METODE ȘI TEHNICI INOVATIVE PENTRU DEZVOLTAREA MOTRICITĂȚII FINE

LA ELEVII CU C.E.S.

Prof. Moldovan Daniela-Elena

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Cluj-Napoca, jud.Cluj

Activitățile practice pentru dezvoltarea motricității fine antrenează coordonarea bimanuală,

oculo-manuală și globală, conduc la formarea unor deprinderi, cresc cooordonarea și deprinderile
motrice fine, cresc forța musculară la degete și exersarea prehensiunii, contribuie la formarea
deprinderilor de prescriere și de organizare a spațiului grafic la însușirea acțiunilor motorii
succesive.
Găsirea unor metode și tehnici inovative a fost generată de dorința de a găsi căi și mijloace
de asigurare a participării active și creative a tuturor elevilor în procesul de formare și consolidare a
priceperilor și deprinderilor de muncă. Pe lângă îndemânarea în mânuirea instrumentelor pe care o
formează, favorizează formarea educației estetice și a spiritului de observație, dezvoltă imaginația,
creativitatea și capacitatea de abstractizare și stilizare. Am pornit de la ideea că dezvoltând
deprinderile manuale prin activități adecvate, acestia pot depăși piedicile datorate particularităților
în dezvoltarea fizică și psihică, își pot dezvolta independența, încrederea în forțele proprii,
îmbunătății atitudinea față de școală și muncă.
În cazul copiilor cu CES, pentru însușirea deprinderilor care stau la baza executării corecte
a unor activități practice, se folosesc anumite metode generale și anume:
a) metoda demonstrației
b) metoda exercițiului
c) metoda imitației
d) procedeul înlănțuirii
e) procedeul modelării
Metoda demonstrației “este o metodă de predare-învățare, în cadrul căreia mesajul
transmis către elev se cuprinde într-un obiect concret, o acțiune concretă sau substitutele lor”.[3]
Ajută copii “să înțeleagă sensul structurii/elementelor de bază ale unui fenomen sau proces,
prin intermediul ei, profesorul prezentând obiectele și fenomenele realității cu scopul de a le asigura
o bază perceptivă concret-senzorială. Demonstrația, în formele ei moderne, constituie, mai ales în
cazul elevilor cu dizabilități, o practică obișnuită la toate disciplinele de învățământ și la toate
activitățile”.[2, pag.260]
Fiind o metodă prin explorare și descoperire, elevii sunt antrenați să observe ceea ce
demonstrează profesorul și să repete această activitate folosind materialele didactice. Este însoțită
de explicații verbale, pe secvențe. Are o valoare terapeutică pentru că cere și stimulează atenția,
incită interesul pentru ceea ce este în jurul nostru.
În demonstrarea și explicarea acțiunilor, copii pot fi antrenați să verbalizeze înțelegerea
mișcărilor, ordinea acestora și rezultatele obținute, astfel atenția lor se va îndrepta spre aspectele
esențiale ale procesului de lucru și vor realiza lucrări de calitate.
Importanța acestei metode se datorează imposibilității elevului cu CES de a reda procesul
realizării unui produs simplu sau de a folosi o ustensilă, cea mai simplă, fără demonstrarea
prealabilă a modului de acțiune.
Metoda exercițiului este metoda de bază care duce la formarea deprinderilor practice și la
crearea unui produs finit. Cunoașterea rezultatelor și analiza conștientă a greșelilor se realizează
prin metode de verificare și apreciere. Reprezintă executarea repetată și conștientă a unei activități
urmărind formarea deprinderilor.
Are o largă aplicabilitate în educația specială pentru antrenarea deprinderilor, consolidarea și
dezvoltarea acestora. Este importantă asigurarea varietății pentru a nu accentua inerția patologică.
Elevul trebuie să fie conștient de scopul exercițiului și să înțeleagă bine modelul acțiunii.
Exercițiile trebuie să respecte o anumită gradație de dificultate în aplicarea lor. Deprinderile mai
complicate se formează prin integrarea succesivă a unor deprinderi mai simple. Exersarea trebuie să
fie permanent însoțită de corectare și autocorectare, aceasta fiind regula care reiese din teoria
formării deprinderilor, în caz contrar apare posibilitatea însușirii fără durabilitate.
Metoda imitației presupune copierea sau prelucrarea unor manifestări de comportament. Se
utilizează spontan sau selectiv. Pentru elevii cu CES imitația este mai mult afectivă decât cognitivă,
aceștia imită foarte bine profesorii și redau mult mai ușor atunci când văd ceea ce au de făcut.
Este extrem de eficientă pentru antrenarea și consolidarea cunoștințelor și deprinderilor din
cadrul orelor.
Procedeul înlănțuirii constă în divizarea activității în secvențe mici care pot apoi a fi
însușite într-o anumită ordine, ca într-un lanț. Lanțul se compune, deci, dintr-o succesiune de unități
de învățare, parcurse în ritm propriu de fiecare copil în parte. Fiecare pas nou se învață după ce
pasul anterior a fost temeinic însușit.
În cazul în care copilul nu-și poate însuși sarcina prin parcurgerea secvențelor în succesiunea
lor firească, se poate utiliza înlănțuirea inversă, adică parcurgerea acțiunii de la sfârșit spre început.
Aplicarea acestei metode duce la obținerea unor rezultate bune când se urmărește formarea
deprinderilor de îmbrăcare-dezbrăcare corectă sau încălțare, specifice activităților de viață
cotidiană. Aceste activități, precum și socializare, contribuie la formarea unei personalități
adaptabile, integrative.
 Metoda modelării constă în formarea unor deprinderi de activitate prin antrenarea copilului
în realizarea unor sarcini implicate în obținerea unei performanțe cît mai apropiate de normal, luând
în considerare faptul că copilul cu CES nu va putea realiza niciodată sarcina la nivel optim/maxim.
Această metodă se utilizează în activitățile cu deficienți mintali severi, cu copii cu tulburări
din spectrul autistic precum și cu cei cu tulburări de motricitate accentuate.
În cadrul activităților, este deseori necesar ca profesorul să acorde sprijin în efectuarea
sarcinii. Sprijinul se realizează sub diferite forme: instrucțiuni și îndemnuri verbale, utilizarea unor
gesturi, folosirea de acțiuni mimate și acordarea unui sprijin direct în efectuarea sarcinii. De
asemenea, este necesar să se folosească cât mai multe recompense verbale, sub formă de laude și
încurajări sau recompense materiale (obiecte preferate de copil, destinate să-l motiveze pentru
executarea sarcinii pe o perioadă de timp cât mai îndelungată).
Tehnicile pe care le-am folosit pentru dezvoltarea motricității fine prin aplicații practice în
cadrul orelor de Educație tehnologică/Activități de preprofesionalizare sunt:
a) tehnica pirogravării
b) tehnica răsucirii hârtiei
c) tehnica împâslării
d) tehnica răsucirii și îndoirii sârmei.
Tehnica pirogravării constă în realizarea unor modele desenate anterior, cu ajutorul
pistolului de pirogravat, prin arderea lemnului. Modele se desenează cu creionul pe obiectul de
lemn pe care dorim să-l decorăm. Se pune pistolul de pirogravat la încălzit după ce s-a fixat în
suport. Când s-a atins temperatura optimă se ia de pe suport și se urmărește cu el desenul de pe
obiectul de lemn. După fiecare utilizare, pistolul se fixează înapoi pe suport. Este foarte importantă
respectarea NTSM deoarece vârful pistolului are temperaturi mari ce pot cauza arderi în contact cu
pielea sau alte produse. Pistolul are o protecție de cauciuc/plută unde se vor ține degetele.
Această tehnică dezvoltă în mod special mușchii celor trei degete (degetul mare, arătător și
mijlociu). Ca o urmare a dezvoltării musculaturii este creșterea calității tuturor muncilor ulterioare
ce implică prehensiunea, adică: dezvoltarea abilitităților la scris, desen, în activitățile cotidiene.
Totodată se dezvoltă coordonarea oculo-manuală și bimanuală, acest lucru având impact
asupra activității ulterioare a copilului.
Tehnica răsucirii hârtiei constă în tăierea unor fâșii de hârtie colorată creponată
(aproximativ 2-3 cm lățime) și răsucirea lor între degete pentru a obține “sfoară de hârtie”. Cu
aceasta se pot decora ulterior diferite obiecte: cutii de conservă, borcane, sticle, cutii de carton,
pahare etc.
Prin acestă tehnică se dezvoltă toți mușchii mâinii pornind de la palmă, antebraț, braț.
Acțiunile de prindere și răsucire pun accentul pe dezvoltarea motricității la degetul mare și arătător,
care sunt poate cei mai mai importanți în motricitatea fină. Pentru o finalitate cu rezultat pozitiv,
este necesar acordarea unor pauze între activități, timp în care mușchii se relaxează. În timp, se
observă o dezvoltare a abilităților de scris, desen, în activitățile cotidiene dar și în mișcările
corpului. Coordonarea oculo-manuală și bimanuală realizează un salt.
Tehnica împâslirii reprezintă realizarea unor obiecte decorative din fibre textile, în cazul
nostru lână netoarsă, cu ajutorul acului de împâslit (filtuit). Se aleg culori de lână, se rup bucățele
mici, se desfac și apoi se așează pe model. Cu ajutorul acului de împâslit se fixează pe material prin
împunsături scurte și dese. Sub model este așezată o placă de polistiren care protejează acul în
timpul lucrului. Se repetă această operație pentru o nouă culoare de lână. După realizarea modelului
dorit se ridică produsul de pe polistiren. Este foarte importantă respectarea NTSM deoarece vârful
acului este foarte ascuțit și poate cauza răni.
Coordonarea oculo-manuală are o importanță mare deoarece mâna stângă se ține pe masă, în
apropierea produsului (sau pe produs în cazul tabloului) și este importantă coordonarea mânii drepte
pentru a nu răni mâna stângă. Totodată se dezvoltă abilitățile de prindere și mișcare a unui obiect,
datorită prinderii acului de împâslit, dezvoltare care are efect asupra acțiunilor viitoare de scriere,
desen sau activități cotidiene. Am observat o folosirea mai ușoară și rapidă a tastaturii unui
computer la copii care au folosit mai des această tehnică.
Tehnica răsucirii și îndoirii sârmei constă în îndoirea și răsucirea unor materiale cu
rezistență mare la rupere (sârma) și introduce folosirea unor ustensile pentru realizarea produselor.
Prinderea corectă și folosirea ustensilelor, astfel încât să fie un ajutor pentru obținerea produselor,
este unul dintre obiectivele acestei tehnici. Tehnica constă în tăierea sârmei cu ajutorul foarfecii sau
cleștelui și îndoirea cu ajutorul degetelor sau cleștelui pentru obținerea formei finale a produsului.
Dezvoltarea motricității prin această tehnică are impact asupra activităților cotidiene zilnice de
exemplu: deschirea unei uși cu cheia, tăierea unor legume, prinderea unei cratițe, încheierea și
descheierea nasturilor, răsucirea unor butoane, etc.
Poze de la activități cu etapele de lucru și însușirea tehnicilor prezentate:
 În vederea unei cât mai bune adaptări și inserții sociale, elevii cu CES trebuie să fie motivați să
în vederea achiziției unor abilități care să le permită o viață cât mai independentă din punct de
vedere al autonomiei personale, trebuie motivați să comunice și de asemenea trebuie motivați și
srijiniți în efortul considerabil de formare și dezvoltare a unor deprinderi de muncă, prin activități
potrivite gradului lor de dizabilitate, în vederea desfășurării unor activități de muncă.

Bibliografie:

[1] Bal C, (2007) Noțiuni de didactica specialității tehnice, UTPRES, Cluj Napoca;
[2] Gherguț, A., (2007), Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene
de obținere a gradelor didactice, Ed.Polirom, ISBN 978-973-46-0933-8, București;
[3] http://www.scritub.com/profesor-scoala/Metode-de-invatamant42352.php Data accesării: 15 martie
2019