2009) – necomunicarea înscrisurilor calsificate sau a opiniei scrise a
procurorului
Traducere neoficială
Starea de fapt pertinentă
Reclamantul a fost exclus în 7 martie 2003 din şcoala de pregătire a subofiţerilor din Mizika în urma unei cercetări disciplinare. În 29 aprilie 2003 reclamantul a sesizat Înalta Curte administrativă militară cu o cerere de suspendare a executării şi de anulare a deciziei de excludere, motivat de faptul că nu fusese informat cu privire la cauzele excluderii, despre care a aflat numai în urma investigaţiilor conduse de părinţii săi. În întâmpinarea depusă în 31 iulie 2003, Ministerul Apărării a susţinut, printre altele, că excluderea avea o bază legală şi că nu fusese arbitrară. S-a afirmat că documentul fusese expediat într-un plic distinct Înaltei Curţi administrative militare în baza art. 52 din Legea nr. 1602. În 18 septembrie 2003 reclamantul a depus un răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat expres să i se comunice documentele care au stat la baza excluderii sale. În 15 ianuarie 2004 procurorul general şi-a exprimat opinia cu privire la fondul cauzei, care nu i-a fost comunicată reclamantului. În 10 martie 2004, după ce a ascultat părţile, Înalta Curte administrativă militară a respins cererea reclamantului de anulare a actului, întemeindu-şi soluţia pe probele şi documentele puse la dispoziţie de Ministerul Apărării. În drept Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie Cu privire la aplicabilitatea art. 6 din Convenţie în procedura în cauză, Curtea face referire la criteriile stabilite în jurisprudenţa sa din cauza Vilho Eskelinen şi alţii c. Finlandei [GC], no 63235/00, par. 62, CEDH 2007. În prezenta cauză, este netăgăduit că reclamantul avea acces la un tribunal în virtutea dreptului naţional şi a avut posibilitatea de a sesiza jurisdicţia administrativă militară. Prin urmare, Curtea concluzionează că art. 6 este aplicabil în cauză. În privinţa necomunicării către reclamant a documentelor “clasificate” în procedura desfăşurată la Înalta Curte administrativă militară, Curtea reaminteşte că a examinat deja o plângere similară (a se vedea Güner Çorum c. Turciei, nr. 59739/00, par. 24-31, 31 octombrie 2006, Aksoy (Eroğlu) c. Turciei, nr. 59741/00, par. 24-31, 31 octombrie 2006) şi a concluzionat că a fost încălcat art. 6 par. 1 din Convenţie. Curtea nu a identificat niciun motiv care să justifice îndepărtarea de această jurisprudenţă, constatând încălcarea art. 6 din Convenţie. În privinţa necomunicării către reclamant a punctului de vedere al procurorului general de pe lângă Înalta Curte administrativă militară exprimat în scris, Curtea a aminitit că a mai avut ocazia de a examina un motiv similar şi că a constatat încălcarea art. 6 par. 1 datorită lipsei comunicării prealabile către reclamant a opiniei procurorului de pe lângă Consiliul de Stat (Meral c. Turciei, nr. 33446/02, par. 32-39, 27 noiembrie 2007 ; mutatis mutandis, Göç c. Turciei [GC], nr. 36590/97, CEDH 2002-V). În legătură cu argumentul Guvernului că a existat posibilitatea lecturării punctului de vedere al procurorului în cursul judecăţii şi că reclamantul putea formula apărări cu privire la acesta, Curtea a observat că, deşi este cert că opinia procurorului general a fost examinată de Înalta Curte administrativă militară, niciun element al dosarului nu permite să se stabilească dacă reclamantul a avut ocazia de a lua cunoştinţă de opinia procurorului şi dacă a avut un termen suficient pentru a-şi pregăti apărarea şi a da o replică orală sau în scris în condiţii rezonabile, având în vedere exigenţele jurisprudenţei în materie (a se vedea în special Reinhardt şi Slimane-Kaïd c. Franţei, 31 martie 1998, par. 103-107, Recueil des arrêts et décisions 1998-II, Kress c. Franţei [GC], nr. 39594/98, par. 75-76, CEDH 2001-VI, Meftah şi alţii c. Franţei [GC], nr. 32911/96, 35237/97 şi 34595/97, par. 51-52, CEDH 2002-VII, sau Sağir c. Turciei, nr. 37562/02, par. 26, 19 octombrie 2006). Ca atare, Curtea a considerat că Guvernul nu a furnizat vreun element de fapt sau argument convingător care să poată conduce la o concluzie diferită de cea din cauza Meral, anterior citată, şi a constatat încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţie. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie Aplicând mecanismul din cauze similare [Aksoy (Eroğlu)], din perspectiva naturii încălcării constatate, Curtea a considerat că reclamantul a suferit numai un prejudiciu moral prin faptul că nu s-a bucurat de garanţiile art. 6 par. 1 din Convenţie. Statuând în echitate, Curtea i-a acordat reclamantului suma de 6.500 de euro. Hotărârea va deveni definitivă în condiţiile art. 44 par. 2 din Convenţie.