Disciplina: Psihologie Sportiva

RUGBY

Rugby sau rugbi (din cuvântul englez rugby, pronunţat aproximativ ragbi) este un sport cu
balonul, originar din Anglia. Numele jocului provine de la oraşul englez omonim, locul unde s-
au formalizat prima dată regulile acestui sport. Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă
ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit "sportul cu balonul oval".

Istoric

Strămoşul rugbyului este "la soule", sport practicat pe scară largă în Franţa, începând cu perioada
Evului Mediu. Varianta originală a sa a fost inventată pe terenului principalului colegiu din
oraşul Rugby, situat în Anglia. Potrivit legendei, în cursul unui meci de fotbal (care nu trebuie
însă confundat cu varianta actuală a sportului desemnat cu acest nume), jucat în anul 1823,
William Webb Ellis, elev al acestui colegiu şi viitor pastor, a luat în braţe balonul şi l-a purtat în
spatele liniei porţii adverse, deşi tradiţia cerea ca punctele să fie înscrise cu piciorul. În realitate,
originele rugbyului sunt ceva mai complexe. În acea perioadă, fiecare dintre colegiile britanice
practicau un joc cu balonul derivat din "la soule". Fiecare colegiu avea propriile sale reguli, iar
jocul cu piciorul şi cu mâna erau destul de răspândite. Gestul lui William Webb Ellis, de a ţine
balonul în mâini, într-o fază a jocului în care aşa ceva nu era permis, a făcut ca regulile
colegiului din Rugby să evolueze progresiv.

Odată cu apariţia căilor ferate însă, colegiile nu mai erau izolate unele de altele, iar întâlnirile
sportive au devenit posibile. În primul rând, era necesar ca viitorii competitori să se pună de
acord asupra regulilor care trebuie adoptate. La început, meciurile se jucau conform regulilor
stabilite de colegiul care îndeplinea oficiul de gazdă. Nu pentru mult timp, pentru că destul de
repede s-a simţit nevoia de a avea reguli uniforme. Au urmat dispute între partizanii care preferau
jocul cu piciorul (dribbling) şi cei care doreau limitarea unui asemenea joc, considerat prea
violent (ar trebui avut în vedere că jocul practicat în acea perioadă era diferit faţă de cel de
astăzi). Din aceste discuţii s-au născut două sporturi diferite - cel cunoscut astăzi sub denumirea
de fotbal şi rugbyul. Acestea, la rândul lor, au dat naşterea unui important de variante şi sporturi
înrudite.

Regulile de joc, care afirmau specificitatea fotbalului jucat în colegiul din Rugby, vor fi
codificate pentru prima dată în anul 1846 de către elevi, iar la 8 decembrie 1863, la Cambridge,
de către studenţii acestei universităţi, foşti elevi proveniţi din Rugby.

În anul 1871, pentru a se distinge în mod definitiv de fotbal şi de "Football Association", se naşte
prima federaţie naţională: Rugby Football Union (RFU). În acelaşi an, la Edinburgh are loc şi
prima întâlnire internaţională, disputată între Scoţia şi Anglia, meci încheiat cu victoria gazdelor,
cu scorul de 4-1.

În mod progresiv, RFU a adoptat diverse reguli pentru îmbunătăţirea jocului, cum sunt
suprimarea unor anumite lovituri periculoase, permiterea pasei cu mâna (în 1875) sau diminuarea
numărului de jucători de la 20 la 15 (în 1877).
Încetul cu încetul, rugbyul, rezervat iniţial elitelor, câştigă toate păturile sociale. În anii 1880 se
pune problema profesionismului, adoptat în 1885 de fotbal]], care va determina scindarea
mişcării rugbystice. Începând cu anul 1891, respectiv la un an de la înfiinţarea International
Board, for însărcinat cu gestiunea jocului şi a regulilor acestuia, cluburile din nordul Angliei
reclamau un ajutor pentru compensarea muncitorilor pentru timpul de muncă pierdut prin jucarea
meciurilor de sâmbătă (care era zi lucrătoare), dar RFU a refuzat să admită această pretenţie.
După mai multe tentative, "Northern Rugby Football Union", o copie profesionistă a RFU, a fost
înfiinţată la 27 august 1895. Ulterior, această organizaţie a dat naştere unei variante diferite a
acestui sport, denumită "rugby league", care este practicat în ţările anglofone. Abia la sfârşitul
sec. XX, rugbyul va accepta profesionismul.

În anul 2007, se numărau circa 3,5 milioane de jucători legitimaţi în întreaga lume.

Fiecare echipă are 15 jucători pe teren şi 7 rezerve. Sunt 8 jucători în pachetul de înaintare şi 7
jucători pe linia de trei-sferturi.

Obiectivul jocului este de a câştiga puncte prin:

1. Purtarea şi culcarea mingii în terenul de ţintă advers (eseu).

2. Trimiterea mingii cu piciorul printre buturile adverse. Buturile sunt formate din doi stâlpi
paraleli cu o bară ridicată perpendicular între ei. Un "Penalty" se efectuează în al doilea mod.

Mingea se poate pasa numai înapoi cu mâna, sau înainte, dacă este lovită cu piciorul.

Echipa adversă poate să recupereze mingea printr-un placaj. De obicei asta înseamnă că unul sau
mai mulţi jucători din echipa opusă prind pe jucătorul aflat în posesia mingii şi îl blochează la
pamânt.

Cum se acordă punctele:Eseu: 5 puncte Transformarea eseului: 2 puncte Drop-gol (lovitură de

picior căzută): 3 puncte Lovitura de pedeapsă: 3 puncte

Un meci durează 80 de minute (2 reprize x 40 minute).

Regula offside-ului - există două situaţii: - la momentele fixe (grămada ordonată sau repunerea
din margine) - în joc deschis.
Offside-ul la grămada ordonată: liniile imaginare care trec la ultimele picioare ale jucatorilor din
grămada ordonată sunt liniile de offside. Niciun jucator advers nu are voie să treacă peste aceste
linii, ci trebuie să aştepte la linia ultimelor picioare ale echipei proprii până când balonul iese din
conturul grămezii.

Offside-ul la margine: liniile imaginare care trec la 10 metri paralele cu aliniamentul jucătorilor
participanţi la margine sunt liniile de offside. Jucătorii neparticipanţi la margine trebuie să stea în
spatele acestei linii până când marginea se termină.

Offside-ul în jocul deschis: orice jucător care se află înaintea coechipierului purtător de balon se
află în poziţie de offside. El trebuie să fie în spatele purtătorului de balon pentru a reintra în joc.
Dacă un jucător încearcă să joace un balon şutat de un coechiper aflat în spatele său, se află în
offside şi este penalizat cu lovitură de pedeapsă.

Regula ţinutului la pământ: un jucător purtător de balon este obligat să elibereze balonul dacă
este placat şi ţinut la pământ. În caz contrar, dacă încearcă să joace balonul, este penalizat cu
lovitură de pedeapsă.

Caracterizare Generala a Sportului

Rugbyul este un sport complex in a carui practicare este necesara o vasta plaja de acte motrice si
mentale. Acest sport este caracterizat de deprinderi complexe de miscare, ale balonului (sutare,
pasare) de alergare (atac, aparare), deplasari cu sau fara minge. Acest sport se desfasoara in
prezenta adversarului direct, sub forma colectiva, echipa adversa, in conditii de mediu
asemanatoare cu cele ale celorlalte sporturi de echipa ce se desfasoara in aer liber.

Maiestria sportiva se caracterizeaza prin spiritul de echipa, capacitatea de manuire a balonului,

capacitatea de decizie in momente cheie, in perioade foarte scurte, rezistenta fizica si psihica.
Foarte apreciate in jocul de rugby sunt statura si forta fizica, capacitatile motrice deosebite, latura
cognitiva (deosebit de importanta pentru toti jucatorii insa cu precadere la anumite posturi cheie
in echipa) si fair-play-ul.

Din punct de vedere al particularitatilor la nivel tactic in jocul de rugby dominarea adversarului
la nivel fizic si psihic este foarte importanta. Astfel, lupta pentru posesia balonului sau pentru
prezenta in terenul advers, pe langa natura agresiva, se poate traduce si ca un element cheie in
succesul final al partidei. De cele mai multe ori echipa care domina un aspect statistic de acest
tip, se dovedeste a fi castigatoarea meciului, turneului sau competitiei.

La nivel somatic, fiziologic in cazul jucatorilor de rugby este necesara o statura care sa permita
practicarea cu succes a acestei discipline, care sa permita rezistenta la contactele fizice repetate
cu adversarul, rezistenta la un consum imens energetic (aprox 4000 de kcal/ 1 ora de activitate) si
prevenirea accidentarilor de orice natura. Exista insa diferente de statura in cadrul aceleasi
echipe. Echipa de rugby este formata in general din doua compartimente, cel al inaintasilor si cel
al fundasilor. Inaintasii necesita o statura si un fizic mai greoi, principala lor indatorire fiind
contactul direct cu adversarul in situatia de atac sau aparare manifestat sub forma de placaj sau
protejare a mingii. In cazul fundasilor, a caror statura este mai atletica, rolul lor fiind de a alerga
si de a lua decizii rapide, statura cautata difera, nu substantial de cealalta categorie, in general
fiind mai micisi mai agili. Calitatile cautate insa pentru ambele compartimente sunt forta,
abilitatile motrice, capacitati de decizie in intervale foarte scurte, capacitatea de efort sustinut.

“Activitatea psihica a celor care practica jocurile sportive este solicitata integral: functile
cognitive in legatura cu perceperea si sesizarea situtailor, alegerea celor mai bune cai de aparare
si atac; vointa si calitatile ei in legatura cu invingerea oboselii si a efectelor negative ale emotiei;
afectivitatea in stransa legatura cu situatile reale si imaginate. Complexitatea actiunilor si
miscarilor este data de faptul ca sportivul trebuie sa imbine si sa inlantuie, in conformitate cu
scopul, acte motrice foarte diferite ca structura: pozitia de asteptare si pregatire, alergarea in
tempouri variate ca intensitate si cu schimbari de directie, sarituri, aplecari, indoiri ale corpului,
primirea si aruncarea mingiei, cu cuonducerea ei, ferind sau atacand adversarul, respectand
regulamenttul” (Dragu, 2003, pag 131)

Manifestarea proceselor psihice in activitate

Din punct de vedere al proceselor senzorial-perceptive implicate in activitatea mai sus
mentionata ele se dovedesc a fi deosebit de importante. Cele mai importante componenta, pe
langa cele uzuale, ca senzatile vizuale, auditive, utilizate in toate celelalte sporturi,
proprioreceptia, senzatile kinestezice si senzatia de echilibru joaca un rol deosebit de important.
Regulamentul acestei discipline prevede pasarea balonului numai inspre propriul teren, astfel,
jucatorul, in momentul placajului sau in joc deschis, practicantul trebuie sa stie cu exactiate
pozitia sa fata de propriul teren la nive fizic, pentru a se putea intoarce catre coechipieri si astfel
prevenind infractiunile de joc. Vederea periferica este mai solicitata decat in alte discipline. La
nivelul senzatilor algice, se poate constata ridicarea pragului absolut si relativ, antrenamentul
fiind conceput pentru tonificarea musculara dar si pentru cresterea rezistentei.

La nivelul atentiei, o componenta psihica deosebit de importanta in acest joc, relatia jucatorului
cu mingia este deosebit de importanta. Daturita formei incomode a mingiei, atat pentru tinere cat
si pentru deplasarea acesteiu, rugbystul trebuie sa aiba intotdeauna o atentie sporita, in orice
situatie de joc.

Gandirea joaca un rol primordial in jocul de rugby, succesul oricerei actiuni, de atac sau aparare,
de accelerare sau temporizare a jocului nu se poate desfasura fara un aport al acestei laturi ale
SPU. Sportivul, in faza de antrenament si pregatire trebuie sa-si formeze notiuni complexe,
tactice, scheme de joc, sau chiar definitii ale diferitelor procedee de joc, pe care la va utiliza in
timpul activitatii competitionale, recurgand fie la memorie, fie la creativitate pentru a garanta un
eventual succes.

La nivel afectiv, sportivul angrenat in jocul de rugby treuie sa asume un control eficient ale
emotilor, fie in plan sportiv, dar si in plan atitudinal fata de adversar, jocul fiind unul foarte
intens din punct de vedere fizic si afectiv, insa suveranitatea suprema a arbitrului, care are rolul
de judecator, trebuei sa nu fie stavilita de entiziasmul participantilor sau de afectele acestora. Din
aceste motive greselile se pedepsesc relativ lejer iar infractiunile foarte sever in rugby.

Partiularitatile laturilor volitive sunt pregnante in cadrul antrenamentului construit pentru a

determina o rezistenta fizica la durere, o anduranta si o rezistenta deosebita dar si o integrare a
principalelor valori dupa care se guverneaza acest sport.
Particularitati de manifestare a trasaturilor de personalitate si a caracteristicilor
psihosociale

Motivatia in sport precum si motivatia in rugby reprezinta un fenomen foarte complex. Se poate
discuta despre difeitele teorii asupra motivatie prezente in psihologie, insa primordiala in jocul
de rugby este dorinta de a depasii adversarul si propria persoana. Rugbysitii sunt caracterizati de
capacitate de autoapreciere, perseverenta. Munca este grea, indelungata si de multe ori fara
satisfactii imediate. “Starile psihice ale sportivilor sunt influentate in permanenta nu numai de
conditile organizatorice si moral-sociale ale colectivului si echipei, ci si atitudinea spectatorilor
dinaintea sau din timpul jocului, aprecierile presei, activitatea arbitrilor” (Dragu, 2003, pag 136)

Caracterul uni rugbist primeaza de cele mai multe ori asupra temperamentului. Sportivul isi
angajeaza proprile trairi, la nivele maxime de incordare care trebuiesc controlate sub forma de
spiritul jocului sau fair play. El trebuie sa respect intotdeauna aceste reguli si de cele mai multe
ori, pentru prevenirea oricarei infractiuni sau accidentari, regulile sunt foarte severe. Ca exemplu,
niciun jucator de camp, in afara capitanului nu are voie sa discute cu arbitrul. Rolul arbitrului in
jocul de rugby este unul foarte diferit de celelalte sporturi. Pe langa sarcina dificila de a mentine
sub control desfasurarea partidei, el are un rol profilactic in joc, de a prevenii si sfatuii jucatorii
ce comit infractiuni. Astfel nu este un fenomen exotic in acest joc, atunci cand arbitrul
avertizeaza jucatorii la comiterea infractiunii, sau iminenta acesteia, la intrarea in offside, sau in
neeliberarea balonului, pentru a asigura fluenta si continuitate jocului.

Orice prezentare a jocului de rugby nu este completa fara o definire a agresivitatii si o teoretizare
a acesteia. Privit din exterior jocul de rugby poate parea foarte violent, insa regulile stricte care
guverneaza acest sport determina o fluenta si o disciplina considerabila a jucatorilor.
Agresivitatea in viziunea freudiana, manifestata in rugby, poate fi privita ca pe o sublimare a
impulsurilor agresive din inconstient. Astfel reguliele jocului si arbitrul reprezinta, pentru a
pastra metafora, supra-eul jocului.

Bibliografie:
Anca Dragu – Psihologia activitatii sportive, Editura Didactica si Pedagogica R.A. Bucuresti,
2003.

Irina Holdevici, Florentina Tonita, Mihai Epuran - Psihologia sportului de performanta –

Teorie si practica - Editura FEST (Fundatia pentru Formarea sI Educarea prin Sport a Tinerilor),
Bucuresti, 2001

Hugh Coolican – Applied Psychology – Hodder and Stoughton, London, 1996.