome ca și victimele umane.

SARS, sau sindromul respirator acut sever, este o afecțiune cauzată de SARS-CoV. Provoacă de multe
ori o afecțiune gravă și este marcat inițial prin simptome sistemice de dureri musculare, dureri de
cap și febră, urmată în 2-14 zile de la debut de simptome respiratorii, în principal
tuse, dispnee și pneumonie. O altă constatare comună la toți pacienții SARS este o scădere a numărului
de limfocite circulante în sânge.

În urma izbucnirii epidemiei SARS din 2003, aproximativ 9% din pacienții cu infecție de SARS-CoV
confirmată au murit. Rata mortalității a fost mult mai mare pentru cei peste 60 de ani, cu rate de
mortalitate apropiate de 50% pentru acest subgrup de pacienți.

Pe 12 aprilie 2003, oamenii de știință care lucrează la Michael Smith Genome Sciences Centre
din Vancouver au finalizat cartografierea secvenței genetice a unui coronavirus considerat a fi legat de
SARS. Echipa a fost condusă de Marco Marra și a lucrat în colaborare cu Centre for Disease
Control British Columbia și National Microbiology Laboratory din Winnipeg, Manitoba, folosind mostre
de la pacienții infectați în Toronto. Datele, apreciate de către OMS drept un important pas înainte în
lupta împotriva SARS, a fost publicate pentru oamenii de știință din întreaga lume prin intermediul
sitului GSC . Donald Low de la Spitalul Mount Sinai din Toronto a descris descoperirea ca fiind efectuată
cu „o viteză fără precedent”. Secvența de coronavirus SARS a fost confirmată și de alte grupuri
independente.
 La sfârșitul lunii mai 2003, studii pe mostre de la animale sălbatice vândute ca alimente în piața
locală în Guangdong, China, au găsit o tulpină de coronavirus SARS care a putut fi izolată din civetele de
palmier (Paguma sp.), dar animalele nu arătau întotdeauna semne clinice. Concluzia preliminară a fost
că virusul SARS a trecut xenografic bariera de la civete la oameni și peste 10.000 de civete au fost ucise
în Provincia Guangdong. Virusul a fost găsit mai târziu și la câinii enot (Nyctereuteus sp.), dihori
(Melogale spp.) și pisici domestice. În 2005, două studii au identificat o serie de coronavirusuri
asemănătoare SARS la lilieci în China. Analiza filogenetică a secvențelor acestor virusuri au indicat o
probabilitate mare ca originea coronavirusului SARS să fie în lilieci și ca răspândirea la oameni să fi fost
fie directă, fie prin intermediul animalelor din piețele chinezești. Liliecii nu prezentau semne vizibile de
boală, dar sunt rezervoare naturale susceptibile de coronavirusuri asemănătoare SARS. La sfârșitul
anului 2006, oamenii de știință de la Centrul Chinez pentru Prevenirea și Controlul Bolilor de
la Universitatea din Hong Kong și Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Guangzhou au stabilit o
legătură genetică între coronavirusul SARS care apar la civete și oameni, confirmând ipoteza că virusul a
sării între specii.

Coronavirusul SARS urmează strategia de replicare tipică subfamiliei de coronavirus. Receptorul uman
primar al virusului este enzima de conversie a angiotensinei 2 (ECA2), identificat pentru prima dată în
2003 între specii.