PROCEDURA INSOLVENŢEI

Obiective:
 Prezentarea definiţiei procedurii insolvenţei şi a caracterelor acestei
proceduri
 Identificarea în textul Legii nr. 85/2006 modificată a celor două modalităţi
de realizare a procedurii insolvenţei – procedura generală şi procedura
simplificată; cunoaşterea semnificaţiei fiecăreia dintre acestea şi a
domeniului de aplicare
 Observarea şi reţinerea noutăţilor aduse de Legea nr.85/2006 cum ar fi:
aplicarea procedurii insolvenţei nu doar comercianţilor, ci şi altor persoane
juridice de drept privat care desfăşoară activităţi economice etc.
 Cunoaşterea condiţiilor de fond şi de formă necesare declanşării procedurii
insolvenţei
 Definirea şi compararea noţiunilor de insolvenţă, insolvabilitate, refuz de
plată, jenă financiară
 Identificarea (şi reţinerea) în textul Legii nr. 85/2006 modificată, a
participanţilor la procedura insolvenţei şi observarea distincţiei dintre
noţiunea de participanţi şi cea de organe care aplică procedura
 Cunoaşterea procedurii propriu zise (declanşarea prin cererile introductive,
deschiderea prin încheierea de deschidere, efectele deschiderii procedurii,
planul de reorganizare, procedura falimentului regulile de lichidare )
 Cunoaşterea situaţiilor în care judecătorul–sindic poate pronunţa o hotărâre
de închidere a procedurii, cât şi a efectelor acestei hotărâri
 Identificarea în textul Legii nr.85/2006, modificată şi cunoaşterea
aspectelor privind răspunderea membrilor organelor de conducere a
societăţii comerciale

Secţiunea 1
Aspecte introductive

1.1. Noţiune şi temei legal

Raporturile juridice dintre comercianţi se bazează pe credit, termenul „credit”
având cel puţin două sensuri:
 „credit”, în sensul cel mai cuprinzător, înseamnă încrederea pe care şi-o
acordă comercianţii în relaţiile contractuale.
 A priori, comerţul, afacerile, se fundamentează pe relaţii de încredere între
parteneri, încredere circumscrisă în cadrul prezumţiei de „bună credinţă” care
domină raporturile juridice de drept civil, în general, şi cele de drept comercial, în
special.
 „credit” înseamnă însă şi amânarea în timp a plăţii datoriei.
 De regulă, în dreptul comercial, contractele sunt afectate de modalităţi, în principal,
de termene suspensive, şi, uneori chiar şi de condiţii suspensive ori rezolutorii. În cazul
creditorului, desigur, important este termenul, ca modalitate a actului juridic.
În cadrul procedurii reorganizării judiciară şi a falimentului, atât Legea nr. 64/1995 ,
republicată, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, modificată
prin Legea nr. 82/2003 şi prin Legea 149/2004, cât şi Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei prin care s-a abrogat legea nr. 64/1995, stabilesc că „amânarea” în
timp a plăţii datoriei, se referă la executarea obligaţiilor băneşti (pecuniare) .
Prestaţiile băneşti izvorăsc, de regulă din contracte (cum ar fi, de exemplu,
împrumutul, când se pune problema restituirii sumei de bani împrumutate,
vânzare-cumpărare, executarea de lucrări, prestarea de servicii, când se pune problema
plăţii preţului sau a tarifului etc.).
Obligaţiile care au ca obiect sume de bani pot izvorî şi din fapte juridice stricto
senso, fie licite (respectiv, gestiune de afaceri şi plată nedatorată, reunite pe principiul
îmbogăţirii fără just temei) fie din delicte sau cvasidelicte.
De altfel, un comerciant poate să aibă datorii băneşti care să izvorască din contracte
(de exemplu, contract de colaborare) sau chiar din lege (de exemplu, pentru
comerciantul persoană fizică, obligaţia legală de întreţinere, potrivit art. 86 şi art. 94 din
Codul familiei).
În cazul în care patrimoniul debitorului nu are lichidităţi (sume de bani) suficiente
pentru acoperirea creanţelor, acesta poate fi supus procedurii insolvenţei.
Cadrul legal actual al procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului este legea
nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Etimologic, termenul „faliment” îşi are originea în cuvântul latin „fallere”, care
înseamnă a nu reuşi, a greşi sau chiar a înşela în afaceri; conceptual, falimentul este o
procedură de executare silită colectivă, de care beneficiază creditorii debitorului falit,
chiar dacă, procedura este pornită numai de unii dintre ei.
Revenindu-se la conceptul de faliment existent în Codul comercial român,
legiuitorul a dorit să sublinieze caracterul sancţionator al procedurii aplicabilă acelor
comercianţi care au înşelat buna credinţă a partenerilor de afaceri şi a creditorilor în
general. La origine, comerciantul declarat în stare de faliment era supus unor sancţiuni
cum ar fi interzicerea exercitării dreptului de a mai fi comerciant sau interzicerea
dreptului de alege ori de a fi ales, considerându-se că nu mai prezintă garanţiile morale
necesare unui comerciant.
Evoluţia reglementărilor este dovedită chiar din titlul materiei: de la „faliment”
(procedură de executare silită a bunurilor comerciantului aflat în incapacitate de plată)
până la „procedura reorganizării judiciare şi a falimentului” şi în prezent, la procedura
insolvenţei.

1.2. Domeniul de aplicare a Legii nr. 85/2006 privind procedura

insolvenţei
Comparativ cu dispoziţiile anterioare existente în Legea nr. 64/1995 modificată,
privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, legea actuală stabileşte două
proceduri, respectiv procedura generală, aplicabilă anumitor categorii de debitori aflaţi
în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă, şi procedura simplificată aplicabilă
debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă şi care se încadrează într-una dintre categoriile
prevăzute în art.1 alin.2.
Astfel, procedura generală care reprezintă procedura prin care un debitor care
îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.1 alin.1, fără a le îndeplini simultan şi pe cele
prevăzute în art.1 alin.2, intră mai întâi, într-o perioadă de observaţie, după care, în mod
succesiv, în procedura de reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau separat
într-una din cele două proceduri.
Procedura generală se aplică societăţilor comerciale, societăţilor cooperative,
organizaţiilor cooperatiste, societăţilor agricole, grupurilor de interes economic şi oricărei
alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară activităţi economice.
Procedura simplificată intervine în cazul în care debitorul intră direct în procedura
falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de
observaţie de maxim 60 de zile.
Procedura simplificată se aplică: comercianţilor persoane fizice, care acţionează
individual, asociaţiilor familiale, comercianţilor care fac parte din categoriile prevăzute
pentru procedura generală, dar care se află în următoarele situaţii: nu deţin nici un bun în
patrimoniul lor; actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;
administratorul nu poate fi găsit; sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din
registrul comerţului; debitori care fac parte din categoriile pentru care se poate aplica
procedura generală însă nu au prezentat documentele prevăzute în art. 28, în termenul
prevăzut de lege; societăţilor comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;
debitorilor care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în faliment sau
care nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară.

Secţiunea 2
Definiţia, scopul şi caracterele procedurii insolvenţei

2.1. Definiţie şi scop

Procedura insolvenţei este o procedură colectivă (concursuală), unitară,
generală, îndreptată împotriva debitorului care se află în insolvenţă, având ca scop
acoperirea pasivului debitorului, fie prin reorganizarea activităţii acestuia, sau prin
lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment.
Scopul legii – prevăzut în art. 2 din Legea nr. 85/2006 – constă în crearea unei
proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, prin una
din următoarele posibilităţi:
 reorganizarea debitorului şi a activităţii acestuia, inclusiv lichidarea unor bunuri
din averea lui până la stingerea pasivului;
 falimentul.

2.2. Caractere (trăsături)

Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, este reglementată sub forma unei
„proceduri”, chiar dacă în fapt, pot exista două proceduri distincte:
- reorganizarea debitorului şi a activităţii acestuia;
- lichidarea patrimoniului, în caz de faliment.
 Lichidarea în caz de faliment nu trebuie să fie precedată în mod obligatoriu de
reorganizare judiciară, deci nu are caracter subsidiar (ca în dreptul francez).
 Caracterul colectiv
Procedura insolvenţei, este o procedură colectivă (concursuală), în sensul că toţi
creditorii debitorului vor beneficia de aceasta, chiar dacă, procedura a fost pornită
(deschisă) doar de unul (unii) dintre ei.
Pe lângă acest aspect care dă substanţă procedurii speciale instituită de legiuitor, în
Legea nr. 85/2006, se defineşte procedura colectivă ca fiind „procedura în care creditorii
recunoscuţi participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor, în modalităţile
prevăzute de prezenta lege” (art.3 alin. 3).
În termenul stabilit de judecătorul sindic, de la data deschiderii procedurii, toţi
creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei încetării plăţilor vor depune declaraţia
de creanţe. În cazul nerespectării termenului stabilit de instanţă pentru depunerea
declaraţiilor de creanţe, creditorii vor fi decăzuţi din dreptul de a-şi valorifica creanţa pe
calea procedurii reglementată de legea insolvenţei. Sunt exceptaţi de la aceste reguli
creditorii salariaţi ai debitorului.
Având caracter colectiv, procedura reorganizării dar mai cu seamă a lichidării în caz
de faliment, se deosebeşte de executarea silită din dreptul comun, executare care are
caracter individual .
 Caracterul unitar
Procedura insolvenţei are caracter unitar, indiferent de rezultatele economice
obţinute.
Procedura are caracter unitar şi în sensul că există o unică procedură, fie că este
generală, fie simplificată la care participă toţi creditorii .
 Caracterul general
Procedura insolvenţei are caracter general deoarece vizează întregul patrimoniu
(întreaga „avere”) a debitorului.
Acest caracter este mai evident în cazul falimentului, când, în principiu, toate
bunurile debitorului pot fi executate silit, cu excepţia acelora care, potrivit legii, nu pot
face obiectul executării silite.
 Caracterul judiciar
Procedura insolvenţei are, potrivit denumirii, caracter judiciar, deci se dezbate în
faţa instanţei de judecată sub autoritatea şi prin intermediul acesteia.
Administrarea efectivă a procedurii se realizează cu ajutorul mai multor organe,
respectiv, instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi
lichidatorul.
 Caracterul operativ
Conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 modificată, „Organele care aplică
procedura, respectiv: instanţele judecătoreşti, judecătorul sindic, administratorul
judiciar şi lichidatorul au îndatorirea să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi
operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a
drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la aceste acte şi operaţiuni”.
Operativitatea sau celeritatea rezolvării operaţiilor în cadrul unui proces este un
principiu fundamental al desfăşurării proceselor, în general, şi a celor comerciale, în
special. Comerţul presupune ca activitatea să se desfăşoare rapid, cunoscându-se
sintagma „timpul costă bani”. Pornind de la necesităţile practice, legiuitorul a avut grijă
ca, în toate reglementările în materie comercială, să prevadă norme juridice în aplicarea
principiului celerităţii. Este firesc ca, în cadrul procedurii reorganizării judiciare şi a
falimentului să existe dispoziţii legale prin care creditorii să aibă posibilitatea de a fi
plătiţi cât de repede posibil, de către debitorii lor.
Toate cheltuielile aferente procedurii instituite de prezenta lege, potrivit art. 4 alin. 1
vor fi suportate din averea debitorului.
În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare.
Acest fond se constituie din majorarea cu 20% a taxelor plătite de persoanele fizice
şi/sau juridice la oficiul registrului comerţului pentru orice servicii prestate de acesta, sau
după caz, pentru serviciile de înregistrare în registrul societăţilor agricole sau în registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor care desfăşoară activităţi economice.

Secţiunea 3
Condiţiile necesare pentru declanşarea procedurii insolvenţei

3.1. Condiţii de fond şi de formă

Dispoziţiile legale privind procedura insolvenţei se aplică dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
 debitorul este comerciant, societăţi cooperative, societăţi agricole, grupuri de
interes economic, persoane fizice care acţionează individual sau în asociaţii familiale
şi orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară activităţi economice.
 debitorul se află în insolvenţă (încetare de plăţi).
Aceste două condiţii pot fi calificate condiţii de fond, la fel cum, de altfel, erau
calificate şi în cazul reglementărilor anterioare privind procedura falimentului.
Din punct de vedere formal, trebuie să existe o hotărâre judecătorească prin care să
se constate îndeplinirea condiţiilor de fond, aceasta fiind încheierea judecătorului sindic
de declarare a deschiderii procedurii.
Prima condiţie de fond, a fost deja analizată.
Cea de a doua condiţie se referă la starea de insolvenţă a debitorului, respectiv
situaţia în care debitorul nu mai poate face faţă datoriilor comerciale.

3.2. Insolvenţa debitorului (încetarea de plăţi)

3.2.1. Cadrul conceptual
Urmărind evoluţia reglementărilor în materie, observăm că în Codul comercial
legiuitorul nu a definit insolvenţa debitorului în schimb, doctrina şi jurisprudenţa au
considerat în mod constant că insolvenţa debitorului constă în lipsa de lichidităţi (sume
de bani) necesare achitării datoriilor.
Legea nr. 64/1995, în redactarea iniţială fără a defini insolvenţa comercială
prevedea că „debitorul nu mai poate face faţă datoriilor sale exigibile cu sumele de bani
disponibile”.
 Legea nr. 99/1999 de modificare a Legii nr. 64/1995, în art. 1 prevedea că legea se
aplică comercianţilor-persoane fizice şi societăţi comerciale, pentru ca în art. 2 legiuitorul
să dispună următoarele: „scopul legii este instituirea unei proceduri pentru plata pasivului
debitorului, în încetare de plăţi...” fără a folosi termenii „incapacitate de plată”,
„insolvenţă”, chiar dacă, a avut în vedere lipsa de lichidităţi a debitorului pentru achitarea
datoriilor.
O.G. nr. 38/2002 de modificare a Legii nr. 64/1995 a avut un dublu merit novator şi
anume:
înlocuirea expresiei „încetare de plăţi” cu cea de „insolvenţă”;
definirea termenului „insolvenţă” în art. 1 alin. 2, ca fiind acea stare a
patrimoniului debitorului caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor
exigibile cu sumele de bani disponibile.
Caracterul vădit al incapacităţii de plată este prezumat de legiuitor rezultând din
faptul că timp de 30 de zile debitorul a încetat plăţile
(art. 32, 36).
În prezent, în Legea nr. 85/2006, legiuitorul se referă la trei termeni, respectiv
„insolvenţă”, „insolvenţă prezumată vădită” şi „insolvenţă iminentă” – pentru ca în art.3
să definească insolvenţa ca fiind „acea stare a patrimoniului debitorului care se
caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor
exigibile; insolvenţa prezumată vădită există în situaţia când debitorul, după 90 de zile
de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori; iar insolvenţa
este iminentă dacă se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile
exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.
Insolvenţa nu se confundă cu insolvabilitatea şi cu refuzul de plată.
Insolvenţa (incapacitatea de plată) intervine în cazul când debitorul nu are
lichidităţi (sume de bani) necesare achitării creanţelor certe, lichide şi exigibile.
Creanţele sunt:
- certe, dacă existenţa lor nu este contestată sau nu face obiectul unui litigiu;
- lichide, dacă constau în sume de bani;
- exigibile, dacă au ajuns la scadenţă.
Pe lângă celel trei condiţii pe care trebuie să le îndepliească creanţele creditorilor, în
plus, Legea nr. 85/2006, în art. 3, pct. 12, prevede o limită minimă a valorii acestora,
respectiv 45.000 lei, iar pentru creanţe salariale, 6 salarii medii pe economie.
Insolvenţa (incapacitatea de plată) sau încetarea de plăţi a debitorului trebuie
delimitată de aşa numita „jenă financiară”, care constă în lipsa momentană a
lichidităţilor necesară achitării datoriilor. Este posibil ca în scurt timp debitorul să
încaseze creanţele de la proprii săi debitori, dovedind astfel, că nu se află în stare de
incapacitate de plată.

3.2.2. Insolvenţa (incapacitatea de plată) şi insolvabilitatea

Insolvenţa (incapacitatea de plată) nu înseamnă insolvabilitate. Deşi se află în
încetare de plăţi deoarece nu are lichidităţi, totuşi, debitorul nu este insolvabil atât timp
cât deţine în patrimoniu bunuri care pot fi executate silit pentru a fi îndestulaţi creditorii
sau pentru a se continua activitatea, în condiţiile în care obţine „amânări de plată” din
partea creditorilor. Este posibil ca debitorul însuşi să fie creditor faţă de un alt debitor, şi,
ca atare, să aibă creanţe de încasat.
Insolvabilitatea constă în imposibilitatea debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile
faţă de creditori, atât din lipsa lichidităţilor, cât şi a altor bunuri din care să fie satisfăcute
creanţele creditorilor. Practic, pasivul (datoriile) este mai mare decât activul (drepturile)
patrimoniului.
O situaţie specială care poate să apară în practică se referă la cazul debitorului cu
datorii mai mari decât activul patrimonial (deci, teoretic, este în stare de insolvabilitate,
cel puţin parţială) care însă nu este în incapacitate de plată, întrucât beneficiază de credite
sau de termene „de graţie” acordate de creditori.

3.2.3. Insolvenţa (incapacitatea de plată) şi refuzul de plată

Împrejurarea că debitorul refuză executarea de bună voie a obligaţiei de plată a
datoriei nu înseamnă că acesta, automat, s-ar afla în încetare de plăţi, şi, în consecinţă,
creditorul s-ar putea îndestula prin executarea silită a obligaţiei.
Dacă din debitul solicitat de creditor, o parte nu are un caracter cert, se consideră că
acea creanţă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, neputându-se declanşa
procedura de constatare a incapacităţii de plată .
Refuzul de plată nu se confundă nici cu insolvenţa (încetarea plaţilor) şi nici cu
insolvabilitatea.
Refuzul de plată al debitorului poate să fie întemeiat sau neîntemeiat.
Este întemeiat refuzul de plată în cazul în care obligaţiile au fost executate de către
debitor şi se pretinde o nouă plată care, firesc, este nedatorată.
De asemenea, este întemeiat refuzul de plată în cazul în care creanţele s-au prescris
prin trecerea termenului sau a intervenit compensaţia, ca mod de stingere a obligaţiilor
reciproce, în măsura în care debitorul este el însuşi creditor şi sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege privind compensaţia (art. 1143-1153 C. civ.) etc.
Este neîntemeiat refuzul de plată, în cazul în care debitorul, deşi dispune de
lichidităţi, cu rea-credinţă nu-şi achită datoriile. În această situaţie nu este îndeplinită
condiţia de fond a insolvenţei şi, în consecinţă, creditorii nu-şi pot îndestula creanţele
apelând la procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, ci pe calea executării silite
din dreptul comun.
Temeinicia motivelor de neplată a datoriilor va fi apreciată de judecătorul sindic,
care va decide în consecinţă, declarând sau nu deschisă procedura insolvenţei.
Procedura reorganizării judiciare, dar mai cu seamă lichidarea, vizează nu numai
creanţele care izvorăsc din fapte de comerţ, dar şi din fapte civile şi chiar din lege (de
exemplu, obligaţia legală de întreţinere ce aparţine debitorului).
 Secţiunea 4
Participanţii la procedura insolvenţei

Legea nr. 85/2006 capitolul II, are ca titlu „Participanţii la procedura insolvenţei”,
titlu pe deplin justificat deoarece, în cadrul procedurii participă persoane care nu pot fi
incluse în categoria „organe” cum ar fi: adunarea creditorilor, comitetul creditorilor etc.
Conform art. 5 din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura sunt:
 instanţele judecătoreşti;
 judecătorul - sindic;
 administratorul judiciar;
 lichidatorul.

4.1. Instanţele judecătoreşti

Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevăzute de prezenta lege
sunt de competenţa secţiei de insolvenţă a tribunalului în jurisdicţia căruia se află
sediul debitorului astfel cum figurează în registrul comerţului, respectiv în registrul
societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi sunt exercitate de
către judecătorul sindic.
Face excepţie recursul împotriva hotărârilor date de judecătorul sindic, în baza art. 8
din Legea nr. 85/2006, în acest caz fiind competentă curtea de apel. Acest text
legal stabileşte, pe de o parte, competenţa materială (ratione materiae) şi, pe de altă parte,
competenţa teritorială (ratione teritorii) a instanţei judecătoreşti abilitată să aplice
procedura reorganizării judiciară şi a falimentului.
Competenţa materială
Competenţa materială revine, potrivit legii, tribunalului, care are plenitudine de
competenţă în materie comercială, cu excepţiile prevăzute de lege.
Competenţa teritorială
În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 85/2006 competent să aplice procedura
reorganizării judiciare şi a falimentului este tribunalul în jurisdicţia căruia se află
sediul debitorului.
Într-una din soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti, s-a arătat că ceea ce
interesează în cadrul procedurii falimentului este sediul comercial al societăţii, respectiv
locul unde se află principalele bunuri ale debitorului12 .
În opinia noastră, această soluţie nu este corectă faţă de dispoziţia cuprinsă în art. 6
din Legea nr. 64/1995, republicată, în prezent, Legea nr. 85/2006, care stabileşte compe-
tenţa exclusivă a tribunalului în jurisdicţia căruia se află sediul debitorului care figurează
în registrul comerţului. Aşadar, legiuitorul nu vorbeşte despre sediul comercial unde se
află bunurile principale ale debitorului, ci de sediul acestuia aşa cum este înregistrat la
Oficiul Registrului Comerţului.
Legiuitorul stabileşte competenţa tribunalului în raza căruia se află sediul
debitorului, pe considerentul că în acest teritoriu pot fi găsite mai uşor probele necesare
admiterii sau respingerii cererii de aplicare a procedurilor şi, în primul rând, situaţia
financiară, care, este ştiut, trebuie să fie vizată de administraţia financiară de la sediul
principal al debitorului. Precizarea făcută de legiuitor, respectiv „sediul debitorului” este
valabilă şi se aplică în situaţia în care debitorul are în alte localităţi din ţară sau din
străinătate sucursale, birouri, puncte de lucru, entităţi lipsite de personalitate juridică.
Curtea de apel va fi instanţa de recurs, pentru hotărârile pronunţate de judecătorul
sindic, potrivit legii.
Legea nr. 85/2006 prevede dispoziţii derogatorii de la dreptul comun (codul de
procedură civilă) în materia îndeplinirii actelor procedurale (citarea părţilor, comunicarea
sau notificarea oricărui act de procedură, termenul în care trebuie soluţionat recursul,
regula potrivit căreia, hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate de
instanţa de recurs).
Ca noutate, actuala Lege privind procedura insolvenţei prevede că citarea părţilor,
comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin
Buletinul procedurilor de insolvenţă, editat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului,
care va fi realizat şi în forma electronică.

 VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, creditorul SC GR SA a

solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC ELF SRL, cu sediul
în localitatea Cislău, care se află în stare de insolvenţă şi împotriva căruia deţine o creaţie
certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile, în sumă de 42.000 lei.
Care va fi soluţia pronunţată de instanţă?

4.2. Judecătorul sindic

Judecătorul-sindic este autoritatea publică sub supravegherea căruia se
efectuează procedura instituită de legiuitor, putând să desemneze, la nevoie,
persoane specializate pentru inventarierea, evaluarea, expertizarea bunurilor din
patrimoniul debitorului.
Judecătorul sindic este desemnat pentru fiecare dosar, în mod aleatoriu, în sistem
informatizat dintre judecătorii desemnaţi ca judecători sindici, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi
completările ulterioare. Atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul
judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la cererile
specifice procedurii insolvenţei,
Judecătorul-sindic are următoarele atribuţii principale:
 pronunţarea motivată a hotărârilor privind deschiderea procedurii;
 judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor
pentru începerea procedurii; judecarea opoziţiei creditorilor la deschiderea
procedurii;
 desemnarea motivată, prin sentinţa de deschiderea procedurii, a administratorului
judiciar provizoriu sau a lichidatorului, care va administra procedura până la
confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau
 creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, fixarea
remuneraţiei, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă;
 confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului
 judecarea cererilor cu privire la ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai
conduce activitatea;
judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru
anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, anterioare cererii introductive;
judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei
persoane interesate, împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de
lichidator;
admiterea şi confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de lichidare,
după votarea lui de către creditori;
judecarea acţiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor;
soluţionarea obiecţiilor la rapoartele trimestriale şi la cel final ale
administratorului judiciar sau ale lichidatorului şi a cererilor de întrerupere a
procedurii reorganizării şi de intrare în faliment;
judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere,
sesizarea organelor de cercetare penală;
pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii.
Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii. Împotriva hotărârilor
date de către judecătorul-sindic se poate face recurs la curtea de apel, recurs care va fi
judecat în termen de 30 de zile de la înregistrarea dosarului. Prin derogare de la
dispoziţiile art. 300 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, hotărârile
judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs cu excepţia celei
de respingere a contestaţiei debitorului, a celei prin care se decide intrarea în faliment şi a
hotărârii de soluţionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor obţinute din
lichidare şi din încasarea de creanţe.

4.3. Adunarea creditorilor

Potrivit art. 13 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, adunarea creditorilor va fi convocată
şi prezidată după caz, de către administratorul judiciar sau lichidator, dacă legea sau
judecătorul-sindic nu dispune altfel.
Creditorii cunoscuţi vor fi convocaţi de administratorul judiciar sau de lichidator
în cazurile prevăzute de lege.
Adunarea creditorilor va fi convocată şi la cererea creditorilor deţinând creanţe în
valoare de cel puţin 30% din valoarea totală a acestora. Participarea creditorilor în cadrul
adunărilor se face personal, sau prin împuternicit cu procură specială şi autentificată.
De regulă, nu sunt admise declaraţiile scrise trimise de creditori, cu excepţia cazului
când legea admite votul prin adeziune. Dacă se admite votarea prin corespondenţă,
creditorii pot transmite votul lor printr-un înscris, semnătura fiind legalizată de notarul
public ori certificată şi atestată de către avocat sau printr-un înscris în format electronic,
căruia i s-a încorporat, ataşat sau asociat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un
certificat valabil.
La şedinţele adunării creditorilor vor participa debitorul şi un delegat al salariaţilor
acestuia votând pentru creanţele reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti.
 În cadrul şedinţelor adunării creditorilor, hotărârile se adoptă în prezenţa titularilor
de creanţe însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor, cu excepţia cazurilor
când legea cere majoritate specială, iar deciziile se adoptă cu votul titularilor unei
majorităţi a creanţelor prezente;
Stabilirea unor criterii de calcul a valorii totale a creanţelor se va face în funcţie de
tabelul preliminar şi cel definitiv al creanţelor.

4.4. Comitetul creditorilor

Potrivit art. 16 alin. 1, judecătorul-sindic va desemna, dacă este necesar, în raport cu
proporţiile cazului, un comitet format din 3-5 membri dintre creditorii şi creanţele
bugetare garantate şi chirografare cele mai mari, prin valoare, înscrişi în lista de creditori.
Desemnarea comitetului creditorilor se face prin încheiere. Comitetul creditorilor
poate fi desemnat ulterior şi de adunarea creditorilor, înlocuind comitetul desemnat de
judecătorul-sindic.
Creditorii cu creanţe garantate sunt acei creditori care au asupra bunurilor un
drept de ipotecă, gaj, privilegii ori alte garanţii, şi creditorii chirografari sunt aceia care
nu au o garanţie specială asupra unui bun din patrimoniul debitorului. Creanţele acestora
vor fi achitate numai după acoperirea creanţelor acelor creditori ale căror drepturi sunt
garantate cu bunuri determinate din patrimoniul debitorului.
Comitetul creditorilor poate să ceară judecătorului-sindic să ridice debitorului
dreptul de a-şi mai conduce activitatea. Acest lucru este posibil atunci când nu a fost
confirmat un plan de reorganizare sau când acesta nu a fost propus de debitor.
De asemenea, comitetul creditorilor poate să introducă acţiuni pentru anularea
unor transferuri cu caracter patrimonial făcute de debitor în frauda creditorilor.
Acţiunile pot fi introduse în situaţia în care anterior acest lucru nu a fost făcut de către
administratorul judiciar sau de lichidator.
Deliberările comitetului creditorilor vor avea loc în prezenţa administratorului
judiciar/lichidatorului şi vor fi consemnate într-un proces verbal, iar deciziile se iau cu
majoritatea simplă din totalul numărului de membri ai acestuia (art. 17 alin. 3 şi 4).
Împotriva acţiunilor măsurilor şi deciziilor luate de comitetul creditorilor, orice
creditor poate formula contestaţie la adunarea creditorilor în termen de 5 zile de la laurea
acestora (art. 17 alin. 6).

4.5. Administratorul special

Un alt participant la procedura insolvenţei, reglementat pentru prima oară prin

Legea nr. 85/2006, este administratorul special, instituit de legiuitor în scopul ocrotirii
intereselor acţionarilor/asociaţilor debitorului persoană juridică.
Astfel, după deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor
va desemna un reprezentant, persoană fizică sau juridică, ca administrator special care să
reprezinte interesele societăţii şi ale acestora, urmând să participe la procedură pe seama
debitorului.
Până în momentul ridicării dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea
administratorul special reprezintă atât interesele debitorului cât şi ale
acţionarilor/asociaţilor, după care, interesele societăţii vor fi reprezentate de
administratorul judiciar sau de lichidator, administratorul special rămânând să reprezinte
doar interesele acţionarilor asociaţilor.
Atribuţiile administratorului special sunt în concordanţă cu rolul pe care-l are în
cadrul procedurii. Astfel, administratorul special: exprimă intenţia debitorului de a
propune un plan de reorganizare; participă în calitate de reprezentat al debitorului la
judecarea unor acţiuni prevăzute de lege; propune un plan de reorganizare; formulează
contestaţii în cadrul procedurii; administrează activitatea debitorului, sub supravegherea
administratorului judiciar, după confirmarea planului, după intrarea în faliment participă
la inventar şi la întreaga procedură prevăzută de lege; primeşte notificarea de închidere a
procedurii.

4.6. Administratorul judiciar

Desemnarea administratorului se poate face de către judecătorul sindic prin
hotărârea de deschidere a procedurii. De asemenea, în cadrul primei şedinţe a adunării
creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a
creanţelor pot decide desemnarea unui administrator, chiar dacă acesta fusese desemnat
de judecătorul sindic, prin hotărârea de deschidere a procedurii.
Creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă,
fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau
lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme
administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să-i
stabilească remuneraţia.
Decizia adunării creditorilor sau a creditorului ce deţine cel puţin 50% din valoarea
totală a creanţelor poate fi contestată de către creditorii nemulţumiţi la judecătorul sindic
în termen de 3 zile de la data publicării acesteia în buletinul procedurilor de insolvenţă.
Dacă în acest termen decizia nu este contestată, judecătorul sindic va numi prin încheiere
administratorul judiciar propus de creditori sau de creditorul ce deţine cel puţin 50% din
valoarea totală a creanţelor, dispunând încetarea atribuţiilor administratorului judiciar
provizoriu pe care l-a desemnat prin sentinţa de deschidere a procedurii.
Dacă în reglementările anterioare persoana desemnată ca administrator trebuia să
îndeplinească condiţiile prevăzute de lege cu privire la pregătirea profesională şi la
vechimea în activitatea practică, în prezent, prin Legea nr. 149/2004, şi prin Legea nr.
85/2006 se stabileşte o singură condiţie: administratorul, persoană fizică sau societate
comercială, inclusiv reprezentantul acesteia, să aibă calitatea de practician în reorganizare
şi lichidare, în condiţiile legii.
De asemenea, administratorul trebuie să facă dovada că este asigurat pentru
răspundere profesională, prin subscrierea unei poliţe de asigurare valabile care să acopere
eventualele prejudicii cauzate în îndeplinirea atribuţiilor sale.
Totodată, se prevede că refuzul nejustificat al practicianului în reorganizare şi
lichidare de a accepta desemnarea ca administrator va fi sancţionat de judecătorul-sindic
cu amendă de la 500 RON la 1000 RON.
Legea 85/2006 prevede interdicţii (incompatibilităţi) privitoare la calitatea de
administrator judiciar, şi anume: persoana fizică care are calitatea de fondator,
administrator, cenzor sau reprezentatnt al unui comerciant; executorii judecătoreşti;
persoana fizică sau juridică care are calitatea de lichidator.
 Administratorul, pe parcursul desfăşurării procedurii reglementate în prezenta lege,
îndeplineşte următoarele atribuţii:
 examinează activitatea debitorului în raport cu situaţia de fapt şi întocmeşte un
raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de
insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora situaţia le-ar fi imputabilă, precum
şi asupra posibilităţii reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori a
motivelor care nu permit reorganizarea. Raportul va fi supus judecătorului-sindic
într-un termen care nu va depăşi 30 de zile;
 elaborează planul de reorganizare a activităţii debitorului în funcţie de raportul
întocmit;
 supraveghează operaţiunile de gestionare a patrimoniului debitorului;
 conduce în tot sau în parte activitatea debitorului;
 stabileşte datele şedinţelor adunării creditorilor;
 introduce acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în
dauna drepturilor creditorilor, a transferurilor cu caracter patrimonial sau a
operaţiunilor comerciale încheiate de debitor, precum şi a constituirii unor
garanţii acordate de debitor, care sunt susceptibile a prejudicia drepturile
creditorilor;
 menţine sau denunţă unele contracte încheiate de debitor;
 examinează creanţele şi, atunci când este cazul, formulează obiecţii la acestea;
 urmăreşte încasarea creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la
sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii;
 cu condiţia confirmării de către judecătorul sindic, încheie tranzacţii, descarcă de
datorii, descarcă fidejusorii, renunţă la garanţiile reale;
 sesizează judecătorul sindic în legătură cu orice problemă care ar presupune
intervenţia acestuia, în principal, în cazul în care constată că nu există bunuri în
averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor
administrative;
 aplică sigilii, inventariază bunuri şi ia măsuri pentru conservarea lor.
Măsurile luate de administratorul judiciar pot fi contestate de către debitor, de
oricare dintre creditori şi de orice persoană interesată. Contestaţia trebuie înregistrată în
termen de 5 zile de la data la care respectiva măsură a fost comunicată persoanelor
respective. Contestaţia este soluţionată de judecătorului sindic în camera de consiliu,
într-un termen de 10 de zile de la înregistrarea ei, fiind posibilă, dacă se consideră
necesar, citarea contestatorului şi a administratorului judiciar, putând dispune
suspendarea executării măsurii adoptate, sau să desfiinţeze măsurile ilegale luate de
administrator.
Judecătorul sindic, în exercitarea atribuţiilor de control poate desfiinţa măsurile
ilegale luate de administratorul judiciar, chiar dacă nu au fost contestate.
Administratorul judiciar poate fi sancţionat cu amendă judiciară în cazul în care, cu
rea-credinţă nu-şi îndeplineşte atribuţiile sau le îndeplineşte cu întârziere. Mai mult decât
atât, în orice stadiu al procedurii, pentru motive temeinice, judecătorul-sindic poate
dispune, prin încheiere irevocabilă, înlocuirea administratorului.

 VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE
 1. La termenul de judecată din 20 septembrie 2007, creditoarea SC OTS SA
a solicitat instanţei să dispună în sarcina administratorului judiciar convocarea adunării
creditorilor în vederea confirmării sau nu în funcţie a administratorului judiciar desemnat
de judecătorul-sindic. La data de 3 noiembrie 2007, a avut loc adunarea creditorilor
având ca ordine de zi confirmarea administratorului judiciar desemnat de judecătorul-
sindic. Creditoarea SC OTS SA a prezentat o cerere de schimbare a lichidatorului judiciar
SC RRAL SRL cu administratorul SC BE SRL. În cadrul adunării creditorilor legal
constituită, fiind prezenţi creditori ale căror creanţe însumate reprezentau 59,3% din
valoarea totală a creanţelor s-a votat pentru schimbarea administratorului judiciar de către
creditorii deţinând 54, 6% din totalul creanţelor, restul creditorilor prezenţi votând
împotrivă. În consecinţă, administratorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic a
apreciat că s-a hotărât schimbarea sa, solicitând instanţei să ia act de hotărârea adunării
creditorilor.
Va admite judecătorul-sindic cererea de schimbare a administratorului judiciar?

4.7. Lichidatorul
În cazul începerii procedurii falimentului, judecătorul-sindic va desemna un
lichidator. Atribuţiile administratorului judiciar încetează la momentul stabilirii
atribuţiilor lichidatorului. Legea prevede în art.24 alin.3 că poate fi numit lichidator chiar
administratorul judiciar desemnat anterior.
Lichidatorul poate fi, la fel ca şi administratorul judiciar, o persoană fizică sau o
societate comercială prin persoana fizică desemnată care trebuie să îndeplinească aceleaşi
condiţii, respectiv să aibă calitatea de practician în reorganizare şi lichidare ca şi
administratorul judiciar, având următoarele atribuţii:
 examinează activitatea debitorului asupra căruia se porneşte procedura
simplificată în raport cu situaţia de fapt şi întocmeşte un raport amănunţit asupra
cauzelor şi împrejurărilor care au dus la încetarea de plăţi, cu menţionarea
persoanelor cărora le-ar fi imputabilă această situaţie. După întocmirea raportului,
în termen de cel mult 60 de zile de la desemnarea sa, lichidatorul îl supune spre
aprobare judecătorului sindic;
 conduce în tot sau în parte activitatea debitorului;
 introduce acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în
dauna drepturilor creditorilor, a transferurilor cu caracter patrimonial sau a
operaţiunilor comerciale încheiate de debitor, precum şi a constituirii unor
garanţii acordate de debitor, care sunt susceptibile a prejudicia drepturile
creditorilor;
 aplică sigilii, inventariază bunurile şi ia măsuri corespunzătoare pentru
conservarea lor;
 examinează creanţele şi, atunci când este cazul, formulează obiecţii la acestea;
 urmăreşte încasarea din averea debitorului a creanţelor rezultate din transferul de
bunuri sau de sume de bani efectuate de acesta înaintea deschiderii procedurii;
 primeşte plăţi pe seama debitorului şi le consemnează în contul averii debitorului;
 vinde bunuri din averea debitorului, în conformitate cu dispoziţiile legii;
 
cu condiţia confirmării de către judecătorul sindic, încheie tranzacţii, descarcă de
datorii, descarcă fidejusorii, renunţă la garanţiile reale;

sesizează judecătorul sindic în legătură cu orice problemă care ar impune
intervenţia acestuia;

orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul sindic.

 VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE
1. La 10 ianuarie 2006, Tribunalul Bucureşti, prin judecătorul-sindic, a admis
cererea debitoarei SC RGR SRL, a deschis produra falimentului împotriva acesteia, a
ridicat dreptul de administrare al debitoarei şi a dispus dizolvarea societăţii; a numit
lichidator judiciar pe d-l SL şi a pus în vedere acestuia să întocmească un raport de
activitate amănunţit în sensul art. 20 alin. 1 lit. b) din Legea 85/2006 şi să-l depună la
dosarul cauzei până la următorul termen de judecată. De asemenea, a stabilit următoarele
termene limită:
- pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor, la 11 martie 2006,
- pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi afişarea tabelului preliminar al creanţelor,
11 aprilie 2006,
- pentru definitivarea tabelului creanţelor, 9 mai 2006 ,
- pentru prima adunare a creditorilor, 16 mai 2006.
Lichidatorul judiciar nu s-a conformat dispoziţiilor date prin hotărârea de
deschidere a procedurii şi nu a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile prevăzute de
art. 25 din Legea 85/2006.
Astfel, nu a întocmit la timp raportul asupra cauzelor care au dus la apariţia
insolvenţei debitorului; la termenul din 14 martie 2006, încă nu notificase deschiderea
procedurii; la termenul din 9 mai 2006 a depus la dosar un prim tabel al creanţelor
debitorului intitulat „tabel definitiv”, deşi nu întocmise încă tabelul preliminar la
termenul limită stabilit (11 aprilie 2006).
La termenul din 20 iunie 2006, lichidatorul judiciar a arătat că a recuperat o parte
din creanţele debitorului, respectiv 68.578 lei. Faţă de aspectele arătate, judecătorul-
sindic a pus în vedere lichidatorului să întocmeasacă un plan de distribuire, iar în cazul
în care nu se înregistrează contestaţii la acesta, să treacă la distribuirea sumelor. Până la
termenul din 26 septembrie 2006, lichidatorul judiciar nu a întocmit, nu a înregistrat la
grefa instanţei şi nu a prezentat singurului creditor din dosar un raport asupra fondurilor
obţinute din lichidare şi un plan de distribuire între creditori. Având în vedere toate
aceste aspecte, la 26 septembrie 2006, unicul creditor înscris la masa credală, AFP
Sector 4, a formulat verbal cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar.
Ce va decide judecătorul-sindic în legătură cu cererea de înlocuire a lichidatorului
judiciar? Motivaţi soluţia.
 Secţiunea 5
Desfăşurarea procedurii propriu-zise

5.1. Cererile introductive

Procedura începe pe baza unei cereri introductive formulată de una dintre
următoarele categorii de persoane:
 debitorul însuşi;
 creditorii debitorului;
 de orice alte persoane sau instituţii prevăzute de lege.

Potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, va putea introduce cerere, Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare, împotriva persoanelor juridice aflate sub supravegherea
şi controlul acesteia, care îndeplinesc criteriile prevăzute de dispoziţiile legale speciale
pentru pornirea procedurii prevăzute de prezenta lege.

5.1.1. Cererea debitorului

În conformitate cu art. 27 alin.1 din lege, debitorul aflat în stare de insolvenţă este
obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei
prevederi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă şi poate să
formuleze cererea dacă această stare este iminentă.
Introducerea prematură, cu rea-credinţă sau tardivă de către debitor a unei cereri de
deschidere a procedurii are ca efect răspunderea patrimonială a debitorului persoană
fizică sau a reprezentanţilor statutari ai persoanelor juridice debitoare, pentru prejudiciile
cauzate.
În cazul societăţilor comerciale debitoare, cererea introductivă va fi semnată de
către persoanele care, potrivit actelor constitutive, au calitatea de reprezentant al societăţii
în relaţiile cu terţii.
Potrivit art.27 alin.5 din Legea nr. 85/2006, modificată, cererea debitorului se va
judeca de urgenţă în termen de 5 zile în camera de consiliu.
Obiectul cererii, în funcţie de opţiunea debitorului, poate consta:
 fie în reorganizarea judiciară a activităţii conform unui plan, prin restructurarea
operaţională şi /sau financiară
 restructurarea corporativă prin modificarea structurii capitalului social;
 restructurarea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea proprie.
 fie intenţia de a intra în faliment, apelând la procedura simplificată
Aceste măsuri pot fi luate separat sau împreună.

Potrivit art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, republicată, cererea debitorului va
trebui să fie însoţită de următoarele acte:
- bilanţul contabil certificat de administrativ şi cenzor auditor, şi copii de pe
registrele contabile curente;
 - listă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile din băncile prin care
debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din
registrele de publicitate;
- listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele
120 de zile anterioare formulării cererii introductive;
- lista numelor şi a adreselor creditorilor, indiferent de tipul de creanţe ale acestora
(certe sau sub condiţie, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente,
necontestate sau contestate), arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă;
- descriere sumară a modului de reorganizare;
- contul de profit şi pierderi pentru anul anterior depunerii cererii;
- lista membrilor grupului de interes economic, sau după caz, a asociaţilor cu
răspundere nelimitată pentru societăţile în nume colectiv şi în comandită simplă.
- declaraţia debitorului cu privire la procedura pentru care optează: procedura de
reorganizare a activităţii pe baza unui plan sau procedura de lichidare a averii.
- declaraţia pe proprie răspundere autentificată de notar sau certificată de avocat din
care să rezulte că nu a fost condamnat pentru vreuna din infracţiunile prevăzută
de lege.
În situaţia în care debitorul nu dispune în momentul înregistrării cererii de
vreuna din informaţiile arătate mai sus, are la dispoziţie un termen de 5 zile, înăuntrul
căruia urmează să depună şi să înregistreze informaţia respectivă la tribunal. În situaţia în
care dosarul nu este completat cu toate actele şi informaţiile necesare în termenul impus
de lege, cererea va fi respinsă.
Scopul cererii introductive este plata datoriilor pe care debitorul le are faţă de
creditori.
Există o singură excepţie legală potrivit căreia debitorul nu are posibilitatea de
a cere reorganizarea societăţii. Este vorba de dispoziţia din art. 28 lit. j, unde se arată că
debitorul nu poate cere reorganizarea judiciară dacă, în ultimii cinci ani, s-a mai făcut o
astfel de cerere sau a fost obiectul unei astfel de cereri introduse de creditori. Or, pentru a
se observa acest lucru, legea prevede obligaţia debitorului de a da o declaraţie pe proprie
răspundere sau de a prezenta un certificat de la Oficiul Registrului Comerţului, sau, după
caz, un certificat din Registrul societăţilor agricole.

5.1.2. Cererile creditorilor

Orice creditor care are o creanţă certă (necontestată), lichidă (care constă, de
regulă, în sume de bani) şi exigibilă (care a ajuns la scadenţă) are dreptul să introducă la
tribunal o cerere împotriva debitorului prezumat în insolvenţă.

Trecerea a 30 de zile de la data când debitorul trebuia să efectueze plata nu

înseamnă, automat, că acesta se află în încetare de plăţi. Astfel, într-o situaţie de speţă s-a
arătat că, deşi termenul de 30 de zile expirase, societatea debitoare nu se afla în încetare
de plăţi şi, ca atare, dacă societatea creditoare ar fi pornit executarea silită a debitorului,
ar fi observat că acesta avea lichidităţile necesare achitării datoriei13 .
În concluzie, cererea de declanşare a procedurilor prevăzute de Legea nr.
85/2006 va fi respinsă, ori de câte ori creditorul nu face dovada că debitorul s-ar afla
în încetare de plăţi, conform legii.
 Procedura poate fi pornită de un singur creditor, urmând ca, în cazul admiterii ei,
să fie citaţi şi ceilalţi creditori pentru a fi acoperite creanţele lor, atât în cazul
reorganizării judiciare, cât şi în cazul lichidării averii debitorului14 .

5.2. Deschiderea procedurii

Potrivit celor două proceduri prevăzute de lege, procedura generală şi procedura

simplificată, judecătorul-sindic va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii,
dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru fiecare din cele două proceduri.
Prin încheierea de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va dispune ca
administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul să efectueze notificările prevăzute de
art. 61 din lege.
În cazul în care există opoziţie din partea creditorilor sau a debitorului, judecătorul-
sindic va soluţiona acetse cereri, printr-o sentinţă. Admiţând opoziţia, judecătorul-sindic
nu va putea păstra deschisă procedura insolvenţei şi va revoca încheierea de deschidere a
procedurii.
În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorilor, judecătorul-sindic va
comunica cererea, în copie, debitorului.
La cererea debitorului, judecătorul sindic poate să-i oblige pe creditorii care au
introdus cererea să consemneze la o bancă comercială o cauţiune de cel mult 10% din
valoarea creanţelor, în termen de 15 zile. Cauţiunea urmează a fi restituită în situaţia în
care cererea introductivă este admisă. Neconsemnarea în termen a cauţiunii, atrage
respingerea cererii introductive.
În măsura în care judecătorul-sindic constată că debitorul este în stare de
insolvenţă, va respinge contestaţia şi va deschide procedura printr-o sentinţă. Dacă
debitorul nu este în stare de insolvenţă, judecătorul-sindic respinge cererea creditorilor.
În situaţia în care debitorul nu contestă în termen de cinci zile soluţia
judecătorului-sindic conform căreia s-ar afla în insolvenţă, judecătorul-sindic va da o
sentinţă, prin care va dispune deschiderea procedurii desemnând un administrator
judiciar provizoriu sau un lichidator provizoriu.
Debitorul trebuie să depună în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii toate
actele necesare, în caz contrar, administratorul judiciar putând să angajeze unul sau mai
mulţi experţi de specialitate care să furnizeze judecătorului-sindic toate datele necesare în
legătură cu averea debitorului.

5.3. Efectele deschiderii procedurii

5.3.1. Efectele deschiderii procedurii cu privire la patrimoniul debitorului:

Potrivit art. 36 deschiderea procedurii are ca efect suspendarea de drept a
tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor
pornite împotriva debitorului sau asupra bunurilor acestuia, acţiuni care au fost
pornite înaintea declanşării procedurii, cu excepţia căilor de atac declanşate de
debitor (de exemplu, acţiunea înregistrată la tribunal sau la Curtea de arbitraj
de pe lângă Camera de Comerţ şi industrie a României, prin care un creditor a
solicitat obligarea debitorului la plata datoriei ce rezulta dintr-un contract
încheiat cu acesta);
  Suspendarea termenelor de prescripţie în care creditorii puteau să-şi valorifice
creanţele împotriva debitorului aflat în incapacitatea de plată (art.40).
De exemplu, creditorii au dreptul să pretindă debitorului executarea obligaţiilor în
termen de trei ani de la data scadenţei acestora, conform Decretului nr. 167/1958.
Termenele vor reîncepe să curgă după 30 de zile de la închiderea procedurii.
 De la data deschiderii procedurii nu se poate adăuga nici o dobândă ori
cheltuială creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele
garantate, cu excepţia cazului când, în planul de reorganizare, prin programul de
plată a creanţelor se prevede altfel (art. 41);
 După deschiderea procedurii, este interzis administratorilor să înstrăineze,
fără acordul judecătorului-sindic, acţiunile sau părţile sociale pe care le
deţin la debitorul care este supus procedurii reorganizării judiciare şi a
falimentului (art. 42);
În cazul nerespectării acestor dispoziţii actul de înstrăinare va fi lovit de nulitate
absolută.
Judecătorul sindic va dispune indisponibilizarea acţiunilor sau părţilor sociale în
registrele speciale de evidenţă sau în conturile înregistrate electronic (pentru acţiunile
nominative în formă dematerializată).
Ca efect al deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de
reorganizare, acţiunile societăţilor emitente, în sensul Legii nr. 297/2004, modificată
privind piaţa de capital, se suspendă de la tranzacţionare, de la data comunicării Comisiei
Naţionale de Valori Mobiliare care, la rândul ei, va retrage valorile mobiliare respective
de pe piaţa reglementată pe care acestea se tranzacţionează.
 Orice constituire de garanţii personale sau reale, după deschiderea procedurii
va fi nulă, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege sau autorizate de judecătorul
sindic;
 Debitorul are obligaţia să pună la dispoziţia administratorului (în cazul
reorganizării judiciare) sau a lichidatorului (în cazul lichidării averii) toate
informaţiile cerute de aceştia cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi
lista plăţilor şi a transferurilor patrimoniale făcute de el în cele 90 de zile
anterioare deschiderii procedurii.
 După rămânerea irevocabilă a hotărârii de deschidere a procedurii, toate actele şi
corespondenţa emise de debitor, administrate sau lichidate vor cuprinde în mod
obligatoriu menţiunea „insolvenţă”, iar după intrarea în reorganizare judiciară sau
faliment, actele şi corespondenţa vor purta menţiunea „în reorganizare judiciară”
sau, după caz, „în faliment”.

5.3.2. Efectele deschiderii procedurii cu privire la debitor

Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi
administra bunurile (averea), şi de a dispune de ele, cu excepţia cazului când şi-a
manifestat intenţia de reorganizare.
Chiar şi în situaţia declarării intenţiei de reorganizare, creditorii, comitetul
creditorilor şi comitetul asociaţilor/acţionarilor pot cere judecătorului-sindic să ridice
debitorului dreptul de administrare, dacă se constată pierderi continue în averea
debitorului sau indicii cu privire la imposibilitatea realizării planului de reorganizare.
 Dreptul debitorului de a-şi conduce activitatea încetează totdeauna în caz de
faliment.
Conducerea activităţii şi administrarea averii debitorului se va face de către
administratorul judiciar sau lichidator, după caz.

 VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, creditorul SC OM SRL
a solicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 împotriva
debitorului SC GM SRL care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o
creanţă certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile în valoare de 55.939 lei.
În susţinerea cererii a depus înscrisuri, în copie. Conform art. 33 alin 1 din Legea
nr. 85/2006, cererea creditorului a fost comunicată debitorului. Acesta nu a
contestat că ar fi în încetare de plăţi şi nici nu şi-a declarat intenţia de reorganizare.
a) Este admisibilă cererea creditorului?Motivaţi.
b) Ce va decide instanţa de judecată cu privie la deschiderea
procedurii?Motivaţi soluţia.
c) În ipoteza în care se va decide deschiderea procedurii generale, ce măsuri
trebuie luate de judecătorul sindic prin sentinţa de deschidere a procedurii?

2. Prin cererea înregistrată la 14.02.2008, creditoarea SC X SA a solicitat

deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC N SRL. În cererea sa,
creditoarea arată că prin sentinţa civilă nr. 4171/2007 a Judecătoriei Sectorului 1
Bucureşti, definitivă şi investită cu formulă executorie, debitoarea a fost obligată la plata
sumei de 20.280 lei - contravaloarea serviciilor prestate şi 1.230 lei - cheltuieli de
judecată. La data de 28.02.2008, debitoarea formulează contestaţie solicitând respingerea
cererii de deschidere a procedurii, întrucât nu se află în stare de insolvenţă, arătând că
efectuează plăţi curente către furnizori şi că are bunuri care pot acoperi creanţa invocată.
Care va fi soluţia instanţei de judecată? Motivaţi soluţia.

Secţiunea 6
Situaţia unor acte juridice încheiate de debitor

6.1. Acte juridice frauduloase

Legiuitorul prevede situaţia a două categorii de acte juridice:
 acte juridice „frauduloase”, încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor,
în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii (art. 78);
 acte privind constituirea unor drepturi sau transmiterea de drepturi patrimoniale
către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii
altor prestaţii executate, realizate de debitor (art. 80 alin 1).
 Analizând cele două texte, observăm că legiuitorul delimitează „actele frauduloase”
de alte acte juridice care, în sens larg, sunt şi ele „frauduloase” deoarece lezează
interesele creditorilor.
Actele juridice prevăzute în art. 80 alin. 1 lit. c) „acte încheiate cu intenţia tuturor
părţilor implicate în ele de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditor, sau de a
le leza în orice alt fel drepturile” sunt în mod evident acte „frauduloase” pentru
creditori.
În opinia noastră, „actele frauduloase” încheiate de debitor, la care se referă
legiuitorul, sunt acele acte care s-au încheiat prin săvârşirea unor infracţiuni (fals,
înşelăciune, gestiune frauduloasă, deturnare de fonduri, bancrută frauduloasă etc.) sau
care îndeplinesc condiţiile unui delict civil.
În aceste cazuri, nu se poate trece la anularea actelor juridice decât dacă se
dovedeşte existenţa unei fapte ilicite, culpabile, a debitorului.
Celelalte categorii de acte juridice prevăzute în art. 80 lezează interesele
creditorilor, dar nu presupun în mod obligatoriu săvârşirea unor infracţiuni sau delicte
civile, cu ocazia încheierii sau executării lor.
Pentru aceste categorii, numai într-o singură situaţie legiuitorul prevede o faptă
ilicită, vinovăţia debitorului şi a tuturor părţilor implicate îmbrăcând forma intenţiei „de
a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditor sau de a leza în orice alt fel
drepturile” (art. 80 alin. 1 lit. c).

6.2. Acte realizate de debitor privind constituirea sau transferul de

drepturi patrimoniale către terţi
6.2.1. Categorii de acte juridice constitutive sau translative de drepturi reale
încheiate de debitor
În această categorie se cuprind următoarele acte:
 Acte de transfer cu titlu gratuit efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii
procedurii.
Sunt acte cu titlu gratuit în care se transferă un drept patrimonial real sau de creanţă:
- contractul de donaţie;
- cesiunea de creanţă cu titlu gratuit;
- prestările de servicii cu titlu gratuit;

Fac excepţie de la această categorie sponsorizările în scop umanitar.

Operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea
primită, efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Din această categorie fac parte:
- contractele de vânzare-cumpărare în care preţul plătit de debitor depăşeşte în mod
vădit valoarea bunului cumpărat;
- contractele care au ca obiect prestarea unor servicii (mandat, transport,
consultanţă, comision etc.), în care prestaţia debitorului este vădit superioară din
punct de vedere valoric faţă de prestaţia celeilalte părţi etc.
Acte încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia
tuturor părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori
sau de a le leza în orice alt fel drepturile;
  Acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii
anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare
deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea s-o obţină în caz de
faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer;
 Constituirea ori perfectarea unei garanţii reale (de exemplu, o ipotecă) pentru
o creanţă care era chirografară (adică, fără o garanţie specială) în cele 120 de zile
anterioare deschiderii procedurii.
 Plăţile anticipate ale debitorilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare
deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară
deschiderii procedurii.
Legea prevede în art. 80 alin. 2 că pot fi anulate şi unele operaţiuni încheiate în
anul anterior deschiderii procedurii cu persoane aflate în raporturi juridice cu
debitorul, dacă sunt în paguba creditorilor. Sunt avute în vedere operaţiunile încheiate :
- cu un asociat comanditat sau asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul
societăţii comerciale debitoare, dacă aceasta este societate în comandită simplă
sau societate în nume colectiv;
- cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes
economic
- cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului, atunci când
debitorul este o societate pe acţiuni;
- cu un administrator, director sau membru al organelor de supraveghere ale
debitorului societate pe acţiuni; societate cooperativă sau, după caz, o societate
agricolă
- cu orice altă persoană fizică ori juridică dacă aceasta deţine o poziţie dominantă
asupra debitorului sau activităţii sale;
- cu un coindivizar asupra unui bun comun (de exemplu, cu o persoană care are
calitatea de coproprietar asupra unor bunuri ale debitorului).
Acţiunea pentru anularea unui transfer cu caracter patrimonial poate fi
introdusă de administratorul judiciar sau lichidator în termen de un an de la data
expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului administratorului, dar nu mai
târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii. Acest drept îl are şi comitetul
creditorilor, care poate fi autorizat de judecătorul sindic să pornească o asemenea acţiune
dacă administratorul sau lichidatorul nu o face.
Nu pot fi anulate actele juridice privind transferul cu caracter patrimonial făcute de
debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale.
Dacă societatea are în obiectul principal de activitate comercializarea de produse
industriale, activitate pe care o face în mod curent, nu pot fi anulate actele juridice
privind această activitate.
În cazul anulării actelor juridice, terţul dobânditor cu titlu gratuit de bună credinţă
va restitui bunurile în starea în care se găsesc, iar în lipsa lor valoarea cu care s-a
îmbogăţit, iar dacă este de rea-credinţă va restitui în toate cazurile întreaga valoare,
precum şi fructele percepute.
Terţul dobânditor care a restituit averii debitorului bunul sau valoare lui va avea
împotriva averii o creanţă de aceeaşi valoare (dacă a fost de bună-credinţă).
 Acţiunea poate fi introdusă şi împotriva subdobânditorului pentru a recupera bunul
ori valoarea acestuia numai dacă acesta nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului sau
trebuia să cunoască că transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat.

6.2.2. Situaţia unor acte juridice cu executare succesivă

Administratorul sau lichidatorul poate să menţină sau să denunţe orice contract pe
termen lung sau închirierile neexpirate, atâta timp cât aceste contracte nu au fost
executate în totalitate ori în mod substanţial de către părţile implicate. Dacă un contract
este denunţat, cocontractantul are dreptul la despăgubiri printr-o acţiune îndreptată
împotriva debitorului15 .
Contractele de muncă sau de închiriere vor putea fi denunţate numai cu
respectarea termenelor legale de preaviz (vezi art.86 alin.5). Prin derogare de la
dispoziţiile prevăzute în Codul muncii, în cazul procedurii simplificate, precum şi în
cazul intrării în faliment în procedura generală, desfacerea contractelor individuale de
muncă ale angajaţilor debitoarei se va face de urgenţă de către lichidator, fără a fi
necesară efectuarea procedurii de concediere colectivă. Singura obligaţie pe care o are
lichidatorul este de a acorda personalului concediat preavizul de 15 zile lucrătoare.
Cu acordul creditorilor, administratorul sau lichidatorul va putea menţine
contractele de credit şi poate modifica clauzele lor, modificări care vor fi supuse
aprobării judecătorului sindic, care va avea în vedere ca ele să fie atât în folosul averii
debitorului, cât şi în cel al creditorilor.
Dacă într-un contract, debitorul trebuie să facă plăţi periodice, menţinerea lui nu îl
va obliga pe administrator sau lichidator să facă plăţi restante pentru perioadele anterioare
deschiderii procedurii. Aceste plăţi se vor face din averea debitorului în cadrul procedurii.
În cazul în care se vinde către debitor un bun mobil fără ca preţul să fi fost
achitat, dacă bunul nu se află încă la dispoziţia debitorului vânzătorul îşi poate lua înapoi
bunul. Toate cheltuielile aferente vânzării şi chiar restituirii vor fi suportate de către
vânzător, care va restitui debitorului orice avans din preţ. Dacă vânzătorul acceptă ca
bunul să fie livrat, el va recupera preţul prin înscrierea creanţei în tabloul de creanţe.
Dacă bunul este livrat la cererea administratorului sau lichidatorului, preţul va fi
plătit din averea debitorului.

6.2.3. Situaţia altor contracte

 Situaţia contractelor de închiriere privind un imobil al debitorului
Contractul de închiriere privind un bun imobil al debitorului nu va fi desfiinţat, cu
excepţia cazului când în contract s-a prevăzut altfel. Cu toate acestea, administratorul sau
lichidatorul poate să refuze să asigure chiriaşului, pe timpul închirierii, prestarea oricăror
servicii datorate de debitor în calitate de proprietar. Chiriaşul are dreptul de a scădea din
chiria pe care o plăteşte costul serviciilor datorate de proprietar. Evident, chiriaşul poate
opta fie pentru evacuarea clădirii, fie pentru deţinerea în continuare a imobilului.
 Situaţia contractelor „intuitu personae” (contracte cu caracter strict
personal)
Administratorul sau lichidatorul poate să denunţe un contract cu caracter strict
personal încheiat de debitor sau prin care acesta s-a obligat să efectueze anumite servicii
specializate. Face excepţie cazul în care creditorul acceptă ca prestaţia să fie efectuată de
o altă persoană, desemnată de administrator sau lichidator.
  Contractele privind transferul unor mărfuri ori titluri de valoare cotate la o
bursă de mărfuri sau pe o piaţă reglementată, la o anumită dată sau într-o perioadă
de timp.
În cazul acestor contracte, dacă scadenţa intervine sau perioada expiră după data
deschiderii procedurii, se va efectua o operaţiune de compensare bilaterală a tuturor
contractelor cuprinse în acordul master de netting respectiv, iar diferenţa rezultată va
trebui să fie plătită averii debitorului, dacă aceasta este creditoare, şi va fi înscrisă în
tabelul de creanţe, dacă este o obligaţie a averii debitorului.
 Contractele de comision ( art. 89 )
În cazul în care debitorul este comisionar şi deţine titluri pentru bunuri ce urmează a
fi primite ori pentru marfă, comitentul va fi în drept să-şi ia înapoi titlurile sau marfa, ori
să ceară ca valoarea lor să fie plătită de comisionar.
 Contractele de consignaţie ( art. 90 )
În cazul în care debitorul are calitatea de consignatar , proprietarul/consignantul va
avea dreptul să-şi recupereze bunul, cu excepţia cazului în care debitorul are un drept de
garanţie asupra bunului.
Dacă marfa nu este în posesia debitorului şi el nu o poate recupera de la deţinătorul
actual, proprietarul va putea să-şi înscrie creanţa în tabelul de creanţe, cu valoarea pe care
marfa o avea la data înregistrării cererii introductive, a expirării termenului pentru
contestarea cererii creditorului de către debitor ori, la data respingerii contestaţiei
debitorului.
Dacă debitorul era în posesia mărfii la acea dată, dar a pierdut ulterior posesia,
proprietarul poate cere ca întreaga valoare a mărfii să fie înscrisă în tabelul de creanţe.
 Situaţia specială a asociatului sau acţionarului debitor (art. 93)
Dacă un asociat ori acţionar este debitor într-o astfel de procedură, şi dacă
implicarea debitorului în cadrul procedurii nu atrage dizolvarea acelei societăţi,
administratorul sau lichidatorul are următoarele posibilităţi:
- să solicite lichidarea dreptului debitorului în acea societate, potrivit ultimei
situaţii financiare aprobate;
- să propună ca debitorul să fie păstrat ca asociat, dacă ceilalţi asociaţi sunt de
acord.
Dispoziţia se aplică în mod corespunzător şi membrilor societăţilor cooperative şi
ai grupurilor de interes economic.
 Antecontractul de vânzare-cumpărare (art. 931)
Obligaţiile ce rezultă dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă,
anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi
executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător,
dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- preţul a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în
posesia promitentului-cumpărător;
- preţul nu este inferior valorii de piaţă a bunului;
- bunul nu are o importanţă determinantă pentru reuşita unui plan de reorganizare.

Secţiunea 7
 Primele măsuri

Dacă judecătorul sindic consideră că cererile introductive sunt întemeiate declară

deschisă procedura şi va trece la adoptarea primelor măsuri care constau în următoarele:
Notificarea tuturor creditorilor, debitorului, oficiului registrului comerţului unde
debitorul este înmatriculat sau, după caz, registrului societăţilor agricole, pentru a
se face cuvenitele menţiuni
Conform legii, notificare trebuie să cuprindă in mod obligatoriu anumite
elemente, cum ar fi: termenele limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la
hotărârea de deschidere a procedurii, termenul limită pentru înregistrarea cererii de
admitere a creanţelor asupra averii debitorului, termenul de verificare al creanţelor,
întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar, termenul de definitivare a
tabelului creanţelor precum şi locul, data şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor.
Stabilirea masei credale
Creditorii, cu excepţia salariaţilor, ale căror creanţe sunt anterioare datei de
deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în
hotărârea de deschidere a procedurii, declaraţii care vor fi înregistrate într-un registru
care se va păstra la grefa tribunalului.
Sunt incluşi în categoria creditorilor şi acţionarii titulari de acţiuni la purtător.
Cererea de admitere a creanţelor va cuprinde menţiunile prevăzute în art. 65,
inclusiv eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii, depunându-se documente
justificative în acest sens.
Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare, cu excepţia creanţelor
bugetare care rezultă din titluri executorii necontestate în termenele legale, şi a creanţelor
constatate prin titluri executorii.
Legea conţine dispoziţii aplicabile următoarelor categorii de creanţe:
- creanţele negarantate şi părţile negarantate ale creanţelor garantate care nu
sunt scadente vor fi înscrise în tabelul de creanţe cu întreaga lor valoare;
- creanţele constând în obligaţii, care nu au fost calculate în valoare monetară sau
a căror valoare este supusă modificării, vor fi calculate de administrator şi
înscrise în tabelul de creanţe cu valoare nominală pe care o aveau în momentul
deschiderii procedurii;
- creanţele exprimate în valută vor fi înregistrate la valoare lor în lei, la cursul
Băncii Naţionale a României existent la data deschiderii procedurii;
- creditorul care, înainte de înregistrarea cererii de admitere, a primit o plata
parţială, va solicita înregistrarea pentru partea din creanţă neîncasată;
- codebitorul sau fidejusorul care este îndreptăţit la despăgubire sau la restituire
din partea debitorului va fi trecut în tabelul de creanţe cu suma pe care a plătit-o
creditorului;
- codebitorul sau fidejusorul care are un drept de garanţie participă la masa
credală numai că preţul obţinut din vânzare bunurilor grevate va fi atribuit
creditorului, scăzându-se suma datorată
Legiuitorul instituie prezumţia în art. 66 alin 3 din lege că toate creanţele
prezentate sunt valabile dacă nu sunt contestate de administrator, debitor sau creditor.
Administratorul verifică fiecare cerere de creanţe şi documentele justificative,
întocmind tabelul preliminar de creanţe pe care îl va afişa.
 Toate contestaţiile vor fi soluţionate împreună pronunţându-se o sentinţă, după
care, administratorul va întocmi tabelul definitiv al creanţelor pe care il va înregistra la
tribunal având grijă să-l afişeze la sediul debitorului. Orice persoană interesată poate
formula contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de
administratorul judiciar sau lichidator în tabelul preliminar de creanţe.
Decăderea din dreptul de a depune cerere de admitere a creanţelor
În ipoteza în care titularii de creanţe nu au depus cerere până la expirarea termenului
prevăzut de lege sunt decăzuţi din dreptul de a-şi valorifica creanţele.
Decăderea din dreptul de valorificare a creanţelor va putea fi invocată oricând de
partea interesată, atât pe cale de acţiune, cât şi prin excepţie, în cadrul unei acţiuni.

Secţiunea 8
Planul de reorganizare
Planul va prevedea fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului, fie
lichidarea unor bunuri din averea acestuia,fie o combinaţie a celor două variante
Propunerea planului
Planul poate fi propus de:
 debitor, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, o dată cu
formularea cererii sale introductive sau ulterior, până la afişarea tabelului
definitiv al creanţelor, dacă şi-a prezentat intenţia de reorganizare.
Declaraţia sa nu va fi acceptată şi nici un plan propus nu va fi admis pentru
debitorul care se află într-una din următoarele situaţii:
- în ultimii 5 ani s-a mai aflat într-o procedură de reorganizare judiciară şi de
faliment;
- a fost condamnat definitiv pentru: bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă,
abuz de încredere, fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, ori
infracţiuni prevăzute în Legea concurenţei nr. 21/1996, modificată ori
administratorul societăţii debitoare a fost condamnat.
 administratorul judiciar , în termen de 30 de zile de la data afişării tabelului
definitiv al creanţelor;
 unul sau mai mulţi creditori deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea
totală a creanţelor, în termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv
al creanţelor;
Nerespectarea termenului atrage decăderea părţilor din dreptul de a depune un
plan de reorganizare sau lichidare şi, ca urmare, trecerea, din dispoziţia tribunalului, la
procedura falimentului.
Dacă se propune un plan de reorganizare şi continuarea activităţii debitorului,
planul va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul
activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de
oferta debitorului, cu interesele creditorilor şi cu ordinea publică.
Planul de reorganizare va indica modalitatea de lichidare a pasivului (datoriilor).
Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani socotiţi de la
data confirmării lui.
 După trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, această
perioadă poate fi extinsă cu cel mult încă o perioadă de un an.
Planul de reorganizare să cuprindă menţiuni referitoare la: categoriile de creanţe
care nu sunt defavorizate, tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate, dacă şi în ce
măsură asociaţii cu răspundere nelimitată şi debitorul vor fi descărcaţi categoriilor de
creanţe, în comparaţie cu valoarea ce ar fi primită prin distribuire în caz de faliment.
Planul va specifica măsurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, măsuri
prevăzute de legiuitori cu titlu de exemplu cum ar fi: modificarea actului constitutiv al
debitorului, vizând inclusiv majorarea capitalului social, fuziunea debitorului sau
absorbirea sa cu sau de către altă persoană juridică, conversia creanţelor, prelungirea
datei scadenţei, amânări, eşalonări de achitare a creanţelor, emiterea de titluri de valoare
în condiţiile Legii nr.297/2004 privind piaţa de capital şi ale Legii nr. 31/1990,
republicată.
Planul de reorganizare va fi depus (în copie) la grefa tribunalului şi la Registrul
Comerţului, după caz, la Registrul societăţilor agricole, fiind comunicat debitorului, prin
administratorul special, administratorului judiciar, comitetului creditorilor şi comitetului
asociaţilor/acţionarilor.
Admiterea planului
În termen de 20 de zile de la înregistrarea planului, judecătorul-sindic va convoca o
şedinţă la care vor fi citaţi cei care au propus planul şi persoanele menţionate mai sus, şi
în care planul va fi admis sau respins, după audierea persoanelor citate, putând cere
părerea unui expert, practician în reorganizare şi lichidare, care să confirme posibilitatea
de realizare a planului, înainte de admiterea lui.
Dacă sunt admise mai multe planuri în intervale de timp relativ scurte,
judecătorul-sindic le va supuse împreună la vot în adunarea creditorilor.
Publicarea planului
După admiterea planului, judecătorul-sindic va dispune, administratorului judiciar
publicarea unui anunţ referitor la propunerea planului în Buletinul Procedurilor de
Insolvenţă, cu menţionarea datei cand se va vota, faptul că se poate vota şi prin
corespondenţă, precum şi a datei de confirmare a planului.
Votarea (acceptarea planului)
Potrivit art. 99, după admiterea planului, judecătorul-sindic va dispune convocarea
adunării creditorilor, în termen cuprins între 20 şi 25 de zile, dar nu mai devreme de
afişarea tabelului definitiv al creanţelor.
Votarea planului se face potrivit următoarelor reguli:
 fiecare creanţă beneficiază de un drept de vot;
 votează separat următoarele categorii de creanţe:
a) creanţe garantate;
b) creanţe salariale;
c) creanţe bugetare;
d) creanţe chirografare care aparţin furnizorilor fără de care activitatea debitorului
nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi;
e) celelalte creanţe chirografare.
Creditorii care au creanţe subordonate, membrii, asociaţii şi acţionarii pot
participa la şedinţă şi pot vota cu privire la plan dar numai în cazul în care acesta le
acordă mai puţin decât ar primi în cazul falimentului.
 Totodată, creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlaţi sau se
află sub control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţei de capital, pot participa la
şedinţă, dar pot vota cu privire la plan numai în cazul în care acesta le acordă mai puţin
decât ar primi în cazul falimentului.
Un plan se consideră acceptat de către o categorie de creanţe dacă în categoria
respectivă planul este acceptat în condiţiile prevăzute de lege, respectiv: de către o
majoritate de jumătate plus unu din valoarea creanţelor din acea categorie; de către cel
puţin jumătate din numărul titularilor de creanţe din categoria respectivă.
În situaţia în care planul prevede că, pentru creanţele dintr-o anumită categorie,
nu se va primi nimic, se consideră că acestea au respins planul şi nu e necesară votarea
planului de către creanţele categoriei respective.
Confirmarea planului
Planul va fi confirmat de către judecătorul-sindic dacă, cel puţin două dintre
categoriile de creditori menţionaţi mai sus (care votează separat) acceptă planul în situaţia
în care există două categorii de creditori. Doar un singur plan de reorganizare poate fi
confirmat.
În ipoteza în care nici un plan nu este confirmat şi a expirat termenul pentru
propunerea unui plan, judecătorul-sindic va dispune începerea procedurii falimentului.
Votarea şi confirmarea planului produc următoarele efecte:
- activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător;
- creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate
aşa cum este prevăzut în plan;
- în cazul unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre
definitivă împotriva debitorului.
În opinia noastră, interpretarea care trebuie dată dispoziţiei cuprinsă în art. 102,
partea finală, este următoarea: hotărârea pronunţată de judecătorul sindic privind
confirmarea planului în care se prevede lichidarea (vânzarea) unor bunuri din averea
debitorului va fi pusă în executare pe calea procedurii de executare silită din dreptul
comun.

 VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE
1. Prin încheierea din data de 29 august 2007, s-a dispus deschiderea
procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC RF SA, iar la 25 mai 2008 se afişază
tabelul definitiv al creanţelor. Odată cu depunerea cererii de deschidere a
procedurii, debitoarea şi-a exprimt şi intenţia de reorganizare a societăţii, iar la data
de 19 iunie 2008 aceasta depune şi un plan de reorganizare. Planul, cuprinzând
toate elementele prevăzute de lege, a fost înregistrat la Registrul comerţului, fiind
comunicat comitetului creditorilor. Creditoarea SC RTR SRL solicită respingerea
planului de reorganizare propus de debitoare şi trecerea la procedura falimentului,
susţinând că acesta nu este admisibil din următoarele motive:
- nu a fost depus de către o persoană îndreptăţită, conform prevederilor legale,
- nu a fost respectat termenul legal de depunere a planului de reorganizare ,
 - planul nu are şanse obiective de realizare.
Care va fi soluţia instanţei de judecată? Motivaţi soluţia.

Secţiunea9
Reorganizarea
Debitorul trebuie să îndeplinească de îndată, schimbările de structură
prevăzute în plan.
Debitorul va fi condus de administratorul special sub supravegherea
administratorului judiciar. Acţionarii şi asociaţii cu răspundere limitată nu au dreptul
de a interveni în conducerea activităţii ori în administrarea averii debitorului, cu
excepţiile prevăzute de lege sau în plan.
Creditorii pot face opoziţie dacă se constată că executarea planului cauzează
pierderi în averea debitorului.
Dacă debitorul nu se conformează planului, administratorul judiciar sau oricare
dintre creditori poate cere, în scris, judecătorului sindic să aprobe începerea
procedurii falimentului. Dacă se aprobă o asemenea cerere, modificările aduse
creanţelor ori drepturilor părţilor interesate, prin planul de reorganizare, rămân definitive.
Furnizarea serviciilor
Dispoziţiile legale (art. 104) prevăd necesitatea furnizării de servicii (electricitate,
gaze, apă, servicii telefonice etc.) pe timpul continuării activităţii debitorului în perioada
de reorganizare.
Cu toate acestea, la cererea creditorului furnizor, judecătorul-sindic poate să dispună
ca debitorul să depună o cauţiune la bancă ce nu va depăşi 30% din costul serviciilor
prestate debitorului şi neachitate.
Obligaţia întocmirii şi prezentării rapoartelor de către debitor prin
administratorul special sau, după caz, de către administratorul judiciar.
Trimestrial, debitorul, prin administratorul special sau administratorul judiciar
trebuie să prezinte judecătorului-sindic rapoarte privind situaţia financiară a debitorului,
rapoarte care se înregistrează la grefa instanţei (tribunalului), notificându-se tuturor
creditorilor depunerea rapoartelor, pentru a fi consultate.
În cazul nerespectării planului de către debitor sau dacă se constată pierderi în
averea debitorului pe parcursul desfăşurării activităţii, oricare dintre creditori poate
solicita judecătorului-sindic să aprobe intrarea în faliment a debitorului.
Cererea de intrare în faliment nu suspendă continuarea activităţii debitorului.

S e c ţ i u n e a 10
Falimentul
Potrivit art. 107 din lege, intrarea în faliment are loc în următoarele cazuri:
  debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în faliment ori nu şi-a declarat intenţia de
reorganizare, iar nici unul dintre subiectele îndreptăţite nu au propus un plan de
reorganizare ori nici un plan dintre cele propuse nu a fost acceptat şi confirmat;
 debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de
reorganizare, ori planul propus nu a fost acceptat şi confirmat şi nici o altă
persoană îndreptăţită nu a propus un plan de reorganizare sau nici unul dintre
planurile propuse nu a fost acceptat sau confirmat;
 nu au fost îndeplinite obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate.
Judecătorul-sindic pronunţă o sentinţă, sau după caz o încheiere prin care se decide
intrarea în faliment.
Prin aceeaşi hotărare de intrare în faliment, judecătorul-sindic va pronunţa
dizolvarea societăţii debitoare dispunând:
 ridicarea dreptului de administrare al debitorului;
 desemnarea unui lichidator, în cazul procedurii generale provizorii, stabilirea
atribuţiilor şi a remuneraţiei acestuia;
 termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitor/administrator către
lichidator;
 întocmirea şi predarea către lichidator în termen de zece zile a unei liste
cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora de la data
intrării în faliment;
 notificarea intrării în faliment.

 VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, creditorul A.F.P. Sector 3 a

solicitat, în baza Legii nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei împotriva
debitorului S.C. F.I. S.R.L., care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o
creanţă certă lichidă şi exigibilă în sumă de 188.000 lei.
Cererea creditorului a fost comunicată debitorului, acesta necontestând că ar fi în
încetare de plăţi.

a) Ce va decide instanţa de judecată în privinţa cererii creditorului, având în vedere

faptul că debitorul S.C. F.I. S.R.L. fusese dizolvat, (fără lichidarea patrimoniului)
anterior formulării cererii introductive? Motivaţi soluţia.

b) În ce condiţii un creditor poate formula cererea introductivă (pentru a fi admisibilă).

10.1. Măsuri premergătoare lichidării

Prima măsură pe care o dispune judecătorul-sindic în cadrul procedurii falimentului
este sigilarea bunurilor din averea debitorului, lichidatorul urmând să ia măsuri pentru
conservarea lor.
 Bunurile care vor fi sigilate sunt prevăzute, cu titlu de exemplu, în art. 113, şi
anume: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa comercială, arhiva,
dispozitivele de stocare şi prelucrare a informaţiei, contractele, mărfurile. Nu vor putea
fi sigilate obiectele care vor trebui valorificate de urgenţă, spre a se evita deteriorarea lor
materială sau pierderea din valoare, cambiile şi alte titluri de valoare scadente în scurt
timp precum şi acţiunile ori alte titluri de participaţie ale debitorului, care vor fi luate de
lichidator pentru conservarea lor, registrele de contabilitate şi numerarul pe care
lichidatorul îl va depune la bancă. Aplicarea sigiliilor nu este obligatorie dacă
inventarierea se poate efectua într-o singură zi.
În al doilea rând, lichidatorul va face o inventariere a bunurilor luând în posesie
bunurile respective, în calitate de depozitar judiciar.

10.2. Efectuarea lichidării

În aplicarea procedurii de lichidare se vor urmări două principii:

 rapiditatea operaţiunilor;
 lichidarea bunurilor cât mai avantajos, pentru a fi satisfăcute creanţele
creditorilor.
Lichidarea bunurilor va fi efectuată de lichidator, sub controlul judecătorului
sindic.
Bunurile vor putea fi vândute:
- în bloc, ca un ansamblu în stare de funcţionare;
- individual.
Bunurile se vând prin negociere directă sau prin licitaţie publică. În cazul bunurilor
imobile vânzarea se face prin negociere directă şi se vor îndeplini formalităţile prevăzute
de lege.
Valorile mobiliare vor fi vândute în condiţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa
de capital.
Sumele rezultate din vânzări vor fi depuse la o unitate a unei societăţi bancare,
în contul averii debitorului, pentru a fi distribuite creditorilor.
Creditorii care beneficiază de ipoteci sau de alte garanţii reale vor fi satisfăcuţi din
sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor afectate de garanţii. Legiuitorul prevede
ca noutate faptul că, creditorii au dreptul să primească suma datorată la care se adaugă
dobânzile, majorările şi penalităţile, precum şi cheltuielile făcute. Dacă din sumele
obţinute prin vânzare nu pot fi acoperite creanţele garantate, pentru diferenţa de încasat,
creditorii vor deveni creditori chirografari intrând în concurs cu ceilalţi creditori
chirografari (ale căror creanţe nu sunt garantate printr-o garanţie specială).
Exemplu: Societatea comercială „X” este supusă procedurii falimentului.
Societatea comercială are 5 creditori, dintre care unul „Y”, şi-a asigurat creanţa
printr-un gaj asupra a două automobile din patrimoniul debitorului său. În urma
scoaterii la vânzare a automobilelor, s-a obţinut suma de 20 milioane lei, insuficientă
pentru acoperirea integrală a creanţei „Y”, de 30 milioane lei. Pentru restul de 10
milioane lei, creditorul „Y” , intră în concurs cu ceilalţi 4 creditori ai debitorului
falimentar, ale căror creanţe nu au fost garantate printr-o garanţie specială.

10.3. Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării

 Potrivit art. 123, la fiecare trei luni, calculate de la data începerii lichidării,
lichidatorul va prezenta judecătorului-sindic un raport asupra fondurilor obţinute din
lichidare şi din încasarea de creanţe precum şi un plan de distribuire între creditori.
Judecătorul-sindic poate prelungi cu cel mult o lună termenul pentru prezentarea
raportului şi a planului de distribuţie, care vor fi depuse la grefa tribunalului şi notificate
creditorilor.
Creanţele vor fi plătite în următoarea ordine:
taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii, inclusiv pentru
conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata
retribuţiilor persoanelor angajate pentru realizarea procedurii reorganizării
judiciare şi a falimentului;
 creanţe izvorând din raporturi de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii
procedurii;
creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de
instituţii de credit după deschiderea procedurii precum şi creanţele ce rezultă din
continuarea activităţii debitorului;
creanţele bugetare;
creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi în baza unor
obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice
destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul sindic pentru întreţinerea
debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;
creanţe reprezentând credite bancare cu cheltuielile şi dobânzile aferente celor
rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din
chirii;
alte creanţe chirografare.
creanţele subordonate, ce izvorăsc din credite acordate persoanei juridice
debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul
social, respectiv din drepturile de vot in adunarea generală a asociaţilor sau, după
caz, de către membrul grupului de interes economic, cât şi cele care izvorăsc din
acte cu titlu gratuit, în ordinea de preferinţă prevăzută de lege;

10.4. Închiderea procedurii

Lichidatorul este obligat să întocmească un raport final al lichidării şi să-l
prezinte judecătorului sindic, împreună cu bilanţul general. Aceste documente vor fi
comunicate creditorilor şi debitorului şi se vor afişa la uşa tribunalului. Orice obiecţie
privitoare la acestea, se va formula în termen de 5 zile înainte de data convocării.
Judecătorul sindic va examina raportul final, inclusiv obiecţiile făcute de creditori,
urmând să-l aprobe sau să-l respingă. Raportul întocmit de lichidator va fi aprobat de
judecătorul sindic printr-o sentinţă dacă au fost formulate obiecţiuni soluţionate sau
printr-o încheiere dacă nu au fost formulate asemenea obiecţiuni16 .
Lichidarea va fi considerată închisă când judecătorul sindic aprobă raportul
final şi când toate fondurile au fost distribuite creditorilor, iar cele rămase au fost
depuse la bancă.
 În orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic poate da o sentinţă de
închidere a acesteia dacă există una din următoarele situaţii:
debitorul nu are bunuri care să fie supuse procedurii, deci se află în stare de
insolvabilitate;
bunurile existente nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi
nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

10.5. Efectele hotărârii de închidere a procedurii

Închiderea procedurii produce efecte atât cu privire la persoanele care au
participat în cadrul procedurii, cât şi cu privire la debitor.
 Efectele hotărârii de închidere a procedurii faţă de persoanele care au
concurat la efectuarea acesteia.
Prin închiderea procedurii, judecătorul sindic, administratorul, lichidatorul şi toate
persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu
privire la procedură faţă de debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari
sau asociaţi.
 Efectele hotărârii de închidere a procedurii faţă de debitor.
În principiu, debitorul este descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de
înregistrarea cererilor introductive, sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută
frauduloasă sau de plăţi ori transferuri frauduloase (art. 136). Cu toate acestea debitorul
va fi descărcat de obligaţii dacă vor fi plătite în cadrul procedurii. Aceste dispoziţii nu se
aplică debitorilor care în ultimii 5 ani au mai fost supuşi acestei proceduri şi au beneficiat
de aceste dispoziţii.

10.6. Precizări speciale cu privire la închiderea procedurii

În mod firesc, procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se poate
închide în orice stadiu al procesului, dacă debitorul a achitat în întregime creanţele
creditorilor17 .
Totodată, procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se închide în
următoarele cazuri:
 nu există bunuri în averea debitorului care să poată fi scoase la vânzare pe calea
executării silite pentru a fi îndestulaţi creditorii;
 bunurile existente în averea debitorului nu sunt suficiente pentru acoperirea
cheltuielilor administrative;
 acoperirea creanţelor mai înainte de lichidarea tuturor bunurilor din averea
debitorului;
 nici un creditor nu a înregistrat vreo declaraţie de creanţe;
 îndeplinirea planului de reorganizare;
  realizarea creanţelor creditorilor în urma lichidării averii debitorului prin
faliment18 .
Notificarea închiderii procedurii
Judecătorul-sindic va notifica sentinţa de închidere a procedurii tuturor creditorilor,
asociaţilor/acţionarilor, Direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi Oficiului Registrului
Comerţului, şi, după caz, registrului societăţilor agricole, pentru efectuarea menţiunilor.

10.7. Răspunderea membrilor organelor de conducere

Persoanele cu funcţii de conducere şi de control, respectiv administratorii,
directorii şi cenzorii care au contribuit la starea de incapacitate de plată a
debitorului vor răspunde patrimonial.
Răspunderea va fi patrimonială (în sensul obligării acestor persoane la acoperirea
unei părţi din datoriile societăţii comerciale debitoare), dacă au săvârşit una din
următoarele fapte:
 au folosit bunuri sau credite ale persoanei juridice în folosul propriu sau al unei
alte persoane;
 au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea societăţii;
 au dispus continuarea unei activităţi care a dus la starea de incapacitate de plată,
pentru că urmăreau un interes personal;
 au ţinut contabilitate fictivă intenţionat sau au făcut să dispară unele documente;
 au deturnat sau au ascuns o parte din activul societăţii, sau au mărit în mod fictiv
pasivul acesteia;
 au folosit mijloacele ruinătoare pentru a procura societăţii fonduri în scopul
întârzierii efectuării de plăţi;
 în luna precedată încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu
preferinţă unii creditori, în dauna celorlalţi creditori.
Acţiunea privind angajarera răspunderii persoanelor care au contribuit la insolvenţa
debitorului poate fi pornită de administratorul judiciar sau de lichidator şi, în mod
excepţional, de către comitetul creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de
jumătate din valoarea tuturor creanţelor, cu autorizarea judecătorului-sindic.
Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută
sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă.
Acţiunea privind angajarera răspunderii persoanelor care au contribuit la insolvenţa
debitorului se soluţionează de către judecătorul-sindic în cursul procedurii, şi nicidecum
după încheierea acesteia.
În afara răspunderii patrimoniale, în astfel de situaţii, de cele mai multe ori - cei
vinovaţi vor răspunde şi penal, în măsura în care faptele sunt calificate de legiuitor ca
infracţiuni: bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, fals, uz de fals, înşelăciune etc.
În privinţa răspunderii penale, în art. 144 legiuitorul prevede infracţiunea de
bancrută frauduloasă constând în fapta persoanei care:
- falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din
activul averii acestuia;
 - înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau
în situaţia financiară sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşite în
frauda creditorilor;
- înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a debitorului prevăzuţi la
art. 1 lit. b şi c din lege, o parte din active.
Persoanele vinovate de bancrută frauduloasă se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni
la 5 ani.

 VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE
1. În fapt, la data de 8 iulie 2007, tribunalul a deschis prin sentinţă procedura insolvenţei
împotriva debitoarei S.C. AS S.R.L.
Deschiderea procedurii a fost notificată debitoarei, iar aceasta nu şi-a declarat intenţia de
reorganizare. La data de 1 octombrie 2007, tribunalul a deschis procedura falimentului
împotriva debitoarei, i-a ridicat dreptul de administrare, a dispus dizolvarea acesteia şi a
desemnat lichidator judiciar. În raportul său asupra cauzelor insolvenţei, lichidatorul a
omis să indice persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitoarei. La
26 octombrie 2007, AP, unul dintre cei trei creditori, a formulat în nume propriu o cerere
prin care a solicitat judecătorului sindic să fie autorizat pentru a introduce o acţiune de
atragere a răspunderii personale împotriva administratorului debitoarei, iar sumele de
bani ce s-ar obţine în urma executării silite să-i revină în totalitate, deoarece este titularul
unei creanţe însumând 65% din valoarea totală a acestora.

a) Cererea privind atragerea răspunderii personale a administratorului debitoarei poate fi

formulată de către un singur debitor? Motivaţi soluţia.
b) Cererea formulată de către creditorul AP este întemeiată? Motivaţi soluţia.

c) În ipoteza în care debitoarea nu ar mai deţine bunuri prin a căror valorificare să poată
fi acoperite creanţele sau cheltuielile administrative, ce va decide instanţa de
judecată? Motivaţi soluţia.


Cuvinte- cheie:

 Insolvenţă: acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin

insuficienţa lichidităţilor (sume de bani) necesare achitării creanţelor certe,
lichide şi exigibile.
 Insolvenţa prezumată vădită: există în situaţia când debitorul, după 90 de
zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori;
 Insolvenţa iminentă: dacă se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la
scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data
scadenţei.
 Creanţe certe: dacă existenţa lor nu este contestată sau nu face obiectul
unui litigiu;
 Creanţe lichide: dacă constau în sume de bani;
 Creanţe exigibile: dacă au ajuns la scadenţă.
 Jenă financiară: lipsa momentană a lichidităţilor necesară achitării
datoriilor; este posibil ca în scurt timp debitorul să încaseze creanţele de la
proprii săi debitori, dovedind astfel, că nu se află în stare de incapacitate de
plată.
 Insolvabilitatea: imposibilitatea debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile faţă
de creditori, atât din lipsa lichidităţilor, cât şi a altor bunuri din care să fie
satisfăcute creanţele creditorilor. Practic, pasivul (datoriile) este mai mare
decât activul (drepturile) patrimoniului.
 Procedura generală: reprezintă procedura prin care un debitor care
îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.1 alin.1, fără a le îndeplini simultan
şi pe cele prevăzute în art.1 alin.2, din Legea nr. 85/2006 modificată, intră
mai întâi, într-o perioadă de observaţie, după care, în mod succesiv, în
procedura de reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau separat
într-una din cele două proceduri; se aplică societăţilor comerciale,
societăţilor cooperative, organizaţiilor cooperatiste, societăţilor agricole,
grupurilor de interes economic şi oricărei alte persoane juridice de drept
privat care desfăşoară activităţi economice.
 Procedura simplificată: intervine în cazul în care debitorul intră direct în
procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie
după o perioadă de observaţie de maxim 60 de zile; se aplică: comercianţilor
persoane fizice, care acţionează individual, asociaţiilor familiale,
comercianţilor care fac parte din categoriile prevăzute pentru procedura
generală, dar care se află în următoarele situaţii: nu deţin nici un bun în
patrimoniul lor; actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi
găsite; administratorul nu poate fi găsit; sediul nu mai există sau nu
corespunde adresei din registrul comerţului; debitori care fac parte din
categoriile pentru care se poate aplica procedura generală însă nu au
prezentat documentele prevăzute în art. 28, în termenul prevăzut de lege;
societăţilor comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;
debitorilor care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în
faliment sau care nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de
reorganizare judiciară.
 Refuzul de plată întemeiat : refuzul de plată în cazul în care obligaţiile au
fost executate de către debitor şi se pretinde o nouă plată care, firesc, este
nedatorată sau refuzul de plată în cazul în care creanţele s-au prescris prin
trecerea termenului sau a intervenit compensaţia, ca mod de stingere a
obligaţiilor reciproce, în măsura în care debitorul este el însuşi creditor şi
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind compensaţia (art.
1143-1153 C. civ.) etc.
 Refuzul de plată neîntemeiat: refuzul de plată, în cazul în care debitorul,
deşi dispune de lichidităţi, cu rea-credinţă nu-şi achită datoriile; în această
situaţie nu este îndeplinită condiţia de fond a insolvenţei şi, în consecinţă,
creditorii nu-şi pot îndestula creanţele apelând la procedura insolvenţei.
  Reorganizarea judiciară: procedura ce se aplică debitorului persoană
juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia; presupune întocmirea
aprobarea, implementarea unui plan de reorganizare.
 Procedura falimentului: procedura de insolvenţă ce se aplică debitorului în
vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de
radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
 Cerere introductivă: cererea adresată tribunalului competent de către
debitor, creditori, precum şi de către orice alte persoane sau instituţii expres
prevăzute de lege, prin care se declanşează procedura insolvenţei.

Bibliografie selectivă:
1. Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept Comercial, Ediţia
4, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 241-278;
2. Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul
Juridic , Bucureşti, 2009, p. 689-795;
3. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, modificată prin: O.U.G. nr.
86/2006, O.U.G. nr. 173/2008, Legea nr. 25/2010, Legea nr. 169/2010, Legea nr.
177/2010.