ACONITUM NAPELLUS (Acon.

) s
Dr. Ioan Teleianu - note de cur
Aconitum este unul dintre cele mai mari remedii ale materiei medicale homeopatice, având câteva
caracteristici, în funcţie de manifestările sale clinice dominante, şi anume: un debut brusc, violent,
impresionant, în stările acute, cu o nelinişte şi agitaţie dusă uneori la extrem şi cu mare frică de moarte, sau,
în formele cronice, o excesivă excitabilitate nervoasă exteriorizată prin crize de un dramatism aparte, pe fond
anxios, care înglobează variate frici şi temeri, îngrijorări fulminante, adesea declanşate sau puse în legătură
cu urmările unui eveniment nefast (un accident, un cutremur, o boală, un şoc, o spaimă, etc.), amplificate şi
întreţinute apoi de stresul cotidian, de diversele întâmplări, de relatări prăpăstioase şi închipuiri sau griji, etc.,
care fac ca pacientul să intre extrem de uşor în panică din orice, o panică nemiloasă care îi face viaţa
nefericită, neregăsind decât cu greu şi nu totdeauna pentru mult timp, liniştea şi tihna pierdută.
Deşi eficienţa remediului este cunoscută mai mult din rezultatele excelente ce se obţin în afecţiunile acute
inflamatorii, ce pot apare la orice organ şi care debutează rapid, zgomotos şi cu mare agitaţie, cauzate de
expunerea la intemperii, respectiv la aer rece şi uscat, Aconitum este, în fapt, principalul remediu al anxietăţii
şi fricilor cronice şi se pare că va deveni şi mai actual pe măsură ce societatea modernă devine tot mai
trepidantă, stresantă şi implicit mai anxiogenă ; nu rareori tablouri clinice de nevroză anxioasă care au apărut
în forma lor pregnantă destul de târziu, având însă legătură cu o spaimă sau sperietură din trecut, dar păstrată
de ani de zile latent în mintea pacientului, s-au rezolvat cu acest remediu, administrat în diluţii foarte înalte
de homeopaţi cu experienţă.
Ca psihism, este vorba de persoane extrovertite, blânde (simpatetice), cu dorinţă de companie,
impresionabile, care se neliniştesc însă uşor de necazurile celor din jur, devenind sperioase şi agitate. Au o
dispoziţie care variază uneori de la o oră la alta, cu alternanţe, o anume instabilitate a ideilor care fac dificil
efortul de concentrare, precum şi o vădită versatilitate de spirit.
Tipologic, remediul convine indivizilor cu stenicitate pronunţată, robuşti şi pletorici, la care sensibilitatea
la boală, instalarea rapidă şi mai ales acuitatea, dramatismul tabloului clinic, acea degringoladă generală ce se
instalează şi stăpâneşte reacţiile şi acuzele unui pacient cu o aparenţă atât de viguroasă, apar de-a dreptul
surprinzătoare. Tot surprinzătoare este şi profunzimea efectului, adesea devastator, al stărilor cronice
anxioase nu numai asupra psihicului ci asupra economiei întregului organism al pacientului, care terorizat de
panici şi frici, părăsit de tăria şi echilibrul său emoţional, nu mai poate compensa deficitele multiple induse
de boală, apare anorexia psihică, nu mai asimilează, slăbeşte, şi firesc, îşi amplifică temerile şi devine tot mai
sigur că suferinţa sa este fără speranţă de vindecare, apelând disperat la tot mai mulţi medici, dar rămânând
cu convingerea sa fermă, dominantă, apărută încă de la declanşarea bolii, că va muri curând. Practica unor
medici pledează, în tratarea unora din aceste forme, pentru asocierea Aconitului cu alt remediu, de regulă
Arsenicum album.
Simptome dominante:
- indiferent de felul, varietatea, localizarea sau intensitatea simptomelor, ceea ce iese în evidenţă în modul cel
mai pregnant la Aconitum este hiperexcitabilitatea nervoasă, exprimată prin modalitatea de apariţie a
acestora, acea apariţie invazivă, bruscă şi violentă, ce poate configura rapid un tablou clinic acut,
impresionant, în orice aparat sau sistem al organismului (de pneumonie, nevralgie, infarct, şoc, spasm
cerebral, etc.); cu toate acestea, tulburările acute ce ţin strict de remediu sunt doar funcţionale, reversibile,
fără a exista dovada provocării unor leziuni, iar durata de acţiune este scurtă fără periodicitate;
- teribila tensiune psihică, agitaţie anxioasă şi neastâmpăr, care ţin de aceeaşi caracteristică, pe prin plan fiind
frica de moarte, conferă acel dramatism specific tabloului clinic al Aconitului şi sunt însoţite de solicitarea
insistentă, neliniştită, de către pacient, a unui sprijin medical imediat, pentru a fi salvat ; acesta e atât de
speriat şi deznădăjduit încât prezice şi ora morţii sale iminente; o asemenea frică specială, intensă, poate
apare şi la femei în timpul travaliului;
- frici diverse, chinuitoare, care în formele cronice modifică în mod semnificativ
psihismul pacientului, şi-i răvăşesc şi marchează intens viaţa relaţională, uneori pentru multă vreme;
varietatea acestor frici este destul de mare, cel mai des fiind vorba de:
- claustrofobie (spaţii închise);
- frica de a sta în mulţime sau într-o cameră aglomerată;
- frica de a traversa strada, mai ales pe aglomeraţie;
- frica de cutremure, deobicei după un cutremur;
- agorafobie (spaţii deschise);
- frica de lift;
- frica de tunele;
- frica de avioane;
- frica de veşti proaste;
- frica de întuneric şi de fantome, mai ales noaptea;
- frica de moarte, mai ales în timpul simptomelor cardiace;
- frica de a se sufoca;
- frica de a fi atins;
- etc.
Este vorba atât de un fond dominat de frici şi angoase, exaltate de diferiţi factori şi împrejurări emoţionale,
cât şi de adevărate atacuri de panică, cu episoade repetate, pe faţa pacientului citindu-i-se groaza în timpul
crizei, tot cu senzaţia de moarte iminentă, la care se adaogă, obişnuit, palpitaţii puternice sau chiar violente,
aprindere a feţei şi sete de aer ; aceste atacuri sunt mai grave seara, spre miezul nopţii, sau imediat după ce a
adormit, când persoana se trezeşte înspăimântată, după 30-40 minute de somn, situaţie ce poate apare deseori
în urma unui şoc recent, accident, infarct, etc.;
- durerile intolerabile constituie, de regulă, debutul suferinţelor acute, însoţite de psihismul menţionat mai sus
şi având variate forme de exprimare: furnicături, înţepături, amorţeli, înţepeniri, junghiuri, colici, etc.,
apărând îndeosebi după intemperii, cea mai frecventă cauză fiind expunerea la vânt rece şi uscat, pe orice
anotimp; Aconitum realizează frecvent tabloul tipic de debut al unei posibile gripe, boli eruptive febrile, unei
congestii pulmonare, pneumonii sau pleurite, a unei nevralgii faciale ? frigore, otite acute, artrite reumatice,
cistite, amigdalite, etc.;
- orgasmul şi eretismul vascular este a doua faţetă a hiperexcitabilităţii ce caracterizează acest remediu,
alături de cel nervos, ceea ce explică apariţia a o serie de simptome frecvente, ca de exemplu:
- faţa roşie cu piele uscată, atunci când pacientul e culcat dar care devine palidă când se ridică în capul
oaselor;
- mâini calde, cu roşeaţa zonei palmare şi cu picioare reci;
- abdomen cald, destins;
- cefalee frontală cu senzaţia de cap greu;
- ameţeală când se ridică repede din poziţia culcat;
- congestie cefalică sau acces de hipertensiune arterială;
- extremă hiperacuitate senzorială: miros extrem de sensibil, fotofobie cu dureri la vederea suprafeţelor ce
strălucesc (zăpadă, arc voltaic, etc., de aici utilizarea sa în fotoftamiile alpiniştilor şi ale sudorilor),
sensibilitate la zgomote sau la sunete muzicale pe care le simte şi în dinţi sau trecând prin membre, gustul
fiind chiar pervertit (toate lichidele, cu excepţia apei, par amare);
- febră inflamatorie, cu căldură uscată, apărută brusc şi violent, cu agitaţia caracteristică şi cu frică de moarte,
precedată de frigurozitate, pielea arzândă a corpului neiradiind căldura în jur ; febra este însoţită de sete
intensă numai pentru apă rece;
- de altfel şi inflamaţiile localizate pe mucoase şi seroase (gură, nas, ochi, urechi, faringe, laringe, arborele
respirator, intestine, organe uro-genitale, articulaţii, etc., sunt preponderent uscate, fără secreţii, excreţii sau
colecţii lichidiene;
Alte simptome:
- tahicardie cu anxietate, cu puls plin, dur şi destins, însoţită de palpitaţii violente, cu senzaţie de căldură sau
arsură, îndeosebi după o frică, spaimă sau o scenă impresionantă;
- angină pectorală sau infarct miocardic acut cu amorţeală a braţului stâng;
- agravarea generală poate apare nu numai pe vreme rece şi uscată, respectiv după expunere la vânt rece şi
uscat; dar şi la lumina soarelui şi chiar la căldură, atunci când pacientul devine febril, observându-se şi o
exacerbare a simptomelor mentale în aceste condiţii;
- orbire bruscă după spaimă sau şoc;
- faringită sau amigdalită, foarte roşii, cu senzaţie de arsură, după expunere la intemperii;
- gastrite apărute după consumul de băuturi reci când pacientul a fost supraîncălzit;
- dorinţă de peşte;
- aversiune pentru anghinare (artichaut);
- retenţie de urină la nou-născuţi şi la mame, imediat după naştere;
- travaliu dificil la naştere, mai ales când parturienta are senzaţia sigură că va muri;
- crup laringian cu tuse seacă şi sufocantă, fiind principalul remediu pentru stadiile iniţiale ale crupului;
- amenoree la tinerele fete pletorice; suprimarea menstrelor după o spaimă;
- coşmaruri, delir nocturn, vise anxioase, tresăriri în somn şi insomnii agitate;
Senzaţii deosebite,particularităţi:
- impresia că gândurile sale vin din stomac şi că anumite părţi ale corpului sunt anormal de mari;
- are impresia că lucrurile pe care abia le-a făcut, le-a făcut în vis;
- cefalee frontală cu senzaţia de apă fierbinte în interior şi de cap care plesneşte;
- senzaţia că toate lichidele au gust amar cu excepţia apei;
De notat:
- la Aconitum este proverbială remarca homeopaţilor privind încetarea acţiunii sale şi necesitatea recurgerii
la un alt remediu, în momentul când, în evoluţia tabloului clinic febril, aflat sub tratament, apar transpiraţia şi
secreţiile, fiind indicate în continuare, cel mai adesea, Bryonia sau Belladona ; marele merit al Aconitului va
rămâne acela că, făcându-şi efectul său eroic în stadiul grav, de debut, al bolilor respective, totul poate intra
în mod ferm, tot aproape brusc, în defervescenţă spre vindecare, evitându-se multe din neplăcerile
complicaţiilor ulterioare posibile;
- de asemenea trebuie evitat Aconitul în febrele din preajma şi după apariţia erupţiilor, precum şi
administrarea lui în alternanţă cu alte remedii;
- totodată este bine de ştiut că Sulphur-ul este cronicul Aconitului şi că, deci, continuarea tratamentului, cu
acesta din urmă, consolidează şi desăvârşeşte rezultatele terapeutice de început ale Aconitului, în bolile acute.
ADDENDA
STUPEFACTIE, ca o betie,intoxicatie: fum de tutun, de la: (Acon.1)
|| Turns suddenly red and falls unconscious. đ Teething child.(C.Hering)