UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerii

Contabilitate și informatică de gestiune

CONTROL FINANCIAR ȘI DE GESTIUNE

Student,
Păcurari Lorena Maria
Grupa 5
 Analiza cost-volum-profit

Analiza cost-volum-profit este o metodă utilizată în managementul financiar pentru a evalua

relația dintre costuri, volumul vânzărilor și profitul unei companii. Această analiză oferă o
înțelegere mai bună a impactului schimbărilor în costuri, prețuri de vânzare și volumul de
producție asupra profitabilității organizației.

Modelul de analiză cost-volum-profit se bazează pe următoarele ipoteze:

• Costurile sunt împărțite în două categorii: costuri fixe și costuri variabile. Costurile fixe
rămân constante indiferent de volumul de vânzări, în timp ce costurile variabile se
schimbă în funcție de volumul de producție.
• Prețul de vânzare per unitate rămâne constant.
• Volumul de vânzări și producție poate fi exprimat ca o singură mărime, cum ar fi numărul
de unități vândute sau veniturile totale.

Modelul cost-volum-profit utilizează următorii termeni cheie:

Venituri totale: valoarea totală a vânzărilor realizate de o companie, calculată prin înmulțirea
volumului de vânzări cu prețul de vânzare per unitate.
Costuri totale: suma costurilor fixe și variabile asociate cu producția și vânzările. Costurile totale
pot fi exprimate ca o funcție liniară a volumului de vânzări.
Profit: diferența dintre veniturile totale și costurile totale.
Punctul de echilibru: volumul de vânzări la care veniturile totale sunt egale cu costurile totale,
astfel încât profitul este zero.

Un indicator deosebit de util în analiza relației cost-volum-profit este pragul de rentabilitate

(punctul critic, punctul mort). Acest indicator este un instrument de analiză absolut necesar
pentru un investitor în cazul unui proiect care prevede pierderi în primul an.
Analiza și metodele de calcul al pragului de rentabilitate diferă în funcție de obiectivul de
activitate și poate fi determinat în unități fizice sau valorice, pe un singur produs, pe grupe de
produse sau întreprindere.
Pentru calculul și analiza pragului de rentabilitate în condițiile fabricării și comercializării unui
singur tip de produs se utilizează cel mai des metoda marjei de contribuție.
Marja de contribuție (contribuția brută, marja brută) reprezintă rezultatul obținut din vânzări
(vânzarea produselor și/sau mărfurilor, prestarea serviciilor și/sau executarea lucrărilor, contracte
de construcție și alte activități care pentru entitate reprezintă activitate operațională) după
restituirea tuturor costurilor variabile și care include profitul operațional și costurile fixe. Marja
de contribuție se determină astfel:
Marja de contribuție = Venituri din vânzări – Costuri variabile

consumurilor fixe. Dacă marja de contribuție acoperă cu exactitate costurile fixe, atunci profitul
este nul, adică este atins pragul de rentabilitate și formula poate fi transformată în felul următor:
Marja de contribuție pe unitate de produs × Volumul vânzărilor (în unități naturale) =
Costuri fixe

De aici, pragul de rentabilitate în expresie naturală este calculat astfel:

Pragul de rentabilitate în expresie naturală = Costuri fixe / Marja de contribuție pe o
unitate de produs

Pentru a calcula pragul de rentabilitate în expresie valorică, se aplică următoarea formulă:

Pragul de rentabilitate în expresie valorică = Costuri fixe / Rata marjei de contribuție

Unde:
Rata marjei de contribuție = (Marja de contribuție / Venituri din vânzări) × 100

Rata marjei de contribuție (factorul de acoperire) arată câte procente din volumul vânzărilor sunt
necesare pentru acoperirea costurilor fixe și obținerea profitului.

Activitatea de bugetare

Bugetarea reprezintă procesul prin care se planifică și se controlează utilizarea resurselor

financiare într-o organizație. Bugetul este un instrument esențial în gestionarea financiară și se
referă la planificarea veniturilor și cheltuielilor pe o anumită perioadă de timp, de obicei un an
fiscal. Bugetele pot fi utilizate la nivelul unei companii, al unui departament sau chiar al unui
proiect.
Există câteva principii fundamentale ale bugetării care stau la baza procesului de
elaborare și gestionare a bugetelor. Acestea includ:
 Principiul planificării: Bugetele sunt elaborate pe baza unor estimări și previziuni ale
veniturilor și cheltuielilor viitoare. Această planificare permite organizației să-și stabilească
obiectivele și să-și aloce resursele în mod eficient.
Principiul participării: Persoanele responsabile de îndeplinirea obiectivelor bugetare ar
trebui să participe activ la procesul de elaborare a bugetelor. Acest lucru încurajează
responsabilitatea și implicarea angajaților în atingerea obiectivelor financiare ale organizației.
Principiul flexibilității: Bugetele ar trebui să fie flexibile pentru a permite ajustări în
cazul în care apar schimbări neprevăzute în mediul de afaceri sau în planurile organizației.
Principiul controlului: Bugetele servesc ca instrumente de control financiar, permitând
monitorizarea și compararea rezultatelor reale cu cele planificate. Aceasta oferă informații
valoroase pentru luarea deciziilor și identificarea abaterilor.

Organizarea structurii bugetare

Structura bugetară este formată din diferite categorii de venituri și cheltuieli, care reflectă
activitățile și resursele organizației. Aceasta poate varia în funcție de natura și dimensiunea
organizației, dar în general include categorii precum venituri operaționale, venituri non-
operaționale, cheltuieli de personal, cheltuieli operaționale și cheltuieli de capital. O bună
organizare a structurii bugetare asigură o analiză și o gestionare eficientă a resurselor financiare.
• Venituri operaționale: Această categorie cuprinde veniturile generate de activitățile
principale ale organizației, cum ar fi vânzări, servicii prestate sau producție. De exemplu,
în cazul unei companii de retail, veniturile operaționale ar putea include vânzările
realizate din vânzarea produselor.
• Venituri non-operaționale: Această categorie cuprinde veniturile care nu sunt generate
direct din activitățile principale ale organizației, ci din alte surse, cum ar fi dobânzi,
dividende sau închirieri de proprietăți. Aceste venituri pot aduce un aport suplimentar la
bugetul organizației.
• Cheltuieli de personal: Această categorie se referă la toate cheltuielile asociate cu
angajații organizației, inclusiv salarii, beneficii sociale, asigurări de sănătate, contribuții
la pensii și alte compensații. Este importantă o analiză detaliată a cheltuielilor de
personal, deoarece acestea pot reprezenta o pondere semnificativă în bugetul total.
• Cheltuieli operaționale: Această categorie include cheltuielile asociate cu activitățile
operaționale curente ale organizației, cum ar fi achiziționarea de materii prime, costurile
de producție, costurile de marketing și publicitate, costurile de transport și logistică,
cheltuielile administrative etc. Aceste cheltuieli sunt direct legate de desfășurarea
activităților de zi cu zi ale organizației.
• Cheltuieli de capital: Această categorie se referă la cheltuielile legate de investiții în
active fixe sau în dezvoltarea și îmbunătățirea capacităților organizației. Aceste cheltuieli
 pot include achiziționarea de echipamente, construcția de noi facilități, modernizarea
tehnologică sau alte proiecte de dezvoltare a organizației.

Elaborarea unui buget implică următoarele etape:

• Stabilirea obiectivelor și a strategiilor organizației pentru perioada bugetară.

• Estimarea veniturilor și cheltuielilor pe baza informațiilor disponibile și a previziunilor.
• Alocarea resurselor în funcție de priorități și nevoi.
• Elaborarea bugetului propriu-zis, care constă în detali

Bugete flexibile și abateri

Bugetul reprezintă nu doar un instrument de planificare și alocație a resurselor financiare,
ci și un instrument important de control în cadrul unei organizații. Acesta permite monitorizarea
și evaluarea performanței financiare în raport cu obiectivele stabilite. În continuare, vom explora
rolul bugetului ca instrument de control și importanța acestuia în procesul de gestionare a
resurselor.
Unul dintre rolurile cheie ale bugetului ca instrument de control este acela de a oferi un
sistem de monitorizare a cheltuielilor. Prin bugetare, se stabilesc limite și parametri pentru
cheltuielile organizației și se asigură că acestea sunt în concordanță cu obiectivele și resursele
disponibile. În cazul în care cheltuielile depășesc bugetul alocat, se pot identifica abateri și se pot
lua măsuri de reducere a costurilor sau de realocare a resurselor.
De asemenea, bugetul ca instrument de control permite o evaluare a eficienței și
eficacității utilizării resurselor financiare. Prin compararea rezultatelor reale cu cele planificate,
se poate evalua dacă resursele au fost utilizate în mod optim pentru a atinge obiectivele stabilite.
Dacă există abateri semnificative, se pot identifica aspectele care necesită îmbunătățiri și se pot
lua măsuri pentru a eficientiza utilizarea resurselor.
Bugetul flexibil este o abordare importantă în utilizarea bugetului ca instrument de
control. În timp ce bugetul tradițional este bazat pe planuri fixe și estimări rigide, bugetul flexibil
permite ajustări în funcție de schimbările de mediu sau de condițiile economice. Acesta oferă o
flexibilitate în reevaluarea obiectivelor și realocarea resurselor în cazul în care situația o impune.
Bugetul flexibil permite organizației să fie mai receptivă la schimbări și să-și adapteze planurile
și prioritățile în mod dinamic.
Abaterile, sau diferențele dintre rezultatele reale și cele planificate, pot fi considerate
indicatori ai performanței organizației. Acestea pot fi pozitive, în cazul în care rezultatele
depășesc așteptările, sau negative, în cazul în care rezultatele sunt sub așteptări. Abaterile pot fi
analizate pentru a identifica cauzele și pentru a lua măsuri corective. Prin analiza abaterilor,
organizația poate înțelege mai bine aspectele care au contribuit la discrepanțe și poate lua măsuri
pentru a îmbunătăți performanța în viitor.
Există diferite tipuri de abateri în cadrul procesului bugetar. Abaterile favorabile sunt
situațiile în care rezultatele reale depășesc așteptările bugetate într-un mod pozitiv. Acestea pot
indica o gestionare eficientă a resurselor și o performanță financiară mai bună decât planificat. În
astfel de cazuri, organizația poate decide să investească resurse suplimentare în domeniile cu
rezultate favorabile pentru a maximiza beneficiile.
Pe de altă parte, abaterile nefavorabile sunt situațiile în care rezultatele reale sunt sub
nivelul așteptat. Aceste abateri pot fi cauzate de diferite factori, cum ar fi cheltuieli neprevăzute,
venituri mai mici decât estimările sau o gestionare ineficientă a resurselor. Analiza abaterilor
nefavorabile este esențială pentru a identifica motivele și pentru a dezvolta strategii de corecție.
Aceasta poate implica reduceri de costuri, reevaluarea planurilor sau reasignarea resurselor
pentru a îmbunătăți performanța.
În concluzie, bugetul joacă un rol important în procesul de control al organizației. Acesta
oferă un cadru de referință pentru monitorizarea și evaluarea performanței financiare. Prin
identificarea abaterilor și analiza acestora, organizația poate lua măsuri pentru a corecta și a
îmbunătăți performanța. Bugetul flexibil oferă adaptabilitate și permite organizației să răspundă
la schimbările de mediu. Utilizarea corectă a bugetului ca instrument de control poate contribui
la o gestionare mai eficientă a resurselor și la atingerea obiectivelor financiare ale organizației.