Tema 5. Tipuri de bugete și intercondiționarea lor.

5.1. Structura bugetării la întreprindere.

5.2. Componența bugetelor funcționale.
5.3. Componența bugetelor financiare.

5.1. Structura bugetarării la întreprindere.

Toate bugetele pot fi împărțite aproximativ în următoarele grupuri:
• bugetele financiare (bugetul de investiții, bugetul fluxului de numerar, bugetul bilantului
prognozat);
• bugetele operaționale sau funcționale (planul de vânzări, planul de producție, planul de
achiziții, planul direct de costuri materiale etc.);
• bugete auxiliare (plan de investiții de capital, plan de credit, bugete fiscale);
• bugete suplimentare (speciale) (buget de distribuție a profitului, planuri pentru proiecte
și programe individuale).

Clasificarea bugetelor
Bugete Functioanle Bugete investitioanle
Bugetul Vinzarilor Bugetul introducerii prod.noi
Bugetul stocurilor Bugetul lansarii pe alte piete
Bugetul productiei Bugetul deschderii noi subdiviziuni
Bugete Financiare
Bugete pe CRF
Bugetul bilantului
Bugetul s. Marketng
Bugetul venit/cheltueli
Bugetul s. Productie
Bugetul fluxului de numerar
Bugetul s. Logistice

Bugetul achizitiilor Bugetul noilor cap.productive Bugetul filialelor

Bugetul rem.muncii Bugetul constructiei noilor obiecte

Bugetul Chelt.GA

Bugetul Ch. Comerciale

Bugete financiare. Bugetele financiare sunt destinate gestionării financiare a întreprinderi,

evaluării stării financiare, pentru analiza și luarea deciziilor. Acestea permit managerilor să aibă
toate informațiile de care au nevoie pentru a evalua poziția financiară a companiei și pentru a
monitoriza schimbările acesteia. Bugetele financiare oferă informații pentru evaluarea viabilității
financiare a unei afaceri și a atractivității sale pentru investiții.
Bugetele financiare includ:
1. bugetul de investiții;
2. bugetul fluxului de numerar;
 3. bugetul bilanțului.
Bugete funcționale. Un buget funcțional este un plan pentru unul (rareori două sau mai
multe) elemente de cost sau venit, adesea defalcat la un număr mare de analiști. De exemplu, un
plan de vânzări în funcție de elementul de venituri după tipul de produs, un plan de salariu pe
elementul de cost al salarizării de către angajați sau departamente.
Obiectele de planificare din bugetele funcționale sunt funcțiile (procesele de afaceri) ale
companiei. Structura unui set de bugete funcționale conține informații despre toți indicatorii
financiari și economici ai proceselor de afaceri din companie.
Bugetele funcționale pot conține informații atât în valoare monetară, cât și în expresie
naturală. De exemplu, cantitatea unui produs vândut este planificată, iar venitul total este calculat
la prețurile stabilite.
Bugetele funcționale sunt întocmite de angajații responsabili de anumite funcții în
companie, adică de șefii departamentelor responsabili de procesul de afaceri corespunzător.
Bugetele funcționale sunt sursele de date pentru bugetele master.
Bugete pe centre de responsabilitate financiară (CRF). CRF sunt unități organizaționale
ale structurii (diviziilor) unei companii care acumulează costuri sau venituri pentru care pot fi
responsabili și pe care le controlează. Un CRF poate avea propriile planuri financiare. Construirea
unui buget fără referire la centrul de responsabilitate nu are sens, deoarece nu este clar cine va
executa acest plan și va fi responsabil pentru rezultatele obtinute.
Există citeva tipuri principale de CRF:
Centrele de costuri - sunt responsabile pentru consumul diferitelor resurse și afectează
astfel costurile. Majoritatea diviziilor companiei sunt costisitoare, de exemplu: diviziile de
producție, departamentul de achiziții.
Centrele de venit - sunt responsabile pentru veniturile pe care le aduc companiei în cursul
activităților lor, cum ar fi departamentul de vânzări.
Centre de costuri+centre de venit – magazinele comerciale, puncte de lucru.
Centrele de profit - sunt responsabile pentru suma profitului primit.
Centrele de investiții sunt vârful întregii structuri financiare și sunt responsabile nu numai
pentru indicatorii de profit, ci și pentru utilizarea eficientă a acestor investiții. De regulă conducerea
companiei este responsabilă pentru aceasta, dar poate fi creată o subdiviziune separată de gestionare
a investițiilor, care este angajată în planificarea și controlul acestor proiecte.
Bugetele centrelor de responsabilitate financiară din companie sunt utilizate în cazul în
care organizația utilizează în general subdiviziuni ca centre de responsabilitate financiară care
formează structura financiară a întreprinderii.
 Bugetele centrelor de responsabilitate financiară ar trebui să conțină doar acei indicatori
financiari și economici care pot fi cu adevărat influențați de subdiviziune. Acesta este unul dintre
cele mai importante principii ale bugetării CRF. Dacă șeful CRF are autoritatea de a lua decizii
care afectează valorile anumitor indicatori financiari și economici, atunci toți acești indicatori ar
trebui să fie în bugetul CRF respectiv. Și invers, bugetul centrului de responsabilitate financiară
nu ar trebui să conțină indicatori pe care această unitate nu este în măsură să-l influențeze. Astfel
de indicatori ar trebui să fie în bugetele altor subdiviziuni.
Formatele de buget CRF sunt foarte dependente de o anumită companie, sarcinile și
activitățile departamentelor și nu au formulare standard. De exemplu, bugetul unui departament
de marketing poate consta din următoarele elemente de cost: publicitate în reviste; promovare
radio; programe de televiziune; afișe, bannere, streamere; participarea la expoziții specializate;
plata firmelor intermediare și altele.
Bugete de investiții. Bugetele de investiții arată distribuirea resurselor financiare alocate
pe perioade bugetare. Resursele sunt alocate de directorii companiei sau de investitori conform
unui plan de afaceri existent, care poate fi elaborate pentru întreprindere în întregime, sau doar
pentru o anumită direcție în activitatea acesteia.
Bugetele de investiții sunt utilizate pentru a justifica împrumuturile sau investițiile
solicitate din surse externe. Astfel de bugete arată distribuția investițiilor de capital și alte costuri
inițiale pe elemente de cheltuieli, precum și distribuția pe luni ale perioadei bugetare. Ca exemplu,
bugetul de investiții poate include informații cu privire la planurile de achiziție de active fixe și
imobilizări necorporale, precum și proiecte de investiții pe termen lung și surse de finanțare. Pentru
proiectele de investiții, se fac calcule separate pentru a determina rentabilitatea investiției.
Proiectele care îndeplinesc criteriile de rentabilitate sunt aprobate și, dacă sunt aprobate, sunt
incluse în bugetul cheltuielilor de capital.

5.2 Bugete funcționale.

1. Buget de vânzări - un buget funcțional care conține informații despre volumul de vânzări
planificat, prețul și veniturile preconizate din vânzarea fiecărui tip de produs. Rolul acestui buget
este atât de mare încât duce la necesitatea creării unei unități separate cu infrastructură proprie,
angajată calitativ și constant în cercetarea pieței, analiza sortimentului etc. Acesta este de obicei
departamentul de marketing. Calitatea bugetării vânzărilor afectează direct procesul de bugetare
și succesul organizației.
La planificarea unui buget de vânzări trebuie răspuns la următoarele întrebări:
- ce produs să producă;
- în ce volume va fi vândut (cu o defalcare la anumite intervale);
 - modul de stabilire a prețului mărfurilor;
- ce procent din vânzări va fi plătit în luna curentă, care este următoarea.
Respectând planul strategic, departamentul de marketing evaluează portofoliul economic
și face prognoze cu privire la viabilitatea și volumele de vânzări ale unui anumit tip de produs.
Volumul vînzărilor unei întreprinderi este afectat de:
- indicatori macroeconomici ai stării actuale și viitoare a țării (nivelul salariului mediu, rata
de creștere a producției de bunuri de către industrie, rata șomajului etc.);
- tendințele vânzărilor pe termen lung pentru diverse produse;
- politica de prețuri, calitatea mărfurilor, servicii;
- concurența;
- fluctuații sezoniere;
- volumul vânzărilor din perioadele anterioare;
- capacitatea de producție a organizației;
- rentabilitatea relativă a produsului;
- amploarea campaniei publicitare.
Față de bugetul vînzărilor sunt impuse următoarele cerințe:
- bugetul trebuie să reflecte, cel puțin, volumul vânzărilor lunare sau trimestriale în termeni
fizici și valorici;
- bugetul se întocmește ținând cont de cererea pentru produs, geografia vânzărilor,
categoriile de cumpărători, factorii sezonieri;
- bugetul include fluxul de numerar preconizat din vânzări, care ulterior va fi inclus în
partea de venituri a bugetului fluxului de numerar;
- în procesul de prognozare a fluxurilor de numerar din vânzări, este necesar să se țină
seama de ratele de colectare, care arată cât din mărfuri se plătește în luna de livrare, în luna
următoare, datorii neperformante.
2. Bugetul de producție este un program de producție care determină gama planificată și
volumul de producție în perioada bugetară (în termeni fizici). Acesta se bazează pe bugetul de
vânzări, ia în considerare capacitatea de producție, creșterea sau scăderea stocului și cantitatea
achizițiilor externe.
Bugetul de producţie rezultă din bugetul vânzărilor, ţinând seama de stocurile produselor
finite planificate. De aceea la întocmirea bugetului de producţie se foloseşte următoarea formulă:
Volumul producţiei = Volumul vânzărilor + Soldul previzional (necesar) de produse finite
la finele perioadei – Soldul de produse finite la începutul perioadei.
Conducerea întreprinderii trebuie să determine la început dacă nivelul stocurilor de produse
finite rămâne acelaşi sau acesta trebuie să fie majorat sau micşorat în activitatea practică
întreprinderile sau planifică volumul stocurilor în expresie cantitativă sau nivelul stocurilor se
determină în procente din volumul producţiei (vânzărilor), sau se prognozează în baza altui criteriu
ales.
Cel mai dificil moment constă în determinarea stocului optim de bunuri la sfârșitul
perioadei. Pe de o parte, un stoc mare de bunuri va fi benefic in caz de o creștere neașteptată ale
cererii și va exclude întreruperile în aprovizionarea cu materii prime, pe de altă parte, banii investiți
în stocuri nu generează venituri.
De regulă, stocul de produse finite la sfârșitul perioadei este exprimat ca procent din
vânzările din perioada următoare. Această valoare ar trebui să ia în considerare eroarea prognozată
a volumului vânzărilor și istoricul relațiilor cu clienții.
3. Bugetul de asigurare cu materii prime şi materiale (bugetul de achiziţii). Pentru
întocmirea acestui buget poartă răspundere conducătorul secţiei de achiziţii (aprovizionare),
întrucât anume el răspunde pentru procurarea cantităţii planificate de materii prime şi materiale
pentru asigurarea necesităţilor producţiei. Sarcina lui constă în procurarea oportună a materialelor
şi a materiilor prime pentru asigurarea unui proces continuu al producţiei. Volumul achiziţiilor
necesare depinde direct de volumul producţiei fabricate în fiecare perioadă şi nivelul stocurilor de
materii prime şi materiale iniţiale şi finale previzionale. Bugetul de achiziţii conţine calculul
cantităţii de materii prime şi materiale care trebuie procurată în perioada bugetară şi valorii acestor
achiziţii.
Pot fi evidenţiate două stadii ale acestui calcul:
În primul stadiu al bugetării se calculează volumul producţiei pentru fabricarea căreia este
necesar să se procure materii prime şi materiale (să se efectueze achiziţiile necesare). Acest
indicator se determină după formula următoare:
Achiziţii necesare = Volumul producţiei + Soldul final necesar de produse finite – Soldul
iniţial de produse finite.
În cel de-al doilea stadiu al bugetării se determină valoarea achiziţiilor fiecărui fel de
materii prime şi materiale şi a tuturor achiziţiilor în total.
Pentru calcul poate fi utilizată una din următoarele formule:
1. Costul achiziţiilor = Achiziţii necesare (volumul producţiei pentru fabricarea căreia este
necesar să se achiziţioneze materii prime şi materiale) x Consumul de materiale pentru o unitate
de produs x Preţul unitar al materialelor.
2. Volumul achiziţiilor = Achiziţii necesare x Consumuri materiale pentru fiecare fel de
materii prime şi materiale pe o unitate de produs.
De asemenea se elaborează un program de achitare pentru materialele achiziționate.
 4. Bugetul costurilor directe pentru materiale este o expresie cantitativă a costurilor
directe planificate ale organizației pentru utilizarea de materii prime și materiale de bază.
Metodologia de pregătire a acestui buget se bazează pe următoarele:
- costurile directe ale materiilor prime și materialelor - sunt costurile materiilor prime și
materialelor din care este produs produsul final;
- bugetul pentru costurile directe ale materialelor se bazează pe bugetul de producție și
bugetul de vânzări;
Pentru calcularea consumurilor directe de materiale se aplică următoarele formule:
1. Consumuri directe de materiale = Volumul producţiei x Valoarea materialelor pe o
unitate de produs.
2. Consumuri directe de materiale = Volumul producţiei x Consumul materialelor pe o
unitate de produs x preţul unitar al materialului.
5. Bugetul costurilor directe pentru remunerarea forței de muncă este o expresie
cantitativă a indicatorilor planificați ai costurilor organizației pentru remunerarea principalului
personal de producție. Acest buget determină timpul de lucru (în ore) necesar pentru îndeplinirea
volumului planificat al producţiei şi consumurile băneşti pentru retribuirea acestuia. La întocmirea
bugetului se utilizează ratele consumurilor directe privind retribuirea muncii pentru o unitate de
produs. În cazul lipsei unor astfel de rate acestea trebuie să fie calculate ţinând cont de numărul,
programul de lucru al salariaţilor încadraţi nemijlocit în fabricarea unui anumit tip de produse şi
salariile tarifare ale acestora.
Pentru determinarea bugetului consumurilor directe privind retribuirea muncii se aplică
formula:
Consumuri directe privind retribuirea muncii = Volumul producţiei x Consumuri directe
privind retribuirea muncii pentru o unitate de produs.
Dacă întreprinderea a acumulat datorii salariale sau nu va putea plăti salariile la timp, atunci
pe lângă bugetul costurilor directe ale forței de muncă, se întocmește un program pentru plata
restanțelor salariale. Acest program este întocmit pe același principiu ca și programul de plată
pentru materiile prime și materialele achiziționate.
6. Bugetul consumurilor indirecte de producţie. Acesta reprezintă un plan detaliat de
consumuri de producţie previzionale aferente deservirii şi gestiunii subdiviziunilor de producţie în
perioada bugetară dar diferite de consumurile directe de materiale şi consumurile directe privind
retribuirea muncii.
La alegerea bazei pentru determinarea normei consumurilor indirecte pe fiecare fel de
produs este necesar să se aleagă un astfel de criteriu mărimea căruia s-ar fi modificat după acelaşi
tip şi model ca şi consumurile indirecte. În sistemele tradiţionale de raportare a consumurilor
criteriile cele mai frecvent utilizate au fost ore-om sau salariile tarifare ale muncitorilor, însă în
prezent multe procese de producţie sunt automatizate complet. Aceasta conduce la aceea că, în
primul rând, creşte cota consumurilor indirecte de producţie în suma totală a consumurilor de
producţie şi, în al doilea rând, se reduce importanţa consumurilor directe privind retribuirea
muncii. Din această cauză multe întreprinderi utilizează în calitate de criteriu (bază) ora-maşină.
7. Bugetul costului producţiei finite. Bugetul costului de producţie al produselor finite se
întocmeşte conform datelor din bugetele precedente. Costul bugetar al produselor finite se
determină în baza bugetelor consumurilor directe de materiale, consumurilor directe privind
retribuirea muncii şi consumurilor indirecte de producţie în perioada bugetară, ţinând cont de
stocurile planificate ale producţiei în curs de execuţie. Pentru calcul se utilizează formula:
Costul produselor finite = Consumuri directe de materiale + Consumuri directe privind
retribuirea muncii +Consumuri indirecte de producţie
+/- Modificări ale producţiei în curs de execuţie.
8. Bugetul costului vânzărilor. Acesta este un document de plan care conţine calcului
producţiei ce se prevede să fie vândută în perioada bugetară. Componentele acestui buget sunt
datele bugetelor precedente. La baza întocmirii bugetului costului vânzărilor stă următoarea
formulă:
Costul vânzărilor = Soldului de produse finite la începutul perioadei (conform costului)
+ Costul produselor finite fabricate în perioada bugetară – Soldul de produse finite la finele
perioadei bugetare (conform costului).
9. Bugetul cheltuielilor comerciale. În acest buget se detaliază toate cheltuielile
previzionale aferente desfacerii producţiei (mărfurilor serviciilor) în perioada bugetară. Unele
cheltuieli cum sunt, de exemplu, cheltuielile de transport, privind restituirea produselor şi
reducerea preţurilor la produse (mărfuri şi servicii) pot fi variabile, alte cheltuieli, cum sunt
cheltuielile pentru procurarea licenţelor, de reclamă, studierea pieţei, etc, în majoritatea cazurilor
pot fi constante. Lista cheltuielilor comerciale este prezentată în SNC 3 “Componenţa
consumurilor şi cheltuielilor”. Răspunderea pentru elaborarea şi execuţia bugetului de cheltuieli
comerciale îi revine conducătorului departamentului de marketing.
Pentru ca departamentul de marketing să își îndeplinească sarcina de bugetare a
cheltuielilor comerciale și de vânzări, este necesar să se ia în considerare următoarele:
- o parte semnificativă a costurilor de vânzare sunt costurile promovării produsului, dar
mai include cheltuielile asigurarea și depozitarea mărfurilor;
- calculul cheltuielilor comerciale trebuie corelat cu volumul vânzărilor (nu trebuie să se
aștepte o creștere a vânzărilor dacă se planifică reducerea finanțării pentru activitățile de
promovare a vânzărilor);
 10. Bugetul cheltuielilor generale şi administrative. Reprezintă un plan detaliat al
cheltuielilor operaţionale curente ce ţin de deservirea generală a întreprinderii. Elaborarea acestui
buget este necesară pentru asigurarea cu informaţia utilizată la pregătirea bugetului de
profituri/pierderi şi bugetului mijloacelor băneşti precum şi în scopul controlului altor cheltuieli.
Majoritatea elementelor (articolelor) din acest buget o constituie cheltuielile constante.
11. Bugetul altor venituri operaţionale. Acest buget reprezintă un plan detaliat al
veniturilor operaţionale ale întreprinderii care nu sunt legate de vânzările producţiei (mărfurilor,
serviciilor) şi nu se referă la activitatea de investiţii şi financiară a întreprinderii. Componenţa
aproximativă a altor venituri operaţionale este prezentată în SNC 18 “Venitul”. Acest buget este
necesar la întocmirea bugetului de profituri /pierderi (prognozei rezultatelor financiare) din
activitatea operaţională a întreprinderii pentru perioada bugetară.
12. Bugetul altor cheltuieli operaţionale. Acest buget determină lista altor cheltuieli
operaţionale care nu sunt incluse în componenţa bugetelor enumerate mai sus, dar în mod ipotetic
vor avea loc în perioada bugetară. Lista acestor cheltuieli este prezentată în SNC 3.
13. Bugetul de profituri/pierderi (prognoza rezultatelor financiare). Procesul de pregătire
a bugetului operaţional se finalizează cu întocmirea prognozei profiturilor / pierderilor. Utilizând
informaţia privind veniturile aşteptat din bugetul vânzărilor şi bugetul altor venituri operaţionale
informaţia privind costul vânzărilor – din bugetul costului vânzărilor şi informaţia privind
cheltuielile din bugetele operaţionale particulare pregătite se întocmeşte bugetul de profituri /
pierderi din activitatea operaţională a întreprinderii.
Scopul cestui buget este calculul valorii anticipate a profitului, precum și evaluarea
profitabilității întreprinderii într-un interval de timp dat. Forma și compoziția articolelor aici sunt
determinate într-un mod arbitrar, în funcție de gradul de detaliere necesar întreprinderii.
Bugetul de profituri/pierderi, rezolvă următoarele sarcini:
• Asigurarea unui rezultat financiar (profit) pozitiv al companiei.
• Îmbunătățirea eficienței companiei.
• Monitorizarea dinamicii performanței companiei.
Principala semnificație a acestui buget este de a arăta managerilor companiei eficacitatea
activităților sale economice în următoarea perioadă de planificare.
De asemenea, elaborarea acestui buget permite:
- Să se stabilească limite pentru principalele tipuri de cheltuieli;
- Să se stabilească obiective pentru profit (sau pierdere);
- Să se analizeze și să se determine rezervele pentru formarea și creșterea profiturilor;
- Să se efectueze o analiză pentru a optimiza deducerile fiscale și alte deduceri la buget;
- Să se analizeze posibilitățile de rambursare anticipată a fondurilor împrumutate;
 - Să se analizeze formarea fondurilor de acumulare (pentru completarea activelor fixe și
circulante, pentru proiectele de investiții) și a consumului (pentru salarii, dividende).
Componența veniturilor și cheltuielilor bugetare este individuală pentru fiecare companie
și depinde de tipul de activitate și industrie, dar, indifirent de specificul de activitate a companiei,
acest buget conține un grup de elemente de venit și un grup de elemente de cheltuieli. Diferența
dintre venituri și cheltuieli arată rezultatul financiar estimat în perioada de planificare (profit sau
pierdere).

5.3. Bugetele financiare reprezintă un plan în care se reflectă sursele previzionale de

finanţare şi utilizare a resurselor financiare. Acesta cuprinde bugetul investiţiilor capitale, precum
şi prognoza mijloacelor băneşti, prognoza bilanţului contabil (situaţiei financiare) pregătite în baza
acestora concomitent cu bugetul de profituri/pierderi.
14. Bugetul investiţiilor capitale. Determinarea necesităţii investiţiilor capitale şi
garantarea acestora cu resurse investiţionale constituie o problemă complexă a finanţelor în
ansamblu. Problema constă în a rezolva, ce active pe termen lung trebuie de procurat sau de
construit în baza criteriului ales pentru luarea deciziei privind determinarea rentabilităţii
investiţiilor. Informaţia referitoare la investiţiile capitale pe termen lung influenţează bugetul
mijloacelor băneşti vizând problemele plăţii dobânzilor pentru credite, bugetul de
profituri/pierderi, prognoza bilanţului, modificând soldul pe conturile mijloacelor băneşti şi altor
active pe termen lung. Prin urmare, toate deciziile privind investiţiile capitale trebuie să fie
planificate şi incluse în bugetul general.
15. Bugetul fluxului de numerar (bugetul de încasări și plăți bănești). Bugetul fluxului
de numerar (sau prognoza fluxurilor băneşti) reprezintă un plan de încasări şi plăţi ale mijloacelor
băneşti în perioada bugetară. Acesta însumează toate fluxurile mijloacelor băneşti, care vor avea
loc conform operaţiunilor planificate la toate etapele bugetului general. Bugetul fluxului de
numerar constă din două părţi – încasări previzionale, vărsăminte şi plăţi previzionale. Pentru
determinarea încasărilor previzionale în cursul perioadei bugetare se utilizează informaţia din
bugetul vânzărilor, datele privind vânzarea în credit sau în numerar, datele privind modul de
colectare a mijloacelor aferente facturilor de primit. Se planifică de asemenea un aflux de mijloace
şi din alte surse, cum sunt vânzarea acţiunilor vânzarea activelor, împrumuturile posibile. Sumele
plăţilor previzionale sunt colectate din diverse bugete operaţionale. Persoana responsabilă de
pregătirea bugetului mijloacelor băneşti trebuie să ştie, ce consumuri de materiale şi forţă de muncă
sunt prevăzute pentru perioada bugetară, ce mărfuri şi servicii trebuie să se procure, precum şi
faptul dacă acestea vor fi achitate imediat sau este posibilă amânarea plăţii. În afară de cheltuielile
curente regulate, mijloacele băneşti pot fi de asemenea utilizate pentru procurarea utilajului şi altor
active, rambursarea împrumuturilor şi altor datorii pe termen lung.
16. Prognoza bilanţului. Ultimul pas în procesul pregătirii bugetului general este
prognoza situaţiei financiare sau prognoza bilanţului pentru întreprinderea în ansamblu,
presupunând că se va desfăşura întreaga activitate planificată. Pentru această prognoză se
utilizează datele din toate bugetele operaţionale şi financiare. După întocmirea bugetului
mijloacelor băneşti şi determinarea soldului final al acestora precum şi calcularea profitului net şi
sumei investiţiilor capitale previzionale se pregăteşte prognoza bilanţului la finele perioadei
bugetare.
Prognoza bilanţului la finele perioadei bugetare se întocmeşte în baza bilanţului previzional
la începutul acestei perioade, ţinând seama de modificările previzionale ale fiecărui post din cadrul
acestuia. Pentru determinarea modificărilor în fiecare post din bilanţ se utilizează informaţia
conţinută în bugetul de profituri / pierderi, bugetul mijloacelor băneşti şi în alte bugete operaţionale
conform formulei:
Sold la finele perioadei bugetare = Sold la începutul perioadei bugetare + Sume
calculate (din bugetul de profituri / pierderi şi alte bugete) + Încasări (din bugetul mijloacelor
băneşti) – Plăţi (din bugetul mijloacelor băneşti) – Ieşiri (din alte bugete)
Procesul bugetării se încheie cu întocmirea prognozei bilanţului şi se începe procesul
analizei bugetului. Bugetul general arată conducerii întreprinderii cum planurile acesteia prevăzute
în bugete vor influenţa situaţia financiară a întreprinderii. Anume la această etapă conducerea
trebuie să ia decizia: să aprobe bugetul general în ansamblu sau să modifice planurile şi să
revizuiască din nou unele bugete. În activitatea practică prima variantă a bugetului general foarte
rar este definitivă.
Dacă se modifică planul (strategia) conducerii referitoare la activitatea întreprinderii sau a
unor subdiviziuni aparte, se introduc modificările corespunzătoare în bugetul general şi din nou se
analizează influenţa planurilor întreprinderii asupra situaţiei financiare a acesteia.
Funcţia bugetului ca mijloc de control şi apreciere a activităţii întreprinderii se dezvăluie
numai atunci când datele bugetare se compară cu cele efective. Cu alte cuvinte, după încheierea
perioadei bugetare este necesar de a întocmi rapoarte, în care se vor compara indicatorii bugetari
cu cei efectivi ai activităţii întreprinderii.
Figura: 5.1 Schema bugetelor corelate într-un model de bugetare