DUREREA IN TERITORIUL ORO-MAXILO-FACIAL

Fiziopatologia durerii.

Noţiunea de durere cuprinde atât senzaţia specifică subiectivă de durere, cât şi reacţia
organismului, care include componentul emoţional, reacţiile vegetative, modificările funcţiilor
organelor interne, reflexele locomotorii necondiţionate şi sforţări voluntare, îndreptate spre
înlăturarea factorului algezic.
Durerea este o formă particulară a sensibilităţii, determinată de factorii agresivi, numiţi
algogeni sau dolorigeni.
Durerea reprezintă un mecanism de protecţie al organismului, deoarece induce
mobilizarea organismului la lupta împotriva agentului patogen: activarea fagocitozei şi a
proliferării tisulare, diminuarea funcţiei organului afectat sau a organismului în general.
În unele cazuri, însă, sensibilitatea dureroasă generează un şir de modificări, care în
funcţie de intensitatea şi durata excitantului nociceptiv, pot periclita starea de sănătate.
Durerea se caracterizează nu numai prin senzaiţii subiective, dar şi prin modificarea
funcţiilor diferitor organe şi sisteme:
• intensificarea respiraţiei,
• creşterea tensiunii arteriale,
• ahicardie,
• hiperglicemie etc.

Aceasta se explică prin lansarea reflexă în sânge a adrenalinei şi activizarea formaţiei

reticulare, sistemului hipotalamo-hipofizaro-suprarenal, cu alte cuvinte, se constată toţi
componenţii endocrini ai stresului, astfel încât o excitare algezică excesivă poate provoca
chiar şi şoc.

Există mai multe criterii de clasificare a durerii:

• Conform semnificaţiei biologice, durerea se împarte în fiziologică şi patologică.

Durerea fiziologică reprezintă senzaţie trecătoare ca răspuns la acţiunea asupra

structurilor organismului a factorilor lezanţi de o intensitate suficientă pentru a pune în pericol
integritatea tisulară. Durerea fiziologică iniţiată din structurile somatice este mediată de
sistemul nervos nociceptiv.
Durerea patologică este provocată de leziuni directe ale sistemului nervos central şi
nemijlocit iniţiată din sistemul nociceptiv. Durerea patologică este generată de acelaşi sistem
nociceptiv, dar în condiţii de patologie, ceea ce-i conferă noi particularităţi, determinate de
dezintegrarea proceselor care realizează durerea fiziologică, transformând-o într-un proces
patologic.

• Conform criteriului etiopatogenetic sunt descrise numeroase forme ale durerii:

- durerea prin hipoxie-anoxie;
- durerea prin contracţia exagerată a musculaturii netede
- durerea prin inflamaţie tisulară
- durerea provocată de substanţe chimice toxice exogene;
- durerea neuropatică.

• Alte tipuri de durere: viscerală, somatică, raportată.

Durerea viscerală cu originea în organele abdominale tapisate de peritoneul visceral este

slab localizată, difuză, are prag înalt şi pacientul se adaptează greu la ea. În durerea viscerală
există răspuns vegetativ: transpiraţie, tahicardie sau bradicardie, scăderea tensiunii arteriale,
hiperalgezie cutanată, hiperestezie, contracţie musculară.
Durerea somatică este mediată de aferente somatice şi neuronii spinali segmentari. Este
o durere mai violentă decât cea viscerală şi bine localizată în jurul locului de stimulare. Ea se
împarte în durere cutanată şi profundă.
Durerea raportată este durerea şi fenomenele asociate ei (redori musculare şi disfuncţii
vegetative) resimţite pe un teritoriu superficial necorespunzător, deci heterotopic în raport cu
sediul leziunii algogene.

Sistemul antinociceptiv

În sistemul nervos există nu numai centri algezici, ci şi structuri antinociceptive,

activizarea cărora poate modula durerea, chiar până la anihilarea ei completă. În aşa mod se
asigură homeostazia durerii.

Modularea nocicepţiei şi a durerii se face prin numeroase mecanisme:

• nervoase;
• biochimice;
• psihofiziologice.

Topografic structurile sistemului antinociceptiv se găsesc la diferite nivele ale

trunchiului cerebral, complexul diencefalo-hipofizar, cortexul cerebral.
Actualmente se cunosc patru sisteme antinociceptive:
• neuronal opiat,
• hormonal opiat,
• neuronal neopiat,
• hormonal neopiat.

Sistemul neuronal opiat este localizat în mezencefal, bulbul rahidian şi măduva spinării..
În prezent se consideră stabilită existenţa a două sisteme neuronale opioide individualizate :
sistemul enkefalinergic şi endorfinergic.

Sistemul hormonal opiat este localizat în hipotalamus şi hipofiză. Impulsaţia aferentă din
măduva spinării provoacă în aceste regiuni eliberarea corticoliberinei, corticotropinei şi β-
lipotropinei, din care ulterior se formează un factor analgezic puternic – β-endorfina. Ultimul,
nimerind în patul sanguin, inhibă activitatea nocireceptorilor în măduva spinării şi talamus şi
excită receptorii din substanţa cenuşie centrală.

Sistemul neuronal neopiat este reprezentat de neuronii monoaminergici (serotonin-,

dopamin- şi noradrenergici), care formează nuclee în trunchiul cerebral. Stimularea structurilor
monoaminergice ale trunchiului cerebral provoacă o analgezie puternică.

Sistemul hormonal neopiat este reprezentat de hipotalamus, hipofiză şi hormonul

vasopresina. Neuronii vasopresinergici ai hipotalamusului reglează mecanismul “intrării
portale” şi altor sisteme analgetice. Posibil, în acest sistem participă şi alţi hormoni hipotalamo-
hipofizari (somatostatina, etc).

Patologia nocicepţiei

Analgezia reprezintă întreruperea transmiterii impulsaţiei dureroase şi ale altor tipuri

de sensibilitate. Se caracterizează prin abolirea sau scăderea sensibilităţii la durerea
exteroceptivă (arsuri, compresiuni, înţepături, traume mecanice, degerături), în timp ce
sensibilitatea la durerea interoceptivă este conservată (distensie, spasm, ischemie şi tracţiunea
organelor interne).
Hipoalgezia este unul dintre cele mai comune semne neurologice ale isteriei. De obicei
este însoţită de abolirea tuturor modalităţilor senzitive într-o jumătate de corp, anestezia
palatului sau a membrelor.
Sindromul indiferenţei congenitale la durere – este de o entitate puţin elucidată şi se
caracterizează prin analgezie generalizată, lipsa reacţiilor neuro-vegetative la incitaţii algogene.
Varianta dobândită a analgeziei – se observă în siringomielie, in cadrul căreia are loc
concreşterea de ţesut conjunctiv in regiunea comisurii anterioare, unde converg axonii
neuronilor sensibilităţii dureroase.
Hiperalgezia - este o stare de sensibilitate modificată, caracterizată printr-o scădere a
pragului dureros, o creştere a sensibilităţii faţă de stimuli subliminari şi adesea prin durere
spontană. Reprezintă un răspuns dureros excesiv faţă de un stimul, care în mod normal nu este
nocigen. Apare în special în unele leziuni ale nervilor periferici pe teritoriul cutanat
corespunzător nervului lezat, în leziuni medulare şi bulbare, în afecţiuni inflamatorii
tegumentare şi în leziuni viscerale.

Inervatia teritoriului oromaxilofacial

Inervaţia senzitivă a regiunii orofaciale este asigurată aproape în totalitate de nervul

trigemen, cu cele trei ramuri: nervul oftalmic, nervul maxilar superior şi nervul mandibular,
precum şi nervul facial şi glosofaringian.
Nervii dentari pătrund în dinţi prin orificiul apexian şi urcă în pulpa dentară sub formă de
fascicule mari. Un număr redus de fibre se îndreaptă spre stratul odontoblastic al rădăcinii şi,
numai ocazional, fibrele se divid în pulpa radiculară. E necesar de menţionat, că fibrele
mielinice pulpare nu au o specializare pentru percepţia diferiţilor excitanţi, astfel că atât
excitaciile mecanice, cât şi cele termice, chimice, electrice ce acţionează brutal asupra dintelui
sunt percepute ca durere.

Introducere in durerea facială:

Zona de la ochi în jos la mandibula inferioara a feţei este un teritoriu comun între
profesiile medicale generale și cele stomatologice. Pacientul rămâne confuz cu privire la cine ar
trebui să se consulte atunci cand se dezvoltă durere cronică in acestă regiune.
Medicii stomatologi vor direcţiona pacienţii la clinicile dentare si chirurgie orală si
maxilo-facială, in timp ce medicii generaliști se vor referi la ureche, nas și gât (ORL),
neurologie, sau la medicaţie antidoloroasă.
Diagnosticul și managementul durerii faciale situat mai jos de ochi pot fi foarte diferită în
funcție de faptul dacă pacientul vizitează medicul stomatolog sau un medic generalist.
Pentru un diagnostic precis, se propune de a incepe cu un anamnestic foarte atent.
Cele mai frecvente cauze acute ale durerii sunt cele dentare, iar acestea sunt bine
gestionate de catre stomatologi.

Cele mai frecvente dureri de origine non-dentare sunt dereglările temporomandibulare

(DTM), în special prin implicarea musculo-scheletală a mușchilor masticatori, fie în mod
unilateral sau bilateral; acestea pot fi asociate şi cu alte dureri cronice.

Durerea dentară este extrem de comună și poate, de asemenea, coexista cu alte condiții.
Pacienții cu dureri faciale vor avea de multe ori alte co-morbidități, inclusiv depresie și durere
cronică în altă parte: o abordare biopsihosocială este necesară pentru gestionarea cu succes.
 Criteriile de diagnostic pentru durerile pot orofacial fi găsite atât în cadrul clasificării
Asociației Internaționale pentru Studiul Durerii (IASP) și în clasificarea internaţională a
cefaleei (2013); există unele variații între cele două clasificări.

Din punct de vedere clinic, poate fi cel mai util să se împartă durerea cronică în cele cu
durere continuă sau episodică și apoi unilateral sau bilateral, mai degrabă decât folosind
convențional clasificări (de exemplu, neuropatice și vasculare), care sunt utile în managementul
durerilor faciale.

Durerea facială cronică :

• unilaterală sau bilaterala
• continuă sau episodică.

Abordarea diagnosticului de durere facială :

Anamnestic și examinare
Pentru a face un diagnostic precis este esențial de a asculta anamnesticul și pentru a
permite timp pentru pacient să-şi exprime acuzele.

Anamnesticul durerii trebuie să includă detalii cu privire la:

- Timpul: debutul, durata și periodicitatea.
- Localizarea şi iradiere (de exemplu, pe proiecţia nervului).
- Calitatea și severitatea.
- Ameliorarea și factori agravanți (de exemplu, efectul alimentelor calde, reci dulci, de
mestecat prelungită, mîncare, periaj de dinți, atingerea feței, meteo, activitatea fizică, postură,
stres și oboseală).
- Factori asociaţi (de exemplu, gust, viteza de salivare, încleştare, bruxism, blocare sau
crepitaţii pe articulația maxilarului, senzație alterată, nazală, oculară sau simptome ale urechii).
- Alte stări de durere (de exemplu, dureri de cap, migrene, dureri cronice, pe scara larga
si fibromialgia).
- Impactul durerii (de exemplu, somn, starea de spirit, concentrare, oboseală, credințe, și
calitatea vieții).

Ca și în cazul tuturor durerilor cronice :

- evaluarea psihologică,
- istoricul familial (de exemplu, DTM au o predispoziție genetică),
- anamnesticul social ;
- evenimentele de viață semnificative sunt necesare de a fi determinate
- anamnesticul deplin al medicaţiei administrate este importanta si un istoric medical
trecut si prezent.

Examinarea :

• Examinarea extraorală este limitata, în general, la regiunea capului si gatului.

• Inspecția vizuală va afișa orice modificări de culoare, inflamație și leziuni ale pielii.
• Palparea glandelor salivare sau noduli poate fi indicată în anumite circumstanțe.
• Examinarea include mușchii masticației, cap și mușchii gâtului pentru aprecierea
sensibilităţii și a punctelor trigger, hipertrofie musculară, și mișcarea articulației
temporomandibulare, inclusiv prezenţa crepitaţiilor.
• Nervii cranieni trebuie să fie examinati.
• Examinarea intraorală include țesuturile dure și dinții pentru patologia dentară
evidentă, inclusiv carii, dinti mobili, fațetele excesive de uzură (indicând bruxism), ocluzie,
capacitatea de a deschide și de fixare și de eliminare a aparatelor. Mucoasa orală este examinată
pentru leziunile țesuturilor moi.

Investigaţii diagnostice

Așa cum durerea este subiectivă, este util să se utilizeze chestionare pentru a ajuta în
evaluarea și monitorizarea efectelor tratamentului :
- chestionare, cum ar fi Brief Pain Inventory, Beck Depression Inventory, Hospital
Anxiety and Depression Scale, McGill Pain Questionnaire, and Oral Impacts on Daily
Performance (OHIP), toate au fost validate și sunt sensibile.
- investigațiile de laborator nu sunt de o mare importanță;
- imagistica este deosebit de important pentru durerea dentară și constă în principal din
razele X locale, care pot fi efectuate în fiecare cabinet stomatologic.
o tomografe panoramice dentare sunt foarte utile pentru leziunile osoase sau chisturi și
sunt disponibile în majoritatea spitalelor, bolile glandelor salivare sunt cel mai bine investigate
folosind un ultrasunet
o rezonanta magnetica (IRM-uri)
o tomografie computerizata (CT) sunt indicate în anumite condiții.

Durere facială acută

Durere de origine dentară și cauze orale :

Cea mai mare parte a durerii dentare este acută și cele mai multe sunt susceptibile de a fi
unilaterale și localizate în interiorul gurii, unele fi în mod foarte specific cu privire la un dinte,
dar, uneori, dificil de a localiza durerea.

O lumină bună este necesară pentru a examina dintii, gingia atașat și apoi țesuturile moi
ale mucoasei bucale.
În cazul în care orice cauze dentare sunt identificaţi , pacienții trebuie să fie încurajați să
caute ingrijire dentară cît mai precoce.
Boli ale mucoasei orale sunt dureroase și vor fi associate cu o leziune (de exemplu, lichen
plan, herpes zoster, herpes simplex, ulcerații orale recurente, și sindromul Sjogren).

Sinuzita maxilară

Majoritatea sinuzitei poate fi acută sau cronică şi este mai puțin probabil să fie asociate
cu durere.
Sinuzita acuta este cel mai frecvent cauzate de viruși sau bacterii, dar poate să apară după
o infecție dentară sau după tratament la premolar sau molarii de sus, în special în cazul extracții
dentare.
Tumori, blocarea ductului și infecție ulterioară a glandelor salivare provoaca, de
asemenea, durere la nivelul nervului trigemen.
Pietrele salivare sunt cele mai frecvente în glanda submandibulară.
Palparea bimanuală va permite piatra să fie palpată. Imagistica cu ultrasunete sunt utile si
va determina date necesare pentru gestionarea ulterioară a chirurgiei orale / maxilofacială.

Dereglarile temporomandibulare (DTM)

Cea mai frecventă cauză de bază non-dentară ale durerii faciale sunt DTM.
 Ele afecteaza 5-12% din populație, iar vârsta de vârf este de 20-40 ani. Depresia și alți
factori psihologici cresc riscul de cronicizare. DTM sunt, de asemenea, legate de durerile de
spate, fibromialgia, și dureri de cap.

Se disting douâ variante ale durerii temporo-mandibulare şi miofasciale:

1) durerea miofascială artrogenă
2) durerea facială temporo-mandibulară.

În durerea miofascială artrogenă un rol important îl deţine disfuncţia musculară, factorii

psihogeni, precum şi anomalii dentare, mandibulare şi ale musculaturii faciale. Cea mai
elocventă explicaţie a durerii faciale ar fi apariţia în muşchii masticatori a focarelor de
hiperactivitate (zone trigger). De exemplu, în bruxism are loc supraâncordarea fibrelor
musculare, ce contribuie la activarea persistentă a zonelor trigger.
Durerea facială temporo-mandibulară este determinată nu doar de „artralgie”, dar şi de
deformările survenite în aparatul dento-maxilar în urma disfuncţiei articulaţiei temporo-
mandibulare. Cele mai frecvente sunt traumatizmele articulaţiei temporo-mandibulare, precum
şi afecţiunile inflamatorii determinate de existenţa focarelor de infecţie atât la nivel oro-facial ,
cât şi la nivel sistemic. O variantă autoimună de afectare a articulaţiei temporo-mandibulare se
întâlneşte în artrita reumatoidă.

Este important să se ia un anamnestic cuprinzător pentru a preveni cronicizarea.

Imagistica nu este necesară pentru probleme masticatorii, dar pot fi utile în patologia
articulara şi confirmarea clinic a constatărilor; cu toate acestea, utilizarea sa este controversată.
Obiectivele managementului sunt de a reduce durerea si limitarea functională si de a
imbunatati calitatea vietii.
Managementul este dieta usoara si analgezice. Durerile musculare sunt cele mai frecvente
cauze și de multe ori implică atât mușchii masticației cât și a gâtului.
Acest lucru se face printr-o gamă largă de terapii, dar self-managementul de ansamblu
prin educație trebuie să fie încurajat ca duce la mai putine simptome. Terapiile variază de la
dieta, atelă, fizioterapie, medicamente, psihoterapie și tratament chirurgical. Cea mai comună
formă de terapie, efectuată de stomatologi, este utilizarea unei varietăți de aparate intraorale,
purtate mai ales pe timp de noapte.

Durerea neuropatică (este prezentă mai frecvent pe faţă pe teritoriul nervului trigemen)

Neuralgia Trigemenală post-herpetică.

Neuralgia trigemen post-herpetică (NTPH) are aceleași caracteristici clinice ca și alte

nevralgii care se prezintă în altă parte; managementul trebuie să urmeze liniile directoare pentru
durerea neuropatică.

Durere trigemenala post-traumatica / durere neuropatică trigemen / odontalgia

atipică
Aceasta este tot mai recunoscuta nu doar in leziuni, cum ar fi traumatisme la nivelul
scheletului facial care poate duce la dureri neuropatice a nervului trigemen, dar și diferite
proceduri dentare, de la terapia canalului radicular și extracții la implanturi dentare. Sunt
propuse criteriile de diagnostic.
În cazul leziunilor induse dental, există adesea o istorie de analgezie slabă la momentul
procedurii, când simptomele incep de multe ori. In alte cazuri, nu traume clare pot fi
identificate si totusi durerea este foarte clar localizată în zona dentară; acest lucru a fost numit
odontalgia atipic.
 Glosodinia (sindromul gurii arzande)

Sindromul gurii arzânde este o afectiune cronică rara caracterizată prin arderea a limbii și
a altor părți ale mucoasei bucale, în care nu se găsesc nici o cauză dentară sau medicală.
Se determină predominant în post-/ peri-menopauză la femei. Această condiție este cel
mai frecvent observată de stomatolog si mucoasa orală este normală în aparență.
Testarea neurofiziologică, biopsii si RMN functional sugereaza ca este o tulburare a
nervilor periferici cu modificari centrale ale creierului.
Cauzele secundare includ candidoza orală, leziuni ale mucoaselor, tulburări
hematologice, tulburări autoimune, și efecte secundare farmacologice. RCT cu privire la BMS
sunt adesea de slabă calitate.

Nevralgie de trigemen și formele sale

Durerea trigeminală este durerea apărută la afecţiunea n. trigemen şi a ramurilor lui. Ea

poate fi manifestată prin două variante: durere paroxismală şi durere continuă.
• Durerea trigeminală neparoxismală (continuă) survine la diverse afecţiuni periferice ale
n. trigemen: neuropatia odontogenă a nervilor alveolari, neuropatia ramurilor trigeminale ş.a.
• Durerea trigeminală paroxistică apare în rezultatul acţiunii factorilor patogeni direct
asupra fasciculului nervos.

Nevralgia de trigemen este definită de IASP ca "durere severă bruscă, de obicei

unilateral, înjunghiere episoadică recurentă de durere în distribuirea uneia sau mai multor
ramuri ale nervului trigemen"; ea are un efect profund asupra calității vieții.
In cazuri rare, nevralgie de trigemen este simptomatic şi pentru alte afecțiuni (de exemplu
tumori benigne, mai ales), scleroza multipla.
Există tot mai multă literatură ce descrie variante de nevralgie de trigemen tip 2 numite și
/ sau nevralgie de trigemen cu dureri concomitente.
În tipurile clasice, cea mai frecventa cauza este de compresie neurovasculară a nervului
trigemen.

Nevralgia Glosofaringiană

Nevralgia glosofaringiană are aceleași caracteristică ca și nevralgia de trigemen, cu

excepția localizării.
Durerea poate fi simţită în ureche ce poate fi confundată, prin urmare, cu TMD; ar putea
fi, de asemenea, localizată pe partea posterioară a limbii. In cazuri rare, aceasta poate fi
asociată cu sincopă din cauza apropierii anatomice de nervului vag.
Managementul este aceeași ca și pentru nevralgia de trigemen. Decompresie
microvasculară poate fi realizată, dar este mult mai dificilă din punct de vedere tehnic; există
foarte puține publicaţii în acest sens.

Cefalalgiile autonome de trigemen

Cefalalhiile autonome de trigemen sunt un grup de dureri episodice unilaterale, dintre

care unele pot fi ușor confundat cu nevralgia de trigemen.

Criteriu Cefaleea Cluster Hemicrania Sindromul SUNCT

paroxistică
Condiție Cel puţin 5 atacuri ce Cel puţin 20 atacuri ce Cel puţin 20 atacuri ce
îndeplinesc îndeplinesc îndeplinesc următoarele
 următoarele criterii următoarele criterii criterii

Caracteristica Atacuri severe sau Atacuri de cefalee Atacuri de cefalee

atacului foarte severe de severă, unilaterală, unilaterală, orbitală,
cefalee unilaterală, orbitală, supraorbitală supraorbitală sau temporală,
orbitală, sau temporală, cu cu caracter pulsatil sau de
supraorbitală şi/sau durată de 2-30 minute junghi,
temporală, cu durată cu durată de 1-600 secunde
de 15-180 minute
fără tratament
Simptome 1. hiperemie 1. hiperemie 1. hiperemie conjunctivală
vegetative conjunctivală şi/sau conjunctivală şi/sau şi/sau lăcrimare ipsilaterale
lăcrimare ipsilaterale lăcrimare ipsilaterale 2. congestie nazală şi/sau
2. congestie nazală 2. congestie nazală rinoree ipsilaterale
şi/sau rinoree şi/sau rinoree 3. edem palpebral ipsilateral
ipsilaterale ipsilaterale 4. sudoraţie/hiperemie
3. edem palpebral 3. edem palpebral frontală sau facială
ipsilateral ipsilateral ipsilaterală
4. sudoraţie frontală 4. sudoraţie frontală 5. mioză şi/sau ptoză
şi facială ipsilaterală sau facială ipsilaterală ipsilaterale
5. mioză şi/sau ptoză 5. mioză şi/sau ptoză
ipsilaterală ipsilaterale
6. stare de nelinişte şi
agitaţie
Frecvența Între un atac la 2 zile Peste 5 atacuri pe zi, Minim 1 atac pe zi, 50+%
şi 8 atacuri pe zi, 50+% din timp. din timp.
50+% din timp.
Criteriu Cefaleea Cluster Hemicrania paroxistică Sindromul SUNCT

Caracteristica • Adesea, atacurile • Atacurile pot fi • Sunt de obicei declanşate

succintă încep la acelaşi declanşate de iritaţia de atingere, vorbit sau
moment al zilei sau zonei gâtului, în mestecat.
al nopţii, frecvent la principal segmentele • Nu există o perioadă
1-2 ore după ce cervicale C2 şi C3. refractară a atacurilor.
pacientul adoarme • Răspuns complet la • Diagnostic diferenţial cu
(prima perioadă indometacin. nevralgia trigeminală clasică
REM) sau la prima • La o săptămână (3 • (simptomele vegetative nu
oră a dimineţii. zile) după iniţierea sunt atât de proeminente, iar
• Regularitate tratamentului - atacurile au o perioadă
primăvara-toamna. atacurile dispar. refractară clară).
• 2-7% - caracter
familial.
• afecţiune a
bioritmului
Prevalenţa 0,06-0,4 este foarte mică adevărata lui frecvenţă este
(aproximativ 3-6 % din complet necunoscută.
toate CVT).
Raportul bărbaţi: între 2,5:1 şi 7,1:1 1:3 1:4
femei
Debut 28-30 de ani. între 20 şi 40 ani N/A

Tratament Cefaleea Cluster Hemicrania paroxistică Sindromul SUNCT

În atac: 1. Oxigen pur Indometacina în Nu se cunoaşte un tratament

(100%), 7-10 l/min, doză zilnică de 150- constant eficient.
20 de minute, mască 225 mg (per os) este
facială, şezând (60% complet eficient !
pacienţi). • Principala
2. Agonistul 5- contraindicaţie este o
HT1B/D sumatriptan, afecţiune
subcutanat –(75% gastrointestinală.
pacienţi). • În asociere - un
3. Zolmitriptanul, inhibitor de pompă de
5 mg, spray nazal protoni.
4. Ergotamina per Intramuscular 50
os - eficientă la mg - cuparea atacurilor
debutul atacului. în 30 de minute!
5. Lidocaina
intranazal 1 ml 4-
10% (33% pacienţi)
6. Octreotidul
subcutanat 100 µg
Profilactic: verapamil (A) indometacin (A) lamotrigină (C)
A. Eficient corticosteroizi (A) verapamil (C) gabapentinul (C)
B. Probabil litiu (B) AINS (C) topiramatul (C)
(50+%) metilsergidă (B) topiramat (C) oxcarbazepina(C)
C. Posibil topiramat (B) verapamilul (C)
(˂50%) tartrat de ergotamină lidocaina (C)
(B) fenitoinul (C)
acid valproic (C)
melatonină (C)
baclofen (C)

Odontalgiile

Odontalgiile ocupă un loc important în patologia orofacială şi pot fi determinate de mai

multe cauze. Rol primordial în hipersensibilitatea dentară îl deţine receptivitatea şi
conductibilitatea fibrelor nervoase din canaliculele dentinare.

Hipersensibilitatea dentară reprezintă fenomenul dureros, ce apare la nivelul dintelui ca

urmare a expunerii directe a terminaţiilor nervoase din canaliculele dentinare acţiunii agenţilor
agresori din cavitatea bucală ce au periclitat integritatea dintelui (şlefuiri de bonturi, fracturi
coronare, carii dentare, preparare de cavităţi, gingivectomii etc.)

Hiperestezia dentară este fenomenul dureros, ce se datorează modificărilor metabolice,

biochimice, de receptivitate şi conductibilitate a fibrelor nervoase din canaliculele dentinare.
Apare sub acţiunea unor factori locali (strat subţire de smalţ, dinţi abrazaţi cu dentină
descoperită, cavităţi preparate şi neprotejate prin pansamente, locuri retentive dentare cu placă
bacteriană) sau a unor factori generali (convalescenţi, anemii, avitaminoza B şi C, gestaţia,
fatigabilitate fizică şi psihică). Factorii enumeraţi produc modificări biochimice la nivelul
fibrelor nervoase ca urmare a acumulării în pulpa dentară a unor compuşi toxici rezultaţi din
tulburările metabolice generale, care dereglează conductibilitatea şi scade pragul de
excitabilitate.

Cauze Vasculare a durerii faciale

Este esențial să se ia în considerare arterita cu celule gigantice la orice pacient peste

vârsta de 50 de ani care se prezintă cu durere în regiunea temporală, care poate imita DTM,
deoarece acest lucru poate duce la orbire daca nu este tratata rapid.
Proteina C reactiva şi VSH-ul sunt, de obicei ridicate și de sesizare pentru biopsie trebuie
să fie solicitat de urgență, astfel încât tratamentul cu steroizi sistemici poate fi începută.

Durerea post-accident vascular cerebral poate afecta o parte sau întreaga față.
Managementul este de-a lungul aceleași principii ca și durerea neuropatică.

Durere facial persistent ideopatică (durere facială atipică)

Atunci cand pacientii prezinta simptome care nu îndeplinesc nici un criteriu disponibile
în prezent, atunci se face un diagnostic de durere facială idiopatică persistenta (durere facială
atipică).
Există de multe ori o istorie de alte dureri cronice, slabe abilitati de adaptare, și tulburări
de starea de spirit.
Managementul terapeutic include utilizarea de antidepresive, de multe ori combinate cu
terapia cognitiv comportamentală.
Este important ca durerea pacientului să fie recunoscută ca reală.