KINETOLOGIE

MIJLOACE SPECIFICE – EXERCIŢIUL FIZIC

Exerciţiul fizic în kinetologie reprezintă o activitate preponderent corporală, repetată

sistematic în scop profilactic, terapeutic şi de optimizare funcţională.
 repetare sistematică = respectarea unor reguli de natură funcţională şi biomecanică
menite să optimizeze efectele prin stabilirea cantităţii de repetare sau volum de efort şi
prin gradul de solicitare (dozarea reprezintă punctul principal în programarea şi
efectuarea acţiunilor profilactice şi curative).

Exerciţiile fizice (după alţi autori) sînt structuri psiho-motrice create şi utilizate
sistematic, ce presupun deplasări ale corpului omenesc şi ale segmentelor lui în aceleaşi sau
diferite planuri şi axe, din şi în poziţii definite, efectuate cu amplitudini, pe direcţii şi traiectorii
bine precizate, cu dozări ale efortului prestabilite, în scopul:
 învăţării, reînvăţării şi perfecţionării priceperilor şi deprinderilor motrice;
 dezvoltării capacităţilor condiţionale şi coordinative;
 redobîndirii şi perfecţionării funcţiilor aparatului neuro-mio-artro-kinetic şi a celorlalte
aparate şi sisteme;
 ameliorării calităţii vieţii;
 supuse continuu procesului de feed-back.

Obiectivele realizabile prin exerciţii fizice sînt clasificate după efectele pe care acestea le
au asupra structurilor morfologice, asupra laturilor funcţionale (cardio-vasculare, respiratorii
etc), neuro-psihice (relaxare, coordonare, echilibru etc) şi social-educaţionale.

Obiective generale:
 Obiective privind latura morfologică;
 Obiective privind funcţionarea organismului;
 Obiective privind activitatea neuro-psihică;
 Obiective social-educaţionale.

Obiective specifice privind latura morfologică (structura):

 favorizarea proceselor de creştere şi dezvoltare;
 prevenire a atitudinilor vicioase ale corpului;
 corectarea atitudinilor şi deficienţelor corpului.

Obiective specifice privind funcţionarea organismului:

 creşterea capacităţii generale de efort;
 creşterea capacităţii funcţionale a aparatului cardio-vascular;
 creşterea capacităţii funcţionale a aparatului respirator;
 creşterea capacităţii funcţionale a aparatului locomotor;
 creşterea capacităţii funcţionale a celorlalte aparate şi sisteme.

1
Obiective specifice privind activitatea neuro-psihică:
 dezvoltarea capacităţii de relaxare fizică şi psihică;
 dezvoltarea capacităţii coordinative;
 dezvoltarea capacităţii de învăţare motrică, a expresivităţii şi cursivităţii mişcărilor.

Obiective specifice social-educaţionale:

 favorizarea integrării sau reintegrării în grupurile sociale (familie, colective de muncă,
echipă etc);
 formarea obişnuinţei de a practica sistematic exerciţiul fizic în scop profilactic şi/sau
terapeutic;
 formarea reflexului de atitudine corectă a corpului.

Obiectivele de bază în kinesiologie:

 relaxarea generală;
 corectarea posturii şi a aliniamentului corpului;
 creşterea mobilităţii articulare;
 creşterea forţei şi a rezistenţei musculare;
 reeducarea coordonării şi a echilibrului;
 antrenarea la efort;
 reeducarea respiratorie;
 reeducarea sensibilităţii.

2
 EFECTELE EXERCIŢIILOR FIZICE
ASUPRA ORGANISMULUI

Efectele exerciţiilor fizice asupra organismului pot fi sistematizate astfel:

 morfogenetice;
 funcţionale;
 educative;
 profilactice;
 terapeutice;
 psihice;
 sociale.

Efectele morfogenetice se răsfrîng în special asupra elementelor componente ale

aparatului locomotor: oase, articulaţii, muşchi. Se instalează în timp şi sunt în concordanţă cu
vîrsta subiectului.

Asupra oaselor:
 stimulează osteogeneza, prin creşterea afluxului de sînge;
 influenţează forma şi structura intimă a oaselor, prin orientarea traseelor pe direcţia
forţelor mecanice, care acţionează asupra osului. Forţele mecanice sunt reprezentate de:
tracţiuni, presiuni, întinderi şi răsuciri;
 previn osteoporoza de inactivitate, manifestată prin deteriorări microstructurale ale
ţesutului osos.
Aceste efecte justifică indicaţia practicării exerciţiilor fizice în scop profilactic, pentru
dezvoltarea fizică armonioasă, păstrarea unei posturi corecte a corpului, prevenirea
osteoporozei.
Exerciţiile statice, de forţă şi rezistenţă au cele mai puternice efecte morfogenetice.

Asupra articulaţiilor:
 influenţează forma şi întinderea suprafeţelor articulare;
 stimulează condrogeneza (formare de ţesut cartilaginos), evidenţiată prin grosimea
cartilajului articular;
 cresc rezistenţa şi elasticitatea capsulo-ligamentară;
 influenţează structura şi orientarea sistemului fibros periarticular, pe direcţia solicitărilor
mecanice.
Prin aceste efecte, cresc şi redau amplitudinile normale de mişcare.

Asupra muşchilor, ca organe active ale mişcării:

 influenţează forma şi orientarea fibrelor musculare, corespunzător amplitudinii şi
sensului mişcărilor pe care le execută;
 produc hipertrofie musculară prin creşterea volumului fiecărei fibre, ca urmare a creşterii
volumului sarcoplasmei, ceea ce va avea ca efect funcţional creşterea forţei musculare.
Efectele exerciţiilor fizice asupra muşchilor reprezintă practic baza kinetoterapiei sub
toate aspectele sale: menţin şi corectează postura corpului, menţin şi cresc forţa şi rezistenţa
musculară, dezvoltă şi perfecţionează funcţiile motorii normale şi le recuperează pe cele
perturbate etc.
3
Efectele funcţionale sunt consecinţa efectelor morfogenetice:
La nivelul unităţii neuro-mio-artro-kinetice:
 menţin mobilitatea şi stabilitatea articulară;
 ameliorează proprietăţile muşchilor: troficitatea, elasticitatea, excitabilitatea şi, prin
sincronizarea unităţilor motorii, contractilitatea;
 cresc debitul sanguin muscular de la 4 la 80ml/min/100g muşchi, mărire datorată atît
mobilizării capilarelor de rezervă, cît şi dilatării celor care irigă muşchiul în repaus;
 se produc modificări biochimice importante (scade cantitatea de potasiu, creşte cantitatea
de sodiu, calciu, magneziu şi fier – strîns legat de hemoglobină; glicogen, fosfolipide şi
fosfocreatină – substanţe care asigură creşterea potenţialului energetic al muşchilor);
 realizează coordonarea mişcării şi a preciziei gesturilor.

Asupra aparatului respirator:

 intensifică schimburile gazoase la nivel pulmonar şi tisular;
 cresc volumele şi capacităţile pulmonare;
 cresc elasticitatea toracică şi complianţa pulmonară (variaţie a volumului pulmonar,
datorită schimbării de presiune);
 ameliorează indicii funcţionali;
 cresc frecvenţa respiratorie;
 cresc amplitudinea mişcărilor respiratorii de la 5-7 la 9-15cm;
 restructurează actul respirator, prin reglarea conştientă a respiraţiei: cresc posibilitatea
trecerii rapide de la respiraţia diafragmatică la cea toracică şi invers; reglează apariţia
expiraţiei, după încetarea contracţiei muşchilor inspiratori; crează conexiuni reflex-
condiţionate noi, adaptînd respiraţia tipului de exerciţiu fizic.

Asupra aparatului cardio-vascular:

 cresc viteza de circulaţie a sîngelui arterial şi venos, uşurînd astfel travaliul cardiac, prin
contracţii sistolice mai ample şi mai rare;
 cresc debitul sistolic, scad debitul pe minut, datorită creşterii diferenţei arterio-venoase,
care asigură utilizarea eficientă a oxigenului în ţesuturi;
 stimulează, prin deschiderea unor capilare de rezervă, circulaţia profundă şi eliminarea
produşilor toxici de metabolism;
 cresc frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială, dar în timp, produc modificări adaptative,
constînd în bradicardie, hipotensiune şi hipertrofie cardiacă.

Asupra sistemului nervos:

Ameliorează procesele fundamentale de excitaţie şi inhibiţie ale scoarţei cerebrale, efect
care se răsfrînge asupra:
 preciziei activităţii sistemelor aferente: aparat vestibular, sensibilitate kinestezică, vedere
periferică, îmbunătăţind astfel motricitatea, legat de coordonarea mişcărilor, a
echilibrului etc.;
 excitabilităţii sistemului nervos vegetative, care creşte determinînd astfel funcţionarea
optimă şi economică a diverselor aparate în timpul efortului fizic.

4
 Efectele educative sunt evidenţiate de toţi marii pedagogi ai omenirii. Se produc în toate
perioadele vieţii, dar cele mai puternice şi stabile se obţin în perioada de creştere şi dezvoltare
fizică şi psihică.
Primlele efecte educative sînt evidenţiate la nivelul sferelor neuro- şi psihomotrice.
Atitudinea corpului, mişcările, gesturile, toate manifestările cu caracter motric devin, după
practicarea sistematică a exerciţiilor fizice, mai corecte şi adaptate solicitărilor.
Exerciţiile fizice influenţează favorabil funcţiile intelectuale, afective, contribuie la
formarea caracterului şi la desăvîrşirea personalităţii.

Efectele profilactice sunt consecinţa practicării sistematice a exerciţiilor fizice şi constau

în: menţinerea stării de sănătate, a atitudinii corecte a corpului, creşterea şi perfecţionarea
funcţiilor organismului, creşterea capacităţii de apărare şi prevenire a îmbolnăvirilor.
Exerciţiile fizice cu caracter profilactic trebuie efectuate în mod constant, sub formă de
gimnastică, jogging, sporturi, jocuri sau turism.
Din cauza condiţiilor biologice speciale sînt grupe de persoane care nu pot fi încadrate în
aceste tipuri de mişcare, şi anume:
 copiii mici (de la naştere pînă la 3 ani) – exerciţiile fizice vor corespunde
particularităţilor şi necesităţilor vîrstei;
 femeia – în situaţii biologice speciale legate de maternitate (sarcină, lehuzie (primele 6-8
săptămîni după naştere), alăptare);
 persoanele de vîrsta a III-a, care trebuie să practice exerciţii fizice bine alese şi dozate,
pentru a încetini procesul fiziologic de îmbătrînire;
 persoane expuse, prin profesia pe care o exercită, la îmbolnăviri şi accidente
profesionale.

Efectele terapeutice sunt consecinţa programelor de exerciţii bine alese şi dozate în

funcţie de stadiul bolii, vîrstă, sex, temperament, boli asociate etc.
Efectele terapeutice ale exerciţiilor fizice se pot sistematiza în:
Specifice:
 refacerea volumului şi proprietăţilor muşchilor;
 creşterea mobilităţii articulare;
 educarea sau reeducarea neuromotorie;
 recuperarea tulburărilor de coordonare şi echilibru;
 corectarea posturii şi aliniamentului corpului.
Nespecifice:
 stimulatoare sau relaxatoare asupra marilor funcţii organice şi psihice.

Efectele psihice constau în: încrederea în sine, în posibilităţile proprii de recuperare şi

încrederea în terapeut.
Boala îl incomodează în mod vădit pe individ, creîndu-i atît un discomfort fizic, cît şi
psihic, prin percepţia ei ca un obstacol ivit cel mai adesea pe neaşteptate, în desfăşurarea
normală a vieţii lui.
Trăsături cu repercursiuni asupra personalităţii pacientului:
 situaţia marginală, între lumea sănătăţii şi cea a bolii, ceea ce îl face instabil, dominat de
stări conflictuale;

5
  situaţia nouă, starea de primejdie, care planează la orizontul bolnavului;
 restrîngerea orizontului de preocupări, de ambianţă;
 egocentrismul şi perspectiva temporală îndelungată a bolii, care duce la sporirea
anxietăţii.
În acest context kinetoterapeutul trebuie, prin atitudinea sa, să fie un real sprijin pentru
pacient, o persoană de încredere, iar felul în care va discuta cu acesta, prezentarea programului
de recuperare, modul în care subiectul înţelege, conştientizează efectele exerciţiului fizic îi vor
stimula încrederea în sine şi în posibilităţile proprii de vindecare.

Efectele sociale
Recuperarea funcţională în cadrul programului kinetic urmăreşte corectarea deficienţelor
instalate, limitarea pe cît posibil a infirmităţilor şi recuperarea la maximum a capacităţii fizice.
Numai astfel se pot induce efectele sociale ale exerciţiilor fizice constînd în reintegrarea
subiectului în mediul familial, socio-profesional sau sportiv.
Trebuie de avut în vedere că sînt situaţii în care pacientul nu se mai poate întoarce la
vechiul loc de muncă, ceea ce implică o reorientare profesională (dacă este posibil).

Efectele exerciţiilor fizice mai pot fi clasificate, după unii autori şi în:
 efecte locale – generale;
 efecte imediate – tardive;
 efecte trecătoare – de lungă durată.

CLASIFICAREA EXERCIŢIULUI FIZIC

Datorită diversităţii mişcărilor din care sînt alcătuite exerciţiile fizice, se iau în
considerare următoarele criterii în clasificarea acestora:

După structurile anatomice ale corpului (poartă denumirea segmentului, articulaţiei sau
muşchilor implicaţi) ex. exerciţii pentru trunchi, braţe etc.

După complexitatea mişcărilor efectuate:

 exerciţii simple – se adresează unui singur segment, articulaţie, muşchi şi se efectuează
în jurul unui singur ax, pe o direcţie (dar putând fi pe ambele sensuri şi cu amplitudini
diferite) şi deci, implicit într-un singur plan;
 exerciţii compuse – include mişcările, în cadrul timpilor succesivi ai unui exerciţiu,
efectuate de acelaşi segment, articulaţie, muşchi, dar în diferite planuri;
 exerciţii combinate – cuprind mişcările aceluiaşi timp al exerciţiului, efectuate cu două
sau mai multe segmente, articulaţii, muşchi, dar în acelaşi plan;
 exerciţii complexe – cuprind mişcările, în cadrul aceluiaşi timp la exerciţiului, efectuate
cu două sau mai multe segmente, articulaţii, muşchi, dar în planuri diferite.

6
După gradul de implicare al executantului în efectuarea exerciţiilor:
 exerciţii pasive – mişcările sînt efectuate în totalitate prin eforturi externe depuse de alte
persoane sau de aparatură şi instalaţii speciale;
 exerciţii semiactive:
 pasivo-active, în care prima secvenţă motrică este realizată cu ajutor extern, iar
următoarea de executant;
 activo-pasive, în care prima secvenţă motrică este realizată de către executant, iar
următoarea cu ajutor extern.
 exerciţii active – mişcările sunt efectuate în totalitate prin depunerea unor eforturi
interne:
 libere – rezistenţa este dată de greutatea proprie a segmentelor corpului;
 cu rezistenţă:
- în perechi – mişcările sînt efectuate cu rezistenţa opusă de partener;
- cu obiecte – mişcările sînt efectuate cu rezistenţa opusă de greutatea diferitelor obiecte
(bastoane, mingi, coardă, gantere etc)
- “cu” şi “la” aparate – mişcările sînt efectuate cu rezistenţa dată atât de greutatea
segmentelor corpului, cât şi de greutatea aparatelor (masa de kinetoterapie, scara fixă,
banca de gimnastică, scaunul, haltere, bara de perete, cadrul metalic etc)

După felul activităţii musculare:

 exerciţii dinamice – activitatea musculară are un caracter izotonic; deplasarea
segmentelor se efectuează prin contracţii cu alungirea fibrelor musculare (excentrice) sau
scurtarea fibrelor musculare (concentrice);
 exerciţii statice – activitatea musculară are caracter izometric;
 exerciţii mixte – activitatea musculară are ori caracter auxotonic (combinat izotonic-
izometric) ori include activitate de relaxare musculară voluntară.
După scopul propus:
 exerciţii pentru însuşirea bazelor generale ale mişcărilor;
 exerciţii pentru influenţarea selectivă şi analitică a aparatului locomotor (dezvoltare
fizică armonioasă);
 exerciţii pentru adaptarea organismului la efort;
 exerciţii metodice (pentru învăţarea/consolidarea/perfecţionarea priceperilor şi
deprinderilor motrice);
 exerciţii pentru dezvoltarea capacităţilor (calităţilor) motrice: forţă, rezistenţă, control,
coordonare, echilibru, mobilitate, viteză;
 exerciţii pentru prevenirea efectelor negative ale inactivităţii motrice;
 exerciţii pentru corectarea deficienţelor fizice;
 exerciţii pentru readaptarea funcţiilor organismului (cardio-respiratorii, endocrino-
metabolice, digestive, obstetrico-ginecologice, psihice) şi a posibilităţilor de mişcare
(aparat neuro-moi-artro-kinetic);
 exerciţii pentru ameliorarea calităţii vieţii (activităţi fizice şi sportive de loisir = de timp
liber).

7
După efectul lor asupra organismului, din punct de vedere medical:
 exerciţii profilactice – asigură menţinerea şi ameliorarea stării de sănătate a
organismului:
 pentru kinetoprofilaxia primară (şi primordială) atunci cînd încă nu s-a instalat în
organism nici un proces patologic “adevărata profilaxie”;
 pentru kinetoprofilaxie secundară – atunci cînd există în organism un proces patologic
local, dar se are în vedere menţinerea nivelului funcţional maxim la structurile
neafectate;
 pentru kinetoprofilaxie terţiară – atunci cînd procesul patologic a fost rezolvat, cu sau
fără sechele, urmărindu-se evitarea complicaţiilor şi ca patologia să nu recidiveze.
 exerciţii terapeutice – tratarea afecţiunii diagnosticate medical, în timpul perioadei
acute;
 exerciţii de recuperare a funcţiilor afectate în urma îmbolnăvirilor, traumatismelor sau
intervenţiilor chirurgicale, precum şi readaptarea persoanelor pentru viaţa profesională şi
socială.