Mihalache Valentina

Clasa: a 13 a C

Test

Opera „De câte ori, iubito…”de Mihai Eminesu se încadrează în romantism prin
modul în care eul liric nu este dominat de rațiune, ci de imaginație și trăiri
intense. Acordă o deosebită importanţă sentimentelor omeneşti, în special iubirii,
trăirile interioare sunt armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare.
Curentul literar utilizează procedee artistice printre care inclusiv metafora „Oceanul
cel de gheaţă” simbolizează imposibilitatea împlinirii sentimentului de iubire, ca ideal
al eului liric. Substantivul „oceanul" ilustrează distanţa ce s-a creat între cei doi
îndrăgostiţi, iar gheaţa, imposibilitatea de a străbate această distanţă. Epitetul
personificator „priviri suferitoare" are ca rol redarea stării de tristeţe ce survine odata
cu pierderea iubirii.
Versurile poeziei fac distincţia între planul circumscris de natură şi cel al
interiorităţii eului liric. Între cele două există o evidentă legătură, deoarece
stările resimţite de eul liric odată cu pierderea iubirii, găseşte ecou în toate
elementele naturii.
Titlul „De câte ori, iubito…” este reluat în incipitul poeziei pentru a accentua
suferinţa provocată de rememorarea clipelor de fericire pierdute. Vocativul
„iubito” nu redă doar raportul relaţiei dintre cei doi, ci sugerează şi sentimentul
de melancolie al eului liric, punctele de suspensie prelungind parcă, într-un timp
nedefinit, acest sentiment. Structura „de câte ori” exprimă frecvenţa amintirii,
neputinţa eului liric de a uita fericirea trecută şi devenită acum “ocean de
gheaţă”.
Incipitul poeziei reia titlul, „De câte ori iubito…”, exprimând suferinţa eului
liric la amintirea iubirii trecute, care are efect dezolant asupra sensibilităţii
poetice, simbolizat prin metafora „oceanul cel de gheaţă” care-i chinuieşte
sufletul. Revenirea iubirii, sugerată prin epitetul metaforic şi cromatic „bolta
aurie”, este imposibilă, întrucât la orizont nu se arată nicio stea – simbol al
deznădejdii. Luna, ca astru tutelar şi martor al fostei iubiri, este palidă de
tristeţe, ipostază exprimată prin epitetul cromatic „luna cea galbenă” şi prin
apoziţia explicativă „o pată”.
În concluzie contemplarea naturii prin descrierea peisajului cu puternice
reverberaţii în sensibilitatea eului liric, precum şi tema poeziei sunt două
argumente care încadrează textul în estetica romantică.