Balaur (căs.

Tătărușanu) Elena-Corina Didactica educației tehnologice

PIPP, ID, AN III Lect. Dr. Elena Seghedin

TEME OBLIGATORII

Aplicarea principiilor didactice în predarea abilităților practice

În cadrul predării activităţilor practice, prescolarii şi şcolarii dobândesc anumite cunoştinţe

şi îşi formează priceperi şi deprinderi simple de muncă, de la noţiuni elementare privind diferite
materiale de lucru şi proprietăţile acestora pînă la instrumente de lucru şi modul lor de
întrebuinţare.

Procesul formării priceperilor şi deprinderilor de lucru este format din:

Priceperi ce reprezintă capacitatea de a efectua în mod conştient diferite acţiuni,cu o

anumită uşurinţă, în condiţii variabile. Activitatea se desfăşoară astfel conştient, gîndirea şi atenţia
participînd activ. Ceea ce caracterizează priceperea, este posibilitatea realizării unei acţiuni, în
condiţii variabile, în funcţie de scopul propus, în cazul abilităţilor practice, de obiectul ce se
execută.

Deprinderi care sunt elemente automatizate ale activităţii. La aceste lecţii, preşcolarii şi
şcolarii îşi formează deprinderi ca: îndoirea, decuparea, împletirea etc. Aceste acţiuni presupun un
complex de mişcări, efectuate într-o anumită succesiune. În formarea deprinderilor există mai
multe etape:

• Unificarea acţiunilor parţiale în acţiuni globale.Ex.: luarea colţului hîrtiei, ridicarea lui şi aşezarea
peste colţul opus. Aceste acţiuni se execută de elevi separat, apoi prin exercitii, se realizează
unificarea acestor mişcări într-o acţiune unitară, ce se desfăşoară uniform.

• Eliminarea mişcărilor şi acţiunilor de prisos. Astfel, datorită unificării mişcărilor parţiale într-o
acţiune globală şi înlăturarea mişcării de prisos, operaţiunea de execuţie devine mai ordonată, mai
rapidă si cu un consum mic de energie.

• Înlocuirea controlului vizual cu cel tactil. Pentru a facilita procesul formării deprinderilor, este
necesar să se respecte anumite condiţii:

1
• Necesitatea de a trezi interesul pentru deprinderea ce urmează a fi învăţată de către elevi, de a
motiva importanţa şi necesitatea însuşirii ei.

• Necesitatea de cunoaştere deplină a acţiunii, a modului de execuţii

• Necesitatea sesizării la timp a greşelilor, a greutăţilor, a complicaţiilor pentru evitarea formării

greşite a deprinderilor.

Relaţia dintre priceperi şi deprinderi ia forme variate. Peiceperea este premergătoare

deprinderii: deprinderile se realizează pe baza priceperilor pe care le au preşcolarii; acestea se
întrepătrund şi se influienţează reciproc.

Principiile didactice specifice abilităţilor practice sunt:

a) Principiul legării teoriei cu practica

Îl întâlnim în lecţiile în care îi determinăm pe copii să lege cele mai simple procese de
muncă cu diferite cunoştinţe însuşite la celelalte obiecte de învăţămînt. Un aspect specific al
realizării acestui principiu îl constituie legarea lui cu practica de zi cu zi a preşcolarii – învăţătura
– multe dintre obiectele executate de copii se folosesc ca material didactic în predarea unor lecţii.
Activitatea practică oferă posibilitatea îmbogăţirii experienţei preşcolarilor.

Priceperile şi deprinderile însuşite la finalul temei „Lucrări din hîrtie şi carton”, pot fi
folosite la repararea cărţilor, confecţionarea diferitelor jucării, necesare în diferite ocazii, iar
mînuirea diferitelor unelte ( foarfeca,rigla, acul etc. ) devin indispensabele in viaţa practică.

b) Principiul corelaţiei dintre senzorial şi raţional sau principiul intuiţiei

Conform acestui principiu şi prin aplicarea lui, se îmbină explicaţiile educatorului cu

mijloacele intuitive folosite la lecţii. Discuţiile purtate cu copiii despre proprietăţile, forma,
mărimea, culoarea şi provenienţa materialului din care se va executa obiectul propus, prezentarea
modelului, alcătuirea unor schiţe simple cu conturul şi elementele esenţiele ale obiectului, cu
dimensiunile acestuia, sunt căi ptin care acest principiu se aplică în cadrul lecţiilor de abilităţi
practice.

c) Principiul însuşirii conştiente şi active.

2
 Aplicarea acestui principiu implică cerinţa ca întregul volum de cunoştinţe, priceperi şi
deprinderi prevăzute de programă, să se transmită şi să fie însuşit de către copii printr-o participare
conştientă şi activă, astfel încît eisă poată aplica în mod creator cele învăţate la lecţiile de lucru
manual. În acest scop, trebuie să obţinem de la copii, aplicarea conştientă a cunoştinţelor dobîndite,
observaţii atente asupra materialelor, uneltelor şi procedeelor de lucru, precum şi intervenţia
permanentă şi vie a gândirii în procesul de învăţămînt. În efectuarea diferitelor lucrări trebuie să-i
facem pe copii să înţeleagă de ce e mai bine să procedeze într-un anumit mod şinu altfel. În
formarea deprinderior de muncă independentă, pentru asigurarea caracterului activ şi conştient,
învăţătorul trebuie să se convingă permanent că ei au înţeles şi pot explica operaţiile de muncă pe
care le execută.

d) Principiul sistematizării şi al continuității în învățare

Conform acestui principiu, se vor avea în vedere în primul rînd priceperile şi deprinderile
practice formate copiilor în familie. De aceea, lucrările carese vor executa cu copiii, să înceapă cu
confecţionarea unor obiecte destinate jocului ( coiful, bărcuţa, morişca, etc.), ceea ce ne ajută să
facem neobservată trecerea de la joc la muncă. Învăţătorul trebuie să organizezea ceste activităţi
în aşa fel, încît ceea ce urmează să se predea, să se bazeze pe cunoştinţele şi priceperile formate
anterior

e) Principiul accesibilităţii și individualizării

Aplicarea acestui principiu cere ca temele alese pentru executarea în clasă să nu depăşească
nivelul de înţelegere şi posibilităţile de realizare ale copiilor. O lucrare prea dificilă îi
demobilizează pe copii, în timp ce una corespunzătoare puterii lor de realizare le dezvoltă
încrederea în posibilităţile proprii. Atît teoretic cît şi practic, principiul accesibilităţii ne cere să
parcurgem cu preşcolarii etapele de la uşor la greu şi de la simplu la complex. Astfel, pornind de
la lucrări uşoare din hîrtie sau plastilină, săajungem la executarea unor lucrări mai pretenţioase din
lemn sau alte materiale. În acelaşi sens să ţinem seama de trecerea de la cunoscut la necunoscut
(pornind de la hîrtia simplă de caiet şi ajungîndu-se la carton, hîrtie glasantă, autocolantă, etc.)

f) Principiul învățării temeinice și durabile

Aplicarea acestui principiu cere ca orice pricepere sau deprindere să fie exersată sistematic
de către preşcolari astfel încît aceştia să fie capabili săle aplice în activitatea creatoare. Importanţa

3
acestei însuşiri o constituie modul expunerii şi demonstrării iniţiale; prezentarea procedeelor de
lucru să se facă clar, simplu, intuitiv, astfel încît să se asigure temeinicia celor învăţate de elevi
încă de la început.

g) Principiul luării în considerare a particularităţilor de vîrstă şi individuale ale elevilor.

E vorba de două principii ale didacticii, dar ele sunt tratate înpreună, datorită legăturii
strînse dintre ele. Respectarea particularităţilor de vîrstăobligă învăţătorul să ia în considerare şi
specificul dezvoltării individuale afiecărui copil. Ca şi la alte discipline, la pregătirea practică,
dascălul, cunoscînd particularităţile dezvoltării psihofizice ale copiilor din clasă, trebuie să
găsească o valorificare maximă a capacităţilor, aptitudinilor şitalentul fiecăruia dintre ei. Un aspect
al tratării individuale a copiilor încadrul procesului de predare este şi acela al organizării unor
acţiuni pegrupe. În fiecare grupă să fie introduşi copii diferiţi ca posibilităţi şi care pot contribui
pe măsura puterilor proprii la realizarea obiectivului propus.

Analizând toate aceste principii se poate desprinde o singură concluzie: principiile sunt
constante ale procesului de instruire, asigură un echilibru procesului de învăţământ, au un caracter
deschis şi dinamic, profesorul este obligat a ține cont de acestea pentru a asigura succesul activității
didactice.

Bibliografie

Massari, 2018, Teoria și metodologia instruirii, Ed. Al I Cuza, Iași,

Stan, 2002, Abilităţi practice. Ghid metodologic clasele I-IV –Ed. Aramis, Bucureşti

4
5