Psalmii mesianici

Aportul adus de Psaltire în dezvoltarea prevestirilor și prefigurărilor hristologice este

semnificativ.
În primul rând psalmii au contribuit la aprofundarea și exprimarea misterului morții și
învierii Mântuitorului.
Psalmul 15, 10 este citat de Apostolul Pavel în predica sa din Antiohia Pisidiei(Fapte
13, 35) ca o profeție a învierii: „Tu nu vei lăsa sufletul meu în lăcașul morților, nici nu vei
îngădui ca dreptul Tău să vadă stricăciune”.
Sfântul Petru răspunzând membrilor Sinedriului care îl întrebase cu ce putere
vindecase un olog(Fapte 3, 1-10), face referire la psalmul 117, 22: „Piatra pe care n-au băgat-
o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului”.
În osândirea lui Iisus, creștinii au văzut împlinirea psalmului 2, 2: „S-au ridicat
împărații pământului și căpeteniile împotriva Domnului și a Unsului Său…”.
După înviere și înălțare Iisus „șade de-a dreapta lui Dumnezeu”, formulare care se
inspiră din psalmul 109, 1: „Zis-a Domnul către Domnul meu: «Șezi de-a dreapta Mea…»”.
Ca „Domn”, Iisus exercită o stăpânire universală, idee care se regăsește în psalmul 8,
7: „toate le-ai așezat sub picioarele Lui” sau în psalmul 109, 1: „…voi pune pe dușmanii Tăi
așternut picioarelor Tale”.
O profeție despre înălțarea la cer a lui Hristos este văzută și în psalmul 67, 19: „Suitu-
Te-ai la înălțime, robit-ai mulțime, luat-ai daruri de la(pentru) oameni”.
Psalmii au contribuit și la aprofundarea sensului în care Iisus este numit Mesia-
Hristos, adică „Unsul lui Dumnezeu”: „Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea; de aceea, te-a
uns, Dumnezeule, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtașii
Tăi”(Psalmul 44, 9).
Făgăduința pe care o cântă Psalmul 131, 11: „Juratu-S-a Domnul lui David adevărul și
nu-l va lepăda: «Din rodul pântecelui tău voi pune pe scunul tău»”, se referă la El. Acest titlu
ajunge sinonim cu „Fiul lui Dumnezeu”, fapt pentru care psalmul 2, 7 este văzut ca o
profeție: „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut”.
Reflecția lui Hristos-Marele Preot din Epistola către evrei se întemeiază pe psalmul
109, 4: „Juratu-S-a Domnul și nu-I va părea rău: «Tu ești preot în veac după rânduiala lui
Melchisedec»”.
Numeroase sunt referirile la psalmi în relatările despre pătimirea lui Iisus, în special în
legătură cu răstignirea și moartea Lui.
Psalmul 21, 20 este citat ca prevestire a împărțirii hainelor lui Iisus între ostașii
romani. Versetul 7 al aceluiași psalm este văzut ca o descriere a atitudinii martorilor
răstignirii, iar Matei 27, 42 citează explicit psalmul 21, 8: „A nădăjduit în Domnul: să-l
elibereze, să-l mântuiască, de vreme ce-l voiește!”.
Descrierea băuturii îmbiate lui Iisus răstignit de la Matei 27, 34 este de la psalmul 68,
25: „Și mi-au dat spre mâncarea mea fiere și în setea mea m-au adăpat cu oțet”.
Ultimile cuvinte ale lui Iisus pe cruce(Luca 23, 46) sunt din psalmul 30, 6: „În mâinile
Tale îmi voi da duhul meu”.

1
 După moartea lui Iisus, când evanghelistul spune despre cunoscuții lui și despre femei
că priveau de departe(Luca 23, 49), se face aluzie la psalmul 37, 11: „Prietenii mei și vecinii
mei în preajma mea s-au apropiat și au șezut; și cei de aproape ai mei departe au stat.
Relatările despre pătimirile lui Iisus abundă în citate din psalmi deoarece își propun să
arate realizarea planului lui Dumnezeu și totodată identitatea Aceluia care îl duce la
îndeplinire: Iisus este Dreptul prin excelență care suferă și care, în psalmi, își strigă
nenorocirea, dar și nădejdea în „Cel care-L putea scăpa de la moarte”(Evrei 5, 7).