Tema 7.

Lichiditatea bancară și metode de gestiune

Termenul „lichiditate” poate fi folosit în sensuri diferite

Lichiditatea unui activ înseamnă viteza cu care poate fi vândut fără o scădere semnificativă a
prețului, iar lichiditatea pieței înseamnă prezența unei cantități suficiente de vânzătorii și
cumpărătorii, în care diferența dintre prețurile lor este mică, iar tranzacțiile individuale nu duc la
fluctuații semnificative ale prețurilor.

Pentru a evalua capacitățile unei entități economice de a-și îndeplini în timp util obligațiile față de
creditori, lichiditatea poate fi înțeleasă ca fiind cele mai lichide active.

De exemplu, pentru o bancă, astfel de active pot fi fonduri în conturi la Banca Națională a
Moldovei și cel mai mult titluri de înaltă calitate pe care banca le poate vinde rapid, dacă este
necesar. Diferite rate de lichiditate ale unei bănci indică în ce măsură activele sale lichide acoperă
eventualele ieșiri de fonduri, de exemplu, dacă deponenții doresc să se retragă simultan de la bancă
cantitate mare de depozite.

În contextul politicii monetare, lichiditatea se referă doar la fonduri tuturor băncilor pe conturi
corespondente la BNM. Băncile pot folosi aceste fonduri pentru a se plăti reciproc unii cu alții și
cu BNM, deci într-un fel sunt banii băncilor.

BNM este o bancă băncilor, ceea ce înseamnă că oferă băncilor comerciale un număr de servicii
bancare tradiționale. Unul dintre aceste servicii este posibilitatea de a efectua decontări prin
sistemul de plăți al BNM.

Pentru aceasta, BNM deschide conturi corespondente pentru instituțiile bancare. Băncile pot
utiliza fonduri în aceste conturi pentru decontări între ele și cu alți participanți la sistemul de plăți
BNM. Decontările din acest sistem se efectuează numai în moneda națională, adică în lei. În cazul
în care o banca trebuie să transfere fonduri contrapartidei, ea trimite ordinul de plată către BNM.
În conformitate cu acest ordin, BNM reduce soldul contului corespondent al băncii plătitoare și cu
aceeași sumă mărește soldul contului corespondent al băncii benificiare. Băncile pot transfera
fonduri în numele clienților sau în cont propriu (de exemplu, prin plata achiziționării de active
financiare). Total fondurilor pe conturile corespondente ale tuturor băncilor la BNM și reprezintă
lichiditatea în sectorul bancar.

În plus, BNM este o bancă pentru Guvernul și pentru alte organisme guvernamentale, adică le
deschide conturi bancare, le întreține, le conduce toate plățile prin sistemul de plăți.

Prin urmare, decontările băncilor cu sistemul bugetar se efectuează și prin conturile corespondente
ale acestora la BNM.

Atunci când un client bancar plătește impozite, banca transferă fonduri din contul său corespondent
într-un cont bugetar deschis la BNM. La implementarea cheltuielilor bugetare așa ca plata
alocațiilor și a pensiilor, plata contractelor de stat către firmele executante, deci, fonduri din
conturile bugetare la BNM sunt transferate în conturile corespondente ale băncilor, care deservesc
destinatarii fondurilor bugetare.
1
În plus, există o serie de operațiuni care pot fi decontate numai prin intermediul conturilor
corespondente la BNM. Acestea sunt operațiuni la care contrapartidă sunt BNM sau organisme
ale sistemului bugetar. BNM este responsabilă nu doar de organizarea plăților și decontărilor în
moneda națională, ci este și singurul emitent de monedă. Numerarul se emite în circulație numai
prin casele băncilor. Pentru aprovizionarea caselor și bancomatelor, banca din timp trebuie să
procure numerarul de la BNM, achitînd cu mijloacele din contul propriu corespondent.

Conturile corespondente la BNM au un rol important, pentru că fara mijlocele în aceste conturi
băncile nu le pot îndeplini o funcție cheie, și anume funcția de decontare.

Banca poate primi fonduri pe conturi corespondente (lichidități) ca urmare a tranzacțiilor cu BNM
sau cu alți participanți al sistemului de plăți. Dar anume BNM determină câtă lichiditate va avea
sectorul bancar în ansamblu, de aceea BNM este o sursă sau emitent de lichiditate bancară.

Efectuarea decontărilor în sistemul de plăți înseamnă că conturile corespondente ale băncilor se

schimbă constant. În același timp, majoritatea operațiunilor conduc la faptul că fondurile sunt
transferate de la o bancă la alta, iar volumul total de conturi corespondente (adică lichiditatea
sectorului bancar) rămâne neschimbat.

Cu toate acestea, există o serie de operațiuni care conduc la modificările volumului total de
lichiditate din sectorul bancar. Acestea sunt decontări în care participant de la o parte este o bancă,
iar cealaltă este BNM sau un client al BNM, dar nu banca (de exemplu, sistemul bugetar).

Astfel de operațiuni sunt numite factorii de formare a lichidității. Când ca urmare a acțiunelor
factorilor de formare a lichidității suma totală a fondurilor pe conturile corespondente ale băncilor
este în creștere, putem vorbi despre un aflux de lichiditate, în caz contrar, este ieșirea lichidității
din sectorul bancar.

Factori de formare a lichidității pot fi împărțite în următoarele grupuri în funcție de la cine

primește sau la cine transferă banca lichiditate și cu ce scop sunt efectuate operațiunile.

1. Operațiunile ale BNM cu bănci în lei

BNM poate efectua următoarele operațiuni:

- cumpărarea sau vânzarea activelor pe piața internă (de exemplu, titluri de valoare,

aur sau valută străină);

- cumpărarea sau vânzarea activelor cu o obligație de tranzacție inversă (repo, swap);

- plasarea titlurilor proprii;

- acordarea împrumuturilor;

- acceptarea depozitelor.

Pe lângă cumpărarea / vânzarea simplă (directă) activelor, toate celelalte tranzacții sunt la termen
sau returnabile. În fiecare caz, BNM virează fonduri în conturile corespondente ale băncilor
(furnizează lichidități) sau le retrage (absoarbe lichidități).

Operațiunile returnabile au o primă parte, de exemplu, acordarea unui împrumut, atragerea

2
depozit sau plasare de obligațiuni, iar al doilea parte - returnarea unui împrumut sau depozit,
răscumpărarea obligațiunilor.

2. Modificarea cantității de numerar în circulație

Băncile pentru numerar plătesc fonduri din conturile lor corespondente la BNM, iar în caz de exces
de numerar, le returnează BNM. Astfel, o creștere a volumului de numerar în circulație duce la
ieșiri de lichiditate și o scădere - duce la intrări. Suma numerarului în circulație
tinde să crească pe măsură ce economia crește pentru că trebuie să servească un volum tot mai
mare de tranzacții. Dezvoltarea și distribuția serviciilor bancare, inclusiv transferuri fără numerar,
dimpotrivă, reduce proporția tranzacțiilor cu numerar, și ca rezultat, cererea pentru numerar crește
mai încet sau chiar se micșorează. În plus, volumul numerarului în circulație (în afara de BNM)
depinde și de la fluctuații sezoniere. Înainte de zilele de odihnă și sărbătorile de lungă durată se
observă ieșiri de lichiditate, pentru că băncile își umple casele cu numerar. După zilele de odihnă
și sărbătorile magazine și entitățile care furnizează servicii către public, predau încasările băncilor,
iar acestea, la rândul lor, se întorc la BNM.

3. Fluxurile bugetare și alte operațiuni

Organele ale sistemului bugetar, utilizând fondurile din conturile lor la BNM, a se achit între ele,
cu băncile și clienții lor, precum și cu BNM. Dar trebuie de menționat că, la factori de generare a
lichidității sunt incluse numai tranzacțiile în lei.

Deci, operațiunile legate cu plasarea și deservirea datoriei externe, pe lichiditatea sectorului bancar
nu influențează precum si operațiunile între organele bugetare de diferit nivel, între BNM și
sistemul bugetar (de exemplu, transferul profitului BNM la buget). Aceste operațiuni duc la o
schimbările soldurilor la unele conturi bugetare în BNM, dar nici cum nu afectează conturile
corespondente a băncilor.

În afară operațiunilor sistemului bugetar asupra lichidității sectorului bancar pot influența
operațiunile altor clienți a BNM, de exemplu Fondul de asigurare depozitelor, precum și alte
operațiuni ale BNM de felul de achitare salariilor personalului sau rambursarea comisiilor bursieri
care sunt denumite ca altele.

Factorii de formare a lichidității pot fi împărțiți în două grupe, în funcție de rolul lor în gestionarea
lichidității bancare.

În primul grup sunt incluse tranzacții care nu sunt legate cu politica monetară ale BNM. Acestea
includ modificarea volumului de numerar în circulație, fluxurile bugetare, intervenții valutare ale
BNM pentru a menține stabilitatea financiară, acordarea lichidității băncilor aflate în recuperare
financiară. Aceste operațiuni sunt denumite de obicei factori autonomi, deoarece nu depind de
acțiunile BNM în cadrul politicii monetare.

Al doilea grup este prezentat de operațiunile ale BNM cu privire la gestiunea lichidității în
sectorul bancar, care sunt promovate cu scopul atingerii obiectivelor operaționale politicii
monetare. Desfășurînd operațiunile legate cu promovarea politicii monetare BNM trebuie să ia în
considerare volumul și natura operațiunilor legate de factori autonomi. În unele cazuri, aceste
3
operațiuni, în principiu nu depind de BNM: modificarea volumului de numerar în circulație este
determinată de cererea acestora de către populație, dar organele sistemului bugetar în mod de sine
stătător decid peroiada și volumul cheltuielilor. Totodată volumul și tipurile operațiunilor de
gestionare a lichidității sunt determinate de BNM în mod independent – în asa mod ca să atinge
obiectivele stabilite de acestea, se asigure mijloacele suficiente pentru decontări și de a păstra ratele
dobănzii intraday cât mai aproape de rata de bază.

Pe parcursul zilei operaționale băncile trebuie să efectueze un volum mare de decontări, pentru ce
au nevoie de lichidități. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că fiecare bancă trebuie să rezerva
fondurile exact în sumă decontărilor desfășurate pe parcursul zilei. De asemenea, nu este nevoie
ca in conturile BNM dintr-o singură dată va fi fondurile în volumul de decontări desfășurate.
Sistemul de plăți este conceput în așa fel că decontările pot fi efectuate istantaneu (мгновенно),
ce inseamnă că aceeași fonduri se transferă în sistemul de plăți de la banca la alta pe parcursul zilei
mai multe ori. De aceea, dacă banca intr-un moment dat nu are fonduri suficiente, ea poate a amâna
decontarea până la momentul când la contul corespondent va fi transferată lichiditatea, de exemplu
pe baza tranzacțiilor clienților. De asemenea, banca poate atrage un împrumut intraday gratuit de
la BNM, care trebuie de rambursat până la sfârșitul zilei. Aceasta înseamnă că banca este capabilă
a desfășura decontări, chiar dacă are un sold negativ în contul său corespondent.

Oferirea posibilității de utilizare a împrumutului intraday, BNM asigură posibilitatea decontărilor

într-o sector bancar pe tot parcursul zilei: tradițional o parte din decontări, de exemplu, transferul
de fonduri participând la bursă, sau rambursarea creditelor au loc la începutul zilei, dar intrări de
fonduri ca de exemplu, trecerea în cont încasărilor clienților-entităților de comerț se întâmplă la
sfârșitul zilei. În plus, sistemul de plată are capacitatea de compensare, atunci când banca trebuie
să transfere numai diferența dintre plățile efectuate și cele primite către contractanți. De aceea,
rotațiile zilnice a decontărilor pot depăși volumul conturilor corespondente ale băncilor de multe
ori. Teoretic, băncile ar putea îndeplini funcția sa de decontare fără rezerve preliminare de
lichiditate, adică chiar și cu solduri zero pe conturile corespondente atât la început, cât și la sfârșitul
zilei.

Cu toate acestea, nu toate băncile efectuând decontările sunt gata să se bazeze pe deplin pe
împrumuturi intraday de la BNM. Băncile pot împrumuta fondurile necesare pentru o perioadă și
mai lungă pe piața interbancară sau BNM, dar nu întotdeauna au posibilitate de a o face suficient
de repede, de aceea băncile preferă în continuare să mențină anumite rezerve de fonduri pe conturi
corespondente.

Teoretic, necesitatea băncilor a menține fondurile în conturi ar putea duce la ceea ca cererea
lichidității în sectorul bancar s-a schimbă semnificativ în cursul zilei, crescând în perioade
decontărilor cu volumuri mari și scazând până la zero la sfârșitul zilei operaționale, la finalizarea
activității sistemului de plăți.

În practică, acest lucru nu se întâmplă, deoarece BNM stabilește cerințe obligatorii privind
rezervele obligatorii. Acestea sunt cerințele față de bănci să mențină anumite fonduri în conturile
BNM. Valoarea rezervelor obligatorii se calculează ca ponderea resurselor atrase în depozite de
către banca. Mărimea acestei cote este stabilită în funcție de standardele rezervelor obligatorii.

4
Sumele de fonduri care sunt transferate în contul corespondent al băncii și debitate din acesta în
timpul zilei, poate varia semnificativ. Ca urmare, poate apărea o situație când banca, de exemplu,
trebuie să ramburseze un împrumut intraday Băncii Naționale, în timp ce fondurile pe contul
corespondent în volumul suficient nu pot fi intra.

În același timp, până la finalizarea activității sistemului de plăți, o altă bancă ar putea avea mai
multe fonduri în contul său corespondent decât este necesar.

Băncile pot soluționa aceste dezechilibre pe piața monetară interbancară. Piața monetară este un
segment al pieței financiare în care băncile se asigură reciproc împrumuturi pe termen scurt sau
încheie tranzacții de tip repo și swap.

Prin atragerea unui împrumut interbancar, banca își compensează nevoia pe termen scurt în
lichiditate. Banca creditoare, plasând fonduri într-o altă bancă, primește venituri suplimentare,
pentru că pe conturile corespondente la BNM dobânda nu se percepe.

Tranzacțiile de pe piața monetară sunt încheiate pentru termenele scurte, în principal pentru o zi.
Acest lucru se datorează faptului că, prin astfel de tranzacții, băncile reglează în principal
dezechilibre pe termen scurt între trecerea în cont și scoaterea din cont a fondurilor.

Dacă structura bilanțului băncii este astfel încât să aibă un exces de lichiditate pe termen mediu
sau lung, va fi mai profitabil să investească aceste fonduri, de exemplu, în obligațiuni care aduc
mai multe venituri. În schimb, dacă banca pentru desfășurarea activități curente are nevoie să
împrumută în mod constant o cantitate mare de fonduri, ea poate, de exemplu, să încerce să atrage
deponenții stabilind ratele dobânzii la depozite mai înalte, deoarece fondurile clienților sunt de
obicei mai ieftine pentru bancă și este o sursă mai stabilă decât împrumuturile de pe piața
monetară. Volatilitatea fluxurilor de decontări poate fi explicată prin activitatea permanentă a
băncilor pe piața monetară și volumul mare de tranzacții, pentru că clienții efectuează plăți în
fiecare zi, ceea ce înseamnă că și suma fondurilor pe care băncile sunt gata să le împrumute sau se
acordă se schimbă în fiecare zi.

Prin stabilirea unor cerințe obligatorii de rezervă, BNM încearcă să se formeze un astfel de nivel
de solduri pe conturile corespondente ale băncilor,care depășește nevoia lor de fonduri pentru a
efectua plăți. Acest „acoperiș” al băncilor și se va distribui între ei pe piața interbancară. Doar,
fondurile pe conturile corespondente ale băncilor nu le aduc venituri, de aceea, în absența
cerințelor BNM băncile ar putea menține conturile corespondente la cel mai scăzut nivel posibil.
În acest caz, băncile practic niciodată nu ar avea acele fonduri suplimentare care pot fi plasate pe
piață, și ca urmare, piața monetară nu a putea își îndeplini funcția sa de stabilizare a
dezechilibrelor de lichiditate pe termen scurt ale băncilor. Existența în contul corespondent a
fondurilor de care banca nu are nevoie pentru decontări în ziua curentă, îi va permite să schimbe
rapid volumul operațiunilor sale pe piața interbancară: să plaseze fondurile, dacă alte bănci sunt
gata să le împrumute la rate ridicate, sau să atragă lichiditatea pentru a avea în avans, dacă ratele
pieței monetare sunt scăzute.

Ratele de creditare overnight pe piața interbancară sunt de obicei punctul de plecare sau un punct
de referință pentru ratele dobânzilor la împrumuturi cu alte termeni. De asemenea, pe piața
interbancară BNM poate influență direct, deoarece ea însuși este un participant activ la aceasta,
5
oferind băncilor fonduri sau acceptându-le în depozite pentru o termenele scurte. Din aceste
motive, BNM își stabilește obiectivul operațional de a apropia ratele pieței împrumuturilor
interbancare overnight de rata de bază și apoi atinge acest obiectiv prin gestionarea lichidității din
sectorul bancar.

De aceea, BNM este interesată să mențină o piață monetară activă care funcționează în fiecare zi.
Pentru a forma o astfel de piață, sunt fundamental importante două circumstanțe. În primul rând,
băncile trebuie să fie dispuse să lucreze între ele. Piața interbancară se bazează pe încredere. În
absența încrederii, adică a încrederii băncilor că contrapartidele lor își vor îndeplini obligațiile care
decurg din tranzacție, băncile vor refuza să efectueze operațiunile pe piața monetară, chiar la
condiții foarte favorabile. În al doilea rând, pentru o piață funcționabilă zilnic este optimal că unele
bănci la sfârșitul zilei să au lipsă de lichiditate, iar alte bănci să au surplus de fonduri. Când toate
băncile se ciocnesc fie cu lipsa, fie cu un exces de fonduri, ei nu vor avea nici un stimulent pentru
a face tranzacții. Pentru a evita o astfel de situație, BNM gestionează lichiditatea sectorului bancar.
Efectuând tranzacții cu băncile, BNM creează condițiile necesare, cu scopul formării echilibrului
pe piață, adică egalitatea dintre cererea și ofertă.

Riscul de lichiditate reprezintă o problemă de cost pentru bancă, rezultând din compararea
activelor bancare cu posibilitatea imediată de lichidare, cu depozitele care pot reprezenta o
dimensiune posibilă a solicitărilor deponenților. Astfel, problema de care se lovește conducerea
unei instituții bancare în asigurarea lichidității provine din faptul că rareori cererea de lichiditate
este egală cu oferta de lichiditate la un moment dat, instituția bancară aflându-se în exces sau dificit
de lichiditate.

Lipsa de lichiditate obligă societățile bancare la contractarea de împrumuturi pe piața interbancară

sau la recreditare în relație cu banca centrală pentru a face față plăților, ceea ce înseamnă costuri
suplimentare și afectează în mod negativ profitul bancar.

Căile utilizate pentru reducerea riscului de lichiditate, inclusiv a influenței negative asupra
eficienței activității bancare vizează:

 Echilibrarea activelor bancare cu pasivile bancare, pentru asigurarea stării de lichiditate a

băncilor. În aceste sens, trebuie să se asigure permanent corelarea operațiilor active cu cele
pasive deoarece neconcordanța între plasamente și resurse, ca volum și scadență, reprezintă
un factor care determină creșterea riscului de lichiditate și influențează eficiența activității
bancare. Păstrarea activilor cu scadențe mai lungi decât pasivele ar putea afecta lichiditate
pe termen scurt. În această accepțiune, trebuie amintită dorința clienților de a lua credite
pe termen cu rata fixă a dobânzii și constituirea depozitelor pentru scadențe reduse. În plus,
datorită faptului că ratele dobânzii pe termen lung sunt mai mari decât cele pe termen scurt,
banca poate realiza profituri din oferirea de credite pe termen lung și luarea de împrumuturi
pe termen scurt. Diferența de scadență constituie un risc de lichiditate asumat de instituția
bancară.

Pentru diminuarea acestui tip de risc, instituțiile bancare trebuie să reducă la minim diferența de
scandeță dintre resurse și plasamente, această echilibrare fiind necesară atât din punct de vedere
al duratei de mobilizare și angajare a resurselor bancare, cât și a maximizării profitului și
minimizării costurilor resurselor.
6
Deci riscul de lichiditate determină banca să acționeze în direcția asigurării unor active lichide
suficiente pentru a putea acoperi în orice moment plățile scadente sau cerute în afara scadenței. În
caz contrar, va trebui să-și procure rapid aceste resurse prin împrumuturi de la banca de emisiune
sau de la alte instituții bancare, ceea ce implică costuri suplimentare pentru societatea bancară.
Pentru evitarea unor asemenea situații, trebuie realizată echilibrarea activelor și pasivelor nu numai
pe ansamblu, ci și în structură, în funcție de segmentele de durată ale fiecărei datorii și creanțe.

Gradul de echilibrare a activelor bancare cu pasivele bancare se poate determina cu ajutorul

relației:

∑ 𝑃𝑥∗𝑁𝑧𝑥
Ge = ∑
∗ 100
𝐴𝑦∗𝑁𝑧𝑦

Unde :

∑Px*Nzx reprezintă suma pasivelor bancare (x) ponderate cu durata în zile

de mobilizare;

∑ Ay*Nzy – suma activelor bancare (y) ponderate cu durata în zilee de angajare.

Dacă indicatorul este peste 100%, banca este dependentă de resursele procurate de pe piața
financiară, situație ce determină creșterea cheltuielilor cu dobânzile bonificate. Un nivel inferior
valorii de 100% reliefează gradul de acoperire a activelor pe termen lung din resurse pe termen
scurt. În această situație se pot obține profituri mari, dar instituția bancară este expusă atât la
creșterea riscului de lichiditate, cât și la creșterea riscului la creditele angajate pe termen lung.
Administrarea portofoliului este cu atât mai defectuoasă cu cât indicatorul respectiv este mai
îndepărtat de valoarea de 100%. Relația propusă permite efectuarea analizei pe secvențe distincte,
în funcție de duratele diferite de mobilizare a resurselor și de angajare a creditelor.

 Reglementările prudențiale privind lichiditatea bancară, impuse de BNM pentru a contracara

riscul de lichiditate bancară și prevăzute în Regulament cu privire la lichiditatea
băncii din 08.08.1997 cu modificări ulterioare, stabilesc atât nivelul minim de lichiditate, cât
și modul de calcul al gradului de lichiditate al unei banci, pornind de la considerentul ca
lichiditatea reprezintă un element esențial pentru conducerea prudențială și asigurarea
profitabilității bancare.
Supravegherea riscului de lichiditate se realizează atât de instituțiile bancare, cât și de
BNM, pe baza indicatorului de lichiditate raportat de bancă. În vederea limitării riscului de
lichiditate, instituțiile bancare sunt obligate să își stabilească pentru fiecare exercițiu financiar
strategia în domeniul managementului lichidității, care va fi reanalizată ori de câte ori modificarea
condițiilor mediului de afaceri o impune.

Un aspect legat de riscul de lichiditate se referă la constituirea rezervelor minime obligatorii,

obiectivul vizat constând în asigurarea lichidității minime a societăților bancare. Legislația
referitoare la sistemul rezervelor minime obligatorii prevede că societățile comerciale bancare sunt
obligate să constituie rezerve obligatorii în conturi la Banca Națională a Moldovei, în funcție de
nivelul depozitelor atrase.

7
Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii se constituie din mijloace bănești în monedă
națională și în valută, reprezentând obligații ale băncilor rezultate din acceptarea depozitelor și a
altor fonduri. Din baza de calcul se exceptează mijloacele bănești atrase de la BNM și de la
celelalte societăți bancare care sunt obligate să constituie rezerve minime obligatorii la BNM și
capitalurile propii ale instituției bancare calculate în conformitate cu reglementările BNM. Baza
de calcuul se determină ca medie a soldurilor zilnice ale elementelor de pasiv în perioada de
observare (intervalul cuprins între data de 24 a lunii precedente și data de 23 a lunii curente).

Astfel, rezervele minime obligatorii ale unei bănci se calculează potrivit formulei:

Ri = ∑𝑛𝑖=1 ri *di
Unde: ri - reprezintă rata minimă obligatorie a rezervelor la tipul i de
depozite bancare;

i – tipul de depozite bancare;

di – mărimea absolută a depozitelor de tip i la momentul t-1.

În condiții de funcționare normală, rezervele minime oblogatorii au statutul unor imobilizări,

costurile aferente transferându-se în creșterea marjei dobânzelor. Influențând substanțial costurile,
rezerve minime obligatorii acționează atât asupra ofertei de credite, cât și asupra cererii de
creditare, prin efectul prețului. Deși interacțiunea dintre rezerve și lichiditate este puternică, cele
două obiective trebuie atinse separat, dar nu gestionate separat, deoarece rezervele bancare efective
sunt, de fapt, cele prin intermediul cărora se soldează poziția lichidității, iar acesta din urmă este
un amortizor de șoc pentru poziția monetară.

Asigurarea depozitelor bancare este necesară deoarece eșecul în controlarea riscului de lichiditate
poate transforma rapid o dificultate temporară într-una permanentă, ducând la insolvabilitatea
instituției bancare care se află în prăbușirea relațiilor de credit și pierderea unei părți importante a
deponenților care nu-și mai pot recupera sumele depuse. Pentru evitarea acestor efecte, există
posibilitatea asigurării depozitelor prin angajarea responsabilității restituirii lor de către instituții
specializate. Soluția asigură credibilitatea pentru deponenți, care au astfel certitudinea că
depozitele lor vor fi recuperate în cazul falimentului bancar.

În practică există două sisteme de asigurare:

Sistemul mutual, care presupune răspunderea solidară pentru toate bămcile memebre privind
acoperirea depozitelor în caz de faliment, situație în care instituțiile bancare sunt interesate de
calitate managementului fiecăreia, impunând în acest sens existența unor norme și organe de
supraveghere bancară eficientă;

Sistemul asigurărilor organizate, care implică existența unui asigurator ce administrează fondul de
asigurare, constituit prin aportul societăților bancare asigurate, rolul de asigurator revenind unei
instituții publice sau private.

8
Lichiditatea este capacitatea băncii de a plasa în active și de a asigura în orice moment onorarea la
scadență a obligațiilor sale de plată, de a-și asigura îndeplinirea obligațiilor și datoriilor față de toți
clienții. Acest fapt se caracterizează prin menținerea capitalului minim necesar, plasarea maximă
a mijloacelor bănești conform mărimii și termenului în concordanță cu volumele mijloacelor
bănești. BNM stabilește reguli de menținere a lichidităților care au scopul de a stabili o legătură
adecvată dintre suma fondurilor investite și suma surselor financiare.

Principiul I al lichidității prevede că suma activelor băncii cu termenul de rambursare mai mult de
2 ani să nu depășească suma resurselor financiare.

≤ 1

Principiul II prevede că lichiditatea curentă a băncii exprimată ca coeficient al activelor lichide la

active totale.

≥ 20%

Active lichide sunt: numerar, depozite la BNM, valori mobiliare lichide, mijloace interbancare
nete curente.

Indicatorul de lichiditate se calculează ca raport între lichiditatea efectivă și lichiditate necesară,

pe fiecare bandă de scadență. Lichiditatea efectivă se determină prin însumarea, pe fiecare bandă
de scadență, a activelor bilanțiere și a angajamentelor primite evidențiate în afara bilanțului, iar
lichiditatea necesară se determină prin însumarea, pe fiecare bandă de scadență, a obligațiilor
bilanțiere și a angajamentelor date evidențiate în afară bilanțului. În cazul înregistrării unui
ecxendet de lichiditate în oricare dintre benzile de scadență,cu excepția ultimii benzi, acesta se va
adăuga la nivelul lichidități efective, aferent benzii de scadență următoare. Societățile bancare
trebuie să mențină în permanență indicatorul de lichiditate cel puțin la valoare 1, calculând
indicatorul de lichiditate prin completarea corespunzătoare a formularelor stabilite prin
reglementările în vigoare.

Prin stabilirea acestui indicator, banca centrală se asigură că băncile vor putea satisface cerințele
clienților de retragere a fondurilor și astfel nu vor pierde încrederea publicului, fenomen care apare
atunci când instituția bancară nu poate oferi fonduri suficiente. Băncile care nu au suficiente active
lichide trebui să asigure indicatorul de lichiditate fie împrumutând de pe piața interbancară, fie
apelând la banca centrală în calitatea sa de împrumutător de ultima instanță.

1. Principiul I (lichiditatea pe termen lung)

Indicatorul lichidităţii pe termen lung a unei bănci care reprezintă raportul dintre:

Suma activelor băncii în formă de:

9
(1) credite şi plasări acordate băncilor cu termenul rămas până la rambursare 2 ani şi mai mult;

(2) credite şi plăţi cu avans acordate clienţilor cu termenul rămas până la rambursare 2 ani şi mai
mult;

(3) leasing financiar cu termenul rămas până la rambursare 2 ani şi mai mult;

(4) cote de participare în capitalul agenţilor economici (inclusiv a băncilor);

(5) active financiare la cost amortizat cu termenul rămas până la scadenţă 2 ani şi mai mult;

(6) imobilizări corporale;

minus mărimea reducerilor pentru pierderi la aceste active, calculată conform Regulamentului cu
privire la clasificarea activelor şi angajamentelor condiţionale; amortizarea imobilizărilor
corporale şi diferenţe din reevaluarea activelor menţionate,

şi suma următoarelor resurse financiare:

(1) fondurile proprii, determinate în conformitate cu Regulamentul cu privire la fondurile proprii

ale băncilor şi cerinţele de capital, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naţionale
a Moldovei nr.109/2018;

(2) pasivele obţinute de la bănci şi pasivele obţinute de la clienţi (excluzând depozitele de economii
ale persoanelor fizice) cu termenul rămas până la rambursare 2 ani şi mai mult;

(3) 50% ale pasivelor obţinute de la bănci şi ale pasivelor obţinute de la clienţi (excluzând
depozitele de economii ale persoanelor fizice) cu termenul rămas până la rambursare de la 1 până
la 2 ani;

(4) 10% ale pasivelor la vedere obţinute de la clienţi (excluzând depozitele de economii ale
persoanelor fizice);

(5) depozitele de economii ale persoanelor fizice cu termenul rămas până la rambursare 2 ani şi
mai mult;

(6) 60% ale depozitelor de economii ale persoanelor fizice cu termenul rămas până la rambursare
de la 1 până la 2 ani;

(7) 30% ale depozitelor de economii ale persoanelor fizice la vedere şi cu termenul rămas până la
rambursare de până la 1 an;

(8) obligaţiuni în circulaţie şi alte valori mobiliare emise de bancă cu termenul rămas până la
scadenţă 2 ani şi mai mult;

(9) 50% ale obligaţiunilor în circulaţie şi altor valori mobiliare emise de bancă cu termenul rămas
până la scadenţă de până la 2 ani;

(10) 60% din provizioanele privind beneficiile angajaţilor în partea ce ţine de pensiile lucrătorilor
băncii;

nu trebuie să fie mai mare decât 1.

10
[Pct.1 modificat prin Hot.BNM nr.142 din 14.05.2019, în vigoare 24.06.2019]

[Pct.1 modificat prin Hot.BNM nr.130 din 10.12.2015, în vigoare 30.06.2016]

2. Principiul II (lichiditatea curentă)

Indicatorul lichidităţii curente a unei bănci care reprezintă raportul dintre:

1) suma activelor unei bănci, în formă de:

a. numerar (numerar în casă şi alte valori monetare),

b. depozite la Banca Naţională a Moldovei,

c. valori mobiliare lichide,

d. mijloace interbancare nete curente plasate la băncile din Republica Moldova, precum şi la cele
din străinătate cu ratingul nu mai mic de BBB-/Baa3 atribuit de către cel puţin una din agenţiile
Standard&Poor′s, Moody′s şi Fitch-IBCA, cu condiţia că băncile în cauză sunt concomitent
rezidente ale ţărilor cu ratingurile menţionate (plasările în alte bănci se includ în calculul activelor
lichide numai în cazul în care aceste mijloace nu sunt grevate cu sarcini şi sunt libere de interdicţii)

2) şi suma activelor totale (calculată conform rândului 380 din raportul F 01.00-BILANŢ
[SITUAŢIA POZIŢIEI FINANCIARE], anexa nr.1 la Instrucţiunea privind modul de întocmire şi
de prezentare a rapoartelor FINREP la nivel individual, aprobată prin Hotărârea Comitetului
executiv al Băncii Naţionale a Moldovei nr.42/2018) nu trebuie să fie mai mică de 20%.

21. Principiul III (lichiditatea pe benzi de scadenţă)

Principiul III urmează să fie calculat ca raport dintre lichiditatea efectivă ajustată şi
lichiditatea necesară pe fiecare bandă de scadenţă.

Lichiditatea efectivă ajustată se determină prin însumarea excedentului de lichiditate de pe

fiecare dintre benzile de scadenţă, cu excepţia ultimei benzi, cu nivelul lichidităţilor efective
aferente benzii de scadenţă următoare benzii de scadenţă în care a fost înregistrat excedentul de
lichiditate. Pentru prima bandă de scadenţă lichiditatea efectivă ajustată este egală cu lichiditatea
efectivă.

Băncile trebuie să menţină indicatorul de lichiditate cel puţin la nivelul 1 pentru fiecare bandă de
scadenţă.

Lichiditatea efectivă - active şi angajamente condiţionale cu atribuirea coeficientului respectiv de

ajustare (la determinarea lichidităţii efective nu vor fi luate în calcul activele şi angajamentele
condiţionale, scadenţa cărora a fost prolongată de 2 ori şi mai mult, iar pentru activele garantate
cu depozite - garanţii, nu va fi luată în calcul partea astfel garantată):

1) numerar - 100%;

11
2) operaţiuni interbancare - conturi “Nostro”, mijloace plasate şi credite overnight, plasamente la
termen în bănci şi credite acordate băncilor (se vor lua în calcul plasamentele şi creditele pentru
care nu se înregistrează întârzieri, precum şi cele pentru care sunt înregistrate întârzieri la plata
dobânzii şi/sau rambursarea principalului de maximum 7 zile, inclusiv) - 100%;

3) operaţiuni cu clientela - împrumuturi şi creanţe (se vor lua în calcul împrumuturile şi creanţele
pentru care nu se înregistrează întârzieri, precum şi cele pentru care sunt înregistrate întârzieri la
plata dobânzii şi / sau rambursarea principalului de maximum 30 zile, inclusiv):

a) instrumente de datorie - 90%;

b) credite şi avansuri - 90%;

4) active financiare deţinute în vederea tranzacţionării:

a) instrumente de capitaluri proprii (instrumente de fonduri proprii), înscrise la cota unei burse de
valori din ţări din categoria A sau din Moldova – 50%;

b) instrumente de datorie cu scadenţă reziduală de până la un an, inclusiv (emise sau garantate de
organele administraţiei centrale din ţări din categoria A sau din Moldova, înscrise la cota unei
burse de valori din ţări din categoria A sau din Moldova) – 95%;

c) instrumente de datorie cu scadenţă reziduală mai mare de un an (emise sau garantate de organele
administraţiei centrale din ţări din categoria A sau din Moldova, înscrise la cota unei burse de
valori din ţări din categoria A sau din Moldova) – 90%;

d) credite şi avansuri – 100% (se vor lua în calcul creditele şi avansurile procurate de la alte entităţi
în scopul revânzării pentru care nu se înregistrează întârzieri, precum şi cele pentru care sunt
înregistrate întârzieri la plata dobânzii şi/sau rambursarea principalului de maximum 30 zile,
inclusiv);

e) instrumente de datorie, altele decât cele menţionate (înscrise la cota unei burse de valori din ţări
din categoria A sau din Moldova) – 60%;

5) active financiare desemnate la recunoaşterea iniţială ca fiind evaluate la valoarea justă prin
profit sau pierdere:

a) instrumente de capitaluri proprii (instrumente de fonduri proprii), înscrise la cota unei burse de
valori din ţări din categoria A sau din Moldova – 50%;

b) instrumente de datorie cu scadenţă reziduală de până la un an, inclusiv (emise sau garantate de
organele administraţiei centrale din ţări din categoria A sau din Moldova, înscrise la cota unei
burse de valori din ţări din categoria A sau din Moldova) – 95%;

c) instrumente de datorie cu scadenţă reziduală mai mare de un an (emise sau garantate de organele
administraţiei centrale din ţări din categoria A sau din Moldova, înscrise la cota unei burse de
valori din ţări din categoria A sau din Moldova) – 90%;

d) credite şi avansuri – 100% (se vor lua în calcul creditele şi avansurile pentru care nu se
înregistrează întârzieri, precum şi cele pentru care sunt înregistrate întârzieri la plata dobânzii şi /
sau rambursarea principalului de maximum 30 zile, inclusiv) ;
12
e) instrumente de datorie, altele decât cele menţionate (înscrise la cota unei burse de valori din ţări
din categoria A sau din Moldova) – 60%;

6) active financiare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global:

a) instrumente de capitaluri proprii (instrumente de fonduri proprii), înscrise la cota unei burse de
valori din ţări din categoria A sau din Moldova – 50%;

b) instrumente de datorie cu scadenţă reziduală de până la un an, inclusiv (emise sau garantate de
organele administraţiei centrale din ţări din categoria A sau din Moldova, înscrise la cota unei
burse de valori din ţări din categoria A sau din Moldova) – 95%;

c) instrumente de datorie cu scadenţă reziduală mai mare de un an (emise sau garantate de organele
administraţiei centrale din ţări din categoria A sau din Moldova, înscrise la cota unei burse de
valori din ţări din categoria A sau din Moldova) – 90%;

d) credite şi avansuri – 100% (se vor lua în calcul creditele şi avansurile pentru care nu se
înregistrează întârzieri, precum şi cele pentru care sunt înregistrate întârzieri la plata dobânzii şi /
sau rambursarea principalului de maximum 30 zile, inclusiv);

e) instrumente de datorie, altele decât cele menţionate (înscrise la cota unei burse de valori din ţări
din categoria A sau din Moldova) – 60%;

7) active financiare la cost amortizat:

a) instrumente de datorie cu scadenţă reziduală de până la un an, inclusiv (emise sau garantate de
organele administraţiei centrale din ţări din categoria A sau din Moldova, înscrise la cota unei
burse de valori din ţări din categoria A sau din Moldova) – 95%;

b) instrumente de datorie cu scadenţă reziduală mai mare de un an (emise sau garantate de organele
administraţiei centrale din ţări din categoria A sau din Moldova, înscrise la cota unei burse de
valori din ţări din categoria A sau din Moldova) – 90%;

c) credite şi avansuri – 100% (se vor lua în calcul creditele şi avansurile pentru care nu se
înregistrează întârzieri, precum şi cele pentru care sunt înregistrate întârzieri la plata dobânzii şi /
sau rambursarea principalului de maximum 30 zile, inclusiv);

d) instrumente de datorie, altele decât cele menţionate (înscrise la cota unei burse de valori din ţări
din categoria A sau din Moldova) – 60%;

8) alte active financiare – 90%;

9) angajamente condiţionale de debit – 100% (garanţiile financiare irevocabile şi necondiţionate

primite de la bănci, la care se aplică coeficientul Ke).

Ke - se determină prin raportarea soldului mediu (se determină pe baza mediei aritmetice simple
a soldurilor lunare înregistrate în ultima zi a fiecărei luni) al garanţiilor financiare irevocabile şi
necondiţionate primite, a căror executare a fost solicitată de bancă în perioada de 6 luni anterioare
lunii pentru care se întocmeşte raportarea şi încasate în termen de 30 de zile de la data la care
executarea a fost solicitată, la soldul mediu (se determină pe baza mediei aritmetice simple a
soldurilor lunare înregistrate în ultima zi a fiecărei luni) al garanţiilor financiare irevocabile şi
13
necondiţionate primite, calculat pentru o perioadă de 6 luni anterioare lunii pentru care se
întocmeşte raportarea;

10) Sume de primit aferente instrumentelor financiare derivate – 100%:

a) active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere şi dobânzile calculate (scont/primă)
ce urmează a fi primite din operaţiunile cu instrumente financiare derivate;

b) instrumente financiare derivate înscrise la conturile condiţionale şi dobânzile (scont/primă) ce

urmează să fie primite din operaţiunile respective.

Lichiditatea necesară - datorii financiare şi angajamente condiţionale cu atribuirea

coeficientului respectiv de ajustare (la determinarea lichidităţii necesare nu se includ depozitele
- garanţii care sunt gaj pentru expunerile asumate de bancă, pentru angajamentele condiţionale
asigurate cu gaj în formă de depozite băneşti, consemnate la bancă nu va fi luată în calcul partea
astfel garantată):

1) datorii financiare interbancare – conturile LORO şi overdraft la conturile NOSTRO, depozite

şi împrumuturi interbancare - 100%;

2) datorii financiare deţinute în vederea tranzacţionării – depozite, datorii constituite prin titluri şi
alte datorii financiare - 100%;

3) datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit şi pierdere – depozite,
datorii constituite prin titluri şi alte datorii financiare - 100%;

4) datorii financiare evaluate la cost amortizat:

a) depozitele la vedere şi pe termen ale clienţilor – 100% faţă de care banca înregistrează risc mare
de lichiditate şi/sau în cazul în care banca înregistrează deficit de rezerve sau nivelul cel puţin a
unuia din indicatorii capitalului este sub limita minimă;

b) depozite la vedere ale clienţilor – 40% faţă de care banca nu înregistrează risc mare de lichiditate
şi/sau în cazul în care banca nu înregistrează deficit de rezerve sau niciun indicator al capitalului
nu este sub limita minimă;

c) depozite la termen ale clienţilor - 15% (pe fiecare bandă de scadenţă) şi 5% din totalul
depozitelor (pe prima bandă de scadenţă) faţă de care banca nu înregistrează risc mare de lichiditate
şi/sau în cazul în care banca nu înregistrează deficit de rezerve sau nivelul nici unuia din indicatorii
capitalului nu este sub limita minimă;

d) datorii financiare aferente depozitelor de economii – 100%;

e) datorii financiare constituite prin titluri –100%;

f) acorduri REPO – 100%;

g) alte datorii financiare – 100%;

5) alte datorii financiare – 100%;

14
6) angajamente condiţionale de credit - 100% (garanţiile financiare irevocabile şi necondiţionate
date băncilor, la care se aplică coeficientul Kn, nu se includ garanţiile financiare asigurate
irevocabil, până la scadenţă, de către persoane care nu sunt afiliate băncii, cu gaj în formă de
depozite băneşti, consemnate la banca care îşi asumă expunerea)

Kn - se determină prin raportarea soldului mediu (se determină pe baza mediei aritmetice
simple a soldurilor lunare înregistrate în ultima zi a fiecărei luni) al garanţiilor financiare
irevocabile şi necondiţionate date, a căror executare a fost solicitată băncii în perioada de 6
luni anterioare lunii pentru care se întocmeşte raportarea la soldul mediu (se determină pe
baza mediei aritmetice simple a soldurilor lunare înregistrate în ultima zi a fiecărei luni) al
garanţiilor financiare irevocabile şi necondiţionate date, calculat pentru o perioadă de 6 luni
anterioare lunii pentru care se întocmeşte raportarea;

7) Sume de plătit aferente instrumentelor financiare derivate – 100%:

a) datorii financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere şi dobânzile calculate (scont/primă)
ce urmează a fi plătite ca urmare a operaţiunilor cu instrumente financiare derivate;

b) instrumente financiare derivate înscrise la conturile condiţionale şi dobânzile (scont/primă) ce

urmează să fie plătite ca urmare a operaţiunilor respective.

3. POLITICA DE GESTIONARE A LICHIDITĂŢII

Băncile vor dispune de un cadru adecvat de gestionare a lichidităţii conform cerinţelor stabilite în
Regulamentul privind cadrul de administrare a activităţii băncilor.

Riscul de lichiditate va fi administrat de către bancă pentru toate activele şi pasivele în moneda
naţională şi în valută, inclusiv cele ataşate la cursul valutei, din bilanţul contabil şi din afara
bilanţului contabil, precum şi luând în calcul toate riscurile complementare (care derivă).

Banca trebuie să se asigure că deţine rezerve de lichiditate suficiente şi să dispună de planuri de

finanţare alternative. În acest scop, banca trebuie să dispună de politici şi proceduri de identificare,
măsurare, administrare şi monitorizare a riscului de lichiditate dezvoltate pentru anumite perioade,
inclusiv pe parcursul zilei - intraday.

Politica băncii privind riscul de lichiditate va include, cel puţin, cerinţe privind:

1) procedurile de stabilire a limitelor acceptabile ale riscului de lichiditate bazate pe parametri care
pot fi identificaţi clar şi care să fie în corespundere cu obiectivele pe termen scurt şi pe termen
lung cu privire la lichiditatea băncii;

2) procedurile pentru identificarea, evaluarea şi monitorizarea poziţiilor de lichiditate, inclusiv

ţinând cont de limitele stabilite. Acest proces trebuie să includă un cadru robust pentru
previzionarea fluxurilor de mijloace băneşti provenite din active, datoriilor şi elementelor din afara
bilanţului pe un set de orizonturi de timp adecvate, atât în condiţii normale, cât şi în condiţii de
criză;

15
3) procedurile de determinare a componenţei activelor şi pasivelor pentru menţinerea unui nivel
suficient de lichiditate, de diversificare a depozitelor şi a altor surse de fonduri pentru a evita
volatilitatea lichidităţii şi pentru a determina limitele pentru tranzacţiile cu contrapărţile, de
stabilire a listei instrumentelor şi activităţilor permise pentru ca banca să-şi gestioneze expunerea
la riscul de lichiditate, inclusiv caracteristicile şi scopurile utilizării acestora;

4) procedurile de raportare pentru diseminarea informaţiei la fiecare nivel şi frecvenţa raportării;

5) procedurile de control pentru a asigura că informaţia este veridică şi completă şi de o calitate

adecvată pentru a permite subdiviziunilor relevante şi organului de conducere ale băncii să-şi
îndeplinească atribuţiile;

6) procedurile de autorizare şi comunicare a excepţiilor de la politica privind riscul de lichiditate,

dacă urmează să se admită excepţii, precum şi fundamentarea necesităţii şi acceptabilităţii
acestora;

7) procedurile privind simulările de criză vor cuprinde o varietate de scenarii pe termen scurt
(minimum 3, cu 3 grade de sensibilitate diferite), mediu şi lung, ţinând cont de situaţiile specifice
caracteristice băncii, dar şi pieţei, în baza cărora se analizează vulnerabilităţile băncii aferente
poziţiei lichidităţii, se determină efectele negative potenţiale şi căile de evitare/soluţionare a
acestora. Aceste scenarii trebuie permanent actualizate, luând în considerare atât factorii interni
(specifici băncii), cât şi cei externi (ce ţin de piaţă);

8) procedurile de administrare a lichidităţii în situaţii de criză care vor prevedea identificarea

punctelor slabe sau vulnerabilităţilor potenţiale privind nivelul de lichiditate al băncii în condiţii
imprevizibile şi elaborarea planurilor de administrare a lichidităţii pentru astfel de situaţii.

Banca trebuie să evalueze intrările de mijloace băneşti, pe care comparându-le cu ieşirile de

mijloace băneşti, să determine valoarea activelor lichide, în scopul de a identifica deficitul
potenţial al finanţării nete viitoare. În acest sens, banca va identifica, evalua şi monitoriza poziţiile
aferente riscului de lichiditate pentru:

1) fluxurile de mijloace băneşti viitoare aferente activelor şi datoriilor;

2) sursele de cerere neprevăzută de lichiditate şi factorii declanşatori asociaţi poziţiilor din afara
bilanţului;

3) valutele în care banca efectuează tranzacţii cu ponderi semnificative;

4) activităţile aferente conturilor corespondente, de custodie şi de decontare.

În scopul identificării, evaluării şi monitorizării poziţiilor aferente riscului de lichiditate pentru

fluxurile de mijloace băneşti viitoare aferente activelor şi datoriilor, banca trebuie:

1) să dispună de un cadru robust de administrare a riscului de lichiditate care să furnizeze

previziuni dinamice ale fluxurilor de mijloace băneşti ce iau în considerare ipoteze cu privire la
comportamentul contrapărţilor importante în situaţia modificării condiţiilor acestuia;

16
2) să construiască ipoteze realiste cu privire la necesităţile de lichiditate pe termen scurt şi pe
termen lung, care să reflecte complexitatea activităţilor desfăşurate, a produselor oferite şi a
pieţelor pe care operează;

3) să analizeze calitatea activelor care pot fi utilizate drept garanţie financiară pentru a evalua
potenţialul acestora de a asigura finanţarea în condiţii de criză;

4) să administreze, în funcţie de scadenţă, intrările de mijloace băneşti în raport cu ieşirile de

mijloace băneşti înregistrate pentru a obţine o distribuţie pe scadenţe a surselor de care dispune în
vederea utilizării acestora.

În scopul identificării, evaluării, monitorizării şi controlului poziţiilor aferente riscului de

lichiditate pentru sursele de cerere neprevăzută de lichiditate şi factorii declanşatori asociaţi
poziţiilor din afara bilanţului, banca trebuie:

1) să identifice, să evalueze şi să monitorizeze fluxurile de mijloace băneşti legate de

angajamentele din afara bilanţului şi de alte obligaţii neprevăzute;

2) să monitorizeze administrarea riscului de lichiditate legat de relaţia cu anumite entităţi stabilită

în scopul minimizării riscurilor instrumentelor financiare derivate, garanţiilor şi altor angajamente
ale băncii.

În scopul identificării, evaluării şi monitorizării poziţiilor aferente riscului de lichiditate pentru

valute, în cazul efectuării tranzacţiilor cu ponderi semnificative, banca trebuie:

1) să evalueze necesităţile agregate de lichiditate în valută;

2) să analizeze separat strategia pentru fiecare valută în care desfăşoară o activitate semnificativă,
cu luarea în considerare a restricţiilor în perioadele de criză;

3) să evalueze probabilitatea pierderii accesului pe pieţele valutare, precum şi gradul de

convertibilitate al monedelor pe care banca le utilizează în cadrul activităţii sale.

În scopul identificării, evaluării şi monitorizării poziţiilor aferente riscului de lichiditate pentru

activităţile aferente conturilor corespondente, de custodie şi de decontare, banca trebuie să
înţeleagă şi să aibă capacitatea de a administra modalitatea în care furnizarea de servicii de
corespondent, custodie şi decontare îi poate afecta fluxurile de mijloace băneşti.

Banca va determina lichiditatea unui activ în baza capacităţii acestuia de a genera lichidităţi,
indiferent de clasificarea lui ca element din portofoliul de tranzacţionare/element din afara
portofoliului de tranzacţionare sau de tratamentul contabil aplicabil acestuia.

Banca trebuie să asigure sisteme de informare, în baza cărora aspectele legate de riscul de
lichiditate să fie raportate în timp util organului de conducere, cu accent pe nivelul şi tendinţa
riscului respectiv care vor include, cel puţin, o analiză a fluxului de mijloace băneşti pentru fiecare
monedă (intrările şi ieşirile) divizat pe diferite perioade, schimbarea valorii de bază a activelor,
pasivelor şi a poziţiilor din afara bilanţului cauzate de schimbările pe piaţă, efectul poziţiei riscului
de lichiditate asupra profitului şi fondurilor proprii.

17
Banca trebuie să asigure existenţa unor proceduri de identificare a diferitelor semnale de avertizare
timpurie, care indică o posibilă apariţie a unor probleme privind lichiditatea, cum ar fi:

1) concentrări în active sau în pasive;

2) reducerea calităţii activelor care poate să genereze o reducere a intrărilor de mijloace băneşti;

3) majorarea rapidă a activelor din surse de finanţare relativ volatile;

4) retragerea de către clienţi a depozitelor înainte de termen (depozitele la termen) sau accelerarea
refluxului depozitelor;

5) majorarea de către creditorii băncii a ratelor dobânzii sau reducerea sumei liniilor de credit;

6) un coeficient mai înalt al raportului dintre împrumuturi şi depozite, ceea ce poate conduce la o
creştere disproporţională a datoriilor;

7) expuneri mari din afara bilanţului;

8) creşterea cazurilor de survenire a clauzei de plată anticipată/clauzei “cross-default” impusă

băncii de către creditori, inclusiv de cei externi;

9) orice alţi factori care sunt consideraţi importanţi de către funcţia de administrare a riscurilor,
organul executiv sau de către consiliul băncii.

În procesul de planificare pentru situaţii imprevizibile, conducerea băncii va ţine cont de

rezultatele simulărilor de criză. Planurile pentru situaţii imprevizibile trebuie să cuprindă:

1) diverse opţiuni ale scenariilor de stres pentru a crea o imagine clară despre măsurile necesare
privind administrarea lichidităţii în situaţii de criză;

2) linii de comunicare bine determinate care să permită luarea deciziilor oportune şi bine
argumentate de către conducerea băncii, precum şi aplicarea promptă şi eficientă a măsurilor de
rigoare în situaţii imprevizibile.

Alături de cerințele prudențiale impuse de Banca Națională, cu scopul de a reduce riscul

de lichiditate, societățile bancare pot introduce reglementări interne ce îmbracă forma unor limite
a căror valoare se revizuiește periodic și se modifică în funcție de schimbările survenite pe piața
interbancară, în economie și care privesc: stabilirea limitei minime a sumei investite în titluri de
stat; definirea limitei minime pentru sumele plasate pe piața interbancară, în contul de rezervă
obligatorie la BNM și în numerar; stabilirea limitei maxime a creditelor acordate persoanelor fizice
și juridice; determinarea perioadei maxime pentru plasamentele interbancare; constituirea
majorității plasamentelor interbancare pe un termen de maximum o lună.

18