Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cretu C Consiliere 6
Cretu C Consiliere 6
Referinţe bibliografice
3. expert asociat unui colegiu sau universităţi care face cercetare fundamentală şi
aplicativă şi care elaborează documente/materiale curriculare în una sau mai
multe arii de curricula şcolare”.
Formarea consilierilor curriculari prin cursuri speciale s-a făcut într-un număr
restrâns de universităţi din lume, până în anii ’80 (McGreevy, 1978). Pregătirea
celor mai mulţi consilieri curriculari era prioritar experienţială, prin exercitarea
postului. Criteriile de angajare vizau calităţile de personalitate, cunoştinţele dintr-
un domeniu curricular particular, experienţa în activitatea educaţională.
Robert Coles, profesor american, autor al cărţii The Call of Stories: Teaching and
Moral Imagination, 1989, îşi relatează biografia profesională ca o reconstituire
inedită din experienţele trăite în fazele succesive ale vieţii sale în şcoală, ca elev,
student în medicină, medic stagiar, medic internist şi mai târziu, profesor
universitar la facultatea de medicină.
Notă: studiile de caz pe care le vom relata succint, sunt preluate din D. J. Clandinin
şi F.M.Connelly, 1992. Formularea titlurilor studiilor de caz am făcut-o în scopul
codificării, întrucât intenţionăm să adiţionăm, la seminarii, şi alte studii de caz, în
special din câmpul educaţional românesc şi să realizăm o colecţie, poate utilă,
viitorului specialist în curriculum.
Cazurile de mai jos reliefează relaţia pedagogică dintre profesor-elev şi operă sau
subiect de lucru, evidenţiind aspecte multiple, curriculare dar şi etice. De fiecare
dată este interesaant modul în care autorul, Robert Coles, reuşeşte să îl convingă pe
cititor de veridicitatea şi utilitatea proiectării unui curriculum pe baza concluziilor
extrase dintr-o viaţă de practică vocaţională. De exemplu, în primul caz (în
codificarea noastră – Elevul şi Dickens) autorul reliefează faptul că forţa persuasivă
a unei naraţiuni literare nu constă în succesiunea factuală sau în ponderea
semnificaţiilor teoretice, ci în implicarea afectivă, prin procedee retorice, a
lectorului în universul artistic.
În loc să aprecieze valoarea didactică a ghidului, aşa cum se aştepta Robert, părinţii
săi s-au mirat că fiul lor recurge la o recenzie literară şi nu preferă să citească
direct, cartea. Mirarea acestora a fost şi mai mare când au aflat că însuşi profesorul
proceda la fel, recurgând la critica literară şi nu la textul literar. Părinţii săi au fost
cei care l-au ajutat pe Robert să înţeleagă intenţia lui Dickens de a crea o atmosferă
prin nuvela sa şi nu o simplă relatare de întâmplări. Tot părinţii săi au fost
“educatorii” care i-au relevat firea omenească descrisă de Dickens prin personajele
nuvelei. În comparaţie cu lecţia dată predată de părinţii săi, lecţia profesorului i se
părea lui Robert o prezentare schematică, lipsită de farmec, fără suflet.
Ulterior, Robert Coles a relatat relaţia avută, în calitate de medic internist, cu doi
profesori universitari, “seniori ai psihanalizei” care l-au învăţat să dea sens
întâmplărilor povestite de pacienţi. Maeştrii săi aveau o strategie foarte clară în
relaţia didactică cu Robert.
Profesorul vizitator i-a lăsat cartea pe noptiera patului său de spital, fără să-i facă
nici o sugestie verbală, sau o altă presiune către lectură. “Am fost curios să văd ce
fel de carte mi-a adus. Am deschis-o şi am răsfoit câteva pagini. M-am mirat de ce
mi-a lăsat-o. Doar citisem în clasă, la orele lui de anul trecut, rezumatul cărţii”,
spunea tânărul pacient. Robert relatează apoi, confesiunea lui Phil în legătură cu
stările pe care le-a trăit în zilele ce au urmat. Din momentul începerii lecturii, Phil
nu s-a mai orprit până la ultima filă. Nu-şi putea explica ce se întâmplă cu el; nu-şi
putea alunga gândurile de la carte; părea că formează permanent un trio cu eroii
cărţii, Huck şi Jim.
Mai târziu, Phil a cerut şi alte cărţi, pe care le-a citit cu atenţie, interesat, din ce în
ce mai mult, de caracterul personajelor. Ca orice elev în situaţia sa , Phil era asistat
la spital, de către profesori, în regim de tutoriat dar, cu timpul, băiatul a început să
înveţe şi singur. Phil se confrunta cu o veritabilă dilemă afectivă. Ceea ce-şi dorea
cel mai mult, după ieşirea din spital, era să-şi găsească unul sau doi prieteni şi să
plece într-un loc, ştiut numai de ei, unde să trăiască după placul lor. În acelaşi
timp, nu ar fi vrut să-şi părăsească, de tot, lumea în care crescuse până atunci.
Referinţe bibliografice
1. Allport, G.W., 1942, “The use of personal documents in psychological
science”, New York, Social Science Research Council.
2. Allport, G.W., 1965, Letters from Jenny, New York, Harcourt, Brace & World.
3. Chelcea, S., 1996, Cunoaşterea vieţii sociale. Fundamente metodologice. Ed.
INI, Bucureşti.
4. Clandinin, D.J., Connelly, F.M., 1992, “Teacher as a Curriculum Maker”. In
Jackson, Ph., W, (ed.), Handbook of research on curriculum. Maxwell
macmillan Canada.
5. Creţu, C, 1997, Psihopedagogia succesului, editura Polirom, Iaşi.
6. Denzin, N.K., Lincoln, Y.S., (eds.), 1994, Handbook of Qualitative Research,
London Stage.
7. Denzin, N.K., 1989, Interpretative biography, Newburg, CA, Sage.
8. Eisner, E.W.,1988, The primary of experience of the politics of method. Boston
Educational Research.
9. Goodlad, J.I., 1979, The domains of curriculum and their study. In Curriculum
Inquiry: The Study of Curriculum Practice. McGraw-Hill, New York, pp.43-76.
10.Gross, N.C. et al., 1971, Implementing organizational innovations: A
sociological analysis of planned educational change. Harper and Row, London.
11.Hameyer, H., 1985, Curriculum field, in Husen,T., Postlethwaite, N.T.(Eds.-in
chief), Ediţia I, 1985, The International Encyclopediia of Education, vol.5,
Pergamon Press.
12.Hameyer, U., 1983, Sistemasierung von Curriculum-theorien. Beltz, Wenheim.
13.Husen,T., Postlethwaite, N.T.(Eds.-in chief), Ediţia I, 1985, The International
Encyclopediia of Education, vol.2,5,8, Pergamon Press.
14.Husen,T., Postlethwaite, N.T.(Eds.-in chief), Ediţia II, 1994, The International
Encyclopediia of Education, vol.2, Pergamon Press.
15.Iluţ, P., 1997, Abordarea calitativă a socioumanului, editura Polirom, Iaşi.
16.Maxwell, T.W., 1985, Curriculum consultant in Husen,T., Postlethwaite,
N.T.(Eds.-in chief), The International Encyclopediia of Education, Pergamon
Press.
17.McGreevy, C.P., 1978, “Training consultants: Issues and approaches”.
Personnel Guid Journal, 56 (7).
18.Mucchielli, A., 1991, Les methodes qualitatives. PUF, Paris.
19.Pinar, W.,1982, Curriculum Theoretizing: the reconceptualists. Berkley,
California.
20.Phenix, P.H., 1968, “The disciplines as curriculum content” in Short E., C.,
Marconnit, G., D., (eds.) 1968, Comtemporary tought on public school
curriculum. Brown, Dubuque, Iowa. Pp. 133-137.
21.Schwab, J.J., 1969, (1978), The Practical: a language for curriculum. In
Westbury, I., Wilkof, N.J. (eds.) Science, curriculum and liberal education:
Selected Essays of Joseph, J. Schwab. Chicago: Univ. of Chicago Press.
22.Schwab, J.J., 1983, [1969], J.Van Tassel-Baska, 1991 “The Practical 4:
Something for curriculum professors to do” in Curriculum Inquiry, 13-3.
23.Smith, L.M., 1994, “Biographical method” in Denzin, N.K., Lincoln, Y.S.,
(eds.), Handbook of Qualitative Research, London Stage.
24.Reyd, W.A., 1978, Thinking about the curriculum: The nature and treatemnet of
curriculum problems. Routledge and Kegan Paul, London.
25.Robinsohn, S., B., 1971, Bildungsreform als Revision des Curriculum, ed. III,
Luchterhand, Neuwied.
26.Van Tassel-Baska, J., 1991, Gifted youth at risk. Council for exceptional
children, US.