1.

Notiunea de Ag, imunogenicitate-antigenicitate

Notiunea de antigen (Ag)
- structuri moleculare recunoscute in mod specific de către celulele sistemului
imunitar
- Ag=orice molecula care este recunoscuta ca si străina de către receptorii
limfocitari specifici, denumiţi receptori de antigen
- receptorii limfocitari: a) prezenţi pe LT, numiţi TCR (T cell receptor)
b) prezenţi pe suprafaţa LB, BCR (B cell receptor),
denumiţi si imunoglobuline de membrana (mlg), care pot fi secretaţi sub forma
de anticorpi (Ac)
- o mica porţiune din molecula de Ag reacţionează cu un receptor limfocitar =
epitop (determinant antigenic)
- porţiunea din receptorul limfocitar care reacţionează cu Ag=paratop
- Ag: endogene si exogene
Imunogenicitatea = capacitatea unui Ag de a induce un răspuns imun in tot
organismul unui individ
Antigenicitatea = proprietatea Ag de a se combina cu Ac sau cu receptorul
limfocitar specific
-toate imunogenele sunt antigene, dar nu toate antigenele sunt si imunogene -Ag
daca sunt imunogene-> cascada de reacţii imune:
– activarea limfocitelor care poseda receptorii potriviţi
– sinteza de Ac specifici
– instalarea memoriei imunologice
– răspunsul imun efector specific
Toleranta imunologica = lipsa de răspuns imun fata de un anumit Ag
Hipersensibilitate= răspuns imun deviat sau in exces

2. Conditiile ca o molecula sa fie antigenica

Condiţii dependente de molecula de Ag:
– Molecula sa fie străina, non-self
– Greutatea moleculara > 40 kDa
– Structura moleculei
– Perioada de remanenta in organism
– Cantitatea inoculata
– Intervalul de timp intre administrări (vaccinuri)
– Asocierea cu adjuvanti
Condiţii dependente de organism:
– Vârsta individului, condiţia fiziologica a organismului
– Specia
– Diferentele genetice
– Calea de inoculare
3. Organizarea structurala a moleculei de Ag, sistemul haptena-carrier
Epitopi (determinanţi antigenici)
-la nivelul unui Ag pot sa existe unul sau mai mulţi epitopi, care ii conferă
specificitate si care ocupa doar o mica porţiune din molecula
-epitopii recunoscuţi de LB si anticorpii unei specii pot fi diferiţi de cei vazuti de
alta specie animala
Epitopi: -secvenţiali - determinaţi de structura primara a Ag; paratopii LB
interactioneaza cu ei doar daca sunt localizaţi pe suprafaţa moleculei; paratopii
LT se pot lega si de cei din interiorul moleculei, dupa prelucrarea Ag, adică
fragmentarea lui in peptide de către enzimele proteolitice din APC->epitopii
prelucraţi se asociază cu moleculele MHC->membrana APC pentru a fi
prezentat LT
-conformationali sau discontinui - juxtapozitia in spaţiu a unor AA
situaţi la distanta unii de alţii in lanţul polipeptidic; sunt recunoscuţi numai de
Ac si/sau BCR si sunt prezenţi doar la nivelul Ag naive, solubile
-imunodominanti - induc un răspuns mai pronunţat
Sistemul haptena-carrier:
-substanţele cu GM<1000Da nu pot induce un răspuns imun, decât in anumite
condiţii si atunci se numesc haptene
-se leagă covalent de o molecula mare denumita purtătoare sau carrier->raspuns
imun prin LT
-haptenele sunt molecule antigenice, dar nu sunt imunogene
-se produc 3 tipuri de Ac: antihaptena, anticarrier si anticonjugat
-reacţie incrucisata sau cross-reactie-Ac antihaptena se pot fixa pe haptena
respectiva chiar daca aceasta este asociata cu alta molecula carrier
-ex haptene: sărurile metalelor grele (Cr, Ni), polizaharidele mici, fosfocolina, s.
chimice de sinteza (medicamente, dinitro si trinitroclorbenzen, oligonucleotide,
coloranţi), s. de origine vegetala
4. Clasificarea Ag
-8 criterii;
1. capacitatea de a induce reacţii imune si de a reaciona cu Ac sau TCR
2. mod de formare
3. originea
4. sursa Ag
5. grad de înrudire genetica
6. intensitatea răspunsului imun
7. necesitatea participării LT
8. forma sub care apar
Antigene TD si TI
-antigene T dependente-pentru a induce Ac specifici, in cazul marii majorităţi a
Ag este necesara cooperarea LB cu LTh
-antigene T independente-Ag capabile sa stimuleze LB in lipsa interacţiunii cu
LT; nu generează LB cu memorie; sunt de 2 feluri: TI tip 1 si TI tip 2
- Xenoantigene, aloantigene, antigene de organ (organ-specifice) si antigene
dependente de stadiu evolutiv
Antigenele MHC
-molecule inalt antigenice, codificate de un grup de gene foarte polimorfe, strâns
legate intre ele=complexul major de histocompatibilitate-MHC
-MHC valabil pentru toate speciile, iar MHC uman HLA (human lemkocyte
antigen)
-3 clase distincte: -Antigenele MHC clasa 1 - glicoproteine prezente pe
membrana tuturor celulelor nucleate din organism; reprezintă antigenele clasice
de transplant
- Antigenele MHC clasa II - alcătuite din doua lanţuri
polipeptidice: lanţul a si lanţul β; sunt exprimate selectiv pe suprafaţa celulelor
prezentatoare de Ag (APC): munocite, macrofage, celule dendritice, LB
- Antigenele MHC clasa III - nu sunt membranare; au
polimorfism redus; nu au rol in prezentarea antigenelor
Alte antigene
- antigene virale - componente proteice ale capsidei virale
- antigene bacteriene -"O” somatice, "H" flagelare, "F" fimbriare, "K" de invelis,
"V" de suprafaţa
- antigene parazitare
- antigene celulare - antigenele sistemului ABO -pe suprafaţa hematiilor exista
doua antigene diferite - aglutinogen A si B; in ser exista anticorpi naturali IgM
care aglutinează eritrocitele respective-aglutinina α si β
- antigenele sistemului Rh -85% din populaţie Rh+
- alte antigene celulare - prezente pe limfocite, Mo/Mf,
granulocite, trombocite sau pe suprafaţa diferitelor organe si ţesuturi
5. Superantigenele
-familie de molecule care stimulează un număr mare de LT
-unesc anumite portiuni variabile din lanţul beta al TCR de moleculele MHC de
clasa II de pe APC , in domeniile externe fata de zonele lor de prezentare a
epitopilor
- exogene- exotoxine eliberate de unele serotipuri de S.aureu si de unele tulpini
de S.piogenes de gr A sau endogene
- alte toxine cu rol de superantigene: toxina dermatitei exfoliative, toxina sdr de
soc toxic, enterotoxine produse de C.perfringens
- S-Ag stimulează LT in forma sa integrala si se leagă de alti AA, stimularea
interesând un număr mai mare de limfocite decât cea indusa de un Ag obişnuit

6. Rezistenta naturala (def) – factorii pasivi/tisulari

- naturala (imunitatea de specie)
- dobandita (individuala)
- toleranta imuna
Imunitatea naturala :
- are un substrat genetic
- inseamna lipsa de receptivitate fata de un anumit agent infectios
- cuprinde toti indivizii une specii fara exceptii
- se manifesta nespecific si nediferentiat, indiferent de natura agentului
infectios
- are un caracter genetic si prin urmare transmitere ereditara
Factori pasivi (tisulari) : pielea, mucoasele, microbiocenozele locale
1. Pielea : se opune patrunderii microorganismelor
- Integritate anatomica – bariera ideala de protectie
- Descuamarea continua se opune colonizarii de durata a microorg.
- Aciditate (pH 3-5)
- Secretia glandelor sebacee si sudoripare
2. Mucoasele : bariera de protectie
- Prezenta mucusului - >strat vascos ; rol protector
- pH acid – se opune colonizarii bacteriene
3. Microbiocenozele locale :
- Specii comensale (nepatogene)
- Microbiocenoza cavitatii bucale sau cea a colonului
7. Rezistenta naturala (def) – factorii umorali
- naturala (imunitatea de specie)
- dobandita (individuala)
- toleranta imuna
Imunitatea naturala :
– are un substrat genetic
– inseamna lipsa de receptivitate fata de un anumit agent infectios
– cuprinde toti indivizii une specii fara exceptii
– se manifesta nespecific si nediferentiat, indiferent de natura
agentului infectios
– are un caracter genetic si prin urmare transmitere ereditara
Factori umorali :
- Factori activi care asigura rezistenta naturala si sunt prezenti in sange,
limfa, lichid articular, lichid cefalorahidian si in diferite secretii
- Cei mai bine caracterizati si mai importanti sunt : lizozomul, properdina,
sistemul complement, lizina si spermina
- Lizozomul –enzima care degradeaza peretii microbieni si este produsa de
celulele fagocitare,macrofagele si neutrofilele,prezente in aproape toate
tesuturile si fluidele organismului. Protejeaza mucoasa nazala, bucala,
conjuctivala si corneea impotriva bacteriilor.
- Mucusul prezinta calitati antibacteriene,chimice si fizice. Este compus din
mucine, glicoproteine secretate de mucoase,care prin componenta lor
polizaharidica impiedica atasarea microorganismelor de glicoproteinele de pe
membranele celulelor microorganismului gazda astfel microbii sunt captati de
mucus si pot fi in acest mod eliminati
- Proteazele din tractul gastrointestinal au efecte anti-bacteriene prin
degradarea proteinelor(ex. Pepsina,din stomac,ce actioneaza la ph 1)
- Sistemul complement are multiple efecte biologice,dintre care mai
importante sunt: opsonizarea, chemotactismul si liza agentului patogen.
Activarea acestui sistem se realizeaza pe doua cai: clasica si alternativa
- Properdina =glicoproteina cu efect antibacterian, antiviral si
antineoplazic implicata in activarea complementului
- Spermina si spermidina sunt proteine cu efect bactericid in special asupra
cocilor gram pozitivi si negativi ; in lichidul seminal precum si in tesutul renal
- Proteina C-reactiva este proteina plasmatica de faza acuta, a caror
concentratie creste puternic in cursul infectiilor. Este o opsonina prin legarea de
peretele celulelor bacteriene care duce la activarea complementului.
- Interferonii sunt proteine secretate de diferite celule cu rol antiviral ; ei
constituie prima linie de rezistenta impotriva unui numar mare de virusuri.
8. Rezistenta naturala (def) – factorii celulari/ neutrofilele
- naturala (imunitatea de specie)
- dobandita (individuala)
- toleranta imuna
Imunitatea naturala :
– are un substrat genetic
– inseamna lipsa de receptivitate fata de un anumit agent infectios
– cuprinde toti indivizii une specii fara exceptii
– se manifesta nespecific si nediferentiat, indiferent de natura agentului
infectios
– are un caracter genetic si prin urmare transmitere ereditara
Factorii celulari:
- rol principal in apararea rapida, initiala fata de infectii
- celule efectoare nespecifice
- distrug microorganismele prin pinocitoza si fagocitoza
Neutrofilele:
- primele care intervin in aparare
- implicate in infectii acute si cornice
- functii fagocitare foarte active
- celula are un nucleu caracteristic, dens, format din mai multi lobi;
citoplasma este abundenta, usor bazofila, cu numeroase granulatii (lizozomi si
peroxizomi)
- mare capacitate de locomotive
- adera la suprafetele celulelor endoteliale ale vaselor
- trec prin peretele acestora
- digera total bacteriile, fara conservarea determinantilor antigenici

9. Rezistenta naturala (def) – factorii celulari/eozinofilele

=lipsa de receptivitate fata de un anumit agent infectios; are un substrat genic;
cuprinde toti indivizii unei specii fara exceptii; se manifesta nespecific si
indiferent de natura agentului infectios; are un caracter genetic si prin urmare
transmitee ereditara
- factori celulari: celele efctoare nespecifice; prin pinocitoza produc distrugerea
microorganismelor; rol principal in aparare rapida initiala fata de infectii
- eozinofile: 2-5% din totalul leucocitelor din sange; aspect asemanator cu cel al
neutrofilelor; granulatii mult mai mari; contin pe langa enzime si o serie de
proteine si factori toxici(proteina majora bazica); rol in aparare fata de parazitii
mari (helminti); implicate intr-o serie de procese inflamatoare; eliberarea unor
mediatori chemotactici, care atrag alte celule la locul inflamatiei
10. Rezistenta naturala (def) – factorii celulari/bazofile, mastocite, plachete
=lipsa de receptivitate fata de un anumit agent infectios; are un substrat genic;
cuprinde toti indivizii unei specii fara exceptii; se manifesta nespecific si
indiferent de natura agentului infectios; are un caracter genetic si prin urmare
transmitee ereditara
- factori celulari: celele efctoare nespecifice; prin pinocitoza produc distrugerea
microorganismelor; rol principal in aparare rapida initiala fata de infectii
- bazofile si mastocite: participa la o varietate de procese patologice, in special
alergice; rolul cheie de eliberare de din granule a unor mediatori chimici ce duc la
declansarea unor proceseinflamatorii sau de hipersensibilitate
- plachetele(trombocite): rol cheie in coagulare, dar sunt implicate si in procesele
inflamatorii

11. Rezistenta natutala (def) – factorii celulari/monocite, mf, celule NK

=lipsa de receptivitate fata de un anumit agent infectios; are un substrat genic;
cuprinde toti indivizii unei specii fara exceptii; se manifesta nespecific si
indiferent de natura agentului infectios; are un caracter genetic si prin urmare
transmitee ereditara
- factori celulari: celule efectoare nespecifice; prin pinocitoza produc distrugerea
microorganismelor; rol principal in aparare rapida initiala fata de infectii
- monocite/macrofage: macronulcleate mari; pot imigra in tesuturi unde sunt
numite macrofage; se gasesc in tesuturile conjuctive, fiind denumite dupa
localizare: celule microgliale (in SNC), Kupffer (in ficat) macrofage alveolare(in
plaman) sau osteoclaste (in oase). Unele pot diferentia in alt tip de celule,
denumite celule dendritice –functii- fagocitoza, secreta unele substante cu rol de
aparare, functie imuna extrem de importanta cu rol in apararea specifica a
organismului, digestia antigenului se realizeaza cu menajarea epitopilor=celule
prezentatoare de antigeni, pot exercita un efect citotoxic direct sau prin
intermediul anticorpilor asupra celulelor straine sau tumorale
- celule NK: ucid fara restrictie MHC o larga varietate de celule tumorale si
infectate viral sau chiar bacterii izolate, fungi, paraziti; granulatii azurofile,
limfocite mari granulare

12. Toleranta imunologica

=lipsa unei reactii specifice a tesutului limfocit fata de un antigen iar cand acesta
este administrat in anumite doze, intr-un anumit ritm si/sau pe o anumita cale de
inoculare ; este de 2 feluri : naturala si dobandita ; factorii care influenteaza
inducerea tolerantei : varstra (toleranta este mai usor de indus in animale le nou-
nascute);  calitatea antigenului (imunogenicitatea este invers proportionala cu
inducerea tolerantei) ; alti factori care actioneaza prin scadereanumarului si
functiei limfocitelor T-iradierea limfoida si administrarea de droguri citostatice
13. Imunitatea dobandita (def) + imunitatea activa
=capacitatea de raspuns imun fata de un antigen pe care o primeste un individ ; in
mod activ- prin stimulare directa a sistemului imun de catre antigenul respectiv si
in mod pasiv-datorita transferului de anticorpi (seroterapie) ca atare sau
transplancentar)
- imunitate activa : in mod normal la trecere prin infectie ; metode de vaccinare
vaccinulrile pot fi in functie de provenienta lor :bacteriene sau virale, cu virulenta
atenuata sau omorata , obtinute in mod natural sau prin inginerie genetica,
administrarea poate fi unica (o singura doza) sau cu rapeluri(revaccinari)

14. Imunitatea dobandita (def) + imunitatea pasiva

=capacitatea de raspuns imun fata de un antigen pe care o primeste un individ ; in
mod activ- prin stimulare directa a sistemului imun de catre antigenul respectiv si
in mod pasiv-datorita transferului de anticorpi (seroterapie) ca atare sau
transplancentar)
- imunitatea pasiva : dobandita in mod natural prin transferul natural
transplancentar de la mama la fat ; in mod artificial prin inocularea de anticorpi
proveniti de la pacienti care au trecut prin infectie

15. Imunitatea dobandita (def) + imunitatea de protectie si antitumorala

=capacitatea de raspuns imun fata de un antigen pe care o primeste un individ ; in
mod activ- prin stimulare directa a sistemului imun de catre antigenul respectiv si
in mod pasiv-datorita transferului de anticorpi (seroterapie) ca atare sau
transplancentar)
- imunitatea de protectie : protejarea organismului de o anumita infectie-
imunitate de protectie specifica se reslizeaza fie ca urmare a trecerii prin boala
(ex. febra tifoida, scarlatina, rujeola), fie prin vaccinare ; nespecifica se realizeaza
prin participarea tuturor mecanismelornespecifice care contribuie la apararea unui
organism, acesta nu implica recunoasterea si dezvoltarea unui raspuns imun
specific
- imunitatea antitumorala : stare de imunitate specifica anumitor organisme,
caracterizata prin capacitatea de a opri dezvoltarea unui organism neoplazic ;
eficienta imuna antitumorala depinde de capacitatea sistemului mononuclear
-macrofagic ; suparavegherea imunologica-sistemul imunologic al organismului
detecteaza rapid celule proprii modificate malign, datorita noilor antigene aparute
pe suprafata acestor celule si le distruge inainte de a avea timp sa se multiplice ,
prevenindastfel dezvoltarea cancerelor.
16. Organele limfocitare primare – timusul si maduva osoasa
Timusul - organ limfoepitelial format din 2 lobi uniti intre ei printr-un istm
– este situat in treimea superioara a mediastinului
– este populat cu celule precursoare ale limfocitelor T, numite
protimocite care printr-un proces de diferentiere → limfocite T
– in timus, productia de limfocite este continua si se realizeaza in
absenta oricarui stimul antigenic
– asigura maturarea imunologica normala a limfocitelor T
– structura: capsula
zona corticala – se afla timocite dispuse sub forma de coroana
in jurul celulelor doica precum si numeroase celule apoptotice
zona medulara – se afla corpusculi Hassal
Maduva osoasa - sediul celulei stem sau pluripotente; celule precursoare,
mieloide si limfoide
– se autoregenereaza
– se diferentiaza spre una din seriile sanguine – granulocitara, eritrocitara,
megacariocitara, monocitara sau limfocitara (limfocite B)
– la pasari, maturarea liniei limfocitare B se realizeaza in bursa lui Fabricius
care este formata din foliculi limfoizi, colonizati de un nr mic de celule stem
care prolifereaza si se diferentiaza in limfocite B; foliculii sunt separati intre ei
de trabecule epiteliale

17. Organele limfocitare secundare – ggl limfatici + splina

Ganglionii limfatici - structuri limfoide mici, nodulare, localizate pe traiectul
vaselor limfatice si in traiectul organelor parenchimatoase
– structura: zona corticala – populata cu precadere in partea externa de LB
zona medulara – in care se concentreaza LT
– contin 3 categorii principale de celule: celulele limfoide (LT si LB)
imunocompetente; celulele sistemului macrofag-mononuclear; celule dendritice
si celule conjunctive
– dubla functie: excluderea agentilor patogeni (prin fagocitoza realizata de
macrofage) si dezvoltarea raspunsului imunologic specific
Splina - organul limfoid cel mai voluminos
– structura: capsula conjunctiva
pulpa alba, zona limfoida, exista 2 arii: una timoindependenta
populata cu LB si una timodependenta populata cu LT; se mai gasesc de
asemenea macrofage, celule dendritice si plasmocite
pulpa rosie este formata din sinusuri venoase, populate in
principal de macrofage; are rol in distrugerea celulelor imbatranite; reprezinta un
rezervor de hematii si este sediul rezervelor de fier; aduna si distruge celulele
moarte
18. Organele limfocitare secundare – apendicele, amigdalele, placile Payer,
aglomerari limfocitare
Apendicele
– organ limfoid destul de voluminos anexat tubului digestiv
– aglomerari limfoide unde predomina LB si plasmocitele
Amigdalele - mentinerea unui echilibru al populatiilor bacteriene din
microbiocenoza bucofaringiana; confera protectie cailor respiratorii superioare
Placile Payer
– celule limfoide anexate mucoasei intestinului subtire;
– apararea imuna locala
Aglomerari limfocitare - exista multe aglomerari celulare limfatice in trahee,
bronhii, bronhiole, piele, rinichi, creier → reactii locale sau generale de aparare
prin intermediul macrofagelor sau prin alte celule care pot prezenta antigenul

19. Limfocitele – def, clasificare, maturare

– celule mici, ale seriei albe, rotunde, cu dimensiuni de 8-15 μm
– recunosc si reactioneaza cu „non-self-ul” prin intermediul unor receptori
de membrana pt antogene (BCR,TCR)
– receptorii fiecarei celule sunt capabili sa recunoasca doar un singur
determinant antigenic (epitop)
– celule antigen-reactive, au receptor pt antigen
– initiaza raspunsul imun celular sau umoral
– vor prolifera si se vor diferentia spre celule efectoare → limfocitele care
au receptori specifici pt antigenul respectiv
– 3 clase: clasa limfocitelor T (timodependente) si clasa celulelor B
(medulodependente), clasa celulelor NK
– clasificare dupa: criterii fenotipice, furnizate de markerii membranari –
CD (clasa de diferentiere); criterii functionale; mediatorii secretati
– maturarea functionala se desfasoara in 2 faze: una antigen-independenta
(in organele limfoide primare) si una antigen-dependenta (in organele limfoide
secundare
– din celula stem diferentierea pe linia limfoida incepe cu un precursor
comun pt limfocitele B si T, din care se diferentiaza cele 2 categorii de celule

20. Limfocitele B
– activate dupa stimularea antigenica, prolifereaza si apoi se diferentiaza in:
- plasmocite – secretoare de anticorpi
- limfocite B cu memorie – la un nou contact cu antigenul, aceste
celule se activeaza rapid si se transforma in plasmocite care secreta Ig de mare
afinitate
21. Limfocitele T – clasificare, substituentii TH
– receptorul pt Ag al acestei populatii limfocitare (TCR) recunoaste AG
numai daca ii este prezentat de molecule ale complexului major de
histocompatibilitate (MHC)
– clasificarea LT se poate face pe baza naturii receptorului pt Ag (TCR),
tipului de molecule de histocompatibilitate necesar pt recunoasterea antigenului,
markerilor de membrana, functiei, etc.
– 2 clase: limfocitele T helper/inductoare (LTh) cu rol reglator si limfocitele
T citotoxice (LTc sau LTC) cu rol efector
– celula precursoare, limfocitul Th 0 prin activare da nastere la 2 subseturi
de LTh: Th1- inductoare, inflamatorii, intervenind in imunitatea mediata celular
prin secretia unor citokine (limfokine) care produc activarea altor celule
efectoare (IL-2, TNF-β, IFN-γ); Th2-actioneaza ca helper pentru sinteza de
imunoglobuline (imunitatea umorala) prin citokinele (limfokinele) IL-4, IL-5,
IL-6, IL-10, IL-13

22. Limfocitele T – clasificare, LT citotoxice si supresoare

– clasificarea LT se poate face pe baza naturii receptorului pt Ag (TCR),
tipului de molecule de histocompatibilitate necesar pt recunoasterea antigenului,
markerilor de membrana, functiei, etc.
– 2 clase: limfocitele T helper/inductoare (LTh) cu rol reglator si limfocitele
T citotoxice (LTc sau LTC) cu rol efector
LT citotoxice – celule efectoare, actioneaza direct si specific asupra unor „celule
tinta” cum ar fi celulele proprii modificate antigenic: infecatte viral sau
tumorale, sau cele straine, din grefele de organ, pe care le lizeaza
- efectul citotoxic se realizeaza prin contact direct intre acest tip
de limfocit si celula tinta, care exprima antigenul specific si nu implica nici
participarea anticorpilor si nici a complementului =citotoxicitate mediata celular
LT supresoare – au functii reglatoare ale raspunsului imun si determina limitarea
expansiunii clonale a LT sau LB (consecutiva stimularii realizate de antigen) si
suprimarea raspunsului imun
- restrang si mentin in limite normale sinteza de anticorpi si
activitatea LT

23. Limfocitele NK si LAK :

Celule NK:
- celulele NK ucid, fara restrictie MHC
-doua mecanisme: Citotoxicitatea celulara dependenta de anticorpi -ADCC
Citotoxicitatea directa
- celulele NK au activitate citotoxica directa, dar sunt lipsite de receptori Ag-
specific
- sunt implicate in distrugerea celulelor infectate de virasuri a celulelor tumorale
si/sau a celor din anumite zone inflamatoare
- functional limfocitele Tc si NK se influenteaza reciproc atat prin secretia de
citokine cat si prin contact direct
- limfocitele Tc nu recunosc celulele care nu exprima sau exprima nivele scazute
de MHC I cum sunt celulele canceroase sau celule infectate cu virusuri; aceste
celule vor fi distruse de NK
- NK sunt puternic inhibate de LTc activate, care recunosc specific ccmplexul
peptida: MHC I si actioneaza selectiv => Iimiteaza activitatea citotoxica
nespeciflca
- ADCC constituie deosebirea majora intre LTc si NK
- citoliza prin ADCC a NK se realizeaza prin granulatiile citotoxice care contin
perforine si granzime
Celulele LAK- celule ucigase activate de limfochine

24. Celulele prezente de Ag – macrofagele:

- recunosc, fagociteaza si prelucreaza intracitoplasmatic structurile non-proprii
pe care apoi le prezinta sub forma adecvata limfocitelor T
- macrofagele reprezinta "gunoierii"organismului
- ingerarea microorganismelor (cu ajutorul receptorilor pentru manoza si fucoza
de pe suprafata macrofagelor) => recunoasterea si fixarea glucidelor
bacteriene => internalizarea microorganismelor in celula; microbii astfel
fagocitati sunt degradati in peptide => prezentati in conjunctie cu moleculele
MHC II pe suprafata celulei => exprimarea la suprafata macrofagelor a
moleculei co-stimiulatoare B7
- macrofagele nu sunt capabile sa activeze LT in absenta infectie
- mononucleate mari (diametrul de 10-15µm)
- pot imigra in tesuturi, unde sunt numite macrofage
- se gasesc in ioate organele si in tesuturi conjunctive, fiind denumite dupa
localizare: celule microglale (in sistemul nervos central), Kupffer (in ficat),
macrofage alveolare (in plaman) sau osteoclaste (in oase). Unele se pot
diferentia in alt tip de celule, denumite celule dendritice
- secreta unele substante cu rol in aparare
- functia imuna extrem de importanta, cu rol in apararea specifica a organismul
- digestia antigenului se realizeaza cu menajarea epitopilor = celulele
prezentatoare de antigen
- pot exercita un efect citotoxic direct sau prin intermediul anticorpilor asupra
celulelor straine sau tumorale
25. Celulele prezente de Ag – celulele dendritice, astrocitele :
Celulele dendritice
-
raspandite in tot organismul si- au un important rol in inducerea raspunsului
imun
- capacitatea de stimulare a LT
- multi agenti patogeni (virusuri) nu induc MHC de clasa II si molecule co-
stimulatoare in macrofage
- aceasta fisura in armura de aparare a organismului este acoperita de DC
- DC sunt concentrate in ariile T ale tesuturilor limfoide
- ele exprima spontan nivele ridicate atat de MHC 1 si MHC II cat si co-
stimulatori: B7.1 si B7.2 si molecule de adeziune: ICAM1, ICAM3 si LFA3
- sunt specializate in prezentarea peptidelor virale, a toxinelor
MHC: - majoritatea proteinelor virale sunt produse in citosol, iar peptidele
derivate din ele sunt trasportate la suprafata de MHC I, unde sunt recunoscute de
CDS naive
-proteinele din anvelopa virala sunt translocate in reticulul endoplasmatic de
unde pot urma 2 cai:
 Duse direct la suprafata celulei
 Intra in endosomi => preluate de MHC II si stimuleaza CD4 pozitive =>
LThl inflamatorii si LTh2
 LTh2 => producerea de Ac neutralizanti => blocheza intrarea
virusurilor in celulele sanatoase
Astrocitele – la nivelul SNC au loc o serie de reactii imune, mai ales antivirale,
astrocitele avand rolul unui pivot intre LT si neuroni

26. Clasificarea APC profesioniste :

Celule :
 Macrofage/monocite fagocitante => localizare : sange, splina,
tesuturi, ficat, ganglioni limfatici, creier
 Dendritice interdigitate => localizare: tesut limfoid, timus
 Dendritice foliculare => localizare: folicul limfoid
 Langerhans => localizare: piele
 β => localizare: tesut limfoid, locul reactiei imune
27. Markerii CD - clasele de diferentiere :
- markerii — structuri particulare de membrana, de natura proteica sau
glicoproteica, prin care o celula se deosebeste calitativ de alte celule.
- expresia markerilor:
 pe o singura populatie celulara
 pe mai multe populatii celulare
 intreaga evolutie a celulei
 in anumite perioade evolutive
 celule activate
 celule inactive
- identificarea markerilor: AcMo, imunofluorescenta, tehnici imunochimice
- diferiti markeri de membrana = diferite functii celulare; aceste structuri Ag se
pot implica activ in functia celulelor
- rolurile unor markeri: receptori, transductori de semnale, adeziune celulara
- "pan-markeri" => se gasesc pe o intreaga populatie celulara, pe toate treptele
de maturare (lineaj)
=> determina numarul absolut si procentajele de celule din lineajul
respectic
- receptori de membrana recunosc diferite structuri: Ag, Ck, Ig, Lectins, Ag
patogeni (virusuri)
- clase de diferentiere: markeri specifici pt LB (CD2, CD3, CD4, CD5, CD7,
CD8, pt LT, pt celule NK, macrofage, trombocite etc.

28. TCR :
- TCR este structural diferit de BCR (nu este o Ig) => dimeri formati din lanturi
pp (Ec, Cy,Tm)
- tipuri: TCR1 : γ, δ si TCR2 : α, β
- se deosebesc prin compozitia lanturilor, distributia pe populatii LT, distributia
in tesuturi, mecanism de recunoastere a Ag si a semnalelor de activare.
- asemanari cu BCR — situsul combinativ e format la extremitatea NH2 a
lanturilor pp care compun receptorul; recunoaste epitopii Ag (un fel de
"paratop")
- TCR αβ sau γδ se exprima asociat cu o molecula invariabila CD3 implicata in
transductia semnalului
29. BCR:
- sunt imunoglobuline sub forma de proteine integrale ale Mb, cu 3 segmente :
extracelular, transmembranar si intracitoplasmatic
- receptorii pt Ag pe suprafata LB sunt si markeri pt acestea
- recunoasterea Ag si fixarea lui conduce la eliberarea unor semnale activatoare
la interiorul LB => cascada de evenimente intracelulare => activarea LB =>
transformare blastica => proliferare si diferentiere in plasmocit => sinteza de Ac
specifici pentru Ag fixat initial
- structura BCR in functie de gradul de maturare a celulei:
 IgM de membrana sau de suprafata (celula imatura)
 IgM+IgD exprimate concomitent (celula matura) acompaniate de structuri
aditionale : Igα, Igβ (CD79A, CD79B), CD19, CD20, CD21

30. Alti markeri si coreceptori ai LT

- se leaga de alte molecule exprimate pe celule imune, endoteliu, matrice
extracelulara
- transduc semnale biochimice stimulatoare la interiorul LT
- pot fi markeri pentru identificarea lineajului si subpopulatiilor LT
a. CB3 - formeaza cu TCR un complex multimolecular functional CD3 / TCR,
esential in activarea LT; se exprima pe LT mature functional
b. CD4 si CB8 -sunt coreceptori; glicoproteine.
-sunt implicati in restrictia de histocompatibilitate.
-se asociaza la complexul CD3/TCR pe LT mature: CD4 sau
CDS recunosc regiuni nepolimorfe din molecuia MHC.
c. CD4 -leaga molec MHC II; este prezent pe LTh
d. CD8 -leaga MHC I; este exprimat pe LT c/s
-functii: semnalizare; transducere a semnalului; creste adeziunea LTh la APC
(CD4) sau a LTc la celula tinta (CD8).
-normal : LT CD4 sunt 65%, CB8 sunt 35%, CB4/CD8: 2/1
Alti coreceptori ai LT
- roluri: transducerea semnalului, adeziune celulara, recunoastere Ag, activare,
proliferare, cooperari celulare, functie efectoare
a. CD28, CTLA-4 - costimulatori pt LT CD4+, CD8+; se cupleaza cu molecule
din familia B7 de pe APC; induc al 2-lea semnal (diferit de Ag), esential in
activarea LT
b. CD2 (LFA-2)
-marker pan-T (+cel NK) -glicoproteina; receptor E (rozete E)
-leaga LFA-3 (CD58) exprimat pe numeroase celule
-rol in adeziunea LT la APC, si a timoeitelor la epiteliul tirnic
-rol costimulator (cale alternativa de activare a LT); rol in tranductia semnalului
activator
-Ac Mo anti CD2 -> inhiba LTh si LTc
c. CD 45R -RA (cel naive) si RO (cel cu memorie); intervine in transducerea
semnalului; portiunea Cy are rol de tirozin fosfataza
d. CD 40L (gp 39)- ligandul lui CD40; transductor; in cooperarea LTact-LB
e. unele integrine : LFA-1, VLA-4,5,6 - rol in adeziunea celulara; costimulatori;
rol in transductia semnalelor
f. markerii pan-T : CD2, CD5, CD7
-CD5 H se exprima si pe un subset de LB
-implicat in boli antinornice; implicat in leucemii (limfocite B, LLC-B)
g. alti markeri
-pot depinde de starea functionala a celulei
-MHCI, MHCII, CR, IL2-R, CD71 (receptor pentru transferina)

31. FCR, CR (sistem pt complement), receptori pt citokine

FCR: - distributie celulara larga: PMN, Eoz, Baz, PI, eritrocite, Mo, DCF, celule
endoteliale etc.
-roluri Fc: fagocitoza, transport transmembranar, degranulare, eliberare de
mediatori toxici si SRO, ADCC
CR: - interactioneaza cu fragmente de C ;
- se exprima pe diferite celule
- rol in: -citotoxicitate mediate umorala; fagocitoza (opsonizare Cb,C4b);
eliminarea CI solubile(CR1 de pe E); eliberare de amine vasoactive; receptori
pentru virusuri
Receptori pt citokine
-leaga Ig polimerizate, care contin piesa J
-se exprima pe membrana celulelor epiteliale mucoase : intestin, canale
excretoare ale glandelor exocrine
-rolul in transportul acestor Ig
-R+Ig este internalizat in celula, transportat la celalalt pol celular, apoi eliberat
in lumen ; o parte din R este eliberat impreuna cu polii Ig reprezentand piesa
secretorie
32. Molecule de adeziune- def, rol, clasif
= glicoproteine integrale ale membranei, implicate in interactiunea celulara, sau
celula-matrice extracelulara. Formeaza perechi de liganzi specifici.
- adeziunea intercelulara e implicata in: embriogeneza, reparatie tisulara,
inflamatii, raspunsul imun
-adeziune: Homotipica (celule de acelasi tip); Heterotipica (celule diferite ca
tip); Homofila (CAM identice); Heterofila (CAM diferite)
-interactiunea CAM este urmata de transmiterea unor semnale la interiorul
celulei, si declansarea unor evenimente (legate de activare, moblitate, fenotip).
-functiiie imune ale CAM :
a. migrarea, activarea, si exprimarea functiei efectoare a LT
b. interactiunea LT cu APC
c. aderenta, migrarea si penetrarea celulelor fagocitare prin peretii vaselor
sanguine
d. domicilierea / homing a Ly in tesuturile limfoide
e. semnal costimulator al APC profesionale catre LT naive (fara memorie),
urmat de expansiunea clonala
- principalele familii de CAM : integrine, selectine, cadherine, molecule mucin-
like, superfamilia Ig

33. Integrinele
- structura: lant  -> leaga cationii (Ca)
lant  ->(1-7)
- se leaga de : CAM de pe alte celule
Matricea extracelulara
- rol in raspunsul imun , organizarea tisulara, migrarea celulelor in cursul
dezvoltarii
- clasificare (dupa lantul ):
1-integrine -> VLA (very late antigen) -> antigene de activare tarzie
- constitutive pe LT in repaus (VLA 4,5,6, sau inductibile)
-heterodimeri (1- 1-8): unde 1=CD29 si l-8 = CD49a-f
-exprimate larg pe leucocite si alte tipuri celulare
-interactioneaza cu colagen, laminina,fibronectina (proteinele matricii)
-VLA-4 interactioneaza cu V-CAM1 de pe endoteliile vasculare :
Migrare in zone inflamatorii
Homing in placile Fayer
2-integrine : se numesc si Leu-CAM
- LFA-1(leukocyte-function associated antigen 1)
- esteCD18/CD11a
 - rol in functiile limfocitare dependente de adeziune : stimularea LT de catre
APC (ICAM 1 si 2); citotoxicitate celulara; co-receptori pt. LT; adeziune la
celule endoteliale
• CR3(CD18/CDllb)sau Mac-l
• CR4(CD18/CD11b)
-rol in: opsonizare; atasare la celule endoteliale si la matricea extracelulara;
extravazarea leucocitelor
- deficitul Leu-CAM (alterarea genei CD 18) conduce la "sindromul deficientei
adeziunii celulare", in care leucocitele sunt incapabile sa ajunga la locul
inflamatiei (ramin in circulatie).
3— integrina = citoadezine (CD 61 / CD 41-51)
- CD 61 / CD41 este marker trombocitar si receptor pt. molecule implicate
in coagulare(lipsa lui duce la diateza hemoragica)
- CD 61 / CD51 - se exprima pe limfoblasti, monocite, epitelii si are
liganzi ca si precedentul.

34. Selectinele
E – endoteliale; P – plachetare; L - leucocitare
-mediaza adeziunea rapida, de afinitate slaba, implicata in rostogolirea
leucocitelor.
-adeziunea slaba initiata de selectine este urrnata de adeziunea puternica mediata
de integrine (migrarea celulara)
E - selectinele : CD 62E, ELAM-1, LECAM-2
-Se exprima pe celule endoteliale activate de CK (ILI, TNP, INF) din zonele
inflamate
-Se leaga la glicani (CD 15s, sialil-Lewis) de pe granulocyte, leucocite, LT
cu memorie
-Cresc in inflamatii cronice (astm, AR, psoriazis)
L-selectinele : CD 62L, LAM-1, LECAM-1
-Intervin in aderenta leucocitelor ia HEV
-Leaga proteoglicani (Gly-CAM-1, CD34)
-Implicate in homing (LT naive, catre organele limfoide periferice)
-Rol in bolile demielinizante ale SNC
P - selectinele : CD 62P
-Stocate in granulele secretorii ale trombocitelcr, megacariocitelor,
endoteliului (corpii Weiber-Palade)
-La stimularea celulelor se redistribuie la suprafata si leaga giicanii ca si E-
selectinele, sau alte GP de pe monocite si neutrofile
- Rol in legarea neutrofilelor de endoteliul vascular
-Rol in glomerulonefrite si leziunile mediate de neutrofile
35. Superfamilia Ig
-intervin in etapa a doua a adeziunii leucocitelor la endoteliul vascular
-sunt receptori pt agenti patogeni ; contribuie in metastazarea tumorilor
 ICAM-1 (CD 54)
Se exprima pe celule hematopoietice si nehematoppietice, LT, LB, fibroblasts,
keratinocite, celule endoteliale
Exprimarea e stimulata de IL-1, TNF
Liganzi : LFA1, CR3
Rol in migrarea leucocitelor catre locul inflamatiei
 ICAM-2 (CD 102)
Leaga LFA-1
Se exprima constitutiv pe endoteliul vascular (exclusiv)
 ICAM-3 (CD 59)
Leaga LFA-1
Se exprima pe LT, timocite5 LB, monocite, granulocyte
 LFA-2 (CD2) - se exprima pe LT, NK ; leaga LFA-3; amplifica de 4-30
ori semnalul activator obtinut prin stimularea TCR
 LFA-3 (CD S3) - ligandul pentru CD2; exprimare celulara larga
(inclusiv E); rol in adeziunea celulara in cursul prezentarii Ag, si in distrugerea
celulei tinta
 V-CAM-1 (CD106) . leaga VLA-4 - Molecula exprimata pe celule
endoteliale din centrii germinativi; rol in homing; rol in recircularea si emigrarea
prin HEV a Ly naive
 N-CAM(CD56) - Homofilia (leaga tot CD56); exprimata pe NK si unele
LT; recunoaste cel CD56+ -> glioame
 PE-CAM (CB31) –Homofilia; se exprima pe trombocite, endoteliu, LT
-Superfamilia. Ig mai include: Ig, TCR, BCR, CD4, CD8, CD 19, domeniile V
la MKC

36. Complexul major de histocompatibilitate – def

- MHC este o regiune cromozomiala formata din mai multi loci ai caror gene
codifica la fiecare individ, mai multe tipuri de molecule.
- MHC cls.I-pe suprafata tuturor celulelor nucleate din organism, prezinta
epitopii rezultati din fragmentarea antigenelor exogene limfocitelor Tc
- MHC cls.II- pe suprafata celulelor prezentatoare de antigene (APC) : monocit
macrofag, limfocit B, celule dentritice prezinta epitopii rezultati din
fragmentarea antigenelor exogene limfocitelor Th
37. Caracterizarea genetica a MHC:
- MHC, in general, sau HLA la om este localizat pe bratul scurt la cromozomului
6 si reprez aprox 2% din ADN-ul acestui cromozom, dar are un nr foarte mare de
gene dispuse in 3 regiuni.
1) Regiunea MHC de clasa I -exista 3 loci principali:HLA-A, HLA-B, HLA-
C care codifica molecule clasice omonime HLA de cls I. La nivelul acestor loci
au fost identif numeroase alele alternatice ce constituie cauza deosebirilor
antigenice intre dif persoane.
2) Regiunea MHC de cls II, este situate la distanta de regiunea MHC de clsI
si mai aproape de centromer. Ea are 23-25 de gene si pseudogene grupate in 3
subregiuni principale, sau a genelor clasice: DR, DP, DQ. Fiecare regiune contine
una sau mai multe gene A si B care codifica cele 2 lanturi polipeptidice diferite.
3) Regiune MHC de cls III, situata intre regiunile MHC-I si II, cuprinde alte
gene care codifica proteine cu funtii imune: - proteine ale sist complement; gena
21, pt steroid hidroxilaza; genele pt 2 citokine: TNFα si TNFβ
- HLA se caracterizeaza prin faptul ca este un complex multigenic, multialelic,
strans legat si cu o exprimare codominanta.
a) caracterul multigenic/poligenic este cauzat de faptul ca exista 3 gene pt
HLA de cls I si 3 perechi de gene α si β pt cls II, care codifica prot cu specificitati
diferite in privinta legarii peptidelor.
b) polimorfismul - pt fiecare gena exista alele multiple.
c) legarea: toate genele HLA se transmit in bloc, de la parinti la copii, ca o
singura unitate, denumita haplotip; descendentii vor avea deci jumatate de
haplotip de la mama si jumatate de la tata.
d) codominanta: din fiecare haplotip se exprima cate o alela pentru fiecare
locus. De obicei pers este heterozigota pt fiecare locus. In cazul homozigotilor,
genotipul celor 3 loci va fi identic.
e) transcomplementarea: fenomen prin care apar molec HLA hibride, cele 2
lanturi α si β, fiind codificate de gene din halotipuri diferite.
f) dezechilibru de legare: se refera la legarea mai “stransa” intre alela unui
locus si alela altui locus.

38. Structura moleculei HLA de clasa I:

- molec HLA de clsI sunt glicoproteine heterodimere membranare, codificate de
genele HLA de cls I si reprezinta antigenele clasice de transplant. D.p.d.v.
structural, moleculele reprezinta o asociere necovalenta intre: - un lant greu,
polimorf, glicozilat, codificat de MHC-lantul α si un lant usor, nonpolimorf,
constant, codificat de o gena de pe cromozomul 15 – β2 microglobulina.
- extracelular, lantul α are 3 bucle care se formeaza pe 3 domenii: domeniile α1,
α2 si α3, mentinute prin punti S-S, deci prezinta o structura similara cu cea a
imunoglobulinelor. β2-microglobulina, este formata dintr-un lant de 99 de AA cu
structura globulara compacta, asemanatoare lanturilor din superfamilia de Ig.
39. Structura moleculei HLA de clasa II:
- moleculele MHC de cls II sunt tot glicoproteine membranare, heterodimerice,
un complex format din 2 lanturi polipeptidice legate necovalent intre ele: un lant
α (care are extracelular 2 domenii si este complet diferit de lantul omonim al
molec HLA de cls I) si un lant β, tot cu 2 domenii extracelulare (β1, β2).
- fiecare lant prezinta 3 regiuni distincte: extracelulara, transmembranara si
intracitoplasmatica. Structura spatiala, tridimensionala a moleculelor MHC-II a
fost precizata in detaliu prin determinari cristalografice cu raze X si este
asemanatoare celor de cls I.

40. Distributia celulara si rolul biologic al MHC I

Moleculele sau antigenele HLA de clasa I prezinta cateva trasaturi caracteristice:
a. sunt prezente pe toate celulele nucleate si pe trombocite
b. au rol in prezentarea unor antigene endogene
c. intervin in aparare prin intermediul LTC.
-sunt principalele molecule recunoscute de mecanismele efectoare
Rol: -in cursul reactiei imune de aparare fata de infectiile intracelulare
(virusuri,microorganisme)
-si distrugerea grefelor provenite de la alt subiect
-distrugerea celulelor este realizata de limfocite T citotoxice(LTc), ce poarta ca
marker specific antigenul CD8+
-receptorul LTc se leaga de complexul format de epitopul strain fixat in santul
moleculei MHC de clasa I.

41. Distributia celulara si rolul biologic al MHC II

-rol: - controlul raspunsului imun prin: cooperarea LT-macrofag; cooperarea
LT-LB; cooperarea dintre subseturile LT(LTh-LTs)
-creste sau suprima raspunsul imun.
- distributie: -in liza celulelor tumorale sau infectate viral

42.Structura imunoglobulinelor. Modelul IgG

-GM=150kD
-4 lanturi polipeptidice,identice 2 cate 2
-2 lanturi grele identice(50kD),notate H
-2 lanturi usoare identice(25kD),L
-leg. covalente(disulfidice,S-S)
-leg. necovalente
- punti disulfidice care leaga un lant greu de unul usor(H-L), si care leaga doua
lanturi grele(H-H)
- IgA2 are punti intracatenare si intre lanturi usoare L-L
- Molec a fost clivata,utilizand papaina,in 3 fragm aprox egale(50kD)
-2 fragm identice = Fab (antigen binding) - leaga Ag printr-o zona de
recunoastere = paratop sau situsul de combinare pt Ag
-al 3-lea fragm Fc(cristalizabil)-are fuctie efectoare: fixarea complementului,
traversarea barierei placentare pt protejarea pasiva a fatului, fixarea pe celule
prin receptori FcR

43.Antigenicitatea imunoglobulinelor:izotipuri, alotipuri, idiotipuri

- molec. de Ac umane sunt imunogene daca se inoculeaza la alte specii
-Ac rezultati permit diferentierea claselor, subclaselor Ig=izotipuri
-izotipurile sunt epitopii,prezenti la toti subiectii normali ai unei specii
-epitopii izotipici sunt localizati la niv. domeniilor constante ale lanturilor H
-daca imunizarea se face intre indivizi apartinand aceleiasi specii =>aloanticorpi,
alotipuri
-la om exista variante alotipice la niv lanturilor grele: Gm (G1m, G2m, G3m,
G4m) respectiv Am(A1m,A2m), si la niv lantului usor k-Km
-regiunile variabile ale Ig, in special cele hipervariabile, pot avea secvente de AA
diferite de cele ale proteinelor proprii, pot induce formarea de anticorpi anti-
idiotip.
-reteaua idiotipica are rol reglator si poate conserva informatiile sub forma de
“imagine interna”

44. Clase si subclase Ig

-individualitatea claselor este data exclusiv de structura regiunii constante a
lanturilor grele
-la om exista 5 clase de Ig(G,M,A,D,E),IgG avand 4 subclase (IgG1, IgG2,
IgG3, IgG4), iar IgA doua subclase(IgA1,IgA2)
Ig G - 70-75% din totalul Ig
-Ac”conventionali”protectori,cu rol de neutralizarea toxinelor bacteriene,
opsonizarea microbilor
-apar mai tarziu in cursul raspunsului imun primar, dominante in
raspunsul secundar
-singura globulina care poate traversa bariera placentara→protectia
aniinfectioasa la fat si apararea la nou nascut
-formate din lanturi grele γ si 2 lanturi usoare identice:k sau λ
-contine glucide 2-3% fixate pe domeniul Ch2
 -la om exista 4 tipuri de lanturi grele => 4 subclase IgG1,IgG2,IgG3,IgG4
Ig M - GM mare 900-970KDa
-5-15% din totalul Ig circulante
-formate din 5 unitati de baza μ2k2 reunite prin punti disulfidice si un lant
suplimentar J(15kDa)=aspect de stea sau crab, cu 10 situsuri de combinare
-activeaza complementul pe calea clasica prin fixarea C1q sau Ch3(de 100
de ori mai efficient in citoliza cel bacteriene)
-prima clasa de Ig produsa de LB si principala clasa ce apare in RI primar
-poate fi secreatata in mucoase
Ig A - are 2 forule moleculare diferite:seria si secretorie
-Ig A serica monomera,160KdA,10-15% din totalul Ig serice
-sub forma polimerizata apare in secretii seriimucoase:saliva,mucus
bronsic,mucus intelstinal,colostru,lapte,lacrimi
-rol important in apararea mucoaselor
-ca dimer este asociata prin lantul polipeptidic J si are o componenta
secretorie sau piesa secretorie
-lantul J ca si Ig A este sintetizat de LB
-componenta secretorie este produsa de cellule epiteliale si are rol in
transportul IgA din sange in lumenul glandelor exocrine
-are 2 subclase: IgA1 si IgA2
Ig D - mai putin de 1%
-au fost identificate tardiv in serul unui bolnav cu mielom Ig D
-nu se cunoaste rol I aparare antiinfectioasa(nu activeaza complementul,nu
se fixeaza pe celiulele fagocitare)
-este present aprope in totalitate sub forma membranara\
-co-exprimat pe LB unde constituie rec acestora pt Ag
Ig E -0,03-0,05mg%
-evidetiate doar prin metode radioimunologice sau imunoenzimatice
-cresc semnificativ in bolile alergice si in parazitoze
-se prezinta ca monomer,190kda,coenficient de sedimentare 18s,timp de
injum.scurt(2zile)
-lantul greu are 4 domenii constant,lipsit de regiunea balama rezulta cea
mai inflexibila Ig
-puternic citofila se leaga de mastocite si bazofile prin interaciunea cu rec
FcεRI
-atunci cand 2 molecule de IgE fixate pe mastocite sau bazofile sunt legate
inrucisat de Ag rezulta eliberarea unor substante vasoactive(His,serotonina)
rezulta fenomenele inflamatorii din alergii
-prin rec FceRII(CD23)de pe monocite,macroface rezulta IgE mediaza
reactiile citotoxice fata de paraziti si fagocitoza particulelor de catre monocite
-nu activeaza complementul
45. Ac monoclonali-def,comparatie cu Ac policlonali
Def:produsi care au fuzionat in vitro 2 tipuri de cellule somatice:cellule de
mielom + cellule fuzionate=hibridoame
-Ac monoclonali:-monospecifici; omogeni (clasa,subclasa de Ig); titruri inalte
(1:1000000); specificitate riguroasa (prin selectionare); sunt “nemuritori”,
calitati nelimitate; constanti; conc mari de Ig specifice (1-10mg/ml); se pot
produce cu Ag nepurificate (molecule,celule)
-Ac policlonali:-polispecifici;heterogen(clasa,subclasa de Ig);titruri mult mai
joase;au multi Ac contaminanti greu de indepartat;cantitati limitate,depind de
viata animalului imunizat;inconstanti,variabili de la un animal imunizat la
altul;conc mici de Ig specifice;sunt necesare Ag f purificate

46.Utilizarea Ac monoclonali
-pentru diagnostic:→boli infectioase produse de bacterii, virusuri sau
protozoare: tipizarea rapida a microorganismelor din tesuturi, lichide biologice;
depistarea unor molecule circulante(HBs in hepatita B);→ hematologie:
tipizarea hematiilor din sistemele A,B,O,Rh; tipizarea populatiilor si
subpopulatiilor LT(CD4, CD8, CD3), LB(CD19, CD20), NK(CD56, CD57), a
precursoriilor; diag.leucemiilor;→medicina interna:IM-ac antimiozina;
tromboze-ac antitripsina; →anatomie patologica:dg celulelor din tu primara; dg
naturii celulelor din metastaze; →chirurgie: tipizarea HLA a donatorului si
primitorului in vederea transplantelor de organ; →oncologie; →laborator
-pt.tratament: inactivarea sau neutralizarea unor toxine;imunizarea pasiva in
unele infectii bacteriene sau virale;transplante medulare si inhibarea respingerii
grefelor; unele boli AI, in cancer, leucemii; vaccinare antiidiotip
-purificare: purificarea unor molecule utilizate in terapie; purificarea unor
populatii si subpopulatii celulare(cellule stem,limfocite).

47. Sistemul complement: Def,componente.

- este alcatuit din numeroase proteine plasmatice, produse de ficat si
mononucleare, care au diverse functii si sunt organizate in mai multe clase.
- principalele roluri ale C’ sunt:
a. liza microorganismelor patogene
b. opsonizarea bacteriilor
c. chemotactism pentru celule
d. clearance-ul complexelor imune
- fiecare component al C’ este desemnat prin litera C urmata de un nr (ex C3).
- complexul C1 este alcatuit din 3 proteine diferite C1q. C1r, C1s. Formele
activate sunt marcate cu un asterix sau cu o linie orizontala situata deasupra
componentului. In cazul celorlalti componenti numerotati ai complementului
adaugarea unei litere mici desemneaza un fragment activ generat prin proteoliza
precursorului inactiv. Nomenclatura componentilor nu reflecta totdeauna
ordinea de activare in cascada enzimatica, ci ordinea in care au fost descoperite
si descrise.
- au fost descrise 3 cai de activare: calea clasica, calea lectinica, calea alternativa
- s-au descris 2 faze: -precoce  - iau nastere 2 fragmente: fragmentul major si
fragmentul minor
-tardiva

48.Activarea clasica a C’
-se realizeaza pe o suprafata macromoleculara si membanara
-cele 11 componente care participa la activarea C’ sunt organizate in 3 unitati
functionale:unitatea de recunoastere-complex C1 activat(c1q,c1r,c1s);unitatea
de activare(c4,c,2,c3);unitatea de atac aa mb sau MAC

49.Activarea alterna a C’
-este det de subst cu structura f diferita,ca polizaharide,lipopolizaharide,de IgA
agregata sau de unele complexe Ag-Ac care nu activeaza calea clasica
-cele 2 cai de activare sunt legate prin componentul C3b
-in prezenta dif tipuri de suprafete si a unor activatori,cat si sub influenta
Mg,componentul C3b se combina cu factorul B →C3bB,care in pz factorului D
este susceptibil de a se tramsforna in C3bBb
-C3bBb=C3 convertaza caii alternative-descompune molecule de C3si amplifica
procesul printr-un feedback pozitiv
50.Componente reglatoare ale C’
-inhibitorul C1(C1INH)blocheaza proteoliza lui C2 si C4 de catre C1s* in calea
clasica
-inactivatorul C3b(C3bINA sau factorul I)inactiveaza C3b
50. Componente reglatoare ale C’
- controlul niv de C3b se realiz prin formarea unui complex, in urma interventiei
factorilor de reglare I si H
- la reglarea activarii C’ pe cale clasica contribuie si inactivatorul lui C1
- inhibitorul C1 blocheaza proteoliza lui C2, C4 de C1s* in calea clasica
- inhibitorul C3b inactiveaza C3b impreuna cu un cofactor
- factorul I generaza o opsonina
- proteina S, heparina, dextran-sulfitii infl. Activ. C’
- DAF - e fixat in membr cel a eritrocitelor, leucocitelor, trombocitelor;
interactioneaza cu C’ si grabeste disocierea complexelor
- MPC - se gaseste pe leucocite si trombocite; leaga C3b si C4b favorizand
inactivarea lor prin crestera activarii factorului
- HRF - leaga C8 si C9 si inhiba formarea unei unitati litice eficiente
- CD59=factorul inhibitor al complexului de atac membranal=propectina=MIRL

51. Activitatea biologica a C’

- 3 mari categ de functii biologice ale C’:
– Liza celulei tinta: atasarea MAC de fosfolipide din dublul strat lipidic al
membranei-> liza-> formarea unui orificiu central. Acest canal transmembranar
este permeabil pt apa si electroliti=> influx de Na si apa=> liza osmotica a
celulei.
– Reactia de aderenta imuna :
- aderenta opsonica cu rol important in rezistenta fata de infectii.
-complexele imune si particulele de care s-au fixat pot adera de
macrofage, leucocite PMN si LB
-eliminarea celulelor proprii imbatranite si ag microbieni patrunsi in org
– Reactii inflamatorii acute mediate de complement
-componentele rezultate din scindarea C’ exercita diferite actiuni:
a) ef vasoactive si cresterea permeabilitatii capilare
b) ef chemotactice si eliberarea de histamina si alte substante cu
rol anafilactic
c )ef chemotactic
-reactia inflamatorie acuta este initiata de activarea de catre bact si
produsii acestora a caii alternative; se desfasoara in mai multe faze

52. CITOKINE- def, clasificare

- = ansamblu foarte heterogen de molecule, de natura glicoproteica sau proteica,
care sunt secretate de o celula si se leaga de receptori membranari specifici, de
mare afinitate, prezenti fie pe suprafata altei celule, fie chiar pe celula care le-a
secretat.
53. Proprietati generale ale CK
- Ck = ansamblu f heterogen de molecule cu greutate moleculara mare, de natura
glicoproteica sau proteica care sunt secretate de o celula si se leaga de receptorii
membranari specifici, de mare afinitate prezenti fie pe suprafata altei celule, fie
chiar pe celula care le-a secretat.
- CK= mediatori ai infectiei, ai inflamatiei, proliferarii si diferentierii unor linii
celulare.
- se prezinta sub forma de monomeri, dimeri sau tetrameri
- ca mesageri solubili, ca semnale ale sist imun si neimun, sunt caract. prin mai
multe caractere comune
- au efecte pleiotrope (actioneaza asupra mai multor tipuri de celule si induce
activitati biologice multiple)
- Au actiune fie autocrina (asupra celulei care le-a produs), fie paracrina (in
imediata vecinatate) sau la distanta- endocrina
- Efectele sunt redundante (actiunile unor CK diferite, asupra aceluiasi tip de
celula, au efecte asemanatoare)
- Sunt active in concentratii infinitezimale, iar secretia lor e de scurta durata
- Induc sinteza si eliberarea altor citokine=> reactie in cascada sau in avalansa
- Se fixeaza pe receptori specifici de mare afinitate
- Unele sunt sintetizate sub forma de precursori de catre celule care vor fi
activate prin mecanisme complexe, iar altele sunt sintetizate ca molecule
functionale
- Induc cresterea cel. hematopoietice ; au rol in atragerea altor celule
- Au efecte proinflamatorii sau antiinflamatorii ; au functii imunoreglatoare

54. Interleukinele (cu exemple)

- Interleukina 1(IL-1)- produsa in principal de APC dar si de fibroblasti, cel.
epiteliale, gliale, keratinocite ; este factorul autocrin de prolifiere si diferentiere
celulare, mai ales a cel. epiteliale si ectodermale ; - efecte biologice :
- efect proinflamator – local (asupra neutrofilelor, monocitelor/macrofagelor:
chemoatractanta, stimuleaza fagocitoza, stimuleaza ADCC, induce exprimarea
moleculelor de adeziune ICAM p cel. endoteliale, stimuleaza sinteza fact.
coagulanti si cascada de coagulare)
- la distanta (induc sinteza proteinelor de faza acuta,
actionea asupra SNC, efecte endocrine, inhiba activitataea tiroidei si gonadelor,
antibacterian)
imunomodelator - stimuleaza secretia de Ck, prolifierea cel B activate,
cresc aderenta de endoteliu a neutrofilelor, cresc capacitatea antitumorala
- Interleukina 2(IL-2) – factor de prolefiere a limfcitelor T, stimularea exprimarii
propriului receptor, sporirea productiei de interferon, activarea cel NK si LAK,
antitumorala in diferite imunodeficiente
- IL-3- factor de stimulare a producerii coloniilor hematopoietice din cel stem
pluripotente, produsa de LT activate, apare in sange numai dupa stimuli
imunologici puternici(infectii, infestatii parazitare)
- IL-4 – factor de crestere al celulelor B, produsa exclusive de LT, stimuleaza
proliferarea LB activate
- IL-5 – factor de crestere, proliferare , diferentiere si activare a eozinofilelor,
effect particular in declansarea reactiilor inflamatorii alegige, in astm bronsic
- IL-6 – Ck multifunctionala, proinflamatoare, rol in diferenierea LB activate si
diferentiea LT activate
- IL-10 – imunomodulator, imunostimulator si antiinflamator
- IL-12- proinflamator si imunoreglator, declanseaza imunitatea mediate celular
- IL-13 – actioneaza la nivelul LB si al monocitelor/macrofagelor
- IL-18 – factor inductor al sintezei de interferon, effect de activare a cel NK

55. Factorii de necroza tumorala (TNF)

- TNF a fost initial semnalat ca un factor care provoaca regresia tumorilor
transplantate in vivo si au efect citotoxic in vitro. Cativa ani mai tarziu s-a vazut
ca substanta active, capabila sa distruga tumora, este secretata de macrofagele
stimulate de LPS in cooperare cu LT. Astfel stimulate, macrofagele sunt
responsabile de caşexia aparuta in unele infestatii parazitare si boli neoplazice ,
datorita unui factor numit caşectina sau TNF-α. Exista si un al doilea factor
necrozant, elaborat de limfocite care se numeste limfotoxina sau TNF-β.
- principala sursa de TNF-α sunt monocitele/macreofagele activate, alte surse
fin: celulele T activate (mai ales cele CD4  ), NK, LAK (surse minore:
mastocite, neutrofile, keratinocitele)
- producerea si secretia este stimulate de alte citokine (IL-1, IL-2, IFNγ, GM-
CSF, M-CSF si insusi TNF)
- pe langa efectul antitumoral, TNF are si actiunea antivirala similara cu cea a
IFN si moduleaza productia de PAF, prostaglandine (PG), factori chemotactici,
alte interleuchine proinflamatorii (IL-1, 6, 8) producerea de leucotriene de catre
granulocite si induce exprimarea unor molecule de adeziune celulara (E-
selectina, VCAM).
- TNF are si o actiune pirogena, fiind principalul responsabil al socului
endotoxic. TNF actioneaza similar si synergic cu IL-1, IL-6 si IFNγ, este cel
mai important mediator al inflamatiei, sporeste sinteza si eliberarea proteinelor
inflamatoare din ficat (proteina C-reactiva, amiloidul A seric, α1-glicoproteina
acida, fibrinogenul), activeaza macrofagele, coagularea, resorbtia oaselor,
stimuleaza limfocitele T activate, diferentierea si proliferarea limfocitelor B etc.
- TNF este prima citokina eliberata in cursul unei reactii inflamatoare.
56. Interferonii
- = proteine sau glicoproteine cu activitate antivirala, imunomodulatoare,
antitumorala secretate de diferita pop cel infectate viral
- dupa str molec : - tip 1 sau IFN α si INFβ - secretati de leucocite si fibroblaste,
rezist. la ph acid ; au efecte antivirale si neoplazice
- tip 2 sau IFN γ - secretat de LT si cel NK  ; au efecte
imunomodulatoare
- secretia indusa de microorganisme
- efecte imunologice : - asupra monocite/ macrofage : crestere numerica, creste
capacitatea de a distruge si detoxifia unele subst toxice
- asupra LT : rol stimulator= manifestare crescuta a molec codif de MHC
rol inhibitor asupra Th2 si citokine secretate de acest subset
- asupra NK : activeaza, cresc capacitatea litica
- stimuleaza proliferarea LB activate; au efect antiproliferativ celular
- asupra IgA secretorii: regleaza expr comp S

57. Hormonii timici

- comp extrase din stroma timica cele mai bine studiate : timozina fractiunea 5 si
timopeptida si derivatii sintetici ai acesteia
- polipeptidele active la teste biologice= timozine
- fractiunile incative=polipeptide
Activitatea in vivo : -inducere maturarii pro-timocitelor in LT
-inducerea expr markerilor de suprafata ai LT
-intensificarea maturarii si functiei limfocitelor
Activitatea in vitro: -stimularea producerii de cytokine de LT
-stimularea producerii de Ac de cel splenice ale an
splenectomizate
-stimularea maturarii LB din stadii precoce de diferentiere
-cresterea sintezei si a conc de AMP si GMP cclic din
limfocite si cel splenice
- afectiuni in care terapia cu hormoni s-a dovedit eficienta : hepatite cu virusuri
B, C; herpes simplex, infectii cu HIV , rujeola, varicela, gripa, febra tifoida,
bruceloza, cancere, alergii, imunodeficiente

58. Faza de recunoastere a antigenului

-consta in legarea Ag strain la receptorii (specifici pentru acest Ag) limfocitelor
mature urmata de activarea acestor limfocite= faza de inductie a reactiei fata de
agentii nocivi
-celulele care raspund in cursul fazei de inductie sunt LT si LB antigen specifice
-LB exprima pe suprafata mIg care leaga moleculele straine, proteine,
polizaharide, lipide
-LT exprima receptori TCR care recunosc doar scurte secvente peptidice din Ag
proteice
-"de ce unirea receptorului cu epitopii proprii nu produce activarea
limfocitelor?"-> modelul celor doua semnale: pentru activarea limfocitelor sunt
necesare doua semnale stimulatoare-primul e generat de unirea cu Ag specific, iar
al doilea co-siimulator, este furnizat de celulele accesorii si de celulele helper;
interactiunea numai cu Ag (primul semnal) duce la paralizia functionala a
limfocitului= anergie, iar la al doilea semnal costimulator,concomitent cu prlmul,
se produce activarea
-semnalele co-stimulatoare sunt generate de liganzi de pe suprafata celulelor
prezentatoare de Ag care interactoneaza cu receptori complementari de pe LT
-calea de co-stimulare in cazul LT-interactiunea dintre o proteina din familia B7(l
si 2) de pe AFC, liganzii specifciide pe limfocit -CD23 sau CTLA-4

59. Faza de activare

-consta dintr-o succesiune de evenimente induse in urma recunoasterii spcifice a
Ag de catre limfocite
-celulele activate sufera doua modificari:
1.proliferarea=>clone de limfocite Ag-specifice—>amplificarea raspunsurilor de
protectie
2.diferentierea->celule efectoare-> elimina Ag
Celule cu memorie
- raspund la reexpunerea la Ag
-activarea celulelor T si B urmata de proliferarea si diferentierea lor = imunitatea
adaptativa
-LB se diferentiaza in celule producatoare de Ac, plasmocite, iar Ac secretati
leaga Ag si declanseaza mecanismele de eliminare a lor
-unele LT se diferentiaza in celule care activeaaa LB (Th2)
-altc LT stimuleaza fagocitele pentru ca sa omoare microbii intracelulari (Thl)
-Tc lizeaza direct celulele care produc Ag straine
-interactiunea receptorilor cu Ag poate induce fie activarea limfocitelor (Ag
straine), fie lipsa de raspuns (Ag proprii)

60. Faza efectoare a RI

-reprezinta stadiul in care limfocitele, anterior activate specific, indeplinesc
functiile care duc la eliminarea Ag
-limfocitele din aceasta faza=celule efectoare
-in aceasta faza actioneaza atat mecanisme celulare (citotoxicitate directa si
fagocitoza) cat si cele umorale (Ac si citokinele)
-liza celulelor infectate se realizeaza fie prin modalitati extracelulare (LTc, NK,
LAK, macrofage,complement),fie intracelulare in cazul neutrofilelor si
monocitelor/macrofagelor
-unele celule efectoare actioneaza direct specific-Tc, sau nespecific-NX, LAK,
macrofagele activate, PMN; altele prin intermediul ADCC
-activarea celulelor efectoare se produce la nivelul zonelor inflamatorii prin
intermediul unor molecule membranale si prin eliberare de mediatori solubili-
citokine-care actioneaza direct asupra celulei tinta; altele actioneaza si la distanta
-cele trei categorii de LT cu functii efectoare:
-LT citotoxice (CD8) distrug celulele care prezinta fragmentele antigenice ale
unor agenti patogeni din citoplasma
-LT inflamatoare (CD4) de dp Thl sau Ti-care recunosc fragrnentele de Ag
expuse la suprafata celulei tinta de MHC II, activeaza macrofagele, peutru a
distruge eficient patogenii intracelulari
-LT helper (CD4) de tip Th2 sau TH-activeaza celulele B ajutandu-le sa se
diferentieze si sa secrete Ig efectoare ale imunitatii umorale

61. Autoimunitatea- def + autoanticorpii

-autoimunitatea este o reactie imuna dobandita dirijata impotriva propriilor
structuri.
-autoanticorpii apartin claselor de IgM si IgG si pot fi orientati spre diferite
molecule ce apartin organismului, cu care formeaza complexe imune, care apoi
sunt deversate in circulatie si se depoziteaza in peretii vaselor sau in glomerulii
renali
- Imunoglobuline secretate de celulele B activate- plasmocite- de tip IgG sau IgM
- Se pot gasi in serul pacientilor aparent sanatosi si numarul lor poate creste cu
varsta
- Nu se asociaza intotdeauna cu efecte nefavorabile
- Prezinta efecte patogene prin:
- efecte citotoxice- mediate celular sau dependente de
complement
- blocarea prin aglutinare sau mascare a functiilor unor molecule
- activarea fagocitozei opsonice a macrofagelor

62. Autoimunitatea- def + efectorii celulari ai autoimunitatii

-Autoimunitatea este o reactie imuna dobandita dirijata impotriva propriilor
structuri.
-Efectorii autoimunitatii sunt: -autoanticorpii
-unele populatii celulare ca: limfocitele T, celulele
NK, macrofagele
63.Autoimunitatea – succesiuni imunologice
– Autoimunitatea este o reactie imuna dobandita si dirijata impotriva
propriilor structuri. Provoaca leziuni ale tesuturilor care sunt rezultatul ruperii
tolerantei fata de ‘self’ a disfunctiei mecanismelor care impiedica sau inhiba
raspunsurile autoimune
– Caracteristica esentiala a sistemului imun este de a face distinctia dintre
‘self’ si ‘nonself’
Mecanisme imunologice
– Alterari ale proteinelor ‘self’- combinarea cu haptene
-modificari degenerative sau infectioase
– Antigene sechestrate : spermatozoizii, proteinele cristalinului, ale
sistemului nervos,tiroidei si bilei.
– Reactivitatea incrucisata- antigenele streptococice-cardita
reumatismala, reumatism articular acut
– Perturbarea tolerantei imune-deficitul imunologic
– Superantigenele – activarea policlonala a LT autoreactive

64. BAI nespecifice de organ

– Artrita reumatoida; Lupus eritematos ; Sindromul Sjogren ;
Dermatomiozita si Polimiozita; Sclerodermia

65.BAI organospecifice
1.Boli autoimuno tiroidiene: -boala Basedow
-tiroidita autoimuna Hashimito
-Ac anti microzomali
2.Boli autoimune neuromusculare:-Miastenia gravis
3.Boli autoimune ale sist.nervos:-scleroza in placi
Alte boli:-Pancitopenii autoimune
-Anemia pernicioasa-factorul intrinsec
-diabet insulino dependent
-scleroza in placi,etc

66.Cauzele imunodeficientelor (ID) primare +def. ID

Def.imunodef. primara=defect congenital al oricareia din componentele
sistemului imun
- Cauze: 1.Defect genetic (deletie si /sau rearanjari de gene legate de obicei de
cromozomul x si cu transmitere autozomala recesiva)
2.Deficit biochimic si/sau metabolic (ex. Adenozin-dezaminaza)
3.Deficit de vitamine si oligoelemente (biotina ,vit.B12,Zn )
 4.Anomalii de embriogeneza

67.Cauzele ID secundare+def. ID
Def. imunodef.secundara=apar ca rezultat direct al unei cauze cunoscute ca:
-infectii,neoplazii,malnutritie si chimioterapie
- Cauze: 1.Dupa infectii virale ( virusul rubeolei,rujeolei,herpes virus,
citomegalo virus,hepatite virale)
2.Post transfuzional; 3.Deficit nutritional
4.Prin utilizare indelungata a drogurilor
5.alcoolism
6.radioterapie
7.terapie imuno supresoare
8.boli renale cronice ce necesita dializa; 9.neoplazii
10.sida=sindromul de imunodeficienta dobandita

68.Clasificarea ID primare
1.Deficit imun predominant umoral (limfocite B)
2.Deficit imun predominant celular (limfocite T)
3.Imunodeficiente combinate celulare T si B
4.Deficit imun prin lipsa sau alterarea functiei fagocitare
5.Defict al sistemului complement

69.Criterii de diagnostic al deficitului imun

A.Criterii majore:-frecventa crescuta a infectiilor, severitatea infectiilor, aparitia
unor complicatii sau manifestari neasteptate, raspunsul incomplet la tratament-
remisiuni partiale
B.Criterii care fac posibila asocierea cu starile de imunodeficienta mai ales
congenitale:-ataxia, nanism dizarmonic, albinism partial,tetania,
trombocitopenie izolata
C.Criterii de diagnostic moderate:-eruptii cutana, diaree cronica, intarziere in
crestere, abcese sau osteomielita recurenta, prez. Unor elemente de
autoimunitate, hepatosplenomegalie

70.Cauzele imundeficientei castigate:

1.Secundare=consecinta unor boli: malnutritie(boala mizeriei,detentie
indelungata); infectii (virale, bacteriene cronice, fungice, parazitare); tumori
maligne (leucemii acute si cronice, limfoame ,mieloame, cancere avansate,etc)
2.Iatrogene: imunosupresie (corticosteroizi, alchilanti, antagonistii purinelor);
iradiere; dupa transfuzii; dupa plasmafereza sau dializa; soc operator traumatic
3.Alte cauze: imunosenescenta; subst. imunotoxice; toxicomanie; depresie sau
soc psihic; hipo sau hipertermie

71. Diagnosticul ID
- Simptomatologia nespecifica
- Teste de laborator standard
- Metode de evaluare ale imunitatii celulare-compartiment afectat cel mai
frecvent si cel mai sever
1. numarul total de limfocite
2. teste cutanate de hipersensibilitate : evidentierea imunitatii specifice fata
de un antigen de rapel
3. raspunsul limfocitar la :mitogeni, antigene si/sau celule allogene-
evaluarea functionala a limfocitelor T
4. procentajele si numarul absolut al populatiilor si subpopulatiilor
limfocitare : LT, LB, celule NK, antigene de activare, molecule de adeziune
5. producerea de citokine si receptori
6. testarea unor enzime si proteine-evidentiaza imunodeficientele
congenitale
Fagocitele - numar total si diferentiat ; -functia: testul nitro-BT, capacitatea
bactericida, testarea chemotaxiei si opsonizarii, moleculele de adeziune
Complementul : complementul total hemolitic, nivelul C3,C4,C1-INH
Functia anticorpilor : nivelul imunoglobulinelor, raspunsul specific cu
anticorpi : izohemaglutininele, anticorpi antitetanici, antidifterici,
antipneumococi, anti H. Influenzae

72. Principalele vaccinuri utilizate in practica; inducerea imunitatii active

dobandite
-vaccinurile in functie de provenienta lor pot fi:
– bacteriene sau virale; cu virulenta atenuata sau omorate; obtinute in mod
natural sau prin inginerie genetica; administrarea poate fi unica sau cu rapeluri
1. Utilizare generala in colectivitati: trivaccin (DTP) –antipolio, rujeola, urlian
2. Vaccin des utilizat: BCG, Rubeola, Gripa
3. Calatori in tari subdezvoltate: holera, febra tifoida, febra galbena
4. Persoane cu risc profesional: hepatita B, rabie